Infecțiile glandelor salivareAfectiunile inflamatorii ale glandelor salivare pot interesa fie numai canalele de excretie (sialodochite) fie glandele in totalitate (sialadenite).

Inflamatiile se intalnesc cel mai frecvent in glandele parotide precum si la glandele submandibulare; la glandele sublinguale sunt exceptionale.

Se pot intalni la orice varsta. In copilarie sunt favorizate de existenta in antecedente a unei infectii urliene iar la adulti de coexistenta altor afectiuni (diabet, insuficiența renala, insuficienta hepatica, etilism cronic), de hiposialiile persistente aparute dupa administrarea de medicamente neuropsihotrope sau ganglioplegice sau iradierea tumorilor maligne cervicofaciale.

EtiopatogenieAgentii etiologici care pot afecta glandele salivare sunt cel mai frecvent germenii saprofiti care se intalnesc in cavitatea bucala; • pneumococ, • stafilococ, • streptococ, • bacilul Pfeiffer.

Sunt incriminati de asemenea o serie de virusuri: • virusul urlian din grupul paramixo, care produce parotidita epidemica, • virusul herpetic care se gaseste in stadiul latent in celulele salivare si • virusul Cocsackie.

O serie de virusuri sunt eliminați prin glandele salivare, fara a le afecta in mod direct, (virusul rabiei, gripei, rujeoleI), sensibilizand insa parenchimul glandular la infectarea cu germeni banali din cavitatea bucala.

Infectarea glandei se poate face pe urmatoarele patru cai: 1. canaliculara (cea mai frecventă), 2. limfatica, 3. hematogena,4. directa.

1. Infectarea glandei pe calea canalului principal de excretiese produce de obicei la indivizi cu igiena bucala defectuoasa, cu carii multiple si gangrene pulpare, resturi radiculare, stomatite etc. Arborele salivar este lipsit de germeni, cu exceptia zonei papilei canalului de excretie. In mod normal, datorita proprietatilor antiinfectioase ale salivei, conditiilor hidrodinamice bune de la nivelul canalelor excretoare si rezistentei epiteliului canalicular, o infectie prin canalul de excretie nu se poate produce. Pentru ca aceasta sa se produca trebuie sa existe urmatorul complex de conditii :• Diminuarea fluxului salivar

• Scaderea rezistentei generale a organismului fata de infectii • Exacerbarea virulentei florei microbiene saprofite a cavitatii bucale • Megastenonul si megawartonul

2. Calea limfatica este calea de invazie a glandelor de la procesele infectioase ale limfonodulilorAceasta modalitate de infectare se intalneste mai frecvent la glanda parotida ai carei ganglioni limfatici se pot infecta si apoi prin efractia acestora se produce insamantarea directa cu germeni a tesutului glandular.

3. Calea hematogenaEste rara si a fost incriminata in sialopatiile ce se intalnesc in timpul evolutiei bolilor infectioase (febra tifoida, scarlatina, difterie, tifos exantematic, etc.) asociate si cu scaderea simultana a imunitatii antiinfectioase.

4. Calea directadirecta se produce in cazul traumatismelor cu plagi deschise si mai ales zdrobite care intereseaza parenchimul glandular sau in cazul difuzarii unor procese septice de la tesuturile inconjuratoare (ureche, mastoida, ram ascendent mandibular etc).

CLASIFICARE

Sialadenitele Cronice:

Specifice: bartoneloză sifilis actinomicozătuberculozăNespecice

Acute Epidemică (oreionul)

CLASIFICAREA PROCESELOR INFLAMATORII A GLANDELOR SALIVARE:

După ETIOLOGIE Necalculoase:-Virotice: epidemice, neepidemice;-Bacteriale;-Specifice;-Nespecifice;

-Traumatice;-De contact;Calculoase:-Cu localizarea calculilor: în porțiunea anterioară a ductului; în porțiunea medie a ductului; în porțiunea posterioară a ductului; în glandă.

DupăEVOULUȚIEAcute:- Seroase- Purulente- Necrotico-purulenteCronice:- Hipertrofice- DistructiveCronice în acutizare

DUPA LOCALIZARE:

ParotiteSubmaxilite

Sialadenitele virale Sialadenitele virale sunt determinate de boli infecțioase acute, contagioase.Numeroase tulpini virale pot fi implicate în parotidita epidemică: - paramixovirusuri (virusul urlian)- v.influenzae și parainfluenzae- citomegalovirusuri- Epstein-Barr- Coxsackie.Parotidele virale sunt dominate de parotidita epidemică urliană (oreion), toate celelate infecții virale prezentind un tablou clinic similar.

SIALOADENITĂ ACUTĂ VIROTICĂ NEEPIDEMICĂ

ACUZE: slăbiciuni, cefalee, febra 37,5 – 38*C, inapetență, insomnie, edemațiere și durere în regiunea glandei afectate.

ANAMNEZA : pacientul a suportat recent gripă.

SEMNE CLINICE : asimetria feței din cauza edemului țesuturilor moi a părții afectate, glanda salivară mărită în volum și dureroasă la palpare. Gura se deschide liber, orificiul canalului glandei este deschis, mucoasa din jurul lui este hiperemiată și edemațiată. La masare se elimină cantitatea normală sau scăzută de salivă.

INVESTIGA Ț II SUPLIMENTARE : usg, scintigrafia, tomografia computerizată, examen citologic, investigații serologice pentru depistarea infecției bacteriene.

DIAGNOSTIC DIFEREN Ț IAL cu: • sialoadenita acută epidemică (anamneza epidemică, mărire bileterală a glandelor, puncte dureroase, saliva redusă, transparentă și vâscoasă);• sialoadenita acută sau cronică în acutizare bacteriană(mărirea unilaterală a glandei, saliva netrasparentă cu urme de puroi);• pseudoparotita Ghertsenberg (maladia începe acut cu inflamarea ganglionilor limfatici auriculari, saliva neschimbată);• absesul sau flegmonul regiunii preauriculare (inflamația limitată a țesuturilor moi, saliva neschimbată).

TRATAMENT: General(antivirale: INTERFERON, LAFERON; polivitamine, antidolore, antipiretice)Local(comprese cu DIMETILSULFOXID 5%, alcool camfor DIMETILSULFOXIL 10% cu adaos deHIDROCORTIZON, DIMEDROL, ANALGINĂ)

COMPLICA Ț II POSIBILE : asocierea cu infecții bacteriene banale; abces; flegmon.

SIALOADENITĂ ACUTĂ EPIDEMICĂ (OREIONUL)Este o boală contagioasă a copilăriei, transmiterea făcînduse pe cale aeriană, prin picături de salivă infectată, urmînd perioadă de incubație de 14-21 de zile.

ACUZE:înrăutățirea bruscă a stării generale, ridicarea temperaturii până la 39-40*C, slăbiciuni, cefalee, inapetență, insomnie, mărirea în volum a glandei(or) salivare, dureri la masticație și deglutiție, uneori xerostomie.

ANAMNEZA:pacientul a contactat cu persoane bolnave, cu -3 zile înainte de înrăutățirea stării generale și mărirea în volum a glandelor au persistat: slăbiciuni, dureri în articulații, dureri în abdomen, vomă.

SEMNE CLINICE: asimetrie uni-, bilaterală, din cauza măririi în volum a glandei (or) parotide și uneori submandibulare. Urechile sunt deplasate, pielea deasupra glandelor este palidă, tensionată, lucioasă. Palpatoriu glanda este dureroasă cu o consistență pastoasă. deschiderea gurii e dureroasă, orificiile ducturilor glandelor salivare sunt hiperemiate, edemațiate. La apăsare din duct se elimină câteva picături de salivă

INVESTIGAȚII SUPLIMENTARE: depistarea virusului cu ajutorul reacției imunofluorescentă, reacția hemaglutinării, reacția de legăturare a complementului; investigații serologice, analiza generală a sîngelui.

DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL cu: • Sialoadenită acută virotică neepidemică (lipsesc punctele dureroase, saliva este transparentă, vâscozitate sporită, cantitatea salivei neschimbată, anamneza virologică);

• Sialadenită acută bacteriană (maladia a apărut pentru prima dată, mărirea unilaterală a glandei, saliva intransparentă cu urme de puroi);

• Sialadenita cronică în acutizare de origine bacteriană (în anamneză începutul a fost acut și cu câteva acutizări, mărirea unilaterală a glandei, saliva intransparentă cu urme de puroi);

• Pseudoparotidă Gherțenberg (maladia începe acut cu inflamarea ganglionilor limfatici auriculari, saliva neschimbată);

• Abces preauricular (inflamația limitată a țesuturilor moi, saliva neschimbată).

TRATAMENT:• Regim de pat;• Medicamentos: antivirale în primele 2 -3 zile INTERFERON, LAFERON, tratament simptomatic;• Local: comprese cu DIMETILSULFOXID 5%, alcool camfor;• Clătituri cu antiseptice;• Dietă lacto-vegetală;• Tratament sistemic.COMPLICAȚII POSIBILE:• Pancreatită acută;• Orhită; • Meningită;• La asocierea infecției secundare – semnele parotitei bacteriale• Abces și flegmon regiunii preauriculare.

Sialadenitele bacteriene nespecifice

Majoritatea infecțiilor bacteriene ale glandelor salivare sunt rezultatul infecțiilor retrograde, prin pătrunderea germenilor nespecifici din cavitatea orală în arborele salivar și în parenchimul glandular, pe fonul reducerii fluxului salivar.

În majoritatea cazurilor flora bacteriană nespecifică implicată în apariția sialadenitelor nespecifice este reprezentată de: Staphylococcus aureus, streptococi, pneumococi, microorganisme gramnegative ( Escherchia Coli, Haemophilus influenzae, Klebsiella, Proteus etc.)

SIALADENITĂ ACUTĂ SEROASĂ BACTERIALĂ

ACUZE: înrăutățirea stării generale, insomnie, inapetență, cefalee, mărirea temperaturii corpului, dureri în regiunea glandei salivare(în special glanda parotidă).

ANAMNEZA: prezența durerilor în gât, uneori apare stomatita, dureri dentare sau a fost o traumă a glandei salivare.

SEMNE CLINICE: asimetrie facială cauzată de mărirea în volum a regiunii preauriculare, pielea deasupra glandei paritide nu este schimbată, glanda este mărită în volum, edemațiată, palparea doloră, cantitatea de salivă neschimbată sau scăzută din cauza edemelui parenchimului glandei. Limfonodulii regionali măriți în volum.

INVESTIGA Ț II SUPLIMENTAE : analiza generală a sângelui (leucocitază, mărirea VSH, mișcarea formulei leucocitare spre stânga.

DIAGNOSTIC DIFEREN Ț IAL cu: • Sialadenita acută epidemică (anamneza epidemică, mărire bileterală a glandelor, puncte dureroase, saliva redusă, transparentă și vâscoasă);

• Sialadenita acută neepidemică (virală), (mărirea unilaterală a glandei, saliva transparentă cu vâscozitate sporită, cantitaea de salivă diminuată, în anamneză infecție virotică).

• Sialoadenită acută bacterială purulentă (mărirea unilaterală a glandei, saliva intransparentă cu urme de puroi);

• Sialoadenită cronică în acutizare parenchimatoasă (în anamneză câteva acutizări, mărirea unilaterală a glandei, saliva intransparentă cu urme de puroi);

• Pseudoparotidă Gherțenberg (maladia începe acut cu inflamarea ganglionilor limfatici auriculari, saliva neschimbată);• Abces sau flegmon preauricular (inflamația limitată sau difuză purulentă a țesuturilor moi, saliva neschimbată).

TRATAMENT:General: MACROLIDE, ANTIHISTAMINE;Local: comprese cu DIMETILSULFOXID 5%, alcool camfor DIMETILSULFOXIL 10% cu adaos deHIDROCORTIZON, DIMEDROL, ANALGINĂ;

COMPLICA Ț II POSIBILE :dezvoltare sialoadenitei acute purulente bacteriale.

SIALOADENITĂ ACUTĂ BACTERIANĂ PURULENTĂ

ACUZE: starea generală alterată, mărirea temperaturii corpului, slăbiciuni, inapetență, dureri în glandă, gust de puroi în cavitatea bucală.

ANAMNEZA: înainte de a fi mărită glanda salivară au fost dureri în gât, prezența stomatitei, dureri dentare sau a fost o traumă a glandei salivare.

SEMNE CLINICE: asimetrie facială cauzată de edemul țesutului glandei, pielea este tensionată, hiperemiată, deschiderea gurii dureroasă, orifiul canalului glandei pe partea afectată hiperemiat, țesutul din jururul său este hiperemiat, la masare din duct se elimină o cantitate mică de salivă vâscoasă cu urme de puroi.

INVESTIGAȚII SUPLIMENTARE:• Analiza generală a sângelui (leucocitoză, mărirea VSH, mișcarea formulei leucocitare la stânga);• Investigația bacteriologică a salivei (antibioticograma);

TRATAMENT:• General: antibiotice – macrolide; antifungice, antihistamine, vitaminoterapie,imunomodulatorii, tratament simptomatic;• Local: masaj și spălarea glandei cu fermenți proteolitici; comprese pe glandă cu DIMETILSULFOXID 5% cu substanțe antidolore și antihistamine, hirudoterapie.• Alimentație care stimulează saliva (acră), calorică, dietă vitaminizată.

COMPLICAȚIILE POSIBILE: abcesul glandei salivare.

Sialadenitele croniceReprezintă leziuni inflamatorii cronice ale glandelor salivare, cu etiologie şi patogenie insuficient studiată.

Cel mai frecvent afectează glanda parotidă; mai rar – submandibulară, sublinguală şi glandele salivare mici

S-a constatat, că pacienţii cu sialadenite cronice prezintă forţe scăzute de apărare a organismului, determinate genetic.

Scăderea imunităţii crează condiţii favorabile de instalare a acestei boli;

Un rol important au modificările structurale congenitale ale acinilor secretori şi ale canaliculelor glandelor salivare, care determină dezvoltarea a unei sau altei forme de sialadenită cronică.

Sialadenitele cronice pot fi: nespecifice, specifice şi alergice.

parenchimatoase şi interstiţiale.

După gradul de manifestare a semnelor patologice se deosebesc 3 faze de dezvoltare ale afecţiunii: Iniţială; De manifestări clinice; Tardivă.

După evoluţia procesului: Activ ;Neactiv.

SIALADENITA CRONICĂ PARENCHIMATOASĂ

Poate fi unilaterală sau bilaterală (70% pacienţi).

Etiologia şi patogenia. Nu este pe deplin elucidată.

Cauze: modificări congenitale displazice ale por ţiunilor terminale ale glandei, cu formarea unor cavit ăţi “chistice”, ce contribuie la retenţia salivei şi dereglarea secre ţiei salivare. Aceasta duce la pătrunderea infecţiei cavităţii bucale prin ductul Stenon şi dezvoltarea sialadenitei; microflora prezentă în ducturile glandei salivare;

În anamneză – mai frecvent boli ale sistemului respirator, TGI, SCV.

Anatomie patologică. Modificările morfopatologice se caracterizează prin apariţia proceselor atrofice în unităţile funcţionale ale glandei (acinii secretori), l ărgirea ducturilor interlobari şi celor mai mari, proliferarea epiteliului interlobar şi infiltrarea limfoidă a stromei.

TABLOUL CLINIC

I. Faza incipientă este asimptomatică, afecţiunea fiind diagnosticată întîmplător la examinarea bolnavului sau la acutizarea procesului. Modificări exobucale nu se determină. Endobucal, din ductul glandei se elimină cantitatea obişnuită de secret seros.Pe sialografie se determină mici cavităţi unice de 12mm, pierderea clarităţii desenului parenchimului, ducturile pe alocuri sunt întrerupte, însă au contur clar; ductul principal nu prezintă modificări.Se determină evacuarea întîrziată a substanţei de contrast, care se reţine în porţiunile dilatate ale acinilor secretori.II. Faza manifestărilor clinice.

Bolnavii acuză senzaţii de tensiune în reg.glandei. Dimineaţa canitatea de salivă eliminată este mărită, cu gust sărat, avînd în ea fulgi sau granule. Glanda ete mărită, tumefiată, de consistenţă fermelastică, cu sectoare îndurate. Din duct se elimină secret seros cu incluziuni mucoase sau purulente.Pe sialografie se determină un număr mare de cavităţi cu d=23mm. Parenchimul şi ducturile de gr. III, IV şi V nu se determină sau sunt întrerupte. Ducturile de gr.I sunt întrerupte, iar cel principal nu suferă modificări. Uneori se determină alternarea sectoarelor îngustate cu cele dilatate, avînd contururi clare.

III. Faza tardivă.

Bolnavii acuză prezenţa tumefacţiei în reg. glandei afectate, senzaţie de tensiune şi durere uşoară în regiunea parotidiană, eliminarea salivei cu caracter purulent, uneori senzaţie de uscăciune în cavitatea bucală. Pe sialografie se determină prezenţa unor cavităţi mari, pînă la 510mm în diametru. Parenchimul glandei şi ducturile nu se determină sau pe alocuri se văd doar fragmente de ducturi deformate. Ductul principal poate fi dilatat uniform sau poate prezenta sectoare îngustate şi dilatate cu contururi neregulate.

Evoluţie.Sialadenita cronică parenchimatoasă în exacerbare evoluează cu intensificarea semnelor clinice, gradul de manifestare a acestora fiind în dependenţă de activitatea procesului.

În cazul evoluţiei inactive a procesului, bolnavii acuză dureri şi tumefacţie în regiunea glandei, subfebrilitate.

Tumefacţia difuză, fermă şi dureroasă la palpare, depăşeşte limitele glandei . Mucoasa bucal ă este rozpală, nemodificată, doar în reg.orificiului ductului glandei este hiperemiată. Masarea glandei determin ă eliminarea unei salive opace cu conţinut de fibrină sau puroi.

La pacienţii cu evoluţie activă a procesului se determină febră 3839°C, leucocitoză, VSH . Este posibil formarea ↑unui abces, cu limitarea deschiderii gurii, hiperemia pielii ce acoperă glanda şi apariţia fluctuenţei.Diagnosticul pozitiv se stabileşte în baza rezultatelor examenului clinic, citologic,sialoscintigrafiei şi sialografiei.

Diagnosticul diferenţial se va face cu:Sialadenită cronică interstiţială;Sialodochită;Parotidită epidemică;Tumori ale glandelor salivare.Pronostic.

La 50% de pacienţi boala are o evoluţie favorabilă, soldînduse cu însănătoşire clinică. Pacienţii cu predispoziţie ereditară trebuie supravegheaţi în dinamică. La alţii boala poate progresa prin instalarea sindromului Gougerot Sjogren.

SIALADENITA CRONICĂ INTERSTIŢIALĂ

Etiologia şi patogenia.Etiologia acestei forme de sialadenită este puţin studiată. Se consideră că modificările în glandele salivare survin pe fondul unor afecţiuni generale ale organismului (DZ, HTA, afecţiunile TGI).

Anatomie patologică. Modificările morfopatologice se caracterizează prin creşterea evidentă a stromei, cu infiltrate masive imunolimfocitare periductare, care mai tîrziu începe să se hialinizeze, formînd viţe de ţesut conjunctiv fibros, iar în parenchim apar procese distrofice. Cu timpul se pot asocia modificări autoimune.

TABLOUL CLINIC.Sialadenita cronică interstiţială se întîlneşte mai des la femei, la o vîrstă mai înaintată.

Semnul caracteristic al bolii este tumefierea uniformă a glandelor, cu suprafaţă netedă, de consistenţa aluatului, neaderente la ţesuturile subiacente. Tegumentele acoperitoare nu sunt modificate, deschiderea gurii este liberă, mucoasa cavităţii bucale rozpală, fără modificări.

Se deosebesc 3 faze clinice ale afecţiunii.I. Faza incipientă. Bolnavii acuză tensiune în reg. uneia sau ambelor glande, dureri în reg.occipitală, tumefierea periodică a glandelor şi senzaţie de disconfort în urechi. De regulă se depistează întîmplător prin prezenţa unei tumefieri indolore, elastice, moi, ce nu depăşeşte limitele glandei.Activitatea secretorie a glandei nu este modificată.Pe sialografie se determină o iregularitate a parenchimului glandei şi îngustarea ducturilor de gradul III, IV şi V.

II. Faza manifestărilor clinice.Se constată prezenţa permanentă a unei tumefacţii nedureroase, de consistenţă ferm-elastică, în regiunea glandelor afectate.

Secreţia salivară nu este modificată sau scade pînă la limitele inferioare ale normei, caracterul salivei nu este modificat. În perioada de acutizarea secreţia se micşorează.

Pe sialografie se constată mărirea glandei salivare în volum, micşorarea densităţii parenchimului , îngustarea marcată a ducturilor de gradul III şi IV, oblitararea celor mici, însă contururile rămîn a fi lineare şi clare.

III. Faza tardivă.Pacienţii acuză slăbiciune generală, subfebrilitate, scăderea capacităţii de muncă, uneori hipoacuzie şi xerostomie.

Se constată o tumefacţie permanentă nedureroasă sau puţin dureroasă în reg. glandelor salivare, de consistenţă dură. Cantitatea salivei este micşorată evident sau lipseşte complet.

Pe sialografie parenchimul glandei nu se determină, toate ducturile, inclusiv cel principal sunt îngustate, pe alocuri întrerupte, cu contururi neregulate.

Diagnostic pozitiv se bazează pe datele examenului clinic, examenului sialografic (îngustarea progresivă a lumenului ducturilor, care timp îndelungat îşi păstrează conturul clar şi net şi lipsa umplerii acinilor secretori), sialoscintigrafiei (micşorarea cantităţii secreţiei salivare), ex.citologic (secretul glandei sărac în elemente celulare, lipsa celulelor substanţei interstiţiale).

Diagnosticul diferenţial se va face cu:

sialadenită cronică parenchimatoasă; sialodochită;tumori ale glandelor salivare; parotidită epidemică.

Evoluţie. Sialadenita cronică interstiţială se caracterizează prin acutizări, mai frecvente în timpul răcirii vremii în perioada toamnăiarnă ori la acutizarea afecţiunii de sistem (Diabetului zaharat, etc.).

Debutează prin alterarea stării generale, subfebrilitatea, tumefiere şi doloritate în regiunea glandei. Pronosticul în caz de sialadenită interstiţială este favorabil. Bolnavii trebuie supravegheaţi dea lungul anilor, în colaborare cu alţi specialişti (endocrinolog, reumatolog, imunolog, etc.).

SIALODOCHITA CRONICĂReprezintă o afecţiune inflamatorie a canalului Stenon sau Wharton.

Etiologie şi patogenie. Factori etiologici: ectazia congenitală a ducturilor glandei salivare; cauze locale (calculi salivari, stomatită sau parodontită marginală din vecinătatea ostiumului, iritaţii protetice, dinţi incluşi, ↑presiunii în cavitatea bucală, presiunea exercitată pe duct de către un nodul limfatic sau limfadenită din regiune,etc.); unii autori atribuie boala la o patologie de vîrstă.

Afecţiuni antecedente ori concomitente frecvente la bolnavi cu sialodochită: Leziuni chistice ale organelor, afec ţiuni ale SCV, TGI,

Respirator.

Anatomie patologică. Între ducturi şi lobii funcţionali ai glandei se determină infiltrate difuze limfohistiocitare şi limfogranulocitare cu polinucleare multiple. Ducturile glandei (principal şi interlobare) sunt dilatate, pe alocuri îngustate, avînd o formă neregulată.

Tabloul clinic. Sialodochita cronică afectează preponderent persoanele de vîrstă înaintată; femei mai rar dec ît bărbaţi.

Pe lîngă simptomele caracteristice inflama ţiei glandei salivare se alipesc şi altele, specifice: eliminări de sine stătătoare, abundente de salivă cu gust sărat. În timpul

alimentaţiei, în regiunea glandei, apare disconfort sau chiar dureri din cauza retenţiei salivei în ducturile salivare blocate cu dopuri mucoase. Papilele ducturilor salivare sunt lărgite, la fel ca şi ducturile, care pe alocuri au nişte stricturi, parenchimul devine neregulat.

Pentru faza incipientă este caracteristic alternanţa sectoarelor dilatate (ductul principal şi cele de gr.I, II) şi a celor nemodificate ale ducturilor glandei pe sialografie, păstrînduşi conturul clar.

În faza manifestărilor clinice, pe sialografie se constată o dilatare evidentă a ducturilor, cu traiect neregulat, dar cu contur clar. Apar pe alocuri sectoare îngustate ale ducturilor.

În faza tardivă, pe sialografie se determină, pe lîngă sectoare dilatate, tot mai evidente îngustări ale ducturilor. Ductul principal capătă formă de lanţ de mărgele, continuitatea fiindui pe alocuri întreruptă.

Evoluţie.

Sialodochita cronică se poate acutiza pînă la 610 ori pe an, cu manifestări intense, dureri acute, febră.

Se poate instala obturarea ductului cu mase fibrinoase sau mucoase. Secreţia salivei este absentă.

Poate abceda, cu apariţia sectoarelor de fluctuenţă.

Pronostic.

La instituirea tratamentului, la 50% bolnavi se instalează remisie îndelungată. În caz de dilatare congenitală a ducturilor, pot surveni acutizări frecvente ale procesului inflamator.

La unii pacienţi sa constatat formarea calculului în unul din ducturi.

Diagnosticul pozitiv se stabileşte în baza datelor examenului clinic, citologic, sialografiei, sialoscintigrafiei, puncţiei diagnostice şi a biopsiei.

Dagnosticul diferenţial se va face cu: Sialadenită cronică parenchimatoasă şi interstiţială;Parotidită epidemică,Sialolitiază;Chisturile glandei salivare;Tumori ale glandei salivare;

Tratament. Tratamentul bolnavilor cu forme cronice de sialadenită trebuie să fie unul complex, şi prevede: Corecţia imunităţii (ridicarea rezistenţei nespecifice a organismului), în special în perioada de toamnăprimăvară;Asanarea cavităţii bucale şi igienă bucală riguroasă;Înlăturarea factorilor etiologici iritativi locali;Tratamentul afecţiunilor sistemice;Îmbunătăţirea funcţiilor glandelor salivare;Dispensarizarea bolnavilor .Tratamentul sialadenitelor cronice în perioada de acutizare se efectuează ca şi la sialadenitele acute, dar în cazurile cînd apar modificările specifice pentru procesele inflamatorii cronice, se mai adaugă unele elemente speciale în tratament:

Permebilizarea canalelor excretorii prin injecţii intracanaliculare cu enzime proteolitice (tripsină, chimotripsină);

Administrarea intracanaliculară a antibioticelor (penicilina+streptomicină) sau hidrocortizon+antibiotice;Pentru micşorarea proceselor de sclerozare a glandelor se recomand ă, per os: sol. Iodid de K 210% (cîte 1 lingură de 3 ori pe zi, timp de 22,5 luni);Blocade cu novocaină, peste 23 zile, 1012 şedinţe;Pirogenal i/m, peste fiecare 23 zile, 25 injecţii/curs;Galantamină sol.0,5%, cîte 1 ml s/c , 30 injecţii/curs;Comprese cu sol. 30% Dimexid, în regiunea glandei, de 2ori/zi, timp de 810 zile;

Proceduri fizioterapeutice: terapie intracanaliculară cu raze UV; Galvanizarea regiunii glandei; Roentgenoterapie 510 Gr, etc.Metodele chirurgicale de tratament al sialadenitelor cronice sunt aplicate mai rar: în caz de ineficienţă a tratamentului conservativ;Acutizări frecvente a procesului inflamator (610 pe an), însoţite de abcedarea glandei, dereglări importante a funcţiei acesteia, prezenţa stricturii sau atreziei ductului principal al glandei.

În dependenţă de procesul patologic se efectuează: plastie în regiunea ostiumului ductului; rezecţie parţială sau totală a glandei cu menajarea ramurilor n.facial;

Ligaturarea ductului glandei.

Sialadenitele bacteriene specifice

1. Tuberculoză2. Sifilis 3. Actinomicoză4. Bartoneloză

Tuberculoză

Etiologie– Mycobacterium tuberculosis.

Patogenie – infectarea glandelor salivare este de cele mai multe ori secundară, pe cale hematogenă,însă nu este exclusă și infecția primară pe cale retrogradă prin arborele salivar sau limfatică de la leziunile orale/orofaringiene.

Clinic– tumefacție parotidiană unilaterală, care evoluează lent către una dintre cele două forme clinice : a) Forma circumscrisă – cu aspectul unui abces „rece”, care reprezintă în fapt adenita TBC intraparotidiană;b) Forma difuză – glanda parotidiană este hipertrofiată, indurată, nedureroasă,cu focare cazeoase mici și diseminate; corespunde afectării difuze a parenchimului glandular.Ambele forme se asociază frecvent cu adenopatia TBC laterocervicalăși pot evolua spre fistulizare tegumentară.

Diagnostic – complex : biopsia leziunii,ex.anatomo-patologic, consultpneumologic,radiografii toracice, teste IDR, serologice, microbiologice sau culturi specifice.

Tratament – specific medicamentos, rar chirurgical (în cazul adenopatiilorintraparotidiene ce nu raspund la tratament.)

Sifilisul- rar afectează glandele salivare, leziunile fiind de obicei de tip terțiar și în mod excepțional de tip secundar.- parotidita sifilitică terțiară se prezintă sub 3 forme clinice:

1) Parotidita difuză - leziunile sunt de obicei bilaterale, cu tumefierea lentă și progresivă a întregului parenchim glandular; glandele au o consistență fermă sau dură și nu aderă de tegumente sau planurile profunde; sunt nedureroase,iar secreția salivară este aparent nemodificată; evoluează lent către atrofia parotidiană.2) Goma sifilitică parotidiană – este o formă localizată, ce duce la apariția unor fistule salivare persistente;

3) Forma pseudotumorală – afectare este în general unilaterală și debutează ca un nodul gomos, cu evoluție lentă și progresivă, ajungînd să cuprindă întreg parenchimul glandular pe care îl transformă fibros; glanda este de consistență dură și este fixată de planurile superficiale și profunde; transformările fibroase depășesc anatomic glanda parotidă,infiltrînd țesuturile învecinate chiar și regiunea laterocervicală, creînd confuzii de diagnpstic cu tumorile maligne ale glandelor parotide.

Diagnostic – examen histopatologic corelat obligatoriu cu examene serologice

Tratamentul – este numai medicamentos , antibioterapia de elecție fiind cu doze mari și pe termen relativ lung de penicilină G.

Actinomicoza

Etiologie– bacterii gram-pozitive din specia Actynomices (în special A.israelli,A.viscosus, A.naeslundii, A.odontolyticus și A.mayerii).

Clinic– se disting 2 forme :

I. Primară –tumefacție limitată, presiunea pe glandă este discret dureroasă și duce la eliminarea de salivă cu grăunți galbeni, specifici.

II. Secundară– semnele clinice sunt caracteristice unei parotidite , glanda fiind afectată prin extensia din periferie (tegument, ram mandibular). Astfel tabloul clinic este dominat de semnele clinice ale unei actinomicoze cervicofaciale sau osoase – tegumenteinfiltrate, dure, modificate în culoare cu leziuni multiple în diferite stadii evolutive (nodul, abces, fistulă), dînd aspectul de „tegument în stropitoare”.

Diagnostic - ex.histopatologic al țesuturilor recoltate din leziunile cutanate (în cazul formei secundare) sau prin ex.bacteriologic al secreției salivare (pentru forma primară)

Tratament – specific actinomicozei, cu administrarea pe termen lung a unor doze mari de peniciline. Pentru formele secundare este necesar tratamentul chirurgical cu incizia și drenarea leziunilor cutanate.

Bartoneloza (boala ghearelor de pisică)Este o infecție cauzată de bacterii gram-negative din specia Bartonelle hensalae. Se transmite prin zgîrietură sau mușcătură de pisică.

Clinic se manifestă prin apariția unor papule sau pustule la locul de inoculare. Jumătate din pacienți prezintă o limfadenită granulomatoasă cervicală la 3 săptămîni de la inoculare. În mod specific sunt implicați ganglionii intraparotidieni, parenchimul glandular fiind afectat prin extensie directă. Apar astfel fenomene supurative

parotidiene, precum și o simptomatologie generală asociată, cu febră, cefalee, curbatură, uneori (foarte rar) infecția induce o pareză facială tranzitorie.

Diagnosticul– se stabilește pe baza următoarelor criterii : 1) contactul în antecedente cu o pisică și prezența leziunilor de grataj provocate de aceasta pe tegumente; (2) testul Hanger-Rose cutanat pozitiv; (3) eliminarea altor cauze de parotidită și adenopatie; (4) examenul histopatologic care relevă microorganismul cauzal.

Boala ghearelor de pisică este de obicei autoeliminanată și se remite fără tratamentîn aproximativ 4 săptămîni. În cazurile severe, este necesară antibioterapia