H U M A N IT A  
,0 carte magistral ." - S u n d a y T i m e s  
PAUL JOHNSON
) l j Bh*** t || *s
I ‘ f; ' 1li •'I "a^ V 1
k 4 j L, .
l M l  î i 1c ' ' 'fW#*
L / '  jir -rnfii 1 • /'
 
Paul Bede Johnson (nscut în 1928 la Manchester) este un bine-cunoscut ziarist
i istoric englez. A studiat la Stonyhurst College, apoi la Magdalen College (Ox
ford). S-a afirmat ca jurnalist în anii ’50, la The New Statesman. In anii ’70, a înce
put s aib concepii tot mai conservatoare; pe fundalul problemelor economiei
britanice, s-a opus micrii sindicale. Susintor al lui Margaret Thatcher, a de
venit unul dintre consilierii ei i i-a scris o serie de discursuri. Din 1981 pân în
2009, a deinut o rubric în The Spectator. S-a preocupat de problemele i eve
nimentele care indicau, în opinia sa, declinul general, de la educa ie la practicarea
religiei i comportamentul social. A scris regulat în The Daily Telegraph i într-o
serie de publicaii americane (The New York Times, The Wall Street Journal, Co
mmentary, The National Review). Johnson este un critic al modernitii. îi deza
prob pe cei care folosesc teoria evoluionist pentru a-i justifica ateismul sau
pentru a-i promova experimentele biotehnologice. Catolic conservator, Johnson
privete teologia eliberrii ca pe o erezie i pledeaz pentru celibatul preoilor,
dei consider c exist motive întemeiate pentru hirotonirea femeilor. în anul
2006, Johnson a primit din partea preedintelui George W. Bush, The Presiden
tial Medal of Freedom.
Bibliografie selectiv: The Offshore Islanders: A History of the English People 
(1972), Elizabeth I: A Study in Power and Intellect (1974), The Life and Times of  
 Edward III  (1974), Pope John XXIII  (1975), A History o f Christianity  (1977), Ire
land: A Concise History from the Twelfth Century to the Present Day  (1981),
 Pope John Paul II and the Catholic Restoration (1982), A History o f the Modern 
World from 1917 to the 1980s (1983; O istorie a lumii moderne, Humanitas, 2003;
reed. 2005, 2014), A History o f the Jews  (1987; O istorie a evreilor, 2005; Huma
nitas, 2015), Intellectuals (1988; Intelectualii, Humanitas, 1999; reed. 2006,2011,
2015), To Hell with Picasso and Other Essays (1996; La naiba cu Picasso i alte 
 eseuri,  Humanitas, 2012),  A History of the American People  (1997),  Napoleon 
(2002), The Vanished Landscape. A 1930s Childhood in the Potteries  (2004;  Pei
 sajul disprut. Anii copilriei mele, Humanitas, 2013); Churchill (2009), Jesus: A 
 Biography from a Believer (2010; Viaa lui Isus povestit de un credincios, Hu
manitas, 2012), Socrates: A Man for Our Times (2011; Socrate. Un om pentru tim
 
B u c U l< l; T I
 
Corectori: Ioana Vîlcu, Cecilia Laslo
Tehnoredactor: Manuela Mxineanu
Paul Johnson
Copyright © Paul Johnson, 1987
Descrierea CIP a Bibliotecii Na ionale a României
Johnson, Paul
Index
www.humanitas.ro
Comenzi telefonice: 0372.743.382; 0723.684.194
 
P r o lo g .................................................................................................................... 13
P arte a în tâ i: IS R A E L I II ........................................................................... 15
Simbolismul peterii Macpela 15 „Eu sunt între voi strin i pri
beag" 17 Un alt fel de Dumnezeu 20 Potopul etic 22 Avraam
i renaterea sa istoric 30 Monoteismul în embrion 30 Poporul
ales 32 Un Pmânt promis vag 33 Triburi i amfic ionii 35
Iosif, prima eminen cenuie 38 Legturi infantile, exodul spre
maturitate 40 Moise, un totalitar al spiritului 42 Legile: suve
ranitate divin, sanctitate uman 48 Teocra ia democratic 57
Cuceritorul Iosua i documentele arheologice 59 Judectorii:
delincven ii charismatici 62 Samuel i profe ia de stat 68 Saul
i marea dezbatere constitu ional 70 David, regele sacerdotal 72
Solomon, absolutismul regal i statul-templu 77 Vocea mic i
potolit a lui Ilie 85 Am os i rzboiul de clas 88 Osea i reli
gia inimii 91 Apari ia rigorismului 93 Isaia i naterea contiin
ei 94 Ieremia, primul evreu 96
P a rtea a d ou a : IU D AIS M UL .................................................................... 100
 Valea Oaselor a lui Iezechiel 100 Al doilea Templu al lui Nee-
mia 106 Ezdra, scribii i canonul 107 Evreii ca istorici 111
Iov, Dumnezeu i teodiceea 114 Grecii contra evreilor 118 Ma-
cabeii inventeaz martiriul 126 A doua uniune de triburi: de la
puritate la corup ie 129 Apari ia iudaismului fariseic 131 Tira
nia filantropic a lui Irod cel Mare 134 Templul în sinistra lui
glorie 138 Revolu ia apocaliptic a lui Daniel 145 Ideea de
Mesia 149 Isus: servitor suferind, sau btrân rebel? 150 Pavel
i furtul universalismului iudaic 155 Antisem itismul în Antichi
tatea pgân 159 Iosephus i marea rscoal 163 Micul regat
neîndurtor al lui Shimon bar Kohba 168 Cretinii contra evrei
lor 170 Iavne i iudaismul rabinic 177 Tanaim, amoraim; Mishna
i Talmudul 181 Maturizarea teologiei morale iudaice 183 Ne
cesitatea responsabilit ii sociale 187 Renun area la violen 189
Exilarhatul babilonian 192 Antisemitismul cretin timpuriu 195
Erezia islamic 196
Partea a treia: CATEDO CR A IA .......................................................  199
Lum ea lui Beniam in din Tudela 199 Evreii i crearea oraului din
Evul Mediu timpuriu 200 Disputa moral privitoare la perceperea
de dobânzi 202 Evreii sub islam: dhimmi  206 Conducerea prin
erudi ie 211 Familia i ierarhia academic 212 Maim onide, fi
gur central în istoria evreilor 215 Gheniza din Cairo 216 e
lurile ra ionalismului iudaic medieval 220 Ira ionalismul ca for
compensatorie 226 Misticismul i Cabala 228 Iehuda Halevi
i Nahmanide 231  Zoharul  232 Evreii i medicina 234 Struc
tura social a evreimii medievale 236 Infrastructura religioas a
evre ilor 236 Evreii în cretinismul latin 240 Dem onologia
antievreiasc 242 Pogromurile cruciadelor 243 Prima învinuire
de omucidere 245 Cmtria i arendarea 247 Evreii, clugrii
i Moartea Neagr 252 Spania i „problem a evreiasc11: contro
versele 254 Declinul vie ii intelectuale a evreilor 258 Revoltele
i Tortosa 260 Conversos i Inchizi ia 265 Distrugerea evreimii
spaniole 268 Refugia ii i  Judensau  270
Partea a patra: GHETOUL ......................................................................   272
Ibn Verga i moten irea urii la evrei 272 Primul ghetou în Ve
ne ia 274 Evreii ca polemiti i ca sclavi 278 Renaterea,
Reforma i evreii 282 Impactul Contrareformei 284 Evreii —
micarea i expansiunea spiritului întreprinztor 286 Ra iona
lizarea banilor 288 Evreii în Europa rsritean 291 Rzboiul
de Treizeci de Ani e fcut s plteasc 296 înl area i decde
rea evreului de curte 298 Catastrofa din 1648 i efectele sale 301
Cabala lurianic i misticismul democrat 303 Magia i Mesia 309
Shabetai Tzvi, Nathan din Gaza i gnosticismul osmotic 311 Ja
cob Frank ecumenicul 318 Manase ben Israel i reîntoarcerea
evreilor în Anglia 320 Evreii în New York 324 Evreimea ame
rican: un fenomen nou 325 Evreii i apari ia capitalismului 327
Raionalismul i contraraionalismul în ghetou: Rossi i Caro 335
Spinoza, panteismul i ateismul 335 Pietism ul evreiesc al secolului
al XVIII-lea: Baal Shem Tov i hasidismul 343 Gaonul din Vilna
i persecu ia meritorie 345 Mendelssohn i Iluminismul iudaic 348
Reformarea evreilor i naterea antisemitismului modern 354
Partea a cincea: EMANCIPAREA .......................................................  361
Tentative de a rezolva „problema evreiasc11: metoda botezului
361 Drumul clanului Rothschild 364 Marea Britanie, o societate
filosemit 373 Cazul Damasc 374 Disraeli i cretinismul evre
 
CUPRINS 9
ura de sine a evreilor 395 Marx i antisem itismul evreiesc 401
Expulzarea popula iei ashkenaze 412 Politica evreiasc arist 414
Exodul post-1881 din Rusia i urmrile sale 422 Mordecai Noah,
Reforma i Am erica evreilor germani 424 Emma Lazarus i evre-
imea de mas din New York 429 Ideea sionismului: Moses Hess 433
 Ateptându-1 pe Daniel Deronda 437 Rasism ul modern: Dreyfus
i francezii 439 Lazare, Reinach, Proust i apari ia puterii poli
tice intelectuale 445 Herzl i antisemitismul german 451  Der 
 Judenstaat  i micarea sionist 458 Ostjuden  i Weizmann 460
Opozi ia religioas la sionism 464 Povestea de dragoste dintre
evrei i germani: Cohen, Rosenzweig i Rathenau 468 Evreii i
cultura modernist 471 Mahler, Schonberg i muzica 472 Bakst,
Chagall i viziunea evreiasc 474 Freud: gnosticul evreu mo
dern 476 Einstein i spiritul ra ionalist evreiesc 482 Kafka i
sufletele pierdute 485
Primul Rzboi Mondial i evreii 486 Weizmann i establishmentul
britanic 487 Rothschild i Declaraia Balfour 493 Aezrile evre
ieti din Palestina 495 Jabotinski i autoaprarea evreilor 497
 Apari ia na ionalismului arab 498 Mandatul, Samuel i muftiul 501
Em igra ia evreilor sub mandat 505 Ben Gurion i sionismul so
cialist 507 Politica britanic interbelic 509 Luxemburg, Troki
i evreii neevrei 514 Cazul lui Isaac Babei 520  Protocoalele   i
consecin ele bolevismului evreiesc 522 In Marea Britanie 523
în Frana 525 în America 526 Brandeis i Curtea Suprem 528
Evreii pe Broadway i la Hollywood 529 Evreii în crima organiza
t 535 Baruch i marile finane 536 Lippmann i invizibilitatea
evreilor 537 Evreii în Germ ania postbelic 539 Antisemitismul
lui Hitler 541 Studen ii, universitarii i evreii 544 Evreii, vio
lena din mass-media i cultura de la Weimar 545 Cazul lui Wal
ter Benjam in 550 Hitler la putere i dualismul antisemit 553
Pai spre Holocaust 555 Perioada rzboiului: foam etea i munca
ucigtoare 561 Originile programului de exterminare 565 Asa
sinarea în mas 566 Lagrele mor ii 568 Rolul poporului ger
man 572 Au striecii, românii, francezii, italienii 572 Rolul
britanicilor i americanilor 577 Resemnarea i rezistena evre
ilor 581 Supravieuirea antisemitismului 588 Pedepsirea crimi
nalilor 589 Compensa ii pentru victime 590
Partea a aptea: SIONUL ........................................................................... 594
Catastrof i providen în istoria evreilor 594 Marea Britanie
i statul sionist 595 Begin i terorismul evreiesc 597 Britanicii
abdic 600 America, Rusia i fereastra oportunit ii 600 Rz
 
arabi i evrei 604 Frontierele Sionului 606 Statul de maxim
securitate 609 Campania din Sinai 610 Rzboiul de ase Zile 611
Rzboiul de lom Kipur 612 Pacea cu Egiptul 613 Definirea evreu
lui 616 Adunarea 617 Ebraica — limb modern 618 Statul
socialist corporatist 621 Ben Gurion i Begin 622 Partidele re
ligioase 624 Sabatul, educa ia, cstoria 630 Muntele Templu
lui 634 Procesul lui Eichm ann 638 Diaspora continu 641
Secte exotice 642 Diaspora în Europa 643 Rolul special al evre-
imii americane 647 Evreimea rus i antisemitismul stalinist 650
 Africa de Sud i originile „sionismului imperialist" 654 Antise
mitismul sovietic modern 656 Campania antisemit arab 659
Na iunile Unite, terorismul i reac ia israelian 660 Rolul con
temporan al Sionului laic 663
E p ilog ...................................................................................................................... 666
Not cu privire la transliterarea numelor proprii
i a termenilor ev re ie t i .............................................................................  717
In d ice ...................................................................................................................... 719
MULUMIRII
 Lucrarea de fa este o interpretare personal a istoriei evreilor. Punctele  
de vedere exprimate (i erorile existente) îmi aparin. Dar sunt îndatorat mul
tor erudii, dup cum reiese din notele bibliografice. Sunt recunosctor în  
mod deosebit celor care au editat   Encyclopaedia Judaica, lucrare care s-a  
dovedit o cluz indispensabil, precum i valorosului volum  A History of
the Jewish People, îngrijit de H.H. Ben Sasson. în înelegerea fenomenelor,  
am fost ajutat de studiile monumentale ale lui S.W. Baron, S.D. Goitein i  
G.G. Scholem; un rol deosebit l-au juca t în acest sens operele unor istorici ca  
Cecil Roth, Alexander Mark, Alexander Altmann , Hyam Maccoby, Jonathan  
 I. Israel, Michael Marrus, Ronald Sanders, Raul Hilberg, Lucy Davidowicz ,  
 Robert Wistrich i Martin Gilbert. în leg tur cu credin ele i punctele de ve
dere ale evreilor, mi au fost extrem de utile cr ile lui Samuel Belkin, Arthur  
 A. Cohen i Meyer Waxman. Chaim Raphael i H yam Maccoby au avut gene
rozitatea s citeasc întregul text i s contribuie cu multe sugestii i corec
turi extrem de folositoare. Sunt, de asemenea, profund îndatora t redactorului  
de carte, Peter James, i fiului meu, Daniel Johnson, care au lucrat pe text,  
 precum i editorului meu de la Weidenfeld & Nicolson, Linda Osband, care  
 i de data aceasta, ca de atâtea ori înainte, a adus cr ii mele servicii ine
 galabile. în sfârit, aduc mulumirile mele lordului Weidenfeld, care a avut  
 
PROLOG
De ce am scris aceast istorie a evreilor? Din patru motive. Pri
mul este simpla curiozitate. în timp ce lucram la History of Christi
anity, mi-am dat seama, pentru prima oar, de imensitatea datoriei
pe care o are cretinismul fa de iudaism. Nu era vorba de faptul
c Noul Testament a înlocuit Vechiul Testament —aa cum am fost
învat s cred; mai curând, cretinismul a conferit o interpretare
nou unei strvechi forme de monoteism, evoluând treptat într-o nou
religie, dar purtând în sine o mare parte a teologiei morale i dogma
tice, liturghia, institu iile i conceptele fundamentale ale predecesoa
rei sale. Prin urmare, am hotrât c, dac mi se va oferi ocazia, voi
scrie despre oamenii care au dat natere credinei mele i le voi ex
plora istoria de la originile ei i pân azi, formându-mi propria opinie
despre rolul i importana lor. Lumea a avut tendin a s-i considere
pe evrei drept o semin ie care s-a autoguvernat în Antichitate i i-a
consemnat istoria în Biblie; apoi au disprut timp de multe secole;
i au reaprut într-un târziu, doar ca s fie mcelrii de naziti; dar
în cele din urm i-au creat un stat al lor, controversat i asediat.
 Acestea îns n-au fost decât episoade remarcabile. Eu voiam s le
unesc, s gsesc i s studiez poriunile care lipseau, s le asamblez
într-un întreg cu cap i coad.
 Al doilea motiv a fost, pur i simplu, entuziasmul pe care mi-1 pro
voca întinderea istoriei evreilor. De pe timpul lui Avraam i pân în
prezent, ea cuprinde aproape patru milenii. Adic, mai mult de trei
ptrimi din întreaga istorie a umanitii civilizate. Sunt un istoric
care crede în continuitile lungi i în plcerile pe care i le ofer urm
rirea lor. Evreii au creat o identitate separat i specific mai devreme
decât aproape oricare alt popor care a supravieuit. Au pstrat-o pân
în ziua de azi, în ciuda adversit ilor incredibile care i-au înconjurat.
De unde a venit aceast putere extraordinar? în ce a constat acea
for deosebit a ideii, care le-a conferit evreilor specificitate i omo
genitate? Oare aceast putere continu ine de caracterul ei esen ial
imuabil, ori de capacitatea de adaptare, ori poate de amândou? Sunt
teme încâlcite, care îi dau mult de furc.
 
14 PROLOG
 Al treilea motiv a fost acela c istoria evreilor nu acoper doar
perioade lungi de timp, ci i suprafee întinse. Evreii au ptruns în
multe societi i asupra tuturor i-au lsat amprenta. A scrie isto
ria evreilor este ca i cum ai scrie istoria lumii, dar dintr-un punct
de vedere foarte special. Este istoria lumii vzut din perspectiva
unei victime erudite i inteligente. Prin urmare, efortul de a înelege
istoria aa cum a fost vzut de evrei produce revelaii lmuritoare.
Dietrich Bonhoeffer a observat acest efect atunci când s-a aflat într-o
închisoare nazist: „Am învat", scria el în 1942, „s privim de jos
marile evenimente ale istoriei mondiale, din perspectiva celor care
sunt exclui, suspectai, prost tratai, lipsii de putere, oprimai i
dispreuii, pe scurt, din perspectiva celor care sufer." El unul a
considerat-o „o experien de o valoare incomparabil". Istoricul ju
dec într-un mod similar procesul de relatare a istoriei evreilor: el
adaug istoriei dimensiunea nou i revelatoare a celui oprimat.
In sfârit, cartea mi-a dat ansa s reconsider cu obiectivitate, în
lumina unui studiu care acoper aproape patru mii de ani, cea mai
dificil dintre toate întrebrile umanitii: pentru ce suntem noi pe
pmânt? Oare este istoria doar o serie de evenimente a cror sum
e lipsit de sens? Nu exist nici o diferen moral fundamental în
tre istoria rasei umane i istoria, s zicem, a furnicilor? Sau exist
un plan providen ial ai crui agen i, oricât de umili, suntem noi? Nici
un popor nu a susinut cu mai mult trie decât evreii ideea c isto
ria are un scop, iar umanitatea un destin. Intr-o faz foarte timpu
rie a existenei lor colective, ei credeau c au descoperit un plan divin
pentru societatea uman, al crui pilot urma s fie însi societatea
lor. i-au conceput rolul pân în cel mai mic amnunt. S-au agat
de el cu o persisten eroic, în faa unor suferine slbatice. Muli
dintre ei înc mai cred în acest rol. Alii l-au strmutat în eforturi
prometeice de a ne înla condiia prin simple mijloace umane. Vizi
unea evreilor a devenit prototipul pentru multe proiecte grandioase
destinate umanitii, atât din cele concepute de divinitate, cât i de
om. Prin urmare, evreii se gsesc exact în mijlocul încercrii perene
de a conferi vieii umane demnitatea unui scop. Oare istoria lor suge
reaz c asemenea încercri merit s fie întreprinse? Ori dezvluie
inutilitatea lor esenial? Am sperana c expunerea care urmeaz,
rezultatul propriei mele investigaii, îi va ajuta pe cititori s rs
pund singuri la aceste întrebri.
 
ISFLAELIII
Evreii sunt cel mai tenace popor din istorie. Hebron este o dovad
concret. Este situat la 32 de kilometri de Ierusalim, la 1.000 de me
tri înlime, pe dealurile Iudeei. Acolo, în petera Macpela, se g
sesc mormintele patriarhilor. Conform tradiiei strvechi, un cavou în
stânc, el însui foarte vechi, adpostete rmiele pmânteti ale
lui Avraam, fondatorul religiei iudaice i strmo al colectivitii iu
daice. Alturi de mormântul lui se afl cel al Sarrei, soia lui. în ace
lai loc se gsesc mormintele îngemnate al fiului su, Isaac, i al
soiei sale, Rebeca. De partea cealalt a cur ii interioare - alte dou
morminte, al lui Iacov, nepotul lui Avraam, i al soiei lui, Lea. Iar în
faa construciei este îngropat fiul lor, Iosif.1Aici a început - în msura
în care poate fi fixat în timp - istoria de patru mii de ani a evreilor.
Hebron este de o frumusee mrea i venerabil. Ofer pacea
i linitea ce pot fi adesea gsite în sanctuarele antice. Dar pietrele
sale sunt martore mute ale unui conflict permanent i a patru mile
nii de dispute politice i religioase. A fost, pe rând, un loc sfânt ebraic,
sinagog, bazilic bizantin, moschee, biseric a cruciailor i din
nou moschee. Irod cel Mare l-a înconjurat cu un zid maiestuos, înalt
de aproape 15 metri, care a rezistat pân în zilele noastre; este fcut
din blocuri masive de piatr tiat, unele dintre ele lungi de aproape
10 metri. Saladin a împodobit locul sfânt cu un amvon. Hebron re
flect lunga i tragica istorie a evreilor i capacitatea lor neegalat
de a supravieui tuturor vicisitudinilor. Aici David a fost uns rege,
mai întâi al Iudeei (II Samuel, 2:1-4*), apoi al Israelului (II Samuel,
* Samuel I i II corespund, în versiunea româneasc a Bibliei, Crii
întâi a Regilor i respectiv Crii a Doua a Regilor. Citatele din Crile Re
gilor I i II, care apar în volum ul de fa, corespund Cr ilor a Treia i a Pa
tra ale Regilor din versiunea româneasc a Bibliei.
Toate citatele din Biblie cuprinse în traducerea de fa sunt reproduse
dup ediia româneasc a Bibliei sau Sfintei Scripturi, tiprit sub îndru
marea i cu purtaren de grij a preafericitului printe Iustinian, Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române, Bucureti, 1982 (ri.tr).
 
16 O ISTORIE A EVREILOR
5:1-3). Când a czut Ierusalimul, evreii au fost alungai din el, în lo
cul lor aezându-se edomiii. A fost cucerit de Grecia, apoi de Roma,
convertit, jefuit de zeloi, incendiat de romani, ocupat succesiv de
arabi, franci i mameluci. Din 1266, evreilor li s-a interzis s mai in
tre în peter ca s se roage. Aveau voie s urce doar apte trepte
de-a lungul zidului rsritean. Pe a patra treapt îi introduceau pe
ti iile ctre Dumnezeu într-o gaur sfredelit în piatr pe o lungime
de 1,85 metri. Erau folosite bee pentru a împinge buc ile de hârtie
pân ajungeau la captul cellalt, unde cdeau în Peter.2 Chiar i
în aceste condiii, petiionarii erau expui pericolului. în 1518, a avut
loc un îngrozitor masacru otoman al evreilor din Hebron. Dar, cu
rând dup aceea, crturarii evlavioi au format o comunitate care a
continuat s existe, cu tenacitate, i în care au intrat, în diferite mo
mente, talmuditi ortodoci, cercettori ai Cabalei mistice i chiar
ascei evrei, care se biciuiau cu cruzime, pân când sângele lor îm-
proca pietrele venerate. Evreii au fost acolo pentru a-i întâmpina,
pe rând, pe falsul Mesia, Shabetai Tzvi, în anii 1660, pe primii pele
rini cretini moderni în secolul al XVIII-lea, pe colonitii evrei se
culari, o sut de ani mai târziu, i pe cuceritorii britanici în 1918.
Comunitatea evreiasc, niciodat foarte numeroas, a fost atacat cu
slbticie de arabi în 1929. Au atacat-o din nou în 1936, practic ex
terminând-o. Când soldaii israelieni au intrat în Hebron în timpul
Rzboiului de ase Zile, în 1967, nici un evreu nu trise acolo timp de
o generaie. Dar în 1970 a fost restabilit o colonie mic. în ciuda
temerilor i a incertitudinilor, colonia a înflorit.
Prin urmare, când istoricul se duce s viziteze Hebronul în ziua
de azi, îi pune întrebarea: unde sunt toate acele neamuri care au
populat odat locul acesta? Unde sunt canaaniii? Unde sunt edo
miii? Unde sunt anticii eleni, romani i bizantini, francii i mame-
lucii, unde sunt otomanii? Au pierit în negura timpurilor, irevocabil.
Evreii îns înc sunt în Hebron.
Hebronul, aadar, este un exemplu al îndrtniciei evreieti pe
parcursul a patru mii de ani. Ceea ce ilustreaz; de asemenea, ciu
data ambivalen a evreilor în ceea ce privete stpânirea i ocupa
rea teritoriului. Nici o seminie nu a pstrat pentru o perioad atât
de lung un ataament atât de încrcat afectiv fa de un anumit col
al suprafeei pmântului. în acelai timp, nimeni altcineva nu a do
vedit o mai puternic i mai persistent tendin de a emigra, un ase
menea curaj i o asemenea pricepere de a-i smulge rdcinile. Este
ciudat faptul c, pentru mai mult de trei sferturi din existena lor ca
seminie, majoritatea evreilor au trit totdeauna în afara teritoriului
 
ISRAELI II 17
Hebron este spaiul în care au achiziionat primul lor petic de p
mânt consemnat de istorie. Capitolul 23 din Cartea Facerii descrie
cum Avraam, dup moartea soiei sale, Sarra, a hotrât s cumpere
petera Macpela i pmânturile care o înconjurau, drept loc de în
gropciune pentru ea i apoi i pentru sine. Pasajul este unul dintre
cele mai însemnate din Biblie, reprezentând una dintre cele mai
vechi tradiii evreieti, respectat cu sfinenie, în mod evident foarte
preuit i important pentru ei. Este poate primul fragment din
Biblie care înregistreaz un eveniment real, la care au existat mar
tori, fiind descris printr-un lung ir de recitri orale, ceea ce a con
tribuit la pstrarea intact a detaliilor autentice. Sunt descrise cu
lux de amnunte negocierile i ceremonia achizi ionrii. Avraam era
un strin - cum ar fi considerat în ziua de azi -, dei locuia de mult
vreme în Hebron. Ca s de in o proprietate liber în acel loc, nu avea
nevoie doar de mijloacele de achiziie, ci i de consimmântul co
munitii. Pmântul se afla în stpânirea unui demnitar, care se nu
mea Efron Hititul, un semit apusean i un habiru de origine hitit.3
 Avraam trebuia mai întâi s îi asigure consim mântul formal al
comunitii, al „copiiilor lui Het“, „oamenii pmântului", pentru a pu
tea face tranzac ia, apoi s cad la învoial cu Efron asupra preului,
400 de ekeli (adic monede) de argint; apoi s fac rost de monede,
„bani ce se gseau de regul la negustori", s le cântreasc i s le
înmâneze în faa btrânilor comunitii.
 Acesta a fost un eveniment memorabil într-o comunitate mic,
implicând nu numai un transfer de proprietate, ci i o schimbare a
pozi iei sociale: plecciunile rituale, disimulrile i falsele politeuri,
struinele i tocmelile, toate sunt strlucit redate de povestea din
Biblie. Dar ceea ce-1 surprinde cel mai mult pe cititor, ceea ce-i per
sist în minte, sunt cuvintele prin care Avraam începe tranzacia:
„Eu sunt între voi strin i pribeag"; iar dup încheierea tranzac iei,
insistena cu care se specific faptul c pmântul a fost „trecut de la
fiii lui Het la Avraam" de ctre localnici (Facerea 23:20). în acest prim
episod autentic din istoria iudaic, ambiguitile i anxietile se
miniei ies pregnant în eviden.
Cine era acest Avraam, de unde venea? Cartea Facerii i pasajele
biblice care se refer la acest lucru sunt singurele dovezi asupra
existenei lui, i ele compilate în form scris poate o mie de ani dup
presupusa lui existen real. Valoarea Bibliei ca document istoric
a reprezentat o chestiune intens dezbtut timp de dou sute de ani.
Pân aproximativ în 1800, opinia predominant, în egal msur prin
tre erudii i neprofesioniti, era fundamentalist: adic, povetile
 
18 O ISTORIE A EVREILOR
din Biblie au fost inspirate de divinitate i sunt adevrate pân la
cel mai mic amnunt. Cu toate acestea, mul i savani, atât evrei, cât
i cretini, au susinut, secole de-a rândul, c primele cri ale Bi
bliei, în special, conineau multe pasaje ce trebuiau mai curând
luate drept simboluri sau metafore decât literal. Din primele decenii
ale secolului al XIX-lea, o nou abordare din ce în ce mai profesio
nal i „critic", oper mai cu seam a erudiilor germani, a eliminat
 Vechiul Testament ca document istoric, catalogând mari pr i din el
drept mit religios. Primele cinci cri ale Bibliei, sau Pentateuhul,
erau acum prezentate drept legende transmise oral de ctre diferite
triburi ebraice, care au cunoscut forma scris doar dup Ieirea din
Egipt, în a doua jumtate a primului mileniu î.Cr. Se argumenta mai
departe c aceste legende au fost redactate cu mult atenie, com
pilate i adaptate pentru a conferi justificare istoric i consacrare
divin credinelor, practicilor i ritualurilor religioase ale aezrilor
israelite de dup exil. Personajele descrise în primele cri nu erau
persoane reale, ci eroi mitici sau figuri compozite care desemnau tri
buri întregi.4
Prin urmare, nu numai Avraam i ceilali patriarhi, ci i Moise,
 Aaron, Iosua i Samson s-au dizolvat în mit, prin nimic mai substan
iali decât Hercule i Perseu, Priam i Agamemnon, Ulise i Enea.
Sub influena lui Hegel i a discipolilor si erudii, revelaia iudaic
i cretin, dup cum este prezentat în Biblie, a fost reinterpretat
drept o evoluie sociologic determinist, de la superstiii tribale
primitive la ecleziologie urban sofisticat. Rolul unic, predestinat
de ctre divinitate, al evreilor a fost împins în fundal, succesul mo
noteismului mozaic s-a erodat în mod progresiv i rescrierea istoriei
 Vechiului Testament a fost ptruns de o und subtil de anti-iu-
daism, frizând chiar antisemitismul. Opera colectiv a exegeilor ger
mani ai Bibliei a devenit ortodoxie academic, atingând un nivel înalt
de putere de convingere i de complexitate în doctrinele lui Julius
Wellhausen (1844-1918), a crui carte remarcabil, Prolegomena zur 
Geschichte Israels (Prolegomene la istoria Israelului), a fost publicat
pentru prima dat în 1878.5Timp de o jumtate de secol, Wellhausen
i coala lui au dominat abordarea studiului biblic i multe dintre
ideile sale influeneaz chiar i azi interpretarea pe care istoricul o
d Bibliei. Câiva savani remarcabili ai secolului XX, cum sunt
M. Noth i A. Alt, au pstrat aceast abordare esenial sceptic, în
deprtând tradiiile dinaintea cuceririi ca fiind mitice i susinând
c israeliii au devenit un popor abia pe pmântul Canaanului, i nu
 
ISRAELI II 19
mare msur, un mit, fiind în principal un proces de infiltrare pa
nic.6 Al ii au sugerat c originile Israelului se gsesc în retragerea
unei comuniti de zeloi evlavioi din cadrul unei societi canaanite
pe care o considerau drept corupt.7Aceast teorie i altele ddeau
la o parte, în mod necesar, întreaga istorie biblic dinainte de Car
tea Judectorilor ca fiind în totalitate sau în mare parte pur fic
iune, iar pe Judectori ca fiind un amestec de ficiune i adevr. Se
susinea c istoria israelit nu beneficiaz de o baz substanial de
adevr decât începând cu epoca lui Saul i a lui David, când textul bi
blic începe s reflecte realitatea istoriilor i documentelor de la curte.
Din nefericire, istoricii sunt arareori atât de obiectivi pe cât vor ei
s par. Istoria biblic, care pentru cretini, evrei i atei, în egal
msur, implic credine sau prejudeci care merg pân la rdcina
fiinei noastre, este o zon unde obiectivitatea este în mod deosebit
dificil de atins, dac nu chiar imposibil. Mai mult, particularitile
savante implic propriile lor deformations professionnelles.  în tim
pul secolului al XIX-lea i mare parte din secolul XX, istoria Bibliei
a fost controlat de exegei, ale cror instinct i pregtire au fost i
sunt atomizarea povetilor biblice, identificarea surselor i a moti
velor celor care le-au compilat, selectarea - pe aceast baz - a pu
inelor fragmente autentice i apoi reconstituirea evenimentelor în
lumina istoriei comparate. Totui, odat cu evoluia arheologiei tiin
ifice moderne, s-a exercitat o for de contracarare, deoarece ten
dina arheologilor este aceea de a folosi texte antice drept cluz i
de a cuta confirmri în rmiele fizice. Descoperirea i scoaterea
la iveal, în Grecia i Asia Mic, a Troiei, a Knossosului i a altor
aezri datând din epoca minoic, în Creta, precum i a oraelor mi-
ceniene din Pelopones, alturi de dezgroparea i descifrarea documen
telor de curte antice gsite în unele dintre aceste locuri au reabilitat
povetile homerice drept documente istorice i au îngduit istoricilor
s sesizeze tot mai multe elemente reale sub masca legendei. Astfel,
în Siria i Palestina, cercetarea siturilor antice precum i recuperarea
i traducerea unui numr mare de documente juridice i adminis
trative au avut ca scop restabilirea valorii primelor cri biblice drept
naraiuni istorice. Opera lui W.F. Albright i Kathleen Kenyon, în
mod special, ne-a redat încrederea în realitatea existenei locurilor
i evenimentelor descrise în primele cri ale Vechiului Testament.8
De o importan egal este descoperirea arhivelor de epoc, datând
din mileniile III i II î.Cr., fapt ce a aruncat o lumin nou asupra
 
20 O ISTORIE A EVREILOR
simbolic, tot mai muli exegei sunt acum tentai s presupun c
textul conine cel puin un sâmbure de adevr i consider c e de
datoria lor s-l cultive. Ceea ce nu a uurat câtui de puin inter
pretarea istoric a Bibliei. Atât abordarea fundamentalist, cât i
cea „critic" includ simpliti consolatoare. Acum privim textele din
Biblie drept cluze extrem de complexe i de ambigue ctre adevr;
totui, nu mai mult decât cluze.
Evreii sunt, aadar, singurul popor în lume, în ziua de azi, care
deine o istorie consemnat, oricât de obscur ar fi în unele locuri,
permiându-le s-i urmreasc originile pân foarte departe în tre
cut. Evreii, care au prelucrat Biblia într-o form foarte apropiat de
forma prezent, au considerat, evident, c neamul lor, dei întemeiat
de Avraam, putea gsi strmoi înc i mai îndeprtai, drept care
i-au dat numele de Adam primului strbun al oamenilor. Beneficiind
de cunotinele pe care le avem la aceast or, trebuie s presupunem
c primele capitole ale Facerii sunt mai curând schematice i simbo
lice decât descrieri faptice. Capitolele 1—5, în care se identific unele
concepte de genul cunoatere, ru, ruine, gelozie i crim, sunt de
fapt explica ii, nu episoade reale, dei în ele se afl înrdcinate res
turi de memorie. Este greu, de exemplu, s presupunem c povestea
lui Cain i Abel este simpl ficiune; replica lui Cain, „Sunt eu p
zitorul fratelui meu?“, con ine un dram de adevr, i no iunea de om
umilit i hituit, care poart stigmatul vinoviei, este suficient de
puternic pentru a sugera un fapt istoric. Ceea ce surprinde în descri
erea iudaic a Facerii i a primului om, comparativ cu cosmogoniile
pgâne, este lipsa de interes ce caracterizeaz procesul mecanic al
facerii lumii i al apariiei creaturilor sale, ceea ce a produs aseme
nea rstlmciri bizare la naratorii egipteni i mesopotamieni. Evreii
presupun, pur i simplu, pre-existena unui Dumnezeu omnipotent,
care acioneaz, dar nu este niciodat descris ori caracterizat, i ast
fel are fora naturii însei; este semnificativ faptul c primul capitol
al Facerii, spre deosebire de alte cosmogonii ale Antichitii, se po
trivete perfect, în esen, cu explicaiile tiinifice moderne asupra
originii universului, chiar i cu teoria Big Bang.
 A nu se înelege din aceasta c Dumnezeul evreilor ar fi în vreun
sens identificat cu natura, dimpotriv. Deuteronomul, de exemplu,
se strduiete s disting între dispreuitele popoare pgâne, care ve
nereaz natura i pe zeii naturii, i evrei, care îl venereaz pe Dumne
zeu, avertizându-i: „Sau, privind la cer i vzând soarele, luna, stelele
i toat otirea cerului, s nu te lai amgit ca s te închini lor.“9 Mai
 
ISRAELI II 21
clare, care trebuie respectate de fiinele create de el, astfel c, în ver
siunea ebraic a primului om, categoriile morale sunt prezente i
imperative de la bun început, constituind înc o deosebire categoric
fa de toate relatrile pgâne. Pr ile din Biblie care se refer la pre
istorie constituie astfel un fel de fundament moral pe care se spri
 jin întreaga structur faptic. Evreii sunt prezenta i, chiar i în cele
mai primitive antecedente ale lor, drept creaturi capabile s surprind
deosebiri absolute între ru i bine.
Noiunea de univers moral suprapus celui fizic determin modul
în care este tratat primul episod cu adevrat istoric din Biblie: descri
erea Potopului în Facerea. Nu mai încape îndoial c în Mesopotamia
a avut într-adevr loc o mare inundaie. Prima confirmare a relatrii
biblice dateaz din 1872, când George Smith, de la British Museum,
a descoperit o versiune a Potopului pe tbliele cu scriere cuneiform,
gsite de A.H. Layard în 1845-1851 la Kuyunjik, în biblioteca pala
tului lui Sennakerib, text confirmat de alte tblie, descoperite ulte
rior în palatul lui Asurbanipal.10în cel de-al doilea caz, era vorba, de
fapt, de o versiune asirian târzie, interpolat la sfâritul unui poem
epic mult mai timpuriu cunoscut sub numele de Ghilgame, despre
un strvechi conductor sumerian din Uruk care a trit în mileniul
al IV-lea î.Cr. înaintea asirienilor, atât babilonienii, cât i îndepr
taii sumerieni pstrau amintiri legate de o inundaie devastatoare. în
anii 1920, sir Leonard Woolley a descoperit i a fcut spturi în Ur,
un important ora sumerian din mileniile IV-III î.Cr., menionat în
Biblie chiar la sfâritul seciunii despre preistorie.11în timpul escav-
rii nivelurilor arheologice timpurii, Woolley s-a strduit mult vreme
s dezgroape dovezi fizice ale unei inundaii catastrofale. A gsit un
depozit aluvionar de doi metri i jumtate adâncime, datând - dup
aprecierea lui - din 4000-3500 î.Cr. La Suruppak, a dat peste un alt
depozit aluvionar impresionant i peste un strat asemntor, de
aproape 46 de centimetri, la Ki. Dar aceste datri n-au coincis cu
cele din Ur.12Trecând în revist diferitele obiective arheologice explo
rate pân la începutul anilor 1960, sir Max Mallowan a tras concluzia
c, într-adevr, a avut loc un Potop uria.13Apoi, în 1965, British Mu
seum a fcut o nou descoperire în depozitele sale: dou tblie care
se refer la Potop, scrise în oraul babilonian Sippar, în timpul dom
niei regelui Ammisaduqa, 1646-1626 î.Cr.
 Aceast ultim descoperire ne permite s ne concentrm aten ia
asupra lui Noe însui. Deoarece relateaz cum Dumnezeu, dup ce a
creat omenirea, i-a regretat fapta i a hotrât s-o înece într-un potop; dar
 
22 O ISTORIE A EVREILOR
pe nume Ziusudra, care a construit o ambarcaiune i astfel a reuit s
supravieuiasc.14Ziusudra a fost, fr îndoial, o persoan real, rege
al oraului Suruppak din sudul Babiloniei, în jurul anului 2900 î.Cr.,
care figureaz în cea dintâi coloan a listei regilor sumerieni. Chiar
pe locul fostului Suruppak, exist dovada unei inundaii devasta
toare, dei perioada nu corespunde cu inundaia din Ur datat de
Woolley15. Figura salvatoare a lui Ziusudra, prezentat în Biblie drept
Noe, ofer astfel prima confirmare independent a existenei reale
a personajului biblic.
Exist totui o diferen fundamental între prezentarea biblic
a Potopului i poemele epice sumeriano-babiloniene. Spre deosebire
de Ziusudra, Noe este un personaj moral, ancorat cu fermitate în
schema valorilor, pe care Cartea Facerii o identific de la bun început.
Mai mult, în vreme ce Ghilgame  relateaz episoade izolate, lipsin-
du-i un context moral i istoric unificator, versiunea iudaic privete
fiecare eveniment ca implicând probleme morale i, luate toate lao
lalt, fiind mrturia unui plan providenial. Avem de-a face cu di
ferena dintre literatura secular i cea religioas i dintre simpla
consemnare a folclorului i istoria contient, determinist.
Mai mult, nu numai c Noe este primul om real din istoria evre
ilor, dar povestea lui prefigureaz elemente importante ale religiei
mozaice. întâlnim aici obsesia dumnezeului iudaic pentru detaliu în
construirea i încrcarea arcei. întâlnim noiunea de un singur om
virtuos. Mai semnificativ decât atât, întâlnim acel accent pe care-1
pun evreii pe importana vieii umane, datorit rela iei dintre om i
Dumnezeu, care apare în al aselea verset-cheie din capitolul 9 al
Facerii: „De va vrsa cineva sânge omenesc, sângele aceluia de mân
de om se va vrsa, cci Dumnezeu a fcut omul dup chipul Su.“ Am
putea considera c aceasta este doctrina central a credinei iuda
ice, i este semnificativ c apare în legtur cu Potopul, primul eve
niment istoric pentru care nu exist confirmare în afara Bibliei.
Pasajele care se ocup de Potop conin, de asemenea, prima men
iune asupra existenei unui legmânt i cele dintâi referiri la ara
Canaan.16 Dar aceste teme apar cu mult mai mult insisten pe
msur ce parcurgem lista regilor postdiluvieni i ajungem la patri
arhi. Prin urmare, ne putem întoarce la întrebarea privitoare la iden
titatea i originea lui Avraam. în capitolele 11-25 ale Facerii, Biblia
ne spune c Avraam, ini ial Avram, care descindea, de fapt, din Noe,
a migrat din „Urul Caldeii“ întâi la Haran, apoi în diferite locuri din
Canaan, strbtând Egiptul în vreme de foamete, dar revenind în
Canaan i sfârindu-i zilele în Hebron, unde a fcut i prima achi
ziie de pmânt.
Esena acestei relatri biblice ine de istorie. Referirea la caldeeni
este anacronic, deoarece caldeenii nu au ptruns în sudul Meso-
potamiei decât spre sfâritul celui de-al doilea mileniu î.Cr., iar des
pre Avraam se presupune c a trit mult mai devreme, cam pe la
începutul mileniului. Caldeenii au fost introdui în mileniul I î.Cr.17,
pentru identificarea oraului Ur în folosul cititorilor Bibliei. Dar nu
avem de ce ne îndoi de faptul c Avraam a venit din Ur, aa cum sus
ine Biblia, lucru care, în sine, ne spune multe despre el, mulumit
operei lui Woolley i a succesorilor si. în primul rând, îl asociaz cu
un ora important, i nu cu deertul. Hegelienii precum Wellhausen
i cei care au format coala lui, avansând no iunea de evolu ie deter-
minist de la primitiv la sofisticat, de la deert la ora, i-au privit la
început pe evrei drept pstori dintre cei mai simpli. Dar oraul Ur,
escavat de Woolley, avea, comparativ, un înalt nivel de cultur. Arheo
logul a gsit acolo, în mormântul lui „Meskalamdug, eroul rii bu
ne", un coif minunat, având forma unei peruci, furit din aur masiv,
buclele de pr fiind scoase în relief, precum i un patrafir pentru
procesiuni religioase, decorat cu scoici i lapislazuli. A mai gsit un
zigurat gigantic, templul fiind înlat pe mai multe platforme care,
suntem îndrept i i s credem, au inspirat povestea Turnului Babei.
 Aceasta a fost povestea lui Ur-Nammu din a Treia Dinastie (2060-
1950 î.Cr.), un mare legiuitor i constructor, care i-a sculptat por
tretul pe o stel - din aceasta s-a pstrat pân în zilele noastre un
fragment -, sub înfiarea unui meter zidar purtând o cazma, o
mistrie i un compas de msurat.
Nu e exclus ca Avraam s fi prsit oraul Ur dup domnia aces
tui rege i astfel s fi dus cu el în Canaan poveti despre ziguratul
înlat spre ceruri, cât i mult mai timpuria poveste despre Potop.
Când a fcut cltoria asta? Fixarea în timp a patriarhilor nu este o
sarcin chiar atât de lipsit de speran cum s-a presupus cândva. în
Facerea, datrile antediluviene sunt, desigur, mai curând schematice
decât reale, dar genealogiile nu trebuie dispreuite, i nici listele cu
primii regi întocmite în Antichitate. Listele faraonilor, rmase de la
surse precum Manethon - un preot egiptean care a trit în epoca ele
nistic, aproximativ în jurul anului 250 î.Cr. —ne permit s datm
istoria egiptean cu destul certitudine pân la Prima Dinastie, adic
în 3000 î.Cr. Berossus, un preot babilonian care seamn în linii mari
cu Manethon, ne pune la dispozi ie o list similar a regilor din Meso
potamia, iar arheologia a dezgropat i alte liste. Dac examinm listele
 
de alta, pe cele din Septuaginta greac i Pentateuhul samaritean.
 Aceste grupuri sunt similare cu documentele literare non-biblice, iar
datrile „lungi“ din Biblie sunt similare cu vieile regilor sumerieni
dinainte de inundaiile din Suruppak. Cea mai veche list de regi
men ioneaz doar opt regi antediluvieni, în schimb Berossus are zece,
corespunzând tiparului biblic. Legtura dintre cele dou grupuri este,
probabil, Avraam, care a adus cu sine tradiia.
Este dificil ancorarea listelor cu regii mesopotamieni într-un in
terval de timp absolut - aa cum s-a procedat în cazul celor egipteni - ,
dar istoricii au czut de acord s dateze perioada Sargon i cea
akkadian veche între 2360 i 2180 î.Cr., pe legiuitorul Ur-Nammu
i a Treia Dinastie din Ur ctre sfâritul celui de-al doilea mileniu
sau la începutul primului, iar pe Hammurabi, care este, fr îndo
ial, un adevrat cârmuitor i un codificator de legi, într-o perioad
foarte exact de domnie, între 1728 i 1686 î.Cr. Dovezile sugereaz
c povetile despre patriarhii din Cartea Facerii aparin perioadei
cuprinse între Ur-Nammu i Hammurabi, limitele extreme fiind
2100-1550 î.Cr., adic epoca mijlocie a bronzului. Cu certitudine nu
pot fi datate mai târziu, în epoca târzie a bronzului, deoarece acest
fapt le-ar plasa în aceeai perioad cu imperiul egiptean al noului
regat, iar sec iunile destinate patriarhilor nu men ioneaz câtui de
pu in o prezen imperial egiptean în Canaan. Albright s-a luptat
cu problema datrii lui Avraam aproape pe tot parcursul carierei sale
profesionale, împingându-1 ba înainte, ba înapoi între secolul al XX-lea
i secolul al XVII-lea î.Cr., ajungând în cele din urm la concluzia c
 Avraam n-ar fi putut tri înainte de secolul al XX-lea i nici dup se
colul al XlX-lea. Datarea mi se pare rezonabil.18
Faptul c se poate stabili o datare aproximativ a patriarhilor ne
permite s-i raportm atât la documente arheologice, cât i la dife
ritele arhive literare care au fost scoase la lumin din Siria - din epoca
de bronz - i Mesopotamia. Aceste arhive sunt importante pentru c
ne permit nu numai s confirmm, ci i s explicm anumite epi
soade din povestirile patriarhilor. Descoperirile arheologice includ
studierea de ctre Kathleen Kenyon a mormintelor înirate de-a lun
gul drumurilor în afara Ierihonului, care amintesc de înmormânt
rile în morminte-grote descrise în Facerea 23 i 35:19-20; precum i
cercetarea arheologic a regiunii Neghev, realizat de Nelson Glueck,
care a dus la descoperirea multor aezri de tip patriarhal din epoca
mijlocie a bronzului.19 Glueck a observat c o serie întreag dintre
aceste aezri au fost distruse cândva, dup 1900 î.Cr., ceea ce con
firm devastrile la care face aluzie Facerea 14.
 
Descoperirile literare sunt considerabile i sugestive. In 1933,
 A. Parrot a fcut spturi în oraul antic Mari (Tell Harari de azi), pe
Eufrat, la 27 de kilometri nord de grania Siria-Irak, i a descoperit
20.000 de piese.20 Evenimentul a fost urmat de transcrierea unei
arhive similare de tblie de lut din anticul Nuzi, în apropiere de
Kirkuk, oraul hurienilor - horiii din Biblie - , care au fcut parte
din regatul Mitanni.21O a treia arhiv, format din 14.000 de piese,
a fost descoperit la Ebla (actualmente Tell Mardik), în nordul Si
riei.22 Arhivele respective acoper un interval lung de timp, tbliele
din Ebla datând oarecum dinainte de epoca patriarhilor, cele din
Nuzi, din secolele XVI-XV î.Cr., deci dup epoca respectiv, în timp
ce tbliele din Mari, de la sfâritul secolului al XIX-lea î.Cr. i pân
la mijlocul secolului al XVIII-lea, coincid în mare msur cu datarea
probabil. Luate împreun, tbliele ne ajut s crem o imagine a
societii patriarhale, care contribuie la lmurirea textului biblic.
Una dintre cele mai puternice obiecii la controversa stârnit de
Wellhausen i alii, referitoare la faptul c primele cri ale Bibliei
au fost compilate i editate pentru a servi credinelor religioase din-
tr-o epoc mult mai târzie, a fost aceea c multe episoade ale acestor
cri nu fac acest lucru. Ele întruchipeaz obiceiuri care le preau,
în mod evident, ciudate i inexplicabile editorilor ulteriori, din pri
mul mileniu î.Cr., care, în semn de respect fa de textul i tradiiile
transmise în timp pân la ei, le-au copiat pur i simplu, fr nici o
încercare de a le da o explicaie logic. Unele pasaje rmân pline de
mister chiar i pentru noi, dar multe altele se pot lmuri prin inter
mediul tblielor.
 Astfel, atât tbliele din Ebla, cât i cele descoperite în Mari con
in documente de administraie i juridice referitoare la persoane
având nume de patriarhi, Avraam, Iacov, Lea, Laban i Ismael; con
in, de asemenea, multe expresii sugestive i împrumuturi lingvistice
înrudite cu ebraica.23 Mai mult, aceste pr i în litigiu necunoscute
de la începutul mileniului al Il-lea î.Cr. au avut de înfruntat exact
acelai gen de dificult i - care decurgeau din faptul c nu aveau copii
sau erau divorai, precum i din drepturile de motenire ori de pri-
mogenitur - ca i omonimii lor biblici. Planul disperat al lui Avraam
de a i-l face motenitor pe unul dintre servitorii si, din pricin c
el însui nu avea nici un motenitor prezumtiv, reflect îndeaproape
practicile menionate în tbliele descoperite la Nuzi. Aceleai t
blie ofer situaii perfect paralele cu înelegerile dintre Avraam i
soia sa, Sarra, în urma crora el recurge la serviciile slujnicei ei
 
face copii - de aici decurgând toate consecinele familiale nefericite
care nu s-au lsat ateptate. într-adevr, contractele matrimoniale
din tbliele Nuzi con in soluii pentru asemenea situaii neprevzute.
Una dintre tblie atest cedarea dreptului de primogenitur de
ctre un frate mai în vârst unui frate mai tânr în schimbul a trei
oi, la fel cum Isav i-a cedat dreptul su de prim nscut lui Iacov în
schimbul unui blid de linte.24 O alt tbli Nuzi ofer un exemplu
despre puterea de legmânt pe care o are testamentul oral sub forma
binecuvântrii pe patul de moarte —ceea ce explic acea scen remar
cabil din Facerea 27, când Iacov conspir cu mama sa s-l pcleas
c pe tatl lui, Isaac, pentru a primi de pe patul de moarte binecuvântarea
de întâi-nscut. Dar mai surprinztor decât orice este faptul c arhi
vele Nuzi lmuresc uluitoarea relatare biblic privitoare la relaia
dintre Iacov i Laban, despre care tim acum c a fost o problem
banal de adopie. Lipsit de motenitori, Laban l-a adoptat pe Iacov
ca fiu al su, precum i ca ginere; apoi a avut propriii si fii. Iat ce
scrie pe o tbli Nuzi:
Tblia de adopie a lui Navi, fiul lui Arenni. El l-a adoptat pe Wullu,
fiul lui Pohienni [...] Când Navi moare, Wullu va fi motenitor. Dac
Navi va avea un fiu, acesta va împri în mod egal cu Wullu, dar fiul lui
Navi va primi bunurile lui Navi. i Navi i-a dat-o pe fiica sa Nuhuia
drept soa lui Wullu. i dac Wullu îi ia alt soa, el pierde pmân
turile i casele lui Navi.25
Tbliele Nuzi arat c zeii familiali erau ca nite titluri de pro
prietate, cu valoare juridic simbolic: în elegem acum c Raela i-a
furat lui Laban terafimii pentru a îndrepta ceea ce ea considera a fi
o hotrâre juridic nedreapt. Tbliele Mari, i ele, ofer exemple
în legtur cu un ritual juridic de confirmare a unei înelegeri prin
 jertfirea unui animal, tot aa cum Avraam i-a confirmat legmân
tul cu Dumnezeu, în Facerea 15:9-10.26
Iat c putem începe s-i plasm pe Avraam i pe descendenii
si în adevratul lor context istoric. La sfâritul celui de-al treilea
mileniu î.Cr., societatea interna ional civilizat a fost oprit în evo
luia ei de nvlirile dinspre rsrit. Aceti invadatori au provocat
mari tulburri în Egipt, iar studiile arheologice dovedesc c în Asia
populat a avut loc o întrerupere total a continuitii în orae pre
cum Ugarit, Byblos, Meghido, Ierihon i Gaza antic, drept urmare
a jefuirii i a abandonrii lor.27 Aceste popoare, care înaintau din
spre Mesopotamia spre Mediteran, vorbeau limbi semitice occiden
 
în tbliele i inscripiile mesopotamiene prin ideograma SA.CA/,
sau drept hapiru, habiru. Sursele egiptene din epoca târzie a bron
zului conin i ele denumirea de abiru sau habiru. Prin acest termen
nu fceau referire la beduini sau la locuitorii deertului, care apa 
reau când i când, pentru aceast categorie folosindu-se un cu totul
alt termen. Se pare c habiru era un termen jignitor, folosit pentru
a desemna acele populaii turbulente i distructive care nu locuiau
în orae i se mutau dintr-un loc în altul. Nu erau triburi obinuite,
care migrau împreun cu turmele lor în funcie de anotimpuri, aa
cum se întâmpl i astzi în regiuni din Asia Mic i Persia. Cultura
lor era superioar celor mai multe triburi deertice. Tocmai pentru
c nu erau uor de clasificat, ele contrariau i iritau autorit ile egip
tene conservatoare, care tiau cu exactitate cum s se poarte cu no
mazii autentici. Uneori acetia erau folosii drept mercenari. Unii
de ineau slujbe în guvernele respective. Munceau ca servitori sau ca
marchitani ori tinichigii. Clreau pe catâri i se deplasau în cara
vane; unii erau negustori. Uneori acumulau averi uriae sub form
de turme i servitori: atunci încercau s se aeze undeva, s achizi
ioneze pmânt i s formeze mici regate.
Fiecare grup de habiru avea în frunte un eic sau o cpetenie de
rzboi, care putea s lanseze - la nevoie - un atac în fruntea a 2.000
de oameni. Dac izbuteau s întemeieze i s construiasc o aezare,
cpetenia lor se autoproclama rege i se alipea de regele care era
mai mare peste regiune. Cu excep ia Egiptului - o autocra ie centra
lizat ale crei începuturi se pierdeau în negura vremii —, chiar i
în secolul al XIX-lea î.Cr., nici un rege nu putea fi puternic de unul
singur. Hammurabi din Babilon avea întotdeauna zece sau cinci
sprezece regi în serviciul su. Pentru un monarh regional, era foarte
dificil s hotrasc dac s le îngduie regilor habiru s se aeze în
regiune i s devin (ca urmare) vasalii si, sau s-i alunge.28
Cu aceeai dilem se confruntau mrunii regi locali deja împ
mântenii, care fcuser parte dintr-un val anterior de imigrani.
 Avraam era liderul unuia dintre aceste grupuri habiru de imigran i,
o cpetenie înstrit, cu „318 oameni de cas instruii, nscui în
casa lui“. în Facerea 12, îl întâlnim tratând cu o mare autoritate,
Egiptul; în Facerea 14, el i oamenii si servesc drept mercenari ai
mruntului rege al Sodomei. Relaiile sale cu autoritile locale, mari
sau mici, conin întotdeauna un element de stânjeneal i sunt mar
cate de îneltorii, cum este aceea c soia lui, Sarra, ar fi sora lui:
tim acum din tblie c o so ie cu statut legal de sor era mult mai
 
neîndestultoare. Dac aezarea habiru înflorea, bogia de care
dispunea grupul devenea ea însi surs de conflict - o stranie
prefigurare a problemelor pe care le vor avea ulterior evreii din di
aspora. Facerea 13:6-11 îi arat pe Avraam i pe nepotul su obligai
s se despart: „îns pmântul acela nu-i încpea s stea împreun,
cci averile lor erau multe i nu-i încpea locul s triasc împre
un." Facerea 21:22-31 îl arat pe Avraam la Beer-eba, implicat
într-o disput încheiat cu o învoial pecetluit prin sacrificarea
unui animal. Relaiile lui Avraam cu Abimelec, dei câteodat ten
sionate, întotdeauna respectând litera legii, erau panice. Uneori
era în interesul regilor împmânteni i s tolereze grupul habiru, cci
constituia o surs de mercenari. Dar, dac „strinii i pribegii" deve
neau prea numeroi i puternici, regele local era nevoit s le spun
s o ia din loc, sau risca s fie el însui înghiit de ctre acetia. Ast
fel îl întâlnim pe Abimelec spunându-i lui Isaac, fiul lui Avraam:
„Du-te de la noi, cci te-ai fcut mult mai tare decât noi."30
Tot acest material al Facerii, care cuprinde problemele imigra iei,
ale puurilor de ap, ale legmintelor i drepturilor de primogenitur,
este fascinant, deoarece îi plaseaz pe patriarhi atât de concret în
contextul lor istoric i atest marea vechime i autenticitatea Bibliei.
Dar el este amestecat cu alte dou tipuri de materiale care consti
tuie scopul real al povetilor biblice: prezentarea persoanelor indi
viduale —strmoii poporului - într-un context moral i, înc i mai
important decât atât, prezentarea originii i a evoluiei relaiei lor
colective cu Dumnezeu. Fora i realismul cu care sunt descrii pa
triarhii i familiile lor în aceste poveti strvechi constituie poate
cel mai remarcabil aspect al scrierii i nu are egal în literatura pe
rioadei celei mai îndeprtate a Antichitii. Exist arhetipuri ale
naturii umane, precum Ismael —„Acela va fi ca un asin slbatic în
tre oameni; mâinile lui vor fi asupra tuturor i mâinile tuturor asu
pra lui"31 - , dar nu i stereotipuri: fiecare personaj iese în eviden
plin de vigoare.
înc i mai remarcabil este aten ia acordat femeilor, rolului de
frunte pe care-1 joac ele adesea, vioiciunii i forei lor emoionale.
Soia lui Avraam, Sarra, este prima persoan pe care istoria o con
semneaz râzând. Când, ca femeie btrân, i se spune c va purta
în pântec pe mult doritul lor fiu, nu d crezare acestor vorbe, ci „a
râs Sarra în sine i i-a zis: «S mai am eu oare aceast mângâiere
acum, când am îmbtrânit i când e btrân i stpânul meu?»" (Fa
cerea 18:12): râsul ei e dulce-amar, trist, ironic, cinic chiar, o anti
 
 \ 
când s-a nscut fiul ei, Isaac, „Sarra a zis: «Râs mi-a pricinuit mie
Dumnezeu; c oricine va auzi aceasta va râde!»“ - i râsul ei e vesel,
triumftor, mrturisindu-ne bucuria ei pe parcursul celor patru mi
lenii. Apoi este povestea despre Isaac, brbatul blând, meditativ, care
i-a iubit profund mama, pe Sarra, i care i-a cutat o soa pentru
a-i lua ei locul - pe Rebeca cea sfioas, dar bun la inim i iubi
toare; i aceasta este prima poveste din Biblie care ne înduioeaz,
înc i mai tulburtoare, chiar dac nu ine strict de epoca patriar
hilor, este Cartea Rut, care descrie afeciunea i devotamentul ce
exist între cele dou femei îndoliate i solitare, Noemina i nora ei,
Rut. Tririle lor emo ionale sunt redate cu atâta duioie i acuratee,
încât cititorul e convins instinctiv c o femeie este aceea care le-a
surprins în poveste. Desigur, Cântarea Deborei, care constituie capi
tolul 5 al Cr ii Judectorilor - cu multitudinea sa de figuri feminine
i aprarea triumftoare a puterii i a curajului femeilor —, trebuie
s fie creaia liric a unei femei. Cu toate acestea, elemente inând
de însi structura textului dovedesc cu claritate c aceasta a fost
una dintre primele seciuni ale Bibliei care au fost scrise, cptând
mai mult sau mai pu in forma actual nu mai târziu de 1200 î.Cr.32
 Aceste texte biblice timpurii atest rolul creator jucat de femei în
modelarea societii, fora lor intelectual i emoional, precum i
seriozitatea lor incontestabil.
Totui, Biblia este, mai presus de orice, un text teologic, o rela
tare a relaiei directe, adesea intim, dintre conductorii oamenilor
i Dumnezeu. Rolul jucat de Avraam este determinant. Biblia îl pre
zint drept strmoul direct al poporului evreu i fondator al nai
unii. El este, de asemenea, exemplul suprem al omului bun i drept.
Iubete pacea (Facerea 13:8-9), dei dorete, în acelai timp, s
lupte pentru principiile sale, este generos în victorie (14:22), devotat
familiei sale, ospitalier cu strinii (18:2), preocupat de bunstarea
semenilor si (18:23), iar mai presus de toate, cu teama lui Dum
nezeu i supus poruncii divine (22:12, 26:5). Dar nu este câtui de
puin perfeciunea întruchipat, ci o personalitate profund uman
i realist, uneori temtor, ros de îndoieli, chiar sceptic, dei, în cele
din urm, mereu credincios i ducând la îndeplinire instruciunile
lui Dumnezeu.
Dac Avraam a fost fondatorul na iunii evreieti, a fost el oare i
fondatorul religiei iudaice? în Facerea, el apare ca iniiatorul rela
iei ebraice cu totul speciale cu un Dumnezeu unic i omnipotent.
Nu este limpede dac poate fi numit, fr s se greeasc, drept pri
mul monoteist. Putem s ne dispensm de viziunea hegelian a lui
ISRAELI II 29
Wellhausen privitoare la evreii simbolizai de Avraam, care îi p
rsesc trecutul primitiv din pustiu. Avraam era un om familiarizat
cu oraele, cu conceptele juridice complexe, cu ideile religioase sofis
ticate pentru acea epoc. Marele istoric evreu Salo Baron îl vede
drept un protomonoteist venind dintr-un centru al crui înfloritor
cult al lunii devenea o form incipient de monoteism. Numele mul
tora din familia lui, Sarra, Mica, Terah, Laban, de exemplu, erau aso
ciate cultului lunii.33 în Cartea lui Iosua, se face o referire criptic
la obâria idolatric a lui Avraam: „...Terah, tatl lui Avraam... slu-
 jea(u) la al i Dumnezei."34 Reproducând o tradi ie strveche, altfel
nemenionat în Biblie, în Isaia se spune c Dumnezeu „a rscum
prat pe Avraam"35. Deplasrile popoarelor semite spre apus, de-a
lungul semilunii fertile, sunt adesea prezentate drept o migrare sub
presiunea forelor economice. Dar este important s înelegem c ceea
ce-1 împingea pe Avraam înainte era de natur religioas: rspun
dea unui imbold despre care credea c venea de la un Dumnezeu
unic, mre, atotputernic. Putem argumenta c, dei conceptul mo
noteist nu era pe de-a-ntregul dezvoltat în mintea lui, era un om
care aspira la el, care a prsit societatea mesopotamian tocmai
pentru c ajunsese într-un impas spiritual.36
Poate c cel mai corect ar fi s spunem c Avraam era henoteist:
crezând într-un singur Dumnezeu, asociat unui popor anume, dar în
acelai timp recunoscând ataamentul altor seminii fa de propriii
lor dumnezei. Privit astfel, el este fondatorul culturii religioase ebra
ice, întrucât el inaugureaz cele dou caracteristici principale ale
sale: legmântul cu Dumnezeu i druirea pmântului. No iunea de
legmânt este un concept extraordinar, fr egal în Orientul Apro
piat antic. Este adevrat c, în cazul lui Avraam, legmântul cu Dum
nezeu a fost personal, neajungând la subtilitatea legmântului lui
Moise în numele întregului su popor. Dar elementele eseniale se
afl deja acolo: contractul de supunere în schimbul unor favoruri spe
ciale, implicându-se pentru prima oar în istorie existena unui
Dumnezeu etic, care acioneaz ca un fel de monarh constituional
benign, constrâns de propriile sale legminte, fcute cu dreptate.37
Relatarea din Facerea, cu intermitentele sale dialoguri dintre
 Avraam i Dumnezeu, sugereaz c în elegerea i acceptarea de c
tre Avraam a implicaiilor însemnate ale învoielii sale au avut loc
treptat: un exemplu al felului în care voina lui Dumnezeu este une
ori revelat în etape progresive. Avraam a priceput, în sfârit, între
gul adevr, dup cum este descris în capitolul 22 din Facerea, atunci
 
ISRAELI II 31
rul fiul, pe Isaac.38 Acest episod este un jalon important în Biblie i
unul dintre cele mai dramatice i mai derutante din întreaga istorie
a religiei, deoarece ridic pentru prima oar problema teodiceei, spi
ritul dreptii la Dumnezeu. Muli evrei i cretini au catalogat
acest pasaj drept lipsit de scrupule, în sensul în care lui Avraam i se
cere s fac ceva nu numai plin de cruzime în sine, ci contrar re
pudierii sacrificiului uman, care e parte din temelia eticii iudaice i
a formelor ulterioare de venerare iudeo-cretin. Mari filozofi evrei
s-au chinuit s adapteze povestea eticii iudaice. Filon susinea c
episodul era o dovad a indiferenei lui Avraam fa de orice datin
sau pasiune dominant în afar de iubirea pentru Dumnezeu, a fap
tului c admitea c trebuie s-i dm lui Dumnezeu ceea ce preuim
mai mult, având convingerea c nu vom pierde acel lucru, deoarece
Dumnezeu este drept. Maimonide era de acord c acesta a fost un
caz de punere la încercare a limitelor extreme ale iubirii i temerii
pe care, pe drept cuvânt, le cere Dumnezeu. Nahmanide vedea în el
primul exemplu de compatibilitate între pretiina lui Dumnezeu i
liberul-arbitru uman.39 în 1843, Spren Kierkegaard publica studiul
su filozofic asupra acestui episod, Fric i cutremur, în care îl des
crie pe Avraam drept „cavalerul credinei", care a trebuit s renune,
de dragul lui Dumnezeu, nu numai la fiul su, ci i la idealurile sale
etice.40 Majoritatea teologilor morali evrei i cretini resping aceast
optic, ce implic un conflict inacceptabil între voin a lui Dumnezeu
i idealurile etice, dei sunt alii care admit c episodul este un aver
tisment c religia nu reflect în mod necesar etica naturalist.41
Din punctul de vedere al unui istoric, povestea are un sens foarte
limpede, deoarece Avraam - dup cum tim din arhivele vremii -
venea dintr-un mediu al legalitii unde era obligatoriu s pecetluieti
un contract sau un legmânt prin sacrificarea unui animal. Leg
mântul cu Dumnezeu era de o asemenea enormitate transcenden
tal, încât cerea ceva mai mult decât atât: sacrificarea a ceea ce avea
el mai drag în adevratul sens al cuvântului. Subiectul sacrificiului
fiind o fiin uman, actul în sine a fost zdrnicit, rmânând vala
bil mai curând formal i ritualic decât în fapt. Isaac a fost ales drept
 jertf nu numai pentru c era lucrul cel mai de pre al lui Avraam,
ci i pentru c era un dar deosebit din partea lui Dumnezeu, ca
urmare a legmântului, i a rmas al lui Dumnezeu la fel ca toate
celelalte daruri fcute omului. Naraiunea prezint, de fapt, întregul
scop al sacrificiului: e o aducere-aminte simbolic a faptului c tot
ceea ce posed omul vine de la Dumnezeu i se reîntoarce la el. Din
 
sacrificiului zdrnicit Muntele Domnului, o prefigurare a Sinaiului
i a unui legmânt mai mre .42 Un element semnificativ al impor
tanei acestui eveniment este acela c, pentru prima oar, povestirile
biblice introduc nota de universalitate în promisiunile lui Dumnezeu.
Nu numai c se angajeaz s înmuleasc urmaii lui Avraam, ci
adaug la aceasta: „i se vor binecuvânta prin neamul tu toate po
poarele pmântului... “43
Ne apropiem de no iunea de popor ales. E important s înelegem
c Vechiul Testament nu vorbete în primul rând despre dreptate ca
un concept abstract, ci despre dreptatea lui Dumnezeu, care se ma
nifest prin opiunile lui Dumnezeu. în Facerea, avem variate exem
ple despre „omul drept“, chiar despre singurul om drept: în povestea
lui Noe i a Potopului, în povestea despre distrugerea Sodomei, de
exemplu. i Avraam este un om drept, dar nu exist nicieri nici o
aluzie c Dumnezeu l-ar fi ales deoarece era singurul, sau în orice
caz din pricina meritelor sale. Biblia nu este o lucrare a raiunii, ci
o lucrare de istorie, ocupându-se de evenimente misterioase i chiar
inexplicabile pentru noi. Se preocup de opiuni importante pe care
Dumnezeu a crezut de cuviin s le fac.44 Pentru a înelege istoria
evreilor este esenial s surprindem importana pe care au acordat-o
întotdeauna evreii dreptului de proprietate nelimitat a lui Dumnezeu
asupra creaiei. Multe credine iudaice sunt menite s dramatizeze
acest element central. No iunea de popor ales fcea parte din scopul
lui Dumnezeu de a-i sublinia dreptul de proprietate asupra tuturor
lucrurilor create. Avraam era o figur crucial în aceast demonstra ie,
înelep ii evrei spuneau: „Cinci lucruri se afl în stpânirea Celui
Sfânt, binecuvântat fie El, care sunt numai i numai ale Lui. Aces
tea sunt: Tora, Cerul i Pmântul, Avraam, Israel i Sfântul Sanctu
ar."45 în elep ii credeau c Dumnezeu i-a druit cu generozitate
propria sa creaie, dar i-a pstrat (ca s zicem aa) dreptul de pro
prietate liber asupra a tot, precum i o relaie special, de posesiune,
asupra elementelor alese. Aflm astfel:
Cel Sfânt, binecuvântat fie El, a fcut zilele i i-a luat pentru Sine Saba
tul: El a fcut anii, i a ales pentru Sine Anul de Sabat; El a fcut Anii de
Sabat, i a ales pentru Sine Anul Jubiliar; El a fcut popoarele, i a ales
pentru Sine poporul lui Israel [...] El a fcut rile, i a luat pentru Sine
ara lui Israel, drept danie dintre toate celelalte ri, aa dup cum st
scris: Pmântul e al lui Dumnezeu, precum i tot ce se afl în el.46
 Alegerea lui Avraam i a urmailor si pentru un rol anume în
providena lui Dumnezeu i druirea pmântului sunt inseparabil
 
legate în prezentarea biblic asupra istoriei. Mai mult, ambele da
ruri sunt date în arend, nu în proprietate deplin: evreii sunt alei,
pmântul este al lor, fr nici o plat, îns poate fi oricând revocat.
 Avraam este atât un exemplu real, cât i un simbol perpetuu al unei
anumite fragiliti i anxieti în statutul de proprietari al evreilor.
El este „strin i pribeag" i rmâne astfel chiar i dup alegerea
fcut de Dumnezeu, chiar i dup ce a achiziionat cu atâta scrupu-
lozitate petera Macpela. Aceast nesiguran în ceea ce privete
proprietatea este transmis tuturor descendenilor si, dup cum
ne reamintete Biblia în mod repetat. Astfel le spune Dumnezeu is-
raeliilor: „Pmântul s nu-1 vindei de veci, c pmântul este al
Meu; iar voi suntei strini i venetici înaintea Mea"; sau poporul
care se confeseaz: „Cci cltori suntem noi înaintea Ta i pribegi,
ca toi prinii notri"; iar Psalmii redau cuvintele lui David: „cci
strin sunt eu la Tine i strin ca to i prin ii mei".47
Cu toate acestea, fgduiala de a-i da pmânt lui Avraam apare
in cele mai profunde straturi ale Bibliei: „Urmailor ti voi da p
mântul acesta de la râul Egiptului pân la râul cel mare al Eufra
tului; voi da pe Chenei, pe Chenezei, pe Chedmonei, pe Hetei, pe
Ferezei, pe Refaimi, pe Amorei, pe Canaanei, pe Hevei, pe Gherghesei
i pe Iebusei."48 Apoi, câteva încurcturi în ce privete graniele, deoa
rece, ceva mai încolo, Dumnezeu promite doar o parte din cadoul cel
mare: „i-i voi da ie i urmailor ti pmântul în care pribegeti
acum ca strin, tot pmântul Canaanului."49 Pe de alt parte, acest
cadou ulterior urmeaz s fie „motenire venic". Implica ia, aici i
în pasajele care urmeaz, este aceea c alegerea lui Israel nu poate
(i niciodat revocat, dei poate fi întrerupt din pricina nesupune
rii omeneti. Deoarece promisiunea lui Dumnezeu este irevocabil,
pmântul se va întoarce în cele din urm la Israel, chiar dac îl pierde
o vreme.50 No iunea de ar a Fgduin ei ocup un loc aparte în
religia israelit, iar pentru israeli i i, mai târziu, pentru evrei a fost
cel mai important element al ei. Este semnificativ faptul c evreii au
fcut din Pentateuh - primele cinci cr i ale Bibliei - miezul Torei,
al credinei lor, deoarece în el se vorbea despre Lege, fgduina de
a primi un pmânt i împlinirea acesteia. Crile ulterioare, în ciuda
strlucirii i a accesibilitii, nu au ajuns niciodat la acelai nivel
de semnificaie. Ele nu sunt atât revelaie, cât un comentariu des
pre revela ie, dominat de tema fgduin ei împlinite.51 ara este cea
care conteaz în primul rând.
Dac Avraam a pus aceste temelii, a rmas în sarcina nepotului
 
i semin ia fiind inextricabil legate.52 întotdeauna s-a pus problema
cum s fie numii strmoii evreilor. „Ebrei" nu este satisfctor,
dei adesea este necesar s fie folosit, deoarece termenul de habiru,
din care se presupune c deriv, descria mai mult un fel de via de
cât un grup etnic specific. Mai mult, era folosit în sens peiorativ.
„Ebreu“ apare, într-adevr, în Pentateuh, însemnând „copiii lui Is
rael", dar numai când e folosit de egipteni sau de ctre israeliii în
ii în prezena egiptenilor. Aproximativ din secolul al II-lea î.Cr.,
când a fost folosit ca atare de Ben ira, „ebreu" a desemnat limba
Bibliei - ebraica - i toate scrierile ulterioare în aceast limb. i-a
pierdut, astfel, nuan a peiorativ, încât atât evreilor înii, cât i ne-
evreilor binevoitori le prea uneori preferabil termenului de „evreu"
ca termen desemnând seminia. în secolul al XIX-lea, de exemplu, a
fost întrebuinat de ctre micarea de reform din Statele Unite,
astfel c apar instituii ca Hebrew Union College i Union of Ame
rican Hebrew Congregations. Dar strmoii evreilor nu i-au spus
niciodat „ebrei" în mod deliberat. Când au devenit contieni de o
identitate naional, termenul pe care l-au folosit normativ în Biblie
este acela de israelii sau copii ai lui Israel, i tocmai prin aceasta
capt Iacov importana sa principal.
i totui, e ciudat i în acelai timp caracteristic pentru dificul
tile care au înconjurat întotdeauna identitatea i numele iudaice
c prima menionare a termenului, când Iacov a fost denumit Israel
de ctre divinitate - momentul în care s-a nscut poporul, cum ar
veni - , apare în ceea ce probabil c este cel mai misterios i mai con
fuz pasaj din Biblie, lupta de o noapte întreag a lui Iacov cu înge
rul. Termenul „Israel" poate s însemne cel care se lupt cu Dumnezeii,
cel care lupt pentru Dumnezeu, cel cu care se lupt Dumnezeu sau
pe care îl stpânete Dumnezeu, cel drept al lui Dumnezeu, sau Dum
nezeu este drept. Nu s-a ajuns la un consens. i nici nu s-a obinut
vreo explicaie satisfctoare asupra înelesului acestui moment.
Este limpede c nici cei care au redactat i au transcris Biblia nu au
îneles prea clar. Dar l-au recunoscut drept un moment important
în istoria lor i, departe de a-1 adapta înelegerii lor religioase, l-au
reprodus ca atare, deoarece era Tora, prin urmare sacru. Cariera lui
Iacov este descris pe larg în Facerea i, într-adevr, a fost remarca
bil. El se deosebea profund de bunicul su Avraam: machiavelic,
strateg mai curând decât lupttor, politician, manipulant i, în ace
lai timp, vistor i vizionar. Iacov a prosperat incredibil de mult i
 
ISRAELI II 35
în cele din urm, a cerut s fie îngropat lâng mormintele înainta
ilor si, dar în acelai timp a înlat coloane i a construit altare pe
un teritoriu întins. El continu s fie descris drept un „strin" în
Canaan, la fel ca tatl su.53 i într-adevr, to i fiii si, cu excep ia
ultimului, Veniamin, par s se fi nscut în Mesopotamia sau Siria. Pe
de alt parte îns tocmai în timpul vieii sale s-au rupt, în sfârit,
legturile cu estul i nordul, iar urmaii si au început s considere
c erau legai oarecum permanent de Canaan, încât, chiar dac se duc
în Egipt în timpul foametei, prin gra ia divin se vor întoarce înapoi,
în mod inexorabil.
celor 12 triburi care formau teoretic poporul. Aceste triburi, Ruben,
Simeon (Levi), Iuda, Isahar, Zabulon, Veniamin, Dan, Naftali, Gad,
 Aer, Efraim i Manase, descindeau, conform tradi iei biblice54, din
Iacov i fiii si. Dar în Cântarea Deborei, care este foarte veche - dup
cum am mai spus -, sunt înirate doar 10 triburi - Efraim, Venia
min, Machir, Zabulon, Isahar, Ruben, Galaad, Dan, Aer i Neftali.
Contextul este belicos i se prea poate ca Simeon, Levi, Iuda i Gad
s nu fi fost menionai de Debora, deoarece nu urmau s ia parte
la lupt. Numrul 12 poate fi o convenie: acelai numr este folosit
pentru fiii lui Ismael, Nahor, Ioctan i Isav.55 Grupri de câte 12 tri
buri (uneori 6) se întâlneau frecvent în bazinul mediteraneean rs
ritean i în Asia Mic, în epoca târzie a bronzului. Grecii le denumeau
„amficioni", derivat dintr-un termen ce înseamn „a sllui". Fac
torul unificator nu trebuie neaprat s fie descendena comun, ci
devotamentul comun fa de un anumit templu. Muli exegei din
secolele XIX i XX au înlturat noiunea de descenden comun
din Iacov, preferând s considere c grupurile tribale de origini dis
parate i deprtate unele de altele s-au organizat ca o amficiune în
 jurul templelor israelite care începuser s fie întemeiate cam în
acea perioad.56 Dar toate aceste grupuri semitice apusene care au
migrat în Canaan aveau origini comune i erau înrudite; aveau
amintiri comune, tradi ii comune i strmoi venera i comuni. Orice
tentativ de stabilire a istoriilor tribale ale tuturor grupurilor men
ionate în Biblie ar fi aproape imposibil de realizat, chiar dac ar
exista materiale în acest sens.57 Izbitor e faptul c Iacov-Israel este
asociat cu epoca în care israeliii au devenit pentru prima oar con
tieni de identitatea lor comun, dar în cadrul structurii unui sistem
tribal care era deja vechi i foarte drag lor. Legturile religioase i
 
36 O ISTORIE A EVREILOR
aa cum aveau s fie pe parcursul întregii istorii a evreilor. Pe vre
mea lui Iacov, oamenii înc îi mai duceau cu ei zeii casei peste tot
pe unde mergeau, dar de pe atunci se întrezrea posibilitatea de a
gândi în termenii unui Dumnezeu naional. Avraam îi avea pro
priile sale convingeri religioase, îns aducea cuviincios prinos - ca
„strin i pribeag" ce era - zeilor locali, cunoscu i generic drept „El“.
 Astfel, pltea zeciuial lui El Elion în Ierusalim i îi recunotea pe El
addai în Hebron i pe El Olam în Beer-eba.58 Adoptarea de ctre
Iacov a numelui de Israel (sau Isra-el) marcheaz momentul când
Dumnezeul lui Avraam este localizat în pmântul Canaanului, este
identificat cu urmaii lui Iacov, israeli ii, i va deveni în curând atot
puternicul Iahve.
Influena hotrâtoare a lui Iahve ca for copleitoare a religiei
israelite - prototipul singurului „Dumnezeu" venerat în ziua de azi
în egal msur de to i evreii, cretinii i musulmanii - a ajuns s
se confirme treptat, în timpul urmtoarei etape a istoriei poporului,
anume cltoria în Egipt i eliberarea dramatic din sclavia egip
tean. Povestea biblic, în care Facerea se încheie cu moartea lui
Iosif, reluându-se apoi de la urmrile dezastruoase relatate la înce
putul Exodului, pare s sugereze c naiunea în întregul ei a cl
torit în Egipt. Ceea ce este neadevrat. Este foarte limpede c, înc
de pe vremea lui Iacov, muli dintre habiru sau „ebrei", pe care de
acum trebuie s-i numim israelii, începeau s se stabileasc per
manent în Canaan i chiar s cucereasc teritorii noi, prin for. In
Facerea 34, citim c fiii lui Iacov, Simeon i Levi, au atacat violent
i cu succes oraul Sichem i pe regele su, ceea ce sugereaz o prim
cucerire israelit a unui ora mare, care se prea poate s fi devenit
primul sla al Dumnezeului na ional.59 în secolul al XIX-lea î.Cr.,
Sichem era deja un ora, fiind menionat intr-un document egiptean
din timpul domniei lui Sesostris III (1878—1843 î.Cr.), ulterior fiind
înconjurat cu ziduri ciclopice. De fapt, este primul ora din Canaan
la care se face referin în Biblie (Facerea 12:6-7), unde Avraam a
primit fgduiala divin. Sichem este situat în apropiere de actualul
Nablus, un nume derivat din noul ora, sau Neapolis, construit de
ctre Vespasian în 72 d.Cr., dup recucerirea Palestinei. Putem iden
tifica localitatea din referinele fcute de Iosephus, care scrie în ju
rul anului 90 d.Cr., i Eusebius - înainte de 340 d.Cr., care spune c
anticul Sichem se gsete în suburbiile oraului Neapolis, aproape
de fântâna lui Iacov. în mod clar, Sichemul nu a fost doar cucerit, ci
a rmas în mâinile familiei lui Iacov, deoarece pe patul de moarte el
 
ISRAELI II 37
Sichemul, pe care l-am luat eu cu sabia mea i cu arcul meu din mâi
nile amoreilor."60
Faptul c un mare numr de israelii au rmas în Canaan este
cert i exist confirmri din alte surse c erau activi i belicoi.
Documentele egiptene cunoscute sub denumirea de Scrisorile de la 
 Amarna, ce pot fi datate cu acuratee între 1389—1358 î.Cr. - o epoc
în care faraonii noului regat egiptean erau suverani cu numele în
Palestina (puterea lor fiind în declin) -, se ocup de vasalii i du
manii lor din regiune. Unele se refer la un evreu pe nume Labaia,
sau Omul Leu; altele sunt scrise chiar de acesta. El a pricinuit mari
greuti autoritilor egiptene i aliailor lor; ca în cazul tuturor
celorlali habiru, conform experienei egiptene, i acest Labaia era cu
neputin de controlat, o adevrat belea. în cele din urm, a avut
parte de o moarte violent în timpul domniei faraonului Akhenaton.
îns cât a trit a stpânit un mic regat în jurul Sichemului, fiii lui
motenindu-i averea.
De fapt, din câte tim, evreii israelii au stpânit oraul Sichem
în tot rstimpul cât fra ii lor s-au aflat sclavi în Egipt. Nu exist nici
0 referire cum c ar fi fost cucerit în timpul campaniei lui Iosua, dar,
în momentul în care invadatorii israelii au ajuns în regiunea delu
roas la nord de Ierusalim, au înscenat sau reînscenat ceremonia
legmântului din Sichem, locul unde Avraam l-a fcut pentru prima
oar.61 Se sugereaz, implicit, c oraul se afla deja, i avea s se mai
afle înc mult vreme dup aceea, în mâinile acelora pe care-i recu
noteau drept co-religionari i înrudii ca neam. Astfel, Sichemu