gestiunea emotiilor negative

5/10/2018 Gestiunea Emotiilor Negative - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/gestiunea-emotiilor-negative 1/36

Investeşte în oameni!FONDUL SOCIAL EUROPEANProgramul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013Axa prioritară 2. „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”Domeniul major de intervenţie 2.2. „Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii”Titlul proiectului: „Cerinţe Educaţionale Speciale pentru Toţi - CESPeT”Cod Contract: POSDRU/91/2.2/S/60655

Beneficiar : Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Gestiunea emoţiilor negative generate de

discriminare

Prof. univ. dr. Ana Stoica-Constantin

Iaşi, 23-27 mai 2011

1





CUPRINS

1. Tehnici nespecifice de răspuns la tratamentul discriminatoriu

1.1.Comportamentul asertiv1.2.Răspunsul la observaţiile critice (devalorizante)

2.Gestiunea furiei generate de actele discriminatorii

2.1.Gestiunea furiei proprii2.2.Modalităţi de liniştire inofensive, accesibile şi acceptate social2.2.Gestiunea furiei celuilalt

3. Potenţarea puterii psihologice (personale) în relaţiile interpersonale

3.1. Puterea relaţională şi formele puterii3.2. Utilizarea limbajului verbal pentru potenţarea puterii proprii3.3. Potenţarea puterii prin limbajul nonverbal

4.Umilirea şi respectul4.1. Umilirea

4.1.1. Conceptul de umilire4.1.2. Forme de umilire

4.1.3. Răspunsul la umilire4.1.4. Gestiunea umilirii

4.2. Respectul4.2.1. Conceptul de respect4.2.2. Crearea respectului4.2.3. Importanţa respectului

2





EVALUARE

Nota va fi rezultatul următoarelor evaluări:

Lucrare pe parcurs: 50%Lucrare pentru portofoliul final: 50%

TEMELE PENTRU EVALUARE

Lucrare pe parcurs:

1. Enumerarea şi discutarea celor mai frecvente situaţii de discriminare la care sunt expuşi eleviicu CES, atât la modul general, cât şi specific fiecărui tip de deficienţă. Lucrare pentru portofoliul final:

2. Relatarea şi analizarea unui caz de emoţie negativă puternică (furie) provocată de un actdiscriminativ, cu relevarea aspectelor disfuncţionale ale gestiunii furiei şi sugerareaunor răspunsuri funcţionale.

3





4





1.Tehnici nespecifice de răspuns la tratamentul

discriminatoriu

1.1. Comportamentul asertiv

Comportamentul nostru în relaţiile cu alţii, pentru a fi pacifist, nu trebuie să fie unul deabdicare, renunţare necondiţionată în favoarea celuilalt numai de dragul păcii. Scopul nostrumajor este acela de a ne apăra drepturile şi de a obţine de la ceilalţi respectarea drepturilor şiindividualităţii noastre, dar, atenţie, în aşa fel, încât să nu le încălcăm nici noi pe ale lor. Între pasivitate şi agresivitate vom găsi o atitudine şi un comportament de mijloc – acesta estecomportamentul asertiv. El presupune să ceri ferm ceea ce doreşti şi consideri că este drept, fărăsă agresezi şi fără să suferi în tăcere, pasiv. Este cel mai indicat mod de a evita conflictele şi,deseori, de a le rezolva.

Comportamentul asertiv se exprimă printr-un limbaj special, limbajul asertiv. Limbajulasertiv poate consta fie într-o frază (aserţiune) riguros elaborată, uneori în linişte şi timpsuficient, înainte de a-l aborda pe celălalt, dar de cele mai multe ori sub formă prescurtată,incompletă, dar care respectă „spiritul” vorbirii asertive /în stilul „EU” - vorbim acum despremesajele asertive.

Structura „Aserţiunii Eu”. Aserţiunea EU este o frază prin care se începe discuţia sau

procesul mai îndelungat de rezolvare a unei situaţii problematice sau conflict, sau chiar serezolvă definitiv. Prin “aserţiunea EU” comunicăm ceva altei persoane referitor la modul în carene simţim în legătură cu acea situaţie, fără să blamăm şi fără să impunem modalitatea desoluţionare. O “aserţiune Eu” arată, într-un mod impersonal, care este situaţia ce măincomodează, ce efecte are aceasta asupra mea şi cum aş vrea eu să fie.

În aserţiunea EU totul este centrat pe „mine”. De aceea, voi evita categoric pronumele“tu” sau “dvs.” şi voi spune că “ Eu nu mai pot fi atent la calcule”. În nici un caz nu vom reproşa

5





celuilalt că “tu ai dat muzica prea tare (şi nu mai pot fi atent la calcule)”, sau, şi mai neindicat,“Închide aparatul!”.

6





Tabelul 1. Structura “Aserţiunii Eu”Componente Termeni recomandaţi Formulări greşite

Acţiunea Cînd “nu primesc nci un

telefon de la tine” /” aud

muzică dată la maximum…”

Utilizarea pronumelui

personal persoana a II-a,

implicit sau explicit: “cînd nu dainici un telefon “, “Cînd dai

muzica la maximum…” .

Efectul asupramea (asuprasentimentelor/activităţii pe careo desfăşor)

Facultativ:Cauza, motivele

Comportamentul

dorit de mine(Ceea ce aş doridin partea ta, prin

efectul asupramea).

Simt /sunt. “ …mă

neliniştesc”, “…nu mă pot

concentra la învăţat”

Facultativ:Pentru că /Deoarece…

“Pentru că îmi trec prin cap

gînduri sinistre” / “Pentru că

muzica îmi distrage

atenţia”.

Aş vrea (ca eu) …să fiu

liniştită în privinţa ta cînd

eşti în deplasare” /”să iauexamenul de mîine”.

Verbe iritante pentru celălalt:“…mă enervez” , “îmi vine să

urlu…” etc.

Limbaj prescriptiv: cerereimperativă: “Altădată să-mi dai

telefon zilnic” /”Dă sonorul mai

mic!”

Exemple de “aserţiuni Eu” corecte:

▪ Când mi se spune că am o deficienţă şi nu sunt la fel cu ceilalţi copii, mă simt foarte umilit, pentru că eu cred că ei mă dispreţuiesc. Aş dori să nu mai fi pus în această situaţie.

7





▪ Când sunt întrerupt, sunt derutat (trebuie să fac eforturi de concentrare a atenţiei) pentrucă îmi pierd firul ideilor. Aş vrea este să fiu lăsat să vorbesc până la capăt.

EXERCIŢII:

1. Formulaţi aserţiuni EU pentru situaţiile:

(a) O colegă ţi-a divulgat un secret pe care i-l încredinţaseşi numai ei(b) O colegă şi-a făcut un obicei din a-ţi face observaţii privitoare la felul în care vorbeşti(c) Un coleg nu ţi-a răspuns la salut ieri /de mai multe ori.

2. Acum verificaţi-vă prin aserţiunile EU propuse de mai jos:

(a) Când descopăr că micile mele secrete ajung la urechile altora, mă simt trădată. M-aş simţi foarte bine dacă aş putea avea încredere în prietenii mei.

(b) Când se fac diverse observaţii cu privire la felul în care vorbesc, mă simt foarte prost, pentru că am impresia că se face aluzie la boala de care sufăr şi aş dori fiu tratată la fel ca şi pe ceilalţi copii.

(c) Când nu primesc răspuns la “bună ziua” simt că nu sunt respectată. Aş dori ca de fiecaredată să primesc răspuns la saluturile mele.

Exemple de “aserţiuni “EU” incorecte:

▪ Când îmi faci observaţii cu privire la felul în care vorbesc, mă scoţi din sărite. Aş dori să nute mai legi de mine.

▪ Când mă întrerupi , mă enervez (-i) şi nu mai pot să-mi urmez firul ideilor şi de aceea aş vrea să mă laşi să vorbesc până la capăt.

Exprimare conflictogenă, total nerecomandată:

▪ Întotdeauna (îţi place să) mă faci de două parale în faţa străinilor. De câte ori să-ţi mai

spun că trebuie să discutăm între patru ochi unele probleme?

Mesajele EU reprezintă o formă extrem de simplificată a aserţiunii EU, păstrând doar esenţaacesteia. Mesajul Eu ia deseori forma unei constatări a unei stări de lucruri. Este mai bine săvorbeşti în termenii propriilor preocupări, nevoi şi sentimente – decât să foloseşti mesajele „TU” – să oferi afirmaţii critice despre ceea ce celălalt a făcut sau să-i ceri, ordoni ori sugerezi cetrebuie să facă.

8





Exemple:

1. Mă simt foarte umilit când mi se spune că sunt invalid.2. Aş vrea să stau în ultimul rând de scaune pentru că am probleme cu ochii şi nu suport ecranul decât de la distanţă.3. Nu am primit emailul de la tine (Celălalt promisese că iti trimite un email).4. Eu am reţinut că ora de întâlnire este 16.00. (Când ţi se reproşează că ai întârziat cu o oră la o

întâlnire despre care, totuşi, ştii sigur că ai dreptate.)

EXERCIŢII:

Răspundeţi prin mesaje EU la situaţiile conflictuale de mai jos:

Un coleg de cancelarie vă reproşează ceva, cu agresivitate verbală, în faţa elevilor. Aveţi impresia că directorul şcolii vă încarcă cu prea multe sarcini.

1.2.Răspunsul la observaţiile critice (devalorizante)

Deseori suntem nevoiţi sau ne lăsăm pradă impulsului de a atrage atenţia cuiva asupraunor greşeli pe care le săvârşeşte. Sunt două situaţii: una în care greşelile sunt obiective, reale, caatare avem dreptate, iar alta în care greşelile sunt subiective, ele se datorează doar percepţieinoastre eronate, perspectivei noastre, “grilei noastre proprii de lectură” a realităţii.

Vom vedea mai întâi cum procedează persoanele conflictogene, din păcate acesta fiindun stil foarte răspândit, apoi cum critică persoanele pacifiste. În mod simetric vom analiza şirăspunsul la critică (pentru o prezentare schematică Vezi Tabelul 2).

Când răspundem la o observaţie neplăcută pentru noi, obiectivele noastre trebuie să fie

acelea de a şti cum să răspundem la o observaţie critică fără a-l jigni pe celălalt, fără a ruperelaţia şi păstrându-ne propria demnitate.

Tabelul 2. Critica şi răspunsul la critică Adresarea criticii Răspunsul la critică

Manieră conflictogenă Manieră conflictogenă

9





1. Respingerea comportamentului

celuilalt:- prin “atac la problemă” ( Astăzi aiavut un ton nepoliticos). prin utilizarea negaţiei ( Nu ai fost politicos!)- prin apelul la standarde (Nu aşa se

vorbeşte cu un profesor /cu un coleg)2. Generalizarea: “mereu” /”întotdeauna”versus “niciodată”

(“Mereu /Întotdeauna eşti nepoliticos”,“Niciodată nu eşti politicos”).

2. Personalizarea = atacul la persoană

(Eşti un nepoliticos /bădăran). Selezează stima de sine.

1. Răspundem ca şi cum am primit unatac la persoană. (Vrei să spui că eunu ştiu să mă port /sunt prost crescut ?)

2. Respingem critica.

(Nu-i adevărat, eu i-am vorbit politicos.)

Manieră pacifistă

1. Recunoaşterea bunelor intenţii ale

celuilalt, găsirea de scuze pentrucomportamentul pe care urmează să-lcontestăm. (Ştiu că ai multe necazuri şieşti tensionat, dar ai fost nepoliticos cucolegul tău)

2. Atac la problemă prin limbajul asertivde tip “Eu”. (Consider că astăzi ai avut un ton nepoliticos).

Manieră pacifistă

O. Dacă este cazul, ne informăm mai în

detaliu, punând întrebări (El ce m-aîntrebat? Eu vorbeam mai cu cineva? Etc.)

Nu îl contrazicem indiferent dacă are

dreptate sau nu.

1. Dacă considerăm că are dreptate

a) Îi dăm dreptate (recunoaştem, acceptămcritica) şi ne corectăm comportamentul (Aidreptate, nu stiu ce mi-a venit să fiu ataât de nepoliticos.)

b) Îi dăm dreptate (recunoaştem, acceptămcritica) dar ne menţinem comportamentul(Ai dreptate, am fost nepoliticos, dar mă dezgustă atât de mult ceea ce face el, încât nu pot să fiu altfel).

2. Dacă considerăm că nu are dreptate

Îi recunoaştem dreptul la altă opinie şi nemenţinem comportamentul (Ştiu că tu

10





consideri asta o impoliteţe, dar eu consider că m-am purtat civilizat).

Exemple: − Nu ai cumpărat cele mai bune vinete. / Ai dreptate, am luat cam ce mi-a ieşit înainte. Data

viitoare o să cutreier mai întâi toată piaţa.”−

Cum ai putut să zugrăveşti pereţii în alb? De ce nu le-ai dat o culoare puternică., la modă? / Ştiu că tu apreciezi tu pereţii coloraţi, dar mie albul îmi dă senzaţia de spaţiu, lumină, iar pe deasupra îmi mai amintesc şi de casa tihnită a bunicilor.

Critica poate lua o formă violentă: asaltul sau atacul verbal. Cineva ţipă la noi şi neînvinuieşte. Cei mai mulţi oameni reacţionează în unul din modurile următoare:

▪ intră în defensivă (se apără, se justifică, neagă (Nu este adevărat, nu eu am stricat..., dusvorba...)▪ contraatacă (Din cauza mea? Tu ai facut...)▪ Transferă culpa, responsabilitatea (Nu eu, Costel a fost acolo când s-a defectat)

▪ Clachează, acceptă pasiv, nu se apără, tace.

Niciunul din răspunsurile de mai sus nu este recomandabil pentru menţinerea relaţiei şi pentru confortul psihologic al preopinenţilor. O să vedem mai jos cum este bine să procedămcând suntem agresaţi verbal. Mai întâi, însă, câteva cuvinte despre gestiunea furiei proprii.

11





2.Gestiunea furiei generate de actele discriminatorii

2.1.Gestiunea furiei proprii

În conflict trebuie să reducem atît furia proprie, cît şi pe a celuilalt, orientată spre noi. Încele de mai jos sunt prezentate strategii pentru ambele obiective: managementul furiei proprii şimanagementul furiei celuilalt.

Pentru gestiunea furiei proprii cele mai multe studii şi traininguri recomandăeliberarea, exprimarea necenzurată a furiei, „să i se dea drumul” furiei. În realitate, însăşimanifestarea furiei alimentează furia, înfuriind mai tare. Atitudinea diametral opusă şi-a pusîntrebarea: ar trebui ca părţile să nu facă cunoscute emoţiile, deci să nu discute nemulţumirile pecare le au? Răspunsul găsit a fost că totul depinde de motivaţia disputanţilor: dacă ei vor să-şiîndrepte furia împotriva celuilalt pentru a o disipa, rezultatul va fi o mai mare furie şi un conflictmai distructiv şi greu de rezolvat; în schimb, dacă disputanţii intenţionează să-şi discuteîmpreună nemulţumirile pentru a rezolva problema, atunci sunt şanse ca întîlnirea să fie productivă, deşi poate nu lipsită de un schimb de replici acide.

Primul pas în gestiunea furiei proprii este conştientizarea furiei. Aflăm cum ne afectează,cum să îi facem faţă şi ce anume ne-o provoacă.

Alternative la exprimarea furiei:

• în primul rînd, informarea oamenilor în legătură cu eroarea fundamentală de atribuire1, careexplică învinuirile şi furia ambilor parteneri;

• în al doilea rând, a-i învăţa pe oameni să practice empatia, pentru a putea adopta în mod

1 Teoria atribuirii se referă la explicaţiile pe care le găsim noi pentru comportamentele noastre şi ale celorlalţi, fieeşecuri sau succese.Explicarea situaţiilor de eşec: Atunci când o altă persoană a greşit, vom utiliza de cele mai multe ori atribuireainternă spunând că greşeala se datorează factorilor interni de personalitate ( este distrat, incapabil, nu a învăţat ) .Atunci când greşim noi, vom utiliza cel mai probabil atribuirea externă, atribuind cauzele factorilor situaţionali(m-a derutat cineva, problema me a fost cea mai grea, am avut ghinion).Explicarea situaţiilor de succes: Şi vice versa, vom atribui succesul nostru cauzelor interne şi succesele rivalilor noştri unui “noroc” extern.

12





empatic perspectiva celeilalte persoane în scopul înţelegerii factorilor incontrolabili care l-audeterminat să se comporte aşa cum a făcut-o. Cercetările au arătat că după empatizarerăzbunările sunt mai rare.

Evident, se poate întîmpla ca cineva să-şi menţină convingerea vinovăţiei agresorului chiar şi după ce a aflat care au fost factorii situaţionali determinanţi. Tot atît de adevărat este faptul căunele învinuiri sunt corecte, iar furia trăită de victimă poate fi justificată, într-o anumită măsură.Dar întotdeauna furia face mai mult rău decît bine într-o relaţie, chiar şi cînd este justificată. De

aceea, trainingurile de managementul conflictului sau de mediere ar trebui să-i înveţe pe oamenisă-şi utilizeze energia şi motivaţia furnizate de furia justificată mai degrabă pentru rezolvarea problemei, decît pentru răzbunare, pentru întoarcerea răului primit.

Pe lîngă cele de mai sus, Asociaţia Psihologilor Americani (A.P.A.) recomandă şi eacîteva modalităţi de management al furiei:

Relaxarea2: exerciţii de relaxare de bază: respiraţia adîncă, repetarea lentă a unei expresiirelaxante cum ar fi “relaxează-te” sau “ia-o uşor”; utilizarea imageriei liniştitoare pentru a nevizualiza o situaţie relaxantă; exerciţii de relaxare (ca yoga).

Reconceptualizarea (reframing) – o schimbare fundamentală a modului de gîndire: a folosigîndirea pozitivă; a evita termeni ca întotdeauna sau niciodată , care pot folosi ca se ne justifice supărarea; a folosi logica despre noi înşine pentru a preveni comportamentuliraţional; şi a învăţa să ne schimbăm abordarea – de exemplu a ruga în loc de a impune.

Problem solving – cînd supărarea are rădăcini reale, abordarea problem-solving poate ajuta ladiluarea sentimentelor puternice. Facem un plan pentru a repara situaţia şi pentru abordarea bineintenţionată a acesteia.

Ameliorarea comunicării – oamenii supăraţi tind să sară direct la concluzii şi să reacţionezeexagerat. Încetinind şi gîndindu-ne la ceea ce spunem, putem evita complicaţiile. Deasemenea, să ne asigurăm că înţelegem ce spune celălalt, înainte de a-i răspunde. Să ascultăm

motivele furiei celuilalt şi să încercăm să nu fim prea critici. Ascultarea este tot atît deimportantă pentru comunicare, ca şi vorbitul3.

2 American Psychological Association, Controlling Anger -- Before It Controls You, apud Barker, Phil. "Anger." Beyond Intractability . Eds. Guy Burgess and Heidi Burgess. Conflict Research Consortium, University of Colorado,Boulder. Posted: September 2003 <http://www.beyondintractability.org/essay/anger/>.3 Vezi şi Ana Stoica-Constantin, 2004, Conflictul interpersonal , Iaşi, Polirom, “Principii şi atitudini pentrurezolvarea conflictului prin dialog”, pp. 68-70.

13

http://crinfo.beyondintractability.org/essay/anger/






Utilizarea umorului – Refuzînd să vă luaţi prea în serios, puteţi reduce supărarea. Încercaţi săfolosiţi imageria umoristică pentru a vă însenina dispoziţia sau pentru a face haz de sineînsuşi. Totuşi, trebuie evitat umorul sarcastic, care este doar o altă expresie a furiei. Va trebuisă nu rîdeţi pur şi simplu de propriile probleme, ci să folosiţi umorul pentru a aborda problema mai constructiv.

Schimbarea mediului – deseori mediul contribuie la supărare, producîndu-ne iritare şi furie.Luăm o pauză. Ne programăm timpul personal. Cînd presiunea emoţională devine prea

intensă, ieşim pentru 15 minute pentru a ne împrospăta.

Furia este o emoţie puternică, emoţie-şoc, asociată unor conflicte. Deţine controlul cel care îşicontrolează mai bine furia şi rămâne raţional. Există câteva mini-filmuleţe instructive, custrategii de instalare a self-controlului (Vezi materialul anexat, în format electronic, cu subtitrareîn limba română). Fiecare individ are strategiile sale de a-şi ţine furia sub control, dar există şianumiţi paşi esenţiali care nu trebuie omişi.

Iată conţinutul unua dintre filmele de pe site-ul Videojug (Instructional VideoJug):

VideoJug - Life Explained. On Film.

Controlul furiei în 7 paşi

14

http://content5.videojug.com/c1/c1495c89-ec96-74ec-032d-ff0008ca4b7d/anger-management-in-seven-steps.jpg





Furia este o emoţie normală şi sănătoasă când este canalizată şi exprimată într-unmod adecvat. Dar când furia nu este controlată adecvat, poate deveni o forţăpericuloasă şi distructivă. Am discutat cu Mike Fisher, un expert de top în controlulfuriei care a consiliat şi antrenat mii de persoane cum să-şi controleze furia. Mike efondatorul Asociatiei Britanice a Controlului Furiei şi autorul cărţii “Învinge furia”. Înacest film, Mike vorbeşte despre tehnica sa în 7 paşi de a controla furia.

1. Pasul 1: Recunoaşte că ai o problemă

Primul lucru pe care trebuie să-l faci – recunoaşte că ai o problemă cu controlulfuriei. E un bun început. Şi odată ce ai recunoscut că ai o problemă cu controlulfuriei, deja ai făcut jumătate din ce trebuie să faci. Restul de 50% este să te înscriila un program sau să apelezi la o persoană specializată pentru a te ocupa efectiv defurie.

2. Pasul 2: Opreşte-te, gândeşte, ia o privire de ansamblu

Ai un eveniment şi o reacţie la eveniment. Şi ideea este să creezi o punte întreizbucnire şi reacţie şi putem face asta prin oprirea gândirii şi obţinerea unei imagini

de ansamblu. Ne gândim ce se întâmplă cu cealaltă persoană, luând în consideraţiede ce au nevoie, ce simt şi, în general făcând un pas înapoi şi luând o gură de aer şipetrecând câtva timp reflectând astfel încât să fiu sigur că atunci când deschizi guranu izbucneşti.

3. Pasul 3: E OK să ai o opinie diferită

O altă problemă mare a acestor persoane, este că iubesc să vadă lumea în alb şinegru; iubesc să vadă lumea în greşit şi corect şi bine / rău sau pozitiv / negativ.Suntem interesaţi să reamintim oamenilor că e ok să aibă o părere diferită. Opiniilenu sunt fapte, sunt doar opinii.

4. Pasul 4: AscultăDeci, unul dintre lucrurile pe care-mi place să le fac este să reamintesc oamenilorsau să-i învăţ sau chiar să-i antrenez cum să asculte. Unul dintre aspectele critice în

învăţarea ascultării este abilitatea de a empatiza cu ceilalţi. Dacă nu reuşim săempatizăm, înseamnă că nu reuşim să-i auzim într-adevăr şi dacă înveţi cum săasculţi, oamenii vor valoriza şi respecta faptul că-i asculţi pentru că este foarteimportant, în acelaşi fel în care ţie îşi place să fii înţeles – şi celorlalţi le place să fie

înţeleşi.

15





5. Pasul 5: Construieşte o reţea de suport

Pentru a controla furia, este foarte, foarte important să ai o reţea care să te susţinăca să poţi folosi timpul cu ei pentru a vorbi despre câteva dintre probleme, cu ce teconfrunţi, ce te face să fii confuz, ce simţi. Având această susţinere, vei obţineobiectivitate

6. Pasul 6: Ţine un jurnal al furiei

Un jurnal al controlului furiei este conceput pentru a te ajuta să nu interiorizezi.

Reprezintă un instrument cathartic. Când începi să scrii ce simţi şi gândurile tale,este un mod bun de a te descărca de aceste emoţii puternice şi îţi vei da seama căodată ce începi să vorbeşti despre ele, e ca un nor care se ridică.

7. Pasul 7: N-o lua personal

Dacă vrei să-ţi reduci furia, unul dintre aspectele pe care trebui să încetezi să-l facieste sa iei totul personal. Şi ceea ce sugerez - este foarte important să realizezi căo iei personal şi în acest moment ai posibilitatea de a alege cum vrei să răspunzi,cum vrei să reacţionezi. Te poţi întreba cum de ceva atât de simplu sau atât deminor mă face să izbucnesc în acest mod. Si pe acestă bază îţi poţi folosi furia ca peun aliat, poţi folosi furia pentru a transforma modul în care te raportezi la lume şi

poţi într-adevăr începe procesul comunicării cu ceilalţi într-un mod sănătos,respectuos şi iubitor.

EXERCIŢIU: Cum procedaţi dvs. sau cunoscuţii dvs. Pentru a vă linişti după o emoţie negativă extrem de puternică. Întocmiţi o listă. Discutaţi fiecare procedeu şi eliminaţi-le pe cele nocive pentru individ sau cei din jur. Comparaţi lista rămasă cu lista de mai jos (“Modalităţiinofensive, accesibile şi acceptate social pentru descărcarea excexului emoţional”).

2.2.Modalităţi de liniştire inofensive, accesibile şi acceptate social

Reprimarea emoţiilor, a furiei, durerii, suferinţei nu este recomandabilă. Acestea trebuieexprimate, manifestate, exteriorizate. Modalităţile inofensive şi acceptate social, în acelaşi timpaccesibile fiecăruia dintre noi pentru descărcarea excesului emoţional cele mai indicate sunt:

▪ Recurgerea la efortul fizic, muscular, prin :

16





- Mişcare: sport energic, alergare, dans.

- Masaj, în special al gîtului, omoplaţilor şi antebraţelor.

- Menaj, treburi mai dificile în gospodărie şi grădinărit.

- Mişcări puternice, violente: spargerea /aruncarea /distrugerea unui obiect; izbirea cu pumnii, ritmică a unei saltele; mototolirea unui ziar, « stoarcerea » unui prosop uscat

dealtminteri; “împingerea” unui zid, cu umerii, spatele, braţele.

▪ Strigăte, la adăpost de urechile altora (în pădure, într-o cameră izolată – strigăm din toate puterile).

▪ Confesiune, discuţii cu persoane apropiate, telefoane la prieteni. (Reveniţi la paragrafuldespre “Autodezvăluire” pentru a revedea virtuţile psihoterapeutice ale confesării).Confesarea are efectul unei diminuări rapide a tensiunii emoţionale, care este preluată deinterlocutor (dacă practică ascultarea activă cu rol de liniştire), pe principiul vaselor comunicante. Rezultatul pe termen lung poate fi unul nedorit de noi, întrucît negativarea

emoţională repetată este neplăcută confesorului nostru, ceea ce poate duce la tendinţainconştientă de a ne evita şi la înstrăinare, îndepărtarea afectivă sau chiar afectarea relaţiei.Din acest motiv este bine să nu abuzăm de serviciile de acest gen din partea persoanelor foarte apropiate, întrucît le sacrificăm buna stare emoţională sau ne sacrificăm relaţia, într-unfinal.

▪ Plînsul , dar nu în exces, pentru că se produce cercul vicios între actul ca atare şi emoţia carel-a produs, ele alimentându-se reciproc. (“Nu plângi pentru că eşti trist, ci eşti trist pentru că plângi”).

▪ Consumul de dulciuri. Ingestia de glucide sub orice formă duce la creşterea glicemiei, care

stimulează secreţia serotoninei cu efect asupra sistemului limbic, “centrul bunei dispoziţii”,afectului şi emoţiei, care, la rândul său, creşte concentraţia endorfinelor endogene, reglândastfel tonusul bunei dispoziţii.

▪ Alte practici: schimbarea decorului (individul pleacă în călătorie sau iese afară «pentru a luaaer»); ameliorarea imaginii de sine (merge la coafor, cosmetician), satisfacerea unei plăceri prin cumpărarea unui cadou râvnit mai demult; scrierea unei reclamaţii /scrisori în stil filipic

17





(urmată imediat de distrugerea ei şi aruncarea la coşul de gunoi) ; completarea jurnaluluiintim ; multe persoane menţionează sexul, iar altele ruga religioasă. În fine, se mai poate proceda la distrugerea simbolică a persoanei care ne-a provicat suferinţa, prin realizarea dincarton sau material textil a modelului obiectului sau persoanei respective, apoi distrugerea,arderea, aruncarea sau îngroparea acestuia (În cazul pierderii unei persoane dragi, psihoterapeutul Milton Erikson prescria pacienţilor săi un ritual care să cuprindă arderea sauîngroparea unui simbol legat de cel pierdut).

Solicitaţi să enumere modalităţile prin care ei sau ceilalţi oameni le folosesc pentru liniştireaconsecutivă unui conflict acut, studenţii obişnuiesc să includă şi tehnici care răspund altor criterii. În primul rînd ei menţionează tehnici pentru combaterea stressului ca simptom cronic, deintensitate relativ constantă, medie şi durată (de exemplu plimbarea, ascultarea unei muzicicalme, vizionarea unei emisiuni TV); în al doilea rînd intercalează şi metode nocive, agresive pentru sine şi ceilalţi: fumatul, alcoolul, drogurile propriu-zise, şofatul în stare de emoţie puternică, transferul de agresivitate (îţi descarci furia pe cineva mai slab), consumul iraţional dealimente). Comportamentele propuse mai sus pentru eliberarea de emoţiile negative intenseîndeplinesc două condiţii : sunt indicate pentru momentele imediat următoare conflictului acut şi

sunt inofensive.2.3.Gestiunea furiei celuilalt

Există un bias al acuzatului, care semnifică faptul că dacă suntem acuzaţi de un comportamentrău, de regulă nu reuşim să înţelegem, să acceptăm în faţa noastră înşine şi a celorlalţi, gradul încare am lezat pe cineva. De aceea, făptuitorul trebuie ajutat să caute factorii controlabili, care audepins numai de el insuşi, printre factorii care l-au determinat să săvîrşească fapta:

a. În cazul în care indivizii identifică şi factori controlabili printre factorii determinanţi, ei îşi pot asuma o oarecare responsabilitate pentru răul făcut şi sunt apţi să-şi ceară scuze.

Cercetările confirmă faptul că scuzele sunt eficiente în disiparea furiei. b. Uneori, chiar după căutarea factorilor aflaţi sub controlul propriu, care l-au determinat să

acţioneze traumatizant faţă de o altă persoană, individul ar putea ajunge totuşi la concluzia cănu a avut altă posibilitate decât să acţioneze în acel fel, sau că nu a intenţionat să producă unrău, sau că nu a produs niciun rău. În astfel de situaţii este recomandabil ca agresorul să ofereo explicaţie a comportamentului său. Astfel, el aduce la cunoştinţa acuzatorului factoriiascunşi care sunt evidenţi numai pentru el şi pe care acuzatorul nu îi poate cunoaşte.

18





Explicând circumstanţele, se pot preveni sau neutraliza efectele biasului acuzatorului.Este o certitudine că explicaţiile privind dezvinovăţirea făptuitorului (prin reducerea

erorii fundamentale de atribuire) contribuie la reducerea furiei sau dorinţei de răzbunare, dar se pare că în unele situaţii, încă nedeterminate de cercetarea ştiinţifică, acest efect de liniştire nu se produce.

2. Ascultarea activă. Faţă de un agresor furios cea mai indicată strategie este ascultareaactivă cu rol de informare şi, implicit, de liniştire. Faptul că el simte din partea noastră că îirecunoaştem şi acceptăm emoţiile, cît şi defularea rezultată din exprimarea prin limbajul verbala problemei sale, îl detensionează.

3. Utilizarea unora din tehnicile programării neurolingvistice (PNL): reflectarea poziţieicorporale, posturii, gesturilor şi reflectarea vocii.

Prezentăm mai jos “filmul” unei experienţe de gestiune a furiei celuilalt.

Comportamentul Forme de manifestare

Reprimarea impulsului de a răspunde prin atac

(câteva secunde)

Acte realizate simultan:

1. Respiraţii adânci (2-3).2. Tehnici sui-generis de calmare(număratul până la 10, vizualizareaunor scene relaxante, etc.).

3. Tehnici de programare neurolingvistică(NLP): se adoptă poziţiainterlocutorului, şezând sau în picioare(în continuare se va folosi tehnica“oglinzii”).

Introspecţie (cîteva secunde) Răspundem la întrebarea Ce simt acum?

Oprirea tiradei interlocutorului prin apelarearepetată, pe nume, profesie, gen, pe principiuloglinzii din NLP.

Cu ton în descrescendo, începînd cu tonulridicat, dar cu o treaptă mai jos decât el: Radu! Radu! Radu!

Informarea noastră şi liniştirea interlocutorului prin “Ascultare activă”

Întrebări.

Exprimarea explicită a bunelor intenţii Spunem că îl preţuim, dorim să rămânem prieteni etc.

Limbajul asertiv Ne prezentăm punctul de vedere fără să-l

19





învinuim, să ne arătăm iritaţi şi fără să-i prescriem comportamentul.

Comunicare Discuţie, dezbaterea problemei, cu voinţa de arezolva conflictul prin câştig-câştig.

Identificarea soluţiei Evitarea limbajului prescriptiv şi atribuirmceluilalt paternitatea ideii, pentru a obţinesusţinerea ideii noastre şi implementarea de

după discuţie. Ambele evită reactanţa

4

. Stabilirea înţelegerii (acordului). Se stabilesc acţiunile de viitor ale fiecăruia,calendarul (opţional) şi sancţiunile pentrunerespectarea acordului.

4 Tendinţa individului de a-şi apăra dreptul de a lua decizii, ceea ce îl determină răspundă prin impunerea mai dârzăa propriei voinţe (Fac pentru că vreau eu, nu pentru că îmi impui tu!)

20





3. Potenţarea puterii psihologice (personale) în relaţiile interpersonale

3.1. Puterea relaţională şi formele puterii

Noţiunea de putere desemnează de cele mai multe ori capacitatea unui actor (individ saugrup) dat de a ajunge la rezultatele urmărite şi, în general, de a realiza acţiuni eficiente. Putereaeste definită eterogen ca: abilitatea de a acţiona, de a influenţa un rezultat, de a face să se

întîmple ceva sau a înfrânge o rezistenţă.Puterea reprezintă capacitatea de a obţine ceea ce-ţi doreşti. Şi întrucît ceea ce îţi doreştieste deseori restricţionat de ceilalţi oameni, utilizarea puterii poate include schimbareacogniţiilor, sentimentelor şi comportamentelor acestora.

Puterea în conflict este o putere relaţională, nu obiectivă, materială. Cînd oamenii sunt înconflict, intră în joc puterea lor, fie că ei intenţionează acest lucru sau nu. Opţiunea în conflict nueste pentru sau împotriva utilizării puterii, ci pentru modul în care să fie ea utilizată.

Recomandări de utilizare a puterii:subtil (fără ca oamenii să-şi dea seama)

- indirect (prin substitutul puterii), prin ameninţări

- gradual (fără abuzuri), pentru a nu determina la ţintă răspunsul prin reactanţă.

Există mai multe clasificări şi criterii ale puterii oamenilor în relaţiile interpersonale. În lipsaaltor forme ale puterii, ne rămâne puterea personală sau psihologică.

Forme ale puterii

1. Puterea de recompensare este bazată pe percepţia lui P că O are posibilitatea să-lrecompenseze. Sursa (“Other”) deţine controlul asupra resurselor valorizate.

2. Puterea de coerciţie este bazată pe percepţia lui P că O are posibilitatea de a-i aplica

pedepse.3. Puterea legitimă îşi are originea în valorile interiorizate de P, valori ce indică faptul că O areîn mod legitim dreptul de a-i prescrie coportamentul influenţa şi că P este obligat să accepteaceastă influenţă.

4. Puterea de referinţă constă în dorinţa să se asocieze sau de a menţine relaţia, atît faţă de unindivid, cît şi faţă de un grup. Puterea de referinţă este rezultatul atracţiei.

5. Puterea de competenţă este limitată la structurile cognitive şi la domenii foarte specifice, iar puterea sa se va limita la aceste domenii, chiar dacă se va produce un efect de halo.

21





6. Autoritatea formală este o formă a puterii structurale. Ea este conferită de o instituţie, un setde legi sau politici, sau de poziţia persoanei într-o structură formală: ex., directorii, judecătorii, ofiţerii de poliţie, oficialităţile alese prin vot, părinţii şi ofiţerii militari.

7. Asocierea. Legăturile persoanei cu alţi oameni sau organizaţii puternice. Puterea politicăeste o variantă interesantă, pentru că persoana se sprijină pe puterea altor oameni, din acelaşi partid. Părţile neutre au şi ele o putere, care derivă din abilităţile lor de a menţine legătura cutoate părţile în conflict, făcîndu-se astfel indispensabile fiecăreia.

8. A fi o pacoste este abilitatea de a irita, sîcîi, a se amesteca, sau a face să se simtă jenat.

Uneori i se spune „puterea puricelui asupra câinelui”. Aceasta ar putea fi puterea majoră acopilului în supermarket, care obţine de la părinte dulciurile pe care le doreşte.9. Puterea procedurală decurge din abilitatea de a controla sau influenţa un proces de adoptare

a deciziei. Puterea unui judecător într-un proces de crimă sau a unui mediator este în mare parte procedurală.

10. Puterea obişnuinţei sau a inerţiei. De obicei este mai uşor să laşi lucrurile aşa cum sunt,decît să le schimbi.

11. Puterea morală poate emana dintr-un apel la valorile, credinţele şi sistemele etice aleceluilalt sau dintr-un atac la adresa valorilor celor cu care eşti în conflict. De asemenea,convingerea oamenilor că ei acţionează în acord cu anumite valori importante este oimportantă sursă de putere personală.

12.Caracteristicile personale (numită de alţi autori şi puterea psihologică ): inteligenţa,abilităţile comunicaţionale, aspectul şi forţa fizică, concentrarea, inteligenţa, deschiderea laexperienţe, hotărîrea, empatia şi curajul sunt factori cheie pentru succes. Alt factor esterezistenţa (cît poate tolera persoana să fie în conflict).

13. Percepţia puterii. Credinţele pe care le au oamenii despre puterea lor şi a altora sunt adeseatot atît de importante ca şi puterea însăşi. De exemplu, dacă disputanţii sunt convinşi căinstanţa judecătorească le va da cîştig de cauză, ori că ei au resursele de a se adresa curţiidacă va trebui, credinţa însăşi poate fi o sursă de putere, mai ales dacă ceilalţi o împărtăşesc.Ca atare, abilitatea oamenilor de a modifica percepţiile pe care le au ceilalţi despre putere,este ea însăşi o sursă de putere.

14. Puterea definiţională . Abilitatea de a defini problemele şi rezultatele potenţiale într-un

conflict este o sursă crucială de putere. Conturarea, definirea cadrelor conflictului esteadesea cheia rezolvării lui. Proprietatea: Am un scaun? Pot face şi focul cu el. Am bani? Îi cheltuiesc cum vreau. Funcţia:

∗ autoritate formală în persoanele cu funcţie.∗ Controlul accesului la ceva dorit de ceilalţi, unde tu eşti “portar”: secretara managerului

cenzurează accesul la manger al tuturor solicitanţilor, inclusiv al celor cu funcţii înalte.

22





Cunoaşterea∗ Cunoaşterea tehnică – puterea experţilor şi a oamenilor de ştiinţă.∗ Cunoaşterea socială înseamnă să ştii anumite lucruri despre oameni (secrete pentru

şantaj).18. Abilitatea practică, tehnică sau socială.19. Obligaţia. Dacă mă simt obligată faţă de tine, tu îmi poţi aminti acest lucru. Obligaţiiledecurg din:∗ Servicii pe care mi le-ai făcut în trecut şi de care trebuie să mă achit.∗ Reguli pe care eu trebuie să le urmez, cum ar fi regulile sociale de într-ajutorare a unei

persoane în dificultate.∗ Responsabilităţi pe care simt că le am, de ex. ca părinte, prieten sau manager.20. Încrederea. Dacă eu am încredere în tine, tu ai mai multă putere în a-mi cere anumite

lucruri, iar eu nu voi crede că profiţi de mine.21. Auto-determinarea. Sunt singurul care poate decide ce face şi ce spune.

3.2. Utilizarea limbajului verbal pentru potenţarea puterii proprii

Există un limbaj prin care oamenii îşi diminuează puterea. Vorbitorii cu un statut slab al puterii(în special puterea personală /psihologică) au un stil al vorbirii care-i singularizează:

- multe adjective şi adverbe fără conţinut (minunat, incredibil, uimitor)- forme optative (Aş putea? Vreţi să?)- întrebări care solicită acordul (Nu-i aşa? )- cuvinte care trădează lipsa implicării (presupun, poate, se părea că…)- folosirea de mulţi intensificatori (foarte, extrem de, absolut, total, real);

- gramatică hipercorectă

- utilizarea în exces a gesticii, ceea ce sugerează lipsa expresivităţii vorbirii

- patternuri de intonaţie care sugerează scîncetul, tânguirea

- neperseverarea în cazul în care sunt întrerupte

- acceptarea vorbirii simultane.

Strategii de potenţare a puterii psihologice prin limbajul verbal:

reorientarea evoluţiei lucrurilor spre abordarea victorie-victorie;

23





coalizarea, alierea cu suporteri; evitarea atacurilor verbale la adresa omului care abuzează de putere; evaluarea mizei, pentru a decide dacă problema sau care punct al problemei merităangajarea în conflict cu individul puternic; în fine, reorientarea energiei îndreptată de opresor asupra victimei, strategie realizabilă prin mai multe tehnici:▪ transformarea atacului la persoană în atac asupra problemei (La atacul “Eşti un leneş!” se

poate răspunde: “Ce temă nu mi-am făcut la timp?”)▪ evitarea opoziţiei făţişe /reproşului explicit la adresa lui B. (În loc de “N-ai procedat bineaici, iată ce rezultat aiurea ai obţinut!”, se poate spune: “Rezultatul la problema asta secere recalculat!”)

▪ prezentarea soluţiei dată de celălalt ca pe una din multiplele soluţii posibile (Laaserţiunea lui: “Să mai adăugăm coloranţi!” se poate răspunde:” Da, aceasta este oalternativă, mai există şi altele care ţi-ar conveni?”)

▪ identificarea motivului real din spatele afirmaţiei opresorului, prin întrebarea “de ce?”(“Ai spus că vrei să aplici planul B. Spune-mi şi mie de ce optezi pentru el?”)

▪ aducerea în atenţie şi a nevoilor altora (“Cred că trebuie să ne gândim şi la nevoia Lidiei

de avea program redus, pentru îngrijirea mamei bolnave”).

Tehnici de ridicare a asertivităţii:

▪ afirmarea de sine, cu interesele, nevoile, realizările personable, în locul sentimentului de jenă, umilinţă şi stimei de sine coborâte. În loc de “”sunt doar o studentă, nu pot avea eu

idei originale la această materie”, se va spune “Sunt studentă,….”, în loc de “Am vrutdoar să întreb…” se va spune “Am vrut să întreb…”.

▪ Restructurarea laturilor negative în direcţia pozitivării lor; formularea propoziţiilor lamodul constructiv, optimist, decizional, nu la modul tânguitor, resemnat, de modestieexcesivă. “ Nu prea mă pricep la…” devine “Trebuie să mai învăţ despre…” , “Nu vreausă-ţi răpesc timpul” devine “Ai puţin timp pentru mine?”

24





▪ Personalizarea afirmaţiilor : în loc de judecata generală şi impersonală “Este greu să facinaveta”, se va spune “Îmi este greu să fac naveta şi să mă ocup de gospodărie.”

▪ Transformarea unor imperative externe în opţiuni personale. Motivaţia extrinsecă devineastfel motivaţie intrinsecă, constrângerea externă devine autonomie, liberă decizie“Trebuie să mă duc la şedinţă, dar au aş vrea să mă plimb” poate deveni “Prefer /vreau sămă duc la şedinţă, mă pot plimba altădată”.

▪ Reorientarea spre problemă a energiei atacului primit , ca în metoda japoneză Aiki, care

se armonizează la energia universală: în loc de respingerea ideii celuilalt, o vom admiteca fiind o variantă posibilă; îi vom arăta că suntem de aceeaşi parte a baricadei (aportullui împreună cu al nostru va fi văzut ca o rezolvare a problemei).

▪ Folosirea efectului Pygmalion: totul şi oricine va sfârşi prin a fi de partea noastră dacă îivom considera astfel.Comportamentul nostru se desfăşoară după traseele stabilite de limbaj. Putem să ne

exersăm în folosirea unui limbaj care să ne confere încredere în sine, optimism, atitudineconstructivă, combativă în faţa problemelor şi independenţă şi totodată să descurajeze tendinţelede dominare ale partenerilor noştri.

Lista Yale a cuvintelor investite cu putere (Yale, Duke or California Universities, 1963) – cuvinte care adaugă puterea : uşor, rezultate, salvez, descopăr, garantat, în siguranţă,

sănătos, iubire, bani, nevoie, probat (demonstrat), tu.

3.3. Potenţarea puterii prin limbajul nonverbal

• Preluarea iniţiativei: saluţi primul, vorbeşti primul, conduci discuţia prin întrebări şi

intervenţii.• Strîngerea mîinii (strîngerea regală, cu mîna întinsă, pentru a-l ţine şa distanţă pe

interlocutor; palma în jos, pentru a-i întoarce palma în sus, ceea ce face ca el să primească dela creier un mesaj de submisivitate).

• Atingerea: îl prindem de cot, îl batem uşor şi protector în mijlocul spatelui, îi înconjurăm protector umerii cu braţul, îl ghidăm de la spate, prin împingerea uşoară.

• Poziţia staturală: stăm drept, cu umerii traşi spre spate, capul semeţ, afişăm siguranţă.• Privirea în ochi, zîmbind.• Limbajul paraverbal:

25





o Însoţim vorbirea de mişcări sacadate ale corpului, degetului, palmeio Ne oprim arbitrar, plin de siguranţă şi îl privim în ochi; dacă este un grup, ne mutăm

privirea de la unul la celălalt.• Emoţiile: demonstrăm self-controlul prin muşcarea uşoară a buzei inferioare (Bill Clinton a

făcut acest gest de 15 ori în 2 minute în timpul “mărturisirii” despre relaţia cu MonicaLewinsky).

• Mersul:

o braţele în mişcare; coatele în exterior

o intrarea în sală, în grup – suntem primul; la ieşirea în grup din sală, să fim ultimul,dirijîndu-l uşurel pe cel din faţa noastră cu mîna pe spate.• Poziţia: să fim pe ceva mai înalt (scaun, postament, maşină mai mare, birou mai înalt).

26





4.Umilirea şi respectul

4.1. Umilirea

4.1.1. Conceptul de umilire

Umilirea se referă la două forme diferite ale experienţei: act şi stare /trăire afectivă (emoţie,

dacă umilirea este pasageră, sau sentiment /resentiment, dacă este de durată, ajungînd chiar la preluarea intergeneraţională).

Actul umilirii face necesară prezenţa minimă a agentului umilirii (actorul umilirii,umilitorul) şi a entităţii umilite (individ, grup, comunitate, stat), dar în ecuaţie mai poate intra şimartorul , care poate dezvolta aceeaşi teamă faţă de umilire, uneori chiar mai puternică decît avictimei. La rîndul ei, teama de umilire influenţează comportamentul persoanei în atît de maremăsură, încît îşi poate risca şi viaţa pentru a evita umilirea.

Umilirea ca stare (dar, în egală măsură şi teama de umilire) face parte din cele mai puternice emoţii, un act psihologic profund violent, care produce victimei o rană psihologicăadîncă, trăire afectivă din categoria “emoţiilor conştiente de sine”, alături de ruşine, vinovăţie,mîndrie şi jenă /stinghereală.

Umilirea este o un factor extrem de important în relaţiile sociale, iar în conflicte este ceamai dificilă cauză şi obstacol care trebuie depăşit. Este “bomba nucleară a emoţiilor”, oexperienţă care otrăveşte indivizii, familiile, comunităţile şi societăţi întregi de-a lungul maimultor generaţii. Sentimentul de umilire este una din cele mai puternice forţe care creează rupturiîntre oameni, rupturi dintre cele mai greu de vindecat şi care constituie cele mai dificile bariere pentru construirea încrederii şi cooperării. Umilirea s-a dovedit a fi o emoţie “de neiertat” încoflictele maritale şi din orice tip de cuplu, în crimele în serie, în sport sau istorie (războaiegenerate de umilirea unui popor, reală sau manipulată de conducători) – este ştiut faptul că

tratatul de la Versailles din 1919 a constituit o umilire a poporului german, pre-programînd dinacel moment declanşarea celui de al II-lea război mondial).Definiţia umilirii. Intensitatea impactului asupra persoanei se datorează lezării identităţii

sale, a sinelui, care este devalorizat, degradat, umilit, făcut să se simtă inferior, redus la neputinţăşi supunere, vulnerabilizat prin expunerea publică într-o stare de “goliciune” fizică sau psihică. Afi umilit înseamnă a fi plasat, împotriva voinţei persoanei şi adesea într-un mod foarte dureros,într-o situaţie mult inferioară celei la care simte persoana că i s-ar cuveni. De reţinut că uneori

27





chiar oferirea ajutorului poate fi percepută ca umilire, datorită situaţiei de neajutorare în care seaflă beneficiarul ajutorului.

Durerea umilirii provine în parte din faptul că, aparent, eu am făcut alegerea de a mădegrada (este decizia mea, pentru că eu, Hilary Clinton, îmi apăr soţul în scandalul aventurii salesexuale, eu, prizonierul de la Abu Ghraib mă aplec la podea şi ling urina în faţa gărzilor americane), pe cînd în realitate am fost constrîns la aceasta prin consecinţele de neacceptat alerefuzului. Ca atare, acum trăiesc sentimentul teribil de degradare şi regret.

Umilirea se diferenţiază clar de alte concepte, considerate de unii autori sinonime cuumilirea (cum este cazul ruşinii, emoţie mai atenuată decît umilirea, pe care persoana o acceptă,comparativ cu umilirea, despre care persoana este convinsă că nu o merită), sau insuficientizolate datorită interferenţei parţiale şi uneori circumstanţiale (vinovăţia, trauma – în traumăviolenţa este percepută ca accidentală şi neintenţionată) sau erorii “pars pro totum”, considerarea părţii drept întreg ( zeflemisirea se limitează la umilirea prin limbajul verbal); jena /stinghereala – formă mai uşoară a umilirii, care emerge dintr-un aspect bine delimitat al propriuluicomportament, nu se adresează esenţei identităţii persoanei). În fine, umilirea nu trebuieconfundată cu umilinţa, care se manifestă ca un mod de a diminua eul, este o smerenie voită sauacceptată, realizată individual sau pe cont propriu (în vreme ce umilirea este un act psihosocial,

ea fiind condiţionată de intervenţia unei alte persoane sau grup).

4.1.2. Forme de umilire

Formele umilirii sunt idestructibil legate de cauzele acesteia. Aceasta ne determină să oconsiderăm într-o manieră holistă: ca eveniment extern şi intern, din perspectiva agentuluiumilirii şi a ţintei /victimei, ca act real sau imaginar (umilirea exclusiv percepută are aceleaşiefecte ca şi cea efectivă).

Agenţii umilirii sunt, de cele mai multe ori, societatea, prin cultura şi valorile promovate,sau individul . Agentul umilirii poate recurge la terorizare, intimidare, rele tratamente sau fizice

sau mintale. Persoana umilită simte umilirea ca rezultat al intenţiei agentului, dar şi ca percepţiesubiectivă.Surse ale umilirii: a fi cicălit, terorizat, dispreţuit, exclus, a se rîde de tine, a fi “pus la

pămînt”, ridiculizat, hărţuit, minimalizat, a face să te simţi jenat, criticat cu cruzime, tratat cainvizibil, a face să te simţi mic sau insignifiant, interzicerea pe nedrept a accesului la o anumităactivitate /portunitate /serviciu, rostirea numelui sau referirea la numele persoanei într-o manierăminimalizatoare, sau a fi privit de ceilalţi ca fiind necorespunzător sau incompetent.

28





William Ian Miller ( 1993) clasifică tipurile de umilire în trei categorii:a) pedeapsa sau interogarea, b) umilirea din unele practici sexuale şic) umilirea din cadrul iniţierii, admiterii în unele grupuri sociale (chiar şi de studenţi, în

SUA).Pedeapsa sau interogarea este o formă de afirmare a puterii relaţionale asupra celuilalt. O

formă specială erau pedepsele publice: stigmatizarea ca semn al infamiei, stîlpul infamiei,

publicarea numelui şi faptelor contravenienţilor). Unele persoane practică voluntar anumiteinteracţiuni sexuale şi chiar relaţii interpersonale definite prin sadism şi masochism, desemnat prin BDSM (acronim de la termenii de Vasalitate, Disciplină, Dominanţă şi Supunere).

4.1.3. Răspunsul la umilire

Reacţiile la umilire pot fi de trei categorii:

- acceptare, depresie, apatie ceea ce nu produce nicio schimbare;- antagonism, supărare, furie, urmate de schimbarea violentă , dar nu prin abolirea ierarhiei,

ci de cele mai multe ori schimbarea constă în inversarea rolurilor;- antagonism, supărare, furie urmate de schimbarea nonviolentă pe bază de iertare şi

reconciliere şi prin demontarea ierarhiei spre un sistem bazat pe drepturile umane şidemnitatea egală a tuturor cetăţenilor.

Reacţiile la umilire sunt în mare măsură în funcţie de personalitatea entităţii umilite; Hitler a alessă restauteze onoarea naţională prin război şi atrocităţi, iar Nelson Mandela, după 28 ani dedetenţie, a avut încă puterea să recurgă la calea pacifistă pentru obţinerea drepturilor populaţiei.

Umilirea fiind o traumă puternică şi profundă, cel mai adesea conduce la contra-umilire,urmată de acutizarea conflictului şi adăugarea altor umiliri, părţile antrenîndu-se în nesfîrşite şi

periculoase cicluri ale umilirii şi contra-umilirii.

4.1.4. Gestiunea umilirii

Prevenirea şi tratarea sentimentelor de umilire se poate realiza la nivel macrosocial,interpersonal şi personal:

29





- La nivelul macrosocial responsabilitatea tratamentului demn îi revine societăţii, care trebuiesă instituţionalizeze stimulenţi sociali care să solicite oamenilor să se trateze reciproc înacord cu drepturile umane de bază. Umilirile vor fi reduse la minim dacă societatea estedemocratică şi valorizează drepturile omului.

- La nivel interpersonal se recomandă abordarea celuilalt cu o atitudine de respect, maidegrabă decît a aştepta să-l vi-l cîştige; recunoaştera faptului că diferenţele dintre membriigrupului (de limbaj, cultură, disciplină, interese, experienţe etc.) pot conduce la un dialg

bogat şi plin de provocări; a reuşi să nu fii de acord, dar fără să devii dezagreabil şinerespectuos; întrebîndu-te de ce este greşit să greşeşti; cînd este nevoie, să-ţi ceri scuze; săne luăm munca în serios, dar pe noi înşine în glumă (folosirea umorului şi rîsului). Persoanaumilită va ignora umilirea, purtîndu-se cu demnitate, moralitate şi principial. Neoferind nicioîntărire agresorului, îi descurajează continuarea atacurilor; în plus, nu-i va oferi satsifacţiareuşitei.

- La nivel personal se poate proceda în mai multe moduri:

∗ Teoria “psihologiei apreciative” propusă de Donald Klein (2004) se plasează pe poziţia victimei şi recomandă gestiunea umilirii printr-o atitudine relaxată, prin caresă experimentăm orice situaţie cu o atitudine de “veneraţie şi uimire”. Dacă nu ne

vom lua în serios, nu vom mai suferi de teama de umilire şi nu vom mai fi vulnerabilila eforturile celorlalţi de a ne ridiculiza sau degrada.

∗ A căuta să ne internalizăm locusul evaluării, ceea ce înseamnă că autocunoaşterea propriilor calităţi şi respectarea propriilor norme şi criterii de comportament ne vor proteja de suferinţa devalorizării intenţionate din partea celorlalţi;

∗ Dacă umilirea este puternică, ne putem disocia mintal de situaţie, pentru a ne protejade realitatea dureroasă:

∗ La nivel conştient ne putem proteja de umilirea brutală renunţînd la o parte dincontrolul comportamentului în favoarea agresorului (de exemplu, “Eu sunt cel care

decide să-i de celuilalt controlul asupra corpului meu”). Paradoxal, aceasta îi permitevictimei să-şi menţină autonomia în faţa unei victimizări forţate.Umilirea este studiată din perspectiva psihosocială de aproape două decenii. Pînă atunci adominat abordarea intrapsihică a personalităţii, sub influenţa lui Freud.

4.2. Respectul

30





4.2.1. Conceptul de respect

Respectul este un sentiment şi o atitudine de preţuire şi recunoaştere a valorii unei persoane. Eleste opusul umilirii şi dispreţului. Respectul semnifică luarea în considerare a sentimentelor,nevoilor, gîndurilor, ideilor, dorinţelor şi preferinţelor cuiva. Înseamnă a le lua în serios şi a levaloriza, preţui. În fapt, a respecta pe cineva este similar cu a-l preţui pe el şi gîndurile lui,sentimentele etc., a-l recunoaşte, a-l asculta, a fi cinstit faţă de acesta şi a-i accepta

individualitatea şi idiosincrasiile.William Ury, autorul unor faimoase cărţi despre negociere, nota următoarele cuvinte în

cartea The Third Side: “Fiinţele umane au nevoi emoţionale – de dragoste şi recunoaştere, deapartenenţă şi identitate, de scop şi sens al vieţii. Dacă toate acestea ar fi însumate într-un singur cuvînt, acela ar fi respectul” 5 .

Respectul poate fi arătat prin comportament, dar şi simţit. Putem acţiona în moduriconsiderate respectuoase, după cum putem să şi simţim respect pentru o anumită persoană. Este posibil să existe un dezacord între comportamentul afişat şi sentimentele reale, astfel încîtsentimentul de respect este mai important decît comportamentul lipsit de sentiment. Cînd existăsentimentul de respect, comportamentul decurge de la sine.

4.2.2. Crearea respectului

Respectul se creează în multe feluri:

1. Tratîndu-l pe celălalt aşa cum ne-ar plăcea nouă să fim trataţi . Aceasta ne trimite la celebrulîndemn biblic “Fă celorlalţi ceea ce ai vrea să-ţi facă ei ţie”. Respectul se dezvoltă într-orelaţie pe principiul spiralei: dezvoltarea respectului se alimentează din propriul proces şidinamică. Dacă eşti primul care acordă respect, cu timpul respectul se va dezvolta între toate părţile implicate în conflict.

2. Evitarea insultării oamenilor şi culturii lor. Multe interacţiuni dezastruoase suntcaracterizate prin atitudini ca aroganţa, dispreţul, teama faţă de diferenţe etc. În acest scopeste bine să găsim oameni care cunosc cultura nefamiliară nouă, pentru a ne oferi indicii privind modul în care să ne adaptăm cel mai bine la cultura aceea.

5 Ury, William, (2000). The Third Side, New York: Penguin

31





3. Comportamentul curtenitor . Să ascultăm ce are de spus celălalt: Să-i tratăm pe oameni cufair-play. Toate elementele de bază “pe care le-am învăţat la grădiniţă” ne vor ajuta să creămo atmosferă de încredere şi respect.

4. “Separarea oamenilor de problemă” permite tratarea cu respect a partenerului de conflict. Arecunoaşte că problema noastră este chestiunea în discuţie şi nu persoana, ne poate fi de folosîn crearea respectului.

5. Prin efectul de bumerang, în sensul că mai întîi trebuie să-l exteriorizezi, ca apoi să se

întoarcă la tine. Respectul nu poate fi cerut sau forţat, aşa cum uneori se mai înşeală oamenii.6. Singurul mod de a învăţa un copil ce este respectul, este de a-i dobîndi respectul prinsatisfacerea nevoilor sale, pe măsură ce acesta creşte, începînd cu nevoile de hrană şieducaţie, şi terminînd cu cele de libertate, autonomie şi independenţă.

Modalităţi de exprimare şi de dobîndire a respectului:

• Îi validăm (confirmăm, aprobăm) sentimentele.• Empatizăm cu el.• Îl întrebăm “Cum te-ai simţi dacă…” înainte de a lua o decizie care îl afectează.

• Facem schimbări şi compromisuri la iniţiativa noastră, pentru a ne adapta la sentimentele,dorinţele şi nevoile sale.

• Nu îl întrerupem.• Cerem şi permitem feedback.• Îi creăm posibilitatea să-şi rezolve propriile probleme fără să-l subestimăm: a) evităm să-i

spunem ce să facă; b) evităm să-i dăm sfaturi nesolicitate, predici şi lecţii.

Pentru ca acest proces să fie eficient, sunt necesare mai multe condiţii, printre care:

▪ Fiecare să fie conştient de propriile sale sentimente, să ştie ce simte.

▪ Să fie capabil să-şi exprime sentimentele.▪ Să ştie cum să asculte necritic şi nondefensiv.▪ Să ştie să valideze sentimentele.▪ Să aibă credinţa că sentimentele sunt valoroase şi contează.

4.2.3. Importanţa respectului

32





Avantajele de a fi respectat sunt multiple: obţinem cooperarea voluntară din partea celorlalţi,nevoile ne sunt întîmpinate cu mai puţine resurse şi energie, intrăm în mai puţine conflicte şiavem o stare psihică de bine.

Respectul este primul pas pozitiv în construirea relaţiilor. Nu trebuie să-ţi placă o persoană sau să-i înţelegi punctul de vedere ca să-i acorzi respectul. Respectul vine din credinţacă o persoană sau o cultură poate avea convingeri contradictorii cu ale noastre şi noi să le cinstimtotuşi, întrucît respectul primar este un drept funcamental al tuturor fiinţelor umane. În plus,

scopurile noastre sunt mai uşor de atins cînd este prezent respectul.

De exemplu, John Kamm, fondatorul Fundaţiei Dui Hua, a reuşit să convingă guvernul chinez săelibereze prozonieri politici, acolo unde alţi negociatori eşuaseră. El a constatat că, abordîndu-i pe chinezi “cu demnitate şi respect, a facilitat răspunsul acestora la solicitările sale şi a aflatmulte informaţii referitoare la statutul şi starea de sănătate a mii de prizonieri politici”.

Respectul joacă un rol important în multe feluri:

1. Respectul ne permite dobîndirea încrederii celuilalt.

2. Respectul ne permite să construim şi să reconstruim relaţiile.3. Oferă o “intrare” în partea celuilalt.4. Persoanele din comunitate care sunt respectate sunt mai apte să aducă sau să încurajeze

pacea.5. Acordînd respect poţi sesiza elementul cheie din conflict.6. Respectul poate duce la o schimbare pozitivă, în timp ce absenţa poate duce la continuarea

distructivităţii.

În absenţa respectului apar dispreţul şi umilirea, cît şi sentimentul de a nu fi auzit şi înţeles.Absenţa respectului sau perceperea lipsei respectului adesea duce la conflict la nivel individual,

familial sau societal. Întrucît primul pas major în stabilirea de relaţii strînse este respectul,absenţa respectului sau dispariţia acestuia sunt şi ele factori cheie în ruperea relaţiilor şi înocurenţa conflictului. Relaţiile şi contactele care nu sunt construite pe baza respectului nu suntîntotdeauna de durată sau sustenabile.

33





Bibliografie

Allred, Keith, 2000. “Anger and Retalation in Conflict. The Role of Attribution”, in: Deutsch,Morton & Coleman, Peter, op. cit ., pp. 236-254

Barker, Phil. "Anger." Beyond Intractability. Eds. Guy Burgess and Heidi Burgess. ConflictResearch Consortium, University of Colorado, Boulder. Posted: September 2003<http://www.beyondintractability.org/essay/anger/>.

Coleman, Peter, 2000. “Power and Conflict”, in: Deutsch, M. & Coleman, P., op. cit ., pp. 108-132.

Deutsch, Morton & Coleman, Peter, 2000, The Handbook of Conflict Resolution. Theory and Practice, San Francisco, Jossey-Bass Publishers.

Dryden, Windy, 2000, Cum poate fi depăşită starea de supărare, Traducere după ediţia din limba

engleză, 1996, Bucureşti, Editura Polimark.Dugan, Máire A. "Empowerment.", in: Beyond Intractability. Eds. Guy Burgess and Heidi Burgess.

Conflict Research Consortium, University of Colorado, Boulder. Posted: July 2003<http://www.beyondintractability.org/essay/empowerment/>.

Dugan, Máire A.. "Power." Beyond Intractability. Eds. Guy Burgess and Heidi Burgess. ConflictResearch Consortium, University of Colorado, Boulder. Posted: June 2003

Farid, Sana, 2005, "Respect." Beyond Intractability. Eds. Guy Burgess and Heidi Burgess. ConflictResearch Consortium, University of Colorado, Boulder. Posted: July 2005

GIRARD Kathryn & KOCH, Susan 1996, Conflict Resolution in the Schools. A Manual for Educators, Jossey-Bass Publishers, San Francisco, 185p.

Hartling, L. M., & Luchetta, T. (1999). Humiliation: Assessing the Impact of Derision, Degradation, and Debasement, Journal of Primary Prevention, 19, 259-278.

Hauck, P, 1997, Fii calm! Cum să facem faţă frustrărilor şi stărilor de furie, Bucureşti, Editura

34


http://www.beyondintractability.org/essay/empowerment/


http://www.beyondintractability.org/essay/empowerment/





Polimark.

Jenö, Ranchsburg (1979). Frică, supărare, agresivitate, Bucureşti, Editura Didactică şiPedagogică, Cap.III. Supărarea şi agresivitatea, p. 118-177.

Kathryn GIRARD & Susan J. KOCH, 1996, Conflict Resolution in the Schools. A Manual for Educators, Jossey-Bass Publishers, San Francisco, 185p.

Klein, D. C. (1991). “The Humiliation Dynamic: An Overview. The Humiliation Dynamic:Viewing The Task Of Prevention From A New Perspective I (special issue, section one)”,in: Journal of Primary Prevention, 12, 93-121.

Klein, D. C. (1992). “Managing Humiliation”. Journal of Primary Prevention, 12, 255.

Klein, D. C. (2004). Appreciative Psychology: An Antidote to Humiliation, The Union Institute andUnversity,

Lelord, F. & André, C., 2003, Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele, Traducere după ediţia înlimba franceză, 2001, Bucureşti, Editura Trei.

Miller, William Ian, 1993. Humiliation: And Other Essays on Honor, Social Discomfort, and Violence. Ithaca: Cornell University Press.

Neculau, A. şi Ferreol, G. (1996). Minoritari, marginali, excluşi, Iaşi, Editura Polirom.

Peterson, Sarah. "Tolerance." Beyond Intractability. Eds. Guy Burgess and Heidi Burgess. ConflictResearch Consortium, University of Colorado, Boulder. Posted: July 2003<http://www.beyondintractability.org/essay/tolerance/>.

Shapiro, Daniel, 2004. The Nature of Humiliation, L. Harvard University. Paper prepared for the

“Humiliation and Violent Conflict Conference”, Columbia University.Şoitu, L. & Havârneanu, C. (coord.), 2001, Agresivitatea în şcoală , Iaşi, Polirom.

Stoica-Constantin, Ana, 2004, Conflictul interpersonal , Iaşi, Polirom.

Tangney, J.P & Fischer, K.W. (1995). Self-Conscious Emotions; The psychology of shame, guilt,embarrassment and pride, New York: Guilford

35

http://crinfo.beyondintractability.org/essay/tolerance/

http://crinfo.beyondintractability.org/essay/tolerance/





Yagciogl, Dimostenis, 1996, Psychological Explanations of Conflicts between Ethnocultural Minorities and Majorities - An Overview, în:http://www.geocities.com/Athens/8945/sycho.html

36

http://www.geocities.com/Athens/8945/sycho.html

http://www.geocities.com/Athens/8945/sycho.html

gestiunea emotiilor negative

Documents