PRINCIPALELE FORME ALE COMUNICARII SI FACTORII DE OBSTRUCTIE A COMUNICARII UMANE

Introducere:Comunicarea interuman constituie un obiect de studiu cu o importan mult mai mare dect aceea a studierii altor sfere ale comportamentului uman. Ptrunderea i nelegerea sistemului de comunicare deschid i nlesnesc drumul cunoaterii personale i a celor din jur, fiind n msur s clarifice ierarhizarea oamenilor n societate dup criterii de valoare.Comportamentul uman comunicational este dependent de anumite nevoi interpersonale. Acestea motiveaza intrinsec orientarea fiintei umane spre o comunicare ca o certificare a vietii sale interioare.NEVOI FUNDAMENTALE N COMUNICAREExist 6 nevoi relaionale fundamentale (n acelai timp ele reprezint i obiectivele oricrui proces de comunicare):1. nevoia de a spune ;2. nevoia de a fi inteles ;3. nevoia de a fi recunoscut ;4. nevoia de a fi valorizat ;5. nevoia de a influenta ;6. nevoia de intimitate ;Necesitatile interpersonale raporteaza identitatea umana, prin ceilalti, la un ideal de implinire launtrica, conform cu aspiratiile individuale, la confortul psihic personal si la o tendinta deestimare pozitivade sine.Interesul pentru problematica fenomenului comunicational se afla in stransa dependenta cu continua preocupare personala de a intelege mecanismul social de interrelationare umana.Dubla motivatie care a stat la baza elaborarii prezentei lucrari, pe aceasta tematica a comunicarii, isi are originea in multitudinea de reflectii, analize si observatii empirice, prin care am incercat, in calitate de subiect epistemic, sa-mi explic cauzele si efectele diferitelor aspecte ale comunicarii.Scopul acestor meditatii care, prin oportunitatea examenului de licenta, au putut fi valorificate intr-un mod organizat, a fost (si este in continuare ), in primul rand, studierea si gasirea posibilitatilor prin care producerea actelor de comunicare, poate fi optimizata, printr-o adaptare constienta la context, functie de o competenta de comunicare dobandita prin invatare sociala.In al doilea rand, datorita faptului ca perioada adolescentei este traversata de o serie de conflicte comunicationale specifice, am incercat sa descopar modalitatile ce favorizeaza formarea unei abilitati de comunicare competente a adolescentului, mai ales din perspective influentelor parentale care dupa 1989 au suferit o serie de schimbari de forma, determinate de redimensionarea libertatii sale de actiune si decizie.Definirea comunicariiIndiferent de scolile, domeniile sau opiniile care definesc comunicarea, se pot identifica cteva aspecte comune: comunicarea reprezinta un proces de transmitere de informatii (informatia fiind privita ca un termen general referindu-se att la concepte, ct si la semne, simboluri etc.) comunicarea necesita cel putin doi poli (individ-individ, individ-grup etc.)Etimologic, termenul provine din limba latina, unde communis nseamna a fi n relatie cu, a pune de acord.Dictionarul de sociologie defineste comunicarea ca un proces de emitere a unui mesaj si de transmitere a acestuia ntr-o maniera codificata cu ajutorul unui canal catre un destinatar n vederea receptarii (Maria Voinea).Dictionarul de psihologie defineste comunicarea ca relatie ntre indivizi ce implica transmitere intentionata sau nu cu influente asupra receptorului si cu efect retroactiv.Comunicarea are rolul de a pune n relatie sistemele (omul) cu mediul n care evolueaza.PRINCIPALELE FORME ALE COMUNICARIIForme ale comunicariiComunicarea are un caracter dinamic. Este un proces complex, ce se particularizeaza n contexte diferite: exista informatii care se transmit genetic, informatii care circula n mediul social (cutume, obiceiuri etc.), n organizatii. Exista mai multe criterii dupa care sunt identificate variatele forme de comunicare: Dupa participarea indivizilor la procesul de comunicare:1. comunicare intrapersonala (comunicare cu sinele)2. comunicare interpersonala (cu altii)3. comunicare de masa (prin institutii specializate, cu adresabilitate generala)4. directa (fata n fata)5. indirecta (mediata)6. verbala7. nonverbala8. paraverbala9. comunicare incidentala (fara scop bine stabilit)10. comunicare consumatorie (consecinta a starilor emotionale)11. comunicare instrumentala (cnd este urmarit un scop precis)12. comunicare omogena (om-om, animal-animal)13. comunicare heterogena (om-animal, om-masina)14. comunicare ascendenta (cu superiorii)15. comunicare descendenta (cu subalternii) Dupa contextul spatial-temporal al mesajelor Dupa instrumentele folosite Dupa obiectivele comunicarii Dupa interactiunea sistemelor care comunica Dupa pozitia n cadrul unei organizatii3. comunicare orizontala (emitatorul si receptorul au pozitii egale)COMUNICARE VERBALAAceasta forma de comunicare este puternic dezvoltata la om, vorbirea fiind actul prin care informatia este emisa prin intermediul codurilor lingvistice, dar nu numai.Indivizii pot fi diferentiati prin: competenta lingvistica (capacitatea de a construi, traduce si identifica mesaje ntr-o limba; performanta lingvistica (capacitatea de a nsufleti termenii prin corelarea cu aptitudinile, atitudinile, conceptiile despre lume si viata, astfel nct sa fie obtinute efecte noi);De aici rezulta stilul de comunicare exista persoane care fascineaza nu prin ceea ce comunica, ci prin felul n care comunica. Aceeasi tema poate fi expusa: printr-un limbaj rational, dirijatprintr-un limbaj metaforic, euristicRezulta de aici ca relatarea poate fi la un moment dat un produs al vorbitorului si nu o realitate.Stilurile de comunicare pot fi clasificate astfel: stil neutru (elimina starile sufletesti) prezent n relatiile oficiale; stil solemn (impun un ceremonial) prezent n momente deosebite; stil beletristic (bogat n sensuri, favoriznd imaginatia); stil stiintific (predomina deductia si inductia); stil administrativ (bazat pe clisee institutionale); stil publicistic (bazat pe prezentarea informatiei); stil managerial (accentueaza dirijarea, rezolvarea problemelor etc.)Indiferent de stil, comunicarea trebuie sa ndeplineasca urmatoarele calitati: claritate (nivelul de concizie, sistematizare); corectitudinea (nivelul de adecvare la regulile sintactice si de topica); adecvarea (folosirea celor mai potrivite cuvinte n raport cu intentii); puritatea (nivelul de saturare cu arhaisme, neologisme, regionalisme); concizia (concentrarea pe tema, eliminarea redundantei, divagatiilor); precizia (folosirea unor mijloace suplimentare pentru a facilita ntelegerea).Formele comunicarii orale sunt: monologul, expunerea, relatarea, dialogul, seminarul, interviul, colocviul, toastul, discursul, povestirea, pledoaria, dezbaterea, conferinta, prelegerea etc.In genere, pentru a atinge principalele obiective ale comunicarii(de a fi receptat, inteles, acceptat si mai ales, de a provoca o reactie), subiectul uman, manifesta uncomportament verbal, ca mijloc de valorificare a celei mai utilizate forme de comunicare interumana,comunicarea verbala.Producerea comportamentului verbal este determinata de faptul ca, individul, asimileaza limba dintr-o comunitate de limba, pe baza capacitatii innascute de a o invata, si o interiorizeaza intr-un limbaj comun, care ii perminte sa comunice cu ceilalti indivizi, care impartasesc acelasi sistem de semnificatii.Limba este un sisitem de semne institutionalizat social (CARROLL, 1979, pag.14), care sta la baza oricarui set de raspunsuri de care sunt capabile fiintele umane. Este formata din unitati de limba, ale caror conotatii se definesc si se redefinesc prin dependente sintactice si psihosemantice ( semnificatiile de baza sunt universale, dar ele se particularizeaza atunci cand sunt personalizate.)Acest sisitem de semne arbitrare, pe care il reprezinta limba, este resursa fundamentala a comunicarii.Fiecare semn prezinta corespondente, desemnate in procesul devenirii culturale a fiintei umane, cu diferite stari de lucruri, care ne compun realitatea.Aceste corespondente formeazasistemul de continut sau de sensuri si semnificatii, prin care se atesta limbajul.Limbajul inseamna deci comunicare,iar comunicarea nu este alteceva decat schimbul de semnificatii.Limbajul are rol de a organiza specific gandirea umana, definindu-se astfel ca o modalitate intrinseca prin care exista individul uman in dimensiunea sa spirituala.Pentru N.CHOMSKI individul poseda o anumita competenta lingvistica exprimata de un tip aparte de creativitate. El precizeaza ca limba nu este formata numai din unitati de limba, ci ea reprezinta un ansamblu nelimitat de propozitii generative.In sensul recunoscut al afirmatiei ca limba are o structura bipolara,vizand opozitia dintre stereotipurile automatizate si posibilitatile combinatorice infinite, CHOMOSKI demonstreaza ca subiectul uman dispune de predispozitii native, care ii fundamenteaza capacitatea de combinatorica verbala.Promovand teoria gramaticii transformationale CHOMSKI arata ca aceasta cuprinde un ansamblu de reguli sintactico-semantice, prin care, pornindu-se de la anumite structuri, se poate ajunge la altele, mai elaborate.Competenta lingvistica a individului presupune stapanirea de catre acesta a tehnicii de transformare a structurilor. Competenta saupotentialulsi nivelul performantelor sau realul, determinat de ce fel de transformari ce se efectueaza, conditioneaza in viziunea autorului, creativitatea lingvistica. In cazul in care este competitiva calitativ, ea defineste un stil de exprimare original, rafinat si cu un nivel inalt de organizare a mesajelor verbale.Pentru a reprezenta grafic comunicarea verbala diadica, mai aproape de complexitatea ei, este necesara completarea schemei clasice a lui MEYER-EPPLER cu un element de conditionare variabila reprezentat de constelatia factorilor individuali sau de influenta (SMITH,1992,pag.49), ca in figura 1(pag 9).Faptul ca majoritatea actelor de comunicare sunt compuse dinintelesuri comune(perfect intelese),intelesuri tematice tipice(partial intelese) siaspecte singulare(necodificabile), verifica ipoteza diferentei interindividuale.Aceasta diferenta este sustinuta de inefabilul personal specific fiecarui individ, variabil determinat de dimensiunea biologica, de achizitiile culturale, de nivelul de experienta, de nivelul educational, de modalitatile de exprimare verbala si/sau nonverbala precum si de alte caracteristici individuale.Acestia reprezinta factorii de influentacare prin interdependenta lor concura la desemnarea personalitatii individului uman ca entitate comunicativa.Inteligibilitatea mesajului creste cu cat in actul de comunicare subiectii impartasesc intr-o mai mare masura codurile lingvistice, si au factorii de influenta la parametrii compatibili.Vorbirea, ca manifestare verbala a limbajului, diferentiaza indivizii, in functie de abilitatea cu care acestia o produc.Abilitatea de a vorbi este diferita de la individ la individ, in functie de posibilitatile variabile de invatare a comportamentului lingvistic, de conditiile de intarire, stimulare, de fondul psihologic, de context, de mediile socializatoare, durata studiilor, pozitia sociala (etc), factori care si-au exercitat presiuni modelatoare asupra comportamentului verbal individual.CARROLL a delimitat noua tipuri de abilitati verbale, care in masura in care se regasesc in comportamentul verbal individual, contureaza usurinta verbala de baza si anume:1)Cunoasterea verbala(reprezentand nivelul de cunoastere a vocabularului si a structurilor gramaticale ale limbii).2)Abilitatea de judecata abstracta(reprezentand nivelul de abstractizare si judecata inferentiala).3)Fluenta ideationala( reprezentand usurinta individului de a face apel la cat mai multe idei paralel cu tema data).4)Fluenta cuvintelor(reprezentand abilitatea de a gasi cuvintele potrivite contextual).5)Fluenta de exprimare( reprezentand abilitatea de transpunere si formulare a ideilor)6)Sensibilitatea gramaticala(reprezentand abilitatea de constructie gramaticala).7)Facilitatea de denumire(reprezentand abilitatea de a raspunde rapid la intrebari in succesiune rapida).8)Abilitatea de exprimare orala(reprezentand capacitatea de adptare contextuala a elementelor prozodice: intonatie,ritm,pauze).9)Abilitatea articulatorie si de enuntare(reprezentand calitatea dictiei).Gradul de competenta lingvistica este determinat complementar si de caracteristicile de personalitate care se activeaza in comunicarea verbala.In ce priveste modul de vorbire ca oglinda a identitatii sociale a indivizilor, se poate conchide ca persoanele vorbesc intr-un anumit fel in functie de varsta, sex, statut, de interese sau de un context tipic.Spre deosebire de copii, adultii pot face diferenta dintre a vorbi liber si a vorbi in conformitate cu diverse reguli, norme, dictate social.Modul in care individul utilizeaza exprimarea verbala ofera o serie de date empirice despre acestea, ii prefigureaza stilul comunicational si ii caracterizeaza nivelul de socializare si integrare sociala.Felul in care este receptat mesajul verbal depinde de atitudinea individului fata de comunicare,de exprimarea clara a ideilor, de folosirea cu acuratete a expresiilor si cuvintelor, de sinceritatea,relaxarea si aparenta (aspectul exterior, tinuta si vestimentatie) si, de asemenea,de expresivitatea non-verbala, care constitue cateva din calitatile unui bun orator.Prin vorbire individul ofera celor din exterior cheia care deschide prima poarta catre sine, vorbirea fiind si unul din criteriile de observare interpersonala side etichetare.COMUNICARE NON VERBALAUn rol important n comunicarea verbala l are ascultarea.2.3. Comunicarea nonverbala si paraverbalaComunicareanonverbalaapare prin manipularea factorilor nonverbali (personali si/ sau ai interlocutorului). Dintre acestia, cei mai importanti sunt: sursul (zmbetul), privirea aprobativa, strngerea de mna, gesturi amical-familiare, contactul corporal (o bataie usoara pe spate, cuprinderea umerilor). Aceastea sunt forme paralele ale comunicarii ce pot sustine, dezvolta, nuanta sau, dimpotriva, diminua si contrazice mesajul comunicat verbal.Componentele Comunicrii non-verbale:Mimica-privirea: deschis sau evitant, fix sau mobil; zmbetul sau grimasele; micarea sprncenelor, etc. Contactul vizual este foarte important n comunicare: s-a demonstrat c nu putem menine contactul vizual cu o persoan necunoscut mai mult de 0.7 s (media este de 0.4 s). De asemenea s-a demonstrat c ntr-o conversaie aproximativ 50-60% din timp comunicarea este susinuta de contact vizuale intre cei 2 (sau mai muli) parteneri.Gestica- micarea minilor, btutul din picior, privitul repetat la ceas, aranjarea ritmic a prului etc. Gesturile pot fi: obinuite (ex: ridicarea degetelor de ctre elevi cnd vor s rspund, ridicarea minii cnd vrei s opreti un taxi, gestul de la revedere, etc); gesturi simbolice (ex: gesturile folosite n interiorul unor grupuri i a cror semnificaie este cunoscut numai de acestea).Postur-poziia corpului: poziie relaxat, deschis, ocupnd tot spaiul n care stm- ncredere n propria persoan; utilizarea numai a unui colt de scaun, minile strnse la piept i cu picioarele ncruciate nchidere, team, nencredere n propria persoan;Atitudinea relaxat, grav, serioas, nchis, respingtoare, deschis, ezitant etcVestimentaia- culorile, accesoriile, modelul hainelor, lungimea sunt toi atia indicatori ai sistemelor personale de valori: stil extravagant, clasic sau sport.Comunicarea paraverbalansoteste si coloreaza comunicarea verbala. Dintre factorii paraverbali ai comunicarii, mentionam: tonalitate ritm intonatie volumul vociiFenomenul comunicarii umane isi tradeaza complexitatea prin faptul ca ea se produce chiar si atunci cand nu sta sub auspiciile intentionalitatii.Tot ceea ce compune existenta umana se regaseste in diferitele aspecte ale comunicarii.Se trimit si se primesc mesaje continuu, cu sau fara efort constient,comunicarea nefiind obiectivata numai in rostire, ci si in fiecare element de miscare ce construieste comportamentul uman.Comunicarea non-verbala impreuna cu cea verbala detrmina capacitatea individuala de exprimare,care permite jocul diversificat al interactiunilor sociale.In definitia data de ENATESCU comunicarea non-verbala desemneaza totalitatea modificarilor de comportament aparute in cursul actului comunicarii, in afara comunicarii lingvistice ,completand-o. Comunicarea extraverbala insoteste momentul concret al comunicarii fiind ,de obicei, paralele si sincrona cu comunicarea verbala,intarind-o, dandu-I culoare si stil, uneori suplinind-o(1987,pag.48).Ceea ce reprezinta insa ineditul comunicarii non-verbale este un anumit spirit contradictoriu, pe care il dezvolta contextual, in anumite momente, fata de continutul comunicarii verbale.Pornind de la sintagma nu este important numaicese spune ci siin ce felse spune se poate constata ca interpretarea mesajelor variaza in functie de corespondenta semnificatiilor dintre comunicarea verbala si comunicarea nonverbala.Astfel, dincolo de comunicarea verbala se pot desprinde sensuri opuse afirmatiilor pe care aceasta le propune, in cazul in care nu este sustinuta de o anumita echivalenta simbolica de catre comportamentul non-verbal. Exista doua forme prin care comportamentul non-verbal poate devia sensul mesajului verbal, in functie de doua tipuri de elemente constitutive:elemente expresive asociate cuvintelor(ritm, intonatie,accent) sielemente expresive fizice(jocuri fizionamice, gesturi, posturi).Astfel, dacamesajul care se receptioneaza este interpretat si din perspectiva inflexiunilor prozodice,sensul afirmatiei initiale poate fi contrazis prin efecteleparalingvistice, respective; iar daca se receptioneaza si se interpreteaza si formele de expresie fizica, afirmatia risca sa fie anulata de efectelemetacomunicarii.Deci,pentru a putea deosebi valentele de aprobare sau dezaprobare, de sinceritate sau ironie, de acceptare sau neacceptare, este iminenta necesitatea interventiei capacitatii de decodificare a semnificatiilor non-verbale ale mesajelor, comunicarea extraverbala fiind suma reactiilor voluntare dar si involuntare ale subiectului, fata de comunicarea in sine sau fata de partener..Caracterul dual al comportamentului uman non-verbal sprijina teza evolutiei speciei umane. Daca pe de o parte comportamentul uman non-verbal esteinnascut(din punc de vedere biologic), determinand involuntar comunicarea spontana, pe de alta parte el esteinvatat(din punct de vedere cultural), determinand voluntar comunicarea controlata, adaptata situatiilor sociale.Elementele comunicarii non-verbale care se achizitioneaza treptat,in functie de experienta, ,,prin incercare si eroare,, reusesc sa disimuleze comportamentul uman non-verba dictat instinctual sau emotional intr-o forma acceptata social.Datorita caracterului socializator al comunicarii non-verbale, una din functiile sale este eminamentesociala.Cealalta functie,afectiv-expresiva, investeste comportamentul non-verbal al individului, cu conotatii emotionale specifice, variabil personalizate, care informeaza partenerii de comunicare asupra starii sale psihoafective.De fapt exista o integrare a functiei sociale si afective caracteristicecomportamentului non-verbal.Continutul oricarei actiuni non-verbalecunoaste o parte descriptiva (mesajul) si una afectiva (printr-unul sau mai multe elemente non-verbale aditionate interpretabile contextual.Ciofu,1989,pag.41).Pentru a intelege mai bine cum se produce comunicarea non-verbala este necesara detalierea mijloacelor prin care aceasta se exprima.SMITH a delimitat trei arii majore ale comunicarii non-verbale:comunicarea prin limbajul trupului, comunicarea si spatiul si comunicarea si timpul.LIMBAJUL TRUPULUI. Nu rareori din nevoia de cunoastere,subiectii isi exerseaza spiritul de analiza, urmarind sau ghicind caracteristici individuale ale persoanelor prin observarea limbajului trupului. Acesta cuprinde elemente de expresie fizica, amintite anterior, si care se grupeaza in patru centre de interes analitic: expresiile faciale,gesturile si postura, vestimentatia si artifactele.EXPRESIILE FACIALE. Coefeicientul emotional, pe care individul il coreleaza constient sau inconstient cu mesajul verbal, poate reprezenta un indiciu orientativ asupra tipului temperamental, starii psihice de moment,asupra disponibilitatii sale spre comunicare cu persoana in cauza si asupra atitudinii sale in ce priveste comunicarea, in general sau in particular, de deschidere sau de refuz.Acest coeficient emotional este, in majoritatea cazurilor, determinat de tipuri de sentimente, care se exprima dupa KNAPP in sase expresii faciale de baza:surpriza, tristetea, mania, dezgustul (dispretul), buna dispozitie (fericirea) si frica.Acelasi mesaj verbal insotit de expresii faciale diferite se preteaza la interpretari diferite.Astfel, acesta poate fi intarit,completat sau poate atrage atentia asupra unor sensuri contradictorii care le descalifica pe cele intentionate de subiect.Jocurile mimice pot constitui mesaje pentru receptori chiar si independent de comunicarea verbala; in diferite situatii se recunoaste puterea expresiva a mesajelor non- verbale de constructie faciala, care nuanteaza si certifica indubitabil anumite semnificatii. Expresia ochilor are ponderea cea mai mare in transmiterea mesajului non-verbal facial; daca nu se traduce prin aprobare si interes poate pune sub semnul esecului intreg actul comunicarii. Expresiile faciale disponibilizeaza individul spre a fi cunoscut de catre ceilalti in dimensiunea sa intima, deoarece exprima instantaneu si valoric reactia sa de comunicare.Cea mai dezirabila expresia faciala in comunicare este zambetul sincer. El este reprezentarea placerii de a comunica si simbolul intelegerii interumane.GESTURILE. POSTURA. Gesturile sunt miscarile realizate cu ajutorul extremitatilor (maini, cap, picioare). Alaturi de postura (reprezentand pozitia corpului la un moment dat), acestea atentioneaza partenerii de comunicarea asupra starii de spirit a individului si constitue o sursa nelimitata de mesaje non-verbale.Unele gesturi au semnificatii precise (facand parte dintr-un sistem de semnalizare recunoscut social), altele se mainfesta dupa o logica spontana in functie de variabilele care intervin in actul de comunicare.Expresivitatea mainii este, dupa VASCHIDE, definitorie pentru comportamentul uman, in aceasi masura ca si expresivitatea vizuala; a vorbi cu mainile fiind cea mai frecventa asociere a limbajului verbal cu cel non-verbal avand un rol de subliniere, accentuare a mesajelor in spiritulrendundantei, ca o facilitare a intelegerii acestora de catre indivizi.Gesturile sunt de asemenea un barometru care poate masura gradul de implicare motivata a subiectului in comunicare. Ele servesc anumite scopuri cum ar fi: comunicarea de informatii si emotii, sustinand astfel discursul, exprima date despre imaginea publica a subiectului si pot constitui repere cultural-geografice de recunoastere etnica.Limbajul gestualpoate reprezenta un indice al rafinamentului comportamental non-verbal, ca efect direct al nivelului de educatie.Mai pot fi mentionate inca doua aspecte ale comunicarii non-verbale care se incadreaza tot la categoria limbajului trupului, dar sunt mai putin relevante.VESTIMENTATIA.Vestimentati, ca arta a dezvaluirii de sine,are o deosebita influenta asupra primei impresii, care, adesea stabileste un prim criteriu de apropriere intre indivizi, deci premisa comunicarii.Ea este considerata ca un mijloc de individualizare, prin stilul adoptat, reprezentand poza exterioara a individului.ARTIFACTELE. Artifactele desemneaza semnale asociate vestimentatiei care informeaza asupra rolurilor, intentiilor indivizilor. Sunt elemente identificatoare ale pozitiilor sociale si/sau profesionale.COMUNICAREA SI SPATIULInteractiunile interpersonale se realizeaza la diferite distante,ceea ce permite intelegerea spatiului ca un criteriu de analiza a tipurilor de relatii de comunicare.Intre comunicarea intima si comunicarea formala exista o diferenta de distanta spatiala,de nivel de contact.STANTON (1992,pag.12) diferentiaza patru spatii care presupun distante ce conditioneaza relatiile de comunicare: spatiul intim(0-30 cm), spatiul personal (30cm-1.2 m) si spatiul public (peste 4 m).Nevoia de miscare, simtul posesiunii unui spatiu proprii existentei particulare, cerintele de adaptare a conditiilor spatiale la necesitatile individuale, definesc notiunea deteritoriureprezentand distanta de la care sunt pregatiti indivizii sa interactioneze cu ceilalti, intr-un anumit context.Distantele se pot modifica in functie de gradul de intercunoastere, de activitate sau de tipul de comunicare in care sunt angrenati indivizii.Distantele in comunicare pot constitui repere ierarhice ale relatiilor sociale,ale unui sistem propriu de aparare, ale nevoii de confort si ale disponibilitatii catre un tip sau altul de comunicare.Respectarea distantei intrpersonale reprezinta un drept uman reglementat de viata sociala.COMUNICAREA SI TIMPULTimpul cronologic impartit in ani, luni, zile, ore,minute si secunde este o dimensiune organizatorica a vietii umane. Dar el nu este perceput de toti indivizii in acelasi fel, in sensul ca poate fi valorificat in functie de rezultatele activitatii proprii ca timp pierdutsautimp castigat.Fiecare persoana detine un sistem tipic de organizare interioara a timpuluiIn actul de comunicare,personale care il creeaza, se raporteaza atat la timpul cronologic, cat si la timpul interior,realizandu-se astfel interadaptareavietii interioare cu cea sociala.In concluzie toate persoanele constitueRESURSEale comunicarii. Fiintarea sociala se perpetueaza prin transmiterea unilaterala si/sau reciproca a a comportamentelor verbale si non-verbale in scopul ajustarii interpersonale; perfectibilitatea acestei fiintarieste surprinsa intr-un vechi proverb latin DOCENDO DICIMUS. Aceasta confera comunicarii calitatea de instrument al invatarii umane ca perspectiva a dezvoltarii si evolutiei spiritului in si prin fiecare persoana comunicanta.Particularitati ale comunicarii umane; caracteristicile comunicarii didactice Particularitatile comunicarii sunt evidentiate de multitudinea situatiilor de comunicare n care se plaseaza oamenii: 1. comunicarea are rolul de a-i pune pe oameni n legatura unii cu ceilalti, n mediul n care evolueaza; 2. n procesul de comunicare , prin continutul mesajului, se urmareste realizarea unor scopuri si transmiterea anumitor semnificatii; 3. orice proces de comunicare are o tripla dimensiune: comunicarea exteriorizata (actiunile verbale si nonverbale observabile de catre interlocutori), metacomunicarea (ceea ce se ntelege dincolo de cuvinte) si intracomunicarea (comunicarea realizata de fiecare individ n forul sau interior, la nivelul sinelui); 4. orice proces de comunicare se desfasoara ntr-un context, adica are loc ntr-un anume spatiu psihologic , social, cultural, fizic sau temporal, cu care se afla ntr-o relatie de strnsa independenta; 5. procesul de comunicare are un caracter dinamic, datorita faptului ca orice comunicare, odata initiata, are o anumita evolutie se schimba si schimbaComunicarea- concept, structura, particularitati, repere metodologice persoanele implicate n proces; ea este ajustata n functie de receptivitatea si experienta lui E si R; 6. procesul de comunicare are un caracter ireversibil, n sensul ca, odata transmis un mesaj, el nu poate fi oprit n drumul lui catre destinatar, producnd un efect oarecare asupra acestuia; 7. n situatii de criza, procesul de comunicare are un ritm mai rapid si o sfera mai mare de cuprindere; 8. semnificatia data unui mesaj poate fi diferita att ntre partenerii actului de comunicare, ct si ntre receptorii aceluiasi mesaj; 9. orice mesaj are un continut manifest (la vedere si cu impact imediat) si unul latent (ntrziat), adeseori acesta din urma fiind mai semnificativ. Comunicarea didactica este o forma particulara a comunicarii umane indispensabila n vehicularea unor continuturi determinate , specifice unui act de nvatare sistematica si asistata; ea presupune un raport bilateral profesor elev si calitate deosebita. Potrivit dictionarului de pedagogie (Sorin Cristea, 2000), comunicarea didactica poate fi considerata un principiu axiomatic al activitatii de educatie care presupune un mesaj educational elaborat de subiectul educatiei (profesor), capabil sa provoace reactia formativa a obiectului educatiei (scolar), evaluabila n termen de conexiune inversa externa si interna. n comunicarea didactica, etalonarea cunostintelor ia forme diferentiate functie de destinatar (scolar de o vrsta anume si un nivel de pregatire diferit). Putem aprecia , din acest punct de vedere, ca limbajul n comunicarea didactica are un destinatar bine definit.Comunicarea- concept, structura, particularitati, repere metodologice Pot fi evidentiate urmatoarele caracteristici ale comunicarii didactice: a) are caracter bilateral, care evidentiaza necesitatea instituirii unei legaturi performante ntre profesor si scolar (subiect? obiect al educatiei); b) discursul didactic are un pronuntat caracter explicativ, deoarece prioritar el vizeaza nvatarea prin ntelegere, de unde si ntrebarea profesorului: deci, ati nteles?! axata pe antrenarea potentialitatii cognitive a scolarului; c) comunicarea didactica este structurata conform logicii pedagogice a stiintei care se preda. Rolul comunicarii didactice este de a facilita ntelegerea unui adevar, nu doar enuntarea lui (de aceea profesorul explica, demonstreaza, converseaza, problematizeaza etc.); d) profesorul n dubla sa calitate de emitator si receptor are un rol activ n comunicarea continuturilor stiintifice. El filtreaza informatiile accesibilizndu-le, organizndu-le, selectndu-le si mai ales personalizndu-le n functie de destinatar (receptor) si de cadrul n care se transmit. Evident se ghideaza inclusiv dupa programa si manual; e) comunicarea didactica este expusa pericolului de a fi supusa transferului de autoritate asupra continuturilor. nseamna ca pentru cei care nvata apare riscul ca un enunt sa fie considerat adevarat/fals pentru ca parvine de la o sursa autorizata (carte, programa, specialist etc.) nu pentru ca este demonstrabil; f) n actul comunicational profesorul are posibilitatea de a accentua una sau alte dintre dimensiunile comunicarii (informativa, relationala, programatica etc) astfel nct receptorul (elevul) sa aiba efectivComunicarea- concept, structura, particularitati, repere metodologice posibilitatea de a se manifesta. Aceasta caracteristica deriva din nota personala a comunicarii didactice; g) comunicarea didactica se preteaza ea ritualizare - miscari de instruire specifice (ridicarea n picioare, raspunsul doar la consemn, cnd profesorul vorbeste sa nu fie ntrerupt); h) domina comunicarea verbala initiata si sustinuta de catre profesori (60-70%) precum si tutelarea de catre profesor a actului de comunicare. Aceasta caracteristica este reflectata de calitatile programelor scolare, de calitatile statutare ale cadrului didactic si de cele ale scolarului receptor; i) calitatea comunicarii didactice depinde de strategia folosita, care este / poate fi proiectata n functie de scopul activitatii didactice, personalitatea scolarului, personalitatea profesorului, locul de desfasurare, stilul educational adoptat; j) este evaluativa si autoevaluativa, n egala masura pentru educat si educator, tintind atingerea finalitatilor propuse, acoperirea nevoilor si intereselor scolarilor. Relatia de comunicare confera procesului de nvatamnt valoarea unei interventii educationale complexe, bazate pe un limbaj didactic care determina n structura personalitatii scolarului modificari de natura cognitiva, afectiva, atitudinala, actionala. Angajarea comunicarii la nivelul activitatii de predare nvatare evaluare permite realizarea diverselor tipuri de obiective (ope rationale,de referinta,generale)relevant in plan general si special.