7/27/2019 CLEANTE - bolnavul inchipuit

1/1

Bolnavul inchipuit Moliere (Jean-Baptiste Poquelin)

CLEANTE : (Incet, catre Angelique) Nu va temeti, va rog, si lasati-ma sa va lamuresc in ce consta

scena pe care o vom canta. (Tare) N-am cine stie ce voce, dar in cazul de fata ajunge sa ma

fac auzit. Veti avea bunatatea sa ma iertati, fiind obligat a da replica domnisoarei.

De fapt, este vorba de o mica opera improvizata. N-o sa ascultati decat proza ritmata,

adica un soi de versuri libere. Iata subiectul operei : un pastor asista la un spectacol si

tocmai cand era captivat de tot ce se desfasura inaintea ochilor lui, un zgomot ce venea dinapropiere ii atrase atentia : se intoarse si vazu un mitocan care, cu vorbe murdare, insulta

o pastorita. Fara sa sovaie, pastorul lua apararea sexului pe care toti barbatii sunt datori

sa-l cinsteasca ; dupa ce-i dadu mitocanului pedeapsa cuvenita pentru nerusinarea sa, se

indrepta spre pastorita. Fata, cu ochii cei mai frumosi pe care-i vazuse el vreodata, varsa

lacrimile cele mai incantatoare din lume. Vai ! isi spuse pastorul in sinea lui e oare cu

putinta ca o astfel de fata sa fie insultata ? Si cine poate fi atat de lipsit de omenie, atat de

barbar incat sa nu fie miscat de asemenea lacrimi ? El cauta asadar sa opreasca aceste

lacrimi, pe care le gaseste incantatoare, iar dragalasa pastorita are la randu-i grija sa-i

multumeasca pentru ajutorul dat, dar intr-un chip atat de fermecator, atat de duios si cu

atata caldura, incat pastorul este vrajit. Fiecare cuvant, fiecare privire este o sageata

arzatoare ce-i patrunde in inima. Este oare isi spunea el ceva care sa poata meritaasemenea gingase vorbe de multumire ? Si ce n-am fi in stare sa facem, la ce sacrificii n-

am fi dispusi si prin ce primejdii n-am fi gata sa trecem, ca sa ne atragem macar pentru o

clipa miscatoarea dragalasenie a unui suflet plin de recunostinta. Face tot ce poate ca sa

revada chipul a carui imagine il urmareste zi si noapte, dar paza sub care e tinuta pastorita

il impiedica. Puterea patimii sale il hotareste s-o ceara in casatorie pe frumoasa fata, fara

de care nu mai poate trai, si-i obtine incuviintarea printr-un bilet strecurat cu dibacie. In

acelasi timp, este instiintat ca tatal frumoasei fete a hotarat s-o casatoreasca cu un altul si

ca se fac pregatiri pentru celebrarea casatoriei. Judecati ce suferinta crunta pe bietul

pastor! Iata-l coplesit de o durere de moarte, nu poate suferi ingrozitoarea idee de a-si

vedea iubita in bratele altuia si dragostea sa deznadajduita il ajuta sa gaseasca mijlocul de

a patrunde in casa pastoritei pentru a-i afla simtamintele si a sti de la dansa soarta cu care

trebuie sa se resemneze. Venind, gaseste toate pregatirile de care se temea, il vede sosind

pe nedemnul potrivnic, pe care capriciul unui tata il opune iubirii sale, il vede triumfator

pe acest rival ridicol, stand langa frumoasa pastorita, ca si cum ar sta langa o cucerire

sigura, si aceasta priveliste il umple de o manie abia stapanita. Atunci priviri indurerate

spre cea pe care o adora si doar respectul si prezenta tatalui ei ii impiedica sa vorbeasca

altfel decat din priviri ; pana la urma, insa, trece peste orice constrangere si avantul

dragostei sale il impinge sa vorbeasca astfel : (canta)

Frumoasa Philis, vai, cat sufar de amar !

Aceasta grea tacere s-o rupem asadar.

Vreau soarta sa mi-o stiuPe fata : mort sau viu ?

Frumoasa mea Philis

Se poate ca Tircis

Sa te fi cucerit

Cum i-ai marturisit ?

Ah ! Dragostea mea...

Credeam c-o sa va distreze.