scrisoarea bisericii din goţia către cea din cappadocia ...Ÿ... · scrisoarea bisericii din...
TRANSCRIPT
-
41
Scrisoarea Bisericii din Goţia către cea din Cappadocia,
despre Sf. Sava Gotul
Drugaş Şerban George Paul1
Rezumat:
Viaţa Sfântului Sava Gotul a fost tratată de mari autori ai teologiei româneşti,
continuă să ne preocupe întrucât ne dezvăluie un crâmpei din istoria pătrunderii şi
consolidării credinţei creştine în aria de locuire a strămoşilor noştri.
Articolul de faţă cuprinde prezentarea textului grec al Scrisorii Bisericii din
Goţia către cea din Cappadocia, însoţită de versiunea latină din Acta sanctorum, o
traducere în limba română şi una în engleză, precum şi comentarii la final. Această
Scrisoare a fost publicată parţial, textul grec şi traducerea, în Fontes Historiæ
Dacoromanæ, vol. II. Ea a fost prezentată şi de către P. S. Episcop Gherasim
Timuş (1891). Am considerat că acest text are nevoie de o nouă prezentare
integrală, pentru a putea fi utilizat în lumina progreselor cunoştinţelor istorice.
Comentariile de la finalul acestui articol sunt doar un preambul ce invită discuţii
ulterioare.
Cuvinte cheie:
Sava Gotul, Scrisoarea Bisericii din Goţia, hagiografie
Textul grec din Acta sanctorum
Textul de mai jos este preluat din J. Bollandus, Acta sanctorum, vol. 11,
Aprilis, Tomus II, Editio nova, 1866, p. 960/ 2-4* (2*: Prolog-3; 3*: 3-8; 3-4*:
note). Textul este redat parţial şi în Mihăescu et alii, 1970, p. 710-715.
Titlu: „Μαξηύξηνλ ηνῦ ἁγ. άβα ηνῦ Γόηζνπ (Ex Ms. Bibliothecæ Vaticanæ
num. 1600).‖ Prolog: „Ἡ θθιεζία ηνῦ Θενῦ, ἡ παξνηθνῦζα Γνηζίᾳ, ηῇ
θθιεδίᾳ ηνῦ Θενῦ ηῇ παξνηθνύζῃ Καππαδνθίᾳ θαὶ πάζαηο ηαῖο θαηὰ ηόπνλ ηῆο
1 Drugaş Şerban George Paul este cercetător independent, doctor din 2012 al
Facultăţii de Teologie Sf. „Andrei Șaguna‖ din cadrul Universităţii „Lucian Blaga‖ din
Sibiu, [email protected]
-
Drugaş Şerban George Paul
42
ἁγίαο θαζνιηθῆο θθιεζίαο παξνηθίαηο, ἔιενο, εἰξήλε, ἀγάπε Θενῦ Παηξὸο θαὶ
ηνῦ Κπξίνπ ἡκῶλ Ἰεζνῦ Υξηζηνῦ πιεζπλζείε.‖2
―1. Σὸ εἰξεκέλνλ ηῷ καθαξίῳ Πέηξῳ, θαὶ λῦλ θξαηαηῶο ἀπνδέδεηθηαη, Ὅηη
«ἐλ παληὶ ἔζλεη ὁ θνβνύκελνο» ηὸλ Κύξηνλ, «θαὶ ἐξγαδόκελνο δηθαηνζύλελ,
δεθηὸο αὐηῷ ἐζηηλ»3· ἐπηζηώζε γὰξ ηνῦην θαὶ ἐλ ηνῖο ηνῦ καθάξηνλ άβα, ὅο ἐζηηλ
κάξηπο Θενῦ θαὶ ζσηῆξνο ἡκῶλ Ἰεζνῦ Υξηζηνῦ. Οὗηνο γὰξ Γόηζνο ὤλ ηῷ γέλεη,
θαὶ δηαηειῶλ ἐλ ηῇ Γνηζίᾳ, ἐλ κέζῳ γελεᾶο ζθνιηᾶο θαὶ δηεζηξακκέλεο, ἐθάλε ὡο
θσζηὴξ ἐλ θόζκῳ, κηκνύκελνο ηνῖο ἁγίνηο, θαὶ κεη’ αὐηῶλ ἐλ ηνῖο θαηὰ Υξηζηὸλ
θαηνξζώκαζηλ δηαπξέπσλ. Οὐ γὰξ ηηλνο ἑηέξνπ γέγνλελ ἐμ ἐπὶ λεπίνπ δεισηὴο,
ἀιιὰ ηῆο εἰο ηὸλ σηῆξα θαὶ Κύξηνλ ἡκῶλ Ἰεζνῦλ Υξηζηὸλ εὐζεβείαο, ηαύηελ
ἡγεζάκελνο4 ἀξεηὴλ ηειεῖαλ, θζᾶζαη
5 εἰο ἄλδξα ηέιεηνλ πξὸο ἐπίγλσζηλ ηνῦ Τἱνῦ
ηνῦ Θενῦ. πεὶ δὲ ηνῖο ἀγαπῶζη ηὸλ Θεὸλ πάληα ζπλεξγεῖ εἰο ἀγαζὸλ, ἔθζαζελ εἰο
ηὸ βξαβεῖνλ ηῆο ἄλσ θιήζεσο, ὅπεξ ἐθ λεόηεηνο ἐπόζεη, εἶηα ἀγσληζάκελνο
ἄληηθξπο θαηὰ ηνῦ ἀληηθεηκέλνλ, θαὶ πεξηγελόκελνο6 ηῶλ θαηὰ ηὸλ βίνλ θαθῶλ,
πξὸο ηε πάληαο εἰξεληθὸο γελόκελνο.‖7
―2. Μλήκεο θαὶ νἰθνδνκῆο ηῶλ ζενζεβῶλ ράξηλ, κεηὰ ηὴλ ἐλ Κπξίῳ
ἀλάιπζηλ αὐηνῦ νὐθ ἠξεκεῖλ ἡκῖλ ἐπέηξεςελ, ἀιιὰ γξάςαη ηὰο ἀξηζηείαο αὐηνῦ·
γεγέλεηαη γὰξ ὀξζὸο ηῇ πίζηεη, εὐιαβήο, πξὸο πᾶζαλ ὑπαθνὴλ ηὴλ ἐθ δηθαηνζύλῃ
ἕηνηκνο, ἐπηεηθήο, ἰδηώηεο ηῷ ιόγῳ ἀιι’ νὐ ηῇ γλώζεη, ὑπὲξ ἀιεζείαο
θζεγγόκελνο, ἐπηζηνκίδσλ ηνὺο εἰδσινιάηξαο θαὶ νὐρ ὑπεξαηξόκελνο ἀιι’ ὡο
πξέπνλ ηνῖο ηαπεηλνῖο ζπλαπαγόκελνο, ἡζύρηνο, θαὶ νὐ πξνθεηὴο ιόγῳ,8 πξὸο πᾶλ
ἔξγνλ ἀγαζὸλ ζπνπδαηόηαηνο, ςάιισλ ἐλ θθιεζίᾳ θαὶ ηνῦην πάλπ ἐπηκειῶο, νὺ
ρξεκάησλ, νὐ θηεκάησλ πιὴλ ηῶλ πξὸο ηὴλ ρξείαλ θξνληίδσλ, λεθάιενο ἐγθξαηὴο
ἐλ πᾶζηλ, γπλαηθὸο ἀκύεηνο, ἀπερνκέλνο, λεζηεύσλ παξέρνληα9, δεήζεζηλ
ἀθελνδόμσο παξακέλσλ, θαὶ ηῇ αγαζῇ πξνζέζεη πάληαο ὑπνηάζζσλ, ἐξγαδόκελνο
ηὰ θαζήθνληα, θαὶ κὴ πεξηεξγαδόκελνο ηὰ κὴ ζπκθέξνληα, θαὶ ηὸ ὅινλ ἄκεκπησλ
πίζηηλ ἔρσλ δη’ ἀγάπεο ἐλεξγνπκέλελ, ὡο κεδὲλ δηζηάδνληα αὐηὸλ
παῤῥεζηάδεζζαη πάληνηε ἐλ Κπξίῳ.‖10
―3. Οὐρ ἅπαμ γὰξ ἀιιὰ πιενλάθηο, πξὸ ηνῦ ηειεησζῆλαη αὐηὸλ, ἐλ πίζηεη
ἔξγνλ ἐπεδείμαην εὐζεβέο· πξῶηνλ κὲλ γὰξ ὡο ἤξμαλην νἰ θαηὰ ηὴλ Γνηζίαλ
2 J. Bollandus, Acta sanctorum, vol. 11, Aprilis, Tomus II, Editio nova, 1866, p. 960/ 2*.
3 FAp 10, 35: „ἀιι’ ἐλ παληὶ ἔζλεη ὁ θνβνύκελνο αὐηὸλ θαὶ ἐξγαδόκελνο δηθαηνζύλελ
δεθηὸο αὐηῷ ἐζηηλ.‖ 4 În text: ἡγζάκελνο.
5 În text: θηᾶζαη. Below: ἔθζαζελ. Astfel, cred că aici este θζᾶζαη.
6 În text: πεξηγελύκελνο.
7 Ibidem, p. 960/ 2*.
8 În text: πξνθεηήο.
9 În text: παξέθαζηα. Dar cred că este παξέρνληα, de la παξέρσ, „a se preda, a se supune‖.
10 Ibidem, p. 960/ 2*.
-
The Letter of the Church in Gothia, about St. Saba the Goth
43
Μεγηζηάλεο θηλεῖζζαη θαηὰ ηῶλ Υξηζηηαλῶλ, ἀλαγθάδνληεο αὐηνὺο ἐζζίεηλ
εἰδσιόζπηα, ἔδνμέλ ηηζηλ ἐζληθνῖο ηῶλ θαηὰ ηὴλ θώκελ, ἐλ ᾗ δηῆγελ ὁ άβαο, ἵλα
θξέᾳ11
κὴ εἰδσιόζπηα ἀληὶ εἰδσινζύησλ πνηήζσζηλ ηνὺο πξνζήθνληαο αὐηνῖο
Υξηζηηαλνὺο θαγεῖλ, ἐπὶ ηῶλ12
δησθηῶλ δεκνζίᾳ, ἐπὶ ηὸ ηνὺο κὲλ ἰδίνπο ἀκώκνπο
θπιάμαη, ηνὺο δὲ δηώθηαο ἀπαηῆζαη· ὅπεξ γλνὺο ὁ καθάξηνο άβαο, νὺ κόλνλ
αὐηνο νὐθ ἔθαγελ ηῶλ ἀπεξεκέλσλ βξσκάησλ, ἀιιὰ θαὶ παξειζὼλ εἰο ηὸ κέζνλ
δηεκαξηύξαην ηνῖο πᾶζη ιέγσλ, Ὲάλ ηηο θάγῃ ἐθ ηῶλ θξεῶλ ἐθείλσλ, Υξηζηηαλὸο
νὗηνο εἶλαη νὐ δύλαηαη, θαὶ δηεθώιπζελ ηνὺο πάληαο κὴ ἐκπεζεῖλ εἰο ηὴλ παγίδα
ηνῦ δηαβόινπ. Σνύηνπ γνῦλ ἕλεθελ νἱ ηὴλ ηνηαύηελ ἀπάηελ κεραλόκελνη
ἐμέβαιισλ αὐηὸλ ηῆο θώκεο, εἶηα δὲ κεηὰ ρξόλνλ ηηλὰ ἐπέηξεςαλ αὐηὸλ
ἐπαλειζεῖλ.
Πάιηλ δὲ θηλεζέληνο πεηξαζκνῦ13
, θαηὰ ηὸ εἰσζὸο ὑπὸ ηῶλ Γόηζσλ, ηηλὲο ηῶλ
ἐθ ηῆο πξνεηξεκέλεο θώκεο ἐζληθῶλ, ζπζίαο ηνῖο δαηκνλίνηο πξνζάγνληεο,
ἔκειινλ ὀκλύεηλ ηῷ δηώθηῃ, κὴ εἶλαη ηηλὰ Υξηζηηαλὸλ ἐλ ηῇ θώκῃ αὐηῶλ. Ὁ δὲ
άβαο παῤῥεζηαζάκελνο πάιηλ, θαὶ παξειζὼλ ἐλ κέζῳ ηνῦ ζπλεδξίνπ ἔιεγελ,
πὲξ ἐκνῦ κεδεὶο ὀκώζῃ, ἐγὼ γὰξ Υξηζηηαλὸο εἰκη. Σόηε, ἐπηζηάληνο ηνῦ
δηώθηνπ, ὤκνζαλ νἱ θσκῆηαη, ηνὺο ἰδίνπο ἀπνθξύπηνληεο, κὴ εἶλαη ἐλ ηῇ θώκῃ
αὐηῶλ Υξηζηηαλὸλ πιὴλ ἑλόο. Ἀθνύζαο δὲ ὁ ἄξρσλ ηῆο ἀλνκίαο, ἐθέιεπζελ
παξαζηῆλαη ηόλ άβαλ. Ὡο δὲ παξέζηῃ, ἐπεξῶηα ηνὺο παξαζηῆζαληαο, εἰ ἔρνη ηη
ὲλ ηνῖο ὑπάξρνπζηλ αὐηῳ. Σῶλ δὲ, κεδὲλ ὦλ πεξηθέθιεηαη πιεῖνλ, εἰπόλησλ,
ἐμνπδελώζαο αὺηὸλ.‖14
―4. Μεηέπεηηα δὲ δησγκνῦ κεγάινπ θηλπζέληνο ὑπὸ ηῶλ ἁκαξηαλόλησλ ἐλ ηῇ
Γνηζίᾳ θαηὰ ηῆο ηνῦ Θενῦ θθιεζίαο, ὡο ἡ ἁγία ἡκέξα ηνῦ Πάζδα ἥγγηθελ,
ἐβνπιήζε ἀπειζεῖλ εἰο ἑηέξαλ πόιηλ Γνπζζηθᾶλ ηὸλ Πξεζβύηεξνλ, κεηὰ ηνῦ
ἐπηηειέζαη ηὴλ ἑνξηήλ. Πνξεπνκέλνπ δὲ αὐηνῦ θαηὰ ηὴλ ὁδὸλ, ὤθζελ ἀλήξ ηηο,
ὑπεξκεγέζεο θαὶ ιακπξὸο ηῇ εἰδέᾳ, εἶπελ δὲ αὐηῷ, πόζηξεςνλ θαὶ ἄπειζε πξὸο
αλζαιὰλ ηὸλ Πξεζβύηεξνλ. Ὁ δὲ ὰβαο ἀπεθξίζε ιέγσλ αὐηῷ, αλζαιὰο
ἀπνδεκεῖ· ἦλ δὲ ὁ αλζαιὰο δηὰ ηὸλ δησγκὸλ θπγὼλ, θαὶ ρξνλήζαο ἐλ ηῇ
Ῥσκαλίᾳ·15
ηόηε νὖλ, δηὰ ηὴλ ἁγίαλ ἡκέξαλ ηνῦ Πάζρα, ἐιειύζε πξνζθάησο εἰο ηὰ
ἴδηα· δη’ ὃ κὴ εἰδὼο ὁ άβαο πεξὶ ηῆο ἐπαλόδνπ αὐηνῦ, ηαῦηα ἀπεθξίζε ηῷ ὠθζέληη
αὐηῷ, θαὶ ἐπνιέκεη πνξεπζῆλαη πξὸο Γνπζζηθὰλ ηὸλ Πξεζβύηεξνλ. Μὴ
11
În text: θξία. Mai jos: ηῶλ θξεῶλ. Astfel, cred că aici este θξέᾳ. 12
Nota a: "Publice coronam persecutoribus, quod omissum in Latina Zini versione, uti et
alia quædam æque levis momenti, quæ pinget annotare." Notele a-e ale textului grec sunt note
de final în Acta sanctorum. Nota a în ibidem, p. 960/ 3*. 13
Nota b: "Prout Gotthis in usu erat: quo videtur indicari velut annua persecutio,
circumcuntibus inquisitoribus de fide." Notele b-e în ibidem, p. 960/ 4*. 14
Ibidem, p. 960/ 2-3*. 15
În text: Ρώκαλίᾳ, deşi lipseşte spiritul (aspru) şi se pare că a fost înlocuit cu un accent
pe σ.
-
Drugaş Şerban George Paul
44
βνπινκέλνπ δὲ αὐηνῦ πεηζῆλαη ηῷ πξνζηάγκαηη, ἄθλνπ εὐνδίαο νὕζεο θαηὰ ηὴλ
ὥξαλ ἐθείλελ, ὤθζε πιῆζνο ἄπεηξνλ ρίνλνο ἐπὶ ηὸ πξόζσπνλ ηῆο γῆο, ὡο
ἐκθξαγῆλαη ηὴλ ὁδὸλ, θαὶ κὴ δύλαζζαη αὐηὸλ δηειζεῖλ. Σόηε ζπλῆθελ ζέιεκα
Θενῦ εἶλαη ηὸ θσιύνλ αὐηὸλ, πεξαηηέξσ16
δηαβῆλαη θειεῦνλ, ὰιιὰ ἀλαιύζαη πξὸο
ηὸλ Πξεζβύηεξνλ αλζαιὰλ· θαὶ εὐινγήζαο ηὸλ Κύξηνλ ὑπέζηξεςελ, θαὶ
ζεαζάκελνο ηὸλ αλζαιὰλ ἐράξε, θαὶ ἀπήγγειελ αὐηῷ θαὶ ἄιινηο πιείνζη ηὴλ
ὀπηαζίαλ, ἣλ εἶδελ θαηὰ ηὴλ ὁδόλ. ηέιεζαλ δὲ ηὴλ ἡκέξαλ ηνῦ Πάζρα ἐπὶ ηὸ
αὐηὸ· ηῇ δὲ ηξίηῃ λπθηὶ κεηὰ ηὴλ ἑνξηὴλ, ἰδνὺ ἐθ ηνῦ ηάγκαηνο ηῶλ ἀζεβῶλ,
Ἀζάξηδνο πἱὸο Ῥσζεζηένλ ηνῦ Βαζηιίθνπ, κεηὰ θάιαγγνο ἀλόκσλ ιῃζηῶλ, ἐπέζηῃ
εὶο ηὴλ θώκελ ἐθείλελ, θαὶ εὑξὼλ ηὸλ Πξεζβύηεξνλ ἐλ ηῷ νἴθῳ αὺηνῦ
θαζεύδνληα, ἐπνίεζελ δεζῆλαη· ὁκνίσο θαὶ ηὸλ άβαλ, γπκλὸλ ἁξπαγέληα ἀπὸ ηῆο
ζηξσκλῆο17
δεζκνῖο πεξηέβαιελ. Καὶ ηὸλ Πξεζβύηεξνλ ἐπ’ ἀκάμεο θαηεῖρνλ· ηὸλ
δὲ άβαλ, γπκλὸλ ὡο γεγέλλεην· θαὶ ἀπήγαγνλ αὐηὸλ δηὰ ηῶλ λαπῶλ,18
ἃο
πξνζθάησο ἦζαλ θινγήζαληεο, δηώθνληεο θαὶ ηύπησληεο μύινηο θαὶ θξαγέιιαηο,
ὁκσο θαὶ ἀλειεῶο θεξόκελνη θαηὰ ηῶλ δνύισλ ηνῦ Θενῦ.‖19
―5. Ἀιιὰ ηὸ ἀπελὲο ηῶλ ἐρζξῶλ ηὴλ ὑπνκνλὴλ θαὶ πίζηηλ ζπλέζηεζελ ηνῦ
δηθαίνπ· ἡκέξαο γὰξ γελνκέλεο ἔιεγελ, ἐλ Κπξίῳ θαπρόκελνο ηνῖο δηώμαζηλ
αὐηὸλ, Οὐρὶ δηὰ ρξέσλ θεθαπκέλσλ ἐπὶ ηὰ ὀμέα ηῶλ ζθνιόπσλ ηύπηνληεο ἠιάζαηέ
κε γπκλὸλ θαὶ ἀλππόδεηνλ, ἴδεηε εἰ ἐβιάβεζαλ νἱ πόδεο κνπ, θαὶ εἰ ἐλ ηῷ ζώκαηί
κνπ ἔρσ κόιαπαο, θαὶ ἀπὸ ηῶλ πιεγῶλ, ὧλ ἐπελέγθαηέ κνη. Ἰδόληεο νὖλ ὡο νὐδὲλ
ἐθαίλεην εἰο ηὴλ ζάξθα αὐηνῦ ἐμ ὧλ ἀλειεῶο πεπνηήθεζαλ, ἄξαληεο ἄμνλα
ἀκάμεο, θαὶ ἐπηζέληεο ηνῖο ὤκνηο αὐηνῦ, δηέηεηλαλ ηὰο ρεῖξαο αὐηνῦ εἰο ηὰ ἄθξα
ηνῦ ἄμνλνο, ὁκνίσο θαὶ ηνὺο πόδαο δηαηείλαληεο ἑηέξῳ ἄμνλη πξνζέδεζαλ, θαὶ
ηέινο ἐπὶ ηνὺο ἄμνλαο ῥήςαληεο αὐηὸλ, εἴσλ θεῖζζαη ὕπηηνλ ἐλ ηῷ ἐδάθεη20
, θαὶ
κέρξη πιείζηνλ ηῆο λπθηὸο κέξνπο νὐθ ἐθείζαλην βαζαλίδνληεο αὐηόλ.
Ἀπνθαζεπδεζἀλησλ δὲ ηῶλ δεκίσλ, πξνζειζνῦζα γπλή ηηο ἔιπζελ αὐηὸλ, ἥηηο ἦλ
ἐγεξζεῖζα λπθηὸο, ἵλα ἑηνηκάζῃ βξώκαηα ηνῖο ἐλ ηῷ νἴθῳ. Ὁ δὲ ιπζεὶο δηέκεηλελ
ἐλ ηῷ ηόπῳ ἀθόβσο, κεηὰ ηῆο γπλαηθὸο ἐξγαδόκελνο ηὸ ἔξγνλ αὐηῆο· ἡκέξαο δὲ
γελνκέλεο γλνὺο ηνῦην ὁ ἀζεβὴο Ἀζάξηδνο, ἐθέιεπζελ δεζῆλαη αὐηνῦ ηὰο ρεῖαξο,
θαὶ πξνζθξεκαζζῆλαη αὐηὸλ ηῇ δνθῷ ηῆο νἰθίαο.‖21
―6. Καὶ κεη’ νὐ πνιὺ ἦιζνλ νἱ ἀπνζηαιέληεο παξὰ ηνῦ Ἀζαξίδνπ, θέξνληεο
βξώκαηα είδσιόζπηα· εἶπνλ δὲ πξὸο ηὸλ Πξεζβύηεξνλ θαὶ ηὸλ άβαλ, Σαῦηα
Ἀζάξηδνο ἐθέιεπζελ ὑκῖλ θνκηζζῆλαη, ἵλα θάγεηε, θαὶ ῥύζεζζε ἐθ ζαλάηνπ ηὰο
16
În text: πεξεηέξσ. Forma corectă este πεξαηηέξσ. 17
În text: ζηξνκλῆο. 18
În text: λάπσλ. 19
Ibidem, p. 960/ 3*. 20
În text: ἐδύθεη. 21
Ibidem, p. 960/ 3*.
-
The Letter of the Church in Gothia, about St. Saba the Goth
45
ςπρὰο ὑκῶλ. Ἀπνθξηζέληνο δὲ ηνῦ Πξεζβπηέξνπ θαὶ ιέγνληνο, Σαῦηα ἡκεῖο νὐθ
ἐζζίνκελ, νὺ γὰξ ἔμεζηηλ ἠκῖλ, ἀιιὰ παξαθαιέζαηε Ἀζάξηδνλ ἵλα θειεύζῃ ἡκᾶο
ζηαπξσζῆλαη, ἢ ἄιισο ὅπσο βνύινηην ἀλαηξεζῆλαη. Δἶπελ δὲ θαὶ ὁ άβαο, Σίο ὁ
ἀπνζηείιαο ηαῦηα; Οἱ δὲ εἶπνλ, Ὁ δεζπόηεο Ἀζάξηδνο. Ὁ δὲ άβαο εἶπελ· Δἷο
δεζπόηεο Θεὸο ἐλ νὐξαλνῖο ἐζηηλ, Ἀζάξηδνο δὲ ἄλζξσπνο ἀζεβὴο θαὶ
ἐπηθαηάξαηνο· θαὶ ηαῦηα ἀθάζαξηα ἐζηηλ θαὶ βέβεια ηῆο ἀπνιείαο ηὰ βξώκαηα,
ὡο θαὶ ὁ ἀπνζηείιαο ηαῦηα Ἀζάξηδνο. Λέγνληνο δὲ ηαῦηα ηνῦ άβα, ἐθθαπζεὶο εἶο
ηῶλ παηδῶλ Ἀζάξηδνπ ἐλ ὀξγῇ, θαὶ ιαβὼλ ὕπεξνλ, ἔῤῥηςελ εἰο ηὸ ζηῆζνο ηνῦ
Ἀγίνπ, ἀθνληίζαο εἰο ὀμὺ, ὡο ηνὺο παξόληαο λνκίζαη ὅηη ηῷ ῥύκαηη ηῆο πιεγῆο
ζπληξηβεὶο ηεζλήμεηαη παξαρξῆκα. Ὁ δὲ ηῷ ηῆο εὐζεβείαο πόζῳ ληθήζαο ηὸλ ηῶλ
ἐπηθεξνκέλσλ πόλνλ, εἶπελ ηῷ δεκίῳ, Νῦλ ζὺ λνκίδεηο ὅηη ἔπιεμάο κε ηῷ ὑπέξῳ,
ηνῦην δὲ γίλνζθε, ὅηη εἰο ηνζνῦηνλ νὐθ ἤιγεζα, ὡο λνκίδεηλ κε ὁηη κήξπκα ἐξίνπ
ἠθόληεζαο θαη’ ἐκνῦ. Καὶ θαλεξὸλ ηεθκήξηνλ ηῶλ εἰξεκέλσλ ἔξγῳ παξέζηεζελ·
νὕηε γὰξ ἀλέθξαμελ, νὔηε ἐζηέλαμελ ὡο ἐλ πόλῳ, νὔηε πιεγῆο ὅισο ἴρλνο ἐλ ηῷ
ζώκαηη αὐηνῦ ἐθάλε.‖22
―7. Σόηε γλνὺο ηαῦηα Ἀζάξηδνο, θειεύεη ἀλαηξεζῆλαη αῦηόλ. Οἱ γνῦλ
ὑπεξέηαη ηῆο ἀλνκίαο, ἐάζαληεο ηὸλ Πξεζβύηεξνλ αλζαιὰλ δέζκηνλ, πεξέιαβνλ
ηὸλ άβαλ, θαὶ ἀπήγαγνλ πλῖμαη23
παξὰ ηὸλ πνηακὸλ ηὸλ θαινύκελνλ Μνπζένλ. Ὁ
δὲ Μαθάξηνο κεκλεκέλνο ηῆο ἐληνιῆο ηνῦ Κπξίνπ, θαὶ ἀγαπῶλ ηὸλ πιήζηνλ ὡο
ἐαπηὸλ, εἶπελ· Σί ἥκαξηελ ὁ Πξεζβύηεξνο, ὅηη ζὺλ ἐκνὶ νὐθ ἀπνζλήζθεη;
Ἀπεθξίζεζαλ δὲ αὐηῷ, Οὐ ζόλ ἐζηη πεξὶ ηνύησλ δηαηάζζεζζαη. Σνῦην εἰπόλησλ
αὐηῶλ, ἀλέθξαμελ ἐλ ἀγαιιηάζεη πλεύκαηνο ἁγίνπ, θαὶ εἶπελ· Δὐινγεηὸο εἶ Κύξηε,
θαὶ δεδνμαζκέλνλ ηὸλ ὄλνκα ζνπ Ἰεζνῦ, εἰο ηνὺο αἰῶλαο, ἀκὴλ, ὅηη Ἀζάξηδνο κὲλ
ἑαπηὸλ ζαλάηῳ αὶσλίῳ θαὶ ἀπνιείᾳ πεξηέπεηξελ, ἐκὲ δὲ εἰο δσὴλ ηὴλ ἀεὶ κέλνπζαλ
παξαπέκπεη, ὅηη νὕησο εὐδόθεζαο ἐλ ηνῖο δνύινηο ζνπ, Κύξηε ὁ Θεὸο ἡκῶλ. Καὶ
δη’ ὅιεο ηῆο ὁδνῦ ἀπαγόκελνο, εὐραξίζηεη ηῷ Θεῷ, νὐθ ἄμηα ἡγνύκελνο ηὰ
παζήκαηα ηνῦ λῦλ θαηξνῦ πξὸο ηὴλ κέιινπζαλ εἰο ηνὺο ἁγίνπο ἀπνθαιύπηεζζαη
δόμαλ. Ἡλίθα δὲ ἤρζε ἐπὶ ηὴλ ὄρζαλ ηνῦ πνηάκνπ νἱ θαηέρνληεο αὐηὸλ ἔιεγνλ
πξὸο ἀιιήινπο, Γεῦηε ηὸλ αζῶνλ ηνῦηνλ ἀπνιύζσκελ· πόζελ γὰξ γλώζεηαη ηνῦην
Ἀζάξηδνο; Ὁ δὲ καθάξηνο άβαο εἶπελ πξόο αὐηνὺο, Σί καηαηνινγείηε, θαὶ νὐ
πνηεῖηε ηὸλ πξνζηεηαγκέλνλ ὑκῖλ; ἐγὼ ὁξῶ ὅπεξ ὑκεῖο νὐ δύλαζζε ἰδεῖλ· ῖδνὺ
ἄληηθξπο ἐζηήθαζηλ ἐλ δόμῃ νἱ ἐιζόληεο ὑπνδέμαζζαί κε. Σόηε θαηάγνπζηλ αὐηὸλ
ηίο ηὸ ὕδσξ εὐραξηζηνῦληα θαὶ δνμάδνληα ηὸλ Θεὸλ (κέρξη ηέινπο γὰξ
ἐιεηηνῦξγεζελ αὐηῳ ηὸ πλεῦκα) θαὶ ῥίςαληεο αὐηὸλ θαὶ ἐπηζέληεο αὐηῷ μύινλ
θαηὰ ηνῦ ηξαρήινπ, ἐπίεδνλ εἰο ηὸλ βάζνο· θαὶ νὗησο ηειεησζεὶο δηὰ μύινπ θαὶ
ὕδαηνο, ἄρξαληνλ ἐθύιαμελ ηῆο ζσηεξίαο ηὸ ζύκβνινλ, ὦλ ἐηῶλ ηξηάθνληα ὀθηώ.
22
Ibidem, p. 960/ 3*. 23
În text: πλῆμαη. Forma πλῖμαη (2nd
. sg. aor. imper. mediu, 3rd
. sg. aor. opt. act., sau aor.
inf. act.) vine de la verbul πλίγσ, "a îneca, a sugruma, a strangula".
-
Drugaş Şerban George Paul
46
ηειεηώζε δὲ πέκπηῃ ηνῦ ζαββάηνπ ηῇ κεηὰ ηνῦ Πάζρα, ἥηηο ἐζηηλ πξὸ κηᾶο εἰδῶλ
Ἀπξηιιίνπ24
, ἐπὶ Οὐαιιεληηληαλνῦ θαὶ Οὐαιεληνο Αὐγνπζησλ25
, ὑπαηεύνληνο
Μνδέζηνπ θαὶ Ἀξηλζένπ.‖26
―8. Δἶηα ἐμειθύζαληεο αὐηὸλ ἐθ ηνῦ ὕδαηνο νἱ θνλεῖο, ἀθῆθαλ ἄηαθνλ, θαὶ
ἀλερώξεζαλ. Ἀιι’ νὕηε θύσλ νὕηέ ηη ζεξίνλ ηὸ ζύλνινλ ἤςαην αὐηνῦ, ἀιιὰ δηὰ
ρεηξὸο κῶλ ἀδειθῶλ ζπλεζηάιε θαὶ ἀπεηέζε ηὸ ιείςαλνλ, ὅζπεξ 27
Οὔληνο
σξαλὸο, ὁ ιακπξόηαηνο Γνύμ ηῆο θπζίαο, ηηκῶλ ηὸλ Κύξηνλ, ἀπνζηείιαο
ἀμηνπίζηνπο ἀλζξώπνπο, ἐθ ηνῦ βαξβαξηθνῦ εὶο ηὴλ Ῥσκαλίαλ28
κεηήλεγθελ· θαὶ
ραξηδόκελνο ηῇ ἑαπηνῦ παηξίδη δῶξνλ ηίκηνλ, θαὶ θάξπνλ πίζηεσο ἔλδνμνλ, εἰο ηὴλ
Καππαδνθίαλ, πξὸο ηὴλ ὑκεηέξαλ ἀπέζηεηιελ ζενζέβεηαλ, δηὰ ζειήκαηνο ηνῦ
Πξεζβπηεξίνπ, νἰθνλνκνῦληνο ηνῦ Κπξίνπ ηὰ πξὸο ράξηλ ηνῖο ὑπνκέλνπζηλ αὐηὸλ
θαὶ θνβνπκέλνηο ἀδειθνῖο. Ὲπηηεινῦληεο νὖλ, ἐλ ᾗ ηὸλ ζηέθαλνλ ἀγσληζάκελνο
ἀπείιεθελ ἡκέξᾳ, ζύλαμηλ πλεπκαηηθὴλ, θαὶ ηνῖο ἐπέθεηλα ἀδειθνῖο ζεκάλαηε, ἵλα
ἐλ πάζῃ θαζνιηθῇ θαὶ ἀπνζηνιηθῇ θθιεζίᾳ ἀγαιιηάζεηο ἐπηηειῶζηλ, δνμάδνληεο
ηὸλ Κύξηνλ ηὸλ ἐθινγὰο πνηνύκελνλ ηῶλ ἰδίσλ δνύισλ αὐηνῦ. Πξνζαγνξεύεηαη
πάληαο ηνὺο ἁγίνπο· ὑκᾶο νἱ ζὺλ ὑκῖλ δεδησγκέλνη πξνζαγνξεύνπζηλ. Σῷ δὲ
δπλακέλῳ πάληαο ἡκᾶο εἰζαγαγεῖλ ηῇ ἑαπηνῦ ράξηηη θαὶ δσξεᾷ εἰο ηὴλ ἐπνπξάληνλ
βαζηιείαλ, δόμα, ηηκή, θξάηνο, κεγαισζύλε ζὺλ Παηδὶ κνλνγελῇ, θαὶ ἁγίῳ
Πλεύκαηη, εἰο ηνὺο αἰῶλαο ηῶλ αἰώλσλ. Ἀκήλ.‖29
Textul latin din Acta sanctorum
Titlu: ―Acta: Ab Ecclesia Gotthiæ ab Ecclesiam Cappadociæ scripta. Ex. MS.
Vaticano Græco, collato cum versione Latina MS. Veneti per Franciscum Zinum
apud Lipomanum et Surium.‖30
Textul latin al scrisorii este redat în continuare.
―Ecclesiæ Dei quæ est in Gotthia, Ecclesiæ Dei quæ est in Cappadocia, et
omnibus Ecclesiæ Catholicæ Christianitatis, ubique gentium habitantibus,
misericordia, pax, et caritas Dei Patri et Domini nostri Jesu Christi impleatur. ―31
―1. Quod a B. Petro dictum est, In omni gente, qui tenet Deum et operatur
justitiam, acceptus est ei; nunc etiam verum esse declaratur.32
Hoc enim in B. Saba
24
Nota c: "Delevi sequentia verbu ut sensum non facientia, ἐπὶ ὑπαηείαο Φιαβίνπ." 25
Nota d: "Item hæc ἑπξίζθνληαη νὗηνη" 26
Ibidem, p. 960/ 3*. 27
Nota e: "In MS. Veneto Zinus legit Ἰνύληνο, quod magis placet." 28
În text: Ρώκαλίᾳλ, deşi lipseşte spiritul (aspru) şi se pare că a fost înlocuit cu un accent
pe σ. 29
Ibidem, p. 960/ 3*. 30
Ibidem, p. 89. 31
Ibidem.
-
The Letter of the Church in Gothia, about St. Saba the Goth
47
confirmatum est, qui est Martyr Dei et Domini nostri Jesu Christi. Cum enim
genere Gotthus esset,[N: Genere Gotthus] et in Gotthia in medio generationis
parvæ33
atque perversæ vitam ageret, ita viros imitatus est sanctos, et cum ipsis
omni genere virtutum Christum coluit,34
ut in mundo tanquam stella fulgeret. Jam
inde enim ab ipsa infantia Domini nostri Jesu Christi religionem complexus,35
virtutem perfectam existimavit,36
per filii Dei cognitionem evadere in virum
perfectum. Quia autem diligentibus Deum omnia cooperantur in bonum, strenue
adversus hostem pugnans, et hujus vitæ malis superior existens, atque pacem cum
omnibus habens, ad supernæ vocationis bravium37
pervenit."38
"2. Memoriæ igitur gratia et ædificationis piorum, posteaquam ipse in
Dominum conquievit, tacere et quiescere nequaquam permittimur: sed ad præclara
ipsius facta conscribenda impellimur. Fuit enim fide rectus, ad obediendum in
omni justitita promptus, mitis, religiosus, imperitus sermone, non autem scientia:
cum omnibus pacificus,39
pro veritate loquens, os idololatris obstruens; non
32
N. M.: FAp 10, 35. N. M. = notă marginală. Notele marginale sunt plasate de obicei
deasupra locului din text la care se referă. Aici, FAp 10, 35, trimite la un citat din Sf. Petru. 33
Cuvântul latin parvæ ar trebui luat ca „umil, inferior‖. Expresia latină parvæ atque
perversæ o traduce pe cea grecească: ζθνιηᾶο θαὶ δηεζηξακκέλεο. Cele două cuvinte greceşti
sunt sinonime parţiale, ζθνιηόο însemnând „curbat, îndoit‖, iar δηεζηξακκέλεο, ca participiu (sg.
perf. mp. fem. gen.) al lui δηαζηξέθσ, însemnând "a se întoarce pe alte căi, a se suci", aici
amândouă înţelese cu o conotaşie morală. Dacă perversus redă mai bine δηεζηξακκέλεο, parvus
are o legătură mai slabă cu ζθνιηόο. Astfel, traducerile mele în română şi engleză vor urma mai
degrabă o mai bună aproximare a textului grec. 34
Fraza „et cum ipsis omni genere virtutum Christum coluit‖ se traduce: „el a cultivat, ca
şi ei (laolaltă cu ei), toate felurile de virtuţi în Hristos‖. Totuşi, textul grec este „θαὶ κεη’ αὐηῶλ
ἐλ ηνῖο θαηὰ Υξηζηὸλ θαηνξζώκαζηλ δηαπξέπσλ‖, însemnând mai degrabă: „şi cu (laolaltă cu,
ca) ei, în cele privitoare la Hristos, s-a distins (pe sine) cu succes (împlinire)‖. Aşadar, în
traducere voi aproxima mai degrabă textul grec. 35
N. M.: „sed ab infantiam Christianus‖. 36
Cuvântul existimavit înseamnă el a valorizat, apreciat‖. Corespondentul grecescului
ἡγεζάκελνο (redat corupt ca ἡγζάκελνο) este un participiu (sg. aor. mediu) al ἡγένκαη,
însemnând „a conduce‖. Astfel, propoziţia „ηαύηελ ἡγεζάκελνο (ἡγζάκελνο) ἀξεηὴλ ηειεῖαλ‖
ar însemna mai degrabă: „el s-a condus (călăuzit) de această virtute supremă‖. 37
Cuvântul bravium este o formă târzie a brabeum sau brabium, "distincţie, premiu la
jocuri ". Cf. Jacob, 1883, p. 106-107. Ibidem, p. 106: "Prix du combat. ÉTYM. βξαβεῖνλ".
Cuvântul latin este copia exacta a celui grecesc (ἔθζαζελ εἰο ηὸ βξαβεῖνλ ηῆο ἄλσ θιήζεσο). 38
J. Bollandus, op. cit., p. 89. 39
În timp ce textul grec are doar ἐπηεηθήο înainte de „ἰδηώηεο ηῷ ιόγῳ ἀιι’ νὐ ηῇ
γλώζεη‖, versiunea latină are „mitis, religiosus, imperitus sermone, non autem scientia: cum
omnibus pacificus‖. Cuvântul grec ἐπηεηθήο înseamnă „potrivit, adecvat‖. Atributul redat în
-
Drugaş Şerban George Paul
48
superbus, sed (quod humiles decet) subjectus, non petulans in loquendo sed
quietus; ad omne opus bonum propensissimus: psallens in ecclesiam, ejusque
magnam curam gerens; pecuniam possessionesque despiciens, nisi quatenus
necessitas exigebat; sobrius, et omnibus in rebus continens, maxime autem a
feminarum abhorrens consuetudine40
; precationibus et jejuniis quotidie
incumbens,41
ab inani gloria alienus, omnes ad recte vivendum incitans, quæ ex
virtute atque officio sunt exequens, fugiensque contraria; integram denique fidem,
quæ per dilectionem operatur, observans, ac numquam desinens in Domino cum
libertate loqui. Neque enim semel, sed sæpe, antequam pro fide martyrem
coronaretur, reipsa seipsum veræ pietatis acerrimum defensorem ostendit."42
"3. Cum enim Gotthiæ principes et magistratus cœpissent Christianos
homines insectari, et cogere ut ederent idolis immolata; et gentiles quidam
consilium inissent, ut Christianis propinquis suis pro immolatis proponerent quæ
immolata non essent, itaque propinquos suos servarent ac persecutores deciperent;
re cognita, B. Sabas non solum ipse comedere cibos vetitos recusavit, sed in
medium prodiens, protestatus est omnibus; Si quis, inquiens, ex carnibus illis
comederit, Christianus esse non potest; atque ita cavit, ne omnes in diaboli
laqueum inciderent.43
Hac de caussa, qui fraudem hanc moliebantur, eum ex illo
vico expulerunt: sed postea revocarunt. Ceterum cum rursus mota esset persecutio
quidam ex ejusdem vici gentilibus, victimas dæmonibus oferentes, jurejurando
volebant affirmare neminem in vico suo Christianum hominem reperiri. Verum
Sabas cum fiducia iterum in medium prodiens, et ad consessum illorum accedens;
Nemo, inquit, pro me juret: ego enim Christianus sum.44
Denique, instante
persecutore, prædicti gentiles celatis propinquis suis, jurarunt, non esse in vico
suo, nisi unum Christianum. Quo audito, Princeps iniquitatis jussit, unum illum
(hic autem erat B. Sabas) adduci. Et cum esset adductus, ex iis, qui circumstabant
latină după „imperitus sermone, non autem scientia‖ este un ecou al unei calităţi menţionate în
paragraful anterior: „atque pacem cum omnibus habens‖. 40
Expresia greacă „γπλαηθὸο ἀκύεηνο‖ înseamnă: „neiniţiat în privinţa femeilor‖. A fost
redat în latină ca: „maxime autem a feminarum abhorrens consuetudine‖, însemnând: „dar
având o mare aversiune faţă de intimitatea femeilor". Expresia greacă redă o calitate ascetică, în
timp ce cea latină denotă o abordare mai puritană. Mai exact, expresia greacă un trădează o
reacţie de repulsie faţă de femei, spre deosebire de cea latină, ci puritatea unei persoane
feciorelnice, neatinsă de o astfel de patimă, neafectată de o asemenea experienţă, sau o astfel de
ispită. 41
Versiunea latină nu are traducere pentru ἀπερνκέλνο, „retras (i. e., din frământările
lumii)‖, şi combină rugăciunea, redată de expresia grecească ulterioară, cu postul. 42
Ibidem, p. 89. 43
N. M.: „Dissuadet Christianis ne gentilium fraudi consentiant‖. 44
N. M.: „PER PRES. GOTTHIÆ EX MS. GR. seque publice fatetar Christianum:‖.
-
The Letter of the Church in Gothia, about St. Saba the Goth
49
quæsivit, quid haberet in bonis: illis autem respondentibus, nihil amplius, quam id,
quo erat indutus, contempsit enim vir iniquus; Neque prodesse, qui ejusmodi est,
inquiens, nec obesse potest. Atque ita locutus, jussit eum extrudi.45
"46
"4. Postea cum ingens rursum in Gotthia a pecatoribus persecutio moveretur,
et sanctus Paschæ47
dies appropinquaret, ad aliud oppidum voluit proficisci, ut
cum Gutthica Presbytero sanctum illum diem celebraret. Sed iter facienti apparuit
vir procero corpore aspectuque splendido venerabilis, et dixit: Revertere, et vade
ad Sansalam presbyterum. Sabas autem respondit: Abest, inquiens, Sansalas.48
Fugerat enim propter persecutionem, et in Romania commorabatur: sed tunc
propter diem Paschaæ domum redierat. Quambobrem Sabas, cum ejus reditum
ignoraret, ita responderat, et ad Gutthicam Presbyterum ire contendebat. Verum
cum mandato illius magni viri a se conspecti parere nollet, repente cum serenum
tunc esset, magna nivis copia terræ faciem sic occupavit, ut iter intercluderetur, et
Sabas progredi non posset. Intellexit igitur se Dei voluntate ab itinere prohiberi,
jubentis ut ad Sansalam Presbyterum se conferret. Quare Deo gratias agens,
reversus est; et con gaudio Sansalam conveniens, narravit ei et alii compluribus id
quod in via perspexerat. Simul igitur Paschæ diem celebrarunt: tertia autem post
celebrationem nocte, ex impiorum decreto, Atharidus, Rhotesti Reguli filius, cum
magna impiorum latronum manu in pagum irruit: et domi suæ Presbyterum
dormientem offendens, eum vinciri jussit simul cum Saba, quem e lectudo nudum
sustulerant.49
Ac presbyterum quidem in curru collocarunt: Sabam autem nudum,
ut erat genitus, per spinas,50
quas nuper succederant, pertraxerunt, comprimentes
eum, et fustibus ac flagellis verberantes: adeo erant adversus Dei servos immites et
sævi."51
"5. Sed hostium crudelitas viri justi patientiam ac fidem exercuit. Cum enim
dies advenisset, in Domino glorians, persecutores suos allocutus est ad hunc
modum: Nonne me per loca aspera et spinosa nudum et sine calceis pertraxistis?
45
Următoarea inserţie latină nu are correspondent în textul grec: „Neque prodesse, qui
ejusmodi est, inquiens, nec obesse potest. Atque ita locutus, jussit eum extrudi‖. 46
Ibidem, p. 89. 47
Nota a: „Die 8 Aprilis celebrandus‖. Notele a-k sunt note de final în ibidem, p. 90. Le-
am plasat ca note de subsol. 48
N. M.: „et apud Sansalam Presb. Pascha celebrans‖. 49
N. M.: „rapitur nudus e lecto‖. 50
Nota b: „Zinas vertit quas nuper inciderant: minus apte ad textum originalem, quo
indicator familiaris consuetudo Scythis et alius nationibus non admodum operose agros
colentibus, sed quantum terræ destinant sementi faciendæ adhibito igne simul stirpantibus et
fumigantibus: quæ loca post incendium, stirpum radicibus ubique extantibus, admodum aspera
sunt.‖ 51
Ibidem, p. 89.
-
Drugaş Şerban George Paul
50
cernite, an pedes mei læsi sint; et utrum in corpore meo appareant verberum signa,
quæ mihi inflixistis. Illi vero nullum in ejus carne videntes vestigium extare
crudelitatis suæ, sublatum et curru axem super humeros ejus imposuerunt, et ad
extremas axis partes manus ipsius extenderunt; pedes quoque similiter ad alterum
axem alligarunt: et denique super axes ipsum projicientes, ut humi supinus jaceret,
effecerunt; nec prius eum torquere destiterunt, quam maxima noctis pars
præteriiset.52
Verum, ministris dormientibus, mulier accessit, et solvit eum: nocte
enim excitata fuerat, ut domesticis cibum pararet. Ille vero solutus, eodem in loco
mansit intrepidus cum muliere, et eam adjuvabat. Sed posteaquam illuxit, re
cognita, crudelis Atharidus manus ejus vinciri jussit, eumque ad trabem domus
suspendi."53
"6. Nec multo post venerunt quidam ab Atharido missi, et cibos idolis
immolatos attulerunt, sic Presbyterum et Sabam alloquentes: Hæc vobis magnus
Atharidus mittit, ut comedatis, et animas vestras a morte liberetis. Hæc nos,
respondet Presbyter, non edimus: neque enim nobis licet. Quamobrem Atharidum
cohortamini, ut nos poteat jubeat crucifigi, aut alio genere mortis interfici. Beatus
autem Sabas: Quis, inquit, hæc misit? Responderunt: Dominus /p. 90/ Atharidus.
Unus, inquit Sabas, est Dominus Deus,, qui in cœelis est. Impuri et profani sunt
isti perditionis cibi, quemadmodum et Atharidus ipse, a qui missi sunt. Ita
loquente Saba, unus e servi Atharidi ira inflammatus, in sancti viri pectus 54
pili sui
cuspidem sic intorsit, ut adstantes omnes crederent, eum statim ex ictus 55
violentia
interiturum.56
Verum ille pietatis studio superans plagæ dolorem: Nunc, inquit,
tortori, arbitraris ictu me tuo sustulisse? Sed ita habeto, me adeo non doluisse, ut
mihi videaris lanæ floccum in me conjecisse. Cujus rei perspicuum illud indicium
fuit, quod nec exclamavit, neque (ut in dolore fieri solet) ingemuit, neque ullum in
ejus corpore plagam vestigium apparuit.57
"58
"7. Tunc, his omnibus cognitis, Atharidus eum jussit interfici: et iniquitatis
ministri, dimisso Sansala Presbytero, traxerunt Sabam ad fluvium qui vocatur
52
N. M.: „et tota nocte cruciatur aribus alligatus‖. 53
Ibidem, p. 89. 54
Nota c: „Ita explico, quod Græce est, ιαβὼλ ὕπεξνλ, ἔῤῥηςελ εἰο ηὸ ζηῆζνο ηνῦ Ἀγίνπ,
ἀθνληίζαο εἰο ὀμὺ: quod non satis explicavit Zinus dicendo, vas in viri pectus conjecit. ὕπεξνο
quidem Græcis pistillum est: sed hic vel pro pilo accipitur, vel pro fuste cujus una extremitas
crassa et nodosa, altera teres et acuminata, etiam in bello teli usum præstare potuerit, nomen
autem habuerit a forma pistilli, quali ad fruges in mortario comminuendo utimur.‖ 55
Nota d: „MS. ecgraphum, ξὑδήκαηη quod quia latratum significat, expuncta syllaba
abundanti, correximus ξὕκαηη.‖ 56
N. M.: „pilum intorquet barbarus;‖ 57
N. M.: „eoquem nil læsum‖ 58
Ibidem, p. 89-90.
-
The Letter of the Church in Gothia, about St. Saba the Goth
51
Musæus ut ibi eum suffocarent.59
At beatus vir, præcepti dominici memor, et
proximum diligens sient seipsum: Quid, inquit, peccavit Presbyter, quia mecum
non moritur? Non est tuum responderunt ministri, istud præcipere. Tunc ille
exultatione Spiritus sancti exclamavit, ac dixit: Benedictus es, Domine, et
laudabile nomen Filii tui in secula, Amen; quoniam Atharidus quidem se ipse
morte damnavit atque interitu sempiterno, me autem ad vitam mittit perpetuam.
Sic enim tibi complacuit in servis tuis, Domine Deus noster. Et cum duceretur,
numquam cessavit Deum collaudare; dignas non putans afflictiones hujus temporis
ad futuram gloriam, quæ in Sanctis revelabitur. Cum autem ad fluminis ripam
ductum esset, ministri inter se: Cur non, inquiunt, dimittimus hominem hunc
innocentem?60
Numquam enim Atharidus hoc est resciturus, Sed Beatus Sabas
dixit ad eos: Quid nugamini, ac non potius facitis quod vobis est imperatum? Ego
video id, quod vos non potestis intueri. Ecce stant e regione, qui me suscepturi
sunt in gloria. Tunc eum ad aquam perduxerunt, gratias agentem Deo atque eum
collaudantem (spiritus enim ejus ad finem usque non destitit id facere) et in flumen
projectum, eo ligno, quod collo ipsius alligaverunt, in profundo suffocarunt: ita per
lignum et aqua defunctus, in se verum salutis61
symbolum expressit.62
Erat autem
annorum octo et triginta. Martyrio coronatus est quinta die 63
sabbati post Pascha,
id est, pridie idus Aprilis,64
Valentiniano et Valente Imperatoribus, Consulatum
gerentibus Modesto et Arintheo."65
"8. Deinde extraxerunt illum homicidæ ex aqua, et insepultum relinquerunt.
Verunt nec feræ nec volucres ejus reliquias attingere, sed a piis fratribus servatæ
sunt, easque clarissimus Dux66
Scythiæ Junius Soranus, Deum colens, missis viris
fide dignis, e loco barbaro in Romaniam transtulit; et gratificari volens patriæ suæ,
59
N. M.: "flumine mergi jubet tyrannus". 60
N. M.: "ministros Sanctum volentes dimittere" 61
Nota e: "Crucem scilicet et baptismum". 62
N. M.: "ipse ne sibi pareant deprecatur." 63
Nota f: "Id est, hebdomadæ". 64
Nota g: "In Græco additur: ὑπαηείαο Φιαβίνπ, Consulatu Flavii: et rursum post
nomina Imperatorum additur, ἑπξίζθνληαη νὗηνη, Hi inveniuntur: quæ, ut nullum commodum
sensum facientia, ideoque etiam a Zino præteritu, omisimus." 65
Ibidem, p. 90. 66
Nota h: "Zinus solus legit Dux Jossoranus: sed magis placet lectio nostri MS. et
Romanum nomen: ut fuerit Dux rerum militum, quos in subsidium Phritigernis in Scythiam sive
Gothiam miserat Valens isque genere Cappadox; hoc enim clare indicat textus Græcus
ραξηζάκελνο ηῇ ἑαπηνῦ παηξίδη: licet Zinus sensum obscurum reddiderit, cum scripsit,
pretiosam patriæ suæ munus... misit in Cappadociam: (…?) patriæ videtur esse genitivi casus et
Jossoranus Gothus fingi".
-
Drugaş Şerban George Paul
52
pretiosum munus, fructum fide gloriosum, misit in67
Cappadociam ad vestram
religionem, [ex voluntate Presbyterorum,]68
sic ordinante Domino, qui gratiam
suam largitur sustinentibus et timentibus ipsum.69
Quamobrem, quia die Martyr
coronatus est, sacrificantes, hoc reliquis fratribus nuntiate, ut in omne Catholica
atque Apostolica Ecclesia exultantes, collaudent Dominum, qui proprios servos
suos elegit. Salutate omnes Sanctos. Salutant vos hi, qui nobiscum70
persecutionem patiuntur.71
Ei autem, qui potest nos omnes gratia et benignitate sua
in cœleste regnum perducere, gloria, honor, imperium, majestas cum Filii
unogenitu et Sancto Spiritu in secula seculorum Amen."72
Traducere din greacă în română
Titlu: "Martiriul Sfântului Sava Gotul (Ex Ms. Bibliothecæ Vaticanæ num.
1600)." Prolog: "Biserica lui Dumnezeu, care se află în Goţia, Bisericii lui
Dumnezeu care se află în Cappadocia, şi tuturor Bisericilor locale ale Bisericii
universale: mila, pacea şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi a Domnului nostru Iisus
Hristos să sporească."
"1. Cuvântul fericitului Petru, că «în orice neam, cel ce se teme» de Domnul
«şi face dreptate este primit de El»,73
acum se împlineşte cu putere. Căci s-a
adeverit aceasta şi în cazul fericitului Sava, care este martirul Dumnezeului şi
Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Căci acesta, got fiind de neam, şi petrecându-şi
viaţa în Goţia, în mijlocul unor neamuri sucite şi stricate74
, s-a arătat ca un
67
Nota i: "Etsi tota Thracia, Galatia et Bythinia inter Gothiam et Cappadociam
interjectæ sint, ex Danubio tamen, quem victores obtinebant Christiani, per Euxinum pontum,
rectissimum et facillinum iter de hac in illam erat, et multa sacrorum communicatio: nam et
Ulfilam genere fuisse Capadocense Philostorgius asserit." 68
Nota k: "Græce δηὰ ζειήκαηνο Πξεζβπηεξίνπ quod Zinus omisit." 69
N. M.: "corpus in Cappadociam mittitur". 70
Expresia grecească "νἱ ζὺλ ὑκῖλ δεδησγκέλνη", "cei ce erau persecutaţi împreună cu
voi". În latină nobiscum "cu noi". Spre deosebire de alte dăţi, urmez aici versiunea latină în
traduceri, pentru că pare mai logic să considerăm o proximitate între cei care erau persecutaţi în
Gothia şi autorul acestei scrisori, decât între martirii din Gothia şi cappadocieni, care nu erau
supuşi acelei persecuţii. 71
N. M.: "annuo festo honorandum" 72
Ibidem, p. 90. 73
FAp 10, 35: „Ci, în orice neam, cel ce se teme de El şi face dreptate este primit de El.‖ 74
Traducerea latină perversæ este potrivită pentru δηεζηξακκέλεο, deci ar putea fi tradus
prin "perverse". Am evitat, însă, în traducerea românească acest neologism, întrucât cuvântul
tradiţional "stricate" redă îndeajuns toate nuanţele semantice necesare pentru înţelegerea
textului.
-
The Letter of the Church in Gothia, about St. Saba the Goth
53
luminător75
în lume, imitându-i pe sfinţi şi, asemenea lor, s-a remarcat izbândind
în cele după Hristos. Căci nu în altceva a devenit râvnitor din copilărie, ci în
evlavia pentru Mântuitorul şi Domnul nostru Iisus Hristos. S-a călăuzit de această
virtute desăvârşită ca să ajungă bărbat desăvârşit, prin cunoaşterea deplină a Fiului
lui Dumnezeu.76
De asemenea, cu iubitorii de Dumnezeu conlucra în toate spre
bine, ajungând la răsplata chemării de sus, după cum năzuia din tinereţe, şi lupta
pe faţă împotriva vrăjmaşului, ridicându-se deasupra răutăţilor vieţii, având pace
cu toţi."
"2. Harul pomenirii şi lucrării celor evlavioşi, precum şi săvârşirea lui în
Domnul, nu ne lasă să le trecem sub tăcere, ci vom consemna meritele lui. Căci a
fost drept în credinţă, evlavios, gata spre toată ascultarea cea după dreptate, cinstit,
nemeşteşugit în cuvânt, dar nu în ştiinţă, grăind adevărul, reducându-i la tăcere pe
idolatri, fără să se mândrească, ci, cum se cuvine celor smeriţi, fiind supus, liniştit,
iar nu îndrăzneţ în cuvânt, râvnitor în tot lucrul bun,77
cântând în Biserică, în
aceasta fiind foarte priceput, fără averi, fără proprietăţi, decât cele socotite de
folos, treaz, cumpătat în toate, neînvăţat cu femeile, depărtat de lume, ţinând
posturile, stăruind în rugăciuni fără de slavă deşartă şi bunei socoteli pe toate
supunându-le, lucrând pe cele cuvenite, fără să-l intereseze cele nefolositoare şi
având credinţă întru totul fără prihană, lucrătoare prin iubire,78
după cum nimic nu-
l tulbura în a vorbi mereu deschis în Domnul."
"3. Pentru că nu o dată, ci de mai multe ori, înainte de săvârşirea sa, lucrând
cu credinţă, a dovedit evlavie. Căci atunci când au început, pentru prima dată, mai
marii Goţiei a se porni împotriva creştinilor, obligându-i să mănânce cele jertfite
75
Termenul θσζηὴξ poate fi tradus şi ca "stea" (ca în varianta latină, stella), dar am
preferat termenul generic de "luminător", în spiritul în care s-a tradus în mod tradiţional în
Facerea 1,14. De remarcat că şi acolo textul original preferă ְמֹאֹרת, respectiv θσζηῆξεο,
"luminători", şi nu cuvintele obişnuite pentru "stea" (ּכֹוָכב, respectiv ἄζηξνλ, cf. ἀζηήξ, ca în
Numerii 24,17), întrucât se cuprinde şi Luna sau alte obiecte cereşti care pot reflecta lumina
spre Pământ (e. g. Venus sau alte planete). 76
Cf. Ef 4, 13: „κέρξη θαηαληήζσκελ νἱ πάληεο εἰο ηὴλ ἑλόηεηα ηῆο πίζηεσο θαὶ ηῆο
ἐπιγνώζεως ηοῦ σἱοῦ ηοῦ θεοῦ, εἰς ἄνδρα ηέλειον, εἰο κέηξνλ ἡιηθίαο ηνῦ πιεξώκαηνο ηνῦ
Υξηζηνῦ» = «Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la
starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos.‖ 77
Cf. 2 Tim 2, 21: „εἰο πᾶλ ἔξγνλ ἀγαζὸλ ἡηνηκαζκέλνλ‖ = „pregătit pentru tot lucrul
bun‖. 2 Tim 3, 17: „ἵλα ἄξηηνο ᾖ ὁ ηνῦ ζενῦ ἄλζξσπνο, πξὸο πᾶλ ἔξγνλ ἀγαζὸλ ἐμεξηηζκέλνο.‖
= „Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun.‖. Tit 3,
1: „πξὸο πᾶλ ἔξγνλ ἀγαζὸλ ἑηνίκνπο εἶλαη‖ = „să fie gata la orice lucru bun‖. 78
Gal 5, 6: „ἐλ γὰξ Υξηζηῷ Ἰεζνῦ νὔηε πεξηηνκή ηη ἰζρύεη νὔηε ἀθξνβπζηία, ἀιιὰ πίζηις
δι’ ἀγάπης ἐνεργοσμένη.‖ = „Căci în Hristos Iisus, nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici
netăierea împrejur, ci credinţa care este lucrătoare prin iubire.‖
-
Drugaş Şerban George Paul
54
idolilor, au învăţat unii păgâni din satul unde petrecea Sava, ca să-i facă pe
creştinii dintre ei care erau de faţă să mănânce din carnea care nu era jertfită, în
locul celei jertfite idolilor, pentru cei prigoniţi din popor, pentru cei ce se păzeau
neprihăniţi, ca pe prigonitori să-i înşele. Aflând, însă, aceasta, fericitul Sava, nu
doar că nu a mâncat din mâncărurile amintite, ci venind între ei, a mărturisit
tuturor, zicând: «Dacă mănâncă vreunul din cărnurile acelea, acela nu poate fi
creştin.» Şi i-a oprit pe toţi să cadă în capcana diavolului. De aceea, cei ce au urzit
această înşelăciune l-au alungat din sat, dar, după ceva vreme, l-au convins să se
întoarcă.
Iarăşi săvârşindu-se viclenia, după obiceiul goţilor, unii păgâni din satul
amintit, aducând jertfe demonilor, tocmai se jurau prigonitorului că nu mai este
nici un creştin în satul lor. Dar Sava, arătându-se din nou, şi, venind în mijlocul
adunării, a zis: «Pentru mine nimeni să nu mărturisească, pentru că eu sunt
creştin.» Atunci, stând înaintea prigonitorului, au jurat sătenii, pe aceia
ascunzându-i, că nu mai este niciun alt creştin în satul lor. Auzind aceasta prinţul
fărădelegii, a poruncit să i-l înfăţişeze pe Sava. Când l-au adus, i-a întrebat pe cei
de faţă dacă ar mai avea alte bunuri. Dar, răspunzându-i că nu mai are nimic cu ce
se poate făli, şi-au bătut joc de el."
"4. După aceea, pornindu-se o prigoană mare, din partea păcătoşilor din
Goţia, împotriva Bisericii lui Dumnezeu, înaintea sfintei zile a Paştelui, a vrut să
meargă în alt oraş, la preotul Gutthica, pentru a săvârşi sărbătoarea împreună cu el.
Ieşind el pe cale, a văzut un bărbat, foarte mare şi luminos la înfăţişare, care i-a
spus: «Întoarce-te şi mergi la preotul Sansala». Dar Sava a răspuns, zicându-i:
«Sansala a plecat de acasă». Pentru că Sansala fugise din cauza prigoanei şi a
rămas în Imperiul Roman.79
Dar atunci, pentru sfânta zi de Paşti, s-a întors de
puţin timp. Pentru că Sava nu ştiuse despre întoarcerea lui, i-a răspuns aşa celui ce
i s-a arătat, şi, împotrivindu-se, a continuat spre preotul Gutthica. Ne dorind să se
supună poruncii, dintr-o dată, fiind vreme bună în ceasul acela, a apărut o mulţime
nesfârşită de zăpadă pe faţa pământului, care împiedica drumul, încât nu se putea
trece prin ea. Atunci, înţelegând că voia lui Dumnezeu era să-l împiedice să
meargă mai departe, dar să-l lase (să meargă) spre preotul Sansala. Şi,
binecuvântându-L pe Dumnezeu, s-a întors, iar văzându-l pe Sansala s-a bucurat şi
le-a povestit, lui şi multor altora, vedenia pe care a avut-o pe drum. Şi a petrecut
ziua de Paşti la el. Iar în a treia noapte după sărbătoare, iată că, din partida
necredincioşilor, Atharid, fiul căpeteniei Rhothesteos, năvălind cu armata
nelegiuiţilor, s-a oprit în satul acela, şi, găsindu-l pe preot dormind în casa sa, a
pus să fie legat. La fel şi în privinţa lui Sava, pe care, scoţându-l gol din pat, l-a
aruncat în legături. Pe preot l-au legat de şasiul carului. Pe Sava, gol cum s-a
79
În text: ἐλ ηῇ Ῥσκαλίᾳ.
-
The Letter of the Church in Gothia, about St. Saba the Goth
55
născut, l-au tras prin spini, apoi, din nou, l-au ars, fugărit şi lovit cu lemne şi cu
bice. Acestea le-au făcut, fără milă, împotriva robilor lui Dumnezeu."
"5. Dar îndurarea cruzimii vrăjmaşului şi credinţa se împletesc la cel drept.
Şi, venind ziua aceea, a zis, lăudându-se în Domnul80
către prigonitorii săi: «Nu
pentru a-mi pricinui chinuri, lovindu-mă de ascuţişurile spinilor, m-aţi târât gol şi
desculţ? Vedeţi dacă picioarele mele se împiedică, şi dacă pe trupul meu am
urmele sau rănile pe care mi le-aţi pricinuit!» Deci, văzând ei că nimic nu se arată
în trupul lui din cele ce i-au făcut fără milă, au înălţat osia carului şi, punându-l pe
umerii lui, i-au întins mâinile pe capetele osiei, la fel şi picioarele, întinzându-le pe
altă osie, le-au legat. Iar după ce l-au aţintit de osii, a fost întins pe spate, pe
pământ, şi aproape toată noaptea nu au mai încetat să-l chinuie. Iar când au
adormit cei de faţă81
, a venit o femeie şi l-a dezlegat, aceea fiind trează noaptea ca
să pregătească mâncarea celor ce erau în casă. Dar el, fiind dezlegat, a rămas pe
loc, fără teamă, lucrând împreună cu femeia lucrul ei. Şi, venind dimineaţa, a aflat
aceasta necredinciosul Atharid, a poruncit să-i fie legate mâinile şi să-l atârne de
grinda casei."
"6. Nu după multă vreme au venit trimişi de la Atharid, aducând mâncăruri
jertfite idolilor. Atunci le-a spus preotului şi lui Sava: «Atharid a poruncit ca
acestea să vă fie date vouă, ca să le mâncaţi, şi să izbăviţi de moarte sufletele
voastre.» Răspunzând, preotul a zis: «Pe acestea noi nu le vom mânca, căci nu ne
este îngăduit. Dar îndemnaţi-l pe Atharid să poruncească să fim răstigniţi sau în
orice fel ar vrea să ne nimicească.» A zis şi Sava: «Cine le-a trimis pe acestea?» Ei
au zis: «Stăpânul Atharid!» Sava, însă, a zis: «Singurul Stăpân, Dumnezeu, este în
cer, iar Atharid este om necredincios şi blestemat. Iar aceste mâncăruri sunt
necurate, nesfinţite şi de dat pieirii, ca şi cel ce le-a trimis, Atharid.» După ce le-a
spus Sava pe acestea, s-a aprins tot de mânie unul dintre slugile lui Atharid şi,
luând măciuca82
, a izbit-o de pieptul sfântului, împungându-l cu ascuţişul suliţei,
încât cei de faţă au crezut că, datorită mulţimii rănilor ce i-au fost pricinuite, va
muri pe loc. Dar el, biruind prin dorul credinţei chinul călăilor, a zis în auzul celor
de faţă:83
«Acum tu crezi că m-ai rănit cu măciuca, dar înţelege că nu m-a durut
aceasta, ca şi cum un fir de lână m-ar fi împuns.» Şi ca semn văzut al celor spuse,
80
Cf. Gal 6, 14: „ἐκνὶ δὲ κὴ γέλνηην θαπρᾶζζαη εἰ κὴ ἐλ ηῷ ζηαπξῷ ηνῦ θπξίνπ ἡκῶλ
Ἰεζνῦ Υξηζηνῦ, δη' νὗ ἐκνὶ θόζκνο ἐζηαύξσηαη θἀγὼ θόζκῳ.‖ = „Iar mie, să nu-mi fie a mă
lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită
pentru mine, şi eu pentru lume!‖ 81
ηῶλ δεκίσλ – „publicul, spectatorii‖. 82
Sau: buzduganul, ghioaga. 83
Ad litteram: „a zis publicului‖. Dar este clar că s-a adresat celui care l-a rănit, în auzul
publicului.
-
Drugaş Şerban George Paul
56
a demonstrat cu fapta: căci nici nu a strigat, nici nu a gemut, ca în chinuri, şi nici
vreo urmă de rană nu s-a arătat pe trupul său.
7. Atunci, văzând aceasta Atharid, a poruncit să fie ucis. Aşadar, slujitorii
fărădelegii, l-au chinuit pe preotul Sansala legat, iar pe Sava l-au luat şi l-au dus
să-l înece într-un râu, care se numeşte Mouseos (Musæus). Iar fericitul, amintindu-
şi porunca Domnului, şi iubindu-şi aproapele ca pe sine însuşi,84
a zis: «Ce a
păcătuit preotul, încât să nu moară împreună cu mine?» Dar i-au răspuns: «Nu ţine
de tine să te îngrijeşti de aceasta.» Acestea zicând ei, a strigat întru bucuria
Duhului Sfânt şi a zis: «Binecuvântat fii, Doamne, şi Cel slăvit în numele Tău,
Iisus, în veci, Amin. Că Atharid pe el însuşi morţii veşnice şi pieirii s-a ţintuit, dar
pe mine mă trimite vieţii care rămâne în veci. Căci astfel ai binevoit85
în robii tăi,
Doamne, Dumnezeul nostru.» Şi toată calea săvârşind, a mulţumit lui Dumnezeu
că, prin pătimirile nemeritate din vremea de acum l-a călăuzit spre slava care se
descoperă în sfinţi. Când a fost dus pe malul râului, cei ce îl ţineau au zis unul
către celălalt: «Hai să-l dezlegăm pe nevinovatul acesta! Căci de unde va afla
aceasta Atharid?» Dar fericitul Sava le-a spus: «De ce vorbiţi deşertăciuni şi nu
faceţi ce aţi fost însărcinaţi? Eu văd ceea ce voi nu puteţi vedea. Iată cum stăteau
înainte, în slavă, cei ce au venit să mă primească pe mine.» Atunci, l-au coborât în
apă, iar el mulţumea şi Îl binecuvânta pe Dumnezeu. Căci duhul lui a liturghisit
până la sfârşit. Şi l-au aruncat şi, punându-i un butuc86
de gât, s-a scufundat în
84
Cf. Mt 19, 19; 22, 39 etc. 85
Aici, εδόθεζαο (ind., aorist, activ, 2 sg.). Traducerile ortodoxe în limba română
preferă expresia "am binevoit" pentru εδόθεζα (Mt 3, 17; 17, 5; Mc 1,11; Lc 3, 22; 2 Ptr 1,
17). Cornilescu foloseşte "îmi găsesc plăcerea", iar variantele protestante îi urmează exemplul.
Realitatea este că verbul grec εδνθέσ nu este uşor de tradus în orice altă limbă. Traducerile
ortodoxe încearcă să evite o interpretare hedonistă, întrucât plăcerea pe care o evocă verbul în
acest caz este mai degrabă o bucurie. De aceea am urmat şi eu varianta ortodoxă, pe care o
consider a fi potrivită pentru limba română în acest context. Acolo unde verbul este folosit în
propoziţii negative, cu referire la dezaprobarea unor păcate, şi traducerile ortodoxe folosesc "a
plăcea" (Evr 10, 6 – cf.: Ps 39/40,10/7; 50/51,18/17). Cercetând problema în Biblia ebraică (Ps
51, 18 este, în Biblia ebraică: « י לֹּא ה-כִּ ְרצֶּ ֹּא תִּ ה ל נָּה עֹולָּ תֵּ ח ְואֶּ ץ זֶּבַּ ְחפֹּ תַּ », lit.: "Că nu-Ţi place
sacrificiul, iar arderile de tot nu te încântă"), vom constata că ambiguitatea (productivă, de
altfel) începe, şi aici, cu termeni care exprimă voinţa, dorinţa şi plăcerea în acelaşi timp.
Cuvântul ץ פֶּ פֵּץ ,înseamnă "dorinţă, plăcere, voie, scop…", respectiv, în formă verbală חֵּ ץ / חָּ פַּ ,חָּ
"a vrea, a dori, a-l interesa, a găsi plăcere în ceva". Al doilea verb ebraic din versetul citat este
ה ְרצָּ ה de la ,תִּ צָּ a fi încântat de, a se bucura de, a accepta". Substantivul din aceeaşi familie de" ,רָּ
cuvinte, εδνθία, este de asemenea folosit în Biblie (Mt 11, 26). 86
μύινλ "un instrument de pedeapsă, un butuc de lemn, pus pe gâtul prizonierului; obezi,
în care erau legate picioarele; spânzurătoare". Dar, dacă butucul ar fi fost într-adevăr din lemn,
plutind pe apă, doar fiind pus într-o anumită poziţie, care ar fi forţat capul să stea sub apă, ar
explica modul în care s-ar fi putut îneca.
-
The Letter of the Church in Gothia, about St. Saba the Goth
57
adânc. Şi astfel s-a săvârşit prin lemn şi apă, nepătat păstrând simbolul mântuirii,
când avea treizeci şi opt de ani. S-a săvârşit87
în joia din săptămâna de după Paşti,
în ziua dinaintea idelor lui aprilie,88
sub împăraţii Valentinian şi Valens, fiind
consuli Modestus şi Arintheus.""8. Apoi scoţându-l din apă ucigaşii, l-au lăsat
neîngropat şi au plecat de acolo. Dar nici un câine şi nicio fiară nu l-au atacat
defel. Iar fraţii au căutat să preia moaştele, ca să le sustragă şi să le învelească.
Junius Soranus, cel mai luminat comandant89
al Sciţiei, cinstitor al Domnului, a
trimis oameni vrednici de încredere şi l-au trecut din ţinuturile barbarilor în
Imperiu Roman90
. Şi l-a oferit ca dar de preţ patriei sale, şi ca rod slăvit al
credinţei, pentru Cappadocia, l-a trimis pentru evlavia voastră, prin voia
preoţimii91
, acestea rânduindu-le Domnul, prin har, celor ce îi sunt alături şi
fraţilor ce se tem [de El]. Plinind aşadar, în ziua în care a luat cununa muceniciei92
sale, adunarea duhovnicească, să-i vestivestiţi şi pe fraţii aflaţi departe, ca, în toată
Biserica universală93
şi apostolească, să săvârşească [slujba] bucuroşi, slăvindu-L
pe Domnul, Cel care i-a ales El Însuşi pe slujitorii Săi.94
Salutaţi-i pe toţi sfinţii; pe
voi vă salută toţi cei ce au fost prigoniţi împreună cu noi. Celui ce pe toate le poate
să ne călăuzească pe noi cu harul şi darul Său în împărăţia cea mai presus de
ceruri, slavă, cinste, putere, mărire, împreună cu Pruncul Cel Unul Născut şi cu
Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin."
Comentarii
Scrisoarea tradusă în acest articol aparţine unei corespondenţe care, cel mai
probabil, ni s-a păstrat doar parţial, între Sfântul Vasile cel Mare şi oficiali din
"Goţia" şi "Sciţia" – nume care desemnau în secolul al IV-lea teritoriile de la nord
de Dunăriea de jos, şi Dobrogea. Autorul acestei scrisori e cel mai probabil să fi
fost cel identificat de Pr. Prof. M. Păcurariu: episcopul Betranion din Tomis.95
Junius Soranus este amintit la final. Scrisoarea a fost scrisă în numele Bisericii,
87
Varianta latină aici surprinde foarte bine sensul grecesc, chiar dacă într-o traducere
interpretativă: "Martyrio coronatus est ", "s-a încununat ca martir". 88
Idele (lat. idus) marcau jumătatea lunii: 15 martie, mai, iulie, octombrie; 13 în celelalte
luni. Aşadar, martiriul a avut loc în 12 aprilie. 89
Γνύμ "duce, comandant militar". 90
Romania: εὶο ηὴλ Ῥσκαλίαλ. 91
ηνῦ Πξεζβπηεξίνπ, „presbiteriului, clerului, preoţimii‖. 92
Lit.: ἀγσληζάκελνο, "luptând", "în ziua în care a dobândit, luptând, cununa". Sensul
este, însă, bine surprins în text, ca şi în versiunea latină: " quia die Martyr coronatus est". 93
Greceşte: θαζνιηθῇ, dar fără sensul confesional modern al cuvântului. 94
Lit.: "ηὸλ ἐθινγὰο πνηνύκελνλ ηῶλ ἰδίσλ δνύισλ αὐηνῦ", "Care a făcut alegerea
propriilor Săi slujitori". 95
Păcurariu, 1992, p. 112, 144-145.
-
Drugaş Şerban George Paul
58
deci de către un episcop, dar acesta nu poate fi Ascholius din Tessalonic, ci doar
episcopul din Tomis, singurul suficient de apropiat de Goţia, pentru a se considera
păstor al ei.
Sf. Vasile a scris guvernatorului Scythiei Minor, Junius Soranus, "tot un
capadocian şi probabil rudă cu el",96
printre altele, aceste cuvinte: "Vei face un
lucru bun dacă vei trimite în patrie moaştele mucenicilor. După cum ne scrii,
prigoana de acolo dă şi acum la iveală mărturisitori ai Domnului."97
El se referea,
după cum s-a exprimat editorul român (Scrisoarea CLV, către Ascholius), la cei
"Decedaţi în cursul persecuţiei lui Athanarich din anul 372, când a murit şi Sava
Gotul la 12 aprilie." 98
Editorul volumului din seria Loeb Classical a notat la
această scrisoare: "Scrisă în 373. Potrivit ediţiei benedictine persoana la care se
referă [prin αηνῦ, n. n.] este Julius [Junius, n. n.] Soranus, o rudenie a [Sf.] Vasile
şi un conducător military din Sciţia. Subtitlul a fost poate adăugat de un copist. I se
aplică lui Soranus, întrucât acesta a fost «un maestru» (ἀιείπηεο) şi un încurajator
al martirilor. În Scrisoarea CLXIV [Sf.] Vasile îl numeşte pe Ascholius «maestru»
al martirului Sava. Despre scrisoarea de faţă şi Scrisorile CLV, CLXIV, CLXV,
care se referă la transferul moaştelor martirului got Sava (decedat în aprilie 372) în
Caesarea Cappadociei, la G. Pfeilschefter …99
Această scrisoare este una dintre
cele mai timpurii referinţe la păstrarea moaştelor martirilor."100
*
Din secolul apostolic până la Constantin cel Mare, creştinismul s-a răspândit
treptat, dar constant, atât în interiorul cât şi în afara Imperiului Roman, îndeosebi
în provinciile şi ţările din vecinătatea imperiului. Pentru a scurta discursul despre
evoluţiile din Dacia, să luăm, deocamdată, o concluzie concisă a lui I. D. Mureşan:
"Arheologii pot dezbate dacă un anumit obiect are sau nu o funcţie creştină; dar
96
Ibidem, p. 112. Cf. id., 2009, p. 21-27. 97
Scrisoarea 155, în PG 32, 613-614. Mihăescu et alii, 1970, p. 88-89. 98
Mihăescu et alii, 1970, p. 89. Saint Basil, 1928, notă la Scrisoarea CLIV (p. 376-380),
pp. 380-381: „Written in 373. According to the Benedictine edition the person addressed [by
αηνῦ, n. n.] is Junius Soranus, a relative of Basil and a duke of Scythia. The sub-title may have
been added by a copyist. It applies to Soranus, inasmuch as he was "a trainer" (ἀιείπηεο) and
encourager of martyrs. In Letter CLXIV Basil calls Ascholius "trainer" of the martyr Sabas. On
the present letter and Letters CLV, CLXIV, and CLXV, which have to do with transferring the
remains of the Gothic martyr Sabas (died April 372) to Caesarea in Cappadocia, of G.
Pfeilschefter, Ein neues Werk des Wulfila, Veröffentlichungen aus dem Kirchenhistor, Seminar,
Miinchen, 1907, p. 192-224. This letter is one of the earliest references to the preservation of
the relics of martyrs.‖ 99
Nota editorului: G. Pfeilschefter, Ein neues Werk des Wulfila, Veröffentlichungen aus
dem Kirchenhistor, Seminar, München, 1907, p. 192-224. 100
Saint Basil, 1928, note to Letter CLIV (p. 376-380), p. 380-381.
-
The Letter of the Church in Gothia, about St. Saba the Goth
59
lunga serie de martiri de la sfârşitul secolului al treilea în oraşele de la Dunărea de
jos reprezintă o dovadă indisputabilă că noua religie avea o temelie solidă în
regiune (…). Lista începe cu Epictet şi Astion, martirizaţi în 290 la Halmyris;
aceeaşi sursă ne furnizează, de asemenea, numele primului episcop din regiune,
Evangelicus din Tomis (Constanţa). Istoricitatea acestei surse a fost confirmată
când martyria de la Niculiţel şi Axiopolis (Cernavodă) au fost scoase la iveală: toţi
martirii descoperiţi acolo erau de asemenea înregistraţi în mărturii scrise."101
Astfel, datele arheologice completează, pe măsură ce sporesc şi în măsura în care
sunt cercetate cu atenţie, în acest caz ca şi în altele, informaţiile istoriografice.
Goţii, venind de pe ţărmurile Mării Baltice, au ajuns pe ţărmurile Mării
Negre în prima parte a secolului III d. Hr. La mijlocul acelui secol, vizigoţii au
întreprins, din aşezământul lor din Chersonesus Tauricus (Crimea) expediţii de jaf
în Moesia şi Asia Minor. Ei au luat prizonieri din Imperiul Roman, între care un
număr însemnat de creştini. Unii goţi au devenit creştini încă de pe vremea când
staţionau în Crimea.102
Unii prizonieri au fost duşi în Moldova şi Muntenia, odată
cu pătrunderea germanicilor spre vest. Vizigoţii au pătruns în Moldova (înţeleasă
în graniţele istorice, de la Carpaţii Orientali la Nistru) în secolul III, iar apoi în
Muntenia (Valahia, de la Carpaţii Meridionali la Dunăre), peste populaţii dacice,
cu rare intruziuni sarmatice: "În ceea ce priveşte spatiul extracarpatic, începând cu
sfârşitul secolului III, mai întâi în Moldova, apoi şi în estul Munteniei se constată
arheologic pătrunderea în mediul local dacic şi sarmatic a elementelor germanice,
între care rolul cel mai important l-au jucat vizigoţii (…). Aceste modificări au
generat la începutul secolului IV sinteza culturală Mureş-Cerneahov (…)."103
Astfel, "comunităţile creştine de la nord de Dunăre au rămas în tot secolul IV
strâns legate de biserica din Cappadocia şi Phrygia."104
În raidurile lor la sud de
Dunăre, goţii au continuat să aducă la nord de fluviu prizonieri, între care erau şi
mulţi creştini. Soldaţii goţi au luat contact direct cu lumea romană, deja
semnificativ încreştinată, în vreme ce negustorii romania u adus cu ei la nord de
Dunăre un doar base, bijuterii şi îmbrăcăminte romană, ci de asemenea şi
credinţele lor, unii dinre ei contribuind la răspândirea creştinismului.
După cum am scris într-un alt articol: "Primele pătrunderi în Dacia
provincială, după retragerea aureliană, au fost ale unor daci (Ciplău-Gârle,
Stolniceni), şi câteva relocări ale unor sarmaţi roxolani (Ploieşti-Triaj, Târgşor,
Smeeni, Dorobanţu, Râmnicelu). Doar mai târziu, după 350, se pot observa
pătrunderi sporadice ale goţilor şi alanilor de pe teritoriile lor preferate din
101
Mureşan, 2012, p. 142. 102
Robinson, 2016, p. 15. 103
Opreanu, 1995, p. 228. 104
Ibidem, p. 228.
-
Drugaş Şerban George Paul
60
Moldova în arii specifice şi restrânse din sud-estul Transilvaniei şi Muntenia, dar
nu le vest de limes transalutanus până în sec. V d. Hr. Aceasta înseamnă că
principiul lui Aurelian a fost mai degrabă acela al unei retrageri strategice decât
venirea goţilor, văzut în perspectiva unei mai bune restaurări, castrele de pe malul
stâng al Dunării fiind păstrate. În timp ce unele situri de la nord de Dunăre arată,
în sec. III-IV d. Hr., o clară influenţă romană (e. g. Bratei …), altele nu prezintă o
astfel de influenţă, îndeosebi în situri ale penetraţiei gotice (Palatca, Sântana de
Mureş). Populaţiile germanice din Dacia sunt asociate, din sec. IV d. Hr., cu
cultura Sântana de Mureş. Această cultură arată, totuşi, în alte circumstanţe, o
evidentă influenţă din partea populaţiei daco-romane înconjurătoare (e. g.
Smârdan, Gherăseni, Hărman).105
"106
O schimbare importantă privind creştinismul din Imperiul Roman şi regiunile
împrejurătoare a avut loc odată cu ascensiunea la tron a lui Constantin cel Mare. El
a acordat goţilor de la nord de Dunărea inferioară statutul de foederati în 332 d.
Hr.107
Acest acord între Imperiu şi goţi a permis desfăşurarea unui interval de pace
pentru creştinii de la nord de Dunăre, până la persecuţia lui Athanaric. 108
Constantin cel Mare (a condus întregul imperiu între 324-337 d. Hr.) a
reocupat pentru imperiu, în 336 d. Hr., însemnate teritorii la nord de Dunăre: o
bună parte din Banat, Oltenia şi Muntenia, şi chiar sudul Moldovei.109
Politica lui
Constantin a marcat atât de puternic credinţele populaţiei romanice răsăritene,
încât românii, principalii ei descendenţi sunt singurii care folosesc basilica (>
română: biserică) pentru numele atât al instituţiei, cât şi al clădirii, pe care alte
popoare europene îl derivă de la grecescul ekklesia. D. I. Mureşan arată că
singurul loc şi moment în care s-ar fi putut întâmpla aceasta au fost regiunea
Dunării de jos, în timpul secolelor IV-VI. Constantin a dat clădirile imperiale
numite basilicae Bisericii în secolul IV, iar după secolul VI grecii au încetat să
mai folosească acest cuvând în acest fel. Aceasta înseamnă că strămoşii românilor
au fost puternic influenţaţi de activitatea imperiului şi a Bisericii în spaţiul lor în
timpul lui Constantin cel Mare.110
"Creştinismul s-a răspândit în Dacia de la oraşe la sate (e. g. caracterul păgân
târziu al cimitirului Bratei 1), respectiv dinspre populaţia romană şi romanizată,
mai întâi spre cea dacică, iar apoi spre cea germanică. Lipsa descoperirilor creştine
în siturile culturii Sântana de Mureş, asociată cu populaţia germanică, în paralel cu
105
Bârzu, 1980, p. 56-60. 106
Drugaş, 2016, p. 105. 107
Opreanu, 1995, p. 228. 108
Ibidem, p. 229. Popescu, 1994, XI, p. 162. 109
Mureşan, 2012, p. 142. 110
Ibidem, p. 142.
-
The Letter of the Church in Gothia, about St. Saba the Goth
61
unele mărturii scrise care susţin idea difuzării creştinismului în rândurile acelei
populaţii (e. g. Ulfila, martiriul Sf. Sava), arată că acest fenomen nu are
întotdeauna o completă acoperire – principiu aplicabil şi populaţiei daco-
romane.111
"112
Biserica era bine organizată de-a lungul Dunării inferioare, din Pannonia
până în Scythia. Episcopii care domiciliau în cetăţile de pe malul drept al Dunării
şi mai departe în sud, în Peninsula Balcanică, au exercitat un rol activ în
răspândirea creştinismului la nord de Dunăre. Guvernarea lui Constantin cel Mare,
care a extins, din nou, stăpânirea directă şi activă al Romei la nord de Dunăre, a
avut un rol catalizator în acest sens. Misiunea episcopilor menţionaţi şi a
delegaţilor lor, chorepiscopi, a continuat şi sub stăpânirea germanilor foederati, fie
că erau susţinători sau persecutori ai creştinilor. Fiecare provincie romană avea
unul sau mai mulţi episcopi. Scythia a avut, la început, doar un episcop, la Tomis
(Constanţa),113
iar apoi au apărut şi alţii.114
Potrivit Acta sanctorum,115
după 319, creştinismul a înflorit în Goţia,
Theophilus devenind mitropolit, în timp ce alţi episcopi se aflau sub jurisdicţia sa.
Editorul scria că "şirul [a fost] poate neîntrerupt din timpul Sf. Apostol Andrei,
care a tras la sorţi provincia Scythia, cum se consideră în tradiţia comună a
Bisericii."116
Datorită ultimelor persecuții ale împăraților romani, îndeosebi cele
ale lui Dioclețian, mulți creștini s-au mutat din Thracia în Goția învecinată ("ex
Thracia in proximam Gotthiam"),117
înmulțind acolo credința barbarilor autohtoni.
După episcopul ortodox Theophilus, a urmat Ulfila, iar apoi Philostorgius,
amândoi arieni.118
"Ulfila, care s-a născut aproximativ în 311 şi a fost crescut între goţi, a fost
trimis de către ei, în 332, fie ca un mesager, fie ca ostatic, la Constantinopol, unde
a învăţat latină şi greacă. După ce a lucrat ca misionar între compatrioţii săi din
Constantinopol şi împrejurimi, a fost hirotonit epsicop în 341, iar următorii şapte
ani a slujit ca misionar în Dacia, ceea ce include România modernă, dar în 348 s-a
111
Bârzu, 1980, pp. 66-67. 112
Drugaş, 2016, p. 109. Cf. Opreanu, 1995, p. 230. 113
Bingham, 1845, Book IX, Ch. 7, 375-376: ―For the bishop of Tomi was the sole
bishop of this whole region, as is noted by Sozomen (lib, 6. c. 21. lib. 7, c. 19), and Theodoret
(lib. 4. c. 35), and other ancient writers (…)‖. Păcurariu, 1992, 115-116. 114
Păcurariu, 1992, 116. 115
Bollandus, vol. 11, Aprilii, II, Editio nova, 1866, 87: Anno CCCLXXII, XII Aprilii,
"De S. Saba Gottho, Martyre in Cappadocia". 116
Ibidem. 117
Ibidem. 118
Cf. Bollandus, vol. 9, Martii, III, Editio nova, 1865, 617: Aerae Christianae CCCLXX,
XXVI Martii.
-
Drugaş Şerban George Paul
62
ridicat o persecuţie atât de grea împotriva creştinilor, încât Ulfila a cerut şi a
obţinut permisiunea pentru goţii creştini să treacă Dunărea şi să se aşeze între
graniţele Imperiului Roman (…)"119
Unii autori consideră că Eusebius din
Nicomedia, care a devenit episcop în 338, l-a hirotonit pe Ulfila 120
în 338 sau ar fi
fost hirotonit chiar în 336 "ca episcop «al tuturor creştinilor de pe pământ
getic»."121
Potrivit Scrisorii lui Auxentius din Durostorum (381-397), Ulfila a devenit
episcop la 30 de ani. Auxentius "A fost probabil un localnic din rîndurile
populaţiei romanizate de la Dunărea-de-Jos şi către anul 380 a ajuns episcop de
Durostor, după ce mai înainte trăise un timp în stânga Dunării ca ucenic al
episcopului Vulfila. Între anii 381-397 a compus o Scrisoare despre credinţa, viaţa
şi moartea lui Ulfila, într-o limbă latină simplă şi destul de coerentă."122
A scris în
latină, într-o manieră populară, folosind, de exemplu, construcţii simple, şi
înlocuind Christus, Graece sau, cel puţin, graecam, ecclesia etc. cu Cristus, greca,
eclesia etc. Acelaşi martor contemporan a scris că Ulfila, după ce a fost hirotonit
episcop în Constantinopol, a slujit în această funcţie pentru goţii de la nord de
Dunăre timp de şapte ani, unde "a propovăduit, prin harul apostolic, fără
întrerupere, în limbile greacă latină şi gotică…"123
A realizat o lucrare
impresionantă ca episcop, atrăgând pe mulţi la Biserică şi traducând Biblia în
gotică – din care au rămas cele patru Evanghelii.124
După aceea, a trecut Dunărea,
cu o mulţime de credincioşi, datorită unei persecuţii care a făcut mulţi martiri,
fiind primit cu cinste de către împăratul Constantius, şi slujind ca episcop încă 33
de ani, "în munţi" (in montibus).125
La sfârşitul celor 40 de ani ca episcop, el a
luptat, din ordinul împăratului, la Constantinopol (supranumit Cristianopolis),
împotriva pnevmatomahilor, ereticii care nu recunoaşteau dumnezeirea Sfântului
Duh.126
Eusebius de Nicomedia avea clare influenţe ariene, iar astfel, se presupune la
fel despre ucenicul său, Ulfila, de la care avem o traducere parţială a Bibliei în
gotică. Numele de Ulfila este unul clar germanic, venind de la Wolf ("lup"). El a
119
Robinson, 2016, p. 15. 120
Cf. Mureşan, 2012, p. 142. 121
Opreanu, 1995, p. 229: ―ca episcop "al tuturor creştinilor de pe pământ getic"
(Thompson 1963, p. 63; Wolfram, 1990, p. 89).‖ 122
Mihăescu et alii, 1970, p. 111. 123
Ibidem, p. 110-111: ―apostolica gratia grecam et latinam et goticam sine intermissione
in una et sola ecclesia Cristi predicavit…‖ 124
Bollandus, vol. 11, Aprilii, II, Editio nova, 1866, 87: Anno CCCLXXII, XII Aprilii,
"De S. Saba Gottho, Martyre in Cappadocia". 125
Mihăescu et alii, 1970, p. 112-113. 126
Ibidem, p. 112-113.
-
The Letter of the Church in Gothia, about St. Saba the Goth
63
fost trimis să-i păstorească pe creştinii care se aflau deja printre vizigoţi şi în
populaţiile locale (îndeosebi daci şi sarmaţi). Cu toate acestea, zelul său de a
converti cât mai mulţi, şi un conflict între căpetenia vizigotă Aoric şi
Constantinopol, a dus la expulzarea sa la sud de Dunăre în 348.127
Conducătorul got Athanaric a întreprins, la nord de Dunăre, între 369 şi 373,
o altă persecuţie împotriva creştinilor. Aceasta înseamnă că creştinismul era încă
viu la nordul Dunării după vremea lui Ulfila, iar comunitatea ortodoxă a continuat
acolo, sub conducerea episcopului Athanasius. Mulţi dintre enroriaşii săi au suferit
martiriul în timpul acestei persecuţii, între care şi Sf. Sava, în 12 aprilie 372.128
*
Sfântul Sava este numit "Gotul". Autorul epistolei care înfăţişează viaţa sa
scria că "acesta, got fiind de neam, şi petrecându-şi viaţa în Goţia, în mijlocul unor
neamuri sucite şi stricate, s-a arătat ca un luminător în lume …" (& 1). Există
motive să se considere că Sf. Sava îşi avea originile în Cappadocia, de unde şi
interesul sporit al cappadocienilor pentru moaştele sale, respectiv alegerea făcută
de Junius Soranus de a trimite moaştele acestui mucenic anume către Sf. Vasile cel
Mare – după cum arăta Pr. Prof. M. Păcurariu.129
Pentru provenienţa etnică a Sf. Sava "Gotul" avem următoarele posibilităţi: o
origine gotică, dacică, romană în general sau cappadociană. Nici măcar una dintre
cele trei variante nu poate fi exclusă cu totul în stadiul actual al cunoştinţelor
istorice pe acest subiect. Putem, cel mult, să speculăm ce ar putea fi mai plauzibil.
Dacă avea origine cappadociană, el ar fi putut fi: un om care făcea misiune
creştină din proprie iniţiativă la nordul Dunării, un urmaş al unor prizonieri sau
unul dintre prizonierii goţilor din imperiu. Ultima presupunere nu mi se pare, însă,
deloc credibilă, întrucât Sf. Sava trăia ca un om liber, călătorea prin sate în voia sa
şi nu prea avusese contact cu autorităţile goţilor înainte de persecuţie. Dacă ar fi
fost un prizonier din imperiu, mai marii goţilor nu l-ar fi lăsat să ducă o viaţă
liberă, având doar 38 de ani în momentul martiriului. Aceasta înseamnă că s-a
născut în 333/334 d. Hr. Sf. Sava ar fi putut proveni din prizonierii goţilor luaţi din
imperiu, posibil din Asia Mică, deci posibil capadocieni. El ar fi putut aparţine
însă, unei generaţii ulterioare: fie părinţii, fie chiar bunicii săi să fi fost astfel de
prizonieri. Această variantă mi se pare mai probabilă, mai ales că relaţiile goţilor
cu imperiul au fluctuat, de la o generaţie la alta, de la incursiunile de jaf soldate cu
luarea unor prizonieri la acceptarea rolului de foederati, acordat lor de Constantin
cel Mare în 332. Ne este greu să ne imaginăm ca el să fi fost luat prizonier ca şi
copil la un interval atât de scurt faţă de momentul când goţii au devenit toleranţi
127
Opreanu, 1995, p. 229. 128
Robinson, 2016, p. 16. 129
Păcurariu, 1992, p. 112.
-
Drugaş Şerban George Paul
64
faţă de creştini, datorită acordului