Arta medievala

Stilul romanic

Stilul romanic este arta caracteristică spațiului european occidental din secolele XI-XIII, cu arhitectura ca gen principal de manifestare. Arhitectura romanică este dominată de programul religios creștin. Stilul romanic a păstrat formele de tradiție romană, în care a integrat elemente carolingiene și bizantine. Bisericile romanice sunt de tip bazilical (cel mai adesea cu trei nave), caracteristice fiind zidurile masive, absidele semicirculare, deschiderile în general mici și ancadramentele cu arc semicircular.

Cea mai mare parte a lucrărilor de sculptură și de arhitectură realizate în această perioadă medievală timpurie au fost executate în stilul moștenit din Roma antică.

Pe teritoriul României primul monument romanic atestat cert este Catedrala Sf. Mihail din Alba Iulia (sfârșitul sec. al XI-lea). În zona Sibiului există de asemenea o serie de bazilici cu trei nave, de inspirație renană (Cisnădioara, Cisnădie, Gușterița, Noul Săsesc etc.).[1] În nordul Transilvaniei principalele monumente romanice sunt inspirate din șantierul benedictin de la Pannonhalma, tot din categoria bazilicilor cu trei nave (Acâș, Herina etc)

Catedrala Sf. Mihail – Alba Iulia

Arta monahală

În Anglia monahismul a atins apogeul în timpul domniei regelui Henric I (1100 – 1135) și s-au construit abații, atât material cât și spiritual, în marile centre ale religiei, cum ar fi Canterbury, Winchester sau Durham, unde au luat ființă și școli de caligrafie și ilustrare a manuscriselor. Tendința a continuat și în timpul domniei regelui Ștefan (1135 – 1154) când au fost create și numeroase mănăstiri.

În secolul al 12-lea, Biserica era foarte strictă în ceea ce privește subiectele care puteau fi reprezentate în pictură iar stilul utilizat era și el cenzurat. De exemplu, există mărturii care atestă că Sfântul Bernard din Clairvaux (1090 – 1153) a criticat anumite imagini pentru că ar fi fost prea ostentative, reamintindu-le confraților lui jurămintele de sărăcie pe care le făcuseră. Picturile din afara bisericii erau supuse și ele acelorași standarde. Deși au supraviețuit puține picturi laice, din anumite surse literare exacte se știe că existau castele ai căror pereți erau bogat împodobiți cu picturile comandate de nobili.

Catedrala Canterbury

Arhitectura bisericilor romanice

Secolul al XI-lea a fost relativ calm în Europa Occidentală. Principalele susținătoare ale arhitecturii erau mănăstirile care, în acea perioadă, depășeau numărul de 2.000. Familiile înstărite doreau și ele să-și etaleze pozițiile pe care le ocupau în societate, făcând numeroase donații locașurilor sfinte. Astfel, încercau să le garanteze o carieră clericală fiilor lor. Unii considerau acest fapt și ca pe o formă de asigurare spirituală, care le garanta răsplata în viața de apoi.

Noile biserici erau mult mai mari. Mărturiile istorice existente nu-i amintesc pe zidarii care le-au construit ci doar pe cei care le-au comandat. Se știe că au existat oameni care erau cunoscuți ca pietrari. Ei pregăteau piatra și încrustau motivele decorative elaborate. Între timp, constructorii ridicau clădirea propriu-zisă. Cunoștințele matematice erau limitate la acea vreme, astfel că se recurgea adesea la experimentări (uneori eronate) pentru a determina cantitatea și dimensiunea exactă a stâlpilor necesari susținerii bolților.

Trăsătura cea mai izbitoare a bisericilor și catedralelor romanice este masivitatea și utilizarea frecventă a arcurilor curbe pentru ferestre, uși sau arcade. Același principiu al construcțiilor semicirculare a fost aplicat și pentru acoperișul de piatră, care a înlocuit în cele mai multe biserici lemnul; bolta in leagan (ca un arc rotund continuu) sau pe cea a bolții ogivale (ce consta din două bolți în leagan care se intersectau). Stâlpii masivi, rotunzi, și pereții groși ai clădirilor romanice erau necesități structurale până la descoperirea tehnicilor perfecționate, asociate cu stilul gotic târziu, ce permiteau preluarea tensiunilor, unele dintre acestea (mai ales bolțile ogivale) fiind utilizate chiar și în perioada precedentă.

Marele avânt pe care l-a cunoscut arhitectura romanică s-a datorat unor reforme ale ordinului benedictin, mișcări pornite la Cluny (reforma cluniacenză), respectiv Cîteaux (în urma cărora au apărut cistercienii). Printre cele mai impozante clădiri nou construite se numără abațiile, capelele și bisericile de pelerinaj situate pe drumul către biserica ce adăpostește moaștele Sf. Iacob, în Compostela, din Spania. Multe construcții aveau o arcadă (un culoar construit în jurul bisericii) pentru pelerini.

Arta romanică a fost adusă în Anglia de normanzi. Acest stil este cunoscut în Marea Britanie ca stil normandic. Monumentele de bază ale acestui stil sunt catedralele din Ely, Norwich, Peterborough.

Stilul gotic

Castelul Corvinestilor-Transilvania

Arhitectura gotică reprezintă unul din stilurile arhitecturale asociate cu catedralele, precum și cu alte biserici din aproape toată Europa în timpul perioadei medievale, începând cu secolul al XII-lea și încheind cu anii 1500. Ca o situare mai exactă în timp și spațiu, cele mai importante opere arhitecturale gotice acoperă perioada 1140 - 1500, fiind construite din România până în Portugalia și din Slovenia până în Norvegia, Suedia și Finlanda. A fost precedată de arhitectura romanică și a fost succedată de arhitectura renascentistă, o transformare a stilului romanic, odată cu Renașterea, începută în Florența secolului al XV-lea.

Sugalete-Transilvania

Două dintre elementele caracteristice ale arhitecturii gotice sunt bolta în arc frânt, sau ogiva, care este de fapt o intersecție longitudinală a doua bolte clasice ale stilului romanic, și arcul de susținere al ogivei, așa numitul arc butant. Un al treilea element definitoriu, care apare la multe clădiri gotice, nefiind însă omniprezent, este rozeta, prezentă atât în basoreliefuri cât și în alte forme ornamentale.

Stilul gotic este o transformare a stilului romanic, apărut din necesitatea de da o altă dimensiune verticală clădirilor. Goticul flamboaiant, adică goticul târziu, a fost faza de apogeu artistic a goticului care s-a remarcat prin exagerarea abundenței detaliilor, în parte pentru a diminua greutatea pe care clădirile gotice o impuneau, respectiv pentru a încerca o salvare a stilului.

În Anglia, la începutul secolului al 19-lea, goticul cunoaște o re-evaluare și o nouă recunoaștere, de fapt o "renaștere" denumită gotic renăscut (conform termenului original folosit în engleză, Gothic Revival architecture) sau neo-gotic, producând clădiri memorabile, dintre care Palatul Westminster, care a fost total refăcut după devastatorul incendiu din 1834, este un exemplu memorabil de gothic

revival. Mai târziu, la sfârșitul aceluiași secol și începutul secolului 20, arhitectura gotică are o ultimă "tresărire de orgoliu", producând opere durabile, în stilul numit deja atunci neo-gotic, în locuri foarte diferite ale lumii, așa cum ar fi Canada, Filipine, Germania, India, Norvegia, România, Statele Unite ale Americii și Ungaria.

Origine

Stilul care ulterior avea să aibă identitatea definitorie sub numele de gotic, originase odată cu construcția numită Saint Denis Basilica, biserica abației bisericii din Saint-Denis, din apropierea Parisului, caz în care a exemplificat viziunea arhitecturală a Abatelui Suger. Suger a dorit să creeze o reprezentare fizică a sfântului Ierusalim printr-o clădire de o verticalitate și liniaritate impunătoare. Asfel, fațada bazilicii a fost designată efectiv de Suger, în timp ce nava a fost adăugat sute de ani mai târziu.

Basilica Saint Denis-Paris

Către mijlocul secolului al XII-lea, în plină epocă de dominație a romanicului, își face apariția un nou stil în arhitectură. Numele i-a fost dat de oamenii veacului al XVII-lea, care disprețuiau această artă, văzută ca o artă "barbară", "gotică" de la numele celor mai cunoscuți "barbari" ai sfîrșitului antichității.În realitate, arta gotică a dat Europei capodopere comparabile cu cele mai mari creații ale geniului uman. Monumentele romanice le păreau arhitecților secolului al XII-lea greoaie, masive și întunecate, datorită ferestrelor puține și înguste. Arhitecții goticului au revoluționat viziunea spațială romanicului prin două invenții: ogiva și arcul de susținere (arc boutant).Bolta semicirculară este înlocuită cu o boltă în formă de arc de cerc frînt, sau ogiva, la care presiunea verticală este mult mai redusă.Meșterii înălțau pe patru coloane, dispuse in plan pătrat, câte două perechi de arcuri în ogivă; fiecare arc este susținut de două coloane diagonal opuse.Prin multiplicarea acestor grupuri de arcuri se putea obține o construcție foarte solidă, capabilă să susțină, prin încrucisarea de ogive, bolta edificiului, oricare ar fi dimensiunile ei. Arcurile de susținere, cealalta invenție, sprijină, din exterior, peretii înalți ai navei centrale, alături de contraforturi, pentru a contrabalansa presiunea laterală a bolților. Aceste soluții au îngăduit o nouă organizare a spațiului bisericii, în care planul cu o navă este cel mai raspandit. Una dintre gloriile catedralelor gotice este turnul de înălțime amețitoare, al cărui varf împunge bolta cerească. Multe catedrale aveau mai multe turnuri, dar unele dintre ele au rămas neterminate din lipsă de fonduri, cum ar fi în Belgia catedrala din Anvers.Primele catedrale gotice au apărut în inima Franței, pe domeniul regal. Cea dintâi este biserica abațială de la Saint-Denis din Paris, inălțată în deceniile 4-5 ale secolului al XII-lea, sub îndrumarea abatelui Suger, sfetnicul regelui Ludovic al VI-lea. Au urmat, intre 1150 si 1250, patru catedrale celebre ale goticului francez. Prima este Notre-Dame de Paris, în a doua jumătate a veacului al XII-lea, cu cinci nave si o fațadă admirabilă.Întregul ansamblu degajă echilibru și armonie. A doua este catedrala din Chartres, cu două turnuri inegale. Catedrala din Amiens este cel mai mare monument gotic din Franta.În sfârșit, cea mai frumoasă rămâne catedrala din Reims, comparată cu Partenonul, loc de încoronare a regilor Franței.

Catedrala Notre Dame din Reims-Franta

În Germania, goticul pătrunde mai tarziu, influențat de monumentele franceze. Cele mai cunoscute opere gotice sunt:domurile din Koln, Nurnberg si Bamberg. Caracteristica edificiilor germane este planul "bisericii-hală", cu trei nave de înălțimi egale.În Anglia, trăsătura monumentelor gotice este masivitatea lor, necunoscută pe continent.Principalele edificii gotice de aici sunt catedralele din: Canterbury, Wells, Lincoln și Salisbury.Și Spania stă sub influența goticului francez, adus de pelerinii sositi în Peninsula Iberică de dincolo de Munții Pirinei.Caracteristicile acestui stil apar mai ales la catedralele din Burgos si Toledo.În sfârșit,Italia rămâne refractară inovațiilor gotice,datorită puternicei rezistențe a influențtelor bizantine. Cel mai reprezentativ monument gotic din Peninsula Italică este domul din Milano,înălțat pe parcursul a cinci secole,al doilea mare monument religios din lumea creștină, dupa catedrala Sf. Petru din Roma.În schimb, Italia, mai mult decat orice altă țară europeană, a dat admirabile monumente gotice în arhitectura civilă.Zeci de palate comunale din orașele italiene preiau elementele stilului, ce le oferă eleganță și armonie.Printre cele mai faimoase edificii civile se număra Palatul Dogilor din Veneția și admirabila "Casa de aur" (Ca d'Oro) aflată în aceeași cetate din lagună.

Stilul bizantin

Sacre Coeur

Societatea Imperiului Roman din secolele IV si V, avand religia crestina recunoscuta oficial, va evolua in cele doua capitale, Constantinopol si Ravenna. Influientele orientale vor patrunde tot mai puternic in structura politica si culturala a Imperiului.

In Roma va ramane stapan papa, exercitand o actiune de suprematie ecleziastica, nestanjenit de autoritatea politica. Imparatii bizantini, renuntand la titlul de pontifex maximus, se vor considera ierarhii laici ai bisericii, cu dreptul conducerii acesteia. La sinoadele ecumenice ale crestinismului, prezidate de imparatii bizantini, papa isi va trimite delegati pentru a nu recunoaste suprematia imperial. Sinoadele ecumenice ale crestinismului au fost locul intalnirii eforturilor de a mentine unitatea bisericii, in ciuda intereselor politice. Antagonismele se vor amplifica, pana la ruptura dintre Apus si Rasarit, iar crestinismul va inregistra, odata cu Marea Schisma din 1054, separarea definitive a ortodoxismului de catolicism.

Artele plastice

Cultura poate fi urmarita, pe o durata de mai bine de un mileniu, in zona rasariteana a Imperiului Roman, respective in Imperiul Bizantin.

Etape (sec. IV-XV): 1. Inceputurile (sec. IV siV)2. Epoca lui Justinian (sec. VI, “secolul de aur”)3. perioada iconoclasta (sec. VII-IX)4. dinastiile macedonenilor si comnenilor (sec. IX-XII)5. renasterea paleologa (sec. XIII-XV), cu mutarea centrului de greutate de la Constantinopol la Athos

Caracteristicile artei bizantine

-in domeniul constructilor se stabileste o stransa corelatie intre coloane si arcade. Arhitectii bizantini fixeaza cele doua extremitati ale arcadelor pe capitelurile a doua coloane alaturate, dand astfel arcadei rolul pe care il avea arhitrava in arhitectura greaca.

-se adopta si se prefer procedeul cupolei pe pandantivi. Cu exceptia bazilicilor, cupola va aparea astfel ca forma arhitecturala consacrata si caracteristica pentru intreaga arhitectura bizantina.-se foloseste un nou tip de capitel, numit capitel-imposta. Imposta se numeste adaosul de deasupra capitelului, pe care se sprijina picioarele arcadei. Cu timpul, imposta se contopeste cu capitelul si acesta capata o forma cubica sau de trunchi de piramida rasturnata;

-se adopta un plan de biserica in cruce greaca, adica cu brate egale;-se reduce sculptura la un relief marunt, aplicat ca o broderie, si la obiecte de mici dimensiuni, din metal sau fildes;-se foloseste mozaicul ca sistem preferat de ornamentatie, deoarece permite realizarea de compozitii solemne, de o sinteza rece, cu figuri calme si maiestuoase.

1. Inceputurile artei bizantine (sec. IV-V)

Despre Constantinopol:

Constantinopolul dateaza de la 330, cand imparatul Constantin cel Mare l-a fondat pe ruinele anticului oras grec Byzantion.

Orasul se afla in peninsula cu o pozitie strategic deosebit de buna, datorita celor trei zone de apa, in nord, est si sud, avand astfel asigurata izolarea.

Noua capitala a fost impodobita cu cladiri, monumente si piete central, cu un palat imperial, o cladire a senatului si cu hipodromul. Planul orasului grupa cladirile oficiale in jurul pietei central. Axul care traversa median orasul, artera importanta de circulatie, era marginit de o colonada acoperita, formand galerii pentru pietoni. Orasul, inconjurat de ziduri puternice, avea bastioane si porti. Numite “curtine”, zidurile foarte inalte, cu o grosime de cativa metri, erau precedate de santuri care formau obstacole in calea eventualilor atacatori ai cetatii. Vechile ziduri, construite de Constantin cel Mare au fost inlocuite in timpul domniei imparatului Teodosie II (408-450).Noua incinta va devein celebra datorita masivitatii zidurilor foarte inalte cu grosimea de cativa metri. Printre importantele porti ale incintei, Poarta de aur era cea prin care patrundeau in oras cortegiile militare si triumfale.

Arhitectura civila:

Caracterele arhitecturii laice bizantine pastreaza atat somptuozitatea palatelor imperiale, cat si confortul locuintelor particulare romane adaptate momentului respective.

Domus, casa demnitarilor si negustorilor, se caracterizeaza prin vastitatea curtilor interioare si a gradinilor, a fastului si elegantei.

Insula, casa in care locuiau chiriasii, era “casa de raport”, compusa din numeroase apartamente si dispuse in etaje scunde, cu scari si plansee din lemn.

Arhitectura religioasa:

Izvoarele artei bizantine le gasim in cultura greaca, in imbinarea traditiilor elenistice alexandrine si mediteraneene din timpul Imperiului Roman, precum si in asimilarea culturilor Orientului Apropiat.

Dominanta in arhitectura religioasa va fi folosirea arcului, boltii si cupolei (din traditiile Asiei Mici).

Arhitectura religioasa se caracterizeaza prin definirea planului constructiei si elementelor component. Primele biserici crestine au fost adaptari ale tipului bazilicii forense, care, in epoca romana, juca rolul bursei si era in vecinatatea forumului. Printre primele biserici cu plan bazilical, construite la Roma, au fost: vechea basilica Sfantul Petru, basilica Santa Maria Maggiore si basilica San Paolo fuori le muri.

Basilica Sfantul Petru-Italia

Pentru planul bazilical, elementele definitorii sunt: nava central, mai larga si mai inalta decat celelalte spatii, la nivelul superior fiind inzestrata cu ferestre, doua sau mai multe nave laterale si o absida la rasarit, la capatul opus intrarii principale. Incaperi secundare incluse la intrare sunt: pronaosul sau nartexul, spatiu care apare uneori dublat cu un exonartex si cu un esonartex. Acestea sunt precedate de o curte inconjurata de coloane, numita atrium.

In afara tipului bazilical, au fost elaborate inca doua tipuri de plan: planul in cruce latina, crucea cu brate inegale (Mausoleul Imparatesei Galla Placidia de la Ravenna), avand characteristic spatial transversal, numit transept, iar in prima jumatate a secolului al V-lea, planul central.Pentru planul central: Mausoleul Santa Constanza din Roma, biserica Sfantul Gheorghe din Salonic, biserica Santo Stefano rotondo din Roma, iar la Ravenna, Baptiseriul Neonian, cu plan octagonal.

Sistemul de acoperire al unui edificiu inaltat pe plan bazilical este sarpanta aparenta, iar la cel pe plan central este cupola.

2. Epoca lui Justinian (secolul al VI-lea, “secolul de aur”)

Arhitectura civila:

Inregistreaza din sec. III pana in sec. IV aparitia unor palate grandioase in Asia Mica, continuand vechile traditii romane si orientale. Autoritatea imparatului bizantin, considerata sacra, va da palatului aureola de “sacru”.

Palatul sacru, construit de Constantin cel Mare, va primi prin Justinian o mai mare amploare.Arhitectura edilitara:

In Constantinopol, cisternele subterane, ramase din timpul lui Justinian, dau dimensiunea grandorii lucrarilor publice. Cisterna bazilicii cu 420 de coloane, cat si cea de la Bin Bir Direk cu 224 de coloane, erau destinate sa asigure asezarilor urbane reserve mari de apa.

Arhitectura militara:

Razboiul a impus intarirea fortificatiilor capitalei, dublarea zidurilor de incinta si a turnurilor de paza.

Arhitectura religioasa:

Numeroase cladiri cu caracter religios sunt ridicate in zona rasariteana a Imperiului. Problemele

dificile pe care le-au infruntat inginerii si arhitectii au fost impuse de necesitatea primirii credinciosilor, in numar tot mai mare, in incinta cladirilor.

Planul central va fi cel preferat. Solutiile boltilor si cupolelor vor fi studiate si preferate. In afara sistemului de acoperire, cu ajutorul cupolei asezate pe zidurile cilindrice, in forma de tambur, cum este Mausoleul lui Teodoric din Ravenna, a inceput sa fie folosita cupola pe pandantivi pentru ca sa devina, cu timpul, solutia preferata in arhitectura bizantina.

Sistemul de acoperire a cladirilor cu caracter sacru va generaliza in acest secol cupola pe pandantivi si cupola cu trompe.

In cazul bisericii Sfanta Sofia din Constantinopol, solutia cupolei este una originala. Inventia era aplicata in primul rand asupra zidurilor planului patrat al navei, care au fost inlocuite cu arce semicircular sprijinite pe stalpi; in al doilea rand, in intalnirea bazei circulare a cupolei cu punctele mediane ale celor patru arce semicircular; in al treilea rand, in crearea pandantivelor, fragmente de sfera care fac legatura intre baza circulara a cupolei si unghiurile drepte ale navei.Planurile prezinta cateva tipuri: planul bazilical (Sant’ Apollinare Nuovo si Sant’ Apollinare in Classe din Ravenna); planul in cruce greaca (cu toate bratele egale – present la biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol); tipul central, biserica San Vitale din Ravenna, cu inscrierea cupolei in plan octagonal, alteori cladiri de tip central sunt correlate cu planul patrulob, polilob, treflat si patruconc.

Biserica Sfanta Sofia din Constantinopol:

“Cel mai grandiose exemplu de basilica cu cupola” (Virgil Vatasianu), cladirea a fost reconstruita in timpu lui Justinian, intre 532 si 537, de catre doi greci, arhitectul Anthemius din Tralles si inginerul Isidor din Milet. Cupola bisericii, cu diametrul de 31 m, situata la o inaltime de 56 m, era plasata deasupra navei central, fiind sustinuta de pandantivi, precum si de doua vaste semicupole, dispuse in axul longitudinal al constructiei. Cutremurul din 558 a produs prabusirea cupolei. Reconstruirea acesteia i-a revenit inginerului Isidor Junior. El a micsorat diametrul realizand o deschidere mai mica decat a primei variante a cladirii, solutie persistenta pana azi.

3. Perioada iconoclasta (sec. VII-IX)

Bizantul a trait de-a lungul acestor secole o perioada instabila ca echilibru politic. Imperiul Bizantin inregistrase dificultati inca din secolul al VI-lea, prin patrunderea slavilor in Balcani si, in prima jumatate a secolului al VII-lea, prin rezistenta impotriva avarilor si persilor. Arabii au ocupat o serie de provincii rasaritene ale imperiului (Palestina, Siria, Egipt), in vreme ce bulgarii, in secolul al VII-lea, si-au intemeiat statul.

Autoritatea imparatului nu mai e recunoscuta. In interiorul imperiului au loc lupte religioase intre cei care condamnau cultul icoanelor (iconoclasti) si cei care slujeau icoanele (iconoduli). Conflictul a atins moment grave in sec. al VIII-lea pana in 843.

Intreruperea si calmarea temporara a conflictului prin Sinodul Ecumenic de la 787, din Niceea a permis evolutia artei figurative din zona est-europeana, in cadrul bisericii ortodoxe.Reluarea luptelot religioase va avea doua consecinte grave prin victoria iconoclastilor: distrugerea unor monumente si parasirea teritoriului de catre artisti.

Arhitectura:

Arhitectura profana din acea perioada, disparuta in timp, a ramas cunoscuta prin comentariile din texte care pomenesc de luxurianta si exotismul Palatului sacru.

Arhitectura religioasa prezinta cateva tipuri caracteristice de cladiri:1. biserica tavanita (biserica Sfanta Sofia din Niceea)2. bazilici boltite si inzestrate cu cupola (Sfanta Irina din Constantinopol)3. biserica in cruce greaca cu brate egale (Sfanta Sofia din Salonic)4. tipul central cu variante multiple (patrulab, patruconc, treflat)

4.Dinastiile macedonenilor si comnenilor (sec. IX-XII)

In aceasta perioada a avut loc maturizarea culturii byzantine. S-au inregistrat, de la Caucaz pana in Peninsula Balcanica, vii interferente cultural si o remarcabila circulatie de valori estetice, care au creat arta ambiantei bizantine.

Datorita populatiilor eterogene si traditiilor acestora, aflate in Imperiul Bizantin, s-au constatat influente reciproce.

Perioada coincide cu misiunile pentru crestinarea slavilor, finalizate cu crestinarea sarbilor si bulgarilor si a rusilor. Populatia slava a fost un puternic mediator care a transferat de la o zona geografica la alta categorii varitate de forme si conceptii artistice. In afara lor, calugari din Asia Mica, din Mesopotamia, Armenia de sud si Capadocia au calatorit spre Apus si au purtat cu ei semnele culturii bizantine.

Arhitectura

In arhitectura civila, este consemnata faima palatelor imperiale si luxul capitalei byzantine. Construirea complexului residential continua traditia “Casei lui Justinian”. Una dintre resedinte, transformata in palat, a fost Palatul Blachernelor din Constantinopol.

Palatul Blancherne - Constantinopol

Arhitectura religioasa

In zona ambiantei bizantine, adica Constantinopol, Peninsula Balcanica (Macedonia, Tracia, Serbia, Bulgaria, Grecia), Italia, Armenia, Asia Mica:1. biserica-hala, cu inaltimea egala a navelor (biserica Sfanta Sofia din Ohrida, Macedonia)2. biserica-sala, cu nava dreptunghiulara sau patrata, raspandita in Bulgaria3. planul in cruce greaca, in Greca, Macedonia (“tip macedonean”), present si la Venetia (basilica San Marco)4. Planul catolicon-athonit raspandit in Grecia5. Tipul central cu cupola in Peninsula Balcanica, Grecia, Armenia, arhipelagul EgeicDimensiunile sunt in general mici, diametrul cupolei nedepasind 10 m. Monumente tot mai multe se datoreaza ctitorilor nobili. Populatia satelot din Balcani a fost interesata sa construiasca biserici. Resulta monumente pretentioase, dar si modeste, la sat.

5.Arta bizantina in secolele XIII-XV

Renasterea Paleologa

Imparatul Mihail al VIII-lea, intemeietorul ultimei dinastii byzantine a Paleologilor, a reconstruit unitatea politica a Imperiului Bizantin.

Bulgaria si Serbia luptau pentru infiintarea taratelor. Turcii ocupasera provinciile din Asia Mica, apoi toata Peninsula Balcanica, cucerind Serbia, Bulgaria, Grecia si in 1453 Constantinopolul.In arta, in locul monumentalitatii isi face aparitia constructia cu dimensiuni mici precum si atmosfera discreta.

In arhitectura civila, la Mistra, in sud-estul Peloponezului (nume medieval Moreea), s-a pastrat un singur complex, deteriorat azi, un “Pompei bizantin”.

La Constantinopol, in locul Palatului Blachernelor, se afla “Tekfur Serai”, foarte luxos.Mistra: unul din ultimele centre de cultura bizantina. A fost o perioada centrul guvernarii militare, apoi a devenit centru ecleziastic, patriarhie, cu manastiri, biserici, o mare biblioteca, evoluand ca centru Episcopal al Spartei.

Doua mari familii erau dominante: Cantacuzinilor si Paleologilor.

Cantacuzinii (1348-1384). Mistra, capital Despotatului de Moreea

Mistra devine capital Despotatului de Moreea, cu guvernarea autonoma si dependenta directa de Imparat.

Imparatul Ioan VI Cantacuzino a trimis in Moreea pe fiul sau Manuel, cu dreptul de a decide politica proprie. Zona a devenit prospera, Mistra imbogatindu-si patrimonial cu monumente civile si ecleziastice.

Dinastia Cantacuzinilor s-a prelungit cu in timpul lui Matei si Demetrios, apoi a lasat loc Paleologilor.

Paleologii (1383-1460). Renasterea paleologa

Dinastia paleologa s-a caracterizat prin politica de expansiune si luptele politice de extindere a autoritatii asupra Greciei continentale. Mistra a fost sufletul Peloponezului, centrul intellectual al scrisului, centrul de filosofie clasica, focarul de literature si arta.

Arhitectura militara

Constructii de tipul cetatuilor ridicate in Serbia, Bulgaria si Grecia, destinate apararii.

Arhitectura religioasa

Nu a inregistrat elaborarea unui nou tip de plan, de structura su system de acoperire, ci doar o reducere a variantelor cunoscute.

Bazilica este frecventa in provinciile grecesti. In zonele periferice ale imperiului sunt prezente tipul sala si planul central, cu cupola sau boltit semicilindric. Planul in cruce greaca e raspandit in Grecia si Macedonia, iar planul triconic in Macedonia si Bulgaria.

In cadrul elevatiei, etajarea succesiva a spatiilor ordoneaza registrele arcadei, tribunei si ferestrelor. Sistemul de acoperire foloseste cele trei forme traditionale:1. Sarpanta de lemn2. Boltile semicilindrice de caramida cruda sau arsa3. Cupola pe pandantivi sau pe trompe de unghi de piatraPlastica fatadelor. Constructiile mari se caracterizeaza prin masivitate. Contrafortii flancheaza puternic zidurile la exterior, preluand impingerile sistemului de acoperire.

Cladirile de dimensiuni mici au gratie si eleganta, datorita proportiilor turlelor. Un aspect particular este folosirea alternantei pietrei cu caramida, sistem generalizat, si prezenta arcadelor oarbe.

Stilul moldovenesc

In Moldova, arhitectura bisericeasca a avut o dezvoltare proprie, deosebita de cea din Tara Romaneasca. Ea are la baza elementul autohton, adica arta mestesugarilor locali, concretizata in vechile si modestele bisericute de lemn, care au precedat pe cele de piatra si zid. Peste acestea s-au adaugat influente straine, dintre care cea fundamentala pentru formarea stilului moldovenesc este cea bizantina, manifestata in planul predominant al bisericilor (treflat sau drept) si in impartirea lor, in sistemul de acoperire prin bolti si in multe din elementele decorului extern.a) Cele mai vechi biserici moldovene de zid, sunt din epoca intemeierii Moldovei (mijlocul secolului XIV) : Sf. Nicolae din Radauti (probabil ctitorie a lui Bogdan Intemeietorul, din 1359) si Sfanta Treime din Siret, probabil ctitoria lui Latcu Voda

Biserica Sf. Nicolae – Radauti

b) Epoca lui Stefan cel Mare (a doua jumatate a secolului XV si inceputul secolului XVI) aduce, cu aproape un secol mai devreme decat in Tara Romaneasca, maturizarea si inchegarea unui stil de arta constructiva propriu si original : stilul moldovenesc, care se distinge prin caractere specifice bisericilor moldovenesti, ca de ex., sistemul moldovenesc al suprainaltarii boltilor (turlelor) in interior prin suprapunerea arcurilor incrucisate (in diagonala) si prin bazele stelate de la exterior, sau bogatul decor extern al fatadelor, obtinut prin utilizarea inteligenta a materialelor de constructie : piatra (bruta si de talie), caramida (simpla sau smaltuita) si uneori ceramica.

Manastirea Putna

Prima ctitorie mare a lui Stefan, Putna (1466-1484), a fost fundamental refacuta in secolele XVII si XVIII, incat biserica de azi nu mai reprezinta constructia originara. Bisericile ramase pina azi in forma, lor initiala reprezinta planuri si forme de constructie foarte variate. Unele au planul drept, de tip arhaizat-romanic, fara sanuri si fara turle (ca la Sf. Nicolae-Radauti) : Dolhesti (ctitoria

hatmanului Sendrea din 1481), Balinesti (ctitoria logofatului Tautu din 1499), Voloval (ctitoria lui Stefan din 1500-1502) s.a. Altele au planul treflat (trilobat), ca la Sfanta Treime din Siret sau vechea Moldovita, dar adauga o turla pe naos : Patrauti (1487), (Itcani) 1488, Voronet (1488), Precista din Bacau (1491), Sf. Nicolae din Dorohoi (1495), Popauti (1496), dar mai ales Sf. Gheorghe din Harlau (1492), care este monumentul cel mai reprezentativ al epocii lui Stefan, remarcabil mai ales prin frumusetea decorului fatadelor. Altele reprezinta un tip mixt, rezultat din combinarea celor doua tipuri anterioare (dreptunghiular si trilobat). Dintre acestea fac parte bisericile din : Borzesti (1493-1494), Piatra Neamt (1497-1498), Cotnari, Arbore (ctitoria lui Luca Arbore din 1502-1503), Reuseni (1503-1504) s.a. Un tip aparte il reprezinta biserica principala a manastirii Neamtu (1497), de plan treflat, mult alungit prin adaugarea exonartexului (pridvorului inchis) la fatada de vest a pronaosului si a unei noi incaperi intre pronaos si naos, destinata mormintelor ctitoresti (gropnita sau camera funerara). Aceasta incapere noua o gasim apoi si la Dobrovat (1504), care are insa plan dreptunghiular.

Manstirea Neamtu

c) Dezvoltarea artistica din epoca lui Stefan se continua in tot cursul secolului XVI, atingand apogeul sub Petru Rares, cand stilul moldovenesc evolueaza, realizindu-se un nou tip de biserici la care se generalizeaza gropnita de la Neamtu si se adauga tainita (ascunzatoarea sau camera tezaurului) de deasupra ei. Elementul nou si caracteristic al bisericilor lui Petru Rares este pridvorul deschis, adaugat la fatada de vest, si minunata pictura exterioara, care inlocuieste decorul sculptural al fatadelor. Intalnim biserici ca : Probota (1530), Humor (1530), Moldovita (1532), Sf. Dumitru din Suceava (1534, cu pridvor inchis), Sucevita (ctitoria Movilestilor 1582-1584) s.a. Dupa creatiile mai putin importante din a doua jumatate a secolului XVI (ca Bistrita si Slatina lui Alexandru Lapusneanu, 1554 si 1561), arta arhitectonica a Moldovei isi traieste ultima ei epoca de inflorire in sec. XVII, cand creeaza monumente cu o puternica influenta orientala, de origine caucaziana si araba, venita prin Rusia si concretizata in superbul decor sculptural de piatra de la Dragomima (ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca din 1609) si mai ales de la Sf. Trei Ierarhi din Iasi (otitoria lui Vasile Lupu din 1639), Barnova din Iasi (1626-1629), Cetatuia (ctitoria lui Ioan Duca Voda din 1672) s.a.

Manastirea Sfintii Trei Ierarhi – Iasi

d) De la sfarsitul secolului XVI, incepe decadenta stilului moldovenesc in arhitectura, prin alterarea lui cu influente noi, venite mai intai din Tara Romaneasca. Biserici zidite de aci inainte ca : Galata (ctitoria lui Petru Schiopul, 1584), Aroneanu (1594 din Iasi), Secu (1602), Barnovschi din Iasi (1624), Adormirea din Itcani s.a. inlocuiesc zidul despartitor dintre gropnita (pronaos) si naos cu o tripla arcada sprijinita pe doi stalpi, maresc numarul ferestrelor din naos si altar, largesc pridvorul in sensul latimii bisericii (ca la biserica lui Neagoe din Arges) si schimba decorul moldovenesc al fatadelor cu motive ornamentale muntenesti (braul median, arcade oarbe, firide dreptunghiulare si rotunde etc).Spre sfarsitul secolului XVIII si inceputul secolului XIX, un nou curent de arta neoclasica, venit prin Rusia, creeaza cateva biserici ca: Rotunda din Letcani (1793, cu naos de forma rotunda), Sf. Spiridon din Iasi (reconstruita la 1804) si Frumoasa de langa Iasi (refacuta la 1836), socotita ca ultimul monument de seama al arhitecturii moldovenesti.

Manastirea Frumoasa - Iasi