Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Republica Moldova

Catedra Economie Politică

TEMA:

Coordonator de teză: Valeriu Capsîzu

Efectuată de:

Chişinău, 2005

Cuprins

Introducere

Capitolul I: Esenţa, consecinţele şi cauzele şomajului

1.1 Definiţia, măsurarea şi consecinţele şomajului ……………………………………4

1.2 Cauzele şomajului şi teoriile cu privire la cauzele şomajului…………………….11

1.3 Clasificarea şomajului…………………………………………………………….13

Capitolul II: Practica ocupării forţei de muncă în unele ţări

2.1 Ocuparea forţei de muncă şi şomajul. Evoluţii şi explicaţii pentru 3 modele:

Uniunea Europeană, SUA şi Japonia……………………………………………..15

2.2 Măsurile active pe piaţa muncii: rezolvarea problemei şomajului.………………18

Capitolul III: Realitatea şomajului în Republica Moldova

3.1 Probleme principale cu care se ocupă piaţa forţei de muncă în Republica

Moldova ………………………………………………………………………….21

3.2 Şomajul în Republica Moldova: rezultatele sondajului sociologic

3.2.1 Caracteristica generală a evoluţiei şomajului în Republica Moldova…………..22

3.2.2 Rezultatele sondajului sociologic în privinţa şomajului în Republica

Moldova………………………………………………………………………...26

3.3 Unele aspecte ale protecţiei sociale ale şomerilor………………………………..28

3.4 Combaterea şomajului în Republica Moldova: probleme social-juridice...............31

3.5 Concluzii şi recomandări privind politica naţională de ocupare……………….....35

Anexe

Concluzii

Bibliografie

Introducere

1

1

Actualitatea temei cercetate. Această lucrare conţine unele dintre cele mai

principale procese şi tendinţe din sfera şomajului şi ocupării forţei de muncă atît în

Republica Moldova cît şi Uniunea Europeană, precum şi alte ţări ale lumii. Scopul

acestei analize vizează cunoaşterea mai profundă a fenomenului şomaj, astfel încît să

fie posibilă acţionarea cu abilitate în rezolvarea acestei probleme.

În această perioadă, cînd Republica Moldova are unul dintre scopurile

fundamentale de a adera şi de a intra în Uniunea Europeană, se consideră importante

orice teze, lucrări, proiecte care ar ajuta la înţelegerea aspectelor şi problematicii pe

care le implică integrarea economică internaţională.

Obiectivul lucrării constă în analiza fenomenului de şomaj în lume, dar mai ales

în Uniunea Europeană şi în Republica Moldova. Acest fenomen a fost mereu prezent

pe parcursul întregii dezvoltări a statului din ţara noastră, de aceea pentru Republica

Moldova şomajul reprezintă una dintre cele mai grave probleme, soluţionarea căreia

va permite echilibrarea economiei naţionale.

Scopul şi sarcinile principale ale tezei reprezintă cercetarea problemelor:

- Studierea şi analiza comparativă a şomajului în Republica Moldova cu alte ţări

pentru evidenţierea tendinţelor care se manifestă în acest domeniu, în noile

condiţii de dezvoltare economică şi umană din lume.

- Necesitatea găsirii unor strategii, metode de combatere a şomajului în lume, dar,

mai ales, în Moldova.

- Necesitatea unei contribuţii mai substanţiale privind teoria şomajului, a cauzelor

şi efectelor social-economice ale acestuia în diferite ţări.

- Necesitatea regîndirii strategiei de dezvoltare a Republicii Moldova în sensul

promovării unei politici de dezvoltare a industriilor de vîrf, care încorporează

muncă intelectuală, a implementării în producţie a unor factori tehnologici

moderni, eficienţi şi nepoluanţi.

2

2

- Crearea noilor întreprinderi mici şi mijlocii şi recapitalizarea tuturor agenţilor

performanţi, fixarea locului şi rolului acestora în structura politicii de dezvoltare

a ţării, care au ca efect crearea de noi locuri de muncă şi absorbţia persoanelor

aflate în şomaj.

Tema şi obiectul de studiu. Tema tezei este “Şomajul – realitatea vieţii sociale”,

iar obiectul de studiu al lucrării îl constituie şomajul – fenomen complex al societăţii

contemporane.

Structura tezei. Teza respectivă este structurată în 3 capitole (iar capitolele în

puncte), precedate de introducere şi urmate de bibliografie, concluzii şi 6 anexe.

Capitolul I “Esenţa, consecinţele şi cauzele şomajului” conţine informaţii cu

privire la cauze, consecinţe, măsurarea şomajului, teoriile cu privire la cauzele şi

şomajului, de asemenea şi clasificarea şomajului.

Capitolul II “Practica ocupării forţei de muncă în unele ţări” conţine

informaţii, evoluţii şi explicaţii asupra şomajului şi ocupării forţei de muncă pentru 3

modele: SUA, Japonia şi Uniunea Europeană. De asemenea, în acest capitol se face o

analiză asupra nivelului în care măsurile active pe piaţa muncii influenţează la

combaterea şomajului.

Capitolul III “Realitatea şomajului în Republica Moldova” oferă informaţii

ample asupra şomajului şi ocuparea forţei de muncă din Moldova, cercetează

probleme actuale ale pieţii forţei de muncă, metodele de combatere, concluzii şi

recomandări în politica naţională de ocupare.

3

3

Capitolul I: Esenţa, consecinţele şi cauzele şomajului

1.1 Definiţia, măsurarea şi consecinţele şomajului

Şomajul este considerat ca element negativ al dezvoltării economice care afectează în proporţii diferite foate ţările, mai ales cele subdezvoltate şi cele în tranziţie la economia de piaţă. Există diverse modalităţi de estimare a şomajului şi implicit diverse modalităţi de cuantificare a lui. În termeni generali, şomajul este acea stare negativă a economiei care afectează o parte din populaţia activă disponibilă, prin negăsirea de locuri de muncă.

Reţinem că, dacă abordăm termenii pieţei muncii, şomajul poate fi definit ca un excedent al ofertei de muncă faţă de nivelul cererii de muncă, iar şomeri pot fi considerate persoanele apte de muncă, care nu-şi găsesc de lucru, formînd suprapopulaţia relativă, fiind în fond un surplus de forţă de muncă comparativ cu numărul celor angajaţi.

Dicţionarul explicativ îl defineşte ca un fenomen economic caracteristic societăţii capitaliste, care constă în aceea că o parte din salariaţi rămân fără lucru, ca urmare a decalajului dintre cererea şi oferta de forţă de muncă. Este o stare negativă a economiei care constă în nefolosirea unei părţi din forţa de muncă salariată.

Privind simplist şi din punct de vedere juridic lucrurile, şomerii sunt persoanele ce au înregistrat cereri de angajare la oficiile de plasare a forţei de muncă sau cu cereri le locuri de muncă permanente sau temporare nesatisfăcute la sfîrşitul fiecărei luni.Conform BIM (Biroul Internaţional al Muncii), sunt consideraţi şomeri persoanele care cumulează următoarele condiţii:

Au depăşit vârsta de 15 ani; Sunt apte de muncă; Nu au loc de muncă (a încetat contractul sau a fost temporar întrerupt şi sunt în

căutare de muncă remunerată); Sunt fără ocupaţie, apte de muncă, nu au mai lucrat sau ultimul loc de muncă nu a

fost remunerat; Sunt disponibile imediat pentru o muncă salariată.

Rata şomajului, ca mărime relativă a fenomenului şomaj, se calculează la raport procentual între masa şomajului (numărul mediu al şomerilor) şi unul din parametrii de referinţă a ai acestora cum ar fi: populaţia activă, populaţia ctivă disponibilă, forţa de muncă (populaţia ocupată plus şomajul), populaţia ocupată, populaţia ocupată ca salariaţi. La numitor este mai relevant folosirea forţei de muncă sau populaţia activă disponibilă.

Unele aspecte ale şomajului:Subangajaţii. Unii oameni nu-şi pot îngădui să fie descurajaţi. Mulţi oameni

care devin şomeri au responsabilităţi familiale şi note de plată: în mod simplu ei nu-şi pot permite să iasă din cadrul forţei de muncă. În schimb ei sunt forţaţi să accepte unele slujbe - orice slujbe - tocmai pentru a-şi întreţine corpul, sufletul şi familia.

4

4

Rezultatul muncii poate fi o slujbă cu jumătate de normă sau cu normă întreagă dar foarte prost plătită. Cu toate acestea, orice slujbă plătită este suficient să excludă persoana din rîndul şomerilor, dar nu din condiţia de subangajaţi.Muncitorii subangajaţi reprezintă resurse de muncă care nu sunt în totalitate utilizate. Ei fac parte din problema subangajaţilor, chiar dacă nu sunt în mod oficial număraţi ca neangajaţi.

Şomajul-fantomă. Deşi descurajaţi şi subangajaţi, muncitorii nu sunt luaţi în considerare în statisticile oficiale referitoare la şomaj. Mulţi oameni raporteaza că sunt în căutarea unei slujbe chiar şi cînd ei au un interes mai mic în găsirea unei slujbe. Unii extind problema publicului în actualitate încurajînd fiecare comportare. De exemplu, încercarea mai multor adulţi de cautare a unei slujbe, chiar şi încercarea multor mame care vor prefera să-şi petreacă timpul crescîndu-şi copiii. Rezultatul lor în căutarea unei slujbe este improbabil, în cel mai bun caz este minim, incluzînd poate un drum pînă la oficiul de plasare a forţei de muncă. Asemănător, cele mai multe guverne condiţionează primirea ajutorului de şomaj ca dovadă că acele persoane sunt în căutarea unui loc de muncă, chiar dacă unii beneficiari pot să beneficieze o scurtă perioadă de ajutorul de şomaj. Din nou, aici raportînd şomajul, putem să ascundem forţa de muncă neparticipantă.

Definirea conceptului de “full employment”. Experienţa economiei mondiale demonstrează că nu vom putea elimina niciodată complet şomajul. Din 1900, rata cea mai scazută a şomajului a fost de 1,2% în S.U.A., şi aceasta era în 1944, cînd economia era mobilizată pentru producţia de război. Unele ţări industrializate ar fi avut puţin mai mult succes în menţinerea ratei şomajului scăzută ,dar nimeni nu a avut şomaj zero.Avînd în vedere acest lucru putem afirma că "full employment" adică ocuparea "integrală" a forţei de muncă nu trebuie înţeleasă ca existînd şomaj zero, ci mai degrabă ca un nivel scăzut al şomajului.La prima vedere, renunţare la şomajul zero ca un scop naţional ar putea fi privită ca o incapacitate a guvernanţilor de a lichida şomajul. Acest lucru este fals pentru că şomajul zero este imposibil şi, totodată, neavantajos deoarece ar dispare concurenţa de pe piaţa muncii.

Ocuparea totală. Una din problemele critice ale politicii economice este stabilirea punctului în care economia se află în condiţii de ocupare totală - corespunde aceasta unui şomaj de 4%, 5% sau 6%. Dacă rata şomajului este de 6% politicienii şi economiştii trebuie să ia măsuri de amplificare a cererii pentru a reduce şomajul? Aceasta întrebare răsare mereu în perioadele de redresare, atunci cînd şomajul scade şi raspunsul nu este niciodată satisfăcător. Unii susţin că reducerea şomajului sub 5% nu implică nici un risc. În cel mai rău caz s-ar putea provoca o creştere a inflaţiei, dar nu neapărat. Alţii încep să se îngrijoreze imediat ce şomajul scade sub şapte procente, avertizînd că accelerarea puternică a inflaţiei este inevitabilă ca urmare a supraîncălzirii economiei. La începutul lui 1986 şomajul a scăzut sub 7% şi de atunci se tot dezbate problema punctului de ocupare totală. Un răspuns corect unic nu există. O soluţie pragmatică propune stabilirea unei cote de nivel. Această abordare este întru-cîtva arbitrară; în majoritatea cazurilor se utilizează drept cotă de referinta anii '60.

Normalitatea economică. Şomajul natural. Funcţionarea normală a pieţei muncii are loc atunci cînd există un şomaj natural a cărui rată corespunde folosirii integrale a forţei de muncă. Rata naturală a şomajului este, deci, o rată care asigură

5

5

echilibrul macroeconomic. Şomajul, în orice ţară, poate fi considerat ca excesiv numai dacă acesta depăşeşte nivelul său natural.

Se pune insa problema: cum poate să existe şomaj în cazul folosirii depline a forţei de muncă? Răspunsul este evident. Nu este posibil ca la un moment dat şomajul să fie zero, deoarece, din motive fireşti, o parte a forţei de muncă intră şi iese continuu din rîndul şomerilor. În plus, noile generaţii de lucrători intră continuu în rîndul forţei de muncă, aşa cum în mod continuu există lucrători care părăsesc slujba pentru a căuta alta. Chiar şi în perioadele de boom economic pot exista dezechilibre între cei ce caută de lucru şi aptitudinile de care au nevoie sau locul unde se află companiile care au nevoie de lucrători.

Rata naturală a şomajului mai este denumită ca fiind acea rată a şomajului care nu accelerează inflaţia (NAIRU-nonaccelerating inflation rate of unemployment). În general, diferenţa între rata şomajului actulă şi rata şomajului natural este denumită şomaj ciclic, adică şomajul care poate fi redus printr-o politică macroeconomică expansionistă fără a determina o creştere nesfîrşită în rata inflaţiei. Orice guvern poate reduce rata naturală a şomajului, dar nu prin politici macroeconomice convenţionale, ci prin politici structurale, cum ar fi: recalificarea stimulentelor pentru a îmbogăţi mobilitatea sau taxe stimulative pentru a accepta o slujbă şi a renunţa la şomaj.

6

6

Factorii de influenţă a ratei naturale. Factorii ce influenţează rata naturală a şomajului pot fi priviţi în termeni de durată şi frecvenţă a şomajului. Durata şomajului depinde ,pe lînga unii factori ciclici, şi de următoarele caracteristici structurale ale pieţei muncii:

- organizarea pieţei muncii, inclusiv prezenţa sau absenţa unor agenţii de plasare a forţei de muncă, serviciu de intermediere pentru angajarea tinerilor;

- structura demografică a forţei de muncă;- abilitate şi dorinţa şomerilor de a continua să-şi caute o slujbă;- disponibilitatea ajutoarelor de şomaj.Ultimele două puncte merită o atenţie specială. O anume persoană poate să-şi

părăsească locul de muncă pentru a avea mai mult timp pentru a căuta o slujbă mai bună. Este vorba în acest caz de şomaj de căutare. Dacă toate slujbele ar fi identice, un şomer ar accepta prima ofertă. Dacă unele sunt mai bune decît altele, merită să cauţi sau să aştepţi ceva mai bun. Dacă costurile şomajului sunt foarte ridicate, dacă, de exemplu, nu se acordă ajutoare de şomaj, orice ofertă de serviciu are şanse mai mari de a fi acceptată. Dar, dacă ajutoarele sunt mari, şomerii sunt dispuşi să aştepte o lungă perioadă de timp pentru obţinerea unor oferte avantajoase. Mai mult, odată cu sporirea ajutoarelor de şomaj, căutarea unui nou serviciu devine tot mai puţin costisitoare comparativ cu continuarea activităţii.

Atunci cînd dorim să analizăm durata şomajului trebuie să luăm în considerare şi comportamentul muncitorilor temporar suspendaţi. De obicei, o astfel de persoană nu-şi caută un nou loc de munca, ci revine la cel anterior. Motivul este destul de simplu: experienţa dobîndită face ca acel muncitor să fie foarte valoros pentru compania sa, pe cînd într-o altă firmă el nu ar fi tot atît de folositor. În plus, muncitorul respectiv şi-a asigurat probabil unele drepturi pentru bătrîneţe, de exemplu, o pensie. Aşadar, o astfel de persoană nu prea are cum să se aştepte să găsească o slujbă la fel de bună. Dacă pe durata asteptării ea primeşte ajutor de şomaj, cea mai bună soluţie este să aştepte să fie rechemată la muncă.

Creşterea ratei naturale a şomajului. Histereza şomajului. Ideea conform căreia ratele înalte ale şomajului au capacitatea de a se autoperpetua poartă denumirea de histereza şomajului. Acest lucru se poate realiza pe mai multe căi. Pe de o parte şomerii pot să se obişnuiască cu noul lor statut. Află cum pot fi obţinute ajutoarele de şomaj şi învaţă să-şi petreacă timpul făcînd tot felul de alte lucruri. Există şi posibilitate inversă: şomerii găsesc situaţia atît de neplacută, încît se descurajează şi nu mai încearcă din toate puterile să-şi găsească un loc de muncă.În cei priveşte pe potenţialii angajatori, au şi ei motivele lor care-i fac să ezite să angajeze un şomer. În principal, cu cît o persoană a fost şomera un timp mai îndelungat, cu atît creşte posibilitatea ca potenţialul angajator să creadă că ea şi-a pierdut energia şi îndemînarea. Perioadele de şomaj semnalizează firmelor posibilitatea (doar posibilitatea) că muncitorul respectiv să nu corespundă cerinţelor şi, ca urmare, şansele de angajare a persoanei respective se reduc simţitor. Astfel, cu cît rata şomajului e mai mare (şi, deci, perioadele de şomaj mai lungi), cu atît se închide mai mult cercul vicios care conduce prelungirea perioadelor de şomaj.

7

7

Reducerea ratei naturale a şomajului. Discuţiile pe această tema au, în principal, în vedere amploarea şomajului în rîndul adolescenţilor şi proporţia ridicată a şomerilor pe termen lung în totalul şomajului. Vom începe cu şomajul adolescenţilor. Mulţi dintre adolescenţii şomeri sunt nou intraţi pe piaţa muncii; de asemenea, ponderea celor reintraţi în cadrul forţei de muncă este mai mare decît în cazul adulţilor. Ca urmare, şomajul din rîndul tinerilor va scădea daca se reduce perioada de timp necesară unui adolescent pentru a-şi găsi primul loc de muncă. Pentru aceasta s-a propus infiinţarea unui serviciu special care să-i ajute pe tinerii adolescenţi să-şi găsească o slujbă. Unul din motivele principale pentru care adolescentţi manifestă o mobilitate cu totul deosebită în ceea ce priveşte participarea lor în cadrul forţei de muncă este faptul că slujbele pe care aceştia le deţin nu sunt prea atractive. S-ar pune problema îmbunătăţirii calităţii lor. În unele ţări europene, de pildă Germania, se pune accentul pe asigurarea unei pregătiri tehnice a tinerilor, ajutîndu-i astfel să obţină locuri de muncă avantajoase.

Cînd se discută despre urmările unui asemenea dezechilibru, se iau în calcul consecinţele lui negative:

- şomajul este – în fapt – o formă de inutilizare a factorului de producţie muncă, de aici decurgînd risipă şi pierderi, mai ales din punct de vedere social;

- fenomenul induce cu sine noţiunea de sărăcie, întrucît provoacă scăderea drastică a nivelului de trai, a standardului de viaţă, a calităţii traiului;

- sunt lezaţi – direct – indivizi care fac parte din populaţia activă subocupată, oameni care îşi manifestă dorinţa şi capacitatea de a lucra, dar nu au unde;

- fiind un dezechilibru macroeconomic, nu afectează doar compartimentele materiale ale economiei naţionale, ci mai ales elementele sale umane;

- populaţia ocupată este cea care suportă, din plin, gravele costuri sociale ale fenomenului;

- apare şi se dezvoltă munca pe piaţa neagră (desfăşurată, de obicei, în condiţii salariale inferioare preţului minim pe economie în privinţa mîinii de lucru, fără contract de muncă);

- prin coordonatele lui, şomajul exercită presiuni asupra salariilor lucrătorilor ocupaţi;

- concedierile consistă într-un puternic obstacol în calea relansării activităţii economice a unei ţări;

- se generează sau se amplifică stările de dezacord dintre populaţia care munceşte şi cea cu un anumit grad de subocupare (ele fiind sursă de conflicte sociale).În afara acestor elemente evidente, P.A. Samuelson asociază pierderii locului demuncă o serie de alte efecte negative, care se pot traduce prin costuri suplimentare, determinate de situaţii precum: îmbolnăviri, decese, neînţelegeri în familie, abandon şcolar, plecarea copiilor de acasaă ş.a. – toate provocînd cheltuieli nu doar pentru persoanele afectate, ci şi pentru societate.

Una din cele mai nefavorabile consecinţe ale şomajului îl constituie aspectul lui psihologic. Perioada următoare concedierii este, pentru orice persoană, una a tranziţiei (cum este ea numită în teoria de specialitate), iar cele mai cunoscute tipuri de comportament care o caracterizează sunt:

8

8

a) cel al indivizilor care n-au prea mult de suferit de pe urma stării de şomaj – adică persoane cu un anumit grad de bunăstare, care-şi permit să trăiască din veniturile de care dispun;

b) cel al „resemnaţilor” – oameni care acceptă ceea ce urmează în virtutea faptului că ceea ce a fost „s-a întîmplat şi gata”, reducîndu-şi, însă cheltuielile şi consumul la strictul necesar;

c) cel al „disperaţilor – inşi care trăiesc un puternic sentiment de neputinţă, care nu mai au speranţe, trecînd prin stări de depresie determinate de conştientizarea inutilităţii lor;

d) cel al „apaticilor” – indivizi care se caracterizează printr-o totală pasivitate, nemaiavînd grijă nici de gospodărie, nici de propria lor persoană (şi cu atît mai puţin de relaţiile sociale).

Aceste tipuri de comportament servesc ca descriere în cazul unui model care descompune ciclul parcurs de un fost angajat, din momentul în care el a devenit şomer: Faza I – şocul; Faza II – optimismul; Faza III – pesimismul; Faza IV – fatalitatea. Ele confirmă realitatea faptică, în sensul că sunt etape ale unui „ciclu tradiţional” puternic legat de stress-ul cauzat de pierderea locului de muncă.

Alte consecinţe microeconomice ale şomajului.Termenul "muncă" nu se referă la alt factor de producţie, ci la oameni.

Neutilizarea în totalitate a forţei de muncă disponibile înseamnă că cineva este fără slujbă. Aceasta poate fi bine pentru o zi sau chiar o săptămînă, dar daca nu este nevoie de un venit pentru a întretine corpul, sufletul, ori lungind şomajul poţi suferi. Acelaşi lucru este adevărat pentru uzină şi echipament sau pămînt. Dacă maşinile disponibile sau pămîntul fermei nu sunt utilizate, atunci venitul cuiva poate fi în pericol. Dacă compania sau ferma pierde din venit, ea se poate închide concediind mulţi oameni.

Extinderea acelei societăţi avînd preocuopare pentru bunăstarea indivizilor, utilizînd in totalitate resursele productive - locuri de muncă total ocupate - este un adevărat scop social.

Impactul imediat al şomajului cu indivizii este o pierdere de venit asociată cu munca. Pentru muncitorii care ar fi şomeri pe perioade lungi de timp, astfel de pierderi pot duce la dezastrul financiar. În acest caz, un şomer trebuie să se bizuie pe o combinaţie de economii, venitul altor membri ai familiei, şi beneficiile şomajului prin sprijinul financiar al guvernului. Dacă aceste surse de ajutor sunt epuizate, bunăstarea publica este eventual ajutorul social.

Desigur, nu toti şomerii cunosc altfel de dezastre financiare. Studenţii care încearcă să se angajeze vara, au posibilităţi reduse să termine semestru următor în bunăstare. Tot alţi întreţinuţi vor suferi mari pierderi economice din cauza şomajului. Toate acestea, experienţa şomajului - nefiind capabil să găseşti o slujbă cînd iţi doreşti una - poate fi încă dureroasă. Pe lîngă presupunerea unei pierderi de venit de asemenea mulţi oameni neangajaţi suferă importante efecte sociale şi psihologice. Nereuşind să găsească o slujba pe neaşteptate se pot considera nefolositori, au un simţămînt de amărăciune şi rătăcire. Psihologii au observat că mulţi oameni neangajaţi se simt concediaţi de adevărate instituiri sociale în care ei au avut o singură dată investită

9

9

încrederea. Această senzaţie nu este uitată cu uşurinţă, chiar dacă după aceea au găsit în final o slujbă.

Este dificil să măsori impactul total al şomajului asupra indivizilor. De exemplu, un studiu al Congresului S.U.A. prevedea unele sugestii înspăimîntătoare. Autorul studiului a estimat că o creştere cu un procent în rata naţionala a şomajului de la 6-7% conduce în medie la :- 920 sinucideri ;- 648 omoruri ;- 20240 atacuri mortale de inimă şi alte şocuri ;- 495 morţi de ciroză hepatică ;- 4227 internări la spitale de nebuni ;- 3340 intrări în închisorile de stat.

Deşi aceste estimari sunt subiectul unor serioase descrieri statistice uneori se subapreciază faptul că prelungind şomajul se pun într-un adevărat pericol mulţi indivizi. Thomas Cottler, profesor la şcoala medicală de la HARVARD a enunţat acest aspect mult mai deschis: "Acum sunt convins că şomajul este boala ucigaşă în această ţară - răspunzător de bătaia pe care o ia sotia, nefertilitate şi de fiecare cădere umană". Psihologii germani de asemenea au observat că şomajul poate fi primejdios pentru sănătate. Ei estimează că neliniştile şi alte tulburări nervoase care însoţesc un an de şomaj pot reduce viaţa cu mai mult de 5 ani.

Pierderile macro şi micro rezultate din somaj cu siguranţă sunt o serioasă problemă politică.

Formele şomajului arată nu numai suma totală a şomerilor în economie, dar de asemenea, care grupuri suferă cel mai mult de şomaj. În mod tipic adolescenţii tocmai intraţi pe piaţa muncii au mari dificultăţi în găsirea slujbelor şi sunt cei mai probabili de a fi şomeri. Ca un rezultat, rata medie a şomajului pentru adolescenţi este deseori de trei ori mai mare decat rata şomajului la adulţi. Ţiganii, de asemenea, suferă de o rată a şomajului mult mai mare decît a romanilor. In felul acesta, pierderile rezultate din şomaj nu sunt generate în mod egal.

Deşi estimările lunare provenite de la ministerul muncii şi comisia naţională sunt o importantă masură a şomajului, ele nu cuprind în totalitate dimensiunile problemei. Cînd şomajul persistă căutătorii de slujbe sunt în creştere anulîndu-şi eforturile de a obţine slujbe.

După repetarea respingerilor, căutătorii de slujbe deseori sunt descurajaţi, aşa că renunţă să mai caute.

Întrebaţi dacă sunt în căutarea unei slujbe, fiecare dintre muncitorii descurajaţi preferă să nu răspundă. Ei vor prefera să muncească în posturile care nu le convin şi probabil nu vor mai căuta de lucru, chiar dacă slujba dorită este mai bună.

Muncitorii descurajaţi nu se consideră ca făcînd parte din problema şomajului deoarece din punct de vedere tehnic ei fac parte din forţa de muncă ocupată.

Consecinţe pozitivePrincipalele consecinţe pozitive ale şomajului sunt:

10

10

- prin ceea ce presupune (muncitori disponibilizaţi), fenomenul creează o rezervă (mai mult sau mai puţin sigură) de persoane potenţial dispuse să lucreze, în vederea acoperirii eventualei cereri suplimentare de forţă de muncă;

- principial, are loc creşterea productivităţii muncii, dar mai ales a disciplinei şi punctualităţii celor angajaţi (de teama viitoarelor concedieri);

- ca factor psihologic – presupunînd că, de obicei, sunt disponibilizaţi cei mai puţin pregătiţi sau cei slab calificaţi – apare ridicarea interesului pentru muncă, dar mai ales sporirea competitivităţii lucrătorilor existenţi;

- recurgerea la a trimite anumite persoane în şomaj permite – pentru firme – menţinerea salariilor la cote relativ scăzute (o perioadă de timp).

1.2 Cauzele şomajului şi teoriile cu privire la cauzele şomajului.

Principalele cauze generatoare de şomaj sunt:a) crizele economice ce au loc şi care apar sub trei tipuri, în funcţie de

dimensiunea lor: crize economice generale; crize economice parţiale; crize economice conjuncturale;

b) tendinţele de restructurare economică, geografică, socială etc. ce au loc în diferite ţări, mai ales sub incidenţa crizei energetice şi revoluţiei tehnico-ştiinţifice, care generează şomajul structural. Resorbţia totală sau parţială a şomajului generat de această cauză poate avea loc numai printr-un proces lung şi dificil, întrucît presupune creşterea investiţiilor, recalificarea celor afectaţi şi reorientarea învăţămîntului;

c) înlocuirea vechilor tehnici şi tehnologii, centralizarea unor capitaluri şi unităţi economice cu restrîngerea locurilor de muncă. Generează şomajul tehnologic, a cărui resorbţie este dificilă, deoarece presupune recalificarea forţei de muncă în

11

11

concordanţă cu noile nevoi ale capitalului şi unităţilor economice, lărgirea activităţilor economice şi în special a producţiei pentru a putea oferi locuri de muncă şi creşterea numărului întreprinderilor pentru a asimila cadrele cu pregătire superioară afectate prin centralizare;

d) incertitudinea afacerilor unui anumit număr de egenţi economici, ce determină, practicarea contractelor de angajare de scurtă durată. Această cauză determină şomajul intermitent sau fricţional. Această practică poate constitui un mijloc de presiune asupra angajaţilor pentru a accepta anumite condiţii de muncă şi salarizare, dar şi o măsură de siguranţă, din partea agenţilor economici pentru a nu-şi asuma, vizavi de forţa de muncă, angajamente pentru care pot fi traşi la răspundere. Perioada de şomaj, în acest caz, începe la expirarea angajării şi se încheie la reînnoirea contractului sau la realizarea unei angajări la o altă firmă;

e) întreruperea activităţii din motive familiale şi de maternitate. Această cauză afectează în mod deosebit femeile şi generează aşa-zisul şomaj de discontinuitate;

f) întreruperea activităţilor puternic dependente de factorii naturali este specific următoarelor sectoare economice: agricultură, construcţii, lucrări publice etc. Restrîngerea locurilor de muncă se răsfrînge negativ asupra noilor generaţii ajunse la vîrsta încadrării în muncă sau a unor grupuri de oameni care au depăşit vîrsta legală pentru încadrare, n-au mai lucrat şi sunt prima dată îm căutarea unui loc de muncă;

g) Starea economiei (nivel, structură, tehnică şi tehnologie aplicată etc.). Există o diferenţă dintre ciclul reproducţiei forţei de muncă şi a diferitelor activităţi economice, prin formarea noilor generaţii în cadrul mişcării populaţiei sun incidenţa factorilor naturali-biologici, demografici şi economici care, deşi se influenţează reciproc, nu au unii asupra altora o determinare cauzală, directă şi exclusivă.

h) Intrarea pe piaţa muncii a eşantioanelor de populaţie activă care n-au mai lucrat. Această intrare este determinată de anumite cauze directe, cum ar fi:

- diminuarea posibilităţilor de trai în condiţiile unor venituri considerate altădată sigure şi suficiente (salariul soşilor, pensii, economii) ce s-au erodat sub acţiunea inflaţiei şi a altor procese din economie;- intensificarea mişcării de emancipare a femeilor care nu se mai resemnează la o viaţă pasivă;

- ruinarea micilor producători. i) Migraţia internaţională a forţei de muncă.

Dimensiunile şi dinamica şomajului pe ţări şi perioade sunt influenţate, mai ales după cel de-al doilea război mondial, de migraţia internaţională a populaţiei, de deplasarea populaţiei active disponibile dintr-o ţară în alta în căutarea unui loc de muncă, ceea ce diminuează oferta de muncă în ţara de origine, dar o măreşte în ţara unde ajunge, acţionaînd astfel în direcţia scăderii sau creşterii corespunzătoare a şomajului.

Există o serie de teorii sociologice cu referire la factorii cauzatori ai şomajului:

12

12

I. Teoria clasică susţine ideea că şomajul există numai pentru persoanele care vor să se angajeze, dar cu un salariu superior celui stabilit pe piaţa muncii. Ca urmare, şomajul are cauză rigiditatea salariului real la scădere, nivelul prea ridicat al acestuia pretins de lucrători şi presiunile sindicale asupra modului de determinare a salariului care împiedică întreprinzătorii să ridice cererea de forţă de muncă la nivelul care ar absorbi întreaga ofertă existentă la un moment dat. Şomajul voluntar rezultă din faptul că o parte din şomeri acceptă voluntar să rămână în această situaţie pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp. Ea s-ar datora dorinţei lor de a avea mai multă informaţie despre locurile de muncă ce se oferă. Considerând insuficiente informaţiile furnizate pe piaţa muncii, ei preferă să examineze singuri ansamblul de oportunităţi în baza unor calcule de tip cost / avantaj (costul = lipsa ocupării, iar avantajul = un loc de muncă mai bun).

II. Teoria lui John Maynard Keynes susţine ideea că şomajul involuntar există dacă, în cazul unei creşteri uşoare, în raport cu salariul nominal, a preţurilor la bunurile pe care le consumă muncitorii, cât şi cererea totală de mână de lucru dispusă să muncească la salariul nominal curent, cât şi cererea totală de mână de lucru la acel salariu, ar fi mai mari decât volumul existent al ocupării. Cauza şomajului involuntar este insuficienţa cererii de consum. Cum cererea de forţă de muncă e derivată din cererea pentru bunurile la producerea cărora este folosită, explicaţia şomajului involuntar nu se găseşte pe piaţa muncii, ci pe piaţa bunurilor şi serviciilor. O reducere a investiţiilor din diverse motive (rata dobânzii ridicată, rata profitului inacceptabilă pentru întreprinzător, conjunctură nefavorabilă) va reduce într-o etapă următoare producţia, întreprinzătorii nu mai sunt interesaţi să ceară angajări, iar preţul de vânzare coboară. Diferenţa între volumul ocupării anterioare şi cel existent în noile condiţii este şomaj involuntar, pentru că aceşti lucrători ar accepta lucrul la salariul curent al pieţei, dar cererea este insuficientă datorită scăderii investiţiilor, care numai încurajează investitorii să angajeze salariaţi.

III. Concepţia neoclasică susţine că şomajul ar rezulta din înseşi procesele creşterii, ceea ce îi oferă caracterul de fenomen “natural”. Şomajul ar rezulta din mobilitatea forţei de muncă şi condiţiile de informare a pieţei muncii. Statisticile arată o diminuare a perioadei medii de ocupare şi, respectiv, o mărire a duratei medii de şomaj datorate prelungirii perioadei dintre două angajări.

1.3 Clasificarea şomajului

Şomajul se formează pe baza a două mari procese economico-sociale:a. pierderea locurilor de muncă de către o parte a populaţiei ocupate;b. creşterea ofertei de muncă prin sporul natural al populaţiei.

În cadrul primului proces, în funcţie de cauzele pe care îl determină, avem următoarel tipuri de şomaj:

a. şomaj ciclic (conjunctural), cauzat de crizele economice şi conjuncturi defavorabile trecătoare, dar care se repetă la intervale de timp mai lungi sau mai scurte;

13

13

b. şomaj structural, determinat de modificarea structurii economiei pe activităţi, ramuri, subramuri sub incidenţa evoluţiei nevoilor, crizei energetice, revoluţiei tehnico-ştiinţifice sau altor factori;

c. şomaj tehnologic, determinat de înlocuirea vechilor tehnici şi tehnologii cu altele mai noi, precum şi de centralizarea unor capitaluri şi unităţi economice cu restrîngerea locurilor de muncă;

d. şomaj intermitent, ce apare ca urmare a practicării contractelor de angajare de scurtă durată din cauza incertitudinii afacerilor unui anumit număr de unităţi economice;

e. şomaj de discontinuitate, afectează în mod deosebit femeile şi este cauzat de întreruperi ale activităţii din motive familiale şi de maternitate;

f. şomaj sezonier, cauzat de întreruperi ale activităţilor puternic dependente de factori naturali, cum sunt cele din agricultură, construcţii, lucrări publice.

În funcţie de durata şomajului, avem trei categorii de şomaj şi anume:1. şomaj de scurtă durată, ce caracterizează o perioadă a şomajului de la cîteva

săptămîni pînă la 6 luni;2. şomaj de durată medie, ce caracterizează o perioadă a şomajului de la 6 luni la

18 luni;3. şomaj de lungă durată, ce caracterizează o perioadă a şomajului mai mare de

18 luni.Pe piaţa muncii va exista întotdeauna un număr de şomeri, în sensul că nu toţi

cei care caută activ un loc de muncă au găsit şi acceptat un astfel de loc într-un anumit moment, după cum nici toţi cei care angajează forţă de muncă nu au completate toate locurile la un moment dat. Acest tip de şomaj, determinat de circulaţia normală a forţei de muncă, poartă denumirea de şomaj fricţional.

Şomajul fricţional este, în principal, determinat de două cauze:- caracterul eterogen al mîinii de lucru, în sensul existenţei unor diferenţe

considerabile între indivizi sub raportul abilităţilor, motivaţiilor, personalităţii chiar şi în cazul aceleiaşi calificări. Eterogenitatea se manifestă şi în ceea ce priveşte locurile de muncă chiar pentru aceeaşi calificare;

- informaţii imperfecte în ceea ce priveşte mîna de lucru şi locurile de muncă disponibile, caracteristicile acestora şi uneori decalajul în timp şi spaţiu al acestor informaţii.Şomajul structural se deosebeşte de cel fricţional prin aceea că este determinat de modificări în compoziţia fie a cererii, fie a ofertei de muncă. Economia se află în orice moment într-o continuă schimbare, astfel că în orice moment va exista o neconcordanţă între caracteristicile forţei de muncă şi caracteristicile locurilor de muncă disponibile.

14

14

Capitolul II: Practica ocupării forţei de muncă în unele ţări

2.1 Ocuparea forţei de muncă şi şomajul. Evoluţii şi explicaţii pentru trei modele: Uniunea Europeană, SUA, Japonia.

SUA# creşte rata ocupării (max. aprox.74% 1996)# din 1992 rata şomajului are tendinţă descrescătoare către 5%# ratele de ocupare mari pentru fiecare grupă de vîrstă atît pentru bărbaţi cît şi pentru femei, în special pentru tineri şi vîrstnici

Uniunea Europeană# rata ocupării a scăzut continuu (Roc 1996<1970)# rata şomajului a crescut în 1996 de peste 4 ori faţă de 1974

15

15

Japonia# creşte rata ocupării (max. aprox. 74% 1996)# rata şomajului este în creştere lentă, dar în continuare foarte mică faţă de rata medie europeană# ratele de ocupare sunt mai mari decît cele în UE pentru bărbaţi cu excepţia grupurilor tinere, iar pentru femei sunt semnificativ mai mari numai pentru grupurile vîrstnice

Ocuparea în Uniunea Europeană, după creşterea înregistrată în 1995, pentru prima dată după 1991, a sporit din nou în 1996, dar cu o rată foarte modestă de mai puţin de 0,5 la sută. Aceasta a fost suficient pentru a ţine pasul cu creşterea numărului populaţiei în vîrstă de muncă, dar nu şi cu numărul în creştere al celor care vor să muncească. În consecinţă, şomajul în Uniunea Europeană, în loc să scadă de la nivelul ridicat pe care l-a înregistrat, s-a ascuţit (ca urmare a creşterii lente). În interiorul Uniunii sunt diferenţe foarte mari între diferitele state membre. Astfel, state cum sunt Danemarca, Finlanda şi Regatul Unit au cunoscut o cădere a pieţei, iar altele, cum sunt Germania, Franţa şi Suedia, o creştere sesizabilă.

Aceste performanţe modeste ale ocupării reflectă ritmul încet al revenirii la normal a producţiei. La nivelul întregii Uniuni, media creşterii PIB-ului s-a încetinit substanţial de la revenirea din recesiunea care a început în 1993. După ultimele cifre, PIB-ul a crescut în 1994 cu aproape 3 la sută, în 1995 – puţin sub 2,5 la sută, iar în 1996 cu numai 1,5 la sută. Datorită inerţiei răspunsului patronilor la schimbările condiţiilor pieţii muncii, încetinirea în creştere în 1996 se traduce numai printr-o modestă creştere în ocupare în 1997.

Numărul persoanelor ocupate în UE în 1996 a fost cu aproximativ 1,5 milioane mai mare decît în 1994, cînd recesiunea a luat sfîrşit, dar cu aproape 3,5 milioane mai puţin faţă de 1991, cînd aceasta a început.

Creşterea modestă a numărului de locuri de muncă în anii 1995 şi 1996 în Uniunea Europeană a avut un efect nesemnificativ asupra ratei ocupării totale. Cu toate că populaţia în vîrstă de muncă de 15-64 de ani a crescut cu foarte puţin faţă de populaţia ocupată, rata ocupării în 1996, de peste 60 la sută din populaţia în vîrstă de muncă, a fost numai marginal mai mare decît în 1994 şi cu circa 2 la sută sub valoarea înregistrată la începutul recesiunii în 1991.

Numai două state membre au înregistrat o creştere semnificativă faşă de ultimii 6 ani: Irlanda, unde PIB şi creşterea ocupării au fost mai mari decît în oricare parte a Europei, şi în Olanda, unde sunt cele mai multe slujbe cu timp parţial.

Performanţele UE în crearea de noi locuri de muncă pentru acestă perioadă a fost mult inferioară celor atinse atît în Japonia, cît şi Statele Unite. În timp ce în Europa rata ocupării 1996 a fost numai cu puţin deasupra ratei minime înregistrate după război (doar în 1984-1985 a fost sub 60 la sută), în Japonia şi în SUA, rata ocupării în 1996 a atins cele mai mari cote înregistrate pînă în prezent. În SUA, aceasta s-a situat la 74%, recuperînd cu brio pierderile suferite în perioada recesiunii

16

16

de la schimbarea decadei. În Japonia, rata a fost menţinută în ciuda recesiunii prelungite între 1991-1995, cînd creşterea medie a PIB-ului a fost de numai 0,5% pe an.

Creşterea insuficientă a locurilor de muncă în UE este reflectată în şomajul de dimensiuni mari. În 1996, cu puţin sub 11%, rata şomajului a fost numai marginal sub vîrful din 1994 şi de două ori mai mare faţă de rata şomajului înregistrat în SUA.

În anii ’90, schimbările în şomajul din UE contrastează puternic cu cele înregistrate în SUA, unde din 1992 rata şomajului a scăzut în mod semnificativ, de la aproapre 7,5 la sută la 5 la sută, mai puţinn decît în 1989, înainte de începutul recesiunii. În Japonia, în ciuda creşterii şomajului în perioada anilor ’90, acesta a fost în continuare sub 3,5%, nivel care, în contextul vieţii japoneze, are implicaţii sociale serioase.

Diferenţele în ratele de ocupare dintre Europa şi celelalte două economii, totuşi este, numai parţial reflectată de diferenţa în ratele şomajului. Într-adevăr, ultima nu explică nici pe jumătate diferenţa dintre UE şi SUA. Surplusul provine dintr-o diferenţă în participarea forţei de muncă în rîndul celor în vîrstă de muncă, ceeea ce reflectă o mai mare disponibilitate de locuri de muncă în SUA decît în Europa. Corespunzător, rata ocupării este considerată un indicator mai complet al succesului unei economii în asigurarea de locuri de muncă decît rata şomajului, deoarece aceasta nu ţine cont de diferenţele în participare, care sunt numai parţial voluntare.

Totuşi, rata ocupării, la fel ca şi indicatorii cei mai generali, dă numai o imagine în mare parte despre diferenţele dintre economii şi ca urmare trebuie interpretate cu grijă. Nu se poate concluziona că, de exemplu, diferenţele dintre rata între UE şi SUA reprezintă o măsură a deficienţei în asigurarea de locuri de muncă sau că aceasta ar fi de dorit într-o anumită măsură. În practică, o parte semnificativă a diferenţelor dintre cele două economii este datorată proporţiei mult mai mari a persoanelor sub 25 de ani şi a celor peste 55 de ani care sunt ocupate în SUA faţă de UE. În timp ce în SUA, aproape 60% din tinerii în vărstă de 15-24 de ani au slujbe, în UE, media este sub 40%. Doar această situaţia explică aproape o treime din diferenţe în rata ocupării între cele două. Diferenţa reflectă puternic participarea tinerilor în educaţie şi pregătire iniţială în Europa faţă de SUA şi un număr mai mic al celor care combină educaţia cu munca. Nu este de dorit în mod necesar pentru Europa trecerea la rata de ocupare a tinerilor din SUA, aceasta însemnînd că tot mai puţini rămîn în nivelul de educaţie care depăşeşte învăţămîntul obligatoriu.

Pe de altă parte, rata mare a ocupării din SUA în rangul personelor în vîrstă de la 55 la 64 de ani (55% în SUA faţă de 35% în UE) – respectiv pentru persoanele care sunt încă sub vîrsta oficială de pensionare pentru majoritatea ţărilor europene – reprezintă pentru persoanele care sunt încă sub vîrsta oficială de pensionare pentru majoritatea ţărilor europene – reprezintă mai precis o reflecţie a lipsei slujbelor pentru persoanele din această grupă de vîrstă în Europa decît o dorinţă diferenţiată pentru prepensionare. Această diferenţă explică de asemenea cam 30% din diferenţa totală dintre rata ocupării în UE şi cea din SUA.

17

17

O altă diferenţă majoră, care explică tot cam 30% din ecart, constă în proporţia mult mai scăzută a femeilor în vîrstă de la 25 la 54 de ani în ocuparea din Europa faţă de SUA (61,5% în UE faţă de 72% în SUA). Aceasta reflectă nu numai o lipsă de slujbe, dar şi diferenţe în atitudinile sociale şi culturale faţă de femeile care muncesc, cît şi lipsa facilităţilor pentru creşterea copiilor. În practică, rate scăzute ale participării femeilor în UE sunt concentrate în aproape toate ţările sudice – fără Portugalia – şi în Irlanda, în toate celelalte ţări fiind un procent mai ridicat în participare.

Pentru bărbaţii din aceeaşi grupă de vîrstă, diferenţa în rata dintre Europa şi SUA este mică şi reflectă şomajul mare înregistrat la vîrstnici.

În concluzie, principala diferenţă în ocupare între Europa şi SUA, care ar trebui să fie luată în seamă, constă în numărul diferit de femei şi vîrstnici care muncesc. Cu toate că participarea vîrstnicilor este în curs de diminuare, după cum şi participarea femeilor este scăzută, în statele membre UE aceste fenomene sunt însoţite şi de un declin în ocuparea bărbaţilor care sunt sub vîrsta oficială de pensionare.

2.2 Măsurile active pe piaţa muncii: combaterea problemei şomajului (Uniunea Europeană)?

Programele de combatere a şomajului din statele membre ale UE subliniază necesitatea schimbării accentului de pe măsurile active, destinate ajutorării şomerilor să găsească un loc de muncă.

Căile de realizare a acestui scop diferă de la ţară la ţară.Un element-cheie al recentelor schimbări a fost eficientizarea costurilor, în

condiţiile creşterii presiunii pentru cheltuielilor publice în acelaşi timp cu creşterea numărului de şomeri, în special de lungă durată.

În condiţiile diferenţelor de aplicare şi evaluare a criteriilor de eficienţă au fost, totuşi, adoptate trei căi pentru eficientizarea costurilor, comune tuturor statelor membre:

18

18

- minimizarea costurilor economice şi sociale ale şomajului;- maximizarea ratelor de plasament, ceea ce înseamnă, printre altele, şi tratarea

grupurilor dezavantajate în acelaşi mod cu celelalte persoane;- evaluarea impactului fiecărui program în termenii obiectivelor propuse şi

găsirea politicilor celor mai adecvate pentru realizarea scopurilor.Ideal ar fi ca evaluarea eforturilor statelor membre să nu fie făcută doar din

punctul de vedere al studiilor teoretice, ci şi prin monitorizarea permanentă a programelor implementate.

În 1995, ţările din UE au cheltuit aproximativ 180 de miliarde ECU pentru politicile vizînd piaţa muncii. Din aceştea, 63 de miliarde ECU (respectiv 35 la sută din total) au fost alocate măsurilor active, iar restul sumei a fost destinată măsurilor pasive. Această proporţie alocată cheltuielilor pasive poate induce în eroare dacă privim alocaţia de şomaj ca pe un mijloc de a permite şomerului să caute un loc de muncă potrivit sau să urmeze cursuri de pregătire.

Cu toate acestea, în termeni generali, distincţia clară, netă între sfera de cuprindere a celor două tipuri de măsuri este utilă în măsurarea eforturilor statelor membre ale UE

Modul de repartizare a cheltuielilor între măsurile active şi pasive variază considerabul de la ţară la ţară (astfel, pentru cheltuieli active se alocă procente diferite: 54 la sută în Suedia, 40 la sută în Grecia, 20 la sută în Austria şi Spania). În majoritatea ţărilor, în prezent cheltuielile alocate măsurilor active au scăzut faţă de 1990, în ciuda efortului comun de a mări ponderea acestor măsuri.

Proporţia din cheltuieli alocată măsurilor active este, totuşi, doar o latură e efortului depus de statele UE în această direcţie. Nu trebuie ignorate mijloacele de altă natură decît cele financiare, care pot ajuta în aceeaşi măsură la rezolvarea problemei şomajului: modificări legislative, micşorarea constrîngerilor asupra ocupării. Chetuielile publice alocate pieţei muncii reprezibtă doar 3,5 la sută din PIB-ul Uniunii Europene (fără Italia), proporţia alocată măsurilor active este de 1 la sută din PIB, restul fiind folosit pentru plata ajutoarelor de şomaj şi pensiilor anticipate.

Cele mai mari cheltuieli alocate pieţei muncii, în 1995, au fost în ţările nordice (7 la sută din PIB în Danemarca, 6,5 la sută în Finlanda şi 5,5 la sută în Suedia). Cel mai mic procent a fost alocat în Grecia (una din cele mai puţin dezvoltate ţări ale UE) şi în Luxemburg (statul cu cea mai redusă rată a şomajului), 1 la sută din PIB.

Lăsînd la o parte cheltuielile care nu sînt specifice şomajului – pensii anticipate, cursuri de pregătire la locul de muncă şi ajutoare pentru persoane cu handicap – sumele medii cheltuite în Uniunea Europeană au fost de 9000 Ecu/persoană în 1995.

În Danemarca, Olanda, Austria şi Suedia, suma alocată a fost dublă faţă de media pe Uniune, iar în Grecia, Portugalia, Spania, ca şi în Marea Britanie şi Luxemburg nu au reprezentat nici jumătate din PIB/locuitor (în Grecia, sub 20 la sută din PIB/locuitor).

În Belgia şi Austria, unde cheltuielile/şomer au fost de peste 80 la sută din PIB/locuitor, proporţia alocată măsurilor active a fost relativ redusă, în parte reflectînd

19

19

nivelul scăzut al şomajului (cu un şomaj de numai 4 la sută şi cu o proporţie de şomeri de lungă durată, reprezentînd doar jumătate din cea existentă în restul ţărilor). Proporţia alocată măsurilor active a fost cea mai mare în Suedia.

Este dificil de făcut distincţia între diferite tendinţe actuale, cu excepţia tendinţei ca o mărire a ratei şomajului să fie urmată de o creştere a ponderii cheltuielilor alocate măsurilor active. Proporţia alocată măsurilor active a scăzut între 1900 şi 1995, reflectînd nivelul ridicat al şomajului. Totuşi, pe ansamblu UE, cheltuielile/şomer au fost uşor mai ridicate în raport cu PIB/locuitor în 1995 decît în 1990.

Tendinţe recente în cheltuielile cu măsurile active

În ciuda consensului asupra necesităţii punerii accentului pe politicile active, acest obiectiv este dificil de atins, în special în perioada de recesiune, cînd numărul şomerilor creşte şi exercită o presiune mărită asupra fondurilor de asigurări şi bugetelor publice. În practică, înlocuirea măsurilor pasive cu măsurile active implică cheltuieli.

Între 1990 şi 1994, suma alocată măsurilor active a scăzut de la 37 la sută din totalul cheltuielilor la 34 la sută şi apoi a crescut uşor la 35% în 1995, o dată cu micşorarea ratei şomajului. Cu toate acestea, proporţia alocată măsurilor active în 1995 a fost semnificativ mai mare decît în 1985 (28 la sută), înaintea începerii ultimului ciclu economic complet, cînd rata şomajului era aproape 3,5 la sută), deşi aceasta este în întregime datorită creşterii şomajului.

În aproape toate statele membre – singura excepţie fiind Germania, unde unificarea a condus la o creştere substanţială a cheltuielilor destinate pieţei muncii – cheltuielile active/şomer au scăzut în raport cu PIB-ul, ca urmare a creşterii şomajului. În Germania, după creşterea iniţială din 1991 şi 1992, cheltuielile pentru măsurile active/şomer s-au redus în 1993 şi 1994, în timp ce şomajul a continuat să crească.

Celelalte excepţii sunt Danemarca şi Franţa, unde cheltuielile alocate măsurilor active au crescut uşor, în perioada 1990-1993, raportat la PIB, în ciuda creşterii şomajului. În Danemarca, între 1993 şi 1005, datorită scăderii şomajului, s-a înregistrat o creştere a cheltuielilor active/şomer.

Presiunea exercitată asupra cheltuielilor cu politicile active s-a extins din cauza creşterii şi asupra cheltuielilor pasive. Tendinţa înregistrată în multe state membre, de reducere a cheltuielilor publice pentru bugetul consolidat, a condus la intensificarea acţiunilor de încurajare a căutării mai active de lucru de către şomeri.

Asigurarea de şomaj şi politica activă de intervenţie pe piaţa muncii

Motive evidente conduc la alocarea de resurse pentru crearea de locuri de muncă şi pentru cursuri de pregătire (măsuri active) mai curînd decît pentru alocarea lor numai pentru indemnizaţii de şomaj. Unul dintre motivele este dezechilibrul permanent între oferta şi cererea de calificări particulare şi continuă micşorarea infrastructurilor publice. În majoritatea statelor membre, cheltuielile publice alocate

20

20

indemnizaţiilor de şomaj continuă să depăşescă cu mult pe cele alocate măsurilor active.

Pentru ca măsurile pasive pe piaţa muncii, respectiv de susţinere a pierderii de venituri, sunt strîns legate de nivelul şomajului, ponderea alocată măsurilor active este invers proporţională cu rata şomajului. Această situaţie se explică prin faptul că, în conformitate cu orientarea social-democraţilor, a garanta un venit şomerilor este prioritar în raport cu măsurile active şi prin faptul că, pe măsură ce şomajul creşte, măsurile active se dovedesc ineficiente, apărînd necesitatea adoptării unor măsuri macroeconomice.

În lupta contra şomajului, finanţarea masivă a măsurilor active nu conduce neapărat la succese garantate pe termen scurt. Pentru a ne putea pronunţa asupra acestui fapt, fiecare program de măsuri active trebuie analizat în parte.

Este cert însă că, pe termen lung, măsurile active de combatere a şomajului sunt net superioare celor pasive.

Capitolul III   : Realitatea şomajului în Republica Moldova

3.1 Probleme principale cu care se confruntă piaţa forţei de muncă în Republica Moldova

Problemele principale cu care se confruntă actualmente piaţa forţei de muncă sunt:

1. Lipsa unei analize profunde a proceselor pe piaţa muncii, care ar sta la baza elaborării politicilor de formare profesională şi ocupare a forţei de muncă.

21

21

2. Numărul mic de locuri de muncă libere în economia naţională. Salariile mici disponibile şi cerinţele mari înaintate de către agenţii economici pentru ocuparea locurilor de muncă.

3. Posibilităţile reduse de angajare în cîmpul muncii pentru femei, tineret, absolvenţi ai instituţiilor de învăţămînt.

4. Sporirea numărului persoanelor ocupate în sectorul neformal şi exploatarea forţei de muncă de către agenţii economici. Fiind angajate neoficial, persoanele mai ales cele tinere, lucrează o lună sau două, după care sunt concediate fără a fi remunerate. Odată cu crearea de la 01.01.2002 a Inspectiei Muncii, care deja şi-a început activitatea, acest fenomen negativ va dispărea.

5. Rolul scăzut al patronatului şi sindicatelor în realizarea politicilor pe piaţa forţei de muncă.

6. Tendinţa de reducere a forţei de muncă. Scăderea numărului populaţiei economic active şi a populaţiei ocupate în economie este un fenomen relativ normal în condiţiile substituirii unui sistem economic cu altul. Populaţia economic activă s-a redus în anul 2001 cu 54 mii persoane faţă de anul 1997, iar populaţia ocupată în economia natională - cu 147 mii persoane.

7. Utilizarea insuficientă a potenţialului uman în perioada actuală este condiţionată de scăderea cererii de forţa de muncă de calificare înaltă, motivată de schimbări structurale în economie, de nivelul scăzut al salariilor, lipsa locurilor de muncă s.a.

3.2 Şomajul în Republica Moldova : rezultatele sondajului sociologic

3.2.1 Caracteristica generală a evoluţiei şomajului în Republica Moldova

Pentru necesitatea studierii profunde, sistematice şi multilaterale a fenomenului de şomaj care, la scară mondială, este un satelit permanent al dezvoltării umane, pledează o serie de argumente deosebit de importante.

Conform normelor internaţionale, rata şi durata şomajului fac parte din grupul de indicatori de alertă, care caracterizează nesiguranţa ocupării într-un areal

22

22

socioeconomic concret, valorile lor critice atenţionînd că ţara este ameninţată de deteriorarea acestei securităţi, mergînd spre o dezintegrare socială şi o posibilă criză.

Indicatorii de nivel şi de structură ai şomajului sunt, la scară macroeconomică, o măsură indirectă a capacităţii de ocupare a unei economii, de folosire a potenţialului uman de care dispune. Totodată, ei furnizează informaţii privind funcţionalitatea sistemului demoeconomic în ansamblu, fiind element de fundamentare a politicilor economice şi sociale.

Problema şomajului în Republica Moldova a devenit extrem de acută odată cu perioada de tranziţie la economia de piaţă. Însă dacă pînă la 1998 datele statisticii oficiale declarau o situaţie aproape ideală privind ocuparea populaţiei (o rată de şomaj de cca 2%), apoi din 1998 ele se schimbă radical, ponderea şomerilor în populaţia economic activă fiind apreciată, în diferiţi ani, de 7-13%.

Deşi acestă rată a şomajului în republică e calculată prin metodologii internaţional acceptate şi apreciază mult mai real proporţiile fenomenului, se consideră că ea este, totuşi, o analiză tradiţională a evoluţiei şomajului, datele obţinute fiind destul de preţioase în ce constă studiul cantitativ şi, doar parţial, calitativ al efectivului de şomeri autohtoni.

În acelaşi timp, se consideră că în republică problema e mult mai amplă decît o reflectă aceste date. Obiectivul acestei cercetări a constat anume în aceea de a descoperi caracteristici specifice, care ar completa tabloul tradiţional al nonocupării în Republica Moldova.

Procesul de trecere la o economie concurenţială, care caracterizează ultimul deceniu de dezvoltare a Republicii Moldova, în condiţii de acută criză economică şi penurie de resurse, o deosebită importanţă o are utilizarea eficientă a resurselor existente şi, în primul rînd, a resurselor umane, care, în calitatea lor de furnizor al forţei de muncă, determină reuşita funcţionării celorlalte elemente productive.

După cum atestă întreaga istorie a dezvoltării umane, realitatea este de aşa natură, că utilizarea factorului „muncă” nu e perfectă. Dimensiunea ofertei de muncă nu corespunde întotdeauna cu cererea de muncă, dezechilibrul între ele, cînd o parte a forţei de muncă rămîne neocupată, făcînd să apară şomajul persoanelor apte de muncă.

În Republica Moldova problemele legate de ocupare sunt reglementate de „Legea privind Utilizarea forţei de muncă”, aprobată în 1992 şi completată în 1994, 1995, 1997. În această Lege, conform definiţiei naţionale, „sunt consideraţi şomeri cetăţenii apţi de muncă, în vîrstă aptă pentru muncă care, din motive ce nu depind de ei, nu au loc de muncă corespunzător, un alt venit legal şi sunt înregistraţi la oficiile forţei de muncă (OFM) unde îşi au domiciliul, ca persoane în căutare de lucru şi care dau dovadă că doresc să se încadreze în muncă”.

Creşterea şomajului în Republica Moldova este susţinută şi de unele caracteristici demoeconomice specifice ca:

- densitatea sporită a populaţiei (cca 128 pers. la 1 km.p.), aceasta fiind o restricţie serioasă pentru mobilitatea teritorială a forţei de muncă;

23

23

- caracterul pronunţaţ agrar al economiei, majoritatea populaţiei locind în mediu rural (54%), problema ocupării şi şomajului fiind aici extrem de acută şi greu de soluţionat;

- ponderea ridicată a femeilor (52%) în totalul populaţiei şi nivelul lor de activitate tradiţional înalt.

Astfel, după o perioadă îndelungată de „lipsă” a şomajului în Republica Moldova, la sfîrşitului anului 1991, dar mai ales din a.1992 el se impune ameninţător, fiind înregistraţi 15 mii de şomeri, rata lui alcătuind atunci 0,1% din populaţia economic activă. Din acel an şomajul în Republica Moldova persistă mereu, către anul 2000 crescînd de cca 20 de ori comparativ cu a.1992.

Tabelul 1

Dinamica şomajului oficial înregistrat în Republica Moldova,

a. 1992-2000

1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000

Şomeri înreg. la sf. an.,mii pers

15,0 14,1 20,0 24,5 23,4 27,9 32,0 35,0 28,9

Rata şomaj

%

la PEA

0,1 0,7 1,1 1,4 1,5 1,7 1,9 2,1 1,7

PEA : populaţia economic activă

Sursa: Date anuale ale Departamentului Analize Statistice şi Sociologice(DASS) pe a.1992-2000

După ce este determinat contingentul de ocupaţi, nivelul real al şomajului se prezintă ca raportul numărului şomerilor la total populaţie activă. Pentru anii 1998 şi 1999 nivelul şomajului determinat astfel a constituit în Republica Moldova respectiv 12,8% şi 11,1%, iar pentru a.2000, 8,3%. În acest şomaj intsă şi dimensiunea celui oficial înregistrat.

Pe întreaga perioadă analizată s-a observat o pronunţată creştere a numărului şomerilor rurali, ponderea cărora în numărul total al şomerilor înregistraţi s-a ridicat de la 25,1% în a.1996 la 38,8% la începutul a.2000, adică s-a înregistrat o creştere de 1,5 ori (tab.2).

Tabelul 2

Evoluţia şomajului pe medii de trai, a.1995-2000, mii persoane

1995 1996 1997 1998 1999 2000

1.Total înregistraţi de la începutul anului

45,2 46,3 49,5 63,3 57,8 50,8

2.Inclusiv locuitori rurali 11,4 12,0 15,8 20,9 18,6 19,7

24

24

3.Pondere şomeri rurali în total, %

25,1 25,0 31,9 33,0 32,1 38,8

Sursa: Datele Departamentului pentru Utilizarea Forţelor de Muncă (DUFM)

Pe parcursul a. 1995-2000 rămîne alarmantă structura pe vîrste a populaţiei şomere. Ea rezultă din faptul că în perioada analizată ponderea şomerilor de vîrstă tînără, între 16-29 ani, constituie aproape jumătate din totalul şomerilor înregistraţi – tabelul 3.

Tabelul 3

Evoluţia numărului şomerilor tineri (16-29 ani) în totalul şomerilor înregistraţi

în Republica Moldova, a.1995-2000, mii persoane

1995 1996 1997 1998 1999 2000

1. Total înregistraţi, mii persoane

45365 46333 49518 63296 57834 50848

2. Inclusiv şomeri tineri 22062 22174 23428 28165 16181 23338

3. Pondere şomeri tineri în total, %

48,6 47,9 47,3 44,5 27,9 45,9

Sursa :DUFM

Acest fenomen este semnificativ prin faptul că denotă un grad de utilizare foarte redus a celui mai eficient potenţial de forţă de muncă a republicii, a unor tineri cu o înaltă capacitate de muncă şi cu unn înalt grad de instruire generală şi profesională.

Prin urmare, problema neangajării şi neparticipării la munca socială a persoanelor tinere, cu un înalt potenţial fizic şi intelectual, este una deosebit de dureroasă pentru republică. Prin ea se anihilează acea sumă colosală de bani ai statului, cheltuită pentru instruirea cadrelor tinere pe parcursul a multor ani, sumă care anual se ridică la cca 4% din PIB al republicii. Şi este foarte regretabil faptul că aceste persoane, gata pregătite, sunt obligate să-şi părăsească republica şi să-şi valorifice potenţialul obţinut pe alte meleaguri, în alte ţări.

În aceeaşi ordine de idei deosebit de importante devine problema utilizării forţei de muncă de înaltă calificare, în special cu studii superioare finisate. În ultimii ani, începînd aproximativ cu mijlocul anilor 90 sec.XX, ia amploare dezvoltarea de noi instituţii de învăţămînt- colegii, universităţi, academii. Din a.1995 şi pînă în a.2000 numărul absolvenţilor şcolilor superioare din republică a crescut de peste 3 ori, în timp ce numărul persoanelor cu studii superioare, angajate în muncă imediat după terminarea lor, de fapt a rămas la acelaşi nivel sau chiar a scăzut. Cu alte cuvinte, numeroşi absolvenţi ai acestor instituţii de învăţămînt superior nu se pot angaja rapid la un serviciu conform specialităţilor obţinute.

25

25

Situaţia dată, în cele din urmă, impune tinerii absolvenţi ai şcolilor superioare să completeze rîndurile şomerilor ori să-şi caute norocul în alte domenii de activitate – în republică sau peste hotarele ei – cu atît mai mult că nici salariul oferit în ţară, de regulă, nu stimuleză căutarea mai insistentă a unui loc de muncă în economia autohtonă (salariul mediu în Republica Moldova acoperind cca 40% din bugetul minim de consum).

Date relevante prezintă analiza evoluţiei duratei şomajului la unele categorii de şomeri pe parcursul perioadei examinate. Se observă o creştere generală a duratei şomajului atît la bărbaţi, cît şi la femei. Dacă în a.2000 în comparaţie cu a.1996, aflarea în şomaj durabil (de la 6 luni pînă la un an), a persoanelor de ambele sexe a fost, într-o oarecare măsură, la un nivel stabil (variind între 24-25% din totalul şomerilor), apoi atît la bărbaţi, cît şi la femei, ponderea persoanelor care s-au aflat în şomaj o perioadă sunb 6 luni (adică în şomaj de scurtă durată) s-a redus considerabil (cu 14% la bărbaţi şi cu 7% la femei).

În acelaşi timp, a avut loc o serioasă creştere a şomajului înregistrat cronic, adică celui de peste un an. Astfel, pe parcursul anilor anilor 1996-2000, ponderea şomerilor bărbaţi în şomaj cronic s-a mărit cu 10,9%, iar ponderea femeilor a crescut cu 8,6%.

Aceste date mărturisesc faptul, că la etapa actuală situaţia şomajului s-a acutizat foarte mult, că fenomenul în cauză manifestă o evidentă tendinţă de cronicizare, că problema ca atare necesită o atenţie sporită şi să se cer elaborate noi căi şi evidenţiate noi rezerve de atenuare a ei.

Pe parcursul ultimilor ani s-a făcut destul de mult pentru a înviora activitatea de angajare/reangajare a şomerilor înregistraţi. În anul 2000, comparativ cu a.1996, numărul celor plasaţi în cîmpul muncii, pe parcursul perioadei aflării lor în şomaj, s-a mărit în total de la 42,2% la 43,4%. Cota şomerilor-bărbaţi plasaţi în muncă s-a redus de la 56,8% la 39,8%, dar a crescut considerabil cota şomerilor-femei plasate în cîmpul muncii (de la 34,4% la 47,0%).

Pe piaţa muncii din Republica Moldova se manifestă şi o tendinţă inversă. Deşi este mare numărul şomerilor care nu pot fi angajaţi, multe locuri de muncă rămîn neocupate (1242 în 1999, din ele 938 – destinate muncitorilor). Acest fapt denotă o neconconcordanţă puternică între structura abilităţilor cererii cu cele ale ofertei de muncă pe piaţa naţională.

3.2.2 Rezultatele sondajului sociologic în privinţa şomajului în Republica Moldova

1. Nivelul şomajului evident, în conformitate cu rezultatele sondajului, este evaluat cu 6,2%. Totodată, aproape o treime din persoanele încadrate în cîmpul muncii se află în stare de şomaj latent (săptămînă redusă de muncă, concedii din iniţiativa administraţiei etc.). numai 20,3% din şomeri s-au concediat în conformitate cu decizia personală, pe cînd 79,7% au fost concediaţi din cauza

26

26

reducerii statelor sau lichidării întreprinderii. Concedierile se realizează mai mult din cauza salariilor mici (56,2%), reţinerii cronice a salariilor sau refuzul proprietarului de a-l achita (18,7%).

2. Durata şomajului. Spre regret, predomină şomajul cronic de durată – 73,3%. 11,7% alcătuiesc persoanele aflate în şomaj timp de 6-12 luni. 15% din respondenţi sunt în somaj mai puţin de 6 luni.

3. Mobilitatea şomerilor este foarte înaltă: 30,5% din şomeri au fost încadraţi în activitate la ultimul loc de muncă nu maimult de un an, o perioadă nu mai mare, de doi ani, au indicat 6,8%.

4. Specialităţile (profesiile) şomerilor. Cea mai mare parte a şomerilor au specialităţi muncitoare – din domeniile industriei, construcţiei, agriculturii (63,8%). Pe locul 2, cu 15,5%, se află specialiştii din cultură, învăţămînt şi ocrotire a sănătăţii. Căutarea unui serviciu prezintă o problemă deosebit de mare pentru persoanele cu o vechime mică în muncă şi pentru cele a căror specialitate nu este solicitată în condiţiile economiei de piaţă.

5. Aspectul regional. Divizarea şomerilor în conformitate cu tipul (urban-rural) indică la predominarea acestui fenomen în forma lui declarată (evidentă) în oraşe şi latentă – la sate. Cu toate că mai mult de 40% din şomeri locuiesc în municipiile Chişinău şi Bălţi, anume acolo există posibilităţi mai largi de căutare a unui loc de muncă. În localităţile rurale au fost depistate 34,4% şomeri, aceasta în condiţiile cînd populaţia sătească alcătuieşte 50 la sută din numărul ei total pe ţară. Populaţia oraşelor mici (10-15 mii oameni) se află în cea mai defavorabilă situaţie, deoarece, spre deosebire de locuitorii satelor, nu posedă atît pămînt în proprietate, cît nici o cotă mică care le-ar oferi careva surse de existenţă.

6. Parametri sociali ai şomajului. Aspectele demografice ale şomajului (sex, vîrstă) în Republica Moldova sunt în linii generale asemănătoare celor din alte ţări cu o economie în tranziţie: femeile sunt supuse riscului şomajului într-o măsură mai mare (57%), aceeaşi situaţie fiind caracteristică pentru tineri şi persoanele afalte în prag de pensionare.

Totuşi, trebuie să se ţină cont de altă circumstanţă, în conformitate cu care în situaţia cea mai dramatică se află populaţia în vîrstă de 24-34 ani: cota şomerilor în categoria dată este cea mai înaltă – 29,1%, adică cu 10 puncte mai înaltă decît în cadrul întregii populaţiei economic active (19,7%). Între timp, anume această categorie se află în perioada afirmării profesionale şi sociale: definitivarea studiilor, căpătarea abilităţilor profesionale şi crearea familiei.

Este contingentul care a intrat în vîrsta economic activă deja în condiţiile economiei de piaţă. Lipsa unui loc de muncă pentru aceste persoane este cauza principală a faptului, că anume acest grup de 24-34 ani alcătuieşte mai mult de 70% din migraţii, plecaţi după hotare în scopul încadrării în muncă.

Factorul instruire. Criza economică de durată, scăderea considerabilă a nivelului activităţii în industrie şi în producţia caracterizată de un nivel tehnologic înalt sunt cauze ale faptului că 22,5% din şomeri alcătuiesc persoanele cu studii superioare, iar 32,5% - cu studii medii de specialitate.

27

27

Instruirea este o resursă importantă a populaţiei Republicii Moldova în adaptarea la condiţiile noi ale economiei de piaţă. Însă dacă în viitorul apropiat situaţia economică nu se va ameliora, această prioritate va fi pierdută în mod catastrofal.

Paleta etnică a şomajului. Şomajul a afectat în cea mai mică măsură etnicii moldoveni, ucraineni şi bulgari; mai mult manifestîndu-se în cazul ruşilor şi găgăuzilor. Cea din urmă situaţie, probabil, se explică prin faptul, că minoritatea rusă este concentrată în mediul urban, unde nivelul şomajului este mai înalt, iar în Găgăuzia, unde sectorul agrar ocupă 90% din economie, îşi spun cuvîntul anumite limitări naturale şi economice.

Relaţiile familiale. Cîmpul social al şomajului nu-i localizează doar pe oamenii care au pierdut serviciul. 61,3% din şomeri sunt căsătoriţi, iar aceasta înseamnă că familiile lor se află, la fel, sub presiunea şomajului. În 75% din familiile date sunt şi copii, inclusiv în 44,1% - doi şi mai mulţi. Lipsa unui loc de muncă pentru părinţi în cadrul ţării îi impune pe mulţi din ei să plece după hotare, fapr care influenţează negativ asupra stării sănătăţii, educaţiei şi instruirii copiilor lor.

7. Atitudinea faţă de şomaj, veniturile. Populaţia Republicii Moldova, aflată în condiţii de spaţiu post-sovetic, se adaptează dificil la şomaj: 53,2% din şomeri consideră că acest fenomen este ruşinos şi nu poate fi acceptat. Dar aproximativ 20% cred că şomajul este o realitate a economiei de piaţă care, pe lîngă toate celea, îi face pe oameni să aprecieze la justa valoare locul său de muncă. 49,3% din şomeri se confruntă cu o insuficienţă critică de mijloace de existenţă, doar 10,7% din respondenţi apreciind starea lor ca favorabilă. Printre cei din urmă, se pare, sunt persoanele care nu au copii, cu o asigurare materială destul de înaltă, avînd economii sau beneficiind de ajutorul rudelor etc. Un ajutor suplimentar aceştia îl au din cîştigurile accidentale sau din gospodăria auxiliară. Doar 5% din şomeri îşi asigură existenţa din contul îndemnizaţiei de şomaj, asigurate de către stat.

8. Căutarea unui serviciu. Majoritatea şomerilor dau dovadă se activism şi iniţiativă în căutarea unui loc de muncă – se adresează prietenilor şi rudelor (77,9%) sau direct celor care oferă loc de muncă (41,2%). Numai 35,3% din şomeri sunt înregistraţi în centrele de stat de încadrare în cîmpul muncii, iar 7,3% s-au adresat unor firme particulare cu asemenea destinaţie. Criteriul de bază pentru majoritatea şomerilor (38,5%) este salariul de proporţii suficiente (chiar în cazul realizării unei activităţi neinteresante sau de calificare joasă). Numai 10% au pomenit autorealizarea profesională. La fel de importante sunt considerate condiţiile de muncă. 42,7% dintre şomeri consideră emigrarea după hotare în scopul angajării în cîmpul muncii o ieşire din situaţie, numind printre ţările căror dau prioritate statele din bazinul Mării Mediterane, iar mai accesibile – Rusia şi Romania, în care adaptarea umanitară şi socială se realizează mai repede.

9. Şomerii şi statul. Susţinerea şomerilor de către stat se realizează prin mai multe forme: prin Programul de stat pentru încadrare în cîmpul muncii, efectuarea

28

28

unor reforme structurale, stimularea antreprenoriatului, organizarea activităţilor sociale etc.Dar în activitatea cotidiană, în practică, şomerii colaborează cu statul în două moduri: a) prin contactarea centrelor de încadrare în cîmpul muncii (înregistrare, instruire, oferire de loc de muncă) şi b) primirea îndemnizaţiei pentru şomaj. Ordinea primirii îndemnizaţiei pentru şomaj şi volumul ai sunt determinate, în primul rînd, de posibilităţile financiare ale statului. Iar acestea sunt limitate. În cît priveşte Centrele, în activitatea lor mai există multe rezerve. De ajuns de pomenit că 52,9% din şomeri nu s-au adresat pentru servicii, şi numai 11,4% sunt satisfăcuţi de activitatea lor. În aşa mod, rezultatele sondajului sociologoc prezintă o informaţie vastă în scopul analizei situaţiei şi determinării căilor de perfecţionare a funcţionalităţii pieţei forţei de muncă în cadrul politicii de stat a încadrării în muncă în Republica Moldova.

3.3 Unele aspecte ale protecţiei sociale ale şomerilor

Deşi Republica Moldova a parcurs etapa constituirii cadrului instituţional şi legislativ de funcţionare a sistemului de asistenţă acordată şomerilor, rata şomajului a continuat să fie în permanentă creştere, fiind alimentată de surse multiple, inclusiv: declinul producţiei şi al exportului; reducerea personalului de la unităţile economice, debirocratizarea aparatului de conducere; falimentul societăţilor ne competitive; reducerea efortului investiţional al statului, care nu poate fi deocamdată compensat de către agenţii economici; creşterea ofertei forţei de muncă.

Cea mai ridicată cotă a şomajului a fost atinsă în anul 1999, cînd s-au inregistrat şi cele mai mari disparităţi. În anul 2000 rata anuală a şomajului înregistrat a constituit 2%

Rata anuală a şomajului înregistrat

Anii 1995 1996 1997 1998 1999 2000

1,4 1,5 1,5 1,9 2,1 2,0

Deşi fenomenele perturbatoare care se manifestă pe piaţa muncii generază conflicte în plan economic şi social, nu a fost concepută o politică eficientă de protecţie anticipativă, activă şi reparatorie în acest domeniu. Numărul persoanelor care se adresează la oficiile forţei de muncă în căutarea unui loc de muncă este în continuă descreştere. Dacă în 1999 la oficiile respective s-au adresat 57834 persoane, apoi în 10 luni ale anului 2000 s-au adresat 44044. La data de 1 noiembrie 2000 se aflau la evidenţă 32653 şomeri. Ajutorul de şomaj din PIB, începînd cu anul 1997, se menţine la un nivel constant de 0,1%. La lucrările publice remunerate au fost antrenate în anul

29

29

2000 doar 934 persoane. S-a redus şi numărul şomerilor înmatriculaţi la cursurile de instruire profesională, el constituind în 10 luni ale anului 2000 – 7581 persoane.

În acelaşi timp, continuă să fie acordate neîntemeiat concedii fără plată salariaţilor. În 1999 în concedii forţate fără plată sau parţial plătite se aflau 139 mii persoane sau 17,2% din numărul total al salariaţilor. Acordarea concediilor fără plată de lungă durată nu este prevăzută de legislaţia muncii în vigoare. Argumentele precum că acordarea concediilor este condiţionată de staţionarea unităţilor economice şi necesitatea păstrării locurilor de muncă pentru salariaţi nu sunt întemeiate.

Situaţia dată afectează atît baza financiară a asigurărilor sociale, cît şi interesele salariaţilor, deoarece aceste perioade nu se includ în stagiul de cotizare şi nu dau dreptul la prestaţii de asigurări sociale.

Mobilitatea forţei de muncă este un factor favorabil pentru partenerii sociali. În acest sens, între Republica Moldova şi unele state din fosta URSS au fost încheiate acorduri interstatale în domeniul forţei de muncă şi asigurării sociale. Însă nu sînt organizate activităţi suficiente în vederea supravegherii respectării prevederilor acestor acorduri. Datele referitor la migraţia forţei de muncă peste hotare depăşesc indicatorii oficiali.

Indicatorii privind migraţia forţei de muncă peste hotare în perioada 1995-2000

Indicii 1995 1996 1997 1998 1999 2000

I

1

Migraţia forţei de muncă peste hotare

S-au înregistrat contracte 933 1128 939 336 494 688

30

30

2

a)

b)

c)

II

1

2

a)

b)

c)

3

a)

b)

c)

individuale de muncă

Au fost angajaţi peste hotare în baza acordurilor interguvernamentale

Federaţia Rusă

Ucraina

Republica Bielarus

Imigrarea şi repatrierea populaţiei

Cota anuală de imigrare (pers)

Au imigrat

-inclusiv în imigraţie

de familie

pentru obţinerea studiilor

de muncă

S-au repatriat (persoane)

-inclusiv copii

S-au repatriat din :

Rusia

Ucraina

Alte state

6713

342

21

2173

1477

998

381

98

8163

2426

4535

2815

813

9426

236

14

2174

1786

898

767

121

7172

2075

3709

2724

739

8881

137

10

2167

1624

753

745

126

6344

1571

2977

2712

655

10469

130

8

2160

1558

504

866

188

4791

1275

2441

1815

535

8619

85

10

2152

1517

366

824

327

2881

772

1589

983

309

7358

68

0

2146

725

218

270

237

1142

326

580

418

144

Datele se referă la anul 2000

Lipsa acută a locurilor de muncă a determinat starea cronică a şomajului, ce se constituie dintr-un număr din ce în ce mai mare de persoane, în special din rîndul femeilor şi absolvenţilor de şcoli, care nu găsesc un loc de muncă pentru reangajare. Populaţia ocupată s-a diminuat cu circa 200 mii persoane, comparativ cu anul 1992.

Resursele financiare de care dispune fondul de şomaj nu permite plata la timp a drepturilor şomerilor. Pornind de la faptul că asigurarea unei protecţii sociale a lor este obiectul spre care trebuie orintate cu prioritate preocupările tuturor partenerilor sociali, apare necesitatea adoptării unor modalităţi efective de diminuare a şomajului şi de sprijinire a şomerilor în strînsă corelaţie cu reforma economică. În acest sens, se are în vedere de a intensifica aplicarea unei politici active privind utilizarea şi protecţia forţei de muncă, susţinerea prin mijloace eficiente a persoanelor de ocupare şi mobilizare a forţei de muncă, concomitent cu aigurarea funcţionării eficiente a agenţilor economici.

Principiile direcţiei de acţiune efectivă, luate în considerare ca realizare în perioada imediat următoare, sunt:

31

31

perfecţionarea şi adoptarea cadrului legislativ existent în domeniul utilizării forţei de muncă la condiţiile concrete ale reformei economice;

introducerea unui ajutor de integrare profesională pentru tinerii absolvenţi de şcoli şi cei lăsaţi la vatră, care nu au lucrat înainte de încorporare;

partajarea între stat şi agenţii economici a activităţilor de ocupare şi adaptare profesională;

examinarea problemei referitor la intensificarea subvenţionării (creditării) creării locurilor de muncă. Programele de subvenţionare ar putea fi sub formă de subvenţii salariale sau de credite.

3.4 Combaterea şomajului în Republica Moldova: probleme

social-juridice

O parte integrantă a politicilor şi strategiilor economico-sociale constituie ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Problemele pieţii muncii nu pot fi înţelese fără a ţine seama de transformările caracteristice perioadei de tranziţiei la economia de piaţă.

Reformarea economiei Republicii Moldova a fost însoţită de o reducere considerabilă a populaţiei, legal ocupate în economia naţională (fără economia tenebră) şi a locurilor de muncă, fapt ce contravine prevederilor art.126 din Constituţie, potrivit cărora economia ţării este economie de piaţă de orientare socială, iar statul trebuie să asigure sporirea locurilor de muncă. Astfel, numărul populaţiei ocupate în economie în anul 2000, faţă de anul 1996, a diminuat cu 147 mii persoane. Aceasta este condiţionat de tendinţa generală de reducere a activităţii economice în toate ramurile economiei naţionale. Populaţia economic activă în anul 2000 faţă de anul 1996 s-a redus cu 32 mii persoane.

Politicile adoptate în direcţia îmbunătăţirii funcţionării pieţii muncii nu au reuşit să conducă la o creştere satisfăcătoare a locurilor de muncă. Conform datelor Registrului Naţional Interadministrativ al Republicii Moldova, la 1 iunie 2001, numărul agenţilor economici înregistraţi a constituit 108,5 mii unităţi, din care 53,7% o constituie întreprinderile cu dreptul de persoană fizică. Ponderea esenţială în numărul total al agenţilor economici aparţine sectorului privat.

Reglementarea problemelor legate de optimizarea utilizării forţei de muncă, ca unul din factorii principali ai creşterii economice, are o importanţă vitală pentru economia ţării.Conform statisticii oficiale, în trimestrul II al anului 2001 populaţia economic activă a constituit 1645 mii persoane, ori 38,5% din numărul total al populaţiei, iar cea ocupată în economie – 1532 mii persoane.

A fost adoptat cadrul legislativ nou în domeniul utilizării forţei de muncă şi protecţiei sociale a populaţiei afectate de şoamj. Soluţionarea problemelor menţionate se efectuează în baza unui sistem de protecţie socială a populaţiei afectate de şomaj, specific perioadei de tranziţie la relaţiile economice de piaţă.

32

32

Legislaţia în vigoare prevede un şir de garanţii sociale persoanelor afectate de şomaj, exclude discriminarea femeii şi altor categorii de cetăţeni. Conform Legii prinvind utilizarea forţei de muncă, nr.878-XII din 21 ianuarie 1992, cu modificările ulterioare, persoanele afectate de şomaj beneficiază de servicii privind plasarea în cîmpul muncii, urmarea cursurilor de pregătire profesională, antrenarea la lucrările publice remunerate, dreptul la ajutor de şomaj şi alte plăţi sociale, pe perioadă de pînă de 9 luni calendaristice.

În scopul atenuării consecinţelor şomajului şi asigurării protecţiei sociale a populaţiei, afectate de şomaj, începînd cu anul 1994 în Republica Moldova se elaborează programe de stat şi locale de utilizare a forţei de muncă. Scopul principal al acestor programe este prevenirea şomajului în masă, păstrarea locurilor de muncă existente şi crearea crearea locurilor noi de muncă, plasarea în cîmpul muncii a şomerilor, orientarea profesională a populaţiei adulte şi pregătirea profesională a şomerilor, organizarea lucrărilor publice remunerate, susţinerea activităţii antreprenoriale, adaptarea populaţiei la condiţiile relaţiilor economice de piaţă, asigurarea protecţiei sociale a şomerilor...

Una din cele mai importante cauze obiective constă în insufienţa surselor financiare pentru realizarea măsurilor incluse în programe. Mijloacele financiare pentru pregătirea profesională a şomerilor au fost în continuă descreştere, iar cele pentru crearea locurilor noi de muncă în general n-au fost stabilite.

Factorul psihologic constituie un obstacol serios, la luarea deciziei de a se adresa la oficiile forţei de muncă.

Întru ameliorarea situaţiei pe piaţa muncii din republică, a fost elaborat Programul naţional de ocupare a forţei de muncă şi protecţiei socială a şomerilor în anii 2001-2002 care a fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.548 din 28 iunie 2001.

Programul menţionat a fost elaborat în conformitate cu „Strategia de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova pînă în anul 2005” şi în baza concepţiei de tranziţie la economia de piaţă.

Prezentul program dispune de anumite priorităţi faţă de Programul precedent, cum ar fi atragerea investiţiilor străine în scopul creării locurilor noi de muncă, acordarea subsidiilor şi a împrumuturilor financiare şomerilor pentru desfăşurarea activităţilor individuale de antreprenoriat, în micul business, prestare a serviciilor şi altele.

Una din principalele direcţii de activitate a statului o constituie prestarea serviciilor de mediere la angajarea în muncă. Aceasta se realizează prin conlucrarea cu agenţii economici în scopul gestionării locurilor de muncă disponibile. Oficiile forţei de muncă din ţară evaluează cunoştinţele şi aptitudinile persoanelor care solicită un loc de muncă şi recomandă acestora locurile de muncă libere corespunzătoare.

În scopul extinderii numărului de şomeri antrenaţi la lucrările publice devine o necesitate de a fi înaintate propuneri de perfecţionare a modului de organizare a lucrărilor publice remunerate. Prin Hotărîrea Guvernului nr.200 din 12 martie 2001 aceste propuneri au fost aprobate. Conform Hotărîrii date autorităţile administraţiei publice locale, anual, vor elabora şi aproba programe locale de dezvoltare a acestor lucrări.

33

33

În republică se implementează organizarea tîrgurilor locurilor de muncă, măsură activă pe piaţa forţei de muncă, care oferă posibilitatea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă şi a agenţilor economici de a se întîlni direct pentru a negocia oferta.

Pe perioada desfăşurării tîrgurilor de muncă pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă s-au organizat diverse seminare, expoziţii a mărfurilor şi serviciilor agenţilor economici, s-au acordat consultaţii privind orientarea şi pregătirea profesională, în problemele legislaţiei muncii, consultaţii juridice în domeniul realizării dreptului la muncă ş.a.

Un aport esenţial la combaterea şomajului îl are „CLUBUL MUNCII”, care reprezintă un program special de suport informaţional, asistenţă psihologică, consultanţă în orientarea profesională şi ajutor practic practic individual la plasarea în cîmpul muncii. Acest program este destinat, în special, persoanelor aflate în şomaj de lungă durată şi este orientat spre o politică activă de ocupare a forţei de muncă.

Factorii importanţi ai sporirii gradului de ocupare şi protecţiei sociale a populaţiei în constituie măsurile active desfăşurate pe piaţa forţei de muncă. Printre aceştia un rol important îl are informarea populaţiei asupra oportunităţilor de pregătire profesională şi plasare în cîmpul muncii, orientarea profesională şi crearea condiţiilor psihologice favorabile pentru depăşirea situaţiei de şomaj.

Pentru creşterea mobilităţii profesionale şi integrarea sau reintegrarea pe piaţa forţei de muncă sînt calificate şi recalificate prin intermediului Serviciului de stat al forţei de muncă care le asigură creşterea şi diversificarea competenţelor profesionale.

Moldova permanent întreprinde măsuri în atragerea donatorilor externi la dezvoltarea politicilor active pe piaţa muncii. În luna mai 2001 a fost încheiat un Acord de colaborare cu Consiliul Naţional Suedez pentru Piaţa Muncii întru implimentarea Proiectului „Dezvoltarea pieţei muncii în Republica Moldova” cu sprijinul financiar al Agenţiei Suedeze pentru cooperare şi dezvoltare (ASCD); de asemenea, s-au iniţiat tratative de colaborare în domeniul pieţei muncii cu Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM).

Întru supravegherea şi monitorizarea respectării legislaţiei muncii la „negru” va contribui nemijlocit Legea privind Inspecţia Muncii, nr.140-XV din 10 mai 2001. La 12 iulie 2001 a fost aprobată de către Guvern Hotărîrea nr.637 „Cu privire la eficientizarea ocupării forţei de muncă”, care prevede măsuri eficiente de ameliorare a situaţiei pieţei muncii.

Fenomenul şomajului în Republica Moldova cu problemele lui specifice de protesţie socială şi de reintegrare în muncă a şomerilor este reglementat de Legea privind utilizarea forţei de muncă şi alte acte normative, aprobate de Guvern.

În ansamblu, legislaţia privind şomajul este încă imperfectă generînd acţiuni şi practici contradictorii care adesea nu stimulează suficient preocupările pentru căutarea continuă a unui loc de muncă, acordă un rol preponderent măsurilor de protecţie pasivă a şpmerilor în detrimentul celor active, adică pentru creşterea gradului de ocupare, nu precizează şi nu determină cu suficientă claritate atribuţiile şi sarcinile diferitor structuri care activează pe piaţa muncii.

Din aceste considerente devine necesară elaborarea unei noi legi pentru stimularea ocupării, formarea profesională şi protecţia socială a persoanelor aflate în

34

34

căutarea unui loc de muncă. Preluînd şi valorificînd la un nivel adecvat raporturile juridice pe care viaţa şi practica pieţei muncii din Moldova le-a validat, proiectul noii legi va conţine elemente de noutate, printre care pot fi menţionate:1. Reglementarea cadrului instituţional cu precizarea atribuţiilor ce revin

Guvernului, ministerelor, departamentelor, sindicatelor şi patronatelor autorităţilor administraţiei publice locale, agenţilor economici (angajatorilor).

2. Reorganizarea Serviciului de stat pentru utilizarea forţei de muncă în Agenţia Naţională pentru Ocupare şi Formare Profesională.

3. Trasarea măsurilor pentru stimularea ocupării forţei de muncă, inclusiv:a) stimularea agenţilor economici pentru crearea locurilor de muncă în scopul

angajării şomerilor;b) susţinerea financiară a şomerilor pentru organizarea activităţii de

antreprenoriat.4. Încurajarea mobilităţii forţei de muncă prin acordarea unor stimulente materiale

persoanelor care se angajează în muncă în alte localităţi decît în raza domiciliului său.

Normele prevăzute în proiectul legii necesită să fie orientate pe grupuri-ţintă de populaţie: tineret, invalizi, persoane în vîrstă prepensionară, persoane insuficient calificate, persoane disperate pe piaţa muncii, persoane aflate în şomaj pe lungă durată etc. şi au ca obiect sporirea gradului de ocupare şi diminuare a ratei şomajului în rîndul populaţiei active.

Pornind de la importanţa deosebită a problemelor social-juridice la care s-au făcut referiri precum şi de la necesitatea formării cadrului juricdic eficient pentru intensificarea şi diversificarea măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă, în condiţiile menţinerii echilibrului bugetar, devine evidentă adoptarea proiectelor Legii privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă şi a Legii cu privire la Fondul de şomaj al Republicii Moldova.

3.5 Concluzii şi recomandări privind politica naţională de ocupare

Rezultatele cercetărilor denotă, că pe piaţa muncii din Republica Moldova realitatea este de aşa natură, cînd un comportament preponderent activ al majorităţii şomerilor şi o necesitate imperioasă de locuri de muncă, vin în contradicţie cu

35

35

caracterul preponderent pasiv al politicii actuale de ocupare, ceea ne face să considerăm necesare şi oportune acţiunile de perfecţionare a acestei politici.

Eficienţa finală a politicii de ocupare depinde atît de reuşita programelor elaborate şi serviciile acordate, cît şi de randamentul utilizării resurselor financiare, mai ales în condiţiile cînd una din limitele principale ale politicii date în Republica Moldova este anume insuficienţa acestor mijloace.

Statul ar trebui să acopere integral cheltuielile pentru ajutorul de şomaj, acordat persoanelor în căutare de muncă, care pînă la apariţia situaţiei date nu au contribuit prin impozite de la venit la formarea mijloacelor Fondului de şomaj. De asemenea, statul ar trebui să acopere cheltuielile pentru indemnizarea persoanelor care nu au un stagiu suficient de asigurare contra şomajului.

În aplicarea unui astfel de mecanism de formare a Fondului de şomaj se prevăd următoarele avantaje:

- partajul adecvat al răspunderii pentru apariţia riscului şomaj;- sporirea considerabilă a mijloacelor acestui fond va permite creşterea ajutorului

de şomaj;- menţinerea unui nivel acceptabil al consumului chiar şi în situaţia de recesiune

economică ar permite susţinerea unui nivel suficient al cererii agregate, prin acesta stimulînd creşterea economică şi fiind un factor de stabilizare macroeconomică;

- stimularea schimbărilor structurale în perioada de tranziţie, deoarece indemnizaţii vor primi lucrătorii din sferele nerentabile care cîndva erau dotate de stat, iar acum recurg la eliberări de personal;

- stabilirea relaţiilor civilizate angajat-patron etc.După cum atestă şi practica altor ţări, inclusiv a celor în tranziţie, în ele

prioritate se acordă politicii active pe piaţa muncii. Iar dintre toate măsurile active orientate la optimizarea utilizării forţei de muncă şi, eventual, la destinderea problemei şomajului, cea mai eficientă este crearea de noi locuri de muncă.

Una din şansele de a merge spre această realitate este integrarea în societatea informaţională şi utilizarea pe scară largă a tehnologiilor informaţionale şi de comunicare (TIC), care ar avea avea numeroase efecte pozitive, de durată atît în planul creşterii economice, cît şi în cel ulterior de creştere a ocupării.

Una din căile principale în atingerea obiectivului de creare a locurilor de muncă considerăm contribuţia la creştere economică prin dezvoltarea privilegiată şi susţinerea micului business, deoarece experienţa internaţională demonstrează faptul că întreprinderile micro, mici şi mijlocii (IMMM) posedă o serie de priorităţi faţă de cele mari: crează rapid noi locuri de muncă; absorb mai eficient forţa de muncă disponibilizată, inclusiv cea necalificată şi din grupele de risc; sunt flexibile privind adaptarea la condiţiile incerte ale pieţii concurenţiale. O modalitate de obţinere a

36

36

surselor financiare pentru start, utilizată reuşit în alte ţări1, este alocarea ajutorului de şomaj sub formă capitalizată pentru perioada maximă de indemnizare.

Necătînd la studiile şi experienţa deja obţinute, majoritatea şomerilor nu sunt persoanele cele mai abile pentru a organiza şi a dirija o antrepriză (altfel ei nu ar fi şomeri). Astfel, devine necesară acordarea ajutorului în obţinerea unei instruiri speciale suplimentare, prin diverse modalităţi:

- cursuri de instruire de scurtă durată;- cooperarea cu centrele de consultanţă în afaceri, crearea „Asociaţiilor

antreprenoriale ale potenţialilor şomeri”;- organizarea „Incubatoarelor de afaceri”2, după tipul „club de antreprenori” cu

diverse stagii de formare şi activitate antreprenorială.O altă măsură ce s-a dovedit eficientă în alte ţări este crearea locurilor de muncă

noi prin subvenţionarea ocupării şomerilor, de asemenea prin organizarea lucrărilor publice remunerate.

Deoarece şomerii manifestă o mobilitate potenţială ridicată – atît profesională, cît şi teritorială – o pîrghie de acţiune asupra destinderii problemei şomajului în republică ar fi angajarea solicitanţilor la locurile de muncă deja existente în alte ţări, ceea ce presupune luarea sub control a migraţiei externe în căutare de muncă a cetăţenilor Republicii Moldova, cu beneficii atît pentru cei ocupaţi acolo (asiguarea protecţiei), cît şi pentru ţara noastră.

Restructurarea şi modernizarea acutizează situaţia şomajului structural, de inadaptare a ofertei de muncă cu exigenţele cererii. În acest sens, un rol important revine pregătirii profesionale a şomerilor.

O direcţie demnă de atenţie ar fi şi dezvoltarea, încă din şcoală, a spiritului antreprenorial la viitoarea forţă de muncă care, în perspectivă de durată, ar preveni şomajul tinerilor şi ar contribui la creşterea economică.

O şansă de a evita şomajul este şi pregătirea poliprofesională, atît a studenţilor învăţămîntului superior, cît şi a celui profesional-tehnic, fapt care ar mări mobilitatea lor profesională.

O măsură activă de prevenire a şomajului şi de ajustare a cererii de muncă cu oferta este informarea privind piaţa muncii. În acest context, e necesar un efort suplimentar în dezvoltarea relaţiilor de cooperare între agenţii economici şi OFM (Oficiile forţei de muncă), cît şi colectarea şi prestarea cître şomeri a informaţiei despre locurile de muncă libere. Ca direcţii de acţiune sunt oportune:

- gestionarea mai eficientă a fondului de locuri de muncă existente;- conlucrarea mai eficientă cu agenţii economici în vederea selectării şi plasării în

cîmpul muncii a persoanelor din rîndul şomerilor;- oferirea bazei de date a locurilor de muncă vacante şomerilor;

1 O răspîndire largă a obţinut această practică în M.Britanie, SUA, Polonia, Ungaria, Cehia… Spre exemplu, în Franţa, în 1992 pe baza mijloacelor ajutoarelor de şomaj au fost organizate 50 mii de firme proprii, preponderant în sfera serviciilor. Pe calea micului business în Franţa între anii 1983 – 1997 au devenit liberi întreprinzători 33% de şomeri.2 În SUA în 1980 erau cca 10 Incubatoare de afaceri, în 1994 – cca 500. Datorită lor au fost create cca 82 mii noi locuri de muncă.

37

37

- oferirea bazei de date a şomerilor agenţilor economici pentru selecţionarea personalului necesar;

- familiarizarea şomerilor cu legislaţia în vigoare, ce oferă unele facilităţi persoanelor care încep o activitate, ş.a

Paralel cu accentuarea politicii active pe piaţa muncii este necesară şi perfecţionarea spectrului măsurilor de politică pasivă, inclusiv perfecţionarea mecanismului de acordare a mijloacelor de subzistenţă şomerilor în perioada căutării locului de muncă, în următoarele direcţii:

corelarea mărimii ajutorului de şomaj cu dimensiunea minimului de existenţă, stagiul de muncă şi de asigurare contra şomajului, cît şi cu salariul anterior;

acordarea ajutorului de şomaj parţial (pînă la valoarea minimului de existenţă) dacă şomerul a găsit o angajare parţială, ce nu asigură acest minim;

acordarea unei alocaţii de sprijin în cazul cînd perioada de plată e expirat, iar de lucru nu s-a găsit – practică aplicată în majoritatea ţărilor.

Un element important este reformarea Serviciului de stat pentru utilizarea forţei de muncă (SSUFM) în Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, administrată de către un Consiliu reprezentat de partenerii sociali. Modernizarea activităţii SSUFM este importantă deoarece vine din rolul pe care trebuie să-l joace acestă structură instituţională în adaptarea permanentă a activităţii sale la necesităţile reale de lucru cu şomerii:

- servicii de preconcediere, mediere, informare şi consiliere profesională;- consultanţă şi asistenţă în iniţierea unei afaceri pe cont propriu;- servicii de orientare şi formare profesională;- susţinerea psihologică a şomerilor în scopul fortificării încrederii în sine şi

formării unei poziţii active privind plasarea în cîmpul muncii;- valorificarea capacităţilor deja existente ale şomerilor şi pregătirea/reprofilarea

lor în specialităţi cerute pe piaţa forţei de muncă ş.a.

Luînd în considerare toate cele menţionate mai sus, considerăm că în Republica Moldova trebuie promovat şi diversificat un complex de măsuri în cadrul politicii de ocupare, multitudinea şi interferenţa cărora vor constitui un mecanism real şi viabil de reducere a şomajului.

ANEXE Anexa 1

Rata ocupării

38

38

1980/90 1997/96Moldova 65,8 54,2Indonezia 57,9 62,0China 65,8 75,6Ucraina 62,2 53,7Filipine 61,1 60,3Egipt 38,1 42,3Romania 63,6 60,9Jamaica 50,7 57,1Thailanda 77,0 70,9Federaţia Rusă 65,9 56,7Costa Rica 52,5 55,9Venezuela 51,8 55,1Slovacia 51,7 51,6Trinidad Tobago 54,7 50,7Polonia 60,7 51,3Mexic 56,1 58,5Chile 42,4 51,6R.Coreea 55,9 60,6Porto Rico 64,7 41,7Slovenia 52,4 54,6Portugalia 57,9 54,0Grecia 46,4 44,2Spania 44,5 39,8Noua Zeelandă 58,8 61,2Canada 59,7 58,9Australia 57,4 57,0Marea Britanie 56,8 58,1Olanda 46,8 58,0Franţa 57,6 47,7Belgia 44,8 46,0Germania 53,7 52,0Austria 53,2 53,0SUA 59,2 63,8Singapore 60,8 62,7Danemarca 62,4 64,9Japonia 62,0 61,5Norvegia 66,0 69,8Elveţia 67,2 64,6Luxemburg 49,2 49,9Turcia 52,1 47,6Islanda 72,3 71,7Algeria 31,4 28,8Azerbadjan 60,7 55,5

Anexa 2

Rata şomajului (B+F) 1980 (90) 1997 (96)

39

39

Luxemburg 0,7 2,5Cipru 2,0 3,1Islanda 0,4 3,9japonia 2,0 3,4Norvegia 1,7 4,1Elveţia 0,2 4,1Olanda 4,6 5,5Danemarca 7,0 5,4SUA 7,1 4,9Austria 1,9 5,3Turcia 0,8 6,4Grecia 2,4 9,6Portugalia 7,0 7,5Noua Zeelandă 7,8 6,7Israel 4,8 7,7Germania Federală 3,2 7,1Marea Britanie 6,8 7,1Suedia 2,0 7,9Australia 5,9 8,4Germania 5,6 9,8Canada 7,5 9,2Italia 7,6 12,5Irlanda 13,0 10,3Franţa 6,1 12,3Spania 11,1 20,6Bulgaria 1,7 13,7Ungaria 1,7 8,7Polonia 13,1 11,2Romania 3,0 6,0Slovenia 4,7 7,1Republica Macedonia 23,6 38,8Lituania 3,6 6,7Belarus 0,1 2,7F.Rusă 0,1 11,3Ucraina ** 8,9China 4,9 3,0R.Coreea 2,4 2,6Costa Rica 17,1 13,5Trinidad Tobago 10,0 16,2Argentina 9,2 16,3Brazilia 2,8 6,9Chile 10,4 5,3Mexic 3,0 3,5Venezuela 10,4 10,3Egipt 5,2 11,3Maroc 15,4 17,8

Anexa 3 Şomajul tînăr

40

40

Rata şomajului tînăr

Raţia ratei şomajului tînăr faţă de rata şomajului adult

Ponderea şomajului tînăr în şomajul total

Ponderea şomajului tînăr în populaţia tînără

ŢARA T B F T B F T B F T B FRomania 17,8 15,5 21,0 4,6 4,2 5,2 46,1 45,3 46,8 8,6 8,4 8,8Slovacia 22,2 22,5 21,9 2,3 2,7 2,0 32,1 35,0 29,2 9,9 10,9 9,0Polonia 24,6 21,9 28,0 2,6 2,8 2,5 27,1 28,6 25,8 9,4 9,3 9,6Ungaria 15,9 16,9 14,5 2,1 2,1 2,2 27,5 28,5 25,9 5,9 7,4 4,4R.Cehă 8,4 7,3 9,9 2,1 2,4 2,0 28,5 32,3 25,3 4,0 4,1 4,0Slovenia 18,1 16,5 20,0 3,5 3,1 3,8 38,2 36,1 40,6 8,3 8,2 8,5Portugalia 11,8 11,3 12,4 2,2 2,3 2,2 25,9 28,7 23,3 5,3 5,7 5,0Grecia 31,1 22,2 40,6 4,6 4,9 3,8 37,2 34,8 38,8 11,0 8,6 13,2Spania 37,1 30,3 46,1 2,2 2,3 1,9 30,8 30,4 31,2 17,1 15,3 19,0Noua Zeelandă 13,0 13,1 12,9 2,6 2,6 2,5 38,3 37,9 39,4 8,7 9,2 8,3Israel 14,9 13,9 16,0 2,4 2,5 2,2 30,5 29,0 32,0 5,1 4,7 5,5Irlanda 16,1 16,9 15,2 1,8 1,9 1,7 29,7 28,0 32,3 7,3 8,3 6,4Canada 16,7 17,6 15,7 2,1 2,3 2,0 28,7 28,9 28,5 10,2 11,1 9,5Italia 33,6 29,1 39,3 3,7 4,1 3,1 36,5 36,4 36,6 12,5 11,8 13,2Australia 15,9 17,2 14,6 2,4 2,5 2,3 37,1 35,8 38,9 10,7 11,8 9,5Marea Britanie 13,5 15,6 11,0 2,3 2,3 2,3 29,9 29,2 31,0 9,5 11,6 7,3Finlanda 24,8 23,3 26,6 1,9 1,9 2,0 21,1 21,9 20,3 12,2 12,5 11,9Olanda 9,5 9,1 10,0 1,7 2,1 1,4 29,1 31,1 27,3 6,4 6,3 6,6Franţa 29,1 24,6 32,8 2,6 2,6 2,6 19,3 19,8 18,9 7,9 7,7 8,1Belgia 21,3 17,6 25,7 2,8 2,9 2,6 22,9 22,7 23,1 6,8 6,1 7,5Suedia 15,4 16,3 14,3 2,2 2,2 2,1 20,2 20,5 19,9 7,2 7,9 6,5Germania 10,0 10,3 9,6 1,0 1,2 0,9 12,1 13,3 10,8 5,2 5,8 4,6Austria 6,5 5,5 7,6 1,6 1,4 1,7 21,1 18,7 23,8 3,6 3,3 3,8SUA 11,3 11,8 10,7 3,0 3,3 2,7 36,0 37,2 34,6 7,4 8,0 6,7Danemarca 8,1 6,6 9,9 1,7 1,6 1,7 26,2 26,1 23,3 6,0 5,1 7,0Japonia 6,6 6,9 6,3 2,3 2,4 2,2 24,9 22,8 28,0 3,2 3,4 3,0Norvegia 10,6 101, 11,1 3,4 3,4 3,5 35,1 34,7 35,6 6,5 6,6 6,5Elveţia 5,9 7,9 3,8 1,6 2,1 1,0 20,6 24,5 15,2 4,0 5,5 2,4Luxemburg 7,3 5,6 9,2 3,7 3,8 3,2 29,9 27,1 32,3 2,7 2,2 3,2Islanda 7,4 8,1 6,7 2,4 3,2 1,7 31,6 38,5 25,8 4,5 4,8 4,1Turcia 15,4 14,2 17,5 3,9 3,6 4,4 50,9 46,0 59,8 6,9 8,5 5,5

REPUBLICA MOLDOVA

41

41

Anexa 4

Şomeri înregistraţi la oficiile forţei de muncă, conform cauzelor de concediere de la serviciu sau conform ultimei ocupaţii (la sfîrşitul anului)

2002

din care: 2003

din care:femei bărbaţi femei bărbaţi

Total

Din care:eliberaţi în baza propriei cereri

disponibilizaţi în urma lichidării şi reorganizării unităţilor

absolvenţi ai instituţiilor de învăţămînt superior

alte cauze

Persoane/în procente faţă de total

24019 12262 11757 19666 9393 10273100% 100% 100% 100% 100% 100%

7038 3014 4024 7142 3009 413329,3% 24,6% 34,2% 36,3% 32,0% 40,2%

4846 2791 2055 3932 2333 159920,2% 22,8% 17,5% 20,0% 24,8% 15,6%

538 346 192 331 203 1282,2% 2,8% 1,6% 1,7% 2,2% 1,2%

11597 6111 5486 8261 3848 441348,3% 49,8% 46,7% 42% 41% 43%

REPUBLICA MOLDOVA

Anexa 5

42

42

Şomeri înregistraţi la oficiile forţei de muncă, după vîrstă şi nivelul de studii (pe parcursul anului)

Numărul de şomeri din care, femei

TotalDin care, conform vîrstei, ani

16 - 24

25 - 29

30 - 44

45 - 64

nivelul de studii superioare

medii de specialitate

profesionale tehnice

medii generale şi medii incomplete

2000 2001 2002 2003 2000 2001 2002 2003

50,8 59,5 63,3 62,3

16,6 17,7 20,0 16,9

6,7 10,1 10,6 11,5

18,7 22,6 23,3 23,9

8,8 9,1 9,4 10,0

3,7 4,3 4,2 5,1

6,8 7,0 6,6 6,2

13,6 17,8 19,6 19,6

26,7 30,4 32,9 31,4

25,8 26,9 27,2 25,2

9,6 9,9 11,5 9,1

3,1 3,9 3,8 3,7

9,0 9,2 8,2 8,2

4,1 3,9 3,7 4,1

2,1 2,4 2,3 2,9

4,4 4,3 3,8 3,6

5,5 6,0 5,9 5,5

13,8 14,2 15,2 13,2

REPUBLICA MOLDOVA Anexa 6 Plasarea în cîmpul muncii a şomerilor înregistraţi la oficiile forţei de muncă

43

43

1999 2000 2001 2002 2003total femei

Au solicitat loc de muncă – total

Din aceştia, au lucratPe profesii de muncitorÎn posturi de funcţionariFără profesii

Au fost încadraţi – totalPe profesii de muncitorÎn posturi de funcţionari

Numărul şomerilor(la sfîrşitul perioadei de referinţă)3

În % faţă de numărul populaţiei în vîrstă aptă de muncăDin total, şomeri ce primesc ajutor de şomajRata şomajului (în procente faţă de populaţia economic activă)

Numărul locurilor de muncă şi vacante anunţate de întreprinderi şi organizaţii4

Din care:Pe profesii de muncitorÎn posturi de funcţionari

Numărul de şomeri la 10 locuri de muncă vacante, persoane

Repartizarea şomerilor conform duratei şomajului (%) pînă la 6 luni6-12 anipeste 1 an

Durata medie a şomajului, luni

57,8

32,113,612,5

19,115,83,3

34,9

1,7

11,4

2,1

1,2

0,90,3

281

52,727,819,5

7,6

50,8

27,39,913,6

22,118,14,0

28,9

1,3

6,6

2,1

1,9

1,60,3

153

50,324,924,8

8,2

59,5

32,410,117,0

24,120,73,4

27,6

1,2

5,5

2,0

1,7

1,30,4

166

60,022,018,0

7,0

63,3

32,99,820,6

24,320,83,5

24,0

1,1

3,5

1,9

2,2

1,90,3

107

64,419,715,9

6,6

62,3

31,010,221,1

26,322,14,2

19,7

0,9

1,9

2,0

3,7

3,00,7

54

66,722,710,6

6,0

25,2

10,16,28,9

13,310,52,8

9,4

0,8

1,3

…

…

……

…

………

…

REPUBLICA MOLDOVAAnexa 7

Structura şomajului pe grupe de vîrstă şi nivel de studii în 2003 5

3 Mulţi locuitori, deşi neangajaţi, evită să recurgă la serviciile forţei de muncă4 Conform datelor Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, la sfîrşitul perioadei5 Conform datelor anchetei forţei de muncă în gospodării

44

44

Total şomeri6

Grupa de vîrstă, ani15-24 25-34 35-49 50-64 65-...

%TotalSuperiorMediu de specialitateSecundar profesionalLiceal; mediu generalGimnazialPrimar sau fără studii

100% 11,2 16,0 33,7 20,9 16,6 1,5

100% 8,6 6,1 24,5 25,3 32,1 3,3

100% 10,9 16,2 38,5 18,1 15,2 1,1

100% 11,6 20,8 38,6 20,7 7,7 0,6

100% 15,1 21,0 28,8 17,8 15,9 1,4

100% 41,6 21,4 13,9 0,0 23,1 0,0

%Din total – femei TotalSuperiorMediu de specialitateSecundar profesionalLiceal; mediu generalGimnazialPrimar sau fără studii

100% 13,3 17,7 26,9 24,2 17,4 0,5

100% 6,6 7,2 22,2 26,1 37,4 0,5

100% 1,5 19,1 35,7 20,4 9,2 0,5

100% 15,8 22,7 26,6 25,9 8,5 0,5

100% 18,4 23,3 21,0 19,2 18,1 0,0

100% -- -- 100,0 -- -- --

Concluzii

Cercetarea proceselor şi tendinţelor din sfera ocupării şi şomajului pune în evidenţă următoarele concluzii:

6 Conform recomandărilor Biroului International al Muncii

45

45

1. Ocuparea şi şomajul reprezintă două componente de bază ale pieţei muncii care se bucură de o mare atenţie în plan naţional, în fiecare ţară precum şi la scară internaţională. Rezultatele acestor eforturi tot mai conjugate sunt însă extrem de diferite de la o ţară la alta, unele reuşind mai mult, altele mai puţin, unele obţin rezultate cantitative şi mai puţin calitative etc. în funţie de o multitudine de factori între care conjunctura economică, posibilităţile economice şi financiare, orientarea investiţiilor şi a resurselor de protecţie socială, tipul de piaţă al muncii, eficienţa mecanismelor folosite în procesul de ajustare a resurselor umane etc.

2. Cercetările şi analizele efectuate duc la concluzia că ocuparea forţei de muncă scade, iar şomajul – cealaltă componentă a peţei muncii – a cunoscut, în aceeaşi perioadă, o tendinţă opusă, de creştere.

3. Şomajul în ansamblul său creşte, atît absolut, cît şi relativ. Cîteva ţări, între care în mod special SUA, par să infirme această concluzie, atît prin reducerea şomajului, cît şi prin nivelul coborît, printer cele mai coborîte din lume (4,9 %). După ce am abordat procesele din eroziune din sfera ocupării – care se manifestă pe scară largă în SUA, unde piaţa muncii este mai puţin reglementată, deosebită de piaţa europeană a muncii – rezultă limpede modalitatea prin care în SUA şi în alte cîteva ţări ocuparea forţei de muncă şi şomajul capătă dimensiuni pozitive, foarte reduse.

4. Tinerii deţin ponderea cea mai mare în cadrul şomajului. Adeseori ponderea şomerilor tineri este rezultată prin scoaterea din şomaj şi viaţa activă a persoanelor active mai vîrstnice (prepensionare, descurajare a căutării). Cu toate acestea, dimensiunile în rîndul şomerilor tineri sunt efectiv mari şi tot mai ameninţătoare. Există ţări cu rate mici ale şomajului tînăr (Germania, Austria, Danemarca). La cealaltă extremitate, cu ratele cele mai mari de şomeri tineri se află Moldova, Romania, Slovenia, Norvegia, SUA, Belgia. Celelalte ţări au rate cu valori mult mai mici.

5. Şomajul de lungă durată – cronic – are rate înalte şi are tendinţă de creştere. El ar putea atinge proporţii şi mai mari fără a se utiliza frecvent practica prepensionării şi a descurajării căutării de locuri de muncă. Dar şi aşa şomajul de lungă durată este mare, atingînd ponderi între 48-66% în ţări cum sînt Germania, Olanda, Slovacia, Portugalia, Slovenia, Spania, Irlanda, Bulgaria, Belgia. Cele mai multe ţări au valori mijlocii. La cealaltă extremă se află cîteva ţări cu rate ale şomajului de lungă durată mici, între 9 şi 16 la sută.

Propuneri pentru combaterea şomajului în Republica Moldova.

46

46

1. Statul ar trebui să acopere integral cheltuielile pentru ajutorul de şomaj, acordat persoanelor în căutare de muncă, care pînă la apariţia situaţiei date nu au contribuit prin impozite de la venit la formarea mijloacelor Fondului de şomaj.

2. Una din şansele de a combate şomajul este integrarea în societatea informaţională şi utilizarea pe scară largă a tehnologiilor informaţionale şi de comunicare (TIC), care ar avea avea numeroase efecte pozitive, de durată atît în planul creşterii economice, cît şi în cel ulterior de creştere a ocupării.

3. Dezvoltarea privilegiată şi susţinerea micului business, deoarece experienţa internaţională demonstrează faptul că întreprinderile micro, mici şi mijlocii (IMMM) posedă o serie de priorităţi faţă de cele mari: crează rapid noi locuri de muncă; absorb mai eficient forţa de muncă disponibilizată, inclusiv cea necalificată şi din grupele de risc; sunt flexibile privind adaptarea la condiţiile incerte ale pieţii concurenţiale.

4. Acordarea ajutorului în obţinerea unei instruiri speciale suplimentare prin diverse modalităţi.

5. O altă măsură ce s-a dovedit eficientă în alte ţări este crearea locurilor de muncă noi prin subvenţionarea ocupării şomerilor, de asemenea prin organizarea lucrărilor publice remunerate.

6. Restructurarea şi modernizarea acutizează situaţia şomajului structural, de inadaptare a ofertei de muncă cu exigenţele cererii. În acest sens, un rol important revine pregătirii profesionale a şomerilor.

7. O direcţie demnă de atenţie ar fi şi dezvoltarea, încă din şcoală, a spiritului antreprenorial la viitoarea forţă de muncă care, în perspectivă de durată, ar preveni şomajul tinerilor şi ar contribui la creşterea economică.

8. O măsură activă de prevenire a şomajului şi de ajustare a cererii de muncă cu oferta este informarea privind piaţa muncii. În acest context, e necesar un efort suplimentar în dezvoltarea relaţiilor de cooperare între agenţii economici şi OFM (Oficiile forţei de muncă), cît şi colectarea şi prestarea către şomeri a informaţiei despre locurile de muncă libere.

9. Perfecţionarea mecanismului de acordare a mijloacelor de subzistenţă şomerilor în perioada căutării locului de muncă.

10. Un element important este reformarea Serviciului de stat pentru utilizarea forţei de muncă (SSUFM) în Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, administrată de către un Consiliu reprezentat de partenerii sociali.

47

47

Luînd în considerare toate cele menţionate mai sus, considerăm că în Republica Moldova trebuie promovat şi diversificat un complex de măsuri în cadrul politicii de ocupare, multitudinea şi interferenţa cărora vor constitui un mecanism real şi viabil de reducere a şomajului.

BIBLIOGRAFIE

1. Aprecieri tradiţionale şi alternative ale şomajului în Republica Moldova.

48

48

2. Combaterea şomajului în Republica Moldova: probleme social-juridice, Revista

Naţională de Drept, octombrie 2001.

3. Măsurile active pe piaţa muncii – rezolvarea problemei şomajului?, revista Eco

mond, nr. 988.

4. Principalele consecinţe ale şomajului, revista Resurse Umane, nr.19.

5. „Economie politică – elemente fundamentale”, Ed.Oscar Print, Bucureşti, 2000,

Coralia Angelescu şi Ileana Stănescu.

6. Articol din Modova Azi, 2004.

7. Şomajul în Moldova: rezultatele sondajului sociologic, Valentin Ţurcan, Anatol

Gudîm, Gheorghe Rusnac.

8. Ocuparea forţei de muncă şi şomajul. Evoluţii şi explicaţii pentru trei modele

UE, SUA şi Japonia, revista Eco mond, nr.289.

9. Anuarele statisticii, anii 2002-2003.

10. Economie politică, Valeriu Umaneţ, Chişinău, 2004.

11. Economics în referate, P.A.Samuelson, W.D.Nordhaus, „Basarabica”,

Chişinău, 1994.

49

49