FERTILIZAREA SI AMENDAREA SOLULUI IN PLANTATIILE

VITICOLE

Fertilizarea viilor reprezinta una din verigile importante ale tehnologiei viticole

pentru cresterea productiei. Folosirea rationala a ingrasamintelor asigura obtinerea de

productii de struguri superioare, relativ stabile fara scaderaea calitatii sau rezistentei la

boli sau daunatori, ger si seceta.

Este gresita ideea ca vita de vie, datorita sistemului radicular foarte dezvoltat, care

exploreaza un volum mare de sol (de cativa m³) nu ar avea nevoie de fertilizare.

Nu trebuie sa se uite ca vita de vie se planteaza pe terenuri mai putin fertile pe

pante necorespunzatoare altor culturi, ca anual extrage din sol cantitati insemnate de

elemente nutritive si ca ramane pe acelasi loc un numar mare de ani (30-40 si chiar mai

mult).

In timp de un an vita de vie extrage din sol cantitati de 100-150 kg/ha N, 20-50

kg/ha P, si 75-250 kg/ha K.

In afara de N, P si K, elementele principale ale nutritiei minerale, vita de vie

consuma anual si cantitati destul de insemnate de microelemente cum ar fi Mn, Fe, B,

Mg, Cu, Mo.

Fertilizarea rationala inseamna sa i se redea solului, pe baza unui control

agrochimic, cantitatile de elemente extrase de planta, corespunzator cu cerintele sale

biologice, evitand pericolul poluarii produselor( struguri, must, vin) si a mediului

inconjurator.

Tehnica fertilizarii plantatiilor viticole reclama cunoasterea urmatoarelor actiuni

mai importante si anume:

✔ metode de testare a fertilitatii solului si de control a nutritiei plantelor;

✔ ingrasamintele folosite in viticultura;

✔ sistemul de ingrasare cu;

- stabilirea dozelor si a raportului dintre N, P, K;

- stabilirea epocilor si metodelor de administrare;

✔ influienta ingrasamintelor.

METODE DE TESTARE

Stabilirea cat mai justa a cantitatilor de ingrasaminte necesare soiurilor cultivate in

functie de combinatia altoi/portaltoisi de productia scontata de struguri se poate realiza

numai pe baza utilizarii anumitor metode de testare a rezervelor de elemente nutritive

ale solului si a starii de nutritie a vitei de vie.

1. Metoda agrochimica – obligatorie si de prima necesitate, consta in determinarea

de catre laboratoare dotate cu aparatura corespunzatoare a starii de fertilitate pe

baza de analize chimice a probelor de sol ridicate la fiecare 3-4 ani de pe aceiasi

parcela de recoltare in suprafata de 0,5-2,0 ha in functie de gradul de omogenitate

a terenului, forma de relief, tipul de sol, gradul de eroziune, si masurile de

fertilizare aplicate anterior.

Dupa executarea analizelor de laborator, se intocmesc cartogramele agrochimice,

se delimiteaza parcelele de amendare si fertilizare se intocmeste planul de

fertilizare cu stsbilirea dozelor de ingrasaminte(organice si chimice) si de

amendamente necesare.

2. Metoda dignosticului foliar (analiza foliara sau diagnoza foliara) - se bazeaza pe

faptul ca starea de nutritie a plantelor, oglindeste nivelul de aprovizionare a

solului cu elemente nutritive, iar organul planei care s-a dovedit foarte sensibilla

conditiile de nutritie este frunza.

Diagnosticul foliar (continutul de NPK in frunze) este utilizat la calcularea

factorului de corectie(FCDF) pentru stabilirea dozelor optime de ingrasaminte.

Trebuie avut in vedere ca la aceiasi nivel de fertilizare a solului, vitele altoite

absorb diferentiat elementele nuritive din sol, in functie de insusirile biologice ale

soiurilor (altoi si portaltoi), de capacitatea de absorbtie a ionilor si de volumul de

sol explorat de sistemul radicular al butucilor.

De asemenea, la aceiasi combinatie soi/portaltoi, in conditii diferite de mediu

pedoclimatic, se inregistreaza concentratii diferite de N, P si K in frunze de la un

soi la altul.Ca urmare in plantatiile viticole existente se recomanda efectuarea

diagnosticului foliar pentru fiecare combinatie altoi/portaltoi iar la interpretarea

rezultatelor ar trebui sa se aiba in vedere si capacitatile de absorbtie ale celor doi

parteneri.

3. Metoda experimentala in camp – este de durata (minim 4-6 ani), timp in care

se urmareste reactia vitei de vie la diferite nivele de ingrasare in cadrul unor

parcele experimentale amplasate in conditii de teren reprezentativ pentru

fiecare soi/portaltoi, podgorie sau centru viticol.

4. Metoda vegetativa – consta in comportarea vitei de vie in vase de vegetatie,

in care au fost folosite diferite combinatii de NPK si diferite doze de

ingrasaminte fata de cresterea si rodirea vitelor cultivate in acelasi conditii fara

ingrasaminte.

5. Metoda morfo-fiziologica – se refera la studierea simptomelor pe care le

manifesta vita de vie, ca urmare a lipsei sau a excesului anumitor elemente

nutritive.

INGRASAMINTE SI AMENDAMENTE FOLOSITE IN VITICULTURA

Pentru fertilizarea viilor se folosesc ingrasaminte organice, ingrasaminte chimice

si ingrasaminte organo-minerale.

INGRASAMINTELE ORGANICE

➔ Gunoiul de grajd si gunoiul semi-lichid rezultate de la cresterea bovinelor si

pasarilor sunt ingrasaminte complexe continand principale elemente ale vitei de

vie, si anume: materie organica 18-22%, N 0,2-0,8%, P2O5 0,1-0,6%, K2O 0,2-

0,8% raportat la substanta proaspata.

Deoarece marea majoritate a substantelor nutritive din gunoiul de grajd proaspat,

se afla se afla informe greu solubile vitei de vie, inainte de folosire este absolut

necesara fermentarea lui.

➔ Ingrasamintele verzi promovate in conceptul ecologic, furnizeaza insemnate

surse de humus, favorizand insusirile fizico-chimice si biologice ale solului din

plantatiile viticole.De asemenea, prin aportul insemnat de azot biologic ele pot

inlocui azotul mineral, generat de ingrasamintele chimice cu azot care sunt extrem

de energo-intensive.

Ca ingrasaminte verzi se pot folosi plante mai putin pretentioase fata de

continutul solului in elemente nutritive, dar care intr-o perioada scurta formeaza o

cantitate insemnata de masa verde cu un continut ridicat in azot. In viticultura

rezultate bune au fost obtinute folosind plante leguminoase fixatoare de azot ca:

lupinul, mazarea comestibila sau furajera, borceagul, mazarichea, soia dar si

graminee anuale ca: orzul de toamna, secara.

➔ Compostul de tescovina recomandat in cazul plantatiilor situate pe solurile

scheletic, realizeaza sporuri de productie asemanatoare gunoiului de grajd.

In vederea compostarii tescovina se aseaza in straturi de 20-30 cm grosime

alternand cu straturi de pamant de10-15 cm. Pentru fiecare 100 kg de tescovina se

imprastie uniform peste stratul de tescovina cate 3 kg superfosfat si 3 kg sare

potasica, apoi se umecteaza cu o solutie de 1% var stins si 2% sulfat de amoniu.

➔ Turba este un sediment natural provenit din descompunerea partiala a resturilor

vegetale de la plantele ce cresc pe terenurile mlastinoase.

Pentru a putea fi folosita ca ingrasamant, turba trebuie sa prezinte un grad de

descompunere de cel putin 40-45% si un pH mai mare de 5,5.

➔ Drojdiile compostate, depozitele de la conditionarea vinului, lastarii eliminati la

plivit sau varfurile de lastar rezultate la carnit tocati si lasati sub forma de mulci.

➔ Ingrasamant complex organic 100% natural (ZAH-firma producatoare)

Materia prima care compune acest nou produs se ingrasamant organic este

formata din gunoi de pasare si rumegus biodegradabil care se sterilizeaza cu

vapori de apa produsi la 350ºC.

Produsul se usuca la 14% umiditate dand posibilitatea pastrarii timp indelungat.

Caracteristici:

- coeficient de asimilare 95%;

- continut ridicat de macro si microelemente usor solubile in apa ;

- aciditate corectata (pH 6,8-7,2);

- steril microbiologic datorita tratamentului cu vapori de apa;

- actionare rapida a elementelor nutritive;

- efect remanent 2-3 ani;

- usor aplicabil tehnologic pe toate tipurile de sol;

- fertilizare eficienta a solului prin aport de humus, substante organice si

microelemente;

- rata de aplicare este de 15-20 de ori mai mica in comparatie cu gunoiul de grajd;

- stimularea activitatii microorganismelor, florei si faunei utile;

- protectia resurselor de apa si a vietii acvatice;

- cresterea gradului de retinere a apei in sol;

- permite inlocuirea totala sau reducerea la minim a ingrasamintelor chimice;

- micsorarea costurilor de fertilizare si ocrotirea mediului inconjurator;

Compozitie chimica:

- CN: 7-17%;

- umiditate:14-20%;

- sub. organice: min. 70%;

- proteina cruda: 25-30%;

- azot in compusi; 2,6-4,5%;

- fosfor: 2,2-4,2%;

- potasiu: 2,2-4%;

- Ca: 3-5%; Mg: 1,2-2,1%; Fe: 1,2-2%;

- microelemente:S, Cu, Zn, Ni, Mn, B, Mo etc.

Produsul este ambalat in saci de rafie de 25 kg, iar cantitatile recomandate la

hectar variaza intre 1000-1500 kg si se refera la solurile normale pe cele sarace

sau nisipoase cantitatile cresc pana la 50%.

INGRASAMINTELE CHIMICE

Ingrasamintele chimice folosite in viticultura reprezinta o sursa suplimentara

valoroasa de elemente nutritive. Ele pot fi simple (numai cu N, P sau K) si complexe:

binare(cu N si P) sau ternare (cuprinzand cele trei elemente N,P,K).

✔ Ingrasaminte cu N:

- azotatul de amoniu contine 32-35%N (50% sub forma nitrica si 50% sub

forma amoniacala);

- sulfatul de amoniu contine 20,7-21,2%N, are o reactie acida si se recomanda

pentru fertilizarile de toamna-iarna, indeosebi pe solurile neutre sau cu reactie

usor bazica.

- ureea contine 46,6%N si poate fi utilizata in viticultura pe toate solurile in

doze orientative de 100-120 kg/ha.

- nitrocalcamoniu contine 28%N, are reactie fiziologica bazica si este indicat

pentru fertilizarea plantatiilor viticole situate pe soluri cu reactie acida unde nu se

recomanda folosirea azotatului de amoniu.

✔ Ingrasaminte cu P:

- superfosfatul simplu contine 16-22% P2O5;

- superfosfatul concentrat (dublu sau triplu) contine 38-50% P2O5; se pot

aplica pe toate tipurile de sol, toamna concomitent cu lucrarile adanci ale solului

in doze orientative de 50-150 kg/ha.

- fosforitele active

✔ Ingrasaminte cu K:

- sarea potasica are cea mai larga utilizare dintre ingrasamintele cu K; se poate

utiliza pe toate tipurile de sol in doze orientative de 100-300 kg/ha s.a.

- sulfatul de potasiu contine 48-52% K2O , se recomanda pe solurile cu reactie

neutra in primul rand, dar si in plantatiile afectate de cloroza calcara cu scopul de

a echilibra relatia potasiu/calcar.

– sulfatul de fier

✔ Ingrasaminte cu Mg :

- sulfatul de magneziu sare cu solubilitate mare in apa, contine 9,9%Mg si

13%S. In viticultura este folosit pentru prevenirea si combaterea carentelor de

magneziu.

Concomitent cu folosirea ingrasamintelor simple, pot fi utilizate si

ingrasaminte chimice complexe binare cu 2 elemente nutritive de tip NP(23;23;0)

sau ternare cu 3 elemente nutritive de tip NPK(16;16;16 sau 22;11;11 sau

13;26;13).

Acestea se prezinta fie sub forma solida fie sub forma lichida de tipC sau tip

foliar F cuprinzand diferite raporturi intre macroelemente de fiecare data cu adaos

de microelemente indiferite combinatii.

✔ Ingrasaminte cu microelemente:

- cu B: boraxul, acidul boric. Se administreaza pe cale pe cale foliara sub

forma de solutii diluate de 0,05-0,3%.

- cu Mn: sulfat de mangan care contine 24,6% Mn.

- cu Zn: sulfat de zinc care contine 35% Zn.

- cu Mo: molibdatul de amoniu care contine 54%Mo.

INGRASAMINTELE ORGANO-MINERALE

Au un efect pozitiv mai mare asupra cresterii si rodirii vitei de vie, decat atunci

cand se folosesc separat. Constau din amestecuri solide sau lichide dintre gunoiul de

grajd sau tescovina compostata cu ingrasaminte chimice NPK, respectiv must de gunoi

de grajd, urina, ape uzate in amestec cu solutii care contin azot, fosfor si potasiu.

Sant folosite pe o scara mai redusa in viticultura.

AMENDAMENTE

Sunt folosite in scopul schimbarii pH-ului (reducerii aciditatii)solului de cate ori

acesta are valori mai mici de 5,5 sau cand SB in orizonturile in care sunt situate cele mai

multe radacini, depaseste cifra 6.

In acest scop se folosesc o serie de amandamente calcaroase cum sant:

– carbonatul de calciu(calcarul);

– oxidul de calciu (varul ars);

– hidroxidul de calciu (varul stins);

– spuma de defecatie (deseul din industria zaharului);

– precipitatul de Govora;

Se aplica la desfundarea terenului, dar si in viile pe rod in acest din urma caz,

toamna prin imprastiere la suprafata solului si incorporate odata cu aratura adanca.

Dozele variaza in limite destul de mari (5-16 t/ha), orientativ se recomanda 2-2,5

t/ha pe solurile usoare si 3-3,5 t/ha pe solurile grele, pentru ridicarea pH-ului cu o

unitate.

SISTEMUL DE INGRASARE

STABILIREA DOZELOR DE INGRASAMINTE SI A RAPORTULUI NPK

La stabilirea dozelor de ingrasaminte se au in vedere urmatoarele aspecte:

➔ consumul anual de NPK, extrase din sol de catre vita de vie;

➔ consumul specific de NPK unitate de produs (kg;t de struguri);

➔ coeficientii de utilizare a elementelor nutritive din ingrasaminte;

➔ rezerva solului in elemente nutritive;

➔ interactiunea in sol dintre NPK;

Consumul anual de NPK

- la soiurile de struguri de masa si cele de vin de mare productie, in cadrul

consumului anual, N domina alimentatia globala in timp ce la soiurile pentru vin

de calitate superioara albe si rosii domina P si K.

– consumul mediu anual de NPK este de:

- 209 kg/ha la soiurile de masa;

- 236 kg/ha la soiurile de struguri pentru vinuri albe;

- 251 kg/ha la soiurile de struguri pentru vinuri rosi;

– concomitent cu aceste macroelementele principale, vita de vie mai consuma

anual in cadrul nutritiei minerale urmatoarele elemente:

- 102-160 kg CaO;

- 10-15 kg Mg O;

- 1-2 kg Fe;

- 80-150 g Br;

- 80-240 g Mn;

- 60-120 g Cu;

- 100-120 g Zn;

- 2-3 g Mo la hectar.

Consumul specific

Se refera la consumul de NPK raportat la unitatea de produs (kg;t struguri).Acest

consum este foarte diferit astfel la soiurile de struguri pentru vin consumul specific a

variat intre 5,7-14 kg la N; 1,0-3,7 kg la P2O5 si 3,8-15,2 kg K2O pentru o tona de

struguri, in timp ce la soiurile de struguri pentru masa consumul specific oscileaza intre

5,2-8,3 kg la N; 0,7-0,8 kg la P2O5 si 3,3-4,4 kg la K2O.

Coeficientii de utilizare a elementelor nutritive din ingrasaminte

Acesti coeficientii sunt foarte diferiti astfel pe solurile usoare, vita de vie consuma

cca 60% din cantitatea de azot, iar pe cele grele aproximativ 80%. Mult mai mic este

consumul de potasiu (40-60%) si cel mai mic este consumul de fosfor (15-20%) din

cantitatea administrata.

Rezerva solului in elemente nutritive

Se refera la fertilizarea naturala a solului care se poate stabili prin determinari

agrochimice iar cunoasterea ei contribuie la optimizarea dozelor de ingrasaminte.

In functie de tipul genetic de sol, rezerva minima a acestuia in N accesibil este

cuprinsa intre 45-150 kg/ha; 25-50 kg/ha fosfor asimilabil si intre 45-75 kg/ha potasiu

solubil, rezerva determinata pe adancimea orizontului desfundat care este cel mai

explorat de radacinile vitei de vie.

Aportul nutritiv al aplicarii periodice a ingrasamintelor organice trebuie luat

deasemenea in consideratie (cca 50 kg N; 15 kg P2O5; 30 kg K2O/ha anual.

Interactiunea in sol dintre NPK

Este stiut faptul ca intre dozele de N si continutul solului in P si K mobil pe de o

parte, ca si intre elementele mobile ale solului si continutul in elemente nutritive din

petiol si din frunze pe de alta parte, se manifesta corelatii de sensuri diferite ce exprima

antagonismul dintre N-P si N-K si respectiv sinergismul dintre P si K.

Tinand seama de cele de mai sus, dozele optime sub raport economic care

valorifica potentialul productiv al diferitelor soiuri de vin, stabilite si prin metoda

experimentala in camp oscileaza de cele mai multe ori in jurul valorii de 150 kg N; 150

kg P; 150 kg K/ha substanta activa (Blaj, Minis, Odobesti, Tg. Jiu)

In ceia ce priveste raportul NPK acesta actioneaza in mod specific asupra cresterii

si productiei de struguri astfel: diferentierea mugurilor si productia cantitativa este

influientata pozitiv de catre potasiu, concentratia de zahar este controlata de fosfor si

potasiu iar aciditatea totala de azot si potasiu impreuna.

EPOCILE SI METODELE DE ADMINISTRARE A INGRASAMINTELOR

Administrarea ingrasamintelor organice

In plantatiile de vita de vie aflate pe rod administrarea gunoiului de grajd se face

odata la 3-4 ani, toamna dupa caderea frunzelor in lunile octombrie-noiembrie prin

imprastiere pe intervalul dintre randuri. Se incorporeaza apoi prin lucrarea adanca a

solului la 18-20 cm.

In podgoriile cu regim pluviometric de peste 550 mm annual, in plantatiile cu

distante > 2 m, pe nisipurile umede si indeosebi in plantatiile irigate se impune folosirea

anuala a ingrasamintelor verzi. Acestea se seamana toamna sau primavara devreme

(februarie-martie) in benzi de 1-1,2m latime din 2 din 2 intervale cu schimbarea anuala a

randurilor.

Se folosesc pentru insamantare cantitati de 70-100 kg/ha la mazare cu ovaz, 100-

120 kg/ha la mazare, 160-200 kg/ha la bob, lupin si soia.

Administrarea ingrasamintelor chimice

La administrarea ingrasamintelor chimice, se are in vedere ca in prima parte a

perioadei de vegetatie, vita de vie foloseste in cantitate mai mare N apoi K si Ca, iar in

cea de-a doua jumatate a perioadei astfel: dupa terminarea fenofazei de inflorit si

inceputul cresterii boabelor se consuma cu precadere potasiu si azot iar in perioada de

maturare a boabelor, se acumuleaza in struguri, fosforul si potasiu.

Dupa incetarea cresterii lastarilor si dupa maturarea deplina a strugurilor, nevoia

de hrana a vitei de vie desi mai redusa este determinate in continuare de cresterea

radacinilor si de maturarea lemnului.

La stabilirea timpului optim de fertilizare chimica se are in vedere deasemenea, si

gradul de solubilitate a ingrasamintelor. Cele mai solubile cum sunt ingrasamintele

chimice cu azot (ex: azotatul de amoniu, azotatul de calciu) se deplaseaza mai repede in

zona de raspandire a radacinilor, iar cele greu solubile ca ingrasamintele cu fosfor si

potasiu (ex: superfosfatul, sarea potasica), avand un grad de solubilitate mai redus se

deplaseaza mai incet, cu tendinte mai reduse de difuzie laterala si in adancime.

Tinand seama de aceste considerente, fertilizarea plantatiilor viticole intrate in

productie cu ingrasaminte chimice simple cu fosfor si potasiu sau cu ingrasaminte

complexe ternare se face toamna concomitant cu mobilizarea adanca a solului, in timp

ce ingrasamintele cu azot se aplica primavara la dezmugurit.

In ceia ce priveste metodele de administrare a ingrasamintelor se folosesc mai

multe in functie de obictivele urmarite prin masurile de fertilizare cat si de utilajele

disponibile.

a) Metoda radiculara cu variantele:

– administrarea prin imprastiere este cea mai folosita metoda de

administare a ingrasamintelor organice si chimice granulate. Se folosesc

masini de imprastiat gunoi MIGV-1, MIGV-2, si echipamentul EIV

montat pe plugul cultivator pentru cele chimice. Dupa imprastiere,

ingrasamintele sunt incorporate in sol prin aratura de toamna sau de

primavara.

– administrarea ingrasamintelor in santuri se practica in plantatiile batrane

cu scopul regenerarii sistemului radicular al vitelor. Lucrarea se executa

mecanizat cu plugul cultivator, dotat cu rarita si echipamentul EIV, prin

deschiderea unui sant adanc de 25-30 cm pe mijlocul intervalului.

– administrarea ingrasamintelor in cuiburi de nutritie (la butuc) se practica

in viile tinere, in primii 3-5 ani de la plantare cand vitele au sistemul

radicular inca slab dezvoltat si nu folosesc intreg spatiul de nutritie.

– Administrarea ingrasamintelor

b) Metoda extraradiculara sau foliara prezinta urmatoarele avantaje:

– se evita pierderile de substante nutritive;

– elementele nutritive sunt preluate de catre vita de vie in timp foarte scurt,

si pot fi corectate eventualele dezechilibrele de nutritie;

– fertilizarea se realizeaza cu consumuri mici de ingrasaminte si cu

cheltuieli tehnologice mult mai reduse;

Se folosesc ingrasaminte foliare simple (solutii diluate de uree 0,3-1,0%; extract

apos de superfosfat 0,5%) sau ingrasaminte foliare complexe (F411;F231;F141;F011)

ROLUL PRINCIPALELOR ELEMENTE NUTRITIVE IN CRESTEREA SI

DEZVOLTAREA VITEI DE VIE. CARENTE SI TOXICITATI

AZOTUL (N) – constituie element de edificare a tuturor organelor vitei de vie

care este mare consumatoare de azot (50-150 kg/ha/an sa.), continutul optim de N in sol

fiind de 0,10-0,20 g N/100 g sol.

Lipsa azotului sau carenta acestuia are urmatoarele efecte:

– scaderea potentialului de crestere;

– scuturarea florilor si boabelor;

– acumulare redusa a zaharurilor;

– aciditate totala mai ridicata;

– stanjenirea diferentierii mugurilor;

Efectele excesului de N sant urmatoarele:

– cresterea nevoii de apa;

– intarzierea maturarii boabelor;

– uscarea ciorchinilor;

– coloratie intarziata si neuniforma a boabelor;

FOSFORUL (P) – este un element chimic cu un rol important in nutritia minerala

a vitei de vie. Ajuta la o mai buna folosire a azotului, stimuleaza fecundarea florilor,

ajuta la maturarea boabelor si a lemnului, favorizeaza ramificarea radacinilor si

contribuie la finetea vinurilor. Consumul anual de P al vitei de vie este in medie de 20-

40 kg/ha, iar continutul optim in sol este de 10-20 mg P2O5 /100g sol.

Carenta de P are urmatoarele efecte:

– incetinirea cresterii;

– intarzierea maturarii boabelor;

– prelungirea vegetatiei;

Excesul de P duce la dereglari de crestere, meierea strugurilor,blocarea fierului in

sol si in tesuturi.

POTASIU (K) – este un element indispensabil cresterii si rodirii vitei de vie

contribuind printre altele la: absorbtia fierului, determina extractivitatea, corpul, gustul,

armonia si durabilitatea vinului, intensifica pigmentarea boabelor la soiurile rosii,

mareste rezistenta la boli si la temperaturi scazute si mareste longevitatea vitei.

Continutul optim de K2O in sol este de 30-50 mg/100 g sol, iar consumul anual

este de 70-150 kg/ha.

Carenta de potasiu duce la:

– boabe de dimensiuni mici;

– reducerea sistemului radicular si foliar;

– scaderea fertilitatii mugurilor;

Excesul are ca efecte:

– perturbari increstere;

– reducerea nr. de boabe in strugure;

– antreneaza carenta de Mg.

MAGNEZIU(Mg) – influienteaza favorabil fructificarea, participa la

metabolismul glucidic, contribuie la imbogatirea mustului in zaharuri. Consumul anual

este de 20-40 kg/ha, iar continutul optim in sol de 15-20 mg/100 g sol.

Carenta de Mg apare in conditiile excesului de K si pe solurile usoare, acide si se

manifesta prin ingalbenirea, respectiv inrosirea frunzelor bazale si caderea prematura a

frunzelor.

CALCIU(Ca) – este un element care favorizeaza absorbtia azotului, sinteza

zaharurilor si a substantelor aromatice, fiind un element al calitatii vinului.Consumul

annual este de 70-100 kg/ha, carenta nu se manifesta iar excesul duce la restrangerea

pana la blocarea absorbtiei unor microelemente (Fe, Mn, Zn, Cu)

FIERUL(Fe) – carenta acestui element se manifesta in majoritatea podgoriilor

tarii in special pe solurile bogate in calcar, prin ingalbenirea frunzelor, rasucirea lor pe

partea superioara si in final caderea lor. Are loc o debilitare treptata a butucilor,

scuturarea in masa a florilor si o legare defectuasa a boabelor.

Se recomanda ca masuri de prevenire in primul rand alegerea portaltoilor cu

rezistenta sporita la calcar, administrarea ingrasamintelor organice complet fermentate

precum si aerisirea, afanarea si drenarea solului.

Pe langa aceste elemente, in nutritia vitei de vie un rol important il au si o serie de

alte microelemente cum ar fi: borul, manganul, zincul etc.