M iâă s

PATRIARHIA ROMÂNĂ MINISTERUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI

Preot Dr. IOAN SAUCA

MANUAL RELIGIE

PATRIARHIA ROMÂNĂ MINISTERUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI

Preot Dr. IOAN S A U C A

MANUAL•->—„ K* jw . : *ri ■ v

DE RELIGIE

CLASA A IlI-a

TIPĂRIT CU BINECUVÂNTAREA PREA FERICITULUI PĂRINTE

TEOCTISTPATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

CU APROBAREA COMISIEI PATRIARHIEI ROMÂNE PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL RELIGIOS ÎN ŞCOLILE DE STAT

Şl CU AVIZUL MINISTERULUI ÎNVĂŢĂMÂNTULUI NR. 31144 DIN 3 IUNIE 1993

(Ediţia a IIl-a)

2 f t " ■

EDITURA DIDACTICĂ Şl PEDAGOGICĂ, R.A. - BUCUREŞTI

COMISIA PATRIARHIEI ROMÂNE pentru învăţământul religios în şcolile de stat

Preşedinte: l-P-S. Dr. DANIEL CIOBOTEA; Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei;

Membri: I.P.S. Dr. VASILE COSTIN, Arhiepiscopul Târgoviştei, I.P.S.BARTOLOMEU ANANIA, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, Pr. Prof. Dr. DUMITRU POPESCU, Pr. Prof. Dr. DUMITRU RADU, Pr. Prof. Dr. CONSTANTIN GALERIU, Pr. Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Pr. Prof. Dr. SEBASTIAN ŞEBU, Diac. Prof. NICU OCTAVIAN, Pr. Dr. IOAN SAUCA

Consultanti de Pr. Prof. Dr. VASILE MIHOC, Prof. SILVESTRU BOATCĂ, Prof.specialitate: ECATERINA BRANIŞTE, Pr. Dr. SABIN VERZAN, Pr. VALENTIN

BOGDAN, Diac. Prof. ALEXIE BUZERA

Referenţi: Pr. Prof. Comeliu Irod; Pr. Drd. Mihai Hau, Prof. GeorgeEnescu

Redactor: prof. Mariana Diaconescu

Tehnoredactor: Otto Paraschiv Necşoiu

Imagini foto: Nicolae Dumitrana, Thanassis PhiUos, Răzvan Novacovschi,Constantin Cimpoiaşu

Desene: Nicolae Trepăduş

O Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate Editurii Didactice şi Pedagogice, R.A., Bucureşti

ISBN 973 30-5025 3

în drum spre şcoală

Fată mică, fată mică,Ce te-nchini ca o bunică, Pui plăpând de om fricos, Cine te-a-nvăţat pe tine Să te-nchini aşa frumos?

Care mână cu păcate,Care degete uscate Ţi-au prins degetele fine Şi ţi le-au purtat cu frică După semnele creştine, Fată mică, fată mică?

Cine-ntâi ţi-a pus pe frunte Unghiile ca trei puncte Şi-n al Tatălui Sfânt Nume, Cine ţi le-a-nfipt anume Lângă inimă, Amin?

Fată mică de la şcoală,Ce te-nchini fără sfială La biserica din stradă,Tu nu faci cum fac, cochete Doamnele să nu se vadă Cruci mărunte şi discrete.

Le faci mari, le faci cât tine, Lung şi rar cum se cuvine. Şi din gură zici ceva, Tare-aş vrea să ştiu şi eu Ce te rogi acum matale?

Ruga ta, prinos de floare, Trece dincolo de soare, Dincolo de rai, mai sus,Şi pe tot întinsul drum,Care urcă la lisus,Umple cerul de parfum

Fată mică, fată mică,Ce te-nchini ca o bunică,Lung şi rar cum se cuvine,Pui plăpând de om fricos,Cine te-a-nvăţat pe tine Să te-nchini aşa frumos?

TUDOR MARINESCU

ÎNTREBĂRI: 1. Unde şi când se închină şcolarii creştini?2. Cum se face semnul sfintei cruci?3. Despre ce ne aminteşte semnul sfintei cruci?4. Ce rugăciune ne-a lăsat Mântuitorul nostru lisus

Hristos şi care este înţelesul ei?5. Cum trebuie să se comporte şcolarii creştini faţă de

părinţi, faţă de colegi şi faţă de ceilalţi oameni?

Facerea lumii nevăzute

Dumnezeu este veşnic şi atotputernic, fără de început şi fără de sfârşit. El singur nu a fost făcut de nimeni şi există dintotdeauna.

înainte de a fi soarele, luna şi stelele, pământul şi lumea întreagă, Dumnezeu a făcut, mai întâi, pe îngeri.

îngerii sunt duhuri, adică fiinţe spirituale fără de trupuri materiale. Numărul lor este nespus de mare. Dumnezeu, Părintele şi Creatorul lor, i-a împărţit în cete: între acestea, la loc de funte, sunt heruvimii şi serafimii.

La început toţi îngerii au fost buni, strălucind de frumuseţe şi înţelepciune. Trăiau împreună în cerurile preaînalte şi sfinte bucurându-se de prezenţa şi vederea lui Dumnezeu pe care îl slăveau neîncetat prin cântări de laudă.,

Dar, după o anumită vreme, invidia şi mândria au început să încolţească în unii dintre îngeri. împreună cu Lucifer, căpetenia lor, cel mai frumos mai strălucitor şi mai înzestrat dintre ei, s-au răzvrătit împotriva Ziditorului lor şi n-au mai vrut să-L asculte şi să-l fie supuşi. Voiau să fie şi ei asemenea Lui.

întrucât, prin voia lor liberă, s-au împotrivit Creatorului lor şi s-au rupt de El, din îngeri buni au devenit îngeri răi, duhuri necurate sau diavoli. Chipurile lor frumoase şi strălucitoare s-au făcut urâte şi întunecate. Din cerurile sfinte au căzut în iadul cel înfricoşător şi plin de chinuri.

După căderea lui Lucifer şi a înge lor lui, îngerii buni au rămas slujitori credincioşi ai lui Dumnezeu. Prin ei, Dumnezeu a venit în ajutorul oamenilor în diferite împrejurări şi Şi-a vestit

voia Sa în lume. De aceea cuvântul înger înseamnă vestitor. între mulţimile de îngeri buni, la loc de frunte se află Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.

îngerii răi sau diavolii luptă de atunci neîncetat împotriva lui Dumnezeu şi a creaţiei Lui, adică împotriva omului şi a lumii întregi. Prin viclenie, ei îndeamnă pe oameni să nu asculte de poruncile lui Dumnezeu şi să facă fapte rele. Ei nu doresc mântuirea, ci pieirea oamenilor şi se luptă ca să-i înşele şi să-i ducă împreună cu ei în iadul cel întunecat.

Pentru a-i feri pe oameni de ispitele diavolilor, adică de gânduri şi de fapte rele, Dumnezeu a dăruit fiecăruia, la botez, un înger păzitor. El este mereu alături de om în timpul zilei şi îi veghează somnul în timpul nopţii. îl păzeşte de rele şi îl îndeamnă să facă numai fapte bune.

Creştinul adevărat se roagă îngerului păzitor, îi cere ajutorul şi-i urmează sfaturile.

împreună cu îngerii, creştinii cântă în biserică şi-L laudă pe Dumnezeu, zicând: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miiuieşte-ne pe noi!“.

6

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, împreună cu toate cetele îngereşti, în fiecare an la 8 noiembrie.

1. Pe cine a făcut Dumnezeu mai întâi?2. Cine sunt îngerii şi cum au fost ei la început?3. Cum au apărut îngerii răi sau diavolii?4. Ce fac îngerii buni şi cum slujesc ei lui Dumnezeu?5. Ce fac îngerii răi?6. Cum se roagă creştinul îngerului păzitor?7. Când cinstesc creştinii ortodocşi pe Sfinţii Arhangheli

Mihail şi Gavriil şi toate cetele îngereşti?

CUVÂNT DIN „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul dinSFÂNTA SCRIPTURĂ: aceştia mici, că zic vouă Că îngerii lor, în

ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri“ (Matei 18, 10).

. atotputernic = care poate face orice; care areputere nelimitată,

veşnic = care există dintotdeauna şi va exista întotdeauna.

De r ep e ta t : Imnul liturgic: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare,Sfinte fără de moarte, m i/uieşte-ne pe n o it

7

Facerea lumii văzute

Lumea văzută cuprinde tot ceea ce există şi se vede în cer şi pe pământ.

Foarte de demult, lumea şi toate cele ce sunt în ea n-au existat. Un mare pustiu şi gol se întindea atunci pretutindeni.

Din dragoste nemărginită, Dumnezeu hotărăşte să facă întreaga lume văzută şi pe om, pentru ca acesta să se bucure de toate frumuseţile creaţiei şi de darurile Sale.

Mai întâi, Dumnezeu creează din nimic, materia, din care va face apoi întreg universul, în răstimp de şase zile.

Pământul era la început acoperit de ape, iar Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra lor. întuneric era peste tot.

în ziua întâi a zis Dumnezeu: mSă fie lumină/" şi s-a făcut lumină.

în ziua a doua Dumnezeu face tăria sau văzduhul care desparte apele de pe pământ de cele de deasupra, din nori.

8

în ziua a treia porunceşte apelor de pe pământ să se adune la un loc şi să se arate uscatul sau pământul. Iar după aceea face pomii şi plantele sau lumea vegetală.

în ziua a patra Dumnezeu a făcut soarele, luna şi stelele cerului, ca să lumineze pământul, să despartă ziua de noapte şi să deosebească anotimpurile, zilele şi anii.

în ziua a cincea a zis Dumnezeu: „Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ şi pe întinsul tăriei cerul ui!“ Şi a făcut Dumnezeu animalele din ape şi păsările zburătoare.

în ziua a şasea a făcut animalele pământului.Dumnezeu a făcut tot ceea ce există în cer şi pe pământ

din nimic. Prin puterea Cuvântului şi a voinţei Sale El a zis: „Să fie!“şi toate s-au făcut, pe rând, în cele şase zile.

ÎNTREBĂRI: 1. Ce este lumea văzută?

2. De ce a făcut Dumnezeu lumea văzută şi pe om?3. Din ce a făcut Dumnezeu lumea văzută?4. Descrieţi ce a făcut Dumnezeu în fiecare din cele

şase zile.

9

CUVÂNT DIN „Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne,SFÂNTA SCRIPTURĂ: toate cu înţelepciune le-ai făcut!

Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta“(Psalmul 103, 25).

nemărginit = care nu are margini; necuprins, nelimitat, infinit,

materie = substanta din care sunt făcute toate lucrurile»văzduh = aerul care înconjoară pământul lumea vegetală = totalitatea plantelor a mişuna = a se mişca, în număr mare, în toate

direcţiile.fDe î n v ă ţ a t : Cântarea liturgică:

„Binecuvintează, suflete a l meu, pe Domnul ş i toate cele dinlăuntm l meu, numele ce l sfânt a l Lui. Binecuvântat eşti, Doamne! “

Facerea omului. Relaţiile lui cu animalele şi cu natura înconjurătoare

Către sfârşitul zilei a şasea a zis Dumnezeu: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!“

Atunci a luat Dumnezeu ţărână din pământ şi l-a făcut pe om. Aceasta înseamnă că omul poartă în el materia din care a fost făcută lumea întreagă şi se înrudeşte prin trup cu întreaga natură înconjurătoare şi cu animalele.

Dar imediat după aceea, Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu suflet. A suflat în fata lui suflare de viată şi s-a făcut omul fiinţă1 1 1 vie. Prin suflet, omul se înrudeşte cu Dumnezeu.

11

Spre deosebire de animale şi de toate celelalte creaturi, omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu, adică a fost înzestrat cu suflet, gândire, simţire şi voinţă proprie.

Dumnezeu l-a pus stăpân peste întreaga creaţie. L-a chemat la o viaţă de sfinţenie şi i-a dat posibilitatea ca prin rugăciune, credinţă şi fapte bune să sporească neîncetat în asemănarea cu El. Şi i-a pus Dumnezeu numele Adam, care înseamnă pământ, căci din pământ a fost făcut.

Apoi Dumnezeu a sădit grădina Raiului în Eden, cu tot felul de pomi plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat şi a pus acolo pe om ca s-o lucreze şi să o păzească. Această grădină era raiul pământesc, făcut după chipul raiului ceresc.

Iar în mijlocul raiului a sădit pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. Şi a zis Dumnezeu către Adam: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca dinei, vei muri negreşit!"

Apoi a adus Dumnezeu toate vieţuitoarele câmpului şi păsările cerului la Adam ca să le dea un nume. Iar Adam le-a numit pe fiecare după felul lor. Şi animalele îi erau supuse şi trăiau în pace cu omul pe care Dumnezeu îl pusese stăpân peste întreaga lume văzută.

Dar Adam se simţea singur şi nu-şi găsea ajutor pe potriva lui.

Atunci Dumnezeu a adus somn greu asupra lui Adam şi luând una din coastele lui a făcut din ea pe femeie. Iar Adam văzând-o a zis: „lată, aceasta-i os din oasele mele şi came din carnea mea“.

Şi trăiau amândoi fericiţi în grădina raiului în prezenţa lui Dumnezeu. Munceau cu bucurie, pentru că la început munca nu era o povară, iar pământul îi răsplătea cu frumuseţile şi roadele sale bogate. Amândoi erau goi şi nu se ruşinau.

în ziua a şaptea, Dumnezeu s-a odihnit de toate lucrurile Sale. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o.

12

ÎNTREBĂRI: 1. Când şi cum l-a făcut Dumnezeu pe om?2. Prin ce se înrudeşte omul cu animalele şi cu întreaga

natură înconjurătoare?3. Prin ce se deosebeşte omul de animale şi de

celelalte creaturi?4. Ce este chipul lui Dumnezeu în om?5. Ce trebuie să facă omul ca să poată ajunge la

asemănarea cu Dumnezeu?6. Unde l-a aşezat Dumnezeu pe om şi ce i-a poruncit?7. De ce şi cum i-a făcut Dumnezeu femeie lui Adam?8. Ce îndatoriri are omul faţă de animale şi natura

înconjurătoare?

CUVÂNT DIN „Ce este omul că-ţi aminteşti de el?SFÂNTA SCRIPTURĂ: Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de

îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el. Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui“

C u v in t e noi : Adam = nume propriu care în limba ebraicăînseamnă pământ.

De re p e ta t : Cântarea liturgică:„F ie numele Domnului binecuvântat,De acum ş i până-n veac!“

Unde duce neascultarea: păcatul strămoşesc şi izgonirea din rai

Fericirea primilor oameni în grădina raiului n-a durat multă vreme.

într-o zi, diavolul, duşmanul lui Dumnezeu şi al lumii întregi, dorind să-i scoată pe Adam şi pe Eva din rai şi să-i îndepărteze de Dumnezeu, a luat chip de şarpe şi a venit ca să-i ispitească. Cu viclenie, el s-a apropiat de femeie şi a îndemnat-o să mănânce din roadele pomului din mijlocul raiului. Dar femeia i-a răspuns că Dumnezeu i-a oprit să mănânce din pomul acela, ca să nu moară.

Atunci, vicleanul diavol a zis către femeie: „Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din ei vi

14

se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi rău1“.

Prin minciună şi amăgire, diavolul i-a sădit femeii în suflet dorinţa de a fi întocmai cu Dumnezeu şi a îndemnat-o să calce porunca. Iar femeia, crezând în vorbele şarpelui, a luat din rodul pomului oprit, a mâncat şi a dat şi bărbatului său şi a mâncat şi el.

După ce au călcat porunca, păcatul a intrat în ei şi şi-au dat seama că erau goi. Şi-au făcut acoperăminte din frunze de smochin şi s-au ascuns de la faţa lui Dumnezeu.

Dumnezeu, care pe toate le vede, ştia de fapta săvârşită de Adam şi femeia lui, dar voia să le mai dea o posibilitate de a se căi de greşeala făcută prin călcarea poruncii. Adam însă, în loc să-şi recunoască fapta şi să-şi ceară iertare, aruncă vina pe femeie şi pe Dumnezeu şi zise: „Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat.

Femeia, de asemenea, aruncând vina pe şarpe, zise: „Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat'

Atunci a zis Dumnezeu către Adam: „Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! în sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce".

Iar femeii i-a zis: „ Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii“. Şi Adam i-a pus atunci femeii sale numele de Eva, care înseamnă viaţă, pentru că ea era să fie mama tuturor oamenilor.

Apoi a zis Domnul Dumnezeu către şarpe: „Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; Acela îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiur.

15

Acest cuvânt al lui Dumnezeu, rostit către şarpele cel vechi sau diavolul, este întâia veste bună dată primilor oameni, pentru că le promite, încă de atunci, venirea unui Mântuitor (Acela) care-i va izbăvi de păcatul neascultării lor şi de urmările acestuia. Apoi i-a izgonit din rai şi a pus înger şi sabie de flacără, să păzească drumul către pomul vieJi.

Păcatul lui Adam şi al Evei se numeşte păcatul strămoşesc. De atunci, fiecare nou născut, din toate timpurile şi locurile, se naşte ca fiinţă păcătoasă şi va muri, pentru că Adam şi Eva sunt strămoşii întregului neam omenesc.

La plinirea vremii, Domnul nostru lisus Hristos, Mântuitorul cel promis şi aşteptat, S-a născut din sămânţa Evei, care a fost Fecioara Maria, şi a zdrobit capul şarpelui, care este diavolul cel rău şi viclean.

Prin taina Sfântului Botez, Hristos ne curăţeşte de păcatul strămoşesc şi de orice alte păcate şi ne dăruieşte viaţa veşnică, pentru că prin Moartea Lui pe cruce şi prin înviere a biruit moartea pentru totdeauna.

16

ÎNTREBÂF 1 . Cine era şarpele şi ce a îndemnat-o el pe femeia lui Adam?

2. Ce voia să dobândească Eva mâncând din rodul oprit?

3. Ce au zis Adam şi Eva când s-au întâlnit cu Dumnezeu după călcarea poruncii?

4. Ce le-a zis apoi Dumnezeu iui Adam, Evei şi şarpelui?

5. Care este prima veste bună pe care a dat-o Dumnezeu oamenilor şi când s-a plinit ea?

6. Ce este păcatul strămoşesc?7. Prin ce se curăţesc oamenii de păcatul strămoşesc şi

de alte păcate?

CUVÂNT DIN Staţi împotriva diavolului şi el va fugi deSFÂNTA SCRIPTURĂ: la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi Se va

apropia şi El de voi“ (lacov 4, 7-8).

C u v in t e noi: a ispiti = a atrage spre rău; a ademeni; a momi.Eva = nume propriu care în limba ebraică

înseamnă viată.t

De re p e ta t : Cântarea liturgică:„C âţi în Hristos v-atibotezat,

t ? ’

în H ristos v-aţi şi-mbrăcat. A lilu ia ! “

Om bun, om rău: Cain şi Abel

După călcarea poruncii lui Dumnezeu, Adam trăiaîmpreună cu soţia sa Eva în afara grădinii raiului. Acolo au avutdoi fii, pe Abelş\ pe Cain.

Abel a fost păstor de oi, iar Cain agricultor. Deşi ei nufuseseră născuţi în grădina raiului şi nu văzuseră pe Dumnezeufaţă în faţă, au aflat de la părinţii lor despre Creatorul şiPărintele tuturor celor văzute şi nevăzute.

De aceea, într-o zi s-au hotărât să-i mulţumească luiiDumnezeu pentru toate roadele dobândite prin munca lor.

în acea vreme, oamenii slăveau pe Dumnezeu şi-i mulţumeau prin jertfe. Pe un altar făcut din lemne puneau darul închinat lui Dumnezeu şi-i dădeau foc. Fumul se înălţa spreceruri în semn de mulţumire.i

18

Abel a adus jertfă din oile sale, iar Cain din roadele pământului.

Aprinzând ei focul, fumul de la jertfa lui Abel s-a înălţat direct spre cer, iar cel de la jertfa lui Cain s-a împrăştiat în văzduh.

Dumnezeu a primit jertfa lui Abel, pentru că era om cu inima curată şi a respins jertfa întinată a lui Cain, pentru că acesta era om rău, zgârcit şi invidios. Dumnezeu se uită întotdeauna la inima omului.

Văzând acestea, Cain s-a întristat, şi faţa lui s-a posomorât.

Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: „Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât faţa ta? Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcătui bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!“

Dar Cain era cuprins de invidie şi de ură. Voind să se răzbune, el a zis fratelui său: „Să ieşim la câmp!“Iar când erau ei în câmpie, Cain s-a aruncat asupra lui Abel şi l-a omorât.

Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: „Unde este Abel, fratele tău?“ Iar el, minţind, a răspuns: mNu ştiu! Oare sunt eu păzitorul fratelui meu?“ *

Şi a zis Domnul: Ce ai făcut?Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ Şi acum eşti blestemat de pământul care şi-a deschis gura sa ca să primească sângele fratelui tău din mâna ta. Când vei lucra pământul, acesta nu-şi va mai da roadele sale ţie; zbuciumat şi fugar vei fi tu pe pământ“.

Apoi i-a pus Dumnezeu semn lui Cain, ca nimeni să nu-l omoare şi să-l lase să se chinuiască pe pământ pentru omorul săvârşit, până la sfârşitul zilelor.

19

Dumnezeu a dăruit lui Adam şi Evei un alt fiu în locul luiAbel şi ei i-au pus numele Set. Până la adânci bătrâneţe, ei auavut mulţi alti fii şi fiice, i i T

Creştinii aduc şi ei rugăciuni, cântări, daruri şi mulţumiri iui Dumnezeu pentru toate. Darurile nu le mai ard pe altare ca în vechime, ci le aduc în biserică, în faţa sfintelor altare, spre a fi binecuvântate de către Dumnezeu prin preoţi. Apoi le împart celor săraci, lipsiţi şi neajutoraţi. Dumnezeu primeşte întotdeauna jertfa adusă cu gând curat şi inimă bună.

Creştinii adevăraţi respectă viaţa şi o apără, deoarece ştiu că singurul ei Stăpân este Dumnezeu, care a dat-o. Ei nu săvârşesc omucideri, adică nu ucid oameni.

în timpul sfintelor slujbe, preotul îndeamnă pe credincioşi de nenumărate ori zicând: „Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!“, iar aceştia răspund: „Ţie, Doamne!“.

Ei sunt hotărâţi să-l dăruiască lui Dumnezeu o viaţă curată, cu fapte de milostenie, de pace şi jertfe de laudă.

ÎNTREBĂRI: 1. Cine erau Abel şi Cain şi cu ce se ocupau ei?2. Cum s-au hotărât ei să-i mulţumească lui

Dumnezeu?3. Ce este jertfa şi cum era adusă în vechime?

20

4. De ce a primit Dumnezeu jertfa lui Abel şi a respins-ope cea a lui Cain? ,

5. De ce l-a omorât Cain pe Abel?6. Ce jertfe aduc creştinii lui Dumnezeu şi cum se

îngrijesc ei de viaţa lor şi de a celorlalţi oameni?

CUVÂNT DIN „Jertfa celor fără de lege este urâciuneaSFÂNTA SCRIPTURĂ: înaintea Domnului, iar rugăciunea celor

drepţi este plăcerea Lui“ (Pilde 15, 8).

C u v in t e noi : posomorât = trist, mohorât, posac, supărat.invidie = părere de rău sau ciudă faţă de numele

sau situaţia bună a altora, omucidere = omor, crimă, asasinat.

De î n v ă ţ a t : Cântarea liturgică:„M ila păcii, je rtfa laudei“

Păcat şi pedeapsă: Noe şi fiii lui

Urmaşii lui Adam au început să se înmulţească şi s-au răspândit peste tot pământul. Dar cu timpul ei au uitat de Dumnezeu. Răutatea s-a mărit pe pământ şi toate cugetele şi dorinţele inimii lor erau îndreptate la rău în toate zilele.

Văzând acestea, Dumnezeu s-a căit că a făcut pe om pe pământ şi a zis: BPierde-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci îmi pare rău că le-am făcutr

între păcătoşii din vremea aceea era însă un om drept şi plăcut lui Dumnezeu. Numele lui era Noe şi se trăgea din seminţia lui Set. El avea trei fii: Sem, Hamş\ lafet.

Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Noe: „Fă-ţi o corabie din lemn de salcâm şi iată, Eu voi aduce asupra pământului potop de apă ca să pierd tot trupul de sub cer, în care este suflare de viaţă, şi tot ce este pe pământ va pieri. Iar cu tine voi

22

face legământul Meu; şi vei intra în corabia ta şi împreună cu tine vor intra fiii tăi, femeia ta şi femeile fiilor tăi“.

Apoi i-a poruncit să i-a cu el din toate felurile de animale care se găseau pe pământ, parte bărbătească şi parte femeiască, şi destulă hrană pentru toţi cei din corabie. Iar după şapte zile au venit asupra pământului apele potopului şi a plouat patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Apele s-au ridicat atât de mult, încât au acoperit şi cei mai înalţi munţi care erau sub cer şi au înecat toate fiinţele de pe pământ.

După o sută cincizeci de zile, ploaia a încetat şi apele scăzând, corabia s-a oprit pe munţii Ararat.

După o anumită vre­me, Noe a dat drumul corbului să vadă dacă a scăzut apa de pe pământ.Dar corbul nu s-a mai întors. Atunci a dat drumul porumbelului, dar acesta s-a întors în corabie pentru că încă mai era apă pe faţa pământului. După şapte zile, Noe a dat iarăşi drumul porumbelului şi s-a întors spre seară cu o ramură verde de măslin în cioc. Atunci a cunoscut Noe că s-a scurs apa de pe faţa pământului.

După alte şapte zile, Noe a deschis corabia şi au ieşit afară familia lui şi toate vietăţile care fuseseră împreună cu el.

Apoi a făcut Noe un jertfelnic şi a adus Domnului jertfă de mulţumire. Iar Dumnezeu a zis către Noe: „lată, Eu închei legământul Meu cu urmaşii voştri că nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului şi nu va mai fi potop ca să pustiască păm ântulŞi ca semn al acestui legământ a pus Dumnezeu în nori curcubeul.

Fiii lui Noe şi toate vietăţile care scăpaseră de la înec s-au înmulţit şi s-au răspândit din nou pe toată faţa pământului.

23

Faptele omului sunt întotdeauna răsplătite. Cel ce face fapte bune şi urmează căile lui Dumnezeu se bucură întotdeauna de ajutor şi binecuvântare cerească. Cel ce face fapte rele şi se îndepărtează de Dumnezeu săvârşeşte păcatul şi îşi atrage judecata Cerului asupra sa. Iar urmarea cea mai grea a Dăcatului este moartea.

ÎNTREBARi: 1 . Cine era Noe şi cum se numeau fiii săi?2. De ce a hotărât Dumnezeu în vremurile acelea să

piardă pe oameni şi toate vieţuitoarele de pe pământ?

3. De ce a ales Dumnezeu pe Noe şi familia sa, ca să le salveze viata?

4. Cum q avut loc potopul?5. Ce legământ a făcut Dumnezeu cu Noe după

terminarea potopului şi care este semnul acestui legământ?

6. Cum răsplăteşte Dumnezeu faptele omului?

CUVÂNT DIN „Plata păcatului este moartea" (Rom.SFÂNTA SCRIPTURĂ: 6, 23).

C u v in te noi : cugete = gânduri.legământ = promisiune, angajament, făgăduinţă,

înţelegere făcută cu cineva.

Un om drept: Avraam

După o vreme, urmaşii lui Noe care s-au înmulţit şi răspândit peste tot pământul au uitat de Dumnezeu cel adevărat şi s-au abătut de la legea şi poruncile Lui. Au început să se închine la soare, la lună şi la stele şi, făcându-şi idoli din lemn şi din piatră, slujeau acelora ca unor dumnezei.

Atunci a privit Dumnezeu spre pământ şi a găsit pe Avram, un om neprihănit, drept şi credincios, care trăia, cu familia sa, în cetatea Ur din Caldeea.

Voind Dumnezeu să-şi facă un popor ales prin care sa vestească în lume Legea şi Adevărul Său şi să pregătească pe oameni pentru primirea Mântuitorului pe care-L promisese în grădina Raiului, i-a zis lui Avram: „Ieşi din pământul tău, din

25

neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. “

Avram a ascultat de chemarea pe care i-o făcuse Domnul şi luând pe Sarai, soţia sa, şi pe Lot, nepotul său, au venit şi s-au aşezat în ţara Canaanului împreună cu toate turmele, averile şi slujitorii lor.

Lot şi-a ales tot ţinutul dinspre răsărit, de lângă râul Iordan şi s-a aşezat lângă cetatea Sodoma. Iar Avram a rămas în pământul Canaan şi s-a stabilit la stejarul Mamvri.

După o vreme, Dumnezeu se arătă iarăşi lui Avram şi încheind cu el un legământ îi spuse: „ Vei fi tată a mulţime de popoare şi nu te vei mai numi Avram, ci Avraam va fi numele tău. Pe Sarai, femeia ta, să nu o mai numeşti Sarai, ci Sarra să-i fie numele şi o voi binecuvânta şi-ţi voi da din ea un fiu“.

Dar Avraam şi Sarra erau trişti pentru că nu aveau copii şi erau înaintaţi în vârstă.

Atunci Domnul s-a arătat iarăşi lui Avraam la stejarul Mamvri într-o zi pe la amiază, când şedea el în uşa cortului său. Şi ridicându-şi ochii a privit. Şi iată trei Oameni stăteau înaintea lui, şi cum i-a văzut a alergat din pragul cortului său în întâmpinarea lor şi s-a închinat până la pământ, l-a chemat apoi în casă, le-a adus apă ca să se spele şi gătind mâncare i-a invitat la masă. Iar pe când mâncau ei, Unul a zis către Avraam: „lată, la anul pe vremea asta am să vin iar pe la tine şi Sarra, femeia ta, va avea un fiu“. Dar Sarra nu credea pentru că ştia că este bătrână.

După aceea, oaspeţii au pornit spre cetăţile Sodoma şi Gomora. Şi cercetând ei, au aflat că mai toţi locuitorii acestor cetăţi erau oameni răi, iar păcatele lor erau cumplit de grele. Numai Lot şi cu familia sa, care se aşezaseră printre locuitorii Sodomei, mai rămăseseră drepţi şi neprihăniţi în faţa lui Dumnezeu.

26

Atunci a poruncit Domnul lui Lot să-şi ia familia şi să fugă din cetate, fără să se mai uite înapoi, ca să nu piară şi ei împreună cu acei păcătoşi. Iar Domnul a slobozit peste Sodoma şi Gomora ploaie de pucioasă şi foc din cer. Lot şi cele două fiice ale sale au scăpat cu viaţă, dar soţia lui, neascultând de porunca Domnului, s-a uitat înapoi şi s-a prefăcut în stâlp de sare.

Mai târziu, la vremea arătată de Dumnezeu, Sarra a născut un fiu şi i-a pus numele Isaac.

Dumnezeu iubeşte pe omul drept şi neprihănit şi îşi împlineşte totdeauna făgăduinţa, pentru că la El toate sunt cu putinţă.

Păcatul este urâciune înaintea lui Dumnezeu. Iar păcătosul care nu se îndreaptă şi nu părăseşte căile cele rele îşi va atrage asupra sa judecata lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu.

ÎNTREBĂRI: 1. Cine era Avram şi unde trăia el cu familia sa?2. De ce l-a scos Dumnezeu din ţara sa şi l-a dus

în pământul Canaanului?3. Pentru ce voia Dumnezeu să-şi facă un popor ales şi

sfânt?4. Ce legământ a făcut Dumnezeu cu Avram?5. Povestiţi despre întâlnirea lui Avraam şi a Sarrei cu

Dumnezeu la Stejarul Mamvri.6. De ce a pedepsit Dumnezeu cetăţile Sodomei şi

Gomorei?

CUVÂNT DIN „Dumnezeu toate le lucrează spre bineleSFÂNTA SCRIPTURĂ: celor care-L iubesc" (Romani 8, 28).

idoli = figuri materiale considerate de către păgâni ca fiind dumnezei,

neprihănit = fără păcat, curat, nepătat, sfânt.

27

Copilul ascultător de părinţi: Isaac

Avraam şi Sarra trăiau fericiţi în cortul lor de la stejarul Mamvri şi-i mulţumeau neîncetat lui Dumnezeu pentru că le-a dăruit un urmaş la adânci bătrâneţe. Iar pruncul Isaac creştea şi era întru toate ascultător părinţilor săi.

într-o zi, voind Dumnezeu să încerce credinţa lui Avraam 1 j i-a zis: Ja pe fiui tău, pe Isaac, pe singurul tău fiu, pe care îl iubeşti, şi du-te în pământul Moria şi adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-l voi arăta Eu!“

Ascultând cu credinţă de porunca Domnului, Avraam se sculă dis-de-dimineaţă şi tăie lemne pentru jertfă. Luă apoi cu sine două slugi şi pe Isaac, fiul său, şi punând cele de trebuinţă pe un asin, porniră spre locul despre care-i grăise Dumnezeu.

28

Când au ajuns la poalele muntelui, Avraam a poruncit slugilor să rămână acolo cu asinul şi să aştepte, iar el împreună cu fiul său au pornit mai departe. Isaac ducea pe umărul său lemnele pe care trebuia să fie jertfit, iar tatăl său purta în mâini focul şi cuţitul.

Mergând ei pe cale, a zis Isaac: „ Tată, iată foc şi lemne avem; dar unde este oaia pentru jertfă?" Ş\ Avraam a răspuns: „Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale!“.

Iar când am ajuns la locul despre care-i grăise Dumnezeu, a ridicat Avraam jertfelnic, a aşezat lemnele pe el şi, legând pe Isaac, fiul său, l-a pus deasupra lemnelor. Apoi şi-a întins mâna şi a luat cuţitul ca să-l înjunghie. Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer şi a zis: JKvraame, Avraame! Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu şi pentru Mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău“.

Şi ridicându-şi Avraam ochii, a privit; şi iată, la spate era un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiş. Şi ducându-se, Avraam a luat berbecul şi l-a adus jertfă în locul lui Isaac, fiul său, mulţumind lui Dumnezeu, care, purtând de grijă pentru toate, îi iubeşte pe oameni şi le apără viaţa.

Dumnezeu văzând credinţa puternică a lui Avraam, îl binecuvântează din nou şi îi vesteşte că prin neamul lui se vor binecuvânta toate popoarele pământului. Apoi s-au întors acasă.

Iar când a ajuns la vârsta căsătoriei, Isaac şi-a luat de soţie pe Rebeca. Şi trăiau împreună făcând numai fapte bune şi plăcute lui Dumnezeu.

Din seminţia lui Avraam S-a născut, după trup, Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru lisus Hristos, prin care s-au binecuvântat toate neamurile pământului.

Dumnezeu a salvat viaţa lui Isaac, unicul fiu al lui Avraam, dar pe Fiul Său, lisus Hr<stos, L-a dat spre moarte pentru mântuirea oamenilor din păcat. Ca şi Isaac, Fiul Său, şi-a dus în spate, spre muntele Golgota, lemnul jertfei, adică crucea Sa, dar El S-a răstignit, jertfindu-se pentru păcatele lumii.

29

ÎNTREBĂRI: 1. Cum se purta Isaac faţă de părinţii săi?2. Cum i-a încercat Dumnezeu credinţa lui Avraam?3. Ce purta Isaac în spate, când urcau muntele pentru a

aduce jertfa?4. Ce a strigat îngerul către Avraam, când voia să-şi

jertfească pe unicul său fiu?5. Ce legătură vedeţi între această întâmplare din viaţa

lui Isaac şi Mântuitorul nostru lisus Hristos?

CUVÂNT DIN „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încâtSFÂNTA SCRIPTURĂ: pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca

oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (loan 3, 16).

ardere-de-tot = jertfirea darurilor aduse prin arderea lor completă pe altare special confecţionate în acest scop.

Puterea binecuvântării părinteşti: Esau şi lacov

k

Dumnezeu a binecuvântat pe Isaac, fiul lui Avraam, şi pe soţia sa Rebeca şi le-a dăruit doi fii gemeni. Celui care s-a născut mai întâi i-au pus numele Esau, iar celui de-al doilealacov.

Când au crescut ei mari, Esau a ajuns om iscusit la vânătoare şi trăia pe câmpii, iar lacov era un om liniştit şi trăia acasă, în preajma părinţilor săi.

Isaac îl iubea mai mult pe Esau, pentru că era cel dintâi născut şi îi plăcea vânatul. Iar în vremurile acelea, cel dintâi născut, de parte bărbătească, dintre fraţi, se bucura de cinste şi drepturi aeosebite.

Esau era un om lacom, pofticios şi neînţelept. într-o zi, venind el de la câmp obosit şi flămând, i-a cerut lui lacov să-i dea să mănânce din fiertura pe care acela o pregătise. Şi

31

pentru o bucată de pâine şi un blid de linte şi-a vândut fratelui său dreptul de întâi-născut.

Iar după ce a îmbătrânit Isaac şi vederea ochilor săi a slăbit, a chemat pe Esau şi i-a zis: „Ieşi la câmp şi adu-mi ceva vânat; să-mi faci mâncare, cum îmi place mie, şi adu-mi să mănânc, ca să te binecuvinteze sufletul meu până nu mor!“

Rebeca însă, auzind ce i-a cerut Isaac lui Esau, l-a chemat pe lacov şi i-a spus: „Du-te la turmă, adu-mi de acolo doi iezi tineri şi buni şi voi face din ei mâncare, cum îi place tatălui tău. iar tu o vei duce tatălui tău să mănânce, ca să te binecuvinteze înainte de a muri". Iar lacob a făcut întocmai, cum i-a poruncit mama sa. Rebeca i-a gătit mâncarea şi a înfăşurat braţele şi gâtul lui lacov cu pieile iezilor, ca să se asemene cu Esau care era păros. Apoi l-a trimis cu mâncarea la tatăl său.

Isaac era bătrân, iar auzul şi văzul îi slăbiseră. Pe când vorbea cu fiul său, i se părea că aude glasul lui lacov. Dar după ce l-a pipăit şi a simţit că era păros, credea că îl înşeală auzul şi era convins că cel ce i-a adus mâncarea era Esau. Atunci l-a binecuvântat Isaac pe lacov în locul lui Esau cu binecuvântarea de întâi-născut.

La scurtă vreme a venit şi Esau şi i-a adus mâncare tatălui său. Aflând el că Isaac a dat binecuvântarea părintească de întâi-născut lui lacov, a început să plângă. Sufletul i s-a umplut de ură şi gelozie şi căuta prilej ca să-l omoare pe fratele său.

Ca să-l scape de la moarte, Isaac l-a chemat pe lacov şi I­a sfătuit să meargă în Mesopotamia, la unchiul său Laban. Iar lacov, ascultând de tatăl său, a plecat de acasă.

Pe când călătorea, într-o seară s-a oprit într-un loc şi a adormit. Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ şi care atingea cerul cu vârful ei; iar îngerii iui Dumnezeu se urcau şi se coborau pe ea.

Dumnezeu era cu lacov, îl ajuta şi îl povăţuia. Pentru că primise binecuvântarea tatălui său, el a fost ales urmaş al seminţiei lui Avraam, străbunul său.

32

Mai târziu, lacov a primit un nume nou: Israel, adică omul care l-a văzut pe Dumnezeu, iar urmaşii lui s-au numit israeliţi sau poporul lui Israel. Au mai fost numiţi, de asemenea, evrei şi iudei.

La Naşterea Domnului nostru lisus Hristos, visul lui lacov s-a plinit. Scara pe care el o văzuse în vis unind cerul cu pământul este Sfânta Fecioară Maria, prin care Dumnezeu S-a pogorât în lume şi S-a făcut Om.

Binecuvântarea părintească este de mare valoare înaintea lui Dumnezeu. Micuţii buni creştini îşi iubesc părinţii, îi respectă şi-i ascultă. Părinţii lor nu-i blesteamă, ci-i binecuvântează şi se roagă pentru ei.

în casele creştinilor trebuie să domnească pacea, buna înţelegere şi binecuvântarea lui Dumnezeu.

ÎNTREBĂRI: I .Cum se numesc fiii lui Isaac şi care dintre ei este cel întâi-născut?

2. în ce împrejurare şi-a vândut Esau dreptul de întâi- născut fratelui său?

3. Ce a făcut lacov pentru ca tatăl său să-l binecuvinteze înainte de moarte cu binecuvântarea de întâi-născut?

4. Unde a plecat lacov ca să scape de mânia fratelui său?

5. Ce semnificaţie are scara pe care lacov a văzut-o în vis şi când s-a împlinit această descoperire dumnezeiască?

6. Ce însemnătate şi putere are binecuvântarea părintească şi cum trebuie să trăiască creştinii în familiile lor?

CUVÂNT DIN „Să nu fie vreunul desfrânat sau întinatSFÂNTA SCRIPTURĂ: ca Esau, care pentru o mâncare şi-a

vândut dreptul de întâi-născut" (Evrei 12, 16).

33

Cuvinte noi: gemeni

iscusitlinte

întinat

Lectură:

= fraţi care au fost născuţi deodată de» jaceeaşi mamă.

= îndemânatic, dibaci, priceput = seminţele unei plante cu păstaie, din

care se poate pregăti mâncare cu gust asemănător cu cel al fasolei

= păcătos, murdar, pătat

COPILUL CĂTRE PĂRINŢI

GH. BOIERIU şi CODREA

Buni părinţi, voi cu iubire De-a mea creştere-ngrijiţi; Pentru a mea fericire Tot ce-aveţi cu drag jertfiţi.

Azi sunt mic, azi n-am putere, Truda să v-o răsplătesc.Dar spre-a voastră mângâiere Eu învăţ şi mă silesc.

Iar apoi, când voi fi mare Şi la minte luminat,Spre a voastră uşurare, Voi lucra neîncetat.

Să nu fim invidioşi: losif şi fraţii săi

lacov a rămas în Mesopotamia la unchiul său Laban douăzeci de ani, iar după aceea s-a întors în Canaan şi s-a împăcat cu fratele său Esau. A avut două soţii, pe Lia şi pe Rahila, şi doisprezece fii.

Dintre toţi fiii săi, lacov îl iubea cel mai mult pe losif, pentru că i se născuse la bătrâneţe şi era frumos, cuminte, ascultător şi foarte înţelept. Fraţii lui însă îl urau şi îl invidiau.

Dar Dumnezeu îl iubea pe losif şi i-a descoperit prin vis că va veni vremea când fraţii şi părinţii săi se vor închina înaintea lui.

într-o zi tatăl său l-a trimis la fraţii săi, care păşteau oile pe câmp, să vadă dacă sunt sănătoşi. Văzându-I ei de departe, s-au umplut iarăşi de mânie şi s-au hotărât să-l omoare. Când a ajuns la ei, l-au dezbrăcat de haine şi l-au aruncat într-un puţ din pustie, în care nu era apă. Iar pe când mâncau ei, o caravană de negustori trecea prin locul acela. Atunci fraţii săi

35

l-au scos pe losif din puţ şi l-au vândut negustorilor cu douăzeci de arginţi; iar negustorii, luându-l, l-au dus în Egipt. După aceea fraţii săi, înjunghiind un ied, au muiat haina lui losif în sânge şi au trimis-o tatălui lor spre a-l face să creadă că l-a mâncat o fiară sălbatică.

în Egipt, negustorii l-au vândut pe losif lui Putifar, comandantul gărzii de la curtea lui Faraon. Dar Domnul era cu losif. Şi pentru că el era om îndemânatic şi priceput, Putifar l-a îndrăgit şi l-a pus să aibă grijă de casa lui.

Soţia lui Putifar era însă o femeie rea şi păcătoasă. Supărându-se pe losif că era drept şi că nu voia să păcătuiască, a spus minciuni soţului ei, iar Putifar, dându-i crezare, l-a băgat pe losif în închisoare.

în acel timp Faraon a avut două vise înfricoşătoare şi niciunul dintre înţelepţii Egiptului nu le putea tâlcui.

Faraon a auzit atunci de losif, care era priceput în tâlcuirea viselor, şi l-a scos din închisoare, losif i-a tâlcuit visele şi i-a spus că după şapte ani de belşug, asupra Egiptului vor veni şapte ani de mare secetă şi foamete.

Faraon i-a dat apoi lui losif loc de mare cinste în Egipt şi l-a pus mai mare peste tot poporul, ca să adune hrană pentru anii de secetă ce yor urma.

După şapte ani de belşug, s-a făcut foamete mare peste tot pământul şi veneau oameni din toate ţările ca să cumpere pâine din Egipt. Şi au venit şi fraţii lui losif din ţara Canaanului. Sosind ei, i s-au închinat lui losif până la pământ, dar nu l-au recunoscut, losif însă ştia cine sunt ei. Când au venit a doua oară ca să cumpere grâu, au adus cu ei şi pe Veniamin, fratele lor cel mai mic. Atunci losif nu s-a mai putut stăpâni şi le-a zis:

36

„Eu sunt losif,fratele vostru, pe carevoi l-ati vândut în tEgipt. Acum însă sănu vă întristaţi, nicisă vă pară rău căm-ati vândut aici, că /Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pen­tru păstrarea vieţii voastre. Deci nu voi m-ati trimis aici, ci9 9Dumnezeu, care m-a făcut ca un tată lui Faraon, domn peste toată casa lui şi stăpân peste tot pământul Egiptului“. Apoi s-au îmbrăţişat şi au plâns de bucurie.

După aceea losif i-a trimis înapoi în Canaan, ca să-l ia pe tatăl lor lacov, împreună cu toate familiile lor, şi să se mute cu toţii în Egipt. Şi venind ei în Egipt, s-au aşezat în Goşen, un ţinut bogat şi mănos pe care Faraon li-l dăruise.

Invidia şi gelozia sunt urâciune înaintea Domnului. Dumnezeu a rămas mereu alături de losif cel bun, credincios şidrept, care îşi iubea fraţii. Din invidie voiau fraţii lui să-l omoare,dar Dumnezeu i-a dăruit viaţă lungă. Ei l-au vândut crezând că-l vor face rob, dar Dumnezeu l-a ridicat, a schimbat răul în bine şi l-a făcut stăpân peste tot Egiptul. Datorită lui losif au rămas ei cutoui în viată.i i

Dreptatea, bunătatea şi iubirea înving întotdeauna.

ÎNTREBĂRI: 1. Cine era losif şi câţi fraţi a avut el?3 i i2. De ce îl invidiau şi îl urau fraţii săi?3. Cum a ajuns losif în Egipt?4. De ce a fost băgat losif la închisoare şi pentru ce a

fost eliberat?5. în ce împrejurări s-a reîntâlnit losif cu fraţii săi?

' m |k #}/

37

6. Ce a spus losif fraţilor săi când le-a descoperit cine este el?

7. De ce s-au mutat în Egipt tatăl şi fraţii lui losif?

8. Care oameni sunt plăcuţi de Dumnezeu: cei hnvidioşi, geloşi şi răzbunători sau cei drepţi, buni şi iubitori de aproapele?

CUVÂNT DIN „Nu spune: Vreau să răsplătesc cu rău!“SFÂNTA SCRIPTURĂ (Pilde 20, 22).

Cuvinte noi: faraon = nume purtat de vechii regi aiEgiptului,

a tâlcui = a explica, a interpreta.

Lectură:

DOAMNE, FIE VOIA TA

losif a rămas neîncetat credincios lui Dumnezeu. Chiar şi în clipele când a fost vândut şi dus rob în Egipt, el nu şi-a pierdut nădejdea. Credea cu tărie în purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi se supunea voinţei Lui.

Mântuitorul Hristos a învăţat pe Apostoli şi pe toţi creştinii să spună când se roagă: Facă-se voia Ta.

Dumnezeu nu împlineşte orice rugăciune, ci numai pe acelea care sunt spre binele oamenilor. El se îngrijeşte de toate în aşa fel încât şi greutăţile, şi necazurile le întoarce mai târziu în bine.

Creştinii trebuie să primească de la Dumnezeu, ca şi losif, atât pe cele bune cât şi pe cele ce li se pare lor că sunt rele. Totdeauna trebuie să spună, după orice cerere pe care o fac lui Dumnezeu: Doamne, fie voia Ta!

38

O, iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni,Prin care-Ţi cer doar pâine şi pază, şi minuni,Căci am făcut adesea din Tine robul meu - Nu eu ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu. în loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta, îţi cer, îţi cer întruna să faci Tu voia mea. îţi cer s-alungi necazul, să nu-mi trimiţi ce vrai,Ci să-mi slujeşti în toate, să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai.

Gândindu-mă că dacă îţi cânt şi Te slăvesc,Am drept să-Ţi cer întruna să faci tot ce doresc.O, iartă-mi felul-acesta nebun de-a mă ruga Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta.Nu tot cerându-ţi Ţie, să fii Tu robul meu,Ci tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu,Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga E să doresc ca-n toate să fie voia Ta.

TRAIAN DORZ

39

Dumnezeu salvează viaţa: Moise

Urmaşii lui lacob s-au înmulţit şi s-au întărit în ţara Egiptului, iar pământul le dădea roade bogate, pentru că Dumnezeu era cu ei.

După moartea fiilor lui lacob, peste Egipt a venit un faraon nou, care nu-l cunoscuse pe losif şi nici binefacerile făcute de el poporului egiptean, şi era plin de ură faţă de neamul lui Israel. într-o zi, regele şi-a adunat poporul şi a zis: „lată, neamul fiilor lui Israel e mulţime mare şi e mai tare decât noi. Veniţi dar să-i împilăm, ca să nu se mai înmulţeascăA pus atunci pe israeliţi la munci grele şi istovitoare şi a poruncit ca toţi pruncii lor de parte bărbătească să fie omorâţi la naştere.

40

în vremea aceea, o femeie din neamul lui Israel a născut un băiat şi l-a ţinut ascuns vreme de trei luni. Zi şi noapte se gândea sărmana mamă cum să salveze viaţa copilului său şi cerea ajutorul lui Dumnezeu. într-o zi, luând ea un coş de papură, l-a uns cu catran şi cu smoală şi, punând copilul în el l-a aşezat pe apă în păpuriş, la marginea râului. Iar sora copilului pândea de departe, să vadă ce se va întâmpla cu el.

La o mică depărtare de copil era fiica lui Faraon, împreună cu roabele ei, şi se scălda în râu. Văzând ea coşul în păpuriş a trimis pe una dintre roabele sale să-l aducă şi, deschizându-l, a văzut înăuntru copilul care plângea. Atunci i s-a făcut milă de el şi l-a îndrăgit, pentru că băiatul era foarte frumos. Sora copilului, venind în grabă la fiica lui Faraon, i-a zis: „Voieştisă mă duc eu să-ţi chem o doică dintre evreice, ca să alăpteze copilul?“

Şi ducându-se după doică, ea a adus-o pe mama sa. Dar fata lui Faraon nu ştia că femeia aceea era mama copilului. Atunci fata lui Faraon i-a zis: „la-mi copilul acesta şi mi-l alăptează, că eu am să-ţi plătescm. Şi a luat femeia copilul şi l-a alăptat.

După o vreme, copilul a fost dus la fiica lui Faraon, iar aceea, luându-l, l-a crescut ca pe propriul său fiu şi i-a pus numele de Moise, ceea ce înseamnă „din apa l-am scos“.

Dumnezeu a salvat viaţa lui Moise şi a hotărât ca prin el să scoată poporul lui Israel din robia Egiptului şi să-l ducă în pământul pe care îl făgăduise lui Avraam, lui Isaac, lui lacob şi urmaşilor lor. La vremea hotărâtă de Dumnezeu, Moise a scos poporul evreu din robia egipteană şi a pornit împreună cu el prin pustie spre Ţara Făgăduinţei.

Domnul era alături de ei zi şi noapte şi a făcut semne şi minuni mari prin mâna lui Moise.

Moise îi conducea şi îi învăţa toate poruncile De care Dumnezeu i le descoperea lui. Iar Dumnezeu îi povăţuia şi-i

41

pregătea pentru a face din ei, precum făgăduise, poporul său ales şi sfânt, din seminţia căruia urma să se nască, la plinirea vremii, Mântuitorul lumii, Domnul nostru lisus Hristos.

Moise a scris primele cinci cărţi din Sfânta Scriptură, în care se găsesc multe proorocii despre venirea în lume a lui lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

După naşterea lui Hristos, misiunea istorică a poporului Israel ia sfârşit pentru că el fusese ales şi chemat să pregătească toate popoarele lumii pentru venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu.

Prin Hristos s-au binecuvântat toate seminţiile pământului şi de atunci toate popoarele sunt egale în faţa lui Dumnezeu.

Creştinii din toate popoarele alcătuiesc astăzi „noui israel" poporul cel sfânt şi ales de Dumnezeu ca să-i vestească lumii întregi voia Sa, descoperită prin Hristos, şi să pregătească pe toţi oamenii pentru împărăţia Cerurilor, până la a doua venire a Fiului Său, la sfârşitul veacurilor.

ÎNTREBĂRI: 1. Cum trăia poporul lui Israel în Egipt după moartea lui losif şi ce măsuri a luat Faraon împotriva lui?

2. Cine era Moise şi cum a fost salvat de la moarte?3. De ce a salvat Dumnezeu viaţa lui Moise şi ce

misiune i-a încredintat lui?»4. Ce i-a învăţat Moise pe israeliţi în pustie?5. Pentru ce a pregătit Dumnezeu poporul lui Israel şi

când s-a încheiat misiunea sa istorică?6. Cine este astăzi noul Israel şi care este misiunea sa?

CUVÂNT DIN „Oare Dumnezeu este numai al iudeilor?SFÂNTA SCRIPTURĂ: Nu este El şi Dumnezeul neamurilor? Da,

şi al neamurilor" (Romani 3, 29).

42

C u v in te n o 1 a împila = a asupri, a oprima.păpuriş = loc mlăştinos, acoperit cu papură, doică = femeie care alăptează şi îngrijeşte

copilul altei femei, proorocie (profeţie) = descrierea şi povestirea

unor fapte care se vor petrece în viitor,

prooroci (profeţi) = oameni sfinţi şi aleşi deDumnezeu ca să ves­tească în lume voia Sa prin proorocii sau profeţii,

misiune = menire, datorie, rol, rost. neamuri = denumire dată de poporul lui Israel

tuturor celorlalte popoare.

Naşterea Domnului

Doamne, a Tale cuvinte (colind)

Doamne, a Tale cuvinte De la Răsărit răsareCare s-au scris mai ’nainte O stea cu lumină mare,S-au plinit precum şi scrie Razele îşi răspândeşte,Moise la Cartea întâie, Pe trei crai povăţuieşte,O, minune! O, minune! O, minune! O, minune!

Steaua magilor vesteşte,Vifleemul îi priveşte Şi din proorocie rară Pe Mesia îl aflară.O, minune! O, minune!

44

ÎNTREBĂRI: 1. Despre ce ne vorbeşte colindul de mai sus?2. Cum se numesc cuvintele care vorbesc despre

venirea în lume a lui lisus Hristos, înainte de a se fi născut?

3. Când s-au plinit aceste proorociri?4. Cum a avut loc Naşterea Domnului? (Se va repeta

istoria Naşterii Domnului învăţată în clasele I şi a ll-a.)

De r e p e ta t : Colinde şi obiceiuri de Crăciun

*5t,AWi INTRU « l Dt SMS MKC. INTRC 0BM«N

iţr

*

£ h '

Seara de Crăciun

Colindătorii

Cad fulgii mari, încet zburând Şi-n casă arde focul,Iar noi pe lângă mama stând, De mult uitarăm jocul.De mult şi patul ne-aştepta, Dar cine să se culce?Rugată, mama repeta Cu glasul rar şi dulce.

GEORGE COŞBUC

Cum sta pe paie-n frig Hristos, In ieslea cea săracă,Şi boul cum sufla milos, Căldură ca să-i facă,Drăguţ un miel cum i-au adus Păstorii de la stână Şi îngeri albi cântau pe sus Cu flori de măr în mână.

46

Şi-auzi! Răsar cântări acum, Frânturi dintr-o colindă,Şi vin mereu, s-opresc în drum, S-aud acum în tindă.Noi stăm cu ochii pironiţi Şi fără de suflare:Sunt îngerii din cer veniţi,Cu Leroi, Domnul mare!

Ei cântă-nălţător şi rarCântări de biruinţă,i 1Apoi se-ntorc şi plâng amarDe-a ludei necredinţă,i *De spini, de-ostaşi, şi c-a murit. Dar s-a deschis mormântul Şi El acum e-n cer suit Şi judecă pământul.

Şi până nu tăceau la prag,Noi nu vorbeam nici unul - Sărac ne-a fost, dar cald şi drag, în casă-ne Crăciunul.Şi când târziu ne biruia Pe vatra caldă somnul,Prin vis vedeam tot flori de măr Şi-n faţă, mic, pe Domnul.

ÎNTREBĂRI: 1. Ce le povesteşte mama copiilor în seara de Crăciun?2. Cine sunt cei care cântă în tinda casei lor?3. De ce cred copilaşii despre colindători că sunt îngerii

veniţi din ceruri?»4. Prin ce se aseamănă colindătorii cu îngerii care au

cântat la Naşterea Domnului?5. Voi cum vestiţi prin sate şi oraşe despre Naşterea lui

Hristos?

De re p e ta t : Colinde şi obiceiuri de Crăciun.

47

Rodul rugăciunii: Naşterea Sfântului loan Botezătorul

In vremurile de demult, înainte de Naşterea Domnului Hristos, trăiau în Ţara Sfântă doi bătrâni: Zaharia şi soţia sa EHsabeta. Amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu şi împlineau toate poruncile Domnului. Dar erau supăraţi că nu aveau copii şi erau înaintaţi în vârstă.

Zaharia era preot şi-i slujea lui Dumnezeu în templul din Ierusalim.

într-o zi, când i-a venit rândul să tămâieze în templul Domnului, îngerul Gavriil i s-a arătat lui Zaharia şi i-a zis: „Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Eiisabeta, femeia ta, îţi va naşte fiu şi-l vei numi ioan. El va fi mare înaintea Domnului şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt". Dar Zaharia nu credea vorbelor

48

îngerului, pentru că el şi soţia sa erau oameni bătrâni. Atunci îngerul Gavriil i-a zis: „lată, vei fi mut şi nu vei putea să vorbeşti până în ziua când vor fi acestea, pentru că n-ai crezut în cuvintele mele, care se vor plini la timpul lor“.

Poporul care se ruga afară aştepta pe Zaharia şi se mira că întârzia atât de mult. Iar când a ieşit, el nu mai putea să vorbească şi le făcea doar semn. Atunci au înţeles că Zaharia avusese o vedenie şi frică mare i-a cuprins pe toţi.

Când s-a împlinit vremea să nască, după spusele îngerului, Elisabeta a născut un fiu. Bucurie mare a fost atunci în casa lui Zaharia. Vecinii, rudele şi prietenii, auzind vestea, au venit şi s-au veselit împreună cu ei.

Iar când a sosit ziua să-i pună copilului un nume, toţi spuneau să fie numit Zaharia, după numele tatălui său. Dar Elisabeta, mama lui, a zis: „Nu! Ci se va chema loan“. Auzind aceasta, toţi se mirau, pentru că nimeni din neamul lor nu avea acest nume.

L-au întrebat şi pe Zaharia, dar el era mut şi nu putea să vorbească. Luând atunci el o tăbliţă, a scris pe ea: Joan este numele lui“. In clipa aceea, gura şi limba i s-au deschis, după cum îi spusese îngerul Gavriil, şi a început să vorbească şi să-L slăvească pe Dumnezeu. Duhul Sfânt S-a pogorât peste el şi, proorocind, a zis către fiul său: Jar tu, pruncuţe, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui, să dai poporului tău cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor*.

Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Când a crescut mare, s-a retras în pustie şi îşi ducea viaţa în post şi rugăciune înaintea lui Dumnezeu.

După aceea a venit iarăşi în lume, propovăduind şi îndemnând pe oameni să nu mai facă păcate, să-şi schimbe viaţa şi să se întoarcă la Dumnezeu. Iar pe cei ce veneau la el îi boteza cu botezul pocăinţei, în râul Iordan. De aceea el este numit şi loan Botezătorul.

Mai târziu, pentru că a vorbit împotriva nelegiuirii regelui Irod, care se căsătorise cu soţia fratelui său, a fost întemniţat şi i s-a tăiat capul.

49

Sfântul loan Botezătorul a fost înaintemergătorul Domnului nostru lisus Hristos şi i-a pregătit pe oameni pentru primirea Fiului lui Dumnezeu.

Creştinii ortodocşi îl cinstesc pe Sfântul loan Botezătorul la 7 ianuarie, prima zi după Bobotează.

Naşterea Sfîntului loan Botezătorul se sărbătoreşte la 24 iunie, iar Tăierea capului Sfântului loan Botezătorul, la 29 august, în fiecare an.

ÎNTREBĂRI 1. Cine erau Zaharia şi Elisabeta şi de ce erau ei trişti?2. Ce i-a descoperit îngerul Gavriil lui Zaharia pe când

tămâia în templul Domnului?3. De ce a rămas Zaharia mut?4. în ce împrejurare i s-a dezlegat limba lui Zaharia şi a

putut să vorbească?5. Ce a proorocit el despre fiul său?6. Cine este Sfântul loan Botezătorul şi pentru ce este

numit şi înaintemergătorul Domnului?7. Care sunt sărbătorile închinate Sfântului loan

Botezătorul?

CUVÂNT DIN „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla;SFÂNTA SCRIPTURĂ: bateţi şi vi se va deschide" (Matei 7, 7)

Cuv i j i t e noi :a propovădui = a predica, a face cunoscutăvoia şi Legea lui Dumnezeu,

pocăinţă = părere de rău şi căinţă pentru păcatele făcute; hotărârea de a renunţa la ele şi de a începe o viaţă nouă, curată şi sfântă.

De î n v ă ţ a t : Cântarea liturgică: „Doamne, m iluieşte “ - întreit.

50

Botezul Domnului

Vestea despre cuvintele şi faptele Sfântului loan Botezătorul s-a răspândit în toată Ţara Sfântă. Mulţi oameni veneau la el şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi în râul Iordan.

Oamenii din vremea aceea ştiau din cărţile sfinte şi din cuvintele proorocilor din vechime că la plinirea vremii trebuia să vină în lume Hristos Mântuitorul. De aceea, văzându-l ei pe loan, au început a se întreba: „Nu cumva el este Hristosu/?“

loan însă le-a răspuns: „Eu vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine. Lui nu sunt vrednic sâ-i dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc“.

51

"V'

A doua zi L-a văzut loan pe lisus venind către el şi a zis: „lată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcătui lumii. Acesta este despre Care eu am zis: după mine vine un bărbat, care a fost înainte de mine; fiindcă mai înainte de mine era“.

lisus S-a apropiat de loan şi-i cerea să-L boteze în râul Iordan, loan însă îl oprea, zicând: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?“ Dar lisus i-a răspuns: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să plinim toată dreptatea". Şi coborând ei în apă, loan L-a botezat pe lisus în râul Iordan.

Iar pe când ieşea lisus din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s-a auzit un glas zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit".

Creştinii ortodocşi sărbătoresc Botezul Domnului sau Boboteaza, în fiecare an, la 6 ianuarie.

în această zi se face şi sfinţirea cea mare a apei. Slujba aceasta se face, de obicei, în curtea bisericii. în unele locuri este datina de a se merge în procesiune la râu şi a se săvârşi acolo sfinţirea apei.

Pe o masă special pregătită se aşază mai multe vase cuapă. Preotul, venind cu cre­dincioşii, se roagă lui Dum­nezeu ca să trimită pe Duhul Său Cel Sfânt şi să sfinţească şi apa aceea, precum a sfinţit apa Iordanului în ziua când S-a botezat Domnul' nostru lisus Hristos. La sfârşit, preotul îi stropeşte pe toţi credincioşii cu busuiocul înmuiat în apa sfinţită şi le dă să sărute sfânta cruce.

Creştinii duc şi acasă apă sfinţită şi o păstrează la loc de cinste. în dife­rite împrejurări ei gustă din

52

ea pe nemâncate şi cu multă evlavie, rugân- du-L pe Dumnezeu să le sfinţească viaţa şi să le vină în ajutor.

Apa sfinţită se mai numeşte şi agheasmă. în ajunul Bobotezei, preotul merge pe la casele credincioşilor, le binecuvântează şi le stropeşte cu apă sfinţită.

Prin Botezul Său, Domnul nostru lisus Hristos a arătat lumii întregi că tot omul care doreşte să se mântuiască trebuie să se boteze în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Sărbătoarea Botezului Domnului se mai numeşte şi Epifanie, care înseamnă Arătare. în această zi s-a arătat în lume Dumnezeu, Sfânta Treime. Tatăl a grăit din ceruri, Fiul era în apă şi se boteza, iar Duhul Sfânt, pogorât asupra Fiului, sub forma unui porumbel a întărit sau a confirmat cuvintele Tatălui care zisese: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit

ÎNTREBĂRI: 1. Cine L-a botezat pe Mântuitorul nostru lisus Hristos?2. Ce a zis Sfântul loan Botezătorul şi ce i-a răspuns

Domnul nostru lisus Hristos, când a cerut să fie botezat?

3. Ce s-a întâmplat când s-a botezat Domnul Hristos în Iordan?

4. De ce merge preotul pe la casele credincioşilor în ajunul Bobotezei?

5. Cum are loc sfinţirea apei la Bobotează şi care este rostul agheasmei în viaţa creştinilor?

6. Cum se mai numeşte sărbătoarea Bobotezei si ce înseamnă această denumire?

53

CUVÂNT DIN SCRIPTURĂ:

De în v ă ţa t :

„De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia iui Dumnezeu" (loan 3, 5).

Troparul Bobotezei: „în Iordan botezându-Te Tu,Doamne, închinarea Treim ii S-a arătat. Că glasulPărintelui a m ărturisit Ţie, Fiu iu b it pe Tinenumindu-Te. Ş i Duhul în chip de porum bel aadeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat,Hristoase Dumnezeule, ş i lumea a i lum inat,m ărire Tie!“

t

Reguli de bună purtare: cele zece porunci

Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să cunoască adevărul şi să-l urmeze, ca să aibă viaţa paşnică şi binecuvântată, să se mântuiască şi să dobândească fericirea veşnică în împărăţia Sa cea cerească.

încă de la începutul lumii, Dumnezeu i-a îndemnat pe oameni să facă numai fapte bune şi plăcute Lui. Pentru a-i ajuta să deosebească binele de rău, El le-a dat prin Moise şi proorocii Săi anumite porunci, arătându-le ce trebuie să facă şi de ce trebuie să se ferească.

Poruncile pe care Dumnezeu le-a dat în vechime poporului Său şi care vor rămâne valabile pentru toţi oamenii până la sfârşitul lumii sunt în număr de zece. Dumnezeu însuşi le-a

55

scris pe două table de piatră şi, chemându-l pe Moise pe Muntele Sinai, i le-a dat ca să le ducă poporului Său şi să-l înveţe Voia Sa.»

Pe cele două table erau scrise următoarele porunci:

1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.

2. Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a vreunui lucru să nu te închini lor, nici să le slujeşti.

3. Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert.

4. Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti.5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.6. Să nu ucizi.7. Să nu fi desfrânat.8. Să nu furi.9. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.

10. Să nu doreşti nimic din câte are aproapele tău.

în cele zece 10 porunci sunt cuprinse toate legile şi poruncile pe care le-a dat Dumnezeu prin proorocii Săi. Ele sunt obligatorii pentru toţi oamenii care doresc să trăiască aproape de Dumnezeu şi să se mântuiască.

Dumnezeu nu forţează însă pe nimeni să respecte poruncile. El i-a dat omului, încă de la crearea sa, darul libertăţii de-a alege între bine şi rău.

De aceea, după ce Moise a învăţat poporul poruncile lui Dumnezeu, a zis: „ Viaţă şi moarte ţi-am pus eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi“.

Cei ce împlinesc poruncile lui Dumnezeu aleg viaţa şi binecuvântarea.

Creştinii ascultă de poruncile lui Dumnezeu şi le plinesc înviata lor.i

56

ÎNTREBĂRI: 1. Pentru ce a dat Dumnezu porunci de plinit poporului . Său?

2. Care sunt cele zece porunci?3. Cele zece porunci sunt obligatorii pentru toţi

oamenii?4. Ce înţelegeţi prin darul libertăţii dat omului de către

Dumnezeu?5. Care este deosebirea între oamenii care plinesc

poruncile şi cei care nu le plinesc?

CUVÂNT DIN „Cine va păzi toată iegea, dar va greşiSFÂNTA SCRIPTURĂ: într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat

faţă de toate poruncile".(lacov 2,10).

De în v ă ţ a t : Cele zece porunci.

Să-L iubim pe Dumnezeu

Primele patru porunci le arată oamenilor cum trebuie să-L iubească şi să-L cinstească pe Dumnezeu.

In prima poruncă: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alti dumnezei afară de Mine“, se afirmă că nu există decât un9

singur Dumnezeu, pe Care toţi oamenii sunt datori să-L cinstească. Zeii popoarelor din vechime sunt dumnezei falşi,născociţi de mintea omenească.i

Cea de a doua poruncă: „Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a vreunui lucru, să nu te închini lor, nici să le slujeşti", este în strânsă legătură cu prima poruncă. Oamenii cei de demult, care L-au uitat pe Dumnezeul cel adevărat, au început să se închine la soare, la lună, la stele, la munţi, la ape, la pietre şi la alte lucruri din natură. Făcându-şi statui şi chipuri din lemn, metal sau piatră, ei slujeau acelora şi le numeau dumnezeii lor. Porunca a doua interzice închinarea şi slujirea la idoli în locul lui Dumnezeu.

Icoanele din bisericile şi casele creştinilor nu sunt idoli. ‘ Creştinii nu consideră icoanele dumnezei şi nu se închină lor în locul Dumnezeului Celui adevărat. Ei nu se închină materialului şi vopselelor din care sunt făcute icoanele, ci lui Dumnezeu

58

care este reprezentat pe ele. Icoanele sunt ca nişte ferestre prin care oamenii privesc spre cer. Creştinii păstrează icoanele la loc de cinste în casele lor, împreună cu fotografiile celor dragi de care doresc să-şi aducă aminte în toată vremea. Ele ne îndreaptă spre Dumnezeu, ne apropie de Hristos şi de sfinţi.

Dumnezeu îi iubeşte pe cei ce-L slujesc şi I se închină cinstindu-L şi sărutându-l chipul de pe icoane.

Prin porunca a treia: „Să nu iei numeie Domnului Dumnezeului tău în deşert“, li se cere oamenilor să nu facă glume pe seama lui Dumnezeu, să nu înjure şi să nu-şi bată joc de Părintele şi Creatorul lumii întregi.

In porunca a patra: J<du-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti", Dumnezeu cere respectarea zilei de odihnă în fiecare săptămână, în ziua a şaptea. înaintea venirii lui Hristos în lume poporul evreu sărbătorea sâmbăta în amintirea ieşirii lor din robia egipteană. După învierea lui Hristos, ziua de odihnă a creştinilor este Duminica, pentru că în această zi a înviat Domnul din mormânt şi i-a scos pe oameni din robia păcatului şi a morţii.

ÎNTREBĂRI: 1. Despre a cui cinstire se vorbeşte în primele patru porunci?

2. Ce înţelegeţi prin fiecare dintre cele patru porunci?3. Care este deosebirea între idoli şi icoane?4. Pe cine cinstesc creştinii când sărută icoanele?5. De ce cinstesc creştinii ziua de Duminică?

CUVÂNT DIN „Fericit este poporul acela care are peSFÂNTA SCRIPTURĂ: Domnul ca Dumnezeu al Său“.

(Psalmul 143, 15).

De învăţat:Cântarea liturgică:„V en iţi să ne închinăm ş i să cădem la Hristos. Mântuieşte-ne pe noi, F iu l iu i Dumnezeu, Cel ce a i înviat din morţi, pe noi ce i ce-Ţi cântăm: A lilu ia !"

59

Să iubim pe aproapele nostru

Ultimele şase porunci cuprind datoriile omului faţă de aproapele său.

Prin porunca a cincea, „Cinsteşte pe tatăi tău şi pe mama ta“ se cere respectarea cu sfinţenie a părinţilor. Prin darul lui Dumnezeu, ei au adus pe lume pe copiii lor. l-au crescut şi i-au hrănit, le-au purtat de grijă şi i-au învăţat lucrurile cele bune şi folositoare. Copiii care-şi cinstesc părinţii împlinesc porunca sfântă, iar Dumnezeu revarsă peste ei binecuvântarea Sa.

Porunca a şasea, mSă nu ucizi", opreşte crima sauomuciderea. Viata vine de la Dumnezeu, Care o dă fiecărui om cei *se naşte în lume. Viaţa este un dar de la Dumnezeu. Sinuciderea, precum şi uciderea propriilor copii sau a altor oameni este un păcat foarte mare. Creştinii iubesc viaţa şi o respectă, pentru că-L iubesc pe Dumnezeu Cel ce este Izvorul vieţii.

Porunca a şaptea, „Să nu fii desfrânatm, opreşte legăturile păcătoase, din afara căsătoriei. Dumnezeu doreşte ca bărbatul şi femeia să se unească prin taina nunţii, să întemeieze o familie, să se iubească, să se ajute şi să nască copii. Orice legătură trupească în afara familiei este urâciune înaintea lui Dumnezeu.

60

Prin porunca a opta, „Să nu furi“, Dumnezeu le cere oamenilor să nu ia nimic din bunurile altora, ci să se folosească doar de rodul muncii lor. Dumnezeu veghează neîncetat asupra lumii şi vede pe tot omul şi faptele lui. Când cineva fură chiar dacă nu-l vede nimeni, îl vede Dumnezeu. Furtul este un păcat mare.

Porunca a noua, „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău“, interzice minciuna şi calomnia. Oamenii sunt datori să spună adevărul în orice împrejurare. Vorbele mincinoase sau mărturia falsă poate cauza moartea aproapelui care este nevinovat. Dumnezeu urăşte pe cei ce mint, mărturisesc strâmb sau răspândesc zvonuri urâte şi neadevărate despre alţii.

Prin porunca a zecea, „Să nu doreşti nimic din câte are aproapele tău“, Dumnezeu cere oamenilor să se mulţumească fiecare cu rodul muncii lui şi să nu râvnească la familia, soţul, soţia sau bunurile altuia. Dorkiţa de câştig necinstit, ura şi invidia sunt păcate grele şi urâte înaintea lui Dumnezeu.

Mântuitorul nostru lisus Hristos, referindu-se la cele zece porunci, le-a rezumat şi le-a împărţit în două zicând: „Sp iubeşti pe Domnul DumnezeuI tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. în aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi proorocii11.

ÎNTREBĂRI: 1. Ce fel de datorii se cuprind în ultimele şase porunci?2. Ce înţelegeţi prin fiecare din ultimele şase porunci?3. Cum a împărţit Mântuitorul lisus Hristos cele zece

porunci?4. Ce a spus Mântuitorul lisus Hristos că se cuprinde în

cele zece porunci?

CUVÂNT DIN _ „Toate câte voiţi să vă facă vouă oameniiSFÂNTA SCRIPTURĂ: asemenea şi voi faceţi lor“ (Matei 7,12).

a se sinucide = a-şi lua singur viaţa, a se omorî, a calomnia = a vorbi de rău pe cineva, fără să

fie adevărat.

61

lisus învăţătorul: din predica de pe munte

într-una din zile, Mântuitorul nostru lisus Hristos s-a suit în munte împreună cu ucenicii Săi şi a început să-iînveţe.i

La cererea unuia dintre Apostoli, i-a învăţat rugăciunea Tatăl nostru. Apoi le-a explicat că rugăciunea trebuie însoţită întotdeauna de post şi de fapte demilostenie.

în vremea aceea, în Tara Sfântă erau mulţi oameni1 i iprefăcuţi şi făţarnici, care se rugau şi posteau afară, în stradă, ca să-i vadă lumea. Se îmbrăcau în sac, îş i puneau cenuşă în cap, îş i smoleau feţele şi se rugau cu voce tare, să fie auziţi de trecători. Iar faptele de milostenie le făceau în văzul tuturor, ca să fie lăudaţi şi cinstiţi de oameni.

lisus le-a spus însă Apostolilor Săi: „Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor,

62

î

ca să fiţi văzuţi de ei; astfel nu veţi avea piaţa de ia Tatăl vostm cei din ceruri. Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.

Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor. Tu însă, când te rogi, intră în camera ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, care vede în ascuns şi Tatăi tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.

Când postiţi nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Tu, însă, când posteşti, unge capui tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău Care este în ascuns; şi Tatăi tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplătiţie“.

Dumnezeu primeşte doar rugăciunea, postul şi milostenia făcute cu inimă bună şi curată. El nu ascultă pe oamenii mândri, încrezuţi şi făţarnici, care se cred mai drepţi şi mai sfinţi decât alţii şi fac fapte bune pentru a fi lăudaţi de oameni.

Credincioşii adevăraţi nu aşteaptă laudă de la oameni. Ei se roagă neîncetat, acasă, la muncă şi la biserică, dar sunt smeriţi şi nu se mândresc cu rugăciunea lor.

Creştinii ortodocşi postesc de obicei în fiecare săptămână în zilele de miercuri şi vineri. Ţin de asemenea postul Crăciunului, postul Paştelui, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Postul Sfintei Marii şi postul din alte zile de peste an. Zilele de post sunt însemnate în calendarul creştin ortodox. în aceste zile ei mănâncă doar legume şi se abţin de la carne, brânză, lapte şi ouă. Cei sănătoşi şi puternici ţin uneori şi post negru, adică nu mănâncă şi nu beau nimic toată ziua.

63

Când fac milostenie sau pomană, ei nu se laudă cu faptele lor, ci-i ajută pe cei săraci şi lipsiţi, din dragoste şi cu inimă curată.

ÎNTREBĂRI: 1. Ce ne învaţă lisus despre milostenie şi cum fac milostenie sau pomană creştinii ortodocşi?

2. Ce ne învaţă lisus despre rugăciune şi cum se roagă creştinii ortodocşi?

3. Ce ne învaţă lisus despre post şi cum se posteşte în Biserica Ortodoxă?

4. Care sunt principalele posturi şi zile de post în Biserica Ortodoxă?

CUVÂNT DIN „Nu oricine îmi zice: Doamne, Doamne,SFÂNTA SCRIPTURĂ: va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce

face voia Tatălui Meu Celui din Ceruri"(Matei 7,21).

C u v i n t e n o i : milostenie = binefacere, pomană, dar făcutsăracilor

făţarnici = oameni care vor să pară ceea ce nu sunt, prefăcuţi, ipocriţi

a smoli = a cătrăni, a murdări.

64

Biruiţi răul cu binele

Andrei este un băiat bun, cuminte şi silitor la învăţătură. Se împacă bine cu toţi colegii săi şi are note foarte bune la toate materiile.

La ora de religie ascultă cu atenţie şi îi plac istorisirile din viaţa Mântuitorului lisus Hristos şi a altor oameni sfinţi şi plăcuţi lui Dumnezeu.

Acasă povesteşte întotdeauna părinţilor cele învăţate la ora de religie şi citeşte adesea, împreună cu tatăl său, din Sfânta Scriptură şi din alte cărţi bisericeşti.

într-o seară, după ce Andrei le povestise despre predica lui lisus de pe munte, tatăl său îi spuse:

- Mai sunt şi alte învăţături frumoase şi sfinte pe care Domnul lisus Hristos le-a rostit în predica Sa de pe munte. El i-a învăţat pe oameni să nu se mânie niciodată, să nu rostească vorbe urâte şi jignitoare împotriva nimănui, ci totdeauna să se împace cu duşmanii lor, să-i ierte şi să-i

65

iubească, lată ce le-a zis: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă biesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vată mă şi vă prigonesc*.

Fiul ascultă cu luare aminte pe tatăl său şi păstră în inimă cele auzite în seara aceea.

Intr-o sâmbătă pe la amiază, Andrei se juca într-o poieniţă din preajma casei cu Nicolae, prietenul şi vecinul său. Amândoi iubeau fotbalul şi se hotărâră să devină mari fotbalişti, ca şi cei pe care îi văzuseră la televizor. In ziua aceea, Andrei stătea şi apăra, iar Nicolae trăgea cu mingea la poartă. Intr-o clipă de neatenţie, mingea pornind cu putere, îl lovi pe Andrei drept în faţă şi-l culcă la pământ. De spaimă şi durere, Andrei începu să plângă.

Tatăl său, care lucra prin curte, auzindu-şi fiul plângând se îndreaptă în grabă spre poieniţă. în urma lui sosi şi tatăl lui Nicolae.

Când şi-a văzut fiul cu faţa murdară şi brăzdată de lacrimi, tatăl lui Andrei se umplu de mânie şi începu să înjure şi să-l ameninţe pe Nicolae care rămase încremenit pe loc.

Tatăl lui Nicolae încerca să-i potolească mânia, iar fiul său, cu lacrimi în ochi, îşi cerea iertare şi-i spunea că l-a lovit din greşeală. Dar tatăl lui Andrei nu putu fi înduplecat şi continua să rostească vorbe urâte şi jignitoare.

- Plecaţi de aici, netrebnicilor, le spuse el, că nu mai vreau să vă văd! Şi plecă apoi spre casă cu fiul său.

După ce făcu doar câţiva paşi, Andrei îşi întoarse privirea spre Nicolae şi zise:

- Eu merg acum să mă culc, dar după ce mă scol voi veni iarăşi ca să ne jucăm!

Apoi îi zise şi tatălui său, care îl privea nedumerit:

66

- Tată, nu mi-ai spus tu căDomnul Hristos ne-a învătat săiiertăm pe cei ce ne greşesc, săne împăcăm cu ei şi să biruimrăul cu binele?

Atunci tatăl, şovăind, seopri din mers. După câteva clipese întoarse din drum şi seapropie de Nicolae şi de tatălacestuia. Mânia îi dispăruse şifata îi era luminată. Cu ochii iplecaţi, el le zise:

- Vă rog să mă iertaţi pentru cuvintele urâte pe care le-am rostit la mânie!Am uitat de Dumnezeu!

Cei doi părinţi îşi dădură mâna, iar copiii lor se îmbrăţişară.

Din ziua aceea, tatăl lui Andrei a învătat, din lecţia fiului1 » 1 isău, ce înseamnă iertarea şi biruirea răului cu binele.

67

ÎNTREBĂRI: 1. Ce alte învăţături a rostit Domnul nostru lisus Hristos în predica de pe munte?

2. Cum i-a învăţat El pe oameni să se comporte cu duşmanii şi cu cei ce le fac rău?

3. Ce a învăţat tatăl lui Andrei din comportarea fiului său faţă de prietenul care îl vătămase?

CUVÂNT DIN „Dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i deSFÂNTA SCRIPTURĂ: mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea;

căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele" (Romani 12, 20- 21).

Ce este mântuirea şi cum ne mântuim

Prin mântuire se înţelege schimbarea şi transformarea unui om rău şi păcătos, cu ajutorul lui Dumnezeu, într-un om bun, drept şi sfânt, şi dobândirea vieţii şi fericirii veşnice în împărăţia Cerurilor.

Pentru dobândirea mântuirii sunt necesare trei condiţii:iharul, credinţa şi faptele bune.

Harul este puterea iubitoare a lui Dumnezeu ce se dă în dar tuturor oamenilor care doresc să-l primească.

Când omul îşi deschide inima şi-L primeşte pe Dumnezeu, harul se pogoară în sufletul său. Prin har omul simte prezenţa lui Dumnezeu în viaţa Sa şi astfel harul naşte credinţa.

Credinţa este încrederea în Dumnezeu, în existenta, » » | » prezenţa şi lucrarea Lui în lume şi în viaţa fiecărui om şi a fiecărui popor.

69

Prin Taina Sfântului Botez, credinţa devine lucrătoare şi face roade, iar roadele credinţei sunt faptele bune. Omul nu poate face singur fapte bune, ci numai împreună cu Dumnezeu, Care-I ajută. Credinţa fără fapte bune este o credinţă moartă. Iar faptele fără credinţă în Dumnezeu cel veşnic viu nu ajută la mântuire şi nu duc la viaţa veşnică.

Omul se mântuieşte, aşadar, atunci când harul, credinţa şi faptele bune lucrează împreună şi sunt prezente în viaţa sa de zi cu zi.

Un bătrân sărman îşi câştiga traiul de toate zilele transportând cu barca sa călători dintr-o parte într-alta a unui râu. Era un om credincios şi în toate zilele lui se străduia să ducă o viaţă curată şi sfântă.

Mergând la biserică în fiecare duminică şi sărbătoare, a aflat cât de necesare sunt pentru mântuire credinţa şi faptele bune, pe care harul lui Dumnezeu le rodeşte în sufletul şi viaţa oamenilor. De aceea, ca să nu uite nici o clipă de grija pentru mântuirea sufletului său, a scris cu litere mari, pe una dintre vâsle: credinţă, iar pe cealaltă: fapte bune.

într-o zi transporta în barca sa un necredincios. La un moment dat, când văzu acel Om ce scria pe vâslele bătrânului, îi zise:

- Nu-ţi era de ajuns să scrii pe amândouă „fapte bune“? Ce nevoie ai de credinţă ca să poţi vâsli şi să ajungi pe celălalt mal?

Bătrânul îl privi blajin, dar nu-i răspunse.Când ajunseră la mijlocul râului, bătrânul ridică în barcă vâsla pe

care scria credinţă şi continuă să lopăteze doar cu cea pe care scria fapte bune. Barca nu mai înainta şi începu să se învârtească pe loc. Valuri puternice o legănau tot mai tare şi era pe punctul de a se răsturna. Necredinciosul a înţeles lecţia bătrânului... îşi plecă ochii, ruşinat, şi nu mai spuse nimic.

Atunci bătrânul îi zise:- Vezi dumneata, niciodată nu poţi ajunge unde vrei, vâslind numai

cu o singură vâslă, ci cu amândouă. Tot aşa şi în viaţă, nu poţi răzbatedecât prin credinţă şi fapte bune. Şi acestea două sunt darul lui Dumnezeu,Care ne ajută prin harul Său să călătorim spre ţel, atât pe ape cât şi înviată. Iar telul vieţii omului este mântuirea.

i i i

70

ÎNTREBĂRI: 1. Ce este mântuirea?2. Cum se dobândeşte mântuirea?3. Ce este harul?4. Ce este credinţa?5. Ce sunt faptele bune?6. Ce a învătat necredinciosul din lecţia bătrânului?• j7. Care este telul vieţii omului?i i

CUVÂNT DIN „Precum trupul fără suflet este mort,SFÂNTA SCRIPTURĂ: astfel şi credinţa fără fapte este moartă"

(lacov 2, 26)

De î n v ă ţ a t : Cântarea liturgică: ,C u no i este Dumnezeu, înţelegeţi, neamuri, ş i vă plecati, căci cu no i este Dumnezeu’.

Lectură:CREDINŢA CREŞTINĂ FĂRĂ FAPTE BUNE ESTE

ZADARNICĂ

De eşti creştin, dar pe vecin Tu nu-l ajuţi şi nu-l cinsteşti Sau pe bogat îl pizmu ieşti Şi pe sărac nu-l miluieşti, Creştin zadarnic te numeşti.

De eşti creştin, dar minţi şi furi, Spui vorbe rele şi înjuri Sau băutura o-ndrăgeşti Şi în desfrâu mereu trăieşti, Creştin zadarnic te numeşti.

De eşti creştin, dar nu munceşti Ci munca altuia râvneşti, Biserica o ocoleşti,De suflet nu te îngrijeşti, Creştin zadarnic te numeşti.

De eşti creştin, dar prigoneşti, In nedreptate tu trăieşti,Cu răutatea te mândreşti,Pe oameni tu îi învrăjbeşti, Creştin zadarnic te numeşti.

De eşti creştin cu-adevărat, Desparte-te de-al tău păcat,Cu Duhul Sfânt să vieţuieşti,Cu lumea-n pace să trăieşti,Şi-atunci creştin tu te numeşti.

SANDU NEAGU

72

Intrarea Domnului în Ierusalim

Intr-o zi de sâmbătă, cu o săptămână înainte de Paştile iudeilor, lisus se afla, din nou, cu Apostolii Săi în Betania, în casa lui Lazăr pe care îl înviase din morţi.

Auzind că este acolo, mulţime mare de iudei veniseră să-L* »întâlnească pe lisus şi să-l vadă pe Lazăr cel înviat.

Duminică, a doua zi, lisus ceru la doi dintre Apostolii Săi să-i aducă un mânz de asin. Iar Apostolii, după ce i-au adus asinul, şi-au aşternut pe el hainele lor. lisus a încălecat apoi asinul şi, înconjurat de Apostoli şi mulţime mare de popor, pomi spre Ierusalim.

Poporul din Ierusalim îl aştepta pe lisus ca pe un împărat, cu bucurie şi nădejde, pentru că auzise de minunile pe care le săvârşise. De aceea, când a ajuns la porţile cetăţii, mulţime

73

mare de bărbaţi şi femei, bătrâni, tineri şi copii i-au ieşit întru întâmpinare purtând în mâini ramuri verzi. Şi aşternându-şi hainele pe unde trecea Ei, strigau: „Osana, Fiul lui David; bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!"

Dar fariseii, arhiereii şi cărturarii care-L urau pe lisus erau supăraţi de cele ce vedeau şi auzeau. Şi apropiindu-se de El, l-au zis: „învătătorule, ceartă-ti ucenicii!" Iar lisus, voind să le99 9 9 9

arate că adevărul nu poate fi ascuns sau ţinut sub tăcere,răspunzându-le le-a spus: „Zic vouă: dacă aceştia vor tăcea,pietrele vor striga!" De aceea, umplându-se ei de şi mai multă ură, s-au hotărât să-L omoare pe lisus.

Creştinii ortodocşi sărbătoresc Intrarea Domnului în Ierusalim în fiecare an cu o săptămână înainte de Paşti, în zi de Duminică. Atunci sunt aduse la biserică ramuri de salcie înverzite şi înflorite care se sfinţesc prin stropire cu agheasmă şi se împart tuturor credincioşilor dimineaţa, la slujba Utreniei. Credincioşii le vor ţine în mâini pe tot parcursul Sfintei Liturghii iar la sfârşitul slujbei le vor duce acasă şi făcând coroniţe le vor pune la icoane. Astfel, şi creştinii de astăzi întâmpină pe lisus împreună cu mulţimea din cetatea Ierusalimului de altădată, cu ramuri înverzite şi înflorite. Acestea mai înseamnă că toţi credincioşii sunt chemaţi să devină, prin viaţa şi prin faptele lor, ca nişte flori cu bună mireasmă şi ca nişte ramuri mereu înverzite care nu sunt atinse de ofilirea şi uscăciunea pe care le produce săvârşirea păcatelor.

Sărbătorindu-se întotdeauna la începutul primăverii, când natura întreagă, revenită la viaţă, şi mulţimea minunată a florilor vorbesc despre puterea, dragostea şi bunătatea lui Dumnezeu, Intrarea Domnului în Ierusalim mai este cunoscută la poporul român, din vremuri străvechi, şi sub numele de Duminica Floriilor sau a florilor.

74

►

ÎNTREBĂRI: 1. Când şi cum a intrat lisus în Ierusalim?2. Cum L-au întâmpinat pruncii şi poporul la intrarea Sa

în Ierusalim şi ce strigau ei?3. Cum L-au primit şi ce au spus fariseii, arhiereii şi

cărturarii?4. Cum sărbătoresc creştinii ortodocşi sărbătoarea

Floriilor?5. Ce simbolizează ramurile înverzite şi înflorite pe care

creştinii le ţin în mâini la slujbele din această zi?

CUVÂNT DIN „Bucură-te foarte, fiica Sionului,SFÂNTA SCRIPTURĂ: veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci

iată, împăratul tău vine la tine drept şi biruitor: smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei“(Zaharia 9, 9).

De î n v ă ţ a t : Colind de F lo rii şi cântarea liturgică: „Bine estecuvântat ce l ce vine întru numele Domnului. Dumnezeu este Domnul ş i s-a arătat nouă".

75

i.

luda îl trădează pe lisus. Cina cea de taină

Miercuri, după intrarea Domnului în Ierusalim, arhiereii şi bătrânii poporului iudeu s-au adunat laolaltă şi s-au sfătuit să-L omoare pe lisus, dar nu ştiau unde să-l caute ca să-L prindă. Atunci au găsit pe luda, unul dintre Apostolii lui lisus, care era un om lacom şi rău. Amăgindu-I, i-au plătit treizeci de arginţi; iar el, luând banii, le-a vândut pe învăţătorul său.

lisus ştia toate cele ce se întâmplaseră şi simţea că Patimile Sale se apropie.

Joi seara, lisus s-a aşezat cu toţi Apostolii Săi ca să mănânce, împreună, ultima Cină de Paşti, numită şi Cina cea de Taină.

Iar pe când mâncau ei, lisus luând pâinea şi, binecuvântând, a frânt-o şi, dând ucenicilor, a zis: „Luaţi, mâncaţi. Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea .

76

De asemenea, după cină a luat paharul şi, mulţumind, le-a dat, zicând: „Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii ce/ei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor*: Şi toţi Apostolii au luat, pe rând, şi au mâncat din pâinea pe care a frânt-o lisus şi au băut din paharul pe care îl dăduse lor.

După aceea lisus s-a tulburat cu duhul şi a zis către ucenicii Săi: Adevărat, adevărat zic vouă că unui dintre voi Măva vinde“. Ucenicii se uitau nedumeriţi unii la alţii, întrebân-i i *du-se despre cine vorbeşte.

lisus le-a răspuns: JKcela este, Căruia Eu, întingând bucăţica de pâine, i-o voi da“.

Şi întinzând bucăţica, i-a dat-o lui luda, care, luând-o, aieşit numaidecât afară. Dar nimeni din cei care şedeau la masăn-au înţeles atunci vorbele lui lisus. i

lisus era trist. Privindu-şi Apostolii cu duioşie, le-a mai spus: „Voi toţi vă veţi lepăda de Mine în noaptea aceasta..." Petru însă îl contrazicea şi- i spunea că el nu se va lepăda niciodată, chiar de ar fi să moară împreună cu El.

Dar lisus i-a zis: Adevărat zic ţie, că în noaptea aceasta mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine“.

După aceea, lisus cu Apostolii au mers într-o grădină numită Ghetsimani. Şi era noapte.

Hristos le-a poruncit Apostolilor Săi şi urmaşilor lor să facă şi ei, spre pomenirea Sa, ceea ce a făcut El la Cina cea de Taină, când a frânt pâinea şi a binecuvântat paharul cu vin şi le-a dat să mănânce şi să bea.

77

Tn biserică, Cina cea de Taină se înnoieşte şi se trăieşte la fiecare Sfântă Liturghie. La rugă­ciunea preotului şi a întregii Biserici, Duhul Sfânt se pogoară din ceruri şi preface pâinea şi vinul de pe masa Sfântului Altar

în Trupul şi Sângele lui Hristos. Apoi preotul, frângând pâinea sfinţită, se împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele Domnului. După aceea îi cheamă şi pe credincioşi să se împărtăşească.

Pâinea şi vinul care s-au prefăcut în Trupul şi SângeleDomnului se mai numeşte şi Sfânta împărtăşanie sauEuharistie.

Creştinii se pregătesc din timp pentru împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Se roagă, ţin post, fac numai fapte bune şi îşi mărturisesc păcatele, adică se spovedesc la preot.

Prin împărtăşire, creştinul se uneşte cu lisus Hristos.Hristos îi cheamă pe creştini să fie mereu pregătiţi şi să se

împărtăşească tot mai des cu El prin Trupul şi Sângele Său.

78

ÎNTREBĂRI: 1. Ce s-a întâmplat miercuri, după intrarea Domnului în Ierusalim?

2. Ce a făcut lisus împreună cu Apostolii Săi, joi seara, la ora cinei?

3. Ce a făcut lisus cu pâinea şi cu vinul la Cina cea de Taină?

4. Prin ce cuvinte a poruncit lisus Apostolilor Săi şi urmaşilor lor să facă şi ei ce a făcut El la Cina cea de Taină?

5. Care este slujba prin care Cina cea de Taină se reînnoieşte şi se trăieşte neîncetat în Biserica Ortodoxă?

6. Ce se întâmplă atunci cu pâinea şi cu vinul de pe masa Sfântului Altar?

7. Cum se pregătesc creştinii ortodocşi pentru a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele lui Hristos?

CUVÂNT DIN „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi beaSFÂNTA SCRIPTURĂ: Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu

întru El“ (loan 6, 56).

C u v in te noi : Legea Nouă = Legea descoperită lumii prin lisusHristos, spre deosebire de Legea cea Veche, descoperită prin Moise şi alţi prooroci,

a se lepăda = a nu recunoaşte, a tăgădui,pomenire = (aici) amintire.

De î n v ă ţ a t : Cântarea liturgică: „ Trupul lu i Hristos p rim iţi ş i dinIzvom l ce! fără de moarte gustap! “

79

Rugăciunea din grădina Ghetsimani Prinderea şi judecarea lui lisus

După ce au ajuns în Grădina Ghetsimani, lisus i-a luat cu Sine pe trei dintre ucenicii Săi şi, depărtându-se puţin, le-a cerut să se roage şi să privegheze împreună cu El. Şi, mergând puţin mai înainte, lisus a căzut cu faţa la pământ şi se rugazicând: „Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Minepaharul acesta! însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieştr.

Dar ucenicii Săi dormeau!lisus a început iarăşi să se roage, şi mai stăruitor,

spunând aceleaşi cuvinte. Sudoarea Lui s-a făcut ca niştepicături de sânge care picurau pe pământ şi era în chin de

80

moarte pentru că vedea patimile pe care trebuia să le îndure. Un înger din cer I s-a arătat atunci şi îl întărea.

După ce a rostit rugă­ciunea de trei ori, a venit la Apostolii Săi şi le-a spus:„Dormiţi de acum şi vă odihniţi! lată, s-a apropiat ceasul, şi Fiul Omului va fi dat în mâinile păcătoşilor. Scu­la ţi-vă să mergem! lată s-aapropiat cel ce M-a vândut.

Şi pe când vorbea El, iată, a sosit luda împreună în mulţime multă, cu săbii şi cu ciomege. Vânzătorul le-a dat lor semn, zicând: „Cel pe care-L voi săruta eu, Acela este: puneţi mâna pe El“. Apropiindu-se, luda L-a sărutat pe Isus, iar cei ce veniseră acolo L-au prins şi L-au legat.

De frică, Apostolii au fugit cu toţii din locul acela.Bătut şi batjocorit, bunul şi blândul lisus a fost dus mai

întâi la Anna, socrul lui Caiafa, care era arhiereul iudeilor în anul acela. Iar Anna L-a trimis legat la Caiafa.

în noaptea aceea, în curtea arhiereului Caiafa, a început judecarea lui lisus. Arhiereii şi bătrânii ştiau însă că nu-i puteau găsi lui lisus nici o vină. De aceea au plătit martori mincinoşi să vorbească împotriva Lui, ca să-L poată omorî. Dar lisus tăcea şi nu zicea nimic împotriva celor care spuneau neadevăruri despre El.

Pe baza mărturiilor mincinoase a fost apoi condamnat la moarte.

L-au lovit cu palmele, L-au bătut cu pumnii şi, scuipându-L în obraz, îi ziceau în batjocură: „Prooroceşte-ne, Hristoase, cine este cei ce Te-a lovit".

81

k-

Petru, ucenicul lui lisus, venise şi el, pe ascuns, în curtealui C a ia fa şi vă zu se toate ce le ce I se în tâmp laserăînvăţătorului său. Fiind întrebat dacă nu este cumva dintre i

ucenicii lui lisus, el a răspuns în două rânduri: „Nu-I cunosc pe omul acesta!"

Puţin mai târziu, fiind întrebat din nou, Petru a început a se blestema şi a se jura: „Nu-i cunosc pe omul acesta!" Ş\ îndată a cântat cocoşul! Atunci şi-a adus aminte Petru de cuvântul pe care i-l spusese lisus la Cina cea de Taină. Şi ieşind afară, a plâns cu amar.

Vineri dimineaţa, L-au dus pe lisus la Pilat, guvernatorul roman din vremea aceea, pentru a primi aprobarea casă-L răstignească.

Dezbrăcându-L de hainele Lui, l-au pus o hlamidă roşie;apoi, împletind o cunună despini, l-au pus-o pe cap şi în mâna Lui dreaptă, o trestie. Şi îngenunchind înaintea Lui îl scuipau şi-L băteau cu trestia peste cap, zicând: „Bucură-te, regele iudeiior!“.

Pilat a încercat să-L elibereze pentru că vedea că estenevinovat, dar de teama mulţimilor L-a dat pe lisus în mâinilelor. Iar ei, dezbrăcându-L de hlamida roşie, L-au îmbrăcat în hainele Lui şi, punându-L să-şi ducă crucea, au pornit spre dealul Golgota, ca să-L răstignească.

82

ÎNTREBĂRI: I .C e a făcut lisus după ce a ajuns cu Apostolii în grădina Ghetsimani?

2. Ce rugăciune a rostit lisus?3. Cum a avut loc prinderea lui lisus?4. Unde L-au dus pe lisus în noaptea aceea?5. Cum a avut loc judecarea lui lisus şi la ce chinuri a

fost supus?6. Ce a făcut Petru, care era de fată în curtea lui* i

Caiafa?7. Unde L-au dus pe lisus vineri dimineaţa şi ce s-a

întâmplat după aceea?8. Ce înţelegeţi prin proverbul românesc: „De la Anna la

Caiafa“?

CUVÂNT DIN „El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cuSFÂNTA SCRIPTURĂ suferinţele noastre S-a împovărat. Chinuit

a fost, dar S-a supus şi nu Şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa“. (Isaia, 53, 4-7).

C u v i n t e n o i : paharul = (aici) suferinţă.hlamidă = veşmânt de sărbătoare sub forma unei

pelerine lungi, purtat de vechii greci şi romani la festivităti.

83

Lectură:Salcia

Lâng-o salcie înaltă, Maica Sfântă se ruga Şi cu vocea ei miloasă Către salcie grăia:

Dacă îmi cunoşti durerea Şi voieşti să mi-o alini, Dă-mi din ramurile tale O cunună fără spini.

Fiul meu e sus, pe cruce însângerat şi-n mare chin Şi cu ea la El m-oi duce Durerea să l-o alin.

Atunci salcia înaltă Către Maica se-apleca Maica l-â făcut cununa Şi s-a dus la Golgota

Dar, iudeii n-o lăsară Cu-o cunună fără spini Şi voia ca El să .moară însângerat şi-n mare chin.

De-atunci salcia înaltă,Nu s-a mai uitat în sus Şi-a rămas aşa plecată Ca să-L plângă pe lisus.

84

Moartea şi îngroparea Domnului

Batjocorit, bătut şi schingiuit, lisus îşi purta crucea grea pe drumul spre Golgota. Alături de El mai mergeau doi tâlhari ca să fie răstigniţi pentru fărădelegile lor.

De teamă ca să nu moară înainte de a ajunge la Golgota, iudeii L-au silit pe Simon Cirineul, un trecător care se întorcea de la ţarină, ca să-l ducă crucea Lui.

în urmă venea Fecioara Maria şi mulţime multă de bărbaţi* » işi femei care 11 plângeau. Atunci lisus S-a întors spre ele şi le-a

sadresat cuvinte de mângâiere.

Când au ajuns la locul numit Golgota, L-au dezbrăcat de haine şi L-au răstignit pe cruce, bătându-l în mâini şi în picioare cuie mari. Iar la stânga şi la dreapta Sa au răstignit pe cei doi tâlhari.

85

Deasupra crucii lui lisus au pus apoi o inscripţie dată de Pilat pe care era scris: „lisus Nazarineanul, regele iudeilor

După aceea, soldaţii care L-au răstignit, luând hainele lui lisus, le-au împărţit între ei. Iar pentru cămaşă, care nu avea nici o cusătură, ci era ţesută în întregime de sus până jos, auaruncat sorti.i

De pe cruce, lisus privea cu milă şi iertare spre duşmanii Săi şi Se ruga pentru ei, zicând: „Părinte, iartâ-le lor, că nu ştiu ce fac!“

Trecătorii, împreună cu arhiereii, cărturarii, bătrânii şi soldaţii, îl huleau şi-L batjocoreau. Chiar şi tâlharul răstignit în stânga Sa îi adresa vorbe de hulă.

Dar tâlharul din dreapta, văzând că lisus suferea chinurile crucii şi murea nevinovat, îi spuse: „Pomeneşte-mă, Doamne, când voi veni în împărăţia Ta“. Iar lisus i-a răspuns: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai“.

Datorită suferinţelor cumplite îndurate pe căldura dogoritoare din miezul zilei, lui lisus I s-a făcut sete şi a zis: „Mi-e sete !“. Atunci, unul dintre soldaţi, punând un burete în vârful unei trestii, l-a înmuiat în oţet şi l-a dat să bea. Iar după ce a gustat din oţet, lisus a spus: „Săvârşitu-s-a!“

Pe la ora trei după amiază, lisus a strigat din nou, cu glas mare şi a zis: „Părinte, în mâinile Tale încredinţez Duhul Meu!“ Şi a murit. în clipa aceea, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat. Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat. Iar sutaşul şi cei care îl păzeau pe lisus, văzând toate cele întâmplate, s-au înfricoşat şi au spus: „Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu era Acesta!“

întrucât a doua zi era sâmbătă şi iudeii îşi sărbătoreau şi Paştile, trupurile celor răstigniţi trebuiau luate de pe cruce şi înmormântate înainte de apusul soarelui. Unul din ostaşi, venind la lisus, l-a împuns coasta cu suliţa, şi

86

curgând sânge şi apă, s-a convins că era mort. Dupăaceea, losif şi Nicodim, prieteni apropiaţi ai lui lisus, cupermisiunea lui Pilat, au luat trupul Său de pe cruce şiînfăşurându-L într-un giulgiu curat, L-au uns cu miresme şi L-au pus într-un mormânt nou, săpat în piatră. Iar pe uşamormântului au prăvălit o piatră mare.

Lângă mormânt au rămas Maica Domnului şi celelalte femei, care plângeau.

A doua zi, arhiereii şi fariseii au pus soldaţi ca să păzească mormântul lui lisus şi au pecetluit piatra de la uşă, de teamă ca să nu-l fure Apostolii trupul Său.

Creştinii ortodocşi cinstesc Patimile, Moartea şi îngroparea Domnului în fiecare an în ziua de vineri din Săptămâna Patimilor, numită şi Vinerea Mare. Prin post şi rugăciune ei îşi răstignesc pornirile şi faptele cele rele, se străduiesc să dea morţii pe omul cel vechi al păcatului din viaţa lor şi să învieze împreună cu Hristos întru oameni buni şi plăcuţi lui Dumnezeu.

în această zi, după amiază, în biserici se săvârşeşte Slujba Punerii Domnului în mormânt, iar seara se slujeşte Prohodul Domnului.

ÎNTREBĂRI: 1. Ce întâmplări au avut loc în timp ce lisus mergea pe drum spre Golgota?

2. Cum a avut loc răstignirea lui lisus?3. Ce înseamnă literele I.N.R.I. de pe inscripţia pusă

deasupra crucii lui lisus?4. Ce au făcut soldaţii cu hainele lui lisus? Dar cui

cămaşa?5. Ce cuvinte a rostit lisus când era pe cruce?6. La ce oră din zi a murit lisus şi ce s-a întâmplat

atunci?7. Cine şi în ce mod au pus în mormânt trupul

Domnului?8. Când şi cum sărbătoresc creştinii ortodocşi Patimile,

Moartea şi îngroparea Domnului şi care este semnificaţia acestora pentru viaţa lor de zi cu zi?

Cuvinte noi: catapeteasmă = perdea care despărţea Sfânta deSfânta Sfintelor în templul din Ierusalim. în bisericile creştinecatapeteasma este zidul caredesparte altarul de restul bisericii.

De învăţat: Cele trei stări ale Prohodului Domnului.

88

învierea Domnului

După moartea pe cruce şi punerea trupului Său în mormânt, Domnul nostru lisus Hristos S-a coborât cu sufletul la iad şi, sfărâmându-i încuietorile, a biruit moartea şi a eliberat pe Adam şi pe Eva, împreună cu toţi drepţii Vechiului Testament.

Duminică, în cea de a treia zi de la punerea Sa în mormânt, în revărsatul zorilor, s-a făcut cutremur mare. lisus înviase şi ieşise din mormânt. Iar îngerul Domnului, coborând din cer, a prăvălit piatra de la uşa mormântului şi a şezut deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.

De frica lui, cei care îl păzeau s-au cutremurat şi s-au făcut ca morţi.

în aceeaşi zi, dis-de-dimineaţă, Maria Magdalena împreună cu alte femei credincioase au venit la mormânt cu miresme, ca să-l ungă trupul lui lisus, cum era obiceiul la iudei. Şi pe drum se întrebau cine le va prăvăli piatra, pentru că era foarte mare. Când au ajuns acolo, piatra fiind răsturnată, au

89

intrat în mormânt şi au văzut un tânăr îmbrăcat în veşmânt alb, care le-a spus: „Nu văînspăimântaţi! Căutaţi pe iisus Nazarineanui cei răstignit? A înviat! Nu este aici. iată locul unde a fost pus“. Şi le-a trimis ca să spună despre acestea ucenicilor Săi.

Maria Magdalena a alergat la Petru şi la loan, ucenicii lui lisus şi le-a spus: J^u luat pe Domnul din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus“. Şi venind ei în mare grabă, au găsit în mormânt doar giulgiurile şi

mahrama cu care fusese înfăşurat trupul lui lisus.în urma lor, Maria Magdalena s-a reîntors la mormânt şi

s-a întâlnit cu lisus cel înviat. întâmpinând şi pe celelalte femei mironosiţe, lisus le-a zis: „Nu vă temeţi! Duceţi-vă şi vestiţi fraplor Mei ca să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea“. Iar ele au făcut precum le poruncise Domnul.

Cei care au stat de pază la mormânt au alergat degrabă în cetate şi au spus arhiereilor cele ce se întâmplaseră. Iar aceia le-au dat bani mulţi şi le-au poruncit: „Spuneţi că ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam“. Iar ei, luând arginţii, au făcut precum au fost învăţaţi. Şi s-a răspândit cuvântul acesta între iudei până în ziua de azi.

După aceea, lisus S-a arătat de mai multe ori Apostolilor Săi şi altora dintre cei care îl cunoscuseră şi i-a încredinţat de învierea şi dumnezeirea Sa. Astfel, vestea învierii Domnului s-a răspândit în Ierusalim şi peste tot pământul.

învierea Domnului se sărbătoreşte în fiecare an la o săptămână după Florii. Această sărbătoare se mai numeşte şi Sfintele Paşti.

90

î

în noaptea de înviere mulţime mare de popor vine la biserică. Fiecare credincios poartă în mână o lumânare, pe care o va aprinde din lumina pe care preotul o va aduce de pe masa Sfântului Altar. Această lumânare este simbolul învierii, al biruinţei vieţii asupra morţii şi a luminii lui Hristos asupra întunericului păcatului.

La sfârşitul slujbei, preotul împarte tuturor sfintele paşti, adică pâine sfinţită, stropită cu vin şi cu agheasmă.

După tradiţie, în familiile creştine se mănâncă la Paşti carne de miel şi se ciocnesc ouă roşii. Mielul simbolizează pe Mântuitorul nostru lisus Hristos care S-a jertfit pentru păcatele lumii şi a murit ca un miel nevinovat. Ouăle simbolizează mormântul purtător de viaţă al Domnului nostru lisus Hristos,care s-a deschis la învierea Sa din morţi. De aceea, când set 'sparg ouăle prin ciocnire, creştinii spun: „Hristos a înviat! Adevărat a înviatr Iar culoarea roşie simbolizează Sângele Domnului care s-a scurs pe cruce pentru mântuirea lumii.

Timp de patruzeci de zile, începând cu noaptea învierii, creştinii ortodocşi se vor saluta în orice împrejurare zicând unii către alţii: „Hristos a înviatr şi răspunzând Adevărat a înviat!"

învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare creştină.

91

ÎNTREBĂRI 1. Unde a mers lisus cu duhul după moartea pe cruce şi punerea trupului Său în mormânt şi ce a făcut acolo? (Explicaţi semnificaţia şi înţelesul tuturor detaliilor din icoana de mai sus)

2. Când şi cum a avut loc învierea Domnului?3. Cine sunt femeile mironosiţe şi pentru ce au venit ele

la mormânt?4. Ce s-a întâmplat şi ce au văzut când au ajuns ele la

mormânt?5. Cine au fost primii vestitori ai învierii lui Hristos?6. Cum se mai numeşte sărbătoarea învierii Domnului?7. Cum sărbătoresc creştinii ortodocşi Sfintele Paşti şi

care este semnificaţia lumânării din noaptea învierii?8. Care sunt semnificaţiile mielului şi ale ouălor de

Paşti?

De învăţat: Troparul învierii.

înălţarea Domnului la cer. Ziua eroilor

Timp de patruzeci de zile de la Sfintele Paşti, lisus S-a arătat de mai multe ori Apostolilor Săi şi, vorbind cu ei faţă către faţă, prin semne doveditoare, i-a convins de realitatea învierii Sale din morţi. Le-a vorbit, din nou, despre împărăţia lui Dumnezeu şi le-a poruncit să meargă în toată lumea ca să-i înveţe pe toţi oamenii despre aceasta, şi să-i boteze în numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh.

înainte de a se despărţi de ei, le-a făgăduit că le va trimite pe Sfântul Duh, Care, venind asupra lor, le va da putere ca să fie martorii învierii Lui până la marginile pământului.

Iar când a sosit cea de-a patruzecea zi de la învierea Sa, lisus i-a dus pe Apostoli pe Muntele Măslinilor, în afara Ierusalimului, şi ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Apoi S-a

93

despărţit de ei şi S-a înălţat la cer, unde a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu. Iar un nor luminos L-a luat de la ochii lor.

în timp ce ei încă priveau spre cer, doi îngeri îmbrăcaţi în haine albe au venit lângă ei şi le-au zis: „Bărbaţigalileeni, de ce staţi privind ia cer? Acest iisus care S-a înălţat ia cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând ia cer".

Atunci ei s-au întors la Ierusalim. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu.

înălţarea la cer a Domnului nostru lisus Hristos se sărbătoreşte în fiecare an în zi de joi, la patruzeci de zile după Paşti.

Prin puterea şi lucrarea Sfântului Duh, Hristos este pururea prezent în Biserică, în mijlocul şi în viaţa celor ce-L iubesc pe El.

La sărbătoarea înălţării Domnului, creştinii ortodocşi îi cinstesc şi îi pomenesc pe toţi eroii şi martirii neamului care şi-au dat viaţa pentru libertate şi dreptate, pentru apărarea şi întregirea ţării şi pentru credinţă şi neam.

Creştinii cu viaţă curată şi sfântă, care au murit cu credinţa în înviere şi mărturisindu-L pe Dumnezeu, nu mor, ci rămân veşnic vii. La moartea trupului, sufletele lor se înalţă la ceruri,

94

în Casa lui Dumnezeu, şi aşteaptă ziua când toate trupurile vor învia.

In această zi, Biserica Ortodoxă face parastase sau slujbe de pomenire şi se roagă pentru iertarea păcatelor şi odihna sufletelor tuturor eroilor şi martirilor neamului, zicând: „ Veşnică pomenire!“

ÎNTREBĂRI 1. Când şi cum a avut loc înălţarea la ceruri a Domnului nostru lisus Hristos?

2. Ce le-au spus îngerii Apostolilor care priveau nedumeriţi spre ceruri?

3. în ce fel este Hristos încă prezent în lume?4. Ce mai sărbătoresc creştinii ortodocşi în ziua înălţării

Domnului?5. Cine sunt eroii şi martirii neamului nostru?6. Unde sunt sufletele creştinilor cu viaţă curată şi

sfântă, care au murit mărturisindu-L pe Dumnezeu şi cu credinţă în înviere?

7. Ce aşteaptă ei în Casa lui Dumnezeu?8. Ce fac creştinii ortodocşi în această zi pentru eroii şi

martirii neamului?

De învăţat: Cântarea liturgică „Veşnică p o m e n iri şi Im nul eroilor.

95

Pogorârea Sfântului Duh şi întemeierea Bisericii creştine

înainte de înălţarea la Ceruri, lisus şi-a mângâiat Apostolii făgăduindu-le că, deşi pleacă de la ei, nu-i va lăsa orfani. Şi le-a promis că va rămâne cu ei până la sfârşitul veacurilor. Atunci le-a zis: „ Voi însă şedeţi în cetatea ierusalimului până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Că veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată iudeea, şi în Samaria, şi până ia marginea pământuluim.

La cincizeci de zile după înviere şi la zece zile după înălţarea Sa la ceruri, dimineaţa, pe când Apostolii erau împreună, deodată din cer s-a făcut un vuiet ca de suflare de vânt şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat,

96

împărţite, limbi ca de foc, şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.

In ziua aceea, la Ierusalim se găseau iudei veniţi din multe ţări ale lumii, pentru că era o sărbătoare însemnată încalendarul lor. Auzind mulţimea vuietul acela, s-a adunat îni *grabă şi a pornit spre casa unde erau adunaţi Apostolii. Iarcând i-au auzit pe Apostoli vorbind în limbile popoarelor deunde veniseră ei, se minunau şi se întrebau uimiţi: „Oareaceştia care vorbesc nu sunt toţi gaiiieeni? Şi cum de auzimnoi, fiecare, limba noastră în care ne-am născut?" Dar alţiiiziceau în batjocură că sunt beţi.

Atunci Apostolul Petru, ridicându-şi glasul, le-a spus tuturor că Apostolii nu sunt beţi, ci că vorbesc în alte limbi pentru că în ziua aceea s-a împlinit vechea profeţie făcută de Dumnezeu că va trimite pe Duhul Său în lume. Şi a început să le explice Scriptura şi să le vorbească despre Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel răstignit, înviat şi înălţat la ceruri.

Mulţi dintre cei care l-au ascultat au fost pătrunşi la inimă de cuvintele lui şi au zis către Petru şi către ceilalţi Apostoli: „Bărbaţi, fraţi, ce să facem?" I ar Petru le-a zis: „Pocăiţi-vă, şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui lisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi dărui Duhului Sfânt. Căci vouă vă este dată făgăduinţa, şi copiilor voştri, şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.

în ziua Pogorârii Sfântului Duh, ca la trei mii de suflete au primit cuvântul Apostolilor şi s-au botezat. Astfel a luat fiinţă Biserica creştină. De atunci, toţi creştinii erau mereu împreună, se adunau în fiecare zi la rugăciune şi, frângând pâinea, se împărtăşeau cu Trupul şi Sângele Domnului.

Mulţi dintre cei botezaţi, când s-au întors în ţările lor, L-au vestit şi altora pe Hristos şi au întemeiat comunităţi noi ale Bisericii creştine.

97

Prin Taina Sfântului Botez orice om devine creştin şi membru al Bisericii lui Hristos; i se iartă toate păcatele şi

* primeşte darul Duhului Sfânt.în fiecare Duminică şi sărbătoare creştinii se adună, până *

astăzi, în sfintele biserici. Se roagă împreună şi se împărtăşesc cu pâinea şi vinul aduse de către preot pe masa Sfântului Altar şi care sunt prefăcute, prin puterea Sfântului Duh, în Trupul şi Sângele lui Hristos.

Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh se mai numeşte şi Rusalii.

ÎNTREBĂRI I.Când şi cum a avut loc Pogorârea Sfântului Duh peste Apostoli?

2. Ce a spus Petru mulţimilor care s-au adunat acolo şi ce au făcut Apostolii cu cei care crezuseră în cuvintele lor?

3. Câte suflete s-au botezat în ziua aceea?4. Ce a luat fiinţă în ziua Pogorârii Sfântului Duh prin

botezul celor trei mii de suflete?

98

5. Cum s-a răspândit învăţătura creştină şi în alte părţi după Pogorârea Sfântului Duh?

6. Ce devine omul care se Botează şi ce primeşte el atunci?

7. Ce făceau primii creştini, când se adunau să se roage şi ce fac creştinii ortodocşi astăzi în duminici şi sărbători, când merg la biserică?

8. Cum se mai numeşte sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh?

vuiet = vâjâit, zgomot, profeţie = proorocire.Mângâietor = Cel care mângâie, alină.Vistier = izvor, sursă, tezaur, a sălăşlui = a locui.întinăciune = necurăţie, greşeli, păcate, a se pocăi = părere de rău şi căinţă pentru

păcatele făcute şi hotărârea de a începe o viaţă nouă, curată şi sfântă.

CUVÂNT DIN „Iar când va veni Mângâietorul, pe careSFÂNTA SCRIPTURĂ: Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul

Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine“ (loan 15,26).

Rugăciune către Duhul Sfânt

De fnvăţat:

„împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Carele pretutindenea eşti şi pe toate le plineşti; Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino si te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea, şi mâfituieşte, Bunule, sufletele noastre11.

Rugăciunea către Duhul Sfânt se va rosti, pe viitor, înaintea fiecărei ore de religie.

ANEXE

SFINTE DUMNEZEULE

ANTIFONUL IA Alleqf

------- j----

I k L - t---

; V- m . * ' .

« . W i - n - re fa - fo - Jur p Fi­

— - , - •

mu-tu p S A i ■ Ait-lu (M i

* i ’ t -

A

•

cum V pu - rw - rtc şi în ve - cii ve - ci-tor. / mirt.

|) 3'— *

•— — — ------------

* - - tra - u t- /Se-lr al meu, p r t_ Dom . nul

101

FIE NUMELE DOMNULUI

iAlleero - moderato

y ? ----Fi - e nu — me — te Dom — nu-lui bi - ne — cu - +ar -

ri ^ ___v

----- « —. j — • — > — * — + - 4 -- ____ -.— II

3 de două ori apoi :

taf. de c - cum şi pa-nă-n veac!

$ m

$

Fi - t nu -

* —---- ----hme — le Oom • n u — tui bi — ne — cu

-7 *

f ^tat de a - cum şi pa- nă-n veac, de a - cum şi p â-nă-n veac!

2

CÂŢI tN HRISTOS

MILA PĂCII

* Mi - h pâ - cii. Jert - f a h - u - cki.

102