literatura diasporei româneşti în spaţiul cultural americanold.unitbv.ro/portals/31/sustineri de...
TRANSCRIPT
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV
FACULTATEA DE LITERE Departamentul de Literatură şi Studii Culturale
Literatura diasporei româneşti în spaţiul cultural american
The Literature of Romanian Diaspora
in American Culture
Rezumatul tezei de doctorat Summary of PhD Thesis
Conducător ştiinţific, Prof. univ. dr. Ovidiu MOCEANU
Doctorand, Asist. univ. Laurenţiu-Mihail ION
Braşov, 2013
2
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETARII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI UNIVERSITATEA “TRANSILVANIA” DIN BRAŞOV
Braşov, B-dul Eroilor Nr. 29, 500036, Tel. 0040-268-413000, Fax 0040-268-410525 RECTORAT
___________________________________________________________________ D-lui (D-nei)...................................................................................
COMPONENŢA Comisiei de doctorat
Numită prin ordinul Rectorului Universităţii „Transilvania” din Braşov Nr. 5518 din 31.10.2012
PREŞEDINTE: - Conf. univ. dr. Adrian LĂCĂTUŞ DECAN – Facultatea de Litere
Universitatea “Transilvania” din Braşov
CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: - Prof. univ. dr. Ovidiu MOCEANU Universitatea “Transilvania” din Braşov
REFERENŢI: - Prof. univ. dr. Mircea TOMUŞ Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu
- Prof. univ. dr. Iulian BOLDEA Universitatea “Petru Maior” din Târgu-Mureş
- Prof. univ. dr. Andrei BODIU Universitatea “Transilvania” din Braşov
Data, ora şi locul susţinerii publice a tezei de doctorat: marţi, 19.02.2013, ora
10.00, în sala U II 3 (Aula Universităţii “Transilvania” din Braşov). Eventualele aprecieri sau observaţii asupra conţinutului lucrării vă rugăm să le
transmiteţi în timp util, pe adresa [email protected] Totodată vă invităm să luaţi parte la şedinţa publică de susţinere a tezei de
doctorat. Vă mulţumim.
3
Cuprins
Argument .......................................................................................................4
Scriitorul şi limba. Problema apartenenţei la literatura română ..................8
I. Fenomenologia exilului............................................................................13
I.1. Exilul ca fenomen. Definiţii, forme, periodizare ................................................... 13
I.1.1. Exil, emigraţie, diasporă ................................................................................ 13
I.1.2. Polimorfismul exilului ................................................................................... 15
I.1.3. Exil vs. exil interior ....................................................................................... 17
I.1.4. Exilul literar românesc postbelic: o perspectivă diacronică............................. 18
I.2. Homo exsilius sau Portret al artistului în pribegie.................................................. 24
I.2.1. (E/I)migrantul şi complexele sale ................................................................... 25
I.2.2. Exilatul şi „şocurile“ existenţiale ................................................................... 26
II. „Liminalitate“ şi exil...............................................................................30
II.1. Arnold Van Gennep şi „riturile de trecere“ .......................................................... 30
II.2. ‘Betwixt and between’: Victor Turner şi conceptul de „liminalitate“ ................... 32
II.3. Tipuri de „liminalitate“........................................................................................ 37
II.4. „Liminalitatea“ şi valenţele ei nelimitate: Exilul ca „liminalitate tranzitivă“ ........ 40
III. Ştefan Baciu: Dimensiunea liminală a spaţiului liric ...........................43
III.1. Note bio-bibliografice ........................................................................................ 43
III.1.1. „Singur pe celălalt mal“: condiţia scriitorului în exil.................................... 46
III.1.2. „Poezia în libertate“: de mişcare sau de gândire? ......................................... 48
III.2. Universul poetic sau Poezia cât un univers ......................................................... 48
III.2.1. La est de Atlantic: etapa românească (1935-1945)....................................... 49
III.2.2. La vest de Atlantic: etapa sud-americană (1951-1962)................................. 60
III.2.3. Pe Dealul Pacificului: etapa nord-americană (1963-1992) ........................... 64
IV. Petru Popescu: Între oportunism şi oportunitate ..................................71
IV.1. Un bucureştean la Hollywood ............................................................................ 71
IV.2. Viaţa bate cartea: o biografie controversată ........................................................ 72
IV.3. Sociologia succesului literar: de la textul subversiv la romanul popular.............. 76
IV.4. Constante şi variabile tematice şi stilistice........................................................ 102
4
V. Andrei Codrescu: Multi-identitate şi liminalitate..................................110
V.1. „Sunt un amalgam, o corcitură...“...................................................................... 110
V.2. Aspecte ale „liminalităţii“ în ficţiunea codresciană ............................................ 115
V.2.1. Contesa sângeroasă: Ciclicitatea destinelor liminale .................................. 115
V.2.2. Casanova în Boemia: Libertinajul ca experienţă liminală............................ 125
V.2.3. Mesi@: Scenarii milenariste şi liminalitate preapocaliptică......................... 131
V.2.4. Wakefield: Călătoria liminală către sine ...................................................... 137
VI. Bogdan Suceavă: Alotropiile liminalităţii ...........................................143
VI.1. Între matematică şi literatură: o biografie liminală ........................................... 143
VI.1.1. Repere bio-bibliografice............................................................................ 147
VI.1.2. Câteva controverse biografice ................................................................... 147
VI.2. Instanţe liminale în proza scurtă....................................................................... 150
VI.3. Mesianism kitsch şi liminalitate fin de millénium ............................................. 159
VI.4. Revoluţie şi armată: liminalitate socială vs. liminalitate personală .................. 163
VII. Gabriel Pleşea: Ficţionalizarea biograficului....................................168
VII.1. De la „spaţiu“ la „loc“ în romanul Aruncă pâinea ta pe ape............................ 169
VII.1.1. „Spaţiu“ vs. „loc“ .................................................................................... 169
VII.1.2. Exilul ca tranziţie de la alienare la aculturaţie .......................................... 170
VII.2. Dosarul cu bârfe sau În căutarea comunismului pierdut.................................. 174
VIII. Internetul ca „spaţiu liminal“: E-book şi exil ..................................188
VIII.1. Liminalitatea „ciberspaţiului“........................................................................ 188
VIII.2. Statutul „Cărţii“ în era digitală ...................................................................... 194
Concluzii ....................................................................................................201
Bibliografie ................................................................................................208
Cuvinte cheie: diaspora, exil, liminalitate, multi-identitate, „spaţiu“ vs. „loc“, alienare,
aculturaţie, globalizare, Internet, e-book, „ciberspaţiu“.
5
Contents
Foreword........................................................................................................4
Writer vs. language. The issue of belonging to Romanian literature ............8
I. Phenomenology of exile ...........................................................................13
I.1. Exile. Definition, forms, chronology..................................................................... 13
I.1.1. Exile, emigration, diaspora............................................................................. 13
I.1.2. The polymorphous nature of exile.................................................................. 15
I.1.3. Exile vs. inner exile ....................................................................................... 17
I.1.4. Postwar Romanian literary exile: a diachronic approach................................. 18
I.2. Homo exsilius or A Portrait of the Artist as a Wanderer ........................................ 24
I.2.1. The (e/im)migrant and his complexes............................................................. 25
I.2.2. The exile and his existential ‘shocks’ ............................................................. 26
II. ‘Liminality’ and exile..............................................................................30
II.1. Arnold Van Gennep and ‘the rites of passage’ ..................................................... 30
II.2. ‘Betwixt and between’: Victor Turner and the concept of ‘liminality’.................. 32
II.3. Types of ‘liminality’............................................................................................ 37
II.4. ‘Liminality’ and its unlimited aspects: Exile as ‘transitive liminality’ .................. 40
III. Ştefan Baciu: The liminal nature of space in his lyric production .......43
III.1. Bio-bibliographic notes ...................................................................................... 43
III.1.1. ‘Alone on the other shore’: the writer’s status in exile ................................. 46
III.1.2. ‘Poetry in freedom’: of movement or of thought? ........................................ 48
III.2. Poetry as large as the Universe........................................................................... 48
III.2.1. To the east of the Atlantic: Romanian stage (1935-1945)............................. 49
III.2.2. To the west of the Atlantic: South-American stage (1951-1962) .................. 60
III.2.3. On the Pacific Hill: North-American stage (1963-1992) .............................. 64
IV. Petru Popescu: Between opportunism and opportunity.........................71
IV.1. A Bucharest-born in Hollywood ........................................................................ 71
IV.2. Life beats fiction: a controversial biography....................................................... 72
IV.3. A sociology of literary success: from subversive texts to popular novel ............. 76
IV.4. Thematic and stylistic constants and variables.................................................. 102
6
V. Andrei Codrescu: Multi-identity and liminality ....................................110
V.1. ‘I’m an amalgam, a crossbreed...’...................................................................... 110
V.2. Aspects of ‘liminality’ in Codrescu’s fiction ..................................................... 115
V.2.1. The Blood Countess: Cyclicity of liminal destinies ..................................... 115
V.2.2. Casanova in Bohemia: Libertinage as liminal experience ........................... 125
V.2.3. Messi@h: Millenarian scenarios and preapocalyptic liminality ................... 131
V.2.4. Wakefield: A liminal journey towards the inner self.................................... 137
VI. Bogdan Suceavă: Allotropies of liminality ..........................................143
VI.1. Between mathematics and literature: a liminal biography................................. 143
VI.1.1. Bio-bibliographic guidelines ..................................................................... 147
VI.1.2. Several biographical controversies ............................................................ 147
VI.2. Liminal instances in short stories ..................................................................... 150
VI.3. Kitsch messianism and fin de millénium liminality........................................... 159
VI.4. Revolution and military service: social vs. personal liminality......................... 163
VII. Gabriel Pleşea: Fictionalizing biography...........................................168
VII.1. From ‘space’ to ‘place’ in the novel Bitter Be Thy Bread ................................ 169
VII.1.1. ‘Space’ vs. ‘place’ ................................................................................... 169
VII.1.2. Exile as a transition from alienation to acculturation ................................ 170
VII.2. The Gossip File or In Search of Lost Communism.......................................... 174
VIII. The Internet as ‘liminal space’: E-book and exile ...........................188
VIII.1. Liminality of ‘cyberspace’............................................................................. 188
VIII.2. The status of the ‘Book’ in the digital age ..................................................... 194
Conclusions................................................................................................201
Bibliography...............................................................................................208
Key words: Diaspora, exile, liminality, multi-identity, ‘space’ vs. ‘place’, alienation,
acculturation, globalization, Internet, e-book, ‘cyberspace’.
7
REZUMAT
În elaborarea tezei de doctorat Literatura diasporei româneşti în spaţiul
cultural american am pornit de la premisa necesităţii întregirii patrimoniului cultural
românesc prin recuperarea producţiilor literare ale exilului, mult timp aflate într-un con de
umbră datorită circumstanţelor socio-politice nefavorabile de până la Revoluţie, dar şi a
dificultăţilor inerente de diseminare a acestor opere în rândul publicului autohton, imediat
după căderea comunismului.
Pornind de la afirmaţia lui Florin Manolescu: „A scrie despre literatura şi despre
scriitorii exilului este echivalent cu a încerca să te deplasezi pe un teren al nisipurilor
mişcătoare sau, cu un alt termen de comparaţie, în spaţiul geometriei neeuclidiene“1, am
conştientizat anvergura unui astfel de demers analitic, având în vedere dificultatea cu care
pot fi colectate şi organizate datele biografice, informaţiile şi textele literare risipite în
lumea largă, dar şi restricţiile pe care operele încă netraduse în limba română le pot
genera. Din acest motiv, am considerat că trebuie operat un „decupaj“ în vasta arie de
cercetare, care să permită abordarea rezonabilă şi aplicată a unui anumit spaţiu socio-
cultural şi a unui anumit timp istoric, acest proces reductiv fiind singurul în măsură să
plaseze cercetătorul din zona „nisipurilor mişcătoare“ în cea a unui teren stabil şi fertil.
În consecinţă, am optat pentru restrângerea ariei de studiu la spaţiul cultural
american din două raţiuni, una de ordin obiectiv, cealaltă având mai degrabă un caracter
subiectiv: în primul rând, societatea nord-americană, de o diversitate prolifică şi
permeabilitate unică prin chiar structura ei amalgamată, a reprezentat o atracţie
permanentă pentru indivizii care, din raţiuni politice, economice sau artistice au dorit să-şi
amelioreze destinul în perimetrul ei, America fiind percepută ca un veritabil Promised
Land, topos al maximei şanse de împlinire existenţială; în al doilea rând, background-ul
educaţional şi contactul „livresc“ cu spaţiul cultural anglo-american mi-au facilitat accesul
la materiale de studiu încă netraduse din limba engleză (texte literare, memorii, jurnale,
articole, recenzii, cronici literare etc.).
În ceea ce priveşte coordonata temporală, am optat pentru literatura produsă după
cel de-al doilea război mondial şi până în actualitate, perioadă extrem de fertilă în câmpul
creaţiei literare româneşti din afara graniţelor ţării, şi care subsumează două epoci
1 Florin Manolescu, Enciclopedia exilului literar românesc: 1945-1989, Editura Compania, Bucureşti, 2003,
p. 18.
8
diametral opuse: regimul comunist – coercitiv şi terorizant – de până la Revoluţie, şi epoca
postdecembristă, de recâştigare a libertăţii şi ieşire triumfală din „teroarea istoriei“
(sintagmă ce îi aparţine lui Mircea Eliade).
Am sesizat, alături de Bogdan Suceavă2 şi Sorin Alexandrescu3, inadecvarea
termenului de „exil“ asociat scrierilor româneşti din afara graniţelor ţării după momentul
Revoluţiei, debutul anilor ’90 marcând o nouă epocă socio-politică şi culturală, degrevată
de zgura unei ideologii comuniste paroxistice, şi fiind punctul de la care conceptul de
„exil“ – înţeles ca situaţie în care se află o persoană forţată să plece din propria ţară
datorită unui context politic punitiv – devine inoperant, în urma abolirii factorilor ce au
declanşat plecarea. De aceea, am considerat că sintagma „literatura diasporei“ este mai
flexibilă şi, ca atare, mai adecvată decât „literatura exilului“ în definirea producţiei literare
româneşti extra muros, de la instaurarea regimului comunist până în prezentul democratic.
În partea introductivă, intitulată Scriitorul şi limba. Problema apartenenţei la
literatura română, am analizat felul diferit în care scriitorii exilaţi se raportează la limba
maternă în elaborarea propriilor opere, dar şi modul în care aceştia relaţionează cu
literatura română, plasându-se în interiorul/ exteriorul ei. Am enunţat trei criterii majore de
stabilire a apartenenţei unui scriitor la o anumită literatură: 1) limba în care scrie, 2)
cultura în care s-a format şi 3) autoproclamarea sa ca scriitor al etniei din care provine.
Studiind cazurile unor scriitori precum Mircea Eliade, Vintilă Horia, Ştefan Baciu,
Norman Manea, Bogdan Suceavă, Gabriel Pleşea, Petru Popescu ori Andrei Codrescu, am
ajuns la concluzia că majoritatea autorilor nu au abandonat limba şi cultura matriceală,
prin intermediul căreia şi-au construit identitatea, iar dacă au făcut-o (cum este cazul
ultimilor doi), raţiunea gestului lor rezidă fie în dorinţa de a obţine notorietate şi succes
literar imediat (P. Popescu), fie în viziunea cosmopolită şi polimorfă a propriei identităţi,
care minimalizează importanţa formei de expresie artistică (A. Codrescu).
Pornind de la aceste premise de ordin general, în primul din cele opt capitole ale
tezei, intitulat Fenomenologia exilului, mi-am propus să radiografiez în detaliu acest
fenomen complex şi polimorf pe care îl reprezintă exilul, orientându-mi demersul analitic
pe chestiuni ce ţin de definirea şi tipologia conceptului, dar şi pe urmărirea unei
periodizări a migraţiei literare româneşti. Discutând nuanţele terminologice dintre „exil“, 2 Bogdan Suceavă, „Suntem la un pas distanţă de cărţile în serie făcute pe comandă“, interviu acordat lui
Sean Cotter, în Argeş, VI (XLI), nr. 437 (305), nov. 2007,
http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=957&Itemid=112. 3 Sorin Alexandrescu, „Invizibilitatea emigrantului“, în Secolul 20, nr. 10-12/1997, 1-3/1998, p. 217.
9
„emigraţie“ şi „diaspora“, am sesizat faptul că „exilul“ are o motivaţie politică,
„emigraţia“ una economică, iar „diaspora“ desemnează un grup etnic aflat într-un spaţiu
cultural alogen şi fiind interesant tocmai prin particularităţile sale culturale. Analiza m-a
condus la cartografierea diferitelor forme de exil, aşa cum este el perceput de scriitori
precum Laurenţiu Ulici, Ştefan Aug. Doinaş, Monica Lovinescu, Irina Mavrodin, Monica
Spiridon ş.a., focalizându-mă apoi pe relaţia binomială dintre exilul propriu-zis şi exilul
„interior“, înţeles fie ca repliere către sine, ca distanţare de celălalt şi asumare a propriei
individualităţi (A.-P. Iliescu4), fie ca sustragere dintr-un mediu socio-politic viciat, ca act
de disidenţă şi refugiu în zona esteticului (Şt. Aug. Doinaş5).
Am dedicat un subcapitol separat unei perspective diacronice asupra exilului literar
românesc postbelic, identificând (în siajul periodizărilor propuse de Laurenţiu Ulici6, Eva
Behring7 şi Ion Simuţ) trei „valuri“ departajate de criteriul politic: „1. exilul din 1941 până
la sfârşitul anului 1947, când graniţele se închid sever şi ermetic; 2. blocajul aproape total
al exilului în perioada 1948-1964, cu singurul eveniment notabil (în domeniul literar) al
fugii lui Petru Dumitriu; 3. exilul progresiv crescut în perioada Ceauşescu, declanşat
semnificativ după 1971 şi intensificat în anii ’80“8.
Pentru prima perioadă, deciziile scriitorilor români, dar şi ale altor intelectuali şi
politicieni, de a alege calea exilului se iau fie timpuriu, în 1941-1942, în urma înfrângerii
mişcării legionare, fie între anii 1945-1947, când devine de ordinul evidenţei că regimul
politic din România ocupată de trupele sovietice tinde ireversibil spre o dictatură de tip
comunist. Şi în domeniul cultural se simte presiunea exercitată de noua ideologie: presa
este orientată după criteriile politicii sovietice, Uniunea Scriitorilor din România este
reorganizată, se instituie o şcoală superioară de Partid. Cazurile cele mai cunoscute de
exilaţi din acest prim val sunt ale unor personalităţi precum Mircea Eliade, Eugen Ionescu
ori Emil Cioran. Progresiv, au fost recuperate şi alte nume importante din elita
intelectualilor români, chiar dacă nu şi opera lor integrală: Vintilă Horia, Aron Cotruş,
4 Adrian-Paul Iliescu, „Exil, exil interior, modernitate“, în Secolul 20, 10-12/1997, 1-3/1998, p. 22. 5 Ştefan Aug. Doinaş, „Între farsă tragică şi destin“, în Secolul 20, 10-12/1997, 1-3/1998, p. 8. 6 Laurenţiu Ulici, „Avatarii lui Ovidiu. Observaţii statistice despre exilul literar românesc“, în Luceafãrul,
nr. 5, 1994. 7 Eva Behring, Scriitori români din exil:1945-1989. O perspectivă istorico-literară, trad. din limba germană
de Tatiana Petrache şi Lucia Nicolau, revăzută de Eva Behring şi Roxana Sorescu, Editura Fundaţiei
Culturale Române, Bucureşti, 2001. 8 Ion Simuţ, „Cronologia exilului literar postbelic“, în România literară, nr. 23, 2008.
10
Ştefan Baciu, George Uscătescu, Horia Stamatu, fraţii Alexandru şi George Ciorănescu,
Pamfil Şeicaru, Alexandru Busuioceanu etc. De numele unora dintre cei mai importanţi
scriitori plecaţi în prima etapă se leagă apariţia unor instituţii vitale pentru supravieţuirea
culturală a exilului: reviste, edituri, fundaţii, institute de cercetare, cenacluri şi colaborarea
la posturi de radio care au asigurat cunoaşterea activităţii şi a atitudinii lor politice.
Urmând cronologia, 1948-1964 este perioada cea mai represivă a regimului
comunist din România, manifestată prin arestări, cenzură, domiciliu forţat, lipsa de
comunicare, refuzul accesului la informaţie, interdicţia contactului cu străinătatea. După
cum notează Ion Simuţ, „Lipsa legăturilor de orice fel cu Occidentul creează un adevărat
marasm cultural. E un eveniment senzaţional când scriitorii pot ieşi din ţară şi această
îngăduinţă le este acordată numai celor care prezintă deplină încredere: oportuniştii şi
propagandiştii regimului comunist, care nu aveau de ce să rămână în străinătate“9. O
excepţie incredibilă de la toate exemplele tipice ale deciziei de a pleca în exil o reprezintă
Petru Dumitriu care, în 1960, surprinde pe toată lumea prin fuga sa în Germania, unde a
cerut şi a obţinut azil politic.
Prima parte a ultimului val, cuprinsă în intervalul 1965-1970, beneficiază de o
pseudo-libertate datorită deschiderii politice şi culturale formale a Partidului.
Reprezentanţi mai importanţi ai acestui val sunt: Andrei Codrescu, Dumitru Ţepeneag, Ilie
Constantin, Petru Popescu, Paul Goma, Eliza M. Ghil, Matei Călinescu, I.P. Culianu, Ion
Vianu, Gelu Ionescu, Sami Damian etc. Deschiderea socială şi politică de care aceşti
scriitori au beneficiat a generat o serie de trăsături comune ale literaturii lor, dintre care
Eva Behring le evidenţiază pe următoarele: subiectivitatea în lirică, redescoperirea
dimensiunii psihologice, orientarea către arhaic, către mitic, renaşterea gustului pentru
valorile naţionale şi orientarea după modelele modernităţii. La ordinea zilei sunt şi
parodierile ironice, autoironice şi sarcastice, prelucrarea creatoare a celor mai diverse
domenii ale literaturii şi ştiinţei.
Cea de-a doua parte a ultimului val, acoperind intervalul 1971-1989, corespunde
perioadei de grea dictatură comunistă, acutizată pe măsura apropierii de momentul
Revoluţiei din decembrie. Condiţiile extreme din toate domeniile vieţii sociale, cerinţele
cenzurii, interdicţia de publicare, frica permanentă de consecinţa radicală sau ameninţarea
fizică s-au constituit în motivaţii pentru ultimul mare val de emigrare. Autorii
reprezentativi, cum ar fi Ion Caraion, Al. Papilian, Matei Vişniec, Bujor Nedelcovici,
9 Ibidem.
11
Nicolae Balotă, Mircea Iorgulescu etc., au fost siliţi să ia drumul exilului datorită
caracterului subversiv al textelor publicate. Cei de origine iudaică, precum Norman
Manea, au primit un impuls decisiv pentru părăsirea ţării prin atacurile tolerate oficial
contra unei „mentalităţi străine“, „a scrierilor neromâneşti“.
În subcapitolul Homo exsilius sau Portret al artistului în pribegie am schiţat
„profilul“ scriitorului silit să-şi părăsească patria, analizându-l prin grila propusă de Sorin
Alexandrescu în articolul Invizibilitatea emigrantului10. Am arătat că acesta este o specie
de „falie“, de „interstiţiu“, condamnat pe viaţă să penduleze între polii a două spaţii/culturi
diametral opuse: una de origine („marginală“), cealaltă de adopţie („centrală“). Drama sa,
generată de sentimentul acut al pierderii aderenţei la cultura „sursă“, este dublată traumatic
de drama insuficientei aderenţe la cultura „ţintă“. De unde şi complexul său funciar:
senzaţia invizibilităţii. Transparenţa emigrantului este dată de faptul că la cei doi poli ai
itinerarului său existenţial este perceput în mod diferit. De asemenea, în completarea
„portretului“ schiţat, am inventariat „şocurile“ existenţiale la care exilatul este supus,
suferind inevitabil o serie de mutaţii radicale şi ireversibile la nivelul fiinţei şi conştiinţei
sale: şocul civilizaţiei, cultural, lingvistic, instrucţional, politic, cosmopolit, etc.
În capitolul al doilea al tezei, „Liminalitate“ şi exil, – secţiune fundamentală, în
care se pun bazele teoretice pentru exerciţiul hermeneutic din capitolele ulterioare –, am
analizat conceptul de „liminalitate“ pornind de la modelul „riturilor de trecere“ elaborat de
Arnold Van Gennep11 şi urmărind apoi dezvoltarea conceptului în studiile lui Victor
Turner (Betwixt and Between: The Liminal Period in Rites of Passage, Liminality and
Communitas şi Passages, Margins, and Poverty: Religious Symbols of Communitas).
Antropologul britanic identifică două „modele“ antitetice de configurare a relaţiilor
interumane: structura socială (se referă la societate ca la un sistem structurat, diferenţiat şi
adesea ierarhic de poziţii politico-juridico-economice) şi communitas (anti-structură care
apare în perioada liminală şi configurează societatea ca pe o comunitate/ comuniune
nestructurată sau parţial structurată, caracterizată de sociabilitate spontană, spirit de
egalitate şi camaraderie). În esenţă, Turner înţelege „liminalitatea“ ca pe una dintre
manifestările culturale ale grupurilor sociale de tip communitas (alături de „exterioritate“,
„marginalitate“ şi „inferioritate“), şi una dintre cele mai vizibile expresii ale „anti-
10 Sorin Alexandrescu, op. cit., pp. 217-218. 11 Arnold Van Gennep, Riturile de trecere, trad. din limba franceză de Lucia Berdan şi Nora Vasilescu,
studiu introductiv de Nicolae Constantinescu, postfaţă de Lucia Berdan, Editura Polirom, Iaşi, 1996, p. 15.
12
structurii“ în societate. Totuşi, deşi se află într-un raport antitetic cu structura, subminând-
o şi fiind percepută ca periculoasă de către cei însărcinaţi cu păstrarea ei, „liminalitatea“
rămâne o inepuizabilă sursă de noi structuri, întrucât această etapă de „prag“ este vitală
pentru dizolvarea configuraţiei sociale curente şi articularea unui nou model structural.
Aflat în stare liminală, individul este deposedat de orice l-ar putea diferenţia de semenii
lui, este plasat într-o zonă ambiguă, dezordonată, în interstiţiile structurii sociale. Tocmai
această poziţie activează conştiinţa de sine a individului, făcându-l să realizeze atât statutul
pe care l-a abandonat, cât şi noua condiţie socială la care doreşte să adere.
Grafic, am sintetizat teoria lui Turner în următoarea schemă:
Exprimând, în termeni de spaţialitate, relaţia dintre aceste manifestări şi structura
socială (i.e. „modelul“ ordonat, referenţial), „liminalitatea“ s-ar afla între (in between),
„exterioritatea“ în afară (outside), „marginalitatea“ la periferie (on the edges), iar
„inferioritatea“ dedesubt (beneath). În ceea ce priveşte indivizii – conform modelului
propus de Turner – „liminalii“ parcurg un proces ritualic la capătul căruia acced la un nou
statut social, „marginalii“ sunt împinşi în poziţii periferice din considerente sociale (etnie,
rasă, afiliaţie religioasă, orientare sexuală, etc.), „inferiorii“ sunt constrânşi să ocupe
nivelul cel mai de jos al structurii sociale din raţiuni economice, în timp ce „exteriorii“
optează pentru părăsirea sistemului, fie temporar („exteriorii“ socio-politici), fie
permanent („exteriorii“ religioşi), adoptând poziţii de marginalitate/ inferioritate.
inferiority „inferioritate“
marginality „marginalitate“
LIMINALITY „liminalitate“
outsiderhood „exterioritate“
Social structure (Structura socială)
13
În continuare, am expus modelul experienţelor liminale alcătuit de Bjørn
Thomassen12, urmărind trei parametri esenţiali: tipul subiectului (individ/ grup/ societate),
timpul (moment/ perioadă/ epocă) şi spaţiul (anumite praguri/ suprafeţe mai extinse/ ţări
plasate în zona de falie dintre civilizaţii mai mari). De asemenea, am mai adus în discuţie
„scara“ sau „gradul“ la care un individ/ grup/ societate experimentează liminalitatea
(nivelul de „liminalitate pură“ se atinge când coordonatele spaţio-temporale sunt simultan
activate), caracterul „indus“ (ritualuri) sau „spontan“ (dezastre naturale, boală, deces) al
experienţelor liminale, dar şi natura „benevolă“ (la emigranţi, artişti, scriitori, călugări,
turişti, etc.) sau „impusă“ (la exilaţi, deportaţi, prizonieri, deţinuţi, excomunicaţi, etc.) a
adoptării unei poziţii liminale.
De la apariţia sa cu mai bine de un secol în urmă, ideea de „liminalitate“ a traversat
– după cum observă Thomassen – mai multe câmpuri şi subcâmpuri ale ştiinţelor
umaniste, de la etnologie la antropologie, ştiinţe socio-politice sau studii culturale,
devenind un concept interdisciplinar.
Din punct de vedere psihologic, „liminalitatea“ indică nivelul până la care un
individ poate percepe/ experimenta lumea, indicând graniţa dintre senzorial şi subliminal
(i.e. nivelul sub care senzaţiile devin imperceptibile). De asemenea, psihologii folosesc
concepte înrudite cu noţiunea de „liminalitate“ pentru a cataloga stări mentale, cum ar fi,
de pildă, tulburarea de personalitate „borderline“, caracterizată printr-o puternică
instabilitate emoţională.
Deplasându-ne în aria studiilor postcoloniale, „liminalitatea“ corespunde
„hibridităţii culturale“ (cultural hybridity) teoretizate de Homi Bhabha – acel metisaj de
elemente culturale imperiale şi indigene menit să dizolve reprezentările polarizate de tip
„eu“ vs. „celălalt“, afirmând triumful „diferenţei“ şi al „diversităţii culturale“: „Acest
pasaj interstiţial între identificări fixe deschide posibilitatea unei hibridităţi culturale ce
permite diferenţa fără o ierarhie impusă ori presupusă“13.
La nivel de grup social, momentele liminale sunt vizibile într-o varietate de rituri
de trecere „secularizate“, adaptate societăţilor moderne, cum ar fi ceremoniile de
absolvire, riturile de iniţiere cazone parcurse de noii recruţi, ori cele de aderare a
12 Bjørn Thomassen, „The Uses and Meanings of Liminality“, în International Political Anthropology, vol.
2, nr. 1, 2009, p. 16. 13 Homi Bhabha, The Location of Culture, Routledge, London, 1994, p. 4.
14
„bobocilor“ (freshers) la o confrerie studenţească (fraternity/ surority), specifice vieţii de
campus din mediul universitar american.
De asemenea, noţiunea de „liminalitate“ se poate aplica unei întregi serii de
minorităţi: transsexualii (prin tranziţia de la un gen la altul), minorităţile etnice din ghetto-
uri (grupurile clandestine de imigranţi sau refugiaţi), apatrizii etc., pe care Thomassen îi
apropie de condiţia neofiţilor descrişi de Turner: „Se spune uneori că neofiţii «sunt în altă
parte». Ei au realitate fizică, dar nu şi socială, de unde trebuie să fie ascunşi, căci e un
paradox, un scandal, să vezi ce nu s-ar cuveni să fie acolo“14.
O contribuţie originală la nuanţarea conceptului de „liminalitate“ o reprezintă
introducerea în discuţie a criteriului identităţii sau diferenţei dintre punctul de „separare“
şi cel de „agregare“ la structura socială. Am considerat că în parcursul liminal de tip
ritualic se poate vorbi de o „liminalitate reflexivă“, în sensul că traseul neofitului este unul
circular şi reiterativ, acesta revenind (cu un alt statut) la structura socială din care s-a
desprins. Pe de altă parte, „liminalitatea“ pe care o implică existenţa în exil a individului
am numit-o „tranzitivă“, întrucât exilatul/ emigrantul parcurge un traseu liniar şi
ireversibil, cei doi poli (de „separare“ şi de „agregare“) aparţinând unor structuri sociale
diferite, cu coduri culturale proprii.
Din această perspectivă, exilatul este sortit să rămână blocat în propria liminalitate,
suspendat „între“ (betwixt and between) două culturi. Trecerea de la un cod la altul are
diferite etape, niciodată însă o finalitate. Tranziţia spre „agregare“ există, dar viteza de
înaintare se diminuează constant, prelungind la nesfârşit momentul de sosire în punctul
terminus. La început, exilatul este perceput ca marginal, poziţia sa periferică în noua
structură socială fiind dată de incapacitatea sa de comunicare lingvistică (uneori) şi
culturală (întotdeauna). Pe măsură ce se familiarizează cu ambientul cultural al spaţiului
de adopţie, acesta se deplasează într-o poziţie liminală, parte a societăţii-gazdă într-o
oarecare măsură, dar niciodată pe deplin asimilat.
Concluzia la care am ajuns este aceea că situaţia exilatului nu pare să promită vreo
rezolvare. Indiferent ce ar face cu restul vieţii sale, cultura de origine şi cea de adopţie vor
coexista mereu, îngemănate, în structura sa mentală. Chiar dacă ar reveni în patria natală,
„contaminarea“ cu experienţa exilului nu se va şterge, cum nici senzaţia de suspendare
între două culturi nu va dispărea. Singura soluţie, în aceste condiţii, nu pare a fi decât
14 Victor Turner, „Betwixt and Between: The Liminal Period in Rites of Passage“, în The Forest of Symbols:
Aspects of Ndembu Ritual, Cornell University Press, Ithaca, NY, 1967, p. 97.
15
acceptarea raţională a acestei poziţii intermediare, de „falie“, sperând ca trecerea timpului
– tămăduitoare în atâtea situaţii – să aducă cu ea şi acceptarea emoţională.
Înscriindu-se în logica demersului teoretic de până acum, capitolele următoare au
fost gândite ca studii de caz ale conceptului de „liminalitate“, aplicat atât biografiei, cât şi
creaţiei literare a unor scriitori aparţinând diasporei româneşti din spaţiul cultural
american, printre care se numără Ştefan Baciu, Petru Popescu, Andrei Codrescu, Bogdan
Suceavă şi Gabriel Pleşea.
Astfel, în capitolul al treilea, intitulat Ştefan Baciu: Dimensiunea liminală a
spaţiului liric, am semnalat caracterul prodigios al operei scriitorului, identificând etapele
esenţiale în cristalizarea şi evoluţia liricii poetului braşovean, cu mutaţii semnificative la
nivelul imaginarului poetic şi al modalităţilor artistice, dar şi în ceea ce priveşte raportarea
la diversele modele literare. Pornind de la un interviu pe care autorul l-a acordat lui
Constantin Eretescu15 (vorbind despre destinul pe care îl preconizează propriei creaţii
artistice şi poziţia pe care o ocupă în istoria literaturii autohtone), am evidenţiat, într-un
prim subcapitol, faptul că Ştefan Baciu îşi exprimă ferm aderenţa la lirica românească şi
nutreşte speranţa într-o clipă de graţie, redemptivă, când lucrurile se vor reaşeza în matca
lor firească, iar opera diasporei va fi reevaluată din perspectivă pur estetică, într-o logică a
criteriilor valorice.
Pentru Ştefan Baciu, efectul centrifug al unui context politic advers („dacă istoria
ne-a marginalizat, ne-a scos din matcă“) nu trebuie să conducă în mod fatalist şi ireversibil
la pierderea conştiinţei etnice, a propriei identităţi culturale („eu mă consider scriitor
român, chiar când scriu în spaniolă, în portugheză, în germană, lucruri care interesează pe
cititorii din America Latină“). De fapt, scriitorul nu este deloc străin de experienţa
diversităţii culturale, el însuşi provenind dintr-un mediu multicultural (Braşovul natal),
absolvind clasele primare la Şcoala săsească şi debutând literar cu poezii traduse în limba
germană. Este „bagajul“ existenţial cel mai important, cu care acest globetrotter al liricii
româneşti va cutreiera „lumea largă“, facilitându-i contactul cu, şi adaptarea la, alte
culturi.
Exilul, acest exerciţiu „amar“ al distanţării şi alienării, îşi are totuşi în optica lui
Ştefan Baciu – ca orice doctorie – virtuţile sale terapeutice: faptul că autorul a putut trăi
liber, neîncorsetat de nicio formă de cenzură. Deteritorializarea, schimbarea geografiei
15 Ştefan Baciu, „Poezia în libertate“, interviu acordat lui Constantin Eretescu, în România literară, nr. 18, 3
mai 1990, p. 12.
16
fizice dar şi mentale, atrag cu sine mutaţii semnificative atât în destinul literar al autorului,
cât şi în modul său de înţelegere a lumii, printr-o „dilatare“ a percepţiei: „Exilul este o
fereastră deschisă către lume, şi, incontestabil că literatura mea ar fi fost cu totul alta dacă
aş fi trăit într-o Românie liberă, tot timpul acasă [...]. Orizontul pe care mi l-a dat exilul
este un orizont universal“16.
Totuşi, neajunsul de maxim tragism al oricărei pribegii este singurătatea, temă
recurentă în volumele de exil ale poetului. „Singurătatea“ înţeleasă atât ca izolare fizică
prin translaţie într-un alt spaţiu cultural („pe celălalt mal“), cât mai ales prin pierderea
dramatică a relaţiei osmotice cu publicul cititor. Rezultatul acestui scurt-circuit între
scriitor şi audienţa sa, abolirea feedback-ului atât de necesar oricărui creator de artă, este
generator de angoasă, chiar dacă uşor edulcorată la gândul unei reabilitante, postume
receptări: „Eu scriu pentru saltar astăzi, pentru Mele, pentru Revista scriitorilor de la
München şi, mai cu seamă, pentru România de mâine, care, mai devreme sau mai târziu,
va trebui să vină“17.
Următorul subcapitol, fructificând informaţia din interviul menţionat, abordează un
concept adesea vehiculat de poet în relaţie cu propria creaţie: „poezia în libertate“, care –
după cum sugerează autorul – pare să includă ambele coordonate ale „libertăţii“ umane:
atât cea fizică, cât şi cea mentală. Condiţie existenţială pe care doar exilul o poate oferi, în
contextul unei patrii natale aflate sub presiune ideologică. Pentru Ştefan Baciu, „poezia în
libertate“ înseamnă „poezie liberă, poezie fără control, fără frontiere“, scrisă în limitele
unui cod etic, păstrând o necesară rectitudine morală şi refuzând orice compromis
ideologiei dominante. Neajunsurile unei astfel de atitudini şi opţiuni personale, deja
semnalate şi discutate, sunt: pierderea publicului cititor, ca efect imediat, dar şi a
contactului nemijlocit cu fenomenul literar autohton, pe termen lung. Cel mai tragic, însă,
alegera libertăţii a însemnat retragerea operei din librării şi biblioteci, simultan cu
excluderea din „Pantheonul“ poeziei naţionale.
Utilizând criteriul cronologic şi al afiliaţiei la curentele literare, propuse de Nicolae
Manolescu, dar şi criteriul geografic (întrucât exilul înseamnă în primul rând deplasare
dintr-un spaţiu în altul, cu inerentele consecinţe de ordin existenţial şi cultural), am optat
în următorul subcapitol (Universul poetic sau Poezia cât un univers) pentru o periodizare
tripartită a liricii baciene: „La est de Atlantic: etapa românească (1935-1945)“, „La vest de
16 Ibidem. 17 Ibidem.
17
Atlantic: etapa sud-americană (1951-1962)“ şi „Pe Dealul Pacificului: etapa nord-
americană (1963-1992)“.
Prima etapă de creaţie, incluzând textele publicate între anii 1935 şi 1945, are o
dublă semnificaţie.
Pe de o parte, îl plasează pe autor în siajul tradiţionalismului interbelic, reprezentat
de poeţi precum B. Fundoianu, I. Pillat, A. Maniu ori T. Arghezi, cu care se aseamănă prin
„atmosfera de bucolică autohtonă“. Totodată, îl apropie de modernitate, în această etapă de
creaţie N. Manolescu distingând „o combinaţie de Minulescu şi Voronca“, adică elemente
specifice simbolismului şi avangardei, precum şi „o imaginaţie aproape ludică, pusă pe
improvizaţii şi neocolind notaţia directă de jurnal, ca la Vinea“18.
Pe de altă parte, conţine in nuce teme, motive literare şi modalităţi artistice care
vor deveni în timp marca originalităţii lui Ştefan Baciu. Se trasează liniile directoare ale
unui univers liric bogat, în care cunoaşterea, iubirea, natura, timpul, moartea, relaţia cu
sacrul, citadinul au devenit forme de percepţie a lumii şi, situate în diferite etape ale
devenirii şi consacrării eului poetic, între frenezie, vitalism, melancolie sau resemnare, au
deschis calea spre căutarea şi definirea propriei identităţi poetice. Acestei deschideri spre
marile adevăruri ale lumii îi corespunde la nivel stilistic o mare diversitate a formulelor
estetice, care, plecând de la originale provocări ale metaforei, s-au esenţializat prin
valorificarea picturalului şi a euritmiilor, formule de expresie moderne, acoperind o
structură poetică ce porneşte de la clasica formă a catrenului, parcurge formele fixe ale
sonetului şi atinge libertatea versului neîngrădit de rime sau de ritm al modernităţii. Nu
întâmplător, după volumul de debut al autorului, Poemele poetului tânăr, apărut în 1935,
unii critici literari îl considerau o promisiune sigură. Pompiliu Constantinescu îi prevedea
„un destin liric“, George Călinescu vorbea de o „rară fizionomie hotărâtă“ la tânărul de
numai 17 ani, iar Şerban Cioculescu identifica „netăgăduite virtuozităţi“.
Raportul influenţă – originalitate, mult discutat încă de la primul volum, dar
extinzându-se şi asupra creaţiei de maturitate, poate fi reprezentativ sintetizat în opinia
Roxanei Sorescu: „pentru criticul literar, care îşi subminează programatic plăcerea lecturii
cu nevoia de clasificare şi caracterizare a scriitorului, Ştefan Baciu este un personaj
derutant. I se pot găsi afinităţi cu Bacovia sau cu Ion Pillat, cu Arghezi sau Blaga, cu
18 Nicolae Manolescu, „Fişă pentru o biografie poetică I“, în România literară, nr. 24, 14 iun. 1990, p. 9.
18
Urmuz sau cu Emil Botta, fără să semene de fapt cu nici unul dintre aceştia, creator al unui
stil sintetic şi personal, nenăscut prin imitaţie şi inimitabil“.19
Volumul de debut, Poemele poetului tânăr, lansează preocuparea pentru definirea
artistică a poetului şi a poeziei, preocupare ce va deveni o constantă în creaţia lui Ştefan
Baciu, luând chiar forma unei „mitologii a creatorului“ (Ionela Gafiţa). Pe măsură ce
avansăm cu lectura, actul creator ni se relevă fie ca efort chinuitor, fie ca suavă izbăvire.
Criticul literar Aurel Sasu semnalează cu vigilenţă artificialitatea imaginilor poetului
damnat, pe care o pune mai mult pe seama lecturilor de sorginte romantică decât pe baza
„amarului cotidian“. Acelaşi critic vorbeşte despre narcisismul şi „aerul de grandilocvenţă
căutată“ cuprins în imaginea destinului creatorului, subliniind: „Imaginea de rug a
scrisului e copleşitoare, deşi, deocamdată, versurile lipsite de dramatism sugerează, mai
degrabă, filigrana visului, decât reala conştiinţă a constrângerii cotidiene“20. Dincolo de
inerentele stângăcii stilistice, dar şi de elementele tributare literaturii epocii, poeziile din
acest volum constituie o etapă în devenirea poetică, unele din valorile promovate în
scrierile începuturilor transformându-se în constante ale lirismului lui Ştefan Baciu,
maturizându-se, odată cu acesta, în imagini proteice.
În versurile celui de-al doilea volum, Poeme de dragoste, găsim aceleaşi reflecţii
despre creaţia artistică, exprimate în imagini inedite, abstracte. Majoritatea textelor
prezintă relaţia dintre artist şi operă, dar şi relaţia timp – operă, în cadrul unei triade
ingenioase: Creatorul – Timpul – Femeia. Tipul de legătură dintre poet şi iubită aminteşte
de poezia lui Nichita Stănescu Către Galateea, ilustrând cunoaşterea-naştere revelată în
procesul de creaţie. Uneori, fiinţa de lumină şi mister a iubitei-poem devine generatoare de
suferinţă pentru creator, care lansează interogaţii disperate. Versurile exprimă tristeţea
profundă produsă de clipa despărţirii de fiinţa dragă, în dubla ei ipostază, de iubită şi
muză. După cum notează Aurel Sasu: „Invadat de boală, toamnă şi îngheţ, peisajul uman
devine purtătorul de cântec al înstrăinării, o muzică tristă apropiată acordurilor bacoviene
de clavir şi al spaţiilor închise“21.
Intitulat sugestiv Micul dor, volumul apărut în 1937 la Braşov etalează diferite
ipostaze ale dorului ca răspuns lăuntric la o dragoste neîmplinită, definitiv pierdută.
Versurile se păstreză în sfera aceleiaşi teme, iubirea, dar mesajul liric este mult mai 19 Roxana Sorescu, „România – spaţiu ficţional“, în Luceafărul, nr. 27, 1995, p. 6. 20 Aurel Sasu, Dicţionarul scriitorilor români din Statele Unite şi Canada, Editura Albatros, Bucureşti,
2001, p. 24. 21 Ibidem.
19
concentrat, iar viziunea asupra sentimentului mult mai unitară. Discursul este mai puţin
ambiguu, imaginea Poemului-Fiinţă din volumele precedente se estompează şi devine mai
dificil de intuit, lăsând să iasă în relief, în toată ingenuitatea lui, sentimentul iubirii, înţeles
ca experienţă iniţiatică, chiar şi atunci când nu mai rămâne din el decât dorul. Sintagma ce
dă titlul volumului constituie metafora unei iubiri pierdute, conturate din „transparenţe
fine“ şi din absenţe. Creaţia poetică se înfăţişează drept singura formă prin care amintirea
acestei iubiri se reîntregeşte.
Căutătorul de comori, volumul apărut 1939, marchează pe de o parte continuarea
şi desăvârşirea elementelor trasate programatic în scrierile anterioare, dar, pe de altă parte,
înseamnă o evoluţie a lirismului ce se suprapune unei evoluţii în câmpul cunoaşterii,
corespunzătoare maturizării. Titlul volumului are valoare simbolică, indicând intenţia
netăinuită a eului poetic de a se defini, de a-şi asuma şi afirma individualitatea, prin
raportare la semnele lumii, numite, expresiv, „comori“.
Publicat în 1940, volumul Cetatea lui Bucur consfinţeşte preconizata schimbare de
registru, identificabilă la nivelul imaginilor poetice, al mesajului, dar şi al limbajului.
Temele scrierilor anterioare sunt ignorate, preocupările pentru definirea creatorului şi a
operei dispar, ponderea limbajul metaforic diminuându-se. Volumul propune o poezie
predominant picturală, ce dezvăluie virtuţile monografice ale lui Ştefan Baciu, autor
capabil să recreeze în versuri atmosfera unică a unui oraş plin de dinamism şi culoare. Eul
liric adoptă o atitudine obiectivă în raport cu lumea descrisă, mărcile prezenţei sale fiind
ori eliminate, în cea mai mare parte a textelor, ori atent camuflate.
Valorificând în mod original forţa de sugestie a imaginii, autorul creează o poezie
descriptivă, menită să evidenţieze, prin cromatică, peisajul pestriţ, convertit într-o imagine
fidelă a Bucureştiului interbelic. Pe fondul acestei bogate imagistici se ridică, totuşi,
probleme, se conturează meditaţii, se nasc întrebări şi răspunsuri, într-un ritm tulburător.
Astfel, poezia generează un spaţiu ideatic unic, în care limbajul sugerează o multitudine de
interpretări (Daniel Cristea-Enache22).
Volumul Muzica sferelor, apărut în 1943, conţine 28 de texte cu formă fixă,
devenind interesant prin „exerciţiul de virtuozitate al sonetelor“23. Dincolo de preocuparea
pentru desăvârşirea, la nivel structural, a acestei specii, la nivel ideatic revin aceleaşi teme
(timpul, iubirea), însă mai adânc supuse reflecţiei. În relaţie cu tema timpului se află aceea
22 Daniel Cristea-Enache, „Versuri metropolitane“, în România literară, nr. 41, 13 octombrie 2006. 23 Aurel Sasu, op. cit., p. 25.
20
a zădărniciei, a deznădejdii, a lipsei oricărui sens. Mai interiorizată decât în scrierile
anterioare, tema timpului este valorificată în multiple imagini. Când supradimensionat,
prin desfacerea lui în clipe, când condensat, timpul subliniază perisabilitatea fiinţei şi
transformarea vieţii în zbatere.
Volumul cu evidente influenţe tradiţionaliste, Caiet de vacanţă, revine la o stare de
linişte şi reverie, fiind centrat pe spaţiul domestic. Atmosfera e rustică, poetul cuprins de
nostalgie retrăgându-se în mediul calm al provinciei netulburate de agitaţia citadină.
În a doua etapă de creaţie, semnele maturităţii poetice se instaurează prin impresia
unei „cuminţiri a poetului“24 care, cu timpul, „evoluează spre simplu“25 într-o creaţie în
care „fără să rostească o singură vorbă patetică, fără lamentaţii, numai din acumularea de
amănunte, Ştefan Baciu scrie cea mai dramatică poezie a exilului interior“26.
În volumul Analiza cuvântului dor, Ştefan Baciu pare să-şi fi propus să analizeze
inanalizabilul, să redea în poeme semnificaţia şi profunzimile acestui termen specific
românesc, să exprime amestecul de trăiri, aduceri-aminte, iluzii generate de părăsirea
spaţiului natal. Majoritatea poemelor descriu un cumul de stări ce definesc condiţia
exilatului: nostalgia, neliniştea, tristeţea, îngrijorarea, speranţa, declanşate de singurătate şi
de chinul de a nu fi nicăieri acasă. Fără a ajunge până la intensitatea disperării ce macină şi
alienează fiinţa, eul liric exprimă trăiri pe care încearcă să le gestioneze, să le înţeleagă şi
să le accepte ca parte integrantă a destinului său de înstrăinat. Din evantaiul de stări
lipseşte însă bucuria, pe care nimic nu o mai poate genera. Ultimele pagini urmăresc,
conclusiv, cum toate aceste trăiri definesc poetic dorul, stare asumată, adoptată odată cu
exilul şi netrăită anterior, acasă.
Se observă acum în versurile lui Ştefan Baciu o tot mai recurentă privire „prin
ochianul întors al inimii“ către ţară („Te păstrez în suflet, ţara mea tristă“), marcă a
nostalgiei. După cum notează N. Manolescu, „Poemele sunt de aici înainte un jurnal şi o
memorialistică lirică. Elegia este precumpănitoare în aceste pagini în care tinereţea
poetului defilează cu întreg alaiul ei de nume şi locuri dragi. Aceea care ocazionează
evocarea este acum amintirea“27.
24 Mircea Scarlat, Istoria poeziei româneşti, vol. IV, ediţia a II-a, Editura Teleormanul Liber, Alexandria,
1990, p. 78. 25 Dumitru Micu, Istoria literaturii române. De la creaţia populară la postmodernism, Editura Saeculum I.
O., Bucureşti, 2000, p. 220. 26 Roxana Sorescu, „România – spaţiu ficţional“, în rev. cit., p. 6. 27 Nicolae Manolescu, „Fişă pentru o biografie poetică II“, în România literară, nr. 25, 21 iun. 1990, p. 9.
21
Începând cu cea de-a treia etapă de creaţie, marcată de volumul Poemele poetului
pribeag (1963), se produc mutaţii importante la nivelul imaginarului şi al recuzitei poetice,
„peisajul multisecular al republicilor latino-americane“ completându-se „cu viziuni din
Bucegi, din Mioriţa, din Braşov“ (Lucian Boz28), iar versurile câştigând în elocvenţă şi
depăşind rigorile lingvistice şi prozodice respectate anterior. S-a vorbit de o dimensiune
nouă, „whitmaniană sau maiakovskiană“, dar şi de „riscul platitudinii“ sau al unor
orientări eterogene rar armonizate: „fantezist şi romantic“, „cosmopolit şi bard al
provinciei“, „suprarealist şi sfâşietor de omenesc“ (Emil Câmpianu29). Cu Poemele
poetului pribeag, locurile exilului pătrund pregnant în imaginarul poetic, fără însă a
substitui elementele autohtone preexistente, reziduale în memorie, ci – şi aceasta este
particularitatea cea mai frapantă a liricii lui Baciu – coabitând cu şi suprapunându-se peste
ele, într-un veritabil „palimpsest“ topografic.
Acest fenomen de înnoire a discursului liric şi de diversificare a paletei tematice
este semnalat şi de N. Manolescu în cronica dedicată autorului: „Curând, în spatele dorului
şi al tematicii exilului în general, cu sentimentalismul ei inerent, se profilează o lirică mai
pură a toponimelor internaţionale, cântate de poet pentru sonoritatea lor care izbeşte
urechea în mod plăcut“30.
Totuşi, ne aflăm într-o etapă tranzitorie, în care tema exilului, asociată cu motivul
înstrăinării şi al dorului de ţară, încă reverberează în pagina poemelor. Spre exemplu,
poezia Emigranţi este semnificativă pentru senzaţia disoluţiei identităţii culturale pe care
emigraţia o provoacă în mod dramatic: „Au sosit cu câteva boarfe în port din Europa./ O
bluză din Viena, un pantalon din Paris,/ un fular din Londra, îmbibat cu ceaţă,/ doi dolari –
şi vorbeau. Româneşte“. Altundeva, eul liric conştientizează cu luciditate tragică preţul
libertăţii câştigate: „Am avut noroc: respir în libertate./ Am avut noroc? Mă mir, şi încă
respir./ Am pierdut paltonul cu foaia de identitate./ Şi nimeni nu poartă palton pe aici.“
(Obiecte pierdute). Individul pare a fi plasat într-o zonă interstiţială, liminală, la marginea
a două culturi, pierderea identităţii originare nefiind compensată de asimilarea noului
spaţiu existenţial („nimeni nu poartă palton pe aici“).
Într-un exerciţiu de bricolaj imagistic, poetul încearcă să definească inefabilul
sentiment al dorului de patrie: „Când priveşti orhidee-n cutii de sticlă/ dincolo de petale
28 În prefaţa vol. antologic Poemele poetului Ştefan Baciu, Colecţia Start, Madrid, 1972. 29 Emil Câmpeanu, „Poemele poetului pribeag“, în Revista Scriitorilor Români, nr. 3, 1964. 30 Nicolae Manolescu, op. cit., p. 9.
22
zărind crâşmăriţe/ şi-auzi ţigănci strigând ghiocei:/ acesta e dorul.“ (Radiografia
cuvântului dor). Poemul Numai un cântec, pe lângă virtuţile sale exotic-sonore derivate
din prezenţa în rimă a unor toponime latino-americane, este un exemplu relevant al
ubicuităţii eului liric – o altă trăsătură fundamentală a poeziei de exil a lui Ştefan Baciu:
„Plouă peste Panama, plouă peste Guatemala/ se coace banana, se pârguie portocala.//[...]
Furtuni îşi descarcă în Santo Domingo mânia/ plânge doina şi plânge talanga în România“.
Ne aflăm în prezenţa unui eu hipertrofiat, de o excepţională mobilitate spaţială, care
aboleşte distanţele într-un hic et nunc menit să anestezieze conştiinţa dureroasă a
depărtării. Capacitatea eului de a amalgama geografii atât de diferite rezidă în condiţia sa
liminală de a fi „nici aici, nici acolo“, ci într-un topos intermediar, hibrid.
Imaginea dezrădăcinării şi a claustrării este plastic ilustrată într-un tablou
diluvian, cu vagi rezonanţe bacoviene: „Plouă peste hartă/ cu stropi cât pumnul de mari,/
noi stăm undeva pe un punct uitat/ fără apărare, uzi ca arborii, fără de rădăcini/ pentru că
din umbrele noastre au făcut paraşute.// Plouă peste hartă/ plouă cu un sunet necunoscut/ şi
niciuna din poeziile despre ploaie/ pe care le-am cetit până azi/ nu se potriveşte cu ropotul
apei/ astfel încât plouă aproape fără înţeles.“ (Latitudine necunoscută). În marele „text“ al
lumii, limbajul ploii îşi pierde semnificaţia pentru un „cititor“ străin de spiritul locului:
iată apogeul senzaţiei de izolare, punctul de maximă conştiinţă a alogenităţii poetului.
Volumul din 1967, intitulat Ukulele (cântece populare hawaiene), ne propune o
serie de poeme de factură imagistă, preponderent vizuale, comprimate până la esenţă: „Un
vânt spărgându-se departe/ o pasăre scriind/ sub orizont/ un alfabet de pene.“ (Peisaj); „O
maşină de scris/ şi o pasăre/ se-aud în parc/ scriind/ fiecare în altă limbă/ acelaşi poem.“
(Voci); „Mangos pe masă/ ca pe o tavă de nouri/ şi umbra aceasta străvezie/ tăiată în aer ca
într-o stâncă.“ (Natură moartă) etc. Poemele sunt graţioase pasteluri exotice, lucrate cu
precizia şi minuţiozitatea unui giuvaergiu. Asemeni haiku-ului, specie lirică abordată
ulterior de Ştefan Baciu, textele „decupează“ scurte secvenţe de cotidian, asociate unei
anumite stări de spirit.
Volumul Palmierii de pe Dealul Melcilor (1980) – titlu sugestiv pentru tehnica
colajului imagistic folosită de poet – este o colecţie de memorii lirice, o întoarcere, prin
intermediul amintirii, la burg-ul natal cu oamenii, locurile, clădirile şi evenimentele
adolescenţei. Poetul nu este la prima încercare de evocare a oraşului într-un chip unitar. A
mai făcut-o cu patru decenii în urmă, în volumul Cetatea lui Bucur. Ceea ce distinge însă
cele două culegeri este distanţa, atât spaţială cât şi temporală, a evocării. Braşovul este
23
descris în totalitate din memorie31, poetul făcând apel la detaliul onomastic sau toponimic,
întotdeauna pitoresc, creator de atmosferă.
Interesant este procedeul prin care poetul suprapune imagini frânte de amintire
peste realitatea cotidian-exotică, într-un „mixaj“ vizual de mare prospeţime şi originalitate:
„Din Waikiki în Pe Tocile/ papagalii vestea duc/ peste nopţi şi peste zile/ şi-n lămâi mai
cântă-un cuc.“ (Telegramă de sărbători). Asistăm la un „exotism răsturnat“ (N. Balotă), al
cărui centru de greutate se află nu în punctul de sosire, ci în cel de plecare. Criticul
sesizează faptul că prin noua sa poezie, Baciu a reuşit să dea viaţă unui vechi vis al
simboliştilor: „s-a instalat în exotismul reveriei lor, şi-a apropiat numele, locurile onirice,
şi-a înscris destinul de «solitar vagabond» în spaţiul poetic, răsturnând sensurile reveriei,
inversând nostalgiile, visând în Hawaii la ninsorile din Ţara Bârsei, petrecând «un Crăciun
şcheian via Honolulu»“32.
Cu Poemele poetului singur (scrise între 1970 şi 1980), intrăm în ultima vârstă
lirică a lui Ştefan Baciu. Acesta este capătul unei evoluţii care a început cu metaforele
tradiţionaliste ale anilor ’30, parcurgând apoi tărâmul exilului sentimental şi ajungând la o
libertate deconcertantă a scriiturii, prozodiei şi imagisticii. Poezia de după 1970 împinge la
ultimele consecinţe atitudinea fantezistă a operei de tinereţe (N. Manolescu33). Temele
pillatiene reapar în registru comic, tradiţionalismul tematic din poemele juvenile fiind
acum pastişat.
Originale şi ingenioase sunt experimentele din volumul Singur în Singapur (1988),
pe care poetul le face cu ajutorul unor rime rare, luate din spaniolă, hawaiană sau
japoneză: „Singur sub anuenue/ stau în insulă şi cânt/ norii taie-n zări statuie/ de azur şi de
pământ.// trec pe lângă dulci wahine/ ceas de ceas şi pas la pas/ ciocănind în vis terţine/ cu
privighetori în glas ...“ (Cântec român în rime hawaiiene). Aceste combinaţii plurilingve
neobişnuite îi conferă eului poetic, pe lângă ubicuitatea geografică deja discutată, şi una
lingvistică, plasându-l nu în „turnul de fildeş“, ci în chiar „Turnul Babel“ al poeziei.
Reluând procedeul suprapunerii mai multor imagini provenind din spaţii diferite,
însă turnate în tiparul versurilor împerecheate de tip folcloric, poetul creează interesante
„doine multiculturale“: „Suflete opreşte fuga/ cântă cucul la Azuga// mierla zboară către
Bod/ berzele fac cuib pe pod// şi-n Hawaii peste deal/ gureş-zboară-un papagal!“ (De la
31 Cf. Andrei Bodiu, „Oraşul din memorie“, în Ţara Bârsei, serie nouă, nr. 6, 2007, p. 224. 32 Nicolae Balotă, „Ştefan Baciu la şaptezeci de ani“, în Revista Scriitorilor Români, nr. 25, 1988. 33 Nicolae Manolescu, op. cit., p. 9.
24
lume adunate). Despre această tehnică vorbeşte şi Ioana Pârvulescu într-o recenzie
consacrată autorului: „Suprapunând două realităţi «naive», poetul obţine o suprarealitate.
Peste desenul fin al unei străzi braşovene se aşază hârtia de calc cu desene de palmieri şi
flori din Hawaii, astfel încât ochiul percepe atât realităţile distincte cât şi amestecul“34.
În concluzie, lumea se reduce, îşi comprimă spaţiile, se amalgamează. Structurile
„tari“ îşi pierd consistenţa, reperele se dizolvă într-un spaţiu hibrid şi nebulos, prezentul şi
memoria se întrepătrund până la nediferenţiere. Ceea ce ne oferă, de fapt, Ştefan Baciu în
lirica sa transatlantică este un spaţiu liminal, dezarticulat: viziunea liric-plastică a
exilatului asupra lumii sale, suspendate betwixt and between.
În capitolul al patrulea al tezei, intitulat Petru Popescu: Între oportunism şi
oportunitate, am alocat primului subcapitol, Un bucureştean la Hollywood, funcţia de
inventariere a particularităţilor autorului în raport cu congenerii săi. Astfel, am constatat că
ceea ce îl individualizează pe Petru Popescu în rândul colegilor săi de „condei“ este
incredibilul succes la public de care acesta s-a bucurat nu doar în ţara de baştină, dar şi pe
tărâm american. Succesul romanelor sale, care l-a determinat pe Laurenţiu Ulici să-i
recunoască meritul de „cel mai citit prozator al anilor ’68-’73“, poate fi pus pe seama unui
întreg complex de factori, dintre care Dinu Bălan sintetiza: „Mai multe elemente textuale
(energismul de inspiraţie americană, formula de jurnal intim, autobiografismul romanelor),
paratextuale (fotografia [...] de pe copertă sau titlul retoric-persiflant [...]) sau
autobiografice (dragostea Zoiei Ceauşescu, farmecul personal şi inteligenţa lui sclipitoare)
au concurat la crearea unei dimensiuni legendare pentru acele timpuri“35. La acestea se
adaugă citadinismul, autenticitatea şi uşoarele unde de revoltă la adresa regimului, care
confereau textului caracter subversiv, aproape o garanţie a succesului în perioada
totalitarismului.
Dincolo de receptarea în epocă, ce i-a asigurat autorului un capital de simpatie pe
care probabil nu îl va pierde niciodată, Petru Popescu reprezintă o punte de legătură între
două epoci şi două sisteme: regimul totalitar din România şi regimul democratic – cel
american, dar şi cel românesc postdecembrist, cu toate particularităţile lui. Mai mult, este
autorul care a beneficiat de două „formări“ ca scriitor: în cultura natală şi în ţara de
adopţie. Cea dintâi presupune continuarea tradiţiei interbelice a romanului modern,
preocupat de autenticitate, dar şi o atitudine polemică la adresa proletcultismului şi
34 Ioana Pârvulescu, „Braşovul din Pacific“, în România literară, nr. 3, 1-7 feb. 1995, p. 5. 35 Dinu Bălan, „Petru Popescu – istoria unei receptări“, în România literară, nr. 31, 2009.
25
formalismului epocii. Cea de-a doua implică familiarizarea cu modelele literare
americane: Conrad, Hemingway, dar şi cu industria de entertainment, pe lângă redactarea
operei în limba ţării de adopţie (engleza), o adevărată provocare în viaţa oricărui scriitor
exilat. Petru Popescu însuşi conştientizează acest fapt: „Să devii stindardul unei generaţii a
fost mai uşor în româneşte. Să faci literatură valoroasă într-o limbă vorbită de sute de
milioane de oameni e mai greu“36. Limba engleză l-a pus pe scriitor în situaţia de a se
confrunta cu propriile limite, de a se expune unui public insensibil la aluzii subversive, dar
i-a şi oferit posibilitatea de a se „naşte“ într-o identitate cosmopolită, de a deveni celebru
şi a se realiza, totodată, în plan financiar.
Într-un subcapitolul separat, am continuat demersul analitic prin prezentarea
elementelor de controversă din biografia scriitorului româno-american. Nu am evitat
acuzele formulate la adresa autorului vizavi de permeabilitatea sa suspectă în cercurile
puterii comuniste, nici replicile de deculpabilizare ale acestuia într-o serie de interviuri din
presa scrisă/ digitală şi mass-media.
Sesizând faptul că atitudinile acuzatoare sau, dimpotrivă, admirative generate de
prevalarea criteriului pragmatic asupra celui moral nu însoţesc doar biografia autorului, ci
şi opera sa, am identificat, în subcapitolul Sociologia succesului literar: de la textul
subversiv la romanul popular, „ingredientele“ folosite în „reţeta“ succesului de public, –
atât în România, cât şi în America –, analizând cronologic producţia literară a autorului şi
descoperind o preocupare continuă a acestuia pentru adecvarea la gustul şi orizontul de
aşteptare al cititorului, fie prin textele subversive din perioada comunistă, fie prin romanul
popular din mediul cultural american.
Aşadar, romanul de debut al lui Petru Popescu, Prins (1969), este cartea care l-a
consacrat pe prozator, reprezentând nu doar „o tinerească demonstraţie de talent literar“37,
ci un adevărat fenomen social. Romanul prezintă drumul către moarte (un parcurs liminal,
de altfel, ca orice trecere a fiinţei de la o stare ontică la alta) al unui tânăr bucureştean,
Inginerul, confruntat cu o boală incurabilă (cancerul), survenită pe neaşteptate. Panicat,
eroul deschide discuţii despre tema morţii cu un medic, un preot, un filozof, un cerc de
artişti, care însă nu îi oferă soluţiile căutate. În momentele de criză sufletească găseşte o
oarecare alinare în iubirea pentru Corina şi prietenia cu un fost coleg, Bibi. Cartea
36 Delia Budeanu, Interviu cu Petru Popescu, emisiunea „Oamenii timpului nostru“, Antena 2, 14.11.2009. 37 Alex Ştefănescu, Istoria literaturii române contemporane: 1941-2000, Editura Maşina de scris, Bucureşti,
2005, p. 662.
26
păstrează totuşi, în ciuda temei, un aer destul de voios, eroul căutând să trăiască în
ultimele momente ale vieţii toate experienţele pe care până atunci le ratase sau le amânase.
Finalul, deşi constă în moartea naratorului-personaj, survenită conform tuturor
previziunilor, cu exactitate, are şi o notă optimistă: Corina îi promite revederea, ceea ce
lasă speranţa existenţei unui copil sau a reîntâlnirii într-o altă dimensiune a existenţei.
Pe de o parte, romanul poate fi citit ca o scriere ce surprinde reacţiile unui om
obişnuit confruntat cu proximitatea unei morţi iminente. Pe de alta, cartea constituie o
parabolă, surprinzând efortul supravieţuirii unui tânăr cuprins de elanuri vitaliste într-o
realitate proletcultistă limitatoare şi claustrantă, clişeizată, în care este „prins“.
Maniera de a scrie sincer şi exuberant se cristalizează în romanul Dulce ca mierea
e glonţul patriei (1971). Scris la persoana întâi, romanul prezintă aspecte ale vieţii cazone
din perspectiva unui absolvent al facultăţii de istorie, care face armata la o şcoală de ofiţeri
în rezervă. Personajul principal, nenominalizat, dar ca şi eroul din Prins, bucureştean,
răspunde tentativelor de seducţie ale unei femei mature, Laguna. Îndrăgostit, tânărul îşi
consacră toate permisiile întâlnirilor amoroase din garsoniera Lagunei. Comportamentul
contradictoriu al acesteia îl face pe protagonist să treacă printr-o multitudine de stări:
umilinţă, adoraţie, extaz erotic, vinovăţie. În cele din urmă, este cu uşurinţă abandonat de
Laguna care, convinsă că la vârsta lui iubirea nu poate genera suferinţă, se întoarce la un
bărbat cu mai multă experienţă.
Spaţiul epic al romanului este locul de intersecţie a două scenarii iniţiatice,
fundamental liminale. În primul rând, este vorba de experienţa armatei, satisfacerea
serviciului militar de către protagonist fiind o formă secularizată a arhetipalei „treceri“
ritualice a neofitului la statutul de adult, finalizate cu incluziunea acestuia în comunitatea
masculină. Celălalt scenariu, „ţesut“ pe urzeala primului, presupune iniţierea erotică a
personajului central, a cărei finalitate este, în esenţă, aceeaşi: accederea la condiţia de
„bărbat“, prin maturizare afectivă.
Romanul Sfârşitul bahic (1973), este o scriere controversată. Personajul-narator
este un tânăr exclus din Partid, din cauza originii sale „nesănătoase“, şi angajat ca ajutor
de administrator la un cimitir evreiesc din Bucureşti. Printr-un concurs de împrejurări,
acesta ajunge să asiste la viaţa de dezmăţ a unui grup de pictori aflaţi într-un fel de
„concediu“ de creaţie la ţară, în casa unui fost colonel. În prim-plan se află triunghiul
amoros Florea–Florenţa–Bruno. Florea, deţinător al Premiului de Stat, pictează tablouri
înfăţişând proletari, iar noaptea bea necontenit şi o bate pe Florenţa, amanta sa. La rândul
ei, aceasta se preface o adevărată puritană la Bucureşti, însă în casa de la ţară se
27
transformă în amanta lipsită de complexe a unui alt pictor, Bruno, cu care îl înşală pe
Florea. Deşi eroii se îmbracă excentric, fac plimbări nocturne prin vie, petrec orgiastic,
aceştia se simt în acelaşi timp terorizaţi de regimul comunist, veselia şi libertinajul lor
ascunzând teama cronică a boemei româneşti. Casa în care se desfăşoară tabăra de creaţie,
dar şi numeroasele scene bahic-erotice, reprezintă un topos liminal, un spaţiu de evaziune
(prin artă, fervori dionisiace şi desfătări hedonice) în interstiţiile unei structuri sociale
abrutizante.
Copiii Domnului, lucrare subintitulată „o legendă munteană“, prezintă fapte la
limita verosimilităţii într-un stil uşor superficial şi ironic: înainte de moarte, bătrâna maică
Eufimia rememorează viaţa soţului acesteia, Anichit, fiinţă cu o dublă personalitate: una
onorabilă şi alta malefică, aptă de crimă pasională şi jaf. Scenele sângeroase şi umorul
macabru vor deveni mărci ale stilului autorului, deschizând totodată drumul succesului
comercial.
Primul roman scris direct în limba engleză, Before and After Edith, este o poveste
de dragoste desfăşurată pe fundalul Vienei primului război mondial şi cuprinzând multe
scene de erotism violent şi macabru. Salutat de presa engleză drept un „violent exerciţiu
macabru într-un stil superior“, romanul e atent analizat de Dinu Bălan ca un deschizător de
drumuri pentru genul erotic fiction în literatura română. Sub istoria unor crime şi violuri
petrecute în Viena sfârşitului de secol XIX se găsesc straturi de paliere tematice şi
semnificaţii profunde prin care cititorul e invitat să participe la un alt fel de înţelegere a
lumii. Romanul îşi dezvăluie complexitatea, polimorfismul şi bogăţia de semnificaţii,
demonstrând totodată nu superficialitatea, ci marea mobilitate intelectuală şi stilistică a
autorului, dar şi capacitatea sa de a împacheta un conţinut profund în formula narativă a
romanului popular.
Textul Amazon Beaming (Revelaţie pe Amazon) se încadrează în categoria
scrierilor non-fiction, atât de apreciate în Occident. Lucrarea reproduce în formă romanţată
jurnalul de călătorie al exploratorului Loren MacIntyre de la National Geographics,
descoperitor al izvorului Amazonului. Loren MacIntyre se pierde de bunăvoie în jungla
amazoniană împreună cu un trib considerat dispărut, indienii Mayoruna, Omenii Pisică.
Iniţial, exploratorul este animat doar de curiozitatea documentaristului, însă, treptat,
ajunge să trăiască sentimentul apartenenţei la comunitatea de indieni. Drumul său în
scopul descoperirii geografice va coincide cu drumul indienilor Mayoruna spre originile
lor ancestrale. Aventura se transformă într-un demers ce permite comuniunea cu
începuturile, cu rămăşiţele memoriei ancestrale faţă de care modernitatea şi civilizaţia sunt
28
opace. Ieşit din timpul lumii sale şi din propriul trup (prin intermediul substanţelor
halucinogene)38, exploratorul are revelaţia unei noi perspective asupra timpului şi a
condiţiei umane.
Curiozitatea oamenilor faţă de timpurile şi credinţele îndepărtate este exploatată şi
în romanul Almost Adam (În coasta lui Adam), o combinaţie de observaţie antropologică şi
thriller. În centrul atenţiei autorului se află o specie umană de acum două milioane de ani,
descoperită în Africa de o echipă de oameni de ştiinţă din prezent. Paleontologul american
Ken Lauder cunoaşte întâmplător un băiat ale cărui trăsături fizice corespund îndelung
căutatei verigi lipsă din lanţul darwinist al evoluţiei oamenilor. Această întâlnire
tulburătoare constituie punctul de plecare al unei aventuri pline de suspans, din care nu
lipseşte totuşi dimensiunea mistică.
Ken descoperă un spaţiu total neafectat de progresul umanităţii, conservat de
câteva milioane de ani. Există însă riscul ca paleontologul să nu supravieţuiască atât cât
este necesar pentru a dezvălui remarcabila descoperire. Romanul are mai multe intrigi
secundare, acţiunea evoluând pe mai multe fire narative: Ken şi micul său prieten primitiv
sunt nevoiţi să facă faţă mai multor provocări: viaţa în sălbăticie, lupta între triburi,
războiul civil din Kenya, confruntările cu braconierul mercantil Modibo şi concurenţa cu
eminenţa cenuşie a paleontologiei, Cyril Anderson, dornic să-şi atribuie descoperirea lui
Ken. Nu lipsesc intrigile politice, crima şi chiar povestea de iubire între protagonistul
american şi Yinka, o femeie din Kenya asupra căreia eroul exercită o inexplicabilă
fascinaţie. Acţiunea intră în linie dreaptă în partea finală, când, pentru a-şi salva prietenul,
băiatul îl ascunde pe Ken în pădure, dezvăluindu-i secretul existenţei unui trib de primitivi,
ceea ce confirmă ipoteza cercetătorului că încă mai sunt în viaţă astrolopiteci. Ken va fi
atras în lumea lor, renunţând la statutul său social modern (plasându-se astfel într-o zonă
liminală a indeterminării sociale) şi stabilind o strânsă legătură cu fiinţele ce seamănă atât
de mult cu strămoşii săi.
Scrierea memorialistică The Return (Întoarcerea) îşi propune să consemneze
emoţiile primei vizite în ţară după Revoluţie, prilej de rememorare a anilor tinereţii
petrecute în România comunistă, dar şi de a privi locul natal cu ochiul critic, cu viziunea
transformată de ani de exil şi de adaptare pe alte meleaguri. Sinceritatea şocantă şi
38 Este evidentă aici experienţa liminală a personajului, similară cu cea a neofitului aflat în etapa de „prag“ a
unui ritual iniţiatic (cf. Arnold Van Gennep, Riturile de trecere).
29
autenticismul relatării sunt menite să recâştige cititorii ce s-au simţit trădaţi de plecarea sa
din Romania în urmă cu optsprezece ani.
În 2001 apare romanul The Oasis (Oaza), inspirat dintr-o poveste de dragoste
adevărată, petrecută într-un lagăr de concentrare nazist. Potrivit modelului experienţelor
liminale propus de Bjørn Thomassen, „lagărul“ este un spaţiu liminal ce presupune ca tip
de subiect implicat un „grup“ de indivizi consideraţi periculoşi/ indezirabili, iar ca
dimensiune temporală o „perioadă“ mai scurtă sau mai lungă, adesea asimilabilă cu
„durata vieţii“ deţinutului39. Cu acurateţe istorică şi final fericit, acest reuşit memoir al
Holocaustului suscită simultan emoţii şi nelinişti. Petru Popescu a rescris memoriile
socrilor săi, Mirek Friedman şi Blanka Davidovich, şi a conceput povestea unei iubiri
finalizate prin căsătorie după Al Doilea Război Mondial, totul într-o ţesătură epică unitară,
în care confesiunile supravieţuitorilor, scrise la persoana întâi, se întrepătrund.
Romanul Girl Mary (Fata din Nazaret), parte a unei proiectate trilogii, se
încadrează în categoria romanelor de mister religios. Cartea valorifică o reţetă a succesului
folosită de nume celebre precum Paulo Coelho (în Alchimistul), Anita Diamant (în Cortul
roşu), François Mauriac (în Sărutul dat leprosului): repovestirea episoadelor biblice din
perspectiva sensibilităţii omului contemporan. Pornind de la imaginea Fecioarei Maria
oferită de Biblie, autorul îşi imaginează adolescenţa acesteia ca a unei tinere simple cu
preocupări lumeşti, implicată în evenimentele politice şi religioase ale vremii. Maria este
surprinsă în ipostaza unei tinere îndrăgostite de Iosif, dar atrasă şi de tânărul roman
Apella, în fapt Ponţiu Pillat, trimis ca spion de Augustus. Dilemele ei specific umane sunt
rezolvate prin intervenţia divină.
Personalităţi artistice americane au apreciat atenta documentare a autorului şi arta
povestirii, considerând că imaginaţia lui Petru Popescu face mai accesibile subiecte
religioase şi istorice, transmiţând totodată mesaje de mare profunzime. Cartea „vorbeşte“
tuturor celor care preţuiesc umanismul esenţial al tradiţiilor spirituale, indiferent de religie
şi naţionalitate.
Cel mai recent roman al lui Petru Popescu, Supleantul (2009), marchează revenirea
autorului la limba natală şi la publicul românesc. Ca şi în cazul scrierii cu caracter
memorialistic Întoarcerea, revenirea la spaţiul geografic şi cultural de origine este
prezentată drept o necesitate sufletească imperioasă, o experienţă a confruntării cu sinele
îndelung amânată, dar, odată declanşată, generatoare a unei forţe de neoprit. Astfel, după
39 Cf. Bjørn Thomassen, „The Uses and Meanings of Liminality“, în rev. cit., p. 16.
30
prelungi insistenţe ale celor din jur, – după cum mărturiseşte autorul –, acesta decide să
„spună ce are de spus“, „palpitând ca un adolescent la vârsta primului sărut“, iar povestea
de dragoste dintre el şi Zoia Ceauşescu, neuitată, „se revarsă într-un tumult nestăvilit“.
Prozatorul lasă impresia că „redeschide geamantanul memoriei“, împărtăşind experienţe
secrete, de suflet, cu cititorii. Planul erotic desenat diafan, intersectat mereu cu cel politic,
absurd şi dezumanizant, demonstrează modul în care autorul ştie să îmbine drama cu
situaţiile comice, subiectele accesibile cu cele de mare profunzime, dar şi preocuparea
pentru alegerea vocii epice şi atenţia la imagine. Autorul scrie poetic, ştie să descopere
sensuri noi, trezeşte cititorilor trăiri sufleteşti intense legate de anii tinereţii. Chiar dacă
„Supleantul este departe de romanele româneşti ale lui Petru Popescu, acelea în care tânăra
generaţie s-a regăsit şi pentru care l-a iubit“40, lectura creează senzaţia de gravitate plăcută,
accesibilă.
Partea finală a capitolului am consacrat-o inventarierii de constante şi variabile
tematice/ stilistice. Concepţiile lui Petru Popescu referitoare la roman, bine fundamentate
teoretic încă din anii debutului, susţin substituţia sloganului ideologic cu „capacitatea de a
crea audienţă“ prin reabilitarea autenticului, prin prezentarea nefalsificată a „omului
modelat de mediu“, prin înlocuirea romanului înţeles ca „povestire“ cu perceperea sa ca pe
o „construcţie de semnificaţii“. Pe parcursul întregii sale cariere, autorul va scrie cu un
ochi complice la succesul de public şi un altul preocupat de substanţa epică semnificativă,
generând opere cu o extraordinară capacitate de a crea audienţă, dar nu lipsită de
complexitate şi calităţi literare.
Capitolul al cincilea al tezei, intitulat Andrei Codrescu: Multi-identitate şi
liminalitate, discută, în secţiunea biografică din deschidere, caracterul eterogen al
personalităţii scriitorului româno-american de origine semită, Andrei Codrescu. Autorul a
debutat cu poezie în Tribuna Sibiului, Luceafărul şi Gazeta literară din Bucureşti, sub
pseudonimul Andrei Steiu. Abia în 1967, când se afla în Italia, foloseşte prima oară
pseudonimul actual (cu care semnează un poem apărut în Revista Scriitorilor Români). De
aici şi până la crearea unor „măşti“ biografice fictive în spiritul lui Pessoa nu mai este
decât un pas: „Am inventat o poetă feministă şi tradiţionalistă, numită Maria Parfenie,
care-a fost publicată în reviste din exil, Revista Fundatiilor Regale, Limite, Destin, dar şi
în ţară în Luceafarul de M. R. Paraschivescu. Şi Andrei Codrescu, care era mai
40 C. Stănescu, „Petru Popescu, Supleantul“, http://revistacultura.ro/blog/2009/11/petru-popescu-supleantul-
review-de-c-stanescu/.
31
«avangardist» decât Maria Parfenie, a publicat în aceste reviste“41. Ajuns în Statele Unite,
continuă jocul livresc de proiectare a sinelui în biografia unor poeţi imaginari, cu numele
cărora semnează mai multe cicluri de poezie. Prin intermediul acestor heteronimi, Andrei
Codrescu „cartografiază un amplu teritoriu existenţial şi cultural aflat la intersecţia între
Europa şi America, între liberalismul anilor ’60 şi recesiunea deceniului următor“42.
Interesant şi simptomatic pentru modul de raportare la propria identitate a scriitorului
exilat este faptul că Andrei Codrescu împinge acest joc al dedublării până la limita
„frauduloasă“ a substituţiei cu fondatorul dadaismului, Tristan Tzara, atribuindu-i
paternitatea unor poeme „inedite“. Dincolo însă de aspectul ludic al gestului, de caracterul
său de bravadă în stil postmodern, se poate ghici grimasa scriitorului exilat – „stângaci“ şi
„necunoscător al limbii“ –, transplantat într-un mediu lingvistic şi cultural alogen şi pus în
faţa necesităţii de a se reinventa. Acest proces de metamorfoză identitară îşi are sorgintea
în însăşi biografia autorului – a cărui origine semită trebuia voalată în spaţiul public al
României comuniste – iar jocul carnavalesc de măşti lirice s-a vrut a fi un act de
subminare a obsesiei unicei identităţi şi de legitimare, totodată, a eului „multi-identitar“.
Această dezinhibiţie dobândită în faţa sentimentului „diferenţei“, susţinută de contextul
spaţio-temporal al emigrării sale (America hippie a anilor ’60), dar şi de evoluţia ulterioară
a societăţii către o eră a plurilingvismului şi multiculturalismului, i-au facilitat lui
Codrescu atât inserţia, cât şi ascensiunea socială în spaţiul cultural nord-american.
Tocmai această hibriditate identitară originară, potenţată semnificativ de experienţa
exilului, face din româno-evreo-americanul Andrei Codrescu figura perfectă a individului
liminal. Fiind o zonă de interstiţiu, „liminalitatea“ constituie terenul fertil al combinaţiilor
eterogene, câmpul gravitaţional al echivocului. Nu întâmplător este tot acel joc de măşti,
construcţia de identităţi literare alternative, după chipul şi asemănarea autorului.
Spre deosebire de majoritatea semenilor săi din exil – care fac eforturi permanente
de a-şi păstra identitatea lingvistică şi apartenenţa la cultura română –, Andrei Codrescu
optează pentru metafora melting pot-ului american în definirea identităţii sale polifonice:
„Încă o dată, nu e vorba de două identităţi separate: identitatea mea «americană» nu-i ruptă
de cea «românească», sunt un amalgam, o corcitură. Acest amalgam e făcut şi din originea
mea evreiască, din copilăria sibiană, din Ardeal, din toate oraşele unde am trăit şi din 41 Andrei Codrescu, „Sensul diferenţei a fost cu mine de când m-am născut“, interviu acordat lui Constantin
Pricop, în România literară, nr. 45, 12-18 nov. 1997. 42 Marcel Corniş-Pop, „Incursiuni în noi limbaje: Andrei Codrescu şi modelele avangardei“, în Agora, vol. 1,
nr. 1, 1987.
32
limbile vorbite, printre care şi germana şi maghiara copilăriei fragede“43. Cu această
percepţie, scriitorul depăşeşte „nostalgia originilor“ cu tragismul ei inerent, înscriindu-se –
alături de Petru Popescu şi alte nume mai noi ale exilului literar – în trend-ul spiritelor
cosmopolite, eliberate de „obsesia unicei identităţi“ lingvistice şi culturale.
În cel de-al doilea subcapitol, rezervat analizei ficţiunii codresciene, am identificat
o serie de personaje, locuri, situaţii ori evenimente liminale. Astfel, romanul Contesa
sângeroasă (The Blood Countess), apărut în 1995, este o mostră a felului în care caracterul
liminal al biografiei autorului trece în paginile romanului. Însă dincolo de teritoriul
existenţial şi cultural „cartografiat“ prin intermediul personajului Drake Báthory-
Keresztur, evreu-ungur-american, veritabil alter ego al autorului, scrierea aduce în prim-
plan teme recurente în creaţia lui Andrei Codrescu, pe care el însuşi le trecea în revistă
într-un interviu: „Construirea de sine, ciudăţenia amuzantă şi periculoasă a culturii de
mase, metafora (şi realitatea) exilului, limitele (corpului şi ale geografiei), graniţele
(metaforice şi reale), transgresiunea“44. Putem identifica, în funcţie de tipul de subiect
implicat, dar şi de dimensiunea temporală, transpunerea artistică a majorităţii elementelor
din modelul de experienţe liminale propus de Bjørn Thomassen. În paginile romanului
defilează sub ochii cititorului experienţe liminale individuale, ale unui întreg grup sau
chiar ale societăţii.
Într-o atmosferă crepuscular-ezoterică, primul plan narativ, centrat asupra devenirii
Contesei sângeroase (Elisabeta Báthory), prezintă evenimente neprevăzute care afectează
viaţa acesteia, dar şi „rituri de trecere“ individualizate, cum ar fi: ritualul de accedere la
statutul de femeie, ceremonialul pregătirii şi desfăşurării nopţii nunţii, ritualuri de
integrare într-o societate secretă feminină, iniţierea în tainele vrăjitoriei etc. Obsesia
obţinerii tinereţii veşnice o pune pe protagonistă în contact cu personaje liminale: regele
Rudolph al II-lea, patron al achimiştilor, călugărul alchimist Andrei Keresztur, librarul
evreu. Aceeaşi obsesie, devenită manie, o transformă într-o făptură canibală ce muşcă şi
înghite carnea fecioarelor captive sau bea sângele acestora, sperând să aibă astfel acces la
tinereţea ce i se refuză. Ritualurile magice prezentate în aceste scene constituie experienţe
liminale, menite să facă trecerea din lumea profană în cea sacră, să forţeze limitele 43 Andrei Codrescu, „Obsesia unicei identităţi nu face decât să ne îndepărteze de realitatea contemporană“,
interviu acordat lui Nicolae Stoie, în Astra, Serie nouă, anul I (XL), nr. 1, decembrie 2006, p. 13. 44 Andrei Codrescu, „Despre scris, citit şi supremaţia bunicii“, interviu acordat Cristinei Poenaru, în
România literară, nr. 16, 2001, disponibil la adresa web:
http://www.romlit.ro/andrei_codrescu_despre_scris_citit_i_supremaia_bunicii.
33
biologiei, ale timpului şi ale spaţiului. Femeile alcătuiesc în acest roman o adevărată
confrerie, ele împărtăşind nu doar suferinţa comună, ci şi cunoştinţele oculte. În cadrul
confreriei, sunt educate valori precum cooperarea, negocierea, intimitatea, emoţia, propuse
ca alternative la ordinea dominată de bărbaţi, asociată în roman cu eroismul şi cruzimea.
Şi din acest punct de vedere, Elisabeta Báthory este un personaj liminal, fiind educată de
bărbaţi şi supusă prin căsătorie soţului, dar în acelaşi timp fiind iniţiată în cultivarea
emoţiilor şi arta magiei.
Motivul „oglinzii“ (simbol de „prag“) ocupă un loc central în roman. Dacă în scena
cu care debutează cartea, Contesa din secolul al XVI-lea poruncea slujnicelor sale să
spargă cu lopeţile toate oglinzile din conacul ei pentru a nu mai vedea în ele semnele
trecerii timpului ce degradează trupul, ca o ironie, oglinda va deveni pe parcursul
romanului tocmai spaţiul liminal prin care se face trecerea dintr-o dimensiune temporală în
alta. Personajele din secolul XX (aparţinând celui de-al doilea plan narativ) nu vor fi decât
„oglindiri“ ale celor din trecut, revenite pentru a le împlini destinul: Contesa se întrupează
în urmaşul său, dar şi în profesorul universitar Lilly Hangress; slujnica veşnic chinuită a
Contesei devine tânăra Teresa (păstrând onomastica şi statutul de victimă); Andrei
Keresztur continuă căutarea secretului tinereţii veşnice în pielea unui hangiu austriac
pasionat de alchimie; pastorii austeri îşi găsesc corespondent în figura rigidă a lui Imre
Megyery, şi chiar contele Thurzo se întrupează în partenerul la jocul de şah al tatălui lui
Drake.
Motivul „apei subterane“ (evocând Styx-ul mitologiei greceşti, topos liminal) care
ducea cadavrele în mare în secolul XVI, ascunzând crimele Contesei, – motiv păstrat şi în
secolul XX –, este ridicat de autorul romanului la nivel de suprastructură, făcând legătura
între cele două planuri narative, între trecut şi viitor. În ambele planuri, destinul
protagoniştilor este strâns legat de fundalul istoric pe care se desfăşoară. Războaiele cu
turcii, răscoalele ţărăneşti şi modalităţile sângeroase de reprimare a acestora, procesele
pentru acuzaţii mai mult sau mai puţin fondate, conduse de superiorii bisericii, epidemiile
de ciumă, instabilitatea politică şi confuzia intelectuală prelungită, caracteristică Ungariei
postcomuniste, etc. sunt tot atâtea situaţii liminale ce afectează grupul sau societatea,
situaţii care „nivelează“ indivizii, îndepărtându-i de reperele ce le defineau anterior
personalitatea.
Romanul Casanova în Boemia aduce în prim-plan figura „libertinului“. Acesta este
un individ care sfidează deliberat legile moralei şi ale decenţei, plasându-se în afara
normelor etice şi fiind perceput ca indezirabil şi periculos de către societatea mainstream,
34
în ciuda seducţiei pe care el o exercită. Prin eliberarea din corsetul convenţiilor, libertinul
se plasează într-o zonă a liminalităţii, în anticamera unei noi forma mentis, a unui mod
progresist de a înţelege şi de a se raporta la lume. Latura erudită a lui Casanova,
protagonistul cărţii, a fost una din „măştile“ personalităţii sale pe care posteritatea nu i-a
îngăduit să o poarte, preferând-o pe cealaltă, mai savuroasă, a curtezanului. Prin romanul
său, Andrei Codrescu şi-a propus să reabiliteze, cu uneltele ficţiunii, imaginea marelui om
al Luminilor, sfărâmând stereotipiile de percepţie şi eliminând tensiunea contrariilor.
Cartea ne prezintă biografia ficţionalizată a „celui mai faimos seducător din Europa“,
autointitulat Cavaler de Seingalt, a cărui galanterie devenită iconică a obscurat în chip
nedrept activitatea sa intelectuală şi opera literară. Firul epic îşi înnoadă circular cele două
capete cu scena funerariilor aventurierului veneţian. În interiorul acestei bucle ia naştere o
lume a poveştii, o Şeherezadă a sfârşitului de veac XVIII, cu o multitudine de naraţiuni în
ramă, cu picante secvenţe erotice şi sclipitoare comentarii pe teme religioase, filozofice,
literare, politice sau sexuale.
În esenţă, romanul prezintă anii de senectute ai celebrului seducător, retras în
provincia Boemia între zidurile castelului Dux, una din proprietăţile Contelui de
Waldstein, protectorul său. Eroul nostru primeşte găzduire în schimbul sarcinii de a
cataloga vastul fond de carte al bibliotecii castelului. Îi va ţine companie o slujnică
inteligentă şi seducătoare, pe nume Laura Brock (onomastica aminteşte de muza lui
Petrarca), deţinând în economia narativă rolul de personaj reflector, proiectându-se mental
în evenimentele evocate de Cavaler (instanţa auctorială o numeşte „tovarăşa de aventuri a
lui Casanova“) şi îndeplinind funcţia de catalizator al memoriei povestitorului. Laura,
servitoarea dedată deopotrivă plăcerilor lecturii şi cărnii, este martora – când pasională,
când maternă – a perioadei liminale pe care seducătorul de altădată o traversează, narând,
către prefigurata dispariţie. Ca într-un joc de oglinzi, liminalitatea biologică (degradarea
somatică) se reflectă în liminalitatea identitară a personajului (dată atât de condiţia sa de
exilat, cât şi de firea sa nomadă, aventurieră), care la rândul ei se proiectează specular în
liminalitatea socială a sfârşitului de secol XVIII, (Revoluţia franceză ce marchează
decăderea aristocraţiei şi abolirea monarhiei). Declinul lui Casanova se suprapune
simbolic peste crepusculul unei lumi aristocrate fin de siècle, frivole şi rafinate în acelaşi
timp. Curtenia, manierele, „limbajul cavaleresc magnific, aproape dispărut“ pe care îl
etalează eroul în discuţiile sale cu Laura, sunt atributele unei clase sociale ameninţate de
extincţie.
35
Romanul Mesi@ ne propune un amplu scenariu milenarist (cartea a apărut în limba
engleză în 1999), fiind un savuros inventar parodic al tuturor angoaselor, bizareriilor şi
extazelor care însoţesc sfârşitul celui de-al doilea mileniu. „Firele“ epice se împletesc într-
o naraţiune complexă şi ciudată, transgresând frecvent graniţele realului şi „colcăind“ de
personaje diverse – deopotrivă carnale şi digitale – angrenate fie în distrugerea lumii, fie în
salvarea ei de la dispariţie.
În centrul cărţii se află figurile a două eroine, fiecare cu propria ei poveste. Felicity
Le Jeune este o creolă orfană din New Orleans, crescută de bunica sa nonagenară, pe care
teleevanghelistului Mullin o convinge să-i cedeze, pe patul de moarte, un bilet câştigător la
loterie în valoare de două milioane de dolari, în schimbul iertării păcatelor. Cealaltă
protagonistă, Andrea Isbik, orfană şi ea, este o tânără bosniacă din Sarajevo, care a
cunoscut toate supliciile războiului iugoslav înainte să ajungă la mănăstirea Sfânta
Hildegard din Ierusalim.
După cum notează Andreea Deciu, „Atât New Orleans, cât şi Ierusalim sunt
toposuri ale diversităţii tensionate, aici istoria e alcătuită din straturi-straturi, fiecare
suprapunându-se peste un altul, ameninţând să îl înghită şi să îl uzurpe“45. Într-adevăr,
New Orleans este un omphalos carnavalesc, o lume a măştii, dedublării şi disimilării, a
tensiunii identitare care se reflectă, de altfel, în hibriditatea (şi, implicit, liminalitatea)
eroinei în termeni de gen şi rasă: ea este deopotrivă bărbat şi femeie (lesbiană), albă şi
neagră (creolă). În plus, Felicity se află într-o permanentă negociere a propriei identităţi,
prin repetatele ei evaziuni în ciberspaţiu (zonă liminală, de „prag“ între materie şi spirit) şi
selectarea unuia dintre avatarii săi preferaţi, – Fecioara Maria, Şeherezada sau Jeanne
d’Orleans. În lumea ciberidentităţii, Felicity poate împrumuta diferite măşti sociale în
forma unor celebre figuri istorice – o metaforă a felului în care sinele nostru se
construieşte în raport cu noi înşine şi cu ceilalţi. De altfel, jocul de măşti al eroinei este
proiecţia în spaţiul ficţional a însăşi biografiei autorului, care găsea delicii intelectuale în
jonglatul cu identităţi auctoriale.
La polul opus al ecuaţiei narative de tip maniheist se află principiul Răului, ilustrat
admirabil de figura malefică a reverendului Mullin. Pornit în recrutarea de suflete cu
aceeaşi aviditate malignă cu care a acumulat o avere frumoasă, teleevanghelistul o va
hipnotiza şi răpi pe eroină, în încercarea de a neutraliza acţiunile acesteia de recuperare a
45 Andreea Deciu, „Milenarisme“, în România literară, nr. 35, 1-7 sept. 1999, articol disponibil la adresa
web: http://www.romlit.ro/milenarisme.
36
sumei de bani pe care predicatorul i-o datorează. În stare de transă, Felicity este „înscrisă“
la Şcoala pentru Dezvoltare Mesianică patronată de pastor, prin care acesta intenţionează
să instruiască viitorii agenţi ai apropiatului Armaghedon. După ce iese de sub hipnoză cu
ajutorul încarnării spiritului lui Nikola Tesla, eroina ajunge într-un bar de striptease sub
numele de scenă „Şeherezada“, unde o întâlneşte pe Andrea, dublul său, „împreună
alcătuind însăşi esenţa animei, a feminităţii consistente“46. În final, după previzibila
stârpire a Răului, lumea veche este cuprinsă de euforia liminală a carnavalului Mardi Gras,
ce face trecerea spre o nouă lume, cea a călătoriilor în ciberspaţiu, intermediate de
simbolicul New Jerusalem Café – localul proaspăt înfiinţat al celor două protagoniste.
Cartea combină exemplar elementele ludice cu inserţiile filozofice, într-un text în care
parodia este doar o mască în marele carnaval al salvării.
Romanul Wakefield (2005) anunţă încă din titlu numele măştii sub care se ascunde
personajul-narator, permiţând speculaţii intertextuale. Cartea reprezintă o inefabilă
aventură a vieţii de zi cu zi, scoţând la iveală nebunia, nonsensul şi suferinţele metafizice
ascunse într-o existenţă tipic americană.
Protagonistul este un bărbat de vârstă medie, fost autor de reportaje de călătorie,
reprofilat pe discursuri motivaţionale pe care le susţine în lungul şi-n latul Americii, ceea
ce îi asigură nu doar popularitate, dar şi confort material. Eroul duce o viaţă tihnită la New
Orleans, în French Quarter, printre cărţi şi mobile de bun-gust, când Diavolul i se
înfăţişeză anunţându-l că a sosit să-l ia, întrucât nu mai avea motive să trăiască. După o
abilă negociere, eroul obţine un răgaz de un an pentru a căuta un sens în viaţă. „Va
presupune obligatoriu ceva călătorii, ştii. Nu poţi să stai pur şi simplu în apartamentul ăsta
şi să huzureşti“ (p. 12) – îl avertizează Necuratul pe Wakefield. Călătoria în care va porni
protagonistul, traversând America spre vest şi înapoi, va fi de fapt experienţa liminală,
iniţiatică, de redescoperire a sinelui. Doar prin desprinderea de determinările cotidiene, de
ambientul rutinizat, eroul va fi capabil să-şi cunoască fiinţa autentică.
În capitolul al şaselea, intitulat Bogdan Suceavă: Alotropiile liminalităţii, am
sesizat, într-un prim subcapitol cu rol introductiv, faptul că scriitorul româno-american are
o biografie liminală, plasată între rigurozitatea matematicii şi fantezia literaturii. Pornind
de la aceste date ce ţin de însăşi structura autorului, am inventariat diferitele forme sub
care se manifestă liminalitatea în opera sa, selectând câteva povestiri semnificative din
46 Ruxandra Cesereanu, „One man show: Andrei Codrescu“, în Steaua, nr. 1-2, 2007.
37
proza de debut (vol. Teama de amurg) şi insistând mai mult asupra volumelor ulterioare
(Imperiul generalilor târzii şi Bunicul s-a întors la franceză), de o certă valoare artistică.
Astfel, nuvela titulară a volumului Teama de amurg, cu atmosfera ei kafkiană, lasă
să se întrevadă talentul încă neşlefuit, dar prodigios, al autorului. Scrisă „sub presiunea de
nesuportat a ultimilor ani ai epocii comuniste“47, într-un ambient existenţial bântuit de
„istorii ale înfrângerii şi frustrărilor“48, nuvela ne prezintă povestea tragică a Puştiului, un
adolescent labil psihic, bolnav de spaima ancestrală a morţii („Boala mea e teama de
moarte, obsesia că va surveni în amurg“). Personajul este internat într-un ospiciu, Parcul
fără Ceasuri, o replică la scară redusă a societăţii româneşti totalitare, cu atmosfera ei
opresivă, carcerală, alienantă. În trama poveştii se întreţes multiple „fire“ liminale. Astfel,
„moartea“ (hotarul dintre fiinţă şi nefiinţă) cu pandantul ei simbolic, „amurgul“ (prag între
zi şi noapte), sunt mărci evidente ale liminalităţii, ale unei „treceri“. De asemenea,
protagonistul nuvelei are o structură ambiguă, hibridă (deci liminală!), glisând în repetate
rânduri de la uman la vegetal („Eram foarte agitat şi am dus mâna la frunte, atingând-o cu
trei degete care au semănat pentru o clipă cu nişte crengi, uscate şi reci“). Nu în ultimul
rând, „ospiciul“ din Parcul fără Ceas este un spaţiu liminal, prin natura sa iraţională,
destructurată, atemporală.
Ultima parte a volumului, intitulată Jurnal de pe o insulă ce nu a murit niciodată,
ne transportă împreună cu protagonistul ei, un ornitolog împătimit de meseria sa şi
dezabuzat de tumultul oraşului, „pe o insulă pe jumătate pustie, acoperită cu ierburi ce nu
semănau cu nimic altceva în întreaga lor alcătuire“ (p. 57). Prin intermediul paginilor de
jurnal – care respectă doar formal convenţiile genului, lipsindu-le autenticitatea şi
sinceritatea unei astfel de scrieri –, naratorul ne prezintă o lume aurorală, paradisiacă,
suspendată în apele mării şi într-un timp mitic: un topos liminal prin excelenţă.
Între coperţile volumului Imperiul generalilor târzii se naşte o lume amalgamată,
cu indivizi având un profil social divers, de la copii, adolescenţi, ţărani, muncitori,
ceferişti până la studenţi, artişti, universitari, inventatori, savanţi sau ofiţeri cu diferite
grade militare. Dimensiunea temporală este şi ea extrem de versatilă, de la epoca
voievodală la regimul comunist şi anii tranziţiei postdecembriste, la fel cum spaţiul
diegetic alternează cadrul rural cu zone urbane ori semiurbane, cu litoralul utecist-
47 Bogdan Suceavă, „Cum am devenit scriitor“, în Distanţe, demoni, aventuri, cu o prefaţă de Ovidiu
Şimonca, Editura Tritonic, Bucureşti, 2007, p. 30. 48 Ibidem.
38
nostalgic ori campusul american contemporan. Nuvela care dă titlul volumului este o
bijuterie a epicului distilat până la esenţă. Eroul central al poveştii – un general de armată
trecut în rezervă în 1980 şi reactivat în funcţie la Interne după evenimentele din decembrie
’89 – se află, din punct de vedere existenţial, în spaţiul dublu-liminal al trecerii de la un
sistem social la altul şi de la viaţă la nefiinţă. Sfidările realului în numele imaginarului,
frecvente în acest volum, nu sunt altceva decât manifestări ale liminalităţii, în sensul în
care structuri sociale sau umane paradigmatice sunt subminate de evenimente stranii,
supranaturale, uneori violent-tragice. Astfel, în povestirea de debut a volumului, Să auzi
forma unei tobe, un savant excentric pe nume Sfântul Petru, posesorul unei vaste biblioteci
subterane cu cărţi rarisime şi inventatorul unui dispozitiv de captare a vibraţiilor
universului, este strivit de un elefant evadat de la Circul de Stat. Din punct de vedere
simbolic, moartea protagonistului, un individ liminal prin accesul său atât la cunoaşterea
lumii terestre (ascultă vibraţiile oraşului), dar şi ezoterice (biblioteca subterană), nu este
decât o moarte ritualică, necesară pentru saltul la un nivel superior de conştiinţă.
În aceeaşi linie a stranietăţii infuzate în cotidian, a deschiderii banalului spre atipic
ori senzaţional, se înscrie şi următorul volum de „istorii“, Bunicul s-a întors la franceză
(2003). Aici, prozele se bucură de toată experienţa autorului din colecţia anterioară,
câştigând în dimensiunea epică, în naturaleţea naraţiunii şi verosimilitatea personajelor.
Textul cu care se deschide volumul, Celălalt asediu, ne prezintă povestea de
dragoste imposibilă dintre un student european insistent, angrenat într-un asiduu joc al
seducţiei, şi profesoara sa dintr-un campus american, reticentă şi mereu retractilă în faţa
„asediului“ amoros. Aflăm, spre final, că sursa acestei iubiri unilaterale nu este una de
natură etică, nu implică un tabu social, ci decurge dintr-un alt asediu cumplit la care
femeia este supusă: cancerul. Aflată în zona de prag, liminală, a trecerii în nefiinţă,
profesoara bolnavă refuză orice stimuli veniţi din lumea exterioară, structurată şi
sănătoasă.
În aceeaşi sferă a blocajului erotic se înscrie şi povestirea Lumea ta, rock şi parfum
de guave, având în centru relaţia dintre un tânăr şi amica sa, alături de care a crescut în
postura de confident, rol din care nu mai poate ieşi – în ciuda unor chinuitoare impulsuri
de-a o face – de teamă să nu piardă „intimitatea aceea unică, pe care o moştenisem din
copilărie“. Încercând să se menţină pe graniţa din ce în ce mai fragilă dintre prietenie şi
iubire, eroul trăieşte organic un sentiment liminal, ambiguu – jumătate dragoste (niciodată
rostită şi împărtăşită), jumătate obsesie.
39
În Povestea cubului Rubik nebunia protagonistului (un paranoic amnezic rătăcind
pe străzile Bucureştiului) corespunde unei stări liminale, în sensul în care acesta duce o
existenţă asocială şi destructurată, asemeni permutărilor aleatorii ale pieselor colorate din
componenţa cubului. Aceeaşi stranie abdicare de la real în numele unei „datorii de onoare“
(scrierea în franceză a unei autobiografii masive, menite să restabilească adevărul istoric)
îl plasează pe bunicul din nuvela titulară a volumului în galeria fiinţelor liminale, alienate
social (pe tot parcursul elaborării cărţii, bunicul stă încuiat în mansardă, refuză de multe
ori hrana şi începe să comunice cu cei din jur în idiomul lui Voltaire – fapt simptomatic
pentru incapacitatea eroului de a se adecva „normei“ curente).
Din aceeaşi pleiadă a liminalilor – şi poate în cea mai mare măsură – face parte şi
vărul Matei, omul-cameleon din Istoria de la Al Waqbah. Fiind înzestrat cu abilitatea
supranaturală de a lua „culoarea lucrurilor“ din mediul ambiental, acest straniu personaj
este purtat de destin în deşertul saudit (topos al „pragului“, a cărui liminalitate este
amplificată de contextul războiului), în calitate de mecanic al detaşamentului românesc
dislocat în Kuweit, unde pune la cale producerea ilicită de rachiu, soldată cu intoxicaţia
militarilor. Profilul protagonistului se încadrează perfect în arhetipul trickster-ului (figură
liminală prin excelenţă): încalcă atât graniţele fizice (are darul metamorfozei), cât şi pe
cele sociale (încalcă toate tabuurile militare, creând haos), şi este dotat cu o inteligenţă
adesea malefică.
În subcapitolul intitulat Mesianism kitsch şi liminalitate fin de millénium, am
analizat romanul Venea din timpul diez (2004), o grandioasă şi subtilă comedie a
tensiunilor entropice şi a invaziilor profetice în spaţiul public. Cartea propune o cronică
satirică a deceniului liminal, tulbure şi confuz, de tranziţie a României spre democraţie,
imediat după Revoluţie şi până în pragul sfârşitului de mileniu, cu toată acea atmosferă de
exaltare mistică şi eclectism ideologic, un teren fertil pentru apariţia unor falşi profeţi şi a
unui mesianism kitsch, butaforic. Ca şi Andrei Codrescu, Bogdan Suceavă reuşeşte să
integreze într-un scenariu epic dens personaje memorabile, dar şi ironii usturător-amare pe
marginea mişcărilor de tip milenarist, posibile doar într-o lume dezarticulată şi ambiguă (o
lume liminală, de fapt, specifică oricărei tranziţii şi amplificată de atmosfera fin de
millénium), populată cu cele mai trăsnite personaje-trickster şi fiinţe de „prag“ (cum ar fi,
de exemplu, securistul transformat în motan vorbitor).
Ultimul subcapitol, Revoluţie şi armată: liminalitate socială vs. liminalitate
personală, analizează romanul Noaptea când cineva a murit pentru tine (2010). Cartea e
construită pe alternarea contrapunctică a două planuri narative: unul dinamic, tensionat,
40
apocaliptic, care prezintă instantaneele unei revoluţii euforic-atelice, şi altul mai lent,
temperat de ritmul reveriei, care recompune, prin tehnica flashback-ului, stagiul militar al
personajului central. Ambele planuri constituie etape liminale în biografia eroului, însă de
anverguri diferite în ceea ce priveşte tipul subiectului implicat şi dimensiunea temporală.
Astfel, dacă e să ne referim la modelul experienţelor liminale propus de Bjørn
Thomassen, „revoluţia“ reprezintă un moment liminal parcurs de o întreagă societate, pe
când „serviciul militar“ este asimilat unei perioade liminale parcurse de un grup restrâns
de indivizi de acelaşi sex (ca parte a unui ritual „secularizat“ de trecere la statutul de
bărbat). Cele două planuri interferează la nivelul conştiinţei personajului-narator, fost
militar în termen la Comandamentul Trupelor de Securitate. Aşadar, putem spune că
Noaptea când cineva a murit pentru tine, „cel mai tăios şi mai problematizant roman
românesc despre căderea comunismului“49, este locul de intersecţie dintre o liminalitate
socială (marcată de momentul Revoluţiei din decembrie ’89) şi una personală
(corespunzătoare experienţei cazone a naratorului homodiegetic, de fapt un alter ego al
autorului concret).
În capitolul al şaptelea, intitulat Gabriel Pleşea: Ficţionalizarea biograficului,
am abordat romanul de debut al autorului, Aruncă pâinea ta pe ape (1994), din perspectiva
teoriilor vehiculate de disciplina studiilor culturale, definind, într-un prim subcapitol,
conceptele de „spaţiu“ (teritoriu asemantic, străin subiectului) şi „loc“ (teritoriu
semantizat, cunoscut, la care subiectul se raportează afectiv) şi demonstrând apoi că
scrierea reface, cu instrumentele epicului, traseul de la „spaţiu“ la „loc“, translaţia mentală
şi afectivă a individului exilat de la starea de alienare şi perceperea spaţiului ca pe un
mediu alogen, la deplina aculturaţie şi raportarea la spaţiu ca la un loc familiar. Totodată,
într-un subcapitol separat, am explorat potenţialul artistic şi construcţia narativă a
romanului Dosarul cu bârfe (2000), o captivantă „piesă“ narativă la mozaicul algic şi
nostalgic al dezrădăcinării, descoperind în „ficţionalizarea biograficului“ o constantă a
operei lui Gabriel Pleşea.
În ultimul capitol, al optulea, intitulat Internetul ca „spaţiu liminal“: E-book şi
exil, am analizat modul în care Internetul a devenit un analgezic pentru traumele exilului,
facilitând comunicarea cu spaţiul cultural de origine şi păstrarea identităţii naţionale.
49 Alex Goldiş, Bogdan Suceava, Noaptea când cineva a murit pentru tine, articol disponibil la adresa web:
http://revistacultura.ro/blog/2011/01/bogdan-suceava-noaptea-cand-cineva-a-murit-pentru-tine-review-de-
alex-goldis/.
41
Pentru scriitorul diasporic, Internetul reprezintă şi o atât de necesară agora virtuală, unde
acesta îşi poate expune opera literară (vezi cazul lui Bogdan Suceavă) sub formă de e-
book, poate să-şi comunice ideile, să ofere chei de lectură a propriilor producţii literare, să
stabilească relaţii cu colegii de generaţie, să iniţieze polemici etc.
Internetul atrage utilizatorul într-o dimensiune liminală, inconsistentă: din „spaţiul“
real al casei sau biroului, individul accesează un „spaţiu“ derealizat, iluzoriu, la care
teoriile media fac referire prin noţiunea de „ciberspaţiu“. În analiza mea, am arătat că
odată pătrunşi în acest „nici aici, nici acolo“ al spaţiul virtual, indivizii sunt deposedaţi de
determinările structurii sociale, însă revenirea în spaţiul real, de plecare, este aproape
întotdeauna însoţită de o acumulare în plan existenţial. De asemenea, am încercat o
evaluare a statutului „Cărţii“ (referenţiale, tipărite) în era digitală, apelând la opiniile unor
importanţi scriitori şi oameni de cultură. Concluzia la care am ajuns este că cele două
„medii de stocare“ a producţiei literare vor coabita încă o vreme, existând însă premisele
dispariţiei cărţii tipărite într-un viitor îndepărtat, funcţia ei restrângându-se, în viziunea lui
A. Codrescu, la una decorativ-estetică.
În încheiere, ca o concluzie generală, aş sublinia caracterul inovator al tezei de
doctorat, atât prin iniţiativa de a aborda critic spaţii de creaţie mai puţin explorate şi de a le
integra în patrimoniul cultural românesc, cât şi prin propunerea unei grile de lectură din
sfera antropologiei şi a studiilor culturale, oferind o nouă perspectivă asupra textului literar
şi racordând astfel demersul analitic la preocupările academice actuale. De asemenea,
graţie structurii sale modulare, lucrarea permite extinderea cercetării şi la alte nume ale
literaturii diasporei româneşti în spaţiul cultural american, sau chiar la alte spaţii
diasporice.
42
BIBLIOGRAFIE
I. OPERE LITERARE
BACIU, Ştefan, Poemele poetului tânăr, Editura Fundaţia pentru Literatură şi Artă Regele
Carol II, Bucureşti, 1935; ediţia a II-a facsimilată, cu o anexă cuprinzând cronicile
literare de la debut, Honolulu, 1985.
BACIU, Ştefan, Poeme de dragoste, Editura Revistei Familia, Oradea, 1936.
BACIU, Ştefan, Micul dor, Braşov, 1937.
BACIU, Ştefan, Drumeţ în anotimpuri, Editura Frize, Iaşi, 1939.
BACIU, Ştefan, Căutătorul de comori, Editura Fundaţia pentru Literatură şi Artă Regele
Carol II, Bucureşti, 1939.
BACIU, Ştefan, Cetatea lui Bucur, Colecţia „Universul Literar“, Bucureşti, 1940; ediţia a
II-a, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006.
BACIU, Ştefan, Muzica sferelor, Editura Prometeu, Bucureşti, 1943.
BACIU, Ştefan, Caiet de vacanţă, Tipografia „Unirea“, Râmnicu-Vâlcea, 1945.
BACIU, Ştefan, Analiza cuvântului dor, Valle Hermoso, Sierras de Córdoba, Argentina,
Editura Cartea Pribegiei, 1951.
BACIU, Ştefan, Poemele poetului pribeag. Cu un portret de Beatrix Briceño, México,
Editura Drum, 1963.
BACIU, Ştefan, Ukulele, Editura Destin, Madrid, 1967.
BACIU, Ştefan, Poemele poetului Ştefan Baciu, Colecţia Start, Madrid, 1972.
BACIU, Ştefan, Bilanţul celui din urmă averescan, Colecţia Start, Honolulu, 1976.
BACIU, Ştefan, Şcoala Primară Andrei Mureşianu, Editura Mele, Honolulu, 1976.
BACIU, Ştefan, Neîmpliniri, Colecţia Start, Honolulu, 1976.
BACIU, Ştefan, Îngerul malagambist în Insula Oahu, Editura Mele, Honolulu, 1979.
BACIU, Ştefan, Palmierii de pe Dealul Melcilor, Editura Mele, Honolulu, 1980.
BACIU, Ştefan, Poemele poetului singur, Editura Mele, Honolulu, 1980.
BACIU, Ştefan, Ichiu-Gogola sau numai pentru Braşoveni, Editura Mele, Honolulu, 1983.
BACIU, Ştefan, Singur în Singapur, Editura Mele, Honolulu, 1988.
CODRESCU, Andrei, Contesa sângeroasă, trad. de Cornelia Bucur, Editura Univers,
Bucureşti, 1997.
43
CODRESCU, Andrei, Casanova în Boemia, trad. din limba engleză de Ioana Avădani,
Editura Polirom, Iaşi, 2005.
CODRESCU, Andrei, Mesi@, trad. din limba engleză şi note de Ioana Avădani, Editura
Polirom, Iaşi, 2006.
CODRESCU, Andrei, Wakefield, trad. din limba engleză şi note de Ioana Avădani, Editura
Polirom, Iaşi, 2006.
PLEŞEA, Gabriel, Aruncă pâinea ta pe ape, Editura Vestala, Editura Alutus-D, Bucureşti,
1994.
PLEŞEA, Gabriel, Imposibila reîntoarcere, Editura Vestala, Bucureşti, 1996.
PLEŞEA, Gabriel, Dosarul cu bârfe, Editura Vestala, Bucureşti, 2000.
PLEŞEA, Gabriel, Trilogia exilului, Editura Saeculum, Bucureşti, 2002.
PLEŞEA, Gabriel, Destine întortocheate, Editura Vestala, Bucureşti, 2006.
POPESCU, Petru, Prins, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1969, reeditat la Editura
Gramar, Bucureşti, 1996.
POPESCU, Petru, Dulce ca mierea e glonţul patriei, Editura Cartea Românească,
Bucureşti, 1971, reeditat la Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2010.
POPESCU, Petru, Să creşti într-un an cât alţii într-o zi, Editura Eminescu, Bucureşti,
1973.
POPESCU, Petru, Sfârşitul bahic, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1973.
POPESCU, Petru, Copiii Domnului. O legendă munteană, Editura Eminescu, Bucureşti,
1974.
POPESCU, Petru, Înainte şi după Edith, trad. din limba engleză de Antoaneta Ralian,
Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1993.
POPESCU, Petru, Revelaţie pe Amazon, trad. din limba engleză de Radu Paraschivescu,
Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1993.
POPESCU, Petru, În coasta lui Adam, trad. din limba engleză de Radu Paraschivescu,
Nemira, Bucureşti, 2003.
POPESCU, Petru, Oaza: amintiri despre dragoste şi supravieţuire într-un lagăr de
concentrare, trad. din limba engleză de Florin Sicoie, Editura Maşina de scris,
Bucureşti, 2002.
POPESCU, Petru, Urme în timp, trad. din limba engleză de Cristina Jinga, Editura Corint
Junior, Bucureşti, 2008.
POPESCU, Petru, Fata din Nazaret, trad. din limba engleză şi note de Mihnea Gafiţa,
Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2010.
44
POPESCU, Petru, Supleantul, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2009.
SUCEAVĂ, Bogdan, Teama de amurg, Editura Topaz, Bucureşti, 1990.
SUCEAVĂ, Bogdan, Sub semnul Orionului, roman, Editura Artprint, Bucureşti, 1992.
SUCEAVĂ, Bogdan, Legende şi eresuri, poeme, Magic Art Design, Bucureşti, 1995.
SUCEAVĂ, Bogdan, Năluci şi portrete, format electronic, Editura Nemira, ediţia a II-a
ASALT, 2001.
SUCEAVĂ, Bogdan, Imperiul generalilor târzii şi alte istorii, Editura Dacia, Craiova,
2002.
SUCEAVĂ, Bogdan, Bunicul s-a întors la franceză, istorii, Editura T, Iaşi, 2003.
SUCEAVĂ, Bogdan, Venea din timpul diez, roman, Editura Polirom, Iaşi 2004.
SUCEAVĂ, Bogdan, Miruna, o poveste, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2007.
SUCEAVĂ, Bogdan, Vincent nemuritorul, roman, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008.
SUCEAVĂ, Bogdan, Noaptea când cineva a murit pentu tine, Editura Polirom, Iaşi, 2010.
II. ESEISTICĂ, PUBLICISTICĂ, JURNALE, MEMORII
BACIU, Ştefan, Praful de pe tobă, Honolulu, Editura Mele, 1980; Ediţia a II-a, Bucureşti,
Editura Eminescu, 1995.
BREZIANU, Andrei: Între Washington şi Bucureşti, Editura Historia, Bucureşti, 2006.
CAZABAN, C., Captiv în lumea liberă: Theodor Cazaban în dialog cu Cristian Bădiliţă,
Cluj, 2002.
CĂLINESCU Matei, VIANU, Ion, Amintiri în dialog, ediţia a III-a, Editura Polirom, Iaşi,
2005.
CODRESCU, Andrei, Dispariţia lui „Afară“: un manifest al evadării, trad. din limba
engleză de Ruxandra Vasilescu, pref. de I. P. Culianu, Editura Univers, Bucureşti,
1995.
CODRESCU, Andrei, Scrisori din New Orleans, trad. de Ioana Avădani, Editura Polirom,
Iaşi , 2006.
CODRESCU, Andrei, Gaura din steag, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008.
CODRESCU, Andrei, Bibliodeath: My Archives (With Life in Footnotes), Antibookclub,
2012.
DOBRE Dumitru, TALOŞ, Dan (coord.), Români în exil, emigraţie şi diaspora, Editura
Pro Historia, Bucureşti, 2006.
45
ELIADE, Mircea, Memorii (1907-1960), ediţie îngrijită de Mircea Handoca, Editura
Humanitas, Bucureşti, 2005.
ERETESCU, Constantin, Pensiunea Dina (Jurnal de emigraţie), Editura Fundaţiei
Culturale Române, Bucureşti, 1995.
FLORIAN, M. şi I. POPESCU (coord.), Între patrii. Mărturii despre identitate şi exil,
Editura Polirom, Iaşi, 2006.
PLEŞEA, Gabriel, Corespondenţe din New York, Editura Saeculum, Bucureşti, 1993.
PLEŞEA, Gabriel, Concordia ca necesitate înţeleasă: Peticul pe gaura din drapel, Editura
Vestala, Bucureşti, 2001.
POPESCU, Petru, Întoarcerea, trad. din limba engleză de Magdalena Popescu şi
Smaranda Bedrosian, Editura Nemira, Bucureşti, 2001.
SUCEAVĂ, Bogdan, Distanţe, demoni, aventuri, cu o prefaţă de Ovidiu Şimonca, Editura
Tritonic, Bucureşti, 2007.
III. CRITICĂ, ISTORIE ŞI TEORIE LITERARĂ ÎN VOLUME
*** Antologia asociaţiilor şi personalităţilor culturale româneşti din exil. 1940-1990.
Ediţia a II-a, San Diego, 1991.
*** Dicţionarul general al literaturii române, vol. I-VII, Editura Univers Enciclopedic,
Bucureşti, 2004-2009.
*** Românii în ştiinţa şi cultura occidentală. Enciclopedie. Vol. 13, Academia
Americano-Română de Ştiinţă şi Arte, Davis, California, 1992.
ALBU, Mihaela, În labirintul cărţilor. Studii, eseuri şi cronici literare, Editura Aius
PrintEd, Craiova, 2010.
ANTONESEI, Liviu, „Un fel de prefaţă la o carte de povestiri care mi-a plăcut foarte
mult“, prefaţă la: Bogdan Suceavă, Bunicul s-a întors la franceză, Editura T (Fundaţia
Timpul), Iaşi, 2003.
BAHTIN, Mihail, Probleme de literatură şi estetică, trad. de Nicolae Iliescu, prefaţă de
Marian Vasile, Editura Univers, Bucureşti, 1982.
BARKER, Chris, The SAGE Dictionary of Cultural Studies, SAGE Publications Ltd,
London, 2004.
BAUDRILLARD, Jean, Strategiile fatale, trad. din limba franceză de Felicia Sicoie,
Editura Polirom, Iaşi, 1996.
BĂCIUŢ, Nicolae, Literatura exilului, exilul literaturii, Târgu Mureş, Editura Nico, 2006.
46
BEHRING, Eva, Scriitori români din exil (1945-1989). O perspectivă istorico-literară,
trad. din limba germană de Tatiana Petrache şi Lucia Nicolau, revăzută de Eva
Behring şi Roxana Sorescu, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2001.
BHABHA, Homi, The Location of Culture, Routledge, London, 1994.
BOIA, Lucian, Pentru o istorie a imaginarului, trad. din limba franceză de Tatiana Mochi,
Editura Humanitas, Bucureşti, 2000.
CRISTEA, Mihaela, Experienţa iniţiatică a exilului, Bucureşti, Editura Roza Vânturilor,
1994.
DEMETRESCU, Camilian, Exil: Încercările labirintului, Bucureşti, Editura Albatros,
1997.
DOUGLAS, Mary, Purity and Danger: An Analysis of the Concepts of Pollution and
Taboo, Routledge & Kegan Paul, London, 1966.
ELIADE, Mircea, Nostalgia originilor, trad. de Cezar Baltag, Editura Humanitas,
Bucureşti, 1994.
FIRAN, Florea, POPA, M. Constantin, Literatura diasporei, Editura Poesis, Craiova,
1996.
FLORESCU, Nicolae, Noi, cei din pădure! Reevaluări critice ale literaturii exilului,
Bucureşti, Editura Jurnalul literar, 2000.
GHEORGHIU, Mihai Dinu, Exil, disidenţă şi a doua cultură, Bucureşti, Editura Univers,
s.a.
GLODEANU, Gheorghe, Incursiuni în literatura diasporei şi a disidenţei, Bucureşti,
Editura Libra, 1999.
HALBWACHS, Maurice, On Collective Memory, University of Chicago Press, Chicago,
1992.
ION, Mihai, „Ştefan Baciu şi «poezia în libertate». Discursul liric ca formă de legitimare a
identităţii artistului în exil“, în Legitimarea literaturii în secolul XX european. Studii
asupra discursurilor şi strategiilor culturale, vol. coord. de R. Ilie, A. Bodiu şi A.
Lăcătuş, Editura Universităţii Transilvania, Braşov, 2010.
KAMINSKY, Amy K., After Exile. Writing the Latin American Diaspora, University of
Minnesota Press, Minneapolis, 1999.
LOTMAN, Iuri, Studii de tipologie a culturii, Editura Univers, Bucureşti, 1974.
MANOLESCU, Florin, Enciclopedia exilului literar românesc: 1945-1989, Editura
Compania, Bucureşti, 2003.
47
MANOLESCU, Nicolae, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură,
Editura Paralela 45, Piteşti, 2008.
MANOLESCU, Nicolae, Poezia română modernă. De la G. Bacovia la Emil Botta. Vol.
II, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1968.
MANOLESCU, Nicolae, Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului. Ediţie
îngrijită de Mircea Mihăieş, Iaşi, Editura Polirom, 1999.
MICU, Dumitru, Istoria literaturii române. De la creaţia populară la postmodernism,
Editura Saeculum I. O., Bucureşti, 2000.
MIHĂILĂ, Rodica, Spaţii ale realului în proza americană. Între autobiografie şi
evanghelia post-modernă, Editura Concordia, Braşov, 2000.
MIHĂILĂ, Rodica, America In/From Romania. Essays in Cultural Dialogue, Editura
Univers Enciclopedic, 2003.
NEGOIŢESCU, Ion, Scriitori contemporani, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994.
NEGRICI, Eugen, Literatura română sub comunism, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti,
2003.
PLEŞEA, Gabriel, Scriitori români la New York, Editura Saeculum, Bucureşti, 1998.
POPA, Mircea, Reîntoarcerea la Ithaca, Bucureşti, Editura Universul, 1998.
ROTARU, Marilena, Întoarcerea lui Vintilă Horia, Editura Ideea, Bucureşti, 2002.
REID, Elizabeth, Cultural Formations in Text-Based Virtual Realities, Cultural Studies,
Program Department of English University of Melbourne, 1994.
SASU, Aurel, Dicţionarul scriitorilor români din Statele Unite şi Canada, Editura
Albatros, Bucureşti, 2001.
SCARLAT, Mircea, Istoria poeziei româneşti, vol. IV, ediţia a II-a, Editura Teleormanul
Liber, Alexandria, 1990.
SIMION, Eugen, Scriitori români de azi, vol. I-IV, Editura Litera, Bucureşti, 1998.
SIMION, Eugen, În ariergarda avangardei (convorbiri cu Andrei Grigor), Editura
Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004.
TURCUŞ, Claudiu, Estetica lui Norman Manea, Editura Cartea Românească, Bucureşti,
2012.
TURNER, Victor, The Forest of Symbols: Aspects of Ndembu Ritual, Cornell University
Press, Ithaca, NY, 1967.
TURNER, Victor, The Ritual Process: Structure and Anti-structure, Editura Aldine Pub.,
Chicago, 1969.
48
TURNER, Victor, Dramas, Fields, and Metaphors: Symbolic Action in Human Society,
Cornell University Press, Ithaca, NY, 1974.
ŞTEFĂNESCU, Alex, Istoria literaturii române contemporane: 1941-2000, Editura
Maşina de scris, Bucureşti, 2005.
ULICI, Laurenţiu, Scriitori români din afara graniţelor ţării, Bucureşti, Fundaţia
Luceafărul, 1996.
UNGUREANU, Cornel, La vest de Eden. O introducere în literatura exilului. Vol. II,
Timişoara, 1995-2000.
URSA, Mihaela, „Poemele poetului tânăr“, în Dicţionar analitic de opere literare
româneşti, vol. II (N-Z), coordonator Ion Pop, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-
Napoca, 2007.
VAN GENNEP, Arnold, Riturile de trecere, trad. din limba franceză de Lucia Berdan şi
Nora Vasilescu, studiu introductiv de Nicolae Constantinescu, postfaţă de Lucia
Berdan, Editura Polirom, Iaşi, 1996.
WASKUL, Dennis, Ekstasis and the internet: liminality and computer-mediated
communication, New Media & Society, Editura SAGE Publications, Londra, 2005.
ZACIU, Mircea, PAPAHAGI, Marian, SASU, Aurel, Dicţionarul scriitorilor români A-C,
Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1995.
IV. STUDII, ARTICOLE, RECENZII, CRONICI, INTERVIURI ÎN PERIODICE
ALEXANDRESCU, Sorin, „Invizibilitatea emigrantului“, în Secolul 20, 10-12/1997, 1-
3/1998.
BACIU, Ştefan, „Poezia în libertate“, interviu acordat lui Constantin Eretescu, în România
literară, nr. 18, 3 mai 1990.
BALOTĂ, Nicolae, „Ştefan Baciu la şaptezeci de ani“, în Revista Scriitorilor Români, nr.
25, 1988.
BĂLAN, Dinu, „Petru Popescu – istoria unei receptări“, în România literară, nr. 31, 2009.
BĂLAN, Dinu, „Cine v-ar putea citi în România? Scrisoare deschisă adresată scriitorului
Petru Popescu“, în Observator cultural, nr. 484, iulie 2009.
BĂLAN, Dinu, „Construcţia epică şi unitatea tematică în opera lui Petru Popescu“, în
Tribuna, nr. 166, 1-15 august 2009.
BODIU, Andrei, „Oraşul din memorie“, în Ţara Bârsei, serie nouă, nr. 6, 2007.
CALEN, Ioana, „Cărţile bune, evadarea din comunism“, în Capital, 30 noiembrie, 2009.
49
CÂMPEANU, Emil, „Poemele poetului pribeag“, în Revista Scriitorilor Români, nr. 3,
1964.
CÂRNECI, Magda, „Exilul provizoriu“, în Secolul 20, 10-12/1997, 1-3/1998.
CESEREANU, Ruxandra, „One man show: Andrei Codrescu“, în Steaua, nr. 1-2, 2007.
CHIVU, Marius, „Mesianism New Age şi terorism neoortodoxist“, în România literară,
nr. 41, 20 oct. 2004.
CIOROIANU, Adrian, „Nicolae Ceauşescu – personaj literar. Literatură, cult şi
propagandă în România anilor ’70“, în Geopolitikon, 24 ian. 2010;
CODRESCU Andrei, „Sensul diferenţei a fost cu mine de când m-am născut“, interviu
acordat lui Constantin Pricop, în România literară, nr. 45, 12-18 nov. 1997.
CODRESCU Andrei, „Voi îmi hrăniţi spiritul“, interviu acordat Florinei Pîrjol, în
România literară, nr. 16, 27 apr.-3 mai 2005.
CODRESCU Andrei, „Obsesia unicei identităţi nu face decât să ne îndepărteze de
realitatea contemporană“, interviu acordat lui Nicolae Stoie, în Astra, Serie nouă, anul
I (XL), nr. 1, dec. 2006.
CORNIŞ-POP, Marcel, „Incursiuni în noi limbaje: Andrei Codrescu şi modelele
avangardei“, în Agora, vol. 1, nr. 1, 1987.
CRISTEA-ENACHE, Daniel, „Daciada“, în România literară, nr. 42, 26 oct. 2005.
CRISTEA-ENACHE, Daniel, „Versuri metropolitane“, în România literară, nr. 41, 13 oct.
2006.
CULIANU, I. P., „O lecţie de politică“, în România literară, nr. 37, 13 sept. 1990.
DIACONU, Mircea A., „Exilul ca supravieţuire intelectuală“, prefaţă la vol. Mihaela
Albu, Citind la New York scriitori români, Editura Axa, Botoşani, 2002.
DINIŢOIU, Adina, „Casanova, atât de sentimental“, în Observator cultural, nr. 18(275),
30 iun.-6 iul. 2005.
DOINAŞ, Ştefan Aug., „Între farsă tragică şi destin“, în Secolul 20, 10-12/1997, 1-3/1998.
ERETESCU, Constantin, „Exilul intelectual“, în Origini (Romanian Roots), nr. 1-2-
3/2005.
GAFIŢA (COZMESCU), Ionela, Rezumatul tezei de doctorat „Ştefan Baciu. Studiu
monografic“, coord. şt. Prof. dr. Constantin Cubleşan, Universitatea „1 Decembrie
1918“ Alba Iulia, 2011.
HĂRŞAN, Ramona, „Identităţi suspendate şi surogate identitare în proza lui Mircea
Nedelciu“, în Revista Transilvania, nr. 4, 2012.
50
ILIESCU, Adrian-Paul, „Exil, exil interior, modernitate“, în Secolul 20, 10-12/1997, 1-
3/1998.
IOANID, Ion, „În închisoare libertatea era mai mare decât afară“, interviu acordat Sandei
Anghelescu, în România literară, nr. 25, 23-29 iun. 1999.
ION, Mihai, „Petru Popescu’s Work: Thematic and Stylistic Constants and Variables“, în
Bulletin of the Transilvania University of Braşov, Series IV: Philology and Cultural
Studies, vol. 3 (52), 2010.
ION, Mihai, „Andrei Codrescu: The Multi-identity Man“, în Bulletin of the Transilvania
University of Braşov, Series IV: Philology and Cultural Studies, nr. 1, 2011.
ION, Mihai, „Imagining Millenarian Scenarios with A. Codrescu and B. Suceavă“, în
Bulletin of the Transilvania University of Braşov, Series IV: Philology and Cultural
Studies, nr. 2, 2011.
ION, Mihai, „From Space to Place in G. Pleşea’s Novel Bitter Be Thy Bread“, în Bulletin
of the Transilvania University of Braşov, Series IV: Philology and Cultural Studies, nr.
1, 2012.
ION, Mihai, „Exiled Writer’s Linguistic Identity within the Context of Globalization“, în
Communication Interculturelle et Littérature, Partea a II-a: Istoria mentalităţilor,
comunicare interculturală şi cultura media, nr. 2 (6) aprilie-mai-iunie/2010.
KELLEHER, Damian, „Coming from an Off-Key Time by Bogdan Suceavă (review)“, în
The Quarterly Conversation, nr. 24, 2011.
LOVINESCU, Monica, „O paranteză cât o existenţă“, în Secolul 20, 10-12/1997, 1-
3/1998.
MANEA, Norman, „Premiul Médicis Etranger este «un brânci spre celebritate»“, interviu
acordat lui Victor Eskenasy, în Suplimentul de cultură, nr. 27 (101), 4-10 noiembrie
2006.
MANOLESCU, Nicolae, „Fişă pentru o biografie poetică I“, în România literară, nr. 24,
14 iun. 1990.
MANOLESCU, Nicolae, „Fişă pentru o biografie poetică II“, în România literară, nr. 25,
21 iun. 1990.
MAVRODIN, Irina, „Atâta exil câtă conştiinţă a exilului“, în Secolul 20, 10-12/1997, 1-
3/1998.
MIHĂILESCU, Dan C., „Aceste jalnice victorii ale normalităţii“, în Dilema veche, nr.
221, 13 mai 2008.
51
NEGRICI, Eugen, „Cultul cărţii în comunism şi consecinţeţe lui. O evocare“, în Dilema
veche, nr. 221, 13 mai 2008.
ORNEA, Zigu, „Ştefan Baciu“ în De ce scrieţi? Anchete literare din anii ’30, ediţie
îngrijită de Gheorghe Hrimiuc-Toporaş şi Victor Durnea, prefaţă de Victor Durnea,
Iaşi, 1999.
PÂRVULESCU, Ioana, „Braşovul din Pacific“, în România literară, nr. 3, 1-7 feb. 1995.
PLEŞEA, Gabriel, „Dosarul cu bârfe“, în New York Magazin, Anul 10, Nr. 485, 30 august
2006.
POPOVICI, Iulia, „Poezie şi proză pe Internet“, în România literară, nr. 14, 2002.
PRUTEANU, George, „Petru Popescu, citadin fără complexe“, în Magazin, nr. 806, 17
martie 1973.
SIMUŢ, Ion, „Cronologia exilului literar românesc postbelic“, în România literară, nr. 24,
2008.
SIMUŢ, Ion, „Ce s-a întâmplat cu literatura română în postcomunism - Simptomatologie
generală“, în România literară, nr. 6, 2008.
SORA, Simona, „Poezia unui şpriţ la gheaţă“, în Dilema Veche, nr. 133, 11-17 august
2006.
SORA, Simona, „Cum citeam în comunism“, în Dilema Veche, nr. 221, 8-14 mai 2008.
SORESCU, Roxana, „România – spaţiu ficţional“, în Luceafărul, nr. 27, 1995.
SPIRIDON, Monica, „La vest de Eden“, în Secolul 20, nr. 10-12/1997, 1-3/1998.
SUCEAVĂ, Bogdan, „Despre patriotism“, în Timpul, martie 2006.
SUCEAVĂ, Bogdan, „Despre ceea ce s-a numit cândva patrie“, în Contemporanul, nr. 14,
2000.
SUCEAVĂ, Bogdan, „Povestea României îndepărtându-se de propria realitate“, în
Dilema, nr. 449, 5-11 oct. 2001.
SUCEAVĂ, Bogdan, „Istorii personale“, interviu acordat lui Radu-Ilarion Munteanu, în
Tribuna, nr. 94, 1-15 aug. 2006.
SUCEAVĂ, Bogdan, „Într-o lume mai aşezată, mai bine precizată, ne putem dedica unor
probleme de mai mare consistenţă“, interviu acordat lui C. M. Ungureanu, în Prăvălia
culturală, ian. 2007.
TEODORESCU, Cristian, „De ce nu m-a mai Prins Petru Popescu“, în Academia
Caţavencu, 27 ian. 2010.
THOMASSEN, Bjørn, „The Uses and Meanings of Liminality“, în International Political
Anthropology, vol. 2, nr. 1, 2009.
52
ULICI, Laurenţiu, „Avatarii lui Ovidiu“, în Secolul 20, nr. 10-12/1997, 1-3/1998.
WEIWEI, Ai, „China’s censorship can never defeat the Internet“, în The Guardian, 16
April, 2012.
V. RESURSE ELECTRONICE
ARESTEANU, Viorika, „Un dulce week-end cu Petru Popescu la Montreal“, în
Observatorul (rev. online, Toronto, Canada), articol disponibil la adresa web:
http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=2114
BĂICUŞ, Iulian, „Andrei Codrescu, digitally yours“, în Observator cultural, nr. 21, iulie
2000, disponibil la: http://www.observatorcultural.ro/Andrei-Codrescu-digitally-
yours*articleID_5704-articles_details.html
BĂJENARU, George, „Fiinţa românească în literatura exilului“, disponibil la:
http://www.alternativaonline.ca/george%20bajenaru.HTML
BUTNARU, Mihaela, „Supleantul“, http://www.bookblog.ro/recenzie/supleantul/
CODRESCU, Andrei, „Despre scris, citit şi supremaţia bunicii“, interviu acordat Cristinei
Poenaru, în România literară, nr. 16, 2001, disponibil la adresa web:
http://www.romlit.ro/andrei_codrescu_despre_scris_citit_i_supremaia_bunicii
CODRESCU, Andrei, Interviu acordat lui Josh Cook, disponibil la adresa web:
http://www.codrescu.com/livesite/
COOK, Josh, „Bibliodeath: My Archives (With Life in Footnotes) by Andrei Codrescu“,
recenzie disponibilă la adresa web: http://www.codrescu.com/livesite/
CORDOŞ, Sanda, „Un straniu cotidian“, http://editura.liternet.ro/carte/241/Bogdan-
Suceava/Bunicul-s-a-intors-la-franceza.html
CRIHANĂ, Alina, „Politic şi estetic în proza românească postbelică. Rezistenţa prin
scriitură între mit şi realitate“, în Revista Agero, Stuttgard, disponibil la:
http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-
AGERO/CULTURA/Politic%20si%20estetic%202%20de%20AC.htm
CRISTEA-ENACHE, Daniel, „Scriitorul tineretului“, în Observator cultural, nr. 517,
martie, 2010, http://www.observatorcultural.ro/Scriitorul-tineretului*articleID_23410-
articles_details.html
DECIU, Andreea, „Milenarisme“, în România literară, nr. 35, 1-7 sept. 1999, articol
disponibil la adresa web: http://www.romlit.ro/milenarisme
53
DEMIRGIAN, Ada, „Fabrica de scriitori“, în AtelierNet.ro, disponibil la:
http://atelier.liternet.ro/articol/1597/Ada-Demirgian/Fabrica-de-scriitori.html
GEAMBAŞU, Cristian, „Petru Popescu, supleantul cu accent rusesc“, cronică disponibilă
la adresa web: http://atelier.liternet.ro/articol/8543/Cristian-Geambasu-Petru-
Popescu/Petru-Popescu-supleantul-cu-accent-rusesc.html
GHILEZAN, Marius, http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/bogdan-suceava-fiul
GOLDIŞ, Alex, „Bogdan Suceavă, Noaptea când cineva a murit pentru tine: review“,
http://revistacultura.ro/blog/2011/01/bogdan-suceava-noaptea-cand-cineva-a-murit-
pentru-tine-review-de-alex-goldis/
GOLDIŞ, Alex, Bogdan Suceava, Noaptea când cineva a murit pentru tine, articol
disponibil la adresa web: http://revistacultura.ro/blog/2011/01/bogdan-suceava-
noaptea-cand-cineva-a-murit-pentru-tine-review-de-alex-goldis/
GRIGORE, Rodica, „Casanova în Boemia sau Tentaţia livrescului“, recenzie disponibilă
la adresa web: http://rodicagrigore.blogspot.ro/2010/05/andrei-codrescu-casanova-in-
boemia.html
GRIGORE, Rodica, „Între Mesia şi Şeherezada sau De la Lumea Nouă la Lumea Veche şi
înapoi“, recenzie disponibilă la: http://rodicagrigore.blogspot.ro/2010/05/andrei-
codrescu-mesi.html
GRIGORE, Rodica, „All Things Considered: Wakefield, Faust, America...“, recenzie
disponibilă la adresa web: http://rodicagrigore.blogspot.ro/2010/05/andrei-codrescu-
wakefield.html
LUPŞOR, Andreea, „Istoria reală a adevăratului Casanova“, articol disponibil la adresa
web: http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/istoria-reala-adevaratului-
casanova
MAMULEA, Mona, „Bogdan Suceavă – Imperiul generalilor târzii“, în Respiro, nr. 9,
2002, adresă web: http://www.respiro.org/Issue9/eseu_mamulea.htm
MANEA, Irina-Maria, „Câteva lucruri de ştiut despre seducătorul Casanova“, articol
disponibil la adresa web: http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/cateva-
lucruri-stiut-seducatorul-casanova#
MĂRGINEANU, Clara, „Petru Popescu – Prins între amintiri necenzurate“, disponibil la:
www.jurnalul.ro, 5.08.2009.
ORĂŞANU, Laurenţiu, „Timpul – Rană Sângerândă“, interviu cu Ştefan Stoenescu şi
Gabriel Stănescu, în Conexiuni, nr. 22-23, dec. 2006 - ian. 2007, disponibil la:
http://conexiuni.net/autori/Stefan%20Stoenescu/pornire-Stefan%20Stoenescu.htm
54
POPESCU Petru, „Faptul că mă citiţi este unul dintre focurile mele sacre…“, interviu
acordat Clarei Mărgineanu la 23.08.2010, disponibil la:
http://www.jurnalul.ro/special/petru-popescu-faptul-ca-ma-cititi-este-unul-dintre-
focurile-mele-sacre-552601.htm
POPESCU Petru, „Toate romanele mele sunt de dragoste“, interviu acordat Simonei
Chiţan şi lui Doinel Tronaru, disponibil la:
http://www.adevarul.ro/cultura/Petru_Popescu-
Toate_romanele_mele_sunt_de_dragoste_0_280172542.html#
POPESCU, Petru, Interviu acordat revistei Q Magazine, 7 septembrie 2009, disponibil la:
http://old.qmagazine.ro/intern/intern-cultura/petru-popescu-si-zoia-ceausescu-in/
POPESCU, Petru, „Într-un fel n-am plecat niciodată de aici“, interviu acordat Magdalenei
Popa Buluc, în România culturală, 27 decembrie 2012, disponibil la adresa web:
http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=10957
SCORUŞ, Ioana, „Matematică şi literatură“, http://editura.liternet.ro/carte/56/Bogdan-
Suceava/Imperiul-generalilor-tarzii-si-alte-istorii.html
SIMA, Alex, „Petru Popescu – Prins“, http://townportal.ro/carti/viata/petru-popescu-prins/
STĂNESCU, C., „Petru Popescu, Supleantul“, http://revistacultura.ro/blog/2009/11/petru-
popescu-supleantul-review-de-c-stanescu/
SUCEAVĂ Bogdan, „Suntem la un pas distanţă de cărţile în serie făcute pe comandă“,
interviu acordat lui Sean Cotter, în Argeş, VI (XLI), nr. 437 (305), nov. 2007,
http://www.centrul-cultural-
pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=957&Itemid=112
SUCEAVĂ, Bogdan, „Dincolo de eresuri“, interviu acordat lui Mihail Vakulovski, în
Tiuk!, nr. 10, 2005, disponibil la adresa web: http://www.tiuk.reea.net/10/suceava.html
SUCEAVĂ, Bogdan, „Despre ficţiunea politică, biblioteci şi respiro“, interviu acordat lui
Mircea Pricăjan, în Familia, nr. 1, ian. 2005, disponibil la adresa web:
http://arhiva.revistafamilia.ro/
SUCEAVĂ, Bogdan, „Cel mai important ar fi să tacă din gură cei care nu se pricep“,
interviu disponibil la adresa web: http://www.evz.ro/detalii/stiri/bogdan-suceava-cel-
mai-important-ar-fi-sa-taca-din-gura-cei-care-nu-se-pricep-
899524.html#ixzz1sYtwYlpK
SUCEAVĂ, Bogdan, „Punând la cale istorii“, interviu acordat Angelei Furtună, disponibil
la: http://atelier.liternet.ro/articol/1310/Angela-Furtuna-Bogdan-Suceava/Bogdan-
Suceava-Punand-la-cale-istorii.html
55
SUCEAVĂ, Bogdan, Interviu acordat lui Mihail Vakulovski, disponibil la adresa web:
http://librariagutenberg.blogspot.com/2010/05/bogdan-suceava-isi-lanseaza-cartea-
la.html
SUCEAVĂ, Bogdan, „Credeam că românii deţin recordul mondial la teorii extreme“,
interviu acordat Andrei Rotaru, în Agenţia de carte, 25 nov. 2012, disponibil la adresa:
http://www.agentiadecarte.ro/2012/11/credeam-ca-romanii-de%C8%9Bin-recordul-
mondial-la-teorii-extreme/
SUCEAVĂ, Bogdan, Pagini, disponibil la: http://atelier.liternet.ro/articol/10047/Bogdan-
Suceava/Pagini.html
TOMA, Andreea, „Supleantul, de Petru Popescu“, articol disponibil la adresa web:
http://andreeaiuliatoma.blogspot.ro/search?q=supleantul
TUCHILĂ, Costin, „Victime şi călăi“, articol disponibil la adresa web:
http://costintuchila.wordpress.com/2010/01/12/victime-si-calai/
URIAN, Tudorel, „Iubire hollywoodiană la Dachau“, în România literară, nr. 3, 2003,
disponibil la: http://www.romlit.ro/iubire_hollywoodian_la_dachau
VASILESCU, Mircea, http://adevarul.ro/news/societate/mircea-vasilescu-lumea-virtuala-
putea-iesi-strada-1/index.html
VOINESCU, Radu, „În chestiunea unei noi generaţii literare“, în Paradigma, 1-2/ 2003,
disponibil la: http://www.revistaparadigma.ro/2003_12_voinescu.htm
http://www.jurnalul.ro/interviuri/petru-popescu-neconventionalul-118184.htm
http://www.curteaveche.ro/Fata_din_Nazaret_-3-1042
http://www.bookiseala.ro/petru-popescu-fata-din-nazaret/21316.html
http://www.bookiseala.ro/petru-popescu-supleantul/8219.html
http://www.bookiseala.ro/andrei-codrescu-contesa-singeroasa/34837.html
http://codrescu.com/books/bloodcountess.html
http://www.scribd.com/doc/46947060/Elisabeta-Bathory-Este-Unul-Dintre-Personajele-
Care-s
http://www.evz.ro/detalii/stiri/Revoluia-e-book-n-Romnia-
1006599.html#ixzz29pryTZHM
http://www.culturesti.ro_2009_12_supleantul
http://ce-am-mai-citit.blogspot.ro/2010/09/petru-popescu-supleantul.html
56
CURRICULUM VITAE 1. Nume: ION 2. Prenume: LAURENŢIU-MIHAIL 3. Data şi locul naşterii: 25.02.1975, Braşov 4. Date de contact: Str. Jupiter nr. 4, bl. 146, sc. C, ap. 19, 500360 Braşov tel. 0727700671, e-mail: [email protected] 5. Studii Universitare/postuniversitare/doctorat Instituţia Univ. Transilvania
Braşov Facultatea de Litere
Univ. Transilvania Braşov Facultatea de Litere
Univ. Lucian Blaga Sibiu Fac. de Litere şi Arte
Perioada 1997-2001 2003-2005 2007-2012; 2012- transfer la Univ. Transilvania Braşov
Grade sau diplome obţinute
Licenţiat în domeniul Limbă şi literatură română şi engleză
Master în domeniul Literatură şi comunicare
6. Alte specializări şi calificări
atestat de traducător şi interpret autorizat pentru limba engleză (autorizaţie nr. 17295)
atestat de operator PC 7. Titlul ştiinţific
Master în literatură şi comunicare 8. Experienţa profesională şi didactică
Funcţia Cadru didactic asociat
Preparator Asistent
Perioada 2003-2004 2004-2006 2006-prezent Instituţia Universitatea
Transilvania Universitatea Transilvania
Universitatea Transilvania
Locul Braşov Braşov Braşov 9. Locul de muncă actual
Univ. Transilvania din Braşov, Fac. de Litere, Dept. de Literatură şi Studii Culturale 10. Vechime la locul de muncă actual
9 ani 11. Limbi străine cunoscute
Limba engleză (nivel C2) Limba franceză (nivel B1)
12. Activitate ştiinţifică şi de cercetare 12.1. Volume Gramatica practică a limbii engleze (Morfologie). Curs pentru uzul studenţilor de
la facultăţile cu profil tehnic şi din domeniul ştiinţelor exacte, ediţie coordonată de A. Barna şi L. Radu, Ed. Universităţii Transilvania Braşov, 2005 (cap. 8 şi 9)
57
Technical English in Wood Industry. A Distance Learning Practical Course – Part 1, Ed. Universităţii Transilvania Braşov, 2008
Technical English in Wood Industry. A Distance Learning Practical Course – Part 2, Ed. Universităţii Transilvania Braşov, 2009
Technical English in Wood Industry. A Distance Learning Practical Course – Part 3, Ed. Universităţii Transilvania Braşov, 2009
12.2. Lucrări publicate în reviste de specialitate Allotropies of Authenticity with P. Ackroyd, J. Barnes and A. Carter în „Bulletin of
the Transilvania University of Braşov“, vol. 12/2005 Robinson Crusoe: A Sailor to the Modern World în „Bulletin of the Transilvania
University of Braşov“, vol. 13/2006 Cultural Code Mutations in Post-war Novel în „Bulletin of the Transilvania
University of Braşov“, vol. 14/2007 Developing Oral Communication with Engineering Students în „Bulletin of the
Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, vol. 1 (50)/2008
‘Homo Exsilius’ or The Portrait of the Artist as a Wanderer în „Bulletin of the Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, vol. 2 (51)/2009
Petru Popescu’s Work: Thematic and Stylistic Constants and Variables în „Bulletin of the Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, vol. 3 (52)/2010
Andrei Codrescu: The Multi-identity Man în „Bulletin of the Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, No. 1/2011
Imagining Millenarian Scenarios with A. Codrescu and B. Suceavă în „Bulletin of the Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, No. 2/2011
From Space to Place in G. Pleşea’s Novel “Bitter Be Thy Bread” în „Bulletin of the Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, No. 1/2012
12.3. Lucrări publicate în volumele conferinţelor de specialitate/ proiectelor CNCSIS
Exiled Writer’s Linguistic Identity within the Context of Globalization în „Communication Interculturelle et Littérature“, Partea a II-a: Istoria mentalităţilor, comunicare interculturală şi cultura media, nr. 2 (6) aprilie-mai-iunie/2010 (vol. Conferinţei internaţionale Paradigma discursului ideologic, ediţia a II-a, Galaţi, 30 aprilie-2 mai 2010)
Ştefan Baciu şi „poezia în libertate“. Discursul liric ca formă de legitimare a identităţii artistului în exil în „Legitimarea literaturii în secolul XX european. Studii asupra discursurilor şi strategiilor culturale“, vol. coord. de R. Ilie, A. Bodiu şi A. Lăcătuş, Ed. Universităţii Transilvania, Braşov, 2010 (vol. apărut cu sprijinul financiar al ANCS, UEFISCSU şi CNCSIS prin contractul nr. 863/19.01.2009 al grantului de cercetare PNII IDEI_760, Discursuri culturale şi forme de legitimare a literaturii europene a secolului XX, coord. Rodica Ilie)
Data: 30.01.2013 Asist. univ. Laurenţiu-Mihail ION
58
CURRICULUM VITAE 1. Surname: ION 2. Name: LAURENŢIU-MIHAIL 3. Date and place of birth: 25 February 1975, Braşov 4. Contact information: 4C Jupiter St., apt. 19, 500360 Braşov tel. 0727700671, e-mail: [email protected] 5. Education Graduate/postgraduate/doctoral studies Institution Transilvania
University of Braşov Faculty of Letters
Transilvania University of Braşov Faculty of Letters
Lucian Blaga University of Sibiu Faculty of Letters&Arts
Period 1997-2001 2003-2005 2007-2012; 2012- transferred to Transilvania University of Braşov
Degree or diploma awarded
BA in Romanian-English language and literature
MA in Literature and communication
6. Other specializations and qualifications
Certificate of Authorized Translator and Interpreter of English (Certificate No. 17295)
Computer Operator Certificate 7. Scientific title
MA in Literature and communication 8. Professional and didactic experience
Position Associate teacher
Junior Assistant
Assistant
Period 2003-2004 2004-2006 2006- Institution Transilvania
University Transilvania University
Transilvania University
Location Braşov Braşov Braşov 9. Current workplace
Transilvania Univ. of Braşov, Fac. of Letters, Dept. of Literature and Cultural Studies 10. Tenure at the current workplace
9 years 11. Foreign language skills
English (level C2) French (level B1)
12. Scientific and research activity 12.1. Volumes Gramatica practică a limbii engleze (Morfologie). Curs pentru uzul studenţilor de
la facultăţile cu profil tehnic şi din domeniul ştiinţelor exacte, A. Barna and L. Radu (eds.), Braşov: Transilvania University Press, 2005 (chap. 8 and 9)
Technical English in Wood Industry. A Distance Learning Practical Course – Part 1, Braşov: Transilvania University Press, 2008
59
Technical English in Wood Industry. A Distance Learning Practical Course – Part 2, Braşov: Transilvania University Press, 2009
Technical English in Wood Industry. A Distance Learning Practical Course – Part 3, Braşov: Transilvania University Press, 2009
12.2. Works published in academic journals Allotropies of Authenticity with P. Ackroyd, J. Barnes and A. Carter in „Bulletin of
the Transilvania University of Braşov“, vol. 12/2005 Robinson Crusoe: A Sailor to the Modern World in „Bulletin of the Transilvania
University of Braşov“, vol. 13/2006 Cultural Code Mutations in Post-war Novel in „Bulletin of the Transilvania
University of Braşov“, vol. 14/2007 Developing Oral Communication with Engineering Students in „Bulletin of the
Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, vol. 1 (50)/2008
‘Homo Exsilius’ or The Portrait of the Artist as a Wanderer in „Bulletin of the Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, vol. 2 (51)/2009
Petru Popescu’s Work: Thematic and Stylistic Constants and Variables in „Bulletin of the Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, vol. 3 (52)/2010
Andrei Codrescu: The Multi-identity Man in „Bulletin of the Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, No. 1/2011
Imagining Millenarian Scenarios with A. Codrescu and B. Suceavă in „Bulletin of the Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, No. 2/2011
From Space to Place in G. Pleşea’s Novel “Bitter Be Thy Bread” in „Bulletin of the Transilvania University of Braşov“, Series IV: Philology and Cultural Studies, No. 1/2012
12.3. Works published in Conferece Proceedings/ CNCSIS project-based volumes Exiled Writer’s Linguistic Identity within the Context of Globalization in
„Communication Interculturelle et Littérature“, Part II: History of mentalities, intercultural communication and media culture, no. 2 (6) April-May-June/2010 (vol. of International Conference Paradigm of Ideological Discourse, 2nd edition, Galaţi, 30 April-2 May 2010)
Ştefan Baciu şi „poezia în libertate“. Discursul liric ca formă de legitimare a identităţii artistului în exil in „Legitimarea literaturii în secolul XX european. Studii asupra discursurilor şi strategiilor culturale“, R. Ilie, A. Bodiu and A. Lăcătuş (eds.), Braşov: Transilvania University Press, 2010 (Contract no. 863/19 January 2009 of PNII IDEI_760 research grant: Cultural Discourses and Forms of Legitimation of the 20th-century European Literature, coord. by Rodica Ilie)
Date: 30 January 2013 Assist. Laurenţiu-Mihail ION