reabilitare orala complexa
DESCRIPTION
REABILITAREA UNEI DANTURIMUTILATE FOLOSIND PROTEZAREAFIXĂ ŞI MOBILĂTRANSCRIPT
REABILITAREA UNEI DANTURI
MUTILATE FOLOSIND PROTEZAREA
FIXĂ ŞI MOBILĂ
Reabilitarea unei danturi mutilate folosind
protezarea fixă şi mobilă
În domeniul reabilitării orale a existat tendinţa fie de a simplifica problemele ce apar
fie de a le complica. Reabilitarea orală a unui pacient necesită o abordare organizată ce implică
specialişti în diferite domenii stomatologice pentru a recâştiga funcţia pierdută, comfortul şi
estetica pacientului. Succesul necesită pricepere în diagnostic, în stabilirea tratamentului şi
sârguinţă în execuţia lui. Pacientul prezentat în raportul clinic a fost diagnosticat cu edentaţie ce
reducea dimensiunea verticală de ocluzie. Reabilitarea s-a realizat prin integrarea cu succes a
diferite concepte de tratament prin protezare fixă şi mobilă.
Introducere
Orice procedură stomatologică, fie ea realizarea unei proteze fixe sau mobile, sau
restaurarea leziunilor carioase cu amalgam, sunt pentru noi o etapă în reabilitarea orală. Este
necesar utilizarea tuturor diagnosticelor, a procedurilor terapeutice şi restaurative pentru a trata si
preveni bolile dentare.
Reabilitarea orală a progresat odată cu trecerea timpului. Temerile legate de
reconstituirea danturilor debilitate sunt sporite de părerile divergente privind procedurile
apropiate pentru succesul tratamentului. Majoritatea filozofilor şi tehnicile asociate pentru
reabilitarea orală completă împart caracteristici similare : (1) ele sunt bazate pe filozofia
specifică a autorului despre ocluzie şi (2) sunt individuale şi precis dictate pe secvenţe inflexibile
pentru succesul tratamentului.
Articolul prezintă reabilitarea unui pacient în vârstă de 62 ani cu dantura mutilată,
prin folosirea unor proteze fixe şi mobile. Integrarea unor proteze fixe şi mobile pentru a restaura
dantura unui pacient edentat parţial reprezintă o provocare şi o oportunitate. Succesul necesită
pricepere în diagnostic, etapizarea tratamentului şi silinţă în execuţie.
Raportul cazului
Un pacient de 62 ani edentat parţial cu un status general satisfăcător s-a prezentat la
departamentul de protezare Government Dental College, Bangalore. Pacientul se plângea de
lipsa mai multor dinţi, de atriţie severă la dinţii prezenţi, reducerea eficienţei masticaţiei, durere
în articulaţia temporo-mandibulară şi discomfort la închiderea gurii.
Istoricul dentar al pacientului relevă faptul că este edentat parţial de 14 ani şi că şi-a
pirdut dinţii treptat. A fost reabilitat în trecut cu proteză parţial acrilică atât pe arcada superioară
cât şi pe cea inferioară. Dinţii anteriori din partea stângă a maxilarului au fost deja trataţi
endodontic datorită durerii şi a sensibilităţii dentinare.
Examenul clinic a relevat lipsa mai multor unităţi dentare atât pe arcada maxilară cât
şi pe cea mandibulară, lipsa stopurilor ocluzale bilateral, ce au determinat reducerea dimensiunii
verticale de ocluzie (VDO) [ Figura 1a]. Dinţii prezenţi aveau un grad ridicat de atriţie şi abrazie.
Lipsa stopurilor ocluzale bilateral a dus la extruzia primului şi al doilea molar maxilar din
dreapta, primului şi al doilea molar mandibular din stânga şi a primului premolar mandibular din
dreapta. Incisivul lateral mandibular din stânga prezenta un grad III de mobilitate dentară şi a
fost indicată extracţia lui.
Figura 1a : imagine intraorală pre-tratament
Examenul parodontal a evidenţiat sângerare generalizată şi un grad II spre III de
recesiune gingivală la majoritatea dinţilor prezenţi. Crestele edentate erau de dimensiuni medii şi
cu o mucoasă de acoperire dură şi rezilientă.
Examenul radiografic a inclus radiografii intraorale şi ortopantomografie [ Figura 1b
] pentru a evalua sănătatea parodontală. Rezorbţia osoasă în regiunile interdentare şi edentate era
de la minimă spre moderată. Au fost realizate modelele de studiu pentru diagnostic şi montate
într-un articulator semiajustabil folosind arcul facial de transfer şi relatia centrică înregistrată.
Figura 1b : ortopantomografie ce relevă statusul
parodontal al pacientului
Pe baza examenului clinic şi radiologic s-a stabilit diagnosticul de dantură mutilată,
cu reducerea dimensiunii verticale de ocluzie. Fazele tratamentului preliminar au fost : extracţia
dinţilor mobili, profilaxie orală completă şi tratamentul endodontic al tuturor dinţilor extruzaţi
deoarece ei trebuie să fie preparaţi pentru a realiza un plan ocluzal corespunzator.
Cu ajutorul tehnicii wax up s-au stabilit cerinţele estetice, planul de ocluzie, conturul
şi poziţia dinţilor pentru restaurarea finală. Pe baza datelor obţinute prin tehnica wax up s-a
confecţionat o proteză mobilă din acrilat provizorie [ Figura2 ]. S-a obtinuţ o înălţare cu 4 mm a
dimensiunii vertical de ocluzie. Restaurarea provizorie a fost realizată pentru şase săptămâni.
Pacientul a fost observat periodic, timp în care s-au realizat şi unele ajustări. Dupa şase
săptămâni, pacientul a fost mulţumit de proteză în ceea ce priveşte aspectul, realizarea funcţiilor
şi îmbunătaţirea eficienţei masticatorii. Durerea la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare a
scăzut de asemenea.
Figura 2 : restaurarea provizorie mobilă
Planul tratamentului definitiv a fost formulat în doua faze : faza I – protezarea fixă şi
faza a-II-a – protezarea mobilă.
Faza I a tratamentului a început cu prepararea dinţilor în relaţie cu caninul maxilar
stâng şi mandibular pentru a putea fi acoperiţi cu coroane metalo-ceramice. Primul şi al doilea
molar din stânga mandibulei şi dreapta maxilarului au fost preparaţi pentru coroane total
metalice. Primul premolar extruzat de la mandibulă din partea dreaptă a fost redus la nivel
cervical pentru a fi acoperit cu o capă metalică, deoarece s-a redus spaţiul interocluzal pentru a
creşte dimensiunea verticală de ocluzie. Amprenta finală a ambelor arcade s-a realizat prin
tehnica putty-wash folosind siliconi adiţionali.
Modelele au fost realizate din gips. Machetele din ceară au fost realizate pe model.
Lăcaşurile ocluzale şi cingulare au fost sculptate în macheta din ceară a coroanelor. Pentru a
primi braţele reciproce ale scheletului protezei parţial mobile marginile [ Figura 3] au fost
preparate în macheta din ceară pe suprafaţa palatinală a molarilor maxilari din partea dreaptă şi
pe suprafaţa linguală a molarilor mandibulari. După ce laboratorul a realizat coroanele şi capa
metalică pentru primul premolar mandibular din dreapta, acestea au fost cimentate la dinţii
respectivi folosind cimentul gassionomer Fuji Type-I.
Figura 3 : prepararea machetelor din ceară cu
marginile pe suprafaţa linguală
Faza a-II-a ( tratamentul protetic mobil ) implică fabricarea modelelor protezelor
parţiale pentru ambele arcade. Pregătirea orală a fost completată în faza tratamentului fix
realizând o singură axa de inserţie prin examinarea machetelor din ceară şi prin modelarea lor
pentru a obţine marginile dorite şi planuri de ghidaj paralele. Lăcaşurile au fost preparate în
relaţie cu caninul şi primul premolar maxilar din dreapta şi primul premolar mandibular din
stânga. Amprentarea finală a ambelor arcade a fost realizată prin tehnica putty-wash folosind
siliconi adiţionali ca material de amprentare. Modelele au fost realizate din ghips. Scheletul
metalic al protezei parţial mobilă maxilară şi mandibulară a fost fabricat. Scheletul metalic final
a fost probat în gura pacientului [ Figura 4a, b ].
Figura 4 : (a) proba scheletului protezei parţial mobilă maxilară.
(b) proba sheletului protezei parţial mobilă mandibulare.
A fost verificată adaptarea scheletului protezei parţiale. S-a înregistrat relaţia centrică
la dimensiunea verticală de ocluzie predeterminată. După ce s-a verificat adaptarea modelelor
din ceară ale protezei parţiale, ele au fost procesate într-o manieră convenţională folosind raşini
acrilice termopolomerizabile. Protezele parţial mobile definitive au fost inserate [ Figura 5 ], şi
pacientul a fost instruit cum să le îngrijească la domiciliu şi în legătură cu măsurile de igienă
orală.
Figura 5 : imagine intraorală post-tratament
Pacientul a fost monitorizat timp de doi ani, după 24 de ore odată pe săptămână şi
odată la două săptămâni următoarele şase luni. După o săptămână de la inserarea protezelor s-a
observat o extindere uşoară a marginilor protezei la nivelul sulcusului lingual drept, problem ce
s-a rezolvat prin ajustările necesare.
Discuţii
Procedura explicată în acest raport clinic este o metodă organizată de a reabilita o
dantură mutilată. Succesul integrării protezei fixe şi mobile a rezultat din realizarea eficientă a
protezelor atât estetic cât şi funcţional. Alte opţiuni de tratament discutate cu pacientul au fost
implanturile şi protezarea pe implanturi. Dar situaţia economică a pacientului ne-a constrâns să
optăm pentru metoda de tratament prezentată.
Reabilitarea protetică a pacienţilor geriatrici cu dantura mutilată şi cu pierderea
dimensiunii verticale de ocluzie pot să ducă la probleme datorită coordonării nefavorabile
neuromusculare de la nivelul sistemului stomatognat. Pacientul descris în acest raport clinic
prezenta control neuromuscular corect. Obiectivul principal a fost de a menţine structurile
dentare intacte şi de a restaura incomfortul, funcţiile şi estetica, ce s-a îndeplinit cu success în
acest caz.
Controlul periodic şi îngrijirea meticuloasă a protezelor de către pacient este cheia
succesului final al acestui tip de reabilitare.
BIBLIOGRAFIE
1. Chase W. Appraisal of full coverage and mouth rehabilitation. J Prosthet Dent
1964;14:87-90.
2. Landa JS. An analysis of current practices in mouth rehabilitation. J Prosthet Dent
1955;5:527-37.
3. Bronstein BR. An evaluation of basic concepts in mouth rehabilitation. J Prosthet Dent
1951;1:560-9.
4. Binkley CJ, Binkley TK. A practical approach to full mouth rehabilitation. J Prosthet
Dent 1987;57:261-5.
5. Seals RR, Schwartz IS. Successful integration of fixed and removable prosthodontics. J
Prosthet Dent 1985;53:763-6.
6. D.R. Prithviraj, Ankit Gupta, M. Saravanakumar – Department of Prosthodontics,
Government Dental College, Bangalore, India Organized approach for the rehabilitation
of a mutilated dentition using integration of fixed and removable prosthodontics- The
Journal of Indian Prosthodontic Society/October 2007/Vol 7/Issue 4.