IAPA LUI VODAMihail Sadoveanu

Volumul de povestiri "Hanul Ancutei" aduce cate putin din intreaga creatie sadoveniana: fiorul cosmic al naturii, ipostaza omului care citeste in cartea stelelor, varsta de aur a istoriei Moldovei, timpul mitic impletit cu cel real si tocmai de aceea, George Calinescu considera "Hanul Ancutei" "capodopera de la rascruce", "capodopera idilicului jovial si al subtilitatii barbare". Fiecare povestire din volum reprezinta un model narativ perfect, care sintetizeaza toate caracteristicile speciei. Evidentiata in fiecare text, opozitia intre trecut si prezent pare a se estompa treptat prin ipostazele narative, prin asemanarea celor 2 Ancute si prin functia mitica a hanului, deopotriva spatiu inchis si deschis, topos nealterat de timp, in care, prin functa magica a toposului se reinvie o lume trecuta. Volumul este realizat prin tehnica povestirii in rama, ceea ce claseaza in centru ipostaza naratorului abstract, dar si prin metoda insertiei narative, ceea ce face ca povestirile sa decurga unele din altele.

In opinia mea, povestirea care deschide deloc intamplatoru volumul, "Iapa lui Voda", concentreaza toate trasaturile unei "naratiuni subiectivizate" (N. Manolescu) si toate elementele specifice tehnicii narative originale ale lui Sadoveanu.

In primul rand, se observa caracterul evocator al naratiunii, care aduce in prezentul naratorilor o intamplare pretecuta demult, in vremea tineretilor comisului Ionita. Astfel, Ionita Comisul relateaza o intamplare al carei personaj principal este iapa lui Voda, calul nazdravan care aminteste de basmele populare. Dincolo de momentele hazlii ale povestirii, intamplarea narata surprinde insa, dintr-o perspectiva profund melancolica, pendularea naratorului intre cele 2 timpuri. De aceea, pe tot parcursul povestirii, comisul aduce in discutie elemente care sa accentueze sentimentul trecerii si care sa reactualizeze in memoria ascultatorilor constiinta destinului trecator "multi vor fi acum oale si ulcele"; "iapa lui Voda o fi de mult ochi sau dinte de lup". Caracterul subiectiv al unei astfel de naratiuni este sustinut prin unicitatea punctului de vedere, ceea ce face ca lui Ionita Comisul sa ii apartina singura perspectiva asupra evenimentelor. Raportat la aceasta povestire, Ionita ilustreaza ipostaza naratorului-personaj implicat direct in evenimente. In povestirea lui, folosirea imperfectului ("ne aflam", "stam", "sedea", "radea") confirma nu numai un timp al naratiunii, ci isi manifesta si functia expresiva prin sugerarea unei dilatari temporale, ceea ce face ca intamplarile sa aminteasca foarte mult de lumea basmului. Iapa slaba, care "nu cere nici mancare, nici bautura", aminteste de ritualul metamorfozarii calului nazdravan din basme.

Inceputul povestirii fixeaza cele 2 dimensiuni temporale caracteristice intregului volum. Astfel, timpul discursului, invaluit si el in demne mitice, este cel al toamnei aurii "Intr-o toamna aurie am auzit multe povesti la Hanul Ancutei", iar timpul fabulei este cel al intamplarilor din tinerete. Dimensiunea mitica, aproape fabuloasa a timpului discursului este accentuata prin elemente neobisnuite "de Sant Ilie au cazut ploi naprasnice si spun oamenii ca au vazut balaur negru in nori". Toamna aurie devine sugestia directa a bogatiei, a unei varste de aur, a petrecerilor in timpul carora "oameni priceputi frigeau clean si mreana din apele Moldovei". In mod unic, fata de toate celelalte povestiri, ipostaza de narator-personaj a comisului este completata de aceea a unui ordonator al scenariului epic, cel caruia ii revine rolul sa introduca in scena povestitorul, sa intretina atmosfera si sa mentina tensiunea asteptarii prin promisiunea celei de a 2-a povestiri, niciodata onorata. Nu intamplator, langa Ionita se afla intotdeauna mos Leonte zodierul, cel care citeste din cartea lui de zodii, ce aminteste parca de "Cartea de nisip" a lui Borges.

Actiunea povestirii e structurata pe momentele subiectului, ordonate in functie de cele 2 perspective temporale. Expozitiunea fixeaza timpul discursului cand, ontr-o toamna aurie, 9 oameni cu harul povestirii se intalnesc la han, intr-o varsta a petrecerilor si a veseliei, vazuta dintr-o perspectiva aproape homerica. Descrierea hanului, "hanul acesta nu era han, era cetate", fixeaza toposul mitic al povestirii, incremenit parca intre trecut si prezent. Comisului ii revine rolul sa intretina atmosfera, sugerand mereu asemanarea intre cele 2 Ancute, cerand must in ulcica noua si adunandu-i pe ceilalti si jur pentru a-si incepe astfel povestirea. Incepand cu intriga, actiunea se va muta in timpul fabulei. Comisul poposeste la han in drumul sau catre Curtea Domneasca de la Iasi, cautand dreptatea la Voda ontr-o pricina

stramoseasca, fiindu-i ciuntita "ocina strabuna". Inchina o ulcica in fata unui boier necunoscut caruia-i marturiseste ca daca Voda Sturza nu-i va face dreptate "sa-i pupe iapa nu departe de coada". Punctul culminant surprinde momentul in care, ajuns la curtea domneasca, Ionita descopera ca boierul nu era altul decat Voda. Simtul umorului al celor 2 face ca deznodamantul sa fie unul fericit: Voda ii face dreptate intelegand gluma comisului care nu-si ia vorba inapoi, spunandu-i ca "iapa-i peste drum".

Desi accentul cade pe actiune, carecterizarea personajului e destul de elaborata, astfel incat portretul comisului sa iasa in evidenta. Remarcabil este portretul fizic realizat prin caracterizarea directa a naratorului abstract ce surprinde detaliile semnificative "era un nom inalt, carunt, cu fata uscata si adanc brazdata". Totodata, numele devine si el modalitate de caracterizare, surprinzand conditia sociala a comisului, un razas instarit din Tara de Jos. Pendularea intre cele 2 timpuri, il invaluie pe Ionita, ca si pe Todirita Catana, intr-o tristete nedefinita "ochiul lui aprig parea ca rade cu tristeta". Prin autocaracterizare, "eu aici is trecator", este surprins dorul de aventura, dar si conditia de barbat inca necasatorit. Caracterizarea indirecta cu ajutorul faptelor completeaza portretul cu alte trasaturi: harul de povestitor, un dezvoltat sentiment al prieteniei, dragostea pentru pamantul stramosesc, un dezvoltat sentiment al prieteniei, dreptatea si mai ales simtul umorului.

In concluzie, "Iapa lui Voda" reuneste toate structurile narative ale unei povestiri moderne, iar promisiunea comisului reintregeste cercul, aducand povestirea in timpul discursului.