nivel2_tematica_aghergut

2
Modulul psihopedagogic Nivelul II Disciplina: Educatie integrata Titular curs: Prof. dr. Alois Ghergut ([email protected]) Evaluarea cursantilor se va face pe baza unui referat (minim 5 pagini), elaborat individual, pe o tema la alegere din lista de mai jos. Predarea referatului se va face în format print, până cel târziu 26 iunie 2015, la căsuța poștală din holul secretariatului Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Corp D parter, de luni până vineri, în intervalul orar 8-16. Lista cu propunerile de teme şi activităţi pentru evaluare: Care sunt principalele argumente în favoarea integrării copiilor cu cerinţe speciale în programul şcolilor de masă? Cum vedeţi dumneavoastră aplicarea în practica educaţională curentă a sintagmei educaţia pentru toţi? Care sunt principalele argumente în favoarea elaborării şi aplicării unui curriculum şcolar flexibil în activităţile instructiv-educative cu elevi care prezintă cerinţe speciale? Prezentaţi câteva aspecte specifice întâlnite în formele de organizare şi desfăşurare a procesului de învăţământ pentru elevii cu cerinţe speciale. Efectuaţi o analiză, cu exemple din activitatea educaţională, privind tipurile de integrare cunoscute în literatura de specialitate. Prezentaţi în sinteză caracteristicile unui curriculum şcolar în condiţiile educaţiei integrate. Care sunt principalele aspecte identificate în practica integrării copiilor cu cerinţe speciale? Prezentaţi un punct de vedere personal cu privire la această problematică. Prezentaţi câteva aspecte specifice privind modalitatea de integrare şcolară a copiilor cu dizabilităţi (în raport cu tipul şi gravitatea deficienţei sau a tulburărilor). Nota: Daca in aceasta lista nu se regasesc teme de interes pentru dv. puteti veni cu propuneri care vor fi discutate cu titularul cursului pentru a vedea in ce masura temele propuse sunt compatibile cu continutul si programa acestui curs.

Upload: lenutaloredana

Post on 16-Sep-2015

215 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

nivel2_tematica_AGhergut

TRANSCRIPT

  • Modulul psihopedagogic

    Nivelul II

    Disciplina: Educatie integrata Titular curs: Prof. dr. Alois Ghergut ([email protected])

    Evaluarea cursantilor se va face pe baza unui referat (minim 5 pagini), elaborat individual, pe o tema la alegere din lista de mai jos.

    Predarea referatului se va face n format print, pn cel trziu 26 iunie 2015, la csua potal din holul secretariatului Facultii de Psihologie i tiine ale Educaiei, Corp D parter, de luni pn vineri, n intervalul orar 8-16. Lista cu propunerile de teme i activiti pentru evaluare:

    Care sunt principalele argumente n favoarea integrrii copiilor cu cerine speciale n programul colilor de mas?

    Cum vedei dumneavoastr aplicarea n practica educaional curent a sintagmei educaia pentru toi?

    Care sunt principalele argumente n favoarea elaborrii i aplicrii unui curriculum colar flexibil n activitile instructiv-educative cu elevi care prezint cerine speciale?

    Prezentai cteva aspecte specifice ntlnite n formele de organizare i desfurare a procesului de nvmnt pentru elevii cu cerine speciale.

    Efectuai o analiz, cu exemple din activitatea educaional, privind tipurile de integrare cunoscute n literatura de specialitate.

    Prezentai n sintez caracteristicile unui curriculum colar n condiiile educaiei integrate.

    Care sunt principalele aspecte identificate n practica integrrii copiilor cu cerine speciale? Prezentai un punct de vedere personal cu privire la aceast problematic.

    Prezentai cteva aspecte specifice privind modalitatea de integrare colar a copiilor cu dizabiliti (n raport cu tipul i gravitatea deficienei sau a tulburrilor).

    Nota: Daca in aceasta lista nu se regasesc teme de interes pentru dv. puteti veni cu propuneri care vor fi discutate cu titularul cursului pentru a vedea in ce masura temele propuse sunt compatibile cu continutul si programa acestui curs.

  • Tematica cursului de Educatie integrata

    1. Integrare incluziune difereniere; perspectiv teoretici relevan practic 1.1. Integrarea 1.2. Incluziunea/includerea 1.3. Diferenierea 1.4. Forme i modaliti de nelegere a integrrii 1.5. Comentarii complementare

    2. Forme de organizare i desfurare a procesului didactic n condiiile nvmntului de tip incluziv 2.1. Aspecte privind procesul didactic n condiiile colii incluzive 2.2. Curriculum-ul colar n coala pentru toi 2.3. coala incluziv i instruirea difereniat

    2.4. nvarea prin cooperare i coala incluziv 3. Posibile soluii privind integrarea colar pentru principalelecategorii de copii cu cerine educative

    speciale 3.1. Integrarea colar a copiilor cu dizabiliti mintale/intelectuale, tulburri de

    nvare i dificulti cognitive 3.2. Integrarea colar a copiilor cu dizabiliti de vedere 3.3. Integrarea colar a copiilor cu dizabiliti de auz 3.4. Integrarea colar a copiilor cu dizabiliti fizice/locomotorii 3.5. Integrarea colar a copiilor cu tulburri de comportament

    RECOMANDRI BIBLIOGRAFICE: Ghergu, A. (2006), Psihopedagogia persoanelor cu cerine speciale. Strategii difereniate i incluzive n educaie. Editura Polirom , Iai. Ghergu, A. (2005, 2007, 2013), Sinteze de psihopedagogie special. Ghid pentru oncursuri si examene de obinere a gradelor didactice, Editura Polirom, Iai. Ungureanu, D. (2000), Educaia integrati coala inclusiv, Editura de Vest, Timioara. Vrsma, T. (2001), nvmntul integrat i/sau incluziv, Ed. Aramis, Bucureti Ainscow, M. (1991), Effective Schools for All, Fullton, Baltimore, P.H. Brookes, London. Ainscow, M. (1994), Special Needs in the Classroom; A Teacher Education Guide, J. Kingsley Publichers, UNESCO. Ghergu, A. (2001), Psihopedagogia persoanelor cu cerine speciale. Strategii de educatie integrat. Editura Polirom, Iai. Jenkinson, J.C. (1997), Mainstream or Special? Educating students with disabilities, Routledge, London, U.K. Mara, D.(2005) Strategii didactice n educaia incluziv, Ed. Didactic i Pedagogic, Bucureti Ungureanu, D. (1998), Copilul cu dificulti de nvare, E.D.P., Bucureti.

    Vrasmas Ecaterina, (2004), Introducere in educatia cerintelor speciale, Editura Credis, Bucuresti Vrsma, T. (2004), coala i educaia pentru toi, Ed. Miniped, Bucureti

    *** Ghid de predare-nvare pentru copiii cu cerine educative speciale, UNICEF i Asociaia RENINCO Romnia, Bucureti, 2000.

    *** Consultation on Special Education, UNESCO, Paris, 1988. *** La Confrence mondiale sur lducation pour tous, UNESCO, Jomtien, Tailanda, 1990. *** Declaraia de la Salamanca i direciile de aciune n domeniul educaiei speciale. Conferina mondial asupra educaiei speciale: acces i calitate. Salamanca, Spania, 1994 (editat n limba romn de Reprezentana Special UNICEF n Romnia, 1995).

    *** Cerine speciale n clas. Pachet de resurse pentru instruirea profesorilor, Reprezentana U.N.I.C.E.F. n Romnia, 1995.