prelucrat de ioan traia ntru mul i i ferici i ani ... fileanul ix l nr.29 l septembrie - decembrie...

ANUL IX l Nr. 29 l septembrie - decembrie 2013 l VATRA SATULUI Pagina 1

ntru muli i fericii ani, naltpreasfinia Voastr

Prelucrat de Ioan Traia

La 21 noiembrie 2013, Î.P.S.Sa dr. Nicolae Corneanu a împlinit 90 de ani de viaţă, din care 51 dăruiţi arhipăstoririi Mitropoliei Banatului şi 70 de ani neîntrerupţi de slujire cu folos a Bisericii Ortodoxe

Cu această ocazie, clericii şi cre- dincioşii din cuprinsul Arhiepisco-piei Timişoarei au mers la sediul Mitropoliei Banatului pentru a-l feli-cita pe Î.P.S. Nicolae Corneanu, care, vizibil emoţionat, le-a adresat câte-va cuvinte generoase şi călduroase: „Ziua de astăzi reprezintă un eve-niment deosebit, căci marchează o anumită perioadă a vieţii mele. Cu emoţie vă doresc tuturor să ajungeţi această frumoasă vârstă şi vă mul- ţumesc că v-aţi gândit să fim împre-ună, urându-vă numai bine, spor în toate şi Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie pururea cu noi toţi”.

Vineri 22 noiembrie a avut loc o ceremonie aniversară, în cadrul căre- ia a fost lansat un volum ce îl oma-giază pe venerabilul Înalt Ierarh al Banatului. Am avut onoarea şi bucu-ria să particip la această emoţio-nantă ceremonie şi să mă las pătruns de înaltele şi răvăşitoarele cuvinte ale vorbitorilor de marcă ce au cristalizat în expunerile lor câte ceva din viaţa şi activitatea mitropolitului, activitate cu o amplitudine spirituală greu de comparat şi cu atitudine intelectuală dificil de imitat.

Născut la 21 noiembrie 1923, în Caransebeş, într-o familie de preoţi, Nicolae Corneanu a urmat cursurile şcolii elementare şi pe cele liceale la Caransebeş (1934-1942), apoi s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde a studiat în perioada

1942-1946. După absolvirea facultă-ţii s-a înscris la doctorat, iar la 30 iu-nie 1949 şi-a susţinut teza cu titlul: „Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie cel Mare - începuturile monahismului creştin pe Valea Nilului”, sub coor-donarea regretatului profesor Ioan G. Coman. În anul 1960 a fost hirotonit preot de către Patriarhul Teoctist, pe

atunci episcop-vicar patriarhal, iar la 15 decembrie acelaşi an, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiu-lui. A fost hirotonit arhiereu în bi-serica „Sfântul Spiridon Nou” din Bucureşti, la data de 15 ianuarie 1961, de către patriarhul Justinian, instalarea în funcţia de episcop al Aradului având loc la 22 ianuarie acelaşi an, în catedrala episcopală din Arad. La 17 februarie 1962, acelaşi Colegiu Electoral al Patriarhiei Ro-mâne l-a ales în scaunul vacant de Arhiepiscop al Timişoarei şi Caran-sebeşului şi Mitropolit al Banatului, funcţie în care a rămas până azi, păstorind de atunci, luminos, drept şi iubit de credincioşi cum puţini s-au mai învrednicit a fi.

Din mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de felicitare, am desprins un fragment pe care-l voi reda: „La această sărbătoare binecuvântată, de împlinire a 90 de ani de viaţă şi de multă activitate misionară, aflate sub semnul rodirii binecuvântate şi împlinite în statornica slujire la Al- tarul Banatului, adresăm Înaltprea-sfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae calde doriri de sănătate, pace, bucurie, şi mult ajutor sfânt de la Dumnezeu în păstorirea clerului şi a credincioşilor din Mitropolia Bana-tului”.

Periodic afiliat Asociaţiei Publiciştilor Presei Rurale din Banat

MottoViitorul şi trecutulSunt a filei două feţe,Vede-n capăt începutulCine ştie să le-nveţe;Tot ce-a fost ori o să fieÎn prezent le-avem pe toate,Dar de-a lor zădărnicieTe întreabă şi socoate.

M. Eminescu

ANUL IXNR. 29

septembrie- decembrie

2013

FERENDIA

Pagina 2 ANUL IX l Nr. 29 l septembrie - decembrie 2013 l VATRA SATULUI

„Cu fiecare carte alunecăm într-o altă lume, plecăm în altă călătorie, fugim

într-o altă viaţă”Gabriel Liiceanu

Cartea, în drumul sinuos al vieţii, este ca un anotimp. Este ca dogoarea plăcută a soarelui văratic şi ca natura însufleţită a primăverii cu verdele ei tămăduitor şi liniştitor sau ca blana cojocului de iarnă care-ţi încălzeşte sufletul plin de promo-roacă, dar, mai ales, ea poate fi asemuită cu o toamnă înmiresmată şi roditoare, de pe fruntea căreia înlăturăm vălul galben şi mohorât al frunzelor obosite.

În acest an, Dumnezeu a rânduit roade bogate şi în sufletul omului, dar şi în natură. Şi toamna aceasta, în satul nunţii mele, niciodată n-a fost mai frumoasă ca acum. Îmi place s-o văd prinsă în condeiul metaforic al lui Ionel Teodoreanu, care, în „Basmul toamnei”, o personifică până la divinizare: „Prunii, deşteptaţi din toro-peala verii, deschid ochii vineţi…,merele şi perele fug prin aşternutul crengilor…, gutuile îngălbenesc de spaimă…,bostanii au cozile fudule…,” în timp ce, de teama toamnei, „creierii închişi în nuci se zbâr-cesc mohorât.”

Întreaga natură se pregăteşte de vremuri grele, iar trupul toamnei tremură înfrigurat sub un cer umed, dar potolit şi răbdător. Aşa era timpul în acea zi de pomină când, întreaga obşte din sat, după ce şi-a adunat de prin livezi şi din grădini obolul muncii şi şi-a umplut cămările, s-a îngrijit şi de sufletul ostoit de sudoarea zilei. Vremea era tăcută, cu ochii umezi. Soarele şi-a ascuns aurul rotund după perdeaua norilor, cerul şi-a învineţit obrazul şi sta gata să cearnă picături cristaline de apă sfinţită. O domoa-lă răcoare cuprindea aşezarea, iar frunzele îngălbenite desprinse de pe ramuri se cu-fundau într-un somn adânc. Şi, prin pâcla străvezie de stropi, se prevedea ospitalieră Zâna-Toamnă, care-şi purta cu fală trena belşugului. Miraculosul voal prelungit nu era doar din frunze neputincioase, ci şi din fructe aromate şi gustoase, din boabele aurii de struguri mustoşi şi străvezii, din miezul binecuvântat al prunelor care zămis- lesc magiunul şi licoarea, din mireasma şi savoarea merelor dolofane şi a perelor care-şi leagănă clopoţeii vestind sărbătoa-rea din sat.

M-am lăsat pradă imaginaţiei pentru a sorbi nectarul acelei zile din pocalul amin-tirii alături de întreaga suflare prezentă la eveniment. Cu adevărat, Ferendia era îm-brăcată în straie alese, căci era tocmai Ziua Crucii, în 14 septembrie, 2013. Pregătirile s-au făcut din timp. Sătenii ştiau că, în faţa Căminului cultural, crucea-monument îşi aştepta botezul sfinţirii şi aflaseră că, în aceeaşi după-masă, în sala mare va avea loc o lansare de carte, ceea ce nu s-a mai văzut pe această vatră.

Biserica străbună şi-a primit enoriaşii cu glasul melodios şi preacucernic al tânărului preot, Dragan, apoi, după slujbă, într-o rân-duială încărcată de smerenie, alaiul, însoţit de sfânta cruce şi de steaguri, a ajuns la cămin. Mulţimea aştepta momentul sfinţi-rii crucii de piatră, ridicată pe cheltuiala membrilor colegiului de redacţie al revis-tei „Vatra satului” din localitate. Florile care împodobeau monumentul, alături de frumoasa slujbă, răspândeau în jur lumina frumuseţii naturale şi pe cea a credinţei strămoşeşti. „În vremurile noastre recente, ne informează prof. Traia, oameni minu-naţi şi preoţi cu bună preocupare duhov-nicească au înălţat şi alte cruci-troiţe: la intrarea în sat, lângă Casa parohială şi pe strada bisericii, toate, ca şi aceasta, ca dovezi ale credinţei faţă Dumnezeu”.

În predica rostită la final, într-o adresare de mare vibraţie religioasă, în formulări calde şi părinteşti, preacucernicia-sa le aminteşte enoriaşilor că „Orice lucru, de e greu, să-l începi ce Dumnezeu”, iar re-feritor la troiţă, afirma: „Am săvârşit aceas-tă sfinţire, pentru că, aşa cum ştim cu toţii, un sat, un oraş, o localitate sunt reprezen-tate de către sfânta biserică şi de către şcoală şi dau cinste aşezării, dar, în primul rând, lui Dumnezeu. Aş dori să mulţu- mesc celor care au reuşit să facă posibil acest vis vechi al satului, adică întregului colegiu de redacţie al revistei noastre: dlui prof. Iosif Marius Circa, dnei Covali Marinela, dnei prof. Danciu Viorica, pr. Giurgev Dragan, dlui Leu Gheorghe, dlui Miloia Mircea, dlui Ostoia Trandafir, dlui Sămânţă Mihai, dnei Selegean Felicia, dlui prof. Ioan Traia, dlui Marin Traia şi dlui prof. Ţirca Ioan. Mulţumesc şi lui D-zeu pentru că ne-a învrednicit să fim împreună la acest eveniment mult aşteptat.”

Asistenţa, destul de numeroasă, a fost servită de către organizatori cu sucuri, cu ţuică, s-au făcut fotografii, filmări pentru viitorime. Învăluiţi sufleteşte şi spiritual, participanţii (invitaţi, tineri, copii) au schimbat păreri, au făcut închinăciune la acest simbol al credinţei, care rămâne, ală- turi de celelalte troiţe, dovadă vie a trăini-ciei creştinismului pe aceste locuri.

Cel de-al doilea moment care avea să întărească şi mai mult ideea că această toamnă a fost deosebit de frumoasă, a fost lansarea cărţii „Cugetări târzii”, a prof. Iosif Marius Circa, fiu al satului şi colabo-rator la revista locală. Sala căminului era împodobită şi pregătită cu flori, cu răcori- toare şi gustări, cu multă lumină şi ospita-litate, graţie bunătăţii semenilor. Apropiaţii mei, coordonaţi de copiii noştri, Angela şi Nelu, au risipit energie, inventivitate şi au pus mult suflet ca acest demers cultural să nu fie umbrit de vremea mohorâtă de afară. Şi, într-adevăr, soarele, zgârcit în stradă, ne-a dăruit înăuntru căldură şi multă lumi-nă în cuget şi-n simţiri.

Şi-au venit la această întâlnire invitaţi din toate cele patru zări. I-am întâmpinat cu onoare şi bucurie pe prietenii şi neamu-rile din sat, pe cei dragi şi apropiaţi din Timişoara şi din Bocşa, pe concitadinii mei din Deta şi pe oficialii din centrul de comună (aproape 50 de persoane, în total). Întreaga asistenţă a răsuflat uşurată când prof. Ioan Traia a anunţat scopul adunării, iar dl viceprimar, Sandu Belea, a deschis dezbaterile. Ca moderator, dl prof. a alter-nat, cu măiestrie oratorică, înţelepţit de lunga experienţă cu cartea şi cu revista, prezentarea volumului şi a autorului cu intervenţiile invitaţilor, dornici să aprecie-ze ineditul eveniment.

Prima care s-a ridicat a fost dna Nada Miuţi din Deta, prietenă de familie, care dorea să afle ce anume m-a determinat să aleg această temă, acest titlu al cărţii. I-am răspuns că „plăcerea de a scrie de timpuriu a fost o motivaţie. Le-am dosit aceste cugetări în jurnalul intim şi le-am dat luminii tiparului abia prin anul 2005, deci târziu.”

Tot din rândul invitaţilor, s-a oferit să ia cuvântul dl dr. Endre Libuş, un mare iubitor de artă, un colecţionar recunoscut de picturi şi de obiecte de valoare. Priete-nia dintre familiile noastre şi respectul faţă

Niciodată toamna n-a fost mai frumoasă!

(Evenimente inedite în satul Ferendia)

Prof. Iosif Marius Circa


de cuvântul scris şi tipărit l-au determinat să-şi destăinuie sentimentele referitoare la carte şi la autor. Domnia Sa aminteşte despre rolul educativ şi formativ al simpo-zioanelor, al expoziţiilor şi al bibliotecilor, ca surse de cultură asupra personalităţii umane. A trăit plăcute emoţii alături de operele marilor muzicieni (Verdi, Puccini, Beethoven…), ale inegalabililor artişti ro- mâni (Grigorescu, Andreescu…) şi străini (Michelangelo, Leonardo da Vinci, Van Gogh…) alături de creaţiile scriitorilor români (Eminescu, Coşbuc, Alecsandri, Sadoveanu…) şi ale celor din literatura universală (Goethe, Schiller, Tolstoi, Dos- toievski…). În Grecia a admirat „măreţia şi singurătatea Panteonului, grandoarea Acropolelor şi porţile de la Micene”. În toate peregrinările turistice, nobleţea artei l-a marcat şi l-a impresionat pozitiv.

„Asemenea impresii şi asemenea mo-mente de neuitat am avut prilejul să trăiesc peste câţiva ani, când, printr-o fericită ocazie, aveam plăcerea să-l cunosc pe dl prof. Circa. Dacă antevorbitoarei i-a plăcut imaginea de pe coperta nr. 1 a cărţii, mie îmi place ilustraţia de pe ultima copertă, cea cu biblioteca. Aici, dna Dorina, soţia autorului, m-a servit cu cafea şi am admirat impresionat biblioteca. Am vă- zut atunci, pe lângă „Istoria literaturii române” de George Călinescu, operele clasicilor, dar, mai ales, m-a frapat pre-zenţa creaţiilor unor cărturari contemporani, corifei ai litera-turii române. Erau pe rafturi scrieri de Octavian Paler, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Dan Puric…”

Dl dr., un asiduu cititor al literaturii de calitate, după ce citează o cugetare a regretatului George Pruteanu: „Cărţile sunt cei mai buni prie-teni ai acestui popor şi ai omenirii”, ple-dează, în continuare, pentru preţuirea cărţii. „Cartea te serveşte de fiecare dată cu cunoştinţele sale fără emfază, fără accente de superioritate, cu o singură condiţie: să aibă şi ea parte de un loc în camera ta. De aceea avem nevoie de cărţi. Păcat că tineretul nostru s-a dezvăţat de a pro-cura o carte, de a o citi şi de a o da mai departe prietenilor. Cred că dl prof., când a scris aceste cugetări, a fost determinat de o dorinţă lăuntrică… ca acestea să nu rămână trecutului, ci să fie redate prezen-tului şi viitorului. Răsfoind paginile citite, te întâlneşti cu copilăria ta, cu satul tău natal, cu natura, cu dealurile dimprejur. Aceste frumuseţi, aceste trăiri nu le poate lua nimeni. Până când cartea există, exis-tăm şi noi, până când existăm noi, există şi această ţară, până când există această ţară, avem şi noi un nume.

În încheiere, remarc o idee care se des-prinde din volumul lansat: prin limba lui trăieşte un popor, prin cântecele sale simte. Aşa şi noi, prin această carte, toţi trăim, iar prin dansuri şi cântece vom simţi. Acest mesaj l-am desluşit din cartea prietenului meu, dl prof. Iosif Marius Circa.”

Moderatorul întâlnirii i-a mulţumit vor-bitorului „pentru interesanta călătorie în emisfera cărţii, ca sursă de hrană pentru minte şi suflet”. Iar despre revista satului şi despre colaboratori, mai ales, apreciază că „nişte ferengieni… s-au ridicat primii din sat să urce oamenii la înălţimea spirituală cu un ceas mai devreme spre ziua de azi”, acestora le mulţumeşte. Apoi l-a rugat pe dl primar al oraşului Deta, dl Petru Roman, cu care, acum un an, s-a întâlnit la lansa-rea albumului monografic al urbei, să ia cuvântul.

După ce a salutat participanţii, Domnia Sa, cu o vădită sinceritate, mărturiseşte: „Am venit cu multă bucurie la invitaţia dlui prof. Circa, la această lansare de carte, la acest moment de suflet pentru noi

toţi, cei prezenţi în sala Casei Naţionale din Ferendia. Sunt convins că, despre acest eveniment deosebit, ferendienii vor givăni de acum înainte multă vreme.”

Adresându-se apoi autorului cărţii, felici-tându-l, a continuat: „Vă mulţumesc pentru generozitatea cu care împărţiţi cu noi din experienţa d-voastră de mulţi ani… cât aţi fost profesor, director de Cămin cultural, director de şcoală, aici la Ferendia, din amintirile d-voastră din copilăria petre-cută în Colonie-Gătaia şi din excursiile pe care le-aţi făcut, cu mulţi ani în urmă, în ţară şi în străinătate.”

Punându-şi întrebarea de ce s-a făcut lansarea aici, la Ferendia, dl primar crede că unul din motive a fost dragostea deosebită pentru ţăranul de aici. „Mi-a plăcut fan-tastic o descriere a acestuia şi, chiar dacă nu redau exact, reproduc astfel: ţăranul acestor locuri, deşi nu se ridică la înălţi-mea unora care au palate şi odăi de lux, are ceva ce alţii nu au: multă bunătate

sufletească, dragoste de oameni, generozi-tate, hărnicie şi multă frică de D-zeu. Şi asta nu este puţin… Aşa este.”

Ascultându-l, am rămas impresionat de sinceritatea discursului, de reţinerea aproape fidelă a unor secvenţe din carte, toate dovezi clare a unei profunde lecturi. Se deduc acestea şi din ultima parte a cuvân-tului. „Dle prof., cartea aceasta am citit-o cu multă emoţie şi, mărturisesc, la început, cu un pic de gelozie. Eram gelos pe feren-gieni, eram gelos pe cei din Gătaia, dar s-a disipat, în timp, când am citit şi cele două capitole legate de oraşul Deta şi am realizat că acestor cugetări le vor urma şi altele, actuale, pentru că, în cele peste 4.600 de pagini din jurnalul d-voastră şi în sufletul d-voastră, mai sunt multe în-tâmplări care merită date publicului larg.

Expunerea din final arată cu prisosinţă că edilul oraşului meu este un bun cunoscător al psihologiei umane, dar şi unul care stă-pâneşte şi-şi adaptează cu uşurinţă retorica în funcţie de auditoriu şi de moment. Citez ilustrativ: „Dacă mă aflu azi aici, este şi

datorită respectului deosebit pe care vi-l port. Aveţi toată consi-deraţia mea pentru tot binele pe care l-aţi făcut oraşului Deta şi nu numai… pot spune, fără teamă, şi acestei ţări, prin copiii pe care i-aţi educat în mod exemplar. Noi cei de la Deta, ştim să ne apreciem personali-tăţile şi valorile aşa cum trebuie. D-voastră sunteţi o personalita-te, o dovedeşte prezenţa mare la acest eveniment. Sunt convins că această carte v-a adus liniş- tea sufletească pe care o meri-taţi, iar, în ceea ce mă priveşte, mărturisesc că volumul acesta cu dedicaţie, primit de la d-voastră, va găsi un loc de cinste în biblio-

teca mea şi o voi recomanda cu multă plă- cere tuturor celor care doresc să aibă noi cunoştinţe despre această zonă a Banatului. Vă mulţumesc pentru invitaţie şi vă doresc multă sănătate d-voastră şi familiei şi mult, mult succes în toate activităţile şi, mai ales, în aceasta pe care aţi împărtăşit-o cu noi.”

Moderatorul, prof. Ioan Traia, redactorul-şef al periodicului „Vatra satului”, mulţu-meşte dlui primar pentru intervenţia coeren- tă şi de înalt simţ cultural şi civic. Apoi, pentru a adăuga noi aprecieri despre autor şi carte, citează un paragraf sugestiv din prefaţa volumului, semnată de Domnia Sa. Redau selectiv: „Din mulţimea de articole, prezentate în haina de sărbătoare a poe-ziei, se desprinde viziunea omului cărtu-rar ce încearcă a se defini în ecoul şiru-lui de înaintaşi… Ideea de bază pe care a demonstrat-o convingător dl prof. Iosif Marius Circa în acest volum este că există oameni iubitori de oameni, oameni iubitori de ţară şi de neam, care pun tot ceea ce 6


au mai bun în ce fac, însufleţesc cuvintele, trăiesc autentic, la mare intensitate, în interiorul acestora… făcând lucrări valoroase, indiferent de vremurile în care trăiesc.”

În continuare, în cuvântul său, d-l eco-nomist Ghiţă Leu mulţumeşte prof. Circa, cu care se află într-o strânsă prietenie şi crede că autorul, deşi nu s-a născut în Ferendia, „prin activitatea pe care a depus-o aici, prin afecţiunea pe care o are faţă de sat, el este ferengian mai mult decât unii dintre noi, născuţi aici.” Vorbitorul îi mulţumeşte şi pentru faptul că a menţinut aprinsă făclia culturii în sat, încă de acum 50 de ani. „Dl prof. s-a ocupat de educaţia copiilor, de cultura acestui sat, aşa cum se desprinde şi din cartea sa. Dar cugetările acestea puteau apărea şi mai devreme, ca să beneficieze şi alţii de ele, aşa cum le folosim noi azi. Ne amintim în acest fel că prin tradiţii şi obiceiuri cultura satului dăinuie… Deşi, la ordinea actuală, nu mai poate fi ceea ce a fost.” Apoi, impresionat de faptul că autorul are foarte mult material acumulat, îi doreşte „ca D-zeu să-i dea ani mulţi, să scrie ce a adunat şi suntem mândri că e printre noi. Multă sănătate, putere de muncă şi numai bine!”

Dl prof. Traia Ioan mulţumeşte lui Ghiţă Leu, consilier comunal, om de vază în Ferendia, un om de cultură şi de suflet, chiar dacă, prin formaţie, este economist. Moderatorul, un bun cunoscător al valen-ţelor artistice ale cuvintelor, într-o proză cu mult lirism, mărturiseşte: „Astăzi se lansează o carte mare. Să se ştie din zare în zare, şi-o zicere adâncă, care reuşeşte încă, bine aşezată cu splendori, pe poliţa de valori, din marea bibliotecă a simţirii de fraţi, a neamului nostru din Carpaţi.”

Apoi, coordonatorul întâlnirii, referin-du-se la modul cum se scrie o carte, exempli-fică ilustrativ răspunsul lui Michelangelo, privitor la cum se face o statuie: „Foarte simplu. Dai piatra din jurul statuii la o parte.” Plecând de la acest proverbial episod, prof. Ioan Traia ajunge la concluzia că o carte se scrie aşa cum se face o pâine: „Pământul şi sămânţa sunt darurile lui D-zeu. Lucrările pământului sunt ale pă-rinţilor, ale societăţii, iar frământatul şi coptul sunt calităţile noastre, ale omului, dar care presupun instruire, educaţie, cultură şi talent. Aşa văd eu, metaforic, izvodirea unei cărţi.”

În cuvântul Sfinţiei Sale, preotul Dragan Giurgev îşi manifestă bucuria că „deşi afară plouă, ne aflăm în acest Cămin cultural unde sunt convins că soarele, bunăta-tea, dragostea şi primăvara vieţii renasc” şi are convingerea că „ceea ce facem noi astăzi este un lucru unic, pentru că astfel de cărţi sunt unice în felul lor, unice da-torită persoanei care le lansează, unice şi graţie invitaţilor care iau parte la eve-nimente. Sunt mândru, chiar dacă mândria este un păcat, că astăzi ne aflăm înaintea

unui mare om”. Preacucernicia sa îşi amin-teşte de momentul când l-am vizitat, cu cinci ani înainte, şi i-am luat un interviu de bun venit. Atunci afirma că „dragostea faţă de D-zeu este un lucru important, întrucât, dacă ai dragoste faţă de D-zeu, ai şi dragoste faţă de oameni”, iar acum întăreşte ideea: „Această dragoste faţă de oameni o răsfrânge şi acest om din faţa noastră, pentru că nu putem culege dra-gostea din afară, decât din Sfânta Biserică, pe care o frecventează şi d-l profesor.”

Preotul Dragan este convins că şi această carte nu este altceva decât un izvor nesecat al dragostei faţă de D-zeu, „pentru că nu poţi să-ţi aşterni gândurile pe foaie, fără să-ţi iubeşti aproapele, nu poţi să creezi ceva frumos, dacă nu ai înainte pe D-zeu. Atunci când scrieţi ceea ce gândiţi, dle prof., sunteţi, de fapt, o carte deschisă înaintea oamenilor, dar, pe de altă parte, o lumânare vie care arde neîncetat şi care nu se topeşte niciodată, luminând pe cei din jur.”

În finalul discursului, părintele mărturi-seşte că a citit cu plăcere această carte şi ne recomandă „să îi cinstim pe cei care merită, în această lume, nu post-mortem” şi încheie astfel: „Vă spun, dle prof., că sunteţi o călăuză pentru mine încă de la venirea mea în sat şi, aşa cum D-zeu se arată prin faptele sale, d-voastră v-aţi arătat prin ceea ce trăiţi. Noi vă urăm să aveţi sănătate, să aveţi bucurii, împliniri în familie şi, cu D-zeu, înainte!”

Următorul care şi-a exprimat opinia de-spre autor, a fost dl Trandafir Ostoia, „om de forţă în satul nostru”. Dumnealui lasă pe alţii să-şi spună părerea despre carte, însă „vă sugerez ca, ce aveţi în jurnal, puneţi-le pe hârtie şi lăsaţi-le să le citim şi noi”. Despre autor, mărturiseşte că „ne-am cunoscut ca simpli cetăţeni… Acum câteva zile, când mi-a deschis uşa dl prof., am stat mai mult de vorbă. Mi-aş fi dorit să-l cunosc mult mai devreme şi să petrecem mai mult timp împreună. Este un om cu un caracter deosebit, cu o coloană vertebrală extraordinară… Vă doresc multă putere de muncă, mulţi ani lângă familia d-voastră şi multă sănătate. Şi, din tot respectul pe care vi-l port, vă spun acum: sărut mâna, d-le profesor!”

Prof. Ioan Traia remarcă spusele de mai sus ca fiind „cuvinte simţite rostite cu sim-ţire” şi invită să-şi spună gândurile pe dl prof. Ioan Ţirca, un alt dascăl îndrăgit al moderatorului. Bunul meu frate îşi aduce aminte că „acum 48 de ani, era în luna septembrie, soseam amândoi cu trenul de la Gătaia. Am venit împreună la această şcoală, unde el a fost ani de zile director, apoi a plecat la Deta, iar eu am rămas aici ca profesor, pe urmă, 20 de ani, director al acestei instituţii. Încă de mult eram convins că voi trăi acest eveniment. L-am cunoscut atât de bine, fiindcă am fost

atâţia ani alături. Uneori îmi era ciudă pe el, pentru că aşternea pe hârtie, de toate, încă de atunci. Eu nu eram chiar aşa. Recunosc că îmi plăcea acest sat, tocmai de aceea am rămas aici. Am fost profesor de istorie-geografie, apoi, terminând cea de-a doua facultate, de istorie-filozofie la Cluj, când s-a desfiinţat ciclul al doilea în sat, am plecat la şcoala din Jamu-Mare.”

Referitor la volumul lansat, cu sinceri-tate şi emoţie, scumpul meu frate a spus: „Această carte, vă rog să-mi permiteţi să vă dezvălui că, atunci când o privesc, pe drept cuvânt, îmi dau lacrimile. Nu ştiu dacă este o altă plăcere mai mare decât aceea de-a avea în biblioteca personală o carte scrisă de fratele tău şi care îţi răscoleşte amintirile de la Gătaia, de la Ferendia, de când eram copii şi până azi, când sunt dascăl pensionar.” Finalul ex-punerii stârneşte şi mai pregnant starea emoţională care ne-a cuprins: „Dragă frate, îţi mulţumesc pentru această carte şi sunt convins că nu te vei opri aici. D-zeu să te ajute şi eu să am ocazia să mai pun o carte în biblioteca mea. Îţi doresc sănătate ţie şi întregii familii. D-zeu să ne ajute!”

Plin de nostalgie, prof. Ioan Traia mulţu-meşte bunului său fost dascăl pentru dis- cursul emoţionant şi mărturiseşte că „Am avut ce învăţa de la aceşti oameni deosebiţi, iar faptul că ne găsim şi mă găsesc şi eu aici sunt dovezi clare de respect pentru activitatea lor pedagogică, pentru efortul lor de a ne face, în primul rând, oameni.”

Ultimul invitat care a luat cuvântul este fosta bibliotecară a oraşului Deta, prietena noastră de familie, doamna Gina Trâmbaci, care recunoaşte că această carte este minu-nată, şi că o parte din materiale a citit-o din revista „Vatra satului”. O bucură enorm de mult „începutul acestei cărţi, care este dedicată minunatei familii Circa. Nişte oameni deosebiţi, începând cu domnul, cu doamna şi copiii. Să le dea D-zeu sănătate şi numai bine, iar Marius să reuşească să scoată şi a doua carte.”

Exemplarul moderator al acestui eveni-ment s-a întrecut pe sine prin aprecierile de mare lirism şi sensibilitate. Selectez câteva secvenţe ilustrative din cuvântul de încheiere. „Stimate d-le profesor şi frate!, într-un cuvânt şi libertate, te anunţ că în 14 septembrie s-a întâmplat un lucru rar, ca o victorie, sub cupola Căminului cultu-ral s-a dat citire scrisului în forma cea mai aleasă, readucându-te în satul nunţii acasă. Aici am simţit în nebănuite plăceri ce frumos răsare soarele peste ziua de ieri.”

Profesorul Traia mărturiseşte că azi a trăit o experienţă interesantă, fiind martor la momente când ferengieni, plecaţi din sat, au dat mâna cu consăteni şi nu s-au cunoscut, de aceea face propunerea să organizăm din anul viitor o zi a fiilor satului. Apoi, revenind la subiectul întâlnirii, Domnia Sa se adresează direct: „Dle profesor, mulţi


au spus lucruri minunate aici, au spus din suflet, cu multă simţire, cu mult patos, cu multă imaginaţie, respect şi consideraţie, cu acelaşi respect m-am adresat şi eu, dar a venit vremea să vă dau cuvântul, să întoarceţi într-un fel toate aprecierile care au venit spre d-voastră.”

Şi iată, era rândul meu să mă adresez întregii asistenţe care împărtăşea cu mine frumuseţea şi nobleţea acestei zile inedite. Cu emoţia firească momentului, le-am mo-tivat alegerea titlului „Cugetări târzii” şi de ce am folosit atâtea episoade din trecut. „Se desprinde şi din «Argumentul» cărţii, dar şi din imaginea mărită a coperţii nr. 1, adusă aici de naşii copiilor mei, care m-a bucurat profund, valoarea sugestivă a cita- tului intercalat: «aşez pe hârtie ce gândesc aproape de când mă ştiu». La început, am consemnat pe caiete mici, apoi pe altele mai groase, iar, mai târziu, în cele 14 vo-lume mari şi stufoase. Dar le-am scos în lume şi le-am dat tiparului abia în 2005, prin colaborarea la revista satului, adică târziu.

În scrierile mele, m-am in-spirat de multe ori din trecut şi asta pentru că trecutul a dat naştere prezentului, iar prezentul este o vatră pentru viitor. Dacă ştergi faptele trecutului, ştergi pilonii care susţin edi-ficiul existenţei acestui neam. Această teorie o susţineam şi în primul paragraf din argumen-tul meu de la începutul cărţii. Îmi retrăiesc trecutul îngemă-nându-l cu prezentul, făuresc piedestalul vieţii aşezând mereu câte o piatră la temelia ei. În-cerc să-mi menţin stabilitatea legând cărămizile vieţii cu mor- tarul amintirilor. Mă amăgesc poate, dar astfel simt că vieţuiesc în vâl-toarea acestor vremuri.”

Am explicat apoi asistenţei despre rolul jurnalului în zămislirea „Cugetărilor…”, precizând că nu toate materialele sunt in- spirate din jurnal, unele sunt luate din reali- tatea actuală, dar că jurnalul mi-a permis să mă întorc într-un tunel imaginar al timpu- lui, avându-l ca model pe gânditorul şi filo-zoful contemporan, dl Gabriel Liiceanu. Între mine şi jurnalul personal s-a făurit o legătură de suflet vie şi continuă de confesiune şi de interdependenţă. Redau, ilustrativ, câteva versuri, din „Odă, fide-lului meu jurnal”, inserată în carte şi citită integral la lansare. „Rămâi tânăr şi limpede al meu confident,/ Simbol al cugetărilor mele timpurii şi târzii,/ Căci alături de galbenul anilor tăi,/ Prospeţimea sentimen- telor unui modest şi anonim/ Va dăinui peste gârbovitele vremi.”

Am mărturisit participanţilor la întâlnire că: „Tematica aleasă din volumul meu este predominant culturală şi socială, fără

accente politice, întrucât politica este aspră, dură şi zgomotoasă şi presupune disimulare, iar eu prefer liniştea şi tăcerea. Prin cugetările mele, m-am adresat, nu atât minţii, raţiunii, cât, mai ales, inimii cititorului, sufletului acestuia. Am urmărit nu atât să informez, ci, mai ales, să sensi- bilizez pe cei care-mi lecturează scrisul. Cartea mea se vrea un leac tămăduitor, care face fiinţa umană mai bună, mai răbdătoare, dar şi mai tenace în confrun-tarea cu urâtul care ne înconjoară şi, deseori, ne copleşeşte. Am fixat în cuvinte îmbrăcate în straie artistice, uneori pe pagini întregi, descriptive, emoţiile trăite în pitorescul naturii. M-am oprit îndelung asupra omului de la sat în reportaje şi în interviuri, pentru că ruralul este încă un depozit de comori spirituale care defineşte şi păstrează identitatea neamului.”

Mi-am exprimat, în continuare, mulţumi-rile faţă de toţi invitaţii prezenţi la acest moment inedit, arătând că „Sunt încântat de prezenţa numeroasă, de faptul că sunt

alături de mine ferendienii, care m-au primit părinteşte încă de la venirea mea aici, în 1965 şi mi-au fost sprijin la şcoală şi la cămin. Printre susţinătorii din sat, se află şi tânărul preot Dragan Giurgev, consilierii comunali Gheorghe Leu şi Titus Selegean, apropiaţi, cunoscuţi, iar, de la centrul de comună, dl vicepreşedinte Sandu Belea. Tuturor le mulţumesc din suflet.

Sunt de faţă concitadinii mei din Deta, prieteni, medici, profesori, foşti colegi de catedră şi chiar dl primar Petru Roman, edilul-şef al oraşului, care şi-a făcut timp să-mi fie alături. Le mulţumesc din inimă.

Trăiesc emoţia momentului împreună cu mine soţia mea, copiii mei, Angela şi soţul ei Nelu, nepoţii, cumnaţii şi cuscrii de la Timişoara, fratele meu cu familia sa, care m-au sprijinit concret în acest demers. Aşez în capul listei pe fiica mea neobosită, cea care mi-a transmis şi mie din optimismul ei.

Îl simt aproape şi pe dl prof. Ioan Traia, secretarul Asociaţiei Publiciştilor Presei Rurale din Banat, care m-a îndrumat în

izvodirea acestei cărţi. Îndoită recunoştinţă, adresez întregului

colegiu de redacţie al rev. noastre, care s-a implicat în acţiunea de ridicare şi de sfinţire a crucii din faţa căminului, precum şi în lansarea acestei cărţi.

Şi, în sfârşit, dar nu în ultimul rând, regret nespus că n-a putut fi prezentă aici prietena copiilor mei, Dorina Pârva, intelectual de marcă, cu veleităţi universitare, patroană a firmei S.C. Mondor Manage-ment S.R.L., care m-a ajutat financiar în tipărirea acestei cărţi. Îi transmit, de aici, un buchet de mulţumiri.

Am mulţumit, apoi, în mod deosebit, celor care au luat cuvântul, apreciind omul şi cartea lansată. „Dlui dr. Libuş, un inte-lectual desăvârşit, iubitor de artă, vizitator frecvent al muzeelor şi expoziţiilor din ţară şi din străinătate, pentru eseul exprimat la această întâlnire. Casa însăşi este o expoziţie de artă, de pictură şi de carte tipărită. Recunoştinţă, Domniei Sale şi doamnei dr. pentru că au fost alături de

noi şi de astă dată.Mulţumiri speciale dlui pri-

mar al oraşului Deta, pentru venire şi pentru pilduitoarea expunere rostită aici. Prezenţa Domniei Sale este o dovadă certă a respectului reciproc dintre noi. Mă bucură faptul că omul care apreciază valorile şi cultura este de faţă la acest eveniment.” Am declarat apoi în faţa invitaţilor că: „Mă mândresc că stau în Deta, un oraş frumos, curat cu drumuri şi trotuare mo- dernizate, cu flori, multe flori şi cu oameni generoşi care-şi respec-tă cu recunoştinţă edilii. Pentru mine, aici îmi este inima, iar la Ferendia îmi sălăşluieşte sufletul.

Mulţumesc de asemenea prietenului Ghiţă Leu, pentru cuvintele de suflet adre- sate, precum şi surorii lui, d-na prof. Viorica Danciu, care, deşi n-a putut rămâne la lansare, spiritual a fost alături de acţiu- nea noastră. Preacucerniciei-Sale, preot Dragan Giurgev, recunoştinţă pentru cuvin-tele pline de smerenie şi de laudă despre autor şi carte. Îndoite mulţumiri şi dlui Ostoia Trandafir, pentru sprijinirea acestui act de cultură din sat.

Plecăciune şi sincere mulţumiri fratelui meu, prof. Ioan Ţirca, pentru cuvintele de suflet şi de dragoste pe care mi le-a adresat şi pentru bucuria de-a avea cartea mea de literatură lângă tratatele de istorie din biblioteca personală. Ştiu că şi tu poţi să scrii o carte în care să inserezi cugetările tale, dar nu ai timp. E momentul să precizez că paginile cărţii mele au fost zămislite la oraş, unde am avut timp şi condiţii pentru care mulţumesc bunei mele soţii.

Calde mulţumiri şi prietenei de familie, dnei Gina Trâmbaci, pentru prezenţă şi 6


aprecieri cu privire la carte şi la autor.

Încântarea şi satisfacţia pentru împli-nirea acestui vis personal mă copleşeşte, ştiind că atâtea suflete şi atâtea inimi, pentru două ore măcar, au bătut pentru mine. Mă înclin recunoscător faţă de toţi şi rogu-l pe D-zeu Tatăl să vă răsplătească pe măsură.

În încheiere, mi se pare potrivit să vă citez o cugetare a scriito-rului român în viaţă, Cărtărescu: «Să ne situăm în interiorul ei ca să auzim muzica fantastică a cărţii». Şi, plecând de la această constatare, ca să fiu mai spiri-tual, vă rog ca, acum, când fiica mea va tăia tortul lansării, făcut de ea, deasupra căruia a deschis o carte dulce, cu dedicaţie, să serviţi din felie şi vă veţi situa în interiorul acesteia, simţindu-i gustul şi savoarea.”

Coordonatorul şi moderatorul acestei su-perbe zile de mare încărcătură emoţională

mi-a mulţumit pentru expunere şi a conclu-zionat, iarăşi, într-un mod original: „Cred că sunteţi în asentimentul meu să-i spun autorului că, odată cu scrierea acestei cărţi, dle prof. Iosif Marius Circa, ţi se re- cunoaşte dreptul de a rosti liber cugetarea

lui Arghezi «Niciodată toamna n-a fost mai frumoasă!».” Aplau-zele prelungite ale asistenţei au fost întrerupte de intrarea neaş-teptată (surpriza era a prof. Traia) a unui grup de tineri fluieraşi, în costume populare, din zona Aradului (două fete şi doi băieţi), condus de prof. Gavra, acordeo- nist, care au interpretat câteva melodii populare la instrumente şi vocal, deconectând atmosfera sobră şi protocolară din sală.

Participanţii s-au degajat şi mai mult servind cu plăcere din bunătăţile pregătite de apropia-ţii mei, în timp ce eu am oferit cărţi cu dedicaţie, marcând astfel celebrarea unor manifestări de

înaltă clasă spirituală, care-şi vor lăsa am- prenta emoţională, multă vreme de-acum înainte, peste Ferendia, o aşezare minu-nată, cu oameni minunaţi, deasupra cărora Zâna-Toamnă şi-a deşertat cu mărinimie desaga belşugului spiritual.

Şi în acest an, în zilele de 25 şi 26 octombrie, a avut loc la Giroc, jud. Timiş, Simpozionul Internaţional „Is-torie şi Cultură în Banat”, ajuns la cea de a II-a ediţie.

Desfăşurat în organizarea Asociaţiei Culturale „David Voniga” din Giroc, a Primăriei şi a Consiliului Local al comunei Giroc, a unor prestigioase instituţii culturale cum sunt: Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, filiala Timişoara, Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria, Institutul Cultural al Româ- nilor din Voivodina şi Societatea Enci-clopedică a Banatului, evenimentul s-a bucurat de un real succes.

Întrunind un mare număr de comu-nicări (74), cele mai multe au fost

susţinute de autorii prezenţi, în cadrul a trei secţiuni: „Istorie” (cu două com-ponente: istorie medievală, modernă şi contemporană şi istorie bisericească), „Cultură” şi „Literatură şi presă”.

Simpozionul a debutat cu un salon de carte în cadrul căruia au fost prezentate o serie de apariţii editoriale, între care amintim două volume intitulate „Isto- rie şi cultură în Banat”, care cuprind comunicăriile prezentate anul trecut, la prima ediţie a simpozionului. Tot acum s-a lansat şi cel mai recent volum al lui Ion Murariu „Când amintirile…”. Într-o expoziţie de carte giroceană au putut fi văzute volume semnate de Bianca Viviana Câmpeanu, Octavian Gruiţa, Marius Matei şi Ion Murariu. Ambianţa evenimentului a fost întregi-tă de o expoziţie de costume populare din colecţia etnografului Marius Matei.

De remarcat că în cadrul celor trei secţii amintite au fost prezentate şi şapte lucrări semnate de profesori de la şcoala din localitate sau de alţi autori,

care au tratat aspecte referitoare la istoria şi cultura Girocului. Merită să-i amintim, precum şi lucrările lor: Octavian Gruiţă, „Biserica Ortodoxă Sfântul Dimitrie” din Giroc, Alexandru Cyuris, „Giroc – în hărţile militare habsburgice din secolele XVII-XIX”, Florin Golban „Abuzurile din toamna anului 1944 să- vârşite de trupele sovietice în localită-ţile Giroc şi Chişoda”, Adrian Kali, „Timişoara decembrie 1989 – Revo-luţie şi represiune”, Alexandru Kosa „Banatul în prima jumătate a secolu-lui XVI”, Ion Murariu „Ioan Aga, artist plastic reprezentativ al Girocului” şi Ion Traia „Date despre comuna Giroc, extrase din oficiosul Biserica şi Şcoala”.

Buna organizare a Simpozionului, în care s-a implicat Primăria şi Consiliul Local al comunei Giroc, ca şi partici-parea numeroasă şi de înaltă ţinută a acelor care cercetează istoria şi cultura bănăţeană ne îndreptăţesc să credem că acestă manifestare va deveni una de tradiţie.

Srbtoare a culturii la Giroc

Ion Murariu

6

Redacia mulumete doamnelor Viorica Danciu Leu i Marilena Covali pentru ajutorul financiar dat la apariia acestui numr

al periodicului Vatra Satului


Mi-am propus să nu insist asupra multor date biografice ale tatului. Ele sunt cuprinse într-o sumedenie de publicaţii apărute cu diferite ocazii aniversare. Voi insista asupra perioadei de studiu din Italia, pe parcursul a opt ani de zile, perioadă ce reflectă atât de pregnant dorinţa sa nemărginită de a studia, de a se desăvârşi chiar şi în condiţii mate-riale precare, constituind adevărate privaţiuni în desfăşurarea unei vieţi normale.

După terminarea Institutului Teo-logic din caransebeş, în anul 1919, se înscrie în anul III al Facultăţii de litere din Bucureşti. Atunci soarta i-a oferit o şansă. Aceea de a putea să-şi continuie studiile în Italia, cu menirea de a se perfecţiona în pictura monumentală şi cu precădere în cea bisericească.

Bunicul meu, vrednicul învăţător din Ferendia Achim Miloia, se să- vârşise din viaţă în anul 1917, iar bunica Maria urma să-şi ducă zilele, având o modestă pensie de urmaş. Ajutorul material pentru desăvâr-şirea studiilor din Italia, a venit sub forma unor burse din partea Mitro-

Scrisori din Italia

Dr. Ioachim Miloia

Roma 21/1921 Dragă mami!Ieri am primit o scrisoare de la tine

din 8 ian. şi mă bucur că eşti sănătoasă, că ai primit ceva bani de la Vasi* şi că în fine ai petrecut sărbătorile aşa cum, trebuie, împreună cu Miţi şi Ion** – la tot cazul mai bine ca mine. Eu pe lângă ce eram aşa de singur şi părăsit pe Sărbători – mai am fost şi bolnav. Nu-ţi scrisesem despre asta ca să nu te alarmezi, dar acum, când har Dlui, sunt pe deplin sănătos, iată îţi scriu. Ţi-am amintit într-o scrisoare trecută că m-a luat din nou reuma – dar nu ţi-am scris, că eram bolnav şi de altceva:

poliei din Sibiu, a Consistoriului din Caransebeş şi de la Ministerul Arte- lor din Bucureşti. În foarte multe cazuri banii soseau cu întârziere sau nu soseau, ceea ce conducea la crea-rea unor situaţii extrem de dificile de existenţă şi lipsuri materiale pentru achiziţionarea de bunuri în scop didactic.

În pofida tuturor dificultăţilor materiale, cu o ambiţie demnă de toată lauda, Ioachim Miloia a reuşit, în cei opt ani de studii, să obţină două doctorate, unul în Istoria Artelor, în anul 1924, şi celălalt în Litere şi Filozofie, în anul 1927.

Între Ioachim Miloia şi mama sa a existat o intensă corespondenţă pe perioada studiilor în Italia şi care, din fericire, reflectă aspectele esenţiale ale formării sale intelectuale, ale cris-talizării sale de artist şi cercetător în domeniul culturii universale.

În cele ce urmează, vom publica un ciclu de extrase din corespondenţa din Italia, ce reflectă cele mai semni-ficative evenimente care au marcat existenţa sa în anii de studii petrecuţi în cetatea eternă.

Ing. Mircea Miloia

de gălbinare. Toate astea deodată şi chiar pe sărbători. Gălbinarea am căpă-tat-o din mâncarea proastă, probabil din nişte peşte, căci isprăvindu-mi-se paralele, cruţam la disperare, aşa că într-o zi, de exemplu, n-am mâncat altceva decât nişte conservă de peşte fiert – foarte scârbos dealtfel. La vr-o două zile mi-am pierdut apetitul de nu mai puteam mânca nimic apoi îmi era scârbă de orice mâncare. La câteva zile au început să-mi îngălbenească ochii, ba tot corpul, de eram ca un chinez. Atunci n-am mai putut mânca nimic. în ziua întâi şi a doua de Crăciun n-am mâncat alta, decât câte o cafea fără

pâne. M-am dus la medic, care mi-a spus să nu mănânc nimic decât supă şi lapte şi mi-a prescris rebarbaru (?). Aşa am ţinut-o iată aproape trei săptămâni. Acum sunt din nou sănătos pe deplin şi în voie bună, căci reuma m-a lăsat ca prin minune (…) şi mi-a trecut şi gălbinarea. Deacum voi trăi regulat şi voi pune cea mai mare grijă ca să am mâncare bună să spezez cât oi spesa, căci văd că în zadar voieşti să cruţi, la mâncare nu-i permis să cruţi îndeosebi aici nu, că pentru mine urmarea totdea-una este că mă îmbolnăvesc şi atunci urmează spesele cu doctorii, iar pe lângă asta nici nu pot studia. Mă gândeam aşa: să cruţ din bursa de la mitropolie – dacă-mi va veni, ca să-mi rămână vr-un ban pe când voi veni acasă. Dar în urma boalei îmi zic că mai bine vin fără nici o para chioară, însă sănătos. Mă miră faptul că tu pân-la scrierea scrisorii din 8 ian. n-ai ştiut nimic de bursa mea de la mitropolie?

Eu acum lucrez cu multă dragoste şi râvnă la academie unde am găsit mediul pe care-1 căutam de mult. Ştii, cursul unde sunt eu nu mai e curs şcolar în înţelesul strict al cuvântului, ci e un curs pentru oameni formaţi, de aceea elevii cursului aceluia se numesc artişti de-a dreptul. La secţia decorativă unde sunt eu – este ca profesor unul Bargillini, renumit în toată lumea, de bunătate estraordinară.Mi se pare că ţi-am mai scris eu despre el. Pe mine mă are foarte-n drag şi-mi admiră lu-crările. Într-o seară mergeam către casă când simt că cineva mă ia de braţ. Era el. Aşa am mers vre-un sfert de ceas de braţ, tot povestind una alta. Eu i-am spus cum am venit aici, cum voiesc să lucrez; iar el, între altele, mi-a zis: Dragă Miloia, cu tot sufletul şi toată ştiinţa mea te voi povăţui şi-ţi voi sta în ajutor, căci văd că ai mult talent şi multă seriozitate în munca Dtale. Iată, deci, dragă mami, că lucrul care nici eu nu-1 prea credeam – că anume am talent pentru meseria asta – îl aud spus din gura unuia care-i în măsură s-o spue. Cred că voi putea răzbi dacă îmi va ajuta Dzeu, poate, pân-la toamnă, să-mi creez; un nume oarecare, creân-du-mi totodată şi o situaţie materială – cu expoziţia ce intenţionez s-o fac în toamnă acas.

* Vasi – fratele lui Ioachim.** Miţi şi Ion – sora şi cumnatul lui

Ioachim


COLEGIUL DE REDACŢIE

Iosif Marius Circa (redactor-şef adjunct), Marilena Covali, Ioan Ghiocel, Viorica Leu Danciu, pr. Dragan Giorgev, Florin Leu, Gheorghe Leu, Mircea Miloia, Mihai Sămânţă, Felicia Selegean, Ioan Ţirca.

Redactor-şef: Ioan Traia.Tipărit la EUROSTAMPA – Bd. Revoluţiei din 1989, nr. 26, Timişoara; Tel./fax: 0256-204.816; e-mail: [email protected]

Cu ocazia marelui praznic al Naterii Domnului, redacia perio-dicului Vatra Satului ureaz tu-turor fiilor satului sntate, fericire, prosperitate, spor duhovnicesc, noroc i mari bucurii! Hristos s-a nscut!

Colegiul de redacie

Iată-ne la cinci ani de la venirea tânărului preot Dragan Giorgiev în parohia noastră. Preacucernicia sa s-a

integrat bine în comunitate, este demult pe deplin un fiu al satului, şi-a îndrumat şi păstorit cu multă evlavie credincioşii, mobilizându-i exemplar la înfrumuseţarea Sfintei Biserici din sat, la păstrarea spiritului creştin strămoşesc.

Ni se pare potrivit ca la această aniversare, să-l rugăm pe sfinţia sa să ne acorde un interviu.

Reporter: Ne bucurăm că aţi rămas această perioadă alături de enoriaşii din sat. Cum vi s-a părut acest drum?

Preot: Doamne ajută, domnule director şi întregii suflării creş-tine. Aşa cum ne învaţă Iisus Hristos, spunându-ne „Luaţi crucea Mea şi vedeţi că e uşoară”, aşa am petrecut acest drum, cu dragoste, cu bucurie, cu nădejde, cu tot ceea ce înseamnă virtuţi creştineşti. Drumul cu Hristos este cel mai frumos, înălţător, şi pur lucru din lume. Pentru mine şi familia mea acesta este numai un început, întrucât nădejdea în Dumnezeu este flacăra nestinsă ce arde în sufletele noastre.

Reporter: Ce părere aveţi despre relaţia dintre paroh şi credin-cioşi, dacă vi se pare că numărul celor care vin la bisercă a crescut?

Preot: Parohul şi credincioşii sunt o suflare, un trup. Credincioşii sunt mădulare vii prin care Sfânta Bisercă trăieşte. Misiunea preotului este una sfântă, dar conlucrarea cu credincioşii o completează, iar Dumnezeu o desăvârşeşte. Relaţia dintre preotul paroh si credincioşi este caldă, prosperă, plină de dragoste oferită necondiţionat, şi sunt convins că suntem pe calea ce bună.

Credincioşii, pe lângă aceia care vin cu regularitate, vin la rugăciune, la linişte, la lumina lui Hristos. În ciuda faptului că satul este mic, inima credincioşilor este mare, întrucât duminică de duminică, şi sărbătoare de sărbătoare oamenii sunt activi sufleteşte şi prezenţi la Sfânta Biserică.

Reporter: V-aţi adaptat la obiceiurile din sat, la mofturile unora, la relaţia cu cantorii şi cu consiliul parohial?

Preot: Dacă ar fi să luăm treptat, obiceiurile sunt zestrea poporu-lui nostru creştinesc, cu care şi prin care trăim. Cine nu are obiceiurile în sânge, nu trăieşte. Eu le simt, le trăiesc, şi mă bucur de ele ori de câte

ori am ocazia. Despre mofturile unora nu pot spune nimic, întrucât şi eu mă ştiu cu unele mofturi, şi mă întreb dacă se adaptează ei la mine.

Relaţia cu cantorii şi cu consiliul parohial este una specială şi plină de dragoste. Satul e familia mea şi mă bucur că am lângă mine „fraţi, surori, părinţi, bunici şi străbunici”.

Reporter: Suntem bucuroşi că sprijiniţi revista „Vatra satului”, permiţând prezentarea ei în biserică şi colaborând mereu. Formulaţi, vă rugăm, o scurtă opinie despre ea.

Preot: Mă bucur foarte mult că există această modalitate prin care să ne exprimăm gândurile, faptele şi sentimentele. Pentru mine este un lucru înălţător, deoarece văd că bunăvoinţa se împleteşte cu dragostea, dăruirea cu Dumnezeu, şi astfel „pâinea” duhovnicească se coace la foc mic, dar sigur. Colegiul de redacţie este format din oameni cu dragoste de biserică, de preot, de tot ceea ce înseamnă Dumnezeu, şi pe această cale le mulţumesc că îmi oferă ocazia şi bucuria de a conlucra cu ei. Să dea bunul Dumnezeu mulţi ani acestei reviste şi să nu uităm că vatra satului e locul de unde începe lumea.

Reporter: Apreciem viaţa de familie exemplară a preacucerniciei voastre, fetiţa creşte, este superbă, va merge la grădiniţă… unde?

Preot: Unde e linişte şi pace, acolo e Dumnezeu, acolo e iubire. Cred că comportamentul fiecăruia este oglinda sufletului. Fetiţa este darul de la Dumnezeu, este nemurirea noastră, prin ea şi pentru ea trăim. Nu aş mai putea concepe viaţa fără copil, ca mai târziu, fără copii. Prin ei trăim şi ne mântuim.

În legătură cu grădiniţa, mă destăinui şi vă spun că o vom duce la Gătaia, la anul, în speranţa că şi drumul nostru se va repara. Unde există bunăvoinţă, nimic nu este imposibil.

Reporter: Ce doriţi să le transmiteţi enoriaşilor care vă preţuiesc atât de mult, acum, la cinci ani de misiune în Ferendia?

Preot: La primul cincinal de activitate misionară vreau să mulţu-mesc tuturor ferengenilor pentru dragostea, afecţiunea şi ajutorul pe care ni-l oferă mie şi familiei. Doresc să le spun că îi preţuiesc, îi iubesc, şi voi rămâne alături de ei atâta timp cât numai bunul Dumnezeu doreşte. Simt că fac parte din familie şi asta mă întăreşte să le rămân alături şi la bine şi la greu.

Cu noi este Dumnezeu cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin.

Doamne ajută!Lăudabilă este şi activitatea de educaţie religioasă în rândul copii-

lor şi al tinerilor pe care îi cuprinde în programe artistice de sărbători.Preotul Dragan Giorgiev, deşi tânăr, este foarte matur în compor-

tamentul duhovnicesc, stăpâneşte cu siguranţă întreaga rânduială bisericească, iar viaţa de familie pilduitoare rămâne un model de referinţă pentru tinerii şi vârstnicii din localitate şi nu numai.

Satul se mândreşte cu un asemenea părinte, îl respectă aşa cum şi preacucernicia sa ştie să-şi preţuiască enoriaşii. Tocmai de aceea credem că simbioza aceasta va fi o certitudine că-l vom avea în altarul bisericii noastre mulţi ani de acum înainte.

Sănătate să-i dea Dumnezeu dumnealui şi familiei, şi Doamne ajută întreaga suflare a acestei aşezări!

La muli ani cu bucurie, tot n ast parohie!Dialog cu pr. Dragan Giorgiev

Prof. Ioan [irca

prelucrat de ioan traia ntru mul i i ferici i ani ... fileanul ix l nr.29 l septembrie - decembrie...

Documents