jurnalism

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

O INTRODUCERE IN MEDIA

ARGUMENT

O introducere în media presupune iniţierea în noţiunile şi conceptele fundamentale de media. Acest ultim termen este definit de John Fiske: „în sens larg, o agenţie intermediară care abilitează un proces de comunicare şi, în sens mai specific, o dezvoltare tehnologică amplificând suporturile, aria de cuprindere sau viteza comunicării...Fiecare media este capabil să transmită nişte coduri pe unul sau mai multe canale...Câteodată este folosit pentru a se referi la mijloacele de comunicare (de exemplu, ca în sintagma „media tipărite sau audiovizuale”), dar cel mai adesea se referă la formele tehnice prin care sunt actualizate aceste mijloace de comunicare (de exemplu, radioul, televiziunea, cotidienele, fotografiile, filmele etc.)”[Tim O’Sullivan, 2001: 199]. Mc Luhan a folosit termenul, în acest sens, în expresia binecunoscută „Media este mesajul”. Înţelegerea expresiei conduce la abordarea media la nivelul efectelor, atât pe plan personal, cât şi social, mai importantă decât utilizarea acestora. Astfel, el propune la nivel semnificativ aserţiunea: existenţa televiziunii este mai importantă decât conţinutul programelor sale.

Asociat termenului de media este conceptul de mass-media – mijloace de comunicare în masă şi, indisolubil legat de aceşti termeni, cel de comunicare de masă. Acelaşi dicţionar amintit în citatul anterior aprecia că ar trebui folosit cu multă atenţie. Autorul articolului, John Hartley sublinia „Dar, atâta timp cât comunicarea de masă nu este nici masă, nici comunicare, aşa cum sunt ele înţelese de obicei, termenul trebuie perceput ca asemănător unui nume propriu [ibidem: 75].

În acest context, de a defini termeni conceptuali în domeniul comunicaţional, apreciem drept noţiuni fundamentale: comunicare, mass-media, informaţia. Numitorul comun, fără a fi în domeniul matematic, care uneşte cele trei noţiuni ar fi zona unei discipline coerente şi unificate - ştiinţa/ştiinţele comunicării/informaţiei şi ale comunicării.

Comunicarea, drept obiect de cunoaştere, în linia tradiţiei germane exprimă efortul circumscrierii teoretice prin ştiinţă (germ. Wissenschaft), astfel încât abordarea proceselor de comunicare apare aici ca ştiinţă a comunicării. Acel termen de „communication studies” impus de specialiştii de peste Canalul Mânecii sau de peste ocean, este asociat de autorii olandezi J.J. van Cuilenburg, O.Scholten şi G.W. Noomen pentru ştiinţa, şi nu ştiinţele comunicării.[van Cuilenburg, 1998: 7-8]. Rémy Rieffel arată că „ştiinţele informaţiei şi ale comunicării”, denumire consacrată în Franţa anilor 1975, nu formează o disciplină coerentă şi unificată, deoarece pluralul „ştiinţe” şi determinarea atributivă „informaţiei şi ale comunicării” exprimă clar imprecizia sectorului în care pot fi regăsite noţiuni cu care specialiştii din domenii diverse, drept, economie, istorie, lingvistică, psihologie, sociologie etc., lucrează pentru a arăta diferenţe de metodă, dar şi de limbaj.

5

http://Www.cartiaz.ro/


Fie că este o ştiinţă a comunicării, fie că este „ştiinţele informaţiei şi ale comunicării” totul se reduce la numitorul comun al termenilor de definit comunicare de masă – comunicare, mass-media, informaţie.

COMUNICARE

Acest cuvânt are o gamă largă de semnificaţii, ceea ce îl face folositor în domenii ca biologia – comunicarea între celule, fizică – teoria vaselor comunicante, în informatică – comunicare şi calculator, în lingvistică – comunicare prin vorbire, în sociologie – comunicarea într-o colectivitate sau într-o societate şi în alte discipline. Etimologic, comunicarea este acţiunea de „a face comun, a fi în relaţie cu” (în limba franceză din communiquer, din latinescul communicare). Mihai Dinu în lucrarea sa „Comunicarea” sublinia faptul că „temelia formării verbului latin communico,-are ar sta adjectivul munis,-e al cărui înţeles era „care îşi face datoria, îndatoritor, serviabil” [Dinu, 1997:14-15]. Totuşi, sensul apropiat de „comunicare”, „împărtăşire”,”participare”, este începând din secolul al XVI-lea sinonim cu „acces”, „trecere”, fiind legat de mijloacele de transport – căile de comunicaţie.Comunicarea de masă definită prin genul proxim şi diferenţa specifică din logică poate fi asociată determinării – comunicare între o întreprindere de presă care creează un mesaj cu scopul de a informa, educa şi de a distra o masă de indivizi prin intermediul unui suport. În acest context există termeni ca:emiţător – întreprindere de presă prin a cărei politică economică – serviciu public – creat prin contribuţia cetăţeanului – versus – serviciu comercial – care trăieşte prin intermediul publicităţii.receptor – masa de indivizi, ceva mai mult decât grupul, deoarece această masă formează o audienţă, adică un număr de receptori anonimi dispersaţi geografic pe zone (local/regional/naţional/internaţional);În orice dicţionar, termenul „masă” ar putea încuraja o replică practic inconştientă a teoriei societăţii de masă. De aceea, comunicarea de masă este practică şi produsul care furnizează informaţii şi divertisment pentru timpul liber unei audienţe necunoscute, prin intermediul unor bunuri, care sunt produse pe scară industrială, în corporaţii, şi care presupun tehnologii înalte, sunt reglementate de stat şi consumate în mod industrial [Tim O’Sullivan, 2001: 76].Conceptul sociologic de masă desemnează un mod anumit de agregare a indivizilor. J.F. Tetu arăta că aceste modalităţi de comunicare specifice unui conglomerat se bazează pe o indistincţie a indivizilor, astfel încât individualitatea fiecăruia contează mai puţin în raport cu apartenenţa sa la comunitate, la o societate.[apud, Coman, 1999: 15].În acest stadiu al determinării, comunicarea ar putea fi definită la nivel minimal drept procesul de iniţiere, susţinere, menţinere şi încheiere a unei relaţii între persoane în mod direct, sau indirect, prin intermediul unor mijloace de

6



comunicare, cu scopul de a comunica ceva material (documente, date etc.) şi/sau imaterial (idei, păreri, sentimente etc.) şi/sau de a se comunica ei înşişi, participanţii la acest schimb prin semne.Comunicarea de masă, în acest context, este un proces prin care o instituţie, profesioniştii comunicării realizează un schimb de informaţii prin intermediul unui mesaj, folosind un suport tehnic, cu scopul de a iniţia, menţine şi încheia o relaţie cu o audienţă largă.Din tipurile comunicării sociale, cea de masă va prelua elemente din:

comunicarea interpersonală, proces care implică două persoane care se află faţă în faţă pe baza nevoilor interpersonale: de incluziune, control şi afecţiune [Dinu, 1997: 80-81]. În acest sens, comunicarea verbală şi/sau non-verbală vor realiza o relaţie de comunicare eficientă. Cercetătorii şcolii de la Palo Alto au analizat aceste tipuri în contextul comunicării interpersonale;

comunicarea de grup este o extensie a celei interpersonale la nivelul unui număr mai mare de participanţi în relaţia de schimb. Ne interesează în comunicarea mediatică din perspectiva modului în care radioul sau televiziunea pot influenţa indivizii reuniţi într-un grup sau într-o organizaţie, implicit, modul cum se studiază relaţiile între indivizi reuniţi într-o comunitate restrânsă numeric.

comunicarea mediatizată reprezintă procesul prin care relaţia este indirectă, prin intermediul unui dispozitiv tehnic (text tipărit, ecran, microfon), adică emiţătorul se serveşte de un instrument de mediere.

Comunicarea de masă ar putea fi o formă a comunicării mediatizate în care agenţia profesionistă de comunicare are acces privilegiat la informaţii, dispune de mijloace organizaţionale şi economice (agenţii de presă, canal de televiziune) şi de ”maşini” de comunicare pentru a transmite informaţii unei audienţe, compuse dintr-un număr de receptori anonimi (pot fi sute, mii sau milioane fără să se cunoască între ei) dispersaţi geografic (local, regional, naţional, internaţional) [Remy Rieffel în Bertrand, 2001: 19]

Exerciţiu: Pe baza definiţiilor amintite, a celor cunoscute din domeniul teoriei comunicării, pragmaticii etc. încercaţi să definiţi comunicarea de masă.

MASS-MEDIA

Termenul vine din latinescul medium, la plural media, adică mijloace. Asociate aceste mijloace lui mass este în general definit ca termen – mass-media – suporturi tehnice care servesc la transmiterea mesajelor către un ansamblu de indivizi separaţi.Într-o tipologie pornind de la afirmaţia lui Marshall McLuhan că orice mijloc de comunicare este o extensie a simţurilor (lucrarea Understanding Media) tipografia

7



reproduce scrisul, radioul prelungeşte auzul, iar televiziunea văzul şi auzul, am putea delimita:mijloace tipărite: cărţi, ziare, reviste, afişemijloace bazate pe film: fotografia, cinematografiamijloace electronice: radio, televiziune, telefon, videocasetofon, CD-ROMNoţiunea pusă în discuţie aduce în prim-plan diversitatea suporturilor. În acest sens, din ce în ce mai multe ziare, pe lângă ediţia tradiţională pe hârtie propun cititorilor şi o ediţie electronică pe site-urile ziarelor.

Exerciţiu: Citiţi editorialul „Cântarea Americii” din ziarul „Evenimentul zilei” şi ediţia electronică. Remarcaţi eventuale asemănări şi deosebiri (vezi anexa 1).

Mass-media înseamnă instrumente tehnice cu care se transmit mesaje de la agenţiile abilitate să le creeze şi să le transmită unei audienţe largi. Din această perspectivă, telefonul, calculatorul personal, faxul nu pot fi incluse a priori în categoria mass-media pentru că schimbul presupune două persoane, sau un număr redus de persoane.Chiar consumul de mass-media (media consumption). Se referă în special la cărţi, reviste, ziare, afişe, cinema, radio, televiziune etc. Jeremy Tunstall, producător la BBC (British Broadcasting Corporation) – serviciul public de radio şi televiziune britanic făcea distincţia între cele trei vârste ale consumului de mass-media. [Tim O’Sullivan, 1994: 2-3].Primară – când urmărirea programului la televizor, revista şi ziarul citite erau activităţi exclusive şi presupunea doar acea acţiune.

Secundară – când aceste activităţi de consum erau însoţite de alte acţiuni (ascultarea radioului în timpul acţiunii domestice).

Terţiară – când radioul sau televizorul este deschis şi are rolul de fundal audio sau vizual. Veronique Brochard foloseşte termenul de televizor-tapiserie, în acest sens.

Exerciţiu: Notaţi într-un jurnal pe parcursul unei săptămâni, câte ore utilizaţi zilnic mass-media şi stabiliţi gradul de consum. Analizaţi obiceiurile pe care le aveţi cu ale altor prieteni, cunoscuţi, membri ai familiei.

Rezultatul unui astfel de exerciţiu ajută la înţelegerea gradului în care fiecare din noi utilizăm aceste mijloace de comunicare pentru a ne informa, a afla idei, păreri, opinii ale altor persoane, tocmai pentru a afla cine suntem şi unde ne situăm pe o anume scară valorică în cunoaşterea societăţii, a culturii, a lumii, în general.

INFORMAŢIA

În acest proces de comunicare, informaţia exprimă conţinutul schimbului între emiţător şi receptor, ultimii termeni definiţi potrivit comunicării de masă. Cuvântul informaţie este provenit din latinescul informare care înseamnă „a da o formă”.

8



Termen apărut în secolul al XIII-lea, după părerea specialiştilor era asociat cu „anchetă cu depoziţia scrisă a martorilor”, fiind din domeniul dreptului. O dată cu apariţia primelor ziare, definiţia se lărgeşte şi enunţul înseamnă „a se informa, a căuta date”. În secolul al XIX-lea, termenul a informa însemna „a face public ceva”.Rémy Rieffel definea informaţia ca stoc de date (mesaje, semnale, simboluri) care se transformă prin procesul de comunicare. Această comunicare face ca fiinţa umană să creeze noi semnificaţii, să interpreteze mesajele, să transforme ideile şi cunoştinţele prin dialog cu semenii săi. [Bertrand, 2001: 20-21].

CARACTERISTICI ALECOMUNICĂRII DE MASĂ

comunicare indirectă (mediată) între participanţi, deoarece nu există o formă directă de contact între participanţi. Cu toate acestea interactivitatea a creat şi acest contact prin telefonul ascultătorului/telespectatorului – transmis în direct în timpul programelor, sau la ziare – scrisorile cititorilor.

relaţia aparent univocă a procesului de comunicare determină atât o anume strategie, o intenţie în comunicare – a informa, a educa, a distra, cât şi existenţa unui public ţintă. Astfel, agenţia creatoare de mesaj mediatic va trebui să răspundă aşteptărilor şi nevoilor acestui public, stabilit pe baza unor chestionare privind sexul, vârsta, educaţia etc. Există o teorie „uses and gratifications” (utilizări şi recompense) care subliniază această trăsătură esenţială – cui ne adresăm? sau cui credem că ne adresăm? În acest sens, important nu este doar ce facem cu ceea ce ne oferă nedia, ci ce face media din personalitatea noastră, creând comportamente.

viteza de informare, simultaneitatea cu evenimentul au crescut impactul mijloacelor de comunicare de masă, astfel încât putem vorbi, în viziunea lui McLuhan de globul pământesc drept „sat global”.

comunicarea de masă prin mesajele sale oferă nu numai produse, ci şi servicii care vor fi dezvoltate şi vândute potrivit legilor pieţei. Gradul de profitabilitate a unor servicii devine un factor decisiv în vânzarea produselor acestui tip de comunicare.

Exerciţiu: Identificaţi pe baza experienţei voastre, particularităţile comunicării de masă. Argumentaţi pro-contra avantajele şi dezavantajele consumului de produs media.

MODELE

9



Teoriile comunicării abordate în termenii modele-descriere, reprezentare a unei părţi din real sunt multiple în funcţie de şcoli, de domeniul de abordare (matematică, lingvistică, sociologie). De aceea pentru cursul introductiv am preluat patru teorii ale comunicării:

1. MODELUL LINIAR AL COMUNICĂRIIa) modelul liniar al comunicării – Harold D. Lasswell (1998)b) modelul liniar al lui Claude Elwood Shannon (1949)

2. MODELUL CIRCULAR AL COMUNICĂRIIa) modelul concentric al lui Ray Hiebert, Donald Wagurait

şi Thomas Bohn(1974)b) modelul interactiv al comunicării (anii1980)

Pentru cunoaşterea acestor teorii a se face lectura Anexei 2 [Remy Rieffel în Bertrand, 2001: 21-25]

Temă: Folosind unul dintre modele, interpretaţi o comunicare de masă, la alegere, din perspectiva termenilor definitorii. Argumentaţi concluziile la care ajungeţi în maxim 25 de rânduri.

10



NOTE BIBLIOGRAFICE

• Claude Jean Betrand (coordonator), 2001, O introducere în presa scrisă şi vorbită, Polirom, Iaşi

• Mihai Coman, 1999, Introducere în sistemul mass-media, Polirom, Iaşi

• J.J.van Cuilenburg, O. Scholten, G.W. Noomen, 1998, Ştiinţa comunicării, Humanitas, Bucureşti

• Mihai Dinu, 1997, Comunicarea, Ed. Ştiinţifică• Tim O’Sullivan, Brian Dutton, Philip Rayner, 1994, Studying

the Media – an introduction, Arnold, London.• Tim O’Sullivan, John Hartley, Danny Saunders, Martin

Montgomery, John Fiske, 2001, Concepte fundamentale din ştiinţele comunicării şi studiile culturale, Polirom, Iaşi.

11



RECAPITULARE

Comunicarea de masă poate fi materializată în diverse modalităţi, de la o confesiune sau o consfătuire în procesul de muncă prin care organizaţia îşi creează imaginea de marcă şi până la un program de televiziune cu succes la public. O scrisoare, un articol de ziar, o emisiune radiofonică, o broşură, un bilet, fiecare este în felul său comunicare, în înţelesul de transmitere de informaţie. Deosebirile dintre toate aceste forme de comunicare sunt fără îndoială foarte mari. Deosebirile ţin de suportul informaţiei: hârtie, unde hertziene, satelit etc., şi de numărul celor implicaţi în procesul de comunicare.În termeni uzuali, comunicarea de masă este „o comunicare care ajunge la dispoziţia maselor, comunicare orientată spre mase”, de aceea cuvintele cheie sunt intenţiile emiţătorului, căile de acces şi modul de utilizare a canalelor de comunicare, specificitatea publicului şi a mesajelor.

• Comunicarea de masă face uz de mijloace tehnice de comunicare relativ avansate;

• Esenţa comunicării de masă ţine de „canalul” folosit;• Oricare dintre tehnologiile utilizate în comunicarea de masă

poate servi unor procese de comunicare fără caracter de masă – exemplu: o convorbire telefonică transmisă prin radio ca mijloc de informare nu este comunicare de masă, în schimb, o emisiune de radio este o astfel de comunicare, chiar dacă nu este ascultată de cineva;

• Publicul este criteriul – Janowitz afirma: „Comunicarea de masă include instituţiile şi sistemele prin care unele grupuri sociale specializate fac uz de mijloace tehnice (presă, radio, televiziune etc) pentru a răspândi un mesaj simbolic într-o audienţă largă, eterogenă şi foarte dispersată [apud Cuilenburg, 1998: 36]

12



CÂMPURI DE APLICARE ALECOMUNICĂRII DE MASĂ

Comunicarea mediatizată este elaborată azi în teritoriile comunicării (mass-media, telecomunicaţii şi informatică) [Bertrand, 2001: 25], iar câmpurile ei de aplicare sunt multiple.Dezvoltarea comunicării nu a influenţat doar modul de viaţă al indivizilor, munca şi timpul liber, ci şi mari instituţii, întreprinderi, administraţii, implicându-se în viaţa politică, economică, culturală, sportivă, religioasă etc. Comunicarea duce la înglobarea întregii activităţi sociale dintr-o comunitate, stat, continent, etc, ceea ce conduce la circulaţia informaţiilor ca purtătoare de cunoştinţe, fiind o grilă de lectură a practicilor sociale.Ea a devenit un imperativ pentru toţi factorii de decizie din societate care urmăresc favorizarea dialogului, a transparenţei, a participării şi rezolvarea problemelor care apar într-o societate care se vrea performantă. Din această perspectivă trebuie analizate strategiile de comunicare eficientă, astfel că din ce în ce mai mulţi factori de răspundere fac apel la profesioniştii comunicării. Scopul constă în îmbunătăţirea propriei imagini şi pe cea a întreprinderii lor. Dar ce este o imagine? Bertrand arăta că în deceniile 8-9, dezvoltarea fulgerătoare a comunicării generează domenii de utilizare ca de exemplu:

- comunicarea politică . Aşa cum Alain Minc crede că apariţia informaticii se datorează conlucrării dintre calculator, televiziune şi telefon, Roland Cayrol vede Noua Comunicare Politică ca fruct al unei noi sfinte treimi: televiziunea, sondajele, publicitatea [apud Thoveron, 1996:11]. Noile conduite politice, atât ale alegătorilor, cât şi ale politicienilor, corespund unor noi relaţii de comunicare între alegători şi candidaţi. Oamenii politici au înţeles repede, că graţie eforturilor specialiştilor în marketing politic, puteau să-şi îmbunătăţească imaginea în ochii opiniei publice prin publicitate şi din sondaje. Se va dezvolta astfel o strategie bazată mai mult pe formă decât pe fond şi încearcă pe toate căile să atingă atenţia mass-media.

13



14



ACTIVITATE INDEPENDENTĂ

• Faceţi lectura textului „Campanii de construire a imaginii – Portretul unei Doamne” – din Gabriel Thoveron, 1996, Comunicarea politică, azi, Antet (vezi Anexa 1), p.104-106.

• Comentaţi textul în cel puţin 25 de rânduri.

- comunicarea de întreprindere . În societatea contemporană aflată permanent sub semnul competiţiei, întreprinderile simt nevoia să-şi mărească segmentul de piaţă. Astfel ele îşi creează noi produse / servicii şi doresc să-şi îmbunătăţească imaginea atât în lumea angajaţilor, cât şi cea a clienţilor. Aceste instituţii au creat servicii de comunicare internă şi externă. Departamentul de comunicare şi relaţii publice a întreprinderii are ca obiect de activitatea aceste două tipuri de comunicare:

(i) de la conducătorii instituţiei la angajaţi, şi (ii)de la instituţie la clienţii acesteia, şi prin intermediul

mijloacelor de comunicare în masă.Modalităţile utilizate sunt diferite, dar ele fac obiectul unei

strategii a departamentului amintit. Corelarea între cele două perspective comunicaţionale trebuie să se facă în vederea unui mesaj coerent şi eficient.


Luaţi legătura cu o întreprindere prin intermediul departamentului de comunicare şi relaţii publice sau biroului de comunicare şi relaţii publice. Aflaţi care sunt modalităţile folosite.

TEMĂ – Prezentaţi în 40 de rânduri, informaţiile pe care le-aţi aflat atât la nivelul comunicării interne, cât şi al celei externe.

- comunicarea publică . Administraţiile, marile organisme ale statului şi întreprinderile publice alocă sume mari pentru ameliorarea structurilor lor de relaţii cu publicul şi modernizării politicii de comunicare. De aceea ele lansează acţiuni de publicitate şi de relaţii publice, dar caută nu numai să acţioneze asupra reprezentărilor, dar şi asupra comportamentelor noastre;

15



este cazul unor campanii de interes public în jurul unor teme precum sănătatea, siguranţa, mediul ambiant, etc. În acest caz se vorbeşte de comunicare socială sau comportamentală.


Daţi un exemplu din viaţa voastră despre o astfel de campanie de interes public. Comentaţi, în 25 de rânduri care era creatorul mesajului, în ce constă acest mesaj şi cum credeţi că v-a afectat sau nu din punct de vedere comportamental.

O subcategorie a comunicării publice este comunicarea locală. Publicul ţintă al acestei comunicări est colectivitatea teritorială – oraş, departament, regiune etc. Municipalităţile, consiliul de conducere au nevoie să-şi promoveze pentru cei care i-au ales atât iniţiativele, realizările şi proiectele, căutând să creeze un sentiment de identitate sau de apartenenţă la o anume structură.


• Luaţi un ziar local şi identificaţi articolele în care municipalitatea, consiliul general al comunităţii îşi promovează activitatea.

• Comentaţi, la alegere, un articol, în aproximativ 25 rânduri. Identificaţi câteva elemente definitorii ale acestui tip de comunicare.

- comunicarea publicitară a apărut în ultimele două decenii. Publicul larg a intuit că economia de piaţă nu poate funcţiona fără reclamă. Aceasta este o componentă a culturii de masă, ca efect a comunicării de acelaşi tip. Există în publicitate componente de mare diversitate: economică, psihică, socială, estetică etc. Fiecare este supusă controverselor. Următoarele aserţiuni fac referiri la o estetică aplicată.♦

16



În lucrarea lui François Brune, „Fericirea ca obligaţie – psihologia şi sociologia publicităţii”, Ed. Trei, 1996, există câteva dimensiuni ale publicităţii:

o industrie capabilă să producă bunuri dintre cele mai diverse în măsură să satisfacă nevoi induse indivizilor, controlându-le îndeaproape;

dezvoltarea unui narcisism reparatoriu şi mediat, deoarece oferă individului anonim o imagine mai bună a lui însuşi, invitându-l să se identifice cu modele prestigioase, fie persoane reale, fie tipuri umane valorizate;

denaturarea rolului comunicării prin publicitate se reflectă prin folosirea procedeelor lingvistice şi retorice, lingvistice şi vizuale, încât mesajul îşi pierde orice urmă de reflectare logico-critică a realităţii;

uniformizarea, standardizarea sau normalizarea oferă publicităţii posibilitatea de a crea un comportament de imitat. Graţie reclamelor descoperim confortul numărului şi, dincolo de el, forţa numărului. Pe câţi ne uneşte publicitatea? este important, dar...

Existenţa comunicării educative este corelată cu accesul la educaţie – la ştiinţă şi la cunoaştere – cu ajutorul mass-media. De asemenea, comunicarea organizaţiilor „societăţii civile” acoperă un ansamblu de sectoare, organizaţii culturale sau confesionale, sindicate sau biserici, asociaţii de caritate sau umunitare.

Comunicarea mediatizată atrage aproape toate domeniile vieţii sociale şi îşi extinde influenţa la nivel local, naţional şi internaţional.

• Claude-Jean Bertrand (coordonator) 2001, O introducere în presa scrisă şi vorbită, Polirom, Iaşi.

• François Brune, 1996, Fericirea ca obligaţie, Ed. Trei• J.J. van Cuilenburg, O. Scholten, G.W. Nomen, 1998, Ştiinţa

comunicării, Humanitas, Bucureşti.• Gabriel Thoveron, 1996, Comunicarea politică, azi, Antet

17



RELAŢII PUBLICE – DEFINIŢIE, MODALITĂŢI

Dintre câmpurile de aplicare ale comunicării mediatizate aminteam comunicarea de întreprindere şi cea publică. Pe baza informaţiilor culese încercaţi să definiţi şi să arătaţi modalităţile acestui domeniu.


Temă: Definiţi domeniul relaţiilor publice şi arătaţi cel puţin trei modalităţi folosite de departamentul / biroul de comunicare şi relaţii publice de la ♦

• Claude-Jean Bertrand (coordonator) 2001, O introducere în presa scrisă şi vorbită, Polirom, Iaşi.

• François Brune, 1996, Fericirea ca obligaţie, Ed. Trei• J.J. van Cuilenburg, O. Scholten, G.W. Nomen, 1998, Ştiinţa

comunicării, Humanitas, Bucureşti.• Gabriel Thoveron, 1996, Comunicarea politică, azi, Antet

18


jurnalism

Documents