Hepatita D

Hepatita D este o infectie acuta sau cronica a ficatului cauzata de un virus de tip RNA, ce poate aparea fie simultan cu infectia cu virus hepatic B (coinfectie), fie ulterior acesteia (suprainfectie), fiind o forma mai agresiva decat celelalte forme de hepatita. Ca si hepatita B, virusul hepatic D poate cauza atat forma acuta a bolii, cat si una cronica.

Ce este specific acestui virus hepatic delta este incapacitatea acestuia de a cauza o infectie singur, probabil datorita faptului ca este o mica si incompleta particula virala. Pentru a se dezvolta, virusul hepatic D are nevoie de acoperirea si protectia virusului hepatic B. Se considera hepatita cronica cu virus D atunci cand acesta persista mai mult de 6 luni dupa infectare in sange.

In cazul coinfectiilor (cand virusii hepatici B si D apar in acelasi timp), majoritatea pacientilor au capacitatea de a se recupera in totalitate, deoarece coinfectia cauzeaza a forma acuta a hepatitei care poate fi diagnosticata. Doar intre 2-5% dintre adultii infectati dezvolta hepatita cronica.

Situatia este mai dramatica in cazul suprainfectiilor (virusul hepatic D apare dupa ce virusul hepatic B a afectat deja organismul). In acest caz, intre 50-70% dintre persoanele infectate dezvolta hepatita fulminanta, in care VHD se reproduce usor, fiind in prezenta unui mediu favorabil format dintr-un numar ridicat de virusi hepatici B. Aproape toate suprainfectiile cauzeaza hepatita cronica.

Hepatita D – scurta istorie

Virusul hepatic D (de asemenea numit virusul delta) a fost descoperit in 1978 de catre gastroenterologul italian Mario Rizzetto si de catre expertul in virologie moleculara John Gerin de la Universitatea Georgetown din SUA. Gastroenterologul a constat ca o parte din pacientii infectati cu virusul hepatic B prezentau o alta forma de agent infectios in ficatul lor. Cand ambii virusi erau prezenti, infectia acuta era mai agresiva. De asemenea, pacientii cu ambele infectii dezvoltau mai frecvent hepatita cronica decat cei infectati doar cu virusul hepatic B.

Hepatita D – perioada de incubatie si de contagiune

Virusul hepatic D are o perioada de incubatie ce variaza intre 3-7 saptamani. In coinfectie, in general aceasta este perioada de incubatie, insa, in suprainfectii, aceasta se micsoreaza la 3 saptamani, intrucat virusul D se replica mai usor in prezenta unui mediu propice: virusii B deja existenti.

Hepatita D – simptome

Coinfectie Suprainfectie

Faza preicterica (3-7zile) Faza icterica

Oboseala Icter Icter

letargie Oboseala coagulopatie

Anorexie Greata Dificultati de concentrare

Greata Scaune de culoarea argilei Insomnii

Dureri de cap Urina de culoare inchisa Tulburari de personalitate

Hepatita D - transmitere

Virusul hepatic D este transmis in acelasi mod ca si VHB – adica prin contactul cu sange infectat, prin sex neprotejat (fara prezervativ) si foarte frecvent de la mama la copilul nou-nascut.

Exista cateva grupuri care sunt prezinta un risc ridicat de a contacta hepatita D:

Persoanele infectate cu virusul hepatic B; persoane cu parteneri sexuali multipli sau diagnosticate cu boli cu transmitere

sexuala; copii nascuti din mame infectate; personal al spitalelor sau pacienti internati pe perioada lungi in spitale; persoane care au contact prelungit cu persoane infectate (familii, prieteni); receptori ai transfuziilor de sange; utilizatori ale drogurilor injectate; persoane ale caror sange ar fi putut intra in contact cu saliva unei persoane

infectate cu virusii hepatici B+D; persoane care calatoresc in tari cu prevalenta ridicata de hepatita B+D; homosexuali (barbati) persoane al caror sange ar putea intra in contact cu saliva persoanelor infectate cu

virusii hepatici B+D

Hepatita D – tratament

In cazul infectiei acute cu virusul hepatic D, tratamentul este similar celorlalte forme de infectii hepatice virale: odihna, dieta echilibrata si evitarea alcoolului.

In cazul tratarii hepatitei cronice cu virus D, lucrurile sunt mai complicate. Desi pana acum au fost incercate tratamente cu alfa-interferon, lamivudina, agenti

imunosupresivi, nici unul nu s-a dovedit eficient in tratarea infectiei cronice cu virusul hepatic D.

Transplantul hepatic este o optiune in cazul unui ficat distrus in mare parte sau nefunctional. Dar chiar daca procedura are succes, exista o mare sansa ca afectiunea sa reapara, caz in care, ciroza poate aparea si evolua mult mai rapid.

In Romania, tratamentul aprobat pentru hepatita cronica B+D se baseaza pe interferonul standard. Doza este stabilita in functie de virusul care se replica. In cazul in care virusul hepatic D este cel activ, doza este de 9-10 MU x 3/ saptamana, timp de un an.

Hepatita D – prevenire

Cea mai buna metoda de a preveni infectarea cu virusul hepatic D este vaccinarea impotriva virusului hepatic B, intrucat VHD nu se poate dezvolta decat in prezenta VHB. Prin urmare, vaccinul care este disponibil inca din 1982, preintampina infectarea cu ambii virusi. Din nefericire, pentru persoanele deja infectate cu virusul hepatic B, nu exista vaccin care sa impiedice suprainfectarea cu virusul hepatic D.

Alte maniere de prevenire:

utilizarea corecta a prezervativelor de fiecare data cand avem contacte sexuale cu parteneri instabili;

administrarea imunoglobulinei antihepatita B (HBIG) nou-nascutilor din mame infectate si vaccinarea acestora la 12 ore dupa nastere;

evitarea drogurilor injectate (a acelor sau a seringilor folosite); evitarea utilizarii de catre mai multe persoane are unor intrumente care ar putea

avea sange pe ele: aparate de ras, periute de dinti etc.; evitarea efectuarii de tatuaje sau piercinguri in locatii dubioase, care nu prezinta

incredere.

Introducere :

Hepatita D sau infectia hepatica cu virusul delta este determinata de un virus defectiv numit agentul delta. Acesta poate determina infectia doar la persoanele care au hepatita B activa sau sunt purtatori ai virusului hepatitic B.

Virusul D este un virus ARN, de dimensiuni mici care necesita virusul hepatitic B pentru a supravietui. Infectia poate afecta toti purtatorii de VHB fiind mai frecventa la cei care folosesc droguri intravenoase, la personalul sanitar, la hemofilici si transfuzati. Are o prevalenta mare in sudul Europei, Balcani si Orientul Mijlociu. Incidenta este in scadere datorita vaccinarii contra VHB.

Diagnosticul hepatitei D cronice difera in functie de tipul de relatie cu infectia cu VHB. Intro coinfectie tabloul clinic este cel al hepatitei B, de obicei infectia cu VHD este

autolimitanta. In suprainfectie tabloul clinic imbraca aspectul de hepatita acuta sau fulminanta sau de reactivare a afectiunii la un pacient cunoscut cu VHB pina atunci stabil. Suprainfectia cu VHD este un factor de prognostic nefavorabil deseori grabind evolutia spre ciroza.

Preventia se realizeaza prin vaccinarea contra VHB. Tratamentul antiviral disponibil are rezultate nesatisfacatoare. Interferonul la doze mai mari decit in infectia cu VHB si lamivudina nu imbunatatesc notabil evolutia bolii.

Patogenie :

HVD este un proces inflamator acut si cronic al ficatului. Se cunosc trei genotipuri: genotipul 1 are o distributie larga in toata lumea, genotipul 2 a fost descoperit in Taiwan, Japonia si Asia nordica iar genotipul 3 este gasit in America de Sud.

Virusul delta nu poate determina singur infectia hepatica deoarece este defectiv-adica este o particula virala mica si incompleta. Pentru a se dezvolta are nevoie sa fie acoperit de anvelopa virusului hepatitic B si sa fie protejat de acesta. Hepatita D are o incubatie de 3-7 sapatamini. In suprainfectie virusul se replica mai rapid iar perioada de incubatie este de doar 3 saptamini.

Hepatita D se transmite prin produse de singe, contact sexual neprotejat si percutan. Singele este infectant in toate fazele infectiei.

Coinfectia reprezinta infectarea cu virusul B si D simultan rezultind o forma mai severa a hepatitei acute. Majoritatea acestor pacienti se vor vindeca spontan de ambele infectii. Persoanele care au deja infectia cu virusul B se pot infecta cu virusul D aceasta fiind o suprainfectie, astfel vor dezvolta hepatita cronica D suprapusa hepatitei cronica B. Ei sunt cei mai expusi dezvoltarii cirozei hepatice rapide. Coinfectia este foarte dificil de tratat.

Hepatita fulminanta este conditia clinica in care virusul D tinde sa se reproduca excesiv fiind intr-un mediu favorabil cu un numar mare de virusuri hepatitice B. Aceste cazuri ramin frecvent purtatori cronici ai virusului, aproape toate suprainfectiile avind ca stadiu urmator hepatita cronica. Cronicizarea este presupusa atunci cind virusul ramine in singe peste 6 luni.

Cauze:

-transmiterea parenterala a virusului prin transfuzii de singe si produse de plasma sau singe -utilizarea de droguri ilicite intravenoase -utilizarea de ace si seringi in comun -interventiile chirurgicale si stomatologice cu instrumentar nesterilizat adecvat -contactul sexual neprotejat cu partener infectat -transmiterea perinatala este rara.

Infectia HVD este mai intilnita in rindul adultilor decit la copii. In tarile slab dezvoltate cu caracter endemic pentru HVD infectia se poate contracta prin leziunile pielii.

Hepatita D

Este o infectie cauzata de virusul hepatitic D (VHD), ce determina inflamarea ficatului. Pentru a declansa boala este nevoie de prezenta virusului hepatitic B (VHB).

Infectia cu VHD la un purtator cronic de VHB poate genera evolutii fulminante, bolnavul evoluand rapid spre hepatita cronica severa, spre ciroza hepatica, putandu-se inregistra decesul chiar si la 6 luni de la debutul bolii.

Hepatita D se intalneste mai ales la persoanele cu multiple expuneri la hepatita B, ea fiind frecventa la hemofilici si la persoanele care se drogheaza intravenos.

VHD se gaseste in sange si in alte fluide organice. El se transmite de regula prin injectii cu ace si seringi contaminate, dar si prin contact sexual neprotejat, si de la mama la copil la nastere.

Semne si simptome :

Debutul bolii este brusc, simptomele fiind asemanatoare hepatitei B:

greata scaderea apetitului oboseala accentuata dureri articulare febra ficat marit si dureros la palpare icter (coloratia galbena a pielii si corneei)

Hepatita D poate duce la ciroza hepatica sau cancer hepatic.

Diagnostic :

Diagnosticul se pune pe baza testelor serologice. Se cauta in sange prezenta anticorpilor antiVHD. Insa anticorpii nu apar mai devreme de 1 luna de la aparitia simptomelor.

Preventie :

Vaccinarea impotriva hepatitei B protejeaza si impotriva hepatitei D.

Masuri preventive generale :

in cazul gravidelor se recomanda testarea pe durata sarcinii, iar cand este cazul se poate realiza vaccinarea atat in timpul graviditatii cat si pe periada lauziei

testarea stricta a donatorilor de sange si organe. In cazul acestor donatori vor fi exclusi permanent cei care prezinta in antecedente imbolnaviri hepatice, si pentru 6 luni cei care au primit transfuzii sau si-au facut tatuaje

efectuarea vaccinarilor in copilarie in cadrul programelor nationale de vaccinare iar in cazul adolescentilor sau adultilor cuprinsi in grupele de risc amintite mai sus, si inclusiv al cadrelor medicale, se recomanda vaccinarea si revaccinarea ori de cate ori titrul anticorpilor antiVHB scade sub anumite limite.

Vaccinare se face obisnuit, in 3 doze la nastere, 1 luna si 6 luni. Locul de injectie este intramuscular in deltoid la adult si copil, sau in regiunea antero-laterala a coapsei la nou-nascut si sugar. Procentul de persoane vaccinate care dezvolta anticorpi antiVHB variaza intre 80-100% in cazul adultului sanatos si 95-100% in cazul sugarului sanatos.

Durata protectiei vaccinului ramane discutabila, pe moment indicandu-se ca dupa 7 ani sa se repete vaccinarea.

Tratament

Se recomanda odihna si o dieta sanatoasa. Este interzis consumul bauturilor alcoolice.

Tratamentul cu interferon , ca in cazul hepatitei C, nu este eficace in cazul hepatitei D.

Daca ficatul este afectat grav si nu isi mai indeplineste functiile, este necesar un transplant de ficat. Chiar daca procedura are succes, hepatita D reapare, iar ciroza hepatica se instaleaza mai rapid decat inainte.

Hepatita acuta este o afectiune acuta a ficatului, cauzata de virusuri hepatice. Se manifesta prin cresterea in volum a ficatului, icter, pielea capata o culoare rosie-galbuie, urina devine maronie, lipsa poftei de mancare, oboseala, materii fecale decolorate/albicioase, greata, febra, voma.

Hepatita cronica este un proces inflamator cronic al ficatului, cauzat de o hepatita prost tratata, consum excesiv de alcool si alte cauze. Se manifesta prin oboseala, greturi, dureri de ficat, cefalee, insomnie, icter, agitatie, pierderi de sange pe nas sau gingii.

Principalele tipuri de hepatita virala sunt hepatita A, B, C, D, E si G. Insa dintre acestea doar forma hepatitei B si C poate cauza ciroza.

Hepatita virala A se transmite aproape exclusiv pe cale bucala/digestiva, prin contact direct cu bolnavul sau, indirect prin alimente, apa, bauturi, produse alimentare alterate (exemplu: fructe de mare), sau obiecte contaminate cu virus. Perioada de incubatie este de 14-40 zile. Boala incepe cu o perioada prodromala, preicterica, de 5-7 zile cu febrilitate, dureri musculare si disconfort digestiv (greata, varsaturi, pierderea apetitului) astenie si apatie. Evolutia hepatitei cu virus A este aproape totdeauna favorabila, cu o

vindecare completa fara sechele. Cazurile grave sau letale sunt exceptionale. Evolutia hepatitei cu virus A este usor controlabila, printr-o buna colaborare intre medic si pacient. Pentru prevenirea acestui tip de hepatita exista vaccin.

Hepatita virala de tip B se deosebeste esential de hepatita A atat prin modul de transmitere cat si prin evolutie. Hepatita B are o evolutie mult mai grea si cu cai de transmitere multiple prin sange: transfuzii, inoculari cu ace, instrumente stomatologice nesterilizate, instrumente de barbierit, prin sarut, contact sexual cu purtatori de virus, tantari. Gravida purtatoare de virus infecteaza de regula nou-nascutul in perioada perinatala. Boala are o perioada preicterica lunga, 2-4 saptamani, cu simptome inselatoare: dureri reumatice, astenie, eruptii cutanate, dupa care incepe perioada cu icter. Evolutia este lunga si dificila. Vindecarea survine lent la 85-90% dintre bolnavi. Ceilalti raman cu o infectie persistenta (hepatita cronica, uneori ciroza si purtatori cronici de virus). Pentru prevenirea acestui tip de hepatita va puteti vaccina in 3 etape la fiecare 6 luni. Acest vaccin poate preveni atat hepatita A cat si pe cea de tip B.

Hepatita virala de tip C se transmite atunci cand sangele unei persoane infectate cu acest virus vine in contact cu o alta persoana. Acest lucru este posibil in urmatoarele cazuri: la primirea transfuziei si a organelor, tatuarea corpului, vaccinarea cu echipament nesterilizat. Chiar si folosirea in comun a periutei de dinti, a aparatului de barbierit, a pensetei si a trusei de manichiura poate conduce la infectarea cu virusul hepatiei C. Este putin probabil ca acest virus sa fie transmis pe cale sexuala. Daca mama a fost infectata cu virusul hepatitei C in timpul sarcinii exista riscul ca bebelusul sa fie infectat la nastere. Riscul infectarii copilui este mult mai ridicat atunci cand mama infectata cu hepatita C are si SIDA. Hepatita C nu se transmite prin folosirea in comun a veselei, a piscinelor si a toaletelor. Acest tip de hepatita este cronica (perioada de incubatie este cuprinsa intre 10-15 ani) si acuta (simptomele apar dupa 8-12 saptamani de la infectare). Unele simptome precum greata, oboseala, pierderea apetitului, culoarea inchisa a uriniei, ingalbenirea pielii si dureri in zona ficatului, sunt similare cu ale celorlalte forme de hepatita. Pe langa aceste simptome mai apare si depresia, o durere continua a incheieturilor si a muschilor. In acest caz reinfectia este posibila si chiar contaminarea cu alti virusi de tip A sau B. Infectiile mixte conduc la imbolnavirea rapida a ficatului.

Cum putem preveni hepatita C : Atunci cand va faceti o injectie, spalati-va pe maini si folositi aparatura necesara sterila. Nu folositi aparatul de barbierit, periuta de dinti, trusa de manechiura sau penseta altei persoane. Daca recoltati sange folositi intotdeauna manusi chirurgicale. Pentru cei care doresc sa se tatueze mergeti la un specialist autorizat.

Produse naturale CaliVita recomandate

Arginina : 0-0-1 Liver Aid : 0-0-1 Culevit : 0-0-1 Noni : 1-0-1 Zen Thonic : 2-2-2

*Pure Yucca :1-1-1 Full Spectrum: 1-1-0 Bee Power Royal Jelly : 1-1-0

Oregano Oil : 1-1-1 cate 4 picaturi (aprox. 0,17 ml) dizolvate intr-o cantitate mica de apa*BioHarmonex : 2 sedinte / zi Amino 2000 : 0-0-1

*) Se asociaza cu oricare din celelalte produse recomandate

Alte recomandari / masuri preventive si auto-asistenta :

Exista cateva lucruri care pot imbunatati starea sanatatii dvs. si va pot ajuta sa invingeti hepatita C:- mentinerea unei diete sanatoase, fara produse care incarca ficatul, cum este ciocolata - reducerea drastica a folosirii alcoolui si a tutunului- odihna foarte multa- practicarea exercitiilor fizice cu regularitate (mersul pe jos sau inotul)

- mancati legume prospete in cantitate suficienta, deoarece stimuleaza functia ficatului: salata de papadie, andive, anghinare, sparanghel, ridichii, cartofi, patrunjel, creson; ca fructe: mere, afine, coacaze si struguri

- preventiv se recomanda sa mancati multa sfecla rosie si sfecla de zahar; aceste plante contin betanina care favorizeaza intre altele functia de dezintoxicare si de degresare, a colinei

- evitati contactele prea stranse cu o persoana contaminata: este recomandat sa fierbeti obiectele pe care le-a atins aceasta (vesela, tacamuri, manusi, prosoape); vaccinativa daca plecati intro tara straina.

Pentru hepatita acuta :

-este indicat graul incoltit, 100 g trecut prin masina de tocat, amestecat cu 25 g miere si 25 ml ulei de masline pentru hepatici .

-de 3 ori/zi cate 10 picaturi de tinctura de flori de siminoc

-cura de afine este un bun tonic hepatic, se consuma zilnic 300-500 g fructe proaspete sau 100 g fructe uscate; -sulfina stimuleaza regenerarea celulelor hepatice - se face infuzie din o lingura de flori la o ceasca de apa, se beau 1-2 cesti/zi;

-se recomanda a se consuma 1-2 cani pe zi de ceai de sunatoare, 10g la 250 ml de apa;

-gutuile se consuma la micul dejun, chiar sub forma de salate, cu mere, morcov si miere.

Pentru hepatita cronica:

-cartoful (foarte sanatos) se mananca crud sau sub forma de suc, cate un pahar de 4 ori/zi;

-cura cu cirese regleaza activitatea hepatica si contribuie la regenerarea tesuturilor;

-coacazele albe si rosii sunt un bun descongestionant hepatic, consumate sub forma de suc simplu sau diluat cu apa;

-decoct de nuci verzi, 2 cani/zi, 10 g coji la 200 ml de apa;

-suc de pepene verde - un pahar/zi;

-cura de must de struguri actioneaza favorabil in hepatitele cronice, pana la 1l de must/zi.

Hepatitele virale reprezintă probabil cel mai comun tip de infectie virală din lume. Cercetările asupra etiologiei acestor boli au dat rezultate remarcabile în ultimii 25 ani. Astfel, sunt identificate si bine caracterizate o serie de virusuri hepatotrope: virusurile hepatitelor A, B, C, D, si E. În ultimii doi ani au mai fost descrise două virusuri cu tropism hepatic la om: virusurile hepatitei F si G.

Virusul hepatitei A (HAV)

Virusul hepatitei A(HAV) a fost descoperit în anul 1972. Este un picornavirus (apartine genului Enterovirus) si se prezintă sub forma unei particule sferice de 27 nm care contine ARN. Viremia este de foarte scurtă durată si, de aceea, determinarea HAV în sânge este lipsită de importantă.

Hepatita virală A este în general o boală usoară, fără modificări extrahepatice, anicterică în 90 la sută din cazuri si asimptomatică. Are o perioadă de incubatie de 15-45 de zile si survine în mod acut. Calea de transmitere este fecal-orală (parenterală doar exceptional): prin contact direct sau prin alimente si apă. După o scurtă perioadă de incubatie, virusul este excretat în fecale, fazele preicterică si icterică apărând la aproximativ două săptămâni. Încă de la debutul acestor faze apar de regulă si IgM anti-HAV si cresc transaminazele. Nivele crescute ale IgM anti-HAV sunt prezente doar în faza acută si dispar în aproximativ 10 săptămâni. Din acest moment apar IgG anti-HAV care conferă protectie. %n practică se dozează doar IgG. Din punct de vedere evolutiv este notabilă absenta portajului cronic. Mortalitatea este de 0.1-0.2 la sută (forme fulminante). Receptivitatea la boală este generală. Profilaxia se realizează prin izolarea bolnavilor si controlul contactilor, educatie sanitară, protectia apei si alimentelor, controlul igienico-sanitar. Există si profilaxia specifică, în cazuri individuale, cu gamaglobulină.

Virusul hepatitei B (HBV)

Virusul hepatitei virale B (HBV) apartine familiei Hepadnaviridae si a fost descoperit în 1971 de către Dane, de unde si numele particulei virale de 27 nm corespunzătoare. Ea este alcătuită dintr-o anvelopă lipoproteică care contine antigenul HBs si o nucleocapsidă centrală (miez) care contine ADN circular si ADN-polimerază. Capsida formează antigenul central (HBc) căruia îi este asociat (sub formă mascată) antigenul HBe. Acesta din urmă poate fi regăsit în sângele circulant sub formă liberă sau asociată. Mai trebuie mentionat că antigenul HBs prezintă numeroase subtipuri (vezi Tabelul 1).

Tabelul 1. Subtipurile antigenului HBs Subtipuri majore Subtipuri minore

ayw1 -- q ayw2 -- x ayw3 -- f ayw4 -- t ayr -- j adw2 -- n adw4 -- g adr adwy adyr

“a” specificitate comună“d,y” specificitate de tip“w,r” specificitate de subtip

Infectia cu HBV variază de la forme inaparente, nerecunoscute, la forme fatale, fulminante. Multe cazuri sunt asimptomatice si categorisite drept gripă. De aceea, multi pacienti care nu au avut istoric de hepatită prezintă markeri serologici care sugerează o expunere în antecedente la HBV (ca si în cazul infectiei cu HAV, de altfel). Incubatia este de 30-120 de zile. Boala apare insidios si se însoteste în 10 la sută din cazuri de icter. Uneori, cu câteva săptămâni înainte ca boala să fie recunoscută ca hepatită acută pot apare artralgii, rash sau urticarie. Faza acută, durează de obicei câteva săptămâni. Semnele clinice si simptomele din hepatita virală A sunt aproape identice cu cele observate în infectia acută cu HBV. Modul de transmitere este parenteral, sexual si perinatal, însă niciodată fecal-oral. HBV este mult mai contagios decât HIV, datorită în primul rând rezistentei sale la factorii din mediul extern si din organism. Portajul cronic este remarcat la 5-10% din cazurile de infectie iar mortalitatea este estimată la 0.5-2 %. 5-40 % din personalul medical, cu variatii în functie de categorie, prezintă markeri ai infectiei cu HBV. Aspecte ale serologiei infectiei cu HBV sunt redate pe scurt în tabelul 2.

Tabelul 2. Aparitia antigenelor si anticorpilor specifici infectiei

Starea de infectie cronică se caracterizează prin prezenta în sânge a antigenului HBs ( AgHBs ) si a anticorpilor anti-HBc si anti-HBe. De asemenea, subiectii imunizati si care nu sunt purtători cronici pot prezenta în ser acesti anticorpi.

Cea mai eficientă modalitate de prevenire este vaccinarea activă, actualmente cu antigen HBs recombinat. Se urmăreste protejarea în masă fată de infectia HBV, în special a copiilor si grupelor expuse la risc crescut de contaminare. Prin acest vaccin, de regulă se conferă o imunitate de circa 5 ani.

Virusul hepatitei C (HCV)

Virusul hepatitei virale C (HCV) este denumit si virusul hepatitei non A-B, like-B sau virusul posttransfuzional. Apartine familiei Flaviviridae si se prezintă sub forma unei particule cu diametrul de 50-60 nm care contine o anvelopă lipidică cu proteine transmembranare si ARN monocatenar.

Majoritatea subiectilor infectati cu HCV prezintă modificări clinice minime si doar câtiva necesită spitalizare. Perioada de incubatie este de 3-150 zile (cel mai frecvent fiind de 8 săptămâni). Mai mult de 60% din cazurile infectate prezintă nivele usor crescute ale transaminazelor pe o perioadă mai mare de un an, iar biopsia hepatică arată în majoritatea cazurilor caracteristici de afectare hepatică, iar în 10 % din cazuri ciroză. O variatie marcată într-o perioadă scurtă de timp a nivelului transaminazelor este o trăsătură a hepatitei C. Debutul formei acute este nespecific si la 25% din cazuri este urmat de icter. Boala nu poate fi diferentiată de hepatita B doar prin examen clinic.

Calea de transmitere este de obicei parenterală. Există însă si posibilitatea transmiterii sexuale. Portajul cronic este mare (50%), iar mortalitatea este evaluată la 1-2 % (5% din cazurile de ciroză si 43% din cele de carcinom hepatoceluler au ca etiologie infectia cronică cu HCV).

Seroconversia este tardivă, prezenta anticorpilor fiind caracteristică mai ales perioadei de convalescentă si hepatitei cronice. Doar în 55% din cazuri anticorpii apar în prima lună. 15% din cazurile de hepatită C sunt seronegative. De asemenea, există reactii fals pozitive obtinute prin utilizarea truselor ELISA anti-HCV. Cea mai sigură metodă de diagnostic este determinarea ARN viral din plasmă prin PCR (polymerase chain reaction) la subiectii pozitivi în urma unui test ELISA. In prezent sângele donatorilor este testat prin ELISA pentru HBV, HCV si HIV.

Virusul hepatitei D (HDV)

Virusul hepatitei D(HDV) a fost descoperit în 1976 si se mai numeste si agentul delta. Este un virus hepatotropic defectiv, întrucât replicarea si infectivitatea sa se realizează doar în prezenta HBV de care depinde sinteza anvelopei externe. Calea de transmitere este cea parenterală.

Infectia cu HDV este acută sau cronică. Există două forme de infectie acută: -coinfectia cu HBV; Ea se poate asocia cu cazuri de hepatită fulminantă. Este sugerată doar de serologie (aparitia anticorpilor anti-HDV).

- suprainfectia cu HDV a unor cazuri de hepatită B cronică; în 80-90% din cazuri se trece la cronicizarea infectiei, cu persistenta HDV în ficat. Clasic, se descrie situatia unui purtător cronic de HBV, cu nivele normale ale transaminazelor. Apoi are loc cresterea persistentă a acestor enzime cu aparitia anticorpilor anti-HDV care persistă la un titru ridicat o perioadă lungă de timp. Infectia cronică are un prognostic prost pentru bolnav. 70-80% din aceste forme evoluează spre ciroză (15% în mai putin de doi ani). In practică, serologia determină doar IgM anti-HDV. Evolutia favorabilă este dată de scăderea rapidă a titrului de anticorpi. De asemenea, se mai pot determina (mai greu si nu curent) antigenul HDV si ARN viral, utile în cazurile de cronicizare.

Virusul hepatitei E (HEV)

Virusul hepatitei E(HEV) a fost descoperit în 1988 si apartine familiei calicivirusurilor. Nu prezintă anvelopă externă, are dimensiuni de 32-34 nm si contine ARN. A mai fost denumit virusul hepatitei non-A-B A-like, iar anglosaxonii îl notează Hev. Infectia are o cale de transmitere oro-fecală si se întâlneste în regiuni ale lumii a treia cu conditii precare de igienă (Africa de Nord, Orientul Apropiat si Mijlociu). Are o perioadă de incubatie de 21-42 de zile, iar boala survine, de obicei, acut si nu se însoteste de icter. Serologia nu este încă aplicabilă. Din punct de vedere evolutiv, infectia nu este urmată de portaj cronic. De mentionat este însă gravitatea bolii la gravide, mortalitatea cazurilor infectate ajungând la 20%. În rândul populatiei generale mortalitatea este de 1-2%.

Virusul hepatitei F (HFV)

Hepatita F(hepatita non-A-E) a fost raportată recent ca si apărând în cazuri izolate din Europa de Vest, S.U.A. si India. HVF a fost izolat din fecalele subiectilor infectati, unde apare sub formă de particule cu dimensiuni de 27-37 nm care contin o moleculă de ADN dublucatenar de aproximativ 20 kb. Acest virus diferă substantial de HAV si HEV, ambele alcătuite din câte o moleculă de ARN monocatenar de 7.5 kb. Nu există teste serologice pentru diagnosticul hepatitei F, dar el poate fi pus în urma examinării prin microscopie electronică a scaunului pacientilor. Sunt suspecte de a prezenta infectia acele cazuri de hepatită a căror etiologie nu poate fi determinată în urma testării pentru celelalte virusuri.

Virusul hepatitei G (HGV)

Acest virus a fost descoperit în acest an si mai este frecvent denumit virusul GB (initialele numelui unui chirurg cu hepatită acută al cărui a servit de fapt la primele experimente, în 1967, care au permis descoperirea după mult timp a HGV). HGV apartine familiei Flaviviridae si are un genom reprezentat de o moleculă de ARN monocatenar de aproximativ 9.5 kb.

Datele epidemiologice evidentiază: calea de transmitere este parenterală; frecvent se asociază cu infectia cu HCV; prevalenta în rândul donatorilor sănătosi este superioară celei a HCV; marea majoritate a purtătorilor sunt asimptomatici; este frecvent întâlnit printre toxicomani, cei care au primit transfuzii (hemofilici,

bolnavi din serviciile de hemodializă cronică); rar, poate determina hepatită fulminantă;

Diagnosticul infectiei este deocamdată, doar molecular, prin evidentierea ARN viral în urma PCR. Se încearcă si obtinerea de truse de diagnostic imunoenzimatic.

Antivirale: Aceste medicamente reprezinta una dintre optiunile de tratament disponibile pentru hepatita cronica B. Aceste medicamente reduc la minimum replicarea sau multiplicarea virusului hepatitei B.

Analize de sange pentru hepatita B: Medicul dvs. va va recolta o cantitate mica de sange petru a determina daca sunteti sau nu infectat cu virusul hepatitei B.

Boala hepatica: Acest termen se aplica mai multor boli si disfunctii care afecteaza ficatul, facandu-l sa functioneze neadecvat sau sa inceteze de a functiona.

Cancerul hepatic: Tumorile maligne care se formeaza in ficat. Hepatita B este responsabila de pentru 80% din totalul cazurilor de cancer hepatic primar din intreaga lume

Ciroza: Ciroza hepatica este caracterizata prin cicatrizarea permanenta a ficatului cauzata de inflamatia hepatica cronica. Ciroza este de asemenea cauza principala a cancerului hepatic primar.

Contact sexual neprotejat:A avea un contact sexual neprotejat inseamna a intretine raporturi sexuale fara a folosi prezervativ. Prezervativele pot impiedica transmiterea infectiilor de la o persoana la alta.

Fibroza: Fibroza apare atunci cand celulele hepatice sanatoase sunt afectate de virusul hepatitei B fiind inlocuite usor pana la moderat de tesut conjunctiv cicatricial, denumit tesut fibros. Ficatul este capabil inca sa-si indeplineasca toate functiile normale, iar pacientii pot prezenta putine simptome sau chiar deloc.

Ficat: Ficatul este cel mai mare organ si totodata unul dintre cele mai importante organe din corp. Ficatul depoziteaza grasimi, zaharuri, vitamine si alte substante nutritive necesare corpului nostru. De asemena, ficatul ajuta corpul sa elimine toxinele si infectiile.

Fluide corporale: Fluide care pot fi transmise de la o persoana la alta prin intermediul contactului sexual, sau prin folosirea in comun a acelor de seringa sau a obiectelor personale. Fluidele corporale includ sperma, secretiile vaginale si saliva.

Hepatita acuta B: 90% dintre persoanele infectate cu virusul hepatitei B prezinta infectii acute. Majoritatea se vindeca spontan fara probleme de sanatate legate de aceasta infectie pe termen lung.1

Hepatita cronica B: Aproximativ 10% dintre persoanele cu hepatita acuta B evoluaza catre infectie cronica.2 Ei vor fi infectati pe viata. in lipsa tratamentului, hepatita cronica B poate evolua catre o boala grava a ficatului.

Hepatita A: Hepatita A este o boala de ficat cauzata de virusul hepatitei A. Aceasta boala se transmite in mod normal ca urmare a contactului cu materiile fecale ale unei persoane infectate. Boala apare din cauza obiceiurilor sanitare precare, cum ar fi lipsa spalarii mainilor dupa folosirea toaletei.

Hepatita B: Hepatita B este cauzata de virusul hepatitei B, fiind una dintre cele mai raspandite infectii din lume. Bola se transmite de la o persoana infectata la una sanatoasa prin intermediul sangelui si al fluidelor corporale.

Hepatita C: Hepatita C este cauzata de virusul hepatitei C. Se transmite in principal prin transfuzii de sange. in majoritatea tarilor, in prezent sangele provenit de la donatori este verificat pentru a nu contine virusul inainte de a fi administrat altor persoane.

Hepatita D: Hepatita D este cauzata de virusul hepatitei D. Virusul hepatitei D are nevoie de virusul hepatitei B pentru a supravietui. Uneori cei care au hepatita B au si hepatita D, deoarece ambele sunt transmise de la o persoana la alta prin sange sau fluidele corporale.

Hepatita E: Hepatita E este cauzata de virusul hepatitei E. Ca si in cazul virusului hepatitei A, acest virus se transmite prin contactul cu materiile fecale ale unei persoane infectate.

Hepatita G: Se cunosc foarte putine lucruri despre virusul hepatitei G, inclusiv daca este sau nu cauza bolii. El se poate transmite prin transfuzii cu sange contaminat.

Hepatocite: Celulele ficatului

HIV: HIV inseamna „human immunodeficiency virus” (virusul imunodeficientei umane). Este virusul care cauzeaza SIDA. Se transmite de la o persoana la alta prin sange sau fluide corporale.

Incarcatura virala: incarcatura virala este data de cantitatea de virus prezenta in sange. O cantitate mai mica de virus reprezinta un risc mai mic de imbolnavire grava a ficatului.

Inflamatia: Cand ficatul este initial infectat cu virusul hepatitei B, se va produce o inflamatie usoara pana la moderata. Inflamatia ficatului poate de asemenea sa conduca la afectiuni mai severe precum fibroza, ciroza sau cancerul hepatic.

Interferoni: Interferonii sunt un tip de tratament medicamentos folosit in tratarea hepatitei cronice B. Interferonii actioneaza prin stimularea sistemului imunitar al organismului de a lupta impotriva virusului hepatitei B.

Intravenos: Terapia intravenoasa (IV) presupune introducerea medicamentelor sau fluidelor direct in vena.

Medicamente pentru hepatita B: Exista doua tipuri de medicatie pentru bolnavii de hepatita cronica B: antiviralele si interferoni. Antiviralele actioneaza prin oprirea replicarii sau multiplicarii virusului. Interferonii actioneaza prin ajutarea sistemului imunitar in lupta impotriva infectiei.

Rezistenta: Rezistenta apare atunci cand un medicament nu mai actioneaza ca urmare a dezvoltarii unei imunitati a virusului la acel medicament.

SIDA: Sindromul Imunodeficientei Dobandite. SIDA este cauzata de infectia cu un virus numit Virusul Imunodeficientei Umane (HIV). Acest virus se transmite de la o persoana la alta prin contact cu sangele infectat si alte fluide corporale,in urma contactului sexual neprotejat sau folosirea in comun a acelor de seringa de catre mai multe persoane.

Sistemul imunitar: Sistemul imunitar este prezent peste tot in corp, in celule si organe. Sistemul imunitar este sistemul de aparare al organismului, prin care lupta impotriva infectiilor.

Simptomele hepatitei B:Simptomele pot include oboseala, greata, dureri abdominale si pierdere in greutate. De asemenea, mai pot include lipsa apetitului sau dureri la nivelul articulatiilor. in unele cazuri, pielea si ochii se pot ingalbeni. Urina unei persoane poate fi inchisa la culoare, iar scaunele pot fi albicioase. Doar 30% dintre persoanele cu hepatita B prezinta simptome ale infectiei.3

Toxine: Acestea sunt substante otravitoare produse de organism. Toxinele pot cauza boli.

Transplant de ficat: Un transplant de ficat presupune inlocuirea unui ficat bolnav cu unul sanatos obtinut de la un donator.

Vaccinul pentru hepatita B: Exista vaccinuri pentru prevenirea hepatitei B. Ele nu sunt intotdeauna disponibile in toate tarile lumii. Vaccinul nu poate proteja persoanele deja infectate cu virusul hepatitei B.

Virus:Un virus este un agent patogen de dimensiuni prea mici pentru a putea fi observat cu ochiul liber. El se replica sau se multiplica in interiorul celulelor corpului. Aceasta multiplicare cauzeaza boli.