Localizarea funcţiilor psihice superioare

Student:Covaliova Liudmila,anul I masterat

Profesor:Bodorin Cornelia,dr.în psihologie

Cuprins:

Dimensiunea istorică de localizare a funcţiilor psihice pe creier;

Elemente structurale anatomice ale creierului;

Localizarea funcţiilor psihice pe creier.

Bibliografie

.Olărescu V. (2008).Teoria şi practica neuropsihologiei şi neurofiziologiei, Chişinău.

Tofan M., Plămădeală V. (2008). Anatomia sistemului nervos central, Chişinău.

http://facultate.regielive.ro/download-31577.html http://abacalim.blogspot.com/2010/05/

encefalul_10.html

1. Dimensiunea istorică de localizare a funcţiilor psihice pe creier.

De-a lungul istoriei studiul psihicului este mult mai vechi decat studiul creierului. Studiul creierului poate fi datat în antichitatea tîrzie. În această peioadă, creierul a inceput să fie studiat mai ales ca fiind legat de psihic. In secolul V i.Hr. Hippocrates si Kroton considerau ca, creierul este organul dedicat gandirii si ratiunii, in vreme ce inima este organul proceselor afective. Mai tarziu, in secolul II d. Hr., Galenus postulează(sustine, emite) o legatură permanenta intre psihic si creier. Galenus formuleaza ipoteza localizarii directe a proceselor si functiilor psihice în structurile cerebrale. (El considera că impresiile despre lumea externa patrund prin ochi in ventriculii cerebrali unde se cuplează cu fluidele vitale, acestea venind dinspre ficat, transformandu-se in fluide psihice „pneuma psyhicon”).

De exemplu, în secolul XVII, Descartes considera că intregul psihic este localizat in glanda epifiză, care se gaseste la baza emisferelor cerebrale (EC), care avea, în opinia lui, rol de dipecer al spiritelor animale si purtatoarele psihicului.O idee asemanatoare este cea a lui Willis, care făcea aceeaşi afirmatie, pentru corpii striati.Lancisi – pentru corpul calos. Începînd cu anatomistul german Meyer, apare ideea unei localizări distincte a proceselor psihice. Această tendinţă (localizationism) a atins punctul culminant la anatomistul austriac Francis Gall. El considera ca scoarţa cerebrală este un conglomerat de centri integratori(lucreaza în corelaţie cu ceilalţi centri) fiecare avînd o anume funcţie psihică.

Broca (anatomist) – spre sfîrşitul secolului XIX realiza diverse studii asupra creierelor unor pacienti decedaţi care avuseseră tulburari grave de vorbire. (afazie motorie = tulburare a creierului în zona lobului temporar stîng; o persoană procesează mesajele dar nu poate da un răspuns).

Broca a descoperit că în mod constant apărea o leziune a unei circumvoluţiuni (circumvoluţiunea temp. Frontală din emisfera stîngă).

Wernicke – aceleaşi tipuri de studii, pe alte tipuri de bolnavi (nu puteau procesa mesajul vorbit). Aceştia aveau lezată circumvoluţiunea temporală superioară din emisfera stangă => afazie senzorială => există un centru al imaginii senzoriale-auditive a cuvintelor.

În 1934, Kleist publică o hartă cu detalierea localizărilor corticale, iar mai tîrziu, Vogt (1951) concepe şi susţine un model topic al organizării creierului.

Luria (rus), care, examinînd răniţii din timpul războaielor, işi întăreste ideea de localizaţionism, dar o nuanţează, lansînd ipoteza locălizării dinamice.

Unul dintre cele mai importante modele care a marcat secolul trecut dezvoltarea neuropsihologiei, este modelul creierului divizat (split brain). Gazzaniga si Sperry au reusit sa demonstreze pentru prima data prin sectionarea corpului calos, ca cele doua emisfere cerebrale lucrau simultan dar diferit. In concluzie, acest model sustine ca:

functiile psihice au fiecare o reprezentare cerebrala separata; centrele corticale se leaga intre ele prin fascicule de

substanta alba; efectele neuro-psiho-patologice variaza in functie de lezarea

unor cetre a substantei albe sau a ambelor.

Luria în lucrările sale, care sunt considerate de referinţă în neuropsihologia contemporană, a dezvoltat si argumentat schema modelului localizărilor dinamice. Din punctul lui de vedere, în problema raportului dintre psihic si creier apar doua aspecte:

1) fundamental (cu semnificaţie metodologica majoră). Nici un proces psihic simplu sau complex nu se poate realiza în afara creierului şi în afara funcţionării lui. De aceea, organizarea psihică trebuie interpretată ca expresie şi rezultat al activităţii reflexe a creierului. Legăturile care se stabilesc pe orizontală şi pe verticală între celulele nervoase.

2) secundar – vizează răspunsuri adecvate la întrebări cum ar fi:”care este mecanismul prin care se realizează unul sau altul din procesele psihice?”, „la nivelul cărei structuri se integrează o funcţie sau alta?”. Răspunsul la aceste intrebări trebuie sa ţină seama de:

succesiunea formării funcţiilor psihice şi a structurilor neuronale în filo si ontogeneză.

Gradul de complexitate a funcţiilor psihice Plasticitatea funcţională a structurilor cerebrale Gradul de libertate pe care îl au neuronii în stabilirea structurii

cărora le aparţin.

2. Elemente structurale anatomice ale creierului;

Creierul (encefalul) – funcționează ca un sistem centralizat complex la un nivel superior, ce coordonează comportarea organismului în funcție de informaţiilor primite.

Encefalul, situat în cavitatea cutiei craniene, este constituit din următoarele elemente:

Telencefal (emisferele mari); Diencefal; Mezencefal (creierul mijlociu); Cerebel; Puntea lui Varolio (parte componentă a metencefalului); Bulbul rahidian (mielencefal).

TELENCEFALUL ESTE REPREZENTAT PRIN 2 EMISFERE CEREBRALE – DREAPTA ŞI STÎNGA.

Telencefalul este format din următoarele structuri: Scoarța cerebrală; Substanța albă a emisferelor cerebrale; Nucleii bazali (subcorticali) situați în substanța albă; Sistemul limbic; Ventriculii laterali – cavităţile telencefalului (I şi II).

Emisferele cerebrale au 3 fețe: superolaterală, medială, inferioară.

Emisferele sunt divizate în lobi cerebrali de către șanţuri interlobare (primare), iar fiecare lob este brăzdat de șanțuri intralobare (secundare), ce separă între ele girusurile.

În fiecare emisferă se disting următorii lobi: Frontal; Parietal; Occipital; Temporal; Insula.

3.Localizarea funcţiilor psihice pe creier. Encefalul – porţiunea cea mai voluminoasă a creierului. Funcţii: determină inteligenţa, interpretarea impulsurilor

senzoriale, planificarea şi organizarea, etc.Bulbul rahidian – porţiunea inferioară a trunchiului cerebral ce

ajută la controlul funcţiilor autonome. Funcţii: transmite semnale nervoase de la creier către măduva

spinării.Puntea lui Varolio – porţiunea trunchiului cerebral situată

superior de bulbul rahidian.Funcţii: starea de trezire, reglarea somnului, etc.Cerebel - localizat deasupra trunchiului cerebral, sub lobul

occipital, la baza craniului.Funcţii: controlează coordonarea mişcărilor fine, menţine

echilibrul, tonusul muscular.

Diencefalul-situat în prelungirea trunchiului cerebral, sub emisferele cerebrale.

Funcţiile:Îndeplineste 2 functii: staţie de releu pe traseul căilor senzitive şi senzoriale, şi este centrul de integrare pentru funcţiile vegetative.

Sistemul limbic – cea mai veche parte a emisferei mari, localizată pe fața medio-bazală, la limita dintre telencefal şi diencefal (din latină: limbus-margine).

Acest sistem cuprinde totalitatea structurilor legate funcţional între ele, a cortexului, a structurilor subcorticale, diencefalice şi mezencefalice.

Principalele structuri limbice: hipocamp, girul dințat, girul cingular, girul parahipocampic, bulbii olfactivi , tractele olfactive, corpul amigdalic, unii nuclei ai talamusului şi hipotalamusului.

Funcţii: controlul emoţiilor, secreţii hormonale, dispoziţia, motivaţia, senzaţii de durere şi plăcere, reglarea comportamentului, reglarea ritmului somn-veghe, reglarea aportului de hrană şi apă

Sistemul ventricular conecteaza sistemul de cavitati interne ale creirului pline cu lichid cefalorahidian: 

apeductul Sylvius – canal localizat intre ventricului al treilea si ventriculul al patrulea 

plexurile coroide – produc lichidul cefalorahidian  ventriculul patru – canal aflat intre punte, bulbul rahidian si

cerebel  ventriculii laterali – cei mai mari ventriculi localizati in ambele

emisfere cerebrale  ventriculul al treilea – ofera o cale de circulare pentru lichidul

cefalorahidian. 

Apeductul Sylvius Functii - face legatura intre ventriculul III si ventriculul IV. Localizare - apeductul Sylvius este un canal localizat intre ventriculul al treilea si al patrulea. Contine lichid cefalorahidian. 

Plexurile coroide Functii - produc lichid cefalorahidian şi consituie o barieră între

sînge şi lichidul cefalorahidian Localizare - plexurile coroide sunt situate în spatele punţii şi al

bulbului rahidian.

Ventriculul patru Funcţii - formeaza canalul central al măduvei spinîrii şi

protejează creierul de traumatisme Localizare - ventriculul patru este o cavitate de forma unui

diamant localizată in spatele punţii şi al bulbului rahidian.

Ventriculii laterali  Functii - protejează creierul de traumatisme şi oferă o cale de circulaţie pentru lichidul cefalorahidian Localizare - ventriculii laterali sunt doua cavităţi de forma curbă situate în intriorul encefalului. 

Ventriculul al treilea  Funcţii - protejează creierul de traumatisme şi oferă o cale de circulaţie pentru lichidul cefalorahidian Localizare - ventriculul al treilea este o cavitate îngusta situată între cele doua emisfere cerebrale ale diencefalului.

Lobii cerebrali

Lobul frontal – porţiunea anterioară a emisferei, delimitat de lobul parietal prin şanţul central Rolando, iar de cel temporal prin şanţul lateral Sylvius.

Funcţii: motorie, de planificare, luarea deciziilor, motvaţie, controlul impulsurilor, rezolvarea problemelor.

Lobul parietal – localizat superior față de lobul occipital și posterior de şanţul central Rolando şi lobul frontal. Este delimitat de lobul temporal prin şanţul lateral Sylvius şi de lobul occipital de şanţul parietooccipital.

Funcții: procesarea informației senzoriale, percepţia vizuală, orientarea spațială.

Lobul temporal – situat inferolateral, separat de lobul frontal şi de cel parietal prin şanţul lateral, iar de lobul occipital dor parţial prin prelungirea externă a şanţului parietooccipital.

Funcţii: implicarea în răspunsul emoţional; auzul, memoria, vorbirea.

Lobul occipital – porţiunea posterioară a emisferei, este delimitat de lobul parietal prin şanţul parietooccipital.

Funcții: controlul vederii, recunoaşterea culorilor. Insula – situată în adîncul şanţului lateral şi este acoperită de

lobii vecini.

Scoarţa cerebrală reprezintă suprafețe cu structuri diferite, care formează arii corticale. În 1909, Brodman a stabilit existența diferitor arii funcționale în scoarța cerebrală umană. Funcțional, ariile corticale se delimitează în:

-Motorii;-Somestezice sau somatosenzitive;-Senzoriale;-De asociație. Ariile motorii cuprind:cortexul motor, cortexul premotor,

cortexul motor suplimentar, cîmpul frontal ocular, centrul Broca, centrul limbajului scris.

Centrul Broca – girusul frontal inferior, centrul articulării cuvintelor, controlează mișcările implicate în vorbire.

Centrul limbajului scris – partea posterioară a girusului frontal mijlociu și asigură mișcările în timpul scrisului

Ariile somatosenzitive (somestezice) – cortexul somatosenzitiv primar şi cel secundar. Cortexul somatosenzitiv primar e localizat în girusul postcentral, iar cel secundar – posterior de cel primar, în cortexul frontoparietal. Sensibilitatea mai puternică – durerea, temperatura e localizată în adîncime pe porţiunea posterioară a şanţului central, iar alte sensibilități sunt dispuse în girusul postcentral.

Cortexul somatosenzitiv primar recepţionează excitaţiile tactile, de presiune, vibraţie, durere, temperatură şi le transformă în senzaţii.

Cortexul somatosenzitiv secundar realizează interpretarea senzaţiilor primare şi perceperea elementului ce le-a generat.

Ariile senzoriale: vizuale, auditive; vestibulare; gustative; olfactive.

-Ariile vizuale sunt localizate pe faţa medială a lobului occipital, în jurul şanţului calcarin. Aria primară vizuală – primeşte proiecţii vizuale talamice. Aici se integrează imaginile din ambii ochi, se analizează, sintezizează semnalele vizuale. La lezarea totală a acestei arii – orbirea. Aria secundară vizuală o înconjoară pe cea primară, la rîndul său fiind înconjurată de ariile de asociaţie. În aceste arii are loc decodificarea informaţiei şi recunoaşterea obiectelor. La lezarea acestei arii se pierde capacitatea de a se orienta în mediu necunoscut.

Centrul optic al limbajului scris este localizat în girusul angular al emisferei dominante. Leziunile acestui centru determină alexia.

-Ariile acustice (auditive) sunt localizate în lobul temporal. Ele cuprind: cortexul auditiv primar şi auditiv de asociaţie. Cortexul auditiv primar ocupă regiunile din apropierea şanţului lateral. Aici se proiectează informaţia de la organul Corti. Lezarea acestei regiuni – surditate. Cortexul auditiv de asociaţie este situat în girusul temporal superior. Aici are loc interpretarea sunetelor.

Centrul receptiv, auditiv al limbajului (Wernicke) este localizat în emisfera dominantă, în partea posterioară a girusului temporal superior. Aici e situat sediul înţelegerii cuvintelor auzite. La lezarea acestui centru apare surditatea verbală.

-.Aria vestibulară este localizată în girusul temporal superior, în apropierea girusului postcentral.

-.Aria gustativă este situată în partea inferioară a girusului postcentral şi cuneus.

-.Aria olfactivă ocupă regiunea hipocampului şi uncusului. Ariile de asociaţie reprezintă 95 % din supraţa cortexului

şi sunt alcătuite din neuroni mici, ce fac legătura dintre regiuni corticale, asigurînd procesele integrative superioare.

Cortexul de asociaţie al funcţiilor senzitive, motorii este localizat în apropierea ariilor primare. El reprezintă sediul personalităţii, al abilităţilor intelectuale şi al comportamentului.