UNIVERSITATEA „TRANSILVANIA” BRAȘOVFACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI COMUNICAREPROGRAMUL DE LICENȚĂ COMUNICARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ANUL II, 2011-2012TEHNICI CREATIVE ÎN ELABORAREA PRODUSELOR DE PR

PARTEA A III-A. Brainstormingul

1. Definiție și reguli2. Cum se face brainstormingul. Precizări prealabile3. Cum se face brainstormingul. Cele două formulări ale problemei4. Cum se face brainstormingul. Timpul5. Cum se face brainstormingul. Locul în care se desfăşoară şedinţa de brainstorming şi

amenajarea lui6. Cum se face brainstormingul. Invitaţii7. Cum se face brainstormingul. Partitura facilitatorului8. Cum se face brainstormingul. Închiderea şedinţei şi finalizarea sesiunii de

brainstorming9. Exemplificări

1. Definiție și reguli

De departe cea mai celebră dintre tehnicile creative, întruchipînd însăşi ideea de tehnică creativă şi, adeseori, chiar pe cea de ideaţie voluntară în general. Prezintă avantajul unic de a fi prezent, şi încă într-o poziţie foarte prestigioasă, pe harta mentală sau cel puţin în vocabularul majorităţii managerilor şi a altor categorii de persoane importante.

Brainstormingul1 este la bază o reţetă de făcut şedinţe deştepte şi productive. Sîntem în 1941, în Statele Unite, iar Alex Osborn, tînăr director de advertising, este foarte nemulţumit de sărăcia şi platitudinea ideilor care se nasc din derularea normală a şedinţelor de lucru. Soluţia pe care a găsit-o este „o tehnică de şedinţă prin intermediul căreia un grup caută să obţină soluţia la o problemă concretă adunînd la grămadă toate ideile emise în mod spontan de membrii grupului respectiv”. Inovaţia constă în aplicarea, neabătută, a următoarelor patru reguli:1. No criticism of ideas. Pe parcursul şedinţei, nimeni nu are voie să critice ideile emise. În nici un fel, sub nici un motiv.

1 Cuvîntul brainstorming nu are echivalent în limba română. Încercările de a-l traduce şi acredita, după model franţuzesc, prin „furtună a creierelor” sau „asalt cerebral”, nu au prins nici la noi, cum nu au prins pe nicăieri. Nici măcar în Franţa, unde tentativele de autohtonizare, vezi fiorosul remue-meninges, au rămas simple curiozităţi.

2. Go for large quantities of ideas. Să producem cît mai multe idei, fără nici o inhibiţie, fără să ne preocupe calitatea lor, acurateţea, deşteptăciunea sau dacă se potrivesc sau nu cu problema de soluţionat.3. Build on each others ideas. Să ne folosim de ceea ce spun ceilalţi/ celelalte ca trambuline pentru a iventa noi şi noi idei.4. Encourage wild and exaggerated ideas. Conducătorul şedinţei încurajează, inclusiv prin propriul exemplu, emiterea de idei cît mai derezonabile, cît ai neortodoxe, cît mai tembele.

Invenţia aceasta, denumită iniţial think-up, a avut parte de un destin excepţional.Din cîte pot să-mi dau seama, brainstormingul este prima tehnică creativă, în cel puţin

următoarele sensuri:- iluminează ideile ca resursă distinctă, inepuizabilă şi esenţială- deschide oportunitatea de a produce idei bune exact atunci cînd ai nevoie de ele, fără să aştepţi pînă binevoieşte inspiraţia să te servească cu cîte ceva- este prima invenţie făcută cu scopul explicit de a pune în valoare creativitatea grupurilor de persoane ca resursă distinctă de creativitatea persoanelor individuale.

Brainstormingul este prototipul foarte multor tehnici creative şi al tuturor tehnicilor creative de grup. Chiar dacă poftim la împărţirea lor în subclase reciproc etanşe, respectiv „dialectice” şi „sinectice”, cum se obişnuieşte, toate tehnicile de grup se bazează pe principiile brainstormingului, nefiind în ultimă instanţă decît dezvoltări, rafinări şi contextualizări aplicative ale setului iniţial de reguli think-up. Au rezultat atît numeroasele variante (e.g. brainstormingul ad-hoc, avansat, regizat, socratic), cît şi rudele, mai apropiate sau mai îndepărtate ale brainstormingului (e.g. Philips 66, Frisco, CNB, sinectica, Moliere, Sherlok Holmes, ancheta Delphi-Helmer, programul Osborn). Iar potenţialul de diversificare generativă este departe de a se fi epuizat.

Ca frecvenţă a utilizării, e suficient de spus că, undeva în lume, chiar în acest moment se derulează o sesiune de brainstorming.

Dacă brainstormingul dovedeşte o versatilitate excepţională în producţia de idei, avem de făcut aceeaşi constatare despre utilizările lui în- animarea şi conducerea grupurilor de lucru, mai ales a grupurilor de decizie- team-building- dezvoltarea abilităţilor manageriale, atît pe dimensiunea leadership, cît şi pe cea a dexterităţilor interpersonale.

A şti să faci sesiuni de brainstorming devine o abilitate managerială per se, foarte căutată şi de succes.

Faţă de think-up-ul iniţial – de mare utilitate şi astăzi, vezi brainstormingul ad-hoc – ceea ce considerăm acum ca brainstorming standard a pierdut complet caracterul de improvizaţie şi a devenit o procedură. La baza acestei transformări se află interpretarea evoluată a unora dintre regulilor iniţiale.

i. Sinergia de grup şi shifting-ul. Grupurile de oameni1 au capacităţi ideative care nu se reduc la suma capacităţilor membrilor grupului. La origine se află, între altele, dar în mod fundamental pentru eficacitatea şedinţelor de brainstorming, diversitatea shifting-urilor individuale şi efectele interacţiunii lor mutuale. Prin shifting se înţelege modalitatea de clivaj a intelectului individual: fiecare avem o anumită direcţie în care mintea ni se sparge în figuri. Specifică fiecărei persoane, această direcţie este destul de stabilă şi depinde de structurile personalităţii, de profesie, gen, temperament, statut social etc.

Teoretic, ştim deci că:

1 Mă refer aici numai la grupuri în accepţiunea psihologiei sociale, i.e. „grupuri mici”.

2

- mai multe persoane împreună, au şanse de a produce idei mai multe şi mai interesante decît ar avea, aceleaşi persoane, separat- e avantajos ca numărul de persoane să fie cît mai mare, dar nu atît de mare încît să depăşească posibilităţile optime de interacţiune mutuală- cel mai bine ar fi ca persoanele respective să aibă shifting-urile cele mai diverse/ divergente cu putinţă. Punînd în interacţiune persoane cu shifting-uri foarte diferite, acestea vor intra în coliziune. Metaforic vorbind, din „ciocnirea” lor vor ieşi foarte multe „scîntei”, adică idei. Diversitatea shifting-urilor este esenţială pentru bogăţia şi calităţile creative ale ideilor emise, deoarece ea oferă un spaţiu pentru asociaţiile de idei şi pentru analogii. incomparabil mai extins şi mai variat decît eventuala lor asemănare sau, cu atît mai puţin, identitate.

Mai ştim că atunci cînd sîntem împreună cu alţii ne influenţăm reciproc, ceea ce spune cineva generează idei, amorsează gînduri în mintea altcuiva, nu numai în propria minte. „Build on each other ideas” înseamnă că în calitate de participanţi la o şedinţă de brainstorming ne vom lăsăm „virusaţi” de ceea ce spun ceilalţi şi vom spune cu voce tare ceea ce ne trece prin cap, pentru a-i „virusa” la rîndul nostru. În plus, a vorbi în prezenţa altor oameni este ceva mult mai natural şi mai spontan decît a vorbi singur/ă. Iar a vorbi cu glas tare înseamnă de fapt a gîndi şi a-ţi exprima gîndurile în mod discursiv, adică unul după altul. Ceea ce, după cum putem lesne observa pe propria noastră experienţă, nu este întotdeauna cazul cu gîndirea interioară, plină de simultaneităţi, de aglomerări inextricabile şi inexprimabile. În capul nostru gîndirea seamănă mai degrabă cu un caier, destul de încîlcit. Cînd vorbim (sau cînd scriem), aceasta ne obligă să toarcem un fir. Indiferent cît ar fi de wild and exaggerated, ideile emise în şedinţele de brainstorming sînt clare şi distincte, deci ne pot amorsa, respectiv pot fi înregistrate şi evaluate.

Pe acest stoc de cunoaştere au fost inferate reguli noi, specifice brainstormingului aşa cum îl practicăm astăzi. La şedinţe nu mai participă cine trebuie să fie prezent/ă la o oareşcare şedinţă de lucru, ci nişte persoane invitate special pentru o activitate de ideaţie în grup. Persoanele invitate trebuie să aibă shifting-uri foarte diferite, deci să fie cît mai diferite unele de altele. Persoana care conduce şedinţa trebuie să aibă o competenţă interpersonală specifică şi să aplice anumite strategii şi tactici de conducere a discuţiilor de grup. Pe scurt, faţă de cele inventate de Osborn, avem următoarele regulile suplimentare:5. Numărul de participanţi nu va fi mai mic de patru şi nici mai mare de doisprezece. Optimul este între opt şi zece.6. Participanţii sînt invitaţi speciali1, cu profesii/ ocupaţii/ preocupări/ stiluri mentale cît mai diferite între ele.7. Conceperea, conducerea şi realizarea activităţilor sînt în responsabilitatea unei persoane distincte, special antrenate, moderatorul.

ii. Neutralizarea inhibiţiilor naturale. E vorba de ambele categorii de factori care inhibă creativitatea, atît de cei „psihologici”, adică de cei care acţionează din interiorul propriei noastre minţi, cît şi de cei „sociali” (interpersonali, organizaţionali, culturali, economici, politici etc.) După momentul Osborn, preponderent intuitiv, aceşti factori au devenit o temă centrală în cercetarea şi dezvoltarea creativităţii. Simplu vorbind, chiar dacă nu ştim cît de creativă este o persoană X şi nici cum să procedăm pentru a-i dezvolta creativitatea, este logic să presupunem că vom obţine un plus de creativitate de la X dacă blocăm sau măcar diminuăm incidenţa factorilor care o inhibă.

Între factorii care trebuie blocaţi în mod obligatoriu pe parcursul şedinţelor de brainstorming se află teama de a greşi, coroborată de teama de a nu fi pedepsiţi. Această teamă este profund inculcată în fiecare dintre noi. Ea ne împiedică să spunem şi să facem lucruri pe care, deşi în sinea noastră le gîndim, ne aşteptăm ca alţii să nu le vadă cu ochi buni. Brainstormingul pare să fie din principiu subminat de o contradicţie fără ieşire. Pe de o parte

1 din interiorul, dar şi din exteriorul organizaţiei beneficiar

3

participanţii sînt încurajaţi să spună cu glas tare orice le trece prin cap, mai mult, să aibă şi să spună wild and exaggerated ideas. Pe de altă parte, aşa cum ştim cu toţii, a da drumul la porumbei este o greşeală care atrage în mod automat din partea celorlalţi tot felul de sancţiuni, usturătoare de obicei, ameninţătoare de multe ori. De exemplu, nu văd ce l-ar putea face pe Marele Şi Seriosul Şef Ş să spună chiar orice prostie îi trece prin cap într-o şedinţă de brainstorming la care participă şi vreunul dintre subalternii săi, s. De altfel putem fi convinşi/ convinse că nici un s nu şi-ar da drumul chiar de tot în prezenţa vreunui Ş, poate nici măcar în prezenţa unui ş.

Soluţia lui Osborn la această contradicţie este în primul rînd regula 1. No criticism of ideas. Este regula de aur, cea mai distinctă şi caracteristică marcă a brainstormingului ca activitate de grup. Regula se anunţă de la început şi se aplică textual şi rigid: pe parcursul şedinţelor de brainstorming nimeni nu are voie să critice – nimic, pe nimeni, în nici un fel, sub nici un motiv, niciodată. Regula No criticism of ideas nu înseamnă însă absenţa criticii, deci a evaluării ideilor, ci amînarea ei pentru o fază ulterioară şedinţei. Adică, mai întîi producem idei şi abia după aceea le criticăm/ evaluăm. Speranţa implicită a lui Osborn se verifică cu fiecare aplicaţie: suspendarea criticii pe durata şedinţei de brainstorming şi faptul că participanţii ştiu de la început că această regulă va fi aplicată fără echivoc produce un climat permisiv, dezinhibat, în care teama de a greşi intervine foarte puţin. Dar continuă să intervină, împreună cu ceilalţi factori inhibitori. Împotriva lor funcţionează complementar regula 4. Encourage wild and exaggerated ideas. Procedînd astfel, moderatorul asigură în primul rînd originalitatea ideilor emise. Dar, ca să-i încurajeze efectiv pe ceilalţi participanţi, moderatorul trebuie să dea un exemplu, emiţînd el însuţi/ ea însăşi idei wild and exaggerated. Pe această cale invitaţii văd în mod concret ce anume se aşteaptă de la ei şi, dat fiind rolul de lider pe care moderatorul îl joacă prin definiţie, sînt înclinaţi să îl imite, ignorîndu-şi propriile reţineri. Regula este valabilă şi astăzi, orice moderator este ţinut să emită el însuşi, în mod repetat şi pilduitor, idei ilogice, nejustificate, agresive. Între timp, pe baza identificării factorilor care inhibă creativitatea, au fost inventate o mulţime de tactici pentru a neutraliza incidenţa lor pe parcursul şedinţelor de brainstorming.

La regulile existente adăugăm:6.1. Invitaţii vor fi persoane creative. În condiţiile în care nu putem evalua suficient de bine creativitatea fiecăreia dintre persoanele la care ne-am gîndit să le invităm, ca să nu greşim vom aplica regulile6.1.1. nici unul dintre invitaţi nu va avea mai mult de douăzecişicinci de ani. Dacă apar, excepţiile vor fi formate numai din persoane despre care avem probe recente şi sigure că sînt creative. Cu atenţie la precizarea 6.2. (mai jos).6.1.2. simţul umorului este obligatoriu. Nu se admit excepţii.6.2. Între invitaţi nu vom avea persoane cu diferenţe sesizante de statut social. De exemplu, nu vom avea şi profesori şi elevi/ studenţi (de-ai lor), şi şefi şi subalterni, şi somităţi şi debutanţi.7.1. Moderatorul are grijă să instaleze şi să menţină un climat cît mai permisiv7.1.1. dar nu are voie să facă acest lucru prin încurajarea consensualităţii între invitaţi. Apariţia stării de group-think va fi judecată ca defecţiune majoră de derulare a şedinţei.7.2. Moderatorul are grijă să menţină un nivel de divergenţă cît mai ridicat între invitaţi.8. Momentul şi locul şedinţelor de brainstorming trebuie astfel alese încît să favorizeze creativitatea sau cel puţin să nu alimenteze factorii care o inhibă.9. Durata şedinţei de brainstorming este variabilă, dar nu va depăşi şaizeci de minute.

iii. Cantitatea produce calitatea. Explicaţia pentru funcţionalitatea regulii 2. Go for large quantities of ideas stă în temeiul filosofic şi statistic al regulii. Ea se dovedeşte a fi o aplicaţie pragmatică a uneia (a doua) dintre cele trei legi ale dialecticii, aşa cum le putem găsi la Hegel sau la Marx (şi Engels), la intersecţia categoriilor filosofice de calitate, cantitate şi măsură. La noi, această lege este mai cunoscută în coruptela „cantitatea produce calitatea”,

4

despre care presupun că ne vine din „Diamat” (dialecticeskii materializm), Vulgata de la Kremlin. Nu îmi pot da seama dacă Osborn şi-a inventat regula cu mintea la dialectica hegeliană, ba chiar am foarte serioase îndoieli. Chestia asta cu „mari cantităţi de idei” îmi pare mai degrabă o generalizare pragmatică. Important este însă că Osborn a căzut pe un principiu foarte profund şi puternic. În sens intuitiv-statistic, chiar şi coruptela ne oferă un supliment de explicaţie: dacă ai multe, multe idei, apăi printre ele trebuie să fie şi vreo cîteva mai răsărite.

În şedinţele de brainstorming vom fi deci preocupaţi să producem cît mai multe idei, fără să ne pese deloc de acurateţea sau inteligenţa lor şi nici de cît sînt de adecvate la problema de soluţionat. Există foarte multe soluţii practice pentru a materializa această regulă, dintre care se detaşează necesitatea ca participanţii să-şi formuleze ideile cît mai scurt. La brainstorming nu luăm cuvîntul, nu argumentăm, nu ne asigurăm că ne exprimăm cu cap şi coadă, nu dezbatem, nu convingem.

Cine vrea să o facă pe moderatorul de brainstorming are de renunţat la teama că procedînd atît de neraţional va obţine numai aiureli şi nici o idee valoroasă şi originală pentru soluţionarea problemei. Dacă nu renunţă, alternativa este să conducă grupul într-o discuţie raţională, focalizată cu simţ de răspundere pe problema de soluţionat. Procedînd astfel, va ajunge în mod sistematic şi inevitabil la tipul normal de şedinţă de lucru, exact acela care l-a nemulţumit pe Osborn, adică idei foarte puţine şi excepţional de banale. Brainstormingul a fost inventat tocmai pentru problemele care nu cedează la abordările „normale” sau cînd nu ne convin soluţiile pe care le obţinem prin asemenea abordări. Ca invitaţi, dar mai ales ca moderatori şi beneficiari, e obligatoriu să acceptăm că brainstormingul este cu totul şi cu totul altceva decît ceea ce experienţa şi intuiţia ne împing să credem că e bine să facem într-o şedinţă. Majoritatea ideilor produse într-o şedinţă de brainstorm este inutilizabilă. Ca moderatori pur şi simplu nu avem voie să ne speriem că grupul spune numai prostii şi, în consecinţă, să îl împingem în direcţii raţionale. Trebuie să avem încredere în principiul „cantitatea produce calitatea” şi să fim convinşi că ideile utile le vom identifica abia după şedinţă, atunci cînd evaluăm fiecare idee emisă. Experienţa spune că, în medie, într-o sută de idei vom găsi cam şase cu adevărat noi, valoroase şi aplicabile. Dar dacă nu vom avea nouăzecişipatru de tîmpenii, este foarte puţin probabil ca respectivele şase să fie cu adevărat noi şi utile.

Ca reguli suplimentare extragem10. Invitaţii vor fi lămuriţi din start şi încurajaţi pe parcurs să-şi formuleze ideile cît mai scurt. Este sarcina moderatorului să intervină pentru eventuale clarificări.11. Toate ideile emise se consemnează ca atare.

iv. Reacţia în lanţ. Cea mai des utilizată analogie pentru a descrie şi explica de ce şi cum funcţionează brainstormingul este analogia cu reacţia în lanţ din fizica nucleară. Să zicem că la şedinţa noastră avem zece invitaţi. Unul dintre ei emite o idee. În principiu, această idee va genera cîte o altă idee în mintea fiecăruia dintre invitaţi, inclusiv în mintea celui care a emis-o. Avem zece idei. Dacă fiecare dintre invitaţi ar apuca să exprime ideea care i-a venit şi fiecare dintre ele ar produce cîte o altă idee în mintea fiecăruia/ fiecăreia, în „turul” următor am avea o sută de idei, în al treilea o mie, în următorul zece mii, iar în al cincilea o sută de mii. Evident, în practică lucrurile nu au cum să se întîmple aşa. Dar, din această analogie ne putem da seama că, dacă am respectat regulile de organizare şi de derulare, pe parcursul celor 40 – 60 de minute ale unei şedinţe obişnuite de brainstorming plutesc în aer cîteva mii de idei. Motivul pentru care nu contabilizăm decît ceva de ordinul a două sute ţine strict de limitele fizice. Dacă pentru emiterea fiecărei idei ar fi nevoie de două secunde şi nu am consuma nici măcar o secundă cu alte activităţi, oricum nu am putea înregistra mai mult de 800 – 1200 de idei. În termeni reali avem nevoie cam de patru secunde în medie pentru emiterea unei idei, iar jumătate din timpul unei şedinţe o consumăm cu mişcările şi manevrele de lubrifiere şi întreţinere. Ajungem astfel

5

cu calculele la 200 – 300 de idei, cifre care se apropie de performanţele reale şi curente ale şedinţelor de brainstorming bine proiectate şi conduse.

Cum judecăm dacă e cazul sau nu să punem de un brainstorming – iată o întrebare neaşteptat de delicată. Reputaţia excepţională care îl însoţeşte conţine riscul de a-l apela ca pe o metodă şi infailibilă şi universală. Şi nu au fost puţine dezamăgirile succesive unor aplicări neadecvate. Invitaţia la prudenţă care decurge implicit conţine şi ea un risc major, cel puţin în condiţiile actuale de la noi. Elegant vorbind, culturile noastre manageriale şi organizaţionale nu sînt prea receptive la idei şi la creativitate. Orice deschidere, indiferent cît ar fi de discutabilă, merită asumată ca oportunitate. De exemplu, snobismul multora dintre şefi apropo de brainstorming. Mi-e teamă ca nu cumva o descriere prea apăsată a restricţiilor de utilizare să nu trezească reticenţele curente. După cum îmi este teamă ca lipsa de rezultate a unor eventuale aplicaţii imprudente să nu confirme vechile aprehensiuni. Cred că soluţia acestei dileme stă mai degrabă în ignorarea inteligentă a limitelor şi restricţiilor de utilizare. Ne încurajează în această opţiune versatilitatea deja dovedită a brainstormingului ca tehnică creativă. Putem vorbi despre faptul că fiecare dintre tehnicile creative are cîmpurile sale privilegiate de eficienţă, în care succesul predictibil al aplicaţiilor este semnificativ mai mare. Pentru brainstorming, aceste cîmpuri sînt următoarele (după P. Clayton, Infinite Innovations Ltd., www.brainstorming.co.uk):- campanii de advertising- metode şi strategii de marketing- proceduri de cercetare-dezvoltare- tehnici de cercetare- patente- produse obiectuale- articole şi alte materiale scrise- servicii- procese- componente de inginerie- politici guvernamentale (inclusiv pentru „guvernarea” locală)- cercetări asupra consumului şi consumatorilor- fabrici şi fabricaţie- metode de management- structura şi politica firmelor- decizii investiţionale- industrii noi- asigurări.Simpla lectură a acestor cîmpuri de succes probat arată că deşi a fost inventat pentru advertising, brainstormingul şi-a diversificat utilizările în cele mai neaşteptate şi pretenţioase domenii. S-a ajuns la această diversificare tocmai datorită atitudinii ofensive şi inventive a celor care au utilizat şi utilizează această tehnică creativă. Lista domeniilor rămîne în consecinţă deschisă. Faptul că problema pe care o avem de soluţionat nu se încadrează în domeniile de succes deja probate nu ar trebui să ne procure decît un sentiment de provocare.

Un criteriu mai tărişor pentru decizia dacă folosim sau nu un brainstorming este complexitatea problemei de soluţionat. Nu prea cedează la brainstorming, mai exact, cedează cu dificultăţi suplimentare şi cam la întîmplare, problemele etajate, adică acelea care se compun din subprobleme, la rîndul lor divizabile pe dimensiuni distincte şi numeroase. Abordarea unor astfel de probleme prin brainstorming ne poate trimite în idei neconcludente, cu consecinţe dezavantajoase de parcurs şi de finalizare: imposibilitatea focalizării discuţiilor, comutări la voia întîmplării, concentrarea involuntară a ideaţiei de grup pe subprobleme sau pe detalii

6

nerelevante. Asta nu înseamnă deloc că brainstormingul este limitat la soluţionarea unor probleme simple. Cele mai multe dintre problemele pe care le avem de rezolvat se compun din subprobleme. Dar avem de fiecare dată posibilitatea să o identificăm pe aceea care, dacă ar fi soluţionată, ar produce efectele cele mai importante, mai stabile, în ultimă instanţă dezirabile. Desigur, există riscul să cădem pe o subproblemă moale sau de-a dreptul nerelevantă. Este un risc a cărui diminuare intră în atribuţiunile stricte ale moderatorului: e de datoria lui/ ei să-şi exploreze în mod sistematic şi analitic problema, pentru a degaja ceea ce este relevant.

Sînt cu adevărat inabordabile prin brainstorming problemele de specialitate care pot fi definite numai în terminologia de specialitate. Problemele de acest tip nu pot fi soluţionate prin nici una dintre tehnicile creative, pentru că nu putem pune în funcţiune nimic din ceea ce face gloria şi eficacitatea metodei creative. Termenii de specialitate au sens univoc, ceea ce împiedică analogia, asociaţia de idei şi, în general, metaforizarea. Într-un grup de persoane cu profesii diverse, ei blochează fie şi cea mai elementară comunicare, darmite „virusarea” mutuală specifică brainstormingului. Ce poţi să metaforizezi despre masa molară, despre curba directoare sau despre impedanţă? Dar, există un dar. Piedica stă în formulare, nu în conţinutul efectiv al problemei. Putem pune orice problemă de specialitate în cuvintele limbii naturale, ba putem găsi formulări inteligibile pentru oricine şi expresive, care în acelaşi timp să nu mutileze sensul problemei respective. Acest „putem” de principiu necesită cel puţin două condiţii: competenţa de specialitate şi competenţa lingvistică. Adică e nevoie de o minte capabilă să „traducă” o problemă de specialitate într-o expresie comună. Nu spun că astfel de competenţe nu există, spun doar că sînt foarte rare. Inclusiv pentru motivul că specialiştii nu prea acceptă că specialitatea lor ar putea fi desacralizată în enunţuri pe care le pricepe oricine.

Un nu foarte rigid şi fără nuanţe trebuie pus în faţa utilizării brainstormingului în afara obiectivelor pe care le poate atinge metoda creativă. În acest sens, brainstormingul nu este un procedeu de investigaţie, chiar dacă, în plan superior, el este o metodă de cunoaştere. În practică, distincţia nu este chiar atît de subtilă pe cît pare. E vorba în principal despre sociologi, psihologi şi marketeri, adică de profesiile privilegiate, de competenţă ca şi de practică, pentru îndeletnicirea de moderator de brainstorming. Prin definiţie, pofesioniştii acestor domenii sînt dotaţi cu un foarte prompt instinct cognitiv: în orice situaţie ei vor să afle – cine, de cîte ori, unde, cum, cu cine, de ce. Asta pe de o parte. Pe de alta, ei sînt familiarizaţi cu interviul de grup (focus-group-ul), una dintre sculele de investigaţie pe care le utilizează frecvent. Or, interviul de grup seamănă în foarte multe privinţe cu şedinţa de brainstorming – avem cam tot 10 – 12 invitaţi, avem de instalat cam acelaşi climat permisiv, înregistrăm tot ceea ce spun invitaţii etc. Ba chiar şi numele conducătorului de şedinţă este acelaşi, moderator. Din combinaţia celor două condiţii a rezultat o neaşteptat de frecventă practică profesională: la şedinţele de brainstorming nu ne putem abţine să nu punem întrebări cu scopuri clar investigaţionale („da’ de ce credeţi asta”, de pildă) sau să conducem şedinţa numai prin întrebări, iar în interviurile de grup plasăm aproape sistematic cîte un moment euristic. Această practică este suplimentată de o certă asimetrie de cunoaştere: toţi (sociologii, psihologii şi marketerii) învăţăm în şcoală cum se face focus-group-ul, dar foarte puţini ce este şi cum se face brainstormingul. Ţin neapărat să subliniez că, deşi este foarte ispititoare, confuzionarea procedurală între interviul de grup şi brainstorming nu are decît avantajul oricărui alt carcalete: e ieftin, lato sensu. Nu ştiu cît de bune sînt ideile obţinute într-un interviu de grup colorat cu un pic de euristică (adică ştiu, dar mă jenez să spun). Dar ştiu cu toată claritatea că plasarea unor întrebări cu scopul de afla cîte ceva despre insight-urile invitaţilor la brainstorming nu face decît să le raţionalizeze atitudinile şi deci să le trezească inhibiţiile. Ca regulă generală, conducerea şedinţei de brainstorming preponderent prin întrebări trebuie considerată ca defect.

În sumă, faptul că există restricţii de utilizare a brainstormingului nu trebuie să ne conducă la reticenţe. Prin brainstorming putem soluţiona excelent o mulţime de probleme, din orice domeniu. Cu următoarele condiţii:

7

- problemele să fie clar delimitabile, adică să poată fi formulate într-o singură întrebare principală;- să poată fi formulate în termeni generali (metaforici), uşor şi complet inteligibili pentru nespecialişti.

Iar dacă este să ne gîndim în mod serios la beneficiar, vom pune de un brainstorming doar atunci cînd problema nu cedează la abordări mai puţin costisitoare. Nici aici însă n-aş vrea să introduc restricţii exagerat de severe. Dacă avem chef şi bani sau dacă ne aflăm într-o altfel de situaţie în care raportul cost-beneficii nu contează, putem să facem brainstorminguri pentru soluţionarea oricărui fel de problemă.

2. Cum se face brainstormingul. Precizări prealabileIau ca situaţie de referinţă brainstormingul ca prestaţie de piaţă, din exteriorul unei

organizaţii, în care avem un prestator distinct de beneficiar şi de salariaţii acestuia, iar brainstormingul face obiectul unui contract de prestări de servicii intervenit între cele două părţi. Este de departe situaţia cea mai exigentă. Asumîndu-ne acest nivel de exigenţă, ne va fi incomparabil mai uşor să gestionăm aplicaţiile de brainstorming ad-hoc, ca şi orice altă aplicaţie.

Distincţia dintre şedinţa şi sesiunea de brainstorming. Practic vorbind, o şedinţă de brainstorm înseamnă a aduna într-o încăpere 10 – 12 oameni foarte diferiţi unii de alţii, care de obicei nu se cunosc între ei, şi timp de 50 – 60 de minute să-i faci să spună toate prostiile care le trec prin cap în legătură cu, de fapt, mai degrabă apropo de o problemă care le-a fost specificată în prealabil. Dar brainstormingul nu începe şi nici nu se termină cu şedinţa de produs idei. Avem o mulţime de activităţi pregătitoare, după cum avem o întreagă procedură de finalizare, ceea face ca durata efectivă de realizare să depăşească cu mult cele 50 – 60 de minute ale şedinţei, întizîndu-se pe zile şi chiar pe săptămîni. Această procedură, care cuprinde pregătirea, şedinţa şi finalizarea, o voi numi sesiune de brainstorming. Ea începe cu identificarea problemei şi angajarea explicită a responsabilităţii de a o rezolva şi se încheie cu implementarea soluţiei/ soluţiilor şi configurarea parametrilor de satisfacţie a beneficiarului. Aş îndrăzni să introduc la capătul sesiunii de brainstorming, ca pentru orice prestaţie de piaţă, şi stabilirea unui anumit follow-up.

Sesiunea de brainstorming este deci prestaţia completă prin care, utilizînd brainstormingul şi alte procedee creative complementare, rezolvăm o problemă sau un pachet de probleme pentru un beneficiar definit. După cum se vede, şedinţa de brainstorming nu este decît una dintre activităţile de pe parcursul prestaţiei, e adevărat, cea mai importantă pentru a diferenţia sesiunea de brainstorming de alte tipuri de prestaţii bazate pe metoda creativă. Mă aştept ca din distincţia şedinţă/ sesiune să rezulte o asumare mai judicioasă a responsabilităţilor, mai ales a celor de finalizare, benefică pentru expansiunea brainstormingului şi a celorlalte procedee creative ca practici organizaţionale şi, mai ales, ca prestaţii de piaţă.

Distincţia dintre producătorul şi facilitatorul (moderatorul) de brainstorming. În abordările tradiţionale, cel/ cea care face brainstormingul poartă numele de generic de moderator. Este o denumire ambiguă cu consecinţe ambigue, din cel puţin două motive. 1. Dacă ne referim strict la şedinţa de brainstorming, denumirea „moderator” este pur şi simplu nepotrivită. Pentru că el face orice, numai de moderat nu moderează. Dimpotrivă, misiunea lui pe parcursul şedinţei este de a pune gaz pe foc, de a încinge discuţiile, de a declanşa şi întreţine reacţia în lanţ specifică brainstormului. Nu ştiu de unde vine şi cum s-a încetăţenit denumirea de moderator, dar este clar că la brainstorming el nu „calmează” pe nimeni şi nici nu este acea persoană mai mult sau mai puţin amabilă, care conduce o reuniune ascultînd politicos

8

panseurile şi analizele invitaţilor săi şi dîndu-le cuvîntul în mod echitabil (ca la talk-show-urile tv de pildă). Denumirea nu e deloc atît de stabilă pe cît pare, cel puţin pe la noi. La sinectică, de exemplu, un procedeu de grup derivat din brainstorm, cel/ care conduce reuniunile poartă numele de jongleur, mult mai adecvată în raport cu rolul pe care îl are de jucat. De altfel, pentru rolul de conducător al şedinţelor de brainstorming avem denumirea mai recentă de facilitator. Deşi nici ea nu este suficient de expresivă şi, în plus, sună destul de ciudat pe româneşte, sigur e mai potrivită decît cea de moderator. 2. Dacă privim brainstomingul ca prestaţie şi mai ales ca prestaţie de piaţă, vedem că „moderatorul” are foarte multe alte treburi de făcut, în plus faţă de conducerea efectivă a şedinţei, la fel de importante pentru reuşita sesiunii de brainstorming. În acest sens, el/ ea este un antreprenor şi, din cîte observ, cea mai asemănătoare ocupaţie pare să fie cea de producător, de film sau de televiziune. Personal, l-aş prefera ca free-lance, pentru a-i sublinia caracterul înalt autonom, iniţiativa şi competenţa managerială.

Avem deci motive pentru a renunţa la „moderator” şi pentru a-i decupa sarcinile în două competenţe distincte:- producătorul de brainstorming. Este un om de business. Cunoaşte cererea şi identifică oportunităţile pe piaţa prestaţiilor creative. Generează astfel de oportunităţi. Stabileşte şi gestionează relaţia cu beneficiarul. Îşi constituie şi conduce o echipă capabilă să acopere toate funcţiunile şi exigenţele unei sesiuni de brainstorming. Pe o piaţă matură a ideilor, producătorul şi echipa sa pot funcţiona ca firmă, specializată în prestaţii creative;- facilitatorul. Face parte din echipa producătorului. Concepe, conduce şi finalizează şedinţa de brainstorming. Nu este deloc necesar să se priceapă la domeniul problemei de soluţionat. Facilitatorul trebuie să fie în mod natural o persoană dotată cu calităţi de lider, căreia îi place să se afle printre oameni şi care este plăcută de ceilalţi, o persoană care vorbeşte bine şi este ascultată în mod spontan cînd vorbeşte. Trebuie să fie deasemenea un om deschis la minte, cu simţul umorului, sensibil la idei, convins că oriunde şi oricînd există o cale mai bună de a rezolva problemele. Evident, facilitatorul trebuie să fie o persoană creativă, care cunoaşte bine tehnica brainstormingului, ca şi celelalte procedee creative, şi are o bună intuiţie despre „cum funcţionează” oamenii şi grupurile umane. Profesia de bază este oarecum indiferentă, dar este de aşteptat ca sociologii, psihologii, antropologii, specialiştii în public relations sau marketerii să se descurce mai bine în această sarcină.

Trebuie să subliniez că distincţia între producător şi facilitator operează concret numai la nivelul cel mai exigent al brainstormingului ca prestaţie de piaţă. Altfel, adică pînă una alta în majoritatea situaţiilor de utilizare, această distincţie are doar o valoare asimptotică. Ea ne spune cum ar trebui să arate o sesiune de brainstorming impecabilă şi ne-o arată pe cea mai favorabilă dintre direcţiile de evoluţie. În practică, producătorul poate realiza şi, de obicei, realizează singur/ă toate sarcinile sau marea lor majoritate, inclusiv pe cea de facilitator. Dar el/ ea trebuie să ştie că are o sarcină efectivă care nu se reduce la rolul de facilitator şi la şedinţa de brainstorming.

Relaţia cu beneficiarul. Rămînînd în situaţia de referinţă, aceasta pretinde organizarea relaţiei cu beneficiarul pe parcursul întregii sesiuni de brainstorming. Pentru simplificarea descrierii, voi considera în continuare că facilitatorul realizează şi rolul de producător.

Este nevoie de o echipă a beneficiarului. Ea ajută facilitatorul în realizarea brainstormingului şi, mai ales, răspunde în numele beneficiarului de finalizarea sesiunii, gestionînd efectiv implementarea soluţiilor. Nu trebuie să fie o echipă numeroasă, dar e obligatoriu să fie formată din persoane competente în domeniul problemei de soluţionat, deschise la minte şi, dacă e posibil, familiarizate cît de cît cu brainstormingul sau măcar cu metoda creativă în general. Esenţial este ca această echipă să fie dotată cu autoritate organizaţională. Ideal ar fi ca ea să fie condusă de una dintre persoanele de la vîrful ierarhiei beneficiarului, eventual chiar de cea din vîrf. După toate probabilităţile, evoluţia va privilegia însă soluţiile din gama MBO (management by objectives), cu proiect şi manager de proiect.

9

Adică, pentru rezolvarea prin brainstorming a unei probleme, conducerea superioară a beneficiarului va numi un manager de proiect, căruia îi va preciza obiectivele de atins şi îi va aloca resursele necesare, inclusiv pe cele de autoritate organizaţională. Pentru noi, în calitate de producători de brainstorming, ca şi pentru beneficiar de altfel, este foarte important să împingem lucrurile într-o asemenea variantă de lucru. Ba chiar ne vom face o agendă cu persoane susceptibile de a juca asemenea roluri, pe care le vom cultiva cu multă căldură, ca potenţiale căi de acces la beneficiari (deci la comenzi de lucru).

Cele două echipe se constituie şi funcţionează ca task-force.Nu este deloc recomandabil ca pe perioada sesiunii de brainstorming cele două echipe

să interfereze în realizarea funcţiilor specifice. Cu o oarecare derogare în ceea ce priveşte conducerea celor două echipe: ea este realizată partenerial de facilitator şi de directorul de proiect desemnat de beneficiar. Dar şeful este facilitatorul, chiar dacă, pentru a evita situaţia de pluralitate a comenzilor, el nu va adresa niciodată ordine sau solicitări directe către persoanele din echipa beneficiarului.

Persoanele care compun echipa beneficiarului nu vor putea fi alocate exclusiv pe sarcinile legate de sesiunea de brainstorming. Ele vor trebui însă degrevate de o parte din sarcinile lor curente. Şi, pentru că, în tot bazarul ocazionat de sesiune, facilitatorul este cel mai abilitat în relaţii interumane, motivarea şi integrarea ambelor echipe cad în sarcina lui.

3. Cum se face brainstormingul. Cele două formulări ale problemei

Formularea problemei este de competenţa facilitatorului.La brainstorming se utilizează două formulări. Astfel, în invitaţiile la şedinţa de

brainstorming şi în primele două treimi ale şedinţei efective facilitatorul va produce şi utiliza o formulare în termeni cît mai generali şi cît mai comuni, metaforici dacă îl ţin curelele, în afara oricărei specialităţi profesionale, ştiinţifice etc. De exemplu, dacă are de produs idei pentru promovarea şi comercializarea unor pompe de pulverizat soluţii de insecticid, formularea în termeni generali va fi „cum să îi facem pe oameni să cumpere aparate de stropit”.

A doua formulare numeşte problema concretă, mai exact întrebarea la care am convenit cu beneficiarul că vom găsi soluţii. Pe parcursul şedinţei de brainstorming, facilitatorul se va strădui să o „ascundă” de participanţi, rezistînd la tentaţia de a o pune prematur pe tapet. Problema concretă va fi introdusă numai în ultima treime a şedinţei, ca o comutare, focalizînd atenţia participanţilor asupra ei.

Pe scurt, facilitatorul trebuie să inventeze şi să utilizeze cel puţin două formulări ale problemei, una generală şi una concretă. Suplimentar, el va avea pregătit cîte un set de „traduceri” ale problemei, pentru fiecare dintre cele două formulări, în diferite tipuri de analogii şi domenii de analogare. Atenţie la analogiile pentru formularea concretă. Ele nu trebuie să decentreze discuţiile, readucîndu-le în zona generală, dar nici să împingă discuţiile în abordări raţionale.

4. Cum se face brainstormingul. Timpul

10

Pentru realizarea sesiunii de brainstorming, avem nevoie de timp şi de planificare, deci de un plan de acţiune. Cea mai bună strategie de planificare pare să fie şi aici strategia de stat-major, în care reperul temporal central (momentul c) este momentul realizării şedinţei de brainstorming. De la acest moment c planificăm pe zile sau, dacă este necesar, pe ore, activităţile care preced, respectiv succed. Într-o variantă de principiu, planificarea unei sesiuni de brainstorming are următoarele momente principale:

[c – (minus) 15 zile, c – 10 zile] – stabilirea prestaţiei. Contacte directe cu beneficiarul pentru identificarea problemei, definirea obiectivelor, desemnarea directorului de proiect şi a echipei beneficiarului, semnarea contractului;

[c – 9, c – 4] – pregătirea şedinţei. Pregătirea facilitatorului (documentarea, definirea problemei, elaborarea planului de comutări), rezolvarea detaliilor logistice şi organizatorice ale şedinţei, inclusiv stabilirea listei invitaţilor;

[c – 3] – lansarea invitaţiilor de participare la şedinţa de brainstorming. Invitaţiile se adresează întotdeauna în scris. În afară de coordonatele spaţiale şi temporale, ele specifică în mod obligatoriu tema şedinţei, i .e. problema în formularea generală. Este utilă menţionarea, în ideea de „vă reamintim”, a regulilor de bază ale brainstormului. Nu trebuie uitat că invitaţiile, ca orice mijloc de comunicare, sînt şi instrumente de public relations, adică purtători de imagine;

[c – 2, c – 1] – confirmarea primirii invitaţiilor şi reînnoirea acestora. Confirmarea telefonică a primirii şi acceptării invitaţiei este o practică foarte necesară;

[c – 1] – verificarea dispozitivului şi corecţiile finale;[c] – şedinţa de brainstorming. Are loc în mod obligatoriu dimineaţa. Între 9.30 şi 10

pare să se afle momentul cel mai potrivit pentru începerea şedinţei. Atenţie, dacă aţi anunţat ora 9.45 de exemplu, atunci începeţi la 9.45 fix. Pentru că eventualii întîrziaţi se vor simţi în mod inevitabil prost, iar noi avem nevoie ca toţi participanţii să se simtă în largul lor, vom face tot posibilul pentru ca toată lumea să fie prezentă la ora angajată. Durata optimă a şedinţei de brainstorming se situează între 50 şi 60 de minute. Dacă totul a mers cum trebuie, în acest răstimp se obţin minimum două sute de idei distincte. Invitaţii vor fi în consecinţă destul de obosiţi pentru ca prelungirea şedinţei dincolo de o oră să fie inutilă. Experienţa arată că după cincizeci de minute, ideile încep să se repete, să se banalizeze, iar participanţii se orientează irepresibil către evaluarea şi „perfecţionarea” lor. E util să vă bazaţi de fapt cam pe patruzeci de minute. Dar, aceeaşi experienţă spune că ne este practic imposibil să închidem primele noastre şedinţe ca moderatori mai devreme de o sută de minute. Am chemat atîţia oameni, am reunit oameni atît de diverşi, am muncit atîta pentru organizarea şedinţei, am reuşit să instalăm o atmosferă atît de prietenoasă încît este omeneşte imposibil să ne oprim la ţanc. Nu e nici o nenorocire, cu condiţia ca, de fapt, „marfa” să fi fost deja produsă în primele patruzeci – cincizeci de minute. Ca moderatori debutanţi, aici la noi, avem şanse să păţim şi alte ieşiri din timpul planificat. De pildă pentru că nu reuşim să îi împiedicăm pe participanţi să se repeadă critic la primele idei emise. Atmosfera tolerantă şi deschisă nu se „leagă”, toată lumea stă cu puştile pregătite să doboare orice porumbel care îndrăzneşte să-şi ia zborul din gura cuiva. Deşi e clar că cineva a greşit la lista de invitaţi sau la instruirea acestora, costurile organizatorice nu îţi permit să pui punct şi să organizezi altă şedinţă, cu alţi participanţi. Vei munci din greu, cu răbdare şi cu mult umor pentru a drege ce se poate drege. Aceasta îţi va lua timp, prelungind durata şedinţei. Dacă participanţii nu au obosit prea tare şi timpul îţi permite, şedinţa poate fi lungită spre două ore. Într-o astfel de situaţie, vei plasa „producţia” pe final. Chiar dacă ideile vor fi destul de puţine şi cam cuminţele, ceva, ceva tot iese;

[c, c + 3] - transcrierea ideilor- evaluarea şi trierea ideilor

- reapelarea invitaţilor pentru culegerea ideilor care le-au venit după şedinţă;

11

[c + 4, c + 5] – finisarea soluţiei, prezentarea soluţiei[c + 6, c + 30 – asistarea beneficiarului în implementarea soluţiei.Subliniez că sesiunea de brainstorming se finalizează cu aplicarea soluţiei şi asistarea

beneficiarului în perioada-pilot.

5. Cum se face brainstormingul. Locul în care se desfăşoară şedinţa de brainstorming şi amenajarea lui

Sînt de evitat sediile la care se ajunge greu, mergînd cu două troleibuze şi-un tramvai, întrebînd trei poliţişti şi un băştinaş, sau care, după ce intri, te obligă să traversezi kilometri de coridoare. Sînt de evitat de asemenea locurile non-neutre, care trezesc invitaţilor nedumeriri şi suspiciuni, sediile de partid de pildă.

Vom trata cu multă atenţie aspectul primitor al locului în care are loc şedinţa, începînd de la intrare. Dacă ea este oarecum departe de sala în care are loc şedinţa, ne vom primi invitaţii la intrare sau vom avea grijă să semnalizăm cu claritate traseul pînă la sală. (Regret, dar trebuie să spun că va trebui să avem cumva grijă şi de punctele sanitare care deservesc sala respectivă.) În esenţă, vom proceda astfel încît fiecare participant să se simtă bine primit şi înconjurat de atenţia noastră, care poate fi şi un pic ostentativă.- Sala de şedinţă trebuie să fie luminoasă, bine aerisită şi primitoare. Pe pereţi e bine să fie tablouri optimiste sau măcar poze frumoase cu tineri. E folositor ca, pînă începe şedinţa, în sală să se audă un pic de muzică, despre care ştiţi că produce plăcere (nu pasiune!) participanţilor, dată la un volum prietenos.- Modul de aşezare trebuie să permită tuturor participanţilor să se vadă între ei fără să fie nevoiţi să se răsucească sau să facă alte mişcări speciale pentru asta. Nu recomand utilizarea fotoliilor cu măsuţe individuale, pentru că are o serie de dezavantaje. Poate induce o stare vecină cu somnolenţa, dar, mai ales, poate solicita griji suplimentare şi inutile din partea participanţilor: de exemplu, doamnele şi domnişoarele vor avea de supravegheat corelaţia decentă dintre picioare şi fustă, iar bărbaţii distanţa dizgraţioasă dintre marginea de jos a pantalonilor şi marginea de sus a ciorapilor. Experienţa arată că mesele mai mari, rectangulare sau circulare, sînt cele mai funcţionale.

Un element de cunoaştere foarte eficient şi important pentru a şti cum să ne amplasăm cît mai profitabil invitaţii unii faţă de ceilalţi este ceea ce psihologia socială numeşte efect Steinzor. La aşezare rectangulară, persoanele care stau una lîngă alta au tendinţa de a coopera, cele care stau faţă în faţă să se contrazică, iar cele care stau pe colţuri să-şi fie indiferente. La aşezare circulară, efectul Steinzor are alt conţinut: comunicarea tinde să fie maximă cu persoana de vis-a-vis şi din ce în ce mai rară şi mai puţin consistentă cu persoanele din lateral, fiind minimă cu persoanele din imediata apropiere. În mod curent invitaţii nu se cunosc între ei, dar se presupune că noi îi cunoştem, şi încă destul de bine, pe fiecare în parte, inclusiv în ceea ce priveşte shifting-urile şi stilurile de comunicare. Pe baza acestei ştiinţe, vom avea grijă, vom plănui, în funcţie de forma mesei, pe cine vom pune lîngă cine şi pe cine vom pune faţă în faţă.

Un subiect important este ce le punem invitaţilor dinainte. Este cît se poate de necesar să le dăm ceva de băut şi de mîncat. Etologic vorbind, a te alimenta în prezenţa altora este un pas foarte sigur în direcţia acceptării lor şi a situaţiei în care te afli împreunã cu ei. Fiind nişte vieţuitoare destul de evoluate, oamenii nu trebuie neapărat să mănînce şi să bea ca atare, e suficient să marcăm elementele esenţiale ale ritualului alimentării. Evident, nu ne vom trata invitaţii cu sarmale sau cu alte feluri care pretind atenţie şi tehnologii complicate de repartiţie şi consum. Sînt de evitat şi trataţiile „standard”: coca- sau pepsi-cola sau fanta sau etc., plus

12

cafeaua la filtru, plus trocuţele de plastic cu diferite snacks-uri. Băuturile alcoolice sînt interzise. Ideea este să arătăm, de data asta fără nici un fel de ostentaţie, că ne-a preocupat personalizarea întîlnirii şi că îi dăm o importanţă deosebită, ca şi celor pe care i-am invitat. Vom avea în vedere momentul în care introducem trataţia. Dacă vom servi cafeluţa după 10 – 15 minute de la începerea şedinţei, facilitatorul va munci ceva ca să refocalizeze grupul după pauza de distribuire a ceştilor. O soluţie din ce în ce mai des practicată este bufetul finlandez, adică un colţişor în care se găsesc de toate, fiecare participant avînd posibilitatea să se ridice şi să se aprovizioneze ad libitum. La şedinţele de brainstorming nu există coffee-breack. Aveţi grijă ca înainte de începerea şedinţei participanţii să se servească şi să înţeleagă că se pot ridica oricînd de la masa de şedinţă pentru o reaprovizionare, că pot participa la discuţii şi în drum spre sau de la bufet, că pot vorbi şi între două înghiţituri, cu sandvişul în mînă. Facilitatorul va da el însuşi exemplele corespunzătoare, avînd grijă să ruleze acest comportament nonverbal în direcţia instalării şi menţinerii unei atmosfere permisive.

Încercaţi să găsiţi o soluţie prietenoasă în chestiunea fumatului: cel mai bine este să vă prefaceţi că negociaţi, „concluzionînd” că e voie.

În faţa fiecărui invitat trebuie să se afle instrumente de scris, inclusiv un set de cartonaşe sau de hîrtiuţe sau un carneţel. Trebuie să le dăm ceva de făcut mîinilor. Unii specialişti recomandă mai mult, să punem în faţa fiecărui invitat şi cîte un clip-board, un echer, un raportor, o mică riglă, un mic calculator etc. - Mijloacele de înregistrare. Şedinţele de brainstorming se consemnează exhaustiv. Avem de ales între stenografiere şi înregistrare magnetică, audio sau audio-video, cu transcrierea ulterioară a ideilor emise.

Prezenţa mijloacelor de înregistrare va fi notificată ca atare participanţilor, cărora li se va explica necesitatea lor.

În cazul stenografierii, se recomandă prezenţa, foarte discretă, a doi secretari, pentru a evita orice pierdere. Secretarii nu vor interveni în nici un fel pentru reducerea, „clarificarea”, „stilizarea”, explicitarea ideilor emise, nu vor omite şi nu vor adăuga nimic. Această regulă este valabilă şi pentru transcrierea ideilor. Nu vor interveni nici în discuţii, nici măcar pentru a solicita repetarea vreunei idei pe care nu au reţinut-o. Pe toată durata şedinţei vor păstra o atitudine cît se poate de discretă. La aşezare circulară se recomandă ca persoana (persoanele) care asigură secretariatul să stea vis-a-vis de facilitator.

Dacă se utilizează mijloace tehnice, ne vom asigura înainte de începerea şedinţei că acestea sînt amplasate cum trebuie şi că vor funcţiona cum trebuie, fără pauze fortuite, nici măcar pentru schimbarea sau întoarcerea casetei. Este bine să aveţi un asistent tehnic care să se ocupe, discret şi competent, de sculele de înregistrat. Nu e deloc o prudenţă exagerată să înregistraţi cu două seturi de scule simultan.- Alte mijloace materiale. În funcţie de temă şi de obiective, s-ar putea să avem nevoie de retroproiector, flip-chart, tablă, televizor, videocasetofon etc. Noi decidem ce ne trebuie, iar grija este să le avem la momentul potrivit şi să funcţioneze. Aproape întotdeauna însă vom avea nevoie de o tablă. Trebuie să ne asigurăm că sala este dotată cu aşa ceva şi cu creta şi buretele aferente. Dacă nu e, aduceţi de pe undeva un flip-chart.

Ideea esenţială în legătură cu locul şedinţei de brainstorming şi cu amenajarea ei este confortul maxim al invitaţilor. Vom fi atenţi/ atente la orice amănunt care poate contribui la instalarea unei atmosfere prietenoase, neutralizînd cu calm şi cu promptitudine orice sursă de disconfort.

6. Cum se face brainstormingul. Invitaţii

13

În mod uzual la şedinţele de brainstorming participă invitaţii, facilitatorul şi specialiştii care asigură secretariatul şi asistenţa tehnică. Uneori, în mod excepţional, sînt prezenţi şi doi – trei observatori din partea beneficiarului, care nu participă însă la discuţii (dar contribuie la crearea prealabilă a atmosferei şi, eventual, finalizează cu mulţumiri şedinţa). În situaţii speciale, facilitatorul îşi poate asocia un număr de observatori, însărcinaţi cu consemnarea anumitor idei sau/şi, mai ales, a anumitor comportamente nonverbale. Nici aceşti observatori nu participă la discuţii. Din experienţă, nu recomand prezenţa „la vedere” a observatorilor decît în situaţia în care avem un facilitator antrenat.

Numărul invitaţilor – cei/ cele care produc de fapt ideile – se situează între 4 şi 12. Facilitatorilor debutanţi le recomand să lucreze cu grupuri de 6 – 8 invitaţi.

Indiferent de temă, invitaţii nu vor fi specialişti în domeniul problemei de soluţionat. Ei trebuie să aparţină unor profesii şi specialităţi cît mai variate. Recomand să aveţi printre invitaţi, neapărat şi în mod sistematic, un biolog, un muzician şi un matematician (dacă matematicianul va fi o persoană de sex feminin, sub 25 de ani, vorbăreaţă şi foarte mişto, va fi cu atît mai bine).

Invitaţii trebuie să aibă sub 25 şi să fie cunoscuţi/ cunoscute ca persoane inventive, comunicative şi cu simţul umorului. Prezenţa unor persoane trecute de 30 de ani va fi asumată întotdeauna ca excepţională. Dacă aţi decis să invitaţi astfel de persoane, va trebui să fiţi absolut siguri că sînt oameni deschişi la minte şi, mai ales, că sînt creativi cu probe recente şi certe.

Atenţie, în aceeaşi echipă de brainstorm nu vom introduce persoane între care există mari diferenţe de prestigiu sau care se află pe trepte diferite ale aceleiaşi ierarhii. De pildă, nu se introduc studenţi şi profesori de-ai lor, şefi şi subalterni, autorităţi ştiinţifice sau profesionale şi aspiranţi etc. Motivele sînt foarte simple. În prezenţa şefului, nici un subaltern nu se va „expune”, debitînd toate „prostiile” care îi trec prin cap. La rîndul său, şeful va observa o conduită demnă, ocolind orice crede el că l-ar putea face de rîs. În general, nu vom invita somităţi. Nimeni nu poate emite idei imprudente în prezenţa unui monument de prestigiu. La rîndul său, „monumentul” cu pricina va avea o conduită concordantă cu aşteptările celor din jur, adică prestigioasă.

E de discutat aici şi problema recompensării invitaţilor: e sau nu e nevoie să-i plătim pentru participarea lor la brainstorming? Principiile brainstormingului şi experienţa nu ne dau o regulă stabilă, dar înclină balanţa spre o participare neremunerată. Opinia mea este că, dimpotrivă, ori de cîte ori contextul ne permite, e bine să fixăm un onorariu. Desigur, vor fi situaţii şi situaţii. Una este cînd te afli într-un context de tip in-house sau cînd brainstormingul se realizează ca activitate a unui grup din categoria societate de week-end. Normal, în aceste situaţii problema remunerării invitaţilor, ca şi a celorlalţi participanţi de altfel, nu se pune sau se pune în termenii satisfacţiei intrinseci. Cred însă că, pentru brainstormingurile realizate ca prestaţii contractuale, plata invitaţilor este obligatorie. De exemplu, ea rezolvă problema, cu evoluţii posibile foarte delicate, a drepturilor intelectuale asupra soluţiilor elaborate. În plus, avem beneficii interesante în zona prestigiului pe piaţă al brainstormingului şi ideilor. Cu reverenţa obligatorie faţă de utilizarea remunerării ca factor motivator. Incomparabil mai acut decît în alte situaţii de muncă, vom avea în vedere că remunerarea este un factor extrinsec şi igienic (în sensul dat de Herzberg), deci nu unul productiv. Cu alte cuvinte, o vom dimensiona şi acorda pentru a neutraliza eventualul sentiment de unfair („voi vă umpleţi de bani din chestia asta, eu cu ce mă aleg?”), şi în nici un caz pentru a stimula productivitatea invitaţilor.

Cînd eşti în situaţia de a fi invitat/ă la o şedinţă de brainstorming, prima regulă pe care trebuie să o respecţi este punctualitatea. Apoi, pe parcursul şedinţei nu trebuie să ai nici o

14

preocupare pentru logică, acurateţe sau raţionalitate. Cînd ai o idee foarte bucălată, nu te gîndi cum s-o faci rezonabilă. Dă-i drumul aşa cum ţi-a venit.

Regula esenţială este că invitaţii nu au voie să critice sau să exprime îndoieli. Nici direct, nici indirect, nici prin cuvinte, nici prin gesturi. Invitaţilor le este interzis să spună: „S-a (mai) făcut (deja).” „E prea scump.” „Nu e realist.” „S-a spus deja.” „Nu vom găsi niciodată.” „Nu există soluţie.” „S-a (mai) încercat (deja).” „Aţi mai spus asta.” „Nu văd legătura.”

Invitaţii se vor strădui să spună orice le trece prin cap, exact aşa cum le-a trecut.Vor evita în mod sistematic să spună „eu”, „a mea”, „al meu”, „mie” şi să „lipească”

ideile pe persoane: „ideea lu' doamna cu pulovăr verde”, „părerea lu' domnu' cu ochelari”.Nu vor lua cuvîntul, nu vor exprima puncte de vedere, nu vor analiza, nu vor apela la

logică. Îşi vor debita ideile în cea mai scurtă şi mai explicită formulare, fără să se întrebe dacă ideea emisă are sau nu are legătură cu tema, este sau nu este tîmpită, este sau nu este raţională, este sau nu este justificată.

Se vor lăsa furaţi de mersul discuţiei, încercînd să dezvolte, să continue, să agraveze prostiile spuse de ceilalţi.

Dacă nu vor respecta aceste instrucţiuni şi vor fi oameni serioşi, competenţi, cu simţul răspunderii etc., întîlnirea respectivă va fi orice altceva decît o şedinţă de brainstorming.

De unde să luăm invitaţi „competenţi”? Problema nu este aşa de complicată precum pare, cu condiţia să respectăm două reguli de bază. Prima: concentraţi-vă atenţia pe caracteristica de creativitate, vîrstă şi simţul umorului. Dacă invitaţii au aceste proprietăţi (dacă nu le au nu are nici un rost să organizaţi şedinţa), au în mod sigur şi înclinaţia spre joc şi disponibilitatea pentru toleranţă de care e nevoie. A doua: instruiţi-i, comunicaţi-le cu claritate ce aşteptaţi de la ei. O puteţi face chiar în invitaţia scrisă. Este obligatoriu să o faceţi ca introducere la şedinţa propriu-zisă.

7. Cum se face brainstormingul. Partitura facilitatorului

Derularea şedinţelor de brainstorming se supune unui ritm dublu, unul lung şi altul scurt.- Ritmul lung. La modul ideal, facilitatorul ar trebui să conducă producţia şi emisia de idei de la intuiţii generale şi dezordine, la focalizare pe problema concretă. În realitate lucrurile se petrec de obicei altfel. Dacă totul a fost făcut cum trebuie, după ce facilitatorul a făcut introducerea, se trece repede peste prima emisie de idei, care sînt de obicei banale, sub efectul autocenzurii. Începe apoi emisia necenzurată de idei, care sînt punctiforme, contradictorii, destul de vagi, fără legătură între ele. În faza imediat următoare, membrii grupului se sperie de „prostiile” pe care le-au spus şi au tendinţa de se cuminţi, încercînd să redevină logici, raţionali şi să atace asftel (prematur) soluţia problemei. Aceasta conduce imediat şi în mod sigur la blocaj. Este treaba facilitatorui să anticipeze acest moment şi să-l evite „împingîndu-i” pe participanţi să continue să emită idei scurte, concise, nejustificate, agresive, ilogice. Abia în

15

ultima treime şi, după ce, eventual, s-au conturat în mod spontan cîteva cîmpuri intuitive de soluţionare, moderatorul va slăbi presiunea şi va lăsa grupul să genereze idei „rezonabile”. Tot în legătură cu ritmul lung, vom avea în vedere gestiunea atentă a formulărilor problemei, a celei în termeni generali pentru primele două treimi ale şedinţei, şi a celei concrete pentru ultima.- Ritmul scurt. Simultan cu ritmul lung, grupul poate trece printr-o suită de blocaje punctuale. Cele mai comune sînt:- momentele de tăcere,- intervenţiile critice (experienţa arată că majorităţii oamenilor le vine foarte greu să asculte „tot felul de tîmpenii fără să pună lucrurile la punct”),- intervenţiile logice,- „luările de cuvînt”,- consensualitatea,- complezenţa politicoasă,- automarginalizarea unora dintre participanţi.

Facilitatorul trebuie să aibă grijă să ritmeze discuţiile astfel încît grupul să nu intre în aceste blocaje. Face parte din competenţa lui să intuiască iminenţa lor şi să aplice soluţiile de deblocare pe care şi le-a însuşit şi pregătit din timp.

La începutul şedinţei, facilitatorul prezintă invitaţii, personalul auxiliar şi justifică prezenţa echipamentelor de înregistrare. Anunţă apoi tema, clarificînd formularea generală a problemei de soluţionat prin introducerea datelor, informaţiilor, cifrelor, documentaţiei, precizărilor pe care le consideră necesare, dacă le consideră necesare. Tot la început, reaminteşte participanţilor care sînt regulile jocului. Va face un caz special din abaterile de la regula non-criticii, prezentînd şi justificînd „instrumentul de sancţionare” pe care îl va utiliza. Mă refer la ce faci ca facilitator cînd cineva emite o critică, verbală sau gestuală. Normal, trebuie să aplici o sancţiune, pentru ca abaterea să nu se repete. Dacă o faci prea tare, rişti să strici atmosfera destinsă şi foarte permisivă pe care te-ai chinuit să o instalezi. Dacă o faci fără relief, rişti ca abaterea să se repete şi să obţii, pe această cale, aceeaşi stricăciune. Soluţia este să utilizezi un mod amuzant şi prietenos de sancţionare, care să fie însă perceput fără echivoc şi de toată lumea ca mod de sancţiune. Se recomandă utilizarea unui obiect amuzant, de pildă un clopoţel sau o jucărie care piuie, şuieră etc. Ori de cîte ori cineva încalcă regula, facilitatorul pune în funcţiune, el însuşi amuzat, obiectul pedepsitor.

Grija principală a facilitatorului este să instaleze şi să menţină atmosfera deschisă, permisivă, de antagonism amical necesară la brainstorming, identificînd şi eliminînd cu tact şi cu simţul umorului orice sursă de inhibare. Arătaţi-vă în permanenţă destins/ă, optimist/ă, pozitiv/ă.

Nu privilegiaţi, în nici un sens, pe nici unul dintre invitaţi. Dacă pe unii îi cunoaşteţi mai bine şi vă tutuiţi, iar pe alţii nu, pe parcursul şedinţei nu tutuiţi pe nimeni. Moda americană a tutuitului şi spusului pe nume este destul de artificială la noi şi pentru că limba română are formule de politeţe mult mai pregnante decît engleza. Sînt însă de acord că o adresare mai puţin scorţoasă este mai favorabilă pentru buna desfăşurare a şedinţelor de brainstorm. Dacă credeţi că ţine, negociaţi şi acreditaţi de la început regula tutuitului, apăsînd un pic pe similitudinea de vîrstă, statut, educaţie şi, mai ales de deschidere de minte a invitaţilor. Eventual, spuneţi că regula adresării directe este temporară, nu se aplică decît pe durata şedinţei.

Nu e prea bine ca facilitatorul să fie cel/ cea care emite prima idee. Dar se întîmplă aproape sistematic ca el/ ea să fie primul/ prima care emite prima trăznaie. Recomandarea este să aveţi totuşi un pic de răbdare, aşteptînd ca primul porumbel să-l scoată unul dintre invitaţi. Cunosc facilitatori care se folosesc de o mică manipulare pentru a scurta perioada de tatonare şi idei cuminţi. Ei se înţeleg în prealabil (şi în secret) cu unii, vreo doi, dintre invitaţi să dea drumul repede la cîteva idei absurde, ilogice etc., amorsîndu-i astfel pe ceilalţi.

16

Una dintre grijile facilitatorului este ca nici unul dintre invitaţi să nu se automarginalizeze sau să se simtă marginalizat. Dacă vreunul dintre invitaţi tace mai îndesat, este o greşeală să focalizaţi atenţia asupra lui, invitîndu-l, eventual cu o mică insistenţă, să iasă la joc. O dată puteţi însă încerca. Dacă nu merge, profitaţi de primul moment de respiro pentru a introduce un tur, ca la pocker. Alegeţi o analogie dintre cele pe care le-aţi pregătit ca variante de comutare a discuţiilor, lansaţi-o şi solicitaţi cîte o idee de la fiecare invitat, pe rînd. Ca să nu creaţi frustrări, cine n-are zice „pas” şi treceţi la invitatul următor. Dacă nici asta nu funcţionează, aveţi la dispoziţie o altă soluţie, din gama „artilerie”. Introduceţi, tot pe o analogie, un moment de ideaţie individuală în scris, cu o durată de trei - patru minute. Puneţi-i apoi pe toţi invitaţii, fiecare pe rînd, să comunice ce au notat. Dacă nici asta nu merge, abandonaţi-vă invitatul atît de tăcut. Ceva nu a fost în regulă la întocmirea listei de invitaţi. Cel mai probabil este că aţi greşit, invitînd o persoană exagerat de timidă. Dacă însă tac mai mulţi, greşeala cea mai probabilă e alta. Vorbiţi prea mult. Sau, printre invitaţi se află o persoană cărei îi place la nebunie să se asculte vorbind şi care are tot timpul ceva esenţial, fundamental şi epocal de spus. Cunoaştem cu toţii genul. Nu există soluţie pentru a corecta această greşeală. Descurcaţi-vă.

Din timp în timp, cam la 5 – 6 minute, facilitatorul face un bilanţ al ideilor emise, semnalînd progresele făcute de grup şi încurajîndu-l astfel să persevereze.

Facilitatorul emite el însuşi idei, avînd însă grijă să nu manipuleze ideaţia grupului pe direcţia propriului său shifting.

Tot facilitatorul este cel/ cea care reformulează ideile exprimate eliptic, clarifică ideile insuficient de precise, „traduce” ideile formulate în termeni de specialitate.

Comutarea este unul dintre ingredientele de bază ale brainstormingului, cu care facilitatorul 1. pune în mişcare creativitatea grupului; 2. orientează fluxul ideaţional în direcţiile pe care le consideră productive şi utile; 3. depanează grupul din situaţiile de blocaj care pot surveni. Principalele tipuri de comutări sînt următoarele:- mişcări de încălzire şi comutări de amorsare. După ce am parcurs introducerea, în care am făcut prezentările, am (re)amintit regulile brainstormingului etc., este neapărat necesar să facem cîteva mişcări în care fiecare dintre paticipanţi să aibă ceva de spus, să poată emite idei. În general, grupurile, mai ales atunci cînd invitaţii nu se cunosc între ei, se pun în mişcare mai greu. O greşeală destul de frecventă a facilitatorilor, şi nu numai a celor debutanţi, este săritul peste aceste mişcări introductive. După formularea problemei şi, eventual, a cîtorva întrebări adiacente, facilitatorul aşteaptă reacţia invitaţilor: „Hai, cine dă drumul la prima idee?” Urmează aproape sigur un moment, îndelungat şi penibil, de tăcere. Facilitatorul simte nevoia să mai zică el ceva, mai insistă un pic. Invitaţii mai tac şi ei un pic, aşteptînd „să ia naibii cineva cuvîntul”. Pînă la urmă şi la urmă discuţia porneşte şi, cu chiu cu vai, începe să se lege. Trebuie să ai însă un pic de noroc ca şedinţa să se finalizeze cu rezultate normale. Pentru a evita această situaţie, vom începe întotdeauna cu ceva care să mobilizeze interesul invitaţilor şi să le dea ocazia să vorbească. Recomandarea standard este să utilizăm în acest scop scurte exerciţii-test de creativitate, începînd cu unele simple şi comutînd apoi succesiv pe altele, din ce în ce mai dificile. Iată cîteva exemple de exerciţii-test: a. avem o casă cu toţi pereţii îndreptaţi către sud. Ce culoare are ursul care se îndreaptă către ea?Soluţia: albă, este un urs alb. Deoarece "o casă cu toţi pereţii îndreptaţi către sud" nu poate fi decît una aşezată exact pe polul nord. b. avem o ţeavă lungă de 3 metri, dreaptă, cu diametrul interior de 30 de centimetri. Un şoricel se uită dintr-un capăt al ţevii, altul din celălalt capăt. De ce nu se văd?Soluţia: pentru că unul se uită joi şi altul vineri. c. de ce nu folosesc eschimoşii degetul acesta (arătaţi degetul mic de la propria dumneavoastră mînă dreaptă. Sau stîngă)?

17

Soluţia: pentru că e al meu.Suplimentar, aceste exerciţii ne permit să semnalizăm invitaţilor într-o formă intuitivă şi

directă cam ce e creativitatea şi ce se aşteaptă de la ei. Facilitatorul va apăsa un pic pe concluziile edificatoare şi incitative. De pildă, - la exerciţiul cu casa şi ursul se va sublinia că nu trebuie să respingem premisele aberante („cum adică o casă cu toţi pereţii îndreptaţi către sud!? Asta nu poate fi decît un zid! Şi ce are asta cu ursul?”) şi să refuzăm să gîndim pe baza lor;- la exerciţiul cu şoriceii se va arăta cum funcţionează rutinele şi ne împiedică să gîndim altfel pentru a găsi soluţia corectă. Toată lumea ia în analiză doar proprietăţile de natură spaţială: ţeava e strîmbă, la mijloc e pisica, e întuneric, grosimea peretelui ţevii e foarte mare, şoriceii sînt orbi etc. Soluţia generală este să ne rupem din rutină şi să ne comutăm în mod voluntar mintea pe alte proprietăţi. De pildă, în cazul exerciţiului nostru, pe cele temporale;- exerciţiul cu degetul mic „al eschimoşilor” ne arată cît de tare şi de imprudent se repede mintea noastră pe rutine („eschimoşi? A, frig! Le îngheaţă! Nu-l pot scoate din mănuşă!”), ignorînd informaţii evidente şi obiective: e vorba de degetul ăsta, pe care îl vedem.

Nu vom sta prea mult ca să aşteptăm rezolvările. Dacă ele întîrzie mai mult de un minut, două vom comunica noi rezolvarea, sugerînd că „dacă aţi fi avut timp suficient, în mod sigur aţi fi găsit rezolvarea. Din păcate timpul nu ţine cu noi. Am vrut doar să vă arăt cum se pune problema cu creativitatea”. În această situaţie, nimic din comportamentul facilitatorului nu trebuie să sugereze invitaţilor că nu se pricep, că nu sînt creativi, că nu-i duce mintea, că sînt vinovaţi. Dimpotrivă, vom avea o atitudine foarte suportivă. Vom spune de pildă „păi să vedeţi ce de invenţii am făcut eu despre degetele mici ale eschimoşilor”.

O problemă mai greu de rezolvat este că, odată puse în circulaţie, aceste exerciţii-test se demonetizează, devenind foarte cunoscute. Un facilitator bun va vîna pur şi simplu genul acesta de producte, le va acomoda pe cele mai vechi sau, de ce nu, le va crea el însuşi. Oricum este prudent ca atunci cînd propuneţi un astfel de exerciţiu-test să vă asiguraţi, rugîndu-i pe cei care ştiu deja răspunsul să se abţină un pic, „ca să se bucure şi ceilalţi”.

În gama comutărilor de amorsare sînt de folosit tehnicile de ecleraj – corespondenţele forţate, procedeul Gordon, listingul, RETEDE, concasajul etc. Ele au avantajul că dau oricărui invitat posibilitatea să spună ceva. Sau trebuie folosite şi cu acest scop. Pe ele le vom utiliza după ce am consumat momentul exerciţiilor-test, mai ales dacă invitaţii, creativi - creativi, dar nu ştiu mare lucru despre creativitate şi brainstorming. Atenţie, ritmul lung ne obligă să utilizăm tehnicile de ecleraj ca amorse pe definiţia generală a problemei de rezolvat. Aceasta nu înseamnă că nu avem voie să le utilizăm şi în ultima treime a şedinţei, pentru a ilumina cîmpul de atribute al problemei în formularea concretă şi reală. Dimpotrivă, aplicarea uneia sau alteia dintre tehnicile de ecleraj în debutul fazei finale a şedinţei este una dintre condiţiile de bază ale succesului oricărui brainstorm.

Dacă, după prezentări şi exerciţiile-test, sesizaţi că grupul se dezgheaţă mai încet, introduceţi o pseudologie şi exploataţi-o ca exerciţiu al consecinţelor. Sau aplicaţi în scris tehnica de ecleraj care vi se pare adecvată, introducînd un moment de ideaţie individuală.- comutările de randament. Din punctul de vedere al producţiei de idei, facilitatorul are o sarcină triplă- să obţină un număr cît mai mare de idei distincte- ideile obţinute să fie cît mai „creative”, adică mai diverse, mai neserioase, mai originale- spre finalul şedinţei de brainstorming, să focalizeze emisia de idei pe problema de soluţionat în definiţia ei concretă.

Avem la dispoziţie comutarea general/ particular. Am descris-o deja, nu fac decît să reamintesc că reţeta de succes verificată recomandă utilizarea a două definiţii pentru problemă: una generală, pentru primele două treimi ale şedinţei şi una concretă, pe care comutăm grupul în ultima treime a şedinţei. Realizarea efectivă a acestei convergenţe, adică aducerea emisiei de

18

idei în cîmpul de restricţii căruia îi sînt destinate, poate fi prilej de greşeală. În sensul ca, atît facilitatorul, cît şi invitaţii să profite de ocazie pentru a redeveni prematur raţionali, serioşi, responsabili. Ceea ce concură în primul rînd în această direcţie este teama facilitatorului de a nu fi adunat pînă în momentul comutării decît prostii şi nimic din ideile de care are de fapt nevoie. Ca facilitatori trebuie să avem ideea foarte clară că „suiciul” general/ particular nu echivalează cu revenirea la „normalitate”. Dimpotrivă, continuăm să excităm grupul în ideaţia creativă tipică brainstormingului.

Pentru stimularea ideaţiei invitaţilor pe parcursul şedinţei de brainstorming, ne vom folosi de oricare dintre tehnicile creative pe care le cunoaştem şi le considerăm potrivite. Nu există o reţetă de administrare, dar e de observat că, deşi sînt utile şi cele din gama asociaţiei de idei, cele mai productive la brainstorming sînt analogia şi tehnicile întemeiate pe analogie. Singura care prezintă dificultăţi este analogia personală. În sensul că dacă o introducem fără să fim siguri/ sigure că printre invitaţi se află cineva cu o capacitate excelentă de transpunere în situaţie şi de verbalizare a ceea ce simte acolo, vom obţine cu certitudine un blocaj. Dacă l-am obţinut, comutăm grupul pe „aceeaşi” direcţie (spunem „hai să încercăm chestia asta altfel”), analogînd în alt cîmp de expresie decît cel verbal. De pildă, îi punem pe invitaţi să definească prin mimă problema în discuţie sau bătînd în masă ritmul definitor sau făcînd un desen pe tablă (pe flip-chart). Atenţie însă, genul acesta de comutare nu merge decît după ce invitaţii au atins un grad relativ ridicat de acceptare reciprocă şi le place cum se desfăşoară „brainstormingul ăsta”.

Ca orientări generale, notăm că:- putem aplica tehnicile creative atît cu grupul în întregimea lui, cît şi fracţionat- vom grada succesiunea tehnicilor utilizate de la simplu la complex.

Secretul este să nu le introduci în mod aleator şi brusc, în mod nejustificat, doar pentru că ţi le-ai planificat şi trebuie musai să le faci pe toate cele pe care le ai în plan. Grupul trebuie lăsat să metabolizeze comutarea pe care o propui. O observaţie pe care o face oricare facilitator este că dacă introduci o serie mai alertă de comutări prin analogie, unii invitaţi vor emite idei generate pe analogia A1 în secvenţa în care te afli deja la analogia A2 şi chiar A3. Aceasta nu produce mari dezavantaje, dar îţi semnalează că n-ai lăsat suficient timp pentru ca grupul să valorifice tema pe care i-ai dat-o. În asemenea situaţii e util să faci o scurtă oprire pe întrebarea „mai are cineva vreo idee în direcţia aceasta”.

O atenţie specială e de acordat menţinerii unui nivel ridicat de divergenţă, de antagonism amical între invitaţi. Invitaţii pot deveni exagerat de consensuali, virează pe atitudini complezente, foarte politicoase, foarte prietenoase, în care toată lumea e de acord cu toată lumea şi „ne simţim bine cu toţii”, deoarece constatăm că toţi sîntem deştepţi, toţi sîntem creativi şi fiecare spune exact ce se aşteaptă ceilalţi să spună. Pericolul acesta, identificat de psihologia socială cu termenul de group-think, nu este chiar foarte improbabil, mai ales dacă invitaţii găsesc motive să se placă reciproc. Soluţia cea mai bună pentru a-l preîntîmpina, respectiv, repara este comutarea grup/ individ/ grup. Ea constă în introducerea unei faze individuale de ideaţie, care poate ajunge la 6 – 8 minute, în care fiecare participant scrie ideile care îi trec lui (ei) prin cap. Se comută apoi din nou pe grup. În aceeaşi idee putem folosi „brainstormingul în cascadă”, concentrăm adică succesiv grupul pe cîte o proprietate centrală a problemei/ situaţiei-problemă. Inclusiv în varianta fragmentării temporare a grupului pe cîte o proprietate, fază în scris urmată de punerea în comun. O altă soluţie poate fi introducerea unei „caracteristici monstruoase”, de exemplu că obiectul problemă este nedistructibil (P. Lebel) şi, în general, apelarea tehnicilor de tipul caricaturizare. Mai putem folosi şi un procedeu de team-building, „lichidarea”. Punem invitaţii să facă, individual şi în scris, inventarul tuturor soluţiilor pe care fiecare le are în minte în acest moment. După care adunăm foile respective şi, fără să le citim, le aruncăm, demonstrativ, la coşul de gunoi (sau, dacă nu riscăm un incediu, le dăm foc). Îi putem pune chiar pe invitaţi să-şi „lichideze” astfel ideile.

19

- comutările de deblocare. Blocajele pot surveni în oricare dintre fazele şedinţei de brainstorming. Ideal este să intuim momentele de blocaj şi comutăm discuţia înainte ca ele să se producă. Această abilitate se formează prin exerciţiu, dar contează şi talentul, ca şi mijloacele pe care intuiţia şi inspiraţia de moment ni le pun la îndemînă. Important este- să nu lăsăm grupul să se descurce singur dacă s-a produs un blocaj- să nu dăm semne de nemulţumire sau de nelinişte, cu atît mai puţin de îngrijorare- să folosim ca soluţii de deblocare de primă instanţă comutări din categoria celor de randament- să avem în mînecă, pregătite înainte de şedinţă, cîteva comutări pentru orice eventualitate, distincte de comutările de amorsare, respectiv de randament. Ele ne vor fi inspirate tot de tehnicile creative, ca şi de soluţia generală a comutărilor grup/ individ/ grup.

Se înţelege că pregătirea facilitatorului pentru şedinţa de brainstorming conţine la loc central elaborarea unui plan de comutări. Am observat că facilitatorii cu experienţă ajung treptat la o anumită configuraţie, destul de stabilă, a planului de comutări. Asta nu înseamnă însă că ne vom mecaniza stilul, ci dimpotrivă, că vom concepe planuri diferite pentru fiecare şedinţă, chiar dacă vom conserva o anumită marcă stilistică.

Sînt foarte tentat să susţin că fără acest plan nu există brainstorming. Trebuie să admit însă că am văzut şedinţe în care facilitatorul aproape nu a intervenit, grupul descurcîndu-se mai degrabă singur. Am constatat însă că de fiecare dată au fost întrunite trei condiţii: a. majoritatea invitaţilor era formată din persoane care terminau sau terminaseră un stagiu de dezvoltare a creativităţii, familiarizaţi îndeaproape cu brainstormingul; b. facilitatorul era concomitent şi beneficiar; c. se căuta nu soluţia unei probleme acute, ci se căutau idei de îmbunătăţire. Pregătirea minimală a facilitatorului sau, pentru facilitatorii mai autoexigenţi, începerea pregătirii poate consta în următoarea activitate: ia o hîrtie; scrie minimum treizeci de idei în problema de abordat prin brainstorming.

Administrarea planului de comutări şi, în general, gestiunea şedinţei de brainstorming trebuie să curgă cît mai natural, urmînd cu sensibilitate dinamica proceselor de grup şi a ideaţiei. Spre deosebire de alte tipuri de reuniuni de grup, brainstormingul nu are rezultate previzibile. Regula generală a oricărei activităţi de conducere, cum că nu putem controla efectele, ci controlăm procesele, se aplică foarte tandru în cazul brainstormingului. Experienţa arată că facilitatorii debutanţi „aleg” de obicei extremele. Ori se concentrează pe realizarea atmosferei permisive şi uită complet de orice plan şi de orice comutare, ori circulă ca tramvaiul, oprind în toate staţiile, în strictă conformitate cu graficul, ignorînd orice inspiraţie, inclusiv pe a lui. Cred că asemenea păţanii sînt inevitabile la început. Dar trebuie să ajungem cît mai repede să jucăm ca Hagi, cu privirea sus şi dribling instantaneu, dar avînd în minte şi respectînd cu graţie (prin graţie înţeleg efort fără să se vadă efortul) o tactică de joc. Se pare că singura condiţie sine qua non pentru achiziţia acestui nivel de competenţă este să continue să-ţi placă să faci brainstorminguri şi după a patra şedinţă (eventual ratată).

Ce facem în caz de eşec? Dacă eşecul se conturează încă înainte de încheierea şedinţei de brainstorming, indiferent cît am fi de dezamăgiţi, nu ne arătăm dezamăgirea în faţa invitaţilor. Majoritatea oamenilor (încă) nu ştie cum trebuie să arate un brainstorm „stas”. Dimpotrivă, ne vom arăta mulţumiţi/ mulţumite, semnalînd raţional principalele neîmpliniri şi necesitatea de a persevera. Dar, orice eşec se pune pe masa de autopsie şi se taie în bucăţele pentru a ne perfecţiona ca moderatori. Nu vom da vina pe grup, pe naţiune, pe ceilalţi, ci vom analiza la rece unde şi de ce am greşit şi ne vom strădui să tragem maximum de învăţăminte. Atenţie, nu există şedinţă de brainstorm integral ratată. Participanţii „s-au pus pe vorbit” şi ceva, ceva s-a produs în mintea lor. Putem repara şedinţele confuze solicitînd invitaţilor ca, în următoarele două zile, să noteze ideile care le vin apropo de tema abordată şi să ne dea aceste însemnări. Îi vom încuraja subliniind importanţa pe care o acordăm acestor idei.

20

8. Cum se face brainstormingul. Închiderea şedinţei şi finalizarea sesiunii de brainstorming

Participarea ca invitat la o şedinţă de brainstorming este, pentru marea majoritate, ceva inedit şi destul de straniu faţă de experienţele cotidiene. De aceea, este necesar să închidem şedinţa cu cîteva mişcări de debriefing, adică să ne scoatem invitaţii din situaţia de brainstorming şi să-i readucem la normal. Pentru aceasta, facilitatorul- anunţă formal închiderea şedinţei- ridică cu un ton optimismul şi atitudinea pozitivă pe care le-a avut pe parcursul şedinţei. Se arată încîntat/ă- evidenţiază succesul şedinţei, subliniind atingerea obiectivelor cantitative propuse („dacă am fost suficient de atent/ă, avem ceva de ordinul a douăsute de idei”) şi a parametrilor calitativi („sînt sigur/ă că printre ideile pe care le-am produs se află cel puţin cinci foarte promiţătoare şi vreo zece-cinşpe foarte interesante ca direcţii inedite; cred că ne va fi destul de dificil să alegem”). Dacă poate, este foarte bine să exemplifice, cu grija de a nu lăuda pe unii/ unele în defavoarea altora- reaminteşte participanţilor ce se va întîmpla în continuare cu ideile emise (transcriere, evaluare, triere, aplicare)- produce momentul înmînării recompenselor- le spune participanţilor cum şi cînd le vor fi comunicate rezultatele aplicative- le mulţumeşte.

Debriefing-ul nu este însă complet, şedinţa se închide abia după ce am recoltat „ideile de a doua zi”. Deoarece un brainstorming făcut cum trebuie îi captează pe invitaţi într-un proces creativ spontan care durează încă două-trei zile după şedinţa efectivă. Avem astfel şansa unei recolte suplimentare de idei, „ideile de a doua zi”, adeseori deosebit de interesante fiindcă sînt rezultatul unor incubaţii incomparabil mai laborioase decît cele care se petrec pe parcursul celor 40 – 60 de minute ale şedinţei. Măcar pentru motivul invocat de profesorul Vitalie Belousov – proverbul cu „mintea cea de pe urmă” – şi tot trebuie să ne preocupe culegerea acestei recolte. În momentul închiderii, îi vom preveni deci pe invitaţi că în următoarele două-trei zile vor fi contactaţi pentru a ne spune ce idei le-au venit după brainstorm. Îi vom ruga chiar să ne contacteze ei înşişi/ ele însele în situaţia în care, cîteva săptămîni după trecerea celor două-trei zile, le mai vine vreo idee.

După ce am închis şedinţa, trecem la finalizarea sesiunii de brainstorming. Din acest moment intră din nou în acţiune task-force-ul constituit din echipa beneficiarului şi echipa producătorului, ca echipă de finalizare, sub conducerea colegială a facilitatorului şi managerului de proiect. Pe parcursul finalizării, rolurile celor doi evoluează divergent – cel al facilitatorului se estompează, pe cînd managerul de proiect intră din ce în ce mai tare în sarcina de a face lucrurile să se întîmple, tipică pentru orice rol managerial.

Prima operaţie este transcrierea înregistrărilor sau a stenogramelor/ notelor de secretar. Ideile se transcriu distinct, una sub alta, exact aşa cum au fost formulate, în ordinea în care au fost emise, fără omisiuni. Fiecare propoziţie (i.e. fiecare predicat) trebuie tratată ca idee distinctă şi e mai practic să fie numerotată. Secretariatul face transcrierea, facilitatorul are grijă ca ea să fie fidelă.

Urmează evaluarea stocului de idei brute astfel obţinut. Există oareşce discuţii în legătură cu cine să facă evaluarea, respectiv care să fie şi în ce ordine să se administreze criteriile de evaluare. O idee (P. Lebel, La creativite en entreprise, 1990) este de a plasa evaluarea imediat după şedinţa efectivă de brainstorming, iar invitaţii să fie cei care aplică

21

criteriile de selecţie a ideilor. Cred că pur şi simplu nu merge, măcar pentru motivul că participantul standard la brainstorming nu este competent pentru evaluarea şi trierea ideilor pe criterii obiectiv-realiste. Nu mai vorbesc despre timpul necesar, după o şedinţă destul de solicitantă, pentru evaluare. Poate că este o idee aplicabilă la brainstormingul ad-hoc. Dar trebuie acceptată fără echivoc ideea, subtextuală la autorul invocat, că orice producţie euristică trebuie urmată, în primă instanţă, de o evaluare euristică a ideilor emise. Cu alte cuvinte, evaluarea stocului de idei brute o vom face mai întîi după criteriile originalităţii, noutăţii, ingeniozităţii. Criteriile obiective-realiste, cele care cer competenţă în domeniul problemei de soluţionat – context, costuri, limite juridice, logistică, tehnologii etc. – le vom aplica în a doua instanţă. Argumentul stă în faptul că 90% dintre ideile brute adunate într-un brainstorming au, dacă şedinţa a fost realizată cum trebuie, aspectul de absurditate, trăznaie, de tîmpenie sadea. Doar ideile banale sînt uşor de recunoscut şi au un aspect raţional. Ideile originale şi valoroase, obiectivul oricărei şedinţe de brainstorming, se prezintă aproape fără excepţie în vestimentaţia de absurditate, trăznaie etc. Din acest motiv, ele sînt foarte uşor de aruncat la coşul cu aberaţii. Exemplific cu o secvenţă din protocolul unei şedinţe de brainstorming cu tema „Să facem cursurile (universitare) atractive”:38. Să vină cu bomboane (profesorii).39. Să vină în blugi rupţi.40. Să vină cu minijup.41. Să vină dezbrăcaţi pînă la brîu.42. De jos în sus.43. De sus în jos.44. Să vină în pielea goală.45. Să nu vină deloc.46. Să predea studenţii.47. Cursurile să se predea pe bază de proces verbal.48. De predare - primire.49. Să nu-şi poată lua leafa fără semnătura studenţilor că au primit cursul în bune condiţiuni.Între aceste trăznăi se află cel puţin o idee excelentă, originală şi aplicabilă fără mari dificultăţi instituţionale. Dacă am evalua cele douăşpe idei mai întîi cu criterii obiectiv-realiste, cel mai probabil este că nu am vedea-o pe nici una dintre ele ca interesantă.

Evaluarea stocului de idei are de acoperit două exigenţe principale: i. să selecteze ideile cele mai interesante, unele aplicabile ca soluţii, după finisare, altele utile ca deschideri sau ca soluţii potenţiale, finisabile pentru alte probleme. Să nu aruncăm la coş idei interesante doar pentru că nu sîntem suficient de deschişi/ deschise la minte; ii. să finiseze ideile interesante şi să ajungă la ideea cea mai bună, cea mai potrivită ca soluţie la problemă. Pentru realizarea acestor exigenţe creativitatea singură nu e suficientă, după cum nu e nici competenţa. E nevoie de combinarea lor. Această combinare dictează componenţa şi activitatea echipei de finalizare. Nu numai facilitatorul şi echipa lui trebuie să fie persoane creative, ci şi competenţii în problemă, adică membrii echipei beneficiarului. Pînă la degajarea soluţiei aşa cum va fi aplicată, şedinţele de lucru ale echipei de finalizare se vor derula într-o atmosferă foarte asemănătoare cu cea specifică brainstormingului.

Putem privi brainstormingul ca tehnologie care reproduce artificial schema de principu după care se desfăşoară orice proces de creaţie. La finalul şedinţei de brainstorming am terminat etapa iluminării, avem ideile. Normal, ca în orice proces de creaţie, urmează verificarea şi apoi valorificarea. Vom observa că ceea ce numim evaluarea stocului de idei brute corespunde verificării, dar că avem în acelaşi timp şi o continuare a iluminării. În sensul că finisarea ideilor poate însemna şi combinarea lor, ba chiar folosirea lor ca trambulină pentru a obţine idei şi mai bune. La finalul verificării avem soluţia/ soluţiile în versiunea de aplicat, bine potrivită pe restricţiile impuse de problemă.

Urmează valorificarea, adică aplicarea efectivă a soluţiei/ soluţiilor, care echivalează cu transformarea unei/ unor idei, deci a unor vorbe, în fapte, în schimbări de realitate. Este faza

22

cea mai critică a traiectoriei ideilor. Majoritatea lor se pierd undeva între complinirea verificării şi începutul valorizării. O sesiune de brainstorming este prea costisitoare ca să ne putem permite tratarea aproximativă a acestei faze. Nu numai că nu sînt de acord că finalizarea brainstormingului constă în livrarea către beneficiar a stocului de idei brute (transcrierea). Subliniez cu toată convingerea că facilitatorul (producătorul) brainstormului trebuie să stea în treabă pînă cînd beneficiarul decide încetarea activităţii şi desfiinţarea echipei de finalizare (task-force) pentru că este perfect satisfăcut de schimbările produse ca soluţionare a problemei. Ca orice prestator, şi facilitatorul (producătorul) de brainstroming este obligat la o relaţie continuă şi atentă cu beneficarii săi, finalizată în mod clar şi cert ca reciproc profitabilă. În ultimă instanţă este vorba despre o relaţie de business. Cine vrea să trăiască bine şi mîine, nu numai azi, va avea grijă ca orice afacere pe care o realizează să fie aşezată pe o situaţie win - win şi va urmări cu minuţiozitate satisfacţia reală a clienţilor săi. Susţin că, în general, în domeniile în care managementul românesc abia începe să se alfabetizeze – marketingul, gestiunea şi dezvoltarea resurselor umane, gestiunea resurselor simbolice şi public relations, adică zona care cere şi produce idei – asistarea beneficiarului oricărei prestaţii specifice pînă la rezultate concludente este o obligaţie faţă de propriile noastre interese, nu numai faţă de beneficiar.

9. Exemplificări

- 9.1. Exemplu de şedinţă de brainstorming cu un plan de comutări prea rigid şi intricarea unor elemente de focus-group

Tema: campanie de luptă împotriva drogurilor;Facilitator: Codrina Ş., sociolog, preparator universitar;Invitaţi: studenţi, anul III, Sociologie;Data şi locul: 17.12.1997, ora 9,20 - 9,55, sala OI6, Universitatea "Transilvania" Braşov;Observaţii:- beneficiarul reprezentat de facilitator- shfiting-uri omogene

Ideile emise (transcriere înregistrare audio)Moderator: care este primul cuvînt pe care îl asociaţi cu "drog"?

- venă- extaz- medicament- disperare- marijuana- heroină- LSD- euforie- dependenţă- Nirvana- înregistrare neclară - Gib Morrison- seringi de unică folosinţă- colţ de stradă- parcuri

M: dacă ar fi să desfăşuraţi o campanie, la ce activităţi v-aţi gîndi?

23

- aş explica efectele negative- campanie tv.- afişe promoţionale- mers prin licee- radio- pe străzi

M: ce aţi pune, ce aţi face pe străzi?- ceva semănător cu ce a făcut Crucea Rpşie pentru SIDA, pliant în care se comunică efectele nocive- defilări- pipi (?)- afişe cu sloganul "Realitatea ţi-o faci singur frumoasă", adică fără chimicale

M: care ar fi mesajul pe care l-aţi transmite?- prieteni falşi- dacă nu te gîndeşti la sănătate, gîndeşte-te la bani- nu cocaină, mai bine făină- nu te autodistruge- fii tu însuţi

M: mesaje cu impact, asta cerem!- nu fiţi proşti- fiţi deştepţi, nu fiţi proşti- nu vă bateţi jod de banii părinţilor

M: mai aveţi idei?Linişte.

M: ce imagini aţi utiliza pentru afişe?- un dependent în criză- un schelet fumînd marijuana- un copil mic injectîndu-se- studenţi cu şi seringă- asociez drogurile cu violenţa. I-aş arăta bătîndu-se şi împuşcîndu-se- aş desena un cerc vicios

M: cum?- lanţul, pînă îţi faci rost de droguri. Totul se întoarce, se repetă. E ceva din care cu greu te poţi desprinde- corelez ideea de droguri cu ideea de costuri foarte mari în timp- puteai să-ţi iei o vilă- uite ce şi-au cumpărat alţii cu banii pe care tu i-ai dat pe droguri

M: să ne concentrăm acum pe consecinţele consumului de droguri.- un slogan "Nu strica vicia viaţa ta şi pe a celorlalţi- un creier din care se scurge tot ce ai acumulat- un creier stafidit

M: cine credeţi că ar trebui să lucreze în asociaţiile de luptă împotriva consumului de droguri?- foşti drogaţi- personalităţi publice- medici psihiatri- gagice mişto- sociologi?- asistenţi sociali- tineri- părinţi- senatori, deputaţi?- miniştri- adolescenţi- poliţişti- gardieni publici- medici- absolvenţi de arte plastice- muzicieni, coregrafi, balerini- da, şi să facă spectacole pentru a le descoperi diferite talente

M: ce parteneri ar trebui în această campanie?- cu primul-ministru- Crucea Roşie

24

- poliţia- Centrul de recuperare- spitale- patroni- instituţii de asistenţă socială- mass-media- şcolile- societăţi de caritate- aurolacii- copiii străzii- tot felul de ligi- pacienţi din centrele de dezintoxicare- primării, consilii locale- FBI, Interpol, SRI- CIA

M: dacă ar fi să construiţi un centru de dezintoxicare în judeţul Braşov, unde l-aţi contrui?- Brădet- Timişul de Jos- pe Tîmpa- pe Postăvarul- în centrul Braşovului- lîngă Stejeriş- lîngă ţigănie, în Gîrcin- lîngă un spital. Lîngă spitalul judeţean- în corpul O al universităţii- la IAI- în Piaţa Sfatului- pe Colină- într-un cămin studenţesc

M: o mică precizare: dependenţa este de două feluri, fizică şi psihică. Ce aţi face pentru a diminua dependenţa psihică?- discuţii de grup- să-i observe pe alţii în stări de criză- campanie pentru ceea ce e frumos şi merită trăit- plimbări în aer liber- vizită în Hawaii- ajutor pentru a-şi rezolva problemele vieţii lor- să-i ajute pe alţii care au nevoie de ajutor- să-i baţi cu perne- să-i admiţi la facultate fără examen- să le dai o primă că nu se mai droghează- lagăre de muncă lejeră- să le oferi ceva foarte tentant dacă se lasă- sticle cu bere sau cu "ceva"- icre negre- bomboane mentolate- homari- femei frumoase- de cauciuc- medalii- decoraţii - diplome- înmînate cu mare tam-tam, cu televiziune- chemat papa de la Roma- să faci cîte un chef cu ei- Crăciun de fiecare dată cînd reuşesc- să vină Moş Nicolae

M: cum aţi amenaja Centrul? Cum ar arăta acest Centru?- cît mai luminos, cît mai vizibil- ceva spaţios şi paralelipipedic- piramidal

25

- în vîrf să stea cei vindecaţi, la bază noii veniţi- un labirint, să caute tot timpul ieşirea- să aibă piscină- şi patinoar- să aibă formă aerodinamică- o cameră cu realitate virtuală- camere rotunde, în culori diferite, cu perne moi- fiecare să-şi amenajeze camera cum vrea- să i se dea fiecăruia un animal în grijă: cîine, pisică, papagal- serate, în care să se afirme- să li se dea prilejul de a fi utili- să joace mimă că se droghează

M: ce să facă pentru a fi utili?- să împletească coşuleţe- înregistrare neclară- să facă fişe pentru o campanie antidrog- gemuri, dulceţuri- să spargă geamuri- să facă sport- să deseneze- să facă locuri de joacă pentru copiii din oraş- să facă bani- emisiuni tv. şi radio- să meargă la dependenţii în stare critică- să fie ghizi montani- să cînte în pieţe pentru a face un fond pentru drogaţii care nu au bani- jucării- să nu facă nimic, să stea degeaba- să se joace cu copiii- să-i înveţe şi pe ăia ...- să le dai în grijă copii de la orfelinat- să stea cu bătrînii

M: cine credeţi că ar trebui să ţină conferinţe în şcoli şi licee?- elevi care au avut probleme- tocilarii- profesorii cei mai agreaţi- diriginţii- asistentele medicale- profii de biologie- studentele de la medicină- la Liceul auto- studenţii de la farmacie- miss-sociologia- mister Univers- femeia de serviciu- un preot- o miss, fostă dependentă- cineva costumat în Beavis şi Buttehead

M: dacă voi aţi ţine o oră de dirigenţie cu tema combaterea consumului de droguri, ce aţi face?- aş invita aurolaci de pe stradă- aş prezenta filme din sanatorii- aş invita un toxicoman- o lecţie despre droguri- cu mostre- să le dai să şi "guste"- droguri care nu crează dependenţă- le-aş descrie efectele

M: cum v-aţi duce costumat la această oră?- normal, nici sobru, nici extravagant- depinde. Cît mai apropiat de felul în care se îmbracă ...

26

M: cum aţi încheia ora, cu ce mesaj?- vă arăt eu vouă dacă vă drogaţi- să le spui cîţi oameni mor din cauza drogurilor. Pe an, pe zi- în fiecare secundă- minte sănătoasă în corp sănătos- cu cît vă veţi înţepa mai des, cu atît vă veţi scurge mai repede- căutaţi şi o altfel de fericire- pentru că aceasta este o iluzie- trăiţi realist şi nu utopic.

- 9.2. Exemplu de şedinţă de brainstorming cu facilitator quasi-absent

Tema: Idei de spectacol pentru casele studenţeşti de culturăFacilitator: Valentin M., muzician, stagiar Institutul de Administrare a ÎntreprinderilorInvitaţi: zece cursanţi la Institutul pentru Administrarea Întreprinderilor, trei studenţi, un sociolog şi un metodistData şi locul: 24.01.1998, 9.30 - 10.45, sala RII1, Casa de cultură studenţească Braşov. Şedinţă şcoală în cadrul modulului “Dezvoltarea creativităţii”, IAI;Observaţii:- facilitatorul ca beneficiar (V.M. este directorul Casei de cultură studenţească Braşov)- dintre invitaţi, cei zece cursanţi IAI sînt bine familiarizaţi cu brainstormingul şi cu tehnicile creative în general.

Ideile emise (transcriere înregistrare audio)1. Să fie o scenă circulară, ca la circ.2. Spectacol de umbre pe perete.3. Să se dea în spectacol.4. Să se dea în stambă5. Să se dea mare.6. Să se schimbe rolurile.7. Spectatorii să fie în pielea goală.8. Spectatorii să fie înjuraţi în mod sistematic la intrare şi la ieşire.9. Să se dea bilete la ieşire.10. Să se organizeze totul într-un spaţiu foarte mare, ca expoziţia marilor realizări economiei naţionale, cu ateliere, mai serioase sau mai neserioase, să faci glume, dar şi chestii foarte serioase; între ateliere să circule trenuleţe ca la mare.11. Spectatorii să participe şi ei la spectacol.12. În loc de bilet să se dea morcovi, roşii sau ouă, iar după numărul de obiecte aruncate în scenă să se stabilească cu număr de stele, ca la filme, calitatea spectacolului.13. Dacă nu le-a plăcut spectacolul, spectatorii să se arunce pe jos.14. Scena spectacolului să fie întreg oraşul, oraşul să fie întors cu fundul în sus de spectacolul studenţesc.15. Spectacolele să fie haotice, să nu fie reflectoare.16. Să fie spectacole fără sală.17. Să nu existe spectatori.18. Să se meargă pe ideea de nonspectacol.19. Scena să fie într-un parc.20. Să se scoată bani din spectacole.21. Să se dea bani pentru spectacole.22. Să se bage bani în spectacole.23. Şi cîte un hot-dog.24. Un spectacol în care toată lumea să huiduie.25. Spectacol pe strada Sforii.26. La spectacole să se dea măşti, pentru ca spectatorii să-şi piardă identitatea.27. Să înceapă dimineaţa la 7 şi să se termine a doua zi la şapte.28. Un spectacol la care să plîngi.29. Un spectacol la care să rîzi.

27

30. Actorii să aibă gura plină de mîncare.31. Poliţaii să facă tot spectacolul.(Intervenţie moderator: nume de spectacole.)32. "Braşovu' cu curu-n sus".33. "Mafia Braşovului".34. "Masturbin' love".35. "Oiţa bîrsană".36. "Cerbul studenţesc".37. "Berbecul vesel".38. " Duplex Braşov - California".39. "Ziua Sfîntului Bartolomeu".40. "Horinca studenţească".41. "Palinca studenţească".42. "Prosteşti şi cîştigi".(Intervenţie moderator: genuri de spectacole.)43. Bărbaţii să dezbrace femeile.44. Publicul să dezbrace poliţaii.45. Spectacole de modă.46. Să introducă mari evenimente în istoria/tradiţia oraşului, de pildă "Arderea anului universitar".47. Să se facă spectacolul generaţiilor.48. Crima la Braşov în secolul XIV.49. Hans Benkner primind scrisoarea boierului Neacşu din Cîmpulung.50. Petre Roman S.A.51. Un spectacol la "Tractorul" şi la "Roman" cînd sînt nemulţumiri.52. Să vină vampirii.53. Exerciţii de blocare a şoselelor.54. Exerciţii de deblocare a şoselelor.55. Grevă model (uitaţi, băi, aşa arată o grevă!).56. "Tractorul" în conştiinţa IAI-ului.57. Rugăciune colectivă pentru binele şi viitorul Braşovului.58. Să poţi fi şi pe scenă şi în sală.59. Să dea spectacole şi la domiciliu.60. Un spectacol kitsch.61. O expoziţie de kitschuri.62. Fiecare să se transforme într-un kitsch.63. Fiecare să participe cu un kitsch.64. Să facă un kitsch apoi să încerce să-l vîndă.65. Licitaţie de kitsch.66. Expoziţie de kitsch.67. Balul kitschului.68. Vernisaj de rame de tablouri.69. Un spectacol pe prăpastia din Răcădău.70. Spectacol de plantat pomi şi statui.71. Kitsch, kitschitoarea mea.72. Un spectacol de bărbierit statui.73. Un pelerinaj la toate statuile din oraş.74. Zilele berii studenţeşti.75. Zilele postberii studenţeşti.76. Un spectacol fără actori.77. Să se transmită direct la tv.78. Spectacol pe acoperişul blocurilor.79. Spectacol surdo-mut.80. Spectacol de lumini şi umbre.81. Stroboscopic.82. Spectacol pentru surzi legaţi la ochi.83. Spectacol cu imagini virtuale.84. Spectacol de întuneric.85. Spectacol pe apă.86. Spectacol pe gheaţă.87. Spectacol de infraroşii.

28

88. Spectacol pe gheaţă, desculţ.89. Spectacol de lucrări publice. De exemplu să se înceapă săparea tunelului pe sub Tîmpa.90. Spectacol în care singurul actor şi personaj să fie primarul.91. Spectacol de miros.92. Un spectacol care să facă ceva cu fosta viitoare casă de cultură studenţească.93. Sau cu altă ruină recentă.94.Să o împachetăm.95. Spectacol pe pîrtie.96. Spectacol de făcut curăţenie.97. Spectacol cu studenţi beţi.98. Spectacol pentru încurajarea homosexualelor.99. Spectacol pentru descurajarea homosexualităţii şi lesbianismului.100. Spectacol pentru descurajarea adulterului.101. Concurs pentru cel mai mişto trio soţ, soţie, amant.102. Familia şi prietenul/prietena de familie.103. Concurs pentru cel mai curat cămin.104. O săptămînă profesorul să locuiască în locul studentului şi să fie filmat tot timpul.105. Spectacol în pauzele dintre ore, în spaţiile de învăţămînt.106. Spectacole în sălile de curs.107. Spectacole în faţa Rectoratului.108. Cursuri sub formă de spectacole.109. Spectacole pe străzi.110. Spectacole de pălării.111. Spectacol de costume de baie din trei piese: papuci, pălărie şi ciorapi.(Intervenţie moderator: focalizarea pe tema propriu-zisă, spectacolul studenţesc.)112. Un spectacol pentru fiecare student.113. Fiecare student să dea un spectacol.114. La fiecare student în cameră un spectacol.115. Trio cu studenţi: un maramureşan, un moldovean şi un oltean.116. Fiecare student să ştie că are obligaţia de a da un spectacol pe durata facultăţii şi să fie planificat.117. Un spectacol la cantină.118. Pîine şi circ, textual.119. Actorii să gătească şi să intepreteze.120. Zilele studentului leneş.121. Zilele studentului somnoros.122. Studentul le el acasă: căminul.123. Politicienii să dea cîte un show, fiecare.124. Profesorii să dea un spectacol pentru studenţi.125. Studenţii să dea spectacole pentru care să primească notă, care să conteze la bursă.126. Să ironizeze profesorii.127. Premiul pentru profesorul care debitează cele mai multe prostii.128. Premiul pentru cine le ia în serios.129. Spectacol studenţesc regizat şi jucat de studenţi.130. Spectacol studenţesc regizat şi jucat de profesori în faţa studenţilor.131. Casa de cultură studenţească să dea premii anuale pentru cel mai prost actor, cel mai prost politician, cel mai imbecil profesor.132. Premiile să fie publice şi cu invitaţi.133. Fiecare să urce pe scenă şi să spună ce vrea.134. Spectacol studenţesc organizat într-o discotecă.135. Într-un WC de cămin.136. Profesor-păpuşă mînuit de studenţi.137. Spectacol la duş, pe culoar.138. Spectacol în noapte.139. Spectacol în limba maghiară pentru români şi invers.140. Spectacol de detensionare în sesiune.141. Spectacol de subiecte la examen.142. Să vină şi studenţii de la universităţile particulare şi să se numească "studenţi ai nimănui".143. Concursuri de sumo.144. Concursuri de cerşit.145. Concursuri studenţeşti de cerşit note.

29

146. Serenade sub fereastra profesorului.147. Concurs pentru studenţii care iau 5.148. Concurs în care fiecare student îşi face reclamă.149. Serenada primarului.150. Serenada de sponsorizare.151. Spectacol cu spectatori obligatoriu neatenţi.152. Spectacol hard-rock cu trupe de profi.153. Spectacol cu două scene, în capetele opuse ale sălii.154. Spectacol de muzică naturală.155. Cea mai gălăgioasă grupă.156. Cea mai dezordonată grupă.157. Cea mai tembelă grupă.158. Cea mai belă grupă.159. Miss combinat cu sumo, mister boboc.160. Balul ca tradiţie studenţească.161. Balul profesorilor.162. Dacă nu se face bal, să nu înceapă anul universitar.163. Fiecare semestru să înceapă cu un bal şi să se termine cu un bal.164. Balul silviculturii. În pădure.165. Balul alcoolicilor.166. Balul studenţilor necăsătoriţi.167. Balul studenţilor căsătoriţi.168. Montarea strungurilor de către studenţii la psihologie.169. Balul virginilor.170. Balul curvelor.171. Dialog pe aceeaşi scenă între curve şi virgini.172. Sfaturi utile pentru virgini.173. Sfaturi neutile pentru virgini.174. Concurs de sfaturi perverse.175. Dialog pe aceeaşi scenă între studenţii cu bursă de merit şi restanţierii "profesionişti".176. Tocilarii faţă în faţă cu chiulangii.177. Linia fierbinte - scena fierbinte.178. Talk-show cu spectatori, netelevizat.179. Concurs de copiuţe.180. Expoziţie de fiţuici.181. Invenţii de fiţuici.182. Concurs de invenţii de copiat.183. Decor cu fiţuici.184. Examenele să fie precedate de o bătaie între participanţi, indiferent de vîrstă, sex etc., cu frişcă.185. Spectacol total.186. Spectacol spontan.187. Poliţiştii să-i bată pe studenţi cu sorcova.188. Profesorii să dea spectacole cîntînd.189. Schimbări de roluri.190. Spectacol pe Colină, pe toate culoarele.191. Spectacol de bocete. După examen.192. Spectacol de urlete.193. Spectacol de înjurături studenţeşti.194. Spectacol de travestiuri.195. Spectacol de licitat note.196. Spectacol de licitat profesori.197. Bursa profesorilor.198. Spectacol cu indecenţe ale profesorilor.199. Să nu poţi lua examenul decît mituind pe cineva.200. Un spectacol în care actorul principal să fie rectorul.201. Un spectacol cu hotărîrile Senatului.202. Un spectacol de cursuri cîntate.203. O operă rap la cursuri.204. Şedinţele Senatului să fie filmate cu camera ascunsă şi prezentate ca spectacol.205. Camera ascunsă şi în alte locuri, activităţi.

30

206. Admiterea.207. Spectacol de citire a rezultatelor la examen.208. Spectacol cu tema profesorul dur.209. Rezultatele la examene să fie prezentate în spectacole.210. Să fie afişate la primărie.211. Să se dea cupoane pentru apă caldă.212. Cel mai bun cămin.213. Spectacolul restanţierilor.214. Studenţii cei mai buni să fie premiaţi de CEC cu credit de făcut casă.215. Premii anuale "Cei mai restanţieri studenţi".216. Studentul căzut în patima învăţăturii.217. Showul tocilarilor.218. Decăderea studentului.219. Prostii spuse de profesori.220. Spectacol pentru plata cotizaţiei la prostie.221. Spectacol de palme.222. Spectacol de ceartă pe o temă dată.223. Dispută profesională pe scenă între profi. Talk-show cu spectatori studenţi.224. Să se cumpere spectacole.225. Povestiri adevărate: studenţii povestesc cum au promovat în mod miraculos examenul x.226. Spectacol pe un ecran mare.227. Schimburi culturale.228. Să se taie gaura Colinei în formă de stea.229. Să fie informaţi şi cei de la Oxford.230. Cerc studenţesc de spectacole studenţeşti internaţionale.231. O săptămînă să se ţină numai spectacole pe Colină.232. Invitaţi din afară.233. Spectacol cu arta de a seduce un prof.234. Reţete culinare de cămin.235. Arta supravieţuirii fără cantină. Cu contraindicaţii.236. Cum să faci mîncare în cameră făr să-ţi miroase hainele.237. Instructajul militar făcut cu echipa de spectacole.238. Cel mai tocilar student, cel mai silitor.(Intervenţie moderator: comutare pe "nonspectacol.)239. Toţi studenţii să se uite la televizor.240. Cursurile prezentate la televizor.241. Un singur canal. Pe celelalte să fie rectorul care îţi face cu degetul să treci pe canalul cu cursuri.242. Un trenuleţ care să uneasă toate locurile frecventate de studenţi.243. Minicare.244. În complexele de cămine să fie patrule formate din studenţi.245. Ordinea să fie ţinută de copii de 7 - 8 ani.246. Studenţii să aducă studenţii la cursuri.247. Să existe creşe sudenţeşti.248. Cursurile să fie ţinute de studenţi.249. Examenele să fie notate de studenţi.250. Studenţii să predea, profesorii să le dea note pe predat.251. Examenele să fie publice, să poată asista părinţii, prietenii.252. Examenele să se dea în parc.253. Spectacole la tribunal.254. Tribunal studenţesc.255. Avocaţi studenţi.256. Cursuri în cămin, în camere.257. Examene tip brainstorming.

- 9.3. Exemplu de şedinţă de brainstorming bine făcută

Tema: Cum să facem transportul în comun mai plăcut şi mai comodFacilitator: Florentina S., studentă, anul III Sociologie, Universitatea Transilvania Braşov

31

Invitaţi: sudenţi din anul III SociologieData şi locul: 19.01.1999, 9.45 - 10. 30, sala O II 2. Şedinţă-şcoală în cadrul cursului de „Relaţii umane”.Observaţie: vizibil un efect de group-think, datorat omogenităţii shifting-urilor.

Ideile emise (transcriere înregistrare audio)M: Cînd ne gîndim la transportul în comun, care este cuvîntul care ne vine în minte?

1. Înghesuială2. Ţigani3. Zgomot4. Mizerie5. Miros6. Miros de transpiraţie.7. Frică de hoţi.8. Mă uit în toate direcţiile.

M: Dacă am schimba ceva la clasicul autobuz. Ce să schimbăm?9. Şoferul.10. Să conducă mai prudent.?11. Manechine12. Parbrizul.

M: Cum să-i modificăm forma? Ce formă să aibă?13. De castravete.14. Trenuleţe ca în Disneyland.15. Avion.16. Ca o navă spaţială.17. 18. 19. Cu etaj.20. Să aibă duş.21. WC, ca la autocare.22. Să fie cu autoservire.23. Să aibă căldură.24. Să aibă muzică.25. Să ne facă pantofii.26. Cît stăm pe scară.

M: Să-l facem din alt material. Din ce?27. Din sticlă.28. Plafon de sticlă.?29. Materiale rezistente, 30. Antiglonţ.31. Colorat, multe culori.32. Să nu fie acoperit de reclame.

M: L-am vopsi?33. Am scrie ceva pe el.34. Să aibă perdele, vara e cam soare.35. Geamuri antisolare.36. Să se deschidă geamurile mari.37. Să aibă aer condiţionat.

M: Analogie cu un animal.38. Un dinosaur.39. Panteră.40. Ca în filmul "Aventuri în epoca de piatră".41. Balaur.

M: Poate fi un cal ca în "Harap Alb". Sfrijit, slab, îl ademeneşti cu o tavă cu jăratec. Muşcă din jăratec şi se transformă. Cine să fie Harap Alb?42. Şoferul.43. Primarul.44. Emil Constantinescu.45. Băsescu.

32

M: Ce să-i dăm ca jăratec?46. Bani.47. Bezină.48. Ani-lumină.49. Oxigen.

M: De unde să luăm jăratecul?50. De la cei care circulă cu autobuzul.51. Din banii de pe bilete.52. Din soba împăratului.

M: Cine-i împăratul?53. Guvernul.

M: Da dacă am lua ceva de la avioane?54. Stewardesele.55. Controloarele.55. Să fie amabile.56. Dacă avem bilet să ne dea un premiu.57. Taxatoare.58. Să se introducă o metodă de inventariere a călătorilor: dacă călătorim regulat să ni se dea un abonament gratuit, pentru fidelitate.59. A 12-a lună să fie gratuită.

M: Ce să mai luăm de la avion?60. Copilotul.61. Scrumiere.62. Să ni se spună pe unde mergem.

M: Ce să ne mai spună?63. "Mi-au sărit captatoarele".64. "Staţi liniştiţi".65. "Sînteţi pe pilotul automat".66. Dacă se strică să ni se dea taxiuri.67. "Bine aţi venit la bord".68. Uşier să ne ajute la bagaje.69. Loc pentru bagaje.70. Să nu ai voie să urci cu saci în spinare.

M: Cu ce să ne ocupăm timpul?71. Să aibă televizor.72. Muzică.73. Ceva relaxant.74. Un ghid care să ne spună ceva despre locurile prin care trecem.75. Pliante cu zonele prin care trecem.76. Coşuri de gunoi.77. Ştirea zilei.78. Să ne ghicească în palmă.79. Ziare la fiecare scaun.80. Mochetă.81. Ştergătoare de picioare la uşi.82. Uşă interactivă: să-i spui "vreau să cobor" şi ea să se deschidă.83. Să-ţi răspundă "tu nu azi, altcineva azi. Tu mîine".84. Geamuri interactive: "fă-te negru", imagini virtuale, ca la televizor.

M: Ce să mai fie în autobuz?85. Spectacole.86. Bar cu mîncare, dacă ţi se face foame.87. Să-ţi facă farse, sperieturi ca în Tunelul groazei.88. O mînă care iese de sub canapea.89. Să fie canapele?90. Să fie fotolii.91. Senzori de miros: să nu ţi se deschidă uşa dacă miroşi urît.92. Uşi de intrare distincte, pentru coborîrea orbilor.93. Uşi distincte pentru cei cu ochii verzi.94. Uşi de urcare distincte de cele pentru coborîre.95. Uşi şi pe partea cealaltă.

33

96. Scară rulantă de urcare.97. Să nu fie voie să mănînci seminţe.98. Să se împartă gumă de mestecat sau Tic - Tac.

M: Să ne întoarcem puţin la "Harap Alb". Ce făcea Harap Alb în timpul călătoriei cu calul său?99. Vorbea cu el.100. Îl pupa.101. Cunoştea locuri noi.102. El nu îmbătrînea.103. Cel care se întîlneşte cu toţi monştrii - Lungilă, Ochilă ...

M: Cum să facem să cunoaştem?104. Ne trebuie cîte un ochios.105.Cartelă cu anunţuri pe un ecran: "ne întîlnim la uşa de la mijloc".106. Pe ecran să se afişeze toate cererile, toate criteriile.107. Să cunoşti oameni.108. Anunţuri matrimoniale.109. Urci singur şi cobori doi.110. Să cînte marşul nupţial.111. Căsătorie de-o călătorie.112. Urci unul şi cobori doi.113. Poate rămîi şi însărcinată, dacă e mai lungă călătoria.114. Mulaje de staruri.115. Să anunţăm dimineaţa cu ce staruri vrem să călătorim şi şoferul să rezolve.116. Cărţi de vizită autentice de la staruri.117. Să călătoreşti cu o vedetă.118. Cu Horia Brenciu.

M: Harap Alb se mai şi luptă. Noi?119. Dăm din coate pe-apucate.120. Acţiuni de tipul "un leu pentru Ateneu".121. Cutie la intrare, fiecare să pună cît vrea pentru îmbunătăţirea confortului.122. Concurenţă ca la taxiuri.123. Să se facă reclamă pentru fiecare reclamă afişată.124. Să miroase frumos.125. Să ne asigure că toţi călătorii vor sta vertical, nu la 45 de grade.126. Să se asigure locuri pe scaun. Cînd s-au umplut scaunele să nu mai urce nimeni.127. Să fie sufieciente autobuze.128. Să circule non-stop.129. De Crăciun, colinde la casetofon.130. Să circule şi de Crăciun.131. Colindătorilor să nu li se ceară bilet.132. Să fie mai ieftine decît taxiul.133. Chestii speciale pentru fumat.134. Separeuri?135. Da, numai pe o parte.136. Autobuze separate pentru fumători/ nefumători.137. La taxi plătim o sumă cît pentru 4 călătorii, la autobuz nu.138. Reduceri, incluisv la banii din autobuz.139. În preţu biletului să intre şi o mică atenţie.

M: Cam ce?140. O napolitană.141. Un pufulete.142. Un suc.143. O ciocolată.144. O gumă de mestecat.145. Dar să ai din ce să alegi.146. Să fie oglinzi ca să vedem ce fac ceilalţi călători.147. Condică de reclamaţii.

M: Cum să fie şoferul, controlorii?148. Să fie altfel.149. Să fie îmbrăcaţi ca personaje din desenele animate.150. În saci de box.

34

151. Cînd ajungi la uşă să nu te mai întrebe nimic.M: Cum să fie şoferul?

152. Să iabă o şapcă.153. Să fie intelectual, un prof univ.154. Să ne vorbească la microfon.155. Să se prezinte.156. Să aibă o temă de discuţie.157. Să fie cîntăreţ.158. Să ne pună o carte cu problema existenţei.159. Să fie de la Oficiul Foţei de Muncă şi Şomaj.160. Să ne zică "nu vedeţi că sînteţi proşti, urîţi. Vai cum arătaţi!"161. Să ne găsim o slujbă în timpul călătoriei.

M: Cum să facem?162. Prin broşuri: azi sînt libere următoarele locuri de muncă.163. Să spună "mîine se vor scoate la concurs următoarele posturi", ca să ai timp să te pregăteşti.164. Să-ţi dea şi bibliografia.165. Controlorii să aibă uniformă, să ştim şi noi.166. Să avem cartelă magnetică.

M: Nu e bun sistemul cu bilete? Cu ce să-l înlocuim?167. Cartelă ca la metrou?168. Carte de credit.169. Cît îţi ia din cartea de credit să depindă de distanţa pe care o parcurgi.170. (cîteva idei piedute datorită schimbării casetei)171. Să aibă toate becurile, să fie lumină.172. Toate staţiile să fie luminate.173. Şi autobuzul să fie iluminat.174. Să nu se stingă la cap de linie.175. Să văd unde cobor.176. Să văd unde mă aşez.177. Autobuzul să aibă umbrelă.178. Să nu mai scoată fumul ăla.179. Autobuzele să fie ecologice.180. Fumul să iasă pe deasupra, ca la tractoare.181. Fumul de eşapament să fie parfumat.182. Autobuzul să aibă cuibuir de porumbei.183. Să i hrăneşti din mînă.184. Să fie papagali, care te sancţionează vorbindu-ţi urît.

M: Pe timpul călătoriei s-ar putea organiza jocuri, concursuri, zile speciale.185. Robingo.186. Tombolă.187. Toate biletele să fie necîştigătoare.188. Premii în călătorii.189. Abonament pe un an.190. Pe toată viaţa.191. Salariu pe viaţă.192. Costul biletului să fie în funcţie de gabaritul fiecăruia.193. Să fie şi scaune în funcţie de gabarit.194. Să fie scaune speciale pentru persoane speciale.195. Pat pentru însărcinate.196. Să-ţi facă cu evantaiul.197. Să aibă cîte un medic bun.198. Paturi dimineaţa, să ma dormi un pic.199. Saltele cu apă.200. Perne cu aer, să nu-ţi cadă capul.201. Pentru femeile însărcinate un autobuz cu saloane anexă.202. Să fie o gondolă în autobuz.203. Să fie pungi de vomitat.

M: Ziceam de gondolă...204. Da, cu gondolier, să ne cînte.205. Autobuzul îndrăgostiţilor.

35

206. Îndrăgostiţilor de canapea, de geam, de clădiri, de copaci.207. Să poţi să pupi pe cine vrei.208. Pe ochelari, pe ceas, pe insigna de veteran.

M. Alte zile?209. Mai multe zile ale îndrăgostiţilor.210. Autobuze pe categorii socio - profesionale.211. Să-i bată.212. Să ne facă inginerii masaj.213. Să ne repete: voi sînteţi creerul.214. Să ne spună bancuri cu blonde.215. Profii ce să fie? Şoferi.216. Profii să meargă pe jos.217. Să ne povestească din familia lor în legătură cu autobuzul.218. Profii să umble după noi. Să ne dea note după şcoala vieţii. 219. Autobuzul - şcoala vieţii.210. Să fie frizer sau coafor.211. Să te trezeşti cu o altă coafură.

36