Pânza închisoare

LE HIYAB : Este un voal caracteristic

femeilor arabe. El lasă deschisă figura și multe femei îl poartă

ca semn de identitate.

LA BURKA : Aceasta

ascunde complet corpul. O pânză

grilă în fața ochilor,permite femeii să vadă fără a fi văzută. Mâinile îi sunt

acoperite.

LE NIQAB : Este o haină care acoperă corpul până la glezne, lăsând

doar ochii liberi. Pentru ochi se combină cu un

voal.

SHAYLA : Este un șal mare,

dreptunghiular, utilizat în zona Golfului Persic.

Acesta este purtat în jurul

capului.

CHADOR : Folosit de

femeile din Iran atunci când pleacă de

acasă. Acesta acoperă întregul corp și poate fi combinat cu un

șal pe cap.

Rochie tradițională pentru femeile musulmane:

BURKA

Această îmbrăcăminte a fost introdusă în Afganistan la începutul secolului XX, în timpul mandatului lui Habibulla (1901-1919), care a impus folosirea lui de către cele 200 de femei din haremul său.

Pânzele erau din mătase cu broderie fină și prințesele Habibulla purtau burka brodate cu fir de aur. Astfel, burka a fost transformată într-un articol de îmbrăcăminte de lux, purtat de femeile din clasa de sus, care erau în acest fel ferite de oamenii simpli, evitând privirea lor.

De fapt, originea burka pare să aparțină dinastiei Aqueménide din imperiul persan, fondată de Marele Cirus al II-lea (secolul î.Hr.). De asemenea, voalul a fost utilizat în Asiria (țările din Asia situate în regiunea Mesopotamia). Referințe scrise datând din secolul XIII î.e.n. au fost descoperite în regiune (în acele zile, religia islamică nu exista).

Din punct de vedere istoric, burka era veșmântul femeilor din triburile Pashtun. Când regele Amanullah a încercat să modernizeze țara, a inclus în măsurile lui și eliminarea utilizării vălului burka. Dar când soția lui, regina Soraya Tarzi, a apărut fără burka, a ieșit un mare scandal. Efortul lui de a occidentaliza Afganistanul i-a atras revolta triburilor pashtune. În cele din urmă a fost forțat să abdice și a fugit în India în 1929.

.

Purtarea "vălului islamic complet" devine obligatorie în Afganistan odată cu venirea la putere a talibanilor , după retragerea sovieticilor, impunând astfel o haină care poate garanta controlul asupra corpului femeii, deoarece acoperă ochii cu un văl gros, care împiedică vederea normală.

* TALIBANI : Grup fundamentalist islamic, apărut în școlile coranice din Pakistan. Majoritatea aparțin grupului etnic Pashtun.

Unul dintre scopurile folosirii vălului gros este să împiedice ca fața și ochii să fie vizibile.

“Vălul islamic" cântărește cca 6 kg., pune presiune pe cap și duce la creșterea oboselii în timpul mersului. Lungimea îmbrăcămintei se oprește la picioare, nu numai pentru a acoperi tot corpul, ci și pentru a asigura o mai mare dificultate de mișcare.

În prezent, burka nu este o haină, ci o "pânză închisoare“ ce împiedică femeile să vadă clar ceva aflat la mai mult de un metru distanță în fața ochilor lor. Se produce un „efect de ochelari", pierzându-se din vedere unghiurile laterale, reducând câmpul vizual și estompând tot ce se poate vedea. Trupurile acestor femei sunt prizoniere. Lidera organizației clandestine RAWA a femeilor afgane confirmă acest lucru:

"Ești ca într-o închisoare; te menține încinsă și te izolează. Femeile nu pot fi identificate. Cele care au nevoie de ochelari nu-i pot folosi. E ca și cum ar fi oarbe.Țesătura care le acoperă ochii trebuie să fie groasă. Unele femei sunt bătute pentru că fac aceste "găuri" mult prea mari. Obligația pentru femei de a o purta este o experiență traumatizantă,o umilire, jenează mișcările și vederea...“

Deseori, la traversarea străzii, proasta vizibilitate cauzată de prea mica deschidere provoacă accidente grave, uneori mortale.

RAWA: Grupul femeilor intelectuale care, sub conducerea lui Meena Keshwar, a fondat în 1977 Asociația revoluționară a femeilor afgane. Asistența socială și lupta împotriva pozițiilor fundamentaliste au costat-o viața. Pe 4 februarie 1987 a fost asasinată de către agenții poliției secrete afgane și complicii lor, fundamentaliști din Quetta, Pakistan.

Impunerile regimului ultraradical și fundamentalist taliban: Este interzis femeilor să cânte, să danseze, să compună muzică, să facă sport și chiar zmee (distracție națională afgană). Femeilor afgane le este restricționat din ce în ce mai mult să meargă singure pe străzi, să aibă un serviciu, să studieze. Primesc asistență medicală doar în spitale dizlocate, fără apă și electricitate în sala de operație, în care este introdusă numai pentru a muri. În spitale există doar medici bărbați, cărora nu le este permis să trateze femei.

Femeile pot călători numai în portbagajul taxiului.

Actul de identitate al unei femei afgane

• Când o femeie este însarcinată, afganii spun că este bolnavă. 97% dintre femeile afgane nasc la domiciliu, deoarece le este interzis să solicite medici de sex masculin, iar ele nu au aproape niciodată un mijloc din transport pentru a merge la o clinică.

• • Maternitatea Malalai este înconjurată de un zid de beton

construit de talibani, cu două ferestre mici. De cealaltă parte se află bărbații care își așteaptă femeile internate. Ei vorbesc cu soțiile lor prin niște ferestruici.

Îmbrăcămintede spital

Naștere cu burka pe cap

Un raport recent al "Medicilor pentru drepturile omului" arată faptul că 40% dintre femeile afgane mor din cauza

complicațiilor la naștere.

Sub burka, chipul mamei nu există. Vocea îi este schimbată, iar contactul cu pielea nu este posibil.

În timpul alăptării, pentru ele, ochii copilului nu există. Nu se creează nicio

legătură între mamă și copil.

Când forțele talibane au cucerit Kabulul (27/09/1996) au scos femeia afgană din viața civilă și au exclus-o și de la educație, limitând-o la domiciliu. Pe bună dreptate, burka a devenit unul dintre simbolurile cele mai convingătoare ale represiunii de către noua societate civilă în formare. În orașe cum ar fi Kabul, unde femeia începuse să se bucure de un statut social, acesta a fost îndepărtat printr-o trăsătură de condei de către talibani. Printre zecile de mii de funcționari publici trimiși acasă au existat 7.790 profesori. Au fost închise 63 de școli în Kabul. Saltul a fost colosal, secolul XX trecând în Evul Mediu. 65% dintre cadrele didactice, 40% dintre copiii de școală și aproape jumătate dintre cei 7.000 de studenți erau femei. Nimeni n-a îndrăznit să-l provoace pe Mulla Mohammed Omar, liderul talibanilor. Lovitura umană și culturală a fost brutală.

FEMEI SAU GUNOAIE?

Această ființă umană trăiește cu amenințarea pedepsei pentru încălcări. Paznici tineri, care lucrează pentru Ministerul pentru promovarea virtuții și prevenirea viciilor, patrulează pe străzi cu bice, bastoane și arme Kalașnikov, în căutarea

unor fete machiate și zâmbitoare; sunt dispuși să denunțe aceste femei, care, fără nicio posibilitate de apărare juridică, sunt pedepsite prin lapidare (ucidere cu

pietre), amputare, tortură, flagelare și execuție publică.

LAPIDAREAAdulterul se pedepsește prin

lapidare.

Femeia este pusă într-o groapă și acoperită cu pământ până la piept; apoi "oamenii" aruncă cu pietre în ea până moare.

Pietrele nu trebuie să fie prea mari, pentru a nu provoca moartea prea repede, dar nici prea mici, pentru că nu-și fac efectul.

Desen făcut de un copil afgan

După șapte ani de la invazia finanțată de Statele Unite și creșterea exponențială a conflictului armat, viața femeilor și fetelor din Afganistanul de azi este sfâșietoare și puține lucruri s-au schimbat pentru ele, în ciuda promisiunilor comunității internaționale; și acest lucru nu doar în zonele de sud și est, controlate de talibani, ci și în cele dominate de coaliția internațională, precum Helmad, aflate sub jurisdicție britanică.

În ciuda „egalității” stipulată în noua constituție din anul 2004, femeile pot fi cumpărate, vândute sau transferate ca parte a unei moșteniri. Ca și în timpul talibanilor, căsătoriile forțate continuă, ca și violența în familie și lipsa posibilității de a avea un serviciu. Există orașe în care femeile își părăsesc locuințele de două ori în viața lor: atunci când se căsătoresc și atunci când mor.

În 2007, 165 de femei, victime ale violenței, au încercat să se sinucidă. 87% dintre afgane suferă violențe în familie. Jumătate dintre plângeri sunt pentru abuz sexual. În februarie 2008, cazurile de violență împotriva femeilor și fetelor era cu 40% mai mare față de aceeași perioadă a anului precedent. 60% dintre femei sunt victime ale căsătoriilor forțate. Jumătate dintre căsătorii sunt cu fete care nu au împlinit 16 ani, deși sunt interzise. Fetele sunt oferite adesea ca restituire a unei datorii sau pentru stingerea unei infracțiuni, în conformitate cu legile tribale, dar și din cauza sărăciei extreme care afectează țara. Un tată poate primi între 600 și 1.500 € pentru fiica sa, care echivalează cu trei ani de plată la locul lui de muncă.

Ca și în timpul talibanilor, burka albastră continuă să coloreze străzile din fiecare oraș din Afganistan (deși au apărut acum țesături sintetice în alte culori, care nu se estompează prin spălare). De asemenea, și judecarea femeilor în public (în special lapidarea) este la ordinea zilei. Dar coșmarul femeilor afgane nu se termină aici. Existența lor fără drepturi de bază are loc într-o țară în ruine, cu secete prelungite, fără infrastructură, cu contaminări de mine terestre, dificultăți în găsirea de locuințe sau alimente, dezastru după 20 de ani de război și fără un sistem de producție, în condițiile în care în care clasa cultivată și profesională a fugit sau este moartă.

În prezent, există mii de văduve a căror unică sursă de bani este cerșitul, prostituția sau sinuciderea, pentru că legea le neagă moștenirea proprietății soților lor. Există mii de femei care,în fiecare zi,își hrănesc copiii cu pâine și ceai, care văd cum fiicele lor trebuie să rămână închise la domiciliu, fără educație, precum și modul în care este răpit fiul lor, pentru a merge să lupte.

În disperarea lor, multe femei se sinucid. Acest lucru este deosebit de frecvent în rândul văduvelor, care, dacă nu au un însoțitor bărbat nu pot ieși afară și, mai ales, nu pot lucra și, prin urmare, nu-și pot hrăni copiii. În spitalul public din orașul Herat, unde sinuciderea este o metodă frecventă în rândul femeilor îngrijite în anul 2005, 90 de femei au încercat să se sinucidă dându-și foc.

Zahra (20 de ani) pe care soțul ei a bătut-o în fiecare zi și i-a interzis să-și vadă familia, a căzut într-o depresie teribilă și a decis să-și toarne pe ea ulei de gătit și să-și dea foc. A supraviețuit. A divorțat legal de soțul ei, iar acum locuiește cu mama ei. Cicatrizarea i-a cauzat pierderea permanentă a mobilității gâtului.

• Visez la ziua în care suferințele femeilor anonime și invizibile, afgane, palestiniene, marocane, africane..., vor dispărea, și justiția va domni pe aceste meleaguri în care, în prezent, a fi de sex feminin este sinonim cu rușinea.

Visez la o lume dreaptă și egală pentru toți, și asta împreună cu voi, oamenii implicați activ în acest conflict în care nu există câștigători sau învinși. Visez la un viitor în care bărbații și femeile se respectă reciproc, fără nicio discriminare.

Ar fi o UTOPIE?

Luați asta de pe noi!