piata muncii teza

7/27/2019 Piata Muncii Teza

http://slidepdf.com/reader/full/piata-muncii-teza 1/27



UNIVERSITATEA DE STAT A RMSPECIALITATEA – BANCI SI BURSE DE VALORI

Introducere

Munca este cel mai important factor de productie atit la nivelul unei unitati

economice, cit si la nivelul intregii economii nationale. Generatorii muncii sunt

salariatii incadrati in unitatile de productie nationale, muncitorii sint cei ce se

ocupa cu reproductia de bunuri si servicii. In cazul in care oferta de forte de

munca nu coincide cu cererea apare o situatie de dezechilibru ce poate duce la

aparitia somajului- una din cele mai mari probleme ale economiei. Cauza pentru

care exista o cerere de munca este pretul muncii- salariu , nivelul caruia

determina cererea si oferta de munca, aici salariul apare ca un mijloc de motivare

a salariatilor spre ridicarea productivitatii muncii. Piata contemporana a muncii se

poate afla fie in situatia de echilibru, fie in cea de dezechilibru, adica de

subocupare si supraocupare. Cele doua forme ale dezechilibrului pe piata muncii

pot fi intelese numai dupa ce vor fi fost clarificati termenii de ocupare deplina,

somaj voluntar si somaj involuntar. Ca fenomen macroeconomic, somajul

reprezinta ansamblul persoanelor active disponibile fara ocupatie, care cauta de

lucru; deci, el este format din excesul de resurse de munca in raport cu cei ce potfi ocupati, in conditiile de rentabilitate impuse de piata. De la început trebuie să

precizăm faptul că salariul nu a existat în toate timpurile, cu toate că factorul

muncă a participat în toate timpurile la procesul de producţie.De fapt, este de

neimaginat proces de producţie, în general, activitatea economică, fără prezenţa

factorului muncă.Atunci, apare limpede că salariul, privit ca venitul persoanelor

care participă prin munca lor proprie la procesul de producţie, este o categorie

economică ce a apărut în anumite condiţii social-economice, odată cu apariţia în

societate a unor oameni lipsiţi de toate condiţiile necesare pentru organizarea şi

desf ăşurarea producţiei, înafară de forţa muncii lor, care, pentru ei ,apărea ca

singurul mijloc de existenţă.

3




1.1 Piata muncii

Piata muncii reprezinta spatiul economic in care tranzactioneaza in mod liber

utilizatorii de munca (detinatorii de capital) in calitate de cumparatori si posesorii

resursei de munca, in calitate de vanzatori, in care, prin mecanismul pretului

muncii, al concurentei libere intre agentii economici, al altor mecanisme specifice,

se ajusteaza cererea si oferta de munca.

1.2 Oferta de munca

Oferta de munca se delimiteaza in cadrul potentialului demografic printr-o serie

de criterii, de conditii socio-demografica, de optiuni ale persoanelor cu varsta

legala de munca si apte de munca.

Oferta de munca constituie acele resurse de munca, acel potential de munca, care

se incadreaza in categoria de oferta pe baza criteriului salarizarii.Oferta de munca

se manifesta prin cerere de locuri de munca salariata, in angajarea ca salariati.

Dupa cum se stie, trei sunt factorii principali care influenteaza oferta de munca la

acest nivel :

marimea salariului (normal, real);

4




raportul dintre utilitatea si dezutilitatea muncii (respectiv, relatia dintre efortul

individual si costul de oportunitate);

nevoia de a subzista a salariului si a familiei sale.

Tinand seama de influenta acestori factori, curba ofertei de munca este atipica,

cum se poate observa in graficul de mai jos.

O’

C

S1 B

ASo

O

/ / / / /

2 4 6 8 10 Cantitatea de munca

Figura 1. Curba atipica a ofertei de munca

1.3 Cererea de munca

Cererea de munca are ca punct de plecare nevoia de servicii-munca din partea

utilizatorilor acesteia.Conditia generala a transformarii nevoilor de munca in

cerere de munca este remunerarea sau salarizarea; aceasta se concretizeaza in

oferta de locuri de munca salariate.

5




Cererea de munca si oferta de munca sunt categorii si marimi dependente, pe de o

parte, de dezvoltarea economico-sociala, de amploarea si structurile activitatilor

economice si ale actiunilor sociale si, pe de alta parte, de fenomenele si procesele

social-demografice.Caracterul specific al pietei de munca poate fi pus in evidenta prin urmatoarele

aspecte :

cererea de munca este,pe termen scurt, practic, invariabila; crearea de noi locuri

de munca presupune dezvoltarea activitatilor existente si initierea altora noi,

probleme complexe care nu se pot realiza decat in timp;

oferta de munca, la randul ei se formeaza in decursul unui orizont de timp

indelungat, timp in care noua generatie ajunge la varsta legala de munca si se

instruieste;

oferta de munca isi pune amprenta asupra modului de satisfacere a cererii de

munca;

modalitatea redusa a fortei de munca, a posesorului acestuia; oamenii sunt atasati

mediului social-economic in care s-au format si unde traiesc;avantajele economice

oferite de alte zone (localitati) nu isi exercita nelimitat rolul in ceea ce priveste

deplasarile oamenilor spre noi locuri de munca;

oferta de munca depinde si de alti factori decat cei economici(varsta, starea

sanatatii, psihologia oamenilor );

eterogenitatea cererii si ofertei de munca, neconcordanta dintre structurile

acestora fac ca substituirea intre diferitele ei comportamente sa fie redusa.

6




1.4 Piata muncii

Piata muncii (cererea si oferta de munca) se desfasoara in trei trepte sau faze :

In prima faza se formeaza conditiile generale de angajare a salariatilor, se

contureaza principiile care stau la baza stabilirii salariilor.Aici se manifesta

tendinta generala de formare a salariilor la nivelul economiei nationale sau la

nivelul unor mari segmente de piata a muncii.

In cea de-a doua faza – o continuitate a primei- are loc intalnirea in termeni reali a

cererii si ofertei, intalnire in baza conditiilor concrete ale firmelor si salariatiilor

(potentiali).

Pe piata muncii se intalnesc si se confrunta doua forte, se manifesta doua

comportamente :

vanzatorul de munca, ofertantul acestui articol specific (solicitantul de locuri de

munca), care asteapta maximum de avantaj net de pe urma vanzarii, a inchirierii

muncii sale (maximum de utilitati si minimum de dezutilitati);cumparatorul de forta de munca, utilizatorul, (cel ce ofera locuri de munca), care,

la randul lui, asteapta maximum de profit.

Ca piata derivata, aceasta are functia majora de a asigura activitatile social-

economice cu resursele de munca in cantitatea, structurile si calitatea necesara.

Daca marfa produsa cu o anumita forta de munca nu se vinde, nu-si gaseste

cumparatorii, atunci nici resursa de munca folosita la producerea acelei marfi nu-

si va mai gasi cerere .Anticipand, se poate spune ca specificitatea acestei piete

decurge si din diferenta dintre salariu si pretul celorlalte bunuri, in

7




sensul ca numai salariul real oscileaza (ca si preturile normale), salariul nominal

inregistrand cresteri continue.

1.5. Segmentarea pietei muncii.Formareanivelului salariului pe diferite piete

In ultimele decenii, analistii au ajuns la concluzia ca nu exista o unica piata

a muncii la scara economiei nationale.

Segmentarea pietei muncii se intemeiaza pe conditiile generale de existenta

si manifestare a sistemelor reale contemporane.

Astfel, sistemul economic de piata real presupune o relatie de independenta

specifica a unuia din sectoarele aratate de celalalt.Corespunzator, exista si o piata

a muncii duala, fiecare avand o anumita autonomie si fiind relativ izolata de

celelalte segmente.Pe diferitele piete exista conditii inegale pentru salariati, in

ceea ce priveste conditiile de munca si nivelurile salariilor, in ce priveste

realizarea profesionala etc.

Segmentele reale ale pietei muncii sunt analizate prin folosirea mai multor

criterii de grupare, in functie de fiecare criteriu existand diferite genuri de piete ale

muncii.

Astfel, se constata cel putin urmatoarele criterii :

dupa forma de proprietate – piata muncii a sectorului privat si piata

intreprinderilor publici (de pilda, piata producatorilor de armament), in general, piata sectorului public;

dupa dimensiunile utilizatorilor de munca – piata muncii (a cererii de munca) din

partea marilor firme si piata muncii pentru micile intreprinderi;

8




dupa gradul de organizare a ofertei de munca – piata nestructurala, a salariatilor

liberi si piata salariatilor sindicalizati.

Mecanismul pietei muncii in conditiile pietei cu concurenta perfecta este, ca si incazul bunurilor economica, un model teoretic de analiza.

Piata ologopsonica – consta in acea situatie de piata cand cateva firme mari

detin angajarea unei parti considerabile din oferata de munca posibila . Aceste

firme cauta sa mentina aceasta pondere si aceasta structura de angajati prin

modificarea salariilor; Firmele cu pozitie de oligopsonu platesc salarii mai mari

pentru a atrage forta de munca cu calificari superiare din alte ramuri si sectoare .

Piata cu monopol bilateral – detine un rol semnificativ in randul pietelor

imoperfecte ale muncii . Acest segment al pietei muncii are o pondere mare in

tarile dezvoltate .Ea se identifica cu piata marelui business privat , sau,reprezinta

piata muncii in conditiile economiei decente .

Salariu negociat colectiv – pe aceasta piata este un instrument de

analiza moderna a modului de functionare a pietei muncii .Acolo unde se

practica acest salariu mecanismul negocierilor pe piata muncii joaca un rol mai

mare sau mai mic in functie de :

Gradul de extindere a sidicatelor salariatiilor ,de amploare a incadrarii a

salariatiilor in sindicate ;

De incadrerea patronilor in organizatii specifice ;De organizarea celor doua forte ale pietei muncii ,de combativitatea lor .

Veniturile din munca se impart in venituri de transfer si in rente economice .

9




O

bSe1

a 2 c

O Qe

Figura 2. Renta economica pe piata muncii

11




Somajul voluntar consta in acea nonocupare datorata refuzului sau

imposibilitatii unor persoane de a accepta retributia oferita si/sau

conditiile de munca existente.

Somajul involuntar consta in acea parte a folosirii incomplete care decurge

din rigiditatea salariului, respectiv din acele persoane neocupate care ar fi

dispuse sa lucreze pentru un salariu real mai mic decat cel existent, astfel

ca atunci cand

cererea efectiva de forta de munca, va creste va spori si gradul de ocupare.

De regula, somajul este tratat si apreciat prin prisma celui involuntar. Asa ca

somajul consta in acea nonocupare, din acea folosire incompleta a mainii

de lucru, din acel ansamblu de persoane neocupate care ar fi dispuse sa

lucreze pentru un salariu real mai mic decat cel existent, astfel ca, atunci

cand creste cererea efectiva de forta de munca, va spori si gradul ei de

ocupare.

Ca fenomen macroeconomic, somajul reprezinta ansamblul

persoanelor active disponibile fara ocupatie, care cauta de lucru; deci, el este

format din excesul de resurse de munca in raport cu cei ce pot fi ocupati, in

conditiile de rentabilitate impuse de piata.

2.2. Masurarea (evaluarea) somajului

Masurarea somajului este o problema de evaluare, de aproximare. Cu

toate acestea, in toate tarile avansate economic exista sisteme nationale de

inregistrare zilnica a modificarilor in nivelul si structurile somajului.

13




Deoarece, principala resursa a economiei este forta de munca,

sustinerea ocuparii acesteia este cel mai important scop al politicii economice din

fiecare tara.

Nivelul somajului este indicatorul statistic care arata partea celor carenu au de lucru in numarul total al celor care doresc sa lucreze.

Masurarea somajului in S.U.A.

Biroul de Statistica a Muncii din S.U.A. calculeaza annual nivelul somajului si alti

indicatori.Acesti indicatori se determina pe baza observarii statistice a circa

60.000 de gospodarii economice (familii).

Corespunzator intrebarilor cuprinse in ancheta, fiecare persoana din

gospodarie se poate afla in una din urmatoarele categorii :

ocupata – daca cea mai mare parte a saptamenii precedente a lucrat, respectiv

nu a facut gospodarie, nu a lucrat;

neocupata – daca nu a lucrat in asteptarea incadrarii intr-o noua munca, daca este

temporar indepartat sau daca este in cautarea unui loc de munca;

celelalte persoane nu intra in categoria de forta de munca (nu au loc de munca, nu

cauta de lucru si nu asteapta sa inceapa o alta munca).

Forta de munca consta in totalitatea celor ocupati si neocupati, iar nivelul

somajului se calculeaza ca raport procentual intre numarul celor neocupati sivolumul fortei de munca.

Un alt indicator statistic este ponderea fortei de munca in totalul populatiei avand

varsta (legala) de munca.

14




Masurarea somajului in Moldova.

Populatia ocupata, forta de munca, somajul se calculeaza, in tara noastra, fie pe

baza balantei fortei de munca, fie pe baza de anchete asupra fortei de munca.

Conform metodologiei Balantei fortei de munca, populatia ocupata cuprinde toate persoanele cu un loc de munca in care desfasoara o activitate economico-sociala

aducatoare de venit, cu exceptia cadrelor militare si a persoanelor asimilate lor,

neangrenand in activitati economice (personalul M.A.N., M.I., S.R.I., militari in

termen);- salariatilor organizatiilor politice, obstesti si a detinutilor.

Conform “Anchetei asupra fortei de munca in gospodarii”, populatia ocupata

cuprinde toate persoanele de 14 ani, si peste, care au desfasurat o activitate

economica producatoare de bunuri sau servicii de cel putin o ora in perioada de

referinta in scopul obtinerii unor venituri sub forma de salarii, plata in natura sau

alte beneficii.

Se considera persoane ocupate urmatoare :

salariatii, adica persoanele care isi exercita activitatea pe baza unui contract de

munca intr-o unitate economica sau sociala – indiferent de forma ei de proprietate

– sau la persoane particulare in schimbul unei remuneratii sub forma de salariu,

platit in bani sau in natura, sub forma de comision etc;

patronii, persoane care isi exercita ocupatia in propria lor unitate pentru a carei

activitate au ca angajati unul sau mai multi salariati;

lucratori pe cont propriu – persoane care isi exercita ectivitatea fie in unitatea proprie sau cu ajutorul unui utilaj propriu, fie pe baza pregatirii lor profesionale,

dar care nu au angajati salariati, ele putand fi sau nu ajutate de membrii familiei,

neremunerati;

15




lucratorii familiali neremunerati – persoane care isi exercita activitatea intr-o

unitate economica familiala condusa de un membru al familiei sau o ruda, pentru

care nu primesc remuneratie sub forma de salariu sau plata in natura;

membri ai unei societati agricole sau ai unei cooperative, persoane care au lucratfie ca proprietari de teren agricol intr-o societate constituita conform legii, fie ca

membri ai unei cooperative mestesugaresti sau de credit.

Nivelurile oficiale ale ratelor de somaj, ca si tendintele lor in perioada postbelica

in cateva tari, sunt redate in tabelul 3. Aceste niveluri apar ca ponderi madii

anuale.

Anii si perioada

Media1960-75

Media1973-82

1980 1989 1991 1996 2001

tarileS.U.A. 6.8 4.9 8.5 7.0 7.1 7.0 5.0JAPONIA 1.5 1.3 1.9 2.0 2.6 2.5 3.2GERMANIA 3.5 1.3 4.0 3.4 9.3 5.5 11.1FRANTA 1.4 1.8 3.9 6.2 10.2 9.5 12.6ANGLIA 2.4 2.4 4.1 6.5 11.2 6.7 6.1CANADA 7.1 … 6.9 8.3 10.5 11.0 9.4ITALIA 8.2 3.6 5.9 7.5 10.3 11.0 12.1SPANIA … … 1.9 6.8 19.5 17.0 22.1OLANDA 2.3 1.3 4.1 4.3 12.9 9.3 6.2DANEMARCA 9.1 8.9 8.1TURCIA 11.2 10.4 6.6ROMANIA 1998: 6.3

16




3%

Dupa cum se poate observa, ratele somajului au avut evolutii diferite

de la o tara la alta. Cu toate acestea, pot fi deprinse cateva tendinte generale. Maiintai cele mai multe tari avansate economic au cunoscut rate ale somajului mai

reduse de pana la 5%. Ultimii ani marcheaza o noua revigorare a somajului.

Structurile somajului prezinta adesea interes mai mare decat nivelul

sau.De o ampla dezbatere se bucura structurile somajului pe varste, pe sexe, pe

grade de calificare.In S.U.A. a atentie aparte se acorda somajului in randul

populatiei de culoare.

Capitolul III

Salariul – pretul muncii

În teoria şi practica economică, salariul ocupă un loc deosebit de

important.Termenul ca atare este de origine latină. Salarium era suma ce se plătea

fiecărui soldat roman pentru cumpărarea sării. Soldatul era un om dependent şi i

se acorda salarium, în virtutea acestei dependenţe un om liber nu primea

salarium. Termenul s-a păstrat în timp şi a căpătat sensul de venit al unui om care

este dependent de altul, fie juridic, fie economic.

Salariul apare ca venit ce revine factorului muncă datorită participării nemijlocite

a lui la activitatea economică.

De la început trebuie să precizăm faptul că salariul nu a existat în toate timpurile,

cu toate că factorul muncă a participat în toate timpurile la procesul de

17




producţie.De fapt, este de neimaginat proces de producţie, în general, activitatea

economică, fără prezenţa factorului muncă.Atunci, apare limpede că salariul,

privit ca venitul persoanelor care participă prin munca lor proprie la procesul de

producţie, este o categorie economică ce a apărut în anumite condiţii social-economice, odată cu apariţia în societate a unor oameni lipsiţi de toate condiţiile

necesare pentru organizarea şi desf ăşurarea producţiei, înafară de forţa muncii

lor, care, pentru ei ,apărea ca singurul mijloc de existenţă.

Dacă ne imaginăm un producător independent, un meseriaş, observăm că acesta

posedă în plină proprietate toate condiţiile materiale de producţie pe care

împreună cu munca lui le foloseşte după cum crede de cuviinţă, în procesul de

producţie.În acest caz, este firesc ca tot ce obţine el, întreaga valoare creată sa-i

aparţină în întregime.Nimeni altcineva nu are dreptul să-i ceară nici o particolă din

valoarea nou creată de el, în afară poate de stat, care pentru serviciile aduse

comunităţii , deci şi meşteşugarului, percepe impozitul pe venit. Putem spune oare

că venitul meşteşugarului obţinut prin munca sa proprie îmbracă forma de

salariu? Desigur nu, deoarece categoria de salariu nu reflectă toate tipurile de

venituri obţinute de factorul muncă de-a lungul timpului, el nu apare ca formă tip

a venitului, ci ca venit ce revine factorului muncă în anumite condiţii social-

economice. Aceste condiţii sînt acelea în care posesorul forţei de muncă, nu

posedă altceva decît aptitudinile lui fizice şi intelectuale, priceperea lui,

capacitatea lui de a munci, care reprezintă singura lui sursă de existenţă. Lipsit de

ceilalţi factori de producţie, el este lipsit şi de mijloacele necesare traiului, singura

lui alternativă este să-şi închirieze forţa lui de muncă, singurul bun pe care îl posedă, de pe urma căruia să obţină venitul necesar traiului. Dar acest lucru, îl

poate face numai dacă este cetăţian liber, egal în drepturi cu toţi ceilalţi. Dacă nu

ar fi cetăţian liber, ci sclav, sau iobag, el nu ar putea închiria forţa lui de muncă,

deoarece aceasta aparţine de drept stăpînului de sclavi, sau feudalului, iar 18




rezultatele muncii lui vor fi însuşite de către aceştea în virtutea posesiei de către ei

a factorului muncă.

În condiţiile contemporane , salariul reprezintă cea mai frecventă formă de venit,

nivelul lui condiţionează situaţia economică a unui număr însemnat de persoane.El exprimă atît retribuirea muncii de execuţie a lucrătorilor propriu-zişi, cît şi

remunerarea muncii celor ce execută activităţi de concepţie şi conducere. Deci,

salariul apare nu pur şi simplu ca preţ al muncii, ci ca preţ al îchirierii forţei de

muncă, a capacităţii de a munci, a unor oameni liberi juridic şi, desigur, ca preţ

al serviciilor aduse prin munca depusă de către aceşti oameni. Aşa cum arată

P.A.Samuelson, laureat al premiului “Nobel” pentru economie, “omul este mai

mult decît o marfă, cu toate că este adevărat că omul închiriează serviciile sale

pentru un preţ. Acest preţ este nivelul salariului, care este de la distanţă cel mai

important preţ”.

Conceptul, natura şi formele salariului

3.1 Conceptul şi natura salariului

Salariul reprezintă mai întîi suma plătită pentru a obţine serviciul factorului

muncă. Dar, salariul se obţine după ce munca s-a consumat, el deducîndu-se din

preţul încasat pentru bunul la producerea căruia a contribuit. De aceea salariul este

şi un venit.Cele mai multe teorii consideră în mod just, că salariul reprezintă un venit

însuşit prin muncă.

Muncitorul vinde pe piaţa nu munca, ci forţa sa de muncă. Munca este creatoare

de valoare, dar ea însăşi nu are valoare şi nici preţ. În primul rînd, pe piaţă

19




muncitorul nu vinde întreprinzătorului munca, aceasta nefiind materializată şi

neexistînd decît în cadrul procesului de producţie. El vinde doar capacitatea de a

munci, adică forţa de muncă.

Salariul nu este ceea ce pare a fi, adică valoarea sau preţuk muncii, ci numai oformă camuflată a valorii sau a preţului forţei de muncă. El apare ca fiind preţul

muncii, dar în realitate este preţul forţei de muncă. Apare ca fiind expresia în bani

a întregii valori nou create dar, în realitate, este o parte a valori create.

Problema salariului a constituit o preocupare constantă a economiştilor începînd

cu şcoala clasică. Adam Smith enunţă unele idei juste cu privire la salariu,

spunînd că din toate cele trei venituri, salariul este singurul venit bazat pe muncă.

Salariul reprezintă, după el, o parte din produsul muncii muncitorului din care se

scade în primul rînd renta şi în al doilea rînd profitul. El a văzut în salariu o

categorie naturală -”răsplata naturală a muncii”.

Natura salariului este tratată în maniere diferite, existînd în acest sens, concepţii

moniste şi concepţii dualiste.

Concepţiile moniste explică substanţa salariului printr-un singur factor. Unul

din aceşti factori este costul formării resurselor de muncă. În concordanţă cu

aceasta, salariul reprezintă suma care asigură strictul necesar pentru existenţa

salariatului şi întreţinerea familiei sale. Este prima eplicaţie a substanţei salariului

dată încă de Turgot şi quesnay. Pornind de aici, Ferdinand Lassale a ajuns la legea

de aramă potrivit căreia “ salariul mediu nu depăşeşte întreţinerea existenţei

muncitorilor şi reproducerea speciei”. Pentru a explica de ce salariul are această

limită, Lassale apelează la argumentul lui Th. Maltus, care susţine că un salariumai mare ar încuraja căsătoriile şi ar avea ca rezultat creşterea populaţiei peste

posibilităţile ce decurg din dezvoltarea economiei, astfel încît venitul mediu scade,

populaţia nu se mai poate întreţine, creşte numărul deceselor şi scade natalitatea

ajungîndu-se în cele din urmă la punctul din care s-a pornit.

20




O altă teorie monistă explică substanţa salariului prin productivitatea muncii .

Salariul ar fi deci o parte, mai mare sau mai mică, din rezultatul muncii. Varianta

modernă a acestei explicaţii o reprezintă teoria salariului de eficienţă,

fundamentată îndeosebi în ultimele două decenii.În esenţă, aceasta susţine că salariul nu trebuie considerat o sumă determinată pe

piaţa muncii ci un rezultat care decurge direct din eficienţa muncii. Prin logica sa

teoria salariului de eficienţă conduce la concluzia că relaţia salariu-productivitate

nu este şi nici nu trebuie să fie identică pentru toate firmele sau activităţile, iar

acest fapt stă la baza diferenţierii salariilor. Analizele statistice nu validează în

totalitate această teorie, dar relevă posibilitatea utilizării sale la elaborarea unor

concepţii realiste cu privire la mărimea şi dinamica salariului, precum şi la

explicarea ştiinţifică a existenţei unor diferenţe necompensatorii între salarii. Alţi

autori consideră că natura salariului este dată de “capitalul cultural” care se

formează prin intermediul “capitalului economic”. Cheltuielile cu creşterea şi

pregătirea forţei de muncă reprezintă “capitalul economic”. Întrucît ceea ce se

închiriază sau se vinde este priceperea salariatului, îndemînarea şi cunoştinţele

sale formate pe baza cheltuielilor respective, capitalul economic devine capital

cultural, iar salariul apare, ca plată pentru utilizarea capitalului cultural. Ea nu

poate, însă, explica substanţa salariului în condiţiile învăţămîntului gratuit, cînd

salariul apare, parţial ca un transfer gratuit de venituri. De aceea, în ultimul timp,

fenomenul “capital cultural” a căpătat sensul de cunoştinţe ştiinţifice pe care

posesorul forţei de muncă le acumulează prin învăţămînt şi cultură, experienţa

profesională etc.În literatura economică anglo-saxonă s-a răspîndit teoria “capitalului uman”, care

ar putea fi considerată o prelungire pe alt plan, a teoriei capitalului cultural.

“Capitalul uman - spun unii autori - este stocul de experienţă acumulată de

lucrător. Aceasta este valoroasă pentru venitul sau cîştigul său potenţial viitor” .21




Aşa cum capitalul fizic este rezultatul unei investiţii, la fel şi capitalul uman

rezultă din investiţii specifice făcute cu scopul de a genera venituri viitoare.

Beneficiul anticipat al acestei cheltuieli iniţiale este un venit bănesc superior sau

un viitor loc de muncă, mai important şi aducător de satisfacţii suplimentare,comparativ cu cel anterior pentru că purtătorul şi, totodată, gestionarul unei

asemenea avuţii este salariatul însuşi, aceasta urmărind să o administreze în

scopul maximizării venitului pe care-l obţine.

În această viziune, inegalitatea salariilor derivă din inegalitatea formării

capitalului uman, adică din diferenţierea pregătirii salariaţilor, a capacităţii lor de

adaptare la procesele de muncă şi tehnologiile existente în întreprinderi sau la

mobilitatea geografică. În acelaşi timp, diferenţele dintre salarii influenţează

alocarea factorului muncă în economie, declanşînd mobilitatea salariaţilor spre

însuşirea celor mai cerute calificări sau spre întreprinderile în expansiune.

Teoria dualistă despre substanţa salariului îşi are rădăcinile în vechile doctrine

economice, după care substanţa salariului constă, concomitent, în costul forţei

de muncă şi în productivitatea muncii. În viziunea acestei teorii, ceea ce primeşte

salariatul este o parte din produsul muncii, condiţionat de nivelul productivităţii.

Dar, mărimea salariului se formează astfel încît ea să se situeze cel puţin la nivelul

costului forţei de muncă.

Pornind de la ceea ce este logic şi raţional în diferite teorii şi la diferiţi autori,

se poate concluziona că substanţa salariului o reprezintă partea din venitul

naţional, distribuită în mod direct salariaţilor, pentru participarea lor la

activitatea economică mai ales sub formă bănească.

Salariul se stabileşte pe baza relaţiei dintre cel ce are nevoie de muncă şi posesorul

acesteia, în contextul general al raportului dintre cererea şi oferta de muncă.

Cererea de muncă, la fel ca cererea pentru ceilalţi factori de producţie are caracter

derivat. Aceasta se formează ca sumă a necesarului pentru a produce toate22




mărfurile şi serviciile solicitate de societate. Pe termen lung, creşterea şi

diversificarea cererii pentru aceste bunuri se traduc printr-o mişcare similară a

cererii de muncă.

Ca preţ plătit pentru serviciul adus de factorul muncă, salariul se stabileşte pe baza mecanismului pieţei, el fiind însă definitivat şi plătit după depunerea muncii,

în funcţie de rezultatele ei.

Acest mod de formare a salariului are la bază regulile generale de funcţionare ale

pieţei şi elementele specifice pieţei muncii. Salariul astfel format este raportat

întotdeauna de posesorul muncii la cerinţele propriei sale existente pe care şi-o

doreşte normală şi la parametrii tot mai ridicaţi de siguranţa pe seama acestei

forme de venit. Atunci cînd salariul se dovedeşte a fi insuficient, în vederea

apropierii de condiţiile unei vieţi normale sau de realixarea acesteia intră în

funcţie modalităţile de completare a lui cu resurse care au revenit iniţial

întreprinderii sau societăţii.

3.2 Formele de salariu

Substanţa salariului, se concretizează în salariul nominal şi cel real.

Salariul nominal este suma de bani pe care salariatul o primeşte în schimbul

forţei sale de muncă, de la unitatea în care lucrează.

Mărimea lui depinde de mai mulţi factori:

a) valoarea forţei de muncă, adică mai concret de preţul forţei de muncă care se

stabileşte pe piaţa muncii prin mecanismul cererii şi ofertei;

b) evoluţia situaţiei economice; în timpul crizelor şi recesiunilor, scăderea

producţiei face ca cererea de forţă de muncă, să scadă, şomajul să ia proporţii şi,

evident să scadă salariile. În perioadele de avînt cînd se înregistrează creşteri ale

producţiei, cererea de forţă de muncă va fi mai mare şi ca urmare a acestui fapt,

salariile vor înregistra o tendinţă de creştere.

23




c) politica de salarizare. Ea constă dintr-un ansamblu de măsuri luate de

întreprinzători sau de stat, cu privire la nivelul salariilor pentru bărbaţi, femei, pe

regiuni, pe criterii naţionale şi rasiale, tarife, categorii şi forme de salarizare etc.

Există deosebiri regionale între salariile nominale din cadrul aceleiaşi ţări. De pildă, salariile muncitorilor din sudul Italiei sînt mai mici decît salariile

muncitorilordin nord. În Franţa, se consemnează chiar prin legislaţie salarii mai

mici în provincie faţă de Paris şi regiunea pariziană.

Salariul real este cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi cumpărată, la un

moment dat, cu salariul nominal. Această cantitate diferă de la o perioadă la alta

şi de la o piaţă la alta. El reflectă puterea de cumpărare a salariului nominal.

Raporturile dintre salariul nominal şi cel real sînt în funcţie de costul vieţii, şi se

poate exprima astfel: Sr =(Sn /Cv )*100

Un indice al costului vieţii ne permite să cunoaştem mărimea cheltuielilor băneşti

pe care un individ trebuie să le facă pentru a-şi asigura acelaşi nivel de viaţă în

două situaţii care diferă numai prin preţuri. Creşterea costului vieţii neînsoţită de o

creştere proporţională a salariului nominal antrenează scăderea salariului real.

Dinamica salariului real exercită o mare influenţă asupra ofertei individuale de

muncă. Cînd acesta este mic, lucrătorul urmăreşte să sporească numărul orelor de

muncă. Creşterea numărului de ore se micşorează însă pe măsură ce salariul real

atinge un nivel mai înalt.

Cînd salariul real atinge un nivel pentru standardul lui de viaţă, numărul de ore de

muncă efectuate nu va mai creşte, va staţiona. Dar, dacă salariul real va continua

să crească şi după acest moment, numărul orelor lucrate de cel ce oferă munca vascădea.

Dinamica salariului real este supusă acţiunii mai multor factori:

a) salariul nominal, care se află în raport direct proporţional cu cel real;

24




b) preţurile mărfurilor şi a tarifelor pentru servicii, impozitele, taxele, care

acţionează invers proporţional asupra salariului real;

c) puterea de cumpărare a banilor ; la un salariu nominal dat, cu o unitate

monetară se pot cumpăra mai multe sau mai puţine mărfuri, în funcţie de valoareamai mare a ei. Inflaţia, care reflectă deprecierea valorii banilor, antrenează o

scădere a veniturilor reale;

d)revendicările celor ce muncesc.

Pe lîngă salariul încasat de fiecare s-au mai constituit salariul colectiv şi cel social.

Salariul colectiv este atribuit în mod global tuturor salariaţilor unei

întreprinderi, ca participare la rezultatele acesteia sau prin diferite facilităţi. Salariul social reprezintă acea parte din venitul naţional, prin care societatea,

în ansamblul său, intervine pentru a spori veniturile unor categorii de

salariaţi sau numai ale unor grupuri din cadrul acestora ce se confruntă cu

riscuri mai mari, cum sînt accidentele de muncă, bolile profesionale, şomajul

etc.

Economistul Collinet a propus împărţirea salariului social în două categorii :

1) salariul social afectat care reprezintă sumplimentul de venit vărsat în mod

regulat unor categorii de salariaţi în funcţie de situaţia lor familiară;

2) salariul social amînat, pentru riscuri comune, tuturor oamenilor. El se

consideră amînat pînă la survenirea unor riscuri legate de boli, accidente .

Realitatea economică ne arată că există deosebiri naţionale între salarii

determinate de o serie de factori:

1. În primul rînd deosebirile naţionale în mărimea salariilor sînt determinate devariaţia diferită a elementelor valorii forţei de muncă de la o ţară la alta. După

cum se ştie, valoarea mijloacelor de subzistenţă şi a serviciilor necesare traiului

muncitorului şi familiei sale, cantitatea şi calitatea acestora depind de gradul de

25




civilizaţie, şi modul tradiţional de viaţă, de condiţiile naturale etc., componente

care desigur diferă de la o ţară la alta.

2. De asemenea, intensificarea muncii diferă de la o ţară la alta, deci munca

intensivă dintr-o ţară, produce în aceeaşi unitate de timp mai multă valoare decîtmunca mai puţin intensivă din altă ţară, îşi va găsi expresia, desigur, într-o sumă

de bani mai mare.

3.În ţările mai dezvoltate, în care productivitatea muncii este mai mare, se produc

mărfuri, cu o valoare naţională pe unitatea de produs maimică decît în celelalte

ţări. Pe piaţa mondială, ţările dezvoltate au deci un mare avantaj. De asemenea

considerînd identice celelalte elemente - durata zilei de lucru, intensitatea muncii,

valoarea banilor etc - capacitatea de cumpărare a salariului nominal al

muncitorului dintr-o ţară cu o productivitate naţională a muncii mai ridicată, este

mai mare decît cea a muncitorului dintr-o ţară cu o productivitate a muncii mai

scăzută.

Deosebirile naţionale între salarii, depind şi de alţi factori care sînt diferiţi de la

ţară la ţară: cererea şi oferta de forţă de muncă, conjunctura economică favorabilă

sau nefavorabilă, nivelul de organizare a muncitorilor etc. De asemenea un rol

important are, puterea de cumpărare a monedei, care diferă şi ea de la o monedă

naţională la alta.

Concluzie

Studierea si analiza pietei muncii reprezinta o activitate foarte importanta,

deoarece de starea acestei piete depinde nivelul de dezvoltare a economiei, fie in

26




directia pozitiva in cazul cresterii niveluli de ocupare a fortei de munca, cresterii

productivitatii si calitatii bunurilor; fie in directie negative prin cresterea

somajului,micsorarea productiei, cresterea saraciei.Pentru a mentine un echilibru

pe piata muncii trebuie sa acoperim toate cererile de locuri de munca, prinstimularea aparitiei si dezvoltarii noilor unitati economice( crearea conditiilor

prielnice pentru atragerea investitiilor straine directe de capital), prin motivarea cu

salarii in crestere. Salariul se stabileşte pe baza relaţiei dintre cel ce are nevoie de

muncă şi posesorul acesteia, în contextul general al raportului dintre cererea şi

oferta de muncă. Cererea de muncă, la fel ca cererea pentru ceilalţi factori de

producţie are caracter derivat. Aceasta se formează ca sumă a necesarului pentru a

produce toate mărfurile şi serviciile solicitate de societate. Pe termen lung,

creşterea şi diversificarea cererii pentru aceste bunuri se traduc printr-o mişcare

similară a cererii de muncă. În condiţiile contemporane , salariul reprezintă cea

mai frecventă formă de venit, nivelul lui condiţionează situaţia economică a unui

număr însemnat de persoane. El exprimă atît retribuirea muncii de execuţie a

lucrătorilor propriu-zişi, cît şi remunerarea muncii celor ce execută activităţi de

concepţie şi conducere. Deci, salariul apare nu pur şi simplu ca preţ al muncii, ci

ca preţ al îchirierii forţei de muncă, a capacităţii de a munci, a unor oameni liberi

juridic şi, desigur, ca preţ al serviciilor aduse prin munca depusă de către aceşti

oameni. Aşa cum arată P.A.Samuelson, laureat al premiului “Nobel” pentru

economie, “omul este mai mult decît o marfă, cu toate că este adevărat că omul

închiriează serviciile sale pentru un preţ. Acest preţ este nivelul salariului, care

este de la distanţă cel mai important preţ .

27




Bibliografie

Nita Dobrota - Economie politica, editura economica;

Petre Burloiu – Economia muncii, editura Lumina Lex;

Aurel Manolescu – Managementul resurselor umane.

Niţă Dobrotă, “ Economia politică” , Bucureşti 1992

I. Creţoiu, “ Economia politică” , Bucureşti 1994

V.I. Cornescu, “Costuri şi venituri în economia de piaţă”, Chişinău 1992

V. Nichita, “ Economia politică” , Bucureşti 1992

A. Smith, “ Avuţia naţiunilor ” , vol.1, Chişinău 1992

S. Postolache, “ Dicţionar de economie” , Chişinău 1996

28

piata muncii teza

Documents