politica sociala si de ocupare a fortei de munca in ue

“Politica socială şi de ocupare a forţei de muncă în U.E”

Cuprins

Listă figuri şi listă tabele

Introducere .............................................................................................................................. pg. 7

Capitolul 1. Politica socială .................................................................................................... pg. 9

1.1 Noţiunea de politică socială comunitară ..................................................................pg. 9

1.2 Preocupările comunitare privind ocuparea forţei de muncă ................................... pg. 10

1.3 Politica socială pentru o creştere inteligentă .......................................................... pg. 15

Capitolul 2. Strategia europeană de ocupare a forţei de muncă ........................................ pg. 17

2.1 Agenda Lisabona 2000 ........................................................................................... pg. 17

2.2 Agenda Lisabona relansată 2005 ............................................................................ pg. 18

2.3 Strategia Europa 2020 ............................................................................................. pg. 19

Capitolul 3. Progrese in realizarea obiectivelor strategiei europene de ocupare a forţei de

muncă .......................................................................................................................................pg. 22

3.1 Ocuparea integrală a forţei de muncă ..................................................................... pg. 22

3.2 Îmbunătăţirea calităţii şi productivităţii în muncă .................................................. pg 24

3.2.1 Productivitatea .................................................................................................. pg. 24

3.2.2 Calitatea muncii ................................................................................................ pg. 25

3.3 Coeziunea socială si teritorială ............................................................................... pg. 25

3.4 Şomajul ................................................................................................................... pg. 26

Capitolul 4. Piaţa forţei de muncă din U.E. în contextul actual ......................................... pg. 30

4.1 Situaţia ocupării forţei de muncă în Statele Membre ............................................. pg. 30

4.1.1 Creşterea ocupării forţei de muncă ................................................................... pg. 30

4.1.2 Rata ocupării forţei de muncă ........................................................................... pg. 31

4.1.3 Rata de activitate ............................................................................................... pg. 34

4.2 Şomajul ................................................................................................................... pg. 35

4.3 Aranjamente contractuale ....................................................................................... pg. 38

Capitolul 5. Ajustarea politicii de ocupare a forţei de muncă la criza economică ........... pg. 41

5.1 Cererea de forţă de muncă ...................................................................................... pg. 41

5.2 Creşterea ocupării forţei de muncă în perioada de criză ........................................ pg. 42

5.3 Ajustarea în funcţie de tipul de ocupare a forţei de muncă ..................................... pg. 43

5.4 Ore de lucru ............................................................................................................. pg. 44

5.5 Analiză comparativă ................................................................................................ pg. 46

7


Capitolul 6. Măsuri intreprinse pentru a reduce impactul crizei economice asupra pieţei forţei

de muncă .................................................................................................................................. pg. 50

6.1 Iniţiative la nivelul U.E. de promovare a ocupării forţei de muncă ....................... pg. 50

6.2 Măsuri recente intreprinse de statele membre pentru a combate efectele crizei .... pg. 51

6.2.1 Menţinerea ocupării forţei de muncă, crearea de locuri de muncă si promovarea

mobilităţii .................................................................................................................................. pg. 52

6.2.2 Actualizarea competenţelor si de potrivire a nevoilor pieţei muncii ................ pg. 52

6.2.3 Creşterea accesului la locuri de muncă ............................................................. pg. 53

Concluzii .................................................................................................................................. pg. 54

Bibliografie

Lista figurilor

Figura 4.1.1 : Creşterea ocupării forţei de muncă pentru Statele Membre 2007-

2008 ............................................................................................................................... pg. 30

Figura 4.1.2.1: Rata ocupării forţei de muncă în Stalele Membre după gen,

2008 ............................................................................................................................

.. pg. 32

Figura 4.1.2.2: Rata ocupării forţei de muncă pentru Statele Membre, 2000-

2008 ............................................................................................................................. pg. 33

Figura 4.1.2.3: Rata ocupării forţei de muncă în rândul femeilor, 2000-

2008 ............................................................................................................................ pg. 33

Figura 4.1.2.4: Rata ocupării forţei de muncă în rândul persoanelor cu vârste între 55-64, 2000-

2008 ................................................................................................... pg. 34

Figura 4.1.3 : Rata populaţiei active la nivelul sexelor, 2008 ......................... pg. 35

Figura 4.2.1: Rata şomajului, 2008 şi 2007 ..................................................... pg. 36

Figura 4.2.2: Rata şomajului la nivelul sexelor, 2008 .................................... pg. 36

Figura 4.2.3: Rata şomajului pe termen lung la nivelul sexelor, 2008 ........... pg. 37

Figura 4.2.4: Rata şomajului în rândul tinerilor, 2008 .................................. pg. 38

Figura 4.3.1: Ocuparea forţei de muncă part-time, 2008 .............................. pg. 39

Figura 4.3.2: Ocuparea fortţei de muncă cu durată determinată, 2008 ....... pg. 40

Figura 5.1: Statistica locurilor de muncă vacante ....................................... pg. 41

8


Figura 5.3 : Creşterea Ocupării Forţei de Muncă şi PIB-ului în UE ........... pg. 44

Figura 5.4 :Ocuparea forţei de muncă la nivelul orelor de lucru în sectoarele industriale

din UE ............................................................................................................pg. 45

Lista tabelelor

Tabel 2.3 : Comparaţie strategii ....................................................................... pg. 21

Tabel 3.2.1 Creşterea PIB, a ocupării forţei de muncă şi productivităţii

acesteia .......................................................................................................................... pg. 24

Tabel 3.4 : Rata şomajului în Statele Europene (septembrie 2004-septembrie

2005 ..........................................................................................................................pg. 29

Tabel 4.1.2 : Rata ocupării forţei de muncă în Statele Membre UE şi progresele spre obiectivele Lisabona şi

Stockholm ................................................................. pg. 31

Tabel 5.2 : Creşterea ocupării forţei de muncă la nivelul UE ...................... pg. 43

9


Cuvânt înainte

Economiile moderne se bazează pe cunoaştere mai mult decât pe materii prime. Pentru a face

faţă concurenţei reprezentate de noile economii emergente, Europa trebuie să creeze locuri de muncă

de care are nevoie o societate dinamică bazată pe cunoaştere.

Pentru aceasta este necesar să se investească în educaţie, precum şi în politicile privind

ocuparea forţei de muncă, astfel încât să se ţină pasul cu schimbările survenite.

Calitatea vieţii este un concept greu de conturat dar care poate fi surprins printr-o serie de

indicatori, unul dintre aceştia fiind ocuparea forţei de muncă.

În vederea furnizării de locuri de muncă şi creării unei economii mai competitive şi mai

durabile, Europa necesită o forţă de muncă înalt calificată capabilă să se confrunte cu provocările

actuale şi viitoare. Pentru a garanta acest aspect, se impun investiţii urgente în competenţele

adecvate şi îmbunătăţirea alinierii locurilor de muncă şi a competenţelor în cadrul UE prin

anticiparea eficientă a viitoarelor tendinţe

Introducere

Domeniul din care mi-am ales tema pentru această lucrare este cel de “Politică Socială”.

Domeniul de Politică Socială se ocupă în mare parte de probleme legate de ocuparea forţei

de muncă , oferind măsuri care să asigure libera circulaţie a forţei de muncă, măsuri pentru a proteja

calitatea vieţii angajaţilor.

Tema aleasă este „ Politica socială şi de ocupare a forţei de muncă în Uniunea Europeană”, o

temă foarte relevantă pentru realitatea socială în care trăim.

Politicile de ocupare reprezintă un ansamblu de măsuri elaborate de stat pentru a interveni pe

piaţa muncii, în scopul stimulării creării de noi locuri de muncă, al ameliorării adaptării resurselor

de muncă la nevoile economiei, al asigurării unei fluidităţi şi flexibilităţi eficiente pe piaţa muncii,

diminuându-se dezechilibrele şi disfuncţionalităţile.

Am ales această temă deoarece este un subiect de actualitate care are influenţe asupra întregii

vieţi economice. Fiecare stat trebuie să acorde o importanţă maximă „ocupării forţei de muncă”

deoarece reprezintă unul dintre indicatorii de dezvoltare şi bunăstare ai economiei.

Obiectivele lucrării sunt prezentarea strategiilor la nivelul ocupării forţei de muncă adoptate

de către UE pentru creşterea gradului de ocupare, de a prezenta situaţia ocupării forţei de muncă în

perioada 2005-2007 şi în perioada de recesiune. Obiectivul principal este compararea celor două

10


evoluţii 2005-2007 şi 2007-2009 şi întreprinderea de măsuri pentru reducerea efectelor crizei.

Instrumentul folosit este analiza comparativă.

Pentru a vorbi mai în amănunt despre acest concept mi-am structurat această lucrare în

câteva capitole, după cum urmează:

Primul capitol intitulat, „ Politica Socială”, reprezintă o introducere a noţiunii de politică

socială comunitară, definirea şi obiectivele acestei politici, ancorarea în timp şi spaţiu a noţiunii şi

scopul acesteia în creşterea inteligentă a unei economii.

Lucrarea continuă cu un al doilea capitol intitulat, „Strategia europeană de Ocupare a

Forţei de Muncă”, este o prezentare pe scurt a trei strategii care contribuie la consolidarea coeziunii

sociale la nivel european, capitol care se încheie cu o comparaţie la nivelul obiectivelor celor trei

strategii.

Capitolul al treilea intitulat, „Progrese în realizarea obiectivelor strategiei europene de

ocupare a forţei de muncă” este un capitol în care sunt prezentate progresele fiecărui stat membru la

nivelul ocupării forţei de muncă 2005-2007. Tratează aspecte precum: ocuparea integrală,

îmbunătăţirea calităţii şi a productivităţii în muncă, coeziunea socială şi teritoriala şi şomajul.

Capitolul al patrulea intitulat, „Piaţa forţei de munca din UE în contextul actual” este un

capitol în care este prezentată situaţia cea mai reală la nivelul ocupării forţei de muncă, care au fost

statele care au înregistrat creşteri sau scăderi la nivelul ratei ocupării forţei de muncă. Capitolul

conţine şi o analiză comparativă a celor două perioade de dezvoltare la nivelul ocupării.

În cadrul capitolului al cincilea intitulat, „ Ajustarea politicii ocupării forţei de muncă la

criză economică” sunt prezentate efectele care au avut loc asupra ocupării forţei de muncă în urma

crizei economice.

Capitolul al şaselea intitulat, „Măsuri întreprinse pentru a reduce impactul crizei economice

asupra pieţei forţei de muncă” sunt prezentate iniţiativele la nivel european şi naţional care au fost

luate pentru a reduce impactul crizei în rândul statelor şi a consolida activităţile companiilor. Au fost

întreprinse priorităţi cheie pentru a aborda situaţia de criză.

Mi-am concluzionat lucrarea printr-o privire de ansamblu, iar concluzia cea mai relevantă a

întregii lucrări este faptul că politica socială şi de ocupare a forţei de muncă are ca scop ameliorarea

condiţiilor de viaţă şi de lucru, promovarea egalităţii de şanse şi asigurarea unei protecţii sociale

minimale în interiorul spaţiului comunitar. În contextul actual al crizei economice, UE trebuie să

răspundă la reducerea pierderilor de locuri de muncă, să prevină şomajul să devină fortificată, să

stimuleze crearea de locuri de muncă şi să deschidă calea pentru reînnoirea economică, pentru

recuperare şi creştere durabilă, prin măsuri pe care le întreprinde.

11


Captitolul 1. Politica socială

1.1 Noţiunea de politică socială comunitară.

Politica socială comunitară reprezintă un domeniu în cadrul căruia competenţele sunt

partajate între Statele Membre şi Comunitate.

În procesul realizării politicii sociale, rolul Uniunii Europene constă fie în asigurarea

coordonării politicilor naţionale, fie în inţierea unor măsuri ale căror modalităţi concrete de aplicare

sunt lăsate la aprecierea Statelor Membre.

Politica socială şi ocuparea forţei de muncă au fost obiective comunitare importante,

transpuse în instrumente juridice adoptate de instituţiile comunitare. Astfel, în prezent se poate

aprecia că la nivel european s-a cristalizat un sistem de drept social european, constituit din

ansamblul normelor juridice adoptate de organismele europene privind relaţiile de muncă şi

securitatea socială1.

Baza juridică a politicii sociale comunitare o constituie dispoziţiile speciale cuprinse în titlul

VIII (XI) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană privind „ Politica socială, educaţia,

formarea profesională şi tineretul”. Dispoziţiile speciale au fost completate de dispoziţii cu caracter

general cuprinse în acelaşi Tratat2.1 Ovidiu Tinca, Drept social comunitar, Editura Lumina Lex , Bucureşti, 2002, pg. 32 Nicoleta Diaconu, Viorel Marcu, Drept comunitar parte specială politici comunitare, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003, pg. 191

12


În Tratatul Comunităţii Europene printre obiectivele Comunităţii se stabilesc şi „ un nivel

ridicat de ocupare a forţei de muncă şi de protecţie socială, asigurarea egalităţii între femei şi

bărbaţi, interzice discriminarea pe baza cetăţeniei, măsuri de combatere a excluderii sociale,

remuneraţie egală pentru muncă egal prestată.

Aceste reglementări sunt completate cu acte normative adoptate de instituţiile comunitare în

domenii ale politicii sociale precum ar fi: legislaţia muncii şi condiţiilor de lucru, ocuparea forţei de

muncă, egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei, eliminarea oricăror forme de discriminare, crearea

unui sistem de dialog social la nivel comunitar.

Obiectivul acestei politici îl constituie ameliorarea condiţiilor de viaţa şi de lucru,

promovarea egalităţii de şanse şi asigurarea unei protecţii sociale minimale în interiorul spaţiului

comunitar. Pentru aceasta, Uniunea Europeană are la îndemănă Fondul Social European, o serie de

programe comunitare şi normele juridice din Tratat care completează legislaţiile naţionale.

Dimensiunea socială a Pieţei Interne comunitare a impus instaurarea unui „ dialog social” între

partenerii sociali reuniţi la nivelul Uniunii Europene.

Iniţiativa legislativă în domeniul politicii sociale aparţine Comisiei care prezintă propuneri

după consultarea prealabilă a partenerilor sociali cu privire la orientarea unei posibile acţiuni

comunitare.

În vederea realizării obiectivelor politicii sociale comunitare, Comisia încurajează

cooperarea acţiunilor lor în domeniul politicii sociale, în special privind: ocuparea forţei de muncă,

dreptul la mună şi condiţii de muncă, formarea şi perfecţionarea profesională, securitatea socială,

prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, igiena muncii, dreptul de asociere şi

convenţiile colective dintre patronat şi angajaţi.

În acest scop, Comisia acţionează în strănsă legătură cu Statele Membre, efectuand studii,

emiţand avize şi organizand consulări atat asupra problemelor care se pun la nivel naţional cat şi a

celor care interesează organizaţii internaţionale.

Comisia întocmeşte anual un rasport privind realizarea obiectivelor politicii sociale

comunitare pe care îl transmite Parlamementului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi

Social. Parlamentul European poate invita Comisia să pregătească rapoarte asupra problemelor

particulare privind situaţia socială.

1.2 Preocupările comunitare privind ocuparea forţei de muncă

13


Politica socială a Uniunii Europene este formată dintr-un set de politici complementare, ce s-

au dezvoltat şi multiplicat pe parcursul timpului şi care acţionează în acele sectoare de activitate ce

afectează sau generează gradul de bunăstare individuală şi socială.

Permanenta preocupare a comunităţii europene pentru aspectele de politică socială, a dus în

timp la crearea unui „model social european”. Unul dintre momentele cele mai importante din

evoluţia acestui model se situează în jurul anului 2000, cand se face trecerea de la o abordare bazată

pe minimizarea consecinţelor sociale negative ale schimbării structurale, la o abordare ce are în

vedere modernizarea sistemului social european şi investiţia în capitalul uman, se trece de la o

abordare cantitativă la una calitativă. O caracteristică importantă a politicii sociale este delegarea

responsabilităţilor de atingere a obiectivelor comunitare către Statele Membre.

Deşi preocuparea pentru aspectele sociale la nivel comunitar este prezentă încă de la

începuturile acesteia, iar instrumentele de politică socială au fost înfiinţate timpuriu în 1958, din

punct de vedere pragmatic politica socială debutează odată cu adoptarea, în 1989, a Cartei

comunitare a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor cunoscută sub numele de Carta

Socială.

Carta Socială reflectă preocuparea pentru dimensiunea socială a politicii comunitare în

contextul construcţiei pieţei unice europene şi a fost elaborată în urma unui proces de consultare a

părţilor interesate: reprezentanţi ai angajaţilor, lucrătorilor, liber profesioniştilor, fermierilor. Deşi în

faza de proiect se prefigura o soluţie la nivel comunitar, documentul final accentuează rolul şi

responsabilităţile Statelor Membre în direcţia aplicării şi respectării drepturilor sociale:

1. libera circulaţie a muncitorilor

2. angajarea şi salarizarea,

3. îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă,

4. protecţia socială,

5. libertatea de asociere şi negociere colectivă,

6. formarea profesională,

7. tratamentul egal al bărbaţilor şi femeilor,

8. participarea şi consultarea lucrătorilor în probleme ce îi afectează direct.

Carta a fost semnată în decembrie 1989 de către 11 State Membre, singura excepţie fiind Marea

Britanie care a semnat în 1998.

Pasul urmator în programarea politicii sociale este reprezentat de Cartea Verde, documentul care

a lansat procesul de dezbatere asupra viitorului politicii sociale la nivel comunitar, 1993, în vederea

elaborării Carţii Albe în 1994.

14


Liniile de discuţie identificate prin Cartea Verde privesc:

1. priorităţi comune tuturor Statelor Membre în domeniile pieţei muncii, formării profesionale

şi protecţiei sociale;

2. îmbunătăţirea situaţiei ocupării forţei de muncă;

3. accelerarea progresului în crearea unui sistem de producţie bazat pe calitate;

4. stimularea solidarităţii şi integrării sociale;

5. lupta împotriva sărăciei şi excluderii sociale;

6. piaţa unică şi libera circulaţie a persoanelor;

7. promovarea egalităţii de şanse pentru bărbaţi şi femei;

8. sprijinirea dialogului social;

9. coeziune economică şi socială.

Consiliul European de la Essen din 1995 a identificat 5 domenii prioritare de acţiune în scopul

ocupării forţei de muncă:

1. promovarea investiţiilor în învăţămanetul profesional;

2. reducerea costurilor indirecte ale forţei de muncă;

3. creşterea economică bazată pe ocuparea intensivă a forţei de muncă;

4. creşterea eficienţei utilizării forţei de muncă;

5. intensificarea măsurilor de ajutorare a grupurilor sociale expuse riscului excluderii de pe

piaţa muncii;

Aceste domenii prioritare de acţiune au fost analizate de Comisia Europeană în Comunicarea nr.

465/95 privind „ Dezvoltarea sistemelor de ocupare a forţei de muncă în Uniunea Europeană”.

Consiliul European de la Essen a recomandat statelor membre să investească în pregătirea

vocaţională, în creşterea intensivă a locurilor de muncă şi a politicilor active pe piaţa muncii, şi

totodată în luarea de măsuri împotriva şomajului în randul tinerilor şi pe termen lung. Statele

membre au fost instruite să adopte aceste recomandări în programe pe termen lung care să fie

monitorizate de Comisia Europeană şi de Consiliul de Miniştri. Acestea urmau să efectueze anual o

serie de rapoarte către Consiliul European. Această soluţie, denumită “Procesul Essen” nu a delegat

competenţe în acest domeniu Uniunii Europene, dar a contribuit la o creştere a conştientizării

problemei şomajului la nivelul Europei.

Atat prin dispoziţiile Tratatului de la Maastricht, cat şi prin dispoziţiile Tratatului de la

Amsterdam, se acordă o importanţă deosebită politicii sociale comunitare, ocuparea forţei de muncă

fiind definită ca obiectiv comunitar prioritar. Tratatul de la Amsterdam modifică procedurile în

15


domeniu, în scopul creşterii responsabilităţii instituţiilor comunitare în procesul de eleborare şi

punere în executare a reglementărilor din domeniul politicii sociale.

În anul 1997, în titlul VII al Tratatului de la Amsterdam este conţinută Strategia Europeană

de Ocupare a Forţei de Muncă. Aceasta este structurată pe 4 piloni, fiecare vizând o prioritate

identificată la nivel comunitar, şi anume :

1. Capacitatea de angajare face referire la creşterea potenţialului de a obţine un loc de muncă,

promovând în special tinerii;

2. Spiritul antreprenorial, crearea de locuri de muncă prin programe de dezvoltare locală şi

regională;

3. Adaptabilitatea insemnand modernizarea organizării muncii, adaptarea la nevoile pieţei;

4. Şanse egale , oportunităţi similare pentru femei şi bărbaţi;

Consiliul European extraordinar de la Luxembourg din 1997 a adoptat linii directoare ale

politicii sociale comunitare privind ocuparea forţei de muncă, acestea fiind:

1. îmbunătăţirea măsurilor şi acţiunilor de ocupare a forţei de muncă prin: revizuirea sistemelor

de asistenţă socială pentru ajutarea reintegrării în muncă a şomerilor;

2. revizuirea sistemelor de învăţămant în scopul integrării în muncă a abosolvenţilor;

3. dezvoltarea iniţiativei antreprenoriale prin stabilirea unei legislaţii care să faciliteze crearea

de noi afaceri;

4. aplicarea politicilor de garantare a egalităţii de şanse prin eliminarea discriminărilor de

angajare dintre bărbaţi şi femei;

5. încurajarea flexibilităţii afacerilor prin includerea în legislaţiile statelor membre a unor

tipuri de contracte prin care să se realizeze diversificarea formelor de ocupare a forţei de

muncă.

Statele Membre au preluat şi transpus aceste linii directoare în politicile naţionale de ocupare a

forţei de muncă elaborand planuri naţionale de acţiune supuse spre examinare Comisiei şi

Consiliului.

Consiliul European de la Koln din 1999 a adoptat „ Pactul european de ocupare a forţei de muncă”,

ale cărui directive principale au fost:

1. dezvoltarea economică neinfraţionistă prin coordonarea politicilor economice, monetare,

bugetare şi fiscale;

2. dezvoltarea şi implicarea unei strategii coordonate de ocupare a forţei de muncă;

3. îmbunătăţirea capacităţii şi eficienţei pieţei comune a muncii, bunurilor, serviciilor şi

capitalurilor prin realizarea unei ample reforme structurale.

16


Liniile directoare privind ocuparea forţei de muncă, adoptate în cadrul reuniunilor Consiliului

European, au fost materializate prin adoptarea unor reglementări comunitare interne.

Cartea Alba stabileşte liniile de acţiune ale politicii sociale comunitare pană în anul 2000, cand

au fost retrase în Agenda Politicii Sociale. Principala prioritate a fost stabilită ca fiind crearea de noi

locuri de muncă, strans corelată cu formarea unei forţe de muncă educate, încurajarea unor

standarde ridicate de muncă şi crearea unei pieţe europene a muncii. Alaturi de acestea stau:

1. crearea de oportunităţi egale pentru femei şi bărbaţi,

2. politica şi protecţia socială, sănătatea publică,

3. parteneriatele sociale,

4. cooperarea internaţională,

5. eficacitatea implementării legislaţiei europene.

Aceste priorităţi au fost adresate prin adoptarea a doua programe de acţiune pe termen mediu,

pentru perioadele 1995-1997 şi 1998-2000.

Anul 2000 reprezintă un moment cheie în evoluţia modelului social comunitar, datorită

abordării noi pe care o aduce prin centrarea pe calitate. Se discută posibilitatea creşterii ratei de

ocupare a forţei de muncă prin stimularea crearii de noi locuri de muncă, însă este vorba de locuri de

muncă „ de calitate”. Atunci a fost adoptată Agenda Politicii Sociale, ce trasează cadrul şi

priorităţile de dezvoltare ale politiciii sociale până în anul 2005. Provocările cărorara trebuie să le

raspundă Agenda Socială sunt date de:

1. rata de ocuparea a forţei de muncă,

2. creşterea importanţei tehnologiilor informaţiei şi numărul redus al celor ce au abilităţi în

domeniu,

3. dezvoltarea unei economiii bazată pe cunoaştere,

4. situaţie socială,

5. procesul de extindere a UE şi internaţionalizarea politicii sociale.

În anul 2000, Consiliul European de la Lisabona a încredinţat statelor membre misiunea de a

atinge un punct strategic prin care să facă din Uniunea Europeană “cea mai competitivă şi dinamică

economie bazată pe cunoştinţe din întreaga lume”, capabilă să susţină creşterea economică prin

crearea locurilor de muncă, îmbunătăţirea calităţii muncii şi prin ridicarea nivelului de coeziune

socială. Scopul este acela de a atinge o rată de 70 % a ocupării forţei de muncă până în 2010, şi o

rată mai mare de 60 % în rândul femeilor.

17


Principiul care stă la baza modelului social este întărirea rolului politicii sociale ca factor

productiv, adică integrarea politicii sociale cu politica economică şi cu politica ocupării forţei de

muncă.

Cu scopul ameliorării posibilităţiilor de angajare a forţei de muncă pe piaţa internă şi de a

contribui astfel la ridicarea nivelului de viaţă, se instituie un Fond Social European3 care vizează

promovarea în interiorul Comunităţii a facilităţilor de angajare şi a mobilităţii geografice şi

profesionale a forţei de muncă, ca şi facilitarea adoptării la mutaţiile industriale şi la evoluţia

sistemelor de producţie, în special prin formare şi recalificare profesională.

Fondul Social European reprezintă principalul instrument financiar pentru acţiuni structurale

ale Uniunii Europene care stabileşte mijloacele de punere în aplicare a obiectivelor strategiei

europene de ocupare a forţei de muncă. Fondul sprijină masurile de prevenire şi combatere a

şomajului, de dezvoltare a resursei umane şi de integrare socială.

1.3 Politica Socială pentru o creştere inteligentă

Politicile de ocupare reprezintă un ansamblu de măsuri elaborate de stat pentru a interveni

pe piaţa muncii, în scopul stimulării creării de noi locuri de muncă, al ameliorării adaptării

resurselor de muncă la nevoile economiei, al asigurării unei fluidităţi şi flexibilităţi eficiente pe

piaţa muncii, diminuându-se dezechilibrele şi disfuncţionalităţile4.

Obiectivul general al Politicilor Uniunii Europene este “Locuri de muncă mai multe şi mai

bune şi o mai mare coeziune socială”. Politica socială în contextul european trebuie să fie o politică

pentru oameni.

Acest obiectiv este reflectat în Strategia Europeană de ocupare a Uniunii Europene. Strategia

este proiectată astfel încât să permită Uniunii Europene să creeze până în 2010 condiţiile pentru

ocupare totală şi pentru întărirea coeziunii sociale. Strategia reprezintă instrumentele cheie pentru

coordonarea politicilor de ocupare ale statelor membre. Priorităţile politicii sunt:

1. Grad ridicat de ocupare al forţei de muncă are în vedere crearea şi promovarea de noi locuri

de muncă;

2. Calitatea muncii se refera la locuri de muncă mai bune şi la moduri mai echilibrate de

combinare a vieţii profesionale cu viaţa personală, ceea ce implică existenţa unor politici de

angajare mai bune, salarii rezonabile şi o organizare a muncii adaptată atât nevoilor

companiilor cât şi nevoilor indivizilor;

3 Regulamentul Parlamentar European şi Consiliului nr. 1784/1999 din 12.06.19994 D. Ciucur, I. Gavrilă, C. Popescu, Economie, manual universitar, Editura Economică, Bucureşti 1999, p. 527

18


3. Calitatea politicii sociale propriu-zise implică un grad ridicat de protecţie socială, existentă

unor servicii sociale de calitate pe tot cuprinsul Uniunii şi accesibile tuturor, crearea de

oportunităţi reale pentru toţi indivizii şi garantarea drepturilor fundamentale şi a celor

sociale;

4. Calitatea relaţiilor industriale are în vedere adaptarea cu succes la schimbările industriale şi

reflectă impactul „cunoaşterii”, adică al noilor tehnologii şi al cercetării în progresul

economic.

Direcţii de acţiune:

În cadrul priorităţilor gradul ridicat de ocupare al forţei de muncă şi calitatea muncii, se

acţionează în domeniul creării de locuri de munca mai multe şi mai bune, cu scopul de a creşte în

perspectiva anului 2010, rata generală de ocupare până la 70% şi rata de ocupare în rândul femeilor

până la 60% şi 50% pentru lucrătorii în vârstă (55-64 ani).

Anticiparea şi managementul schimbării, precum şi adaptarea la noul mediu de lucru,

reprezentat de o societate bazată pe cunoaştere şi pe dezvoltare tehnologică se va face prin

informarea corespunzătoare şi eficienţa atât a angajatorilor cât şi a angajaţilor în vederea ponderării

flexibilităţii şi siguranţei unui loc de muncă.

Exploatarea oportunităţilor oferite de o societate bazată pe cunoaştere implică promovarea

invăţării continue, a promovării de noi forme de organizare a muncii şi creşterea şanselorde angajare

a persoanelor cu handicap;

Se va promova mobilitatea forţei de muncă, prin implementarea liberei circulaţii a forţei de

munca şi eliminarea obstacolelor geografice, prin dezvoltarea de mecanisme ce facilitează

mobilitatea inclusiv noile tehnologii. Investiţiile publice trebuie să se concentreze pentru a asigura

accesul adecvat celor care au cea mai mare nevoie, în principal persoane cu abilităţi scazute, grupuri

dezavantajate şi persoane angajate în companii mici.

Voi continua cu câteva strategii importante la nivelul abordării ocupării forţei de muncă.

19


Capitolul 2 : Strategia Europeană de Ocupare a Forţei de Muncă

Strategia Europeană de Ocupare a Forţei de Muncă este un proces de coordonare a politicilor

de ocupare a forţei de muncă desfăşurat în baza „metodei deschise de coordonare”, care la rândul ei

se ghidează pe anumite principii: subsidiaritate, convergenţă, managementul prin obiective,

monitorizarea pe ţară şi abordarea integrată.5

Prin implementarea acestei strategii, politica de ocupare a devenit parte din politicile

structurale ale UE, subliniind totodată necesitatea unei colaborări mai strânse între statele membre,

şi contribuind la menţinerea uneia dintre libertăţile fundamentale ale UE, cea de liberă circulaţie a

persoanelor.

2. 1 Agenda Lisabona 2000

Astăzi se vorbeşte tot mai mult despre integrarea europeană, precum şi despre progresele

înregistrate, însă acest proces depinde foarte mult şi de caracteristicile, evoluţia şi funcţionalitatea

unei pieţe a muncii la nivel european. Prin urmare, politica socială şi de ocupare a forţei de muncă a

constituit întotdeauna un punct cheie al realizării proiectului paneuropean6.

Agenda Lisabona 2000, adoptată la Consiliul European de la Lisabona ( 2000 ), contribuie

la consolidarea coeziunii sociale la nivel european.

5 Porumb, E. ( 2006 ), pp.18-20.6 Cramarenco, R.E., ( 2006 ), pp. 183-185.

20


La Lisabona s-a stabilit ca Uniunea Europeană să devină „cea mai competitivă şi dinamică

economie bazată pe cunoaştere, capabilă să asigure o creştere economică durabilă cu mai multe şi

mai bune locuri de muncă şi cu o mai mare coeziune socială”.7

Astfel, cele mai importante obiective ale Agendei Lisabona 2000, referitoare la piaţa muncii

sunt :

1. Creşterea ratei de ocupare per total la 70%, până în 2010;

2. Creşterea ratei de ocupare în rândul femeilor la nivelul de 60%, până în 2010;

3. Susţinerea unei economii bazată pe cunoaştere, promovarea inovaţiei, a cercetării şi

dezvoltării prin programe de reformă educaţională şi de recalificare;

4. Crearea de noi locuri de muncă;

5. Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;

6. Lansarea conceptului de flexicurity ( flexibilitate şi securitate);

7. Un nou model social european, cu servicii de securitate şi protecţie socială modernizate;

8. Egalitatea între sexe8;

Sub aspectul creşterii economice, se urmăreşte implementarea unor politici macro-economice care

sa susţină o dezvoltare durabilă.

2.2 Agenda Lisabona Relansată 2005

După o evaluare a rezultatelor implementării Agendei Lisabona 2000, este lansată la Bruxelles

în februarie 2005, Noua Agendă Socială prin care se urmăreşte crearea de locuri de muncă şi

garantarea egalităţii de şanse. Printre obiectivele noii Agende se numără :

1. Reforma sistemelor de protecţie socială ( atenţie acordată sistemului de pensii şi protecţiei

sociale a şomerilor );

2. Creşterea ratei de ocupare pentru femei;

3. Promovarea a noi forme de muncă;

4. Consolidarea dialogului social şi a parteneriatelor între instituţiile educaţionale şi mediul de

afaceri;

5. Creşterea ratei de ocupare în rândul tinerilor;

6. Eliminarea discriminării de orice natură;

7. Susţinerea unui proces de învăţare continuă;

7 EC (2000), Lisbon Agenda.8 Porumb, E. ( 2006 ), pp.20-21 şi Cramarenco, R. ( 2006 ), p.188.

21


8. Abordarea problemei privind procesul de îmbătrânire a populaţiei, prin intermediul unui

document numit „Green Paper”; acesta are rolul de a prezenta evoluţia demografică a

populaţiei şi rata de înlocuire pe piaţa muncii.9

Preşedintele Înaltului Grup de Acţiune privind Strategia de la Lisabona, Wim Kok, afirma în

momentul lansării că : „Strategia de la Lisabona este acum mai urgentă ca oricând, din moment ce

decalajul de creştere economică a Europei faţă de America de Nord şi Asia s-a adâncit, iar Europa

trebuie să facă faţă provocării îmbătrânirii populaţiei şi ratei scăzute de creştere a acesteia. Timpul

nu stă pe loc şi de aceea se impune nu este loc de bune maniere. Se impune o mai bună

implementare, pentru a recupera timpul pierdut”.10

Din cele două strategii prezentate mai sus, se pot deduce care sunt soluţiile Uniunii Europene

referitoare la problemele pieţei muncii de la nivel comunitar : convergenţă şi competitivitate prin

creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă, consolidarea coeziunii sociale, o educaţie cu o

calitate sporită.

Odată cu adoptarea noii strategii, a fost elaborat şi un document de implementare a acesteia, prin

care statele membre au obligaţia să realizeze Planuri Naţionale de Reformă, pe un interval de timp

de 3 ani, care să conţină politici care să contribuie la realizarea obiectivelor Strategiei Lisabona.

Evident aceste politici trebuie să fie elaborate luând în considerare cei 4 piloni ai Strategiei de

Ocupare a Forţei de Muncă şi liniile directoare prioritare.11

Cei patru piloni ai Strategiei europene de ocupare a fortei de munca sunt:

1) angajabilitatea – ce reprezintă o nouă cultura în sfera ocupării forţei de muncă şi se referă la

abilitatea de a fi angajat, contribuind la combaterea şomajului în rândul tinerilor şi la combaterea

şomajului pe termen lung;

2) antreprenoriatul – ce promovează crearea de noi locuri de muncă prin încurajarea dezvoltării

locale;

3) adaptabilitatea – ce are în vedere modernizarea organizării muncii şi promovarea contractelor de

muncă flexibile;

4) asigurarea de şanse egale – se referă în special la adoptarea de măsuri speciale pentru femei, în

scopul reconcilierii vieţii profesionale cu viaţa personală.

2.3 Strategia Europa 2020

9 Cramarenco, R. ( 2006 ), p.190.10 Idem, p.193.11 Porumb, E, ( 2006 ), p.22.

22


Strategiei Europa 2020, îsi propune să creeze mai multe locuri de muncă și să asigure

condiții de viață mai bune. „Strategia ne arată că Europa este în măsură să asigure o creștere

inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, să găsească mijloace pentru a crea noi locuri de muncă

și să imprime o direcție clară societăților noastre”12. Este o agendă destinată tuturor statelor

membre, care ia în considerare diverse nevoi, diferite puncte de plecare şi particularităţi naţionale

pentru a promova creşterea tuturor.

Pentru 2020, Comisia propune Uniunii Europene cinci obiective măsurabile care vor ghida

acest proces şi vor fi transpuse în obiective naţionale:

1. ocuparea forţei de muncă;

2. cercetarea şi inovarea;

3. schimbările climatice şi energia;

4. educaţia;

5. combaterea sărăciei;

Europa 2020 propune trei priorităţi care se susţin reciproc:

1. creştere inteligentă: dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare;

2. creştere durabilă: promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al utilizării

resurselor, mai ecologice şi mai competitive;

3. creştere favorabilă incluziunii: promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării forţei

de muncă, care să asigure coeziunea socială

Aceste trei priorități se susţin reciproc şi oferă o imagine de ansamblu a economiei sociale de piaţă a

Europei pentru secolul al XXI-lea.

Comisia propune următoarele obiective principale pentru UE:

1. 75% din populaţia cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani ar trebui să aibă un loc de muncă;

2. 3% din PIB-ul UE ar trebui investit în cercetare-dezvoltare (C-D);

3. obiectivele „20/20/20” în materie de climă/energie ar trebui îndeplinite (inclusiv o reducere a

emisiilor majorată la 30%, dacă există condiţii favorabile în acest sens);

4. rata abandonului şcolar timpuriu ar trebui redusă sub nivelul de 10% şi cel puțin 40% din

generaţia tânără ar trebui să aibă studii superioare;

5. numărul persoanelor ameninţate de sărăcie ar trebui redus cu 20 de milioane.

Au fost stabilite obiective de creştere până în anul 2020, la nivelul ratei ocupării forţei de muncă

a populaţiei cu vârstă cuprinsă între 20 şi 64 de ani, de la nivelul actual de 69% la cel puţin 75%,

12 Jose Manuel Barroso , Comunicare a comisiei europa 2020, Bruxelles 2010 pg. 2

23


având o contribuţie mai mare implicarea femeilor, a lucrătorilor în vârstă şi printr-o mai bună

integrare a migraţilor pe piaţa muncii.

O creştere favorabilă incluziunii presupune asigurarea autonomiei cetățenilor prin rate ridicate

ale ocupării forței de muncă, investirea în dezvoltarea competențelor, combaterea sărăciei și

modernizarea piețelor muncii și a sistemelor de formare și de protecție socială pentru a ajuta

cetățenii să anticipeze și să gestioneze schimbările, precum și pentru a construi o societate solidară.

Cele trei strategii europene susţin ocuparea forţei de muncă astfel:( Tabel 2.3)

Tabel 2.3 : Comparaţie strategii

Obiective ale Agendei

Lisabona 2000

Obiectivele noii Agende

Lisabona

Cresterea favorabila

incluziunii Europa 2020

1. Creşterea ratei de

ocupare per total la 70%,

până în 2010

2. Creşterea ratei de

ocupare în rândul femeilor

la nivelul de 60%, până în

2010

3. Susţinerea unei economii

bazată pe cunoaştere,

promovarea inovaţiei, a

cercetării şi dezvoltării prin

programe de reformă

educaţională şi de

recalificare

4. Crearea de noi locuri de

1.Reforma sistemelor de

protecţie socială ( atenţie

acordată sistemului de

pensii şi protecţiei sociale a

şomerilor )

2.Creşterea ratei de ocupare

pentru femei

3.Promovarea a noi forme

de muncă

4.Consolidarea dialogului

social şi a parteneriatelor

între instituţiile

educaţionale şi mediul de

afaceri

5.Creşterea ratei de ocupare

1.rate ridicate ale ocupării

forței de muncă,

2.investirea în dezvoltarea

competențelor,

3. combaterea sărăciei

4.modernizarea piețelor

muncii

5.modernizarea sistemelor

de formare

6.sustenabilitatea sistemelor

de protecție socială şi de

pensii

6.societate solidară

24


muncă

5. Îmbunătăţirea condiţiilor

de muncă

6. Lansarea conceptului de

flexicurity ( flexibilitate şi

securitate)

7. Un nou model social

european, cu servicii de

securitate şi protecţie

socială modernizate

8. Egalitatea între sexe

în rândul tinerilor

6.Eliminarea discriminării

de orice natură

7.Susţinerea unui proces de

învăţare continuă

8.Abordarea problemei

privind procesul de

îmbătrânire a populaţiei

Pentru a evidenţia mai bine cum aceste obiective au fost îndeplinite în continuare voi

prezenta o analiză a perioadei 2005-2007 şi 2007-2009 la nivelul ocupării forţei de muncă.

Capitolul 3. Progrese în realizarea obiectivelor strategiei europene de ocupare a forţei de

muncă

Mediul economic favorabil a lăsat urme pozitive pe piețele europene ale muncii.

În 2006, a fost observată, pentru prima dată în aproape un deceniu, o crestere de mare

intensitate a muncii. Au fost create aproape 4 milioane de noi locuri de muncă iar somajul a atins

nivelul cel mai scăzut din ultimii ani. Aceste evoluţii sunt în parte ciclice dar există motive

întemeiate de a crede că strategia europeană de ocupare a forţei de muncă precum şi strategia

integrată de la Lisabona produc rezultate şi că reformele structurale încep să dea roade. Declinul al

somajului structural reprezintă unul din semnele cele mai evidente. În ciuda acestei situatii relativ

favorabile pe piața muncii, persistă numeroase motive de îngrijorare. În primul rând, somajul în

rândul tinerilor reprezintă în continuare o problemă gravă în multe dintre țările membre, acestia

neputând beneficia proportional de ascensiunea economică; în 2006 ei rămâneau de două ori mai

expusi somajului decât totalul forței de muncă.

Sunt necesare noi eforturi pentru atingerea obiectivelor europene de ocupare a forţei de

muncă. În plus, capacitatea de reacţie a pietelor europene ale muncii la provocările globalizării şi ale

îmbătrânirii populaţiei este încă insuficientă.

25


Segmentarea pieţei muncii rămâne o problemă majoră în numeroase ţări membre, politicile

adoptate demonstrând în continuare tendinţa de a se concentra pe relaxarea reglementării pieţei

muncii în favoarea noilor veniţi şi favorizarea unei mai mari diversităţi contractuale decât

reformarea integrării legislației muncii existente.

Reformele sistemelor de securitate socială sunt, în general, limitate la reformele sistemului

de pensii. Politicile active ale pieței muncii, desi din ce în ce mai personalizate, au făcut obiectul

unei scăderi de buget din 2000, atât ca procent din PIB cât si din punct de vedere al cheltuielilor pe

lucrător. Participarea la procesul de învatare continuă în cadrul UE de abia a progresat între 2005 si

2006, scăzând chiar în jumătate din țările membre, în timp ce formarea adulților rămâne repartizată

inegal.

3.1 Ocuparea integrală a forței de muncă

Obiectivele privind ocuparea forţei de muncă

Datorită unei puternice expansiuni economice, gradul de ocupare a forței de muncă a crescut

în 2006, înregistrând cel mai mare ritm de creştere din anii 1990, cu aproape 4 milioane de locuri de

muncă create în cursul anului şi cu o rată globală de ocupare a forţei de muncă care a ajuns la

64,3%. Dezvoltarea forţei de muncă a avut loc în principal într-un mediu de creştere accelerată a

productivităţii, ceea ce nu s-a mai întâmplat în ultimii zece ani. Progrese au fost observate pe scară

largă, dar au fost impulsionate în mod special de anumite ţări membre. Rezultatele de pe piaţa

muncii ar trebui să continue cel puțin anul viitor şi să conducă la progrese ulterioare necesare

atingerii obiectivelor în ceea ce priveşte rata de ocupare a forţei de muncă.

În ciuda acestor performanţe pozitive în 2006, Europa este departe de a atinge obiectivele

privind rata de ocupare a forţei de muncă care le-a fixat pentru 2010.Ținând cont de rata actuală de

ocupare a forţei de muncă, ar trebui create alte 20 de milioane de locuri de muncă până în 2010

pentru ca obiectivul să fie atins.

Cu condiţia menţinerii eforturilor angajate, atingerea obiectivului propus pentru anul 2010 în

ceea ce priveşte rata globală de ocupare a forţei de muncă de 70% este de acum posibilă.

Lucrătorii în vârstă reprezintă încă unul dintre cele mai mari grupuri țintă în ceea ce priveşte

gradul de ocupare a forţei de muncă. Cu o rată actuală a ocupării forţei de muncă de 43,5% (la 6,5

puncte procentuale de obiectivul fixat pentru anul 2010), există încă potential important neexploatat

al lucrătorilor în vârstă iar numărul lor va continua să crească în viitoarele decenii.

26


Rata ocupării forţei de muncă în rândul femeilor a crescut în 2006 în aproape toate ţările

membre atingând 57,2%, ceea ce reprezintă un nivel relativ aproape de obiectivul fixat pentru anul

2010 şi anume 60%. Cu o rată a ocupării forţei de muncă de numai 50%, persoanele cu handicap

reprezintă, de asemenea, o importantă resursă potențială neexploatată de ofertă suplimentară de

fortă de muncă.

Șomajul a scăzut semnificativ de la 8,9% în 2005 la 8,2% în 2006, o tendință observată în

aproape toate tarile membre. Atât bărbaţii cât si femeile au beneficiat descăderea ratei somajului

care a ajuns la 9% şi respectiv 7,6% .

Șomajul în rândul tinerilor rămâne o problemă gravă în multe dintre ţările membre. Rata

globală a şomajului în rândul tinerilor a scăzut anul trecut dar este în principal rezultatul unei

diminuări importante într-un număr redus de ţări membre. În alte ţări membre, rata şomajului în

rândul tinerilor a crescut din 2004. Până în prezent, tinerii nu au beneficiat suficient de contextul

economic favorabil, ei rămân în continuare de două ori mai expuşi şomajului decât totalul forţei de

muncă.

3.2 Îmbunătatirea calitatii si productivitatii în muncă

3.2.1 Productivitatea

Una dintre principalele provocări ale globalizării o reprezintă faptul că cere creşteri

semnificative de productivitate, fără de care creşterea durabilă a ocupării forţei de muncă nu poate fi

asigurată. Încă din anii 1980, creşterea medie a productivităţii forţei de muncă în UE a scăzut de la

aproape 2% pe an şi a doua jumătate a anilor 1990, la 1% în perioada cuprinsă între 2001 și 2003. În

cursul aceleiaşi perioade, Statele Unite ale Americii și Japonia au susținut ratele de creştere a

productivităţii, situându-se în medie în jur de 2%. Cu toate acestea, din 2003, anumite semne arătau

faptul că această tendinţă de declin a creşterii productivității în Europa se inversează.

Tabel 3.2.1 Creşterea PIB, a ocupării forţei de muncă şi productivităţii acesteia

27


Un mijloc important de ameliorare a productivității forţei de muncă este acela de a investi în

capitalul uman, în principal prin stabilirea strategiilor globale corespunzătoare de educaţie şi

formare pe tot parcursul vieţii. În această privinţă, Europa este în întârziere.

Există o anumită corelare între ratele de ocupare a forţei de muncă şi participarea la

programul de învaţare continuă. Obtinerea unor rate de ocupare a forţei de muncă foarte ridicate

implică depaşirea unui anumit nivel de participare la acest tip de acțiuni.

Progrese evidente au fost realizate în ultimii ani în lupta împotriva abandonului şcolar

timpuriu dar, în 2006, 7 milioane de tineri în continuare au abandonat prematur sistemul educativ.

Ameliorarea creşterii nivelurilor de studii în rândul tinerilor este foarte lentă; din anul 2000, cifrele

doar s-au îmbunătățit moderat. Cât despre participarea adultilor, din 2004 ea a rămas stabilă sau

chiar s-a diminuat în 20 din cele 27 de tări membre. Nivelurile de participare sunt deosebit de reduse

în ţările din sudul Europei şi în majoritatea noilor ţări membre. În întreaga Europă, cele mai reduse

rate de participare se înregistrează întotdeauna în rândul lucrătorilor în vârstă.

3.2.2 Calitatea muncii

Eforturile de a îmbunătăți din nou calitatea muncii progresează în ritm inconstant, iar

punerea în aplicare a politicilor axate pe acest obiectiv este în continuare limitată. 8 % din populaţia

activă a Uniunii Europene suferă în continuare din cauza sărăciei.

Deşi în 2006 s-a înregistrat o ameliorare a nivelurilor de studii ale tinerilor, progresele

limitate privind celelalte dimensiuni ale calităţii muncii, în special în ceea ce priveşte tranziţia de la

un loc de muncă nesigur la unul sigur şi problema segmentării pieţei muncii, care în prezent se

accentuează în numeroase ţări membre.

Participarea adulţilor la programul de educație şi formare pe tot parcursul vieţii, unul dintre

indicatorii cheie ai calităţii muncii, are tendinţa de a stagna sau chiar a scădea.

3.3 Coeziunea socială si teritorială

Coeziunea socială este fundamentală pentru creşterea durabilă a ocupării forţei de muncă. În

2007, în cadrul metodei deschise de coordonare în domeniul protecţiei şi incluziunii sociale, ţările

membre au continuat să pună accentul pe politicile lor de combatere si prevenire a sărăciei în rândul

28


copiilor şi pe promovarea includerii active a persoanelor extrem de marginalizate pe piaţa muncii,

prin intermediul unei abordări care combină ajutoarele pentru venit şi politicile de activare.

În pofida mediului economic pozitiv, majoritatea ţărilor nu au înregistrat nici o reducere a

sărăciei relative iar creşterea ratelor de ocupare a forţei de muncă a categoriilor celor mai

vulnerabile a fost mult mai limitată decât pentru ansamblul forţei de muncă. În UE, procentajul

adulţilor şi copiilor care trăiesc în gospodării fără loc de muncă, adică aproape 10%, a rămas

neschimbat din 2000. Reformele de protecţie socială ar trebui să îmbunătăţească în special, dacă este

necesar, caracterul adecvat la beneficiilor sociale legate de ocuparea forţei de muncă. Aceasta este o

condiţie prealabilă pentru o bună funcţionare a abordării pe baza principiilor deflexicuritate.

Mediul economic favorabil a avut un impact semnificativ asupra amplorii disparităţilor

regionale care în 2006 au continuat să se atenueze, în special în ceea ce priveşte şomajul. Este în

continuare caracteristic ca disparităţile regionale în materie de şomaj să fie mult mai marcate decât

cele de pe piaţa muncii, chiar dacă şomajul să redus cu o treime din 2001. Cu toate că această

tendință se observă în aproape toate ţările membre, disparităţile regionale evoluează de o manieră

extrem de negativă într-un număr mic de ţări.

3.4 Şomajul

Într-un raport al UE se arată ca în ciuda unei slabe creşteri economice este necesară o

politică mai activă privind piaţa muncii pentru a se putea ajunge la o scădere a ratei şomajului.

Astfel, în 2004, în ciuda condiţiilor economice existente, rata celor care s-au angajat pe piaţa muncii

s-a dublat ( crescând cu 0,6 %) iar cea a şomajului s-a stabilizat la aproximativ 9 %. Rata şomajului

a fost calculată de Biroul pentru statistică al Comunităţilor Europene ca fiind procentajul de

persoane neîncadrate în muncă din numărul total al populaţiei active economice. Informaţiile culese

de către experţii europeni arată ca între 2003 şi 2004 rata medie a şomajului s-a menţinut stabilă în

cele 25 de state membre luate în ansamblul lor, respectiv la 9,2%. Totuşi, dacă se analizează din

punct de vedere regional, se observă o creştere a acestei rate în 57% din cele 254 de regiuni.

În 2004 peste 92 milioane de europeni au fost inactivi, iar 19 milioane au fost şomeri. Din

cei 92 milioane, 14% erau apti şi dornici de muncă. Persoanele inactive au vârste cuprinse între 15 şi

64 de ani, nu lucrează, nu sunt înregistrate ca şomeri şi se situează în afara pieţei muncii din cauza

educaţiei, traning-ului, responsabilităţilor de familie sau a handicapurilor. Mulţi pur şi simplu nu îşi

găsesc de lucru, ceea ce face ca rata persoanelor inactive să atingă 30% în rândul populaţiei capabile

sa muncească. Alături de consultanta necesară privind cariera, trebuie subliniată nevoia investiţiilor

în training şi dezvoltarea abilităţilor, pentru a putea aduce oamenii înapoi pe piaţa muncii.

29


Thomas Friedman scrie în The New York Times că viitoarea decadă va fi una explozivă

pentru o Europa de Vest care nu pare să găsească răspunsul potrivit la provocările create de impactul

„acestor economii îmbătrânite, inflexibile, obişnuite cu vacante plătite de 6 săptămâni şi

indemnizaţii de şomaj aproape egale cu un salariu" cu ambiţiile şi dinamismul celor din Europa de

Est, China şi India, într-o lume tot mai globalizată. 13 Într-adevar, multe dintre statele membre

utilizează un dublu sistem de protecţie pentru cazurile de şomaj: un sistem de asigurări finanţat din

contribuţii, bazat pe vechimea în muncă şi pe veniturile anterioare, şi unul finanţat, de obicei, de la

bugetul naţional şi bazat pe testarea mijloacelor. Cu câteva excepţii, tendinţa actuală este de a se

reduce nivelul ajutoarelor de şomaj şi/sau de a se scurta perioada de acordare a acestora, combinată

cu o accentuare a obligaţiei de a căuta un loc de muncă. În Austria, perioada de acordare a ajutorului

de şomaj porneşte de la cinci luni şi ajunge până la şapte luni şi două săptămâni, dacă persoana

respectivă a fost încadrată pe parcursul a trei din ultimii cinci ani. Perioada de acordare a

indemnizaţiei de şomaj în Belgia este, în general, nelimitată, excepţiile având parte de calcule

complicate. Valoarea alocaţiei se calculează pe baza salariului de referinţă din Belgia, plafonat la

aproximativ 1.400 de euro. Din această sumă, între 42 şi 60 la sută merge în buzunarul şomerilor.

Danemarca este o altă ţară unde este “rentabil” să fii şomer, având în vedere că valoarea alocaţiei

este de 90 la sută din salariul de referinţă, calculat în ultimele 12 luni înaintea intrării în şomaj, dar

plafonat la 430 de euro pe săptămână. 14

Exemple de succes ale implementarii politicilor active pe piaţa muncii sunt Olanda, Irlanda,

Suedia, Danemarca şi Belgia. Nu a existat însă o implementare uniforma a acestor politici în toate

ţările UE: în timp ce Spania a reuşit să reducă disparităţile, în Polonia acestea s-au accentuat.

Potrivit Eurostat, între 1995 şi 2004 cea mai mare scădere a şomajului s-a înregistrat în Marea

Britanie (3%) şi Grecia, Spania, Franta, Italia şi Finlanda (2%). Reformele au dus la eficientizarea

pieţei muncii în Danermarca, Spania, Olanda, Ungaria şi Marea Britanie, unde rata şomajului a

scăzut, iar posturile vacante s-au ocupat mai repede.

Datorita unei creşteri continue a şomajului în regiunea Balcanilor de Vest este pusă la

îndoiala stabilitatea acestora şi este ameninţată chiar integrarea lor în Uniunea Europeană. Întrucât

una din condiţiile pentru aderare este existenţa unei economii de piaţă funcţională, rata şomajului în

2004 de 44% în Kosovo, 42% în Bosnia-Hertzegovina şi de 37% în Macedonia arată că acest

deziderat este încă departe.

13 Alexandru Lazescu, art. “Europa – punct si de la capat” (hotnews)14 Gazeta de Cluj , Articol de Traian Deleanu, publicat in 23.01.2006

30


Pentru construirea unei cât mai bune imagini a realităţilor din domeniu, un studiu al

experţilor europeni a catalogat ratele şomajului şi în funcţie de diferitele categorii sociale.

Rezultatele analizei arată că rata şomajului feminin a fost mai mare decât cea a şomajului masculin

în aproape două treimi din regiuni, situaţia fiind şi mai grea în ceea ce priveşte şomajul înregistrat la

tineri, întrucat în peste două treimi din regiunile UE rata şomajului la tineri a fost dublă faţă de cea

medie.

În septembrie 2005 cele mai mici rate ale şomajului s-au înregistrat în Irlanda (4,3 %),

Olanda (4,6 %), Marea Britanie (4,6 % in iulie), Danemarca (4,7 %) şi Austria (5,2 %). La polul

opus se situează statele unde rata şomajului este foarte mare, cum ar fi Polonia (17,7 %), Slovacia

(16,4 %), Grecia (9,9 % in iunie), Franţa (9,4 %) sau Spania (9,3 %).15

Dintre statele membre UE, 15 au înregistrat o scădere a ratei şomajului într-un an, 3 au

rămas stabile iar în 7 state s-a înregistrat o creştere a şomajului. Printre cele 15 state se numără:

Lituania, cu o scădere de la 10,5 % la 7,6 %, Estonia (8,9% - 7,1 %), Spania (10,8 % - 9,3 %),

Danemarca (5,3 % - 4,7 %), în timp ce Cipru (5,4 % - 6,4 %), Ungaria (6,1 % - 7,2 %), Luxembourg

(4,9 % - 5,6 %) şi Belgia ( 7,9 % - 8,4 %) au inregistrat un nivel ridicat al creşterii şomajului. O

statistică recentă Eurostat ne convinge că strădaniile politicienilor europeni pentru diminuarea

decalajului dintre regiuni în ceea ce priveşte rata şomajului nu sunt eficace. Astfel, suntem martorii

unor oscilaţii imense ale ratei şomajului în formatul european de 25 de ţări membre: Marea Britanie

se situează cu doar 2,4 procente rata şomajului în regiunea Dorset/Somerst în fruntea clasamentului.

La polul opus se află regiunea franceză Reunion, cu o rată a şomajului de aproape 33 %. Variaţiile

privind rata ocupării forţei de muncă sunt şi mai mari în cazul tinerilor: în timp ce în regiunea

olandeză Zeeland şomajul la tinerii între 15 şi 24 de ani nu depaşeşte 5,4 la sută în aceeaşi regiune

franceză codaşă, Reunion, peste jumătate din tineri sunt şomeri. Luată per ansamblu, rata şomajului

în UE este totuşi constantă în ultimii trei ani - ea situându-se la circa 9,2 procente în medie. Pe plan

regional însa se observă, potrivit experţilor europeni, o creştere a acestei rate în peste jumătate din

cele 254 de regiuni ale Uniunii. La capitolul ocuparea forţei de muncă, cel mai bine stau tot

britanicii, cu 21 de regiuni sub media şomajului din Uniune. In clasament îi urmează Italia cu 7

Austria cu 6 şi Olanda cu 5 regiuni sub 9,2 la sută şomaj. Peste media europeană se află 6 regiuni

din Germania şi 4 patru din Franţa. Ţara cu cea mai mică rată a şomajului ramâne Olanda, cu 4,7

procente, Polonia încheind clasamentul cu un procent de 19 %. Provincia Kosovo, Bosnia-

Hertzegovina şi Macedonia, rămase în urma fostelor ţări socialiste membre ale UE din 2004 din

cauza războiului, au o rată a şomajului de circa 40 %.

15 sursa: Eurostat, Oficiul de Statistici al Comunitatii Europene

31


Cât despre România, la rata şomajului stăm mai bine decât vecinii noştrii, bulgari (12 %),

care au un şomaj cu 4 procente mai ridicat decât al nostru. În 2004, România a avut cei mai puţini

şomeri în regiunea de Nord-Vest (6,5%) şi cei mai mulţi în Sud-Est (9,9%). Ca şi în Bulgaria, rândul

celor fără loc de muncă l-au îngroşat tinerii, rata şomajului la românii între 15 şi 24 de ani ridicându-

se la 21,9.16

Tabel 3.4 : Rata şomajului în Statele Europene (septembrie 2004-septembrie 2005)

STAT Sept

2004

Martie

2005

Apr

2005

Mai

2005

Iun

2005

Iul

2005

Aug

2005

Sep

2005

Belgia 7.9 8.3 8.3 8.4 8.5 8.4 8.4 8.4

Cehia 8.3 8.0 8.0 8.0 7.9 7.8 7.8 7.9

Danemarca 5.3 5.1 5.1 5.0 4.9 4.9 4.8 4.7

Germania 9.6 9.8 9.9 9.6 9.5 9.3 9.5 8.7

Estonia 8.9 7.9 7.9 7.8 7.7 7.5 7.3 7.1

Grecia 10.5 9.9 9.9 9.9 9.9 9.9 9.9 9.9

Spania 10.8 10 9.7 9.6 9.5 9.4 9.4 9.3

Franta 9.6 9.6 9.6 9.6 9.6 9.5 9.4 9.4

Irlanda 4.5 4.3 4.3 4.3 4.3 4.3 4.4 4.3

Italia 7.9 7.8 7.7 7.7 7.7 7.7 7.7 7.7

Cipru 5.4 5.8 5.5 6.0 6.2 6.2 6.3 6.4

Ungaria 6.1 7.0 7.1 7.1 7.1 7.1 7.2 7.2

16 Arhiva Adevarul, 18.10.2005, art. “Enclave cu someri in Europa”, de Magda Crisan

32


Capitolul 4 : Piaţa forţei de muncă din UE în contextul actual

4.1 Situaţia ocupării forţei de muncă în Statele Membre

4.1.1 Creşterea ocupării forţei de muncă

Deşi ocuparea forţei de muncă a continuat să se extindă în UE în 2008, rata de creştere a

scăzut în marea majoritate a statelor membre în comparaţie cu 2007. În plus, diferenţele mari au fost

vizibile între Statele Membre. Creşterea forţei de muncă a fost negativă pentru Ungaria, Irlanda,

Lituania şi Spania în 2008, datorită recesiunii de pe piaţa muncii cauzată de deteriorarea situaţiei

economice, fiind deosebit de severă în ultimele trei ţări, care au experimentat creşterea gradului de

ocupare de aproximativ 3% în 2007. Creşterea ocupării forţei de muncă în 2008 a fost destul de

limitată în Estonia, România, Italia şi Portugalia, la mai puţin de 0,5%, în timp ce în Letonia - o ţară

cu una dintre cele mai mari rate de creştere în UE în anii anteriori –creşterea ocupării forţei de

muncă a scăzut cu aproape trei puncte procentuale în 2008.

Cu toate acestea, mai multe state membre au înregistrat însă o creştere relativ mare în 2008.

Luxemburg şi Polonia au avut o creştere de 4% sau mai mult, similar cu un an înainte, în timp ce

ocuparea forţei de muncă în Bulgaria a crescut la 3,3%. Printre state membre mai mari, Franţa a

înregistrat o scădere semnificativă a ratei de creştere a ocupării forţei de muncă, cu o scădere de la

cu 0,8 procente la aproximativ 0,5%, în timp ce rata în Italia a arătat o evoluţie similară ( Fig. 4.1.1)

Figura 4.1.1 : Creşterea ocupării forţei de muncă pentru Statele Membre 2007-2008

33


4.1.2 Rata ocuparii fortei de munca

În UE, rata de ocupare a populaţia active (adică acele în vârstă de 15-64) a ajuns la 65,9% în

2008, o creştere de 0.5 puncte procentuale comparativ cu anul precedent. Rata a crescut cu 3,7 %

faţă de anul 2000, când ţinta Lisabona a stabilit o rată de 70%, lăsând un decalaj de 4 procente.

(Tabel 4.1.2)

Tabel 4.1.2 : Rata ocupării forţei de muncă în Statele Membre UE şi progresele spre obiectivele

Lisabona şi Stockholm

34


Ţinta de la Lisabona, la nivelul ratei femeilor active s-a apropiat în anul 2008, cu un procent

de 59,1% populaţia activă a femeilor - un deficit de mai puţin de 1 punct procentual. Începând cu

anul 2000, s-au înregistrat progrese semnificative cu 5 % peste rata aşteptată. În 2008, rata ocupării

forţei de muncă a femeilor active a crescut cu 0,8 %, comparativ cu anul 2007, în timp ce cea a

bărbaţilor a crescut doar cu 0,3 % . Cu toate acestea, rata de ocupare a femeilor rămâne

considerabil mai mică decât cea a bărbaţilor rată care indică 72,8%.

Situaţia reflectă faptul că în majoritatea Statelor Membre decalajul ratei între femei şi bărbaţi este

încă substanţială. (Fig. 4.1.2.1)

Figura 4.1.2.1: Rata ocupării forţei de muncă în Stalele Membre după gen, 2008

În această situaţie sunt Malta , Grecia şi Italia unde rata de ocupare în rândul bărbaţilor este

de 20 de ori mai ridicată decât a femeilor. Există 15 state în care această diferenţă variază între 10%

35


şi 20%. În opoziţie Suedia şi Finlanda , înregistrează o rata de ocupare în rândul bărbaţilor mai mica

cu 5% faţă de cea a femeilor.

Rata de ocupare a populaţiei active cuprinsă între 55-64 ani a crescut în anul 2008, cu 1 %

faţă de anul 2007, însă la un procent de 45,6% rămâne relativ joasă. Rata a crescut substanţial faţă

de anul 2000, cu 9% , rezultatele actuale încadrându-se scurt la ţinta stabilită în 2001.

În 2008 numai 8 State Membre au înregistrat o rată de ocupare a forţei de muncă mai mare

de 70%, Danemarca 78,1%, Ţările de Jos 77,2%, Suedia 74,3%, Austria 72,4%, Finlanda 74,3%,

Germania 70,7%, cu 2 procente mai jos au fost Estonia 69,8%, Latvia 68,6%, Slovenia şi Portugalia

cu 68,6% (Fig. 4.1.2.2).

Figura 4.1.2.2: Rata ocupării forţei de muncă pentru Statele Membre, 2000-2008

5 State Membre rămân la o distanţă considerabilă faţă de ţintă, cu o rată de 10 % mai jos,

Malta 55,2%, Ungaria 56,7%, Italia 58,7 %, România 59% şi Polonia 59,2%. Rata joasă din Italia şi

Portugalia au un impact major asupra mediei UE, chiar dacă Polonia a arătat o cresştere în 2008 cu 2

% faţă de anul 2007.

Încetinirea creşterii deosebit de puternice a situaţiei economice din Irlanda împiedică la

atingerea obiectivului în 2008, ca rata de ocupare a scăzut la 67,6%, o scădere de 1,5 puncte

procentuale comparativ cu anul 2007. Alte ţări care au cunoscut un declin vizibil în ceea ce priveşte

ratele ocupării forţei de muncă în 2008 au fost Spania, Lituania, Luxemburg şi Ungaria.

36


În 2008, ca şi în 2007, un total de 15 State au avut o rată de ocupare a femeilor peste

obiectivul de la Lisabona de 60% (Fig. 4.1.2.3).

Figura 4.1.2.3: Rata ocupării forţei de muncă în rândul femeilor, 2000-2008

Cu toate acestea, în afară de Bulgaria, Statele Membre au fost încă departe de ţintă, cu trei

procente mai puţin peste cele de 10 şi anume Malta (37,4%), Italia (47,2%) şi Grecia (48,7%). Cu

toate acestea, Bulgaria, Polonia, Malta şi Slovacia au înregistrat progrese considerabile în 2008, cu o

creştere în ratele lor de angajare a femeilor mai mult de 1,5 puncte procentuale comparativ cu anul

2007.

Ca şi în 2007, doar 12 state membre au avut o rată a ocupării forţei de muncă în rândul

persoanelor în vârstă (cu vârste între 55-64) de peste 50% - obiectivul pentru 2010 de la

Stockholm.-deşi, Bulgaria cu o creştere de 3.5 puncte se apropie rapid de ţintă. Cu toate acestea,

nouă state membre sunt cu 10 puncte procentuale sub scara obiectivului de la Stockholm - Malta,

Ungaria, Polonia, Slovenia, Luxemburg, Italia, Belgia, Franţa şi Slovacia - Deşi acesta din urmă a

înregistrat progrese semnificative în 2008, cu rata în creştere cu 3,6 puncte procentuale . Austria şi

Luxemburg, de asemenea, au arătat de asemenea progrese semnificative , cu ratele crescând mai

mult de 2 % în anul precedent. Cu o valoare mai mică de 30%, Malta a avut cel mai scăzut procentaj

de angajaţi pentru persoanele în vârstă dintre membrii statelor în 2008, fără a avea o creştere

semnificativă din 2000 până în prezent (Fig. 4.1.2.4).

Figura 4.1.2.4: Rata ocupării forţei de muncă în rândul persoanelor cu vârste între 55-64, 2000-

2008

37


4.1.3 Rata de activitate

În 2008, din populaţia muncitoare în UE, 71% a fost activă pe piaţa muncii (adică angajaţi

sau şomeri). Ratele populaţiei active au variat către cel mult 81% în Danemarca şi cel puţin 59% în

Malta. Mai bine de jumătate din Statele Membre au avut un procentaj mai mare de 70%, în timp ce

Ungaria, România, Italia şi Polonia au înregistrat un procentaj mai mic de 65%.

Rata de activitate variază semnificativ în funcţie de gen. Pentru femei rata de activitate a fost

mai mică de 64% în 2008 comparativ cu rata de 78% la bărbaţi (Fig. 4.1.3).

Figura 4.1.3 : Rata populaţiei active la nivelul sexelor, 2008

Această diferenţă între bărbaţi şi femei variază considerabil de la un stat la altul. Mari

diferenţe în rata de activitate a femeilor şi bărbaţilor pot fi observate în Malta , Grecia şi Italia, în

38


timp ce în Ţările Nordice şi Baltice aceste diferenţe sunt minore. Statele Membre cu cea mai mare

diferenţă între sexe la nivelul ratei de activitate sunt acele state care răspund cât mai puţin la

obiectivul Stockholm privind angajarea femeilor.

4.2 Şomajul

Rata şomajului în UE a avut o medie de 75% în 2008. Spania a înregistrat cea mai ridicată

rată de şomaj 11,3% fiind urmată de Slovacia cu 9,5%. Alte state care au înregistrat o rată de şomaj

mai ridicată decât rata medie în 2008 au fost: Ungaria, Franţa, Portugalia, Grecia, Letonia, Germania

şi Polonia. În constrast cu acestea, au fost înregistrate rate de şomaj mai mici de 4% în Olanda,

Danemarca, Austria şi Cipru (Figura 4.2.1)

Figura 4.2.1: Rata şomajului, 2008 şi 2007

Deşi rata şomajului la nivelul UE a rămas stabilă în 2008 în comparaţie cu 2007, pot fi

observate diferite îmbunătăţiri la nivelul unor state membre individuale. Pentru un astfel de şomaj

crescut în 2008 s-ar evidenţia Spania cu 3% împreună cu Irlanda, Letonia şi Lituania. Pentru primele

două state aceasta evidenţiază în particular o semnificativă scădere în ocuparea forţei de muncă,

datorată declinului în industria construcţiilor cauzată de căderea pieţei. În alte state, şomajul a

continuat să scadă în 2008, ca exemple fiind Polonia, Slovacia, Bulgaria şi Germania.

Ca şi 2007, şomajul în rândul femeilor a fost mai mare decât în rândul bărbaţilor (Fig.4.2.2).

Figura 4.2.2: Rata şomajului la nivelul sexelor, 2008

39


Acest lucru a fost în special cazul Greciei, unde situaţia de pe piaţa forţei de muncă pentru

femei pare deosebit de dificilă, cu o diferenţă faţă de bărbaţi de 6 procente. Cu toate acestea, situaţia

opusă (de rate mai ridicate ale şomajului în cazul bărbaţilor) este găsită în câteva State Membre.

Acest lucru se întâmplă mai ales în Irlanda şi România, unde şomajul în rândul bărbaţilor a

fost cu 2 procente mai mare faţă de a femeilor, în timp ce acestă inversă diferenţă, între femei şi

bărbaţi, a fost, de asemenea, observată în Statele Baltice, Germania şi Marea Britanie.

În 2008, 2,6% din forţa de muncă a fost în şomaj pe termen lung (adică şomeri pentru o

perioadă de 12 luni sau mai mult). Majoritatea statelor membre au înregistrat rate medii, dar unele

rate au fost considerabil mari , de exemplu în Slovacia, care are cea mai îndelungata rată de şomaj

de 6,6%.

Şomajul pe termen lung este mai frecvent în rândul femeilor decât în cel al bărbaţilor. În

Slovacia, aproape 8% din forţa de muncă feminină a fost îndelung şomeră, urmată de Grecia (6%),

Portugalia (4%) şi Italia (4%) (Fig. 4.2.3).

Figura 4.2.3: Rata şomajului pe termen lung la nivelul sexelor, 2008

40


Şomajul în rândul tinerilor (adică şomajul printre cei de 15-24 ani) rămâne o problemă

serioasă, ducând la eforturi pentru a facilita intrarea tinerilor pe piaţa muncii. Rata şomajului

pentru tineret în UE s-a ridicat la 15,4% în 2008 – practic la fel ca în 2007, o rată a somajului peste

cea a adulţilor cu vârste între 25-54. În mai multe state membre, acest fenomen este destul de grav,

cu rate înregistrate în 2008, de peste 20% în Spania, Grecia, Italia şi Suedia (Fig.4.2.4)

Figura 4.2.4: Rata şomajului în rândul tinerilor, 2008

Rata relativ ridicată a somajului în randul tinerilor este într-o anumită măsură un rezultat al

faptului că şomajul se referă la forţa de muncă. Deoarece majoritatea tinerilor sunt în domeniul

educaţiei şi prin urmare, în multe cazuri nu aparţin forţei de muncă, această rată poate deveni în

mod artificial ridicată. Comportamentul persoanelor în educaţie diferă considerabil de la o ţară la

alta, cea ce îngreunează compararea somajului în rândul tinerilor din Statele Membre.

În 2008, în medie, din totalul persoanelor cu vârsta între 15-24 au fost 6,9% şomeri în UE,

cu doar a câteva state Membre cu un somaj mai mare decât în anul precedent. În Spania şi Suedia

mai mult de 10% din tineri erau şomeri în 2008, de asemenea şi în rândul tinerilor din Regatul Unit,

41


Finlanda şi Franţa. În majoritatea statelor membre rata tinerilor barbaţi a fost mai mare decat a

femeilor cu peste 11% în Marea Britanie şi Spania.

4.3 Aranjamente contractuale

În cadrul UE există diferenţe semnificative în toate statele membre în ceea ce priveşte

incidenţa de munca cu timp parţial. Cota sa din ocuparea totală, a variat în 2008 de la aproximativ

de la 47% în Ţările de Jos, unde cota ocupării forţei de muncă cu timp parţial continuă să fie mult

mai mare decât pentru orice alt stat membru, la numai 2% în Bulgaria (Fig. 4.3.1).

Figura 4.3.1: Ocuparea forţei de muncă part-time, 2008

Acţiunile au fost, de asemenea, relativ ridicate (peste 20%) în Austria, Belgia, Danemarca,

Germania, Suedia şi Regatul Unit. În schimb, în cele mai multe State Membre, ponderea totală a

ocupării forţei de muncă cu timp parţial rămâne relativ scăzută, în special în Bulgaria, Republica

Cehă, Ungaria şi Slovacia. În majoritatea statelor membre cota de muncă pe fracţiune de normă a

crescut moderat din 2000, dar în unele cazuri procentul a scăzut şi anume în Statele Baltice, Polonia,

România, Cipru, Republica Cehă şi Bulgaria, adică în majoritatea noilor State Membre.

Incidenţa fracţiunii de normă este mult mai mare în rândul femeilor decât în rândul bărbaţilor

în aproape toate ţările. În 2008 în Ţările de Jos, mai mult de 75% din lucrătorii de sex feminin au

42


lucrat cu normă parţială. Cazul bărbaţilor este mai puţin frecvent, dar are cotaţii mai mari în

Danemarca, Olanda, Suedia, Marea Britanie, Germania, România şi Finlanda.

Utilizarea contractelor pe durată determinată este un fenomen comun, iar cea mai mare cotă

de angajaţi pe astfel de contracte a fost în Spania (29%), urmată de Polonia, Portugalia, Olanda,

Slovenia şi Suedia. În schimb, incidenţa muncii temporare a fost relativ scăzuta în România, Marea

Baltică Membre, Malta şi Slovacia. Pentru aceste State Membre mai puţin de 5% de salariaţi au avut

un contract pe durată determinată în 2008. Contractele pe termen lung sunt mai frecvente în rândul

femeilor decât în rândul bărbaţilor. Acesta este în special cazul Ciprului, unde ponderea contractelor

pe durată determinată pentru femei a fost de 20% în 2008, în timp ce pentru bărbaţi a fost numai de

8%. De asemenea Suedia şi Finlanda, înregistrează contracte pe durate determinate mai mari în

răndul femeilor decât în rândul bărbaţilor (Fig. 4.3.2).

Figura 4.3.2: Ocuparea fortţei de muncă cu durată determinată, 2008

În capitolul ce urmează se va putea observa modul în care statele membre îşi ajustează

politica ocupării forţei de muncă pentru a face faţă cu succes recesiunii.

43


Capitolul 5: Ajustarea politicii ocupării forţei de muncă la criza economică

5.1 Cererea de forţă de muncă

Cererea de noi lucrători a scăzut în conformitate cu scăderea creşterii economice.

În UE rata de neocupare de locuri de muncă (şi anume, numărul de posturi vacante în raport cu suma

de posturi vacante şi de posturi ocupate) a început să scadă în trimestrul al treilea din 2008 şi,

ulterior, a scăzut la 1,4% în trimestrele I şi II din 2009, o scădere de 0,7 procente, comparativ cu un

an mai devreme (Fig.5.1).

Figura 5.1: Statistica locurilor de muncă vacante

44


Printre cele mai mari state membre, scăderea ratei de neocupare a fost cel mai accentuată în

Polonia, reflectând o cădere a expansiunii ocupării forţei de muncă. Rata a scăzut mai moderat în

cursul anului în Marea Britanie (cu 0,8 puncte procentuale), Germania (Cu 0,6 puncte procentuale)

şi în Franţa (cu 0,3 puncte procentuale), în schimb a rămas neschimbată în Spania.

În al doilea trimestru din 2009, rata a fost de 0.5 - 0.7% în Italia, Spania şi Polonia, şi la

numai 0,3% în Franţa, cele mai scăzute din UE. Cu toate acestea, a rămas relativ ridicată în

Germania (2,6%, a doua rata în UE) şi Regatul Unit (1,6%), reflectând lipsa forţei de muncă în

ciuda şomajului în creştere. Oficial surse în Germania şi Marea Britanie confirmă faptul că, deşi la

jumătatea anului 2009 locurile de muncă vacante au fost stabilite în jurul unei treimi, nivelul general

de neocupare a rămas în mod rezonabil de mare, între 400 000 şi 500 000 în fiecare ţară.

Toate celelalte State Membre pentru care datele vacante sunt disponibile au avut o rată de

scădere la fel, singura excepţie fiind Grecia. În afară de Germania şi Marea Britanie, cererea de noi

lucrători în al doilea trimestru al anului 2009 a rămas relativ puternică în Cipru, Finlanda şi Olanda

cu rate de peste 1,5% în ciuda scăderilor puternice din anul precedent. Cererea de forţă de muncă a

fost cea mai slabă în Letonia, Luxemburg şi Portugalia.

Munca temporară a fost afectată în mod special de greul din recesiune. Datele din Eurociett

au arătat o puternică scăderea a numărului de ore facturate de către forţa de muncă privată agenţiile

variind de la ordinul a 30% în Ţările de Jos, Italia şi Belgia, la 40% în Franţa, şi 50% în Spania.

În ciuda scăderii cererii de noi locuri de muncă, multe firme au evitat să reducă numărul de

angajaţi chiar dacă producţia lor a scăzut, pe considerentul că nu doresc să-şi piardă forţa de muncă

calificată. Acestea se confruntă mai degrabă cu o perioadă susţinere.

5.2 Creşterea ocupării forţei de muncă în perioada de criză.

Ca reacţie la scăderea economică, piaţa forţei de muncă în UE începuse deja să slăbească în

mod considerabil în primăvara / vara anului anul 2008. În a doua jumătate a lui 2008, ca răspuns la

intensificarea crizei financiare, ocuparea forţei de muncă de creştere, s-a deteriorat chiar mai

puternic. Ca urmare, ocuparea forţei de muncă în UE a scăzut la 223 milioane la jumătatea anului

2009, o scădere de 4.3 milioane (1,9%), comparativ cu nivelul anului 2008.

S-au deteriorat performanţele de pe piaţa muncii în cele mai mari state membre mai ales în

Spania şi în Regatul Unit, de asemenea în Germania şi Polonia, unde nivelul ocupării forţei de

muncă a rămas relativ rezistent la efectele crizei din 2008. La jumatatea anului 2009 , piaţa forţei de

muncă s-a deteriorat în toate Statele Membre, mai ales în Statele Baltice, Irlanda şi Spania, care au

fost afectate grav pe piaţa construcţiilor care a dus la o restrângere a locurilor de muncă.

45


Printre cele mai mari State Membre, Spania a experimentat în mod clar cel mai semnificativ

declin la nivelul ocupării forţei de muncă. În conformitate cu scăderea activităţii economice,

creşterea ocupării forţei de muncă din Spania s-a diminuat progresiv pe parcursul anului 2007 şi a

ajuns la un punct negativ în al doilea trimestru al anului 2008. În primul trimestru al anului 2009 s-a

ajuns la o scădere de 2.5%, după care s-a stabilizat la 1.3%.

În Polonia, puternica ocupare a forţei de muncă observată în 2006 şi 2007 a început să scadă

la începutul anului 2008. În ciuda PIB-ul pozitiv de creştere, ocuparea forţei de muncă de creştere în

Polonia a devenit negativă în primul trimestru al anului 2009 (scădere de -1%,).

Creşterea ocuparii forţei de muncă a scăzut în toate Statele Membre, cu excepţia

Luxemburg care a înregistrat o scădere în al doilea trimestru al anului 2009. Scăderea ocupării

forţei de muncă pe parcursul ultimului an a fost deosebit de accentuată în Irlanda (-8.3%) şi Statele

Balcanice (Estonia, -10.2%; Letonia, -13.1% şi Lituania, -6,7%), care au înregistrat cea mai mare

scădere (Tabel 5.2).

Tabel 5.2 : Creşterea ocupării forţei de muncă la nivelul UE

5.3 Ajustarea în funcţie de tipul ocupării forţei de muncă

46


Ocuparea forţei de muncă s-a modelat în funcţie de scăderea economică prin reducerea

angajării temporare. În conformitate cu declinul activităţii economice, ocuparea forţei de muncă a

cunoscut câteva etape: în perioada 2006 s-a simţit o creştere între 4.5-5.5% , după care a scăzut în

2007, iar în 2008-2009 a cunoscut cea mai critică scădere. În al doilea trimestru al anului 2009,

numărul angajaţilor pe perioada temporară în UE a scăzut cu 1.7 milioane (Sau aproximativ 6%),

comparativ cu al doilea trimestru din 2008, unde s-au simţit scăderi în mai marile state membre, cea

mai notabilă fiind Spania cu o scădere de 1 milion de euro. Creşterea în ocuparea forţei de muncă

permanente, a rămas la o rată relativ stabilă de 2% în 2008, a ajuns la o scădere în primul trimestru

al anului 2009 şi ulterior s-a agravat în al doilea trimestru. (Fig. 5.3).

Figura 5.3 : Creşterea Ocupării Forţei de Muncă şi PIB-ului în UE

Scăderea ocupării forţei de muncă temporară a condus la o reducere a ponderii salariaţilor în

UE cu contracte pe durată determinată. Această cotă în linii mari a fost în scădere începând cu a

doua jumătate a anului 2007, care se încadrează la 13,5% în al doilea trimestru din 2009 şi care se

resimte mai ales în Spania şi Slovenia.

În 2006-2007 s-a simţit o creştere la nivelul ocupării forţei de muncă part –time, după care

din al doilea trimestru al lui 2008 a scăzut. La nivelul ocupării forţei de muncă cu normă întreaga se

resimte la fel. Rate de creştere a ambelor tipuri de muncă s-au observat în al doilea şi al treilea

trimestru din 2008, din al patrulea trimestru a scăzut mai mult ocuparea forţei de muncă cu normă

întreagă. Rata de creştere, în ocupărea forţei de muncă cu normă intreagă a scăzut la 2,1% în al

47


doilea trimestru din 2009, în timp ce pentru ocuparea forţei de muncă cu timp parţial creşterea a

rămas relativ puternică (la 1%).

5.4 Ore de lucru

Practicarea reducerilor la nivelul timpul de lucru este măsura care a protejat locurile de

muncă europene de impactul iniţial al recesiunii şi a contribuit la evitarea creşteri în şomaj. În mai

multe Statele Membre autorităţile publice au recurs la reducerea timpului de lucru: Olanda,

Austria, Germania şi Franţa.

De exemplu, în Franţa, „şomajul tehnic”sau „şomajul parţial” este o finanţare publică, care

permite companiilor în caz de dificultate economică să recurgă la fonduri de stat care acoperă 60%

din salariul minim pe oră în perioadele în care personalul este temporar în şomaj. În Germania, se

practică reducerea orelor de lucru pentru a susţine ocuparea forţei de muncă. Sistemul federal

Kurzarbeit oferă o subvenţionare până la 67% din salariul unui angajat. Până în mai 2009,

aproximativ 1,5 milioane de muncitori din Germania au recurs la această schemă de ajutor social.

După cum s-a subliniat anterior, o mare parte din scăderea ocupării forţei de muncă poate fi

atribuită sectoarelor industriale. Concentrându-ne pe acest sector, putem spune că ocuparea forţei de

muncă a scăzut începând cu ultimul trimestru al lui 2008 la nivelul reducerii orelor de lucru (Fig.

5.4).

Figura 5.4 :Ocuparea forţei de muncă la nivelul orelor de lucru în sectoarele industriale

din UE

48


Pe o scară mai largă acţiunile anumitor State Membre s-au concentrat pe reducerea orelor de

lucru pentru a nu reduce angajaţii. De exemplu, în Germania şi Austria, pe parcursul anului 2009,

există reduceri notabile la nivelul orelor de lucru cu normă intreagă.

Într-adevăr, pentru cei încă în ocuparea forţei de muncă, media orelor de lucru a scăzut cu

mai mult de 3% în cele două tari, înregistrându-se scăderi de peste 2% în majoritatea sectoarelor de

servicii. În Germania, importante centre de producţie au suferit un declin de aproximativ 6%, în

medie la nivelul salariaţilor cu normă întreagă . În schimb, în Spania şi Marea Britanie, media orelor

de muncă la nivelul salariaţilor cu normă întreagă a avut o scădere mai puţin semnificativă între

sectoare în comparatie cu sectorul imobiliar care a înregistrat o scădere mai mare de 5%.

Pe ansamblu, media ore lucrate a avut o scădere mai limitată de 1,0% în Regatul Unit şi

1,6% în Spania.

5.5 Analiză comparativă:

Criza are un puternic impact negativ asupra pieţelor forţei de muncă din UE, inversând în

cea mai mare parte creșterea ocupării forţei de muncă realizată din 2000.

Se aşteaptă ca actuala recesiune să afecteze în mod semnificativ piețele forței de muncă din

UE și să conducă la creșteri importante ale şomajului, deşi în anumite state membre pierderile de

locuri de muncă care au avut loc până în prezent au fost restrânse datorită utilizării de regimuri

precum program de lucru mai scurt sau şomaj parţial temporar.

Totuşi, chiar dacă pieţele forţei de muncă s-au dovedit a fi mai solide, se aşteaptă încă să se

piardă în Europa mai mult de şapte milioane de locuri de muncă în perioada 2009-2010, iar şomajul

ar putea ajunge la peste 10 % până în 2015.

Toate acestea reprezintă un pas înapoi semnificativ în atingerea obiectivelor de la Lisabona

pentru 2010. De la debutul Strategiei de la Lisabona, s-au realizat progrese considerabile în

domeniul politicii de ocupare a forţei de muncă - rata de ocupare globală a crescut cu aproape patru

puncte procentuale, ajungând la 65,9 % în 2008, în timp ce rata de ocupare pentru femei şi lucrători

mai în vârstă a crescut, de asemenea, substanţial, ajungând în 2008 la 59,1 %, respectiv 45,6 %6.

Din nefericire, se aşteaptă ca actuala recesiune economică să inverseze mult această creştere,

49


conducând la rate de ocupare care se îndepărtează de obiectivele care trebuiau realizate între 2008 și

2010.

Criza actuală se caracterizează prin faptul că impactul asupra unor grupuri de lucrători este

mai puternic decât asupra altor grupuri. În special, lucrătorii cu contracte pe perioadă determinată

sau temporare au suportat partea cea mai grea a contracției ocupării forței de muncă, în timp ce

şomajul în rândul tinerilor a ajuns la noi valori maxime istorice în ultimele luni. Aceste tendinţe

subliniază necesitatea intensificării acţiunii de combatere a şomajului în rândul tinerilor şi de

reducere a segmentării pieţei forţei de muncă.

Pieţele forţei de muncă din UE au demonstrat un dinamism considerabil în ultimii ani. În

perioada 2002-2007, rotaţia medie anuală a forţei de muncă s-a ridicat la 22 %, ceea ce indică faptul

că, în fiecare an, un număr cuprins între o cincime și un sfert din totalul lucrătorilor europeni îşi

schimbă locul de muncă.

O astfel de dinamică a pieţei forţei de muncă nu se limitează doar la ţările care sunt

considerate în mod obişnuit ca „flexibile”, precum Regatul Unit sau Danemarca, ci se referă la toate

statele membre, deşi rotaţia anuală a forţei de muncă, raportată la ocuparea totală a forţei de muncă,

variază de la 14 % în Grecia și 16 % în Suedia la 25 – 30 % în Regatul Unit, Spania şi Danemarca.

Amploarea rotaţiei forţei de muncă variază considerabil în funcţie de diferitele grupuri de

lucrători. Fluxurile au tendința de a fi substanțial mai mari pentru femei decât pentru bărbați (o

diferență de cinci puncte procentuale la nivelul întregii UE), cu doar câteva excepţii (Estonia,

Polonia și Suedia). Ratele rotaţiei pentru lucrătorii tineri (între 15 și 24 de ani) se situează la

aproximativ 70 % din nivelul ocupării forţei lor de muncă, fiind cu mult mai mari decât cele ale

lucrătorilor adulţi şi ale celor mai în vârstă. În acelaşi timp, ratele rotaţiei au tendinţa să scadă o dată

cu nivelul de educaţie, deşi în grade diferite, în funcţie de statele membre.

Diferenţele sectoriale reprezintă o fracţiune cu mult mai mare din variabilitatea totală a

ratelor de angajare în UE, prin comparație cu diferenţele dintre ţări sau cu efectele ciclului

economic, stând la baza importanţei, pentru realizarea dinamicii forţei de muncă, a factorilor

tehnologici, organizaţionali şi de cerere specifici sectorului.

Este dificil să se ajungă la concluzii clare privind nivelurile dorite sau „optime” ale rotaţiei

forței de muncă. Deşi instituţii mai rigide ale pieţei forţei de muncă au tendinţa de a crea obstacole

în calea redistribuirii forței de muncă de la activitățile în declin la acelea în expansiune, rotaţia

ridicată a forţei de muncă poate fi asociată, de asemenea, cu costuri ale bunăstării, cum ar fi şomaj

50


fricțional ridicat, costuri ale adecvării ofertei în funcție de cerere, pierdere a unui capital uman

specific, precum și cheltuieli posibile mai mari privind ajutorul de şomaj.

În conformitate cu dovezile privind rotaţia forţei de muncă, stocul celor care sunt şomeri nu

este static, fiind afectat de fluxuri externe și interne importante. În medie, în perioada 2002- 2007,

aproape o treime dintre șomeri și aproximativ 10 % dintre persoanele inactive au găsit un loc de

muncă în decursul unui an. Totuşi, astfel de rate ale tranziţiei de la şomaj la ocupare a forţei de

muncă se situează între 40 % sau mai mult în Regatul Unit, Spania, Portugalia și Țările de Jos şi 25

% sau mai puţin în Germania, Grecia, Polonia şi Belgia; în timp ce ratele tranziţiei de la inactivitate

la ocupare a forţei de muncă se situează între 15 % sau mai mult în Suedia, Regatul Unit şi

Danemarca şi 3 % în Grecia, respectiv 4,5 % în Italia. Din a doua jumătate a anilor '90, a avut loc în

UE o creştere susţinută a componentelor tendinţei atât în cursul ratelor de tranziţie de la şomaj la

ocupare a forţei de muncă, cât şi al celor de tranziţie de la inactivitate la ocupare a forţei de muncă

(acestea sunt considerate drept tranziţiile „pozitive” ale pieţei forţei de muncă), sugerând o

ameliorare structurală fundamentală a pieţelor comunitare ale forţei de muncă în timpul acestei

perioade.

Referitor la caracteristicile lucrătorilor, ratele de tranziţie de la şomaj la ocuparea forţei de

muncă pentru lucrătorii mai în vârstă (între 55 și 64 de ani) sunt mai mici decât o treime din cele

pentru lucrătorii adulţi (între 25 și 54 de ani). De asemenea, şomerii sau persoanele inactive cu

studii superioare prezintă o probabilitate cu mult mai mare de a redeveni angajaţi (în comparaţie cu

grupurile cu calificări medii şi cele cu un nivel scăzut de calificare).

Deşi rata şomajului pe termen lung în UE a scăzut începând cu mijlocul anilor '90, incidenţa

şomajului pe termen lung şi durata acestuia rămân probleme care trebuie rezolvate. În Europa, în

perioada 2005-2007, în medie, aproape 45 % din toate perioadele de şomaj în curs au durat mai mult

de un an, în comparaţie cu numai aproximativ 10 % în Statele Unite, ceea ce a dus la preocupări atât

din motive de echitate, cât şi de eficiență.

Diferenţele între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte durata medie a şomajului sunt foarte

mici în cadrul UE (12 luni pentru femei față de 11,7 pentru bărbați). Cu toate acestea, durata

şomajului are tendinţa să crească o dată cu vârsta şi să scadă o dată cu creşterea nivelului de educaţie

(12,3 luni pentru şomerii cu un nivel scăzut de calificare, în comparaţie cu 8,1 luni

pentru şomerii calificaţi).

De asemenea, recesiunea a subliniat mai multe aspecte referitoare la măsurarea

corespunzătoare a şomajului, și anume faptul că recurgerea exclusivă la rata şomajului drept

51


indicator în scopuri politice este insuficientă. Deşi necesită cercetări suplimentare, rezultatele

preliminare sugerează că statisticile obişnuite privind durata şomajului, bazate pe perioade

incomplete (adică, perioade care sunt încă în curs în momentul în care are loc observarea), au

tendința de a trece cu vederea multe perioade scurte de şomaj care au loc între perioadele de

observare, conducând la o supraestimare a duratei medii a perioadelor definitivate. În UE, în

perioada 2005-2008, durata medie a perioadelor de şomaj definitivate a fost de aproximativ jumătate

din valoarea calculată utilizând perioade incomplete, adică cele din statisticile oficiale. Deşi o

măsurare bazată pe perioade definitivate ar fi mai adecvată pentru evaluarea implicațiilor pe care le

are şomajul asupra bunăstării, statisticile obişnuite ale duratei şomajului au mai multe avantaje

practice, în ceea ce priveşte promptitudinea, transparenţa, disponibilitatea datelor şi uşurinţa

calculului, care justifică menținerea utilizării lor, în ciuda distorsiunilor posibile. În plus, o evaluare

a unor aspecte legate de durata şomajului, precum relația sa cu diversitatea perioadelor de şomaj,

necesită utilizarea datelor longitudinale. Trei aspecte particulare sunt asociate cu utilizarea datelor

longitudinale pentru a măsura durata şomajului. În primul rând, utilizarea acestora permite o

acoperire mai cuprinzătoare a perioadelor mai scurte de şomaj. În al doilea rând, acestea fac posibilă

calcularea indicatorilor alternativi ai şomajului pe termen lung, care sunt întreruperi ale şomajului,

de la lungi la scurte, precum procentajul de şomeri care petrec în total 12 luni sau mai multe în

șomaj în decursul unui număr de ani. În al treilea rând, datele pot fi utilizate pentru a monitoriza

perioadele multiple de şomaj, permiţând calcularea statisticilor duratei șomajului în funcție de

numărul de perioade.

Consideraţiile de mai sus indică, în mod clar, necesitatea de a calcula diverşi indicatori ai

duratei şomajului, evaluând meritele lor relative. Acest lucru este deosebit de important în timpul

recesiunilor grave, care sunt asociate cu creșteri semnificative ale duratei şomajului care ar putea

avea un impact negativ major, de lungă durată, asupra capacităţii de inserţie profesională a celor

afectaţi.

Ultimul capitol oferă câteva măsuri care au fost intreprinse pentru a reduce impactul crizei

economice.

52


Capitolul 6: Măsuri intreprinse pentru a reduce impactul crizei economice asupra pieţei

forţei de muncă

6.1 Iniţiative la nivel UE de promovare a ocupării forţei de muncă

Prin mai multe iniţiative recente şi prin consolidarea activităţilor existente, UE şi-a

consolidat eforturile de promovare a ocupării forţei de muncă şi a incluziunii sociale, ca parte a

strategiei sale de a face faţă crizei economice şi financiare. Consiliul European de primăvară din

2009 şi cele trei workshop-uri susţinute la Madrid, Stockholm, Praga, în parteneriat cu statele

membre şi partenerii sociali au ajutat să defineasca cele trei priorităţi-cheie pentru a aborda situaţia

actuală: menţinerea ocupării forţei de muncă, crearea de locuri de muncă şi promovarea

mobilităţii; îmbunătăţirea competenţelor şi de potrivire a nevoilor pieţei muncii, precum şi

creşterea accesului la locuri de muncă.

Iniţiativele globale care au fost lansate la nivelul UE sunt în concordanţă cu strategia de

ansamblu care vizează soluţionarea acestor trei priorităţi-cheie şi includ următoarele:

• Planul European de redresare economică (PERE) în valoare de 200 miliarde de euro pentru

redresare economică. Acesta reprezintă un răspuns global, coerent şi coordonat pentru a contribui la

atenuarea impactului crizei pe pieţele financiare asupra economiei reale, solicită stimulare fiscală şi

reforme structurale, atât la nivelul statelor membre cat şi la nivelul UE.

• Summit-ul de ocuparea forţei de muncă pe 07 mai 2009 pentru a stimula eforturile de promovare a

ocupării forţei de muncă şi a incluziunii sociale în perioada crizei financiare

53


• Propune schimbări la nivelul Fondul Social European (FSE) şi al Fondul european de ajustare la

globalizare (FEG) pentru a asigura acces şi suport pentru piaţa forţei de muncă :

-19 miliarde de euro se oferă sprijin pentru piaţa forţei de muncă: sprijinul este alocat prin

intermediul Fondului Social European pentru perioada 2009-2010. Se acordă asistenţă Statelor

Membre pentru a reacţiona rapid la nivelul celor trei priorităţi-cheie.

- accesul la FEG se face mai uşor şi mai eficient pentru a acoperi concedierile cauzate de criză, prin

co-finanţare de formare şi de plasare de locuri de muncă. Rată de finanţare a UE a fost majorată de

la 50% la 65% până la sfârşitul anului 2011 şi pragul de eligibilitate pentru cererile FEG a fost redus

de la 1 000 la 500 de muncitori concediaţi. În plus, durata de sprijin FEG a fost prelungită de la 12

la 24 luni pentru a oferi suficient timp pentru re-integrarea, în special a grupurilor vulnerabile în noi

locuri de muncă.

• Propune înfiinţarea unei noi unităţi de micro-finanţare pentru a oferi credite pentru persoanele care

s-au pierdut locurile de muncă şi doresc să înceapă propria lor mică afacere. Bugetului iniţial de

100 milioane s-ar putea adăugă încă 500 de milioane în urma unei iniţiative comune cu instituţiile

financiare internaţionale, în special Banca Europeană de Investiţii.

• Initiativa noi competenţe pentru noi locuri de muncă, potrivirea oamenilor la locul de muncă care

oferă o perspectivă asupra nevoilor de formare.

• Monitorizare accelerată a ocupării forţei de muncă şi a situaţiei sociale, inclusiv prin publicarea de

către Comisia Europeană, a unei noi serii de rapoarte de monitorizare lunare privind situaţia de

schimbare rapidă.

• Comisia Europeană a adoptat un "angajament comun pentru angajare", care invocă priorităţi şi

acţiuni cheie pentru a păstra locurile de muncă şi a ajuta pe cei care se confruntă cu dificultăţi în

gasirea unui loc de muncă.

• Comunicarea Comisiei "Stimularea redresării economice europene" martie 2009 a subliniat o

serie de elemente de design pentru a ajuta Statele Membre să pună în aplicare politici adecvate şi

eficiente pentru ocuparea forţei de muncă ca răspuns la criza economică

• Strategia Europeană de Ocupare, unul dintre pilonii strategiei UE pentru creştere economică şi

locuri de muncă, continuă să ofere un cadru pentru Statele Membre să ia o acţiune coordonată

pentru a promova ocuparea forţei de muncă în contextul crizei, inclusiv prin munca în comun în

cadrul Comitetului ocuparea forţei de muncă şi identificarea celor mai bune practici în cadrul

programului de învăţare reciprocă.

6.2 Măsuri recente întreprinse de Statele Membre pentru a combate efectele crizei

54


În situaţia actuală, principala provocare a pieţei forţei de muncă este de a evita concedieri la

nivelul firmelor sănătoase care sunt temporar afectate de perturbări pe termen scurt la nivelul cererii,

asigurând în acelaşi timp mijloace adecvate pentru realocarea forţei de muncă între sectoare.

Politicilor de ocupare au nevoie, mai mult decât oricând, să se concentreze asupra punerii în aplicare

a măsurilor integrate de flexicuritate şi competenţe mai bune de potrivire şi de modernizare.Diverse

măsuri pentru a facilita tranziţiile de pe piaţa muncii şi sprijinul ocupării forţei de muncă sunt

necesare a fi luate. Acestea includ politici consolidate de activare prin: servicii de ocupare eficiente,

flexibilitate în lucru, scaderea taxelor sociale pentru angajatori şi angajaţi, în special pentru locuri de

muncă prost plătite, împreună cu o plasă de siguranţă corespunzătoare pentru lucrătorii concediaţi.

Urmarind Planul European de Redresare Economică, majoritatea Statelor Membre au

stabilit un Plan Naţional de Redresare care cuprinde dispoziţii pentru ocuparea forţei de muncă şi

politicile sociale.În urma informaţiilor colectate de către Comisie, aproape 300 de măsuri au fost

identificate ca fiind introduse pe teritoriul UE. Măsurile de mai jos, s-au intreprins în funcţie de cele

trei priorităţi identificate, sunt exemple de moduri vizate înainte de încercarea atenuării impactului

crizei.

6.2.1 Menţinerea ocupării forţei de muncă, crearea de locuri de muncă şi promovarea mobilităţii

Una dintre principalele priorităţi ale UE este de a evita pierderile de locuri de muncă, în

special în sectoare şi firme care au fost în esenţă solide înainte de criză. Ca răspuns la deteriorarea

situaţiei ocupării forţei de muncă, mai multe State Membre au introdus, sau introduc, diferite forme

de sprijin public pentru a încuraja întreprinderile să utilizeze aranjamente pe termen scurt de lucru în

loc de a disponibiliza oameni.. Aceste măsuri permit companiilor de a reduce temporar nivelurile de

muncă sau salariile, ceea ce este precizat în acordul contractual sau de a suspenda momentan toate

sau o parte din activităţile sale. În aceste cazuri, orice pierdere de salariu pe angajat este, parţial sau

pe deplin compensată de către stat.

Se pare că într-o serie de State Membre, pierderile de locuri de muncă au fost susţinute în

mare parte datorită acestor măsuri.

6.2.2 Actualizarea competenţelor şi de potrivire a nevoilor pieţei muncii

Pe termen scurt, abilităţile de potrivire şi modernizarea sunt cele mai bune metode de a

aborda schimbările structurale şi de exploatare de noi oportunităţi pentru locuri de muncă durabile,

cum ar fi cele referitoare la trecerea la o economie cu emisii reduse de carbon, locuri de muncă

ecologice şi dezvoltarea de noi tehnologii.

55


Pe termen lung instrumentele de formare şi reconversie profesională sunt esenţiale pentru a

asista la locul de muncă deoarece mulţi oameni care îşi pierd locul de muncă în timpul crizei actuale

nu vor fi în stare să-şi reia locul de muncă la finele crizei.

Formarea la locul de muncă este o măsură de îmbunătăţire a şanselor de angajare a celor deja

existenţi în campul muncii. România, de exemplu, a oferit sprijinul de 50% pentru costurile de

formare profesională continuă atât pentru angajaţi cat şi pentru şomeri, în timp ce Germania a

stabilit un nou program pentru a sprijini formarea profesională suplimentară pentru lucrătorii

temporari, printr-un sistem de bonuri de formare. Portugalia a extins furnizarea de formare de locuri

de muncă pentru beneficiarii de venit minim, precum şi intensificarea sprijinului financiar pentru

accesul la educaţie a fost introdus în Suedia şi Austria.

Pentru a face faţa nevoilor pieţei forţei de muncă, modernizarea şi îmbunătăţirea capacităţii

administrative a Serviciilor Publice de Angajare a fost un punct central pentru un număr de state

membre, inclusiv Germania, Danemarca, Grecia, Spania, Franţa, Ungaria, Suedia, Slovacia şi

Regatul Unit. Acest lucru a venit în întampinarea numărului tot mai mare de solicitanţi a ajutorului

de şomaj şi clienţii care au nevoie de asistenţă pentru piaţa forţei de muncă.

Unele ţări s-au axat pe politici active pentru piaţa forţei de muncă. Ţările de Jos, de exemplu,

au dezvoltat "centre de mobilitate", a parteneriatelor public-privat temporare destinate să intensifice

asistenţa în timp util la locuri de muncă şi în intreprinderi, pentru a preveni şomajul, pe cat posibil.

Angajaţii care sunt ameninţaţi de şomaj vor fi asistaţi în găsirea unui nou loc de muncă, sau vor fi

temporar detaşare către alţi angajatori.

Multe state membre au introdus măsuri pentru a îmbunătăţi capacitatea de proiectare a

ofertelor de formare pentru a răspunde nevoilor urgente care rezultă din extinderea crizei.

6.2.3 Creşterea accesului la locuri de muncă

Au fost introduce reduceri la contribuţiile asigurărilor sociale pentru a stimula cererea de

forţă de muncă în perioada de criză în Belgia, Spania, Franţa, Ungaria, Portugalia, Suedia şi

Slovacia. Cu toate acestea, reducerile pot avea un efect negativ, erodează asupra viabilităţii pe

termen lung a sistemelor de securitate socială, de aceea este esenţial să se asigure că orice astfel de

reduceri sunt temporare.Alte măsuri introduce au fost stimularea fiscală care a fost direcţionată spre

susţinerea forţei de muncă în sectoare specifice, cum ar fi serviciile legate de ocuparea forţei de

muncă de uz casnic şi întreţinerea clădirii, sau a activităţilor strategice, sau sectoare, cum ar fi

cercetarea, dezvoltare, investiţii şi energii regenerabile.

56


Scăderea costurilor forţei de muncă, atât pentru angajatori şi angajaţi a avut loc în special în

Germania, Belgia, Franţa şi Suedia. În Ţările de Jos, moderarea salarială pe termen mediu a fost

împotriva reducerilor contribuţiilor sociale atât pentru angajatori şi angajaţi, în timp ce Ungaria a

îngheţat salariile minime, în încercarea de a păstra locuri de muncă.

Concluzii

Politica socială şi de ocupare a forţei de muncă au fost obiective comunitare importante,

transpuse în instrumente juridice adoptate de instituţiile comunitare

Politicile de ocupare reprezintă un ansamblu de măsuri elaborate de stat pentru a

interveni pe piaţa muncii, în scopul stimulării creării de noi locuri de muncă, al ameliorării adaptării

resurselor de muncă la nevoile economiei, al asigurării unei fluidităţi şi flexibilităţi eficiente pe piaţa

muncii, diminuându-se dezechilibrele şi disfuncţionalităţile.

Obiectivul general al Politicilor Uniunii Europene este “Locuri de muncă mai multe şi mai

bune şi o mai mare coeziune socială”. Politica socială în contextul european trebuie să fie o politică

pentru oameni.

Agenda Lisabona 2000, adoptată la Consiliul European de la Lisabona ( 2000 ), contribuie

la consolidarea coeziunii sociale la nivel european. Strategiei Europa 2020, îsi propune să creeze

mai multe locuri de muncă și să asigure condiții de viață mai bune

Criza a condus la cea mai severă recesiune de după al doilea război mondial, afectând

economia şi avand un impact din ce în ce mai mare asupra pieţelor forţei de muncă din UE. După

mulţi ani de creştere relativ ridicată şi crearea de locuri de muncă, criza financiară mondială şi

repercusiunile acesteia asupra economiei reale au dus la inversarea bruscă a perioadei anterioare de

creştere a ocupării forţei de muncă.

57


Deşi criza economică a avut un impact major asupra creşterii economice în UE, efectul

asupra pieţei forţei de muncă a fost mai degrabă limitat la 2008.

Impactul negativ asupra ocupării forţei de muncă a fost mai evident în 2009, de aceea

politicile pentru a sprijini redresarea economică şi de a reduce şomajul s-au evidenţiat la nivelul

ocupării forţei de muncă. Deşi criza se simţea în toate Statele Membre, atat creşterea cat şi

severitatea acesteia variază foarte mult între ţări. În acelaşi timp, criza pare a fi afectat anumite

grupuri de lucrători mai profund decât altele. Deşi bărbaţii au indicatori mai ridicaţi la nivelul

ocupării forţei de muncă decât femeile, se pare că aceştia au fost mai afectaţi în cadrul ocupării

forţei de munca. O creştere puternică a şomajului a continuat în rândul tinerilor, fapt ce a dus la

necesitatea unui sprijin pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor.

UE trebuie să răspundă la reducerea pierderile de locuri de muncă, să prevină şomajul să

devină fortificată, să stimuleze crearea de locuri de muncă şi să deschidă calea pentru reînnoirea

economică, pentru recuperare şi creştere durabilă. În acest context, UE şi statele membre au luat

deja măsuri importante pentru a limita impactul crizei asupra pieţelor forţei de muncă.

Bibliografie

1. Cairns, W., (1997), „ Introducere în legislaţia U.E.”, Edituta Universal Dalsi, Marea

Britanie, în traducere în 2001 de Dumitrescu, T.

58


2. Ciocan, V., Nuna, E., (2004), „ Instituţii europene noţiuni de drept comunitar”, Editura Graf

Net, Oradea

3. Ciceu, G., Păun A.C., Păun, N., (2003), „Europa unită, Europa noastră”, Editura Presa

Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

4. Ciucur, D., Gavrilă, I., Popescu, C., (1999)„ Economie, manual universitar”, Editura

Economică, Bucureşti

5. Cramarenco, E., (2006) „Piaţa muncii în Uniunea Europeană” în Mediul European al

Afacerilor ( Integrare economică europeană vol.III ) , Editor Bârsan Maria, Cluj-Napoca,

6. Diaconu, N., Marcu, V., (2003), „ Drept comunitar parte specială politici comunitare”,

Editura Lumina Lex, Bucureşti

7. Didea, I., (2007), “Piaţa muncii în actualitate”, Editura Paralela 45, Bucureşti

8. Giarini, O., Liedtke, P.M., (2001), "Dilema ocupării forţei de muncă şi viitorul muncii”,

Editura All Beck, Bucureşti

9. Iovitu, M., (1997), „ Bazele politicii sociale”, Editura Eficient, Bucureşti

10. Meseşan, A.G., (2008), „ Armonizarea legislaţiei muncii cu aquis-ul comunitar”, Editura

Albastră, Cluj-Napoca

11. Niţa, D., (1995), “Economie politică- Manual alternativ”, Editura Economica, Bucureşti

12. Popescu, A., (1998), „ Drept internaţional al muncii”, editura Holding Report, Bucureşti

13. Porumb,E., (2006) „Managementul resurselor umane”, Editura EFES, Cluj-Napoca

14. Profiroiu, A., Profiroiu, M., ( 1999), „ Introducere în realităţile europene”, Editura

Economică, Bucureşti

59


15. Puşcaş, V., (2003), „ Negociind cu U.E.”, vol.1 Documenete iniţiale de poziţie la capitolul

de negociere”, Editura Economică, Bucureşti

16. Şerban, R., (2007), „ Romania în U.E.”, Edituta Tribuna Economică, Bucureşti

17. Tincă, O., (2002), „ Drept social comunitar”, Editura Lumina Lex , Bucureşti,

18. Arhiva Adevărul, 18.10.2005, art. “Enclave cu şomeri în Europa”, de Magda Crişan

19. Gazeta de Cluj , Articol de Traian Deleanu, publicat în 23.01.2006

20. Ministerul muncii, familiei şi egalităţii de şanse, Direcţia programe şi strategii ocuparea

forţei de muncă , (2007), “ Reglementări europene în domeniul ocupării forţei de muncă şi

formării profesionale”, Bucureşti

21. Ministerul muncii, familie şi egalităţii de şanse, Direcţia programe şi strategii ocuparea forţei

de muncă, (2007), “ Evoluţia politicii europene în domeniul ocupării forţei de muncă”,

Bucureşti

22. Perţ, S., (2001), "Piaţa paralelă a muncii", în revista "Raporturi de muncă", nr. 2/2001

23. Regulamentul Parlamentar European şi Consiliului nr. 1784/1999 din 12.06.1999

24. Comisia Europeană, 2010, “Comunicare a strategiei Europa 2020, o strategie europeană

pentru o creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii”, Bruxelles, accesat în 10.

aprilie 2010 la adresa: http://ec.europa.eu/eu2020/pdf/1_RO_ACT_part1_v1.pdf

25. Comisia Europeană, 2010, “ Recomandare a consiliului privind orientarile generale pentru

politicile economice ale Statelor Membre şi ale Uniunii”, Buxelles, accesat în 23. mai 2010,

la adresa:

http://ec.europa.eu/eu2020/pdf/COMM_PDF_SEC_2010_0488_F_RO_RECOMMANDATI

ON.pdf

60

http://ec.europa.eu/eu2020/pdf/COMM_PDF_SEC_2010_0488_F_RO_RECOMMANDATION.pdf

http://ec.europa.eu/eu2020/pdf/COMM_PDF_SEC_2010_0488_F_RO_RECOMMANDATION.pdf

http://ec.europa.eu/eu2020/pdf/1_RO_ACT_part1_v1.pdf


26. Comisia Comunităţilor Europene, (2009), “ Comunicare ocuparea forţei de muncă în

Europa 2009”, Bruxelles, acces în 02.iunie. 2010, la adresa:

http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=119&langId=en

27. Consiliul European, (2010), “Employment report 2009/2010”, Bruxelles, accesat în 15 mai

2010, la adresa: http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/RO/ec/

113601.pdf

28. Eurostat, Oficiul de Statistici al Comunităţii Europene, accesat în 20. aprilie 2010, la adresa:

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/

61

http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/RO/ec/113601.pdf

http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/RO/ec/113601.pdf

http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=119&langId=en

politica sociala si de ocupare a fortei de munca in ue

Documents