UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞI

FACULTATEA DE DREPT

Efectele hotărârii arbitrale

Îndrumător ştiinţific: Prof. Dr. Gheorghe Durac

Masterand: Simona Talmaciu

1

Capitolul I: Precizări prealabile cu privire la hotărârea

arbitrală

Hotărârea arbitrală reflectă rezultatul întregii activităţi desfăşurate de către

tribunal şi de către părţi, din momentul încheierii convenţiei de arbitraj şi până la

ultmul act de procedură care constă în adoptarea hotărârii.

Atunci când tribunalul arbitral sau, după caz, arbitrul unic, consideră că

toate elementele cauzei în litigiu au fost clarificate, declară închisă dezbaterea

litigiului şi au loc deliberările, iar apoi se pronunţă hotărârea.1

Hotărârea se adoptă în cazul în care tribunalul soluţionează litigiul în fond,

admiţând integral sau în parte acţiunea sau cererea reconvenţională. Hotărârea se

adoptă, de asemenea, în cazul în care reclamantul renunţă la pretenţiile sale. În

această situaţie, desistarea sa are ca obiect dreptul material valorificat prin acţiune.

La cererea părţilor, tribunalul arbitral pronunţă o hotărâre prin care constată voinţa

părţilor. Hotârârea are ca obiect într-o asemenea situaţie înţelegerea survenită între

părţi privind stingerea litigiului respectiv.2

Tribunalul soluţionează litigiul în baza contractului principal şi al normelor

de drept aplicabile, ţinând seama şi de uzanţele comerciale. Hotărârea este

rezultatul unei deliberări în şedinţă secretă, cu participarea tuturor arbitrilor în

persoană, consemnându-se în hotărâre această participare. Aceasta este redactată

imediat după deliberare şi stabilirea soluţiei în litigiul supuse arbitrajului.

În împrejurarea că hotărârea a omis să se refere asupra unui capăt de cerere,

oricare dintre părţi este în drept să ceară completarea ei, în termen de 20 de zile de

la primirea hotărârii. Sentinţa de completare este dată cu citarea părţilor. Ea face

1 I. Bindiu, Şt. Mihăilă, Dreptul comerţului internaţional, Ediţia a III-a, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2004, p. 241.2 V. Babiuc, Dreptul comerţului internaţional, Ed. Sylvi, Bucureşti, 2001, p. 187.

2

parte integrantă din hotărârea arbitrală, pronunţându-se de către acelaşi tribunal

arbitral.

În cazul în care în hotărârea arbitrală se constată greşeli materiale sau alte

greşeli evidente care nu schimbă fondul hotărârii ori dacă sunt greşeli de calcul,

acestea pot fi rectificate printr-o încheiere de îndreptare.

Reglementările arbitrale în materia arbitrajului comercial internaţional se

ocupă şi de efectele hotărârilor arbitrale străine. Potrivit art. III al Convenţiei de la

New York din 1958, fiecare dintre statele contractante va recunoaşte autoritatea

unei sentinţe arbitrale şi va acorda executarea acestei sentinţe conform regulilor de

procedură în vigoare pe teritoriul unde sentinţa este invocată în condiţiile stabilite

de reglementarea uniformă. Pentru recunoaşterea sau executarea sentinţelor

arbitrale cărora li se aplică dispoziţiile Convenţiei nu vor fi impuse condiţii mult

mai riguroase, nici cheltuieli mult mai ridicate decât acelea care sunt impuse

pentru recunoaşterea sau executarea sentinţelor arbitrale naţionale.3

3 I. Macovei, Dreptul comerţului internaţional, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 310.

3

Capitolul II: Consideraţii generale cu privire la efectele hotărârii arbitrale

În dreptul nostru, efectele hotărârilor arbitrale străine sunt prevăzute de art.

370 (1)-370 (2) C. proc. civ. Prin coroborarea cu dispoziţiile Legii nr. 105/1992,

efectele lor sunt identice cu cele ale hotărârilor judecătoreşti străine.

În sistemul nostru de drept hotărârea arbitrală produce următoarele efecte:

dezînvesteşte tribunalul arbitral;

are autoritate de lucru judecat;

are forţă probantă;

constituie titlu executor.

Codul nostru de procedură civilă formulează efectele hotărârilor arbitrale în

următorii termeni:

Hotărârea arbitrală este obligatorie şi se duce la îndeplinire de bună voie de

către partea împotriva căreia s-a pronunţat, de îndată sau în termenul arătat

în hotărâre (art. 367 din Codul de procedură civilă);

Hotărârea arbitrală comunicată părţilor are efectele unei hotărâri

judecătoreşti definitive (art. 363 alin.2 din Codul de procedură civilă). Dacă

tribunalul a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere, la solicitarea

oricăreia dintre părţi aceasta poate fi completată. Pot fi îndreptate totodată

şi greşelile materiale din textul hotărârii sau alte greşeli evidente care nu

schimbă fondul soluţiei sau greşelile de calcul (art. 362 din Codul de

procedură civilă).

În cazul arbitrajelor ad-hoc dosarul litigiului se va depune la instanţa statală

ce ar fi fost competentă să judece litigiul în lipsa convenţiei arbitrale, în

termen de 20 de zile de la comunicarea hotărârii. În arbitrajele

4

instituţionalizate dosarul se păstrează de către instituţia permanentă de

arbitraj (art. 363 alin.1 din Codul de procedură civilă);

La cererea părţii care câştigă, hotărârea arbitrală se învesteşte cu formulă

executorie. Această încheiere de învestire se dă de către instanţa statală care

ar fi fost competentă să judece litigiul în lipsa convenţiei, încheiere care se

dă fără citarea părţilor, în afară de cazul în care există îndoieli cu privire la

regularitatea hotărârii arbitrale4, când se vor cita părţile (art. 367 alin 1 din

Codul de procedură civilă);

Hotărârea arbitrală învestită cu formulă executorie constituie titlu executor

şi se execută silit ca o hotărâre judecătorească (art. 368 din Codul de

procedură civilă);

hotărârile arbitrale străine, pronunţate de un tribunal arbitral competent au

forţă probantă în faţa instanţelor din România cu privire la situaţiile de fapt

pe care le constată (art.370 alin.3 din Codul de procedură civilă);

hotărârile arbitrale străine pot fi recunoscute şi executate în România spre a

beneficia de puterea lucrului judecat (art. 181 şi art. 163-178 din Legea nr.

105/1992);

Capitolul III: Efectele hotărârii arbitrale

4 D. Mazilu, Dreptul comerţului internaţional, partea specială, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2008, p. 431

5

III.1. Efectul dezînvestirii tribunalului arbitral

Acest efect (care în procedura de drept comun este formulat în art. 258 alin.

3 C. proc. civ.) rezultă din reglementarea de ansamblu a efectelor hotărârilor

arbitrale şi din limitele dezînvestirii.

Într-adevar, tribunalul arbitral se constituie pentru soluţionarea unui litigiu

determinat. O dată ce, în litigiul supus judecăţii lor, arbitrii au pronunţat soluţia,

existenţa tribunalului însuşi încetează, iar membrii tribunalului încetează a mai fi

arbitrii. Dezînvestirea semnifică şi faptul că o dată soluţia pronunţată arbitrii nu

mai pot reveni asupra ei5.

Limitele dezînvestirii tribunalului arbitral

Tribunalul arbitral soluţionează litigiul şi pronunţă soluţia după deliberare.

Acesta este momentul în care, practic, tribunalul arbitral a tranşat litigiul şi în care

îşi încetează existenţa. Totuşi, legea impune tribunalului să îşi motiveze soluţia, iar

în practică motivarea hotărârii este posterioară pronunţării. Tot tribunalul trebuie

să comunice părţilor hotărârea şi să depună dosarul litigiului la instanţa statală

competentă în termen de 20 de zile de la data comunicării hotărârii.

O altă limită este dată de dreptul recunoscut arbitrilor de a completa

hotărârea atunci când nu s-au pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere cu care

au fost investiţi şi de a rectifica greşelile din textul hotărârii arbitrale sau alte

greşeli evidente care nu schimbă fondul soluţiei sau greşelile de calcul6.

În dreptul francez se recunoaşte arbitrilor, tot ca o excepţie de la regula

dezînvestirii, dreptul de a-şi interpreta hotărârile. Legea-model UNCITRAL

propune în art. 34.4 o soluţie mult mai radicală prevăzând că atunci când este

cerută anularea unei sentinţe (arbitrale) tribunalul (statal) poate, dacă este cazul, la

cererea unei părţi, să suspende procedura de anulare pe o perioadă pe care o va

5 T. R. Popescu, Dreptul comerţului internaţional, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, p. 503

6 M. Ionaş Sălăgean, Arbitrajul comercial,Editura All Beck, Bucureşti, 2001, p.141.

6

fixa, pentru a da tribunalului arbitral posibilitatea de a relua preocedura arbitrală

sau de a lua orice măsuri care să conducă la eliminarea motivelor de anulare.

III.2. Efectul autorităţii de lucru judecat

Deşi legea noastră nu enunţă acest efect al hotărârilor arbitrale în mod

explicit pentru hotărârile pronunţate cu aplicarea legii române, considerăm că el

este implicit recunoscut prin:

faptul că hotărârea arbitrală comunicată este asimilată în privinţa

efectelor unei hotărâri judecătoreşti definitive;

acceptarea unui efect pentru hotărârile arbitrale străine.

Recunoaşterea autorităţii de putere de lucru judecat în cazul hotărârilor

arbitrale este o cucerire de dată recentă a doctrinei şi jurisprudenţei şi faţă de care

legiuitorul român a manifestat puţină prudenţă.

Puterea lucrului judecat are şi în cazul hotărârilor arbitrale un aspect

pozitiv: partea care a câştigat procesul se poate prevala de dreptul recunoscut prin

hotărâre într-o nouă judecată (fie arbitrală, fie în faţa instanţelor de drept comun)

fără ca în noua judecată să se mai poată lua în discuţie existenţa dreptului şi un

aspect negativ pentru care partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în

discuţie dreptul pretins încălcat într-un alt litigiu.7

Autoritatea lucrului judecat poate fi opusă atât în faţa tribunalelor arbitrale,

cât şi a instanţelor statale. Efectul puterii de lucru judecat este limitat de principiul

inopozabilităţii faţă de terţi, hotărârea arbitrală neavând putere decât între părţile

care au încheiat convenţia.

Calificarea excepţiei autorităţii lucrului judecat are importante consecinţe

practice. Astfel, fiind calificată ca având natura unei excepţii de ordine publică, o

hotărâre arbitrală dată cu încălcarea acesteia este anulabilă pe temeiul art 364 lit. i

7 I. D. Terţa, Arbitraj comercial, modalitate de soluţionare a litigiilor rezultate din activitatea de comerţ internaţional, Ed. Dacia Europa Nova, Lugoj, 2004, p. 199.

7

din Codul de procedură civilă. Nicio sancţiune nu va exista dacă se consideră că

regula nu este de ordine publică8.

III.3. Efectul forţei probante a hotărârii arbitrale

Acest efect este recunoscut hotărârilor străine prin art. 178 din Legea nr.

105/1992 care prevede că „hotărârea străină dată de o instanţă competentă are

forţă probantă în faţa instanţelor române cu privire la situaţiile de fapt pe care le

constată”, iar art. 181 din aceeaşi lege reafirmă principiul pentru hotărârile

arbitrale, prevăzând ca dispoziţiile art. 178 se aplică în mod corespunzător şi

sentinţelor arbitrale.9

În dreptul comun, hotărârea instanţei de judecată „constituie, din punct de

vedere probator, înscris autentic, astfel încât în ce priveşte constatările personale

ale judecătorilor, hotărârea face dovada până la înscrierea în fals”.

Nu s-ar putea atribui caracter autentic hotărârilor pronunţate de tribunale

arbitrale nici în cazul arbitrajului instituţional, dar nici nu s-ar putea susţine că

hotărârea arbitrilor are doar valoare de înscris sub semnătură privată, pentru faţă

de părţi hotărârea arbitrală este obligatorie în întregul ei, deci şi cu privire la

situaţiile de fapt pe care le constată.

III.4. Efectul caracterului executor al hotărârii arbitrale

8 V. Babiuc, op.cit, p. 234.

9 I. Macovei, op.cit., p. 310.

8

Cel mai important efect al hotărârii arbitrale îl constituie posibilitatea

învestirii sale cu formulă executorie şi punerea în executare silită, asemenea unei

hotărâri pronunţate de instanţa de judecată.

Orice judecată este provocată de către partea care reclamă încălcarea unui

drept ocrotit nu doar în scopul recunoaşterii, pure şi simple, a acestui drept, ci şi

pentru a obţine repararea prejudiciului suferit prin încălcarea de către pârât a

dreptului. O hotărâre de condamnare a pârâtului care nu poate fi pusă în executare

este lipsită de orice valoare, iar dacă hotărârile pronunţate de tribunalele arbitrale

nu ar fi susceptibile de executare, existenţa tribunalelor arbitrale, justiţia arbitrală

ar fi inutile.10

Cu privire la acest aspect două din cele mai importante convenţii

internaţionale au ca obiect de reglementare executarea hotărârilor arbitrale: este

vorba de Convenţia încheiată la Geneva la 26 septembrie 1927 privind executarea

sentinţelor arbitrale străine şi Convenţia încheiată la New York la 10 iunie 1958

pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine.

În doctrină11 se consideră că hotărârile arbitrale date în materie comercială

nu intră sub incidenţa Codului de procedură civilă, care prevede că hotărârea

purtând menţiunea că este irevocabilă constituie titlu executoriu, fără efectuarea

altor formalităţi, întrucât acest text este aplicabil numai hotărârilor judecătoreşti.

Aşadar, şi hotărârile arbitrale date în materie comercială trebuie învestite cu

formulă executorie pentru a putea fi puse în executare silită.

Întrucât toate categoriile de tribunale arbitrale pot pronunţa hotărâri în

materie comercială, se impune să se acorde caracter executoriu tuturor hotărârilor

arbitrale pronunţate în materie comercială, indiferent de felul arbitrajului în urma

10 V. Roş, Arbitrajul comercial internaţional, Ed. Regia Autonomă ”Monitorul Oficial”, Bucureşti, 2000, p. 506.11 S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, Drept procesual civil. Executarea silită, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1996, vol.1, p.15

9

căruia s-a pronunţat (ad-hoc sau instituţional). O astfel de măsură legislativă ar fi

de natură să-i încurajeze pe comercianţi să apeleze la arbitraj, degrevând instanţele

de judecată de un număr cât mai mare de cauze. Astfel s-ar crea un regim juridic

unitar, sub aspectul caracterului executoriu de drept al hotărârilor arbitrale date în

materie comercială cu cele judecătoreşti.

Hotărârea arbitrală este susceptibilă fie de o executare benevolă, fie de o

executare silită.

III.4.1. Executarea benevolă a hotărârii arbitrale

Hotărârea arbitrală este obligatorie şi se aduce la îndeplinire de bunăvoie

de către partea împotriva căreia s-a pronunţat, de îndată sau în termenul arătat în

hotărâre12.

Dacă prin hotărârea arbitrală s-a fixat un termen pentru executare, aceasta

se va executa la termenul stabilit. Dacă nu s-a stabilit un termen, aceasta trebuie să

se execute „de îndată”, adverb care este sinonim cu „ imediat”.

Atunci când nu s-a fixat un termen, debitorul trebuie să-şi execute obligaţia

de îndată ce hotărârea i-a fost comunicată şi nu de îndată ce a fost pronunţată.

Această soluţie se impune din următoarele puncte de vedere: legea nu prevede, ca

în dreptul comun, că tribunalul arbitral trebuie să aducă soluţia la cunoştinţa

părţilor nici oral, nici în scris; în dreptul comun hotărârile definitive sunt, în

principiu, susceptibile de executare silită; pentru ca debitorul să fie determinat să

execute obligaţia este firesc ca el să ia cunoştinţă de argumentele soluţiei date

împotriva sa.

Introducerea de către debitor a unei acţiuni în anularea hotărârii arbitrale nu

are semnificaţia unui refuz de executare decât dacă este însoţită de o cerere de

susupendare a executerii, după cum nici acţiunea în anulare promovată de

12 M. Ionaş-Sălăgean, op. cit., p. 142.

10

reclamant nu justifică inacţiunea debitorului. Intenţia lui însă de a execut benevol

hotărârea trebuie să se manifeste prin fapte şi acte concrete.

În practica relaţiilor comerciale internaţionale s-a crea un sistem de

sancţiuni menit a da eficienţă principiului forţei obligatorii a sentinţelor arbitrale şi

executarea benevolă a acestora:

Sancţiuni de ordin moral. În această categorie se cuprinde o intreagă gamă

de sancţiuni dintre cele mai diverse, dar al căror scop ultim este să silească

pe debitor să se conformeze sentinţei arbitrale intervenite împotriva sa. În

acest scop se consideră că fapta aceluia care a încălcat regulile de bună

conduită trebuie să fie adusă la cunoştinţa tuturor membrilor asociaţiei

profesionale; se poate face şi o publicitate mai largă, pentru ca astfel

reputaţia celui în culpă să fie afectată în aşa fel încât să-l silească să ia

măsurile necesare. Cu alte cuvinte, asemenea măsuri au un rol preventiv, cu

atât mai puternic, cu cât publicitatea este mai mare şi mai educativă.

Sancţiuni pecuniare. Asemenea sancţiuni, au în general un caracter

preventiv şi se prezintă sub mai multe aspecte. În cadrul arbitrajelor ce se

realizează în cadrul unor asociaţii profesionale se prevede ca fiecare

membru să furnizeze, încă de la intrarea sa în asociaţie, o garanţie, ca de

exemplu, un depozit în garanţie, o proviziune, o cambie în alb etc. Această

garanţie trebuie să acopere cheltuielile de procedură pentru cazul în care

partea respectivă ar refuza să le plătească ori ar fi insolvabilă. De altfel,

pentru a evita un refuz de plată a taxelor arbitrale uneori se prevede că

procedura de arbitraj nu se declanşează dacă taxa pentru cheltuielile de

arbitraj nu este plătită, sau se cere depunerea unei garanţii în acest scop13.

Sancţiuni privative de drepturi sau de calitate. Modul de organizare a unor

asociaţii profesionale, care controlează în fapt activitatea economică a

membrilor lor şi pentru care executarea sentinţelor arbitrale constituie un

13 T. R. Popescu, op.cit, p. 505

11

criteriu de disciplină faţă de grupul economic respectiv şi un semn al

încrederii reciproce dintre membrii lor duce la consecinţa că împotriva

membrului recalcitrant se iau măsuri şi mai grave, edictate de însăşi

asociaţia profesională prin organele ei, masuri cum sunt: interzicerea

accesului la diferite burse sau pieţe; interdicţia de a se adresa arbitrajului;

suspendarea sau excluderea din asociaţia profesională.

Dacă hotărârea arbitrală este totuşi executată, sancţiunea luată poate fi

revocată.14

Toate aceste măsuri au desigur un rol esenţialmente preventiv. Gravitatea

unora dintre ele pune problema naturii lor, dat fiind că ar putea fi interpretate drept

sancţiuni penale (ca de exemplu, publicarea nerespectării unor obligaţii asumate,

ce ia contur de defăimare). Se consideră că ele se încadrează în categoria măsurilor

disciplinare, fie de natură convenţională, consimţite de către părţi, fie de natură

instituţională, fie edictate în interesul comun al tuturor membrilor instituţiei

respective.

În toate cazurile, datorită eficienţei unor astfel de măsuri, sentinţele

arbitrale sunt executate de bunăvoie, toţi participanţii la operaţii comerciale

internaţionale respectând astfel normele de conduită ale activităţii pe care o

desfăşoară15.

III.4.2. Executarea silită a hotărârilor arbitrale

Posibilitatea executării silite a hotărârilor abitrale este invocată ca argument

în favoarea caracterului jurisdicţional al procedurii arbitrale şi a actului final cu

care aceasta ia sfârşit16. Concluzia se întemeiază pe constatarea că judecata şi

executarea silită nu reprezintă decât două forme, faze ale aceleiaşi instituţii:

14 Ioan Macovei, op. cit., p. 398-399.15 T. Prescure, R. Crişan, Arbitrajul comercial- Modalitate alternativă de soluţionare a litigiilor patrimoniale, Editura Univesul Juridic, Bucureşti, 2010, p.201.

16

12

acţiunea civilă, astfel încât păşind de la o formă sau fază la cealaltă, nu ieşim din

câmpul dreptului la acţiune17.

În considerarea multitudinii de titluri pentru a căror executare se poate

obţine concursul forţei publice , executarea silită este definită ca fiind „procedura

prin mijlocirea căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre

judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge- cu concursul

organelor de stat competente – pe debitorul său, care nu-şi execută de bunăvoie

obligaţiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a şi le aduce la îndeplinire în mod

silit”.

În ceea ce priveşte legea noastră, aceasta nu a asimilat hotărârile arbitrale

cu cele judecătoreşti doar în privinţa efectului executor. Această concluzie rezultă

din art. 368 Cod procedură civilă: „hotărârea arbitrală învestită cu formulă

executorie constituie titlu executoriu şi se execută silit întocmai ca şi o hotărâre

judecătorească”.

Faptul că în cazul hotărârilor arbitrale se prevede în mod expres că „ se

aduc la îndeplinire de bunăvoie de partea împotriva căreia s-a pronunţat” nu

constituie o diferenţă de regim juridic pentru că şi în cazul hotărârilor judecătoreşti

executarea silită intervine doar în cazurile în care acestea nu sunt executate

benevol.

Concluzii

17 S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, op. cit., p.17

13

Pronunţarea hotărârii arbitrale dezînvesteşte tribunalul arbitral de misiunea

jurisdicţională ce i-a fost încredinţată, astfel încât, odată pronunţată soluţia, arbitrii

nu mai pot reveni asupre fondului litigiului rezolvat de ei. Apoi, partea din arbitraj

interesată se poate prevala de puterea lucrului judecat a hotărârii arbitrale, în cazul

în care partea adversă va încerca în viitor să repună în discuţie drepturile sau

obligaţiile asupra cărora arbitrii au statuat cu titlu definitiv prin hotărâre.

Totodată, pronunţarea hotărârii va atrage o schimbare în natura juridică a

prescripţiei extinctive, care din acest moment nu va mai viza stingerea dreptului

reclamantului la acţiune în sens material, ci va avea ca obiect dreptul părţii

câştigătoare de a cere executarea silită a dispoziţiilor cuprinse în hotărâre.

Hotărârea arbitrală, la fel ca orice hotărâre judecătorească, pe lângă efectele

pe care le produce între părţile litigante şi avânzii lor cauză, intrând în circuitul

juridic va fi opozabilă şi terţilor, însă nu în considerarea calităţii sale de act juridic,

ci doar ca un fapt social. Terţilor propiu-zişi nu li se va putea opune de către

oricare dintre părţile litigante puterea lucrului judecat. Faţă de aceştia, hotărârea

arbitrală, prin însăşi existenţa sa, are valoarea unui fapt social, terţii având dreptul

să răstoarne prin mijloacele de probă permise de lege, prezumţia de adevăr a celor

constatate de respectiva hotărâre.

Bibliografie

14

1. BABIUC Victor, Dreptul comerţului internaţional, Bucureşti, Editura Sylvi, 2001

2. BINDIU Ion, MIHĂILĂ Ştefan, Dreptul comerţului internaţional, Ediţia a III-a, Piteşti, Editura Paralela 45, 2004

3. IONAŞ SĂLĂGEAN Monica, Arbitrajul comercial, Bucureşti, Editura All Beck, 2001

4. MACOVEI Ioan, Dreptul comerţului internaţional, volumul II, Bucureşti, Editura CH Beck, 2009

5. MAZILU Dumitru, Dreptul comerţului internaţional-parte specială, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2008

6. POPESCU Radu-Tudor, Dreptul comerţului internaţional, Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1983

7. ROŞ Viorel, Arbitrajul comercial internaţional, Bucureşti, Editura Regia Autonomă ”Monitorul Oficial”, 2000

8. TERŞA D. Ioan, Arbitrajul comercial internaţional, modalitate de soluţionare a litigiilor rezultate din activitatea de comerţ internaţional, Lugoj, Editura Europa Nova, 2004

9. Zilberstein S., Ciobanu V.M. , Drept procesual civil. Executarea silită, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 1996.

15