David Kolb, Teoria Invăţării Experienîiale şi ESL

Curtis KellyCtskelly (at) (at) gray.plala.or.jp

Heian Jogakuin College (Osaka, Japan)

Va împlini în curând 20 de ani de existenţă, dar Teoria de Invăţare Experienţială a fost mai puţin prezentă în ESL. Invăţarea Experienţială nu înseamnă doar ,,muncă de teren” sau ,,practică” (conectarea învăţării la situaţiile din viaţa reală) deşi reprezintă baza acestor abordări, este o teorie care defineşte procesele cognitive de invăţare. Mai exact, susţine importanţa reflecţiei critice in cadrul procesului de invăţare. Dupa cum vom vedea, David Kolb a fost unul dintre colaboratorii cheie.

Context: Teoriile de Invatare ale Secolului XX

În opinia mea, cel mai mare eveniment, unic în acest secol, care a dat formă puctului nostru de vedere în ceea ce priveşte actul de predare nu s-a produs deloc în domeniul educaţiei, ci mai degrabă în psihologie. La începutul anilor ’60 a avut loc o schimbare dramatică de la viziunea reducţionistă a comportamentului uman la cea non-reductionistă.

In prima jumătate a acestui secol, a dominat o viziune reductionistă a comportamentului uman-behaviorismul. Behaviorismul, o viziune pavloviană a învăţării umane dezvoltată de către Watson, Hull şi Thorndike a atins apogeul în anii 1950, în cadrul lucrării lui B.F. Skinner despre psihologia operantă şi consolidare. Aceasta a fost reductionistă deoarece a folosit o abordare ,,black box” bazată pe empirism, asemănătoare cu o abordare pe care un chimist ar utiliza-o. Din moment ce nu se poate observa ce se întamplă în creier, ar trebui să ne limitam măsurătorile şi teoriile numai la ceea ce acţionează-stimulul-si la ceea ce rezulta-răspunsul.Până la jumatatea secolului, viziunea stimul-raspuns a fost atât de puternică încât a dominat alte domenii ale cunoşterii umane precum: educaţia, lingvistica, sociologia. Dar o concepţie atât de simplificată lasă mult de dorit. Numai condiţionarea clasică nu ar putea explica ceea ce a observat Jean Piaget şi anume că, copiii trec prin stadii de dezvoltare care nu au legatură cu stimuli externi. Intr-o anumita manieră , credea el, creierul insuşi este implicat activ în procesul de invăţare.Ca urmare, anii şaizeci şi şaptezeci au cunoscut viziunea reducţionistă strămutată de viziunea non-reducţionistă, mult mai complexă. Ruptura a fost atât de dramatică pentru a se produce o schimbare majoră a paradigmei. Aceasta s-a produs în psihologie prin intemediul lucrării lui Piaget-schema de dezvoltare a copilului-şi Gagne-opt categorii de invăţare (Travers, 1977), în timp ce în lingvistică s-a produs ca urmare a introducerii gramaticii transformaţionale a lui Noam Chomskey. Perspectiva non-reductionistă nu a condus direct la Teoria Învăţării Experienţiale în sine, dar a dat naştere unora dintre predecesorii săi: ai noii interpretări, cunoscute sub denumirea de teorii cognitive şi progresismul revitalizat cunoscut sub numele de teorii umaniste. Teoreticienii cognitivişti, precum Bloom, s-au confruntat cu natura ierarhică a cunoştinţelor în domeniul cognitiv, în timp ce umaniştii, de exemplu Maslow s-au concentrat asupra

domeniului afectiv si asupra modului în care ,,elevii incearcă să preia controlul asupra proceselor propriei vieţi” (Rogers, 1996, p. 100).Ambele domenii au recunoscut importanţa experienţei, dar nici unul dintre acestea nu a putut formula o teorie adecvată cu privire la funcţia sa în procesul de invăţare. Chiar şi mai tarziu, în anul 1980, experienţa a fost văzută ca fiind doar o sursă de stimuli. Nici în cea de-a patra ediţie a Factorilor Esenţiali ai Învăţării a lui Traver utilizată pe scară largă, o carte de nivel de colegiu pentru Psihologia Educaţională nu există nici o intrare index pentru ,,experienţă”, iar învăţarea este definită ca ,,o schimbare relativ permanentă intr-un răspuns R ca urmare a expunerii la stimuli.Cu toate acestea, cerecetarea cognitivă şi umanistă a subliniat şi mai mult importanţa experienţei. De exemplu, putem vedea bazele teoriei experienţiale în ierarhia viziunilor studentului faţă de învăţarea lui Salje din anul 1979.

1. Invăţarea aduce cu sine o creştere în cunoastere. (cunoscând o mulţime de lucruri)2. Invăţarea este memorare. (stocare de informaţii pentru reactualizare usoară)3. Invăţarea presupune dezvoltarea abilităţilor şi metodelor şi achiziţionarea datelor

care pot fi utilizate atunci cand este necesar.4. Invăţarea înseamnă a da sens informaţiilor, extragând inţelesul şi raportând

informaţia la viaţa de zi cu zi.5. Invăţarea se referă la inţelegerea lumii prin reinterpretarea cunoştinţelor.

Salvo a constatat fapul că, cu cât un student are mai multă experienţă de viaţă, cu atât mai probabil el va percepe invăţatul ca pe un proces intern, bazat pe experienţă ca în etapele 4 si 5, mai degraba decat ca un proces extern ca in etapele 1-3. (Saljo, 1979, rezumate in Banyard, 1994. Pp. 303-4) Cu toate acestea, teoria învăţării experienţiale nu a câştigat importanţă până a apărut lucrarea lui Mezirow, Freire, Kolb şi Gregorc din anii 1980.

Teoria Invăţării Experienţiale

La începutul anilor 1980, Mezirow, Freire şi alţii au subliniat faptul că inima tuturor proceselor de învaţare constă în modul în care ne prelucrăm experienţa, în special reflecţia noastră critică a experienţei. Ei au vorbit despre învaţare ca fiind un ciclu care începe cu experienţa, continuă cu reflecţia şi mai târziu duce la acţiune care insăşi devine experienţa concretă pentru reflecţie. (Rogers, 1996). De exemplu, un profesor ar putea avea o dispută cu un student furios, care a picat un test. Aceasta este experienţă. Reflectarea acestei experienţe ar implica încercarea de a-şi explica sieşi evenimentul: comparându-l cu experienţele anterioare pentru a determina ceea ce este la fel si ce este unic, analizându-l în conformitate cu standardele personale sau instituţionale şi formulând un curs de acţiune legat de experienţele altora, cum ar fi să vorbească cu alţi profesori care s-au confruntat, de asemenea cu elevi furioşi. Vorbind cu alţi profesori, acţiunea va conduce apoi la o reflecţie suplimentară. Facem generalizari,tragem concluzii si formam ipoteze despre experienta.Faza actiunii,in lumina acestei interpretari intervine o faza a experimentarii active,unde incercam ipotezele. As. Kolb spunea:

Conceptualizarea Abstracta" In acest stadiu, invatarea implica folosirea ideilor logice decat a sentimentelor, pentru a intelege probleme sau situatii. In mod normal te-ai uita din nou pe planurile sistematice si pe teoriile dezvoltate si pe ideile de rezolvare a problemelor.

Experimentarea Activa" Invatarea in acest stadiu ia o forma activa- experimentand, influentand sau schimband situatii. Inseamna a lua o abordare practica si a fi interesat de cum functioneaza." Kolb a dorit sa dezvoltae Inventarul Stilului de Invatare pentru a-i ajuta pe incepatori sa-si inteleaga puterile i slabiciunile. Inventarul masoara preferintele incepatorilor in cele patru stadii ale invatarii. Preferinta unuia sa a mai multor stadii indica un stil de invatare preferat. Stilurile de invatare sunt: Pentru cei interesati, o copie a inventarului, numita LSI-IIa, poate fi cumparata cu cativa dolari de la:McBer & CompanyTraining Resources Group116 Huntington AvenueastBoston, Massachusetts USA 02116(617) 437-7080

Aplicatii Intelegera unui stil preferat de invatare are doua beneficii. ne ajuta sa intelegem punctele slabe, dandu-ne posibilitatea sa lucram, sa devenim mai eficienti in alte moduri sau ne ajuta sa realizam punctele tari, care ar putea di folositor in aumite situatii sociale precumsi in alegerea unei cariere. Intr-o institutie ESL, utilizarea inventarului are doua beneficii pentru incepatori. Ii ajuta sa-si inteleaga stilul de invatare si asa" fac tranzactii la niveluri inalte ale functionarii personale si cognitive." (Knox, 1986: p.25). Permite totodata invatatorilor sa acopere materialele intr-un fel care se potriveste cel mai bine diversitatii clasei. Trebuie adaugat,oricum sa Inventarul Stilului de Invatare nu s-a intentionat sa fie folosit ca un instrument pentru segregarea studentilor cu stiluri diferite de invatare (Rogers, 1996: Kolb, 1993). In opinia mea, majoritatea beneficiilor utilizarii acestui inventar stau nu doar in efectele lui asupra incepatorilor, dar mai degraba in efectele sale asupra educatorilor. Cu privire la ce rezultate ar putea produce inventarul, simpla prezenta resubliniaza experienta ca o parte critica a invatarii. Chiar si astazi, majoritatea educatiei este inca esentiala, o abordare care ignora experienta incepatorilor. Deasemenea, asa cum sustinea si Brookfield, invatatorii tind sa fie atat de interesati de prezentarea informatiei pe care studentii trebuie sa se uite si apou s areflecteze la ea. In schimb, el incurajeaza practica; "...asigurarea ca oportunitatile pentru relatia idntre actiune si reflectie sunt disponibile intr-un mod echilibrat pentru studenti. Practica inseamna ca curricula nu este studiata in unele cazuri de izolare artificiala, dar acele idei, indemanari, si intentii invatate in clasa sunt testate si experimentate in viata reala. Esential pentru practica este oportunitatea de a se reflecta asupra experientei, asa ca studiul formal este informalt de unele aprecieri ale realitatii." (Brookfield, 1990; p.50) Teoria Invatatului Experimental poate fi integrata intr-o maniera de predare. De exemplu, dupa introducerea unui grad de dificultate, instructorul ar putea da studentilor un minut sau doua de liniste, pentru a reflecta si apoi unul sau doua minute pentru a

discota. Inventarul Stilului de Invatare serveste pentru a reaminti ca procesul intern al invatarii are nevoie de atata grija ca si ce extern.

Limitele Teoriei si Inventarului lui Kolb. Nu toti scriitorii sunt de acord cu teoria lui Kolb. Rogers, de exemplu, sustine ca " invatarea presupune scopuri, teluri, intentii, alegeri si decizii de luat si nu este inca destul de clar unde se potrivesc aceste elemente in ciclul invatarii". ( Rogers, 1996; p.108). Habermas a propus deasemenea ca exista cel putin trei feluri de invatare si a avem feluri diferite de invatare. ( Rogers, 1996; p.110). In ce priveste inventarul, Kolb insusi a vorbit despre cele mai mari limite. rezultatele sunt bazate pe modul in care incepatorii se autoevalueaza. Nu evalueaza stilul preferat de invatare prin standarde sau comportament asa cum fac alte inventarii ale stilului personal si da doar putere individului incepator, nu in relatiei cu ceilalti. In propriul meu caz, am gasit rezultate dubioase. cuvintele din intrebari pareau vagi si rezultatele nu corespundeau cu stilul meu preferat de invatare. Cu nimic mai putin, contricutiile lui Kolb nu pot fi subestimate. Oricare ar fi limitele lor, prin prezentarea unui model de experienta intr-o forma stiintifica, el a ajutat sa mute educatia de la instructor la incepator. Mare parte din participanti, au sustinut ca experienta a devenit un topic viabil de discutii. ( Brookfield, 1990; Cross, 1981; Jarvis, 1995; Kemp, 1996; Kvowles, 1990; McKeachie, 1994; Peters, 1991).