UNIVERSITATEA “TITU MAIORESC”FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

REFERATTIPURI MENTALE

(de DANIEL DENNETT)

STUDENT RAD ANDREEA CARMEN AN. I GR. III

BUCURESTI2011

Daniel Dannett este un cunoscut filozof modern american, ce se preocupă in mod special de întelegerea minţii, şi care foloseşte des, rezultate ştiinţifice din domeniul biologiei sau computerelor. Titlul cărţii este suficient de clar, şi destul de incitant, pentru a atrage publicitate. Să nu ne lăsam înşelaţi insă, Dennett nu vine cu o teorie gata explicată, completă, a minţii. Nu, el insuşi recunoaşte undeva mai spre sfirşitul cărţii ca această carte este mai mult o inşiruire de idei şi ipoteze, care ajută la inţegerea funcţionării complexe a creierului.

“Oare ştim vreodată ce se întamplă cu adevarat in mintea altei personae?, Ce trăiri are un copil în timpul naşterii? , La ce se gândesc caii?, E posibil oare ca toate animalele, cu excepţia fiinţei umane, să fie doar nişte roboţi lipsiţi de gândire?”, Unde trasăm linia de separaţie între fiinţele cu minte şi cele fără minte? Dacă există şi alte tipuri de minţi în afară de cel uman, cât de diferite sunt ele faţă de acesta? Care au fost etapele apariţiei conştiinţei?

Răspunsurile ce pot fi date acestor întrebări , care şi le pune însuşi Daniel C. Dennett, dar care sunt puse şi de multi dintre noi, au consecinţe morale deosebite. Atribuind mintea plantelor, ne angajăm automat într-o relaţie oarecum ciudată cu aceste fiinţe. În acţiunile noastre asupra lor vom purta o responsabilitate asemănătoare celei pe care o purtăm de obicei faţă de o altă persoană. Uciderea unui animal sau ruperea unei flori ar putea fi fapte care „contează" pentru acea floare sau acel animal şi nu numai pentru persoanele cărora le pasă de aceste vieţuitoare. Înafară de aceste consecinţe de ordin moral, o problemă importantă este explicarea minţii umane. Această problemă ar putea fi rezolvată exploatând asemănările dintre variatele tipuri mentale, de exemplu există minţi simple şi minţi complexe.

Drumul de la simplitate la complexitate poate fi înţeles dintr-o perspectivă evoluţionistă. Momentele apariţiei în timp a noilor elemente de complexitate nu pot fi dezvăluite, însă, privind acest drum ca o linie dreaptă. Daniel Dennett încearcă o descriere sumară a acestui proces – evoluţia de la macromoleculele auto-reproducătoare (ADN, ARN) la sisteme nervoase autonome (sistemul metabolic, sistemul imunitar) şi la sistemul nervos central –

urmărind asemănări şi deosebiri între ce considerăm a fi minţi simple şi minţi complexe.

Pentru a identifica acele lucruri care ar putea să aibă o viaţă mentală, se recurge la o metodă eficientă: adoptarea atitudinii intenţionale. Acestă metodă presupune tratarea fiecărei entităţi supuse studiului ca şi cum ar fi un agent raţional. Pentru a nu se crea confuzii în urma studierii subiectului, trebuie realizată o categorisire a variantelor de atitudini cât şi a variantelor de intenţionalitate. Astfel, avem atitudinea fizică (metoda prin care folosim ceea ce ştim despre legile fizice pentru a formula o prezicere) şi atitudinea proiectului (credem că un anumit aparat va funcţiona, deşi nu cunoaştem toate legile fizice specifice, care explică acea regularitate), precum şi intenţionalitatea intrinsecă (însuşirea gândurilor, dorinţelor noastre de a fi orientate spre ceva) şi intenţionalitatea derivată (exploatează intenţionalitatea intrinsecă; spre exemplu: semnele au sens atât timp cât fac parte dintr-nu sistem de reprezentări ancorat în minţile celor care le reprezintă).

Dacă o creatură nu are aşa numitele fibre C sau nu sunt activate rezultă că acea creatură nu are o durere. A fost respins pe temeiuri empirice, că nu există vreun tip indentificabil de stare fizicală care să însoţească tot timpul un eveniment mental de tip şi nu acel eveniment. Multe animale, care sunt diferite de oameni din punct de vedere neurologic, par să aibă unele stări mentale asemănătoare cu cele ale oamenilor. Stările de durere pentru om pot să aibă o instanţiere fizicală diferită la un alt tip de animal sau creatură.

Comportamentul conştient nu poate fi explicat numai prin constituenţi materiali(atomi, molecule) ci este explicat prin aranjarea sau configuratia constituenţilor din care este alcatuita etitatea conştientă.Durerea este descrisă ca acea stare rezultată dintr-o lezare fizicală a unui organism şi care poate produce un comportament de evitare, date fiind şi alte stari mentale, durerea este neplacută.

Biologic, omul are un creier mai evoluat ca al celorlalte animale, dar regulile biologice controleaza şi comportamentul omului. Spre deosebire de celelalte animale, omul se deosebeşte prin aceea că poseda mai multe semnale non-verbale ereditare sau educate.

Comunicarea reprezintă un mod de interactiune psiho-sociala prin care oamenii îşi transmit impresii, idei, concepţii prin mesaje ce produc schimburi de informaţii cu scopul cultivării valorilor propri şi cunoaşterii valorilor celorlalti. Ea se efectuează în sisteme şi limbaje non-verbale complexe: limbaje verbale însoţite de limbaje non-verbale, de simboluri, tonuri, ritmuri, taceri, folosite anume pentru împartaşirea unor semnificaţii cu scopul recunoaşteri ideilor şi intereselor pastrării unor legaturi şi unor raporturi.

Psihologul ne spune că mentalitatea umană se împarte în două nivele; nu două minţi, ci două faze ale unei singure minţi, numite fie conştient şi subconştient, fie obiectivă şi subiectivă. Mintea obiectivă a omului este Mintea raţiunii, a alegerii, a dirijării, şi nu creează atât de mult cât dirijează activitatea creatoare. Mintea subiectivă este Mintea creatoare; este acea profunzime enormă a inconştientului în care sunt depozitate toate amintirile gândirii şi acţiunile trecutului, care nu dispar chiar dacă nu pot fi chemate în mod conştient, dar care plutesc la suprafaţă în vise şi complexe. Mintea subiectivă este aceea care conduce diversele activităţi ale corpului. Nimic în Univers nu se poate desfăşura fără Minte şi acest adevăr este valabil şi pentru corpul omenesc. Mintea subiectivă este aceea care face inima să bată, menţine procesul respiratoriu al plămânilor, stimulează acţiunea digestivă, menţine temperatura corpului, dirijează transportul de energie nervoasă şi altele, pe care le îndeplineşte uşor şi fără efort.Motivul pentru care mintea subiectivă a omului poate face toate acestea este acela că ea este de fapt o parte din Mintea Subiectivă Universală.Atunci când înţelegem că nu există decât o unică Minte Universală în întregul Univers şi că omul este el însuşi din această Minte, ne putem da uşor seama că Mintea care a creat pentru prima dată celulele corpului poate tot aşa de bine şi de uşor să facă alte celule noi impregnate cu forţă vitală. Şi dacă înţelegem că această Minte Subiectivă Universală construieşte totdeauna conform unui model pus la dispoziţie de Spirit, ne dăm seama uşor cum omul poate pune în mişcare această Lege a Minţii în direcţia dorită.

Mintea obiectivă sau conştientă a omului corespunde cu Spiritul divin. Prin aceasta nu se înţelege că gândirea conştientă (mintea) este perfectă - ştim că uneori este diabolică - dar omul este spirit în sensul că are puterea să raţioneze, să aleagă, să selecteze, precum şi abilitatea de a dirija Mintea subiectivă în direcţia hotărâtă. Un exemplu îl constituie cazul când hotărâm să ne trezim la o anumită oră dimineaţa, ceva mai devreme decât de obicei (ceea ce constituie o alegere conştientă); exact la ora fixată, Mintea subiectivă ne scoală, adesea cu câteva secunde înainte de a suna deşteptătorul. Se înţelege deci că omul, ca spirit sau minte obiectivă, se serveşte de mintea subiectivă, care se supune alegerilor sale conştiente.

Omul trăieşte într-o lume a simţurilor, fiind mărginit din cauza concepţiilor eronate pe care le are despre spaţiu şi timp. El aplică termeni cantitativi lucrurilor spirituale, nereuşind să-şi dea seama că Dumnezeu nu are măsură. De fapt, toată Divinitatea umple întregul Univers, şi totuşi, totul din Divinitate este în fiecare om. Mai mult decât atât, totul din Divinitate este în fiecare celulă a corpului, în cel mai plăpând organism, în fiecare fir de iarbă. Şi totuşi aceasta nu înseamnă că este divizată în bucăţi; Dumnezeu, fiind

indivizibil, se află în orice loc în orice clipă, în toată măreţia să. Trebuie să ne eliberăm de o concepţie materialistă a oricărui raţionament care presupune divizarea în particule minuscule a Divinităţii în scopul de a impregna diversele organisme.

Este esenţial să cuprindem în înţelegerea noastră acel adevăr fundamental că suntem pătrunşi de întreaga prezenţă a Divinităţii şi nu numai de o minusculă părticică din aceasta, pentru că atunci când ne trezim la semnificaţia sa, este o concepţie care zguduie imaginaţia. Prima dată când cineva ajunge să-şi dea seama în conştiinţa sa de faptul că este impregnat de întreaga putere şi prezenţă a lui Dumnezeu, şi nu numai de o părticică, se trezeşte în el un sentiment de siguranţă ce nu mai putuse fi resimţit până atunci.

Daniel Dennett stabileşte, urmărind această metodă, o relaţie între intenţionalitatea stărilor creierului si intenţionalitatea sistemului care le-a creat, cea dintâi fiind bineînţeles derivată: "Ne tragem din roboţi şi suntem alcătuiţi din roboţi, iar toată intenţionalitatea de care ne bucurăm derivă din intenţionalitatea mai profundă a acestor miliarde de sisteme intenţionale mai puţin rafinate"

Autorul nu pretinde în acest text să ofere soluţiile finale ale problemelor de conştiinţă şi limbaj. Obiectivul său este de a pune în discuţie astfel de teme şi de a formula întrebări cât mai pertinente şi adecvate, după cum mărturiseşte în primele rânduri ale prefeţei: ”Sunt filosof, nu om de ştiinţă, iar noi, filosofii, ne pricepem mai ales să punem întrebări şi nu să dăm răspunsuri". Apelând atât la descoperiri din domeniul neuroştiinţei, cât şi la unele exemple filosofice, Daniel Dennett se adresează în principal cititorilor nespecializaţi în ştiinţele cognitive, dar dispuşi să înceapă o explorare a tipurilor mentale.

Consider  că rolul  unificator,  de  monitorizare  a  multora  din  procesele şi  acţiunile pe  care  le  întreprindem,  este  unul  dintre  factorii  care contribuie  la   mistificarea  conştiinţei.  Deşi  Dennett  a  fost  acuzat că ridică o  falsă problemă afirmând  faptul  că sunt  filosofi  sau  oameni  de ştiinţă care  adoptă materalismul  cartezian,  există şi  susţinători  ai  punctului său  de  vedere.  Antonio  Damasio  admite  că problema  materalismului cartezian  este  de  găsit  în  toate  cercetările  legate  de  problema  minţii  şi  a creieului,  în  mod  explicit  sau  implicit,  fiind,  de  asemenea,  cea  mai reprezentativă concepţie  la  nivelul  simţului  comun.  El  adaugă faptul că există numeroase  exemple  nu  doar  în  domeniul  filosofiei  minţii,  cât  şi în  cel  al  neurofiziologiei  sau  neuropsihologiei.  Se  pare  că nu  se  poate pune  nici  măcar  problema  existenţei  vreunei  structuri  neuroanatomice  în cortexul  cerebral  unde  converg  toate  informaţiile  senzoriale.  Prin  urmare

nu  putem  vorbi  de  posibilitatea  unei  structuri  cerebrale  responsabile  cu generarea  materalismului  cartezian.

 În concluzie Dennett  are  dreptate  când  afirmă că există o  seducţie  de tipul  materialismului  cartezian.  Ce  este,  însă,  neclar  este  că el  susţine totodată faptul  că nu  se  poate  trage  decât  o  linie  arbitrară între  ceea  ce numim  procese  cerebrale  ş fenomenul  subiectiv  conştient.  Este  adevărat că există nenumărate  procese  care  au  loc  la  nivel  cerebral  în  fiecare moment,  unele  dintre  acestea  fiind  conştiente.  Este,  de  asemenea, adevărat,  că creierul  este  un  organ  complex  ce  lucrează constant  cu informaţii  pe  care  nu  le  conştientizăm  (cum  ar  fi  primele  imagini,  cele răsturnate,  din  timpul  procesului  de  editare  vizuală),  chiar  şi  în  clipele  în care  suntem  într-o  stare  conştientă.  Cu  toate  acestea  noi  utilizăm fără greşeală expresia  „a  fi  conştient”  pe  criterii  independente  de  ceea  ce ştim  că are  loc  la  nivel  bio-chimic  cerebral.  Şi  aceasta  pentru  că conştiinţa este  asociată cu  o  anumită stare  psihologică evidentă,  indiferent  dacă,  în timpul  în  care  ea  este  prezentă,  creierul  continuă să proceseze  date  în diferite  stagii  (care  fac  posibilă,  printre  altele,  existenţa  acelei  stări subiective).  Chiar  există o  formă (unică,  la  un  moment  de  timp  specific) în  care  nişte  informaţii  ajung  la  nivelul  experienţei,  indiferent  ce modificări  au  suferit  şi  pot  suferi  în  continuare.  Permanenta  prelucrare  a informaţiilor,  de  care  vorbeşte  Dennett,  nu  pare  să excludă realitatea  şi unicitatea  formei  unei  experienţe  subiective  la  un  oarecare  moment  de timp.  

Adesea în încercările de a defini fiinţa umană se afirmă că este unica fiinţă dotată cu gândire şi limbaj ( " homo cogitarius", "homo loguens").Cele doua fenomene psihice puse in discutie ( dar nu numai ele, desigur), constituie din timpuri stravechi, emblema omului, fiindui specifice si deosebindu-le astfel, radical, de celelalte vietuitoare, deşi putem spune că unele vieţuitoare nu au limbaj, nu putem spune clar că nu au şi gandire, dar concluzionând cele spuse de Dennett şi întelese de mine personal nu putem să aflam exact ce se întâmplă în mintea vieţuitoarelor din jur nostrum. Eu pot spune doar ca Dumnezeu pe noi oameni ne-a înzestrat cu limbajul prin care noi oameni putem să ne şi exprimam ce este în mintea noastra.

Majoritatea autorilor care-şi propun să consilieze cititorii cum să-si dezvolte valenţele ascunse încep prin a le propune acestora să intre în contact cu emoţiile lor. De ce este atât de important? Emotiile noastre constituie factorii care ne influenţează cel mai mult modul în care reacţionăm, luăm decizii, ne raportăm la propriul sistem de valori şi, nu în ultimul rând, comunicam cu ceilalţi. Astfel, dacă reuşim să ne controlăm emoţiile, putem avea lucrurile sub control, indiferent de context.

Ni s-a spus mereu să nu ne exprimăm emoţiile, mai ales în public, pentru că asta înseamnă imaturitate. Ni s-a spus că omul este o fiinţă raţională. Acum apar deodată nişte oameni de stiintă care ne spun că omul este o fiinţă emoţională, ca oricare alta de pe acest Pământ. Pe cine să credem?Până de curând emoţiile erau considerate ceva de care trebuie să scapi dacă vrei să nu ai neplăceri. Azi se stie că emoţiile pot fi educate şi că beneficiile obţinute în urma acestui proces sunt enorme.

Inteligenţa emoţionala redefineşte imaginea despre lume si om. Azi ştim că emoţiile sunt cele mai importante resurse ale omului şi ca felul cum este construit creierul uman îi permite acestuia mai întâi să iubească.