indicaţia metodică nr - biochimia.usmf.md

CATEDRA BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ FACULTATEA FARMACIE, ANUL III

Pag. 1 / 15

Analizată şi aprobată la şedinţa catedrei

din 25.01.2021, proces verbal nr. 12 Şeful catedrei de biochimie şi biochimie clinică,

conferențiar universitar, doctor în științe medicale

Silvia Stratulat ____________________

Indicaţia metodică nr.10 Tema: Hormonii – structura, biosinteza, mecanismele de acţiune.

Mecanismele umorale de reglare a metabolismului. Hormonii hipotalamusului, hipofizei şi al glandelor paratiroide

Experienţa 1. Determinarea calciului în serul sangvin (metoda murexidică) Principiul metodei: Murexidul în mediu puternic alcalin formează cu ionii de calciu un complex colorat roz-violet, intensitatea căruia este direct proporţională cu cantitatea de calciu. Mod de lucru:

Reagenţi Eprubeta Experimentală Control

H2O (ml) 0,3 0,3 Ser sangvin (ml) 0,1 - H2O (ml) - 0,1 Reactiv murexid-glicerinic (ml) 3,0 3,0

Conţinutul eprubetelor se agită şi se incubează 5 min la temperatura camerei, apoi fotocolorimetrăm la FEC la 490 nm (cuve de 0,5 cm), faţă

de proba de control.

Calcul: Cpr = Epr⋅ Cst/Est = ____ (mmol/l), unde:

Cst – concentraţia standard a calciului (2,5 mmol/l); Est – extincţia probei standard (0,293); Cpr – concentraţia calciului în proba cercetată; Epr – extincţia probei cercetate.

Valori normale la adulţi: 2,25 – 2,75 mmol/l sau 8 -11mg/100ml. Valoarea clinico-diagnostică: • variaţii fiziologice – calcemia este mai mică la femei în timpul sarcinii, mai mare la nou-născuţi,

decât la mame şi mai crescută la copii, decât la adulţi; • variaţii patologice – hipocalcemia se întâlneşte în hipoparatiroidism, hipertiroidism, insuficienţă

renală cronică, rahitism şi osteomalacie (hipovit. D), steatoree; hipercalcemia se întâlneşte în hiperparatiroidism, hipervitaminoza D, tumorile maligne însoţite de catabolism intens al oaselor (cancer mamar, mielom, leucemie, sarcoidoză), hipercalcemia idiopatică la copii.

Rezultat:_______________________________________________________________________ Concluzii:_______________________________________________________________________ ________________________________________________________________________

Întrebări pentru autopregătire


Pag. 2 / 15

1. Noţiuni despre hormoni şi substanţe cu acţiune hormonală, utilizarea lor în calitate de preparate

farmaceutice. 2. Clasificarea hormonilor, proprietăţile generale. 3. Mecanismele de acţiune a hormonilor:

a) membrano-citozolic (indirect), rolul G-proteinelor şi a mesagerilor secunzi în transmiterea informaţiei hormonale;

b) citozolic-nuclear (direct). 4. Hormonii hipotalamusului – liberinele şi statinele. 5. Hormonii hipofizei – natura chimică, mecanismul de acţiune, efectul biologic, reglarea secreţiei

şi dereglarea ei, folosirea în practică ca preparate medicamentoase. a) familia corticotropinei (ACTH, MSH, lipotropinele şi peptidele afiliate); b) familia hormonilor glicoproteici (TSH, FSH, LH şi gonadotropina corionică placentară); c) familia hormonilor somatomamotropi (STH, prolactina şi lactogenul placentar); d) vasopresina şi oxitocina.

6. Hormonul glandei paratiroide. Reglarea metabolismului fosforului şi al calciului. Tulburările funcţiei glandei paratiroide.

Probleme de situaţie

1. Exemple de enzime reglatoare activate prin fosforilare. Ce hormoni şi prin ce mecanism realizează fosforilarea enzimelor?

2. Exemple de enzime reglatoare activate prin defosforilare. Ce hormoni şi prin ce mecanism realizează defosforilarea enzimelor?

3. Exemple de enzime reglate prin inducţie. Ce hormoni induc sinteza lor şi care sunt efectele metabolice determinate de aceste enzime?

4. Indicaţi hormonii care acţionează prin intermediul următorilor mesageri secunzi: AMPc (prin proteina Gs)

AMPc (prin proteina Gi)

GMPc

Ca, IP3 şi /sau DAG

5. Caracterizați hormonii ce reglează metabolismul calciului şi fosfaţilor: HORMONII Locul sintezei Reglarea

secreției Mecanismul de acţiune

Ţesuturi ţintă Efectele

Parathormonul

Calcitriolul

Calcitonina

Teste pentru autoevaluare


Pag. 3 / 15

1. Receptor ii hormonali sunt: a) cromoproteine b) proteine multidomeniale c) glicoproteine d) metaloproteine e) lipoproteine

2. Refer itor la mecanismul membranaro-intracelular sunt corecte afirmaţiile:

a) receptorii sunt situaţi pe membrana plasmatică b) hormonul serveşte drept mesager secundar c) complexul hormon-receptor pătrunde în nucleu d) e caracteristic pentru hormonii peptidici e) este un mecanism lent

3. Proteina Gs activă:

a) activează adenilatciclaza b) activează proteinkinazele c) reprezintă complexul alfa-GTP d) este mesager secund al semnalului hormonal e) este inactivată de fosfodiesterază.

4. Fosfodiesteraza:

a) catalizează reacţia de scindare a AMPc b) catalizează reacţia de formare a AMPc c) este activată de cofeină d) este inhibată de viagră e) e localizată în nucleu

5. Cofeina inhibă:

a) fosfodiesteraza b) adenilatciclaza c) proteina Gs d) proteinkinaza A e) fosfoprotein fosfataza

6. Refer itor la mecanismul citozolic-nuclear de acţiune a hormonilor sunt corecte afirmaţiile:

a) receptorii hormonali sunt situaţi în nucleu sau citozol b) are loc prin intermediul mesagerilor secundari c) este un mecanism rapid d) complexul hormon-receptor reglează expresia genelor e) implică activarea proteinkinazelor

CATEDRA BIOCHIMIE ŞI BIOCHIMIE CLINICĂ INDICAŢII METODICE

FACULTATEA FARMACIE, ANUL III

RED.: 01

DATA: 24.01.11

Pag. 4 / 15

Indicaţia metodică nr. 11 Tema: Hormonii glandelor tiroide, suprarenale

şi sexuale – structura, biosinteza şi reglarea secreţiei. Hormonii pancreatici

Experienţa 1. Dozarea fosfaţilor anorganici din serul sangvin Principiul metodei: Fosfaţii anorganici formează cu molibdatul de amoniu în mediu acid fosfomolibdatul de amoniu care fiind tratat cu acid ascorbic formează un complex de culoare albastră. Intensitatea culorii fiind direct proporţională cu cantitatea fosfaţilor în proba de cercetat. Mod de lucru:

Reagenţi Eprubeta Experimentală Control

Centrifugat, ml 5,0 - H2O, ml - 5,0 Molibdat de amoniu, ml 1,0 1,0 Acid ascorbic, ml 0,2 0,2 H2O, ml 1,8 1,8

Conţinutul eprubetelor se agită şi se incubează 20 min la temperatura camerei, apoi citim extincţia probei experimentale la fotocolorimetru

(filtrul de lumină roşie, cuve de 1,0 cm) faţă de proba de control. Calculul se face după curba etalon.

Valori normale la adulţi: 0,58 – 0,84 mmol/l sau 1,8-2,6 mg/100ml. Rezultat:_______________________________________________________________________ Concluzii:_______________________________________________________________________ ________________________________________________________________________


1. Hormonii pancreatici (insulina, glucagonul). Mecanismul de acţiune a insulinei şi glucagonului.

Preparate farmaceutice pe baza insulinei sintetizate în laborator. 2. Hormonii glandei tiroide (iodtironinele şi tireocalcitonina) – biosinteza şi reglarea lor. Hipo- şi

hiperfuncţia glandei tiroide. 3. Hormonii medulosuprarenali (adrenalina, noradrenalina) şi corticosuprarenali (gluco- şi

mineralocorticoizii). 4. Hormonii sexuali:

a) estrogenii, acţiunea fiziologică şi mecanismul de acţiune; b) androgenii şi rolul lor biologic, steroizii anabolizanţi ca preparate farmaceutice active.

Probleme de situaţie

1. Numiţi enzimele reglatoare ale glicolizei şi ale gluconeogenezei. Efectele insulinei şi ale

glucagonului asupra acestor enzime. 2. Ce tipuri de diabet cunoaşteţi? Care sunt cauzele, manifestările clinice şi diagnosticul biochimic?

Ce investigaţii biochimice sunt necesare pentru diagnosticarea tipului de diabet zaharat? 3. Numiţi hormonii care reglează metabolismul hidro-salin. Care sunt mecanismele lor de acţiune?



RED.: 01

DATA: 24.01.11

Pag. 5 / 15

Teste pentru autoevaluare

1. Refer itor la r eglarea sintezei şi secreţiei iodtironinelor sunt corecte afirmaţiile: a) are loc sub acţiunea tireoliberinei şi a tireotropinei b) nivelul scăzut de T3 plasmatic inhibă sinteza tireotropinei c) tireotropina inhibă secreţia iodtironinelor d) în cazul unui conţinut scăzut de iod se sintetizează preponderent T4 e) glanda tiroidă posedă mecanisme de autoreglare independente de tireotropină

2. Refer itor la mecanismul de acţiune a insulinei sunt corecte afirmaţiile:

a) insulina acţionează prin mecanismul citozolic-nuclear b) mecanismul de acţiune a insulinei este o formă particulară a celui membrano-intracelular c) receptorul insulinei este un complex heterotetrameric α2β2 d) subunitatea beta este extracelulară şi leagă insulina e) subunitatea beta posedă activitate enzimatica de tip tirozinkinazică

3. Selectaţi efectele metabolice ale insulinei:

a) favorizează sinteza trigliceridelor, glicogenului, proteinelor (efect anabolic) b) sporeşte degradarea lipidelor, glicogenului, proteinelor (efect catabolic) c) are efecte mitogene: influenţează creşterea fetală, diferenţierea celulară, procesele de

regenerare d) reglează sinteza ATP-lui şi producerea căldurii e) reglează concentraţia calciului şi a fosfaţilor

4. Refer itor la r eceptor ii adrenergici sunt corecte afirmaţiile:

a) receptorii β sunt cuplaţi cu proteina Gp şi determină formarea DAG şi a inozitolfosfaţilor b) toţi receptorii adrenergici sunt cuplaţi cu proteina Gs şi determină creşterea concentraţiei

AMPc c) receptorii α1, α2 sunt cuplaţi cu adenilatciclaza prin proteina Gs şi determină ↑ AMPc d) receptorii α2 sunt cuplaţi cu proteina "Gi" şi determină scăderea AMPc e) receptorii α1 determină creşterea concentraţiei citoplasmatice de Ca2+.

5. Refer itor la sinteza hormonilor steroidici sunt corecte afirmaţiile:

a) pregnenolona este intermediar comun în sinteza hormonilor steroidici b) sinteza hormonilor steroidici nu se reglează c) toţi hormonii de natură steroidică se sintetizează doar în suprarenale d) cortizolul se sintetizează în foliculii ovarieni e) progesterona se sintetizează în cortexul suprarenal

6. Refer itor la sinteza hormonilor steroidici sunt corecte afirmaţiile:

a) pregnenolona este intermediar comun în sinteza hormonilor steroidici b) sinteza hormonilor steroidici nu se reglează c) toţi hormonii de natură steroidică se sintetizează doar în suprarenale d) cortizolul se sintetizează în foliculii ovarieni e) progesterona se sintetizează în cortexul suprarenal

7. Cor ticosteroizii se utilizează:

a) în tratamentul colagenozelor (reumatism, poliartrită nespecifică) b) ca agenţi desensibilizanţi (în astmul bronhic, bolile alergice) c) ca imunodepresanţi în transplantarea organelor şi ţesuturilor d) ca agenţi fibrinolitici e) în calitate de hemostatice



RED.: 01

DATA: 24.01.11

Pag. 6 / 15

Indicaţia metodică nr. 12 Tema: Biochimia sângelui. Componenţa chimică

a plasmei sanguine. Metabolismul hidro-salin

Experienţa 1. Determinarea proteinelor totale din serul sanguin (metoda biuretică) Principiul metodei: Proteinele interacţionează în mediul alcalin cu sulfatul de cupru cu

formarea unor compuşi de culoare violetă. Intensitatea coloraţiei este direct proporţională cu concentraţia proteinelor în ser.

Mod de lucru:

№ Reagenţi Eprubeta Experimentală Control

1 Ser sangvin, ml 0,1 - 2 H2O distilată, ml - 0,1 3 Reactivul biuret, ml 4,9 4,9 4 Se incubează 30 min la temperatura camerei 5 Determinăm extincţia probei experimentale la FEC faţă de martor,

folosindu-se cuve de 1,0 cm şi lungimea de undă 540-560nm (filtru verde). Calculul se realizează după curba-etalon.

Valoarea diagnostica: În serul sangvin, cantitatea de proteine totale variază între 6,5 şi 8,5

gr/100 ml sau 65-85 g/l. Proteinele din serul sangvin scad până la 4-5 g/l (hipoproteinemie) în nefroze, inaniţie, ciroze, la pierderea proteinei în urma hemoragiilor şi formării exsudatelor. Hiperproteinemia se poate întâlni la pacienţi cu mielom, diabet insipid, vomitări frecvente, diaree, în cazurile de deshidratare a organismului.

Rezultat:_______________________________________________________________________ Concluzii:_______________________________________________________________________ ________________________________________________________________________

Experienţa 2. Determinarea concentraţiei proteinei totale în serul sangvin (metoda refractometrică)

Principiul metodei. Refractometria se bazează pe capacitatea diferitor medii de a reflecta în mod diferit razele de lumină ce le străbat. Raportul între sinusul unghiului de incidenţă (sinα) al razei şi sinusul unghiului de refracţie (sin β) poartă denumirea de coeficient sau indice de refracţie:

Indicele de refracţie a soluţiei este determinat de cantitatea, mărimea şi structura fizică a particulelor dizolvate, precum şi de temperatura mediului înconjurător. În serul sangvin indicele de refracţie depinde în primul rând de cantitatea şi calitatea proteinelor; un rol mai mic le revine sărurilor şi a altor componente. Pentru determinarea indicelui de refracţie se folosesc dispozitive speciale – refractometre. Schema de construcţie a refractometrului şi aspectul extern sunt

n = sin α/sin β

Figura 1. Refractometrul IRF-22



RED.: 01

DATA: 24.01.11

Pag. 7 / 15

prezentate în f. 1.

Mod de lucru: Deschidem camera cu prisme (5) şi aplicăm pe sticlă 1-2 picături de ser sangvin, apoi închidem camera. Între aceste prisme se formează un strat de soluţie proteică. Cu ajutorul oglinzii îndreptăm raza de lumină în ghişeul camerei. Privind în ocular (1) şi folosind maneta (3) înlăturăm culorile spectrului la linia de separare a câmpului optic între 2 câmpuri: luminat şi întunecat. Cu maneta (7) instalăm punctul de încrucişare a liniilor care se observă în câmpul optic la linia de separare a câmpului. Indicele de refracţie se citeşte după scara din partea stângă a câmpului. După tabelul din pagina următoare determinăm concentraţia proteinei în procente.

Conţinutul proteinelor după valoarea indicilui de refracţie

Indicele de refracţie

Concentraţia proteinelor, %

Indicele de refracţie

Concentraţia proteinelor, %

1,33705 1,33743 1,33781 1,33820 1,33858 1,33896 1,33934 1,33972 1,34000 1,34048 1,34086 1,34124 1,34162 1,34199 1,34237 1,34275 1,34313 1,34350 1,34388 1,34426 1,34463 1,34500 1,34537

0,63 0,86 1,08 1,30 1,52 1,74 1,96 2,18 2,40 2,62 2,84 3,06 3,28 3,50 3,72 3,94 4,16 4,38 4,60 4,81 5,03 5,25 5,47

1,34575 1.34612 1,34650 1,34687 1,34724 1,34761 1,34798 1,34836 1,34873 1,34910 1,34947 1,34984 1,35021 1,35058 1,35095 1,35132 1,35169 1,35205 1,35242 1,35279 1,35316 1,35352 1,35388

3,68 5,90 6,12 6,34 6,55 6,77 6,98 7,20 7,42 7,63 7,85 8,06 8,28 8,49 8,71 8,92 9,14 9,35 9,57 9,78 9,99 10,20 10,41

Notă: 1. Sensibilitatea metodei este de 0,5-1 %;

2. Eroarea este în limita de 10%. Rezultat:_______________________________________________________________________ Concluzii:_______________________________________________________________________ ________________________________________________________________________



RED.: 01

DATA: 24.01.11

Pag. 8 / 15


1. Compoziţia chimică a elementelor figurate. Particularităţile metabolismului leucocitelor (granulocitelor, limfocitelor, monocitelor).

2. Compoziţia chimică a plasmei sanguine: a) Proteinele plasmei sanguine (albuminele, globulinele, enzimele, imunoglobulinele,

interferonul); b) Compuşii neproteici azotaţi ai plasmei sangvine. Azotul rezidual, fracţiile lui în patologie.

Uremia. Tratarea acestei patologii (hemodializa, rinichiul artificial); c) Compuşi organici neazotaţi; d) Componenţii minerali ai plasmei sanguine. Ionograma sângelui.

3. Metabolismul macroelementelor (Na, K, Ca, Mg, Cl, P, S). 4. Oligo- şi microelementele, rolul lor în metabolism (Fe, Zn, Mn, Cu, Co, Cr, Mo, Se, I, F). 5. Sistemele tampon ale sângelui. Noţiuni generale despre echilibrul acido-bazic. Acidoze și

alcaloze. Probleme de situaţie

1. Ce investigaţii biochimice (enzime, substanţe organice sau neorganice) sunt necesare pentru confirmarea diagnosticului în cazul următoarelor patologii? Cum se vor modifica indicii enumeraţi? Completaţi tabelul: Patologia Investigări biochimice Rezultate preconizate

Diabet zaharat

Hepatită

Insuficienţă renală

2. Care sunt cauzele acidozei respiratorii şi acidozei metabolice? Determinarea căror indici ai echilibrului acido-bazic permite diferenţierea lor? 3. Care sunt cauzele alcalozei respiratorii şi alcalozei metabolice? Determinarea căror indici ai echilibrului acido-bazic permite diferenţierea lor?



RED.: 01

DATA: 24.01.11

Pag. 9 / 15

Teste pentru autoevaluare 1. Azotemia este cauzată de: a) micşorarea eliminării renale a produselor azotate b) aport scăzut de proteine în alimentaţie c) catabolismul intens al proteinelor tisulare d) catabolismul intens al lipidelor de rezervă e) sinteză excesivă de glicogen 2. Referitor la componenţa electrolitică a sângelui sunt corecte afirmaţiile: a) principalul ion al lichidului extracelular este K+ b) principalul ion al lichidului intracelular este Na+ c) hipernatriemia cauzează hipertensiune arterială şi edeme d) hiponatriemia este prezentă în hiperaldosteronism e) hipernatriemia este prezentă în nefrite, insuficienţa cardiacă 3. Proteinele plasmatice: a) menţin presiunea oncotică b) transportă hormoni, metale, vitamine c) reprezintă o rezervă de aminoacizi d) participă la fagocitoză e) participă la menţinerea pH-lui fiziologic (7,35-7,4) 4. Albuminele plasmatice: a) sunt proteine bazice b) sunt hidrofobe c) se sintetizează în sânge d) constituie 50-65% din conţinutul total al proteinelor e) menţin presiunea oncotică 5. Capacitățile tampon ale proteinelor plasmei și hemoglobinei sunt determinate de: a) aminoacizii dicarboximonoaminici b) diaminomonocarboxilici c) histidină d) prolină și hidroxiprolină e) metionină și cisteină 6. Selectaţi sistemele-tampon care funcţionează atât în plasmă, cât şi în eritrocite: a) bicarbonat b) fosfat c) proteic d) hemoglobinic e) toate sistemele-tampon enumerate.

Indicaţia metodică nr.13 Tema: Funcţia respiratorie a sângelui.

Coagularea sângelui, sistemul fibrinolitic

Experienţa 1. Determinarea hemoglobinei în sânge (metoda hemiglobincianurică)



RED.: 01

DATA: 24.01.11

Pag. 10 / 15

Principiul metodei: Hemoglobina la interacţiunea cu ferocianura de potasiu se oxidează la

methemoglobină. Methemoglobina formareză cu acetoncianhidrina un compus colorat în roz, intensitatea coloraţiei fiind proporţională cu cantitatea de hemoglobină.

Modul de lucru:

№ Reagenţi Eprubeta Experimentală Control

1 Sânge, ml 0,02 ml - 2 Reagent de transformare, ml 5,0 5,0 3 Se incubează 15 min la temperatura camerei 4 Determinăm extincţia probei experimentale la FEC faţă de control (soluţia de

transformare), folosindu-se cuve de 1,0 cm şi lungimea de undă 540 nm (filtru verde). Calculul se realizează după curba-etalon.

Valori normale la femei: 115-145 g/l; la bărbaţi:130-160 g/l. Importanţa clinico-diagnostică: Conţinutul Hb se micşorează în anemii ferodeficitare, hemoragii etc. Se măreşte în eritremii, dehidratare. Rezultat:_______________________________________________________________________ Concluzii:_______________________________________________________________________ ________________________________________________________________________


1. Particularităţile metabolismului eritrocitelor. 2. Funcţia respiratorie a sângelui:

a. Transportul oxigenului. Rolul hemoglobinei, mecanismul cooperativ de adițiune a oxigenului. Reglarea afinităţii hemoglobinei faţă de oxigen (2,3-bifosfogliceratul, pH-ul, temperatura).

b. Transportul CO2 de la ţesuturi la plămâni. Ciclul Henderson. 3. Particularităţile metabolismului trombocitelor. 4. Coagularea sângelui:

a. Factorii şi schema coagulării sângelui. b. Factorii anticoagulanţi: anticoagulanţi naturali (nativi). c. Sistemul fibrinolitic.

, Teste pentru autoevaluare

1. Afinitatea hemoglobinei față de oxigen depinde de: a) temperatură b) prezența 2,3-bifosfogliceratului c) prezența chilomicronilor d) prezența apoproteinelor e) pH-ul mediului 2. Transportul de CO2 de la țesuturi la plămâni se efectuează sub formă de: a) KHbO2 b) carbhemoglobină c) carboxihemoglobină d) KHCO3 în eritrocite e) NaHCO3 în plasmă 3. Selectaţi factorii coagulării sângelui care participă doar în calea extrinsecă:



RED.: 01

DATA: 24.01.11

Pag. 11 / 15

a) factorul VII - proconvertina b) factorul I - fibrinogenul c) factorul III - tromboplastina tisulară d) ionii de Ca++ e) factorul X - Prower-Stuart. 4. Selectaţi factorii coagulării sângelui care participă atât în calea intrinsecă, cât şi în calea extrinsecă: a) factorul VIII - globulina antihemofilică A b) factorul XI - Rozenthal c) factorul V - proaccelerina d) factorul I - fibrinogenul e) factorul III - tromboplastina tisulară f) ionii de Ca++. 5. Trombina: a) este sintetizată în formă activă b) este sintetizată ca protrombină neactivă c) transformă fibrinogenul în fibrină d) transformă fibrina-monomer în fibrină-polimer e) stabilizează fibrina 6. Fibrinogenul: a) fibrinogenul este sintetizat în ficat b) constă din 6 lanţuri polipeptidice identice c) se activează în ficat d) este transformat în fibrină de către trombină e) necesită vitamina K pentru sinteza sa. 7. Transformarea fibrinogenului în fibrină: a) are loc în sânge b) are loc sub acţiunea protrombinei c) constă în carboxilarea resturilor de acid glutamic d) constă în detaşarea a 2 fibrinopeptide A şi 2 fibrinopeptide B e) este un proces reversibil.

8. Polimerizarea şi stabilizarea fibrinei (formarea trombului): a) are loc sub acţiunea trombinei b) necesită prezenţa factorului XIII c) are loc sub acţiunea heparinei

d) necesită prezenţa ATP-lui e) necesită prezenţa vitaminei K.

9. Selectaţi substanţele anticoagulante: a) derivaţii cumarinei b) acidul epsilon-aminocapronic c) malatul

d) citratul e) protrombina.

10. Selectaţi factorii sistemului fibrinolitic: a) heparina b) plasminogenul c) streptokinaza

d) urokinaza e) activatorul tisular al plasminogenului.

Indicaţia metodică nr.14



RED.: 01

DATA: 24.01.11

Pag. 12 / 15

Tema: Biochimia farmaceutică. Transformările medicamentelor în organism

Întrebări pentru autopregătire:

1. Biotehnologia preparatelor medicamentoase (lipozomii, ingineria genetică, anticorpii monoclanali cu acțiunea țintită, aplicarea enzimelor în calitate de reagenți chimici și alt.).

2. Absorbția, elimenarea și repartizarea xenobioticelor în țesuturi. 3. Metabolismul medicamentelor şi toxinelor. Dependenţa acţiunii medicamentelor de

metabolismul lor (dezactivarea, activarea, modificarea efectului principal. 4. Căile generale de biotransformare a medicamentelor (oxidarea, reducerea, hidroliza şi

sinteza). 5. Localizarea metabolismului substanţelor medicamentoase în organism: cavitar, extracelular

şi tisular. 6. Condiţiile care determină metabolismul medicamentelor.

Teste pentru autoevaluare 1. Repartizarea xenobioticelor depinde de:

a) pH-ul organismului b) gradul de disociere

c) presiune d) temperatură

e) concentraţia protonilor

2. Avantajele absorbţiei prin cavitatea bucală:

a) medicamentele sunt absorbite direct în sistemul circular b) medicamentele nu se supun acţiunii enzimelor gastro-intestinale c) reţin începutul metabolismului medicamentelor d) se poate prelungi activitatea medicamentelor e) se poate scurta timpul acţiunii medicamentelor

3. Avantajele absorbţiei prin stomac:

a) moleculele neionizate b) moleculele ionizate c) substanţele acide (acidul salicilic, aspirina, barbituraţii) d) substanţele bazice (hinina, amidoperina) e) ionii de Ca2+

4. Căile metabolice ale xenobioticelor: a) oxidarea prin enzimele microsomale b) reducerea prin enzimele microsomale c) oxidarea şi reducere nemicrosomală

d) prin reacţiile de dacarboxilare e) prin hidroliza amidelor şi esterilor

5. Aplicarea enzimelor în calitate de reagenți chimici în analiza automată a substanțelor: a) enzimele imobilizate se găsesc în formă liberă b)enzimele imobilizate sunt fixate pe suporturi organici pe coloana analizatorului c) xenobioticul analizat este transportat prin coloana d)xenobioticul este și el fixat pe coloana analizatorului e)enzimele imobilizate sau găsit aplicarea în sinteza medicamentelor

6. Tehnicile ingeneriei genetice pot fi folosite pentru prepararea : a) medicamentelor de natură steroidă b)medicamentelor de natură proteică c) insulinei d)hibrizilor celulari, precursorilor imunopreparatelor



RED.: 01

DATA: 24.01.11

Pag. 13 / 15

e)vitaminei D3

7. Lipozomii: a) sunt folosiți pentru a ridica selectivitatea medicamentelor b)pot transporta anticorpii față de colagen pentru tratarea leziunilor vaselor c) au o structură proteică d)sunt captați de splină și ficat e)transportă antigeni 8. Enzimele particpante în metabolizarea medicamentelor: a) au o specificitate înaltă față de substrat b)au o specificitate relativă față de substrat c) au o structură lipidică d)transferă xenobioticul în metabolit e)au o structură proteică

Indicaţia metodică nr.15 Tema: Biochimia farmaceutică. Fazele de modificare și conjugare ale

xenobioticelor.Oxidarea microzomală, rolul citocromului P450. Tipurile de conjugări ale xenobioticelor

1. Două faze de transformare a xenobioticelor: modificarea şi conjugarea. 2. Faza de modificare a medicamentelor şi xenobioticelor prin oxidarea microzomală. Mecanismul oxidării microzomale și rolul citocromului P450.Lanțurile monooxidazic și reductazic. 3. Faza de modificare a medicamentelor nemicrozomială (alcooldehidrogenaza, xantinoxidaza,

mono- şi diaminoxidazele). 4. Faza sintetică – de conjugare. 5. Exemple de conjugări de tip I (glucuronică, sulfatică, acetilică, tiosulfatică, metilică) 6. Exemple de conjugări de tip II (glicinică, glutationică). 1. Fazele metabolismului xenobioticelor:

a) xenobioticele trec prin 2 faze: modificare şi conjugare b) faza de modificare face xenobioticul mai greu solubil c) faza de modificare reprezintă procesul modificării structurii iniţiale d) faza de modificare face xenobioticul mai solubil e) faza de conjugare este nesintetică

2. Conjugarea xenobioticelor:

a) la conjugarea glucuronidică participă 3’-fosfoadenozin- 5’-fosfosulfatul b) la conjugarea sulfatică participă acidul UDP-acid glucuronic c) la conjugarea glucuronidică participă enzima UDP-glucuronilransferaza d) la conjugarea sulfatică participă enzima sulfotransferaza e) la conjugarea acetilică participă enzima acetiltransferaza

3. Conjugarea xenobioticelor:

a) conjugarea tiosulfatică se referă la tipul II de conjugare



RED.: 01

DATA: 24.01.11

Pag. 14 / 15

b) conjugarea tiosulfatică se referă la tipul I de conjugare c) conjugarea tiosulfatică nu se foloseşte la detoxifierea cianurilor d) conjugarea tiosulfatică se foloseşte la detoxifierea cianurilor e) cianurile sunt mai puţin toxice decît tiocianatele

4. Conjugarea xenobioticelor: a) are loc în rinichi b) are loc în ficat c) conjugarea glicinică poate fi examinată pe exemplul formării acidului hipuric d) conjugarea glicinică necesită energie e) acidului benzoic nu este xenobiotic

5. Oxidarea microzomală: a) are loc în liposomi b) are loc în microzomi c) este prezentată numai de un singur lanţ d) este prezentată de două lanţuri e) la transferul electronilor şi protonilor participă citocromoxidaza aa3

6. Lanţul monooxigenazic:

a) electronii de la flavoproteine sunt transportaţi la citocromul P450 b) electronii de la citocromul P450 sunt transportaţi la flavoproteina c) citocromul P450 conţine 450 de electroni d) citocromul P450 absoarbe lumina la lungimea undei 450 nm e) citocromul P450 este o nucleoproteină

Indicaţia metodică nr.16

Totalizare la tema: „Hormonii, sângele, biochimia farmaceutică”

1. Noţiuni despre hormoni şi substanţe cu acţiune hormonală, utilizarea lor în calitate de preparate farmaceutice.

2. Clasificarea hormonilor, proprietăţile generale. 3. Mecanismele de acţiune a hormonilor:

a) membrano-citozolic (indirect), rolul G-proteinelor şi a mesagerilor secunzi în transmiterea informaţiei hormonale;

b) citozolic-nuclear (direct). 4. Hormonii hipotalamusului – liberinele şi statinele. 5. Hormonii hipofizei – natura chimică, mecanismul de acţiune, efectul biologic, reglarea secreţiei

şi dereglarea ei, folosirea în practică ca preparate medicamentoase. a) familia corticotropinei (ACTH, MSH, lipotropinele şi peptidele afiliate); b) familia hormonilor glicoproteici (TSH, FSH, LH şi gonadotropina corionică- placentară); c) familia hormonilor somatomamotropi (STH, prolactina şi lactogenul placentar); d) vasopresina şi oxitocina.

6. Hormonul glandei paratiroide. Reglarea metabolismului fosforului şi a calciului. Tulburările funcţiei glandei paratiroide.

7. Hormonii pancreatici (insulina, glucagonul). Mecanismul de acţiune a insulinei şi glucagonului. Preparate farmaceutice pe baza insulinei sintetizate în laborator.

8. Hormonii glandei tiroide (iodtironinele şi tireocalcitonina) – biosinteza şi reglarea lor. Hipo- şi hiperfuncţia glandei tiroide.

9. Hormonii medulosuprarenali (adrenalina, noradrenalina) şi corticosuprarenali (gluco- şi mineralocorticoizii).



RED.: 01

DATA: 24.01.11

Pag. 15 / 15

10. Hormonii sexuali:

a) estrogenii, acţiunea fiziologică şi mecanismul de acţiune; b) androgenii şi rolul lor biologic, steroizii anabolizanţi ca preparate farmaceutice active.

11. Compoziţia chimică a elementelor figurate. Particularităţile metabolismului în celulele sângelui (eritrocite, trombocite, leucocite (granulocite, limfocite, monocite). 12. Compoziţia chimică a plasmei sanguine:

a) Proteinele plasmei sanguine (albuminele, globulinele, enzimele, imunoglobulinele, interferonul);

b) Compuşii neproteici azotaţi ai plasmei sangvine. Azotul rezidual, fracţiile lui în patologie. Uremia. Tratarea acestei patologii (hemodializa, rinichiul artificial);

c) Compuşi organici neazotaţi; d) Componenţii minerali ai plasmei sanguine. Ionograma sângelui.

13. Metabolismul macroelementelor (Na, K, Ca, Mg, Cl, P, S). 14. Oligo- şi microelementele, rolul lor în metabolism (Fe, Zn, Mn, Cu, Co, Cr, Mo, Se, I, F). 15. Sistemele tampon ale sângelui. Noţiuni generale despre echilibrul acido-bazic. Acidozele și alcalozele. 16. Funcţia respiratorie a sângelui:

a. Transportul oxigenului. Rolul hemoglobinei, mecanismul cooperativ de adițiune a oxigenului. Reglarea afinităţii hemoglobinei faţă de oxigen (2,3-bifosfogliceratul, pH-ul, temperatura).

b. Transportul CO2 de la ţesuturi la plămâni. Ciclul Henderson. 17. Coagularea sângelui:

a. Factorii şi schema coagulării sângelui. b. Factorii anticoagulanţi: anticoagulanţi naturali (nativi). c. Sistemul fibrinolitic.

18. Compoziţia chimică a elementelor figurate. Particularităţile metabolismului în eritrocite. Particularităţile metabolismului în trombocite și participarea lor în procesul de coagulare. Particularitățile metabolismului în granulocite (neutrofili, bazofili, eozinofili).

19. Biotehnologia preparatelor medicamentoase. 20. Metabolismul medicamentelor şi toxinelor. Dependenţa acţiunii medicamentelor de

metabolismul lor. 21. Căile generale de biotransformare a medicamentelor (oxidarea, reducerea, hidroliza și sinteza). 22. Localizarea metabolismului substanţelor medicamentoase în organism: cavitar, extracelular şi

tisular. 23. Condiţiile care determină metabolismul medicamentelor. 24. Transformarea xenobioticelor: faza de modificare și sintetică. 25. Oxidarea microzomială.Localizarea și structura lanţurilor reductazic şi oxidazic. 26. Faza de modificare a medicamentelor nemicrozomială (alcooldehidrogenaza, xantinoxidaza,

mono- și diaminoxidazele). 27. Transformarea xenobioticelor: faza sintetică. 28. Faza sintetică – conjugări. Exemple de conjugări de tip I (glucuronică, sulfatică, acetilică,

tiosulfatică, metilică). 29. Faza sintetică – conjugări. Exemple de conjugări de tip II (glicinică, glutationică).

Indicaţia metodică nr.17 Admiterea la sesiune

indicaţia metodică nr - biochimia.usmf.md

Documents