Viata lui Platon

Despre suflet (Aristotel)

De la Wikipedia, enciclopedia liber

Salt la: Navigare, cutare

Tratatul Despre suflet (greac: , Peri Psyches, latin: De anima) scris de Aristotel se altur tratatelor de biologie ale lui Aristotel, care constituie aproape o treime din opera sa pstrat.

Aristotel definete sufletul ca principiu al vieii i al micrii fiinelor vii. De asemenea, Aristotel este interesat de sufletul uman ca principiu al inteligenei, dar n opoziie cu Platon, acest aspect nu are dect un loc secund, mai cu seam viaa animal impunnd lucrarea.

[modificare] Definiia biologic a sufletuluiContrar lui Platon, care definea sufletul ca pe o realitate autonom, separat de corp i unit accidental cu el, Aristotel, se intereseaz de suflet drept component esenial a acestui tot indisolubil care este fiina vie. Principiu al vieii, sufletul este inclus n corp: el este ceva al corpului, care i d aceast calitate particular de viu. El este astfel strns legat de organizarea corpului: o piatr (existen natural inert) sau o main (existen artificial) nu pot primi viaa. Pe de alt parte, distrugerea unui singur organ este cteodat suficient pentru a-i lua animalului calitatea sa esenial de viu.

Pentru a defini ceea ce este sufletul n raport cu corpul, Aristotel ncearc dou comparaii. Dac securea ar avea suflet, acesta ar fi "securitul", adic aptitudinea de a tia; dac ochiul ar avea suflet, acesta ar fi capacitatea de a vedea (vederea). Ceea ce definete securea drept secure i ochiul drept ochi este perfeciunea lor proprie (funcia lor); pentru suflet aceast perfeciune este viaa.

Aristotel numete acest principiu de perfeciune entelehie. Sufletul este astfel definit drept "entelehia primar a unui corp organizat care posed viaa ca potenialitate". Aristotel deasemenea spunea ca sufletul este viata, neavind limite.

[modificare] Facultile sufletului Sufletul ca principiu vital: hrnirea i reproducerea

Chiar la scara ei cea mai umil, viaa nu const ntr-un proces pur mecanic i material. A se hrni nu este tot una cu acumularea hranei i creterea de o manier nedefinit. Transformarea acestei hrane ntr-un fel anume mrete prile corpului conform unei limite, unei proporii i unei armonii; sufletul este principiul care realizeaz aceast proporie armonioas.

Sufletul ca principiu senzorial

Pentru Aristotel, simul nu este alterat de sensibil, senzaia constnd mai curnd ntr-o trecere n act a sensibilului i totodat a facultii de a simi. De altfel, nu exist contact corporal n senzaie. Dimpotriv, este nevoie de o anumit distan ntre sim i lucru, un "mediu" ce transmite proprietile sensibile ale lucrului.

Sufletul ca principiu intelectual

Gndirea este legat de corp prin exerciiu, fiind total independent de corp prin obiectul su. Aceast ambiguitate face deosebit de complex rezolvarea problemei nemuririi sufletului, a crei condiie esenial este capacitatea sa de a exercita o activitate proprie n afara corpului. Aristotel compar gndirea cu senzaia. Vederea degaj culorile lucrului, dar pentru aceasta ea are nevoie de lumin care face n acelai timp lucrul "vizibil" i ochiul "vztor". Gndirea are de asemenea nevoie de un echivalent al luminii pentru a supune lucrurile gndului. Aceast "lumin" intelectual este numit de Aristotel "gndire n act".

[modificare] Legturi externeAristotel filozof grec

Aristotel a trait intre anii 384-322 i.Hr., si a fost unul dintre cei mai cunoscuti si mai importanti scriitori si filozofi ai Greciei Antice, fiind rivalizat doar de Platon. I se mai spune si Stagiritul, asta datorita faptului ca s-a nascut in Stagira, un oras din Peninsula Chalcidica, de pe langa Macedonia. A studiat la Academia din Atena, care era condusa de Platon in acea perioada. A fost si profesor la scoala respectiva timp de 20 de ani, insa odata cu moartea lui Platon, a renuntat sa mai predea. Aristotel a creat doua Academii, si i-a fost profesor lui Alexandru cel Mare, timp de trei ani. In anul 334 i.Hr. a inaugurat o scoala ateniana numita Lyceum, care conducea cercetarile din toate domeniile. Aristotel a scris mai multe lucrari, care au ramas ca si notite pentru seminariile ce au avut loc in aceasta scoala. Dupa aproximativ 300 de ani,Andronicus din Rhodos, ultimul director al Liceului Lyceum, a publicat lucrarile filozofului.

Aristotel a adus un mare plus in domenii ca biologia sau istoria, autorii din acele timpuri fiind foarte influentati de scrierile sale.

ARISTOTEL, DESPRE CER(fragmente din lucrarea Aristotel Despre Cer, traducere de Serban Nicolau, adaptare Pr. Dan Badulescu)

LUMEA SUPRALUNAR Unicitatea cerului

ARGUMENTE PENTRU PLURALITATEA CERURILORS spunem nu numai c exist un singur cer, dar i c este imposibil s fie mai multe, i c n plus, indestructibil i necreat fiind, este etern, ncepnd mai nti prin a examina dificultile cu privire la acest lucru.

SENSURILE CUVNTULUI CERS spunem mai nti ce nelegem a fi cerul i cu cte sensuri se folosete cuvntul, pentru a ne deveni mai clar obiectul cercetrii. n primul sens, numim cer substana orbitei extreme a universului, sau corpul natural care este pe orbita extrem a universului ( . Sfera stelelor fixe). ntr-adevr, avem obiceiul s numim cer extremitatea i mai ales regiunea de sus, n care spunem c este aezat tot ce este divin. n alt sens iari, numim cer corpul continuu cu orbita extrem a universului, n care este Luna, Soarele i unele dintre astre, cci i acestea spunem c sunt n cer (Sferele planetare, dintre care cea extrem este continu cu sfera stelelor fixe ). Altfel nc, numim cer corpul care este nvluit de orbita extrem, cci deopotriv avem obiceiul s numim cer totul i universul (totul, lumea ntreag: o definiie asemntoare gsim n Platon i de care va ine cont Aristotel; cele trei sensuri ale lui : primul cer, cerul n ansamblu i universul ntreg). Deci cerul este folosit cu trei sensuri. Universul care e nvluit de orbita extrem este necesar constituit din totalitatea corpurilor naturale i sensibile, fiindc nu exist, nici nu e posibil s existe vreun corp n afara cerului.

Lungimea cerului

Numesc lungimea cerului intervalul dintre poli, unul dintre poli fiind sus, altul fiind jos, cci n acestea singure vedem, din cauza micrii polilor, o diferen a emisferelor (cele dou emisfere, arctic i antarctic, sunt determinate de poli care, la rndul lor, sunt la extremitile axei de rotaie; avem n acest fel un sus i un jos absolut al sferei celeste, iar linia care unete poli d lungimea cosmosului). n acelai timp nc, avem obiceiul s numim laterale n univers nu susul i josul, acestea fiind direcia lungimii, ci cele ce sunt alturi de poli, cci ceea ce este n lateral este alturi de locul de sus i de cel de jos (dreapta i stnga cerului este determinat de dreapta perpendicular pe axa polilor)

Diversitatea micrilor i corpurilor n cer

IMOBILITATEA PMNTULUIDin ce cauz, deci, nu ntregul corp al cerului este astfel (adic micat circular = )? Deoarece este necesar s rmn pe loc ceva din corpul care se mic circular, anume ceea ce este n centru;... Este deci necesar ca Pmntul s existe, cci acesta este n repaus n centru (nu ntreg cerul se mic circular; el trebuie s aib un centru fix n jurul cruia are loc micarea circular; centru a crui natur s fie diferit de natura cerului, n care ceva rmne fix potrivit naturii i ctre care este deplasat potrivit naturii, comenteaz Simplicius;... va exista atunci n centru ceva care este , , = destructibil, greu, fix, i care este Pmntul). Acum, deci, fie admis acest lucru, iar ulterior va fi fcut demonstraia pentru el

Sfericitatea ceruluiNTIETATEA CERCULUI I A SFEREI

Forma sferic e necesar s aparin cerului, cci aceasta este cea mai proprie substanei lui i prima prin natur (ideea sfericitii universului apare n coala eleat i la Platon)

SFERICITATEA CERULUI Primul argument(Apartenena primei figuri primului corp)Fiindc prima figur aparine primului corp, iar primul corp este cel de pe circumferina extrem, corpul micat cu o micare circular va fi sferic... Dar va fi la fel i pentru corpurile dintre centru i acestea, cci corpurile care sunt nvluite de ctre sferic i n atingere cu acesta este necesar s fie n ntregime sferice. Or, corpurile de sub sfera planetelor ( ) sunt n contact cu sfera de deasupra. Prin urmare, locul acestora va fi n ntregime sferic, cci toate corpurile din el sunt n atingere i continue cu sferele (Prin urmare tot universul este sferic.)

Al doilea argument(Absena vidului i locului n afara universului)n plus, deoarece este vizibil i admis drept principiu ca universul s fie rotit circular, pe de alt parte, deoarece a fost demonstrat c n afara orbitei extreme nu exist nici vid, nici loc, este necesar, deopotriv din aceste cauze, ca acesta s fie sferic.

Al treilea argument (Deplasarea cereasc este msura altor micri)n plus, dac, pe de o parte, deplasarea cerului este msura micrilor pentru c este singura continu, uniform i etern, dac, pe de alt parte, n fiecare caz msur este minimul, iar micarea cea mai rapid este cea minim, este evident c ( ), dintre toate micrile, micarea cerului va fi cea mai rapid. Dar, dintre liniile care pleac de la ele nsele pentru a reveni la ele nsele (' ' ), linia cercului este cea mai scurt, iar micarea cea mai rapid are loc dup linia cea mai scurt (micarea circular este cea mai rapid i deci micarea minim; micarea cerului fiind circular, iar minimul fiind msur, rezult c aceasta este msura celorlalte micri). Prin urmare, dac cercul este deplasat circular i este micat cel mai repede, este necesar ca el s fie sferic.

PERFECIUNEA INCOMPARABIL A SFEREI COSMICEEste deci evident, din acestea, c lumea este sferic, i c este rotunjit cu asemenea precizie nct nu este asemntoare cu nici un lucru, nici dintre cele fcute de mna omului, nici dintre cele care apar ochilor notri. Cci niciunul dintre elementele care au fost considerate n compunere nu e posibil s primeasc o asemenea uniformitate i precizie a suprafeei precum natura corpului periferic.

Uniformitatea micrii primului cer TEMA CAPITOLULUIDespre micarea cerului va fi artat, n continuarea celor spuse, c este uniform i nu neregulat.

NU EXIST NEREGULARITI POSIBILE N DEPLASAREA CIRCULARntr-adevr, dac va fi micat neregulat, este evident c va exista accelerare, punct maxim i ncetinire a deplasrii ( (intensio) este accelerarea, (summa velocitas) este punctul maxim, iar (remissio) este ncetinirea micrii de translaie), cci orice deplasare neregulat posed i ncetinire i accelarare i punct maxim.

NU EXIST NEREGULARITI CAUZATE DE MOBIL SAU DE MOTORn plus, de vreme ce orice mobil se mic sub aciunea a ceva, este necesar ca neregularitatea micrii s provin sau de la motor, sau de la mobil, sau de la amndou... Prin urmare, este imposibil deopotriv ca deplasarea s fie neregulat.

NU EXIST NEREGULARITATE PARIAL SAU TOTAL A DEPLASRII CERETli dac, ntr-adevr, deplasarea devine neregulat, cu certitudine sau se schimb ntreag i devine cnd mai rapid, cnd iari mai lent, sau se schimb prile acesteia (Prile acesteia sunt stelele fixe.). Dimpotriv, este evident c prile nu sunt neregulate, cci de ndat s-ar fi produs... o deprtare a astrelor, unul fiind micat mai repede, altul mai ncet. Dar nu se vede nimic avnd schimbri n distane (Simplicius, In de caelo, 428,1-2: ...niciunde nu se vede o schimbare a succesiunii produs n dispunerea natural a astrelor unele fa de altele, nici vreo diferen a distanei acestora...)... ntr-adevr, dac exist accelerare, exist i ncetinire (Acestea sunt noiuni relative, ...precum mai mult sau mai puin, sau cel mai mare i cel mai mic)

AstreleNatura i compoziia lor

NATURA I COMPOZIIA ASTRELOR

Cci precum spun cei care pretind din aceast cauz c astrele sunt aprinse (Platon, Timaios, 40a), deoarece, afirm ei, corpul de sus este foc, de ndat ce este mai raional ca fiecare fiin s fie constituit din acele elemente n mijlocul crora fiecare exist, la fel spunem i noi. Cldura de la atri, la fel lumina, se nate din frecarea puternic a aerului sub aciunea deplasrii acelor atri.... Pe de alt parte, fiecare dintre corpurile de sus este purtat n sfera sa, astfel c nu se nclzesc ele nsele, dar aerul care exist sub sfera corpului circular este necesar s se nclzeasc puternic prin micarea acelei sfere, i aceasta mai ales unde se gsete fixat Soarele (sfera de care este fixat astrul). Deci din aceast cauz se nate cldura la apropierea Soarelui, a nlrii lui, sau cnd este deasupra noastr (sfera stelelor fixe i astrele rtcitoare planetele - nu sunt fcute din foc, ci din eter; prin micarea de rotaie sfera nclzete aerul situat sub ea, mai ales n locul unde se gsete sfera de care e fixat Soarele; lng ultima sfer interioar se gsete focul, cel mai uor dintre elementele lumii sublunare, care aprinde aerul de sub el ca pe un fel de materie combustibil ().

AstreleMicarea lor

ASTRELE SUNT MICATE DE CTRE CERCURILE LOR I NU PRIN SINEDe vreme ce se observ i astrele i ntreg cerul schimbndu-i locul, este necesar sau ntr-adevr amndou s rmn nemicate, sau amndou s se mite, sau una s rmn nemicat iar cealalt s se mite (sunt considerate i respinse pe rnd 3 ipoteze: prima, cerul i astrele sunt nemicate; a doua, cerul i astrele sunt amndou micate; a treia, cerul este fix i astrele sunt micate). S rmn amndou nemicate este imposibil n mod sigur, cel puin n cazul Pmntului care rmne nemicat, cci atunci nu se vor produce fenomenele care se observ (prima ipotez: imobilitatea Pmntului i a cerului nu explic fenomenele care se observ, ; existnd acestea i Pmntul fiind presupus nemicat, rezult c doar cerul se mic). Dar s admitem n principiu c Pmntul st nemicat. Rmne deci sau ca cerul i astrele s se mite amndou, sau una s se mite iar cealalt s rmn nemicat. Dac amndou vor fi micate (a doua ipotez: cerul i astrele sunt deopotriv micate), este neraional ca viteza astrelor i a cercurilor lor s fie aceeai (dac sunt observate stelele fixe, se constat c cele apropiate de pol parcurg ntr-o zi un cerc mai mic dect cele apropiate de ecuator, al cror cerc parcurs este mai mare; prin urmare, viteza celor de lng ecuator este mai mare n mod proporional fa de viteza celor de lng pol, cci cercurile diferite ca mrime sunt parcurse n acelai timp, o zi; pornind de la acest raionament, Aristotel deduce c i astrele, rtcitoare n comparaie cu stelele fixe ale ultimului cer, trebuie s se mite nu prin ele nsele, ci n acelai timp cu sferele de care sunt fixate i care mplinesc micarea de revoluie tot ntr-o zi), cci fiecare astru va fi la fel de rapid ca cercul potrivit cu care este purtat. ntr-adevr, se observ n acelai timp cercurile i astrele deplasndu-se din nou ctre acelai punct. Urmeaz deci ca n acelai timp astrul s fi parcurs cercul i cercul s fi mplinit deplasarea, parcurgnd circumferina (adic s fi mplinit o micare de revoluie). Dar nu este raional ca vitezele astrelor i mrimile cercurilor s fie proporionale. ntr-adevr, pentru cercuri nu este deloc absurd, ci este necesar ca vitezele s fie proporionale cu mrimile, dar pentru fiecare dintre astrele din aceste cercuri nu este nicidecum raional. Cci un astru va fi micat mai repede pe un cerc mai mare fie din necesitate, i atunci este evident c, dac astrele i-au schimbat reciproc locurile n cercuri, unul va fi mai rapid, altul mai lent (astfel c nu vor poseda micare proprie, ci vor fi deplasate sub aciunea cercurilor), fie au fost unite prin hazard, i nici astfel nu este raional ca n toate cazurile, mpreun, cercul s fie mai mare i deplasarea astrului din el mai rapid. ntr-adevr, nu e deloc absurd s fie n acest fel ntr-unul sau dou cazuri, dar s fie deopotriv n toate e asemntor cu o plsmuire... Dar iari (a treia ipotez: cerul, cu cercurile lui, este fix i astrele sunt micate), cu siguran, dac cercurile sunt fixe, iar astrele nsele se mic, vor fi deopotriv aceleai absurditi, cci ar urma ca astrele din afar s fie micate mai repede, iar vitezele s fie potrivit mrimii cercurilor. Deci, de vreme ce nu este raional nici ca amndou, nici ca astrul singur s se mite, rmne s fie micate cercurile, iar astrele s rmn imobile i ataate cercurilor care sunt micate, cci numai astfel nu urmeaz nimic absurd (odat respinse cele trei ipoteze, rmne ceea ce trebuia demonstrat; cercurile sunt micate, iar astrele sunt imobile i fixate de acestea, micndu-se doar mpreun). ntr-adevr, este raional ca, fixate n jurul aceluiai centru, viteza cercului mai mare s fie mai mare (cci, precum n alte cazuri corpul mai mare este micat mai repede prin deplasarea proprie, tot aa i n cazul corpurilor micate circular; ntr-adevr, ntre cele delimitate de ctre liniile din centru, segmentul de cerc al cercului mai mare este mai mare, nct este logic ca un cerc mai mare s-i mplineasc rotaia ntr-un timp egal cu celelalte.

Considernd dou cercuri concentrice de centru O i dou raze OA i OB n cercul mare, care intersecteaz circumferina cercului mic n C i respectiv D, un punct care parcurge arcul AB n acelai timp n care alt punct parcurge arcul CD, rezult c viteza primului punct va fi mai mare dect viteza celui de-al doilea punct, cci arcul AB este de lungime mai mare dect arcul CD; prin urmare, micarea cercului mai mare pentru a mplini o revoluie va fi mai rapid dect a cercului mai mic

ASTRELE NU AU MICRILE PROPRII SFERELORn plus, de vreme ce astrele sunt sferice, precum spun alii i am spus i noi fiind de acord, sau cel puin se nasc din acel corp sferic, i de vreme ce sfericul posed prin sine dou micri, rularea i rotaia (volutatio, rularea, este micarea de rostogolire nainte a unei sfere; , conversio, circumgyratio, rotaia este micarea de rotaie a unei sfere n jurul axei sale; ...rotaia sferei se produce n acelai loc n jurul axei proprii, n timp ce rostogolirea schimb pe rnd locul), dac deci ntr-adevr astrele s-ar mica prin sine, s-ar mica dup una dintre aceste micri. Dar nici una din cele dou nu se observ. ntr-adevr, rotindu-se, vor rmne n acelai spaiu i nu-i vor schimba locul, cum tocmai se observ i cum toi afirm. n plus, pe de alt parte, este logic ca toate s fie micate cu aceeai micare, iar dintre astre singur Soarele pare c reuete aceasta, rsrind i apunnd, dar este astfel nu din cauza lui nsui, ci din cauza deprtrii privirii noastre. Cci deprtndu-se la distan privirea tremur din pricina slbiciunii. Tocmai din aceast cauz deopotriv i astrele fixe par s clipeasc, iar planetele s nu clipeasc. ntr-adevr, planetele sunt aproape, nct privirea, puternic fiind, ajunge la ele, pe cnd ctre astrele fixe privirea tremur din cauza distanei, deprtndu-se foarte mult. Dar tocmai tremurul ei este cel care produce astrului aparena micrii, cci nu difer prin nimic s se mite de la privire sau de la lucrul observat (referire la teoria lui Empedocle care spunea c ochiul conine un foc interior de unde pleac emanaii spre obiecte, pe care pare s o admit i Aristotel. Locul este un exemplu despre cum nelege Aristotel cunoaterea tiinific pornind de la diferena ntre tiina faptului i tiina cauzei. Nu numai faptul c () ceva exist, ci i pentru ce () exist d cunoaterea complet, tiinific, care este o cunoatere a cauzei neleas ca raiune de a fi (ratio essendi) i deopotriv raiune de a cunoate (ratio cognoscendi).

Exemplul planetelor, a cror lumin nu sclipete din cauza apropierii mai mari de Pmnt, este transformat de Aristotel ntr-un exemplu de silogism care d demonstraia cauzei: Tot ce este aproape (B) nu sclipete (A). Planetele (C) sunt aproape (B). Deci planetele (C) nu sclipesc (A).

Prin urmare, nu lipsa sclipirii este cauza apropierii planetelor, ci apropierea planetelor este cauza lipsei sclipirii lor. Aceeai distincie ntre cunoaterea faptului ( o) i cunoaterea cauzei ( ) cnd este demonstrat sfericitatea Lunii pornind de la fazele ei). Altfel, desigur, este evident c astrele nici nu se rostogolesc, cci ceea ce se rotogolete este necesar s se roteasc, pe cnd totdeauna este vzut ceea ce se numete faa Lunii. Prin urmare, de vreme ce, dac sunt micate prin ele nsele, este raional s fie micate prin micri proprii i, micate fiind, aceste micri nu se vd, este evident c nu vor fi micate prin ele nsele.

SFERICITATEA CERULUI I ASTRELORDin aceast cauz pare logic ca ntreg cerul s fie sferic i deopotriv fiecare dintre astre. 5 ntr-adevr, fa de micarea n acelai loc, sfera este cea mai potrivit dintre forme (cci s-ar mica astfel foarte repede i s-ar menine cel mai mult n acelai loc), dar fa de micarea nainte este cea mai nepotrivit, cci este cel mai puin asemntoare formelor care se mic prin ele nsele; ntr-adevr, nu are nici un adaos, nici proeminene, precum poliedrul, ci prin configuraie a fost foarte mult separat de corpurile care se pot deplasa. 10 Deci, fiindc cerul trebuie s se mite cu o micare asupra lui nsui, iar celelalte astre nu nainteaz prin ele nsele, este logic ca fiecare s fie sferice, cci astfel cel mai bine primul se va mica, iar celelalte vor rmne pe loc.

COROLAR: ASTRELE NU SUNT AUTOMOTOARETotodat este evident i cauza acestor lucruri, i dovada c sunt adevrate cele expuse n teoriile noastre (Teoria aristotelic conform creia astrele sunt imobile i se mic odat cu sferele pe care sunt fixate)... S-a artat deci c astrele sunt de form sferic i c nu se mic prin ele nsele.

AstreleOrdinea lor

ORDINEA ASTRELORS examinm din cunotinele cu privire la astronomie (Aristotel expune principiile metodei sale pur deductive, lsnd n seama astronomilor observaiile; cei ale cror teorii le-a putut cunoate sunt Eudoxos, contemporan lui Platon, i Callippos, discipolul care-i completeaz sistemul, dup tradiie, mpreun cu Aristotel; pentru aceeai formul prin care trimite la teoriile astronomilor, cci sunt suficient discutate, despre ordinea astrelor, n ce fel se mic fiecare, unele fiind n fa, altele n spate, i cum sunt distanele unora fa de celelalte. Urmeaz c micrile fiecrui astru se produc proporional cu distanele, unele fiind mai rapide, altele mai lente, ntr-adevr, deoarece admitem ca principiu c micarea circular a cerului exterior este simpl i cea mai rapid, micrile celorlalte astre fiind mai lente i mai numeroase (cci fiecare astru se mic pe cercul lui n sens invers micrii cerului. Aa cum s-a spus, micarea sferei stelelor fixe se face de la est la vest, n timp ce micarea sferelor care poart planetele are loc invers, de la vest la est), este logic atunci ca astrul cel mai apropiat de micarea circular simpl i prim s parcurg cercul lui n timpul cel mai lung, cel mai deprtat n timpul cel mai scurt, iar dintre celelalte, astrul mai apropiat totdeauna ntr-un timp mai lung, astrul mai deprtat ntr-unui mai scurt (apropierea sau deprtarea planetelor de sfera stelelor fixe; Luna este cea mai apropiat de Pmnt, aflat n centrul lumii, i cea mai deprtat de sfera stelelor fixe; urmeaz, n ordinea cresctoare a apropierii de stelele fixe, Mercur, Venus, Soare, Marte, Jupiter i Saturn, cea mai apropiat). Cci, din cauza distanei, astrul cel mai apropiat este influenat cel mai mult, iar cel mai deprtat cel mai puin dintre toate, cele intermediare fiind influenate atunci proporional distanelor, dup cum i demonstreaz matematicienii (Teoria lui Aristotel explic cum micarea sferei ultime, a stelelor fixe, fcndu-se n sens contrar, ncetinete micarea sferelor planetare cu att mai mult cu ct acestea sunt mai apropiate de ea i mai deprtate de Pmnt; sfera lui Saturn, cea mai deprtat de Pmnt i prima lng sfera stelelor fixe, va avea micarea cea mai lent i revoluia n cel mai mare timp; Luna, cea mai apropiat de Pmnt i cea mai deprtat de ultimul cer, va avea micarea cea mai rapid i revoluia n timpul cel mai scurt, 24 de ore; pentru cele intermediare, viteza micrii este direct proporional, iar timpul revoluiei invers proporional cu distana pn la sfera stelelor fixe).

AstreleSfericitatea lor

SFERICITATEA ASTRELORn ceea ce privete configuraia fiecrui astru, cel mai raional s-ar putea presupune c sunt de form sferic... n plus, toate astrele sunt asemntoare cu unul dintre ele, iar observaia vizual arat c Luna este de form sferic, cci altfel, crescnd i descrescnd, ea nu ar deveni, majoritatea timpului, corn al Lunii sau Lun plin i doar o dat jumtate de Lun. i prin argumente astronomice se demonstreaz c, n caz contrar, eclipsele de Soare (n timpul eclipselor de Soare se observ forma rotund a Lunii) nu ar fi sub form de corn al Lunii. Prin urmare, dac ntr-adevr un astru este astfel (Luna este, conform observaiilor astronomice, sferic; prin urmare i celelalte astre vor fi la fel), este evident c i celelalte vor fi de form sferic.

PmntulDoxografie

TEMA CAPITOLULUIRmne s vorbim despre Pmnt, despre locul unde se gsete aezat, de asemenea dac aparine celor nemicate sau celor n micare, precum i despre configuraia lui.

POZIIADespre poziie nu toi au aceeai prere, ci cei mai muli, toi ci afirm (...precum Empedocle, Anaximandru, Anaximene, Anaxagora, Democrit i Platon...) c ntreg cerul este limitat, spun c este aezat n centru, contrar a ceea ce spun filosofii din Italia, numii pitagoricieni. ntr-adevr, ei afirm c n centru se gsete focul, iar Pmntul, fiind unul dintre astre i fiind purtat circular n jurul centrului, produce noaptea i ziua. n plus, ei construiesc un alt Pmnt, opus acestuia, pe care-l denumesc cu numele de Antipmnt, cutnd s obin teoriile i cauzele nu n raport cu faptele observate, ci s aranjeze mpreun faptele observate, antrenndu-le i forndu-le n raport cu anume teorii i preri ale lor (sistemul cosmologic pitagoreic, de regul atribuit lui Philolaos - aprox. 470-400 .Hr. - sau autorilor anonimi, avea n centru focul, pe orbita cea mai apropiat se mica Antipmntul, urmnd apoi Pmntul, Luna, Mercur, Venus, Soarele, Marte, Jupiter i Saturn, iar la sfrit sfera stelelor fixe. Sistemul celor 9 planete, ncepnd cu Antipmntul, forma, mpreun cu sfera stelelor fixe, numrul 10 care, potrivit doctrinei pitagoreice, era numrul perfect - suma primelor patru. Ideea c numrul 10 este numrul perfect al corpurilor cereti a dus la inventarea Antipmntului, de neobservat undeva pe cer i care, spuneau pitagoreicii, este invizibil nou fiind opus Pmntului. Dar i muli alii vor fi de acord c Pmntului nu trebuie s-i fie atribuit locul din centru, cutnd convingerea nu din faptele observate, ci mai mult din raionamente. ntr-adevr, celui mai nobil lucru, presupun ei, i aparine cel mai nobil loc, iar focul este mai nobil dect pmntul i limita dect intervalul; dar extremitatea i mijlocul sunt limite (n interiorul unei sfere), astfel c, judecnd prin analogie plecnd de la acestea, ei presupun c n centrul sferei nu este situat Pmntul, ci mai degrab focul (Dintre corpuri, focul este cel mai nobil, iar celui mai nobil dintre corpuri i aparine n mod propriu cel mai nobil dintre locuri.) n plus, pitagoricienii cel puin, i din cauz c partea cea mai important a universului trebuie s fie cel mai bine conservat, iar centrul este n acest fel, numesc focul care se afl n acest loc cetatea lui Zeus (Philolaos spune c exist un foc n centru i l numete inima ntregului, casa lui Zeus, mama zeilor, altarul, susintorul i msura naturii), ca i cum centrul ar fi definit ntr-un singur fel, iar centrul mrimii i al lucrului ar fi i centrul naturii...

MICAREAAvnd deci unii aceast prere (pitagoricienii) n privina locului Pmntului, la fel vor avea i n privina repausului i micrii, cci nu toi le concep n acelai fel, ci toi ci afirm c el nu este situat n centru l concep micndu-se circular n jurul centrului, i nu numai acesta, ci i Antipmntul, precum am spus mai nainte. De asemenea, unii (pitagoricieni) cred c e posibil ca mai multe corpuri de acest fel s se mite n jurul centrului, invizibile nou din cauza interpunerii Pmntului. Tot din aceast cauz, spun ei, eclipsele Lunii sunt mai numeroase dect cele ale Soarelui, cci fiecare dintre corpurile micate se interpune n faa ei, nu numai Pmntul. ntr-adevr, de vreme ce Pmntul nu e centrul, ci este deprtat cu o ntreag emisfer a sa, nimic nu mpiedic faptele observate, gndesc ei, s se ntmple ca n cazul n care noi nu locuim n centru, precum ar fi dac n centru s-ar afla Pmntul; n realitate, nici chiar acum nu se produce nimic asemntor cazului n care noi am fi deprtai cu o jumtate de diametru (dac Pmntul nu ar fi situat n centrul universului, spune Aristotel, observaia asupra fenomenelor cereti - - nu ar avea o explicaie satisfctoare. n replic, pitagoricienii argumentau spunnd c observatorii locuiesc suprafaa sferic a Pmntului care nu este punctiform, lipsit de dimensiuni, ci are un diametru ca orice sfer; prin urmare, distana unui observator fa de centrul Pmntului este de o emisfer, cum admite Aristotel, sau de o jumtate de diametru).

S considerm - v. fig. - o sfer reprezentnd cerul stelelor fixe, de centru O, dou puncte diametral opuse A i B pe ecuator i un observator situat n punctul E diferit de centru; observat din E, un astru care se mic de la B la A pe semicercul C ntr-o jumtate de zi pare a parcurge o distan mai lung dect distana de la A la B pe semicercul D; n realitate, aceast percepie nu exist, cci distana observatorului E fa de centrul O al Pmntului, egal cu raza acestuia, este neglijabil n raport cu distana la cerul stelelor fixe. Prin urmare, ambele argumentaii sunt lipsite de valoare.Unii spun c Pmntul, situat n centru, este balansat i micat n jurul axei ntinse prin mijlocul universului, precum a fost scris n Timaios.

CONFIGURAIAAproape asemntor este discutat i despre configuraie, cci unii cred c este de form sferic (data cert a descoperirii sfericitii Pmntului a fost subiectul multor controverse, iscate n primul rnd datorit mrturiilor confuze n sursele filosofiei greceti presocratice. Tradiia i atribuie lui Pitagora ntietatea. Dac ar fi s-i dm crezare lui Diogenes Laertios, chiar i Anaximandru credea c Pmntul este sferic, informaie n mod cert fals. Cu certitudine se poate spune c descoperirea sfericitii nu este anterioar sfritului sec. al V-lea. Ea aparine ntr-adevr colii pitagoreice de la sfritul sec al V-lea i nceputul sec. al IV-lea, probabil lui Philolaos. Prima meniune a Pmntului sferic i aparine ns lui Platon care l descrie ca pe o minge colorat precum dousprezece buci sferice de piele: , gndindu-se probabil la un dodecaedru regulat. n doctrina pitagoreic dezvoltat n vremea lui Philolaos, dodecaedrul regulat era unul din cele cinci poliedre convexe regulate considerate, alturi de tetraedru, cub, octaedru i icosaedru, corpurile cosmice. Dei pitagoreice la origine, ele au fost numite din sec. al IV-lea .Hr. cele cinci corpuri platonice din cauz c Platon le descrie numindu-le ntruchipri ale celor patru elemente. Dodecaedrul regulat ntruchipa corpul totului sau universului), alii plat i cu o configuraie n form de tambur (Anaximandru credea c Pmntul are forma unui tambur cu limea de trei ori ct nlimea; alte confirmri ale formei la Hippolit, i Atius; Anaxagora susinea c are form plat. Locul confirm c teoria Pmntului plat avea nc numeroi adepi chiar n vremea lui Aristotel); este privit ca mrturie faptul c Soarele, apunnd i rsrind, arat partea ascuns de ctre Pmnt ca o margine dreapt i nu circular, n timp ce seciunea trebuie s fie circular, dac ntr-adevr Pmntul este de form sferic, neinnd n plus cont de distana de la Soare la Pmnt i de mrimea circumferinei, deoarece, vzut de departe n cercuri care par mici, ea apare dreapt. Prin urmare deci, aceast aparen vizual nu trebuie n nici un fel s-i fac s nu cread c masa Pmntului este rotund. Dar, n plus, ei adaug alt cauz i afirm c, din cauza repausului Pmntului, configuraia lui este necesar s fie aceea (forma sferic este favorabil micrii -, n timp ce forma de disc plat e favorabil repausului).

REVENIRE LA PROBLEMA MICRII I REPAUSULUI PMNTULUIAntinomia. Exist, ntr-adevr, multe feluri n care se vorbete despre micarea i repausul Pmntului. Exist deci o dificultate (dificultatea de a concepe Pmntul n repaus) care revine n mod necesar tuturor, cci numai o inteligen prea superficial poate s nu se mire pentru ce o mic bucat de pmnt, ridicat n aer i lsat liber, se mic i nu poate s rmn pe loc... dar ntreg Pmntul, dac este ridicat n aer i lsat liber, nu se mic. Cu toate acestea o greutate att de mare rmne imobil...

Soluiile propuse

ThalesAlii spun c Pmntul st pe ap. ntr-adevr, aceasta este cea mai veche teorie pe care am motenit-o, i care a fost expus, se spune, de Thales din Milet, nct Pmntul s-ar menine prin plutire precum lemnul sau altceva de acelai fel (cci niciunul dintre acestea nu se menine natural n aer, ci pe ap), ca i cum n-ar fi aceeai explicaie n privina Pmntului i a apei care suport Pmntul; nici apa, ntr-adevr, nu se menine natural suspendat n aer, ci se afl pe ceva.

Respingeren plus, dup cum aerul este mai uor dect apa, la fel apa este mai uoar dect pmntul (am scris pmntul cnd Aristotel vorbete despre elementul pmnt, cum e cazul aici, dar am folosit Pmntul atunci cnd se refer la corpul ceresc); prin urmare, cum e posibil ca elementul mai uor s fie situat mai jos dect elementul mai greu prin natur? Mai mult, dac ntr-adevr ntreg Pmntul se menine n mod natural pe ap, este evident c i fiecare dintre prile lui se vor menine; dar de fapt nu se observ ntmplndu-se acest lucru, ci o parte luat la ntmplare se mic ctre adncul apei, i se mic cu att mai repede cu ct este mai mare.

Anaximene, Anaxagora, DemocritAnaximene (Anaximene susine c Pmntul are forma unei mese; Anaximene spune c Pmntul, din cauza limii sale este susinut de aer), Anaxagora (Pmntul are form plan i rmne suspendat din cauza mrimii sale, deoarece nu e gol i pentru c, fiind deosebit de puternic, aerul care nconjoar Pmntul l menine n plutire.) i Democrit (dup Democrit, are forma unui disc lat i scobit n interior; Pentru prima oar Democrit... a recunoscut c Pmntul are o form alungit, avnd o lungime egal cu o dat i jumtate limea) afirm c forma plat este cauza stabilitii Pmntului. ntr-adevr, el nu taie, ci nchide ca un capac aerul de sub el, tocmai ceea ce se observ c fac corpurile avnd form plat, cci, fa de curenii vntului, acestea sunt greu de micat din cauza rezistenei. Acelai lucru deci, spun ei, este produs de forma plat, pe care Pmntul o are, n raport cu aerul care se gsete sub el (i neavnd loc suficient s se deplaseze rmne nemicat strns sub pmnt), precum apa n clepsidre (clepsidra - de care se vorbete aici nu are n comun cu instrumentul msurat timpul dect numele. Aristotel se refer la un recipient cu gtul alungit i subire, avnd partea de jos bombat i cu orificii. Scufundat ntr-un vas cu lichid i lsat s se umple prin orificiile fundului, prin astuparea gtului alungit putea transporta lichidul. Pmntul e susinut n aer tot aa cum apa din clepsidr e susinut de aerul de sub ea). Ei aduc multe mrturii c aerul care este nchis i n repaus poate s suporte o mare greutate.

RespingereMai nti, dac configuraia Pmntului nu este plat, nu din aceast cauz el nu va fi n repaus. i ntr-adevr, din ceea ce spun ei, cauza repausului nu este forma plat, ci mai mult mrimea, cci aerul, neavnd loc de trecere din cauza spaiului restrns, rmne nemicat n virtutea volumului su considerabil; iar volumul este considerabil din cauz c este nchis sub o mas imens, cea a Pmntului. Prin urmare, va rezulta acest lucru chiar dac Pmntul va fi de form sferic, iar masa a fel de mare, cci, potrivit teoriei acelora, el rmne nemicat.

Lrgirea dezbateriin general, controversa fa de cei care vorbesc astfel despre micare nu trebuie s fie n privina prilor, ci n privina unui ntreg i a universului (argumentarea trebuie s se refere la un ntreg i univers, nu s considere doar unul sau dou elemente precum pmntul i apa). De la nceput deci, trebuie determinat dac exist vreun corp cu micare natural sau nu exist niciunul, i dac nu exist micare natural, ci doar forat. Dar, de vreme ce s-au explicat despre aceste lucruri mai nainte, dup ct ne sta n putere atunci, trebuie s ne folosim de rezultate ca fiind reale. Dac ntr-adevr corpurile nu au nici o nicare natural, nu vor avea nici micare forat, iar dac nu exist nici micare latural, nici forat, nu va fi micat, n general, nici un corp. Despre aceste lucruri, ca rezultnd necesar, s-a explicat mai nainte, i, pe lng acestea, c nici repausul nu e posibil, cci precum exist micare fie prin for, fie prin natur, tot aa exist i repaus. Dar dac exist cel puin vreo micare potrivit naturii, nici micarea forat, nici repausul nu vor exista singure, dup cum, dac Pmntul rmne pe loc acum prin for (cf. teoriilor lui Anaximene, Anaxagora i Democrit despre imobilitatea Pmntului datorat susinerii lui de ctre aerul de dedesubt, deci n mod forat), deopotriv prin for s-a reunit n centru, fiind purtat din cauza rotirii ( este aciunea de rotire, de nvrtejire, de turbionare). Aceasta este, ntr-adevr, cauza pe care toi o numesc, dup ceea ce se ntmpl n lichide i n aer, cci n acestea corpurile cele mai mari i cele mai grele sunt totdeauna purtate spre centrul vrtejului. Din aceast cauz deci, toi ci genereaz cerul spun c Pmntul s-a reunit n centru. Ei cerceteaz motivul pentru care rmne n repaus i unii spun, n acest fel, c forma plat i mrimea lui este cauza, alii, precum Empedocle, spun c deplasarea cerului, care se face circular i mai repede dect deplasarea Pmntului, oprete cderea, precum se ntmpl cu apa din cupe; ntr-adevr, cupa fiind micat circular, apa aflndu-se adesea sub cupa de bronz, la fel nu cade jos, micndu-se natural din aceeai cauz (apa nu cade dintr-un vas rotit cu vitez n jurul unui punct exterior datorit forei centrifuge). i totui, nici prin vrtej, nici prin forma plat nefiind mpiedicat, iar aerul ieind de dedesubt, n sfrit ncotro va fi purtat? Cci prin for se mic spre centru i prin for rmne n repaus; dar potrivit naturii e necesar s existe cel puin o micare a lui. Aceast micare deci, este n sus, n jos, sau ncotro? Cci este necesar s existe una. Iar dac nici o micare nu este mai mult n jos dect n sus, i dac aerul de sus nu mpiedic micarea n sus, nici micarea n jos nu va fi mpiedicat de aerul de sub Pmnt, cci aceleai cauze este necesar s aib, pentru aceleai lucruri, aceleai efecte.

Empedocle.RespingerePe de alt parte, este deopotriv absurd s nu gndeti c mai nti din cauza vrtejului au fost purtate ctre centru prile Pmntului; dar acum din ce cauz toate corpurile avnd greutate sunt purtate ctre el? Cci sigur vrtejul nu este aproape de noi. n plus, din ce cauz focul se mic n sus? Cci sigur nu din cauza vrtejului. Dar, dac focul se mic natural ntr-acolo, este evident c trebuie s gndim la fel i n cazul Pmntului. Fr ndoial dar, nici greul i nici uorul nu sunt determinate de vrtej, ci din cauza acestei micri, dintre cele care anterior ar putea fi grele i uoare, unele vin spre centru, altele se ridic spre suprafa. Exista deci greu i uor i mai nainte de a se nate vrtejul; prin ce anume erau determinate, cum se micau natural i ncotro?...

AnaximandruDar sunt unii care afirm c Pmntul rmne pe loc din cauza echilibrului indiferent ( indiferen - este asociat cu echilibru -, mprumutat de la Platon, Phaidon), precum, dintre cei vechi, Anaximandru. ntr-adevr, pe de o parte, celui ce este aezat n centru, i avnd acelai raport fa de extremiti, nu i convine s se mite mai mult n sus sau n jos dect spre laturi; pe de alt parte, este imposibil s intreprind n acelai timp o micare n direcii opuse, nct, din necesitate, rmne pe loc (n interiorul sferei cereti, Pmntul are acelai raport i aceeai distan fa de toate punctele acesteia, de unde i echilibrul indiferent care-l face s rmn pe loc).

RespingereAcest lucru este spus cu subtilitate, dar fr adevr, cci, potrivit acestui raionament, tot ceea ce a fost plasat n centru este necesar s rmn pe loc; prin urmare i focul va rmne nemicat, de vreme ce argumentul nu este propriu Pmntului. Totui nu exist nici o necesitate, cci nu numai c se observ Pmntul rmnnd pe loc n centru, ci chiar micndu-se ctre el. ntr-adevr, ctre locul n care se mic oricare parte a lui, acolo este necesar s fie micat i ntreg Pmntul, iar ncotro se mic potrivit naturii, deopotriv acolo, potrivit naturii, rmne pe loc. Deci nu din cauz c Pmntul are acelai raport fa de extremiti, cci acest lucru este comun tuturor elementelor, n timp ce micarea ctre centru este proprie Pmntului. Pe de alt parte, este absurd s se cerceteze i acest lucru, anume din ce cauz atunci Pmntul rmne pe loc n centru, dar s nu se cerceteze din ce cauz anume focul rmne pe loc la extremitate. Cci dac extremitatea este locul natural al acestuia, este evident c exist n mod necesar un anume loc natural i al Pmntului. Dar chiar dac acesta nu este un astfel de loc natural, ci din necesitate rmne n repaus prin echilibru indiferent..., ei trebuie s cerceteze pentru ce singur focul rmne la extremiti. Este deopotriv de mirare s se cerceteze despre repaus, dar s nu se cerceteze despre micarea corpurilor, anume din ce cauz unul se mic n sus, iar altul spre centru, cnd nimic nu se opune...

PmntulTeoria lui Aristotel

POZIIA CENTRAL I IMOBILITATEA PMNTULUIRespingerea teoriilor despre micarea lui Noi s artm mai nti dac Pmntul este n micare sau este fix, cci, precum am spus, unii (pitagoricienii) l fac s fie unul dintre astre, alii, care-l aeaz n centru (Platon, Timaios), afirm c este balansat i micat n jurul axei centrale. Dar, c amndou teoriile sunt imposibile, dac ntr-adevr se mic, fiind fie n afara centrului, fie n centru, este evident cnd se consider, drept punct de plecare, c este necesar ca el s se mite forat prin aceast micare... n plus, tot ceea ce se mic prin deplasarea circular se observ c este n regresie i micat cu mai mult de o singur deplasare, afar de prima sfer, nct i Pmntul, fie c se mic n jurul centrului, fie c rmne n centru, este necesar s se mite prin dou deplasri. Dar, ntmplndu-se aceasta, este necesar s se produc mutarea ( - deplasare, mutare - se refer, probabil, la deplasarea lateral a punctelor de rsrit i de apus ale stelelor fixe) punctelor rsriturilor i schimbri ale direciei astrelor fixe. Or nu se observ producndu-se acest lucru, ci totdeauna aceleai astre rsar i apun n aceleai locuri ale Pmntului (al doilea argument: n sistemul sferelor homocentrice adoptat de Aristotel, cu excepia stelelor fixe micate de o singur sfer, prima, toate celelalte astre au o micare compus din rotaia mai multor sfere; prima sfer se rotete de la est la vest; a doua se rotete n planul eclipticii de la vest la est avnd axa oblic n raport cu axa primei sfere, ceea ce explic regresia - - micrii interioare; dac Pmntul ar fi una dintre planete, micarea lui ar fi compus din cel puin dou rotaii n text, deplasri circulare -, din care prima ar fi cea a sferei stelelor fixe, de la est la vest, i a doua, cu axa de rotaie perpendicular n planul eclipticii, retrograd, de la vest la est; prin urmare, planul ecuatorului sferei fixelor va fi nclinat fa de planul ecuatorului terestru; micarea stelelor fixe va avea deci aceleai faze ca micarea Soarelui dup perioadele anului; ntre echinociul de primvar i solstiiul de var Soarele urc de la ecuator ctre tropicul Cancerului, coboar spre ecuator ntre solstiiul de var i echinociul de toamn, apoi de la ecuator spre tropicul Capricornului pn la solstiiul de iarn, pentru a urca din nou ctre ecuator ntre solstiiul de iarn i echinociul de primvar; dac, deci, axa de rotaie a Pmntului ar fi identic cu axa de rotaie a celorlalte planete, atunci stelele fixe ar avea aceleai micri ca ale Soarelui i celorlalte planete i, prin urmare, nu ar rsri i nu ar apune n aceleai locuri ale orizontului. Dar observaia infirm acest lucru, deci Pmntul este nemicat).

O dificultate privind poziia centraln plus, micarea prilor i a ntregului Pmnt, cea potrivit naturii, este ndreptat spre centrul universului, cci din aceast cauz se ntmpl s fie aezat acum n centru. Dar, de vreme ce amndou au acelai centru, s-ar pune ntrebarea ctre care din cele dou se mic potrivit naturii lucrurile avnd greutate i prile Pmntului; apoi, se mic ctre centru pentru c este centrul universului, sau pentru c este al Pmntului? Desigur, este necesar s se mite ctre centrul universului, cci i lucrurile uoare i focul, care sunt purtate n sens opus celor grele, se mic ctre extremitatea locului care nconjoar centrul. Dar se ntmpl ca centrul Pmntului i al universului s fie acelai, deci corpurile se mic i ctre centrul Pmntului, dar prin accident, n sensul n care Pmntul are centrul n centrul universului. Proba c se mic deopotriv ctre centrul Pmntului este c cele grele n micare ctre acesta nu se mic paralel, ci formnd unghiuri egale, nct se mic ctre un unic centru, care este i cel al Pmntului.

Micarea corpurilor grele : aceleai unghiuri, de aceeai valoare, egale; (dup aceleai unghiuri) e echivalat cu (dup unghiuri egale); unghiurile egale sunt unghiurile drepte (, , ) formate de direcii diferite de micare ctre centrul Pmntului (d1, d2, d3,) i tangentele la curba suprafeei acestuia (t1, t2, t3,) v. fig

Argument suplimentarEste evident deci c Pmntul e necesar s fie n centru i nemicat, din raiunile care au fost enumerate, i deoarece corpurile grele aruncate n sus prin for cad perpendicular din nou n acelai punct, chiar dac fora le-ar proiecta la distan infinit (dac Pmntul s-ar mica, ntre momentul proiectrii unui corp pe vertical - - perpendicular pe tangenta suprafeei terestre; v. fig. de mai sus - i momentul cderii lui tot pe vertical, acesta ar parcurge, indiferent ct de mic e timpul, o distan; aa nct corpul proiectat n-ar putea s cad n exact acelai loc, cum se ntmpl, crede Aristotel, de fapt; prin urmare, Pmntul rmne nemicat).

Imobilitatea PmntuluiDin aceste argumente, deci, este evident c Pmntul nici nu se mic, nici nu este situat n afara centrului. Pe lng acestea, din cele spuse este evident i cauza repausului.... Cci unui singur corp i aparine o micare unic i unui corp simplu, o micare simpl, iar nu micri contrare. Or, micarea din centru este contrar celei ctre centru... Prin urmare, dac ntr-adevr Pmntul este imposibil s fie micat altfel dect sub aciunea unei fore superioare lui (printr-o micare forat, contra naturii - ), va fi necesar ca el s rmn n centru. Pentru acestea stau mrturie deopotriv cele spuse de ctre matematicieni despre astronomie, cci micrile observate se acord cu schimbrile configuraiilor care au determinat ordinea astrelor, ca i cum Pmntul ar fi situat n centru (ordinea astrelor rtcitoare, planetele, i a celor fixe, stelele, fiind determinat n univers, de unde stabilitatea faptelor observate - -, i, n plus, ipoteza imobilitii i poziiei centrale a Pmntului fiind singura care le explic, urmeaz c Pmntul este imobil i situat n centrul universului). Despre Pmnt, n privina felului n care are locul, repausul i micarea, fie spus att.

SFERICITATEAArgument rezultat din legile greutiiDar configuraia lui e necesar s fie sferic...

Soluia unei dificultiDac s-ar ivi vreo dificultate, aceasta are aceeai soluie. ntr-adevr, Pmntul fiind n centru i de form sferic, dac s-ar aduga la una din cele dou emisfere o greutate cu mult mai mare, centrul Pmntului i cel al universului nu va mai fi acelai. Prin urmare, Pmntul sau nu rmne n centru, sau, dac ntr-adevr rmne, va rmne n repaus, cel puin ...

Argument rezultat din cderea corpurilorPotrivit acestui raionament deci, este necesar ca forma Pmntului s fie sferic, i ca toate corpurile grele s se deplaseze formnd aceleai unghiuri, iar nu urmnd linii paralele.

Prin convenie razele solare cad paralel la orice latitudine pe Pmnt. La solstiiul de var un baston inut vertical ntr-un punct pe tropic nu las nici o umbr, dar acelai baston mutat la o latitudine nordic las umbr. Prin urmare, dac la tropic direcia razelor solare coincide cu perpendiculara pe acel loc, la latitudini diferite razele solare fac un unghi oarecare cu perpendiculara pe acel loc, ceea ce nu e posibil dect dac suprafaa Pmntului este sferic (v. fig.)

Ori acest lucru este natural n raport cu ceea ce este prin natur de form sferic. Deci, sau Pmntul este de form sferic, sau este, cel puin, n mod natural sferic...

Argument rezultat din eclipsele de lunn plus, exist argumente i prin fenomenele sensibilitii, cci, dac ar fi altfel, nici eclipsele de Lun nu ar avea seciunile cunoscute. n fapt Luna, n configuraiile lunare, atinge ntr-adevr toate felurile de diviziuni (cci tietura devine i dreapt i convex i concav), dar, n privina eclipselor, ea are totdeauna o linie curb care o limiteaz. Prin urmare, de vreme ce ntr-adevr este eclipsat din cauza interpunerii Pmntului, fiind sferic, suprafaa Pmntului va fi cauza configuraiei acestei linii.

Mrimean plus nc, este evident prin observaia astrelor nu numai c Pmntul este rotund, ci i c dimensiunea lui nu este att de mare. ntr-adevr, producndu-se o mic deplasare a noastr ctre sud sau ctre nord, se vede clar alt linie a orizontului, nct astrele de deasupra capului se schimb total, i, mergnd spre nord sau spre sud, nu se observ aceleai. Deci unele astre sunt vizibile n Egipt i mprejurul Ciprului, dar nu sunt vizibile n regiunile dinspre nord, iar astrele care n nord sunt observate tot timpul apun n acele locuri din sud. Prin urmare, din acestea este evident nu numai c forma Pmntului e circular, ci i c Pmntul este o sfer nu prea mare, cci, dac nu ar fi astfel, o asemenea scurt deplasare nu s-ar observa att de repede... i, dintre matematicieni, toi ci ncearc s calculeze mrimea circumferinei pmntului afirm c este de aproximativ 400.000 de stadii.

Mrimea Pmntului i msurarea lui deveniser o problem odat cu acceptarea sfericitii lui. Dimensiunea de 400.000 de stadii pe care o d aici Aristotel se raporteaz probabil la calculele lui Eudoxos. Dei nu se tie nimic precis, se pare c metoda folosit pentru aceste calcule era cea care va fi folosit civa ani mai trziu de ctre Dicearchos din Messene, filosof peripatetician, geometru i cartograf. Metoda se baza pe msurarea diferenei de declinaie (unghiul format de ecuatorul ceresc cu raza vizual care duce spre un astru) ntre dou astre care trec la zenit prin dou puncte situate pe acelai meridian, dar la latitudini diferite, i pe msurarea distanei dintre cele dou puncte. Diferena de declinaie ntre stelele D i E aflate la zenit fa de punctele terestre A i B este unghiul DCE aflat fa de cerc n acelai raport ca i arcul AB fa de circumferina aceluiai cerc C. Cunoscnd distana AB se poate calcula lungimea cercului terestru (v. fig.). Problema msurtorilor antice era imprecizia n calcularea distanelor ntre dou puncte suficient de ndeprtate (AB), metodele fiind destul de aproximative. Stadiul olimpic la care se raporteaz probabil Aristotel aici cuprindea 600 de picioare i avea 184,18 m, ceea ce duce la un meridian terestru de 73.672 Km. Arhimede, Hipparh i Posidonios au dat cifre mult mai apropiate de realitate. Eratosthenes (cca. 284-192 .Hr., bibliotecar la Alexandria), creatorul geodeziei, avea s calculeze uimitor de precis meridianul la 250.000 de stadii, adic 39.690 Km, calculnd dup stadiul de 158,76 m, fa de 40.009 km dup calculele moderne.

Din aceste probe rezult n mod necesar nu numai c masa Pmntului este de form sferic, dar i c nu este mare n raport cu mrimea altor astre.

Viata lui Platon

Mareste imaginea.

Viata lui Platon

Platon s-a nascut la Atena (sau Egina) in 7 Thargolion a primului an al Olimpiadei a 88-a, asadar in anul 427 i.Hr., sau, dupa altii, in 7 Thargolion Olimpiada a 87-a, adica in anul 428 i.H. 327, primind numele de Aristokles, ca fiu al lui Ariston si al Periktionei, care isi aveau originea intr-una dintre cele mai vechi si mai nobile familii din Atena. Ariston se tragea din familia regelui Kodros, iar Periktione, din familia lui Solon. Porecla de Platon i-a fost data mult mai tirziu de un maestru de gimnastica si aceasta din pricina figurii lui solide, a frumusetii, armoniei si sanatatii lui fizice. Din acest motiv nu este deloc surprinzator ca poporul grec l-a trecut pe Platon in legendele sale. Asa de ex. Olimpodor ne-a transmis legenda ca, indata dupa nasterea lui Platon, parintii acestuia l-au asezat pe Hymettos, in timp ce ei aduceau jertfa lui Pan, lui Apollo si nimfelor. In timpul acesta albinele zburau in jurul copilului si-i depuneau pe buze miere si de aceea acesta va vorbi mai tirziu asa de frumos si de inspirat. Iar dupa alta legenda si mai veche, Platon ar fi de origine divina. Aceste legende nu lamuresc decit faptul ca Platon a fost o personalitate uriasa.

Din acest motiv este foarte interesant sa urmarim pe Platon pe drumul educatiei sale. Platon a trait cu intensitate destinul asa de zbuciumat si schimbator al patriei sale. Se crede ca profesorii lui au fost Dionisius, Ariston din Argos, Drakon si Megillus din Agri-gent. Platon a luat parte la mai multe expeditii si lupte la Tangra, Corint si Delium. Dar aceste razboaie, expeditia in Sicilia si mai ales dezastrul suferit de Atena in razboiul impotriva Spartei, au contribuit in mare masura ca sa-i atraga atentia tinarului Platon asupra metehnelor de guvernamint ce stapineau in orasul sau natal. Desi, trebuie sa subliniem acest lucru, Platon isi iubea cu pasiune orasul in care vazuse lumina zilei. Se spune ca el ar fi zis, cu o ocazie oarecare, ca multumeste zeilor pentru trei lucruri: ca s-a nascut barbat, ca el s-a nascut in Atena si, in sfirsit, ca el s-a nascut in timpul lui Socrate.

Faptul ca el a trait in preajma genialului intelept atenian a avut o importanta covirsitoare asupra evolutiei spirituale a lui Platon. Se stie ca Socrate a fost un dusman neimpacat al regimului oclocrat. Resentimentul lui Socrate fata de democratie era fundamentat pe o convingere doctrinara. Meteahna cea mare a democratiei era, dupa Socrate, ca in timp ce in viata cetateneasca in orice afacere hotaraste specialistul, in afacerile oficiale si in conducerea statului, dupa convingerea democratica, trebuie sa hotarasca numarul de voturi si nu intelegerea. Acest fel de a gindi era pentru Socrate o nebunie si din aceasta pricina el combate democratia. In aceasta tendinta antidemocratica Socrate se intil-neste cu tineretul atenian aristocrat. Probabil ca si aceasta l-ar fi determinat pe Platon sa-l urmeze pe Socrate.

Inainte de a-l cunoaste pe Socrate, Platon se ocupase - cum am remarcat-cu poezia, in care, dupa spusa lui Zeller, ar fi ajuns foarte departe. De asemenea el a fost introdus in filozofia heracliteana de catre Cratylas. Dar se-spune ca, in clipa in care Platon l-a cunoscut, datorita lui Critias si Charmides, pe Socrate, a ars toate incercarile sale poetice si a urmat acestuia. Platon era in virsta de 20 de ani. Tinarul plin de entuziasm si cu o fantezie creatoare puternica a avut o ocazie buna de a-si disciplina gindirea in preajma logicianului Socrate, iar marimea de caracter a maestrului sau i-a trezit admiratia. Este mai mult ca posibil ca in acest timp el a facut cunostinta si cu alte directii filozofice. Deci Platon si-a cistigat o cultura imensa, fie prin educatia si instructia temeinica pe care o primise, fie prin influenta pe care a exercitat-o asupra sa atmosfera spirituala in care el respira. Caci nu trebuie sa uitam ca educatia tinarului Platon se intimpla intr-o epoca in care Atena era sufletul cultural al lumii antice. Literatura creata de trage-dienii greci era in floare tocmai in timpul scolaritatii lui Platon. in acelasi timp cu genialele opere ale lui Sofocle, Eschil si Euripide sa mai jucau piesele lui Aristofanes, pe care Platon sigur ca le-a cunoscut. El a mai fost apoi influentat si de megaricul Euclide. Toate aceste influente au contribuit ca Platon sa ajunga la convingerea "ca nemurirea sufletului nu o poate cistiga inteleptul decit prin totala sa daruire in slujba Ideii".

Dar Platon n-a fost influentat numai de literatura, teatru si filozofie, ci si de artele plastice. In acest timp Stoua Poikile a fost infrumusetata cu tablouri de catre celebrii pictori Polygnot si Pamainos, iar Phidias si Polokletos au impodobit Atena cu sculptori, ce si astazi fac obiectul admiratiei noastre. in gustarea acestor opere de arta a deprins si Platon maiestria de a descrie cu multa plasticitate ideile, devenind astfel cel mai mare "sculptor al ideilor" al antichitatii.

Desigur ca de mare importanta a fost mai ales influenta pe care Platon a suferit-o din partea filozofilor ca Euclide, prin care a cunoscut filozofia eleata, Simmias si Cebes, prin care el a cunoscut filozofia lui Philolaos si Heraclit. Trebuie sa mai subliniem faptul ca in acest timp infloreau in Atena sofistica si retorica. Platon a cunoscut temeinic sofistica, pe care el o va combate cu ardoare. De asemenea Platon combate si retorica timpului sau, din pricina ca retorii confundau retorica cu filozofia. Se mai crede ca Platon ar fi ascultat in Atena pe Zenon din Elea. Ca el a cunoscut temeinic filozofia eleata ne sta marturie dialogul Parmenides.

Dar influentele acestea au fost mult depasite de aceea a lui Socrate. Am vazut ca Socrate traia intr-o epoca in care in Atena facea mare dezastru individualismul cel mai cras. Sofistii, retori si multi poeti ai timpului preamareau individul, pe care-1 considerau a fi substanta lumii morale. Socrate se opune curentului acesta individualist prin aceea ca el cauta sa trezeasca spiritul autocunoasterii, fiindca certitudinea oricarei realitati morale se afla in cunoasterea legilor general-valabile, ce se afla in constiinta morala. Ce impresie uriasa trebuie sa fi facut aparitia lui Socrate asupra spiritului cu o rezonanta afectiva atit de mare ca a lui Platon ? Aceasta cu atit mai mult cu cit si Platon era martor al decadentei morale si religioase inlauntrul comunitatii de viata a poporului atenian. La aceasta decadenta au contribuit, desigur, si unii tragedieni, care si-au permis sa expuna in operele lor zei si eroi, care trezesc risul. Sofistii preamareau, cu cuvinte mari si umflate, posibilitatile individului si subiectivismul moral. Superstitiile cele mai copilaresti isi gasisera iarasi un pamint fertil in Atena. Socrate le combate cu un argument, care-l apropie de filozofii eleati, intrucit el face dovada ca virtutea si moralitatea sint cunoastere autentica. Sofistii au asezat pe tron, in locul ratiunii, intelectul cotidjan, al simplismului, iar cei care mai credeau in mistere au trimis in exil atit intelectul cit si ratiunea. Socrate are meritul de a le fi readus in patria lor si cu aceasta in cultura omenirii si de a le fi redat locul care li se cuvenea, ceea ce a insemnat ca el a ridicat ratiunea la rangul de domnitoare peste intelect si instinct. in preajma acestei personalitati uriase pe care Platon o urmeaza pe strazile si pietele Atenei, pentru a-i sorbi cuvintele si a-i patrunde sensul spuselor sale, el invata cu multa truda arta dialecticii si a descoperirii adevarului, pentru a-si cladi in lumea spiritului sau o lume noua si pentru a se transforma, cum zice Zeller, dintr-un poet diletant intr-un filozof veritabil. Opt ani a luptat Platon cu spiritul lui Socrate, asa cum Iacob a luptat cu ingerul Domnului, si rezultatul acestei lupte a fost ca scinteia geniului, ce mocnea in sufletul lui Platon, s-a transformat intr-un incendiu urias. De aceea este si explicabil de ce Socrate este personajul principal in toate dialogurile platonice.

Dar si mai mult l-a zguduit moartea martirica a prietenului si maestrului sau iubit. Bolnav fiind, Platon n-a putut lua parte la ultimele discutii pe care Socrate le-a avut cu elevii sai. Dar aceasta drama, pe care a trait-o cea mai interesanta figura de filozof a antichitatii, a fost asa de hotaritoare, incit ea 1-a determinat pe Platon sa se salveze din lumea senzoriala intr-o lume suprasensibila, cum zice Zeller. De aceea dupa moartea lui Socrate nici o problema nu i-a mistuit sufletul lui Pla ton cu dogoarea ei mai mare decit problema politicii celui mai bun stat. Poate ca numai problema nemuririi sufletului l-a mai chinuit asa de mult. Plafon reprezinta ideea ca intre morala si politica exista o legatura existentiala. Pentru el etica este temeiul etern al politicii, caci aceasta convingere i-a intarit-o moartea eroica a lui Socrate. Acesta si-a aruncat viata in cumpana mortii, tocmai pentru a salva eternitatea valorilor etice. Din dialogurile platonice ajungem la concluzia ca sufletul mare al lui Socrate traieste mai departe tocmai fiindca in acesta era vie nostalgia dupa ceea ce are valoare eterna. Ceea ce a fost muritor in fiinta lui Socrate a disparut, dar in opera platonica a ramas ceea ce era in acesta vesnic si netrecator : Socrate oa prototipul inteleptului, ca paradigma pentru aceia care nazuiesc sa impreune adevarul cu viata si existenta.

Dupa moartea lui Socrate, il intilnim pe Platon la prietenul sau Euclid in Megara (399 i.Hr.). Cit timp a ramas el in Megara, nu stim nimic precis. De asemenea nu stim daca din Megara el s-a intors la Atena sau a plecat intr-o calatorie mai indepartata in Egipt. Dupa unii biografi Platon s-ar fi intors in Atena, unde el era insa indezirabil, pentru regimul democratic ce domnea acolo, caci se stie ca Platon intentiona sa inlocuiasca democratia cu aristocratia spirituala, ce se fundamenteaza pe o cultura morala si o credinta religioasa mai inalta. Este convingerea pe care Platon si-o cistigase in preajma lui Socrate, ca adevaratul conducator al poporului trebuie sa fie numai filozoful (inteleptul), asadar ratiunea. Minat de nazuinta de a se instrui si a asimila cit mai multa stiinta, Platon face in anii 395-390 i.Hr. calatorii mai indepartate in Kyrene si Egipt, Italia sudica si Sicilia. Asupra ordinei cronologice a acestor calatorii parerile sint foarte diferite. Sigur este ca in Egipt el a facut cunostinta cu stiinta inalta a preotilor egipteni, iar in Kyrene, Platon face cunostinta cu vestitul matematician Theodorus, care il introduce in stiintele matematice. Caci, dupa marturia lui Produs, Platon a fost un eminent matematician. Dar mai importante si mai fructuoase au fost calatoriile lui Platon in Italia de sud si Sicilia. in Tarent, Platon a facut cunostinta cu filozoful pitagoreian Architas, care l-a introdus si mai temeinic in filozofia pitagoreica, decit au putut sa face acest lucru in Atena un Cebes ori Simmias. Iar in Sicilia, Platon se imprieteneste cu cumnatul tiranului Dyonisos (cel Batrin), cu Dion, si prin aceasta voia sa-l intereseze pe cel dintii pentru planurile sale politice. Dyonisos n-a aratat nici o intelegere pentru ideile politice ale lui Platon, asa se face ca filozoful ajunge in conflict cu acesta, care, ca sa scape de "incomodul moralist", il trata ca pe un prizonier de razboi, predindu-l ambasadorului spartan Pollis, iar acesta il vindu ca sclav in Egina. Filozoful cirenaic Anniceris il rascumpara si-i darui libertatea. Dupa aceasta experienta tragica Platon se intoarse in Atena.

Intors la Atena (361 sau 360)-se pare complet vindecat de orice ambitie politica-Platon se dedica numai filozofiei. Anniceris a refuzat sa primeasca suma de bani pe care el o platise pentru Platon, si cu aceasta s-a cumparat gradina Academos, unde Platon intemeie un fel de confrerie in gimnaziul de acolo. Este vestita Academie platonica, ce avea forma unei scoli superioare in Gimnaziul lui Akademos, iar forma ei interioara era o comunitate spirituala intre maestru si elevi cu o accentuata tendinta filozofica. Era vorba despre o comunitate intre personalitati, care erau tinute laolalta de aceleasi idei filozofice : ideea intelepciunii si a stiintei. In aceasta comunitate-straina de orice interes material-"filia" devine temelia unui raport moral-spiritual in care maestrul daruieste plin de iubire din bogatia sa spirituala, iar elevii se cultiva si se maturizeaza din prinosul acestui dar. "Prin comunitatea gin-dirii si a vointei de a produce adevarul impreuna, acesta este pentru Platon, sensul oricarei prietenii si iubiri prin care oamenii trebuie sa se uneasca. Din aceasta unire a muritorilor, se produce mereu si mereu viata noua a ceea ce este nemuritor. In aceasta Academie era un altar inchinat muzelor si lui Eros ; acelui Eros platonic, care n-are nimic de-a face cu iubirea senzoriala, ci este reprezentantul nazuintei generale umane dupa Adevar, Frumos si Bine. Asadar dupa ceea ce este vesnic. Este nazuinta spiritualizata prin ratiune. Prietenia, iubirea si setea dupa stiinta se unesc in acest Eros si formeaza o forta, ce are menirea sa uneasca umanul cu divinul.

In aceasta Academie, Platon isi expune ideile sale filozofice, fie intr-o forma dialogica, cum facea Socrate, fie 'intr-o forma expozitiva. Odata pe luna si in zile anumite profesorii si elevii se adunau si organizau cite un "symposion", in felul aceluia pe care-l descrie Platon in dialogul sau celebru cu acelasi nume. Platon nu era singurul profesor in Academie, ba chiar si elevii lui Platon au tinut cursuri. Dintre acestia amintim pe Speusippos, nepotul lui Platon si urmasul acestuia-la conducerea Academiei, Xenocrates din Calcedon, Menedemos din Phyra, Filippos din Opus, Eudoxos si Aristotel. Nu posedam lista tuturor conducatorilor Academiei, dar stim precis ca ea a durat 900 de ani, pina cind un edict al imparatului Justinian (529 i.Hr.) a dizolvat-o.

Afara de cursuri, Platon lucra asiduu la operele sale. Dialogurile platonice au fost scrise in mare parte in timp ce Socrate traia. Caracteristica acestora este ca aceste dialoguri nu se termina cu adevaruri ultime, apodictice, absolute, ci-dupa modelul socratic-cu intrebari si probleme chinuitoare, cu aporii, fiindca scopul acestora nu este sa invete, ci sa trezeasca activitatea proprie si sa deprinda la filozofare.

Platon a mai fost tentat de doua ori sa-si realizeze planurile sale politice in Sicilia. Intentia lui Platon in a doua calatorie pe care a facut-o in Sicilia, intrerupindu-si activitatea filozofica, a fost ca, impreuna cu prietenul sau Dion, sa determine pe tinarul conducator Dyonisius sa transforme tirania intr-o monarhee intemeiata pe legi.. Planul acesta n-a avut nici o sansa de izbinda, din pricina ca Dyonisius l-a suspectat pe Dion ca are intentia sa-l rastoarne. Dion a fost exilat, iar Platon a ramas fara nici o influenta. A treia calatorie a lui Platon in Sicilia a facut-o ca sa impace pe Dyonisius cu Dion. Nici de data aceasta Platon n-a avut nici un succes, ba era sa-1 coste chiar viata, daca n-ar fi intervenit pentru el Architas din Tarent.

Dupa intoarcerea la Atena, Platon s-a dedicat exclusiv filozofiei. In aceasta epoca isi au obirsia cele mai grele de sens dintre dialogurile sale, ca Parmenide, Solistul, Philebus si Legile. Platon s-a convins ca un filozof, cu principii ca ale sale, nu poate realiza nimic pe plan politic in Atena timpului sau si de aceea ia hotarirea "sa formeze oameni politici" cum se exprima Zeller. Dupa aceste esecuri politice Platon nu s-a mai ocupat de stiinta si filozofie. El a murit in virsta de 80 de ani (347 i.Hr.). Elevii sai i-au cinstit memora declarind ziua nasterii lui Platon drept o sarbatoare mare pentru Academie. Fara indoiala ca Platon a fost o personalitate mare si un filozof veritabil. Iata cum il descrie Goethe : "Platon se raporta la lume asemenea unui spirit fericit, caruia ii place sa gazduiasca un timp in aceasta lume. Si el nu e atat de preocupat sa faca cunostinta cu ea, fiindca el o presupune, cit mai ales sa-i comunice ceea ce el aduce cu sine si de ceea ce ea are nevoie. El patrunde in adincuri mai mult ca sa umple lumea cu fiinta sa, decit ca s-o cunoasca. Platon se misca spre inaltime, cu nostalgia, ca sa participe la originea ei. Totul ceea ce el exteriorizeaza se raporteaza la un intreg etern, la un Bine, Adevarat, Frumos, ale caror imperative el cauta sa le trezeasca in fiecare piept" . Caci sufletul lui mare a fost miscat de nazuinta de a salva comunitatea de viata a poporului grec. Prin aceasta nazuinta Platon a devenit un mostenitor autentic al lui Socrate, desi, dupa cum observa acelasi Zeller, Platon se va indeparta intrucitva de maestrul sau mare. Spre deosebire de acesta, Platon elaborase un sistem filozofic, in care voia sa-si introduca elevii sai, si de aceea el avea nevoie si de alte mijloace mai subtile si mai savante, pentru a face acest lucru. Din acest motiv filozofia sa a trebuit sa se retraga de prin pietele si strazile Atenei in incaperile unei scoli filozofice.

Platon preamareste si el puterea masurii pentru formarea vietii si a existentei insului. Dar el este departe de a admite simplitatea socratica, si dispretul fata de exteriorul si frumusetile vietii. Probabil ca il oprea sa faca acest lucru originea sa aristocratica, sau educatia lui artistica si interesul lui pentru intreaga realitate. Socrate a fost, cu toata aversiunea pe care el o nutrea fata de democratie, o figura foarte populara, in timp-ce personalitatea lui Platon ca si filozofia acestuia, au o trasatura aristocratica. Platon nici nu se adreseaza tuturor oamenilor fara nici o deosebire, ci numai unor alesi, care sint capabili sa fie initiati si sa se impartaseasca din cultura, stiinta si viziunea platonica despre lume si viata. El se adresa "acelei aristocratii a inteligentei, pe care el cauta sa fundamenteze si statul sau" si care caracterizeaza intreaga sa personalitate. In Platon se unesc, intr-un chip minunat, cea mai indrazneata idealitate cu o perspicacitate rara a gindirii cit si aplecarea spre cele mai aride cercetari dialectice cu prospetimea creatiei artistice. Biografii si cunoscatorii filozofiei platonice au subliniat urmatoarele trasaturi esentiale ale caracterului lui Platon : o sensibilitate accentuata pentru frumos, inaltimea gindirii lui morale, stapinirea de sine, linistea sufleteasca si seriozitatea principiilor pe care el si-a durat existenta sa. Este vorba despre "o frumusete morala si sanatate sufleteasca a intregii vieti pe care Platon insusi, ca un elin veritabil, o pretinde inainte de toate... si pe care el a realizat-o in personalitatea sa proprie intr-un chip exemplar". Caracteristica filozofului autentic este legatura intima intre caracterul si nazuinta sa de a descoperi adevarul, pe care sa-l realizeze in viata si existenta sa proprie. Aceasta nazuinta o deprinsese Platon in preajma marelui sau maestru : Socrate.

Ca o concluzie, putem incheia aceasta caracterizare a vietii lui Platon, cu sublinierea faptului ca acesta a fost o natura "olimpiana-apolinica", un prototip al frumusetii morale, al masurii si al armoniei. Si "vraja personalitatii lui consta tocmai in aceasta inaltare solemna spre ceea ce este mai inalt si mai nobil pentru gindirea si vointa omeneasca".

Viata lui Socrate

Mareste imaginea.

Filosofia presocratica se indeletnicea cu problema lui "arhe" si cu problema materiei, cu problema formei si a raportului dintre forma si materie cit si cu problema prefacerilor materiei; asadar, cu problema universului. Sofistii incheie aceasta epoca prin descompunerea naturalismului, reducand lumea la senzatiile simturilor si punind-o in dependenta de cunoasterea omului si prin aceasta ei fixeaza o noua problema filozofica. Iar prin luminismul ei, ce sfirseste in scepticism, relativism si nihilism, sofistica ameninta insasi temeiurile comunitatii de viata ale poporului grec.

In opozitie cu conceptia sofistilor, care ingropa orice ordine morala si general-valabilitatea legilor, Socrate isi fundamenteaza viziunea lui despre om, lume si viata pe temeiurile solide ale stiintei. De aceea el nici nu se mai ocupa cu probleme epistemologice, nici cu filozofia naturii sau cu probleme metafizice, ci problema care-l chinuia pe marele atenian era problema edificarii existentei omenesti pe temeiurile Logosului celui etern. Socrate privea totul din punctul de vedere al imperativelor etice si accentua raportul pe care omul il are cu toate lucrurile. Prin aceasta el face din om problema centrala a filozofiei. De aceea cu Socrate se incepe in istoria filozofiei perioada antropologica. Scopul filozofarii acestuia era ca sa trezeasca constiinta morala a poporului grec, care suferise mult sub influenta nefasta a sofistilor si sa intareasca entuziasmul tineretului pentru ceea ce este mai inalt si mai nobil: pentru Logos.

Viata lui Socrate

Imaginea lui Socrate, care a fost descrisa in decursul timpului foarte diferit, depinde de puterea pe care o avem de a ne insusi adevaruri si realitati existentiale. In tot cazul izvoarele ce ne stau la dispozitie, pentru a cunoaste personalitatea asa de interesanta a lui Socrate, sint precare. Socrate n-a scris nici un sistem filozofic. El obisnuia sa discute cu tineretul in gimnazii si palestre; el cauta pe meseriasi in atelierele lor si discuta cu artistii si conducatorii treburilor publice, a caror datorie era sa traduca in realitate frumosul si binele, pentru a-i lamuri pe acestia asupra datoriei pe care o au ei de a sta in slujba acestor valori. De aceea noi nu ne putem adresa decit acelora care au scris despre Socrate. Este vorba despre Xenofon, Platon, Aristotel si, poate, dusmanul lui Socrate, Aristofanes. De o mai mare impor- tanta sint in aceasta privinta relatarile lui Platon si Xenofon. Dar nici datele acestora nu sint in deplina concordanta. De aceea in istoria filozofiei s-a nascut o disputa in jurul problemei, care dintre acestia il prezinta pe Socrate cel adevarat. Cei mai multi dintre istoricii filozofiei, care s-au ocupat cu aceasta problema, au ajuns la concluzia ca nu se poate pune mare greutate pe ceea ce spune Xenofon despre Socrate, fiindca acesta era militar si de aceea el a inteles problema Socrate mai mult dinspre o conceptie practica despre lume si viata si de aceea este indoielnic daca Xenofon a fost in stare sa priceapa corect ideea socratica. Este drept ca de ex. Fouillee si Doring sint de parere ca Xenofon reda mai credincios viziunea despre lume si viata a lui Socrate. Zeller cauta sa tina calea de mijloc, accentuind atit importanta lui Platon cit si a lui Xenofon, in timp ce Joel nu accepta decit datele putine pe care ni le furnizeaza Aristotel despre Socrate. Dar cercetarile mai noi a-u facut dovada indubitabila ca, pentru a intelege pe Socrate, este mult mai sigur sa intrebuintam izvorul platonic si sa ne sprijinim pe expunerea congeniala a lui Platon decit pe aceea a lui Xenofon.

Este adevarat ca si acesta din urma a scris - in "Amintiri despre Socrate" in Apologie - cu multa iubire despre maestrul sau, dar, desi iubirea inseamna mult pentru intelegere, ea nu este totul; pentru a intelege ceva este necesara si ratiunea. Xenofon era prea neintelegator in ale filozofiei, ca sa inteleaga figura uriasa a lui Socrate, pe cind Platon reda intr-un chip genial figura si viziunea despre lume si viata a lui Socrate. De aceea cel mai sigur izvor este "Apologia" platonica. Ea a fost elaborata sub influenta procesului si a mortii lui Socrate, si, datorita scopului pentru care a fost scrisa - justificarea lui Socrate - reda realitatea istorica cu privire la personalitatea marelui intelept.

Apologia are un temei istoric: figura lui Socrate este prezentata in ea asemenea unui portret al unui genial pictor. De asemenea si dialogurile platonice : Faidon, Criton, Laches, Charmides, Protagoras si Lysis contribuie la intelegerea figurii marelui atenian, desi continutul filozofic al acestora este platonic. Datele acestea pot fi completate si cu relatarile lui Xenofon si cu descrierile lui Diogene Laertius.

Socrate, cel mai intelept si cel mai virtuos dintre elini, s-a nascut la Atena, in primele luni ale anului 471 - i.Hr. in al patrulea an al Olimpiadei a 77-a. Tatal sau a fost sculptorul Sofroniscos, iar mama sa moasa Faianarete, ceea ce l-a facut pe Socrate sa considere metoda sa de a invata ca un fel de arta a "mositului" spiritual, prin care el aducea la lumina adevarul. Despre educatia lui Socrate stim numai ca tatal sau i-a pus la indemina mijloacele de a se instrui. Probabil ca si Socrate a fost educat in felul cum se obisnuia atunci, primind cele dintii notiuni in contact cu opera unui Homer, Hesiod, Solon, Eschil, Sofocle si Euripide. Dar de mare importanta pentru evolutia si educatia spirituala a lui Socrate a fost fara indoiala mediul spiritual splendid si atmosfera stralucitoare in care el a trait in Atena. Unde ar fi putut fi mai puternic influentat un tinar decit in Atena in zilele lui Pericle si in zilele in care au trait un Fidias, Zeuris si Myron ? Dealtfel, Socrate a si recunoscut acest lucru. Caci tinarul Socrate nu trebuia decit sa priveasca in jurul sau si sa-si incinte privirile cu operele geniului inaripat al poporului sau. Procesiuni sarbatoresti, recitarile in pietele publice ale versurilor lui Homer, cladirile monumentale cladite de Iktinos si Callikratos, statuile unui Fidias, Polyklet si Myron, tablourile unui Polignot si Apollodor i-au fascinat privirile tinarului Socrate. Tatal sau l-a pregatit ca sa devina sculptor, si se pare ca, judecat dupa opera sa ce reprezinta cele trei gratii, Socrate a ajuns departe in aceasta arta.

De asemenea nici despre pregatirea filozofica a lui Socrate nu stim multe lucruri. Platon crede ca, dupa moartea tatalui sau, Socrate a facut cunostinta cu nobilul atenian Criton, care intrevazind genialitatea lui Socrate, l-ar fi introdus in cercul inteleptilor din acea vreme, pentru a cunoaste frumusetea unei ordini mai inalte. Arta l-a deprins pe Socrate sa imite viata, in ceea ce este lipsit de viata, sa faca piatra asemenea omului; intelepciunea, dimpotriva, il invata sa imite Nemarginitul in marginit si sa aduca sufletul atit de aproape de frumusetea si desavirsirea originara cit este posibil in aceasta viata. In cercul acestor intelepti se crede ca Socrate ar fi gustat o initiere in toate artele si stiintele. Platon vorbeste chiar despre o perioada naturalista in evolutia lui Socrate.

Relatarea aceasta a lui Platon nu este insa verosimila. Nici ca Socrate ar fi avut profesori nu este sigur. Sigur este numai ca el a cunoscut scrierile filozofilor antesocratici - mai ales pe acelea ale lui Heraclit si Anaxagora. Dar impulsul cel mai puternic spre filozofie Socrate l-a primit din partea sofistilor. Sofistii stiau ca constitutiile democratice pretuiau nespus de mult elocventa, ca un om liber asculta bucuros fanfaronadele politice si ca setea dupa stiinta a unor tineri dornici de a parveni poate fi usor astimparata cu povesti. De aceea ei nu pierdeau nici o ocazie, sa se impuna printr-o elocventa sforaitoare si sa impleteasca teorii false cu fabule pline de naivitate, asa ca sa ameteasca poporul, care ii asculta plin de entuziasm si-i rasplatea imparateste. Principiul fundamental al acestora era, dupa cum am aratat, ca totul poate fi dovedit si in acelasi timp si respins ca neintemeiat si ca trebuie sa se traga din nebunia si prostia altora si din superioritatea proprie atitea folosea cte sint posibile. Morala pe care acesti "negustori de intelepciune" o predicau poporului era tot asa de distrugatoare de inimi omenesti ca si politica lor pentru legi si pentru libertatea si fericirea genului uman.

Acesti sofisti se aflau in calea lui Socrate, in clipa in care el se hotari sa raspindeasca virtutea si intelepciunea printre oameni. El "a trebuit pe de o parte sa invinga prejudecatile educatiei proprii, nestiinta altora s-o lumineze, sa surpe sofistica, sa reziste rautatii, invidiei, defaimarilor si insultelor dusmanilor sai, sa poarte cu demnitate saracia, sa combata puterea ce nu era intemeiata pe drepturi morale si, ceea ce era si mai greu, sa imprastie grozaviile superstitiilor. Iar pe de alta parte sa crute si sa menajeze cugetele slabe ale concetatenilor sai, sa ocoleasca scandalurile si sa nu ironizeze influenta buna, pe care o are si cea mai naiva religie asupra moravurilor celor simpli". Toate aceste greutati Socrate le invinge "cu ajutorul unei intelepciuni ce caracterizeaza pe filozoful autentic, cu rabdarea unui sfint, cu hotarirea unui erou si cu pretul pierderii tuturor bunurilor pamintesti si a tuturor placerilor terestre". Relativismului ucigator de suflete al sofistilor Socrate ii opune nestramutata credinta intr-un Logos etern, ca singurul fundament al existentei veritabile, pentru realizarea careia el a jertfit totul si sanatate si putere, comoditate, linistea vietii si, la sfirsit, chiar viata. Dar prin felul cum a inteles Socrate sa se puna in slujba acestui Logos, el a ranit de moarte si a demascat sofistica tuturor veacurilor. Cum a facut el acest lucru, vom arata mai departe.

Viata lui Socrate se afla intr-o deplina concordanta cu principiile pe care el le reprezenta, caci pentru el a filozofa insemna, in ultima analiza, a imbina ideea cu viata, teoria cu practica. Aceasta se vede si din faptul ca Socrate a avut o atitudine demna de cetatean, caci el a luat parte la trei razboaie peloponeze, dovedindu-se a fi un soldat destoinic si viteaz. In lupta de la Potideia el i-a salvat, printr-o fapta eroica, viata lui Alcibiade. Toate descrierile il prezita pe Socrate ca pe un barbat de o mare forta fizica si spirituala; o natura tare si tenace, sever fata de sine si lipsit de pretentii, curajos in lupta, rezistind greutatilor si incercarilor. Stapinirea de sine nu era linistea unei naturi in care nu era nimic de stapinit, ci dimpotriva forta unui spirit mare, care isi stapineste senzualitatea vulcanica si un temperament plin de pasiune. Viata sa era o pilda de cumpatare si sobrietate. Se spune ca in asediul orasului Potideia, care s-a facut pe un ger grozav, singur Socrate nu se sinchisea de asprimea gerului, ci umbla descult si dezbracat prin zapada, in lagar a izbucnit molima si, dupa relatarile lui Diogene Laertius, singurul care a ramas neatins a fost Socrate, ceea ce dovedeste ca acesta reusise sa-si oteleasca trupul prin exercitii si cumpatare. El nu neglijase nici sufletul, caci se mai spune ca Socrate era vazut ore intregi in aceeasi pozitie meditativa, adncit in reflexiuni filozofice, ca si cind spiritul sau n-ar fi in corp, cum zice Aulus Gelius.

Dupa terminarea campaniilor militare Socrate se intoarce la Atena. Ce curios trebuie sa fi impresionat pe atenieni aparitia acestei personalitati uriase, care nu pretuia bunurile materiale ale vietii, ci era mereu miscat de nazuinta neistovita de a descoperi adevarul si de o iubire nemarginita pentru cele spirituale. Gindirea lui Socrate era indreptata spre lumea interioara a omului si de aceea pe el il interesa lumea externa numai in masura in care aceasta trebuie sa fie stapinita de gindire.

Dar acest lucru nu insemna ca Socrate era strain de lume si viata cotidiana a omului. Nu, dimpotriva, intreaga lui viata s-a petrecut in raporturile cele mai strinse cu concetatenii sai. Cind si datorita cui si-descoperit el profesiunea sa de filozof nu stim nimic sigur. Sigur este numai ca activitatea sa incepe in 424 i.Hr. cind este cunoscut in in treaga Atena, dupa cum ne relateaza "Norii" lui Aristofan, in care se arata ca este numit pe nedrept "metereolog", ceea ce inseamna sofist si ateu. Piesa lui Aristofan - prezentata in a. 423 i.Hr. - dusmanul lui So crate, a jucat un rol funest in procesul intentat filozofului de Anytos Meletos si Lycon. Caci in aceasta piesa Socrate este prezentat ca locuim o "casa a gindirii". Un atenian cinstit vine la Socrate pentru a invata cum sa faca dovada in fata judecatorilor ca el nu este vinovat, desi este vinovat. Atenianul intrind in locuinta lui Socrate il vede pe acesta agatat de tavan, intr-un cos, privind la soare, ce nu mai este o fiinta divina, ci numai un glob incandescent.

Socrate n-a scris nimic. El obisnuia, dupa cum am mai amintit, sa innoade convorbiri cu concetatenii sai prin pietele publice, prin palestre si mai ales cu tinerii prin gimnazii, cu scopul vadit de a le cerceta cunostintele, a le dezvalui ignoranta lor si a-i deprinde la activitatea proprie si la o cultivare proprie. In felul acesta, fara sa aiba raporturi de educator cu cineva si fara sa pretinda de la cineva un onorar, asa cum faceau sofistii, Socrate devine totusi un conducator iubit al unui cerc de elevi, care apartineau mai ales clasei avute din Atena.

Din acest motiv unii dintre cercetatorii vietii acestui filozof il considera a fi un fel de "profet" religios. Aceasta fiindca Socrate cauta ca, in filozofia sa, sa imbine ideea cu viata si existenta omului. Pentru Socrate rostul ultim al filosofiei era edificarea si zidirea intru adevar a existentei omului. Din acest motiv, ceea ce misca gindirea si dialectica lui Socrate nu este pasiunea pentru teorie si speculatia abstracta, ci nelinistita nazuinta de a sili pe om, ca acesta sa-si transforme viata si existenta intr-o continua marturie a adevarului descoperit; de a sili, deci, pe om, ca acesta sa-si transforme viata si existenta prin imbinarea ideii cu fapta sa. De aceea Socrate nu comunica niciodata interlocutorilor sai adevaruri de-a gata, ci, dupa cum am mai amintit, prin strazile si pietele Atenei, prin atelierele artistilor, prin casele particulare, unde el era invitat, ori unde intilnea oameni, Socrate ii oprea si-i provoca la discutii asupra problemelor : ceea ce este drept si nedrept, bine si rau, sfint si nedemn ; care este cea mai buna forma statala, ce este evlavia si virtutea ? Si Socrate nu facea acest lucru teoretizind, asadar comunicind interlocutorilor sai parerea lui, pe care acestia s-o accepte, ci el pleca de la parerile curente ale acestora, ce nu erau pe nimic intemeiate, pentru ca, prin discutie, sa le combata si sa indice astfel drumul spre adevar. Smerit asculta Socrate pe vestitii sofisti, cum acestia entuziasmau poporul cu elocventa lor orbitoare si cu frazeologia lor sforaitoare si eronata. La sfirsitul cuvintarii sofistului, ascultatorii aplauda. Unul singur nu aplauda : Socrate. Se pare ca acesta n-a inteles ceea ce a spus maestrul sofist si de aceea indrazneste sa-i puna acestuia o intrebare. Sofistul ii raspunde prompt. Socrate pune insa o alta intrebare, care arata clar ca raspunsul sofistului nu este predicatul corect al intrebarii, care sa completeze intrebarea pusa. Raspunsul sofistului este mai nesigur. Socrate intreaba mereu si mereu si raspunsurile sofistului sint tot mai nesigure si mai ezitante, pina cind, zapacit de logica nemiloasa a lui Socrate, este silit sa recunoasca : "Sigur, Socrate, tu ai dreptate, asa nu poate fi". Dar atunci, insista Socrate, cum este ? "Atunci, raspunde sofistul, eu nu stiu aceasta" ! "Vezi, zice Socrate, si mie mi se pare ca amndoi nu stim care este adevarul" si pleca mai departe. Prin aceasta metoda, asupra careia vom mai reveni, Socrate combate cu succes deplin pe sofisti si spoiala stiintifica a timpului sau, pe care acestia o favorizau si o cultivau.

Marturisirea ironica pe care o facea Socrate la sfirsitul discutiei cu sofistii si anume : "eu stiu ca nu stiu nimic", este de fapt o declaratie de razboi impotriva luciferismului sofistilor si a spoielii de cultura a timpului sau. Ea este o arma cu care inteleptul a combatut frivolitatea sofistilor, care, dupa cum am amintit, nu erau entuziasmati de adevar, ci numai de succesul lor practic si gloria pe care le-o aducea o pseudo-stiinta. Frivolitatea ii ducea pe sofisti la o vanitate nemasurata, care-i facea sa creada ca ei erau gata pentru orice intrebare cu un raspuns definitiv. Socrate opune acestei frivolitati smerenia in fata adevarului. Despre lucrurile care depaseau orizontul stiintei sale el admitea ca nu stie nimic, dar recunostea ca este chinuit de nazuinta de a le cunoaste. Asa se face ca oracolul de la Delfi il numeste "cel mai intelept dintre muritori". "Intelept este Sofocle, mai intelept este Euripide, dar cel mai intelept dintre oameni este Socrate" a spus Phytia. Desi prin aceasta afirmatie Phytia voia sa-l linguseasca pe Socrate, totusi ea cuprinde un mare adevar. Auzind despre aceasta Socrate a raspuns plin de smerenie : "Stiti pentru ce Apollon m-a proclamat cel mai intelept dintre oameni? Fiindca ceilalti cred ca stiu ceva, ceea ce de fapt ei nu stiu; eu insa vad si admit, ca tot ceea ce stiu se reduce la ceea ce eu nu stiu".

Gloria lui Socrate s-a raspindit in intreaga Grecie. Se spune ca cei mai invatati oameni ai vremii veneau la Atena, ca sa-l asculte pe acest genial intelept. Unii dintre ei si-au expus chiar viata numai sa poata fi citeva clipe in apropierea lui Socrate. Atenienii au interzis cu pedeapsa capitala megarenilor de a calca pamintul orasului lor. Euclide din Megara, un elev si prieten al lui Socrate, nu s-a lasat impresionat de aceasta pedeapsa, ci noaptea, travestit in femeie, parcurgea 20 de mii de pasi din Megara la Atena, ca sa-l asculte pe Socrate, iar la revarsatul zorilor se intorcea acasa. Inca odata Socrate a fost nevoit sa ia parte la o campanie impotriva Beotienilor. Atenienii pierdura lupta la Delium si au trebuit sa se retraga in graba. Socrate s-a purtat si de data aceasta nespus de vitejeste, ceea ce l-a facut pe Laches sa spuna : "Daca toti si-ar fi facut datoria, asa cum si-a facut-o Socrate, aceasta zi n-ar fi fost atit de nefericita".

Preotii pagini, oamenii politici si mai ales sofistii, in ochii carora Socrate era asemenea unui spin, se folosira de lipsa lui Socrate, pentru ca sa ridice poporul impotriva acestuia. Asa se face ca la intoarcerea sa in Atena, Socrate gaseste un partid, care-i jurase moartea si care folosea orice mijloc ca sa-l defaimeze. Aceia care formau acest partid l-au platit pe Aristofan, poet si scriitor de comedii, ca acesta sa scrie o comedie in care eroul principal sa fie Socrate, un erou care sa trezeasca dispretul si risul publicului. Aristofan a si scris aceasta comedie, despre care am amintit mai sus, si care purta titlul "Norii". Socrate era asa de preocupat de lumea lui interioara si de problemele mari ale vietii morale, incit isi neglija cu totul exteriorul sau. El umbla descult si imbracat cu o manta uzata. Faptul acesta joaca un rol foarte important in comedia lui Aristofan, fiindca prezentarea lui Socrate in aceasta stare exterioara il punea pe acesta in contrast cu nazuintele poporului atenian, care punea mare pret pe frumusetea si pompa exterioara. Dar nu numai atit, ci, dupa cum am mai amintit, Aristofan ii punea in gura lui Socrate si idei pe care acesta nu le-a afirmat niciodata, ci