Studiul experimental al memoriei

Hermann Ebbinghaus

Hermann Ebbinghaus, alături de Helmholtz, Fechner și Wundt, este considerat unul dintre fondatorii psihologiei experimentale moderne. Lui i se datorează unul dintre cele mai semnificative studii experimentale ale memoriei.

Având intenția de a studia amintirile care sunt într-adevăr construite de la zero, Ebbinghaus a realizat că are nevoie de materiale complet noi, care să nu poată fi asociate cu nimic de dinaintea începerii experimentului, materiale pe care să le învețe și să le rememoreze. În acest sens, el a creat un număr foarte mare de silabe formate prin alegerea oricăror două consoane și intercalarea unei vocale între ele. Ulterior, dintre acestea au fost eliminate cele care întâmplător constituiau cuvinte cu sens. Așa au luat naștere faimoasele sale silabe fără sens (MEB, DAK, LIG, GOL, PON etc.).

Experimentul a constat într-o serie de încercări în care lista cu respectivele silabe era parcursă până când acestea puteau fi reproduse fără nici o greșeală. După un anumit interval de timp – care varia de la un caz la altul -, subiectul trecea din nou prin listă, notându-și de fiecare dată numărul de repetiții efectuate pentru a rememora silabele. În felul acesta, a apărut metoda economiei. Spre exemplu, dacă rememorarea listei dura doar jumătate din timpul necesar pentru prima memorare, acest fapt indica un procent de economie de 50%. Dacă era nevoie doar de un sfert din timpul inițial, era vorba de un procent de economie de 75%. În fine, în cazul în care pentru rememorare subiectului îi lua același timp ca și pentru memorare, nu se putea vorbi despre nici o economie. Mai exista și varianta ca memorarea inițială să nu se fi produs, caz în care memoria trebuie să se fi alterat la puterea zero (Mook, D., 2009, p. 247-251).

Pe baza celor constatate, Ebbinghaus a elaborat celebra curbă a uitării, prin care a demonstrat că uitarea este masivă imediat după învățare și apoi din ce în ce mai lentă, aproape stagnantă (Zlate, M., 2006, p.220-221).