ESEU MOTIVATIONAL

Sunt o elevă care și-ar dori să lucreze cu persoane cu dizabilități deoarece am mulți prieteni

care au dizabilități, însă cu doar o lună înainte de admitere, printr-o coincidență am cunoscut un

asistent social care mi-a vorbit despre munca sa. Vorbea cu atâta încântare despre munca depusă

și despre multitudinea de beneficiari cu care a lucrat precum și despre satisfacția pe care o are

văzând bucuria pe chipul beneficiarilor încât m-a cucerit. Deși înainte nu știam prea multe despre

munca unui asistent social am fost atrasă iar cu cât aflam mai multe despre rolul unui asistent

social cu atât conștientizam mai mult că această meserie se potrivește cu valorile și convingerile

mele, astfel am decis să urmez cursurile facultății de asistență socială.

Motivația mea de a urma această specializare m-a determinat să aleg Universitatea de Vest din

Timișoara. Am ales această universitate deoarece are un renume de prestigiu printre studenți și

este cunoscută pentru faptul că oferă condiții moderne pentru studiu, burse, oportunități de a

realiza un stagiu într-o universitate din Uniunea Europeană și o educație de calitate. Universitatea

are profesori competenți și calificați care se ocupă de studenți și care consider că mă vor ajuta să

îmi însușesc cunoștințe teoretice și practice solide care vor face din mine un bun profesionist,

capabil să acționeze în beneficiul celor vulnerabili și marginalizați .

Știu că fiecare persoană este unică în felul său, și indiferent de statut, limbă ,etnie, fiecare

persoană are drepturi care trebuie respectate, și fiecare persoană care se află într-un anumit impas

trebuie ajutată să depășească momentul prin tehnici profesionalizate, prin efort atât din partea

persoanei în cauză cât și din partea asistentului social care are datoria să ajute la soluționarea

problemei.

Deși nu am avut ocazia să desfășor activități de voluntariat, am avut însă ocazia, în

nenumărate rânduri să intru în contact cu diverși beneficiari ai asistenței sociale. Astfel, am intrat

în contact cu persoane aflate în detenție cu ocazia vizitării penitenciarului Popa Șapcă, cu copii

institutionalizați cu ocazia vizitării Centrului de Plasament de la Recaș, cu persoane fără adapost,

iar încă de la o vârstă fragedă am intrat în contact cu copii cu dizabilități pe care i-am cunoscut

prin Fundația Speranța.

Pot admite că simplul fapt că i-am cunoscut a adus beneficii majore în viața mea. M-a

ajutat să mă dezvolt pe plan personal și să mă descopar pe mine și pe cei din jur, am realizat că

dețin o serie de valori pe care niciodată nu aș fi știut că le dețin și nu aș fi putut să le fructific. M-

a făcut să conștientizez și să înteleg necesitățiile lor, am învățat ce înseamnă a oferi un zâmbet, să

dăruiesc fără să aștept nimic în schimb, să apreciez ceea ce am, să mă adaptez, să fiu

independentă, să mă bucur de fiecare lucru, să mă apropii de oameni și să le vorbesc, să îi ascult

și să îi înțeleg dar cel mai important lucru învățat a fost acela de a nu mă da batută și de a spera în

continuare. Toate aceste experiențe m-au condus în mod indirect către această profesie și m-au

făcut să îmi doresc să devin o persoană mai bună care se implică și nu stă pe margine indiferentă.