ANA MOLDOVAN

TOT CE ERA DE SPUS...Poeme în prozã

Postfaþã de Artur Silvestri:„Naturaleþea unui element de florã sãlbaticã“

P R E S S

C A R PAT H I A P R E S S — 2 0 0 8CA

RPATHIA

CARPATHIA PRESS, 2008str. ªcoala Herãstrãu nr. 62, sector 1

Bucureºti, România, cod 014146Website: www.carpathia-press.comE-mail: carpathia.press@gmail.com

Tel/fax: 004-021-317.01.14ISBN: 978-973-7609-40-3

Colecþia „Primul cuvânt“ apare în cadrul unui program„ARP — Asociaþia Românã pentru Patrimoniu“ ºi conþineexclusiv volume de debut ale scriitorilor români, indiferentde genul în care aceºtia se exprimã; ea a fost iniþiatã înaugust 2007 de Artur Silvestri ºi va continua sã aparãsub îngrijirea acestuia, completându-se cu titluri noi pu-blicate în urma unei selecþii atente întreprinse în modconstant. Colecþia publicã anual cinci volume de debutalese dintre cele prezentate de autori sau alcãtuite la ce-rerea coordonatorului colecþiei.

Fotografiile care ilustreazã acest volum aparþin autoarei.

Coperta ºi tehnoredactare: Gabriela CHIRCEATipar: S.C. EURO PRINT COMPANY S.R.L., Buzãu, România

TOT CE ERA DE SPUS...

ªi nu voiam ºi nici nu îndrãzneam sã deschid ochii ºi cumîmi alergau bãtãile inimii ºi cum alerga fiecare respiraþie ºi nuera aer sã poatã sã astâmpere ºi cum dincolo de durere, ros-togolire în trup ºi fãrã de gând ,,,,,,,doar simþire adânc în fiinþãte mângâiam ºi te îmbrãþiºam ºi era mult freamãt amestecat,frãmântat, freamãt pânã la sãrut, pânã la îmbrãþiºare, cu gân-dul, cu visul, cu sufletul; suflet, taci, nu taci suflet al nostru aldragului, întrepãtrundere de simþuri de alunecare de amestecarede drag, draga gãsire, regãsire, noi, fãrã a ºti de unde începem;ºi nici nu e o întrebare...noi întreg...aromã, gust, respiraþie, ini-mile bãtând de-odatã aceeaºi bãtaie, acelaºi de împlinit ºi împlinindmereu secunda, unda, culorile, privirea, simþuri toate de-a valmaalergându-ne pe piele, în puls, fior pânã adânc de toate de totunde e limpede, unde nici rostirea nu poate cuprinde, doar fireacrescând decât fãrã de seamãnul cânt, necuvânt...împletire...cufoarte mare dor.

3

CORTURI VERZI

ªi aluneci încet între mãtãsurile acelea, prin corturi verdeînchis, luminate alene de douã lumini triunghiulare ºi micile beculeþede la barul de lângã care, doar cu un prosop înfãºuratã pestesâni, cauþi gheþurile pentru coctailul acela de fructe voluptoasecu arome puternice amãrui acriºoare ºi de unde doar amintireacã le-ai bãut împreunã cu el pe canapeaua din odaia de lângãdormitor pe care aþi fost nebuni ºi dezlãnþuiþi; ºi încã alte ne-bunii te pândesc ºãgalnic ca niºte promisiuni de fugi nebune ºicâteva scrisori risipite pe podea în umbra serii de toamnã sã îþialunge neodihna ºi colbul din cutele frunþii de pe un drum ce nuse lasã îmblânzit ca ºi nebunia mea care nu îþi dã pace.

4

TÃCERE...

Oare e anotimpul deznãdejdii?Lanul de grâu de-abia încolþit inundat de ape care duc tablourirupte din casele întâlnite în cale, frânturi de bãrci pustiiînnoroiate sub lumina felinarelor.

Râurile crescute flãmânde de istorie, priveam apa bulversatãde panica acvaticã, pe cer doar tavane rupte de nori mes-chini ne ameninþau iar,

ici colo îngeri din plastic ºi sticlã verde...tu unde? cum? e doar tãcere simþi vântul în urechi ºi dupã ceafã? tu unde? cum?...

5

TÂRZIU ÎN NOAPTE

Când mintea pãºeºte pe meleaguri de vis în lumina jucãuºãa stelelor încerc sã îþi simt respiraþia deºi nici nu mai ºtiu miro-sul tãu...îmi place misterul nopþilor, este o altfel de lume se simteo vrajã, în aceastã lume putem sã fim oricine, oriunde, oricând,imaginaþia oamenilor nu are limite am învãþat sã joc ºi eu aceljoc al imaginaþiei, jocul cu mintea celuilalt, cu sufletul lui ºi amdevenit o jucãtoare bunã intangibilã sufleteºte, inabordabilã,nepãsãtoare, tu ai apãrut când eu mã aºteptam cel mai puþin,nu ºtiu de ce nu am mai putut juca, eram doar Eu ºi Tu, ai descifratlabirintul sufletului meu ºi mi-a plãcut, eºti departe de mine, teiubesc însã dintotdeauna, mãcar de-aº ºti ce vreau, mãcar de-aººti ce simt sunt doar gânduri zãlude de noapte, mã îndepãrtezde oameni, mã plictisesc ºi mã frãmânt, sunt doar gânduri zãludede noapte, îmi place sã mã joc chiar ºi cu cuvintele, nu m-amjucat de mult timp tânjeam dupã acele clipe când îmi doreamceva în cazinoul acesta al gândurilor îmi doream sã fiu o jucã-toare dulce, atrãgãtoare, mi-am adus apoi aminte de visul meude Noi, de Eu ºi Tu, am privit apoi la stele sperând sã vãd încão datã chipul tãu strãlucind.

6

MOV

Dintr-un colþ al fiinþei mele se aud monotone marºuri ale fugiispre viaþã

În alt colþ al nefiinþei mele plutim pe o barcã dusã de vân-turi pe oceanul mov al disperãrii, busole furate ne aratãdirecþia falsã a stelei fecioare þintã cãlãtoriilor pripite. Maisunt zile crude în care nu gãsim limanul, portul ascuns demonotonia scrâºnetului de vele, marinarii nebuni dau focla catarge

e farul — zic ei,e foamea,e setea — zic ei e sareae iubirea icoanelor — ei zic,sunt zile în care movul devine mov doar pentru cã îl privescîn ochi. Sunt zile în care pictez cu furie ºi altele în care teiau în barca mea purtatã în larg de vânturi mov.

Tu îþi înmoi picioarele în apã, e un gen cunoscut de toatefecioarele din lume scãldate de lumina Lunii.

Dimineaþa ne trezim sub farul catarg în barca mea vechetemeinic legatã de gard.

7

JOC PARADOXAL

„...ªtii, iubitule mã gândeam aºa, ai cunoscut multe femei,pluralitatea lor îþi apare ca într-o apoteozã de coadã de pãun dincare smulgi câte-o panã, un orgoliu bãrbãtesc, poate, dar îþi placºi îndulcirile mãtãsoase ale pãrului proaspãt spãlat sau ale miro-sului bun pe care feminitatea le aduce sufletului bãrbãtesc, viaþanu te lasã indiferent, o scurtã adulmecare interioarã, o dezmier-dare sufleteascã de o clipã ºi poate viaþa te aºteaptã undeva undenu mai crezi sã o întâlneºti...este doar un joc paradoxal.“

8

ÎNTREBÃRI

Am ratat cafeaua de dimineaþã cu tine ºi mã gândesc: oarecine eºti? cum eºti? cum respiri acum? oare îþi plac licuricii? aiochii verzi? îþi place Rembrandt? dar Stãnescu? ai bicicletã? oareºtii spaniola? cât o fi ora la tine când la mine e 7? când faci baiefierbinte, la ce visezi sub spuma cãlduþã? vrei un cãþel? doamne,câte întrebãri ar mai fi...

9

CUVINTE FRUMOASE UITATEÎNTR-UN SERTAR...

„Uite ce nedreptate, acum când mirajul întâlnirii noastres-a îndepãrtat vine plãcerea sã te vãd în poze...ºi ce binearãþi...cum aº bea cafea din buzele tale aºezatã cu capul în poalata, vãd cerul, numãr pescãruºii îmbãtaþi de înãlþimi nebãnuite,îþi vreau ochii dar nu îi vãd, pierduþi în labirintul altor iubiri, oaresimþi mirosul mãrii? alge fumegânde din ruine scufundate, lupitineri mã muºcã de mâna aceea pe care mi-o mângâi timid,cãutând tâmpla obositã de vreme, de femei uºoare, de vinul bãutîn altã viaþã prin gãri care nu mai au trenuri, cu necunoscuþi carenu au umbrã, cãlãtori prin vieþi paralele, întâlniþi la o amarã cafeafugarã sorbitã între douã suspine melancolice în seara unui soaremeridional, roºu veneþian cãzut în marea neagrã în care îþibãlãceºti tãlpile aºa cum eºti acum, cu ochii umbroºi mijiþi unpic în soarele serii...“

10

ALTÃ POVESTE

Stau dezbrãcatã în faþa ferestrei deschise, senzaþia de totalãlibertate mã înfiorã,

pielea mea netedã respirã aerul proaspãt dinspre livada cupomi.

Lumina e blândã ca într-un tablou de Vermeer, lumina vinede dinãuntru,

pereþii camerei se contractã ºi se dilatã cu respiraþia mea,e timpul sã mã îmbrac,

lumina fuge sub haine, îmbrac o bluzã verde, apoi vine par-fumul, ezit între douã sau trei sticluþe,

aleg o sticluþã verde cu ulei de mentã ºi cicoare, nu simtmirosul dar îl ºtiu adus de vânt,

mã uit la ceas din nou, el întârzie, mai aranjez o floare învazã, deschid un nasture la bluzã...

Când suntem copii credem cã timpul e infinit, când creºtem— spargem clepsidrele ca sã câºtigãm timp,

Sã mai avem o clipã, sã mai respirãm o zi, sã mai iubim unceas,

cafeaua e pe foc, mirosul îl simt în nãri,El a venit, mulþumit de ceea ce vede spune scurt: Bunã, iubi-ta mea.

11

RUGURI

Ruguri cu fiecare respiraþie Pale de foc pretutindeni Ce se împletesc înlãuntru;ªi nu vin ploile, nu vin sã mã atingã cum mã atingeai tu;Sã învãþ sã curg, cum curg apele; Sã respir, precum respiram lângã tine.Ruguri.

12

E AMINTIREA CLIPELOR

Iubitule, sã fie doar amintirea de vinã? sau acel ceva carefãrã sã vrei te face sã simþi cã totul a fost frumos?

sau era o simplã amãgire? Uneori adierile de vânt poartãpeste mãri ºoapte spuse cuiva fãrã chip ºi nume, alteoricâte un suspin înãbuºit,în inima nopþii poartã chiar visele, printre ierburi frumosmirositoare mã trezesc dimineaþa ºi aº vrea sã prelungescvisul în realitate dar niciodatã nu se poate, noaptea aredarurile ei diafane ºi iluzorii deºi lumina duioasã a lunii une-ori mã doare cãci nu existã cineva pe care sã-l pot vedeaoglindindu-se în chipul ei perfect, numai stelele dau speranþã,lumina unei stele singure nu ar cãlãuzi paºii împreunã toateînsã dau liniºte sufletului existã ºi strãlucesc pentru mineºi pentru sufletele asemãnãtoare ºi sufletele noastre suntla fel...hai sã cinãm împreunã, o sã vinã noaptea cu daruribune sã ne þinã de urât.

13

O ZI OBIªNUITÃ DE TOAMNÃ

Afarã este o tristeþe de nedescris, totul este cenuºiu, norii,cerul, pãmântul, acest lucru îmi displace ºi mã pune pe gân-duri, existã vremi ce tac ºi iar o iau razna, cine se poategândi la pelerinajul vremilor care vor veni?...vor pleca sevor opri peregrinând printre pietre ºi vid ca raza de soareîntre apã ºi uscat...adeseori oamenii ne devin cunoscuþi abiadupã ce nu mai sunt lângã noi, vedem sufletul lor deschisca pe o foaie de hârtie cititã de unii dar numai cei ce simtclipa pot sã vadã sufletul. Important este sã ºtim sã trãimfrumos ºi chiar dacã drumurile noastre nu se întâlnesc sãºtim cã mergem pe cãrãrile noastre paralele fãrã sã neignorãm unii pe alþii, cel mai îngrozitor lucru este apatiacurgându-þi prin vine în locul sângelui de fapt fiecare din-tre noi poartã înlãuntru lui o tainã în care nu este firescsã pãtrunzi nu de alta dar ai putea descoperi lucruri de caresã-þi fie teamã, ori altceva, ºi atunci omul nu ar mai aparefrumos decât pe dinafarã, ca un mãr din rotundul cãruiase cade sã muºti numai dacã nu ai încotro...trãiri, iubiri,dureri, bucurii, oare poþi sã pãstrezi albumul amintirilor cutot ce ai simþit în viaþã? somnolenþa zilelor de toamnã îºispune cuvântul, îmi este somn, îmi este dor, îmi este bine,mã simt fericitã în singurãtatea mea, sunt gânduri contra-dictorii câteodatã pe care nu le desluºesc nici eu, inimaîmi este tânãrã, sufletul curat, gândurile frumoase, gân-duri multe...dar este toamnã afarã melancolia îºi spunecuvântul, octombrie vine se plimbã pe stradã lãcrimând înfrunze, sunt rãvãºitã de gânduri, cuprinsã de nerãbdarecu speranþa în braþe cu imagini ce mã însoþesc spre binesau rãu câteodatã îmi este totuna, sunt singurã cu gân-durile mele.Îmi vine sã deschid larg geamurile sã respir aerul toamneisã mã ghemuiesc într-un colþ al simþirii mele pentru minefiecare orã este altfel...oare omul are nevoie mult ca sãfie fericit?

14

VENEZIA

Te-am zãrit în Venezia, erai într-o gondolã înconjurat desaltimbanci care executau giumbuºlucuri numai pentru tine; euschimbam mãºti de mãtase una câte una cãutând dantela vechea amintirilor noastre, era o zi toridã de august în anul în carenu mã nãscusem, încã nu ºtiai de existenþa mea dar totuºi ointuiai, ºtiai cã voi veni pe lumina lunii, vino îþi spuneam ne aºteap-tã gondola disperãrii noastre împodobitã cu flamuri ºi perne decatifea verde moale ºi tu veneai râzând cu paºii grãbiþi cu zâm-betul pe buze cu miros de pierzare ºi cum te doream atunci m-aºfi lãsat biciuitã în faþa ta numai sã îþi smulg o lacrimã...

15

GÂNDURI

Lumea de afarã nu era decât un glas de ape dezlãnþuite dar ei doi tãceau unul lângã altul lipiþi, orbi fãrã niciun gând,fãrã trecut ºi fãrã viitor

fericirea fiind splendoarea unui vid perfect strãlucirea ochilorei se învecina cu lacrimile

era o reacþie necunoscutã ei...era fericirea ºi totuºi neliniºteaa tot ce simþea,

era o nebunie totul era oare?femeia cu privirea miraculoasaã, o fluturare de pãr, niºte lacri-mi erau izolarea ei,

poate cã aºa trebuia sã rãmânã...poate...renunþând la eaîn viaþã,

pãstrând doar conturul ºi fluturarea unei apariþii, treptat, trep-tat, îndepãrtatã în amintire era tinereþea ei care se îndepãrta.

16

HIMERE...

Un gând goneºte pe altul,sunt clipe de singurãtate pe care încercam sã le alung,aveam revelaþia unui univers care mã trimitea între uitareºi neuitare,

chiar, sã mai ascult o datã discul acela cu muzicã cubanezã paºii mei nehotãrâþi cãutau poteca eliberãrii, cea cu statuialbe ºi harpe de lut

la care zei ghemuiþi în nemiºcare priveau degetele albe denefolosire...

pe muchia gândurilor se scuturau broboade sufletul picura într-o secundã cât toatã viaþa netrãitã,irositã plinã de cuvinte ºi necuvinterostite pe buzele arse de tãceri de respiraþii incompletecu atâtea necurajuri de povestit,frãmântat de murmurul unor adevãruri de-abia acum price-pute,

plãpânde la început, apoi din ce în ce mai clare,crescând tumultuos într-o furioasã imensã cascadã care nuare unde sã se reverse...

17

VRAJA

Cerul strãlucea de culorile aprinse ale apusului de soare.Priveliºtea era de o frumuseþe sãlbaticã ºi nepãmânteanã, nuprea am avut ocazia sã vãd ceva asemãnãtor, eram doar noi doipe malul oceanului, simþeam o undã de tristeþe în mine, simþeamdureros de tare prezenþa lui, nici mãcar nu-i puteam vorbi, eraprea departe de mine ºi totuºi foarte aproape, degaja o senza-þie obsedantã de bãrbãþie care mã tulbura fãrã sã vreau, mi-aatins mâna, atingerea lui m-a tulburat foarte tare se auzeau îndepãrtare sunetele valurilor sparte de stânci, ecouri de muzicãlentã, îmi doream sã dansez îmi simþeam inima bãtându-mi nãval-nic, începea sã se întunece nu mai distingeam figurile oamenilordin jurul nostru aveam impresia cã dansez pe o insulã pustie undeeram doar eu ºi el, nu mai puteam sã gândesc simþeam magiabraþelor lui ºi bucuria de a-l simþi aproape, nu m-am ºtiut nicio-datã aºa vulnerabilã, lacrimile îmi apãruserã la colþurile ochilordar el nu trebuia sã le observe, instinctiv mi-am întors capul ºim-am ascuns la pieptul lui, dacã nu mã voi desprinde din braþelelui voi rãmânea pentru totdeauna sub vrajã.

18

GÂNDURI...

Am o stare ciudatã de netrãire,mã uit pe geam e acolo un copac pe care îl ºtiu dintotdeauna am îmbãtrânit împreunã dar el e încã verde, aºteaptã ploaia,oare eu ce aºtept?ce vreau oare? mã uit cum vine vara din nou,colind camerele casei cãutând o ocupaþie,sã scriu? sã nu scriu?cui? la ce bun? îmi zic nostalgic,viaþa e afarã,pe plaje,la mesele restaurantelor,invidiez muzeele, sãlile de concert, serile de varã cu miresme îmbietoare, o bãuturã rece cu gust exotic,apoi aud sunetele muzicii care mã face sã mã gândesc la eloare s-a bãrbierit în dimineaþa asta? oare o sã-mi aducã flori?,oare a bãut cafea, amarã, rece, uitatã pe bibliotecã?mai sunt nume,ce îþi zice: Venezia,Buenos Aires, Cuba, Ramirez, Callisto,Florenþa, Durango, San Marino?mai am o întrebare:oare ce fac marinarii când le naufragiazã barca?pariez cã nimeni nu are în cap ceva care sã aducã a Durango,Venezia,

Ramirez, Cuba, Callisto...cum eºti? mã mai þii minte?

19

RÃTÃCITOR PRECUMVALURILE OCEANULUI

sunt multe gânduri ºi multe trãiri depozitate în caiete,

nu vreau sã trãiesc din amintiri dar realitatea ucide sublimul

trãirilor; acum le mai citesc odatã dar

s-a pierdut acea emoþie în timp...

în seara asta, la Adriatica, este sãrbãtoare de lumini ºi eusunt acasã, singurã, iar încep sã mã lamentez, mã urãscuneori pt slãbiciunile mele

o sã încerc sã plec joi;

e normal sã fiu aºa? sau e doar o rãtãcire de o searã?

Sufletul meu este rãtãcitor precum valurile oceanului?

20

COEXISTENÞA...

ªtii? poate sunt în douã fiinþe care coexistã armonios...La lumina zilei arãt ca o fatã inocentã, uneori puþin stângacedin cauza timiditãþii, poate chiar puþin nesigurã...dar totuºicu un rafinament ascuns de puþinã cochetãrie poate une-ori provocatoare, poate...

Când se lasã seara...întunericul...erupe nestânjenitã ceade-a doua fiinþã pasionalã, un clocot fierbinte de lavã, vul-canul firii mele adevãrate...ºtii cum se numeºte?

Fericire se numeºte de aceea câteodatã mã ostenesc sãmã placi sã fiu aceea pe care poate o cãutai ºi cu cât voiammai mult cu atât mi se pãrea cã eram mai puþin, ºtiu cãfericirea este scurtã, dar sufletele noastre au modificat puþindin structura ei, am fost doar noi doi, lumea era a noas-trã ºi am plutit într-o fericire nesfârºitã...ºtii? ciudate suntunele lucruri...inima unei femei ca ºi mine nu se topeºtechiar dacã ai arunca-o în cuptoarele soarelui...

o lacrimãînsã îmi înmoaie inima ºtii? uneori privirea ta mã topea...stilulîn care mã priveai...cum mã studiai...cum îmi studiai reac-þiile, totul...cred cã dacã ar exista raiul...nu s-ar asemuinici pe departe cu raiul construit de noi în clipele noastrede plutire...în dragoste...în pasiune...în plãcerea de a staîn braþele tale parcurg mintal poate chiar în vis întâlnirilenoastre, istoria legãturii noastre, faptele care o alcãtuiescatât de minunate sunt gânduri despre noi —? saudespre...mai bine zis despre visurile noastre, despre dorurilenoastre...

Oare suntem noi doi niºte nefericiþi?...Aºa parcã spuneai aziºi cã încercam sã ne amãgim noi doi...poate chiar dacãeste aºa, ne amãgim frumos. ªi asta este de neuitat.

21

SÃ TRECI MAREA...

Iubitule...totul ne desparte pe tine ºi pe mine, distanþa, oa-menii, viaþa poate ºi destinul, dar...îþi spun o poveste frumoasã...þi-aduci aminte? ca sã-l cunoascã pe Cezar, Cleopatra însoþitã deun singur credincios a trecut marea cu barca, înfruntând-o...s-alãsat înfãºuratã într-un sac ordinar ºi dusã pe umeri în palatullui Cezar fãrã ca nimeni sã îºi închipuie...cã într-un þol purtat peumeri regina Egiptului vine sã-l vadã pe Cezar...

22

REALITATEA ESTE O METAFORÃ?

Nu mã tem...nici de zâmbetul tãu...deci nu mã tem denimic...cu zeci ani în urmã þi-aº fi spus tot dar sufletul meuºi-a pierdut glasul copilãriei...

Aici se terminã povestea...începe realitatea...dar oare rea-litatea este o metaforã?? sau este ceea ce simt eu aiciîn...colivia mea de aur...?

...Ascultã, iubite...Când eram cu tine aveam o senzaþie ciudatã...o nevoie su-gestivã sã plâng...sã râd...sã dorm...sã dansez... TRÃIAM...ceea ce presimþeam exista...Viaþa nu era un efort...un merslent spre îmbãtrânire...cedãri ºi resemnãri...viaþa era unDELIR...tumult de soare,,,,bucurie respiratã...viitorul seclãdea nebulos, nu pentru minte, ci numai pentru inimã,din bucuriile clipelor de faþã...nu ºtiu dacã tu cunoºti sen-zaþia asta...

,,,,,cã nu ai aer de ajuns, cã lupþi cu tine însuþi sã ieºi dintine sã evadezi...ºtii este ciudat sã te uiþi la un necunos-cut ca la o carte deschisã.

23

ÎNTREBARE

Oare îmi citeºti gândurile? De multe ori pe zi îmi fuge gân-dul la tine, erai în mintea mea exact cum credeam, þi-am scristrunchiat despre discuþia cu pãrintele de la mãnãstirea nouã ºinu ºtiam dacã te poate interesa aºa ceva; sã îþi povestesc îndetaliu cum s-a întâmplat dar mai târziu.

24

ªI DACÃ ªTIU...MI-E BINE

Clipe minunate se strecoarã pe furiº în minte, mintea fugeîn depãrtare, undeva acolo la tine, dorul mã cuprinde nu-mi dãpace închid ochii ºi aºtept sãrutul fierbinte plin de pasiune darnu vine...eºti departe, iubitule...e dorul de tine, întrebãrile la careîncerc sã rãspund singurã nu sunt cugetãri la un rezumat plinde concluzii ale clipei ci mai mult, îmi dau seama cã sunt rãspun-suri la felul cum mã dãruiesc þie ºi mie la clipele de fericire, suntacele clipe pe care le dãruiesc cu plãcere, iubitule e doar începutulclipelor minunate mai avem multe sã descoperim în noi în ceeace priveºte acele câteva clipe de fericire sunt convinsã ºi conºtien-tã cã este ciudat ºirul acestei pasiuni, ne rãpim timpul real ºi nedãruim clipe de vis.

25

DEPÃRTAREA

Noapte bunã. Trebuie sã caut în niºte cutii prãfuitesunt simþiri vechi; am sã îþi scriu câteva rânduri mâine dacã le gãsesc.

Dar cum îþi spun prietenii?Cum sã te strig sã mã auzi?Sunt dincolo de fereastra casei tale...depãrtarea.

26

MULTE PLOI ªIROIND...

Îmi doresc sã trãiesc, sã mã bucur de viaþã, chiar dacãuneori toþi facem greºeli ºi aprecieri eronate dar am încã totulînainte, frumuseþe, tinereþe, înþelepciune, merg cu toate pânzelesus spre viaþã, bucurie, am sã profit încã de energia mea, defaptul cã sunt doritã, am cãutat ºi un tip nostim ºi împreunã cuel caut sublimul, minunea clipelor în doi, ne plimbãm, dansãm,trãim frumos, caut ºi nu doresc sã ratez prietenii, aventuri, spon-tanul întâlnirilor neproiectate, reinventez sentimente cu gânduriledurerii posibile încã netrãite, zâmbete triste, sãlbatici de dorinþamereu prigonitã necercetatã, neîndrãznitã ºi...cum stãteamîmbrãþiºaþi în lumini ovale, vinuri, multe ploi ºiroind, ne aranjamramurile ca sã ne privim mai bine în ochi, ca sã îþi pot sãrutaumbra.

27

TERASA

Stau cu tine pe o terasã care dã spre Atlantic, seara soarelese culcã în mare, îmi este ºi teamã sã mã bucur de valuri, deiubire, de soare, de viaþã, cerul e roºu, briza miºcã frunzelepalmierilor ºi ale oleandrilor, cãldura zilei ne îmbrãþiºeazã încã oclipã. Stãm în tãcere la o mãsuþã joasã pe care ni s-au adus bãu-turi reci cu gust exotic, ne þinem de mânã îþi simt pulsul regu-lat ºi liniºtit, sincronizat de zgomotul valurilor care se sparg maijos de stânci, din depãrtare rãzbesc sunete de muzicã iar tuzâmbeºti, þi-ai adus aminte de o fostã iubitã cu care ai dansatdansul ãsta, dar e deja noapte, nu mai bate vântul, nu se maiaud valurile.

Mai arunc o ultimã privire spre Atlantic, te vãd epuizat pier-dut între gânduri, plin de speranþa zilei care vine, ne-am plimbatpe þãrm, am simþit cã trãiesc, dar ca ºi orice poveste frumoasãnoaptea se terminã repede.

28

E DOAR O ADIERE DE VÂNT ÎN NOAPTE...

„Nu îmi doresc nimic mai mult decât sã fiu lângã tine, iubito...sã-þi simt mirosul sã-þi mângâi pielea sã te vãd zâmbind ºitu ºtii asta

e nebunia zilei care mã lasã uneori sã uit de tine de minunãþiata dar asta pentru scurt timp“.

Iubitule, ce n-aº da sã fiu în braþele tale sã-þi vãd surâsul pe faþã ,,,acel surâs copilãresc de care mi-e dor...mi-eºti drag,dar tu ºtii asta, e mâna, e mângâierea, e gândul, amalga-mul impresiilor plãcute, mirosul extazului, culoarea zâmbe-tului, eternitatea clipei...întind mâna ºi caut amintirea cuochii închiºi, încerc sã îþi simt adierea, sunt visele nopþiicare ne învãluiesc ºi totuºi ne trebuie o mânã care sã nedea încredere, sã ne alunge singurãtatea...e tremurul luminiiîn noapte, sunt acele perechi de îndrãgostiþi care dau viaþãacestei lumi...pe suprafaþa apei e liniºtea valurilor ºi simtsufletul:

e doar o adiere de vânt în noapte...

29

ÎNGERULUI MEU PÃZITOR

Cred cã tu trãieºti de ani de zile,noapte de noapte alãturi de apropierea lui Dumnezeu, atâtde aproape

de acest mister tainic, nedescifrat, captat, sensibil ca formavântului în pânza corabiei cârmuitã de un braþ iscusit ºi sigur,

mintea cade în genunchi ºi se târãºte înfricoºatã, supusãºi oarbã,

cred cã ai fost trimis în aceastã lume de un înger,pentru cã eu simt acest lucru ºi ºtiu cã pentru aproape toatãlumea subconºtientul este o absenþã miraculoasã ca ºiDumnezeu pentru cã trebuie sã ai conºtiinþã pentru ca sãcrezi ºi sã simþi cã existã Dumnezeu.

30

NATURALEÞEA UNUI ELEMENT DEFLORÃ SÃLBATICÃ

Puþin cunoscutã din motivul unei reticenþe obiºnuite azi, cândmulþi din cei ce scriu se manifestã cu timiditate în faþa mandarinilorclipei, creaþia Anei Moldovan (n. 1959) meritã însã un tratamentmai îngãduitor ºi chiar atitudini solidare ce încã nu sunt caracteris-tice vremii de azi. Cãci deºi producþiile sunt puþine — fiindcã scrisuleste rar ºi provenit din straturi aproape inaccesibile — „opera“ existãºi aratã o uimitoare unitate în stil ºi mitologii. Aceastã omogenitatear fi putut sã fie efectul unei metode ºi, precum la alþii, rezultatulunui calcul lucid care sã orânduiascã în etape distincte un materialla rândul lui selecþionat cu atenþie, fãcând astfel artã prin elaboraþie,construcþie ºi „sistem“. Însã nimic din toate acestea în acest lirismbizar, memorabil câteodatã prin stilul lui gâfâit, unde gândurile serostogolesc cu o repeziciune uneori insuportabilã ieºind cu o clari-tate genuinã din adâncimi care abia de sunt înþelese de autoare ºicâteodatã nici mãcar nu sunt identificate. Este, deci, o literaturãde o spontaneitate de dicteu, aparþinând unei fiinþe ce scrie cu na-turaleþea unui element de florã sãlbaticã ºi care nici nu ºi-a impus„sã facã literaturã“ fiindcã o asemenea opþiune ar fi prea puþin sem-nificativã decât este obiectivul dezvãluirilor sufleteºti, directe ºi esen-þiale care se includ de la sine în categoria depoziþiei ºoptite ºi a gân-dului rostit în sonuri de elegie. Atâta câtã e aici, poezia nu-i propriu-zisinvoluntarã ci mai degrabã lipsitã de scop în ordinea esteticã avândvaloare atât cât ilustreazã miºcãrile sufleteºti declarate fãrã ferealã,emoþia ce o conþine rezultând din sensibilitatea ingenuã ºi, pânã laurmã, din indiferenþa uimitoare în faþa ideii de compoziþie. În aceastãordine a „naivului“ intrã deopotrivã dezorganizarea superficialã (careînsã exemplificã convulsiunile unui suflet nãvalnic ce s-ar înfãþiºa„baroc“ dacã ar lua în seamã categoriile de creaþie) dar ºi dispreþulpentru convenþie prin aceea cã însãºi punctuaþia de gen specific încal-cã regulile, fiind o traducere simultanã a felului de a simþi.

„Poemele în prozã“ ale Anei Moldovan, stranii, senzuale, defapt fragmente dintr-un jurnal completat capricios, sunt o etapã dinconstituirea operei unei autoare care, cu cât va înainta în scrisuldirect ºi emoþional, va putea ajunge la producþii ce îi întãresc opera.

ARTUR SILVESTRI

Septembrie 2008

31

SUMAR

Tot ce era de spus... ................................................. 3Corturi verzi ............................................................. 4Tãcere... .................................................................... 5Târziu în noapte ........................................................ 6Mov ......................................................................... 7Joc paradoxal ............................................................ 8Întrebãri .................................................................. 9Cuvinte frumoase uitate într-un sertar... ................. 10Altã poveste ........................................................... 11Ruguri .................................................................... 12E amintirea clipelor ................................................. 13O zi obiºnuitã de toamnã ........................................ 14Venezia .................................................................. 15Gânduri ................................................................... 16Himere... ................................................................ 17Vraja ...................................................................... 18Gânduri... ............................................................... 19Rãtãcitor precum valurile oceanului ......................... 20Coexistenþa... .......................................................... 21Sã treci marea... ..................................................... 22Realitatea este o metaforã? .................................... 23Întrebare ................................................................ 24ªi dacã ºtiu...mi-e bine ............................................ 25Depãrtarea ............................................................ 26Multe ploi ºiroind... ................................................. 27Terasa .................................................................... 28E doar o adiere de vânt în noapte... ......................... 29Îngerului meu pãzitor .............................................. 30Artur Silvestri: Naturaleþea unui element de florã sãl-baticã .................................................................... 31

32