2. drept penal. partea generala i

8/6/2019 2. Drept Penal. Partea Generala I

http://slidepdf.com/reader/full/2-drept-penal-partea-generala-i 1/99

1

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwerty

opasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf

hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc

bnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiop

dfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjk

xcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbn

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiop

dfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjk


qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdf

hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc

bnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqw

tyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjk


qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmrtyuiop

Departamentul de Învăţământ laDistanţă şi Formare Continuă

Facultatea de Drept si Ştiinte Social -

Politice

Coordonator de disciplină:Lect. univ. dr. Olivian Mastacan



2

2010-2011

Suport de curs – învăţământ la distanţăDrept, Anul II, Semestrul I

Prezentul curs este protejat potrivit legii dreptului de autor şi orice folosire alta

decât în scopuri personale este interzisă de lege sub sanc ţ iune penal ă

UVTDREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ I



3

SEMNIFICAŢ IA PICTOGRAMELOR

F= INFORMAŢII DE REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE

= TEST DE AUTOEVALUARE

= BIBLIOGRAFIE

= TEMĂ DE REFLECŢIE

= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNUI CAPITOLSAU SECŢIUNE

= INFORMA II SUPLIMENTARE PUTE I GĂSI PE PAGINAWEB A U.V.T. LA ADRESA www.didfc.valahia.ro SAUwww.id.valahia.ro .

http://www.didfc.valahia.ro/

http://www.id.valahia.ro/

http://www.id.valahia.ro/

http://www.didfc.valahia.ro/



4

Tematica cursului

Capitolul I: Aspecte introductive

Capitolul II: Legea penala si limitele aplicarii ei

Capitolul III: Infractiunea

Capitolul IV: Formele infractiunii

Capitolul V: Cauzele care inlatura caracterul

penal al faptei

Capitolul VI: Infractorul



5

CAPITOLUL IAspecte introductive

1. Cuprins2. Obiectiv general3. Obiective operaţionale4. Timpul necesar studiului capitolului5. Dezvoltarea temei6. Bibliografie selectivă7. Temă de reflecţie8. Modele de teste9. Răspunsuri şi comentarii la teste

Cuprins

Sectiunea I. Notiune si aspecte generale privind dreptul penal

Sectiunea a II-a. Obiectul dreptului penal

Sectiunea a III-a. Principiile fundamentale ale dreptului penal. Noţiune

Obiectiv general: Dobândirea de cunoşt inţe privind ramura dedrept penal.

Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţ iuni de bază privindnotiunea, obiectul si principiile dreptului penal.

= 3 ore



6

CAPITOLUL IAspecte introductive

Sectiunea I

Notiune si aspecte generale privind dreptul penal

Dreptul penal reprezinta instrumentul prin care statul apara c ele

mai importante valori sociale impotriva faptelor periculoase.

In literatura juridica straina, dreptul penal mai este denumit si

drept criminal, denumire ce deriva de la cuvantul latin crimen –

crima , adica fapta infractionala interzisa.

D rept u l penal poa te f i de fin it ca totalitatea normelor juridice

care reglementeaza relatiile de aparare sociala prin interzicerea ca

infractiuni, sub sanctiuni specifice denumite pedepse, a faptelor

periculoase pentru valorile sociale, in scopul apararii acestor valori,

fie prin prevenirea infractiunilor, fie prin aplicarea pedepselor celor

care le savarsesc .

Sectiunea a II-a

Obiectul dreptului penal

Cunoasterea obiectului dreptului penal este deosebit de

importanta, intrucat de el depinde gruparea normelor de drept penal

intr-o ramura distincta a sistemului de drept, iar de caracterul si felul

obiectului depinde caracterul normelor care formeaza continutul lui .

Dupa unii autori, dreptul penal are ca obiect relatiile sociale derepresi une pena la . Aceste relatii se stabilesc intre stat si infractor

dupa ce infractiunea a fost savarsita si, prin intermediul lor, statul are

dreptul si obligatia sa traga la raspundere penala pe infractor, iar

infractorul are obligatia sa suporte consecintele savarsirii infractiunii.

F Definitia

dreptului penal

FObiectul

dreptului penal



7

Acestei opinii i se reproseaza ca reduce obiectul dreptului penal

doar la relatiile de conflict, de represiune penala, relatii ce se nasc cu

ocazia savarsirii de infractiuni si nu tine seama de rolul preventiv al

dreptului penal.

Alti autori considera ca dreptul penal are ca obiect relatiile de

aparare sociala. Acest relatii i-au nastere din momentul intrarii in

vigoare a legii pe nale si nu din momentul savarsiri i infract iunii .

In acesta situatie, obiectul dreptului penal are o sfera mai intinsa

cuprinzand nu numai relatiile de conflict, care se nasc atunci cand a

fost nesocotita obligatia instituita prin norma penala, dar si relatiile de

conformare, cand obligatia instituita este respectata de destinatarii

legii penale.

Sectiunea a III-a

Principiile fundamentale ale dreptului penal

Principiile fundamentale ale dreptului penal reprezinta

totalitatea ideilor, orientarilor care calauzesc si strabat intregul drept

penal, intreaga activitate de lupta impotriva infractiunilor prinmijloace de drept penal.

Sunt socotite principii fundamentale: principiul legalitatii ,

principiul umanismului, principiul egalitatii in fata legii penale,

principiul prevenirii savarsirii faptelor prevazute de legea penala,

principiul – infractiunea este singurul temei al raspunderii penale,

principiul personalitatii raspunderii penale, principiul individualizarii

sanctiunilor de drept penal.Principiul legalitatii este considerat ca fiind cel mai de seama

instrument de protectie juridica impotriva arbitrariului si abuzului.

Principiul legalitatii este examinat in dreptul penal in functie de

cele trei mari institutii ale acestuia - infractiunea, pedeapsa,

raspunderea penala si poate fi exprimat prin urmatoarele adagii:

F Principiile

dreptului penal



8

1. “nullum crimen sine lege” (o fapta nu poate fi

considerata infractiune cata vreme nu este calificata ca

atare prin lege);

2. “nulla poena sine lege” (constrangerea aplicata unei

persoane nu constituie pedeapsa decat daca a fost

calificata prin lege);

3. “nullum judicium sine lege” (stabil i rea raspunderi i

penale trebuie sa se faca potrivit legii).

Principiul legalitatii a fost formulat si inscris pentru prima data

in Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 1789 de catre

ideologii revolutiei franceze.

Ulterior, acest principiu a fost afirmat in Declaratia universala a

drepturilor omului, adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. la 10

decembrie 1948 si consacrat in legislatiile penale si in unele constitutii

ale statelor din Europa si din lume.

In dreptul romanesc principiul legalitatii a fost inscris in

Constitutia din 1923 care prevedea in art. 14 ca “nici o pedeapsa nu

poate fi infiintata nici aplicata decat in puterea unei leg i”.

Codul penal prevede in art. 2 ca “ legea prevede care fapte

constituie infractiuni, pedepsele ce se aplica inf ractiunilor si masurilece se pot lua in cazul savarsirii acestor fapte”. In aceste condit i i, o

persoana fizica sau juridica poate fi trasa la raspundere penala numai

daca fapta savarsita era incriminata la data comiterii ei.

Consacrarea principiului legalitatii in codul penal are o

importanta deosebita, reprezentand o garantie a drepturilor si

libertatilor omului.

Principiul umanismului presupune ca intreaga reglementare

penala trebuie sa porneasca de la interesele fundamentale ale omului.

Acest principiu actioneaza in dublu sens:

1. pe de o parte, dreptul penal t rebuie sa asigure protect ia

persoanei fizice prin incriminarea faptelor indreptate

impotriva ei si a intereselor sale;



9

2. in al doilea rand, acest principiu i i vizeaza pe cei care

au incalcat legea penala, constrangerea penala avand u n

caracter uman, respectandu-se drepturile infractorului

si demnitatea acestuia.

Principiul umanismului este reflectat cel mai bine in institutia

pedepsei:

a . el iminarea pedepsei cu moartea;

b. stabil irea mai multor regimuri de executare a pedepselor

privative de libertate. Astfel, potrivit art. 533 a lin. 2 Cod

pen. “ pedepsele privative de libertate se executa in unul

din urmatoarele regimuri: regimul de maxima siguranta,

regimul inchis, regimul semideschis, regimul deschis”;

c. toate mij loacele folosi te in cadrul regimului executari i

pedepselor privative de libertate trebuie sa contribuie la

reintegrarea in societate a celor condamnati (art. 53 3 alin.

3).

Principiul egalitatii in fata legii penale. Egalitatea in fata legii

are o semnificatie deosebita in conditiile statului de drept, cu

consecinte importante pe planul tuturor ramurilor de drept .

P r inc ip iu l ega lit a t ii i n f at a leg ii e st e consac ra t in Const it ut iecare prevede in art. 16 ca “cetatenii sunt egali in fata legii si

autoritatilor publice fara privilegii si fara discriminari”.

Potrivit acestui principiu, tot i membrii societat i se g asesc intr-o

pozitie de egalitate fata de prevederile legii penale, atat in calitate de

dest inatari ai e xigentelor acestei legi, cat si in cal i tate de beneficiari ai

ocrotiri i pe nale.

Principiul prevenirii savarsirii faptelor prevazute de legea

penala . Acest principiu presupune ca intreaga reglementare juridico-

penala trebuie sa asigure prevenirea savarsirii faptelor periculoase,

atat prin conformare, cat si prin exercitarea constrangerii fata de cei

care savarsesc astfel de fapte.



10

Legea penala, prin continutul sau si sanctiunile prevazute,

asigura preventia generala, iar prin pedepsele aplicate in cauzele

penale se realizeaza preventia speciala fata de cel condamnat.

Principiul – infractiunea este singurul temei al raspunderii

penale . Acest principiu are o consacrare expresa in Codul penal care

prevede in art. 17 alin. 2 ca infractiunea este singurul temei al

raspunderii penale.

Principiul functioneaza ca o garantie a libertatii persoanei,

deoarece fara savarsirea unei infractiuni nu poate fi antrenata

raspunderea penala a unei persoane.

Principiul personalitatii raspunderii penale. Acest principiu

este considerat fundamental, intrucat apare ca o garantie a libertatii

persoanei.

Spre deosebire de dreptul civi l unde raspunderea poate f i

transferata altei persoane (institutori, parinti, tutori, etc), in dreptul

penal nu se poate antrena raspunderea penala pentru fapta altuia.

Caracterul personal al raspunderi i penale implica aplicarea

pedepsei numa i celui care a savars it o infractiune.

Principiul individualizarii sanctiunilor de drept penal este

consacrat in art. 72 Cod pen. care prevede ca “ la stabilirea siaplicarea pedepselor se tine seama de dispozitiile partii generale a

Codului penal, de limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, de

gradul de pericol social al faptei savarsite, de persoana infractorului

si de imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea

penala”.

Scopurile si functiile sanctiunilor penale nu pot fi indeplinite

daca acestea nu sunt adaptate cazului concret

F



11

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. Tratate, cursuri şi monografii.

1. Olivian Mastacan, Ră spunderea penal ă a func ţ ionarului public.

Edi ţ ia a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008.

2. C-tin. Mitrache, C. Mitrache , Drept penal român. Partea

general ă , Edi ţ ia a VI-a, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2008

TEST DE AUTOEVALUARE

1. Precizaţi, care este în opinia dumneavoastr ă rolul dreptului penal ?



12

TEMĂ DE REFLECŢIE

Reflectaţi asupra obiectului dreptului penal

MODELE DE ÎNTREBĂRI

1. Definiti dreptul penal.

2. Care sunt principiile dreptului penal?

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI

1. A se vedea pag. 6

2. A se vedea pag. 7-10



14

Obiectiv general: Dobândirea de cunoşt inţe privind legea penala

Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţ iuni de bază privindaplicarea legii penale in timp si spatiu

= 4 ore

CAPITOLUL IILegea penala si limitele aplicarii ei

Sectiunea I.

Notiune si categorii de legi pe nale

Notiune. Legea penala const i tuie unul dintre principalele

izvoare de drept penal. In acesta acceptiune, prin lege penala se

intelege un act normativ care cuprinde in continutul sau norme,

dispozit i i penale (de exemplu, Codul penal).

Conceptul de lege penala este examinat insa in doctrina penala

in doua sensuri. Intr-un sens larg, cand prin lege penala se intelegetotalitatea legilor penale si intr-un sens restrans, cand prin lege penala

se intelege actul normativ emis de Parlament dupa o procedura speciala

si care contine norme de drept penal.

Denumirea de lege penala este atribuita si unei simple norme

juridice, daca su nt indeplinite doua co nditii:

F Legea penala si

categorii de legi

penale



15

1. norma juridica sa aiba caracter penal ;

2. norma juridica sa fie cuprinsa intr-un act legislat iv cu caracter

de lege.

Categorii de legi penale.

In raport de anumite criterii , legile penale sunt clasificate in

mai multe categorii.

a) In raport de intinderea domeniului de reglementare legile

penale se clas ifica in legi generale si legi speciale .

Legea penala generala constituie ceea ce se denumeste in mod

curent dreptul penal comun, avand ponderea cea mai insemnata in

cadrul legislatiei penale si reprezentand cel mai important instrument

de lupta impotriva infractionalitatii .

In tara nostra, Codul penal, care se caracterizeaza printr-un

sistem unitar de norme, cu o structura interna precis determinata si

avand doua parti: partea generala si partea speciala, constituie unica

lege penala generala.

Legi penale generale sunt considerate si dispozitiile de drept

penal cu caracter de principiu care se aplica unui mare numar de norme

speciale.

Legi penale speciale sunt codurile penale speciale (de exemplu,Codul justitiei militare), legile penale care cuprind dispozitii

derogatorii de la dreptul obisnuit, legile care, pe langa dispozitii

extrapenale, contin si dispozitii cu caracter penal.

Importanta clasificarii

In cazul unui concurs intre o lege penala generala si o lege

penala speciala, care deroga de la cea generala sau o completeaza pe

aceasta, legea penala speciala are prioritate.

b) In raport de caracterul lor, legi penale se impart in legi penale

ordinare si legi penale exceptionale.

Legile penale ordinare sunt acele legi care sunt adoptate in

conditii de normalitate, obisnuite de lupta impotriva fenomenului

infractional (de exemplu, Codul penal).



16

Legile penale exceptionale sunt adoptate in conditii speciale de

evolutie a fenomenului infractional. Aceste conditii speciale pot fi

generate de cauze sociale (stare de razboi) sau de cauze naturale

(calamitati naturale).

Legile penale exceptionale au ,de regula, o durata determinata,

ele ramanand in vigoare atat timp cat situatia o impune.


In cazul unui concurs intre o lege penala ordinara si o lege

penala exceptionala, cea care se va aplica va fi legea penala

exceptionala.

c) Dupa durata de aplicare, legile penale se impart in legi penale

cu durata nedeterminata si legi penale cu durata determinata.

Legile penale cu durata nedeterminata sau permanente sunt

acele legi in cuprinsul carora nu este fixata durata de aplicare. Aceste

legi se bucura de o mai mare stabilitate si pot imbraca atat forma

legilor penale generale cat si forma legilor penale speciale.

Legile penale cu durata determinata sunt acele legi care au o

durata limitata de aplicare, care poate rezulta fie din continutul legii,

cand textul de lege stabileste data la care aceasta iese din vigoare, fie

din imprejurarile deosebite care au impus-o (cutremure, inundatii)care, odata depasite, atrag automat si autoabrogarea legii respective.


Legea penala temporala va ultraactiva, ceea ce inseamna ca

dispozitiile acesteia se vor aplica si dupa ce legea a iesit din vigoare

insa numai pentru situatii creeate cat timp aceasta a fost in vigoare.

Sectiunea a II-a.

Aplicarea legii penale in timp

Notiunea aplicarii legii penale

F



17

Scopul legii penale este de a ocroti valorile sociale fundamentale

necesare pentru existenta statului de drept, scop care nu poate fi atins

daca puterea publica nu i-ar imprima un caracter de obligativitate si

irefragabilitate, adica, daca nu i-ar crea o forta activa si reactiva.

Prin aplicarea legii penale se intelegeexecutarea sau

indeplinirea indatoririlor pe care ea le prevede si poate avea loc fie

de buna voie, prin respectarea prescriptiunilor acesteia, fie silit , in

cazul savarsirii faptei incriminate.

Eficienta legii penale este raportata la anumite elemente care ii

determina limitele de aplicare: timpul, spatiul, persoanele si faptele.

Notiunea aplicarii legii penale in timp

Prin norme penale privind aplicarea legii penale in timp se

intelege ansamblul de norme juridice penale prin care se reglementeaza

aplicarea legii penale in raport cu timpul savarsirii infractiunii si cu

momentul tragerii la raspundere penala a celor care au savarsit

infractiuni.

Principiul activitatii legii penale

Este reglementat in art. 10 Cod pen. care prevede ca legea penala se aplica infractiunilor savarsite in timpul cat ea se afla in

vigoare.

Acest principiu are si valoare constitutionala fiind prevazut de

art. 15 pct. 2 din Constitutia Romaniei: legea penala dispune numai

pentru viitor cu exceptia legii penale sau contraventionale mai

favorabile.

Potrivit acestui principiu, din momentul intrarii in vigoare si

pana la iesirea din vigoare, legea penala se aplica tuturor faptelor

savarsite sub imperiul ei.

Asadar, activitatea legii penale este carmuita de doua momente

importante:

· intrarea in vigoare a legii penale;

· iesirea din vigoare a legii penale.

F Activitatea legii penale



18

In ceea ce priveste primul moment, potrivit art. 78 din

Constitutia Romaniei legea intra in vigoare la 3 zile de la data

publicarii sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei.

Iesirea din vigoare a legii penale poate avea loc prin mai multe

modalitati:

1 . a br og ar ea ;

2 . a jungerea la t ermen;

3. disparit ia condit i i lor speciale care au impus aparit ia legii;

Abrogarea este modalitatea principala de iesire din vigoare a

leg ii pena le s i poa te f i expresa (cand legile care sunt abrogate sunt

prevazute in continutul noii legi sau legii de punere in aplicare a noii

legi) sau tacita (cand abrogarea se desprinde din economia legii

deoarece reglementeaza aceeasi materie ca si legea anterioara).

De asemenea, abrogarea poate fi totala (cand este abrogata legea

in integralitatea ei) sau partiala (cand sunt abrogate numai anumite

dispozitii).

Ajungerea la termen reprezinta modalitatea de iesire din vigoare

specifica legilor edictate numai pentru o anumita perioada de timp –

legile temporare.

Disparitia conditiilor speciale care au impus aparitia legiiconstituie modalitatea de iesire din vigoare a legilor exceptionale

adoptate de puterea legiuitoare in cazurile in care societatea se

confrunta cu o situatie de exceptie (calamitati naturale, razboi).

Extraactivitatea legii penale

Pentru ca legea penala sa aiba o cat mai mare eficienta a fost

necesara instituirea unor derogari de la principiul activitatii .

In acest sens, Codul penal a adoptat anumite reguli in baza

carora, in unele cazuri, legea penala retroactiveaza sau ultraactiveaza,

consacrand astfel extraactivitatea legii penale care semnifica

extinderea efectelor legii penale fie inainte de momentul intrarii in

vigoare, fie dupa iesirea din vigoare a acesteia.

F Extraactivitatea

legii penale



19

Principiul retroactivitatii legii penale

Potrivit acestui principiu, in anumite situatii , dispozitiile legii

penale sunt aplicabile si unor fapte comise inainte de intrarea sa in

vigoare.

Acest principiu constituie o exceptie de la regula

neretroactivitatii legii penale care are consacrare constitutionala.

O veritabila lege cu caracter retroactiv este legea penala

dezincriminatoare in continutul careia se prevede ca o anumita fapta

sau anumite fapte nu mai constituie infractiuni.

Retroactivitatea legii penale de dezincriminare este prevazuta

expres in art. 12 Cod pen. care prevede ca legea penala nu se aplica

faptelor savarsite sub legea veche, daca nu mai sunt prevazute de

legea noua. In acest caz, executarea pedepselor, a masurilor de

siguranta si a masurilor educative, pronuntate in baza legii vechi,

precum si toate consecintele penale ale hotararilor judecatoresti

privitoare la aceste fapte inceteaza prin intrarea in vigoare a legii

noi.

Potrivit art. 13 Cod pen., legea penala mai favorabila are si ea

caracter retroactiv.

De asemenea, retroactiveaza si legea interpretativa cu motivareaca o asemenea lege formeaza corp comun cu legea interpretata.

Principiul ultraactivitatii legii penale

Ideii de retroactivitate a legii penale i se opune aceea de

ultraactivitate.

Conform principiului ultraactivitatii , dispozitiile unei legi

penale continua sa fie incidente in ceea ce priveste efectele sale si

dupa iesirea din vigoare a respectivei legi.

Ultraactivitatea este recunoscuta in dreptul nostru in cazul

legilor penale temporare si al legilor penale mai favorabile.

Legea penala temporara este legea care prevede data iesirii ei

din vigoare sau a carei aplicare este limitata prin natura situatiei

temporare care a impus-o.

F



20

Legea penala temporara se aplica infractiunilor savarsite in

timpul cat era in vigoare chiar daca faptele nu au foat urmarite sau

judecate in ace l interval de t imp.

In ceea ce priveste legea penala mai favorabila, ne gasim in

situatia unei ultraactivitati improprii, deoarece legea veche mai usoara

produce efecte dupa iesirea ei din vigoare insa nu asupra faptelor

comise dupa iesirea din vigoare a legii, ci asupra faptelor comise

inainte de iesirea ei din vigoare.

Principiul aplicarii legii penale mai favorabile infractiunilor

nedefinitiv judecate

In cazul in care de la savarsirea infractiunii si pana la judecarea

ei definitiva intervin una sau mai multe legi penale succesive, in

dreptul nostru penal s-a admis solutia aplicarii legii penale mai blande,

mai favorabile infractorului – mitior lex.

Daca legea veche este mai blanda, aceasta se aplica ultraactiv,

adica dupa iesirea ei din vigoare, iar daca este mai favorabila legea

noua, atunci ea se va aplica retroactiv.

Solutia mitior lex este consacrat expres in art. 14 Cod pen.

Determinarea legii penale mai favorabile se realizeaza in functiede trei criterii:

1 . cr iter iul condit i i lor de incriminare;

2. cri teriul condit i i lor de tragere la raspundere penala;

3. cr iter iul sanct iuni lor penale.

Dupa conditiile de incriminare este mai favorabila legea care

conditioneaza incriminarea unei fapte de comiterea ei in anumite

imprejurari de loc, de timp, etc., deoarece aceasta limiteaza

posibilitatea de tragere la raspundere penala a persoanei care

savarseste astfel de fapte.

Dupa conditiile de tragere la raspundere penala , este mai

favorabila legea care impune existenta mai multor condit i i pentru a se

putea angaja raspunderea penala a unei persoane. De exemplu, legea

care prevede ca punerea in miscare a actiunii penale se face la

Aplicarea legii

penale mai

avorabile



21

plangerea prealabila a partii vatamate este mai favorabila decat legea

care prevede ca actiunea penala se pune in miscare din oficiu.

Dupa criteriul sanctiunilor penale, este mai favorabila legea

care prevede o pedeapsa mai usoara ca natura sau ca durata.

Aplicarea legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive

Potrivit dispozitiilor art. 14-15 Cod pen., legea penala mai

favorabila se poate aplica si in cazul in care hotararea judecatoreasca

de condamnare a ramas definitiva.

Exista situatii cand aplicarea legii penale mai favorabile este

obligatorie si situatii cand aplicarea legii mai blande are caracter

facultativ .

Astfel, obligativitatea aplicarii legii penale mai favorabila

intervine in situatia in care dupa ramanerea definitiva a hotararii de

condamnare si pana la executarea completa a unei pedepse privative

de libertate sau a amenzii, a inte rvenit o lege care prevede orice fel de

pedeapsa, dar cu un maxim special mai mic, sanctiunea aplicata se

reduce la acest maxim, daca depaseste maximul special prevazut delegea noua pentru infractiunea savarsita – art. 14 alin. 1.

Instanta este obligata sa aplice legea penala mai favorabila si

daca dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare la

detentiune pe viata si pana la executarea ei a intervenit o lege care

prevede pentru aceeasi fapta pedeapsa inchisorii – a r t. 14 a l in . 2 . In

acest caz, pedeapsa detentiunii pe viata se inlocuieste cu maximul

pedepsei inchisorii prevazut de legea noua pentru acea infractiune.

Daca legea noua prevede in locul pedepsei inchisorii numai

pedeapsa amenzii instanta este obligata sa inlocuiasca pedeapsa

aplicata cu amenda, fara a se putea depasi maximul special prevazut in

legea noua – art. 14 alin. 3.

Potrivi t dispozit i i lor al in. 4 pedepsele complementare, masurile

de siguranta, precum si masurile educative neexecutate si neprevazute



22

in legea noua nu se mai executa, iar cele care au corespondent in

legea noua mai favorabila se executa in continutul si limitele

prevazute de aceasta lege.

Art. 15 Cod pen. reglementeaza cazuurile in care aplicarea legii

penale mai favorabile, in cazul pedepselor definitive, este facultativa.

Astfel, cand dupa ramanerea definitiva a hotararii de

condamnare si pana la executarea completa a pedepsei inchisorii

intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara, iar sanctiunea

aplicata este mai mica decat maximul special prevazut de legea noua,

tinandu-se seama de infractiunea savarsita, de persoana

condamnatului, de conduita acestuia dupa pronuntarea hotararii sau

in timpul executarii pedepsei si de timpul cat a executat din pedeapsa,

se poate dispune fie mentinerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa

aplicata nu poate fi coborata sub limita ce ar rezulta din reducerea

acestei pedepse proportional cu micsorarea maximului special

prevazut pentru infractiunea savarsita – art. 15 alin. 1.

Pentru a fi incidente aceste dispozitii legale trebuie indeplinite

mai multe conditii .

O prima conditie priveste existenta unei hotarari de condamnare

definitiva la pedeapsa inchisorii .Aparitia unei legi noi, mai favorabile reprezinta o alta conditie.

Caracterul mai bland al legii penale noi este analizat din punct de

vedere al criteriului sanctiunilor, si anume, maximul special este mai

mic.

O a lt a condit i e pr iveste pedeapsa ap li ca ta s i ramasa defin it iva

care trebuie sa fie mai mica decat maximul special prevazut in legea

noua. Desi legea nu prevede, doctrina si practica judiciara este

unanima in a considera ca aceasta conditie este indeplinita si in cazul

in care pedeapsa este egala cu maximu l special prevazut in legea noua.

In final, instanta de judecata va decide in raport de criteriile

oferite de textul legal daca va reduce pedeapsa.

Reducerea pedepsei nu este obligatorie. Instanta de judecata

procedeaza la o reindividualizare si are posibilitatea fie sa mentina



23

pedeapsa aplicata in baza legii vechi, fie sa reduca aceasta pedeapsa in

baza legii noi.

Sectiunea a III-a

Aplicarea legii penale in spatiu

Notiunea aplicarii legii penale in spatiu

Aplicarea legii penale in spatiu presupune transpunerea in viata

a prescriptiunilor sanctionatoare ale legii penale in raport cu locul

savarsirii infractiunilor (in tara sau in strainatate) de catre cetateni

romani sau straini ori de persoanele fara cetatenie.

In legislatia noastra penala a fost consacrat principiul

teritorialitatii legii penale pentru infractiunile savarsite pe teritoriul

tarii iar pentru infractiunile savarsite in strainatate au fost consacrate

urmatoarele principii: principiul personalitatii legii penale, principiul

realitatii legii penale si principiul universalitatii legii penale .

Principiul teritorialitatii legii penaleEste consacrat in art. 3 Cod pen. care prevede ca “ legea penala

se aplica inf ractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei”.

Potrivit acestui principiu, legea penala romana se aplica tuturor

infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei fara a se tine seama de

cetatenia sau nationalitatea autorului infractiunii.

Legea penala este teritoriala, fiindca rostul ei este de a realiza,

mentine si reintegra ordinea juridica pe teritoriul statului caruia iiapartine.

Pentru a se determina sfera de aplicare a legii penale conform

principiului teritorialitatii este important a se determina notiunile de

“teritoriu” si de “infractiune savarsita pe teritoriu tarii”.

F



24

Potrivit art. 142 Cod pen., “ prin teritoriul Romaniei se intelege

intinderea de pamant si apele cuprinse intre frontierele de stat,

inclusiv apele maritime interioare, subsolul si spatiul aerian, precum

si marea teritoriala cu solul, subsolul si spatiul aerian ale acesteia”.

Din definitia legala rezulta ca teritoriul cuprinde urmatoarele

elemente: suprafata terestra, apele interioare, marea teritoriala,

subsolul teritoriului terestru si acvatic si spatiul aerian.

Prin suprafata terestra se intelege intinderea de pamant cuprinsa

intre frontierele statului nostru.

Apele interioare reprezinta total i tatea apelor cuprinse intre

frontierele stabilite de statul nostru prin conventii cu statele vecine

(parauri, rauri, fluvii, lacuri, balti , helestee, apele maritime din

golfuri).

Prin mare teritoriala se intelege, potrivit art. 1 din Legea nr.

36/2002 1 “ fâsia de mare adiacenta tarmului ori, dupa caz, apelor

maritime interioare avand latimea de 12 mile marine (22 224 m)

masurata de la liniile de baza”.

Linii le de baza sunt l ini i le celui mai mare reflux de-a lungul

tarmului sau, dupa caz liniile drepte care unesc punctele cele mai

avansate ale tarmului, inclusiv ale tarmului dinspre larg al insulelor,ale locurilor de acostare, amenajarilor hidrotehnice si ale altor

instalatii portuare permanente (art. 1 alin. 2 din Legea nr. 36/2002).

Subsolul este format din zona subterana corespunzatoare solului

terestru, acvatic, marii teritoriale fara limita in adancime.

Spatiul aerian reprezinta coloana de aer de deasupra mari i

teritoriale, apelor interioare si suprafetei terestre pana la limita

spatiului cosmic.

Prin infractiuni savarsite pe teritoriul tarii se intelege orice

infractiune comisa pe teritoriul tarii , astfel cum acesta a fost descris

mai sus.

1 Publicata in Monitorul Oficial nr. 77/31.01.2002

F



25

Potrivit art. 143 Cod pen., “infractiunea se considera savarsita

pe teritoriul Romaniei si atunci cand a fost comisa pe o nava sub

pavilion romanesc sau aeronava romana, precum si atunci cand pe

teritoriul Romaniei ori pe o nava sub pavilion romanesc sau aeronava

romana s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul

infractiunii. Platformele de foraj maritim sunt asimilate navelor sub

pavilion ro manesc”.

Potrivit acestor dispozitii , legea penala romana se aplica, in baza

principiului teritor ialitatii , in urmatoare le situatii:

1. cand infract iunea este comisa in intregime pe teritoriul

Romaniei, astfel cum acesta a fost analizat anterior;

2. cand infract iunea a fost comisa in intregime pe o nava romana

aflata in afara marii teritoriale;

3. cand infract iunea a fost savarsi ta in intregime pe o aeronava

romana aflata in afara spatiului aerian a l Romaniei ;

4. cand pe teritoriul Romaniei , astfel cum este descris in art . 142

Cod pen. sau pe o nava sau aeronava romana s-a efectuat numai

un act de executare ori s-a produs rezultatul infractiunii;

Cand infractiunea este savarsita pe insulele artificiale din zona

economica exclusiva a Romaniei din Marea Neagra, in cadrulinstalatiilor si lucrarilor romanesti aflate in aceasta zona, precum si in

cazul in care infractiunea se comite in zona de securitate a acestora pe

o raza de 500 de metri din fiecare punct al limitelor exterioare, se

aplica tot legea penala romana conform dispozitiilor Legii nr. 36/2002.

Exceptii de la principiul teritorialitatii

Aplicarea legii penale romane conform principiului

teritorialitatii cunoaste anumite restrangeri care privesc anumite

categorii de infractiuni savarsite pe teritoriul tarii .

1. Imunitatea de jurisdictie.

Potrivit dispozit i i lor art . 8 Cod pen., “legea penala nu se aplica

infractiunilor savarsite de catre reprezentantii diplomatici ai statelor

F



26

straine sau de alte persoane care, in conformitate cu conventiile

internationale, nu sunt supuse jurisdictiei penale a statului roman”.

Persoanele considerate reprezentanti diplomatici, potrivit

normelor internationale, sunt: ambasadorul, insarcinatul cu afaceri,

consilierul de ambasada sau de legatie, atasatii de ambasada, secretarii

de ambasada sau de legatie.

De imunitate de jurisdictie penala se bucura si alte persoane in

baza conventiilor internationale: sefii de state, sefii de guverne,

ministrii de externe, reprezentantii O.N.U., personalul tehnic si

administrativ din cadrul misiunilor diplomatice, agentii consulari, care

au doar o imunitate partiala in legatura cu actele savarsite in

indeplinirea atributiilor de serviciu consulare.

Infractiunile savarsite de personalul armatelor straine aflate in

trecere sau stationate pe teritoriul tarii nu sunt supuse legii penale

romane ci legii statului caruia apartin aceste trupe.

Imunitatea de jurisdictie se refera si la inviolabilitatea localului

ambasadelor sau legatiilor statelor straine aflate in tara noastra,

autoritatile publice romanesti neputand patrunde in incinta acestora

fara aprobare (seful misiunii diplomatice incuviinteaza sau cere

autoritatilor romane sa intervina).Totusi, statul roman, desi nu poate urmari sau judeca pe agentul

diplomatic infractor, il poate declara pe acesta persona non grata, i i

poate cere sa paraseasca teritoriul sau si poate solicita statului al carui

reprezentant este, sa-l judeca potrivit propriilor sale legi.

2. Infractiuni savarsite la bordul navelor sau aeronavelor mili tare

straine aflate pe teritoriul tarii noastre.

Potrivit dispozitiilor art. 25 din Legea nr. 17/1990, navele sau

aeronavele straine militare sau folosite in scopuri guvernamentale,

reprezentand interesele statului caruia apartin, se bucura de imunitate

de jur isd ic t ie penala pe t impul ca t se a fl a in por tur i, aeropor tur i, i n

apele maritime interioare si in marea teritoriala a Romaniei.



27

Infractiunile savarsite in astfel de imprejurari nu cad sub

incidenta legii penale romane, cu atat mai mult in situatia in care nava

militara straina se afla in trecere prin marea teritoriala.

3.Infractiuni savarsite la bordul navelor sau aeronavelorcomerciale straine aflate pe teritoriul tarii noastre.

Infract iunile savarsi te la bordul navelor sau aeronavelor

comerciale straine aflate in porturile, aeroporturile, in apele interioare

ale Romaniei, sunt supuse legii penale romane.

Regula isi gaseste consacrarea juridica in dispozitiile art. 17

alin. 1 din Legea nr. 17/19902 care prevad ca jurisdictia penala a

Romaniei se aplica cu privire la orice infractiune savarsita pe

teritoriul roman de catre persoane imbarcate la bordul navelor straine

folosite in scopuri comerciale, precum si cu privire la orice

infractiune savarsita la bordul unei asemenea nave pe timpul cand

acestea se afla in porturile romanesti sau in apele maritime interioare.

4.Infract iuni savarsi te la bordul navelor comerciale straine af late

in trecere prin marea teritoriala

Legea penala romana se va aplica infractiunilor savarsite la bordul navelor comerciale straine aflate in trecere prin marea

teritoriala daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

1 . infract iunea este savarsita de un cetatean roman sau de un

apatrid care domiciliaza in Romania;

2. infract iunea este indreptata impotriva intereselor Romaniei sau

impotriva unui cetatean roman, ori a unei persoane rezidente pe

teritoriul Romaniei;

3. infract iunea este de natura sa tulbure ordinea si l inistea publica

in tara sau ordinea in marea teritoriala;

4. exercitarea jurisdict iei romane este necesara pentru reprimarea

traficului i l ici t de stupefiante s au de substante psihotrope;

2 Legea privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al marii teritoriale si al zonei contigue aRomaniei, modificata si completata prin Legea nr. 36/2002



28

5. asistenta autoritat i lor romane a fost ceruta, in scris, de capitanul

navei ori de un agent diplomatic sau de functionar consular al

reprezentantei statului sub al carui pavilion navigheaza nava.

De asemenea, potrivit art. 18 din Legea nr. 17/1990 jurisdictia

penala a Romaniei se aplica si in cazul incalcarii legislatiei romane invigoare cu privire la zona economica exclusiva a Romaniei in Marea

Neagra de catre persoanele imbarcate la bordul navelor straine

folosite in scopuri comerciale, daca faptele sunt savarsite in astfel de

conditii incat, potrivit legii penale, sunt considerate infractiuni.

Zona economica exclusiva a Romaniei este instituita in spatiul

marin al tarmului romanesc la Marea Neagra, situat dincolo de limita

apelor marii teritoriale si adiacent acestora, in care, Romania isi

exercita drepturi suverane si jurisdictia asupra resurselor naturale ale

fundului marii, subsolului acestuia si coloana de apa de deasupra,

precum si in ceea ce priveste diferitele activitati legate de explorarea,

exploatarea, protectia, conservarea mediului si gestionarea acestora –

art. 7 din Legea nr. 36/2002.

Principiul personalitatii legii penale

Denumit si principiul nationalitatii active, principiul personalitatii legii penale este consacrat in art. 4 Cod pen. care

prevede ca legea penala se aplica infractiunilor savarsite in afara

teritoriului tarii, daca faptuitorul este cetatean roman sau daca,

neavand nicio cetatenie, are domiciliul in tara.

Plecand de la reglementarea juridica, rezulta ca, aplicarea legii

penale romane, conform principiului personalitatii , este posibila daca

sunt indeplinite urmatoarele conditii:

1. infractiunea sa fie savarsita in intregime in afara teritoriului

Romaniei; daca numai un act de executare sau rezultatul se

produc pe teritoriul tarii noastre, legea penala romana se aplica

conform principiului ubicuitatii;

2. infractorul sa f ie cetatean roman sau apatrid cu domicil iul in

Romania;



29

3. fapta sa fie considerata infractiune si in legislatia statului pe

teritoriul caruia s-a savarsit - dubla incriminare.

Principiul realitatii legii penale

Principiul realitatii legii penale, cunoscut in doctrina si sub

denumirea de principiul protectiei reale sau nationalitatii pasive, este

reglementa de art. 5 alin. 1 Cod pen. care prevede ca legea penala se

aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii, contra

sigurantei statului roman sau contra vietii unui cetatean roman, ori

prin care s-a adus o vatamare grava integritatii corporale sau

sanatatii unui cetatean roman, cand sunt savarsite de catre un

cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza

pe teritoriul tarii.

Potrivit acestui principiu si in conformitate cu textul legal,

legea penala romana se aplica daca sunt indeplinite urmatoarele

conditii:

1. infract iunea sa f ie savarsi ta in afara teri toriului Romaniei ;

2. infract iunea savarsi ta sa f ie indreptata impotriva securi tat i i

nationale a statului roman, contra unui cetatean roman sau contra

unei persoane juridice romane;3. infractorul sa f ie cetatean strain sau apatrid care nu domicil iaza

in Romania.

D e a semenea, a rt . 5 a lin . 2 Cod pen. p revede s i o cond it ie de

ordin procedural: actiunea penala se pune in miscare numai cu

autorizarea prealabila a procurorului general al Parchetului de pe langa

Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Principiul universalitatii legii penale

Principiul universalitatii , care consacra cooperarea Romaniei la

lupta comuna a statelor impotriva criminalitatii , este reglementat in

art. 6 Cod pen. care prevede ca legea penala romana se aplica si altor

infractiuni decat celor prevazute in art. 5 alin. 1, savarsite in afara

F



30

teritoriului tarii de un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie

care nu are domiciliul in tara daca:

1. fapta este prevazuta ca infractiune si de legea penala a tarii

unde a fost savarsita;

2 . faptuitorul se a fla in tara.Potrivit acestor dispozitii , legea penala romana devine incidenta

pentru orice infractiune savarsita in strainatate, daca faptuitorul este

cetatean strain si se afla pe teritoriul tarii noastre.

Universalitatea legii penale presupune indeplinirea urmatoarelor

conditii:

� savarsirea in afara teritoriului tarii a unei infractiuni,

alta decat cele pentru care s-ar aplica legea penala

romana conform principiului realitatii , de regula

infractiuni care afecteaza comunitatea internationala

(trafic de stupefiante, deturnari de nave, etc);

� fapta sa fie considerata infractiune atat in legislatia

romana cat si in legislatia statului pe teritoriul caruia s-a

savarsit – dubla incriminare;

� fapta sa fie savarsita de un cetatean strain sau de un

apatrid care nu domiciliaza in Romania ;� infractorul sa se afle in Romania de buna voie.

Pentru infractiunile indreptate contra intereselor statului roman,

contra unui cetatean roman sau contra unei persoane juridice romane,

faptuitorul poate fi judecat si in cazul cand s-a obtinut extradarea lui.

In cazul in care, potrivi t legi i statului pe teri toriul caruia

faptuitorul a savarsit infractiunea, exista o cauza care impiedica

punerea in miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal

ori executarea pedepsei sau cand pedeapsa a fost executata ori este

considerata ca executata, dispozitiile prevazute de art. 6 nu isi mai

gasesc aplicabilitate.

Daca infractorul a fost condamnat in strainatate pentru

infractiunea respectiva, dar nu a executat pedeapsa sau a executat-o

partial, instantele romane vor aplica dispozitiile legale privitoare la



31

recunoasterea hotararilor straine. In cazul in care hotararea este

recunoscuta, condamnatul va executa pedeapsa pronuntata de instanta

straina sau restul de pedeapsa ramas neexecutat.

Legea penala si conventiile internationaleLegea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in

strainatate conform principiilor realitatii si universalitatii numai daca

nu se dispune altfel printr-o conventie internationala la care Romania

este parte.

Aceasta regula este consacrata expres de art. 7 Cod pen.

Extradarea

Extradara este un act bilateral de asiste nta juridica reciproca

internationala, in baza caruia un stat, pe teritoriul caruia s-a refugiat

un infractor sau un condamnat, il preda la cerere statului pe teritoriul

caruia a fost savarsita infractiunea, impotriva intereselor caruia a fost

savarsita infractiunea sau al carui cetatean este infractorul, pentru a fi

judecat sau pus sa execute pedeapsa la care a fost condamnat.

Asa cum rezulta din definitie, la extradare participa intotdeauna

doua state:

� statul solicitat pe al carui teritoriu s-a refugiat infractorulsau condamnatul;

� statul solicitant care poate fi:

1. statul pe teritoriul caruia s-a savarsi t infract iunea;

2. statul impotriva intereselor caruia s-a savarsi t

infractiunea;

3. s tatul a l carui cetatean este infractorul.

Dupa pozitia pe care statul o are in realizarea extradarii , aceasta

poate fi:

� activa , cand statul solicita extradarea;

� pasiva , cand statul acorda extradarea.

Potrivit art . 9 Cod pen. , extradarea poate fi acordata sau

solicitata pe baza de conventie internationala ori pe baza de

reciprocitate iar 19 alin. 2 din Constitutia Romaniei prevede ca

FExtrădarea



32

extradarea poate fi acordata numai in baza unei conventii

internationale sau in conditii de reciprocitate.

Conditiile extradariiPentru ca institutia extradarii sa poata opera trebuie indeplinite

anumite conditii .

Conditii privitoare la infractiune

1. Sa se fi savarsit o infractiune pe teritoriul statului solicitant sau

impotriva intereselor acestuia ori de catre un cetatean al

acestui stat. Conditia priveste savarsirea oricarei infractiuni la

care s-a participat in calitate de autor, instigator sau complice.

2. Fapta savarsita sa f ie considerata infractiune atat in legislatia

statului solicitant cat si in legislatia statului solicitat – dubla

incriminare. Art. 26 alin. 2 din Legea nr. 302/20043 prevede ca

extradarea poate fi acordata si daca fapta respectiva nu este

incriminata de legea penala romana, daca pentru aceasta fapta

este exclusa cerinta dublei incriminari printr-o conventie

internationala la care Romania este parte.

3. Pedeapsa prevazuta in ambele legislati i pentru infractiunea savarsita sa fie o pedeapsa privativa de libertate mai mare de 2

ani. In cazul in care se solicita extradarea unei persoane

condamnate atunci hotararea definitiva de condamnare sa

priveasca o pedeapsa privativa de libertate mai mare de 1 an.

Extradarea nu se acorda daca :

� infractiunea pentru care este ceruta este considerata de

statul solicitat ca infractiune politica sau ca fapta conexa

unei asemenea infractiuni;

� infractiunea pentru care se cere extradarea este o

infractiune militara care nu constituie o infractiune de

drept comun;

3 Legea privind cooperarea judiciara internationala in materie penala

F



33

� statul solicitat are motive temeinice de a crede ca cererea

de extradare motivata printr-o infractiune de drept comun

a fost prezentata in vederea urmaririi sau pedepsirii unei

persoane din considerente de rasa, sex, religie sau

nationalitate, ori ca situatia acestei persoane risca sa fie

agravata pentru unul sau altul dintre aceste motive.

In acelasi timp, extradarea nu poate fi acordata daca fapta pentru

care se solicita este pedepsita cu moartea de legea statului solicitant.

In schimb, daca statul solicitant da asigurari considerate ca

indestulatoare de catre statul roman ca pedeapsa capitala nu se va

executa, urmand a fi comutata, atunci extradarea poate fi acordata,

bineinteles daca su nt indeplinite si celelate co nditii .

Conditii privitoare la infractor

a) Persoana a carei extradare se cere sa fie cetatean strain sau

apatrid care nu domiciliaza in Romania. Potrivit ar t . 19 al in . 1

din Constitutia Romaniei, cetateanul roman nu poate fi extradat

sau expulzat din Romania. De la aceasta regula exista si unele

exceptii care opereaza in urmatoarele situatii:

1. persoana extradabila domicil iaza pe teri toriul statului sol icitantla data formularii cererii de extradare;

2. persoana extradabila are si cetatenia statului sol icitant;

3. persoana extradabila a comis fapta pe teri toriul sau impotriva

unui cetatean al unui stat membru al Uniunii Europene, daca

statul sol icitant este un stat membru al Uniunii Europene;

4. in cazul sol ici tari i extradari i unui infractor, daca statul

solicitant da asigurari considerate ca suficiente ca, in cazul

condamnarii, persoana extradata va fi transferata in Romania

pentru a executa respectiva pedeapsa.

De asemenea nu pot fi extradate:

1. persoanele carora li s-a acordat dreptul de azi l in Romania;

2. persoanele straine care se bucura in Romania de imunitate de

jurisdictie;

F



34

3. persoanele straine ci tate din strainatate in vederea audieri i ca

parti , martori sau experti in fata unor autoritati judiciare romane

solicitante, in limitele imunitatilor conferite prin conventie

internationala.

b) Infractorul sa se gaseasca pe teritoriul statului solicitat.

Conditii de ordin procedural

Conditiile de ordin procedural privesc existenta unei cereri de

extradare din partea statului solicitant. Cererea de extradare se

formuleaza in scris si se adreseaza Ministerului Justitiei din Romania.

Daca cererea se adreseaza pe cale diplomatica, ea se transmite

Ministerului Justitiei.

1. Cererea de extradare trebuie sa fie insoti ta de inscrisuri din care

sa rezulte temeiurile pentru admiterea extradarii:

2. originalul sau copie autentica a mandatului de arestare sau dupa

caz, originalul sau copie autentica a hotararii definitive de

condamnare;

3. expunere a faptelor pentru care se cere ext radarea;

4. copie a dispozit i i lor legale apl icabi le;

5. date privind durata pedepsei neexecutate, in cazul in care sesolicita extradarea unei persoane condamnate care a executat

numai o parte d in pedeapsa.

Din punct de vedere al procedurii, extradarea nu se poate acorda

in urmatoarele situatii:

1. persoana a carei extradare se cere se afla si sub urmarirea

autoritatilor judiciare romane;

2. potrivit legislat iei penale din ambele state, act iunea penala poate

fi pusa in miscare numai la plangerea prealabila a persoanei

vatamate, iar aceasta se opune extradarii;

3. persoana a carei extradare se cere a fost judecata definit iv de

autoritatile judiciare romane pentru fapta sau faptele ce

formeaza obiectul extradarii;



35

4. a intervenit prescript ia act iunii penale sau prescript ia executari i

pedepsei;

5 . a interveni t amnist ia sau grat ierea.

Principiul specialitatii extradarii presupune ca persoana

extradata nu poate fi judecata decat pentru infractiunea sau

infractiunile pentru care a fost extradata, si tot astfel, nu poate fi pusa

sa execute decat pedeapsa sau pedepsele pentru care a fost extradata.

Totusi, persoana care a fost extradata va putea fi judecata si

pentru alte infractiuni sau pusa sa execute si alte pedepse insa numai

cu acordul prealabil al statului ce a acordat extradarea sau daca dupa

executarea pedepsei nu paraseste teritoriul in termen de 45 de zile de

la liberarea sa definitiva ori dupa ce a parasit teritoriul statului

solicitant revine pe acesta.

Ordinea de preferinta in acordarea extradarii

In cazul in care extradarea este ceruta de mai multe state, partea

romana hotaraste, tinand seama de toate imprejurarile si, in mod

deosebit, de gravitatea infractiunilor savarsite, de datele depunerii

cererilor respective, de existenta reciprocitatii de extradare in raport

cu statul roman si de posibilitatea unei extradari ulterioare catre altstat solicitant.





2. C-tin. Mitrache, C. Mitrache , Drept penal român. Partea general ă ,

Edi ţ ia a VI-a, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2008



36


1. Ce înţelegeţi prin lege penală??

TEMĂ DE REFLECŢIE

Reflectaţi asupra cooperării judiciare internaţionale în materie penală


1. Ana liza ţ i principiul teritorialităţ i i legii penale

2. Ana liza ţ i aplicarea legii penale mai favorabile






37

CAPITOLUL IIIInfractiunea

1. Cuprins2. Obiectiv general3. Obiective operaţionale4. Timpul necesar studiului capitolului5. Dezvoltarea temei6. Bibliografie selectivă

7. Temă de reflecţie8. Modele de teste9. Răspunsuri şi comentarii la teste

Cuprins

� Sectiunea I. Notiunea si trasaturile esentiale ale

infractiunii

� Notiunea de infractiune� Trasaturile esentiale ale infractiunii

� Sectiunea a II-a. Continutul infractiunii

� Sectiunea a III-a. Continutul constitutiv al

infractiunii

� Latura obiectiva a infractiunii

� Latura subiectiva a infractiunii

Obiectiv general: Dobândirea de cunoşt inţe privind institutia

infractiunii.

Obiective operaţionale: Însuşirea unor noţ iuni de bază privind



38

infractiunea,

= 6 ore

CAPITOLUL IIIInfractiunea

Sectiunea I

Notiunea si trasaturile esentiale ale infractiunii

Notiunea de infractiune

Denumirea de infractiune provine din substantivul latinesc

infractio, care inseamna spargere, frangere.

Legiuitorul a definit conceptul de infractiune utilizand

trasaturile esentiale ale acesteia.

Astfel, potrivit art. 17 Cod penal, infractiunea este fapta care

prezinta pericol social, savarsita cu vinovatie si prevazuta de legea

penala.

Prin def inirea infract iuni i se s tabileste regula de drept pot r ivit

careia orice fapta care va fi incriminata trebuie sa intruneasca

trasaturile caracteristice care o deosebesc de alte fapte (contraventii)

care pot fi combatut e prin mijloace nepenale.

Trasaturile esentiale ale infractiunii

Trasaturile esentiale ale infractiunii sunt stabilite, asa cum amaratat mai sus, de art . 17 Cod penal, si anu me:

1. Fapta sa f ie prevazuta in legea penala;

2. Fapta sa prezinte pericol social;

3 . Fapta sa fie savarsita cu vinovat ie.

Fapta sa fie prevazuta in legea penala

Trasăturile

esen ţ iale ale

infrac ţ iunii



39

In considerarea unei fapte ca infractiune se cerceteaza mai intai

daca fapta este prevazuta de legea penala iar daca raspunsul este

negativ, cercetarea celorlalte trasaturi (pericolul social si vinovatia) nu

se mai justifica. Daca fapta este prevazuta de legea penala se vor

cerceta si celelalte trasaturi esentiale pentru a observa daca suntem sau

nu in prezenta unei infractiuni.

Orice infractiune trebuie sa fie prevazuta ca atare de legea

penala, dar nu orice fapta prevazuta de legea penala este si infractiune

deoarece prevederea in lege este doar o trasatura a acesteia pe langa

celelalte de a prezenta pericol social si de a fi comisa cu vinovatie.

Prevederea in legea penala a faptelor periculoase pentru

societate se realizeaza atat prin intermediul Partii generale a Codului

penal unde se defineste si reglementeaza notiunea generala de

infractiune, dar mai ales prin intermediul Partii speciale a Codului

penal si a legilor speciale unde se prevede si se descrie fiecare fapta

considerata infractiune si sanctiunea corespunzatoare.

Fapta sa prezinte pericol social

Potrivit dispozitiilor art. 18 Cod penal, fapta care prezinta

pericol social in intelesul legii penale este orice actiune sau inactiune

prin care se aduce at ingere uneia d intre valori le aratate in art . 1 s i

pentru sanctionarea careia este necesara aplicarea unei pedepse.

Art. 1 Cod penal reglementeaza scopul legii penale si prevede ca

legea penala apara, impotriva infractiunilor, Romania, suveranitatea,

independenta, unitatea si indivizibilitatea statului, persoana,

drepturile si libertatile acesteia, proprietatea, precum si intreaga

ordine de drept.Prin fapta care prezinta pericol social se intelege acea

manifestare exterioara, de natura a vatama sau a pune in pericol

valorile sociale de a caror integritate si siguranta este conditionata

desfasurarea normala a relatiilor sociale.

Pericolul social al

faptei



40

Gradul de pericol social penal este determinat de o serie de

factori: valoarea sociala careia i se aduce atingere, imprejurarile in

care se savarsesc faptele, persoana infractorului, forma de vinovatie,

mobilul sau scopul cu care s-a actionat, etc.

In doctrina penala pericolul social ca trasatura a infractiunii este

cunoscut sub doua forme:

1 . per i co l soc ia l gener i c;

2 . per i co l soc ia l concret

Pericolul social generic sau abstract este acel t ip de pericol

evaluat in mod abstract de legiuitor in momentul inscrierii faptei

periculoase in legea penala ca infractiune.

Aprecierea se realizeaza pe baza unor date obiective si

subiective precum: importanta valorii ocrotite, gravitatea vatamarii ce

i se poate aduce valorii sociale, persoana faptuitorului, etc.

Rezultatul evaluarii se exprima in pedeapsa inscrisa de legiuitor

in legea penala pentru acea infractiune.

Pericolul social concret este acel t ip de pericol ce-l prezinta o

fapta savarsita in realitatea obiectiva si este apreciat de instanta de

judecata cu prilejul judec arii faptei.

La stabilirea in concret a gradului de pericol social se tine seamade modul si mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de

imprejurarile in care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care

s-ar fi putut produce, precum si de persoana si de conduita

faptuitorului.

Pericolul social concret se reflecta in sanctiunea penala aplicata

infractorului.

Fapta sa fie savarsita cu vinovatie

Asa cum rezulta din dispozit i i le art . 17 Cod penal , savarsirea

faptei cu vinovatie reprezinta o alta trasatura esentiala a infractiunii.

Vinovatia reflecta aspectul subiectiv al infractiunii si cuprinde

atitudinea psihica a faptuitorului fata de fapta savarsita si fata de

consecintele acesteia.

F

F



41

In doctrina penala vinovatia a fost definita ca fiind atitudinea

psihica a persoanei care, savarsind cu vointa neconstransa o fapta ce

prezinta pericol social, a avut, in momentul executarii, reprezentarea

faptei si a urmarilor socialmente periculoase ale acesteia sau, desi nu

a avut reprezentarea faptei si a urmarilor, a avut posibilitatea reala, subiectiva a acestei reprezentari.

Ca atitudine psihica a faptuitorului fata de fapta savarsita si de

urmarile acesteia, vinovatia reprezinta interactiunea a doi factori:

1. factorul intelectiv – constiinta;

2. factorul volitiv – vointa;

Factorul intelectiv presupune ca faptuitorul are reprezentarea

actiunilor sau inactiunilor sale precum si a rezultatului acestora.

Factorul volitiv presupune ca faptuitorul savarseste cu vointa

aceste act iuni sau inactiuni antrenand energia sa f izica pentru

indeplinirea rezultatelor urmarite.

Formele vinovatiei

Potrivit art. 19 Cod penal, vinovatie exista cand fapta care

prezinta pericol social este savarsita cu intentie sau din culpa.

Asadar, vinovatia se prezinta in teoria dreptului penal sub doua

forme principale:

1. intentia;

2. culpa;

La acestea se mai adauga si o forma mixta – praeterintentia sau

intentia depasita specifica unor infractiuni.

Intentia

Este forma principala a vinovatiei deoarece majoritateainfractiunilor se comit, de regula, cu intentie.

Pot r ivit ar t . 19 pct . 1 Cod penal , fapta este savarsita cu intent ie

cand infractorul:

- prevede rezultatul faptei sale si urmarind producerea lui prin

savarsirea acelei fapte;

nten ţ ia - principala

ormă de vinovăţ ie



42

- prevede rezultatul faptei sale si, desi nu-l urmareste, accepta

posibilitatea pro ducerii lui.

Asa cum rezulta din reglementarea legala, intentia se prezinta

sub doua modalitati:

1 . inten tia d irec ta ;2 . inten tia indi recta

Intentia directa se caracterizeaza prin aceea ca faptuitorul

prevede rezultatului faptei sale si urmareste producerea lui prin

comiterea faptei.

Intentia indirecta se caracterizeaza prin aceea ca faptuitorul

prevede rezultatul faptei sale si, desi nu-l urmareste, accepta

posibilitatea pro ducerii lui.

In literatura juridica de specialitate, pe langa modalitatile

normat ive ale intent iei se mai face deosebi re int re: intent ie s impla s i

intentie calificata; intentie spontana si intentie premeditata; intentie

unica si intentie co mplexa; intentie init iala si intentie supravenita.

Culpa

Culpa este acea forma a vinovatiei care consta in atitudinea

psihica a faptuitorului care prevede rezultatul faptei sale, nu-l

urmareste si nici nu-l accepta, considerand fara temei ca acesta nu se

va produce sau nu prevede rezultatul faptei sale desi putea si trebuia

sa-l prevada.

Culpa cunoaste doua modalitati normative:

- culpa cu prevedere sau usurinta – faptui torul prevede

rezultatul faptei sale pe care nu-l urmareste si nici nu-l accepta

socotind fara temei ca acesta nu se va produce (art. 19 pct. 2 lit .a)

De exemplu, fapta conducatorului auto care nu reduce viteza la

trecerea pe langa grupuri de persoane, prevazand posibilitatea unui

accident, rezultat pe care nu-l accepta considerand in mod neintemeiat

ca nu se va produce, dar care totusi se produce;

- culpa simpla sau neglijenta – faptuitorul nu prevede rezultatul

faptei sale desi trebuia si putea sa-l prevada (art. 19 pct. 2 lit . b).

F

F



43

In aceasta situatie trebuie analizate criteriile stabilite de lege:

daca faptuitorul trebuia sa prevada rezultatul si daca putea sa-l

prevada.

Obligatia de prevedere a rezultatului se deduce de cele mai

multe ori, din actele normative care reglementeaza exercitarea

anumitor activitati (conducator auto, medic, etc).

In stabilirea obligatiei de prevede, in doctrina penala s-a propus

un criteriu obiectiv. Acesta este reprezentat de analiza imprejurarilor

in care s-a comis fapta pentru a observa daca orice om normal si atent

din categoria faptuitorului avea posibilitatea sa prevada rezultatul in

momentul savarsirii faptei.

Posibilitatea concreta de prevedere a rezultatului este apreciata

in functie de personalitatea faptuitorului, pregatirea sa profesionala,

experienta de viata, etc.

Desi culpa cu prevede se apropie foarte mult de forma intentiei

indirecte, totusi pozitia psihica a faptuitorului fata de rezultat le

diferentiaza.

Astfel, in vreme ce in cazul intentiei indirecte faptuitorul nu

urmareste dar accepta eventualitatea producerii rezultatului

socialmente periculos, in cazul usurintei faptuitorul nici macar nuaccepta eventualitatea producerii acestui rezultat.

In cazul in care la producerea rezultatului periculos a contribuit,

pe langa culpa faptuitorului si culpa victimei, raspunderea penala a

faptuitorului nu este inlaturata. Culpa victimei produce consecinte

doar in planul individualizarii judiciare a pedepsei.

Praeterintentia

Este o forma mixta de vinovatie (intentia si culpa reunite), care

consta in atitudinea psihica a persoanei care prevede rezultatul faptei

sale, rezultat pe care-l urmareste sau il accepta insa in urma savarsirii

f ap te i, dator it a negl ij en te i sau usur inte i, se produce un rezult a t mult

mai grav decat acela pe care l-a urmarit sau l-a acceptat. De exemplu,

infractiunea de loviri sau vatamari cauzato are de moarte (art. 183

F



44

Cod penal), infractiunea de talharie care a avut ca urmare moartea

victimei (art. 211 Cod penal), etc.

In toate aceste cazuri, faptuitorul actioneaza initial cu intentie,

iar rezulltatul mai grav care se produce si care depaseste intentia

infractorului i se imputa acestuia sub forma culpei.

Continutul infractiunii

Notiunea de continut al infractiunii

Continutul infractiunii poate fi definit ca totalitatea conditiilor

sau elementelor prevazute de lege pentru caracterizarea unei fapte ca

infractiune.

Continutul infractiunii nu se confunda cu trasaturile esentiale

ale acesteia, care isi gasesc reflectarea in orice continut punand in

evidenta caracterul penal al faptei comise.

Continutul infractiunii poate imbraca doua aspecte:

- continutul legal – cel descris prin norma de incriminare si

cuprinde conditiile obiective si subiective in care o fapta devine

infractiune;

- continutul concret – cel al unei fapte determinate, savarsita inrealitatea obiectiva de catre o persoana si care se inscrie prin

elementele sale in tiparul abstract prevazut in norma de incriminare

De asemenea, in doctrina penala se face deosebire intre

continutul juridic al infract iunii si continutul constitutiv.

Continutul constitutiv al infractiunii cuprinde numai conditiile

cerute de lege, cu privire la actul de conduita interzis, pe care le

realizeaza infractorul prin savarsirea faptei sau care devin relevante

prin savar sirea fapte i.

Continutul juridic poate cuprinde, pe langa continutul

constitutiv, si conditii privitoare la celelalte elemente.

Factorii infractiunii

F



45

Obiectul infractiunii

Obiectul infractiunii este un factor preexistent, necesar oricarei

infractiuni. Lipsa acestuia conduce la inexistenta infractiunii.

In doctrina penala obiectul infractiunii este considerat ca fiind

valoarea sociala si relatiile sociale create in jurul acestei valori, care sunt periclitate sau vatamate prin fapta infractionala.

Valorile sociale protejate de legea penala sunt cele indicate in

a rt . 1 C od p ena l : Romania, suveranitatea, independenta, unitatea si

indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile acesteia,

proprietatea, precum si intreaga ordine de drept ”.

In literatura juridica de specialitate obiectul juridic este

prezentat sub mai multe aspecte, dupa gradul mai intins sau mai

restrans de relatii sociale nascute in legatura cu valoarea sociala

ocrotita si care este periclitata ori vatamata prin infractiune.

Obiectul juridic general este format din totalitatea relatiilor

sociale ocrotite prin normele dreptului penal.

Obiectul juridic generic (de grup) e st e fo r ma t d in g ru pu l d e

valori sociale de aceeasi natura ocrotite prin normele de drept penal.

Obiectul juridic specific este reprezentat de valoarea sociala

concreta careia i se aduce atingere prin savarsirea infractiunii.Obiectul direct nemijlocit (material) este caracteristic

infractiunilor la care valoarea sociala este exprimata intr-o entitate

materiala.

Infractiunile care au obiect material sunt infractiuni de rezultat,

iar cele care nu au astfel de obiect material sunt infractiuni de pericol.

Obiectul juridic complex este specific infractiunilor complexe si

este format dintr-un obiect juridic principal (valoarea sociala

principala careia i se aduce atingere) si un obiect juridic secundar,

adiacent (valoarea sociala secundara careia i se aduce atingere).

Subiectii infractiunii



46

Notiunea de subiecti ai infractiunii desemneaza persoanele

implicate in savarsirea unei infractiuni, fie prin insasi savarsirea

infractiunii, fie prin suportarea consecintelor acesteia.

Doctrina de drept penal face distinctie intre subiectul activ (care

poate fi atat o persoana fizica cat si o persoana juridica) si subiectul

pasiv al infractiunii.

Subiectul activ

Potrivit art. 144 Cod penal, are calitatea de subiect activ al

infractiunii sau de infractor, persoana care savarseste o infractiune –

fapt consumat ori o tentativa pedepsibila si la care participa in calitate

de autor, instigator sau complice.

Pentru ca o persoana fizica sa aiba calitatea de subiect activ a l

infractiunii, trebuie indeplinite anumite conditii de ordin general iar in

cazul anumitor infractiuni trebuie indeplinite anumite conditii

speciale.

Conditiile generale sunt urmatoarele:

1. condi t ii cu privi re la varsta;

2. condi t ii cu privi re la responsabi li ta te;3. condit i i cu privire la libertatea de vointa si act iune

Conditiile cu privire la varsta de la care se poate angaja

raspunderea penala a persoanei fizice sunt stabilite de art. 99 Cod

penal

Astfel, minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu raspunde

penal.

Minorul care are varsta intre 14 si 16 ani raspunde penal numai

daca se dovedeste ca a savarsit f apta cu discernamant.

Minorul care a implinit varsta de 16 ani raspunde penal potrivit

legii.

Din punct de vedere juridic, prin discernamant se intelege

capacitatea persoanei de a-si da seama de caracterul socialmente

F



47

periculos al faptei si de a-si manifesta constient vointa, capacitatea,

raportat la fapta concreta savarsita.

Asadar, minorul care nu a implinit varsta de 14 ani este

prezumat absolut ca nu are discernamant, neputandu-se angaja

raspunderea penala . Minoru l cu vars t a cupr insa int re 4 s i 16 an i es t e

prezumat relativ ca nu are d iscernamant, el raspunzand penal numai in

cazul in care se dovedeste ca a lucrat cu discernamant in comiterea

faptei. Minorul cu varsta cuprinsa intre 16 si 18 ani este prezumat

relativ ca are discernamant, raspunderea sa penala nefiind angajata in

cazul in care se dovedeste ca nu a avut discernamant.

Dovada discernamantului trebuie facuta in fiecare caz in parte de

catre organele judiciare.

Conditii cu privire la responsabilitate

Responsabilitatea este definita in doctrina penala ca fiind

aptitudinea persoanei de a-si da seama de faptele sale (actiuni sau

inactiuni), de rezonanta sociala a acestora precum si de a-si putea

determina si dirija in mod constient vointa in raport cu aceste fapte.

Asadar, responsabilitatea se apreciaza prin prisma a doi factori:

- factorul intelectiv ce presupune capacitatea persoanei de aintelege semnificatia actiunilor, inactiunilor sale si a urmarilor

acestora;

- factorul volitiv ce presupune capacitatea persoanei de a fi

stapana pe actiunile sau inactiunile sale, pe care le dirijeaza in mod

constient.

Responsabilitatea este prezumata relativ in cazul oricarei

persoane car e a implinit varsta de 16 ani.

Conditii cu privire la libertatea de vointa si actiune.

Libertatea de vointa si actiune este conditia generala a

subiectului activ al infractiunii, ce presupune ca acesta a decis in mod

liber asupra savarsirii faptei si a avut libertatea de hotarare si

libertatea de actiune potrivit propriei sale vointe.

F



48

Conditii speciale privind subiectul activ al infractiunii

Aceste conditii se refera la anumite calitati speciale pe care

trebuie sa le posede subiectul activ, lipsa acestora ducand la

inexistenta infractiunii.

Astfel, pentru existenta infractiunii de tradare, subiectul activ

trebuie sa aiba calitatea de cetatean al Romaniei; calitatea de strain,

pentru infractiunea de spionaj; militar , pentru unele infractiuni contra

capacitatii de aparare a patriei.

De asemenea, calitatea de functionar sau functionar public a

subiectului activ conditioneaza existenta multor infractiuni in dreptul

nostru penal.

Functionarul public e st e, in a cce pt iu ne a a rt . 1 47 a lin. 1 C od

penal, orice persoana care exercita permanent sau temporar, cu orice

titlu, indiferent cum a fost investita, o insarcinare de orice natura,

retribuita sau nu, in serviciul unei unitati dintre cele la care se refera

art. 145.

Prin functionar se inte lege, po tr iv it a r t. 147 a l in . 2 Cod penal,

persoana mentionata in alin. 1 care exercita o insarcinare in serviciul

unei alte persoane juridice decat cele prevazute in acel alineat.Potrivit art. 145 Cod penal, prin termenul “public” se intelege

tot ce priveste autoritatile publice, institutiile publice, institutiile sau

alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau

exploatarea bunurilor proprietate publica, serviciile de int eres public,

precum si bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes

public.

Subiectul activ pentru care este necesara indeplinirea unei

conditii speciale se numeste subiect activ calificat sau subiect active

circumstantiat.

Pe langa raspunderea penala a persoanei fizice, Codul penal

modificat si completat prin Legea nr. 278/2006 inst ituie s i

raspunderea penala a persoanei juridice.

F



49

Potrivit art. 191 alin. 1, persoanele juridice, cu exceptia statului,

a autoritatilor publice si a institutiilor publice, care desfasoara o

activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, raspund penal

pentru infractiunile savarsite in realizarea obiectului de activitate sau

in interesul ori in numele persoanei juridice, daca fapta a fost savarsita cu forma de vinovatie prevazuta de legea penala.

Raspunderea penala a persoanei juridice nu exclude raspunderea

penala a persoanei fizice care a contribuit, in orice mod, la savarsirea

aceleiasi infractiuni – art. 19 1 alin. 2.

Astfel, si persoana juridica poate avea in anumite conditii

calitatea de subiect activ al infractiunii daca sunt indeplinite

urmatoarele conditii:

1. infract iunea sa f ie savarsi ta in numele persoanei juridice;

2. infract iunea sa f ie savarsita de orice persoana f ie individual , f ie

ca membru al unui organ al persoanei juridice care are at r ibut i i

de conducere in sanul acesteia.

Subiectul pasiv

In doctrina penala, subiectul pasiv este definit ca fiind persoana

fizica sau persoana juridica titulara a valorii sociale ocrotite si careeste vatamata sau periclitata prin infractiune.

Pentru ca o persoana sa aiba calitatea de subiect pasiv al

infractiunii, trebuie indeplinite anumite conditii generale si speciale.

Conditii generale. Persoana fizica sau juridica trebuie sa fie

titulara valorii sociale ocrotite penal.

De cele mai multe ori subiectul pasiv al infractiunii este si

persoana pagubita prin infractiune.

Insa, exista si cazuri cand persoana pagubita este alta decat

subiectul pasiv al infractiunii (de exemplu, in cazul infractiunii de

omor persoana pagubita este persoana care se afla in intretinerea

victimei).

Conditii speciale . Aceste conditii speciale privind subiectul

pasiv al infractiunii sunt prevazute in continutul unor infractiuni.

FSubiectul pasiv



50

Astfel, pentru existenta infractiunii de pruncucidere este necesar

ca subiectul pasiv sa aiba cal i tatea de nou nascut al mamei ucigase,

pentru existenta infractiunii de dare de mita, subiectul pasiv trebuie sa

fie un functionar sau functionar public, etc.

Locul si timpul savarsirii infractiunii

Locul si timpul sunt elemente preexistente infractiunii, fara de

care nu poate fi conceputa savarsirea infractiunii.

In unele cazuri, locul si t impul conditioneaza insasi existenta

infractiunii (de exemplu, infractiunea de perversiune sexuala

reglementata de art. 201 alin. 1 Cod penal, exista daca este savarsita in

public).

In alte cazuri, locul si t impul apar ca elemente circumstantiale,

situatii in care nu este conditionata existenta infractiunii ci doar

realizarea variantei calificate a acesteia (de exemplu, furtul devine

cal if icat in cazul in care se savarseste in t impul nopt i i – ar t . 208 l i t . e

Cod penal).

Sectiunea a III - a

Continutul constitutiv al infractiunii

Continutul constitutiv al infractiunii desemneaza totalitatea

conditiilor prevazute in norma de incriminare cu privire la actul de

conduita interzis si care devin relevante prin savarsirea actiunii sau

inactiunii de catre faptuitor.

Actiunea faptuitorului – componenta esentiala a continutului

constitutiv al infractiunii este cercetata in doctrina penala sub doua

aspecte:

- obiectiv (latura obiectiva a infractiunii);

- subiectiv (latura subiectiva a infractiunii).



51

Latura obiectiva a infractiunii

Latura obiectiva a infractiunii este cercetata in doctrina penala

prin examinarea elementelor sale componente:

1. e lementul mater ia l ;2 . urmarea imed ia ta ;

3. legatura de cauzali tate intre elementul material si

urmarea imediata.

Elementul material reprezinta componenta esentiala a laturii

obiective si consta in actul de conduita interzis prin norma de

incriminare.

Elementul material este desemnat in norma de incriminare

printr-un cuvant sau printr-o expresie ce arata actiunea sau inactiunea

interzisa, asa numitul “verbum regens”.

Actiunea desemneaza atitudinea faptuitorului care face ceva ce

legea penala ordona sa nu se faca.

Actiunea sub care se poate realiza elementul material poate

imbraca forma unor acte materiale ( de e xe mp lu , in fr ac tiu ne a d e

ucidere), cuvinte (de exemplu, infractiunea de calomnie), sau prin

scris (de exemplu, infractiunea de denuntare calomnioasa).

Inactiunea desemneaza atitudinea infractorului care nu face ceea

ce legea penala ordona sa se faca.

Inactiunea nu constituie element material al infractiunii daca nu

exista o obligatie legala sau conventionala de a nu ramane in

pasivitate, pentru a impiedica o alta energie sa produca rezultatul

periculos (de exemplu, infractiunea de nedenuntare a unor infractiuni,

infractiunea de omisiune a sesizarii organelor judiciare, etc.).

Urmarea imediata reprezinta acea modificare negativa a

realitatii inconjuratoare pe care fapta savarsita a produs-o sau este

susceptibila sa o produca si care isi gaseste expresia in periclitarea,

vatamarea sau amenintarea valorilor sociale aparate de legea penala.

FElementulmaterial

F



52

Urmarea produsa prin savarsirea faptei poate consta fie intr-o

schimbare a obiectului sau a pozitiei acestuia (de exemplu, moartea

unui om), f ie intr-o stanjenire a normalei desfasurari a relat i i lor

sociale nascute in legatura si datorita valorii sociale ocrotite (de

exemplu, infractiunea de santaj).

Cand in continutul infractiunii sunt referiri la urmarea produsa

prin infractiune, suntem in prezenta unor infractiuni de rezultat iar in

cazul in care nu se fac astfel de referiri , infractiunile sunt de pericol –

infractiuni formale.

Legatura de cauzalitate constituie cea de-a treia componenta a

laturii obiective si reprezinta liantul intre elementul material al

infractiunii - actiunea sau inactiunea faptuitorului (cauza) si urmarea

imediata (efectul) cerut de lege pentru existenta infractiunii.

Desi nu este prevazuta in continutul juridic al infractiunii,

legatura de cauzalitate intre elementul material si urmarea imediata

caracterizeaza orice infractiune.

Latura subiectiva a infractiunii

Latura subiectiva, ca element al continutului infractiuni, consta

in totalitatea conditiilor cerute de lege cu privire la atitudinea psihica

a faptuitorului fata de fapta si urmarile acesteia, pentru caracterizarea

faptei ca infractiune.

Atitudinea psihica este analizata in doctrina penala prin prisma a

doi factori:

4. factorul const iin ta;

5 . factorul vointa.

Elementul esential al laturii subiective il constituie vinovatia.

Uneori, pentru completarea acesteia se fac referiri si la mobilul si

scopul savarsirii infractiunii.

Vinovatia.

F



53

In doctrina penala se face deosebire intre vinovatia ca trasatura

esentiala a infractiunii si vinovatia ca element al continutului unei

anumite infractiuni.

Asa cum am analizat, vinovatia este de trei feluri:

1. intentia (directa si indirecta);

2. culpa (simpla si cu previziune);

3. praeterintentia;

Existenta vinovatiei ca trasatura esentiala a infractiunii nu

presupune intotdeauna si existenta vinovatiei ca element al laturii

subiective. De exemplu, se poate realiza vinovatia ca trasatura

esentiala a infractiunii cand fapta este savarsita din culpa, dar poate

lipsi ca element al laturii subiective daca legiuitorul a incriminat fapta

numai in situatia cand aceasta este savarsita cu intentie.

Ca element al laturii subiective, vinovatia va exista numai atunci

cand elementul material al infractiunii a fost savarsit cu forma de

vinovatie ceruta de lege.

Potrivit art. 19 alin. 2 Cod penal, fapta constand intr-o actiune

savarsita din culpa constituie infractiune numai atunci cand in lege se

prevede in mod expres aceasta.

Fapta constand intr-o inactiune constituie infractiune fie ca este savarsita cu intentie, fie din culpa, afara de cazul cand legea

sanctioneaza numai savarsirea ei cu intentie – a rt . 1 9 a lin . 3 Co d

penal.

Mobilul sau cauza interna a actului de conduita desemneaza acel

sentiment (dorinta, pasiune) ce a condus la nasterea in mintea

faptuitorului a ideii savarsirii faptei.

Existenta mobilului in savarsirea infractiunilor este apreciata ca

un element de normalitate psihica a faptuitorului; lipsa acestuia este

un indiciu de anormalitate ce impune cercetarea responsabilitatii

faptuitorului.

Exista situatii cand prezenta mobilului conditioneaza insasi

existenta infractiunii (de exemplu, infractiunea de abuz in serviciu prin

F

F



54

ingradirea unor dreptur i) si situatii cand mobilul apare ca element

circumstantial in continutul calificat a l infractiunii.

Scopul este reprezentarea pe plan mintal a rezultatului ce va

aparea in urma savarsirii faptei penale, rezultat urmarit de catre

infractor.

La fel ca s i in cazul mobilului, scopul poate condit iona existenta

infractiunii (de exemplu, suntem in prezenta infractiunii de furt daca

faptuitorul a sustras bunul cu scopul de a si-l insusi pe nedrept) sau

poate conditiona existenta variantei calificate (de exemplu, omorul

este deosebit de grav daca este comis pentru a savarsi sau a ascunde

savarsirea unei talharii sau piraterii – art. 175 lit . d Cod penal).

Atat mobilul cat si scopul ca elemente ale laturii subiective

trebuie stabilite de organele judiciare fiind importante atat pentru

calificarea unor fapte ca infractiunii, cat mai ales pentru

individualizarea pedepsei.






Edi ţ ia a VI-a, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2008

F



55


1. Ce înţelegeţi prin conţinut al infracţiunii?

TEMĂ DE REFLECŢIE

Reflectaţi asupra trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii


1. Ana liz aţ i subiectul act iv al infracţ iunii

2. Ana liz aţ i subiectul pasiv al infracţ iunii

3. Ana liza ţ i vinovăţ ia

4. Ana liza ţ i mobilul ş i scopul


1. A se vedea pag. 46-492. A se vedea pag. 49-503. A se vedea pag. 40-444. A se vedea pag. 53-54



56

CAPITOLUL IVFormele infracţiunii

1. Cuprins2. Obiectiv general3. Obiective operaţionale4. Timpul necesar studiului capitolului

5. Dezvoltarea temei6. Bibliografie selectivă7. Temă de reflecţie8. Modele de teste9. Răspunsuri şi comentarii la teste

Cuprins

� Sectiunea I. Aspecte generale

� Desfasurarea activitatii infractionale

� Formele infractiunii in raport de fazele de desfasurare

a activitatii infractionale

� Sectiunea a II-a. Actele preparatorii

� Sectiunea a III-a. Tentativa

� Sectiunea a IV-a . Infractiunea consumata

� Sectiunea a V-a. Cauzele de nepedepsire a tentativei

Obiectiv general: Dobândirea de cuno ştinţe privind formele

infractiunii.




57

actele preparatorii, tentativa, infractiunea consumata si cauzele

de nepedepsire a tentativei

= 4 ore

CAPITOLUL IVFormele infracţiunii

Sectiunea IAspecte generale privind formele infractiunii

Desfasurarea activitatii infractionale

Doctrina penala este unanima in a distinge doua perioade in

desfasurarea activitatii infractionale: perioada interna s i perioada

externa.

Perioada interna. In perioada interna (care se desfasoara in

mintea faptuitorului) se disting trei momente:

1. nasterea ideii de a savarsi o infractiune;

2. deliberarea (cantarirea avantajelor si dezavantajelor savarsiri i

infractiunii);3. luarea deciziei de a savarsii infractiunea.

Nefiind o manifestare a individului in sfera relatiilor sociale,

perioada interna nu are relevanta penala. Simpla cugetare (nuda

cogitat io) nu a fost si nu este sanctionata (cogitatonis poenam nemo

patitur).

Perioada externa. In perioada externa se disting trei faze:

1. faza acte lor de pregatire;

2 . faza acte lor de executare;

3 . faza urmar ilor

Faza actelor de pregatire (a actelor preparatori i) se

caracterizeaza prin desfasurarea unor activitati care au rolul de a

pregati executarea activitatii infractionale.

Perioadele

desfasurarii

activitatii

infractionale

F



58

Faza actelor de executare consta in infaptuirea actului de

conduita interzis prin norma penala.

Faza urmarilor consta in producerea rezultatului socialmente

periculos prevazut in latura obiectiva a infractiunii.

Cele doua perioade (interna si externa), avand in invedere

continutul lor, caracterizeaza numai infractiunile savarsite cu intentie

sau praeterintentie.

Formele infractiunii in raport de fazele de desfasurare a activitatii

infractionale

In doctrina penala prin forme ale infractiunii se inteleg formele

pe care aceasta le poate avea in functie de fazele de desfasurare a

activitatii infractionale. Astfel, se disting urmatoarele forme:

� forma actelor preparatorii;

� forma tentativei;

� forma faptului consumat;

� forma faptului epuizat

Sectiunea a II-aActele preparatorii

Notiune . Actele preparatorii reprezinta acele acte care constau

in procurarea sau adaptarea mijloacelor ori instrumentelor de savarsire

a infractiunii ori in crearea conditiilor favorabile in vederea comiterii

acesteia.

Se disting acte de pregatire materiala (procurarea de

instrumente, mijloace, adaptarea acestora pentru comiterea infractiunii,

etc) si acte de pregatire morala (culegerea de date, informatii cu

privire la locul si t impul in care urmeaza sa se desfasoare infractiunea,

atragerea de complici, etc.).

FActele

preparatorii



59

Conditii . Pentru ca o activitate sa fie considerata act de

pregatire la savarsirea unei infractiuni, trebuie sa intruneasca

cumulativ urmatoarele conditii:

� Sa se materializeze intr-o manifestare capabila sa creeze

conditii favorabile executarii actiunii ilicite.

� Activitatea de pregatire sa se efectueze cu intentie.

� Activitatea efectuata sa nu faca parte din elementul

material al infractiunii proiectate sau sa nu constituie un

inceput de executare a acesteia. Aceasta conditie este cea

care face sa se delimiteze faza actelor de pregatire de

tentativa.

Incrimarea si sanctionarea actelor preparatorii.

In privinta incriminarii incriminarii si sanctionarii actelor

preparatorii , in doctrina penala s-au conturat doua mari teze: a

incrimarii si a neincriminarii actelor de pregatire.

In cazul tezei incriminarii se disting doua variante:

� a incriminarii nelimitate a actelor de pregatire ce

presupune incriminarea acestora la toate infractiunile unde

acestea sunt posibile;� a incriminarii l imitate a actelor de pregatire, adica

incriminarea acestora numai la infractiunile periculoase.

Legiuitorul roman a statuat teza neincriminarii actelor de

pregatire. Cu toate acestea, pe cale de exceptie, actele preparatorii sunt

incriminate si pedepsite dar nu ca faza de desfasurare a activitatii

infractionale ci ca ca infractiuni de sine statatoare, ori ca tentativa ori

ca acte de complicitate anterioara cand sunt savarsite de alta persoana.

- Ca infractiune de sine statatoare , actele preparatori i sunt

incriminate atunci cand periculozitatea lor este evidenta (de exemplu,

detinerea de instrumente in vederea falsificarii de valori – art. 285 Cod

pen.).

- Ca tentativa , actele preparatorii la unele infractiuni grave sunt

incriminate prin expresia „ se considera tentativa si producerea si



60

procurarea mijloacelor ”(de exemplu, in cazul infractiunilor contra

sigurantei s tatului , in cazul infract iuni i de l ipsi re de l ibertate in mod

ilegal, etc.).

- Cea de-a treia situatie a incriminarii actelor preparatorii este

aceea a asimilarii acestora cand sunt comise de o alta persoana,actelor

de complicitate anterioara . Totusi, pentru a fi pedepsite este necesar

ca autorul sa fi savarsit o infractiune consumata sau o tentativa

pedepsibila.

Sectiunea a III-aTentativa

Reglementare legala: art. 20 Cod penal: „Tentativa const ă în punerea în executare a hot ă rârii de a să vâr şi infrac ţ iunea, executarea

care a fost însă întrerupt ă sau nu şi-a produs efectul.

Exist ă tentativă şi în cazul în care consumarea infrac ţ iunii nu a

fost posibil ă datorit ă insuficien ţ ei sau defectuozit ăţ ii mijloacelor

folosite, ori datorit ă împrejur ă rii ca în timpul când s-au s ă vâr şit

actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde f ă ptuitorul credea

că se afl ă .

Nu exist ă tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a

infrac ţ iunii este datorat ă modului cum a f ost conceput ă executarea.”

Pentru a fi in prezenta tentativei trebuie indeplinite cumulativ


� existenta unei rezolutii infractionale;

� rezolutia infractionala sa fie pusa in executare;

� executarea sa fie intrerupta sau sa nu-si produca efectul.

Punerea in executare a rezolutiei infractionale marcheza trecereade la faza actelor preparatorii la faza actelor de executare. Insa, ceea

ce se executa in aceasta faza este actiunea ce constituie elementul

material al laturii obiective a infract iunii.

FTentativa



61

Limita superioara a tentativei este reprezentata de neproducerea

rezultatului socialmente periculos. Acesta conditie delimiteaza

tentativa de infractiunea consumata.

Datorita faptului ca urmarea socialmente periculoasa nu se

produce (din cauze care sunt independente de vointa faptuitorului sau

tin de vointa acestuia), tentantiva este o forma atipica de infractiune.

Formele tentativei.

Dupa criteriul gradului de realizare a actiunii:

� tentativa intrerupta sau imperfecta

� tentativa terminata sau perfecta

Dupa criteriul cauzelor care determina neproducerea

rezultatului:

� tentativa proprie – cand mijloacele folosite sunt apte sa

produca rezultatul socialmente periculos

� tentativa improprie – mijloacele sunt insuficiente.

Tentativa intrerupta (simpla, neterminata, imperfecta,

indepartata) consta in punerea in executare a hotararii de a savarsi

infractiunea, executare care se intrerupe si rezultatul nu se produce.

Cauza care determina neproducerea rezultatului poate fi de naturaumana (act iunea al tei persoane) ori neumana (obstacole care nu pot f i

depasite. De exemplu, rezistenta incuietorilor impiedica consumarea

infractiunii de furt).

Tentativa intrerupta poate fi proprie sau improprie.

Tentativa terminata (perfecta, completa, fara rezultat) consta in

punerea in executare a rezolutiei infractionale, executare realizata

integral fara insa ca rezultatul socialmente periculos sa se produca. De

exemplu, victima a ingerat otrava oferita de infractor, dar nu moare

fi ind du sa la spi tal si salvata.

Tentativa terminata poate fi proprie sau improprie.

Cauzele care determina neproducerea rezultatului pot fi

anterioare inceputului executarii , concomitente executarii sau

ulterioare executarii .

F

F



62

Aceasta forma a tentativei este posibila numai in cazul

infractiunilor materiale fiind exclusa in cazul infractiunilor formale

(de pericol) unde rezultatul socialmente periculos se produce odata cu

executarea in intregime a elementului material al laturii obiective.

Tentativa improprie se caracterizeaza prin punerea in executare

a rezolutiei infractionale, executare care este realizata integral, dar

producerea rezultatului nu a fost posibila datorita insuficientei sau

defectuozitatii mijloacelor folosite, ori datorita imprejurarii ca in

timpul cat s-au savarsit actele de executare, obiectul lipsea de la locul

unde faptuitorul credea ca se afla (de exemplu, otrava pusa in

mancarea victimei este insuficienta pentru a produce decesul acesteia

sau o arma de foc defecta nu poate produce expulzarea glontelui).

Tentativa absolut improprie (absurda) se caracterizeaza prin

punerea in executarea a rezolutiei infractionale, executare care este

dusa pana la capat, dar rezultatul nu se produce datorita modului gresit

de concepere a infractiunii (de exemplu, infractorul crede ca poate

produce moartea unei persoane prin farmece). Nefiind practic in

prezenta unei tentative, legiuitorul penal nu a incriminat-o (art. 20

alin. 3 Cod pen.).

Infractiuni la care tentativa nu este posibila. Din punct devedere al elementului subiectiv, tentativa nu este posibila in cazul

infractiunilor savarsite din culpa sau cu praeterintentie. Din punct de

vedere al elementului obiectiv, tentativa nu este posibila in cazul

infractiunilor omisive (elementul material se realizeaza printr-o

inactiune), in cazul infractiunilor cu executare prompta (de exemplu,

calomnia, insulta), in cazul infract iunilor de obicei (de exemplu,

prostitutia), in cazul infractiunilor continui (de exemplu, furtul de

energie electrica).

Incriminarea si sanctionarea tentativei.

Legiuitorul roman a adoptat teoria incriminarii limitate a

tenta tive i. Po t rivit a r t. 21 a lin. 1 Cod penal „tentativa se pedepse şte

numai când legea prevede expres aceasta”.

F

F

F



63

In ceea ce priveste sanctionarea tentativei legiuitorul roman a

adoptat teoria diversificarii pedepselor , in raport cu pedeapsa

prevazuta de lege pentru infractiunea consumata.

Ast fel, potrivit art . 21 alin. 2 Cod pen.,” tentativa se

sanc ţ

ionează

cu o pedeapsa cuprinsă

între jumă

tatea minimului ş

i jumă tatea maximului prevă zute de lege pentru infrac ţ iunea consumat ă ,

fără ca minimul să fie mai mic decât minimul general al pedepsei. În

cazul când pedeapsa prevă zut ă de lege este deten ţ iunea pe via ţă , se

aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani”.

În cazul persoanei juridice, tentativa se sanc ţ ionează cu amenda

cuprinsă între minimul special ş i maximul special al amenzii prevăzute

de lege pentru infrac ţ iunea consumată , reduse la jumătate. La această

pedeapsă se pot adăuga una sau mai multe pedepse complementare.

Sectiunea a IV-aInfractiunea consumata

Infractiunea consumata reprezinta forma tipica sau perfecta a

infractiunii in raport cu fazele desfasurarii activitatii infractionale.

Infractiunea consumata are cel mai inalt grad de periculozitate si

atrage intotdeauna raspunderea penala.

In doctrina penala se face distinctie intre infractiunea fapt

consumat si infractiunea fapt epuizat.

Infractiunea fapt consumat este infractiunea al carei rezultat se

produce odata cu executarea in intregime a elementului material al

laturii obiective. In cazul infractiunilor de pericol (de exemplu,

infractiunea de insulta), momentul consumarii coincide cu momentul

executarii in intregime a elementului material, iar in cazulinfractiunilor de rezultat, consumarea este conditionata de producerea

rezultatului prevazut in norma de incriminare.

Cunoasterea momentului consumarii infractiunii este importanta

pentru determinarea legii penale aplicabile in raport cu timpul si

spatiul, calcularea termenului de prescriptie, etc.

F



64

Infractiunea fapt epuizat se caracterizeaza prin prelungirea in

timp a infractiunii dupa momentul consumarii, prelungire care se poate

datora fie amplificarii rezultatului initial, fie continuarii activitatii

infractionale.

Infractiunea fapt epuizat este posibila la infractiunile: continui,

continuate, progresive, de obicei.

Momentul epuizarii infractiunii are o importanta deosebita,

intrucat, in cazul acestor infractiunii, determinarea legii penale

aplicabile, incidenta actelor de clementa, momentul de la care incepe

sa curga termenul de prescriptie, sunt determinate in raport de acest

moment al epuizarii .

Sectiunea a V-aCauzele de nepedepsire a tentativei

Asa cum am vazut, tentativa consta in punerea in executare a

rezolutiei infractionale, executare care este intrerupta sau desi

realizata integral, nu se produce rezultatul cerut de norma de

incriminare.

In cazul in care intreruperea activitatii infractionale sau

neproducerea rezultatului se datoreaza vointei infractorului ne aflam in

prezenta unor cauze de nepedepsire.

Potr iv it a r t. 22 Cod pen ., „este aparat de pedeapsa faptuitorul

care s-a desistat ori a impiedicat mai inainte de descoperirea faptei

producerea rezultatului.”

Asadar, desistarea reprezinta renuntarea faptuitorului din

proprie initiativa la continuarea actiunii ce constituie elementulmaterial al laturii obiect ive a infractiunii, iar impiedicarea producerii

rezultatului consta in zadarnicirea din partea faptuitorului, de buna

voie, a aparitiei rezultatului faptei sale care a fost realizata in

intregime.

F

FDesistarea



65

Conditiile desistarii:

1. Rezolutia infractionala sa fie pusa in executare;

2. Actiunea de executare sa fie intrerupta;

3. Intreruperea activitatii infractionale sa fie expresia vointei

faptuitorului;

4. Renuntarea sa fie definitiva.

Conditiile impiedicarii producerii rezultatului:

1. Actiunea ce reprezinta elementul material al infractiunii sa fie

integral executata;

2. Dupa executare, faptuitorul, din proprie initiava sa impiedice

producerea rezultatului;

3. Impiedicarea producerii rezultatului sa aiba loc inainte de

descoperirea faptei de catre autoritati .

Efectele desistarii si impiedicarii producerii rezultatului

Asa cum rezulta din dispozitiile art. 22, desistarea si

impiedicarea producerii rezultatului sunt cauze de impunitate, de

nepedepsire a tentativei.Daca insa pana la momentul desistarii sau impiedicarii

producerii rezultatului s-a realizat continutul vreunei infractiuni,

faptuitorul urmeaza sa raspunda penal pentru acea infractiune.





66




Edi ţ

ia a VI-a,Ed. Universul juridic, Bucure

şti, 2008

3.


1. Ce înţelegeţi prin forme ale infracţiunii?

TEMĂ DE REFLECŢIE

Reflectaţi asupra regimului actelor preparatorii


1. Ana liz aţ i te ntat iva



67



CAPITOLUL VCauzele care înlătură caracterul penal al faptei

1. Cuprins

2. Obiectiv general3. Obiective operaţionale4. Timpul necesar studiului capitolului5. Dezvoltarea temei6. Bibliografie selectivă7. Temă de reflecţie8. Modele de teste9. Răspunsuri şi comentarii la teste

Cuprins

Sectiunea I. Aspecte generaleSectiunea a II-a. Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei prin inlaturarea vinovatiei

� Legitima aparare� Starea de necesitate� Constrangerea fizica si constrangerea morala� Cazul fortuit� Iresponsabilitatea� Betia� Minoritatea faptuitorului� Eroarea de fapt

Sectiunea a III-a . Inlaturarea caracterului penal al faptei prinlipsa pericolului socialSectiunea a IV-a. Lipsa prevederii in legea penala

Obiectiv general: Dobândirea de cunoşt inţe privind cauzele care

inlatura caracterul penal al faptei si implicit raspunderea



68

penala .


legitima aparare si starea de necesitate

= 5 ore

CAPITOLUL VCauzele care înlătură caracterul penal al faptei

Sectiunea IAspecte generale

Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei constau din

anumite situatii , stari, imprejurari existente in momentul savarsirii

faptei, care impiedica realizarea unei trasaturi esentiale a infractiunii

si prin aceasta exclud caracterul penal al faptei.

Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei nu trebuie

confundate cu cauzele generale care inlatura raspunderea penala

(amnistia, prescriptia raspunderii penale, lipsa plangerii prealabile si

impacarea partilor), cazuri in care fapta este infractiune si doar

consecinta ei – raspunderea penala – este inlaturata.

De asemenea, cauzele care inlatura caracterul penal al faptei nu

trebuie confundate nici cu cauzele de nepedepsire, de impunitate care

sunt cauze speciale, subiective ce au in vedere conduita faptuitorului

in timpul si dupa savarsirea infractiunii si care inlatura aplicarea

pedepsei, fapta fiind infractiune si doar consecinta ei – raspunderea

penala - este inlaturat a.

Sectiunea a II-a

Cauzele care inlatura caracterul penal al faptei prininlaturarea vinovatiei



69

Legitima aparare

Potrivit art. 44 alin. 2 Cod pen., este in stare de legitima

aparare acela care savarseste fapta pentru a inlatura un atac

material, direct, imediat si injust indreptat impotriva sa, a altuia sau

impotriva unui interes general si care pune in pericol grav persoana

sau drepturile celui atacat ori interesul general.

Se prezuma ca este in legitima aparare si acela care savarseste

fapta pentru a respinge patrunderea fara drept a unei persoane prin

violenta, viclenie, efractie sau prin alte asemenea mijloace, intr-o

locuinta, incapere, dependinta sau loc imprejmuit tinand de acestea –

alin. 21 .

Este, de asemenea, in legitima aparare si acela care, din cauza

tulburarii sau temerii, a depasit limitele unei aparari proportionale cu

gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul –

alin. 3.

Asa cum rezulta din reglementarea legala, pentru ca o fapta sa

fie considerata savarsita in stare de legitima aparare trebuie indepliniteo serie de conditii , privitoare pe de o parte la atac, iar pe de alta parte

la aparare.

Conditii privitoare la atac

Atacul sau agresiunea este o comportare violenta a omului, o

atitudine ofensiva ce se materializeaza, de regula intr-o actiune

indreptata impotriva valorilor sociale ocrotite.

Pentru a da nastere unei aparari legitime, atacul trebuie sa

indeplineasca mai multe conditii:

1. Sa f ie material, direct , imediat si injust;

2. Sa f ie indreptat impotriva unei persoane sau impotriva unui

interes general;

3. Sa puna in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori

interesul general.

F



70

1. a) Atacul sa fie material , adica sa se obiectiveze prin actiuni

fizice, menite sa pericliteze in substanta lor fizica valorile sociale

ocrotite.

Atacul este material cand pentru realizarea lui se foloseste forta

fizica ori instrumente, mijloace care sunt in masura sa produca o

modificare fizica a valorilor protejate de legea penala.

Conditia atacului de a fi material este subliniata pentru a-l

deosebi de un atac verbal sau scris care nu dau dreptul unei aparari

legitime.

1. b) Atacul sa fie direct , a dic a s a s e in dr ep te s i s a c re ez e u n

pericol nemijlocit pentru valoarea sociala ocrotita.

Conditia atacului de a fi direct vizeaza raportul in spatiu intre

atac si valoarea ocrotita. Atacul nu este direct daca intre agresor si

victima se afla un obstacol (zid, gard, poarta inchisa, etc.), care face

ca atacul sa nu creeze un pericol pentru valoarea sociala ocrotita sau

daca intre agresor si victima exista o distanta mai mare in spatiu

Obstacolul inlatura aplicarea dispozitiilor art. 44 Cod pen. daca

este unul eficient care sa impiedice periclitarea valorii protejate de

lege.

1. c) Atacul sa fie imediat. Aceasta conditie este indeplinita inmomentul in care pericolul pe care il poate produce atacul s-a ivit

(pericol actual) sau este pe punctul de a se ivi (pericol iminent).

Caracterul imediat al atacului vizeaza raportul in timp intre atac

si obiectul vizat.

Atacul imediat este atacul din momentul declansarii si pana in

momentul consumarii acestuia, perioada in care apararea este legitima.

In desfasurarea atacului sunt posibile anumite intreruperi scurte,

in care agresorul se reinarmeaza pentru intensificarea atacului,

perioada care nu echivaleaza cu incetarea atacului, apararea fiind tot

legitima.

1. d) Atacul sa f ie injust , adica sa nu aiba nici un temei legal in

baza caruia se efectueaza.

F

F

F

F



71

Atata timp cat legea admite recurgerea la o masura care este

socotita drept atac, legitima aparare nu poate produce efecte.

Atacul este injust chiar daca actiunea agresiva vine din partea

unui organ oficial, dar care isi exercita in mod vadit abuziv atributiile

de serviciu.

Impotriva unui atac dezlantuit de un iresponsabil se va riposta in

stare de necesitate, daca cel ce riposteaza cunostea starea de

iresponsabilitate a agresorului. Daca nu era cunoscuta starea de

iresponsab ilitate se va riposta in stare de legitima aparare, caz in care

aceasta va veni in concurs si cu eroarea de fapt.

2. Atacul sa fie indreptat impotriva unei persoane sau impotriva unui

interes general

Pentru a da nastere unei riposte legitime, atacul trebuie sa se

indrepte impotriva persoanei, a drepturilor sale, drepturi care pot privi

viata, integritatea corporala, sanatatea, libertatea, averea, sau

impotriva unui interes general care poate consta intr-o stare, situatie,

activitate care intereseaza o organizatie publica.

Impotriva atacului poate riposta atat victima agresiunii, cat si

orice alta persoana care este prezenta la desfasurarea atacului. Nu are relevanta daca victima putea inlatura singura atacul sau

nu, ori daca victima dorea sau nu sa se apere impotriva atacului.

3. Atacul sa puna in pericol grav persoana ori drepturile celui atacat

sau interesul general

Existenta pericolului grav se apreciaza in functie de natura

atacului, de obiectivul acestuia, de conditiile personale ale celui care a

savarsit fapta in aparare si de toate imprejurarile cauzei care ar putea

servi la constatarea unei stari de reala constrangere 4.

In ceea ce pr iveste dispozit iile art . 44 alin. 21 Cod pen.,

legiuitorul instituie o prezumtie de aparare legitima pentru cel care

4 Trib. Suprem, dec. pen. nr. 880/1981, in Revista romana de drept nr. 1/1982, pag.63

F

F



72

savarseste fapta pentru a respinge patrunderea fara drept a unei

persoane prin violenta, viclenie, efractie sau prin alte asemenea

mijloace intr-o locuinta, incapere, dependinta sau loc imprejmuit

tinand de acestea.

Patrunderea realizata in astfel de conditii a fost asimilata de

legiuitor unui atac impotriva caruia victima va fi constransa sa se

apere, savarsind o fapta prevazuta de legea penala 5.

Conditii privitoare la aparare

Pentru a fi legitima, apararea trebuie sa indeplineasca mai multe

conditii:

1. Sa se realizeze printr-o fapta prevazuta de legea penala;

2 . Sa f ie precedata de a tac;

3. Sa f ie necesara pentru inlaturarea atacului;

4. Sa f ie proportionala cu gravitatea pericolului si cu

imprejurarile in care s-a produs atacul.

1. Apararea sa se realizeze printr-o fapta prevazuta de legea penala.

Legitima aparare nu poate fi invocata in cazul faptelor care nu

sunt prevazute de legea penala.Pentru a fi aplicabile dispozitiile art. 44 Cod pen., este absolut

necesar ca actul de aparare sa constea in comiterea unei fapte

prevazuta de legea penala.

2. Apararea sa fie precedata de atac

Simpla presupunere ca agresorul va dezlantui un atac nu da

dreptul la o riposta legitima.

Actul de aparare trebuie desfasurat dupa inceputul atacului cand

acesta a devenit actual.

3. Apararea sa fie necesara pentru inlaturarea atacului

5 In aceasta situatie nu mai este necesara indeplinirea conditiilor privitoare la atac.

F



73

Apararea este necesara cand are loc dupa ce atacul a devenit

iminent sau actual si pana in momentul cand acesta a incetat prin

dezarmarea agresorului, imobilizarea acestuia, etc.

Necesitatea actului in aparare nu presupune exclusivitatea

acestuia.

Exista opinii potrivit carora legitima aparare opereaza si atunci

cand cel atacat se putea salva prin fuga, ascunderea din fata

agresorului.

4. Apararea sa fie proportionala cu gravitatea pericolului si cu

imprejurarile in care s-a produs atacul.

O regula care sa stabileasca unde se termina proportia si unde

incepe disproportia intre aparare si atac nu exista si, in principiu, nici

nu se poate formula.

Proportionalitatea apararii cu gravitatea atacului are in vedere

respectarea unei echivalente intre actul de aparare si cel de atac.

Astfel, unui atac indreptat impotriva integritatii corporale i se

poate riposta cu o fapta de aparare ce priveste integritatea corporala a

agresorului.

Depasirea limitelor legitimei aparari

Potrivit art. 44 alin. 3 Cod pen., este in legitima aparare si acela

care, din cauza tulburarii sau temerii, a depasit limitele unei aparari

proportionale cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a

produs atacul.

Este asa numitul exces justificat care produce efecte daca sunt

indeplinite conditiile legitimei aparari analizate anterior, cu deosebirea

ca, fapta in aparare a depasit limitele unei aparari proportionale cu

intensitatea si gravitatea atacului, depasire intemeiata pe tulburarea

sau temerea in care se gasea faptuitorul.

In cazul in care riposta exagerata nu se intemeiaza pe tulburarea

sau temerea in care se gasea faptuitorul, suntem in prezenta asa

F



74

numitului exces scuzabil care const i tuie c ircumstanta atenuanta legala

– art. 73 lit . a Cod pen..

Efectele legitimei aparari

Fapta savarsita in stare de legitima aparare nu constituie

infractiune, lipsindu-i trasatura esentiala a vinovatiei.

Lipsa vinovatiei inlatura caracterul penal al faptei si pe cale de

consecinta inlatura si raspunderea penala a faptuitorului.

Ca si celelalte cauze justificative, legitima aparare produce

efecte nu numai in privinta autor ului ci si in privinta part icipanti lor –

coautori, instigatori, complici.

Starea de necesitate

Potrivit ar t . 45 Cod pen., „nu constituie infractiune fapta

prevazuta de legea penala savarsita de o persoana pentru a salva de la

un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel, viata,

integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun important

al sau ori al altuia sau un interes general.”

„Nu este in stare de necesitate persoana care in momentul cand a savarsit fapta si-a dat seama ca pricinuieste urmari vadit mai grave

decat cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat”

– alin. 2.

Spre deosebire de legitima aparare, cand persoana pusa in

pericol alege calea ripostei active, incercand sa anihileze pericolul

prin exercitarea unui contraatac legitim impotriva persoanei

agresorului, in cazul starii de necesitate persoana nu reactioneaza

impotriva sursei de pericol, ci este determinata sa se salveze pe sine

sau pe al tul , bunuri le sale sau ale al tuia sau interesul general prin

savarsirea unei fapte prevazuta de legea penala, sacrificand valori sau

bunuri apartinand altor persoane.



75

Pentru a fi in prezenta acestei cauze justificative trebuie

indeplinite o serie de conditii privitoare pe de o parte la starea de

pericol, iar pe de alta part e la actiunea de salvare.

Conditii privitoare la pericolGeneza pericolului in cazul starii de necesitate este cel mai

adesea un eveniment intamplator (inundatie, cutremur, alunecare de

teren, etc), dar poate fi creat si prin activitati omenesti, intentionate

sau imprudente (de exemplu, incendiul declansat de un individ).

Din dispozitiile art. 45 Cod pen., rezulta ca pericolul trebuie sa

indeplineasca urmatoarele conditii:

1 . Sa f i e iminent ;

2. Sa ameninte viata, integritatea corporala sau sanatatea unei

persoane, un bun important al acesteia sau un interes

general;

3. Sa fie inevitabil .

1. Pericolul sa fie iminent . Pericolul este iminent cand este pe

cale sa se produca. Iminenta se situeaza in anticamera actualului,

conditia fiind indeplinita si in cazul in care pericolul s-a declansatdeja, adica a devenit actual.

Daca pericolul a trecut, starea de necesitate nu mai poate fi

invocata.

2. Pericolul sa ameninte viata, integritatea corporala sau

sanatatea unei persoane, un bun important al acesteia ori un interes

general . Legiuitorul a apreciat ca numai pericolul care ameninta viata,

integritatea corporala sau sanatatea persoanei, un bun important al

acesteia sau un interes general creeaza o stare de necesitate.

Prin “bun important” se intelege bunul care are o insemnatate

deosebita pentru faptuitor sau pentru persoana in favoarea careia

aceasta intervine.

In fine, pericolul poate viza si un interes general, in acelasi sens

ca in si in cazul legit imei aparari .

F



76

3. Pericolul sa fie inevitabil , adica sa nu poata fi inlaturat altfel

decat prin savarsirea faptei prevazuta de legea penala.

Caracterul inevitabil al pericolului trebuie sa fie apreciat in

functie de imprejurarile concrete in care s-a ivit si in care persoana a

fost silita sa actioneze, de particularitatile psihofizice ale persoanei

aflate sub amenintarea pericolului.

Conditii privitoare la actiunea de salvare

Pentru a fi considerata savarsita in stare de necesitate, actiunea

de salvare trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

1. Sa se realizeze prin comiterea unei fapte prevazuta de legea

penala;

2. Sa f i consti tuit s ingurul mijloc pentru inlaturarea

pericolului;

3. Sa nu se cauzeze urmari vadit mai grave decat cele care s-ar

fi produs daca pericolul nu era inlaturat;

4. Fapta sa nu f ie savarsita de catre sau pentru a salva o

persoana care avea obligatia sa infrunte pericolul

1. Actiunea de aparare sa se realizeze prin comiterea unei fapte

prevazuta de legea penala.

In cazul in care actiunea de salvare nu a presupus comiterea unei

fapte prevazuta de legea penala, dispozitiile art. 45 Cod pen. nu sunt

incidente.

2. Actiunea de salvare prin comiterea unei fapte prevazuta de

legea penala sa fi constituit singurul mijloc pentru inlaturarea

pericolului.

Actiunea de salvare este considerata necesara cand se efectueaza

intre momentul in care pericolul a devenit iminent si pana la incetarea

acestuia si daca reprezenta singura cale de inlaturare a pericolului.

F



77

Actiunea de sa lvare poate f i desfasurata atat de persoana expusa

pericolului cat si de alta perso ana.

3. Prin actiunea de salvare sa nu se cauzeze urmari vadit mai

grave decat acelea care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era

inlaturat.Este necesar ca actiunea de salvare sa nu fie o actiune exagerata

in raport cu gravitatea pericolului, legiuitorul prevazand in art. 45

a li n. 2 Cod pen. ca nu este in stare de necesitate persoana care in

momentul cand a savarsit fapta si-a dat seama ca pricinuieste urmari

vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu

era inlaturat.

In cazul in care depasirea limitelor starii de necesitate nu se

intemeiaza pe tulburarea in care se afla faptuitorul, atunci acesta va

raspunde penal retinandu-se circumstanta atenuanta prevazuta de art.

73 lit . a Cod pen.

Per a contrario, desi nu exista reglementare legala, in cazul in

cazul in care persoana nu si-a dat seama ca pricinuieste urmari vadit

mai grave decat cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era

inlaturat, datorita tulburarii sau temerii, fapta este considerata

savarsita tot in stare de necesitate. Este vorba despre depasirealimitelor starii de necesitate, determinata de tulburarea in care se afla

cel ce exercita actiunea de salvare.

4. Fapta sa nu fie savarsita de catre sau pentru a salva o

persoana care avea obligatia de a infrunta pericolul .

Sunt anumite pro fesii care pr in specif icul lo r obliga pe

profesionist sa infrunte pericolul.

Cel care are obligatia sa infrunte pericolul nu poate invoca

starea de necesitate pentru a se apara de raspundere in cazul in care nu

actioneaza pentru inlaturarea acestuia.

Efectele starii de necesitate

Fapta savarsita in stare de necesitate nu este infractiune si pe

cale de consecinta nu atrage raspunderea penala.



78

In schimb, raspunderea civila nu este intotdeauna inlaturata.

Repararea prejudiciului cauzat prin actiunea de salvare poate

reveni persoanei salvate cand ivirea pericolului ce a generat starea de

necesitate se datoreaza unui eveniment (inundatie, cutremur, etc).

Cand pericolul s-a produs prin fapta persoanei vatamate atunci

este inlaturata si raspunderea civila.

Constrangerea fizica si constrangerea morala

Reglementare legala – art. 46 Cod penal

Constrangerea fizica reprezinta presiunea pe care o forta,

careia nu i se poate rezista, o exercita asupra energiei fizice a unei alte

persoane, in asa fel incat aceasta comite o fapta prevazuta de legea

penala fiind in imposibilitatea fizica sa actioneze altfel.

Constrangerea fizica este o cauza care inlatura caracterul penal

al faptei pentru lipsa vinovatiei, si pe cale de consecinta este inlaturata

si raspunderea penala (de exemplu, nu se poate retine infractiunea dedistrugere in ipoteza in care, o persoana aluneca pe gheata formata pe

trotuar si, in cadere, sparge vitrina unui magazin).

Conditii:

� Sa existe o constrangere asupra fizicului unei persoane;

� Constrangerea la care a fost supusa persoana sa nu i se fi

putut rez ista;

� Sub imperiul acestei constrangeri persoana sa comita o

fapta prevazuta de legea penala.

Constrangerea morala consta in presiunea exercitata prin

amenintarea cu un pericol grav, pentru persoana faptuitorului ori a

altuia si sub imperiul careia cel amenintat savarseste o fapta prevazuta

de legea penala – art . 46 al in. 2 Cod pen..

F



79

Neactionand cu vinovatie, fapta nu este infractiune si, pe cale de

consecinta este inlaturata si raspunderea penala.

Conditii:

� Sa existe o actiune de constrangere asupra psihicului unei

persoane;

� Sub imperiul acestei constrangeri, persoana amenintata sa

comita o fapta prevazuta de legea penala;

� Pericolul cu care se ameninta sa nu poata fi inlaturat altfel

decat prin comiterea faptei prevazuta de legea penala.

Cazul fortuit


Potrivit art. 47 Cod pen., nu constituie infrac ţ iune fapta

prevă zut ă de legea penal ă , al că rei rezultat este consecin ţ a unei

împrejur ă ri care nu putea fi prevă zut ă .

Asadar, cazul fortuit desemneaza situatia, starea, imprejurarea in

care actiunea sau inactiunea unei persoane a produs un rezultat pe care

acea persoana nu l-a conceput si nici urmarit si care se datoreaza unei

energii a carei interventie nu a putut fi conceputa (un exemplul clasicin literatura penala: un tractorist, in timp ce ara, atinge un obuz ramas

neexplodat in pamant din t impul razboiului care detoneaza si este ucis

un muncitor agricol).

Conditii:

� Existenta unei activitati l icite din partea unei persoane

peste care se suprapune o energie a carei interventie este

imprevizibila;

� Rezultatul socialmente periculos care se produce sa fie

consecinta acestei energii straine de vointa si constiinta

faptuitorului;

� Fapta care a produs rezultatul periculos datorat acestei

interventii imprevizibile sa fie prevazut de legea penala.

F



80

Cazul fortuit este cauza care inlatura caracterul penal al faptei

si, pe cale de consecinta, inlatura si raspunderea penala. Aceasta cauza

produce efecte in rem , rasfrangandu-se asupra tuturor participantilor.

Iresponsabilitatea



prevă zut ă de legea penal ă , dacă f ă ptuitorul, în momentul să vâr şirii

faptei, fie din cauza aliena ţ iei mintale, fie din alte cauze, nu putea

sa- şi dea seama de ac ţ iunile sau inac ţ iunile sale, ori nu putea fi

st ă pân pe ele.

Pentru a duce la inlaturarea caracterului penal al faptei

savarsite, starea de iresponsabilitate a faptuitorului trebuie sa existe in

momentul savarsirii faptei si sa fie totala.Constatarea incapacitatii psihice a persoanei se face de catre

medici specialisti .

Conditii:

� Sa se fi comis o fapta prevazuta de legea penala;

� Faptuitorul sa aiba incapacitatea psihica atat sub raport

intelectiv, cat si sub raport volitiv, cu privire la actiunile

sau inactiunile sale;

� Incapacitatea psihica a faptuitorului sa se datoreze

alienatiei mintale sau altor cauze (somn hipnotic, somn

natural, etc.);

� Starea de incapacitate psihica sa existe in momentul

savarsirii faptei.

F



81

Iresponsabilitatea, fiind o cauza care inlatura caracterul penal al

faptei, inlatura pe cale de consecinta si raspunderea penala.

Betia


Potrivit art. 49 alin. 1 Cod pen., nu constituie infrac ţ iune fapta

prevă zut ă de legea penal ă , dacă f ă ptuitorul, în momentul să vâr şirii

faptei, se g ă sea, datorit ă unor împrejur ă ri independente de voin ţ a sa,

în stare de be ţ ie complet ă produsă de alcool sau de alte substan ţ e.

Betia reprezinta o stare psiho-fizica anarmala a persoanei

datorata efectelor pe care le au asupra organismului si facultatilor

psihice ale persoanei, anumite substante excitante ori narcotice

consumate ori introduse in corpul sau.

Conditii:


� In momentul savarsiriui faptei, faptui torul sa se f i gasi t in

stare de betie produsa prin alcool sau alte substante

(morfina, cocaina, heroina, etc.);

� Starea de betie trebuie sa fie completa;� Starea de betie trebuie sa fie involuntara, accidentala.

Betia completa se caracterizeaza prin paralizarea aproape

completa a energiei fizice si o intunecare a facultatilor psihice.

Betia involuntara (accidentala, fortuita) este betia in care a ajuns

o persoana independent de vointa ei ( de exemplu, o persoana consuma

substante aparent inofesnsive fara sa-si dea seama de efectul lor).

In cazul in care starea de betie a fost anume provocata pentru ase savarsi infract iunea, faptui torul va raspunde penal , bet ia f i ind in

aceasta situatie o circumstanta agravanta (art. 75 alin. 1 lit . e Cod

pen.).

Minoritatea faptuitorului

F



82



prevă zut ă de legea penal ă , să vâr şit ă de un minor care la data

comiterii acesteia nu îndeplinea condi ţ

iile legale pentru a r ă spunde

penal.

Aceasta cauza care inlatura caracterul penal al faptei priveste

atat pe minorul care nu a implini t varsta de 14 ani , cat si pe minorul cu

varsta cuprinsa intre 14 si 16 ani care a savarsit fapta fara

discernamant.

Conditii:


� Autorul sa f ie un minor care nu a implini t varsta de 14 ani

sau u n mino r c u var st a cupr in sa int re 14 s i 1 6 a ni. I n

aceasta ultima situatie este necesar sa fie dovedita lipsa

discernamatului in momentul comiterii faptei.

Minoritatea este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei

si pe cale de consecinta este inlaturata si raspunderea penala, insa

numai pentru autor, fiind din acest punct de vedere o cauza care

produce efecte in personam.

Eroarea de fapt


Potrivit reglementarii legale, nu constituie infrac ţ iune fapta

prevă zut ă de legea penal ă , când f ă ptuitorul, în momentul să vâr şirii

acesteia, nu cuno ştea existen ţ a unei st ă ri, situa ţ ii sau împrejur ă ri de

care depinde caracterul penal al faptei – art. 51 alin. 1

De as eme ne a, pot riv it a lin . 2, nu constituie o circumstan ţă

agravant ă împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în

momentul să vâr şirii infrac ţ iunii.

F



83

Dispozi ţ iile alin. 1 şi 2 se aplic ă şi faptelor să vâr şite din culpă

pe care legea penal ă le pedepse şte, numai dacă necunoa şterea st ă rii,

situa ţ iei sau împrejur ă rii respective nu este ea însăşi rezultatul culpei.

Asadar, eroarea de fapt – cauza care inlatura caracterul penal al

faptei poate privi:

1. o stare, o situatie, o imprejurare de fapt de care depinde caracterul

penal al faptei, caz in care fapt a nu are caract er penal;

2. o circumstanta agravanta a infractiunii, situatie in care este

inlaturata aceasta circumstanta, raspunderea penala intervenind pentru

infractiunea in varianta tip.

Conditii:

1. Sa se fi comis o fapta prevazuta de legea penala;

2. Faptuitorul sa nu f i cunoscut in momentul savarsiri i faptei existenta

unor situatii , stari, imprejurari de care depinde caracterul penal al

faptei sau caracterul agravant al faptei.

Sectiunea a III-a .

Inlaturarea caracterului penal al faptei prin lipsa pericolul ui

social

Potrivit art. 181 Cod pen. nu constituie infractiune fapta

prevazuta de legea penala daca prin atingerea minima adusa uneia

dintre valorile aparate de lege si prin continutul ei concret, fiind

lipsita in mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol

social al unei infractiuni.

Pentru a fi incidente dispozitiile art. 18

1

trebuie indeplinite maimulte conditii:

- In concret, fapta savarsita sa aduca o atingere minima valorilor

sociale protejate de legea penala.

- Fapta sa nu prezinte pericolul social al unei infractiuni, in

raport de continutul ei concret .



84

- Fapta sa fie in mod vadit lipsita de importanta. Aprecierea se

real izeaza pe baza analizei tuturor circumstantelor, preexistente,

concomitente sau subsecvente comiteri i faptei (de e xemplu, furtul unei

paini ).

Criterii de apreciere a gradului de pericol social

Art. 181 alin. 2 Cod pen. stabileste criteriile care stau la baza

aprecieri i gradului de pericol social . Astfel , organele judiciare trebuie

sa tina seama de:

1. modul s i mij loacele de savarsire a faptei ;

2 . scopul urmar it de f ap tu itor ;

3 . imprejurari le in care a fost comisa fapta;

4. urmarea produsa sau care s-ar f i putut produce;

5. persoana si conduita faptuitorului .

Fapta lipsita de pericolul social concret caracteristic infractiunii

nu are caracter penal si deci nu atrage raspunderea penala. Intrucat ea

prezinta totusi un pericol social, va atrage aplicarea unei sanctiuni cu

caracter administrativ.

Aceste sanctiuni sunt prevazute in art. 91 Cod pen.:

- mustrarea;- mu st ra re a c u a ve rt is me nt ;

- amenda.

Aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrat iv este

obligatorie in cazul in care instanta constata ca fapta nu prezinta in

concret gradul de pericol social al unei infract iuni.





85

2. Olivian Mastacan, Ră spunderea penal ă a func ţ ionarului public. Edi ţ ia a 2-a, Ed.

Hamangiu, Bucureşti, 2008.

3. C-tin. Mitrache, C. Mitrache , Drept penal român. Partea general ă , Edi ţ ia a VI-

a,Ed. Universul juridic, Bucure

şti, 2008


1. Ce înţelegeţi prin cauze care înlătur ă caracterul penal al faptei?

TEMĂ DE REFLECŢIE

Reflectaţi asupra prezumţiei de legitimă apărare



86


1. Care sunt condiţ i i le cu privire la atac în cazul legitimei

apărăr i?

2. Care sunt condiţi i le cu privire la ap

ărare în cazul legit imei

apărăr i?

3. Care este regimul juridic al depăş irii l imitelor stării de

necesitate?


1. A se vedea pag. 69-712. A se vedea pag. 72-733. A se vedea pag. 75-77

CAPITOLUL VI

Infractorul

1. Cuprins2. Obiectiv general3. Obiective operaţionale4. Timpul necesar studiului capitolului5. Dezvoltarea temei6. Bibliografie selectivă7. Temă de reflecţie8. Modele de teste9. Răspunsuri şi comentarii la teste

Cuprins

Sectiunea I. Aspecte generaleSectiunea a II-a. Clasificarea infractorilor



87

Sectiunea a III-a. Aspecte generale privind pluralitatea deinfractoriSectiunea a IV-a. Formele pluralitatii de infractori

· Pluralitatea naturala· Pluralitatea constituita· Pluralitatea ocazionala (Participatia penala)

Sectiunea a V-a. Participatia penalaSectiunea a VI-a. Formele participatiei penale· Autoratul (Coautoratul)· Instigarea· Complicitatea

Sectiunea a VII-a. Participatia improprieSectiunea a VIII-a. Tratamentul penal al participatiei penale

Obiectiv general: Dobândirea de cunoşt inţe privind infractorul si

pluralitatea de infractoriObiective operaţionale: Însuşirea unor noţ iuni de bază privindcoautoratul, instigarea, complicitatea, tratamentul penal alacestora.

= 6 ore

CAPITOLUL VIInfractorul

Sectiunea I.Aspecte generale

Desi Codul penal nu da o definitie, in mod curent prin infractor

se are in vedere persoana care a savarsit o infractiune. Termenul de

infractor nu trebuie confundat cu acela de faptuitor care are o

acceptiune mult mai larga, desemnand persoana care a savarsit o fapta

prevazuta de legea penala, indiferent daca raspunde sau nu penal.

Subiect al raspunderi i penale nu poate f i decat infractorul;

faptuitorul nu intotdeauna raspunde penal.



88

Sectiunea a II-a .

Clasificarea infractorilor

Din punct de vedere al varstei:

1. Infractor major (per so ana c are a imp lin it varst a de 18 a ni si a

savarsit o infractiune);

2. Infractor minor (persoana cu varsta intre 14 si 18 ani si care a

savarsit o infractiune)

Din punct de vedere al antecedentelor:

1 . Inf rac tor primar (persoana care savarseste pentru prima data o

infractiune);

2. Infractor recidiv ist (persoana care savarseste o infractiune dupa

ce anterior a mai fost condamnat pentru comiterea unor

infractiuni)

Din punct de vedere al sexului:

a . Inf rac tor barba t;

b . Inf rac tor f emeie.

Sectiunea a III-aAspecte generale privind pluralitatea de infractori

Prin pluralitate de infractori este desemnata situatia cand mai

multe persoane savarsesc o singura infractiune.

Nu orice fapta comisa de mai multe persoane presupune si o

pluralitate de infractori

Pluralitatea de infractori se caracterizeaza prin cooperarea cu

vinovatie a mai multor persoane la savarsirea infractiunii.

Espe suficient ca o singura persoana dintre cele care au savarsit

fapta sa fi actionat cu vinovatie pentru a fi in prezenta unei pluralitati

de infractori.



89

Sectiunea a IV-a .Formele pluralitatii de infractori

In doctrina penala, pluralitatea de infractori este cunoscuta sub

trei forme:

1. Pluralitate naturala (necesara);

2. Pluralitate constituita (legala);

3. Pluralitate ocazionala (participatia penala).

Pluralitatea naturala, cunoscuta si ca pluralitate necesara, este

acea forma a pluralitatii de infractori, in care cooperarea mai multor

persoane la savarsirea infractiunii este ceruta de insasi natura

infractiunii respective (de exemplu, infractiunea de bigamie prevazutade art. 303 Cod penal).

In cazul pluralitatii naturale de infractori, fiecare participant

este considerat autor. Aceasta forma de pluralitate va exista chiar daca,

de exemplu, in cazul infractiunii de bigamie, unul dintre subiecti

actioneaza fara vinovatie, fiind in eroare cu privire la starea civila a

celuilalt .

Pluralitatea constituita reprezinta acea forma a pluralitatii de

infractori care consta in asocierea, gruparea mai multor persoane in

vederea comiterii de infractiuni.

Este reglementata in partea speciala a Codului penal, gruparea

mai multor persoane in scopul savarsirii de infractiuni devenind

infractiune (de exemplu, infractiunea de asociere in vederea savarsirii

de infractiuni – art. 323 Cod pen., infractiunea de complot – art. 167

Cod pen.).Pentru existenta acestei forme de pluralitati de infractori, nu

este necesar sa se savarseasca infractiunile pentru care se constituise

asociatia sau gruparea. Insasi scopul acestei asocieri are relevanta

penala fiind incriminanta d istinct.

F

FPluralitatea

naturală

FPluralitateaconstituită



90

Daca insa s-au comis si infractiuni de catre gruparea constituita

in acest scop, atunci sunt aplicabile dispozitiile privitoare la concursul

de infractiuni.

Pluralitatea ocazionala sau participatia penala este forma

pluralitatii de infractori care consta in participarea mai multor

persoane decat era necesar potrivit naturii faptei la savarsirea unei

infractiuni.

Spre deosebire de pluralitatea naturala si de cea constituita, in

cazul pluralitatii ocazionale fiecare participant este considerat ca a

contribuit cu o parte la savarsirea infractiunii si va raspunde penal in

functie de contributia adusa la savarsirea infractiunii.

Sectiunea a V-aParticipatia penala

Conditii:

1. Savarsirea unei fapte prevazuta ca infractiune de legea

penala;

2. La comiterea infractiunii sa-si fi adus contributia mai

multe persoane decat era necesar potrivit naturii faptei;3. Intre participanti sa existe o intelegere cu privire la

cooperarea acestora pentru comiterea faptei prevazute

de legea penala.

Felurile participatiei penale:

Dupa criteriul atitudinii psihice fata de rezultatul faptei comise:

1. Part icipat ie proprie – toti participantii actioneaza cuaceeasi forma de vinovatie (intentie sau culpa);

2. Part icipat ie improprie – participantii nu actioneaza cu

aceeasi forma de vinovatie (unii cu intentie si altii din

culpa sau unii cu intentie si altii fara vinovatie)

FPluralitateaocazională

F



91

Dupa criteriul contributiei participantilor la comiterea

infractiunii:

1. Activi tate specif ica autorului si coautorilor (activitate

de executare directa si nemijlocita a faptei);

2. Activi tate proprie instigatorului(activitate de

determinare la savarsirea unei fapte);

3. Activ ita te proprie compl ice lui (activitate de ajutare, de

inlesnire la comiterea faptei);

Sectiunea a VI-a

Formele participatiei penale

Autoratul si coautoratul

Autoratul este forma de participatie penala esentiala si necesara,

fara de care nu pot exista celelalte forme de participatie: instigarea si

complicitatea.

Autoratul presupune pe langa autor (persoana care savarseste

singura, direct si nemijlocit o infractiune) cooperarea si a altor

persoane in calitat e de instigator i, de complici.

Coautoratul este forma de participatie in care, la savarsirea unei

fapte prevazute de legea penala, si-au adus contributia in mod

nemijlocit doua sau mai multe persoane.

Conditii . Coautoratul presupune contributia a cel putin doua

persoane la comiterea faptei, contributii ce se inscriu in elementul

material al laturii obiective a infractiunii.Sub raport subiect iv, coautoratul presupune aceeasi forma de

vinovatie pentru tot i participantii: fie intentia, fie culpa.

Nu pot fi comise in coautor at infractiunile ce presupu n

inactiunea cand obligatia de a indeplini o actiune este personala (de

F



92

exemplu, infract iunea de omisiunea sesizari i organelor judiciare – 263

Cod penal).

De asemenea, nu pot fi comise in coautorat infractiunile ce se

comit in propria persona (de exemplu, infractiunea de viol).

Instigarea

Este forma participatiei penale care consta in fapta unei

persoane numita instigator care, cu intentie, determina, prin orice

mijloace o alta persoana numita instigat sa comita o fapta prevazuta de

legea penala.

Avand in vedere faptul ca hotararea de a savarsi infractiunea

apar tine inst igat or ulu i, ac est a ma i e st e de nu mit s i aut or mo ra l a l

infractiunii.

Conditiile instigarii.

� Existenta a cel putin doi subiecti: instigator si instigat;

� Hotararea de a savarsi o fapta prevazuta de legea penala sa

apartina instigatorului;

� Efectuarea unei activitati de determinare din partea

instigatorului asupra instigatului de a savarsi o fapta prevazuta de legea penala;

� Activitatea de determinare sa fie efectuata cu intentie;

� Instigatul sa fi savarsit fapta la care a fost instigat sau sa

fi real izat cel putin o tentat iva pedepsibi la

Activitatea de determinare presupune transplantarea, inocularea

in constiinta instigatului a hotararii de a savarsi fapta prevazuta de

legea penala.

In acelasi timp, determinarea presupune si insusirea de catre

instigat a rezolutiei infractionale.

Daca aceasta activitate de determinare nu se finalizeaza cu

insusirea de catre instigat a deciziei infractionale, nu suntem in

prezenta formei de participatie penala analizata.

F

F



93

Activitatea desfasurata de catre inst igator poate imbraca diferite

forme: rugaminti , indemnuri , promisiuni , oferire de cadouri, si t rebuie

sa priveasca savarsirea unei fapte concrete prevazuta de legea penala.

Conditia numarul 3 nu este indeplinita in cazul in care instigatul

nu indeplineste conditiile prevazute de lege pentru a fi subiect activ al

infractiunii la care a fost instigat (de exemplu, nu suntem in prezenta

instigarii la infractiunea de luare de mita daca instigatul nu are

calitatea de functionar public).

In cazul in care instigatul, desi si-a insusit rezolutia

infractionala, dar nu a pus-o in execut are, nu suntem in prezenta

instigarii .

Complicitatea

Este forma secundara a participatiei penale care consta in fapta

unei persoane care cu intentie inlesneste sau ajuta in orice mod la

comiterea unei fapte prevazuta de legea penala ori promite, inainte sau

cel tarziu in timpul savarsirii faptei ca va tainui bunurile provenite din

aceasta sau ca va favoriza pe infractor, chiar daca, dupa savarsirea

faptei nu-si va mai respecta promisiunea.

Conditiile complicitatii� Comiterea de catre autor a unei fapte prevazute de legea

penala;

� Efectuarea de catre complice a unor activitati de sprijinire,

de inlesnire a autorului in comiterea faptei;

� Activitatea desfasurata de complice sa fie efectuata cu

intentie.

Potrivit art. 26 Cod pen., activitatea complicelui poate consta

atat in ajutor sau inlesnire la savarsirea faptei prevazute de legea

penala, cat si in promisiunea de tainuire a bunurilor provenite din

infractiune ori de favorizare a infractorului.

F



94

Prin „ajutor” in sensul art. 26 Cod pen., se intelege activitatea

desfasurata de complice in timpul executarii faptei de catre autor (de

exemplu, asigurarea pazei).

Prin „inlesnire” se intelege activitatea desfasurata de complice

in faza de pregatire a savarsirii infractiunii, deci anterior comiterii (de

exemplu, procurarea cheilor ce vor fi fo losit e la furtul dintr-o

locuinta).

„Promisiunea de tainuire a bunurilor sau de favorizare a

infractorului” in conditiile art. 26 Cod pen., are relevanta penala

intrucat reprezinta o incurajare a autorului in comiterea faptei.

Daca promisiunea este efectuata dupa savarsirea infractiunii

suntem in prezenta unor infractiuni de sine statatoare (tainuirea – art.

221, respectiv favorizarea infractorului – art. 264).

Sectiunea a VII-aParticipatia improprie

Este forma de participatie penala la care persoanele care

savarsesc impreuna o fapta prevazuta de legea penala au o atitudine

psihica diferita fata de fapt a si fata de rezultat.

Mai precis, in cazul acestei forme de participatie penala unii

participanti actioneaza cu intentie iar altii din culpa sau chiar fara

vinovatie.

Potrivit art. 31 Cod pen., participatia improprie cunoaste doua

modalitati:

1. Modalitatea intentie si culpa;

2. Modalitatea intentie si lipsa de vinovatie.

Modalitatea intentie si culpa consta in determinarea, înlesnirea

sau ajutarea în orice mod, cu inten ţ ie, la săvâ r ş irea din culpă de căt re oalt ă persoană , a unei fapte prevăzute de legea penală .

In aceasta modalitate, participatia improprie cunoaste doua

forme:

- instigare improprie (instigatorul actioneaza cu intentie, iar

instigatul din culpa);

F



95

- complicitatea improprie (complicele actioneaza cu intentie, iar

autorul din culpa).

Modalitatea intentie si lipsa de vinovatie consta in

determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la

săvâr ş irea unei fapte prevăzute de legea penală , de căt re o persoană

care comite acea faptă f ără vinovăţ ie.

Si in aceasta situatie instigatorul sau complicele actioneaza cu

intentie, dar, de aceasta data, autorul savarseste fapta fara vinovatie

fiind incidente dispozitiile art. 46 Cod pen. (constrangerea fizica sau

morala), ori art. 48 Cod pen. (iresponsabilitatea), ori art. 49 Cod pen.

(betia accidentala completa) ori art. 50 Cod pen. (minoritatea

faptuitorului) sau art. 51 Cod pen. (eroarea de fapt).

Sectiunea a VIII-aTratamentul penal al participatiei penale

Pentru sanctionarea participantilor la savarsirea unei infractiuni,

legiuitorul penal roman a adoptat sistemul parificarii pedepselor

tinandu-se seama totodata de contributia fiecaruia la savarsirea faptei.

Aplicarea pedepselor in cazul participatiei proprii .

Coautorul va fi sanctionat cu pedeapsa prevazuta de lege

pentru infractiunea comisa de autor tinandu-se seama atat de criteriile

generale de individualizare (art. 72 Cod pen.), cat si de criteriile

prevazute de art. 27 Cod pen. care reglementeaza pedeapsa in caz de

participatie.Instigatorul se pedepseste cu pedeapsa prevazuta de lege pentru

autor (art. 27 teza I Cod pen.). La stabilirea pedepsei se va tina cont

de criteriile generale de individualizare (art. 72 Cod pen.), precum si

de contributia participantului la savarsirea faptei.

F

F



96

Complicele va primi aceeasi pedeapsa cu a autorului in sensul ca

va fi sanctionat cu o pedeapsa cuprinsa intre minimul special si

maximul special prevazut de lege pentru infractiunea comisa de autor,

tinandu-se seama de criteriile generale de individualizare si de

contributia efectiva la savarsirea infractiunii.

Tratamentul penal al instigarii neurmata de executare

Pot exista doua situatii:

1. instigarea neurmata de un inceput de executare;

2. instigarea neurmata de executare pedepsibila.

In prima situatie, nu suntem in prezenta unei instigari intrucat

nu a inceput executarea infractiunii, motiv pentru care instigatul nu va

raspunde penal.

In schimb, instigatorul va raspunde dupa regulile stabilite in art.

29 alin. 1 Cod pen., care prevad ca „actele de instigare neurmate de

executarea faptei, precum ş i actele de instigare urmate de desistarea

autorului ori de împiedicarea de c ă tre acesta a producerii

rezultatului, se sanc ţ ionează cu o pedeapsă între minimul special al

pedepsei pentru infrac ţ iunea la care s-a instigat şi minimul general. În

cazul când pedeapsa prevă zut ă de lege este deten ţ iunea pe via ţă , seaplică pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani” .

In cea de-a doua situatie suntem in prezenta instigarii , intrucat

instigatul a inceput executarea infractiunii dar s-a desistat sau a

impiedicat producerea rezultatului.

Fiind in prezenta cauzei de impunitate prevazuta de art. 22 Cod

pen., autorul (instigatul) nu va raspunde penal. Instigatorul insa, va

raspunde, insa tot dupa regulile stabilite de art. 29 Cod pen.

In ambele ipoteze ale instigarii neurmata de executare,

inst igatorul va raspunde numai daca pedeapsa prevazuta de lege pentru

infractiunea la care a instigat este inchisoare de cel putin 2 ani.

Impiedicarea de catre participant a savarsirii faptei



97

Potrivit art . 30 Cod pen., participantul nu se pedepse ş te dacă în

cursul execut ă rii, dar înainte de descoperirea faptei, împiedică

consumarea acesteia. Dacă actele să vâr şite până în momentul

împiedică rii constituie o alt ă fapt ă prevă zut ă de legea penal ă ,

participantului i se aplică

pedeapsa pentru aceast ă

fapt ă

.Astfel, pentru a f i incidente aceste dispozit i i , t rebuie indeplinite


� sa fi inceput executarea faptei de catre autor;

� dupa inceperea executarii , participantul sa fi intervenit

eficient, impiedicand consumarea infractiunii;

� interventia participantului trebuie sa aiba loc inainte de

descoperirea faptei.

Daca instigatorul impiedica consumarea faptei, va fi aparat de

pedeapsa dar numai cu privire la contributia data ca participant. El va

raspunde penal in conditiile art. 29 Cod pen., iar ceilalti participanti

vor raspunde pentru tentativa realizata.

Daca complicele impiedica consumarea infractiunii, atunci el va

beneficia de cauza de impunitate prevazuta de art. 30 Cod pen., ceilalti

participanti raspunzand penal.

Aplicarea pedepselor in cazul participatiei proprii .

In cazul modalitatii intentie si culpa , instigatorul si complicele

vor fi sanctionati cu pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea

comisa cu intentie, iar autorul va fi sanctionat cu pedeapsa prevazuta

de lege pentru infractiunea comisa din culpa (sistemul diversificarii

pedepselor). In cazul in care fapta savarsita din culpa nu este

incriminata, atunci autorul nu va raspunde penal.

In modali tatea intentie si l ipsa de vinovatie, inst igatorul si

complicele vor avea acelasi regim sanctionat ca si in cazul modalitatii

intentie si culpa. In schimb, autorul nu va raspunde penal intrucat a

savarsit fapta fara vinovatie.

F



98



1. Olivian Mastacan, Ră spunderea penal ă a func ţ ionarului public. Edi ţ ia a 2-a,

Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008.

2. C-tin. Mitrache, C. Mitrache , Drept penal român. Partea general ă , Edi ţ ia a

VI-a, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2008


1. Ce înţelegeţi prin pluralitate de infractori?

TEMĂ DE REFLECŢIE

Reflectaţi asupra tratamentului juridic al participaţiei penale




1. Care sunt condiţ i i le instigări i?

2. Care sunt condiţ i i le complicităţ ii?

3. Împiedicarea de că

tre participant a să

vâr şirii faptei


1. A se vedea pag. 91-922. A se vedea pag. 933. A se vedea pag. 96-97

2. drept penal. partea generala i

Documents