constructii agricole - subiecte rezolvate
DESCRIPTION
Constructii Agricole - Subiecte RezolvateTRANSCRIPT
1
SUBIECTE REZOLVATE CONSTRUCTII AGRICOLE
1. Condiţii privind amplasarea în teritoriu a fermelor zootehnice
2. Zonificarea planului general al fermelor zootehnice
3. Cerinţe privind proiectarea planului general al fermelor zootehnice
4.Conditii generale de amplasare a fermelor zootehnice
5. Condiţii sanitar veterinare privind proiectarea planului general al fermelor zootehnice
6. Condiţii economice si de organizare privind proiectarea planului general al fermelor
zootehnice si utilităţi necesare
7. Elemente de protecţia mediului.
8. Factori de mediu şi starea mediului.
9. Poluarea de fond.
10.Poluarea de impact.
11. Situaţia ozonului atmosferic.
12. Poluări accidentale.
13. Construcţii agricole – clasificare, criterii de performanţă, factori de microclimat,
schema bloc de proiectare.
14. Constructii agricole – forma în plan şi secţiune transversală, modularea şi condiţiile
tehnice.
15. Construcţii zootehnice - Elemente funcţionale şi tehnologice pentru întreţinerea
taurinelor în stabulaţie fixă.
16. Construcţii zootehnice – elemente funcţionale şi tehnologice pentru întreţinerea
taurinelor în stabulaţie liberă.
17. Construcţii zootehnice – elemente funcţionale şi tehnologice pentru întreţinerea
suinelor.
18. Construcţii zootehnice – elemente funcţionale şi tehnologice pentru întreţinerea
păsărilor.
19. Structuri de rezistenţă pentru zidărie portantă utilizate la construcţii zootehnice.
20. Structuri de rezistenţă utilizate la construcţii zootehnice cu stâlpi şi grinzi transversale
21. Structuri de rezistenţă utilizate la construcţii zootehnice cu stâlpi de beton armat şi
fermă triunghiulară din lemn-metal: scheme constructive şi de încărcare; detalii
constructive.
22. Structuri de rezistenţă la construcţii zootehnice realizate din panouri mari de beton
armat.
23. Structuri de rezistenţă utilizate la construcţii zootehnice – cadre transversale de beton
armat pentru deschideri cuprinse între 18 – 24 m, cu stâlpi intermediari; detalii
constructive, scheme statice şi de încarcare.
24. Principii de proictare higrotermică a elementelor perimetrale la construcţii
zootehnice.
26. Acoperişuri la construcţiile zootehnice : clasificare, detalii constructive.
27. Pardoseli la construcţiile zootehnice : clasificare, detalii constructive.
28. Construcţii pentru sere: materiale şi clasificare.
29. Construcţii pentru sere - structuri şi detalii constructive.
30. Medii agresive în construcţiile agricole.
31. Agenţi agresivi.
32. Coroziunea şi măsurile de protecţie aplicate betonului la construcţiile agrozootehnice.
33. Bilantul termic la constructiile zootehnice.
2
S1. CONDITII PRIVIND AMPLASAREA IN TERITORIU A FERMELOR
ZOOTEHNICE
Condiţii generale de amplasare a fermelor agrozootehnice :
Condiţiile generale se referă la terenul ales pentru amplasarea fermelor agrozootehnice.
Ele sunt următoarele:
-Terenul să fie nefertil
-Panta terenului să fie minimă şi uniformă
-Expunerea terenului să fie sudică, sud-est sau sud – vest
-Terenul să fie ferit de inundaţii
-Să aibă în apropiere linii de înaltă tensiune, aşezări urbane şi rurale
-Să i se cunoască situaţia juridică
CONDIŢII SANITAR – VETERINARE
-Vântul dominant să bată dinspre localitatea populată spre fermă
-Terenul să fie salubru şi neifestat de o exploatare anterioară
-Zona trebuie să fie lipsită de factori nocivi(fum, praf, gaze toxice)
-Apele reziduale se vor deversa numai după epurare
-Se vor respecta distanţele prescrise faţă de drumurile publice şi faţă de centrele populate
CONDIŢII ECONOMICE Şi DE ORGANIZARE
- Aprovizionarea cu materie primă şi cu furaje
- Livrarea produselor pentru prelucrare sau către consumatori
- Distanţe de transport
3
S2. ZONIFICAREA PLANULUI GENERAL AL FERMELOR ZOOTEHNICE
1.Zona de producţie
2.Zona de depozitare
3.Zona social administrativă
4.Zona de întreţinere
5.Zona energetică
Tehnologice şi de circulaţie :
Cerintele sunt :
- asigurarea cu apă, energie şi alte utilităţi
- condiţii naturale, climatice, topografice şi geologice
- arhitectura şi sistemul constructiv
- protecţia împotriva incendiilor si consideraţii sanitar-veterinare
S3. CERINTE PRIVIND PROIECTAREA PLANULUI GENERAL AL
FERMELOR ZOOTEHNICE
Proiectarea planului general al unităţilor zootehnice necesită luarea în consideraţie
unor factori care pot avea influenţa în alegerea soluţiilor. Aceşti factori se manifestă sub
forma unor cerinţe obligatorii în proiectare şi anume:
-cerinţe tehnologice şi de circulaţie
-cerinţe privind asigurarea cu apă, energie şi alte utilităţi
-cerinţe legate de condiţiile naturale, climatice, topografice şi geologice
-cerinţe privind arhitectura, urbanizarea şi sistemul constructiv
-cerinţe impuse de protecţia contra incendiilor
-cerinţe tehnico-sanitare
Cerinţe tehnologice constau în asigurarea fluxului de producţie pe cele mai directe
căi de desfăşurare, fără intersectări, suprapuneri şi întoarceri, creând în acelaşi timp
posibilităţi maxime de mecanizare şi automatizare a tuturor operaţiilor.
Cerinţele de circulaţie sunt strict legate de cele tehnologice determinând alegerea
dispozitivelor de transport a utilajelor necesare, fixarea gabaritelor care influenţează
direct dimensiunile sectoarelor de incintă. Prin sistemul de transport se urmăresc:
reducerea la minim a transbordărilor, perfectă şi ritmică aprovizionare cât şi
reducerea la minim cheltuielilor de transport.
Cerinţe legate de asigurarea cu apă, energie şi alte utilităţi cât şi cele legate de
asigurarea evacuării dejecţiilor şi a apelor uzate determină într-o bună măsură
organizarea planului general.
4
Proiectarea acestora trebuie să cuprindă, pe de altă parte, construcţiile pentru
distribuţie, înmagazinare şi tratare cât şi reţelele de distribuţie magistrale şi
ramificaţiile pentru consumatori.
Cerinţele legate de condiţiile naturale, climatice, topografice şi geologice iau în
considerare direcţia şi frecvenţa vânturilor dominante, orientarea clădirilor faţă de
punctele cardinale, panta şi relieful terenului, etc.
Astfel direcţia şi frecvanţa vânturilor dominante determină amplasarea pe teren a
diferitelor construcţii, analizându-se atât gradul diferit în care procesele cât şi
influenţa vântului dominant asupra microclimatului interior.
Orientarea clădirilor agrozootehnice faţă de punctele cardinale influenţează de
asemenea rezolvarea planului general, întrucât determină atât iluminarea cât şi
radiaţia calorică reprezentând un element important în realizarea microclimatului
construcţiilor.
Adaptarea la relieful terenului a construcţiilor zootehnice este o condiţie
importantă care poate duce la reducerea substanţială a investiţiei. Construcţiile se vor
amplasa pe cât posibil paralel cu curbele de nivel, evitându-se astfel denivelările mari
între capetele clădirii, care duc la lucrări importante de terasamente.
5
S4. CONDITII GENERALE DE AMPLASARE A FERMELOR ZOOTEHNICE
Condiţiile generale se referă la terenul ales pentru amplasarea fermelor agrozootehnice.
Ele sunt următoare:
- Terenul să fie nefertil
-Panta terenului să fie minimă şi uniformă
-Expunerea terenului să fie sudică, sud-est sau sud – vest
-Terenul să fie ferit de inundaţii
-Să aibă în apropiere linii de înaltă tensiune, aşezări urbane şi rurale
-Să i se cunoască situaţia juridică: să i se cunoască proprietarul, numărul de carte funciară şi
numărul topografic, lucrările de proiectare e bine să se facă când există un aviz de principiu al
forurilor de sistematizare teritorială asupra amplasamentului.
S5. CONDITII SANITAR VETERINARE PRIVIND PROIECTAREA
PLANULUI GENERAL AL FERMELOR ZOOTEHNICE
Amplasamentul fermelor trebuie să respecte următoarele cerinţe sanitar-veterinare:
-ferma se amplasează astfel încât vânturile dominante să bată dinspre localitate, spre complex,
pentru a evita poluarea atmosferei cu nocivităţile degajate de acesta;
-terenul ales pentru amplasament trebuie să fie salubru şi neinfestat de o exploatare anterioară;
-zona trebuie să fie lipsită de factori nocivi (fum, praf, gaze toxice);
-dejecţiile animalelor şi apele reziduale nu se vor dirija în exteriorul fermei decât după tratarea şi
epurarea lor;
-pentru a preveni răspândirea epizotiilor şi apărarea sănătăţii publice se vor respecta distanţele
optime faţă de drumurile publice şi faţă de centrele populate.
S6. CONDIŢII ECONOMICE SI DE ORGANIZARE PRIVIND
PROIECTAREA PLANULUI GENERAL AL FERMELOR ZOOTEHNICE SI
UTILITĂŢI NECESARE
Realizarea produselor specifice fermelor, presupune aprovizionarea acestora cu materie
primă. De exemplu fermele pentru tineret taurin trebuie aprovizionate cu viţei în vârsta de 15 zile,
de la fermele de vaci de lapte; fermele pentru pui de carne sunt aprovizionate cu pui de ozi care
provin de la staţiile de incubaţie, la fel ca şi fermele pentru găini ouătoare. Preţul materiei prime
cât şi distanţa de transport de la sursa de aprovizionare la fermă trebuie cunoscute şi incluse în
cheltuielile pentru produsul finit.
Produsele realizate se livrează către întreprinderile de preluare (abatoare, fabrici de lapte,
etc.) sau direct către consumatori (pui, ouă, carne, legume, etc.) Distanţele de transport intervin în
structura cheltuielilor efectuate pentru transportul produsului finit.
Transportul furajelorde la sursa de aprovizionare la fermă şi preţul acestora, presupune o
analiză atentă a cantităţii necesare pentru întreţinerea şi exploatarea animalelor sau păsărilor şi a
surselor de aprovizionare. Alegerea unui amplasament în aproprierea fabricilor de nutreţuri
combinate va conduce la scurtarea distanţelor de transport a furajelor.
Utilităţile Utilităţile necesare fermelor agrozootehnice sunt următoarele: drumul de acces, racordul
la reţeaua de înaltă tensiune şi postul de transformare pentru energia electrică, sursa de alimentare
cu apă, reţeaua de canalizare, cu staţia de epurare sau platformă de dejecţii, sursa de căldură.
În funcţie de amplasamentul ales, şi de utilităţile existente în zonă se vor stabili
racordurile fermei la acestea. Dacă există mai multe propuneri de amplasamente, atunci un
criteriu de alegere poate fi cel al cheltuielilor minime necesare pentru racordurile la utilităţile din
zonă. Adesea în cazul amplasamentelor, fermelor zootehnice este necesară găsirea unei surse de
apă pentru care chletuielile vor trebui să includă forajele de prospectare, puţurile de captare,
reţeaua de aducţiune la rezervorul fermei.
6
S7. ELEMENTE DE PROTECŢIA MEDIULUI
S8. FACTORI DE MEDIU ŞI STAREA MEDIULUI
STAREA MEDIULUI
atmosfera
apele
solurile
padurile
flora, fauna
asezarile urbane
deseurile industriale
radioactivitatea
FACTORI DE MEDIU
Factorul de mediu sol
Factorul de mediu apa
Factorul de mediu aer
S9. POLUAREA DE FOND
Poluarea de fond reprezintă poluarea existentă în zonele în care nu se manifestă
direct influenţa surselor de poluare.
Staţiile de supraveghere a poluării de fond se amplasează în zone convenţional "curate",
situate la altitudini cuprinse între 1000 - 1500 m şi la distanţe de minimum 20 km de
centre populate, drumuri, căi ferate, obiective industriale etc.
Concentraţiile poluanţilor din aer şi precipitaţii, măsurate în aceste zone constituie
indicatori pretioşi pentru evaluarea poluării la nivel regional şi global.
Dioxidul de carbon
Concentraţiile de dioxid de carbon determinate se încadrează în limite normale, mai mici
vara şi mai mari iarna. Creşterea valorilor concentraţiei de dioxid de carbon din perioada
rece se datorează proceselor de combustie de la încălzirea casnică din zona
supravegheată. Institutul National de Meteorologie şi Hidrologie a început supravegherea
poluării de fond în luna iunie 2000. Numărul parametrilor monitorizaţi la staţia de
poluare de fond Fundata este redus, urmând ca acesta să fie extins în anul 2001.
Precipitaţii
• probele de precipitaţii
• se colectează zilnic, cu un colector deschis.
• Se măsoară valoarea maximă şi cea minimă a pH-ului şi se compară cu pH-ul apei
pure
• în cazul depăşirilor foarte mari, trebuie identificată sursa de poluare şi condiţiile
care favorizează acest transport.
7
S10. POLUAREA DE IMPACT
Poluarea de impact este poluarea produsă în zonele aflate sub impactul direct al
surselor de poluare.
Starea atmosferei este evidenţiată prin prezentarea urmatoarelor aspecte: poluarea
de impact cu diferite noxe, calitatea precipitaţiilor atmosferice, situaţia ozonului
atmosferic, dinamica emisiilor de gaze cu efect de seră şi unele manifestări ale
schimbărilor climatice.
În reţeaua de supraveghere a poluării de impact se efectuează măsurători privind
dioxidul de sulf, dioxidul de azot, amoniacul, pulberile în suspensie, pulberile
sedimentabile şi o serie de poluanţi specifici, stabilindu-se:
• concentraţiile maxime şi minime pe 24 ore;
• frecvenţa de depăşire a concentraţiei maxime admisibile (CMA) pe 24 ore;
• concentraţiile medii anuale.
•
Poluări produse cu dioxid de sulf, oxizi ai azotului, amoniac şi alte noxe:
Poluări produse cu o serie de poluanţi specifici unor activităţi industriale.
- Poluarea cu pulberi în suspensie şi sedimentabile.
- Natura pulberilor, cantităţile evacuate în atmosfera, prejudiciile economice, sociale şi
ecologice
• In general, pulberile din atmosfera se clasifică, după dimensiuni, în două mari
grupe:
• Pulberi în suspensie - cu diametre mai mici de 20 µm, având în atmosfera un
comportament asemănător gazelor;
• Pulberi sedimentabile - cu diametre mai mari de 20 µm, care, după ce sunt emise
în atmosferă, se depun pe sol, vegetaţie, ape şi construcţii.
Poluări cu pulberi în suspensie :
• Poluarea atmosferei cu pulberi în suspensie are multe surse. În primul rând,
industriile metalurgică şi siderurgică care eliberează în atmosferă cantităţi
însemnate de pulberi, apoi centralele termice pe combustibili solizi, fabricile de
ciment, transporturile rutiere, haldele şi depozitele de steril, etc.
• Natura acestor pulberi este foarte diversificată. Ele conţin fie oxizi de fier, în
cazul pulberilor din jurul combinatelor siderurgice, fie metale grele (plumb,
cadmiu, mangan, crom), în cazul întreprinderilor de metale neferoase, sau alte
noxe.
8
S11. SITUAŢIA OZONULUI ATMOSFERIC
Implementarea prevederilor privind protecţia stratului de ozon Convenţia de la Viena adoptată la 25 martie 1985
Protocolul de la Montreal adoptat la 16 septembrie 1987
România a aderat prin Legea nr. 84/15 decembrie 1993 la:
Convenţia de la Viena privind protecţia stratului de ozon,
la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon
la Amendamentul adoptat la Londra la 27-29 iunie 1990.
Amendamentul la Protocolul de la Montreal adoptat la 25 noiembrie 1992 la Copenhaga.
România a devenit Parte la acest amendament începând cu anul 2001.
- Distrugerea ozonului stratosferic, cu efectele sale potenţiale asupra creşterii radiaţiei
UV-B la nivelul solului constituie o caracteristică atmosferică la scară globală.
- Din ultimile evaluări internaţionale s-a constatat că a continuat declinul ozonului în
emisfera nordică, în stratosfera arctică; în lunile ianuarie-februarie s-au atins, episodic,
scăderi de aproximativ 60% la înălţimi de cca 18 km, iar temperaturile stratosferice din
această regiune au fost cele mai scăzute din ultimii 10 ani.
- Una dintre problemele majore cu care se confruntă omenirea în pragul noului mileniu,
cu privire la mediul înconjurător, este diminuarea drastică a stratului de ozon, nu numai la
polii Pământului, ci şi în zone intens populate: nordul Europei, Rusia australă, sudul
Franţei, nordul peninsulei Iberice, Argentina.
- Echilibrul stratului de ozon este periclitat de emisiile de substanţe de natura antropică,
cum sunt hidrocarburile fluoroclorurate şi/sau bromurate, tetraclorura de carbon, metil
cloroformul, bromura de metil, subsţante având numeroase utilizări în industrie sau
agricultură.
Emisiile de gaze cu efect de seră Extreme climatice şi manifestări ale schimbărilor climatice pe teritoriul României.
Implementarea prevederilor Protocolului de la Kyoto şi ale Convenţiei cadru a Naţiunilor
Unite privind schimbările climatice
Principalele măsuri ce trebuie luate pentru atingerea obiectivelor Protocolului de la Kyoto
sunt:
• industria va trebui să devină mult mai eficientă din punct de vedere al consumului
de energie, trecând de la utilizarea combustibililor fosili bogaţi în carbon
(cărbune), la combustibili săraci în carbon (gaze naturale) sau la combustibili
alternativi;
• industria energetică, de la extracţie şi până la consum, trebuie restructurată astfel
încât să devină eficientă şi mai puţin poluantă;
• transportul trebuie să se orienteze spre mijloace mai puţin poluante şi cu
consumuri reduse;
• construcţiile să fie eficiente energetic şi să tindă spre utilizarea surselor de energie
regenerabilă;
SURSE DE ENERGII REGENERABILE
• ENERGIA SOLARĂ
• ENERGIA VALURILOR
• ENERGIA EOLIANĂ
• ENERGIA BIOMASEI
ENERGII NECONVENŢIONALE REGENERABILE
ENERGIA VALURILOR (eoliana, regenerabile,turbina eoliana)
9
S12. POLUĂRI ACCIDENTALE
Poluările accidentale sunt accidente majore de mediu care se produc în toate structurile
acestuia şi din motive foarte complexe.
Analiza acestora presupune o clasificare a lor în funcţie de mediul poluat, produsul poluant şi
cauzele producerii fenomenului.
În toate cazurile urmările acestor accidente de mediu sunt importante sub aspect social,
ecologic şi economic.
La fel de importante sunt preocupările omului, ale societăţii, şi mai ales ale specialiştilor
din domeniu, pentru prevenirea şi pentru intervenţiile imediate în vederea reducerii şi eliminării
pagubelor produse
Poluările accidentale pot fi: -poluări accidentale produse din cauze tehnologice şi neglijenţe umane;
-poluări accidentale ale localităţilor şi terenurilor, cu produse petroliere, prin
spargerea conductelor de transport a acestor produse;
-poluări accidentale datorate accidentelor de circulaţie;
-poluări accidentale cauzate de factori naturali; poluări accidentale, cu produse
petroliere, ale fluviului Dunărea.
Poluările industriale precum şi cele în agricultură, sau transporturi, pot fi evitate prin
întărirea disciplinei în muncă, respectarea legislaţiei şi a normelor specifice fiecărei activităţi
Paralel cu intensificarea educaţiei personalului de lucru, se impune aplicarea cu stricteţe a
principiului “cel care poluează - plăteşte”.
Calamităţile naturale pot fi substanţial diminuate prin întărirea activităţii de
supraveghere, prevedere, prognoza, pregătire de acţiuni în diverse scenarii posibile şi aplicarea
promptă a măsurilor celor mai adecvate situaţii care se ivesc.
S13. CONSTRUCŢII AGRICOLE – CLASIFICARE, CRITERII DE
PERFORMANŢĂ, FACTORI DE MICROCLIMAT, SCHEMA BLOC DE
PROIECTARE
Clasificarea construcţiilor agricole poate fi făcută după mai multe criterii. Un
criteriu poate fi legat de funcţia pe care o îndeplinesc construcţiile agricole, criteriu în
baza căruia următoarea clasificare:
-construcţii pentru producţia animală sau construcţii zootehnice, care
cuprind adăposturile pentru animale: taurine, suine, ovine, cabaline şi construcţii pentru
păsări (avicole);
-construcţii pentru producţia vegetală: sere, solarii;
-construcţii pentru depozitarea, conservarea şi condiţionarea producţiei
vegtale; platforme, magazii, depozite;
-construcţii pentru depozitarea nutreţurilor;
-construcţii destinate cercetării şi înobilării speciilor.
Un alt criteriu de clasificare este modul în care construcţiile agricole participă
la procesul de producţie, în baza căruia de disting următoarele categorii:
-construcţii pentru producţie în cadrul cărora intră construcţiile care
adăpostesc diverse specii de animale sau păsări, sere, solarii, depozite de legume şi
fructe, silozuri de cereale, etc.;
-construcţii auxiliare care servesc indirect desfăşurarea procesului de
producţie între care: silozurile pentru furaje, depozite pentru produse cerealiere,
îngrăşăminte minerale, clinici veterinare, centrale termice, posturi de transformare, etc.
-construcţii anexe, care nu sunt legate de producţie dar sunt necesare
pentru desfăşurarea în condiţii normale a producţiei cum sunt: clădirile pentru
administraţie, grupurile social-sanitare, laboratoarele.
10
Criterii de performanţă :
A) Materialul biologic adăpostit, cu activitatea sa fiziologică de metabolism, care impune factorii
de mediu interior (factorii de microclimat): temperatura, umiditatea relativă, viteza de mişcare,
puritatea aerului interior, iluminarea etc.
B) Elementele biometrice specifice şi tehnologia de întreţinere a animalelor şi păsărilor care
determină dimensiunile zonelor funcţionale: principale, pentru odihnă şi furajarea animalelor şi
secundare, pentru circulaţie, evacuare dejecţii, activităţi de supraveghere, etc.
C) Factorii mediului natural cum sunt: energia solară, aerul, apa şi solul.
Factori de microclimate:
1. Factorii zoofiziologici reprezintă rezultatele activităţii de metabolism a animalelor în timpul
căreia au loc diferite manifestări ale organismului: degajare de căldură, umiditate, bioxid de
carbon.
-Degajarea de caldură se produce prin radiaţie, conductibilitate, convecţie precum şi prin
evaporare cutanată şi pulmonară. Cantitatea de căldură degajată de animale şi păsări depinde de o
serie de factori între care: specia, vârsta, alimentaţia administrată, etc. Pentru proiectare se iau
valori medii ale degajărilor de căldură.
-Degajarea de umiditate este în funcţie de specia animalului şi de temperatura mediului
înconjurător.
-Degajarea de bioxid de carbon, are loc în procesul de respiraţie: aerul expirat de animale
conţine cantităţi mari de bioxid de carbon, variind în funcţie de specie, starea de repaus sau
activitate a animalului, hrana administrată, etc.
2. Factorii fizici care intervin în proiectarea microclimatului sunt: temperatura şi umiditatea
relativă a aerului exterior, temperatura, umiditatea relativă şi viteza aerului interior, iluminarea.
-Temperatura interioară trebuie să se încadreze în anumite valori limită, care
condiţionează starea de sănătate a animalelor şi care depinde de specia şi vârsta acestora.
-Umiditatea relativă interioară acţionează asupra organismelor animale în timpul
următoarelor activităţi: evaporarea cutanată sau pulmonară, prin care organismul pierde surplusul
de căldură corporală la temperaturi ridicate ale mediului.
-Viteza de mişcare a aerului influenţează pierderile de căldură prin convecţie, fapt pentru
care în aproprierea animalelor aceasta nu trebuie să depăşească anumite valori.
-Iluminarea naturală şi artificială a adăposturilor este importantă, influenţând şi producţia
animalelor. Iluminarea se poate realiza pe cale naturală cu ajutorul luminii solare ce pătrunde prin
suprafeţele vitrate ale clădirilor şi pe cale artificială cu ajutorul lămpilor cu incandescenţă, a
lămpilor fluorescente, a lămpilor cu vapori de mercur sau sodiu.
Medii
agresive
Destinaţia şi
tehnologia
Factori de
microclimat
Planul si secţiunea
transversală
Elemente de construcţie
specifice Structura de
rezistenţă
Elemente de
închidere
11
S14. CONSTRUCTII AGRICOLE – FORMA ÎN PLAN ŞI SECŢIUNE
TRANSVERSALĂ, MODULAREA ŞI CONDIŢIILE TEHNICE
Cerinţele funcţionale sunt dependente de elementele biometrice specifice materialului
biologic adăpostit, de particularităţile procesului tehnologic, de tipul şi dimensiunile elementelor
tehnologice specifice, de natura şi gabaritele de circulaţie a mijloacelor de mecanizare şi
transport.
Organizarea corectă a spaţiilor interioare în funcţie de destinaţia şi fluxul tehnologic,
alegerea şi dispunerea jidicioasă a elementelor tehnologice şi a instalaţiilor de mecanizare
încadrate în procesul tehnologic, conduc la consecinţe favorabile atât asupra formei şi sistemului
constructiv, cât şi asupra dimensiunilor în plan şi elevaţie a construcţiilor.
Forma în plan a construcţiilor zootehnice, care este determinată, în general, de
considerente funcţionale şi tehnologice, poate fi dreptunghiulară, pătrată, circulară respectiv
poligonală înscrisă într-un cerc.
Modularea construcţiilor zootehnice
Interdependenţa construcţie-proces tehnologic conduce, în cazul construcţiilor agricole la
o mare varietate a dimensiunilor în plan şi elevaţie.
În ţara noastră se utilizează ca modul de bază, modulul decimetric M=10 cm, iar în unele
situaţii se foloseşte modelul octometric M=12,5 cm determinat de dimensiunile uzuale ale
cărămizilor pline.
Alegerea formei constructive şi a dimensunilor modulare în plan (deschideri, travei) şi
elevaţie (înălţimi), trebuie făcută în funcţie de cerinţele tehnologice şi considerentele privind
unificarea modulelor dintre diferite tipuri de construcţii.
Pentru modularea transversală a halelor agrozootehnice se recomandă folosirea modulilor
derivaţi, de 15M şi 30M. Prin aplicarea acestora se pot acoperi o varietate mare de procese
tehnologice specifice. Cele mai uzuale deschideri care asigură acoperirea unei varietăţi mari de
procese tehnologice din sectorul zootehnic sunt: 10,5 m; 12,5 m; 18,00 m; 21,00 m; 24,00 m.
Modularea longitudinală se realizează, în general, prin utilizarea modulului derivat 15M,
rezultând travei de 3,00 m; 4,50 m; 6,00 m; 7,50 m.
12
Condiţii tehnice Construcţiile cu caracter agrozootehnic trebuie să satisfacă o serie de condiţii şi cerinţe de
ordin tehnic astfel încât să asigure folosirea şi exploatarea lor corespunzătoare pe toată durata de
serviciu. Dintre condiţiile tehnice de bază, de care trebuie să se ţină seama la proiectarea şi
realizarea construcţiilor agrozootehnice se pot menţiona:
-condiţiile tehnice capitale: se referă la totalitatea cerinţelor care se impun
elementelor structurale şi de închidere, respectiv construcţiilor luate în ansamblu, din punct de
vedere a durabilitătii şi a rezistenţei la foc;
-condiţiile mecanice: se urmăreşte asigurarea cerinţelor de
rezistenţă şi stabilitate a elementelor de construcţie şi a construcţiilor în ansamblu, la acţiunea
solicitărilor exterioare;
-condiţiile de microclimat;
-condiţii tehnico-economice.
15. CONSTRUCŢII ZOOTEHNICE - ELEMENTE FUNCŢIONALE ŞI
TEHNOLOGICE PENTRU ÎNTREŢINEREA TAURINELOR ÎN STABULAŢIE
FIXĂ
Prin ponderea însemnată pe care o reprezintă în producţia animalieră, prin volumele mari
de furaje şi prin dificultăţile de adaptare a cestei specii de păşune la condiţiile stabulaţiei
industriale, cazarea şi exploatarea taurinelor prezintă cea mai mare complexitate de probleme
pentru construcţiile zootehnice. În principiu adăpostirea taurinelor pentru producţii de lapte şi
carne se realizează în două tehnologii :
- stabulaţie fixă
- stabulaţie liberă.
Tehnologia de întreţinere a taurinelor în stabulaţie fixă se bazează pe
tehnologia tradiţională de creştere şi întreţinere a taurinelor. Spaţiul interior al unui adăpost
cuprinde următoarele zone funcţional-tehnologice: standuri, iesle, alei de furajare şi alei de
serviciu.
Standul este elementul tehnologic principal alcătuit din două zone: zona de odihnă şi
zona de defecare. În funcţie de indicatorii biometrici specifici pe categorii de rase de taurine
precum şi funcţie de sistemul de legare, standul poate fi: lung, mijlociu şi scurt.
Ieslea se concepe ca formă şi se dimensionează funcţie de categoria animalelor deservite,
tipul standului, natura şi specificul mijloacelor de administrare a furajelor.
Alei de furajare sunt amplasate în faţa ieslelor şi se folosesc pentru circulaţia vehicolelor
cu care se realizează furajarea. Lăţimea carosabilă se ia de 2,30 ... 2,40 m.
Alei de circulaţie (de serviciu) se situează în spatele unui şir de standuri şi servesc pentru
circulaţia şi întreţinerea animalelor. În cazul când deservesc un singur rând de animale ele se
prevăd cu lăţimea de 1,10 m, iar în cazul când deservesc două standuri lăţimea minimă trebuie să
fie de 1,40 m.
Rigolele deschise pentru evacuarea dejecţiilor se pretează pentru evacuarea mecanică cu
racleţi batanţi sau fluture. Rigolele deschise se amplasează în spatele standului, în zona de
defecare, având dimensiuni corelate cu dimensiunile utilajelor. Astfel în cazul utilizării racleţilor
batanţi lăţimea este de 42 ... 52 cm, iar în cazul racleţilor fluture de 70 ... 75 cm. Adâncimea
rigolelor se ia de 15 ... 20 cm.
Canalele acoperite cu grătare constituie un alt sistem de recepţie şi evacuare a
dejecţiilor. Dimensiunile acestora sunt în funcţie sistemul de evacuare a dejecţiilor şi anume:
mecanic sau hidraulic. Canalele acoperite cu grătare se pot dispune la acelaşi nivel cu capătul
satndului scurtând astfel lungimea patului cu 10-15 cm. Dimensiunile grătarelor sunt corelate cu
indicatorii biometrici ai animalelor, fiind tratate în mod deosebit dacă sunt dispuse şi în zone de
odihnă. Astfel acestea vor avea lăţimi de 7-10 cm fiind rezolvate din beton armat sau profile
metalice acoperite cu cauciuc sau material plactic nederapant, din lemn de stejar.
13
S16. CONSTRUCŢII ZOOTEHNICE – ELEMENTE FUNCŢIONALE ŞI
TEHNOLOGICE PENTRU ÎNTREŢINEREA TAURINELOR ÎN STABULAŢIE
LIBERĂ
Sistemul de stabulaţie liberă este folosit pentru tineret taurin şi pentru vaci lapte. În acest
sistem de întreţinere se delimitează următoarele zone:
-zona de odihnă (repaus) reprezentată prin patul de odihnă a animalelor;
-zona de furajare reprezentată prin iesle şi aleea de furajare;
-zona de circulaţie reprezentată prin aleile de circulaţie.
În funcţie de amploarea zonei de furajare se disting următoarele varinate de adăposturi:
-adăposturi având furajare interioară când zona de furajare se dispune central, iar
spaţiile de odihnă lateral, fiind construcţii închise;
-adăposturi în care furajarea este exterioară, în padoc, spaţiul interior servind
numai pentru odihnă.
Adăposturile cu furajare interioară în construcţii închise permit adoptarea celor mai
complexe operaţiuni printr-o programare pe grupe de animale la furajare, odihnă şi muls. Toate
spaţiile fiind amenajate în acelaşi mediu ambiant, animalele sunt ferite de influenţa mediului
exterior. Spaţiile din zona de odihnă se prevăd cu cuşete având pardoseală caldă, compartimentări
metalice şi alei de serviciu. Dimensiunile zonei de odihnă se stabilesc luând ca bază de calcul 3,5
m2/cap în cazul adăposturilor pentru vaci lapte şi 3 m
2/cap în cazul adăposturilor pentru taurine la
îngrăşat.
Cuşetele se pot amplasa pe două rânduri longitudinale, paralele care împreună cu spaţiile
de circulaţie realizează aceaşi lungime ca şi frontul de furajare aferent.
Evacuareadejecţiilor poate fi: de suprafaţă, cu lame tractate sau în canale acoperite cu
grătare.
Zonele de furajare se prevăd cu iesle din beton armat. Atât zonele de furajare cât şi
zonele de circulaţie se dimensionează în funcţie de modul de furajare, specia şi vârsta animalelor.
Astfel pentru fondul de furajare, pentru animale adulte se consideră 0,30 ... 0,40 m pentru furajare
cu fân şi 0,15...0,20 m pentru furaje concentrate, iar pentru tineret taurin 0,20...0,30 m pentru
furajare şi de circulaţie se aleg de 1,67 L (L fiind lungimea trunchiului animalelor).
14
S17. CONSTRUCŢII ZOOTEHNICE – ELEMENTE FUNCŢIONALE ŞI
TEHNOLOGICE PENTRU ÎNTREŢINEREA SUINELOR
Construcţiile destinate creşterii şi întreţinerii suinelor în sistem industrial, în complexe
sau ferme specializate pentru producţia marfă se realizează de mai multe tipuri, în funcţie de
destinaţia şi tehnologia de întreţinere.
După modul de întreţinere adoptat, construcţiile pentru suine pot fi:
-construcţii cu sisteme de întreţinere în grupuri mari, în adăposturi cu boxe şi
adăposturi comune folosite de obicei în cazul halelor pentru tineret suin de reproducţie, hale de
creştere şi hale pentru gestaţie;
-construcţii cu sistemul de întreţinere în adăposturi închise, în boxe comune fără
padocuri, utilizat la hale pentru creştere şi îngrăşare
-construcţii cu sistemul de întreţinere în adăposturi cu boxe individuale folosit
pentru hale de creşterea tineretului de reproducţie, hale pentru gestaţie şi maternităţi.
În funcţie de modul de compartimentare interioară, halalele pentru suine pot fi: cu boxe
dispuse pe un rând; cu boxe dispuse pe două rânduri; cu boxe dispuse pe patru rânduri.
15
S18. CONSTRUCŢII ZOOTEHNICE – ELEMENTE FUNCŢIONALE ŞI
TEHNOLOGICE PENTRU ÎNTREŢINEREA PĂSĂRILOR
Creşterea păsărilor în cadrul tehnologiilor moderne se face în construcţii cu o densitate
biologică ridicată şi cu controlul perioadei de lumină.
Neceseitatea tehnologică de dirijare a luminii a impus realizarea halelor „oarbe” fără
ferestre ca o soluţie generală a aviculturii actuale. Întreţinerea tradiţională, la lumina zilei se
practică numai în cadrul fermelor gospodăreşti.
După speciile de păsări întreţinute fermele avicole pot fi:
-ferme pentru creşterea puilor şi găinilor;
-ferme pentru creşterea curcilor;
-ferme pentru creşterea gâştelor şi raţelor.
Din punct de vedere al sistemului de creştere şi întreţinere adoptat se disting următoarele
tehnologii:
-la podea (pe aşternut permanent);
-pe grătare;
-în baterii (cuşti).
Suprafaţa halelor şi a secţiilor se determină în funcţie de efectivul de păsări adăpostite,
ţinând cont de tehnologia de întreţinere adoptată, de specie, de instalaţiile şi utilajele folosite
pentru realizarea tehnologiei şi a condiţiilor de microclimat.
În sistemul de întreţinere la podea păsările cresc liber pe un aşternut permanent (din paie
tocate, pleavă, coji de floarea soarelui) care se schimbă de 1-2 ori pe an. Dezavantajul acestui
sistem îl constituie densitatea redusă a păsărilor pe metru pătrat de construcţie cât şi
microclimatul, care datorită unei execuţii şi întreţineri necorespunzătoare a aşternutului, nu
Este intotdeauna in conformitate cu normele de zooigiena.
16
.
Sistemul de întreţinere a
păsărilor pe grătare prezintă
următoarele avantaje: densitate sporită
şi condiţii mai bune de igienă şi
microclimat decât în sistemul de
întreţinere la podea.
Grătarele se pot amplasa pe
axul median longitudinal al halei
împreună cu cuibarele sau pe două
rânduri, fiecare rând de grătare având
prevăzute cuibare. Pentru
supravegherea şi colectarea ouălor se
prevăd alei de circulaţie, cuibarele
fiind amplasate în lungul acestora.
Lăţimea aleilor de circulaţie se
ia cel puţin 1,00 m.
Sistemul de întreţinere în baterii constă în întreţinerea păsărilor în cuşti grupate în
baterii pe mai multe niveluri.
Această tehnologie este folosită cu rezultate foarte bune pentru găini ouătoare şi
pui de carne.
Bateriile se dispun longitudinal pe mai multe rânduri fiind deservite de alei de
circulaţie. Lăţimea aleii de circulaţie este de minimum 80 cm.
17
S19. STRUCTURI DE REZISTENTA PENTRU ZIDARIE PORTANTA
UTILIZATE LA CONSTRUCTII ZOOTEHNICE
Deschiderile libere cuprinse între 9,00...12,00 m pot fi realizate în mai multe
variante structurale:
a.) zidărie portantă şi grinzi principale transversale;
b.) zidărie portantă şi elemente structurale tip placă de acoperiş;
c.) structuri cu stâlpi şi grinzi care alcătuiesc cadre dispuse transversal sau
longitudinal;
d.) structuri de rezistenţă din panouri mari.
e.)
Variantele a.) şi b.) având ca element comun structura verticală de rezistenţă
realizată din zidărie portantă, se înlocuiesc cu varianta c.) în care grinzile reazemă pe
stâlpi de beton armat, în următoarele situaţii:
-alcătuirea şi grosimea zidăriei nu corespunde din punct de vedere higrotermice
şi/sau al calculului pierderilor de căldură (cazul balanţei termice neechilibrate),
remedierea obţinându-se prin utilizarea zidăriilor mixte sau a panourilor termoizolante,
autoportante;
-eforturile provenite din solicitările zidăriei (compresiune excentrică, strivire)
depăşeşte capacitatea portantă a secţiunilor de calcul.
Structuri din zidărie portantă şi grinzi principale transversale
Acest sistem structural se realizează din zidărie de cărămidă sau piatră naturală,
rigidizată la partea superioară cu centuri de beton armat, pe care se reazemă grinzile
principale de acoperiş.
Grinzile susţin subansamblul de acoperiş care, în funcţie de învelitoarea adoptată
este fixat pe grinzi secundare (pane) sau pe elemente plane de acoperiş.
Zidăria se verifică la eforturile provenite din acţiunile transmise de grinda
principală şi din acţiunile vântului şi seismului.
Grinzile principale pot fi realizate în numeroase variante dintre care: fermă de
lemn, fermă de lemn-metal, grindă de lemn lamelat încleiat cu inimă subţire din placaj,
grindă din beton armat. Opţiunea pentru una din aceste variante presupune admiterea
unor criterii cum sunt: materialul, condiţiile şi posibilităţile de execuţie, preţul de cost.
- Fermă de lemn-metal
- Grinda principala din lemn
18
S20. STRUCTURI DE REZISTENŢĂ UTILIZATE LA CONSTRUCŢII
ZOOTEHNICE CU STÂLPI ŞI GRINZI TRANSVERSALE
Sistemul structural în cadre dispuse transversal pentru deschideri de 9,00 ... 12,00 m se
poate alcătui din stâlpi de beton armat şi grindă transversală în următoarele variante: fermă din
lemn, fermă de lemn-metal. Grindă din lemn lamelat încleiat, grindă de beton armat.
Cadru transversal având stâlpii şi grinda din beton armat se dispune la o travee a cărei
dimensiune se corelează cu tipul de grinzi secundare utilizate, din beton armat sau din beton
precomprimat. Traveele sunt de 6,0 m, caz în care panele utilizate sunt din beton precomprimat.
Grinzile transversale se pot realiza din beton armat sau din beton precomprimat.
Varianta cosntructivă pentru deschiderea de 10,40 m poate fi realizată din elemente de
beton prefabricat sau preturnate la şantier. Stâlpii sunt prevăzuţi cu o evazare la partea superioară
care serveşte la rezemarea grinzii principale. Grinda principală este realizată cu extradosul în
două pante, corelate cu tipul de învelitoare utilizată.
Fixarea grinzii pe stâlp se face prin sudarea plăcuţelor metalice înglobate în cele două
elemente. Îmbinarea grinzii cu stâlpul se realizează prin monolitizarea pe stâlp a zonei de capăt a
grinzii, zonă prevăzută cu armătură din stâlp şi grindă.
S21. STRUCTURI DE REZISTENŢĂ UTILIZATE LA CONSTRUCŢII
ZOOTEHNICE CU STÂLPI DE BETON ARMAT ŞI FERMĂ TRIUNGHIULARĂ
DIN LEMN-METAL: SCHEME CONSTRUCTIVE ŞI DE ÎNCĂRCARE;
DETALII CONSTRUCTIVE
Grinzile principale pot fi realizate în numeroase variante dintre care: fermă de
lemn, fermă de lemn-metal, grindă de lemn lamelat încleiat cu inima subţire din placaj,
grindă din beton armat. Opţiunea pentru una din aceste variante presupune admiterea
unor criterii cun sunt: materialul, condiţiile şi posibilităţile de execuţie, preţul de cost.
19
Grinda principală cu zăbrele se poate realiza din ferme de lemn care pot avea
diferite forme: triunghiulară, cu tălpi paralele, cu talpă poligonală sau sub formă de
segment de cerc.
Eforturile în barele fermelor cu zăbrele depind de forma constructivă. Astfel la
fermele cu talpa superioară în segment de cerc sau de formă poligonală, eforturile în bare
sunt apropriate ca valori. Aceasta simplifică mult execuţia acestor tipuri de ferme.
În cazul fermelor triunghiulare, eforturile în tălpi scad de la reazem spre mijlocul
deschiderii, iar în zăbrele cresc de la reazem spre centru. La fermele cu tălpi paralele,
eforturile în barele tălpilor cresc mai mult de la reazem spre mijlocul deschiderii. La acest
tip de ferme, în panourile centrale eforturile în diagonală îşi schimbă semnul pentru
încărcări nesimetrice, fapt care complică execuţia lor. Grinzile cu zăbrele de lemn se
realizează de regulă cu oa contra săgeată f l/200.
Avantajul fermei de lemn-metal constă în siguranţa mai mare în exploatare
datorită eliminării elementelor puternic întinse din lemn şi a îmbinărilor supuse la
încovoiere; deasemenea deformabilitatea acestora este mai redusă, iar în condiţii normale
de exploatare durabilitatea lor este sufucient de mare.
20
S22. STRUCTURI DE REZISTENŢĂ LA CONSTRUCŢII ZOOTEHNICE
REALIZATE DIN PANOURI MARI DE BETON ARMAT
În cadrul unor hale având microclimatul interior caracterizat de umidităţi relative
ale aerului sub valoarea de 60% se pot utilize structuri de panouri mari prefabricate.
Panourile sunt alcătuite din trei straturi: la interior stratul de beton armat de rezistenţă,
stratul median termoizolator şi stratul exterior (de protecţie) alcătuit din beton armat greu
sau uşor (cu aggregate de zgură).
Structura de acoperiş se poate alcătui din elemente de suprafaţă curbe din beton
armat precomprimat sau din grinzi principale (beton, lemn) şi grinzi secundare de
acoperiş.
Panourile pot fi prevăzute cu gol pentru fereastră, pot fi panouri pline sau panouri
cu goluri mici, tehnologice pentru instalaţia de ventilare (cazul halelor avicole blindate).
Rigidizarea celor două straturi de beton se recomandă a fi făcută cu ploturi de
beton circulare. Betonul din stratul de protecţie poate fi un beton uşor cu aggregate
poroase naturale sau artificiale, cu adios de cenuşă şi spumanţi. Partea inferioară care
vine în contact cu terenul, va trebui să fie izolată împotriva umidităţii având următoarele
posibilităţi: utilizarea foliei de PVC de 0,8 mm grosime lipită continuu cu adeziv;
vopsitorie pe bază de răşini epoxidice şi bitum.
Se observă că în dreptul ploturilor de beton temperatura are o scădere de 5°C,
acestea fiind zone „periculoase” în care există riscul apariţiei condensului. În urma unui
studiu pe mai multe variante de panouri, concluziile privind o bună alcătuire higrotermică
pot fi formulate astfel: suprafaţa ploturilor de beton trebuie redusă la minimum (utilizarea
ploturilor de formă circulară); utilizarea betonului uşor când este posibil pentru ambele
straturi, iar când din condiţii de rezistenţă mecanică şi/sau permeabilitate la vapori, stratul
interior este realizat din beton greu, stratul exterior se va realiza din beton uşor.
21
S23. STRUCTURI DE REZISTENŢĂ UTILIZATE LA CONSTRUCŢII
ZOOTEHNICE – CADRE TRANSVERSALE DE BETON ARMAT PENTRU
DESCHIDERI CUPRINSE ÎNTRE 18 – 24 M, CU STÂLPI INTERMEDIARI;
DETALII CONSTRUCTIVE, SCHEME STATICE ŞI DE ÎNCARCARE
Sistemele tehnologice de întreţinere şi exploatare a animalelor au evoluat şi s-au
perfecţionat în timp, iar sistemele constructive le-au urmărit adaptându-se acestora; un astfel de
sistem structural este cadrul transversal cu două sau mai multe deschideri, stabilite funcţie de
zonele funcţional-tehnologice în care se acceptă dispunerea stâlpilor intermediari. Avantajele care
se obţin când se optează pentru acest sistem constructiv, sunt legate de faptul că sistemul care
rezultă este mai uşor de construit din punct de vedere tehnologic decât cel care are deschiderea de
18,00 ... 24,00 m liberă.
Sistemul adaptat la tehnologia din hală
recurge la amplasarea unor stâlpi intermediari,
care micşorează deschiderea elementelor
orizontale şi care pot fi alese sub forma unor
elemente liniare, de tip grindă.
În figura de mai jos sunt sintetizate
schematic, rrezolvările pentru deschiderile
totale de 18,00 m; 21,00 m; 24,00 m, schemele
constructive având două şi respectiv trei deschideri. Realizarea practică se face utilizând
elemente prefabricate de beton armat, stâlpi pe care reazemă articulat grinzile.
Deschiderile maxime sunt de 7,50 m dacă se utilizează elemente de beton armat; ele pot
fi crescute în cazul utilizării unor grinzi precomprimate sau a grinzilor cu zăbrele de
beton armat.
Îmbunătăţirea modului de
lucru a grinzilor şi sporirea
deschiderilor acestora poate
fi făcută prin utilizarea
grinzilor cu console, care în
cazul când sunt prefabricate
pot fi articulate pe stâlpi.
Schema constructivă în cazul
deschiderilor de 18-24 m se
obţine prin amplasarea a
două semicadre având grinzile în consolă, dispuse faţă în faţă, fără ca acestea să
conlucreze. Sistemul poate fi alcătuit din elemente de beton armat, sau din stâlpi de beton
armat şi grinzi de lemn încleiat. Grinzile se pot aşeza astfel încât să permită alcătuirea
unui acoperiş în două pante, cu sau fără shed.
În shed se amplasează panouri vitrate care servesc la iluminarea halei sau panouri
cu termoizolaţie, mobile, utilizate la ventilarea halei.
Traveile la care se amplasează cadrele sunt de 6-7,5 m, în funcţie de varianta de
acoperiş utilizată. Când se realizează acoperiş compact, pe grinzile principale se aşează
elemente plane de acoperiş din beton armat prefabricate, de tipul fâşiilor cu goluri.
Traveile vor avea dimensiunile egale cu deschiderile acestor elemente care sunt cuprinse
între 4,8 şi 6 m.
22
S24. PRINCIPII DE PROICTARE HIGROTERMICĂ A ELEMENTELOR
PERIMETRALE LA CONSTRUCŢII ZOOTEHNICE
I. Determinarea coeficientului global de izolare termică (G) Coeficientul global de izolare termică a unei clădiri (G), este un parametru termo-
energetic al anvelopei clădirii pe ansamblul acesteia şi are semnificaţia unei sume a fluxurilor
termice disipate (pierderilor de căldură realizate prin transmisie directă) prin suprafaţa anvelopei
clădirii, pentru o diferenţă de temperatură între interior şi exterior de la 1K, raportată la volumul
clădirii, la care se adaugă cele aferente reîmprospătării aerului interior, precum şi cele datorate
infiltraţiilor suplimentare de aer rece.
Coeficientul global de izolare termică se calculează cu relaţia :
, unde :
L – coeficientul cuplaj termic, calculat cu relaţia : masurat in [W/K]
τ - factorul de corecţie a temperaturilor exterioare [ - ];
V - volumul interior, încălzit, al clădirii [m3];
R'm - rezistenţa termică specifică corectată, medie, pe ansamblul clădirii, a
unui element de construcţie [m2K/W]
A - aria elementului de construcţie [m2], având rezistenţa termică R’m
n- viteza de ventilare naturală a clădirii,respectiv numărul de schimburi de
aer pe oră [h-1
]
Aria anvelopei clădirii A se calculeaza cu relatia : A = ΣAj [m2]
, unde :
A- aria anvelopei, reprezentând suma tuturor ariilor elementelor de construcţie perimetrale ale
clădirii, prin care au loc pierderile de căldură;
Aj- ariile elementelor de construcţie care intră în alcătuirea anvelopei clădirii şi anume:
suprafaţa opacă a pereţilor exteriori;
▪suprafeţele adiacente rosturilor deschise şi/sau închise;
▪ suprafeţele ferestrelor şi uşilor exterioare, precum şi ale pereţilor exteriori vitraţi şi ale
luminatoarelor;
▪ suprafaţa planşeelor de peste ultimul nivel, sub terase;
▪ suprafaţa planşeelor de peste ultimul nivel, sub poduri;
▪ suprafaţa planşeelor de peste pivniţe şi subsoluri neîncălzite;
nV
LG
jj34,0
)(
mR
AL
'
23
▪ suprafaţa plăcilor în contact cu solul;
▪ suprafaţa pereţilor în contact cu solul;
▪ suprafaţa planşeelor care delimiteaza clădirea la partea inferioară, de exterior (la bowindouri,
ganguri de trecere, etc.);
suprafaţa pereţilor şi a planşeelor care separă volumul clădirii, de spaţii adiacente neîncălzite
sau mult mai puţin încălzite, precum şi de spaţii având alte destinaţii etc.
Rezistenţele termice corectate, medii Rezistenţele termice corectate, medii pe ansamblul clădirii, ale elementelor de construcţie
(R'm) se determină cu luarea în consideraţie a influenţei tuturor punţilor termice asupra
rezistenţelor termice unidirecţionale, în câmp curent (R).
Caracteristica de performanţă termoenergetică globală a clădirilor cu altă destinaţie
decât cea de locuire
G1 G1ref W/(m3K)
Coeficientul G1 este un indicator convenţional al nivelului de preformanţă termoenergetică
«de iarnă», al unei clădiri în ansamblul ei, sau a unei părţi de clădire, distinctă din punct de
vedere funcţional;
Coeficientul global de izolare termică G1 al unei clădiri sau al unei părţi de clădire reprezintă
pierderile orare de căldură prin transmisie prin elementele de închidere ale acesteia, pentru o
diferenţă de temperatură de un grad între interior şi exterior, raportate la volumul încălzit al
acesteia.
Calculul coeficientului global de referinţă G1ref :
Prin calculul coeficientului global de referinţă G1ref se stabilesc performanţele
termoenergetice ale clădirii conform proiectului de arhitectură, performanţe ce trebuie
asigurate prin proiectul de execuţie şi menţinute pe toată durata de viaţă a clădirii.
Coeficientul global de izolare termică G1 : , unde :
V - volumul încălzit al clădirii sau părţii de clădire;
Aj - aria elementului de construcţie j, prin care se produce schimb de căldură, exprimată
în m2;
τj - factor de corecţie a diferenţei de temperatură între mediile separate de elementul de
construcţie j,
Rmj - rezistenţa termică specifică corectată medie, a elementului de construcţie j,
exprimată în m2K/W;
Calculul coeficientul global G1 de referinţa :
Relaţia generală de calcul :
Valoarea limită a coeficientului global G1, denumită coeficient global de referinţă,
G1ref, se calculează cu relaţia:
V - volumul încălzit, calculat pe baza dimensiunilor interioare ale clădirii, exprimat în
m3;
a,b,c,d,e - coeficienţi de control pentru elementele de construcţie
e
APd
c
A
b
A
a
A
V
1G 4321
ref 1 KmW/ 3
j'
mj
jj
1R
A
V
1G
24
Temperaturile exterioare de calcul :
se consideră în conformitate cu harta de zonare climatică a teritoriului României, pentru
perioada de iarna
4 zone climatice, astfel :
zona I Te = - 12°C
zona II Te = - 15°C
zona III Te = - 18°C
zona IV Te = - 21°C
Temperaturile interioare de calcul si umiditati relative ale aerului interior:
Ti din standardul de proiectare functie de tehnologii
Temperatura minima
Temperatura optima
Temperatura maxima
ΦI din standardul de proiectare tehnologic
II. Determinarea rezistenţelor termice specific ale elementelor de construcţie opace
Rezistenţa termică specifică a unui strat omogen al elementului de construcţie se determină cu
relaţia: , unde : d- grosimea de calcul a stratului ;
- conductivitatea termică de calcul a materialului
Rezistenţa termică, specifică unidirecţională: a unui element de construcţie alcătuit din unul sau
mai multe straturi din materiale omogene, fără punţi
termice, inclusiv din eventuale straturi de aer
neventilat, dispuse perpendicular pe direcţia fluxului
termic, se calculează cu relaţia :
R = Rsi + Rs + Ra + Rse [m2K/W]
Temperatura pe suprafaţa interioară a elementelor de construcţie: fără punţi termice (sau în câmpul
curent al elementelor de construcţie cu punţi
termice) se determină cu relaţia :
Ti max = (Ti - Tsi m)
Rmj - rezistenţa termică specifică corectată medie : [ m2K/W]
Rezistenţa termică specifică corectată R‘ şi respectiv coeficientul de transfer termic corectat U' se
calculează cu relaţia generala :
, unde : R - rezistenţa termică specifică unidirecţională aferentă
ariei A;
l - lungimea punţilor liniare de acelaşi fel, din cadrul
suprafeţei A.
Pentru alte condiţii de temperatură (T’e şi T’i ), temperatura minima (T’si min ) se poate
determina cu relaţia :
Ti = + 20 °C
[oC] , unde : Te= - 15 °C
Ti - Te = 35 K
dRs
ii
isiR
TTT
JJ
Jm
UA
AR
'
'
AA
l
RU
1'
)(''
' minmin sii
ei
EiIsi TT
TT
TTTT
d
Ti
Tsi T si
Te
25
S25. PERETI LA CONSTRUCTIILE ZOOTEHNICE : CLASIFICARE, DETALII
CONSTRUCTIVE
Pereţii sunt elemente de construcţii verticale care pot îndeplini funcţiunile de elemente de
rezistenţă, de închidere faţă de mediul exterior sau de compartimentare a spaţiului interior. În
construcţiile zootehnice o importanţă deosebită prezintă pereţii exteriori deoarece au atât rol de
închidere cât şi de asigurare a condiţiilor corespunzătoare de microclimat interior.
Clasificarea pereţilor se poate face după mai multe criterii şi anume:
După rolul şi funcţiunile îndeplinite în ansamblul construcţiei se deosebesc:
-pereţi portanţi sau de rezistenţă
-pereţi autoportanţi sau de umplutură
După natura materialelor folosite se împart în:
-pereţi din pământ stabilizat
-pereţi din zidărie de piatră naturală sau artificială (cărămidă plină, cu găuri verticale, blocuri
ceramice)
-pereţi prefabricate de beton armat sau alte materiale (azbociment, produse pe bază de lemn, în
combinaţie cu mase plastice).
După modul de alcătuire pereţii exteriori se împart în două tipuri principale:
-pereţi cu structura omogenă
-pereţi cu structura neomogenă
Pereţi cu structura omogenă se pot realiza din materiale tradiţionale, de provenienţă
locală (chirpici, pământ stabilizat, piatră brută, tufuri calcaroase, scorie bazaltică) şi din materiale
produse industrial (cărămidă plină, cărămidă eficientă, blocuri ceramice cu goluri, blocuri de
beton uşor din granulit, deşeuri ceramice).
Pereţii din zidărie de cărămidă plină sau cu goluri asigură o bună izolare termică şi o
bună comportare în timp la acţiunea umidităţii. Prin utilizarea lor se obţine un consum redus de
ciment şi de oţel beton. Prezintă dezavantaje legate de greutate proprie mare şi consum mare de
manoperă. Această variantă apare raţională în cazul când este folosită ca element de închidere şi
de rezistenţă.
În vederea asigurării unei comportări bune în timp,
precum şi a condiţiilor de zooigienă, pereţii exteriori cu
structura omogenă se protejează pe faţa interioară şi
exterioară cu tencuieli.
Pereţi cu structura neomogenă sunt alcătuiţi din mai
multe straturi şi sunt soluţii îmbunătăţite faţă de cei cu
structură omogenă şi se pot realiza sub formă de: zidării
mixte, pereţi din beton armat cu miez termoizolant. Aceste
tipuri de pereţi se realizează mai ales ca pereţi neportanţi cu
rol de închidere.
1. Zidăriile mixte. Pereţii din zidărie mixtă se pot
realiza într-o mare varietate de rezolvări cosntructive,
utilizându-se diferite combinaţii dintre produsele ceramice
(cărămidă plină, eficientă) şi materialele eficiente din punct
de vedere al transmisiei termice.
26
Tipuri de pereţi:
- pereţi din zidărie de cărămidă cu umplutură termoizolantă din materiale uşoare de
provenienţă locală, deşeuri industriale (a)
- pereţi de cărămidă cu miez termoizolant din materiale moderne, eficiente din punct de
vedere al izolării termice, cu un strat de aer ventilat. (b)
- pereţi din blocuri de beton uşor şi din zidărie de cărămidă plină. (c)
(a) (b) (c)
2. Pereţi din elemente prefabricate. Când se urmăreşte o execuţie
industrializată a construcţiilor se pot utiliza elemente prefabricate pentru pereţi exteriori.
Pereţii prefabricaţi pentru construcţiile zootehnice se pot realiza în următoarele variante:
2.1 Panourile prefabricate verticale se alcătuiesc, în general, din trei straturi: cu un miez
termoizolant şi două straturi de beton armat. Miezul cu proprietăţi termoizolatoare se poate
realiza din polistiren expandat, pâslă minerală, beton celular autoclavizat sau diverse deşeuri.
2.2 Panouri (fâşii) orizontale se utilizează la
construcţiile cu structura de rezistenţă în cadre. Lungimea panourilor de tip fâşie se stabileşte
în funcţie de distanţa dintre stâlpi şi poziţia panoului faţă de aceştia, iar înălţimea se consideră
de obicei egală cu înălţimea parapetului halei(1-1,5 m). Grosimea se stabileşte din
considerente higrotermice, funcţie de alcătuirea panoului.
27
S26. ACOPERIŞURI LA CONSTRUCŢIILE ZOOTEHNICE : CLASIFICARE,
DETALII CONSTRUCTIVE
Acoperişul este partea de construcţie care delimitează clădirea la partea superioară având
rolul de a o proteja împotriva agenţilor climatici.
Alcătuirea constructivă a acoperişurilor, la construcţii zootehnice se face în funcţie de
destinaţie şi particularităţile microclimatului interior.
Acoperişurile clădirilor zootehnice pot fi grupate în funcţie de ordinea de aşezare a
struturilor precum şi de distanţa dintre acestea în trei variante principale:
a.) Acoperişuri compacte se realizează de obicei având straturile compacte aşezate
succesiv, urmărindu-se asigurarea detenţiei vaporilor de apă care se pot acumula în structura
termoizolaţiei şi posibilitatea evacuării acestora în afara acoperişului. Acest mod de alcătuire se
foloseşte la realizarea acoperişurilor de tip terasă sau cu pantă mică. În acest caz învelitoarea este
alcătuită din mai multe straturi de carton şi pânză asfaltată lipite între ele cu bitum cald.Structura
de rezistenţă est alcătuită din plăci sau fâşii prefabricate de beton armat.
Termoizolaţia se poate realiza din:
produse pe bază de vată şi pâslă minerală,
betoane şi umpluturi uşoare din granulit sau
diferite deşeuri industriale.
b.) Acoperişuri cu spaţiu de aer
ventilat se utilizează în cazul când structura
portantă este realizată din ferme şi tavan
suspendat sau când învelitoarea
(hidroizolaţia) este distanţată de stratul
termoizolant.
În aceste cazuri se creează un spaţiu
de aer ventilat, prin care se antrenează şi se
evacuează spre exterior vaporii de apă care
pătrund şi traversează termoizolaţia. În figura de mai sus se prezintă
rezolvarea unui acoperiş cu tavan suspendat
de o fermă triunghiulară cu zăbrele, din beton
armat. Tavanul se poate realiza din panouri
uşoare cu strat termoizolant protejat la partea
inferioară cu plăci din azbociment plan,
poliesteri armaţi cu fibră de sticlă,etc.
28
Acoperişurile cu strat de aer
ventilat constituie o variantă care se
aplică cu rezultate foarte bune în
cazul structurilor uşoare cu pante
medii (20-30%). Structura portantă a
acoperişului se poate realiza din
ferme uşoare din lemn şi metal, în
cazul construcţiilor ce deschideri
mici(9-12 m). În aceste cazuri
învelitoarea se poate realiza din
azbociment ondulat sau tablă, iar
termoizolaţia se poate dispune în
planul acoperişului sub învelitoare, la
partea superioară sau inferioară a panelor.
S27. PARDOSELI LA CONSTRUCŢIILE ZOOTEHNICE : CLASIFICARE,
DETALII CONSTRUCTIVE
La construcţiile zootehnice pardoselile îndeplinesc un rol deosebit de important. Din
acest motiv alcătuirea lor se face în mod diferenţiat, pe zone funcţionale ţinându-se seama de
scopul tehnologic pe care trebuie să-l îndeplinească. La adăposturile de animale se disting
următoarele zone:
-zona de odihnă;
-zona de defecare care se realizează cu pardoseală continuă sau discontinuă prevăzută cu canale
de colectare şi evacuare a dejecţiilor;
-zona de circulaţie pentru animale şi vehicule care transportă furaje, etc.
Structura pardoselii se stabileşte în raport cu destinaţia, rolul şi funcţiile îndeplinite. În
principiu, structura pardoselii se compune din:
-stratul de bază, care se execută din balast sau piatră de 10-15 cm grosime;
-stratul de rezistenţă realizat de obicei din beton simplu având grosimea cuprinsă între 6-12 cm;
-stratul termoizolant din materiale care au rezistenţa mare la permeabilitate termică; acest strat se
prevede numai la pardoselile din zona de odihnă;
-stratul de uzură care trebuie să corespundă atât condiţiilor tehnologice şi de rezistenţă la uzură
cât şi termotehnice prinvind temperatura de contact cu corpul animal, se poate executa din: beton,
asfalt, produse ceramice, masă plastică, cauciuc, lemn, etc.
Pardoselile utilizate la construcţiile zootehnice trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
-să fie rezistente la uzură şi la acţiunea factorilor agresivi din hală
-să fie suficient de elastică pentru a nu provoca boli podale
-să nu se deformeze sub acţiunea solicitărilor date de animale sau vehicole
-să fie antiderapantă şi impermeabilă
29
Materialele din care se pot realiza pardoselile calde au fost studiate experimental, iar
rezultatele pot fi concluzionate astfel:
- pardoselile din beton sunt improprii datorită conductivităţii termice ridicate.
-cele mai bune pardoseli sunt cele realizate din lemn.
-rezultate bune conferă şi pardoselile din materiale ceramice bine arse având rosturile
etanşate cu mortar de ciment şi mastic bituminos.
S28. CONSTRUCŢII PENTRU SERE: MATERIALE ŞI CLASIFICARE
Serele reprezintă construcţii destinate culturii în extra sezon a legumelor şi florilor, în
vederea creşterii producţiei la hectar, şi a unei distribuţii în timp a recoltei deosebită de cea
obţinută în condiţii naturale.
Proiectarea structurilor de rezistenţă trebuie abordată în funcţie de timpul materialelor de
construcţie. Acestea vor trebui să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă rezistenţe mecanice
de umbrire a suprafeţei interioare a serei; să aibă o comportare bună în mediile cu umiditate mare
şi conţinut bogat în bioxid de carbon. Materialele care răspund acestor cerinţe sunt lemnul şi
metalul.
Lemnul a fost primul material de construcţie utilizat la construcţia serelor. Lemnul
ecarisat a servit la alcătuirea structurilor de rezistenţă pentru serele de mică deschidere.
Rezistenţa la umiditatea din interiorul serelor se obţine prin antiseptizarea lemnului prin
tratarea chimică. Deschideri mari s-au obţinut utilizând structuri din arce realizate din lemn
lamelet încleiat.
Metalul este folosit, cu precădere la realizarea structurilor de rezistenţă pentru sere.
Oţelul este utilizat sub formă de profile laminate, profile din tablă îndoită, ţeavă sau bare din oţel-
beton protejat împotriva coroziunii.
Alimuniul şi aliajele sale sunt larg utilizate la realizarea structurilor de rezistenţă
deoarece prezintă următoarele avantaje:
-greutate specifică redusă ceea ce conduce la posibilitatea realizării unor
deschideri mari, cu elemente de acţiune redusă care dau umbrire minimă;
-se comportă bine sub aspectul coroziunii în atmosfera agresivă a serelor, iar prin
eloxare nu necesită întreţinere ulterioară;
-are o mare putere de reflexie, astfel la serele care utilizează aluminiul diferenţa
dintre temperatura la sol şi sub coamă este de 1,5-2°C faţă de 10°C în cazul structurilor de oţel.
Pereţii serelor se realizează din sticlă transparentă de 3 mm grosime, iar acoperişul din
sticlă obişnuită sau sticlă semicristal de 4 mm grosime.
Un alt material utilizat pentru închiderea serelor este folia din mase plastice. Aceasta are
grosimi mici şi greutăţi proprii reduse. Transparenţa foliilor din mase plastice este mai redusă
decât a sticlei datorită constantei dielectrice de două ori mai mare în cazul maselor plastice.
30
S29. CONSTRUCTII PENTRU SERE - STRUCTURI SI DETALII
CONSTRUCTIVE
Serele individuale. Structurile de rezistenţă adoptate în cazul serelor individuale
urmăresc realizarea unor deschideri libere, varianta structurală fiind cadrul transversal cu o
deschidere.
Sunt recomandaţi stâlpi din
profile metalice cu zăbrele dispuşi
vertical sau înclinat pentru preluarea mai
bună a acţiunii vântului. Fermele cu
zăbrele metalice, datorită încăcăturii
mici care acţionează asupra lor, se
alcătuiesc având barele comprimate din
profile metalice, iar barele întinse din
oţel beton.
Serele bloc au structura
alcătuită din cadre dispuse după două
direcţii; cadrul transversal este
alcătuit dintr-o coardă orizontală şi
stâlpi amplasaţi la 3,20 m sau 6,40
m; cadrul longitudinal este constituit din stâlpi amplasaţi la 3 m distanţă şi grindă de
jgheab.
Sere etajate
• se utilizează în apropierea
marilor oraşe;
• soluţia conferă o mai bună
utilizare a terenului;
• ele au capacităţi mici,
• au procese tehnologice integral
mecanizate şi un program strict
de control al acestora conform
planurilor de dezvoltare ale
plantelor.
Sere mobile
• sunt alcătuite din tronsoane ce se deplasează pe şine de lungime mai mare, de
aproximativ trei ori decât sera.
• contribuie la creşterea culturilor în prima fază şi prelungesc perioada de recoltare
toamna;
• utilizarea serelor mobile preîntâmpină infestarea solului întrucât
• terenul este supus acţiunii factorilor climaterici o anumită perioadă a anului (raze
solare, precipitaţii, îngheţ-dezgheţ, etc).
31
S30. MEDII AGRESIVE ÎN CONSTRUCŢIILE AGRICOLE
Principalii agenţi agresivi care acţionează în construcţiile agrozootehnice sunt:
- amoniacul,
- ioinii sulfatici şi de clor,
- clorurile, diverşi acizi şi substanţe bazice,
- umiditatea aerului interior
S31. AGENŢI AGRESIVI Principalii agenţi agresivi care acţionează în constructiile agrozootehnice sunt:
amoniacul, ioinii sulfatici şi de clor, clorurile, diverşi acizi şi substanţe bazice, umiditatea aerului
interior
Amoniacul (NH3), rezultă din descompunerea dejecţiilor stagnante ale animalelor;
acţionează asupra pardoselilor, bazei stâlpilor, zidurilor, canalelor şi conductelor de evacuare a
dejecţiilor etc, în rezervoarele de dejecţii lichide, pe platformele de depozitare.
În atmosfera adăposturilor, amoniacul este limitat la concentraţii foarte mici (0,003% în volume)
de condiţiile de microclimat.
lonii sulfatici, produc coroziunea betonului; se găsesc în sol şi în apele freatice.
Impurificarea sulfatică apare în mod deosebit în zone industriale, sub acţiunea haldelor de cărbuni
şi zgură. în sol, sulfaţii apar prin descompunerea biologică a substanţelor organice conţinând
proteine.Îngrăşămintele naturale şi artificiale, ca şi cultivarea solului (aerisirea, aratul)
favorizează creşterea conţinutului de sulfaţi în sol, de aceea coroziunea cu ioni sulfatici poate
apărea în cazul serelor, răsadniţelor, ca şi al construcţiilor agrozootehnice ce se găsesc în
apropierea terenurilor cultivate (la elementele de construcţii amplasate sub nivelul terenului).
lonii de clor şi clorurile apar în apele în care levighează îngrăşăminte chimice sau
organice. Clorura de calciu (CaCl2) se foloseşte ca accelerator de priză pentru betoane, mai ales
în anotimpul rece sau sub forma de dezinfectant în adăposturi zootehnice, dispensare veterinare
etc.Starea oricărei soluţii apoase este determinată de concentraţia ionilor de hidrogen. În apa pură,
numărul ionilor de H+ care cauzează aciditatea este egal cu numărul ionilor de OH- care cauzează
bazicitatea. Produsul concentratiilor ionilor de H+ şi OH- este un număr constat, şi anume:
[H+].[OH-]=10 -14 g ioni/l.
Pentru a caracteriza starea oricărei soluţii apoase, în locul puterii exponenţiale se
foloseşte o valoare numerică absolută, notată pH, care din punct de vedere matematic este
logaritmul în baza 10, cu semn schimbat, al concentraţiei de ioni de hidrogen (pH ca simbol
înseamnă produs Hydrogeni).
Valoarea pH a unei ape absolut neutre este 7; dacă pH<7 soluţia are reacţie acidă, iar
dacă pH>7, reacţie bazică.
Acizii care apar în constructiile zootehnice sunt:
• acizi anorganici slabi (hidrogenul sulfurat) şi
• acizi organici (lactic, tartric, acetic etc.).
Hidrogenul sulfurat (H2S) apare datorită descompunerii substanţelor organice din dejecţiile
animalelor, acţionînd asupra elementelor constructive ale adăposturilor, conductelor de
canalizare, rezervoarelor de dejecţii etc. Soluţia apoasă de hidrogen sulfurat este un acid slab, cu
efect coroziv limitat asupra betonului; armăturile din betonul armat pot fi însă corodate intens
prin formarea sulfurii de fier (FeS) în cazul unui beton insuficient compactat sau al unei acoperiri
prea mici.
Acidul lactic (CH 2 • CHOH • COOH) se găseşte în lapte nedegresat, lapte acrit, nutreţ verde
murat, varză acră etc. Acidul lactic poate apărea pe pardoselile grupurilor de muls, în încăperile
în care se manipulează laptele, in silozurile de nutreţ murat şi în ieslele de alimentare a animalelor
cu hrană etc. Pentru îmbunătăţirea hranei animalelor, s-a introdus furajarea cu nutreţ verde
însilozat, care îşi ridică calităţile nutritive prin fermentare. Coroziunea datorită acidului lactic este
proporţională cu aciditatea, fiind semnificativă pentru pH<5.
Substanţele alcaline (bazice), caracterizate prin pH>7, apar în construcţiile
agrozootehiiice datorită substanţelor de dezinfectii şi soluţii de spălare, la adăposturile pentru
animale, dispensare veterinare, camere unde se manipulează laptele.
32
Bazele tari se folosesc, în general, în soluţii cu concentraţie slabă; de exemplu, hidroxidul
de sodiu (NaOH), numit şi sodă caustică, se utilizează în soluţii de 21% .
Umiditatea relativă a aerului interior, care ajunge la valori importante în unele
constructii agrozootehnice, acţionează ca un mediu agresiv. Vaporii de apă pot condensa pe
suprafaţa elementelor de construcţii sau în grosimea acestor elemente, dînd naştere unor
fenomene de coroziune.
S32. COROZIUNEA ŞI MĂSURILE DE PROTECŢIE APLICATE BETONULUI
LA CONSTRUCŢIILE AGROZOOTEHNICE
Coroziunea Efectul distructiv al apei agresive asupra betonului depinde de următoarele condiţii:
- tipul de cimenit utilizat, proprietăţile fizico-chimice ale acestuia;
- calitatea agregatelor utilizate, raportul apă-ciment, dozajul de ciment, gradul de
compactare al betonului şi vechimea acestuia;
- starea suprafeţei expusâ la apa agresivă (gradul de netezime şi carbonatare etc.);
-compoziţia şi concentraţia apei agresive, precum şi modul în care lichidul agresiv
acţionează asupra construcţiei de beton (dacă este în mişcare, dacă acţionează cu presiune etc.);
- dimensiunile construcţiei de beton
Coroziunea de tip I (coroziunea de levigare) apare datorită dezvoltării şi levigării ionilor de
calciu sub acţiunea apei lipsite de duritate, a apei cu bioxid de carbon sau cu săruri de amoniu
Coroziunea de tip II apare datorită distrugerii prin expansiune sau spălarea cimentului întărit,
provocată de bioxidul de sulf (în prezenţa umidităţii din aer), de soluţii apoase ale acidului
sulfuric sau de săruri ale acestuia, de sărurile de magneziu, de diverşi acizi (acetic, lactic, tanic,
tartric), de zahăr şi melasă.
Măsurile de protecţie aplicate betonului din construcţiile agrozootehnice
Folosirea unor betoane de calitate, dense şi compacte, care împiedică penetrarea
agenţilor agresivi.
Aceste betoane se obţin prin alegerea unei granulaţii corespunzătoare şi a factorului
apă/ciment la limita lucrabilităţii
A/C = 0,50 ... 0,60 la betoane simple
A/C = 0;45 . .. 0,55 la betoane armate
prin stabilirea unui dozaj de ciment care să asigure lucrabilitatea şicompactitatea betonului
corespunzător cu granulometria agregatului şi raportul A/C,dozajul de ciment creşte, în general,
pe măsura creşterii agresivităţii (valoarea minimă este:
250 ... 275 kg/ mc pentru betoane nearmate şi
300 . .. 350 kg/m3 pentru betoane armate);
Folosirea unor cimenturi speciale, cu adaosuri de impermeabilizare, ca de exemplu:
cimenturi Portland măcinate cu stearat de calciu, de aluminiu sau de alte metale; cimenturi cu
emulsie de cauciuc utilizate în cazul acţiunii bazelor, sărurilor, acizilor oleici şi graşi (se
utilizează 10 ... 20% din greutate emulsie de cauciuc stabilizată pentru ciment, ca să nu
coaguleze); utilizarea plastobetoanelor sau a polimerbetoanelor, realizate cu ajutorul răşinilor
sintetice, sub formă de adaosuri la betoanele preparate cu cimenturi uzuale,
prin adăugarea de diverşi polimeri sintetici (de exemplu, emulsie de acetat de polivinil), se
îmbunătăţesc o serie de proprietăţi ale betoanelor unele importante pentru stabilitatea la coroziune
(absorbţie de apă redusă, creşterea rezistenţei la întindere, reducerea fisurării etc.) neexpunerea
betonului proaspăt la acţiunea agenţilor agresivi folosirea unor tratamente superficiale la
suprafaţa betonului şi a tencuieliicare combinându-se cu componenţii pietrei de ciment, dau
compuşi insolubili sau rezistenţi din punct de vedere chimic
33
S33. BILANTUL TERMIC LA CONSTRUCTIILE ZOOTEHNICE