revista accente nr. 29 (pdf)

8/17/2019 Revista Accente nr. 29 (PDF)

1/16

NR. 29

DORU

căstăianpg. 3

ciPRian

MăcEȘaRU pg. 4

constantin

PiȘtEa pg. 5


2/16


3/16ISSN 2393 – 2732, ISSN-L 2393 – 2724

struleţi transdisiplinari care, reînvi-ind o veche tradiţie cinică, ne obligăsă ne trezim, să deschidem măcar unochi din mijlocul somnului profund.Concentrate de filozofie, înţelepciu-ne zen, cibernetică, neurologie, fizi-că şi literatură, povestirile de dincolosunt nişte texte inclasabile, mult maidense şi mai profunde decât par laprima vedere. Fiecare povestire re-prezintă o decojire a foiţelor sineluipână se ajunge la un miez ireductibilde anxietate şi stupoare. Plecând dela acest miez, putem reconstrui saune putem ascunde. Alegerea aparţi-ne fiecăruia dintre noi.

Dar, s-ar putea întreba cineva, de ceam vrea să ne reducem fantasmele lasâmburele anxios în jurul căruia aufost construite? Cui serveşte acestepoché ? Este adevărul mai preţiosdecât liniştea asiguratoare? Adevăruleste că o astfel de dilemă rămâne înprincipiu ireductibilă. E ca alegereadintre pilula albastră şi cea roşie din

filmul Matrix. Nu se poate face înlipsa unei viziuni etice, în sine nejus-tificabilă din interiorul sistemului degândire care a produs-o. Or, alegerealui Eagleman este aceea cu care re-zonez şi eu. O umanitate mai bunăeste o umanitate onestă, o umanitatecare-şi construieşte opţiunile ple-când de la înţelegerea şi acceptarea

slăbiciunii şi fragilităţii sale. Dar nususţin că asta e singura opţiune. Deaceea, unora cartea lui Eagleman lise va părea insuportabilă.

sUM: FilozoFicţiUni PEntRU o tREziRE contRolată

Dumnezeu este femeie. Bănuiesc căştiai asta deja. Nu ştiai probabil că, înlumea de dincolo, toţi sunt egali şitoţi sunt nefericiţi (comuniştii pen-tru că nu şi-au putut realiza societa-tea visată decât cu ajutorul unei zei-tăţi în care nu cred, liberalii pentru cănu mai au o clasă asuprită pe care s-opromoveze, iar conservatorii pentrucă nu pot suporta ca raiul să arate caîn visul unor stângişti confuzi). Nuştiai că Dumnezeu nu are nici ceamai vagă idee cum să despartă binelede rău sau că Mary Shelley este ido-lul ei. Am spus cumva că Dumnezeueste femeie? Da, însă asta se întâm-

plă doar uneori. Alteori, Dumnezeupoate fi bărbat sau un cuplu căsătoritcare renunţă să divorţeze pentru cădragostea înseamnă compromis şinu omniscienţă. Dar nu, mai binenu, uită tot ce ai citit până acum.Dumnezeu este o sumă de mici cre-aturi încete la minte care te-au creatpe tine, o fiinţă mult mai complexă şi

mai pătrunzătoare pentru a le dezvă-lui secretul lucrurilor. Dar adevăruleste că nu te pot înţelege şi că tu nudeţii niciun adevăr.În Purgatoriu sunt adunaţi toţi oa-menii care te-au cunoscut vreodată.Fiecare deţine un ciob din tine înamintirea lui, iar atunci când toatecioburile sunt puse la un loc, te vezi

limpede pentru prima dată. Şi astate ucide de fapt. În Rai, sunt doartâlharii. Niciun sfânt, niciun virtuos,pentru că Dumnezeu îşi conside-

ră un chin viaţa în eternitate şi nu-ipedepseşte cu ea decât pe păcătoşi.Dar ţi se permite să priveşti comoddintr-un televizor viaţa şi evoluţiacelor care te-au cunoscut. Până în-tr-o zi în care ţi se refuză accesul laclădirea în care se află televizoarele.Şi, deşi tu eşti disperat şi te simţinedreptăţit, accesul ţi se refuză dindragoste şi din milă: pentru a nu ve-dea cum nu mai există nimeni caresă-şi amintească de tine şi cum aimurit, de fapt, definitiv. Dar poate cănu există nimic mai impresionant şitulburător decât armatele de zeităţisortite bântuirii pe câmpiile nesfâr-

şite ale veşniciei, armatele de zeităţiîn care nu mai crede nimeni. Suntmai toţi aici: Reşef, Nergal, Apollo,Rudra, Sun Wukong, Milancteh-cutli, Şarpele Curcubeu, Zempat,Berstuk, Gitchi Manitou, Maymon,Zibelthiurdos, Iisus. Adevărul e că nimeni nu ştie ce estedincolo. Dacă există un dincolo. În

ce relaţie este acest dincolo cu plu-ralitatea noastră, nuanţele infinteale minţii noastre. Dacă acolo existăcomputere, dacă nu ne vom plictisi,dacă vom face sex în continuare saudacă există cinematografe. Convin-gerile noastre cele mai intime staudeasupra unui hău de ignoranţă. Şifiecare dintre micile filozoficţiuni ale

lui David Eagleman este o ridicare a vălului colorat dincolo de care pân-deşte hăul neştiinţei noastre.Pilulele lui Eagleman sunt niste mon-

3

“I met God. She`s black.”Dylan Chenfeld, Atheist Internet star

Doru CăSTăIAN


4/16

cobaltExistă în unele poeme din cobalt(Casa de Editură Max Blecher,

2013) o lentoare a privirii în rană, o bolnăvicioasă stare de contemplațieşi autocontemplație, incizii în ralantiîntr-o carne obosită. E la ClaudiuKomartin o furie subacvatică, au-tistă. Oricât de violente ar fi trăirile,imaginile, replicile, sunetul nu ajun-ge la noi, e o "muțenie" ("cărămidăpeste cărămidă: muțenia") care cre-ează tensiune. Vezi gesturile, "vezi"sentimentele, vezi "satârul însânge-rat", dar totul rămâne claustrat în"apele adânci", într-un "tremur" ca-re-i este administrat cititorului directîn venă. Nu există deschideri, totuleste obnubilat, în ciuda insistențeicu care autorul îşi prezintă cazul.Komartin este un neliniştit carese dezvăluie doar pentru a-şi arăta

țepii, nu-ți dă voie să calci în spațiulsău personal, chiar dacă vorbeşteatât de intim. Poetul e însă hotărâtsă renunțe la "strategii": "Pe cel carecaută pastilele, răvăşit şi ridicol/ şi îngenunchi, i le voi pune în palmă şi/îl voi şterge la gură cu drag.// Celuicare s-ar atârna de o grindă,/ îi daufularul meu. Iarna-i departe,/ iarna

n-o să mai vină" (Gata cu strategiile).Dincolo de perspectiva morții care va rezolva totul, apare şi nostalgia co-pilăriei şi a primei tinereți. "Băiețeluldin lună" ( Monster Blues) a dispărutpentru totdeauna, dar a fost o vremeîn care "iubirea ardea înăuntru maitare decât/ orice pesticid mai tare/decât napalmul"; "eu aş fi vrut să mă

izbesc de ceva din care să gâlgâie/ viaţa să şiroiască/ un alt fel de a în-ţelege tot ce trăiam" (Copiii din Ha-melin). Ideea dispariției "copilului

din lună" este întărită de trimitereala legenda fluieraşului din Hamelin.Condiția poetului este afirmată deKomartin în versuri care nu mai lasăloc de comentarii: "şi nu mai ai răs-

punsuri numai lecturi în subsoluri/mucegăite cu câțiva oameni la fel de vulgari ca şi tine/ şi câte o bătrânăcu privirea pierdută fotografiază/pantofii tuturor poate că asta e po-ezia şi de atâta avem/ nevoie cumspunea poetul olandez menno: cevace/ împărtăşeşti cu o mână de idioțiirecuperabili la fel ca/ tine unul din-

tre puținele gânduri din care maiiradiază/ o cât de mică speranță/[...] nu da totul pentru poezie joa-că-te cu bricheta priveşte/ cum trecmaşinile bucură-te de singurătateaasta/ a ta pe care nu dă nimeni doi bani e lucrul cel mai/ cinstit pe care-l poți face" (Scrisoare din Bakirköy);"Undeva e o cameră, cu o groapă în

mijloc/ şi un omuleț posac, ce tran-spiră şi scrie, bâiguind/ într-o lim- bă pe care se reazemă/ ceva (încă)nemâncat de rugină" (Ghicitoare

pentru monștri). Textul cel mai tă-ios al cărții este lungul Poem pentru

cei de pe urmă. O foarte dură criticăadusă societății, lumii în care omulse crede cu atâta trufie superior, ocritică adusă violenței, rasismului,consumului irațional al resurselor,cruzimii... Sunt aici versuri incisive,poemul neslăbind nicio clipă tonulcritic, neratând țintele. "Noi, Viru-sul, noi, cei aleşi./ Măcelari din tatăîn fiu şi fanatici ai devastării." Cuacest lung poem, Komartin se ara-tă mai mult ca niciodată un scriitorfoarte implicat social, foarte atentla ceea ce se petrece în jurul nostru,în ciuda versurilor: "Nu am nimicde spus despre societate./ Nu amavut niciodată" (preluând mode-lul socratic: "ştiu că nu ştiu nimic";Komartin declară: "Eu unul nu ştiu

nimic./ N-am învățat nimic./ Încercsă rezist."). Ultimul text al volumu-lui, Rânduri către un mai tânăr poet ,amintind de celebrele Scrisori cătreun tânăr poet ale lui Rilke, e un ade- vărat crez poetic: "ar trebui să facemdin poezie o artă a generozităţii";"Putem face o poezie care să nu dea bir cu fugiţii în faţa realului fără să

cădem în derizoriu. Sunt convins.Da. Şi tot fac asta de-un timp. Şi mise pare uneori că stau pe un gard şitot strig cucurigu"; "Un volum depoezie nu e un pod, ci ceea ce simţicât timp treci un pod. Nu te grăbi,sunt atâtea de văzut şi de înțeles. Darmai ales: nu publica o carte de înda-tă ce ți se pare că ai încheiat-o, nu are

nici un rost să adaugi şi tu un fleac lalumea asta plină de fleacuri."cobalt nu e un fleac, asta e clar.

Ciprian MăCEșARU

4


5/16

care Herina încă-şi mai aminteş-te... Istoria astfel construită, cu undu-te-vino care amestecă planurileşi personajele, devine un şerbet pecare-l savurezi în linişte, într-o di-mineaţă însorită, la o terasă departede tumultul realităţii. „Doze homeopatice de fantastic”,scrie pe coperta a IV-a. Într-adevăr.Luaţi Herina! Face bine imaginaţi-ei.

Marian Ilea ,Herina ,Editura Cartea Românească, 2016

iaR soaRElE intRa în sPUMa UnEi halbE

Parcă de la Medgidia lui Cristian Te-odorescu nu am mai plonjat aşa deînfierbântat în răcoarea unui tărâmcvasiimaginar. Dacă acolo oraşulera uşor de localizat în timp şi spa-ţiu – Medgidia e, totuşi, Medgidia –iar fascinaţia locului era întreţinutăde galeria personajelor, aici, Herinaaduce mai degrabă a Macondo ori Yoknapatawpha, ţinuturile con-struite atât de bine de Marquez şiFaulkner, plăsmuite din realitate,însă oarecum îndepărtate de ea,cu ceva realism magic şi cu faptuldivers expus ca o măsea stricată pecare pacientul o priveşte uşurat înmâna stomatologului.Marian Ilea explică Herina ca un tă-

râm imaginar de vreo 20 de kilome-tri, pe care mintea sa l-a amplasat înCarpaţii Păduroşi, undeva în Ucrai-na, o zonă cu care a avut de-a faceani la rând datorită unei colaborăria postului local de televiziune pen-tru care lucra cu televiziunea ucrai-neană. Drumuri peste drumuri, înagenda lui Marian Ilea au apărut

tot felul de personaje şi poveşti, le-gende locale şi, mai presus de toate,o atmosferă atât de fermecătoareîncât e greu să-i rezişti, să nu vreisă trăieşti în ea. În Herina, foarteimportanţi sunt cofetarii, maeştriicofetari Leopold Biner, Emil Lacsi,Szilard Alfons şi Bercu Bernard, cadrept continuatori ai artei inventate

de „cofetăresele ambulante cu pre-ţuri foarte mici”, Donika şi Dimka,care preparaseră şi vânduseră zaha-rică roşie, albă sau galbenă, după

care inventaseră şerbetul şi deschi-seseră prima cofetărie din Herina.E o linişte de weekend în Herinaşi totul pare să lâncezească, însă enumai o aparenţă, pe care istoriatumultuoasă a locului o dă de gol.Îţi imaginezi cu uşurinţă soareleîncălzind Herina şi intrând în spu-ma unei halbe de la berăria Luther, „singura cu adevărat familială”, o bere „delicioasă şi specială” care semai cheamă şi Mutter, ca şi cum ar vrea să-ţi drăgălească şi alinte sim-ţul realităţii ca o mamă. Am stat la o masă, la berăria Luther,aşa cum m-am aşezat cândva, într-ozi însorită, în Sinaia, pe terasa uneicafenele greceşti. Aceeaşi atmosfe-

ră, aceeaşi nepăsare, acelaşi confortîn faţa nimicului ce va să vie. Liniştede weekend. Doar pisicile au lipsitdin cadru, deşi n-ar fi stricatsă mi se gudure vreo două pela picioare. Mi-ar fi amintitde fetişul lui Murakami, însăaici, în Herina, pisicile nu seprea pot adapta din cauza

frigului care se prăvăleşte depe munte. În schimb, încol-ţesc vrăjitoarele şi poveştile,iubirile şi denunţurile, toatela graniţa realismului magic,pe care o traversează dincând în când, la braţul unuidiavol. Există, desigur, şi unCaiet, pentru că un astfel de

loc avea, fără-ndoială, nevoiede cronici. Există şi o garni-zoană. Şi un soi de securişti.Şi o invazie, în trecutul de

5

Constantin PIșTEA


6/16

6

Concepţiile mai vechi despre func-ţiile creierului se bazau direct pe oanalogie cu computerul: creierulera un dispozitiv care funcţiona pe

sistemul input–output de date şicare trecea informaţiile senzorialeprin diferite stadii de procesare pânăcând atingeau un punct final.Dar acest model de linie de asambla-re a început să stârnească suspiciunicând s-a descoperit că circuitul cerebral nu merge direct numai de la A laB la C: există bucle de feedback de la

C la B, de la C la A şi de la B la A. Încreier există la fel de mult feedback ,reacţie subsecventă, pe cât feedfor-ward , reacţie anticipativă – o trăsătu-ră a circuitului cerebral ce se numeş-te, în termeni tehnici, recurenţă, iarîn termeni familiari, buclare (loopi-ness). Întreg sistemul seamănă maimult cu o piaţă de produse decât

cu o linie de asamblare. Pentru ob-servatorul atent, aceste trăsături alecircuitului neural avansează imediat

posibilitatea ca percepţia vizuală sănu fie o înşiruire de date ce sunt asi-milate pornind de la ochi şi sfârşescîntr-un anume punct final, misteri-

os, din spatele creierului.De fapt, conexiunile de feedback băgate una în alta sunt atât de vaste,încât sistemul poate să funcţionezeşi în sens invers, făcând cale întoarsă.Înseamnă că zonele superioare răs-pund, de asemenea, în mod directcelor inferioare, în contrast cu ideeacă zonele senzoriale primare doar

procesează datele de intrare, dându-le, în mod succesiv, interpretări maicomplexe pentru următoarea zonăsuperioară din creier. De exemplu,dacă închidem ochii şi ne imaginămcă o furnică merge pe o faţă de masăalb-roşie spre un borcan de dulcea-ţă trandafirie, părţile de la nivelulinferior ale sistemului nostru vizual

tocmai s-au activat. Deşi nu se vedenici o furnică, o putem zări cu ochiiminţii. Zonele de la nivel superior le

conduc pe cele inferioare. Prin ur-mare, deşi ochii alimentează acestezone ale creierului de la nivel infe-rior, interconectabilitatea sistemului

înseamnă că aceste zone funcţionea-ză foarte bine de unele singure în beznă.Lucrurile devin şi mai ciudate. Dincauza acestei bogate dinamici depiaţă, diferitele simţuri se influen-ţează unul pe celălalt, modificândpovestea cu privire la realitate. Ceeace intră prin ochi nu-i doar treaba

sistemului vizual – restul creieruluieste implicat la rându-i. În iluzia ventrilocului, sunetul vine dintr-unanumit loc (gura ventrilocului), darochii văd o gură ce se mişcă într-unloc diferit (păpuşa ventrilocului).Creierul trage concluzia că sunetul vine direct din gura păpuşii. Ventri-locii nu-şi „aruncă“ vocea. Creierul

nostru face toată treaba în locul lor.Să luăm un alt exemplu, şi anumeefectul McGurk: atunci când sune-

DaviD EaglEManincognito. viEțilE sEcREtE alE cREiERUlUi- fragment -

© Humanitas 2016, colecția de Știință, coordonator Vlad Zografi

Cartea anului pentru New York Times, Houston Chronicle, Boston Globe, Scientific American, Wall Street Journal, Amazon și Goodreads. Traduceri în peste 20 de ţări. Dacă mintea conștientă reprezintă doar vârful aisbergului din ceea ce înseamnă activitatea cerebrală,atunci cu ce se ocupă restul creierului uman? Şi cine pe cine conduce oare în tandemul om–creier? Spe-cialistul în neuroștiinţe David Eagleman plonjează în adâncimile subconștientului omenesc, care areo „viaţă personală“ tainică și foarte intensă, și demontează piesă cu piesă mașinăria care generează

gândirea, comportamentul și credinţele unui individ – mașinărie inaccesibilă de altfel, în cea mai mare parte. Sunt demolate cam toate ideile de-a gata după care ne ghidăm, că e vorba despre normalitate,identitate, moștenire genetică, educaţie, culpabilitate, dependenţă de droguri, infidelitate, autocontrol șialte asemenea concepte despre care nu știm, de fapt, mai nimic.


7/16

tul unei silabe (ba) se sincronizeazăcu o imagine a buzelor care mimea-ză o altă silabă ( ga), se produce oputernică iluzie că auzim o a treia

silabă (da). Totul rezultă din inter-conectivitatea densă şi din buclareadin creier, care permit ca indiciile vocale şi de mişcare a buzelor să fiecombinate într-un stadiu de proce-sare timpuriu. Văzul domină de obicei auzul, darun contraexemplu este efectul ilu-zoriu de flash: atunci când un lociluminat scurt şi rapid o dată esteînsoţit de două bipuri, pare că a fostiluminat de două ori. Acest fenomense leagă de un altul, numit „influen-ţare auditivă“, în care ritmul unei lu-mini ce sclipeşte pare mai rapid saumai încet în funcţie de sunetul scurtcare îl însoţeşte într-un anume ritm. Iluzii simple ca acestea ne servesc caindicii puternice privind circuitul

neural şi ne spun că sistemele vizualşi auditiv sunt strâns legate unul decelălalt, încercând să relateze o po- veste unificată despre lumea din jur.Ideea de văz ca linie de asamblare,de găsit prin manualele de început,nu doar ne induce în eroare, ci estecomplet greşită.

***

Care este avantajul unui creier cefuncţionează în bucle? În primulrând, îi permite unui organismsă transceandă comportamentulstimul–răspuns, conferindu-i, înschimb, abilitatea de a face previ-ziuni înainte să primească inputul

senzorial real. Cum se întâmplăla prinderea mingilor de baseballaruncate cu boltă? Dacă am fi doar

un dispozitiv de linie deasamblare, nu am reuşis-o prindem: ar exista oîntârziere de sute de mili-

secunde din momentul încare lumina ajunge la reti-nă până când am executao comandă motorie. Mânas-ar întinde întotdeaunaspre locul unde mingeaa fost . Suntem capabili săprindem mingile de base- ball doar fiindcă avem îninterior modele de circu-ite ce ţin de fizică. Acestemodele interne genereazăaşteptări sau expectanţe(expectations) în legăturăcu momentul când şi loculîn care mingea va aterizadatorită efectelor de ac-celerare gravitaţională. Parametriimodelelor interne de predicţie sunt

exersaţi pe parcursul vieţii prin ex-punere la experienţele normale,pământeşti. Astfel, creierul nu func-ţionează doar pe baza celor mai re-cente date senzoriale, ci, în schimb,construieşte predicţii privind loculunde urmează să se afle mingea. Acesta este un exemplu specific pen-tru conceptul mai larg de modele ale

lumii exterioare. Creierul simuleazăîn interior ce se va întâmpla dacă amexecuta o anumită acţiune în con-diţii specifice. Modelele interne nu joacă doar un rol în actele motorii(cum ar fi să prinzi sau să te fereştide un lucru), ci, de asemenea, staula baza percepţiei conştiente. Deja înanii ’40, cercetătorii au început să se

joace cu ideea că percepţia nu func-ţionează prin asamblarea de bucăţe-le de date recepţionate, ci, în schimb,

funcţionează prin potrivirea așteptă-rilor cu datele senzoriale obţinute.

Oricât de ciudat ar suna, acest ca-dru ( framework) a fost inspirat deobservaţia că aşteptările noastreinfluenţează ceea ce vedem. Nu eştide acord? Încearcă să-ţi dai seama ceeste în figura de pe pagina următoa-re. Dacă creierul nu are o aşteptareanterioară cu privire la semnificaţiapetelor, vei vedea doar nişte pete.

Trebuie să existe o potrivire întreaşteptările noastre şi datele ce neparvin ca să „vedem“ ceva.Unul dintre cele mai timpurii exem-ple ale acestui cadru a venit dinpartea neurologului Donald Mac-Kay 1 , care a sugerat în 1956 că, înmod fundamental, cortexul vizualeste o maşină a cărei funcţie este să

genereze un model al lumii. Potrivitlui MacKay, cortexul vizual primarconstruieşte un model intern ce-i

1 Donald MacCrimmon MacKay (1922–1987), om de ştiinţă englez, specializat în neuroştiinţe; cunoscut îndeosebi pentru con-tribuţiile aduse la teoria informaţiei şi la cea a organizării cerebrale (n. tr.).


8/16

permite să anticipeze fluxul de datedinspre retină.O demonstraţie a rolului expectan-ţelor în percepţie. Aceste pete nu au,

în general, nici o semnificaţie pentrucineva care le priveşte prima oară şidoar după ce se oferă un indiciu ca-pătă sens. (Nu-ţi face griji dacă tot ţise par simple pete; indiciul va apăreamai târziu în acest capitol.) Preluatdin Ahissar şi Hochstein, 2004.

Cortexul îşi transmite predicţiile că-tre talamus, care vine cu o explicaţieasupra diferenţei între ce intră prinochi şi ceea ce era deja anticipat.Talamusul retransmite către cortexdoar informaţiile care sunt diferite –adică partea ce nu a fost prevăzută.Informaţia neprevăzută ajusteazămodelul intern astfel încât, în viitor, va exista mai puţină nepotrivire. Astfel, creierul îşi rafinează modelul

lumii, acordând atenţie greşelilor.MacKay a subliniat că acest modeleste în concordanţă cu realitateaanatomică, şi anume că sunt de zeceori mai multe fibre care se proiectea-ză din cortexul vizual primar înapoicătre talamusul vizual decât fibrecare merg în direcţia cealaltă – toc-mai lucrul la care te-ai aştepta dacă

expectanţele detaliate ar fi transmisede la cortex spre talamus şi informa-ţiile care sunt înaintate ar reprezentanumai un mic semnal purtător aldiferenţei. Acest lucru ne spune că percepţiareflectă compararea activă a inpu-turilor senzoriale cu predicţiile in-terne. Avem astfel posibilitatea să

înţelegem un concept şi mai larg:recunoaşterea lucrurilor din jursurvine numai atunci când inputu-rile senzoriale violează expectanţele.

Când lumea este prezisă cu succes,recunoaşterea nu e necesară deoare-ce creierul îşi face treaba cum trebu-ie. De exemplu, când înveţi pentru

prima oară să mergi cu bicicleta,se solicită foarte multă concentra-re conştientă; după un timp, cândpredicţiile senzorial-motorii s-auperfecţionat, mersul cu bicicleta seface inconştient. Nu înseamnă că nueşti conştient că te afli pe bicicletă,ci ești inconştient de felul în care ţiicoarnele, apeşi pe pedale şi îţi menţiiechilibrul. Dintr-o experienţă amplă,creierul ştie exact la ce să se aştepteîn timp ce execuţi mişcările. Prin ur-mare, nu eşti conştient nici de miş-cări, nici de senzaţii decât dacă seschimbă ceva – cum ar fi vântul pu-ternic sau o pană de cauciuc. Cândaceste situaţii noi provoacă o violarea expectanţelor normale, intervinenivelul conştient, iar modelul tău

intern se ajustează.Predictibilitatea dezvoltată întrepropriile acţiuni şi senzaţiile rezul-tante este motivul pentru care nupoţi să te gâdili singur. Alţi oamenipot să te gâdile fiindcă manevrelede gâdilat pe care le fac nu-ţi suntprevizibile. Iar dacă într-adevăr îţidoreşti aşa ceva, există modalităţi

de a elimina predictibilitatea dinpropriile acţiuni astfel încât să tepoţi gâdila singur. Imaginează-ţi cămenţii controlul unei pene cu o ma-netă cu decalaj temporal: când miştimaneta, trece cel puţin o secundăpână când pana se mişcă în modcorespunzător. Acest lucru eliminăpredictibilitatea şi îţi oferă capacita-

tea de a te gâdila singur. Interesanteste faptul că schizofrenicii se potgâdila singuri din cauza unei proble-me legate de sincronizare ce nu per-

mite acţiunilor motorii şi senzaţiilorrezultante să fie într-o succesiunecorectă. Recunoaşterea creierului caun sistem cu bucle care are propria

dinamică internă ne permite să înţe-legem afecţiuni ce ni s-ar părea altfel bizare. Să luăm sindromul Anton,în care un om orbeşte în urma unuiatac cerebral – dar pacientul îşi neagă orbirea. Când e întrebat câţi doctorisunt în jurul patului, el va răspundefără şovăială: „Patru“, chiar dacă defapt sunt şapte. Dacă e întrebat câtedegete i se arată, pacientul va spunecă trei, deşi doctorul nu a ridicatnici unul. Dacă e întrebat ce culoa-re are cămaşa medicului, pacientul va spune că e albă, când ea e de faptalbastră. Cei cu sindromul Anton nudoar pretind că nu sunt orbi; ei chiarcred că nu sunt orbi. Rapoartele lor verbale, deşi sunt inexacte, nu suntminciuni. În schimb, ei simt ceva ce

cred că e vedere, dar e doar un lucrugenerat din interior. Deseori, pa-cienţii cu sindromul Anton nu vorcăuta îngrijire medicală o perioadădupă atacul cerebral fiindcă nici nule trece prin cap că sunt orbi. Doardupă ce se lovesc o vreme de mobilăsau de pereţi încep să-şi dea seamacă ceva nu-i în regulă. În timp ce

răspunsurile pacientului par bizare,pot fi înţelese ca modelul său intern:informaţiile din exterior nu ajung înlocurile corespunzătoare din cauzaatacului cerebral, aşa că realitateapacientului arată aşa cum este eagenerată de creier, cu puţine legăturicu lumea reală. În acest sens, ceea cesimte nu diferă cu mult de vis, de ha-

lucinaţii sau de efectele consumuluide droguri.

8


9/16


10/16

NR. 29


11/16


12/16

ROSA MARÍA MORO DE ANDRÉS

Director al Institutului Cervantes din București

Ciprian Măceșaru: Stimatădoamnă director Rosa María Morode Andrés, vă mulțumesc pentruamabilitatea de a-mi acorda acestinterviu. Îndrăznesc ca acum, la în-ceputul discuției noastre, să vă măr-turisesc că prima mea călătorie înstrăinătate a avut loc în Spania, în

2004, și că mă simt foarte legat dețara dumneavoastră. Vă rog să îmispuneți care au fost primele dumnea-voastră contacte cu România și cumvă simțiți aici, de când sunteți la con-ducerea Institutului Cervantes.

Rosa María Moro de Andrés:Dacă mă întrebaţi despre prima

apropiere de România, vă voi spu-ne că acest lucru s-a întâmplat înmai 2014, când am venit cu maşi-na, conducând de la Sofia la Bu-

3

încercat – cred că şi reuşesc într-omăsură – să mă simt un locuitor alBucureştiului, un oraş europeanîn care nimeni nu se simte străin,o capitală cosmopolită şi cu unmediu intelectual şi cultural de omare vitalitate şi modernitate. Înfiecare zi descopăr locuri noi, col-

ţuri fermecătoare din oraş, oglin-direa europeană, tânără şi cultă aRomâniei secolului XXI.

CM: Anul trecut a fost sărbătorital patrulea centenar de la aparițiacapodoperei Don Quijote de laMancha. Anul acesta, în aprilie, seîmplinesc 400 de ani de la moartea

autorului. Vă rog să îmi spuneți ceactivități pregătește Institutul Cer-vantes pentru a marca acest mo-ment.

cureşti. Am traversat Dunărea pela Ruse şi primul oraş românescpe care l-am văzut a fost desigurGiurgiu. Veneam la Bucureşti casă-i cunosc pe cei cu care aveam sălucrez la Institutul Cervantes şi săparcurg, atât cât îmi era cu putinţăîn câteva ore, străzile capitalei care

avea să devină şi oraşul meu doar încâteva luni. La 1 septembrie urmasă încep lucrul la conducerea Insti-tutului de aici. Prin urmare, iată căa trecut un an şi jumătate de cândmă aflu în această ţară frumoasă şiprimitoare. Sunt foarte bucuroasăsă trăiesc şi să lucrez şi să parti-cip – din perspectiva Institutului

Cervantes – la difuzarea limbii şiculturii spaniole şi de limbă spa-niolă în România. Din primelezile m-am simţit aici ca acasă şi am

INTERVIU


13/16

4

Rosa María Moro de Andrés:Într-adevăr, a trecut un sfert de veac de la crearea Institutului Cer- vantes, o instituţie care în aceşti

douăzeci şi cinci de ani a devenitcoloana vertebrală a proiecţiei cul-turale a Spaniei în lume. InstitutulCervantes are în acest moment 90de centre în 43 de ţări de pe glob,iar prin sălile sale de curs au trecutpeste două milioane de cursanţicare au învăţat limba spaniolă şis-au putut apropia astfel nemjilo-cit de cultura spaniolă.În ultima parte a anului 2016,suntem încă în proces de stabilirea datei şi a formatului definitiv alevenimentului, Institutul Cervan-tes din Bucureşti, la fel ca toate ce-lelalte centre din lume, va organizacâteva zile de "porţi deschise" încare va prezenta atât reuşitele pecare le-a înregistrat în timp, cât şi

proiectele de viitor, vom proiectaun scurtmetraj documentar reali-zat de colegii noştri de la sediul dinMadrid şi vom organiza o serie deactivităţi instituţionale în colabo-rare cu universităţi, asociaţii cultu-rale, organisme publice şi prívatedin România, dar, mai presus detoate, vom adresa aceste activi-

tăţi cu porţile deschise publicului bucureştean pe care îl vom invitasă cunoască şi mai bine, dacă sepoate, activitatea noastră curentă,modul nostru de lucru de fiecarezi, activităţile, programele cultu-rale, oferta de cursuri şi proiectelede viitor.

CM: Cursurile de limba spaniolăoferite de Institutul Cervantes sunt foarte apreciate. Care credeți că eimpactul acestora, din ce zone pro-

Rosa María Moro de Andrés: Anul acesta Institutul Cervantesorganizează, în toate centrele saledin lume, peste 500 de activităţi

menite să aducă un omagiu luiMiguel de Cervantes în cel de-alpatrulea centenar de la moartea sa.O panoramă amplă de conferinţe,simpozioane, expoziţii, concerte,ateliere, proiecţii de film, publica-ţii, alte formate de activităţi legatede ştiinţă, istorie sau filosofie al că-ror deziderat este să facă încă şi maicunoscută opera şi viaţa autoruluilui Don Quijote , adică să abordezenu doar totalitatea scrierilor sale,ci şi fascinantul său parcurs bio-grafic, ambele într-un fel eclipsatede eroul romanului său universal– Don Quijote. Întreaga programa-re, încadrată în bieniul Cervantes(2015-2016) constituie, de fapt, ocontinuare a seriei de evenimente

organizate anul trecut cu prilejulîmplinirii a patru sute de ani de lapublicarea celei de-a două parţi alui Don Quijote de la Mancha.La Bucureşti am programat în pe-rioada 18-22 aprilie SăptămânaCervantes, care va cuprinde prin-tre alte activităţi şi o serie de pro-iecţii de film intitulată Vizitându-l

pe Cervantes şi care include titluriprecum Miguel și William (Inés Pa-rís, 2007) sau Cervantes și Legendalui Don Quijote , de Daniel Serra.Proiecţiile vor avea loc în Sala Auditorium de la sediul InstitutulCervantes. Un alt eveniment dinsăptămâna cervantină va fi Melan-colia lui Quijote. Bolile sufletului în

Secolul de Aur , organizat în colabo-rare cu Muzeul Bucureştiului, undialog între Slavko Zupcic şi Octa- vian Buda, evenimentul având loc

în Sala Lapidarium.Tot în intervalul menţionat, în Salade expoziţii a Institutului, vomaduce Miguel en Cervantes. Pano-

rama minunăţiilor , o expoziţie deilustraţii în care îşi dau întâlniredouă dintre cele mai bine repre-zentate arte din Spania: scriituraliterară şi grafica. Expoziţia va pu-tea fi vizitată din 19 aprilie până în30 iunie.Pe 22 aprilie, începând cu ora11.00, vom organiza la InstitutulCervantes, Lectura continuă dinQuijote , activitate deja cunoscutăatât în majoritatea oraşelor spanio-le, cât şi în lume. La această lecturăcontinuă cititorii participă citindfragmente din Quijote în limba încare cititorul se simte mai comod,fie ea spaniolă sau română şi spe-răm să avem alături personalităţiale vieţii culturale, politice, eco-

nomice din Capitală şi din ţară,traducători literari, profesori uni- versitari şi din învăţământul pre-universitar, studenţi, elevi, membriai Corpului Diplomatic acreditatla Bucureşti, cursanţi ai Institutu-lui Cervantes şi orice alte persoanecare preţuiesc scrierile lui Cervan-tes şi doresc să ne cunoască şi să ni

se alăture la această lectură. Profitde întrebarea dumneavoastră ca sălansez invitaţia tuturor celor caredoresc să-i aducă un omagiu luiCervantes şi să participe la aceas-tă sărbătoare a culturii, a cărţii şi aliteraturii.

CM: Tot în acest an se împlinesc 25

de ani de la apariția primului Insti-tut Cervantes, cel de la Madrid. La București va fi sărbătorit în vreun felacest eveniment?


14/16

fesionale vă vin cei mai mulți dintrecursanți?

Rosa María Moro de Andrés:

După părerea mea, cred că Institu-tul Cervantes din Bucureşti a devenit în timp un punct de referin-ţă pe harta culturală şi academicăa oraşului. Miile de cursanţi carene-au trecut şi ne trec în continu-are pragul, fie în sălile de curs, fieparticipând la evenimentele cul-turale pe care le organizăm, sunto mărturie în acest sens şi o rea-litate care ne onorează. Cursurilede spaniolă pe care le organizeazăInstitutul Cervantes se adreseazăoricărei persoane care din motiveeducaţionale, profesionale, de lu-cru sau din pură empatie față decultura spaniolă doresc să înveţespaniola, a doua cea mai vorbitălimbă din lume, patrimoniu co-

mun a peste cinci sute de milioa-ne de vorbitori. Cursanţii noştrisunt copii, tineri, elevi de şcoalaprimară şi gimnazială, studenţi,profesionişti din cele mai diversedomenii de activitate, funcţionaripublici sau persoane în vârstă sauchiar pensionari. Spaniola este olimbă foarte frumoasă, uşoară şi

care poate fi învăţată foarte re-pede de către vorbitorii de limbaromână, dar este şi o limbă foarteutilă atât din perspectiva comu-nicării interpersonale, cât şi dincea a comunicării interprofesi-onale, în reţele sociale, internetşi mai ales acum în Europa şi înlumea globalizată în care trăim şi

muncim, atât de interconectaţi şirelaţionaţi.

CM: În ultimii ani au apărut în

limba spaniolă mai mulți scriitoriromâni. Vă rog să îmi spuneți dacăvă place vreunul dintre ei. De ase-menea, vă rog să îmi spuneți dacă

vă plac filmele din Noul Val Româ-nesc.

Rosa María Moro de Andrés: Aşa este: În Spania se publică dince în ce mai mult scrieri ale inte-lectualilor şi scriitorilor de aici,fie că e vorba despre prozatorisau poeţi, iar operele publicatereflectă nu doar trecutul, ci şi ex-traordinara panoramă a actualită-ţii literare româneşti. Aş dori săevoc figura lui Mihai Sebastian,atât de timpuriu dispărut în 1945,pentru întreaga lui operă, dar maiales pentru Jurnal. Apoi, NormanManea care, după părerea mea,este un alt nume de referinţă înliteratura actuală, Întoarcerea Hu-

liganului este un titlu important alliteraturii europene şi universale.Şi, bineînţeles, un scriitor pe carel-am citit cu mult interes şi careîn Spania a devenit un autor-culteste Mircea Cărtărescu.Încerc să văd cât mai multe filmeproduse în România. Noul FilmRomânesc se bucură de mare pre-

stigiu în Spania, ca de altfel pes-te tot în Europa şi în lume. M-aimpresionat 4 luni, 3 săptămîni și2 zile al lui Ciprian Mungiu, unfilm, cred, din 2007, un portrettulburător al ultimilor ani ai re-gimului Ceauşescu. Mi s-a părutrealmente o capodoperă.

CM: În final vă rog să nerecomandați, din producația cultu-rală spaniolă mai recentă, o carte,un film și un artist.

Rosa María Moro de Andrés: Măfascinează cum scrie AlmudenaGrandes. Aş recomanda lecturaultimului şi emoţionantului ei ro-

man Los besos en el pan. Cât desprefilme, aleg coproducţia hispano-argentiniană, câştigătoare a Pre-miului Goya pentru cel mai bunfilm la ediţia de anul acesta, este vorba despre Truman de Cesc Gay,ce-i are ca protagonişti pe minu-naţii actori Ricardo Darín şi JavierCámara. Artişti, asta este o alegere şi maigrea... Dacă alegerea unui titlu decarte sau de film a fost grea, opţi-unea pentru un artist din celelal-te domenii ale vieţii artistice…Dintotdeauna m-am simţit foarteaproape de muzică, de aceea vărog sa-mi îngăduiţi să-l amintescpe pianistul şi dirijorul RamónTebar, care, deşi foarte tânăr, e

deja aclamat pe scenele lunii şi pecare mi-ar plăcea să-l văd cât maicurând la pupitrul uneia dintre mi-nunatele orchestre simfonice dinBucureşti sau din ţară.

5


15/16


16/16

revista accente nr. 29 (pdf)

Documents