parteneriatul estic al uniunii europene · trebuie în mod natural să pornească de la interese,...
TRANSCRIPT
Fundaţia Europeană Titulescu – Centrul de Studii Strategice
Dezbaterea
Parteneriatul Estic al Uniunii Europene – ofensivă şi contraofensivă
Moderator: Adrian Năstase, preşedintele FET
Expuneri introductive:
Adrian SEVERIN, europarlamentar
prof.univ.dr. Adrian CIOROIANU, decan al Facultăţii de istorie, Universitatea Bucureşti
Simona SOARE, director de proiecte, Centrul de Studii Est-Europene şi Asiatice
Casa Titulescu, 17 octombrie 2013, orele 16:00
2 | P a g e
Transcript
Adrian Năstase: Doamnelor și domnilor, mă bucur să vă salut astăzi, aici la această dezbatere
extrem de interesantă. Încercăm împreună să prefigurăm, nu neapărat agenda, ci mai curând
rezultatul unei reuniuni importante care va avea loc luna viitoare la Vilnius. Discutăm, în definitiv,
despre cel de-al treilea Summit al Parteneriatului Estic, discutăm despre Uniunea Europeană,
discutăm despre ceea ce aș numi eu cel de-al treilea val al extensiei spre răsărit a Uniunii
Europene, primul după încheierea Războiului Rece. A fost o extensie spre țările membre ale
grupului Vișegrad, apoi o lărgire a Uniunii Europene spre răsărit, extensie care a cuprins țările care
erau sub influență sovietică înainte de 1989 și, iată, un al treilea pas în interiorul fostului imperiu, o
încercare a unui parteneriat cu câteva dintre țările care făceau parte din Federația Sovietică. Sigur,
vom dezbate aceste chestiuni astăzi, aici, pornind pe de o parte de la istorie, dar încercând, de
asemenea, să privim cumva în contextul evoluțiilor din ultimul timp în plan global, pentru a
înțelege pe de o parte seriozitatea și responsabilitatea efortului la nivelul Uniunii Europene, pe de
altă parte felul în care a reacționat, reacționează și își construiește o contra-strategie Rusia în
legătură cu acest proiect. De aceea am și pus această temă: Parteneriatul Estic – ofensivă și
contraofensivă. Tocmai pentru a înțelege că este vorba de două acțiuni care, în momentul de față,
încearcă într-un fel sau altul să dobândească o anumită extensie din punctul de vedere al valorilor,
din punct de vedere economic în această zonă care este mai mult decât un buffer, este un test,
până la urmă, pentru anii care vor urma. Rolul meu este limitat la acela de vi-i prezenta pe cei care
vor face expunerile introductive, urmând ca după aceea, în intervalul obișnuit de două ore, două
ore și ceva, pe care îl rezervăm dezbaterilor noastre, să comentați, să puneți întrebări celor pe care
îi veți asculta. Este vorba de domnii Adrian Severin, europarlamentar și domnul profesor Adrian
Cioroianu, decan al Facultății de Istorie, și de asemenea, de doamna Simona Soare, director de
proiecte la Centrul de Studii Est-Europene și Asiatice. Tocmai am comentat că la această masă ne
aflăm trei foști miniștri de externe cu același prenume, probabil că există un destin care stabilește
anumite lucruri, dar o să vedem mai departe. Unii se vor aștepta poate să existe și o fază
următoare, o fază ulterioară – cei care nu au trecut prin zona de prim-ministru, asta vom vedea,
mai e timp pentru corectarea unora dintre inechitățile din istorie. Vă propun să îl ascultăm pentru
început pe domnul Adrian Severin, pentru următoarele două ore și după aceea, pe ceilalți colegi.
Adrian, te rog.
Adrian Severin: Vă mulțumesc foarte mult. Eu i-am spus domnului Năstase atunci când m-a
anunțat că este planificat să dureze cam două ore această întâlnire, că nu cred că voi putea vorbi
atât, dar mă voi strădui totuși să spun câte ceva. De asemenea, domnul Năstase aprecia că
discursul meu sau ideile pe care le voi expune vor fi suficient de pesimiste. Pot să fiu de acord cu
dânsul, întrucât vin direct de la ultimele episoade ale pregătirii Summit-ului european pentru
Parteneriatul Estic și, într-adevăr, nu pot fi atât de pesimist, de aceea dorisem să vorbesc ultimul,
pentru ca să nu se sinucidă lumea ascultându-mă, dar sper totuși să reușesc să dau și o perspectivă
mai încurajatoare deznodământului care se așteaptă la Vilnius și probabil că tocmai acest Summit,
cu toate emoțiile pe care el le trezește, cu toate așteptările pe care el le aduce, cu toate temerile
3 | P a g e
cărora le dă naștere, cu toate dilemele, poate tocmai acesta face tema de astăzi atât de actuală,
atât de fierbinte și atât de abordată în foarte multe locuri din lume. De aceea cred și eu că este
foarte actuală și binevenită această dezbatere de astăzi. La Vilnius – ca să încep cu sfârșitul – pe 28
noiembrie, se organizase o adunare la vârf a Uniunii Europene în care să se facă un bilanț - evident
pozitiv și plin de optimism – al succeselor înregistrate de Parteneriatul Estic, această inițiativă a
Uniunii Europene lansată acum câțiva ani. Lucrurile, însă, arată că nu se pot întâmpla așa cum se
planificase. Dintr-o reuniune – să-i zicem, de serviciu – o reuniune obișnuită, în care eventual s-ar fi
putut consuma evenimente sau momente semnificative, importante cum ar fi semnarea Acordului
de Asociere între Ucraina și Uniunea Europeană, de multă vreme amânată, sau parafarea unui
acord similar cu Repulica Moldova, sau semnarea unui acord similar cu Armenia, inițial se spera că
același lucru se va întâmpla și cu Azerbaidjanul. Deci țări semnificative din vecinătatea cu pricina,
de unde lucrurile mergeau oarecum pe o linie calmă, Federația Rusă, prin câteva gesturi energice,
ne-a atras atenția că această zonă este o zonă de importanță strategică și că natura dezbaterii nu
este una teoretică, nu ține – așa cum place multora în Uniunea Europeană să spună – de valori, ci
ține de raportul de forțe, de raporturile de putere.
În ultimă instanță – zic eu – Uniunea Europeană va trebui să descopere că și valorile au caracter
strategic, pentru că acolo unde valorile se instalează, acolo se consolidează controlul puterii de
către cei care exercită această putere. Deci, valorile nu sunt doar obiectul unui dialog cultural,
valorile sunt cele care dau trăinicie, predictibilitate, durabilitate puterii în acțiune. Iar puterea este
cea care vine să urmeze și să servească interesele. Deci sunt trei concepte, am discutat zilele
aceste destul de pasionat, pasional – cum să spun – cu colegii mei, despre o discuţie cu ușile
închise, purtată în prezența fostului președinte al Poloniei, domnul Kaczynski și domnul președinte
al Parlamentului European, domnul Pat Cox, care tocmai se întorceau dintr-o misiune în Ucraina, în
care spuneam că relaţiile internaționale au în centrul lor trei concepte: interesele, puterea și
valorile. Națiunile sunt mișcate de interese, interesele sunt servite de putere, iar puterea devine
eficientă în timp prin valorile pe care reușește să le înrădăcineze în locurile pe care le controlează.
Numai că lucrurile nu stau invers – după părerea mea – și Uniunea Europeană va trebui să vadă că,
pentru a putea să îți aduci valorile undeva, mai întâi trebuie să câștigi jocul geostrategic. Nu se
poate să pierzi jocul de putere, nu se poate să pierzi în concursul de putere, în competiția de
putere, dar să iți transferi valorile. Pe de altă parte - și țin să o spun de la început, ca să terminăm
cu această parte oarecum teoretică – Uniunea Europeană trebuie să-și amintească propria ei
istorie. Uniunea Europeană se mândrește astăzi spunând că ea este o uniune de valori, lăsând
cumva să se înțeleagă că a fost întotdeauna o uniune de valori. Uniunea Europeană nu a fost la
început un uniune de valori. Uniunea Europeană a fost o uniune de frici. A fost frica comună de
război și frica aferentă de foamete, până la urmă. Ca să scape de aceste frici, a trebuit să rezolve
într-o anumită manieră ecuația de putere și numai în momentul în care această ecuație i-a conferit
securitate, atunci a putut să discute despre valori și să devină o uniune de valori. Un al doilea
aspect, și sper să nu mi-o luați în nume de rău, să spuneți că este cumva vreo parafrază din Lenin,
care spunea că revoluția nu poate fi exportată ci numai contra-revoluția, dacă vreți îl parafrazez și
spun că valorile nu pot fi exportate, valorile democratice, valorile statului, acestea nu se pot
4 | P a g e
exporta, ele cresc în mod natural din societatea pe care se presupune că o va caracteriza. Ceea ce
se poate transfera, ceea ce se poate exporta sunt non-valorile, sunt non-valorile dictaturii, non-
valorile supuse regulilor statului de drept, așa încât încercarea Uniunii Europene acum de a spune
că noi nu vrem să ducem o bătălie, în primul rând geostrategică, pentru că noi ducem o bătălie în
zona valorilor, iar bătălia în zona valorilor înseamnă să transferăm în mod automat unor țări valori
care nu cresc din societatea respectivă, și pe care noi vrem să le vedem înflorind într-un context
securitar problematic, aceasta este fără îndoială o abordare politică fundamental greșită. Și pentru
a înțelege de ce, aceasta este de fapt miza și dezbaterea în pregătirea Summit-ului de la Vilnius. Iar
dacă este să înțelegem sau să ne întrebăm: de ce aceste confuzii? De ce s-a ajuns la această
dezbatere? De ce s-a ajuns la geostrategie contra-valori? Cum spuneam, contra-valorile sunt, într-o
anumită măsură, în totalitate sau într-o anumită secvență a pașilor, tot parte a bătăliei
geostrategice. De ce s-a ajuns aici? S-a ajuns aici, în primul rând, dintr-o deficiență fundamentală a
Uniunii Europene, și anume incapacitatea Uniunii Europene de a fi de acord asupra intereselor
sale. Statele membre, unele dintre ele cel puțin, nu discutăm despre România, unele cel puțin își
știu interesele. Și procedează în consecință. Dar Uniunea Europeană, în ansamblul ei, încă nu a
reușit să-și definească un interes geostrategic. Și din acest motiv suplinește lipsa unei politici care
trebuie în mod natural să pornească de la interese, de la interesele strategice, printr-un discurs
despre valori, în spatele căruia, din păcate, se ascund agende geopolitice naționale. Pentru că,
dacă ar fi să rămânem numai la discursul despre valori, ar fi foarte frumos, pentru că măcar ar fi
moralmente un discurs de calitate înaltă. Dar atunci când în spatele acestui discurs se ascund, de
fapt, agende geopolitice mai mult sau mai puțin declarate, naționale, atunci lucrurile sunt
periculoase de-a dreptul pentru Uniunea Europeană, și când spun Uniunea Europeană spun și
România, pentru că noi suntem membri, parte a Uniunii Europene. Iar dacă interesele noastre
naționale nu sunt promovate în această manieră, ci interesele altor țări membre, atunci fără
îndoială România pierde de două ori: o dată ca națiune de sine stătătoare și a doua oară ca parte a
Uniunii Europene și împreună cu Uniunea Europeană.
Aceasta mă duce la a treia idee pe care vroiam să o subliniez, și anume legată de originile ideatice,
dacă vreți, ale Parteneriatului Estic. Într-un fel, aceste origini pot fi puse – poate să fie o mică
speculație aici, dar putem să o acceptăm, cred – pot fi puse pe seama rezultatelor Summit-ului
NATO de la București. Un Summit NATO care a lăsat lucrurile în suspensie, a încins așteptările
Georgiei și a lăsat-o în plata Domnului, a transmis un mesaj Ucrainei și, de asemenea, a lăsat
Ucraina să descifreze mesajul acesta, să înțeleagă ce s-a vrut cu el, dar pentru toți cei care totuși
au încercat să vadă lucrurile într-o manieră coerentă și rațională, mesajul apărea destul de clar:
NATO – ca să vorbim despre NATO - și, implicit, țările membre ale Uniunii Europene care sunt și
membre NATO, nu intenționează să extindă umbrela de securitate dincolo de actualele frontiere
estice ale NATO și ale Uniunii Europene. Sau, cel puțin, nu știu când se va întâmpla lucrul acesta.
Dacă NATO nu a făcut-o, cu atât mai puțin Uniunea Europeană a dat un mesaj – Uniunea
Europeană care încă nu are o politică într-adevăr comună de securitate, apărare și politică externă
în general – cu atât mai puțin Uniunea Europeană a lăsat să se înțeleagă că ar avea o concepție în
legătură cu extinderea unei zone de securitate, dacă nu discutăm numai de valori, de securitatea
5 | P a g e
pe care ți-o aduc valorile, de securitatea democratică, securitatea politică, securitatea puterii
Uniunii Europene nu a părut că va fi extinsă printr-o decizie politică spre est. Și atunci, din
interiorul Uniunii Europene, două țări foarte sensibile la ceea ce se întâmplă în vecinătatea estică a
Uniunii Europene, respectiv Polonia și Suedia, au inițiat acest Parteneriat. În mintea polonezilor și a
suedezilor – ca să vorbim așa – era ideea că Parteneriatul Estic va fi un substitut pentru o politică
de securitate extinsă spre est, pe care nici NATO, nici Uniunea Europeană nu o definiseră și nu
păreau gata să le promoveze. Așa cum se întâmplă, însă, în Uniunea Europeană, unde tronează
principiul ambiguității constructive, celelalte țări au acceptat, într-o superbă ambiguitate, această
idee polono-suedeză și au transformat intențiile securitare ale Poloniei și Suediei cu privire la
vecinătatea estică într-un discurs cultural, discursul despre valori. Transferarea culturii europene
occidentale către țările din vecinătate. Țările din vecinătate au luat, însă, lucrurile din punctul de
vedere al sensibilităților și al intereselor lor, ele au văzut că se extinde securitatea către ele. Deci
discursul suedezo-polonez, care a fost transformat în interpretarea orchestrei europene, s-a
transformat, din nou, în așteptările vecinătății estice, într-un discurs securitar. Și, de aici, confuzia
este totală. Pentru că unii așteaptă una, alții oferă alta.
Și revin la punctul de la care am pornit, pentru ca acest cerc al confuziilor să se închidă, a venit
Rusia și a transmis mesajul: ,,pentru mine aceasta este o problemă de securitate, problema de
cultură nu mă interesează”, sau, în substrat, eu zic că Rusia a spus ceva mult mai complex:
„problema de cultură este integrată, problema culturală, problema valorilor este integrată în
ecuația securitară. Și degeaba voi vorbiți despre valori și declarați că nu vă interesează problema
geostrategică. Da, credem că voi nu aveți o viziune geostrategică, dar asta nu ne scutește pe noi să
nu luăm măsuri geostrategice, pentru că viitorul nu știm niciodată ce ne va aduce.”
Și știți, eu pornesc de la ideea că lucrurile de bază sunt cunoscute, dar pentru a aduce aminte,
Rusia a ieșit public și a spus: „nu suntem de acord ca Ucraina să semneze acest tratat, și dacă veți
semna, voi, ucrainienilor, o să vedeți ce o să pățiți, înghețați, nu mai aveți gaz, nu mai aveți nimic”.
Moldovenii dintr-o dată s-au trezit că vinurile lor nu mai sunt bune și că nu mai pot fi băute în
siguranță de ruși. Și repet, când spun toate aceste lucruri, poate o spun cu puțină ironie, dar așa
pentru ca discuția să fie mai colorată, să nu fim chiar triști. Dar eu nu acuz și nu cred că cineva
trebuie să acuze Rusia pentru că își urmărește interesele. Rusia își face politica ei. Ideea că noi
trebuie să blamăm Rusia pentru că își face politica este perfect greșită. Ceea ce trebuie criticat este
că Uniunea Europeană nu își face politica. Că Uniunea Europeană nu își urmărește interesele și că
în acest sens nu reușește să vină la întâlnire cu țările din această vecinătate. Domnul Putin face
vizită la Baku. La Baku are un alt partener strategic de valoare – după părerea mea – aproape egală
cu cea a Ucrainei, Ucraina fiind fără îndoială partenerul super-strategic din această vecinătate, se
duce acolo și oferă armament la prețuri convenabile, ceea ce, dintr-o dată, printr-un efect al
dominoului, face Armenia, care era trecută în rapoartele noastre pe care eram pe punctul să le
aprobăm ca fiind un campion al integrării și gata să semneze tratatul, era aproape ieșirea. Aveam și
nou un partener cu care puteam semna un tratat care aparent nu ridica probleme, Armenia. Și
acest partener întoarce spatele Uniunii Europene după doi ani de experiment al politicii de
6 | P a g e
vecinătate estică și spune că se asociază Uniunii Euroasiatice care este inițiată de Federația Rusă și,
probabil, dominată de Federația Rusă. În aceste condiții, Summit-ul de la Vilnius apare ca fiind un
moment dramatic, de unde trebuia să fie un moment semi-festiv, apare un moment dramatic în
care – ca să facem rapid trecerea în revistă a tuturor celor 6 țări din Parteneriat – Belarusul e în
afara discuției, pentru că deja de multă vreme a basculat spre est iar vestul euro-atlantic nu a
reușit să găsească un limbaj convenabil de a ține în echilibru această țară, un echilibru geopolitic –
la asta mă refer – Azerbaidjanul nu este prezent sau nu va fi prezent aproape cu nimic - mă rog,
insistăm noi ceva, dau nu vreau să consum timpul ca să fie totuși ceva – dar Azerbaidjanul în
principiu nu va fi prezent pentru că Acordul de Asociere nu a avansat pentru un simplu motiv:
Azerbaidjanul, având o situație economică mai bună decât ceilalți, nu a acceptat să se prefacă că
intră în acest dialog despre valori și despre buna creștere a țărilor din vecinătate. Și a spus: ,,noi nu
avem nevoie de banii Uniunii Europene, deci nu putem să discutăm în acești termeni, acesta nu
este zăhărelul pe care ni-l arătați. Pe noi ne interesează un partener politic serios care să fie în
stare să spună că principiul integrității teritoriale este un principiu de drept internațional și că acel
partener, împreună cu noi, va face tot ceea ce este necesar pentru ca acest principiu să fie aplicat”
– pentru motive evidente. Deci, în aceste condiții, Azerbaidjanul a spus: ,,domnule, eu nu vreau să
închei cu dumneavoastră un acord standard, în care dumneavoastră îmi dați lecții de democrație.
Eu vreau să închei un acord specific, în care stabilim niște obiective geopolitice, geo-economice,
geo-strategice, cum vreți”. Deci, Azerbaidjanul a blocat acest dialog în acest fel, dar blocajul nu
este în Azerbaidjan, ci în neînțelegerea de către Uniunea Europeană a interesului strategic pe care
îl reprezintă, pentru Uniunea Europeană, Azerbaidjanul. Georgia se află în tulburările ei interne,
primul ministru al Georgiei a declarat că și el ar gândi că, eventual, Uniunea Euroasiatică ar fi mai
bună decât Uniunea Europeană, chiar dacă lucrurile nu sunt clare încotro se va merge, oricum nu
se poate în două luni sau într-o lună și jumătate să se încheie nimic cu Georgia. Moldova, într-
adevăr este aparent în regulă, dacă nu se mai ceartă acolo în interior, dar oricum, Moldova este o
țară care singură pare a fi prea puțin pentru a da o semnificație majoră acestui Summit și rămânem
la Ucraina, care este partenerul strategic fundamental, din punct de vedere obiectiv, pentru
Uniunea Europeană și asupra căruia se fac presiuni – cum spuneam – ca să nu meargă în direcția
asocierii cu Uniunea Europeană. Problema este - și cu asta închei – care este reacția Uniunii
Europene față de presiunile puse asupra Ucrainei? Și trebuie să spun, Ucraina a devenit acum
cheia, criteriul la Vilnius. Dacă va fi în această întrecere – ca să folosesc un cuvânt mai pașnic –
geostrategică, victoria pentru Uniunea Europeană înseamnă semnarea Acordului de Asociere cu
Ucraina, iar înfrângerea înseamnă nesemnarea acestui Acord. Evident, Rusia nu va fi prezentă la
Vilnius. Și aceasta este o greșeală, pentru că s-a conceput acest parteneriat estic cu eliminarea
unui vecin estic esențial sau, dacă vreți, doi - deși unul este candidat – Turcia. Dar criteriul
succesului Uniunii Europene la Vilnius este semnarea acestui Acord. Dacă acordul se semnează,
Vilnius este începutul unui nou drum, sau a unei noi etape pe un drum mai vechi și va da
consistență ideii Parteneriatului. Dacă nu se semnează – după părerea mea – este sfârșitul
Parteneriatului, odată cu sfârșitul, pe o bună bucată de timp, a oricărei credibilități a Uniunii
Europene, atât față de partenerii noștri estici, cât și față de partenerii din întreaga lume în general.
7 | P a g e
Rușii, însă, după cum știm cred, și suntem de acord poate, nefiind jucători de poker, sunt jucători
de șah. În această situație, eu nu cred că presiunile făcute și ieșirea asta publică, când puteau să se
facă presiuni și ne-publice, reprezintă o cacealma. Cacealmaua e practicată în jocul de poker, în
jocul de șah se gândește cu niște mutări înainte, ceea ce mă face să cred că Rusia nu încearcă doar
să blufeze și să intimideze prin discurs public, și că ea se bazează pe cineva care va fi la Vilnius
prezent și care va fi suficient de influent pentru a impune o blocare a acestei semnări. Și dacă ne
punem această întrebare, răspunsul nu este chiar foarte dificil de găsit. Cine este acest personaj
important de la Vilnius care, în lipsa Rusiei, poate să ducă la realizarea obiectivelor geostrategice
ale Rusiei? Și acesta este Germania. De aceea, spun unii, Vilnius nu trebuie să fie un nou Munchen,
Vilnius nu trebuie să fie o nouă Yalta, iar eu nu am de ce să nu repet un lucru pe care l-am spus de
la tribuna Parlamentului European: undeva, în spatele acestor controverse, am sentimentul că
bântuie stafiile lui Ribbentrop și Molotov, două personaje întâmplătoare, pasagere, care au dat
numele lor unei viziuni strategice perene. De aceea, cred că aici nu este vorba despre o chestiune
simplă și marginală, ci e vorba, într-adevăr, de o miză strategică uriașă, în care interesată nu este
numai Uniunea Europeană, sunt interesate și Statele Unite ale Americii, pentru că este vorba
despre echilibrul strategic dintre spațiul euro-asiatic și spațiul euro-atlantic. Şi ca să închei cu totul,
pentru că nu pot să nu spun acest lucru – pentru că nu vreau să se interpreteze greșit – eu cred că
dacă la Vilnius se va înregistra un eșec, după criteriul pe care am încercat să îl identific, vom rata și
posibilitatea unui adevărat parteneriat absolut necesar și tot strategic între Uniunea Europeană și
Federația Rusă. Pentru că – și ca să fiu foarte succint – pentru că Federația Rusă este o ţară mare,
importantă, puternică, strategică cu care Uniunea Europeană trebuie să aibă un parteneriat
strategic, realizând un spațiu de securitate, libertate, prosperitate, justiție de la Gibraltar la Bering,
dar asta nu se poate face decât dacă între Uniunea Europeană și Federația Rusă există un echilibru
oarecare de puteri. Or, Rusia împreună cu vecinătatea comună – ca să o numim așa – sau cu
vecinătatea sa apropiată, nu mai este o țară, este un imperiu. Or, Uniunea Europeană va avea
dificultăți certe să negocieze un parteneriat echilibrat cu un imperiu. Așa încât, nu e vorba aici de a
trasa o linie de front, nu de frontieră, de front între Federația Rusă și restul Europei prin semnarea
unor tratate de asociere între partenerii respectivi, în speță acum este vorba despre Ucraina și
Moldova – sper să se semneze și cu Moldova – deci nu vrem să se creeze o linie de front ci,
dimpotrivă vrem să se creeze un echilibru de putere pe care să putem construi cu adevărat un
parteneriat echitabil – cum spuneam – de la Gibraltar la Bering. Deci asta este miza. Or, din
perspectiva unui asemenea parteneriat de la Gibraltar la Bering, ori o altă Yalta, un alt Munchen și
atunci s-ar putea ca istoria să se repete. Vă mulțumesc!
Adrian Năstase: Mulțumesc foarte mult! Domnul Severin a pus deja jaloanele principale pentru
discuția ce va urma. Eu aș vrea să subliniez faptul că strategia spre răsărit a Uniunii Europene vine
după o perioadă în care Rusia a avut o anumită strategie spre vest, prin anumite linii de politică
externă pe care vi le aduceți aminte, cele legate de vecinătatea apropiată și cercurile respective. Și
dacă veți urmări cu atenție, veți vedea că Uniunea Europeană face exact ceea ce a încercat să facă
Rusia la un moment dat, în încercarea de a reveni în zonele de influență ale Uniunii Sovietice de
dinainte de 1989. Sigur că lucrurile s-au schimbat, sigur că acum putem să discutăm despre acest
8 | P a g e
clash, despre această ciocnire de interese, iar dacă discutăm despre valori este clar că interesele
geostrategice de extindere sunt cele care sunt motivate de interese proprii ale Uniunii Europene
pe de o parte, țărilor membre ale Uniunii Europene și, în partea cealaltă, Rusia.
Eu am sentimentul că suntem într-un roman de Agatha Christie, pentru că din cei șase negri mititei
au rămas doar trei și nici ei nu se simt foarte bine, așa încât situația este destul de complicată pe
ultima sută de metri, vom vedea cum vor evolua lucrurile. Am să vă rog să citiți ultima pagină din
materialul de background pe care noi vi l-am distribuit. Este acolo un citat foarte interesant, al unui
britanic, care spunea că diplomația înseamnă să supraviețuiești până în secolul următor, în timp ce
politica înseamnă să supraviețuiești până vineri după-amiază. Eu cred că vom vedea la Vilnius, între
Uniunea Europeană și Rusia, cine face diplomație și cine face politică.
Îl rog, în continuare pe domnul ministru Adrian Cioroianu să preia ștafeta acestei dezbateri și să ne
prezinte punctele sale de vedere.
Adrian Cioroianu: Mulțumesc foarte mult! Bună ziua tuturor! Domnul Năstase, felicitări pentru
ideea acestei întâlniri. Realmente cred că a fost o idee foarte bună și, în măsura în care domnului
Năstase i se cuvin felicitări, cred că din partea noastră se cuvin mulțumiri celor care sunteți în sală,
într-o țară în care se consumă atât de multă energie în politica internă, de cele mai multe ori inutil
și în care dezbaterile de acest gen aproape sunt absente, în condițiile în care ele sunt foarte
necesare. Îl mai felicit pe domnul Năstase și pentru că parcă a simțit că va fi o diferență de idei,
pentru că eu plec de la ideea că tot ce v-a spus domnul Severin este perfect adevărat cronologic,
simbolic vorbind, instituțional, din perspectiva relației dintre interesele de putere și valori este
perfect adevărat cum a spus dânsul, numai că, vedeți dumneavoastră, concluziile mele vor fi altele.
Eu vă propun o perspectivă, nici nu ştiu cum să-i spun, nu e neapărat optimistă, pentru că nu
reuşesc să fac graniţa dintre pesimism şi optimism, aici nu ştiu ce însemnă una şi ce însemnă alta,
plus că simt că doamna Soare va fi mai pesimistă decât noi toţi, dar în acelaşi timp încerc să-mi
argumentez optimismul prin perspectiva unei diferenţe de lectură pe care o am faţă de ceea ce am
auzit de la domnul Severin şi de la articolele domniei sale pe care le-am citit. Uitaţi cum văd eu
lucrurile. Şi fac precizarea că vorbesc în nume personal, nu al Universităţii Bucureşti, cu atât mai
puţin al Facultăţii de Istorie sau al Ministerului de Externe. Ceea ce voi spune voi spune în nume
personal. Sunt opiniile unui profesor de istorie. Există, în mod evident, o diferenţă, între analişti
sau mai bine spus între ONG-uri la noi şi profesioniştii care au avut de-a face cu unele dintre aceste
ţări. De regulă, eu am observat că lumea care vine dinspre societatea civilă tinde să fie ceva mai
pesimistă şi priveşte cu mai mare suspiciune activitatea europeană. Pe când, cei care lucrează cu
ţările despre care vorbim, această mişcare a Uniunii Europene, li s-a părut foarte fericită. Trebuie
să vă mărturisesc că şi eu tind să le dau dreptate celor din urmă.
Eu cred că acest Parteneriat Estic, într-o perioadă în care s-o recunoaştem, Uniunea Europeană nu
traversează cea mai bună perioadă din istoria ei destul de redusă, asta câtă e, dar una la mână că a
fost cu mult mai mult decât nimic şi în al doilea rând, eu sincer cred că în momentul de faţă
9 | P a g e
Uniunea Europeană este în contraofensivă, iar Rusia este în defensivă. Şi o să încerc să-mi
argumentez această idee. În al doilea rând, foarte deschis, de ce prefer să vorbesc despre o
contraofensivă europeană sau mai bine spus a Uniunii Europene. Deşi ştiu, ca şi dumneavoastră ca
şi domnul Severin, ştiu că nu există o politică externă a Uniunii, ştiu că plecă de la Bruxelles. Ştiu
că, în linii mari, Rusia a fost un imperiu, este un imperiu şi va rămâne un imperiu, deşi voi încerca
să spun că am şi aici câteva rezerve. Dar ştiind toate aceste lucruri, simplul fapt că s-a găsit o
formulă de încurajare, adresată unor ţări destul de diferite între ele. Cine cunoaşte, măcar la nivel
minim, istoria zonei nu poate să pună pe picior de egalitate, din perspectiva ambiţiilor lor
europene sau a sentimentelor lor paneuropene, niciodată nu va pune pe picior de egalitate
Armenia cu Republica Moldova. Personal, n-am niciun fel de speranţă în privinţa Armeniei, o spun
foarte deschis. Nu aş spune-o dacă aş avea o funcţie în statul român, dar cât timp sunt profesor de
istorie sunt liber să spun ce cred. Nu aveam nicio speranţă în privinţa Armeniei. Nu ştiu ce minune
o fi făcut până acum două luni, cum spunea domnul Severin, dar Armenia, prin istoria ei, prin
poziţia ei, prin religia ei, prin trecutul ei recent sau mai puţin recent, are o legătură cu Rusia care
nu va ceda în faţa acestor sugestii europene. În privinţa Belarusului, câţi dintre dumneavoastră,
sincer, aveaţi de asemenea vreo iluzie că se va produce o mare răsturnare de...
Eu vă propun să vedem jumătatea mai mult decât plină a acestui pahar. Şi ea nu se cheamă
Republica Moldova, de care noi suntem evident ataşaţi, dar vestea bună e ceea ce se întâmplă de
doi ani de zile este Ucraina. Într-o carte pe care am scris-o despre Rusia şi astăzi am avut plăcerea
să i-o dau domnului Năstase, am urmărit cu atenţie alegerile din 2010 sau când au fost. Sfârşitul
mandatului cu destule probleme, a domnului Yuschenko, pe care ca mulţi de aici sau o parte dintre
cei de aici, am avut plăcerea să-l întâlnesc şi venirea la putere a domnului Yanukovich, cu dubiile
legate de venirea la puterea domnului Yanukovich. Permiteţi-mi să vă spun, cu cât mai mari au fost
dubiile în momentul venirii lui la putere, cu atât mai mari sunt surprizele acum. Din punctul meu
de vedere, citind fără niciun fel de implicare sentimentală ceea ce se întâmplă acolo, mie mi se
pare că acest Yanukovich, cu tot trecutul lui, este ceea ce, în limbajul locului, se cheamă dârjavnic.
Un om care îşi apără cât poate glia lui. Yanukovich, dacă ar fi fost omul pro rus, pe care mărturisesc
eu l-am suspicionat, mă gândeam că dacă vine cu atâta tam-tam, după 2004 stiţi foarte bine, 2009,
Yanukovich până acum, în ultimele luni, din punctul meu de vedere s-a comportat foarte bine şi în
beneficiul relaţiei Uniunii Europene-Ucraina. Ucraina este surpriza plăcută a ceea ce s-ar putea
întâmpla la Vilnius. Şi, între noi fie vorba, Ucraina e miza nu Belarusul, nu Armenia sau Azerbaijan
reprezintă, cum să spun, înclinarea balanţei o poate face Ucraina. Şi dacă Ucraina semnează acest
acord de asociere, va fi un pas enorm care va ajuta pe termen lung Ucraina, nu ştiu dacă pe termen
scurt, nu are rost să le vindem gogoşi. Ştim foarte bine cu toţii ce însemnă, e un proces atît de
complex, de complicat, însăşi apropierea de Uniunea Europeană. Dar pe termen lung, cu siguranţă
vor avea de câştigat şi mai ales pe termen scurt şi mediu va avea de câştigat Uniunea Europeană.
Repet, limita în momentul de faţă a Uniunii Europene şi noi ca membrii putem să ne-o spunem şi
trebuie să le-o spunem şi ucrainienilor, şi turcilor şi fraţilor din Republica Moldova, limita Uniunii
Europene nu este în Turcia sau în Ucraina. Limita Uniunii Europene stă la Bruxelles. Pentru că
elementele, încărcătura negativă a neîncrederii în Uniunea Europeană nu e la margine. La margine
10 | P a g e
sunt mai mulţi oameni care tind să fie euro-optimişti. Încărcătura negativă se strânge în interior.
Eu sunt mult mai îngrijorat când văd un partid UKIP în Anglia, când aud pe domnul Wilders din
Olanda, când văd anumite declaraţii absolut stupefiante, prosteşti, ale unor politicieni italieni. Asta
mi se pare cu mult mai ameninţător pentru Uniunea Europeană decât activitatea unui politician
pro rus din Ucraina a cărui existenţă o pot înţelege. Aici, într-adevăr, domnul Severin avea
dreptate. Sigur că Rusia o să-şi urmărească întotdeauna interesele. Care-i surpriza? Chiar trebuie
să ne aşteptăm să o facă, însă nu trebuie să ne aşteptăm ca în interiorul UE să fie pusă în discuţie
uniunea asta în care abia am intrat şi noi. A doua problemă sau a patra problemă, cred că deja am
ajuns la a patra, nu vi se pare că această capacitate de atracţie a Uniunii Europene rămâne încă
fenomenală? Simplul fapt că se discuta aşa ceva mie mi se pare un câştig enorm. Noi, din interior,
vedem foarte bine ce se întâmplă şi vedem că multe din baloanele de săpun ale iluziilor noastre s-
au spart, s-au disipat, dar cu toate aceste lucruri, câtă vreme sârbii acceptă să se întâlnească pe
coridor cu un kosovar, ucrainienii acceptă să fie puţin mai fermi faţă de Rusia, Republica Moldova
acceptă să spună domnului Rogozin că bate câmpii, atâta vreme cât aceste lucruri se întâmplă
înseamnă că UE are o capacitate de atracţie şi asta se cheamă soft power. Este ceea ce Rusia nu
are. Rusia se supără, licitează. Spunea domnul Severin că sunt şahişti, ştiu că sunt şahişti, dar în
momentul de faţă, în opinia mea – ştiu că mă pot înşela – joacă un poker destul de străveziu acum.
Rusia se supralicitează. Nu este o mare putere cea care şantajează un stat precum Republica
Moldova, că „aveţi grijă că îngheţaţi la iarnă”, acesta nu este comportament de mare putere.
Iertaţi-mă, nu este comportament de mare putere. Ăsta e comportament de ţară care nu are alte
argumente. Care este diferenţa faţă Uniunea Sovietică? Ştim că este un imperiu, nimeni nu neagă
acest lucru, dar au problemele lor interne foarte dure pe care nu sunt capabili să le rezolve pe
termen scurt. De la incapacitatea de a se moderniza, ştim că şi noi am trecut prin asta în estul
Europei, nu numai ei. Dar fiind mai mici, am făcut nişte eforturi şi am ars nişte etape. Rusia este o
ţară care nu a început propria modernizare, politică economică, infrastructurală, de orice vreţi. Se
comportă ca o mare putere, e de înţeles, dar dacă sunt, însă, o mare putere, putem discuta. În
opinia mea, ei nu mai sunt o mare putere. Nu mai intru în dezbatere referitor la problemele pe
care le vor avea pe termen previzibil cu minoritatea musulmană sau durata lor de viaţă. Sigur că
este o problemă pe care o ştiţi şi nu vreau să ..., dar repet, eu vă pun întrebarea: Ce înseamnă o
mare putere care se duce la Chişinău şi le spune „aveţi grijă că veţi îngheţa la iarnă”? Nu s-au
coborât în momentul în care au spus lucrul ăsta? S-au coborât. Pe când Bruxellesul, această Europă
fărămiţată, fără cap, vreau să spun fără un lider, cu o doamnă Ashton pe care toţi o ironizăm, uite
că încă atrage. Şi simplul fapt că în noiembrie, la Vilnius, se va discuta cu şanse mari ca Ucraina să
facă acest pas, cu şanse mari ca Republica Moldova, în ciuda unui sabotaj pe care nu am motive să
îl ascund, Republica Moldova este obiectul unui sabotaj de 20 de ani constant. Nu are rost să ne
ferim, nu trebuie să fii ministru de externe ca să ştii lucrurile astea, Republica Moldova este
obiectul unui sabotaj constant. Prezenţa Transnistriei în graniţele actuale ale Republicii Moldova
reprezintă o problemă pe care Chişinăul ar trebui să o verifice foarte atent care este câştigul şi care
este pierderea. Opinia mea, iarăşi, ca profesor de istorie nu altceva, opinia este că această
Transnistrie este ghiuleaua de piciorul Chişinăului. Nu dau niciun fel de sugestie, dar eu asta
11 | P a g e
constat şi nu de ieri de azi. Nu are legătură cu Putin. Are legătură cu diabolicitatea lui Stalin din '24
care i-a îmbârligat pe toţi din Asia Centrală până în Armenia, Azerbaidjan, unde vreţi, unde sunt
focarele acestea acum de războaie îngheţate. A trasat graniţe din astea şmecherite şi în '24 a
trasat, după cum bine ştiţi, Republica Moldova Transnistreană. Din cărţile de istorie pe care le-am
citit şi eu, câte au fost ele, nu am avut vreodată sentimentul că ăla e pământ românesc. A, că sunt
români acolo, ştim foarte bine şi asta este o problemă la care trebuie să medităm, dar prezenţa – şi
o spun cu toată responsabilitatea, ştiu că mă adresez unui public matur, fără a da o sugestie – dar
ceea ce observ este că prezenţa Transnistriei în graniţele actuale ale Republici Moldova reprezintă
o problemă. Din perspectiva apropierii Republicii Moldova de UE.
Şi închei cerându-mi scuze că poate m-am prelungit mai mult decât doream cu această idee. Sigur
că nu putem blama Rusia că se opune. Vă citez un lucru pe care cel puţin domnul Năstase îl
cunoaşte, domnul Severin îl cunoaşte, dar bănuiesc că nu sunt singurii care o fac în această sală.
Este adevărat că putem invoca Summit-ul NATO din 2008. Şi am avut onoarea de a-i conduce pe
cei care îl organizau. Haideţi să acceptăm că la Summit-ul NATO din 2008, unde se poate spune
într-adevăr că NATO nu şi-a asumat riscul de a-şi extinde umbrela de securitate. La drept vorbind,
doar 30% dintre ucrainieni doreau realmente intrarea ţării lor în NATO, 30%. Erau mult mai mulţi în
Georgia, dar Georgia să zicem că are şi o poziţie mai excentrică în raport cu ceea ce putea fi atunci
o hartă NATO. Dar în acel moment, problemele interne şi din Georgia şi din Ucraina au constituit
principala piedică. Nu poziţia doamnei Merkel, nu incapacitatea lui George Bush de a-şi impune o
dorinţă, nu faptul că România nu ar fi fost clară. România a fost foarte clară. Polonia a fost foarte
clară. Ţările Baltice au fost foarte clare, George Bush a fost foarte clar. Sigur că şi Angela Merkel a
fost foarte clară, dar nu dintr-o ambiţie foarte clară. Nu cred că vom avea un al doilea Munchen,
nu cred că vom avea al doilea pact Ribbentrov - Molotov, istoria nu se repetă în ciuda a ceea ce
spune Marx sau ştiţi bine ce spunea Marx. Că dacă se repetă se repetă în farsă, dar vă aduc aminte
de un ...., vedeţi cum de multe ori istoria e mai bună decât literatura sau politologia. Martin, un
scriitor american, spunea că anumite fapte din istorie rimează şi mi s-a părut o formulă foarte
bună, într-adevăr unele fapte ale istorie rimează. Doar că rima e rimă. Nu înseamnă repetare, deci
nu mă tem absolut deloc că vom avea un nou Munchen chiar dacă nu suntem noi înnebuniţi după
doamna Merkel sau unii sunt, alţii mai puţin, nu asta contează sau dacă punem sub semnul
întrebării cum face politică Barack Obama, a reuşit resetarea, nu a reuşit resetarea Americii cu
Rusia, putem dezbate o seară întreagă. Cu toate acestea, eu observ că Uniunea Europeană atrage,
observ că Ucraina este mai aproape de a se asocia decât de a întoarce spatele Uniunea Europeană,
observ o Rusie care şantajează. Nu se folosesc de produsele lor culturale, nu se folosesc de
avantaje economice pe care le-ar avea, nimeni nu neagă că le-ar avea. Dar faptul că au ajuns la
şantaj la adresa Republicii Moldova şi la adresa Ucrainei, mie îmi spune că Uniunea Europeană este
în ofensivă şi Rusia este într-o defensivă cu probleme. Evident că mi-aş dori un dialog. Mulţumesc
mult.
12 | P a g e
Adrian Năstase: Mulţumesc foarte mult, domnule ministru. Aţi spus că aţi urmărit cu foarte mare
atenţie ultimele alegeri din Ucraina. Eu trebuie să recunosc că le-am urmărit cu foarte mare
atenţie pe cele din 2004. Vreau să vă rog să vă aduceţi aminte imaginile pe care le-aţi văzut
adeseori la televizor cu două echipe de flăcăi, zdraveni, care trag de o sfoară într-o parte sau alta,
încercând să deplaseze centrul, zona respectivă, şi să câştige dovedind că au mai multă forţă de
tracţiune. În momentul de faţă, imaginea pe care o am eu, inclusiv pentru bătălia de la Vilnius, este
aceea în care deoparte avem Uniunea Europeană, trăgând de sfoară, în partea cealaltă Rusia. Sigur
putem să examinăm cele trei variante. Una ce nu se deplasează şi câştigă, deci Uniunea
Europeană, prin parteneriat, sau Rusia prin ofertele succesive. Iată Armenia, iată Belarusul, nu mai
discut din 2011 şi Uniunea Europa-Asia pe care au creat-o. Dar mai există o variantă. Aceea de
status quo. Status quo sub aspectul neluării unor decizii fundamentale, deci pe o plajă mai largă de
acţiune. Spre exemplu, Moldova doar va parafa acordurile ceea ce, pentru un an de zile, va lăsa loc
pentru jocuri politice complexe în interior la Chişinău şi aşa mai departe.
Deci eu cred că prin ceea ce am numit eu status quo, am încercat cumva să arăt că nu vor fi
rezultate fundamentale într-o direcţie sau în alta. Bun, vom vedea. Poate că se vor răzgândi ţările
care erau rezervate, dar avantajele pe care le oferă Rusia în condiţia în care Uniunea Europeană nu
oferă membershipuri, oferă valori, deci cărţi de teorie, mai puţin beneficii de un fel sau altul, mai
puţin vize, în timp ce Rusia oferă şi condiţii şi locuri de muncă şi aşa mai departe. Deci, în această
bătălie, vom urmări cu foarte multă atenţie felul în care, practic, aceste ţări, cu o diplomaţie
interesantă, pot să câştige pe ambele fronturi şi dacă aş fi în zona de decizie de la Chişinău -
domnul Anatoly ZIenko, un vechi prieten de-al meu, deja a intrat în zona de consultanţă politică - ,
dar eu aş încerca să folosesc cât mai bine, pentru moment, pentru că nu există decizii
fundamentale nici într-o parte, nici în cealaltă şi deci ar trebui consolidate situaţia economică,
socială, politică şi momentul în care Uniunea Europeană chiar va fi interesată de proiectul estic.
După părerea mea, în momentul de faţă, proiectul mult mai important pentru Uniunea Europeană
este... şi să nu îmi spuneţi că Franţa, Spania, Italia sunt mai interesate în Parteneriatul Estic decât
în Mediterană sau în zona de sud. Deci sigur, România este foarte interesată, interesată este
Polonia, dar Germania tocmai de aceea doreşte să condiţioneze chestiunile acestea de Iulia
Timoşenko, tocmai ca să nu se realizeze.
Adrian Severin: Bineînţeles.
Adrian Cioroianu: S-ar putea să se realizeze pe motive de sănătate, pe probleme medicale ale Iuliei
Timoşenko. Dacă se vrea, se va găsi o soluţie.
Adrian Năstase: Bun, bun, asta vom vedea. Noi am început deja dezbaterea. Aş vrea totuşi să
mergem mai departe.
Adrian Cioroianu: Ştiţi, mi-a plăcut această formulă cu funia. Adică trei flăcăi care trag unii de-o
parte, unii de alta. Păi care, pe de-o parte avem Uniunea Europeană, adică racul, broasca şi cu
ştiuca, noi aşa îi spunem. Pe de altă parte e un lider care ţine cu mână de fier o ţară. Totuşi,
13 | P a g e
frânghia e în echilibru. O Uniune Europeană divizată pe de-o parte, de cealaltă parte un Imperiu
care le promite orice, mai puţin democratizarea. Nu pun nicio condiţie la capitolul ăsta. Exact ce le
cerem noi, pentru că noi le cerem să se democratizeze, ceea ce va fi avantajul lor pe termen lung.
Si dacă frânghia stă în echilibru, mie mi se pare încă un câştig.
Adrian Severin: Ce stă în echilibru? Că asta e diferenţa între...
Adrian Năstase: Mi-e foarte greu să-i opresc. Trebuie să intervin şi mai ales că urmează să o
ascultăm pe domnişoara Simona Soare care ne va spune cine va câştiga din jocul ăsta şi ce se va
întâmpla.
Simona Soare: Vă mulţumesc, cu certitudine toate răspunsurile sunt la mine. În primul rând,
domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru invitaţie, este o onoare deosebită să fiu aici. Vă rog
frumos să-mi scuzaţi emoţiile, sunt naturale, cel puţin la început. Aş vrea să felicit organizatorii, cu
cea mai mare modestie, pentru această iniţiativă, pentru că lucrez de puţin timp în domeniul
Parteneriatului Estic, pentru că este o raritate absolută mai ales în zona ONG-urilor, în zona
academică a României, deşi Parteneriatul Estic este un instrument pe care România îl poate
valorifica şi utiliza în mai mare măsură pentru a-şi atinge interesele în zona Europei de Est, în zona
Mării Negre. Acestea fiind spuse, poziţia mea este cea mai ingrată de la această masă pentru că am
înţeles că eu trebuie să fiu pesimistul, numai că eu aş vrea să fiu optimistul şi aş vrea să pornesc de
la ce spuneau mai devreme antevorbitorii mei, idei foarte, foarte interesante, şi aş vrea să privesc
discuţia noastră din perspectiva partenerilor. Desigur, nu-mi însuşesc neapărat să le promovez,
sunt convinsă că Excelenţele Lor sunt în mai mare măsură să ne ofere o perspectivă detaliată. Însă
mă gândeam că discuţia asta cu sfoara are în vedere doi uriaşi între care sunt prinşi la mijloc doi
mititei, cel puţin doi să spunem. Şi atunci pot să spun că empatizez foarte mult cu situaţia
respectivă. Din motivul acesta m-am gândit, astăzi, să privesc lucrurile din perspectiva care mi se
pare un pic exagerată, a importanţei strategice şi politice care se acordă Summitu-lui de la Vilnius.
Şi o tendinţă naturală aş spune, ca acest lucru să se întâmple, un Summit este un eveniment politic
la nivel înalt, în care ne aşteptăm să avem decizii istorice, ca şi în cadrul summit-ului inaugural din
2009 sau mai mult. Şi, din perspectiva Uniunii Europene, este de înţeles pentru că el vine să
încununeze un deceniu de politică europeană de vecinătate apropiată, vine să cimenteze, să
spunem aşa, o serie de progrese pe care le-au făcut până acum Uniunea Europeană şi partenerii
deopotrivă. Însă consider că Summit-ului de la Vilnius i se acordă o perspectivă, este privit dintr-o
perspectivă transformaţională înţeleasă ca o serie de aşteptări ale unor decizii dihotomice, a
exprimării unei adeziuni dihotomice din punct de vedere politic între Federaţia Rusă, pe de-o
parte, şi Uniunea Europeană. Cred că acest lucru ne conduce la o pierdere din vedere sau cel puţin
o orbire temporară cu privire la obiectivul fundamental cu care a fost lansat Parteneriatul Estic. Iar
acela era tocmai al cooperării, al aprofundării mijloacelor de cooperare în vederea modernizării, în
vederea democratizării, dar în contextul mai larg, sau cel puţin asta a fost înţelegerea mea, dacă
sunt naivă nu mă treziţi încă, în contextul refuzului categoric al sferelor exclusive, al zonelor
exclusive. Si cred că, din anumite puncte de vedere, Uniunea Europeană urăşte jucătorii, mai ales
ceilalţi jucători, respectiv Federaţia Rusă, pentru că îşi joacă mâna şi pe alocuri are şi succes.
14 | P a g e
Presiunile, mai ales pe termen scurt asupra partenerilor, având în vedere, nu, episodul anterior cu
Ucraina, au dat rezultate, şi aşteptările sunt mai de grabă negative de data asta pentru că există
precedentul 2011 şi lumea se aşteaptă, cu siguranţă vor fi încununate de succes şi de data asta. Din
anumite puncte de vedere cred că este eronată imaginea asta (inaudibil) perspectiva unei opţiuni
pe care partenerii trebuie să o facă neapărat acum, e acum sau niciodată, este greşită. De ce?
Pentru că, aşa cum am văzut, decizia asta este extrem de greu de făcut. Ar fi inuman să fii în
situaţia acestor state în momentul de faţă. Cu cine să alegi să mergi? Ai presiunile pe termen scurt
care te împiedică şi, din anumite puncte de vedere, rezilienţa acestor state nu este atât de mare pe
cât a fost preconizat sa fie. Pe de altă parte, ai beneficiile pe care ţi le oferă pe termen mediu şi
lung perspectiva asocierii cu Uniunea Europeană. Însă, din punctul ăsta de vedere, a permite să
promovăm o astfel de decizie, această aşteptare dihotomică, să modereze aşteptările cu privire la
Vilnius, cred eu că ne pregăteşte pentru un eşec. Indiferent ce se va întâmpla. Ne pregăteşte
pentru un eşec, pentru că orice fel de concluzie a Vilnius-ului va fi privită din perspectiva paharului
jumătate gol. Dacă parafează Republica Moldova, atunci cu siguranţă nu este suficient. Dacă
semnează Ucraina, păi staţi, că trebuie să vedem dacă într-adevăr va fi implementat sau cine ştie
ce presiuni vor urma după ce parafăm aceste acorduri de asociere şi cine ştie ce măsuri şi mai
draconice ale Federaţiei Ruse vor urma de aşa natură încât să ne asigurăm că până la semnare nu
se vor mai întâmpla astfel de nenorociri, să spunem aşa.
Eu nu am nicio îndoială cu privire la parcursul european al partenerilor. Aşa cum nu am avut nici în
ceea ce priveşte România. Dar, în egală măsură, cum spuneam, trebuie ca Uniunea Europeană să
fie un pic mai empatică vis-a-vis de dificultăţile pe care le are şi pe care partenerii le traversează.
Aşadar, Uniunea Europeană este privită ca fiind într-un fel de defensivă, de repliere strategică în
faţa replierilor ruseşti. Şi sunt foarte mulţi critici, inclusiv din cadrul instituţiilor Uniunii Europene,
din cadrul Parlamentului European, care au îndemnat Uniunea Europeană să treacă dincolo de
dimensiunea asta pur valorică şi să adopte o abordare şi o perspectivă mai pragmatică a proceselor
din cadrul Parteneriatului Estic. Să ne aducem aminte doar de chemarea la luptă, să zicem aşa, a
Parlamentului European din urmă cu mai puţin o lună, prin care ei cereau Comisiei, citez ,, să apere
alegerea suverană a statelor asociate Uniunii Europene împreună cu politica europeană de
vecinătate pentru a demonstra greutatea Uniunii Europene în calitate de actor global.” Şi, deşi
sprijină întru totul, cred că miza strategică a Parteneriatului Estic şi a Vilnius-ului şi a perioadei de
după Vilnius nu este neapărat să apărăm numai acest lucru, ci să ne construim, şi cu asta aş vrea să
închei, să ne construim anduranţa, să ne construim împreună rezilienţa, până la urmă ăsta va fi
succesul, în asta va consta succesul. Dacă se semnează sau dacă se parafează acordul de asociere
este un obiectiv atins dar care poate fi reversibil. Şi există deja cazuri citate inclusiv de
antevorbitorii mei în care nu a fost dus până la capăt şi a rămas cu sentimentul neîmplinirii acestor
speranţe sau acestor aşteptări. Uniunea Europeană, aş vrea să sper că nu este în defensivă, nu mi
se pare că e în defensivă. Parteneriatul Estic în sine mi se pare o ofensivă. Dar este o ofensivă, aş
spune, tipic europeană. E sectorială, nu? Şi dacă ascultăm discursul domnului Fule, ne şi spune
exact care sunt cei patru piloni, cu semnarea acordurilor, cu mobilitatea, dimensiunea de transport
şi liberalizarea vizelor. Pe de altă parte, este o ofensivă care încercă să fie proporţională. Dar
15 | P a g e
proporţională nu mi se pare neapărat în raport cu provocarea rusească, să spunem, ci mai degrabă
cu provocările pe care le ridică presiunile ruseşti partenerilor. În sensul ăsta mi s-a părut că, în
ultima perioadă, în ultimele luni, Uniunea Europeană a încercat să răspundă presiunilor ruseşti.
Bineînţeles, mă refer la chestiunea energiei, nu la noile prevederi aplicate agenţilor şi operatorilor
energetici ruseşti pe piaţa europeană. Eforturile masive, mai stângace la început dar, în ultimă
instanţă, aplaudate, să spunem aşa, cu privire la preluarea de bunuri şi servicii care au făcut
obiectul unor neînţelegeri între Rusia şi unii parteneri şi aşa mai departe. Toţi aceştia sunt paşi care
ne arată că Uniunea Europeană este cel puţin dispusă şi încearcă să fie din ce în ce mai capabilă să
îşi rafineze instrumentele. Asta este, după părerea mea, un pas suficient de important. Înainte să
ne uităm la ce poate să ne facă Rusia, Rusia cu siguranţă poate să ne facă multe, cred că ar trebui
să ne uităm la cum putem noi să răspundem Rusiei. Şi ăsta este unul dintre motivele pentru care
începusem prin a spune că nu putem să-i criticăm şi să-i urâm pe ceilalţi jucători de la masă pentru
că îşi joacă mâna cum trebuie. Dacă ei sunt jucători de şah, cu siguranţă noi putem fi jucători de
poker cu acelaşi succes strategic.
Adrian Cioroianu: Jucătorii de poker buni trăiesc, de regulă, mai bine decât jucătorii de şah buni...
Simona Soare: Exact. Nu în ultimul rând, toată ofensiva asta europeană, mi se pare că mai are
două caracteristici extrem de importante care ţin de contextul foarte complex şi sensibil al
relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Rusia. Ea încercă să nu fie confrontaţională, încearcă să nu
fie ostentativ vizibilă în plan public. Nu acelaşi lucru este valabil şi pentru revers. Federaţia Rusă nu
are neapărat astfel de limitări. Dar Uniunea Europeană încearcă să nu facă din chestiunea
Parteneriatului Estic, din Vilnius şi mizele summit-ului de la Vilnius, încearcă să nu facă o problemă
bilaterală cu Federaţia Rusă. Si cred că asta este o decizie înţeleaptă pe termen scurt pentru că
dintr-o astfel de confruntare nu va ieşi nimic bun pentru parteneri. Nu va ieşi nimic bun, după
părerea mea, nici pentru noi, dar cu siguranţă nu va ieşi nimic bun pentru parteneri. Aş spune, în
încheiere, foarte scurt, aş spune că miza strategică în legătură cu Vilnius-ul nu mi se pare numai
parafarea sau semnarea, ăsta e primul pas, dar mi se pare că miza strategică la Vilnius ţine de
construirea acestei anduranţe. Federaţia Rusă loveşte exact acolo unde ştie că toată lumea este
vulnerabilă. Dacă ştim că aceasta este vulnerabilitatea noastră, atunci soluţia este să lucrăm
împreună la construirea şi consolidarea anduranţei şi rezilienţei faţă de aceste presiuni geo-
politice, nu pentru că este cea mai bună cale ci pentru că este în ultimă instanţă, singura cale
viabilă pe termen lung. Vă mulţumesc foarte mult.
Adrian Năstase: Am intrat într-o chestiune extrem de complicată, dacă e mai important să fii
jucător de şah sau jucător de poker, dacă joci poker descoperi că patru şeptari pot fi mai
importanţi decât trei dame, iar dacă joci şah, problema se pune nu doar cine sunt cei doi jucători ci
şi ce sunt pionii de pe tablă. Eu cred că jocul acesta tinde să semene cu o tablă de şah, cum ar
spune Brzeziński, ceva mai mică acum, pe spaţiul ăsta, dar eu aş vrea să vă aduc aminte referitor şi
la un comentariu anterior, noi nu discutăm numai despre Rusia, ci discutăm deja despre un proiect
care a început să se închege. Uniunea Euro-Asiatică cu Kazakhstan-ul şi Belarus-ul, Kazakhstan-ul în
primul rând şi teritorial reprezintă un magnet economic destul de important, şi acesta a fost..., iar
16 | P a g e
jocul care poate fi făcut utilizând adversităţile şi eventuale livrări de armament în spaţiul dintre
Armenia şi Azerbaidjan, ca să dau un singur exemplu, poate să fie un element important prin care,
până la urmă, Rusia încearcă să îşi apere teritoriul de influenţă, aşa cum a făcut în anii ‘60 şi ne mai
aducem aminte de întregul context cu criza rachetelor din Cuba, a fost declanşată de instalarea
unor rachete americane în Turcia şi de fapt a fost vorba de percepţia unei ameninţări din
proximitate şi de aici o supra reacţie. Sigur, suntem la alte dimensiuni ale acestei confruntări care
(inaudibil) intrarea pe teritoriul fostei Uniunii Sovietice. În esenţă, din punct de vedere al
principiilor, fiecare dintre ţările respective trebuie să decidă cum doreşte să-şi gândească propria
politică până nu se vor putea deplasa teritorial. Direcţia europeană pentru Georgia, de exemplu, e
ceva mai complicată. Pentru Armenia, pentru Azerbaidjan ar fi ceva mai complicat. Cred că
lucrurile vor trebui privite cu foarte multă atenţie, cred şi eu că miza, într-adevăr, este legată de
decizia pe care o va lua, în definitiv, Ucraina şi ceea ce se va întâmpla ca proces accelerat sau mai
puţin accelerat, cu parafarea acordului de către Moldova. Sunt însă chestiuni pe care vor dori,
poate, să le comenteze invitaţii noştri, domnul Ambasador al Republicii Moldova, domnul prim
consilier al ambasadei Belarus-ului şi pe care îi invit, sigur în limitele libertăţii diplomatice, să
expună un punct de vedere pe aceste subiecte.
Iurie Reniţă: Mulţumesc foarte mult, domnule Prim-Ministru, domnule Ministru, domnule
profesor, îmi aduc cu foarte multă plăcere aminte de o perioadă extraordinară de la Bucureşti,
atunci când eram student şi eram prezent aici, în această superbă clădire. Domnilor miniştri,
mulţumesc foarte mult pentru invitaţie şi apreciez foarte mult actualitatea stringentă a subiectului,
fiecare l-aţi pus pe tapet. E un subiect care afectează sau marchează profund un spaţiu geografic
anume şi. dacă îmi permiteţi, destinul a zeci de mii de cetăţeni. Pornind de la importanţa
evenimentului care urmează să se producă la Vilnius, aş vrea să vă transmit mai mult optimism.
Dincolo de abordarea academică, liberă, pe care mi-aş dori-o şi eu foarte mult, vă asigur că
tentaţia este foarte mare dar diplomaţia trebuie să-şi facă treaba şi. în ceea ce ne priveşte,
Republica Moldova, noi privim cu foarte mult optimism şi cu multă încredere vis-a-vis de reuşita
summit-ului de la Vilnius. Aş vrea foarte succint, fiindcă conjunctura îmi impune, să stărui asupra
câtorva detalii, după mine importante şi asupra unor principii care se înscriu perfect în contextul şi
în conjunctura actuală a ţărilor care fac parte din Parteneriatul Estic şi nu numai.
Cred că este greşită abordarea care consideră că apropierea acestor ţări, mă refer la cele care fac
parte din Parteneriatul Estic al Uniunii Europene, ar constitui un pericol iminent pentru viitorul
politic, economic şi al securităţii acestora. Trebuie să recunoaştem că există asemenea sugestii, să
le zic că ar fi un pericol pentru viitorul nostru, al ţărilor care doresc să se apropie de Uniunea
Europeană. Evident, vorbesc în cazul de faţă despre Republica Moldova. Integrarea ţării mele în
Uniunea Europeană este opţiunea fermă a majorităţii absolute a populaţiei şi a clasei politice de la
guvernare, din Republica Moldova. Această opţiune clară şi fermă nu este îndreptată categoric
împotriva căruiva stat. Si vine să reformeze, să democratizeze, să extindă zona de prosperitate, de
securitate a ţării mele. Voi evoca un fapt foarte recent (inaudibil) şi nejustificată sub absolut nicio
formă. Interzicerea exportului de vin moldovenesc pe piaţa rusească. Nu vreau să intru în detalii
17 | P a g e
deoarece am mai avut o situaţie similară, ne-am mai confruntat, în 2006, în 2007, şi slavă
Domnului am tras concluziile de rigoare. Ceea ce înseamnă că am redus considerabil dependenţa
excesivă vis-a-vis de o sursă sau vis-a-vis de o ţară. Aşadar vorbim despre două modele şi două
abordări diferite. Vorbim despre piaţa vestică şi despre piaţa estică. Vedeţi să abordez şi vorbesc în
termeni extrem de pragmatici. Ştim cum s-a comportat piaţa estică şi cum a reacţionat piaţa
vestică, inclusiv România ca parte a pieţii vestice. Deci abordările şi modelele sunt diferite.
Concluzia este clară şi pe care noi am tras-o, şi fiecare om care e în stare să facă o distincţie clară,
trage concluzia de rigoare. Vă asigur că şi noi am tras-o şi opţiunea noastră este fermă în favoarea
integrării europene. Proiectul european al Republicii Moldova este unul atractiv şi vital sub toate
aspectele. Iată de ce suntem fermi în atingerea acestui obiectiv strategic. Deoarece aici, la
Bucureşti, pe timpuri, când făceam diplomaţia, o mare parte a timpului a fost destinată dreptului,
principiilor dreptului, dreptului internaţional, dreptului statelor. Aş vrea să apelez şi la aceste
principii fundamentale care reglementează raporturile internaţionale, raporturile între state. Este
dreptul suveran al fiecărui stat suveran să decidă asupra opţiunii sale politice, vestice sau estice în
cazul de faţă. Aşadar, acesta este un drept ce se înscrie perfect în contextul respectării principiilor
fundamentale ale dreptului internaţional. Cu referire la Parteneriatul Estic, Republica Moldova
respectă cu stricteţe dreptul fiecărui stat membru de a decide în ce măsură urmează să se
integreze sau să colaboreze cu Uniunea Europeană. Dar în egală măsură şi Republica Moldova cere
ca acest drept incontestabil al ei să fie respectat de către toate ţările membre în Parteneriatul Estic
şi nu numai atâta. Republica Moldova s-a determinat ferm în opţiunea ei europeană. Tentativele
ei, atât interne cât şi cele cu sprijin extern, de a bloca acest proces pe care ni-l dorim foarte mult să
fie ireversibil, ne duc intr-o perioadă şi într-o epocă pe care o consideram demult depăşită şi
rămasă doar în istoria de altădată a raportorilor internaţionali. Încă o dată, reiterez marele
optimism pe care îl avem noi cei din Republica Moldova de a fi o reuşită a summit-ului, mă refer
prin parafarea iniţial şi ulterior semnarea acordului de asociere şi acordurile de liber schimb.
Republica Moldova, nu numai în virtutea vocaţiei europene, prin excelenţă o ţară europeană,
trebuie să revină în Europa şi să aparţină de Uniunea Europeană dar în virtutea şi valorilor,
domnule profesor Severin, valorilor pe care le împărtăşim şi ne dorim să le punem în practică.
Republica Moldova actualmente parcurge o etapă extraordinar de responsabilă şi suntem
conştienţi de faptul că avem nevoie de multă dexteritate, capacitate trează şi calmă de a analiza şi
mai ales de a acţiona. E tocmai ce purcedem şi vroiam să vă zic că astăzi la Chişinău a fost o
tentativă oarecum de a mai pune un impediment vis-a-vis de parcursul nostru european printr-o
moţiune de cenzură. Le cunoaştem, nu e ceva nou, e în jocul şi stilul democratic, îl respectăm dar
acelaşi lucru îl solicităm tuturor actorilor politici din interiorul Republicii Moldova şi să o spunem
franc, şi din exteriorul Republicii Moldova să-l respecte. Pentru că noi ne-am făcut lecţia şi
respectăm regulile democratice. De aceea apelăm iarăşi la drepturile şi la jocul politic internaţional
până şi la principiile dreptului internaţional. Şi la urmă, evident, aş apela şi la o formulă mai clasică,
mai patriotică, unde sunt doi puterea creşte şi mă refer aici la vecinul nostru imediat, estic, şi ne
dorim foarte mult ca prin efortul şi prin decizia pe care Ucraina o va lua, iarăşi, cu toată
responsabilitatea şi cu tot respectul, zicem că e dreptul suveran şi exclusiv al Ucrainei să decidă.
18 | P a g e
Dar ne-am bucura enorm ca să mergem împreună şi cu alte ţări din Parteneriatul Estic să mergem
către valorile şi locul de care cu adevărat aparţinem. Vă mulţumesc.
Axdrian Năstase: Vă rog să daţi un microfon domnului consilier.
Teofil Rendiuk: Aş dori, cu permisiunea dumneavoastră, să-mi exprim admiraţia totală şi frumoasă
a tot ce se întâmplă aici, în această sală, de transparenţa, de atitudinea şi de aprecierea atât de
frumos expuse aici la adresa ţării mele şi acest motiv nu mă eliberează de faptul să vă vin cu
mulţumirile de rigoare pentru domnul preşedinte, pentru domnii miniştri, pentru domnul director
general în Ministerul de Externe, pentru reprezentanţii corpului diplomatic, pentru toată lumea
care este prezentă aici că sunteţi alături de noi într-un moment decisiv. Discutăm o temă deosebit
de importantă pentru destinul Ucrainei. Vin cu câţiva factori, câteva elemente cum ar fi România.
Ucraina aduce, încă o dată şi pe această linie, conducerii României şi reprezentanţilor oficiali ai
României la toate nivelurile, preşedinţie, guvern, parlament, ministerul de externe, societate civilă,
mass-media pentru susţinerea totală a aspiraţiilor de integrare europeană a Ucrainei. Nu-mi
rămâne decât să repet ce a spus cu o lună în urmă domnul ministru de externe Kojara,
preşedintele în exerciţiu al OSCE, care aducea mulţumiri părţii române, la toate nivelurile, pentru
susţinerea aspiraţiilor de integrare europeană a Ucrainei.
Doi, prin glasul României, susţinerea Ucrainei a-propos de Europa unită este auzită în cele mai
importante capitale europene. Faptul că se pune în discuţie, la nivel de preşedinţie, la nivel de
miniştri de externe, la nivel de prim ministru, în astfel de capitale cum ar fi Bratislava, cum ar fi
Talin, cum ar fi Varşovia şi alte capitale, subiectul ucrainian sub aspectul, perspectivelor de
integrare europeană, este discutat permanent, lucru pentru care încă o dată, mulţumiri.
Trei, prin europarlamentarii României se aude vocea de susţinere şi astăzi îl avem aici pe domnul
Severin, pe domnul ministru Adrian Severin, pentru care îi mulţumim încă o dată şi domniei sale şi
tuturor europarlamentarilor care şi pe această linie îşi aduc contribuţia de susţinere a Ucrainei în
ceea ce priveşte perspectivele de integrare europeană. Acum, Ucraina vine, se apropie de Uniunea
Unită, cu cel mai mare teritoriu din Europa, este arhicunoscut de către toată lumea. Ucraina vine
cu un potenţial de 46 de milioane de populaţie care locuiesc acum în teritoriu şi cu 20 de milioane
din diaspora care sunt răspândiţi în toată lumea de la Australia, Canada până în Brazilia şi
Vladivostok şi ajută şi mai mult la speranţele de integrare europeană a Ucrainei. Ucraina vine şi cu
forţă de muncă, o inteligenţă, oameni mai bine pregătiţi, o tehnologie de vârf, ceea ce vreau să
spun de la afilierea şi asocierea perspectivei de integrare a Ucrainei în cadrul Uniunii Europene are
de câştigat nu numai ţara mea ci şi Uniunea Europeană, în ansamblu, şi România ca ţară vecină şi
prietenă măcar şi prin faptul că dacă vorbim de frontierele de vest ale Uniunii Europene se vor
mişca puţin mult mai spre est şi vor dispărea şi problemele cu care România astăzi se confruntă şi
totodată şi frontiera de est a Uniunii Europene.
Factorul Rusia. S-a vorbit foarte bine, mult şi foarte clar. Eu doar vreau să vin cu o precizare şi să
repet părerea sau opinia unui politolog ucrainian. Îi mulţumim Rusiei, de fapt, pentru faptul că a
19 | P a g e
accelerat şi ne ajută să vorbească, prin comportarea sa şi prin tot ce face, societatea ucrainiană s-a
convins cine este prietenul apropiat şi de cine trebuie să te aperi şi de cine trebuie să te apropii.
Deci, în tot ce s-a făcut până acum s-a obţinut reversul, deci a accelerat această apropiere a
societăţii ucrainiene de Uniunea Europeană. Ucraina vine şi cu o mentalitate schimbată enorm faţă
de Uniunea Europeană. Domnul profesor, ca şi domnul ministru, spunea aici că, în 2008, doar 30%
din societatea, cetăţenii Ucrainei, erau pregătiţi să spună da la aderarea la NATO. Da, e adevărat,
acum avem dublu şi mai mult în ceea ce priveşte disponibilitatea de a deveni membrii asociaţi şi, în
perspectivă, membrii ai Uniunii Europene. Deci s-a schimbat şi mentalitatea. Avem o generaţie
tânără care cunoaşte limbile, o generaţie tânără care vede lucrurile altfel decât generaţia mai în
vârstă. Pe undeva, ar trebui să mulţumim Uniunii Europene că a amânat pentru 18 noiembrie
luarea deciziei definitive în ceea ce se va întâmpla la Vilnius. Ne-a dat încă un mic segment de timp
să rezolvăm cele câteva mici probleme şi una şi mai mare, cea legată de Iulia Timoşenko, dar vreau
să vă reamintesc, fiind conştient că viitorul ne stă în faţă, dacă la Yalta cu o lună în urmă
preşedintele Yanukovich, răspunzând la multe întrebări pe această temă, spunea „eu încă nu ştiu
cum se va rezolva problema”, cu câteva zile în urmă a spus foarte clar şi public şi oficial că ştie cum
se va rezolva această problemă. E un semnal foarte important. Şi, dacă ne mai rămân câteva zile
până în data de 18 noiembrie când se va lua decizia respectivă, acesta înseamnă că şi în parlament
se va lua decizia respectivă. Aceasta înseamnă şi o schimbare a legislaţiei naţionale, exact pe acel
segment pe care trebuie să reuşim să facem acest lucru şi atunci se dezlegă mâinile pentru luarea
unei decizii politice. Tot ce se face se face spre bine. Vreau să vă spun că, în toate capitalele
europene şi la Bruxelles şi în toate, inclusiv Germania cu care se lucrează cu nişte idei foarte
puternice şi bine pregătite ale ţării mele, care încercă să convingă ţările şi statele şi conducerea
statelor respective de faptul că la Vilnius este necesar să fie semnat acordul prin care Ucraina să se
asocieze cu Uniunea Europeană. Vreau să vă divulg un mic secret, noi începem acum să ne gândim
ce va fi după Vilnius, cum procedăm după Vilnius. Şi vreau să mă adresez părţii române, că aşa cum
ne-aţi fost şi rămâneţi în continuare nişte prieteni fără rezerve asupra perspectivei de asociere a
Ucrainei şi după Vilnius să rămânem prieteni şi să avem aceleaşi legături strânse, frumoase,
prieteneşti. Vă mulţumim foarte mult.
Iurie Reniţă: Doar o clipă domnule consilier, mă bucur foarte mult că acele mesaje de recunoştinţă
pentru România coincid întru totul cu mesajele pe care şi Republica Moldova le transmite
României. Există, vedeţi, o excelentă sincronizare şi abordare vis-a-vis de România care, într-un
mod corect, într-un mod consistent şi insistent, a ajutat şi sprijină în continuare atât pe noi cei de
la Chişinău cât şi pe dumneavoastră, pe cei de la Kiev, dar şi turcii cred îşi doresc, sunt sigur, să
împărtăşească, să valorifice şi să respecte valorile europene. Mulţumesc mult.
Adrian Năstase: Mulţumesc foarte mult. Aş vrea să-l rog în continuare pe domnul Răzvan Rusu,
director în Ministerul de Externe, să ne spună câteva cuvinte despre acest subiect, cum ajutăm noi
ca lucrurile să iasă bine.
Răzvan Rusu: Mulţumesc mult. Bună seara. Îmi cer scuze că am venit aşa, am aflat acum două ore
de invitaţie, deşi era de pe 14, îmi cer scuze şi pentru întârziere. Domnule ambasador, aşa este, în
20 | P a g e
mod corect susţinem, în mod corect dar interesant. Susţinem Parteneriatul Estic, susţinem
semnarea şi parafarea acordului de asociere şi liber schimb aprofundat între Uniunea Europeană şi
Ucraina, Moldova şi Georgia. Nu prea am auzit Georgia în seara asta. E un nucleu bun şi unul mai
puţin bun din cele şase state angajate în Parteneriatul Estic care este una din componentele
politicii de vecinătate. Încă un element important, acum headline-ul în Uniunea Europeană este
deţinut de cine? Prima pagină este ţinută de Parteneriatul Estic, dimensiunea sudică este puţin
neglijată. Într-adevăr, sunt state care ignoră în mod voit sau au o poziţie mai puţin dură faţă de
Moscova, de exemplu. Sunt, într-adevăr nişte partizani ai unei relaţionări consistente cu estul în
nişte limite bine stabilite, aici mă refer la Europa Centrală şi nordul Europei, într-adevăr Germania
are un interes bine stabilit, ştim prea bine. Acum, din punctul nostru de vedere, off the record, nu
cred că cineva s-ar fi gândit acum douăzeci de ani, că o Uniune Europeană în 28 îşi construieşte o
relaţie deja aproape sub formă instituţională cu Estul, cu ţări din fosta Uniune Sovietică. Nu cred că
ne puteam gândi acum douăzeci de ani la aşa ceva. Nu cred că acum douăzeci de ani puteam să ne
gândim că state din Balcanii de Vest sunt în negocieri cu Uniunea Europeană. Cred că nu toată
lumea gândea acum douăzeci şi doi de ani că România cu Ungaria vor fi state membre UE şi NATO,
acum, în 2013. Ce vreau să spun este că lucrurile se rostogolesc, au ritmul lor, deja putem spune că
este un set, nişte pachete care se însoţesc unul pe celălalt, de-o parte vorbim de valori, de stat de
drept, de drepturi fundamentale, care merg mână în mână fie cu securitatea întâi şi cu dezvoltarea
economică pe locul doi, fie cu dezvoltarea economică pe locul întâi şi cu securitatea în consecinţă.
Pentru că, iarăşi o aserţiune pur personală, cred că în cazul estului prevalează dezvoltarea
economică şi problema securităţii dacă va veni, va veni într-o a doua fază. Adică nu este cazul aşa
cum a fost pentru Europa Centrală şi de Est şi pentru Balcanii de Vest. Sunt lucruri mai puţin ştiute
care se petrec în ultimele luni. De exemplu, vă aduceţi aminte acum patru, cinci ani, o iniţiativă
Medvedev pe spaţiu Atlantic-Pacific. Nu spun că sunt state membre care deja discută de un spaţiu
comun Lisabona-Vladivostok. Nu vă spun că perspectivele acestor idei, e pur şi simplu o chestiune
pur ideatică pe care o discutăm la Uniunea Europeană la nivel de experţi. Pe ce ne bazăm? Pur
pragmatic pe organizarea internaţională a comerţului sau mergem pe ceva mai mult. Evident, din
punct de vedere al valorilor care stau la baza societăţilor noastre, indiferent cum suntem grupaţi,
în blocuri sau nu, este un mediu extrem de eterogen, deci va fi greu de acomodat. Pe de altă parte,
apartenenţa la OMC, Organizaţia Mondială a Comerţului, este o premisă pentru a încerca să
dezvolţi ceva. Şi acum, coborând mai profund în analiză, ne putem întreba cum putem să
acomodăm, de exemplu, un acord de liber schimb gen partener din est cu Uniunea Europeană, în
cazul ăsta Ucraina, Moldova, Georgia cu Uniunea Europeană, cu normele şi regulile dezvoltate în
cadru uniunii vamale care vor sta la baza, bineînţeles, Uniunii Euro-Asiatice pe care, în 2015, Rusia
vrea să o lanseze. Mai degrabă găsim acum incompatibilităţi decât compatibilităţi, dar asta nu face
lucrurile imposibile. Repet, lucrurile se rostogolesc într-un sens bun, lucrurile se dezvoltă. Iar în
diplomaţie, în general, e bine să ai răbdare pentru că iată câte se întâmplă în 22 de ani.
Ce pot să spun acum, şi vorbim pe fapte, este că o normă exclusivă pe care nu putem să o neglijăm
în acest moment este predictibilitatea. Adică momentul în care eu am un stat membru al OMC
care vine şi iniţiază acţiuni punitive la adresa unor state, în cazul ăsta Ucraina, Moldova, Lituania
21 | P a g e
stat UE, mă refeream la Rusia. Deci nu a acţionat după norme OMC, după reguli. Atunci avem o
problemă pentru că asta ne subminează şi potenţialul dezvoltării unei relaţii pragmatice. Dar nu
văd lucrurile imposibile. Revenind la România, aş spune că, evident, pentru noi e important să
avem un parteneriat consistent, Summit-ul de la Vilnius este cel mai important, este al treilea şi
este cel mai important, cred că deja se pune problema de viziune strategică pentru că, aşa cum vă
spuneam la început, lucrurile avansând spre est, trebuie să imaginăm, să fim inventivi măcar
conceptual în acest moment, să vedem în ce relaţie putem să intrăm cu statele din Asia Centrală.
În Kazakhstan, chiar şi el fiind în uniunea vamală, în Uzbekistan, Turkmenistan, Tadjikistan. Pentru
că, la un moment, dat vom ajunge la intersecţia intereselor strategice Rusia, China, Uniunea
Europeană. Vorbeam mai înainte, fac o paranteză, am auzit o chestie şi este foarte importantă,
vorbeam de ce oferă Rusia imediat şi de ce oferă Uniunea Europeană. Lucrurile nu se pot compara.
Deci vorbim de Uniunea Europeană cel mai mare actor economic global, vorbim de o piaţă dacă nu
mă înşel de douăzeci de miliarde de euro, de o populaţie de cinci sute de milioane de locuitori, cea
mai mare piaţă din lume în termeni de piaţă, lider, unică. Vorbim de accesul bunurilor europene pe
pieţe precum Ucraina, Moldova, Georgia. Vorbim de neafectarea relaţiilor comerciale ale acestor
ţări în cadrul CSI cu Rusia. Deci, ce au dezvoltat ele până acum nu este afectat. Aceste ţări au
interesul să obţină pentru cetăţenii lor să se suie liber în avion şi să-şi facă shopping-ul la Paris.
Este ceva tangibil asta. Care pe ei electoral, la Kiev, la Chişinău sau la Tibilisi, ajută. Şi a propos,
prioritatea numărul unu a Rusiei este tot liberalizarea regimului de vize. Şi Rusia vrea asta. Vrea
ca cetăţeanul rus să circule liber în toată Europa. Deci lucrurile sunt acomodabile aş spune.
Perspectivele nu sunt atât de sumbre şi nu neapărat incompatibile. Vă mulţumesc.
Adrian Năstase: Mulţumesc foarte mult. Ministerul de Externe va sădi întotdeauna optimism.
Mulţumesc pentru această prezentare şi aş vrea, în continuare, să o rog pe doamna Smaranda
Dobrescu, vreţi să mai spuneţi ceva? Aţi comunicat înainte că vreţi să faceţi un comentariu.
Smaranda Dobrescu: Mulţumesc domnule profesor. Fără a avea pretenţia că aş avea vreo viziune
geostrategică, precum am fost destul de inhibată de antevorbitori, aş vrea să vă spun că am
încercat o abordare inginerească a acestei probleme, în sensul că am pornit de la o matrice doi pe
doi, adică de doi actori, respectiv Uniunea Europeană şi fiecare dintre state separat şi interesele
economice pe de-o parte împreună cu valorile. Şi am încercat, având în vedere multe alte
elemente surpriză, să spunem neaşteptate, care pot apărea intempestiv sau să nu le avem în
vedere, care dau evidenţă gândirii mele, un mare grad de incertitudine. Şi aceste elemente ar fi,
cum spunea şi domnul Severin, din poziţia viitoare, destul de apropiată, de aşteptat a Germaniei,
care, confruntată cu atâtea probleme de instabilitate euro, pe disocierea ţărilor în Uniunea
Europeană între ţări bogate şi ţările periferice, sudice, s-ar putea în viitor să abordeze o conducere
hegemonică sau să dea o mai mare importanţă alianţei existente deja cu Rusia. Toate acestea sunt
elemente pe care am încercat să le iau în considerare fără să ajung la un rezultat foarte clar,
bineînţeles a prevalat până la urmă ideea şi am mers practic pe urmele lui Adrian Severin, în
concluziile lui, dar până la urmă m-am hazardat să spun că acest Summit de la Vilnius, pe care îl
dorim din inimă moldovenilor şi ucrainienilor şi celorlalţi care îşi doresc, să le aducă deplină
22 | P a g e
satisfacţie, am ajuns, totuşi, la o posibilă şi foarte probabilă, foarte probabil rezultat de stand-by.
Ştiu că domnul Severin nu este de acord, dar această perioadă de aşteptare, de îmbunătăţire a
unor condiţii de-o parte şi de alta, poate că nu ar face rău acestui parteneriat. Şi mă gândesc că a
declara acum, foarte pe grabă, că se îndeplinesc condiţiile U.E., cele trei cel puţin pentru Ucraina,
mai cunoscute, sau democratizarea este perfectă sau în limitele cerute, s-ar putea să fie uşor
formală. Şi ,în acest caz, chiar Uniunea Europeană s-ar decredibiliza pentru că ar scădea din
standarde şi din cerinţe. Poate că ţările respective din parteneriat vor avea timp să-şi pună la punct
toate cerinţele şi să ajungă la o integrare. E adevărat că, citind şi câteva păreri ale unor analişti din
zona academică, aparţinând acestor ţări din Parteneriatul Estic, aceştia îşi pun problema, uitându-
se chiar la cei doi vecini, România şi Bulgaria, care nu au nişte rezultate excepţionale pe calea
progresului în cadrul Uniunii Europene, se gândesc dacă nu vor avea drept rezultat al integrării
acele efecte mai puţin scontate şi anume că vor face un schimb de oameni calificaţi şi mână de
lucru ieftină pentru Uniunea Europeană iar ei vor beneficia în compensaţie de produse de calitate,
europene dar ieftine. Acesta ar fi un prim aspect. Iar un al doilea aspect pentru ţările viitoare
membre, state membre, ar putea să fie că vor testa un exerciţiu de reconstrucţie. În sensul că lipsa
acestor specialişti se va resimţi. Iar faptul că vor importa mai mult din Uniunea Europeană decât
vor exporta, poate că va avea repercursiuni asupra măririi şi dezvoltării economice. Cu alte cuvinte,
am ajuns aşa, ca o concluzie a acestui exerciţiu, gen organigramă software, la nişte întrebări. Este
capabilă Uniunea Europeană, în momentul de faţă, de o extindere importantă? De exemplu, este
de acord Ucraina să devină un fel de pivot care beneficiază de resurse din partea estică şi de
tehnologie şi tehnică militară din partea vestică? Ar fi de acord Uniunea Europeană, ar avea
deplină încredere într-un astfel de pivot? Şi o ultimă întrebare, este Uniunea Europeană în stare să
ofere şi securitate? Sau e nevoie şi de extinderea NATO pentru aceste ţări? Mulţumesc.
Adrian Năstase: Mulţumesc. Întrebările sunt fundamentale. Din fericire, nu trebuie să răspundem
noi la ele. Placăm cu ele acasă. Le luăm, le rumegăm şi vedem ce se întâmplă. De altfel, de exemplu
în Ucarina, din câte ştiu eu, răspunsurile sunt extrem de diferite între opţiunea NATO şi opţiunea
UE. Şi tocmai pentru că problemele de securitate sunt văzute într-un alt mod, şi nu ştiu cine vorbea
înainte, cred că domnişoara Simona Soare, spunea şi despre România şi despre statutul pe care l-a
avut la un moment dat şi interesele de securitate pe care le-a avut. Dar eu cred că suntem într-un
moment în care avem fotolii de spectatori, noi cei din România vreau să spun, ne uităm cu dorinţa
unui happy-end la Vilnius. Sigur, e dificil să ghicim ceea ce se va întâmpla, pentru că sunt încă mai
multe etape de văzut, deciziile finale vor fi luate practic nu numai în a doua jumătate va lunii
noiembrie. Cine mai are întrebări sau comentarii, ca să putem la sfârşit să dăm cuvântul din nou,
pentru câteva scurte observaţii, celor trei speakeri ai dezbaterii. Vă rog, aşteptaţi o clipă să primiţi
un microfon.
Marian Covlea: Marian Covlea sunt, de la Universitatea Dimitrie Cantemir. Ştim că unii joacă
poker, unii joacă şah, unii joacă go. Paşi mici, succesele sunt lente şi ireversibile, ciclurile lor
istorice durează între opt sute şi o mie cinci sute de ani şi întotdeauna sunt închise bine pentru ei.
23 | P a g e
Nu e cazul să spun despre cine este vorba. Cum reacţionează această mare putere în ceea ce
priveşte Parteneriatul Estic? Mulţumesc frumos.
Adrian Năstase: Da. Mulţumesc foarte mult. E, iată, o ţară despre care nu am vorbit deloc în acest
peisaj, mai ales că Rusia a proiectat această Uniune Euro-Asiatică într-un fel ca o extensie în zona
respectivă. Şi, în condiţiile în care părea că părea că Statele Unite se orientează spre Asia dacă nu
interveneau nişte modificări se pare, legate de accentuarea interesului pentru Orientul Mijlociu,
orientare pe care Robert Kaplan o critica la adresa secretarului de stat Kerry. Dar sunt convins că în
comentariile finale colegii noştri vor susţine părerea pe acest subiect. Vă rog domnule general...
Mihai E. Ionescu: Ştiţi, a fost Forumul Bucureşti 2013 şi acolo am auzit o parafrază a lordului Ismay
despre NATO care este foarte interesantă în acest context. Am să vă spun după aceea de ce. Şi
anume Ismay spunea despre NATO că este destinat să-i ţină pe ruşi afară, pe americani înăuntru şi
pe germani jos. Actuala parafrază pe care el a auzit-o la Varşovia a acestei formule este că Europa
este jos, americanii pleacă şi ruşii vin. Este foarte interesant din acest punct de vedere pentru că
aceeaşi parafrază într-o ţară în care Ministerul de Externe spunea că avem nevoie mai mult decât
oricând de Germania, adică Polonia, exact o febrilă activitate a fost printre iniţiatorii acestui
Parteneriat Estic. Referindu-se la Germania, spunea că avem nevoie de mai multă Germanie. Şi iată
că a venit un răspuns din Germania, fiind un răspuns dat după alegerile din 22 octombrie şi care
priveşte în viitor, cred că e necesar să-l luăm în considerare. Avem privilegiul aici, în sală, să avem
în faţă trei miniştri de externe, este practic istoric dacă vreţi. Făceam o comparaţie dacă i-am fi
avut în faţă, nici nu a fost vreodată posibil, pe un Gafencu, a propos de Gafencu s-a ocupat foarte
tare de est, şi din punctul acesta de vedere avem cartea care ne spune enorm, aşa că aşteptăm şi
cartea domnului, că avem destule memorii şi destule volume ale domnului Severin, cât se vor
putea scrie, nu publicate postum, şi ale domnului Cioroianu. Ischinger. Wolfgang Ischinger, cred că
spun un nume pe care îl ştie toată lumea, un extrem de bun cunoscător şi decident în politica
externă germană. S-a vorbit aici de Summit-ul NATO de la Bucureşti, din 2008, când el, de fapt, a
sigilat o anume decizie de atunci. Ei bine, el are o cuvântare în 27 octombrie, în care, deci după
alegeri, în care spune că într-o Europă Germană, citând chiar, în care sălăşluieşte o Germanie
europeană, este momentul unei iniţiative germane. Iar această iniţiativă germană este aceea care
prevede construcţia unui instrument necesar pentru o acţiune globală a unei puteri care dacă nu
vrea să devină pitică, adică Europa (în 2050 vom fi 77% din populaţia globului), trebuie neapărat,
iar decembrie care se anunţă este prilejul să aibă o politică, de politică externă şi de securitate
comună şi să accentueze federalismul nemaifiind vorba de criterii geografice pentru a vedea cine
este comisarul pentru X sau Y, mai ales în ceea ce priveşte preşedinţia şi înaltul reprezentant
pentru politică externă, ci fiind vorba de personalităţi. Adică indiferent de unde, aceştia pot fi. Deci
este de anunţat o iniţiativă germană în domeniul politicii externe a Uniunii Europene care, dintr-un
anumit punct de vedere, va pecetlui şi soarta Parteneriatului Estic. Eu îndrăznesc să spun două
lucruri doar, contrazicându-l oarecum pe domnul Severin. Dacă Rusia a acţionat atât de dur în
august-septembrie, este tocmai pentru că Germania s-a aflat în plină campanie electorală. Iar după
lansarea iniţiativei, cu siguranţă că va calibra în consecinţă această, cum să zic eu, reacţie faţă de
24 | P a g e
Parteneriatul Estic. Iar al doilea lucru pe care vreau să-l spun, este că, dacă am avut partea goală a
paharului, partea plină prezentată prezentată şi de asemenea ni s-a spus a treia soluţie, cea a
status quo-ului, însă mă gândesc, cred că există şi o altă soluţie care este esenţa politicii, aceea a
compromisului şi care cred că va fi la Vilnius în plină afirmare. Mulţumesc foarte mult.
Adrian Năstase: Mulţumesc foarte mult. Ultimul comentariu şi după aceea, vă rog să daţi
microfonul doamnei, îi vom asculta pe colegii noştri.
....: Este vorba mai precis de o întrebare. Şi am în vedere faptul că cel mai important pas în şah
este chiar şahul. Şahul la rege. Si atunci eu plec de la realitatea că Rusia este o ţară europeană.
Este o ţară euro-asiatică, dar este şi o ţară europeană. Întrebarea este cum s-ar putea proceda ca
să se tocească această atitudine a Rusiei de împotrivire la, să zicem, acum e vorba de Parteneriatul
Estic, dar în principiu la extinderea Uniunii Europene. Si întrebarea mai concretă este, nu dacă
Rusia va fi vreodată, la rândul ei membră U.E, ci când va fi, mai precis în sensul tocirii acestei
rezistenţe, ce ar fi dacă Uniunea Europeană ar invita Rusia să intre în această uniune?
Adrian Năstase: Mulţumesc foarte mult. Da, un comentariu? Da, vă rog.
Răzvan Rusu: Îmi cer scuze. Scurt, la obiect. În primul rând nu cred că am fost clar. La ce se
preconizează acum, să zicem cu şanse de 90%, este la Vilnius parafare deplină, acord de asociere
cu Moldova şi cu Georgia, parafare parţială pe acordul de liber schimb cu Moldova şi Georgia şi
semnarea acordului de asociere şi a acordului de liber schimb cu Ucraina. Evident, Ucraina are
nişte condiţii auto asumate la Consiliul European din decembrie anul trecut.
Adrian Severin: Întâi şi le-a asumat, apoi i le-au impus alţii, să fim serioşi.
Răzvan Rusu: E ca în fotball, depinde dacă eşti pe linie să vezi off-side-ul. Şi evident sunt condiţii,
că am auzit diverse opinii, cred că sunt probleme dincolo de cazul Timoşenko. Statele membre sunt
destul de divizate în Uniunea Europeană, e un nucleu dur, unul mai puţin dur, noi de exemplu, noi
susţinem semnarea. Este un mecanism totuşi după aia şi de monitorizare, a aplicativităţii a
acordului de liber schimb şi a celui de asociere. Deci este un sistem de checks and balances să
spunem, în relaţionarea post Vilnius. Asta este unu. Şi doi, şi pentru mine este un privilegiu, am în
faţă un ministru de externe sub al cărui mandat am intrat în Ministerul Afacerilor Externe, în urma
unui concurs, apoi am un ministru de externe şi un prim ministru sub a cărui comandă am avut
plăcerea să lucrez, consilier de politică externă şi apoi am un ministru sub al cărui mandat am
plecat ca ambasador. Şi vă mulţumesc.
Adrian Năstase: Era bine dacă vreunul dintre noi rămânea în continuare la comandă. Doamnelor şi
domnilor întrebarea asta legată de Rusia mi se pare foarte interesantă. Dar părerea mea este că cu
cât creşte Rusia. Rusia a fost, după destrămarea Uniunii Sovietice, a fost precum un cauciuc care s-
a desumflat la maşină. În momentul în care a crescut înapoi, a trecut de faza în care erau o putere
regională şi devine din nou putere globală. O putere globală nu mai poate să facă parte dintr-o
putere regională, cel puţin din punct de vedere strategic, cum este Uniunea Europeană. Bun, în
25 | P a g e
sfârşit, ăsta e un subiect pe care o să discutăm direct cu ruşii şi o să le propunem lucrul acesta. În
emisiunea noastră viitoare. O să-i rog pe colegii noştri, în ordinea inversă, să comenteze, dacă vor
să adauge ceva, să comenteze poate unele dintre observaţiile care s-au făcut sau să răspundă la
întrebări. Mai întâi domnişoara Simona Soare.
Simona Soare: Vă mulţumesc. A fost foarte bună întrebarea despre China şi despre impactul Chinei
în zona Parteneriatului Estic şi în zona Europei Centrale şi de Est, în general. E o politică unde cele
două regiuni merg mână în mână, să spunem aşa. Se discută foarte mult despre Uniunea Euro-
Asiatică. E un subiect la modă acum, numai că eu cred că, mai degrabă, China ar trebui să fie
subiectul la modă. Vorbim de o disponibilitate financiară extraordinar de mare dată cu oarecare
lejeritate din punct de vedere al condiţionării politice care cred că este foarte atractivă pentru
statele din regiune. Ş, în ultimii doi ani de zile, am văzut tot felul de negocieri care s-au concretizat
în mai mare sau mai mică măsură cu privire la împrumuturi, cu privire la diferite tipuri de asistenţă
oficială pentru dezvoltare, ale Chinei pentru statele din această zonă. Mai mult decât atât, anul
acesta s-a propus inclusiv şi s-a lansat un fond al Chinei destinat acestor state de 10 miliarde. 10
miliarde de dolari e o sumă impresionantă. Dacă o împărţim la cel puţin şase state, pe cel puţin
zece ani, nu mai e chiar atât de ........ , undeva la 120-130-150 de milioane de dolari anual pentru
fiecare stat în parte. Acum, pentru unele dintre economiile din zona respectivă poate să fie o
contribuţie semnificativă. Mă gândesc că pentru economia Ucrainei este asemenea unei înţepături
a unui ţânţar. Şi cu toate astea, China are interese strategice în zonă, vrea să-şi facă simţită
prezenţa însă, aşa cum spunea domnul mai devreme, îşi face intrarea pe scenă treptat. Iar aici cred
că se poate ajunge la un compromis între Uniunea Europeană şi Rusia, pentru că miza este cum
blocăm China, în condiţiile în care ei vin cu mult mai mult. Cred că pe termen lung e mult mai
periculos un compromis vis-a-vis de China decât ar fi un compromis între cei doi actori. Şi până la
urmă asta vine din certitudinea faptului că Rusia nu prea mai are de ales. Iubirea dintre Rusia şi
China este, mai degrabă, cum spunea domnul ambasador, îl văd aici în sală, mi s-a părut o remarcă
deosebit de interesantă, este o iubire neîmpărtăşită. Şi cu toată certitudinea, domnul
Brzezińskiavea întru totul dreptate când spunea că Rusia trebuie să vină în proiectuleuropean.
Adrian Năstase: Mulţumesc foarte mult. Domnul ministru, domnul profesor Adrian Cioroianu.
Adrian Cioroianu: Foarte pe scurt, mulţumindu-le tuturor celor care au luat cuvântul. Sigur că
domnul Năstase avea dreptate. În definitiv, nu mai vorbim numai de Rusia. Vorbim de Uniunea
Euro-Asiatică. Dar ce înseamnă ea? Concret, ce înseamnă dincolo de proiect, dincolo de faţadă?
Am mai văzut în istoria Rusiei, şi noi am mai fost pe acolo. Şi toate ţările au mai fost printr-o formă
de genul ăsta şi ştim că, de fapt, dincolo de lozincă, se află foarte puţin şi asta de la 1787, când
Potemkin îi lua ochii unei împărătese Ecaterina a II a, arătându-i nişte pânze vopsite. Pânze vopsite
am mai văzut. Deocamdată, Uniunea Euro-Asiatică e o pânză vopsită. Nu ştim cât de eficientă este.
Astalaltă pe care o bocim, mă refer la Uniunea Europeană, care spunem că e slabă, că nu are
politică externă, nici internă, nu are nici politică economică. Toţi dau să fugă. Deocamdată e un
proiect care funcţionează, s-a mărit şi alţii vor să intre. De asemenea, mi-a plăcut parabola
26 | P a g e
excelentă a domnului Năstase cu cauciucul. Aşa e. Rusia, într-adevăr, a intrat într-o contracţie
teribilă după 1991.
Dar nu aveţi impresia că e un cauciuc în care acum domnul Putin suflă dar gaura nu a fost niciodată
astupată ? Pentru că iarăşi revin la această veche şi plăpândă Uniune Europeană. Văd, totuşi, unii
care vor să se alăture. În partea cealaltă văd unii care vor să scape. Nu pot să fac o comparaţie, să
le pun pe acelaşi picior. Într-adevăr, Rusia este un cauciuc care pare că se mai umflă puţin, dar
gaura a rămas. Personal am toată încrederea în Germania. Nu am niciun fel de dubiu că nu au
învăţat din istorie. Şi-au dat seama ce înseamnă să greşeşti. Au greşit major, dar nu am deloc
senzaţia că nu ar fi jucat corect meciul european, nu economic, atenţie! În politica economică ştim
foarte bine ce urmăresc, dar în politica vis-a-vis de zona estică, cea care ne interesează pe noi, din
punctul meu de vedere, au făcut mai mulţi paşi corecţi decât paşi incorecţi. Deci toate enervările
domnului Putin, Rogozin, toţi, s-au produs, cum bine spunea domnul Ionescu, în contextul
alegerilor din Germania. Ca să le arate europenilor: "băi, voi pe ăştia vreţi să-i luaţi alături de voi?
Care uite ce problemă au: că noi îi şantajăm pe ucrainieni, îi şantajăm pe moldoveni. Nu cumva
preţul de a-i lua alături de voi va fi foarte mare?" Şi evident că era un mesaj către Europa. „Hai
lăsaţi-i în pace că vă fac mai multe probleme.” Şi cu toate astea, Ucraina a răspuns bine, Republica
Moldova a răspuns bine şi chiar şi doamna Merkel a dat mesajele care trebuiau. Ultima problemă:
În privinţa Chinei e o poveste atât de vastă, încât domnul Adrian Năstase sunt convins, domnul
preşedinte şi prim-ministru, poate probabil va mai organiza o dezbatere, de ce nu? Cu regret îmi
aduc aminte de un preşedinte român care spunea că nu avem nevoie de banii Chinei, relativ
recent, ceea ce nu trebuie făcut de niciun fel de stat din Uniunea Europeană şi de niciun fel de
preşedinte cu ambiţii europene. Nu aş vrea să intru în discuţia asta. China e o problemă pe cât de
largă, pe atât de vastă teritorial, dar cu minima mea experienţă de istoric, pe termen lung, nu se va
înţelege China cu Rusia. Nu au cum să se înţeleagă. Nici chiar funcţionând amândouă în aceiaşi
parametri. Ceea ce nu e cazul deocamdată. Nici politici, nici economici, singura lor problemă
comună este cea demografică. Dar atenţie! Problemele demografice, de regulă, adâncesc crizele
decât să le rezolve. Drept care eu nu îi văd funcţionând împreună pe termen mediu şi lung. Şi
închei cu întrebarea doamnei referitoare la cât de europeană e Rusia. Fără îndoială că este o ţară
europeană. Nimeni cred că nu are niciun fel de îndoială, dar trebuie să vrea şi ei dacă vor să intre
în povestea asta. Nu au dat niciun semn. Pentru ei, ceea ce domnişoara Soare vorbea de viziunea
dihotomică. Păi cine are viziunea asta dihotomică? Noi, la Bruxelles? Noi, la Bucureşti? Sau la
Chişinău? Sau la Kiev? Viziunea dihotomică este cea a unui joc cu sumă nulă. De la Lenin încoace,
nu s-a schimbat. Dacă vremea lui Brejnev sau în vremea lui Medvedev câştiga ceva Bruxelles-ul, ei
considerau că au pierdut. Ori asta îi ţine puţin la marginea Europei pentru că nu vor să intre, de
fapt, niciodată. Nu cred că Europa trebuie să îi invite. Cred că trebuie ca Rusia să îşi dea seama că
poate câştiga alături de Europa. Câtă vreme ei văd un acord al Ucrainei sau un acord al Moldovei,
care nu taie legătura acestor ţări cu Rusia. Asta e limpede că nimeni nu obligă ţările astea să
întrerupă legăturile cu Rusia. Cum bine spunea aici domnul Rusu, nu punem condiţia asta. Dar dacă
Moscova le vede ca o ameninţare, este ceea ce se cheamă în geopolitcă joc cu sumă nulă. Adică
dacă tu câştigi, înseamnă că pierd eu. Ori Bruxelles-ul nu judecă aşa. Din punctul meu de vedere,
27 | P a g e
Rusia, iarăşi, e o greşeală pe care o face. Eu aş atrage atenţia asupra Poloniei şi Turciei. Sunt ţări la
care ar trebui să fim mai atenţi decât la China, între noi fie vorba. China este treaba domnului
Obama, treaba domnului Kerry sau cine o mai fi. Noi ar trebui să vedem ce relaţii dezvoltăm cu
Polonia, pentru că avem un parteneriat strategic care ar putea fi mai bine dezvoltat, ca să fiu şi eu
diplomat. Turcia mi se pare esenţială pentru problema de securitate a zonei noastre, în viitorul
apropiat. Urmează o trilaterală care trebuie să fie pe agenda noastră. Şi închei, felicitând efectiv
prin reprezentanţi, evident, Republica Moldova şi Ucraina. Şi asta mă face să mă simt, şi până
acum eram mândru că sunt european şi oltean, bineînţeles, dar şi european, dar cred că după
Vilnius cred că voi fi şi mai mândru că sunt european, pentru că este o victorie a Uniunii Europene.
Adrian Năstase: Mulţumesc foarte mult. În final, domnul Adrian Severin.
.......: Vă rugăm, nu ne stricaţi optimismul.
Adrian Severin: Nu, dimpotrivă. Vreau să fiu foarte optimist. Discutam aici, între noi, că există şi o
altă variantă. Paharul gol, paharul jumătate plin, paharul jumătate gol şi ar mai fi o variantă: să
dăm cu paharul de pământ şi, în felul acesta, rezolvăm toate problemele şi nu mai vedem nici cât e
plin, nici cât e gol.
Adrian Cioroianu: Sau să îl umplem cu vodkă.
Adrian Severin: Îmi cer scuză că, făcând apel la metafora asta, şah şi jucător de şah şi jucător de
poker, ca orice metaforă, lucrurile par foarte clare, dar după aceea, ele pot fi duse pe diverse căi şi
complica mai mult discuţia decât să o simplifice. Cu toate acestea, persist în greşeală apelând la
metafore şi spun următorul lucru: dacă unul joacă cu toporul, nu poţi să joci cu el cu floreta. Aici
este una dintre probleme. În măsura în care Rusia vrea să joace acest joc folosind ca instrument
toporul, barda, Uniunea Europeană, chiar dacă vrea ea să fie un soft power şi se mândreşte cu
chestia asta, nu îl poate juca cu floreta. Trebuie şi ea să pună mâna pe topor. Şi să fie un soft
power, desigur, să rămână un soft power, dar cu dinţi sau cu muşchi. Pentru că un soft power pur
şi simplu nu are nicio şansă de câştig.
Adrian Cioroianu: Domnule Severin, nu aţi citit Biblia?
Adrian Severin: Ba da, ba da. Tocmai că am....
Adrian Cioroianu: De vreo 2000 de ani se ştie pe Pământul ăsta că pana e mai puternică decât
sabia. Asta este soft power-ul din toată lumea.
Adrian Severin: Tocmai, că am citit Biblia. Dar l-am citit şi pe Camus, care spune foarte frumos că
morala împotriva sabiei sau valorile, ca să nu folosesc sabia, va pierde întotdeauna.
Adrian Cioroianu: Pe termen scurt.
Adrian Severin: Daţi-mi voie să termin citatul din Camus. Pentru că el spunea, Camus, nu eu, că
atunci când morala se asociază cu sabia va câştiga întotdeauna împotriva oricărei săbii, oricât de
28 | P a g e
puternică ar fi această sabie. Şi atunci orice mi-aţi spune, îmi pare rău, rămânem probabil în
dezacord în acest moment. Eu cred că o Uniune Europeană fără muşchi, sau care se comportă ca şi
când nu i-ar avea, este o Uniune Europeană care va pierde disputa cu cineva care se ambiţionează
să folosească muşchi.
Adrian Cioroianu: Care spune că are muşchi, dar nu îi vede nimeni.
Adrian Severin: Staţi puţin. Nu ştiu dacă nu îi vede. Întrebaţi-i pe dumnealor. Mai departe, o
precizare care merită făcută: nu discutăm despre intrarea Ucrainei, Moldovei şi a celorlalţi în
Uniunea Europeană. Ci de asociere. Desigur, aceste ţări şi celelalte din Parteneriatul Estic,
totdeauna au văzut acest Parteneriat ca o antecameră a calităţii de membru. Eu, personal, aş dori
şi totdeauna am militat pentru ca aceste ţări să devină membri ai Uniunii Europene. Nu sunt
convins că va fi posibil cu toţi vecinii să devină membri, dar în ceea ce priveşte cel puţin pe cei doi
reprezentanţi aici, Ucraina şi Moldova, aceştia, după părerea mea, au nu numai posibilitatea, ci şi
vocaţia să devină. Şi din acest punct de vedere, sigur că ne putem gândi că vor deveni membri, dar
deocamdată ceea ce se discută, se discută în cel mai bun caz, un pas premergător integrării în
Uniunea Europeană. Iar atunci toate condiţiile şi toate discuţiile trebuie purtate ca atare. Unuia
care va intra în Uniunea Europeană trebuie să-i ceri într-adevăr un anumit nivel de
interoperabilitate în toate planurile: legislativ, politic, instituţional, valoric, cultural etc. Pentru cei
care doar se asociază în acest moment, nivelul cererilor trebuie să fie ceva mai mic. A treia
remarcă: acest acord de asociere este tocmai instrumentul care permite integrarea economică,
asocierea politică, armonizarea legislativă, aproximarea instituţională sau convergenţa
instituţională. Deci, dacă vrem într-adevăr să îi apropiem de Uniunea Europeană, hai să semnăm
acordul, hai să-l punem în aplicare şi în momentul acela vom putea să le cerem ce le cerem astăzi
fără niciun drept. Pentru că nu avem nicio bază legală să le cerem ceva. Adică nu au nicio obligaţie.
Sursa dreptului nu există în lipsa unui acord, unui instrument juridic. Astăzi noi le-o cerem numai
pentru că, hai să spunem, să folosesc un termen din teoria generală a dreptului, suntem în situaţia
libertăţii contractuale. Adică dreptul de a contracta sau de a nu contracta. Dar dincolo de asta nu
văd în ce temei legal le cerem noi lor ceva, în termeni juridici. Culmea este că noi i-am invitat pe ei,
noi le-am cerut să se logodească cu noi, iar după aceea spunem că mireasa nu este grozavă şi că ar
trebui să se îmbrace cumva, să se pieptene altcumva.
Adrian Năstase: Să-şi schimbe dantura.
Adrian Severin: Să-şi schimbe dantura. Şi vreau să spun şi mai urât, dar nu contează. Deci lucrurile
cam aşa stau. Ideea asta o spunem noi că ei au venit în genunchi la noi.
Răzvan Rusu: Pot să facă ce a făcut Armenia. Este free choice.
Adrian Severin: Nu e chiar aşa. Nu e deloc aşa. Da este free choice, numai că eu nu am această
opinie. Eu cred că noi avem interesul ca ei să devină membri. Chestia asta, să facă Ucraina ce vrea,
nu ne place. Să plece. Nu. E o greşeală profundă. Ucraina trebuie stimulată de noi. Moldova
trebuie stimulată de noi ca să vină alături de noi. Şi nu putem noi să le cerem acum cum să-şi
29 | P a g e
îndeplinească obligaţiile decurgând dintr-un acord care nu a fost semnat şi nu a intrat în vigoare,
spunându-le că dacă voi vă îndepliniţi obligaţiile astăzi, noi, fără îndoială, o să vă dăm drepturile
mâine. Ei ştiind foarte bine că în timp ce unii le închid conducta de gaz, noi le facem promisiuni pe
care puţini le-au văzut îndeplinite. Mai departe. (către Răzvan Rusu) Eu nu polemizez cu
dumneavoastră. Ştiu că aveţi mandat.
Adrian Cioroianu: Nu mai spuneţi asta că sar şi eu. Are dreptate!
Adrian Severin: Cine are dreptate?
Adrian Cioroianu: Domnule vorbiţi de parcă aţi fi Norvegia. De ce plecaţi de la ideea că nu putem
câştiga împreună. Şi Uniunea Europeană şi ei. De unde povestea asta că noi i-am rugat să vină, că
le punem condiţii. Acum sincer vorbind. Îmi cer scuze domnule ministru, domnule ambasador.....
Adrian Severin: Dar mă lăsaţi să termin?
Adrian Cioroianu: Nu, o paranteză. Pentru soliditatea acestei construcţii care se cheamă Uniunea
Europeană, nu poate intra oricine când vrea. Punct.
Adrian Severin: Este un punct de vedere. Deci punct şi de la capăt. Îmi daţi voie să fiu în dezacord?
Da sau nu?
Adrian Cioroianu: Mie mi se pare ilogic ce....
Adrian Severin: Sigur, dar pot să am şi eu logica mea?
Adrian Cioroianu: Da.
Adrian Severin: E perfect. Deci mergem mai departe dacă îmi daţi voie. E totuşi...îmi pare rău că vă
stimulez în halul acesta, supra... Nu voiam... Mi-am propus să vă stimulez, dar nu la nivelul acesta.
Bun... Acum, încă o dată şi nici nu mai are rost ca să ieşim din această dispută inutilă. Nu are
importanţă cine pe cine a invitat la dans. Important este că la dans ai nevoie de doi şi că noi vrem
să dansăm, că de aia am venit pieptănaţi frumos şi cu ghetele făcute. Ca să dansăm, să ne distrăm.
Dacă după ce vrem să dansăm, după aceea vrem să punem condiţii partenerului potenţial, negreşit
că este şi aceasta o posibilitate. Dar după părerea mea e o posibilitate pe care nu trebuie să o
tratăm cu prea mare lejeritate. Rusia. Aici cred că am fost cu toţi de acord că nu putem blama
Rusia pentru că îşi face jocul. Dar, în acelaşi timp, vreau să adaug: nici nu putem ignora Rusia,
sensibilităţile Rusiei, interesele Rusiei. Când spun că nu le putem ignora nu înseamnă că trebuie să
acceptăm exigenţele ei ca atare, ci că trebuie să găsim un context în care să arătăm într-adevăr şi
acesta era un lucru pe care nu mi-l notasem, că noi dorim un joc de sumă pozitivă şi nu un joc de
sumă nulă. Un joc de sumă pozitivă, dacă se poate. E dificil, e complicat, cere o abordare pe
termen lung, nu o abordare pe termen scurt. Dar, fără îndoială că aceste sensibilităţi nu pot fi
complet ignorate. Nu putem să spunem astea nu există. Ele există. Iar ceea ce putem spune în
acest moment este, şi am încercat să spun şi în prima mea intervenţie, este faptul că mereu vom
sublinia şi cred că nu greşim, nu minţim, că acest acord de asociere şi acest proces de asociere nu
30 | P a g e
este îndreptat şi nu poate fi îndreptat împotriva Rusiei. Lucrurile sunt exact cum s-au spus: invers.
Deocamdată, cel puţin, regulile de funcţionare ale Uniunii Vamale, Uniunea aceasta Euro-Asiatică,
ele fac incompatibilă extinderea cooperării cu alţii. Pentru că aşa sunt concepute. Sunt concepute
în logica jocului de sumă nulă. Dar că noi avem şi o altă logică şi o propunem pe aceasta la schimb.
Ceea ce nu putem propune, după părerea mea, la schimb este alinierea la exigenţe, adică nu
semnaţi cu domnii respectivi după cum (şi acesta este punctul esenţial pe care voiam să-l subliniez
şi să-l demonstrez rapid) nu putem crede că status quo-ul este o soluţie, că status quo-ul poate
rezista. Da, Rusia revine, a spus-o Adrian Năstase şi eu sunt de acord, chiar dacă cauciucul este
găurit şi se pompează din greu într-o anvelopă sau într-un cauciuc găurit, însă tocmai asta arată şi
miza acestui joc dintr-un anumit punct de vedere. Pentru Rusia, părerea mea, nu este fatal dacă la
Vilnius se semnează aceste acorduri de asociere, pentru că ele mai au un parcurs şi lucrurile vor
dura mult şi nu numai intrarea în vigoare a acordului, dar aplicarea lor cu consecinţele respective
etc, etc. Jocul acesta este însă unul de simbol. Bătălia este una de simbol. Rusia vrea să
demonstreze, tocmai pentru că alte mijloace nu are, că simbolic, ea rămâne cea care a fost. Şi iată
că, deşi nu are mijloace, faptul că noi stăm de vorbă şi ne mai şi ambalăm aici, demonstrează că
are suficiente mijloace să ne ţină preocupaţi.
Adrian Cioroianu: Îi facem un compliment.
Adrian Severin: Poate. Măcar după cât am spus de rău, pot să fac şi eu un compliment, să îmi mai
spăl din păcate. Viitorul. Nimeni nu cunoaşte viitorul. Nimeni nu poate spune "viitorul va fi acesta",
însă putem să calculăm probabilităţile şi în funcţie de asta să ne asumăm riscuri. Desigur că un risc
ar fi să ni-l asumăm, aşa cum s-a spus aici, să spunem "nu semnăm". Să nu se semneze acordul de
asociere. Ne asumăm un risc. Ce se va întâmpla? Eu cred că ar trebui să ne gândim într-un cadru şi
aici să facem un calcul al probabilităţii. Unii spun că nu se va întâmpla nimic. Ce contează? Va fi
foarte bine. Lucrurile vor merge aşa. Gândiţi-vă că, de pildă, Ucraina, din câte ştiu, are în negociere
un acord diplomatic important cu Fondul Monetar Internaţional. Economia ucraineană nu este
chiar într-o explozie de bunăstare şi eficienţă. În momentul în care noi vom spune Ucrainei la
Vilnius, pentru că va trebui să îi spunem de ce nu semnăm şi nu vom spune că nu semnăm din
cauza lui Timoşenko, vom spune că nu semnăm din cauza justiţiei imperfecte, părtinitoare,
selective.
Adrian Năstase: În Ucraina?
Adrian Severin: În Ucraina, da, pentru că România deja e membru. Alminteri am vorbi şi aici, nici
nu am parafa cu România şi am spune că statul de drept nu funcţionează, că democraţia nu
funcţionează. Exact criteriile pe care le au în vedere băncile şi Fondul Monetar Internaţional pentru
a acorda creditele. În momentul în care nu semnăm, vor creşte dobânzile la creditele ucrainiene pe
piaţă. Se vor împrumuta mai greu. O lovitură dată economiei lor, ceea ce va atrage ca întotdeauna
consecinţe sociale şi consecinţe politice. Aţi calculat când vorbim de rezilienţă? Ce înseamnă
rezilienţă? Rezistaţi, fraţilor, în condiţiile acestea. Da, eu aş spune că nu semnăm, dar să le dăm a
doua zi un pachet financiar uriaş. Nu li se dă. Nu li s-a dat nici acum. Li s-a promis şi vorbesc de
31 | P a g e
vinurile moldoveneşti. Am dat rezoluţii, dumneavoastră citiţi, eu le-am scris şi le-am votat. Parţial
le-am scris şi în totalitate le-am votat. Şi ştim foarte bine că au rămas şi vor rămâne literă moartă.
Pentru că deocamdată, după ce au spus că vom cumpăra vinurile pe care nu le cumpără ruşii, am
început să ne întrebăm: dar sunt ele chiar bune? Dar chiar clienţii noştri le preferă? Dar chiar
putem să le cumpărăm şi să le aruncăm la canal? Eu nu spun că vinurile sunt proaste. Vă spun că
aşa se discută şi că, practic, dorinţa noastră de a reechilibra printr-o politică compensatorie
presiunile Rusiei ăleia slabe, nenorocite şi de ignorat nu duc nicăieri.
Adrian Cioroianu: Şi ce propuneţi, stimate domn?
Adrian Severin: Să semnăm acordul este foarte simplu. Şi ultima chestiune: să fiu şi eu optimist.
Optimismul meu se bazează pe două..... a, o informaţie, să zicem, de aseară. Se pare că între noi
aşa, acei membri, am ajuns la concluzia că toate sunt bune, mai puţin în cazul Timoşenko. Şi că
deci, singurul lucru care ar fi trebuit, probabil că fac o indiscreţie, şi că această chestiune sigur,
coloana vertebrală a doamnei Timosenko are o valoare politică maximă şi geopolitică maximă şi
există ceea ce bineînţeles informat sugera şi Adrian Cioroianu, există o soluţie medicală pentru o
coloană vertebrală în suferinţă politică şi anume un fel de graţiere parţială, ca perioada pe care nu
a efectuat-o să fie graţiată şi pe motive însă umanitare, astfel încât să se ducă să-şi trateze coloana
în Germania, pentru că numai acolo sunt doctori buni.
Adrian Cioroianu: Sunteţi mai ironic cu Timoşenko decât cu Putin, pe bune...
Adrian Severin: Am crezut că-mi spui cu Adrian Năstase...
Adrian Cioroianu: Aici chiar că nu are nicio vină Adrian Năstase.
Adrian Severin: Absolut. Nici în alte cazuri nu a avut nicio vină. Deci nu am de ce să fiu ironic.
Pentru că aşa cu aţi spus, nu reprezintă nimic. Nu e o putere. Deci, ca să închei, totuşi pe o notă
optimistă, ţinând cont şi de faptul că, în fine, numai problema medicală mai rămâne de rezolvat,
un motiv de optimism este declaraţia ambasadorului Rusiei la Bruxelles, care ne spunea, mă rog,
declaraţie... punct de vedere exprimat într-o discuţie în care spunea că acesta este un meci de
tenis cu trei seturi. Ca să terminăm tot cu o metaforă. Primul set a fost parafarea acordului, al
doilea set este semnarea, deci consideră că deja se va semna, e vestea bună. Şi al treilea set este
ratificarea, pe care îl va câştiga altcineva. Bun. Eu zic să câştigăm setul doi şi după aceea vom
vedea ce se întâmplă cu setul trei. Iar în ceea ce priveşte China, China cred că nu este, ştiţi deja, şi
ea a dat un semnal şi asta este o veste bună. A dat un semnal că nu i se pare o idee excelentă
această Uniune Euro-Asiatică. Iar vestea bună pentru Vilnius ar fi următoarea: ţinând seama de
relaţiile economice între Germania şi China, dacă China nu crede că este o idee bună Uniunea
Euro-Asiatică, poate îi dă un sfat bun partenerului economic Germania, ca la Vilnius să susţină
semnarea acordului. Aşa încât iată că pot fi optimist, că vom avea semnarea acordului, dar trebuie
să ne luptăm până atunci.
32 | P a g e
Adrian Năstase: Mulţumesc foarte mult, Adrian. Cu certitudine nu ai reuşit să vorbeşti două ore,
dar....
Adrian Severin: Am făcut tot ce-am putut.
Adrian Năstase: Până la urmă, discuţia pe care am avut-o astăzi arată faptul că această temă este
importantă, este de interes nu doar pentru ţările respective, dar şi pentru vecini, pentru noi în
mod special, pentru diverse raţiuni, fiind în mijlocul acestei zone şi aşteptând să nu rămânem
cumva un buffer. Suntem în situaţia Ungariei de acum câţiva ani, când Ungaria ne sprijinea pe noi
să devenim membri, astfel încât să nu mai aibă ei frontiera externă a Uniunii Europene. Dar sigur
că lucrurile astea contează din punctul de vedere al spaţiului în care trăim. Eu aş vrea să fim foarte
optimişti însă eu sunt ceva mai rezervat în evaluările mele nu pentru că anumiţi paşi nu se vor face.
Se vor face. Dar construcţia ulterioară va fi foarte dificilă. Pentru că, în timp ce Rusia oferă locuri de
muncă, Uniunea Europeană va oferi doar promisiuni privind mobilitatea şi vizele, în timp ce, ştiu
eu, Rusia va oferi un anumit tip de sprijin economic şi militar, Uniunea Europeană nu va putea face
aceste lucruri. Vor interveni diverse tipuri de monitorizări, constrângeri şi aşa mai departe, pe care
le cunoaşteţi din istoria noastră la Consiliul Europe,i din alte momente ulterioare, Uniunea
Europeană, bineînţeles. Şi toate lucrurile acestea vor crea un anumit antagonism mai ales pentru
decidenţii politici, o anumită tentaţie de a nu grăbi procesul respectiv. Şi pentru interese personale
dar şi pentru interese mai largi. Plus comunităţile, opţiunile, nu vreau să intru în detalii. Le
cunoaşteţi dumneavoastră, domnilor ambasadori, mai bine. Mulţi din această sală, cu experienţă
diplomatică, le ştiu foarte bine. Eu vreau, în final, să mulţumesc atât domnului Cioroianu, cât şi
domnului Severin pentru participare. Sper că s-au simţit bine în acest cadru şi că această discuţie
va putea continua şi pe alte subiecte. De asemenea, vreau să mulţumesc domnişoarei Simona
Soare pentru acest input, pentru contribuţia sa din afara spaţiului tradiţional diplomatic. Le
mulţumesc domnului ambasador, domnului consilier şi domnului director general. Vă mulţumesc
dumneavoastră, tuturor celor care aţi participat astăzi. Vă invit să urmăriţi site-ul nostru,
www.titulescu.eu. Veţi avea noutăţi privind acţiunile viitoare. Aştept să ne revedem curând. Încă o
dată, noapte bună!