UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDI Ş” ARAD FACULTATEA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR ŞI PREŞCOLAR

ISTORIA PEDAGOGIEI

Pedagogia în viziunea lui Ian Amos Comenius

prof. univ. dr. Sorin BULBOACĂ

studentă: Adriana Costa (RADU) anul: II

Centrul Hunedoara, 2012

Cuprins: INTRODUCERE – REPERE BIOGRAFICE DIDACTICA MAGNA – CAPODOPERĂ A PEDAGOGIEI A. Idei inovatoare în Didactica Magna B. Principiile universale ale educaţiei C. Principii aplicate în învăţare D. Reforma în sistemul educaţional CONCLUZII – REPERE CRITICE Surse bibliografice: Surse primare: COMENIUS, John Amos The Great Didactic [Didactica Magna], New York: Russell & Russell, 1967. Surse secundare: BULBOACĂ, Sorin Istoria pedagogiei, Arad: „Vasile Goldiş” University Press, 2011.

INTRODUCERE – REPERE BIOGRAFICE

Ian Amos Comenius (Komensky) s-a născut pe 28 martie 1592,

în satul Nivnitz, lângă Ungarisch-Brod, în Moravia. Tatăl lui, Martin

Komensky, era un morar destul de prosper ce aparţinea grupului

religios cunoscut ca „fraţii moravieni”. Trăsătura distinctivă a acestei

comunităţi întemeiate în anul 1547 era simplitatea extremă şi dorinţa de

a duce o viaţă curată, pe cât posibil în concordanţă cu principiile Sfintei

Scripturi, pe care o interpretau în sensul cel mai literal.

Rămas orfan la o vârstă fragedă, urmează cursurile şcolii latine

de la Prerau abia de la vârsta de 16 ani, experienţă despre care va scrie ulterior că nu a fost una

excepţională, ci doar una asemenea multor altora a căror tinereţe s-a pierdut în aceste „case de măcel”.

Defectele din educaţia timpurie, au fost totuşi, seminţele din care au răsărit toate eforturile sale

didactice. Considerabil mai mare decât colegii săi, a fost capabil să critice metodele folosite, şi a ajuns

repede la concluzia că lipsa progresului era cauzat mai mult ineficienţa profesorilor săi, decât de lipsa

dorinţei de a învăţa a colegilor săi.

Între 16 şi 22 de ani Comenius a studiat la Universitatea din Praga şi Universitatea din

Heidelberg. În 1614 s-a întors în Moravia. Din cauza persecuţiilor religioase, la începutul anului 1628,

Comenius s-a stabilit la Leszno în Polonia. Acolo a început să lucreze la ceea ce urma să devină

capodopera sa Didactica Magna. În anul 1631, Comenius a scris Ianua Linguarium reserata (Uşa

deschisă limbilor) în care dezvoltă o nouă metodă de învăţare a limbii latine. Cartea a fost tradusă în 12

limbi europene şi câteva limbi orientale. Aceste două lucrări au fost cele care l-au făcut pe Comenius

cunoscut în întreaga lume.

La invitaţia Parlamentului britanic, Comenius a plecat în 1641 la Londra. Din cauza izbucnirii

războiului civil între rege şi parlament, proiectul de a organiza un colegiu pentru predarea didacticii nu

s-a mai realizat. Între 1642 şi 1647, la cererea guvernului suedez, Comenius a lucrat la întocmirea unor

manuale şi la elaborarea metodologiei de predare a limbilor străine. Fiind ales conducător al

comunităţii fraţilor moravieni se întoarce în anul 1648 la Leszno. Distrugerea oraşului de către trupele

poloneze a determinat refugierea lui Comenius la Hamburg şi, ulterior, la Amsterdam. După cum

remarcă Sorin Bulboacă în cartea sa Istoria Pedagogiei, nici exilul, nici grele privaţiuni ale vieţii sale

nu i-au înfrânt voinţa de fier şi nu i-a întrerupt şirul publicaţiilor didactice. Comenius a publicat 46 de

cărţi şi a lăsat, după moartea sa, în 1670, 12 manuscrise inedite.1

1 BULBOACĂ, Sorin Istoria pedagogiei, Arad: „Vasile Goldiş” University Press, 2011, p. 30-31.

DIDACTICA MAGNA – CAPODOPER Ă A PEDAGOGIEI

În cuvântul său către cititori, Comenius face o distincţie între didactică, arta de a-i învăţa pe

alţii, şi marea didactică, arta de a-i învăţa pe toţi toate. El dedică această lucrare tuturor superiorilor

societăţii umane, conducătorilor statelor, pastorilor bisericilor, părinţilor şi tutorilor copiilor şi înţelege

faptul că folosirea artei învăţării este în avantajul părinţilor, profesorilor, elevilor, şcolilor, statului,

bisericii şi nu în ultimul rând în al cerului.

Comenius îşi începe lucrarea punând la bază câteva principii teologice foarte importante. Din

perspectiva lui, omul reprezintă absolutul, excelenţa, cea mai înaltă dintre toate lucrurile create, iar

scopul ultim al acestuia este dincolo de viaţa aceasta. Viaţa, din perspectiva lui Comenius, nu este decât

o pregătire pentru eternitate. Cunoaşterea de sine (şi a tuturor lucrurilor împreună cu aceasta),

stăpânirea de sine şi orientarea înspre Dumnezeu sunt, în viziunea lui, cele trei etape ale pregătirii

pentru veşnicie.

A. Idei inovatoare în Didactica Magna

Conform spiritului epocii sale, Comenius a avut o perspectivă foarte optimistă asupra omului.

El credea că seminţele învăţării , virtuţii şi pietăţii sunt implantate natural în noi, acordând o importanţă

deosebită formării omului prin educaţie. Un om, afirma Comenius, poate fi cel mai uşor format în

tinereţea timpurie şi nu poate fi format în mod corespunzător după această vârstă. Comenius a susţinut

că tinerii trebuie educaţi în comun şi, prin urmare, şcolile sunt o necesitate. De asemenea, surprinzător

pentru epoca în care a trăit, Comenius a afirmat că toţi tinerii, de ambele sexe, ar trebui trimişi la

şcoală. Mai mult Comenius a insistat asupra faptului că instruirea oferită în şcoli ar trebui să fie una

universală:

Trebuie, prin urmare, să ne concentrăm energiile ca, de-a lungul întregii vieţi, prin intermediul şcolii şi cu ajutorul acestora, să reuşim: (1) să cultivăm talentul prin studiul ştiinţelor şi al artelor, (2) să învăţăm limbile, (3) să formăm oameni morali şi cinstiţi şi (4) să ne închinăm lui Dumnezeu în mod sincer.2

Conştient de imperfecţiunile din şcolile din timpul lui, Comenius a susţinut faptul că reforma în

sistemul educaţional este posibilă. Din perspectiva lui, fundamentul reformei în şcoli trebuia să fie

ordinea naturală a lucrurilor. Această ordine trebuia nu doar să fie împrumutată din natură, ci şi să

reziste oricărui obstacol din calea ei. Pornind de la exemple din natură, Comenius a insistat asupra

necesităţii alternării perioadelor de activitate cu cele de repaus.

2 COMENIUS, John Amos The Great Didactic [Didactica Magna], New York: Russell & Russell, 1967, p. 70-71.

B. Principiile universale ale educaţiei

Deşi întreaga lucrare conţine multe idei inovatoare, partea cea mai remarcabilă a Didacticii lui

Comenius este, probabil, cea în care el formulează principiile acestei ştiinţe. Pornind de la observaţii

asupra naturii, Comenius formulează o serie de principii ale educaţiei rămase clasice în pedagogie.

Fiecare dintre aceste principii porneşte de la un exemplu, preluat, de obicei, din natură şi continuă cu

trei concepte aplicate fiecărui principiu: imitarea, deviaţia şi rectificarea. De fapt, el evidenţiază, mai

întâi, corelarea dintre exemplul dat şi educaţie, apoi, erorile din sistemul educaţional din vremea lui şi,

în cele din urmă, modalităţile concrete în care acestea pot fi corectate. În continuare vom prezenta

câteva dintre principiile didacticii lui Comenius, axându-ne, în principal, asupra ideilor inovatoare din

acest domeniu.

Natura are un timp potrivit 3

Pornind de la exemplul grădinăritului, Comenius observă două greşeli în şcolile din timpul său.

Pe de o parte, faptul că nu este ales timpul potrivit pentru exerciţiul mintal şi, pe de altă parte, că

exerciţiile nu sunt împărţite corespunzător. Pentru a remedia aceste carenţe el concluzionează că

educaţia ar trebui începută în primăvara vieţii, că orele de dimineaţă sunt cele mai potrivite pentru

studiu şi că toate subiectele ar trebui să fie adecvate vârstei elevilor.

Natura îşi pregăteşte materialul înainte de a-i da formă4

Comenius nu s-a sfiit să acuze şcolile din timpul lui de faptul că nu se preocupau să ofere

elevilor mijloace didactice (cărţi, hărţi, imagini, diagrame etc.) şi că porneau în învăţare de la reguli

abstracte pe care elevii nu le înţelegeau. El propune ca elevii să aibă la îndemână cărţi şi celelalte

materiale necesare învăţării. Ei trebuie să pornească în înţelegerea lumii de la de la obiecte la limbaj (de

la concret la abstract). Limba trebuie să fie învăţată nu din cărţi de gramatică, ci de la diferiţi scriitori.

Înţelegerea lucrurilor trebuie să preceadă cunoaşterea modului în care acestea pot fi combinate, iar

exemplele trebuie să vină înaintea regulilor.

În natur ă, dezvoltarea porneşte din interior 5

Comenius i-a acuzat vehement pe profesorii care, în loc să explice materia, dădeau elevilor

dictări fără sfârşit şi le cereau să înveţe lecţiile pe de rost. El afirmă că elevul trebuie învăţat mai întâi

să înţeleagă lucrurile, iar abia apoi să şi le amintească. De asemenea, profesorul, trebuie nu doar să

cunoască metodele prin care poate facilita înţelegerea, ci şi să le pună în aplicare într-un mod inteligent,

cu multă îndemânare.

3 COMENIUS, John Amos The Great Didactic [Didactica Magna], New York: Russell & Russell, 1967, p. 112. 4 COMENIUS, op. cit., p. 114. 5 COMENIUS, op. cit., p. 119.

Natura ia lucrurile pas cu pas6

Este o evidentă absurditate, subliniază Comenius, ca profesorii să nu structureze materia nu

doar în aşa fel încât un nivel să conducă spre altul, ci şi ca fiecare dintre ele să fie finalizat în timpul

alocat. El insistă asupra faptului că dacă nu sunt stabilite obiective, dacă nu sunt puse la dispoziţie

mijloacele pentru a le atinge şi nu dacă este oferit un sistem eficient de folosire a acestor mijloace, este

foarte uşor ca ceva să fie omis, iar rezultatul să fie un eşec. Prin urmare, Comenius propune ca studiul

ca întreg să fie împărţit pe clase. De asemenea, el insistă ca timpul să fie împărţit corespunzător în aşa

fel încât fiecare an, fiecare lună, fiecare zi şi fiecare oră să aibă un scop specific.

C. Principii aplicate în învăţare

Urmând acelaşi tipar al exemplului, imitării, deviaţiei şi rectificării, Comenius formulează un

set de principii specifice învăţării pe care le grupează în următoarele categorii: (1) principiile

accesibilităţii în predare şi învăţare, (2) principiile profunzimii în predare şi învăţare şi (3) principiile

conciziei şi rapidităţii în învăţare. După ce prezintă aceste principii, el explică metodele prin care aceste

principii sunt aplicate în învăţarea ştiinţelor, artelor, limbilor, moralei şi pietăţii. Fără a mai apela la o

prezentare descriptivă şi individualizată a fiecărui principiu, vom sublinia, în continuare doar câteva

din modalităţile în care Comenius a căutat să rectifice unele din erorile sistemului de învăţământ din

timpul său.

Fiecare elev nu ar trebui să aibă mai mult de un profesor pentru fiecare materie.7 Dorinţa de a cunoaşte şi de a învăţa trebuie trezită în elevi prin orice modalitate.8 Fiecare artă trebuie sintetizată în regulile cele mai scurte şi practice. Fiecare regulă trebuie exprimată în cuvintele cele mai clare şi concise. Fiecare regulă trebuie însoţită de multe exemple.9

Vorbind despre învăţarea limbii latine, Comenius a evidenţiat faptul că multe din erorile care se făceau

în predare în timpul său ar fi putut fi evitate dacă profesorii şi elevii ar fi vorbit aceeaşi limbă, dacă

explicaţiile ar fi fost date într-o limbă pe care elevii o înţelegeau sau dacă cărţile de gramatică şi

dicţionarele ar fi fost adaptate limbii materne. Principiul accesibilităţii sau facilităţii formulat de

Comenius urma să aducă modificări substanţiale în didactică. El afirma:

Uşurinţa şi plăcerea de a învăţa ar creşte dacă: (1) instruirea la clasă ar fi scurtată cât mai mult posibil – în principiu, la patru ore – şi dacă acelaşi timp ar fi acordat studiului individual; (2) dacă elevilor li s-ar cere să memoreze cât mai puţin, adică, doar lucrurile cele mai importante; pentru celelalte să trebuiască să înţeleagă doar sensul general; (3) dacă totul ar fi aranjat conform capacităţii elevului, care creşte natural o dată cu studiul şi vârsta.10

6 COMENIUS, John Amos The Great Didactic [Didactica Magna], New York: Russell & Russell, 1967, p. 123. 7 COMENIUS, op. cit., p. 129. 8 COMENIUS, op. cit., p. 130. 9 COMENIUS, op. cit., p. 132. 10 COMENIUS, op. cit., p. 137.

Comenius şi-a formulat unele din principiile sale – principiul conciziei şi rapidităţii în învăţare, de

exemplu – sub formă de întrebări. Iată de exemplu, cele opt probleme fundamentale cu care el a

confruntat întregul sistem de învăţământ din timpul său:

Cum poate un singur profesor să înveţe un număr de elev, oricât de mare, în acelaşi timp? Cum este posibil ca toţi elevii să fie învăţaţi din aceleaşi cărţi? Cum este posibil ca toţi elevii dintr-o şcoală să facă acelaşi lucru în acelaşi timp? Cum este posibil să predai totul după aceeaşi metodă? Cât de multe lucruri pot fi explicate în câteva cuvinte? Cum este posibil să faci două sau trei lucruri printr-o singură operaţie? Cum sunt structurate progresiv obiectele de studiu? Cum pot fi înlăturate obstacolele din calea învăţării?11

D. Reforma sistemului educaţional

Comenius a crezut întotdeauna că şcolile din timpul său se pot schimba. Capitolul XXV al

Didactica Magna începe cu următoarele cuvinte: „Dacă vrem să reformăm şcolile în conformitate cu

legile adevăratului creştinism…” Evident, schimbarea trebuia să fie atât una de mentalitate, cât şi una

de structură. Vorbind despre disciplina în şcoală el afirmă: Este un proverb în Boemia: „O şcoală fără

disciplină este ca o moară fără apă” 12 Deşi, se pronunţă pentru aplicarea pedepsei în cazul celor care

greşesc, Comenius sugerează nu o disciplină severă, ci una în care exemplul, sfătuirea, încurajarea şi, la

nevoie, mustrarea au rolul principal.

În ceea ce priveşte schimbarea la nivel de structură, Comenius a pledat pentru o împărţire în

patru a sistemului de învăţământ. Şcoala de pe genunchii mamei, reprezenta instruirea oferită copilului

în primii ani de viaţă, în familie. Şcoala populară – la vârsta copilăriei – era în care copilul învăţa

limba maternă. Şcoala latină sau Gimnaziul – în adolescenţă – punea accentul pe studiul ştiinţei,

literaturii, artelor, precum şi pe studierea limbilor clasice (greaca, latina şi ebraica). Cel mai înalt nivel

de pregătire – din tinereţe – era Universitatea şi, interesant, călătoria.

Comenius a fost, fără îndoială, un vizionar. El credea că ar trebui să există o şcoală a mamei în

fiecare casă, o şcoală populară în fiecare sat, un gimnaziu în fiecare oraş şi o universitate în fiecare

provincie.13 În acelaşi timp, a fost, fără îndoială, şi un idealist. El credea într-o ordine universală şi

perfectă a instruirii. El spera că, prin educaţie, se vor împlini cuvintele profetului Isaia: „pământul va fi

plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă.”14

11 COMENIUS, John Amos The Great Didactic [Didactica Magna], New York: Russell & Russell, 1967, p. 164-182. 12 COMENIUS, op. cit., p. 231. 13 COMENIUS, op. cit., p. 256. 14 COMENIUS, op. cit., p. 294.

CONCLUZII – REPERE CRITICE

Probabil cele mai multe dintre ideile inovatoare ale lui Comenius par a fi ceva normal în zilele

noastre, însă – dacă avem în vedere contextul cultural, social şi istoric în care au fost enunţate – ele au

fost nu doar inovatoare, ci de-a dreptul revoluţionare. Concepţia cu privire la rolul profesorului sau la

procesul de învăţare a survenit o schimbare radicală prin opera lui Comenius. Fundamentarea practicii

pedagogice pe principii solide, folosirea lecţiilor demonstrative sau a imaginilor în învăţare, stabilirea

noţiunii de an şcolar, necesitatea vacanţei, fixarea săptămânii şcolare sau introducerea lecţiei în practica

şcolară, sunt doar câteva dintre meritele sale. Într-o lume în care educaţia se desfăşura în dezordine şi

dezgust nu îl vom judeca, poate, atât de aspru pentru cuvintele sale: „băieţii, sub nici un pretext, nu ar

trebui lăsaţi să stea deoparte sau să se joace”.15

15 COMENIUS, John Amos The Great Didactic [Didactica Magna], New York: Russell & Russell, 1967, p. 125.