1

UNIVERSITATEA EMANUEL DIN ORADEA

Facultatea de Teologie Baptistă

Catedra de Teologie Baptistă

Anul de studii: II, semestrul I.

Cadrul didactic: Lect. Dr. Aurelian Botică

PROGRAMA ANALITICĂ

CURSUL DE PERIOADA INTERTESTAMENTARĂ

ANUL ACADEMIC 2012/2013

1. Descrierea cursului

Cursul de Perioada Intertestamentară este conceput cu scopul de o oferi studentului o imagine generală a

contextului istoric, cultural/intelectual şi religios în care s-a format creştinismul. Deşi subiectul este vast şi

complex, fapt care ar justifica aprofundarea acestuia ca o temă independentă de alte subiecte, scopul nostru este

acela de a înţelege perioada intertestamentară ca pe o "verigă" ce leagă Noul de Vechiul Testament şi care a făcut

posibilă continuitatea revelaţiei lui Dumnezeu în istorie. Ca şi în cazul Vechiului Testament, scrierile Noului

Testament – pt. a fi înţelese – nu pot fi dezrădăcinate din mediul lor formativ. Pentru că la originea Noului

Testament stau atât sursele spirituale şi creative ale Vechiului Testament, cât şi cele inerente

culturii/religiei/societăţii Greco-Romane, familiaritatea studentului cu acestea este imperativă.

2. Obiectivele cursului

La sfârşitul cursului studentul va putea să:

- identifice principalele evenimente istorice din perioada intertestamentară

- descrie elementele de bază în religiile iudaice şi greco-romane faţă de care NT vine ca un răspuns

- înţeleagă astfel modul în care revelaţia divină a preluat şi mediat idei contradictorii, pentru a permite naşterea

bisericii creştine într-un mediu influenţat de ambele civilizaţii

- aplice aceste date în analizarea şi înţelegerea NT şi a altor texte contemporane lui

- identifice prezenţa valorilor iudaice şi greco-romane în cultura lumii creştine contemporane

- aplice aceste cunoştinţe în viitor, atât în domeniul profesional, dar mai ales în viaţa duhovnicească

3. Cerinţele cursului

Nota finală va consta în îndeplinirea următoarelor cerinţe:

- Prezenţa la curs este obligatorie şi reprezintă 10% din nota finală

- Elaborarea unui proiect scris, de minimum opt pagini de text (2500 cuvinte

[excluzând paginile de titlu, cuprins, şi lista bibliografică]), pe o temă aleasă de

student, sau

- alternativ, un examen final bazat pe cursul de Perioada Intertestamentară

Proiectul va scoate în evidenţă familiarizarea studentului cu ideile de bază ale subiectului de Perioada

Intertestamentară. Scrierea acestui eseu are în vedere şi abilitatea studentului de a consulta şi încorpora în textul

proiectului surse bibliografice de relevanţă (materialul de curs, articole, cărţi, comentarii biblice, surse electronice,

etc.). În acest sens, proiectul trebuie să includă citate dintr-un minimum de 10 surse bibliografice. Orice idee citată

sau parafrazată, sau orice alt gând inspirat dintr-o sursă alta decât ideile studentului, trebuie documentată în text,

prin notiţele de la subsol (citatul va include numele autorului, lucrarea, editura, anul,etc. - vezi modelul lucrarii

2

incluse alături de materialul de curs). Sursele bibliografice folosite în lucrare trebuiesc listate la sfârşit. Studentul

este liber să folosească şi alte titluri pe lânge cele incluse în bibliografia de curs, la fel cum poate alege – ca temă a

proiectului – un subiect altul decât cele incluse în lista de curs. Unde este realizabil, studenţii pot concepe

subiectul eseului în funcţie de domeniul lor de specializare, academic sau/şi ministerial, în măsura în care aceste

preferinţe se inspiră din materialul de curs.

Eseul va avea următoarea structură:

1. Introducere (identificarea subiectului sau a problematicii, metodologia ce urmează să fie aplicată şi

scopul lucrării)

2. Dezvoltarea acestor paşi în eseul propriu-zis

3. Concluzii (sumarizarea punctelor principale din eseu, justificarea concluziei, etc.)

4. Planul cursului

Cursul va consta în prezentarea materialului de către instructor şi în discuţii legate de aspectele esenţiale ale

acestui subiect. Este important ca, înainte de prezentarea fiecărui nou subiect, studenţii să evidenţieze o înţelegere

adecvată a materialului deja parcurs.

Cursul de Perioada Intertestamentară va pargurge următoarele şase părţi:

I. Prezentare şi Introducere la Perioada Intertestamentară – Seminar 1

II. Istoria Perioadei:

A. Imperiul Persan – Seminar 2

B. Imperiul Greco-Macedonian – Seminar 3

C. Imperiul Roman – Seminar 4

D. Istoria Palestinei – Seminar 5

III. Cultura şi religia lumii greco-romane, din perioada clasică până în secolul I d.Hr.

A. Istoria Filozofiei Grecești preclasice și clasice – Seminar 6

B. Istoria Filozofiei elenistice – Seminar 7

C. Istoria Filozofiei Platonismului Intermediar, Filon din Alexandria – Seminar 8

D. Religia și societatea greacă – Seminar 9

E. Religia și societatea romană – Seminar 10

IV. Cultura şi religia societăţii iudaice, începând cu VT şi până în perioada rabinică

A. Partidele Religioase, sistemul politic și social – Seminar 11

B. Elemente ale religiei iudaice – Seminar 12

C. Mesianismul iudaic - Seminar 13

V. Confluenţa celor doi poli (VT/lumea rabinică şi lumea greco-romană) în NT – Seminar 14

5. Notarea cursului

- Prezenţa la curs: 10% din nota finală

- Proiect scris: 90 %

- alternativ, examen final 90%

3

6. Bibliografie în limba română

Chomoux, F. Civilizaţia Greacă (Bucureşti: Meridiane, 1982)

Balaci, A. Mic Dicţionar de Mitologie Greacă şi Romană (Bucureşti:Mondero, 1992)

Barclay, W. Analiza Semantică a unor termeni din NT (Soc. Mis. Română, 1992)

Bonnard, A. Civilizaţia Greacă (Bucureşti: Ed. Ştiinţifică, 1967)

Branişte, E. Dicţionar de Cunoştinţe Religioase (Diecezana Caransebeş, 2001)

Dan, S.P. Istoria Romei ca Poveste Filozofică ()

Delumeau, J. Religiile Lumii (Bucureşti: Humanitas, 1996)

Daniel, C. Orientalia Mirabilia (Bucureşti: Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, 19760)

Dimont, M. Evreii, Dumnezeu şi Istoria (Bucureşti: Hasefer, 1997)

Dicţionar Enciclopedic de Iudaism (Bucureşti: Hasefer, 2001)

Dicţionar Biblic (Oradea: Cartea Creştină, 1995) articole imp. pe diferite teme:

„Logos”, „Fariseii”, „Sinagoga”, „Mesia”, „Templu”, etc.

Drîmba, O. Istoria Culturii şi Civilizaţiei (Bucureşti: Ed. Ştiinţifică, 1990)

Eisenberg, J. O Istorie a Evreilor (Bucureşti: Humanitas, 1993)

Eisenberg, J. Iudaismul (Bucureşti: Humanitas, 1994)

Eliade, M. Istoria Credinţelor şi Ideilor Religioase (Bucureşti: Ed. Ştiinţifică, 1991)

Fărăgău, B. Evanghelia După Matei. Cap. 1-10 (Cluj: Logos, 1998)

Flavius, I. Istoria Războiului Iudeilor Împotriva Romanilor (Bucureşti: Hasefer, 1997)

Gibbon, E. Istoria Declinului şi a Prăbuşirii Imperiului Roman (Bucureşti: Minerva,

1976)

Grimal, P. Civilizaţia Romană (Bucureşti: Minerva, 1983)

Guthrie, W.K.C. Sofiştii (Bucureşti: Humanitas, 1999)

Hîrloanu, A. Istoria universală a poporului evreu (Bucureşti: Zarkony, 1992)

Ladd, G.E. Prezenţa Viitorului (Oradea: Cartea Creştină, 1997)

Langa, T. Credo: Dicţionar Teologic Creştin din Perspectiva Ecumenică Catolică (Cluj:

Dacia, 1997)

Larousse Dicţionar de Civilizaţie Iudaică (Bucureşti: Universul Enciclopedic, 1997)

Matei, H. Mic Dicţionar al Lumii Antice (Bucureşti: Albatros, 1986)

Montanelli, I. Roma: o istorie inedită (Bucureşti: Artemis, 1995)

Montanelli, I. Istoria Grecilor (Bucureşti: Artemis, 1996)

Moreschini, C. Istoria Literaturii Creştine Vechi, Greceşti şi Latine (Bucureşti:

Polirom, 2001)

McDowell, J. El a umblat printre noi (Oradea: SMR, 1994)

Peters, F.A. Termenii Filozofiei Greceşti (Bucureşti: Humanitas, 1993)

Piatkowski, A. Istoria Epocii Elenistice (Bucureşti: Albatrios, 1996)

Runes, D.D. Dicţionar de Iudaism (Bucureşti: Hasefer, 1997)

Stagg, F. Teologia Noului Testament (Bucureşti: Gnosis, 1999)

Tenney, M. Studiul Noului Testament (? 1986)

Tenney, M. Privire de Ansamblu Asupra Noului Testament (Cluj: Europontic, 1998)

Tofana, S. Introducere în Studiul Noului Testament (Cluj: Presa Universitară Clujeană, 1997)

Toynbee, A.J. Studiu Asupra Istoriei (Bucureşti: Humanitas, 1997)

Vernant, J.P. Omul Grec (Bucureşti: Polirom, 2001)

Lucrări imp. de referinţă

Bromiley, W. New International Standard Bible Encyclopedia (Zondervan: 1987)

Evans, C.A. Dictionary of New Testament Background (Downers Grove, IL: IVP, 2000)

Freedman, N. Anchor Bible Dictionary. 6 vol. (New York: Doubleday, 1993)

Green, J.B. Dictionary of Jesus and the Gospels (Downers Grove, IL: IVP, 1992)

Keener, C. IVP Bible Background Commentary: the New Testament (Downers Grove, IL:

IVP, 1993)

Tenney, M. Zondervan Pictorial Encyclopedia of the Bible (Zondervan)

4

I. INTRODUCERE

Într-una din scrierile sale, Plutarh îşi aduce aminte că lui Alexandru Macedon i-au dat lacrimile atunci când

i s-a spus că universul nu are limite: "Să nu plâng când ştiu că există atât de multe planete, iar eu nu am cucerit-o

nici măcar pe aceasta?" Convins de Olimpia, mama lui, că Zeus este tatăl lui biologic, Alexandru le-a cerut

supuşilor săi să îl venerez ca pe un zeu. Alexandru a fost primul conducător prin care cultul de divinizare a

împăratului s-a împământenit în lumea din Vest. El a devenit unul din cei mai mari monarhi care au trăit vreodată,

iar aroganţa şi mândria lui au fost pe măsură.

Dar ce legătură există între Scriptură şi Alexandru Macedon, între Vechiul şi Noul Testament şi

evenimentele care s-au succedat între cele două testamente? Mulţi încă afirmă că perioada dintre Maleahi şi Matei

este una în care Dumnezeu a tăcut. În acelaşi timp, apostolul Pavel spune că destinele împăraţilor şi mersul

astrelor cereşti sunt călăuzite de mâna lui Dumnezeu (Coloseni 1:16). Este adevărat sau nu că Dumnezeu s-a retras

de pe scena istoriei altor popoare, sau altor vremuri pe care Scriptura nu le menţionează în mod direct? Putem

vorbi de rolulprovidenţei divine în viaţa lui Alexandru Macedon, Pompei, Iuliu Cezar şi Cezar August?

În rândurile de mai jos vom încerca să trasăm în linii foarte largi un contur al istoriei perioadei

intertestamentare, vremea interpusă între cuvântul ultimilor prooroci şi Cuvântul Fiului. Un imperiul cu o monedă

şi o limbă de circulaţie internaţională, cu un sistem de comunicaţii şi călătorie inimaginabile cu numai două sau

trei secole înainte – aceasta este lumea pe care Dumnezeu a pregătit-o înainte de a se naşte pruncul în ieslea din

Betleem. Este datoria fiecaruia dintre noi să căutăm şi să descoperim paşii lui Dumnezeu în această lume. Căci

"toţi împăraţii pămîntului Te vor lăuda, Doamne, cînd vor auzi cuvintele gurii Tale" (Ps 138:4).

5

II. ISTORIA PERIOADEI INTERTESTAMENTARE

- Capitolul prezent va sumariza istoria celor trei mari imperii sub care a trăit naţiunea iudaică: Persia, Grecia/Macedonia, Roma

Romans 13:1 Oricine să fie supus stăpînirilor celor mai înalte; căci nu este stăpînire care să nu vină dela

Dumnezeu. Şi stăpînirile cari sunt, au fost rînduite de Dumnezeu.

IMPERIUL PERSAN

Cir (539-529 î.Cr.) regele Anşanului şi vasal al Mezilor din 550 – s-a răzvrătit împotriva Meziei, şi a format astfel dinastia

Ahamenidă

în 539 î.Cr. Cir cucereşte Babilonul şi permite întoarcerea evreilor în Iudea

Cir a aplicat o politică conciliatorie în naţiunile controlate de Persia

Astfel, Iudea a reuşit să îşi păstreze nealterate cultura, religia, şi multe din formele de guvernămînt

Cambises (529-522); Dariu (522-486, sub care imperiul persan a cunoscut cea mai profundă consolidare);

Xerxe (485-465, a subjugat Egiptul şi a invadat Grecia în 480-479); Artaxerxe (464-424, regele lui

Neemia) Ultimii cinci regi persani au domnit într-un imperiu frămîntat de lupte interne şi îndreptat către dezintegrare

procesul de decădere a Persiei nu a trecut neobservat de Greci, cei care fuseseră invadaţi de Xerxe în 480 î.Cr.

Persia a perceput tribut de la toate coloniile greceşti care fuseseră cucerite, incluzînd Ionia

coloniile din Ionia au decis să profite de slăbiciunile Persiei pt. a-şi recâştiga autonomia economică şi politică

Viziunea Scripturii

Isaiah 19:13 Voivozii Ţoanului au înebunit, voivozii Nofului s'au înşelat, căpeteniile seminţiilor duc Egiptul în rătăcire: 14

Domnul a

răspîndit în mijlocul lui un duh de ameţeală ca să facă pe Egipteni să se clatine în toate faptele lor, cum se clatină un om beat şi varsă, Isaiah 40:15-17

15 Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de

nisip. 16

Libanul n'ajunge pentru foc, şi dobitoacele lui n'ajung pentru arderea de tot. 17

Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu

sunt decît nimicnicie şi deşertăciune.

Jeremiah 13:13-14 13

Atunci spune-le: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Iată, voi umplea pe toţi locuitorii ţării acesteia, pe împăraţii cari stau pe

scaunul de domnie al lui David, pe preoţi, pe prooroci, şi pe toţi locuitorii Ierusalimului, îi voi umplea de beţie. 14

'i voi sfărîma pe unii de

alţii, pe părinţi şi pe fi laolaltă, zice Domnul. ,Nu-i voi cruţa, nu voi avea milă de ei, nu Mă voi îndura de ei, nimic nu Mă va împedeca să-

i nimicesc.``

Jeremiah 51:25-29 25

,,Iată, am necaz pe tine, munte nimicitor, zice Domnul, pe tine, care nimiceai tot pămîntul! 'mi voi întinde mîna

peste tine, te voi prăvăli dela înălţimea stîncilor, şi te voi preface într-un munte aprins. 26

Nu se vor mai scoate din tine nici pietre din

capul unghiului clădirii, nici pietre pentru temelii; căci vei fi o dărîmătură vecinică, zice Domnul... 27

,'nălţaţi un steag pe pămînt! Sunaţi

din trîmbiţă printre neamuri! Pregătiţi neamurile împotriva lui, chemaţi împotriva lui împărăţiile Araratului, Miniului şi Aşchenazului!

Puneţi căpetenii de oaste împotriva lui! Faceţi să înainteze caii ca nişte lăcuste sbîrlite! 28

Pregătiţi împotriva lui pe neamuri, pe împăraţii

Mediei, pe cîrmuitorii lui şi pe toate căpeteniile lui, şi toată ţara supt stăpînirea lor! 29

Se clatină pămîntul, se cutremură; căci planul

Domnului împotriva Babilonului se împlineşte; şi El va face din ţara Babilonului un pustiu nelocuit.

Luke 1:52 A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi. Revelation 19:18 ca să mîncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor, şi carnea a tot felul

de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!`` 19

Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pămîntului şi oştile lor, adunate ca să facă răsboi cu Cel ce

şedea călare pe cal şi cu oastea Lui. 20

Şi fiara a fost prînsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei

semnele, cu cari amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei. Amîndoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de

foc, care arde cu pucioasă.

6

IMPERIUL GRECO-MACEDONIAN

Viziunea Scripturii

Daniel 10:20 El mi-a zis: ,,Ştii pentru ce am venit la tine? Acum mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei Persiei; şi cînd voi pleca, iată

că va veni căpetenia Greciei! Daniel 8:19-25

19 Apoi mi-a zis: ,,Iată, îţi arăt ce se va întîmpla la vremea de apoi a mîniei, căci vedenia aceasta priveşte vremea

sfîrşitului. 20

Berbecele, pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sunt împăraţii Mezilor şi Perşilor. 21

Ţapul însă este împărăţia Greciei, şi

cornul cel mare dintre ochii lui, este cel dintîi împărat. 22

Cele patru coarne cari au crescut în locul acestui corn frînt, sunt patru împărăţii,

cari se vor ridica din neamul acesta, dar cari nu vor avea atîta putere. 23

La sfîrşitul stăpînirii lor, cînd păcătoşii vor fi umplut măsura

nelegiuirilor, se va ridica un împărat fără ruşine şi viclean. 24

El va fi tare, dar nu prin puterea lui însuş; el va face pustiiri de necrezut, va

izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor. 25

Din pricina propăşirii lui şi izbîndirii vicleniilor lui,

inima i se va îngîmfa, va pierde pe mulţi oameni cari trăiau liniştiţi, şi se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit, fără

ajutorul vreunei mîni omeneşti.

Ionia, colonie în care trăiau un număr mare de greci, s-a revoltat împotriva Persiei, iar coaliţia ateniană a trims trupe

navale în ajutorul Ioniei

Miltiade a câştigat bătălia de la Maraton (490 î.Cr.), fapt care a determinat Persia să reîncerce o ofensivă majoră

Xerxe înfrînge Sparta la Termofilae şi incendiază acropola din Atena; armata greacă aşteaptă în corăbii la

Salamis

Grecii câştigă confruntarea de la Salamis şi, mai târziu, repetă triumful la Plataea (479 î.Cr.)

Înfrîngerea persiei a avut consecinţe enorme Grecii au interpretat victoria ca un triumf al civilizaţiei împotriva barbarilor

Coaliţia ateniană devine imperiul Atenian, care iniţiază eliberarea tuturor coloniilor greceşti vasale Persiei

secolul V î.Cr. este considerat ca find perioada clasică a democraţiei ateniene

Atena experimentează o renaştere economică, artistică, şi intelectuală fără precedent în istoria antică

de remarcat: ascensiunea şcolilor filozofice, în special a sofismului, accentul pe educaţie, artă

o nouă tendinţă de a exalta finţa umană: “Omul este măsura tuturor lucrurilor” (Protagoras, V, î.Cr.)

în noua viziune, omul învinge soarta potrivnică lui şi îşi poate determina singur destinul

Atena reprezintă statul ideal: polisul, un stat independent format dintr-un oraş şi localităţiile adiacente

Dar asemănător persiei, coaliţia ateniană nu a putut evita conflictele interne:

tipul de relief muntos în Grecia a defavorizat, mai mult decât ajutat, unitatea culturală şi politică a statelor

două grupări îşi dispută întîietatea: oligarhii (pro-monarhie) şi democraţii (contra regimului absolutist)

Sparta intervine în 404 în defavoarea “democraţilor”: astfel, războaiele peloponeziene pun capăt dominaţiei ateniene

Atena suferă un dezastru economic şi militar datorită destrămării alianţei: intervin două schimbări majore

destrămarea “polisului”: statul civic, educaţia, arta, poezia, şi arta oratoriei ca idealuri greceşti decad

în schimb, accentul se îndreaptă asupra ştiinţele practice: matematica, astronomia, medicina, fizica

creşterea sensului de individualism: idealul de polis a eşuat; în disperare, omul îşi caută refugiul în interior

acestea sunt condiţile care au precedat cucerirea Atenei de către Alexandru Macedon

în mod paradoxal, aceste schimbări au făcut posibilă răspîndirea elenismului în lume prin Alexandru M.

Viziunea Scripturii

Psalm 68:30 calcă în picioare pe ceice îşi pun plăcerea în argint! Risipeşte popoarele cărora le place să se bată!

Psalm 76:12 - 77:1 12

El frînge mîndria domnitorilor, El este înfricoşat pentru împăraţii pămîntului.

Proverbs 8:15-16 15

Prin mine împărăţesc împăraţii şi dau voivozii porunci drepte. 16

Prin mine cîrmuiesc dregătorii, şi mai marii, toţi

judecătorii pămîntului.

Romans 13:1 Oricine să fie supus stăpînirilor celor mai înalte; căci nu este stăpînire care să nu vină dela Dumnezeu. Şi stăpînirile cari

sunt, au fost rînduite de Dumnezeu.

Condiţiile care au dus la expansiunea Macedoniei Macedonia era un stat oligarchic, absolutist, care, deşi ridiculizat de greci, era unit din p.d.v. politic şi militar

de aceea, Macedonia nu s-a confruntat cu luptele interne caracteristice Atenei

căderea militară şi economică a grecilor a servit ideal ambiţilor politice ale lui Filip, tatăl lui Alexandru M.

7 Macedonia a avut un avantaj economic şi natural superior grecilor: cîmpii fertile şi o abundenţă de râuri pt.

irigare

Filip II (359-336 î.Cr.) a iniţiat o campanie militară fără întrerupere timp de un an de zile

La Chaeronea (338) Filip înfrînge armata elenă

următorul obiective pt. Filip este imperiul Persan, dar în 336 î.Cr. Filip este asasinat (un an după divorţ!!!)

Perioada lui Alexandru Macedon Alexandru M. reuşeşte să preia atât coroana cât şi planurile de război împotriva Persiei

primul act ca rege a fost să completeze cucerirea Greciei:

în 335 î.Cr. Alexandru răspunde unei insurecţii în Teba şi distruge tot oraşul (ca o lecţie pt. ceilalţi greci)

în 335 Alexandru M. trece strîmtoarea Bosforului în Asia Mică şi eliberează coloniile greceşti din Ionia

aceast act a fost, de fapt, o declaraţie de război împotriva Persiei, care considera Ionia vasalul ei

Persia răspunde în 334, la Granicus, dar pierde; Dariu III în persoană atacă la Issus în 333, unde este înfrînt

restul teritorilor din Siria, Fenicia, Samaria, Ierusalim, şi Alexandria cad în succesiune sau se predau

Dariu III încearcă un atac final la Gaugamela, în 331, dar este înfrînt şi executat la scut timp de oamenii lui

căderea Persiei a grăbit avansarea lui Alexandru M. în ţinuturile centrale ale Persiei

pe fondul epuizării şi a nemulţumirii soldaţilor, Alexandru suspendă campania militară în India (327 î.Cr.)

în 323 î.Cr. Alexandru M. se îmbolnăveşte şi moare în Babilon, oraşul ales ca viitoarea capitală a imperiului

Viziunea Scripturii

Isaiah 40:6-8

6 Un glas zice: ,Strigă!` -Şi eu am răspuns: ,Ce să strig?` -,Orice făptură este ca iarba, şi toată strălucirea ei ca floarea de pe

cîmp. 7 Iarba se usucă, floarea cade, cînd suflă vîntul Domnului peste ea.`` -'n adevăr, poporul este ca iarba:

8 iarba se usucă, floarea

cade; dar cuvîntul Dumnezeului nostru rămîne în veac. Isaiah 40:22-25

22 El şade deasupra cercului pămîntului, şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o

mahramă supţire, şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el. 23

El preface într'o nimica pe voivozi, şi face o nimica din judecătorii

pămîntului. 24

De abia sunt sădiţi, deabia sunt sămănaţi, de abia li s'a înrădăcinat tulpina în pămînt: şi El suflă peste ei, de se usucă, şi un

vîrtej îi ia ca pe nişte paie. 25

,,Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el?`` zice Cel Sfînt.

Consecinţele cuceririi Asiei Mici de către Alexandru Macedon

Aspecte negative

Alexandru a impus cultura elenă, dar a ţinut să păstreze intactă forma de guvernămînt în imperiul persan

astfel, el şi-a atras atât antipatia unor generali macedonieni, cât şi a populaţiei autohtone

Alexandru a cucerit un imperiu imens, devenind astfel vulnerabil problemelor de asimilare şi guvernare

deşi un ideal nobil, politica de asimilare a populaţiei macedoniene cu cea orientală a creat mari

probleme

sensul de superioritate a grecilor către orientali nu a dispărut decât f. greu, în timp

Alexandru şi-a impus personalitatea în noul program de guvernare şi a adoptat caracterul regilor orientali

Alexandru s-a lăsat convins de mitul originei lui divine (fiul lui Zeus-Amon), inventat de Olimpia

S-a investit cu rolul şi faima lui Ahile, eroul Iliadei; a fost deseori violent şi extravagant

dat find cultura elenică a Macedoniei, aceste schimbări nu au fost uşor acceptate de oamenii lui

Aspecte positive

Realizările militare ale lui Alexandru au făcut posibilă crearea unei noi lumi, cu o limbă unică

acest aspect a avut efecte profunde în cultura, economia, arta, şi religia lumii orientale

Răspîndirea culturii elene în Persia şi în celelalte teritorii în Asia Mică a produs cultura elenistică

religia Vechiului Testament a venit în contact cu aspectul raţional şi spiritual al filozofiei elene

Astfel s-a creat un cadru unic, familiar atât evreilor cât şi grecilor, care a avantajat răspîndirea evangheliei

Viziunea Scripturii

Isaiah 40:3-5 3 Un glas strigă: ,,Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!

4 Orice

vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în cîmpii, şi strîmtorile în vîlcele! 5 Atunci se va

descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea; căci gura Domnului a vorbit.

8

IMPERIUL PTOLEMAIC ŞI SELEUCID (descendenţi ai imperiului Macedonian)

Diviziuni şi conflicte după moartea lui Alexandru Macedon Imperiul lui Alexandru a fost împărţit în partea de vest (Grecia-Macedonia) şi partea de est (Asia)

Antipater a preluat imperiul de vest, iar Perdiccas imperiul de est, care a fost reîmpărţit astfel:

Antigon Monoftalmus (sudul Asiei mici); Lisimah (Tracia); Ptolemeu (Egypt)

După Alexandru, Macedonia a fost condusă de următorii regi:

Cassander (317-297 î.Cr.), Demetrius I (294-287), Antigonus II (283-239), Demetrius II (239-229),

Antigonus III (229-221), Filip V (221-179), Perseus (179-168)

din 148 î.Cr., Macedonia devine provincie romană.

astfel, destrămarea unei formidabile puterii înlesneşte extinderea imperiului roman

La scurt timp după împărţirea imperiului au apărut conflicte între generalii lui Alexandru

fiecare a încercat să-şi asume rolul lui Alexandru şi să refacă imperiul sub propria lui autoritate

deşi graniţele şi conducătorii acestor ţinuturi s-au schimbat continuu, s-au cristalizat în general două puteri:

1. Imperiul Ptolemaic (Egipt, cu capitala la Alexandria) Ptolemeu I Soter (323-283 î.Cr.), Ptolemeu II Filadelfus (283-246), Ptolemeu III Euergetes (246-222), Ptolemeu

IV Filopator (222-204), Ptolemeu V Epifanes (204-180), Ptolemeu VI Filometor (180-145), Ptolemeu VIII

Euergetes II (145-116), Ptolemeu IX Soter II (116-107), Ptolemeu X (107-88), Ptolemeu XI (80-51), Cleopatra

VII (51-30), Ptolemeu XIII (51-47)

istoria imperiului ptolemaic poate fi caracterizată de o continuă luptă împotriva imperiului seleucid pt.

dominaţia Siriei de sud, a Palestinei, şi a Feniciei

la început, imperiul ptolemaic a folosit poziţia şi resursele egiptului pt. a domina zona Palestinei

după aprox. un secol (198 î.Cr.) ptolemeii pierd controlul asupra Palestinei în favoarea imperiului Seleucid

cu toate acestea, ptolemeii au introdus cultura elenistică în Iudea în mod ireversibil

Ptolemeu I a introdus educaţia greacă în Egipt, iar în timp s-a creat cea mai mare bibliotecă din lumea antică:

biblioteca din Alexandria

pasiunea grecilor pt. cultură a înlesnit traducerea vechiului testament în greacă (Septuaginta) atât din

dorinţa regelui de a-şi îmbogăţii biblioteca cu “legea evreilor,” cât şi din nevoia evreilor din Alexandria,

care nu mai vorbeau ebraica, de a citi scriptura în limba maternă (greaca)

în dorinţa lor de a transforma Alexandria în noul centru intelectual al lumii, regii ptolemei au “importat”

renumiţi gînditori din Grecia şi din alte zone ale lumii

astfel, în sec. I î.Cr., Alexandria era considerată noua capitală a filozofiei şi a culturii din lumea antică

Filon (20 î.Cr.-50 d.Cr.), gînditorul evreu care a îmbinat etosul vechiului testament cu filozofia greacă

traducerea şi interpretarea VT în greacă (în Alexandria) a făcut posibilă transmiterea revelaţiei lui Dumnezeu

într-un context şi printr-un mod uşor de înţeles pt. oamenii civilizaţiei greco-romane.

în mod ironic, deşi cucerirea imperiului de către romani a grăbit sfârşitul ptolemeilor, contribuţia lor la formarea

şi răspîndirea culturii elenistice a fost inegalabilă.

2. Imperiul Seleucid (Asia Mică, Babilon, cu dese schimbări în teritorii) spre deosebire de imperiul ptolemeu, care şi-a menţinut statul datorită poziţiei geografice şi economice a

Egiptului, imperiul seleucid s-a confruntat permanent cu războaie, intrigi, schimbări de teritorii, etc.

vezi protecţia geografică, şi unitatea culturală şi politică a Egiptului

Seleucus I Nicator (358-281), Antiohus I Soter (281-260), Antiohus II (260-253), Seleucus II (246-225),

Seleucus III Soter (225-223), Antiohus III (223-187), Antiohus IV Epifanes (175-164/63), Antiohus V (163-

162), Demetrius I Soter (162-150), Alexandru Balas (150-145), Demetrius II (145-139), Antiohus VII (138-

129) – după Antiohus VII imperiul seleucid a decăzut şi a pierdut poziţia de forţă militară in Asia Mică

în 198 î.Cr. Antiohus III a învins pe Ptolemeu IV Filopator la Rafia, şi a preluat controlul Palestinei

datorită controlului de un secol asupra Palestinei, ptolemeii şi-au atras mulţi simpatizanţi în rândul evreilor

ca noi stăpîni, însă, seleucizii au iniţiat un proces de înlăturare a elementelor pro-ptolemaice din Iudea

Antiohus IV a numit pe Iason-Isus, un evreu de orientare elenistă, pro-seleucidă, ca Mare Preot

acesta a inaugurat un proces intens de elenizare, construind în Ierusalim instituţii ca gimnaziul, băi,

stadioane, arene: Iason a încercat să elenizeze oraşul pt. a atrage simpatia imperiului seleucid

aceste excese au atras ura atât a evreilor pro-ptolemaici, cât şi pe cea a evreilor independenţi (puritani)

evreii independenţi i s-au opus lui Iason din motive religioase; cei pro-ptolemaici, din motive politice

această criză, adîncită de excesele idolatre ale prezenţei seleucizilor în Ierusalim, a dus la revoluţia

Macabeilor (analizată în paginile următoare)

9

IMPERIUL ROMAN

Primii romani (din perioada republicană timpurie) au fost un trib de Latinii care vorbeau un dialect italic şi care s-au

alăturat altor triburi ca Sabinii, Samnitii (în centrul Italiei)

cetăţenii Romei s-au răsculat împotriva imperiului etruscan, dominant în acea zonă, şi au eliberat Roma în 510

î.C

de-a lungul sec. V şi IV î.Cr., Roma, un stat relativ mic, s-a concentrat asupra menţinerii independenţei

totuşi, această politică defensivă a forţat extinderea treptată a graniţelor – deci prin cuceriri !

după obţinerea independenţei, romanii au aplicat un sistem politic de guvernare semi-democratic

câteva sute de familii patriciene controlau majoritatea suprafeței pământului, iar liderii famililor formau

Senatul

senatul era împuternicit să aleagă preoţii şi ceilalţi reprezentaţi publici

senatul era condus de două persoane alese prin vot odată pe an: consulii

majoritatea populaţiei provenea din clasa plebeiană, la început exclusă din arena economică şi politică

în timp, în urma multor conflicte între cele două clase, plebeienii au reuşit să obţină acces în sferele economice și

politice

Sistemul adminstrativ era format din praetori (prefecţi), chestori (aspectul finanţelor), şi censori (venituri şi

cetăţenie)

la început armata era condusă de ecuestrieni, care în timp au devenit la fel influnţi ca şi celelalte clase politice

Pt. a ieşi de sub dominaţia etruscană, romanii au apelat la ajutorul triburilor vecine de Latinii

o nouă constituţie a permis acestor triburi obţinerea dreptul de cetăţenie (imp. pt. taxe, oficiu public, proprietate)

după victoria împotriva Samniţilor şi a Celţilor (285-282 î.Cr.), Roma a obţinut dominaţiei Italiei centrale

Extinderea Romei a produs o serie de conflicte cu statele de la sud, conflicte din care Roma a ieşit victorioasă

noile cuceriri au creat o dilemă: politica de apărare prin extindere a transformat Roma într-o putere

internaţională

Roma s-a apropiat progresiv de ţărmurile Mării Mediteranene, ameninţînd statele din nordul şi sudul mării

Politica de independenţă a dat naştere politicii imperiale: cucerirea statelor vecine şi “menţinerea păcii” în imperiu - doctrina Pax Romana!

un autor a scris, “Romanii aduc pustiirea şi apoi o numesc “pace.” Important de reţinut:

Războiul Pyric (280-275: sudul Italiei), războaiele punice (264-146: Sicilia, Corsica, Spania, Cartagina [Africa

de Nord]), războaiele macedoniene (200-197, 191, 171-168: Macedonia şi Ahaia).

alte anexări includ Pergamum (Asia, 133), Cilicia (102), Cirenia şi Bitinia (74), Siria (66-64), Galia (58-50),

Britania (55-54 plus…), Egipt (30), Germania (5 d.Cr), Capadocia (17 d.Cr.), Arabia (105), Dacia (106), etc.

Războaiele civile din 130-30 î.Cr. Cauze:

Criză economică: flux de populaţie imens în urma extinderii, mult pământ controlat de o un procent mic al

populației.

Criza religioasă: progresul rapid al noii civilizaţii elenistice – nu originea de clasă (patriciană, etc), ci aspectul

spiritual, intelectual, şi religios dau valoare finţei umane. Vechile tradiţii ale Romei au fost astfel atacate.

Criza militară/politică: menţinerea noilor provincii a necesitat o armată uriaşă, obligată permanent să anihilizeze

încercările de răzvrătire ale pop. autohtone. Imp. de menţionat sunt şi luptele interne, loviturile de stat, etc.

de-a lungul acestei perioade, însă, imperiul a continuat să se extindă prin cucerirea şi anexarea de noi

teritorii

Evenimente:

Tiberius Gracchus ales tribun (133),

războiul civil împotriva aliaţilor italieni (91-87), Sulla ales consul şi dictator (88-79, perioada turbulentă a

dovedit faptul că numai un lider absolut poate conduce un asemenea imperiu. Sulla a iniţiat conceptul de

“salvator” divin al Romei, rol care va mai fi asumat în viitor de alţi împăraţi),

Pompei cucereşte estul (Siria, Egipt, etc., 66-64),

primul triumvirat: Pompei-Crassus-Iulius Cesar (60),

Pompey ucis în Egipt (de armata lui Cesar, 48),

Cesar dictator (48-44, asasinat în 44, deşi reuşise să readucă pacea şi stabilitatea Romei),

al doilea triumvirat: Lepidus, Marc Antoniu-Octavian (43),

Octavian îl înfrînge pe M. Antoniu în Egipt (30, sinuciderea alături de Cleopatra),

Octavian este numit August şi devine monarh (31-14 î.Hr.) suprem al imperiului, eveniment care

marchează de facto sfârşitul republicii (senat plus consuli) şi începutul principatului (cesarul şi [mai

puţin!] senatul),

10 August (31 î.Hr. – 14 d.Hr.), rămâne cel mai important cezar roman

sub domnia lui imperiul roman experimentează cu adevărat idealul de pax romana

în 12 î.Hr., August preia titlul de pontifex maximus, pentru reînviora şi proteja religia tradiţională

romană, care intrase în declin

impactul lui August asupra asupra lumii se poate compara cu impactul pe care l-a avut cucerirea

estului de către Alexandru Macedon

August a spus, "Alexandru nu a considerat buna administrare a imperiului pe care l-a creat mai

importantă decât cucerirea sa"

Domnul Isus s-a născut în timpul domniei lui Cezar August

Tiberiu (14-37 d.Cr., adoptat de A. August), Caligula (37-41), Claudiu (41-53),

Nero (54-68, preocupat mai mult de arte decât de rolul de lider militar, Nero a înlesnit corupţia în provincii,

fapt care a creat numeroase revolte în provincii),

Flaviu Vespasian (69-79, cuerirea şi distrugerea Ierusalimului), Titus (79-81) – completarea controlului

asupra Palestinei

Concluzii

Imperiul Roman a desăvârşit procesul de elenizare început prin cucerirea estului de către Alexandru Macedon

Poate că şi Alexandru M. ar fi reuşit acest proiect, însă urmaşii lui au creat o lume divizată, instabilă, violentă

Romanii au profitat de mediul cultural creat de elenizare: o limbă, o cultură, şi un etos comun

prin condiţiile create de pax romana, elenismului s-a putut înrădăcina şi mai mult în “solul” lumii orientale

structurile create de imperiul roman (protecţia şi construirea drumurilor) au revoluţionat comerţul şi cultura

vezi orașul tipic elenistic/roman: băi, hipodromuri, teatre, agora, gimnaziu, temple etc.

în acelaşi timp, cucerirea şi controlul militar a produs suferinţă, resentimente, şi aspiraţii de eliberare

astfel s-a aprofundat dorinţa de eliberare şi aşteptarea unui Mîntuitor care să arunge jugul roman

împlinirea profeţiilor mesianice din V.T. a devenit mai urgentă

Isaiah 59:20 ,,Da, va veni un Răscumpărător pentru Sion, pentru cei ai lui Iacov, cari se vor întoarce dela păcatele lor, zice Domnul. Mark 15:43 a venit Iosif din Arimatea, un sfetnic cu vază al soborului, care şi el aştepta 'mpărăţia lui Dumnezeu.

Luke 23:51 care nu luase parte la sfatul şi hotărîrea celorlalţi. El era din Arimatea, o cetate a Iudeilor, şi aştepta şi el 'mpărăţia lui

Dumnezeu. Luke 2:25 Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă sfîntă, şi era cu frica lui Dumnezeu. El aştepta

mîngîierea lui Israel, şi Duhul Sfînt era peste el. Luke 2:38 A venit şi ea în acelaş ceas, şi a început să laude pe Dumnezeu, şi să vorbească despre Isus tuturor celor ce aşteptau mîntuirea

Ierusalimului. Luke 24:21 Noi trăgeam nădejde că El este Acela, care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi decînd s'au

întîmplat aceste lucruri. Acts 1:6 Deci apostolii, pe cînd erau strînşi laolaltă, L-au întrebat: ,,Doamne, în vremea aceasta ai de gînd să aşezi din nou 'mpărăţia lui

Israel?``

11

NAŢIUNEA IUDAICĂ

1. Perioada persană (538-332 î.Cr.) Cir a schimbat politica imperilor asiriene (2Regi 17) şi babiloniene (2Regi 24:25) de distrugere şi deportare a

populaţiei autohtone

Cir nu numai că a încurajat diaspora evreilor să se reîntoarcă, dar a şi susţinut proiectul de reconstrucţie şi

reorganizare a templului din Ierusalim

Viziunea Scripturii

2 Chronicles 36:20-23 20

Pe cei ce au scăpat de sabie, Nebucadneţar i-a dus prinşi la Babilon. Ei i-au fost supuşi, lui şi filor lui, pînă la

stăpînirea împărăţiei Perşilor, 21

ca să se împlinească cuvîntul Domnului rostit prin gura lui Ieremia; pînăce ţara şi-a ţinut Sabatele ei şi

s'a odihnit tot timpul cît a fost pustiită, pînă la împlinirea celor şaptezeci de ani. 22

'n cel dintîi an al lui Cir, împăratul Perşilor, ca să se

împlinească cuvîntul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împăratul Perşilor, care a pus să se facă prin viu

grai şi prin scris această vestire în toată împărăţia lui: 23

,,Aşa vorbeşte Cir, împăratul Perşilor: ,,Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi-a dat

toate împărăţiile pămîntului, şi mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul,

Dumnezeul lui, să fie cu el, şi să plece!``

Isaiah 44:28 28

Eu zic despre Cir: ,El este păstorul Meu, şi el va împlini toată voia Mea; el va zice despre Ierusalim: ,Să fie zidit iarăş!` Şi

despre Templu: ,Să i se pună temeliile!``

Isaiah 45:1-6 ,,Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cir, pe care-l ţine de mînă, ca să doboare neamurile înaintea lui, şi să deslege

brîul împăraţilor, să-i deschidă porţile, ca să nu se mai închidă: 2 ,Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărîma

uşile de aramă, şi voi rupe zăvoarele de fer. 3 'ţi voi da vistierii ascunse, bogăţii îngropate, ca să ştii că Eu sunt Domnul care te chem pe

nume, Dumnezeul lui Israel. 4 Din dragoste pentru robul Meu Iacov, şi pentru Israel, alesul Meu, te-am chemat pe nume, ţi-am vorbit cu

bună voinţă, înainte ca tu să Mă cunoşti. 5 Eu sunt Domnul, şi nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu. Eu te-am încins, înainte

ca tu să Mă cunoşti. 6 Ca să se ştie, dela răsăritul soarelui pînă la apusul soarelui, că afară de Mine nu este Dumnezeu: Eu sunt Domnul, şi

nu este altul.

în 515 templul a fost terminat şi consacrat: acest eveniment marchează începutul perioadei de istorie pe care

istoricii o numesc Iudaismul celui de al Doilea Templu (Second Temple Judaism)

Ezra a îmbinat slujirea în templu cu citirea şi studiul Legii lui Moise, legea devenind astfel constituţia politică şi

religioasă a naţiunii

în 445/444 Neemiah soseşte în Ierusalim (vezi Artaxerxes I) şi reface zidul de protecţie al Ierusalimului

reîntoarcerea iudeilor din exil a produs tensiuni între ei şi populaţia iudaică care rămăsese în Ierusalim după exil

Samaritenii (Ezra 4:1; Neem 6:1) s-au opus refacerii templului, iar evreii noi sosiţi au luat măsuri împotriva

lor, pe fondul căsătoriilor cu femei din neamuri, etc (Neem 13:28; vezi pilda Samariteanului Milostiv!)

Ezra 4:1-5 Ezra 4:1 Vrăjmaşii lui Iuda şi Beniamin au auzit că fii robiei zidesc un Templu Domnului, Dumnezeului lui Israel.

2 Au

venit la Zorobabel şi la capii de familii, şi le-au zis: ,,Să zidim şi noi cu voi; căci, şi noi chemăm ca şi voi pe Dumnezeul vostru, şi-I

aducem jertfe din vremea lui Esar-Hadon, împăratul Asiriei, care ne-a adus aici.`` 3 Dar Zorobabel, Iosua, şi ceilalţi capi ai familiilor

lui Israel, le-au răspuns: ,,Nu se cuvine să zidiţi împreună cu noi Casa Dumnezeului nostru; ci noi singuri o vom zidi Domnului,

Dumnezeului lui Israel, cum ne-a poruncit împăratul Cir, împăratul Perşilor.`` 4 Atunci oamenii ţării au muiat inima poporului lui

Iuda; l-au înfricoşat ca să-l împedece să zidească, 5 şi au mituit cu preţ de argint pe sfetnici ca să-i zădărnicească lucrarea. Aşa a fost

tot timpul vieţii lui Cir, împăratul Perşilor, pînă la domnia lui Dariu, împăratul Perşilor.

în 331 Alexandru a distrus Samaria, fapt care a impus retragerea populaţiei şi construirea unui templu pe

muntele Gherizim, ca o alternativă la templul din Ierusalim (fapt care a intensificat şi mai multa ura evreilor)

2 Kings 17:22-34

22 Copiii lui Israel se dăduseră la toate păcatele pe cari le făcuse Ieroboam; nu s'au abătut dela ele,

23 pînă ce

Domnul a izgonit pe Israel dinaintea Lui, cum vestise prin toţi slujitorii Săi prooroci. Şi Israel a fost dus în robie, departe de ţara lui, în

Asiria, unde a rămas pînă în ziua de azi. 24

'mpăratul Asiriei a adus oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din

Sefarvaim, şi i-a aşezat în cetăţile Samariei în locul copiilor lui Israel. Au pus stăpînire pe Samaria, şi au locuit în cetăţile ei. 25

Cînd

au început să locuiască aici, nu se temeau de Domnul, şi Domnul a trimes împotriva lor nişte lei, cari-i omorau! 26

Atunci au spus

împăratului Asiriei: ,,Neamurile pe cari le-ai strămutat şi le-ai aşezat în cetăţile Samariei nu cunosc felul în care să slujească

Dumnezeului ţării, şi El a trimes împotriva lor nişte lei cari le omoară, pentrucă nu cunosc felul în care trebuie să slujească

Dumnezeului ţării.`` 27

'mpăratul Asiriei a dat următoarea poruncă: ,,Trimeteţi pe unul din preoţii pe cari i-aţi luat de acolo în robie; să

plece să se aşeze acolo, şi să le înveţe felul în care să slujească Dumnezeului ţării.`` 28

Unul din preoţii cari fuseseră luaţi robi din

Samaria, a venit de s'a aşezat la Betel, şi le-a învăţat cum să se teamă de Domnul. 29

Dar neamurile şi-au făcut fiecare dumnezeii săi în

cetăţile pe cari le locuiau, şi i-au aşezat în templele idoleşti din înălţimile zidite de Samariteni. 30

Oamenii din Babilon au făcut pe

12 Sucot-Benot, oamenii din Cut au făcut pe Nergal, cei din Hamat au făcut pe Aşima,

31 cei din Ava au făcut pe Nibhaz şi Tartac; cei

din Sefarvaim îşi ardeau copiii în foc în cinstea lui Adramelec şi Anamelec, dumnezeii din Sefarvaim. 32

Totodată se închinau şi

Domnului, şi şi-au făcut preoţi ai înălţimilor, luaţi din tot poporul: preoţii aceştia aduceau pentru ei jertfe în templele din înălţimi. 33

Astfel se închinau Domnului, dar slujeau în acelaş timp şi dumnezeilor lor, după obiceiul neamurilor de unde fuseseră mutaţi. 34

Pînă

în ziua de astăzi îşi urmează ei obiceiurile dela început: nu se închină Domnului, şi nu se ţin nici de legile şi rînduielile lor, nici de

legile şi poruncile date de Domnul copiilor lui Iacov, căruia i-a pus numele Israel.

2. Perioada Greco-Macedoniană (332-167) în 332 î.Cr. Alexandru Macedon anexează Palestina imperiului macedonian

politica macedoniană, spre deosebirea de cea persană, a grăbit evoluţia procesului de elenizare în Palestina

construirea de gimnazii, stadioane, hipodromuri, teatre, etc, a fost încurajată şi sponsorizată de evreii bogaţi

din Palestina

motive: o cultură superioară care proiecta o imagine de persoană distinsă, rafinată; acces în sferele

politice şi avantaje economice, protecţie, etc.

Ex: Iosif, fiul lui Tobia, a fost investit să colecteze taxele pe care evreii le datorau imperiului ptolemeu

până în 198, Palestina a făcut parte din imperiul Ptolemaic (Egipt)

regii ptolemeii au încurajat cultura elenistică în Palestina, însă au permis continuitatea instituţilor religioase

ca templul, calendarul religios (paştele, etc), legea.

mulţi evrei au fost liberi să se stabilească în Alexandria, fapt care a înlesnit traducerea Scripturii în Greacă

de fapt, prezenţa evreilor în Egipt s-a făcut simţită încă de pe vremea exilului Babilonian (vezi Ieremia)

din 198 până în 167 Palestina a fost controlată de imperiul seleucid

venirea noului regim a însemnat îndepărtarea evreilor pro-ptolemei şi ascensiunea evreilor loiali imp. seleuc

deci schimbările pe scena internaţională au avut repercusiuni asupra mediului intern din Palestina

Ex. încă din anii imperiului ptolemeu a existat o rivalitate între două familii proeminente: casa lui Onia

(deţinătorii dreptului de Mare Preot) şi casa lui Tobia (miniştrii de finanţe, de origine ptolemaică). În 174

î.Cr. Onia III a fost acuzat de calomnie (la adresa regelui) de casa lui Tobia şi obligat să se justifice în

Antiohia, capitala seleucă. Fratele lui, Iason, cu sprijinul casei lui Tobia, a plătit o sumă de bani uriaşă

selucilor pt. postul de Mare Preot, iar Onia III a fost închis şi apoi executat.

Corupția preoțimii în VT

Isaiah 28:7-8

7 Dar şi ei, se clatină de vin, şi băuturile tari îi ameţesc; preoţi şi prooroci sunt îmbătaţi de băuturi tari, sunt stăpîniţi de vin,

au ameţeli din pricina băuturilor tari; se clatină cînd proorocesc, se poticnesc cînd judecă. 8 Toate mesele sunt pline de vărsături murdare,

şi nu mai este nici un loc curat. - Jeremiah 34:17-20

17 ,,De aceea aşa vorbeşte Domnul: ,Nu M'aţi ascultat ca să vestiţi slobozenia fiecare pentru fratele său, fiecare pentru

aproapele său. Iată, Eu vestesc împotriva voastră, zice Domnul, slobozenia săbiei, ciumii şi foametei, şi vă voi face de pomină printre

toate împărăţiile pămîntului. 18

Şi pe oamenii, cari au călcat legămîntul Meu, cari n'au păzit îndatoririle învoielii pe care o făcuseră

înaintea Mea, tăind un viţel în două şi trecînd printre cele două jumătăţi ale lui, 19

şi anume pe căpeteniile lui Iuda şi pe căpeteniile

Ierusalimului, pe famenii dregători, pe preoţi, şi pe tot poporul ţării, cari au trecut printre bucăţile viţelului, 20

îi voi da în mînile

vrăjmaşilor lor, în mînile celor ce vor să le ia viaţa, şi trupurile lor moarte vor sluji ca hrană păsărilor cerului şi fiarelor cîmpului. Hosea 5:1-2 Hosea 5:1 Ascultaţi lucrul acesta, preoţi! Ia aminte, casa lui Israel! Şi pleacă urechea, casa împăratului! Căci pe voi vă

ameninţă judecata, pentrucă aţi fost o cursă la Miţpa, şi un laţ întins pe Tabor! 2 Necredincioşii se afundă în nelegiuire, dar voi avea Eu

pedepse pentru toţi!

Joel 1:13 13

'ncingeţi-vă, preoţi, şi plîngeţi! Bociţi-vă, slujitori ai altarului; veniţi şi petreceţi noaptea îmbrăcaţi cu saci, slujitori ai

Dumnezeului meu! Căci au încetat darurile de mîncare şi jertfele de băutură din Casa Dumnezeului vostru. Malachi 2:1-3 ,,Acum, către voi se îndreaptă porunca aceasta, preoţilor!

2 Dacă nu veţi asculta, dacă nu vă veţi pune inima ca să daţi

slavă Numelui Meu, zice Domnul oştirilor, voi arunca în voi blestemul, şi voi blestema binecuvîntările voastre; da, le-am şi blestemat,

pentrucă n'aveţi pe inimă porunca Mea. 3 Iată, vă voi nimici sămînţa, şi vă voi arunca balega în faţă, balega vitelor pe cari le jertfiţi, şi

veţi fi luaţi împreună cu ele. Malachi 2:7-9

7 Căci buzele preotului trebuie să păzească ştiinţa, şi din gura lui se aşteaptă învăţătură, pentru că el este un sol al

Domnului oştirilor. 8 Dar voi v'aţi abătut din cale, aţi făcut din Lege un prilej de cădere pentru mulţi, şi aţi călcat legămîntul lui Levi, zice

Domnul oştirilor. 9 De aceea şi Eu vă voi face să fiţi dispreţuiţi şi înjosiţi înaintea întregului popor, pentrucă n'aţi păzit căile Mele, ci

căutaţi la faţa oamenilor, cînd tîlmăciţi Legea.

tensiunea din Palestina s-a intensificat şi datorită nemulţumirii evreilor conservatori, care îi urau atât pe

ptolemei, cât şi pe seleuci, datorită efortului lor de a eleniza Ierusalimul, lăcaşul sfânt care aparţinea numai lui

Dumnezeu

13

evreii “necompromişi” – hasidimii (cei sfinţi) - nu putea ignora prezenţa religiei politeiste în Ierusalim,

tolerată de evreii pro-elenici

pt. a se menţine în graţia seleucilor, Iason a schimbat statutul Ierusalimului din “oraş templu” în “polis:”

o instituţie elenistică în a cărei gimnazii, teatre, şi stadioane se “relaxau” acum însăşi membrii clasei de

preoţi evrei

în 172 Menelau, care nu provenea din familia de preoţi, a preluat titlul de Mare Preot de la Iason

în 169, pe fondul unei crize financiare în imperiul seleucid (datorită războilui cu Roma), Antioh Epifanes

vizitează Ierusalimul şi, sub patronajul lui Menelau, confiscă o mare parte din fondurile de templu

după plecare regelui, partidul de evrei conservatori se răzvrătesc şi preiau controlul Ierusalimului

Antioh Epifanes pedepseşte acest coup d'état, recucereşte Ierusalimul, execută mulţi dintre evreii

revoluţionari, înlocuieşte religia iudaică cu religia politeistă (Baal Şamaim), şi interzice practirea

iudaismului în Palestina

distrugerea cărţilor sfinte

interzicerea tăierii împrejur

interzicerea observării Sabatului, a sărbătorilor religioase, şi a actelor cultice în Templu

interzicerea practicării legilor koşer şi a celorlalte tradiţii

Perioada Macabeană (167-63 î.Cr.) aceste evenimente au provocat revolta iudeilor conduşi de Iuda Macabeu: războiul macabean (167-162)

Antioh Epifanes într-un război cu Partia, iar după o serie de lupte, macabeii reuşesc să cucerească Ierusalimul, să

îndepărteze idolii din templu, şi să rededice templul pt. închinare (162)

conflictul nu s-a consumat pe deplin decât în 142, cînd Palestina obţine independenţa, iar unul din fi lui Iuda

Macabeul, Simon, devine regele şi marele preot al iudeilor

Macabeii, care au început ca revoluţionari, au preluat în timp funcţiile politice, administrative, şi religioase

numirea lui Simon ca Mare Preot a produs numulţumiri în rîndurile evreilor conservatori:

Simon nu provenea din seminţia lui Zadok, deci era ilegitim pt. o funcţie atât de importantă în religia

iudaică

Ceilalţi lideri macabei au fost: Ioan Hyrcanus I (135-104), Aristobulus I (104-103), Alexandru Ianneus (103-76),

Alexandra Salome (76-67), Hyrcanus II şi Aristobulus II (67-63).

Perioada Romană (63 î.Cr.-70 d.Cr. – deşi Palestina a fost vasalul imperiului Roman şi după anul 70)

perioada macabeană târzie poate fi caracterizată ca un o epocă de intrigi şi lupte interne (vezi fariseii si

saducheii)

după domnia lui Alexandra Salome, primul ei fiu, Hyrcanus, a fost numit Mare Preot, dar fratele lui, Aristobulus,

s-a opus şi a pornit un război civil împotriva lui Hyrcanus

generalul roman Pompei a intervenit pe fondul acestui conflict (63 î.Cr.), l-a exilat pe Aristobulus la Roma şi a

dat titlul de Mare Preot lui Hyrcanus;

Palestina devine provincie romană, guvernată de un reprezentant roman

sfera de influenţă a lui Hyrcanus, lipsită de putere politică şi militară, a fost restrînsă de Roma la Iudea şi Idumea

Idumea, însă, era condusă de Antipater, un politician abil care a recunoscut şi a profitat de ascensiune Romei

Antipater a câştigat loialitatea romanilor, propulsîndu-l astfel pe Irod ca tetrah (conducător) al iudeii

în 43 î.Hr., Antipater este otrăvit

după câteva insuccese (contra Partiei în 40 î.Cr.) şi refugiu în Roma, Irod se întoarce şi devine regele iudeii, find

sprijinit de romani (37 î.Cr.-4 d.Cr.)

sub Irod, Palestina a cunoscut cea mai prosperă perioada după Solomon

dar Irod a reprezentat încă de la început interesele Romei în Palestina, fapt care a atras nemulţumirea evreilor

în plus, originea Edomită a lui Irod a rămas un obstacol greu de trecut în câştigarea simpatiei evreilor

conservatori

Irod a răspuns crizelor din Palestina cu o brutalitate nemaiîntâlnită

cumnatul, doi dintre fii lui şi o mulţime de consilieri şi duşmani politici au murit din ordinele lui

în timp, Irod a devenit paranoic, fapt care a dus la intensificarea execuţiilor şi la o stare de teroare

Cunoscând repulsia iudeilor faţă de porc, dar şi cruzimea lui Irod, chiar faţă de proprii lui copii, Cesar

August ar fi spus: “Aş prefera mai degrabă să fiu porcul lui Irod, decât fiul lui”

în anul 4 d.Cr., presimţind apropierea morţii, Irod a ordonat arestarea oamenilor neloiali lui şi executarea lor

imediat după moarte, pt. ca astfel populaţia să plîngă cu ocazia morţii lui Irod (binînţeles, din motive diferite)

după moartea lui Irod, Roma a împărţit teritoriile Palestinei între urmaşii lui Irod

Irod Antipa a devenit tetrarhul Galileii şi a fost responsabil pt. execuţia lui Ioan Botezătorul

14

de-a lungul acestei perioade, conducătorii de facto ai Palestinei erau prefecţii (procuratorii) romani

intensificarea corupţiei, atât a romanilor, cât şi a liderilor religioşi evrei, prezenţa militară a Romei şi adîncirea

sărăciei în Palestina au produs o stare de numulţire în rîndul populaţiei

cu excepţia independenţei din timpul macabeilor, Palestina a trăit sub controlul neamurilor din 586 î.Cr.

reîntoarcerea evreilor şi reconstruirea templului au fost văzute ca o împlinire a profeţiilor din VT.

în timp, optimismul a dispărut, find urmat de criza produsă de ocupaţia ptolemaică, seleucă, şi romană

ultimele decenii, în special perioada de la începutul secolului I d.Cr, au însemnat adîncirea acestei crize

Irod, prin asprimea sa, a reuşit să ţină sub control elementele revoluţionare, dar după moartea sa Iudea a

devenit un focar de revoluţie şi o sursă permanentă de îngrijorare pt. romani

zona Galileii, datorită formei de relief, a format baza grupărilor de zeloţi, tîlhari, etc

în acest mediu, Dumnezeu a ales să se întrupeze în mijlocul poporului Său

contrar dorinţelor celor mai mulţi evrei, care aşteptau un Mesia militar, războinic, ce avea să inspire poporul

împotriva păgînilor romani şi a evreilor compromişi, Dumnezeu a ales calea dragostei şi a sacrificiului

Ev. Marc 8:27-38; 10:35-45 dezvăluie motivaţiile ucenicilor lui Isus, care doreau un Mesia diferit

cei mai mulţi evrei nu au crezut într-un martir divin; fapt dovedit de preferinţa pt. Barabas, un

revoluționar

astfel, ei au continuat să aştepte un Mesia erou, un revoluţionar, care să-i elibereze de neamuri

Viziunea VT despre Împăratul Mesia care va zdrobi dușmanii

Isaiah 11:3 Plăcerea lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite,

4 ci va judeca pe cei săraci

cu dreptate, şi va hotărî cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării; va lovi pămîntul cu toiagul cuvîntului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va

omorî pe cel rău. 5 Neprihănirea va fi brîul coapselor Sale, şi credincioşia brîul mijlocului Său.

Isaiah 40:10 Iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere, şi porunceşte cu braţul Lui. Iată că plata este cu El, şi răsplătirile vin înaintea Lui. 11

El 'şi va paşte turma ca un Păstor, va lua mieii în braţe, îi va duce la sînul Lui, şi va călăuzi blînd oile cari alăptează.`` Jeremiah 23:5 ,,Iată vin zile, zice Domnul, cînd voi ridica lui David o Odraslă, neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune, şi va

face dreptate şi judecată în ţară. 6 'n vremea Lui, Iuda va fi mîntuit, şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i-L vor

da: ,Domnul, Neprihănirea noastră!`` Jeremiah 33:15 'n zilele acelea şi în vremile acelea voi face să răsară lui David o Odraslă neprihănită, care va înfăptui dreptatea şi

judecata în ţară. Psalm 2:6 ,,Totuş, Eu am uns pe 'mpăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfînt.``

7 ,,Eu voi vesti hotărîrea Lui,``- zice Unsul- ,,Domnul

Mi-a zis: ,Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut. 8 Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pămîntului în stăpînire!

9

Tu le vei zdrobi cu un toiag de fer, şi le vei sfărîma ca pe vasul unui olar.` Psalm 110:1-7 Psalm 110:1 (Un psalm al lui David.) Domnul a zis Domnului meu: ,,Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi

supt picioarele Tale.`` - 2 Domnul va întinde din Sion toiagul de cîrmuire al puterii Tale, zicînd: ,,Stăpîneşte în mijlocul vrăjmaşilor

Tăi!`` 3 Poporul Tău este plin de înflăcărare, cînd 'ţi aduni oştirea; cu podoabe sfinte, ca din sînul zorilor, vine tineretul Tău la Tine, ca

roua. 4 Domnul a jurat, şi nu-I va părea rău: ,,Tu eşti preot în veac, în felul lui Melhisedec.`` -

5 Domnul, dela dreapta Ta, zdrobeşte pe

împăraţi în ziua mîniei Lui. 6 El face dreptate printre neamuri: totul este plin de trupuri moarte; El zdrobeşte capete pe toată întinderea

ţării. 7 El bea din pîrîu în timpul mersului: de aceea 'şi înalţă capul.

Psalm 132:17 - 133:1 17

Acolo voi înălţa puterea lui David, voi pregăti o candelă unsului Meu, 18

voi îmbrăca cu ruşine pe vrăjmaşii lui,

şi peste el va străluci cununa lui.`` Daniel 2:44 Dar în vremea acestor împăraţi, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăţie, care nu va fi nimicită niciodată, şi care nu va

trece supt stăpînirea unui alt popor. Ea va sfărîma şi va nimici toate acele împărăţii, şi ea însăş va dăinui vecinic. Zechariah 6:12 Şi să-i spui: ,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,,Iată că un om, al cărui nume este Odrasla, va odrăsli din locul lui, şi va zidi

Templul Domnului. 13

Da, El va zidi Templul Domnului, va purta podoabă împărătească, va şedea şi va stăpîni pe scaunul Lui de domnie,

va fi preot pe scaunul Lui de domnie, şi o desăvîrşită unire va domni între ei amîndoi.``

Viziunea NT despre Împăratul Mesia care va zdrobi dușmanii

Ephesians 1:20 pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi, şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti,

21

mai pe sus de orice domnie, de orice stăpînire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în

veacul acesta, ci şi în cel viitor. 22

El I-a pus totul supt picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, 1 Peter 3:22 care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce s'a înălţat la cer, şi Şi-a supus îngerii, stăpînirile şi puterile. 1 Corinthians 15:25 Căci trebuie ca El să împărăţească pînă va pune pe toţi vrăjmaşii supt picioarele Sale. Hebrews 1:13 Şi căruia din îngeri i-a zis El vreodată: ,,Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale?`` Hebrews 10:12 El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S'a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,

13 şi

aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui. Revelation 2:26 Celui ce va birui şi celui ce va păzi pînă la sfîrşit lucrările Mele, îi voi da stăpînire peste Neamuri.

27 Le va cîrmui cu un

toiag de fer, şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere dela Tatăl Meu. Revelation 12:5 Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cîrmuiască toate neamurile cu un toiag de fer. Copilul a fost

răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.

15

Cauzele războiului din 66-70 d.Cr.

creşterea alarmantă a mişcărilor de naţionalişti fanatici: zeloţii, terorişti, etc.

adâncirea crizei economice şi politice pe fondul prezenţei armatelor romane în Iudea: corupţia romană

conflictul dintre liderii evrei pro-Roma şi rebeli s-a adâncit şi a alunecat spre o confruntare militară

inevitabilă

inabilitatea romanilor de a recunoaşte şi a gestiona criza

starea de semin-anarhie de la Roma, sub influenţa lui Nero, s-a transmis şi în provincii

corupţia şi violenţa guvernatorilor romani au adâncit criza din Iudea

încredinţarea liderilor revoluţionari că acest conflict reprezintă împlinirea profeţiilor din VT

în 66 î.Cr., Florus, guvernatorul Roman, a luat 17 talanţi din trezoreria templului (astfel, un sacrilegiu)

fapta lui Florus a servit ca pretext pt. revoluţie: liderii zeloţi au preluat controlul Ierusalimului

Vespasian, generalul legiunilor de est, a asediat Ierusalimul, dar cucerirea oraşului a revenit lui Domiţian

Distrugerea templului a lăsat urme adînci în conştiinţa evreilor din Palestina.

ea a pus sub semnul întrebării alegerea poporului sfânt şi providenţa lui Dumnezeu:

materialul ce urmează va evidenţia modul în care Dumnezeu a folosit acest eveniment, împreună cu influenţa

culturii greco-romane, în formarea noului Său popor.

16

LUMEA GRECO-ROMANĂ

Curentele de gândire premergătoare filozofiei elenistice

Începuturile filozofiei în Grecia

Poemele Homerice (Odisea, Iliada; vezi G. Reale) imaginaţia lui Homer redă un sens de armonie, ritm, proporţie şi măsură, caracteristici care se vor regăsi

în multe din curentele filozofice de mai târziu

există teoria cauzalităţii: orice eveniment este determinat de un motiv logic, raţional

există concepţia unitară a relităţii şi existenţei: locul omului în univers este definit (bineînţeles

mitologic) din toate punctele de vedere (uman, divin, etc.)

prezintă lumea divină ca un sistem bine definit, care va influenţa filozofia Greacă în mod fundamental

Zeii religiei oficiale şi relaţia lor cu filozofia greacă pentru omul homeric toate fenomenele naturale sunt reflecţia vieţii din lumea divină (tunetul şi fulgerul

aparţin lui Zeus, valurile mării sunt produse de Poseidon, soarele este condus de caleaşca de aur a lui

Apolo, etc.)

chiar şi fenomenele vieţii de zi cu zi aparţin deciziilor panteonului divin (viaţa în familie, societate,

etc.)

zeii sunt "forţele naturii transpuse într-o formă umană idealizată."

zeii religiei greceşti nu sunt altceva "decât finţe umane idealizate şi elevate."

deci, religia oficială a grecilor antici este o religie naturalistă

la fel, religia nu poate defini viaţa morală decât în sfera vieţii naturale

dacă natura zeilor şi a oamenilor nu diferă decât d.p.d.v. cantitativ, nu calitativ, omul se

regăseşte în aceşti zei fără imperativul schimbării morale sau etice.

zeii greci erau capricioși, vicleni, violenți și imorali

astfel, zeii nu impun omului o schimbare morală sau a modului de gîndire.

însăşi viaţa morală reprezintă nu o luptă cu poftele şi impulsurile naturale, ci o validare a acestei

naturi

zeii admiră şi preţuiesc manifestarea puterii, virilităţii, sexualităţii şi a bărbăţiei

pt. a onora pe zei, omul trebuie să se conformeze fidel impulsurilor naturale

omul deseori imită comportamentul zeilor: imorali, violenți, înșelători

Caracterul Dumnezeului Biblic

" Căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat" (Deut 32:4),

1 Samuel 15:29 Cel ce este tăria lui Israel nu minte şi nu Se căieşte, căci nu este un om ca să-I pară rău.`` Leviticus 11:44 Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru; voi să vă sfinţiţi, şi fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfînt; să nu vă faceţi necuraţi prin

toate aceste tîrîtoare cari se tîrăsc pe pămînt. Psalm 100:5 Căci Domnul este bun; bunătatea Lui ţine în veci, şi credincioşia Lui din neam în neam. Psalm 119:142 Dreptatea Ta este o dreptate vecinică, şi Legea Ta este adevărul. Habakkuk 1:13 Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul, şi nu poţi să priveşti nelegiuirea!

Religia greacă nu izvoreşte din cărţi sacre sau revelaţii divine

poemele lui Homer (Iliada și Odiseea) şi Teogonia lui Hesiod au fost sursa religiei grecești

ele nu se pot numi revelaţii divine

în Grecia nu exista o clasă a preoţilor ca supraveghetori ai dogmelor divine

absenţa dogmelor şi a preoţilor a permis dezvoltarea speculaţiei filozofice

spre deosebire de cultura din Est (inclusiv cea biblică) filozofia nu a fost limitată sau sancţionată

de religie.

În Vechiul Testament Legea îşi are originea în Dumnezeu.

Deuteronomy 4:8 Şi care este neamul acela aşa de mare încît să aibă legi şi porunci aşa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v'o

pun astăzi înainte?

17 Nehemiah 9:13 Te-ai pogorît pe muntele Sinai, le-ai vorbit din înălţimea cerurilor, şi le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învăţături

şi orînduiri minunate. Ezra 7:6 Acest Ezra a venit din Babilon: era un cărturar iscusit în Legea lui Moise, dată de Domnul, Dumnezeul lui Israel. Psalm 19:7 Legea Domnului este desăvîrşită, şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor.

8

Orînduirile Domnului sunt fără prihană, şi veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii. 9 Frica de Domnul este

curată, şi ţine pe vecie; judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. 10

Ele sunt mai de preţ decît aurul, decît mult aur curat; sunt

mai dulci decît mierea, decît picurul din faguri. Psalm 119:137 Tu eşti drept, Doamne, şi judecăţile Tale sunt fără prihană.

Dar ea nu este numai un imperativ moral, ci devine şi un motiv de iubire faţă de Cel a revelat-o:

"Căci îţi poruncesc azi să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui, şi să păzeşti poruncile Lui, legile Lui şi rînduielile

Lui" (Deut 30:16).

Religiile Misterelor: influenţa Orfismului Orfismul a fost o mişcare de natură mistică, cu originea în scrierile poet tracic Orfeus.

în mod contrar religiei naturaliste idealizate de Homer, Orfismul susţine că:

există o forţă divină în om: un daemon căzut într-un trup uman datorită păcatului

daemonul este nemuritor, deci nu dispare în moartea trupului

va experimenta un număr de reîntrupări pt. a-şi ispăşi greşelile şi păcatele

viaţa orfică, cu un cult al purificării, este singura cale de a pune capăt ciclului de reîntrupare

cel care trăieşte fidel viaţa orfică (cei iniţiaţi în misterele şi practica purificării) va experimenta

eliberarea din ciclul reîntrupării; ceilalţi for experimenta pedeapsa veşnică

Consecinţele orfismului pt. filozofia greacă o nouă concepţie despre viaţă şi existenţă: dualismul

pt. prima oară omul se regăseşte în mijlocul unui conflict între trup şi spirit

concepţia naturalistă despre viaţă este atacată

astfel, viaţa morală trăită sub impulsul poftelor este greşită

nu toate impulsurile sunt bune sau sănătoase

se insistă asupra purificării spiritului şi renunţării la impulsurile naturale

filozofia orfică este una din cele mai importante mișcări filozofice din antichitate

fără Orfism, nu putem explica filozofi ca Pitagora, Heraclit, Empedocle, şi în special Platon

Platon a fost profund influenţat de religia orfică atunci cînd a conceput şi dezvoltat sistemul

filozofic dualist, sistem care la rîndul său, a influenţat deciziv lumea filozofică şi religioasă din

Vest.

IDOLATRIA

Deuteronomy 32:16-17

16 L-au întărîtat la gelozie prin dumnezei străini, L-au mîniat prin urîciuni;

17 Au adus jertfe dracilor, unor idoli

cari nu sunt dumnezei, Unor dumnezei pe cari nu-i cunoşteau, Dumnezei noi, veniţi de curînd, De cari nu se temuseră părinţii voştri. 1 Corinthians 10:20 Dimpotrivă, eu zic că ce jerfesc Neamurile, jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în

împărtăşire cu dracii. 1 Timothy 4:1 Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi

de învăţăturile dracilor, Revelation 9:20 Ceilalţi oameni, cari n'au fost ucişi de aceste urgii, nu s'au pocăit de faptele mînilor lor, ca să nu se închine dracilor şi

idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, cari nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.

Isaiah 46:1

Isaiah 46:1 ,,Bel se prăbuşeşte, Nebo cade; idolii lor sunt puşi pe vite şi dobitoace; idolii pe cari-i purtaţi voi au ajuns o

sarcină, o povară pentru vita obosită! Isaiah 30:22

22 Veţi socoti ca spurcate argintul care vă acopere idolii şi aurul cu care sunt poleite chipurile turnate. Ca pe o necurăţie le

vei arunca, şi le vei zice: ,Afară cu voi de aici!` Jeremiah 10:14-18

14 Atunci se arată omul cît este de prost cu ştiinţa lui, şi orice argintar rămîne de ruşine cu chipul lui cioplit; căci idolii

lui nu sunt decît minciună, şi nu este nicio suflare în ei; 15

sunt un lucru de nimic, o lucrare înşelătoare, şi vor pieri, cînd va veni

pedeapsa. 16

Dar Cel ce este partea lui Iacov, nu este ca ei; căci El a întocmit totul, şi Israel este seminţia moştenirii Lui: Domnul oştirilor

este Numele Lui.`` 17

,,Ia din ţară legătura cu ce este al tău, tu, care eşti în strîmtorare!`` 18

,,Căci aşa vorbeşte Domnul: ,Iată, de data

aceasta, voi arunca departe pe locuitorii ţării. 'i voi strînge de aproape, ca să simtă.

18 Psalm 106:37 Şi-au jertfit fii şi ficele la idoli,

38 au vărsat sînge nevinovat, sîngele filor şi ficelor lor, pe cari i-au jertfit idolilor din

Canaan, şi ţara a fost spurcată astfel prin omoruri.

Jeremiah 14:22 22

Este oare printre idolii neamurilor vreunul care să aducă ploaie? Sau poate cerul să dea ploaie? Nu dai Tu ploaie,

Doamne, Dumnezeul nostru? Noi nădăjduim în Tine, căci Tu ai făcut toate aceste lucruri!``

Hosea 2:5 5 Mama lor a curvit; cea care i-a născut s'a necinstit; căci a zis: ,Voi alerga după ibovnicii mei, cari îmi dau pînea şi apa mea,

lîna şi inul meu, untdelemnul şi băuturile mele!`

Hosea 2:8-9 8 N'a cunoscut că Eu îi dădeam grîul, mustul şi untdelemnul, şi au închinat slujbei lui Baal argintul şi aurul cel mult pe care

i-l dădeam. 9 Deaceea 'mi voi lua iarăş înapoi grîul la vremea lui, şi mustul la vremea lui, şi îmi voi ridica iarăş dela ea lîna şi inul pe cari

i le dădusem ca să-i acopere goliciunea.

Condiţiile politice, sociale şi economice care au dus la naşterea spiritului filozofic la greci

Factorul unic care a separat gîndirea greacă de cea asiatică (semitică) a fost libertatea politică şi

religioasă (vezi lipsa de revelaţie, dogme, sau o clasă de preoţi care să controleze viaţa religioasă)

În Culturile din Est sau Orientul, factorii de religie şi politică se regăseau într-un sistem absolut

monarhul şi clasa de preoţi aveau puteri absolute, deci atât viaţa politică, cât şi cea religioasă,

erau controlate

puterea de alegere a individului era f. limitată

Sistemul Republican Grecii au evoluat de la sistemul vechi, aristocratic, la forme de guvernămînt democratice

deşi numai clasele de vază aveau acces la viaţa politică, exista acel forum în care oamenii

dezbăteau, argumentau, şi hotărau viitorul statului

acest mod de gîndire a dus în timp la libertatea formelor de gîndire şi exprimare

artele, literatura, ştiinţa, economia, comerţul s-au dezvoltat relativ liber, fapt care a permis

accentul pe raţiune, logică, argument

Expansiunea grecilor în coloniile din Est şi din Vest spiritul filozofic al grecilor s-a dezvoltat mai întîi în aceste colonii, nu în patria mamă

coloniile beneficiau de o activitate economică intensă, ceea ce a ridicat nivelul de bunăstare

astfel, artele, literatura, filozofia au putut fi patronate şi suportate financiar

în plus, distanţa faţă de Grecia a permis o libertate în gândire şi exprimare mai mare

mai târziu, filozofia a atins nivelul său cel mai profund în Atena.

Poziţia geografică datorită reliefului muntos şi insular, în Grecia antică a existat o semi-independenţă politică,

economică şi culturală, fapt care a creat un mediu de gândire mai liber decât în alte culturi

Viziunea Biblică despre sursa înțelepciunii

Exodus 31:3 L-am umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere, şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări, Proverbs 2:6

6 Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere.

1 Kings 4:29 Dumnezeu a dat lui Solomon înţelepciune, foarte mare pricepere, şi cunoştinţe multe ca nisipul de pe ţărmul mării. Job 32:8 Dar, de fapt, în om, duhul, suflarea Celui Atotputernic, dă priceperea. Proverbs 3:19-20

19 Prin înţelepciune a întemeiat Domnul pămîntul, şi prin pricepere a întărit El cerurile;

20 prin ştiinţa Lui s'au deschis

Adîncurile, şi strecoară norii roua.

Proverbs 8:27 Cînd a întocmit Domnul cerurile, eu eram de faţă; cînd a tras o zare pe faţa adîncului, 28

cînd a pironit norii sus, şi cînd au

ţîşnit cu putere izvoarele adîncului, 29

cînd a pus un hotar mării, ca apele să nu treacă peste porunca Lui, cînd a pus temeliile pămîntului, Ephesians 1:17 Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în

cunoaşterea Lui, 18

şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui

în sfinţi, James 1:5 Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s'o ceară dela Dumnezeu, care dă tuturor cu mînă largă şi fără mustrare, şi ea

îi va fi dată. James 1:17 orice ni se dă bun şi orice dar desăvîrşit este de sus, pogorîndu-se dela Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici

umbră de mutare

19

Perioade Importante în Istoria Şcolilor Filozofice

Perioada Naturalistă

Milesienii şi Heraclitus în prima fază, accentul s-a pus pe problemele materiei:

cosmologia, cosmogonia, ontologia (existenţa, materia), forţele care îl controlează (lumea

divină)

Această mişcare filozofică se naşte în regiunea Ionia (vezi Miletus)

Orașele de pe coasta Asiei Mici (Turcia)

Miletus, Myus, Priene, Ephesus, Colophon, Lebedus, Teos, Erythrae, Clazomenae, and

Phocaea - formau Liga Ionică: jocuri, competiții, alianță militară împotriva etnicilor asiatici

Tales, fondatorul fizicii: există un principiu [arch] unic, creator, cauza tuturor lucrurilor, şi anume

apa.

Contribuţie imp., datorită ideii inovatoare a unui principiu unic, creativ.

Anaximander: principiul creativ nu este apa, ci infinitul, nelimitatul (apeiron)

imp., datorită ideii de infinitate a creaţiei: existenţa este un ciclu infinit.

Anaximenes: principiul primar este aerul, care guvernează cosmosul (condensarea apei dă naştere la

apă, iar rareficarea aerului dă naştere la foc – elementele universului)

Heraclitus (Efes): focul este principiul creator, care asigură un flux continuu al existenţei

Pitagorienii Preiau filozofia fizicii de la ionieni şi o perfectează, insistînd asupra aspectului teoretic

Numerele ca principiul tuturor lucrurilor: universul şi creaţie reflectă natura, ierarhia, şi sistemul

numerelor

relaţia între numerele pare (indeterminate) şi cele impare (determinate) reflectă armonia care

guvernează existenţa universului

universul este un sistem ordonat datorită acestei armonii: numerele reflectă ordinea, şi ordinea

reflectă raţiunea şi adevărul: autoritatea numerelor înseamnă autoritatea raţiunii şi a adevărului.

divinitatea este un număr

o contribuţie imensă d.p.d.v. filozofic, pt. că ideea că universul reprezintă o armonie şi un sistem

logic, ordonat, va fi preluată mai târziu de marii filozofi clasici.

Sufletul şi destinul omului: Pitagorienii au preluat doctrina dualismului de la mişcarea Orfică

spre deosebire de Orfism, însă, pitagorienii insistă că modul de purificare care va duce la

eliberarea spiritului din ciclul de reîncarnarea este purificarea raţiunii.

regulile de purificare, asceticismul (abstinenţa, postul, etc.) purifică trupul

ceea ce purifică sufletul este ştiinţa: muzica, meditaţia, contemplaţia

Viziunea Biblică despre Creație și armonia universului Genesis 1:1 La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul. Genesis 1:31

31 Dumnezeu S'a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a

fost ziua a şasea. Exodus 20:11 Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pămîntul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S'a odihnit: de aceea a

binecuvîntat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o. Psalm 19:1-4 Psalm 19:1 (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor

vesteşte lucrarea mînilor Lui. 2 O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el.

3 Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte,

al căror sunet să fie auzit: 4 dar răsunetul lor străbate tot pămîntul, şi glasul lor merge pînă la marginile lumii.

Psalm 96:5 Căci toţi dumnezeii popoarelor sunt nişte idoli, dar Domnul a făcut cerurile. Psalm 33:6 Cerurile au fost făcute prin Cuvîntul Domnului, şi toată oştirea lor prin suflarea gurii lui. Psalm 104:24 Cît de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pămîntul este plin de făpturile Tale. Isaiah 40:26 ,,Ridicaţi-vă ochii în sus, şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le

cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte.`` Isaiah 45:18 Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu, care a întocmit pămîntul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut

nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit-:,,Eu sunt Domnul, şi nu este altul!

Xenofanes şi Eleaticii (Sicilia) Xenofanes a fost unul dintre primii filozofi care a criticat concepţia despre lumea divină a lui Homer

şi Hesiod: problema antropomorfismului

zeii nu pot avea trăsături şi atribute umane, ei nu sunt finiţi, nici creaţi în timp

fenomenele naturale tradiţional asociate cu lumea divină nu sunt decât fenomene naturale

20 lumea divină este cosmosul: o unitate a existenţei care cuprinde toate finţele divine, toate

forţele cosmosului

Xenofanes nu este un monoteist: ca un bun grec, el admite existenţa zeilor tradiţionali

Dumnezeul lui Xenofanes nu este transcendent: el este identic cu cosmosul

Parmenides s-a bazat pe principiul monismului (nu există decât o singură realitate şi o unitate a finţei):

ceea ce este, este necreat

ceea ce este, este indestructibil

ceea ce este, este imposibil de schimbat

Zeno (discipol a lui Parmenides) a conceput principiul logic ad absurdum: dovada unei teze prin negaţia contradicţilor acestei

teze.

Zeno a contribuit la solidificarea argumentului împotriva multiplicităţii

Melissus a sistematizat filozofia eleaticilor

finţa a existat şi va exista întotdeauna: "Ceea ce este a fost şi va fi întotdeauna. Căci dacă finţa

s-a născut, înseamnă că a existat un moment al nefinţei. Dar dacă a existat un moment al

nefinţei, este imposibil ca finţa să se nască din nefinţă." Deci finţa este infinită în spaţiu şi timp.

această finţă infinită este nelimitată fizic, pt. că o finţă limitată fizic este divizibilă, ceea ce

contrazice prinicipiul infinităţii.

acest infinit este şi divin, deci nu poate exista o distincţie între lumea divină şi cea materială

ceea ce există, există ca o unitate infinită: dumnezeu şi lumea sunt indivizibile.

Pluraliştii şi răspunsul împotriva monismului

au încercat să rezolve problemele propuse de eleatici (monismul şi principiul infinităţii finţei)

Empedocles există patru substanţe necreate, indestructibile, din care provin toate celelalte finţe

focul (Zeus), apa (Nestia), aerul (Aidoneus) şi pământul (Hera)

în Empedocles, acestea sunt elemente creative, infinite şi indestructibile

ele nu reprezintă o unitate, ci o pluralitate a finţei – doctrina pluralismului

Ura şi dragostea ca forţe cosmice, divine

cînd predomină ura elementele se separă; cînd predomină dragostea, ele se unesc –

amestecul între dragoste şi ură dă naştere la alte finţe

istoria cosmosului este ciclică: Dragostea reprezintă naşterea sa, Ura – distrugerea

sufletul omului este un daimon

omul purificat scapă din ciclul renaşterii şi se reîntoarce în lumea divină a zeilor

Anaxagoras elementele creative ale cosmosului nu sunt patru, ci infinite în număr

acestea sunt asemănate unor seminţe, a căror amestec reprezintă sursa creaţiei

principiul care ornanizează şi călăuzeşte această creaţie se numeşte Inteligenţa – Nous

(mintea) – Nous este o forţă cosmică incorporeală

Astfel, Anaxagoras introduce principiul imaterialităţii finţei divine supreme

totuşi Anaxagoras a conceput această forţă cosmică ca find parte din lumea naturală –

astfel el nu a depăşit limitele naturaliste ale filozofiei antice

Atomiştii şi Eclecticii Leucippus, Democritus

pun bazele filozofiei atomiste, care insistă asupra pluralităţii şi multiplicităţii

cosmosul este produs de atomi, prin mişcarea lor

sufletul omului este alcătuit din atomi, şi este identic cu trupul fizic

lumea divină reprezintă forma cea mai elevată a acestei existenţe

21

Filozofi Grecii din sec. VI-IV:

Heraclitus (540-475)

Parmenides (539-469)

Anaxagoras (500-438)

Empedocles (490-430)

Leucippus (b. 480)

Democritus (460-360)

Socrates (460-399)

Zeno of Eleo (b. 450)

Antisthenes (440-370)

Aristippus (435-358)

Plato (427-367)

Perioada Umanistă a Filozofiei decăderea şcolilor naturaliste datorită mesajelor lor contradictorii

favorizează naşterea şcolii Sofiste:

accentul se depărtează de la natură (cosmologia, originea, natura universului, lumea divină)

şi se pune pe individ:natura şi destinul omului, viaţa morală, împlinirea (naşterea disciplinei de

etică)

problema eticii şi a moralităşii a fost pusă atât de Homer, cât şi de Hesiod, dar ea nu a fost

sistematizată şi prezentată ca o ştiinţă filozofică, ci ca o reflecţie asupra modului de viaţă

Sofiştii au fost primii gînditori care au accentuat problema eticii şi care i-au dat acesteia forma

unei ştiinţe filozofice

Tezele Eleaticilor au contrazis pe cele ale Heracliteanismului, iar rezultatele Pluraliştilor pe cele ale

Moniştilor

filozofia fizicii a produs o stare de sterilitate şi a produs o criză în lumea filozofică

eforturile filozofice s-au îndreptat către lumea "omului"

cine este omul ca finţă individuală?

astfel se nasc subiectele teoretice de etică, pedagogie, şi educaţie

Protagoras – cel mai cunoscut filozof sofist "Omul este măsura tuturor lucrurilor" – Protagoras s-a referit la omul individual

astfel se accentuează în dezbaterea filozofică principiul relativismului

Virtutea este definită ca o abilitate, un dar, un talent, care se manifestă în comportamentul public

şi în interacţiunile dintre oameni.

astfel se accentuează înţelepciunea, talentul oratic, aspectul fizic, şi statul social

Dacă omul este măsura tuturor lucrurilor, inclusiv a adevărului şi a falsului, a binelui şi a răului,

a moralităţii şi a imoralităţii, atunci adevărul, binele, moralitatea sunt determinate de măsura în

care ele folosesc sau nu omului (începutul utilitarianismului)

ceea ce este folositor este bun; ceea ce este dăunător este rău

binele, adevărul, moralitatea (legea) nu sunt absolute ci relative şi subordonate scopului

utilitarian.

Protagoras s-a abţinut de la a enunţa principii teologice

omul, măsura tuturor lucrurilor, nu poate cunoaşte cu certitudine dacă zeii există

Viziunea Scripturii împotriva umanismului lui Protagoras

a. Despre Dumnezeu

Acts 17:25 El nu este slujit de mîni omeneşti, ca şi cînd ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile.

26 El

a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr'unul singur, să locuiască pe toată faţa pămîntului; le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare

locuinţei lor, Acts 17:28 Căci în El avem viaţa, mişcarea şi finţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: ,Suntem din neamul lui...` 1 Corinthians 8:6 totuş pentru noi nu este decît un singur Dumnezeu: Tatăl, dela care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un

singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi.

22 Colossians 1:15 El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întîi născut din toată zidirea.

16 Pentrucă prin El au fost făcute toate

lucrurile cari sunt în ceruri şi pe pămînt, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpîniri. Toate

au fost făcute prin El şi pentru El. 17

El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El. Romans 11:36 - 12:1

36 Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.

Revelation 21:6 Apoi mi-a zis: ,,S'a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, 'nceputul şi Sfîrşitul.

b. Despre om

Genesis 3:19 'n sudoarea feţei tale să-ţi mănînci pînea, pînă te vei întoarce în pămînt, căci din el ai fost luat; căci ţărînă eşti, şi în ţărînă te

vei întoarce.`` Genesis 6:3 Atunci Domnul a zis: ,,Duhul Meu nu va rămînea pururea în om, căci şi omul nu este decît carne păcătoasă: totuş zilele lui

vor fi de o sută douăzeci de ani.`` Psalm 78:39 El Şi-a adus deci aminte că ei nu erau decît carne, o suflare care trece şi nu se mai întoarce. Job 13:25 Vrei să loveşti o frunză suflată de vînt? Vrei să urmăreşti un pai uscat? Job 15:14

14 ,Ce este omul, ca să fie curat? Şi poate cel născut din femeie să fie fără prihană?

Job 25:5-6 5 Iată, în ochii Lui nici luna nu este strălucitoare, şi stelele nu sunt curate înaintea Lui;

6 cu cît mai puţin omul, care nu este

decît un vierme, fiul omului, care nu este decît un viermuşor!`` Psalm 39:5-6

5 Iată că zilele mele sunt cît un lat de mînă, şi viaţa mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare,

oricît de bine s'ar ţinea. - 6 Da, omul umblă ca o umbră, se frămîntă degeaba, strînge la comori, şi nu ştie cine le va lua.

Psalm 103:14-16 14

Căci El ştie din ce suntem făcuţi; 'şi aduce aminte că suntem ţărînă. 15

Omul! zilele lui sunt ca iarba, şi înfloreşte ca

floarea de pe cîmp. 16

Cînd trece un vînt peste ea, nu mai este, şi locul pe care-l cuprindea, n'o mai cunoaşte. CNS

1 Peter 1:24 Căci orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă şi floarea cade jos, James 4:14

14 Şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mîne! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decît un abur, care se arată puţintel, şi apoi

piere. –

Gorgias a dus principiile lui Protagoras în extremă – adeptul nihilismului

adevărul absolut este imposibil de cunoscut – numai opiniile (doxa) rămîn accesibile

intelectului uman

nu putem vorbi despre principii etice absolute – fiecare situaţie este evaluată individual, în

funcţie de persoană, loc, circumstanţe – aceeaşi faptă poate fi evaluată ca find laudabilă sau

condamnabilă.

dacă există un adevăr superior, atunci acesta poate fi descoperit prin arta cuvintelor,

oratoriei, şi a logicii – limba şi gîndirea pot accesa adevărul la cel mai înalt nivel.

Socrate (469-399 î.d.c.)

victoria asupra Persiei învigorează spiritul artistic şi intelectual al grecilor (vezi “Imperiul Macedonian”)

Socrate a luptat personal în acel război şi a trăit experienţa revoluţiei culturale a Greciei

A fost unul dintre cei mai abili exponenţi ai mişcării sofiste, deşi istoricii nu îl recunosc ca find un sofist

clasic

Socrate nu a reprezentat idealul înţeleptului sofist, care depindea financiar de audienţa căreia îi

lectura

Pt. Socrate, sufletul este eul conştient – personalitatea morală şi intelectuală

sufletul este esenţa umanităţii

sufletul, pe care Orfismul îl identifica ca find divin, acordîndu-i astfel o importanţă absolută,

este la fel de imp. şi pt. Socrate

dar pt. el, sufletul este pur uman - sursa inteligenţei şi a caracterului

cunoaşterea de sine, printr-o examinare lăuntrică continuă, reprezintă grija faţă de suflet

observăm astfel "intelectualismul" filozofiei lui Socrate

Virtuţile şi viaţa morală a trăi o viaţă morală înseamnă a ajunge la acea cunoaştere lăuntrică de sine

astfel viaţa morală este inaccesibilă celor neînţelepţi

viaţa morală este o ştiinţă, o practică a înţelepciunii care duce la desăvârşirea naturii umane

implicaţia este că imoralitatea este cauzată de ignoranţă

valorile sufletului (care sunt intelectuale) devin valori morale

valorile şi lucrurile exterioare sunt neimportante

Fericirea (eudaimonia) este posibilă numai prin cunoaştere şi înţelepciune

23

Viziunea Biblică despre fericire și împlinire

Plinătatea vieții

Colossians 2:9-10

9 Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.

10 Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei

domnii şi stăpîniri.

John 1:16 Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har; 1 Corinthians 1:30 Şi voi, prin El, sunteţi în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi

răscumpărare, 31

pentruca, după cum este scris: ,,Cine se laudă, să se laude în Domnul.``

Fericire

Deuteronomy 4:40

40 Păzeşte dar legile şi poruncile Lui, pe cari ţi le dau azi, ca să fi fericit, tu şi copiii tăi după tine, şi să ai zile multe în

ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, pe vecie.`` Psalm 2:12 - 3:1

12 Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mînie, şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mînia Lui este gata să se aprindă! Ferice de

toţi cîţi se încred în El! Psalm 16:2

2 Eu zic Domnului: ,,Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!``

Psalm 23:5 - 24:1 5 Tu îmi întinzi masa în faţa protivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.

6

Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului pînă la sfîrşitul zilelor mele. Psalm 32:2

2 Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie!

Psalm 65:4 4 Ferice de cel pe care-l alegi Tu, şi pe care-l primeşti înaintea Ta, ca să locuiască în curţile Tale! Ne vom sătura de

binecuvîntarea Casei Tale, de sfinţenia Templului Tău.

Psalm 73:28 - 74:1 28

Cît pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu 'l fac locul meu de adăpost,

ca să povestesc toate lucrările Tale. Psalm 112:1 Psalm 112:1 Lăudaţi pe Domnul! Ferice de omul care se teme de Domnul, şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui! Ecclesiastes 7:14

14 'n ziua fericirii, fi fericit, şi în ziua nenorocirii, gîndeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, pentruca

omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.

Matthew 5:3-12 3 Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este 'mpărăţia cerurilor!

4 Ferice de ceice plîng, căci ei vor fi mîngîiaţi!

5 Ferice

de cei blînzi, căci ei vor moşteni pămîntul! 6 Ferice de cei flămînzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!

7 Ferice de cei

milostivi, căci ei vor avea parte de milă! 8 Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!

9 Ferice de cei împăciuitori,

căci ei vor fi chemaţi fi ai lui Dumnezeu! 10

Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este 'mpărăţia cerurilor! 11

Ferice va

fi de voi cînd, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! 12

Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentrucă răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, cari au fost înainte de voi. James 1:12

12 Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci dupăce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-

L iubesc. Revelation 19:9

9 Apoi mi-a zis: ,,Scrie: Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!`` Apoi mi-a zis: ,,Acestea sunt adevăratele

cuvinte ale lui Dumnezeu!`` Revelation 22:14

14 Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate!

Conceptul de divinitate există o relaţie fundamentală între sufletul/mintea divină şi cel uman

Socrate concepe divinitatea prin analogia cu sufletul uman

Dumnezeu este o inteligenţă superioară care a implantat sufletul în om

Socrate apelează la vechiul concept de daimon

acest daimon este o manifestare divină la nivelul sufletului uman

cunoaşterea de sine este, în acelaşi timp, şi cunoaşterea de Dumnezeu

Dar modul de viaţă al omului nu este dictat de Dumnezeu

etica nu este dictată de teologie, ci de raţiune şi cunoaştere de sine

Dumnezeu nu intervine în domeniul moralităţii şi al virtuţiilor

pedeapsa sau răsplata divină nu au nici o legătura cu trăirea morală

zeii aprobă virtuţile şi condamnă răul, dar nu pt. că virtuţile îşi au originea în natura

divină, sau pt. că ele au fost revelate de zei.

Valorile cele mai mari (adevărul, bunătatea, cinstea, curajul, etc.) sunt valori descoperite prin

activitatea intelectuală a sufletului, care reprezintă desăvârşirea sa

ele nu sunt revelate, ci numai recunoscute ca valori şi de Dumnezeu

validitatea lor ca valori este impusă de caracterului lor inerent, nu din exterior

Filozofia lui Socrate rămîne "o evanghelie a vieţii trăite acum şi aici."

24

Viziunea Scripturii despre viața etică

Deuteronomy 4:8 Şi care este neamul acela aşa de mare încît să aibă legi şi porunci aşa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care v'o

pun astăzi înainte? Deuteronomy 10:12 Acum, Israele, ce alta cere dela tine Domnul, Dumnezeul tău, decît să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli

în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, 13

să păzeşti poruncile

Domnului şi legile Lui pe cari ţi le dau astăzi, ca să fi fericit? Nehemiah 9:13 Te-ai pogorît pe muntele Sinai, le-ai vorbit din înălţimea cerurilor, şi le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învăţături şi

orînduiri minunate. Ezekiel 20:11 Le-am dat legile Mele şi le-am făcut cunoscut poruncile Mele, pe cari trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin

ele. 12

Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei, pentruca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc. 13

Dar casa lui

Israel s'a răzvrătit împotriva Mea în pustie. N'au urmat legile Mele, ci au lepădat poruncile Mele, pe cari trebuie să le împlinească omul,

ca să trăiască prin ele, şi Mi-au pîngărit peste măsură de mult Sabatele Mele. Atunci am avut de gînd să-Mi vărs mînia peste ei în pustie,

ca să-i nimicesc. Micah 6:8

8 ,,Ţi s'a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul dela tine, decît să faci deptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit

cu Dumezeul tău?`` Psalm 19:7 Legea Domnului este desăvîrşită, şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor.

8

Orînduirile Domnului sunt fără prihană, şi veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii. 9 Frica de Domnul este

curată, şi ţine pe vecie; judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. 10

Ele sunt mai de preţ decît aurul, decît mult aur curat; sunt

mai dulci decît mierea, decît picurul din faguri. 11

Robul Tău primeşte şi el învăţătura dela ele; pentru cine le păzeşte, răsplata este mare. Psalm 119:160 Temelia Cuvîntului Tău este adevărul, şi toate legile Tale cele drepte sunt vecinice.

Platon (429-347), discipol a lui Socrate

profund influenţat de Socrate, s-a orientat totuşi spre un alt domeniu: lumea ce transcende materia,

metafizica

filozofia lui Plato a marcat astfel o schimbare radicală în gîndirea greacă, fenomen ce poate fi ilustrat astfel:

1. Filozofia Ionică: metafora PRIMULUI VOIAJ – o corabie care înaintează prin intermediul vîntului

2. Filozofia Socratică/Platonică – metafora celui de AL DOILEA VOIAJ

cînd se opreşte vîntul, omul, pt. a înainta, trebuie să vâslească; în concepţia platonică, omul trebuie să

folosească intelectul pentru a depăşi bariele materiale şi a pătrunde în lumea metafizică

pt. Platon, lumea imaterială, a formelor, nu cea fizică, reprezintă realitatea supremă, iar această lume nu

este accesibilă decât prin intermediul celui de al doilea voiaj, cu ajutorul raţiunii, a spiritul pur

Lumea lui Plato Metafora peşterii

Oamenii trăiesc într-o peşteră. Între lumea de afară şi ieşirea peşterii există un foc. Ori de câte ori o

finţă din lumea exterioară trece pe lîngă foc, umbra sa este proiectată pe pereţii peşterii. Omul din

peşteră nu percepe realitate de afară decât prin prizma acestor umbre, pe care el le confundă cu

realitatea a ceea ce există în afara peşterii. Cei care reuşesc să treacă de foc, sunt orbiţi şi de lumina

de afară, dar pt. că reuşesc să treacă dincolo, trăiesc o experienţă de extazie. Ei trebuie să se

întoarcă, pt. că au o datorie faţă de semenii lor din peşteră, care nu cunosc decât lumea umbrelor.

Totuşi, la întoarcere, aceştia se împiedică datorită întunericului din peşteră cu care s-au dezobişnuit.

Cei din peşteră îi ridiculizează, sau, dacă se simt ofensaţi de noua revelaţie, îi omoară (aluzie la

condamnarea lui Socrate).

lanţurile care îi ţin pe oameni prizonieri în peşteră sunt poftele, pasiunile, şi prejudiciile

viaţa ideală este o viaţă raţională, de contemplare a adevărului, de iluminare intelectuală

omul iluminat îşi împlineşte destinul prin a-i instrui pe alţii şi ajuta să iasă din peşteră

simbolul adevărului este soarele din afara peşterii, nu focul din interior

Fizica Adevarata lume nu este lumea materială, adică lumea umbrelor, ci lumea metafizică!

realitate absolută transcende lumea materială – aceasta este lumea ideilor sau a formelor

lumea fizică este doar o reprezentare imperfectă a lumii formelor/ideilor

Ex. – reprezentarea unui unui triunghi este o reprezentare imperfectă a noţiunii de triunghi,

care nu îşi găseşte perfecţiunea decât în existenţa sa de "idee."

toate formele/ideile se reunesc într-un ideal absolut – acesta este Binele, Perfecţiunea

această forţă imaterială, Demiurgul, stă la baza creaţiei universului (ordine, raţiune, scop)

deşi Platon vorbeşte despre acest principiu ca find "creator," natura universului este eternă

Demiurgul suprem impune asupra universului o formă raţională, îl orientează către

perfecţiune – deci noţiunea de creatio ex nihilo este ilogică în gîndirea lui Platon.

25

însăşi universul, ca entitate materială, este numai o "reprezentare" a universului ideal

universul este instabil, schimbător, imperfect – o "copie" sau "reprezentare"

Forma, modelul său absolut este existenţa ultimă, perfectă, imutabilă, raţională

De aceea, forţa creatoare nu este o finţă cu atribute personale; nu se relaţionează la finţa umană

Platon recunoaşte zeii tradiţionali ai grecilor, dar ei sunt inferiori acestui Principiu etern

Sufletul Platon a combinat gîndirea orfică cu cea pitagoreană pt. a crea o teoria non-materială a realităţii

trupul este un container, un vehicol care poartă sufletul imaterial

pt. că sufletul este imaterial, destinul său este acela de a se elibera din închisoarea trupului

sufletul este imortal, deci etern, deşi această este o imortalitate "naturală"

sufletul este "imortal" prin natura sa, nu pt. că el îşi are originea într-un Dumnezeu etern

sufletul trebuie să treacă printr-un proces de "transmigrare" pt. a ajunge în lumea perfectă a

Binelui

Viaţa practică Platon accentuează valoarea "raţională" a vieţii etice, deşi nu neaga importanţa practicii

dar el îmbină acest intelectualism cu misticismul orfic,

viaţa etică este o viaţă de meditaţie, de reflecţie, de purificare a sufletului

viaţa morală nu este posibilă decât prin educaţie, raţiune, purificare intelectuală, artistică

Atena, ca polisul suprem al lumii, împreună cu instituţiile sale, este mediul ideal de formare

al cetăţeanului moral

Aristotel (384-322) discipol a lui Platon

deşi Aristotel a continuat în tradiţia lui Platon, el a negat existenţa dualismului dintre cele două existenţe

el a acceptat utilitatea celui de al Doilea Voiaj, însă a arătat că lumea materială nu trebuie negată pt. a o

descoperi pe cea imaterială: existenţa materială o cuprinde pe cea imaterială (nu există astfel un

dualism)

de aceea Aristotel a acordat subiectelor de natură practică o importanţă deosebită

pt. Aristotel, deşi materia se află într-un flux permanent, prima mişcare a fost generată de o Forţă Nemişcată

acest “dumnezeu” i-a forma unei “cauze” eterne;

“el” este un intelect etern, perfect, care ghidează evoluţia universului spre perfecţiune

nu îşi manifestă voia şi nu comunică personal cu finţa umană

nu transcende universul, ci rămâne parte din acesta

nu are un caracter personal

o “Cauză Primară" este asociată mai precis cu o Forţă absolută, un principiu, nu o Persoană

În ceea ce priveşte viaţa etică şi morală, Aristotel accentuează aspectul ei intelectual şi contemplativ

pt. că finţa umană este raţională şi afectivă, viaţa contemplativă este cheia către experienţa fericirii

Aristotel a fost tutorele lui Alexandru Macedon

dragostea faţă de cultura greacă manifestată de Alexandru se explică, în parte, şi datorită influenţei

acestuia

Socrate, Platon şi Aristotel au fost filozofi ale căror idei au marcat profund cultura şi gîndirea elenistică

Filozofia elenistică

Declinul Academiei lui Plato şi a şcolii Peripatetice şi Consecinţele Revoluţiei lui Alexandru Macedon

victoria şi supremaţia lui Alexandru Macedon grăbesc destrămarea unităţii politice şi civice a Atenei

societatea ideală a polisului decade, fapt care duce la declinul valorilor morale şi spirituale

această criză pune sub semnul întrebării credibilitatea şi relevanţa teoriilor lui Plato şi Aristotel

Revoluţia culturală a lui Alexandru, împreună cu ascendenţa elenismului, a dus la:

declinul polisului,

dezvoltarea idealului cosmopolitan (lumea elenistică universală înlocuieşte idealul Atenei),

descoperirea omului ca individ cu o valoare personală

subiectul de “politică” atât de imp. în “etica” lui Plato şi Aristotel, este înlocuit de “etică” practică,

care favorizează individul, nu cetăţeanul unui polis elen,

distrugerea barierelor etnice (în special faţă de populaţia orientală),

transformarea culturii elene în cultură elenistică (astfel, influenţa religiilor din est asupra celor din

vest)

redescoperirea spiritului Socratian (importanţa eticii şi a autonomiei individuale),

26 idealul omului “înţelept” (sofos)

pierderea sensului de transcendenţă

fericirea este un drept uman, nu exclusiv divin, care trebuie realizat “acum,” nu în eternitate

Naşterea şi răspîndirea şcolilor Epicureene, Stoice, şi Sceptice

mesajul predicat de fondatorii şi, mai apoi, de discipolii acestor trei curente a venit ca un răspuns la criza

spirituală şi culturală a lumii elenistice:

meritul lor unic a constat în apelul personal către omul noii civilizaţii: cum se poate ajunge la fericire

(eudaimonia)!

pt. Platon şi Aristotel, etica pornea de la premiza identităţii omului ca cetăţean educat de polisul elen

acum, pt. prima oară în istoria filozofiei, etica are ca obiect natura şi fericirea omului universal,

filozofile elenistice nu se ridică la nivelul de profunzime şi speculaţii teoretice specific scrierilor lui Platon

ele înlocuiesc, însă, această pierdere prin deschiderea accesului la filozofie, deci, implicit la fericere, pt.

orice individ: tema care domină discuţiile acestor şcoli este problema trăirii, a împlinirii personale, a

fericirii

în era instabilităţii şi a ruinelor, omul îşi poate găsi pacea şi împlinirea în interiorul său

individul devine astfel autonom: toate resursele pt. obţinerea acestei împliniri se găsesc în om

Viziunea Scripturii despre resursele lăuntrice ale omului:

Genesis 6:5

5 Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pămînt, şi că toate întocmirile gîndurilor din inima lui erau îndreptate în

fiecare zi numai spre rău. Deuteronomy 29:19 Nimeni, după ce a auzit cuvintele legămîntului acestuia încheiat cu jurămînt, să nu se laude în inima lui şi să zică:

,,Voi avea pacea, chiar dacă aş urma după pornirile inimii mele, şi chiar dacă aş adăuga beţia la sete.`` Proverbs 6:18 inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele cari aleargă repede la rău, Ecclesiastes 9:3 Iată cel mai mare rău în tot ce se face supt soare: anume că aceeaş soartă au toţi. De aceea şi este plină inima oamenilor

de răutate, şi deaceea este atîta nebunie în inima lor tot timpul cît trăiesc. Şi după aceea? Se duc la cei morţi. Jeremiah 17:9 ,,Inima este nespus de înşelătoare şi de desnădăjduit de rea; cine poate s'o cunoască? Mark 7:21 Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gîndurile rele, preacurviile, curviile, uciderile,

22 furtişagurile, lăcomiile,

vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. 23

Toate aceste lucruri rele ies dinlăuntru, şi spurcă pe

om.`` Ephesians 2:1 Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,

2 în cari trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii

văzduhului, a duhului care lucrează acum în fii neascultării. 3 'ntre ei eram şi noi toţi odinioară, cînd trăiam în poftele firii noastre

pămînteşti, cînd făceam voile firii pămînteşti şi ale gîndurilor noastre, şi eram din fire copii ai mîniei, ca şi ceilalţi. Titus 3:3 Căci şi noi eram altă dată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă,

vrednici să fim urîţi şi urîndu-ne unii pe alţii. Jeremiah 4:14 ,Curăţeşte-ţi inima de rău, Ierusalime, ca să fi mîntuit! Pînă cînd vei păstra gînduri nelegiuite în inima ta?` Romans 1:21-24

21 findcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţămit; ci s'au dedat la

gîndiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s'a întunecat. 22

S'au fălit că sunt înţelepţi, şi au înebunit; 23

şi au schimbat slava Dumnezelui

nemuritor într'o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare. 24

De aceea, Dumnezeu i-a lăsat

pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor;

Şcoala Epicureană

Epicur (n. 341-270)

natura umană este materială (atomi), nu spirituală, deci fericirea trebuie căutată în sfera vieţii materiale

scopul vieţii este acela de a trăi la maximum plăcerile pe care le oferă viaţa

totuşi, stilul modest de viaţă pe care l-a adoptat Epicur arată că nu a fost adeptul hedonismului

plăcerile care au efecte adverse, deci excesele – care duc la rău - trebuiesc evitate

nevoia de hrană, somn, etc., sunt nevoi naturale şi necesare, de aceea trebuiesc satisfăcute

dar nevoile sexuale, deşi naturale, nu sunt absolut necesare

dorinţele după mâncăruri şi băuturi care produc senzaţii "tari" nu sunt naturale

de aceea, ce este natural şi necesar, este bun; ce este excesiv, exagerat, este dăunător

aceentul se pune pe natura omului şi pe împlinirea nevoile naturale

Probleme rămîn, însă, cu dificultatea de a deosebi între ceea ce este şi nu este natural şi necesar

Epicur recunoaşte importanţa dorinţelor naturale – dar cine le poate defini pe acestea?

noţiunea că excesele trebuiesc evitate este relativă

ceea ce este un exces pentru unii, este normal pentru alţii

sau ceea ce este un exces astăzi, poate fi, în viitor, normal pentru aceeaşi persoană

Epicur nu oferă un criteriu obiectiv, un standard care să definească "normalul" şi "naturalul"

pentru el, virtuţiile sunt acelea care produc "plăcere," dar în limitele nevoilor naturale

27 "nu este posibil să experimentezi plăcerea fără a trăi în mod prudent, onorabil şi drept, la fel

cum nu poţi trăi prudent, onorabil şi drept fără a experimenta plăcerea. Omul care nu

experimentează plăcerea, nu trăieşte prudent, onorabil şi drept."

prudenţa, onoarea şi dreptatea sunt virtuţi laudabile, dar relative, pentru că pot fi manipulate în

lipsa unui standard moral obiectiv

apoi, există alte virtuţi ca sacrificiul, dragostea, dărnicia şi altruismul care, deşi la fel de laudabile,

uneori nu produc plăcerea – dimpotrivă, ele pot cauza lipsuri şi suferinţă

deci, criteriul epicurean al plăcerii este subiectiv şi limitat

Pentru Epicur, experienţa supremă în viaţă este aceea de a evita suferinţa

deci, scopul trăirii “epicuriene” este protejarea individului de suferinţă, frică, dorinţe dăunătoare, durere

omul poate evita suferinţa cînd realizează că:

teama de lumea divină este o iluzie,

epicurienii au respins pretenţiile religiei tradiţionale

însă, au insistat asupra împlinirii obligaţiilor religioase tradiţionale

participarea la sărbători, sacrificiile, şi alte acte

universul este explicat prin prizma atomismului enunţat de Democrit

universul este immanent, necreat, pt. că atomul este esenţa sine-qua-non a universului

zeii există şi trăiesc în spaţiile inter-stelare, complet izolaţi de lumea umană

ei sunt fericiţi şi placizi, indiferenţi faţă de existenţa omului

zeii sunt neinteresaţi în rugăciunile omului, findcă acestea sunt deseori contradictorii

"Dacă zeii ar fi răspuns la toate rugăciunile oamenilor, lumea ar fi fost distrusă de mult"

imaginea lumii divine este identică cu cea a societăţii epicureene

zeii conversează în lb. greacă, bucurându-se de plăcerile celestiale

frica de moarte este absurdă,

atomismul implică dezintegrarea sufletului şi a trupului

nu există nici o judecată după moarte; de fapt, nu există nici o stare de conştienţă după moarte

1. Moartea înseamnă „anihilare”

2. Cei vii nu sunt încă anihilați (altfel nu ar fi vii)

3. Moartea nu îi afectează pe cei vii (din premiza 1 și 2)

4. Deci moarte nu este o problemă pentru cei vii (din 3)

5. Ca o persoană să se confrunte cu o problemă, acea persoană trebuie - cel puțin - să existe

6. Morții nu există (din 1)

7. De aceea moartea nu e o problemă pentru cei morți (din 5 și 6)

8. De aceea, moartea nu e o problemă pentru cei vii și cei morți (din 4 și 7, vezi http://www.iep.utm.edu/)

plăcerea – înţeleasă corect – este accesibilă tuturor, şi răul este temporar şi uşor de suportat

fericirea (eudaimonia) înseamnă o stare de imperturbabilite (calm) a sufletului (grec., “ataraxia”)

etosul epicurean: suprimarea durerii fizice (aponia) şi eliminarea emoţiilor dăunătoare sufletului (patheia)

fericirea provine nu din lumea exterioară, sau cea divină (?!?), ci din resursele lăuntrice ale omului

Şcoala Stoică

pt. stoici, scopul suprem al vieţii este dobîndirea fericirii

stoici neagă soluţia epicureană: dacă fericirea depinde numai de suprimarea durerii şi experienţa

plăcerilor (epicureanism), atunci nu ar exista nici o distincţie între om şi animal

potrivit stoicilor, însă, trăsătura definitorie a finţei umane, natura sa specifică, este raţiunea (logosul)

natura universului este permeată de Logos-ul Suprem, o forţă care uneşte şi călăuzeşte finţele din univers

realitatea divină se regăseşte în fiecare finţă din univers

viziunea homerică despre divinitate este una mitologică, care trebuie reinterpretată

mitologia reprezintă o expresie primitivă a adevărului, pe care filozoful o reinterpretează

Logos-ul este o realitate impersonală, imanentă, nu transcendentă

afirmaţia că Dumnezeu este dragoste a fost ridiculizată de filozofi stoici

dragostea este o emoţie, un pathos, ce reflectă instabilitate şi slăbiciune, nicidecum un atribut

divin

singura "întrupare" a logosului este prezenţa sa în intelectul uman, ca principiu, nu ca persoană

la moarte, sufletul se reîntoarce în realitatea divină universală

universul îşi urmează ciclul etern de creaţie-autodistrugere (prin conflagraţie) - universul este etern

28

Pentru că Logos-ul este atot-prezent, omul trebuie să îşi urmeze şi împlinească natura sa, care este una

raţională

în concepţia stoică, virtutea este singura calea spre dobîndirea fericirii;

însă, pt. că specificul naturii umane este raţiunea, virtutea devine o activitate intelectuală, nu morală!

atât virtutea, cât şi viciul, devin valori, respectiv defecte, ale intelectului uman

ex. un om moral, în concepţia stoică, poate fi şi o persoană care practică pedofilia sau homosexualitatea

pt. că universul este permeat de Logos-ul Suprem, omul perfect moral este omul care îşi perfecţionează

activitatea raţională:

a experimenta fericirea înseamnă a trăi într-o armonie deplină cu acest Logos

ca şi în epicureanim, stoicismul a predicat mesajul imperturbabilităţii sufletului (ca un mesaj practic)

pt. stoici, însă, această experienţă (apatheia) poate fi atinsă numai prin perfecţionarea raţiunii

un grec sau un barbar, un sclav sau un stăpân, o persoană de sex feminin, o persoană atrăgătoare sau

respingătoare – toate aceste categorii au acces egal la dobândirea fericirii prin raţiune (meritul stoicilor!)

un om limitat intelectual, însă, nu este, nu poate fi, un om moral

forţa motivatoare a omului înţelept nu este "dragostea," ci respectful de sine

virtutea nu este rodul prezenţei şi revelaţiei unui Dumnezeu personal care schimbă viaţa omului

depravat

ea este efectul activităţii intelectuale și impune obligaţia fiecărui om de a-şi perfecta natura morală

Şcoala Sceptică (skeptomai = a examina, cerceta, considera)

Pyrrho (aprox. 360-270),

contrar fondatorilor celorlalte două şcoli, nu a dorit înfinţarea unei noi filozofi

Pyrrho a participa la expediţia de cucerire a estului de către Alexandru Macedon

această experienţă, împreună cu influenţa lui Democritus (“noi nu cunoaştem nimic, nici măcar faptul că

nu cunoaştem nimic”), au avut un efect profund asupra filozofiei lui Pyrrho

Pyrrho a căutat să definească scopul ultim al vieţii, dar nu a găsit nu răspuns satisfăcător

totuşi, el anchorează experimentarea fericirii (prin ataraxia) în suspendarea oricărei judecăţi

pt. Pyrrho, idea de valoare este un fals: nimic nu este frumos (sau urât), bun (sau rău), drept (sau nedrept)

toate lucrurile sunt “indiferente” (adiafora) din p.d.v. valoric: obiectele pe care le percepem sunt numai

impresii (apariţii)

pe baza acestor observaţii, Pyrrho a enunţat trei principii, care stau la baza filozofiei Sceptice

lucrurile, fenomenele sunt indiferente; omul nu trebuie să le diferenţieze sau reconcilieze;

cei care percep aceste adevăruri vor evita suferinţa şi vor experimenta starea de imperturbabilitate a

sufletului (ataraxia)

numai o atitudine de abţinere de la orice evaluare sau judecată (afasia - solitudine), numai o viaţă de

renunţare, indiferenţă, şi imperturbabilitate, înseamnă o viaţă de fericire

deşi Scepticismul nu a excercitat o influenţă durabilă asupra lumii filozofice, filozofia sceptică a

renăscut mai târziu prin scrierile lui Sextus Empiricus (aprox. 200 d.Hr.)

în mod ironic, scrierile lui Sextus Empiricus au fost transmise şi folosite de unii părinţi bisericeşti

ei au găsit în filozofia lui "un întreg arsenal de argumente împotriva celorlalte şcoli filozofice"

Şcoala Cinică

deşi în mod tradiţional Şcoala Cinică nu este asociată cu cele trei mari şcoli elenistice, ea rămâne o mişcarea

importantă

exponentul ei clasic a fost Diogene, zis şi câinele, datorită indiferenţei lui faţă de codul bunelor maniere

tot ceea ce este "natural" trebuie acceptat şi pus în practică

totuşi, omul trebuie să se elibereze de dependenţele materiale impuse de viaţa în societate

Diogene a renunţat la orice bun material pentru a-şi salva "independenţa"

asectiscimul a devenit o practică asociată cu mişcarea Cinică

"Cinicii" sfidau intenţionat normele elementare de bun simţ public, tocmai pentru a atrage critica

şi răspunsul lumii "civilizate"

protestul împotriva societăţii "culte şi sofisticate"

a trăi liber prin eliberarea de norme şi convenţii sociale

un limbaj violent şi abuziv

haine exagerat de murdare

practicarea în public a deprinderilor naturale (nevoi fizice [urinarea, defecarea, sexul, etc.])

aceste gesturi aveau rolul de a înjosi prin a condamna publicul, nu pe cei care le practicau

29 Dictumul clasic al Cinicilor (Pseudo-Diogene, Epistole, 25) a fost

"Este suficient şi în armonie cu resursele mele să trăiesc potrivit virtuţii şi a naturii"

Şcoala Cinică a insistat asupra practicării virtuţii prin propriul efort moral

în sensul acesta, cinicii au criticat aspru religia tradiţională şi dogmele grecilor

o trăsătură unică a fost îndrăzneala şi francheţa oratorică prin care şi-au exercitat "libertatea de

expresie"

dreptul de a vorbi liber în adunarea publică era privilegiul garantat fiecărui cetăţean grec

primii creştini s-au folosit de acest drept pentru a proclama decizia lor de a aparţine unui

Dumnezeu diferit

Concluzii

Şcolile elenistice au representat o filozofie de viaţă, practică, ca un răspuns împotriva crizei din sec. IV î.Cr.

aceste trei sisteme au marginalizat rolul divin în viaţa omului: în esenţă, ele au fost “credinţe seculare”

scopul lor ultim a fost acela de a reorienta omul către sine: sursa de fericire se găseşte înlăuntrul finţei umane

fondatorii lor au înţeles că motivul suferinţei sau a fericirii umane trebuie căutat în sufletul omului

astfel ei au accentuat experienţa calmului lăuntric, şi au negat importanţa factorilor externi (buni sau răi)

colapsul acestor şcoli s-a datorat inabilităţii lor de a recunoaşte limitele şi adevărata condiție a finţei umane

scopul prezentării acestui material este de a înţelege mediul în care s-a descoperit Dumnezeu prin Isus

Cristos

30

RELIGIA, SOCIETATEA, ŞI CULTURA ELENISTICĂ

Societate şi cultura în oraşele elenistice din Asia Mică

Populaţia urbană se împărţea în două categorii: cetăţenii şi simpli rezidenţi

adunarea cetăţenilor reprezenta baza legală, economică, şi socială a unui polis

cetăţenia se putea obţine prin

naştere,

înfiere/adopţie (chiar şi a sclavilor),

persoana înfiată era luată din mediul social în care existase până atunci

toate datoriile erau şterse

începea o nouă viaţă ca fiu/fică purtând numele noului paterfamilias

persoana înfiată avea drepturi egale cu fii/ficele naturale ale părintelui

noul părinte prelua proprietatea şi controla relaţiile celui înfiat

noul părinte avea drept absolut de disciplinare, dar şi obligaţia de a susţine financiar fiul adoptat

ca favor în urma unui serviciu special făcut pt. acea comunitate

în urma satisfacerii serviciului militar

prin votul adunării; numai cetăţenii aveau drepturi civile

cetăţenii îşi educau copiii în instituţii municipale ca gimnaziul

gimnaziul a devenit simbolul culturii elenistice:

numai cei care puteau dovedi apartenenţa de un gimnaziu aveau dreptul de cetăţenie:

în gimnaziu, tinerii se formau fizic, academic, şi religios

o importanţă deosebită a fost acordată compeţiilor atletice care se ţineu în “poleis” o dată la patru ani.

mii de greci din întregul imperiu se reuneau aici, întărind astfel legătura etnică, socială, politică, şi

religioasă a tuturor grecilor din imperiul elenistic

neimplicarea presupunea neloialtate faţă de polis şi, implicit, faţă de zeii protectori

vezi primii creştini, pt. care neparticiparea la sacrificiile tipice acestor jocuri era interpretată ca o

sfidare!

nu este un accident istoric faptul că Evanghelia s-a răspândit la început în zonele urbane, nu rurale, ale

imperiului elenistic:

polisul era centrul de influenţă (vezi Faptele Apostolilor, Epistolele lui Pavel către Roma, Efes, Corint)

alte instituţii importante ale polisului erau

agora (centru comercial, public, şi civic),

stadionul, hipodromul, teatrul

polisul a reprezentat “manifestarea fizică” a spiritului elenistic în lume:

oraşul elenistic a fost mai mult decât un concept geografic: a fost unul politic-social-religios

romanii au desăvârşit unificarea imperiului cu ajutorul polisului, o instituţie pe care ei au lăsat-o

neschimbată

Onoarea şi Ruşinea

lumea Greco-romană a accentuat imaginea publică a unei personae: onoarea era una din virtuţiile cele mai

alese

comportamentul era judecat în funcţie de onoarea sau ruşinea pe care o persoană o aducea familiei,

oraşului, etc.

onoarea se dobândea prin

naştere

adopţie

stare financiară

fapte deosebite, benevolenţă, cinste, etc.

virtuţile care prezervau ordinea şi stabilitatea societăţii erau răsplătite prin onorarea celui în cauză

faptele care ameninţau valorile comunităţii aduceau reproş, insultă, pedeapsă

vezi implicaţiile deciziei unei personae de a-L urma pe Cristos!

Religia Greco-romană în NT

Acts 17:15-16 15

Cei ce însoţeau pe Pavel, l-au dus pînă la Atena. Apoi s'au întors, cu însărcinarea să ducă lui Sila şi lui Timotei porunca

să vină cît mai curînd la el. 16

Pe cînd îi aştepta Pavel în Atena, i se întărîta duhul la vederea acestei cetăţi pline de idoli.

31 Acts 17:23 Căci, pe cînd străbăteam cetatea voastră şi mă uitam de aproape la lucrurile la cari vă închinaţi voi, am descoperit chiar şi

un altar, pe care este scris: ,Unui Dumnezeu necunoscut!` Ei bine, ceeace voi cinstiţi, fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu. Acts 19:27 Primejdia, care vine din acest fapt, nu este numai că meseria noastră cade în dispreţ; dar şi că templul marei zeiţe Diana este

socotit ca o nimica, şi chiar măreţia aceleia, care este cinstită în toată Asia şi în toată lumea, este nimicită.``

Religia în oraşele elenistice din Asia Mică esenţa existenţei unui polis nu putea fi concepută în afara vieţii religioase

fiecare polis avea zeul său protector, al cărui cult reprezenta centrul de gravitaţie a religiei greco-romane

participarea cetăţenilor în activităţiile de cult era obligatorie, şi orice încercare de a evita acest eveniment era

interpretată ca o insultă la adresa zeului (sau o respingere a lui) şi a demnităţii celorlaţi cetăţeni

competiţiile atletice tipice polisului erau închinate zeilor greco-romani

acestea aveau o semnificaţie absolut religioasă, şi nici un membru marcant nu ar fi îndrăznit să absenteze de

la un asemenea eveniment: viaţa cultural-socială şi cea religioasă erau inseparabile

Aspecte ale religiei elenistice (imp. pt. a realiza modul în care Dumnezeu se descoperă într-un mediu ostil sau indif.)

Religia Oficială în Grecia s-a bazat pe activitatea lumii divine descrisă în operele lui Homer

Zeii olimpieni, care locuiesc în panteonul de pe muntele Olimp

Ouranus/Uranus (cerul) – progenitorul (protogenos) zeilor, împreună cu Gaia (pământul)

Zeus (Jupiter [religia romană]) – regele zeilor, reprezentat prin semnul fulgerului

Zeus a fost născut de Cronos (timpul), fiul lui Uranus, și Rea, fiica lui Uranus

în Roma, Jupiter era considerat Optimus Maximus: cel mai bun şi mai măreţ

Hera (Juno [religia romană]) – sora și soţia lui Zeus, patroana vieţii de căsnicie a femeilor

Poseidon (Neptun) – zeul mării, climei şi cutremurului – simbolizat prin semnul "tridentului"

Apollo – patronul muzicii, profeţiei, medicinei, legii, animalelor – reprezentat şi prin simbolul

soarelui

Artemis (Diana) – sora geamănă a lui Apollo – zeiţa sălbăticiunilor şi ocrotitoare a femeilor

însărcinate

Atena (Minerva) – zeiţa virgină a înţelepciunii şi a artelor, protectoarea oraşului Atena

Hermes (Mercur) – mesagerul zeilor olimpieni, zeul păstorilor şi al drumurilor, ghid al sufletelor

către Hades

Ares (Marte) – Zeul războiului

Afrodita (Venus) – zeiţa iubirii, frumuseţii şi a fertilităţii, personificarea instictului sexual

Demetra (Ceres) – zeiţa grânelor şi a agriculturii, venerată în Misterele Eleusiene

Dionisus (Bahus) – zeul vinului, al ospăţului şi petrecerii

Hefastus (Vulcan) – zeul focului şi al meşteşugurilor, patron al meşteşugarilor

Religia tradiţională era organizată în jurul calendarului agrar

majoritatea sărbătorilor religioase aveau îşi aveau echivalentul în anotimpurile cheie dpdv

agricultural

Poseidon – sărbătorită în onoarea aceluiaşi zeu, în mijlocul iernii

Thesmoforia – sărbătoarea fertilităţii, celebrată toamna târzie, numai de femei, în onoarea

Demetrei

Religia Misterelor Eleusiene – sărbătorită toamna, în cinstea zeiţei Demetra

Hekatombaion (Marele Sacrificiu) – sărbătorită în mijlocul verii, în cinstea zeului Apollo

Panathenaia – în milocul verii, în cinstea zeiţei Atena

Dipolieia – în luna iunie, în onoarea lui Zeus

Marele ospăţ a lui Dionisus – primăvara târzie, celebrarea artelor, în special a tragediei

Anthesterion – primăvara timpurie, cu scopul de a împăca spiritele morţilor

Artemision - sărbătorirea zilei de naștere a zeiței Artemis

Templul/sanctuarele divine

religia Greco-romană înţelegea jertfa ca o obligaţie a închinătorului faţă de zei, pt. a obţine favorul

şi protecţia acestora

în Grecia antică nu exista o clasă preoţească; fiecare închinător îşi sacrifica şi oferea propria

jertfă

Templul includea statuia/statuile zeilor şi era considerat locuinţa acestora

templul nu servea ca loc de rugăciune, ci ca loc unde se aduceau jertfele şi darurile

zeilor

32

o parte din carnea jertfelor revenea închinătorului, de aceea sărbătorile religioase

deveneau ocazii în care închinătorii mâncau și beau mult mai mult decât de obicei:

îmbuibarea și beția erau experiențe obișnuite!

Templele aveau săli speciale în care se consuma carnea și băutura aduse zeilor (vezi

mustrările apostolului Pavel către credincioșii din Corint)

În cazul unor temple renumite (Delfi), preotul avea rolul unui mantic, clarvăzător care prezice

viitorul

La Delfi, iniţial s-au manifestat forme primitive de venerarea a Mamei pământului sec.

XIV-XI

ulterior, s-au manifestat sub forma de închinare la Apollo – sec. XI-IX

Apollo a ucis balaurul Python, gardianul pământului sacru stăpânit de Ge

Apollo devine zeul protector al templului de la Delf

la fiecare patru ani se sărbătoreau Jocurile Pytice – comemorând victoria lui Apolloi

Pythia, marea preoteasă a templului, intra în camera tainică ("adyathon"), aducea jertfă

o capră, se aşeza pe un tripod şi inhala gazele de hydrocarbon care emanau din

crevasele formate sub templu

după ce cădea într-o transă mystică, Pythia rostea cuvinte neinteligibile muritorilor de

rând.

preoţii templului interpretau cuvintele ei în limbaj uman şi le prezentau celor care

plătiseră pentru proorocie

deseori, oracolele – prin natura lor subiectivă – puteau fi interpretate chiar şi în sensuri

opuse (schimbarea unei virgule sau punct poate modifica radical mesajul)

Ex. "Vei merge te vei întoarce nu vei pieri în luptă"

Odată cu sofismul, şi mai târziu cu şcolile elenistice, s-a conturat fenomenul criticii eligiei oficiale:

miturile homeriene sunt spiritualizare şi/sau interpretate ca alegorii

Religia Oficială în Roma zeii reprezentativi ai Romei aveau panteonul pe dealul Capitolinului/Capitolului

oficianţii de cult în Roma aparţineau în mare măsură statului

de-alungul istoriei, oficianţii cultului religios erau constituiţi în "colegii", find cunoscuţi sub numele de

flamen – o persoană dedicată în totalitate slujirii zeilor, răspunzând de aspectele de cult, puritate,

auguri – experţi care observau interpretarea corectă a "auspicilor" – evenimentele prin care zeii

comunică

zborul păsărilor, mişcările puilor sacri, examinarea organelor de la jertfele animalice, etc.

pt. a înţelege voia zeilor

interpretarea auspicilor revenea magistraţilor, sub observarea atentă a augurilor

sacrificiile erau înţelese ca un mod de negociere cu lumea divină

reprezentat prin principiul do ut des ("eu dau şi tu îmi dai")

cele şase virgine vestale – responsabile pt. menţinerea perpetuă a focului sacru în templul lui Vesta

în religia romană statul a jucat un rol pro-activ

statul susţinea financiar templele şi colegiile de experţi

practicarea religiei era obligaţia civică a fiecărui cetăţean

controlul asupra ritualurilor şi sărbătorilor religioase aparţinea colegiilor de oficianţi

religia era o problemă care revenea experţilor

În latină, pietas se referă la îndeplinirea cu minuţionzitate a obligaţiilor religioase a fiecărei

persoane

……… religio se referă în special la experienţa subiectivă, la sentimentul trăit

statul roman nu a combătut religiile locale, ci a căutat să le integreze alături de cultul official

astfel, statuia cezarului sau a zeilor official era trimisă templelor locale, pt. a se alătura zeităţilor

locale

în schimb, oraşele beneficiau de favorul şi protecţia imperială

prezenţa divinităţii era simbolizată prin prezenţa statuii zeului respective

Religia privată/a căminului (din mediul familial) în proximitatea căminului exista un altar (lararium) în cinstea lares – spiritele protectoare ale căminului

acesta era împodobit cu diferite obiecte simbolice şi picture ale diferitelor spirite

la fiecare masă servită, o parte din mâncare era oferită pe lararium; flori erau de-asemenea oferite

spiritele simbolizau şi prezenţa genius – duhul, vitalitatea, prezenţa divină care sălăşluia în familie

33 Alături de lares, Vesta era considerată divinitatea feminină, protectoare a căminului

Cultul imperial (al conducătorului): venerarea regilor elenişti/romani se baza nu numai pe religie, ci, mai ales, pe politică

pt. un cetăţean grec liber, a te închina înaintea altui cetăţean era o gest josnic

Alexandru Macedon a fost primul monarh Greco-Macedonian care a acceptat statutul de zeu

influenţat şi de venerarea pe care a primit-o din partea populaţiei Orientului, pe care Alexandru îl

cucerise

după moartea lui Alexandru, cultul imperial a devenit o realitate acceptată şi în Vest

totuşi, investirea cezarului cu statut de divinitate nu era formalizată legal decât prin votul

senatului

orice polis din imperiu avea interesul să-l venereze pe Cezar (spre exemplu), datorită protecţiei militare

şi a beneficiilor economice pe care polisul le obţinea

această mentalitate relevă faptul că, pt. mulţi, religia era înţeleasă ca un instrument de manipulare

refuzul de a te închina împăratului putea fi interpretat ca un act de subminare a autorităţii regelui

în lumea antică, religia şi patriotismul au devenit inseparabile

cezar August a conştientizat faptul că o monarhie universală (inspirată de Roma) presupune o religie

universală

Roma era percepută ca find oraşul universal, a cărui conducător este cezarul universal

astfel cultul civic al Romei devine cultul întregului imperiu

Venerarea eroilor

manifestată pt. prima oară în scrierile lui Hesiod

cultul eroilor s-a clădit pe memoria eroului/fondatorului unui oraş sau stat şi accentua puterea acestuia

care rezida în mormântul în care fusese îngropat

unii eroi au atins chiar statut divin: Hercule, Castor şi Polux (dioscurii sau fii lui Zeus)

Asociaţii private: asociaţii religioase, profesionale, şi funerare, instituţii ale căror membrii se puteau

închina unui zeu specific fiecărui domeniu

zeii patroni ai războiului, artelor, comerţului, justiţiei, familiei, prostituatelor

şi aici, interesul personal, nu dragostea sau frica de Dumnezeu în relaţia cu Dumnezeu, dictează

motivele

Religiile Iniţiaţilor (a misterelor) o altă formă a asociaţiilor private

religia iniţiaţilor se manifesta în forma unui ritual în care participanţii recreau detaliile unui mit religios

Misterele Eleusiene: inspirate din mediul agricultural, ele sărbătoreau cultic moartea şi învierea lui

Kore, fata Mamei Grânelor, eveniment prin care cei iniţiaţi sperau să obţină câştigul imortalităţii, etc.

Concluzii

participarea la evenimentele religioase din polis era o obligaţie civică, fără transformări în viaţa morală

scopul participanţilor era acela de a cunoaşte şi obţine favorul zeilor

modurile prin care se putea obţine acest favor erau: oracolele, divinaţia (observarea fenomenelor cereşti, a

organelor de la animalele sacrificate), interpretarea visurilor, magia, şi reactualizarea miturilor, etc.

religia greco-romană s-a inspirat din identitatea, caracterul, şi faptele zeilor (descrise în mituri)

miturile descriu zeii ca find imorali şi înşelători (atât în relaţiile cu oamenii, cu şi între ei), imprevizibili,

şi violenţi:

de aceea, omul, prin magie, oracol, etc., va căuta să anticipe şi, mai apoi, să influenţeze acţiunile

zeilor spre folosul său – religia devine astfel o încercare de manipulare a lumii divine

astfel se explică discrepanţa între atitudinea filozofică şi cea religioasă faţă de zeii greco-romani

cele trei filozofii elenistice au plecat de la premiza unui univers materialistic şi au enunţat o filozofie de viaţă

seculară (autonomia individului), acceptînd în acelaşi timp utilitatea tradiţiilor religioase pt. societate!!!

acest paradox a fost posibil numai pt. că religia nu a influenţat profund viaţa morală/personală/intelectuală

Viziunea Bibliă despre religiile greco-romane

(Rom 1:18-32) 18

Mînia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuri a

oamenilor, cari înăduşe adevărul în nelegiuirea lor.

19

Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le -a fost arătat de Dumnezeu.

34 20

În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, dela facerea lumii, cînd te uiţi cu

băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi; 21

findcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au

proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţămit; ci s'au dedat la gîndiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s'a întunecat.

22

S'au fălit că sunt înţelepţi, şi au înebunit;

23

şi au schimbat slava Dumnezelui nemuritor într'o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi tîrîtoare.

24

De aceea, Dumnezeu i -a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile;

25

căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s'au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvîntat în

veci! Amin.

(Act 15:19-20) 19

De aceea, eu sunt de părere să nu se pună greutăţi acelora dintre Neamuri cari se întorc la Dumnezeu;

20

ci să li se scrie doar să se ferească de pîngăririle idolilor, de curvie, de dobitoace zugrumate şi de sînge.

(Act 17:16-32) 16

Pe cînd îi aştepta Pavel în Atena, i se întărîta duhul la vederea acestei cetăţi pline de idoli.

24

Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pămîntului, şi nu locuieşte în temple făcute de mîni.

25

El nu este slujit de mîni omeneşti, ca şi cînd ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile.

26

El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr'unul singur, să locuiască pe toată faţa pămîntului; le -a aşezat anumite vremi şi a pus anumite

hotare locuinţei lor,

27

ca ei să caute pe Dumnezeu, şi să se silească să -L găsească bîjbăind, măcar că nu este departe de fiecare din noi.

28

Căci în El avem viaţa, mişcarea şi finţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: ,Suntem din neamul lui...`

29

Astfel dar, findcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau

pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului.

30

Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;

31

pentrucă a rînduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L -a rînduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor

oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L -a înviat din morţi...``

32

Cînd au auzit ei de învierea morţilor, unii îşi băteau joc, iar alţii au zis: ,,Asupra acestor lucruri te vom asculta altădată.``

(1Co 5:11) 11

Ci v'am scris să n'aveţi niciun fel de legături cu vreunul care, măcarcă îşi zice ,,frate``, totuş este curvar, sau lacom de bani,

sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau răpareţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mîncaţi.

(1Co 6:9-10) 9 Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici

închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,

10

nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpareţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

(1Co 8:4-7) 4 Deci , cît despre mîncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic, şi că nu este decît

un singur Dumnezeu. 5 Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi ,,dumnezei``, fie în cer, fie pe pămînt (cum şi sunt în adevăr mulţi ,,dumnezei`` şi

mulţi ,,domni``), 6 totuş pentru noi nu este decît un singur Dumnezeu: Tatăl, dela care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un

singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi. 7 Dar nu toţi au cunoştinţa aceasta. Ci unii, find obicinuiţi pînă

acum cu idolul, mănîncă un lucru ca find jertfit unui idol; şi cugetul lor, care este slab, este întinat.

(1Co 10:19-21) 19

Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor, este ceva? Sau că un idol este ceva? 20

Dimpotrivă, eu zic că ce jerfesc

Neamurile, jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii. 21

Nu puteţi bea paharul Domnului

şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor.

(1Co 12:2-3) 2 Cînd eraţi păgîni, ştiţi că vă duceaţi la idolii cei muţi, după cum eraţi călăuziţi.

3 De aceea vă spun că nimeni, dacă

vorbeşte prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: ,,Isus să fie anatema!`` Şi nimeni nu poate zice: ,,Isus este Domnul``, decît prin Duhul Sfînt.

(Gal 5:19-21) 19

Şi faptele firii pămînteşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea,

20

închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide,

21

pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac

astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.

1Th 1:9 Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut, şi cum dela idoli v'aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi

adevărat,

(Eph 5:5) 5 Căci ştiţi bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n'are parte de moştenire

în Împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.

(Col 3:5) 5 Deaceea, omorîţi mădularele voastre cari sunt pe pămînt: curvia, necurăţia, patima, pofta rea, şi lăcomia, care este o închinare

la idoli.

(1Pe 4:3) 3 Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia Neamurilor, şi aţi trăit în desfrînări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în

slujiri idoleşti neîngăduite.

(1Jo 5:21) 21

Copilaşilor, păziţi-vă de idoli. Amin

(Rev 2:20) 20

Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Iezabela, femeia aceea, care se zice proorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii

Mei să se dedea la curvie, şi să mănînce din lucrurile jertfite idolilor.

(Rev 21:8) 8 Dar cît despre fricoşi, necredincioşi, scîrboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor

este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.``

(Rev 22:15) 15

Afară sunt cînii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!

Viziunea Biblică despre impactul credinței asupra vieții practice

1. Vezi cărțile Exod-Numeri-Levitic-Deuteronom: existența în totalitatea (aspectul legal, social, economic, cultic, personal, familial,

religios) ei este motivată de Legea Domnului

35 James 1:23-27

23 Căci dacă ascultă cineva Cuvîntul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într'o

oglindă; 24

şi, dupăce s'a privit, pleacă şi uită îndată cum era. 25

Dar cine îşi va adînci privirile în legea desăvîrşită, care este legea

slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui. 26

Dacă crede cineva că

este religios, şi nu-şi înfrînează limba, ci îşi înşeală inima, religiunea unui astfel de om este zădarnică. 27

Religiunea curată şi neîntinată,

înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume.

2 Peter 1:5-11 5 De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;

6 cu cunoştinţa,

înfrînarea; cu înfrînarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; 7 cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.

8 Căci,

dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a

Domnului nostru Isus Hristos. 9 Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închişi, şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui

păcate. 10

De aceea, fraţilor, căutaţi cu atît mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi

aluneca niciodată. 11

'n adevăr, în chipul acesta vi se va da din belşug intrare în 'mpărăţia vecinică a Domnului şi Mîntuitorului nostru Isus

Hristos.

Colossians 3:16-17 16

Cuvîntul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea. 'nvăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu

psalmi, cu cîntări de laudă şi cu cîntări duhovniceşti, cîntînd lui Dumnezeu cu mulţămire în inima voastră. 17

Şi orice faceţi, cu cuvîntul

sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţămiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.

1 John 3:19-20 19

Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr, şi ne vom linişti inimile înaintea Lui, 20

ori în ce ne osîndeşte inima

noastră; căci Dumnezeu este mai mare decît inima noastră, şi cunoaşte toate lucrurile.

36

CRIZA ŞCOLILOR ELENISTICE ŞI REORIENTAREA OMULUI CĂTRE DUMNEZEU

Criza şcolilor elenistice: cauze şi consecinţe ale declinului şcolilor elenistice

scopul lor ultim a fost să ofere omului imperturbabilitatea sufletului (ataraxia – pacea, calmul sufletesc)

dar resursele necesare acestei experienţe au fost limitate, pt. că ele aveau o bază seculară, umană

omului i s-a cerut să se reorienteze în interior: astfel s-a format un sistem închis, imanent, materialistic

stoicismul, şcoala cea mai respectabilă, a accentuat armonia dintre om şi Logosul Universal

omul obţine fericirea atunci cînd desăvârşeşte această armonie: el este atât autorul, cât şi sursa desăvârşirii

astfel, aforismul: urmează-ţi natura!

aceste tendinţe au produs, însă, o sterilitate spirituală profundă şi o dorinţă de a transcende lumea materială

pe acest fond s-a format filozofia Platonică Intermediară: reîntoarcerea la spiritul Platonic – al Doilea Voiaj

Platonismul Intermediar (vezi traiectoria Platonism, Platonism Intermediar, Neo-Platonism)

această mişcare a apărut în Alexandria, nu în Atena – îmbinarea dintre spiritul religios din est şi filozofia greacă

neo-platoniştii au realizat că pt. a supravieţuii, viaţa morală are nevoie de resurse divine

printre caracteristicile de bază ale platonismului intermediar se întîlnesc

respingerea filozofiei materialiste, renaşterea dualismului dintre materie şi spirit, importanţa accesului la

lumea spirituală, înţelegerea limitelor umane şi, implicit, nevoia de mediatori între om şi lumea divină,

noile principii i-au următoarea formă

scopul suprem al finţei umane este uniunea mistică între om şi “dumnezeu.”

rolul raţiunii în viaţa morală (stoicismul) este preluat de “contemplare”

aspectul intelectualistic rămîne, dar se subordoneză celui religios, mistic, contemplativ

idealul stoic al “omului moral ca om raţional” este înlocuit de “omul care îl imită pe dumnezeu”

se accentuează separarea de trupul fizic, înălţarea sufletului către “dumnezeu,” parcurgerea unei lumi spirituale

ierarhice (diverite niveluri), unitatea finală cu “dumnezeu.”

totuşi, contextul religios în care s-au format aceste tendinţe era politeismul oriental şi greco-roman!

astfel a apărut doctrina “daimonilor:” mediatori între lume divină transcendentă şi lumea umană

Viziunea Scripturii despre mijlocitori

John 14:6 Isus i-a zis: ,,Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decît prin Mine. John 17:3 Şi viaţa vecinică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu. Acts 4:12

12 'n nimeni altul nu este mîntuire: căci nu este supt cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiţi.``

1 Corinthians 8:6 totuş pentru noi nu este decît un singur Dumnezeu: Tatăl, dela care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un

singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi. "Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos" (1Tim 2:5).

Hebrews 7:25 De aceea şi poate să mîntuiască în chip desăvîrşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentrucă trăieşte pururea ca să

mijlocească pentru ei. Hebrews 8:6 Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atît mai înaltă cu cît legămîntul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat

pe făgăduinţe mai bune. Hebrews 9:15 Şi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legămînt nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile

făptuite supt legămîntul dintîi, cei ce au fost chemaţi, să capete vecinica moştenire, care le-a fost făgăduită. Hebrews 12:24 de Isus, Mijlocitorul legămîntului celui nou, şi de sîngele stropirii, care vorbeşte mai bine decît sîngele lui Abel.

Filon din Alexandria (născut într-o familie de evrei tradiţionalişti, dar educat în filozofia clasică)

Filon a fost convins aât de originea divină a Vechiului Testament, cât şi de importanţa filozofiei greceşti

el a încercat să prezinte învăţăturile Vechiului Testament prin prizma filozofiei platonice şi elenistice

Filon a realizat faptul că lumea Vechiului Testament, deşi unică, era total străină modului de gîndire elenistic

pt. a combate falsul religiei politeiste, Filon a prezentat Vechiul Testament ca find apogeul eforturilor

intelectuale şi aspiraţiilor spirituale ale finţei umane

Filon introduce, pt. prima oară în discursul filozofic, conceptul de revelaţie divină prin har:

Plato – diferenţa între “revelaţia divină” (metafora unei corăbii) şi “efortul intelectual uman” (metafora unei

bărci).

Deşi scopul este parcurgerea celui de al Doilea Voiaj cu ajutorul corabiei, acesta este numai un ideal:

realitatea obligă omul să apeleze la resursele propriului său intelect

Pt. Filon, însă, revelaţia divină primează, iar filozofia nu este decât o unealtă în slujba revelaţiei.

37 Filon răstoarnă ierarhia valorilor spirituale:

nu înţelepciunea (stoicismul), ci credinţa devine noua fundaţie

Creatorul universului este Dumnezeul Vechiului Testament. El se descoperă în lume prin Logos, care pt. Filon

înseamnă “efectul gîndirii lui Dumnezeu”

aceasă manifestare i-a o formă abstractă, străină Noului Testament!

Deşi Filon a spus ipotetic "Mai degrabă ar deveni Dumnezeu om, decât omul Dumnezeu" (A. către

Gaiu, 16.118)

el s-a referit la divinizarea idolatră a eroilor

pt. Filon, Logos-ul nu se întrupează în formă umană!

Doctrina despre Mesia sau escatologiea sunt aproape inexistente în gândirea lui Filon

Similarităţile dintre Filon şi Ioan sau Ep. după Evrei, nu impun nimic mai mult decât apartenenţa

amândorura de un mediu elenistic comun

în schimb, influenţa lui Filon asupra lui Clement din Alexandria şi Origen este indiscutabilă

Dumnezeu este transcendent, dar şi imanent; El este prezent în lume, nu prin semi-zei, ci prin Logosul Său

În concepţia elenistică, fundamentul vieţii morale este înţelepciunea: omul cunoaşte, deci este moral!

Pt. Filon, înţelepciunea este insuficientă: omul nu poate cunoaşte adevărul dacă adevărul nu i se descoperă

Pentru greci, înţelepciunea defineşte principile morale: acestea sunt descoperite prin intermediul intelectului

Pt. Filon, principile morale sunt dezvăluite de Dumnezeu în Legea lui Moise: etica, pt. prima oară în istoria

filozofiei elenistice, este ancorată nu în efortul intelectual, ci în revelaţia divină!

Pt. stoici, virtutea supremă este înţelepciunea: un om ignorant este un om imoral!

Pt. Filon, noua virtute supremă este “credinţa” – înţelepciunea este imp., dar ea devine “slujitoarea” credinţei

38

IUDAISMUL ELENISTIC

principalele centre în care s-a stabilit diaspora evreiască erau: Alexandria, Roma, Babilon, şi majoritatea oraşelor de

pe coasta mediteraneană (în special în zona Asiei Mici: Pergam, Efes, Tars, Antiohia, Damasc)

în Alexandria, evreii au preluat mesajul ebraic al Vechiului Testament şi l-au transmis lumii elenistice într-o limbă

accesibilă milioanelor de locuitori ai imperiului: limba greacă koine (lit. “comună”)

Două dintre contribuţiile cele mai importante ale acestei activităţi: Septuaginta şi scrierile lui Filon din Alexandria

SEPTUAGINTA (LXX, traducerea Vechiului Testament în limba greacă, începând cu Pentateuhul)

traducerea Pentateuhului s-a făcut între anii 283-246 î.Cr. (Ptolemeu II), din următoarele cauze:

iniţiativa ptolemeilor, care erau iubitori de cultură elenistică; includerea Legii în biblioteca din Alex

efectul elenismului asupra evreilor: presiunea imensă de a se conforma culturii greceşti

noile generaţii de evrei, care manifestau o simpatie evidentă faţă de cultura elenistică, nu puteau fi

formate în, sau influenţate de, credinţa vechiului testament, decât dacă această credinţă venea cu un

apel convingător, prin care evereii putea fi motivaţi să păstreze Legea lui Moise

scopul apologetic: Legea lui Moise a provocat reacţii de ridiculizare sau dispreţ în rîndul grecilor

evreul elenistic avea două opţiuni: a se conforma, sau a se izola în cercul intim, comfortabil lui

scop practic/religios:

citirea şi interpretarea Legii în limba ebraică, în sinagogile din Alexandria, devine ineficientă

în timp, se renunţă chiar şi la traducerea spontană în greacă, în timpul serviciului, pt. cei care nu

înţelegeau ebraica: astfel, limba greacă devine limba de închinare în sinagogile din Alexandria

atât evreii din diaspora, cât şi primii creştini au primit Septuaginta ca Sfânta Scriptură

FILON DIN ALEXANDRIA (aprox. 30 î.Cr-50 d.Cr.) Filon a trăit într-o perioadă de tensiune pt. comunitatea evreilor din Alexandria

încercările evreilor din A. de a beneficia de avantajele economice şi sociale ale populaţiei elenistice, fără

să participe, la fel ca ceilalţi, la viaţa religioasă (politeistă) şi civică, a atras mânia acestora!

mulţi evrei şi-au pierdut viaţa în revoltelor interne provocate de elenişti şi suportate de la Roma

Contribuţia literară a lui Filon profund influenţat de scriitori şi filozofii clasici greci (Hesiod, Homer, Platon, stoicii)

opera lui Homer pt. greci corespunde, în grad de importanţă, cu Legea lui Moise (în viaţa evreilor)

Iliada şi Odisea au pus bazele religiei politeiste în Grecia antică şi în imperiul greco-roman

Zeus (patriarh, cerul şi furtuna), Hera (familia şi căsătoria), Poseidon (oceanul), Apolo (frumuseţea,

musica, artele), Artemis (animalelor sălbatice, naşterea), Atena (zeiţa fecioară, înţelepciunea şi artele),

Hermes (mesagerul zeilor, zeul călătorilor şi al păstorilor, călăuzitorul sufletelor în Hades), Ares (zeul

războilui), Afrodita (frumuseţea, dragostea, sexualitatea, fertilitatea), Demetra (grînele), Dionisus (vinul,

beţia, petrecerea), Hefaestus (focul şi meşteşugurile)

datorită imp. ei, opera lui Homer a fost interpretată de cărturari şi filozofi, şi predată în gimnazii

în acest context a apărut interpretarea metaforică şi alegorică:

lumea zeilor este caracterizată de imoralitate şi violenţă – pt. a nu fi respinsă, s-a încercat un

compromis

interpretată metaforic/alegoric fără a diminua astfel autoritatea operei lui Homer pt.

greci

Filon a aplicat metoda alegorică în interpretarea Vechiului Testament

Legea lui Moise este compatibilă cu cele mai profunde idealuri din filozofia şi societatea greacă

Legile din Exod, Levitic, şi Numeri nu sunt ciudate sau iraţionale: interpretate corect (deci,

alegoric!) ele depăşesc principiile filozofice enunţate de Platon, stoici, etc.

Ex. – Dumnezeu a interzis consumarea cărnii de porc ca să formeze caracterul spiritual şi moral al

omului: omul care se abţine de la o asemenea delicateţe, este omul sfânt, înţelept, superior: cel care

îşi controlează impulsurile împotriva unei ispite atât de puternice!

porunca de a aduce jertfe în templu poate fi interpretată nu numai literal, ci şi alegoric

actul fizic al sacrificiului reflectă o realitate profundă, spirituală, superioară celei fizice

privirea lui Dumnezeu pătrunde în interiorul sufletului, examinînd adevărata motivaţie a omului:

orice sentiment fals, rău voitor, sau egoistic invalidează jertfa, indiferent de magnitudinea ei, sau

de fastul ce însoţeşte această ceremonie

Filon a descris legile lui Moise folosind terminologia platonică, aristoteliană, şi stoică

39

CONSECINŢE introducerea conceptului de revelaţie divină prin har (nu prin efortul intelectual), credinţa (nu înţelepciunea)

ca virtute supremă, ancorarea eticii în legea divină (nu în sistemul raţional conceput de filozofie)

Filon a fost, totuşi, un gînditor influenţat de timpul şi cultura lui: declinul şcolilor elenistice

mesajul “autonomiei umane” este respins şi înlocuit de “reorientarea omului” către lumea divină

adîncirea acestui sentiment de criză în lumea elenistică şi încercarea lui Filon de a demonstra validitatea

mesajului biblic în faţa unei lumi care dispreţuia acest mesaj

astfel se explică şi aplicarea metodei alegorice - “sensul spiritual” (sau “lumea interioară” a omului) este

superior celui literar (“lumea exterioară, fizică) – observăm, din nou, accentul pe împlinirea spirituală!

Dumnezeu a folosit aceste eforturi umane pt. a pregăti mediul în care avea să se nască “noul popor”

adâncirea crizei spirituale,

traducerea Vechiului Testament în “limba internaţională,”

interpretarea sa în termeni familiari milioanelor de locuitori ai imperioului,

formarea unui vocabular şi terminologii (vezi “lege,” “Mesia,” “mântuire,” “suflet,”) elenistice cu ajutorul

cărora s-a înlesnit inimaginabil revelaţia primită pentru evreii din Diaspora

40

IUDAISMUL PALESTINIAN

VECHIUL TESTAMENT

GENEZA

I. MEDIUL ISTORIC, CULTURAL, SOCIAL, ŞI RELIGIOS

a. Aspectul istoric: cartea Geneza reflectă un interes deosebit în istorie

1. Creaţia – creaţia universului, a pământului, a naturii, a animalelor, a omului

2. Generaţiile – frază cheie: “acestea sunt generaţiile...” (2:4; 5:1; 6:9; 10:1; 11:10, 27; 12:25,

19; 36:1, 9; 37:2)

- Geneza narează viaţa strămoşilor neamului Israel: Adam, Abel, Noe, Avram, Isac, Iacov, Iosif

b. Aspectul cultural şi social: Geneza descrie mediul în care s-a revelat Dumnezeu

1. Mediul social:

- familia, familia extînsă, organizată în jurul capului de familie: respectul părintesc

- despărţirea de familie: un act care reflectă credinţa lui Avram şi riscul enorm asumat

de el într-o societate tribală, ca răspuns al chemării lui Dumnezeu către un loc străin

2. Relaţii şi Evenimente sociale:

- relaţii între părinţi, fraţi, rude, aspecte ale căsătoriei, naşterea, importanţa copiilor, relaţia între fraţi, moştenirea proprietăţii,

moartea

3. Ocupaţii: viaţa nomadă, păstoritul, agricultura (războiul, în cazuri speciale)

c. Aspectul religios: Geneza descrie modul şi mediul prin care s-a revelat Dumnezeu

MODURI DE REVELAŢIE

1. Prin creaţie: Dumnezeu devine cunoscut prin creaţie: frumuseţe, uniformitate, viaţă

2. Prin cuvînt (atât personal, cât și prin intermediari: îngeri)

- Dumnezeu se adresează direct oamenilor, care-i seamănă în inteligenţă şi cuvînt

3. Prin protecţie şi miracole

- Dumnezeu protejează viaţa în ciuda pericolelor (Noe, Avram, Isaac, Iacov, Iosif, etc)

- Dumnezeu crează viaţă în ciuda limitaţiilor fizice - continuitatea creaţiei: Sara, Rebeca

4. Prin revelaţia lăuntrică: visuri şi interpretarea lor, îndemnuri, etc

MEDIUL DE REVELAŢIE

1. Natura

- Dumnezeu nu este limitat de loc sau spaţiu: grădină, natură, cort, somn, etc

2. Familia

- Dumnezeu nu este limitat de structuri sociale: el este Dumnezeul unui cuplu, al unei familii, al unui grup

- el se poate descoperii într-un templu, prin preoţii Lui, sau într-un cort, însoţind, protejînd, şi multiplicînd o familie simplă,

neînsemnată.

II. SCHEMA LITERARĂ

a. Cicluri în istoria universală (Gen. 1-11)

1. Începutul - Creaţia lui Dumnezeu în armonie: (1-2)

2. Căderea – Creaţia lui Dumnezeu în judecată (3-6)

3. Reînceputul – Începutul formării naţiunii de legământ (7-11)

- Legământul cu Noe: noua creaţie a pământului şi a omului

b. Istoria particulară a naţiunii de legământ (Gen. 12-50)

1. Avram – Făgăduinţă şi Legământ (Gen. 12-25)

2. Isaac, Iacov, şi Iosif (Gen. 25-50)

- Isaac şi făgăduinţă legământului (Gen. 26:3-5)

- Iacov şi făgăduinţa legământului (Gen. 28:13:15)

- Iosif: Egiptul şi formarea naţiunii de legământ (Gen. 37-50)

41

III. ANALIZĂ TEMATICĂ

a. Creaţie şi Istorie

1. Creaţia şi politeismul

- mesajul cărţii Geneza confruntă lumea politeistă a Vechiului Testament

- Imnurile sacre Egiptene, Sumeriene şi Acadiene prezintă creaţia ca o confruntare între forţelele răului şi a binelui, o luptă în

care haosul nu este învins pe deplin niciodată, sau chiar ca un produs al relaţiilor sexuale între dumnezei

- Geneza prezintă un singur Dumnezeu, absenţa conflictului, absenţa oricărei alte finţe divine; creaţia reflectă ordine şi

frumuseţe (“Dumnezeu a văzut că era bun”)

- în religiile antice politeiste oamenii au fost creaţi pentru a-i servii pe dumnezei

- în Geneza, omul este încununarea creaţiei, pentru că el poartă chipul şi asemănarea lui Dumnezeu

- creaţia nu este divină, însă este “bună” pentru că este rezultatul unui act divin

-

2. Istoria lumii

- cartea Geneza nu a fost revelată ca un manual exhaustiv de istorie universală

- totuşi, istoria creaţiei universului şi a primilor oameni este totuşi redată fidel

- însă scopul ei nu este de a include toate detaliile, ci de a accentua natura, caracterul şi implicarea lui Dumnezeu în procesul

istoric

- istoria lumii este narată parţial, ca un preludiu pt. naşterea şi formarea naţiunii de legământ

- Cursul urmat de istorie nu este arbitrar, chiar şi atunci cînd realitatea pare să contrazică providenţa lui Dumnezeu în istorie

- căderea în păcat, moartea lui Abel, turnul Babel, Sodoma şi Gomora – toate aceste evenimente sunt urmate de un răspuns divin

care readuce cursul istoriei în direcţia împlinirii legământului

b. Caracterul moral şi providenţa lui Dumnezeu

1. Natura lui Dumnezeu

- Dumnezeu nu este limitat de timp sau spaţiu: El este infinit şi transcendent

- Geneza explica clar linia de separare între Dumnezeu şi lumea creată

- creaţia depinde în totalitate de El şi este susţinută de El

2. Alegerea şi Legământul

- Dumnezeu nu a ales pe Avram datorită calităţilor lui; Dumnezeu a iniţiat chemarea

- Decizia de a crea, alege, susţine, salva, de a da legământul – toate acestea s-au bazat pe harul şi dragostea lui Dumnezeu

3. Credincioşia şi Providenţa lui Dumnezeu

- indiferent de circumstanţe, pericole, sau capricii umane, Dumnezeu nu şi-a schimbat niciodată legământul Său: legământul a

continuat chiar şi în cele mai critice momente

4. Păcat, Judecată şi Îndurare

- faţă de dumnezeii celorlalte naţiuni, a căror viaţă morală nu se deosebea de cea a oamenilor, Dumnezeu impune o ordine

morală în lumea creată de El

- fiecare faptă care ameninţă să distrugă această ordine este pedepsită

- cu toate acestea, Geneza este o carte a noilor începuturi.

- creaţia, legământul cu Noe şi Avram, făgăduinţele către Avram, Isaac şi Iacov, ocrotirea lui Iosif în Egipt – toate acestea sunt

dovezi ale harului şi îndurării lui Dumnezeu

c. Geneza şi mesajul Bibliei

1. Legământul

- legământul iniţiat de Dumnezeu în Geneza va continua în Vechiul Testament: David şi profeţii (Osea, etc)

- el va fi desăvârşit în venirea Domnului Isus - noul legământ

2. Pământul Sfânt

- pământul sfânt din Eden a fost pierdut datorită păcatului

- pământul sfânt promis de Dumnezeu ca împlinire a legământului cu Avram a fost pierdut de Israel datorită păcatului

- noul legământ prin Isus Hristos face posibilă moştenirea eternă a adevăratului pământ sfânt

3. Binecuvîntarea Popoarelor

- făgăduinţa dată lui Avram s-a realizat parţial în Vechiul Testament

- ea a culminat cu venirea lui Isus şi naşterea bisericii

42

Cartea Exod

1. SCHEMA LITERARĂ

Israel în Egipt (1-2)

continuarea creaţiei şi a legământului: mărirea şi creşterea (Gen. 1:28/Ex. 1:7)

ameninţarea creaţiei şi a legământului: înfrînarea creşterii (1-12)

Prin înăsprirea robiei (vv 9-14)

Prin încercarea de ucidere a noi-născuţilor (1:15-2:10)

Salvarea din Egipt ca “nouă creaţie” (3-19)

chemarea şi trimiterea unui om: Moise (3-5)

făgăduinţa şi intervenţia lui Dumnezeu: cele zece urgii (6-12)

salvarea din Egipt

drumul spre Sinai – cârtire, pedeapsă, şi ocrotire

Reînoirea Legământului, Legea, şi Cortul de întîlnire (20-31)

Legământul: simbolul noii legături între Dumnezeu şi naţiunea Lui

legea sinaitică: aspectul legal, social şi economic al noii legături (20-24)

noul popor are nevoie de o constituţie şi de principii pe care să le observe

în relaţia cu Dumnezeu

în relaţiile cu ceilalţi

cortul de întîlnire: aspectul religios şi spiritual al noii legături (25-40)

Compromiterea şi Refacerea Legământului: pedeapsă şi iertare (32-34)

închinarea la viţelul de aur: sincretism religious (Egiptul slujea peste 60 de zei)

viţelul era simbolul sacru al zeului Apis, mesagerul creatorului Ptah

dar idolatria survine după ce Dumnezeu îşi demonstrează superioritatea Lui

peste natură, care aparţinea tărîmului divin (marea, râul Nil, animale)

peste corpurile cereşti (văzute ca find divine), peste viaţă şi moarte

răspunsul divin: pedeapsă pt. cei ce văzuseră puterea Lui şi iertare prin mijlocirea lui Moise

Împlinirea promisinii lui Dumnezeu: prezenţa lui Dumnezeu în cortul întîlnirii (35-40)

terminarea pregătirilor pentru cortului de întîlnire şi anticiparea prezenţei lui Dumnezeu

împlinirea promisiunii: prezenţa Domnului ca refacere a părtăşiei intime din Eden

Slava lui Dumnezeu se coboară în cortul legământului (40:34-38)

Istoria revelaţiei lui Dumnezeu

Dumnezeul infinit şi transcendent devine Dumnezeul intim al

unui om, unei familii, unui grup izolat şi al unei naţiuni

Dumnezeul infinit şi transcendent se descoperă

în creaţiei, în singurătatea pustiei, la uşa cortului, în fenomenele naturii, în cortul de întîlnire

43

Cartea Levitic

1. ISTORIA REVELAŢIEI LUI DUMNEZEU PÂNĂ LA LEVITIC

Geneza

Creaţie şi istorie universală

Cădere şi judecată

Noua creaţie şi istoria particulară: legământul şi începutul istoric al naţiunii

Exod

Israel în Egipt

continuarea creaţiei şi a legământului: mărirea şi creşterea (Gen. 1:28/Ex. 1:7)

ameninţarea creaţiei şi a legământului: înfrînarea creşterii

Salvarea din Egipt ca “nouă creaţie”

Reînoirea Legământului, Legea, şi Cortul de întîlnire

Legământul: simbolul noii legături între Dumnezeu şi naţiunea Lui

legea sinaitică: aspectul legal, social şi economic al noii legături (20-24)

cortul de întîlnire: aspectul religios şi spiritual al noii legături (25-40)

Compromiterea Legământului şi iertare

închinarea la viţelul de aur: sincretism religious (Egiptul slujea peste 60 de zei)

viţelul era simbolul sacru al zeului Apis, mesagerul creatorului Ptah

dar idolatria survine după ce Dumnezeu îşi demonstrează superioritatea Lui

peste natură, care aparţinea tărîmului divin (marea, râul Nil, animale)

peste corpurile cereşti (văzute ca find divine), peste viaţă şi moarte

răspunsul divin: pedeapsă pt. cei ce văzuseră puterea Lui şi iertare prin mijlocirea lui Moise

Sfârşitul cărţii Exod:

terminarea pregătirilor pentru cortului de întîlnire şi anticiparea prezenţei lui Dumnezeu

împlinirea promisiunii: prezenţa Domnului ca refacere a părtăşiei intime din Eden

Istoria revelaţiei lui Dumnezeu

Dumnezeul infinit şi transcendent devine Dumnezeul intim al

unui om, unei familii, unui grup izolat şi al unei naţiuni

Dumnezeul infinit şi transcendent se descoperă

în creaţiei, în singurătatea pustiei, la uşa cortului, în fenomenele naturii, în cortul de întîlnire

2. LEVITIC: INTRODUCERE

Jertfa în religia iudaică

Jertfa nu este un instrument magic

vecinii Israelului foloseau jertfele pentru a satisface şi manipula capriciile zeilor

Ex. zeul cerului (al ploii şi furtunii), Baal, “moare” iarna şi trebuie ajutat prin jertfe să reînvie în

primăvară, pentru că supravieţuirea oamenilor depinde de venirea anotimpului ploios

Jertfa este un act fizic,ce exprimă realitatea lăuntrică, obligatorie închinării – un mod de închinare

Jertfa este un dar

animalul sau produsul sunt esenţiale supravieţuirii omului

asemenea unei relaţii intime, omul renunţă la bunul său ca un act de devoţiune faţă de Dumnezeu

sacrificiul unui animal este irevocabil – a dăruii înseamnă a sacrifica, a pierde

transferul darului din tărîmul uman în cel divin nu se face decât prin consumarea totală a jertfei

Jertfa ca părtăşie cu Dumnezeu

aşa cum un legământ între oameni se pecetluia prin servirea mesei (Gen. 26:28-30), şi legământul între om şi

Dumnezeu este desăvârşit prin consumarea parţială a jertfei într-o atmosferă de părtăşie

Jertfa ca ispăşire a păcatului

asemenea relaţiilor umane, păcatul denaturează legătura dintre om şi Dumnezeu

aducerea jertfei dovedeşte atât acceptarea responsabilităţii, cât şi dovada pocăinţei şi a dorinţei de a restabili

legământul din trecut

44

Schema tematică şi literară a cărţii Levitic

Aspectul cultic şi religios al vieţii în prezenţa lui Dumnezeu

Legi cu privire la jerte (Lev. 1-7)

Arderile de tot (1:1-17); Jertfele de mîncare (2); Jertfele de mulţumire (3); Jertfele pentru ispăşire (4:1-

5:13); Jertfele pentru vină (5:14-6:7)

Instrucţiuni pentru preoţi privind curăţarea resturilor (6:8-7:38)

legea arderii de tot, legea darului de mîncare, legea jertfei de ispăşire, legea jertfei pentru vină, legea

jertfei de mulţumire

Legi cu privire la sfinţirea preoţilor (8-10)

Sfinţirea lui Aaron şi a filor lui (8); Jertfe (9); Moartea lui Nadab şi Abihu (10)

Aspectul legal, social, şi fizic al vieţii în prezenţa lui Dumnezeu

Legi cu privire la lucrurile curate şi necurate (Lev. 11-15)

Hrana din rîndul vietăţiilor (11); Naşterea; curăţia femeilor după naştere (12)

Lepra şi alte boli de piele (13-14); Necurăţiile bărbatului şi a femeii (15)

Legi cu privire la sfinţenie (Lev. 16-25)

Sărbătoarea Ispăşirii (16); Legi referitoarea la locul jertfelor şi consumarea sîngelui (17)

Legi cu privire la sexualitate (18); Codul legal civil şi cultic (19);Diferite pedepse (20)

Legi referitoare la preoţi (21-22)

Sărbătorile şi calendarul religios (23-25) - Paştele, Rusaliile, Anul Nou, Ziua Ispăşirii, Săptămîna

Corturilor, anul sabatic, anul de răscumpărare

Binecuvîntările şi blestemele legământului (26)

Legi cu privire la jurăminte şi predarea lucrurilor (27)

MESAJUL CĂRŢII LEVITIC

Importanţa sfinţeniei în relaţia de legământ

“Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru; voi să vă sfinţiţi, şi să fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt” (11:44)

Viaţa în relaţia de legământ cu Dumnezeu impune respectarea legământului

Israelul s-a format în Egipt, într-un mediu idolatru şi sincretistic

Ieşirea din Egipt simbolizează noua creaţie în relaţia de legământ cu Dumnezeu

Dumnezeu şi-a împlinit promisiunea de a locuii în mijlocul oamenilor Lui

prezenţa fizică a lui Dumnezeu impune sfinţirea celor ce se apropie de El

Prezenţa lui Dumnezeu defineşte toate aspectele existenţei umane

Legile date în Levitic vizează

aspectul cultic - jertfe, produse agricole, etc.

aspectul religious - închinarea, pocăinţa, părtăşia

aspectul moral - jurăminte, codul civil, codul penal

aspectul fizic - legi de igienă, relaţii intime, relații între părinți-copiii, stăpâni-robi, boli, naştere, etc,

aspectul economic şi social

majoritatea sărbătorilor depind de sezoanele agricole din Israel

Sabatul, anul Sabatic, de răscumpărare, etc., au nu numai un caracter religios, ci şi unul social: oferă

protecţia socială a celor săraci (sclavi, văduve, orfani)

Viaţa în relaţia de legământ nu cunoaşte distincţia între sacru şi secular

Revelaţia lui Dumnezeu trebuie înţeleasă în contextul ei istoric

Dumnezeu se descoperă prin elementele culturale specifice fiecărui timp

Sistemul de jertfe, cel cultic, legile de igienă, relaţiile sociale – toate acestea erau specifice timpului în

care trăia naţiunea de legământ

faptul că, de- a lungul procesului istoric al revelaţiei, Dumnezeu schimbă unele elemente, nu trebuie să

ducă la concluzia de relativism

multe din aceste forme culturale işi au oricum originea în legea morală a lui Dumnezeu

mai degrabă, această schimbare reflectă dragostea şi sacrificiul lui Dumnezeu, care acceptă să se

limiteze la nivelul înţelegerii creaţiei Lui, nu să ceară creaţiei să se ridice la nivelul Lui

scopul suprem al revelaţiei este ca El să fie înţeles şi acceptat de oameni

scopul şi actul revelaţiei dau valoare formelor şi simbolurilor, nu vice versa

45

NUMERI

1. ISTORIA REVELAŢIEI LUI DUMNEZEU PÂNĂ LA NUMERI

Geneza: Creaţie şi legământ

Creaţie şi istorie universală (1-12)

Creaţie

Cădere şi judecată

Noua creaţie

Istoria particulară: legământul, promisiune, şi începutul istoric al poporului

Exod: Salvare şi începutul formării poporului lui Dumnezeu

Israel în Egipt: continuarea creaţiei şi a legământului/ameninţarea creaţiei

Salvarea din Egipt ca o “nouă creaţie”

Formarea spirituală, socială, şi politică a poporului de legământ

Reînoirea Legământului (Sinai), Legea (Sinai), şi Cortul Întîlnirii

Compromiterea legământului, judecată, şi iertare

Prezenţa lui Dumnezeu

terminarea pregătirilor, anticiparea prezenţei, împlinirea promisiunii

Levitic: un popor pregătit pentru viaţa de sfinţenie înaintea unui Dumnezeu sfânt

Aspectul cultic şi religios al vieţii în prezenţa lui Dumnezeu (1-10)

Legi cu privire la jertfe

Legi cu privire la sfinţirea preoţilor

Aspectul legal, social, şi fizic al vieţii cu Dumnezeu (11-26)

Legi cu privire la lucrurile curate şi necurate

Legi cu privire la sfinţenie: spiritual/religios şi personal/juridic

Binecuvîntările şi blestemele legământului (26)

2. NUMERI

Cronologia evenimentelor începînd cu exodul din Egipt: total 41 de ani

Exodul din Egipt Ex. 12:2, 5; Nu. 33:3

Sosirea la muntele Sinai Ex. 19:1

Revelaţia lui Dumnzeu la Sinai Ex. 19:16

Terminarea Cortului Întîlnirii Ex. 40:1, 16

Porunca recensămîntului Numeri 1:1

Plecarea din Sinai Num. 10:11

Sosirea la Cadeş Num. 20:1

Moartea lui Miriam (Maria) Num. 20:1

Moartea lui Aaron, 30 de zile de doliu Num. 20:29

Plecarea spre Moab Num. 20:22; 21:4

Moise vorbeşte poporului în Moab Deuteronom 1:2-3

Moartea lui Moise, 30 de zile de doliu Deut. 34:8

Iosua şi poporul intră în Canaan Iosua 1:19

Schema literară şi tematică

Pregătiri în vederea plecării din Sinai (1-10:10)

Numărarea şi organizarea seminţiilor (1-4)

Legi speciale: despăgubiri, apa de gelozie, legea nazireatului (5-6:21)

Binecuvîntarea lui Moise (6:21-27) – cel mai vechi text biblic descoperit până în prezent

Jertfele căpetenilor de seminţii (7) şi curăţirea leviţilor (8)

Sărbătorirea Paştelui, norul călăuzirii, trîmbiţele din argint, plecarea din Sinai (9-10)

De la Sinai la Cadeş (10:11-20:22)

aranjarea seminţiilor, răzvrătirea, focul Domnului, prepeliţele (10-11)

împotrivirea lui Maria şi Aaron; lepra Mariei, cei doisprezece spioni, 40 de ani (12-14)

legi suplimentare: jertfe, păcat involuntar, pedeapsa pt. călcarea sabatului, etc. (15)

Răzvrătirea lui Core, Datan, şi Abiram (16-17)

legi suplimentare: preoţii şi leviţii, vaca roşie, apa de curăţire (18-19)

moartea Mariei, păcatul şi pedeapsa lui Moise la apele de la Meriba (20:1-21)

46 De la Cadeş la Cîmpia Moabului (20:22-36)

moartea lui Aaron şi victoria asupra lui Arad, Sihon, şi Og (20:22-21)

Balak şi profeţiile lui Balaam (22-24)

închinarea la idoli, imoralitatea la Baal Peor, al doilea recensămînt (25-26)

alegerea lui Iosua şi legi suplimentare: moştenirea fetelor lui Ţelofhad, jertfa zilnică, jertfe în ziua trîmbiţei, ziua

împăcării, sărbătoarea corturilor, şi legi despre jurăminte (27-30)

război cu Midian, Galaadul dat seminţiilor lui Gad şi Ruben, preluarea Galaadului (31-32)

popasurile Israeliţilor şi planul pt. ocuparea şi împărţirea Canaanului (33-34)

legi suplimentare: cetăţiile Leviţilor, cetăţile de scăpare, pedeapsa pt. omor, măritarea ficelor moştenitoare (35-36

3. MESAJUL TEOLOGIC ŞI PRACTIC CĂRŢII NUMERI

Cartea Numeri descrie primii paşi ai poporului de legământ după formarea lui în Levitic, în drum spre Ţara Promisiunii

legile cu aspect spiritual/religios şi social/legal sunt completate prin reînoirea legământului

poporul Israel este pregătit să înceapă viaţa în prezenţa unui Dumnezeu sfânt

scopul final este moştenirea ţării Canaanului, locul sfânt promis de Dumnezeu lui Avram

Dumnezeu este răbdător şi credincios făgăduinţelor Lui

asemenea evenimentelor din Geneza şi Exod, şi aici împlinirea legământului este ameninţată atât din exterior, cât şi

datorită imaturităţii şi lipsei de credinţă a poporului

cu toate acestea, nici unul din obstacolele puse nu schimbă cursul providenţei lui Dumnezeu

Dumnezeu întoarce asprimea pustiei şi rea-voinţa duşmanilor (vezi Balak şi Balam) spre binele poporului

Dumnezeu este o sursă de viaţă în mijlocul pericolelor şi lipsurilor pustiei

la fiecare pas, Dumnezeu apare ca şi călăuză, războinic, sursă de hrană, dătător de legi, etc

legile cu privire la jertfe demonstrează grija lui Dumnezeu faţă de starea spirituală a poporului

nu păcatul are ultimul cuvînt

istemul de jertfe permite celor care păcătuiesc să refacă relaţia de părtăşie cu Dumnezeu

Dumnezeu este personal şi intim, nu o divinitate nepăsătoare sau distantă

chiar mînia lui Dumnezeu reflectă patosul şi dragostea Lui pentru poporul Israel

Atât credincioşia şi dragostea, cât şi sfinţenia, se regăsesc în natura lui Dumnezeu

Dumnezeu nu rămîne indiferent faţă de încercările repetate ale poporului de a se compromite

în relaţia de legământ, ambele părţi sunt obligate să îşi respecte promisiunile

sfinţenia continuă să rămînă o preocupare şi în cartea Numeri: este de necompromis

47

DEUTERONOM

1. ISTORIA REVELAŢIEI LUI DUMNEZEU PÂNĂ LA DEUTERONOM

Geneza: Creaţie şi legământ

Creaţie şi istorie universală (1-12)

Creaţie

Cădere şi judecată

Noua creaţie

Istoria particulară: legământul, promisiune, şi începutul istoric al poporului (12-50)

Exod: Salvare (Re-creaţie) şi începutul formării poporului lui Dumnezeu (Legământ)

Israel în Egipt: continuarea creaţiei şi a legământului urmată de ameninţarea creaţiei (uciderea copiilor)

Salvarea din Egipt ca o “nouă creaţie”

Formarea spirituală, socială, şi politică a poporului de legământ

Reînoirea Legământului (Sinai), Legea (Sinai), şi Cortul Întîlnirii

Compromiterea legământului (viţelul de aur), judecată, şi iertare (mijocirea lui Moise)

Prezenţa lui Dumnezeu

terminarea pregătirilor, anticiparea prezenţei, împlinirea promisiunii – Dumnezeu în cortul de întîlnire

Levitic: un popor pregătit pentru viaţa de sfinţenie înaintea unui Dumnezeu sfânt

Aspectul cultic şi religios al vieţii în prezenţa lui Dumnezeu (1-10)

Aspectul legal, social, şi fizic al vieţii cu Dumnezeu (11-26)

Binecuvîntările şi blestemele legământului (26)

Numeri:în drum spre Ţara Făgăduinţei – formarea unei noi generaţii în pustie

Pregătiri în vederea plecării din Sinai (1-10:10)

De la Sinai la Cadeş (10:11-20:22)

De la Caeş la cîmpia Moabului (20:22-36:13)

Deuteronom: deznodământului exodului din Egipt – Moștenirea Țării Promise!

Primul discurs al lui Moise: învățând din trecut pt. a trăi în viitor (1-4)

Al doilea discurs al lui Moise: cele 10 Porunci – Noul Legământ și relația cu Dumnezeu în Țara Promisă! (5-28)

Al treilea și ultimul discurs al lui Moise: îndemnuri finale (29-31)

2. DEUTERONOM

SCHEMA LITERARĂ ŞI TEMATICĂ

Primul discurs al lui Moise

Introducere (1:1-5)

Prolog istoric: sumarul evenimentelor din trecut până în prezent (1:-3:29)

Îndemn la ascultare: învăţînd din trecut şi privind spre viitor (4:1-43)

Al doilea discurs a lui Moise

Introducerea subiectului (4:44-5:5)

Prezentarea poruncilor (5:6-26:19)

Cele zece porunci (5:6-21)

Răspunsul public al poporului (5:22-23)

Amplificarea fiecărei porunci (6:1-26:15)

Legea 1 (capitolele 6-11)

Legea 2 (12)

Legea 3 (13:1-14:21)

Legea 4 (14:22-16:17)

Legea 5 (16:18-18:22)

Legea 6 (cap. 19-21)

Legea 7 (22:1-23:14)

Legea 8 23:15-24:7)

Legea 9 (24:8-16)

Legea 10 (24:17-26:15)

Îndemn (26:16-19)

Clauza legământului (27:1-10)

Blesteme şi binecuvîntări (27:11-28:68)

Al treilea discurs a lui Moise: îndemnul final (cap. 29-30)

Ultimele cuvinte a lui Moise

îndemnuri pt. Iosua, scrierea legii (31)

48 cîntarea lui Moise (32)

binecuvîntarea lui Moise pt. popor (33)

moartea lui Moise şi ridicarea lui Iosua (34)

MESAJUL TEOLOGIC AL CĂRŢII DEUTERONOM

Prologul istoric: a învăţa din trecut

trecutul este important pt. viitor, pt. că este o parte a experienţei cu Dumnezeu

evenimentele din pustie se vor a servii ca o lecţie pt. noua generaţie

orice viitor, indiferent cât de aproape de Ţara făgăduinţei, poate avea o experienţă în pustie

Cele zece porunci acoperă toate aspectele vieţii de legământ cu Dumnezeu

primele cinci porunci reflectă modul în care omul se raportează la Dumnezeu

Dumnezeu trebuie să fie prioritatea vieţii noastre

orice inversare a acestei priorităţi poate fi o idolatrie, chiar şi pt. o persoană care continuă să creadă în Dumnezeul

bibliei – experienţa idolatriei nu ia numai forme religioase

închinarea înaintea lui Dumnezeu trebuie să fie sinceră

uneori, chiar inconştient, omul îl poate folosi Dumnezeu pt. scopuri personale

scopul final pt. popor a fost binele lui suprem: viaţa în Ţara făgăduinţei împreună cu Dumnezeu

căderea generaţiei din pustie dovedeşte că simpla cunoaştere a făgăduinţei, fără o credinţă care trece peste

încercări, nu va ajuta în final

următoarele porunci acoperă aspectul social, legal, etc.

respectul faţă de părinţi şi faţă de semeni este o dovadă a respectului faţă de Dumnezeu

Dumnezeu preţuieşte finţa umană, indiferent de poziţia socială

a nu ajuta văduvele şi orfanii înseamnă a nega însăşi dragostea lui Dumnezeu

El nu concepe un legământ în care relaţiile dintre copiii Lui nu întruchipează caracterului Lui

Legea ca har: revelaţia divină în Vechiul şi Noul Testament

în religiile antice, contemporane cu cea biblică, exista o distincţie între aspectul divin şi cel uman al legilor: împăratul

era sursa suprema şi garantorul legilor (vezi Hamurapi – autorul codului)

Biblia prezintă legile ca find o întrupare a caracterului sfânt a lui Dumnezeu

pt. omul biblic nu exista o dovadă mai profundă a harului divin decât legea lui Dumnezeu

zeii celorlate naţiuni erau capricioşi, schimbători, greu de satisfăcut

viaţa, într-o astfel de religie, era confuză, instabilă, plină de teamă

legea, pt. omul biblic, era o dovadă a dragostei, consecvenţei, şi sfinţeniei lui Dumnezeu

legea defineşte fiecare aspect al vieţii – scopul final este binele creaţiei

trecutul, prezentul, şi viitorul nu sunt lăsate în soarta şansei, sau la discreţia unor zei capricioşi

deci, în Israel, legea era un motiv de bucurie, de siguranţă, o întruchipare a harului divin

legea ca har, în Vechiul Testament, nu este un paradox

legea este conţinutul revelaţiei lui Dumnezeu, al prezenţei Lui în termeni fizici

legea, ca manifestare divină, întruchipează dragostea lui Dumnezeu care a decis să iniţieze o relaţie cu creaţia

Lui

în Noul Testament, Dumnezeu coboară din nou în universul uman, în persoana lui Hristos

cînd doi sau trei rabini studiau legea împreună, Şekinah (prezenţa) lui Dumnezeu se cobora peste ei: prezenţa

fizică a legii împreună cu studiul făcea lucrul acesta posibil

asemănarea între Hristos şi împlinirea legii nu este întîmplătoare

împlinirea legii în Hristos anunţă un nou legământ, care însă presupune istoria revelaţiei lui Dumnezeu în

VT.

49

IUDAISMUL PALESTINIAN

viaţa religioasă şi socială a evreilor palestinieni a fost adânc influenţată de Vechiul Testament

pt. a înţelege mediul în care Dumnezeu s-a descoperit şi a lucrat, trebuiesc înţelese fenomenele, sau elementele esenţiale,

care au dat însemnătate vieţii evreilor palestinieni

Clasele Sociale Clasa preoţească

ocupa locul cel mai de seamă în societate

de aceea unii istorici caracterizează forma de guvernământ în Iudea nu ca teocraţie, ci hierocraţie.

pt. că Templul funcţiona şi ca locul de depozit financiar al jertfelor în bani, sau a avuţiilor poporului, familia

Marelui Preot era un dintre cele mai bogate, puternice, şi influenţiale din naţiune

existau, însă, şi mulţi preoţi locali, sau regionali, care nu beneficiau de avantajele financiare ale templului, şi

care trăiau nu cu mult peste nivelul material al ţăranului evreu.

totuşi, mulţi din preoţii din Ierusalim în timp şi-au concentrat puterea în mîinile lor, deseori spre suferinţa

ţăranilor şi a locuitorilor săraci.

Aristocraţia seculară (seculară în sensul de "laică") aceştia erau nobilii care ocupau funcţiile administrative şi economice din ţară

ei erau deţinătorii celor mai mari suprafeţe de teren, iar veniturile lor erau imense:

venituri din arendarea pământurilor

venituri din funcţiile administrative

Lucrătorii pământului (am haareț) "ţăranii" reprezentau majoritatea locuitorilor Palestinei

ei formau şi clasa ce mai săracă, iar veniturile lor depindeau de capriciile vremii, de bunăvoinţa/şiretenia proprietarilor

de teren, etc.

Cărturarii şi Interpretatorii Torei pt. că elita preoţească din Ierusalim trăia în izolare faţă de restul populaţiei, lumea şi-a căutat lideri spirituali în alte

locuri.

populaţia urbană s-a îndreptat către alţi lideri intelectuali, care trăiau şi gândeau similar cu aceştia

astfel s-a născut clasa Cărturarilor, care era întruparea aspiraţiilor şi credinţei populaţiei urbane

Cărturarii/Scribii, şi-au asumat rolul de interpretatori ai legii, rol de altfel neglijat de preoţi

astfel s-a născut Legea Orală, ca o continuare, interpretare, şi suplimentare a Legii Scrise

Fariseii făceau parte din această clasă a cărturarilor

opoziţia dintre Scribi şi Preoţi a apărut iniţial nu din cauza faptului că preoţii/saducheii recunoşteau numai

validitatea Legii Scrise

opoziţia a apărut din atitudinea preoţilor de a se fi satisfăcut cu o interpretare oficială a Torei, lipsită de

profunzime şi creativitate

la început interpretarea "oficială" a Torei aparţinea exclusiv preoţilor

în timp, populaţia a ajuns să recunoască valoarea interpretării Legii dată de Scribi, şi influenţa preoţilor –

ca interpreţi ai legii – s-a diminuat considerabil.

Scribii (fariseii) au contestat doctrina potrivit căreia numai preoţii (Saducheii) pot interpreta Legea lui

Moise

Dumnezeu a dăruit Legea tuturor evreilor, nu numai preoţilor

Astfel, scribii au aplicat studiul scripturii asupra celor mai relevante aspecte de viaţă

iniţial, aceste interpretări au avut loc în sinagogă

acest fenomen a dus la conflictul dintre Templul şi sinagogă, adică la diferenţa între conservatorism şi

status quo, şi creativitate

astfel, clasa scribilor s-a bucurat de un mult mai mare respect din partea populaţiei decât preoţii, crescând în

influenţă şi control

în cadrul clasei cărturarilor s-a format clasa "sfinţilor" (Hasidim), în jurul persoanei lui Simon cel drept, sec. II,

î.d.Hristos

Fariseii din timpul Domnului Isus sunt urmaşii Hasidimilor

Conflictul dintre preoţi şi scribi – cristalizat mai târziu ca opoziţia dintre Saduchei şi Farisei, s-a manifestat în

conflictul dintre Legea Scrisă şi Legea Orală

în esenţă, acesta era un conflict de natură politică

Saducheii au înțeles influenţa fariseilor în rândul populaţiei, şi implicit a interpretării orale a Legii

Insistenţa lor asupra întâietăţii Legii Scrise nu s-a datorat credincioşiei şi pietăţii lor, ci interesului de a

curma influenţa politică şi ideologică a Fariseilor asupra populaţiei.

pt. că Legea lui Moise explică, validează şi întăreşte statutul preoţilor, aceasta şi nu Legea Orală este

normativă

50 după distrugerea Templului, saducheii – ca şi clasă politică – au dispărut, şi fariseii au preluat controlul

asupra vieţii religioase din Palestina

Legea (Tora) în concepţia evreilor, Tora însumează revelaţia lui Dumnezeu, începînd cu Moise, şi până la perioada rabinică

deci nu numai Legea lui Moise, sau restul VT, ci orice învăţătură, interpretare, sau lege dată de rabini era vazută ca

parte esenţială a revelaţiei lui Dumnezeu de la Sinai

teoretic cuvîntul Tora descrie Pentateuhul, dar este deseori folosit de rabini pt. a descrie Vechiul Testament

indirect, prin Tora, însă, evreii înţelegeau şi legile enunţate de rabinii din perioada intertestamentară

Contextul religios şi istoric pt. evreii care s-au întors din exil, VT a însemnat noua lor constituţie religioasă, culturală, si politică

regele Persan a permis aplicarea VT în sfera juridică, economică, religiosă, (nu politică - absenţa regelui!)

dar lumea VT a cunoscut o schimbare radicală: dominaţia Persiei, Macedoniei, şi a Romei

în final, cea mai puternică forţă care a influenţat viaţa evreilor a fost cultura elenistică

aceşti factori au obligat evreii să adapteze legea VT la noile realităţi politice, culturale, religioase

legile VT fuseseră concepute pt. o societate care acum se schimba în mod rapid

prima încercare majoră de a aplica Legea lui Moise la noua viaţă religioasă, politică, culturală şi economică a evreilor

repatriaţi a fost cea a lui Ezra (7:10) şi Neemia (8:8)

Noua dimensiune a Legii: Legea Orală

prin Legea Orală (hP, l[;B.v, hr'wOt, lit."Tora șebeal peh" [Torah care prin gură]) un evreu înţelegea orice nouă

interpretare a Legii Scrise (Vechiul Testament, bt'k.Biv, hr'wOt, lit."Tora care în scris]) de către un individ sau grup

de persoane ordinat special pt. această activitate

termenul “oral” este sinonim cu “nescris”: noua interpretare avea loc, şi se transmitea generaţiilor viitoare, pe

cale orală, nu scrisă: singura lege scrisă era legea VT, sau legea lui Moise.

Legea lui Moise era absolută şi nealterabilă

Legea Orală era fluidă, flexibilă, supusă modificării datorită schimbărilor din societate!

autorii Legii Orale erau rabinii: ei aveau prerogativele unui judecător, legislator, cărturar, învăţător, avocat, etc.

din momentul ordinării, un rabin avea rol de judecător şi rol pastoral

pt. a devenii un rabin, o persoană trebuia să studieze “la picioarele” unui rabin ordinat, sau într-una din academiile

rabinice din Palestina; existau mulţi rabini care erau permanent însoţiţi de discipoli

noul rabin era investit cu autoritatea de a interpreta Legea Scrisă şi de a enunţa noi principii de lege (Legea Orală),

cu condiţia ca ele să fie validate oficial de majoritatea rabinilor (criteriul “majorităţii”)

Exponenţii Legii orale: Rabinii/Fariseii d.p.d.v. istoric putem vorbi de două grupări principale care au luat o poziţie vis-a-vis de Legea

Saducheii – clasa sacerdotală a Ierusalimului

saducheii formau gruparea preoţilor din Sanhedrinul originar, prezidat de Marele Preot

insistatu asupra interpretării literale a legii lui Moise, pt. că aceasta validează statutul lor

ei recomandau o politică de compromis cu cultura elenistă

Laicii, sau Fariseii, o altă grupare care făcea parte din Sanhedrin, descendenţii direcţi a lui Ezra

Laicii s-au opus radical oricărui compromis faţă de Legea lui Moise

în timp, s-a format un conflict între cele două grupări care a fost rezolvat temporar de revolta Macabeană.

În vremea lui Ioan Hircanus (135-105 î.d.Hr.) conflictul a reapărut, timp în care s-au delimitat mai clar

orientarea şi ideologia celor două grupări

Saducheii – clasa de elită, orientare seculară, care insista asupra autorităţii Legii Scrise lui Moise în

orice aspect al vieţii

Fariseii – rabinii care trăiau în rândul oamenilor, exponenţii Legii Orale, cei care îi învăţau pe oameni

cum să aplice Legea lui Moise în viaţa de zi cu zi

Fariseii doreau să emuleze lumea sacră a Templului

ei voiau să recreeze (sau să transfere) spaţiul şi viaţa sacră din sfera Templului în în sfera vieţii

private - preoţia, puritatea, jertfele, separarea de păcat, viaţa de familie, mâncarea, postul,

zeciuiala, relaţiile intime, postul, Sabatul

Matthew 5:20 Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu niciun chip

nu veţi intra în 'mpărăţia cerurilor.

Fiecare aspect al vieții trebuie să fie supus lui Dumnezeu

Sfințenia nu se rezumă doar la sanctietatea Templului, ci la fiecare aspect al vieții publice și

private, în afara Templului

Fariseii au avut totuși meritul de a fi transferat sfințenia cultică în domeniul vieții private

51 Sfințenia nu se practică pe baza calendarului religios (sărbători, Sabat, etc.), ci în viața de zi

cu zi

Dar, în acest demers, fariseii au făcut din relația cu Dumnezeu un mijloc de manipulare și un

motiv de aroganță!

Elementele Legii Orale Conţinutul Tradiţiilor Orale se împarte în: Halacha (“a umbla”) şi Haggada (a“declara,” “a învăţa”)

orientarea halahică accentua interpretarea VT cu scopul de a enunţa legi şi principii:

sacrificiile, legile sabatului, purificarea, igiena, legile de natură socială, conduita, aspectul penal

aspectul haggadic accentua partea teoretică a legii: teologia, interpretarea istoriei, homiletica, etc.

Formele Literare de transmitere:

Midraş: (daraş, “a analiza”) o formă literară asemănătoare exegezei – VT este interpretat verset cu verset

Mişnah: (şanah, “a repeta”)o formă literară de culegere şi grupare a legilor orale în funcţie de subiect

Mişna a reprezentat prima formă scrisă a legii orale (un eveniment neobişnuit, dar necesar…)

Mişna era împărţită în şase capitole

Zeraim: lit. "seminţe" – accentul pe legile rituale despre cultivarea pământului, recoltele, zeciuiala din

produsele agricole, etc.

Moed: lit. "festival" (sărbătoare) – accentul pe legile Sabatului şi celelalte sărbători din calendarul VT.

Naşim: lit "femeile" – legi despre căsătorie, divorţ, relaţii intr-maritale, etc.

Nezikim: lit. "pagube" – accentul pe legea civilă şi penală

Kodaşim: lit. "lucrurile sacre/sfinte" – accentul pe sistemul de jertfe, sacrificii, serviciul în templu, etc.

Teharot: lit. "lucrurile pure/purificarea" – accentul pe legile ce delimitează spaţiul/viaţa pur(ă) de cel

impur/întinat.

Mişnah a reprezentat prima teologie sistematică a evreilor

accentul s-a pus nu pe exegeză, ci pe gruparea, analizarea, şi explicarea legilor din VT.

Mişnah este şi prima forma scrisă a Legii Orale

pt. secole evreii au refuzat să pună Legea Orală sub formă scrisă

dar evenimentele din 70 AD şi 135 AD i-au convins că exista un risc enorm să piardă şi această

moştenire

50 de cetăţi şi 985 de sate au fost distruse în urma revoltei lui Bar Kokhba

580 000 de evrei au murit numai în conflictele şi represiunile armate, iar o parte semnificativă a

populaţiei a pierit în urma malnutriţiei şi a bolilor de mai târziu

nici unui evreu nu i s-a mai permis accesul în incinta Ierusalimului şi populaţia deportată a fost

înlocuită cu neamuri

astfel, în cca. 200 AD există prima formă de codificare şi scriere a Legii Orale în ebraica rabinică

Talmud: (lamad, “a preda”) o formă literară de analizare a legilor enunţate în Mişna în funcţie de subiect

după cca. două secole, legile enunţate în Mişna devin anacronice

schimbările istorice, politice, economice, şi relgioase impun o nouă înţelegere şi aplicare a legilor din

Mişnah

astfel, după sec. IV, Talmudul vine ca o nouă codificare şi interpretare a legilor din Mişnah

Mişnah – codificarea şi interpretarea legilor din VT

Talmudul – interpretarea legilor din Mişnah, în limba aramaică

Talmudul a luat două forme

1. Talmudul Babilonian – compus în Babilon. Forma cea mai elevată şi complexă, datorită prestigiului

academiei din Babilon, care s-a bucurat de cei mai buni exegeţi şi experţi în legea rabinică

mulţi dintre rabinii Palestinieni emigraseră din Palestina în Babilon după revoltele şi distrugerea

naţiunii din 70 AD şi 135 AD.

2. Talmudul Palestinian – compus în Palestina. Datorită condiţilor politice, economice, şi religioase

precare, TP se coboară sub nivelul Talmudului Babilonian.

Astăzi, Talmudul reprezintă documentul sacru cel mai studiat în Iudaism. Deşi Biblia încă impune un respect

deosebit, în realitate Talmudul este ghidul practic de trăire a evreilor contemporani.

Însemnătatea Legii pt. evrei Legea, ca revelaţie divină unică, era dovada dragostei speciale a lui Dumnezeu pt. evrei, dar nu şi pt. neamuri

Legea însuma atât învăţăturile VT (Legea Scrisă), cât şi învăţăturile care proveneau din interpretarea VT

deşi au existat controverse în ceea ce priveşte superioritatea Legii Scrise, cei mai mulţi evrei considerau Legea Scrisă şi

Legea Orală ca find două forme egale ale revelaţiei lui Dumnezeu

la Sinai, Moise a primit nu numai Legea Scrisă, ci şi pe cea Orală (până la cel mai mic detaliu)

pt. că forma scrisă a revelaţiei încetase, noua formă de manifestare a prezenţei lui Dumnezeu era Legea Orală:

procesul de interpretare a Legii Scrise,

acesta, ca şi descoperirea Legii Scrise, este un moment de revelaţie divină

52 prezenţa lui Dumnezeu (şechinah, “prezenţă,” şachan, “a locuii”) se manifestă oriunde doi sau trei cărturari se

reunesc pt. a interpreta Legea lui Moise (interpretare ce echivalează cu LO)

"Dacă doi oameni stau în părtăşie şi nu discută despre Torah, ei sunt ca sfatul celor batjocoritori (Ps 1:1), căci

ni se spune că "omul sfânt nu stă în sfatul celor batjocoritori." Dacă doi oameni stau în părtăşie şi discută

despre Torah, Şechinah se coboară peste ei, aşa cum este scris, " Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit

adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta, şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost

scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul, şi cinstesc Numele Lui" (Mal 3:16)

Legea Orală –principiile, legile, interpretările ce provin din Legea Scrisă – guvernează fiecare aspect al vieţii evreilor:

Aspectul religios: cultul şi ritualul din Templu, dar şi din viaţa de zi cu zi

masa/mâncarea, facerea de bine, puritatea fizică rituală

sărbătorile religioase

Aspectul social : relaţiile cu cei din jur şi, implicit, evitarea relaţiilor cu neamurile, datorită pericolul de întinare, viaţa

intimă, activităţiile casnice, creşterea copiilor

Aspectul juridic: codul civil, codul penal

Aspectul economic: muncile din agricultură, comerţul

Fariseii erau cei mai abili exponenţi ai Legii Orale:

ei proveneau din rândul oamenilor, trăiau în mijlocul lor, aveau rolul de învăţători, consilieri, şi (f. imp.)

supraveghetori!

după distrugerea Templului in 70 A.D., fariseii au dominat sfera politică şi religioasă din Palestina.

Fără existenţa unui Templu şi, implicit, a unui sistem politic, Saducheii şi celelalte clase politice şi religioase (inclusiv

asceticii de la Qumran şi grupurile de revoluţionari, care au pierit în luptele din anii 70) au dispărut de pe scena

Palestinei.

continuitatea prezenţei lui Dumnezeu depindea, în concepţia Fariseilor, de păstrarea Legii, în special a Legii Orale, de

menţinerea purităţii în templu şi în viaţa privată

încălcarea Legii ar avea consecinţe universale:

ea putea duce la îndepărtarea Prezenţei din Israel şi, implicit, la amînarea venirii lui Mesia (datorită păcatului şi

întinării pământului sfânt şi a templului)

scopul ultim al acestei trăiri era grăbirea venirii lui Mesia

implicaţia este că fariseii nu au recunoscut pe Isus ca find Mesia

diferențele majore dintre farisei și Domnul Isus:

învăţătura cu privire la relaţiile cu vameşii, prostituatele, şi alte categorii de indezirabili (păcătoşi)

învăţătura cu privire la Lege, statutul şi rolul Sabatului, sau a altor festivale religioase

învăţătura cu privire la importanţa legii purităţiilor

învăţătura cu privire la Mesia

Domnul Isus este mai mare decât Templul

poate ierta singur păcatele, pronunţând astfel sfârşitul utilităţii Templului (sacrificiilor, etc.)

este mai mare decât, şi precede pe Avram, Moise, etc.

are autoritate finală (de interpretare) asupra Legii lui Moise

este Fiul lui Dumnezeu

Viziunea NT despre farisei, Domnul Isus și Lege

1. Vezi Matei 23

Matthew 15:1-14 Atunci nişte Farisei şi nişte cărturari din Ierusalim au venit la Isus, şi I-au zis:

2 ,,Pentru ce calcă ucenicii Tăi

datina bătrînilor? Căci nu-şi spală mînile cînd mănîncă.`` 3 Drept răspuns, El le-a zis: ,,Dar voi de ce călcaţi porunca lui

Dumnezeu în folosul datinei voastre? 4 Căci Dumnezeu a zis: ,Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta;` şi: ,Cine va grăi de rău pe

tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit negreşit cu moartea.` 5 Dar voi ziceţi: ,Cine va zice tatălui său sau mamei sale: ,Ori cu

ce te-aş putea ajuta, l-am închinat lui Dumnezeu,` 6 nu mai este ţinut să cinstească pe tatăl său sau pe mama sa. Şi aţi desfinţat

astfel cuvîntul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre. 7 Făţărnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, cînd a zis:

8 ,Norodul

acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. 9 De geaba Mă cinstesc ei,

învăţînd ca învăţături nişte porunci omeneşti.`` 10

Isus a chemat mulţimea la Sine, şi a zis: ,,Ascultaţi, şi înţelegeţi: 11

Nu ce

intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om.`` 12

Atunci ucenicii Lui s'au apropiat, şi I-au zis: ,,Ştii că

Fariseii au găsit pricină de poticnire în cuvintele, pe cari le-au auzit?`` 13

Drept răspuns, El le-a zis: ,,Orice răsad, pe care nu l-a

sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină. 14

Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi cînd un orb călăuzeşte pe un alt orb,

vor cădea amîndoi în groapă.`` Mark 7:20-23

20 El le-a mai zis: ,,Ce iese din om, aceea spurcă pe om.

21 Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gîndurile

rele, preacurviile, curviile, uciderile, 22

furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula,

trufia, nebunia. 23

Toate aceste lucruri rele ies dinlăuntru, şi spurcă pe om.``

53 Luke 18:10-12

10 ,,Doi oameni s'au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul vameş.

11 Fariseul sta în picioare, şi

a început să se roage în sine astfel: ,Dumnezeule, 'ţi mulţămesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau

chiar ca vameşul acesta. 12

Eu postesc de două ori pe săptămînă, dau zeciuială din toate veniturile mele.` 1 Corinthians 1:29 pentruca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Ephesians 2:9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Matthew 6:5 Cînd vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stînd în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor,

pentruca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. Matthew 6:16 Cînd postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorîtă, ca făţarnicii, cari îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că

postesc. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. Matthew 9:14 Atunci ucenicii lui Ioan au venit la Isus, şi I-au zis: ,,De ce noi şi Fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postesc

de loc?`` Matthew 15:7 Făţărnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, cînd a zis:

8 ,Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă

cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. 9 De geaba Mă cinstesc ei, învăţînd ca învăţături nişte porunci omeneşti.``

Romans 10:1 Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mîntuiţi. 2 Le

mărturisesc că ei au rîvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: 3 pentrucă, întrucît n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă

Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s'au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu. Galatians 1:14 şi cum eram mai înaintat în religiunea Iudeilor de cît mulţi din neamul meu, de o vîrstă cu mine. Eram însufleţit

de o rîvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti.

Templul, Sinagoga, şi Locuinţa/familia (cele trei spaţii sacre)

refacerea templului a avut o semnificaţie unică în viaţa evreilor:

revenirea prezenţei lui Dumnezeu în Israel şi împlinirea (parţială) profeţiilor din VT

Irod a extins construcţia, templul din Ierusalim devenind astfel una din minunile arhitecturale ale lumii

împreună cu Legea, Templul reprezintă motivul existenţei şi fundaţia vieţii religioase a evreilor Palestinieni

în Templu locuieşte însuşi Dumnezeu, fapt care dă Israelului o poziţie unică, privilegiată în univers

Organizarea administrativă a Templului personalul religios al templului era alcătuit din: preoţi, leviţi, ofiţerii templului, marele preot, prefectul

preoţii: 24 de schimburi, singurii care aveau acces la altar şi perimetrul sfânt din jurul altarului

preoţii aduceau jertfele comune şi individuale, ardeau tămîia, şi rosteau binecuvîntarea

leviţii: erau subordinaţi preoţilor, singurele responsabilităţi find musica şi controlul accesului în templu

deputaţii: laici, reprezentau Israeliţii din toate zonele geografice; asistau la aducerea jertfelor, rugăciuni

marele preot: reprezentatul suprem al naţiunii înaintea lui Dumnezeu; deşi nu era prezent la toate slujbele, marele

preot aducea arderea de tot în zilele speciale (vezi Paşte, Rusalii, Sărbătoarea Ispăşirii)

Templul funcţiona şi ca banca naţiunii, unde bogăţii uriaşe erau depozitate.

de aceea, familia Marelui Preot avea un statut, putere, şi control financiar deosebite

familia Onia a fost una dintre cele mai bogate şi puternice familii de mari preoţi

bogaţia marilor preoţi venea în contrast cu sărăcia multora dintre preoţii mici, în special cei ce veneau

din zonele din afara Ierusalimulu

Templul şi zonele adiacente lui adăposteau zeci de mii de pelegrini, în special cu ocazia Sărbătorii Ispăşirii

sicariii, zeloţii, şi alţi revoluţionari s-au folosit deseori de aceste ocazii de fervoare spirituală pt. a incita lumea la

luptă împotriva romanilor (vezi Evangheliile, distrugerea templului în 70 d.Cr.)

Organizarea spaţială şi semnificaţia Templului accesul în templu era delimitat prin diferite zone:

criteriul de separare, însă, era teologic, nu organizatoric

universul este creaţia lui Dumnezeu, o creaţie unde domneşte simetria, ordinea, armonia în creaţie

creaţia, oglindind chiar o parte a imaginii lui Dumnezeu, nu este divină şi trebuie separată de aceasta

întregul univers este structurat be baza unei ierarhii, începând cu regiunea “profană” până la cea “sacră”

la fel cum există o separare între spaţiul divin din univers şi restul universului, tot aşa există şi o ierarhie a gradelor

de sfinţenie pe pământ. În ordine crescătoare, aceste sunt

ţinuturile neamurilor,

ţara sfântă,

Ierusalimul,

templul,

curtea de acces a neamurilor,

curtea femeilor,

curtea bărbaţilor evrei (purificaţi),

curtea preoţilor,

sfânta sfintelor.

Universul îşi găseşte reflecţia în structura templului:

54 Sfânta Sfintelor: cel mai înalt grad de sfinţenie în templu – o reflecţie a lumii cereşti, a tronului sfânt

Curtea preoţilor,

a bărbaţilor,

a femeilor,

a neamurilor:

acestea sunt zone ale templului definite în funcţie de gradul de sfinţenie al fiecăruia

fiecare demarcaţie este superioară celei precedente

acessul în Sfânta Sfintelor este permis numai marelui preot, dar interzis preoţilor;

accesul bărbaţilor este interzis în curtea preoţilor, iar accesul femeilor în curtea bărbaţilor, etc.

o serie de ritualuri de purificare erau obligatorii de la intrarea în Ierusalim până la accesul în templu –

astfel nici o impuritate nu vine în contact cu sfințenia lui Dumnezeu

această diviziune se regăseşte în structura lumii spirituale, în organizarea socială a claselor din societatea

iudaică, şi în delimitarea geografică a lumii:

Dimensiunea spirituală: Dumnezeupoporul iudeu, lumea neamurilor

Dimensiunea geografică: templul, Ierusalim, Iudea, restul neamurilor

Dimensiunea socială: marele preot, preoţii, bărbaţii, femeile, temătorii de Dumnezeu, neamurile

Rolul jertfelor Templul reprezenta locul de mijlocire dintre lumea naturală şi cea divină

demarcaţiile spaţiale, ritualurile, legile: aveau rolul de a păstra neîntinat spaţiul sfânt al prezenţei divine

ritualul de mediere între om şi Dumnezeu trebuia să ia considerare şi să respecte această realitate

Jertfele aveau rolul de a menţine relaţia dintre Dumnezeu şi poporul iudaic: acestea erau

tamid: jertfa “permanentă,” adusă zilnic (dimineaţa şi seara) – un miel sacrificat în curtea preoţilor (Ex 29:42)

împreună cu mielul (carne) se mai ofereau jertfe de grâu (pîine), vin şi ulei (băuturi)

preoţii oferă lui Dumnezeu o parte din binecuvîntările pământului, iar Dumnezeu, în schimb, va binecuvînta

pământul cu ploaie şi rod pt. un nou an

ritualul era urmărit de reprezentanţii poporului din fiecare regiune, sat, etc., simbolizând participarea întregii

naţiuni la acest act

jertfele specifice sărbătorilor religioase aceste trei sărbători religioase comemorează evenimentele istorice din VT (exodul, etc.), evenimente care au

coincis şi cu principalele sezoane agriculturale din viaţa Palestinei

Sărbătoarea Paştelui: salvarea din Egipt = sezonul recoltei timpurii de primăvară (Lev 23:4-14)

S. Săptămânilor: la 50 de zile (“pentecost”) după sabatul de Paşte Dumnezeu a dat cele 10 porunci, eveniment care

coincide cu sezonul recoltei timpurii de vară (Lev 23:15-21)

S. Corturilor/Ziua Ispăşirii/Anul Nou evocă experienţa din pustie a poporului = sezonul de recoltă din toamnă, cel mai imp. sezon agricultural

din viaţa iudeilor (Lev 23:33-36)

porunca din Exod 23:14-18, prin care toată “partea bărbătească” avea să se prezinte înaintea Domnului de trei

ori pe an şi să aducă cele dintîi roade ale pământului (potrivit recoltelor specifice celor trei sezoane), era

împlinită de cei mai mulţi bărbaţi din Iudea.

M. Jaffee arată că “ritmul jertfelor tipice acestor sărbători transforma templul într-un fel de inimă a

întregului neam. Pulsul său făcea posibilă circulaţia unui flux de credincioşi prin trupul Israelului, potrivit

unui ritm sistolic-diastolic neîncetat, impulsionat de ciclul sezoanelor agricole.”

semnificaţia acestor ocazii se manifesta în toate aspectele vieţii evreilor Palestinieni

viaţa spirituală, datorită menţinerii sau refacerii relaţiei cu Dumnezeu prin jertfe

viaţa economică şi socială, datorită importanţei agriculturii în Palestina

Evreii credeau cu convingere că destinul templului, ca şi “casă a lui Dumnezeu,” este etern

prezenţa lui Dumnezeu în templu era, împreună cu Legea, dovada statului unic al evreilor în lume

Prezenţa templului manifesta o influenţă adîncă în viaţa spirituală intimă, nu numai oficială, a fiecărui evreu

deşi evreii realizau diferenţa dintre religia publică şi cea privată, prezenţa templului în conştiinţa lor era elementul

de legătură între cele două lumi:

numai înţelegând toate aceste semnificaţii ale templului vom realiza ce impact a avut distrugerea sa asupra concepţiei

lor despre Dumnezeu, identitate comunală şi individuală (ca “aleşi” dintre neamuri), mântuire, etc

1. Viziune VT și NT despre Templu

a. Importanța Templului

55 2 Samuel 7:12-16

12 Cînd ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica... un urmaş după tine, care va

ieşi din trupul tău, şi-i voi întări împărăţia. 13

El va zidi Numelui Meu o casă, şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al

împărăţiei lui. 14

Eu îi voi fi Tată şi el 'mi va fi fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească şi cu lovituri omeneşti; 15

dar harul Meu nu se va depărta dela el, cum l-am depărtat dela Saul, pe care l-am îndepărtat dinaintea ta. 16

Ci casa ta şi

împărăţia ta vor dăinui vecinic înaintea Mea, şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.`` Psalm 45:6 Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este vecinic; toiagul de domnie al împărăţiei Tale este un toiag de dreptate. Isaiah 9:7

7 El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfîrşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o

va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi'n veci de veci: iată ce va face rîvna Domnului oştirilor.

b. Importanța supunerii și a credinței

Jeremiah 7:4-15

4 Nu vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare, zicînd: ,Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul

Domnului!` 5 ,Căci numai dacă vă veţi îndrepta căile şi faptele, dacă veţi înfăptui dreptatea unii faţă de alţii,

6 dacă nu veţi

asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sînge nevinovat în locul acesta, şi dacă nu veţi merge după alţi

dumnezei, spre nenorocirea voastră, 7 numai aşa vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta, în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri,

din vecinicie în vecinicie. 8 Dar iată că voi vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare, cari nu slujesc la nimic.

9 Cum? Furaţi, ucideţi,

preacurviţi, juraţi strîmb, aduceţi tămîie lui Baal, mergeţi după alţi dumnezei pe cari nu-i cunoaşteţi!... 10

Şi apoi veniţi să vă

înfăţişaţi înaintea Mea, în Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu şi ziceţi: ,Suntem izbăviţi!`... ca iarăş să faceţi toate

aceste urîciuni! 11

,Este Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu, o peşteră de tîlhari înaintea voastră?` ,Eu însumi văd

lucrul acesta, zice Domnul!`` 12

,,Duceţi-vă dar la locul care-Mi fusese închinat la Silo, unde pusesem să locuiască odinioară

Numele Meu, şi vedeţi ce i-am făcut, din pricina răutăţii poporului Meu Israel! 13

,,Şi acum, findcă aţi făcut toate aceste fapte,

zice Domnul, findcă v'am vorbit dis de dimineaţă, şi n'aţi ascultat, findcă v'am chemat şi n'aţi răspuns, 14

voi face Casei peste

care este chemat Numele Meu, în care vă puneţi încrederea, şi locului pe care vi l-am dat vouă şi părinţilor voştri, le voi face

întocmai cum am făcut lui Silo. 15

Şi vă voi lepăda dela Faţa Mea, cum am lepădat pe toţi fraţii voştri, pe toată sămînţa lui

Efraim!`` Micah 3:11 Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată, şi proorocii lui proorocesc pe bani;

şi mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul şi zic: ,,Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nici o

nenorocire!``

c. Templul ca trup al Domnului Isus

John 2:19 Drept răspuns, Isus le-a zis: ,,Stricaţi Templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica.``

20 Iudeii au zis: ,,Au trebuit

patruzeci şi şase de ani, ca să se zidească Templul acesta, şi Tu îl vei ridica în trei zile?`` 21

Dar El le vorbea despre Templul

trupului Său.

d. Noul Templu

Hebrews 11:10 Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu. Revelation 21:1-4 Apoi am văzut un cer nou şi un pămînt nou; pentrucă cerul dintîi şi pămîntul dintîi pieriseră, şi marea nu mai

era. 2 Şi eu am văzut coborîndu-se din cer dela Dumnezeu, cetatea sfîntă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru

bărbatul ei. 3 Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: ,,Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va

locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuş va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. 4 El va şterge orice lacrimă din ochii

lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tînguire, nici ţipăt, nici durere, pentrucă lucrurile dintîi au trecut.`` Hebrews 12:22 Ci v'aţi apropiat de muntele Sionului, de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de zecile de mii, de

adunarea în sărbătoare a îngerilor, Hebrews 13:14 Căci noi n'avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.

Organizarea Sinagogii a fost concepută ca un centru multi-funcţional:

rol educativ (studiul Torei, educaţia copiilor),

legal (rezolvarea problemelor din comunitate),

spiritual/religios (citirea şi predicarea Legii, rugăciune, etc),

comunitar (loc de cazare pt. călători)

a fost concepută ca reflecţie fizică a ceea ce însemna templul pt. viaţa socială şi spirituală

astfel în concepţia multora, sinagoga era un templu în miniatură

multe din obiectele de folosinţă cultică erau incluse în “mobilierul” sinagogii:

astfel, în absenţa templului, evreii putea avea acces la un alt spaţiu sfânt în care “locuia” Dumnezeu

după 70 AD, şi mai ales după revolta lui Bar Kokhba din 131-135, funcţiile şi rolul templului au fost preluate de

sinagogă

apare, deci, prin rolul sinagogii o spiritualizare a sistemului cultic care funcţionase în Templu

56 jertfele/sacrificiile de animale – devin acum jertfe ale rugăciunii, studiului, mulţumirii, facerii de bine,

etc.

puritatea şi sanctificarea cultică – devin acum puritatea lăuntrică, spirituală

Dumnezeu nu mai priveşte la numărul de animale, ci la puritatea inimii şi a gândurilor

spiritualizarea cultului este, de fapt, un fenomen care începuse încă din Vechiul Testament, datorită

corupţiei care se manifesta în rândurile preoţilor din Templu. Dumnezeu nu a dorit niciodată Templul ca

şi o alternativă pt. puritatea şi sfinţenia inimii şi a gândurilor.

Ps 51:17, "Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o

inimă zdrobită şi mîhnită."

Isa 1:11-13, "Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile de tot

ale berbecilor, şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sîngele taurilor, oilor şi ţapilor....Nu mai aduceţi

daruri de mîncare nefolositoare, căci Mi-e scîrbă de tămîie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de

sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea."

Activităţi importante în Templu/Sinagogă Citirea publică a Torei: în timp, această activitate a dat o autoritate neegalată Legii lui Moise

izolată de influenţa impunătoare a Templului, citirea Torei se materializează ca un moment unic în viaţa spirituală:

prin recitarea şi studierea scripturii, însăşi prezenţa lui Dumnezeu se manifestă acolo

prezenţa lui Dumnezeu (şechinah, “prezenţă,” şachan, “a locuii”) se manifestă oriunde doi sau trei cărturari se

reunesc pt. a interpreta Legea lui Moise (interpretare ce echivalează cu LO)

"Dacă doi oameni stau în părtăşie şi nu discută despre Torah, ei sunt ca sfatul celor batjocoritori (Ps 1:1), căci

ni se spune că "omul sfânt nu stă în sfatul celor batjocoritori." Dacă doi oameni stau în părtăşie şi discută

despre Torah, Şechinah se coboară peste ei, aşa cum este scris, " Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit

adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta, şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost

scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul, şi cinstesc Numele Lui" (Mal 3:16)

în timp, sinagoga devine un loc sfânt care înlesneşte accesul oamenilor înaintea lui Dumnezeu

în sinagogă, Torah este citită, studiată, şi predicată, înlocuindu-se astfel acea activitate cultică din Templu

Rugăciunea publică:

după distrugerea templului, serviciul de rugăciune a simbolizat fizic ritualul de sacrificii tipic templului

jertfa, ca sacrificiu al unui animal este înlocuită de rugăciune, ca sacrificiu spiritual

rugăciunile de dimineaţa şi seara oglindesc practica cultica a jertfei tamid

după distrugerea templului, evreii se roagă pt. refacerea templului şi mântuirea poporului ales

sacrificile aveau rolul de a asigura relaţia dintre evreu şi Dumnezeu şi binecuvîntările materiale

în noua viziune, rugăciunile au rolul de a salva această relaţie, de a recrea mediul divin ce a existat în templu,

şi de a invoca venirea erei mesianice

sinagoga şi templul au existat concomitent, însă valoarea ei ca “loc sfânt” nu s-a aprofundat decât după 70 d.Cr.

nu este un accident istoric faptul că multe din primele biserici creştine s-au format în locul sinagogilor

evreul trebuie să realizeze acum că prezenţa lui Dumnezeu se poate manifesta intim, fără bariele fizice impuse de

templu

Locuinţa/Familia un semn distinct care simboliza prezenţa unui loc sfânt era mezuza: un sul miniatură cu inscripţia unui verset

acest manuscris era încapsulat şi ataşat de rama uşii de la intrarea în casă (Deut 6:9)

acest obicei a luat forme de magie (protecţie împotriva demonilor), dar la început el simboliza prezenţa divină

casa era spaţiul în care oamenii se rugau, găteau, mîncau, dormeau, lucrau,îşi creşteau copiii, şi mureau

deci casa avea o dimensiună sacră, pt. că multe din aceste aspecte ţineau de lumea sacră

în mod specific, actul de rugăciune şi pregătire a mesei aveau o semnificaţie spirituală unică

Rugăciunea (Şema, Deut 6:4-9) făcea posibilă prezenţa lui Dumnezeu în spaţiul intim al casei

“Ascultă Israele: Domnul Dumnezeu este singurul Domn…”

Şema simboliza actualizarea legământului şi a binecuvântărilor lui Dumnezeu pt. o nouă zi

rostirea numelui lui Dumnezeu înlăuntrul casei, în cadrul acestei rugăciuni, aducea prezenţa lui Dumnezeu şi,

implicit, transforma spaţiul casei într-un spaţiu sacru

Actul de servire a mesei, mai ales după distrugerea templei, a preluat şi el conotaţii spirituale distincte

Num 15:17-20, “Cînd veţi intra în ţara…şi veţi mînca pîine, să luaţi întîi un dar ridicat pt. Domnul”

în templu, preoţii beneficiau de un dar din pîine, adus din partea poporului ca sacrificiu

în absenţa templului, acest act cultic continuă, dar în mediul intim al casei

pregătirea şi sanctificarea pâinii reflectă ritualul de cult din templu: aducerea jertfelor la altar

masa, aşadar, devine un simbol pt. altarul din templu

Aceste două elemente se regăsesc în special în scrierile fariseilor

Lumea templului era dominată de clasa preoţească, deci de Saduchei, cu care Fariseii au venit deseori în conflict

Deşi Fariseii nu au respins niciodată validitatea templului, ei au aprofundat interpretarea Legii Scrise şi au insistat

asupra importanţei Legii Orale

am văzut că Fariseii au căutat să emuleze lumea sacră a Templului

57 ei voiau să recreeze (sau să transfere) spaţiul şi viaţa sacră din sfera Templului în sfera vieţii private

preoţia, puritatea, jertfele, separarea de păcat, viaţa de familie, mâncarea, postul, zeciuiala, relaţiile intime,

postul, Sabatul

astfel ei devin elitişti

se separă de majoritatea populaţiei (în special ţăranii care lucrau pământul şi nu aveau timp de purificarea şi

observarea strictă a legii)

exclud persoane ca leproşi, oameni impuri, vameşi, etc.

sunt stricţi şi devin supraveghetori, urmărind şi sancţionând pe cei care nu respectă legea lui Moise în cele

mai mici detalii

repetă erorile preoţilor, care credeau că jertfele şi sărbătorile îl obligă pe Dumnezeu să binecuvânteze poporul

îl resping pe Domnul Isus, pe motiv că nu este unul ca ei

rolul dual al templului –menţinerea relaţiei cu Dumnezeu şi perpetuarea binecuvîntărilor – este preluat de

sinagogă, care simbolizează un templu în miniatură, şi de masă, un altar în miniatură

aceste eforturi de a recrea spaţiul sfânt din Ierusalim trădează melancolia evreilor față de prezenţa fizică a lui

Dumnezeu şi a binecuvîntărilor, şi speranţa lor că această prezenţă se manifestă şi după distrugerea templului

astfel putem înţelege mai clar semnificaţia pe care a avut-o întruparea fizică a lui Dumnezeu în mijocul oamenilor

lucrarea şi persoana Lui Isus vin ca răspuns faţă de aceste eforturi umane de apropiere de Dumnezeu

Era Mesianică Isaiah 48:16 Apropiaţi-vă de Mine, şi ascultaţi! Dela început, n'am vorbit în ascuns, dela obîrşia acestor lucruri, am fost de faţă.

Şi acum, Domnul Dumnezeu m'a trimes cu Duhul Său. Isaiah 61:1 ,,Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M'a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M'a

trimes să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, şi prinşilor de război izbăvirea; Zechariah 2:8 Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,,După slavă m'a trimes El la neamurile cari v'au jăfuit; căci celce se atinge

de voi se atinge de lumina ochilor Lui. 9 Iată, 'mi ridic mîna împotriva lor, -zice Domnul-şi ele vor fi prada celorce le erau

supuşi, ca să ştiţi că Domnul oştirilor m'a trimes. 10

Strigă de veselie şi bucură-te, fica Sionului! Căci iată, Eu vin, şi voi locui în

mijlocul tău, zice Domnul.`` 11

,,Multe neamuri se vor alipi de Domnul, în ziua aceea, şi vor fi poporul Meu. Eu voi locui în

mijlocul tău, şi vei şti că Domnul oştirilor m'a trimes la tine. Luke 2:25-32

25 Şi iată că în Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viaţă sfîntă, şi era cu frica lui Dumnezeu.

El aştepta mîngîierea lui Israel, şi Duhul Sfînt era peste el. 26

Duhul Sfînt îl înştiinţase că nu va muri înainte ca să vadă pe

Hristosul Domnului. 27

El a venit în Templu, mînat de Duhul. Şi, cînd au adus părinţii înlăuntru pe Pruncul Isus, ca să

împlinească cu privire la El ce poruncea Legea, 28

Simeon L-a luat în braţe, a binecuvîntat pe Dumnezeu, şi a zis: 29

,,Acum,

slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpîne, după cuvîntul Tău. 30

Căci au văzutochii mei mîntuirea Ta, 31

pe care ai pregătit-o să

fie, înaintea tuturor popoarelor, 32

lumina care să lumineze neamurile, şi slava poporului Tău Israel.`` Acts 1:7 El le-a răspuns: ,,Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat supt stăpînirea Sa. Ephesians 1:10 ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremilor, spre a-Şi uni iarăş într'unul în Hristos, toate lucrurile: cele din

ceruri, şi cele de pe pămînt. 1 John 4:9 Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s'a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimes în lume pe singurul Său Fiu, ca noi

să trăim prin El. 10

Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimes pe

Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. 1 John 4:14 Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimes pe Fiul ca să fie Mîntuitorul lumii.

Dar cînd a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său,

născut din femeie, născut supt Lege (Galat 4:4)

Multe civilizaţii de seamă au avut propria lor "epoca de aur," sau apogeul civilizaţiei lor în trecut

Egiptul, Babilonul, Grecia, şi Roma – imperii extraordinare, care acum trăiesc din amintiri

În contrast, naţiunea iudaică priveşte spre viitor, la "Era Mesianică," ca find vremea de aur, apogeul şi împlinirea naţiunii

Potrivit scrierilor rabinice, Dumnezeu a creat şapte lucruri înainte de a crea lumea

Tora, Pocăinţa, Grădina Edenului, Gehina, Tronul Gloriei, Templul şi Numele lui Mesia

Terminologie

Termenul Mesia provine din cuvântul ebraic maşiach, "a unge" cu untdelemn (!m,V'(B; x:yviîm', 1Sam 24:7,

11; 2Sam 1:21), iar traducerea sa din Septuagintă ne dă termenul christos, "cel uns" (2Sam 22:51, tw/| cristw/| auvtou/, "unsul său, David")

58 în Vechiul Testament, ungerea era posibilă pt.

rege (2Sam 22:51)

preot (Ex 29:7)

prooroc (indirect 1Regi 19:16)

este interesant că aceste trei categorii se regăsesc în persoana şi lucrarea Domnului Isus

Factorii istorici Deşi evreii s-au întrecut în speculaţii despre timpul revelaţiei mesianice, mulţi rabini au accentuat pocăinţa şi sfinţirea,

ca find schimbările pe care poporul trebuie să le facă pt. a grăbi venirea lui Mesia

De aceea fariseii l-au atacat pe Domnul Isus pentru atitudinea Lui față de neamuri, vameși, femei ușoare, leproși,

etc.

prin atitudinea Lui, Isus atrăgea mânia lui Dumnezeu și întârzia venirea lui Mesia!

Isa 35:8 Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfîntă: niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai

pentru cei sfinţi; ceice vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească.

(Isa 52:1) ,,Trezeşte-te, trezeşte-te! îmbracă-te în podoaba ta, Sioane! Pune-ţi hainele de sărbătoare, Ierusalime, cetate sfîntă!

Căci nu va mai intra în tine nici un om netăiat împrejur sau necurat.

Isaiah 60:21 21

Nu vor mai fi decît oameni neprihăniţi în poporul tău: ei vor stăpîni ţara pe vecie, ca o odraslă sădită de Mine,

lucrarea mînilor Mele, ca să slujească spre slava Mea.

Isaiah 4:3 Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi ,,sfînt``, oricine va fi scris printre cei vii, la Ierusalim. 4

Dupăce

va spăla Domnul murdăriile ficelor Sionului, şi va curăţi Ierusalimul de vinovăţia de sînge din mijlocul lui, cu duhul judecăţii şi

cu duhul nimicirii,

Nah 1:15 Iată pe munţi picioarele solului care vesteşte pacea! Prăznuieşte-ţi sărbătorile, Iudo, împlineşte-ţi juruinţele! Căci cel

rău nu va mai trece prin mijlocul tău, este nimicit cu desăvîrşire...

Zechariah 14:20 'n ziua aceea, va sta scris pînă şi pe zurgălăii cailor: ...Sfinţi Domnului!... Şi oalele din Casa Domnului vor fi

ca potirele de jertfă înaintea altarului. 21

Orice oală din Ierusalim şi din Iuda va fi închinată Domnului oştirilor; toţi ceice vor

aduce jerfe vor veni şi se vor sluji de ele ca să-şi fiarbă carnea; şi nu vor mai fi Canaaniţi în Casa Domnului oştirilor, în ziua

aceea.

Noul Testament folosește aceeași temă, dar dintr-o perspectivă diferită

(2Pe 3:11-12) Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr'o purtare sfîntă şi

evlavioasă, 12

aşteptînd şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de

căldura focului?

Revelation 21:27 Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea

vieţii Mielului.

Pocăinţa – o schimbare necesară în viaţa poporului (Yoma 86b; Sanh 97b)

Sfinţenia, observarea minuţioasă a Legii şi faptele bune absenţa păcatului şi mai ales a păcătoşilor, a căror întinăciune/impuritate afectează venirea lui Mesia (vezi

"postul fariseilor" în evanghelii)

acestea sunt unele din motivele pt. obsesia fariseilor cu puritatea şi observarea Legii.

prin recreerea atmosferei templului în viaţa privată, fariseii căutau să grăbească venirea lui Mesia

totuşi, există unele surse care descriu o decadenţă şi corupţie nemaiântîlnite ca semne ale venirii lui

Mesia.

Evenimente Mesianice revenirea lui Ilie, care va duce poporul la pocăinţă

suferinţa evreilor va înceta cu venirea lui Mesia – Israelul va ocupa o poziţie proeminentă în lume

chiar şi duşmanii evreilor vor dori să li se alăture, dar ei vor fi respinşi, pt. că motivaţia lor este nesinceră

cele 12 triburi vor fi reunite în pământul sfânt

oraşul sfânt reclădit,

templul va fi rededicat şi prezenţa lui Dumnezeu va reveni în sfânta sfintelor.

Dar Noul Ierusalim şi Templul nu aparţin unui lumi diferite, ci aceleaşi lumi.

oamenii, animalele şi pământul vor da roade nemaiântîlnite

lumea va experimenta o pace, bunăstare şi fericire absolută (Deut 33:12)

venirea lui Mesia va culmina cu învierea din morţi şi judecata oamenilor

cei sfinţi vor locui în Ierusalim şi se vor bucura de prezenţa lui Dumnezeu

cei păcătoşi vor fi pedepsiţi (Amos 9:10)

astfel va fi inaugurată Împărăţia Cerurilor – Malchut Haşamaim sau Haolam Haba ("lumea viitoare")

"Împărăţia cerurilor" nu trebuie confundată cu "era mesianică"

rabinii timpurii au accentuat un singur eveniment apocaliptic, nu două

59 majoritatea rabinilor, însă, au făcut distincţia între "era mesianică" şi "împărăţia cerurilor"

Mesia, ca şi persoană, nu contribuie decât la inaugarea erei mesianice, când principalul eveniment

este eliberarea şi restaurarea Israelului

Mesia va dispare din acest scenariu odată cu inaugurarea Împărăţiei Cerurilor

numeroşi revoluţionari evrei şi pretendenţi mesianici au murit încercând să forţeze realizarea acestei împărăţii

– pt. ei, aceasta a fost un motiv de revoltă

Dumnezeu, nu Mesia, va domni în această împărăţie (Zah 14:9)

"Dumnezeu a dat trei daruri copiilor Lui: Tora, Pământul Sfânt, şi Lumea Viitoare."

Reîntoarcerea din Exil evreii au interpretat întoarcerea din exil şi refacerea templului ca o împlinire a profeţiilor mesianice

dar ocupaţia persană, greco-macedoniană, şi, mai ales, romană, a afectat profund identitatea omului evreu

profeţiile conforma cărora Dumnezeu, nu neamurile idolatre, va domni asupra lui Israel, erau neâmplinite

pe acest fond au apărut o serie de speculaţii în literatura religioasă iudaică, în special în epoca romană

Revolta din 67-70 AD

Revolta din 135 AD

pornită datorită dorinţei lui Hadrian de a clădi un templu dedicat lui Jupiter pe ruinele templului din Ierusalim

Rabbi Aqiba, unul dintre cei mai mari rabini, l-a proclamat pe Bar Kochba ca find Mesia

Daniel (scrisă în timpul exilului)

viziunea celor patru fiare (cap. 7) simbolizează patru împărăţii care vor domina poporul evreu

în cap. 7:13, Daniel l-a văzut pe “Fiul Omului” venind “pe norii cerurilor”

Cartea lui Enoh, Testamentele celor doisprezece patriarhi, Înălţarea lui Moise, Apocalipsa lui Avram, IV Ezra

aceste documente au vizat tema “împlinirii apocaliptice,” “venirea lui Mesia,” “ziua Domnului,”

"Figuri" Mesianice

Mesia Davidic – Mesia (Amos 9:1-12; Ose 3:5; Isa 11:1-6; Ier 23:5; 33:15)

unele surse rabinice vorbesc despre Ezechia (2Regi 18:13-19, datorită distrugerii forţelor lui Sennacherib) ca find

Mesia ce va reveni (vezi R. Iohannan ben Zakkai, Ber 28b).

Mesia Aaronic şi Davidic, sau mesianismul "diarchic" - (Zah 4:11-14; 6:12-13; Hag 2:1-7; Ier 33:17-18 [cei doi mesia],

Manuscrisele de la Marea Moartă - MMM)

Mesia profetic (MMM)

Fiul Omului (Daniel 7:13; Isa 11:4)

atributele lui Mesia sunt “supra-umane” (sfinţenia, dreptatea, tăria, etc), însă el nu i-a locul lui Dumnezeu

el nu este divin

Aici Mesia este mai degrabă un “instrument” în mîinile lui Dumnezeu;

un rege, urmaş al seminţiei lui David, un conducător militar, un învăţător – prin harul lui Dumnezeu, el se ridică

de-asupra celorlalţi oameni

de asemenea, el preia şi unele din atribuţiile preoţeşti, aşa cum apare în special în manuscrisele de la Marea

Moartă

Mesia este descris deseori în termeni militaristici

manuscrisele de la Marea Moartă conţin planuri de război pt. confruntarea finală

multe din aceste documente vorbesc despre “învierea din morţi,” sau, mai precis, despre imortalitatea celor drepţi

Dumnezeu, nu Mesia, va judeca lumea pe cei păcătoşi

vezi “restaurarea Israelului” şi “pedepsirea neamurilor” care au batjocorit poporul lui Dumnezeu şi legea Lui

în viziunea învăţătorilor de la Qumran, chiar preoţii din Ierusalim vor fi pedepsiţi datorită compromisurilor lor

mulţi din membrii Qumranului s-au alăturat războiului din 67-70, şi mai târziu, revoltei lui Bar Kohba (135)

revoluţiile au reunit evreii care erau motivaţi de mesajul apocaliptic şi care anticipau venirea unui Mesia militar

reacţia negativă a ucenicilor faţă de vestea că Mesia va gusta suferinţa, răstignirea, şi moartea lui Isus oglindeşte

mentalitatea evreului de rând

era mesianică este o eră victorioasă:

duşmanii poporului vor fi înlăturaţi şi pedepsiţi, nu iertaţi, aşa cum făcea Domnul Isus

dacă Mesiaeste executat ca un criminal josnic, cum mai inaugurează el Împărăția lui Dumnezeu?

cum poate Dumnezeu Împăratul domni, dacă Mesia – robul Lui – eșuează în mod jalnic?

Da, există un mesaj al speranţei, dreptăţii, şi chiar al dragostei în literatura apocaliptică: dar nu faţă de duşmanii

evreilor

Apoi, gândirea apocaliptică nu a accentuat transformarea lăuntrică a omului

ea a impus o soluţie violentă pt. a rezolva o criză produsă de violenţă

dar violența nu schimbă inima omului

de aceea mesajul crucii – un Mesia care va suferi în mîinile duşmanilor – a fost o “nebuie” pt. greci, şi o “pricină de

poticnire” pt. iudei:

De aceea, era Mesianică pe care a inaugurat-o Domnul Isus a fost una VICTORIOASĂ

Isus Mesia a inaugurat Împărăția lui Dumnezeu: nu doar fizic/vizibil (prin miracole), dar mai ales lăuntric

prin moartea și învierea Sa, El a înlesnit lucrarea Duhului Sfânt în inima oamenilor

prin coborârea Duhului Sfânt, Dumnezeu a împlinit proorocia că El le va da o inimă nouă prin Duhul Sfânt

60

(Eze 36:26) Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne (Rom 7:6) Dar acum, am fost izbăviţi de Lege, şi sîntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentruca să slujim lui Dumnezeu

într'un duh nou, iar nu după vechea slovă (Heb 8:10-12) Dar iată legămîntul, pe care -l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le

voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu....Mă vor cunoaşte, dela cel mai mic pînă la cel mai mare dintre ei. 12

Pentrucă le voi ierta nelegiuirile, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor``. (Heb 9:13-14) Căci dacă sîngele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţirea trupului,

14

cu cît mai mult sîngele lui Hristos, care, prin Duhul cel vecinic, S'a adus pe Sine însuş jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul

vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!

Prin moartea și învierea Sa, Isus Mesia a biruit dușmanii, așa cum Dumnezeu promisese în Vechiul Testament

în primul rând, a biruit pe diavol și „moartea” – dușmanii care au înrobit cu frică oamenii încă de la căderea în păcat

(Heb 2:14-15) Astfel dar, deoarece copiii sînt părtaşi sîngelui şi cărnii, tot aşa şi El însuş a fost deopotrivă părtaş la ele, pentruca, prin moarte,

să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, 15

şi să izbăvească pe toţi aceia, cari prin frica morţii erau supuşi robiei toată

viaţa lor. (1Co 15:54-56) Cînd trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se

va împlini cuvîntul care este scris: ,,Moartea a fost înghiţită de biruinţă. 55

Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?`` 56

Boldul morţii este păcatul; şi puterea păcatului este Legea.

în al doilea rând, a biruit „păcatul” – dușmanul care a înrobit orice om în lumea aceasta

(1Pe 2:24) El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentruca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile

Lui aţi fost vindecaţi. (Gal 5:24) Cei ce sînt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pămîntească împreună cu patimile şi poftele ei.

(Gal 6:14) În ce mă priveşte, departe de mine gîndul să mă laud cu altceva decît cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este

răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume! (Rom 6:8-12) Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El,

9 întrucît ştim că Hristosul înviat din morţi,

nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpînire asupra Lui. 10

Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru

totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. 11

Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru

Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. 12

Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. în al treilea rând, el va birui și dușmanii care acum domnesc pe pământ, atunci când va veni a doua oară! astfel, Scriptura vorbește de două mari momente ale erei Mesianice

1. Mesia: exemplul sacrificiului și a umilinței (vezi simbolul „măgărușului” pe care a călărit Domnul Isus)

Deuteronom 17 – Modelul Împăratului ideal

nu se bazează pe puterea militară, ci pe sfințenie și citirea Cuvântului!

Isaiah 7:14

14 De aceea Domnul însuş vă va da un semn: Iată, fecioara va rămînea însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune

numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi). Isaiah 42:1-4 1 ,,Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care 'şi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu

peste El; El va vesti neamurilor judecata. 2 El nu va striga, nu-Şi va ridica glasul, şi nu-l va face să se audă pe uliţe.

3 Trestia

frîntă n'o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă, nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr. 4 El nu va slăbi, nici nu se va

lăsa, pînă va aşeza dreptatea pe pămînt; şi ostroavele vor nădăjdui în legea Lui.`` Zechariah 9:9 Saltă de veselie, fica Sionului! Strigă de bucurie, fica Ierusalimului! Iată că 'mpăratul tău vine la tine; El este

neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mînz, pe mînzul unei măgăriţe. Isaiah 50:6 saiah 50:5 Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea, şi nu M'am împotrivit, nici nu M'am tras înapoi.

6 Mi-am dat

spatele înaintea celor ce Mă loveau, şi obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări. Isaiah 53:1-10 Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

2 El a crescut înaintea Lui ca o odraslă

slabă, ca un Lăstar care iese dintr'un pămînt uscat. N'avea nici frumuseţă, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea

Lui n'avea nimic care să ne placă. 3 Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obicinuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că

îţi întorceai faţa dela El, şi noi nu L-am băgat în seamă. 4 Totuş, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat

asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. 5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit

pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. 6 Noi rătăceam cu

toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. 7 Cînd a fost

chinuit şi asuprit, n'a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n'a

deschis gura. 8 El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pămîntul

celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu? 9 Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormîntul Lui la un loc cu

61 cel bogat, măcar că nu săvîrşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.

10 Domnul a găsit cu cale să-L

zdrobească prin suferinţă... Daniel 9:26 După aceste şasezeci şi două de săptămîni, unsul va fi stîrpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni,

va nimici cetatea şi sfîntul Locaş, şi sfîrşitul lui va fi ca printr'un potop; este hotărît că războiul va ţinea pînă la sfîrşit şi

împreună cu el şi pustiirile. Hebrews 2:15 şi să izbăvească pe toţi aceia, cari prin frica morţii erau supuşi robiei toată viaţa lor.

16 Căci negreşit, nu în

ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. 17

Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile,

ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru

păcatele norodului. 18

Şi prin faptul că El însuş a fost ispitit în ceeace a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi. Hebrews 12:2 Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvîrşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă

înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Philippians 2:6-8

6 El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuş n'a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu

Dumnezeu, 7 ci S'a desbrăcat pe sine însuş şi a luat un chip de rob, făcîndu-Se asemenea oamenilor.

8 La înfăţişare a fost găsit

ca un om, S'a smerit şi S'a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce.

Implicații pentru urmașii Lui

2 Timothy 2:24 Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blînd cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare,

2. Mesia: Judecător și Împărat Puternic (vezi simbolul armăsarului pe care va călări Domnul la a doua venire)

Jeremiah 23:5 ,,Iată vin zile, zice Domnul, cînd voi ridica lui David o Odraslă, neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu

înţelepciune, şi va face dreptate şi judecată în ţară. 6 'n vremea Lui, Iuda va fi mîntuit, şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi

iată Numele pe care i-L vor da: ,Domnul, Neprihănirea noastră!`` Isaiah 45:23 Pe Mine 'nsumi Mă jur, adevărul iese din gura Mea şi cuvîntul Meu nu va fi luat înapoi: orice genunchi se va pleca

înaintea Mea, şi orice limbă va jura pe Mine. 24

,Numai în Domnul`, Mi se va zice, ,locuieşte dreptatea şi puterea; la El vor veni,

şi vor fi înfruntaţi toţi ceice erau mîniaţi împotriva Lui. 25

'n Domnul vor fi făcuţi neprihăniţi şi proslăviţi toţi urmaşii lui Israel.`` Isaiah 49:7 Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul, Sfîntul lui Israel, către Cel dispreţuit şi urît de popor, către Robul celor

puternici: ,'mpăraţii vor vedea lucrul acesta, şi se vor scula, şi voivozii se vor arunca la pămînt şi se vor închina, din pricina

Domnului, care este credincios, din pricina Sfîntului lui Israel, care Te-a ales.`` Isaiah 52:13 Iată, Robul Meu va propăşi; Se va sui, Se va ridica, Se va înălţa foarte sus. John 5:28 Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentrucă vine ceasul cînd toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui,

29 şi vor ieşi afară

din ele. Ceice au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar ceice au făcut răul, vor învia pentru judecată. Philippians 2:8-11

8 La înfăţişare a fost găsit ca un om, S'a smerit şi S'a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce.

9 Deaceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai pe sus de orice nume;

10 pentruca, în

Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pămînt şi de supt pămînt, 11

şi orice limbă să mărturisească,

spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul. Revelation 19:11-21

11 Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s'a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă ,,Cel credincios``

şi ,,Cel adevărat``, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate. 12

Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi

împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie, decît numai El singur. 13

Era îmbrăcat cu o haină muiată în sînge.

Numele Lui este: ,,Cuvîntul lui Dumnezeu.`` 14

Oştile din cer 'l urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in supţire, alb şi curat. 15

Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe cari le va cîrmui cu un toiag de fer. Şi va călca cu

picioarele teascul vinului mîniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. 16

Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta:

,,'mpăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.`` 17

Apoi am văzut un înger, care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare,

şi a zis tuturor păsărilor, cari sburau prin mijlocul cerului: ,,Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu, 18

ca să

mîncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor, şi carnea a tot felul de oameni,

slobozi şi robi, mici şi mari!`` 19

Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pămîntului şi oştile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce

şedea călare pe cal şi cu oastea Lui. 20

Şi fiara a fost prînsă. Şi împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse

înaintea ei semnele, cu cari amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, şi se închinaseră icoanei ei. Amîndoi aceştia au fost

aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă. 21

Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia, care ieşea din gura Celui ce şedea călare

pe cal. Şi toate păsările s'au săturat din carnea lor.

62

PROIECTE DE CURS

Scrieți un eseu între 8-10 pagini (spațiu 1.5, Times New Romans 12), alegând unul din următoarele subiecte:

I. Un studiu asupra modului în care Dumnezeu a folosit ”istoria” Perioadei Intertestamentare

1. Includeți și detalii despre istoria consemnată în Scriptură (de la creație până la Perioada Intertestamentară)

a. Observați o legătură între istoria VT și istoria Perioadei Intertestamentare (PI)? Detaliați.

2. Căutați să observați și să subliniați specific cum Dumnezeu a călăuzit evenimentele PI menționate în curs

a. care a fost impactul istoric temporal a evenimentului respectiv (adică, în contextul istoric prezent)

b. care a fost rolul și scopul acelui eveniment istoric asupra evenimentelor de mai târziu

Ex. - rolul exilului asupra desfășurării istoriei poporului evreu și a pregătirii pt. Evanghelie

Ex. - rolul cuceririi Estului de către Alexandru Macedon

Ex. - rolul cuceririi lumii de către Romani

impactul istoric

impactul cultural, economic, social, artistic

impactul religios

II. Un studiu comparativ între viziunea omului grec și a omului biblic despre etică/moralitate

Materialul care trebuie parcurs pt. realizarea acestui eseu se găsește la paginile 16-29

1. Sursa eticii în viziunea omului grec sau a omului biblic

a. Relația între etică/moralitate și religie

b. Rolul omului în definirea eticii/moralității

2. Principiile etice în ambele cazuri (câteva cazuri)

3. Realizarea/aplicarea eticii în viața practică personală

a. autonomia omului sau dependența omului de Dumnezeu

b. scopul eticii și moralității în ambele sisteme

4. Consecințele practice, relaționale, etc.

III. Un studiu comparativ despre convertirea (a) a unui grec sau (b) a unui evreu la creștinism

Materialul care trebuie parcurs pt. realizarea acestui eseu se găsește la paginile

30-40, pt. subiectul "convertirea unui grec"

49-62, pt. subiectul "convertirea unui evreu"

Studentul poate concepe eseul orientându-se după următoarele întrebări

1. Care ar fi fost implicațiile convertirii unui grec sau evreu la creștinism

a. Implicații sociale (statut, familie, comunitate)

i. ce ar fi avut de pierdut?

ii. ce obstacole ar fi întâmpinat?

iii. cum ar fi schimbat Evanghelia viziunea lui despre societate și statut (sclavi, femei, păcătoși, etc.)?

iii. exemple Scripturale?

b. Implicații economice, politice

i. ce ar fi avut de pierdut?

ii. ce obstacole ar fi întâmpinat?

iii. exemple Scripturale?

c. Implicații religioase și etico-morale (atât dpdv al religiei tradiționale cât și a convingerilor personale, intime)

63

i. care era diferența între religia pe care o practica un astfel de om și Evanghelie?

ii. care ar fi fost obstacolele intelectuale/religioase de care s-ar fi lovit la convertire?

iii. ce schimbări etico-morale ar fi presupus convertirea la Cristos?

- vezi concepția despre lumea divină greacă sau iudaică, și creștinism

- vezi practicile religioase

- vezi viziunea escatologică

Principala sursă bibliografică este Cursul. Studentul nu trebuie să folosească alte cărți sau surse!

ATENȚIE: studentul va da o declarație scrisă la sfârșitul eseului, prin care declară că lucrarea îi aparține în

totalitate și că, în alcătuirea acesteia, că nu s-a inspirat din nici o altă lucrare (a unui alt student, etc.)

64