Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală

Masterat Specializarea :Management si Dezvoltare Rurală

REFERAT LA :

MANAGEMENTUL REFACERII SI CONSERVARII MEDIULUI

PROBLEME ALE MANAGEMENTULUI AERULUI

Profesor Îndrumători:

Conf.Univ. ANGELESCU CRISTINA

Masterand: Mocanu Lidia

An universitar 2014 / 2015

CUPRINS

Noţiuni generale

Poluarea aerului şi efectele ei

Probleme specifice ale managementului aerului

Procedee tehnice de purificare a aerului

Sisteme de purificare a aerului în spaţii mari şi mari sisteme economice

Procedee utilizate în hale industriale mari

Pentru zone foarte încărcate de praf

PROBLEME ALE MANAGEMENTUL AERULUI

Noţiuni generale

Aerul este o resursă la fel de importantă vieţii ca şi apa, deşi despre el se vorbeşte mai puţin decât despre apă şi chiar decât despre sol. Din punct de vedere a urgenţei necesare, aerul este util instantaneu procesului de respiraţie pentru toate fiinţele vii, inclusiv pentru om. Pornind de aici, este important să afirmăm că nu ne este deloc indiferentă calitatea aerului în momentul respiraţiei.

În această compoziţie, aerul este un amestec de gaze care formează straturile inferioare naturale ale atmosferei pământului. Modificările compoziţiei aerului sunt cele care ne îngrijorează pentru că ele provoacă modificări în starea fizică a atmosferei (traduse în „efecte” sau modificări climatice) şi în bios, cunoscute ca efecte de dereglare a stării normale a biosului. În cazul oamenilor, animalelor, dar şi plantelor, e vorba de îmbolnăviri grave, denumite „boli de stres abiotic atmosferic”.

Există şi câteva constante fizice, pe care le prezentăm în continuare, ele fiind utile în munca de cercetare-proiectare:

Masa moleculara relative Greutate aer Densitatea aerului uscat la temperaturile Densitatea aerului lichid (la -192o C) Temperatura de fierbere Aer lichid Caldura specifica „CP” în intervalul de temperatură 0-100oC la presiune normală Caldura specifica „CV” Coeficientul de dilatare termica pentru intervalul [0 - 100o C] Masa moleculara a aerului

Prin managementul aerului înţelegem acea activitate ştiinţifică, tehnică şi comercială care se ocupă cu gestionarea resursei de aer.

Principalele 2 obiective ale managementului aerului sunt prezentate în figura 118. Cele 2 obiective vizează funcţiile diferite pe care acesta le îndeplineşte în raport cu biosul şi cu economia.

Fig. 118. Principalele obiective ale managementului aerului

Aerul a fost de la începuturi în aşa fel creat încât să satisfacă necesarul de oxigen al fiinţelor vii. În aer se găseşte oxigenul dozat în aşa fel încât să nu ardă plămânii omului şi ai animalelor. Creşterea conţinutului de oxigen duce la oxidarea, arderea ţesuturilor plămânilor, iar reducerea acestuia conduce la sufocarea organismelor superioare. Există microorganisme şi alte organisme mai mari, adaptate şi la concentraţii mai mici sau chiar la lipsa lui.

Poluarea aerului şi efectele ei

Abaterile apărute în compoziţia aerului, fie prin creşterea unora din componente, cum ar fi dioxidul de carbon (CO2), fie prin apariţia altora noi, care în mod natural nu se găsesc acolo, capătă denumirea de poluarea resursei de aer.

Există 2 tipuri de poluare, şi anume:

Poluarea naturala provenită din emisiile care apar ca urmare a proceselor naturale de fermentaţie şi degradare care au loc în natură, cele provenite din activităţi vulcanice şi alte mişcări ale scoarţei terestre, inclusiv cele provocate de modificările climatice (eroziune, ionizări, oxizi de azot – ca urmare a fulgerelor etc.). Prin modul ei de alcătuire, natura dispune de mecanismele de tamponare, de anihilare a propriilor ei poluări, dacă sistemele ei de apărare nu sunt distruse. Este vorba aici de păduri, în mod deosebit, ele deţinând peste 90 % din capacitatea de depoluare naturală. Sunt urmate de soluri şi ape.

Poluarea naturală care pleacă de la vulcani, dar şi de la saline sau mine, poate să fie extrem de periculoasă şi necesită un management special, care nu face obiectul acestei lucrări.

Apa acumulată în craterul vulcanului dizolvă emisii de gaze extrem de diverse, care formează acizi concentraţi. Odată deversată din crater prin acumulare, mai ales în verile reci şi ploioase, este distrusă vegetaţia pe suprafeţe extrem de mari. Distruse sunt şi animalele şi tot ce este viu. Important este faptul că această poluare apare într-un areal în care poluarea antropică este foarte limitată. În cazul vulcanilor puţin activi, controlul managerial al depoluării devine posibil, e drept, cu cheltuieli.

Celelalte gaze, şi îndeosebi azotul şi argonul, tamponează efectul oxidativ al oxigenului. Aerul a fost parcă special creat pentru satisfacţia perfectă a funcţiei respiratorii a omului. Numai că peste 90 % din oameni nu ştiu acest lucru şi din apărători şi conservatori ai funcţiilor aerului, devin poluatori, spre propria lor distrugere.

De aceea, cel mai important obiectiv al managementului specific este SĂNĂTATEA AERULUI, puritatea lui.

Al doilea obiectiv este unul cu nuanţă pur economică. Omul n-ar mai fi om dacă n-ar vedea în aer şi mari interese economice, prin utilizarea directă a subresurselor, componentelor lui:

Azotul (N) este folosit direct în fabricarea îngrăşămintelor cu azot prin intermediul sintezei chimice (Haber-Bosch). Retur, răsplata este aceea a poluării profunde a mediului, inclusiv a aerului. Folosirea nepoluatorie a N din aer se poate realiza prin fixarea biologică (simbioză, asociativ, liberă);

Oxigenul (O2) este extras direct prin îndepartarea celorlalte componente ale aerului şi folosit în foarte numeroase domenii industriale, dar şi în sănătate şi în reconstrucţii ecologice;

Bioxidul de carbon (CO2) din aer este sursă pentru biosinteza organică prin cunoscutul proces al fotosintezei. El poate fi folosit şi în industrie. În exces, în aer, este poluant şi contribuie la modificările climatice prin creşterea efectului de seră. CO2 este substanţa de referinţă a poluării aerului. Potenţialul de încălzire globală (GWP) pentru 100 de ani este diferit în funcţie de gazele emise în atmosferă.

Natural, dacă vulcanul devine activ el aruncă în aer uneori milioane de tone de gaze şi pulberi, ucigaşe pentru tot ce e viu. Un management specific al controlului activităţii vulcanice nu există încă.

Poluarea antropica a aerului este încă extrem de intensă, diversă şi multipunctual funcţională. În figura 121 prezentăm o casetă în care sunt evidenţiate principalele 2 grupe mari de poluanţi, şi anume:

poluanţi insesizabili, dar foarte periculoşi; poluanţi sesizabili, mai ales prin mirosul lor, şi care sunt la fel de periculoşi.

Sursele de poluare antropică sunt extrem de diverse, de la marea industrie, marile autostrăzi, până la tomberonul cu resturi alimentare al gospodăriei.

Toate gazele emise de activităţile umane sunt poluante şi toxice. Ele sunt foarte numeroase, dar se concentrează în câteva grupe mai importante, prezentate în figura 121. Unele dintre ele, precum pulberile, microorganismele, aerosolii chimici, au extrem de numeroase forme de prezentare şi manifestare, mai ales a periculozităţii lor pentru viaţă în general şi pot conduce la degradări ridicate ale resursei aer, ale mediului şi ale sănătăţii umane, animale, a plantelor şi a vieţii.

Fig. 121. Poluarea antropică a aerului cu emisii sesizabile şi insesizabile, toate dăunătoare

Efectele poluării aerului asupra lumii vii sunt uneori dramatice (fig. 122). Sănătatea oamenilor este atacată în toate punctele ei, dar cel mai important este faptul că atacă organe principale, precum plămânii, pielea, ochii, nasul, rinichii etc. Plantele sunt, la rândul lor, grav deranjate prin arsuri, distrugerea florilor, desfrunzire, reducerea fotosintezei.

Fig. 122. Poluarea aerului are efecte dramatice asupra sănătăţii oamenilor, animalelor şi plantelor

Efectele au un caracter direct, dar şi unul indirect, în ambele cazuri bolile, reducerea nivelului de viaţă, reducerea productivităţii şi colapsul social-economic constituind rezultatele limită ale poluării intense şi durabile a aerului.

În zonele, platformele puternic poluate, dar si în multe alte locatii ale lumii, smogul se dezvolta foarte repede, evoluând în boli grave ale plămânilor, inclusiv cancer. În zonele miniere, silicozele limitează viaţa oamenilor de timpuriu.

În zonele termocentralelor din Valea Jiului poluarea cu SO 2 a aerului provenit de la emisiile arderii cărbunelui formează în aer, prin condensarea vaporilor, cunoscutele ploi acide, care afectează foarte grav prin desfrunzire pădurile, pomii, dar şi vegetaţia anuală, conducând la distrugerea pădurilor, a livezilor şi a grădinilor locuitorilor din zonă, agravând sărăcia şi conducând la conflicte sociale.

Încercările unor întreprinderi mari, mai ales în America, de a-şi convinge preşedinţii pentru a nu semna Protocolul de la Kyoto privind emisiile de gaze au creat un puternic anti-lobby pentru managementul mediului, care a sfârşit prin revenirea aceloraşi multinaţionale la necesităţi

contrarii, de a-şi convinge preşedintele să semneze cu mare întârziere protocolul amânat. Din aceste motive putem afirma că Managementul Aerului există pentru că „există o mare problemă a poluării şi calităţii aerului, ce se cere rezolvată grabnic”.

Există şi situaţii, care demonstrează că legislaţia este insuficientă, mai ales în cazul unor emisii ale crescătoriilor de animale. Poluarea masivă cu amoniac nu este considerată „poluare” de către autorităţi (Garda de Mediu Călăraşi), deşi în jurul unor întreprinderi relativ mici atât mirosurile, cât şi arsurile provocate de amoniac şi oxizii sulfului pot cauza grave probleme de sănătate oamenilor, muncitorilor locali.

Nici cei de la Inspecţia Muncii nu sunt interesaţi de starea sănătăţii oamenilor.

Motivul pentru care legislaţia şi minunatele instituţii ale statului român nu reacţionează ar fi „LIPSA DE SOLUŢII”, afirmaţie nefondată ştiinţific, cunoscut fiind că există composturi naturale bioactivatoare, care reţin poluarea la nivelul grajdului, urmând ca un gunoi deja parţial fermentat să fie aplicat ca îngrăşământ.

Mai există, însă, şi alte modalităţi de poluare a aerului care solicită managementului specific soluţii inovative.

Este cazul poluărilor cu materiale biologice foarte mici, cum ar fi sporii ciupercilor, bacterii, acarieni, virusuri şi altele (eucariote, în general) sau chiar polen, praf şi fum de ţigară.

Daunele aduse omului şi animalelor de către acest gen de poluare sunt, de asemenea, foarte păgubitoare.

Sporii de ciuperci , mai ales dacă aceştia sunt toxici, pot produce intoxicaţii oamenilor care traversează zonele. Uneori asemenea zone sunt foarte întinse căci sporii pot fi uşor transportaţi de curenţii de aer.

Dacă nu sunt direct toxici, sporii ciupercilor pot produce alergii grave, ce necesită timp îndelungat pentru tratament, neluând în seamă suferinţa oamenilor.

Eliminarea bacteriilor în aer şi diseminarea lor pe suprafeţe mari poate conduce la adevărate calamităţi, care depăşesc managementul specific al mediului şi solicită intervenţia Inspectoratelor de Urgenţă şi a organelor sanitare.

Managerial, însă, asemenea gen de poluare este cu mult mai de preferat a fi prevenite decât a fi controlate după ce poluarea a avut loc.

Probleme specifice ale managementului aerului

Măsurile de prevedere în controlul aerului sunt de preferat, cea mai bună soluţie fiind aceea a evitării emisiilor. Aceasta este, însă, o problemă dificilă şi ţine cu prioritate de tehnologii. Tehnologiile moderne, care blochează emisiile în interiorul sistemelor de reciclare ale instalaţiilor, sunt foarte scumpe şi nu întotdeauna accesibile întreprinderilor.

Cu toate acestea, măsurile curative de depoluare a aerului sunt chiar mai scumpe. Adeseori, managementul societar încă nu realizează acest lucru. Se mizează pe existenţa unei capacităţi naturale a atmosferei de a se depolua. Suntem, însă, într-o etapă istorică a dezvoltării economice în care acest lucru nu mai este posibil. Purificarea, reconstrucţia ecologică a aerului atmosferic nu se face în atmosferă, ci la sol. Extragerea din aerul atmosferic a gazelor periculoase nu se poate face, majoritatea ridicându-se în troposferă şi contribuind la creşterea grosimii stratului ce imprimă efectul de seră.

Poluarea cu CO2 poate fi redusă prin absorbţia de către plantele verzi via fotosinteză, împreună cu oxizii de azot. Se presupune, deci, necesitatea construirii unei suprafeţe verzi cât mai mari pentru a readuce CO în sol sub forma de humus (Berca M., 2011).

Deplasarea poluenţilor în apropierea solului poate fi blocată, iar aceştia absorbiţi de vegetaţia mare sub formă de păduri. De aici şi necesitatea plantării, a reconstrucţiei lor pe suprafeţe cât mai mari. În momentul scrierii acestor rânduri Europa este confruntată cu refuzul unor ţări europene, foste comuniste, precum Polonia, Cehia, Slovenia de a-şi reduce periculoasele emisii ale centralelor electrice pe cărbune. În practica-i obişnuită, România a cerut timp de gândire şi analiză. Cel de-al 6-lea Program Comunitar de Acţiune pentru Mediu (PAM), activ pe perioada 2002 - 2012, a solicitat dezvoltarea unor strategii tematice asupra poluării atmosferice, care să ofere „niveluri de calitate a aerului care să nu permită creşteri ale impactelor negative importante şi ale riscurilor asupra sănătăţii oamenilor şi mediului” .

Or, se pare că acest obiectiv al U.E. este şi el ratat la sfârşitul Programului, urmând să fie prelungit până în 2020. În aceste condiţii, însăşi ţările U.E. dau o lovitură puternică implementării Managementului de Mediu, cu toate consecinţele ce reies de aici pentru viitorul continentului şi al planetei. Există extrem de multe documente U.E. care impun restricţii de poluare şi instituie norme. Ele vizează, de obicei, numai cetăţenii simpli.

Atunci când normele se aplică integral guvernelor obligate să impună legislaţii care să reducă emisiile, politicile U.E. se năruie ca nişte castele de nisip. Cum am arătat, s-a întâmplat acest lucru cu utilizarea cărbunelui în termocentrale din ţările mai sus prezentate, inclusiv România. Managementul specific al Aerului este, astfel, puternic perturbat.

Procedee tehnice de purificare a aerului

În funcţie de dimensiunile acţiunii de curăţire, de purificare a aerului, întâlnim sisteme manageriale pentru spaţii închise şi reduse şi sisteme manageriale pentru spaţii mari, inclusiv pentru spaţii deschise.

Pentru spaţii închise s-au construit foarte numeroase aparate, denumite PURIFICATOARE DE AER. Ele se montează în pereţii locuinţelor, birourilor, halelor industriale etc., în zonele poluate cu emisii gazoase şi aerosoli biologici sau abiotici şi îşi propun reţinerea acestora pe anumite elemente active în corpul aparatului sau al utilajului. Aparatul seamănă, în mare parte, cu unul de aer condiţionat.

Pentru purificarea aerului în interior, Managementul Aerului, prin parte lui tehnică, a realizat relativ recent sisteme de purificare utilizând „tehnologia NANO”.

Nanoştiinţa şi derivatele ei, nanotehnologiile, pot fi definite ca „ansamblul studiilor şi procedeelor de fabricaţie şi manipulare a structurilor, dispozitivelor şi elementelor materiale la scară de nanometru (nm)”.

Pentru cei mai puţin avizaţi, un nanometru (nm) este o lungime egală cu o miliardime dintr-un metru sau o milionime dintr-un milimetru: nm = 10-9 m = 10-6 mm = 10-3 µm

Nanoştiinţa reprezintă, deci, studii ale fenomenelor şi ale manipulării materiei la scară atomică, moleculară şi macromoleculară, unde proprietăţile materiei diferă semnificativ, fundamental, de cele care se manifestă la scară mare.

Nanotehnologiile reprezintă, totodată, o ştiinţă transversală, adică ocupă aproape tot spaţiul de manifestare al tehnologiilor clasice, numai că ele sunt tipice mediului viu şi îndeosebi celulelor (CEA 2007) - Hulman A. (2006).

Nanotehnologiile şi-au găsit aplicaţii tehnologice diverse în optică, biologie, mecanică, chimie, microtehnologii (Hulman, 2006). În purificarea aerului nanotehnologiile se aplică de relativ puţină vreme şi demonstrează importanţa pe care lumea ştiinţifică şi tehnologică o acordă susţinerii managementului mediului. Sistemul nano de curăţire a aerului se bazează pe 3 componente de bază :

un dispozitiv de ionizare; un filtru prealabil (prefiltru); nanofiltru.

Nanofiltrele preiau funcţii complexe de reţinere, dar şi de neutralizare a murdăriei, pe care o transformă, prin oxidare, în produse de echilibru final existente deja în natură (bioxid de carbon

şi apă). Managementul controlului şi reconstrucţiei ecologice a aerului are, acum, graţie marilor progrese tehnologice, o scară valorică diversă, necesară selecţiei factorului tehnic.

O comparaţie a diferitelor sisteme de purificare bazate pe elemente active diverse este prezentată în tabelul 8.

Tabelul 8 . - Comparaţie între diferitele sisteme de purificare a aerului puse la dispoziţia managementului aerului

Prelucrarea după Nano Air NCCO (2011)

Comparând sistemul Nano (Neco) cu celelalte sisteme existente pe piaţă şi în practică constatăm că acesta este singurul care oferă o rezolvare la absolut toate problemele privind eliminarea poluanţilor din aer şi nu au niciun răspuns negativ faţă de sănătatea omului, niciun dezavantaj, remarcându-se şi printr-o stabilitate ridicată în funcţionare.

Sisteme de purificare a aerului în spaţii mari şi mari sisteme economice

Pentru marile combinate chimice sau de materiale de construcţii există omologate un număr de 8 procedee tehnice. Ele sunt specifice diferitelor modele de instalaţii şi, deşi prezentate separat de cele mai multe ori, se completează sau se folosesc simultan.

Cu excepţia ţărilor în curs de dezvoltare, care nu-şi permit încă instalaţii dotate cu procedee tehnice de eliminare a pulberilor, în economiile ţărilor dezvoltate ele au devenit obligatorii.

Arderea calorică în sisteme închise este un procedeu clasic şi se bazează pe faptul că majoritatea pulberilor sunt combustibile. Ele ard cedând căldură, CO2 şi cenuşă, uneori şi apă. Căldura este recuperată şi reciclată în procesele de producţie. Un model similar oferă şi arderea Tip TNV, ca şi cea regenerativă ulterioară. Aceasta din urmă este considerată ca un procedeu mai modern, avantajele fiind mai numeroase şi mai clar definite.

Filtrele de carbon activ au avantajul unor costuri mai reduse pentru investiţii, posibilitatea de a construi modular, în serie, şi o universalitate a folosirii lor. Celelalte 4 modele tehnice au un caracter specific. Foarte interesante sunt, din punct de vedere ecologic, biofiltrele.

Construcţia lor necesită, însă, cunoştinţe profunde de biologie aplicată la acest domeniu. Pădurile constituie ele însele biofiltre, la fel cum şi microorganismele din staţiile de epurare îndeplinesc, practic, aceleaşi funcţii. Biofiltrele lucrează pe principiul degradării materialelor poluante şi a transformării lor în substanţe utile sau de echilibru final. Biofiltrele pot fi ajutate şi cu composturi bioactivante, care pregătesc mediul poluant pentru o mai bună degradare (Berca M., 2011).

Procedee utilizate în hale industriale mari

Ele sunt destinate curăţirii aerului din marile hale pentru ca apoi să fie evacuat curat în atmosferă.

Principiile generale ale funcţionării unor asemenea instalaţii sunt aceleaşi prezentate mai sus.

Procedeul Pratner. Este o tehnologie modernă care combină mai multe tehnici pentru a oferi o soluţie cât mai completă . Fiind o soluţie complexă, procedeul în sine necesită, iniţial, procese atente de evaluare în vederea proiectării unor instalaţii cât mai adaptate proceselor de poluare, mixului de gaze ce se cer curăţite şi apoi evacuate.

Pentru aceasta procedeul include un număr de cel puţin 6 procese integrate în serie, precum condensarea gazelor, curăţirea catalitică completată de cea termică şi regenerativă, utilizarea filtrelor de carbon şi spălarea.

Rezultă o instalaţie complexă destul de scumpă, dar care oferă o protecţie completă împotriva poluării atmosferei cu gaze toxice, de către marile întreprinderi. Procedeul este larg folosit în Germania şi în toate ţările din nordul Europei.

Pentru zone foarte încărcate de praf

Pentru zone foarte încărcate de praf purificarea aerului este predominant fizică. Halele destinate fabricării materialelor de construcţie, fabricile de ciment etc. necesită instalaţii de mare capacitate pentru îndepărtarea rapidă a prafului, care, pe lângă faptul că este dăunător sănătăţii, poate provoca şi explozii.

Un sistem de curăţire, denumit „LM”, LM vine de la LuftManagement, adică Managementul Aerului. Instalaţiile de purificare sunt alcătuite din motoare puternice de absorbţie a aerului, pe care îl împing spre unul sau mai multe filtre de separare. Din aceste filtre aerul ar fi necesar să fie evacuat curăţit în atmosferă. Există, însă, numeroase fabrici de materiale de construcţii şi îndeosebi de ciment care continuă să deverseze în aer cantităţi mari de pulberi, ce afectează grav sănătatea populaţiei şi a ecosistemelor agricole şi naturale.

Una dintre cele mai poluante fabrici de ciment este cea de la Medgidia (fig. 136). Natura pulberilor poluante este foarte diversificată. Ele conţin oxizi de fier, metale grele (plumb, cadmiu, mangan, crom), prafuri diverse etc. şi mult, foarte mult bioxid de carbon, oxizi de azot, oxizi de sulf, hidrocarburi etc.

Fig. 136 Fabrica de ciment de la Medgidia

Primii 10 poluanţi din România agresează în procent de 60 % atmosfera ţării (tabelul 9), în timp ce, după HotNews.ro, România ocupă locul 6 în Europa în topul poluatorilor, după ţări foarte industrializate, ca Germania, Polonia, Marea Britanie, Franţa, Italia.

Tabelul 9 Topul primilor 10 poluatori ai României (după Ministerul Mediului,

http://www.fin.ro/uploads/modules/news/36441/21.jpg) Compania Emisiile de CO2 Proprietarul

(tone) ArcelorMittal Galaţi 7.586.062 ArcelorMittal CE Turceni 7.449.622 Ministerul Economiei CE Rovinari 5.853.872 Ministerul Economiei Electrocentrale Deva 3.536.943 Ministerul Economiei Romag Termo 3.293.554 Ministerul Economiei CE Craiova - Işalniţa 3.264.421 Ministerul Economiei CE Craiova - Craiova II 2.257.591 Ministerul Economiei Lafarge Medgidia 1.702.616 Lafarge Franţa Arpechim Piteşti 1.536.295 Petrom Elcen Bucureşti 1.386.335 Ministerul Economiei

Încheiem acest subcapitol prin a sublinia că cercetarea tehnologică a putut elabora proiecte complexe în care, în mod simultan, pot fi reduse emisiile poluante, uneori în mod semnificativ, prin încadrarea lor în limitele acceptate simultan însă cu protecţia aerului şi a apelor din sol, inclusiv a pânzelor freatice .

Costurile uneori foarte ridicate ale unor asemenea instalaţii obligă cercetarea la căutarea unor metodologii alternative. Acestea se găsesc în viitoarele realizări, proiecte ale cercetătorilor şi tehnologiilor biologice. Microbii, bacteriile şi enzimele pe care ei le produc realizează activităţi de depoluare cu mult mai eficiente şi mai ieftine. Ele, împreună cu nanotehnologiile, care folosesc la rândul lor microorganismele, vor constitui viitorul protecţiei mediului în general.

Să nu uităm că ecotehnologiile viitorului îşi propun în primul rând producţia de bunuri cu minim de resurse şi energie şi fără poluare

BIBLIOGRAFIE

MANAGEMENTUL MEDIULUI ,MIHAI BERCA