Silozul de lucernă- pretenţios, dar eficient în furajarea animalelor

Pentru rumegătoare, în această perioadă, furaj înseamnă: fân, suculente şi concentrate, la care, deobicei, în funcţie de resursele locale, se adaugă diverse reziduuri sau subproduse din industriaalimentară (borhoturi, şroturi, tăiţei de sfeclă). Dintre suculente, cel mai utilizat este furajul conservat sub formă de siloz. Nevoia de proteinăorganică în hrana animalelor, ca produs ecologic, este una din cauzele pentru care la ora actualăse recurge tot mai frecvent la însilozarea lucernei. Este de aşteptat ca, sub formă însilozată,lucerna să-şi păstreze calităţile de furajare prezente în stare verde, sau unele cât mai apropiate deacestea. Frecvent însă, lucrurile nu decurg conform aşteptărilor şi crescătorul se întreabă, firesc:unde a greşit, cu ce a greşit şi ce e de făcut, pe moment, dar mai ales cu recolta viitoare.Lucerna, plantă greu de însilozat Pretabilitatea plantelor la însilozare este determinată de diferiţi factori. Plantele leguminoase, dincare face parte şi lucerna, au un conţinut ridicat în proteină. Totuşi, conţinutul lor scăzut însu bstanţă uscată şi în zahăr, ca şi înaltă capacitate de tamponare (contrară efectului de acidifiere),le reduce pretabilitatea la însilozare.Pentru a asigura condiţii de viaţă microflorei, responsabilă cu desfăşurerea proceselor defermentaţie din masa însilozată, este necesar un anumit substrat nutritiv, şi anume: substratul proteic (azotat), pentru înmulţire, precum şi substratul de zahăr fermentescibil, pentru activitateavitală. Între cele două grupe de substrat trebuie să existe un anumit raport, rolul cel maiimportant avându-l conţinutul în glucide (zahăr fermentescibil). Lucerna cu un conţinut în glucide de sub zece la sută, alături de trifoiul roşu, de sparcetă sau dealte leguminoase anuale, în cultură pură, cum este mazărea furajeră sau soia, face parte dincategoria plantelor greu însilozabile.Prin însilozare, se pierd nutrienţiCercetările efectuate în acest domeniu arată că în timpul proceselor de fermentaţie, în cazullucernei, dar şi a altor leguminoase, survine proteoliza (hidroliza proteică), ce are drept efectdegradarea proteinei în azot neasimilabil, în proporţii cuprinse între 44 şi 87 la sută. Aşadar, prin însilozarea obişnuită a lucernei, fără alte amestecuri de plante sau de adaosuri(aditivi), se pierd nutrienţi. De fapt, procesul de proteoliză, prin care plantele furajere bogate în proteină îşi pierd o bună parte din azotul de conţinut utilizabil, începe din momentul recoltării,continuă în perioada de ofilire şi se termină odată cu încetarea proceselor de fermantaţie dinsiloz.Creşterea pretabilităţii în cazul lucernei însilozate este posibilă prin folosirea unor procedee deînsilozare menite să corecteze aceste neajunsuri. Metode eficace: veştejirea şi folosirea unor aditivi Fără a intra în detalii, trebuie precizat că, pentru reuşita însilozării, se urmăreşte, în primul rând,creşterea conţinutului în zahăr şi în substanţă uscată a lucernei, aspect esenţial pentru dezvoltareafermentaţiei lactice dorite. În urma acesteia, şansele păstrării, şi chiar a creşterii calităţii defurajare, cresc, mai ales dacă, pe lângă procesul de veştejire, se folosesc pentru însilozare unulsau mai mulţi aditivi.

• Aditivi furajeri. Cei mai simpli şi la îndemână sunt: - melasa, adăugată în timpul însilozării în cantitate de 1,5-2 kg/100 kg masă verde, diluată cudouă părţi apă;- uruielile de cereale (porumb, orz, ovăz, zoană), în proporţie de 2-3 la sută sau chiar terci decartofi, în proporţie de 5-10 la sută (1:3 părti apă); - însilozarea lucernei în amestec cu plante verzi bogate în zaharuri: ovăz, orz, porumb furajer,sorg sau floarea soarelui, în proporţie de 1:1 sau 1:2, tocate mărunt şi bine presate. • Aditivi biologici. O etapă calitativ superioară de însilozare a lucernei constă în inocularea unorcantităţi mici de culturi bacteriene, care au rolul de a suplimenta natural activitatea bacteriilorlactice. Aceste bacterii acţionează cu eficacitate dacă nivelul de zaharuri este de cel puţin 25 g/kgde furaj însilozat.Studii mai recente, ce au vizat şi procesul de proteoliză amintit, cu rezultate deosebit deîncurajatoare, s-au efectuat cu ajutorul unor culturi bacteriene de Lactobacilus Plantarum şi dePediococus. Într-un siloz de lucernă recoltată şi tocată la 1,5 cm lungime, aflată în faza deînflorire deplină, când masa vegetativă a atins nivelul maxim, iar conţinutul în substanţă uscată afost de 30 la sută, s-a inoculat un preparat conţinând tulpini specifice de L. Plantarum. La adaosuri de 34,05 g/tonă m.v. preparat Micro Manager, s-a obţinut o scădere semnificativă a proteinei degradate, o îmbunăţire a calităţii silozului şi a valorii nutritive a acestuia, precum şi oremarcabilă intensificare a digestibilităţii materiei organice. Preparate similare s-au obţinut şi se pot procura de la Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii Timişoara. Însilozare, în condiţii modeste În ultimul timp, ferme de tip familial situate în zona cursului superior al Mureşului (LuncaMureşului, Idicel-Pădure etc.), practică cu succes însilozarea lucernei, fără amestecuri cu alte plante furajere sau cu aditivi, şi chiar fără a toca masa verde. Procedeul constă în amenajareaunor silozuri de suprafaţă (vezi foto) cu ajutorul unor panouri confecţionate din fier beton de 6sau 8 mm, înalte de 2-2.5 m, montate sub formă circulară, cu diametre cuprinse între 3 şi 6 m şicare pot înmagazina 15-30 tone m.v. pentru siloz.Succesul se datorează faptului că lucerna verde, recoltată la început de înflorire, după o prealabilă veştejire timp de cinci-şase ore, chiar în aceeaşi zi sau în ziua următoare dacă a fostrecoltată după-amiaza, este introdusă într -o astfel de amenajare căptuşită în interior cu folierezistentă, de culoare neagră. Umplerea se face prin partea superioară şi, pe măsură ce conţinutulinterior se înalţă, se uniformizează cu furca şi se calcă cu piciorul. În final, în partea de sus se lasă un spaţiu gol, de aproximativ 25-50 cm înălţime, în care, peste oaltă folie, se toarnă apa care va presa lucerna însilozată. Se realizează astfel una din condiţiile de bază ale însilozării, şi anume: tasarea în scopul asigurării condiţiilor de anaerobioză, favorabilefermentaţiei lactice şi, totodată, se menţine o perfectă etanşeizare. După ce perioada de fermentaţie a expirat, apa de elimină cu ajutorul unui furtun şi se recurge laextragerea porţionată a silozului, pentru a se administra animalelor.Lucerna însilozată după această metodă îşi păstrează, în bună parte, calităţile organoleptice şinutriţionale, şi mai puţin pe cele ce privesc pierderile survenite prin procesul de proteoliză. RECOMANDĂRI PRIVIND FOLOSIREA SILOZULUI DE LUCERNĂ

- În general, se recomandă crearea unui anumit raport între fânul şi nutreţurile însilozate, şianume de 1:6, adică la o parte de fân îi corespund şase părţi de nutreţ însilozat, socotite în funcţiede greutate. Dacă celelalte nutreţuri din raţie sunt sărace în proteină, în cazul silozului de lucernăacest raport poate fi mai larg, de până la 1:10. - La alcătuirea raţiilor furajere trebuie ţinut cont de faptul că prin însilozarea lucernei fără alteadaosuri, chiar şi în condiţiile cele mai bune de pregătire şi de păstrare, adică în baloţi înfoliaţisau după metodele descrise în articol, prin procesul de proteoliză, silozul este “dijmuit” de o parte din azotul de conţinut. - Dacă pentru însilozarea lucernei se folosesc aditivi furajeri şi biologici, prin care se adaugă un plus de calitate, cel puţin pentru proteină, structura suplimentelor de concentrate din raţie poate fidirecţionată înspre utilizarea cu precădere a prumbului, a triticalelor şi a orzului, care au unconţinut mai bogat în energie şi care sunt mai ieftine decât şroturile. - La extragerea din siloz, porţiunile mucegăite se vor îndepărta, deoarece acestea conţin produşitoxici ce pun în pericol sănătatea animalelor. Cele mai afectate sunt femelele gestante, care fievor avorta, fie vor naşte produşi neviabili. - Acelaşi lucru se poate întâmpla şi în cazul consumului de siloz îngheţat. Lunile februarie şimartie sunt considerate critice din acest punct de vedere, în special pentru oi şi capre. De aceea,silozul îngheţat se dezgheaţă mai întâi păstratla temperatura din adăpost, după care se dă în hranaanimalelor, dar nu mai târziu de trei- patru ore de la dezgheţare, prevenindu-se astfel alterarea.- În cadrul furajării zilnice, silozul de lucernă se administrează după suplimentul de concentrate,sau în amestec cu acesta, intercalat cu fibroase (fân, otavă), în două-trei tainuri.- Se va evita prezenţa în adăpost a silozului în timpul mulsului manual sau al celui mecanic, laconductă, pentru ca laptele să nu prindă miros de siloz. ŞTIAŢI CĂ… - În stare verde, până la începutul înfloririi, lucerna are un conţinut bogat în proteină digestibilă,de aproximativ 37,5 g/kg, precum şi o consumabilitate de peste 98 la sută. - Conţinutul ridicat în aminoacizi esenţiali, vitamine, săruri minerale şi substanţe estrogene, pecare-l deţine lucerna, o situează printre cele mai valoroase plante furajere. - Prin ofilire (veştejire), creşte conţinutul în substanţă uscată şi în zaharuri (condensate) allucernei, mărind şansele obţinerii unui siloz de calitate. Scăderea umidităţii din lucerna proaspătcosită, de la 75-80 la sută, la 55-65 la sută, pe timp favorabil (însorit), se realizează în decurs de5-6 ore. Pe timp nefavorabil, cînd umiditatea din aer este mai ridicată (peste 70 la sută), această perioadă este mult mai lungă, iar pierderile sunt mai mari. - Aditivii de natură furajeră, biologică sau enzimatici contracarează efectul de tamponare (opusacidifierii) pe care îl are lucerna, menţinând aciditatea din siloz la un pH de 4,5-5. Un astfel desiloz este mai bine consumat de animale, comparativ cu un altul mai acid (acru), obţinut prinadaos de acizi organici sau anorganici.- Aditivii furajeri şi biologici nu comportă nici un risc pentru sănătatea animalelor şi suntcomplet nepoluanţi.