Frauda şi evaziunea fiscală

Secţiunea 1. Evaziunea fiscală: reglementare juridică,

concept……………………………………………………………………………........2

Secţiunea a 2- a. Combaterea evaziunii şi fraudei fiscale fiscale…………….4

Secţiunea a 3-a Infracţiunile de evaziune fiscală………………………………6

Secţiunea a 4-a Particularităţi în manifestarea fraudei fiscale

4.1 Bancruta frauduloasă…………………………………………………10

4.2 Economia subterană…………………………………………………..10

4.3 Spălarea banilor………………………………………………………..11

4.4 Crima organizată……………………………………………………....12

4.5 Paradisurile fiscale în veniturile bugetare………………………....12

Bibliografie…………………………………………………………………..14

1

Secţiunea 1. Evaziunea fiscală: reglementare juridică,

concept

Domeniul fiscal face parte din aria preocupărilor legislativului încă din anul

1848. Pentru prima dată în România, evaziunea fiscală a fost reglementată în anul 1929

printr-o lege specială de reprimare a evaziunii fiscale.

Un adevărat Cod al evaziunii fiscale a fost introdus în anul 1933, prin Legea

contribuţiilor directe şi celelalte legi de impozite şi taxe. În acest act normativ, abaterile

fiscale erau clasificate în contravenţie simplă şi contravenţie calificată, fiind sancţionate

cu amenzi, ce puteau ajunge pănă la de patru ori cuantumul sumei sal diferenţei de sume

datorate, sustrase de la plată.1

Legea nr. 344/1947 îi sancţiona aspru pe evazionişti, oferind însă celor în cauză

posibilitatea de a intra în legalitate prin lichidarea obligaţiilor fiscale chiar dacă s-au

sustras în trecut de la plata impozitelor şi taxelor.

Constituţia României, art. 53 alin. 1, reglementează ca îndatorire fundamentală

obligaţia fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la susţinerea celuielilor

publice.

Legea nr. 87/ 1994 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, aboragată,

are semnificaţia primei reglementări din perioada de trecere a României la economia de

piaţă şi defineşte evaziunea fiscală ca „ sustragerea prin orice mijloace de la impunere

sal de la plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bufetului de

stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale de către

persoanele fizice şi juridice române sau străine, denumite contribuabili‟.

Evaziunea fiscală cunoaşte o reglementare modernă- Legea nr. 241/2005 privind

prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Reglementarea are o dublă destinaţie: pe de

o parte, de a-i aviza pe contribuabili, în diversitatea lor, cu privire la obligaţia de a

contribui prin impozite şi taxe la suportarea cheluielilor publice şi de a-i preveni asupra

consecinţelor la care se expun prin încălcarea acesteia şi pe de altă parte, legea

constituie ininstrumentul juridic în temeiul căruia poate fi angajată răspunderea penală a

celor care încalcă dispoziţiile legale de organizare şi desfăşurare a activităţilor

1 Rada Postolache, Drept financiar, Editura Ch. Beck, Bucureşti, 2009, p. 348

2

economice producătoare de venituri sal bunuri supuse impozitelor, taxelor,

contribuţiilor.

Legea nr. 241/2005 reprezintă cadrul comum pentru faptele de evaziune fiscală.

Legea acoperă un domeniu mai larg, instituind măsuri de prevenire şi combatere a

infracţiunilor de evaziune fiscală şi a unor infracţiuni aflate în legătură cu acestea.

De regulă, evaziunea fiscală se află în concurs real cu alte infracţiuni:

infracţiunile de fals, de spălare a banilor, acte de terorism, corupţie.

Legea nr. 241/2005 constituie instrumentul juridic în temeiul căruia poate fi

angajată răspunderea penală. Stabilirea şi încadrarea juridică corectă a faptei de

evaziune fiscală necesită analiza şi coroborarea reglementărilor care instituie obligaţia

de a plăti impozite şi taxe, documentele contabile cu privire la acestea, obligaţiile

declarative ale contribuabililor.2

Modalităţile, mijloacele, căile sau procedeele pe care le utilizează contribuabilii

pentru a evita plata obligaţiilor fiscale, urmărind protejarea veniturilor proprii sau a

averii de la impozitare reprezintă eludarea fiscală.

Eludarea fiscală se realizează prin două forme: prin repercusiunea impozitelor şi

evaziunea fiscală.

Repercursiunea impozitelor este procesul prin care se realizează evitarea

suportării obligaţiilor fiscalr deja plătite, prin transferul sarcinii de plată asupra altor

contribuabili, alţii decât subiectul impozitului, iar evaziunea fiscală reprezintă

sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale.

Evaziunea fiscală este unul din fenomenele economico sociale complexe de

maximă importanţă cu care statele de astăzi se confruntă şi ale cărui consecinţe caută să

le limiteze cât mai mult, eradicarea fiind, practic, imposibilă.3

Evaziunea fiscală se poate defini ca fiind totalitatea procedeelor licite sau ilicite

cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag în totalitate sau în parte materia lor impozabilă

obligaţiilor stabilite prin lege.

Evaziunea fiscală constă în sustragerea contribuabililor de la plata obligaţiilor

fiscale ce le revin, în mod parţial sau total, utilizând lacunele legislative şi recurgând la

manevre ingenioase în scopul ascunderii materiei impozabile, în intregime sau în

parte.4

2 Rada Postolache, op. cit. p. 3503 Nicolae Hoanţă, Evaziunea Fiscală, Editura Ch. Beck, Bucureşti, 2010, p. 1684 Constantin Ioan Gliga, Evaziunea fiscală, Editura Ch. Beck, Bucureşti, 2007, p. 30

3

S-a acreditat ideea conform căreia există două tipuri de evaziune fiscală: una

bazată pe specularea lacunelor legislative, cealaltă vizând ascunderea materiei

impozabile.5

Aşadar se poate considera că sustragerea de la plată a obligaţiilor fiscale se poate

face în mod legal sal în mod ilegal, prin încălcarea prevederilor fiscale ( fraudă fiscală).

Prin fraudă fiscală se înţelege sustragerea în mod fraudulos, de la declararea,

plata impozitelor sau omiterea cu bună ştiinţă a îndeplinirii obligaţiilor fiscale la

termenele stabilite prin legile fiscale, fie că s-au ascuns cu bună ştiinţă o parte din

sumele supuse impozitării, fie că s-a organizat insolvabilitatea sau s-a împiedicat prin

alte mijloace ilegale, plata impozitului.6

Legea 241/2005 nu defineşte evaziunea fiscală, stabileşte doar faptele care

constituie infracţiunea de evaziune fiscală. Diversitatea elementelor materiale,

reglementate la art. 3-9 din Legea nr. 241/ 2005 , pune în evidenţă complexitatea

acesteia, de regulă la confluenţa mai multor domenii de activitate publică.

Conceptul juridic de evaziune fiscală prezintă o importanţă mai mică, esenţială,

pentru stabilirea răspunderii juridice a contribuabililor fiind determinarea corectă a

elementelor constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală; nu orice neplată a

impozitelor şi taxelor poate fi calificată ca evaziune fiscală, răspunderea juridică

stabilindu-se pe temeiuri juridice diferite.

Secţiunea a 2-a . Combaterea evaziunii şi fraudei fiscale

Toţi contribuabilii au obligaţia legală de a declara cu sinceritate veniturile

realizate, bunurile mobile şi imobile aflate în proprietate sau deţinute cu orice titlu legal,

precum şi orice valori care generează titluri de creanţă fiscală. Atunci când prin lege nu

se prevede obligativitatea depunerii decalaraţiei de impunere, contribuabilii răspund de

calcularea cu corectitudine a impozitelor şi taxelor pe care trebuie să le verse la buget.7

5 Idem6 Nicolae Ghinea, Criminalitatea financiar fiscală, Oradea, 2009, p. 787 Anca Mihaela Georoceanu, Drept fiscal, Editura Argonaut, Cluj Napoca, 2010, p. 228

4

Nerespectarea reglementărilor fiscale privind stabilirea şi perceperea

impozitelor, taxelor şi a altor obligaţii bugetare, antrenează, potrivit legii, răspunderea

juridică, administrativ-fiscală (plata sumei, penalităţi, dobânzi) sau penală, după caz.

Prin urmare, ţinând cont de modul de săvârşire, frauda fiscală poate fi calificată

drept contravenţie sau infracţiune, iar sancţiunea aplicabilă este amenda

contravenţională ori amenda penală sau închisoarea.

Faptele unor contribuabili de a sustrage de sub incidenţa legii unele venituri sal

bunuri impozabile conturează fenomenul evazionist.

Atunci când sustragerea vizează fapte extrem de grave, se întrebuinţează formula

fraudă fiscală.8

Există atât mijloace licite de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cât

şi mijloace ilicite care au aceeaşi finalitate. În interiorul fenomenului evazionist, se

distinge între fapte de sustragere de la impunere licite ( nesancţionate de lege) şi fapte

de sustragere de la impunere ilicite (sancţionate de lege).

Fenomenul evazionist se clasifică în : evaziune fiscală (evaziune fiscală legală)-

totalitatea faptelor de scoatere de sub incidenţa legii fiscale a materiei impozabile, fără

încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare; şi fraudă fiscală ( evaziune fiscală

frauduloasă)- actele şi faptele de sustragere de la impunere, prin eludarea normelor

legale.

În scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, precum şi în scopul întăririi

admnistrării impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat s-a organizat cazierul fiscal

al contribuabililor ca mijloc de evidenţă şi urmărire a disciplinei financiare a

contribuabililor. În cazierul fiscal se ţine evidenţa persoanelor fizice şi juridice, precum

şi a asociaţilor, acţionarilor şi reprezentanţilor legali ai persoanelor juridice, care au

săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale precum şi cele care privesc

disciplina finaciară.

În acest context se înscriu şi prevederile Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea,

descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie care conferă mijloace juridice eficiente

de combatere a evaziunii fiscale.

În vederea combaterii evaziunii fiscale a fost înfiinţat Departamentul Naţional

Anticorupţie, care pe lângă alte atribuţii, urmăreşte diminuarea fenomenului evazionist,

care face parte integrantă a fenomenului corupţiei, obiectiv, principal pentru apărarea

democraţiei şi imaginii naţionale.

8 Idem

5

Preocuparea pentru evitarea fraudei fiscale este evidentă şi la nivel comunitar

unde se observă o luptă continuă împotriva acestui fenomen. Astfel, în scopul asigurării

unei protecţii eficiente şi prevenirii fraudei fiscale săvârşită împotriva bugetului general

al Uniunii Europenem s-a relaizat un proiect de Cod Penal european care propune

incriminarea şi sancţionarea fraudei care afectează interesele financiare ale

Comunităţilor europene. România a preluat dispoziţiile Codului Penal european prin

introducerea în legislaţia internă a unor prevederi referitoare la acest aspect. Astfel,

aceste prevederi au fost reflectate in dreptul intern prin Legea 161 din 23 aprilie 2003,

pentru modificarea Legii 78/2000.

Secţiunea a 3 -a Infracţiunile de evaziune fiscală

Infracţiunile de evaziune fiscală reglementate de art. 9 din Legea 241/2005

prezintă unele elemente comune, în ceea ce priveşte obiectul lor juridic, obiectul

material, subiecţii infracţiunii şi latura subiectivă.

Obiectul juridic este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la stabilirea corectă

şi exactă a stării de fapt fiscale, colectarea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor şi

îndeplinirea obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina contribuabililor sau a altor persoane.

Obiectul material este reprezentat, după caz, de actele contabile sau mijloacele

de stocare a datelor distruse, de bunul sechestrat distrus sau degradat.

Poate fi subiect activ al infracţiunii, în principiu, orice persoană fizică. Unele

infracţiuni nu pot fi săvârşite însă decât de anumite persoane: omisiunea evidenţierii în

contabilitate sau evidenţierea în contabilitate a unor operaţiuni care nu sunt reale pot fi

săvârşite de persoanele cu responsabilităţi în ceea ce priveşte contabilitatea persoanelor

fizice sal juridice; declararea fictivă a sediilor societăţii se săvârşeşte de către

admnistratori sau asociaţi.

Subiect pasiv general este statul, reprezentat prin Ministerul Finanţelor, iar în

anumite situaţiipoate exista şi un subiect pasiv secundar, cum ar fi reprezentantul

organului de control.9

Sub aspectul laturii subiective, toate infracţiunile de evaziune fiscală se

săvârşesc cu intenţie directă. Concluzia poate fi desprinsă din cerinţa textului de

9 Constantin Ioan Gliga, op. cit. p. 56

6

incriminare, în lumina căruia faptele descrise în art. 9 constituie infracţiuni doar dacă

sunt săvârşite in scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Acest fapt

trebuie probat de organele de urmărire penală, el fiind un alement constitutiv al faptei.

Deşi unele dintre infracţiunile de evaziune fiscală admit tentativa, aceasta nu este

sancţionată de legiuitor.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile de evaziune fiscală în forma

simplă este închisoarea de la 2 la 8 ani, dublată de pedeapsa complementară a

interzicerii unor drepturi.

Există două forme agravate ale infracţiunilor de evaziune fiscală. Aceste forme

agravate pot exista însă doar în momentul în care fapta a produs un prejudiciu: în cazul

unui prejudiciu mai mare decât echivalentul în lei a 100.000 euro, limitele pedepsei sunt

de la 4-10 ani (art. 9 alin. 2); iar în cazul unui prejudiciu mai mare decât echivalentul în

lei a 500.000 euro, limitele pedepsei închisorii sunt de 5-11 ani (art. 9 alin. 3).

Potrivit art. 9 ali. 1 lit. a, constituie infracţiune de evaziune fiscală „ ascunderea

bunului ori a sursei impozabile sau taxabile‟. Infracţiunea presupune o acţiune de

ascundere a obiectului sal materiei impozabile. Este posibilă atât ascunderea fizică ( in

cadrul unei inspecţii fiscale, contribuabilul ascunde bunurile mobile impozabile) cât şi

camuflarea sub o altă formă ( de exemplu, nedeclararea unor venituri pe care le

realizează contribuabilul).

În sensul art. 9 alin. 1 lit. b, reprezintă o infracţiune de evaziune fiscală

„ omisiunea, în tot sal în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente

legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate‟. Infracţiunea se

comite prin inacţiune, omisiunea de a evidenţia în tot sau în parte, operaţiunile

comerciale efectuate sal veniturile realizate.

Potrivit art. 9 alin. 1 lit. c este incriminată „ evidenţierea, în actele contabile sau

în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori

evidenţierea altor operaţiuni fictive.‟ În principiu, potrivit textului de incriminare, se

sancţionează evidenţierea în documentele contabile oficiale sau în alte documente cu

regim similar a unei operaţiuni fictive. 10

Conform art. 9 alin. 1 lit. d, constituie evaziune fiscală „ alterarea, distrugerea

sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat

elecronice sau de alte mijloace de stocare a datelor‟. Infracţiunea se săvârşeşte prin

acţiune, sub una dintre cele trei forme prevăzute de lege: alterarea- modificarea,

10 Anca Mihaela Georoceanu, op. cit. p. 233

7

transformarea, falsificarea actelor contabile sal a memoriilor aparatelor de taxat ( de

exemplu, ştergerea sau modificarea unor date din evidenţa contabilă ţinută pe

calculator); distrugerea unor asemenea documente, date sau suporturi de date;

ascunderea documentelor sal sal a suporturilor, astfel încât acestea să nu fie descoperite

cu ocazia unei acţiuni de control.

Alterarea, distrugerea sau ascunderea vizează fie documente contabile oficiale,

fie diverse date sau informaţii cu relevanţă în materie contabilă şi financiar-fiscală, fie

chiar şi suportul tehnic al acestor informaţii.

O altă formă de fraudă fiscală este incrimantă de art. 9 alin. 1 lit. e: „ executarea

de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a

datelor.‟ Prin evidenţe contabile duble se înţelege existenţa a două seturi de evidenţă

contabilă de acelaşi tip şi referitoare la aceleaşi bunuri şi valori, din care unul reflectă

realitatea economico-financiară a contribuabilului şi pe cale de consecinţă este ascuns

iar cel de-al doilea este falsificat, înregistrându-se date şi operaţiunidin care rezultă

venituri inferioare celor reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

„ Sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, ori

declararea inexactă a cu privire la sediile principale sal secundare ale persoanelor

verificate‟, constituie forma fraudei fiscale reglementată de art. 9 alin. 1 lit. f.

Incriminarea acestei infracţiuni esse impunea în special datorită practicii curente în

legătură cu societăţile comerciale, aceea de e declara alte locaţii pentru desfăşurarea

activităţii economice decât cele unde îşi desfăşurau în mod real activitatea.

Potrivit art. 9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiune de

evaziune fiscală şi „ substuirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către

terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de

procedură fiscală şi ale Codului de Procedură Penală.‟

Pentru existenţa infracţiunii interesează mai întâi ca bunul să fi fost legal

sechestrat, în conformitate cu dispoziţiile unuia dintre cele două acte normative la care

se referă textul de incriminare, Codul de procedură fiscală sau Codul de procedură

penală. Nu are importanţă dacă este vorba de sechestrul asigurător sal de sechestrarea

bunurilor în cadrul procedurii de executare silită a bunurilor mobile sau imobile.

Infracţiunea este una cu conţinut alternativ, putând fi comisă prin substuire, degradare

sau înstrăinare.

Societăţile comerciale de tip „ ecran, paravan‟ reprezintă forma cea mai avansată

de fraudă fiscală. Caracteristica principală o constituie faptul că totalitatea actelor de

8

comerţ derulate nu sunt impuse impunerii fiscale şi totodată este cea mai riscantă

datorită posibilităţilor multiple de încălcare a legii.

Societăţile comerciale de tip ecran, paravan pot fi folosite şi în tranzacţii cu

parteneri comerciali pentru fraudarea acestora prin solicitarea unor avansuri, pentru ca

după o scurtă perioadă conturile societăţii să fie lichidate, iar proprietarii să-şi deruleze

afacerile în alte ţări, care nu implică un risc juridic important.

Acestea sunt folosite frecvent pentru a realiza fraude fiscale de proporţii. Autorii

care pun în practică asemenea formă de fraudă au în vedere operaţiuni economice care

impun mobilizarea unor sume importante, respectiv: importul de mărfuri,

comercializarea bunurilor supuse accizelor, operaţii comerciale de amploare care

generează profituri mari.

Pentru a evita impunerea se regizeazăo vânzare în lanţ, în pierdere pentru

societatea care plăteşte impozitele şi în caştig pentru societatea paravan.

Impozitul pe profit cuvenit statului nu va fi niciodată achitat, deoarece societatea

îşi încetează activitatea. Forma juridică cea mai utilizată este societatea cu răspundere

limitată, datorită facilităţilot legate de statutul ei.11

Secţiunea a 4-a Particularităţi în manifestarea fraudei fiscale

4. 1. Bancruta frauduloasă

Bancruta este o infracţiune economică reprezentată de incorecta gestionare a

patrimoniului unei firme de către administratorul acesteia având ca efecte incapacitatea

de onorare a plăţilor scadente faţă de parteneri şi declararea stării de faliment. Bancruta

poate fi simplă şi frauduloasă.

11 Nicolae Ghinea, op. cit. p. 88

9

Bancruta simplă este considerată atunci când gestionarea incorectă rezidă în

anumite acte incorecte sau greşite sub raport profesional.

Bancruta frauduloasă este o infracţiune economică complexă, constând în acte şi

fapte voite, săvârşită cu rea credinţă pentru a aduce prejudicii partenerului sau

partenerilor de afaceri, creditorilor în general, prin: falsificarea, sustragerea sau

distrugerea evidenţelor societăţii comerciale, ascunderea unei părţi din activul societăţii,

înfăţişareaunor datorii inexistente şi prezentarea în registrele societăţii, acte contabile

sau bilanţ, a unor sume nedatorate.

Săvârşirea acestor fapte se realizează cu scopul de diminuării aparente a

activului, a înstrăinării în caz de faliment a unei societăţi sau aunei părţi însemnate din

active.12

4.2 Economia subterană

Economia subterană reprezintă ansamblul activităţilor economice ce se

realizează la limita legilor penale, sociale sau fiscale, sau care scapă masiv inventarierii

conturilor naţionale.13

Pierre Rosanvallon diferenţiază activităţile aparţinând economiei subterane în:

economia autonomă şi economia ocultă.

Economia autonomă grupează activităţile cu caracter necomercial: munca in

familie- autoconsumul, îngrijirea copiilor; servicii de intrajutorare între vecini, prieteni

sau rude; şi munca voluntară în folosul persoanelor fizice, juridice sau a comunităţii.

Economia ocultă se referă la activităţi ale economiei subterane cu caracter

comercial: activităţi legale nedeclarate- producţia întreprinderilor clandestine, raportări

diminuate ale întreprinderilor oficiale, salarii plătite, dar declarate la un nivel diminuat

sau nedeclarate; activităţi delictuale- proxenetism, prostituţie, jocuri de noroc, corupţie,

mită, fraudă de asigurare, trafic de droguri, falsificare de bani, trafic de arme; şi

activităţi ilegale ilegale: munca la negru, frauda fiscală, trafic de forţă de muncă,

imigraţia clandestină.

Economia subterană este un univers care evoluează complementar sau

contradictoriu cu economia oficială, îmbrăcând, după caz, forme de progres sau

dimpotrivă, nocive, foarte grave, periclitând dezvoltarea economico-socială.

12 Vasile Bârle, Frauda fiscală, Editura Teora, Bucureşti, 2005, p. 4813 Idem, p. 50

10

4.3 Spălarea banilor

Prima reglementare , care descrie metodele de spălare a banilor defineşte

conceptul şi interzice această practică, fiind considerată infracţiune, s-a realizat în SUA

în 1986.

Potrivit legii americane, banul spălat a fost câştigat prin metode necinstite, iar

prin „ spălare‟ se doreşte pierderea oricărei legături cu provenienţa.

În legislaţia română, termenul de spălare a banilor a fost consacrat de dispoziţiile

Legii nr. 21/1999, abrogată, act normativ ce se înscria în ampla acţiune de armonizare a

legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene. Legea nr. 21/1999 a fost abrogată la

data de 7 decembrie 2003, când a fost adoptată legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi

sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi

combatere a finanţării actelor de terorism. Această lege a fost modificată şi completată

succesiv prin Legea nr. 230/2005, Hotărârea Guvernului nr. 531/2006 pentru aprobarea

Regulamentului de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi

Combatere a Spălării Banilor.14

Din punct de vedere juridic, în România, combaterea procedeului de spălare a

banilor este reglementat atât în ceea ce priveşte definirea cât şi sarcinile aparatului de

statmenit să contribuie la combaterea fenomenului. Prin spălarea banilor se înţelege

schimbarea sau trasferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în

scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta

persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la

urmărire, judecată sau executarea pedepsei. De asemenea, se înţelege ascunderea sau

sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau

a proprietăţii bunurilor ori a dreptului asupra acestora, cunoscândcă bunurile provin din

săvârşirea de infracţiuni. Prin spălare a banilor se înţelege şi dobândirea, deţinerea sau

folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.

4.4 Crima organizată

14 Nicolae Ghinea, op. cit. p. 188

11

Activităţile din zona crimei organizate sunt diverse: contrabandă, trafic,

prostituţie, proxenetism, crimă. Legătura iniţială a acestor practici ilegale cu veniturile

statului este reprezentată de frauda fiscală.

Faza de iniţiere a activităţilor de natura crimei organizate a avut la bază de cele

mai multe ori veniturile realizate prin neonorarea sarcinilor fiscale obţinute prin metode

şi acte de natura fraudei fiscale.

4.5 Paradisurile fiscale

Prin paradis fiscal se înţelege un stat sau o zonă geografică având un regim de

impozitare aproape inexistent şi un grad ridicat de discreţie fiscală. În aceste zone se pot

suprima obligaţiile fiscale în deplină legalitate şi sunt aproape imposibil de controlat.

Paradisurile fiscale sunt, în prezent, printre procedeele cele mai cunoscute şi mai

utilizate de fraudă şi evaziune internaţională.15

Paradisurile fiscale sunt state precum Bahamas, Channel şi Cazman Islands,

Bermuda, care au legi aspre cu privire la păstrarea secretului bancar şi nu impozitează

tranzacţiile străine care au loc pe teritoriul lor. Lipsite de resurse naturale ele au foarte

puţin de oferit, în afară de lejeritatea şi secretul operaţiunilor. Multe paradisuri fiscale

au atras firme care oferă o întreagă serie de servicii financiare la standardee existente în

metropole importante ale lumii.16

Caracteristicile comune paradisurilor fiscale sunt legate de avantajele fiscale

oferite contribuabililor care au sediul sau rezidenţa pe teritoriul statului respectiv, în

raport cu statul din care provine; protecţia operaţiunilor financiare sau comerciale

(discreţia promovată de sistemele finaciare şi fiscale ale statelor considerate paradisuri

fiscale), sisteme financiare fără reglementări restrictive ( domeniul bancar, bursier) sau

constrângeri în ceea ce priveşte derularea anumitor operaţiuni; inexistenţa controlului

unor operaţiuni comerciale de schimb sau a unor operaţiuni financiare care, în alte state,

sunt urmărite şi reglementate în consecinţă.

În special statele mai puţin dezvoltate din punct de vedere economic, în scopul

atragerii unor investiţii străine, dezvoltării anumitor ramuri economice ( turismul) sau

15 N. Craiu, Economia subterană între „ Da‟ şi „Nu‟, Bucureşti, 2004, p. 18916 Cristian Bişa, Ionuţ Costea, Mihaela Capotă, Bogdan Dancău, Utilizarea paradisurilor fiscale. Între evaziune fiscală legală şi fraudă fiscală. Editura BMT Publishing House, Bucureşti, 2007, p. 31

12

realizării de venituri colaterale (din servicii financiare şi bancare), relaxează sistemul

fiscal peste limitele normale şi reduc controlul în anumite sfere de activitate financiar

economică.

Paradisurile fiscale reprezintă o componentă semnificativă a crimei organizate

fiind folosite pentru spălarea banilor proveniţi din activităţi ilegale: trafic de droguri, de

arme, prostituţie sau contrabandă.

Pe lângă paradisurile fiscale propriu zise, există şi state care practică sisteme

fiscale relaxate, cel puţin pe anumite elemente ale sale, în vederea atragerii de

investitori străini: scutiri pentru profitul reinvestit, scutiri de taxe în cazul transferurilor

de capital sau profit, scutiri de impozite pe dobânzile aferente depozitelor.

Aceste facilităţi acordate propriilor cetăţeni, dar şi rezidenţilor sunt menite a

atrage venituri suplimentare pentru stat sau o dezvoltare a pieţei de capital.

Bibliografie:

1. Cristian Bişa, Ionuţ Costea, Mihaela Capotă, Bogdan Dancău, Utilizarea

paradisurilor fiscale. Între evaziune fiscală legală şi fraudă fiscală, Editura

BMT Publishing House, Bucureşti, 2007

2. N. Craiu, Economia subterană între „ Da‟ şi „Nu‟, Bucureşti, 2004

3. Vasile Bârle, Frauda fiscală, Editura Teora, Bucureşti, 2005

4. Nicolae Ghinea, Criminalitatea financiar fiscală, Oradea, 2009

13

5. Anca Mihaela Georoceanu, Drept fiscal, Editura Argonaut, Cluj Napoca, 2010

6. Nicolae Hoanţă, Evaziunea Fiscală, Editura Ch. Beck, Bucureşti, 2010

7. Constantin Ioan Gliga, Evaziunea fiscală, Editura Ch. Beck, Bucureşti, 2007

8. Rada Postolache, Drept financiar, Editura Ch. Beck, Bucureşti, 2009

14