“vrancea” studii și comunicări, xi, 1997

MUZEUL VRANCEI

, TU II SI

! ..._

COMUNICAI\I

http://cimec.ro / http://muzeulvrancei.ro

MUZEUL VRANCEI

VRANCEA V

STUDII SI COMUNICARI '

VOLUMUL XI

Editura VRANTOP

Focsani , 1997


COLECTIVUL DE REDACTIE '

Ion Cherciu, Ana Condrea, Horia Dumitrescu, Dumitru Hutanu, '

©1997

Maria Nica, LeUa Pavel, Afrodita Renea, Daniela Petri�or

MUZEUL VRANCEI

B-dul Gării, nr. 5 tel./fax: (037)222890

Focşani 5300

Consilier editorial: Ionel Sârbu Culegere: Doina Solomon

Dochiţa Petrea Foto: Florea Călin

Tehnoredactare: Cătălin Gabriel Mihăescu

Toate drepturile rezervate Editurii VRANTOP I.S.B.N.: 973-98116-5-5


CUPRINS

1. EDITORIAL 7

VRANCEA- STUDII ŞI COMUNICĂRI - VOLUMUL XI 7

II. ARHEOLOGIE-ISTORIE 9

acad. Mircea Petrescu-Dimbovita ,

UNELE CONSIDERA ŢII CU PRIVIRE LA RELAŢII LE DINTRE ARHEOLOGIE, ISTORIE ŞI ANTROPOLOGIE 9 Aurora Emilia Apostu SONDAJUL ARHEOLOGIC DIN LOCALITATEA VITĂNEŞTII DE SUB MĂGURĂ, COMUNA BOLOTESTI 17

'

Victor Bobi- Aurora Emilia Apostu CONTRIBUTII LA ÎNTOCMIREA CATALOGULUI TOPOARELOR -CIOCAN CU GAURA DE ÎNMĂNUSA,RE, DESCOPERITE ÎN ZONA DE CURBURĂ A CARPATILOR 33

. .

Victor Bobi ORIGINEA SI DEZVOLTAREA HABITATULUI GETO-DACIC DE LA CURBURA EXTERIOARĂ

.

A CARPAŢILOR 51 Aurel Nicodei RAPORT PRELIMINAR PRIVIND CERCETAREA ARHEOLOGICĂ DE LA BISERICA ,,ADORMIREA MAICII DOMNULUI" A FOSTEI MĂNĂSTIRI BORDESTI, JUDETUL VRANCEA

. .

(CAMPANIA 1 995) 73 Ioan Murariu UN CONTRACT INEDIT PRIVIND ARENDAREA A SASE MOSII DIN MOLDOVA ÎN PERIOADA

. ' 1818-1 824 83 prof. univ. dr. Valeriu Florin Dobrinescu- Horia Dumitrescu ION ANTONESCU ŞI RĂZBOIUL REÎNTREGIRII NEAMULUI Maria Mihăilescu EROU ECATERINA TEODOROIU- DOCUMENTE INEDITE prof. univ. dr. Valeriu Florin Dobrinescu- Horia.Dumitrescu JURNAL DE FRONT -text ingrijit

89

94

97


4

dr. Dumitru Preda 27 MARTIE 1 918- UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA, PRIMUL PAS SPRE MAREA UNIRE 107 Horia Dumitrescu MĂRĂSESTII SI MISIUNEA NA TIONALĂ ITALIANĂ 1 13 , , ' ' dr. Serban Crăciunoiu , MOMENTE SEMNIFICATIVE DIN ACTIVITATEA OPOZITIEI PARLAMENTARE ÎN TIMPUL ' LEGISLA TURII 1 922-1926 117 prof. univ. dr. Valeriu Florin Dobrinescu- Vintilă F/orescu "CAMPANIA" ROTHERMERE PENTRU REVIZUIREA TRATATULUI DE LA TRIANON 1 24 Ionel Sîrbu DE LA NEUTRALITATE LA NONBELIGERANŢĂ 1 29 Horia Dumitrescu STAŢIUNEA VIZANTEA II (1918-1990) 1 45 Dumitru Hutanu , CONSIDERA ŢII PRIVIND CERCETAREA ISTORICĂ AZI 158

m. STDNTELE NATURD 161

Ana Condrea - Afrodita Renea ASPECTE PRIVIND PROTECTIA ARBORETULUI DE TISĂ (TAXUS BACCATA L.) DIN REZERVA TIA NATURALĂ CENARU,JUDETUL VRANCEA 1 61 ' ' Ana Condrea - Afrodita Renea STUDII DE ETNOBOTANICĂ ÎN COMUNA COTESTI, JUDETUL VRANCEA 1 64 IM'ihai Miha/ciucl ' '

CERCETĂRI ASUPRA ORNITOFAUNEI BAZINULUI V ITI COL ODOBESTI 1 71 ' Ana Condrea CONTRIBUTII LA CUNOASTEREA FLOREI DIN CRÎNGUL PETRESTI, JUDETUL VRANCEA 1 75 , ' , , Ana Condrea - Afrodita Renea STUDII DE ETNOBOT ANI CĂ ÎN COMUNA GURA CALITEI, JUDETUL VRANCEA 1 79 ' ' Ana Condrea - Afrodita Renea STUDII DE ETNOBOT ANI CĂ ÎN COMUNA JITIA, JUDETUL VRANCEA 1 84 ' Ana Condrea - Afrodita Renea STUDII DE ETNOBOTANICĂ ÎN COMUNA RĂCOASA, JUDETUL VRANCEA 1 90 '

IV. PATRIMONIU 197

Le/ia Pavel ÎNSEMNĂRI DE PE CARTEA VECHE ROMÂNEASCĂ (CONSIDERA TII PRIVIND CIRCULATIA CĂRTII SI ROLUL EI ÎN STRÂNGEREA RELATIILOR CULTURALE)

' ' 197 ' ' '


5

Lelia Pavel BISERICA DE LEMN • .SFIJnll V O IBV021" A. SCHITULUI DĂLHĂUTI 202 ' , Ion Cherciu CONTRIBUŢII LA STUDIUL l.i O""N()-G-R..A.F' IC A..L BISERICILOR DE LEMN DIN ŢARA VRANCEI -V ALEA NĂRUJEI Lelia Pavel BISERICA DE LEMN DIN �A'lUL J>ĂULESTI, JUDETUL VRANCEA . , Dumitru Hutanu ' EMINESCU SI CONTEMEDRAHI 1 SĂ[ FOCSĂNENI , .

V. CONSERVARE- �SIA URAJlE

Daniela Petrisor ' RĂSINI SINTETICE FOLOSI1E !i"oo CO�:;EF.YARE SI REST A URARE. PROPRIET Ă TILE SI , , , ,

209

224

230

235

INFLUENŢ J\ACESTORA ASU�R.A OBIECTELOR PE CARE SUNT APLICATE 235 Daniela Petrisor - MriQ Kic� ' DETERMINAREA PARAI<.IE'JRI L()Jl. [)E CALir ATE A FIBRELOR DE LÂNĂ. VERIFICAREA ŞI CONTROLUL ACESTORA 244 ILilişor lvancia 1 TIPURI DE DEGRADARE ALE TBX:::riLBLOR MUZEALE 248 ILilişor lvancia 1 BISERICA -DEPOZIT S'JAN A 1I�ES1'l 261

VI. CRONICĂ

Horia Dumitrescu BREVIAR CULTURAL STIHITIF'IC ' '

· VII. IN MEMORIAM

jMIHAI MIHALCIUC ( I 942- 1994) r �ILIŞOR IVANCIA (1947- 1996)1

'

269

269

277

277

278


VRANCEA - STUDD ŞI COMUNICĂRI - VOLUMUL XI

Pământul şi faptele oamenilor din acest colţ de ţară au fost şi vor rămâne o sursă inepuizabilă a cercetării ştiinţifice.

Civilizaţia şi natura vrânceană, tezaur de valori care-şi dezvăluie an de an noi valenţe, resimt nevoia evaluăii şi reevaluării din perspectiva deschisă cu şapte ani in urmă cercetării, interpretării şi valorificării lor pe multiplele planuri ale evoluţiei societăţii româneşti.

Din această necesitate, din obligaţia morală şi profesională reluăm acum seria întreruptă vremelnic a anuarului instituţiei noastre, cu publicarea celui de al XI-lea volum. O reluăm cu intenţia de a-i reda o nouă dimensiune, care să depăşească sfera interesului local, integrându-1 cercetării ştiinţifice naţionale, interesului general.

Materializarea acestei intenţii, a ideii, ca atare, este vizibilă din însuşi conţinutul volumului ce se caracterizează prin diversitatea tematică, lărgirea ariilor de cercetare până la aspecte de interes naţional, prin inserarea unor contribuţii semnate de nume prestigioase ale cercetării istorice româneşti, prin saltul făcut de la particular la general, la idee.

Simpla parcurgere a sumarului reliefează nu numai epocile, domeniile sau evenimentele asupra cărora s-a indreptat efortul cercetătorului, ci şi extinderea in timp şi spaţiu a tematicii, prezentând un real interes pentru actualitate, fie pe planul teoreticului, fie pe acela al praxisului.

Echilibrul dintre particular şi general, dintre local şi naţional este asigurat de prezenţa in paginile volumului a unor consideraţii teoretice şi ştiinţifice, privind fenomenele şi evenimentele istorice locale şi naţionale, valori deosebite ale tezaurului cultural şi artistic vrâncean, bogăţii ale naturii vrâncene, asigurarea caracterului ştiinţific al efortului de conservare şi restaurare a patrimoniului virtual şi muzeistic.

Breviarul ştiinţific şi cultural al instituţiei noastre pentru ultimii cinci ani reflectă dimensiunea, valoarea şi aria largă a activităţii unui restrâns şi pasionat colectiv de muzeografi care, cu onestitate, profesionalism şi modestie, reuşeşte şi asigură continuitatea unei activităţi perene, de o deosebită importanţă pentru păstrarea şi transmiterea către viitorime a patrimoniului cultural, a elementelor de civilizaţie românească existente in acest spaţiu considerat odată ca imaginea in mic a României Mari.

Colectivul de redacţie


UNELE CONSIDERAŢD CU PRIVIRE IA RELAŢDLE DINTRE ARHEOLOGIE, ISTORIE ŞI ANTROPOLOGIE

acad. Mircea Petrescu-Dâmboviţa

Prin cooperarea din ce in ce mai strânsă a arheologiei cu ştiinţele naturii şi tehnice s-au inregistrat in secolul nostru progrese remarcabile in domeniul arheologiei, indeosebi preistorice, atât sub raportul mijloacelor moderne de cercetare şi dotare, cât şi in domeniul epistemologiei, respectiv al teoriei şi metodologiei arheologiei. În această privinţă sunt relevante, după părerea noastră şi astăzi, consideraţiile mai vechi ale marelui arheolog englez V.Gordon Childe "arheologia a făcut o adevărată revoluţie in istorie. Ea a lărgit orizonturile istoriei aproape in aceeaşi măsură in care telescopul măreşte câmpul vizual al astronomului. Ea a lărgit de sute de ori perspectiva istoriei spre trecut, tot aşa cum microscopul a descoperit pentru biologie că in spatele organismelor mari se ascunde viaţa celulelor infinit de mici. În sfârşit, ea a adus schimbări in dimensiunile şi conţinutul stiintei istoriei asemănătoare acelora pe care radioactivitatea le-au adus in chimie" 1• ' '

În acest context, in primul rând se pune problema relaţiilor dintre arheologie şi istorie, care a fost tratată in amsamblu, de profesorul belgian Sigfried de Laet, cu dublă formaţie, de istoric şi arheolog, la cel de-al XVI-lea Congres Internaţional de Ştiinţe Istorice din 1985 de la Stuttgare. Cu acel prilej, autorul a scos in evidenţă, in mod just, tendinţa centrifugă a multor istorici şi arheologi, datorită, printre altele, specializării diferite in universităţi, care se accentuează tot mai mult, publicării rezultatelor cercetărilor în reviste deosebite, participării la manifestări ştiinţifice internaţionale diferite, mai mari sau mai mici, lipsa unor programe complementare în vederea unei colaborări mai strânse3 ş.a. Toate acestea, după de Laet, îi împiedică pe istorici şi arheologi de a cunoaşte marile tendinţe actuale ale celor două discipline, inclusiv posibilităţile şi limitele lor. De aici rezultă, după el, reproşurile reciproce prin care se minimalizează de către unii istorici

1 V.G.Childe, Progres i arheologhia, traducere în limba rusă, Moskova, 1949, p.l8 şi urm. 2 S.J. de I.aet, Archeologie et histotre, a Rapports. I. Grand.s themes, methodologie, sections chronologiques (/), XVI-e Congres International des Sciences Historiques, Stuttgart dtt 25 aout att 1-er septembre 1985, Stuttgart, 1985, p. l49 et suiv. 3 Ibidem, p.l?l . http://cimec.ro / http://muzeulvrancei.ro

10 acad. Mircea Petrescu-Dâmboviţa

importanţa cercetărilor arheologice pentru istorie şi se ia poziţie de către unii arheologi faţă de felul grăbit şi lipsit de spirit critic in care se foloseau uneori datele arheologice in scopul confirmării unor anumite ipoteze4•

Faţă de această situaţie, autorul consideră că, in stadiul actual al cercetărilor, arheologia şi istoria pot fi complementare, in sensul că, prin arheologie, se lămuresc deseori aspecte ale trecutului, care nu sunt sau abia sunt mentionate in izvoarele scrise5• În acest scop, se recomandă o colaborare crescândă intre ist�rici şi arheologi pentru o cunoaştere mai bună şi mai completă a diferitelor aspecte ale trecutului. Pentru aceasta, soluţia ideală ar fi ca o aceeaşi persoană să aibă dublă calificare, de istoric şi arheolog. La inceput se vor efectua săpăturile şi după aceea se va reveni la izvoarele scrise pentru a ajunge la sinteză. De aici necesitatea revizuirii programelor de invăţământ ale universităţilor in privinţa disciplinelor arheologie şi istorie, in vederea realizării unor colaborări mai strânse intre aceste discipline, introducându-se cursuri speciale, care să permită vi!torilor arheologi şi istorici să judece posibilităţile istoriei şi arheologiei6•

In această privinţă, se recomandă cercetarea impreună, cu toate aspectele şi mijloacele specifice proprii, de către istorici şi arheologi, a unui obiectiv arheologic important, rezultatele cercetării fiind confruntate si discutate, in vederea trecerii la o sinteză comună. În legătură cu această problemă, pomindu-se de la afirmaţia generalului prusac Helmuth von Moltke, pentru strategia militară, J.Aechenstein a exprimat raportul dintre arheologie şi istorie, pe baza izvoarelor, in fraza:"getrennt marchieren, vereint schlagen" ("a mărşălui separat, a lupta unit")'.

Problema, după Sigfried de Laet, este dificilă, datorită diferenţelor fundamentale, dintre cele două categorii de izvoare şi a cercetărilor separate, cu puţine contacte interdisciplinare, ale arheologilor şi istoricilor.

Pentru inlăturarea acestor dificultăţi s-au propus, in vederea realizării integrării arheologiei cu istoria, proiecte de cercetări comune, bine planificate, axate pe o temă centrală multidisciplinară, cu interes deosebit atât pentru arheologi, cât şi pentru istorici8•

Pe de altă parte colaborarea dintre arheologi şi istorici este, după părerea lui Sigfried de Laet, ameninţată de pericolul atracţiei multor tineri arheologi de curentul american al antropologiei şi mai ales " al noii arheologii", derivată din aceasta cu aproximativ peste 25 de ani in urmă. În această privinţă, autorul menţionează un lucru cunoscut, că in S.U.A. arheologia preistorică, impreună cu etnologia, etnografia şi antropologia, a fost inclusă la inceput in antropologia generală, considerată ştiinţă socială cu tendinţe nomotheice, respectiv admiţând legi, care, ca şi alte ştiinţe umaniste, nu ar fi nomotheică, ci doar ideologică, accentul punându-se pe intregistrarea faptelor trecutulut

Sigfried de Laet, ca dealtminteri şi alţi arheologi americani şi europeni, a luat poziţie faţă de această "nouă arheologie". Acesteia i se impută caracterul anti-istoric, determinat de faptul că-şi propune să studieze civilizaţiile populaţiilor primitive din epoca noastră după gradul lor de dezvoltare culturală, economică şi socială, in afară de spaţiu şi

' Ibidem, p.l72. 5 Ibidem, p.l70. 6 Ibidem, p.172. 7 Ibidem, p.173. 6 Ibidem 9 Ibidem, p.165 şi unn. http://cimec.ro / http://muzeulvrancei.ro

Relaţia arheologie - istorie - antropologie ll

timp, având doar în vedere cauzele complexe cărora li se datorează stadiul·respectiv de dezvoltare, precum şi legile care se desprind din regularitatea unor revendicări10•

Din raportul savantului belgian rezultă însă că, cu toate aceste rezerve, curentul pentru

"noua arheologie" cu elemente de fapt mai vechi, susţinut în S.U.A. de şcoala lui

L.R.Binford şi în Europa de D.L.Clarke şi adepţii săi, reprezintă şi anumite aspecte pozitive11• Astfel, el nu se limitează numai la populaţiile fără scriere, studiate de preistorie, ci are în vedere şi arheologia Evului Mediu12• De asemenea, caută să explice schimbările în evolutia culturii, luând în consideratie nu. numai aspectele materiale, ci si cele nemateri�e13. În acelaşi timp se manifestă totuşi o doză de scepticism faţă de înc�rcarea adeptilor " noii arheologii" de a descoperi legile dinamicii culturale si a acelora care acţio�ează asupra comportamentului uman în ansambld4• În afară de a�easta, pentru a-şi atinge scopurile, s-a elaborat o taxonomie (ştiinţa legilor clasificării) şi o tipologie, care să permită clasificarea numerică a datelor arheologice, in vederea computerizării lor, precum şi modele, de fapt mai curând ipoteze de lucru, folosite mai sistematic ca inainte, pentru interpretarea materialelor arheologice, cu rezerva neforţării acestora din urmă pentru a fi încadrate in modele15•

În acest context, concluzia autorului raportului este că astăzi, cu toate că s-au depăşit într-o oarecare măsură deosebirea tranşantă dintre susţinătorii " radicali" ai "noii arheologii" şi oponenţii lor, constatându-se oarecare apropiere între punctele lor de vedere, este problematic că acest curent va depăşi stadiul iniţial şi că va descoperi legile dinamicii culturale16• Problema acestora a fost dezbătută şi de prof. Bohuslav Chropovsky, directorul Institutului de Arheologie din Nitra şi preşedintele Congresului internaţional de pre-şi protoistorie din 1991 de la Bratislava. Acesta in coraportul său "Arheologia ca istorie", apărut în volumul History and Society destinat Congresului de la Stuttgart, a susţinut că arheologia, datorită progreselor înregistrate, nu mai poate fi considerată astăzi ca o disciplină ajutătoare, care se limitează numai la adunarea şi clasificarea izvoarelor arheologice17• Ea posedă un domeniu propriu de cercetare, rămânând să lămurească, pe baza izvoarelor culturii materiale, problemele de bază ale procesului istoric, respectiv istoria forţelor de producţie dintr-o etapă a evoluţiei societăţii, particularităţile bazei economice, relaţiile dintre bază şi suprastructură, istoria contactelor cu alte populaţie8.

Procesul de diferenţiere şi integrare a arheologiei ca ştiinţă independentă în domeniul istoriografiei se reflectă, după cel de al doilea război mondial, şi în terminologia ramurilor acestei discipline, respectiv arheologie medievală, postmedievală în ţările anglo-americane, ca şi " noua arheologie", apoi arheologia industrială, arheologia recentă şi arheologia ecologică19• Aceste diferenţieri ale ştiinţei arheologice au necesitat, după autor,. aplicarea datelor şi metodelor ştiinţelor naturii şi tehnice, precum şi din domeniul

10 Ibidem, p.l64. 1 1 Ibidem 12 Ibidem 13 Ibidem, p.l65. 14 Ibidem 15 Ibidem 16 Ibidem 17 B. Chropovsky, Die Archdologte als Geschichte, Prague, 1985, p.l40. 18 Ibidem 19 Ibidem, p.143.


1 2 acad. Mircea Petrescu-Dâmboviţa

matematicii, care a dus in cazul din urmă la folosirea unui limbaj aparte, al descriptorilor, analizei cantitative, la modele şi, in genere, la noi căi de prelucrare şi interpretare a materialului arheologic, in cadrul arheologiei analitice americane, ce a setvit de model în anumite domenii şi arheologiei europene20•

În această privinţă, autorul a relevat deosebirea care există astăzi între adepţii şcolilor istorice neokantiene de la Baden, care refuză să admită contribuţia matematicii in domeniul ştiinţelor istorice, întrucât, după ei, analiza cantitativă nu are importanţă, istoria fiind o sinteză a fenomenelor individuale şi nu o 'repetiţie a acestora, şi neopozitiviştii, care absolutizează impprtanţa metodelor matematicii, considerându-le printre mijloacele de bază pentru cunoaşterea fenomenelor sociale21• În legătură cu această problemă, autorul consideră că arheologia, in ciuda metodelor de lucru din alte domenii, inclusiv ale ştiinţelor naturii, tehnice şi matematice rămâne ca ştiinţă in grupul ştiinţelor sociale, contribuind, prin funcţia sa de cunoaştere şi ideologică, la formarea şi întărirea conştiinţei istorice, ca o parte importantă a conştiinţei sociale22• In ceea ce priveşte raportul dintre arheologie şi istorie, deosebirea constă in deosebirea izvoarelor, interpretarea fiind sociologică, urmărind ca şi istoria, pe baza evoluţiei, reconstituirea structurilor economice-sociale şi ideologice ale societăţilor din trecue3• Din punct de vedere al metodologiei de cercetare in arheologie, se impune, după autor, o lărgire a investigaţiei interdisciplinare, pe o bază mai largă, a colaborării internaţionale pentru o dezvoltare eficace a arheologiei ca parte componentă a istoriei24• De altfel, realizările . Institutului de Arheologie din Nitra in domeniul metodelor de cercetare, pot constitui, după părerea noastră, un exemplu şi, in acelaşi timp, un impuls pentru o colaborare mai strânsă internatională, in scopul modernizării mai rapide a cercetărilor arheologice.

În af�ră de acestea, prezintă interes şi concepţia prof. N.N. Dikov din Moscova prezentată la acelaşi Congres de la Stuttgart, potrivit căreia unitatea arheologiei şi istoriei este determinată de unitatea scopului urmărit, respectiv reconstituirea progresului specific istoric, pe baza datelor arheologice şi izvoarelor scrise25• În funcţie de acestea, şi indeosebi de cercetarea lor izolată, este şi împărţirea progresului istoric in două, ceea ce ingreunează determinarea legilor comune, caracteristice acestui proces, de fapt, indivizibil26• După părerea sa, arheologia şi istoria sunt unite .şi această unitate trebuie folosită pentru înţelegerea corectă a trecutului şi perceperea adevărată a prezentului şi viitorului la un nivel cât mai inalt de generalizare, reflectat in încercarea sa de periodizare tehnologică şi dialectică a istoriei omenirii, periodizarea exactă pe principiul interactiunii dintre formă şi conţinue7• În cadrul acestei periodizări autorul a descoperit pentru fi�care

20 Ibidem, p.l44. 21 Ibidem 22 Ibidem, p.145. 23 Ibidem, p. 146. 24 Ibidem, p.lSl . 25 N.N.Dikov, Edinstvo arheologii i istorii i dialekticeskaea periodizaţiea tehnologicesko razvitfea celovecestva (The unity of archaeology and history and the dialectal periodisation of the tehnologica/ development of mankind, în broşura Arheologiea t istoriea (Archaeology and History), editată de Comitetul naţional al istoricilor din Uniunea Sovietică pentru cel de al XVI-lea Congres Internaţional de ştiinţe istorice, Moscova, 1985, p. l . 26 Ibidem 27 Ibidem, p.2 şi urm.


Relaţia arheologie - istorie - antropologie 1 3

epocă, respectiv a pietrei şi metalelor, câte două perioade, tma de evoluţie şi alta de revoluţie28• Astfel, în epoca pietrei, perioada de evoluţie corespunde paleoliticului inferior şi superior,.. iar de revoluţie, paleoliticului târziu, mezoliticului şi neoliticului29•

In epoca metalelor, la care s-a ajuns ca rezultat al contradicţiei dintre conţinut şi formă, perioada de revoluţie corespunde epocii bronzului şi fierului, iar aceea de revoluţie stadiului final al epocii metalelor, caracterizat printr-o mare dezvoltare tehnică, cu începere de la mijlocul secolului al XX-lea, respectiv tehnologie spaţială, bioinginerie, computere, cibemetică ş.a. care, după opinia sa, va permite trecerea către începutul perioadei de evoluţie a unei noi epoci tehnologice, a treia, considerată ipotetic ca epoca materialelor sintetice (plastice)30• Această periodizare, arheologică, pentru primele două etape, apoi istorică şi în final futurologică, reflectă, după autor, unitatea arheologiei şi istoriei, fiind, după părerea sa, o primă încercare de a înţelege dialectic procesul periodizării omenirii, pe băză tehnologică, spre deosebire de periodizarea clasică, cu etapele vechi, medie şi târzie, pentru fiecare epocă, care nu reflectă dialectica dezvoltării, ci numai evoluţia rectiliniară31• Periodizarea aceasta cu caracter universal, datorită nivelului înalt de generalizare, poate, ptin înlocuirea perioadelor de evoluţie cu alte stadii, în anumite condiţii, să capete şi un nivel regional, reflectând în spaţiu şi timp anumite particularităţi ale dezvoltării tehnologice şi social-economice32• În această privinţă sunt semnificativi factorii de periodizare de importanţă locală, deci fără valoare universală, pentru definirea mezoliticului si neoliticului, explicabili prin dezvoltarea inegală, în exemplele date, din Orientul Ap�opiat sau Îndepărtat33•

Problema unităţii izvoarelor scrise şi arheologice în legătură cu cercetarea epocilor istorice timpurii a fost pusă la acelaşi Congres şi de acad. Joachim Herrmann în coraportul său şi dedicat celui de la XVI-lea Congres Internaţional de Ştiinţe Istorice din 1985, după ce mai înainte 1-a prezentat sub. formă de comunicare la un colocviu din Gand34•

După autor, izvoarele arheologice, provenind din sfera activităţii sociale sau individuale, ca şi cele scrise, din domeniul conştiinţei sociale, izvoare istorice, în legătură cu diferite domenii ale vieţii sociale, ambele atestând izvoarele istorice pentru epocile protoistorice35•

Autorul, preocupându-se de căile metodice pentru decodificarea conţinutului istoric al izvoarelor arheologice, a deosebit trei grupe de metode care permit urmărirea trecerii de la faptul arheologic, înregistrat şi studiat ca atare, la interpretarea lui istorică, în funcţie de spaţiu şi timp, cu ajutorul metodelor arheologice propriu-zise, arheologiei aşezărilor, în sensul lămuririi legăturii dintre mediul natural şi producţia socială, precum şi ale statisticii şi ale �inţelor naturii, pentru a ajunge în final la analiza social-economică şi cultural-arheologică, pe baza categoriilor metodice din domeniile social-economic şi

2A ibidem, p.3. 29 Ibidem, p.S. 30 Ibidem, p.S şi urm. 31 Ibidem, p.7. 32 Ibidem, p.7 şi urm. 33 Ibidem 3-1 J. Hemnann, Die Einheit von schrlftlichen und archiiologischen Quel/e und die Erforschung der frilhen geschichtsepochen, în Zeitsschriftfilr Geschichtswissenschaft, XXXIII, 1985, 2, p .l29 şi urm. 3s Ibidem, p.l 47.



cultural-arheologic36• În afară de aceasta, pentru progresele realizate în cunoaşterea istorică pe baza izvoarelor scrise şi arheologiei, este, după autor, semnificativă identificarea pe teritoriul Germaniei a mii de aşezări deschise şi sute de burguri slave, precum şi a mii de aşezări germanice,incluse în Corpus-ul izvoarelor arheologice din această ţară37• Totodată, după autor, pe baza izvoarelor arheologice şi a datelor lingvistice s-au adus contribuţii la problema continuităţii şi discontinuităţii dintre antichitate şi Evul Mediu în mari părţi ale Europei, Asiei Anterioare şi nordului Africii, la problema comerţului arabo-est-european-baltic din mileniul 1 e.n., precum şi, în genere, la cunoasterea concretă si diferentiată a structurii si evolutiei social-economice din Evul Mediu

' timpuriu38. În fel� acesta �-au depăşit expli�aţiile m;u mult sau mai puţin abstracte

din trecut cu privire la situaţia economică, juridică şi social-istorică din această perioadă. La aceste rezultate s-a putut ajunge, după autor, numai prin folosirea în egală

măsură a izvoarelor arheologice şi scrise ca izvoare istorice, apelându-se pentru unele probleme şi la datele lingvistice39• Cu toate progresele înregistrate în această direcţie, se recunoaşte că este }ncă departe de o înţelegere deplină a structurii şi evoluţiei Evului Mediu timpuriu40• In această privinţă, datele insuficiente şi chiar contradictorii ale cronologiei absolute, respectiv ale metodei C14

1 constituie o piedică pentru determinarea orizonturilor de evenimente în sens istoric41• În schimb, prelucrarea datelor dendrocronologice, oferite de burgurile de pe Oder şi Elba permite stabilirea unor astfel de orizonturi, precum şi sincronizarea acestora cu o serie de acţiuni politica-militare, transmise fragmentar de izvoarele scrise42•

Probleme de arheologie medievală, în raport cu izvoarele scrise şi datele arheologice, au fost tratate, la acelaşi congres, şi de C.Fehring din Germania, privind posibilităţile metodice şi limitele arheologiei medievale, de D.Keene din Anglia relativ la folosirea surselor documentare în studierea arheologiei şi topografiei medievale engleze ş.a.

Problema relaţiilor dintre arheologie şi istorie, la care ne-am referit aici în mod special, se pune, după părerea noastră, şi pentru antropologie, respectiv între arheologie şi antropologie, ştiinţe strâns legate, cel puţin de la începutul sec. al XIX-lea, când antropologia a avut în vedere şi pe omul preistoric, pe plan biologic, economic, al organizării sociale ŞI culturale, aspecte pentru care arheologia îi oferă dovezi deosebit de importante. ·

În ce priveşte ţara noastră, este bine cunoscută colabOrarea strânsă dintre arheologi şi antropologi, îndeosebi din laşi, unde aceştia din urmă, sub conducerea acad. Olga Necrasov, au obţinut rezultate remarcabile, reflectate în numeroase lucrări din ţară şi de peste hotare, una dintre acestea, de proporţii mai mari, relativă la epoca pietrei, fiind tipărită recent în volumul al XIII-lea al publicaţiei "Arheologia Moldovei'43•

36 Ibidem, p.135 şi urm. 37 Ibidem, p.l42. 38 Ibidem, p . l 43. 39 Ibidem , p . l 45. 40 Ibidem. 41 Ibidem, p . l 46. 42 Ibidem 43 O.Necrasov, M.Cristescu, D.Botezatu şi G.Miu, Cercetări paleoantropologice privitoare la populaţiile de pe teritoriul României(/), în Arheologia Moldovei, XII, 1 990, p.173 şi urm.


Relaţia arheologie - istorie - antropologie 1 5

Dintre aceste rezultate, privitoare la structura paleoantropologică a populaţiilor de pe teritoriul ţării noastre, din epoca pietrei până în Ewl Mediu inclusiv, ne vom referi aici doar la acelea relative la scheletele cunoscute până în prezent ale splendidei civilizaţii eneolitice de tip Cucuteni.

·

Astfel, în urma analizei paleoantropologică a celor 1 1 schelete din aria culturii Cucuteni-Ariuşd, investigate de acad. Olga Necrasov şi colaboratorii săi, s-a constatat predominarea trăsăturilor mediteranoide, ca şi la purtătorii culturilor Boian, Gumelniţa şi Hamangia 44•

În ceea ce priveşte originea tipului mediteranoid, care constituie în neo-eneoliticul din spaţiul carpato-dunăreano-balcanic fondul principal al populaţiei, s-a presupus de către acad. Olga Necrasov o origine locală, climatul mediteranean putând influenţa gracilitatea şi evoluţia tipului Dolni Vestonice din paleoliticul superior către tipul mediteranean45• La componenta dolicocrană mediteranoidă s-a adăugat, după autoare, o alta mai puţin importantă, brachicrană dinaroidă sau armenoidă46

Aceeaşi componenţă mediteraneană ocupă primul loc şi la populaţia culturii Tripolie, după care se situează, după autoare, o alta crornagnoidă sau protoeuropoidă, care o apropie de populaţiile culturilor Boian şi Gumelniţa, ca şi de altele din Grecia şi Sicilia47•

În general, cum pe drept s-a remarcat de autoare, aceste concluzii de ordin paleoantropologic sunt provizorii, din cauza materialului puţin numeros analizat.

Pentru a se confirma datele relative la structura paleoantropologică a populaţiei complexului Ariuşd-Cucuteni-Tripolie se impune continuarea investigaţiilor în scopul identificării şi cercetării necropolelor acestui complex.

Pentru a se ajunge la rezultatele valabile în acest domeniu este absolut necesară colaborarea strânsă dintre antropologi şi arheologi, atât în timpul cercetărilor de teren, cât şi du� aceea în interpretarea istorico-comparativă a datelor obţinute.

In felul acesta, paralel cu problema raporturilor dintre arheologie şi istorie se poate pune şi aceea a relaţiilor dintre antropologie, arheologie şi istorie, care pot fi complementare, în sensul că prin cercetările antropologice pot fi aduse contribuţii în domeniul arheologiei, privind îndeosebi etnogeneza populaţiilor din diferite spaţii şi epoci. La aceasta se poate ajunge, în ciuda diferenţelor dintre categoriile de izvoare respective şi a relativ puţinelor contacte interdisciplinare, prin proiecte de cercetare comune, cu o tematică interdisciplinară, care să intereseze pe arheologi, istorici şi antropologi. Pe de altă parte, colaborarea dintre arheologi, istorici şi antropologi nu trebuie să fie afectată de curentul ante-istoric al "noii arheologii", derivat din cel american al antropologiei. La rândul ei antropologia, ca şi arheologia, pentru a fi utilă istoriei trebuie să tindă la lămurirea unor probleme de bază din istoria veche şi medie a unor populaţii, folosindu-se în acest scop şi metodele ştiinţelor naturii şi tehnice, precum şi din domeniul matematicii.

44 O.Necrasov, Donnees anthropologiqttes concemant la population dtt complexe cu/turei Cucuteni-Ariuşd-Tripolie, în voi. La ciuilisation de Cucuteni en contexte europeen. Session scientifiqtte Iaşi-Piatra Neamţ, 1984, Iaşi, 1987, p.1 50. 45 O.Necrasov, M.Crislescu, D.Bolezaru şi G.Miu, op.cit., 1990, p.203. 46 Ibidem 47 O.NecrJ.sov, op. cit., 1 987, p.152.



În acest context, antropologia, ca şi arheologia, poate fi de folos ştiinţelor sociale, în S.U.A. ambele discipline, respectiv, arheologia preistorică şi antropologia, împreună cu etnologia şi etnografia, fiind incluse în antropologia .generală48• În această privinţă, arheologia, considerată izvor important pentru documentare in antropologie, este influenţată de marile curente din antropologia socială şi culturală, ca funcţionalismul lui B.Malinovscki, readaptat în 1948 de W.Taylor la arheologia preistorică, potrivit căruia este posibil să se reconstituie teoretic, prin studiul obiectelor, marile linii ale unor sisteme din civilizaţiile preistorice, şi structuralismul lui A.R.Radcliffe-Brown, sub influenţa căreia arheologii încearcă să reconstituie organizarea socială a populaţiilor anterioare scrierii49• Şi după cum bine s-a remarcat de S.de Laet, aceste încercări se datoresc faptului că, spre deosebire de Europa, majoritatea arheologilor americani au formaţia de bază în domeniul antropologiei50• Or, antropologia generală este considerată ca o ştiinţă socială, cu tendinţe nomotheice, r�levând urmările legilor care acţionează asupra comportamentului omului in societate51• In această privinţă, după concepţia americană singurele .ştiinţe nomotheice au dreptul la titlul de ştiinţe, in timp ce disciplinele umaniste, contrar concepţiei europene nu ar fi ştiinţe, întrucât spre deosebire de ştiinţele naturii ele nu sunt guvernate de legi, ci de studii umaniste52• Această deosebire nu este o simplă chestiune de terminologie, întrucât, după cum a remarcat R.J.Braidway, în 1981, are în S.U.A. şi importante consecinţe de ordin practic, obţinându-se subsidii mai uşor pentru cercetări în domeniul ştiinţelor decât în acela al disciplinelor umaniste53•

Acestea sunt unele consideraţii cu privire la relaţiile dintre arheologie, istorie şi antropologie. Din prezentarea lor se desprinde necesitatea cercetărilor interdisciplinare în aceste domenii, in scopul reconstituirilor istorice, cu mijloace diferite, datorită diferenţelor dintre categoriile de izvoare ale arheologiei, istoriei şi antropologiei. Pentru întărirea contactelor interdisciplinare se impun proiecte de cercetare comune, bine planificate şi conduse, care să prezinte, printr-o tematică majoră, interes atât pentru arheologi şi istorici, cât şi pentru antropologi.

48 S.de Laet, op.cit., 1 985, p.163. 49 Ibidem, p.l63 şi unn. 50 Ibidem, p.163. 51 Ibidem, p. 1 63 şi unn. 52 Ibidem, p.l64. 53 Ibidem şi nota 45.


SONDAJUL ARHEOLOGIC DIN LOCAUTATEA VITĂNESTII DE SUB w w '

MAGURA, COM. BOLOTEŞTI

Aurora Emilia Apostu

Semnalată încă din anul 1924, de către marele arheolog francez, abatele H. Breuil, localitatea Vităneşti1 prezintă importante descoperiri arheologice, printre care şi cele din paleolitic (superior), descoperite în Vităneştii de sub Măgură, localităţi situate de-o parte şi de alta a Putnei.

Din punct de vedere geografic, punctul în care s-a efectuat sondajul " La Coasta Lacului

", este situat la cea. 600 m sud de biserica din sat " Sf. Arhangheli Mihail şi

Gavril"

, pe la jumătatea distanţei dintre Boloteşti şi Vităneşti. (planşa nr. 1). Din punct de vedere geomorfologic, ne aflăm pe terasa mijlocie, a N-a, de pe

partea dreaptă a râului Putna, altitudinea relativă a terasei fiind de cea. 20-22 m, pe un platou al terasei dispus în pantă, spre şosea. Terasa a III-a, cât şi următoarea sunt plane, fără înclinare. Dintre cele 5 terase ale Putnei, de denumiri diferite, (1-a se numeşte "Abazan

", apoi "Sat

", urmează "Pe Lac

", "La Coasta Lacului" şi ultima "Făget

" sau

"Văsnica'' de cea. 22-25m), a N-a, pe care s-a făcut săpătura, este cea mai întinsă şi înclinată spre partea nordică.

Suprafaţa cercetată, acoperită în întregime de porumb, de pe proprietatea particulară a unui cetăţean din sat, se întinde pe cea. 100 m lăţime pe 150 m lungime, singura suprafaţă dealtfel, pe care am găsit piesele din piatră aparţinând Gravettianului, între anii 1992- 1994 şi 1996 înainte de a începe sondajul (în primăvară). Pe nici o altă terasă sau proprietate în jurul celei cercetate, nu s-au găsit piese litice.

În anul 1992, împreună cu d-nul Alexandru Păunescu, de la Institutul de Arheologie Bucureşti am descoperit, în solul răscolit de lucrările agricole, sol erodat de către ape, datorită pantei destul de line a terasei, ce coboară spre fruntea ei, spre nord, un număr de aproximativ 13 piese, apoi în 1994 încă un număr de 11 bucăţi de pe acelaşi loc, printre care şi 2 grattoire întregi, iar în 1996 încă 10 piese din piatră prelucrată, în total descoperindu-se 5 grattoire întregi. Piesele descoperite fiind în marea lor majoritate întregi şi fragmentare, dintr-o materie primă foarte variată, ne-a determinat să stabilim efectuarea unui sondaj arheologic pe această terasă a Putnei, într-un sol format dintr-un amestec de orizont negru a solului actual şi de loess gălbui.

Astfel, în urma stabilirii suprafeţei exacte a locului de săpătură cât şi a punctului zero, aflat la 1,50 m de buza terasei foarte abruptă, am trasat şi marcat cele 2 secţiuni de

1 A.E.Apostu - "Descoperiri paleolitice în zona Carpa�ilor de curburJ.", în MOUSAIOS-IV- partea 1, Buzău, 1 994 nota 1 , pag.7.


1 8 Aurora Emilia Apostu

câte 2/10 cm fiecare şi la o distanţă de 1 m între ele. Prima secţiune a fost trasată din punctul zero la 1 O m pe lungime, paraleli cu fruntea terasei, şi lăţime 2 m, ajungând până la aproximativ 2 m adâncime, pe profilul nord-vestic (S1 /95). Cea de-a 2-a secţiune, perpendiculară pe prima, cu lăţimea de 2 m şi cu lungimea de 1 O m ce au cuprins interiorul platoului, fiind săpată în pantă spre fruntea terasei. Pe profilul nord-estic am ajuns la aproximativ 2 m adâncime şi în această secţiune (S0 /95) (planşa nr. 1). Pentru acest sondaj propus pe suprafaţa de 20 m.p., am atins în săpătură, un singur nivel de locuire stabilit de d-nul A. Păunescu, aparţinând paleoliticului superior (Gravettian), de aproximativ 23.000 B.P.

Printre piesele descoperite în anii anteriori, de mărime mică şi mijlocie, amintim: un fragment de lamelă simplă, aşchii denticulate, un fragment de lamelă â d6s cu retuş abrupt din silex zis de Prut cu patină albăstruie, un grattoire simplu pe lamă din silex, un grattoire pe lamă fragmentaTă carenat, având una din laturi denticulată, o piesă cu trunchiere oblică retuşată abrupt, şi multe altele aparţinând Gravettianului, alături de fragmente de lame şi lamele din silex zis de Prut, cât şi fragmente ceramice postpaleolitice, material ce se află inventariat şi conservat, pentru această perioadă, în depozitul de arheologie al muzeului, cât şi publicae.

Nivelul de locuire Gravettiană, descoperit în urma săpăturii din anul 1995, are o grosiume cuprinsă între cea. 20-30 cm şi se situează, stratigrafic, la limita inferioară a loessului gălbui-cenuşiu şi în partea superioară a solului brun-roşcat inchis şi cuprinde un număr de aproximativ 25 obiecte litice, dispuse pe toată suprafaţa, mai puţin în interiorul terasei, în cea de-a 2-a secţiune trasată.

Un număr de câteva piese au fost găsite şi în depunerea Dl, de culoare brunroşcat deschis. Sub adâncimea de -0,50 m, nu a mai apărut nici o piesă; ambele secţiuni (S1 şi SJ, fiind sondate în pătratele 10a şi 10b, până la adâncimea de -2 m, mai exact-1,67 m în S/95 şi - 1,45 m în S0/95.

Odată cu efectuarea săpăturii, din 5 în 5 cm de fiecare dată în fiecare pătrat în parte stabilit, am efectuat şi cercetări de suprafaţă, fiind găsite piese litice în depunerea de loess cenuşiu, care, prin tehno-tipologia sa (inventarul litic) este în general microlitic, el constând din grattoire simple şi duble pe aşchie retuşată, lamele â d6s, lame şi lamele fragmentare simple, nuclee prismatice, aşchii simple, spărturi, descris şi împărţit pe suprafaţa celor 40 de �trate din cele 2 secţiuni, notate cu a şi b, spre sfârşit; (planşa nr.5-11); alături de aceste piese fiind incluse şi fragmentele ceramice descoperite în secţiunile aparţinând celorlalte perioade preistorice. Materia primă utilizată este destul de variată, ea constând din silex de bună calitate, zis de Prut, în proporţie foarte mare, care a căpătat o patină în general alb-albăstruie, mamă gălbuie, radiolarit, gresie silicioasă cu glauconit, şist negru, silex translucid brun, materie primă ce va fi analizată ulterior în laborator, microscopic, pentru a se stabili exact procentajul de utilizare, sursa de aprovizionare, cât şi relaţiile de schimb awte cu zonele învecinate, stabilindu-mi deja piesele pe care le voi supune analizelor.

Este vorba de o locuire relativ săracă, cel puţin în zona cercetată pe o suprafaţă de cel puţin 20 m.p., negăsindu-se şi alte resturi de locuire cum ar fi vetrele de foc, cărbuni, resturi osoase (faunistice), floră, etc; totuşi, prin poziţia sa stratigrafică, prin tipologia şi dimensiunile sale, este vorba de o locuire Gravettiană, (pe această terasă a

2 Ibidem, p. 23-30. http://cimec.ro / http://muzeulvrancei.ro

Sondaj arheologic din localitatea Vităneştii de sub Măgură 19

N-a), aparţinând unei etape evoluate a gravettianului, probabil finală (gravettian de tip oriental), despre care am amintit la început.

Din punct de vedere geologic, ne aflăm spre sfârşitul Wurm 2-3 şi Wurm 3, dacă luăm în considerare că depunerea brun-roşcată închisă, ar fi fost depusă în interstadiul Wurm 2-3. Totuşi, ultima depunere răscolită de lucrările agricole, ar aparţine ultimului stadiu Wurm 33, etape stabilite pe teritoriul de la Curbură.

În secţiunea S1 /95, în urma profilului stratigrafic al peretelui de sud, am stabilit 5 depuneri stratigrafice, după cum urmează:

prima (de sus în jos) - 1- loess gălbui-cenuşiu, răscolit de lucrările agricole - II- brun-roşcat închis cu desprinderi prismatice - IU- orun-roşcat deschis - N - roşcat deschis - V - loess gălbui cu incluziuni fine de calcar.

Nivelul de locuire, după cum am mai spus, se situează între depunerea 1 si II mai puţin în III. (planşa. nr.3). În secţiunea S0 /95, în urma efectuării profilului peret�lui de vest al secţiunii, am stabilit aceleaşi depuneri, în număr de cinci, panta terasei fiind de 0,96 m spre frunte, astfel că, în primele pătrate la şi lb ale secţiunii, depunerile 1 şi Ilie întâlnim la -0,96 m faţă de peretele sudic al secţiunii, iar în S1 începând de la O m, descoperindu-se pe profilul de vest al secţiunii 1, aflat în prelungirea celui de vest al secţiunii II, la distanţă de 1 m între ele, numai primele III depuneri, până la -0,85 m adâncime, cât s-a atins în săpătură (planşa nr.4). •

Adâncimile fiecărui pătrat în parte săpate, se pot observa deasemeni în cele 2 planşe ale profilelor. Materialul litic descoperit este, de asemenea, marcat pe profile, ca şi în planşa nr.2, ce cuprinde ultimile 8 pătrate, notate cu a şi b ale secţiunii 1, cât şi adâncimile la care a fost descoperit, ca şi fragmmentele ceramice din etapele bronzului şi dacice fragmentele de fier şi un nasture ce aparţine bronzului, în cele 3 locuinţe posibile descoperite4• Cercetări ulterioare vor stabili mai exact perioada, fiind prea puţin sugestive cele descoperite, resturi ce au fost găsite şi pe suprafaţa cercetată. S-au luat probe de sol din secţiunea SJ95 pătratul 10 a, din 10 în 10 cm, între -1,65 m şi 0,00 m, probe ce vor fi supuse de asemenea analizelor.

Materialul litic şi materia primă utilizată împărţite pe cele 2 secţiuni în cele 40 de pătrate de 1m/1m fiecare, sunt descrise după cum urmează:

SECŢIUNEA 1 (S1 /95): (pl�a nr. 5) Pătrat 1 a- O, 15 m- nucleu cvasiprismatic (şist); aşchie de grosime silicioasă cu

glauconit cu un larg enchoche (mijlocie); aşchie simplă neretuşată, din mamă

Pătrat 1 b- 0,50 m- fragment ceramic (dacic); piatră sferoidală din gresie Pătrat 3 a - 0,24 m - 0,26 m - 2 spărturi (una microlitică şi un fragment

bulgăre) Pătrat 5 a- 0,56 m- fragment lamă retuşată direct din gresie silicioasă Pătrat 5 b - O, 12 m - aşchie micro li ti că din silex cu patină albăstruie

3 Concluziile cu privire la sondajul efectuat în acest punct au fost verificate şi confirmate de d-nul Alexandru Păunescu - .,Institutul de arheologie .,Vasile Pârvan" - Bucureşti". 4 Piesa asemănătoare cu W1 nasture din bronz, este posibil a fi o monedă, după spusele d-nului A. Paragină - fapt ce nu poate fi concluzionat datorită materialului foarte puţin postpaleolitic.


20 Aurora Emilia Apostu

Pătrat 7 a- 0,21 m- o spărtură din mamă gălbuie Pătrat 7 b- 0,20 m- fragment lamelă simplă din rocă grezoasă 'Jei'ZI.Iie

- 0,35 m - fragment lamă cu fine retu� de folosire. <li11 S.lE!J( Cll patină albăstruie; se pare că piesa a suferit influenţa. focului

Pătrat 8 a- O, 14 m- bulgăre mamă spart, dar nu intenţionat Pătrat 8 b- 0,40 m- ceramică fragmentară, piroane fier, etc Pătrat 9 b - 0,13 m- (planşa nr.ll)- fier fragmentar; nucle11 pris!11iltic: di11

gresie SECŢIUNEA D (S0/95): (plan� ni'.�) Pătrat 1 a- 0,35 m- o aşchie simplă masivă neretuşată din mamă !J.ilbui�

- 0,50 m- o aşchie simplă mică neretuşată din mamă Pătrat 2 a- 0,50 m- bulgăre spart masiv, din mamă gălbuie Pătrat 3 a - 0,29 m - o aşchie de mărime mijlocie neretuşată din llDmiă

gălbuie Pătrat 3 a- 0,30 m- fragment lamă simplă, neretuşată din gresie silicioGSă Pătrat 4 a - O, 18 m- fragment lamelă â d6s din radiolarit (cu retu� abruptE) SECŢIUNEA 1 (S.f95): Pătrat 10 b - 0,35 m - grattoire microlitic pe aşchie retuşată (<ti .-� pe

ambele laturi lungi, din silex cu patină alb-albăstruie) - passinguri - aşchii (spărturi) simple, din silex de bună calitate "zis de Prut" � din mamă

gălbuie şi unul din gresie silicioasă simplă; un fragment lamă neretuşată, dillll"-llll sile>< translucid, brun, de foarte bună calitate (venit din Transilvania)?

Industria litică de la Vităneşti de sub Măgură Oud. Vrancea) prE:zi!ltiă strâ158 similitudini tehno-tipologice cu industriile litice din Moldova, cum ar fi: cele aparţinând nivelului V de la Ceahlău-Dârţu, nivelului V de la Podiş-Ceahlău, cu cele din nivelul VI de la Bistricioara-Lutărie, aflate în Bazinul Ceahlăului, pe Valea Bistriţei (Zona 1), câ.t şi cu unele aşezări din sudul Moldovei, studiate şi cercetate de M. Brudiu şi dill stJd-estul Moldovei, de la Puricani-Poarta Bizanului (corn. Bereşti) şi Măluşteni lV=Stejarul lt!i Filiuţă, unde s-au descoperit grattoire din acelaşi silex "zis de Prut" etc. , ceea ce ne demonstrează că oamenii preistorici s-au extins şi spre zonele sudice ale marilor �ri ocupându-le un timp mai scurt sau mai îndelungat, în funcţie de posibilităţile de h.-ană �i vânătoare existente la acea perioadă pe văile râurilor mari ale Putnei, Sirelt!llli, Milcovului, etc. concluzii trase de Alexandru Păunescu şi M. Brudiu.

La cele semnalate de cercetători, nivelul de locuire de la Vităne�i de stJ\) Măgură, confirmă faptul că au existat condiţii prielnice de viaţă încă din paleolitic şi J>� terasa mijocie a Putnei, urmând a se stabili dacă au avut un caracter sezonier sau de lliaţă mai îndelungată sau "popasuri" în vederea vânăţorii şi a schimbului de unelte, în unna unor viitoare cercetări.


Sondaj arheologic din localitatea Vităneştii de sub Măgură

V 1:25.000

.,VItăne�tH de sub MăgurA"

com. Bolote�ti-Jud. Vrancea

pct·ul .La Coasta Lacului" 1995

Plansa nr.1 '

.., ..

.. . -l,otwt .... '

-�. .....

sr/95 �-.-�Of .. --...-4'�"' "" ". � ..

'" "' -.. "''" -ţ,_

• •

�. . -o)e.,

11> -• .... ."_�,. .. '-�� ... .

, ..

' � i1 ��

s

\ , .. ,. .... "..,

,. "' •• .. -CI,Ialft - ",,.,... �,.... .. , ......

"" 61> �io .. -OJ•,.. -DIJ'� -�� -f,h

2 1

.. tob 144 -4•• -o4o• ..

, .. . � la

....... ,11'\ -o, ...... , ..

•• la .", . ., -�ti-

lb le& �Ilo· -.,�

' 'b ' "

-�loor. -ll,fho ' ..

51> &. -�,_ -!llfct•

4 ... .. �·

-q� ... ;", .....

� � . -�-- ·� .... .,

& • �b h ... .,y.s., -O, ...

.. ,. 4o • . -'llfoo -�H•

• • � �

u .. ./.a , .

-CI,"J• .... .... .d> . 4b

- �fS., -O,JS., .tm



1 ...

• ...

1 -

r ....

• "'

1 ....

� .. -1

1 ••

r7 li' • � .. -

1

! 1 � d 1 1

_._ ... � •

l .. -1

• f �

� .. 1

! ..

1 :: .. -1

. .. ' l 1 � 'f

11 '1

•

ct •

�'III "f

1 .-1

f :11 o· 1

t ... ... .... 1

F '1 <:1" 1

Planşa nr.2

t 2 •f '


• ,.-.o� .. � � . � --

..... ::2 .... -§ ., ...

� ::::1 !"' ........ VJ --

--.....

Profilul ptrtt.tui de sud al secţ1unri

\ •

Ltgenda· 1 -loeu gălbul-cenuflu, răscolit de lucrările agricole

11- brun-rofC&l indtla cu deaprlnderl prlsmatlce III - brun-rofCBi deschis IV- �cat deschis

V -loess gilbul cu lncluzlunl fine de calcar x-material li� (intre ..0,20- 0,30 m 91 -0',50 m)

Cll g � 3-n o � c;· s-o n E.

�-"' <: g: n •fi> == c. n §. 3:: "'' � "''

N 1...1 http://cimec.ro / http://muzeulvrancei.ro

i ::3 .., �

•

· ' ·

Legenda: 1 - loeas gălbuk:enulllu, risaout da lucrările agricole 11 - brun-tOfcat Tnchla, cu desprind ari prlsmatlca III - bruiH'OfCal daachla rv - I'OifCIIl deschla V - loass gillbul cu lncluziunl fina de calcar x - material liUc (intre -0,20 - 0,30 m '1 -0,50 m)

Secţiunea 1 1 / 95 sc. 1 :20 , ..

Profilul Peratalul de vest al ncţlunll ll

\ .

�� .... l i 0.· ; 1

•

."- _ 2.

...... Prvfilul de 1/ftt .. uc1Junli 1

N �

i [ ji;" � o "' a



S( : 1 :1 Planşa nr.5

"Vităneştii de sub Măgură' - Secţiunea 1/95 (51 /95) - fig. : l-8 - material litic micro- şi macrolitic, rezultat din săpătură

25

fig. 8 - grattoire microlitic pe aşchie retuşată, din silex cu patină alb-albăstruie.



2.

3 . 4. 5.

6 .

8. 9. Planşa nr.6

Secţiunea 1/95: fig. l-10 - material litic aparţinând paleoliticului superior, de tipul microlitelor



11 . 13 .

12 .

15. 14 .

Planşa nr.7 Secţiunea 1/95: fig. 1 1-15 - material btic aparţinând nivelului de locuire,

de la Vităne-ttii de sub Măgură

27


..

28

1 �-

· '

.. ':- -

Aurora Emilia Apostu

. . ' . \. ' ' . . ... '

''- . . . ! • •

J...

'·

Planşa nr.8

4

se : 1 : 1

"Vităneştii de Sub Măgură" - Secţiunea U/95 (S0 /95) - fig. 1-5 - material litic microşi macrolitic, rezultat din săpătură; fig.6-10 - material litic. rezultat în urma cercetărilor de suprafaţă



1.

3.

Planşa nr.9 Secţiunea II/95:. fig. l-4 - material litic aparţinând paleoliticului superior,

macro- şi microlitic

29



1 .

3 .

4.

Planşa nr. l O Pct. " La Coasta Lacului" - fig. l-2 - piese litice din Secţiunea nr.2 (Sg /95)

- fig.3-4 - piese litice din cercetări de suprafaţă, terasa a IV-a


Sondaj arheologic din localitatea Vităne�tii de sub Măgură

Planşa nr . 1 1

s e . 1 : 1

"Vităneştii de sub Măgură' - fig . 1-7 - material cer amic şi din fier, postpaleolitic, rezultat din săpătură şi din cercetări de suprafaţă

fig . l-2-5-7 - fragmente ceramice de culoare roşiatică; fig .3 - nasture bronz (?) fig.4 - fragment fier, foarte corodat; fig. 6 - buton vas-ceramică

3 1



.Pun cfu/" Lct Cor:ufa LaC'u/l// 1

1 - Vităneştii de sub Măgură; corn. Boloteşti - aspect general a terasei a IV-a " La Coasta Lacului" - malul drept al râului Putna

Planşa nr. 12


CONTRIBUŢII LA ÎNTOCMIREA CATALOGULUI TOPOARELOR CIOCAN CU GAURA DE ÎNMĂNUSARE, DESCOPERITE ÎN ZONA DE - '

CURBURA A CARPATILOR '

Victor Bobi - Aurora Emilia Apostu

Pentru oamenii neoliticului, realizarea uneltelor din piatră şlefuită a fost una din invenţiile care au revoluţionat întregul proces de dezvoltare a societăţii omeneşti de atunci, promovând-o pe trepte din ce în ce mai înalte ale civilizaţiei, până la folosirea metal ului.

Evoluţia acestor unelte s-a desfăşurat pe două planuri în parte, paralele, în funcţie de forma lor, ele putând fi neperforate şi perforate. Cele neperforate au apărut la începutul neoliticului timpuriu. Către sfârşitul acestei perioade sunt atestate câteva piese ce, tipologie, fac parte din seria celor neperforate, dar care prin perforare şi introducerea unei cozi au fost utilizate mai uşor. După această încercare şi-au făcut apariţia topoarele perforate care s-au menţinut în uz mai multe milenii. Ambele categorii de unelte s-au folosit în paralel, până în bronzul mijlociu, când a încetat utilizarea celor neperforate1 •

Pentru zona de curbură a Carpaţilor, situată în sud-vestul Moldovei şi nord-estul Munteniei, uneltele din piatră şi silex sunt numeroase şi predomină cele prelucrate din rocă locală (gresie silicificată), în proporţie de 65,08% (vezi tabelul nr. 1), atât pentru piesele ce aparţin neoliticului, cât şi pentru cele din epoca bronzului, cultura Monteoru.

Această rocă, ,. se găseşte în zăcăminte foarte bogate de-a lungul Carpaţilor, din zona râului Buzău si până în nord, pe versantul estic al Carpatilor Răsăriteni"2•

În afară de gresia de toate tipurile, existentă în fo�aţiunile Neogene, s-au mai utilizat pentru prelucrarea uneltelor, atât din neolitic cât şi în bronz şi alte materiale detritice cât şi argiloase (mamă dură, argilă, calcar, tuf calcaros etc.), dar, mai ales, într-o proporţie mult mai mică de 1 1 , 12% material de natură magrnatică, de tipul granit(efusivă), graţ1odiorit (intrusivă) cât şi andezite; iar pentru restul materialului sedimentar, raportul fiind de 17, 43%, (vezi tabelul nr. 1).

Dintre rocile magmatice, cu precădere a fost utilizat andezitul, fiind o rocă intermediară, efusivă (de suprafaţă), care poate fi întâlnit în depozitele Paleogene vechi, ale flişului transcarpatic, din vestul zonei, ce aflorează spre vest de Măgura Odobeştilor. Atât andezitul cât şi celelalte roci magrnatice, ce au fost utilizate mai puţin (în special cele plutonice) , se pot găsi atât în sedimentele vechi ale Paleogenului de adâncime, cât şi în

1 E.Comşa - "Neoliticul pc teritoriul României -Consideraţii", Ed. Acad. Rom., Bucureşti, 1987, p.91 . 2 H.Grumăzescu, !.Ştefănescu - ,Judeţul Vrancea", Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1970, p.9-10. http://cimec.ro / http://muzeulvrancei.ro

34 Victor Bobi - Aurora Emilia Apostu

aflorimente, pe râurile mari, peste care în unele locuri s-au depus depozite ale Cuatemarului, dar în special ale Ne�enului . Cuatemarul s-a depus în continuitate de sedimentare, înspre estul zonei, depozitele aparţinând zonei de molasă. Deci, originea rocilor magmatice este locală, (dinspre zona muntoasă), unde s-au desprins prin eroziune şi au fost transportate de râuri spre zona molasei; sau ar exista şi ipoteza utilizării rocii din zona vulcanismului Neogen al munţilor Călimani-Harghita, din lanţul Carpatic al Moldovei.

O analiză amănunţită a materialului magmatic utilizat aici, (frecvenţa mineralelor constituente) şi o comparaţie cu cel aparţinând Vulcanismului Neogen, ar putea da provenienţa exactă a rocilor utilizate pentru confecţionarea topoarelor şi ciocanelor perforate din neolitic şi epoca bronzului, utilizate şi/sau confecţionate în zona Vrancei.

În ceea ce priveşte materialul sedimentar, în predominanţă gresia şi piatra de râu, aparţine în special depozitelor Aqvitaniene (Miocen-Neogen), ce aflorează pe Valea Putnei, la Valea Sării, apoi, mamele aparţin depozitelor Helveţiene şi Sarmaţiene ale Miocenului; iar, marea majoritate a gresiilor, mamelor, tufurilor nisipoase, argiloase, aparţin Pliocenului ce apare pe Valea Milcovului, peste care întâlnim depozite ale pietrişurilor de Cândeşti (aparţinând Pleistocenului inferior) cât şi ale stratelor de Frăţeşti, alcătuite din nisipuri, pietrişuri, bolovănişuri, (în bază) şi nisipuri cu concreţiuni grezoase şi calcaroase, la partea superioară.

În continuitate de sedimentare, urmează depozite ale Pleistocenului mediu (stratele de Barboşi-Babele) , apoi, superior, pietrişuri de Bălăbăneşti, peste care s-au depus depozite de pantă si interfluvii ale Holocenului.

În concluzie, c�ntinuitatea de sedimentare, ce apare la Curbura Carpaţilor începând cu Aqvitanianul (bineînţeles, apar şi depozite mult mai vechi), şi sfârşind cu depozite Holocene depuse înspre estul teritoriului, strate ce apar în foarte multe locuri în succesiune de sedimentare la zi, (aflorează), au permis " alegerea" rocilor de către omul neolitic şi al epocii bronzului, în construcţia şi şlefuirea uneltelor, utilizându-le ca unelte sau arme de apărare şi vânătoare (cele dure, dar şi mai puţin dure).

Varietatea acestor roci ce se întâlnesc, au dus la obtinerea unor unelte slefuite foarte diferite'; atât ca structură cât şi culoare, dar, mai ales,' obţinerea unor pi� mai uşoare sau mai grele, ce au putut fi perforate, fiind rriai dure, sau la care se observă clar încercarea unei perforaţii şi renunţarea la ea, apoi la obţinerea găurii de înmănuşare de tot, sau în altă parte a rocii (planşele desenate şi fotografiate) . Aceste roci s-au utilizat şi în construcţia de dălţi, cuţite, măciuci, ciocane neperforate, etc. ce la vom prezenta cu altă ocazie (într-un studiu următor) . Obsidianul folosit la construcţia unor tipuri de unelte, aparţine vulcanismului existent în munţii Călimani, Gutâi, Harghita, de vârstă Neogenă. La fabricarea ciocanelor şi topoarelor descoperite până în prezent, nu s-a utilizat obsidianul, în zona de curbură, fiind o rocă mai puţin rezistentă, dură.

Un alt tip de material, utilizat pentru construcţie a fost silexul balcanic, de culoare brună, din care s-a confecţionat ciocanul de la Doaga, de dimensiune foarte mari, putându-se observa pe suprafaţa acestuia un strat protector, dur, care îi dă aspectul silexului maroniu, cu "miei' albicios-albăstrui; este asemănător pieselor din silex: balcanic, aparţinând epocii bronzului, cu toate că tipul de ciocan descoperit la Doaga aparţine epocii neolitice, cultura Cucuteni - prezenţa sa şi materialul de construcţie sunt discutabile - (planşele nr. l şi 3; fig.2).


Contribu�i la întocmirea catalogului topoarelor-ciocan 35

În această zonă, alături de uneltele prezentate din piatră, se mai întâlnesc şi două tipuri de ciocane de dimensiuni mici, fragmentare, ce s-au confecţionat din ceramică, dintre care unul a fost descoperit într-o locuinţă, în aşezarea de la Vârteşcoiu, pct. "Cariera de Argilă" , în secţiunea transversală, aparţinând etapei Monteoru Ilb (planşa nr.9, fig.6; planşa nr. 10, fig. 17) şi celălalt provine de la Mănăstioara, confecţionat din ceramică arsă, de culoare brun-închisă, aparţinând de asemenea, culturii Monteoru; unelte utilizate ca model (tipar) de construcţie sau forme ornamentale (planşa nr.9, fig.7).

Unele tipuri de topoare-ciocan lucrate din piatră şlefuită, de la sfârşitul neoliticului şi începutul epocii bronzului, se remarcă prin forma deosebit de elegantă, bine proporţionale şi un finisaj extrem de reuşit. Folosit ca unealtă şi armă de luptă, toporul-ciocan cu orificiu de înmănuşare ocupă un loc însemnat în repertoriul uneltelor din piatră, din neoliticul timpuriu şi până în epoca bronzului. Din neoliticul târziu încep să fie folosite topoarele din cupru, având ca formă prototipurile celor din piatră. Astfel, putem compara topoarele de aramă de tip Pl&nik, descoperite la Probota, Dragomireşti, Rupea, Teleac, cu muchia mai înaltă, iar, cel de tip Vidra, este mult mai apropiat ca formă de cele din Monteoru timpuriu, cum este piesa descoperită la Reci. Apoi, începând cu descoperirea de la Cucuteni şi continuând cu acele tipuri cu braţele în cruce de tip Ariuşd sau Drăguşeni, care păstrează forma tipurilor din piatră, cu excepţia muchiei, care, la unele tipuri este aplatizată, formă ce-şi continuă evoluţia până în epoca hallstattului târziu - piesă descoperită în cadrul complexului cultural Bârseşti-Ferigele, însă confecţionată din fier.

Piesele ce alcătuiesc catalogul, provin din cercetările sistematice, dar şi din cercetările de suprafaţă (periegheze), efectuate de către colectivul muzeului vrâncean cât şi din descoperirile întâmplătoare ale altor persoane.

În lucrarea de faţă, vom prezenta sintetic, cele mai reprezentative tipuri de topoare-ciocan cu orificiu de înmănuşare, din totalul de 63 piese întregi şi fragmentare, care aparţin neoliticului şi epocii bronzului şi de diverse forme: calapod, navă, ovală, triunghiulară, rectangulară, romboidală, trapezoidală etc. , din care unele şi cu gaură de înmănuşare transversală (vezi planşele nr . 1-1 0).

Cea mai veche piesă descoperită în această zonă - a Carpaţilor de Curbură -aparţine neoliticului mijlociu - cultura Boian, faza Vidra - şi a fost identificată într-o locuinţă, în staţiunea arheologică de la Coroteni, corn. SI. Bradului (planşele nr. 1 , fig. 1 ; planşa nr.3, fig. 1). Este un topor fragmentar cu gaură de înrnănuşare, lucrat dintr-o gresie cuarţitică cu pigmentaţii verzi (selladonit), intercalate de mici fragmente de mică albă (muscovit), ce-i dau acestei roci culoarea albă, cu un aspect de marmură. Este de dimensiuni comune, (aprox. 7 cm), prezintă aceeaşi grosime de la tăiş spre ceafă, în profil , cu gaură de înmănusare tronconică .

În perioada de început a neoliticului târziu (aspectul Stoicani-Aldeni-Aldeni 10 se remarcă o rapidă dezvoltare a prelucrării tipului de topor-ciocan cu gaură de înmănuşare, care, pe parcurs, se diversifică din punct de vedere tipologie şi dimensional. Acum apare şi tipul de topor-ciocan cu muchia cilindrică şi circulară în secţiune. O primă piesă provine de la Bonţeşti, prin cercetările întreprinse în anul 1956, de către Gh. Bichir, cercetări începute încă din anul 1926, piesă aflată în cadrul muzeului nostru3•

3 Gh. Bichir -"Raport asupra cercetărilor de la Bonţeşti", în M.C.A., voi.V, p.258. http://cimec.ro / http://muzeulvrancei.ro


Au urmat cercetările prin săpătură de la Tercheşti, corn. Urecheşti, în anul 1961 , unde au fost descoperite 2 piese (tabelul nr. 1), aparţinând epocii bronzului, apoi cercetările de la Cândeşti, unde s-au descoperit 3 tipuri de topoare-ciocan perforate, Coroteni, corn. Sl.Bradului -11 bucăţi întregi şi fragmentare, dintre care unul deja publicat4, Palanca - 1 piesă aparţinând perioadei neolitice, faza Aldeni II (tabel nr. 1 şi 2) confecţionată dintr-un andezit cu amfiboli, fragmentar (spart pe lungime); perforaţia se află la mijloc şi este cilindrică (planşa nr. 1 , fig.3; planşa nr . . 3, fig.3); apoi, cercetările de la Mănăstioara5- 1 piesă (etapa neprecizată a neoliticului) şi Fitioneşti 6 bucăţi, toate întregi, dintre care 3 piese sunt cunoscute pentru perioada neolitică-faze neprecizate şi 3 bucăţi ale epocii bronzului, cultura Monteoru, confecţionate în general din roci sedimentare, de tipul gresiei (a se urmări planşele desenate şi fotografiate); cât şi cercetările de la Vârteşcoiu, unde s-au descoperit un număr mai mare de piese - 12 bucăţi - întregi şi fragmentare, aparţinând culturii Monteoru, dintre care 2 sunt publicate6 şi un fragment de măciucă al aceleiaşi perioade (tabelul nr. l) . Din localitatea Bonţeşti7, mai provin încă două piese aparţinând epocii bronzului, de asemenea publicate, în urma săpăturilor din anul 1926, aflate în prezent în colectia scolii din localitate.

În rândurile de mai sus am enumerat, în �rdi,ne cronologică, cele opt staţiu�i în care piesele descoperite provin în urma unor săpături arheologice, restul pieselor, din următoarele 20 de staţiuni rămase, provenind din cercetările de suprafaţă şi descoperiri întâmplătoare: astfel, în localitatea Livezile, corn. Câmpuri, întâlnim un număr de 2 piese, aflate în prezent la şcoala din localitate, aparţinând epocii bronzului-cultura Monteoru -apoi, la Tichiriş - 2 piese cât şi Tercheşti, Moviliţa, de unde provin cele 2 piese aparţinând culturii Monteoru, celelalte staţiuni fiind menţionate, în general, pentru câte o singură piesă. Sunt, în ordinea descoperirilor, cunoscute topoarele-ciocan de la Mărăşeşti, de dimensiune mare (L=16 cm), Angheleşti, Aoreşti, Satu Nou, Andreiaşu de Jos, Clipiceşti, Prisecani, Bârseşti8, de unde provine un ciocan lucrat dintr-o gresie foarte fină, Vizantea, Odobeşti, Răcoasa, Adjud9 - 1 piesă, de unde mai provin încă 4 bucăţi, aflate de asemenea în colecţia şcolii din localitate, aparţinând epocii bronzului - cultura Monteoru - (planşele de la nr. 1 la 10), Lacul lui Baban, de unde provine un topor-ciocan întreg, lucrat dintr-o gresie litică, de culoare predominant gri-negricioasă, puternic corodată. Are formă ovală, cu gaura de înmănuşare largă şi tronconică (planşa nr. 7, fig.5) . Cu prilejul reorganizării muzeului din localitatea Bordeşti, zonă în care se află şi monumentul de stil brâncovenesc (sf. sec. XVII)- în urma unor cercetări de suprafaţă în împrejurimi, a fost descoperit, în acest an, de către V.Bobi, un fragment de topor-ciocan

1 V.Bobi -,.Cercetări arheologice în necropola din epoca bronzului - cultura Monteoru 1 C4 de la Coroteni - Vrancea", în Studii şi Comunicări, voi. V-VII, p.35.

·

5 Idem, ,.Contribuţii la repertoriul arheologic al jud. Vrancea - descoperiri eneolitice" , în Studii şi Comunicări, vol.II, p.27. 6 V.Bobi, A.Paragină - ,.Şantierul arheologic de la Vârteşcoiu - Cercetările din anii 1 986-1988", în Studii şi Comunicări, vol.VIII-X, pag.43 şi 45. 7 Vl.Dumitrescu - ,.Staţiunea preistorică de la Bonţeşti", în Dacia, III-IV, 1927-1932, p.88-1 14, fig.3/7, p.95. 8 V.Bobi - ,.Descoperiri arheologice din epoca bronzului în jud. Vrancea" - în Studii şi Comunicări, vol.IV, 1981 , Focşani, p.75, fig.22/4. 9 A.Paragină, I.Agache - "Noi descoperiri arheologice în zona de confluenţă a Trotuşului cu Siretul", în Studii şi comunicări, vol .IV, p.79-88.


Contribuţii la întocmirea catalogului topoarelor-ciocan 37

lucrat dintr-un andezit cu amfiboli, de culoare predominant verde, alături şi de alte fragmente de ceramică aparţinând culturii Monteoru. Upseşte partea de la ceafă, cu tăişul foarte lat în profil. Dimensiuni reduse (planşa nr.3, fig. 13). Un alt ciocan mai provine din localitatea Ciorani, corn. Pufeşti10, aflat în colecţia muzeului din localitate, o piesă provine de la Faraoanele11 , aflată de asemenea în colescţia muzeului din Odobeşti, lucrată din gresie de dimensiuni mari (L=15,5 cm), cât şi din localitatea Soveja12, ciocan aflat la şcoala din localitate. Acestor descoperiri, caracteristice perioadei neolitice şi epocii bronzului, li se mai adaugă şi unele fragmente de măciuci, din diferite materiale, de la Vârteşcoiu, Coroteni, etc. (tabelul nr. 1).

Pentru epoca neolitică mai sunt cunoscute, alături de cele specificate, şi descoperirile de la Doaga13, ciocan de dimensiune foarte mare (L=20,5 cm), cunoscut ca aparţinând culturii Cucuteni despre care am amintit anterior, de la Prisecani şi Sahastru corn. Nereju, etape nespecificate ale neoliticului, descoperite în urma unor cercetări de suprafaţă, cât şi Căbeşti, pentru 2 ciocane (unul neolitic şi altul eneolitic) , dintre care se păstrează doar unul în muzeu. (planşa nr.2, fig. 1 ; planşa nr.3, fig. 12) .

Analizâr)d tabelele, în ceea ce priveşte materialul din care au fost confecţionate piesele (tabelul nr. 1), cât şi graficele de prezentare a tipurilor de ciocane pe staţiuni (tabelul nr.2), se pot trage următoarele concluzii:

- din primul tabel, rezultă: 1) · 41 pjese din gresie întregi şi fragmentare 65,08% 2) 4 piese din piatră de râu întregi 6,30% 3) 1 mama-gresie 1 ,60% 4) 1 argilo-gresie 1 ,60% 5) 1 dolomit 1 ,60% 6) mamo-calcar 1 ,60% 7) 3 bucăti din mamă 4,73%

52 piese din material sedimentar 82,51% 8) 2 piese granit 3, 1 9% 9) 2 piese granodiorit 3, 19% 10) 3 piese andezit 4,74%

7 bucăţi din rod magmatice 1 1 ,12% 1 1) 1 piesă din şist disodilic 1 ,60% 12) 1 piesă silex balcanic 1 ,60% 13) 2 piese ceramică 3 ,17%

TOTAL 63 bucăţi ciocane perforate 100% De asemenea, mai rezultă frecvenţa acestor piese pe material de construcţie cât

şi pe staţiune, în zona de curbură, unde, după cum se poate bine observa predomină materialul sedimentar în cele mai multe dintre staţiuni, indiferent de perioada istorică; materialul magmatic a fost de asemenea utilizat în ambele perioade, fiind într-o cantitate mult mai mică.

10 Ibidem, p.Bl . 1 1 V.Bobi, op. cit. , p.27. 12 Ibidem, p.28. 13 Ibidem, p.l9.



În ceea ce priveşte frecvenţa ciocanelor aparţinând culturii Monteoru, aceasta este prezentă in mai toate staţiunile, predominând tipurile de ciocan de forme trapezoidale şi romboidale, etc.

Din cel de-al doilea tabel rezultă: pentru perioada neolitică sunt cunoscute un număr de 8 (opt) staţiuni in care au fost descoperite 12 bucăţi topoare-ciocan intregi şi fragmentare, repartizate ca in figura nr. 1 , iar pentru perioada epocii bronzului un număr de 23 staţiuni (bineinţeles, sunt unele caracteristicile pentru ambele perioade preistorice), din care provin 52 de piese de tip Monteoru, (fig. nr.2), cu frecvenţele respective pe tip de staţiune. Spre exemplu:

1) in staţiunea de la Vârteşcoiu, unde frecvenţa este de 1 1 bucăţi (din 53), rezultă un procentaj de 17,40%.

2) in staţiunea de la Coroteni, sunt cunoscute un număr de 9 piese (din 53) ale epocii bronzului, cu un procentaj de 14,30%, etc.

Se mai pot trage şi alte concluzii (de exemplu - in fig. 2 din tabelul nr. 2 se poate urmări graficul pe staţiuni in ordinea anilor de descoperire, etc.) care pot da o interpretare (şi procentuală) a topoarelor-ciocan prezente pe teritoriul cuprins intre sudul Moldovei şi nordul Munteniei şi care in urma încheierii studiului asupra acestor tipuri de unelte (cele rămase vor fi luate in discuţie in etapa a 2-a) , pot fi apoi corelate cu piesele prezente şi descoperite in celelalte localităţi din regiunile învecinate, pentru a putea da o imagine de ansamblu asupra situatiei in Moldova si apoi Muntenia.

În lucrarea de faţă nu' am făcut decât o prezentare a pieselor prezente pe

teritoriul Vrancei (in colecţia muzeului nostru), fără a face o comparaţie cu nici un tip de topor-ciocan din vecinătate, studiul urmărindu-le numai pe acestea. În urma efectuării determinărilor şi pe restul de aprox. 15 piese rămase (care probabil, pot fi confecţionate şi din alt material şi pot face parte din staţiuni noi), vom putea completa imaginea acestor piese de tipul topoarelor-ciocan cu orificiu de inmănuşare, in zona Vrancei, putându-se face apoi toate analizele (mai ales pentru provenienţa tipului de rocă) cât şi corelările necesare. Acestea vor fi cuprinse in studiile viitoare. O analiză şi a tipurilor de dălţi, cuţite, cosoare etc. din piatră şlefuită, ce va fi de asemenea urmărită pentru studiu, va intregi imaginea in felul de utilizare a pietrei, pentru toate tipurile de unelte şi arme de vânătoare, folosite şi/sau confecţionate in zona de la curbura Carpaţilor.


Contribuţii la întocmirea catalogului topoarelor-ciocan

MA TE RIA L D E C ONS TRUC TIE

J . � BROHZ Tlcufll/Ş

in tre g

y

� 7 , 1 1" 1

12 , 1

L1-( V � 6 .-4. ,.,. .:rz��o�-��O�BE�STa·'' �rEtttttttnmltlj2Jjj=rztil 7 .J..JJ.' llii'Ji 8 1� M. EMtJNz R.OREŞTI 0 ........."_ H. _ " _ SAru#IOIJ 1 1� - rezhi: .�..�.

s� - - ·- PllisBNi

19 _.. H. -n- ADJIIV

21 1 � - ratmt: !s..wsr��o lV 1

,;t; Z:Z,. H. _"_ tirrz/U V �� H. 1JFCJNZ �TEA r;!/1� H. -11- " IA Al4�Vr � _._ H. _"_ «JRDq Ti

1 o

1 1 � 1 1 �

V '/ 1 $'

1/f A t y IA %71

V t Y t r; 1 'I t

IL 1

iA 1 A 1/f 1/f�

IA � 1 �lh�J,y;,:

39

lo. :::1 c: � � � � ." ... -. ... -· -·

- 2 2 3 1 1 2 �. 1 ' � 11 12 7. �l i,Q)l1f'l i00t

Tabel nr. l


� �

.OH[E�Ti

MĂA"'iJsGsri . . 7/C'IIiR.i f lfN6NEU.m TEKCifFSTi

Fl..d/fi.ESTi

CJ.NDESTi COII.O'Tli!/1

l/ 1'1

JINI>R.�!ASV �E 1t?f '

" tUiPiCFUi

1

Fi7/0NF�I

Pf?/Sţ"CII/JI

aARst·.rr; YIZANTEIJ

!IÂRTc�Dt ot;fl8Esri

HoVllifA ' ll.ĂCorJJ.q A .Dj tl� U ·n: z i

LA�U L.IJI laA.si+N

8cR7J[STi ' �

� � . .... � -.

... ..... .. ..... � >:: � ""·�·ue.

"' � f'\ .)) ta. li) � "" c:. .... �

.. � b "1 .... � ... -� ili

<:t-,. �· �

l _ ..

1 t

� b:l rt, r--

� {\:)

""'" "' ..... � t---t""" �r••e 1 1 1 1 1 o 1 1 o �u� tJ A 1

i 1 f> II L 'I N� 1 1 1 o

H-i 11ifsrio#ttlf 1 1 1 1

1 F Î1 i� NEfTI Y. ,_,,·�t-t:'JfNi 1

.... "'" t 1 i fJ.�8Ffr. 'J

.. 'i:

.. -� ....

'l�:t'- {·� � • (1 l1ti' Cf\ · � � � Q lA< 1 !' . .. ..... � �---. ... 1 ... � � • �:� 'lrr . ... Ao Q %. i� � � 1) �· � e:-a � .. . 'i �� " .... ..... " .... -+, � .. .11• <:. CI. :31 ' �. � t t·� � !. ,:_ � � ._C\

!l-

� ,.., o r--l n

rnsody 11H!W3 lUOJnV - !qog JOl:l!A ov http://cimec.ro / http://muzeulvrancei.ro


Fig. l Topoare-ciocan, ep. neolitică. l .Coroteni, 2.Doaga, 3.Palanca, 4,5,6, 7 .Fitioneşti, 8 .Tichiriş, 9 .Prisecani

Planşa nr. l

4 1



Fig. 2 Topoare neolitice; l .Căbeşti, 2 .Mănăstioara, 3 .Nereju, 4.Prisecani. Topoare, ep. bronzului, cult. Monteoru; 5.Fitioneşti, 6.Mărăşeşti , 7 .Răcoasa

Planşa nr.2



To/oa,.� - elo c r:m. nt>o/,l/cc ; 4,.. IR.-1 � neo//1/că ; J3,j,.�ciocan �p. bron1ului- BoNhsl:i . 1

(A, Coroleni; 2, 1Jcaga ; .3, Pa!omcc1 ; 4-,/'?ân,;J livrua; 5, G, 1. 9, F,llon�ffi i 9 , -10, Pri.secQn,- ; "''' Sa hrlfSf�YJ; -12, C4�:ttm·,- -13 , 8orclosli) J •

•

Planşa nr.3

43



�� ' ; . l -tt,\J \_ _ _ _,

Topoare-ciocan; Fig. l-15, ep. bronzului. ( l .Fitioneşti, 2.Mărăşeşti, 3.Răcoasa, 4.Vârteşcoiu, 5,6.Vârteşcoiu, 7 ,8.Tercheşti, 9 .Ciipiceşti, lO.Satu Nou, l l .Roreşti,

12 .Cândeşti, 13.Cândeşti, 14.0dobeşti, lS.Tichiriş Planşa nr.4


Fig.3

Contribuţii la întocmirea catalogului topoarelor-ciocan 45

Topoare-ciocan, ep. bronzului - cultura Monteoru: l .Vârteşcoiu, 2,8.Tercheşti, 3.Clipiceşti, 4.Satu Nou, 5.Roreşti, 6.Cândeşti, 7.0dobeşti, 9.Tichiriş

Planşa nr.5



Fig.4 Topoare - ep. bronzului, cultura Monteoru: l .Coroteni, 2 .Bârseşti, 3, 7 ,8.Moviliţa, 4,6.Vizantea, S.Adjud, 9.Angheleşti

Planşa nr.6 http://cimec.ro / http://muzeulvrancei.ro


,--...., 1 1 1 ' 1 1

Ep. bronzului - fig. l , Tichiriş, 2,3,4.Coroteni, S.Lacu lui Baban, 6 .Bârseşti, 7,8.Moviliţa, 9, 10.Vizantea, l l .Adjud, 12.Angheleşti

Planşa nr.7

47


48

Fig.5


Topoare-ciocan fragmentare, 1 ,2, l l .Coroteni, 3,6, 7 ,8,9, lO .Vârteşcoiu, 5.Angheleşti, 1 2.Bonţeşti

Planşa nr.8 http://cimec.ro / http://muzeulvrancei.ro


Fig.6 Topoare-fragmentare - ep. bronzului, cultura Monteoru 1 ,2.Coroteni, 3,4,6.Vârteşcoiu, S.Cândeşti, 7.Fitioneşti

Planşa nr.9

49


50

, ..... , 1 1 '-�'


r-----,

1 1 ' 1 1 1 1 1 l 1 1

1

1 \

'\ (\ 1/ '�- - · . . : , . . . : '

�-}' --i < : . . . - ·-:..:

\ r --- '

\ j 1 1

\ 1 1 � 4o \/ l ___ ...

Topoare fragmentare - ep.bronzului; 1 ,2,3,4.Coroteni, 5,6,7,8,9, 10.Vârteşcoiu, 1 1 .Andreiaşu de Jos, 12.Bonţeşti., 13, 14.Coroteni, 15, 16, 17 .Vârteşcoiu, 18.Cândeşti, 19,20.Coroteni Planşa nr. 10


ORIGINEA SI DEZVOLTARFA HABITATULUI GETO-DACIC DE LA ' -CURBURA EXTERIOARA A CARPATILOR '

Victor Bobi

Cercetarea vestigiilor arheologice identificate în zona de curbură a Carpaţilor ne-a dezvăluit aspecte ale întregului proces privind geneza şi dezvoltarea LatEme-ului getodacic, cât şi particularităţile zonale ivite prin intervenţia unor factori externi. De asemenea, s-au desprins consideraţii finale asupra compartimentelor societăţii geto-dacice prin prezentarea descoperirilor arheologice ale acestui teritoriu în care pot fi regăsite toate etapele de evoluţie ale Latene-ului geto-dacic şi a perioadei ulterioare, a ritmului dezvoltării economice, social-culturale şi politice. Astfel, relevarea tuturor datelor obţinute şi prezentate evolutiv şi comparativ ne permite scoaterea în evidenţă a unei statistici privind cercetările în timp, reconstituirea vieţii economice, administrative, comerciale, militare şi social-politice ale acestor locuri.

Poziţia geografică a zonei de curbură a Carpaţilor, situată în punctul de contact dintre toate provinciile ţării noastre - Moldova, Muntenia, Dobrogea şi Transilvania - a constituit în permanenţă un loc ·prielnic, favorabil omului încă din paleolitic.1

Situată între bazinul Trotuşului - la nord - şi bazinul râului Buzău - la sud, flancată de râul Siret şi de fluviul Dunărea la est, a dezvoltat pe cele trei trepte de relief -munţi, dealuri, câmpii - un vast complex de podişuri şi văi, legate printr-o reţea ·de ape curgătoare ce evoluează de la vest către est, până la Dunăre şi Marea Neagră. Acest fapt a creat şi căi de comunicaţie atât spre munţi şi Transilvania, cât şi spre Dunăre şi Mare, terase de locuit pe malurile apelor curgătoare şi a constituit din totdeauna spaţiu pentru dezvoltarea societăţii traco-geto-dacice. Aici s-au găsit nu numai locuri de refugiu în vremurile de restrişte, ci şi pământ roditor, păşuni mănoase pentru creşterea vitelor, vânat, pescuit, piatră şi lemn pentru construcţii, locuri ferite şi de rezistenţă pentru apărare, adevărate fortăreţe, unele locuite succesiv din neolitic2, epoca bronzului3 şi a fierului4, dar chiar şi în epoca feudală5• (Harta nr. 1).

1 A.Apostu, Descoperiri arheologice din Paleolitic. Cercetări perieghetice efectuate în zona de curbură a Carpaţilor, în ,.MOUSAIOS", IV (1), Buzău, 1994, p.3 şi 1 . 2 VI. Dumitrescu - La station prestorique de Bontesti - Dacia - III-IV - 1927-1932, Bucureşti, 1933, p. 88-114; N. Zaharia, M. Petrescu Dâmboviţa, Em. Zaharia. Aşezări din Moldova de la paleolitic până în secolul XVIII, Bucureşti, 1970, Ed. Acad. RSR; V. Bobi - O nouă etapă de locuire a purtătorilor culturii Boian descoperită la Coroteni-Vrancea, St. Corn. Vrancea, V-VII, 1987, p.321; Vl. Dumitrescu, op. cit. , N. Zaharia, M. Petrescu-Dâmboviţa, Em. Zaharia - Aşezări din Moldova . . . , V. Bobi - O aşezare din neoliticul mijlociu culturd Boian - faza Bolintineanu, dcscopeită Ia Coroteni, Vrancea St. Corn. Vrancea, IV, 1981 , p.25; V. Bobi - O nouă etapă de


52 Victor Bobi

Aceste locuri, populate din cele mai vechi timpuri, au un trecut foarte bogat, de aceea am căutat · să redăm istoriei vechi ceea ce aparţine respectivei zone, cultura materială şi spirituală, evenimentele etc . , ce lipseau unei istorii ample a geţilor ce au stăpânit acest pământ, pe cât a fost posibil cu date exhaustive, a întregului teritoriu, vitregit în parte deoarece în unele localităţi, efectuându-se cercetări arheologice sistematice, totuşi rezultatele lor au fost valorificate unilateral cu excepţia cercetărilor perieghetice6, a unor contribuţii', cât şi publicarea unor descoperiri întâmplătoare de tezaure monetare8, iar în ultima perioadă (1996) apare monografia arheologică a staţiunii de la Grădiştea - Brăila9, fiind o premieră pentru această zonă.

Descoperirile arheologice efectuate în arhiva pământului acestei zone atestă că, începând cu secolul VIII î.Chr. , prin individualizarea tracilor nordici şi consolidarea culturii Basarabi, a constituit fundamentul pe care s-au creat şi dezvoltat premisele civilizaţiei geto-dacice de la sfârşitul Hallstatt-ului şi începutul Latene-ului geto-dacic, deşi în această perioadă au loc noi penetraţii de popoare (greci, sciţi , perşi, celţi etc.), fapt ce a dus la concretizarea măsurilor defensive, preconizată de populaţia getică locală împotriva raidurilor scitice, prin constituirea în sec. VI-III î. Chr. a unui vast complex de cetăti fortificate între Carpaţii Orientali şi Prue0, cât şi cele construite în nord-estul Muntenieii1 (Harta nr. 2).

Potrivit dovezilor arheologice, putem afirma că fondul local Hallstattian târziu din zona de curbură a Carpaţilor constituie legătura dintre elementul cultural vechi şi influenţele din exterior, în special influenţa greacă, mai întâi prin intermediul tracilor sudici, apoi direct prin contactul cu coloniile greceşti de pe litoralul de vest al Mării Negre (Histria, Tomis şi Callatis), cât şi a altor oraşe de pe coasta thracică12•

Prin punerea în circulaţie a unor produse noi, cât şi întreţinerea unor relaţii de schimb de factură grecească, au antrenat şi inspirat tot mai mult pe meşterii locali, dar a dus şi la crearea de noi pieţe de desfacere şi la pătrunderea influenţei greceşti în mediul

•

locuire a purtătorilor culturii Boian descoperită la Coroteni-Vrancea, St. Corn. Vrancea, V-VII, 1987, p.321 ; V.Bobi - Un atelier de prelucrare a silexului şi pietrei aparţinând culturii Boian, descoperit la Cândeşti - Vrancea, St. Corn Vrancea, I, 1976, p.7. 3 V.Bobi - Descoperiri arheologice din epoca bronzului în judeţul Vrancea, St. Corn. Vrancei, IV, 1981, p. 47-77. ; S .Morintz, Cercetările arheologice de la Bârseşti, Mat. VII, 205. 5 V.Bobi, Tezaurul de monede şi podoabe (sec. XV-XVI), descoperit la Cândeşti - Vrancea în St. Corn. Vrancei, II, 1977, p.50. 6 M.Brudiu, Cercetări perieghetice în sudul Moldovei, Mat. IX, Bucureşti, 1970, p. 511 şi urm. 7 Gh. Constantinescu, Contribuţii arheologice la civilizaţia geto-dacică de pe teritoriul jud. Vrancea, St. Corn. Vrancea, I, 1978, p.19. 8 V.Bobi, Tezaurul monetar roman de la Mânăstioara - Fitioneşti (Vrancea), Carpica IV, 1976, p . 121 ; Gh. Constantinescu, Un tezaur de denari romani descoperit la Bordeşti - Vrancea, St. Corn. Vrancea, I, 1978, p.35. 9 V. Sârbu, Monografia arheologică a Cetăţii getice de la Grădiştea, Brăila, 1996. 10 N.Gostar, Cetăţile dacice din Moldova şi cucerirea romană la nordul Dunării de ]os, Apulum, 5, 1995, p.137-149; Cetăţi dacice în Moldova, Bucureşti , 1969. 1 1 R.Vulpe, Aşezări getice din Muntenia, Bucureşti, 1966; M. Turcu, Geto-dacii din Câmpia Munteniei, Bucureşti, 1979. 1 2 V.Pârvan, La penetration et hellenistique dans la vallee, în Acad. , forum, Bull. de la Sect. Hist., X, Bucarest, 1923, p.27-47.


Habitatul geto-dacic de la curbura exterioară a Carpaţilor 53

geto-dacic. În zona de curbură a Carpaţilor, considerăm că au stat la bază centre de tranzit (factorii comerciali), cele mai d)ropiate fiind situate atât in sud-estul Moldovei - la Ba b · 13 F "t 14 p o 15 Gal ti At o A rd estul M t o o

1 B � ·l"t 16 r oşt , rumuşt,a , otana - a, , ca şt tn no - un emet, a rat t,a -centru considerat un adevărat emporion (târg) -, de unde produsele plecau şi mai departe, având destinaţie in intreaga zonă de curbură a Carpaţilor, cât şi in restul Daciei, care semnalează originea multiplelor şi variatelor influenţe exercitate de civilizaţia greacă asupra celei autohtone, in secolul VI-III i.Chr17•

De asemenea, cu incepere din secolul VI i.Chr. , paralel cu elementele greceşti şi ilirice, sunt prezente şi cele scitice, originare din stepele nord-pontice şi din silvo-stepa ucraineană, care au awt şi ele un rol in dezvoltarea triburilor locale tracice in perioada de sfârşit a Hallstatt-ului şi de inceput a Latene-ului, neexagerându-se însă in această privinţă 18•

Cercetările arheologice au demonstrat faptul că acest produs de latenizare a awt loc in mod inegal in timp şi spaţiu, mai întâi în zonele istro-pontice, şi mai târziu, în zona intracarpatică. Această teză nu est acceptată de către unii cercetători, care nu admit trecerea la epoca Latene numai a unei părţi din populaţia geto-dacilor şi separarea acestora în două zone, zona getică avansată şi zona dacică inapoiată, din punct de vedere social-economic 19• ·

Hadrian Daicoviciu arăta că trecerea la epoca Latene pe teritoriul României, s-a efectuat în momentul adoptării de către populaţia autohtonă a roţii olarului, la care s-au adăugat generalizarea metalurgiei fierului, a folosirii monedei şi mai ales, a emisiunilor monetare proprii. În ceea ce priveşte autohtonii din Transilvania, aceştia au luat de la celţi o tehnologie superioară a fierului şi roata olarului, pe când geţii au cunoscut aceste două elemente direct de la greci, prin intermediul coloniilor greceşti de pe ţărmul Pontului Euxin şi in mod direct de la thracii veniţi in contact încă mai demult cu civilizaţia grecească. Influenţa celtică este considerată a fi awt rolul de a generaliza cultura de tip Latene pe întregul teritoriu geto-dacic, totodată, îmbogăţind-o cu forme noi20•

Cert este că în zona intracarpatică ceramica de import greco-elenistică se află în cantităti mai reduse. De semenea, ceramica indigenă descoperită până în prezent este redusă atât cantitativ, cât şi calitativ. În schimb, compensează cu abundenţa uneltelor din fier, cât şi a obiectelor din bronz, metale preţioase, faţă de proporţia descoperită in zona extracarpatică, ceea ce a echivalat şi a accelerat procesul de latenizare. Iar invazia celţilor

13 D.Tudor, Răspândirea amforelor ştampilate greceşti în Moldova, Muntenia şi Oltenia, în Arh. Mold. , V, 1967, p.37-79. H Ibidem 15 Ibidem 16 N.Hartuche şi F.Anastasiu - Catalogul selectiv al coleqiei de arheologie a Muzeului Br-lilei -Brăila, 1976; V. Sârbu, Ştampilele de pe amforele greceşti din colecţiile Muzeului Brăilei, I, 1980, p.137-155. 17 LI. Glodariu, Relaţii comerciale ale Daciei cu lumea elenistică şi romană, Cluj, 1974, p.25 şi urm. 18 M. Petrescu-Dâmboviţa, scurtă istorie a Daciei preromane, Bucureşti, 1978, p.l 10. 19 I.H. Crişan, In Acta, V, 1968, p.28-29. 20 H.Daicoviciu, Place et role de la Dacie dans la Sud-Est Europeen, In Actes du 11-e Congres international des etudes du Sud-Est Europeen, histoire, tome II, Athenes 7-13, mai 1970; p.290; Idem, în Studii, 6, 1962, p. l393; Idem, Dacii, p.62.


54 Victor Bobi

ce a urmat, a cimentat acest proces prin elementele de legătură dintre cultura Latene din Europa Centrală şi cultura Latene geto-dacică. Totuşi, acest proces privind formarea şi dezvoltarea Latene-ului geto-dacic, considerăm că trebuie privit ca un proces unitar, dacă avem în vedere întreaga societate geto-daciCă, a cărei cultură materială şi spirituală este omogenă, doar cu unele discordanţe zonale şi periodice, cea ce nu a afectat niciodată unitatea ei. Deci, cultura geto-dacică de tip Lat9ne, cu toate influenţele pe care le-a suferit, reprezintă un produs propriu si specific pentru teritoriul întregii Dacii.

În legătură cu rolul celţilor tn procesul de consolidare a Latene-ului geto-dacic, D. Berciu arată că singurul care a sesizat în toată complexitatea sa problema relaţiilor celto-dacice a fost V. Pârvan, care, în monumentala sa lucrare "Getica'' , remarca procesul de penetraţie a elementelor de cultură celtică în aria culturală dacică, atrăgând atenţia, în acelaşi timp, asupra faptului că, celtizarea culturii dacice trebuie să fie asociată nu cu celtizarea etnografică a dacilor, ci dimpotrivă, cu rezistenţa politic a acestora faţă de invazia celtică, rezistentă afirmată cu răsunet european în vremea lui Burebista.

În cadrul ace:stei expansiuni, prezenţa celţilor pe teritoriul patriei noastre2• este documentată, începând de la sfârşitul secolului N î.Chr şi până când Burebista desfiinţează, în secolul 1 î.Chr. , puterea celţilor de la graniţele Daciei, înlăturând astfel şi ultimele elemente ale simbiozei periferice daco-celte. Tot D. Berciu, reluând afirmaţia lui V. Pârvan, referitoare la schimburile reciproce de bunuri culturale între daci şi celţi, consideră asimilarea celţilor de către daci ca un fapt esenţial pentru înţelegerea influenţei culturale celte şi se raliază aceleiaşi poziţii afirmate încă de V. Pârvan, pobivit căreia dacii " dăduseră un aspect particular, local, culturii celtice împrumutate aşa de bucuros şi complet"22, evidenţiind originalitatea culturii geto-dacice, dar în acelaşi timp se înlătură atât exagerarea,cât şi minimalizarea rolului celţilor în formarea culturii geto-dacice, demonstrând că celţii au fost elementele de legătură dintre cultura Latene din Europa Centrală şi cultura Latene geto-dacică, ce începuse să se formeze aproximativ în aceeaşi perioadă cu cea central-europeană, dar independent de aceasta.

Începând din secolul II î.Chr. , evoluţia economică, social-politică şi culturală geto-dacică a fost influenţată de factorul roman. Odată cu penetraţia economică romană directă dinspre Adriatica şi Italia în Peninsula Balcanică şi la nord de Dunăre, influenţa civilizaţiei 'omane pe teritoriul Daciei va creşte, apoi în secolul 1 î.Chr. - 1 d.Chr. , va contribui la progresul culturii locale get o-dacice din această vreme23 •

• • •

Pentru începutul Latene-ului în zona de curbură a Carpaţilor, stă la bază grupul cultural Bârseşti, înrudit cu grupul Ferigile - jud. Vâlcea, ce aparţine populaţiei tracice, venită în contact cu elementele scitice de silvo-stepă, pătrunse dinspre est de Bârseşti -Vrancea. Aria grupului cultural Bârseşti se precizează astăzi mai bine datorită conturării, în ultimul timp, a unui grup moldovenesc de sine stătător. Astfel, se ştie că până în prezent grupul de morminte de incineraţie Bârseşti-Vrancea nu se extindea mai la nord de bazinul Trotuşului-Pădureni - Vrancea, Slobozia-Oneşti şi Recea - Bacău, şi nici nu

21 D.Berciu, Lumea celţilor, Bucureşti, 1972. 22 !dem, Getica, p.696. 23 M. Petrescu-Dâmboviţa, op. cit. , 1978, p. 137.



pătrunde în podişul central al Moldovei24• Centrul răspândirii grupului cultural Bârseşti este bine reprezentat în zona Subcarpaţilor de curbură - Odobeşti, Cândeşti, Popeşti, Coroteni - Vrancea, atât în aşezări şi necropole tumulare şi plane de incineraţie, iar limita sudică se extinde spre Buzău, Budureasca şi Ploieşti-Triaj.

În nord-estul Munteniei - Câmpia Brăilei - se constată dispariţia culturii Basarabi la sfârşitul secolului VII şi începutul secolului VI î.Chr., doar urme sporadice s-au identificat la Muchea25, Şuteşti26 şi Custura27 (Harta nr. 3).

Pentru secolele VI-V î.Chr., de asemenea, lipsesc descoperirile getice în apropierea Brăilei. Faptul este oarecum surprinzător deoarece grupul cultural Bârseşti este identificat atât în zona Vrancea28, cât şi în nordul Dobrogei29•

Considerăm că această dispariţie se datorează posibil, presiunii unor populaţii nord-pontice, în care rolul principal i-au awt sciţii30, iar populaţia băştinaşă s-a retras sub zonele submontane, fiind mai ferite de primejdii în prima fază a contactului cu etniile răsăritene.

Acest fapt este dovedit prin existenţa unor morminte şi piese de factură scitică în zona istro-pontică, cât şi în Câmpia Brăilei la Scorţaru-Vechi, Chiscani şi Cireşu31• Dacă luăm în considerare inventarul descoperit în necropola plană de înhumaţie de la Chiscani, cât şi ritualul funerar, se consideră că necropola de aici a aparţinut unei populaţii scitice, probabil sedentarizate. Iar mormântul descoperit în mantaua unui turnul se datorează secolului V î.Chr. şi a aparţinut unui val scitic anterior32• Deci, pe bună dreptate se poate considera că această comunitate scitică localizată temporar aici poate fi pusă în legătură cu evenimentele din 339 î.Chr., când a awt loc expediţia regelui Filip al II-lea împotriva sciţilor33• De asemenea, repetatele conflicte scito-macedonene, cu precădere cel din 339 î.Chr.34, cât şi incursiunile geţilor din Câmpia Română sub conducerea lui Dromichetes35 de la începutul secolului III î.Chr., sau cea întreprinsă de basileul Zalmodegikos, menţionat într-o inscripţie din Hristria36, fapt ce a dus, probabil, la dislocări de populaţii de aici în anumite perioade arătate.

Având în vedere evoluţia ceramicii din secolul VI-III î.Chr., considerăm că se impune constatarea că, după cultura Basarabi, nu mai putem vorbi de " culturi" în cadrul ariei de răspândire a traco-geto-dacilor, deoarece în întreaga arie formele fundamentale

24 A.Vulpe, Memoria Antiquitatis, Piatr.1-Neamţ, 2, 1970, p.193. 25 N.Harţuchc, Istros, 1, 1980, p.327. 26 V.Sârbu, Dese. inedite. 27 Ibidem 28 S.Morintz, Săpăturile arheologice de la Bârseşti, Mat. III, p.219 şi unu; Mat. V, p.355 şi urm; Mat. VI, p.231 şi urm; Mat. VII, p.201 Şi urm; Dacia, NS, 1, 1957, p.l 17-132. 29 G.Simion - Thraco-Dacica, 1 , 1976, p.144-45; 1 . Oberlander-Tâmoveanu, Pence, 8, 1980, p.59. 30 AI.Vulpe, op. cit. 2, 1970, p. l 15-213; V. Sârbu, Istros, IV, 1985, p.13-24. 31 V.Sârbu, SCIVA, 34, 1, 1983, p. 10-41. 3 2 N.Harţuche, F . Anastasiu, Br.ăiliţa, 1968; V. Sârbu, SCIVA, 34, 1983, 1 , p.17-25. 33 Ibidem, Brăiliţa, 1968, p.38. 34 V.Iliescu, Cercetări istorice, 3, Iaşi, 1972, p-59-64. 35 Diodor din Sicilia, B.l., XXI, 1 1 , 12, 4-6. 36 D.Pippidi, Contribuţii la istoria veche a României, Ed. a 11-a, Bucureşti, 1967, p. 167-185.


56 Victor Bobi

sunt unice. În acest caz, termenul cel mai indicat este acela de "aspecte culturale'' , cu deosebiri numai din punct de vedere al detaliilor tipologice37•

La baza acestor precizări stă originea fiecărui tip ceramic din secolul VI-III î.Chr, sunt forme care rămân neschimbate în cultura traco-getcxlacică mai mult de 1500 de ani, demonstrând tradiţionalismul ei, iar Dunărea şi Carpaţii n-au constituit o graniţă pentru traco-getcxlaci. De asemenea, ceramica lucrată cu roata apare pentru prima dată în mediul aspectului cultural Bârseşti (550-450 î. Chr.). Astfel, precizăm că acest aspect cultural din care a evoluat cultura getcxlacică din secolele V-III î.Chr. în sudul Moldovei şi nord-estul Munteniei, de unde împreună cu aspectul cultural Ferigile - Vâlcea - care suferă unele modificări din punct de vedere cronologic, ale cărui începuturi au fost coborâte recent de AL Vulpe, în a doua jumătate a secolului VII î.Chr. - se va extinde până în Oltenia şi Banat38•

Prima etapă a Latene-ului getcxlacic, etapa timpurie, secolul V-III î.Chr. , va conduce şi în acestă zonă, la închegarea uniunilor de triouri în secolul V-IV î.Chr. , şi implicit, la crearea organismelor economica-politice de tip prestatal, ce a permis mai târziu apariţia statului centralizat geta-dacic din prima jumătate a secolului 1 î.Chr. , de sub conducerea lui Burebista, cea mai seamă personalitate a întregii istorii vechi a poporului român39•

Geţii apar menţionaţi în izvoarele greceşti la sfârşitul secolului VI î. Chr. , iar dacii sunt atestaţi mai târziu, d'e cele romane. De aceea, considerăm că începând cu secolul VI î. Chr. , trebuie să vorbim de o cultură getcxlacică, iar cultura traco-getcxlacică din secolul VI-III î.Chr. cuprinde spaţiul sud-balcanic, până în zona nord-carpatică şi se grupează în mai multe specte culturale care au forme ceramice fundamentale comune, dar se deosebesc prin unele particularităţi şi detalii tipologice40•

Privitor la cele relatate mai sus, se pot constata următoarele: a. În zona de curbură a Carpaţilor, unde a stat la bază aspectul cultural

Bârseşti, cu semnificative importuri greceşti, constatăm o strânsă legătură a relaţiilor dintre greci şi geţi, dar care, aceştia au venit în contact şi cu elementele scitice. Astfel, aspectul cultural Bârseşti, conţine şi obiecte de tip scitic, cum sunt aplicile cruciforme, akinakesurile, dar tare sunt integrate în patrimoniul cultural getic, fiind utilizate de către aceştia.

b. De asemenea, se mai poate constata, tot prin dovezile arheologice care scot în relief contribuţia elementului thraco-ilir, cât şi contribuţia directă a influenţei greceşti la geneza Latene-ului getcxlacic41, mai întâi în zona extracarpatică şi apoi în cea intracarpatică42• Deşi are loc o dezvoltare neegală, dar care nu a afectat viaţa economicasocială şi politică a societăţii geto-clacice43•

37 E.Moscalu, Ceramica, p.6. 38 M.Gumă, Civilizaţia primei epoci a fierului în sud-vestul României, 1993, p. 242. 39 R.Vulpe, Studia Thracologica, p.38 şi unn. 40 E.Moscalu, op. cit. , p.234. 4 1 D.Berciu, op. cit. , A.D. XXII, p.125-130; Ibidem, Balcania, VII, p.287. 42 Ibidem, Un aspect arheologic al problemei, în SCIV, XI, 1960, 2; Ibidem, Perioada târzie a Hallstatt-ului (faza D) în Istoria României, I, 1960; C. Preda, op. cit. , SCIV, XI, 1991 , p.30 şi unn; Ibidem, Din nou despre cultura Alexandria, SCIV, 21, 4 , 1970, p.571 şi unn. 43 D.Berciu, Unitatea străveche carpato-dunăreană, bază a dezvoltării istoriei ulterioare, Unitate şi continuitate în istoria poporului roman, Bucureşti, 1968, p.37.



c. Avâ!ld în vedere rezultatele cercetărilor arheologice de la Dunărea de Jos, în general, cât şi poziţia sa geografică, considerăm că zona de curbură a Carpaţilor se încadreaă în etapa timpurie a Latene-ului geto-dacic. Semnificativ este şi faptul că zonele cele mai apropiate de coloniile greceşti de pe litoralul vestic al Mării Negre, au fost mai favorizate din punct de vedere al influenţelor, cât şi al relaţiilor de schimb cu negustorii greci, favorizate de căile navigabile, şi, de aici, cu o largă răspândire, atât în Muntenia, Moldova - pe artera navigabilă a Siretului, dar şi spre Transilvania, prin cele trei pasuri de pe râurile Buzău, Putna şi Trotuş-Gituz. Astfel, putem ajunge la concluzia că:

1 . Regiunea de nord-est a Munteniei (Câmpia Brăilei), situată între Dunăre şi bazinul inferior al Buzăului, reprezintă spaţiul cu cele mai multe aşezări şi necropole getice care conţin bogate produse de provenienţă greco-elenistică;

2. Regiunea situată între râul Râmnic şi râul Putna, flancată la est de râul Siret reprezintă spaţiul din zona centrală a Carpaţilor de Curbură şi este a doua regiune ale cărei aşezări getice sunt foarte bogate în produse de import greco-elenistice. De asemenea, este de remarcat faptul că din acest centru, probabil că plecau produse de import spre Transilvania pe râul Putna - pasul Lepşa - peste munţi, spre Braşov şi alte cetăţi dacice din Transilvania.

3. Regiunea din nordul zonei de curbură a Carpaţilor, situată între râul Şuşiţa, la sud, bazinul Trotuşului, la nord, şi flancată la est de Siret, este un cenb}l unde, de asemenea, aşezările getice de aici conţin bogate produse greco-elenistice. In acest teritoriu, pe terasa superioară, stângă, a Siretului se află cetatea de la Poiana - Tecuci (Piroboridava). Aici a existat o intersecţie de unde plecau în mai multe direcţii produsele de import, atât pe râul Siret, spre Moldova centrală şi de nord, cât şi pe râul Trotuş şi afluentul său Oituz, spre Transilvania. Această zonă se afla într-o masivă sferă de influenţă grecească44•

4. Cea de-a patra regiune cuprinde o răspândire mai redusă a produselor greco-elenistice. Este situată în bazinul mijlociu al râului Buzău, iar intorsura Buzăului constituie calea principală de acces şi de pătrundere a produselor de import spre Transilvania.

Astfel, se poate constata că ritmul de răspândire a produselor greco-el�mistice în zona centrală a Carpaţilor şi, de aici, în regiunile nord-dunărene mai îndepărtate, a constituit unul din factorii activi în evoluţia societăţii geto-dacice cu profunde implicaţii în procesul de desăvârşire din punct de vedere material, social-istoric şi cultural.

Acest proces a avut implicaţii profunde până în nordul Moldovei, încă din a doua jumătate a secolului VI, cum ne arată descoperirile de arnfore şi a cerarnicii de lux de la Stânceşti45 - Botoşani, Harga46, comuna Epureni, Fedeşti47, comuna Luleta, Tămăşeşti48, comuna Dobreşti, judeţul Vaslui, Comi49-Huşi, Arsura-Botoşana50, Moşna51,

41 Fl.Preda, Răspândirea produselor greceşti în Dacia extracarpatică (sec.VI-1 î.e.n.), Analele Universită�ii Bucureşti, Seria Studii Sociale, Istorie, XV, p.15-34; 1. Glodariu, Rela{ii . . . , 1974, p . l 15. •s A.C. Florescu, S. Ra�. Complexul de cetă{i traco-getice (sec.VI-III î.c.n.) de Ia Stănceşti -Botoşani, St. şi Mat., Suceava, 1969, p.9-21. 46 N.Zaharia, M. Petrescu-Dâmbovi{a, op.cit. , 1970, p.346, nr.4210. 47 Ibidem, p.344, nr.416 d. 48 Ibidem, p.356, nr.450. 49 S.Teodor, Aşezarea geto-dacică de la Comi-Huşi, Thr<�co-Dacia, II, 1981 , p. 186, fig.23/1-l .


58 Victor Bobi

Cucărani52 şi altele, fără a scăpa din vedere davele din apropiere, cum sunt cele de la Brad53 şi Răcătău54•

Aceste importuri au avut o inrâurire, atât in activitatea economică a geţilor, pentru dezvoltarea schimbului de produse, dar şi o vastă influenţă asupra lor in perceperea tehnicii superioare greceşti, cât şi adoptarea unor forme ceramice, ajungându-se, in cele din urmă, până la o imitare completă a vaselor de Import modelate cu mâna, cât şi la roată, după cum se poate remarca din capitolul privind evoluţia ceramicii prezentate in lucrare.

Deci, în această privinţă putem să arătăm că astăzi, datorită intensificării cercetărilor arheologice, se cunosc cele mai diverse tipuri de vase ceramice de import, acumulate in depozite, aşezări şi necropole, rezultat al relaţiilor de schimb ale Daciei, cu oraşele-state greceşti, regatele elenistice şi, desigur, mai târziu cu Imperiul Roman55• Dar, pentru această perioadă, considerăm că cele mai apropiate şi afectuoase relaţii de schimb ale geţilor, se cuvine să le atribuim cetăţilor greceşti de pe ţărmul Pontului Euxim şi, in special, produselor meşteşugăreştt din oraşele-cetăţi de pe malul dobrogean, care au impulsionat aceste schimburi de valori. După cum am menţionat mat sus, astăzi, mai mult ca oricând, cunoaştem �i centrele intermediare de desfacere, localizate atât in sud-estul Moldovei, de la Barboşl, Curteni, Frumuşlţa, Barbrasa, Poiana, cât şi cele din nord-estul Munteniei, de la Brăillţa şi alte staţiuni gettce - Baldovineşti, Dudescu, Grădiştea, Râmnicelu, Scorţaru Nou, Siliştea, Spiru Haret, Şuţeşti şi altele. Astfel, putem constata că prin aceste staţiuni pătrund masive cantităţi de amfore şi ceramică de lux, dinspre centrele Thasos, Heracleea Pontică, Sinope, Rhodos, Chios, Chersones, Cnidos, chiar şi tipul Soloha-1, apoi cele de Cos (a se vedea Harta nr. 4, Harta nr. 5).

Deşi, cu ani in urmă se considera că numai negustorii rodienl şi cnidieni au fo!t cei care au pătruns cu mărfurile lor, adânc, in interiorul Daciei, şi mal puţin cei pontici. De asemenea, se ridica problema că moneda autohtonă nu a putut juca rolul de mijloc de schimb, deoarece nici in cetăţile greceşti de la noi, şi nici in centrele egeene nu s-au descoperit monede geto-dacice, considerându-se că schimbul de valori intre autohtoni şi negustorii greci se făcea in natură. Datorită intensificării cercetărilor arheologice, astăzi se cunoaşte bine faptul că legăturile comerciale cu lumea grecească a stimulat producţia locală care, pe lângă o dezvoltare fructuoasă a schimbului de mărfuri, a creat si aparitia monedei . În zona de curbură a Carpaţilor, incep să apară numeroase monede Şi teza�re monetare, datorită relaţiilor de schimb cu lumea grecească şi greco-macedoneană (a se vedea Harta nr. 6). Primele monede care au circulat in această zonă sunt, încă din primele emisiuni ale Athenei, emise in secolul VI-V i.Chr. Această monedă a fost descoperită in raza oraşului Focşani56, apoi urmează emisiuni ale Histriei, descopente in

� Idem, Unele date cu privire la cultura geto-dacică din nordul Moldovei, în lumina săpăturilor de la Botoşani, SClV, 20, 1 , 1969, p.33. 51 A.C. Florescu, Gh. Melinte, Cetatea thr.1co-getică din a doua jl.lmătate a mileniului I î.e.n. de la Moşna, SCIV, 1968, p. 129-134. 52 S.Teodoru, Săpăturile de la Cucărani, A.M. Vll, 1975, p.121-201 . 53 V.llrsachi, Zargidava - Cetatea dacic-;! de la Brad, Bucureşti, 1 995, p.208 şi urm. 54 V.Căpitanu, Principalele rezultate ale săpăturilor arheologice în aşezarea geto-dacică de la Răcătău - Bacău în Carpica, Vlll, 1976, p.49-120. 55 I.Glodariu, op. cit. , p. l lS şi urm. 56 V.Bobi, piesă inedită.



localităţile Brăila, Focşani, Prisecani-Vrancea, în număr mare, care ne arată relaţiile comerciale ale meotropolei, cât şi a acestei colonii cu aşezările şi cetăţile din zona nostră. Urmează unele descoperiri monetare ale emisiunilor callatiene, reprezentate prin tezaurul de la Ciorani-Vrancea, a emisiunilor de tip Maroneea, descoperite la Focşani, cele din Dyrrhachium, descoperite la Fitioneşti şi Cândeşti - Vrancea, Cârlomăneşti - Buzău, tezaurul cu ernisini monetare, atât de tip Dyrrhachium, cât şi emisiuni de tip Apollonia, descoperite la Panciu - Vrancea etc. Una din cele mai reprezentative descoperiri monetare din această zonă este cea de la Mărăşeşti - Vrancea, tezaur ce cuprinde peste 800 de monede de aur (stateri), emisiuni ale regilor macedoneni, Filip al Il-lea, Alexandru cel Mare, Lysimach etc. , considerat de către unii cercetători că tezaurul ajuns în această regiune, nu pe calea unor schimburi, ci ca plată a unor servicii pe care geţii din zona de curbură a Carpaţilor le-au acordat unuia din oraşele greceşti, probabil Histria. Acest fapt este atestat de către unele documentele epigrafice descoperite la Histria57, în care se vorbeşte că oraşul a cerut deseori, sprijinul unor basilei din nordul Dunării, pentru a ieşi din impasul economic şi politic în care se afla în anumite perioade. Şi, este foarte probabil, ca un rege ca Zalmodegikos sau Rhemaxos să fi domnit, ca basilei, peste regiunile din stânga Dunării, în care se includea şi zona Vrancei.

La această concluzie se mai poate aduce şi următoarea ipoteză: deoarece tezaurul descoprit la Mărăşeşti se eşalonează pe o perioadă, începând cu emisiunile postume ale lui Filip al Il-lea, din anii 336-330 î.Chr. , iar ultimele monede se datează între anii 90-7 2 î. Chr. , avem în vedere faptul că îngroparea (ascunderea) tezaurului a avut loc după această dată, iar cauzele punerii lui la adăpost, putea fi şi de altă natură dacă luăm în considerare evenimentele petrecute cu prilejul desfăşurării procesului de centralizare a statului geto-dacic de către Burebista care, după lordanes (Getica 67) , ar fi începutul domniei lui, în preajma anului 82 î.Chr58• Astfel, în scopul acestor afirmaţii, vin în sprijin, atât îngroparea mai multor tezaure monetare în regiunile extracarpatice, către mijlocului secolului 1 î. Chr. , cât şi distrugerea unor cetăţi din această zonă: Piscul Crăsani - Ialomiţa, Radovanu - Călăraşi, Cârlomăneşti59 - Buzău, Cândeşti şi Mănăstioara60 -Vrancea, şi altele, deoarece nu toate formaţiunile politice au acceptat de bună voie făurirea statului centralizat sub sceptrul lui Burebista.

Tot din emisiunile monetare greco-macedonene, care au circulat şi în zona de curbură a Carpaţilor, se înscriu şi monedele din insula Thasos, situată în nordul Mării Egee, unde s-a dezvoltat o înfloritoare producţie de mărfuri, având debuşeuri în toată zona pontică, iar în Dacia este reprezentată prin ceramică, amfore, dar şi de numeroasele monede (tetradrahme) din argint. Aici au fost identificate, atât în tezaure descoperite la Brăila, Cârlomăneşti, Pietroasele, Recea, Stăncuţa - Buzău, Clipiceşti, Budeşti, Focşani, Bonţeşti - Vrancea, cât şi a monedelor descoperite izolat (a se vedea Harta nr.6).

Prefacerile economice, social-culturale şi politice din secolul IV-III î.Chr. , la care sunt vizibile influenţele greceşti prin adaptarea tehnicii şi a unor forme superioare greceşti a ceramicii-materie primă, modelare, forme, ardere, cât şi folosirea roţii olarului înaintea influenţei celtice, geţii au ca rezultat şi evoluţia unor tipuri ceramice provenind din

57 D.Pippidi, op. cit. , 1967, p . 167-185. 58 H.Daicoviciu, Pontica, 4, 1971, p.89-96; I.H. Crişan, Burebista, p.100-101. 59 M.Babeş, Dacia NS, 19, 1 , 1975, p.125-139; C. Preda, Thr.tco-Dacia, 6, 1985, p.86 şi urm. 60 A.Florescu, M. Florescu, op. cit. , p.90-91.


60 Victor Bobi

perioada hallstattiană, cărora li s-au aplicat unele anexe de influenţă grecească. De remarcat este şi faptul că descoperirea ceramicii lucrată la roata olarului mai întâi la Bârseşti - Vrancea, apoi au urmat descoperirile de la Alexandria şi alte aşezări, au clarificat ieoteza în legătură cu influenţele, provenienţa ceramicii şi vechimii roţii olarului.

In ce priveşte metal urgia fierului şi prelucrarea uneltelor, se trece la o diversificare a lor pe ocupaţii, meşteşuguri şi categorii utilitare, agricultura (arat, recoltat), dulgherie, fierărie etc. Brăzdarul de plug în formă de lingură cu tăişul triunghiular şi cu nervură mediană, este prezent aproape în toate aşezările getCHiacice, începând cu secolul Il î.Chr. desi identificat încă din secolul N î.Chr. , folosit de către tracii sudici61 , folosit în Dacia şi după cucerirea romană62• În zona de curbură a Carpaţilor, acest tip de brăzdar a fost descoperit la Grădiştea - Brăila, Cârlomăneşti - Buzău, Cândeşti - Vrancea, Poiana - Tecuci , etc. Cercetătorul I.H. Crişan, în studiul său, remarcă unele caracteristici ale brăzdarului de plug dacic, celtic şi roman, afirmând că tipul getCHiacic are o continuitate de folosire până în epoca romană63• Alături de aceste brăzdare, sunt întâlnite şi cuţitele de plug64 •

Un brăzdar de plug de tip celtic a fost descoperit într-o aşezare getică de la Gugeşti65 - Vrancea. Acest exemplar pare mai evoluat prin faptul că prezintă unele îmbunătăţiri, bucla de înmănuşare este cilindrică, cu laturile petrecute unul peste altul, iar marginile brăzdarului sunt teşite oblic (ascuţite) şi vârful uşor alungit. Acest tip de brăzdar este mult apropiat de uneltele agricole din centrul şi nordul Moldovei66•

Aceste influente din exterior au fost concretizate nu numai de schimbările de produse, ci şi de adopt�rea unor inovaţii tehnice, în constrill:ţii şi artă în general, în refacerile sistemului de apărare a unor cetăţi din această perioadă a secolelor N-lll î.Chr. , chiar dacă unele dintre acestea au fost părăsite şi înlocuite cu altele, mai aproape de viaţa cotidiană, dar şi de unele ameninţări din exterior.

Sistemul de cetăţi din această zonă este confirmat pe deplin de descoperirile arheologice, dar mai ales de către descoperirile monetare, care fiind studiate pe tipuri şi zone au dus la cunoaşterea istoriei economice şi social-politice a populaţiei care a trăit în Dacia în secolele lll-1 î.Chr. Astfel, emisiunile monetare locale atestă şi un principal izvor al identificării şi delimitării celor mai de seamă uniuni de triburi getCHiacice din perioada anterioară domniei lui Burebista67•

Uniunea de triburi din zona de curbură a Carpaţilor, pe care Ptolemeu, probabil îi numeşte siensii, au stăpânit grupul de cetăţi situate pe cursul mijlociu şi inferior al Siretului, Trotuşului, Şuşiţei, Putnei, Milcovului, Rârnnei şi Buzăului, flancat la est de Dunăre. Aceste dave, deşi unele au fost identificate ipotetic începând cu cetatea de la Brad, identificată cu Zargidava, cetatea de la Răcătău cu Tamasidava, cetatea de la

61 M.Cicicora, Au sujet du socthrace, Apulum, VII, 1, 1968, p . l16-120.

62 I.Giodariu, M.Câmpeanu, Depozitul de unelte agricole de la Dedr.id-Reghin, în SCIV, 17, 1 , 1966, p.30. 63 I.H. Crişan, în SCIV, XI, 2, 1960, p.285-303. 64 I.Giodariu, E.laroslavschi, Civilizaţia fierului la daci, (scc.II î.Chr. - 1 d.Chr.) Cluj-Napoca, 1979, p.58, fig.22-25. 6; N.Ciodiscu, piesă inedită. 66 S.Teodor, Aspecte ale activităţii meşteşugăreşti în Dacia est-carpatică, până la Burebista (depozitul de la Oniceni-Neamţ) în Studia . . . 1983, p.94-102, .fig. 1-4. 67 C.Preda, Monedele geto-dacilor, Bucureşti, 1973, p.264.


Habitatul geto-dacic de la curbura exterioară a Carpaţilor 6 1

Poiana cu Piroboridava, cea de la Tisesti-Târgu Ocna cu Utidava, rămâne în discutie dava de la Barboşi . În ce priveşte dava de

'ia

' Grădiştea-Brăila, a fost deja identificată ip�tetic cu

Zusidava. Rămân în discuţie unele dintre cetăţile cu o fortificaţie naturală şi artificială deosebite, cum sunt cele din sud-vestul Moldovei, în special cea de la MănăstioaraFitioneşti şi Cândeşti - jud. Vrancea, cât şi cele din nord-estul Munteniei, în special cetatea de la Cârlomăneşti - Buzău (Harta nr. 2).

După consideraţia noastră, putem aprecia că dava de la Mănăstioara, potrivit coordona,telor lui Ptolemeu, ar putea fi identificată ipotetic cu Polonda (Paloda).

Rezultatele săpăturilor arheologice din ultimele decenii au scos în evidenţă un sistem deosebit de fortificaţie natural şi artificial şi bogăţia excepţională a acestor cetăţi şi aşezări, care ilustrează toate aspectele vieţii get o-dacilor în vremea de mare înflorire social-economică, culturală şi politică.

Numărul aşezărilor şi cetăţilor de la curbura Carpaţilor indică în această perioadă o densitate a populaţiei, iar des<;operirile arheologice, o dezvoltare a vieţii materiale şi spirituale a societăţii geto-dacice care a cunoscut un stadiu infloritor, atingând, în secolul 1 î.Chr-1 d.Chr. , apogeul, încât acum putem vorbi de o circulaţie monetară intensă şi în special în partea sudică a spaţiului dintre Carpaţi şi Prut - mai cu seamă - cursul inferior al Siretului cu afluenţii săi, împreună cu nord-estul Munteniei, se cunoaşte un aflux monetar care nu se poate compara cu nici o altă zonă a Daciei68•

Cea de a treia etapă monetară în Dacia este marcată de pătrunderea denarului republican roman, care, după unii cercetători ar fi avut loc încă din secolul II î.Chr. , sau la sfârşitul secolului II, şi începutul secolului 1 î.Chr.69, perioadă ce este marcată atât de ponderea economică cât şi de ordin politic care se numără prin pătrunderea influenţei Romei în cursul secolelor II şi 1, ceea ce face ca moneda romană republicană şi imperială timpurie să apară într-un număr destul de mare în Dacia (Harta nr. 9).

Pentru zona de sud-vest a Moldovei şi cea de nord-est a Munteniei, ponderea o deţin, în special tezaurele cât şi monedele descoperite izolat, care sunt datate până în timpul lui August şi Tiberius, anii 15-16 î.Chr. , iar unele tezaure au monede care se eşalonează până la începutul secolului III d.Chr. , cum este cazul tezaurului descoperit la Focşani şi Olăreni, corn. Slobozia Bradului jud. Vrancea. Difuziunea monetară în zonă coincide în parte cu localizarea aşezărilor şi cetăţilor geto-dacice.

Graţie cercetărilor arheologice şi numismatice, avem dovada culturii materiale, a unitătii politice, spirituale şi religioase a poporului geto-dac (Harta nr. 10). '

În perioada Burebista-Decebal. , pentru societatea geto-dacică începe procesul de romanizar�pe un fond şi nivel de cultură şi civilizaţie destul de ridicat, încât penetraţia civilizaţiei romane a început să fie asimilată cu mult mai înainte de începerea procesului organizat de romanizare. Mai mult, dacă avem în vedere " relaţii paşnice, confruntări armate, cucerirea şi colonizarea romană a unor teritorii din spaţiul est-carpatic succedată de transformări structurale pe plan politic, economic şi nu în cele din urmă etnocultural"70.

De semnalat este şi faptul că, în această zonă, începând cu secolul 1 î.Chr - 1 d.Chr. , se face simţită şi prezenţa sarmaţilor, prin existenţa atât a unor vestigii de cultură

68 V.M. Bârliba, op. cit. , 1990, p . l 19-120. 69 V.Pârvan, Getica, 1926, p.610; V.M. Bârliba, op. cit. , 1990, p.93. 70 S.Sanie, Dacia rlsăriteană în perioada Domi�ianus-Traianus, Or.J.dea, 1995, p. 146.


62 Victor Bobi

materială, cât şi de cultură spirituală în ce priveşte unele influenţe de cult. Se cunoaşte faptul că sarmaţii au contribuit la vehicularea unor elemente de cultură elenistice şi romane71 •

Tot în această perioadă, secolul 1-11 d.Chr., se constată s i unele întreruperi de iocuire în zonă. În Câmpia Brăilei, la începutul secolului 1 d.Chr.,

' se constată dispariţia

comunităţilor geto-dacice, probabil ca urmare a intervenţiei puterii romane în zona Dunării de Jos72•

De asemenea, în sud-estul Moldovei, cetăţuita dacică de la BarboŞi a fost cucerită în primul război, în anul 101, după cum confirma cercetătorul S. Sanie73, avându-se în vedere importanţa zonei din preajma vărsării Siretului şi Prutului în Dunăre, .. punct esenţial de legătură fluvială cu ţinuturile din Barbaricum au determinat amenajarea unor castella iniţial de pământ la sud-vest de teritoriul actual al vetrei oraşului Galaţi"74 •

Iar dacă .. Barboşii au fost cuceriţi la începutul secolului II, se consideră că şi Poiana a sfârsit tot în primul război"75• •

Înc�tarea locuirii în cetăţile şi aşezările Daciei răsăritene şi în special cele din zona de curbură a Carpaţilor este pusă în legătură cu presiunile exercitate de Traian, chiar dacă această zonă nu a fost inclusă în zonele imperiale.

Războaiele daco-romane, ducând la desfiinţarea regatului lui Decebal, au cauzat o perturbare a situaţiei demografice şi a habitatului getic de la curbura Carpaţilor. Pentru moment, această zonă intră în supraveghere romană, în timp ce în provincia Dacia autohtonii se supun procesului simbiozei daco-romane, al romanizării.

În zona de curbură a Carpaţilor, se va relua cursul vieţii, continuându-şi istoria şi civilizaţia ca daci liberi, menţionaţi de către izvoarele scrise sub numele de carpi, care vor continua, după anul 106 d.Chr. , puternica tradiţia din Latene-ul geto-dacic, aşa încât Cultura carpică poate fi considerată ca o formă evoluată a Latene-ului geto-dacic căruia i s-au adăugat influenţele romană şi cea sarmatică 76•

Cercetările arheologice efectuate în judeţul Vrancea, încă din anul 1926, la Vârteşcoiu77, Pădureni78, Ţifeşti79, etc. , au confirmat faptul că această Cultură carpatică este considerată ca una dintre cele mai importante realizări ale arheologiei româneşti din ultimul pătrar de veac80•

71 V.Bobi, Monnântul 71 descoperit în necropola de la Cândeşti-Vrancea, în St. Corn, Vr-ancea, V-'VII, 1982-1984, p.333-341, fig.3. 72 R.Vulpe, Aşezări getice din Muntenia, Bucureşti, 1966, p.14; D.Pippidi, Contribuţii la istoria veche a României, Bucureşti, 1967, p.287-328. 73 S.Sanie, Civilizaţia romană . . . , p.78. 74 Ibidem, p.152. 75 Ibidem, p.153. 76 Gh. Bichir, Cultura carpatică, Bucureşti, 1973, p. 7. n Gr. Aniţescu, Noi achiziţii ale Muzeului de antichităţi Iaşi, Arta şi Arheologia, II, 1929, p . 13-21 ; l.L. Neagu, Noi achiziţii ale Muzeului de antichităţi Iaşi, Arta şi Arheologia, III, 5-6, 1930, p.45-51 . 78 S.Morintz, Gh. Bichir - Săpăturile de la Pădurcni, Mat. VI, p.487. 79 S.Morintz, N.Harţuche, Săpăturile de la Ţifeşti, Mat. VIII, p.525. 80 Gh. Bichir, op. cit. , p.7.



Harta nr. l

1. 1.! O TI .S D • .:'\ .. � -. � ��.

-.:-:- :. ...

c::-:. L! ' ·" r:-��. �:,:c. n1.m. = -�-J .. :-_� " �-s� J �; l• ; � f =rr _}:::{ �

·t •»·

UNITĂŢILE DE REUEF ALE ZONEI DE CURBURĂ A CARPAŢILOR


54 Victor Bobi

Harta nr.2 AŞEZĂRI ŞI CETĂŢI GETO-DACICE DIN_ ZONA DE CURBURĂ A CARPAŢILOR


Habitatul geto-dacic de la curbura exterioară a Carpaţilor

L E G E N DA ____...___ �e�r opolă. tumulară de --.--- 1 ncJneraţ1e ......... Necropola plană de

i ncineraţie

65

·• Necropolă pană birituală

.-_ N ecropolă plană de inhumaţi�

/\. Mormânt t umular de

Harta nr.3

"::?.--cJA incineraţie � r::::l Mormânt tumutar de r<r inhumat.ie

""----L. Mormânt de inht.rnttţje

NECROPOLE ŞI MORMINTE IZO'-:_A TE GETI CE DESCOPERITE ÎN ZONA DE CURBURA A CARPAŢILOR


)> � � �. (Jl '"O )>• z

N g o :::a z m )> )> O )> ITI 3: () '11 c o � � if c o s�.:::c ::l ...... C') :"' - ::o � () [Tl ")> () :::c o '"O ' )> ITI � � o :::c �

() [Tl i!l � � ITI :z·

Q>a ..

Poi •na '( PiiYNri,�t•} lEGE N DA : AMFORE $lM1PJLATE

� Thasos; II "Chersones ; 1!! Herâcleea Pontică ; 11 Cnid os; � Sino pe i a Rhodos ;

lii C o s ; � Chios ; [;ii Amfore neştaiJlpilate ;

r:l Amfore locale Cimita�iO ; ·· Il Amfore romane de lip 1 �._ şi de tip I l Si I I I

.a. 'ţ36

0'1 0'1

< c'i" � t:rl �



Harta nr.S ARIA DE RĂSPÂNDIRE A PRODUSELOR CERAMICE DE IMPORT ŞI A STICLEI ÎN

ŢINUTURILE DE LA CURBURA CARPAŢILOR http://cimec.ro / http://muzeulvrancei.ro

68 Victor Bobi

Harta nr.6 TEZAURE ŞI MONEDE IZOLATE, GRECEŞJI ŞI MACEDONENE, DESCOPERITE ÎN

ZONA DE CURBURA A CARPAŢILOR


Habitatul geto-dacic de la curbura exterioară a Carpaţilor

Harta nr.7 DESCOPERIRI MONETARE GETQ-DACICE ÎN ZONA DE CURBURĂ A .

CARPAŢILOR

69


70

'----'7'\--�

Victor Bobi

2) ;:, . � { oJ

=----"�--·--:--+----"---_.__ __ .___Ei __ U---:-L.-G_··-·· A_ -� .l'-· -�- - _ - - · ... ... .. _ _ _

P�. �Df !IJ AfYSUHU»> MQilJ.W THAUIIZ�Tf � Of CURBURĂ A tNIPATII.OII - liPIJilf ' + O V OlO şc A N 1 IIDD U MBRĂVEN I ea INOTEŞli -RĂCOASA 1 Cladova - serbia 1 Albenio 1 Arad 2 S�;dul Banat.ulu� 2 Budapesta 2 Budu a Ve&t.ul Olteniei l B�lgen a s C&ldeşl.i -VrerM:ea 4 Vi!�et-l<osovo-llldllleaw 4 Caljestl-vrencea • fotşănai - Buo:ou 11 Viena ' C reiove 5 Galaţi a Voloşcani -Vrancea s OUfl'brăveni- vrancea & Giurgiu

1 Falticenl w sucaava. 1 lnoteşt.i -Prahow 8 Giurgiu a ]ev.CK.o �hiOC"GI't'Îa 9 MarsrrrJreş g [ipio - Buzău

10 RirnnicU · Săret . t a Mehedinţ 1 1 5ar8t8 Montoeoru -Buzău 1 1 Me rei - Buzău 1 2 Sighetul Mer�ei 1 2 Mârzănaşti - Ufbv 1 3 Sinaia 1 3 PQJ1nulw �� 14 Stâlpll - Buzia. 1 +- Petreşti - Ilfov 1 � Viane 1 5 Pipera -Bucure�i

1 6 Poiana -Tecuci

Harta nr.8

1 1 Pope$t.i w Ilfov 1 a Recoasa - '1 rance.e 1 9 Sr1a9ov -Bucureşt.i

ARIA DE RĂSPÂNDIRE A EMSIUNILOR MONETARE TEZAURIZATE ÎN ZONA DE CURBURĂ A CARPAŢILOR (T�URILE VOLOŞCANI, DUMBRĂ VENI

ŞI INOTEŞTI - RACOASA) http://cimec.ro / http://muzeulvrancei.ro

Habitatul geto-�acic de la curbura exterioară a Carpaţilor

� " . ... ,._ c( ..J ' o

� a: .. ..

w -0: � ::1 0.. -< O j:;. ,.. u oc w lll t-.... � � 1 0 �

Harta nr.9 TEZAURE ŞI MONEDE IZOLATE CU DENARI ROMANI REPUBUCANI

ŞI IMPERIAU TIMPURD

71

�·


)> � o

� � C) )>c _ U'l Q "'' )> )>• U'l z m O a � r ::t> � () � � -· '"O

� � � � 5 @-U'l ::o � ' "'0-<l'l . _ _ ...... � � o C: "'' �(� )> � Fri �( a � • O � ::o n n - c: 5 r ::o 2 )>

� � 2;.

L E G E N D A • GomJieKe arheologice -cultuale - Reprezentări cultuate : 1 antropomorfe

• zoomorfe A avimorfe

t v egetale • s olare

--..1 N

<: r;· o ... tJj �


RAPORT PRELIMINAR PRIVIND CERCETAREA ARHEOLOGICĂ DE IA BISERICA "ADORMIREA MAICII DOMNULUI" A FOSTEI MANASTIRI

BORDEŞTI, JUDEŢUL VRANCEA (CAMPANIA 1995)

Aurel Nicodei

Şantierul arheologic de la Biserica " Adormirea Maicii Domnului" a fostei mănăstiri Bordeşti s-a constituit ca o necesitate în urma începerii lucrărilor de restaurare a monumentului .

Cercetarea arheologică este iniţiată în anul 1991 la comanda D.M.A.S.l . de către domnul Victor Bobi de la Muzeul Vrancei. Sondajul a avut ca obiectiv cercetarea exteriorului fundaţiei, stabilirea modului de conservare a acesteia, prelevarea de date necesare întocmirii unui proiect de restaurare.

Sondajul s-a concretizat în executarea a 4 casete în exteriorul bisericii (vezi planşa nr. 1) " pe laturile de nord, est şi sud, care au determinat cu exactitate starea fundaţiei, caracteristicile constructive, gradul de fisurare a acesteia cât şi caracteristicile terenului de fundare" 1 •

Sondajul din 1991 impunea în primul rând continuarea cercetărilor arheologice în incinta bisericii cât şi în exterior în incinta fostei mănăstiri .

Nerealizându-se acest lucru şi trecându-se în vara anului 1994 direct la lucrările de consolidare a fundaţiei, s-a pierdut posibilitatea de a avea informaţii arheologice complete asupra terenului pe care s-a fundat biserica.

Datorită distrugerii sirurilor arheologice de şanţul necesar tumării centurilor de beton pentru consolidarea fundaţiei (vezi planşa 1) nu s-au putut stabili următoarele informaţii arheologice:

conţinutul şi stratigrafia gropniţei din partea dreaptă a pronaosului şi relaţia stratigrafică a acesteia cu biserica

conţinutul şi structura mormintelor de înhumaţie din interiorul pronaosului (gropniţă şi colţul din dreapta într-o groapă circulară)

relaţia stratigrafică între interiorul bisericii şi fundaţie relaţia stratigrafică între interiorul şi exteriorul bisericii.

Totuşi, prezenţa noastră din proprie iniţiativă pe şantierul de restaurare a bisericii, efectuată din 6 martie 1995 - până pe 29 august a avut următoarele scopuri:

1 V.Bobi, Rezumat priuind cercetările arheologice efectuate pe teritoriul jud. Vrancea în anul 1991, arhiva Muzeului Vrancei.


74 Aurel Nicodei

descărcarea de sarcină istorică, supravegherea arheologică şi salvarea unor eventuale vestigii arheologice în interiorul bisericii

cercetarea preliminară în vederea extinderii săpăturilor arheologice la nivelul fostei mănăstiri.

Lipsa fondurilor a făcut ca cercetarea să se mărginească doar la interiorul bisericii.

Scurt istoric al monumentului2• Biserica este construită între 1698-1699, având drept ctitor pe căpitanul

Mănăilă, dregător al lui Constantin Brâncoveanu. Hrarnul bisericii " Adormirea Maicii Domnului" , este evidenţiat în pictura murală

realizată de un maestru al picturii, Pârvu Mutu, ajutat de Radu Zugraw. Pictura - o adevărată capodoperă a geniului - este terminată în 1722.

După moartea căpitanului Mănăilă, urmaşii acestuia Şerban Polcovnicul şi Ştefan Căpitanul închină mănăstirea ca metoc Episcopiei Buzăului, fapt evidenţiat de un docwnent din 1742.

Pe la mijlocul sec. al XVIII-lea, în mănăstire funcţionează o şcoală, atestată. documentar în 1759. La sfârşitul sec. al XVIII-lea, schitul Bordeşti devine metoc al mănăstirii Băbeni.

Cutremurul din 1802, urmat de cel din 1804, avariază grav biserica prin prăbuşirea turlelor, fisurarea zidurilor şi căderea catapetesmei din lemn. Este probabil ca în această perioadă, până în 1823, bisericii să i se construiască contraforţii în încercarea de a o consolida.

Un nou cutremur în 1838 impune o renovare a bisericii, care se realizează între anii 1846-1847.

Docwnentar este atestată o renovare în 1878, care însă la fel ca cea anterioară nu poate împiedica avarierea bisericii.

În urma unor alunecări succesive de teren între 1899-1911 , biserica este grav avariată şi părăsită ca biserică de mir.

Vizitele, din 1910 a arhitectului N. Ghica-Budeşti şi din 1915 a lui V. Drăghiceanu şi Gr. Pişculescu ca reprezentanţi ai Comisiei Monumentelor Istorice, impun declararea ca roonwnent istoric a bisericii prin decretul regal din 1 O martie 1915. Această măsură nu a fost însă suficientă pentru � împiedica evoluţia degradării monwnentulue.

REZULTATELE CERCETĂRII ARHEOLOGICE DIN ANUL 1 995

Cercetarea arheologică a constat în trasarea unei secţiuni magistrale în partea de S a axului longitudinal al bisericii cu lăţimea de 0,80 m în zona pridvorului-pronaosului şi naosului şi de 1 m în zona altarului. Adâncimea secţiunii a fost determinată de stratul de pământ viu. Obiectivul urmărit: descărcarea de sarcină istorică.

În zona de intrare în biserică şi în pridvor am urmărit realizarea unei relaţii stratigrafice între exteriorul şi interiorul pridvorului (vezi planşa 2 şi fotografiile).

2 Vezi bibliografia istorică despre mon�ment. 3 Evoluţia demersurilor făcute pentru restaur-area Bisericii din Bordeşti în Gh. Asache, MonografJa comunei Bordeşti (manuscris).


Sondaj arheologic la Mănăstirea Bordeşti 75

În exteriorul fundaţiei pridvorului am scăpat până la -1 ,70 m la pământul viu argilă galben-cafenie. Fundaţia pridvorului are o lăţime de 1,44 m şi o adâncime de 1 ,22 m, fiind formată din asize de cărămidă şi bolovani de râu în jumătatea inferioară şi din asize de cărămidă în jumătatea superioară. Cărămizile au dimensiunile cuprinse între 26-26,5 cm lungime, 13,5-14,5 cm lăţime şi 4,5-5 cm grosime, fiind dintr-o pastă aleasă cu grijă, arse oxidant, rezistente. Legătura între ele este făcută cu mortar din nisip şi var.

Remarcăm stratul de nisip cu mici fragmente de var şi mortar ce suprapune fundaţia atât în exterior cât şi în interiorul pridvorului ce a constituit patul pentru pavarea pridvorului cât şi nivelul de construcţie al fundaţiei ce aparţine sec. al XVII-lea. De asemenea, remarcăm pătrunderea rădăcinilor copacilor ce au fost plantaţi în faţa intrării în pridvor printre resturile asizelor superioare ale fundaţiei în interiorul pridvorului unde s-au dezvoltat, dar fără a degrada structura de rezistenţă a fundaţiei care nu prezintă în zona secţiunii nici o fisură.

Fundaţia dintre pridvor şi pronaos are lăţimea de 1 ,30 m şi înălţimea de 82 cm având aceleaşi caracteristici constructive ca cele d� la pridvor. Pe această fundaţie s-a ridicat elevaţia zidului dintre pridvor şi pronaos. In zona de penetrare din pridvor în pronaos este un prag din 5 asize de cărămidă cu dimensiunile 26,5x13,5 - 14,5x4,5 -5 cm. Asiza superioară pe care a fost fixat portalul şi pragul uşii este deteriorată în cea mai mare parte. Două asize (cele inferioare) formează o plintă în partea dinspre pronaos a fundaţiei. (vezi planşa şi fotografiile).

Nivelul de construcţie al fundaţiei a fost distrus de o răzuire ulterioară nemaipăstrându-se decât mustăţi de mortar.

Stratigrafia pronaosului nu prezintă dificultăţi: un strat superior de pământ de umplutură de culoare brun-gălbuie provenit

din şanţurile săpate pentru fundaţie şi un strat de pământ neumblat care prezintă fisuri verticale cu lăţimea cuprinsă între 0,5 cm şi 1,5 cm. Acest pământ este argilos, de culoare galben-brună.

Fundaţia dintre pronaos şi naos are o construcţie similară celor anterioare, având înălţimea de 1 ,10 m şi lăţimea de 0,86 m. Pe această fundaţie sunt 4 asize de cărămidă de dimensiuni identice cu cele descrise anterior pe care s-au ridicat piedestale pentru bazele coloanelor dintre pronaos şi naos, piedestale formate din 3 asize de cărămidă. Jvezi planşa şi foto).

In zona naosului, stratigrafia este asemănătoare celei din pronaps, stratul de umplutură este mai gros, iar în apropierea catapetesmei apare stratul de construcţie al acesteia care este databil posterior anului 186 7, conform monedei găsite în altar. Remarcăm fisura pronunţată a fundaţiei pronaos-naos, cu lăţimea între 0,5-3,5 cm, pe întreaga înălţime şi lăţime a fundaţiei.

În pronaos nu sunt urme vegetale în stratul de pământ. În zona altarului, cercetarea a fost limitată datorită faptului că nu am putut

stabili o relaţie stratigrafică cu fundaţia absidei altarului, aceasta fiind distrusă prin săparea şanţului pentru centura de consolidare a fundaţiei.

Am coborât cu secţiunea sub nivelul fundaţiei constatând alcătuirea ei din asize de cărămidă şi bolovani de râu şi faptul că prezintă fisuri.

La distanţa de 1,5 m faţă de elevaţia altarului pe axul longitudinal al bisericii, aproape de nivelul de călcare actual sub un strat de moloz de 3-4 cm am relevat un postament format din 3 asize de cărămidă legate printr-un mortar friabil aşezate pe un


76 Aurel Nicodei

strat de mortar 1-2 cm în care a fost găsită o monedă de 10 bani din 1867 cu efigia domnitorului Carol I (la adâncimea de - 0,40 faţă de nivelul de călcare actual) . Stratul de pământ neumblat, de sub acest strat de mortar prezintă mici urme vegetale provenind de la rădăcini ce au pătnms printre rosturile asizelor fundaţiei altarului.

Consider că postamentul a constituit baza mesei altarului construită în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, după 1867.

5-a evidenţiat în săpătură şi fundaţia catapetesmei de zid ridicată probabil în aceeaşi perioadă (vezi planul de situaţie).

Anterior sosirii pe şantier pentru supraveghere arheologică, constructorii au găsit şi scos la suprafaţă resturile osteologice ale mai multor înhumaţi adulţi şi copii după cum urmează (conform informaţiilor verbale ale constructorilor):

în pronaos - partea dreaptă, într-o gropniţă de cărămidă cu bolta prăbuşită databilă sfârşitul sec. al XVII-lea începutul sec. al XVIII-lea, 2 adulţi în poziţie secundară. Probabil ctitorii mănăstirii - mormintele fiind jefuite la sfârşitul sec. al XIX-lea - fără inventar

în pronaos - dreapta colţ cu elevaţia pridvor - pronaos o groapă circulară cu un înhumat adult în poziţie secundară - fără inventar

în pridvor - stânga - înhumaţi, trei adulţi şi probabil un copil în poziţie secundară, fără inventar

în exteriorul bisericii în sudul naosului - resturi osteologice, cu resturi textile şi din piele (probabil sec. XIX-lea) - mormânt înhumaţie deranjat de săpătura şanţului exterior pentru centura de consolidare a fundatiei

În exterior în sudul . absidei altarului, înhumat - deranjat prin săpătura aceluiaşi şanţ. Mormintele exterioare bisericii se impun a fi cercetate într-o campanie de săpături arheologice ulterioare.

CONCLUm:

constructivă

Biserica a fost construită pe un teren nelocuit anterior sec. al XVII-lea Fundaţiile bisericii - pridvor-pronaos-naos-altar sunt din aceeaşi etapă

Biserica a cunoscut etape succesive de consolidare: a) construirea contraforţilor - probabil începutul sec. al XIX-lea, conform

documentelor b) consolidarea pridvorului, cu tâmple de zidărie între coloanele pridvorului -

probabil prima jumătate a sec. al XIX-lea - conform unei monede austriece, creitzer de la 1849, găsite în stratul de umplutură din stânga pridvorului

c) consolidarea interioară - arce între pronaos şi naos - catapeteasmă altar şi masă altar realizate după anul 1867 conform stratigrafiei şi monedelor găsite (5 bani şi 1 o bani din 186 7 cu efigia domnitorului Carol n

nu am găsit resturi de altă natură sau urme de locuire anterioară construcţiei bisericii de zid existente

d) stratigrafic am constatat diferenţa de nivel dintre fundaţia pridvorului şi fundaţia altarului, pe care am măsurat-o la cea. 65 cm pe verticală.

Pentru exteriorul bisericii, pentru zidurile de incintă ale mănăstirii, se impune continuarea cercetării arheologice. Acestea ar avea următoarele obiective:



a) salvarea vestigiilor arheologice din perimetrul imediat apropiat bisericii -unde se vor executa lucrările de aducere la nivelul de călcare al sec. al XVll-lea

b) stabilirea configuraţiei exacte a zidului de împrejmuire şi a turnului de intrare în incintă

c) Stabilirea configuraţiei fostelor clădiri din incinta mănăstirii: stăreţie, chilii etc.


78 Aurel Nicodei

BISERICA FOSTEI MĂNĂSTIRI a·ORDEŞTI PLAN GENERAL AL SĂPĂTURILOR ARHEOLOGICE

PLAN DE SITUATIE •

Ct;,. ce-'-.., V. /}oj, S;, .. C•-•-..e l lii<tiH;

S1195 PROFIL STRATIGRAFIC NORDIC

J:rr!] � "-1� .., ,--Mt A�· "' .,ooe .14 ... .-, � 51•'11 .J.t ... ,..�.... "' !"" ..;..t b""1 llil!l!! s1......, _".1 ... J4 �: .... .J. r ..... .._�rono.;.J a> l••iA"Ir ... "'.., ,.;�;(' '" ... �,. fJ.·u . .Ifi .. )



Bordeşti - zona alunecării de teren

Biserica fostei Mănăstiri Bordeşti http://cimec.ro / http://muzeulvrancei.ro

80 Aurel Nicodei

S1 95 FUNDAŢIE PRONAOS-NAOS, PARTEA DINSPRE NAOS


Sondaj arheologic la Mănăstirea Bordeşti

51 95 FUNDAŢIE PRONAOS-NAOS, PARTEA DINSPRE PRONAOS

81


82 Aurel Nicodei

BIBUOGRAFIA IST9R!_CĂ ŞI ARTISTICĂ A BISERICII " ADORMIREA MAICII DOMNULUI"

A FOSTEI MANASTIRI BORDEŞTI - JUD. VRANCEA

DOCUMENTE: 1. Arh. St. Bucureşti, Episc. Buzău, pach. Xlll/29 2. Arh. St. Buc., Eplsc. Buzău ,pach. l..XIX/12 3 . Arh. St. Buc., Eplsc. Buzău, pach. LIX/39

LUCRĂRI: 1 . G.Cocora, Episcopul Metodie al Buzăului (21 iunie-1 741 - 23 martie

1 748) în " .G.B." , XXV, nr.7-8, 1965 2. V.Drăghiceanu, Gr.Pisculescu, Biserica fostei mănăstiri Bordeşti -

Râmnicu Sărat, în "Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice'' (A.C.M.I. ) , 1915, publicat de Alex. Lepădatu, Buc. , 1916, p.63

3. V.Drăghiceanu, Inscripţii de la Negreşti, Preajba, Olteni, Bengeşti, Ostrov, Pietraril de Jos, Bordeşti şi Suzeşti în " Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice" {" B.C.M.I . "), Vlll, 1915, p.48

4. M.Iliescu, Decoraţia bisericii din Bordeşti (Vrancea) şi importanţa ei pentru iconografia românească, în " B.O.R." ,XCIV, 1976, nr. 1-2, p. 180

5. N.Ghica-Budeşti, Biserica din Bordeştl (Râmnicu Sărat), în " B.C.M.I. " ,

VI, fasc.22, 1913, p.84 6. N.Ghica-Budeşti, Evoluţia arhitecturii fn Muntenia şi Oltenia, în

"B.C.M.I." , XXIX, fasc.87-90, 1936, p. 109 şi planşe. 7. T. Voinescu, Observaţii asupra stilului brâncovenesc. Portalul, în " Studii

şi comunicări de istoria artei" , (" S.C.I.A. ") , tom.15, 1 , 1968, p.3-24 8. H.Constantinescu, Meşteri de biserici buzoieni, în "G.B." , XXXIII, 1974,

nr.1-2, p. 142 9. G.Ionescu, Gh.Asanache, Biserica fostei mănăstiri Bordeşti în

" Îndrumător Bisericesc şi patriotic" , VIII, 1988, p.81 10. C.Bobulescu, Vieţi de zugravi (1 657-1 765) şi autobiografia lui Ghenadie

Pârvulescu arhimandritul (22 oct. 1805-6 sept. 1873), Bucureşti, 1940 11 . Şt.Meteş, Zugravii Bisericilor Române (cu 48 ilustraţii în planşe), în

"A.C.M.I. " , secţia pentru Transilvania (1926-1928), Cluj, 1929, p. 1-168 12. T.Voinescu, Pârvu Mutu şi şcoala sa, în " S.C.I.A." , anul II, 3-4, 1955,

p.133-160 13. I .Cristache Panait, Pârvu Mutu Zugravul, în " G.B. " , XXIV, nr.7-8, 1965,

p.691-693 14. V.Drăguţ, Arta românească . . . , Buc. , 1982, p.391-393 15. V.Drăguţ, Tradiţii ctitoriceşti . . ., în Spiritualitate şi istorie la curbura

Carpaţilor, Buzău, 1983, p .167-169 16. M.Mihalcu, Valori medievale româneşti, Buc. , 1984, p.33.


UN CONTRACT INEDIT PRIVIND ARENDAREA A ŞASE MOSII DIN MOLDOVA ÎN PERIOADA 1818-1824

'

Ioan Murariu

În Principatele Române perioada feudalismului târziu se caracterizează, între altele, şi prin răspândirea arendăşiei în agricultură. O contribuţie esenţială la cunoaşterea acestui complex fenomen istoric din perioada pre-regulamentară a adus cercetătoarea Ioana Constantinescu'. Folosind un imens material documentar - în cea mai mare parte inedit - autoarea a reuşit .să lămurească deplin o serie de probleme majore, cum ar fi: începuturile arendăşiei în cele două Principate (sfârşitul secolului al XVII-lea)2, răspândirea fenomenului în secolul al XVIII-lea şi primele trei decenii ale secolului al XIX-lea, conţinutul contractelor de arendare, originea socială a arendaşilor, exploatarea moşiilor de către aceştia, antrenarea moşiilor arendate în producţia de mărfuri pentru piaţa internă şi externă, problema investiţiilor, a raporturilor dintre arendaşii moşiilor şi ţăranii clăcaşi ş.a.m.d.

Desigur, în unele filiale ale Arhivelor Statului mai există documente -îndeosebi contracte de arendare .- care încă n-au intrat în circuitul ştiinţific. Publicarea acestor documente este necesară, căci ele pot, fie să întărească concluziile la care istoriografia noastră a ajuns deja, fie să aducă unele date şi elemente noi.

În filiala laşi a Arhivelor Statului se păstrează un contract inedit privind arendarea, pentru anii 1818-1824, a şase moşii din ţinutul Putna, pe care se aflau următoarele şapte sate: Străoane, Muncelu, Varniţa, Ciolăneşti, Fitioneşti, Holbăneşti Mănăstioara3.Contractul la care ne referim în continuare este o copie din 2 decembrie 1819, după originalul întocmit şi semnat la 23 aprilie 1818. Semnăturile de la sfârşit fiind indescifrabile, nu putem cunoaşte numele boierului proprietar. Din preambul, ar rezulta că arendaşii erau spătarul Petrachi Sturza şi medelnicerul Dimitrie Feştilă.

Acest contract, încheiat pentru perioada cuprinsă între 23 aprilie 1818 şi 23 �prilie 1824, este scris pe patru pagini şi cuprinde un preambul şi 18 " ponturi" (articole). lmpreună cu terenul arabil, fâneţele şi păşunile de pe cele şase moşii, au mai fost

1 I.Constantincscu, Arendarea moşiilor în Moldova până la Regulamentul Organic, în "Studii şi materiale de istoric medie", Ed. Academiei R.S.R. , 1973, VI, p.259-268; Jdem , Arendăşia în agricultura Ţării Româneşti şi a Moldovei până la Regulamentul Organic, Ed. Academiei R.S.R. , Bucureşti, 1985, p.204; Jdem, Date noi privind agricultum Moldovei în perioada 1829-1833, în "Terra noastr:I" (Culegere de materiale privind istoria agriculturii în România), voi.II, Bucureşti, 1971, p.45-55. 2 Jdem, Arcndăşia în agricultura . . . , p .9. 3 Arh. St. Iaşi, fond Documente, P.499/42.


84 Ioan Murariu

arendate: 20 pogoane de vie, 50 pogoane livadă de perji, toată pădurea, două mori, o dârstă, o pivă, două crâşme cu pivniţe şi o velniţă cu trei cazane noi.

La punctul 1, se menţionează că preţul arenzii pe cei şase ani este de 20.000 de lei, şi că această sumă trebuie achitată in fiecare an in câte " două vadeli" , adică l/2 la Sf. Gheorghe şi 1/2 la Sf. Dumitru. După cum se vede, preţul arenzii - in medie 555 lei de moşie pe an - era foarte mic in comparaţie cu alte moşii arendate in Moldova. Explicaţia constă în faptul că moşiile respective nu erau in intregime boiereşti, ci stăpânite parţial de boier, mănăstire şi răzeşi. Acest lucru rezultă -credem noi- cu destulă claritate din preambul si din punctul 12 al contractului de arendare.

În j�rul anului 1820, cu suma de 20.000 de lei - preţul arenzii amintitelor moşii - se puteau cumpăra în Moldova, după calculele noastre, circa 5 71 chile de grâu (adică 176 tone), sau 909 chile (= 280 tone) de păpuşoi, sau 20.000 vedre (= 304.000 litri) de vin, sau 300 boi, sau 2.000 de oi, sau 1 .250 (= 1 .064 kg) de bumbac, sau 3.350 ocale (= 4.300 kg) de zahăr4•

Celelalte clauze ale contractului sunt următoarele: arendaşii să vegheze la integritatea tuturor moşiilor; obligaţiile de dijmă şi dacă ale ţăranilor clăcaşi faţă de boier se transferă către arendaşi; la expirarea contractului, arendaşii să predea via şi livada îngrădite; arendaşii au voie să taie din pădure lemne de foc, cherestea etc . , in afară de " apărături" , adică de unele părţi de pădure ocrotite; odată cu moşiile, arendaşii primesc şi 10 slugi, scutite de bir şi havalele; monopolul vinderii pe moşie a băuturilor, păcurii, cărnii, peştelui şi sării - care era un drept al boierului - se transferă către arendaşi; până la trecerea celor şase ani, boierul nu are voie să instrăineze vreo moşie, iar arendaşii nu pot renunţa la vreuna din moşiile arendate, fără să-i găsească stăpânului " alt muştereu" ; arendaşii sunt pe deplin liberi să mărească moşiile, prin cumpărarea, " cu orice preţ" , a unor pământuri de la răzeşi, luând tot venitul de pe aceste terenuri până la expirarea contractului; arendaşii să beneficieze de " tot folosul" pe care il aduc cele cinci iarmaroace ce se organizează in fiecare an pe aceste moşii, potrivit hrisowlui domnesc; după expirarea contractului, eventualele acareturi făcute de arendaşi pe cele şase moşii să rămână ale boierului; velniţele ţăranilor, precum şi ale străinilor, să nu poată funcţiona pe acjste moşii, decât dacă proprietarii lor se vor inţelege cu arendaşii; banii arenzii să fie trimişi in câte două rate anuale la Iaşi, unde, probabil, locuia stăpânul moşiilor. Dacă arendaşii nu vor trimite banii la timp, să fie " scoşi di pi moşie" sau să plătească o penalizare de " cinci lei la pungă pi lună" .

Ar fi foarte important să cunoaştem suprafaţa acestor moşii arendate, plantele cultivate în cei şase ani, numărul de animale şi inventarul agricol, sursa veniturilor, natura cheltuielilor etc. Toate acestea ar deveni clare, dacă in arhive s-ar descoperi - in cazul in care se mai păstrează - sămile anuale întocmite de arendaşii sau vă ta fii moşiilor. Ne-am da seama cu uşurinţă ce pondere avea munca salariată - forma capitalistă de exploatare a pământului - şi in ce măsură aceste moşii erau organizate pe principiul producţiei de mărfuri pentru piaţă. În lipsa sămilor, presupunem doar că cele şase moşii - asemenea multora din Ţara Românească, Moldova - au deve�it mari producătoare de mărfuri pentru piaţa internă şi externă abia in epoca regulamentară.

4 I .Murariu, Preţurile cu care se vindeau unele mărfuri în Moldova la sfârşitul sec. al XVIII-lea şi începutul sec. al XIX-lea, în "Carpica", Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Bacău, 1975, VII, p .l26 şi urm.


Contract inedit de arendare a şase moşii ( 1 8 1 8-1 824) 85

ANEXĂ " Copie. Cel mai gios iscălit, încredinţez cu acest contract al mieu la mîna dumnealui

arh. spătar Petrachi Sturz, dum[nea) lui medelnicer Dimitrachi Feştilă, precum să fie ştiut că am vîndut venitul moşiilor meli de la ţăn[u)tul Putnii, ci sunt şase hotară, Muncelu i Stăvăreştii i Făntănelili i Frişca i Moţocul şi Burduja, bez părţile răzăşeşti şi călugăreşti, pe carile sunt şapti sati: o parti de Străoani, adică legaţi la bir cu satul Străoanii şi lăcuiţi pi satul Muncelu, Muncelu i Vamiţa, Ciolăneştii, Fitioneştii, Holbăneştii şi Mănăstioara, cu cuprindere ponturilor mai gios arătaţi:

1 . Venitul acestor moşii l-am vîndut dum[nealo)r pi şase ani, adică de la 1818 aprilie 23 şi păn la 1824 apr[ilie) 23, cu preţul 20.000 lei, adică doaîzăci mii lei, care bani să aibă a mi-i plăti în doaî vadeli; adecă· pe giumătati la Svîntul Ghiorghi, apr[ilie) 23, şi pe giumătati la Svîntul Dimitrie, oct[ombrie) 26.

2. Datori să fie d[u)m[nealo)r a păzi hotarăli arătatelor moşii întocmai după hotamicili ci am, di pi care am dat şi copie, şi precum am stăpînit eu. Iar acolisindu-să cineva să împresoare vreo parti di moşie din hotarăli arătati, îndată să-mi facă ştiut, şi luându et prin giudecată vreo parte de loc, după analoghie să li plătesc venitul acei părţi din căştigul moşiei.

3 . Toţi lăcuitorii ce să află pe moşie să-i lucrezi doaîsprăzăci zili după hotărîre· ponturilor gospod, şi să dei[e) şi dijma din toati, precum să urmează şi la alti moşii boiereşti, adică şi din vii, şi din livezi, şi din sămănături, şi din grădini, precum şi din mori, şi din chioî, şi din driste, şi din feresăi, atît acei lăcuind pi moşii, precum şi acei ce vor fi lăcuind pi streini moşii, şi boieri, şi mănăstiri, care vor ave vii şi livezi şi orice alte acareturi pe moşie me, după învoire să dei dijmă.

4. Împreună cu moşiile aceste dau şi doaîzăci pogoani vie tănără şi cicizăci pogoani livadă di perji, însă 20 pogoani pusă mai nainte şi 30 pogoani care s-au alcătuit acum a să puni cu satul Muncelu, după diosăbit zapis care s-au dat la dum[nealo)r, pe care să le lucrezi cu a dum[nealo)r cheltuială, dându-le la împlinire anilor îngrăditi şi întemeieti, şi roada să fie a dum[nealo)r.

5. Voinici să fie dum[nealo]r de a neguţitori pădure di pi acesti moşii de pari, nuieli, haragi, lemn de foc şi ori de ce chereste, bez apărături.

6. Doaî mori cu trii petri, o dristă şi o chioî, doaî crîcime de piatră cu doaî pivniţi de cărămidă, sunt pe aceste moşii, la împlinire să le dei precum le-au priimit.

7. Se dau ş i zăci slugi pentru slujba moşiei, care au să să scutească de tot birul şi havalelile, iar cînd, din întâmplare, nu să vor da în bir să am a ţine în samă câte cincizăci lei di tot numili din banii cîştiului, iar câţi să vor mai pute spori piste aceştie pîn la împlinire anilor, să nu am a pretinderisi nimică.

8. O velniţă cu trii căzăni noaî se dau tot întru această tocmeală, carele la împlinire anilor să mi le dei precum să vor afla.

9. Orînzili ci sînt în arătatili sati, precum şi la drumuri, numai dumnealor să fie voinici a vinde ori şi ce feli de băutură, precum şi păcură, carne, peşte, sare, precum să urmează şi la megieşitili moşii boiereşti.

10. Vasă, buţi şi poloboace de vin şi de perje s-au dat dum[nealo)r acum, pentru care, la împlinire anilor nu am a pretinderisi nimică.


86 Ioan Murariu

1 1 . Păn la împlinire acestor şasă ani, de voi a disface moşiile aceste, sau în schimb, sau în vănzari de istov, să nu fiu voinic de a-i scoati, iar întîmplîndu-să de a-i scoati, toati cheltuielili şi pagubili ci li să vor pricinui, şi folosul ci s-ar pute ave păn la împlinire anilor, să li răspund. Dar şi dum[nealo]r, dacă fără pricină vor lepăda moşie păn la împlinire anilor, să fie datori sau să-mi găsească muşteriu să puie în locul dum[nealo]r cu preţul acesta, sau să-mi plătească păgubire ce mi să va pricinui păr să va găsi alt muşteriu.

12. Din părţili ce-au mai rămas necumpărati de mini de la răzăşi, toată voia au dum[nealo]r de a le cumpăra cu ori ce preţ, şi păn la îndoit preţ de ceea ce am cumpărat eu să deie, şi eu să le ţin îm samă banii ce vor da din căştiguri, iar venitul acelor părţi să fie tot a dum[nealo]r păn la împlinire anilor, fără a cere un ban macar.

13. Cinci iarmaroace ce să fac pe aceste moşii, voinici să fie, după glăsuire hrisovului, a-şi lua tot folosul.

14. Orice acaret vor faci dum[nealo]r pe aceste moşii, să nu aibă a pretinderisi nici o plată, precum nici eu, folosul ce ar pute ave. Şi eu, de voi face vreun acaret păn la împlinire anilor, folosul tot a dum[nealo]r să fie, fără a li cere vreun ban, iar la împlinire anilor să mi-I dea precum îl vor primi.

15. Toati velniţili ce vor fi pe aceste moşii, atât a lăcuitorilor, precum şi a străinilor, să nu fie voinice de a lucra nimică, iar îndoindu-să, după învoire vor urma.

16. Perjili, vinul, tăscoveale ce vor eşi de pe aceste moşii să nu fie voinici alţii a le cumpăra, decât numai dum[nealo]r, cu preţul ce vor da alţii şi să va politici şi pe alti sate.

1 7 . T oati veniturili acestei moşii câte sunt păn acum, atât şi aceli ci să vor isca de acum, să fie a dum[nealo]r întru toată şi deplină stăpînire, fără a mă amesteca eu cât de puţin.

18. Soma banilor arătată mai sus, ce sunt dum[nealo]r datori să răspundă pe fiişticari an în doaî vadeli, nicăiure aiure nu au să-i răspundă, decât numai aice în tărgul Eşii, în vadelile arătate mai sus. Şi, cînd dum[nealo]r, din împotrivă, nu vor răspunde banii în vadelili atătati, să fie scoşi di pi moşie şi păgubiţi de toate cheltuielile ci vor ave, sau să plătească citi cinci lei la pungă pi lună pentru câtă vremi va treci piste vad păn la doaî la luni di zili. Şi pentru de a să păzi întocma tocmala prin ponturili arătati, s-au făcut doaî asămine contracturi, adeveriti şi încredinţati cu însuş iscăliturili noastri.

1818, apr(flie] 23 [Semnătură indescifrabilă] Isprăv[nicia] ti[nu]tul[u]i Neamtu. Întocma di pl cel adevărat co�tract scoţindu-se copie aceasta, s-au încredinţat. 1819, dec[em]v[rle] 2 [Două semnături indescifrabile] Mă îndoiesc că în zăci zăli să răspundu contractul cel adevărat di pi cari esti

această copie,iar cînd nu-l voiu răspunde în vadeao arătată, să rămîie cu totul răsuflat. Şi am iscălit.

1820, av[gu]st 1 7. [Semnătură indescifrabilă. "5]

5 Arh. St. Iaşi, fond Documente, P.499/42.


Contract inedit de arendare a şase moşii ( 1 8 1 8_ 1 824) 87

f t


88 Ioan Murariu

GLOSAR

acaret = construcţie acolisi = a ridica pretenţie nedreaptă împotriva cuiva; a îndrăzni apărătură = ocrotire bez = fără chilă (de Galaţi) = 308 kg chiuă = pivă, piuă câşti = rată de amendă gospod = domnesc havalea = corvoadă hotamică = document prin care se precizau limitele unei moşii hrisov = act domnesc împresurare = cotropire a unei părţi de moşie medelnicer = rang boieresc inferior muşteriu = client pogon = unitate de măsură pentru suprafeţe de teren, echivalând cu o jumătate

de hectar pont = punct; articol răsuflat = document lipsit de valoare samă = socoteală; buget de venituri şi cheltuieli spătar = rang boieresc mijlociu tocmală = înţelegere; învoială vadea = termen de plată; soroc vadră = măsură de 10 ocale sau 15,2 litri velniţă = povamă; instalaţie pentru fabricat rachiu voinic = liber zapis = act particular de învoială, de mărturie etc.


ION ANTONESCU ŞI RĂZBOIUL REÎNTREGIRII NEAMULUI

Valeriu Florin Dobrinescu - Horia Dumitrescu

"În România - scria Grigore Filipescu în decembrie 1934 - sunt mulţi oameni

inteligenţi, mai puţini oameni capabili şi foarte puţini oameni de caracter. Generalul �ntonescu posedă, în cel mai înalt grad, inteligenţa, capacitatea şi caracterul" ' . Intr-adevăr, Ion Antonescu se impusese, până atunci ca una din personalităţile epocii, atuurile sale fiind calităţile militare de excepţie, cinstea, seriozitatea, patriotismul şi puterea de muncă neobişnuită.

Antonescu a făcut parte din generaţia Marii Uniri. Activitatea desfăşurată de el în perioada războiului reîntregirii neamului fiind mai puţin cunoscută şi trecută sub tăcere mai bine de cinci decenii, ne-am gândit să vă prezentăm rolul jucat de el în perioada 1914-1919, ani în care s-a plămădit România Mare.

Imediat după izbucnirea primului război mondial, la 1 noiembrie 1914, căpitanul Ion Antonescu a fost mutat la Şcoala de Cavalerie. Pentru tânărul ofiţer, România avea, la începutul primei mari conflagraţii, "o situaţie unică în lume" , ea fiind "ameninţată în existenţa ei ca ţară liberă şi independentă şi impiedicată de a se dezvolta economiceşte şi milităreşte"2• Politica marilor puteri, contrară intereselor naţionale ale poporului român, putea fi estompată numai prin realizarea unirii politice a tuturor Românilor3•

Proiectele planurilor de campanie elaborate, modificate şi actualizate de Secţia Operaţii a Marelui Stat Major Român, în cursul celor doi ani de neutralitate, au avut drept punct de plecare rezolvarea problemei militare prin prisma realizării intereselor naţionale, urmărind eliberarea provinciilor aflate sub dominaţie străină4• De la Ipoteza "B' se ajunge, in 1916, la lp<11:eza " Z" , a doua devenind Planul de campanie al Armatei române în războiul reîntregirii neamului. Ipoteza " Z" preciza, în capitolul 1, că scopul urmărit de România, prin intrarea în conflagraţie, era realizarea idealului Naţional, adică "întregirea neamului; cucerirea teritoriilor locuite de români ce se găsesc astăzi în monarhia austro-ungară nS.

1 .,Monitorul Oficial" , nr.18, Senatul, 13 decembrie 1934, p .12 2 Lt. col. 1 . Antonescu, Românii, originea, trecutul, sacrificiile şi drepturile lor, Bucureşti, 1919, p.9. 3 Ibidem, p.lO. 1 Istoria militară a poporului român, V, Bucureşti, 1988, p.360. 5 Ibidem, p.363.


90 Valeriu Florin Dobrinescu - Horia Dwnitrescu

La 15 august 1916, România intra în războiul reîntregirii neamului, "cel mai măreţ ca glorie, suferinţă, sacrificiu, umilinţă şi rezultate"6 din istoria naţională. Prin convenţia din august 1916, acţiunea militară a României trebuia să facă parte dintr-un ansamblu de operaţiuni bine coordonate în timp şi spaţiu. A doua zi, chiar, România a rămas, sub raport militar, complet izolată şi nesusţinută. Conducătorii de la Bucureşti, ca şi factorii militari, între care şi Ion Antone�u, nu ignoraseră deloc ipoteza ca Aliaţii să nu-şi onoreze integral angajamentele7• Inceputul războiului 1-a găsit pe căpitanul Antonescu la Biroul de operaţii al Corpului 4 Armată unde fusese instalat la 1 aprilie 19158• Încă o dată, comandantul acestui corp, generalul C. Prezan, va avea posibilitatea să aprecieze insuşirile militare de excepţie ale subaltemului său. O zi mai târziu, când Prezan va prelua comanda Armatei de Nord, căpitanul Antonescu va fi mutat ca sef al Biroului Operaţii al acesteia. În noua calitate, Antonescu redactează proiecte şi ordi�e de operaţiuni, supraveghează şi îndrumă executarea lor şi ia în orice împrejurare hotărâri rapide. Munca sa se va concretiza şi în faptul că Armata de Nord va invinge rezistenţa inamicului, pătrunzând adânc în Transilvania. După trecerea Carpaţilor, armata română a ocupat Braşovul, regiunea secuiască şi s-a întărit pe o poziţie de aşteptare în faţa Sibiului9• Ofensiva în Nord s-a oprit datorită cedării frontului din sud, unde trupele bulgare au atacat, începând, cu 1 septembrie, şi cucerit, până la finele lui octombrie, Turtucaia, Silistra, Constanţa şi Cemavodă, în pofida contraofensivei generalului Averescu de la Aămânda10• Din păcate, proiectul iniţial de operaţiuni, stabilit în comun cu Antanta, prevăzând ofensiva pe frontul de nord şi defensiva pe cel de sud, nu s-a realizat. Deşi trupele române au ·efectuat operaţiunile lor în condiţii extrem de grele, inamicul, prin deplasarea a numeroase forţe, a silit armatele române să se retragă la nord pe crestele muntilor si în Dobrogea pe linia de întăriri11 • ' ' În lunile următoare, armatele române au dat lupte grele pentru apărarea fiinţei naţionale. Faţă deA ameninţarea la care era supusă capitala ţării, din partea a trei grupări de forţe inamice. Inaltul Comandament Român şi-a însuşit planul de manevră înaintat de comandantul Armatei de Nord, generalul Prezan, document întocmit de căpitanul Antonescu. La 1 noiembrie 1916, avansat maior12, Antonescu trece ca şef al Biroului Operaţii de la Armata I-a, unde se remarcă pentru munca şi iscusinţa sa militară. Pentru modul deosebit cum a pregătit şi executat operaţiunile Armatei · a I-a, Antonescu a fost decorat " propria motu

" şi felicitat de regele Ferdinandu. După 1 1 zile, �ste mutat ca şef

al Biroului Operaţiilor la Grupul de Armată Prezan, unde va pregăti bătălia de la Bucureşti. Operaţia de la Neajlov şi Argeş, cunoscută şi sub numele de " bătălia Bucureştilor" , a constituit acţiunea cea mai complexă desfăşurată de armata română în timpul campaniei din 1916. Potrivit concepţiei Marelui Stat Major Român, prin aplicarea . unei manevre pe direcţie interioară, se puteau elimina principalele forţe inamice pătrunse

6 Lt. col. 1. Antonescu, op. cit. , p.24. 7 Ibidem, p.25. " I.C. Drăgan (ed), Antonescu mareşalul României şi războaiele de reîntregire. Mărturii şi documente, Veneţia, Nagard, 1986, 1, p.564. 9 Istoria militară . . . p. 398 şi urm. 10 Ibidem, p.427-431 . 1 1 Lt. col. 1. Antonescu, op. cit., p.26. 12 Înalt Decret nr.3064. 13 Antonescu mareşalul . . . , p.564.


Ion Antonescu şi Războiul Reîntregirii Neamului 9 1

între Carpaţii Meridionali şi Dunăre, etapa fiind urmată de acţiuni ofensive eliberatoare14• Desfăşurată între 12 şi 20 decembrie 1916, bătălia de la Bucureşti a constituit una din cele mai îndrăzneţe operaţiuni militare româneşti din anii 1916-1917, rolul maiorului Antonescu fiind acela al unui adevărat catalizator de la care porneau planurile de operaţiuni şi ordinele de execuţie. În seara zilei de 20 noiembrie /3 decembrie 1916, prin ordinul nr 26, comandamentul Grupului de Armate Prezan a dispus retragerea generală spre est. Deznodământul nefavorabil al acestei operaţiuni - în faza iniţială cu sorţi de izbândă - s-a datorat inzestrării inferioare cu armament şi mijloace de luptă a românilor comparativ cu adversarii, neasigurării, în spaţiul bătăliei, a unui raport de forţe confortabil, capabil să dezamorseze situaţiile· de criză inerente unei asemenea bătălii , lipsei de angajare a marilor unităţi ruse, în pofida angajamentelor luate de comandanţii acestora. Bătălia putea să aducă un rezultat maxim: aruncarea inamicului peste Dunăre şi, în cel mai rău caz, să permită Armatelor 1-a şi a II-a să se retragă la răsărit de Ploieşti, Bucureşti, Olteniţa15• Ion Antonescu opina că această bătălie, pe trei sferturi câştigată, n-ar fi fost pierdută dacă un comandant lipsit de pricepere, de curaj şi de mândrie - la divizia 25 - şi o trădare odioasă n-ar fi contribuit la aceasta16• Bătălia c!_e la Neajlov-Argeş a reprezentat un moment de maximă angajare a armatei române. In pofida ocupării Capitalei şi a zonei petrolifere din Valea Prahovei, Puterile Centrale nu şi-au realizat obiectivul propus: scoaterea României din război şi nimicirea armatei naţionale. Datorită timpului câştigat prin bătălia de la Bucureşti, retragerea armatelor române, începând cu 21 noiembrie/4 decembrie 1916 spre sudul Moldovei, s-a executat relativ în bune conditiuni, creându-se conditii pentru reorganizarea acesteia. ' Începând cu 5 de�embrie 1916, Ion Antonescu trece ca şef al Operaţiilor de la Marele Cartier General, unde va funcţiona până la 1 aprilie 1918. La 1 septembrie 1917 avea să fie avansat locotenent colonel17•

Reorganizarea armatei în Moldova, reprezentând principalul eveniment militar de pe frontul românesc, a fost declanşată în a doua jumăt�te a lunii decembrie 1916 şi '5-a terminat, în linii generale, la începutul lui iulie 1917. In această acţiune, bazată pe �xperienţa acumulată în 1916 şi pe principii riguros elaborate, România a beneficiat �i de ajutorul substanţial al Misiunii militare franceze condusă de generalul Berthelot. Intre ofiţerii de stat major, cu un rol deosebit, în reorganizarea armatei s-a aflat şi Ion Antonescu. Pentru ca apărarea Moldovei să nu fie lăsată la discreţia Comandamentului Rus, s-au lăsat pe front, în sectorul Oituz-Caşi, Armata a II-a română cu 6 din diviziile care păstrau o oarecare capacitate de luptă18• Celelalte 9 divizii au fost trimise în nordul Moldovei şi grupate într-o singură armată. Situaţia s-a agravat datorită atitudinii adoptate de trupele ţariste care au început să se comporte ca pe teritoriul unei ţări ocupate: mai mult, cererile acesteia au devenit inacceptabile. Din aceste motive, după venirea la putere în Rusia a guvernului Kerenski şi a degringoladei care a cuprins majoritatea trupelor aflate

H Istoria militară . . . . V.p.480. 15 Lt. col. 1. Antonescu, op. cit., p.28-29. 16 Ibidem, p.29. 17 Arh. M.Ap.N., fond 3042, dosar 3056, 1917, f.39. 18 Lt. col. 1. Antonescu, op. cit., p.S2.


92 Valeriu Florin Dobrinescu - Horia Dumitrescu

pe teritoriul românesc, Ion Antonescu a propus şi executat curăţarea spatelui armatei de aceste elemente, care au fost dezarmate şi expediate peste Prut19•

În cursul lunii aprilie 1917, Antonescu a fost trimis la Petrograd, ca delegat al Marelui Cartier General, pentru a stabili cu generalul Alexeev planul colaborării româno-ruse, iar cu Alexandru Kerenski eşalonarea aprovizionărilor cu armament şi a raporturilor cu Stavka rusă20•

Ca şef al Biroului Operaţiilor din Marele Cartier General, maiorul şi apoi It. col. Ion Antonescu a awt un rol important în pregătirea şi conducerea bătăliilor din vara anului 1917, când armata română a obţinut strălucite victorii la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Victoriile din acea vară fierbinte s-au datorat şi prezenţei în fruntea armatelor române a unor iluştri ofiţeri: C. Prezan, Gh. Cristescu, Al. Averescu, Eremia Grigorescu. Rolul lui Antonescu a fost, fără îndoială, important, lui datorându-se ordinele operative de la finele lui iulie2', decisive pentru soarta· bătăliilor. Timp de aproape o lună (25 iulie-21 august 1917), şapte divizii române au zdrobit complet 1 1 divizii din care nouă germane, cu care inamicul proiectase să cucerească, in patru zile, Moldova. În ce priveşte Mărăşeştii, când coriducătorii au sugerat, sub presiunea Stavkăi, retragerea, Antonescu s-a impotrivit cu brutalitate. Alcătuind faimosul ordin de rezistenţă, Antonescu spunea superiorilor săi: "Dacă ne ridicăm de la Mărăşeşti nu ne mai oprim nici la Nistru. La Mărăşeşti trebuie să învingă sau să moară poporul român. Altfel piere în dezonoare poporul român. Eu nu redactez şi nici nu contrasemnez ordinul de retragere"22• Alături de generali iluştri din anii primului război mondial şi ai reîntregării neamului - Eremia Grigorescu, Al. Averescu, Gh. Cristescu, C. Prezan, numele lui Ion Antonescu va rămâne pentru totdeauna înscris in analele militare româneşti. O dovedesc ordinele operative semnate împreuna cu generalul Prezan sau conţinutul discuţiilor purtate la aparatul Hugues cu N. Samsonovici, şi el un ofiţer superior de elită, mort în închisorile comuniste. La 2 august, Antonescu recomarida ca, prin manevre ingenioase, "bătălia de la Mărăşeşti să se termine în avantajul nostru cât mai curând"23• După victorie, Antonescu vedea drept soluţia ideală menţinerea pe poziţiile cerute şi întărirea forţelor în vederea unei noi lovituri. Menţinerea cât mai intactă a forţelor reprezenta corolarul victoriei ofensive in care orice pas trebuia gândit şi analizat cu maxim de responsabilitate. Pentru a realiza acest obiectiv se impune o cooperare efectivă cu armata rusă, ai cărei conducători de atunci credeau că trădarea din Galiţia a pus "România în cel mai mare pericol al existenţei sai "24 e .

" Muncitor, conştiincios, clarvăzător şi metoclic"25, Ion Antonescu a luat imediat după Mărăşeşti măsuri pentru curăţirea spatelui armatei de elementele turbulente şi anarhice ruse, a alcătuit planul de intrare a armatelor române în Basarabia, străvechi pământ românesc, şi a transmis, într-un referat cuprinzător consecinţele pentru România ale " defecţiunii" aliatului rus26• După pacea separată de la Buftea-Bucureşti, va fi

19 Arh. St. Bucureşti, fond Prcşed. Cons. De Min., dosar 62, 1940, p.S2 şi unn. 20 Arh. M.Ap.N., fond 3831 , dosar 489, 1917, Poziţia 233, f.85. 21 !dem, fond 5450, dosar 388, 1917, f. 101-102, 156-157. 22 1. Antonescu, Citiţi, judecaţi, cutremuraţl-vă, Bucureşti, "Tinerdma", 1991 , p.12-13. H Arh. M.Ap.N., fond 3831 , dosar 828, 1917, f.19-21 . 24 !dem, dosar 489, 1917, Poziţia 233, f.85. 2s War Imperial Museum, Arh. R. Godden, f. 174-175. 26 Arh. M.Ap.N., fond 3831 , dosar 828, 1917, f.132-133.


Ion Antonescu şi Războiul Reîntregirii Neamului 93

rechemat de regele Ferdinand la Marele Cartier General, atunci când armata română va reintra în război alături de Aliaţi, iar în continuare, va pregăti operativ campania militară contra Ungariei din vara anului 191927, când se încheia desăvârşirea statului naţional unitar român. Această activitate a fost însoţită de misiuni diplomatice în&eprinse la Belgrad, Paris şi Constantinopol, toate urmărind acelaşi ţel: recunoaşterea Unirii tuturor românilor.

Încheiem cu cele înscrise în caracterizarea sa întocmită de generalul Lupescu. După Lupescu, activitatea lui Ion antonescu se concretiza în următoarele opere de cea mai mare importanţă: 1 . Planul de operaţie al ofensivei din iulie 1917; 2. Planul defensiv şi întreaga activitate de conducere pe timpul bătăliilor de la Mărăşeşti şi Trotuş, dovedind o deosebită aptitudine de prevederi şi oportunitatea în aprecierea situaţiilor şi propunerea la timp a mijloacelor; 3. Proiectul de dezarmare a armatei ruse; 4. Proiectul de ocupare a Basarabiei; 5. Proiectul de rezistenţă după armistiţiu! de la Focşani . " Este incontestabil -concluziona subşeful Marelui Stat Major- că activitatea acestui ofiţer, în timpul războiului a contribuit, în foarte mare parte, la dobândirea succeselor noastre şi la îndiguirea nesucceselor noastre, precum şi la întrebuinţarea rodnică a slabelor şi puţinelor noastre mijloace"28

27 "Monitorul Oficial" nr.229, 6 fcb. 1920, p. l l .806. 28 Arh. M.Ap.N., fond 3042, dosar 68, f.38-39.


•

EROU ECATERINA TEODOROIU ·- DOCUMENTE INEDITE

Maria Mihăilescu

"Viaţa mea? Dar ce preţ are viaţa cuiva dacă nu e închinată unui gând înalt, unui ideal sfânt? Gândul cel mai dumnezeiesc căruia noi toţi ne-am închinat, e acela de a face o patrie mare, puternică şi fericită. "

Aceste inflăcărate cuvinte pline de simţire patriotică aparţin acelei căn:!ia comandantul trupelor de la Cema, generalul Ion Dragalina, avea să i se adre5eze în toamna anului 1916, cu profetica frază: " Eşti o adevărată eroină. "

Ecaterina T eodoroiu, pe numele adevărat Cătălina, visase să devină învăţătoare pe locurile natale în Vădeni - Gorj, vis curmat înainte de a prinde viaţă.

Avea să intre cu tot avântul celor 22 de ani în furtuna războiului, răzbunând prin fapte deosebite, moartea eroică a fratelui Ion.

Se înrolează voluntar în armata română, ajutând ambulanţele sanitare, alăturându-se în felul acesta celuilalt frate, sergent instructor în Regimentul 18 Gorj.

Nicolae va împărtăşi soarta fratelui său Ion, fapt ce o determină pe Ecaterina să ceară să fie primită onorific în armata română, în locul fratelui.

Incadrată cu gradul de soldat, participă la luptele din Oltenia, la apărarea oraşului Tg. Jiu şi este rănită la ambele picioare.

Pentru faptele de vitejie primeşte "Virtutea de Aur Cercetăşeascâ' , titlul de sublocotenent, iar la 10 martie 1917, "Virtutea Militară" , clasa a D-a.

După convalescenţa din Spitalul de la laşi, cere să fie încadrată în Regimentul 43/59 lrtfanterie Lupeni cu care ajunge în linia întâi în luptele de pe frontul de la Mărăşeşti din august 1917.

Dramatice momente ale luptei de la Mărăşeşti au fost şi cele desfăşurate pe platoul Muncelu, comuna Străoane.

Sublocotenent Ecaterina T eodoroiu era · prezentă, îndemnându-şi ostaşii cu cuvintele: " Înainte băieti, nu vă lăsati, sinteti cu mine! "

' ' '

Lovită de două gloanţe, cade eroic la datorie, la data de 24 august/3 septembrie 1917.

Pentru faptele sale este citată de către colonelul Pompoiu pe Ordinul de zi nr. 1 din 24 august 1917, al Regimentului Lupeni.

Reproducem un fragment din acest Ordin de zi: " În timpul ciocnirii de eri noapte, pe Dealul Secului, a căzut în fruntea

plutonului său, lovită în inima-i, voluntara Ecaterina Teodoroiu, din compania a 7-a. Pildă rară a unui cald entuziasm, unit cu cea mai strălucitoare energie, aceea pe

care unii au numit-o cu drept cuvânt " Eroina de la Jiu" , şi-a dat jertfa supremă, lipsită de


Erou Ecaterina Teodoroiu - documente inedite 95

orice trufie, de orice deşartă ambiţie numai din dragoste de a apăra pământul ţărei noastre cotropit de duşmani.

Ecaterina T eodoroiu a fost la înălţimea celor mai viteji apărători ai ţării sale, pe care i-a întrecut prin puterea cu care îşi înfrângea slăbiciunea femeiască, ştiind să dovedească vigoarea bărbăţiei de trup şi suflet, şi calităţile întregi ale unui ostaş îndrăzneţ, neobosit şi, plin de entuziasmul de a se face folositor cu orice preţ . . .

Pentru dragostea de ţară, pentru simţu-i rar al datoriei, pentru energia şi avântul cu care şi-a îndeplinit ceea ce socotea misiunea ei, până la jertfa supremă, o citez la Ordin de zi pe Regiment, dând-o ca pildă tuturor ostaşilor" ' .

Sublocotenent Ecaterina Teodoroiu a fost îngropată pe locul unde a căzut cu eroism; a odihnit în acest Joc, la Muncelu, vreme de aproape 4 ani.

Din documentele vremii aflăm că a fost deshumată şi cu toate onorurile, a fost adusă la Tg.-Jiu, cu ocazia sărbătoririi Eroului Neamului şi împlinirii a 100 de ani de la răscoala lui Tudor Vladimirescu.

Reproducem adresa Ministrului de Interne, din mai 1921 , către Prefect: "Domnule Prefect, D-1 Virgil Slăvescu, deputat de Gorj şi Preşedintele Comitetului organizator al

serbărilor Centenarului Tudor Vladirnirescu ne face cunoscut că cu prilejul acestor serbări, urmează a se transporta şi înhuma sub monumentul Eroilor din Valea Jiului, osemintele Eroinei Fecioară Ecaterinei T eodoroiu.

Totodată ne înconştiinţează că comitetul organizator al acestei serbări, a decis ca deshumarea Eroinei de la Muncelu, acel judeţ şi înhumarea definitivă la Tg. Jiu, să se facă cu toată solemnitatea cerută de un asemenea eveniment national religios, cu atât mai mult, cu cât ziua înhumărei (9 iunie)/27 mai 1921 , Înălţarea D�mnului, coincide cu 100 ani de la moartea lui Tudor Vladimirescu, cu desvelirea Statuiei Eroului de la Tg. Jiu, cu sărbătorirea Eroilor Neamului, şi, cu sărbătorirea Eroinei Fecioară, conform legei votată în actualul Parlament.

Aducându-vă la cunoştinţă cele ce preced, avem onoare, a vă ruga să binevoiţi, a da cuvenitele instrucţiuni autorităţilor civile din comuna Muncelu şi în înţelegere cu dl. Preşedinte al Comisiei Interimar Focşani şi comandamentul militar local, veţi lua măsuri ca deshumarea Eroinei să se facă cu toată sărbătorirea cuvenită.

Vagonul mortuar naţional, împodobit cum se cade unei ceremonii naţionale religioase va pleca din gara Pufeşti, oprindu-se în dimineaţa zilei de 7 iunie 1921 , în gara Focşani şi va fl însoşit de o delegaţiune a Regimentului 43 Infanterie, regiment cu care a luptat Eroina. In aceeaşi zi va continua drumul la Bucureşti, Gara de Nord.

În tot drumul autorităţile militare şi civile vor da onorurile cuvenite în fiecare gară.

Dispoziţiunile ce veţi lua vă rugăm să le comunicaţi şi ministrului"2• (Semnează Primul Ministru şi Directorul General.) Osemintele Ecaterinei Teodoroiu, deshumate au fost aşezate într-un stcnu

metalic confecţionat din resturi de tun, înfăşurat în drapelul patriei şi cu toate onorurile, au luat drumul Focşaniului. Prezentăm mai jos un fragment din programul trecerii eroinei prin judeţul Unirii:

1 Arh. St., filiala Vrancea, fond Primăria comunei Focşani, dosar nr.l04/1919, f. l6.

2 Idem, fond Prefectura jud. Putna, dosar nr.62/1921 , f.43.


96 Maria Mihăilescu

" Dwninică 5 iunie ora 16 vor fi aduse osemintele eroinei Ecaterina Teodoroiu în Focşani_ şi depuse la Capela Militară, iar marţi 7 iunie se vor transporta la Tg. Jiu.

In acest scop s-a stabilit următorul program: 1 . La orele 15/30 afetul de tun pe care se va aşeza cosciugul cu osemintele

Eroinei, va fi întâmpinat la 2 km de oraş pe şoseaua Mărăşeşti-Focşani, de detaşamente din toate unităţile din Garnizoană şi muzica Regimentului 50 lnfanterie.

2. La orele 16, afetul de tun va sosi la orfelinat unde va fi întâmpinat de Cler, Autorităţile Militare şi Civile, Societăţi, Şcoli, Armată şi Public . . .

La trecerea carului funebru muzicele şi wrurile vor cânta Imnul Naţional . . . Luni 6 iunie, pelerinaj la Capela militară, cînd se va depune de public flori pe

sicriu! Ecaterinei. Luni la orele 13 se va forma din nou cortegiu ca la sosire şi urmând itinerarul

Bel. Carol, str. Mare, str. Gării, se va depune coşciugul la gară, într-un vagon Mortuar National. ' · La orele 14,30 plecarea spre Tirgu Jiu"3•

(Semnează comandantul Gamizoanei, generalul Holban şi Prefectul judeţului, Tomulescu.)

Eroina sublocotenent Ecaterina T eodoroiu, şi-a găsit odihna veşnică în pământul natal, sub monumentul Eroilor din Valea Jiului, din Tg. Jiu, operă realizată de marea sculptoriţă Miliţa Pătraşcu.

Ecaterina T eodoroiu nu este numai un nume de erou în războiul pentru reântregirea ţării, ea rămâne un simbol al celor ce au servit cauza Marii Uniri.

La capătul unUi drum glorios, plin de jetfă, actul de la 1 Decembrie 1918 săvârşea împlinirea visului Ecaterinei T eodoroiu, al tuturor românilor: reântregirea patriei în hotarele ei fireşti, realizarea României Mari.

3 Ibidem, f.45.


JURNAL DE FRONT

Valeriu Florin Dobrinescu - Horia Dumitrescu - text îngrijit -

Autorul acestor însemnări, Mateescu Vasile, s-a născut la 2 aprilie 1872 în localitatea Titu, plasa Bolintin, judeţul Dâmboviţa. După ce a urmat Şcoala de ofiţeri de infanterie (1 X 1897-1898), a devenit, la 1 iulie 1899, sublocotenent si a fost repartizat la Regimentul 30 Infanterie (Înalt Decret nr.3036). La 10 mai 1904 a fost avansat locotenent (Înalt Decret nr. 1721), iar de la 22 octombrie 1907 repartizat la Regimentul 28 Infanterie (Ordin de zi nr.880).

Devenit căpitan, la 1 octombrie 1911 , va participa la al doilea război balcanic. Războiul de întregire a neamului îl găseşte în Regimentul nr.28 " Radu Negru"

(14 august 1916 - 1 iulie 1918), din această perioadă datând şi însemnările inedite pe care le tipărim. A comandat Batalionul m, compania a 12-a.

Avansat maior, la 1 septembrie 1917, şi It. col. la 28 martie 1921 , Vasile Mateescu a fost trecut în rezervă la 1 februarie 1928 cu acest grad1 •

·

Vineri 7 octombrie 1916

• • •

După atâtea pierderi de ofiţeri şi trupă din partea noastră se renunţă deocamdată a se mai da atac de front asupra inamicului de la Tabla Butei, asa că stăm pe poziţie în supraveghere. Batalionul meu are sectorul de pază pe D. Mă�ăilă; cum şi valea Teleajenului - vremea ceţoasă. Sâmbătă 8-1 5 octombrie (sâmbătă)

Stăm în situaţiunea de mai sus. Se dispune ca eu să iau comanda Bat.3 în locul Căpitanului Călinescu care este bolnav.

Se dispune asemenea că în Valea Teleajenului să se ducă· un"Batalion în loc de Companie.

Se trimite căpit. Nicolescu D. cu Comp. 7 , 8, 9 şi 1 1 , iar eu cu Comp. 5, 6, 1 O şi 12 rămân la Mânăi.

1 Datele biografice şi participarea la campaniile din primul război mondial au fost extrase din Arhiva Monitorului Apărlrii Naţionale, Memorii Bătrâne, curent 1 10, dosar Lt.col.Mateescu Vasile şi Colecţia ,Jurnale de OperAţiuni" curent 833, Regimentul "Radu Negru" nr.28, Jurnal de OperAţiuni (14 august 1916 - 1 iulie 1918), curent 834 (1 iulie 1918-1 aprilie 1921), din cadrul aceleiaşi arhive.


98 Valeriu Florin Dobrinescu - Horia Dumitrescu

Duminică 16 octombrie 1916 Se hotărăşte iarăşi pentru a începe atacul asupra Tablei Buţei, însă în mod mai

metodic. Se dispune ca progresiv să fie atacat mereu, atât pe ambele flancuri cât şi de

front. În acest scop se trimite Maior Becheanu din Reg. Tecuci 24 cu un batalion să ocupe muntele Tătarul Mare, după dreapta.

Se începe mişcarea progresiv şi se ajunge ca la 20 octombrie Joi, muntele Tătaru Mare să fie ocupat, iar Batalionul după T elejenel să ocupe pe stânga Muntele Colţul. Eu sunt la D. Mânăi. Vineri 21 octombrie

Bat. Nicolescu după stânga se menţine, cel după dreapta (Maior Gecheanu), se retrage după Tătarul Mare, înapoi pe Coama dintre Siriuri.

Corpul 2 armată deleagă pe căpit. Manolescu Chiriaculea ca cu 6 companii să recupereze Tătarul Mare.

Până Duminică 23 octombrie nu se ştie nimic de Căpit. Manolescu ce a făcut. Tocmai seara se primeşte de la el raport că a ocupat Tătarul Mare.

Mi se dă şi mie ordin ca în acea noapte să mă duc pe Tătarul Mare. Mă conformez ordinului şi plec, şi ajung pe munte Luni 24 octombrie ora 2 p.m. Eu iau comanda companiilor din stânga (C. 10.24 şi 5) iar Manolescu pe a celor din dreapta (C.2.6.12).

Luni 24 şi Marţi 25 trec cu bombardament de Artilerie. Marţi noaptea primim ordin ca a 2 zi Miercuri 26 octombrie (sf. Dumitru) să

atacăm Tabla Buţei. - Luăm măsuri. Inamicul nostru însă mai pişicher, căci desigur ne-a prins (interceptat) ordinul· ce

ni se transmisese prin telefon, ne-a luat-o înainte căci în loc să atacăm noi, ne-a atacat el. Doamne, ce infern, ceva nemaipomenit şi de neînchipuit. Trage germanul de

ne svântă. Muntele care are 3 km lungime şi 1500 m înălţime, se cutremură, se mişcă ca o mărgea, pare că este o strachină de piftie.

Noi stăm în tranşee în acest infern de iad şi foc de la 7 dim. până la 4 după prânz. Când nemaiputând rezista atacului infanteriei inamice, care a sosit la baionetă cu multe mitraliere şi multă omenire, suntem nevoiţi a ne retrage sub poalele muntelui. După ce ne adunăm şi ne strângem sfărămăturile rămase, vedem că din 900 am rămas mai puţini ca 600, deci peste 300 pierderi am avut. Săracii voinicii noştri, la mulţi le-au rămas oasele pe muntele Tătarul Mare. Aici a pierit Plutonier Vasilescu (Dumnezeu să-I ierte) şi câţi alţii care mai.de care, mai bravi şi mai vrednici. Era ordin să nu ne retragem cu nici un preţ. Noaptea de 26-27 am petrecut sub poalele muntelui, iar a doua zi am venit la Poiana Condrei, unde am stat până la 3 noiembrie, joi, în avanposturi pe valea Siriului Mic.

Vineri 4 noiembrie. Este viscol grozav, zăpada de • metru. Soseşte un batalion de miliţieni şi ne înlocuieşte, iar noi plecăm la Vârful lui

Crai. Aci, atât batalionul meu cât şi batalionul 1 al Maiorului Starosin, sub comanda

It. colonel Stăncescu, primim ordin a porni la Cheia (Bratocea) şi a ne pune sub ordinele Div. 3. Plecăm şi ne ducem.

Pentru a doua zi, sâmbătă 5 noiembrie ni se dă ordin să fim gata de plecare la Predeluş. În timpul nopţii, ordinul se revocă şi rămânem pe loc.


Jurnal de front 99

Sâmbătă 5 'i duminică 6 noiembrie trupa face baie şi se primeneşte după aproape 3 1uni de zile. Era şi timpul, căci păduchii prea crescuseră mari. 1

Luni 7 noiembrie. Primim ordin a merge înapoi la un sat Isvoarele pentru a ne reorganiza şi a ne completa efectivele care au scăzut foarte mult. Batalionul meu din 1080 oameni, a rămas cu 400 iar C.6 din 260 oameni a rămas cu 75 şi C. 12 cu 104, -Doamne, ce prăpăd. Ajungem la lsvoare (25 km depărtare).

Primim oamenii pentru completare. Sunt din toată ţara şi din toate regimentele, îmbrăcaţi în fel şi fel de culori, cu arme fără curele, fără centurioane. Săracă ţară ! Are fiecare câte o traistă albă de pânză, atâmată de gât, pentru a ţine pâinea.

Marţi 8 noiembrie (sf. Arhangheli) , Miercuri 'i Joi 9 'i 10 noiembrie stăm pe loc şi îi mai învăţăm puţină instrucţie.

Vineri 1 1 noiembrie pornim înapoi de unde am venit. Batalionul Stareşiu rămâne la Cheia, la Divizia 3, iar eu cu batalionul mă duc pe valea Telejenelului spre a schimba batalionul nostru pentru ca să facă şi el baie şi să se completeze.

Sâmbătă, duminică ,1 luni trec relativ în linişte, doar câteva obuze inamice, vreo 15 la număr, duminică după prânz, mă vizitează şi îmi dau bună ziua foarte aproape. Suntem deznădăjduiţi, căci ne vedem ţara în pericol şi Oltenia şi Dobrogea ocupate de inamic cu toate sacrificiile noastre, căci s-au pierdut peste 150 de mii de oameni.

Nădejdea ne este la Cel de Sus că poate încă nu ne-a uitat, şi ne va purta de grijă, nouă şi ţării noastre. Ne gândim la familiile noastre, care unele sunt sub jugul germanului deja (Oltenia), iar altele în pericol de a fi cotropite de vrăjmaş, cum sunt scumpa mea soţie şi nepreţuitele mele copile. - Doamne, ajută-le!

Marţi 1 5 noiembrie Primim 1 .0. de zi al M.S.Regele prin care se face cunoscut că armata noastră

de Nord din Moldova împreună cu trupele Rusiei vor lua ofensiva, iar armata a Il-a să lupte în defensivă.

noastră. Nădăjduim că se mai poate spera încă, ca să dăm pe inamic afară din ţara

Miercuri 16 'i Joi 1 7 noiembrie Lucrurile stau cam neschimbate. Nici un progres, din nici o parte. Vineri 1 8 noiembrie Comunicatul ne spulberă orice speranţă. Trupele noastre s-au retras după Olt şi

de la Câmpulung înapoi de Piteşti , având loc lupte la Goleşti. Nu pot dormi toată noaptea. Mă gândesc la cele două fetiţe ale mele şi la

soţioară. Ce vor fi făcând şi pe unde vor fi - or fi plecat din Piteşti. Sâmbătă 1 9 noiembrie Se comunică oficial victoria noastră de la Comacea unde 4 Divizii inamice au

fost bătute. Nutrim speranţa că poate soarta armelor se va putea întoarce încă. Duminică 20 noiembrie Sunt trimis să iau comanda trupelor de la Curmătura Crasnei. N-am ce face,

trebuie să plec. De la îmbolnăvirea lui Călinescu, eu mereu am fost calul de bătaie al Regimentului, mulţumită colonelului Negulescu, care tot timpul m-a trimis dintr-o parte în alta. Sunt un fel de jidov rătăcitor şi port în mână toiagul pribegiei. Nădejdea mea este în Dumnezeu şi în norocul alor mei.


1 00 Valeriu Florin Dobrinescu - Horia Durnitrescu

A început să transpire, că în curând vom începe retragerea generală spre Moldova; cu toate acestea şefii noştri pare că intenţionat vor să ne distrugă. Dau mereu ordine de atac. La cota 1472 de la Curmătura Crasnei unde a atacat Divizia 6, au pierit peste 1000 de oameni. Să înţeleagă cine o vrea şi-o putea, căci eu nu pot înţelege nimic; ba înţeleg. Este o mare nenorocire pentru ţară, astfel de şefi. Ne trimit la moarte sigură ca şi turma de oi, iar dacă norocul şi soarta ţi-au ajutat şi te-ai întors în viaţă, bagi de seamă că ei sunt chiar geloşi. Pe când germanul ţine a nu pierde oamenii, ai noştri din contra, vor să rămână absolut fără oameni, o fac din răutate, din nepricepere şi căutând să-şi capete faimă. Se fac schimbări în comandamente. Toţi ofiţerii superiori sunt îndepărtaţi şi înlocuiţi cu ofiţeri de stat major. Cred că totul provine din cauze vechi. Să le dăm dreptate, căci nu ştiu ce fac. Până acum nu am văzut încă veni unul după la Statul major să vină pe linia de luptă, pe front, Nu s-au apropiat mai mult ca 1 O km, dau ordine după hartă, sunt tari de tot, sunt ritoşi şi nici nu te bagă în seamă. Dezastrul nostru este că,. nu avem maşini şi servim numai de carne pentru tun. Inamicul luptă cu 2 forţe. Ofiţeri pricepuţi, adică şefi care caută de cruţă lumea şi maşini multe, foarte multe. Cu aceste două puncte ne sunt superiori. Dacă nu le-ar avea, noi ne-am juca cu ei. Dar ne merităm soarta, căci şefii noştri nu ne cunosc. Fac acest lucru din răutate, din meschinărie, din nepricepere şi incapacitate şi din îngâmfare, căci ei se cred că sunt zeii şi noi simpli muritori. Soldatul şi ofiţerul după front îşi fac cu prisosinţă datoria şi se sacrifică pe altarul patriei, fără vorbă multă. Atât munţii cât şi toată graniţa, s-au îngrăşat de trupurile eroilor noştri soldaţi căzuţi cu grămada.

Luni 2 1 noiembrie 1 916 Se dau ordine scrise pregătitoare, pentru retragere. Se începe cu trimiterea

trăsurilor. Este vreme urâtă. Ninge, este frig tare. Marţi 22 noiembrie Vreme urâtă, cu arme în mână pe graniţă, aşteptăm ordine de retragere. Miercuri 23 noiembrie Ninge mereu, este frig. Ne găsim la 200 m de inamic în Curmătura Crasnei, un

fel de mormânt de viu. Artileria inarnică bate mereu cota 1472, unde ai noştri, stau pe jos, morţi ca berbecul.

Joi 24 noiembrie Ordin de retragere noaptea la ora 2. Am pornit cu batalionul de la Vâna Mare,

(Morcovoaia) şi pe culmea dintre Sirii, am ajuns la ora 8 dim. la Poiana Condrei. Frig, ger şi ninge.

Vineri 25 noiembrie Am pornit la 9 dimineaţa spre Kiojdul Mic. Drumul greu şi rău. Seara am ajuns

la Răsceni, unde am dormit. Tănăsescu s-a predat. Sâmbătă 26 noiembrie Am primit ordin ca cu batalionul meu, să mă duc în avanposturi la Cătina. Am

dormit la Moara lui Enache. Duminică 27 noiembrie Am fost atacat de inamic şi am pierdut 300 oameni: morţi, răniţi şi prizonieri.

Prizonier şi subit. rezervă Popescu Teu. M-am retras 600 metri înapoi pe altă poziţie. Luni 28 noiembrie Seara inamicul ne-a atacat din 2 părţi şi a trebuit să ne retragem la Scărişoara.


Jurnal de front 10 1

Marti 29 noiembrie. Am �cupat poziţie la vârful Babei, iar noaptea ordin de retragere spre Cislău şi

Predeşti . Miercuri 30 noiembrie Am fost puşi pe poziţie Bat.2 şi 3 cu ordin de a rezista şi a nu ne retrage.

Inamicul ne-a atacat. Bat.2 s-a retras, iar eu am rămas singur şi nu m-am retras dincolo de Viporeşti , decât numai după ce inamicul m-a impresurat. Am pierdut şi aci 300 oameni şi am scăpat ca prin minune. Subit. Chihaia cu 2 plutoane au căzut prizonieri. Am dormit în Unguroiu. Dimineaţa am plecat în retragere şi la satul Pleşcoi, unde este un spital mare şi frumos, inamicul ne-a surprins mergând pe drum toată brigada şi cu 8 tunuri ne-a bătut şi ne-a împrăştiat.

Noaptea cu sfărămâturile regimentului, vreo 400 oameni ce ne-a mai rămas, am dormit în corn. Haimanalele la un loc cu ruşii. Este prima dată când ne întâlnim cu ruşii care luptă în faţa Buzăului. Calul meu Mielul a fost lovit de pietre din cauza exploziei obuzelor inamice şi şchioapătă.

Joi 1 decembrie Mergem mereu înapoi spre Râmnicu Sărat. Seara am fost pus de Divizie în

avanposturi la Murgeşti . Noroi mare. Vineri 2 decembrie Marş de retragere până în valea Sălciei, unde am dormit noaptea. Ruşii au

ocupat poziţie pe dealul Apostarii. Sâmbătă 3 decembrie Ocupăm poziţii pe dealul Sonticari şi stăturăm până Duminică 4 decembrie.

Am ocupat poziţia pe dealul Marghiloman şi Deciului. Am dormit în Cătăuţi , în a 2-a zi şi am intrat în avanposturi, pe D.Marghiloman unde am stat şi am luptat până în ziua de 15 decembrie când s-a dat ordin de retragere spre Kiojdeni - Dumitreşti . Eu sunt cam bolnav, am căpătat 48 ore scutire, seara am dormit într-o şură de paie, iar a doua seară în satul B�rdeşti şi a 3-a seară la Blidarele.

In ziua de 18 decembrie m-am dus după regiment la Odobasca. Seara am dormit la Arva, peste Milcov, adică în seara de 19 decembrie.

Marţi 20 decembrie ·

Am ocupat poziţie deasupra satului Arva, unde sunt făcute tranşee. Miercuri 21 decembrie Ne-am retras spre Boloteşti, bombardaţi de artileria inamică şi am format

rezerva Armatei 2. Joi 22 decembrie Am pornit din Boloteşti şi ne-am dus pe dealul Gorunului, iar aci pe dealul

Hoţilor, între schiturile Tarniţa şi Buluc, după aceea iar la Boloteşti înapoi, căci se greşise ordinul. Ca întotdeauna ordine contra ordine, dezordine.

Vineri 23 decembrie Ne-am dus înapoi iară pe dealul Gorunului. Sâmbătă 24 decembrie Stăm pe poziţie la Dealul Hoţilor. Noaptea dormim acolo, iar la ora 5

dimineaţa se trag clopotele la biserici. Tocmai atunci ne dăm seama că este dimineaţa Crăciunului. Am pierdut orice judecată, orice gândire. Am devenit nişte brute. Clopotele se trag la un loc cu bubuitul tunului şi pocnetul puştii. Ce ironie: ochii mi se umplu de


1 02 Valeriu Florin Dobrinescu - Horia Dumitrescu

lacrimi . Plâng ca un copil şi mă gândesc la fetiţele şi nevestica mea ce vor fi făcând sub jugul străin. Nu mai ştiu nimic despre ele, de la 6 noiembrie, de când am ultima lor scrisoare. Nu ştiu pe unde vor fi, or fi plecat din Piteşti şi unde vor fi rămas.

Duminică 25 decembrie Sfânta zi a Crăciunului. Nu avem nici pâine, cel putin goală să mâncăm.

Primim ordin de retragere spre Găgeşti. În Boloteşti am intrat Într-o sfântă biserică şi ne-am rugat pentru ai mei. Ajunşi în Găgeşti, am stat până seara, când ne-am retras peste râul Putna şi am ocupat poziţie pe malul stâng, deasupra comunei lreşti . Aici, poziţiunea este foarte tare, de neluat. Are lucrări, şanţuri şi reţele de sârmă. S-a adus multă artilerie. Suntem amestecaţi cu ruşii. Am stat pe această poziţie până în ziua de 8 ianuarie 1917, când am fost retraşi după front, pentru a ne reface. Plecăm la refacere cu vreo 1000 de oameni din 4000. Deci 3000 de pierderi. Suntem d�sculţi, dezbrăcaţi şi plini de păduchi. Ger mare, suferim mult de frig.

Ne-am retras pentru refacere, într-un sat dezastruos, plin de ruşi, boli multe, febră tifoidă şi holeră, numit Drăguşeni - jud. Putna. Ruşii se poartă prost cu noi. Nici nu ne bagăA în seamă. Soldaţii lor sunt în stare să ne bată şi să ne împuşte chiar pe noi ofiţerii. In 1877 armata română a luptat pe cont propriu, ca după 40 de ani să fim puşi sub ordinele ruşilor. Aici la lreşti am fost puşi sub ordinele generalului baron Manes Marin. Aici mi-a sosit în fine la 10 ianuarie 1917 , ordonanţa de acasă, soldatul Negrescu Ion, astfel că tocmai acum aflu că îngeraşii mei iubiţi , copiliţele mele scumpe şi draga mea soţioară, au rămas acolo şi nu au plecat. S-au dus în comuna Mogăceni -Teleorman. Acest fapt mă bucură mult, primind ceva veşti de acasă deşi soldatul este plecat de acolo, de la 17 sau 18 noiembrie, deci aproape două luni de zile. Nu am ce face decât să mă rog bunului Durnnezeuzeu ca să le aibă în sfânta lui pază. Dacă Dumnezeuzeu va fi bun şi ne va ajuta, ne vom mai revedea poate. Este cu toate acestea îngrijorător. De 5 luni să nu-ţi vezi copiii şi nevasta, să ajungi să fii plin de păduchi, să ajungi ca azi să nu ştii ce zi este, să ajungi brută nesimţită, este oribil. Doamne, ajută-mi să-mi revăd scumpele fetiţe şi draga soţioară. Ţine-le Doamne sănătoase şi voinice. Dă-le Doamne putere să înfrunte străinătatea şi singurătatea şi aibi-le în sfânta ta pază. Fă Doamne ca să sufere şi ele cât mai puţin. Cât n-aş da să ştiu acum cum se găsesc. Doamne ajută-ne!

Terminat de scris aceste note până aci, Joi 12 Ianuarie 1917 . Ruşii au făcut mult rău în ţară: jaf, foc şi pâljol. Este ceva nemaivăzut, nemaipomenit. Atâta jale şi chiar, mai grozavă decât cea descrisă de poetul Goga. Aici, în Drăguşeni, aflăm în fine că boierii, nu au voit a mă face şi pe mine maior, aşa că am rămas tot un biet căpitănaş. Doamne fă ca cel puţin atâta supărare să am, fă ca să fiu tare şi să am norocul să trăiesc şi să mă înapoiez iarăşi la scumpele mele trinităţi, să le găsesc sănătoase şi în viaţă şi nu mai voiesc nimic altceva. Numai paguba aceasta să o am. Nu ştie toată omenirea că în Ţara Românească se comit cele mai strigătoare nedreptăţi.

De aceea am şi ajuns unde ne găsim şi cu toate acestea tot nu ne-am învăţat minte. S-au făcut maiori şi cine nu s-a gândit vreodată că are să poată ajunge aici. Ce să-i faci, fiecare cu norocul lui. Lasă eu să am norocul să trăiesc, să mă întorc iarăşi la îngeraşii mei nepreţuiţi şi voi fi cel mai fericit muritor. În fine, se fac noi propuneri de avansare. Aud că m-a recomandat din nou să fiu înaintat. Nu mă mai preocupă nimic, decât m� munceşte gândul, pentru nepreţuitele mele copiliţe şi pentru scumpa mea soţioară. In Drăguşani - jud. Putna stăm până la 13 februarie. Au început primele cazuri


Jurnal de front 103

de tifos exantematic şi de febră recurentă. La început făceam instrucţii şi diferite exerciţii . Din cauza ivirii bolilor se suspendă orice exerciţii. Nu mai avem ce mânca. Se fierb boabe de po�b. Pentru vite nu se mai găseşte nutreţ. Caii mei încep a se nutri cu crengi de copaci. In ziua de 13 februarie plecăm iarăşi pe front spre a schimba alte trupe care urmează a se odihni. Colonelul Sturza se predă inamicului şi avea planul să se predea cu toate trupele, dar nu a reuşit. Mergem pe front la Răcoasa şi Verdea - jud. Putna, în apropiere de mănăstirea Soveja. Regimentul 28 ca cel mai încercat de boli se destină a forma rezerva Diviziei şi rămâne în satul Verdea pentru diferite servicii şi comenzi. Frontul inamic nu este mai departe ca 1 km. Eu şi cu batalionul meu primesc însărcinarea a construi adăposturile pentru postul de comandă al Diviziei 3 şi în ziua de 1 7 februarie mă apuc de lucru la Dealul Curmătura. Seara vin cu trupa şi dorm în satul Verdea, un sat absolut sărac şi unde toată populaţia civilă este bolnavă. Ninge rău de tot. Zăpada a ajuns mare de 2 m. Lucrez mereu la bordei până la 26 Martie (Aoriile) . Am isprăvit bordeiele. Divizia se mută în ele. Mă mut şi eu cu batalionul în pădure, lângă Divizie. Primăvara a început să vină. Zăpada s-a topit. De 50 zile nu mănânc decât fasole si sunt foarte mulţumit că am şi pe aceasta. În fine, începe a se auzi că eram să fiu pe' punctul de a pierde cu totul ţara. Ruşii cu nemţii se înţeleseseră ca nemţii să ia Muntenia şi ruşii să ia Moldova. Aceasta era hotărât pentru ziua d� 6 martie. Lovitura însă nu a reuşit, s-a descoperit la timp, iar Ţarul Ruşilor a fost nevoit să abdice pe ziua de 3 martie. Anglia ne-a salvat. Nu mă mai preocupă altceva nimic, decât gândul acasă, la ceea ce-mi sunt atât de scumpi, mai mult ca lumina ochilor. Acest gând mă munceşte zi şi noapte, gândindu-mă la scumpele şi nepreţuitele mele fiinţe, îngeraşii mei mult iubiţi, soarele meu, nădejdea şi speranţa mea, dorul de a trăi pe pământ numai pentru aceste scumpe copile şi adorată soţie. Mă munceşte gândul mereu, căci văd cu durere, că timpul trece, vremea se înrăutăţeşte şi speranţa într-un viitor apropiat nu se întrezăreşte. Scrie în jurnale că francezii şi englezii �u început a înainta şi a-i bate pe şermani. America a declarat şi ia război neamţului. In Asia, englezii şi ruşii bat pe turci. In fine, a început să ne mai gândim la un posibil sfârsit al acestui teribil război. În schimb, de la noi de acasă, nu putem afla nimic ce se p�trece pe acolo. Îndurăm mizerie, lipsuri si boli. Ne cutremurăm gândindu-ne şi judecând că în ţinutul ocupat, o fi mai rău. În ziu� şi noaptea de vinerea Paştelui � lucrat la şosea căci Sâmbătă 2 aprilie soseşte M.S. Regală Principele moştenitor. In ziua de Paşti am stat în repaus. S-au dat trupei câte două ouă, o bucată cozonac şi 1 litru de vin. Eu şi cei 6 ofiţeri cu care mă aflu la un loc am primit de fiecare câte 6 ouă, 1 cozonac, 1 litru tuică si 3 litri de vin. Am început a mânca ciorbă de urzici. În ziua de Paşti , inamicul a bo�bardat satul Verdea şi a omorât vreo 6 persoane civile şi militari. Populaţia civilă a fugit îngrozită pe câmp şi în pădure. Când am văzut femeile fugind şi plângând cu câte un copil mic în braţe şi 4-5 mărunţei ca scumpele mele copile şi numai în cămăşi şi cu capul gol, m-au trecut lacrimile, gândindu-mă şi la fiinţele mele, în ce stare se vor fi găsind şi ele. Speranţa şi nădejdea sunt la Cel de Sus. Prinţul a făcut Paştele aci la noi la divizie iar Luni 3 aprilie a plecat mai departe. A trecut şi pe la bordeiele mele. L-am întâmpinat şi i-am dat raportul. Mi-a mulţumit şi mi-a întin� mâna. Timpul s-a schimbat, a început a ploua grozav. Pică în bordei mai rău ca afară. Imi dau mult de lucru bordeiele Diviziei, vreo 25 la număr. Lucrez să-I fac pe al Comand. Diviziei să nu mai pice în el. Mai sunt vreo 1 O zile şi trebuie să ne retragă după front pentru o lună, să stăm în repaus.


104 Valeriu-Florin Dobrinescu - Horia Dumitrescu

21 aprilie. Unde aşteptam şi credeam că la 15 ne va retrage după front, din contra, astă seară, Vineri, ne-au trimis în tranşee să schimbăm Regimentul 2 Vânători. Eu cu batalionul am fost aşezat la N.E. de Mărăşeşti. Inamicul este în faţă la 500 metri depărtare.

24 aprilie. Ziua onomastică a scumpei mele soţioare. Dumnezeu să-i ajute să fie sănătoasă, împreună cu nepreţuitele noastre odrasle şi scumpi îngeraşi. Doamne, ai grijă de ele şi dă-ne tăria de suflet să putem răbda spre a nu ne topi de dor.

Doamne, dacă altă minune nu vrei să faci, ca să se scurteze şi să se termine odată acest îngrozitor război, fă cel puţin ca să le văd şi să fiu cu ele, în somn să le pot visa, căci şi de această fericire sunt lipsit până acum. Ce n-aş da, ca să ştiu cum se găsesc ele acum şi dacă sunt sănătoase şi în viaţă.

Speranţa şi nădejdea sunt numai la tine. Doamne, îndură-te şi aibi milă de noi! 12 Iunie. Suntem tot pe front. Nu mai este nădejde de schimbare, am aşteptat

din zi în zi să pornim, să luăm ofensiva. Chiar de am lua acum şi tot târziu este. Inamicul desigur că va pune mâna pe recolta grâului, pe care 'desigur o fi şi început să-I secere.

Micile veşti ce mai putem şi noi afla, ne spune că în teritoriul ocupat este lipsă mare, jale mare. Dacă ruşii se vor decide să pornească, pornim şi noi.

Am depus la Împrumutul Naţional lei 2000; atâta am putut şi eu strânge până acum din cei 185 lei lunar ce primesc ca soldă, căci 500 de lei pe lună mi se reţin mereu pentru familie, deşi este cert ca lumina zilei, că soţia mea scumpă şi îngeraşii mei nepreţuiţi nu trebuie să fi mai putut primi nici un ban, de la 1 noiembrie 1916. Deci mi s-au reţinut până acum 3200 lei de la 1 noiembrie 1916 1a 1iulie 1917. Până la 10 iulie, am stat pe poziţie cu batalionul. Din ziua de 8 iulie ora 12 a început la noi preparaţiunea cu artileria, în vederea ofensivei ce se va începe. Acest bombardament făcut cu 150 tunuri de toate mărimile a ţinut neîntrerupt, până în zorii zilei de 1 1 iunie, când am pornit la atac. A fost un infern acest joc de artilerie, ceva de neînchipuit, ceea ce nu se poate descrie; trebuie să ai nervii prea tari ca să nu înebuneşti de-a binelea. Am stat în adăposturi unde aveam putini pline cu apă, ca să nu murim de sete, căci afară din adăpost era imposibil să ieşi . Cu toate acestea, spre ciuda şi necazul mare al nostru, afurisiţii �e ruşi, printre iadul acela de foc ce cădea pe ei, îi auzeam din când în când pic-poe. In zorii zilei de 1 1 Iulie, ce anume zi din săptămână o fi, nu stiu, trupele noastre au pornit la atac. În două ore, z.!dul de oţel al nemţilor, a fost prăbuŞit şi i-am dat peste cap, am avut însă pierderi mari. In ziua de 15 iulie, după lupte continui am ajuns pe râul Putna la satul Valea Sării, unde ne-am oprit si întărit pe pozitie. Aici a murit D. Ionescu si alţi elevi şi au fost îngropaţi unde au căzut �orţi . În timpul �cestei înaintări, s-au pierd�t cam 400 de oameni din tot Regimentul. Am stat pe poziţie, până în noaptea de 31 iulie spre 1 august, când cu regretul în suflet a trebuit să dăm iarăşi înapoi, fără luptă însă, ci din cauza grozavelor lupte de la Mărăşeşti şi Bucovina care ne-au forţat să ne dăm înapoi, fiindcă ne găseam prea înaintaţi. Ne găsim în cea mai critică situaţiune, căci nemţii voiesc a ne rupe frontul şi a ne forţa să ne retragem spre Rusia, în care scop s-au luat chiar măsuri de o eventuală evacuare a Moldovei.

Ne-am retras înapoi până pe înălţimile de pe dreapta Şuşiţei, deasupra Câmpurilor şi Răcoasei. Regimentul nostru a fost pus pe renumita înălţime Momâia, care până la pornirea noastră la ofensivă fusese stăpânită de nemţi . Am stat aici până la 7 august, când Batalionul 3 a primit ordin să meargă la Câmpurile ca rezervă a Corpului de armată.


Jurnal de front 1 05

În ziua de 9 august, am fost trimişi pe muntele Răchitaşu, spre a ataca pe inamic. Aici am stat două zile şi două nopţi, in care timp s-au dat două lupte. A fost ceva de nemaivăzut şi de neînchipuit. Un măcel ingrozitor, un infern. Aci au rămas cam 200 de oameni din batalion, deci s-a pierdut a 3-a parte. Au fost răniti usor Lt. Pascu, It. Negut, subit. Popescu T orna si Diaconescu. În ziua de 1 1 augu� n�-au înlocuit alte trupe' şi ne-am retras la crun'pun: În ziua de 14 august am primit ordin a veni la Răcoasa, unde am sosit noaptea la ora 2

De aici am mers la Varniţa, pe valea Şuşiţei, unde nemţii rupseseră frontul şi ruşii fugiseră. De la 15-21 august, nemţii au ras pământul cu artileria. Te loveau chiar sezând în adăpost. A fost mare prăpăd, dar inamicul nu a mai putut înainta, desi a dat 13 �tacuri. În cele din urmă, ruşii speriaţi de îndârjirea noastră, aşa puţini cât mai rămăsesem, nu au mai vrut să vină din nou la atac, deşi ofiţerii lor au pus de i-au împuşcat, i-au mătrăşit cu artileria lor, i-au luat la goană cu ciomagul, cu toate acestea îi băgaserăm in sperieţi atât de mult, încât nu a mai fost chip să-i mai facă a mai veni la atac din nou.

Aici şuba şi mantaua mea au fost zdrenţuite de spărturi de obuze, iar masca de gaze asfixiante făcută praf. Batalionul meu a pierdut şi aici 200 oameni peste tot, morţi, răniţi şi dispăruţi, aşa că cu ceea ce am pierdut pe muntele Răchitaşu, cifra pierderilor se ridică la vreo 350 oameni, plus ofiţeri răniţi. Căzând un nenorocit de obuz mare de la inamic în mijlocul nostru, mi-a făcut 30 pierderi el singur şi 3 ofiţeri răniţi.

La 14 septembrie, adică după o lipsă de 6 săptămâni de la regimentul nostru, acest Batalion 3 s-a înapoiat la Regiment.

Am fost citaţi prin Ordin de zi, de către Divizie. Am depus la Împnunutul Naţional încă 500 de lei, aşa că in total se fac 2500. lei. Cât priveşte scumpele şi nepreţuitele mele copile şi multiubita mea soţioară, nu pot şti nimic. În Dumnezeu îmi sunt nădejdea şi speranţa. Dorul pentru ele mă topeşte, căci cu moartea acum m-am obişnuit aşa de mult încât nimic nu mă mai impresionează. Am aflat că bietul maior Vasile Călinescu, s-a isprăvit cu el la Oituz. Fie-i ţărâna uşoară şi memoria eternă! Iar nenorocita lui familie să o întărească Dumnezeu ca să poată suporta această groaznică incercare. Aici, in acest grozav război, numai Dumnezeu, te poate scăpa, altfel este imposibil. Am uitat să spun că in seara zilei de 16-17 august pe când mă inapoiam de la un atac noaptea pe la ora 2 m-am rătăcit singur şi am nimerit la nemţi. Au tras în mine trei focuri de puşcă de la 10 paşi depărtare, dar norocul Editei, Mărtuţichei şi lui Dijon că am scăpat neatins prin fugă, m-am salvat. .

De la 15 septembrie şi până la 18 noiembrie, am avut batalionul in rezerva Regimentului, lucrând zi şi noapte la întărirea poziţiei, mai cu seamă a liniei a doua. La 19 noiembrie am intrat pe front, înlocuind Batalionul 2, care a trecut în rezervă.

Numai după 1 oră de la luarea în primire a poziţiei, s-au aşezat puturoşii de nemţi, care de mult nu mai făcuseră acest lucru, s-au aşezat ca să ne bombardeze teribil cu mortiere grele de tancuri, cu artilerie grea şi de câmp. Au bombardat 2 ore în şir de la 10 la 12 noaptea. Obuzele au căzut unele la 10 m de bordeiul meu. Puterea de explozie a mortierelor, expansiunea gazelor, ne-au aruncat jos fereastra cu cercevea cu tot, iar lampa mi s-a stins cel puţin de 10 ori. Mi-au rănit numai 2 oameni. În fine, după un an şi trei luni de chin şi suferinţi îngrozitoare, boierii au găsit cu cale să mă inainteze şi pe mine maior, pe ziua de 1 septembrie 1917. Nu sunt încântat de loc, din contră sunt prea scârbit, căci Ţara Românească şi după un asemenea cataclism, tot ţara lui neamţul Hupsi


1 06 Valeriu Florin Dobrinescu - Horia Dwnitrescu

după vremuri a rămas. Fusei norocos şi la maiorle ca şi la căpitănie. Dar în fine, de ce să mânii pe Dumnezeu, că el a fost bun cu mine şi cred şi cu ai mei de acasă, că până acum ne-a avut în sfânta lui pază.

21 noiembrie, ora 3 noaptea. Se primeşte ordin că la ora 8 dimineaţa, ziua de miercuri 22 noiembrie începe armistiţiu! cerut de noi, din cauza tâlharilor de ruşi, care nu vor să mai lupte. Ne-au mâncat fripţi aceşti bandiţi de ruşi. Toată nenorocirea şi pacostea ţării noastre, a trebuit să fie tot ei şi să se repete iar cele de la 1877, când ne-au luat Basarabia. Ce va mai aduce şi ziua de mâine în urma acestei nenorociri, nimeni nu poate şti, nici ghici. Speranţa acum ne-a mai rămas numai la Dumnezeu. El este mare şi puternic şi la el mă rog în orice moment să ne ajute să ieşim cu bine din acest mare foc. Mă rog de asemenea ferbinte tot lui să-mi ajute să scap cu viaţă spre a mă întoarce iarăşi lângă lumina ochilor mei, lângă sufletele mele mult iubite şi prea dorite, lângă îngeraşii mei scumpi şi nepreţuiţi de care îmi arde sufletul şi" mi se prăjeşte inima cu gândul la ele, la scumpele mele Trinităţi de care nu ştiu nimic absolut, mai bine de un an de zile. Doamne- Dumnezeule fii îndurător cu noi. Ajută-ne! Am stat pe pozitie pe D. Porcului până în ziua de 1 februarie 1918. În tot acest timp a durat armistiţi� şi nu au avut loc lupte.

• Stăm faţă în faţă cu spurcaţii de nemţi, de lifte păgâne, murdari, puturoşi şi fricoşi. In unele locuri nu suntem mai departe unii de alţii de 20 m. Ei caută să ne vorbească şi să ne îndrăgească. Românul însă, care a suferit atât de mult, nu le răspunde decât printr-o grozavă înjurătură, cum ştie el să înjure când este amărât. La 1 februarie am fost schimbaţi de pe poziţie de către alte trupe din Divizia 12 (Regimentul 61 lnfanterie). Iar pe noi ne-au retras nu pentru odihnă, în Divizia 3 supranumită " Divizia Stâncă" care nu trebuie să se odihnească niciodată, deşi a trecut un an complet de când nu am mai fost schimbaţi cu alte trupe.

Fiind încocuiţi pe D. Porcului cu alte trupe mai puţin oţelite, pe noi ne-au pornit în satul Bârsăneşti, lângă oraşul Tg. Ocna, adică la Oituz. Ca la un caz de nevoie, să ne mai măsurăm încă odată cu germanul la Oituz şi la MZ. Am stat aici în Bârsăneşti în bordeie 18 zile, iar la 19 februarie, am luat drumul Basarabiei unde am ajuns la 25 februarie. Am trecut Prutul pe la nord de laşi şi am poposit în Basarabia în satele Novârneţ şi Ustia, unde am stat până la 7 martie, după care ne-au pornit în altă parte mai spre sud, adică înspre Unghenii Ruşi. Eu cu batalionul meu am ocupat satele Graseni, Todireşti şi Petreşti . Locuitorii basarabeni sunt şi răi şi buni, după împrejurări, dar tare proşti şi inculţi . La 25 mai, m-am mutat cu batalionul în satul Buşila, la 18 km de satul Todireşti, unde am stat până acum. Viaţa este aşa de scumpă, încât de la ianuarie nu mai sunt în stare să pun deoparte micile economii, nici cel puţin 100 lei pe lună. Dar bun este Dumnezeu, trebuie să se termine odată. Este mare secetă. Mor vitele de foame, căci pământul este uscat peste tot. Vitele le-au băgat prin semănături, întrucât nici bucate nu e nădejde să se facă şi nici vitele nu mai au ce mânca şi mor de foame.


27 MARTIE 1918 - UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA, PRIMUL PAS SPRE MAREA UNIRE

Dumitru Preda

Anul 1918 avea să aducă românilor în împrejurări din cele mai complexe şi dramatice - după doi ani de război - marea biruinţă a realizării dezideratului suprem al reuniunii într-o singură entitate statală, independentă şi suverană.

Primul pas energic - deşi aşteptat, surprinzător însă pentru evoluţia generală a luptei nationale de eliberare - a fost dat să fie făcut de fratii din Moldova dintre Prut si Nistru, de basarabeni. Înfăptuit primăvara - într-un an�timp ce anunţa renaştere� , reinvierea - actul de voinţă parafat de hotărârea Sfatului Ţării de la Chişinău din 27 martie a redat încrederea şi speranţa tocmai în momentul în care acestea se clătinau sub loviturile forţelor externe potrivnice.

Despre acest eveniment covârşitor s-au scris multe, studii şi articole - nu suficiente şi nici complete însă, s-au formulat idei şi concluzii, învăţăminte. Cu atât mai necesare sunt analizate şi evocările, precum cele prezente - la care adăugăm alte şi alte informaţii - cu cât, iată astăzi, după o nouă şi lungă pribegie sub cizma ocupantului din Răsărit, cu hotarele siluite şi suportând încă încălcarea samavolnică a suveranităţii teritoriului său de trupele Armatei 14 ex-sovietice - fraţii noştri au reaprins candela nădejdii în revenirea la vatra străbună.

Basarabia, trupul alungit al Moldovei dintre Prut şi Nistru, cu picioarele înmuiate în Marea Neagră şi cu fruntea umbrită de poalele Carpaţilor Orientali - una din cele mai frumoase provincii româneşti - fusese răpită şi robită de ţarii ruşi, pentru prima dată la 16 mai 1812. Acel act, rezultat al negocierilor dintre Rusia şi Imperiul otoman, desfăşurate în atmosfera apropiatului război rusa-francez - se înfăţişează ca una din cele mai mari nedreptăţi săvârşite de un stat, mai mult un stat " ortodox", asupra fiinţei româneşti; el venea după un secol în care ani în şir Moldova şi Muntenia constituiseră bază a operaţiilor militare ale Rusiei, chiar şi atunci când luptele se purtaseră dincolo de Dunăre. Congresul marilor puteri de la Viena confirmase în 1815 toate cuceririle făcute de acestea pe seama celorlalte naţiuni, inclusiv anexarea Basarabiei. Prin decizia luată de respectivul for internaţional, procesul de dezvoltare economică, politică şi culturală normală a Moldovei, a României era deturnat, Basarabia fiind transformată curând într-o veritabilă colonie a Rusiei, " jandarmul Europei" .

Speranţa mântuirii reaprinsă în 1856, când, în urma războiului Crimeei, Rusia fusese obligată să inapoieze Moldovei sudul provinciei din stânga Prutului, avea să fie din nou înăbuşită sub copitele cailor căzăcimii ţarului Alexandru al II-lea, ca răsplată faţă de ajutorul hotărâtor al României în războiul cu Poarta otomană din 1877-1878.


108 Dumitru Preda Păstrând credinţa în Dumnezeu şi neam, românii basarabeni, aflaţi sub cnutul

ocupantului, urmăriţi de Ohrana şi supuşi celor mai crunte exploatări sociale şi mijloace de desnaţionalizare, au rezistat, continuând să reprezinte nu numai populaţia autohtonă, dar şi majoritatea absolută a locuitorilor provinciei. Nikolai Laskov în lucrarea sa " Basarabia" , apărută la Chişinău în anul 1912, sublinia: " cei ·mai vechi locuitori ai Basarabiei sunt moldovenii" şi deşi "statisticile oficiale arată că ei constituie 48% din populaţie, în relitate ei formează 70%". Rusificarea - nu atât în limbă, româna fiind de mult exclusă din şcoli, administraţie şi justiţie, acţionându-se coercitiv asupra oricărei utilizări a ei - dar mai ales în spirit avansase, concomitent cu cultivarea unei atitudini de dispreţ faţă de tot ceea ce înseamnă român, românesc şi România. Calvarul acelor decenii urmează încă să fie scris. Revoluţia rusă din 1905-1907 născuse unele speranţe, iar o tânără grupare naţional-democrată basarabeană se afirmase militând pentru reforme economice şi democratizarea vieţii de stat, pentru reintroducerea limbii române în şcoli, biserici şi în alte instituţii publice. Represiunea fusese însă deosebit de severă.

Aspiraţiile românilor basarabeni - dintre care unii emigranţi dincoace de Prut s-au integrat cu folos, contribuind la dezvoltarea statului român independent - eforturile acelor forţe patriotice care s-au străduit să menţină treaz sentimentul apartenenţei la neam şi ţară nu au fost - trebuie să o spunem - îndeajuns şi C_?nsecvent susţinute de conducătorii României, aşa cum a fost în cazul Transilvaniei. Intr-un articol de fond publicat în ziarul său, Nicolae Iorga scria la 1 O noiembrie 1917: " Statul român n-a întins într-acolo nici o propagandă, fie şi numai din simţ de datorie faţă de făpturi omeneşti care vorbesc şi ele aceeaşi limbă, care e limba cetăţenilor lui . . . Hotarul de la Prut I-au tras ţarii, dar noi l-am adâncit" .

Izbucnirea primei conflagraţii mondiale în vara anului 1914 şi apoi alăturarea României, doi ani mai târziu, taberei Antantei, în care se afla şi Rusia, păreau să înlăture pentru multă vreme orice posibilitate privind revenirea eventuală a Basarabiei la ţaramamă. Redusă la fâşia de teritoriu naţional dintre Carpaţi, Siret şi Dunăre, după campania tragică din 1916, România independentă luptă, la începutul anului 1917, pentru propria sa salvare.

În pofida acestor factori nefavorabili, Revoluţia rusă din februarie/martie 1917 va duce numai la răsturnarea regimului ţarist, dar în Basarabia - ca şi în alte teritorii subjugate de pe cuprinsul fostului imperiu - asistăm la o excepţională resurecţie naţională. "Un popor fără şcoli, fără cărţi, fără Biserică naţională, fără îndemnuri de la cei de un sânge cu dânsul - exclama acelaşi mare istoric român Nicolae Iorga - se ridică întreg pentru a-şi cere un drept, pe care - o, minune! - cu toată tăcerea lui resemnată, el nu-l uitase niciodată! "

Unirea Basarabiei cu Ţara avea să se pregătească cu multă trudă, pas cu pas, stăruitor şi cu jetfă. Ideea a fost prezentă încă din primele zile revoluţionare ale lui 1917, fiind alăturată cererilor de: " libertate" , " democraţie" . Ea a câştigat teren şi susţinători însufleţiţi, a cuprins treptat masele de români, lucrători ai pământului, mediile burgheze şi intelectuale, militari, tineri şi vârstnici, pentru ca într-un ceas copleşitor prin suferinţele existente - în martie 1918 - să izbucnească, totuşi, vestind statornicia unei dreptăţi istorice ce va culmina la 1 Decembrie 1918.

Comentând evenimentele produse şi primele acte semnate de guvernul provizoriu al Rusiei prin care se proclama principiul dreptului popoarelor de a-şi hotărâ singuri soarta, la 8 martie 1917 ziarul "Cuvântul moldovenesc" din Chişinău exprima


27 Martie 1 9 1 8 - Unirea Basarabiei cu România 109

nădejdea moldovenilor ca " Soarele ce răsare să ne deie o rază mântuitoare de lumină şi slobozenie şi nouă . . . care am fost robi nevinovaţi mai bine de o sută de ani" , pentru ca, la 26 martie, tot el să afirme cu hotărâre: " Acum ori niciodată putem noi singuri să rie hotărâm soarta. Trebuie să ridicăm sus steagul, pe care să fie scris Unire" .

Timpul rezervat unei comunicări nu ne permite, fireşte, să înfăţişăm întregul drum presărat cu suişuri, dar şi cu momente critice, străbătut de mişcarea de emancipare a Basarabiei de la simpla "autonomie administrativă' cerută în cadrul unei federaţii democratice ruse până în acea zi memorabilă din martie 1918, si dincolo de ea. Dar �rice analiză - oricât de sumară - ·a evoluţiei evenimentelor, a' poziţiei şi acţiunilor întreprinse de forţele sociale şi grupările politice basarabene în legătură cu realizarea actului istoric al Unirii, a programului, etapelor, formelor de luptă şi mijloacelor întrebuinţate în acest scop, raportate strâns la situaţia expolzivă din Rusia şi de pe frontul de Răsărit, ne relevă nu numai acest drum sinuos şi istovitor. Ea naşte, inclusiv pentru istoricul avizat, o întrebare teribilă: CUM DE A FOST POSIBILĂ UNIREA? CUM S-A REUŞIT ACEASTĂ VICTORIE ATUNCI CÂND TOTUL PĂREA SĂ O ÎNLĂTURE? " Nu ştiu dacă se mai întâlneşte în istorie o minune asemănătoare acesteia şi nu ştiu dacă în special în istoria revoluţiilor a existat o revoluţie mai minunată ca aceea din Basarabia" - va aprecia peste ani profesorul ardelean Onisifor Ghibu, unul din fruntaşii Generaţiei Unirii" , ale cărui valoroase " Memorii" asupra evenimentelor ce le aniversăm s-au tipărit nu de mult la Chisinău.

Într-ade�ăr, opera de restituire " in integrum" a Moldovei şi de Unire cu Ţara nu poate fi explicată numai prin existenţa unor factori precum identitatea de limbă şi religie, instinctul naţional şi al apartenenţei la secole îndelungate de istorie comună.

Concluzia ce se desprinde din analiza atentă a documentelor, memoriilor, relatărilor şi punctelor de vedere exprimate în presă şi diverse alte publicaţii atunci şi mai târziu, din faptele istorice înregistrate în acel interval de timp aflat sub semnul unor transformări nu poate fi decât una singură: Unirea Basarabiei a fost rodul conjuncturii fericite a eforturilor patriotice interne, dinamizate de prezenţa şi acţiunea miilor de refugiaţi ardeleni şi bucovineni, iniţiatori şi îndrumători ai multor direcţii de promovare a idealului naţional, cu cele întreprinse de guvernul şi conducerea annatei române -îndeosebi în faza finală (ianuarie - martie 1918), eforturi caracterizate prin înţelepciune politică, voinţă şi fermitate decizională.

Nu trebuie, nu avem dreptul să omitem sau să diminuăm rolul cu totul excepţional jucat de factorul militar în desfăşurarea şi deznodământul evenimentelor, fiinţei şi a intereselor fundamentale ale naţiunii române în faţa uneltirilor, provocărilor şi agresiunilor străine de tot felul. Rol concretizat prin activitatea unităţilor moldoveneşti propriu-zise - create în urma răsturnării ţarului şi menite să susţină şi să asigure îndeplinirea obiectivelor revoluţionare - ale căror efective vor atinge 300.000 de soldaţi şi ofiţeri; prin prezenţa în imediata apropiere, concentrate în majoritate la Darniţa, lângă Kiev, a formaţiunilor de voluntari români ardeleni şi bucovineni, trecerea acestora în iunie-iulie 1917 spre · frontul din Moldova, de pe Siret, salutată de basarabeni cu entuziasm, va fi urmată imediat de o intensificare a mişcării româneşti de emancipare din provincie. Cu emoţie, căpitanul Simeon Murafa din Soroca, înmâna la 6 iunie în gara Chişinău steagul tricolor soldaţilor voluntari, îndemnându-i: " Fraţilor ardeleni . . . Astăzi voi aţi trecut Nistrul. Să ştiţi că nu mai sunteţi pe pământ străin, ci sunteţi între fraţi de-ai voştri . . . Ne-aţi crezut morţi - ei bine, noi numai am dormit. De-acum ne-am deşteptat şi


1 10 Dumitru Preda

noi la viaţă naţională; de-acum voim să fim şi noi o parte conştientă a neamului românesc . . . Prin mine, moldovenii vă oferă acest steag tricolor, simbolul unităţii noastre naţionale. . . Auturaţi-1 triumfător peste întreaga întindere

A românească şi împlântaţi-1 apoi,

în numele nostru pe turnul cetăţii de la Alba Iulia" . In fine, prin acţiunea directă a diviziilor române intrate, începând cu ziua de 8 ianuarie 1918, în Basarabia la solicitarea autoritătilor supreme ale recent proclamatei Republici Democratice Moldoveneşti.

' În continuare, permiteţi-mi să readuc în memoria dvs. , pe scurt, principalele momente şi acte care au condus la împlinirea măreţului act de dreptate istorică din 27 martie 1918. Astfel, o primă etapă (martie - aprilie 1917) e caracterizată de punerea bazelor Partidului Naţional-Moldovenesc (preşedinte: Vasile Stroiescu, secretar general: Pantelimon Halippa şi secretar: Onisifor Ghibu) şi elaborarea programului acestuia, publicat în forma sa definitivă în numărul din 9 aprilie al "Cuvântului moldovenesc" . Se prevedea: dobândirea " celei mai largi autonomii" a Basarabiei, inclusiv bisericească, ţinând seama de drepturile naţionale ale tuturor locuitorilor ei; introducerea limbii naţionale (moldoveneşti) în şcoli, biserică şi armată; dezvoltarea învăţământului obligatoriu; pregătirea recruţilor doar pe teritoriul ţării; libertatea (slobozenia) cuvântului şi tiparului, a adunărilor şi credinţei; oprirea colonizării elementelor străine; reforma agrară. La puncul 1 O se cerea ca " Moldovenilor de dincolo de Nistru să li se chezăşuiască aceleaşi drepturi naţionale pe tărâm cultural, bisericesc, politic şi economic, pe care le vor avea în Basarabia locuitorii de alt neam" .

Autonomia Basarabiei este cerută cu puţine excepţii în mai toate " congresele" profesionale - al cooperatorilor (6 aprilie), al preoţimii basarabene (18-24 aprilie), al studenţilor moldoveni (20 mai), al ţăranilor (21-24 mai), al învăţătorilor moldoveni (25-28 mai) - în care se subliniază necesitatea organizării politice şi culturale a neamului, a solidarităţii sale sub steagul tricolor, a prc;>movării idealurilor naţionale, printre care introducerea alfabetului latin şi şcoli româneşti (moldoveneşti) , reintegrate mai ales spiritului naţional. Se constaţă ezitări, inclusiv din partea liderilor Partidului Naţional -Moldovenesc, atât în formele de acţiune - datorate în mare măsură temerilor legate de atitudinea noilor guvernanţi ruşi - 105 ani de politică antiromânească nu puteau fi şterşi imediat. Era nevoie de consecvenţă, de dovezi concrete care să contrabalanseze puternica propagandă rusească dirijată de la Petrograd. Revista " Şcoala moldovenească" , organ al Asociaţiei învăţătorilor înscria în acele împrejurări printre " cele zece porunci" : " 1 Adă-ţi aminte că eşti moldovean şi că trebuie să rămâi moldovean; 2 Nu te ruşina că eşti moldovean, ci dimpotrivă, fă-ţi fală din aceasta, căci eşti urmaş al marelui popor român" . Dacă primul număr s-a tipărit cu litere slavone, cel de-al doilea - în care apărea şi cunoscuta poezie "Limba noastrâ' a părintelui-ostaş Alexe Mateevici - avea să fie cu litere latine graţie tipografiei trimise de Marele Cartier General Român. Şi aceasta reprezenta o biruinţă, marca o schimbare semnificativă în însăşi mentalitatea promotorilor ideii naţionale. La aceasta contribuiră în mod substanţial noile gazete: " România Mare" (Kiev) , " Soldatul moldovean" şi mai ales " Ardealul" (Chişinău), scoasă de eminentul pedagog şi luptător care a fost Onisifor Ghibu, ca şi " Societatea culturală a românilor din Basarabia" , având ca preşedinte pe Pavel Gore.

La 16 iulie 1917 Partidul Naţional - Moldovenesc, împreună cu toate organizaţiile locale, făcea cunoscut Radei Centrale ucrainiene că " Basarabia va rămâne autonomă". Şase zile mai târziu, Comitetul Central Executiv moldovenesc al Sfatului deputaţilor de ofiţeri şi soldaţi, aflând că aceeaşi Rada ucrainiană încerca să anexeze


27 Martie I 9 I 8 - Unirea Basarabiei cu România I I I

Basarabia, protesta cu vehemenţă: în faţa " unor astfel de intenţii antidemocratice, anexioniste şi prădalnice care sunt contrar principiului autodeterminării popoarelor" , se consideră că "Basarabia pe baza drepturilor istorice, etnografice, pe baza obiceiurilor sale deosebite şi a situaţiei economice are dreptul imprescriptibil pentru o completă autonomie".

În zilele de 8-14 septembrie 1917 a avut loc la Kiev "Congresul popoarelor' la care au participat delegaţi ai 13 naţiuni şi naţionalităţi din Rusia, între care şi o delegaţie română din Basarabia. Cu acest prilej, delegaţii basarabeni au expus în faţa Congresului doleanţele românilor din Basarabia, " Fără voia guvernului - spunea unul din delegaţi -fără să aşteptăm Constituanta rusească, care ne poate da, dar ne poate şi refuza, trebuie imediat să realizăm şcoli naţionale, reformă agrară, printr-un organ de autoritate locală, justiţie naţională, organ superior naţional" . Iar alt delegat arăta că " Naţiunea română din Basarabia a fost aşa de îngenunchiată, încât guvernul rusesc ajunsese la convingerea, că nu mai exista acolo nici limbă, nici literatură, nici cultură românească. A fost însă de ajuns să izbucnească revoluţia şi în câteva luni de zile sentimentul naţional a ieşit la suprafaţă pe toate terenurile. O întreagă mişcare de naţionalizare a întregii ţări este în curs. Ne lipseşte autonomia pe care am avut-o odinioară şi pe care o cerem din nou, ca un drept al nostru istoric" .

La 2 1 octombrie 1917, un Congres al militarilor basarabeni, întrunit la Chişinău, decide şi proclamă " autonomia teritorială şi politică a Basarabiei" .

La 23 octombrie Congresul hotărăşte constituirea unei adunări naţionale, care se reuneşte la 2 1 noiembrie sub denumirea de "Sfatul Ţării' . Această adunare a fost recunoscută în momentul creării ei de către toate organele de stat ruse, vechi şi noi, de organizaţiile revoluţionare şi a fost salutată de însuşi reprezentantul Sovietelor.

La 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării proclamă Basarabia " Republică Democratică" şi alege primul guvern. În Sfatul Ţării majoritatea reprezentanţilor erau exponenţi ai populaţiei româneşti din Basarabia, intelectuali, ofiţeri, soldaţi , meseriaşi, ţărani.

La 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării a proclamat cu unanimitate de voturi independenţa Republicii Moldoveneşti.

La 27 martie 1918, Consiliul Naţional al Basarabiei, pe baza hotărârii Sfatului Ţării a declarat: " Republica Democrată Moldovenească (Basarabia) în limitele sale dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile frontiere cu Austria, ruptă de Rusia acum peste 100 de ani din corpul vechii Moldove, în temeiul dreptului istoric şi al dreptului naţional, pe baza principiului că popoarele trebuie să decidă singure asupra soartei lor, de acum înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu patria-mamă, România" .

La 29 decembrie 1919, Parlamentul român, cuprinzând reprezentanţi ai tuturor provinciilor, votează în unanimitate unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România.

La 20 octombrie 1920, la Paris, s-a încheiat Tratatul referitor la Basarabia, semnat de Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia, ca principale puteri aliate, care confirma ceea ce masele populare din Basarabia hotărâseră prin reprezentanţii lor .

• • •

Anul 1918 a deschis drumuri noi de istorie pentru Basarabia, trezind la viaţă naţională pe fraţii de dincolo de Prut. 22 de ani mai târziu, Basarabia şi odată cu ea


1 1 2 Dumitru Preda

nordul Bucovinei, au fost silite să-şi plece din nou umerii, sub ocupaţia sovietică. Că această nouă sarnavolnicie a fost sau nu o megalomanie a dictatorului de la Kremlin, este greu de răspuns. Dar accentuez că megalomania e o boală care odată cuibărită în sufletul indivizilor şi al popoarelor este greu, dacă nu imposibil de vindecat.

Drama noastră a constat şi în convieţuirea în vecinătatea unor împărăţii hrăpăreţe, dar a fost datorată şi acelor greşeli ale oamenilor politici care n-au apreciat îndeajuns direcţiile pe care ISTORIA le recomandă, rosturile conducerii politice fiind tocmai descoperirea şi constituirea liniilor de forţă, a sensului general şi statornic în care se mişcă problema românească. .

Iar astăzi, când evocăm aniversativ lupta şi misiunea istorică a Basarabiei şi fraţilor noştri basarabeni în cuprinsul rotundului românesc, nu putem exprima dorinţă mai fierbinte decât aceea a revenirii lor la Ţară.

Să fim tari şi uniţi , să păstrăm mereu în gând şi fapte neştirbită conştiinţa naţională, să fim încrezători în destinul măreţ al neamului românesc!


MĂRĂŞEŞTII ŞI MISIUNEA NAŢIONAlĂ ITALIANĂ

Horia Dumitrescu

Eroismul şi sacrificiile românilor în timpul primului război mondial au impresionat adânc pe contemporani şi au suscitat - după încheierea conflagraţiei -interesul acestora de a vizita oraşul - erou şi, mai alt.s, câmpul de luptă de la Mărăşeşti.

Comemorarea a trei ani de la victorie a atins dimensiunea unei adevărate sărbători naţionale, fiind marcată de decorarea oraşului cu înalta distincţie Crucea militară de război, acordată de preşedintele Franţei Paul Deschanel şi înmânată primarului de la Mărăşeşti de mareşalul Joseph Jacques Cesaire Joffre, învingătorul de la Mama.

Din Franţa, aliata tradiţională a României, un grup de 155 excursionişti, între care se aflau 50 de persoane marcante - cum specifică ordinul telegrafic al Ministerului de Inteme1 - a sosit la Mărăşeşti în ziua de 7 septembrie 1921.

Cu această ocazie, guvernul a dispus formarea unui comitet local care avea sarcina de a asigura cele mai bune condiţii, astfel încât " primirile să aibă un caracter demn, dar să fie însufleţite de cât mai multă iubire pentru oaspeţi"2•

Grupul era format în majoritate din profesori universitari si alti intelectuali în frunte cu rectorul Appel de la Sorbonna3• În discursurile rostite cu ac� prllej, prof. Clatz de la Sorbonna se declara fericit călcând " ţărâna sfântă a Mărăşeştilor, Mama României"4, iar ataşatul militar al Franţei la Bucureşti, gen. Petain după ce a evidenţiat sacrificiul armatei române, a recomandat tinerilor si intelectualilor francezi "să privească cu simpatie acest nobil şi încercat popor, cel mai b� prieten al Franţei"5•

Din partea noastră a răspuns prof. univ. Şerban. Au fost vizitate câmpul istoric si mormârttul gen Eremia Grigorescu, unde a

vorbit studentul francez Legue. În timpul �rbării, în gara Mărăşeşti a sosit marele prieten al României, prof. Martonne, de la aceeaşi prestigioasă instituţie universitară franceză6

1 Arh. St. , filiala Vrancea, fond Prefectura jud. Putna, dosar nr.62/1921 , f.91. 2 Ibidem, f.92. 3 I.M. Dimitrescu - Însemnări cu privire Ia oraşul Focşani, cu o prefaţă de G.G. Longinescu, profesor universitar, tipărit cu prilejul Congresului Ligii Culturale de la Focşani din 28 şi 29 Iunie 1931 , Extrds din Revista "Natura", lnstituLul de Arte Gmfice "Bucovina", I .E.Torou�iu, Bucureşti III,

str. Gr. Alexandrescu 4, Tel. A..it. 210x43, 1931 , p.72/ 4 Ibidem 5 Ibidem 6 Ibidem


1 14 Horia Dumitrescu

La scurt timp, o misiune engleză compusă din 15 persoane, condusă de sir Harry Britain şi însoţită de C.Al.Constantinescu - secretar de legaţie', ia contact nemijlocit cu locurile unde s-a desfăşurat epopeea românească din vara anului 1917.

O atenţie cu totul deosebită, atât din partea guvernului cât şi a prefecturilor judeţelor vizitate, a fost acordată Misiunii Naţionale Italiene, compusă din senatori, deputaţi, primari, consilieri comunali şi provinciali, înalţi magistraţi, profesori, studenţi, veterani, invalizi şi mutilaţi de război, industriaşi şi comercianţi, economişti, arheologi, artişti, gazetari ş.a. , insumând 200 de persoane.

Guvernul a constituit un "Comitet Central pentru Recepţiunea Excursiunei Naţionale Italiene" , care lucra prin Biroul său Permanent, cu sediul la Secretariaful General al Ministerului de Industrie şi Comerţ8 " pentru a corespunde intereselor generale ale ţării noastre, precum şi grandioasei primiri ce s-a făcut in toată Italia excursioniştilor Academiei noastre Comerciale"9•

La nivelul fiecărui judeţ, un comitet local format din notabilităţi civile şi militare, urma să se ocupe de primirea italienilor, conform programului şi instrucţiunilor elaborate de guvern.

Sosiţi in portul Constanţa la bordul vaporului " România", italienii au vizitat in

perioada 19 septembrie -6 octombrie 1921 Sulina, Tulcea, Galaţi, Brăila, Iaşi, Cernăuţi, Ploieşti, Cimpina, Moreni, Băicoi, Sinaia, Braşov, Sibiu, Cluj, Arad, Timişoara, Reşiţa, Bocşa, Anina, Oraviţa, Tumu-Severin, Segarcea, Craiova, Curtea de Argeş, Piteşti şi Bucureşti.

La Mărăşeşti, oaspeţii au ajuns cu trenul, venind direct de la Cernăuţi. După o scurtă oprire de câteva minute in gara Adjud, împodobită sărbătoreşte, membrii Misiunii au sosit la Mărăşeşti, sâmbătă, 24 septembrie 1921, ora 9,45.

Pregătirile şi primirile au fost pe măsura aşteptărilor guvernului. Comitetul local de " recepţiune

" era format din: dr.Stănescu - Spitalul orăşenesc, farmacistul P.Ionescu,

cpt. George Ionescu - invalid de război, marele proprietar G.Negroponte, Bertold Neurnan - directorul Fabricii "Chimica' , preşedintele Societăţii " Mărăşeşti" şi studentul Ionel Manoliu10•

În instrucţiunile guvernului se ceruse ca "la intrări in oraşe, pe la gări, pe unde se trece ziua să se facă pe cât posibil arcuri şi ornamentări cu verdeaţă şi tricoloruri" 1 1 •

Ministerul de Industrie şi Comerţ se adresa Ministerului de Interne cu rugămintea ca Societăţile " Mărăşti" şi " Mărăşeşti" să caute "a organiza o mare festivitate

. � ti ală"12 erotca na, on . Publicul a fost rugat, pe cât posibil, să fie îmbrăcat in costum naţional, care era

foarte apreciat de italieni. Oraşul şi localurile de recepţie au fost pavoazate cu steaguri italiene şi

româneşti. Un serviciu cinematografic însoţea Misiunea Italiană pentru a fixa pe peliculă momentele cele mai importante şi, totodată, emoţionante ale vizitei.

7 Arh. St., filiala Vrancea, fond Prefectur-.t jud. Putna, dosar nr.62, 1921 , f.95. 8 Ibidem, f. 163. 9 Ibidem 10 Ibidem, f. 164. 1 1 Ibidem, f. 134. 12 Ibidem, f. 162.


Mărăsestii si Misiunea Natională Italiană ' . ' '

1 1 5

Prefectura a tipărit, în limbile română şi italiană, " Apel către Cetăţenii oraşelor Focşani şi Mărăşeşti" prin care îi chema ca "în ziua aceea, cu toţii să ne înveselim şi să luăm parte la obşteasca sărbătoare" 13, dorind ca prin această manifestare " să arătăm, că depărtarea de ei, vitregia drumurilor şi soarta rea cari au frământat viaţa poporului Român, nu i-a smuls din suflet mândria, simţirea latină şi dragostea pentru fraţii din Văile Apeninilor.

Să le arătăm că în mijlocul acestei lumi de barbari, poporul românesc a păstrat neatinsă nobletea şi virtutile Romane"14•

În a�eastă a�osferă creată, primirea "a awt un caracter mai aprins'15 după cum se menţiona într-un raport înaintat aceluiaşi Comitet Central.

La coborârea din tren, urările de bun venit au fost rostite de ajutorul de primar al oraşului Mărăşeşti.

Compania de onoare din Regimentul 90 lnfanterie constituită cu acest prilej a dat onorurile în sunetul imnului Italiei interpretat de muzica batalionului ·2 din Regimentul 50/64 lnfanterie. Elevii din şcolile oraşului au urat oaspeţilor bun venit, strigând "Viva l'ltalia" , "Viva i nostri FrateUi ltaliani' , "Viva il Re d'ltalia" , "Viva Voi' , aruncându-le flori.

Misiunea Naţională Italiană a oferit în dar oraşului Mărăşeşti, Coroana de Oţel în semn de preţuire pentru sacrificiile făcute în luptele din 1917 - cinstind, în acest fel, pe cei care s-au jertfit pentru apărarea fiinţei statale şi naţionale, moment în care trupa a dat onoruri militare, iar muzica a intonat "Trăiască Regele" .

Darul venea să se adauge altor dovezi de recunoaştere a vitejiei soldatului sau comandantului român pe frontul de răsărit în primul război mondial: "Legiunea de onoare" acordată de guvernul francez gen. Eremia Grigorescu, sabia de onoare primită din îndepărtata Japonie şi Crucea militară de război conferită de preşedintele Franţei.

De altfel, Coroana de Oţel, era singurul dar pe care Misiunea lta'tiană 1-a oferit în cursul vizitei sale în România.

După solemnitate, oaspeţii au vizitat cîmpul de luptă unde col. lgnat le-a făcut, în limba italiană, descrierea bătăliei din august 1917. La mormintele eroilor, studentul l . Manoliu a mulţumit pentru darul oferit oraşului Mărăşeşti.

Dejunul s-a desfăşurat în parcul lui G. Negroponte şi la el au participat, pe lângă invitaţi şi reprezentanţii tuturor autorităţilor din judeţ. Au toastat pentru Italia ajutorul de primar Manoliu, deputatul i.P.Rădulescu, ing. Scanavi s.a.

În timpul mesei festive, muzica militară a interpretat fragmente din opere italiene şi româneşti.

La ora 16,30, italienii au plecat spre Focşani, unde s-au bucurat din partea autorităţilor şi populaţiei de o primire extraordinară.

Ministrul plenipotenţiar al Italiei la Bucureşti A. Martin Franklin a mulţumit -scrisoarea din 1 O noiembrie - ministrului de interne pentru reuşita primirii asigurate conaţionalilor săi. La rândul său, C. Argetoianu, ministrul de interne, se adresa prefectului de Putna în termeni elogioşi: " Excursioniştii au rămas profund impresionaţi de modul

13 Ibidem, f.l43. 14 Ibidem 15 Ibidem, f. l21 .


1 1 6 Horia Dumitrescu

cordial cum Dvs. şi autorităţile locale i-au primit şi organizat serbările, pentru care la rândul meu vă mulţumesc"16•

Tot pe adresa prefectului Gh. Tomulescu sosea o altă scrisoare de mulţumire: "Cum Domnia Voastră aţi lucrat pentru frumoasa reuşită locală, Comitetul Central pentru Organizarea Receptiunei deplin satisfăcut de succesul obtinut, Vă trece partea ce vi se cuvine din meritele �le şi Vă roagă totodată a primi mul�irile sale"17•

Mai presus de elogii şi recompense rămâne admirabila lecţie de patriotism pe care românii, în tranşeele de la Mărăşeşti, au oferit-o întregii lumi, şi după cum scria " poetul pătimirii noastre" Octavian Goga " zilele de glorie ale acestui sat din Moldova trebuie să fie zilele de înaltă pedagogie naţională care va îndruma viitorul"18•

16 Ibidem, f. 167. 17 Ibidem, f.158. 1 8 O.Goga - "Ne învaţă Măr-J.şeştii" , Edi�ie, studiu introductiv şi note de Stelian Neagoe, Ed. Junimea, Iaşi, 1983, p. l29.


MOMENTE SEMNIFICATIVE DIN ACTIVITATEA OPOZITIEI ... ' PARlAMENTARE IN TIMPUL LEGIS1ATURII 1922-1926

Şerban Crăciunoiu

Lucrările legislaturii din timpul guvernării naţional-liberale au o importanţă aparte prin faptul că în această perioadă de patru ani au fost elaborate principalele legi necesare definitivării cadrului instituţional al statului român după înfăptuirea unităţii sale naţionale. Parlamentul a oferit cadrul adecvat pentru manifestarea diverselor opinii politice cu ocazia discutării proiectelor de legi cu caracter economic, social şi politic, elaborarea bugetelor anuale, la care se vor adăuga întrebările şi interpelările adresate guvernului din partea deputaţilor şi senatorilor din opoziţie. În cadrul dezbaterilor, pe marginea adresei de răspuns la Mesajul tronului, opoziţia aduce obişnuitele critici îndreptate împotriva politicii partidului guvernamental, reafirmând punctele programatice proprii pe care le face cunoscute opiniei publice şi pe această cale1

Printre proiectele de legi adoptate înainte de elaborarea Constituţiei se numără cel referitor la unificarea contribuţiilor directe şi pentru înfiinţarea impozitului pe venitul global. Proiectul respectiv urma în linii mari ideea legiuirilor financiare elaborate de Nicolae Titulescu în timpul guvernării Partidului Poporului, cu unele simplificări . şi reduceri privind impunerea beneficiilor relizate de industria mare.

Opoziţia ţărănistă prin, dr N. Lupu, V. Madgearu, 1. Mihalache, formulează critici inspirate de ideologia partidului lor, pentru că nu erau impuşi îmbogăţiţii de pe urma războiului. Ei aduceau argumente în apărarea intereselor agriculturii, cerând să fie ocrotită prin repartizarea contribuţiilor. La discuţia pe articole, deputaţii şi senatorii ţărănişti s-au retras în semn că nu recunosc legalitatea Parlamentului2• Campania împotriva guvernului o vor desfăşura îndeosebi prin presă. Aceeaşi metodă adoptase şi Partidul N�ţional care nu a participat la discuţia generală a proiectului de lege.

In cadrul dezbaterilor, N. Iorga considera că impozitele ar fi trebuit să fie mai mari asupra moştenirilor şi comerţului de speculă. Având în vedere că industria se afla în faza de dezvoltare şi că " . . . Se luptă de moarte ca să-şi câştige şi ea un loc la soare . . . " . El cuncluziona că proiectul de lege nu face nici un fel de "distincţiune" pentru a veni în ajutorul acestei ramuri a economiei3•

1 Monitorul Oficial - Dezbaterile Adunării Deputaţilor nr. 10/28 decembrie 1922, p.141-153 (pe parcurs vom folosi D.A.D.). 2 DA.D., nr.15/16 ianuarie 1923, p.425; nr. 16/28 ianuarie 1923, p.433-442. 3 Jdem, nr. 17/25 ianuarie 1923, p.471-476.


1 1 8 Serban Crăciunoiu ,

Controversele ivite în jurul acestui proiect de lege reflectau contradicţiile generate de soluţionarea problemei căilor şi mijloacelor de refacere a economiei ţării în funcţie de interesele partidelor şi grupărilor politice din România. ·

Reglementarea raporturilor dintre chiriaşi şi proprietari a determinat, de fiecare dată când au fost prezentate în Parlament, asemenea proiecte de legi, reacţii diferite şi dispute îndârjite.

În aprilie 1922, expira durata legii chiriilor elaborată în 1920. Urma elaborarea unei legi sau prelungirea valabilităţii celei vechi. Proiectul propus de J. Th. Aorescu, ministrul justiţiei, a fost trecut fără greutăţi prin Senat, dar a întâmpinat rezistenţă în Adunarea Deputatilor. Opozitia nu se decisese să participe la lucrările Parlamentului cu excepţia Partidul�i Naţionali�t Democrat şi a Partidului Conservator Democrat4• În schimb, exista un grup dintre deputaţii majorităţii care considerau că nu sosise încă momentul pentru reglementarea raporturilor dintre chiriaşi şi proprietari în favoarea celor din urmă5• J.Th. Aorescu susţine proiectul avertizând pe apărătorii chiriaşilor că, astfel se va întări ". . . mentalitatea demagogilor şi a comuniştilor care . propovăduiesc socializarea locuinţelor" . Aduce exemple din " Le Temps", pentru a demonstra că şi în Franţa se merge pe calea " normaUzării" raporturilor în favoarea proprietarilor6

Opoziţia, absentă din Parlament, îşi va întări convingerea că, este necesar să participe la lucrări în asemenea momente, pentru a nu pierde încrederea alegătorilor.

O nouă expirare privind aceeaşi lege, prilejuia în următorul an noi confruntări, la care vor participa şi grupările parlamentare din opoziţie ale ţărăniştilor şi naţionaliştilor.

Ministrul justiţiei îşi exprima dezamăgirea pentru că Senatul a redus termenul de acţiune al noii legi de la 2 ani la un an, neţinând cont de atmosfera existentă în Adunarea Deputaţilo!, unde chiriaşii aveau mai mulţi susţinători'.

In general, conţinutul nu se depărta mult de al legii chiriilor adoptată în anul 1920, sub impulsul presiunii exercitate de convulsiile sociale din primii ani de după război.

Modificarea referitoare la durată fusese făcută de Comitetul delegaţilor Senatului care justifica intervenţia explicând că, în timp de un an, se poate reveni la normal şi statul nu va mai tr�bui să intervină în raporturile dintre chiriaşi şi proprietari8•

Senatul se dovedea şi de această dată un corp legislativ înclinat să concilieze făţiş în favoarea proprietarilor neglijând interesele unor categorii mai largi ale populaţiei: chiriaşii . Aceştia din urmă au fost apăraţi prin intervenţia statului în reglementarea raporturilor cu proprietarii. Guvernanţii au adoptat asemenea măsuri îngrijoraţi de tendinţele nelimitate de speculă, manifestate de proprietari şi de mişcarea chiriaşilor care, cu toată lipsa de omogenitate, încerca să-şi unească eforturile într-un front comun.

4 Idem, nr.21/05 mai 1922, p.371-475; nr24/10 mai 1922, p.537-539; nr.25/19 mai 1922, p.556-565. Din partea Partidului Naţionalist Democrat participa la discuţii N.lorga, iar a celui Conservator Democrat, 1. Măgură. 5 Idem, nr.24/10 mai 1922, p.543-546. 6 Ibidem 7 Monitorul Oficial, Dezbaterile Senatului nr.45/20 mai 1923, p.901-902 (în continuare vom folosi D.S.). " Ibidem


Momente semnificative din activitatea opoziţiei parlamentare între 1922 - 1926 1 1 9

Nenumăratele petiţii pe adresa Parlamentului şi a guvernului, fie din partea chiriaşilor, fie din partea proprietarilor, dau expresie stării de spirit agitate din rândurile populaţiei, victimă a unei crize acute de locuinţe9•

Proiectul de lege pentru îngrădirea speculei adus in Parlament în vara anului 1923, a fost criticat de deputaţi ai Partidului Naţional şi Partidului Ţărănesc, chiar şi de un grup din majoritate. Obiecţiile celor mulţi vizau restricţia impusă la preţurile pentru articole de larg consum. Motivându-se că erau afectate interesele ţărănimii, propuneau libertatea comerţului10•

Lucrările pentru elaborarea bugetelor, atribut numai al Adunării Deputaţilor, au prilejuit participarea opoziţiei, care a formulat critici şi propuneri privind repartizarea contributiilor si a veniturilor. Bugetul pe anul 1922 a fost doar o confirmare a celui aprobat ' de Parlamentul precedent. În schimb, elaborarea celor din următorii ani ai legislaturii, a antrenat opoziţia la o activitate susţinută. Cele mai multe intervenţii din partea acesteia se încheiau cu propunerea de a fi impuse veniturile provenite de pe urma războiului. Erau vizati astfel, in mod special, cei care işi consolidaseră pozitia economică în anii neutralităţii, �i războiului şi in perioada imediat următoare. În funcţi� de interesele categoriilor sociale pe care le reprezentau, deputaţii susţin repartizarea unor sume mai mari la capitolul cheltuieli. Se poate trage concluzia că, cele mai multe intervenţii de acest fel, au fost făcute în sprijinul intelectualilor şi funcţionarilor11•

Elaborarea noii Constituţii reprezenta cel mai important obiectiv urmărit de .. Partidul Naţional Uberal. În mai 1922, s-a constituit o comisie însărcinată cu întocmirea unui proiect al noii Constituţii. Făceau parte deputaţi şi senatori din Partidul Naţional Uberal, gruparea ţărănistă a lui 1. Inculeţ, Partidul Democrat al Unirii din Bucovina, Partidul German şi Partidul Maghiar12• La data când s-a constituit comisia, opoziţia, formată din· ţărănişti şi naţionaliştii din Transilvania, nu se hotărâse să participe la lucrări. O ultimă încercare pentru a împiedica adoptarea noi Constituţii, vor iniţia cele două grupări parlamentare mai importante din cadrul opoziţiei, în timpul dezbaterii generale, pentru luarea in considerare a proiectului prezentae3•

9 Arh. St. Bucureşti, Arh. lst. Centr., fond Senat, nr. 14256 f. 1 19, 121 , 1 22, 125, 126, 132, 135, 140, 141, 144, 146, 154, 205-214, 233-251 . Memoriile proprietarilor urbani din întreaga tarl conţineau cererea de a se renunta la prelungirea duratei la doi ani, cum se prevedea iniţial în proiectul de lege propus de Ministrul justiţiei, să se mărească chiriile şi să se lase libertate tranzacţiilor la închiriere. Foarte multe pretenţii ale chiriaşilor, printre care memoriul prezentat guvernului şi corpurilor legiuitoare de Comitetul Ligii chiriaşilor din Bucureşti, conţin doleanţe şi soluţiile exprimate de Congresul general al chiriaşilor din toată tara în zilele de 3-4 noiembrie 1923. Se cereau înfrlnarea speculei cu chiriile, rezolvarea problemei locuinţelor. Punctul de vedere al chiriaşilor, exprimat în memoriul menţionat, susţinea ideea că proprietatea sfântă nu mai este imuabilă . • Ea trebuie să aibă funcţie socială. Deci, să se aibă în vedere că chiriaşii sunt săraci, că statul n-a putut construi ieftin". Discuţiile pe marginea proiectului de lege purtate în cadrul secţiilor Senatului s-au concretizat în foarte multe propuneri şi amendamente neluate în seamă de Comitetul delegaţilor. 10 D.A.D., nr.77/29 iunie 1923, p.2367-2387; nr.S0/8 iulie 1923; nr.Sl/12 iulie 1923; nr.83/15 iulie 1923. 1 1 D.A.D. , nr.34/17 ianuarie 1924, p.703-720; nr.35/19 ian. 1924, p.746-756; nr.36/22 ianuarie 1924, p.801-813; nr.39/26 ianuarie 1924, p. 924-935. 12/dem, nr.25/19 mai 1922, p.566; D.S., nr.12/30 aprilie 1922, p. 153 13 Jdem, nr.41/3 aprilie 1923.


1 20 Serban Crăciunoiu '

N. Iorga, în numele partidului său, exprimă convingerea că Parlamentul nu avea calitatea de organ legal îndreptăţit să se ocupe de Constituţie. După părerea sa, momentul oportun pentru adoptarea acestui act fundamental al statului se consumase în 1919, în timpul guvernării Blocului parlamentar. Acum el aprecia că era suficient să se adopte Constituţia vechii Românii de toate provinciile unite. Dar N.Iorga, făcea precizarea că, întrucât la ordinea zilei se afla o asemenea chestiune importantă, împreună cu ceilalţi deputaţi şi senatori din partidul său, vor lua parte la dezbateri pentru a-şi exprima părerile dar nu vor vota nici pentru, nici împotrivă14•

Poziţia lui Iosif Bugnariu se apropie de a majorităţii în ceea ce priveşte recunoaşterea necesităţii adoptării noii Constituţii, pentru consolidarea actului de la 1 Decembrie 191815•

Iacob Pistiner contestă dreptul Parlamentului de a îndeplini functia unei constituante. În schimb, participă la dezbaterea generală a proiectului. În expo�eul său, constată că desăvârşirea unităţii naţionale a fost rezultatul unor acte revoluţionare, pe când Constituţia nu corespundea năzuinţelor maselor populare. Apreciază ca nedreaptă excluderea femeilor de la vot, un anacronism menţinerea Senatului cu rol de frână a progresului social. Propune să se prevadă în noua Constituţie măsuri pentru dezvoltarea industriei, concluzionând că "viitorul va fi al poporului muncitor''16•

Perioada cât au durat discuţiile generale şi pe articole în jurul proiectării noii Constituţii a fost cea mai agitată din viaţa parlamentară a acestei legislaturi. Chiar dacă cele mai multe principii şi articole erau preluate din vechea Constituţie, prevederi ca naţionalizarea subsolului minier, au stârnit reacţiile opoziţiei şi nemulţumiri în rândurile unor deputaţi din majoritate, afectaţi de măsurile ce se preconizau.

Campania pentru elaborarea Constitutiei s-a încheiat cu victoria Partidului Naţional Uberal, care-şi consolida astfel şi mai muit poziţia în viaţa politică17• ·

. Opoziţia va simţi tot mai mult necesitatea pentru o regrupare a forţelor politice în vederea unor viitoare confruntări cu puternicul partid al marii burghezii. ·

Cercetările economiştilor duc la concluzia că în anul 1924, majoritatea ramurilor producţiei industriale din România atinseseră producţia din perioada antebelică18•

În acelaşi an, guvernul naţional-liberal s-a decis să înceapă operaţiunea legislativă pe baza principiilor noii Constituţii, prin care urmărea îngrădirea influenţei capitalului străin şi tranşarea definitivă în favoarea intereselor burgheziei industrial-bancare din vechea Românie, a disputei cu celelalte grupări burgheze pentru

14 Idem, nr.43/6 aprilie 1923, p . ll24; nr.49/1 mai 1923, p. 1266-1273; nr.50/3 mai 1923, p .l288-1290. 15 Idem, nr.41/3 aprilie 1923, p. 1046. 16 Idem, nr.43/6 aprilie 1923, p .ll21-1 126. 17 Idem, nr.50/3 mai 1923, p .1281; nr.49/1 mai 1923, p.1604-1605. La 19 martie 1923, Adunarea Deputaţilor adoptă cu 321 voturi pentru, 50 de abţineri şi 4 contra luarea în considerare a proiectului de Constituţie şi trecerea la discutarea pe artk:ole. Votul final are loc la 26 martie 1923 în Cameră şi la 27 martie în Senat. În Adunarea Deputaţilor din 255 de participanţi la vot, 247 votează pentru şi 8 deputaţi împotrivă. 18 V.Axenciuc, Situaţia economică-socială a României în perioada 1919-1924, în Anale de istorie nr.4/1966, p.135.


Momente semnificative din activitatea opoziţiei parlamentare între 1922 - 1 926 1 2 1

moştenirea resurselor economice deţinute in perioada antebelică de clasele politice din statele care stăpâniseră provinciile româneşti.

Succesiunea unor legi menite să creeze cadrul legal pentru realizarea politicii urmărite de Partidul Naţional Liberal a a�âncit şi mai mult contradicţiile manifestate dintre guvern şi partidele politice din opoziţie. In timpul dezbaterilor parlamentare, s-au conturat cu mai multă pregnanţă interesele rconomice care constituiau mobilul real al luptelor din arena vieţii politice.

Pe măsură ce se consumau anii de guvernare, naţional-liberalii erau preocupaţi pentru adaptarea sistemului politic cât mai bine cerinţelor unei funcţionări normale şi anihilarea unor acţiuni in care erau implicate şi forţele extremiste.

Legea persoanelor juridice şi legea pentru reprimarea unor noi infracţiuni contra liniştei publice, adoptate in cursul anului 1924, sunt câteva dintre concretizările eforturilor depuse in acest scop de către Partidul Naţional Liberal.

Legea pentru stabilirea statutului persoanelor juridice urmărea in primul rând să restrângă rolul mişcării sindicale prin complicarea procedurii privind recunoaşterea dreptului organizaţiilor sindicale nou create, reglementarea cu claritate a condiţiilor pentru declanşarea grevelor, o importanţă deosebită fiind acordată aplanării conflictelor de muncă prin negocieri19•

Deputaţii din opoziţie surprind intenţiile guvernului şi de teamă că legea putea fi interpretată de aparatul administrativ şi juridic pentru îngrădirea activităţii partidelor aflate în opoziţie, Grigore Iulian şi alţii supun proiectul de lege unor critici din acest punct de vedere. Iacob Pistiner consideră legea ca fiind un atentat la dreptul la grevă al muncitorilor20•

Proiectul de lege pentru reprimarea unor infracţiuni contra liniştei publice prezentat Parlamentului a fost susţinut cu argumente din istoria legislaţiei mai multor ţări dezvoltate şi cu fapte recente care puneau in evidenţă pericolul potenţial al forţelor extremiste21 •

Opoziţia parlamentară a reacţionat in timpul dezbaterilor acestui proiect in Camera Deputaţilor şi la Senae2• Iacob Pistiner, care a luat primul cuvântul, a sesizat

19 Mişcarea muncitorească şi legislaţia muncii în România, 1864-1944, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p .l 14. 20 D.A.D., nr.46/09 februarie 1924, p.l313; nr.47/10 februarie 1924, p.1345-1350; nr.48/12 februarie 1924, p .1365-1383. 21 Ibidem, p.925-927. 22 Arh. St. Bucureşti, Arh. Ist. Centr., fond Senat, dosar 14461 , f.80, 90, 101 , 103-104. Proiectul de lege a fost discutat prima dată în Senat. La început, a trecut prin secţii unde erau şi reprezentanţi ai opoziţiei. Hotăr-lrile privind modificările la lege au fost adoptate de Comitetul delegaţilor compus din senatorii naţional-liberali: 1. Panaitescu, Gr. D. Vasiliu, Ştefan Galoiu, C. Onciu, Tony Iliescu. Modificările aduse înăspresc prevederile iniţiale. Exemplu: în art. 1 , amenda er-a stabilită între 10.00�100.000 lei (faţă de 5.00�15.000 lei cât er-a iniţial) pentru faptul de asociere în scopul de a atenta la proprietatea privată. Pedepsele celor care ar fi înlesnit pe infr-actorii de la art. 1, fuseseră stabilite în proiectul iniţial la 2-5 ani închisoare şi 2.000-10.000 lei amendă. Comitetul delegaţilor Senatului ridică pedepsele la 5-10 ani închisoare şi amendă între 10.000-100.000 lei. Senatul a votat în şedinţa din 2 decembrie 1924, cu 63 voturi pentru şi 2 voturi contr-a.


1 22 Serban Crăciunoiu

faptul că legea se va îndrepta în primul rând împotriva intereselor muncitorimii23• La rândul lor, T. Iacobescu, Gr. Iulian, D.R. Ioaniţescu şi alţi deputaţi ai partidelor din opoziţie, îşi exprimau îngrijorarea fiindcă înţelegeau că legea putea fi folosită eventual şi împotriva partidelor lor. Cei mai mulţi au respins încercările guvernului de a justifica necesitatea legii prin existenta pericolului de forte extremiste24•

Comunicările, înn:ebările şi interpelărlle adresate membrilor guvernului relevă principalele coordonate ale orientării opoziţiei pentru exercitarea unui control asupra executivului. Cele mai multe referiri privesc modul defectuos al aplicării reformei agrare, nemulţumirile ţărănimii dezavantajate de comisiile de împroprietărire care, în majoritatea cazurilor, au servit interesele moşierimii.

Intervenţia statului pentru sprijinirea naţional-liberalilor a fost deseori ţinta unor atacuri ale deputaţilor din opoziţie, atacuri concepute pe temeiul politicii economice preconizată de partidele respective25• Sunt şi cazuri când eforturile opoziţiei parlamentare ţărăniste sunt concentrate pentru dezvăluirea unor acte aparţinând fostei guvernări a Partidului Poporului, deoarece se cunoştea că generalul Al. Averescu awsese sprijinul national-liberalilor si se făceau aluzii chiar din toamna anului 1923 că I.I.C. Brătianu ar în�lina să-i readucă, la guvern din nou pe averescani26•

Una din interpelările cu un larg ecou în opinia publică27 se referă la lipsa de atitudine a guvernului naţional-liberal faţă de C.Argetoianu care, la începutul anului 1921 , în calitate de ministru de finanţe ad-interim în guvernul condus de Al. Averescu, efectuase un împrumut în Franţa prejudiciind interesele ţării cu suma de 90.000.000 lei pentru a-şi asigura în schimb mari câştiguri personale28•

Ultimul an al legislaturii, se caracterizează printr-o intensificare evidentă a preocupărilor atât în tabăra politică guvernamentală, cât şi a opoziţiei, pentru întâmpinarea momentului expirării mandatului de guvernare.

Alegerile pentru consiliile comunale din anul 1925, erau apreciate atât de Partidul Naţional Liberal cât şi de celelalte partide şi grupări politice din opoziţie, ca un moment semnificativ în vederea desemnării viitorului candidat la guvern. Victoria obţinută în aceste alegeri de forţele politice coalizate în front comun împotriva naţional-liberalilor, au determinat în lunile următoare reanimarea atacurilor din Parlament împotriva guvernului. În virtutea dorinţei exprimate de opinia publică pe această cale - alegerea consiliilor comunale - se cerea, în mod insistent, să fie înlăturaţi de la putere naţional-liberalii29•

23 D.A.D., nr.43/ianuarie 1924, p.994-999. 24 Ibidem, p. 1071-1 102. 25 D.A.D., nr.31/27 noiembrie 1924; nr.35/14 decembrie 1924, p. 759, 761 , 763-765, 767-769. Semnificativ din acest punct de vedere sunt interpelările deputaţilor D.R. Ioaniţescu în legătură cu preţul hârtiei, apreciat ca fiind foarte mare datorită faptului că întreprinderile respective erau sprijinite de stat. V. Madgearu a criticat guvernul pentru că nu a luat măsuri în vederea reducerii preţului zahărului. Analiza pe care o face surprinde legătura dintre factorii politici guvernamentali şi trustul zahărului. El propune ca preţul lor la asemenea articole să fie stabilit de Parlament. 26 Jdem, nr18/8 decembrie 1923, p.242-247. 27 Adevărul, din 25 mai 1923. 28 D.A.D., nr.34/17 ian. 1924, p.720-727; nr.35/1924, p.738, 773. Ca urmare a interpelării, un număr de 40 de deputaţi din mai multe partide cer să se ia măsuri împotriva lui C. Argetoianu. 29 Arh. St. Bucureşti, Arh. lst. Centr., fond Preşed. Cons. Miniştri, dosar 28/1926, f. 19, 39, 40.


Momente semnificative din activitatea opoziţiei parlamentare între 1922 - 1926 1 23

Legea electorală adoptată în martie 1926, adusă în dezbaterea Parlamentului, la sfârşitul legislaturii, avea să încheie şirul măsurilor adoptate de guvernarea naţional-liberală, cu scopul de a restrânge libertăţile democratice. După cum rezultă din documente, proiectul de lege electorală a fost depus la Senat la 13 iunie 192530• Este posibil ca o parte a opoziţiei, mai ales elementele care se situau pe poziţii de centru, să se fi pronunţat pentru acceptarea proiectului de lege chiar dacă în Parlament au protestae' .

Cercetarea unor momente pe care le-am considerat dintre cele reprezentative pentru evaluarea activităţii desfăşurată de opoziţie în Parlament, legislatura 1922-1926, evidenţiază faptul că regimul democratic parlamentar din România a parcurs o etapă importantă din punct de vedere al experientei acumulate după adoptarea sufragiului universal. În acest sens, formele de manifestar� ale opoziţiei constituie un indiciu care se impune atenţiei.

Cu toate că nu au lipsit atitudinile marcate de o pronunţată tentă politicianistă, la care s-a adăugat refuzul unei participări constructive la opera legislativă, totuşi, opoziţia a jucat un rol important în direcţia executării controlului asupra activităţii executivului şi a informat opinia publică despre unele acte de guvernare, astfel încât să se poată cât mai bine edifica asupra unor intenţii sau consecinţe pe care, de regulă, autorii proiectelor de legi, susţinuţi de reprezentanţii majorităţii parlamentare, căutau să le subaprecieze.

30 Arh. St. Bucureşti, Arh. Ist.Centr., fond Senat, dosar 14628, f. l , 21 . ;I Ibidem, În acelaşi dosar în care se află adresa prin care primul ministru înaintează proiectul de lege Senatului, menţionăm declaraţia semnată de senatorul ţărănist N.Costăchescu în care se spune: ,.Pentru a pune capăt imediat oricărei nelămuriri în situaţia intolerabilă a ţării, Opoziţia Unită e gata a permite trecerea în 24 ore a legii electorale".


., CAMPAMA" ROTHERMERE PENTRU REVIZUIREA TRATATULUI DE IA TRIANON

Valeriu Florin Dobrinescu - Vintilă Florescu

Lordul Rothermere, proprietarul ziarului " Daily Mai!", ti părea, la 21 iunie 1927, un articol intitulat Locul Ungariei sub soare. Conţinutul articolului a stat la originea unei campanii declanşate în favoarea revizuirii clauzelor Tratatului de la Trianon, actiune ce a durat aproape cinci luni şi care, la un moment dat, a atins serios bunele rel�ţii între Anglia şi statele Micii Înţelegeri. Efectul propagandei pro-ungare, a cărui iniţiator a fost Lordul Rothermere, s-a produs într-o perioadă de relativă destindere între Franţa şi Anglia, astfel că şi între Ungaria şi vecinii ei (excepţie făcând tensiunea între România şi Ungaria, creată prin problema optanţilor unguri, care avea să-şi găsească solutionarea în cadrul Societătii Natiunilor). '

Raporturile între Mlca intelegere şi Ungaria au continuat să se amelioreze după rezolvarea favorabilă a împrumutului ungar şi graţie reglementării problemelor pendinte.

Mişcarea iredentistă ungară, cu vârful de lance "Deşteptarea ungurilor", nu a abandonat proiectul vizând modificarea clauzelor Tratatului de la Trianon, iar guvernul moderat, condus de Bethlen, nu s-a pronunţat în favoarea unei acceptări irevocabile a noii ordini teritoriale stabilite la 4 iunie 1920'.

Statele Micii Înţelegeri erau vigilente şi nu şi-au făcut niciodată iluzii în ceea ce priveşte scopurile urmărite de unguri, în pofida faptului că efortul lor de apropiere era sincer şi căutau o veritabilă ameliorare a raporturilor menţionate. De asemenea, ele ştiau că Budapesta nu a abandonat veleităţile de a " recuperarea" teritoriilor care, după opinia ei îi aparţineau. Această tensiune !atentă putea izbucni dintr-un moment în altul şi angaja un conflict deschis în Europa Dunăreană. De aici, pericolul iminent început odată cu campania declanşată de Lordul Rothermere.

" Campania" s-a întărit şi prin tăcerea iniţială observată la Foreign Office - în realitate, aceasta reprezenta o tactică adoptată de Londra pentru a evita o problemă cu Lordul Rothermere, dar statele Micii Antantei au văzut în atitudine un acord tacit sau o complicitate din partea Angliei.

Încă din 1922, "Oxford League for Hungarian Selfdetermination" susţinea o activitate publicistică foarte bogată în favoarea .. refacerii" vechii Ungarii. La această acţiune participau mai multe personalităţi politice engleze2• Acţiunea Rothermere, aşadar, nu s-a născut pe un loc gol.

1 O.Carmi, La Grande Bretagne et la Petite Entente, Geneve, Droz, 1972, p . l 16. 2 S. Fanyes, Ungaria revizionistă, Bucureşti, Editura Mureş, f.a., p . l 12-158.


"Campania" Rothemere pentru revizuirea Tratatului de la Trianon 1 25

Să rememorăm că Rothermere fusese, la începutul lunii iunie 1927, oaspetele Budapestei. Cu prilejul unui dineu, Bethlen făcea aluzie la " prietenii ţării sale, care sunt gata să intervină în favoarea minorităţilor ungare din statele succesoare"3•

Rothermere credea că noile frontiere ale Europei Dunărene constituiau o ameninţare pentru pacea în zonă, lordul ac�d pe conducătorii aliaţi pentru " destrămarea fostei monarhii austro-ungare". Dacă situaţia actuală de instabilitate şi incertitudine continuă, ameninţa Rothermere, cercurile financiare de la Londra şi New York City trebuie să-şi reconsidere atitudinea lor faţă de creditele destinate statelor Micii Antante"4

Articolul lui Rothermere a avut un ecou extraordinar în Ungaria, deoarece aspiraţiile iredentiste erau încurajate de o personalitate care reflecta, şi într-o mare măsură, manipula opinia publică din principalele puteri anglo-saxone.

Lordul Rothermere, proprietar al unui trust de presă din Anglia, S.U.A. şi Canada, era adeptul revizuirii clauzelor tratatelor de pace. Legat prin interese financiare de cercurile politice şi industriale germane, sprijinitor al guvernului de la Budapesta, Rothermere era interesat şi de tentativele "legitimiste" de reinstaurarea monarhiei în Ungaria şi implicit în afaceri de spionaj în favoarea Berlinulut Să notăm că "Daily Mai!" avea un tiraj de două milioane de exemplare, iar "campania" sa revizionistă s-a reflectat şi în cele 71 de gazete ale trustului.

Rothermere nu a precupeţit nici un efort financiar, el cheltuind în "campanie" aproape 15 milioane de dolari6• •

La Londra s-a creat "Comitetul ungar pentru revizuire", iar campania de calomnii la adresa poporului şi statului român nu a cunoscut limite. Se falsifica istoria românilor şi se prezenta denaturat situaţia minorităţilor, îndeosebi a celei ungare. De pildă, sa afirma, cu totul nejustificat, că România a procedat la expulzarea a 650.000 de unguri din Transilvania.

Implicarea directă a familiei Rothermere in încercările eşuate de restaurare a monarhiei ungare, pe de o parte, şi concesiile făcute capitalurilor engleze în Ungaria, pe de alta, au constituit cei doi piloni, politic şi financiar, ai acţiunii revizioniste prin intermediul lui Rothermere. Acest lucru îl sesiza şi ziarul " Independence roumaine", organ al liberalilor, care sublinia că acţiunea lui Rothermere nu era străină de tentative)e făcute de unii capitalişti englezi pentru a-şi subordona bogăţiile naturale ale Ungariei7• In articol era prezentată şi problema optanţilor, dar opinia lui Rothermere nu a fost în măsură să influenţeze pe Austin Chamberlain şi alţi membri ai comitetului însărcinat să o dezbată.

Ziarele din statele Micii Antante, au adoptat, în pofida deciziei lui Rothermere de a-şi materializa planul revizionist şi a reacţiilor "istorice" ale presei ungare, un ton moderat. Dimensiunile " afacerii" au rămas modeste încă de la inceput, deşi, după reacţia ministrului cehoslovac de externe, Beneş, a urmat un schimb acid de scrisori între acesta şi Rothermere .

3 Ibidem, p.124. ' Ibidem. s A. Gociman, România şi rer.>izionismul maghiar, Bucureşti, "Universul", 1934, p.30. 6 "Curierul american" din 20 aprilie 1928. 7 O.Carmi, op. cit., p.135.


1 26 Valeriu Florin Dobrinescu - Vintilă Florescu

Schimbul de scrisori şi tonul din ce în ce mai ameninţător întrebuinţat de Rothermere au demonstrat că publicarea articolului nu reprezenta o acţiune izolată, ci făcea parte dintr-o .. campanie" minuţios pregătită având ca obiectiv revizuirea tratatelor de pace.

La 16 iulie 1927, " Daily Mai!" aducea la cunoştinţa cititorilor constituirea tktui comitet având drept obiectiv "să studieze evoluţia situaţiei în Ungaria, România şi Iugoslavia". Comitetul, care urma să analizeze clauzele Tratatului de la Trianon şi diferendele existente între statele succesoare, se compunea din lorzii: Charmwoocl, Phillimore, Newton, Thomson, pe scurt toţi .. lobby" pro-unguri.

Iniţial, premierul Bethlen a aprobat .. campania" şi a crezut că a sosit momentul pentru a se da satisfacţie " justelor revendicări" ungare dar, la 7 august 1927, a declarat că guvernul său nu o sprijină, neexistind momentul oportun8 pentru satisfacerea acestora.

Lordul Rothermere a dat un nou impuls .. campaniei" sale publicând, în .. Daily Mai!", un al doilea articol, intitulat Cutia cu pulbere a Europei, urmat de un al treilea, câteva zile mai târziu, intitulat O gravă injustiţie. În primul articol el ataca, în principal, reforma agrară din Cehoslovacia. Acest atac era considerat ca foarte puternic pentru statele succesoare, deoarece el viza un domeniu vulnerabil: acela al finanţelor. În Budapesta s-a creat " Liga pentru Revizuirea Tratatelor", care şi-a propus să furnizeze lui Rothermere toate informaţiile necesare .. campaniei" sale.

Reacţia anti-Rothermere, dusă de Mica Antantă, s-a făcut simţită la nivel diplomatic şi la cel al opiniei publice, în special al presei. Diplomaţii celor trei state, acreditati la Londra, au încercat să convingă Foreign Office-ul să combată deschis "camp�ia" purtată de "Daily Mai!" . În scopul de a se delimita de Rothermere, Foreign Office-ul a trebuit să se declare, fără nici un echivoc, în favoarea mentinerii clauzelor Tratatului de la Trianon9•

'

Ministrul României de la Londra, Nicolae Titulescu, transmitea lui I .Gh.Duca, la 23 august 1927, că, în urma campaniei lui Rothermere, problema optanţilor a devenit .. foarte simultană cu adeziunea la campania lui Rothermere a unor personalităţi engleze", a fost deschis un al doilea front de către cercurile revizioniste, al căror obiectiv era de a proba că, în timpul Conferinţei de Pace, fuseseră făcute promisiuni solemne care ar fi permis, în viitor, revizuirea tratatelor. O scrisoare a lui Gordon Ross, membru al Comisiei de delimitare a frontierei ungara-cehoslovacă, a fost tipărită la 20 iulie 1927; scrisoarea evoca o notă a lui Millerand, adresată delegaţiei ungare în chestiunea revizuirii teritoriale, ceea ce discredita tratatele existente. Nota a fost însoţită de un document al lui M. Paleologue din anul 1920. Bineânţeles că presa ungară, ca şi un interviu alA primului ministru Bethlen au denaturat conţinutul real al Notei Millerand, falsificându-1. In spiritul Foreign Office-ului şi Quai d'Orsay-ului, Nota Millerand10 nu prevedea decât rectificări minore, chestiuni speculate la Budapesta.

Rothermere nu a renunţat la luptă şi aderarea ex-premierului, David Uoyd George, la " campania" pro-ungară dusă în "Daily Mai!" a mărit nelinistea statelor Micii Înţelegeri. Fostul premier răspundea unui cetăţean ungar, Foldiak, printr-o scrisoare

8 F.C. Nanu, Politica externă a României (1919-1933), Iaşi, Institutul European, 1993, p.131. 9 O.Carmi, op. cit., p.133. 10 Gh. Buzatu (coord.), Titulescu şi strategia păcii, Bucureşti Editura Ştiintifică şi Enciclopedică, 1982, p.437.


,.Campania" Rothemere pentru revizuirea Tratatului de la Trianon 1 27

deschisă. Trei elemente ale scrisorii - imperfecţiunea tratatelor de pace, existenţa unui mijloc constitutional, articolul 19 din Covenant -permiteau revizuirea Tratatului de la Trianon şi rec�oaşterea elementelor, noi (" campania" Rothermerei, după opinia lui Uoyd George făcea o asemenea revizuire indispensabilă 11 • Lordul Newton a prezentat declaraţiile, lui Uoyd George în Camera Lorzilor, considerând că acţiunea Rothermere trebuia continuată, iar un membru al Comitetului pro-ungar, Gower, s-a deplasat la Budapesta pentru a studia situaţia anacronică creată în urma încheierii tratatelor de pace. Concluziile misiunii lui Gower urmau să fie supuse, sub forma unui raport, analizei Comitetului de la Londra. Gower, în timpul vizitei la Budapesta, 1-a văzut pe ministrul român pentru a-1 avertiza că "atâta timp cât România nu ia în consideraţie (revendicările minoritătilor) ea nu va obtine credite în Anglia"12•

' Între timp, implicarea senatorului american Baruch Borah în "campanie' a înrăutăţit atmosfera politică europeană. Prin intervenţii - scrisori sau interviuri - Borah aproba acţiunea Rothermere, opinând că se impune o revizuire a Tratatelor de Pace din 1919-1923.

De altfel, la începutul lui decembrie 1927, Rothermere va întreprinde o vizită în S.U.A. , în scopul organizării mişcării revizioniste de peste Ocean. Rothermere a vizitat colonii ungare din statele New York, Illinois, Indiana, Michigan, Ohio, Wisconsin si

· Pennsylvania şi a acţionat în vederea organizării elementelor revizioniste din această emigratie. La 12 martie 1928, într-un discurs, lordul englez a atacat statele Micii Înţeleg�ri şi a propus formarea unei "Uniuni mondiale ungare, care să acţioneze, pe plan internaţional, pentru revizuirea sistemului tratatelor de pace încheiat la finele Marelui Război" 13•

Publicaţiile româneşti din S.U.A. , au arătat legăturile directe ale lui Rothermere cu cercurile revizionoste de la Budapesta şi pericolul pe care " acţiunea" sa îl reprezenta pentru pacea europeană şi mondială.

Dezbaterile din Camera Comunelor arătau, dealtfel, că unii conducători politici englezi nu aveau încredere în "stabilitatea politică a noii ordini creată în anii 1919-1923 în Europa centrală şi orientală" 14• Întors de la Berlin, Lordul Beaverbrook comunica ministrului român că diplomaţii germani ar dori să încerce să facă prin el ceea ce ungurii efectuau deja prin Lordul Rothermere în favoarea Budapestei15• Era clar că în Marea Britanie, politica reprezenta rezultatul practic al lucrurilor, iar evenimentele influenţau concepţia diplomatică16• N.Petrescu-Comnen comunica de la Geneva, la 1 1 decembrie 1927, că îşi menţinea impresia potrivit căreia "la Londra s-a lucrat în favoarea ungurilor în ultimile trei luni" 17• Acţiunea desfăşurată în atare sens de Lordul Rothermere în Marea Britanie, îi mărturisea A.Chamberlain lui N.Petrescu-Comnen, " nu va avea nici o influenţă asupra politicii Londrei"18• Ministrul român la Uga Naţiunilor transmitea că

1 1 O. Carmi, op. cit., p. 147. 11 Ibidem, p.148. 13 "America" din 16 martie 1928. 14 B.C.S., fond AI.St.Georges, Arh. M.Mitilineu, dosar 1/CIII. 15 Arh. M.A.E., fond 71, Anglia, General, dosar 1, 1925-1932, f.64, (telegrama nr.2280, de la Londra, 6 octombrie 1927, semnată C.M. I.aptew). 16 Ibidem, p.37 (telegrama nr. 1 13, de la Londra, 16 ianuarie 1927, semnată N.Titulescu). 17 Idem, dosar 39, 1920-1937, f.94. 18 Ibidem.


1 28 Valeriu Florin Dobrinescu - Vintilă Florescu

secretarul de stat al Foreign Office-ului va fi nevoit să ia, din nou, o atitudune fermă în această chestiune19• De altfel, în mai multe rânduri, cabinetul britanic a luat în discuţie chestil.}flea raporturilor cu Ungaria. Astfel, încă din 1925, guvernul englez privea regimul ungar drept " antidemocratic" şi

"tulburător al păcii"20•

Corespondenţa diplomatică engleză dovedeşte ca A.Chamberlain şi Foreign Office-ul s-au opus " iniţiativei" lui Rothermere de revizuire a clauzelor Tratatului de la Trianon, dar tăcerea observată la autoritătile oficiale a întărit convingerea guvernelor Micii Înţelegeri, ca şi pe aceea a opiniei public� din statele succesoare, cum că Londra sprijinea " campania"revizionistă21•

România si aliatii săi din Mica intelegere au încercat să convingă Foreign Office-ul să combată

' campania purtată prin "Daily Mai!" . În scopul de a dovedi opoziţie

la campania lui Rothermere, Foreign Office-ul a trebuit să se declare, fără echivoc, în favoarea menţinerii clauzelor Tratatului de la Trianon, căci lui i s-ar părea inutil ca să spună că aceste articole nu au nici o valoare. " Daily Mai!" , care avea un tiraj considerabil, i-a influienţat cert pe cei care "erau mai puţin avizaţf2•

Foreign Office-ul a ignorat " campania" Rothermere şi atunci când un grup de lorzi a încercat să pună chestiunea în Camera superioară pentru a o contracara, el a fost de părere că o asemenea intervenţie ar da un. " avertisment gratuit

", iniţiatorului ei.

19 Ibidem, f. 98. 20 Arh. M.Ap.N., fond 5417, Poziţia 690, dosar f.n. , 1929, f.351 . 2 1 O.Carmi, op. cit., p .124. 22 Ibidem., p. 133.


DE IA NEUTRALITATE IA NONBEUGERANŢĂ

Ionel Sârbu

Majoritatea istoricilor caută puncte de reper în ascensiunea Germaniei şi Italiei pe continentul european şi a Japoniei în Extremul Orient. O parte se opresc la ieşirea Germaniei din Societatea Naţiunilor, alţii la acordul naval anglo-german, o altă parte la criza renană şi alţii la conferinţa de la Miinchen.

Nu ne propunem să găsim etapele când Germania a decis să adopte calea războiului pentru a-şi satisface revendicările teritoriale. Vom menţiona doar că momentele amintite fac parte din acelaşi proces de ascensiune a Germaniei şi că ele au fost posibile cu largul concurs al puterilor occidentale.

Se cunoaşte faptul că diplomaţia securităţii colective fusese înlocuită cu politica directoratului în patru (Marea Britanie, Franta, Germania, Italia), iar acest fapt a avut serioase repercusiuni asupra securităţii europ�ne şi a grăbit declanşarea războiului . În faţa acestei politici promovate de marile state revizioniste, spiritul de la Locamo a dominat întrega politică a Franţei şi Marii Britanii în raporturile cu Germania nazistă, consecinţa firească fiind abandonarea ţărilor antirevizioniste din centrul şi sud-estul Europei la discreţia Germani ee.

Pe de altă parte, în timp ce marile puteri promovau o astfel de politică, statele Estului european se găseau în faţa unor dificultăţi sporite care puneau în discuţie existenţa lor. Împărtăşim opinia profesorului Ion Ciupercă, ce susţine că "pe când în Vest revizuirea tratatelor priveşte mai ales problema echilibrului între marile puteri, în Europa Centrală şi de sud-est, atinge interese vitale; naţionale. De fapt, concilierea în Vest se făcuse cu preţul speranţei . . . pentru o compensare a Germaniei spre răsărit"2

Într-o analiză făcută asupra războiului civil din Spania, în anul 1939, şi a războiului chino-japonez, Marele Stat Major găsea câteva explicaţii deosebit de interesante după opinia noastră: " Asocierea, în aceeaşi broşură a războiului civil din Spania şi a războiului chino-japonez nu este întâmplătoare.

Aceste două războaie se deosebesc de toate conflictele militare anterioare care se desfăşoară la antipozi, în condiţii geopolitice particulare, între beligeranţi cu o instrucţie şi o psihologie atât de diferite, au totuşi numeroase caractere comune.

1 a se vedea V.Moisuc, Prţmlt.sele izolării politice a României 1919-1940, Bucureşti Ed. Humanita:o;, 1991 , p.322. 2 !.Ciupercă, Locarno Oriental. Semniftcaţia ttntti eşec (1925-1937), 1, în ,.Anuarul Institutului de istorie şi arheologie" A. D. Xenopol, Iaşi, XXIV, 11/1987, p.208-209.


130 Ionel Sârbu

1 . Ambele războaie sunt socotite ca reacţiuni armate (contra expansiunii mondiale a comunismului).

În Spania a fost o reacţiune internă, un fenomen de fiziologie socială, o luptă între celulele sănătoase şi celulele contagioase ale aceluiaşi organism ( . . . ). Această reacţiune anticomunistă a provocat evident sprijinul Sovietelor şi apoi - datorită unui complex de interese - intervenţia marilor puteri preocupate de echilibrul din Mediterana sau de debuseurile economice ale Asiei"3•

D�i avem unele rezerve faţă de acestă informare, rămâne extrem de interesant de văzut până în ce punct ceea ce s-a numit războiul civil din Spania a fost, practic, o repetiţie a marilor puteri (în special a celor două dictaturi - nazistă în Germania şi comunistă în U.R.S.S.), în vederea viitoarelor confruntări. Dacă aşa stau lucrurile, atunci espectativa Albionului şi a Franţei ar fi putut să se concretizeze în alegerea celui mai puternic pentru o viitoare colaborare. Ducând analiza mai departe, pornind de la acest război care în nici un caz nu poate fi privit numai ca un război civil, şi culminând cu Mi.inchenul, Franţa şi Marea Britanie au avut de ales între două dictaturi: aceea de extremă stânga (comunismul) şi cea de extremă dreapta (fascismul). În acest caz este posibil ca Mi.inchenul să reprezinte alegerea făcută şi care a fost considerată răul mai mic pentru existenţa iluzorie a unei Europe stabile. În acest sens ne apropiem de opinia ca -la MUnchen - cele patru puteri doreau o colaborare pentru a izola Rusia şi pentru a o distruge, o astfel de politică micşorând prestigiul Franţei şi al Marii Britanii, atât în Europa cât şi în întreaga lume4•

Prin " alegerea" de la MUnchen, Anglia şi Franţa au recunoscut prioritatea intereselor germane în regiunea economică dunăreană5•

În urma conferinţei de la MUnchen, avem de-a face cu o nouă situaţie şi cu un alt raport de forţe. O serie de state mici, cărora neintervenţia Franţei le-a dat serios de gândit, au început să ia calea Berlinului pentru a trata cu Hitler. La rândul său, România va începe să facă unele concesii Germaniei în ideea că aceasta ar putea opri revizionismul maghiar si ar oferi avantaje economice. Dezmembrarea Cehoslovaciei pune capăt - de facto - Micii Întelegeri, iar România era vital interesată în mentirwrea Cehoslovaciei, mai bine zis, sup�avieţuirea Cehoslovaciei. În acest sens, ia 5 octombrie 1938, Petrescu-Comnen declara ambasadorului Poloniei la Bucureşti (contele Roger Raczynsky): ,.Trebuie să facem imposibilul pentru ca Cehoslovacia să supravieţuiască, să devină viabilă şi să rămână aliata noastră. Cu cât va fi mai slabă, cu atât mai uşor va deveni pradă imperialiştilor1 mărindu-se astfel forţa adversarilor noştri, în consecinţă, primejdia pentru noi înşine"6• In continuarea aceleiaşi intrevederi, Petrescu-Comneu transmitea un mesaj lui Josef Beck: "0 politică prevăzătoare ar dicta Poloniei măcar acum o apropiere neîntîrziată de Cehoslovacia, care ar trebui păstrată cât mai puternică în vederea creării

3 Arh. M.Ap.N., dosar nr.880, f.3 - lnvăfăminte şi obseroaţii din războiul cit•il din Spania şi războiul china-japonez. 4 H.Beik, L.Lefore, Modern Europe. A. History since 1500, New York, Henry Hoit and Comp. , 1959, p.858. 5 A.Fr.m�ois-Poncet, Sut>enirs d'une ambasade a Berlin. Sept. 1931-0ct. 1938, Paris, Flammarion, 1946, p. 180. 6 apud A.Simion, Agresiunile naziste din Europa în anii 1938-1939, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1983 p.209.


De la neutralitate la nonbeligeranţă 1 3 1

unui grup de puteri mici şi mijlocii, care să se garanteze mutual în vederea primejdiilor viitoare, mai aproape chiar decât pare a crede Varşovia"7•

Intuind orientarea greşită a politicii externe polone, Bucureştiul a încercat să arate că acest lucru nu putea folosi nimănui. Dimpotrivă, trecând fără rezerve în tabăra germană, Polonia devenea pe zi ce trece o ţară pândită (după expresia lui W. Churchill) .

Odată cu satisfacerea revendicărilor ungaro-polone, dorinta de acaparare de noi teritorii creştea. Revizionismul maghiar intra într-o nouă fază, extrem de favorabilă. În această situaţie în care forţa şi prestigiul Germaniei crescuseră considerabil, România a trebuit să-şi adapteze politica externă la noile realităţi . Chiar dacă nu asistăm la o orientare spre Berlin, observăm tendinţa cercurilor de la Bucureşti de a nu irita Germania. Guvernul român realiza faptul că într-un viitor apropiat va trebui să-şi precizeze cu claritate poziţia. România a intervenit la Budapesta, Varşovia, Londra şi Paris şi a atras atenţia că "dacă teza ungurească ar triumfa, s-ar crea un nou izvor de dezechilibru economic în bazinul dunărean si riscurile serioase să intrăm într-o nouă criză cu urmări neprevăzute"8•

'

În această complicată situaţie geopolitică, politica anglo-franceză va continua să fie aceaşi şi după MUnchen şi până la ocuparea Pragăi. Conştiente de faptul că garanţiile franceze nu mai reprezentau o certitudine, aceste state au încercat să-şi salveze existenţa prin alianţe regionale în vederea rezistenţei în comun împotriva agresorului hitlerist.

Intervenţia Marii Britanii la Societatea Naţiunilor, privind respingerea în comun a agresiunii, a zdruncinat serios şi această ultimă posibilitate a ţărilor mici şi mijlocii.

Principalele probleme ce frământau statele vizate se refereau la posibilităţile de rezistenţă împotriva unei agresiuni, la apărarea independenţei şi suveranităţii naţionale. La toate acestea adăugăm şi o supraveghere a politicii externe promovată de Uniunea Sovietică, în ipoteza că şi ea ar dori o serie de mutaţii în problema teritorială, problemă şi aşa extrem de complicată şi sensibilă.

Ultima parte a anului 1938 şi prima parte a anului 1939 aveau să ducă la accentuarea presiunilor Germaniei asupra ţărilor din centrul şi sud-estul Europei. În prima parte a lunii martie 1939, Grigore Gafencu (noul ministru de externe) a vizitat Varsovia în încercarea de a menţine statu-quo-ul teritorial în Europa de sud-est. În cadrul discu�ilor de la Varşovia, Gafencu a propus o dezvoltare a alianţei româno- polone în cadrul lărgirii sistemului de aliante din Balcani. Polonia a refuzat o astfel de aliantă, colonelul Beck fiind de părere că ar dă

,una intereselor naţionale ale Poloniei. În Gem�ia, vizita lui Gafencu a

fost interpretată ca un act politic ostil ei si politicii promovate de Berlin în sud-estul Europei. Încercările diplomaţilor români de' a revitaliza un sistem de alianţe împotriva agresiunilor naziste au eşuat dintr-un număr multiplu de motive. Cedările repetate ale anglo-francezilor, politica obstrucţionistă a Ungariei şi Bulgariei, pasivitatea Poloniei, incertitudinile Iugoslaviei şi, nu în ultimul rând, influenţa crescândă a Berlinului în această zonă a Europei, au constituit stavile dificile în faţa proiectelor româneşti.

După ocuparea Pragăi, la 15 martie 1939, luările de poziţie ale guvernului român au nemulţumit vădit Germania, care a intensificat presiunile la adresa Bucureştiului. Chiar în această perioadă, Armand Călinescu nota în jurnalul său: .. Poziţia

7 Ibidem, p.2 1 1 . 8 V.Moisuc, Diplomaţia României şi problema apărării srweranităţii şi independenţei naţionale în perioada manie 1938- mai 1940, Bucureşti, Ed. Academiei R.S.R., 1971 , p.Sl .


132 Ionel Sârbu

de neutralitate e bună spre a nu provoca noi şi spre a fi siguri că nu vom rămâne singuri în luptă. În cazul în care se va declanşa lupta de alţii, cum decizia cred că va fi a Franţei şi a Angliei, nu putem să ne găsim în altă parte. Este o fatalitate istorică. Sunt optimist. Neamul acesta a rezistat mult, va rezista şi acum"9•

În primăvara anului 1939, Parisul ceruse Londrei să treacă de partea sa în caz că Franţa ar intra singură în ajutorul Cehoslovaciei, dar englezii au răspuns că nu ar dori să se găsească imediat în război cu Germania şi pentru că, Londra nu are luate faţă de Cehoslovacia, obligaţiile pe care şi le-a asumat Franţa prin Tratatul din 1935. Anglia putea interveni numai în cazul când armatele franceze ar fi înfrânte şi Franţa ameninţată cu invazia, pentru că în acel moment interesele britanice vor fi şi ele în joc10• Imediat după ocuparea Cehoslovaciei, Halifax sfătuia Franţa să se abţină, întrucât momentul lansării unui atac contra Germaniei este nefavorabil11 •

Odată distrusă Cehoslovacia, tăvălugul german se apropia de Polonia, considerată duşmanul Germaniei ca şi al U.R.S.S. , pentru că la Berlin şi Moscova frontierele poloneze erau considerate ilegitime12•

În această situaţie, la 31 martie 1939, Anglia şi Franţa acordă garanţii Poloniei ca replică la ameninţarea Germaniei, iar la 13 aprilie acordau aceleaşi garanţii Greciei, ameninţată de ocupaţia italiană din Albania şi României, ameninţată de politica germană a petrolului.

Mult mai interesată în această problemă, Franţa a avertizat Germania la 1 iulie, 21 iulie şi 15 august 1939, că în cazul în care Polonia va fi atacată, Franţa îşi va îndeplini automat angajamentele faţă de Varşovia13• Acordul germana-sovietic din 23 august 1939 plasa Franţa şi Anglia în perspectiva de a abandona Polonia şi permitea lui Hitler să o atace în condiţii acceptabile din punct de vedere strategic şi, mai ales, economic, pentru că U.R.S.S. se obligase să vândă Germaniei produse alimentare şi, materii prime14•

În urma pactului sovieto-german, ruşilor li se oferea posibilitatea să " elibereze" Polonia orientală, Estonia, Letonia, Basarabia şi să înlăture zidul care-i despărţea de Europa centrală, iar Franţa şi Anglia nu le putea oferi nimic asemănător.

Fin observator al situaţiei internaţionale, Grigore Gafencu făcea constatarea că România a fost o victimă a acordului de la Moscova, dar că putea fi şi victima dezacordurilor germano-ruse. În continuare afirma că în timp ce pactul de la MUnchen a dus la dezordine, cel de la Moscova a dus la război15• În acest caz, raporturile României cu U.R.S.S., la fel ca şi securitatea României, rămâneau suspendate de exigenţele semnatarilor acordului de la Moscova şi aliaţii lor.

Având spatele asigurat, Hitler ştia că neutralitatea U.R.S.S. antrena pe cea a României şi a Turciei. Este în afară de orice îndoială că indiferent ce beneficii a adus acest mult discutat pact părţilor semnatare, statele vizate direct de acordul secret germano-sovietic au fost lovite greu şi puse în situaţia de a nu mai putea acţiona pentru

9 A. Simion, op. cit., p.234. 10 P. Renouvin, Histoire des relations internationales, Paris, Libraire Hachettc 1958, t.VIII, p.134 . 1 1 M.Baumont, Lafoillite de la paix (1918-1939, voi.II 0936-1939), Paris, Presses universitaires de france, 1961 , p.793. Il Idem, Les origines de la dettxibne guerre mondiale, Paris, Payot, 1969, p.29. 13 P.Renouvin, op. cit., p.177. 14 Ibidem, p. 183. ls Gr.Gafencu, Preliminaires de la guerre a l'est, Paris, L.l i.F., Egloff, 1944, p.373.


De la neutralitate Ia nonbeligeranţă 1 33

apărarea intereselor lor vitale. ,. România s-a aflat din august 1939, în imposibilitatea absolută de a mai folosi vreunul din multiplele instrumente diplomatice realizate cu trudă în perioada anterioară pentru a-şi asigura statu-quo-ul teritorial. Se poate considera că izolarea sa politică s-a realizat acum în toate coordonatele ei; România era singură şi înconjurată de state care aveau pretenţii teritoriale - la vest Ungaria, la est U.R.S.S. , la sud Bulgaria - la toate acestea adăugându-se cleştele pactului Ribbentrop-Molotov" 16•

În această situaţie, Grigore Gafencu, ministrul de externe român, constata într-o telegramă trimisă Ambasadei de la Moscova: " Noul sef al politicii externe sovietice modificase politica U.R.S.S. faţă de Balcani. Înţelegerea B�canică nu-i mai convenea. El o considera ca fiind prea slabă pentru a se putea opune unei înaintări germane. Orice încurajare din parte Rusiei s-ar întoarce împotriva ei şi ar împiedica-o să se ocupe, împreună cu Germania, de problemele balcanice. Moscova, începând cu luna august 1939, nu mai manifestă nici un interes faţă de Înţelegerea Balcanică. Relaţiile sale cu Turcia se răciseră. U.R.S.S. îşi manifesta din nou, pe un ton din ce în ce mai ameninţător, pretenţiile sale asupra Basarabiei" 17•

Neutralitatea declarată de România la 6 septembrie 1939, singura formulă ce permitea menţinerea echilibrului în aspra confruntare de forţe politice şi militare declanşată odată cu agresiunea contra Poloniei, a permis păstrarea tuturor legăturilor vechi cu Marea Britanie şi Franţa, desfăşurarea unei ample campanii diplomatice în sud-est pentru coalizarea forţelor într-un front de rezistenţă contra agresiunii, temporizarea planurilor gemane de subordonare economică şi politică a ţării, temporizarea planurilor de revizuire a statu-quo-ului teritorial al ţării. " De o mare importanţă pentru înţelegerea caracterului poziţiei României în această perioadă sunt două acţiuni de politică externă şi internă în acelaşi timp şi comune: 1) deschiderea frontierei nordice accesului refugiaţilor polonezi în frunte cu preşedintele acestei ţări şi a guvernului ei, precum şi a armatei în derută, concomitent cu salvarea tezaurului Poloniei; 2) aplicarea unor măsuri de o duritate fără precedent împotriva Gărzii de fier după asasinarea primului ministru, Armand Călinescu, în septembrie"18• În zona sa geografică România a fost singurul stat care a promovat atunci o astfel de politică, sfidând ameninţările unei puteri care înghiţise deja trei ţări europene independente şi se pregătea pentru o nouă fază a războiului.

La sfârşitul lunii august a anului ·1939, sistemul de tratate încheiate după primul război mondial încetase să mai aibă orice fel de eficienţă. Mai mult chiar, principalele prevederi fuseseră încălcate si acum se constata că foarte putine elemente mai erau în vigoare. Încălcarea sistematică a acestor tratate de către ţările' nemulţumite după primul război mondial, sub privirile înţelegătoare ale marilor puteri învingătoare trebuia să ducă la acest rezultat. Societatea Naţiunilor începuse, din deceniul patru, să devină o instituţie " de constatare" fără o putere efectivă, iar principiul securităţii colective lăsase loc aranjamentelor de culise dintre marile puteri.

Toamna anului 1939 găsea centrul şi estul Europei într-o situaţie extrem de delicată. Ţările nemulţumite de tratatele de pace de după primul război mondial erau

16 V.Moisuc, Premisele izolării politice a României 1919-1940, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1991 , p.365. 17 Arh. M.A.E. , fond 71/România, voi. 81, f.76. 18 V.Moisuc, op. cit., p.370.


134 Ionel Sârbu

într-o continuă ofensivă, iar cele ce miUtau pentru menţinerea acestor tratate, mai bine zis a ceea ce mai rămăsese din ele, dispăruseră sau erau pe cale de dispariţie. Austria şi Cehoslovacia dispăruseră ca entităţi statale, Ungaria şi Polonia îşi rnăriseră graniţele în urma primului dictat de la Viena, Iugoslavia intrase în orbita politicii externe italiene, iar U.R.S.S. se pregătea să reia teritoriile ce fuseseră pierdute după 1917.

În acest context, România era - de jure - în situaţia puţinelor ţări faţă de care prevederile tratatelor de pace de după primul război mondial rămăseseră intacte, dar - de facto - intrase în " tranzacţia" dintre marile puteri în urma pactului Ribbentrop-Molotov, din 23 august 1939. Prin forţa economică şi militară a celor două state, forţă ce le permite să domine, în special, militar continentul, putem face afirmaţia că după 23 august 1939 - de facto - România se găsea şi ea în situaţia ţărilor pentru care prevederile de la Versailles deveniseră caduce. Anglia şi Franţa nu puteau şi nu doreau să intervină, ele însele abandonând sistemul de tratate de după primul război mondial.

Izolarea României era totală şi acest fapt va avea urmări catastrofale în vara anului 1940. Această situaţie începuse să se concretizeze din anii 1936-1937, pentru � apoi să prindă contururi tot mai exacte în anii 1938-1940.

Pe de altă parte, interesele vitale ale României impuneau cu necesitate ca ea să se găsească cât mai departe de cele două regimuri dictatoriale ale vremii, chiar dacă realismul politic a determinat-o să se apropie pentru ceva vreme de unul din ele. Majoritatea oamenilor politici români au intuit că singura alternativă pentru România, în cazul izbucnirii conflagratiei, rămâne neutralitatea.

" În România, fără a fi explodat ca o surpriză neaşteptată, ziua de 1 septembrie 1939 a produs mare agitaţie şi nelinişte pentru destinul păcii europene şi, în context pentru soarta proprie, presa şi radioul au informat cu promptitudine, reproducând pe pagini intregi, sub titluri mari, comunicatele şi ştirile provenind din marile capitale, de la factorii de răspundere ai statelor, implicate într-un fel sau altul, în circumstanţele începerii războiului germano-polonez" 19•

În sud-estul Europei, în vecinătatea statului victimă, după Ungaria, alte două noi state îşi anunţau hotărârea de neutralitate - �ulgaria şi Iugoslavia. În acest din urmă caz, ni se par relevante următoarele afirmatii. lntrebată de regele George al Greciei ce impresie avea despre neutralitatea lugosla�ei, Martha Bibescu exprima, printr-o sugestivă alegorie, poziţia adoptată de statele mici: " Neutru, neutru, neutru . . . Aidoma şoricelului care strigă în gura mare că este neutru, după ce pisica a intrat în cămară"20•

La Bucureşti, la 4 septembrie, sub preşedinţia lui Armand Călinescu, se hotăra formularea şi publicarea unui Comunicat explicativ, care la punctul 2 prevedea: " În ce priveşte politica externă, suntem hotărâţi a păstra mai departe atitudinea paşnică de până acum, urmărind buna înţelegere cu toţi vecinii ţării. 21 Prevederile înscrise în acest comunicat anticipau poziţia oficială a României, după deliberările din Consiliul de coroană din după-amiaza zilei de 6 septembrie. Publicat de presa română şi difuzat la radio, Comunicatul nr.58, al Casei regale stipula ca România să adopte " observarea

19 L.Dandara, România în vâltoarea anului 1939, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985, p.313. 20 M.Bibescu, ]urna/politic 1939-1941, Bucureşti, Ed. Politică, 1979, p.103. 21 L.Dandar.a, op. cit. , p.323.


De la neutralitate Ia nonbeligeranţă 135

strictă a regulilor neutralităţii stabilite prin convenţiile internaţionale faţă de beligeranţii din actualul conflice2•

În dreptul internaţional neutralitatea reprezintă situaţia statelor care nu participă la război, ci continuă să întreţină relaţii paşnice cu toate statele, inclusiv cu cele beligerante. Termenul neutralitate poate apărea uneori circumstanţiat de adjectivele "convenţională'' , "temporară', "provizorie'', "armată'' etc., adjective care exprimau mai degrabă un colorit istoric decât un conţinut juridic. Neutralitatea adoptată de România nu trebuie confundată cu neutralitatea permanentă, (consimţită pe baza unui acord de către beligeranţi, ca în cazul Elveţiei şi Belgiei), ci ca o declaraţie unilaterală prin care se făcea cunoscut beligeranţilor hotărârea de a se abţine, în mod deliberat, de a interveni în război, cu condiţia respectării unor drepturi şi datorii.

Anterior adoptării acestei poziţii, Gafencu explica ministrului de externe iugoslav, Cincar Markovic, punctul de vedere al guvernului român: "de a scuti de război Balcanii, dacă nimeni nu se gândeşte să ne atace, dar de a respecta întocmai angajamentele noastre pentru cazul în care statele Înţelegerii Balcanice ar fi ameninţate. Aceasta ne îngăduie, în împrejurările de azi, să urmărim în deplină înţelegere şi păstrând un strâns contact între noi, o politică independentă, prudentă şi ferrnă"23•

Guvernul român era cu atât mai îngrijorat cu cât era în posesia unor informaţii deloc liniştitoare în privinţa Angliei. Chiar dacă oficialităţile engleze le-au negat, incertitudinea plana. "Ministrul Angliei a spus unei personalităţi ungare de frunte că nu înţelege amărăciunea poporului ungar faţă de Anglia, deoarece guvernul britanic nu a garantat integritatea teritorială a Romdniei ci numai independenţa ei. ( subl. n. -S.l.) Personalitatea maghiară în chestiune a interpretat declaraţiunea în sensul că Guvernul englez s-a legat a ajuta România dacă este atacată dar n-ar fi luat nici un angajament pentru menţinerea frontierelor actuale, în cazul unei conferinţe.

E foarte simptomatic că o declaraţiune identică a fost făcută de consilierul de legaţie englez unui coleg de-al meu, ceea ce ar denota că Foreign Office-ul ar autoriza pe reprezentanţii săi să prezinte astfel situaţia guvernului ungar"24•

Din alt� surse, Ministerul de externe primea aceleaşi semnale neliniştitoare din partea Angliei: "Insărcinatul cu Afaceri britanic mi-a remis azi o copie după memoriul maghiar referitor la minorităţi, înaintat la Londra. Guvernul britanic ne cere stăruitor o destindere cu Ungaria (. . . ) .

Ni se aduce, de asemenea, la cunoştinţă faptul uimitor că la o scrisoare a Guvernului maghiar prin care se formulează anumite revendicări teritoriale îndreptate împotriva noastră, Guvernul britanic ar fi răspuns " că ia act cu toată atenţia de aceste cereri" şi că se gândeşte " să închidă ochii faţă de importantele revendicări teritoriale" ale Ungariei, dar că este de părere ca asemenea revendicări nu pot fi dezlegate pe cale pasnică si prietenească între statele vecine. ' '

În ce ne priveşte, am atras atenţia Guvernului britanic că românii nu înţeleg să discute problemele teritoriale decât cu armele"25•

u ,.Monitorul Oficial" , partea 1, nr.206, 7 sept. 1939, p.S292 (,.Universul" , nr.246, din 8 sept. 1939) 13 Arh. M.A.E., fond În�elegerea Balcanică, vol.38, f.177, telegrama din 28 aug. 1939 către Oficiul Diplomatic de la Belgrad, semnată Gafencu. 14 Arh. M.A.E. , fond 71/llngaria, vol.88, telegrdma nr.48660, 2 aug. 1939, semnată Bossy, f. l lO (Legisla�ia din Budapesta către M.A.E.).


1 36 Ionel Sârbu

Urmărind mentinerea statu-quo-ului teritorial balcanic, România a venit cu o propunere interesantă, proiectul Gafencu, conceput ca o supraîntărire a Înţelegerii Balcanice, care viza precizarea unei atitudini comune a României, Iugoslaviei, Greciei şi Turciei, urmată de o posibilă cooperare a Ungariei, Bulgariei şi Italiei, ultimei recunoscându-i-se poziţia de lider al grupării26•

Acest plan al constituirii " blocului neutrilor" va eşua ca urmare a dezinteresului şi opoziţiei tuturor puterilor. Doar reuniunea extraordinară a reprezentanţilor Înţelegerii Balcanice, din 2-4 februarie 1940, a reuşit să salveze ideea " blocului" , dar evoluţia ulterioară a evenimentelor nu a confirmat aceste intenţii.

Probabil, pentru guvernul român, " blocul neutrilor" ar fi reprezentat un factor în plus de securitate, un mijloc de a impiedica izolarea pe arena imternaţională, o poartă deschisă spre aliaţii occidentali. Consultate de guvernul român prin intermediul Turciei, apoi direct, .Marea Britanie şi Franţa au dat, încă în cursul lunii septembrie, un răspuns favorabil27• In blocul neutrilor Berlinul vedea un pas important în directia scoaterii Înţelegerii Balcanice de sub influienţa Marii Britanii şi a Franţei28•

'

Italia rănită în orgoliile ei şi nemulţumită de rolul pe care .�nţelegea să i-l ofere

Germania, urmărea să creeze în zona Balcanilor un fief propriu. lnsemnările contelui Ciano par a fi revelatoare în acest sens. " În această dimineaţă (15 septembrie - n.n.S.I.), ducele a reluat ideea constituirii unui bloc al neutrilor cu ţările dunărene şi balcanice, şi de a ne pune în fruntea acestui bloc. Am redactat imediat o telegramă cu instrucţiuni pentru Attolico. Dar seara, Mussolini a preferat să amâne executarea planului până la sfârşitul operaţiunilor germane în Polonia "29•

Uniunea Sovietică a primit de la început nefavorabil ideea creării unui bloc al neutrilor in Balcani şi la Dunăre30• Punctul de vedere al Guvernului român a fost expus de Grigore Gafencu intr-o convorbire cu A. Thieny, ambasadorul Franţei: "Nimeni nu s-ar gândi la noi să intre necondiţionat într-o grupare a neutrilor în care Italia să-şi impună voinţa, atrăgându-ne pe toţi la nevoie într-o acţiune îndreptată împotriva marilor puteri occidentale.

O apropiere a blocului balcanic de Italia nu poate fi luată în consideraţie decât pe temeiul şi cu condiţia unei desăvârşite neutralităţi. Condiţionând neutralitatea ei de neutralitatea blocului balcanic, Italia nu ar mai reprezenta o primejdie pentru nimeni -dimpotrivă - prezenţa ei intr-o asemenea grupare, alături de statele din Înţelegerea Balcanică, îndeosebi alături de Turcia si de România, care au dovedit întotdeauna că stiu ce vor, ar fi o chezăşie de siguranţă pe�tru statele occidentale"31

'

15 Jdem, telegrama nr. 50432 din 1 1 aug. 1939, semnată Gafencu, dtrc Ambasada României din Istanbul. 26 V.Fl.Dobrinescu, I.Pătroiu, Ultimile luni de pace (manie-august 1939), Institutul European, Iaşi, 1992, p.15. 27 Arh. M.A.E . , fond 71/1920-1944 U.R.S.S., voi. 87, telegrdma nr.1825 din 20 sept. 1939 de la Ankara, semnată Stoica, f. 187. 28 Jdem, telegrdma cifrată nr. 1900 din 30 sept. 1939, semnată Stoica. 29 Compte Galleazo Ciano, jurnalpolitlque 1939-1943, voi. 1 Neuchatel, 1946, p .153. 30 Arh. M.A.E., fond 71/1920-1944, U.R.S.S., voi. 87, telegrama 2039, 24 sept. 1939, Ankara! semnată Stoica. 31 Jdem, Nota asupra convorbirii avute în ziua de 24 octombrie 1939 de Gafencu cu A. Thierry.


De la neutralitate la nonbeligeranţă 137

Acordul pe care majoritatea puterilor il dăduseră blocului neutrilor avea în el germenii eşecului, deoarece fiecare dintre marile puteri, încerca să folosească viitoarea alianţă în folosul intereselor proprii. Spre sfârşitul lunii noiembrie 1939 eşecul era cert, iar Rom�ia, ca unul dintre iniţiatorii săi, şi-a atras şi mai mult resentimentele Germaniei.

In timp ce participa activ la tratativele pentru crearea " blocului neutrilor" , România a awt o atitudine extrem de cordială faţă de Polonia. Ospitalitatea şi protecţia oferită Guvernului acestei ţări, zecilor de mii de refugiaţi polonezi, ofiţerilor armatei poloneze, precum şi faptul că a permis tranzitarea teritoriului ţării de tezaurul Poloniei, au încărcat de onoare Guvernul României. Toate acestea au stârnit destulă nervozitate la Berlin.

Într-un interviu publicat astăzi, domnul Thompsen, însărcinat cu afaceri al legaţiei Germaniei, a declarat doamnei Essary, redactor al ziarului "Times Herald' din Washington, că atacul contra Finlandei nu trebuie să tulbure nici să surprindă opinia publică americană.

Cucerirea face parte din planul Rusiei de a recupera ceea ce a pierdut în războiul mondial. Unii dintre noi, europenii, găsim necesar şi simplu reorganizarea hărţii Europei, după cum a procedat şi America luând Texasul de la Mexico.

Rusia are o singură cale logică de urmat. Obiectivul său de a obţine un port la Marea Neagră este uşor de înţeles. Ea se va coborâ de-a lungul continentului prin România, reluând Basarabia care îi aparţine. De altfel, sunt mulţi ruşi în Basarabia. Basarabia ar fi şi astăzi teritoriu rusesc fără greşelile Tratatului de la Versailles.

Adevăratul obiectiv sovietic este Turcia, adică controlul complet asupra Bosforului.

Dacă România nu s-ar fi mărit în mod nebunesc după război, n-ar fi azi amenintată de Rusia şi Ungaria"32• '

În situaţia în care încercările de a se salva pacea eşuaseră "perspectiva era, într-adevăr, întunecată pentru România, indiferent dacă aliaţii erau victorioşi, în care caz, România nu ar mai fi awt nici o protecţie împotriva Uniunii Sovietice sau, dacă Germania câstiga, situatie în care România ar fi fost transformată cu de-a sila în vasalul ei"33• Se par� că în �bele variante rafinatul diplomat american avea dreptate. Şi cum prima ipoteză s-a dovedit a fi reală . . .

Prin sprijinul acordat Poloniei, România dobândea noi adversari în câteva capitale europene. În problema refugiaţilor polonezi, politica României a fost numai în parte sprijinită de Londra, care a salutat faptul că România a fost folosită drept adăpost de refugiaţii ce se deciseseră să părăsească Polonia, însă a condamnat internarea unor personalităţi oficiale de frunte ale Varşoviei. Potrivit lui Tilea, cea mai mare parte a aurului polonez şi cel puţin 9000 de militari, din personalul forţelor aeriene şi 20.000 din rândul trupelor de uscat şi-au găsit salv�rea trecând prin România34• Facem precizarea că

32 Arh. M.A.E., fond 71/Ungaria, vol.88, Serviciul de presă al Lega{iunii din Washington, 3 dec. 1939, f.347. 33 FRUS, vol.I, 1939, p.499 (ministrul american la Bucureşti era Gunther Mott), apud, David B. Funderburk, Politica Marii Britanii faţă de România 1938-1940, Bucureşti, Ed. Ştiintifică şi Enciclopedică, 1983, p. 155. 34 apud D. Funderburk, op. cit., p.155.


1 38 Ionel Sârbu

internarea diplomaţilor polonezi a fost extrem de blândă şi, în acelaşi timp, ea făcea parte din regulile neutralitătii.

În opinia istoricului american, " în istoria României regele Carol al 11-a, Gafencu şi Tilea, au reprezentat personalităţi de tip "acrobatic'', care au căutat să menţină echilibrul între marile puteri în speranţa de a păstra cât mai mult timp posibil independenţa şi neutralitatea ţării lor. Ca urmare a pactului germano-sovietic, România s-a trezit însă prinsă între cei doi putrenici vecini ai săi. Strategia britanică, concepută având în vedere doar ameninţarea germană, trebuia revizuită după semnarea pactului germano-sovietic. Planurile Marii Britanii privind frontul de est lăsau însă Uniunii Sovietice mână liberă în reglementarea unor chestiuni teritoriale"35•

Între timp, războiul se desfăşura cu rapiditate; nota guvernului sovietic din 17 septembrie 1939 aducea un element nou. Uniunea Sovietică intra în război ocupând partea de răsărit a Poloniei. Din acest moment, situaţia României devenea din ce în ce mai dificilă. De altfel, unii reprezentanţi diplomatici ai României, dând dovadă de o incontestabilă abilitate politică, au sesizat situaţia grea în care se afla România. " Pentru mine este clar, transmitea Tilea, că Sovietele urmăresc ocuparea cel puţin a Basarabiei, având asentimentul Germaniei şi în ultimă raţiune, bolşevizarea întregii Europe. Politica U.R.S.S. a reluat prin Potemkin politica imperialistă grevată pe ideologia bolşevică"36.

Din Spania, încă din 27 august Nanu transmitea: " Ministrul Afacerilor Străine i-a spus colegului iugoslav că au fost informaţi din izvor sigur că Germania şi Rusia ar fi semnat si un protocol secret prin care ar fi împărtit zonele de influentă în Statele Baltice şi în sud-estul european. În ce priveşte Spania, a�easta a confirmat stricta ei neutralitate în caz de război"37•

La rândul ei, Legaţiunea din Berna sesizase deja pericolul sovietic. " Aflu din izvor sigur că se ştie acum precis că deja la 12 sau 15 mai 1939 conversaţiile germano-ruse ajunseseră la o înţelegere definitivă.

Această înţelegere multiplă se întinde asupra sferelor de influienţă economică şi politică în Europa. Germania se obliga să dea mână liberă Rusiei în chestiunea Basarabiei"38•

" Semnalele" neliniştitoare ce soseau de la diploma ţii români erau transmise prin canalele M.A.E. către toate reprezentanţele diplomatice ale României. După ocuparea Poloniei răsăritene, Uniunea Sovietică îşi punea în aplicare noile planuri de expansiune. Din Moscova, reprezentantul României, Davidescu, transmitea: " După informatiile Ministrului Greciei, adeseori alarmist, Basarabia ar fi împănată de agenti bolşevici . În momentul în care activitatea lor subversivă ar avea succes, populaţia cerând sprijin din afară, Sovietele ar putea găsi un pretext de intervenţie"39•

De la centru, Ministrul Afacerilor Externe îşi instruia diplomaţii să înţeleagă că "nu trebuie să rămână niciodată un dubiu în, mintea unui interlocutor străin despre

3s Ibidem, p .173. � Arh. M.A.E . , fond 71/Germania, vol.77, telegr.tma nr.60258, 26 sept. 1939, Legatiunea din Londra, f.287. 37 Idem, telegr.tma nr.6o6, 27 august 1939, Lega{.iunea din San Sebastian, semnată Nanu. 38 Idem, fond 71/Germania, vol.78, Legaţiunea din Berna, tel. nr.21 16, 1 octombrie 1939, semnată Gurănescu, f. 121 . 3 9 Jdem, fond 71/România, vol.87, telegrama nr.2768, 27 act. 1939, Legatiunea din Moscova, f.416.



hotărârea noastră de a apăra cu armele integritatea noastră teritorială"40• Este necesar să menţionăm că după pactul germana-sovietic din 23 august 1939, România a observat cu foarte mare atenţie eventualele mişcări ale U.R.S.S. , încercând să depisteze dacă înţelegerea respectivă se făcuse şi pe seama României. Ţinând cont de evoluţia relaţiilor româna-sovietice din perioada interbelică, suspiciunea oamenilor politici români era perfect justificată.

Datorită acestui fapt, la Ministerul de Externe soseau rapoarte numeroase ce priveau frontiera de răsărit a României. Din Berna, Gurănescu transmitea: "Primesc următoarele informaţii: Hitler în prezenţa lui G6ering şi Meissner a discutat cu van Ribbentrop activitatea ruşilor în Balcani. Germania a dat mână liberă asupra Basarabiei dar nu va consimţi niciodată ca România să cadă complet sub influienţa sovietelor căci este convins că Italia nu va privi inactivă expansiunea ruşilor în Balcani. Hitler a făcut imputări lui von Ribbentrop că nu a pus în curent Guvernul italian, la timp şi suficient cu aranjamentul germana-rus asupra Basarabiei.

Van Ribbentrop a declarat pentru justificarea sa că Rusia . . . (lipsă în text) aranjamentul din august profitând de faptul că Germania este angajată în altă parte. Hitler 1-a însărcinat a comunica la Moscova că Germania se consideră atinsă în interesele ei şi că doreşte ca Rusia să se mulţUmească numai cu Basarabia iar pentru rest să recunoască interesele germane"41 • Informaţiile transmise Bucureştiului, din care am reprodus o mică parte, trebuiau să dea de gândit. Nici un om politic lucid nu mai putea exclude pericolul real reprezentat de soviete; devenea aproape cert că înţelegerea germana-rusă se făcuse şi pe seama României.

România se arăta tot mai neliniştită de efectele colaborării sovieto-germane. Astfel, acţiunea diplomatică a celor două mari puteri a reieşit foarte clar din discursul lui Molotov, care declara că "este absurd a continua războiul pentru restabilirea Poloniei. Este o crimă a se duce războiul împotriva hitlerismului42•

În această situaţie, asasinarea primului ministru Armand Călinescu în dimineaţa zilei de 21 septembrie 1939, a mărit tensiunea din România.

În relaţiile cu celălalt partener al înţelegerii din 23 august 1939, deci Germania, se încerca o relativă îmbunătăţire a lor. Mai exact spus, făcând concesii economice, România încerca să menţină la distanţă pericolul german. După, de acum celebrul acord economic din martie 1939, în octombrie s-a semnat o nouă convenţie comercială al cărui obiect consta în furnizarea de petrol Germaniei, contra armament. Se pare că Berlinul intuise politica României care arăta puţină înţelegere faţă de necesităţile de război ale Germaniei.

În partea de sud, Înţelegerea Balcanică,ce ar fi trebuit să constituie temelia şi cadrul " blocului neutrilor" , slăbea ea însăşi datorită unor dificultăţi interne cât şi, mai ales, dificultăţilor externe ce rezultau din situaţia geografică a acestor ţări.

Marile puteri ale vremii, Marea Britanie şi Franţa, nu-şi propuneau să întreprindă imediat nimic concret în sprijinul acestor ţări din Estul Europei.

40 Jdem, fondul 71/U.R.S.S . , vol.88, telegrama nr.68627, 3 noiembrie 1939, semnată Gafencu, către Ambasada din Paris, f.22. 1 1 Ibidem, telegrama nr.2730, 18 dec. 1939, semnată Gurlnescu. 42 Arh. St. Bucureşti, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, dosar 269, 1939, f. 122-123 (telegrJ.ma nr.2809, 1 noiembrie 1939, de la Moscova, Davidescu către Externe).


140 Ionel Sârbu

În ceea ce priveşte raporturile cu Ungaria am face afirmaţia că ele erau " normale

", adică de puternică suspiciune, din partea României faţă de acţiunile de

revanşă ale Ungariei. După primul dictat de la Viena, Budapesta înconjurată de Roma şi Berlin, începea să întrevadă distrugerea tratatului de la Trianon. De altfel, încă din martie 1939, guvernul ungar manifesta foarte multă nervozitate, consumând fără economie fonduri, intervenţii verbale şi scrise la Roma şi Berlin, provocări la frontieră şi in Transilvania.

Din Budapesta Crutzescu transmitea: " În cercurile diplomatice de aici se crede din ce in ce mai mult că tonul agresiv şi revizionist al Contelui Csaky ar fi datorat incurajărilor primite de la Roma.

Dealtminteri, dintre toţi colegii, singur Contele Vicini, Ministrul Italiei, a ţinut să-mi exprime nemulţumirea şi părerea sa de rău că Excelenţa Voastră (Gafencu -n.n.S.I.) in discursul in faţa Comisiunilor de Afaceri Străine, aţi susţinut menţinerea tratatelor pe care Italia le combate de atâţia ani. lmpresiunea aici este că adevărata ţintă a politicii externe italiene in S-E Europei ar fi descompunerea Înţelegerii Balcanice prin adeziunea Iugoslaviei la un acord in trei cu Italia şi Ungaria

"43• Acelaşi diplomat explica, o săptămână mai târziu: " Printre numeroasele

explicaţiuni ce se dau aici ieşirii Contelui Csaky impotriva noastră, cea care pare mai plauzibilă este că Germania a fost aceea care a inspirat pe Ministrul Afacerilor Străine ungar, pentru că nu doreşte de fapt o înţelegere prea adâncă intre ţările din S-E Europei, căci odată solidare, ar fi mult mai refractare penetraţiunii economice şi politice a Reich-ului "44•

În intrevederea din 1 septembrie 1939 cu ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Gafencu a aflat din sursă oficială că "Guvernul maghiar nu este dispus să revină asupra refuzului său in ce priveşte un pact de neagresiune "45•

Telegrama trimisă de Raul Bossy, in 7 martie 1940, ni se pare extrem de importantă prin analiza făcută, analiză ce face referiri la securitatea României pe frontiera de Vest, cât şi cea de est, adică frontierele cele mai ameninţate.

" Am awt zilele trecute o lungă convorbire cu Al. Von Mackensen, Ambasadorul Germaniei ( . . . ) Trecând apoi la relaţiile noastre cu ungurii, tot D-sa mi-a spus: "Să nu vă lăsaţi legănaţi de iluzii din cauza primirii făcute aici d-lui Stoiadinovici. Italienii sunt şi rămân prietenii ungurilor.

( . . . ) D-1 von Mackensen a. replicat: " Nimeni nu vrea ca ruşii să ajungă in Balcani, dar in genere se socoteşte că Balcanii incep la Prut. Ocuparea Basarabiei n-ar fi un pas spre o politică imperialistă ci ultima fază a unei politici revizioniste, o " restitutio in integrum

" a Rusiei din 1914. " Atunci am spus eu Rusia va anexa şi Varşovia, care a fost a ei şi Finlanda? " Acelea nu

", a răspuns d-1 von Mackensen " căci s-ar lovi de mari

greutăţi, pe care nu ştiu dacă le-ar întâmpina in Basarabia, a cărei soartă, să fim sinceri, nu interesează pe nimeni in afară de dvs., ih tot cazul nu pe germani sau italieni care nu

43 Arh. M.A.E . , fondul 71/Ungaria, vol.88, telegrama nr.5396, 5 decembrie 1939, semnată Crutzescu, f.352. 44 ldem, telegrama nr.5489, 12 decembrie 1939, semnată Crutzescu, f.365. 45 ldem, Notă asupra convorbirii avute de Gafencu cu ambasadorul Ungariei Bardossy, 1 septembrie 1939, f.177.


De la neutralitate la nonbeligeranţă 14 1

vor decât un singur lucru: să se stabilească pace în S-E, indiferent dacă este într-un sens sau altul"46•

Expunând liniile directoare ale politicii externe a guvernului Tătărăscu în această perioadă, Grigore Gafencu nota: "Trebuie să rezistărn şi să câştigăm timp. Nu trebuie ca Germania să câştige războiul economic la est în dauna noastră şi în dauna independenţei noastre înainte ca sorţii războiului militar să fi căzut la vest. Trebuie să păstrăm drepturile noastre neatinse şi poziţiile noastre întregi pentru cazul când războiul se va încheia printr-o victorie a aliaţilor, ca şi pentru cazul când se va ajunge la o pace de compromis47•

Anul nou 1940 începea nu tocmai sub cele mai bune auspicii pentru România. Chiar la 1 ianuarie 1940, la o conferinţă de presă cu unii ziarişti, organizată la Ministerul de Externe, şeful presei ungare, Ullein Reviczky, declara desc�is: " Politica externă a Ungariei are o singură problemă: Ardealul. Această problemă o rezolvăm în orice împrejurare si cu orice pret"48•

·În 'ce priveşte r�vendicările teritoriale ale Ungariei la adresa României, ele au rămas în continuare aceleaşi, urmând să fie puse în aplicare înainte de încheierea războiului, considerându-se că după aceea, Ungaria nu va avea forta necesară să-si impună punctul de vedere. În această situatie, Gafencu studia, din nou, formula unui bl� restrâns al neutrilor, limitat la Înţelegerea 'Balcanică. Ideea de coeziune şi soli?aritate a constituit deviza desfăşurării, între 2 şi 4 februarie, a lucrărilor ultimei sesiuni a lnţelegerii Balcanice. Ministrul de Externe al României pornea de la ideea că " noi, cele patru state aliate, rep�ezentam o regiune cu interesele sale, cu aspiraţiile şi sarcina importantă ce-i revine "4). In acest caz neutralitatea implica apărarea frontierelor interbalcanice în caz de agresiune extrabalcanică. De remarcat este faptul că, asupra ministrului român de externe, s-au făcut presiuni din partea Turciei şi, în special Iugoslaviei, pentru a-1 determina să fie mai " receptiv" faţă de pretenţiile teritoriale ale Ungariei şi Bulgariei . Gafencu, refirmând poziţia guvernului român, a respins ferm astfel de cereri.

În fond, credem că se poate afirma că această Conferinţă a Înţelegerii Balcanice, precum şi contactele turca-bulgare de la Sofia, au fost ultimele încercări ale ţărilor din Înţelegerea Balcanică pentru atragerea Bulgariei şi Ungariei. Politica revanşardă a celor două ţări a făcut imposibilă o astfel de apropiere.

În ce priveşte securitatea frontierelor răsăritene, lucrurile începeau să se precipite şi nu în sensul dorit de Bucureşti. La 29 martie 1940 Molotov a ţinut în Sovietul Suprem un discurs în care a afirmat că " există o chestiune litigioasă nerezolvată, aceea a Basarabiei "50 o Această afirmaţie confirma că nu numai getlemen. s agreement-ul Litvinov-Titulescu, dar şi obligaţiile decurgând din pactul Briand-Kellogg, protocolul de la Moscova şi din convenţiile de definire a agresiunii nu constituiau, în concepţia lui

46 Arh. M.A.E. , fondul 71/Gennania, vol.78, telegrama nr. l 109, 7 martie 1940, semnată Bossy, Lega�iunea din Roma, f.310. 47 Al. Gh. Savu, Dictatura re8ală, Bucureşti, Ed. Politică, 1970, p.351 . 48 M.Muşat, I.Ardeleanu, România după Marea Unire, voi.II, partea a 11-a, noiembrie 1933-septembrie 1940, Bucureşti, Ed. Ştiin�ifică şi Enciclopedică, 1988, p.1 529. 49 Arh. M.A.E., fond Întelegerea Balcanică, dosar 15, Proces-verbal de la 8-e Session ordinaire du Conseil Permanent de I'Entente Balcanique, Belgrade, les 2-4 fevrier 1940. so Arh. M.A.E., fond 71/U.R.S.S., vol.89, telegrama nr.859, 26 martie 1940, de la Sofia, semnată Filoui, f.388.


142 Ionel Sârbu

Molotov, ca având şi sensul unui pact de neagresiune. La 29 martie şi 2 aprilie, Carol al II-lea a analizat, împreună cu colaboratorii, discursul lui Molotov. În urma întâlnirii cu Gafencu, Carol a! II-lea, nota: .. Chestia principală este discursul lui Molotov. Discurs care distruge toate iluziile şi este agresiv faţă de mulţi între care şi Italia. Faţă de noi, a reafirmat că U.R.S.S. n:a renunţat la Basarabia şi de aceea nu poate avea un pact de neagresiune cu noi ( . . . ) fi găsesc pe Gafencu îngrijorat căci consideră acest discurs ca un avertisment serios. Sunt complet de acord. La noi, poate, va provoca panică, la alţii va da un mare îndemn pentru întărirea apărării nationale"51•

Întâlnindu-se cu Gafencu la 2 aprllie, R. Hoare a inteles că, pentru România, Uniunea Sovietică .. era în mod sigur, inamicul numărul 1 "�2• Chiar de la Moscova, legaţi unea României transmite: .. Însărcinatul cu Afaceri al Italiei, care m-a rugat să nu fie numit, mi-a repetat o convorbire ce a awt loc alaltăieri cu Ambasadorul Germaniei ( . . . ) Von cler Schulenburg a adăugat că la 15 aprilie a întrebat pe Molotov în ce mod se dezvoltă relaţiunile române-ruse după discursul său din 29 martie.

Molotov i-a răspuns că, după cum von cler Schulenburg cunoaşte, guvernul sovietic nu poate considera închisă chestiunea Basarabiei. Această chestiune nu este "sur le tapis"53•

Se poate observa că ruşii au început să agite problema Basarabiei înainte. ca frontul occidental să se fi rupt, sau ca România să fi trecut de partea Axei. Pe de altă parte, este posibil ca rezistenţa României putea să atragă U.R.S.S.într-un conflict mondial şi ruşii se fereau de acest lucru. De altfel, în viziunea lui Molotov, frontiera cu România trebuia să fie pe Prut şi la Dunărea de Jos, aşa cum o stabilise Congresul de la Berlin54•

Declaraţiile şi acţiunile U.R.S.S. şi ale Germaniei erau făcute în acord perfect cu pactul din august 1939. Chiar Hitler confirma, la 17 iulie 1940: .. Nici Germania şi nici Rusia n-au făcut până în această zi, nici un pas în afara zonelor lor de influenţă55•

Din primăvara anului 1939, odată cu schimbarea titularului la Ministerul de Externe sovietic, principiul securităţii colective a fost înlocuit cu partajul în doi. Revenind la discursul lui Molotov, acesta a marcat o etapă nouă în abordarea relaţiilor cu România. Agresivitatea politicii externe sovietice devenea tot mai evidentă şi, alături de politica Germaniei, încuraja tendinţele centrifuge din interior şi pretenţiile teritoriale din exterior. Declaraţia lui Molotov a produs, în rândurile iridentei bulgare din România, "o vie satisfacţie, trezind în sufletul ei speranţa unei reactualizări a problemei Cadrilaterului"56•

La Budapesta acest discurs a produs o vie satisfacţie, recomandându-se ministrului Ungariei la Bucureşti să ţină un contact "cât mai strânS' cu Kukoliev, însărcinatul cu afaceri sovietic în capitala României57 •

51 Carol al II-lea, Note zilnice, voi. II, p.SSO. 52 V.F.Dobrinescu, Bătăliapentnt Basarabia (1918-1940), Ed. Junime-d, Iaşi, 1991 , p.141 . 53 Arh. M.A.E . , fondul 71/Germania, vol.78, telegrama nr.23276, 22 aprilie 1940, semnată Davidescu, f.382. 54 Gr. Gafencu, op. cit., p.96. 55 Ibidem, p.74. 56 Arh. M.Ap.N., fond 5417, dosar f.n. , 1940, poziţia 933, f.3, Buletin Informativ, Acţiunea Iridentei bulgare. 57 Arh. M.A.E. , fond 71/Germania, vol.78, telegr.ma nr. l 1 19, semnată Bossy, Legaţiunea din Roma, f.370.



După discursul lui Molotov, s-a observat concentrarea a nwneroase trupe sovietice la graniţa cu România, precwn şi intensificarea operaţiunilor de fortificare şi îmbunătăţire a comunicaţiilor58• După invadarea Norvegiei şi Danemarcei, Gafencu nu-şi mai ascundea ingrijorarea faţă de situaţia internaţională gravă a României . Fin observator al evoluţiei relaţiilor internaţionale şi un analist de marcă, el mărturisea convingerea sa după care " conceptul de putere neutră a incetat să mai existe"59•

În ziua de 10 aprilie, Molotov reproşa lui Davidescu faptul că România căuta să provoace incidente la frontieră. După ce Bucureştiul a fost informat asupra acestui fapt, Carol al II-lea nota că Molotov " ridica tonul în ceea ce priveşte incidentele de frontieră. Cam aşa au inceput şi cu Finlanda lucrurile, trebuie să fim cu ochii în patru"60• Monarhul nu se înşela; după aprecierea ataşatului militar român la Berlin, la graniţa ţării se aflau atunci intre 35 şi 46 divizii sovietice61

Gravitatea situaţiei a determinat Ministerul de Externe să trimită o circulară oficiilor diplomatice din străinătate, la 22 mai 1940. Se menţiona că " ţinând seama de concentrările de trupe din Ungaria şi de unele deplasări spre sud ale armatelor sovietice, guvernul român a hotărât, drept măsură de pregătire şi prevedere, să întărească efectivele unităţilor ce se află la hotare "62•

Reuşitele militare ale Germaniei, apropiata intrare în război a Italiei, dificultăţile şi primejdiile de la graniţa răsăriteană erau elemente de care guvernanţii trebuiau să ţină seama. Aliatele României, Franţa, în special, erau ele însele atacate de Germania, iar Anglia se găsea în imposibilitatea de a acorda vreun ajutor, chiar dacă ar fi dorit acest lucru. Carol, Tătărăscu, Gafencu şi Urdăreanu au luat în calcul toate ipotezele, iar primejdia unei orientări spre Germania era mare. " Iată cwn stupizenia Aliaţilor dau completa lor lipsă de simţ al realităţilor; se prăbuşeşte o politică pe care am dus-o cu drag şi cu fidelitate timp de 25 de ani. Pentru noi, generaţia războiului, care. am învăţat să stimăm pe nemţi , dar să-i iubim pe aliaţi este un moment groaznic. Mie mi se prăbuşeşte o politică care am voit să o duc de 1 O ani incoace de apropiere de Anglia, dar in c:are aceasta nu mi-a dat nici o mână de ajutor . . . "63•

La 28 mai 1940, primul ministru Gheorghe Tătărăscu 1-a convocat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri pe Fabricius şi i-a adus la cunoştinţă că Guvernul român dorea să lămurească "eadrul colaborării prieteneşti cu guvernul Reichuluf'64• Pentru a reuşi această apropiere, Grigore Gafencu, înfocat susţinător al politicii de neutralitate, şi-a prezentat demisia fiind inlocuit de Ion Gigurtu.

De la inceput Reichul a condiţionat strângerea relaţiilor cu România, de măsura in care guvernul român era dispus "să ia in considerare eventualele cereri de revizuire ale vecinilor ( . . . )"65•

� Arh. M.A.E., fond 71/lJ.R.S.S., vol.89, telegrama nr.433, 4 aprilie 1940, de la Ankard., semnată Stoica, f.433. 19 apuci V.F.Dobrinescu, Bătăliapentnt . . . . , p .l45. 60 Carol al II-lea, op.cit., vol . 11 A, p.S92. 61 Arh. M.Ap.N., fond 5417, Poziţia 903, dosar 20, 1940, f.39. tol Arh. M.A.E., fond 71/U.R.S.S., vol.90, f.255. 1'·1 Carol al II-lea, op cit., vol .11 A, p.642. "' Arh. M.A.E. , fond 71/Germania, vol.78, f.453. 61 Ibidem, f.463.


144 Ionel Sârbu

In dreptul internaţional nonbeligeranţa sau nebeligeranţa, este situaţia unui stat ce nu ia parte directă la ostilităţi dar care susţine, diplomatic, politic şi chiar militar, una din părţi. Facem totuşi precizarea că nu există norme unanim recunoscute ale nonbeligeranţei.

Credinţa că Germania îşi va menţine superioritatea militară şi îşi va păstra dominaţia asupra ţărilor din centrul şi sud-estul Europei, precum şi pierderea oricărei speranţe într-o victorie rapidă a puterilor occidentale au determinat cercurile politice din capitala României să adopte această decizie. Se poate observa că fiecărei victorii germane i-a urmat o concesie de ordin economic sau politic din partea României.

Gafele politice ale puterilor occidentale, înţelegerea cu care au tratat revendicările Germaniei, distrugând în acest fel, sistemul de tratate de la Versailles, au dus la intrarea statelor din centrul şi sud-estul Europei în orbita politică a Germaniei. Abandonate treptat de vechii aliaţi, aflate între două regimuri dictatoriale extrem de agresive, aceste state au fost nevoite să accepte

"protecţia" Germaniei şi a U.R.S.S. ,

pentru a fi salvată bruma de independenţă care le rămăsese. Politica puterilor occidentale a awt un efect de bumerang, întorcându-se împotriva intereselor lor şi în acelaşi timp, distrugând. încrederea acestor mici state în politica externă a Angliei şi Franţei.

In faţa acestei evoluţii geografice, România n-a făcut excepţie. De la neutralitatea din septembrie şi până la nonbeligeranţa din primăvara anului 1940, România a făcut eforturi disperate pentru a păstra căile de " comunicare" cu aceste puteri. La mâna întinsă de România răspunsul a fost echivoc, uneori negativ, astfel încât ţara noastră s-a adaptat la noile condiţii şi a intrat în zona de influenţă a Germaniei. Ceea ce- s-a întâmplat în vara anului 1940 reprezintă rezultatul, am spune firesc, unei politici dezastruoase provocate de Marea Britanie şi Franţa pe continentul european.

Jocul politic şi interesele marilor puteri au condus la război şi la sacrificarea statelor mici din estul Europei.

De la scenariu, din nefericire, n-a făcut excepţie nici România. Din acest moment ascensiunea la putere a unei persoane fidele Germaniei era o chestiune de timp şi nu mai depindea numai de factorii politici din interior. România se afla în stadiul de obiect al relaţiilor internaţionale, iar regula jocului se stabilea în afara graniţelor naţionale.


STAŢIUNEA VIZANTEA n

(1918-1990)

Horia Dumitrescu

După primul război mondial, staţiunile vor fi subordonate Direcţiei Generale a Minelor din cadrul Ministerului Industriei şi Comerţului. Prefectura Putna i se adresează acestuia solicitându-i să i se cedeze în mod gratuit izvoarele ioda-sulfuroase aflate în Vrancea, precum şi suprafaţa de 20 ha din proprietatea Statului, pe care se aflau ele.

La rândul său, Ministerul cere: 1) un program cu lucrările pe care intenţionează a le executa pentru captarea

izvoarelor şi punerea în valoare a staţiunii balneare 2) avantajele pe care le oferă Statului, prin crearea şi dezvoltarea acestei

staţiuni, precum şi avantajele pe care le va avea populaţia săracă, din localitate şi din împrejurimi

3) clădirile şi instalaţiunile pe care intenţionează a le executa pe terenul Statului 4) despăgubirea care s-ar plăti anual Ministerului Industriei şi Comerţului pentru

ocuparea izvoarelor şi zonei de protecţie în caz că nu se execută lucrările proiectate 5) obligaţia de a renunţa la exploatarea pădurii care ar dăuna staţiunii balneare1• Prefectura condiţionează răspunsul la toate punctele formulate de analiza

ştiinţifică a apelor minerale. În acest scop, ea se adresează prof. Zaharia de la Laboratorul de Chimie Agricolă şi Industrială din cadrul Institutului de Chimie din Bucureşti . Pretenţiile formulate depăşeau cu mult posibilităţile judeţului: costul analizei a fost fixat la 1000 lei pentru fiecare proba, iar chimistul trebuie să prir:nească o diurnă de deplasasre de 100 lei pe zi, transport pe CFR clasa 1, cam�ră la hotel, masă la birt 2• Tot Prefectura era obligată să procure şi sticle de 15-20 1, cu dopuri noi. În această situaţie, se ia legătura cu prof. Sava Atanasiu de la Institutul Geologic din Bucureşti . Dar cum aparatura necesară pentru determinarea puterii radioactive a izvoarelor se găsea la Institutul ElectroTechnic din Bucureşti, Prefectura cere sprijinul dr. Drăgan Hurmuzeascu, directorul acestui institut, care trimite un asistent - Donescu Take - şi un student - D. Boezic - În 14 iulie 1921 analiza era realizată la faţa locului, urmând a face obiectul unui referat special şi oficial. În total, costase 6.350 lei 3•

1 Arh. St., filiala Vrancea, fond Prefectura jud. Putna, dosar nr. 193/1921 , f.4 . 1 Ibidem, f. 7. 3 Ibidem, f. 27. http://cimec.ro / http://muzeulvrancei.ro

146 Horia Dumitrescu

Studiul apelor minerale este reluat un an mai târziu tot cu sprijinul lui Sava Atanasiu - geolog şef la Institutul Geologic al României. Cu acest prilej, analiza privea 8-12 izvoare mai importante4•

Pentru deschiderea sezonului de băi, în vara anului 1921, primăria comunei şi-a fixat un program de îmbunătăţiri: confecţionarea canapelelor şi meselor lungi de brad în parcul staţiunii, repararea chioşcului şi împrejmuirea grădinii din centrul comunei, 1 2 felinare pentru iluminatul public, angajarea a 6 oameni dintre care unul pentru lămpi, 3 pentru controlul apelor şi eliberarea chitanţelor la fiecare transport şi 2 pentru diverse servicii5• 5-a curăţat scocul morii pentru băi reci. Cum toate acestea însumau 14.000 lei, iar comuna nu avea alocaţi decât 2000 lei, diferenţa - se dorea - să fie suportată de judeţ.

Totodată, se fixa o taxă pe vizitatori, pentru a se suporta toate îmbunătăţirile. Un agent sanitar a fost trimis să dezinfecteze locuinţele şi puţurile din toată comuna. S-a realizat legarea comunei de reţeaua telefonică şi s-a înfiinţat oficiul poştal balnear, pentru care primăria a închiriat două camere plătind 500 lei chirie'. Farmacia temporară s-a redeschis în 192 1 , aici fiind numit farmacistul Petru Ionescu, deşi Pretura cerea Prefecturii detaşarea subchirurgului C. Cristescu, de la spitalul Vidra, care se desfiinţase. Taxele de la 7 1 de vizitatori au însumat 6500 lei, urmând a se mai încasa 1 550 lei de la cei care au părăsit staţiunea. .

Din această sumă s-au cumpărat încă 10 felinare, ajungându-se la un total de 36, s-au plătit stâlpii (tumurugii) pentru toate felinarele, chiria casei unde a dormit orchestra si hrana ei, s-au confectionat 20 bănci, 30 scaune şi 15 mese7• � .

In iulie 1922 s-a hotărât ca cei care fac băi calde să plăteasă către comună o taxă de 20 lei pe lună. Tot atunci se măresc şi taxele pe vizitatori: 50 de lei în loc de 15 lei pentru o persoană, 100 lei pentru o familie în loc de 40 lei8•

De obicei, sumele încasate erau întrebuinţate pentru îmbunătăţiri în centrul comunei şi plata orchestrei. Aceasta avea următorul program:

- în parc - intre orele 9-1 1a.m. - la Cură - între orele 530 - 730 p.m. - în parc - între orele 9-1 1

. seara9•

Între timp, cererea· de cedare a terenului - 30 ha de o parte şi de alta a drumului spre izvoare - şi a izvoarelor se aprobase, dar judeţul a abandonat-o. Cu justificat temei, primăria comunei cerea ca toate drepturile să-i fie transmise, în mod gratuit " creându-şi prin aceasta pe de o parte o sursă de venituri cu care să poată înfăptui operele de gospodărie comunală, de cultură şi binefacere pentru populaţiunea ce a suferit atât de mult de pe urma războiului sub toate raportUrile, găsindu-se intr-o completă stare de sărăcie ce se întinde până astăzi, fără a avea din partea cuiva vreo mână de ajutor; iar pe de altă parte va aduce servicii mari tuturor suferinzilor din· judeţ şi ţară ce-şi vor

4 Arh. St., filiala Vrancea, fond Prefectura jud. Putna, dosar nr. 201/1922, f. 13. s Jdem, dosar nr. 193/1921 , f. 13. 6 Ibidem, f.32. 7 Arh. St., filiala Vrancea, fond Prefectura. jud. Putna, dosar nr. 201/1922, f.29 v. 8 Jdem, fond Primăria comunei Vizantea, dosar nr. 2/1922, f.98. 9 Jdem, fond Prefectura jud. Putna, dosar nr. 201/1922, f. 40.


Staţiunea Vizantea - II - (19 18 - 1990) 147

îndrepta paşii in această direcţiune căutând însănătoşirea prin întrebuinţarea acestor ape care astăzi nu pot avea importanta cuvenită din cauza stării in care se găsesc"10

În 1922 existau în Vizantea 2 măcelării (Gh. Imbrea şi Gh. Vizitiu), 3 restaurante (Eani Alcestiodios, Ionică Roşu şi Josef Zibberstein), o cafenea şi cofetărie (Apostol Sebastian)11 •

Cu toate acestea, staţiunea nu asigura condiţii care să satisfacă pe deplin vizitatorii . Primăria comunei informa prefectul in 1923 că " un număr de izvoare mai însemnate trebuiesc captate prin săpături căci nemaifiind curăţate încă cu câţiva ani mai înainte de război aproape nu se mai cunosc, plus de asta trebuiesc zidite cu piatră în interior şi împrejmuite cu gard de scânduri pentru că unii voiajori care au nevoie de băi reci să se poată servi in bune condiţiuni de aceste ape"12 şi " cum aproape în tot restul zilei voiajorii stau mai mult la cură necesită chiar la locul de cură de a se construi un chioşc unde să se servească aperitive şi băuturi cum şi locul unde orchestra va distra publicul" 13• Pentru toate aceste îmbunătăţiri comuna, solicita suma de 37.000 lei.

Izvoarele nr. 1, 2 şi 3 au fost curăţate şi imprejmuite cu tumurugi de stejar în 1924, an in care s-a refăcut şi grădiniţa din piaţă unde au fost puşi brazi mici, flori şi gazon.

Staţiunea este ajutată băneşte de Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale cu 5000 lei in 192514, iar judeţul acorda, tot atunci, suma de 20.000 lei15 (pentru ambele staţiuni existente in Putna).

Dacă în 1926, Ministerul Industriei şi Comerţului în baza legii pentru infrânarea şi reprimarea speculei ilicite, avea obligaţia să fixeze tarife pentru băi, hoteluri, hanuri, locuinţe ce se închiriază pe timpul sezonului in staţiunile balneare şi climaterice, un an mai târziu, pentru Vizantea şi Soveja preţurile au fost fixate de o comisie formată din It. col. Sterea Costescu - prefectul, dr. 1. Panea - medicul primar al judeţului şi Gr. Stratulat - inginerul. şef al judeţului.

In 1927, Comisiunea Superioară Balneară din cadrul Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale fixează norme pentru clasificarea staţiunilor în:

a) staţiuni climatice, staţiuni balneare şi balneo-climatice b) instituţii mici (băile de interes local şi localităţi climaterice) c) localităţi de viligiatură. Vizantea a fost clasificată în categoria " b" , iar Soveja in " c" alături de

mănăstirile Agapia, Neamţ, Tismana şi Văratec16• Toate construcţiile din comunele rurale, staţiuni balneare sau climaterice

trebuiau să fie avizate de Inspectoratul General Balneo-Climatic din cadrul aceluiaşi minister.

Pentru sezonul anului in curs, locuitorii din Vizantea şi-au fixat ca obiective: amenajarea drumului către izvoare, desfundarea bazinelor, instalarea şipotelor pentru apa

10 Ibidem, f. 41 v. 1 1 Arh. St., filiala Vrancea, fond Primăria comunei Vizantea, dosar nr. 2/1992, f. 123. 12 Idem, fond Prefectura jud. Putna, dosar nr. 216/1923, f. 16. 13 Ibidem 14 Arh. St., filiala Vrancea, fond Prefectura jud. Putna, dosar nr. 219/1925, f.S. 15 Idem, dosar nr. 173/1926, f.7. 16 Ibidem, f. 13 V.


148 Horia Dwnitrescu

de băut, construirea a două pavilioane la punctele " Salonul verde" şi " La cură" , fixarea chiriilor - pe categorii de locuinţe - şi costul unei băi, medic curant, autobuz zilnic pe ruta Focşani-Vizantea ş.a.17• Ei şi-au ales şi un comitet din rândul lor format din: Gh. lmbrea preşedinte, Alecu Bădură - secretar, Gh. Vizitiu, Gh. Norocea, M. Mogda, M.M. Imbrea, C. Bâznă, N.N. Grosu şi Th. Comeliu18•

Prefectura solicitase ministerului Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale să aproba. pentru Vizantea comisia locală balneară, aleasă în conformitate cu art. 80 şi 85 din Regulamentul instituţiunilor hidrominerale şi climaterice:

a) membri de drept: Gh. Norocea - primarul comunei şi Gr. Stratulat -inginerul şef al judeţului

b) membri numiţi de minister - dr. M. Auerbach - medicul circumscripţiei c) membri delegaţi: Th. Corneliu şi 1. Grosu (delegaţii proprietarilor de case),

Gh. Vizitiu (delegatul proprietarilor de izvoare), C. Bâznă (delegatul obştei proprietarilor de izvoare)19•

Vizantea nefiind recunoscută ca staţiune, deşi acest staM il avusese din1886, comisia locală balneară nu este aprobată acum, ci abia în 1931 , dată la care era compusă din: N. Grosu - proprietar de izvoare - preşedinte, 1. Grosu - vicepreşedinte, Arghir Goidea (învăţător) - secretar-casier, Gavrilă Boşcan primar, Gh. Vizitiu (proprietarul

· clădirilor), Gh. Mogda (reprezentantul locuitorilor care fac băi calde), Gh. Imbrea şi Alecu Bădură (reprezentantul Comerţului), Vasile 1 . Micu (agricultor)20•

Către 1930, comuna dorea să capteze izvoarele minerale pentru care avea nevoie de 100-120.000 lei, sumă pe care spera să o obţină de la Ministerul Sănătăţii . Pe anii 1929 şi 1930, ea percepea de la localnici 1 leu pentru fiecare baie caldă şi 0,50 lei de baie rece. În felul acesta nu exista nici o posibilitate reală de a strânge suma de care avea nevoie pentru lucrări necesare în staţiune.

Dintr-un raport către Ministerul Sănătăţii - 25 mai 1931 - aflăm ceea ce putea oferi staţiunea unui vizitator venit la băi. Camerele de locuit, în număr de 100-150 erau proprietatea locuitorilor. Ele se închinau cu 600-700 lei pe întregul sezon. Nu existau vile, hoteluri, pensiuni, restaurante, fiecare gătind unde locuia. Pe timpul sezonului se amenaja un mic restaurant la cârciumă. Stabilimente de băi nu erau, iar acestea se făceau la locuitori. Costul unei băi calde: 30-50 lei; cele reci se făceau în bazine.

Taxa de cură: 200 lei şi 100 lei pentru muzică/familie, respectiv 100 lei şi 50 lei pentru muzică/persoană. Numărul vizitatorilor: 100-150 pe sezon. Se putea veni cu trenul sau cu maşina care costa 100-150 lei21 •

Consiliul sătesc din Vizantea Mănăstirească - (aparţinea de comuna Soveja) - a hotărât în 1931 - să intervină la Episcopia Catolică ca să le dea în schimb sau pe bani grădina ce o poseda alături de parcul din centrul staţiunii22• Demersurile au continuat şi în anii următori, fără a se ajunge la un rezultat concret.

17 Ibidem, f. 19. 18 Ibidem, f. 19 v. 19 Ibidem, f.28. 20 Arh. St., filiala Vrancea, fond Prefectura jud. Putna, dosar nr. 107/1931 , f.79. 21 Idem, fond Primăria comunei Vizantea, dosar nr. 2/1931 , f.25-25 v. 22 Ibidem, f.3.


Staţiunea Vizantea - II - ( 19 18 - 1 990) 149

În vara anului 193 1 prefectul, însoţit de dr. Rosin, vizitează staţiunea. Cu acest prilej, comuna primeşte alătUri de cei 5.000 lei obţinuţi în iunie alţi 20.000 lei pentru îmbunătăţiri în staţiune. Din aceşti bani s-a reparat drumul ce ducea la cură, s-au tipărit afişe şi ştampile pentru administraţia băilor, s-au ·confecţionat m':se şi canapele fixe în parc şi la cură, s-a făcut gardul la parcul din staţiune, umbrarul etc. In acest fel, se realizau principalele lucrări pe care şi le propuseseră pe acel an. Cea mai importantă a rămas pentru anul următor construirea unui bazin de ciment la Pârâul Alb, unde să se strângă apa care de multe ori lipsea vara, scurgându-se afară. Începând cu 1 93 1 , în bugetele de venituri şi cheltuieli ale comunelor în care se găsesc staţiuni balneare şi climaterice se înscriu sumele încasate din taxele luate de la vizitatori, la un articol separat. Sumele se întrebuinţau numai pentru lucrări de îmbunătăţiri23• Era o reglementare a Direcţi unii Administraţiei Locale din cadrul Ministerului de Interne, care a venit în sprijinul comunelor lipsite de posibilităţi financiare deosebite, cum era şi cazul Vizantei.

Societatea de Hidrologie şi Climatologie Medicală intenţiona - în 1932 - să editeze o călăuză serioasă a staţiunilor balneare "după metodele moderne şi cu cele mai noi date ştiinţifice, turistice şi de organizare asupra staţiunilor"24, drept pentru care cerea informaţii despre Vizantea şi Soveja.

Se împineau 50 de ani de când apele minerale de la Vizantea îşi probaseră puterea tămăduitoare asupra a mii de suferinzi, veniti din satele judetului sau din diferite colţuri ale ţării. Într-o lucrare apărută în acelaşi an, � arătau calităţile deosebite ale apelor minerale, dar şi cauzele care au contribuit ca Vizantea să rămână o staţiune modestă: " Reputaţia apelor sale e recunoscută; dar din cauza lipsei de confort, a izolărei şi greutăţei transportului, Vizantea n-a putut lua dezvoltarea cuvenită"25, în condiţiile în care, în privinţa apelor cloruro-sodice iodurate şi bromurate, era cotată alături de Bălţăteşti, Govora, Ocna Sibiului, Olăneşti, Zizin, Heilbrunn, Kreuznach, Durkheim, Tolz, Sulza, Kolberg etc. 26, iar pentru izvoarele sulfuroase sărate era situată pe acelaşi plan cu Strunga, Călimăneşti, Govora, Băile Herculane, Olăneşti, Enghien, Aachen (Aix-laChapelle) ş.a. 27•

Comisia locală balneară s-a arătat a fi activă încă de la constituirea sa. Pentru anul 1932 a fixat ca taxe: 200 lei pentru muzică şi 100 lei pentru cură/familie, 100 lei +50 lei/persoană. De la băieşi se luau câte 2 lei de baie, din care 1 leu se vărsa în contul Ministerului Sănătăţii. Ministerul Lucrărilor. Publice cerea în 1932 un tabel cu toate taxele ce se percep în comunele care sunt staţiuni, în timp ce, în acelaşi an, Ministerul Industriei şi Comerţului lăsa la libera concurenţă, în toate staţiunile, închirierea camerelor de locuit, tarifele de restaurant, băi, transporturi etc.28•

La începutul lunii august 1932, comisia locală balneară cerea prefectului judeţului aprobarea unui ajutor de 2000 lei pentru construirea unui chioşc nou în staţiune de unde să cânte orchestra.

23 Arh. St., filiala Vrancea, fond Prefectur.t jud. Putna, dosar nr. 107/1931 , f. 147. 24 Idem, dosar nr. 74/1932, f. l 16. 2' E . Ţeposu- V. Puşcariu - România balnearl şi turistică. Cu prefaţă de praf. dr. 1 . Iacobovici. Cu 1 hartă a sta.ţiunilor balneoclimatice, mai multe schiţe, 10 planşe în fototipie şi 70 de fotografii, Editur.t "Cartea Românească", Bucureşti, 1932, p. 247. 26 Ibidem, p.31 . 27 Ibidem, p.34. 28 Arh. St., filiala Vrancea, fond Prefectura jud. Putna, dosar nr. 74/1932, p .126.



În octombrie, ea informa prefectul că "aici vin vara foarte mulţi oameni năcăjiţi din toate satele şi-şi pot face cură f�ndcă viaţa e mult mai ieftină ca la alte staţiuni unde nu pot pătrunde decit cei bogaţi"29• In continuare se arată că " am awt vizitatori din toate colţurile ţării cărora doctorii le-au recomandat băile Vizantea"30•

Preşedinţia Consiliului de Miniştri se va interesa direct de staţiuni în 1 933, când, a cerut un tablou al tuturor taxelor impuse de comunâ vizitatorilor (de hotel, cură, medic, muzică, etc.), specificându-se în dreptul fiecăreia regulamentul pe care se bazează, precum şi o statistică precisă privind capacitatea locativă şi de alimentare a · comunei respective cu tarifele curente. Cu acest prilej, se transmitea un ordin sever organelor administrative de a veghea asupra condiţiilor de igienă şi confort31 •

La Vizantea, în aceşti ani, continuă lucrările de mică importanţă. Astfel, între 25 iunie-1 iulie 1934, s-a captat un izvor cu apă de băut în statiune32•

În cealaltă staţiune din judeţ Soveja, prefectura org�izase în 1934, o colonie şcolară cu 50 elevi, chiar dacă seceta din vara anului clasase Putna ca regiune înfometată. Experienţa dobândită determină ca în vara anului următor - când seceta totuşi continua -să organizeze colonii şcolare atât la Soveja, cât şi la Vizantea. Pe bună dreptate, într-un raport trimis miniştrilor Instrucţiunii PubUce, Sănătăţii şi de Interne se arăta " nu mari au fost greutăţile pe care le-am întîmpinat din partea părinţilor pe care, cu greu i-am putut convinge să renunţe la ajutorul ce-l au de la copii, care în timpul muncilor păzesc vitele, duc mîncare, păzesc casele, într-un cuvînt le sunt indispensabili"33•

S-au organizat 2 serii: 1-30 iulie şi 1-30 august, pentru copiii săraci şi slăbuţi - din regiunea de şes a judeţului; vârsta: 6-14 ani. Copiii au fost cazaţi în localurile şcolilor

primare, după ce s-a obţinut aprobarea Ministerului Instrucţiunii Publice. Şcolile au fost văruite, s-au spălat duşumelele şi geamurile, s-au adus câteva căruţe cu cetină de brad şi 2 căruţe cu lemne de foc.

Cele necesare pentru coloniile şcolare au fost obţinute " de la toate instituţiile unde am găsit bunăvoinţă"34 cum preciza acelaşi raport. În felul acesta, s-au luat pături de la Regimentele 1 1 Artilerie, 10 Infanterie şi 5 Artilerie Grea, .veselă de la Societatea " Coloniile Şcolare" , Institutul de Surd<;>-Muţi şi Şcoala de Agenţi Poliţie Jandarmi, linguri şi furculiţe de la Căminul de Ucenici Focşani ş.a.m.d.

Prefectul V.I. Ţiroiu împreună cu medicul au trecut prin toate comunele pentru a examina copiii ce urmau să meargă în coloniile şcolare.

În prima serie din iulie au fost 154 de copii, dintre care 47 la Vizantea, din Focşani, Nămoloasa sat, Făurei, Suraia, Ciuşlea, Bilieşti, Răstoaca etc. De organizarea şi conducerea coloniilor şcolare a fost însărcinat Octav Vasiliade, şeful biroului statistic din cadrul Prefecturii.

La Vizantea, conducătorul coloniei şcolare a fost numit Mironică T eodoraşcu, alături de care s-au situat Ghinea Dumitru din Vânători, Nicolau Sultana - Focşani, Niculescu Mircea - Focşani, Vasile şi Ravica Pop - bucătari, Aoarea R. Negoiţă - ajutor

29 Ibidem 30 Ibidem . 31 Arh. St. , filiala Vr.ancea, fond Prefectura jud. Putna, dosar nr. 120/1933, f. l3-13 v. 32 Idem, dosar nr. 36/1934, f.313. 33 Idem, dosar nr. 103/1935, f.289. 34 Ibidem


Staţiunea Vizantea - II - (19 18 - 1 990) 1 5 1

bucătar35• Într-un raport al Prefecturii către preşedintele Camerei Deputaţilor se preciza că " a deprinde copilul să se spele cu săpun în fiecare dimineaţă şi seară, să întrebuinţeze periuţa şi pasta de dinţi, să facă baie odată pe săptămână, să doarmă într-un pat curat cu geamurile deschise, veşnic supravegheat, să aibă hainele curate şi bine îngrijite, să mănânce o mâncare consistentă, să cunoscă întrebuinţarea cuţitului şi furculiţei este, credem, cel mai bun mijloc de educare "36•

Acelaşi raport menţiona: " Rezultatele primei serii au depăşit cu mult aşteptările noastre. Din154 copii numai doi au rămas cu aceeaşi greutate; ceilalţi au câştigat între 1-5 kg. Am plecat la munte cu copii anemici, gălbejiţi, desfiguraţi din cauza frigurilor şi hranei submediocre si i-am adus atât de schimbati cât nu bănuiam"37•

În august, 's-a organizat numai o colo�ie şcolară cu 90 elevi, la Soveja. Prima serie a costat 61 .445 lei din care 40.000 lei au fost de la judeţ, iar restul contribuţia părinţilor socotită la 200 lei de copil. Pentru a nu trimite copiii acasă din seria a doua, fiindcă fondul de deschidere de credit se epuizase, se cerea un ajutor.

În cele două staţiuni ale judeţului s-au organizat şi în vara anului 1936 colonii şcolare " de recreaţie şi întremare"38•

La Vizantea erau cazate fetele, iar la Soveja - 130 băieţi . Taxa de 200 lei de fiecare elev a fost achitată fie de părinţi, fie de primărie. De asemenea, copilul trebuia să aibă cu el 2 rânduri de schimburi, 2 prosoape, o pernă şi, dacă se putea, 2 cearceafuri39• S-a apelat din nou la toţi cei care îi puteau ajuta cu pături, veselă etc. Astfel, Şcoala de Agenţi Poliţie Focşani, a pus la dispoziţia coloniilor şcolare 200 de pături şi vesela pentru 150 copii. La Vizantea în prima serie - 2-28 iulie - au fost cazate 65 fete din Ciuşlea, Călieni, Boloteşti, Boţârlău, Jorăşti, Jariştea şi Vulturu. Învăţătorul N. Tăzlăoanu a fost conducătorul Coloniei Şcolare. Alături de el: P. Tăgăoanu - învăţător, C. Râmleu -instructor şi Ioana Costinescu - bucătăa,asă.

La 16 septembrie 1936, Ministerul Instrucţiunii, al Cultelor şi Artelor se adresa prefectului elogios: " avem onoarea a vă aduce pe această cale cele mai vii mulţumiri pentru frumoasa iniţiativă de a înfiinţa coloniile de vară din Vizantea şi Soveja, cum şi pentru munca desfăşurată de dv. pe tărârn cultural"40•

În anii următori nu s-au mai organizat colonii şcolare în Vizantea. Altele erau problemele mari care urmau a fi rezolvate. Prin decizia ministerială nr. 5982 din10 februarie 1927, pe baza avizului Comisiunei Baleno-Climatice, Vizantea fusese recunoscută localitate balneo-minerală (baie de interes local). Temeiul îl constituia existenta pe teritoriul ei a unui izvor bogat în hidrogen sulfurat, cu efecte terapeutice destul de însemnate: era izvorul nr. 6, cu un debit zilnic de 6,5 mc. În 1935, Prefectura a procedat la curăţarea izvorului, încercuindu-1 cu un zid de beton şi acoperindu-! pentru protejarea lui de inundaţii şi torenţi, instalând şi ţeavă subterană de 250 m lungime, iar în 1936 a contruit un bazin-rezervor la capătul acestei ţevi până în apropierea şoselei

35 Ibidem, f. 214. 36 Ibidem, f. 163. 37 Ibidem 38 Arh. St. , filiala Vrancea, fond Prefectura jud. Putna, dosar nr. 82/1936, p.79. 39 Idem, dosar nr. 1 12/1936, f. 15. 40 Ibidem, f.63.



comunale de unde locuitorii puteau să ia apă, fără să mai fie nevoiţi a face drumul prin pădure până la izvor41 •

Într-un memoriu al Serviciului Judeţean de Drumuri Putna se preciza că "în anul 1935 s-au captat izvoarele de pe Piriu! Alb, captarea avînd un debit de 7 mc în 24 ore. Debitul fiind mic el nu poate satisface în timpul sezonului cerinţele vizitatorilor, aşa că se impune construirea unui rezervor pentru stringerea şi depozitarea apei minerale şi care să compenseze lipsa ei în epoca de mari cerinţe"42•

În aprilie 1 936 se înaintează prefectului proiectul de construire a unui rezervor pentru strângerea apei captate de la izvoarele minerale de pe Pârâul Alb, în valoare de 120.000 lei.

Pentru a se realiza în limita acestei sume, trebuiau îndeplinite câteva condiţii: pietrişul şi nisipul să fie procurate de localnici, iar cimentul şi fierăria să fie transportate cu autocamioneta Serviciului de Drumuri43• În timpul lucrărilor, autocamioneta s-a defectat, pietrişul şi nisipul nu au fost de calitatea cerută, aşa că preţul lucrării a mai crescut, într-o primă fază, cu 45.000 lei, adică cu 3000 lei mai puţin decât costase captarea izvorului nr. 6 în anul 1 935.

De asemenea, Prefectura trebuia să intervină la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor ca să cedeze spre folosinţă o porţiune de teren de circa 300 m.p. pentru construirea barajelor puţului de observaţie şi a rezervorului şi 200 m.p. pentru instalarea conductei de aducere a apei la rezervor44•

Exploatarea apelor minerale, conform Legii Minelor din 28 martie 1929, se putea face numai pe cale de concesiune. Din cauza intervenţiei pădurarului M. Lungu, lucrurile au luat o turnură neplăcută. Prefectura notifica organelor silvice că " nu e vorba de uzul apelor minerale, de exploatare sau de constituiri de drepturi, ci de o operă de salubritate, prin betonarea unui rezervor, pentru ca bolnavii în loc să ia apa din mlaştină să o ia dintr-un bazin de beton higienic

"45• Ocolul Silvic Soveja a solicitat Prefecturii să trimită delegaţi pentru

reglementarea concesionării apelor minerale aflate pe proprietatea Statului, pădurea Vizantea, în conformitate cu Jurnalele Consiliului de Miniştri privind astfel de chestiuni. Prefectura numeşte ca delegaţi pe consilierul judeţean Raşcu Tutoveanu şi pe învăţătorul Theodor Mironică din Vizantea.

Primele state de plată la construirea rezervorului de beton sunt din perioada 25 mai-30 iunie 193646• Procesul verbal de recepţie a lucrării - care a costat în final 220.000 lei - a fost încheiat la Focşani, în 12 octombrie 193647•

În privinţa concesionării terenului pe care se aflau izvoarele minerale, comisia se strânge la faţa locului în 10 aprilie 1937.

Erau prezenţi: ing. Mircea Ioan - şeful Ocolului silvic Soveja şi Th. Mironică delegatul Prefecturii, asistaţi de Gh. Negoescu - notarul comunei Vizantea, brigadierul T.

1 1 Arh. St., filiala Vrancea, fond Prefectura jud. Putna, dosar nr. 82/1938, f.60. 42 Jdem, dosar nr. 82/1936, f.143. 43 Ibidem, f. 149. 14 Ibidem, f. 120. •s Ibidem, f.129. 46 Arh. St., filiala Vrancea, fond Prefectura jud. Putna, dosar nr. 241/1936, f.301-302. 47 Ibidem, f.298.


Staţiunea Vizantea - II - ( 1 9 1 8 - 1 990) 1 53

Arghir şi pădurarul M. Lungu48• Constatările comisiei au fost următoarele: în 1935, :-'refectura a captat un izvor sulfo-iodic, intrebuintat până atunci pentru băi medicinale, în mod empiric. În anul următor, Prefectura a continuat lucrările de instalare construind şi un bazin pentru adunarea apelor minerale. Lucrările s-au efectuat în baza autorizaţiei provizorii, comunicată Ocolului silvic Soveja. Ele constau dintr-un bazin de captare la izvor, turnat în beton, cu dimeniunile: 8m/2 m/3m adâncime.

De la acest izvor de captare pleacă un canal din ţevi de metal până la o casă de control pe lungimea de 77 m.l. , iar de aici până la bazinul rezervor pe o lungime de 83 m.l. Casa de control era făcută din beton cu dimensiunile 1 ,45 m/1,45 m/3 m adâncime, iar rezervorul cel mare: 9 m/8 m/3,5 n; adâncime. Comisia a stabilit perimetrul lucrărilor cu terenul înconjurător, urmând a definitiva şi drepturile proprietarului suprafeţei, care era tot Statul, recte Casa Autonomă a Pădurilor Statului (C.A.P.S.)49•

Construirea aceaastui bazin rămâne lucrarea cea mai importantă între cele două războaie mondiale şi s-a realizat concomitent cu alimentarea cu apă a staţiunii Soveja. În august 1937 au fost montaţi 25 m.l. ţevi de fontă şi 2 pompe Alweiller, tot la izvorul nr.6 - în valoare de 1 1 .930 lei50•

În 1938 se discuta necesitatea construirii unui nou bazin pe Pârâul Alb, de mărimea celui existene1 , dar trebuia depăşit un obstacol serios: obţinerea concesiunii. Ministerul Agriculturii şi Domeniilor a transmis Prefecturii următoarele condiţii:

- Ocolului Silvic Soveja să i se achite câte 500 lei anual pe 1934, 1935 şi 1936 (arenda terenului folosit de Stat, înainte de a se fi stabilit perimetrul)

- să achite aceluiaşi Ocol pentru anii 1937, 1938 şi 1939 câte 2325 lei (adică un leu de metru pătrat) pentru perimetrul stabilit şi folosit, sumă calculată conform Jurnalului Consiliului de Miniştri nr. 1422/1932. De asemenea, suma de 2325 lei taxă de degradare a solului cum şi valoarea dublă a materialului lemnos tăiat - 2820 lei -conform aceluiaşi Jumal52•

La Ordinul Prefectului, la Vizantea s-a deplasat pretorul plasei Vidra, Manase Marcu şi a reglat toate problemele cu primarul Pavel Pricop şi N. Grosu (fost primar în anii 1935 şi 1936) în consens cu adresa Ministerului. Procesul verbal s-a încheiat în ziua de 9 septembrie 1939.

Paralel cu executarea acestor lucrări, staţiunea Vizantea cunoaşte noi forme de administrare datorită creării Oficiului Naţional de Turism. Plănuit din 1 924 ca un organism oficial, care să dea îndrumări turistice în direcţia folosului obştesc şi a interesului naţional, să organizeze propaganda în ţară şi în străinătate pentru cunoaşterea staţiunilor balneare, climatice şi turistice etc., Oficiul Naţional de Turism ia fiinţă în 1926 prin Legea Sanitară, fiind încorporat în Ministerul Sănătăţii. Ataşat administraţiei staţiunilor balneo-climatice şi lipsit de resurse bugetare, el a trecut la Direcţia Educaţiei Poporului

48 Arh. St., filiala Vrancea, fond Prefectura jud. Putna, dosar nr. 77/1937, f. 179. 49 Creată în 1930 prin scindarea administraţiei silvice; vezi .,Ministerul Agriculturii şi Domeniilor. Istoric - Organizare - Realizări - Perspectice.", Imprimeria Centf"'J.Iă, Bucureşti, 1937, p .323. 50 Arh. St., filiala VrJ.ncea, fond Prefectura jud. Putna, dosar nr. 77/1937, f.84. 51 Idem, dosar nr. 43/1938, f.49 v. 12 !dem, dosar nr. 76/1939, f.124.



(1930) din Ministerul Muncii, apoi la Ministerul de Instrucţie. Oficial va lua fiinţă prin legea din 29 februarie 1936 la Ministerul de Inteme53•

Printre cele dintâi măsuri luate, ONT a stabilit o clasificare a staţiunilor balneoclimatice din Ministerul Sănătăţii, procedând la organizarea Oficiilor locale. Pe baza acestei clasări, CFR acorda o reducere de 50% la 42 statiuni balneo-climatice, 25% la 74% statiuni si o reducere de 25% sau 50% la 1 5 statiooi d� sperturi de iamă54• '

În �onforrnitate cu art. 27 din Legea pen� organizarea turismului, Vizantea a fost recunoscută staţiune balneară de Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale55, calitate confirmată şi de ONT prin adresa 907/26 martie 193656 şi decizia nr. 872/1936 57•

Ca organe subordonate ONT, s-au creat Oficiilor judeţene şi locale de cură şi turism care aveau, în principal, uirmătoarele atribuţiuni:

" 1 . Vor supraveghea întreţinerea în bună stare a şoselelor, drumurilor, potecilor, pădurilor şi plantaţiilor, atât înăuntrul staţiunilor de interes turistic, cât şi înspre ele, vor îngriji de un acces lesnicios la sursele minerale sau la mare, vor aviza la măsurile. necesare pentru înlesnirea mijloacelor de transport rapide şi ieftine a excursiunilor pe jos, în trăsuri şi automobile şi pentru asigurarea unei legături potrivite bine cu calea ferată.

2. Vor controla şi supraveghea buna funcţionare a hotelurilor şi restaurantelor, buna stare a locuinţelor particulare, camerelor mobilate, destinate vizitatorilor impunând confortul modem, mai ales apa.

3. Vor îngriji de amenajarea sub toate raporturile a staţiunii de interes turistic şi de ridicarea nivelului lor intervenind pentru coordonarea activităţii tuturor organelor interesate în acest scop.

4. Vor aduna toate datele necesare cunoaşterii exacte a situaţiei şi informării publicului pe care le va comunica în mod obligatoriu Oficiului Naţional de Turism, care le va centraliza în vederea măsurilor de coordonare ce urmează a lua pentru întreaga ţară "58•

La Vizantea, Oficiul local de cură şi turism s-a constituit la 28 aprilie 1 936. Intrau în componenţa lui: Frederich Hamei - arh. şef al judeţului, dr. Chiper Dimitrie circa sanitară Vizantea, ing. Mircea Ion - şeful Ocolului silvic Soveja, Alecu Bădură -proprietar de case de închiriat, Mihai Imbrea - reprezentant al hotelurilor şi pensiunilor, N. Grosu - reprezentant al comercianţilor şi industriaşil_or, Gh. Bâznă - primar şi Gh·. Mogda - consilier comunal. Preşedinte a fost ales dr. Dimitrie Chiper59, iar după plecarea sa din comună şi cooptarea dr. Rusu Nichita, este ales un alt preşedinte, la 20 martie 1937, în persoana învăţătorului Theodor Mironică60•

Până la deschiderea sezonului, la nivelul localităţii se luau toate măsuxile pentru buna primire a vizitatorilor. Camerele care se închinau erau curăţate, văruite şi dezinfectate, iar cele în care se făceau băile erau .pardosite cu scânduri, iar pereţii bine lipiţi şi văruiţi . Butoaiele pentru transportul apelor erau şi ele dezinfectate. Fiecare locuitor

B Enciclopedia României, voi. IV, p.21 1 . '14 Ibidem, p.212. �� Arh. Sl. , filiala Vrancea, fond Prefectura jud. Putna, dosar nr. 131/1936, f.38. 56 /dem, dosar nr. 77/1937, f.6. �7 Idem, dosar nr. 46 bis/1936, f.397. 58 Idem, dosar nr. 123/1935, f.40 v. �9 Idem, fond Primăria comunei Vizantea, dosar nr. 3/1936, f.1 60 Idem, fond Prefectura jud. Putna, dosar nr. 135/1937, f.21 .


Staţiunea Vizantea - II - (19 18 - 1990) 1 55

- băia�, era obligat să-şi procure termometru. Curţile se măturau şi gunoaiele din timpul iernii erau duse pe câmp. Pe cât era posibil, curtea destinată vizitatorilor urma să fie despărţită de cea în care se afla grajdul. În timpul sezonului, nici o căruţă nu circula prin sat, ci numai pe malul apei.

Conducerea comunei emitea ordonanţe pentru respectarea tuturor acestor măsuri. Uneori, intervenea şi Prefectura, care stabilea termene pentru pregătirea staţiunii în vederea deschiderii sezonului de băi. Primăria era cea care fixa şi preţurile la alimentele de primă necesitate, precum şi tarifele camerelor şi meniului, atunci când ele nu erau reglementate de autoritătile centrale.

În anii 1937 şl 1938 s-a reluat problema extinderii parcului din staţiune. Lângă el se afla un teren pe care se găsea un şir de case vechi, proprietate săteanului Gh. Vizitiu şi a Bisericii Catolice (3 1 prăjini = 5549 m.p.)6\ case ce se puteau dărâma în urma unei prealabile înţelegeri cu proprietarii.

Biserica pretindea să i se cumpere loc în schimb, raportat la valoarea de 100.000 lei cât considera că ar costa locul62•

Upsa mijloacelor pecuniare a făcut ca problema să rămână la stadiul de deziderat. În 1936, prefectul ceruse ONT un sprijin de · 500.000 lei din fondurile lui pentru dezvoltarea celor două staţiuni din judeţ, dar fără succes63•

La trei ani de la constituirea Oficiului lcx:,al de cură şi turism lua fiinţă Comitetul de realizări gospodăreşti, format din 16 membri. In şedinţa din 28 aprilie 1939, au fost fixate principalele lucrări �onate pe următorii cinci ani. În privinţa staţiunii s-au prevăzut lucrări importante, care, dacă ar fi fost realziate, ar fi condus la transformarea Vizantei într-o staţiune modernă, apropiată de cerinţele timpului şi la nivelul reputaţiei apelor sale. Dar toate au rămas numai pe hârtie, situaţie consfinţită de izbucnirea celei de a doua conflagraţii mondiale. Erau prevăzute64: construirea unui al doilea bazin de captare a apelor minerale, vespasiană, procurarea de lămpi pentru iluminatul public (în 1939), construirea din beton a celui de-al doilea bazin pentru captarea apelor minerale, exproprierea grădinii din mijlocul staţiunii (proprietatea bisericii catolice) pentru mărirea parcului şi a pieţei de alimente din staţiune (în 1940).

Pentru anii 1942-1943 figurau: construirea unui hotel cu cazino în staţiune, a unui chioşc în parcul Eroilor pentru " hora satului" , organizată sub auspiciile căminului cultural şi ridicarea unui monument al &oilor în parcul cu acelaşi nume.65

Pentru anul 1941 primăria îşi propusese: construirea a două bazine pentru captarea a două izvoare cu apă minerală, extinderea parcului în staţiune şi repararea pompelor pentru extras apa minerală66•

Au rămas şi ele - ca şi celelalte - simple proiecte care nu au ajuns să capete concreteţe la timpul potrivit. Odată cu al doilea război mondial începe şi declinul lent al staţi unii.

61 Idem, fond Primăria comunei Vizantea, dosar nr. 4/1937 f. l . 62 Jdem, fond PrefecturA jud. Putna, dosar nr. 77/1937, f.98. 63 Ibidem, f.6. 64 Arh. St., filiala Vrancea, fond Prefectura jud. Putna, dosar mr. 363/1939, f. 160-161. 65 Exista în Vizantea o troiţă închinată eroilor din 1916-1918 ridicată prin strădania înv. Theodor Corneliu. 66 ldem, dosar nr. 37/1941 , f. 101.



Vizantea a avut vizitatori şi în timpul războiului şi în verile care au urmat de atunci. În 1940 primăria raporta că poate primi 600 vizitatori lunar, în timp ce pentru aceeaşi perioadă, Soveja primea 300067• În vara anului 1944 din taxele percepute de la vizitatori s-au strâns 13.350 lei68•

Oficiul local de cură şi turism a fost confirmat pentru ultima dată în 1945. Avea ca preşedinte pe Arghir Goidea, iar în componenţa sa număra pe dr. Natalia Topor, ing. Gh .. lonescu, loja Gonguta, Ştefan Anton şi Alecu Bădură69•

După terminarea războiului, primăria s-a adresat prefectului în vederea unei acţiuni edilitare mai însemnate, care să cuprindă un al doilea bazin în capacitate egal cu cel existent, mărirea parcului din centrul satului prin cumpărarea unui teren în imediata apropiere, materiale necesare pentru iluminatul public pe timpul sezonului, toate estimate, în condiţiile inflaţiei, la suma de 100.000.000 lei pe care-i solicita ca ajutor băn 70 esc .

La 23 decembrie 1948, Prefectura se adresa Ministerului Comunicaţiei în vederea transformării liniei înguste de cale ferată Odobeşti-Burca în linie normală şi prelungirea acesteia până la Prisaca. Se avea în vedere, în cadrul redresării economice a întregii Vrance, dezvoltarea băilor din Vizantea şi a staţiunii Soveja 71•

Aceleaşi preocupări pe linia repunerii în valoare a staţiunii Vizantea le vom găsi în 194 7, când Ministerul Agriculturii şi Domeniilor patrona "Cornisiunea de cercetări pentru ameliorarea condiţiilor economice şi sociale din Vrancea" şi în " Studiul Vrancei" realizat în 1968.

În zilele de 13-14 martie 1972, s-au desfăşurat la Focşani lucrările simpozionului dedicat cercetării complexe a zonei montane Vrancea, organizat de ex-Comitetul judeţean de partid în colaborare cu Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice, care asigurase îndrumarea metodologică şi ştiinţifică a cercetării.

În cadrul unei secţiuni, Apostol Popovici, directorul Direcţiei judeţene de arhitectură, sistematizare şi control propunea " ridicarea la rangul de staţiuni climatice şi de odihnă a localităţilor Soveja şi Vizantea, având şi funcţiuni de centre de comună"72•

Specialiştii Institutului de Balneologie şi Fizioterapie au analizat apele minerale de la Vizantea în mai multe rănduri: octombrie 1955, iulie 1965, iulie 1966, mai 1972 si vara 1974. '

În anul 1971 , Institutul de Studii şi Proiectări pentru Imbunătăţiri Funciare Bucureşti a executat un studiu geologic şi hidrologic pentru punerea în evidenţă a unor surse hidrorninerale la Vizantea în baza contractului încheiat cu Întreprinderea de Industrie Locală Focşani.

Doi ani mai târziu, I.S.P.G.C. (Institutul de Studii şi Proiectări pentru Construcţii şi Instalaţii de Gospodărie comunală) definitiva " Studiul privind valorificarea izvoarelor de apă minerală din Zona Vizantea-Vrancea" .

67 Jdem, dosar nr. 63/1940, f.3. 68 ldem, dosar nr. 240/1945, f.2. 69 Jdem, dosar nr. 142/1945, f. 12. 70 ldem, dosar nr. 36/1946, p.l l . 7 1 Jdem, dosar nr. 29/1948, f. 64. 72 Cercetarea complexă a zonei montane Vrancea. Realităţi, perspective şi optimizarea proceselor sociale" în "Viitorul social", 3, 1972, anul 1, p.906.


Staţiunea Vizantea - II - ( 1 9 1 8 - 1 990) 1 57

Dar cum s-a întâmplat mereu în trecutul acestei staţiuni de peste un secol, proiectele au rămas la faza incipientă, pe hârtie.

Apele minerale îşi păstrează proprietăţile, băieşii sunt în comună, lipsesc investitorii, adică cei ce pot realiza cu adevărat o staţiune modernă.

" Pe când la băi la Vizantea?"73

73 C. Iordache Adam - S.O.S. Apele miner.de. Pe dnd la băi la Vizantea? - în "Flacăra", anul XXXVI, nr. 42 (1687) din 16 octombrie 1987, p.18.


CONSIDERAŢD PRIVIND CERCETAREA ISTORICĂ AZI

Dumitru Hutanu ,

După 1989, s-a creat falsa impresie că istoria poate fi la îndemâna oricui şi folosită oricum.

Această " certitudine" a acelora care se situează la marginea cercetării istorice a dus la o explozie a referirilor la evenimente, de cele mai multe ori fără responsabilitate, fără acea etică şi onestitate profesională atât de necesare cercetării ca atare.

Simptomatic, şi grav de altfel, este şi faptul că, în unele cazuri, istorici consacraţi, din raţionamente subiective, din anumite interese, renunţând poate temporar la deontologia cercetătorului, evaluează sau reevaluează unele fapte istorice numai prin prisma interesului de moment sau de grup.

Istoria trebuie să fie mereu scrisă, întotdeauna atunci când apar noi perspective, iar revoluţia română din decembrie 1989 le-a oferit. S-a ajuns la o constantă a rescrierii istoriei pentru că, pe de o parte, în procesul istoric se dezvăluie efectele evenimentelor trecute, pe de alta, pe baza condiţionărilor diferite, ale atitudinilor şi opiniilor istoricilor, se schimbă criteriile de selectare a faptelor istorice. Cu o condiţie - respectarea adevărului obiectiv.

Dobândim acest adevăr obiectiv dacă nu se comite eroarea identificării obiectivităţii adevărului cu absolutizarea lui, unanim fiind recunoscut că istoria este supusă unei continue interpretări, că ea este un proces.

Or, s-au întâlnit în aceşti ani numeroase intervenţii asupra unor evenimente, fapte istorice, încercându-se atribuirea lor (prin geneză, . efecte) numai unuia sau altuia dintre factorii participanţi la desfăşurarea lor, ceea ce este şi simplist şi dăunător.

Desigur, aceeaşi epocă şi aceleaşi evenimente sunt abordate şi explicate în chipuri diferite, adesea contradictorii, neconcordante; or, esenţa istoriei, respectiv obiectivul ei, nu poate fi de ordin accidental, singular şi evenimenţial, ci de ordinul necesităţii.

Istoria este o reconstrucţie empirică dar mai ales una simbolică; documentele şi arhivele nu sunt nişte vestigii moarte ale trecutului, ci mesaje vii, care ni se adresează în propriul limbaj, dacă ştim cum să-I înţelegem, cum să-I descifrăm. Realitatea lor se cere mereu interpretată şi reinterpretată şi tocmai aici începe marea sarcină a celor chemaţi să o facă. Amintirea nu este o simplă reproducere, este o nouă sinteză, un act constructiv. De aceea, în reconstituirea unui fapt istoric cenzurarea pasiunilor, pornirilor şi afecţiunilor se impune.

Şi, ca să fiu mai explicit, m-aş referi la două exemple.


Consideratii privind cercetarea istorică azi 1 59

Actul de la 23 august 1944 rămâne un fapt istoric. La iniţierea şi desfăşurarea lui au participat mai mulţi factori într-o conjunctură internă şi internaţională complexă şi determinată, cu consecinţele ştiute pentru soarta României. Nu intrăm în amănunte. Dar, în ultimii ani s-au publicat, în presă îndeosebi, materiale prin care evenimentul este atribuit unuia sau altuia dintre participanţi, fapt neconcordant cu realitatea, cu adevărul istoric, subiectivist, semănând îndoială, afectând în parte exponenţii celorlalţi factori participanţi şi de aici apariţia unor false, sterile şi chiar pasionante dispute, acuze, minimalizări, eliminări.

Celălalt exemplu: reliefarea locului şi rolului personalităţii istorice a mareşalului Ion Antonescu în desfăşurarea evenimentelor anilor 1940-1944. Minimalizarea ori exagerarea faptelor sale, neintegrarea lor în complexitatea momentului probează o anume compromitere a istoriei când metode neadecvate, interpretări subiective, ingrediente de conţinut ale istoriei sub presiunea altor factori (politici mai ales, în cazurile noastre) îndepărtează pe istoric de esenţial, seamănă confuzie în receptarea marelui om politic. Realitatea istorică a fost şi este în opoziţie cu interesele private care nu constituie un obiect al istoriei.

Oricărui fapt trebuie să i se acorde locul şi funcţia cuvenite în drama sau epoca care este istorie. Faptul istoric are un dublu aspect: a) individual, particular, trecător; b) participă la general şi durabil. Aceasta impune căutarea legăturii dintre ele, asigurânduse concluzia istoriei ca ştiinţă şi, desigur, eliminarea tensiunilor de opinii. Mai mult, s-ar evita unele erori vizibile în ultimii ani ca prezentarea dereticată, simplistă a perioadei interbelice, evitarea unor personalităţi istorice, culturale, politice numai pentru că s-au fixat pe o anume poziţie doctrină. Ne pândeşte astfel acelaşi mare pericol al felului cum era prezentată istoria înainte de 1989.

Datului istoric trebuie să i se descifreze liniile de forţă, aspectele de o mai amplă condensare a unor experienţe consumate, momentele de mai intensă şi dramatică conflUI)tare. Astfel vom înţelege mai bine, mai aproape de adevăr, evenimentele sociale (răscoale, greve, mutaţii), economice (criză, avânt), politice (regat, republică, restauraţie, dictatură), militare, culturale. Toate sunt istorie.

Obiectul istoriei, fiind de categoria obiectelor cultural-spirituale, reclamă tărie şi înţelegere, reclamă obiectivitate, ce trebuie să se traducă prin fidelitatea faţă de document şi imparţialitatea caracterizată prin debarasarea de prejudecăţi personale şi capacitatea de a intra în mentalitatea celor despre care se scrie, de a studia din interior mişcarea de idei.

Istoria este şi acum pândită de politic, există tendinţa (de data aceasta a mai multor partide) de a folosi istoria ca instrument de propagandă, ca motiv de dispută politică, chiar ca mijloc de bulversare a oamenilor, de creare a confuziei politice sau a altor false conflicte.

Mai ales acum, în această fază de tranziţie sub toate aspectele vieţii umane, istoricul trebuie să fie o înaltă conştiinţă etică. Responsabilitatea istoricului este gravă, el trebuie să-şi pună întrebări în legătură cu ceea ce oamenii gândesc, cu modul în care va evolua gândirea.

Deschiderea pentru valorile înaintaşilor noştri nu înseamnă cult şi fetişizare, ci asimilare critică, fertilizarea ogorului spiritualităţii noastre creatoare. Deci, condiţia adevărului în cunoaşterea istorică rezultă din caracteristica esenţială a faptului istoric -aceea de a fi fapt al trecutului, a cărui cunoaştere nu poate fi decât retrospectivă şi reconstitutivă.


1 60 Dumitru Huţanu

Interesele prezente îl influenţează pe istoric, dar aceasta nu-l împiedică a distinge adevărul de fals; faptele trebuie să conteze mai mult decât interesele, subiectivitatea în reconstituire nu trebuie să fie impregnată şi chiar saturată de elemente extraştiinţifice care pot compromite realizarea unui proiect de cunoaştere a trecutului.

De toate acestea este imperios necesar să se ţină cont îndeosebi în reflecţiile şi cercetarea asupra trecutului nostru imediat şi a prezentului, care este istorie, o istorie dramatică, palpitantă, gravă, de care depinde viitorul. Exagerările, demersurile, etichetările (individuale şi de grup social) provoacă - sigur - suspiciune, neîncredere, false conflicte de gândire, de înţelegere care trebuiesc estompate înainte de a se ajunge la acţiune.

Complexitatea prezentului istoric este adâncită de ineditul experienţei wnane, sociale şi politice ale perioadei de tranziţie pe care o traversăm.

Modalităţile cu care se va încerca a se ajunge la adevărul zilelor noastre, poziţiile ideologice, interesele, concepţiile, pot şi · chiar afectează, îndeosebi etic, armonia socială atât de necesară traversării etapei dificile pe care o parcurgem.

Acwn este foarte greu a se pretinde că cineva deţine atlevărul istoric, aceasta pentru că nwnai atunci când sunt puse în lwnina efectelor anwnitor evenimente, pot fi evaluate evenimentele care le sunt cauze. Aceasta nu este însă o judecată statică, ci una procesuală. Dacă avem a face cu un proces de desfăşurare, efectele evenimentelor apar neîncetat, intruna, iar asemenea proces este tocmai istoria.

Tocmai pentru că noi vedem mai bine istoria dintr-o anwnită perspectivă a timpului, când efectele evenimentelor trecute s-au relevat deja şi permit o evaluare mai profundă a acestora, este aşa de greu să scriem istoria recentă.

Şi aceasta nu nwnai pentru că este greu de a ajunge la obiectivitate în sensul prezentării evenimentului în sine, cu toate că aceasta este foarte important, ci înainte de toate, pentru că este extrem de greu de a înţelege sensul evenimentelor contemporane. Căci aceste evenimente nu şi-au relevat încă efectele, iar evenimentele istorice dobândesc semnificaţie prin efectele lor, care se produc în realitate.

lată de ce, în încercarea de reliefare a prezentului, trebuie multă atenţie, multă grijă în evaluare, mult discemământ.

Este necesar un efort deosebit de obiectivitate, de renunţare la subiectiv, de curaj în recunoaşterea valorii dincolo de opţiune personală, este nevoie de onestitate şi viziune istorică. Raportarea la întreg, la complexitatea internă şi externă a momentului, la caracteristicile şi conţinutul etapei istorice prezente va face drumul spre adevărul istoric mai lesnicios.


ASPECTE PRIVIND PROTECŢIA ARBORETULUI J?E TISĂ (TAXUS BACCATA L) DIN REZERVAŢIA NATURAlA CENARU,

JUDEŢUL VRANCEA

Ana Condreg - Afrodita Renea

Rezervaţia de la Cenaru inclusă în lista rezervaţiilor naturale încă din anul 1973, prin Decizia nr. 156 din 23 aprilie, cu o suprafată de 233,4 ha are ca obiectiv principal ocrotirea arboretului de tisă (Taxus baccata L.). Î� actuala Hotărâre a Consiliului Judeţean Vrancea, emisă în 1992, Rezervaţia naturală forestieră Cenaru s-a extins cu 176 ha, deci cuprinde 409,5 ha.

Rezervaţia este pe văile pâraielor Cenaru, Gârbova şi Pârlitura, de pe versantul drept al râului Milcov.

Unitatea de producţie (U.P.) 3 Cenaru, din care face parte rezervaţia naturală, se află în apropierea localităţii Andreiaşu de Jos, din zona de curbură a Subcarpaţilor Orientali.

Relieful accidentat prezintă culmi orientate pe direcţia N-S şi o altitudine ce oscilează între 680 şi 730 m.

Roca de bază o constituie gresiile, în alternanţă cu mame, nisipuri; climatul specific zonei montane împădurite, este temperat continental, cu temperatura de aproximativ 8°C şi media precipitaţiilor de circa 800 mi anual.

Peisajul întregii zone apare modificat, ca urmare a frecventelor fenomene de eroziune şi alunecări de teren. Acolo unde s-a menţinut vegetaţia lemnoasă, cum este cazul rezervaţiei, alunecările şi fenomenele de eroziune sunt mai puţin frecvente.

Vegetaţia Rezervaţiei naturale forestiere Cenaru este dominată de un făget-brădet secular; pe mici fragmente apar făgete pure, brădete pure; fitogenozele au o dezvoltare bună şi mare vigoare de regenerare. Cercetările floristice efectuate în zonă au dus la identificarea unui număr de 370 specii de plante vasculare ierboase şi lemnoase.

Etajul arborilor este dominat de fag, 61%, urmează bradul, 26%, molid, 1%, tisă, pin, larice 5% (pin şi larice - plantaţie recentă). Restul este deţinut de diverse specii: carpen (Carpînus betu/us), frasin (Fraxinus excelsior), mesteacăn (Betu/a pendula), ulm de munte (U/mus g/abra), paltin (Acer platanoides), paltin de munte (Acer


162 Ana Condrea - Afrodita Renea

pseudoplatanus), tei (Ti/ia cordata), călin (Vtburnum opulus), alun (Corylus avellana), gorun (Quercus petraea) etc.

Pe văi şi in locuri wnede se întâlnesc: arin (Ainus glut_inosa, Alnus incana), plop tremurător (Populus tremula), cruşin (Frangula alnus) şi diferite specii de salcie (Salix cinerea, S.fragilis, S. incana).

in locurile erodate se află cătina albă (Hippophae rhamnoides). Alături de cătină, care a fost folosită pentru reinstalarea vegetaţiei pe versanţii erodaţi, s-au mai făcut plantaţii cu pin (Pinus silvestrls, P. nigra) şi larice, care au găsit condiţii şi s-au dezvoltat bine in zonă.

Vârsta medie a arborelui este de 96 ani, dar sunt exemplare de peste 140 ani; înălţimea de până la 35 m, diametre ce ating 150 cm şi circwnferinţe până la 4 m.

Obiectivul principal al ocrotirii acestei supfafeţe este prezenţa tisei (Taxus baccata L), specie monwnent al naturii, element de mare însemnătate fitogeografică. Tisa este considerată un relict terţiar al florei ţării noastre (Tr. Săvulescu, 1940). Cele mai vechi urme de tisă pe teritoriul României au fost identificate in aflorimentele pliocene, printre fosilele de plante, conservate in diatomito-clneritele de la Chiuzbaia, jud. Maramureş (R. Givulescu şi colab. 1976).

În postglaciif, o wnezire treptată a climatului a favorizat evoluţia pădurilor spre faza actuală, cea a fagului (N. Boşcaiu, 1971) corespunzătoare şi exigenţelor pentru un climat oceanic de munte al " tisei" . Aceasta beneficiază de un habitat optim in ambianţa subarboretului pădurilor de fag in amestec cu răşinoase (N. Doniţă, 1969), acesta fiind de fapt habitatul arborelui de tisă din Rezervaţia naturală Cenaru.

Se opinează că, împreună cu fagul şi bradul, tisa a revenit spre nord, din Balcani in postglaciar, ceea ce justifică prezenţa şi la 92 m altitudine in Cazanele Dunării (S. Paşcovschi, 1956).

Deşi trecută cu succes prin testul de rezistenţă şi adaptare al glaciaţiilor, tisa a fost confruntată cu un factor neaşteptat de periculos pentru existenţa sa: omul. Arcuri de luptă, arbalete, dogărie, mobilă, material de construcţii, in toate aceste domenii s-a folosit tisa; aceasta dovedeşte că omul şi-a dat seama de valoarea lemnului de tisă şi 1-a exploatat proporţional cu valoarea lui.

Arboretul de tisă de la Cenaru a rămas adăpostit datorită locurilor greu accesibile din zonă, cu abrupturi, cu văi adânci , care, pe alocuri, au maluri cu înălţimi de peste 70 m, cwn este pe valea pâraielor Cenaru şi Gârbova. Multe din drumurile forestiere amenajate nu mai pot fi utilizate din cauza alunecărilor masive din zonă.

Prin nwnărul de 741 exemplare existente aici, arboretul de tisă din Rezervaţia naturală forestieră Cenaru, ocupă locul al N-lea pe ţară, după pădurea Tudora ijud . , Botoşani) cu 1095 exemplare (CI. Horeanu, A.Popa, 1972), pădurea Comamic ijud. Vâlcea) cu 1025 exemplare şi pădurea Dosu Stogului ijud. Vâlcea) cu 763 exemplare.

in staţiunea Cenaru, tisa are o dezvoltare viguroasă, port drept şi un elagaj natural evident. Circwnferinţa la 1 m de la bază, ajunge până la 90 cm, înălţimea maximă a exemplarelor întâlnite aici este de 18 m, vârsta de peste 200 de ani, în etajul superior, iar platforma inferioară de circa 90 ani.

Regenerarea naturală a tisei de aici este bună, realizându-se atât prin seminţe, lăstar de cioată, cât şi prin marcotaj natural.

Din datele obţinute de la Ocolul Silvic Focşani, de care aparţine şi arboretul de tisă Cenaru, am reţinut că acesta se bucură de protecţie absolută. De altfel, tot de


Aspecte privind protecţia arboretului de tisă 163

protecţie absolută beneficiază şi terenurile cu pante mari, degradate şi predispuse alunecărilor, terenuri care nu intră în perimetrul rezervat.

În rezervaţie, se aplică numai aşa-numita exploatabilitate de protecţie, însemnând tăieri de igenă, tăieri de conservare, lucrări ce asigură continuitatea şi permanenţa pădurii. Acestea nu vor depăşi lm3/an/ha şi constau în tăierea uscăturilor, ajutând regenerării naturale prin îngrijirea seminţişului instalat, a butaşilor, împădurirea golurilor şi abrupturilor ce nu se pot regenera natural.

Din observaţiile făcute în arboretul de tisă de la Cenaru, se constată o bună capacitate de regenerare naturală, ceea ce confirmă vitalitatea speciei şi posibilitatea introducerii ei în cultură, în subarboretul pădurilor preexistente de fag în amestec cu răsinoase din alte zone. '

În această situatie, ar fi posibilă, pe viitor, reconsiderarea tisei ca specie valoroasă, cu lemn de calitate superioară şi extinderea ei în cultură. În acest sens ar fi necesare efectuarea, în prealabil, a unor cercetări de specialitate care să urmărească atât conservarea speciei cât şi interesele social-economice.


STUDII DE ETNOBOTANICĂ ÎN COMUNA COTEŞTI, JUDEŢUL VRANCEA

Ana Condrea - Afrodita Renea

Întreaga lume traversează în prezent o perioadă de insistente căutări în vederea descoperirii a noi resurse de materii prime şi de energie. Astăzi se acordă o atenţie din ce în ce mai mare plantelor, apreciindu-se că ele reprezintă surse inepuizabile de materii prime care se regenerează an de an. Acestea pot fi utilizate la prepararea unor medicamente sau la extragerea industrială a principiilor activi.

Scopul lucrării este de a atrage atenţia asupra unui tezaur de origine vegetală, atât de util pentru terapeutică şi atât de puţin nociv pentru organism. Totodată se fac cunoscute plante folosite drept coloranţi textili cât şi unele practici magice legate de unele specii de plante.

Judeţul Vrancea este unul din judeţele cu vechi şi puternice tradiţii populare, multe din acestea păstrându-se nealterate până-n zilele noastre.

Recentul studiu iniţiat în comuna Coteşti vine să completeze studiile efectuate în multe alte comune ale judeţului Vrancea.

Comuna Coteşti se află în zona Subcarpaţilor de curbură, dintre Valea Milcovului şi Valea Râmnicului, la o distanţă de 15 km de municipiul Focşani.

Altitudinea, ce variază între 15-350 m, cu interfluvii largi, uşor înclinate în direcţia E şi S-E, oferă condiţii favorabile culturii viţei de vie, aceasta devenind principala ocupatie a locuitorilor comunei. '

În condiţiile actuale de dezvoltare economică, aşezările au suferit importante transformări, fapt ce a dus la o nouă sistematizare, astfel încât astăzi comuna cuprinde patru sate: Coteşti, Budeşti, Valea Coteşti şi Goleştii de Sus.

Ocupaţia de bază a locuitorilor fiind agricultura, explica mulţimea obiceiurilor şi practicilor legate de lumea plantelor, păstrate de-a lungul celor aproximativ 500 de ani de atestare documentară a comunei.

Accesul la civilizaţie, caracteristic epocii actuale, cât şi distanţa relativ mică dintre comună şi centrul de reşedinţă al judeţului, au făcut însă ca în ultimile decenii, unele date etnobotanice de veche tradiţie şi de larg interes să fie cunoscute şi practicate de un număr restrâns de locuitori.

Motivul iniţierii acestui studiu şi în această comună a fost, în primul rând, existenţa, în partea de apus a comunei, a schitului de maici Coteşti, monument istoric ce datează din anul 1757. Maicile de aici erau recunoscute în zonă şi nu numai, pentru priceperea în folosirea plantelor, pentru vindecarea unor boli, pentru folosirea coloranţilor vegetali în vopsirea ţesăturilor de lână, bumbac, cânepă, a lemnului, pentru priceperea lor


Studii de etnobotanică în comuna Coteşti, judeţul Vrancea 165

în prepararea şerbetului din trandafir, tei, mentă, muşeţel, muguri de brad, zmeură, fragi, gutui, prepararea dulceţii, peltelei,siropurilor.

Cele mai multe date sunt culese în anul 1983, de la trei maici care locuiau în satul Coteşti (pentru că în acea perioadă le închisese schitul) două din ele, erau basarabence. Datele se refereau mai ales la vopsit şi prepararea fructelor.

Maica Aorica, de 65 de ani, locuieşte acum la schit şi de la ea avem cele mai multe retete de folosite a plantelor în vindecarea bolilor. '

in afară de cele 4 maici, am mai purtat discutii cu 1 1 locuitori din comună, în majoritate femei în vârstă. in identificarea şi determi�area plantelor am folosit atlase botanice, determinatoare, dar şi plantele naturale conservate de cei ce le foloseau.

Studiul a scos în evidenţă că în comuna Coteşti sunt cunoscute, dar şi folosite în diferite scopuri, 82 specii de plante. Urmează lista plantelor cu reţetele lor de utilizare:

1 . Alun - Corylus avellana L. - Cu fiertura din frunze de alun, împreună cu frunze de nuc şi pleavă de fân, se fac băi pentru reumatism. Se mai aruncă ÎR fiertură şi câteva pietre arse în foc.

2. Aloe - Aloe arborescens Miii - Frunza zdrobită se pune pe răni pentru a grăbi cicatrizarea.

3. Arin negru - Alnus glutinosa Gaertu - Scoarţa de arin se foloseşte pentru vopsirea firelor sau tesăturilor din lână, bumbac, cânepă, în culoarea negru. Se lua coaja de arin, se rupea în bucăţi, se punea într-un ceaun mare peste care se turna leşie. Se strecura fiertura, se adăuga calaican (oxid feros), se lăsa să se răcească şi se adăuga şi piatră vânătă şi sare. Se lăsa totul până a doua zi, când iarăşi se clocotea şi acum se punea materialul de vopsit care, în prealabil, a fost foarte bine spălat cu leşie. Se continua fierberea până se obţinea culoarea dorită, după care materialul de vopsit rămânea în baie până se răcea. Abia atunci se scotea şi se limpezea în multă apă rece.

Tot pentru obţinerea culorii negre se mai folosea şi scoarţa de arţar - A cer platanoides L. , în amestec cu scoarţa de arin sau cu alte plante, pentru a obţine nuanţe mai închise la diferite culori.

5. Buruiană cu cinci degete - Potentilla recta L. - Ceaiul din planta întreagă, îl beau femeile care nu pot face copii.

6. Bunghi�rl galbeni - Anthemis tinctoria L. - Aorile acestei plante împreună cu cele de gălbenele şi foi de ceapă se folosesc pentru a vopsi ţesături, lemn, ouă în culoarea galbenă.

7. Busuioc - Ocicum basilicum L. - Ceaiul din partea aeriană a plantei este folosit drept calmant general şi pentru calmarea tusei. Busuiocul era planta care nu lipsea la nici unul din momentele principale ale vieţii: botezul, nunta, decesul şi în multe alte evenimente, când i se atribuie însuşiri protectoare, de îndeplinirea dorinţelor, de previziuni ale sorţii.

8. Boz - Sambucus ebulus L. - Fructele coapte, negre, de boz sunt folosite în vopsit, fie singure, fie în amestec cu alte plante. Se obţinea culoarea vineţie, albăstrie. Metoda vopsirii este asemănătoare cu cea descrisă mai sus. Planta întreagă nu se foloseşte în tratarea unor boli că e otrăvitoare, dar se pune în coteţul păsărilor pentru a scăpa de păduchi, sau pe jos, prin bucătării pentru a fugi gândacii de bucătărie.

9. Brad - Abies alba Miii - Mugurii de brad se fierb în vin şi cu zahăr şi se dau contra tusei. Se fac şi siropuri bune pentru afecţiuni pulmonare. Pentru obţinerea şerbetului din muguri de brad se fierbe un kg muguri de brad cu trei căni apă, până


1 66 Ana Condrea - Afrodita Renea

rămâne o cană şi jumătate de zeamă concentrată. Aceasta se pune la fiert cu 1 kg zahăr, într-o oală smălţuită (să nu fie sărit smalţul) . Când siropul este bine legat se dă deoparte, se lasă să se răcorească puţin şi se începe a mesteca cu un făcăleţ de lemn până se face o cremă albă-verzuie - şerbetul de muguri de brad, foarte bun pentru boli de plămâni, pentru nervi.

10. Droei, roibă - Rubia tlnctorum L. - Din rădăcina de broci se obţine vopsea de culoare roşie. Aproape întotdeauna se foloseşte în combinaţie cu alte plante şi după tehnica descrisă.

1 1 . Brusture - Arctium lappa L. împreună cu urzica - Urtica dioica L. - se folosesc sub formă de fiertură la spălat pe cap, pentru a creşte părul şi pentru a scăpa de mătreaţă. Este folosit şi eentru colorat în verde.

12. Cartof - Solanum tuberosum L. - Tuberculii raşi sau tăiaţi felii, stropiţi cu spirt sau gaz lampant, se puneau, sub · formă de legătură la gât, când se inflamau amigdalele.

13. Ceapă - Alium cepa L. - Bulbul de ceapă se moaie puţin la căldură şi se pune pe bube sau răni. Bulbul de ceapă zdrobit sau dat pe răzătoare, amestecat cu spirt, se foloseşte sub formă de legătură pentru vătămătură. Ceapa zdrobită, stropită cu urină de copil mic se foloseşte în amigdalită, sub formă de legătură. Tot ceapa strivită, stropită cu oţet se pune pe burtă pentru aplecătură. Ceapa strivită şi presărată cu sare se mai foloseşte la strivituri, lovituri şi scrântituri, sub formă de legătură. Sucul de ceapă stoarsă se bea pentru tuse.

Cojile uscate de ceapă se folosesc la vopsirea în galben, cărămiziu, după metoda descrisă mai sus.

14. Cicoare - Cicorium intybus L. - Ceaiul din partea aeriană a plantei se foloseşte pentru dureri de splină. Ceaiul din tulpini şi flori este dat în boli de stomac. Plămădită în rachiu se foloseşte pentru crampe, dureri de burtă. Aoarea pisată se pune pe răni şi tăieturi.

15. Ciref - Cerasus auium (L.) - Ceaiul din cozi de cireşe este diuretic. Se mai asociază cu mătasea de porumb, pentru multe boli de rinichi.

16. Cimbru de grădină - Statureja hortensis L. - Ceaiul din planta întreagă se dădea copiilor pentru răsuri. Câte o cană de ceai pe zi se bea pentru scăderea tensiunii.

17. Cimbru de câmp - Thymus serpyllum L. - Ceaiul din planta întreagă se dă pentru stomac şi pentru plămâni.

18. Ciuboţlca cucului - Primulla officinalis (L) - Ceaiul din floare se dă pentru boli de stomac şi ficat.

19. Coada calului - Equisetum aruense L. - Tulpinile sterile se fierbeau şi se foloseau ca diuretic şi contra diareei.

20. Coada fOrlcelului - Achillea millefolium L. - Ceaiul din floare se foloseşte pentru boli de ficat şi stomac. Ceaiul este bun şi pentru oprirea hemoragiei.

21 . Coada racului - Potentilla anserina L. - Fiertura plantei se foloseşte sub formă de spălături, în diverse boli ale aparatului genital (infecţii, chisturi, tumori).

22. Coada vadi - Verbascum phlomoides L. - Ceaiul din flori se bea pentru tuse, dar se fac şi inhalaţii pentru sinuzită, răceală.

23. Crin de august - Hosta plantaginea (Lam.) Asch. - Aorile se pun în spirt sau ţuică. Cu plămădeala obţinută se oblojesc rănile.


Studii de etnobotanică în comuna Coteşti, judetul Vrancea 167

24. Crin de grădină - Lilium candidum L. - Aoarea de crin ţinută în alcool este bună pentru tonifierea şi albirea feţei şi mâinilor. Aorile macerate în oţet sunt bune pentru frecţii la leşin sau răceli .

25. Curcubeţea - Aristolochia clematites L. Partea aeriană de la curcubeţea şi vrejii de la pătlăgelele roşii se fierb şi cu aceasta se fac băi contra reurnatismului.

26. Cucută - Conium maculatum L împreună cu 27. Nalbă măruntă -

Ma lua neglecta L. , 28. Otrăţel (limba mielului) - Borago officinalis L. toate se pisează, se stropesc cu oţet şi se face o legătură care se pune pe burtă, pentru aplecătură.

29. Dovleac - Cucurbita maxima Duch - Câte 100· gr. de seminţe se mănâncă în fiecare zi, câteva zile la rând, pentru a elimina viermii intestinali de la omul bolnav.

30. Fasole - Phaseolus vulgaris L. - Bobul de fasole neagră împreună cu coada de bostan se ard până la cenuşă. Aceasta se fierbe cu ulei şi sacâz până se alege o alifie bună pentru bube dulci.

31 . Gălbenele - Calendula officinalis L. - Ceaiul din flori se foloseşte pentru boli de ficat şi stomac. Aorile sunt pentru vopsirea în galben, după tehnica descrisă.

32. Holeră - Xan thium spinosum L. - Fiertura din planta întreagă se ia contra tusei iar ceaiul din partea aeriană a plantei se dădea copiilor bolnavi de diaree. Fiertura plantei se mai dă la puii de găină bolnavi.

33. Hrean - Armoracia rusticana (Lam) G.M. Sch. - Din rizomul ras, amestecat cu spirt sau oţet se face o legătură care se pune pe piept pentru bronşită. Se mai foloseşte la răceli, sub formă de băi.

34. Iarba mare - /nuia helenijm L. Ceaiul din rădăcină se foloseşte pentru stomac, pentru vătămătură. Rădăcina rasă şi pusă în miere este bună pentru stomac, pentru nervi, pentru mâncărimea pielii.

35. Izmă - Menta piperita L. - Ceaiul din flori şi frunze se foloseşte pentru diaree, pentru tuse. Din izmă se prepară sirop şi şerbet bun pentru răceli, pentru plămâni. Procedeul de preparare a şerbetului este asemănător cu acela descris la brad. Se vopseşte în verde.

36. Lămâi - Citrus timon Burn - Fructul se dă prin maşina de tocat, se amestecă cu miere de albine, se lasă la plămădit o săptămână şi se ia câte o linguriţă pe zi pentru ficat.

37. Leandru - Nerium oleander L. - Ceaiul din frunze se lua pentru friguri. De asemenea ceaiul îl mai beau femeile pentru a avorta.

38. Leu,tean - Levisticum officlnale Knock. - Rădăcina se rade, se pune în miere, se lasă 2-3 săptămâni, apoi se ia câte o linguriţă de 2-3 ori pe zi, pentru nervi şi · pentru jupuilă (pelagră).

39. Liliac - Sirlnga vulgaris L. - Ceaiul de floare se ia pentru boli de ficat. 40. Lumânărică - Verbascum pulchrum Vei. - Partea aeriană a plantei

este folosită în boli de plămâni sub formă de ceai. 41. Măselarlţă - Hyasciamus niger L. - Fiertura plantei se ţine în gură la

măseaua care doare, până trece durerea. Tot pentru durere de măsele, se face o cataplasmă. Se ia un bulgăre de baligă proaspătă de cal, încălzită bine în spuză, învelită într-o pânză şi ţinută pe obraz în dreptul măselei dureroase.



42. Măr - Malus domesticus Borkn - Scoarţa şi frunzele sunt folosite pentru vopsit in culoare sablu (bej) .

43. Mac - Papauer somniferum L. - Într-un borcan cu miere de albine (400gr.) in care s-au încorporat şi două linguri propolis, se adaugă 2 linguri sămânţă crudă, zdrobită. Se ia dimineaţa, pe nemâncate, câte o lingură, după care se stă culcat 1/2 oră. Este bun pentru toate.

44. Mărar - Anetum graueolens L. - Ceaiul din sămânţă de mărar il beau femeile care nu au lapte suficient. Cu fiertura de in planta întreagă se spală fetele pentru albirea feţei.

45. Măcef - Rosa canina L. - Se iau jumătate kg de măceşe, 2 kg zahăr şi se pun in 10 1 de apă. Se pune drojdie cât o cireaşă şi se lasă la fermentat. Când este must, se strecoară şi se trage in sticle unde se continuă fermentarea, dar incet, la rece.

46. Morcov - Daucus carota L. - Din rădăcina de morcov dată pe răzătoare împreună cu 47. Bunghiforl galbeni - Anthemis officinalis L. , gălbenele -Calendulla officina/is L. se obţine culoare galbenă şi nuanţă ale acesteia foarte frumoase, după tehnica cunoscută. Zeama de morcov crud împreună cu zeama de cartofi cruzi este foarte bună pentru ulcer.

48. Mutătoare - Bryonis alba L. - Se rad şi se fierb o strachină de rădăcină de mutătoare, o strachină de ceapă şi o strachină de sfeclă roşie. Când se inmoaie, se ingroaşă cu tărâţe de grâu. Din aceasta se face o legătură pentru aplecătură, vătămătură.

49. Mufeţel - Matricaria chamomilla L. - lnfuzia de inflorescenţă se foloseşte la spălarea rănilor pentru dezinfectare şi cicatrizare, se foloseşte ca dezinfectant general, iar ceaiul se bea pentru uşurarea digestiei. Fiertura de muşeţel, frunze de nuc şi pelin, se pune in baia copiior mici, ca dezinfectant şi întărire. Se face şi şerbet.

50. Nalbă de grădină - Althaea rosea (L). Cav. - Ceaiul din flori se ia contra tusei şi altor afecţiuni pulmonare.

51 . Nuc - /ug/ans regla L. - Fiertura din coji de nuci uscate, frunze de gutui, coji de ceapă se ia pentru tuse. Nuca verde pusă in ţuică, se lasă să se macereze şi se ia câte o linguriţă pe nemâncate, pentru diaree. Cojile de nuci verzi, sau rânza de nuc se plămădesc in gaz, pentru reumatism, se fac frecţii, cu nuci se frecau pecinginele pentru vindecare. În ziua de Înălţare se pun frunzele de nuc la poartă, la uşă, pentru a nu intra duhul rău in casă şi in curte.

52. Otrăţel - Borago officina/is - limba mielului. Fiertura plantei era folosită in scăldătoarea copiilor care împlineau un an şi nu mergeau in picioare.

53. Pălămidă - Cirslum aruense (L) Scop. - Fiertura din pălămidă in amestec cu frunze de 54 Ulm - Ulmus campestre, se folosea sub formă de băi celor care boleau mult pentru a se scula sau pentru a muri.

55. Păpădie - Taraxacum officinalis L. - Planta întreagă este utilizată sub formă de ceai pentru ficat şi pentru rinichi. 56. Pătlagina - Plantago media. Ceaiul din frunze se ia pentru tuse şi pentru dureri de stomac. Frunzele se pun pe răni, pe bube pentru vindecarea mai grabnică.

57. Pătlăgele rofii - Solanum lycopersicum - Vrejii de roşii se fierb şi cu fiertura se fac băi pentru reumatism.

58. Pătrunjel - Petrosellnum satlvum Hoffm - Rădăcina de pătrunjel se fierbe împreună cu mătasea de porumb şi se ia câte un păhărel mic de trei ori pe zi, pentru eliminarea urinii. Fiertura din rădăcină se mai ia pentru oprirea hemoragiei.


Studii de etnobotanică în comuna Coteşti, judeţul Vrancea 1 69

59. Pelin - Artemisia absinthium L. - Ceaiul din partea aeriană a plantei se foloseşte în boli de stomac şi pentru spălarea rănilor, dezinfectează şi grăbeşte cicatrizarea. Leşia din pelin se utilizează pentru tratarea rapănului la porci şi de spălat pe cap pentru creşterea părului şi împotriva mătreţii.

50. Pir - Agropyron repens L.P.B. - Ceaiul din rizomul de pir este folosit de femei pentru avort.

61. Porumb - Zea mays L. - Cenuşa de la ciocanul de porumb ars se pune pe bube, răni, pentru o cicatrizare mai rapidă, iar leşia din această cenuşă se foloseşte sub formă de spălături în tratarea râiei, pecinginei. Mătasea de porumb se foloseşte în boli de rinichi şi la diabet.

62. Podbal - Tussilago farfara L. - Ceaiul din frunze şi inflorescenţă se foloseşte pentru tuse şi alte boli de plămâni. Fiertura plantei e folosită şi pentru reumatism.

63. Prun - Prunus domestica L. - Scoarţa de prun se foloseşte pentru a vopsi ţesături în maron roşcat; de obicei se asociază cu alte plante pentru a obţine diferite nuanţe de culori.

64. Ridiche neagră - Raphanus sativus ssp. niger (Miii} Ers - Ridichea rasă cu ulei se ia pentru ulcer, câte o linguriţă în fiecare zi; de asemenea se ia şi pentru eliminarea pietrei de la ficat. O altă reţetă pentru eliminarea pietrei de la ficat este: 1 1 de apă de var se amestecă cu l/4 ulei, se bate bine şi se ia câte o lingură de 3 ori pe zi.

Se scobeşte o ridiche, se pune zahăr şi sucul care se formează este bun pentru tuse.

65. Rostopască - Chelidonium majus L. - Planta întreagă se fierbe în ţuică şi se bea câte o ceşcuţă în fiecare zi, pentru gălbinare. Ceaiul din planta toată se bea pentru ficat.

66. Salcâm - Robinia pseudocacia L. - Ceaiul din flori este bun pentru boli de stomac şi rinichi. Cu fiertura din flori de salcâm şi flori de soc, făceau femeile spălăturii pentru poala albă. Ceaiul dion frunze se dă copiilor cu diaree.

67. Soc - Sambucus nigra L. - Fiertura din crengile de soc este folosită sub formă de spălături pentru bube. Din flori de soc se face sirop (socată) sau vin de soc. La 10 1 apă se pune 1 kg zahăr, florile de la 5-6 inflorescenţe (fără codiţe) 1-2 lămâi tăiate felii , drojdie cât o cireaşă. Se lasă 24 ore, după care se strecoară, se storc lămâile, se trage în sticle, se astupă bine şi se pune la rece. Se bea câte un pahar în fiecare zi, este bun la toate.

68. Sovârv - Origanus vulgare L. - Ceaiul din planta întreagă este bun pentru cel perit. Cu frunze se oblojesc bubele. În amestec cu coaja de arin se foloseşte pentru a obţine diferite nuanţe a culorii roşii pentru vopsit diverse materiale.

69. Stejar, gâmeaţă - Quercus p. - Scoarţa de stejar tânăr sub formă de decoct este dată copiilor pentru diaree.

70. Susal - Sonchus arvensis L. - Ceaiul din frunze se foloseşte în constipaţie.

71 . Sunătoare - Hypericum perforatum L. - Ceaiul din flori se foloseşte în orice boli de ficat şi stomac. Se umple o sticlă de 1 ' 1 cu flori de sunătoare proaspete, peste care se toarnă ulei. Se lasă două săptămâni la macerat. Din uleiul obţinut se ia câte o linguriţă în fiecare dimineaţă înainte de masă. Este bun pentru ficat, bilă, ulcer. Tot cu acest ulei se ung rănile, tăieturile şi arsurile. Se vopseşte în culoarea bej.



72. Sfeclă rofle - Beta vulgaris L. - Din 1/2 kg sfeclă rasă, 1/2 kg morcov ras, 200 bucăţi rădăcină de pătlagină rasă" amestecate cu 1 kg miere de albine şi 1 1 ţuică, se face un macerat, care este foarte bun pentru copiii care răcesc uşor. Se ia câte o lingură, de trei ori pe zi. Din rădăcină se obţine culoarea roşie.

73. Ştevie - Rumex patientia L. - Ceaiul din sămânţă de ştevie este folosit în tratarea ulcerului.

74. Tel - Ti/ia cordata Miii - Ceaiul din floare este folosit pentru calmarea tusei şi pentru liniştirea corpului. Tot din floare se face un şerbet, bun cahnant.

75. Trandafir de dulceaţă - Roza centifolia L. - Fiertura din flori de trandafir cu zahăr se folosea la spălarea ochilor bolnavi, pentru a reveni vederea. Plămădeala din flori (petale) de trandafir cu oţet se foloseşte pentru frecţii. Prin fierbere, se obţine culoarea roşie pentru vopsit. Se pune în baia de la botezul copiilor.

76. Troscot - Polygonum aviculare L. Ceaiul din planta întreagă se dă pentru ficat.

77. Usturoi - Allium sativum L. Căţelul de usturoi învelit în coaja lui, se pune pe plita călduţă până ce acesta se moaie puţin, se curăţă, se taie la un capăt şi se pune în ureche pentru a lua durerea. Pentru tensiune se mănâncă în doză crescândă, începând cu un căţel până la 12 şi înapoi până la 1 , în fiecare zi câte o doză. Scade tensiunea. E bun şi pentru negi.

78. Urechelniţă - Sempervivum tectorum L. - Sucul obţinut din presarea frunzelor cărnoase calmează durerea de urechi.

79. Vetrice - Chrysantemum vulgare (L.) Bernh . - Din planta întreagă se face un decoct, folosit sub formă de băi pentru reumatism.

80. Viţa de vie - Vitis vini/era L. - Seva care curge primăvara din coarde după tăierea lor, se foloseşte pentru spălatul ochilor bolnavi. Vinul alb, bătut cu albuş se dă cailor pentru colici .

81. Vâsc - Viscum album L. - Crenguţe de vâsc se ţin de Anul Nou în casă, pentru sănătate, armonie, noroc.

82. Vâsca de stejar - Loranthus europaeus Jack - Ceaiul din plantă se foloseşte pentru scăderea tensiunii.

83. Varză - Brassica oleracea L. - Frunze de · varză albă, încălzite şi înmuiate pe plită se folosesc drept cataplasmă, punându-se pe pieptul copiilor cu răceli la plămâni. Tot la fel se procedează la degerături.

84. Urzică - Urtica dioica L. - Dacă rnănânci timp de o lună de zile, zilnic, câte un pumn de urzici pregătite, îţi cureţi sângele. Spălatul pe cap cu frunze de urzică întăreşte firul de păr şi scapi de mătreaţă. Fiertura de urzică este folosită la colorarea în verde.

Din totalul de 83 de plante utilizate în comuna Coteşti, 74 sunt folositoare ca plante de leac, cu una sau mai multe reţete de utilizare; 17 plante sunt folosite pentru vopsit (7 plante au utilizări comune); un număr de 5 plante legate de credinţe şi obiceiuri, sunt folosite ca plante cu puteri protectoare, aducătoare de noroc, prevestitoare.


CERCETĂRI ASUPRA ORNITOFAUNEI BAZINULUI VITICOL ODOBESTI '

j Mihai Mihalciuc 1

a. Prezentarea fizico-geografică a zonei Bazinul viticol Coteşti, cu o suprafaţă de aproximativ 1 15 kmp, e aşezat în

glacisul subcarpatic, la o altitudine cuprinsă între 130-85 m. Climatul este continental, cu temperatura medie anuală de go_goc; media lunii

celei mai reci e -3°C, iar a celei mai calde +16°C. Primul îngheţ apare între 10 octombrie-1 noiembrie, ultima zi de îngheţ are loc în perioada 1 1-21 aprilie.

Iernile sunt lungi şi friguroase, primăverile scurte şi bogate în precipitaţii, toamnele lungi, cu precipitaţii puţine.

Regimul pluviometric e cuprins între 650-700 mi, cu maxim în lunile mai-iunie. Vânturile dominante, în toate anotimpurile, bat dinspre NE (Crivăţ), vânturile

calde, mai rare, dinspre S şi SE sunt aducătoare de ploaie. Reţeaua hidrografică e reprezentată prin câţiva afluenţi ai râurilor Milcov,

Râmna şi Râmnic. Solul este format din aluviuni, cemoziomuri, pietrişuri, prundişuri, grohotişuri, elemente calcaroase (loess ce conţine calcar cu oxizi de Fe).

Prundişurile, pietrişurile şi grohotişurile aerează solul, asigură scurgerea apelor, cumulează căldura solară pe care o cedează apoi treptat noaptea, constituind astfel solul cel mai favorabil culturii viţei de vie. Apele torenţiale şi pâraiele formează însă ogaşe în acest sol slab, îl degradează, aducând schimbări în aspectul morfologic, ceea ce necesită lucrări de protecţie.

Vegetatia. Întinsele

'zone deluroase acoperite de viţă de vie sunt mărginite în partea vestică

de păduri de foioase cu fag şi gorun, cireş sălbatic, plop, paltin, frasin sau carpen, cu un bogat subarboret şi numeroase plante ierbacee.

Întinsele plantaţii viticole, zonele împădurite, terenurile degradate, cursurile de ape, alcătuiesc biotopi şi microbiotopi, biocenoze şi ecosisteme variate, în care avifauna se află în raporturi numerice şi de asociere specifice, foarte diferite.

b. Metode de lucru Studiul bibliografic al unor lucrări similare, a fost urmat de efectuarea unor

cercetări calitative şi cantitative ale omitofaunei din zonă. Ca metodă de lucru, am folosit metoda observaţiilor vizuale şi ascultării, metoda

traseelor, metoda capturării păsărilor cu plase şi a inelării lor şi, parţial, recensământul cuiburilor.


1 72 Mihai Mihalciuc

Observaţiile, colectările, inelările, efectuate în 15 localităţi (tabela 2), au fost completate cu datele ştiinţifice ale colecţiei omitologice a muzeului.

c. Rezultatul cercetărilor Au fost depistate în zonă un număr de 6 7 specii, aparţinând la 25 familii din 8

ordine (tabela 1). După originea geografică, predomină speciile palearctice (25 specii = 37 ,33%),

unnate de cele europeo-turkestane (13 specii = 19,40%), formele europene (12 specii = 17,93%) şi cele holarctice (7 specii = 10,44%), fiind şi ele bine reprezentate.

Din punct de vedere al stabilităţii în zonă, marea majoritate (27 specii = 40,29%) sunt sedentare, multe migratoare (20 specii = 29,85%) şi oaspeţi de iarnă (8 specii = 11 ,95%) .

Marea majoritate consumă hrană animală (45 specii = 67,16%), 13 specii (19,41%) sunt vegetariene şi 9 specii ornnivore (13,43%).

d. ConcluzU Prezenţa sectoarelor de ecoton în zona colinară, cuprinsă între localităţile

Cârligele şi Slobozia Bradului, cu pâlcuri de păduri de foioase, plantaţii de viţă de vie, mozaicul de livezi şi culturi agricole, determină existenţa unor avicenoze locale formate prin asocierea speciilor din două avifaune alăturate.

Datorită unor condiţii specifice ale biotopului cercetat, nu putem vorbi de existenţa unor specii stenotope, în cazul acestui biotop - via -, dar numărul relativ mare de specii euritope, denotă existenţa unor condiţii preferate de păsări, în unele perioade ale anului.

Putem siţua zona cercetată în cadrul landşaftului de cultură, în care speciile sinantrope, adaptate la viaţa în apropierea omului (Hirundo rustlca, Passer domestlcus, Streptopelia decaocto etc.) sunt şi ele bine reprezentate.

Unele specii (graurul, vrabia), cu regim de hrană preponderent animal, distrug primăvara şi la începuturile verii cantităţi colosale de lăcuste şi alte insecte, dar devin, prin numărul lor mare - stoluri de mii de exemplare - după coacerea strugurilor, foarte păgubitoare pentru vii.

Pagubele acestor păsări, aşa numite " păgubitoare" pentru om, depind totdeauna de numărul indivizilor, de locul unde se găsesc, de anotimp etc. Poate fi redusă paguba, prin alungarea stolurilor din zona plantaţiilor viticole, cu diferite sperietori sau chiar limitând numărul lor prin împuşcare.

Deoarece bazinul viticol Coteşti prezintă ca sistem în evoluţie sub influenţa omului, o ·relativă stabilitate şi fiindcă procesul de expansiune ale unor specii (Streptopelia decaocto, Motacilla flava) pe direcţia SE-NV au depăşit deja zona, nu se prevăd modificări ale compoziţiei, în specii, ale avifaunei.

În ce priveşte frecvenţa în zonă a diferitelor populaţii de păsări, se poate remarca, în funcţie de variaţiile condiţiilor climatice (tempertură, umiditate, secetă etc.), abundenţa sau sărăcia hranei, modul de realizare a posibilităţilor de cuibărit, factorii de împuţinare (duşmani, boli) , gradul mare de !abilitate al unor specii.

Astfel, verile secetoase din anii 1980, 1984, prin micşorarea debitelor hidrografice, secarea unor torenţi, cu o scădere paralelă a biomasei faunei nutritive, au influenţat densitatea şi limitele de răspândire ale unor specii legate de apă (Motacilla, Cinclus).


Cercetări asupra omitofaunei bazinului viticol Odobeşti 1 73

Speciile răpitoare, care se hrănesc cu rozătoare, şi-au căutat locuri de cuibărit mai apropiate de locurile bogate în hrană, chiar păsările care se hrănesc cu seminţe sau bace, precum şi cele untomofage, şi-au schimbat in parte locurile de cuibărit, in aceşti ani de secetă, urcând peste limita normală de cuibărit, în căutarea resurselor bogate în hrană.

Speciile xerofile (Alauda, Saxicola) slab reprezentate în anii ploioşi, au fost mai numeroase, in dauna speciilor hidrofile.

Privind densitatea (ne referim la "densitatea specifică' a unei specii şi nu la compararea mecanică a densităţii aparente a diferitelor specii întâlnite intr-un anumit rac) s-a constatat că 11 specii au densitate mică, 35 medie şi 21 au densitate mare (tabela 1).

Numărul mare de specii insectivore din zonă, păsările răpitoare diurne, dar mai ales cele nocturne, frânează înmulţirea excesivă şi nedorită a dăunătorilor plantelor cultivate, limitează numărul rozătoarelor.

E necesară ocrotirea acestor păsări prin asigurarea condiţiilor optime de trai (instalarea de hrănitori pe timpul iernii), asigurarea liniştii necesară reproducerii (instalarea de cuiburi artificiale şi amenajarea de locuri pentru cuibărit.

2 A + 5

3 E M şi P AN + 3

4 T M-S AN +

5 ET M AN + 7

6 c OI rar S AN ++ 4, 8, 10, 12, 13

1 TP M-S AN ++ 5, 6, 10, 1 3

ET M VEG ++

1 1 ET M-S VEG + + oenas

1 2 Streptopelia IA s VEG +++ decaocto

13 Streptopella ET M VEG +++ 2, 4, 8, 1 1 , 14

turtur

14 Cuculus p M AN + +


1 74 Mihai Mihalciuc

18 Picus canus p s AN ++ 9, 15 19 Dendrocopos p s AN ++ 11 , 14

major

20 Dendrocopos M s AN ++ 7, 12, 15 syriacus

2 1 Dendrocopos p s . AN ++ 8 leucotos


CONTRIBUfD LA CUNOAŞTEREA FLOREI DIN CRÎNGUL PETREŞTI, JUDEŢUL VRANCEA

Ana Condrea

Pe terasa malului drept al Siretului, cu altitudinea relativ mai mare (30m), la aproximativ 3 km de oraşul Focşani, se întinde o pădure de silvostepă, Crângul Petreşti, în suprafată de 133,9 ha.

tn trecut a aparţinut ca parc al oraşului Focşani, iar între cele două războaie mondiale a fost folosit ca bază militară.

În momentul de faţă, Crângul Petreşti este ocrotit ca zonă de agrement, unde se află şi obiective culturale şi turistice. Sunt adăpostite aici Secţia de arhitectură şi tehnică populară a Muzeului Vrancei şi Parcul Zoologic. Recent s-a construit un modem complex turistic. Pădurea este înconjurată, în cea mai mare parte, de terenuri agricole, de islaz şi este în imediata apropiere a satului Petreşti, comuna Vânători.

În ce priveşte constituţia geografică a terenului, s-a constatat că această pădure s-a format pe straturi sedimentare, constituite din depozite loesoide, aparţinând terasei joase de pietrişuri şi nisipuri specifice luncii.

Clima este continentală de câmpie, temperatura medie anuală 9,6°C, umiditatea relativă 69%, precipitaţiUe relativ sărace - sub 500 mi anual.

Asociaţia vegetală specifică Crângului Petreşti este aceea de silvostepă. Vegetatia lemnoasă este reprezentată prin păduri de foioase. Întâlni� aici Q. pedunculiflora în proporţie de 12% care, în majoritate, sunt

exemplare de peste 100 de ani şi cu diametre apreciabile. Ponderea o deţine în prezent frasinul (Fraxinus ornus L. , F excelsior L. , F.

pennsyluanica Marx/. ), cu exemplare comparabile ca vârstă şi dimensiuni cu stejarul. Ti/ia tomentosa Mnch, cu pondere cândva, s-a menţinut în câteva pâlcuri, cu

exemplare frumoase, în vârstă de 30-40 ani. Stratul subarbustiv este prezent, în unele locuri abundent, dar sărac în specii:

Sambucus nigra L. , Eoonimus europaea L. , Staphylea pinnata L. , Ligustrum vulgare L.

Datorită fenomenului de uscare a arborilor de-a lungul timpului (uscare datorată vârstei şi secetei) , s-a elaborat, în anul 1979, un plan de amenajare şi regenerare a crângului. Acesta s-a materializat prin plantarea de arbori şi arbuşti cu valoare omarnentală: (Quercus borea/is Mchsc, Acer tataricum L., Pinus silvestris L., Pinus nigra Arn, Elaeagnus angustifolia L) S-a plantat un gard viu din G/editschia triacanthos L., Rosa canina L. , gard dublat de şanţuri fitosanitare, mai ales în partea dinspre islaz.


1 76 Ana Condrea

În această pădure nu se fac tăieri de ingrijire. Volumul de lemn ce se extrage nu depăşeşte 1 m cub/ha/an.

Studiul covorului vegetal a constat in colectări de plante şi observaţii, începând din anul 1975.

Conspectul floristic a pus in evidenţă prezenţa, in acest Crâng, a 248 specii de plante superioare ce aparţin la 44 familii. Nu s-au pus in evidenţă specii rare sau cu valoare ştiinţifică deosebită.

1 . Fam. Pinaceae (Pinus nigra Arn. , P. siluestris L) 2. Fam. Betulaceae (Betula uerrucosa Ehrhs, Carpinus betulus L., Alnus

glutinosa L) 3. Fam. Fagaceae (Quercus pedunculiflora L., Q. petraea L., Q. cerris L.,

Q. robur L., Q. borealis Michs.) 4. Fam. Ulmaceae (Uimus campestris L) 5. Fam. Urticaceae (Parietaria officinalis L., Urtica dioica L.) 6 Fam. Polygonaceae (Polygonum aoiculare L., Rumesc acetosella L.,

Rumesc crispus L) 7. Fam. Aristolochiaceae (Aristolochia clematitis L., Asarum

europaeum L) 8. Fam. Chenopodiaceae (Atriplex patula L., Chenopodium album L) 9. Fam. Caryophyllaceae (Agrostema githago L., Holosteum umbellatum

L. Moehringia trineroia(L) Clairo, Silene oulgaris L., Stelaria holostea L., S. media L., S. nemorum L., Asperula taurina L)

10. Fam. Euphorbiaceae (Euphorbia cyparissias L. Mercurialis perennis L)

1 1 . Fam. Ranunculaceae (Anemone ranunculoides L. Clematis oitalba L., Ficaria uerna L., lsopyrum thalictroides L., Ranunculus aruensis L., R. acer L., Thalietrum aquilegifolium Cr. , Delphinium consolida L)

12. Fam. Papaveraceae (Chelidonium majus L., Coridalis caoa L., C. solida L)

13. Fam. Cruclferae (AIIiaria officinalis Andrz. , Arabis turrita L., Bertero incana (L) DC Capsella bursa-pastoris (L), Medik, Cardamine glanduligera (L),L., C. pratensis L. , Bunias orientalis L., Lepidium campestre L., L. ruderale L., Sinapis aruensis L. ,Rorippa syluestris (L) Besser, Thlaspi perfoliatum, Sisymbrium officinale (L) Scop.)

14. Fam. Resedaceae (Reseda lutea L.) 1 5. Fam. Violoceae (Viola aruensis Murray), V. hirta L., V. odorata L) 16. Fam. Hyperlcaceae (Hypericum hirsutum L., H. perforatum L.) 17 . Fam. Rosaceae (Agrimonia epatoria L., Cerasus aoium(L) Unch,

Crataegus monogyna Facq. , Geum urbanum L., Fragaria uesca L. Malus siluestris(L.) Miii, Pirus piraster(L) Medik, Prunus spinosa L., Potentilla argentea L., P. recta L., Rubus caesius L)

18. Fam. Leguminoasae (Astragalus glycyphyllus L., A onobrichys L., Cytisus hirsutus L., Genista tinctoria L., Gleditschia triacanthos L., Lathyrus palescens(Bieb) C. Koch, L. niger(L) Bernh, Lotus corniculatus L., Medicago falcata L., M. lupulina L., Melilotus officinalis L., Onobrichys oiciifolia &op., Trifolium aroense L., T. pratense L., T. repens L., Vicia cracca L., Robinia pseudocacia L.)


Contribuţii la cunoaşterea florei din Crângul Petreşti 1 77

19. Fam. Malvaceae (Aithaea officinalis L., Lavathera thuringiaca L.) 20. Fam. TUiaceae (Tilia tomenthosa Moench, T. cordata Miii.) 21. Fam. Unaceae (Linum austriacum L., L. hirsutum L.) 22. Fam. Geraniaceae (Erodium cicutaria(L), Herit. Geranium

robertianum L., pratense L.) 23. Fam. Elaeagnaceae (Eiaeagnus angustifolia L.) 24. Fam. Polygalaceae (Polygala vulgaris L., P. amara L.) 25. Fam. Aceraceae (Acer campestre L., A tataricum L.) 26. Fam. Celastraceae (Evonymus europaea L., E. verrucosa Scop.) 27. Fam. Staphylaceae (Staphylea pinnata L.) 28. Fam. Araliaceae (Hedera helix L.) 29. Fam. Comaceae (Cornus sanquinea L.) 30. Fam. Umbelliferae (Anthriscus siivestris(L) Hoffm, Aegopodium

podagraria L., Daucus caroro L. Eryngium campestre L., Heracleum sphondylium L., Torilis arvensis Kink.)

31 . Fam. Primulaceae (Anagalis arvensis L. Lysimachia numularia L.) 32. Fam. Convolvulaceae (Convolvulus arvensis L.) 33. Fam. Boraginaceae (Anchusa arvensis(L) Bieb, A officinalis L.,

Asperugo procumbens L., Cinoglosum officinale L., Echium vulgare L., Lappula echinata L., Lithospermum arvense L., Myosotis arvensis(L) Hill., Nonea atra Griseb, Pulmonaria officinalis L., Symphytum officinalis L.)

34. Fam. Solanaceae (Hyosciamus niger L. Physalis alkekengi L. Solanum nigrum L)

35. Fam. Scrophullarlaceae (Linaria vulgaris Miii, Linaria genistifollia(L) Miller, Melampyrum arvense L., Scrophularia nodosa L., Verbascum phlomoides L., V. phoeniceum L., Veronica austriaca L., V. chamaedrys L., V. jacquini Baumg, V. prostata L., V. spicata L., V. teucrium L.)

36. Fam. Labiatae (Ajuga genevensis L., A reptans L. Ballota nigra L., Betonica officinalis L., Calamintha acinos L., Clairv, Glecoma hederacea L., maculatum L., L. purpureum L., Leonurus cardiaca L., Prunella laciniata L., Salvia nemorosa L., Stachys annua L., S. sylvatica L., Teucrium chamaedris L., Urtica dioica L.)

37. Fam. Oleaceae (Fraxinus excelsior L., F. pensilvanica L., Ligustrum vulgare L.)

38. Fam. Rubiaceae (Asperula cynanchica L., A odorata L., Galium verum L., G. mollugo L.)

39. Fam. Capripholiaceae (Sambucus ebulus L. Sambucus n igra L., Viburnum lantana L.)

40. Fam. Dipsacaceae (Dipsacus silvestris Hudson, Knauţia arvensis L., Coulter, Scabiosa ocroleuca L.)

41. Fam. Compositae (Campanula patula L.) 42. Fam. Compositae (Achillea milefolium L., Arctium lappa L.,

Artemisa austriaca Jacq, A campestris L., A vulgaris L., Aster amellus L., Bellis perennis L., Carduus acanthoides L., Centaurea austriaca Willd, C. jacea L., C. scabiosa L., Chrysanthemum corymbosum L., C. leucanthemum L., Cichorium inthybus L., Cirsium arvense(L) Scop, C. vulgare (Sovi) Fen. , Crepis foetida L.,


1 78 Ana Condrea

Erigeron canadensis L. /. helenium L., lnula britanica L., 1. hirta L., Jurinea arahnoidea Bge, Lapsana communis L., Matricarta chamomilla L., M. inodora L. Mycelis muralis(.) Dumart, Picris hieracioides L., Senecio jacobea L., S. oernalis W. et K., Sonchus aroensls L., Solidado oirgaurea L., Taraxacum officinale Webor, Tragopogon orientalis L., Xeranthemum anuum L., Xan ttum spinosum L., X. strumarium L.)

43. Fam. Ullaceae (AIIium urslnum L., Gagea lutea L. , G. pusilla Schmidt, G. pratensis L., Polygonatum latifolium (Jacq) Des/. , P. officinale Alt, Scilla bifolia L. )

44. Fam. Cyperaceae (Carex digitata L., C.distans L., C. hirta L., C. spicata Huds)

45. Fam. Gramlneae (Agropyron intermedtum(Hart) Beauo, A repens(L.) P.B., Agrostis stoloni/era L., Bromus inermis Leyss. B. sterilis L., B. tectorum L. , Calamagrostis epigeios(L) Roth, Dactylis glomerata L., testuca pratensis Huds. , F. oalesiaca Schleich. , Hordeum murinum L., Poa annua L., P. bulbosa L., P. nemoralis, P. pratensis L.)

Aşa cum rezultă din conspect, ca urmare a faptului că pădurea se află in imediata apropiere a unor terenuri agricole, a islazului, s-au infiltrat un număr insemnat de specii ruderale şi vegetale

O altă constatare este aceea că, multe din speciile de plante care formau poienile din pădure acum 1 O ani au dispărut, locul lor fiind luat de plantaţiile tinere dese de pin, stejar care s-au dezvoltat foarte bine, au acoperit complet terenul şi au schimbat aspectul covorului ierbos.

Urmează ca studiile floristice viitoare să stabilească transformările ce s-au petrecut şi se petrec sub ochii noştri.


STUDD DE ETNOBOTAMCĂ ÎN COMUNA GURA CAUŢEI, JUDEŢUL VRANCEA


Este bine cunoscut faptul că, pe plan mondial, s-a înregistrat, în ultimul deceniu, o creştere a interesului pentru produsele vegetale, capabile de a furniza materia primă pentru obţinerea de noi preparate farmaceutice. Astfel, au fost iniţiate studii sistematice pentru descoperirea de noi plante dotate cu actiuni terapeutice importante.

În această idee, a fost iniţiat de mai bine de 15 'ani, un studiu etnobotanic şi in

judeţul Vrancea. Prin urmare, şi studiul actual vine să completeze cercetările efectuate în anii precedenţi în comunele şi satele judeţului Vrancea.

Comuna Gura Caliţei, unde s-a efectuat în acest an studiul, este situată în partea de sud a judeţului, în zona deluroasă, cu altitudini ce nu depăşesc 500-600 m. Cele 9 sate componente (Lacul lui Baban, Groapa Tufei, Poieni, Plopu, Raşca, Groapa Catrinei, Cocoşari, Bălăneşti, Gura Caliţei) sunt adăpostite de Valea Râmnei, zonă puternic erodată şi cu mari alunecări de teren. Căile de acces şi de comunicaţie între satele comunei, cât şi între comună şi oraş sunt destul de dificile, motiv pentru care oamenii au fost nevoiţi să-şi rezolve multe probleme de sănătate cu leacuri oferite de natură.

Am întâlnit bătrâni, precum Ţicu Chira de 78 ani, care recoltează plante de leac, prepară alifii, cataplasme, ceaiuri pentru cei suferinzi din comună şi chiar din comunele învecinate. Am discutat cu 18 bătrâni, cunoscători ai plantelor de leac. Dintre aceştia amintim: Bălan Maria de 80 ani, Bocu Elena de 63 ani, Bocu Rada - 62 ani, Bezea Arghira - 77 ani, Bălan Ioana - 54 ani.

Cercetările întreprinse au făcut cunoscute un număr de 71 plante medicinale. Urmează lista acestor plante şi reţetele lor de utilizare:

1 . Alun - Corylus auellana L. - Fiertura din frunze de alun şi frunze de varză este folosită la baia copiilor mici, bolnăvicioşi.

2. Argintel - Lithospermum officinale L. - Bobiţele albe sidefii (frl:lctele) se fierb în lapte dulce (20-30 bobiţe la o cană de lapte) şi se bea pentru dat, apucat, mâncărime.

3. Boz - Sambucus ebulus L. - Din frunza de boz, împreună cu frunze de hrean şi nuc, se face o legătură pentru reumatism.

4. Buruiana de bubă rea - Alliaria officinalis L. - Această plantă, împreună cu sunătoare, izma broaştei, floare de tei, sovârv, se pune la fiert, se strecoară. Peste fiertură se toarnă un pahar de ulei, unul de ţuică, unul de vin, un bulgăre de tămâie



pisată şi un bulgăre, cât un ou, de ceară. Se dau iar în clocot, apoi se răceşte şi se alege alifia de deasupra. Cu ea se ung răni, bube sau arsuri.

5. Buruiana cu cinci degete - Potentilla recta L. - Planta cu totul se foloseşte împotriva bubelor, urticariilor,pecinginilor, sub formă de spălături cu decoctul plantei. Se utilizează şi sub formă de ceai pentru dezintoxicare.

6. Bujor roşu - Paeonia officinalis L. - Ceaiul din floare de bujor se bea pentru avort (foarte toxic).

7. Busuioc de câmp - Prunella uulgaris L. - Ceaiul din planta întreagă se bea pentru a opri hemoragia.

8. BusuiOţ de grădină - Ocicum basilicum L. - La nunţi se leagă busuioc la găteală, pentru a aduce noroc. La botez se leagă busuioc la faşă, tot pentru a aduce noroc.

9. Prânduf8 de toamnă - Colchicum autumnale L. - Ceaiul este folosit pentru rinichi. Petalele florii se pun pe buboaie, pentru a grăbi vindecarea. Ceaiul din rădăcină se dă la vaci pentru răsfug.

10. Castanul - Aesculus hyppocastanum L. - Castane zdrobite, împreunaă cu floare de Crin alb (1 1) - Lilium candidum L. scoarţă de Mesteacăn (12) - Betula uerrucosa L. petale de Floarea soarelui (13) - Helianthus annus L. şi rădăcină de Untul pământului - Tamus communis L. , toate plămădite în petrol, se utilizează în reumatism, prin frecţionarea locurilor dureroase.

14. Cătina albă - Hippophae rhamnoldes L. - Fructele de cătină se ţin la măsea pentru a înceta durerea. Tot din fructe se face ceai pentru poftă de mâncare, pentru întărire, ca adjuvant în tratamentul multor boli.

15. Cartof - Solanum tuberosum L. - Tubercul de cartof ras pe răzătoare, amestecat cu morcov (Daucus carota L.) se utilizează, câte 1-2 linguri în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, de către cei care au ulcer. Din felii de tubercul de cartof, stropite cu gaz, se face o legătură pentru amigdalită.

16. Cicoare - Cichorium intybus L. - Planta cu totul se foloseşte sub formă de ceai, pentru inimă.

1 7. Cimbru de grădină - Satureja hortensis L. - Partea aeriană a plantei, stătută în vin două zile, se dă la cai când se umflă, când nu mănâncă. Ceaiul din cimbru mai este bun pentru tusea măgărească.

18. Cimbrul de poiană - Thymus sp. - Planta, adunată în luna mai, este bună, sub formă de ceai, pentru stomac. Partea aeriană a plantei de cimbru de pădure, amestecată cu inflorescenţă de podbal, este bună, sub formă de ceai, pentru plămâni, pentru combaterea tusei şi tusei măgăreşti.

19. Coada zmeului (Varga ciobanului) - Dipsacus siluester Huds - Roua care se adună în frunze se ia şi se picură în ochi pentru diferite boli de ochi.

20. Coada şoricelului - Achillea millefolium L. - Ceaiul din inflorescenţă este bun pentru calmare, în boli de nervi şi pentru calmarea tusei.

2 1 . Comăţel (Piciorul cocoşului) - Ranunculus repens L. - Ceaiul din planta întreagă este bun contra tusei.

22. Crăiţe - Tagetes patula L. - Fiertura din plantă este folosită pentru spălături la ochi.

23. Crucea mare (Crucea pământului) - Heracleum sphondylium L. -Fiertura din frunzele plantei se pune în baia copiilor cărora nu le merge bine.


Studii de etnobotanică în comuna Gura Caliţei, judeţul Vrancea 1 8 1

25. Dud - Morus alba L. - Din rădăcină de dud se face ceai pentru gălbinare. Ceaiul din frunze de dud este bun pentru diaree.

25. Fasole - Faseolus oulgaris L. - Vreji şi teci de fasole fierte, se folosesc pentru reumatism, sub formă de băi şi cataplasme in locurile dureroase.

26. Floare grasă - Sedum maximum (L) Hoffm . - Ceaiul din rădăcină se ia pentru vătămătură, iar fiertura se pune in scăldătoare la copii.

27. Gălbenele - Calendulla officinalis L. - Partea aeriană a plantei de rostopască, împreună cu inflorescenţe de gălbenea, se plămădesc in ţuică şi se ia câte un pahar (de vin) pe zi (dar se amestecă cu apă) in trei prize. Nu se iau medicamente cât se face acest tratament. Ceaiul din această plantă se ia pentru gălbinare. Fiertura din planta întreagă este folosit sub formă de spălături, pentru poală albă sau mâncărime.

28. Ghizdei alb - Lotus corniculatus L. - Cu fiertura din partea aeriană a plantei se fac spălături pentru poală albă.

29. Hamei - Humulus lupulus L. - Ceaiul din curpeni, din flori şi fructe este folosit pentru palpitaţii şi alte boli de inimă şi pentru calmarea tusei.

30. Holeră - Xantium spinosum L. - Ceaiul din plantă este bun pentru stomac şi pentru diaree.

31. Hrean - Armoracia rusticana L. - Din rădăcină şi frunză de hrean, din frunze de nuc şi frunze de boz se face o legătură pentru reumatism.

32. Nuc - Juglans regia L. - Nucile verzi, curăţate foarte puţin, se folosesc pentru dulceaţă, care este foarte bună pentru stomac şi ficat (se lasă coajă verde pe ele). Din frunze de nuc şi coji verzi de nuc se face o fiertură pentru spălat părul, pentnJ întărirea rădăcinii.

33. Iarba mare - /nuia helenium L. - Din rădăcina plantei se face ceai pentru frică, pentru sperietură, pentru nervi slăbiţi " pentru 9 boale" . Fiertura din rădăcină se foloseşte pentru spălat pe cap, împotriva bubelor.

34. Liliac mov - Syringa bulgris L. - Ceaiul din floare se bea rece pentru oprirea hemoragiei la femei.

35. Leandru - Nerium o/eander L. - Frunzele, plămădite in gaz, sunt bune pentru reumatism. Pentru avort se face un ceai, 63 frunze la o cană de apă. Este foarte toxic şi periculos.

36. Măsălăriţă - Hyoscianus niger L. - Ceaiul din seminţe şi frunze se ţine in gură (nu se înghite) pentru dureri de măsele.

37. Muma pădurii - Lathreaea squamaria L. - Ceaiul din această plantă, împreună cu odolean, e bun pentru inimă şi pentru dureri de cap.

38. Mur de poiană - Rubus caesius L. - Rugul se taie mărunt, se pune la fiert cu o mână de sare şi se face baie la picioare, pentru reumatism.

39. Napi - Brassica napus L. - Cu rădăcina rasă se face o legătură pentru amigdalită.

40. Ochiul boului de pădure (margarete de pădure) - Chrysanthemum leucanthemum L. - Din floare se face un ceai bun pentru tusea măgărească.

41. Odolean (valeriană) - Valeriana officinalis L. - Ceaiul din partea aeriană a plantei este bun pentru dureri de inimă.

42. Păducel - Crataegus monogina L. - Din flori se face ceai pentru inimă şi pentru nervi.



43. Patlagină - Plantago lanceolata L. - Ceaiul din frunze de patlagină este bun pentru tuse; frunzele sunt puse pe răni pentru a grăbi vindecarea.

44. Patrunjel - Petroselinum hortense Hoffm . - Ceaiul din frunză şi rădăcină se ţine în gură pentru durere de măsele.

45. Pelin - Artemlsla absinthium L. - Ceaiul din plantă este bun pentru stomac, rinichi, ficat; se ţine în gură pentru durere de măsele. Fiertura de pelin este bună, sub formă de comprese calde, pentru durerea şi inflamarea ochilor.

46. Pir - Agropyron repens (L.) - Pal Beauy - Ceaiul din pir împreună cu tulpini de troscot (Polygonum auiculare L.) este folosit în tratarea blenoragiei.

4 7. Pleava de fân - Cu fiertura de pleavă de fân se îmbăiază copiii, pentru întărire.

48. Podbal - Tussilago farfara L. - Aorile de podbal se folosesc sub formă de ceai pentru plămâni. Aorile şi frunzele de podbal se folosesc pentru scăldat copiii atunci când nu le merge bine. Frunzele de podbal sunt folosite pentru sărmăluţe.

49. Porumb - Zea mays L. - Din făină de porumb, prăjită şi ţinută în ţuică câteva zile se bea câte un pahar (numai ţuica) pentru oprirea hemoragiei. Ceaiul din mătasea de porumb este folosit pentru boli de rinichi.

50. Rac - Polygonum bistorta L. şi Ţigănei - Onosis spinosa L. - Ceaiul din rădăcină de rac şi partea aeriană a plantei numită ţigănei, sau plămădeală din ţuică, se ia pentru vătămătură, pentru dureri de stomac.

51 . Rostopască - Chelidonium majus L. - Ceaiul din partea aeriană este bun pentru ficat, pentru gălbinare .

52. Salcâm - Robinia pseudacacia L. - Ceaiul din floare şi fiertura din floare sunt folosite pentru poala albă.

53. Soc - Sambucus nigra L.- Din floare se face ceai pentru reumatism şi tot din floare se prepară socată - o băutură reconfortantă. Din coaja de soc se face ceai care se bea pentru limbrici.

54. Somnoroasa - Laserpitium prutenicum L. - Se foloseşte pentru insomnie, sub formă de comprese din frunze sau partea aeriană a plantei, comprese ce se pun pe cap. Cu fiertura plantei se face baie la copiii nervoşi. ·

55. Sovârv - Origonum vulgare L. - Din inflorescenţa plantei se prepară un ceai bun pentru dureri de stomac (hiperaciditate).

56. Sunătoare - Hypericum perforatum L. - Aorile macerate în ulei se folosesc (uleiul rezultat) pentru cicatrizarea rănilor, tăieturilor, bubelor. Ceaiul dinplante este folosit pentru stomac, pentru ficat.

57. Tătăneasa - Symphytum officinale L.- Rădăcina rasă pe răzătoare împreună cu rădăcina de_iarbă mare, tot rasă, se amestecă cu un borcan de miere şi vin roşu şi se dă pentru poftă de mâncare, câte o lingură înaintea mesei . Cu rădăcina rasă se fac comprese pentru răni. Pentru ulcer se bea apă, în care s-au pus bucăţi de rădăcină şi a stat de seara până dimineaţa. Se bea pe stomacul gol.

58. Tel - Tilia cordata L.- Ceaiul din frunză de pătlagină şi floare de tei este bun pentru tuse şi alte boli de plămâni.

59. Tomate - Lycopersicum esculentum L. - Curpenii de roşii se fierb şi în fiertură se fac băi contra reumatismului.

60. Ţintaura - Centaurium umbellatum Gilib - Se face ceai pentru hepatită cronică.


Studii de etnobotanică în comuna Gura Caliţei, judeţul Vrancea 1 83

61. Traista ciobanului - Cappsella bursa pastoris L. - Ceaiul se bea pentru hemoragie sau se bagă în nas pentru hemoragie.

62. Untul pămăntului - Tamus communis L. - Rădăcina de untul pământului, floarea de crin alb (Lilium candidum L.), scoarţa de mesteacăn petale de floarea soarelui, împreună cu castane pisate, toate se plămădesc în gaz şi cu aceasta se tratează reumatismul, frecţionând locurile dureroase.

63. Urzica - Urtlca dioica L.- Cu fiertura din partea aeriană a plantei se spală pe cap pentru întărirea părului.

64. Urzica moartă - Lamium album L. - Planta se foloseşte sub formă de fiertură, la spălarea părului împotriva mătreţii.

65. Urzica moartă (Dumbravnic) - Melitis melissophyllum L. - Ceaiul din planta întreagă este folosit contra tusei.

66. Varza - Brassica oleracea L. var. capitata L. - Cu fiertura din frunze de varză, împreună cu frunze de alun Corylus avellana L. se face baie la copiii bolnăvicioşi.

67. Vetrlce - Chrlsanthemum vulgare (L.) Bernh. - Rădăcina plantei şi cu rădăcina de pelin se fierb, iar fiertura se bea pentru avort.

68. Zburătoare (Pufuleţi de munte) - Epilobium alpinum L. - Scop şi Zburător (pufuliţa) - Epilobium montanum L. (69). Ceaiul din amândouă plantele se foloseşte r:?entru frică, pentru sperietură şi pentru boli de nervi.

In prezentul studiu am depistat un număr de 8 (opt) plante medicinale care n-au fost semnalate în studiile efectuate anterior în comunele judeţului Vrancea. Aceste plante sunt: arginţel - Lythospermum officinale L. ; somnoroasă - Laserpitium prutenicum L. ; napi - Brassica napus L.; comăţel (piciorul coco'ului) - Ranunculus repens L. ; crucea mare - Heracleum sphondylium L. ; floare grasă - Sedum maximum L. Hoffm; coasa smeului (varga ciobanului) - Dipssacus silvester Huds; zburătoare - Chamaenerion angustifolium (L.) Scop.

De asemenea, un număr de 14 plante sunt cunoscute aici cu alte utilizări decât în celelalte. Este vorba de reţete de folosire a petalelor de floarea soarelui, a cartofului, morcovului, traista ciobanului, margarete de pădure, dumbravnic, vetrice.

Aceast studiu etnobotanic va fi continuat şi în celelalte comune ale judeţului, în vederea întocmirii unui studiu complet privind folosirea plantelor medicinale în judeţul Vrancea.


STUDII DE ETNOBOTANICĂ ÎN COMUNA JITIA, JUDEŢUL VRANCEA


Atestată documentar din sec. al XVII-lea, comuna Jitia, se află în sudul judetului Vrancea, către cursul superior al Văii Râmnicului, în depresiunea Între Râmnice, n�e sub care era cunoscută în vechime, localitatea Jitia. Altitudinea variază între 530-800 m.

Nota caracteristică a peisajului geografic este dată de fragmentarea accentuată a reliefului, cu numeroase terenuri în pantă şi cu frecvente alunecări de teren, curgeri noroi oase.

Satele componente ale comunei sunt: Jitia de Jos, Jitia, Dealul Sării, Măgura, Cerbu, Toporasu.

Întin;ele suprafeţe de păduri, păşuni şi fâneţe naturale au făcut ca ocupaţiile de bază ale locuitorilor să fie creşterea animalelor, cu deosebire a ovinelor şi exploatarea forestieră. Ca resursă importantă a subsolului este menţionată sarea, întrebuinţată local pentru băi, fără să fie însă amenajări speciale.

Specific zonei este lipsa unor căi de comunicaţie corespunzătoare, atât între satele şi comunele învecinate cât şi cu principalele centre urbane ale judeţului. Acest aspect asociat cu lipsa mijloacelor de transport şi distanţa relativ mare (66 km) între comuna Jitia şi oraşul Focşani, au făcut ca locuitorii comunei să trăiască într-o oarecare izolare, motiv pentru care au fost nevoiţi să-şi rezolve pe plan local multiplele probleme de viaţă. Este principalul motiv care a dus la păstrarea multor obiceiuri vechi tradiţionale, preocupări, modalităţi de tratare a bolilor.

Actualul studiu etnobotanic l-am întreprins în această comună cu scopul de a consemna tradiţia utilizării plantelor cultivate sau spontane, atât cât s-a păstrat până în zilele noastre.

Pentru aceasta am discutat cu mai mulţi bătrâni ai comunei dintre care menţionăm: Roşea Maria, 70 ani, din Jitia de Jos, Stănilă Maria, 76 ani, din Jitia, Stănescu Neacsa - 80 ani din Jitia de Jos, Figira Ioana - 86 de ani din Dealul Sării, s.a.

În u�a sondajului efectuat am identificat specii de plante utilizate în tr�tarea unor boli la oameni şi animale, pentru colorarea ţesăturilor sau folosite în diferite ceremonii ce marchează evenimente importante din viaţa locuitorilor comunei.

Urmează lista cu plantele folosite în această comună, precum şi reţetele lor de utilizare.

1 . Busuioc - Ocimum basilicum L. - Ceaiul din partea aeriană a plantei se foloseşte împotriva tusei. De asemenea, ceaiul mai este bun şi pentru stomac şi rinichi . Ceaiul de busuioc intră şi în reţetă, împreună cu alte plante, pentru slăbire.


Studii de etnobotanică în comuna Jitia, judeţul Vrancea 185

2. Brad - Abies alba Miii - Siropul din muguri de brad este bun pentru tuse şi, în general, pentru boli de plămân. Bradul este utilizat în ceremonialul nunţilor.

3. Broci, roibă - Rubia tinctorum L. - Fiertura din rădăcinile plantei este un foarte bun colorant în roşu, pentru ţesături, dar şi pentru alte materiale.

4. Cătina albă - Hippophae rhamnoides L. - Fructele sunt folosite pentru dulceaţă, sirop, ceai, compot. Sub toate aceste preparate, cătina este bună pentru întărirea organismelor slăbite de boală, pentru poftă de mâncare, în special la copii şi bătrâni.

5. Ceapa - Allium cepa L. - Bulbul de ceapă este folosit sub formă de cataplasmă, la scrântituri. Cu ceapă zdrobită se fricţionează locurile dureroase de reumatism. Ceapa coaptă pe plită sau în spuză şi răcită se pune pe buboaie, ceapa mâncată crudă este bună pentru boli de rinichi, este diuretică. Cojile uscate de ceapă se folosesc pentru a vopsi diferite nuanţe de galben până la portocaliu, ţesături, lemn sau ouă.

6. Cimbru de grădină - Satureja hortensis L. - Fiertura plantei se bea pentru stomac; tot fiertura este folosită pentru perit.

7. Cimbru de poiană - Thymus serpyllum L. - Planta întreagă se foloseşte sub formă de ceai pentru răceală şi tuse.

8. Cicoare - Cichorium intybus L. - Din partea aeriană se prepară ceaiul bun pentru dureri de stomac. Se beau câte trei căni pe zi, îndulcit cu miere.

9. Ciuboţica cucului - Primula officinalis (L.) Hill. - Ceaiul din toată planta se foloseşte în năduşeală, în boli de piept, răceală, tuse. Se ia numai în doze mici şi foarte diluat.

10. Ciuperca de bălegar - Psalliota campestris Quel. - Mâncarea gătită din această ciupercă, dar şi din alte specii de ciuperci comestibile, se consumă pentru tratarea constipaţiei.

1 1 . Cireş - Cerasus auium (L.) Mnch - Cozile de cireş sunt folosite, sub formă de ceai, pentru rinichi şi ficat. Se asociază cu ceaiul de mătase de porumb, coada calului şi se bea pentru dureri de şale.

12. Coada calului - Equisetum aruense L. - Tulpinile aeriene se folosesc sub formă de ceai, pentru rinichi, pentru stomac. De fapt se spune că acest ceai este bun pentru toate.

13. Coada r-.cului - Potentilla anserina L. - Cu fiertura plantei se fac spălături pentru boli femeieşti. Frunzele, pălite puţin, se pun pe răni pentru a grăbi cicatrizarea.

14. Coada şoricelului - Achillea millefolium L. - Ceaiul din partea aeriană se foloseşte pentru dureri de stomac. De obicei se asociază cu turiţa mare şi cicoare. Este bun şi pentru răceală. Fiertura se pune în scăldătoarea copiilor, pentru calmare şi pentru scăderea temperaturii.

15. Dovleac - Cucurbita maxima Duch. - Seminţele se mănâncă pentru a elimina viermii intestinali (câte 20 seminţe, dimineaţa pe stomacul gol) . Tratamentul se face 3-4 zile la rând.

16. Fag - Fagus syluattca L. - Leşia făcută din cenuşa din lemn de fag este folosită pentru a intensifica toate culorile. Cu cât leşia este mai concentrată şi culoarea este mai intensă.



17. Fierea pământului - Gentiana cruciata L. - Planta întreagă se plămădeşte în rachiu şi se foloseşte pentru diaree. Ceaiul din planta întreagă se ia pentru dureri de stomac şi ficat. Frunzele proaspete se pun pe tăieturi, pentru a opri sângerarea şi pentru cicatrizare.

18. Gălbă,oară - Lysimachia uulgaris L. - Fiertura din tulpinile târâtoare ale plantei se pune în baia copiilor pentru a-i trata de perit.

19. Grâul - Triticum aestiuum L. - Tărâţele de grâu sunt folosite sub formă de legături pentru scrântituri. O linguriţă de tărâţe mestecată în gură şi înghiţită câte puţin este bună pentru constipaţie. O altă reţetă pentru a vindeca scrântitura este o cataplasmă făcută din tărâţe, apă caldă şi ulei bun.

20. Gutui - Cydonia oblonga Mall. - Frunzele de gutui sunt folosite pentru ceai contra tusei, cu fiertura de frunze se vopsesc ţesături în culoarea bej .

2 1 . Iarba ciutei - Melittis melissophyllum L. - Din două linguriţe de plantă uscată se face ceai pentru ficat şi stomac.

22. Iarba mare - /nuia helenium L. - Rădăcina este folosită sub formă de ceai pentru răceală, stomac, ficat. Rădăcina dată prin maşina de tocat şi macerată în ţuică şi miere se ia pentru poftă de mâncare.

23. Izmă - Mentha piperita L. - Este folosită tulpina aeriană, sub formă de ceai, pentru dureri de burtă şi tot pentru asta se aplică pe burtă o cataplasmă din mentă şi leuştean.

24. Laurul - Datura stramonium L. - Partea aeriană a plantei se fierbe şi fiertura este folosită sub formă de băi în reumatism. Seminţele se macerează în spirt şi cu acesta se fricţionează locurile dureroase. Frunzele se pun pe buboaie pentru a coace mai repede.

25. Leuştean - Leuisticum officinale Koch. - Ceaiul este folosit pentru diaree şi pentru viermii intestinali.

26. Lumânărică - Verbascum phlomoides L. - Ceaiul din flori se foloseşte în boli de inimă, în năduşeală şi pentru răceală. Ceaiul se bea cu linguriţa, nu cu cana (1-2 linguriţe pe zi).

27. Măceş - Rasa canina L. - Ceaiul din fructe se ia pentru dureri de stomac şi burtă. Se face cură cu acest ceai în avitaminoze, pentru lipsa poftei de mâncare, în convalescenţă.

28. Mărar - Anethum graueolens L. - Ceaiul din frunze şi seminţe se foloseşte pentru scăderea tensiunii, dar şi pentru stomac.

29. Măselarlţă - Hyosciamus niger L. - Fiertura plantei se ţine în gură pentru dureri de dinţi (nu se înghite, fiind foarte toxică). Se mai face abureală din seminţe fierte, tot pentru dureri de dinţi.

30. Măr dulce - Malus pumila Mii. Var. domestica Borkh. - Fiertura din frunze de măr dulce este folosită la vopsit în culoare crem.

3 1 . Mesteacăn - Betula uerrucasa Ehrh. - Fiertura din coajă se foloseşte sub formă de băi pentru reumatism.

32. Muşeţel - Matricharia chamomilla L. - Cu ceaiul de muşeţel se spală rănile, ochii bolnavi de conjunctivită.

33. Muşcată - Pelargonium zonale L. Ait. - Frunzele pălite puţin de căldură se pun pe răni şi grăbesc vindecarea.


Studii de etnobotanică în comuna Jitia, judeţul Vrancea 1 87

34. Mur - Rubus hirtus W. et K. - Rugul de mure se foloseşte, sub formă de ceai, pentru diaree. Tot din rug de mur, împreună cu tulpini de castraveţi, se fac cataplasme, care se aplică pe burtă în cazuri de diaree gravă.

35. Nalbă mare - Althaea officinalis L. - Flertura din toată planta se foloseşte în tratarea unor boli femeieşti . Ceaiul din flore, diluat, se dă contra tusei şi durerilor în piept.

36. Nuc - Juglans regia L. - Cu fiertura din frunze de nuc sau coji verzi de nuci se spală pe cap, pentru întărirea rădăcinii părului. Fiertura din coji verzi de nuci este folosită pentru vopsitul în verde kaki; dacă se adaugă şi piatră vânătă se obţine culoarea neagră.

37. Păducel, gherghine - Crataegus monogyna Jacq. - Ceaiul din fructe şi flori este bun pentru inimă, pentru calmare, pentru insomnie.

38. Pătrunjel - Petroselinum satiuum Hoffm. - Ceaiul din frunze şi seminţe se foloseşte pentru scăderea tensiunii.

39. Patlagină - Plantago media L. - Fiertura din rădăcină şi frunze se bea în boli de plămâni, în special pentru tuse. Frunza puţin pălită se foloseşte la răni, tăieturi, bube.

40. Pedicută - Lycopodium clauatum L. - Ceaiul din tulpină este folosit în boli de ficat şi stoma�. În concentraţie mai mare, ceaiul se dă la alcoolici, pentru a provoca vărsături. Planta verde dată cu spirt se pune în săculeţ, se stropeşte cu spirt şi se foloseşte sub formă de cataplasme, în locurile dureroase, în reumatism.

41. Pelin - Artemisia absinthium L. - Ceaiul din partea aeriană se foloseşte pentru stomac. Ceaiul se mai foloseşte împotriva viermilor intestinali ; se ia înainte de mâncare. Cu fiertura de pelin se spală rănile, se tratează poala albă. Pelin se pune şi în cuibarele găinilor pentru a nu face păduchi sau pureci.

42. Pir - Agropyron repens(L.) Pal Beauu. - Se foloseşte planta întreagă din care se face ceai bun pentru rinichi, pentru eliminarea apei şi pentru prostată .

43. Porumb - Zea mays L. - Din mătasea de porumb se face ceai pentru diabet şi rinichi. Mătasea de porumb se asociază cu coada calului şi pir, pentru rinichi.

44. Porumbar - Prunus spinosa L. - Fructele consumate ca atare, sub formă de ceai sau compot, sunt folosite pentru diaree pentru reglarea tractului digestiv. Foarte bună, tot pentru diaree, este fiertura din rădăcină de porumbar.

45. Prun - Prunus domestica L. - Compotul din prune proaspete sau uscate, afumate, se foloseşte în tratarea constipaţiei. Fiertura din scoarţă de prun se foloseşte la vopsirea lânii în maro.

46. Roiniţă - Melissa officinalis L. - Ceaiul din partea aeriană a plantei se ia pentru dureri de dinţi, dar şi pentru colici abdominale.

47. Rostopască - Chelidonium majus L. - Se face ceai din rădăcină; se bea câte o cană pe zi, câte puţin, pentru boli de ficat. Latexul este folosit la pecingine, pentru negi şi alte eczeme.

48. Salcâm - Robin ia pseudacacia L. - Fiertura din floare este folosită pentru a trata poala albă, sub formă de spălături. Tot în acest scop, se mai asociază cu pelin şi coada racului. Ceaiul din floare se foloseşte pentru arsuri la stomac.

49. Scrântitoare - Lathyrus pratensis L. - Sunt folosite pentru scrântitură, sub formă de fiertură. Se fac băi şi se pun cataplasme cu planta întreagă.


1 88 Ana Conclrea - Afrodita Renea

50. Sfleclă - Beta vulgaris L. - Frunzele se pun direct pe răni sau pe buboaie; grăbesc colectarea şi cicatrizarea.

51 . Soc - Sambucus nigra L. - Fiertura din coajă se foloseşte pentru a elimina viermii intestinali. Din floarea de soc se face sirop si vin. Fructele coapte se pun în vişinată sau alte băuturi, pentru a da culoare.

' ·

52. Sunătoarea - Hypericum perforatum L. - Ceaiul din floare se utilizează pentru combaterea arsurilor la stomac.

53. Sovârv - Origanum vulgare L. - lnflorescenţa plantei este folosită pentru obţinerea culorii roşu. Se mai adaugă şi fiertură din coajă de prun, pentru culoare mai intensă.

54. Talpa g�ei - Leonurus cardiaca L. - Ceaiul din partea aeriană a plantei este folosit în boli de inimă, pentru calmare, pentru năduşeală. De asemenea, se asociază cu urzica moartă cu coajă de mesteacăn, pelin, frunză de nuc, vetrice, se fierbe şi cu fiertura se fac băi pentru reumatism.

55. Tătăneasa - Symphytum officinale L. - Ceaiul din rădăcini se foloseşte la cicatrizarea rănilor, pentru ulcer; de asemenea, în boli de ficat. Rădăcina se rade şi .se pune pe răni şi la hemoroizi.

56. Tei - Tilia cordata L. - Ceaiul din flori este calmant, este bun pentru răceală, pentru boli de plămâni, pentru dureri de cap, pentru scăderea temperaturii, se adaugă în baia copiilor mici pentru calmare.

57. Toporaşi - Viola odorata L. - Ceaiul din partea aeriană a plantei este folosit pentru tratarea tusei.

58. Turiţă - Agrimonia eupatoria L. - Partea aeriană a plantei este folosită sub formă de ceai, pentru diaree.

59. Unguraş - Marrubium vulgare L. - Din partea aeriană a plantei se fac cataplasme pentru părţile dureroase în boli reumatice. De asemenea, se fac băi cu fiertură din plantă, pentru reumatism.

60. Urzică - Urtica dioica L. - Ceaiul sau sucul de urzică este folosit la spălatul sau fricţionatul părului la rădăcină, pentru întărirea lui. Fiertura de urzici , ca şi mâncărurile preparate, sunt indicate pentru curăţirea sângelui.

61. Urzica moartă - Lamium maculatum L. - Cu fiertura plantei se fac băi pentru reumatism.

62. Usturoi - Alium sativum L. - 3-4 căţei de usturoi se ţin într-un pahar cu apă, de seara până dimineaţa. Apa obţinută se bea pentru scăderea tensiunii. Se mai foloseşte în alimentaţie, mai ales în timpul răcelii.

Pentru viermii intestinali se bea zeama de usturoi cu apă, dimineaţa pe nemâncate.

63. Varza roşie - Brassica oleracea L. var. capitata. - Din 5 kg de varză se poate vopsi în cinci nuanţe de mov; cu cantitatea întreagă iese nuanţa cea mai închisă.

64. Viţa de vie - Vitis vin i/era L. - Seva de la " plânsul" viţei de vie (al coardelor), primăvara, se pune în ochi pentru diferite boli.

65. Zmeur - Rubus idaeus L. - Ceaiul din frunze de zrneur se foloseşte pentru tratarea diareei.

Studiul efectuat în această comună aduce un număr de 9 specii de plante a căror utilizare am întâlnit-o numai aici . Dinte acestea amintim: broci (roibă) - Rubia tinctorum L. ; iarba ciutei - Melitis melissophyllum L.; roiniţă- Melissa officinalis L. ;


Studii de etnobotanică în comuna Jitia, judeţul Vrancea 1 89

unguraş - Marrubium vulgare L.; varza roşie - Brasica oleracea L. ; !aurul - Datura stramonium L. , ş.a.

La un număr de 14 specii de plante, actualul studiu în comuna Jitia, a menţionat utilizări noi.


STUDII DE ETNOBOTANICĂ ÎN COMUNA RĂCOASA, JUDEŢUL VRANCEA


Actualul studiu de etnobotanică din comuna Răcoasa vine să competeze studiul iniţiat cu ani în urmă, în judeţul Vrancea. Motivaţia acestui studiu este conseimlarea, înainte de a se fi pierdut, a indeletnicirii străvechi de utilizare a plantelor, nu numai în alimentaţie, dar şi în multiple scopuri: materii prime pentru meşteşugurile casnice, coloranţi, leacuri pentru om şi animale, interesante obiceiuri şi credinţe.

Comuna Răcoasa se află pe malul stâng al Şuşiţei, în regiunea carpatică şi este formată din satele: Răcoasa, Gogoiu, Mărăşti şi Vamiţa. Sat vechi, răzăşesc, Răcoasa datează din secolul al XV-lea, existând documente despre aceasta, emise de cancelaria lui Ştefan cel Mare, referitorare la moşii donate sau cumpărate.

Locuitorii comunei (aproximativ 3750) au avut şi au ca ocupaţie principală agricultura şi creşterea vitelor. Nivelul de trai este mediu.

Şi în comuna Răcoasa, ca de altfel în multe localităţi din Vrancea, s-au păstrat, în parte, obiceiuri şi credinţe ce vin de demult, dar, din păcate, puţini mai sunt cei ce le cunosc sau le practică.

În deplasările efectuate de noi în satele comunei, am discutat cu un număr de 22 de persoane. Cele mai multe date despre utilizarea plantelor în diverse scopuri, le-am obţinut de la persoane ca: Vătafu Maria - 84 ani, Bucuroiu Anica - 85 ani, Bejenaru Aurica - 70 ani, Spătaru Mărioara - 48 ani, Dărmănescu Ştefan - 74 ani, Porumb Anuţa - 70 ani, Benea Maria - 68 ani, Bran Maria - 56 ani, Porumb Cecilia - 41 ani, Bulichi Gafiţa - 7 4 ani. Pentru identificarea unor plante, cunoscute aici sub alte denumiri, am folosit atlase, determinatoare ilustrate. De cele mai multe ori, persoanele respective ne-au arătat pla�tele uscate şi păstrate, pe care le folosesc mai des, ca leacuri sau pentru vopsit.

In urma prelucrării materialului cules am întocmit o listă cu plantele utilizate şi cu reţetele lor de folosire.

1 . Afin - Vaccinium myrtillus L. - Frunzele sunt folosite sub formă de ceai pentru tratarea diabetului. Fructele, sub formă de sirop sau dulceaţă, se utilizează pentru poftă de mâncare.

2. Aloe - Aloe arborescens Miii - Frunzele se storc şi se pun în apa păsărilor bolnave. Cu frunze zdrobite, se tratează rănile, pentru o mai rapidă vindecare. Frunze zdrobite în piuliţe de leiTUl se pun într-o sticlă de un litru, se lasă 10 zile şi se agită în fiecare zi. Primele 2-3 zile se ia câteo linguriţă, înainte de masă, după care se măreşte doza până la 2 linguri. Acesta este un tratament pentu ulcerul gastric şi duodenal şi în convalescenţe, după diferite boli.


Studii de etnobotanică în comuna Răcoasa, judeţul Vrancea 19 1

3. Buruiană cu cinci degete - Potentilla recta L . - Fiertura din partea aeriană a plantei, asociată cu dreţe (Lysimachia nummularia L.) se foloseşte, sub formă de spălături sau frecţii, pentru creşterea părului . De asemenea, fiertura este bună pentru spălături în urechi, pentru îndepărtarea dopurilor de ceară.

4. Brad - Abies alba Miii. - Siropul din muguri de brad se foloseşte pentru plămăni şi pentru tratarea nervilor.

5. Brusture - Arctium lappa L. - Cu fiertura din rădăcină de brusture se spală pe cap pentru a trata căderea părului.

6. Castan - Aesculus hippocastanum L. - Cu plămădeala obţinută din castane şi petrol lampant se fac frecţii, în locurile dureroase, în reumatism.

7. Cartof - Solanum tuberosum L. - Cu felii de cartof crud, stropite cu spirt, ţuică sau petrol, se face o legătură de pus la gât, pentru tratarea amigdalitei.

8. Cimbru - Satureja hortensiss L. - Ceaiul tare de cimbru se tine în gură (nu se înghite) pentru dureri de dinţi. În acelaşi scop se mai asociază şi cu ceai�! de sunătoare. Câteva linguriţe de ceai pe zi se dau la copii mici pentru colici.

9. Cimbrul ciobanului - Thymus serpyllum L. - Din toată planta se face ceai bun pentru boli de ficat şi stomac.

10. Cătina albă - Hippophae rhamnoides L. - Din fructe se face ceai pentru ficat, stomac, pentru poftă de mâncare la copii sau în convalescenţă. Se mai prepară dulceaţă sau sirop. Siropul se face punând fructele, cu mult zahăr, în vase de sticlă, bine închise. Se bea câte o linguriţă pe zi (nu se recomandă siropurile fierte).

1 1 . Cireşul - Cerasus auium (L) Mnch. - Ceaiul din cozi de cireşe intră în componenţa ceaiurilor pentru rinichi.

12. Ciumăfaie (scai voincesc) - Datura stramonium L. - Fiertura din plantă este bună pentru flebită; se pun în fiertură şi pietre fierbinţi . Se fac băi.

13. Ciuboţica cucului - Primula officinalis (L) Hill - Ceaiul din inflorescenţă se bea pentru năduşeală şi pentru tuse.

A

14. Colţul lupului (brăbin) - Bunias orienthalis L. - lmpreună cu iarbă moale (buruieni moi) - Stellaria media L . , sunt folosite sub formă de cataplasmă, când mamele îşi înţarcă copiii, punându-se pe sânii întăriţi.

15. Coada şoricelului - Achillea millefolium L. - Din partea aeriană a plantei se face ceai pentru poftă de mâncare, pentru rinichi, stomac. Se mai bea ceai neîndulcit pentru a produce vărsături şi a elimina venin.

16. Crin alb - Lilium candidum L. - Aoarea fiartă în lapte dulce se foloseşte sub formă de băi, pentru poală albă.

17. Dreţe (duminicuţă) - Lysimachia nummularia L. - Fiertura, din planta întreagă, se foloseşte, sub formă de spălături, în boli de piele.

18. Dovleac - Cucurbita pepo L. - Cu " maţele" de dovleac se fac cataplasme pentru arsuri.

19. Gălbenele - Calendulla officinalis L. - Ceaiul din flori este mult folosit pentru ficat şi stomac.

20. Gutui - Cydonia oblonga Miii - Ceaiul din frunze de gutui este bun pentru tuse şi alte boli de plămâni. Din frunzele de gutui fierte se face o vopsea pentru colorarea lânei. Se obţin, în funcţie de concentraţie, diferite nuanţe de bej.

21. Hrean - Armoracia rusticana (Lam) G.M.Sch. - Bucăţele mici, cât supozitoarele, din rădăcină de hrean, se ung cu untură de gâscă şi se introduc în anus



pentru vindecarea hemoroizilor. Legătura din hrean ras se foloseşte pentru tratarea rewnatismului.

22. Floare de fân - Fiertura este folosită sub formă de băi pentru rewnatism şi pentru scăldătoarea copiilor mici.

23. Iarbă moale, buruieni moi - Stellaria media (L.) Viii - Din planta zdrobită se fac legături pentru vătămătură. De asemenea, se vindecă cu legătură din buruieni moi, scrântituri la mâini, picioare.

24. Iarbă mare - lnula helenium L. - Rădăcina rasă, plămădită în ţuică şi miere, sau numai rădăcina rasă, cu miere, se ia pentru vindecarea unor boli de stomac sau ficat, pentru curăţire. Ceaiul din rădăcină se mai foloseşte pentru plămâni. Se poate face şi sirop, luându-se câte o linguriţă în fiecare dimineaţă, fiind universal valabil (pentru orice afectiune). '

2s. Închegătoare - Agrimonia eupatoria L. - Ceaiul din toată planta este bun împotriva diareei. Se mai asociază cu sunătoare şi troscot.

26. Margaretă - Chrysanthemum /eucanthemum L. - Din planta întreagă se fac legături pentru răni şi umflături.

27. Măce!f - Rasa canina L. - Ceaiul de măceşe este bun pentru toate: pentru copiii care n-au poftă de mâncare, pentru cei slăbiţi după boli.

28. Măr - Malus pumilla Miii. Var. domestica (Borck) C.K. Schneid. -

Oţetul de mere are multiple întrebuinţări în zonă. Se prepară astfel: se rad merele, se pun într-un borcan, peste care se pune pâine neagră prăjită şi o lingură de drojdie uscată (la un borcan de 10 1). Se lasă până se oţeteşte, apoi se strecoară şi se trage la sticle. Oţetul astfel obţinut se foloseşte sub formă de frecţii şi cataplasme, pentru a înlătura febra: se pune câte o lingură de oţet la o cană de ceai (la toate ceaiurile este bun) pentru tratarea colitelor cronice; se mai foloseşte sub formă de frecţii pentru reumatism,iar din maceratul de oţet cu mentă se pune câte o linguriţă într-o cană de ceai de tei sau amestec de tei cu flori de păducel, pentru calmarea nervilor.

29. Mentă - Mentha piperita L. - Plămădită în alcool se foloseşte în dureri rewnatismale. Sub formă de ceai se ia pentru dureri abdominale, diaree, pentru tratarea nervilor şi în alergii.

30. Mu!feţel - Matricharia chamomilla L. - Nu trebuie să lipsească din nici un ceai . Sub formă de spălături se foloseşte în tratarea unor boli de ochi; în baia copiilor împreună cu frunze de nuc - Juglans regia L. , ungur� - Marrubium vulgare L . , sunătoare - Hypericum perforatum L . şi pelin - Artemisia absinthium L. ; se mai foloseşte împotriva constipaţiei; este bun pentru stomac, în tratarea gastritei şi ulcerului.

3 1 . Mu!fchi de prun - Lobaria pulmonata - Fiertura din muşchi de prun se ţine în gură, contra durerii de dinţi .

32. Nalbă de fereastră (mu!fcată) - Pelargonium zonale (L) Ait. -

Frunzele, puţin pălite, se pun pe buboaie, pentru a coace mai repede. 33. Nalbă mare - Althaea officinalis L. - Din planta întreagă se face ceai

care se bea, dar se face şi gargară pentru tratarea amigdalitelor inflamate (pentru gargară poate să fie un ceai mai concentrat).

34. Nuc - Juglans regia L. - Fiertura din cojile verzi de nucă se foloseşte la vopsit ţesături în nuanţe de maro sau pentru a obţine culori închise, prin adăugarea acestei fierturi la alte băi de vopsit. Dulceaţa de nuci verzi este bună pentru cei bolnavi de


Studii de etnobotanică în comuna Răcoasa, judeţul Vrancea 193

tiroidă şi în general de boli endocrine. Din crucea de nucă şi coji de nucă se face ceai pentru tuse.

35. Ovăz - Auena satiua L. - Din boabe de ovăz se facea ceai pentru diabet. 36. Pătrunjel - Petroselinum hortense Hoffm şi leuştean - Leuisticum

officinale Knoch - Rădăcinile acestor plante (o jumătate de kilogram leuştean şi o jumătate kilogram pătrunjel) se fierb într-un litru de apă până fiertura rămâne 1/4 litru. Aceasta se bea odată toată pentru avort.

37. Pătlagină - Plantago media L. Plantago lanceolata L. şi Plantago major L. - Din frunzele acestor plante se face un sirop bun pentru boli de plămâni şi pentru toate bolile. Reţeta este următoarea: 9 kg frunze de pătlagină (culese începând de la jumătatea lunii august), 1 kg rădăcină de hrean ras, 1 kg zahăr, 1 kg miere de albine. Se pun frunzele într-un borcan de sticlă (cum se pune frunza de vie) cu zahăr şi miere şi hrean între ele. Se îndeasă bine, se acoperă ermetic cu celofan sau foaie de plastic. Se sapă o groapă în pământ de 1,5-2 m adâncime, se pune borcanul, se pune un pod de scândură (pentru ca greutatea pământului să nu spargă borcanul) , peste care se pune pământ. Se lasă o lună de zile, după care se scot frunzele, se stoarce siropul, iar frunzele aproape uscate, se vor folosi pentru ceai. Din siropul obţinut se ia câte o lingură, înainte de fiecare masă. După ce se termină siropul, se continuă cu ceaiul.

Frunzele de pătlagină se folosesc în stare proaspătă la tăieturi, răni . arsuri, opăreli .

38. Păducel - Crataegus monogyna Jacq - Frunzele culese înaintea înfloririi, florile şi fructele se foloseasc, sub formă de ceai sau macerat în ţuică, pentru boli de inimă, pentru nervi.

39. Porumb - Zea mays L. - Mătasea de porumb se foloseşte sub formă de ceai pentru rinichi şi diabet.

40. Pelin bun - Artemisia absinthium L. - Recoltat în luna mai este bun pentru ficat, sub formă de ceai, iar sub formă de fiertură se foloseşte la spălat bube sau răni, ca dezinfectant. Siropul obţinut din pelin este bun pentru toate. Reţeta: 1 kg pelin uscat se fierbe cu 3 1 apă, până rămâne 1 1 fiertură. Aceasta se amestecă cu 1 kg miere şi se fierbe până rămâne 1 1 sirop. Se ia câte o linguriţă înaintea mesei.

41. Pelin negru - Artemisia uulgaris L. - Fiertura de pelin negru, împreună cu rădăcina de hrean şi urzioca (planta întreagă) se foloseşte, sub formă de băi, pentru tratarea reumatismului.

42. Plop alb - Populus alba L. şi Plop negru - Populus nigra L. Ceaiul din mugur de plop se bea pentru a trata roşu în gât la copii , iar cu fiertura din muguri de plop se face gargară, în acelaşi scop.

43. Rostopască - Chelidonium majus L. - Ceaiul din rădăcină şi partea aeriană este folosit pentru gălbenare şi alte boli de ficat.

44. Salcâm - Robinia pseudacacia L. - Fiertura din floare de salcâm este folosită în boli femeieşti, sub formă de spălături. Ceaiul din frunze de salcâm este folosit contra diareei.

45. Scrântltoare (buruiană de sperietură) - Potentilla argentea L. -Ceaiul din planta întreagă se foloseşte pentru a trata sperieturile.

46. Sânziene - Galium mollugol L. - Planta se plămădeşte în rachiu şi se ia câte o linguriţă zilnic, pentru a trata boli femeieşti.


194 Ana Condrea - Afrodita Renea

4 7. Soc - Sambucus nigra L. - Aoarea este folosită la ceaiuri şi siropuri pentru dureri de stomac, rinichi, plămâni, dureri de cap.

48. Sovârv - Origanum vulgare L . - Cu fiertura plantei se fac spălături pentru a trata hemoroizi.

49. Ştevie - Rumex patientia L. - Frunzele de ştevie se pisează şi se amestecă cu borş şi se dă la oile bolnave de gălbenare. Din rădăcina rasă, opărită cu borş şi mălai, se face o mămăligă care se pune la gât, pentru tratarea amigdalelor.

50. Sunătoare - Hypericum perforatum L. - Din inflorescenţă se face ceai pentru stomac şi ficat. În combinaţie cu turiţa mare - Agrimonia eupatoria L . şi traista ciobanului - Capsella bursa pastoris (L) Medic. se face un ceai bun pentru diaree. Ceaiul concentrat de sunătoare se ţine în gură pentru a trece durerea de măsele. Aorile se macerează, şi cu uleiul amestecat şi cu miere de albine, se ung arsurile (se ţine nouă zile la macerat). Tot pentru arsuri se mai foloseşte o alifie care se prepară astfel: 1 litru ceai de sunătoare concentrat, 1 pachet tămâie, ceară de albine (cât o nucă), piatră vânătă (cât o alună). Se fierbe ceaiul în clocot până se topeşte ceara, tămâia şi piatra vânătă, se adaugă 1-2 ceşti ulei (cât cere ceara). Se fierbe până se alege alifia deasupra: Se pune palma la suprafaţa fierturii şi pe ea se prinde alifia care va fi pusă într-o cană, procedându-se astfel până nu se mai adună deasupra alifie. Cu aceasta se ung, de două-trei ori pe zi, arsurile sau alte răni.

51 . Talpa gâ,tei - Leonurus cardiaca L.- Ceaiul din inflorescenţă se foloseşte pentru tratarea bolilor de inimă şi nervi. Pentru că este foarte amar se utilizează în combinaţie cu alte plante cum ar fi: păducelul, valeriana.

52. Tătăneasa - Symphytum officinale L. - Din rădăcină se face ceai pentru stomac, ficat. Rădăcina rasă se pune, sub formă de prişniţe, pentru dureri reumatismale. Fiertura din rădăcină se foloseşte sub formă de prişniţe şi· spălături, pentru tratarea a tot felul de boli la femei.

53. Tei - Tilia cordata Miii - Ceaiul din floare este bun pentru răceală, pentru tuse, pentru calmare şi, în general, este bine să intre în componenţa multor ceaiuri, fiind bun la toate.

54. Fierea pământului - Centaurium umbellatum g. lnflorescenţa este bună de ceai pefltru stomac şi ficat.

55. Traista ciobanului - Capsella bursa pastoris (L) Medik - Ceaiul din partea aeriană a plantei se ia pentru tuse şi alte boli de plămâni.

56. Trei fraţi pătaţi - Viola tricolor L. - Cu fiertura din planta întreagă se fac băi pentru tratarea urticariei.

57. Troscot - Polygonum aviculare L. - Partea aeriană este folosită pentru oblojeli la răni sau bube şi pentru bătături. Ceaiul din troscot este bun pentru diaree.

58. Ungura, - Marrubium vulgare L. - sunătoarea - Hypericum perforatum L. , pelin - Artemisia absinthium L. , muşeţel - Matricaria chamomila L. Din toate acestea se face o infuzie care se pune în baia copiilor mici, pentru întărire, pentru a merge mai repede. Ceaiul din plantele de mai sus este bun şi pentru ulcer.

59. Untul pământului - Tamus communis L. - Rădăcina se dă pe răzătoare, se macerează în alcool şi se foloseşte, sub formă de frecţii, pentru reumatism.

60. Usturoi - Allium sativum L. - Se fierb 50 gr. usturoi într-un litru de apă, se răceşte şi se dă de trei ori pe zi, câte o linguriţă copiilor care au viermi intestinali . Se


Studii de etnobotanică în comuna Răcoasa, judeţul Vrancea 195

mai poate asocia şi cu o linguriţă de zahăr, pe care s-au picurat trei picături de petrol lampant.

61 . Urechelniţă, camei - Semperuiuum tectorum L. - Sucul frunzelor cărnoase se pune in ureche, pentru calmarea durerilor.

62. Urzică - Urtica dioica L. - Fiertura din tulpine de pelin negru, rădăcină de hrean şi rădăcină de urzică se foloseşte, sub formă de băi, pentru reumatism. Fiertura din planta întreagă se foloseşte, sub formă de spălături, pentru întărirea părului.

63. Valeriană - Valeriana of/icinalis L. - Extractul de ţuică sau alcool este bun pentru boli de inimă (Când se bea se diluează in ceai de valeriană şi de măceşe).

64. Zmeur - Rubus idaeus L. - Ceaiul din frunze este bun pentru gastrită şi ulcer.

Din consultarea listei reiese că actualul studiu a adus cinci specii de plante pe care nu le-am menţionat in celelalte studii efectuate in judeţ. Acestea sunt: ciumăfaia, colţul lupului, mu,chiul de prun, dreţele, ungur�ul. Dintre acestea, muşchiul de prun nu l-am găsit menţionat in literatura de specialitate.

De asemenea, un număr de şapte specii sunt cunoscute cu alte utilizări decât cele menţionate in studiile anterioare: sunătoarea, pătlaglna, pătnmjelul, le�teanul, mărul, hreanul fi dovleacul.


IV. PATRDIOlUU

ÎNSEMNĂRI DE PE CARTEA VECHE ROMÂNEASCĂ (CONSIDERAŢI! PRIVIND CIRCUlAŢIA CĂRŢII ŞI ROLUL EI ÎN

STRANGEREA RElAŢIILOR CUL TIJRALE)

Lelia Pavel

Studierea cărţii vechi româneşti, un capitol important în trecutul cultural al unei ţări, patrimoniu ce relevă permanentele legături ale românilor, a constituit o contribuţie importantă la întregirea imaginii privind prezenţa şi circulaţia tezaurului de carte pe teritoriul judeţului Vrancea de-a lungul timpului.

Aceasta a post posibilă prin strângerea organizată a cărţii vechi aflată la diferiţi deţinători - cei mai mulţi fiind unităţile de cult - în cadrul Depozitului Central al Cultelor, care a luat fiinţă în anul 1979. Organizat iniţial în incinta bisericii monument "Sf. Ioan Botezătorul" din Piaţa Unirii din Focşani, care ulterior a fost redată cultului, depozitul a fost reorganizat în incinta unui alt monument - biserica Stamatineşti. Aici a primit adăpost un bogat patrimoniu: icoane pe lemn, artă decorativă şi peste 800 de cărţi vechi româneşti.

Cele mai vechi tipărituri româneşti aflate în depozit datează din veacul al XVIIIlea, unele din ele provenind de la tipografiile munteneşti - tipografii care au awt un rol însemnat în înzestrarea cu cărţi a localităţilor moldoveneşti -, dar şi de la cele moldoveneşti sau transilvănene. La valoarea lor de afirmare a dorinţei de unitate a românilor, a setei de cultură a poporului, se adaugă aceea a însemnărilor foarte interesante făcute pe paginile cărţilor de către proprietari, donatori sau diverşi cititori, însemnări despre care N. Iorga spunea că ele constituie "istoria ţării prin cei mici' 1 •

Studierea şi fişarea cărţii vechi aflată în inventarul depozitului, au dat la iveală un număr mare de însemnări ce însoţesc filele acestora. Sunt relevante însemnările privind istoria culturii, evenimentele istorice şi meteorologice, întâmplările din viaţa unor familii, dar cele mai multe ne relatează despre circulaţia cărţii: provenienţa, proprietarii, preţul lor.

' M.Gâţeiu - Despre patrimoniul de carte veche aflat în biblioteca mănăstirii Cemica, în "R.M. ", 6, 1981 , Bucureşti, p.69.


1 98 Lelia Pavel

În studiul nostru ne-am concentrat atenţia asupra acelor însemnări care ne dau de ştire despre procurarea cărţilor, cine au fost cumpărătorii şi donatorii, cine au fost beneficiarii acestei donaţii.

Astfel, pe o Evanghelie imprimată la laşi în anul 1762 (inv.513) s-a consemnat că " . . . acestă sfâ(n)tă Evanghelie a cumpărat-o în taler 9 pol. , adică 400 lei pol. în zilele lui Grigore Alicsandru Ghica Voevod, eu preotul Ion . . . La velet 7272(1764) mai 12" .

La 1830, Evanghelia a fost recuperată de " . . . Ghiorghi Săpunar şi am dat-o Maicii Domnului la mănăstire ce mare din delu ce prăznuieşte Naşterea Precisti din Odobeşti . . . S-au încredinţat sfintei mănăstiri: 1830, august, 29. Ghiorghi Săpunar ot. Odobeşti, cinzeci şi cinci dramuri de argint au dat. . . "

O altă însemnare aminteşte că la 1886 Evanghelia aparţinea tot bisericii din Odobeşti, ca nefiind strămutată aşa cum o confirmă preotul Gheorghe Munteanu, semnatarul notei de mai sus.

Preţul de achiziţie al cărţilor face subiectul multor însemnări: "Să se ştie că această Sfântă Evanghelie este a sfinţii sale părintelui Gheorghe ot. Argintu cumpărat de jupăn Brat ot Focşani, de robul lui Dumnezeu Simion şi s-au cumpărat cu bani gata: 320" (Evanghelie, 1750, Bucureşti, inv.543).

Pe o altă Evanghelie tipărită în acelaşi an, 1750, în tipografia Mitropoliei Bucureşti (inv. 156), Gavrilă Gurău a însemnat ca să se ştie " . . . de când au răposat tatăl meu, loniţă Gurău, care s-a învrednicit de au dăruit această sfântă şi dumnezeiască Evanghelie sfintii biserici din sat Păţeşti . . . 1822, mart. , 9. " Donatorul cărţii, Ioniţă Gurău, decedat la 1822 a dăruit Evanghelia bisericii din Păţeşti încă din " . . . velet 1792, fevrar, 1 " .

La anul 1825 cartea nu-şi schimbase deţinătorul, ea aflându-se tot în patrimoniul bisericii din Păţeşti, Ocolul Milcovului de Sus, aşa cum consemnează acelaşi autor de însemnări - Gavrilă Gurău.

Relatări despre donaţii şi donatori apar pe o altă Evanghelie tipărită la laşi, la 1762 (inv. 160), care a fost donată " .. .Sfintei mănăstiri a Aoreştilor, de maici, unde se prăznuieşte Sfinţii Voevozi şi cumpărat de negustori şi am scris eu, preotul Manoli" . Pe o altă însemnare de la " Jet 7276 (1768), fev. ,22" scrisă de preotul Ene, descifrăm că

" Această sfântă şi dumnezeiască lvanghelie ce au fost toată la mai marii Voivozi, au cumpărat eu Constantin slujitor şi soţi meu Safta şi am dat sfintii biserici ce să prăznuieşti hram Vovidenii unde fiind cănitor Mihai Cop sin Toder Vidraşcu" (aflăm pe lângă numele donatorului şi pe cel al preotului şi cântăreţului bisericii) .

La 1769, acelaşi Constantin, cumpăra o Evanghelie imprimată la Bucureşti, la 1760 (inv.22) şi " au dăruit-o sfintii bisericii Sfântului Dimitrie de la biserica popii lui Constantin Burcă de la Floreştii de Jos" .

Consemnările făcute pe cele două Evanghelii ne edifică asupra faptului că un singur donator cumpăra la 1768 şi 1769 cărţi pe care le dona la două biserici din acelaşi sat - Aoreşti, cu scopul pomenirii sufletului lui.

Am întâlnit însemnări din care am aflat că o donaţie de mai multe cărţi trebuitoare pentru biserica din Rugineşti a făcut-o dascălul Vasile de la această biserică, cel care de fapt a şi însemnat şi care condiţiona dania " . . . ca să nu vinzi nici să se despartă una de alta, ci să fie întocmai unde or fi toate" . (Evanghelie, inv. 1469). Din continuarea însemnării reiese grija cumpărătorului pentru păstrarea cărţilor donate, el punând condiţia


Însemnări de pe cartea veche românească 1 99

ca " . . . primitorii acei biserici să dea iscălitură soţii sale Maria, a copiilor lui că nu le va despărţii, nici le va strica cu picături de ceară şi cu arsuri de lumânare şi cu alte stricări de dezlegare, ci aşa să le păzească . . . neapropiindu-se de dânsele cu duceti pe la casele lor, nici nedându-să prin mâna copiilor . . . " (Evanghelie, 1750, Bucureşti, inv. 1469). Dascălul Vasile condiţiona dania sa de păstrarea cărţilor întrucât acestea n-au fost procurate pentru scopuri personale, ci pentru a fi folosite în biserică, procurarea lor făcându-se cu sacrificii:

"Această Sfântă şi D(u)mnezeiască Evanghelie noao de cele cu rojdelinţă cu tipic mărunt,

mai bună decât aceea este alta, s-a cumpărat de dascălu Vasăle patruzeci de lei; mai are împreună cu dânsa doosprezeci Minei de lună, un Triodu de Bucureşti nou, toje, s-au cumpărat de dascălu Vasăli patru zăci de lei; un Octoih tot de Bucureşti, vechi toje, s-au cumpărat de dascălu Vasăli douăzeci şi şasă lei; un Apostol nou de Blaj, toje, s-au cumpărat de dascălu Vasăli doozecişicinci de lei un Ceaslov legat al doilea, bogat, de cele cu slovă măruntă de Rârnnic, toje, s-au cumpărat de dascălu Vasăli zece lei; o Psaltire bogată de Eşi de cele cu tipic mărunt la toţi Psalmii, toje s-au cumpărat de dascălu Vasăli zece lei; un Zlatoust de Ţara Muntenească bun, toje, s-au cumpărat de dascălu Vasăli treizeci de lei . . . "

Însemnarea este cu atât mai interesantă cu cât ne informează asupra efortului făcut de dascăl pentru procurarea cărţilor, dar ea ne furnizează date şi amănunte despre tipografiile din ţările române, despre felul tiparului - slovă măruntă de Râmnic, de la laşi cu tipic mărunt -, precum şi asupra faptului că o singură donaţie adună tipărituri de la tipografiile din toate cele trei provincii româneşti: Râmnic, Bucureşti, laşi, Blaj.

Bisericile erau înzestrate nu numai cu evanghelii, aşa cum ne-au confirmat-o însemnările de până acum, ci şi cu alte cărţi ce foloseau desfăşurării cultului. Astfel, la 7255 (174 7), la biserica din Pleşeşti, a fost donată

"Acestă sfântă şi dumnezeiască carte

ci să numeşti Triod am cumpărat-o eu mult păcătosul robul lui Dumnăzău Ghiorghi în zilele Mării sale Prealuminatului Domn Ion Grigori Ghica V(oi)voda", cartea fiind procurată direct din tipografia de la " . . . Eşi de la Duca Sotirovici tipograful" {Triod, laşi, 174 7, inv. 1098) . Aflăm deci, că în veacul al XVIII-lea, tipăriturile puteau fi cumpărate direct de la tipografii care le imprimau şi care se ocupau şi cu vânzarea acestora.

Un Apostol de Buzău, tipărit la 1704 (inv.929) era donat de Damaschin Episcopul Rârnnicului, la 1710, " . . . robilor lui Dumnezeu Barbu! lzvoranul" , iar aceasta transmitea donaţia " . . . schitului de la Greci unde se prăznuieşte hramul celor făr de trup".

Nu putem trece cu vederea faptul că cele mai multe însemnări menţionează ca donatori şi cumpărători de carte chiar pe preoţii care slujeau la bisericile respective: " . . . să să ştii că am cumpărat eu Popa Enache această sfânt Triodu de la ţinutul Tecuciului, de la satul Bilieşti . . . " (din păcate filele sunt rupte şi nu am putut afla mai multe informaţii privitoare la circulaţia cărţii. Triod, Râmnic, 1782, inv. 14 7).

Pe un Antologhion, 1786, Bucureşti (inv. 11 12), semnează la 1810, Protopop Vasile, precum că:

"Această sfântă şi dumnezeiască carte ce să numeşte Antologhion

este al părintelui Vasile ot Cândeşti şi protopop de Focşani şi am scris ca să să ştii" (o însemnare interesantă care ne aminteşte că la Focşani funcţiona Protoieria încă din veacul al XVIII-lea) .

Cartea care s-a "cumpărat de cutia sfintei biserici Slimnic, adică de miloştenia

creştinilor: Culai logof(ăt), Vasile Protopop, anume Nicolae, cu bani gata fi. şaizeci şi s-o socotitu cu adevărat a sfintei biserici Slimnic" , a fost donată bisericii din sat şi a


200 Lelia Pavel

consemnat la "

1819, dechevrie 1 Z' preotul Zaharia (însemnarea informează asupra faptului că nu există un singur donator, de data aceasta donatorul este coiectiv) .

La 1820, o altă consemnare ne face cunoscut că împreună cu acest Antologhion, au mai fost date bisericii încă " . . . un Troid în ti. 1 10: adică o sută zece şi au dăruit şi un Penticostar. Am ajutat şi eu la acest doă cărţi , adică Mineiu şi Triod cu ti. 5: adică 5 lei" . Pe un Antologhion de Neamţ, 1825 (inv. 1020) stareţul Dimitrie de la Schitul Brazi din Panciu a plătit " . . . preţul de: 35 lei şi 1-a dăruit bisericii, iar pe alte două minee aduse la schit a dat. . . cinsprezece gălbini amândoo" .

Acelaşi Dimitrie ieromonah egumen de la Schitul Brazi mai consemnează că un Mineli de Râmnic, 1780 (inv.30) aparţinea " . . . Sfântului Dimitrie ot Focşani" , care s-a scris la schitul la Brazi velet: 1822, august, 6" .

Un Penticostar de Bucureşti, tipărit la 1 768 (inv. 1032) a fost cumpărat de " . . . Ghiorghi. . . dimpreună cu soţii mi eu Rocsanda cu doisprăzăci pol lei" şi le-au dăruit bisericii din Bocşani în anul 1 779.

Preotul loniţă Udre a cumpărat " .. . această sfântă Liturghii. . . di la preoteasa Pentilii Ion ot Moviliţi drept 8 lei . . . " , dăruind-o la rândul lui bisericii din sat în anul 181 O (Liturghier, 1797, Râmnic, inv.892).

În general donaţiile erau însoţite de anumite clauze care condiţionau pomenirea donatorilor, dar majoritatea erau legate de păstrarea şi nestrămutarea lor. Legătura " . . . s-au pus să nu fie voinic nici preotul, nici cititorul ca să o vânză or să o zălogească" (Evanghelie, inv.22).

Pe o Cazanie (inv. 180) se specifica precum că " .. .Toate aceste sfinte cărţi săntu toate drepte a sfintei biserici. Cine se va împotrivi tăgăduindu vreuna din pomenite cărţi sus numite va fi suptu blăstămu sfinţilor părinţi (majoritatea donaţiilor erau însoţite de acest blestem).

În multe din însemnări întâlnim grija celor care la procurau pentru păstrarea cărţilor sau eventual pentru refacerea şi legarea celor distruse. O Cazanie (inv. 180) " . . . ce s-au legat şi s-au înoit precum să vede şi pentru ca să ştii cei ce au ajutat la legatu s-au să sămnat aice" a fost apoi donată bisericii din satul Malurile.

Evanghelia de Bucureşti, tipărită la 1750 (inv. 156) , "Legatu-s-au. . . De

cucemicul şi între preoţi mai mic şi mai smerit Atanasie părinte ot proin preoţi mari în zilele prealuminatului Domnului nostru Alexandru Scarlat Calimah Voevod. La velet 1813, fevr.12. " Însemnările ne mai relevă pe lângă grija pentru păstrarea şi legarea cărţilor şi cine a fost cel care a refăcut legătura, preţul legăturii şi cei care au donat banii pentru aceasta.

Astfel, în 1839, ianuarie, 28, s-au legat " . . . acesti sfinti şi dumnezeiesti cărţi şi anumi Triodu, Menaiu, Octoicu, Apostolu, doo Leturghii şi Penticostari şi s-au legat în casă la Tănasi a lui Iacob şi s-au plătit di l�cuitorii di bună voi lor . . . " ; toate mai sus pomenitele cărţi au fost legate de " . . . mini Alicsandru păcătosu fiu lui Dascălu Ghiorghi: calapod din Negrileşti" (Penticostar inv. 1032).

În preţul de procurare al Evangheliei (inv.513) cumpărată în anul 1830 s-au adunat şi banii pentru legat " . . . şi cu a mea cheltuială s-au legatu şi argintu pi giumătate tot di la mini este da tu ca să ne fii spre pomenire . . . " . La legarea Evangheliei au contribuit şi l�uitorii din Odobeşti pe care Gheorghe Săpunar îi aminteşte în însemnarea sa: " . . . alt pi giumătate argintu poate şi mai bini este datu di norodu prin silinţa părintelui Panaide


Însemnări de pe cartea veche românească 201

Binda duhovnicu şi prin silinţa părintelui loniţă Piciorgrosu ar fi lucru". În studiul nostru ne-am oprit asupra însemnărilor care povestesc de fapt drumul cărţii, cine au fost cumpărătorii şi donatorii acestora, grija pentru păstrarea cărţilor - însemnări ce prezintă un interes deosebit pentru istoria şi cultura românească prin datele inedite pe care le conţin.

Cărţile erau donate bisericilor în vederea desfăşurării cultului, dar prin faptul că adunau la slujbă un mare nwnăr de credincioşi şi totodată provenienţa lor de la tipografiile din toate provinciile româneşti, ne îndreptăţesc să afirmăm că ele jucau un rol deosebit în strângerea relatiilor culturale între români, constituind un puternic factor unificator. În predoslovia �ui Antologhion imprimat la 1 737, se consideră că aceasta reprezintă "hrana sufletească pentru toată pabia şi tot neamul ce vorbesc limba noastrcf ..

Antim lvireanu, personalitate ce s-a distins în această perioadă, cărturar şi tipograf, era un mare susţinător al ideii de unitate al limbii române susţinând folosirea ei în biserică

" . . .în biserică voesc cinci cuvinte a grăi cu înţeles ca pe alţii să-i învăţ, decât

zeace mii de cuvinte în limba streină"3• Acest ideal a fost îndeplinit de cărţile tipărite în limba română de el şi de alţi tipografi şi care cărţi au circulat în toate cele trei provincii româneşti.

z S.Suceveanu - Expoziţia bibliofilă, ideea de unitate şi continuitate reflectată în cartea veche aflată în patrimoniul constănţean, în .,R.M." , 2, 1992, Bucureşti, p.20. 3 Ibidem


BISERI�A DE LEMN " SFINfll VOIEVOZI" A SCHITIJLUI DĂLHĂUŢI

Lelia Pavel

Peisajul zonelor de sub munte şi depresionare ale Carpaţilor de curbură oferă atât cercetătorului, dar şi turistului, imagini ale unor lăcaşuri de cult din lemn, amplasate pe ". . . un pod de deal sau poale de pădure, pe o coastă cu povârniş abrupt, sau domol, in meandrul generos al unei văi, in apropierea vărsării unui pârâu sau sus la izvor, in mijlocul aşezării sau în marginea acesteia, marcând vechea vatră sătească" 1 .

Aşezat pe un deal, înconjurat de păduri de fag şi stejar, schitul Dălhăuţi, unul din cele mai vechi vestigii ale istoriei de pe teritoriul comunei Cârligele

". . . se găseşte cale

de 3 ore de mers pe jos de la Focşani"2• Accesul la mănăstire este realizat pe drumul forestier ce continuă valea spre

nord, drum ce porneşte la ieşirea din satul Dălhăuţi. Frumuseţea locului şi peisajului în care ctitorii au înălţat monumentul, este

redată de marele nostru istoric, Nicolae Iorga: " copaci bătrâni fac de strajă cât vezi cu

ochii, iar în stânga toată valea, toată coasta, toată culmea ca o împărăţie a crengilor verzi, care nu mai îngăduie nimic, care înghit, acopăr, ascund totul"3•

Schitul Dălhăuţi cuprinde trei biserici monumente istorice şi de arhitectură: două din zid şi una din lemn. Biserica de zid .. Izvorul Tămăduirii" şi cea de lemn

"Sfinţii

Voievozi" au fost înălţate pe o culme de deal, una în faţa celeilalte, culme ce are spre nord o pantă de 45° şi o alta mai mică spre vest. Spre sud terenul coboară în pantă spre chiliile amplasate pe terenul plat aflat pe valea pârâului dinspre sud de mănăstire.

În ceea ce priveşte întemeierea schitului şi a ctitorilor, amintim legenda care a circulat în multe lucrări - chiar de specialitate - şi în care se consemnează că începuturile construirii bisericii de zid ar fi între anii 1461-1468 avându-1 ctitor pe călugărul Anufie 4 • El ar fi adus de la Constantinopol icoana făcătoare de minuni . . Maica Domnului cu Pruncul" , pentru adăpostirea căreia a fost necesară construirea unei biserici pe aceste locuri alese de călugăr - şi anume .. Izvorul Tămăduirii" . Dar conform tradiţiei, confirmată şi de documente, aşezarea monastică de la Dălhăuţi a luat fiinţă, de fapt, în anul 1625, deci la începutul secolului al XVII-lea, apariţie care anticipează un întreg proces de

1 1. Cristache Panait, Bisericile de lemn din Cttrbura Carpaţilor. judeţul Buzău şi Vrancea, în

"Spiritualitate şi istorie Ia întorsura Carpaţilor", vol.2, Buzău, 1983, p.244. 2 1. Budescu, Monografia comunei Cârlige/e, Bucureşti, 1979, p .159. 3 N. Iorga, Sate şi mănăstiri din România, Bucureşti, 1935, p.123. 4 P. Georgian, Monografia mănăstirii Ciolanul, Bucureşti, 1930, p.78.


Biserica de lemn "Sfinţii Voievozi" a Schitului Dălhăuţi 203

reactivare a micilor schituri din zona de curbură a Carpaţilor, " schituri asupra cărora se vor îndrepta cu grijă protectoare, numeroase danii din partea lui Matei Basarab"5•

Biserica actuală din lemn cu hramul "

Sfinţii Voievozi" a fost construită în anul 1810, cum ne confirmă şi pisania aşezată în pronaos, pe peretele vestic, deasupra intrării. Caligrafiată în limba română cu caractere chirilice, ea ne spune că: " Această sfântă şi Dumnezească biserică s-au făcut din temelie în zilele stareţ sfinţiei sale părintelui T eoclit la let 181 O, iar acum în zilele sfinţi ei sale stareţului Deonisie s-au înoit şi s-au împodobit cu catapeteasma săpată şi poleită, cum şi altarul şi tinda şi sionul s-au zugrăvit după cum se vede în zilele mării sale Grigorie Dimitrie Ghica Voievod şi a prosfinţii sale Kiru Kir Kesarie Episcopul Bwzăului la let 182 7, iulie 20

".

O altă inscripţie caligrafiată în chirilică, pe bagheta de lemn din pronaos (bagheta ce separă pereţii de plafon) , menţionează că i-au zugrăvit " la velet 1827 . . . şi apără-ne doamne pentru păcatele multe şi izbăvindu-ne de nevoi, aducem ţie născătoare de Dumnezeu noi iubitorii . . . (ilizibil) . . . Slobozeşti-ni pe noi întru toate nevoile . . . (ilizibil) . Aleluia. " Cu siguranţă că a fost scrisă de meşterii care au pictat biserica la 1827, dar care nu şi-au pus semnătura, ei rămânând anonimi; în schimb, au notat anul când aceasta s-a împodobit cu pictura.

Acelaşi an de construcţie al bisericii 1810, apare pe o inscripţie mai nouă, care ne comunică mai multe date, precum că actuala construcţie " s-a ridicat din temelie în anul 1810, după ruinarea celei de la fondarea mănăstirii de la 1625". Deci în anul 1625 exista la Dălhăuţi o biserică ce s-a ruinat şi care la 1780 s-a refăcut. Dintr-un act de angajare datat 1780, mai 13, aflăm că " Schitul ce se numeşte Dălhăuţiul ot sud Slam Rîmnic, unde se cinsteşte şi se prăznuieşte hramul sfinţilor mai marilor voievozi şi puterilor cereşti Mihai şi Gavril" ar fi fost construit de " răposaţii noştri"6 ai Ecaterinei Văcărescu, care a încredinţat la vremea aceea refacerea bisericii aflate în paragină, stareţului Matei Ieroschimonah al schitului Poiana Mărului . Ecaterina Văcărescu era fiica vistiemicului Donea Nicolai Damian şi a Sandei Neculce - sora vitregă a cronicarului Neculce. Putem afirma, coroborând tradiţia cu documentele, că începuturile bisericii vechi de lemn ar fi în anul 1625, ctitori fiind familia Văcărescu, cea care la 1780 asigura fondurile necesare reparaţiilor.

Anul 1637 marchează luptele dintre Matei Basarab şi Vasile Lupu, când Matei Basarab îşi respingea duşmanul dincolo de Focşani, iar după lupte, învingătorul a fost adăpostit timp de o săptămână în incinta schitului Dălhăuţi. Drept recompensă domnitorul contribuie la terminarea mănăstirii Dălhăuti, înzestrând-o cu odoare si mosii si tot el este cel ce îi schimbă statutul din sihăstrie î� mănăstire7• Deci, după

. 162S 1�

Dălhăuţi lua naştere o aşezare monastică cu o istorie complicată, dar niciodată marcată de evenimente mai de seamă.

Biserica de lemn actuală a fost - aşa cum aminteau documentele - ridicată pe temelia vechiului schit. Construcţia se încadrează, în stilul începutului de secol XIX, când se mai construia cu păstrarea riguroasă a structurilor şi morfologiei tradiţionale. Dintre

' V. Drăgu�. Tradiţiile ctitoriceşti la Curbura Carpaţilor, în "Spiritualitate şi istorie la întorsura Carpaţilor", vol .2 , Buzău, 1983, p.161 . 6 I. Budescu, op. cit. , p . 1 6 1 . 7 Ibidem


204 Lelia Pavel

ctitoriile de expresie tradiţională care au asigurat chiar şi cu alcătuiri mai modeste, legătura dintre epoci, se cuvine a aminti actuala biserică cu hramul " Sfinţii Voievozi"8.

Edificiul dispune de un plan evoluat pentru arhitectura de lemn, întrucât arhitectura vechilor biserici a evoluat " împrumutând elemente de plan şi structură din arhitectura edificiilor de zid, paralel cu care s-a dezvoltat în tot lungul Evului Mediu"9, el îmbrăcând forma de plan trilobată cu naosul supralărgit de absidele laterale, poligonale în interior şi exterior.

A fost înălţat pe un soclu - fundaţia din piatră de râu zidită cu mortar - ceea ce i-a permis constructorului adaptarea clădirii la terenul accidentat pe care a fost amplasat.

Construcţia este precedată de un pridvor adăugat mult mai târziu, având înălţimea mai mică decât a bisericii, pridvor realizat din scânduri cu învelitoare separată de restul edificiului, lui revenindu-i rolul de protecţie a intrării şi totodată de legare a spaţiului ritual al bisericii cu lumea exterioară.

Nava bisericii, având formă poligonală la vest şi est, are încăperile ordonate pe axa de est-vest.

La biserica de lemn de la Dălhăuţi, pronaosul prezintă două deschideri largi ce se sprijină pe stâlpii de lemn ai pereţilor, care dau imaginea unui pronaos compus din două încăperi. Prima încăpere este acoperită cu un tavan drept, din şipci de lemn, pictat cu negru şi alb pe fond gri-bleu, cu ornamente preluate de pe scoarţele populare. Cea de-a doua asa zisa încăpere este separată de naos printr-o deschidere largă, cu o acoladă centrală car� la rândul ei se sprijină pe doi stâlpi de lemn pătraţi,netezi. Încăperea este iluminată de cele două ferestre amplasate în golurile pereţilor de nord şi sud. A fost monumentalizată prin acoperirea cu o boltă pe nervuri, formată din 8 fâşii curbe, boltă pe care este fixată la nivelul de întâlnire a nervurilor o icoană-medalion cu chipul lui Ioan Botezătorul.

Naosul lărgit prin cele 2 abside laterale, cu acelaşi sistem de iluminare, prin ferestre dispuse în golurile absidelor, a fost înălţat prin turla ce comunică cu interiorul, turlă care se sprijină în interior pe o jumătate de boltă pe nervuri. Tamburul octa:gonal al turlei în exterior se sprijină pe o bază pătrată, fiind străpuns pe trei laturi de mici ferestre prin care se transmite lumina naosului. În interior turla este încoronată de cupola Pantocratorului.

Altarul este despărţit de naos prin iconostasul cu care s-a împodobit biserica în anul 1827, iconostas amplasat înaintea liniei de demarcaţie a absidei, ceea ce a permis amenajarea proscomidiei şi diaconicului în decroşul absidei altarului. Proscornidia este iluminată de o mică fereastră, iar pe latura diaconicului o uşă din lemn face legătura cu lumea exterioară.

Meşterii constructori, ţinând cont de faptul că materialul lemnos din care s-a construit biserica este destul de perisabil, la intemperii, precum şi de amplasarea ei într-o zonă împădurită şi umedă, au căptuşit pereţii cu scânduri atât în interior cât şi în exterior.

Clădirea este prinsă sub un singur acoperiş de tip şarpantă în patru ape, cu învelitoare de şindrilă, fiind străpuns de tamburul turlei şi coşul sobei. Turla este învelită şi acoperită cu tablă.

8 V. Drăgut, op. cit. , p.161. 9 Gr. Ionescu, Arhitectura populară în România, Bucureşti, 1971, p.34.


Biserica de lemn "Sfmţii Voievozi" a Schitului Dălhăuţi 205

Interiorul bisericii are o decoraţie simplă, lucru justificat de măreţia catapetesmei - o adevărată dantelă în lemn. Colonete pe care se înfăşoară vrejuri de frunze şi flori, rame ornate cu trandafiri în relief şi capitel cu frunze şi flori în tehnica " ajur" încadrează icoanele împărăteşti. Aceeaşi bogăţie de ornamente vegetale aurite încadrează medalioanele pictate cu scene din viaţa lui Isus, pe cele cu chipurile evangheliştilor şi proorocilor. Totul încununat de crucea răstignirii cu moleniile. O succesiune de brâuri sculptate, care decorate astfel, amintesc de cornişa bisericilor de zid, dar în acelaşi timp le conferă şi o puternică reliefare.

De o rară frumuseţe sunt uşile împărăteşti ce primesc ca decoraţii vase din care se desprind viţa de acant ce se încolăceşte în jurul cartuşelor cu chipurile celor patru evanghelişti, decoraţie realizată în " ajur

". Canatul înfăţişează în trei medalioane scena

Bunei Vestiti , separate pe verticală de " ajur" în lemn. Decoraţii sculptate şi aurite au primit şi cele două tetrapoade, create .de aceeaşi sculptori care au realizat iconostasul.

Icoanele împărăteşti, uşile diaconeşti şi medalioanele catapetesmei au fost pictate în culori vii: roşu, verde, albastru şi auriu pentru haşuri şi nimburi, specifice picturii de început de secol XIX, când meşterii zugravi folosesc o gamă coloristică mult mai bogată, oferind picturii mai multă strălucire şi, în acelaşi timp, contribuind la întregirea frumuseţii şi măreţiei iconostasului.

Decoraţia interiorului este îmbogăţită de pictura pereţilor care în cadre dreptunghiulare separate de şipci de lemn, înfăţişează chipuri de sfinţi, scene din viaţa lui Isus şi a Maicii Domnului, conform erminiei bisericii ortodoxe. Pictura interioară a fost realizată în anul 1827 când s-au zugrăvit " altarul şi tinda şi sionul în zilele măriei sale Grigore Dimitrie Ghica voievod . . . cum spune inscripţia. Spaţiul pictural a fost realizat în culori de ulei pe scândurile ce căptuşesc pereţii, meşterii zugravi dovedind un deosebit simţ artistic ce le-a permis combinarea cu multă măiestrie a culorilor creând personaje pline de farmec şi puritate.

Zugravii bisericii rămaşi anonimi, au conlucrat cu meşterii constructori pentru a da un spor de frumuseţe şi măreţie edificiului pe care I-au 'înălţat, dovedind dragostea lor pentru frumos tuturor celor care vin şi privesc la opera realizată de ei.

Biserica de lemn a schitului, creaţie a meşterilor populari care-şi dăltuiau în lemn atât adăpostul, cât şi lăcaşul de cult şi în care îşi punea "meşterul lemnului toată priceperea"10 ne convinge încă o dată că a existat o unitate de concepţie la aceşti meşteri, în tot ceea ce au creat ei pe tot cuprinsul ţării.

Expresie a eleganţei sobre, a bunului gust, a simplităţii specfice artei populare, martoră a unei vechi tradiţii, biserica "Sfinţii Voievozf' se înscrie şi întregeşte, în acelaşi timp, tezaurul de valori monumentale judeţean şi naţional.

10 I. Cristache Panait, arh. I. Schelcti, Bisericile de lemn din Să/aj, în "B.M.I. " , anul XL, nr. l , p.31 .


206 Lelia Pavel

..., ·--

Biserica de lemn " Sfinţii Voievozi" - Dălhăuţi se. 1 : 100


Biserica de lemn "Sfmţii Voievozi" a Schitului Dălhăuţi

Interiorul bisericii " Sfinţii Voievozi" Dălhăuţi

207


208 Lelia Pavel

Bolta naosului bisericii " Sfintii Voievozi" Dălhăuti 1 1

Detaliu catapeteasmă


CONfRIBUTII IA SnJDIUL MONOGRAFIC AL BISERICILOR DE • w

LEMN DIN ŢARA VRANCEI - VALEA NARUJEI

Ion Cherciu

Situate din punct de vedere geografic în inima Depresiunei Vrancei, satele de pe Valea Nărujei au avut un rol important în viaţa social-economică a ţinutului .

Sate de vale, ca majoritatea vechilor aşezări vrâncene, localităţile Nistoreşti şi Herăstrău, cu cătunele adiacente, şi-au datorat prosperitatea economică salbei de instalaţii hidraulice care prelucrau produsele industriei casnice ţărăneşti: dârste, pive şi joagărelor, numite în Vrancea " hirăstraie" .

Legat de acest din urmă aspect, merită amintit faptul că după Nereju şi Paltin, satele din arealul Nistoreştilor reprezintă al doilea centru important al dogăriei din zona Vrancei iar tâmplăria (" stolăria") multor case din întreaga regiune a fost şi este confecţionată de familii de meşteşugari renumiţi care practică această meserie din tată-n fiu.

Aflată în regres, industria casnică ţărănească din Vrancea are însă tot pe Valea Nărujei, în satul Româneşti, singura " dârstă" care mai funcţionează, două dintre "suratele" acesteia poposind în Muzeele în aer liber din Focşani şi Sibiu.

Cu excepţia bisericii din Nistoreşti şi a clopotniţei Schitului Vrancea de la Valea Neagră, monumentele de cult din satele de pe Valea Nărujei au fost ridicate din bâme de brad, pe temelii din piatră şi ilustrează magistral cele două secole de maximă înflorire a arhitecturii populare, XVIII şi respectiv cel de-al XIX-lea veac.

Ca o mărturie a puternicei tradiţii a lăcaşului de cult durat din lemn, stă biserica din Româneşti, construită în secolul nostru pe un frumos platou ce domină apele limpezi ale Nărujei.


2 1 0 Ion Cherciu

BISERICA DIN NISTOREŞTI

Legenda spune că alegerea locului bisericii din Nistoreşti s-a lăsat în voia Celui de Sus: lemnul de brad tăiat din munte, lăsat să plutească pe apele umflate ale Nărujei, s-a oprit nu departe de confluenţa acesteia cu Pârul Humei.

Privită din Podul Nărujei, biserica se înalţă pe şezătura unui dâmb ce domină pâlcul de gospodării de la intrarea în Nistoreşti şi a fost construită la începutul secolului al XIX-lea.

Deasupra icoanelor împărăteşti, tâmpla este acoperită cu o pictură pe pânză care, de o parte şi de alta a medalionului reprezentând scena Deisis, poartă inscripţia " 181 O - septembrie 23" şi numele meşterului "Ioan zugravti'.

Cu excepţia unei icoane împărăteşti a Maicii Domnului, ce poartă trăsături stilistice proprii veacului al XVIII-lea - aspect ce ne face să credem că provine de la un lăcaş mai vechi - pictura icoanelor de la baza catapeteasmei aparţine primei jumătăţi a sec. al XIX-lea.

Planul bisericii din Nistoreşti este în formă de trilob, cu pronaosul absidat. Accesul în biserică se face printr-un pridvor deschis, amplasat pe latura de sud, prevăzut cu un turn clopotniţă, de formă pătrată şi acoperiş piramidal. Ca şi la biserica din Vetreşti şi la Schitul Valea Neagră, peretele altarului dinspre sud mai prezintă o uşă pentru uzul preotului.

În interior se remarcă cel mai complex şi mai elaborat sistem de boltire din întreaga arhitectură religioasă în lemn din ţara Vrancei. Din punct de vedere a tehnicii de lucru menţionăm utilizarea exclusivă a barelor poligonale, dispuse pe nervuri terminate în chei de boltă, sistem întâlnit doar la pridvorul bisericii din Valea Sării.

Bolta de pe pronaos, de forma unui semicilindru, este orientată pe axul bisericii; naosul este acoperit de o boltă semisferică, terminată într-o cheie de boltă de forma şi dimensiunile unui tipar de caş rotund din Vrancea, crestată cu motivul rozetei solare. Bolta semicilindrică revine deasupra altarului, racordul cu cea de pe naos făcându-se printr-un plan înclinat.

La ultima reparaţie capitală din iulie 1994, s-au înlocuit scândura de pe pereţii exteriori şi târnplăria. Din păcate, cu această ocazie pridvorul a fost înschis, cu consecinţe nefaste pentru aspectul exterior al monumentului.


Bisericile de lemn de pe Valea Nărujei 2 1 1

Biserica Sf. Nicolae - Nistoreşti


2 12 Ion Cherciu

. . fi:!P._ . .

-=-.3�·$,:..::o __ __,'f,......t�___:_ 4o� . -

c

�, __ . , ... ,. __ . ---·-

o

�

�

It


Bisericile de lemn de pe Valea Nărujei

Biserica Sf. Nicolae - Nistoreşti Cheie de boltă

2 1 3


Ion Cherciu

Biserica Sf. Nicolae - Nistoreşti Crucea cu molenie



Biserica Sf. Nicolae - Nistoreşti Bolta naosului

2 1 5


2 16 Ion Cherciu - -

BISERICA SFINŢII VOIEVOZI - VETREŞTI - HERASTRAU

Poziţia bisericii din Vetreşti indică foarte clar dinamica dezvoltării aşezărilor vrâncene într-o anumită perioadă istorică, şi anume " suirea" satelor din vale pe terasele înalte ale râurilor.

Prima menţiune documentară referitoare la existenţa unei biserici la Vetreşti o găsim într-un document din 1819, mai 29, prin care "poporenii de la biserica din satul Vetreşti" cer de la vechilul Vrancei să le dea un popă pentru biserica lor. Prin urmare, la începutul secolului al XIX-lea actuala biserică exista deja, caracteristicele de ordin stilistic plasând ridicarea sa la cumpăna dintre veacuri.

Construită din bâme de brad, pe temelie de piatră, biserica din Vetreşti este singurul monument din întreaga Vrance ce a scăpat de "moda' învelirii cu scândură a pereţilor exteriori. Acest fapt a făcut posibilă păstrarea brâului median şi a altor elemente de ordin estetic ce derivă din observarea liberă a tehnicilor de îmbinare a lemnului, -cheutori, console ce susţin acoperişul etc.

Biserica are planul trilobat, cu pronaosul absidat şi absida altarului parţial decroşată, fiind prevăzută cu un pridvor deschis amplasat pe latura de sud. Tot pe această parte altarul mai prezintă o uşă de acces din exterior, folosită pentru accesul preotului.

Pridvorul este surmontat de o turlă de formă pătrată, cu acoperişul piramidal racordat la cel al bisericii printr-un altul, în 2 ape.

Sistemul de boltire al bisericii din Vetreşti prezintă câteva particularităţi dintre care am menţiona-o pe aceea a acoperirii cu un tavan din scândură a bolţilor situate deasupra celor două abside laterale ale naosului. Bolta semicilindrică este pe naos iar cea de deasupra altarului este prevăzută cu o cheie de boltă rotundă, crescută cu motivul rozetei solare.

În ciuda faptului că bradul se pretează mai puţin procedeului artistic al crestăturii, meşterii populari de la Vetreşti au reuşit adevărate performanţe în tratarea plastică a brâului median, a stâlpilor şi fruntarului pridvorului şi a ancadramentului uşii de la intrarea în biserică. •


Bisericile de lemn de pe Valea Nărujei 2 1 7

Biserica Sfinţii Voievozi - Vetreşti, Herăstrău


2 18 Ion Cherciu

'i.2o 1 ------t 1 1 1 1 1

·+ ... . i..l.'?...--t-.

15'..50

' . .. ', ; - --

� R 4.�0 Si ....


•


Biserica Sfinţii Voievozi - Vetreşti, Herăstrău Cheia de boltă din altar

2 1 9


220 Ion Cherciu

Biserica Sfinţii Voievozi - Vetreşti, Herăstrău Ancadramentul uşii de intrare (detaliu)


Bisericile de lemn de pe Valea Nărujei 221

BISERICA SCHITUL VALEA NEAGRĂ - HERĂSTRĂU

Când, la 1757, preotul Maftei din Spineşti se hotărăşte să înfiinţeze aşezământul ce se va numi Schitul Vrancei, cu greu ar fi aflat în întreg ţinutul un loc mai nimerit ca vasta şi minunata poiană din " Podurile" , ce domină apa Nărujei la confluenţa cu Pârâul Valea Neagră.

·

Parte dăruită, parte cumpărată sau schimbată pe alte pământuri, suprafaţa platoului, străjuită de o pădure de fagi, trece din proprietatea neamului Gavrileştilor, tot din Spineşti, în cea a părintelui Maftei; prin zapisul din 29 aprilie 1 757, aflăm că frumoasa moşie de " peste Vale Niagră, în Podurile" , " mi-au dat-o ca să fac schit, care s-au şi făcut, cu (a)jutor lui Dumnezeu" .

La acea dată, ctitorul împlinea o dorinţă mai veche a vrâncenilor, aceea de a avea, în hotarele ţinutului lor, un aşezământ monastic atât din punct de vedere spiritual, cât şi din raţiuni de prestigiu; până la înfiinţarea Schitului de la Valea Neagră, vrâncenii frecventau, aşa cum ne-o dovedeşte o simplă consultare a pomelnicelor de la Poiana Mărului, lăcaşuri situate în afara Ţării Vrancei. Dealtfel, viaţa cea de obşte a schitului Vrancei va fi organizată de călugări veniţi de la schitul Poiana Mărului de unde, potrivit tradiţiei, a fost adusă şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, aflată astăzi în biserica schitului şi care s-a bucurat dintotdeauna, sub numele de " Sfânta" , de o veneraţie cu totul deosebită.

Evident că în " republica Vrancei" schitul de la Valea Neagră nu putea să aibă decât un statut pe măsura principiilor autonomiei ce guvernau viaţa economică şi socială a întregului ţinut. Din acest punct de vedere aşezământul se afla sub directa administrare a Sfatului Vrancei, urmând ca Episcopia Romanului să fie consultată doar în probleme de ordin canonic, schitul Vrancei având astfel un statut unic în istoria monahismului românesc.

Cu timpul, evenimentele legate de întemeierea şi viaţa schitului vor intra în folclorul local, aşa cum este frumoasa legendă a berbecului cu lâna de aur ce va fi folosită la poleirea iconostasului, sau minunile făcute de icoana Sfintei în lungile procesiuni de-a lungul şi în afara Vrancei în vremuri de secetă, molime şi lăcuste.

Biserica schitului este o construcţie din bârne, ridicată pe un puternic soclu din piatră cioplită, şi are forma unei nave, cu pronaosul şi absida altarului decroşată. Accesul se face printr-un exonartex adăugat ulterior, amplasat pe latura de vest şi a cărui elevaţie permite punerea în valoare a navei bisericii . Considerăm că alegerea intrării în biserică dinspre vest, pe aceeaşi orientare cu bolta clopotniţei impozante din piatră şi lemn din faţa schitului, pe unde pătrundeau credincioşii, este în deplină concordanţă cu prestigiul şi rostul aşezământului în viaţa colectivităţii · vrâncene. Păstrând proporţiile, este în fapt acelaşi lucru pe care-I aveau în vedere vechii meşteri de biserici atunci când în cadrul aceluiaşi program arhitectural alegeau, în funcţie de rangul ctitorului, o anumită temă de tratare - boierească sau voievodală.

În exterior, singurul element decorativ vizibil astăzi, după căptuşirea bârnelor cu scânduri, este dat de amploarea capetelor de bârne ce susţin acoperişul şi care, întreţesute cu eleganţă, dau o notă cu totul aparte întregului edificiu.

Absenţa unei turle care să confere exteriorului un plus de monumentalitate este compensată în interiorul bisericii de existenţa unor spaţii mari, frumos articulate peste care se arcuieşte o boltă semicilindrică, unică pentru toate cele trei încăperi: pronaos,


222 Ion Cherciu

naos şi altar. Această particularitate a sistemului de boltire, in strânsă legătură cu concepţia spaţială a " bisericii corabie

", pune in valoare tâmpla monumentală din lemn

sculptat şi aurit, adevărată capodoperă a artei româneşti din epoca postbrâncovenească. Execuţia decorului şi a scenelor religioase, calităţile portretistice ale picturii,

laolaltă cu armonia şi echilibrul cromatic, conferă iconostasului de la Valea Neagră un larg respiro, de tâmplă dintr-o biserică domnească. Mai mult decât in cazul altor tâmple pictate din lemn, ea reprezintă dovada peremptorie a unei eferilescenţe culturale tipice veacului al XVIII-lea, la toate nivelurile societăţii româneşti precum şi a stării economice şi sociale de excepţie a Ţării Vrancei din acea perioadă, premergătoare încercării de cotropire a obştii sale confederale de către boierul Iordache Roset Roznovanu.

Ansamblul monastic a awt mult de suferit in perioada regimului ateu. Devenit schit de maici, acestea sunt alungate, iar aşezământul trece in administraţia primăriei Nistoreşti . Reaua credinţă şi proasta gospodărire vor lăsa urme greu de şters în incinta aşezământului: prăbuşirea arhondaricului, şubrezenia clopotniţei, starea precară a caselor-chilii şi disbugerea împrejmuirilor. Ca prin minune însă, în afara înlocuirii şindrilei de pe acoperiş cu tablă galvanizată, biserica " Sfintei" înconjurată cu aceeaşi veneraţie şi dragoste sinceră de către vrânceni, prezenţi . an de an la hramul Adormirii, va ramane neclintită, ca o corabie, în liniştea poienii străjuită de culmile întunecate de verdele brazilor din jurul Văii Negre.



1.5(1 j· z.oo ( -- -

. . � � �

�.50 �

5"+J

Pla1,7 t" "�cp'v� tl/:r�r/ctr , ",ci. .M'I7,CI.f dt�..nnvlv/ .. ./'c..Sdv/ l/a�o- A/�agră

l-l�ră.slrăv - M:dort".ţl.t'

223


BISERICA DE LEMN DIN SATUL PĂULEŞTI, JUDEŢUL VRANCEA

Lelia Pavel

Vrancea istorică a conservat alături de mărturiile arheologice, de documentele istorice, de rânduielile străbunilor şi un mare număr de monumente istorice şi de arhitectură, in rândul acestora din urmă inscriindu-se bisericile din lemn. Ele alcătuiesc dovezi certe ce ne vorbesc despre prezenţa şi continuitatea românească pe aceste locuri.

Multe din satele Vrancei ne oferă imaginea unei adevărate capodopere, creaţii (de cele mai multe ori anonime) ale meşterilor populari care şi-au dăltuit în lemn atât casa, cât şi lăcaşul de cult. Biserica de lemn, fie că străjuieşte pe vârfuri de deal (Spineşti , Vetreşti-Herăstrău), fie pe meandrul unui râu (Coza) sau chiar în mijlocul vechii vetre a satului (Vrâncioaia), este strâns legată de istoria acestuia, unele din ele păstrând astăzi rolul de lăcaş de cult.

În studiul nostru ne-am oprit asupra unuia din aceste monumente, dintr-unul din cele mai vechi sate ale Vrancei, pe care Dimitrie Cantemir în " Descriptio Moldaviae" îl mentionează printre alte 1 2, cu numele de Paulesty. '

Într-un hrisov din 2 decembrie 1718, în care este mentionat un urie de la domnitorul Bogdan voievod de la "veleat 7015 (1507) fevr.25', care " tălmăcindu-să de s-au scos di pi sârbii şi s-au făcut suret scriind pe cum are Andrieş Lepădatu moşii acolo în Vrancea, un sat Păuleşti , cu alţi răzeşi" 1 se atestă existenţa satului Păuleşti la începutul veacului al XVI-lea.

Desi suretul cu atestarea documentară a satului la 1 507 nu se mai păstrează, un altul ce p�artă datarea între 1568-1572, vine să confirme afirmaţia noastră anterioară că Păuleşti exista la finele veacului al XV-lea şi începutul celui de al XVI-lea. Este vorba despre un ispisoc prin care este atestată cumpărarea lui " Nechifor i fraţi săi Badiul i'Rore ce au avut de la Bogdan Vodă, ficior lui Alexandru Vodă, pentru o parte din giumătatea cea de din sus la Vrancea, în ţinutul Putnii. . . drept 1 50 di zloţi tătărăşti şi 50 de oi"

2•

Dreptul lui Nechifor şi al fraţilor săi Badiu şi Rorea, asupra cumpărării unei părţi din ocina satului Păuleşti este întărit printr-un alt ispisoc emis de cancelaria domnitorului Radu vodă la văleat 71 25 (1617), ianuarie 283• Documentul de întăritură asupra unei cumpărări făcută în timpul altui domnitor, deci anterioară lui 1617, vine să autentifice încă o dată că satul Păuleşti figurează printre cele mai vechi înjghebări săteşti

1 A.Sava, Documente putnene. Vrancea-Odobeşti, Cîmpuri, Focşani, 1929, p.3.

2 Ibidem, p.S.

3 Ibidem, p.9.


Biserica de lemn din satul Păuleşti 225

înainte de 1507 (conform tradiţiei şi legendei " Babei Vrâncioaia" , satul ar fi fost întemeiat de unul din fiii acesteia pe locul cu care a fost împroprietărit de domnitorul Stefan cel Mare pentru faptele de arme ale acestuia). '

Existenţa satului atestată documentar precum şi temeiuri de ordin spiritual ne îndreptăţesc să afirmăm că aici s-a construit un lăcaş de cult chiar de la începuturile aşezării săteşti, lăcaş, care, la rândul lui, era înzestrat cu minimum necesar desfăşurării cultului.

La 1722, un preot, Ioan din Păuleşti consemnează pe o carte " din 7230/1 722, iulie 24" precum că el cumpără "această sfântă carte, cie să chiamă psaltire . . . de la preotul Toader Streinul drieptul ban(i) gata lei 4 lei vechi. . . "4•

Biserica din lemn, azi monument istoric, prin caracteristicele sale tipologice şi artistice, se încadrează în rândul construcţiilor de secol XVIII. Având în vedere că numeroase lăcaşuri au dispărut fie datorită perisabilităţii materialului, fie de pârjolul războaielor sau din dorinţa înnoirilor, putem afirma că şi în Păuleşti a existat o biserică anterioară celei de astăzi.

Pe grinzile pronaosului de pe latura de vest se poate citi inscripţia caligrafiată de meşteri cu caractere chirilice, care confirmă că monumentul a fost ridicat după anul 1700. Alături de semnul de meşter figurează şi inscripţia: " Să ştiţi di când am fost sluga lui . . . (indescifrabil) şi am scris în luna lui mai în V(ă)l(et)72 . . . (restul indescifrabil)" , iar pe altă grindă sudică apare "văleatul 7280' (probabil 1772) .

Analizând planul şi elevaţi a construcţiei .- modul în care meşterii ţărani (biserica fiind ctitorită chiar de obştea sătească) au conceput silueta şi spaţiul construit, semnalăm că edificiul dispune de un plan trilobat, cu absida altarului decroşată, de formă poligonală . La construcţiile din secolul al XVIII-lea, sub "înrâurirea arhitecturii de zid, meşterii moldoveni aduc înnoiri tipologice construirii bisericilor de lemn, prin preluarea absidelor laterale"5, monumentele vrâncene îmbrăcând astfel forma de plan trilobată ca cea de Ia Păuleşti.

Încăperile sunt ordonate pe axa est-vest, iar sistemul de boltire subliniază acest lucru cu mijloace specifice arhitecturii de lemn. Meşterii din Păuleşti au folosit pentru acoperirea naosului simbolul cerului - bolta semicilindrică dispusă longitudinal " marcând totodată direcţia majoră a spaţiului liturgic către încăperea altarului6• Altarul este mai scund decât naosul şi este acoperit cu boltă semicilindrică racordată pe trei fâşii curbe.

Silueta edificiului este marcată de învelitoarea de şindrilă, care este înaltă, cu pante repezi (meşterii au awt în vede!e climatul umed al zonei de munte), înglobând şi volumul bolţilor ce acoperă interiorul. lnălţimea pereţilor este astfel redusă până la planul de naştere al bolţilor, lăsând acoperişului să-i asigure o expresie monumentală. Tot în secolul al XVIII-lea bisericilor de lemn li s-au adaptat un pridvor şi turnul clopotniţă. Biserica din Păuleşti are pridvorul amplasat pe latura de vest, suprapus fiind de turnul clopotniţă prismatic şi foarte scund.

4 Ibidem, p. 143.

5 I.Cristache-Panait, Biserlciele de lemn de la Curbura Carpaţilor. jttd. Buzău şi Vrancea, în "Spiritualitate şi istorie la întorsura Carpaţilor", Buzău, 1983, p.248.

6 I .Godea, I.Cristache-Panait, Monumente istorice bisericeşti din Eparhia Oradei. Biserlcele de

lemn, Ed. Episcopici Ortodoxe române a Oradei, Oradea, 1970, p.26. http://cimec.ro / http://muzeulvrancei.ro

226 Lelia Pavel

Pereţii bisericii sunt din bâme din lemn încheiate în sistemul " coadă de rândunică" . Partea superioară a bâmelor a fost lăsată mai lungă, fasonată sub forma unui " cap de cal" , permiţând susţinerea acoperişului şi totodată conferind o frumuseţe exterioară monumentului. Mai târziu pentru protejarea materialului lemnos destul de perisabil la intemperii, pereţii au fost căptuşiţi cu scândură, intervenţie care a contribuit la schimbarea aspectului original şi de tradiţie al monumentului . La ultima restaurare (1990-1991) când a fost necesară înlocuirea scândurii din exterior, s-a constatat că biserica a fost decorată iniţial cu un brâu median în frânghie, brâu care a trebuit să fie cioplit în momentul acoperirii cu scândură.

Interiorul este căptuşit cu scândură, singura decoraţie fiind bolţile înstelate ale naosului si altarului. '

În afara celor câteva elemente de sculptură în lemn - capetele bâmelor şi brâul median -, zestrea artistică a bisericii o constituie icoanele împărăteşti ale iconostasului pictate în anul 1 791 (însemnat pe una din icoane) .

Remarcăm la cele cinci icoane " Isus Chistos", " Maica Domnului cu Pruncul"

(Hodighitria), " Sfântul Ioan Botezătorul" şi " Sfinţii Voievozi" trăsături caracteristice pentru pictura de secol XVIII. Meşterii zugravi au folosit o gamă coloristică mult mai bogată decât a secolelor anterioare, draperiilor le-au aplicat haşuri de aur care conferă picturii mai multă strălucire, iar pe sfinti i-au aşezat pe tronuri de aur decorate cu bogate elemente baroce. În pictura acestor ic�ane apar şi elemente de tip occidental cum ar fi îngeri în zbor - icoana " Sfinţii Voievozi" - sau peisaje şi arhitecturi la icoana " Sf. Ioan Botezătorul" .

Conlucrarea meşterilor constructori cu cea a zugravilor iconari rămaşi anonimi au dat edificiului un spor de frumuseţe, vădind dragostea pentru frumos şi totodată puterea de creaţie a acestor meşteri.

Biserica din Păuleşti se înscrie alături de celelalte monumente de lemn vrâncene în tezaurul de artă şi istorie al ţării, fiind martoră a unei vechi tradiţii, vorbindu-ne nouă, celor care le admirăm despre arta creată de meşterii populari. Toate aceste creaţii artistice aparţin fondului unitar de artă populară românească prin tot ce au ele mai caracteristic: tehnică de construcţie, tipologie, decoraţie sculptată sau pictată, cărţi .


Biserica de lemn din satul Păuleşti 227

Bolta altarului la biserica "Sfîntul Nicolae" - sat Păuleşti

Sistemul de prindere al bârnelor


228 Lelia Pavel

Icoană pe lemn " Sfintul Nicolae " - 1 791


Biserica de lemn din satul Păuleşti

BISERICA " SF. MCOIAE"

SAT. PĂULEŞTI COM. TULNICI

Plan 1/100

229


EMINESCU SI CONTEMPORAMI SĂI FOCSĂNEM • •

Dumitru Hutanu ,

Mărturiile de mai jos, care încearcă să puncteze întâlnirea marelui nostru poet cu Focşanii, prin focşăneni, o întâlnire pe orbita spiritualităţii, cu reflexe în acţiunea directă, implicită în viaţa poetului şi-n recepţionarea valorii şi personalităţii sale de contemporani, sunt, credem, mult mai semnificative decât o trecere (neatestată documentar dar posibilă) a sa prin localitate, însoţind trupa de teatru a lui Pascaly.

O cercetare mai atentă a presei timpului ne-a oferit suficiente mărturii în acest sens. Din economie de spaţiu, ne vom referi la acelea legate de ultimii ani de viaţă ai poetului, �etaşând un fapt petrecut la aniversarea primului an de la trecerea sa în nefiinţă.

In 1887-1 888, bolnav fiind, Eminescu se retrăgea la Botoşani, cu plecări sporadice, fortuite, în Bucureşti; existenţa sa materială devenise o problemă.

Deşi refractar colectelor publice, impasibil prin Harieta, poetul le-a acceptat cu amărăciune1 . Cei dintâi care au simţit nevoia săvârşirii unui asemenea gest au fost tinerii . Gestul elevilor şi studenţilor din Botoşani, Iaşi şi Bucureşti era de apreciat nu atât pentru valoarea pecuniară ci, îndeosebi, prin semnificaţii.

Printre listele de subscriere se numărau şi acelea trimise de elevii Liceului Naţional din laşi: " S-au primit de la dl. Petre Liciu

2, elev la Liceul Naţional din laşi, 3 liste

cu nr.31 ,35 şi 38, toate în sumă de 40fr"3• Cu siguranţă, cum Petre Liciu era coleg de clasă cu concetăţeanul său Gh.

Longinescu4 şi cu Nicolae Iorga, listele inserau şi contribuţiile băneşti ale acestora. Este cunoscut faptul că, în multe oraşe ale ţării, tinerii, oamenii de teatru,

studenţii au iniţiat o serie de conferinţe, spectacole ş.a . , iar fondurile rezultate erau trimise poetului la Botoşani sau Bucureşti.

Asemenea gesturi, care onorau semnatarii şi demonstrau inexplicabila neputinţă a societăţii de-a griji de soarta omului care dădea chintesenţa spiritualităţii româneşti, s-au petrecut şi la Focşani sau au fost săvârşite de focşăneni.

Ziarul " Adevărul", care apărea în localitate, îşi anunţa cititorii, în articolul de fond "0 conferinţă pentru Eminescu", că "luni, 4 ianuarie, ora 8 seara, în teatru, dl. Nicolai N. Săvescu va ţine o conferinţă a cărui profit este destinat poetului Eminescu" ,

1 G.Călinescu - Viaţa lui Eminescu, Editura pentru literatură, 1964, p.327 şi urm. ' Marele actor român, născut în Focşani . . i "Liberalul", 6 iunie 1887, Botoşani. 4 Marele savant şi profesor universitar, fiu al oraşului Focşani. Clasica fotografie a poetului, cumpărată de tânărul Longinescu în 1890, îşi avea locul cuvenit pe biroul savantului de mai târziu, cum îmi relatau, prin 1975, urmaşii acestuia.


Eminescu şi contemporanii săi focşăneni 23 1

amintind, totodată, că s-a mai ţinut în Focşani o asemenea conferinţă, cu acelaşi scop, în care .. s-au arătat meritele acestui poet" şi că ziarul a mai publicat un .. articol amănunţit în care ceream a zugrăvi pe Eminescu"5• Erau iniţiativele aceluiaşi N.N.Săveanu, focşăneah, absolvent al Facultăţii de Litere din Bucureşti în vara anului 1889, ceea ce explică cu limpeziciune resorturile adânci, sentimentale şi spirituale ale gesturilor sale.

Conferinţa, ce urma a se ţine, prilejuia autorului articolului referirea la cuvântarea ţinută de Al. Vlahuţă la Ateneul din Bucureşti6, la articolul lui Titu Maiorescu din .,Convorbiri literare"- .,Poeţi şi critid. Subliniind locul lui Eminescu în literatura română şi plecând de la paralelismul Eminescu - Alecsandri, autorul întăreşte cele spuse de Vlahuţă şi Maiorescu, făcând o amplă comparaţie cu Leopardi şi V. Hugo.

Pentru mai multă claritate şi pentru bogăţia de idei şi sentimente conţinute, redăm mai pe larg articolul .

.,Cu prilejul acesta, scrie autorul (cu siguranţă N.N.Săveanu, articolul fiind nesemnat), ne amintim de conferinţa ţinută la Ateneul din Bucureşti, în care dl. Vlahuţă se cerca să facă un paralelism între Eminescu şi Alecsandri şi, nu după multă vreme, dl. Maiorescu a scris în .,Convorbiri literare" un articol .,Poeţi şi critici" în care zice: .,Cine este mai mare poet, Eminescu sau Alecsandri?"

·

Să limpezim chestiunea printr-o paralelă din două literaturi străine: de la Leopardi avem numai 34 de poezii, toate sunt admirabile. De la V. Hugo avem sute de poezii, şi drame şi romane, unele sunt contestabile. Cine este mai mare poet, Leopardi sau V. Hugo?

Dacă este vorba nwnai de poezia lirică, şi încă înlăuntrul poeziei lirice, numai de exprimarea cea mai frumoasă a unei adânci melancolii în mijlocul aspirării spre ideal şi totodată a celei mai amare satire, Leopardi este neajuns şi stă deasupra lui V. Hugo" .

Şi conchide: .. Dacă din cele 60 de poezii ale lui Eminescu, in adânca lor melancolie, şi în amărăciunea lor satirică, am lua pe cele mai bune şi le-am pune cu sutele de poezii lirice ale lui Alecsandri în eleganţa lor străvezie şi în simplitatea lor gingaşă, discuţia ar fi cu putinţă".

Este, poate, prima apropiere făcută între Leopardi şi Eminescu în exegeza operei poetului.

Justificând scopul conferinţei, autorul articolului continua: "Când, deci, un critic distins ca dl. Maiorescu vine şi ne spune că poţi discuta întru ce priveşte poezia lirică dacă Eminescu e sau nu mai mare poet decât Alecsandri, pricepe fiecare că un asemenea om merită cel puţin să aibă cu ce să-şi ducă viaţa de azi pe mâine. Şi când ştim sigur că el în aceste momente este bolnav în Botoşani şi are nevoie de bani spre a-şi căuta de sănătate, socotim că nimeni nu va desaproba o conferinţă a cărei produs e menit să i se trimeată 1 . . . Ul .

În final, autorul face apel către focşăneni: .. Facem, deci, un apel călduros la toţi câţi înţeleg de câtă însemnătate e literatura pentru naţiune şi-i rugăm să vină în ajutorul unui poet atât de distins ca Eminescu şi care în viaţa lui a avut atât de suferit"8•

5 ,.Adevărul", Focşani, anul al V-lea, nr. 2, duminccă, 2 ian. 1888. 6 V.Râpeanu - Vlahuţă şi epoca sa, 1966, p.63 şi unn. 7 Ibidem 8 ,.Adevărul" ,Focşani, nr.2, duminecă, 2 ianuarie 1888, p .l .


232 · Dwnitru Hutanu '

Conferinţa urma să se încheie prin recitarea "uneia dintre cele mai frumoase bucăţi din literatura noastră (sigur, " Luceafărul" , n.n.) de către distinsul şi venerabilul poet N.Pruncu9, iar articolul se încheia cu reproducerea integrală a poeziei lui Al. Vlahuţă -

" Lui Eminescu" . Adeziunea focşănenilor la acest gest este confirmată de catrenul semnat de Gh.

Mane si adresat " Junelui domn Nicolae N. Săveanu, conferentiarul în beneficiul eminentuiui poet Eminescu"10•

'

Semnificaţia unor asemenea gesturi era subliniată " frumos dar dureros în " Românul" de lunea trecută (cum scria " Familia" în numărul său din 6 noiembrie 1 887) de dl. De la Vrancea: " Eminescu a scris bucăţi care ar fi mişcat pe un popor cu literatură veche, bogată şi serioasă; Eminescu ar fi fost mare şi căutat şi în patria lui Dante, în patria lui Moliere, în patria lui Shakespeare, Eminescu moare în sărăcie . . . Poeziile lui Eminescu, marea glorie a literaturii româneşti, sunt date la o parte, iar autorul lor redus la atâta sărăcie si nefericire din cauza indiferentismului celor culti, încât amintirea mizeriei lui va străbate c� o neştearsă ruşine a epocii noastre. " 11 •

' '"

La 1 5 iunie 1889, Eminescu trecea în nefiinţă; pe 17 iunie, pe ultimul său drum, era însoţit, alături de Titu Maiorescu, Th. Rosetti, M. Kogălniceanu ş.a. , şi de mulţi tineri studenţi, printre care şi focşăneanul N.N. Săveanu, proaspăt absolvent al Facultăţii de Utere.

Un an mai târziu, la 15 iunie 1890, în faţa mormântului poetului, N.N.Săveanu era singurul vorbitor. "Cuvântarea d-lui Săveanu, bine simţită şi gândită, a produs o foarte puternică impresie asupra auditoriului de faţă" 12•

Cum această cuvântare poate fi integrată, fără îndoială, istoriei culturale locale, cât şi exegezei eminesciene, o reproducem integral. Ziarul focşănean o publica cu titlul " Aniversarea moartei lui Eminescu" : " Zilele trecute s-au împlinit anul de la stingerea marelui nostru poet, studenţii universitari au făcut o procesiune la monument, depunând o coroană.

Acolo N.N.Săveanu, fiul Putnei, absolvent al Facultăţii de litere, ţinu următoarea cuvântare: " Pe cerul sărac de stele al literaturii româneşti , acum, vre-o treizeci de ani, apăru un luceafăr, " frumos cum numa-n vis se arată" , un înger trimiţânduşi razele pe " pământul acesta rătăcitor" .

Ani d-a rândul strălucit-a, pe fiecare zi razele-i erau mai pline de farmec, însă cei ce erau pe pământ, obosiţi de munca de fiecare zi, când veneau seara, se dau odihnei, aşa că nu'!lai izvoarele şi codru aveau parte de strălucirea lui.

In 1 883, împrejurările îndreaptă ochii celor tineri spre albastru senin şi aceştia descoperă abia atunci comoara ce sta de nimeni zărită de vreme îndelungată13 .

9 Focşănean, poet minor, cultivat în paginile "Convorbirilor literare". 10 Să-ţi fie căminul rai de fericire

Zilele într-insul mândre sărbători, Să poţi face bine fără săvârşire Celor cc-s în lipsă şi-ajutor ti'implor. ,.Cavalul" , Focşani, anul 1, nr.34, 23 ianuarie 1888, p.3.

1 1 P.Vintilă - Eminescu - roman cronologic, Editura Cartea Românească, 1972, p.722. 12 "Cavalul", Focşani, nr.47, 24 iunie 1890, p.2. 13 Referire la prima ediţie a volumului "Poezii" de Mihai Eminescu.


Eminescu şi contemporanii săi focşăneni 233

Uimită de focul ce avea in privire-i luceafărul, generaţia tânără sta privind încremenită la el, si "văzându-1 azi, văzându-1 mâmt, se pomeni îndrăgostită după el.

În focul 'acestei dragoste ea il rugă: "Cobori in jos luceafăr blând - şi viaţa-mi

luminează" . Aşteptarea insă ii fu zadarnică, rugămintea-i nu fu ascultată, dragostea tinerei

generaţii era o dragoste fără noroc, de vreme ce sus pe bolta tăriilor nu mai erea luceafărul ce lucea, ci icoana lui.

Căci, când noi tinerii întâlnisem un poet şi pricepusem valoarea, când răscolind dintru inceput literatura noastră, pe altul asemenea lui nu găsisem, era prea târziu.

Era prea târziu de vreme ce poetul spusese: "Unde-s şirurile clare din viaţa-mi să le spun? Ah, organele-s sfărâmate şi maestrul nebun" Ca compensare am sorbit atunci ce scrisese dânsul, făcurăm şi pe cei mai în

vârstă ca noi să dorească a şti cine e cel pentru care avem atâta admiraţie, şi cel răzvrătit găsi în el un tovarăş, cel sceptic întâlni adevărul, bătrânul işi aminti tot ce a simţit mai de mult, iar sufletele aprinse ascultară cu nesaţ în cuvintele pline de patimă, ce dragostea i le insuflase lui.

Durerea ce se oglindea în obrazul lui frumos intocmit, ne durea şi pe noi, lacrimile ce le varsă lângă sicriu! dragei lui ne făcea să plângem, şi admiraţia ce arăta pentru trecut, sfatul de a rămâne reci la toate ce se petrec in lumea asta ne dă măsura adâncei lui simţiri şi ne făcea să regretăm că am venit noi prea târziu pentru a-i recunoaşte valoarea, şi că el murise ca scriitor mai inainte de a ne spune tot ce gândea.

Iar când s-a consumat şi corpul ce purta cerul nebun acuma, când n-a mai rămas decât o masă neânsufleţită din ceea ce era numai viaţă şi gândire inaltă, mai de demult când " cel pe care gândul il adusese cu mii de veacuri inainte şi cuprinsese intreg universul", era ţintuit in patru scânduri, cei ce il iubeam, fără podoabe, fără sicriu bogat, l-am adus în amurgul serei în acest lăcaş de odihnă.

La această imormântare n-au fost nici suliţi, nici surle, a fost insă o intristare, cum rar. se vede, ce aducea lacrimi in ochii celor ce intovărăşisem pe poet, deoarece ştiam cu toţii că pentru vecie ne despărţearn in acele momente şi de cea din urmă rămăşiţă a celui ce fusese odinioară aşa de strălucitor.

Şi acum, după trecerea de un an, când s-a uscat ţărâna ce acoperă mormântul săpat în amurgul serii, ca dovadă că e vie amintirea adâncului gânditor, prietenii venim in mare număr să plângem la creştetul celui ce a turnat " in forme noue limba veche şi înţeleaptă" .

Iar când depunem această coroană, eu, cel care mă aflu aproape de tine, corp neânsufleţit ce ai menirea să ne vorbeşti de genialul poet, viu să exprim durerea ce toţi am simţit-o când tu, cel ce nu mai trăieşti, te-ai dus dintre noi.

Dacă ne pare rău de o floare ce o rupe vântul sau o arde soarele, dacă ne pune pe gânduri prăbuşirea la pământ a unui brad tânăr şi verde, apoi ce mult a trebuit să suferim când te-am privit dispărând pentru tot-d'a-una pe tine cel care ne serveşti drept ideal.

De aceea, iartă-ne dacă venim să-ţi tulburăm odihna, iartă-ne dacă, in mijlocul durerii, ştiind că e mai bine a fi decât a nu fi, te întrebăm:

" De ce ai murit geniu cu faţa ta pală?"


234 Dumitru Huţanu

Însă " Suflarea ta caldă nu poate să vie, Iar graiul tău dulce pe veci este mut, Ce eri a fost geniu, astăzi e lut" . Deci, nu ne rămâne, drept mângâiere, decât in semn de neclintită admiraţie,

după dorinţa ta, să îţi frângem din teiul cest sfânt o creangă, să o îngropăm cu grijă şi s-o stropim cu lacrimile noastre.

" Simţi-o-vei odată umbrind mormântul tău Mereu noi vom plânge, Tu vei dormi mereu."14 Cuvântarea focşăneanului N.N.Săveanu depăşeşte, ca interes, ocazionalul,

cuprinde afirmaţii pertinente şi durabile referitoare la felul cum I-au înţeles şi simţit contemporanii pe Eminescu; este, poate, una dintre cele mai frumoase cuvântări ţinută la căpătâiul poetului şi, sigur, o relatare plină de adevăr şi simţire a primei aniversări a morţii acestuia.

Comentariile s-ar putea adânci, dar lăsăm cititorului bucuria de a le face, după vrerea şi simţirea sa.

Cum orice amănunt legat de Eminescu capătă alte dimensiuni, redăm şi consemnarea din finalul articolului: " N-a vorbit nimeni după Dsa şi la orele 6 1/2 studenţii şi-au luat drumul înapoi în oraş . . .

Pe mormânt, afară de cununa studenţilor a mai depus Dra. Andrei şi o frumoasă liră din flori de tei a depus OI. dr. Neagoe, la căpătâiul poetului"15• Cu certitudine, şi noi, cei de peste veacul scurs de la moartea poetului, în faţa mormântului lui Eminescu, simţim durerea noastră aidoma durerii lor şi putem repeta, fără reţinere cuvintele din finalul articolului: " Astfel a fost aniversată această zi atât de tristă şi atât de scumpă tuturor acelora ce-l au în gând şi inimă pe Eminescu" .

14 "Cavalul" , Focşani, nr.47, 24 iunie 1890, p.2. 1 5 Ibidem


RĂŞINI �INTETJCE FOLOSITE ÎN CONSERVARE ŞI RESTAURARE. PROPRIETAŢILE ŞI INFLUENfA ACESTORA ASUPRA OBIECTELOR PE

CARE SUNT APUCATE

Daniela Petri.şor

Folosirea răşinilor sintetice a luat o amploare deosebită în foarte multe domenii, extinderea acestora incluzând şi domeniul restaurării şi conservării . În acest domeniu, la început s-au folosit lianţi naturali precum albuşul de ou, caseina, cleiuri şi gume naturale, unele dintre acestea folosindu-se şi astăzi (albuşul de ou, cleiul de oase, ceară de albine, răşini naturale Darnnar şi Mastix).

Odată cu dezvoltarea şi perfecţionarea tehnicilor de lucru şi cu • dezvoltarea industriei chimice s-a ajuns la folosirea în restaurare a răşinilor sintetice. In perioada actuală, materialele plastice au aplicabilitate în majoritatea sectoarelor de activitate economice-socială a omului. Înlocuirea materialelor tradiţionale cu materiale plastice e posibilă şi realizabilă în orice domeniu de activitate cu rezultate importante de economii de manoperă şi materiale deficitare (metal, lemn, sticlă, hârtie, lână, bumbac etc.).

Fabricarea lor a luat fiinţă în 1910, odată cu fabricarea primei răşini sinteticeAibertol. Una dintre cele mai importante probleme la prelucrarea şi utilizarea materialelor plastice este alegerea lor corectă. Problema de bază a alegerii lor este cunoaşterea exactă a condiţiilor de folosire.

Temperatura de funcţionare limitează posibilităţile de utilizare a materialelor plastice. Cunoaşterea acestor temperaturi e necesară pentru că, în gefleral, proprietăţile răşinilor se modifică sensibil, în funcţie de temperatura la care sunt ţinute, mai ales timp îndelungat.

Cunoaşterea naturii mediului de lucru are o mare importanţă pentru a stabili dacă influenţarea reciprocă între materialul plastic şi mediu va dăuna unuia dintre ele. De asemenea, trebuie să se ţină seama de influenţa luminii, a aerului, a mediului lichid asupra răşinii. Solicitările mecanice şi mai ales cele de durată care acţionează asupra materialelor plastice sunt de asemenea importante. Trebuie să se ia în consideraţie faptul că anumite solicitări au efecte secundare ca, de exemplu, rezistenţa la tracţiune sau la încovoiere, care duce la fluaj sau solicitări alternative, care duc la oboseală.


236 Daniela Petrişor

La răşinile care se folosesc trebuie cunoscută în special comportarea termică. La polimeri se observă o variaţie lentă a proprietăţilor cu temperatura, între punctele Ts şi Tf (temperatura de trecere în stare lichidă şi în stare fluidă).

Volumul specific (cm

3/g)

Ts

_"_ ..". ..".

Figura 1

/ 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Tf T(Dc)

Această comportare se explică prin faptul că variaţia cu temperatura a proprietăţilor unui polimer se datorează variaţiei energiei legăturilor secundare de valenţă. Valoarea acestei energii depinde de lungimea moleculei, fiind mai mare la cele cu grad de polimerizare mai mare. Intervalul Ts-Tf e domeniul de utilizare al materialelor plastice; în afara acestui domeniu, polimerii îşi pierd în mod substanţial proprietăţile: peste temperatura de topire (Tf) materialul curge, iar sub temperatura de solidificare (Ts) materialul devine casant (fig. l). Rezistenţa la temperatură a materialelor plastice poate fi ameliorată prin introducerea unor ingrediente ca, de exemplu, azbest şi sticlă.

Polimerii înalţi au un coeficient de dilataţie mare, ceea ce constituie un dezavantaj în utilizare. Dilataţia mare poate produce ruperea peliculelor aderenţe la suprafaţa polimerului sau defecţiuni în obiectele asamblate. Coeficientul de dilataţie poate fi micşorat prin adăugarea de materiale de umplutură anorganice (fig.2) .

Coeficient de

dilataţie

10 20 30 40 50 60 70 BO 90 100

Figura 2 {pentru poliacetat de vinil)

Conţinutul in fibră de sticlă

(% greutate)


Răşini sintetice folosite în conservare şi restaurare 237

Tabel cu materialele cu coeficient de dilatatie mare

• • •• •• ·"· '"' ' �itfft'11118lMii! ' ''1'22 '". � . .

Polimetacrilat de metil 8 Poliamidă 10 Esteri si eteri de celuloză 6-1 7 Răsină ureo-formaldehidică 3

Alte condiţii ce trebuie respectate în folosirea răşinilor sunt: tăria unei lipituri (în cazul folosirii răşinilor drept adezivi) nu trebuie să depăşească tăria structurii interne a materialului original, răşinile trebuie să fie reversibile, pentru anularea unor intervenţii anterioare de restaurare şi ele nu trebuie să atace omarnentaţiile de pe suport.

Dintre răşinile sintetice, cele mai folosite în operaţiile de conservare şi restaurare sunt răşinile epoxidice (araldide, epikote, epodur, epoxide) , răşini poliesterice (Gaparol, Abrastuk, Sintolite), răşini poliuretanice (Dutethan, Desmodur), răşini siliconice (Baysilon, Silopren, Rhodorsil, Silastomer), răşini melamino-forrnaldehidice (Arigal C), răşini poliarnidice (Nylonuri solubile), polietilenglicoli (ceruri microcristaline de tip Carbowax).

Răşinile epoxidice au o aplicabilitate largă în domeniul conservării şi restaurării. Acestea se obţin prin policondensarea fenolilor cu epiclorhidrina. Materiile prime cele mai folosite sunt difenolpropanul (dianul) . Se mai pot folosi rezolcina, răşinile fenolforrnaldehidice (novolac sau rezol) . Reacţia are loc în exces de NaOH:

Grupele epoxidice ale produsului format pot reacţiona cu alte molecule de dian, obţinându-se astfel o răşină cu grad de policondensare dorit:

[��] [ 0 CH3 OH Jn Pentru răşinile fluide, gradul mediu de policondensare e cuprins între 2 şi 3 .

Pentru răşinile solide, n este până la 15. Datorită existenţei grupelor epoxidice la capetele răşinii, aceasta poate fi întărită prin adăugarea unor substanţe ca diarnine, acizi dicarboxili�i şi anhidride ale acestora, precum şi alţi agenţi.

lntărirea cu amine se caracterizează prin faptul că reacţia decurge fără eliminarea de produse secundare, aceasta putându-se efectua şi la rece.

OH 1 NH--CHz--CH--CHz-0-R-o-



Prin ridicarea temperaturii creşte viteza de reacţie între amină şi grupa epoxilică şi poate reacţiona şi al doilea atom de hidrogen al grupei aminice.

Ridicarea temperaturii de întărire la 80-1 00°C măreşte numărul de legături dintre molecule ceea ce duce la îmbunătăţirea termostabilităţii polimerului . Aminele aromatice reacţionează mai greu cu grupele eposidice, din care cauză întărirea trebuie condusă la cald, răşina întărită cu amine aromatice având proprietăţi mecanice şi de termastabilitate superioare. Drept acceleratori ai reacţiei de întărire sunt alcoolii primari: etilenglicolul, care în proportie de 4-5% fată de cantitatea de răsină, dublează viteza de reacţie. Întărirea se mai poat� face cu acizi dicarboxilici (decurge î� două faze) şi cu fenoli polihidroxilici ce duc la produse cu foarte bună stabilitate termică.

Răşinile epoxidice, spre deosebire de alte răşini, după întărire prezintă o bună aderenţă la metale, sticlă şi alte materiale. Răşinile întărite au rezistenţă mecanică mare, excelente proprietăţi dielectrice, rezistenţă mare la agenţi chimiei şi îşi schimbă foarte puţin dimensiunile în procesul de întărire la rece. Se folosesc drept adezivi, lacuri, companduri şi în special cele cu fibre sau cu ţesături de sticlă. Agendul de întărire (aminele) şi răşina însăşi sunt toxice, putând da naştere la dermatite.

Răşina întărită nu mai prezintă toxicitate. Proprietăţile lor pot fi ameliorate prin adaosuri de plastifianţi. Proporţia de întăritor este de 18-25% în greutate faţă de răşina epoxidică. Acceleratorul este trifenil-fosfit 5%.

În conservare şi restaurare aceste răşini au domeniu larg de aplicabilitate datorită bunei aderenţe la metale, sticlă şi alte materiale. Astfel sunt folosiţi ca adezivi pentru piele, consolidarea lemnului putred, a ceramicii (Araldit AY403 + întăritorul HY956 20%), a sticlei sparte (mai ales a obiectelor grele din sticlă), a mortarului în picturile murale, pentru completarea părţilor lipsă (Araldit), impregnarea sticlei (Araldit cu întăritor HY978), pentru acoperirea Fe şi consolidarea obiectelor din fier, prinderea obiectelor de piatră şi pentru reproducerea ceramicii (EPIKOTE 55, fotmat din bisfenol A şi epiclorhidrină reticulată cu întăritor de tip CASAMID 360 (reacţia amidică).

Avantajul folosirii acestei răşini îl constituie posibilitatea adăugării de umpluturi din pulbere de siliciu sau prafuri metalice şi posibilitatea armării cu fibre de sticlă. Armarea aduce după sine şi o îmbunătăţire a rezistenţei la şoc, creşterea durităţii.

Deci, în cea mai mare parte, răţinile epoxilice se folosesc drept adezivi. Formulele acestor răşini pentru aplicaţii la lipire conţin:

1. Răşină epoxi (bisfeno/-epiclorhidrină) Răşină epoxi {glicerină-epiclorhidrină) Dietilamină (întăritor)

Umpluturi: azbest, Ti02 etc. 11. Cele cu rezistenţă la lipire mărită

Răşină epoxi (bisfeno/-epiclorhidrină) Se încălzeşte la 150°C şi se adaugă: Acetat po/ivinilic Anhidridă ftalică (întăritor)

75 părţi 25 părţi

8 -rti pa .

lOO p

10 p 5-8 p


Răşini sintetice folosite în conservare �i restaurare

III. Cele cu întărire rapidă la temperatura arnbiantă: Răşină epoxi (xilenol-fonnol-furfurol epiclorhidrină)

239

Amestec întărire (93% grafit + 7% Acid 1 , 5 naftalen disulfonic)

O altă întrebuinţare importantă a răşinilor epoxidice o constituie lacurile epoxidice. Acestea pot fi cu întărire fără căldură:

Răşini epoxi (bisfenol-epiclorhidrină) Dietilamina (întăritor) Agent de egalizare (răşini ureo-formaldehidice

şi cu întărire la cald:

Răşină epoxi

97 p 6 p 3 p

Poliamida 1 00 (sol. 60% fn amestec xilen 80 p şi butanol 2 p) Galben de Zn Ti02 ZnO Silicat de Mg Stearat de Al Cellosolue Xilen

1 16 p 1 93 p 258 p

72 p . 91 p

72 p 5,7 p 58 p

165 p

Lacurile epoxidice se folosesc în general pentru acoperiri asigurând materialului pe care e aplicat proprietăţi superioare ca: izolare termică, rezistenţă la coroziunea chimică, rezistenţă la intemperii, la acestea adăugându-se capacitatea de a asigura un aspect atractiv, lucru extrem de necesar pentru obiectele de patrimoniu care sunt expuse în muzee şi expoziţii. Sunt multe tipuri de acoperiri. Acoperirea electrostatică constă în a crea cu ajutorul unui generator electrostatic un câmp capabil de a electriza particolele de pulbere care sunt dirijate şi depuse pe obiectul prezent în zona de influienţă . Se pot face acoperiri pe metale (asigurând protecţie la coroziune atrnosferică sau chimică) sau acoperiri estetice şi acoperiri pe ţesuturi, scopul principal fiind obţinerea de produse destinate termocolării.

Un alt tip de acoperire este cel ce foloseşte dispersii lichide de polimer. Acoperirea piesei se face în acest caz prin imersie simplă şi prin pulverizare cu pistol. Acoperirea cu dispersii lichide necesită o încălzire a piesei la o temperatură care să realizeze o topire optimă a polimerului, această încălzire neputându-se realiza pentru unele obiecte de patrimoniu, preferându-se celelalte tipuri de acoperiri.

În conservare şi restaurare se mai folosesc şi răşini poliesterice. Cea mai importantă proprietate a lor este aceea că temperatura de topire se modifică cu numărul de atomi de carbon din unitatea moleculară, în special pentru cei alifatici. Se obţin din policondensarea polialcoolilor cu acizi policarboxilici sau cu anhidridele lor. Cele mai răspândite sunt răşinile gliptalice (glicerină şi anhidridă ftalică) . Ca lacuri sau ca adezivi răşinile ca atare nu pot fi folosite deoarece pelicula e casantă şi insolubilă în uleiuri, în faza iniţială. Pentru a putea fi utilizate, răşinile se modifică cu uleiuri şi cu acizi graşi obţinându-se astfel răşini fiabile, solubile în uleiuri, cu o hidrofobitate mărită. La compoziţiile de polisteri nesaturaţi se adaugă un catalizator de întărire propriu-zis


240 Daniela Petri�or

(peroxid) cu un anumit inhibitor şi un accelerator de întărire (dimetil anilina, naftenat de cobalt) . Dozele de catalizator sunt de ordinul 1 ,5-2% în raport cu răşina, iar cele de accelerator variază de la O, 1 la 2%. Aceste răşini sunt potrivite, îndeosebi, pentru producere vopselelor şi vemiurilor şi în acest mod sunt întrebuinţate ca pelicule protectoare pentru conservarea obiectelor. Sunt combinate adesea cu materiale anorganice de umplere. Se mai foloseşte pentru impregnarea lemnului putred, pentru completarea părţilor lipsă ale sticlei (VIAPAL H BS) , prevenirea înegririi argintului, prinderea bucătilor de piatră.

În c� posibilităţilor de alegere dintre o răşină epoxidică şi o răşină poliesterică, pentru conservare se impune folosirea celor epoxidice, datorită bunei aderenţe la metal, sticlă şi alte materiale, acestea întărite îşi îmbunătăţesc mult proprietăţile, pot fi armate.

Dintre polimerii vinilici înterbuiţaţi în conservare cei mai importanţi sunt: acetatul de polivinil, alcoolul polivinilic.

Poliacetatul de vinil se obţine prin polimerizare în soluţie, în emulsie, în suspensie. Cea mai importantă utilizare a sa în conservare şi restaurare este ca adeziv pentru ceramică, pentru lipirea de foiţă pe pictură, pentru hârtie, pentru lemnul putred . Aracetul se obţine prin polimerizarea în emulsie. Proprietăţile poliacetatului de vinil fac ca acesta să se preteze la utilizarea lui în conservare şi restaurare. El este un polimer fără fază cristalină tipic amorfă, astfel încât e complet transparent, temperatura stării sticloase e mică, în jurul temperaturii camerei (Ts=22-25°C), acesta fiind motivul pentru care din poliacetat de vinil nu se pot face obiecte fine pentru că temperatura stării sticloase e aproape de temperatura camerei. Poliacetatul de vinil e destul de stabil termic, se descompune doar la 180°C. Acest adeziv produce o lipire rigidă, este incolor după uscare, nu e toxic, iar la temperatura de 60-80oC lipitura care s-a deformat poate fi corectată. Nu produce nici o reacţie chimică asupra obiectului din ceramică, este mult mai uşor de obţinut şi de aceea pentru obiectele cu un substrat nepretenţios (ceramică, lemn) se foloseşte foarte bine şi cu rezultate eficiente. Se foloseş!e şi ca material de impregnare şi implicit de consolidare a lemnului putred, a textilelor. In cazul lemnului are loc impregnarea în prima fază cu monomer lichid, apoi expunerea lemnului impregnat la o sursă de radiaţii gama. Radiaţiile pătrund în material şi iniţiază polimerizarea monomerului de acetat de vinil, creându-se în imteriorul celulelor de lemn lungi catene de polimer, formându-se astfel un veritabil aliaj lemn-plastic. Anumiţi auxiliari adăugaţi la monomer în momentul impregnării ameliorează unele proprietăţi fizice şi de aspect ca: rezistenţă la foc, stsbilitatea dimensională, rezistenţa lemnului la temperaturi mai mari. .

Un alt polimer vinilic utilizat în domeniul conservării şi restaurării este alcoolul polivinilic folosit pentru consolidarea obiectelor friabile, pentruînlocuirea apei din piele (înlocuirea treptată a apei cu produşi uleioşi sau acetonă, urmat de tratare cu alc<;>ol polivinilic) . Proprietăţile sale fizica-mecanice, îp stare solidă, sunt foarte bune (exemplu: rezistenţa la rupere a polietilenei este 400 kg/cm3, pe când a alcoolului polivinilic este de 2500 kg/m3 pentru că formează legături de hidrogen. Pentru utilizări ca atare dezavantajul e solibilitatea în apă. Se pune în acest caz problema insolubilizării, care se poate realiza prin acetalizarea cu aldehide, cu acizi dibazici, cu dimetiloluree, cu săruri de crom, cu acid fosforic.

Răşinile acrilice îşi găsesc şi ele locul în operaţiile de restaurare şi conservare. Cea mai importantă dintre aceste răţini este polimetacrilatul de metil. Cea mai apreciată


Răsini sintetice folosite în conservare si restaurare ' '

24 1

proprietate a acestei răşini este transparenţa, care fără material de umplutură, are transparenţa sticlei, indicele de refracţie fiind nf>5 = 1 , 485- 1 , 500. Trebuie ţinut cont de variaţia coeficientului de dilataţie termică cu temperatura (de la 60 şi 55/grd. la -75°C, la 1 1 . 10-5/grd. la +75oC) faţă de cel al sticlei de 0 ,1- 1 . 10.5/grd. sau metale 0,5-3/grd. Temperatura maximă de utilizare este de 85°C, iar efectul luminii este o uşoară colorare după 500 ore de expunere la lumină, iar el rezistă la alcoolii slabe, la acizi şi la hidrocarburi alifatice. Nu rezistă la acizi concentraţi, hidrocarburi clorurate. Trebuie ţinut cont de aceste atacuri, cât şi de timpul de expunere, pentru a nu se produce colorarea polimerului în timp.

Are o largă utilizare ca de exemplu în lipirea de hârtie japoneză la picturi, pentru consolidarea pietrei, pentru rupturile simple ale hârtiei sau părţile rupte ale sticlei, pentru acoperiri cu verni (acoperirea obiectelor de Fe, Cu, prevenirea înegririi argintului) . Deci dizolvate sau în dispensie, acestea sunt folosite ca mijloc de impregnare, pentru consolidarea obiectelor putrezite sau fiabile şi sub formă de pelicule. La fel ca şi monomerul de acetat de vinil şi metacrilatul de matil poate fi folosit pentru consolidarea lemnului prin impregnarea lemnului cu monomerul şi expunerea la o sursă de radiaţii ţ.J . Avantajul folosirii acestuia constă în obţinerea unui material dur şi rezistent la abraziune. Un element principal al seriei acestor răşini este Duracrylul. El aparţine substanţelor sintetice de metacrilat şi cu polimerizare rapidă, în absenţa aerului, la o temperatură de 25-30°C. Avantajul folosirii acestei răşini este că nu-şi modifică, chiar după un timp mai îndelungat, culoarea dar prezintă o mare rezistenţă şi duritate.

Şi poliamidele se pot include în operaţiile de restaurare şi conservare. O mai mare utilizare o are nylonul 6,6: pentru textile ca suport, montarea de folii pe hârtie. Rezistă la esteri, cetone, alcalii, însă nu rezistă la acizi minerali, fenoli, alcooli şi rezistenţă satisfăcătoare la clorură de metilen. Modulul de elasticitate are valori mari 5000-1 0500 kgf/cm2• Alungirea la rupere este de 300% faţă de numai 2-10% la polimetacrilatul de metil.

Se folosesc şi răşinile siliconice pentru consolidarea mortarului (dispensii de esteri siliconici), protecţie împotriva umidităţii. Se foloseşte şi la curăţarea metalelor de produşi de coroziune şi pentru scoatere retelor produse de compuşii metalici pe materiale (pete de rugină de pe piatră sau textile). Răşinile siliconice au proprietăţi deosebite, mai ales în ceea ce priveşte stabilitatea termică, ce provine din faptul că energia de legătură Si-O e mai mare decât energia de legărură C-C. O proprietate importantă a răşinilor siliconice o constituie faptul că proprietăţile fizico-mecanice nu depind, sau depind foarte puţin de temperatură, în intervalul de la -60 la +250-300°C. Stabilitatea la apă este superioară majorităţii răşinilor termoreactive bazate pe carbon şi oxigen. Slaba adeziune făţă de o serie de materiale limitează folosirea lor în unele cazuri, mai ales pentru acoperiri. Au calităţi hidrofuge durabile. Se pot arma cu fibre de sticlă rezultând o răşină rezistentă la temperatură înaltă, posedând în acelaşi timp rezistenţa mecanică şi proprietăţi chimice bune. Aceste răşini sunt scumpe, de aceea utilizarea lor e limitată. Siliconii liniari se fabrică la mase moleculare mici şi sunt fie uleiuri siliconice, fie unsoare siliconică. Uleiurile siliconice se caracterizează prin rezistenţă termică excelentă, iar unsorile siliconice prezintă bună adezivitate pe sticlă respectiv metal. Ca adezivi aceştia au adezivitate bună la cuarţ, porţelan, emailuri.



Alături de aceste răşini se mai folosesc şi materiale celulozice ca: metilceluloza ca adeziv pentru hârtie, clei pentru textile, carboximetilceluloză, nitroceluloză pentru protejarea cernelurilor sau culorilor şi pentru impregnarea ceramicii. Produsele pe bază de etilen-celuloză devin repede fărâmicoase prin expunere la lumina solară. Stabilizatori uzuali sunt deviaţi ai fenolului: octil-fenol, metil-fenol, 2-4 diterţamilfenol.

Răşinile formaldehidice folosite în operaţiile de conservare şi restaurare sunt: uroformaldehidice pentru consolidarea lemnului, pentru consolidarea ceramicii, răşini rezorcinal-formaldehidice şi adeziv Aerodux X 185 . Răşinile fenol-formaldehidice şi cele ureoformaldehidice au un coeficient de dilataţie termică de 3, 10"5/grd. faţă de polimetacrilatul de metil de 8 şi al poliamidelor 1 O, din acest punct de vedere acestea sunt mai bune în cazul existenţei unor variaţii de temperatură. Temperatura maximă de utilizare este de 170°C.

Poliuretanii se utilizează în prepararea sistemelor durabile de vopsele şi pelicule protectoare, ele sunt materiale de bază din care se produc plastice expandate care îşi găsesc multe şi diferite întrebuinţări în tehnologia muzeistică pentru turnare şi ca suport şi miez pentru obiectele goale pe dinăuntru. Se obţin din reacţia de poliadiţie dintre poliizocianaţi şi polialcooli. Se utilizează sub formă de fibre, cleiuri şi lacuri cu bună aderenţă la metal. Sunt inferiori în ce priveşte termostabilitatea. ·

Reacţia dintre izocianaţi şi apă e însoţită de eliminarea C02 care transformă răşina în spumă. Aceste spume sunt cei mai comozi izolatori termici, au o foarte uşoară metodă de aplicare si au marele avantaj că au o termostabilitate foarte bună.

În conse�are trebuie ţinut cont şi de zgomotul ce ar putea afecta, prin vibraţii, bunurile de patrimoniu. Pentru diminuarea zgomotelor, răşinile au o aplicaţie favorabilă. Astfel, de exemplu, în timp ce la metale, la undele în jur de SOOHz, zgomotele sunt diminuate până la un nivel de 0,01 dB/m, la răşinile care au factor de pierdere J-1=0, 1 nivelul de diminuare a zgomotului este de 3 dB/m, adică de 300 ori mai mare, astfel că în general materialele plastice pot fi folosite cu succes la izolaţii fonice şi absorbţia vibraţiei sonore. Printre acestea se pot cita materialele plastice celulare cu celule deschise şi flexibile. Aerul din celulă vibrează, transformând energia în energie mecanică sau termică. De exemplu, se pot folosi spume poliuretanice cu o formulă specifică pentru sectorul acustic, care faţă de vată de sticlă prezintă în afară de izolaţie fonică şi anumite avantaje, întrucât acestea pot fi aplicate prin lipire sub formă de plăci sau turnate pe locul de utilizare şi au greutate mică.

Se poate observa că în domeniul restaurării se utilizează o multitudine de răşini sintetice {consolidări, impregnări ale unor părţi lipsă) şi în conservare {la acoperiri, lăcuiri, izolaţii fonice, termice, chimice).

Odată cu apariţia unor noi tipuri de răşini se încearcă posibilitatea folosirii lor în acest domeniu. Un produs nou, de fapt un cianoacrilat este şi adezivul "Super glue" , cu o aderenţă mare şi o duritate mare a lipirii.

De importanţă deosebită rămân însă răşinile epoxidice şi cele poliesterice care pot fi folosite cu uşurinţă şi cu proprietăţi deosebite, prezentând aderenţă bună faţă de multiple materiale, cât şi costul mai redus al acestora.

Trebuie însă avută în vedere degradarea materialelor plastice care poate fi o degradare biologică {prin acţiunea distructivă a bacteriilor), schimbările fizice {în gradul de cristalizare, care pot produce schimbări în dimensiuni sau migrări de plastifianţi, aducând materialul în stare de casanţă), degradarea chimică {prin mai multe reacţii ce pot avea


Răşini sintetice folosite în conservare şi restaurare 243

caracter agresiv sau dezagresiv) . Cele cu caracter agresiv tind să oprească masa moleculară şi constau în continuarea procesului de polimerizare în stare finită a materialului, în formarea catenelor laterale şi a legăturilor încrucişate. Formarea de catene laterale produce o scădere a durităţii superficiale a plasticităţii şi solubilităţii în dizolvanţi. Reacţiile cu caracter dezagresiv constau în ruperea catenei şi în depolimerizare, ce produc scăderea rezistenţei mecanice şi termice şi mărirea solubilităţii. Pot exista şi degradări oxidative (declanşate prin formarea de radiaţii) .

Metodele generale pentru îmbunătăţirea stabilităţii produselor pe bază de macromolecule sunt: eliminarea substanţelor ce pot genera radicali (folosirea de reactanţi foarte puri, îndepărtarea după polimerizare a resturilor de monomer, de catalizator), dirijarea procesului de polimerizare în scopul obţinerii unui polimer cu masă moleculară cât mai uniformă, prin utilizarea agenţilor de stabilizare al căror rol este de a opri dezvoltarea reacţiilor în lanţ.


DETERMINAREA PARAMETRILOR DE CALITATE A FIBRELOR DE lÂNĂ. VERIFICAREA SI CONTROLUL ACESTORA '

Daniela Petrisor - Maria Nica ,

Multe din obiectele textile din patrimoniu au ca suport textil lâna. Lâna este importantă prin proprietăţile specifice ale fibrei sale ca: elasticitate ridicată, tuşeu plăcut, vopsire uşoară şi stabilă, higroscopicitate, rezistenţă la purtare, fineţe, izolare termică, comportare deosebită la umiditate. Proprietăţile chimice, fizice şi mecanice ale unei substanţe sunt determinate de structura chimică a moleculelor care stă la baza substanţei considerate. Dintre proprietăţile mecanice ale fibrei de lână prezintă o importanţă deosebită rezistenţa şi elasticitatea. De aceste proprietăţi depinde durata de folosire a obiectului din lână. Elasticitatea şi rezistenţa sunt defavorizate de condiţiile necorespunzătoare de depozitare. Rezistenţa mecanică a lânii reprezintă proprietatea acesteia de a suporta anumite solicitări exterioare. Prelucrarea în medii umede şi in vapori de apă duce la scăderea rezistenţei fibrei . De asemenea, prin tratarea termică a lânii la temperatura de cea. 150°C, rezistenţa ei scade. Rezistenţa mecanică a fibrei e determinată de existenţa legăturilor transversale dintre lanţurile polipeptidice, a electrovalenţelor şi apoi de legăturile de hidrogen, a electrovalenţelor şi a legăturilor cistinice, ceea ce duce la micşorarea rezistenţei fibrei. Rezistenţa la rupere depinde şi de umiditate. Cu cât umiditatea este mai mare, cu atât rezistenţa la tracţiune descreşte. Proprietăţile mecanice ale fibrelor de lână sunt influenţate de acţiunea agenţilor chimiei. Astfel, rezistenţa la frecare, rezistenţa la întindere şi alungirea scad in cazul când lâna a suferit un tratament chimic în mediu acid, alcalin, oxidant sau reducător. Această acţiune e mai accentuată când afectează puntea cistinică, ca în cazul tratării lânii cu H202 sau acid trioglicolic.

O proprietate fizică importantă a fibrei de lână o constituie higroscopicitatea. Cantitatea de apă pe care lâna o retine într-o atmosferă de UR 65% la temperatura de 20-22° este de 15-16%. În comp�raţie cu fibrele textile, fibra de lână absoarbe o cantitate mai mare de apă, fenomen ce se explică prin structura chimică a cheratinei, care are un număr mare de grupe hidrofile şi care pot reţine apa prin intermediul punţilor de hidrogen. Lâna nespălată absoarbe in mai mică măsură apa din atmosferă. Explicaţia acestui fapt rezidă în existenţa insoţitorilor naturali ai fibrei, care in cea mai mare parte sunt hidrofobi si deci împiedică pătrunderea apei in fibră.

În g�neral, ca mijloc principal pentru determinarea diferitetor degradări şi modificări fizico-chimice ale lânii e utilizată solubilitatea acesteia in diferiţi reactivi, care pot fi grupaţi în patru tipuri principale: alcalini , acizi, reducători şi oxidanţi.


Determinarea parametrilor de calitate a fibrelor de lână 245

Din grupa reactivilor alcalini fac parte soluţia de NaOH N/10, soluţia de Na2C03 (carbonat de sodiu), formamida, soluţie amoniacală de NaOH (testul Krais Viertel) , para-dimetilamino-benzaldehida).

Pentru determinarea solubilitătii lânii în NaOH se foloseste o solutie de NaOH N/10, lucrându-se la tenperatura de 6S°C, timp de 60 min. şi c� un raport de flotă de 1/100. Probele se filtrează, se spală cu apă distilată până la neutralitate şi se usucă la etuvă timp de 8 ore la 105°C şi se cântăresc. Procentul de material solubilizat se raportează la cantitatea de lână anhidră luată în lucru.

Pe baza acestei solubilităţi se poate determina unul din parametrii de calitate ai lânii şi anume determinarea conţinutului de impurităţi insolubile în soluţia de NaOH 10%. lmpurităţile insolubile în NaOH 1 0% sunt: Genus Medicago, Genus Madhuca (Bossia) sau Cenchrus, Genus Xanthium, fragmente de diferite plante (seminţe, paie, iarbă) . Alte impurităţi insolubile în NaOH 1 0% sunt: fibrele de bumbac, sfoară, bucăţi de piele, hârtie, impurităţi minerale. Pentru a urmări degradările acide sau oxidante cu ajutorul testului de solubilitate în NaOH e necesar să se facă determinarea şi asupra lânii nedegradate, ca probă martor.

Din categoria reactivilor cheratinolitici acizi fac parte: soluţiile de HCI4N, HN03, acidul diazo-benzensulfonic şi alţii. Solubilitatea lânii în HCI4N se foloseşte pentru a pune în evidenţă degradarea alcalină a cheratinei . Lâna care a suferit un atac hidrolitic uşor în mediu alcalin e mai solubilă în soluţia de H decât lâna crudă. Acest fapt se explică prin ruperea legăturilor peptidice când apar noi grupe polare, pătrunderea reactivului e mai uşoară şi apariţia . peptidelor solubile e favorizată. Determinările practice de solubilitate a lânii în HCI4N se fac la temp. de 65°C, timp de 60 min. şi un raport de flotă de 1/100. După acest tratament, probele se filtrează, iar urmele de acid se îndepărtează ţinând probele de lână într-o soluţie de NH40H de pH=8, timp de 10-12 h. Final se spală cu apă distilată până la neutralitate, probele se usucă la etuvă timp de 8h, la 105°C.

Calculul pierderii în HCI se raportează la cantitatea de material anhidru. Reacţia xantoproteică se face cu HN03 cu densitatea 1 ,05. Prin

introducerea în HN03 acesta se colorează în galben. Apariţia culorii galbene se explică prin formarea derivaţilor nitrici care apar prin reacţia HN03 asupra nucleelor aromatice din catenele laterale. Reacţia poate ajuta la diferenţierea fibrelor proteice de alte fibre.

Reacţia Pauly e o reacţie de culoare care ajută la identificarea degradării lânii şi constă în a trata lâna cu o sare de diazoniu când apare o coloraţie roşie-oranj.

Din grupa reactivilor chimiei pentru lână reducători fac parte fenolul - acidul tioglicolic. Prin tratarea lânii cu acest reactiv, puntea cristalină e redusă de către acidul trioglicolic, lâna redusă se umflă în fenol şi e favorizată solubilizarea. Dacă însă lâna a suferit un tratament prin care punţile cistinice au fost substituite cu punţi mai stabile, ruperea acestor punţi noi nu are loc în prezenţa acidului triglicolic, lâna devine mult mai putin solubilă. '

În categoria reactivilor chimiei pentru lână oxidanţi pot fi introduşi apa de dor, apa de brom, �Crp,.

Reacţia Allworden Acţiunea apei de dor sau a apei de brom asupra părului de animale e utilizată ca test al degradării alcaline. Formarea de bule la suprafaţa fibrelor de lână a fost observată de Allworden. El constată că fibrele care au suferit un tratament


246 Daniela Petrişor - Maria Nica

alcalin sever nu mai dau aceste umflături şi consideră că reacţia constituie un test pentru un atac alcalin.

Cifra de bicromat reprezintă numărul de milimetri soluţie �Crp7 N/10 folosită pentru oxidarea compuşilor organici dizolvaţi în soluţie alcalină, dintr-un gram de lână. Este folosită pentru identificarea unei degradări acide. Principiul metodei are la bază proprietatea lânii care a suferit un tratament acid de a se dizolva într-un procent mai ridicat, în soluţie alcalină decât lâna crudă şi deci pentru oxidarea substanţelor dizolvate se consumă mai mult bicarbonat cu cât lâna e mai degradată acid.

Un alt parametru de calitate al lânii constă în determinarea conţinutului de substanţe minerale. Aceasta constă în calcinarea unei probe reprezentative la temperatura de 750±50°C şi cântărirea reziduului insolubil.

Pentru lână un alt parametru important constă în determinarea extractului alcoolic. În acest extract se obţin grăsimile reziduale din lână şi săpunul sau substanţele active din diferiţi detergenţi utilizaţi la spălare.

Un alt parametru ce trebuie determinat este gradul de alb ce constituie unul din indicatorii principali ai fibrelor de lână, necesare în procesul constituirii amestecurilor binare cu alte fibre ce prezintă grade de alb diferite. Gradul de alb e raportul, exprimat în procente, dintre factorul de reflexie difuză al suprafeţei materialului fibros şi factorul de reflexie difuză al oxidului de Mg pur, ambele măsurate în porţiunea de spectru violet şi albastru, pentru o zonă de lungime de undă cât mai îngustă posibil centrată pe (457±2,5)nm. Pentru determinarea gradului de alb al fibrelor de lână se determină factorul de reflexie difuză al materialului textil faţă de acela al unei suprafeţe etalonate în raport cu oxidul de Mg. Aceşti factori de reflexie difuză sunt determinaţi cu ajutorul unei surse cu un receptor şi cu un filtru cu caractere spectrale care satisfac condiţiile de măsurare cu o lungime de undă de (475±2,5)nm.

Măsurarea, verificarea şi controlul filtrelor de lână în procesul prelucrării se face în scopul cunoaşterii conţinutului de substanţe provenite în urma diferitelor tratamente, la prelucrarea fibrelor, firelor şi ţesăturilor (avivare, încleiere, albire, spălare, ignifugare, impustrescibilizare, vopsire şi apretare).

Eficienţa agenţilor de finisare a materialelor textile poate fi măsurată direct prin aplicarea lor în diverse concentraţii pe o ţesătură. Concentraţia cea mai mică necesară pentru a conferi un efect standard de avivare, ignifugare, impermeabilizare poate fi luată ca măsură a eficacităţii produsului respectiv. În cazul aplicării finisajelor fungicide în vederea stabilirii efectelor bactericide şi bacteriostatice ale tratamentelor speciale aplicate, dozarea substanţelor biologice active e suficientă şi constituie cel mai bun indice de evaluare a calităţii acestor finisaje de conservare.

Trebuie avut în vedere în cazul folosirii lânii şi controlul biologic al acesteia. Cele mai des întâlnite insecte ce pot ataca lâna sunt molia de haine, Tineolla pellionella, şi cele din familia Dermestes. Piesele din lână atacate de Trineolla biselliella prezintă la început rosături circulare (pişcături) care mărindu-se treptat devin neregulate. Când atacul e de lungă durată aceste rosături tind să cuprindă întreaga suprafată, până la distrugerea ei totală. În zonele cu atac se observă excremente, fire retezate din care sunt împletite

· manşoanele în care se adăpostesc larvele, fire de mătase secretate de larve pentru împletirea manşoanelor, larve în diferite stadii de dezvoltare.

Din familia Dermestes putem aminti specia Dermestes lardarius, Anthrenus (gândacul de covoare) . Larvele speciilor de Anthrenus sunt polifage, fiind principalii


Determinarea parametrilor de calitate a fibrelor de lână 247

dăunători. Ele se hrănesc în special cu cheratina de pe firele de lână. Deci pentru a folosi fibrele de lână trebuie ţinut cont şi de protecţia împotriva biodegradării. Metodele de tratare a lânii sunt fizice şi chimice. Cele fizice constau în primul rând în tratamentul termic în etuvă, prin şocuri la temperaturi de 60-70°C, temperaturi la care larvele mor prin deshidratare. Dar o încălzire a fibrelor de lână slăbeşte rezistenţa şi accelerează procesul se distructie. Astfel o metodă mai bună este combaterea prin răcire la temperaturi de - 27dC, când sunt distruse atât larvele, cât şi adulţii .

În cazul folosirii metodelor chimice trebuie ţinut cont ca preparatele chimice folosite să nu influenţeze parametrii de calitate ai lânii. Aceste preparate sunt: insecticide externe sau de contact (acţionează asupra tuturor fazelor de dezvoltare), NaOH, varul nestins, insecticide gazoase sau fuminante (acţionează asupra tuturor fazelor de dezvoltare), paradiclorbenzenul, CS2, oxidul de etilenă, CH3Br, Baygon, HCN, Delicia.

Controlul firelor de lână trebuie să ţină cont de impurităţile cele mai des întâlnite provenite din sărurile conţinute de apa utilizată pentru spălare. Prezenţa cationilor în cantităţi mari poate cauza prejudicii, deoarece contribuie la accelerarea, prin cataliză, a desfăşurării necontrolate a proceselor chimice de înnobilare a materialelor textile. Rezultatul poate fi apariţia de defecte în toate fazele tratamentului, în mediul umed al materialului (albire, vopsire) , ca: degradarea locală, parţială sau totală, pete, inegalităţi în vopsire. Apele dure întrebuinţate în operaţiile de spălare pot duce la formarea aşa-numitelor săpunuri de calciu, insolubile în apă, care se depun pe produse, formând unul din cele mai neplăcute defecte în vopsire. Locurile pe care s-au depus aceste pete de săpun se vor vopsi într-un ton mai deschis decât restul materialului , însăşi calitatea materialului având de suferit din cauza prezenţei cationilor în cantităţi prea mari. Ţesătura se îmbogăţeşte în substanţe, se reduc proprietăţile ei capilare şi se măreşte cantitatea de substanţe minerale. Mulţi coloranţi direcţi sau de sulf, în prezenţa Ca, Mg şi Fe formează compuşi cu aceste elemente, care nu mai au nici o afinitate efectivă de colorant. În general, prezenţa cationilor la vopsit duce la o reducere a rezistenţei vopsirii la spălare şi frecare, amai ales la vopsiri în tonuri închise.

Pentru determinarea cantitativă a cationilor de pe materialul textil e necesară distrugerea substanţelor organice prin acţiunea HN03, H2504, acid percloric . Pentru determinarea Ca se calcinează material textil la temp. de 800°C şi se dizolvă reziduu! obţinut în HCI concentrat, iar identificarea se face prin reacţia oxidantului de amoniu, care formează în soluţii neutre sau acetice ale sărurilor de Ca un precipitat alb cristalin, usor solubil în acizii minerali, dar, insolubil în acid acetic. '

În cazul determinării Fe, cenuşa obţinută prin calcinarea uscată a lânii se dizolvă în HCI şi se identifică Fe prin oxidarea soluţiei clorhidrice cu apă oxigenată la cald, adăugându-se sulfocianură de amoniu (se obţine o coloraţie roşie).

Astfel, putem determina aceşti cationi ce în cazul vopsirii micşorează afinitatea colorantului faţă de fibre.

Astfel, controlul fibrelor de lână ce compun obiectele textile de patrimoniu trebuie să aibă în vedere atât factorii chimiei, biologici din exterior, cât şi compoziţia fibrei de lână a cărei provenienţă trebuie verificată.


TIPURI DE DEGRADARE ALE TEXTILELOR MUZEALE

Lilisor 1 vancia ,

Colecţiile muzeului nostru oferă spre cercetare o mare bogăţie şi varietate de textile, grupate în mai multe categorii ca: port popular, textile de casă, vestimentaţie, steaguri şi altele.

Toate aestea sunt constituite din fibre textile naturale, care pot fi clasificate în: fibre vegetale fibre animale.

Fibrele textile naturale ca şi cele sintetice sunt substanţe polimerice sub formă de complexe de macromolecule care sunt formate dintr-un număr mare de unităţi structurale (numite meri).

Polimerul princ;ipal al fibrelor naturale vegetale este celuloza:

o

merul Celuloza nu este deosebit de activă din punct de vedere chimic. Conţinutul

mare de grupări -OH din moleculă atrage molecule de Hp (sau H-OH), datorită efectelor de legătură ale hidrogenului - decurgând cea mai importantă proprietate fizică a celulozei şi anume higroscopicitatea.

Dintre proprietăţile chimice ale celulozei, ca cele mai importante amintim: sensibilitatea ei la acizi, rezistenţa la alcaalii slabi, precum şi oxidarea.

Fibrele naturale vegetale se pot clasifica în: a) fibre monocelulare ca: - bumbacul scos din puf de seminţe cu structură celulară mică; b) fibre liberiene policelulare ca: - in, cânepă, iută, ramie, etc . , realizate din tulpini şi frunze, fiind cunoscute şi

sub denumirea de fibre din bast (liber).


Tipuri de degradare ale textilelor muzeale 249

Aceste două tipuri de fibre celulozice conţin şi impurităţi ca ceara şi substanţe minerale. Fibrele din bast sunt mai apte să conţină lignine şi ligno-celuloză care sunt, fizic, mai slabe (ca celuloza), reacţionând diferit cu anumite substanţe.

Astfel ligno-celuloza fiind slab acidă, tinde să accepte vopsele bazice, spre deosebire de celuloză.

Inul este o fibră de "bast' . În plantă grupele de fibre menţin tijele de in vertical, transmit umiditatea pe principiul vaselor capilare; de aceea firul de in este rezistent la umiditate şi o poate elimina. Astfel, umezite, fibrele de in, la uscare, se răsucesc în direcţia literei S mare (cele de cânepă se răsucesc în direcţia literei Z mare) . Această răsucire a fibrelor de in prin filare în litera S asigură rezistenţa şi durabilitatea, deoarece forma S este starea normală a fibrelor la uscare. Inul este greu de menţinut în stare colorată, deoarece la spălare o parte din colorant este eliminat. Poate fi vopsit doar cu un pigment, care lasă o depunere la suprafaţă, dar nu pătrunde în fibră.

Bumbacul este scos din puful seminţei de bumbac. Acest puf are rolul de a proteja sămânţa în stare embrionară, nu transmite umiditatea, care ar putea altera sămânţa, ci o izolează, fiecare fibră la uscare răsucindu-se în formă de Z mare. Mai multe fibre la un loc se vor răsuci în toate direcţiile.

Fibra de bumbac este turtită, cu convoluţii frecvente la intervale regulate, astfel că aici nu funcţionează atracţia capilară a umidităţii prin pereţii fibrei (ca la in) . Această proprietate este folosită la dublarea ţesăturilor (ex. păritarilor din lână puse pe perete, bumbacul oferind protecţia contra unei eventuale umidităţi a peretelui).

Dacă firul de bumbac este umezit, fiecare fibră se va răsuci în parte, astfel că ţesătura se contractă. Bumbacul este uşor de vopsit, fibra absoarbe colorantul într-un canal central şi va menţine ce este aplicat la exterior.

Modificările structurale ale fibrelor textile apar chiar pe parcursul prelucrării tehnologice şi sunt de fapt degradări de ordin mecanic şi chimic.

Degradările mecanice sunt: - cele suferite în procesele de prelucrare ca: întinderea, răsucirea, frecarea,

fixarea pe bobine, stivuire etc . , precum şi:

chimice. - accidentale, care pot fi fizice (legate de aspectul exterior) precum şi fizica-

Prin degradarea chimică a celulozei native pot rezulta: - oxiceluloze (prin acţiunea agenţilor oxidanţi) - hidroceluloze (prin acţunea acizilor minerali) - fotoceluloze (prin acţiunea luminii) - piroceluloze (prin acţiunea T (temperaturilor) mai ridicate). Nu trebuie să uităm că aceste degradări pot apărea şi în cursul tratamentelor

chimice ale celulozei din materialele textile finite şi deci vor fi degradări ale textilelor respective.

În diferite condiţii pot interveni două feluri de degradări ale celulozei, caracterizate prin:

- scăderea gradului de polimerizare (deci o rupere a lanţului macromolecular) - sensibilitatea crescută la acţiuni ulterioare, deşi gradul de polimerizare

rămâne acelaşi . Având în vedere structura catenei macromoleculare, degradările celulozei se

explică prin:


250 Lili�or Ivancia

- stabilitatea redusă a legăturilor glucozidice dintre inelele elementare ale macromoleculelor la acţiunea agenţilor chimic (mai ales la acizi)

- transformarea grupelor alcoolice în grupe carbonilice sau carboxilice prin oxidare

- influenţa pe care o au noile grupe funcţionale provenite prin oxidarea asupra stabilităţii legăturii glucozidice.

Fibrele celulozice care au suferit o acţiune hidrolitică şi care au fost transformate mai mult sau mai puţin în hidroceluloze, odată cu scăderea gradului de polimerizare pierd din rezistenţă, ca rezultat al ruperii lanţurilor macromoleculare, iar la o treaptă înaintată de acţiune a acizilor devine friabilă.

Fibrele animale au ca polimer substanţele proteice: H2N-R1-C0-NH-R2-C0-NH-R3 . . . • . . . . . . . . . . . . . • . . . . . . -COOH Dintre fibrele animale amintim lâna, părul de capră, de cămilă care au la bază

cheratina si mătasea, care are la bază fibroina. Structura fibrelor de lână este foarte complexă. În substanţa de bază cheratina

(C43H7P15N13S) au putut fi identificate până în prezent 22 a - aminoacizi, legaţi în catene prin legăturile peptidice.

În structura cheratinelor apar prezente legăturile disulfurice transversale,care unesc lanţurile peptidice prin legături covalente.

Cheratinele se caracterizează printr-un mare conţinut de sulf, provenit în majoritate din cistină şi apoi din cisteină.

Ci stina

sau acidul di-o:-amino--p-tio-propionic uneşte prin legături covalente două lanţuri peptidice diferite, conform schemei: ' / .)JH H� �o /co CH�H2��H2--CH Hr( �NH /co � R--H, /CH--R NH HN / '

Legătura cistinică -5-5- este foarte sensibilă la reactivi alcalini, reducători, oxidanţi, care produc scindarea ei.


Tipuri de degradare ale textilelor muzeale 25 1 a- amino-acizii molelculelor de proteină sunt atmoşferici: un capăt e acid din

cauza unui grup de carboxil (-cOOH), iar celălalt bazic din cauza unui grup aminic (-NH2) .

Grupul terminal acid poate reacţiona chimic cu capătul bazic al unui alt aminoacid, se elimină o moleculă de apă şi rezultă o legătură chimică numită legătură " peptidică" formându-se molecule sau macromolecule de proteină. Legătura peptidică este o legătură relativ puternică, dar poate fi descompusă prin hidrolizare cu o pepsină sau alte enzime în procesele digestive.

Un alt mod de interactiune este " puntea de sare", care este o fortă de atractie între amină şi carbo�il, şi are do�ă sau mai multe părţi apropiate.

' '

Acestea sunt capabile să se combine cu coloranţi acizi sau bazici formând compuşi coloranţi stabili.

" Puntea de sare" atrage moleculele de apă, fiind una din cauzele umflării la umezeală a fibrelor proteinice.

De aceea, fibrele animale, respectiv lâna şi mătasea, pot absorbi mai multă wniditate decât fibrele vegetale. Astfel, la lână proporţia de wniditate absorbită este de 8-14% din greutatea ei în stare uscată şi poate ajunge până la 30% într-o atmosferă saturată, fără să pară udă.

Dintre toate reacţiile şi modificările chimice pe care macromolecula cheratinei le poate da, reacţia cu moleculele de coloranţi trebuie situată pe primul loc.

Suprafaţa fibrei de lână influenţează absorbţia coloranţilor în procesul vopsirii, iar grupele funcţionale libere, în special cele aminice, contribuie la formarea unor legături covalente între fibră şi coloranţi printr-un proces de condensare. Datorită caracterului său amfoter, lâna se poate lega cu uşurinţă de coloranţii bazici, temperatură şi pH-ul având un rol important.

Lâna se vopseşte înainte de a fi ţesută. Majoritatea textilelor etnografice existente în muzeu au lâna ca materie primă principală, vopsită vegetal.

Degradările chimice ale lânii pot începe încă înainte de tundere, prin infiuenţa atmosferei (lwnină şi intemperii); ele se pot continua în timpul depozitării şi în procesul de fabricaţie.

Fibra de lână poate fi degradată însă şi prin acţiuni mecanice provenite în procesul de fabricaţie, precum şi prin acţiunea bacteriilor şi moliilor (deci biologice).

O altă fibră de origine animală este mătasea, care conţine în molecula ei sericină, fibroină, săruri minerale şi ceară în proporţie variabilă. Masa principală a fibrei este formată din fibroină, iar sericina îmbracă fibra protector ca o teacă (sericina fiind un clei natural, care poate fi înlăturat sau nu, prin fierbere).

Într-o atmosferă saturată cu wniditate, mătasea (la fel ca şi lâna) poate absorbi umiditate până la maxim 30% din greutatea ei, fără să pară udă.

Mătasea este foarte sensibilă la lwnină, firul fiind produs la întuneric şi destinat "să trăiască' la wnbră.

Firul de mătase, respectiv ţesătura este uşor de vopsit, având suprafaţa foarte netedă se poate şi imprima uşor, după operaţia de ţesut (spre deosebire de lână, care se vopseşte înainte de a fi ţesută).

Până aici s-a făcut o scurtă caracterizare a materialelor princiale, care stau la baza confecţionării textilelor, astfel textila va fi mai mult sau mai puţin rezistentă la


252 Lilişor Ivancia

acţiunea factorilor externi, în funcţie de proprietăţile materiei prime (respectiv ale firelor) folosite.

Să nu uităm că urzeala fiecărei textile se deformează mai mult decât băteala, ea fiind mai mult solicitată în timpul ţesutului.

Obiectele muzeale se află în contact (direct) permanent cu factorii abiotici ai mediului ambiental.

Factorii abiotici sunt factori fizice-chimiei sau parametrii microclimatici, adică lumina, temperatura, UR, compoziţia atmosferei, iar macro- şi microorganismele cu care vin în contact obiectele constituie componenţa factorilor biotici. Nu trebuie să uităm la aceşti factori biotici, însuşi Omul, care uneori prin acte de vandalism, intervenţii ignorante, mod de păstrare şi depozitare defectuos, etalări necorespunzătoare, manipulare, ambalare şi transporturi necorespunzătoare produce adevărate dezastre asupra bunurilor cultural-artistice.

Factorii mediului ambiental, fie biotici sau abiotici, exercită asupra obiectelor o acţiune continuă, în majoritatea cazurilor cu efecte distructive.

Ei acţionează în strânsă interdependenţă, unii şi anume cei abiotici îi condiţionează pe cei biotici, rezultanta lor răsfrângându-se asupra obiectelor.

Principalii factori ai microclimatului, T şi UR au un rol deosebit în procesele de degradare. Raportul dintre aceşti doi factori, raport invers proporţional şi într-un singur sens, face ca, pe lângă acţiunea sa directă, T să acţioneze asupra obiectului muzeal şi prin modificările UR.

Variaţiile T şi UR în afara limitelor admise (UR cuprins între 50-65% şi T între 1-18 C corelată cu valorile UR), mai ales modificările bruşte de la valori maxime la minime sau invers, au ca rezultat o serie de procese fizice şi chimice asupra obiectelor, cu efecte negative, începând de la cele invizibile ochiului până la cele vizibile.

Minuscula particulă de praf din atmosferă poate acţiona, fie fizic sau chimic, asupra obiectelor, fiind în acelaşi timp şi sursă de infecţie cu agenţii biologici (spori de ciuperci, bacterii sau ouă de insecte, agenti în stare !atentă).

În anumite condiţii microclimati�e, aceşti agenţi biologici ies din starea !atentă şi acţionează asupra obiectelor în mod distructiv, fie prin mecanism nutritiv sau prin cel metabolic (producând pătări, schimbări de culoare si altele).

În funcţie de factorii de degradare vor fi şi următoarele forme sau tipuri de degradare:

- fizico-mecanice - chimice - biologice. Aceste forme de degradare au fost menţionate şi mai sus, ca acţionând asupra

fibrelor vegetale sau animale ce constituie materia primă de confecţionare a textilelor. Dintre degradările fizica-chimice ale textilelor amintim: - Deformarea dimensiunilor firelor şi implicit a ţesăturii când sunt

afectate elementele de rezistenţă şi elasticitate a textilelor, cauzele deformării sunt nu numai factorii fizica-mecanici (ca întinderea - începând din operaţia de ţesere, torsiune etc.) , dar şi factori chimiei de degradare (procesele de vopsire) sau procesul de restaurare prin introducerea unor materiale noi, având alte proprietăţi faţă de materialele originale, Fato 1 şi 2 (două păretare înainte de restaurare);



- Sifonare, atât a bătelii cât si a urzelii , datorată modului defectuos de ' . păstrare (pliate, suprapunerea lor) şi unei umidităţi excesive: Foto 3 (catrinţă); Foto 4 (steagul oraşului Focşani - faţă 1); Foto 5 (Steagul oraşului Focşani - faţă 2); Foto 9 -Steagul "Cercul comercial şi industrial din Focşani, jud. Putna" fondat la 24 octombrie 1910, faţă 1 ; Foto 9 - (Steagul comercial - faţă 2);

- Scămoşarea - în special a urzelii, a omamentelor proeminente (ex. alesăturile textilelor etnografice sau a pasmanteriilor) - având tot cauze fizico-mecanice; Foto 1 şi 2; Foto 10 (Steagul comercial - faţă 1 - detaliu central (pasmanterie-ghirlandă marginală, motivul central - mantia); Foto 1 1 (steagul comercial - faţă 1 detaliu -pasmanterie scămoşată atât la ghirlandele de frunze de vie şi struguri, impreunate cu o fundă albastră cât şi la înscris); Foto 10.

- Tocirea textilelor cauzată de uzură mecanică; - Împâslirea în special a textilelor din lână, când devin rigide, urmată de o

deformare a tesăturii, având cauze: un exces de umiditate, tratare cu alcaalii; -

'înscorţare cu pierderea elasticităţii textilei, din caua depunerilor de praf, a deshidratării şi a murdăriei crase;

- Rărirea care în final duce la ruperea textilei, având atât cauze interne (ex. îmbătrânirea naturală prin funcţionalitate) cât şi cauze externe (factori fizico-mecanici, dar şi chimiei şi biologici); Foto 1 , 2, 6 (steagul oraşului Focşani- faţă 1 , detaliu, marginea rărită şi ruptă, datorită funcţionalităţii şi unor intervenţii ulterioare - coasere grosolană) ;

- Deşirarea prin desprinderea firelor de băteală de pe firele de urzeală având cauză acţiunea unor factori mecanici;

- Ruperea atât a urzelii cât şi a bătelii, având cauze de natură fizică (tensionări, expuneri defectuoase - cuie); Foto 12 (mantie aparţinând domnitorului N. Şuţu înainte de restaurare); Foto 13 (mantie aparţinând domnitorului N. Şuţu - detaliu înainte de restaurare - porţiune mare lipsă); Foto 14 (mantie Şuţu - fază de restaurare -detaliu cu porţiuni mari lipsă, bucăţile din mantie sunt întinse şi prinse pe un suport).

Dintre degradările chimice, care de obicei · sunt asociate cu cele fizice-mecanice şi biologice amintim:

- Friabilitatea textilelor, în special la mătase şi lână, datorate unor procese de hidroliză sau biologice (mucegaiuri).

- Pătarea ţesăturilor, având cauze de natură chimică, precum coroziunea părţilor metalice componente sau curăţirii necorespunzătoare în procesele de restaurare: Fato 7 (steagul oraşului Focşani faţă 1 , detaliu pete de rugină de la prinderea în hampă prin folosirea cuielor).

- Migrarea coloranţilor având cauze atât de natură chimică cât şi fizică ca de exemplu - uscarea necorespunzătoare, folosirea detergenţilor cu grad de alcalinitate mare, temperaturi ridicate a soluţiilor de spălare.

- Decolorarea ţesăturilor este o degradare fizică cuplată cu una chimică, o interacţiune a factorilor externi (de microclimat) cu factorii interni ai coloranţilor şi fibrelor (procese de oxidare);

- Îmbrunarea şesăturilor albe de bumbac se datorează fie unui mediu alcalin rezidual al fibrelor celulozice (din procesul de prelucrare), fie unor microorganisme (acţiune biologică - prin produşii metabolici) ;

- Oxidarea materialelor metalice din textile - prin înnegrire sau înverzire în funcţie de natura firului metalic - care duce în final la pătarea în galben a


254 Lili�or Ivancia

zonei textile învecinate. Este o degradare de ordin chimic cauzată de un microclimat impropriu (deci, de factori fizici).

Amintim câteva forme de degradare biologică la textile: - inroşirea textilelor din lână, apărută ca efect al oxidării bacteriale, având

drept cauze atât fizice (microclimat impropriu) sau contactul direct cu naftalina, pe care bacteriile o folosesc ca mediu nutritiv, formând produşi de descompunere, care pătează ţesătura. •

- Pierderea miezului textil în zonele omamentate cu fire metalice, fie datorită acţiunii unor bacterii, favorizate de un microclimat excesiv de umed sau unor şocuri mecanice.

- Putrezirea ţesăturilor cauzată de un atac biologic favorizat de un microclimat impropriu de păstrare (în special la textilele arheologice). Este o degradare biologică, urmată de una chimică şi fizică, care în final duce la pulverizarea ţesăturii.

- Atac biologic, având ca efect găurirea textilei, depuneri de ouă, larve, insecte având cauze de natură fizică, legate de un microclimat impropriu de păstrare.

Din exemplele de mai sus se desprinde o concluzie generală şi anume, faptul că nu se poate face o delimitare riguroasă între degradările de natură fizică, chimică şi biologică, ele intercondiţionându-se reciproc, atât prin cauză cât şi efect.

Efectul cumulat al acestora asupra textilelor poate duce în final la dispariţia lor. BIBUOGRAFIE

- M. Mihail - Conservarea obiectelor de artă şi a monumentelor istorice. Coroziunea şi anticoroziune, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970;

- 1 . Săvel - Chimia lânii, Editura Tehnică, Bucureşti, 1979; - A. Moldoveanu - Ocrotirea şi conservarea patrimoniului - latură

importantă a activităţii muzeale, în "Revista Muzeelor' , nr. 6, 1 984; - V. Necula - Condiţiile mediului ambiental sunt hotărâtoare în păstrarea

şi valorificarea paatrimoniului (interviu), în "Revista Muzeelor' , nr. 8, 1979; - S. Macri - Restaurarea stindardului de a aparţinut Regimentului 9

Călăraşi şi Metodologia restaurării steagurilor pictate, în "Cercetări de conservare şi restaurare a patrimoniului muzeal, voi. 1, Bucureşti, 1981 ;

- D. Darvaş - Biodegradarea obiectelor muzeale din lână şi blană produsă de molii, în .. C�rcetări de conservare şi restaurare'' , voi. 1, Bucureşti, 1992.

- V. Aghiţoaie - Aspecte privind restaurarea unei bedemite, în "Revista muzeelor" , nr. 2, 1992;

- R. 1 . Dinulescu - Restaurarea unui veşmânt ecleziastic " Pluvială" , sec.XV din colecţia Muzeului Brukenthal din Sibiu, în " Revista muzeelor" , nr. 1 , 1992.



Foto 1

Foto 2 Foto 3


256 Lilişor lvancia

Fato 5



Foto 6



Foto 9



Foto 10

Foto 1 1



Foto 1 2 Foto 1 3


BISEmCA - DEPOZIT STAMATINEŞTI

1 Lilişor 1 vancia 1

După încheierea acţiunii de luare în evidenţă a patrimoniului cultural-artistic al deţinătorilor din judeţul Vrancea şi studierea condiţiilor de păstrare, a stării de sănătate a acestui patrimoniu, s-a ridicat problema concentrării patrimoniului cultelor, cu atât mai mult cu cât o mare parte a acestor bunuri nu făceau obiectul oficierii religioase.

Acestă acţiune a început în toamna anului 1980, în prezenţa a doi reprezentanţi ai O.J.P.C.N. Vrancea, obiectele depozitându-se în biserica " Naşterea Sf. Ioan Botezătorul" din Piaţa Unirii, municipiul Focşani.

. Organizarea acestui depozit a constituit subiectul unei alte lucrări prezentată în mai 1985 la Tg. Mureş.

Amintesc acest lucru întrucât în comunicarea mea este necesar să revin la această lucrare pentru comparaţii, deoarece, după seismul din august 1986, biserica-depozit a trebuit să fie restaurată, turnul naosului fiind grav afectat.

Restaurarea a început în vara anului 1987 şi s-a încheiat în 1989. Pe perioada acestei operaţii, cele peste 2000 de obiecte au fost temporar

păstrate în incinta colecţiei feudale " Stamatineşti" din Focşani, cu toate că O.J.P.C.N. Vrancea s·a opus , întrucât nu oferea condiţii optime de păstrare, atât în ceea ce priveşte microclimatul, cât şi mărimea: spaţiul acesteia fiind mai mic aproape cu jumătate faţă de cel existent în biserica " Naşterea Sf. Ioan Botezătorul" .

După terminarea lucrărilor de restaurare, s-a efectuat operaţia de readucere a patrimoniului în depozitul-biserică " Naşterea Sf. Ioan Botezătorul" .

După decembrie 1989, oficialităţile cultelor s-au hotărât să redeschidă publicului focşănean biserica " Naşterea Sf. Ioan Botezătorul" - obiectele suferind un nou transport şi , culmea, tot la biserica " Stamatineşti" , interesul faţă de acest patrimoniu din partea proprietarului, adică a cultelor, atingând cote foarte joase.

Intetvenţiile O.J.P.C.N.-ului Vrancea pentru rezolvarea acestei probleme nu şi-au găsit ecoul întrucât, " temporar" , patrimoniul a rămas depozitat în incinta acestei biserici.

Dar, să revin la acest al doilea depozit pentru o sumară prezentare. Din " Istoricul oraşului Focşani" al lui Dimitrie F.Caian, cap. IV- aflăm că hramul

acestei biserici este " Sfinţii Voievozi" şi că a aparţinut familiei Stamatineştilor. Biserica nu are nici o inscripţie şi nici un act pentru constatarea datei zidirii ei.

Bătrâilii spun că a fost construită de Banul T orna Stamatin. La scara de intrare în biserică se găseşte o piatră de mormânt cu inscripţia 22 octombrie 1798. În partea sudică, lângă peretele bisericii, se află o lespede de marmură cu inscripţia în limba rusă cu anul 1809



(aici fiind mormântul unui ofiţer rus) . Deci, din datele de mai sus, se vede clar că biserica a fost construită între 1789 şi 1798, deoarece pe harta statului major austriac din 1789 nu era trecută.

Săndulache Stamatin, socrul doamnei Ruxandra, este înmormântat lângă altarul bisericii, cum arată imcriptia de pe o cruce, cu data de " 28 Ghen. 1837" .

În această biseri� s-a oficiat căsătoria poetului Grigore Alexandrescu, membru al Comisiei Centrale în perioada 1859-1862 şi ofiţer de vamă în Focşani, cu Raluca Stamatin.

Documentele şi arborele genealogie ale familiilor Stamatineşti-Dăscăleşti încadrează monumentul în epocă. Membrii ambelor familii au participat la frământările şi lupta focşănenilor pentru Unire, în special D. Dăscălescu poet unionist, membru al Comisiei Centrale şi prieten al domnitorului Al. 1 . Cuza.

Monumentul este construit din cărămidă, în formă de cruce. Cutremurul din 19 august 1894 a dus la ruinarea bisericii, ea fiind restaurată

abia între anii 1971-1973. După ce restaurarea a fost încheiată în 1973, biserica este transformată în

muzeu, intitulându-se -colecţia feudală " Stamatineşti"- expunând un patrimoniu format din icoane din secolele XVI-XIX, carte veche românească şi străină, veşminte de cult si altele. '

În vara anului 1980 s-au furat 9 icoane din incinta muzeului, fiind recuperate doar 4

S-a pătruns prin uşa muzeului. Pentru a asigura o securitate mai bună a obiectelor colecţiei, intrarea a fost dublată cu o uşă metalică, în aşa fel existând 5 (cinci) rânduri de încuietori (lacăte) pe 2 (două) uşi (foto nr. 1).

Biserica " Stamatineşti" nu are cei 50 de mp - spaţiu de protecţie necesar monumentului, iar intersecţia străzilor, se află la circa 10 m de clădire, (artere foarte circulate), vibraţiile vehiculelor se transmiţându-se monumentului şi, implicit, obiectelor.

După restaurarea monumentului (1973), au rămas nerezolvate problemele legate de drenarea apei pluviale, încât aceasta căzând, în partea nordică, pe pereţi, a reuşit să �acereze tencuiala şi varul (foto 2).

In foto 3, este vizibil fenomenul de macerare a tencuielii de la baza pereţilor, apa din sol urcând prin fenomenul de capilaritate.

Cele arătate mai sus duc la modificări microclimatice în incinta bisericii, modificări în funcţie de condiţiile atmosferice, de succesiunea anotimpurilor şi chiar de diferenţa zi-noapte.

Reamintesc că parametrii microclimatici trebuie să aibă valori constante, cuprinse între 50-60% pentru umiditate relativă, deci fără fluctuaţii mari sau bruşte, iar pentru temperatură orice valoare cuprinsă între 1-18°C este bună, dar cu condiţia ca umiditatea relativă să fie normală şi cuprinsă în intervalul amintit.

Se mai ştie că umiditatea relativă este dată de raportul procentual între umiditatea absolută şi umiditatea maximă (sau de saturaţie) şi că aceasta din urmă este în funcţie de temperatură în raport direct proporţional.

Măsurătorile făcute în luna octombrie 1991 , cât şi cele efectuate când biserica funcţiona ca muzeu, au arătat valori diferite ale umidităţii relative în funcţie de locul măsurătorii .


Biserica-depozit Stamatineşti

Astfel: în altar, UR=87% la T =10,3°C; naos - stânga, UR=86,5% la T =9,2°C; naos - dreapta, UR=74,5% la T=9,2°C;

(diferenta dintre cele două măsurători din naos fiind destul de mare, de 1 2 procente.) • o - pronaos - culoar central valoarea UR=86,5% la T=9,2 C;

263

pronaos aproape de intrare (cu uşa închisă binenţeles) UR= 73% la T=9,6°C.

Măsurătorile exterioare au arătat o valoare a UR=82% la T =8,3°C. Pentru comparaţie - media valorilor de mai sus ale umidităţii relative ale

actualului depozit este de 80, 15%, cu 10, 10 procente mai mare decât a fostului depozit. Un calcul simplu duce la valori ale umidităţii relative cuprinse între 13-27

procente peste valoarea maximă admisă pentru un microclimat normal, în conformitate cu normele în vigoare.

Fără a intra în amănunte, aceste valori ale microclimatului, cu mult peste cele admise, au dus la degradări de ordin fizic, chimic şi biologic ale patrimoniului adăpostit în această biserică, care, normal, au înrăutăţit starea lui de sănătate, comparativ cu cea din etapa de concentrare a lui în primul depozit.

Menţionam mai sus că actualul depozit are suprafaţa cu aproape jumătate mai mică decât a fostului depozit, lucru ce face imposibilă montarea întregului mobilier necesar păstrării patrimoniului conform principiului tipodimensionării.

În altar sunt depozitate o parte din icoanele împărăteşti, (precum cărţile într-o vitrină pentru citirea titlurilor) şi expuse o parte din obiecte aparţinând colecţiei feudale (icoane expuse pe pereţi, pietre funerare) - foto 4, 5 şi 6.

Naosul adăposteşte atât vitrinele ce conţin obiectele colecţiei, icoanele expuse liber, piese de mobilier, cât şi o altă parte, din icoanele pe lemn împărăteşti transferate, a�zate ca cele din altar, după cum se observă din foto 7 .

Abia în pronaos s-a reuşit montarea unei părţi din fostul mobilier destinat păstrării cărţilor şi a icoanelor praznicare (imaginile 8, 9 şi 10):

După cum se observă, cea mai mare parte a cărţilor (numărul lor fiind de 1577) a fost aşezată pe rafturi (foto 8 ,9) câte 2-3 maximum, în poziţie de repaus, şi întocmindu-se listele de raft.

Icoanele pe lemn praznicare au fost aşezate pe rafturi, în poziţie orizontală (de odihnă), acoperite cu foiţă, urmând să se întocmească şi listele de raft (foto 10) .

Revenind la icoanele împărăteşti (aşezate aşa cum am văzut în imaginile respective), consider că o rezolvare de moment a păstrării lor ar fi demontarea vitrinelor fostei colecţii muzeale şi montarea a cel puţin două rafturi 200x100x200 (H) cm cu câte 10 poliţe distanţate la 20 cm (existente în fostul depozit), care ar rezolva problema depozitării a cel puţin jumătate din aceste icoane.

De asemenea şi în altar ar fi posibilă montarea, dacă nu a 2 rafturi lipite între ele, cel puţin numai a unuia, în care ar putea fi aşezate cel puţin 20 de icoane.

Sistemul de iluminare este natural şi artificial, cu lumină incandescentă în timpul lucrului în depozit.

Stingătoarele de incendiu, ca număr, sunt insuficiente. Ventilaţia, mai corect aerisirea, se face numai prin uşa de la intrare, spre

deosebire de fostul depozit, unde, în plus, existau şi două ventilatoare. http://cimec.ro / http://muzeulvrancei.ro


Cred că cele prezentate mai sus conving şi pe nespecialişti de necesitatea găsirii unui spaţiu adecV'at depozitării în condiţii optime a patrimoniului cultelor din Vrancea.

BIBUOGRAFIE - A. Moldoveanu - Ocrotirea �i conservarea patrimoniului - latură

importantă a -activităţii muzeale, în " Revista muzeelor"

nr.6/1984, Bucureşti; - A. Moldoveanu - Proiectarea activităţilor de ambalare, transport �i

depozitare, în " Revista muzeelor"

nr.5, Bucureşti, 1977; - D. Alba Popa - Proiectarea mobilierului muzeistic potrivit cerinţelor

conservării �tiinţifice, în " Revista muzeelor" nr.2, Bucureşti, 1979; - V. Alexiu, E. Luca - Modalităţi de rezolvare a depozitelor la

Complexul Muzeal Gole�ti în, " Cercetări de conservare şi restaurare" , Muzeul naţional de Istorie, Bucureşti, 1982.

- D.F. Caian, Istoricul ora�ului Foc�ani, Focşani, 1 906.

Foto 1


Biserica-depozit Stamatineşti 265

Foto 3



Foto 6


Biserica-depozit Stamatineşti 267



Foto 1 0


VL CROlQCĂ.

BREVIAR CULTURAL ŞmNŢIFIC

Horia Dumitrescu

1991

27 - 28 riolembrie - Sesiunea anuală de studii şi comunicări ştiinţifice a fost onorată de participarea Excelenţei Sale, domnul Edgar Philip Bambelas •

- ambasadorul Republicii Congo la Bucureşti. Dl. Aoricel Marinescu, directorul Direcţiei Muzeelor şi Colecţiilor din Ministerul Culturii remarca, în cuvântul de deschidere, oportunitatea organizării unor astfel de manifestări ştiinţifice, în momentul în care societatea noastră, bulversată de lupte politice şi necazuri economice, îşi pune mai puţin problema participării sale la viaţa culturală.

Prestigioşi universitari şi specialişti din Bucureşti, Cluj, laşi, Bacău, Constanţa, Tulcea, Suceava, Bârlad, Chişinău şi Focşani au prezentat, în cadrul celor cinci secţiuni, interesante expuneri cu o arie tematică deosebit de cuprinzătoare.

Au reţinut atenţia: "Consideraţii cu privire la relaţiile dintre arheologie, istorie şi antropologie (prof. dr. doc. Mircea Petrescu-Dâmboviţa - membru corespondent al Academiei); - " Instituţia muzeului în contextul contemporan. Puncte de vedere privind unele aspecte organizatorice şi funcţionale" (Mircea Dumitrescu); " Consideraţiuni istorice pe marginea crizei iugoslave" (dr. Vladimir Iuliu Gusic); " 65 de ani de activitate arheologică pe teritoriul judeţului Vrancea" (V. Bobi); .. Semnificaţia unei aniversări: " Liga Culturală la 100 de ani" (D. Huţanu).

1992

24 Ianuarie - Simpozionul naţional " Unirea face puterea" a deschis

seria manifestărilor judeţene dedicate acestui eveniment. Au participat cercetători, istorici şi specialişti din Bucureşti, laşi, Galaţi şi Focşani.

29 -30 aprilie - Simpozionul naţional " Natura şi Omul", ediţia a XVII-a - Comunicările şi referatele ştiinţifice, ca şi activităţile practice, s-au desfăşurat la Focşani şi Gălăciuc (comuna Tulnici) . Au participat 17 specialişti - muzeografi,



cercetători, cadre didactice universitare - din Bucureşti, laşi, Bacău, Bârlad, Constanţa, Galaţi, Ploi�şti. Din partea Direcţiei Muzeelor şi Colecţiilor a fost prezent dl. Valeriu Cimpoeru. In prima zi, a fost vernisată expoziţia de pictură în acuarelă " Peisaje subacvatice" , cuprinzând 40 de lucrări semnate de inginerul focşănean Marian Hapău. Lucrările simpozionului şi vernisaju1 au fost onorate de prezenţa Excelenţei Sale domnul Abdel Majid Bouab, ambasadorul Regatului Maroc şi Excelenţei Sale domnul Edgar Philip Bambelas - ambasadorul Republicii Congo la Bucureşti, precum şi ataşatul cultural al Chinei. Excelenţa Sa domnul ambasador al Marocului a însoţit pe participanţii la simpozion şi la Gălăciuc.

5 august - Sesiunea ftiinţifică de comunicări "7 5 de ani de la epopeea românească de la Mărăfti·Mărăfefti-Oituz", organizată la Casa de Cultură Mărăşeşti, în colaborare cu Fundaţia de Cultură Patriotică Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz şi Primăria oraşului Mărăşeşti.

Au prezentat comunicări: acad. Ştefan Pascu, prof. univ. dr. Ştefan Ştefănescu - membru corespondent al Academiei, col. dr. Nicolae Ciobanu, conf. univ. dr. Constantin Cloşcă, Gabriela Voiculescu Dufour, prof. dr. Radu Economu, dr. Vladimir Gusic, dr. Aurel Kareţchi, dr. Dumitru Preda, prof. Neculai Rarinca, col.(r) Radu Teodoru, iar din partea instituţiei noastre: Dumitru Huţanu şi Horia Dumitrescu. Au fost prezenţi: dr. Marin Badea, dr. Gheorghe Bodea, dr. Gheorghe Buzatu, dr. Aorin Valeriu

, Dobrinescu, lt.col. Gheorghe Iorga, comandor Ilie Manole, Dumitru Radu Popescu, ing. Laurentiu Veber, publicist Alexandru Crihană. '

În deschiderea sesiunii au prezentat mesaje de salut: Excelenţa Sa Generalul Maior Mohaffiinad Rafiq-ul-lslam ndu.psc. ambasadorul Republicii Bangladesh, Excelenţa Sa dr. Suphasin Jayanama, ambasadorul Thailandei şi domnul Tadeusz Myslik - consilier al Ambasadei Poloniei la Bucureşti.

6 august - La înăltătoarea manifestare omagială de la Mausoleul Mărăsesti " Întru slava eroilor neam�dui" au fost prezenţi toţi participanţii de la sesi�n�a ştiinţifică, precum şi domnul Ion Iliescu - preşedintele României însoţit de domnul Teodor Stolojan - primul ministru.

14 august · "Memoria Oituzului" - La această manifestare organizată de Inspectoratul pentru Cultură al Judeţului Bacău, Muzeul Judeţean de Istorie " lulian Antonescu" - Bacău, Garnizoana Bacău şi Căminul Cultural Oituz, au participat şi muzeografii Dumitru Huţanu şi Horia Dumitrescu.

19 - 20 noiembrie - Sesiunea anuală de studii 'i comunicări 'tiinţifice. Au răspuns iniţiativei gazdelor istorici de renume, cadre universitare cercetători ştiinţifici, specialişti, directori de instituţii muzeale, muzeografi din Bucureşti, Cluj , Neamţ, laşi, Tulcea, Constanţa, Bacău şi Sibiu. Printre temele prezentate s-au numărat: "Unele probleme de tracologie dezbătute la manifestări ştiinţifice internaţionale" (prof. dr. doc. Mircea Petrescu-Dâmboviţa - membru corespondent al Academiei) ; " Românii în secolul naţionalităţilor" (prof. univ. dr. Gheorghe Platon - membru corespondent al Academiei); " Dendrologie românească - modalităţi de interpretare" (dr. Angela Olariu); " lredentismul nou şi vechi împotriva istoriei" (dr. Marin Badea); " Mega şi microistoria - o interpretare a reacţiilor interumane" (dr. Vladimir Iuliu Gusic); " Ion Antonescu - ministru de război în Guvernul Goga - Cuza" (dr. Valeriu Aorin Dobrinescu); "Vasile Goldiş văzut de contemporani' (dr. Gheoghe Şora) ; " Rolul muzeelor în etapa actuală" (dr. Dumitru Murariu).


Breviar cultural ştiinţific 27 1

În total, pe cele cinci secţiuni, au fost prezentate 58 de comunicări.

1993

24 Ianuarie - Simpozionul naţional " Unirea face puterea" a reunit reprezentanţi ai fostelor provincii istorice româneşti: Muntenia, Moldova, Oltenia, Banat, Crişana, Maramureş, Dobrogea, Ardealul şi Ţara Vrancei. Cuvântul de deschidere a fost rostit de dl. Romeo Paul Postelnicu - prefectul judeţului Vrancea. De asemenea, a adresat un cuvânt de salut participantilor, în calitate de istoric, prof. univ. dr. Liviu Maior -ministrul Învăţământului. '

Au susţinut comunicări: dr. Marin Badea, dr. Valeriu Aorin Dobrinescu, prof. Otilia Gherghe, prof. Vasile Andraş, prof. Iulia Căluşer, prof. Ion Iorga, dr. Nicolae Josan, prof. Virgil Lungu, prof. Dumitru Huţanu şi prof. Horia Dumitrescu.

18 februarie - Simpozionul şi Expoziţia " Descoperiri arheologice În davele de pe Siret" I-au avut ca invitat de onoare pe prof. dr. doc. Mircea Petrescu-Dâmboviţa - membru corespondent al Academiei . Au susţinut comunicări: Viorel Căpitanu, dr. Mihalache Brudiu, dr. Vasile Ursachi, drd. Valerică Sârbu, drd. Marius Constantinescu, Nicu Mircea şi drd. Victor Bobi. Expoziţia a cuprins peste 500 de piese remarcabile, atestând vechimea şi nivelul de dezvoltare al locuitorilor din acest spaţiu românesc.

5� mai - Simpozionul naţional " Natura şi Omul" - ediţia a XVIII-a.

Organizat în colaborare cu Direcţia Generală de Protecţie şi Valorificare a Patrimoniului Cultural Naţional, simpozionul a reunit cadre didactice universitare, cercetători ştiinţifici, muzeografi, conducători de instituţii de profil din Bucureşti, laşi, Constanţa, Tulcea, Bacău, Galaţi, Aiud, Baia Mare, Ploieşti, Brăila, Focşani.

Invitaţi de onoare: Excelenţa Sa General Maior Mohammad Rafiq-ul-Islam ndu. psc. ambasadorul Republicii Bangladesh, domnul Emil Cimbi - consilier cultural al Ambasadei Albaniei, domnul Denis Simon de la Fundaţia "Graaf' din Paris, dr. Alexandru Marinescu - vicepreşedinte al Comitetului Naţional Român pentru Institutul Internaţional de Cercetare "Om - mediu" . Simpozionul a fost prefaţat de vemisarea expoziţiei ,. Din fauna arhipelagului indonezian" - ale cărei exponate aparţineau Muzeului de Istorie Naturală "Grigore Antipa' din Bucuresti.

În deschiderea manifestării � luat cuvântul dr. Ioan Opriş, directorul general al D.G.P.C.N. din cadrul Ministerului Culturii. Au fost prezentate 29 comun1can. Participanţii au avut posibilitatea să viziteze ctitoria Cantemireştilor de la Mera şi Rezervaţia naturală " Focul viu" de la Andreiaşu.

8 iunie - " Ziua culturii indoneziene" - organizată în colaborare cu Fundaţia Academică .. Petre Andrei" . Invitaţi: Excelenţa Sa doamna Lamtiur Panggabean - ambasadorul lndoneziei la Bucureşti, membri ai Ambasadei, domnul ambasador Valeriu Georgescu, domnul Romeo Paul Postelnicu - prefectul judeţului Vrancea, membrii expediţiei ştiinţifice organizată în insulele indoneziene în anul 199 1 .

Expoziţia " Din fauna arhipelagului indonezian" şi filmul " Inima mării" realizat de Jacques Yves Cousteau - vizionat în premieră naţională - ca şi aspecte din expediţia



ştiinţifică românească au completat in chip convingător imaginea reală despre indepărtata şi necunoscuta Indonezie.

23 - 24 noiembrie. Sesiunea anuală de studii !fi comunicări !ftlinţiflce s-a desfăşurat sub semnul implinirii a 7 5 de ani de la Marea Unire. Au participat academicieni, cadre universitare, istorici, muzeografi, cercetători din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Tulcea, Constanţa, Brăila, Galaţi, Bacău, Roman, Buzău, Ploieşti. Cuvântul de deschidere a fost rostit de dr. Ioan Opriş - directorul general al Direcţiei Generale Protecţia şi Valorificarea Patrimoniului Cultural Naţional şi dr. Ioan Godea - director al Direcţiei Patrimoniului Cultural Naţional Mobil din cadrul Ministerului Culturii. Printre invitaţi, s-au numărat: acad . Mircea Petrescu-Dâmboviţa, acad. Gheorghe Platon, dr. Marin Badea, dr. Dumitru Murariu, dr. Marilena Aorescu, dr. Dan Teodor, dr. Valeriu Aorin Dobrinescu, dr. Georgeta Stoica ş.a. În cadrul celor cinci secţiuni, au fost susţinute 62 comunicări. Cu acest prilej, a fost vernisată in Crângul Petreşti expoziţia pavilionară "Viticultura in judeţul Vrancea" . Din nou, invitat de onoare a fost Excelenţa Sa domnul Abdel Majid Bouab, ambasadorul Regatului Maroc.

1994

23 ianuarie - Simpozionul naţional " Unirea face puterea", s-a desfăşurat in Sala Mare a Consiliului Judeţean Vrancea şi a reunit, ca de obicei , reprezentanţi ai tuturor provinciilor istorice româneşti

Cuvântul de deschidere a fost rostit de domnul Romeo Paul Postelnicu -prefectul judeţului Vrancea.

Au susţinut comunicări: drd. Mihai Gorgoi - director general al Direcţiei Muzeelor şi Colecţiilor din Ministerul Culturii, prof. Mihai lpate, prof. Otilia Gherghe, dr. Nicolae Secară, prof. Claudia Bonaciu, prof. Gheorghe Robescu, prof. Tiberiu Alexa, dr. Valeriu Aorin Dobrinescu, prof. Ştefan Stanciu, prof. Lascu Stoica, prof. Dumitru Huţanu şi prof. Horia Dumitrescu.

12 aprilie. Expozjţia " Civilizaţia bronzului în bazinul Siretului". Simpozion " Ion Nestor".

Ambele manifestări au fost realizate in colaborare cu muzeele din Bacău, Roman, Buzău, Tecuci şi Brăila.

Simpozionul " Ion Nestor" a fost organizat cu prilejul implinirii a două decenii de la trecerea in eternitate a marelui profesor şi arheolog, personalitate marcantă a oraşului nostru. Invitat de onoare: acad. Mircea Petrescu-Dâmboviţa, prezenţă permanentă in ultimii ani la manifestările instituţiei noastre.

4-5 mai. Simpozionul naţional al Asociaţiei Muzeelor în Aer Liber din România, ediţia a VII-a.

Au fost prezenţi: dr. Ioan Opriş - director general al Direcţiei Generale Protecţia şi Valorificarea Patrimoniului Cultural Naţional, prof. univ. dr. Radu Aorescu preşedintele Comitetului Naţional Român - ICOM, dr. Corneliu Bucur - preşedintele AMALR şi dr. Ioan Godea - vicepreşedintele AMALR. Programul a cuprins dezbateri pe temele: " Muzeul in aer liber şi turismul" , "Integrarea Muzeului in aer liber din Focşani in circuitul turistic al zonei şi al ţării" , "Video filmul - mijloc de popularizare a muzeului şi


Breviar cultural stiintific ' '

273

transmiţător de informaţie culturală către public" . La Secţia de Etnografie din Crângul Petreşti a fost vemisată expoziţia pictorului focşănean Marian Hapău.

12-13 mai. Simpozionul naţional " Natura fi Omul" - ediţia a XIX-a. La această amplă manifestare au participat profesori universitari, cadre din cercetare, muzeografi din Iaşi, Constanţa, Tg. Mureş, Suceava, Tulcea, Ploieşti, Drobeta Tumu-Severin, Bacău, Bucureşti. Au fost susţinute peste 20 de comunicări, îmbrăcând cele mai variate şi importante aspecte ale raportului Om-Natură, ale atitudinii omului faţă de natură, toate constituindu-se ca un îndemn la reflecţie şi responsabilitate. Cu acest prilej a fost vemisată expoziţia " Aori, flori, flori" realizată de muzeografele Lelia Pavel şi Ana Condrea (flori în pictura românească: Băncilă, Piliuţă, Dan Cristian Popescu, Liviu Nedelcu, flori de mină şi flori oferite de S.C. Prestcom S.A. Focşani).

1 iulie - Simpozionul " Ştefan cel Mare fi Sfânt". Organizat în colaborare cu Fundaţia Academică "Petre Andrei' , manifestarea a prilejuit reunirea la Focşani a istoricilor şi cercetătorilor ştiinţifici de la institute prestigioase din Bucureşti şi Iaşi: dr. Ştefan Olteanu, dr. Leon Şimanschi, dr. Alexandru Andronic, Viorel Butnariu.

Din partea gazdelor au susţinut comunicări: drd . Anton Paragină şi Aurel Nicodei.

1995

18 ianuarie - Simpozionul naţional .. Unirea face puterea" a deschis, din nou, seria manifestărilor dedicate Unirii Principatelor Române. Au fost prezenţi, ca de obicei, reprezentanţi din toate provinciile româneşti. Invitat de onoare: acad. Gheorghe Platon.

19-20 ianuarie. Sesiunea de studii fi comunicări ftiinţifi�. Şi de această dată, organizatorii au reuşit să aducă la Focşani, nume

prestigioase: acad. Mircea Petrescu-Dâmboviţa, dr. Petre Roman - director al Institutului Român de Tracologie, dr. Dan Teodor - director al Institutului de Arheologie Iaşi, dr. Ioan Godea - director general al Muzeului Satului Bucureşti, dr. Valeriu Aorin Dobrinescu, dr. Dumitru Murariu - director al Muzeului de Istorie Naturală "Grigore Antipa", dr. Alexandru Marinescu - vicepreşedintele Comitetului Naţional Român ICO�, dr. Radu Stancu - preşedintele Asociaţiei Muzeografilor Naturalişti din România ş.a. !n cele cinci secţiuni, pe durata celor două zile, s-au putut prezenta 7 1 corqunicări. In avanpremieră, participanţii au vizitat expoziţia permanentă " Focşanii şi lJnirea" . La ambele manifestări a participat ee. Nicolae Giurgea - prefectul judeţului Vrancea.

24 Ianuarie - lnagurarea Muzeului Unirii, în prezenţa preşedintelui României •• domnul Ion Iliescu, a autorităţilor centrale şi judeţene care îl însoţeau.

In Cartea de onoare, preşedintele ţării a notat:

" Felicitări organizatorilor şi realizatorilor Muzeului Unirii din Focşani - oraş

simbol al Unirii Principatelor Române şi al ideii de unitate naţională, desăvârşită după primul război mondial" .

Felicitările revin şefilor de secţie Dumitru Huţanu, Lelia Pavel şi Ion Cherciu care au conceput şi realizat acest muzeu atât de semnificativ pentru idealul de unitate naţională la români.



Tot aici, domnul preşedinte Iliescu şi-a lansat volumul " Revoluţie şi reformă", prezentat de prof. Gheorghe Zaharia, deputat în primul Parlament al ţării, după 1989.

14 februarie - Vemisarea expozitiei "Cultura tutunului în Cuba' Au fost prezenti Excelenta Sa Eulogi� Rodriquez Millares - ambasadorul Cubei

la Bucureşti şi domnul 'Romeo Paul Postelnicu - prefectul judeţului Vrancea. Înaltul

oaspete a vizitat şi S.C. Suintest S.A. 1 7-18 mai. Simpozionul naţional " Natura !fi Omul" - ediţia a XX-a. Au răspuns invitaţiei noastre profesori universitari, specialişti, cercetători şi

muzeografi din Bucureşti, laşi, Piteşti, Constanţa, Ploieşti, Craiova, Mediaş, Brăila, Piatra Neamţ, Bacău, Braşov. Printre participanţi s-au numărat: dr. Stelian llinoiu - Centrul Român pentru Informaţii ONU, prof. dr. Ion lordache, dr. Vladimir Iuliu Gusic, conf. univ. dr. Gheorghe Lupaşcu, drd. Mihai Gorgoi - director al Direcţiei Muzeelor şi Colectiilor din Ministerul Culturii. Cele 31 de comunicări au abordat o tematică vastă si compiexă circumscrisă relaţiei NATURĂ -QM. În prima zi, a fost inaugurată expoziţi� permanentă " Minunata lume a păsărilor" , realizată de muzeografii Secţiei de Ştinţele Naturii a Muzeului Unirii.

În cea de-a doua zi, oaspeţii au fost invitaţi la o excelentă şi reconfortantă excursie pe traseele turistice ale judeţului, cu popasuri, în vederea realizării unor observaţii directe şi aplicaţii practice, în Rezervaţiile naturale Cascada Putnei şi Cheile Tişiţei, precum şi în Staţiunea Soveja.

1 iunie - Ziua Eroilor - La Mausoleul Mărăşeşti s-a desfăşurat o emoţionantă festivitate în prezenţa domnilor Nicolae Văcăroiu - primul ministru, Viorel Mărgineanu -ministrul Culturii, alte oficialităţi centrale şi locale, parlamentari. •

23-24 noiembrie - Simpozionul naţional " Ion Nestor !fi arheologia României

", organizat în colaborare cu Academia Română - Secţia de ştiinţe istorice şi

arheologie, Institutul Român de Tracologie şi Universitatea " Petre Andrei" din laşi. Cuvântul de deschidere a fost rostit de ee. Nicolae Giurgea - prefectul judeţului Vrancea.

Lucrările s-au desfăşurat în plen şi pe secţiuni, prilejuind prezentarea unor comunicări de înaltă ţinută ştiinţifică. Intre semnatarii acestora: acad. prof. dr. Mircea Petrescu-Dâmboviţa, prof. univ. dr. Dinu Marin, dr. Dan Teodor, dr. Marilena Aorescu, dr. Petre Romafl, dr. Sebastian Morintz, conf. univ. dr. Attila Laszlo ş.a.

15 decembrie. Comemorare " Petrache Dima - Omul, profesorul, publicistul". Se împlinea un an de la trecerea în nefiinţă a alesului om de cultură din oraşul nostru. Au participat: prof. Culiţă Uşurelu, prof. Mircea Dinutz, prof. Radu Ştefan, prof. Ionel Sârbu, col. Gheorghe Iorga, dr. Dănuţ Ceamburu, muzeografii instituţiei gazdă.

1996

23 ianuarie. Domnul T eodor Meleşcanu - ministru de Externe, consemna în Cartea de onoare: " Am vizitat cu o plăcere deosebită, în compania Corpului Diplomatic din România acest muzeu care este o dovadă vie a sentimentului cel mai deosebit al românilor pentru unitate şi independenţă. Felicitări tuturor şi sperăm să ne vedem cât mai curând" .


Breviar cultural stiintific . .

275 24 Ianuarie. Simpozionul internaţional "Rolul diplomaţiei în

pregătirea, Înfăptuirea si recunoasterea Unirii Principatelor Române", s-a desfăşurat în Sala Mare a C�nsiliului Jud�ţean Vrancea. În prezenţa Corpului Diplomatic au susţinut comunicări: domnul Adrian Năstase - preşedintele Adunării Deputaţilor, domnul Teodor Meleşcanu - ministru de Externe, prof. univ. dr. Ion Bulei, prof. univ. dr. Valeriu Aorin Dobrinescu şi semnatarul acestor rânduri.


VU. IN MEMORIAM

MIHAI MIHALCIUC (1942-1994)

S-a născut la 1 5 iulie 1 942, în oraşul Braşov. Copilăria şi-a petrecut-o la Bucureşti, crescut de o mătuşă, rămânând orfan de mamă la o vârstă fragedă. După recăsătorirea tatălui său, a revenit la Braşov, unde a absolvit cursurile şcolii elementare. A urmat apoi cursurile Liceului nr. 4 din Braşov, pe care le-a terminat în anul 1 960.

În anul 1 967 a absolvit cursurile Facultătii de Biologie-Geografie a Universităţii " Al. 1. Cuza " din laşi. Încă din facultate a �vut preocupări în domeniul cercetării păsărilor, avându-1 ca profesor pe renumitul Z. Feider, de la catedra de Zoologia Vertebratelor.

În anul absolvirii (1 96 7) este angajat ca muzeograf la Muzeul de Stiintele Naturii din Focşani. Începând din anul 1 980 a condus Secţia de Ştiinţele Natu;ii a ComplexuJui Muzeal Vrancea, ca şef de secţie.

In afara sarcinilor specifice de muzeograf a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică în domeniul ornitologiei, făcând ample cercetări în judeţul Vrancea şi participând la teme de cercetare la nivel naţional.

Aceste studii s-au materializat într-o serie de lucrări publicate în reviste de specialitate.

Dintre acestea amintim: - Consideraţii asupra avifaunei din Zona Vrancei - Observaţii asupra pasajului de toamnă la păsări, pe cursul mijlociu al

Siretului - Valorificarea ştiinţifică şi expoziţională a cercetărilor ornitologice din

zona Lepşa-Zboina - Consideraţii asupra avifaunei bazinului superior şi mijlociu al râului

Putna - Contribuţii asupra ornitofaunei Crângului Petreşti - Ornitofauna masivului Măgura Odobeşti - Exemplare deosebite din colecţia ornitologică a Secţiei de Ştiinţele

Naturii a Complexului Muzeal Vrancea - Manifestări specifice în activitatea muzeală. Prin dispariţia prematură a biologului Mihai Mihalciuc, muzeografia şi

ornitologia românească pierd un bun coleg şi specialist.


LUişor lvancia (1947 - 1996)

S-a născut fn vara anului 1 947, la 2 august, fn comuna Goleşti, judeţul Vrancea, unde şi-a petrecut copilăria şi unde a absolvit cursurile Şcolii elementare din comună.

După terminarea cursului elementar, urmează cursurile Liceului " Al. 1. Cuza " din Focşani.

În anul 1 972 a terminat cursurile Facultăţii de Chimie din cadrul Universităţii " Al. 1. Cuza " din laşi. După absolvirea Facultăţii, a fnceput activitatea didactică, funcţionând ca profesor la şcolile d.in judeţ, până fn anul 1 976, când a fost angajată la Complexul Muzeal Vrancea, pe postul de muzeograf-conservator, apoi conservator-general la O.J.P. C.N. Vrancea. În această funcţie a depus multă pasiune şi a desfăşurat o activitate competentă fn domeniul conseruării şi păstrării bunurilor din patrimoniul muzeal judeţean, ocupându-se fn acelaşi timp şi de reorganizarea şi tipodimensionarea spaţiilor de depozitare ale muzeului (cum ar fi cel de etnografie-port popular şi ţesături, dar mai ales cel de arheologie, organizat conform normelor standard de conservare si tipodimensionare).

În anul 1 979, a participat la o;ganizarea depozitului central Tnfiinţat la Focşani, fn interiorul bisericii " Sfântul Ioan Botezătorul ", pentru bunurile din patrimoniul cultelor religioase, contribuind şi aici la preluarea şi conservarea, fn special, a bogatului inventar de icoane şi carte veche, adăpostit de acest depozit. Împreună cu ceilalţi specialişti ai muzeului şi OJPCN-ului s-a implicat fn organizarea expoziţiilor de bază ale muzeului, a unor colecţii muzeale din judeţ, a expoziţiilor temporare, precum şi a altor activităţi specifice muzeului.

În afara sarcinilor ce-i reveneau pe plan profesional, a desfăşurat activitate ştiinţifică fn domeniul conseruării şi restaurării bunurilor culturale, făcând cercetări fn cadrul muzeului sau al colecţiilor muzeale din judeţ.

Studiile efectuate s-au concretizat fn lucrări de specialitate, care au fost susţinute fn sesiunile organizate de Muzeul Vrancei sau la Consfătuirile naţionale, unde s-au dezbătut problemele legate de conservarea patrimoniului cultural. Multe din lucrările ce uor fi menţionate fn continuare, au fost publicate fn reviste de specialitate:

- Condiţiile şi formele blodegradărli pieselor din lemn . Profilaxie şi combatere

- Probleme legate de organizarea depozitelor şi secţiei de etnografie - Probleme legate de reorganizarea depozitului de port popular - Tipuri de degradare ale textilelor muzeale - Organizarea depozitului central de păstrare a bunurilor deţinute de

unităţile de cult


279

- Fotografia - mijloc de conservare a valorilor de patrimoniu - Acţiunea factorilor biologici şi abiotici asupra textilelor - Probleme legate de reorganizarea depozitului de istorie veche şi medie - Biserica - depozit Stamatineşti. Activitatea profesională şi ştiinţifică şi-a oprit cursul în septembrie 1 996

când, moartea fulgerătoare a răpit din mijlocul nostru o bună colegă şi specialistă.


Tiparul executat in atelierele Tipografiei SOGEND

Str. E.Varga nr. 17 Focşani Tel/fax: 037/627713


“vrancea” studii și comunicări, xi, 1997

Documents