SOFIA VICOVEANCA

Cantecul și dorul Bucovinei profunde

Mucea George-Toderică

Dincolo de dragostea mea pentru Bucovina natală, cel puțin două sunt motivele pentru care aleg să dedic câteva rânduri cunoscutei interprete de muzică populară Sofia Vicoveanca. Primul este legat strict de individualitatea îndragitei artiste, și este o formă de respect pentru cei peste 50 de ani de carieră artistică, în care: vocea inconfundabilă, nerepetabilă, modestia , chipul fără varstă, demnitatea, noblețea au făcut din Sofia Vicoveanca o emblemă folclorică.

Cel de-al doilea motiv ține de nevoia personală de a îmi ordona gândirea, stabilind și analizând un model cu valoare certă pentru folclorului muzical din Bucovina, un reper prin care oricine se poate salva de alunecarea culturală spre kitsch-ul și mercantilismul ieftin din unele creații folclorice actuale. Vechii rapsozi, care trăiau candva în anonimatul satului, au devenit treptat artiști profesioniști ai culturii muzicale orale, au căpătat un nume cunoscut, iar numărul acestora din urmă e într-o continuă crestere, ceea ce este îmbucurător, dar uneori și generator de confuzii . De aici nevoia de a analiza un etalon ca Sofia Vicoveanca.O întrebare rămâne deschisă : va reuși azi cineva să-și mai contureze o personalitate scenică unică la fel ca Sofia Vicoveanca? Să-i analizăm personalitatea și poate vom afla un răspuns.

În esență, Sofia Vicoveanca ( un nume predestinat și asumat, căci “Sophia” înseamnă cuprinderea și cunoașterea culmii umane în sens filosofic și teologic) a urmărit cu orice preț, înainte de toate valoarea și nu succesul imediat, lucru realizat prin conturarea unui stil unic. Așa cum ea însăși afirmă: “Eu nu stiu cât de mult place glasul meu, nici măcar dacă interpretez frumos o melodie, dar știu că vocea mea nu se confundă.”

Așa cum reiese, pe scurt, din datele sale biografice, Sofia Vicoveanca, pe numele real Sofia Fusa s-a nascut la data de 23 septembrie 1941 în comuna Toporăuți (Toporuica de astăzi), aflată în apropiere de orașul Cernăuți, fiind unul din cei patru copii ai familiei de negustori Gheorghe si Veronica Fusa. A avut o copilărie grea, tatăl ei fiind luat prizonier de catre ruși, după anexarea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică. Împreună cu mama sa s-a refugiat în comuna Vicovu de Jos, unde și-a petrecut copilăria alături de frații ei. "Parinții mei au fost înstăriti acolo, la Cernauți, au avut pravălie, case, vite, cai, dar aici nu mai aveam nimic", a mărturisit cântareața mai târziu.

Mai târziu, din dragoste pentru satul unde a copilărit, la sugestia directorului ansamblului artistic unde era angajată, și-a luat ca nume de scenă pe cel de Sofia Vicoveanca.

De mică Sofia a învațat să coasă, să țeasă covoare, să împletească, sa croiască și multe alte îndeletniciri gospodărești. Pană a ajuns pe marile scene ca solist profesionist, a

cunoscut “scena” satul tradițional bucoviniean și de aceea afirma ca: „nu mi-a fost greu să port costumul, pentru că în acest costum eu m-am născut” . De asemenea dragostea de cântec a moștenit-o de la mama sa: „mama mi-a dat și cantecul. Mama mea a fost o bună cântăreață, dar a fost un om foarte interiorizat, ea n-a cântat s-o audă lumea. Știa foarte multe cântece și mi le-a transmis și mie, îmi cânta când lucram amandouă, când mă adormea. “(Sofia Vicoveanca - "Tuturor românilor, sănătate și pâine caldă pe masă!" - Lumea romanească , Corina Pavel, Formula AS - anul 2000, numărul 445 ) .

Nu de puține ori în interviuri, plină de emoție, punctează momente dificile ale existenței sale, cum ar fi revenirea tatălui din prizonierat: „eram la școală și am găsit în fața mea un bărbat foarte slab. Tatăl meu era înalt ca un brad, dar ajunsese la 35 de kilograme, pentru că fusese bolnav de tifos. S-a apropiat de mine, m-a luat în brațe și a spus că e tatăl meu. L-am crezut, că avea mama o fotografie și semăna la chip cu omul din fotografie. Tata s-a întors din lagăr cu o astenie nervoasă, a venit marcat din cauza suferinței și nu voia să mă audă cântând. Voia liniște și curățenie în casă, să nu vadă o pană de rață sau de gâscă prin curte. Trecusem de 14, 15 ani, vârsta la care încep fetele să iasă la horă, dar eu, pentru că eram o fată refugiată, necăjită, din parinți foarte saraci, nu aveam voie – așa spunea tatăl meu, și mama era de acord – să port camăși înflorate, colorate. Totul trebuia facut cu discreție, mama îmi spunea să nu râd când nu trebuie și râsul să-mi fie potolit” ( Revista Tango, Alexandra Rotarescu, 23 Iunie 2010 ). Tatăl nu a fost împăcat cu meseria fiicei, a fi cântareață nu era considerat ceva serios. Toate aceste aspecte explică afirmația cantăreței: „ Eu sunt un om sobru”.

Pornirea spre cariera de solistă vocală i-a fost hotărâtă de o matușă pe nume Saveta, care intuind harul tinerei adolescente, a prezentat-o unui director de ansamblu folcloric din Radăuți. Se face remarcată, și în toamna lui 1959 este angajată coristă la Ansamblul de Cantece și Dansuri „ Ciprian Porumbescu” din Suceava. Imediat, după aproximativ un an, devine solistă de muzică populară în cadrul acestui ansamblu, dupa un concurs în care dirijorul Dinu Stelian, aflat în juriu, exclamă : „ Iată solista”! În cadrul colectivului ansamblului „ Ciprian Porumbescu” Sofia Vicoveanca se desăvârșește ca artist și ca om.

În anul 1965, îi apare primul său disc în care îi este remarcată calitatea și timbrul vocal dar și autenticitatea interpretării . Din anul 1998, devine solistă de muzică populară la Ansamblul "Rapsozii Botoșanilor".

A fost căsătorită cu ziaristul sucevean Victor Micu, care a decedat în aprilie 2001, la vârsta de 70 de ani. El a lucrat timp de peste 40 de ani la ziarul "Zori noi" din Suceava, devenit după decembrie '89 "Crai Nou". Impreună, cei doi au un fiu, Vlad Micu. “Băiatul meu mi-a adus norocul. Ce schimbare în viața mea artistică! Până atunci purtam catrința scurtă, dar când am vazut că vocea începuse să-mi sune atât de grav, am ales costumul alb-negru de la munte, am schimbat și repertoriul, și am devenit ceea ce sunt astăzi”. ( Revista Tango,  Alexandra Rotarescu, 23 Iunie 2010 ). Așadar noutatea în creția artistică trebuie să vină firesc, nu la întamplare, de aceea, în actul creativ, trebuie corelat fiecare detaliu al psihologiei și biografiei artistului cu arta acestuia, lucru dificil de realizat deoarece în folclor nu ar trebui să existe o modă, și prin urmare trebuie luată în considerare și tradiția, psihologia colectivă.

Sofia Vicoveanca a efectuat imprimări la Radio Bucuresti și Iași, pentru televiziune și la Casa de discuri "Electrecord". În întreaga sa carieră a scos numeroase albume personale sau în colaborare (viniluri, casete audio si video, CD-uri, DVD-uri).

S-a remarcat și prin culegerea de folclor muzical din zona Bucovinei. A susținut spectacole cu diferite formații artistice în țară și în străinătate, efectuând turnee în Israel, Portugalia, SUA, Franța, Danemarca, Germania, Iugoslavia s.a. Sofia Vicoveanca a fost primul artist român care a trecut Prutul, în 1988,împreună cu Silvestru Lungoci, pentru a evolua într-un spectacol emoționant alături de orchestra Lăutarii. De asemenea a jucat și în câteva filme românești, dovedind și talent actoricesc ( „Baltagul”, „Dimitrie Cantemir”, „ Ochi de urs”, etc. ).

. Sofia Vicoveanca este așadar o voce care pornește dintr-un colț de tară rămas acum peste hotar ( Bucovina de nord) și ajunge să-și reprezinte locul peste multe alte hotare.

În mare parte o autodidactă, și-a păstrat astfel glasul în stare naturală, pură, intim legat de dialectul locului natal. Nu a cântat niciodată piese din repertoriul altor soliști consacrați, preferând să scoată la lumina stilul vocal arhaic al bătrânilor satului sau eventual al lăutarilor, artiști anonimi, care, conștient sau nu, și-au asigurat perpetuarea cântecului locului prin cantăreți profesioniști precum Sofia Vicoveanca.

Satul tradițional s-a denaturat mult în ultimele decenii, astfel încât contextul originar al folclorului a fost agresat. Șezătorile, horile satului, clăcile, sau alte manifestări de acest gen s-au diminuat drastic, iar noile forme de distracție lasă loc prea multor influențe străine, nespecifice, de tip kitsch. De aici importanța unor interpreți ca Sofia Vicoveanca, dar și alții: Margareta Clipa, Laura Lavric, Silvestru Lungoci, etc, care au salvat la nivel spectacular, scenic curațenia și adevarul folcloric, un adevăr de esența divină până la urmă.

În profesionalizarea folclorului intervin desigur și noile tehnici de înregistrare, prelucrare, redare a sunetului( canalul de transmisie-recepție devine tot mai important),dar și extinderea orchestrelor populare profesioniste, care sunt un caștig în fidelitatea sunetului, în claritate, în descurajarea executiilor mediocre, dar au dezavantajul de a diminua interesul petru tarafurile tradiționale.

Asa cum observă etnomuzicologii Florin Bucescu și Viorel Barleanu în studiul „ Stilul muzical arhaic din ținutul Radauților”( Editura Musatini, Suceava, 2013), apar elemente noi în evoluția limbajului muzical folcloric: scările muzicale se extind, se renunță tot mai mult la interpretarea liberă în stil rubato, se adaugă înflorituri străine zonei stilistice, strofele elastice devin strofe fixe, tempoul este din ce în ce mai alert, se generalizează interpretarea temperată, se diminuează spontaneitatea din actul de creație, și se estompează unele elemente specifice stilului local de interpretare. Astăzi folclorul este prezentat pe scenă, amplificat, cu o anumita regie, după ce în prealabil au existat câteva repetiții.

În contextul acestei evoluții a folclorului valoarea Sofiei Vicoveanca este demnă de remarcat întrucât ea este genul de vocalist care a exprimat scenic stilul de interpretare local, așa cum l-a învațat de acasă, în special stilul bătraneasca: „ Sofia Vicoveanca a intuit sensurile profunde ale genurilor din stilul bătrâneasca rădăuțeană, demonstrând o creativitate artistică și interpretativă de excepție”, afirmă autorii aceluiași studiu. Asadar artista s-a impus pentru că a văzut în folclor nu doar un gen muzical, ci și un mod de gândire și de simțire distict și astfel cântecele sale transmit un mesaj spiritual profund.

Sofia Vicoveanca deși a creat variante proprii ale pieselor muzicale , pornind de la investigațiile realizate în Bucovina, stilul de interpretare ramane cel al locului, atât în cantecele cu caracter arhaic evident: doine, bocete, dar și în creațiile mai noi, căci toate

sunt sunt puse în matricea aceluiași stil. Muzica este păstrată intactă, doar textul este uneori sintetizat, căci de exemplu bocitul mortului putea să dureze ore, dar în formă scenică sau de muzică preînregistrată un bocet trebuie să dureze cateva minute. Cantecele de joc, deși prin caracterul lor distractiv sunt mai deschise înnoirii, nu suferă nici ele modificări ale melosului popular local, caci functia multiplă a doinei din zona Radauți, caracterul arhaic și vitalitatea acesteia se răsfrâng asupra tuturor genurilor folclorice, care astfel devin valoroase.

Din fondul muzical foarte bogat pe care Sofia Vicoveanca l-a avut la dispoziție, ea a selectat elemente care corespund atât gustului propriu cat și a celui colectiv( totul trebuie verificat în fața ascultătorilor) și prin această sinteză sau născut modele pentru noile generații de interpreți.

Stilul ei este caractezizat prin simplitate, expresivitate, claritate, dar și un anume rafinament și eleganță. Vocea îi reflectă structura sufletească și astfel țesătura vocală este una gravă, sobră, potolită, cu o emisie acoperită, mai întunecată, total aparte prin expresia sa. Interpretarea are o culoare deosebită în doine și balade prin modul „zicerii” din pasajele parlate sau semiparlate care cer o emisie apăsată, foarte potrivită vocii grave, profunde a acestei cântărețe. Introducerea pasajelor vorbite, în cadențele pieselor doinite (cadeța parlato), sau prin strigăturile pieselor de joc, arată legătura strânsă dintre limbajul muzical și cel vorbit și tensionează expresia. Uneori în bocete Sofia Vicoveanca, asemeni multor interpreți din aceeași zonă, transformă finalul unei fraze într-un fel de suspin foarte expresiv. Adeseori artista afirmă ceva de genul : „ glasul meu nu știu cât place, dar nu se confundă”, dorind să sublinieze faptul că ea s-a impus prin stil.

Creatorul muzical valoros este dublat de poetul valoros, Sofia Vicoveanca fiind și o înzestrată creatoare de versuri populare (deși munca este mai mult de selectare, căci toate versurile sunt culese), și nu doar populare, căci a publicat două volume de versuri: Dureri ascunse (1996) și Cu inima-n palme (2004), dovedind ca este mereu în cautarea frumuseții artistice de orice fel.

,,Omul îi doar o suflare,Ca o umbră, ca o rouă,Este a universului chemare,Când i-e scris - ,,se rupe,,-n două.Omul este un suspin,Este lacrimă din nori,Este zâmbetul divinCând se-arată printre zori.Omul este-o adierePe a vântului aripă,Este plâns și mângâiereOmul este doar o …clipă !”Această poezie apare pe coperta IV, a carții,, Cu inima în palme” ( Ed. Bibliotecii

Județene I.G.Sbiera, Suceava, anul 2004.)Repertoriul ei este foarte complex, cuprinzând cântece de voie bună, unele

usor satirice, pline de umor, specifice lumii satului, cantece de joc, de cumetrie sau de nuntă, dar și cantece de leagăn, colinde, balade și bocete, doine de dor, de jale și

de dragoste, etc. Cântece precum “Lume, lume trecătoare”, “Supararea, bate-o Doamne “M-am sfădit rău cu bădiţa”, “Am avut un pui pe lume”, “Bătrâneţea când te bate”, “Săracă vecina mea”, “Bucovină mândră floare”, “Asta-i joc din Bucovina” etc. stau martore dedicării sale folclorului adevărat. „Eu mă regăsesc mai mult în cântecele de dor, de jale, de amar, bocete, chiar blesteme, piese de o mare încărcătură emoțională, de o mare profunzime a textului, și tocmai de aceea - foarte greu de interpretat. Nu sunt o cântareață de ritm, dar nevoia m-a facut și dintr-aceea, pentru că omul vine în sala de spectacol și vrea să-și bucure sufletul.” (Sofia Vicoveanca - "Tuturor românilor, sănătate și pâine caldă pe masă!" - Lumea romaneasca, Corina Pavel, Formula AS - anul 2000, numărul 445).

Structura cântecelor existente în repertoriul interpretei este caracterizată de concizie, ambitus restrâns, sisteme sonore simple, cu cadențe pe treapta I, cu elementete de arhaicitate evidente mai ales în piesele parlando rubato, sau în variantele de bătrânească, acolo unde Sofia Vicoveanca păstrează structurile elementare, esențiale, fără nicio modificare. Toate acestea dovedesc atitudinea conservatoare a solistei. În cântecele de joc( Trilișesti, Rusesca, Hora, Sârba, Bălăceanca, etc.) linia melodica aduce mici înnoiri față de melosul arhaic, care totuși nu afectează caracteristicile esențiale, însă observăm că: scările muzicale se extind(adeseori până la octocord), la fel și frazele, strofele capătă formă fixă, și de multe ori apare refrenul( arhitectonica se cristalizează). Aceste extindinderi au aparut inițial în tehnica instrumentală și apoi o parte s-au transmis și celei vocale, păstrând totuși firescul vocii umane. Avand în vedere că zona din care sunt extrase se limitează doar la spațiul Bucovinei, unitatea lor este asigurată.

Dincolo de aceste aspecte de analiză structuralistă, esențial este că fiecare piesă din repertoriu. Sofiei Vicoveanca are un caracter distinct, o formă și o culoare unică, un mesaj clar, o expresie intensă, complexă, o calitate artistică greu de egalat.

Închei aici căci cuvintele sunt sărace când vine vorba despre doamna folclorului bucovinean, Sofia Vicoveanca și ofer pentru exemplificare câteva cântece din repertoriul său, sub formă de partitură.