Sabotarea relatiei de cuplu

de Gabriela » Lun Apr 12, 2010 5:09 pm

"Nimeni nu ma iubeste asa cum vreau eu, de fiecare data cand m-am implicat mai mult intr-o relatie de cuplu, am fost ranit. Daca ma gandesc mai bine, in relatiile de pana acum, m-am simtit limitat si ingradit ca intr-o cusca, din care ieseam doar cand voia paznicul. Parintii mei au dreptate cand imi spun ca fac numai alegeri nepotrivite."

Ce dorim de la partenerul de cuplu?Alegerile noastre au la baza regasirea, in celalalt, a propriei imagini, a credintelor si a convingerilor care s-au format in timp. De fapt, cautam o oglinda si, atata timp cat ne arata ceea ce stim despre noi, consideram ca avem o relatie de cuplu functionala. Cand imaginea din oglinda se altereaza si nu ne mai prezinta reflectia cunoscuta, concluzionam ca relatia nu ne ofera ceea ce doream, si incepem sabotarea pana ajungem la destramarea ei.

Un numar destul de mare de relatii de cuplu esueaza pentru ca cei implicati isi doresc foarte mult ca realitatea sa se potriveasca cu ceea ce stiu. Daca, pe parcursul dezvoltarii de la copil la adult, au invatat ca respingerea face parte din viata lor sau ca au dreptul sa fie iubiti doar conditionat, vor pastra acesti parametri pentru a se simti in siguranta. Orice modificare sau abatere de la schemele invatate provoaca dezorientare si confuzie.

Aceste ganduri nu sunt constientizate intotdeauna, ba chiar dimpotriva este posibil ca persoana sa afirme despre sine ca este minunata, dar comportamental sa se manifeste conform imaginii negative despre propria persoana si sa-si submineze incercarile de relationare. Astfel, se va angaja in relatii despre care stie de la inceput ca au sanse mici de reusita. In acest tip de relatii construieste scenarii care sa-i ofere posibilitatea de a fi respinsa sau parasita. Cand totusi partenerul de cuplu raspunde cu intelegere si ii ofera garantia iubirii neconditionate, apar indoielile in privinta standardelor pe care si le-a propus, considerandu-le prea joase.

O imagine de sine negativa conduce la alegeri care sa ofere posibilitatea atestarii convingerilor irationale de genul “nu merit sa fiu iubit”, “eu doar atata pot sa ofer”, “nu pot sa am o relatie de cuplu” etc. Ceea ce stim despre noi nu poate fi pus sub semnul intrebarii pentru ca ar insemna ca trebuie sa ne construim un nou sistem de referinta.

Pentru a fi demn de iubire, este necesar ca eu sa stiu sa ma iubesc pe mine, ceea ce ar nega faptul ca nu merit sa fiu iubit. Remarca “daca tu nu te iubesti, cum vrei sa te iubeasca altii?” este perfect valabila. Cand o persoana se iubeste, are incredere in propriile alegeri si se ajusteaza pentru a ajunge la realizarea scopurilor pe care si le propune. In schimb, o persoana care se desconsidera, si in relatia de cuplu se va accepta foarte greu si-i va transmite partenerului de cuplu doar neputinta sa. De asemenea, apare incapacitatea de a se lasa iubita, pentru ca “daca eu nu ma iubesc, cum as aprecia iubirea pe care tu mi-o oferi?”. Aceasta iubire contravine imaginii negative despre sine.

In cuplu, persoana cu imagine de sine negativa va raspunde fie afirmativ la solicitarile partenerului, totodata victimizand si acuzandu-l pe celalalt de comportament despotic, fie ostil, dorind sa-l provoace pe celalalt in declansarea unui conflict care sa aiba ca finalitate sabotarea

relatiei.

Deseori, din cauza ca nu se poate bucura de iubirea de sine, aceasta persoana isi gestioneaza conflictul prin dedicarea satisfacerii nevoilor celorlalti. Se lanseaza in actiuni altruiste care, datorita reactiilor celorlalti, ii ofera implinire. Desi altruismul este un comportament social acceptat, de fapt este un mecanism de aparare a Eului prin care individul isi orienteaza ostilitatea in efectuarea unor sarcini care sunt foarte apreciate de ceilalti. Din pacate, mecanismele de aparare nu ajuta la rezolvarea conflictului, ci doar ofera o cale de iesire temporara.Convingerile irationale de tipul “nu merit sa fiu iubit” se formeaza in copilarie din cauza receptarii unor evenimente ca fiind generatoare de abandon afectiv.

Daca in aceasta perioada de dezvoltare, copilul se confrunta cu un deficit emotional, care poate aparea in urma: depresiei unuia dintre parinti, implicarii in activitati care nu mai permit gestionarea sanatoasa a relatiei parinte-copil, abandonului, doliului, acesta risca sa dezvolte pattern-uri defectuoase de atasament. Aceste evenimente sunt interpretate egocentric, prin prisma nivelului de intelegere si cu capacitatile de descifrare a motivelor pentru care adultii au reactionat intr-un fel sau altul, caracteristice acestei varste.

Ca adult, individul poate sa reevalueze aceste scheme si sa le inlocuiasca cu strategii functionale care pot ajuta si la construirea unei relatii de cuplu fericite.Acceptarea fericirii ca ceva cuvenit e un pas care indica o imagine de sine sanatoasa.

Articol realizat de Gabriela Diaconescu, psiholog