MANAGEMENTUL EXPLOATĂRII VACILOR PENTRU PRODUCŢIA DE LAPTE

1. Hrănirea vacilor pentru lapte. Specificul hrănirii vacilor pentru lapte rezultă din intensitatea deosebită a metabolismului şi nivelul productiv al fiecărui individ. În acest sens, este suficient să amintim că într-o lactaţie o vacă elimină peste 500 kg substanţă uscată (S.U.) echivalentă cu 4-5 ori cantitatea de substanţă uscată din corpul propriu. De exemplu, o vacă de 600 kg deţine aproximativ 270 kg S.U. (45 %) şi elimină de 4,80 ori (1300 kg S.U.) mai multă S.U., iar pe viaţă productivă de peste 10-30 ori mai mult faţă de S.U. din corpul propriu.

1.1. Nutreţurile folosite în hrănirea vacilor pentru lapte şi tipurile de hrănire. În general, taurinele sunt o specie eficientă întrucât consumă furaje prin care nu intră în competiţie cu omul sau cu animalele monogastrice, decât în mică parte prin consumul suplimentar de concentrate.

Nutreţul de volum reprezentat de grosiere, fibroase şi suculente, se asigură prin cultură proprie dar şi prin valorificarea reziduurilor rezultate în urma prelucrării produselor agricole. De menţionat că, în hrana vacilor pentru lapte, ponderea cea mai mare o deţin nutreţurile cultivate.Nutreţurile suculente au un conţinut ridicat de apă şi intră într-o pondere mare în raţia vacilor de lapte, în funcţie de sezon şi nivelul producţiei de lapte. Nutreţul verde şi cel conservat prin însilozare, au un coeficient ridicat de digestibilitate, stimulează sinteza laptelui, deci sunt folosite în raţia vacilor pentru lapte.

Rădăcinoasele, sunt şi ele utilizate în raţia vacilor pentru lapte întrucât au acţiune lactogenă, ridică valoarea dietetică şi coeficientul de utilizare a substanţelor nutritive administrate.

Nutreţurile fibroase reprezintă modul de conservare a furajelor verzi sub formă de fân, prin uscare, pentru a asigura hrănirea speciilor erbivore în perioada de stabulaţie din timpul iernii. Ele se obţin prin uscarea naturală sau artificială a nutreţurilor verzi.

Grosierele sunt fibroase cu conţinut mare de celuloză brută respectiv 15-40 %. Sursele de grosiere sunt: paiele de cereale, vreji de mazăre şi fasole, capitulele de floarea soarelui, pleava leguminoaselor şi oleaginoaselor etc. Ele contribuie la completarea raţiei în substanţă uscată şi se folosesc în cantitate medie de 3-5 kg/animal/zi.

În hrana animalelor de lapte se utilizează inclusiv reziduurile de la fabrica de bere (borhot), industria zahărului (tăiţei proaspeţi şi melasă), industria amidonului şi spirtului (borhot de cartofi, porumb şi grâu) şi resturi de la prelucrarea strugurilor, legumelor şi fructelor. Acestea se caracterizează prin conţinut ridicat în apă şi foarte redus în substanţă uscată, conţinut scăzut în energie, digestibilitate ridicată şi conservabilitate redusă, apetabilitate mare, mai ales în cazul borhotului de bere. Se pot folosi în cantitate de până la 5 kg/vacă/zi.Nutreţurile concentrate sunt formate din boabe şi seminţe de cereale, leguminoase şi oleaginoase, ca şi din subprodusele acestora, având volum mic şi valoare energetică şi proteică mare. Ele se administrează sub formă de amestec de fermă sau de nutreţuri combinate, cu scopul de a echilibra raţiile în substanţe nutritive, mai ales sub aspect proteic şi mineral. Concentratele se folosesc în cazul vacilor cu producţii de lapte de peste 10 kg – iarna şi peste 13 kg – vara, în cantităţi variabile în funcţie de calitatea furajelor de bază şi de nivelul producţiei de lapte.

1

1.2. Nivelul de hrănire a vacilor pentru lapteO caracteristică a animalelor în lactaţie este legată de mărimea şi regularitatea

evoluţiei nevoilor de hrană, energetică, proteică, minerală şi vitaminică, în cursul unui ciclu de producţie. O altă particularitate a animalelor producătoare de lapte este aceea că, energia ingerată prin furaje se foloseşte atât pentru producerea laptelui cât şi pentru a-şi întreţine funcţiile vitale. În consecinţă nu numai cantitatea de energie asigurată este importantă, ci şi natura şi compoziţia furajelor care compun raţia, elementele ei nutritive trebuind să satisfacă cerinţele organismului animal pentru lapte.

Rumegătoarele au nevoie de apă în cantitate suficientă şi de calitate bună – potabilă, igienică, cu temperatura sub 15°C. Normele de apă prevăd 4-5 l/kg S.U. Ca urmare, apa se va asigura la discreţie prin adăpători automate.

1.3. Strategia hrănirii vacilor lactanteDin punct de vedere fiziologic şi tehnologic, vacile trebuie hrănite diferenţiat,

ţinând seama de fazele unui ciclu de producţie şi anume: lactaţie, lactaţie-gestaţie, gestaţie-lactaţie şi gestaţie-pregătire pentru fătare.

Faza de lactaţie are durata de 10-12 săptămâni sau aproximativ 3 luni şi se caracterizează prin: curba de lactaţie în ascensiune şi platou, realizându-se producţia maximă zilnică şi cca. 40 % din producţia de lapte pe lactaţie; bilanţul nutritiv este negativ necesitând mobilizarea rezervelor corporale; apetitul este scăzut şi capricios, determinând o ingestie slabă (30-60 %) şi are o dinamică mai lentă de creştere cu cât nutreţurile sunt de calitate mai slabă; activitatea de reproducţie este caracterizată de involuţia uterului, în special în prima lună după fătare şi pregătirea pentru o nouă fecundare; vacile înregistrează pierderi de 15-20 % din greutatea corporală; costul nutreţurilor este ridicat deoarece concentratele au o pondere mare în raţie.

Vacile, în această perioadă, trebuie să beneficieze de o raţie moderat voluminoasă în care să fie inclus fânul de lucernă sau amestecuri de leguminoase şi graminee, porumb însilozat, sfeclă furajeră şi nutreţul combinat. Cantităţile recomandate pe cap şi zi sunt următoarele: fân 4-6 kg; porumb însilozat 15-20 kg, sfeclă furajeră 10-20 kg şi nutreţ combinat 4-8 kg. Concentratele trebuie să acopere 50-60 % din valoarea nutritivă a raţiei.

Faza de lactaţie – gestaţie are durata de aproximativ 4-5 luni, corespunzând lunilor 4-8 de lactaţie. În această perioadă se instalează gestaţia, se reduce treptat, dar nu prea accentuat producţia de lapte, consumul de furaje este ridicat şi prin urmare, bilanţul nutritiv se echilibrează, vaca îşi menţine greutatea corporală relativ constantă iar fetusul are un ritm de creştere redus. În structura raţiei se adoptă un tip de hrănire mai voluminos, iar ponderea concentratelor, a căror nivel proteic va fi mai redus, scade la 25-30 %. Astfel, în timpul iernii se recomandă fânul de bună calitate 4-7 kg, sfeclă furajeră 15-20 kg, porumb însilozat 15-30 kg sau senaj de ierburi perene 15-25 kg şi nutreţ combinat 2-7 kg. Vara se asigură 70-90 kg masă verde, nutreţ combinat şi făină de lucernă 1,5-2,5 kg.

Faza de gestaţie – lactaţie cuprinde ultimele două luni de lactaţie. Această perioadă se caracterizează prin scăderea mai accentuată a producţiei de lapte, ritmul de creştere al fetusului este mai mare (3,80-9,50 kg) iar depunerile de rezervă în organism continuă să se intensifice. Nivelul de hrănire va asigura necesarul pentru întreţinerea funcţiilor vitale, cel pentru producţia de lapte şi pentru realizarea unui spor mediu zilnic

2

de cca 0,50 kg. În această perioadă hrănirea este de tip voluminos iar concentratele se vor asigura în cantităţi reduse, numai la vacile care realizează producţii relativ mari de lapte, de peste 12 kg pe zi.

Faza de gestaţie – pregătire pentru fătare are o durată de două luni, perioadă în care vacile, se află în repaus mamar, apetitul este minim, metabolismul este intens, se diminuează treptat, procesele de formare a rezervelor din organism şi se realizează pregătirea parturiţiei, respectiv a unei noi lactaţii. Nivelul de hrănire va fi condiţionat de necesarul pentru creşterea fătului, accentuată în această perioadă, dar şi pentru atingerea maturităţii somatice la vacile tinere.

Această fază, la rândul ei, are două subfaze, care se diferenţiază prin nivelul de hrănire şi structura raţiilor. În prima subfază, care ţine de la înţărcarea vacilor şi până la ultimele 2 săptămâni de gestaţie, hrănirea se face cu furaje de bază (fân şi masă verde) şi nutreţuri combinate. Raportul dintre voluminoase şi concentrate poate fi de 70:30. Se pot include în raţie, sfecla şi porumbul siloz dar cu mare atenţie în ultima lună de gestaţie, când nutreţul murat ar trebui scos din raţie pentru a nu provoca starea de acidoză în organism. Pe timp de vară, nutreţul verde de pe păşune, constituie un excelent furaj pentru vacile înţărcate.

Subfaza a doua este reprezentată de ultimele 2 săptămâni de gestaţie, când, în furajarea vacilor gestante, se va asigura necesarul pentru întreţinerea funcţiilor vitale şi un supliment echivalent cu necesarul pentru sinteza a 10 kg lapte care va compensa cerinţele pentru creşterea pronunţată a fătului. În această subfază va creşte ponderea concentratelor (4-5 kg) şi se va evita excesul de sare care favorizează edemul mamar.

1.4. Sisteme de hrănire a vacilorÎn practica creşterii taurinelor se disting două sisteme de hrănire a vacilor şi

anume: sistemul de hrănire diferenţiat sezonier şi sistemul de hrănire din stoc.1.4.1. Sistemul de hrănire diferenţiat sezonier Acest sistem se bazează pe utilizarea furajelor specifice sezonului, respectiv,

iarna, nutreţuri conservate din stoc, iar în timpul sezonului cald, hrănirea cu nutreţuri verzi, care sunt consumate foarte bine şi în cantităţi mari, sunt echilibrate în substanţe nutritive şi valorificate eficient în producţia de lapte, respectiv sunt bune stimulatoare pentru secreţia laptelui. Sistemul, cunoaşte cea mai largă răspândire pe plan mondial şi prezintă avantajul obţinerii unei producţii mari de lapte în timpul verii. Ca urmare a efectului stimulativ al nutreţului verde, costul întreţinerii vacilor este mai scăzut, diminuează cheltuielile privind maşinile şi utilajele folosite pentru recoltarea furajelor şi permite reducerea consumului de energie cu circa 10 % faţă de tehnologia de hrănire din stoc. Dezavantajul principal constă în aceea că, generează fluctuaţii mari de hrănire, mai ales, atunci când apar dificultăţi în asigurarea unor cantităţi suficiente de nutreţ verde, cum ar fi timpul nefavorabil.

Sistemul de hrănire diferenţiat sezonier se bazează pe două tehnologii de hrănire a vacilor:

A. Hrănirea vacilor pe timp de vară se face cu nutreţ verde de pe păşunile naturale, cultivate sau furajare mixtă.

3

Hrănirea prin păşunat şi folosirea păşunilor naturale reduce necesarul de forţă de muncă şi de echipament pentru recoltarea, transportul şi administrarea nutreţului verde. Are efect favorabil asupra sănătăţii vacilor, a funcţiei de reproducere şi a longevităţii, ca urmare a mişcării în aer liber şi influenţei favorabile a factorilor naturali de mediu.

Organizarea păşunatului se face întreţinând animalele în adăposturi pe timp de noapte, dacă păşunea este la o distanţă apropiată de fermă sau în tabere de vară, dacă păşunea este situată la o distanţă mai mare de fermă. Păşunatul se va face în mod raţional, prin împărţirea păşunii în mai multe tarlale, asigurându-se timpul necesar pentru creşterea ierbii. Înălţimea ierbii pentru păşunat trebuie să fie de 12-15 cm şi nu trebuie făcut păşunatul când iarba este mică. De asemenea, păşunatul nu se va face dimineaţa pe brumă sau rouă, pentru a se evita tulburările digestive la vaci, iar în zilele călduroase nu se va face la amiază, în acest caz putându-se organiza păşunatul în prima jumătate a nopţii. Cât priveşte cantitatea de iarbă păşunată, aceasta depinde de înălţimea, desimea şi omogenitatea ei, de raportul dintre frunze şi tulpini şi de sistemul păşunatului.

Hrănirea cu nutreţ verde cultivat administrat la iesle se aplică în zonele şi unităţile unde nu există păşuni naturale. Animalele sunt întreţinute permanent în adăposturi sau scoase în padocuri iar nutreţul verde se administrează la iesle.

Cantitatea de nutreţuri verzi necesară pentru o vacă este de 60-70 kg/zi, iar pe sezon 8-10 tone pe animal. În acest scop se organizează conveierul verde – folosind plante în funcţie de specificul zonei, producţia cantitativă care se obţine, perioada recoltării şi valoarea energetică respectiv cea proteică. Se recomandă, în general, următoarele culturi: lucerna, trifoiul, mazărea, ovăzul, porumbul, sorgul, iarba de Sudan, borceagul de toamnă şi de primăvară etc.

Hrănirea mixtă a vacilor se practică în fermele care dispun de suprafeţe reduse de păşune sau de calitate slabă, de pe care nu se poate asigura necesarul de nutreţ verde. De regulă, vacile se hrănesc pe păşune în cursul dimineţii, timp de 4 ore, iar după amiază se completează hrana cu nutreţ verde cosit şi administrat la iesle. B. Hrănirea vacilor pe timp de iarnă se face cu nutreţuri de volum conservate şi cu supliment de concentrate. În general, perioada de iarnă durează de la 10-15 octombrie până la 10-15 aprilie, acoperind cca 180 de zile. Trecerea de la regimul de hrănire cu nutreţ verde, la hrănirea cu nutreţuri de volum conservate, trebuie făcută treptat, pe o durată de 1-2 săptămâni. În acest interval de timp se reduc treptat, de la o zi la alta, cantităţile de furaje ce urmează a fi înlocuite şi se măresc în aceeaşi măsură cantităţile din furajele noi ce se introduc în raţie. Frecvent, se utilizează amestecarea furajelor înlocuite cu cele care urmează în raţia vacilor.

Pe timp de iarnă se recomandă ca 40-50 % din valoarea nutritivă a raţiei să se asigure prin nutreţuri suculente – 25-30 % prin fibroase şi grosiere iar concentratele să reprezinte 20-30 % din valoarea nutritivă a raţiei. În zona de deal şi premontană, fibroasele au o pondere mai mare, aproximativ 10-12 kg fân pe zi şi vacă comparativ cu zona de câmpie, unde fânurile se dau în cantităţi mai reduse 5-7 kg pe zi, dar nu mai puţin de 3 kg pe zi şi vacă.

Concentratele asigură echilibrul energo-proteic şi vitamino-mineral, respectiv sunt introduse în raţie la producţii de lapte de peste 12 kg pe zi. Dacă nutreţurile de volum au

4

conţinut suficient de proteină, amestecul de concentrate va conţine 12-14 % proteină, iar dacă nutreţul de volum este bogat în energie dar sărac în proteine, amestecul de concentrate va conţine până la 16-18 % proteină. În amestecul de concentrate se introduce în mod obligatoriu 2-3 % amestec mineral complex.

1.4.2. Sistemul de hrănire din stocAsigură alimentaţia uniformă a vacilor pe tot parcursul anului, cu aceleaşi

sortimente de furaje, indiferent de sezonul calendaristic, pe bază de furaje conservate. Avantajele acestei tehnologii se rezumă la faptul că asigură, pe tot parcursul

anului, o hrănire constantă şi se evită stresul de adaptare al animalelor, permite obţinerea unor producţii de lapte uniforme, recoltarea furajelor se face la momentul optim, vacile se supraveghează mai uşor şi suprafaţa de bază furajeră necesară pe vacă este mai redusă. Se înregistrează, însă şi dezavantaje care constau în investiţii mult mai mari pentru mijloacele de recoltare şi transportul furajelor, pierderi cantitative şi calitative de substanţe nutritive, lipsa de mişcare a animalelor şi presupune un efort mai mare pentru întreţinerea animalelor şi mai ales pentru evacuarea dejecţiilor.

Tehnologia cunoaşte două variante de aplicare: polidietă şi monodietă. Polidieta, presupune administrarea succesivă a furajelor din raţie (concentrate,

fibroase, suculente), fără o prealabilă preparare. În cazul monodietei, se administrează un amestec unic de mai multe furaje, sub formă uscată, brichetată sau semiudă. Furajele care participă la constituirea monodietei sunt voluminoase şi concentrate.

Monodieta, deşi prezintă o serie de avantaje – simplifică şi uşurează distribuirea furajelor, determină o economie de forţă de muncă, contribuie la raţionalizarea proceselor de producţie etc. – nu s-a extins prea mult în producţie, deoarece se înregistrează dificultăţi tehnologice în obţinerea unui furaj unic cu însuşiri compatibile optimului fiziologic specific digestiei rumegătoarelor.

2. Mulgerea vacilor. Mulsul este o lucrare tehnică de mare complexitate şi dificultate, prin care se extrage laptele din ugerul vacilor şi ocupă aproximativ 50 % din timpul de lucru zilnic, în fermele de vaci de lapte. În plus, mulsul influenţează producţia cantitativă şi calitativă de lapte, starea igienică a laptelui, integritatea glandei mamare, durata exploatării vacilor şi nivelul eficienţei economice în fermă.

În practică, se folosesc două sisteme de mulgere a vacilor: mulgerea manuală şi mulgerea mecanică, fiecarui sistem fiind-i proprii mai multe metode sau tehnologii de muls.

2.1. Sistemul manual de mulgere a vacilorMulsul manual, prezintă tendinţe evidente de limitare întrucât are numeroase

neajunsuri: necesită un efort mare din partea mulgătorului – 20 mii de mişcări ale mâinii pe zi, laptele este neigienic, deoarece vine în contact cu mâna mulgătorului şi se colectează în vase deschise, determină obţinerea unor cantităţi mai reduse de lapte prin extragerea incompletă a laptelui din uger. Cu toate acestea, sunt anumite situaţii în fermă care impun mulgerea manuală a vacilor: defecţiuni ale instalaţiei de muls, vacile care prin conformaţia ugerului nu pot fi mulse mecanic, locuri de păşunat neaccesibile la sursa de energie electrică etc.

5

În funcţie de vârsta vacilor şi mărimea mameloanelor, mulgerea se realizează prin trei metode: cu mâna plină, cu nod şi cu două degete.

2.2. Sistemul de mulgere mecanicăEste un sistem modern de muls, de mare perspectivă pentru exploatarea vacilor de

lapte. În practică, se întâlnesc trei grupe de instalaţii: în adăpostul de exploatare a vacilor, în săli speciale de muls şi, la păşune.

2.2.1. Înstalaţii de muls în adăpostul de exploatareSe practică în cazul întreţinerii legate a vacilor şi se disting trei tipuri de instalaţii:

la bidon, cu colectarea şi transportul centralizat al laptelui, grup individual de muls. A. Instalaţia de muls la bidon are un număr diferit de aparate de muls, în raport cu numărul vacilor din adăpost. Investiţiile fiind mici, se practică în fermele cu efective reduse de vaci. Laptele se poate păstra până la livrare, în bidoane de colectare iar, pentru timpul de muls, nu este nevoie de construcţii suplimentare. De asemenea, vacile sunt tratate individual şi nu îşi schimbă locul în timpul mulsului. Toate acestea, sunt avantaje evidente pentru mulsul vacilor la bidon, însă nu sunt de neglijat, dezavantajele: productivitatea muncii este redusă (în medie de 14-16 vaci pe oră şi mulgător), solicită efort mai mare din partea mulgătorului, laptele vine în contact cu aerul din adăpost depreciindu-se calităţile sale igienice, necesită efort şi timp mai îndelungat pentru spălarea şi dezinfectarea aparatelor de muls, a bidoanelor de colectare şi de păstrare a laptelui.

B. Instalaţia de muls cu colectarea şi transportul centralizat a laptelui este asemănătoare, în linii generale, cu mulgerea la bidon. Se deosebeşte prin aceea că, laptele din aparatul de muls, trece prin intermediul furtunului de lapte, în conducta de lapte, iar de aici ajunge în „tancul” izoterm situat la unul din capetele adăpostului. Conducta trebuie să aibă cât mai puţine unghiuri, pentru a evita încărcarea acestor zone cu grăsime, rezultată în urma acţiunii de agitare produsă de vacuum. O instalaţie este echipată cu mai multe aparate de muls şi poate deservi până la 120 vaci. Comparativ cu instalaţia de muls la bidon, în acest caz, productivitatea muncii este mai mare; se elimină efortul pentru deplasarea bidonului instalaţiei, de la o vacă la alta; laptelui având un circuit închis, nu i se depreciază calitatea igienică; sunt aparate care înregistrează automat, cantitatea individuală de lapte şi chiar unele însuşiri calitative ale laptelui. Dar, prezintă şi unele neajunsuri: cheltuielile anuale de întreţinere a instalaţiei şi investiţiile inţiale sunt mai ridicate, conducta de colectare cu coturi numeroase poate deprecia calitatea laptelui; uneori se impune munca în echipă, ceea ce poate duce la reducerea cointeresării muncitorilor.

C. Grupul individual de muls sau mulgerea la cărucior mobil constă în folosirea unei instalaţii de muls cu două aparate montate pe un cărucior care este deplasat de la o vacă la alta. Este o instalaţie ieftină, care se recomandă la efective mici, respectiv pentru mulgerea vacilor în maternităţi şi exploataţii familiale. Ca şi componente, instalaţia este formată din motor electric, pompă de vacuum, apartul de muls cu anexele sale, toate montate pe un cărucior.

6

De menţionat, faptul că nivelul optim al vacuumului în conductă este de 50 KPa, respectiv 380 mm col. Hg. Acesta, trebuie menţinut constant pe toată durata mulsului, întrucât fluctuaţiile de vacuum, reduc viteza de muls şi afectează mameloanele. Numărul de pulsaţii se reglează la 55-60 pe minut. Durata mulsului nu trebuie să fie mai mare de 8-10 minute/animal.

2.2.2. Mulgerea vacilor în săli speciale.Se practică în fermele de tip industrial, cu întreţinerea liberă a vacilor. Instalaţia

de muls se amplasează într-o sală specială, construită în afara adăpostului – cu următoarele încăperi: sala de aşteptare a vacilor, platforma sau grupul de muls, camera pentru răcirea şi depozitarea laptelui, camera pentru agregate şi rampa de livrare a laptelui. Sala de muls se amplasează la distanţa de cel mult 18 m faţă de adăpostul vacilor.

Se cunosc mai multe tipuri de săli de muls, care diferă prin modul de dispunere a vacilor în timpul mulsului, modul de introducere şi evacuare a acestora, numărul de standuri care revin unui aparat de muls şi forma sălii de muls. A. Sala de muls tip „Tandem” B. Sala de muls „Brăduleţ” C. Sala de muls „Side by Side” D. Sala de muls de tip rotativă sau „rotolactor” E. Sala de muls unilactorF. Sala de muls trigonală şi poligonală G. Robotul automat de muls

2.2.3. Mulgerea vacilor la păşuneSe practică în cazul vacilor întreţinute pe păşune, la distanţe mari de fermă.

Mulsul se poate realiza prin grupuri individuale de muls, asemănătoare cu cele din adăpost, sau platforme de muls mobile.

2.3. Organizarea raţională a mulsului. În procesul de mulgere se urmăreşte exteriorizarea capacităţii productive a vacilor atât în ceea ce priveşte cantitatea de lapte, cât şi calitatea acestuia, fără a afecta sănătatea ugerului. Acest lucru este posibil printr-o organizare judicioasă a mulsului, care vizează următoarele aspecte:

Frecvenţa mulsorilor. Intervalul optim între mulsori ar fi de 12 ore şi să nu depăşească 14 ore. Dacă acesta creşte peste limita normală, va creşte şi presiunea intramamară, care va reduce intensitatea de sinteză a laptelui.

Masajul ugerului contribuie la declanşarea reflexului de ejecţie a laptelui şi deci, favorizează evacuarea uşoară şi completă a lui.

Durata mulsului influenţează direct cantitatea de lapte. La 30-60 secunde de la încheierea masajului este declanşat efectul ocitocinei care durează un timp relativ scurt, aproximativ 10 minute, după care este eliminată prin sânge pe cale renală. Aşadar, cu cât trece mai mult timp de la declanşarea reflexului de ejecţie şi până la începerea mulsulu, cu atât concentraţia ocitocinei va fi mai redusă şi se va mulge o cantitate mai mică de lapte.

Mulgerea completă se referă la eliminarea întregii cantităţi de lapte din uger, mai puţin laptele rezidual. În acest scop vor fi remediate defecţiunile instalaţiei de muls, se va

7

practica masajul ugerului sau se vor folosi alte surse de stimulare a ugerului şi mulsul suplimentar.

Păstrarea liniştii în timpul mulgerii stimulează ejecţia laptelui şi invers, unii excitanţi nedoriţi, cum ar fi zgomotele, duc la reţinerea unor cantităţi de lapte în uger.

Respectarea programului de lucru determină la vaci formarea unor reflexe condiţionate în lanţ care, atunci când sunt încălcate, acţionează negativ asupra producţiei de lapte. Astfel, nerespectarea orelor de muls, de furajare şi de odihnă a vacilor pot duce la diminuarea producţiei de lapte.

Calitatea igienică a laptelui se va asigura prin tehnologia de muls practicată dar şi prin spălarea ugerului, mulgerea primelor jeturi de lapte, igiena exemplară a mulgătorului, a echipamentului de muls etc. Într-un uger sănătos laptele conţine 200-300 bacterii pe ml. Această cantitate va creşte în timpul mulgerii şi manipulării laptelui dacă nu vor fi asigurate condiţiile elementare de igienă.

2.4. Tratarea şi păstrarea laptelui în fermă. Tratamentul primar al laptelui vizează totalitatea operaţiilor la care este supus acesta după mulgere, cu scopul de a se menţine caracteristicile iniţiale ale laptelui proaspăt. Tratamentul primar constă în filtrarea, răcirea şi păstrarea laptelui în condiţii corespunzătoare. Pentru tratarea şi păstrarea laptelui fiecare fermă trebuie să deţină o lăptărie. Lăptăria are mai multe încăperi: sala de recepţie şi de analiză a laptelui, sala de răcire şi depozitare, sala de prelucrare primară a laptelui (smântânirea), sala de spălare şi păstrare a utilajelor folosite.

Filtrarea laptelui urmăreşte îndepărtarea impurităţilor de natură vegetală sau păr, bălegar etc. în acest scop se foloseşte tifon sau filtre centrifugale mecanice, care pot funcţiona independent sau se interpun pe traseul laptelui.

Răcirea laptelui se poate face cu apă şi gheaţă (10-13 kg gheaţă/100 l lapte) pentru a reduce temperatura laptelui la 6-8°C, sau tancuri izoterme cu freon respectiv amoniac, care asigură răcirea laptelui la temperatura de 4°C. Procedeul de răcire se alege în raport cu modul şi durata de păstrare a laptelui.

Păstrarea laptelui până la livrare se face în bidoane sau tancuri izoterme, amplasate într-o cameră răcoroasă şi corespunzător igienizată. În raport cu durata de păstrare este necesară răcirea laptelui (cu apă şi gheaţă sau tanc izoterm), pentru a reduce la minimum multiplicarea organismelor din lapte.

Transportul laptelui de la fermă la fabricile de procesare se face cu autocisterne. Cantitatea de lapte se determină volumetric sau gravimetric. Din punct de vedere calitativ, laptele de vacă trebuie să aibă conţinutul în grăsime standard de 3,5 %, proteină 3,2 %, densitatea minimă de 1,027, aciditatea 16°T, temperatura să nu depăşească 12°C iar gradul de impurificare să se încadreze în limitele admise.

8

Pregătirea ugerului pentru muls (după Gh. Georgescu -1983)a. masajul iniţial; b. masajul final

9

a b

c

Metode de muls manual: a.- mulsul cu mâna plină, b.- mulsul cu nod, c.- mulsul cu două degete

3. Sisteme de întreţinere a vacilor pentru lapte. În clasificarea sistemelor de întreţienere a vacilor pot fi luate în considerare mai multe criterii, de bază fiind, însă, sezonul calendaristic şi libertatea de mişcare a lor. De aici, rezultă următoarea clasificare:

10

3.1. Întreţinerea vacilor pe timp de iarnăÎn general iarna, vacile trebuie protejate de influenţa unor factori naturali

nefavorabili precum ninsoare, vânt, ploi, temperaturi scăzute şi, ca urmare, sunt întreţinute în adăpost. Se disting două alternative ale întreţinerii vacilor în adăpost: întreţinere legată şi nelegată sau liberă.

3.1.1. Întreţinerea legată a vacilor în adăpost închisAcest sistem presupune ţinerea animalelor tot timpul anului în adăpost, pe

standuri, legate la iesle, precum şi în padoc. Prin specificul adăposturilor construite în cadrul acestui sistem de întreţinere, se urmăreşte să se asigure fiecărei vaci, spaţiu optim pentru odihnă şi igienă, precum şi posibilitatea unei hrăniri şi mulgeri cât mai corespunzătoare. După specificul adăposturilor utilizate, respectiv capacitate, amenajări interioare, dispunerea vacilor, se disting mai multe variante de întreţienere legată. A. Întreţinerea legată a vacilor cu aşezare pe un singur rând B. Întreţinerea legată cu aşezarea vacilor pe două rânduri şi dispunerea lor crupă la crupă, C. Întreţinerea legată, cu aşezare pe două rânduri şi dispunerea cap la cap D. Întreţinerea legată a vacilor cu aşezare pe patru rânduri

3.1.2. Întreţinerea nelegată sau liberă a vacilor A. Întreţinerea nelegată a vacilor în adăposturi semideschise B. Întreţinerea nelegată a vacilor în adăposturi închise

3.2. Întreţinerea vacilor pe timp de vară. Se poate realiza în trei variante tehnologice: în stabulaţie, în tabere de vară şi întreţinerea mixtă.

3.2.1. Întreţinerea vacilor în stabulaţie. Presupune ţinerea animalelor tot timpul anului în adăpost, precum şi în padoc. Se practică mai ales în fermele cu grad mare de concentrare a efectivelor de vaci, care nu dispun de păşune, suprafaţa destinată producerii furajelor este mai redusă sau sunt situate în jurul marilor oraşe. Întreţinerea în adăpost oferă o serie de avantaje şi anume: se reduc fluctuaţiile producţiei de lapte de la o zi la alta; cantitatea de nutreţ verde administrată poate fi stabilită în funcţie de necesarul fiziologic al animalului; recoltarea nutreţului verde se realizează în stadiul optim de vegetaţie; se evită degradarea păşunilor prin călcare; se reduce consumul pentru întreţinerea funcţiilor vitale; nu se mai fac cheltuieli pentru parcelarea păşunii şi cu organizarea taberei de vară. Întreţinerea vacilor în adăpost are şi dezavantaje care sunt de ordin economic; animalele nu beneficiază de mişcare, aer şi soare în condiţii optime, având efecte nefavorabile asupra sănătăţii; cheltuielile cu producerea laptelui sunt mai mari, necesită dotare cu utilaje adecvate şi forţă de muncă suplimentară pentru producerea bazei furajere.

Pentru diminuarea neajunsurilor menţionate se recomandă ca vacile să fie întreţinute în padoc iar ca suprafaţă să se asigure 12-15 m2 pe animal. Padocurile trebuie să fie amenajate cu iesle, umbrare şi adăpători automate. Nutreţul verde se va asigura, pe cât posibil, în permanenţă şi la discreţie.

3.2.2. Întreţinerea vacilor în tabere de varăÎntreţinerea vacilor în tabere de vară se practică în cazul fermelor care au păşuni

suficiente, situate la distanţe mai mari de 2 km. Se recomandă, în general, practicarea

11

întreţinerii pe păşune, întrucât factorii naturali din acest sezon influenţează favorabil sănătatea animalelor, activitatea de reproducţie, costul furajării şi, implicit, a laptelui. Durata de întreţinere pe păşune variază în funcţie de zona geografică – mai mare la şes şi mai mică la munte.

În afara acestor avantaje, întreţinerea vacilor în tabere de vară, permite efectuarea unor reparaţii la adăposturi, respectiv curăţarea şi dezinfectarea acestora. Pentru a putea valorifica posibilităţile menţionate, se impune asigurarea fluxului tehnologic normal adică, amenajarea adăposturilor şi anexelor. Locul ales pentru tabăra de vară trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: terenul să fie ridicat, uscat, salubru, cu păduri sau perdele de protecţie care să asigure umbră pentru animale în timpul caniculei; să aibă pantă naturală de până la 3 %, să existe surse de apă în apropiere şi suficiente, să aibă suprafeţe suficiente de păşune şi terenuri arabile pentru asigurarea masei verzi. Se vor construi adăposturi simple, şoproane din scândură cu amenajările interioare cunoscute – pentru odihnă şi distribuirea furajelor. De asemenea, vor fi asigurate rezervele de fân şi concentrate, folosite pe timp nefavorabil, când vacile nu pot păşuna. Ca şi anexe, vor fi prevăzute spaţii pentru cazarea îngrijitorilor, spaţii pentru însămânţări artificiale, spaţii pentru depozitarea unor ustensile şi materiale, spaţii pentru aparatura necesară efectuării mulsului, depozitarea şi livrarea laptelui etc. Mulsul se poate face la bidon sau pe platforme de muls mobile.

Înainte de a fi trimise în tabere de vară, vacile sunt supuse unui riguros control veterinar, verificându-se, totodată, individualizarea. Nu se vor deplasa în tabăra de vară vacile bolnave.

În funcţie de producţia de nutreţ verde de pe păşune se stabileşte încărcătura de vaci la hectar. Atunci când producţia individuală zilnică nu scade iar producţia de lapte la un hectar păşune atinge valori maxime, se consideră că încărcătura de vaci este optimă. O păşune foarte bună, care a beneficiat de toate lucrările de întreţinere şi pe care se practică un sistem de păşunat raţional, poate asigura necesarul nutritiv pentru producţii zilnice de 15-18 kg lapte, fără adaosuri de concentrate. Pentru a asigura producţii mari de masă verde la hectar, păşunea trebuie tratată corespunzător prin curăţirea de mărăcini şi ierburi toxice, împrăştierea muşuroaielor, fertilizare, supraînsămânţare etc. Nu în ultimul rând, păşunea se parcelează, aplicând păşunatul raţional sau păşunatul în front, mărind astfel gradul de utilizare a nutreţului verde. La păşunatul raţional, păşunea este împărţită în mai multe parcele, care sunt destinate succesiv păşunatului, odihnei pentru refacere şi cositului pentru fân. Păşunatul în front presupune repartizarea prin gard electric a unei parcele care este consumată într-o singură zi iar pentru ziua următoare, gardul electric va fi mutat pe o altă parcelă. De menţionat, că păşunatul neparcelat sau liber este dezavantajos, întrucât eficienţa utilizării nutreţului verde este cea mai scăzută.

Păşunatul începe în momentul când terenul este zvântat, iar plantele au o înălţime minimă de 15 cm, deoarece, într-un stadiu prea tânăr de vegetaţie, masa verde este deficitară în substanţă uscată şi prea laxativă. În acelaşi timp, se impune ca trecerea la regimul de păşunat să se facă treptat, în decurs de 10 zile.

O mare atenţie se va acorda păşunatului de leguminoase, pentru prevenirea indigestiei gazoase. Înainte de a fi scoase pe asemenea suprafeţe, vacile vor primi un tain

12

de fân sau vor păşuna câteva ore pe păşuni de graminee. Indigestia gazoasă este mai frecventă la vacile flămânde şi cele lacome.

Păşunatul se organizează dimineaţa, între orele 7.00 şi 11.00 şi după amiaza, între orele 15.00 şi 19.00. În intervalul de timp cu caniculă (orele 11.00- 15.00) se recomandă ca vacile să fie ţinute sub umbrar. Vara, când zilele sunt foarte călduroase, se va organiza păşunatul şi noaptea. Dacă în urma hrănirii cu nutreţ verde producţia totală de lapte pe fermă creşte cu mai mult de 10 % înseamnă că furajarea în perioada de iarnă a fost deficitară. Întreruperea păşunatului se face cu aproximativ trei săptămâni înainte de apariţia primelor îngheţuri, pentru a permite plantelor să se regenereze şi să poată rezista pe timpul iernii.

3.2.3. Întreţinerea mixtă a vacilor. Este sistemul de întreţinere în care vacile sunt ţinute în adăpost şi pe păşune. În acest scop, fermele trebuie să dispună de păşuni naturale sau artificiale situate la distanţe de cel mult 2 km. După mulsul de dimineaţă, animalele sunt scoase pe păşune, iar seara se reîntorc în adăpost pentru muls, unde, dacă este necesar, vor primi un supliment de masă verde. La fermele care deţin păşuni în apropiere şi efectuează mulsul de trei ori pe zi, vacile sunt aduse la adăpost şi pentru mulsul de prânz. Pe timpul nopţii, vacile se ţin în padoc sau pe păşune.

Această variantă de întreţinere a vacilor prezintă avantajul folosirii adăposturilor pe tot parcursul anului, nefiind necesare cheltuieli pentru amenajarea taberelor de vară. În acelaşi timp, vacile se găsesc permanent în mişcare şi beneficiază de influenţa favorabilă a factorilor de mediu.

3.3. Construcţii anexe în fermele de vaciDestinaţia acestora diferă în funcţie de mărimea fermei şi posibilităţile financiare

ale fermierului. Ele pot fi grupate în costrucţii social-administrative, pentru reproducţie, pentru conservarea, depozitarea şi prepararea furajelor, sanitar-veterinare şi diverse.

Construcţiile social-administrative cuprind: biroul managerului fermei, economistului şi filtrul sanitar-veterinar.

Construcţiile pentru reproducţie sunt constituite din: punct de însămânţări artificiale, adăpost pentru vacile înţărcate, maternitate, creşă, adăpost pentru tineretul femel de reproducţie.

Construcţiile pentru conservarea, depozitarea şi prepararea furajelor sunt reprezentate de: silozuri, fânare, magazie pentru concentrate şi bucătărie furajeră.

Construcţiile sanitar-veterinare presupun cel puţin un staţionar sanitar-veterinar pentru izolarea şi tratarea animalelor bolnave.

Construcţiile anexe din fermele de vaci mai cuprind: lăptăria, castelul de apă, atelierul mecanic, centrala termică, etc.

4. Sisteme de exploatare a vacilor de lapteSistemul de exploatare este reprezentat de totalitatea elementelor organizatorice şi

tehnologice specifice fermelor de vaci şi care condiţionează nivelul eficienţei economice, respectiv profitul realizat. În prezent se cunosc trei sisteme de exploatare a vacilor pentru lapte: extensiv, semiintensiv şi intensiv, care au ca aspecte distincte gradul de concentrare a efectivului, nivelul de dotare tehnică, tehnologia aplicată, organizarea muncii, mărimea investiţiilor şi a veniturilor, ş.a. Gradul de intensivizare este determinat, pe de o parte, de

13

dotarea tehnico-materială, nivelul de mecanizare sau automatizare a lucrărilor, caracterul productiv şi structural al bazei furajere, iar pe de altă parte, de nivelul productiv al animalelor, de eficienţa economică şi productivitatea muncii.

4.1. Sistemul extensiv de exploatare a vacilorAcest sistem se practică în cele mai multe gospodării ţărăneşti şi mai ales în

zonele premontane, unde tradiţia, specificul ecologic din zonă dar şi posibilităţile financiare ale oamenilor limitează investiţiile.

Exploataţiile de acest tip au un număr redus de taurine 1-10 capete, de sex şi vârste diferite, neexistând o profilare a fermelor şi nici specializare a creşterii.

Suprafaţa agricolă care revine pe UVM este mare.În general, ameliorarea efectivului se face prin selecţie fenotipică, iar unii

crescători efectuează monte ocazionale, cu reproducători lipsiţi de valoare zootehnică. Sunt însă şi gospodării care practică însămânţările artificiale.

Reproducţia vacilor este grupată în sezonul de primăvară şi vară pentru valorificarea nutreţului verde din această perioadă. În timpul verii nutreţul verde de pe păşune constituie hrana de bază a vacilor. Completarea raţiei se face seara, după păşunat, prin administrarea buruienilor din culturile agricole, şi uneori concentrate (tărâţe, uruială de porumb etc.). Pentru perioada de iarnă se asigură furaje conservate – fibroase de pe păşuni naturale sau artificiale, suculente (sfeclă, cartofi, bostănoase etc.), grosiere care se prepară înainte de administrare şi chiar concentrate.

Adăposturile sunt construite din diferite materiale locale, în fncţie de specificul zonei geografice. În adăpost vacile sunt ţinute legate, pe un rând sau pe două rânduri, cu dispunere crupă la crupă, adesea în acelaşi adăpost existând mai multe categorii de animale. Standul este lung, acoperit cu aşternut de paie. În spatele standului se amenajează rigola de scurgere a dejecţiilor lichide, care comunică cu bazinul de colectare, amplasat în afara adăpostului şi cu platforma de gunoi situată în aceeaşi zonă.

De asemenea, adăpostul este prevăzut cu instalaţie de iluminat şi, dacă este posibil, cu instalaţie de apă. Lucrările tehnologice (furajarea, adăparea, evacuarea dejecţiilor, mulsul) se efectuează manual şi, ca urmare, efortul fizic al lucrărilor este ridicat, iar productivitatea muncii scăzută. În unele gospodării se practică mulsul mecanic, cu grupul individual de muls.

Din punct de vedere economic, exploatarea extensivă a vacilor se caracterizează printr-un volum mic al investiţiilor făcute în adăposturi, instalaţii şi utilaje, întrucât şi animalele au potenţial productiv redus. Prin urmare, veniturile realizate pe cap de vacă şi pe exploataţie se situează la un nivel scăzut. Producţia de lapte obţinută anual pe vacă este de până la 3500 kg şi diferă de la gospodărie la gospodărie, în raport cu condiţiile de exploatare. Costul producţiei este mare ceea ce face ca sistemul de exploatare extensiv să nu aibă perspective şi treptat să fie înlocuit cu celelalte sisteme.

4.2. Sistemul semiintensiv de exploatare a vacilorExploatarea în sistem semiintensiv, a taurinelor cunoaşte o răspândire apreciabilă

pe plan mondial, în ţara noastră fiind practicat de crescătorii privaţi şi societăţile comerciale cu un număr mai mare de animale. Reprezintă o formă intermediară de exploatare, care îmbină armonios elementele caracteristice exploatării extensive cu cele

14

de exploatare intensivă. Astfel, urmăreşte pe de o parte valorificarea resurselor naturale existente, iar pe de altă parte, mărirea gradului de tehnicizare a procesului tehnologic şi sporirea producţiei respectiv, a eficienţei economice.

Diferenţele între exploatarea de tip extensiv şi de tip semiintensiv sau intensiv a vacilor se referă, nu atât la gradul de concentrare a efectivului, cât la modul de organizare a producţiei şi a muncii, prin mecanizarea şi automatizarea proceselor de producţie. Efectivul de vaci pe fermă este mai mare în societăţile comerciale (30 şi peste 200 capete) care nu au accesat încă programele de finanţare europene pentru modernizarea fluxului tehnologic şi mai redus în fermele private (10-30 capete). În acelaşi timp, sistemul prezintă un început de profilare a activităţii din ferme şi chiar a fermelor, punându-se accent pe creşterea vacilor pentru lapte, dar crescându-se şi tineretul de înlocuire. Prin urmare, se adoptă un circuit de producţie închis, cu reproducţie simplă sau lărgită. Indicele de gestaţie este de 48-50%, vacile în lactaţie 78-80%, respectiv reforma anuală de 15-20% din vaci. Vârsta admiterii la reproducţie a viţelelor este de 18-20 luni.

Se preferă sistemul de fătări eşalonate, ca urmare a avantajelor de ordin economic şi organizatoric. Munca este organizată pe principiul normei de servire generală, activitatea desfăşurându-se într-un singur schimb, pe baza unor programe adecvate de lucru. Norma de servire la vaci este de 18-30 capete, în funcţie de gradul de mecanizare a fermei. Forţa de muncă este asigurată de fermier şi familia sa, iar când ferma este mai mare se recurge la forţă de muncă angajată.

Din punct de vedere tehnologic, apar multe elemente progresiste privind ameliorarea, creşterea şi exploatarea vacilor de lapte, adaptate la dimensiunea şi specificul fermei. Ameliorarea este axată pe principalele surse de progres genetic (tauri amelioratori, selecţia primiparelor, reforma selectivă), iar majoritatea vacilor sunt însămânţate artificial cu material seminal provenit de la tauri amelioratori. În general, întreţinerea vacilor se face legat, cu aşezare pe două rânduri şi dispunere cap la cap.

Majoritatea fermelor sunt dotate cu construcţiile anexă necesare în exploatare – maternitate, profilactoriu, creşă, lăptărie, punct de însămânţări artificiale etc. Hrănirea vacilor se face diferenţiat sezonier, iarna se folosesc furajele conservate, iar vara se practică păşunatul său hrănirea mixtă.

Lucrările tehnologice sunt mecanizate parţial sau chiar total. Dejecţiile se evacuează în cele mai multe ferme mecanic, furajarea cu remorca tehnologică sau cu tracţiune animală, adăparea automată, mulgerea se face mecanic (bidon sau cu transport centralizat al laptelui), deşi sunt numeroase ferme în care mulgerea este manuală.

Producţia medie pe lactaţie depăşeşte 3500 kg şi poate ajunge până la 6500 kg, în funcţie de gradul de intensivizare a fiecărei exploataţii. Valoarea investiţiilor făcute în construcţiile, instalaţiile şi utilajele folosite în procesul de producţie al fermelor este cu mult mai mare decât în exploatarea extensivă, dar se obţin şi venituri mai mari.

Exploatarea semiintensivă a vacilor va fi extinsă mai mult în ţara noastră, datorită producţiilor de lapte realizate, valorificării unor furaje cu cost destul de mic şi mai ales, pentru că nu necesită investiţii prea ridicate, cum este la exploatarea intensivă.

4.3. Sistemul intensiv de exploatare a vacilorAcest sistem s-a extins mai ales în ţările cu zootehnie avansată, deoarece ştiinţa a

înregistrat progrese considerabile, iar cerinţele de produse alimentare de origine animală au ajuns să fie tot mai mari. Fermele de exploatare intensivă a vacilor de lapte, prezintă

15

un înalt grad de concentrare a efectivelor, sunt specializate şi au producţia integrată, tehnologiile de exploatare sunt intensive şi moderne, materialul biologic este de mare valoare genetică, fluxul tehnologic este mecanizat şi automatizat, iar muncitorii sunt calificaţi.

De regulă, efectivele de vaci pe fermă, sunt mari, ceea ce permite recuperarea într-un timp relativ scurt a investiţiilor. Limita minimă este în jur de 50 capete, iar cea optimă depăşeşte 100 de vaci. Există şi ferme cu peste 10.000 capete cum întâlnim în SUA (fig. 120). Unele ferme sunt profilate numai pe creşterea vacilor de lapte şi a unor categorii de viţele de vârste mici, celelalte categorii de taurine crescându-se în alte societăţi. Sunt însă ferme care practică circuitul de producţie închis, producându-şi materialul biologic de înlocuire a mătcii. În ce priveşte structura efectivului, vacile reprezintă 55-65%.

Organizarea muncii se face pe principiul echipelor specializate pentru efectuarea anumitor lucrări, precum mulsul mecanic, prepararea şi administrarea furajelor, supravegherea animalelor etc. Suprafeţele de teren destinate pentru organizarea bazei furajere sunt exploatate intensiv pentru a obţine o cantitate mare de energie şi proteină la hectar, cu costuri reduse. Fermele de tip industrial cunosc un grad înalt de integrare, realizând prelucrarea şi desfacerea producţiei de lapte.

Sistemul de întreţinere preferat al vacilor este cel nelegat, datorită eficienţei economice în exploatare, dar întâlnim şi ferme cu întreţinere legată a vacilor. Fluxul tehnologic este complet mecanizat şi automatizat, hrănirea, adăparea, mulgerea, evacuarea dejecţiilor, depistarea vacilor în călduri, toate făcându-se cu utilaje specifice sistemului de întreţinere practicat.

Ca tehnologie de hrănire se recomandă practicarea hrănirii din stoc, baza raţiei constituind-o furajele de volum de bună calitate, fără a exclude hrănirea diferenţiată sezonier.

Inducerea progresului genetic se realizează cu precădere prin taurii de reproducţie, folosind material seminal de la reproducători testaţi şi amelioratori, fără a exclude celelalte surse de progres – selecţia primiparelor respectiv reforma selectivă.

Reproducţia este organizată pe principiul fătărilor eşalonate, ceea ce permite realizarea unor producţii ritmice de lapte pe tot parcursul anului. Indicele de gestaţie trebuie să fie de 53%, vaci în lactaţie de 83%, anual se reformează 25-30% din efectivul de vaci, urmărindu-se eliminarea celor ce nu se adaptează acestui sistem de exploatare. Vârsta admiterii la reproducţie a viţelelor este de 15-17 luni.

Din punct de vedere economic, exploatarea intensivă a vacilor pentru lapte, solicită sume mari în investiţiile făcute în construirea adăposturilor, cu un confort corespunzător cerinţelor organismului, precum şi cu diverse instalaţii, maşini, utilaje, aparatură etc. În ciuda costurilor, rentabilitatea exploatării este ridicată, întrucât productivitatea muncii este cea mai mare, iar producţiile de lapte depăşesc 6500 kg pe vacă şi pe an, cu un consum specific de sub o unitate nutritivă lapte. Pe plan mondial există ferme care realizează producţii medii de peste 12 500 kg lapte pe vacă şi pe an.

Sistemele de exploatare prezentate sunt întâlnite în condiţiile ţării noastre, dar raportul dintre gradul de extindere a lor se va modifica pe viitor în favoarea industrializării sectorului de creştere a vacilor pentru lapte.

16