Conf. Dr. Anca Maria Moldoveanu

Definiția creșterii

Se înţelege prin creştere, cu sensul de dezvoltare fizică, totalitatea fenomenelor de sporire a dimensiunilor şi greutăţii corpului uman, avînd ca rezultat modificarea raporturilor de mărime dintre diferite segmente corporale şi mărirea formelor corporale.

1. Ritmul dezvoltării organismului în ansamblu scade odată cu înaintarea în vârstă,urmând profilul unei curbe parabolice.

2.Legea alternanței. 3.Legea basculei.

4.Particularități la nivelul țesuturilor, organelor, aparatelor și sistemelor.

5. Legile pubertății. 6. Diferențele de dezvoltare fizică între cele două sexe.

Legile dezvoltării copiilor și tinerilor Part 1

Part 2

Part 3

Part 4

Part 5

1. Ritmul dezvoltării organismului în ansamblu scade odată cu înaintarea în vârstă,urmând profilul unei curbe parabolice.

Ritmul cel mai rapid de dezvoltare este în perioada intrauterină (de la 3

săpt. până la 9 luni crește de la 1g la 3250g).

În perioada embrionară ritmul de creștere este mai mare decât în perioada fetală (începe din a 12 săptămână de sarcină).

Postnatal ritmul cel mai mare de creștere este în primul an de viaţă.

La prepubertate se mai produce o accelerare a ritmului de creștere urmată de reducere a creșterii postpuberal.

Creșterea se oprește în jurul vârstei de 25 de ani.

2.Legea alternanței.

Osul lung se lungește și se îngroașe alternativ. Pauza dintre procesele de creștere în lungime este folosită pentru creșterea în grosime și invers.

3.Legea basculei.

Perioadele de activitate și de repaus care alternează în dezvoltarea unui os lung sunt contrare pentru două oase lungi consecutive ale aceluiași membru. De ex: dacă humerusul este în perioada de creștere în lungime , radiusul și ulna cresc în aceeași perioada de timp , în grosime. Proporţiile corpulului variază permanent până la încheierea creșterii.

4.Particularități la nivelul țesuturilor, organelor,

aparatelor și sistemelor. Creșterea este alometrică, adică dezvoltarea mai

rapidă a unor organe este însoțită de dezvoltarea mai lentă sau chiar regresia altor organe.

Sensul creșterii este cefalocaudal.

Dacă un segment al corpului are o creștere proporțional superioară celei staturale , segmentele imediat superioare sau inferioare celui considerat vor avea o creștere proporțional inferioară celei staturale.

5. Legile pubertății.

La prepubertate creșterea interesează în special sistemul osos, în timp ce post pubertar cuprinde mai ales masa musculară.

Prepubertar talia crește în special pe seama membrelor inferioare, iar postpubertat pe seama trunchiului.

Prepubertar predomină procesul de alungire osoasă, la pubertate și postpubertar este prioritar procesul de îngroșare osoasă.

6. Diferențele de dezvoltare fizică între cele două sexe. Băieţii prezintă în toate etapele creșterii

(exceptând perioada prepuberală) talia, greutatea și forţa musculară mai mare decât fetele.

Fetele prezintă în toate etapele evolutive o dezvoltare osoasă mai precoce.

Secular trend

Fenomenul de accelerație

Part 1

Part 2

Part 3

Part 4

Part 5

Secular trend Însemnă intensificarea progresivă a proceselor de creștere și

dezvoltare fizică și psihică a copilului fenomen numit fenomen de acceleraţie sau secular trend.

Exemple:

o Talia băieţilor de 10 ani a crescut cu 7.5 cm și a fetelor cu 10 cm ( în 1960 faţă de 1920).

Talia medie la băieții de 10 ani Part 1

Part 2

Part 3

Part 4

Part 5

1920—1960

+7,5 c

Talia medie la fete de 10 ani Part 1

Part 2

Part 3

Part 4

Part 5

1920—1960

+ 10

o La fete, în secolul XIX, vârsta primei menstruaţii era la 15,3 ani, astăzi este la 13,2 ani.

o La băieţi, pubertatea apare mai precoce.

Nou-născuţii băieţi din mediul rural au crescut între 1957-1978 de la 50,5-51,6cm pentru înălţime și de la 3,2 la 3,5 kg pentru greutate.

Copii și adolescenţii din mediul rural au crescut, în perioada 1950-1978, cu 3,2-4,4 cm pentru fete și 3,2 – 5 cm pentru băieţi în înălţime și în greutate cu 0,5 – 3,9 kg pentru fete și 0,5 – 7 kg pentru băieţi.

Ritmul modificării creșterii în mediul rural este mai puţin accelerat decât cel din mediul urban.

Etiologia fenomenului de accelerație

Se explică prin trei categorii de factori:

Economici,

Sociali (urbanizare),

Genetici.

Factorii care influențează dezvoltarea fizică a organismului

Part 1

Part 2

Part 3

Part 4

Part 5

1.Factorii mediului intern

2.Factorii de mediu (mezologici)

1.Factorii mediului intern Part 1

Part 2

Part 3

Part 4

Part 5

A. Factorii organismului matern,

B. Factorii genetici,

C. Factorii endocrini

A. Factorii organismului matern

Sunt :

De origine internă (intrauterini): tulburările utero-placentare și hormonale materne cum ar fi factorii care exercită compresiune asupra fătului (boala amniotică) și factori endocrini (diabet, hipotiroidie).

A. Factorii organismului matern De origine externă:

infecţiile virale ale gravidei ( rubeolă, parotidită epidemică, gripă, hepatită epidemică, herpes, coxsackie, varicelă, mononucleoză infecţioasă, boala cu incluzii citomegalice),

Infecţii bacteriene ale gravidei (sifilis, listerioză),

Infecţii parazitare în cursul sarcinii (toxoplasmoza),

Factorii imuni (izoimunizarea Rh și ABO, boli autoimune),

Factori iatrogeni (talidomidă, testosteron, progesteron, tetraciclină, chinină, iod, clorotiazidă).

Mamele fumătoare active sau pasive nasc copii cu o greutate mai mică cu 170 g.

B. Factorii genetici

Sexul genetic cromozomial (cariotipul) este stabilit în momentul fecundaţiei.

În perioada embriofetală se formează sexul gonadic, sexul gonoforic, sexul genital extern.

Forma și modelul organelor, identitatea și variaţiile în anumite limite sunt controlate genetic.

Talia unui individ este proprie fiecărei rase și familii.

Factorii genetici își exercită acţiunea asupra creșterii staturo-ponderale după vârsta de 3 ani.

Pubertatea tardivă permite creșterea în înălţime până la vârsta de 20 ani.

Rolul factorilor genetici este evidenţiat de:

Existenţa de familii de nanici sau de giganţi,

Nanismul din sindromul Turner ( agenezie gonadică) – boală produsă prin deficit cromozomial ( cariotip 45 XO) se explică printr-un deficit enzimatic genetic la nivelul cartilajelor de creştere, ceea ce determină o lipsă de reactivitate a acestora la hormonul somatotrop;

şoarecii cu nanism hipofizar ereditar au hipofiza depopulată de celulele secretoare de STH;

la om există nanismul hipofizar familial prin deficit izolat de STH,

de origine genetică.

C. Factorii endocrini O secreţie hormonală normală asigură în condiţii nutriţionale

normale, o creştere şi o dezvoltare echilibrate.

Hormonul de creştere hipofizar (STH) stimulează creşterea liniară prin rolul său predominant condrogenetic şi mai puţin osteogenetic. Stimularea cartilajelor de creştere de către STH este exercitată prin intermediul unor factori de sulfatare (somatomedine). Hormonul de creştere are o acţiune anabolizantă proteică şi morfogenetică de construcţie tisulară, stimulând sinteza ADN şi ARN.

Insulina este considerată a fi un hormon cu rol anabolizant proteic şi de multiplicare celulară, stimulând creşterea.

Hormonii tiroidieni stimulează creşterea şi maturația celulelor cartilajelor de creştere ca şi a celulelor musculare, acţiunea lor în maturaţia osoasă fiind preponderent osteogenetică. De asemenea, acţionează sinergic cu STH în creşterea liniară, funcţionalitatea normală a tiroidei fiind absolut necesară în procesul de creştere şi diferenţiere tisulară.

Hormonii androgeni au efect anabolizant proteic, stimulează secreţia de STH şi acţionează direct asupra cartilajelor de creştere. În doze moderate stimulează atât creşterea liniară cât şi maturaţia osoasă, prin acţiune condrogenetică şi osteogenetică.

Hormonii estrogeni au acțiune stimulatoare asupra creşterii liniare, sinergică cu cea a STH; favorizează osteogeneza având o acţiune calcipexică de depunere a sărurilor de calciu la nivelul osului. În doze mari induc închiderea cartilajelor de creştere, acţiunea lor fiind mult mai intensă decât a hormonilor androgeni. La fetele cu pubertate precoce datorită excesului estrogenic, vârsta osoasă este în avans şi cartilajele de creștere se închid prematur.

Hormonii glucocorticoizi au un efect inhibitor, frenator asupra creşterii liniare. Această acţiune se exercită prin favorizarea catabolismului proteic, diminuarea secreţiei STH şi prin acţiunea competitivă, antagonică cu STH la nivelul cartilajului de creştere

Timusul, până la involuția sa care apare la instalarea pubertății, are un rol adjuvant stimulator asupra creşterii, prin potenţarea acţiunii STH şi prin intervenţia sa în metabolismul glucidic şi al calciului.

2. Factorii de mediu

(mezologici) Part 1

Part 2

Part 3

Part 4

Part 5

A. Factorii sociali,

B. Factorii nutriționali,

C. Factorii ambientali, ecologici

(mediul geografic, clima, succesiunea

anotimpurilor),

D. Mediul urban/rural,

E. Bolile acute/cronice.

2. Factorii de mediu (mezologici)

A. Factorii sociali cu rol covârşitor asupra dezvoltării fizice sunt cei familiali: nivelul educaţional şi cultural al părinţilor, statutul profesional şi nivelul veniturilor, mărimea familiei, condiţiile de habitat. În acest sens, studiile populaţionale au arătat că sănătatea şi dezvoltarea copiilor este influenţată de nivelul de sanitaţie şi de salubritate al locuinţei, precum şi de indicele de aglomerare (număr de persoane /număr de camere).

• B. Factorii nutriţionali. Este ştiut că, procesul de creştere necesită un aport energetic suplimentar; alimentaţia mai bogată în proteine acţionează pozitiv asupra taliei medii a populaţiei tinere, aşa cum s-a observat la copiii din ţările cu standard economic ridicat. Supraalimentaţia neonatală antrenează o accelerare a ritmului creşterii copilului, apoi obezitatea. O alimentaţie hipercalorică introdusă precoce la sugar duce la accelerarea vitezei de creştere liniară faţă de creşterea ponderală. Supraalimentaţia precoce pare să acţioneze începând din a 6-a săptămână de viaţă. În schimb, denutriţia antrenează o întârziere în dezvoltarea staturo-ponderală şi în maturaţia osoasă. În mod similar, la animale s-a observat o corelaţie între alimentaţie şi ritmul creşterii.

C. Factorii ambientali, ecologici (mediul geografic, clima, succesiunea anotimpurilor)

Latitudinea şi nivelul de luminozitate influenţează apariţia pubertăţii, aceasta instalându-se mai precoce în ţările calde, ecuatoriale, în condiţii normale de alimentaţie, faţă de ţările nordice.

În privinţa succesiunii anotimpurilor, s-a observat că pentru sugari şi şcolari, creşterea staturală cea mai importantă se realizează în perioada caldă a anului (corespunzătoare zonei noastre temperate), căreia i se asociază şi cea mai puternică însorire. Dezvoltarea ponderală are şi ea, o evoluţie sezonieră. Sugarii cresc în greutate mai ales în perioada august- septembrie, iar şcolarii în perioada de toamnă.

D. Mediul urban / rural

Influenţează dezvoltarea copiilor prin ansamblul parametrilor somatici de bază. Ritmul de dezvoltarea este mai crescut în mediul urban. Apariţia pubertăţii este mai precoce în medie cu un an în mediul urban, faţă de cel rural.

E. Bolile acute / cronice

Au uneori consecinţe grave în planul dezvoltării staturo - ponderale a copilului. În această categorie sunt cuprinse bolile congenitale de cord (cu sau fără cianoză), bolile respiratorii care realizează insuficienţă respiratorie cu hipoxie cronică, bolile care evoluează cu sindrom de malabsorbţie, insuficienţa hepatică sau renală cronică, anemiile hemolitice cronice, hipercalcemia idiopatică, diabetul insuficient echilibrat metabolic, displaziile osoase etc.

Dezvoltarea fizică în perioada primei copilării (0 - 3 ani) Nou-născutul la termen are:

greutatea cuprinsă între 2500-4000 g,

talia medie între 48 -52 cm şi perimetrul cranian între 32 -36 cm.

După greutatea de la naştere, nou-născutul poate fi mic, normal sau prea mare pentru vârsta gestaţională. Distincţia hipotroficilor şi a supraponderalilor de nou-născuţii normali se face cu ajutorul curbelor de creştere.

Pentru aceasta greutatea nou-născutului se raportează la curba de creştere intrauterină a fătului stabilită statistic pentru vârsta de 24 - 42 săptămâni. Calculele s-au efectuat pe grupuri de copii cu vîrsta gestaţională cunoscută. Pe aceste curbe percentilul 50 reprezintă media greutăţii, deasupra percentilului 90 se plasează nou-născuţii prea mari pentru vîrsta gestaţională, iar sub percentilul 10 se află nou-născuţii prea mici pentru vîrsta gestaţională. Se mai poate considera prea mare pentru vârsta gestaţională copilul a cărui greutate la naştere e mai mare cu 2 deviaţii standard decât media aritmetică a greutăţii şi mic pentru vârsta gestaţională, copilul a cărui greutate la naştere este mai mică cu 2 deviaţii standard decît media aritmetică. Sugarul îşi dublează greutatea de la naştere la vârsta de 4 - 6 luni şi o triplează la 12 luni, iar la vârsta de 3 ani ajunge la 13,5 – 14 kg.

Creşterea staturală are importanţă în dezvoltarea armonioasă a sugarului şi a copilului mic. Ca şi greutatea, lungimea are ritmul ei de creştere: mai mare în primele luni, mai lentă pe măsura avansării în vârstă. În prima lună creşte 5 cm, în a doua lună – 4 cm, în a 3-a lună – 3 cm, în a 4-a lună – 2,5 cm. Din a 5-a lună până în luna a 8-a creşterea este de aproximativ 1,5 cm pe lună, iar în următoarele 4 luni, câte 1 - 1,5 cm lunar, pentru a ajunge la un an la 73 -75 cm; la 2 ani la 84 - 86 cm, iar la 3 ani la 92 - 93 cm.

Curburile coloanei vertebrale, inexistente la naştere, se formează pe parcursul primului an de viaţă: la 3 luni apare curbura cervicală, la 6 luni curbura dorsală, la 10-12 luni odată cu mersul biped, se formează curbura lombară. În primii 3 ani de viaţă, membrele superioare şi inferioare sunt scurte în raport cu trunchiul; trebuie menţionată însă creşterea lungimii mâinii şi a circumferinţei pumnului, precum şi creşterea grosimii gambei şi dublarea lungimii plantei. Ţesutul osos este bogat vascularizat şi slab mineralizat, osificarea făcîndu-se progresiv (în primul an de viaţă apar nucleii de osificare ai osului cu cârlig, în al 2-lea an la nivelul epifizei radiusului, în al treilea an la nivelul osului piramidal).

Dezvoltarea fizică în perioada celei de-a doua copilării (3-6 ani)

În această perioadă continuă procesul de dezvoltare osoasă, cu apariţia suscesivă pe radiografii a unor oase ale mîinii: la 3 ani osul piramidal, la 4-5 ani apare semilunarul, după 5 ani apare scafoidul, iar la 6-7 ani, trapezul şi trapezoidul. Dezvoltarea osoasă este stimulată de alimentaţia bogată în proteine, calciu şi vitamine, de expunerea la radiaţiile solare, de o activitate fizică adecvată vârstei copilului.

Trunchiul se dezvoltă mai mult decît craniul, această dezvoltare fiind mai accentuată la băieţi; la fete se observă în schimb, dezvoltarea mai mare a ţesutului adipos faţă de băieţi. Membrele superioare şi inferioare se dezvoltă în lungime şi în grosime. Talia depăşeşte de 2,5 ori valoarea de la naştere, iar greutatea este de 6 ori mai mare decât aceea din momentul naşterii. În această perioadă, media anuală a creşterii în înălţime este cuprinsă între 5,5 – 6,6 cm, mai mică decât în perioada precedentă, mai redusă cu aproximativ 1 cm pentru fete faţă de băieţi şi mai redusă cu 2-3 cm în mediul rural faţă de cel urban.

Greutatea creşte anual în medie cu 2 kg, fiind cu 200-500 g mai mică la fete faţă de băieţi, şi cu 0,5-1,5 kg mai mică în mediul rural faţă de urban.

Dezvoltarea musculaturii este destul de slabă faţă de dezvoltarea osoasă, dar creşte forţa musculară, mai ales la băieţi. Muşchii reprezintă 27% din masa corporală, conţinând mai multă apă şi mai puţine proteine faţă de musculatura adultului.

Dezvoltarea fizică în perioada celei de-a treia copilării (6–10,11ani)

În această perioadă ritmul creşterii somatice este mai lent, cu o rată anuală a creşterii de 4-5 cm pentru înălţime şi 2-3 kg pentru greutate.

Talia şi greutatea sunt mai mari la băieţi faţă de fete, fetele având însă o dezvoltare staturo-ponderală mai rapidă decât băieţii, între 10 şi 11 ani (urmată de o a doua perioadă, între 14 -15 ani).

Sunt trei subetape:

prepubertatea,

pubertatea propriu-zisă şi

postpubertatea(adolescenţa)

Dezvoltarea fizică în perioada pubertăţii

Part 1

Part 2

Part 3

Part 4

Part 5

Etapele şi caracteristicile evoluţiei pubertare

Etapa prepubertară începe la aproximativ 10 ani la fete şi la 12 ani la băieţi, fiind dominată de secreţia de hormon somatotrop (STH) care stimulează creşterea generală a organismului şi determină saltul statural pubertar. De asemenea, în etapa prepubertară debutează secreţia de hormoni ovarieni şi testiculari.

Etapa pubertară (pubertatea propriu-zisă) este dominată de procesele de maturaţie sexuală, ca urmare a creşterii secreţiei de hormoni gonadotropi şi sexuali. Declanşarea pubertăţii se produce în raport cu nivelul de maturizare generală a organismului. Reperul cel mai fidel al acestei maturizări este vârsta osoasă. Vârsta osoasă la care apare pubertatea este în general de 11 ani la fete şi spre 13 ani la băieţi. Se produce o dezvoltare morfologică şi funcţională a organelor genitale, astfel că după o perioadă de acumulări cantitative are loc saltul calitativ, adică apariţia primului ciclu menstrual la fete şi a primei ejaculări sub formă de poluţii la băieţi. Unii autori au susţinut că atingerea unei anumite greutăţi critice ar fi în corelaţie cu apariţia ciclului menstrual, dar această ipoteză nu este acceptată în totalitate.

Vârsta apariţiei pubertăţiiprezintă mari variaţii individuale, familiale, etnice, geografice şi este influenţată de climat, alimentaţie, factori socio-economici şi de tipul relaţiilor sociale. De remarcat că apariţia pubertăţii, atât la fete cât şi la băieţi se produce cu circa un an mai devreme, în mediul urban

faţă de mediul rural.

Etapa postpubertară (adolescenţa) durează de la apariţia pubertăţii propriu-zise până la închiderea cartilajelor de creştere, ceea ce coincide şi cu erupţia celui de-al treilea molar. În această etapă se desăvârşeşte maturaţia sexuală şi îndeosebi, se produce maturizarea neuro-psihică. Etapa postpubertară este dominată hormonal de secreţia hormonilor tiroidieni, care intervin în procesele de creştere şi diferenţiere tisulară a organismului.

În evoluţia pubertară se intrică trei fenomene deosebite care au o intensitate inegală în cadrul celor trei etape. Acestea sunt:

Creşterea staturală este mai intensă în decursul prepubertății, dar se continuă şi în cursul pubertăţii; modelarea proporţiilor corporale este prezentă îndeosebi în etapa pubertară şi postpubertară.

Maturaţia sexuală: organele genitale încep să se dezvolte în timpul prepubertăţii, dar această dezvoltare devine mai intensă la pubertate, procesul desăvârşindu-se în timpul adolescenţei.

Maturizarea neuro-psihică survine în perioada adolescenței.

Între aceste procese majore există o relaţie de interdependenţă; de asemenea, între creştere şi maturaţia sexuală există o corelaţie directă.

Trecerea de la copilărie la pubertate este marcată în mod fiziologic, de încetinirea ritmului creşterii staturale. Acest fenomen se produce între 9 şi 11 ani şi 6 luni, media fiind de 10 ani şi constă într-un ritm de creştere de 4-5 cm /an , cu o medie de 4,7 cm/an. S-a observat că încetinirea ritmului de creştere se situează în medie cu 2 ani şi 6 luni înainte de apariţia saltului statural pre şi intrapubertar. După trecerea acestei perioade anteprepubertare cu un ritm mai încetinit al creşterii, apare o accelerare a acestui ritm – saltul statural. În raport cu instalarea pubertăţii, acest salt apare cu 2 ani mai devreme la fete decît la băieţi. Vârsta la care începe accelerarea ritmului creşterii, cât şi intensitatea acestuia variază de la un individ la altul.

După Tanner, la fete saltul statural începe la 10 ani şi 6 luni şi durează până la 13 ani, cu vârful vitezei de creştere în medie de 8,4 cm/an; la băieţi începe la 12 ani şi 6 luni şi durează până la 15 ani cu vîrful vitezei de creştere în medie de 9,4 cm/an. La 12 ani şi 6 luni saltul statural este maxim.

Creşterea în lungime precede cu 1 – 1,5 ani creşterea în greutate.

Până la vârsta de 13 -14 ani fetele sunt mai înalte şi au o greutate mai mare comparativ cu băieţii de aceaşi vârstă; între 13 şi 14 ani acest decalaj se reduce, pentru ca la 16 ani băieţii să depăşească în înălţime şi în greutate pe fetele de aceeaşi vîrstă. În etapa postpubertară, ritmul creşterii staturale diminuă mult, pentru ca apoi odată cu închiderea cartilajelor de creştere, creştere să se oprească.

Vârsta la care survine sistarea creşterii diferă la cele două sexe.Diferenţierea pe sexe în raport cu instalarea pubertăţii, care a determinat şi saltul statural, se manifestă şi cu privire la închiderea cartilajelor de creştere. Astfel, vârsta sistării creşterii este apreciată ca fiind de 16 ani şi 3 luni +/- 13 luni, la fete şi de 17 ani şi 9 luni +/- 10 luni, la băieţi.

Creşterea liniară încetează odată cu fuziunea epifizelor cu diafizele.Există o anumită ordine în care survine fuziunea oaselor lungi, începând cu epifizele distale ale humerusului şi terminând cu epifizele distale ale ulnei şi radiusului. Fuziunea completă survine la băieţi cel mai devreme la 18 ani şi cel mai târziu la 23 de ani. La fete s-a observat o respectare mai fidelă a vârstei de închidere a cartilajelor de creştere, prezentată anterior.Unele studii evidenţiază la tineri, o creştere cu 0,5 cm a taliei după închiderea cartilajelor de creştere, respectiv între 20 şi 29 de ani, atribuită creşterii în lungime a coloanei vertebrale.

Odată cu creşterea staturo-ponderală se produce şi o modelare a proporţiilor corporale, atingându-se treptat configuraţia adultului. La începutul pubertăţii se produce o alungire a membrelor inferioare, care predomină în raportul dintre lungimea trunchiului şi cea a membrelor. De la 12 ani, la fete şi de la 14 ani, la băieţi, creşterea în lungime a membrelor inferioare începe să se diminueze, iar creşterea trunchiului continuă. Din această perioadă începe să predomine creşterea laterală faţă de cea liniară.

Apar unele diferenţe între sexe: astfel,

scheletul este mai viguros la băiat, cu proemineţe osoase mai reliefate,

diametrul biacromial este mai mare, pe când la fată, diametrul bitrohanterian este dominant

Din cauza lărgirii bazinului, la fete genunchii sunt apropiaţi şi coapsele fără spaţiu între ele, pe când la băieţi genunchii sunt uşor depărtaţi, existând un spaţiu între coapse.

La băieţi musculatura se dezvoltă mai intens, pe cînd la fete stratul adipos este mai accentuat, având totodată o topografie caracteristică:

piept, abdomen, şolduri, coapse. Depunerile adipoase pe coapse şi şolduri contribuie la crearea aspectului caracteristic al membrelor inferioare la fete – cu coapse apropiate şi fără spaţiu între ele.

La pubertate, curbura coloanei lombare începe să fie evidentă la fete.

În privinţa dezvoltării la pubertate a unor aparate şi sisteme:

dezvoltarea inimii nu este concordantă cu dezvoltarea corporală. Aceasta deoarece, în timp ce volumul musculaturii generale creşte de două ori, masa inimii creşte numai o dată şi jumătate, iar diametrul arterelor rămîne în urma dezvoltării corpului în ansamblu. Lumenul vascular mic poate duce la creşterea presiunii sanguine şi la diminuarea irigaţiei sanguine cerebrale, având ca efect oboseala rapidă şi slaba capacitate de muncă a adolescenţilor. Din aceste motive, cordul adolescenţilor trebuie ferit de efortul fizic prelungit sau de sporturi foarte solicitante.

Aparatul respirator nu se dezvoltă în acelaşi timp cu restul organismului, deşi capacitatea vitală a plămânilor creşte. Frecvenţa respiraţiilor este de 18 – 22/minut, iar ventilaţia pulmonară în caz de efort fizic creşte prin mărirea frecvenţei respiratorii, nu pe seama augmentării amplitudinii mişcărilor respiratorii ca la adulţi. La pubertate, tipul de respiraţie devine costal inferior, faţă de respiraţia copilului care este de tip abdominal.

Sistemul nervos central se dezvoltă şi se perfecţionează îndeosebi activitatea nervoasă superioară. Greutatea şi volumul creierului diferă puţin faţă de cele ale adultului, dar sub influenţa condiţiilor de viaţă şi prin lărgirea sferei de preocupări, la această vârstă se produc modificări calitative funcţionale. Se stabilesc noi legături între diferiţi centri nervoşi şi creşte numărul fibrelor asociative între diferite zone ale creierului. Se stabilesc noi conexiuni nervoase, iar scoarţa cerebrală continuă să îşi desăvârşească structura şi controlul asupra instinctelor şi emoţiilor.

1.La băieți

2.La fete

Stadiile de maturaţie sexuală sunt

următoarele (după Tanner) :

Part 1

Part 2

Part 3

Part 4

Part 5

La băieți: I. Starea prebubertară: testiculele, scrotul şi penisul sunt aproximativ de aceeaşi

mărime ca şi în copilărie; absenţa părului pubian.

II. Starea pubertară: o creştere uşoară de volum a scrotului şi testiculelor; tegumentele scrotului sunt hiperemice; o creştere mică a penisului; apare o uşoară pilozitate pubiană.

III. Creşterea netă de volum a testiculelor, a scrotului şi a penisului în lungime; pilozitatea pubiană devine mai abundentă.

IV. Penisul creşte în continuare în lungime şi în grosime;testiculele continuă şi ele să crească şi să se dezvolte; se dezvoltă pilozitatea pubiană, axilară şi facială.

V. Organele genitate ating maturaţia; forma şi mărimea sunt cele întâlnite la adult; pilozitatea pubiană se desăvârşeşte în acest stadiu şi devine de tip

masculin; apar barba şi mustăţile. Vocea băieţilor se modifică în jur de 14 – 15

ani sau chiar mai devreme.

La fete: I. Prepubertatea: organele genitale externe şi interne au aproape aceeaşi mărime

şi formă ca în copilărie.

II. Începutul dezvoltării glandelor mamare, mai ales la nivel mamelonar; apare pilozitatea pubiană şi axilară; se dezvoltă labiile.

III. Dezvoltarea glandelor mamare continuă, areolele se lărgesc şi apar tuberculii Montgomery; continuă dezvoltarea labiilor.

IV. Glandele mamare şi organele genitale externe ating dezvoltarea întâlnită la femeia adultă.

V. Apare ciclul menstrual. Primul ciclu menstrual este anovulatoriu la peste 60% dintre fete şi această perioadă de sterilitate fiziologică a adolescentei durează 1 – 1,5 ani. În medie, primul ciclu menstrual apare la 1-3 ani după debutul dezvoltării glandelor mamare.

Vârsta osoasă pubertară şi primul ciclu menstrual Primul ciclu menstrual apare între 11 şi 14 ani. Deşi nu există o

concordanţă perfectă între vârsta osoasă şi vârsta apariţiei primei menstruaţii, studiile populaţionale au evidenţiat că primul ciclu menstrual nu s-a produs sub 11 ani şi nici peste 14 ani de vârstă osoasă – media vârstei osoase fiind de 13 ani, aceeaşi ca şi media vârstei apariţiei primului ciclu menstrual.

Vârsta osoasă pubertară şi ritmul creşteri Vârsta osoasă care corespunde încetinirii ritmului de creştere

staturală se situează la o medie de 9 ani şi 7 luni. Vârsta osoasă care coincide cu saltul statural maxim la fete se situează între 10 ani şi 3 luni şi 13 ani şi 5 luni, media fiind de 11 ani şi 10 luni. Mulţi autori consideră că există o concordanţă între maturaţia osoasă a carpului pe de o parte (osul pisiform, primul şi al doilea sesamoid) şi vârsta cronologică şi cea osoasă globală, pe de altă parte. În acest sens, pisiformul apare pe radiografii între 7 şi 11 ani – la o vârstă medie de 9 ani; primul os sesamoid apare între 10 şi 12 ani şi 6 luni – la o vârstă medie de 11 ani, iar al doilea os sesamoid apare pe radiografii începând de la 11 ani până spre 13-14 ani – la o vârstă medie de 12 ani.

Vârsta osoasă apreciată după apariţia celor trei oase mici ale mâinii, amintite anterior, se poate corela cu cele trei evenimente importante: încetinirea ritmului creşterii, saltul statural şi primul ciclu menstrual. Astfel, data apariţiei încetinirii ritmului creşterii staturale coincide cu data apariţiei pe radiografii a pisiformului, care variază cu +/-30 de luni; între apariţia primului os sesamoid şi cea a saltului statural există un interval de 18 luni; între apariţia celui de-al doilea sesamoid şi a primului ciclu menstrual distanţa în timp se consideră a nu fi mai mică de3 luni. În orice caz, osificarea celui de-al doilea sesamoid, cu mici excepţii, precede apariţia primului ciclu menstrual.

Corelaţia dintre creştere şi maturaţia sexuală Talia definitivă a individului depinde de vârsta la care se închid cartilajele

de creştere şi aceasta la rîndul ei, depinde de vârsta maturaţiei sexuale pubertare.

Evaluarea caracterului armonic sau dizarmonic al creşterii şi dezvoltării individului se bazează pe stabilirea următorilor parametri: talia (ritmul creşterii staturale), greutatea, maturaţia osoasă (vârsta osoasă), maturaţia dentară, maturaţia sexuală şi maturizarea psiho-motorie.

Ceea ce defineşte caracterul patologic al creşterii este dizarmonia dintre aceşti parametri.

Un copil poate să pară la un moment dat al vieţii sale ca fiind hipotrofic statural şi totuşi el să dobândească la vîrsta adultă o talie normală sau peste media normalului - este cazul subiecţilor cu pubertate tardivă. Există şi situaţia inversă: la un moment dat, un copil poate să fie hipertrofic statural, dar să fie un candidat la nanism în privinţa taliei sale definitive – este cazul subiecţilor cu pubertate precoce. Dacă se face o previziune asupra staturii definitive a individului, talia sa nu se va raporta la vîrsta cronologică, ci la starea de maturaţie fiziologică. După Tanner, adevăratul stadiu al maturaţiei fiziologice îl reprezintă corelaţia dintre maturaţia sexuală şi maturaţia osoasă, maturaţia scheletului fiind strîns legată de vîrsta la care apar caracterele sexuale secundare.

În concluzie

Previziunea taliei definitive a individului

se bazează pe corelaţia dintre

maturaţia sexuală pubertară şi

maturaţia sa osoasă.

Mulțumesc