C.N. Alexandru Lahovari, Rm.-Vâlcea prof. Amalia Istrate

Funcția peiorativă, ironică sau pozitivă a poreclei

PORECLÍ, poreclesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o poreclă (1). 2. (Înv. și reg.) A da cuiva un nume; a numi. [Var.: (reg.) poroclí vb. IV] – Din poreclă.

Poreclele ocupă un loc important în societate. Unele sunt folosite cu scopul de a amuza, altele pentru a prescurta un nume prea lung (Dimi de la Dumitru, Vasi de la Vasile, Titi de la Constantin). Altele sunt răutăcioase și atrag atenția asupra unui defect fizic sau moral al unei personae (Umflatul, pentru un barbat supraponderal; Muta, pentru o fată taciturnă; Zgărie-Brânză, pentru o persoana zgârcită). Alte porecle au un sens ironic – Prajină, pentru o persoană scundă sau Scobitoare pentru o persoană supraponderală. Efectul este dat tocmai de contradicția dintre imaginea individului și sensul termenului atribuit.

Alte porecle sunt o consecință a simpatiei sau chiar iubirii celor apropiați, oricât de ciudat ar părea. Motănel, Pisicuță, Pufișor, Țonțonel/~ ica, precum și altele ca Padre, Mamițo, Moșule, Directore, Patroane etc. exprimă afecțiunea și chiar mândria celor care le rostesc pentru faptul că sunt prieteni cu cei porecliți.

În istorie, titlurile erau considerate tot un fel de porecle. Richard Inimă de Leu era poate Rick sau Ricky pentru prietenii săi, dar pentru restul umanității și, mai ales pentru adversari, era Inimă de Leu, iar asta spunea ceva despre bravura sa pe câmpul de lupta – Cel Neînfricat.

Același sistem funcționează și pentru domnitorii români, precum Mihai Viteazul sau Ștefan cel Mare. Deși Ștefan-Vodă era scund de statură, istoria a reținut măreția lui în luptele cu turcii și condiția de domnitor longeviv și neînvins. Fiul său însă, Bogdan cel Orb (sau Chiorul) a fost reținut pentru rana sa care l-a lăsat fără un ochi în lupta de la Codrii Cosminului, dar chiar și așa, porecla subliniază aici o virtute – curajul în luptă și spiritul de sacrificiu.

Petru Șchiopul și Radu cel Frumos sunt reținuți tot prin câte o trăsătură fizică, deși, în cazul lui Radu cel Frumos, apelativul ar putea aminti și de zvonurile privitoare la apucăturile ,,pidosnice” ale domnitorului Țării Românești și de simpatia declarată și manifestată a nu știu cărui sultan sau pașă pentru acesta.

Ieremia Movilă își moștenește numele / porecla de la strămoșul său care s-a făcut scăunel pentru ca Ștefan cel Mare să poată încăleca din nou, după ce fusese azvârlit din șa, în lupta cu Hroit. Gluma este și mai bună dacă luăm în considerare faptul că aprodul care l-a salvat pe domn se numea … Purice și era foarte scund.

(,,Sărace Purice, de-oiu scăpa eu și tu, atunce ți-i schimba numeli din Purice în Movilă”.)

În literatură, numele sau poreclele personajelor au o încărcătură simbolică mult mai evidentă, deoarece ele devin niște modele. Astfel, Vasile Alecsandri, în poezia Peneș Curcanul oferă un prim exemplu de transformare a ,,poreclei în renume”: ,,Plecat-am nouă din Vaslui,/ Și cu sergentul, zece,/ Și nu-i era, zău, nimănui/ În piept inima rece.// Voioși ca șoimul cel ușor/ Ce zboară de pe munte,/ Aveam chiar pene la picior,/ Ș-aveam și pene-n frunte.// Toți dorobanți, toți căciulari,/ Români de viță veche,/ Purtând opinci, suman, ițari/ Și cușma pe-o ureche.// Ne dase nume de Curcani/ Un hâtru bun de glume,/ Noi am schimbat lângă Balcani/ Porecla în renume!”

Un caz cunoscut este cel al lui Harap-Alb, feciorul de Crai care își pierde statutul princiar după ce se încrede în Spân și coboară în fântână. Porecla sa marchează nu numai decăderea socială, ci și pierderea identității, caracterul ambiguu, între alb (bine) și negru (rău). El este mai puțin decât o slugă, este sclav – nu are niciun drept, depinde, cu fiecare respirație a sa, de voința Spânului. Cu toate acestea, porecla nu reușește să-i diminueze valoarea, dimpotrivă personajul stârnește simpatie prin bunătatea sa, prin naivitatea și lipsa sa de inițiativă.

Spânul, pe de altă parte, debordează de răutate, iar porecla devine, în acest caz, un avertisment. Cei cinci uriași – Gerilă (numit și Buzilă), Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă – au porecle care le definesc la nivel fizic și subliniază domeniile în care se manifestă. Ei sunt niște catastrofe mobile, niște bâzdâgănii, ciudățenii, minunății, bazaconii ,,și mai și”, imposibil de descris într-un cuvânt sau două. Numele lor indică defectul sau efectul pe care îl au asupra lumii.

Literatura lui Caragiale este o sursă nesecată de porecle și nume comice, menite să scoată în evidență defecte de caracter, indiferent de gen, vârstă sau orientare profesională – Mangafaua, Nae Girimea, Ipingescu, Pristanda, Dandanache, Cațavencu, Farfuridi, Mamița, Mița Baston.

În fine, prezentul cotidian este o sursă nesecată și uneori de-a dreptul dementă de porecle, care mai de care mai ieșite din comun. C.V. Tudor îi spunea unui critic literar actual Elefantul cu breton; un jurnalist era cunoscut drept Gogoșarul, iar alt ziarist și analist politic a fost numit de la pupitrul prezidențial Morsa competentă. Tot de la același pupitru, demn de un vorbitor mai spălat, (cel puțin pe dinți și prin gură cu săpun și leșie) vin și alte asemenea efluvii, precum Găozar, Țigancă împuțită sau Puiuț de comunist.

Foarte aproape de limbajul prezidențial se plasează poreclele, extrem de colorate, din zona fotbalului: Câinii roșii, Țiganii violet, Ceferiștii, Oțelarii, Ungurii, Stegarii, Studenții, Șepcile roșii, Leii albaștri. Interesant este că cea mai inofensivă și chiar pozitiv-metaforică poreclă – Leii albaștri – aparține unei echipe

de fotbal care a fost desființată: Universitatea Craiova. În general, aceste porecle sugerează violența, vărsarea de sânge, promisiuni a la Cosa Nostra (Câini până la moarte și chiar și după moarte!), adică mesaje care nu au nimic în comun cu fair play-ul și cu idea de întrecere onestă sau de spectacol.

Nici echipele de fotbal străine nu fac excepție: Diavolii Roșii, Tunarii, Bătrâna Doamnă, Extratereștrii, Galacticii, Ciocănarii, Coțofenele, Minerii. Extratereștrii sunt cei de la F.C. Barcelona, iar porecla lor are un sens superlative – jocul lor este atât de frumos, atât de diferit de ceea ce fac ceilalți, încât este de-a dreptul ne-pământean.

Alte porecle sunt denumiri ironice, sarcastice sau chiar caustice, precum Pensionarii de la Chelsea, Șurubelnițele de la A.C. Milan, F.C. Hollywood (Bayern Munchen), Cireșele (Bournemouth), Agățătorii de maimuțe (Monkeyhangers – Hartlepool United) sau Brazilienii albaștri (Cowdenbeath).

În planul politicii și al afacerilor de la noi, din ultimii ani, s-au impus câteva nume care nu sunt porecle, dar sună ca și cum ar fi și spun totul despre purtatorii lor: Triță Făniță și Culâță Tărâță (ambii cu afaceri in agricultură, în Marea Baltă a Brăilei!) sau Nicu Gheară, Genică Boierică și William (Willy) Brânză (orice sugestie licențioasă este pur întâmplătoare și neintenționată.)

De departe, cele mai neașteptate porecle devenite nume se găsesc la etnicii țigani. Ei consideră că numele iți influențează în mod direct și pragmatico-financiar viașa, de aceea este necesar ca numele să fie al unei personalități sau al unui obiect de valoare: Americanu, Paris Hilton, Mercedes, JuanCarlosFranciscoManuelCasanova... Lopataru, Florida, Las Vegas, Greencardu’, Cetățeanu’, Pașaportu’, Schwarzennegger, Strălucirea, Bruzli Trandafir și sora sa, Neașteptata Trandafir, Paracetamol, Sava Superman, dar și mai puțin sonorele Nea Gogu Labă de Urs; Gică a lu' Nae Șchiopu, Fane a lui Briceag, Bucilă... și celebrul Lae Chiorul din ciclul închinat lăutarului satului de Octavian Goga.

Discuția este departe de a fi încheiată, atâta vreme cât oamenii sunt cei care generează, prin acțiunile lor, modul în care sunt percepuți și … numiți de cei din jur. Rămânem cu speranța că vom fi ținuți minte pentru faptele noastre exemplare, ci nu pentru poreclele / numele noastre mai nult sau mai puțin amuzante. Sau poate ne transformăm și noi porecla în renume…