expertiza balisticĂ judiciarĂ
DESCRIPTION
SECȚIUNE DIN BALISTICA JUDICIARĂTRANSCRIPT
CUPRINS
CAPITOLUL 1. CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA ARMELOR DE FOC………3
SECŢIUNEA 1. Noţiunile de arme şi muniţii, prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 295/2004
privind regimul armelor şi muniţiilor.........................................................................................3
Categorii de arme şi muniţii......................................................................................................3
Clasificarea armelor din punctul de vedere al destinaţiei:.......................................................5
Clasificarea armelor din punct de vedere constructiv:.............................................................6
Clasificarea armelor de foc după criteriile balisticii judiciare.................................................7
SECŢIUNEA 2. Noţiuni de balistică.........................................................................................9
Balistica exterioară...................................................................................................................11
Balistica interioară...................................................................................................................14
SECŢIUNEA 3. Expertiza criminalistică – mijloc de probă în procesul penal.......................17
Noţiunea de expertiză..............................................................................................................17
Asemănările şi deosebirile privind expertiza criminalistică şi constatarea tehnico-ştiinţifică
criminalistic..............................................................................................................................17
Importanţa expertizelor criminalistice....................................................................................24
CAPITOLUL 3. REGULI DE CERCETARE LA FAŢA LOCULUI ÎN CAZUL
FOLOSIRII ARMELOR DE FOC........................................................................................30
SECŢIUNEA 1. Descoperirea şi fixarea armelor de foc şi a urmelor acestora.......................30
Descoperirea armelor de foc şi muniţiei..................................................................................30
Consemnarea, fixarea poziţiei şi a stării armei........................................................................31
SECŢIUNEA 2. Ridicarea armei de foc şi a muniţiei de la faţa locului................................32
Manevrarea armei....................................................................................................................32
Ridicarea gloanţelor.................................................................................................................33
Ridicarea tuburilor...................................................................................................................33
SECŢIUNEA 3. Stabilirea distanţei de tragere.......................................................................33
CAPITOLUL 3. EXAMINAREA ARMELOR DE FOC....................................................35
SECŢIUNEA 1. Examinarea tehnică generală a armelor de foc.............................................35
Compunerea armei de foc:........................................................................................................35
Muniţia folosită.........................................................................................................................37
Determinarea tipului, modelului şi calibrului armei.................................................................38
Examinarea stării de funcţionare a armei..................................................................................39
Trageri întâmplătoare cu o armă în stare bună de funcţionare..................................................41
SECŢIUNEA 2. Dinamica tragerii..........................................................................................42
1
Stabilirea direcţiei de tragere şi a distanţei de la care s-a tras..................................................42
Determinarea locului în care s-a aflat trăgătorul......................................................................43
Determinarea locului în care s-a aflat ţinta..............................................................................43
CAPITOLUL 4. EXAMINAREA BALISTICO- JUDICIARĂ DE LABORATOR........45
SECŢIUNEA 1. Etapele expertizei balistice judiciare............................................................45
SECŢIUNEA 2. Identificarea urmelor create de armelor de foc.............................................49
Urme principale........................................................................................................................51
Urmele proiectilelor..................................................................................................................52
Urmele tuburilor.......................................................................................................................52
Urmele capselor........................................................................................................................53
Urmele de perforare.................................................................................................................54
Canalele oarbe sau urmele de pătrundere................................................................................56
Urmele ricoşeurilor..................................................................................................................56
Urmele sonore ale armării, percuţiei şi detunării....................................................................57
Urmele secundare ale împuşcăturii..........................................................................................57
Urmele acţiunii flăcării.............................................................................................................58
Urmele acţiunii gazelor............................................................................................................58
Urmele de funingine..................................................................................................................59
Particulele de pulbere nearsă sau arsă incomplet...................................................................60
Particulele de unsoare..............................................................................................................60
Urmele formate de gura ţevii....................................................................................................61
Inelul de frecare( de ştergere)..................................................................................................61
Inelul de metalizare...................................................................................................................62
SECŢIUNEA 3. Examinarea comparativă a proiectilelor.......................................................64
Metode şi procedee ale examinării comparative.......................................................................65
Probleme rezolvate de expertiza balistică-criminalistică..........................................................68
Refacerea inscripţiilor ştanţate pe armele de foc.....................................................................68
Examinările acustice.................................................................................................................69
Alte genuri de examinări balistice:...........................................................................................70
SECŢIUNEA 4. Balistica armelor cu proiectil în tirul spotiv.................................................71
CONCLUZII...........................................................................................................................72
2
CAPITOLUL 1. CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA ARMELOR DE FOC
SECŢIUNEA 1. Noţiunile de arme şi muniţii, prin prisma dispoziţilor Legii nr.
295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor
Concepul general de armă este definit ca fiind orice dispozitiv a cărui funcţionare
determină aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substanţe explozive, aprinse sau
luminoase, amestecuri incendiare ori împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare,
în măsura în care se regăseşte în una dintre categoriile prevăzute de lege1. Potrivit legii armele
de foc sunt reprezentate de armele ale cărui principiu de funcţionare are la bază forţa de
expansiune dirijată a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin arderea unei
încărcături. Sunt asimilate armelor de foc, ansamblurilor, subansamblurilor şi dispozitivele
care pot constitui şi pot funcţiona ca arme de foc. Muniţia reprezintă ansamblu de proiectil, şi
după caz încărcătură de azvârlire, capsa de aprindere precum şi celelalte elemente de
asamblare care îi asigură funcţionarea şi realizarea scopului urmărit.
Operaţiuni cu arme şi muniţii constau în producerea, confecţionarea, modificarea,
prelucrarea, repararea, experimentarea, vânzarea, cumpărarea, închirierea, schimbul, donaţia,
importul, exportul, transportul, tranzitul, transferul, transbordarea, depozitarea, casarea şi
distrugerea armelor de foc şi muniţiilor. Uzul de armă reprezintă executarea tragerii cu o
armă2.
1. Categorii de arme şi muniţii
Conform Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, se realizează o
clasificare a armelor de foc:
arme şi muniţii interzise- arme şi muniţii a căror procurorare, deţinere, port şi folosire
sunt interzise persoanelor fizice şi juridice, cu excepţia instituţiilor care au competenţe
în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale şi (instrumente şi
lansatoare militare cu efect exploziv, incendiar, precum şi muniţia corespunzătoare;
armele de foc automate precum şi muniţia corespunzătoare, armele de foc camuflate
sub forma unui alt obiect; muniţiile cu proiectile perforate, explozive sau incendiare,
precum şi proiectilele pentru aceste muniţii; muniţiile pentru pistolete şi revolvere cu
1 Art. 2 pct. 1 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor; 2 Idem , art.2, pct 2;
3
proiectile expansive, ca şi aceste proiectile, mai puţin în ceea ce priveşte armele de
vânătoare sau de tir cu ţintă, pentru persoanele care au dreptul de a folosi aceste arme;
armele cu aer comprimat sau gaze sub presiune care pentru aruncarea proiectilului
folosesc forţa de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate
într-un recipient şi care dezvoltă o viteză a proiectilului mai mare decât cea admisă în
U.E.; armele care prezintă caracteristicile tehnice ale armelor letale, sau după caz, ale
armelor neletale, dar care nu corespund normelor de omologare specifice destinaţiei şi
categoriei din care fac parte)3.
arme şi muniţii letale- arme şi muniţii prin a căror utilizare se poate cauza moartea
sau rănirea gravă a unor persoane (armele de foc scurte, semiautomate sau cu repetiţie,
precum şi muniţia corespunzătoare; armele de foc lungi semiautomate ale căror
încărcătoare şi camere ale cartuşului nu pot ţine mai mult de trei cartuşe, la care
mecanismul încărcătorului este mobil sau pentru care nu există garanţia că nu pot fi
transformate cu ajutorul unui utilaj obişnuit într-o altă armă ale cărei încărcător şi
cameră a cartuşului pot ţine mai mult de trei cartuşe, precum şi muniţia
corespunzătoare; armele de foc lungi cu ţeava lisă care nu depăşesc 60 de cm, precum
şi muniţia corespunzătoare; armele de foc lungi semiautomate care au aparenţa unor
arme de foc automate, precum şi muniţia corespunzătoare; armele de foc scurte, cu
tragere foc cu foc, cu percuţie centrală, precum şi muniţia corespunzătoare; armele de
foc scurte, cu tragere foc cu foc, cu percuţie pe ramă, cu o lungime totală sub 28 cm,
precum şi muniţia corespunzătoare; armele de foc semiautomate sau cu repetiţie, cu
percuţie pe ramă, precum şi muniţia corespunzătoare; armele de foc scurte cu o
lovitură de percuţie centrală sau pe ramă, precum şi muniţia corespunzătoare; armele
de foc lungi semiautomate sau cu repetiţie, precum şi muniţia corespunzătoare; armele
de foc cu o singură lovitură cu percuţie pe ramă, precum şi muniţia corespunzătoare4;
armele de foc cu repetiţie, altele decât cele prevăzute la categoria B, precum şi muniţia
corespunzătoare; armele de foc lungi cu tragere cu foc prin ţeavă ghintuită lovitură cu
percuţie centrală sau laterală, precum şi muniţia corespunzătoare; armele de foc lungi
semiautomate, altele decât cele cuprinse la categoria B, precum şi muniţia
corespunzătoare; armele de foc scurte de tragere foc cu foc cu percuţie pe ramă cu o
lungime totală mai mare sau egală cu 28 cm, precum şi muniţia corespunzătoare5;
3 Anexa la Legea nr.295/2004, categoria A;4 Anexa B din Legea nr. 295/2004; 5 Anexa C din Legea nr. 295/2004;
4
armele de foc lungi cu tragere foc cu foc prin ţeavă lisă, precum şi muniţia
corespunzătoare6;
arme şi muniţii neletale- destinate pentru un scop utilitar sunt pentru agrement,
confecţionate astfel încât, prin utilizarea lor să nu cauzeze moartea persoanei; sunt
asimilate acestora şi armele vechi (arme scurte confecţionate special pentru a împrăştia
gaze nocive, iritante sau de neutralizare şi proiectile din cauciuc, precum şi muniţia
corespunzătoare; arme scurte sau lungi care pentru aruncarea proiectilului folosesc
forţa de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate într-un
recipient şi care dezvoltă o viteză a proiectilului admisă în U.E., precum şi muniţia
corespunzătoare; arme cu destinaţie specială, precum şi muniţia corespunzătoare; arme
de asomare, precum şi muniţia corespunzătoare; arme cu tranchilizante, precum şi
muniţia corespunzătoare; harpoane destinate pescuitului, precum şi muniţia
corespunzătoare; arbalete şi arcuri destinate tirului sportiv, precum şi muniţia
corespunzătoare; pistoale de alarmă şi de semnalizare, precum şi muniţia
corespunzătoare; pistoale de start folosite în competiţiile spotive, precum şi muniţia
corespunzătoare; armele de panoplie, precum şi muniţia corespunzătoare; armele de
recuzită, precum şi muniţia corespunzătoare; armele vechi, precum şi muniţia
corespunzătoare7).
2. Clasificarea armelor din punctul de vedere al destinaţiei:
arme militare- arme destinate uzului militar;
arme de apărare şi pază- arme de foc scurte, recunoscute de către lege, destinate să
asigure apărarea vieţii, integrităţii şi libertăţii persoanei fizice, precum şi a bunurilor
persoanelor fizice sau juridice;
arme de autoapărare- arme neletale scurte special confecţionate pentru a împrăştia
gaze nocive, iritante, de neutralizare şi proiectile din cauciuc, în scop de autoapărare;
arme de tir arme- destinate practicării tirului sportiv, recunoscute în condiţiile legii;
arme de vânătoare- arme destinate practicării vânătorii, cu una sau mai multe ţevi care
folosesc muniţie cu glonţ sau cu alice recunoscute în condiţiile legii;
arme utilitare- sunt destinate să asigure desfăşurarea corespunzătoare a unor activităţi
în domeniul agricol, piscicol, medico-veterinar, al protecţiei mediului şi protecţiei
împotriva dăunătorilor, recunoscute în condiţiile legii;
6 Anexa D din Legea nr. 295/2004; 7 Arme şi muniţii neletale, Legea nr. 295/2004;
5
arme de asomare- arme utilitare folosite pentru imobilizareaanimalelor prin supunerea
acestora la un şoc mecanic, în scopul sacrificării ulterioare;
arme cu destinaţie industrială- arme de foc utilitare, semiautomate, destinate unui scop
industrial de uz civil şi care au aparenţa unor arme de foc automate;
arme cu tranchilizante- arme destinate imobilizării animalelor, prin injectarea de
substanţe tranchilizante;
arme de panoplie- arme de foc devenite nefuncţionale, ca urmare a transformării lor de
către un armurier autorizat;
arme de colecţie- arme destinate a fi piese de muzeu, precum şi armele aflate sau nu în
stare de funcţionare, care constituie rarităţi sau sau care au valoare istorică, artistică,
ştiinţifică, documentare sau sentimentală deosebită;
arme vechi- arme letale produse înainte de anul 1877 sau reproduceri ale acestora,
destinate să fie păstrate în colecţii;
arme de rechizită- arme special confecţionate, fabricate sau devenite inofensive ca
urmare a modificării lor de către un armurier autorizat, necesare activităţiilor
specializate în domeniul artistic8.
3. Clasificarea armelor din punct de vedere constructiv:
arme cu aer comprimat sau gaze sub presiune- arme care, pentru aruncarea
proiectilului folosesc forţa de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub
presiune aflate într-o butelie recipient;
arme de foc scurte- arme de foc a căror ţeavă nu depăşesc 30 cm sau a căror lungime
totală nu depăşeşte 60 cm;
arme de foc lungi- arme de foc care depăşesc dimensiunile armelor de foc scurte;
arme de foc automat- arme de foc care, după fiecare cartuş tras, se reîncarcă
automat şi trag o serie de mai multe cartuşe prin apăsarea continuă pe trăgaci;
arme de foc semiautomate- arme de foc care, după fiecare cartuş tras, se reîncarcă
automat, dar care nu pot trage o serie de mai multe cartuşe prin apăsarea continuă
pe trăgaci;
arme de foc cu repetiţie- arme de foc care, după fiecare foc tras, se reîncarcă
manual, prin introducerea pe ţeavă a unui cartuş preluat din încărcător prin
intermediul unui mecanism;
8 Lazăr Cârjan, Mihai Chiper, Criminalistică. Tradiţie şi modernism, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2009, pg.
213-214; 6
arme de foc cu o singură lovitură- arme de foc fără încărcător care sunt încărcate
după fiecare tragere prin introducerea manuală a cartuşului în camera de încărcare
sau într-un locaş special prevăzut la intrarea în ţeavă9.
4. Clasificarea armelor de foc după criteriile balisticii judiciare :
după destinaţie: arme militare( puşti, carabine, pistoale, puşti-mitralieră, revolvere);
arme de vânătoare( cu alice având o singură ţeavă, cu alice având două ţevi, cu alice
cu repetiţie, automate cu alice sau glonţ); arme spotive( pentru antrenament şi pentru
tragere la ţintă); arme speciale; arme deghizate;
după construcţia canalului ţevii: arme cu ţeavă lisă( pereţii ţevii sun netezi), arme cu
ţeavă ghintuită( care au pe canalul ţevii pliuri şi goluri dispuse longitudinal. Ghinturile
sunt în număr de 4-8, având o răsucire spre dreapta sau stânga, imprimând glonţului o
mişcare helicoidală care asigură stabilitatea glonţului pe traiectorie spre atingerea
ţintei); arme cu ţevi combinate (care au una sau două ţevi lise şi una ghintuită);
după lungimea ţevii: arme cu ţeavă lungă( 50-80 cm), arme cu ţeavă mijlocie( 20-50
cm) şi arme cu ţeavă scurtă( 3-20 cm).
după modul de funcţionare: arme simple, arme cu repetiţie, arme semiautomate şi
arme automate;
după calibru şi muniţia folosită: armele cu ţeava ghintuită- cu gloanţe- arme de
calibru mic( până la 6,35 mm), cu calibru mijlociu( 6,35-9 mm; 7,62 mm; 7,65 mm; 8
mm) şi cu calibru mare( peste 9 mm); armele de vânătoare cu glonţ au calibre diferite,
iar cele cu alice au valori diferite: 12, 16, 18, 20, 24, etc., (calibrul 12 este mai mare
decât 16 sau 20); arme de foc după muniţie( arme cu glonţ, cu alice sau mixte) şi arme
de foc după numărul cartuşelor ce se pot înmagazina( arme cu un cartuş, şi arme cu
mai multe cartuşe)10.
În Instrucţiuni, principii, reguli de tragere cu armamentul de infanterie 11 armamentul
modern cuprinde următoarele categorii:
- armament de infanterie( se clasifică după efectul la ţintă: armament de tăiere
baionetă, sabie, armament de împungere baionetă, armament de lovire diverse
obiecte; armament de foc: armament cu glonţ puşti, mitraliere, armament cu
schije grenade de mână, armament cu efect cumulativ- lovitura P.G.-7V);
Armamentul de foc se clasifică astfel:
9 Idem, pg. 214; 10 Idem, pg. 215;11 I.P.R.T.A.I.
7
a. din punct de vedere al greutăţii: armament greu- deservit de un grup de
militari( aruncătorul de 82 mm); armament uşor- deservit de un singur militar( pistol);
b. din punct de vedere tactic: armament individual( pistol, pistol-mitralieră,carabină),
armament de grupă (puşcă-mitralieră, puşcă semiautomată cu lunetă, A.G.-7),
armament de companie( mitraliera);
c. din punct de vedere al principiului de funcţionare: armament cu repetiţie- la care
reîncărcarea se face de către trăgător după fiecare cartuş tras( puşca 5,6 mm),
armament semiautomat la care reîncărcarea se face fie pe principiul folosirii energiei
gazelor, fie prin folosirea energiei de recul şi care se poate executa numai foc lovitură
cu lovitură( pistol, puşcă semiautomată cu lunetă), armament automat, armament
reactiv;
d. din punct de vedere al destinaţiei: armament pentru luptă( armamentul şi aparatura
existente înzestrate în vederea ducerii acţiunilor de luptă), armament pentru
instrucţie( destinate în mod suplimentar pentru a fi folosite în procesul de instrucţie, în
scopul folosirii muniţiei şi resurselor), armament pentru învăţământ(cunoaşterea
principiilor de construcţie şi funcţionare privind executarea antrenamentelor la
pregătirea de specialitate).
e. armament de artilierie;
f. armament de aviaţie;
g. arma rachetă12.
Armele sunt instrumente pe care le folosesc anumite persoane, armele având dispoziţie
specială, iar în cazul în care aceste norme imperative nu sunt respectate, legiuitorul a instituit
prin Codul Penal, prin articolul 279, infracţiunea cuprinzând denumirea marginală:
Nerespectarea privind regimul armelor şi muniţiilor. Această infracţiune se săvârşeşte atunci
când deţinerea, portul, confecţionarea, transportul, precum şi orice operaţie privind circulaţia
armelor şi muniţiilor sau funcţionarea atelierelor de reparat arme, fară drept, dar şi
nerespectarea termenului de depunere a armei şi muniţiei corespunzătoare, dacă cererea de
prelungire a permisului a fost respinsă13. Pe lângă această normă generală, se prevăd şi unele
12 Pişleag Ţuţu, Cristian Apostolescu, Bazele tragerii cu armamentul, Ed. Ministerului Administraţiei şi
Internelor, Bucureşti, 2005, pg. 17-18; 13 Art. 279 CP: (1) Deţinerea, portul, confecţionarea, transportul, precum şi orice operaţie privind circulaţia
armelor şi muniţiilor sau funcţionarea atelierelor de reparat arme, fară de drept, se pedepseşte cu închisoare de la
2 la 8 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi nedepunerea armei şi muniţiei, în termenul fixat de lege, la organul
competent, de către cel căruia i s-a respins cererea pentru prelungirea valabilităţii permisului.
(3) Se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani: 8
dispoziţii legale redate în Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, conform
căreia se pedepseşte: uzul de armă letală fără drep; deţinerea sau portul de armă neletală din
categoria celor supuse autorizării, fără drept14; uzul de armă neletală din categoria celor
supuse autorizării, fără drept15; ştergerea sau modificarea, fără drept, a marcajelor de pe
armele letale16; efectuarea fără drept a operaţiunilor cu arme sau muniţii17; dar şi cele
prevăzute în Legea nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de
convieţuire socială a ordinii şi liniştii publice, art. 218.
SECŢIUNEA 2. Noţiuni de balistică
Investigarea criminalistică a armelor de foc întrebuinţarea în săvârşirea de infracţiuni,
identificarea lor sau clarificarea modului sau circumstanţelor în care autorul s-a folosit de
acestea, se particularizează faţă de alte genuri de cercetări traseologice. Apariţia acestui
domeniu distinct al tehnicii criminalisticii denumit balistică judiciară, a fost impusă de
fregvenţa folosirii armelor de foc în săvârşirea de infracţiuni, respectiv de particularităţiile
referitoare la cercetarea la faţa locului, cât şi la examinările specifice de laborator.
Balistica a devenit un domeniu de sine stătător prin elaborarea şi perfecţionarea unor
metode proprii de examinare, îndeosebi de identificare a armelor după urmele formate pe tub
şi pe proiectil.
a) deţinerea, înstrăinarea sau portul fără drept, de arme ascunse sau de arme militare, precum şi a muniţiei pentru
astfel de arme;
b) deţinerea, înstrăinarea sau portul fără drept, a mai multor arme cu excepţia celor de la lit. a), precum şi a
armelor de panoplie, ori a muniţiilor respective în cantităţi mari.
(3¹) Portul de arme, fără drept, în localul unităţiilor de stat sau al altor unităţi la care se referă art. 145 CP, la
întruniri publice, sau localuri de alegeri, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani.
(4) Tentativa se pedepseşte. 14 Art. 136¹;15 Art. 136² ;16 Art. 137;17 Art. 138;18 Punctul 10: „comercializarea armelor cu aer comprimat, sau cu gaze comprimate, a arbaletelor arcuri pentru
tir, pescuit sau vânătoare în alte locuri decât în magazinele autorizate să efectueze operaţiuni cu arme şi muniţii;
Art. 2, pct. 11: vânzarea armelor cu aer comprimat, sau cu gaze comprimate, a arbaletelor arcuri pentru tir,
pescuit sau vânătoarea persoanelor care nu au împlinit 18 ani, care au săvârşit acte de violenţă menţionate în
cazierul judiciar, precum şi persoanele care suferă de boli neuropsihice menţionate în certificatul de sănătate
eliberat de policlinica teriorială”. 9
Balistica judiciară reprezintă o ramură distinctă a tehnicii criminalistice, destinată
examinării armelor de foc şi urmelor acestora, prin metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice
specializate în scopul determinării împrejurărilor în care a fost săvârşită o armă la comiterea
unei infracţiuni şi a identificării acesteia.
Obiectul balisticii judiciare
Balistica judiciară studiază armele de foc, muniţia şi urmele acestora create pe corpul
unei persoane, pe îmbrăcămintea acesteia sau pe alte obiecte. Balistica judiciară studiază doar
armamentul uşor folosit de infanterie, a cărei manipulare este mai comodă19.
Metodele elaborate de balistica judiciară se împart în două mari grupe şi anume: cele
aplicate de organele de urmărire penală pentru descoperirea, ridicarea, fixarea şi examinarea
armelor de foc şi a urmelor lăsate de acestea la locul săvârşirii faptei, respectiv cele necesare
în munca desfăşurată în laborator20.
Sarcinile balisticii judiciare:
Descoperirea armelor de foc şi a muniţiilor folosite- este prima grijă a organelor
judiciare sosite la faţa locului, pentru a se putea asigura identificarea şi prinderea
trăgătorului;
Descoperirea şi studierea urmelor lăsate de întrebuinţarea unei arme de foc- sunt
întrebuinţate echipe mixte din care fac parte pe deoparte organele de urmărire penală,
iar pe cealaltă parte medicul legist, expertul criminalist, alţi specialişti.
Verificarea tehnică a armei- aceasta revine în primul rând ofiţerului de poliţie
specializat în probleme de armament şi muniţie, în cazul constatărilor la faţa locului,
apoi expertul criminalist, în laborator unde există mijloace tehnice adecvate clarificând
aspectele de detaliu ale chestiunilor în discuţie;
Examinarea gloanţelor şi a tuburilor- activitate complexă care se desfăşoară în două
etape: la faţa locului de către lui de poliţie specializat în probleme de armament şi
muniţie, iar dacă sunt necesare şi alte precizări, se continuă de către expertul
criminalist, la laborator.
Alte sarcini ce revin expertului criminalist se referă la:
19 Aurel Ciopraga, Ioan Iacobuţă, Criminalistică,Ed. Junimea, Iaşi, 2001, pg. 132; 20 Camil Suciu, Criminalitică, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, pg. 334;
10
Stabilirea direcţiei şi a distanţei de tragere;
Examinarea orificiului de intrare şi de ieşire;
Stabilirea împrejurării privitoare la înlocuirea unor piese originale ale armei cu unele
piese străine21.
Pe lângă aceste sarcini majore mai intră şi unele probleme de importanţă secundară
cum ar fi: stabilirea unghiului de tragere; natura materialului din care sunt confecţionate
gloanţele sau alicele, natura obiectului prin care a trecut glonţul, numărul de împuşcături
trase, locul de unde a stat victima şi din ce poziţie a tras infractorul.
Importanţa balisticii judiciare
În prezent gradul de complexitate al infracţiunilor comise cu arme de foc, variază de la
vătămări corporale sau ucideri din culpă, în cadrul unor accidente de vânătoare până la
infracţiuni de omor comise de către persoane care prezintă un grad sporit de pericol social. În
balistica judiciară se aplică pe scară largă diferite procedee de examinare, care se utilizează şi
în alte ramuri ale criminalisticii, cum sunt de exemplu microscopia comparativă, fotografia,
röetgenografia, gammagrafia, examinarea în raze infraroşii şi ultraviolete, putându-se aplica şi
metode de examinare chimice şi electrochimice22.
O parte din problemele ridicate la cercetarea balistico-judiciară îşi găsesc rezolvarea în
activitatea de teren a organelor de urmărire penală, însă cea mai mare parte nu poate fi
rezolvată decât în condiţiile cercetării de laborator. Organul de urmărire penală trebuie să
cunoască ce probleme poate rezolva cu mijloacele de teren, şi care sunt problemele ce nu pot
fi rezolvate decât prin expertiza balistico-judiciară de laborator23.
Balistica judiciară cuprinde trei ramuri, şi anume: balistica exterioară, balistica
interioară şi balistica ţintei.
SECŢIUNEA 2.1. Balistica exterioară
Balistica exterioară - este ştiinţa care studiază mişcarea glonţului în aer după
acţiunea asupra sa a gazelor, atunci cand glonţul se mişcă după inerţie. Cuprinde
următoarele elemente:
Traiectoria de zbor a glonţului - este l inia curbă, descrisă de gloanţe în aer.
21 Aurel Ciopraga, Ioan Iacobuţă, op.cit., pg. 133-134;22 Ilie Botoş, Criminalistică, Ed. Risoprint, Cluj- Napoca, 2002, pg. 74-75; 23 Idem, pg. 75;
11
direcţia forţei de rezistenţă
a aerului
direcţia forţei de gravitaţia
Originea traiectoriei
Traiectoria glonțului (aspect lateral)
Glonţul în aer este acţionat de două forţe: forţa gravităţii şi forţa rezistenţei
aerului. Forţa gravităţii impune glonţului treptat să coboare, iar forţa de rezistenţă a
aerului continuă micşorează mişcarea glonţului şi tinde să-l oprească24. În rezultatul acţiunii
acestor forţe, viteza scade, şi traiectoria ei reprezintă о linie curbă neuniformă. Mărimea
forţei de rezistenţă a aerului depinde de viteza zborului, forma şi calibrul glonţului, de
asemenea şi de suprafaţa şi densitatea aerului. Pentru ca glonţul să nu fie oprit sub
acţiunea puterii de rezistenţă a aerului, i se adaugă cu ajutorul ghinturilor din canalul
ţevii mişcări rotative: de exemplu la AKM viteza de rotaţie a glonţului este de 3000 rot/sec.
Mişcarea lentă canonică este când glonţul zboară înainte, sub acţiunea rezistenţei aerului.
Devierea glonţului în lateral rotaţiei la planul tragerii se numeste derivaţie25.
Traiectoria rotaţiei glontelui
24 Sergiu Zavulan, Curs de catedră militară, pg.5;25 Ibidem;
12
Elementele şi traiectoria zborului glonţului:
1. Originea traiectoriei - centrul retezăturii de dinainte a ţevii, reprezintă punctul de
plecare a glonţului din gura ţevii.
2. Orizontala armei - planul orizontal care trece prin originea traiectoriei.
3. Linia de tragere (ascensiune) - linia directă, prelungire imaginară a axului ţevii după
ce ochirea a fost terminată.
4. Unghiul de tragere (ascensiune) - unghiul format între linia de tragere şi orizontala
armei.
5. Linia de aruncare (proiecţie) - linia directă care reprezintă prelungirea a axului ţevii în
momentul plecării glonţului din ţeavă.
6. Unghiul de aruncare (proiecţie) - unghiul format între linia de aruncare şi orizontala
armei.
7. Punctul de cădere - punctul de intersecţie a traiectoriei cu orizontala armei.
8. Unghiul de cădere - unghiul format între tangenta la traiectorie în punctul de cădere si
orizontala armei.
9. Distanţa de tragere – distanţa de la originea traiectoriei până la punctul de cădere,
măsurata pe orizontala armei.
10. Punctul de ochire - punctul de pe obiectiv sau în afara acestuia asupra căruia se
ocheşte cu arma.
11. Linia de ochire - linia directă care uneşte ochiul tragătorului, prin mijlocul
crestăturii malţătorului şi prin vârful cătării, cu punctul de ochire.
12. Distanţa ochită – distanţa măsurată pe linia de ochire de la punctul de plecare
(originea) până la intersecţia traiectoriei cu linia de ochire.
10. Linia obiectivului - linia directă care uneşte originea traiectoriei cu baza
obiectivului.
11. Lovitura razantă - lovitura a cărei traiectorie nu se ridică mai sus de înalţimea
obiectivului pe întreaga întindere a distanţei de ochire26.
Influienţa condiţiilor tragerii asupra zborului glonţului
Condiţii normale de tragere:
a) Condiţiile meteo
- presiunea atmosferică la orizontala armei (750mm/Col.Hg);
- temperatura aerului (+I5°C);
26 Idem, pg.6; 13
- umeditatea relativă a aerului (50%);
- vântul lipseşte;
b) Condiţiile balistice
- greutatea glonţului, viteza iniţială şi unghiul de zvâcnire este egal cu datele referitoare la
condiţiile normale de tragere;
- temperatura încarcaturii (+15°C);
- forma glonţului corespunde standardului;
- cătarea este fixată la bătaia normală a armei;
- înălţătorul corespunde datelor din tabel despre unghiul de ochire;
c) Condiţiile topografice
- ţinta se află la orizontala armei;
- înclinarea laterala a armei lipseşte;
Abaterile de la condiţiile normale de tragere, determină necesitatea evidentă a corectării
distanţei şi îndreptării tragerii27.
SECŢIUNEA 2.2. Balistica interioară
Balistica internă - este ştiinţa, care studiază procesele care se produc în momentul
tragerii în deosebi la mişcarea glonţului în canalul ţevii.
Prin fenomenul tragerii înţelegem aruncarea glonţului din canalul ţevii armei sub
presiunea energiei gazelor, create la arderea încărcăturii de pulbere.
La efectuarea tragerii din arma de foc provin urmatoarele fenomene:
- percutorul lovind cartuşul face ca substanţa explozivă din capsa sa să detuneze
dând naştere la flacăra, care prin orificiile din fundul tubului, aprinde încărcătura de
pulbere. La arderea pulberii se formează о cantitate mare de gaze încălzite, creând în canalul ţevii
о presiune înaltă ce acţionează cu aceeaşi forţă în toate direcţiile şi anume asupra fundului,
pereţiilor tubului cartuşului şi închizătorului28.
În timpul tragerii deosebim patru perioade consecutive:
Perioada prealabilă: durează de la începutul arderii încărcăturii de pulbere până la
împlântarea deplină a glonţului în ghinturi.
Prima perioadă sau perioada de bază: decurge de la începutul mişcării glonţului
până la arderea deplină a pulberii cu puţin timp înainte ca glonţul să fie aruncat din canalul
27 Sergiu Zavulan, op.cit.,pg. 7;28 Idem, pg. 1;
14
ţevii.
Perioada a doua: durează din momentul arderii depline a pulberii până la ieşirea
glonţului din ţeavă, viteza glonţului în momentul aruncării din ţeavă viteza din ţeavă este puţin
mai mică decât viteza iniţială. La unele modele de arme îndeosebi la cele cu ţeava scurtă,
de exemplul la pistolul Makarov perioada a doua lipseşte, deoarece în momentul ieşirii
glonţului din ţeavă arderea definitivă a pulberii nu are loc.
Perioada a treia sau perioada acţiunii gazelor - decurge din momentul
aruncării glonţului din canalul ţevii până la încetarea acţiunii gazelor asupra glonţului. În acest
timp gazele ieşind din ţeavă cu viteza de 1200-2000 m/s continuă să acţioneze asupra glonţului
şi-i transmite о viteză suplimentară. La sfârşitul perioadei a treia la о depărtare de 20-30 cm de
retezătura ţevii glonţul atinge o viteză maximă de zbor şi astfel această perioadă i-a sfârşit în
momentul când presiunea gazelor asupra glonţului va fi echilibrată de rezistenţa aerului.
Perioadele tragerii:
Po - presiunea de forţare; Pm - presiunea maximă; PK şi VK - presiunea gazelor şi vitezei
glonţului în momentul aruncării lui din ţeavă; Рд şi Va- presiunea gazelor şi vitezei glonţului la
sfârşitul arderii pulberii; Vm - viteza maximă a glonţului; РЛГм - presiunea egală cu cea
atmosferică29.
Viteza iniţială (de zbor) a glonţului este viteza pe care о are glonţul în momentul ieşirii din
canalul ţevii şi este mai mare decât viteza din ţeavă, dar puţin mai mică decât cea maximă,
care se fixează pe cale experimentală.
29 Idem, pg.3;15
Viteza iniţială a glonţului este una dintre cele mai importante caracteristici a
armamentului. Prin mărirea vitezei putem obtine:
a) bătaia maximă a glonţului;
b) distanţa loviturii razante;
c) efectul omorâtor şi de străpungere.
De asemenea se micşorează influenţa condiţiilor exterioare asupra zborului glonţului.
Viteza iniţială a glonţului depinde de:
a) lungimea ţevii;
b) greutatea glonţului;
c) greutatea încărcăturii de pulbere, calităţii şi tipului;
d) densitatea încărcături;
Densitatea încărcăturii este raportul greutăţii pulberii către volumul tubului cu glonţul
montat în tub (camera arderii pulberii.)
Reculul armei şi unghiul de zvâcnire
Recul se numeşte mişcarea armei (ţevii) înapoi în momentul tragerii.
Îmbinarea acţiunilor cu vibraţia ţevii, reculul armei şi alte cauze produc unghiul de zvâcnire
format din poziţia axei ţevii atunci când ochirea a fost efectuată şi poziţia pe care о capătă în
momentul plecării glonţului din canalul ţevii.
Unghiul de zvâcnire
Rezistenţa ţevii este determinată de capacitatea pereţilor ţevii de a rezista la
о anumită presiunea a gazelor care se formează în interiorul acesteia.
Cauzele pot fi:
a. aflarea în canalul ţevii obiectelor străine (nisip, gloanţe);
b. folosirea cartuşelor, care nu corespund standardului armei date;
c. uzura mecanică a ţevii.
16
Umflarea ţevii
Vivacitatea ţevii reprezintă capacitatea ţevii de a rezista la tragere unui anumit
număr de cartuşe, în medie de 20-30 mii de trageri, după care ţeava îşi schimbă
calităţile de luptă, care se reflectă la viteza iniţială a glonţului, traiectoria zborului,
împrăştierea gloanţelor.
Balistica ţintei- reprezintă balistica, care abordează din punct de vedere militar
fenomenele care se produc în momentul atingerii acesteia de către proiectil30.
SECŢIUNEA 3. Expertiza criminalistică – mijloc de probă în procesul penal
1.Noţiune a de expertiză
Expertiza- ca mijloc de probă are o veche tradiţie, încă din antichitate întâlnindu-se
unele aspecte limitate, ale unora dintre formele de expertize. Cele mai vechi date existând în
legătură cu expertiza medicală, care era întâlnită la toate popoarele, în sensul că erau
consultaţi medici şi moaşe, în calitate de specialişti în cursul desfăşurării procesului penal.
Noţiunea de expertiză, precum şi de expert, denumire dată persoanei care efectuează
expertiza, îşi au originea în limba latină care înseamnă a încerca, a dovedi, respectiv cel care
are experienţă, care încearcă sau care a probat. Astfel organele judiciare sunt puse în faţa unor
probleme pe care nu le pot rezolva singure, pentru acestea fiind necesare cunoştinţele unor
specialişti, din domeniile ştiinţei, tehnicii, artei, etc. Legea le permite pentru descoperirea
adevărului în unele situaţii chiar obligă organele judiciare la expertize31.
Expertiza poate fi denumită ca activitatea de cercetare a unor împrejurări de fapt,
necesare stabilirii adevărului obiectiv în cauza supusă soluţionării de către un expert, prin
cunoştinţe specifice fiecărei specialităţi, activitate defăşurată la cererea organului judiciar în
situaţia în care acesta nu poate singur să lămurească respectiva împrejurare de fapt 32. Astfel
30 Sorin Alămoreanu, Criminalistica, Ed. Risoprint, Cluj Napoca, 2000, pg. 70; 31 În acest sens avem Secţiunea a X-a din Titlul al-III-lea a Părţii Generale a Codului de Procedură Penală
(articolele 116-127 CPP).32 Radu Constantin, Pompil Drăghici, Mircea Ioniţă, Expertizele mijloc de probă în procesul penal, Ed. Tehnică,
Bucureşti, 2006, pg. 23;17
concluziile expertului sunt probe, iar raportul de expertiză reprezintă mijlocul de probă33,
expertizele criminalistice constau, în special, în identificarea sau stabilirea aparenţei de grupă
a persoanelor sau obiectelor care au lăsat urma la faţa locului a rămăşiţelor de materie care
pot duce la identificare.
Pentru a contura mai exact domeniul expertizei criminalistice trebuie să se realizeze o
distincţie între aceasta şi constatarea tehnico-ştiinţifică( când pentru soluţionarea împrejurări
este nevoie de cunoştinţe de specialitate, se apelează la un specialist)34.
2. Asemănările şi deosebirile privind expertiza criminalistică şi constatarea tehnico-
ştiinţifică criminalistică:
2.1. Asemănări:
Ambele sunt procedee ştiinţifice de probaţiune care sunt puse în slujba aflării
adevărului în procesul judiciar;
Ambele au acelaşi obiect-scop – lămurirea unor fapte împrejurări ale cauzei în vederea
aflării adevărului atunci când sunt necesare cunoştinţele expertului, specialistului,
tehnicianului specialist;
Ambele au, de regulă, acelaşi obiect material care poate conţine urme ale faptei
săvârşite, obiecte care au dus la săvârşirii infracţiunii, obiecte care sunt produsul
infracţiunii, dar şi alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului;
Ambele sunt efectuate de persoane care au calitatea de criminalişti şi care sunt experţi,
specialişti sau tehnicieni, după cum sunt desemnaţi să efectueze o expertiză sau o
constatare;
Ambele sunt acţiuni ce se execută la dispunerea organelor judiciare;
Ambele prevăd ca rezultatele, după caz, fie a expertizei, fie a constatării să se
consemneze într-un raport scris35.
2.2. Deosebiri:
Din punctul de vedere al condiţiilor expertiza prezintă ca şi condiţie de bază lămurirea
unor fapte sau împrejurări în vederea aflării adevărului, necesită intervenţia de
specialitate a laboratorului de expertiză criminalistică sau a Institutului Criminalistic,
în timp ce constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează de către un specialist sau
tehnician atunci când în afară de condiţia de bază a necesităţii lămuririi de către
33 Grigore Theodoru, Tratat de Drept Procesual Penal. Parte generală, Ed.Hamangiu, 2008, pg. 443-444; 34 Idem, pg. 420;35 Dumitru Goşa, Marcel Răceanu, Criminalistică, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2009, pg. 118;
18
specialiştii criminalişti a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, se efectuează de
urgenţă;
Din punctul de vedere al celor desemnaţi, expertiza se efectuează de experţi, în
laboratoare criminalistice, în timp ce constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează de
specialişti sau tehnicieni, de cele mai multe ori la faţa locului;
Din punctul de vedere al metodelor folosite expertiza foloseşte întotdeauna metoda
comparaţiei, în timp ce constatarea tehnico-ştiinţifică nu foloseşte această metodă, ci
are în vedere examinarea urmei de la faţa locului, fără model de comparaţie;
Din punctul de vedere al caracterului raportului scris la expertiză este redactat de
expertul sau experţii desemnaţi să efectueze lucrarea fiind actul laboratorului de
expertiză criminaliscă, nu al expertului, şi asigură valoarea ştiinţifică a lucrării şi
răspunde de dânsul, în timp ce constatarea tehnico-ştiinţifică este actul personal a
spcialistului sau tehnicianului criminalist întocmit şi semnat în nume propriu de
acesta, care răspunde de întreaga constatare;
Din punctul de vedere al posibilităţii repetării, expertiza se poate realiza din nou având
acelaşi obiect, care se face în aceleaşi condiţii ca şi prima expertiză36, în timp ce
repetarea constatării tehnico-ştiinţifică nu mai este posibilă pentru că este un act
caracterizat de urgenţă datorită pericolului, însă când situaţia permite se poate efectua
completarea sau refacerea ei37.
Specificul expertizei criminalistice şi al obiectul acesteia se degajă şi din
împrejurarea că ea nu este legată de un anumit domeniu ştiinţific cum sunt, de
exemplu expertiza medico-legală, care este legată de ştiinţele medicale, expertiza
contabilă legată de ştiinţele economice, expertiza tehnică de ştiinţele tehnice şi
naturale. Expertiza criminalistică se bazează pe diverse domenii ale ştiinţei şi tehnicii,
spre exemplu, examinarea scrisului implică cunoştinţe de anatomie, fiziologie,
psihologie lingvistică. Expertizele se concluzionează printr-un raport de expertiză38
care cuprinde:
1. Partea introductivă în care se arată:
Organul de cercetare penală/instanţa de judecată care a dispus efectuarea
expertizei;
Numele, prenumele expertului;
36 Art. 125CPP: Efectuarea unei noi expertizei: Dacă organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are
îndoieli co privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză, dispune efectuarea unei noi expertize.37 Idem, pg. 120; 38 Art. 122-123CPP;
19
Data şi locul unde a fost efectuată;
Data întocmirii raportului;
Obiectul expertizei şi întrebările la care expertul urma să răspundă;
Materialul în baza căruia s-a efectuat expertiza;
Împrejurarea dacă părţile au participat şi au dat explicaţii.
2. Cuprinsul este realizat din descrierea în amănunt a operaţiilor efectuate de expert, precum
şi obiecţiile sau explicaţiile părţilor.
3. Concluziile cuprind răspunsurile la întrebările puse, precum şi părerea expertului39 .
La aprecierea concluziilor trebuie avut în vedere faptul că ele nu sunt imperative, nici
chiar atunci când toţi experţii au ajuns la aceleaşi concluzii, deoarece potrivit legii acest
mijloc de probă nu are forţă doveditoare absolută, ci poate servi ca temei la soluţionarea
cauzei numai dacă organul de urmărire penală s-a convins de exactitatea concluziilor emise.
De aceea, concluziile expertizei trebuie apreciate critic, la fel ca celelalte probe şi numai în
cooborare cu întregul material administrat în cauză40. Însuşirea sau respingerea de către
organul de urmărire penală a concluziilor expertizei nu trebuie interpretată ca o delegare a
dreptului de apreciere şi judecare a expertului. Dimpotrivă, se poate trage numai concluzia că
expertiza a înlesnit formarea convingerii organului de urmărire penală. Dacă au fost realizate
mai multe expertize cauza, nu se poate soluţiona pe baza mediei concluziilor formulate,
întrucât fiecare expertiză are individualitatea sa, concluziile ei exprimând o anumită opinie
ştiinţifică. Rapoartele de expertiză pot cuprinde concluzii categorice, ori certe şi concluzii
probabile. În cazul concluziilor probabile, expertul exprimă probabilitatea asupea unui anumit
fapt, probabilitate dată de lipsa unor metode de cercetere adecvate problemei ştiinţifice sau
tehnice care se ridică în acea cauză, insuficienţa unor caracteristici pe obiectul supus
expertizei, etc., respectiv fixarea şi transportul defectuos al materialului probator, deficienţe în
cercetarea locului faptei, minusuri în obţinerea materialelor pentru comparaţie. Astfel
concluziile probabile sunt consecinţa unor factori obiectivi, respectiv subiectivi41.
În cazul în care organul judiciar căruia i s-a depus raportul de expertiză,constată din
proprie iniţiativă sau în urma obiecţiilor făcute de părţi că raportul de expertiză nu răspunde la
toate întrebările formulate, sau că există materiale noi, care necesită să fie examinate de
expert, dispune efectuarea unui supliment de expertizăprevăzute în art.124 CPP42. Valoarea
39 Dumitru Goşa, Marcel Răceanu, op.cit., pg. 121-122; 40Constantin Aioniţoaie, Ioan Eugen Sandu, Tratat de Tactică Criminalistică, ediţia a II-a revăzută şi completată,
Ed. Carpaţi, Bucureşti, 1992, pg. 248; 41 Idem, pg. 249; 42 Suplimentul de expertiză: (1) Când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, constată, la cerere sau
din oficiu, că expertiza nu este completă, dispune efectuarea unui supliment de expertiză fie de către acelaşi 20
probantă a raportului de expertiză nu este prioritară faţă de probele provenite din alte mijloace
de probă. În mod firesc organele judiciare au încredere în concluziile experţiilor oficiali
întemeiată pe o cercetare de specialitate.
La efectuarea expertizei, expertul nu poate încredinţa altei persoane efectuarea
lucrărilor, divulga datele de care a luat la cunoştinţă cu ocazia expertizei, trebuie să repecte
termenul de depunere a raportului de expertiză, drepturile şi obligaţiilesunt prevăzute în
art.121 CPP43. Nerespectarea acestor obligaţii atrage sancţiuni disciplinare. De asemenea
expertul trebuie să realizeze expertiza cu bună-credinţă şi de o calitate corespunzătoare;
reaua-credinţă se sancţionează conform normelor de drept penal( ex.:infracţiunea de Mărturie
mincinoasă, prevăzută de art. 260 CP)44.
Dacă în urma examinării întreprinse expertul constată că nu poate da un răspuns cert şi
nici probabil la întrebările formulate de organul judiciar, acesta poate alege una din
următoarele alternative:
Restituie materialul organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei, iar în adresa
ce îl priveşte precizează cauza care împiedică efectuarea expertizei;
Redactează un raport de expertiză ale cărui concluzii de imposibilitate a soluţionării
chestiunii supuse examinării trebuie să fie temeinic motivate45.
2, Sarcinile balisticii judiciare :
Descoperirea armelor de foc şi a muniţiilor folosite- este prima grijă a organelor
judiciare sosite la faţa locului, pentru a se putea asigura identificarea şi prinderea trăgătorului;
expert, fie de către altul.
(2) De asemenea, când se socoteşte necesar, se cer expertului lămuriri suplimentare în scris, ori se dispune
chemarea lui spre a da explicaţii verbale asupra raportul de expertiză. În acest caz, ascultarea expertului se face
potrivit dispoziţiilor privitoare la ascultarea martorilor.
(3) Lămuririle suplimentare în scris pot fi cerute şi serviciului medico-legal, laboratorului de expertiză
criminalistică sau institutului de specialitate care a efectuat expertiza. 43Drepturile expertului: (1) Expertul are dreptul să ia cunoştinţă de materialul dosarului necesar pentru
efectuarea expertizei. În cursul urmăririi penale cercetarea dosarului se face cu încuviinţarea organului de
urmărire.
(2) Expertul poate cere lămuriri organului de urmărire penală sau instanţei de judecată cu privire la anumite fapte
sau împrejurări ale cauzei.
(3) Părţile, cu încuviinţarea şi în condiţiile stabilite de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată pot
da expertului explicaţiile necesare. 44 Grigore Theodoru, op. cit., pg. 432; 45 Aurel Ciopraga, Criminalistica- Tratat de tactică, Ed. Gama, Iaşi, 1996, pg. 435;
21
Descoperirea şi studierea urmelor lăsate de întrebuinţarea unei arme de foc- sunt
întrebuinţate echipe mixte din care fac parte pe deoparte organele de urmărire penală, iar pe
cealaltă parte medicul legist, expertul criminalist, alţi specialişti.
Verificarea tehnică a armei- aceasta revine în primul rând ofiţerului de poliţie specializat
în probleme de armament şi muniţie, în cazul constatărilor la faţa locului, apoi expertul
criminalist, în laborator unde există mijloace tehnice adecvate clarificând aspectele de detaliu
ale chestiunilor în discuţie;
Examinarea gloanţelor şi a tuburilor- activitate complexă care se desfăşoară în două
etape: la faţa locului de către lui de poliţie specializat în probleme de armament şi muniţie, iar
dacă sunt necesare şi alte precizări, se continuă de către expertul criminalist, la laborator.
Alte sarcini ce revin expertului criminalist se referă la:
Stabilirea direcţiei şi a distanţei de tragere;
Examinarea orificiului de intrare şi de ieşire;
Stabilirea împrejurării privitoare la înlocuirea unor piese originale ale armei cu unele
piese străine46.
Pe lângă aceste sarcini majore mai intră şi unele probleme de importanţă secundară cum
ar fi: stabilirea unghiului de tragere; natura materialului din care sunt confecţionate gloanţele
sau alicele, natura obiectului prin care a trecut glonţul, numărul de împuşcături trase, locul de
unde a stat victima şi din ce poziţie a tras infractorul.
4. Caracteristicile balistice ale gurilor de foc
Orice gură de foc prezintă de o serie de caracteristici, ce cuprind următoarele categori:
caracteristici constructive- care se referă la datele constructive ale interiorului canalului
ţevii gurii de foc. Cele mai importante sunt: volumul camerei de încărcare(reprezintă
volumul din canalul ţevii dintre fundul proiectilului şi oglinda culatei, înainte de tragere.
În doctrină se exprimă prin raportul dintre masa proiectilului sau prin raportul calibrului
aflat la puterea a treia: Wo/q= 10 la puterea(-4)....2*10 la puterea(-3) mc/kg;
Wo/q=1,6.......33,0.); lungimea interiorului ţevii (este distanţa dintre retezătura gurii
ţevii şi oglinda culatei. Lungimea totală a ţevii cuprinde şi lungimea culatei şi a frânei de
gură, ambele se exprimă în calibri şi cresc odată cu creşterea vitezei iniţiale şi a masei
proiectilului; valori orientative: la tunuri- L1/d ≤ 74; la obuziere- L1/d≤40; la aruncătoare
de bombe- L1/d≤ 25 ); spaţiul relativ parcurs de proiectil când acesta se află la gura
ţevii(cunoscut şi sub numele de raport de destindere a gazelor, fiind definit ca raportul
46 Aurel Ciopraga, Ioan Iacobuţă, op.cit., pg. 133-134;22
dintre lungimea parcursă de proiectil când acesta se află la gura ţevii şi lungimea fictivă
a volumului camerei de încărcare: λg=lg/lo; valori orientative: tunuri- λg=3...8;
obuziere- λg=7...11; armament de infanterie- λg=8...11; aruncătoare de bombe-
λg=3,5...7,5) lungimea reală a camerei( distanţa măsurată pe axa canalului ţevii dintre
oglinda închizătorului şi fundul proiectilului încărcat: l= lcam– l’ ~ lcam - d);
caracteristica adâncimii ghinturilor( coeficient folosit la calculul suprafeţei
transversale a canalului ţevii în zona ghintuită care ţine de geometria ghinturilor:
s=ns*d², însă valoarea exactă a coeficientului se poate calcula cu relaţia:
ns=π/4(1+4*b/(a+b)*1n/d), valori orientative: armament de artilerie- ns=0,81......0,82;
armament de infanterie: ns= 0,82.....0,83) şi coeficientul de lărgire al camerei( raportul
dintre lungimea fictivă a volumului camerei de încărcare şi lungimea reală a camerei de
încărcare: χ’=lo/lr).47
caracteristici de încărcare- sunt condiţiile de încărcare a gurii de foc şi sunt: densitatea
de încărcare( este mărimea egală cu raportul dintre masa încărcăturii de pulbere şi
volumul camerei de încărcare: Δ=ω/Wo); masa relativă a încărcăturii( care este
raportul dintre masa încărcăturii de pulbere şi masa proiectilului); coeficientul de masă
a proiectilului( reprezintă una din caracteristicile importante de care depinde viteza
proiectilului în ţeavă şi se exprimă prin raportul dintre masa proiectilului şi cubul
calibrului: Cq=q/d³); impulsul total al gazelor de pulbere( caracteristică de care
depinde semigrosimea de ardere a elementului de pulbere şi caracteristica vitezei de
ardere a acesteia: l=cl/ul); parametrul condiţiilor de încărcare( este o caracteristică
adimensională care determină mărirea presiunii maxime şi poziţia proiectilului la
terminarea pulberii. Pentru calcule de proiectare balistică, parametrul este unic,
determinat pentru o pereche de valori. Valoarea sa se află cu ajutorul tabelelor balistice
sau analitice, parametrul este dat de: B=s²*l²/ ƒφq)48;
caracteristici energetice- sunt cele legate de energia proiectilului la gura ţevii şi anume:
coeficientul de putere a gurii de foc( este raportul dintre energia proiectilului la gura
ţevii şi cubul calibrului: Cє=Eg/d³); coeficientul de utilizare a încărcăturii de
pulbere( este dat de raportul dintre energia proiectilului la gura ţevii şi masa încărcăturii
de pulbere(ηω=Eg/ω=q*vg²/2*ω); randamentul încărcăturii de pulbere( denumit şi
randament termic se exprimă ca fiind raportul dintre energia proiectilului la gura ţevii şi
energia totală a încărcăturii pulberii: η=Eg/ET=Eg/ƒω=ηω*θ/ƒ):
47 Ionel Nistor, Îndrumar de proiectare balistică a gurilor de foc, Ed. Academiei tehnice militare, Bucureşti,
2002, pg. 10-12; 48 Idem, pg. 12-14;
23
caracteristici suplimentare- care completează celelalte caracteristici, şi sunt:
caracteristica poziţiei proiectilului la terminarea arderii pulberii( este raportul
dintre lungimea parcursă de proiectil până la terminarea arderii pulberii şi lungimea
totală parcursă de proiectil în ţeavă); caracteristica utilizării volumului util al
canalului ţevii( sau randamentul balistic al gurii de foc şi reprezintă raportul dintre
presiunea medie din canalul ţevii şi presiunea maximă); caracteristica vieţii ţevii( viaţa
ţevii de artilerie este caracterizată de numărul de lovituri trase până când se evidenţiază
o anumită scădere a vitezei iniţiale a proiectilului ca urmare a uzurii canalului ţevii sub
acţiunea gazelor de pulbere şi a proiectilului în timpul tragerii)49
5. Elementele tragerii
Principalele elemente ale tragerii cu semnificaţie în soluţionarea cauzelor penale sunt:
Viteza proiectilului – este în funcţie de tipul şi de cantitatea de pulbere, de greutatea
proiectilului şi de lungimea ţevii.
Traiectoria – reprezentată de linia curbată descrisă de centrul de greutate al proiectilului
în drumul parcurs de la ieşirea din ţeava armei şi până la ţintă este definită printr-o serie
de elemente cum sunt unghiul şi linia de tragere, punctul de incidenţă, etc.
Bătaia armei – reprezintă distanţa maximă la care poate să ajungă un proiectil. Sub
raport balistico- judiciar interesează bătaia eficace şi anume distanţa la care proiectilul
îşi menţine precizia şi forţa distructivă. Aceasta depinde de viteza iniţială a glonţului.
6. Importanţa expertizelor criminalistice
Având în vedere faptul că o instanţă judecătorească este obligată să stăruie prin toate
mijloacele legale să cunoască adevărul, a fost consacrată calea solicitării opiniei unor
specialişti în diferite domenii ale ştiinţei, dispunându-se în acest sens efectuarea unei
expertize. Organele judiciare având la îndemână rapoartele de expertiză criminalistică, se pot
documenta în mod ştiinţific, ajungând în ultimă analiză la descoperirea adevărului obiectiv pe
o cale sigură.
Astfel că, în Codul de Procedură Penală, în enumerarea mijloacelor de probă se află şi
expertizele. Înscrierea expertizelor în această enumerare demonstrează în mod evident
importanţa ce li se acordă prin admiterea utilizării în activitatea de probaţiune judiciară. 49 Idem, pg. 17;
24
Întrucât expertizele folosesc date ştiinţifice pentru dovedirea împrejurărilor de fapt şi care
sunt efectuate de specialişti cu pregătire superioară, mai ales cu o competenţă deosebită, ele
constituie o garanţie importantă a obiectivităţii probaţiunii. Mai mult de atât, ele exercită o
influenţă favorabilă asupra activităţiilor organelor juiciare prin contribuţia pe care o aduc la
rezolvarea rapidă şi obiectivă a cauzelor.
Tot în această idee, legiuitorul a prevăzut în anumite situaţii obligativitatea pentru
organele judiciare de a recurge la expertize, precum şi tendinţa de oficializare a acetui mijloc
de probă care este încredinţat spre efectuarea unor instituţii specializate, în care funcţionează
profesionişti de înaltă calificare50.
Concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică şi ale expertizelor fie că aparţin
unui singur specialist sau expert, fie că exprimă consensul mai multor specialişti, nu sunt
obligatorii pentru organele de urmărire penală sau pentru instanţele de judecată. Aceste
organe verifică concluziile rapoartelor respective în funcţie de ansamblul probelor
administrate în cauză. Aprecierea unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică sau de expertiză
judiciară este o operaţie dificilă, care trebuie să fie efectuată cu grijă deoarece supraaprecierea
sau subaprecierea concluziilor poate conduce la soluţii eronate.
O apreciere corectă a concluziilor acestor genuri de rapoarte presupune o examinare
multilaterală din partea organelor judiciare. În examinarea concluziilor expertizei, organul
judiciar va folosi propriile sale cunoştinţe de specialitate pe care le are sau se va documenta în
problemele respective. Foarte importantă pentru verificarea rapoartelor de constatare şi a
expertizelor este verificarea lor sub dublu aspect: din punct de vedere al respectării regulilor
procedurale şi al conţinutului acestora. Cât priveşte primul aspect, se va verifica modul în care
a fost numit expertul şi dacă nu există motive de recuzare care să nu fi fost observate. Tot
astfel, se va avea în vedere dacă în raportul de constatare sau de expertiză este cuprinsă o
descriere clară a elementelor examinate de specialist şi care au stat la baza concluziilor
constatării sau expertizei.
Se va urmări dacă s-au dat răspunsuri la toate întrebările puse şi dacă răspunsurile sunt
complete, dacă părţile au fost citate în cazul în care legea prevede expres această obligaţie,
precum şi dacă opiniile separate sunt cuprinse în raport.
Deficienţele constatate în cadrul acestei activităţi de verificare formală pot antrena
consecinţe diferite, respectiv anularea expertizei, restituirea raportului pentru unele
completări, dispunerea unui supliment de expertiză sau a unei noi expertize. Dacă organul
judiciar apreciază că din punct de vedere al regulilor procedurale raportul nu prezintă lipsuri,
50 Radu Constantin, Pompil Drăghici, Mircea Ioniţă, op.cit., pg. 26;25
se va trece la etapa următoare, respective verificarea conţinutului propriu-zis al raportului de
constatare sau de expertiză.
Acest al doilea aspect al verificării expertizei sau constatării tehnico-ştiinţifice va
stabili dacă raportul corespunde exigenţelor de ordin logic şi ştiinţific şi dacă este suficient de
motivat. Se va verifica dacă expertul sau specialistul a folosit pentru investigaţiile sale toate
materialele necesare pe care le putea avea la îndemână, aceasta constituind o condiţie foarte
importantă, iar neîndeplinirea ei conducând la desfiinţarea hotărârii judecătoreşti deficitare
sub acest aspect.
Se vor verifica, de asemenea, metodele de lucru folosite de specialişti şi experţi în
cadrul investigaţiilor de specialitate pe care le-au întreprins, examinându-se dacă s-au folosit
metodele, datele şi aparatele cele mai noi şi adecvate ale ştiinţei şi tehnicii în domeniul
respective.
Acest lucru are importanţă deoarece dă posibilitatea să se aprecieze justeţea metodei de
cercetare folosite, dar şi pentru faptul că ajută la formarea convingerii instanţelor de judecată
cuprivire la corectitudinea concluziilor finale. Se va verifica logica raţionamentelor pe care se
bazează expertul, urmărindu-se dacă s-a ajuns la înţelegerea justă a faptelor care necesită o
explicaţie ştiinţifică. În acest cadru, trebuie verificat şi dacă răspunsurile specialiştilor şi ale
experţilor la întrebările puse nu se contrazic. Dar şi în cazul numirii mai multor experţi dacă
au aceeaşi părere sau există şi păreri diferite.
O condiţie neapărat necesară pentru ca organul judiciar să poată face aceste verificări,
o constituie motivarea corespunzătoare de către expert a concluziilor sale.
În cazul expertizei medico-legale care ajunge la concluzii contrare, este obligatorie
obţinerea avizului Comisiei superioare medico-legale, din cadrul Institutului Naţional de
Medicină Legală "Prof. Dr. Mina Minovici" Bucureşti. Obligativitatea rezultă din prevederile
art. 24 din O.G. nr. 1/2000.
Organele judiciare sau părţile, examinând raportul de expertiză, pot constata că acesta
este necorespunzător, prezentând neclarităţi sau lacune ale efectuării investigaţiilor de
specialitate, constând în cercetări incomplete sau rezultate inexacte. În asemenea situaţii,
organul judiciar trebuie să ia măsuri de remediere a situaţiilor necorespunzătoare, după cum
urmează:
• pentru rezolvarea unor neclarităţi, organul judiciar poate chema pe expert pentru a da
lămuriri;
• dacă expertiza este incompletă, organul judiciar poate solicita un supliment de expertiză;
• dacă concluziile expertului prezintă inexactităţi ori expertiza trebuie anulată din diferite
motive care nu pot fi remediate, se va dispune efectuarea unei noi expertize.
26
Temeiul legal al măsurilor care se pot lua de către organele judiciare în cazul
deficienţelor pe care le prezintă unele expertize se găseşte în dispoziţiile
articolelor 124 şi 125 din CPP.
Cu privire la chemarea expertului pentru lămuriri, CPP în art. 124 alin. (2) prevede:
"când se socoteşte necesar, se cer expertului lămuriri suplimentare în scris ori se dispune
chemarea lui pentru a da explicaţii verbale asupra raportului de expertiză". În acest caz,
ascultarea expertului se face potrivit dispoziţiilor referitoare la ascultarea martorilor. În
art.124 alin.(3) se prevede că lămuriri suplimentare se pot cere în scris şi serviciului medico-
legal, laboratorului de expertiză criminalistică ori institutului de specialitate care a efectuat
expertiza. Dacă expertiza este incompletă, conform art.124 alin.(2) CPP, organul de urmărire
penală sau instanţa de judecată dispune efectuarea unui supliment de expertiză, fie de către
acelaşi expert, fie de către altul. Această măsură poate fi luată din oficiu de către organele
judiciare sau la cererea părţilor. Deci, în situaţiile în care se constată că investigaţiile de
specialitate sunt incomplete, nu se dispune o nouă expertiză, ci o completare a raportului
primei expertize dispuse în cauză.
Efectuarea unei expertize incomplete poate fi determinată de mai multe cauze, şi
anume: organul judiciar nu a precizat suficient de clar cadrul expertizei sau nu a pus la
dispoziţia expertului toate materialele necesare; părţile nu au dat expertului toate lămuririle
care se impuneau; experţii au omis să întreprindă cercetări asupra uneia dintre problemele
date spre rezolvare sau le-au cercetat parţial.
Este recomandat ca suplimentul de expertiză să fie efectuat de acelaşi expert, dacă
lipsurile ce s-au constatat nu-i sunt imputabile. Legile speciale au prevăzut, de asemenea,
unele situaţii care ar putea conduce la efectuarea unui supliment de expertiză sau a unei noi
expertize, de aceea au stipulat obligativitatea exercitării controlului asupra expertizelor înainte
de a fi depuse la organele judiciare.
O nouă expertiză poate fi dispusă atunci când organul de urmărire penală sau instanţa
de judecată are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză. În astfel
de situaţii se dispune anularea primei expertize, conform art. 197 din CPP.
În ce priveşte situaţiile care ar putea crea îndoială cu privire la exactitatea concluziilor,
acestea pot fi multiple: când din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că expertul nu a
folosit cele mai adecvate metode ştiinţifice în efectuarea lucrărilor, când apar evidente îndoieli
cu privire la competenţa, conştinciozitatea sau obiectivitatea expertului, când între concluziile
expertizei şi majoritatea celorlalte probe efectuate în cauză există o contradicţie flagrantă
etc.MINALISTICA 37
27
Noua expertiză se dispune pentru lămurirea aceloraşi probleme care au format obiectul
cercetării iniţiale. Această nouă expertiză se dispune de către organul judiciar din oficiu sau ca
urmare a cererii părţilor, apreciate ca întemeiată.
Rezultatul verificării concluziilor rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică ori ale
expertizelor poate conduce la existenţa unei perfecte concordanţe între aceste concluzii şi cele
care pot fi trase din ansamblul probelor adunate în cursul urmăririi penale sau al cercetării
judecătoreşti. În acest caz, raportul de constatare sau de expertiză este confirmat.
Verificarea poate avea însă ca rezultat neacceptarea concluziilor, datorită faptului că
cercetările organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată au condus la aflarea de
elemente probatorii noi care pun într-o altă lumină datele anterioare pe care se sprijină
constatarea sau expertiza.
Alteori, verificarea rapoartelor de constatare sau de expertiză poate conduce la
constatarea că persoanele însărcinate cu efectuarea acestora au procedat necorespunzător
cunoştinţelor de specialitate sau nu au folosit metodele sau mijloacele cele mai indicate pentru
a ajunge la concluzii precise, temeinice. În astfel de situaţii rapoartele de constatare sau de
expertiză şi concluziile lor vor fi infirmate. Infirmarea concluziilor nu trebuie să fie făcută
decât motivat, arătându-se în ce constau insuficienţele acestora.
Aşa cum am mai arătat, de mai multe ori concluziile constatărilor şi ale expertizelor au
fost reţinute ca unice probe în lipsa altor probe concludente, fără ca temeinicia hotărârilor
judecătoreşti să fie pusă la îndoială, ceea ce reflectă valoarea ştiinţifică şi forţa probantă a
lucrărilor prezentate. În acelaşi sens, în literatura de specialitate penalǎ şi procesual penalǎ sau
pronunţat mai mulţi specialişti.
Aceeaşi situaţie este întâlnită şi în cazul rapoartelor de constatare ori al expertizelor
care pronunţă concluzii cert negative ori de probabilitate.
Caracterul probabil al concluziilor unor expertize judiciare ori constatări tehnico-
ştiinţifice este consecinţa unor factori obiectivi, cum ar fi lipsa unor metode şi tehnici
adecvate de cercetare a problemelor care se pun în cauza respectivă, volumul redus al
materialului prezentat pentru examinare cât şi a unor factori subiectivi cum ar fi săvârşirea
unor greşeli în cercetarea locului faptei şi pe care organele judiciare le-au sesizat şi au dispus
măsuri corespunzătoare.
Baza concluziilor probabile este constituită totdeauna pe date faptice certe, stabilite în
mod corect şi obiectiv şi pe o motivaţie ştiinţifică a situaţiilor care nu au permis o certitudine.
Mai mult decât atât, se poate afirma că în locul unor concluzii categorice, nefundamentate
ştiinţific, sunt preferabile concluziile probabile, bazate pe date obiective şi coroborate cu alte
mijloace de probă, care permit stabilirea adevărului în procesul penal. Denumirea de
28
"concluzie probabilă" folosită în România este utilizatǎ şi în alte ţări, din aceleaşi
considerente obiective prezentate mai sus. În materia constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a
expertizelor nu există reglementări proprii cu privire la nulitate, fiind aplicabile dispoziţiile de
drept comun cuprinse în art. 197 din C.pr.pen.
În cazul celorlalte încălcări, respectiv a unor norme cu caracter dispozitiv, acestea pot
fi invocate numai de partea interesată şi numai dacă s-a adus vreuneia dintre părţi o vătămare
care nu ar putea fi înlăturată în alt mod. Profesorul Traian Pop subliniază în lucrarea "Drept
procesual penal" că "expertiza, ca orice activitate omenească, este susceptibilă de erori şi
abuzuri, precizând că erorile pot proveni din ignoranţă sau superficialitate, iar abuzurile din
parţialitate, interes şi vanitate", dar că nu este corect a generaliza acest lucru. Tot domnia sa,
arată că la expert posibilitatea de eroare este mai mare (ca şi tentaţia de abuz), decât la martor,
deoarece o mărturie poate fi verificatǎ prin confruntarea cu alte mărturii, martorul având mai
puţină independenţă decât expertul, care are la îndemână argumente ştiinţifice şi tehnice mai
greu de verificat.
Faţă de progresul ştiinţei şi tehnicii, constatările tehnico-ştiinţifice, expertizele
judiciare s-au impus de la sine ca mijloace de probă, iar în ceea ce priveşte erorile care pot
conduce la nulitatea lor s-au adus multe îmbunătăţiri în timp. Faptul că în aprecierea finală a
probelor organul judiciar nu este obligat să dea o soluţie în conformitate cu concluziile
specialistului sau ale expertului, cât şi posibilitatea efectuării unui supliment de expertiză sau
a unei noi expertize, evidenţiazǎ libertatea organelor judiciare de a aprecia valoarea
mijloacelor de probă51.
51 Gh. Alecu, Consideraţii generale privind aprecierea rapoartelor de expertiză criminalistică şi a constatărilor
tehnico-ştiinţifice ca mijloace de probă în procesul penal , Revista Criminalistică, nr. 4/2008; 29
CAPITOLUL 3. REGULI DE CERCETARE LA FAȚA LOCULUI ÎN CAZUL
FOLOSIRII ARMELOR DE FOC
Cercetarea la faţa locului se înscrie printre activităţile de bază ce contribuie în mod
substanţial la aflarea adevărului în cauză, de ea depinzând în lămurirea problemelor referitoare
la faptele şi împrejurările acesteia, inclusiv cu privire la persoana făptuitorului52.
În accepţiunea specialiştilor, cercetarea la faţa locului poate fi definită ca fiind acea
activitate iniţială de urmărire penală şi de tactică criminalistică care constă în cunoaşterea
nemijlocită a locului unde s-a săvârşit infracţiunea sau a locului în care au fost descoperite
urmele acesteia, în vederea descoperirii, fixarii şi ridicarii urmelor, dar şi în stabilirea
împrejurarilor în care infracţiunea a avut loc. Prin "loc al faptei" se înţelege nu numai locul
propriu-zis unde infracţiunea a avut loc, ci şi locurile unde s-au descoperit urmele acesteia, ori
în care s-au extins efectele ei53.
SECŢIUNEA 1. Descoperirea şi fixarea armelor de foc şi a urmelor acestora
Particularităţile cercetării sunt determinate atât de specificul urmelor lăsate de tragere
cât şi de problemele legate de descoperirea armelor şi muniţiilor trase, de stabilirea distanţei şi
direcţiei din care s-a tras, etc., toate acestea circumscrise cercetării şi altor categorii de urme
52 V. Berchesan, C. Pletea, Eugen I. Sandu, Cercetarea la faţa locului în "Tratat de tactică criminalistică, Ed.
Carpaţi, Craiova, 1992, pag. 26.53 V. Bercheşan, I.N. Dumitraşcu, Tratat de metodică crminalistică", Ed. Carpati, Bucureşti, 1994, pg. 102;
30
întâlnite în împrejurările săvârşirii de infracţiuni cu arme de foc, cum sunt urmele de mâini sau
urmele biologice54.
1.1Descoperirea armelor de foc şi muniţiei
Descoperirea armelor de foc şi muniţiei nu prezintă particularităţi deosebite în cazul
sinuciderilor sau al încercărilor de disimulare al omorului printr-o sinucidere. În majoritatea
cazurilor însă, autorul caută să se debaraseze de armă, fie ascunzând-o, fie aruncând-o. Dar şi în
aceste cazuri pot apărea unele dificultăţi sau împrejurări aparent negative, de natură să
denatureze cercetarea55. De cele mai multe ori arma trebuie căutată în alte locuri decât în cele
în care a fost comisă fapta, astfel în cazul armelor îngropate se foloseşte detectorul de metale,
pentru cele aruncate în ape sau fântâni se folosesc magneţi puternici, iar în cazul armelor
ascunse prin pereţi, ziduri de cărămidă se foloseşte grammografia sau aparatura roëtgen
portabilă. Aceleaşi mijloace se folosesc şi pentru proiectilele şi tuburile trase la locul faptei,
chiar dacă căutarea proiectilelor este mai anevoieoasă. De regulă căutarea începe cu corpul
victimei şi locul unde aceasta se găseşte şi continuă sper marginile câmpului infracţional,
inclusiv spre drumurile presupuse a fi urmate de infractor.
Determinarea numărului de cartuşe trase poate fi efectuat după plăgile de împuşcare
existente pe corpul victimei sau dupa orificiile de intrare descoperite pe îmbrăcăminte56.
1.2. Consemnarea, fixarea poziţiei şi a stării armei
Consemnarea, fixarea şi starea poziţiei armei se realizează prin mijloace cunoscute şi
anume: process verbal, schiţă fografiere, filmare sau înregistrare pe bandă electromagnetică,
fără a se omite vreun detaliu necesar clarificării împrejurărilor în care s-a săvârşit
infracţiunea.
Procesul-verbal- va conţine menţiuni clare şi precise cu privire la tipul armei, locul şi
poziţia în care a fost găsită, direcţia ţevii, distanţa faţă de cadavru, de alte obiecte principale,
numărul şi seria armei, starea tehnică aparentă, dacă este sau nu încărcată, ce urme au fost
descoperite pe ea, ş.a. Cu privire la aceste menţiuni, acestea se fac, dacă este posibil la faţa
locului, în caz contrar se realizează în laborator.
54 A. Swenson, O. Wendel, Metode moderne de investigare criminală, Stockholm, 1954, pg178;55 Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, ed.a IV-a, E. Universul Juridic, Bucureşti, pg. 242; 56 Idem, pg. 243;
31
Fotografierea sau înregistrările video sunt necesare să pună în evidenţă arma şi urmele
acesteia, celelalte împrejurări sau elemente descries în procesul-verbal, ceea ce presupune ca
nimic nu trebuie mişcat din poziţia în care a fost găsit sau descoperit în faza statică a
cercetărilor, până la executarea fotografiilor schiţă şi de obiecte principale.
Examinarea prealabilă a armei, în sensul de a se constata dacă este încărcată ori dacă
prezintă urme specifice de tragere, urme de mâini, alte urme biologice, se efectuează în faza
dinamică a cercetării, de criminalistul aflat la faţa locului57.
SECŢIUNEA 2. Ridicarea armei de foc şi a muniţiei de la faţa locului
Ridicarea şi transportarea armelor de foc a tuburilor şi proiectilelor de la faţa locului se
realizează în condiţii impuse de necesitatea protejării urmelor tragerii, a urmelor de mâini ori
de natură biologică, aflate pe aceste corpuri delicate.
2.1. Manevrarea armei
Această operaţiune se face astfel încât să nu se şteargă urmele de pe ea, preferabil fiind
să se lucreze cu mâna înmănuşătă sau cu un cleşte având buzele protejate în manşoane de
cauciuc.
O caracteristică a acestei operaţiuni ar fi prudenţa în manipulare, deoarece este
necesară şi pentru prevenirea unei declanşări accidentale, astfel de introduce o şurubelniţă sau
un creion pe gura ţevii pentru a se ridica, întrucât se pot fi înlăturate eventualele reziduri ale
tragerii, ori se pot forma alte urme în interiorul ţevii.
Pentru descărcarea armei acceasta se apucă numai de părţile pe care nu se pot păstra
urme, anume de suprafeţele zimţate ale carcasei închizătorului şi crosei armei58.
Cu privire la transportare arma se ambalează într-o cutie pentru a o feri de şocuri după
ce gura ţevii a fost acoperită cu o cârpă, fiind interzisă acoperirea cu dopuri de vată sau de alt
material pe gura ţevii. Încărcătorul şi cartuşele scoase din armă se ambalează separate.
Eventualele urme biologice de pe armă, vor fi recoltate, caz în care arma se transport de
îndată la laborator, fixată într-o cutie de părţile pe care nu sunt urme; în cazul în care urmele
57 Idem, pg, 244;58 Ibidem;
32
biologice nu pot fi recoltate, vor fi tranportate împreună cu arma, luându-se măsurile adecvate
de conservare şi ambalare corespunzătoare. De regulă, recoltarea de urme biologice se face de
expertul biocriminalist, în prezenţa expertului ballistician care trebuie să vegheze la
manevrarea atenta a armei pentru a prevenii eventualele accidente.
Coletele sigilate sunt însoţite de date privind persoana care a efectuat ridicarea, locul,
data, metodele folosite în descoperirea şi ridicare, seria armei, dacă este sau nu încărcată,
ş.a59.
2.2. Ridicarea gloanţelor
Ridicare gloanţelor se realizează astfel încât să nu se altereze urmele aflate pe suprafaţa
lor şi care reflectă caracteristicile interiorului ţevii, deoarece aceste urme pot servi la
identificarea armei. Este total contraindicată, de exemplu scoaterea priectilului din corpul
victimei sau din obiectul în care a fost găsit, cu lama cuţitului, sau cu şurubelniţa sau cu un
instrument chirurgical, deoarece se pot produce urme suplimentare, ori se pot distruge cele
existente cu valoare de identificare. În privinţa pericolului deteriorării proiectilului prin
scoatere, atunci fie se transport la laborator întreg obiectul în care a pătruns, fie se decupează
o parte din suprafaţă şi se trimite la laborator60.
2.3. Ridicarea tuburilor
Ridicarea tuburilor se realizează în aceleaşi condiţi de precauţie, însă este necesar să se
protejeze reziduurile tragerii prin acoperirea gurii tubului, astfel prinderea tubului se face
numai de la extremităţi. Uneori tuburile sunt mai valoroase pentru identificarea armei,
datorita urmelor specifice mecanismelor de tragere, dar şi pentru stabilirea tipului de muniţie
folosită. Aceeaşi atenţie se acordă ridicării urmelor sau obiectelor purtătoare de urme,
principale sau secundare ale tragerii, aflate pe obiectele perforate sau atinse de gloanţe. Astfel
datele sunt consemnate într-un process-verbal, după executarea fotografiilor schiţă şi de
detaliu, după efectuarea măsurătorilor şi a operaţiilor specifice prin care se detemină distanţa
precum şi direcţia de tragere. Ambalarea prezintă condiţiiile impuse tuturor categoriilor de
urme, colete separate, sigilate, însoţite de menţiuni detaliate. Depistarea urmelor suplimentare
59 Ibidem;60 Ibidem;
33
trebuie avută în vedere cu prioritate şi în ipoteza sinuciderilor cu arme de foc sau a morţii prin
împuşcare ce dau aparenţa unor sinucideri61.
SECŢIUNEA 3. Stabilirea distanţei de tragere
Activităţile destinate stabilirii distanţei de tragere se desfăşoară în principal cu prilejul
cercetării locului faptei, ele continuând dacă este nevoie şi în procesul examinărilor
criminalistice de laborator concomitant cu examenul medico-legal al corpului victimei.
Pentru tragerile efectuate în limita de acţiune a factorilor suplimentari trebuie
confirmate prin expertize criminalistice, determinarea exactă a distanţei urmând să se
facă prin trageri experimentale de la distanţe variabile, folosindu-se arme şi muniţii
găsite la faţa locului sau o armă şi cartuşe de acelaşi tip, precum suporturi primitoare
de urme asemănătoare cu cele pe care s-au format urmele suplimentare.
Cu privire la armele de vânătoare în care au fost folosite cartuşe cu alice sau mitralii, distanţa
se stabileşte pe baza gradului de dispersare a acestora.
Limitele de acţiune a factorilor suplimentari.
În cazul în care proiectilul a perforat două suprafeţe apropiate, direcţia se stabileşte cu
ajutorul vizării directe printr-un tub de hărtie introdus prin cele două orificii. Dacă obiectele
sunt aflate la o distanţă mai mare unele de altele, urmele sunt unite cu o sfoară de-a lungul
căreia se vizează. Alt procedeu mai mai sigur este este reprezentat de dispozitivul special de
vizare62.
Pentru stabilirea cât mai exactă a direcţiei sau locului din care s-a tras, este necesar să
fie avuţi în vedere şi factorii care pot determina modificări ale traiectoriei. De regulă factorii
sunt în afara gravitaţiei: vântul, ploaia, precum şi diverse obstacole care provocă ricoşări.
În cazul împuşcăturilor de pe corpul uman, traiectoria se poate stabili cu ajutorul unor
manechine, îmbrăcate cu hainele victimei, prin orificiile de intrare şi de ieşire introducându-se
vergelele, care vor indica traseul proiectilului în corp.
61 Emilian Stancu, op.cit., pg. 245;62 D. Cruceanu, Un aparat şi o metodă nouă pentru stabilirea direcţiei ţi traiectoria unui proiectil tras, în Rev.
Probleme de medicină legală şi criminalistică, vol. IV, Ed. Medicală, Bucureşti, 1965;34
CAPITOLUL 3. EXAMINAREA ARMELOR DE FOC
SECŢIUNEA 1. Examinarea tehnică generală a armelor de foc
După cum arată denumirea acestora, funcţionarea armelor de foc se bazează pe „foc”,
adică pe puterea gazelor degajate în urma arderii prafului de puşcă, aruncând proiectilul afară.
Toate armele de foc au obligatoriu următoarele componente pentru a funcţiona: ţeavă,
închizător pentru fixarea muniţiei, mecanism de percuţie. Fără acestea arma de foc nu poate
funcţiona în funcţie de fabricant şi de calibrul muniţiei folosite, armele de foc au şi alte
accesorii, cum sunt: mecanismul de alimentare, dispozitive de ochire, patul sau crosa armei,
iar pentru ca arma să fie folosită are nevoie de muniţie, sub denumirea de cartuş63.
1. Compunerea armei de foc:
Ţeava armei de foc este un tub de oţel străbătut de un canal, între cele două
extremităţi ale acesteia, gura ţevii şi culasa, proiectat să reziste unor presiuni şi
temperaturi foarte ridicate care are rolul de a asigura arderea încărcăturii
explozive şi de a imprima glonţului o mişcare de rotaţie în jurul axei sale,
necesară menţinerii stabilităţii pe parcursul traiectoriei64. Interiorul canalului
ţevii se împarte în trei zone principale: camera cartuşului sau camera de
detonare, în care se introduce cartuşul înainte de tragere; conul de forţare care
uneşte camera cartuşului cu partea ghintuită a ţevii şi serveşte la angajare
progresivă a proiectilului în ghinturi, şi partea ghintuită a ţevii care asigură
imprimarea mişcării de rotaţie a proiectilului, necesară păstrării stabilităţii 63 Florentina Puşcă, Criminalistică, Ed.Universitară Danubius, Galaţi, 2009, pg. 84-85; 64 Florin Ionescu, Criminalistică, Ed. Universitară, Bucureşti, 2008, pg. 326;
35
direcţiei acestuia în timpul zborului65. După construcţia lor, ţevile pot fi
ghintuite sau lise.
Armele cu ţeava ghintuită creează pe glonţ o serie de dungi longitudinale cu caracter
dinamic, cunoscute sub denumirea de striaţii. Acestea au o importanţă prioritară în
identificarea de gen şi individuală a armelor de foc.
Ghinturile66 sunt şanţuri longitudinale elicoidale practicate în canalul ţevii, în scopul de
a imprima glonţului mişcarea de rotaţie în jurul axei sale. Pereţii laterali ai ghinturilor poartă
denumirea de flancuri- unul din flancuri, flanc de atac, este mai înalt şi imprimă glonţului
mişcarea de rotaţie în jurul axei sale; iar spaţiile libere dintre ghinturi poartă denumirea de
pliuri. Ghinturile pot fi dextrogire sau sinidrogire, numărul lor diferă în funcţie de tipul şi
modelul armei67. O caracteristică importantă a ţevii este calibrul. În principiu acesta este egal
cu diametrul interior al ţevii şi se măsoară între două pliuri diametral opuse, diferenţa se
sesizează la armele de vânătoare cu alice, la care calibrul este dat de o valoare numerică
abstractă, care se află într-un raport invers proporţional cu diametrul interior al ţevii.
Mecanismul de dare a focului se compune în principal din trăgaci, arc
recupercutor şi cui percutor. Pentru cercetările criminalistice destinate
identificării de gen şi individuale a armei, prezintă interes urmele lăsate de
vârful cuiului percutor pe fundul tubului de cartuş. Acestea au forme,
dimensiuni şi plasament diferite, în funcţie de tipul şi modelul armei de foc68.
Mecanismul de azvârlire a tuburilor este acela care asigură extragerea
tubului cartuş din camera de ardere, şi este format dintr-o gheară extractoare, şi
un prag aruncător, numit dinte opritor. După arderea încărcăturii explozive, în
momentul în care extractorul face cursa înapoi, gheara extractoare prinde tubul
de rebordul rozetei, scoţându-l din camera de ardere. Când închizătorul ajunge
la capătul cursei tubul se loveşte de pragul aruncător fiind aruncat afară printr-o
fereastră practicată în închizător. Datorită acestei lovituri pe gulerul tubului se
formează urma pragului, care apare pe partea opusă urmei produse de gheara
extractoare. Urmele formate de gheara extractoare şi pragul aruncător au
aspectul unor striaţii care se imprimă întotdeauna în acelaşi fel, ceea ce conferă
o valoare importantă de identificare, conducând la identificare de gen şi
65 Camil Suciu, Criminalistică, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, pg. 338; 66 Pentru obţinerea ghinturilor se folosesc procedee precum: alezarea-este procedeul prin care un alezor de oţel
dur cu poansoane inelare, al căror diametru creşte progresiv, astfel încât atunci când ultimul poanson trece prin
ţeavă ghinturile dobândesc adâncimea dorită, şi forjarea liberă. 67 Florin Ionescu, op.cit., pg. 326;68 Idem, pg. 327;
36
individuală a armei de foc. Această caracteristică trebuie avută în vedere în
timpul cercetării la faţa locului69.
Închizătorul asigură blocarea sau deblocarea armei. El prezintă o serie de
particularităţi care servesc la stabilirea tipului şi modelului armei de foc şi la
individualizarea acesteia.
Mecanismul de alimentare cu muniţie diferă de la un tip de armă la altul după
cum aceasta este cu repetiţie, semiautomată sau automată. Capacitatea de
înmagazinare a încărcătorului este diferită. Unele tipuri de arme sunt prevăzute
cu magazii sau cu butoiaşe. Încărcătorul creează pe gloanţele, tuburile trase şi
pe cartuşe urme dinamice cu valoare identificatoare, rezultat al acţiunilor
mecanice din timpul introducerii cartuşului în încărcător.70
2. Muniţia folosită
Cartuşele armelor de foc sunt alcătuite din:
Tub care este confecţionat de regulă din metal, iar în cazul armelor de
vânătoare este confecţionat din carton cri material plastic. Tubul asigură
depozitarea încărcăturii explozive şi a încărcăturii de iniţiere. În partea
superioară este prevăzut cu un gât pentru sertizarea glonţului şi o parte conică,
care face trecerea la corpul propriu-zis al tubului. În partea inferioară se află
rozeta, care are un rebord sau şanţ inelar pentru extragerea tubului din camera
de ardere. La baza tubului se mai găsesc capsa cu încărcătura de iniţiere a
arderii, nicovala şi orificiile de aprindere71.
Capsa este dispozitivul pentru producerea flamei necesare aprinderii prafului de puşcă.
Este formată dintr-un înveliş metalic care conţine explozivi cu o mare sensibilitate la acţiunile
mecanice, termice sau electrice. Capsa este formată dintr-o perete de alamă spre exterior şi
unul de staniol spre interiorul tubului. În urma percuţiei, peretele interior de staniol se sparge
pe nicovală, iar flacăra pătrunde prin orificiile de aprindere spre praful de puşcă72.
Proiectil sunt reprezentate de gloanţe, alice, mitralii( alice mai mari) sau poşe
(alice confecţionate artizanal din diferite materiale). După destinaţie ele pot fi
obişnuite sau speciale. Glonţul este compus din cămaşă şi miez, atunci când
miezul este din oţel sub cămaşă se adaugă un strat de plumb73.
69 Ibidem;70 Idem, pg. 128; 71 Ibidem;72 Camil Suciu, op.cit., pg. 343; 73 Florin Ionescu, op.cit. pg. 329;
37
Cartuşele pentru armele de vânătoare cu ţeava lisă au ca elemente în plus capacul sau
rondela care acoperă încărcărura de alice şi dopul sau bura care separă alicele de încărcătura
de praf de puşcă.74 Vârful glonţului poate fi ascuţit, rotunjit sau retezat, iar fundul poate fi
scobit sau alungit şi teşit. Alicele sunt confecţionate din plumb dar şi din oţel.
Încărcătura explozivă la confecţionarea cartuşelor se folosesc două feluri de
substanţe explozive: de iniţiere( se aprind sub acţiunea mecanică a cuiului
percutor, provocând combustia substanţelor de azvârlire) şi pulberi explozivi
(au proprietatea de a exploda sub sub acţiunea unui detonator puternic,
substanţă de iniţiere, şi de a arunca proiectilele). Pulberele sunt de două feluri:
pulbere albă- coloidală sau fără fum, care se obţine din nitraţi de celuloză
plastifiaţi cu diverşi solveţi; şi pulbere neagră- sau cu fum, care se compune
dintr-un amestec de azotaţi, sulf şi cărbune75.
SECŢIUNEA 1.1. Determinarea tipului, modelului şi calibrului armei
Determinarea modelului şi calibrului armei este posibilă dintre situaţiile întâlnite în
practică prin simpla studiere a inscripţiilor existente pe piesele armei76. Sunt însă împrejurări
în cazul în care inscripţiile lipsesc, fie din cauza vechimii armei, fie că acestea au fost şterse
de către infractor. În aceste cazuri se studiază caracteristicile de construcţie ale armei, cum ar
fi greutatea armei, lungimea ţevii, lungimea totală a armei, sisteme de funcţionare, de blocare,
de montare a mecanismelor de tragere, etc. Datele astfel obţinute sunt confruntate cu tabele,
cataloage, fişiere, în care sunt înregistrate caracteristicile armelor77. În momentul producerii
împuşcăturii percutorul loveşte capsa cartuşului, astfel ca urmare a descompunerii compoziţiei
capsei prin explozie se produce o flamă care pătrunde în încărcătura de de pulbere. Pulberea
se aprinde, arderea fiind însoţită de formarea unei mari cantităţi de gaze a căror presiune
împinge proiectilul din tubul cartuşului pe canalul ţevii. În armele cu ţeava ghintuită, trecerea
glonţului prin canalul ţevii este însoţită şi de frecarea părţilor lui laterale de pe pereţii acesteia,
fapt care are ca efect imprimare urmelor reliefului canalului ţevii pe cămaşa glonţului. În
aceste urme se imprimă, în primul rând, câmpurile şi ghinturile înseşi, iar în al doilea rând
74 Camil Suciu, op.cit.pg. 342; 75 Florin Ionescu, op.cit., pg. 330;76 Spre exemplu, pentru a se stabili provenienţa glonţului tras cu un pistol Parabelum, model 1933, trebuie să se
ştie despre acest tip de armă: calibru 7,62 mm, suprafeţele dintre ghinturi în număr de 4, lăţimea ghinturilor 1,91-
1,98 mm, unghiul de răsucire dextrogen de 6º14’, glonţul cântăreşte 5,5 gr. 77 Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, ediţia a V-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2010, pg. 247;
38
toate celelalte asperităţi mărunte. Stabilirea modelului precum şi identificarea armei sunt
posibile şi pe baza urmelor de pe tuburile de cartuş formate în cursul încărcării, împuşcării şi
descărcării armei. Cele mai importante urme sunt:
Urma închizătorului pe suprafaţa capsei tubului de cartuş, iar uneori pe rozeta
tubului de cartuş împins de gaze este presat pe suprafaţa închizătorului;
Urma percutorului pe capsă care se formează în momentul când percutorul
loveşte capsa care la rândul său este presată prin apăsarea gazelor de percutor;
Urma ghearei extractoare pe rebordul rozetei tubului de cartuş, care se
formează în momentul introducerii cartuşului în detonator şi în momentul
extragerii tubului de cartuş tras din detunător după ce s-a produs împuşcătura;
Urma ejectorului, situată de obicei la marginea rozetei tubului de cartuş care se
formeză în momentul îndepărtării tubului de cartuş din armă;
Urmele detunătorului pe corpul tubului de cartuş lăsate sub forma unor striaţii
corespunzătoare asperităţilor detunătorului78.
În afară de urmele lăsate pe ţeava armei de glonţ, pe tubul de cartuş se imprimă urmele
diferitelor piese ale armei. Aceste urme provin de la piesele de oţel ale armei, care acţionează
cu multă putere. Pe lângă cele prezentate mai sunt şi urmele lăsate de planul înclinat de
alunecare în camera de explozie, dar şi cele de pe marginea de la intrare în camera de
explozie79. Construcţia diferitelor piese ale armei, dimensiunile de aşezare, care determină în
majoritatea cazurilor ca precizie modelul armei respective. Metoda se bazează pe proprietatea
razelor gamma de a pătrunde în mod inegal prin diferite obstacole de aceeaşi grosime şi prin
material omogen de grosime diferită.
Fotografia cu raze gamma, trebuie cerută de Institutul de Fizică Atomică sau
Institutul de Criminalistică, deoarece celelalte organe de poliţie nu dispun de asemenea
instalaţii. Izotopii radioactivi, cei mai folosiţi sunt cei ai cobaltului( Co 60) şi cei ai
iridiului( Ir 192)80.
SECŢIUNEA 1.2. Examinarea stării de funcţionare a armei
Practica organelor judiciare este confruntată cu situaţii din cele controversate, atunci
când persoana cercetată invocă declanşarea focului din cauza unor defecţiuni tehnice ale
78 S.A. Golunski, Criminalistică,. Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1961, pg. 153-154; 79 Vasile Măcelaru, Balistica judiciară, Bucureşti, 1972, pg. 105; 80 Idem, pg. 107;
39
armei. De această dată, expertul are de rezolvat probleme foarte dificile, procedând mai întâi
la examinarea armei şi a fiecărei componente, pentru a depista anumite imperfecţiuni în
funcţionarea lor. Asfel se stabileşte dacă mecanismul de siguranţă funcţionează cu piedica sa
la blocarea cocoşului şi dacă închizătorul şi trăgaciul sunt blocate. Se mai verifică dacă
cocoşul armat este reţinut în această poziţie, apoi dacă la apăsarea pe trăgaci cocoşul scapă
uşor de pe poziţia armat. Examinarea va continua cu demontarea armei şi examinarea fiecărei
piese, separat, pentru a se stabili dacă poartă aceeaşi serie. Chestiunea prezintă interes
deosebit, deoarece sunt frecvente cazurile de înlocuire a unor piese originale, uzate sau
pierdute, uneori înlocuirea făcându-se intenţionat pentru a se împiedica sau îngreuna
identificarea armei cu care s-a tras81.
Stabilirea stării de funcţionare a unei arme se face şi în cazul în care dacă o armă a fost
declanşată accidental, fără apăsarea trăgaciului, sau în cazul în care o armă deteriorată, cu
piese lipsă putea fi folosită pentru tragere. Una din metodele tehnico-ştiinţifice de cercetare,
indispensabile în astfel de situaţii o constituie examinarea în radiaţii de tip gamma, denumită
şi examinare defectoscopică dar şi metoda ce presupune radiaţii röetgen. Alături de
examinarea radiografică este posibilă şi examinarea sonografică, ce constă în analiza
perimetrilor acustici, caracteristici împuşcării a celorlalte zgomote produse de mecanismele de
tragere, cercetare care se află în fază experimentală82. Prin gammagrafiere se stabileşte dacă
arma este s-au nu încărcată care este starea pieselor componente şi dacă nu lipseşte vreuna din
ele, astel este posibilă stabilirea modelului armei prin examinarea comparativă a clişeelor
radiografice ale armei în litigiu.
Examinarea armei precedă apoi cu examinarea muniţiei, pe baza caracteristicilor a
inscripţiilor fabricilor producătoare existente pe rozeta tubului. La fel ca şi în cazul armei
interesează care este starea lor tehnică, dacă încărcătura este originală, care este gradul de
conservare ceea ce presupune un examen fizico-chimic complex. Prin examinarea gloanţelor
şi a tuburilor poate fi stabilită apartenenţa de grup a armei precum şi calitatea sau locul de
provenienţă a muniţiei83.
În cazul în care se pretinde că arma găsită asupra lui era defectă şi nu poate fi folosită
la tragere se procedă la examinare, deoarece împuşcăturile fără apăsare pe trăgaci se întâmplă
de obicei la armele uzate:
Uzura generală a suprafeţei exterioare a închizătorului şi uzura concomitentă a
suprafeţei interioare a localului închizătorului;
81 Aurel Ciopraga, Ioan Iacobuţă,op.cit., pg. 152-153; 82 Emilian Stancu, op.cit., pg. 273; 83 Idem, pg. 274;
40
Uzura arcului susţinător al trăgaciului;
Curbarea arcului trăgaciului;
Slăbirea arcului trăgaciului;
Uzura pieselor care menţin percutorul în poziţia armat;
Slăbirea arcului percutorului;
O oarecare lărgire a lăcaşului închizătorului faţă de detunător, ştiut fiind că
dimensiunile cutiei ţevii trebuie să fie aceeaşi pe toată întinderea ei. Percutorul se
menţine în poziţia armat datorită blocării capului anterior al mecanismului de
înarmare a dintelui opritor.
Construcţia mecanismului de declanşare a focului este astfel realizată, încât în cazul
când toate părţile lui sunt în bună stare, este exclusă o autodeprindere dintre dintele opritor şi
percutor. În procesul de folosire a armei, unghiul ascuţit al suprafeţei dintelui opritor şi al
pragului de armare al percutoruluzi se uzează continuu şi începe să se rotunjească, ceea ce
poate duce la alunecarea percutorului de pe dintele opritor sau la apariţia unui echilibru
nestabil între ele. Slăbirea arcului de armare al percutorului cum şi existenţa unsorii
micşorează forţa de frecare între pragul de armare şi pintenul opritor şi prin aceasta uşurează
declanşarea percutorului.
Împuşcătura produsă, fără a apăsa pe trăgaci, în poziţia spre înainte a percutorului când
arma este în bunăstare şi cartuşul se găseşte în detunător, se poate întâmpla numai în cazul
lovirii percutorului. În cazul unei lovituri asupra cocoşului se produce o împuşcătură, din
cauza reunirii rigide cu percutorul.
În cazul lovirii cu patul armei, cartuşul, în baza inerţiei se deplasează din detunător
spre vârful percutorului; sistemul percutor-cocoş tinde să se deplaseze prin acţiunea forţei de
inerţie la care se opune arcul de înarmare. Arcul de înarmare strâns prin acţiunea forţelor
deschise, deplasează percutorul în poziţie iniţială, vârful percutorului dă peste capsă şi dacă
forţa de lovire a percutorului este suficientă, se produce împuşcătura.
La producerea împuşcăturii fără apăsare pe trăgaci, poate să ducă la o montare greşită
a închizătorului armei, cocoşul nu este suficient de înşurubat pe percutor. Examenele de acest
tip se fac şi la armele deţinute de unele persoane ilegal84.
SECŢIUNEA 1.3. Trageri întâmplătoare cu o armă în stare bună de funcţionare
84 Vasile Măcelaru, op. cit., pg. 112-114;41
Împuşcăturile întâmplătoare cu o armă în stare bună de funcţionare se produc ca
urmare a folosirii imprudente sau neglijente a acesteia sau datorită unui complex de
împrejurări nefavorabile. Prin expertiza balistică trebuie să se arate acele particularităţi de
construcţie ale armei care permit posibilitatea unei împuşcături din întâmplare. Spre exemplu,
atunci când automatul încărcat nu are siguranţa pusă şi este lovit cu patul de pământ,
închizătorul alunecă înapoi, în virtutea greutăţii sale până la peretele din spate al lăcaşului său
şi introduce cartuşul în detunător, revine şi distruge capsa, producând împuşcătura. O
împuşcătură incidentală se poate produce fără a apăsa cu degetul mâinii pe trăgaci, prin
agăţarea trăgaciului de provenienţa unui obiect oarecare.
Unele pistoale care nu au siguranţa pusă şi cartuşul se găseşte în detunător se pot
declanşa prin lovirea cocoşului. La alte pistoale printr-o lovitură puternică, poate sări
siguranţa din care cauză se eliberează percutorul, iar dacă pistolul este încărcat se produce
împuşcătura.
Împuşcătura mai poate fi incidentală şi în cazul în care apăsarea pe trăgaci se face în
mod intenţionat, dacă există convingerea că împuşcătura nu se va produce întrucât trăgătorul
este convins că arma nu este încărcată fapt care impune controlul armamentului după fiecare
tragere. Astfel rolul expertului se reduce la stabilirea împrejurărilor în care a fost fost introdus
cartuşul în detunător şi dacă acest lucru se poate produce în condiţiile relatate de persoana în
care a efectuat împuşcătura. Această expertiză balistică se realizează prin tragere
experimentale85.
SECŢIUNEA 2. Dinamica tragerii
SECŢIUNEA 2.1. Stabilirea direcţiei de tragere şi a distanţei de la care s-a tras
În cazul majorităţii armelor, pulberea nu şi-a terminat arderea şi ieşirea glonţului din
ţeavă şi numeroase grăunţe continuă să ardă în aer liber. Combustia dă naştere la produse
volatile şi solide, precum şi la fum care se dispersează în atmosferă sau e depun la suprafaţa
ţintei dacă aceasta se află în apropiere. La o tragere de la distanţă vom avea un reziduu
invizibil, provenit din mici picături de mercur provenit de la capsă, circa 1 m distanţă. Însă
absenţa acestui metal nu dovedeşte că distanţa de la care s-a tras este mai mare s-au mai
mică86.
85 Idem, pg. 114; 86 Lazăr Cârjan, op.cit., pg. 191;
42
În tragerile cu ţeava lipită sau de la o distanţă mică stabilirea distanţei se face, de
regulă, cu multă uşurinţă. Pentru aceasta, chiar în timpul cercetării la faţa locului, specialiştii
din cadrul organelor de poliţie şi medicul legist vor fi preocupaţi de evidenţierea şi
valorificarea urmelor produse de factorii suplimentari ai împuşcăturii. Examinarea va
continua în laborator, unde se vor face trageri experimentale de la distanţe variabile folosindu-
se armele şi muniţiile găsite la faţa locului, sau o armă şi cartuşe de acelaşi tip asemănătoare
cu cele pe care s-au format urme suplimentare87.
Pentru fapte săvârşite cu arme de vânătoare, expertul va calcula distanţa dintre trăgător
şi ţintă pe baza gradului de dispersie a alicelor şi mitraliilor, pentru distanţele cuprinse între
5-10 m. Gradul de de dispersie este în funcţie de calibrul armei. Pentru tragerile ce depăşesc
limitele de acţiune a factorilor suplimentari, expertul are în vedere detaliile oferite de orificiul
de intrare şi de ieşire al glonţului. În cazul în care proiectilul a a perforat două suprafeţe
apropiate, direcţia se stabileşte cu ajutorul vizării directe sau prin folosirea unor dispozitive
speciale de vizare. Expertul trebuie să ţină seama şi de existenţa stării atmosferice, care are
influienţă asupra traiectoriei proiectilului, cât şi de obstacolele întâlnite de proiectil între cele
două repere, deoarece există posibilitatea unor ricoşări88.
SECŢIUNEA 1.2. Determinarea locului în care s-a aflat trăgătorul
Mijloacele tehnice de care dispune expertul în actualul stadiu de dezvoltare a distanţei
permit să se determine locul probabil în care s-a aflat trăgătorul în momentul declanşării
focului. Aceasta presupune determinarea, pe baza calculelor matematice, a punctului din
spaţiu situat pe linia traiectorie glonţului, reprezentând umărul trăgătorului, considerat aflat
întruna din cele trei poziţii clasice de tragere: în picioare, în genunchi şi culcat. Determinarea
locului în care s-a aflat trăgătorul se efectuează numai după ce s-a stabilit direcţia de tragere,
pe baza unghiurilor de impact ale glonţului cu planul ţintei89. Probabilitatea de determinare a
locului este influienţată de posibilitatea trăgătorului de a avea poziţii intermediare celor
clasice luate în considerare şi de a ţine arma în aşa fel, încât ţeava să nu se mai afle în
prelungirea axului membrului superior. Metoda enunţată presupune efectuarea unor
măsurători directe, calcularea distanţelor de la care s-a aflat umărul trăgătorului în raport cu
ţinta şi fixarea locului probabil în care s-a aflat trăgătorul, în contextul de la faţa locului90.
87 Aurel Ciopraga, Ioan Iacobuţă, Criminalistică, Ed. Junimea, Iaşi, 2001, pg.157; 88 Ibidem; 89 Idem, pg. 158; 90 M. Constantinescu, Gh. Păşescu, Tratat practic de criminalistică, vol. III, Bucureşti, 1980, pg. 333 şi urm;
43
SECŢIUNEA 1.3. Determinarea locului în care s-a aflat ţinta
De regulă ţinta este reprezentată de persoana asupra căreia s-a tras, iar stabilirea
locului în care s-a aflat se face tot cu probabilitate. Pe baza unor calcule matematice se
determină punctul din spaţiu pe linia traiectoriei glonţului, reprezentând orificiul de ieşire al
glonţului de pe corpul victimei, luându-se în considerare faptul că victima s-a aflat în poziţia
în picioare când a tras glonţul, în continuarea deplasării pe traiectorie, a lovit o a doua ţintă.
Se ia în vedere orificiul de ieşire al glonţului pentru că acesta este punctul cert al înscris pe
linia traiectoriei glonţului stabilită pe baza unghiurilor de impact cu ţinta, după ieşirea din
corpul victimei91. Pentru clarificarea acestor aspecte se fac măsurători directe, luând în vedere
orice detaliu care poate influienţa rezultatul. De asemenea se calculează distanţele de la
orificiul de ieşire a glonţului din corpul victimei la cea dea doua ţintă şi se fixează poziţia
victimei în contextul de la faţa locului. Se poate determina poziţia victimei şi cu ajutorul
urmelor de sânge constate la faţa locului. În cursul examinării expertul va determina direcţia
de stropire, unghiul de impact al picăturii de sânge cu planul suportului şi se va calcula
coordonatele locului în care era situată plaga92.
91 Aurel Ciopraga, Ioan Iacobuţă, op. cit., pg. 158; 92 Idem;
44
CAPITOLUL 4. EXAMINAREA BALISTICO- JUDICIARĂ DE LABORATOR
SECŢIUNEA 1. Etapele expertizei balistice judiciare
Obiectul expertizei balistice diferă în raport cu materialele puse la dispoziţia
specialistului şi întrebările adresate de organul judiciar. Îndiferent de problemele care
urmează să fie clarificate, expertiza parcurge următoarele etape:
verificarea integrităţii ambalajelor şi sigililor aplicate pe acestea – se cercetează
ambalajele şi sigiliile, etichetele şi menţiunile înscrise pe ele, notându-se eventualele
deteriorări. Constatările astfel realizate se menţionează în conţinutul raportului de
expertiză;
confruntarea conţinutului ambalajelor cu menţiunile din cuprinsul actului prin care a
fost dispusă expertiza- se verifică corespondenţa dintre numărul pieselor menţionate în
rezoluţia motivată, ordonanţa sau încheierea de şedinţă, şi cele existente în ambalaj.
Astfel se cercetează modul în care au fost împachetate şi conservate piesele,
descriindu-se starea în care se află după despachetare. Eventualele neconcordanţe
referitoare la numărul şi calibrul cartuşelor, gloanţelor, tuburilor, ori la modul în care a
fost împachetată pulberea explozivă, etc., vor fi menţionate încadrul raportului de
expertiză;
studierea întrebărilor adresate expertului - expertul este obligat să verifice dacă
întrebările sunt formate corect şi la obiect, pentru a se constata dacă în raport cu
cantitatea şi calitatea materialelor care i-au fost trimise spre examinare poate sau nu să
ofere răspunsuri utile pentru aflarea adevărului. Dacă întrebările fac referire la stări de
fapt şi împrejurări care nu pot fi soluţionate prin cercetarea materialelor primite,
expertul este obligat să menţioneze acest aspect în concluziile raportului. În acelaşi
timp el trebuie să clarifice şi alte probleme care prezintă importanţă în cauză, chiar
dacă acestea nu se regăsesc în întrebările formulate de organul judiciar.
Atunci când materialele sunt insuficiente pentru a răspunde la întrebări, expertul are
dreptul să ceară lămuriri suplimentare sau să solicite să i se pună la dispoziţie procesul verbal
de cercetare la faţa locului, planşa fotografică, înregistrările video, precum şi orice alte date
referitoare la împrejurările în care s-a săvârşit infracţiunea;
cercetarea atentă a materialelor, pentru a stabili natura şi ordinea examinărilor care
urmează a fi efectuate şi metodele care se vor folosi;
45
efectuarea tragerilor experimentale - tragerile experimentale se efectuează atunci când
se solicită să se stabilească dacă arma se poate descărca singură sau în mod accidental,
când se solicită să se identifice arma după gloanţele sau după tuburile arse, ori să se
stabilească distanţa de la care s-a tras, precum şi atunci când se impune studierea
efectuloui distructiv al proiectilului în diferite obiecte. În timpul tragerilor se notează
următoarele date care urmează să fie consemnate în în raportul de expertiză: scopul în
care s-au efectuat tragerile tipul şi calibrul muniţiei utilizate, numărul tragerilor şi
distanţele de la care s-au efectuat, obiectele asupra cărora s-a tras, rezultatele tragerilor
şi tehnicile folosite pentru fixarea lor, incidentele care sau produs, dar şi alte menţiuni
dacă este necesar;
examinarea separată a urmelor în litigiu şi modelelor de comparaţie - pentru stabilirea
caracteristicilor generale şi individuale şi valoarea lor identificatoare,
examinarea comparativă;
formularea concluziilor - ca şi la alte genuri de expertize criminalistice, concluziile
expertizei balistice pot să fie cert pozitive sau negative, de probabilitate sau de
imposibilitate a rezolvării problemei93.
Exemplu: La 22 decembrie 1989, în sediul fostului Comitet Central al Partidului Comunist
Român s-a produs rănirea mortală, cu arma de foc, a generalului colonel Vasile Milea, la acea
dată ministru al Apărării Naţionale.
Cercetările efectuate în cauză au condus la concluzia că moartea violentă a acestuia s-a
datorat unui act suicidar, motiv pentru care, prin rezoluţia din 05.09.1990, s-a dispus
neînceperea urmăririi penale, nereţinându-se vinovăţia vreunei persoane, referitor la cele
întâmplate. În primăvara anului 2004 s-a procedat la reexaminarea cauzei, stabilindu-se că
actele premergătoare efectuate au caracter incomplet, cercetarea la faţa locului nu a fost
efectuată, nu au fost identificate şi prelevate toate urmele materiale, toate acestea coroborate
cu unele deficienţe din constatările medico-legale şi tehnico-ştiinţifice efectuate la acea dată,
ducând la concluzii contradictorii cu privire la cauzele şi împrejurările concrete în care s-a
produs moartea fostului ministru al Apărării Naţionale. În scopul elucidării, din punct de
vedere medico-legal şi criminalistic a tuturor aspectelor ţinând de condiţiile şi împrejurările în
care a survenit moartea fostului ministru al Apărării Naţionale, prin rezoluţia motivată din 6
aprilie 2005, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor
Militare a dispus efectuarea unei expertize medico-legale şi criminalistice complexe, de către
un colectiv de experţi. Din obiectivele formulate în ordonanţa de efectuare a expertizei au
rezultat următoarele sarcini concrete pentru experţii criminalităţi:
93 Florin Ionescu, Criminalistică, Ed. Universitară, Bucureşti , 2008, pg. 361-363; 46
• determinarea direcţiei de tragere şi a unghiurilor de impact;
• determinarea distanţei de tragere;
• stabilirea traiectoriei glonţului;
• stabilirea mecanismului de localizare a factorilor suplimentari ai împuşcăturii pe partea
interioară a vestonului victimei;
• stabilirea poziţiilor succesive pe care rănitul le-a avut în momentul producerii împuşcăturii
şi după aceea.
Principalele elemente materiale ce ni s-au pus la dispoziţie pentru rezolvarea
problemelor sus-menţionate au fost:
- cămaşa şi vestonul cu însemnele de general-colonel ridicate la 07.04.2005 de la Muzeul
Militar Naţional, obiecte cu care era îmbrăcat generalul Vasile Milea în momentul declanşării
împuşcăturii;
- husa ce acoperea canapeaua din încăperea unde s-a produs evenimentul şi care păstrează pe
ea urme de sânge;
- un scaun având dimensiunile şi modelul similare celui pe care se găsea victima în momentul
producerii împuşcăturii.
De asemenea, s-a facilitat posibilitatea examinării încăperii în care s-au produs
evenimentele din ziua de 22 decembrie 1989, a reconstituirii poziţiei pieselor de mobilier şi a
victimei în momentul producerii împuşcăturii, conform declaraţiilor martorilor, aflate în
dosarul cauzei.
1. Determinarea direţiei de tragere şi a unghiurilor de impact s-a realizat pe baza
orificiilor existente în obiectele de îmbrăcăminte cu care era îmbrăcată victima şi în spătarul
scaunului pe care aceasta era aşezată în momentul declanşării împuşcăturii, corelate cu
poziţia victime în momentul producerii evenimentului.
O serie de caracteristici ale celor două orificii existente pe cămaşă, cum ar fi:
orientarea fibrelor din jurul lor, amplasamentul, dimensiunile şi forma acestor orificii corelate
cu pierderea de material din centru, pledau pentru ipoteza că direcţia de mişcare a glonţului,
ce a străbătut corpul victimei îmbrăcată cu această cămaşă, a fost din faţă spre spate.
Pe vestonul pus la dispoziţie s-a constatat existenţa unui singur orificiu amplasat în
partea stângă spate la distanţa de 30 cm faţă de cusătura umărului stâng, respectiv la 8 cm faţă
de cusătura ce porneşte de la subţioara stângă în jos. Amplasamentul, forma şi dimensiunile
orificiului, îndoirea fibrelor spre exterior în corelaţie cu faptul că nu se constată dispariţia de
material din centrul perforaţiei indica faptul că ne aflăm în prezenţa unui orificiu de ieşire şi,
în consecinţă, direcţia de mişcare a glonţului care a creat orificiul a fost din faţă spre spatele
vestonului.
47
Absenţa orificiului de intrare de pe suprafaţa vestonului se poate explica prin aceea că,
în momentul declanşării împuşcăturii, vestonul era descheiat.
Pe spătarul scaunului pus la dispoziţie a fost identificat un orificiu de intrare pe faţă şi
unul de ieşire prin spate, care au fost create de un glonţ de calibru mai mic de 9 mm. Direcţia
indicată de orificiile existente în spătarul scaunului se corelează cu direcţia indicată de
orificiile existente în cămaşă şi veston fiind de fapt o continuare a acestora.
Verificarea coliniarităţii celor patru orificii, descrise anterior, a fost realizată folosind
un manechin din polistiren având dimensiuni similare cu bustul generalului Vasile Milea. Pe
baza constatărilor, măsurătorilor directe şi experimentelor din această fază s-a concluzionat că
direcţia de deplasare a glonţului, ce a străbătut partea stângă a îmbrăcămintei şi corpului lui
Vasile Milea, a fost din faţă spre spate şi de sus în jos, sub unghiuri aproximative de 12º în
plan vertical şi de 8º în plan orizontal.
2. Elementul esenţial în stabilirea distanţei de tragere l-a constituit existenţa urmelor
lăsate de factorii suplimentari ai împuşcăturii, pe cămaşa victimei. Prezenţa acestor urme în
jurul orificiului de intrare, aflat în pieptul stâng al cămăşii, a fost dovedită cu ajutorul celor
mai noi mijloace de examinare: microscop LEICA, model MZ 16 la care a fost ataşată o
cameră video digitală, Video Spectral Comparatorul 5000, microscopul electronic cu baleiaj
FEI model QUANTA 400, şi al unor performante metode de analiză: cromatografie în strat
subţire şi spectrometrie (spetrofotometru FT-IR Nicolet, model Nexus, cuplat cu un
microscop CENTAURUS). Cu ajutorul acestora, în partea exterioară a cămăşii, în jurul
orificiului de pe pieptul stâng, s-au evidenţiat în zona de împletire a fibrelor texturii, particule
solide, de formă neregulată şi mărimi diferite, semitransparente, de culoare galben-maronie
care variază uşor ca nuanţă chiar şi la aceeaşi particulă. Similitudinea semnalelor obţinute în
spectrele particulelor de pe cămaşă şi a celor etalon, indică faptul că particulele descoperite
fac parte din tipul pulberilor fără fum pe bază de nitroceluloză. Evidenţierea după 15 ani a
urmelor factorilor suplimentari ai împuşcăturii pe îmbrăcămintea unei victime, constituie o
premieră în domeniul ştiinţei criminalistice.
Pentru aprecierea distanţei la care se afla ţeava pistolului de cămaşa victimei în
momentul ieşirii glonţului, s-a examinat modul de repartiţie a urmelor lăsate de particulele de
pulbere nearsă pe ţintă, la tragerile experimentale efectuate cu pistolul pus la dispoziţie şi cu
cartuşe din acelaşi lot, asupra unei ţinte de carton alb de la distanţe de: 0, 2, 5,10, 15, 20, 25 şi
30 cm.
Aşa cum se putea observa, urmele din jurul orificiului din pieptul stâng al cămăşii
generalului Vasile Milea şi cele obţinute la tragerile experimentale de la distanţele de 5,
respectiv 10 cm sunt similare.
48
3. Stabilirea traiectoriei proiectilului s-a realizat în raport de:
- locul şi poziţia victimei în interiorul încăperii unde sa produs evenimentul;
- locul din peretele aceleiaşi încăperi, unde a fost descoperită urma unui glonţ;
- poziţionarea pistolului şi a tubului de cartuş tras la locul faptei, conform declaraţiilor
martorilor;
- corelarea tuturor constatărilor cu dimensiunile şi repartiţia mobilierului din încăpere la data
producerii evenimentelor.
Traiectoria glonţului astfel calculată a fost confirmată şi de canalul traiect produs de
proiectil în interiorul corpului defunctului, canal evidenţiat în raportul de autopsie A/33045,
întocmit la data de, 09.03.1990 şi confirmat la exhumarea din luna mai 2005.
Pentru stabilirea traiectoriei glonţului au fost analizate şi alte posibile traiectorii ale
acestuia în spaţiul strict determinat al camerei în care s-au produs evenimentele, cum ar fi:
ipoteza că glonţul ar fi venit din afara încăperii pe una din cele două ferestre sau că
împuşcătura a fost declanşată de o persoană aflată în spate, lateral sau în faţa victimei.
Toate au fost însă infirmate de urmele existente pe spătarul scaunului, pe hainele ce au
fost puse la dispoziţie, şi pe peretele din dreapta intrării, precum şi de declaraţiile tuturor
martorilor audiaţi, care precizează poziţia victimei, a pistolului şi a tubului de cartuş, imediat
după auzirea împuşcăturii. Elementele menţionate susţin prin corelare, o singură traiectorie
posibilă.
4. Ipoteza existenţei factorilor suplimentari ai împuşcăturii, la orificiul aflat pe spatele
vestonului, venea în contradicţie totală cu toate constatările certe de ordin criminalistic şi
medico-legal legate de acest caz şi în consecinţă, a fost eliminată ca neverosimilă.
Reconstituirea poziţiei pieselor de mobilier din camera nr. 621, la data de 22 decembrie
1989, a poziţiei corpului gen. Milea şi a traiectoriei glonţului care a produs orificiile existente
în cămaşă, veston şi spătarul scaunului94.
SECŢIUNEA 2. Identificarea urmelor create de armelor de foc
Sunt cazuri în care armele de foc crează urme în formă de tăiere sau împungere fără
urme suplimentare evidente şi fără a rămâne la locul faptei nici arma şi nici proiectilele şi
tuburile trase. În cazurile acestea se pune problema dacă urma respectivă este produsă de o
armă de foc sau nu. Resturi de urme suplimentare care nu se văd cu ochiul liber se ridică cu o
hârtie fotografică fixată şi umezită cu un strat de parafină, cu hârtie de filtru sau cu o pânză de
in95. O tragere efectuată cu arma de foc lasă urme care se datorează factorilor primari şi
94 Gheorghe Păşescu, Expertizele ballistice- judiciare în dosarul “Vasile Milea Revista criminalistică nr. 4/2006;95 Camil Suciu, Criminalistică, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, pg. 364;
49
factorilor suplimentari ai împuşcăturii. Factorii primari sunt determinaţi de acţiunea directă a
proiectilului, spre deosebire de factorii suplimentari care sunt determinaţi de acţiunea pulberii,
a compoziţiei, capsei şi a reziduurilor de pe ţeavă96.
Urmele formate pe diferite obiecte
Urmele produse de glonţ în diferite obiecte prezintă trăsături caracteristice în raport de existenţă pe care o opun obiectele la pătrunderea glonţului, distanţa de la care s-a tras unghiul sub care a fost atins obiectul , calibrul armei, etc.
La fel ca şi la trecerea glonţului prin corpul omului distingem un orificiu de intrare, canal şi un orificiu de ieşire, cu precizarea că dacă glonţul a rămas în obiectul atins nu ne vom mai afla în prezenţa orificiului de ieşire. Obiectele în care pătrunde glonţul pot fii clasificate după natura lor în solide(mult mai puţin rezistente decât materialul glonţului), semisolide ( plastice, elastice), semilichide (gelatinoase, vâscoase) şi lichide.
Modificările sufrafeţelor obiectelor penetrate de proiectile se materializează în diferite perforări, distrugeri totale sau parţiale în funcţie de rigiditatea mai mare sau mai mică a acestora.
1. Urmele formate în sticlă
Avem în vedere foia de sticlă care este străbătută de glonţ. Se distinge un orificiu de intrare, un canal şi un orificiu de ieşire, mai mult sau mai puţin perceptibile datorită grosimii sticlei. Dacă sticla este mai groasă, se disting toate cele trei elemente în care orificiul de intrare este mai mare decât diametrul glonţului, un canal foarte scurt şi un orificiu de ieşire cu diametrul mult mai mare decât al celui de intrare şi forma conică cu baza mare spre direcţia în care a plecat glonţul. În jurul orificiului se crează fisuri radiale întretăiate de mai multe fisuri concentrice ce capătă aspect de pânză de păianjen97.
Orificiu de ieşire şi canal de trecere Orificiu de ieşire cu diagramă
2. Urme în lemn
Glonţul poate trece prin scăndură de diferite grosimi şi lasă urme caracteristice ce diferă în raport cu viteza glonţului, construcţia acestuia precum şi de rezistenţa opusă de lemn. Astfel lemnul de esenţă tare (stejar, carpen), ca şi lemnul ud opun o rezistenţă mai mare faţă de lemnul de esenţă moale (salcie, plop), ori lemnul uscat. În fucţie de aceste elemente, orificiul
96 Camil Suciu, op.cit., pg. 157; 97Ciopraga A., Iacobuţă I.,Criminalistică, Ed. Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1997, pg.160-161;
50
de intrare este mai mic decât calibrul glonţului , iar orificiul de ieşire este mult mai mare şi prezintă în jur rupturi şi distrugeri sub formă de aşchii orientate în sensul de deplasare al glonţului98.
Pătrunderea glonţului în lemn tare
3. Urme în metal
Glonţul poate trece prin foi de tablă prin diferite grosimi, iar când este special construit (gloanţe perforate) poate străbate şi blindaje de oţel. Glonţul obişnuit lasă în tablă urme sub forma unei pâlnii cu deschidere spre direcţia de deplasare. Diametrul pâlniei depinde de grosimea tablei, viteza şi diametrul glonţului, etc. Orificiul de intrare este mai mic, canalul abia perceptibil, iar orificiul de ieşire prezintă rupturi spre direcţia de deplasare a glonţului. La tabla foarte subţire, orificiul de intrare şi cel de ieşire se confundă într-unul singur. Dacă glonţul nu străpunge tabla, urma are aspecte de înfundătură99.
Pătrunderea glonţului în metal- orificiu de intrare
SECŢIUNEA 2.1. Urme principale
Sunt urmele care au ca rezultat acţiunea fenomenelor dinamice ce însoţesc împuşcătura
şi se clasifică în:
98Idem;99Ibidem, pg. 162;
51
1) Urmele proiectilelor;
2) Urmele tuburilor;
3) Urmele capselor;
4) Urmele de perforare;
5) Urmele de pătrundere;
6) Urmele sonore ale armării, percuţiei şi ale împuşcării.
1.Urmele proiectilelor
Urmele principale fac parte din urmele primare ale împuşcăturii. Proiectilul sau glonţul
este format din următoarele componente: partea anterioară, care se deformează la contactul cu
un obiect dur; porţiunea de ghidaj formată din zona cilindrică a proiectilului care se
înşurubează în ghinturile armei asigurând prin mişcare giratorie păstrarea direcţiei; porţiunea
finală şi fundul proiectilului. Proiectile prezintă unul sau două jgheaburi în porţiunea de
ghidaj, fie pentru a asigura prinderea proiectilelor de tub, fie pentru a uşura înşurubarea
proiectilului în ghinturi.
Dintre urmele lăsate de glonţ, utile sunt cele pentru stabilirea tipului de armă urmele
ghinturilor şi urmele câmpului. După urmele câmpurilor şi ghinturilor se poate stabili modelul
armei.
Numărul ghinturilor variază între 3-8. Pentru armele de război sunt 4 ghinturi, iar
pentru celelalte 6 ghinturi.
2.Urmele tuburilor
Sunt urme de sine stătătoare care oglindesc caracteristici de ordin general şi individual
deosebit de utile pentru identificarea armei şi muniţiei folosite de tragere100. Pentru
identificarea de gen şi individuală a armei şi muniţiei se cercetează: sertizarea glonţului în tub
care se face prin presare şi uneori prin cherneruire, aceasta din urmă dă naştere unui număr de
trei adâncituri semisferice pe gâtul tubului şi pe partea inferioară a glonţului. Modul de
sertizare oferă organului de urmărire penală date importante despre locul de fabricaţie a
muniţiei , precum şi despre persoana făptuitorului atunci când la percheziţia domiciliară se
descoperă cartuşe de aceleşi calibru, sertizate în acelaşi fel. Diametrul tubului şi gâtul său
oferă date orientative cu privire la calibrul armei. Aprecierea calibrului trebuie făcută cu
prudenţă, deoarece datorită presiunii gazelor atât tubul cât şi gâtul se dilată, mărindu-şi
diametrul. În cazul în care dilatarea este pronunţată, sau gâtul tubului este crăpat, rezultă că la
100 Florin Ionescu, Criminalistică, Ed. Universitară, Bucureşti, 2008, pg. 333; 52
tragere s-a folosit un cartuş de calibru mai mic decât cel al armei. Alt gen de informaţii care
conţin menţiuni despre locul de fabricaţie a muniţiei şi provenienţă este dat de inscripţiile de
pe fundul tubului. Astfel pe fundul tubului sunt menţiuni cu privire la denumirea dată de
producător şi un număr care indică diametrul aproximativ al glonţului. Unele tipuri de cartuşe
sunt fabricate în mai multe variante, prin modificarea lungimii şi greutăţii glonţului. În cazul
modificării lungimii se află menţiuni de genul „scurt”, „lung”, „magnum”. Gloanţele pentru
pistoale automate au trecută inscripţia „auto”101.
Urma pragului aruncător apare pe tub în partea opusă urmei ghearei extractoare.
Această urmă se formează la extragerea tubului tras. Baza tubului se loveşte de pragul
extractor care face ca aruncat afară prin ferestruică. Pe pereţii longitudinali ai tubului se
formează şi urmele camerei de explozie. Urmele ghearei extractoare apar pe gulerul tubului şi
redau conturul muchiei ghearei. Gheara are rolul de de a-l extrage tubul din guler şi din
camera de explozie în timpul mişcării înapoi a închizătorul şi împreună cu pragul aruncător îl
expulzează prin ferestruică.
Reluînd lista cu urmele care se constată pe tubul cartuşului tras se constată:
- imprimate în jurul cartuşului : două mari şanţuri produse de buzele
încărcătorului paralele cu axa acestuia şi depărtate de aceste buze, dar şi
prezenţa unor striaţii paralele cu precedentele datorate neregularităţilor
suprafeţei camerei de tragere;
- imprimări pe faţa anterioară a închizătorului : o adâncitură în formă de arc de
cerc care corespunde umărului ţevii, o urmă mai mică de alunecare datorată
ghearei extractoarei care lasă uneori striaţii pe fundul pe fundul gâtului şi chiar
pe conul ce leagă pereţii tubului;
- pe fundul duliei : urma percutorului, urma lăcaşului de tir şi eventual a
dispozitivului ce conţine percutorul, urma ejectorului102.
3.Urmele capselor
Capsa existentă pe rozeta tubului imprimă urma percutorului. Această urmă se imprimă
pe fundul cartuşului sub forma unei adâncituri în care se descifrează toate caracteristicile
vârfului percutorului pe capsă: profunzime, plasament şi formă(care poate fi ovală, rotundă,
pătrată , triunghiulară).
101 Idem, pg. 334; 102 Lazăr Cârjan, op.cit., pg. 378;
53
4.Urmele de perforare
Alt grup de urme care apar în situaţia în care proiectilul a traversat întregul corp sau
ţinta. Perforările se formează când glonţul sau alicea au o viteză mare şi deci o putere mare de
pătrundere. Orificiile pot fi: străpunse când glonţul trece prin obstacol, formând un orificiu de
intrare şi de ieşire, precum şi un canal care le uneşte; oarbe, atunci când proiectilul se opreşte
în obstacol la o anumită adâncime, formând numai un orificiu de intrare şi un canal, şi
tangente sub forma unei adâncituri de o anumită profunzime103 Urmele de perforare a corpului
sau a obiectelor moi, mai puţin dure şi cu o anumită grosime le sunt specifice trei elemente:
orificiul de intrare, canalul şi orificiul de ieşire.
4.1.Orificiul de intrare - în mod obişnuit el, este rotund, atunci când tragerea s-a produs de la
distanţă şi impactul a avut loc perpendicular pe suprafaţa pielii. Când glonţul a pătruns sub un
unghi mai mic de 90 de grade, forma devine ovală ca şi când proiectilul este înclinat sau
loveşte lateral din cauza ricoşării sau fenomenului de basculare. Forma orificiului poate fi
stelată sau neregulată, în tragerile de aproape, sau cu ţeava lipită de corp, din cauza acţiunii
gazelor şi factorilor suplimentari care sub tegumente şi în ţesături creînd o presiune care va
strivi pielea de gura ţevii şi o va rupe, provocând un orificiu stelat104.
* Glonţ uniform:gaură de glonţ intrare- laturile zdrenţuiteâ spre interior105
Intrarea glonţului cu viteza maximă în cutia craniană poate produce explozia craniului.
Uneori, vârful rotund, retezat sau deformat poate crea forme neregulate sau stelare ale
orificiilor. Examinarea detaliată a orificiului de intrare permite observarea unor modificări ce
apar constant şi anume:
103 S.A.Golunski, Criminalistică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1961, pg. 158; 104 Ilie Botoş, Criminalistică, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2002, pg. 98;
105 Greg Dagnan, Crime scene investigation-protecting, prossesing and reconstructing the
scene, 2008, pg. 61;
54
- inel de contuzie - care este o mică lipsă de substanţă la nivelul buzei orificiului
de intrare cauzată de diferenţa de elasticitate dintre epidermă, care este mai
rigidă şi fiind distrusă este antrenată în interiorul canalului, şi dermă. După
moarte din cauza comprimării tegumentelor inelul se pergamentează până la
2-5 mm106;
- inelul de ştergere - localizat pe „versantul” dintre inelul de contuzie şi interiorul
canalului şi apare din cauza ştergerii glonţului de marginele orificiului,
determinând încărcarea acestor margini cu particule de pulbere nearsă, unsoare
fum şi alte elemente aflate pe cămaşa cartuşului107;
- inelul de metalizare - apare tot în urma ştergerii de marginile orificiul de
intrare, dar se compune din particule metalice antrenate din valul ţevii şi din
resturi de capsă.
Uneori inele, datorită diferenţei de densitate a mediilor în care se realizează, pot duce
la suprapunerea acestora.
4.2.Canalul- pe care îl creează glonţul în corpul uman este foarte greu de stabilit, deoarece
glonţul traversează succesiv medii diferite care îi schimbă în mod repetat direcţia de
înaintare. Uneori canalul poate prezenta o discontinuitate datorită tragerii glonţului prin
cavităţi sau prin organe care îşi modifică cu uşurină forma. De regulă, glonţul este găsit în
interiorul corpului, deoarece nu mai are forţa necesară să străpungă pielea pentru a ieşi din
corp. În cazul în care iese din corp glonţul creează unul sau mai multe orificii, dacă se
fragmentează la impactul cu unul din elementele sistemului osos108.
4.3.Orificiul de ieşire- se formează la ieşirea glonţului din corp, iar spre deosebire de
orificiul de intrare nu se produce o pierdere de substanţă, ci o despicare a epidermei. Forma
orificiului de ieşire a poate fi rotundă sau neregulată. Diametrul acestui orificiu este
aproximativ egal cu cel de intrare, dar poate fi mai mic sau mai mare. La orificiul de ieşire
lipsesc întotdeauna inelele de contuzie, de ştergere, de imprimare sau de metalizare109.
Ocazional, un glonţ recuperat la autopsie nu va arăta nicio ghintuire pe suprafaţa sa.
Armelor în mod intenţionat sunt fabricate cu foarte bune aliaje, sunt aproape toate 0.22-
calibru puştii făcute pentru utilizarea exclusivă a cartuşelor împuşcate, rareori aceste arme, pe
care se presupune că au butoaie ghintuite, de regulă nu pentru a trece drept neidentificate .
106 G. Scripcaru, M. Tebercea, Medicină legală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, pg. 112; 107 Ilie Botoş, op.cit., pg. 98; 108 Florin Ionescu, op.cit., pg. 337; 109 Ilie Botoş, op.cit., pg. 99;
55
Absenţa de ghinturi într-o armă cu ţeavă lisă nu indică faptul că o comparaţie balistică nu
poate fi realizată110.
4. Canalele oarbe sau urmele de pătrundere
Sunt perforări înfundate, fără orificiul de ieşire. Ele apar fie când glonţul a pierdut o
parte din viteza glonţului iniţială, în timpul zborului prin aer ceea ce înseamnă că distanţa de
la care s-a tras a fost mare, fie când glonţul a trecut prin câteva obstacole intermediare până a
ajuns la ţintă, astfel că aceste obstacole trebuie identificate pentru stabilirea direcţiei din care
s-a tras, fie că ţinta este foarte groasă şi glonţul nu poate învinge rezistenţa ei (distanţă mare
de penetrare). Canalele oarbe au numai orificiul de intrare şi canal, de unde rezultă că glonţul
poate fi găsit în victimă111. Acestea servesc la determinarea direcţiei de tragere, însă pentru
aceata este este nevoie să se stabilească poziţia pe care a avut-o ţinta în momentul în care a
fost lovită. Capătul canalului va indica direcţia de tragere a glonţului, care este diametral
opusă din care s-a tras (faţă de direcţia)112. Forma orificiul de intrare este determinată de forţa
cinetică a glonţului, de unghiul de lovire al obstacolului şi de de densitatea materialului
pătruns: în cărămidă, beton, porţelan,etc., se vor creea rupturi pronunţate şi chiar spargerea
obiectului; în materialele plastice, lemn, metal, piele prelucrată, etc., se vor crea orificii cu
diametrul apropiat de cel al proiectilului, însă în materialele elastice cele două orificii se
observă cu greu113
6.Urmele ricoşeurilor
Sunt zgârieturi sau crăpături, puţin adânci create de obiectele respective de lovitura
glonţului în zbor. Aceste urme indică faptul că glonţul şi-a schimbat traiectoria şi s-a
îndepărtat de la obiectul lovit, pierzând totodată din viteză. Urmele denotă faptul că, fie
glonţul a avut o viteză de zbor scăzută, deoarece s-a tras de distanţă mare, fie cartuşul nu a
fost încărcat cu suficientă pulbere.
Ricoşarea se produce la unghiurile de întâlnire între 0º-35º, iar unghiul de respingere
va fi în funcţie de şi de densitatea materialului. Devierile unghiului de respingere sunt cu atât
110 Vincent J. M. DiMaio, M.D., Gunshot Wounds Practical Aspects of Firearms, Ballistics, and Forensic
Techniques, Second Edition, Crc press©, 1999, Pg. 304;111 Lazăr Cârjan, op.cit., pg. 381; 112 Florin Ionescu, op.cit., pg. 338; 113 Lazăr Cârjan, Mihai Chiper, Criminalitică. Tradiţi şi modernism, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2009, pg. 222;
56
mai mari cu cât densitatea obiectului este mai mică. În cazul în care obstacolul are o densitate
mare unghiul de respingere va fi aproape egal cu unghiul de incidenţă.distanţa de zbor a
proiectilului este cu atât mai mare după ricoşare cu cât viteza proiectilului a fost mai mare şi
unghiul de ricoşare a fost mai mic.
A doua abatere, prin ricoşare, se datorează sensului de rotire a priectilului, unghiul de
respingere fiind determinat într-un anumit sens, iar dacă obstacolul are diferenţieri de
densitate, va intra în joc o a treia determinantă a deviaţiei. Aceste reguli se aplică numai în
cazurile când proiectilul nu s-a deformat prea mult în procesul de întâlnire cu obstacolul.
Ricoşările din obstacole moi se fac în unghiuri de respingere, foarte neregulate,
proiectilul pierzându-şi o parte din viteză prin intrarea în materialul obstacolului. Viteza ce se
pierde la obstacolele moi este cu atât mai mică cu cât proietilul este mai uşor şi unghiul de
întâlnire este mai mic.
Ricoşările din pământ sunt posibile numai la viteze de cel puţin 150-200 m/s, iar din
apă ricoşările sunt posibile numai pentru unghiurile de întâlnire între 4º şi 12º, la unghiurile
mai mici proiectilul alunecă la suprafaţa apei, iar la unghiurile mai mari se afundă în apă114.
7. Urmele sonore ale armării, percuţiei şi detunării
Examinarea se face cu un aparat de tip sonograf care înregistrază grafic caracteristicile
generale şi particulare ale zgomotelor produse de manevrarea armei de foc. Examinarea
comparativă se va face între sonogramele urmelor în litigiu şi sonogramele model de
comparaţie obţinute cu armele ridicate de la învinuit/inculpat. Concluziile care pot fi
formulate sunt cert pozitive sau negative, de probabilitate ori de imposibilitate a rezolvării
problemei115.
SECŢIUNEA 2.2. Urmele secundare ale împuşcăturii
Urmele secundare ale împuşcăturii sunt urmele care se formează ca rezultat al arderii
încărcăturii explozive, a acţiunii reziduurilor tragerii asupra obiectelor situate pe direcţia de
înaintare a glonţului şi al antrenării de către cămaşa glonţului a unei anumite cantităţi de
substanţe sau impurităţi din canalul ţevii şi din mediile pe care le străbate116. Acestea sunt
114 Vasile Măcelaru, op.cit., pg. 351-352; 115 Florin Ionescu, op.cit., pg. 339; 116 Stabilirea distanţei de tragere reprezintă un element cheie pentru aflarea
circumstanţelor de producere, în cazul unui deces prin împuşcare. Această distanţă de 57
descoperite pe interiorul ţevii armei, pe suprafaţa şi pe interiorul tubului tras, pe cămaşa
glonţului şi pe mâna sau îmbrăcămintea trăgătorului. Urmele secundare ale împuşcăturii sunt:
1) urmele acţiunii flăcării;
2) urmele acţiunii gazelor;
3) urmele de funingine;
4) particule de pulbere nearsă sau arsă completă;
5) particule de unsoare;
6) inelul de frecare;
7) inelul de metalizare.
1.Urmele acţiunii flăcării
Se formează la tragerile cu ţeava apropiată sau la tragerile de la distanţe mici, sau cu
ţeava lipită. La ieşirea din canalul ţevii gazele supraîncălzite, la o temperatură ce se ridică la
2500ºC dar şi o presiune de 3000 kg f/cm², provenite din arderea încărcăturii explozive se
autoaprind la contactul oxigenului din aer, dând naştere unei flăcări care provoacă arsuri
împrejurul orificiului de intrare. Uneori acţiunea flăcării modifică dimensiunile şi forma
orificiului de intrare, care devine mai mare, cu marginile arse şi neregulate.
Pe obiectele din lemn, flacăra creează o urmă sub formă de pară de culoare brun-
maronie, unele porozităţi ale materialului lemnos se carbonizează şi se spiralează. Unele
flăcări pot fi descoperite chiar şi pe obiectele folosite pentru sprijinirea sau ascunderea armei
în momentul tragerii, caz în care cercetarea lor contribuie la stabilirea poziţiei pe care a avut-o
trăgătorul. La armele de vânătoare care folosesc cartuşe cu pulbere neagră, lungimea flăcării
poate fi de 30-50 mm şi chiar mai mare117.
2. Urmele acţiunii gazelor
Constau din deteriorări mecanice şi chiar de dislocări de material provocate la suprafaţa
ţintei de forţă de expansiune a gazelor, care la ieşirea din ţeava armei continuă să aibă o
tragere se poate stabili prin evidenţierea FSI( factori suplimentari ai împuşcăturii) cu
ajutorul reacţiilor cu difenilamină şi brucină în acid sulfuric. Scopul acestui studiu a fost
de a stabili dacă, după perioade lungi de timp, se pot identifica FSI folosind reacţiile
menţionate. Evoluţia în timp a FSI permite punerea lor în evidenţă şi la peste 40 de ani de
la omucidere, Stabilirea factorilor secundari ai împuşcăturii pe cranii înhumate pe o
perioadă lungă de timp, Horia Raţă,, Stabilirea factorilor secundari ai împuşcăturii pe
cranii înhumate pe o perioadă lungă de timp, Revista criminalistică, nr. 2/2009117 Florin Ionescu, op.cit., pg. 340;
58
presiune foarte ridicată. Limita de acţiune a presiunii gazelor depinde de categoria de
armament folosită la tragere, astfel, la puştile mitralieră şi la carabine provocă rupturi pănă la
o distanţă de 10-12 cm, la pistoalele mitralieră până la 3-7 cm, iar la armele de putere mică
până la 1-3 cm. Forma deteriorărilor depinde de natura materialului asupra cărora acţionează
gazele118. Rupturile mecanice produse de gaze se datorează jetul de gaze care menţinând un
timp forma canalului ţevii, intră în orificiul creat de proiectil, iar în momentul extinderii
gazelor produc ruptura forţând ţesutul dinăuntru spre în afară. Forma neregulată a rupturilor în
în ţesuturile textile se datorează firelor mai puţin rezistente, iar forma circulară a a ţesăturilor
tricotate se datorează elasticităţii mai mari a ţesăturii. Pielea vie şi pielea prelucrată sunt rupte
în formă stelară în jurul orificiului format de proiectil, cauciucul reprezintă rupturi
punctiforme, etc. Gazele pătrunse în ţesături nu produc arsuri în interiorul acestora119.
3. Urmele de funingine
Sau de afumare, sunt rezultatul arderii pulberii explozive, a celei de iniţiere, şi a
substanţelor grase folosite la întreţinerea armei. O mare parte din acestea sunt transformate în
microparticule de funingine care sunt antrenate de gaze şi depuse radial pe suprafaţa
obiectelor sub forma unui strat care înconjoară orificiul de intrare. De asemenea ele rămân pe
în interiorul canalului ţevii şi pe tubul tras de glonţ, precum şi pe mâna trăgătorului. Cantitatea
şi intensitatea depunerilor de funingine depinde de distanţa de tragere. Dacă se trage cu arma
lipită, urmele se depun uneori sub forma unui inel care înconjoară orificiul de intrare a
glonţului intensitatea depunerilor fiind foarte mare. Este posibil ca inelul să lipsească, astfel
funinginea se găseşte în cantitate mare în interiorul canalului creat de glonţ. În cazul în care
ţeava armei se depărteză de ţintă, funinginea se depune pe o suprafaţă mai mare, însă într-o
cantitate din ce în ce mai mică, până când dispare complet. Ea capătă forma unei pete
alungite, ovale neregulate sau cu aspect de evantai şi are o concentraţie mai mare în zona
centrală şi mai scăzută spre margini. Intensitatea urmelor de funingine scade după efectuarea
fiecărui foc, odată cu curăţirea canalului ţevii de reziduuri, ceea ce duce la stabilirea ordinii în
care au fost trase gloanţele120.
Culoarea şi gradul de solubilitate a particulelor de funingine furnizează date importante
pentru stabilirea tipului de încărcătură explozivă a muniţiei. Astfel pulberea fără fum creează
urme de culoare cenuşie, greu solubile în apă, în timp ce pulberea cu fum creează urme de
culoare neagră, uşor solubile în apă. Evidenţierea urmelor de funingine nu creează dificultăţi,
118 Idem, pg. 341; 119 Vasile Măcelaru, op. cit., pg. 352-353; 120 Florin Ionescu, op.cit., pg. 342;
59
cu excepţia cazurilor în care sunt depuse pe suporturi de culoare închisă. Pentru relevarea lor
se folosesc fotografierea în radiaţii infraroşii, tratarea chimică, examinarea microscopică,
röentgenografia, analiza prin activare de neutroni, etc121.
4. Particulele de pulbere nearsă sau arsă incomplet
Această categorie de urme se formează datorită arderii incomplete a unei anumite
cantităţi de încărcătură explozivă. Arderea incompletă se produce atunci când cantitatea de
pulbere explozivă este prea mică sau veche, ori umedă, când capsa nu poate aprinde întreaga
cantitate de încărcătură sau când ţeava este prea scurtă sau retezată. Particulele de pulbere
nearsă sunt antrenate de jetul de gaze pe direcţia de zbor a proiectilului şi se depun atât pe
obiectele întâlnite în cale, cât şi pe mâna trăgătorului122.
Granulele de pulbere nearsă şi cele incandescente se depun pe suprafaţa ţintei în jurul
orificiului de intrare, formând un tatuaj de de dimensiuni şi densităţi variabile, în funcţie de
distanţa de tragere. În unele cazuri, tatuajul se poate forma şi din mici resturi metalicede
proiectil din materialul tubului. Pentru ridicarea urmei formate de tatuaj se poate folosi
metoda hârtiei fotografice sau a testului de parafină123.
Prin cercetarea particulelor de pulbere nearsă se poate stabili: distanţa de la care s-a
tras, dacă arma avea ţeavă scurtă sau retezată, tipul de muniţie folosită la tragere, dacă s–a
folosit încărcătură umedă, veche sau un cartuş atipic cu o astfel de încărcătură124.
În articolul, "Armele de foc şi Probe", în ultimii ani, INTERPOL-ul, Medicină
Legală s-au prezentat la Simpozionul Ştiinţă, au constată că introducerea de muniţie fără
plumb a avut un impact vizibil asupra reziduurilor de testare pentru arma de foc.
Datele de contact recente cu referire la muniţie a arătat că fabricanţii sunt din ce în ce
mai mult motivaţi să includă pe piaţă muniţia fără plumb. Utilizarea de muniţie fără plumb
este în continuă în creştere, dar nu a dus încă la un număr mare de publicaţii în domeniul de
investigare al armelor de foc cu reziduuri fără plumb125.
5. Particulele de unsoare
121 Ibidem; 122 Idem, pg. 343; 123 Vasile Măcelaru, op.cit., pg. 356; 124 Florin Ionescu, op.cit., pg. 343;
125 Terrence f. Kiely, Forensic evidence science and the criminal law, CRCpress , Boca Raton London New
York Washington, D.C., 2001 pg. 159;60
Apar pe suprafaţa ţintei doar în cazul tragerilor cu arme de foc bine întreţinute, care
au pe canalul ţevii o anumită cantitate de ulei sau vaselină. O parte din unsoare este preluată
de glonţ pe cămaşa sa şi depusă în jurul orificiului de intrare, iar o alta este antrenată de gaze
şi proiectată sub formă de stropi pe suprafaţa ţintei, pe o zonă mai întinsă sau mai restrâsă, în
funcţie de distanţa de la care se trage. Numărul stropilor de ulei scad odată cu numărul
tragerilor, până dispar complet.
Pentru descoperirea acestora se foloseşte cercetarea în radiaţii ultraviolete, sub acţiunea
cărora dobândesc o fluorescenţă bleu-albătruie. Prin examinarea de laborator a urmelor de
unsoare, se determină distanţa de tragere, şi în coroborare cu alţi factori suplimentari,
succesiunea împuşcăturilor126.
6. Urmele formate de gura ţevii
Se întâlnesc numai la tragerile cu ţeava lipită, apariţia lor fiind condiţionată de
intensitatea cu care se apasă pe armă şi forţa de recul a acesteia. Ele se pot reproduce integral
sau doar parţial gura ţevii. Iar atunci când intensitatea apăsării esta foarte mică, se formează
un inel cu o mare încărcătură de negru de fum127
7. Inelul de frecare( de ştergere)
Însoţeşte întotdeauna orificiul de intrare al glonţului indiferent de distanţa de tragere.
Acesta se compune din particule de unsoare arsă, oxizi sau microparticule metalice preluate
din cămaşa glonţului din ţeava armei, particule de funingine, praf sau alte impurităţi care
aderă la glonţ în timp ce traversează diverse medii. În momentul pătrunderii glonţului în ţintă
datorită micşorării de rotaţie în jurul axei sale şi a forţei mari de penetraţie, toate aceste
substanţe se depun de jur împrejurul orificiului de intrare, dând naştere la un inel care preia
forma acestuia. Intensitatea depunerilor este cu atât mai mare cu cât uzura ţevii armei este mai
mare şi invers128.
Inelul de frecare este în mod obişnuit de culoare cenuşie-închisă, fiind uşor vizibil pe
suprafeţele deschise. Când între substanţele arse în interiorul ţevii domină cantitatea de
unsoare de armă atunci culoarea inelului de frecare este mai neagră129.
Pentru relevarea inelului de ştergere se foloseşte cercetarea în radiaţii ultraviolete sau
infraroşii, microscopia electronică şi cea spectrală, spectofotometria de absorţie atomică, 126 Idem, pg. 344; 127 Ibidem;128 Idem, pg. 345; 129 Vasile Măcelaru, op.cit., pg. 357;
61
microanaliza spectrală. Prin cercetarea de laborator a inelului de ştergere, pot fi clarificate
următoarele probleme: stabilirea orificiului de intrare a glonţului, tipul de încărcătură
explozivă pe care o conţine cartuşul, gradul de uzură al armei, ordinea împuşcăturilor, dacă
deteriorarea de la suprafaţa unui anumit obiect a fost realizată cu o armă de foc130.
8. Inelul de metalizare
Este cea de-a doua urmă secundară care apare indiferent de distanţa de tragere. Acesta
i-a naştere atunci când glonţul străbate obstacole dure, fiind alcătuit din micropaticule
metalice desprinse de pe cămaşa glonţului, care se depun de jur împrejurul orificiului de
intrare. Dacă pe parcursul traiectoriei glonţul întâlneşte pentru prima dată un obtacol dur,
inelul de metalizare va fi confundat cu cel de ştergere.
Evidenţierea inelului de metalizare se face cu ajutorul radiaţiilor infraroşii sau
roetgen. Prin examinarea acestei categorii de urme se obţin date referitoare la orificiul de
intrare a glonţului, direcţia de tragere şi natura obiectului care a lovit ţinta131.
Violenţa este un fenomen care nu a fost definit sau delimitat în mod clar nici de către
ştiinţă şi nici în uzul cotidian al limbii. În gândirea comună violenţa este din ce în ce mai mult
înţeleasă ca violenţă fizică şi devine evidentă atunci când este exprimată ca agresiune fizică
directă, de exemplu atunci când un om îl omoară sau îl răneşte pe altul. În anul 2008 au fost
cu 150% mai multe infracţiuni cu violenţă, în care s-au folosit arme, decât în anul 2007.
Ca de obicei însă, după consumarea actului violent, autorul sau autorii nu-şi mai afirmă
puterea şi dominaţia... Şi atunci rămâne în sarcina experţilor să determine ce s-a întâmplat în
cazul unor astfel de infracţiuni violente.
În situaţiile în care este utilizată sau este suspectată utilizarea unei arme de foc,
detectarea şi identificarea materialelor reziduale, rămase în urma descărcării armei, pot să
furnizeze informaţii valoroase pentru elucidarea cazului. Aceste reziduuri, rămase în urma
descărcării unei arme de foc, sunt denumite reziduuri de tragere (RT) sau urme secundare ale
împuşcăturii (USI).
Detectarea şi identificarea urmelor secundare ale împuşcăturii se realizează în mod
curent, cu scopul de a determina dacă un suspect a tras sau nu cu o armă de foc, precum şi în
vederea determinării orificiului de intrare a proiectilului sau pentru determinarea distanţei de
tragere. Singurul echipament, care poate să furnizeze informaţii morfologice şi analitice
referitoare la particulele analizate într-o manieră nedistructivă şi permite detecţia şi
130 Florin Ionescu, op.cit., pg. 345; 131 Idem, pg. 346;
62
identificarea particulelor urmelor secundare de împuşcare cu specificitate maximă, este
microscopul electronic, cuplat cu spectrometru de raze X.
Microscopia electronică, cuplată cu spectrometrie de raze X după lungimea de undă,
este o metoda standardizată de analiză a urmelor secundare ale împuşcăturii. În conformitate
cu standardul ASTM E1588-08, evaluarea particulelor metalice detectate prin microscopie
electronică de baleiaj, cuplată cu spectrometrie de raze X, se realizează pe baza morfologiei şi
compoziţiei chimice elementale a acestora; pe baza compoziţiei elementale, particulele
detectate sunt clasificate în partricule “caracteristice” şi particule “indicative”132.
Analiza în vrac poate detecta urme de plumb (Pb), bariu (Ba), şi Stibiu (Sb), într-un
eşantion, de ordinul nanogramelor. De detectare a acestor elemente este microscopie
electronică de baleiaj, utilizată, prin urmare, din ce în ce mai des sugerează Gun Shoot
Resives. Cu toate acestea, acest lucru se dovedeşte doar prin faptul că Pb, Ba, şi Sb au fost
prezente pe această temă, fără a le corela într-o singură sursă, adică, în principiu, fiecare
element ar fi identificat în general. Aceste rezultate, prin natura lor, sunt nespecifice. Analiza
SEM, în care se determină dacă acestea sunt analize sunt pe baza particule care se desprind,
particulele păstrând caracteristici individuale, dar şi care se pot pierde într-o analiză vrac.
Analiza SEM poate lega prezenţa de Pb, Ba, şi Sb într-o singură particulă. În plus, SEM este
capabilă să detecteze până la o singură urmă, micron au variat în funcţie de particule Gun
Shoot Resives pe un eşantion întreg, care este reprezintă un nivel de sensibilitate analitică. În
mod evident, SEM este tehnica de preferat din punctul de vedere al specificităţii133.
Pentru identificarea resturilor de pulbere sau de metal se pot folosi mai multe metode:
particulele recoltate se pun pe o lamă de sticlă care se ţine deasupra lămpii cu spirt.
Dacă paticulele sunt de pulbere se va forma o masă de spumă caracteristică pentru
fiecare fel de pulbere în parte;
particulele de pun pe o placă de porţelan peste care se toarnă o soluţie de alfanaftol
1% în acid sulfuric concentrat. Dacă este o particulă de pulbere fără fum, apare o
concentraţie verde strălucitare- metoda V.I. Lobanov;
evidenţierea difenilaminei existente în unele pulberi fără fum se face turnând o
picătură de anhidridă acetică şi apoi o picătură de acid sulfuric concentrat, granula se
va colora în albastru cu firicele albastru-violet, în cazul reacţiei pozitive134.
132 Maria Georgeta Stoian Urmele secundare ale împuşcăturii- martori invizibili ai infracţiunilor cu violenţă
demascate cu microscopia electronică, Revista criminalistică, nr.1/2009; 133 Current methods in forensic GSR, CRC Press SRL,2000, pg. 55;134 Ibidem;
63
Resturile de funingine pot fi evidenţiate prin fotografia cu radiaţii infraroşii, folosind
materiale fotografice şi filtre pentru lungimea de undă.
Identificarea armei de foc folosite în cadrul săvârşirii unei infracţiuni se face după
urmele lăsate de armă pe diferite obiecte. Procesul de identificare cuprinde două etape:
1. identificarea de grup, care se referă la stabilirea modelului de armă, a calibrului şi a
altor caracteristici de categorie. Pentru identificare se va ţine seama de elementele
armei. După identificarea cu o anumită aproximaţie a tipului şi modelului armei de foc
se vor căuta asemenea arme în vederea pregătirii examenului comparativ, ridicându-se
armele de la persoanele bănuite.
2. identificarea individuală se face după două criterii: prin cercetarea urmelor formate pe
proiectile şi prin cercetarea urmelor formate pe tuburile arse135.
SECŢIUNEA 3. Examinarea comparativă a proiectilelor
După examinarea separată a proiectilelor se trece la examinarea lor comparativă, prin
metode directe cu ajutorul microscopiei sau prin examinarea imaginii secundare obţinute prin
ridicarea de mulaje. În amândouă cazurile se recurge la procedeul secundar al comparării
fotografiilor executate.
Analiza comparativă va urmări dacă urmele câmpurilor dintre ghinturi coincid sau nu
ca dimensiune, configuraţie, intensitatea marginilor, de asemenea felul de amplasare al
urmelor primare, formate înainte de angajarea proiectilului între ghinturi. Urmele
caracteristice se vor compara prin metoda suprapunerii în transparenţă şi prin stabilirea
eventualei continuităţi liniare a striaţiilor136.
Examenul microscopic va fi completat prin metoda palpării urmelor formate de
proiectil cu ajutorul unui striagraf. Elementele caracteristice ale fiecărui proiectil sunt
apreciate ca un tot unitar, toate urmele de pe un anumit proiectil fiind socotite ca o urmă
unică. Aceste elemente caracteristice ale urmelor vor fi interpretate în raport de cauza care le-
a determina, pentru a se aprecia individualitatea urmei şi constanţa apariţiei ei.
Identificarea armei de foc după proiectilele descoperite la locul faptei se va putea face
numai în urma stabilirii coincidenţelor generale şi particulare între elementele particulare şi
caracteristice oglindite în urmele proiectilelor corp delict şi urmelor proiectilelor trase
experimental. Totalitatea acestor caracteristici coincidente trebuie să se prezinte ca o unitate
135Idem , pg. 365; 136 Idem, pg. 369;
64
în fiecare categorie de proiectile. Aceste caracteristici să se repete ca o constantă pe
majoritatea proiectilelor examinate şi să nu fie contrabalansate de elemente ce se diferenţiază.
SECŢIUNEA 3.1. Metode şi procedee ale examinării comparative
Analiza microscopică comparativă- microscopul comparator dispune de două obiective
şi de un singur ocular, în câmpul căruia vor fi reunite, în perfectă continuitate cele două
imagini ale obiectivelor. Proiectilele se vor aşeza în suporturi de susţinere, astfel că acelaşi fel
de urme să se prezinte de fiecare dată în faţa obiectivului microscopului. Intensitatea de
lumină va fi egală pentru fiecare proiectil şi va cădea sub acelaşi unghi de incidenţă,
exceptând cazurile când unul din proiectile are urmele mai slab imprimate şi este necesar o
mai pronunţată accentuare a umbrelor. Susţinătoarele de proiectil vor fi mişcate sincronizat
pentru ca proiectilele să prezinte, în succesiune aceleaşi faţete137.
Examinarea proiectilelor cu ajutorul fotografiei- rezultatele tuturor examinărilor sunt
fotografiate pentru pentru a fixa imaginea detaliilor descoperite şi pentru a da posibilitatea
continuării examinărilor pe fotograme. În cazul ridicării urmelor prin mulaje, întreaga
examinare decurge pe fotografii, dar în aceste cazuri fotografia constituie totuşi numai un
mijloc secundar de analiză. Sunt unele cazuri în care când însăşi ridicarea urmelor se face prin
fotografie panoramică a proiectilului cu mijloace obişnuite şi în fotografia cu conversograful.
Fotografia panoramică se realizează prin secţiuni longitudinale ale suprafeţei proiectilului pe
întreaga suprafaţă de 360º, care apoi se asamblează tăindu-se părţile care se repetă. Folosirea
conversografului permite reproducerea pe peliculă a întregii suprafeţe a proiectilului, datorită
mişcării sincronizate a platanului care susţine proiectilul şi pelicula din aparatul fotografic. În
faţa obiectivului fotografic sunt montate nişte plăcuţe de oţel cu interstiţii verticale Pelicula
este impresionată de lumină prin interstiţiile situate în faţă şi datorită distanţei constante şi
rotaţiei centrale a proiectilului, sincronizată cu rotaţia peliculei, se obţine o imagine continuă.
Analiza comparativă în cazul folosirii conversografului, se face prin suprapunerea imaginilor
proiectilelor ce se compară, folosind metoda virării fotografice, pentru unul din dispozitive138.
Desfăşurarea mecanică a cămăşii proiectilului- metodă folosită de Beru în 1933, prin
topirea miezului glonţului şi desfăşurarea cămăşii acestuia. Această metodă este mai puţin
folosită astăzi şi constă în scoasterea cămăşii proiectilului, care se netezeşte cu un cleşte cu
buze late între două plăci de scândură. Pentru scoaterea cămăşii proiectilului se poate folosi
137 Camil Suciu, op.cit., pg. 370; 138 Ibidem, pg. 372;
65
metoda topirea plumbului sau o tăierii cu o pilă subţire a cămăşii. În caz că se aplică metoda
topirii miezului de plumb, baza proiectilului se răzuieşte la un polizor sau cu o pilă, iar după
scurgerea plumbului topit cămaşa proiectilului se taie longitudinal într-un loc unde nu sunt
formate unghiuri de ghinturi. Tot cu foarfeca se taie şi partea ogivală. Cămăşile netezite pot fi
comparate şi fotografiate alăturat. Pe lângă avantajul realizării unei forme plane a suprafeţei
proiectilului, dezavantajul acestei metode poate fi reprezentat de distrugerea probei adeseori
din cauza unei neteziri incomplete139. De asemenea cu ocazia acestor manopere, proiectilul în
litigiu este distrus şi nu se mai pot realiza noi expertize în cauză .
Desfăşurarea mecanică a glonţului presupune următoarele operaţiuni/etape:
Etapa 1: gloanţele se fotografiază din diferite părţi la o anumită scară, înainte de a fi
desfăşurate;
Etapa 2: se procedează la măsurarea şi cântărirea gloanţelor;
Etapa 3: se stabileşte linia longitudinală pe care se face tăierea învelişului;
Etapa 4: se subţiază baza glonţului prin pilire;
Etapa 5: se înfierbântă baza glonţului, iar după picur de cositor căzut se va scutura glonţul
pentru că plumbul va cădea singur afară;
Etapa 6: învelişul glonţului se taie pe linia stabilită;
Etapa 7: capul metalic al glonţului va fi îndepărtat, se îndreaptă învelişul glonţului pentru a
căpăta o formă plană;
Etapa 8: gloanţele vor fi comparate la microscopul comparator, sau după fotografiile lor
mărite140.
Metoda mulajelor- mulajul se obţine prin depunerea unui strat gelatinos sau metalic
care este deprins de pe glonţ şi îndreptat reflectă urmele de pe acestea. Procedee:
1. mulajele transparente- pelicula se formează prin introducerea glonţului în diferite
substanţe gelatinoase. Se cunosc două procedee:
Procedeul 1: procedeul Bonnet- într-un amestec egal de alcool etilic şi acid eteric se dizolvă
5% colexilenă, iar la 20 ml soluţie se adaugă 10 ml de lac saponic. A doua soluţie se compune
din trei părţi triacetat, cinci părţi eter dimetilic, şi două părţi ulei de ricin. În 30 ml din prima
soluţie se pun opt picături din a doua, obţşinându-se astfel masa plastică necesară. Glonţul se
139 Idem; 140 Ilie Botoş, Cercetarea criminalistică a faptelor comise cu arme de foc, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2002, pg.
215-216; 66
introduce de 4-5 ori, cu pauze de 15 minute în materialul plastic, se usucă o oră şi jumătate, se
taie longitudinal şi se pune două plăci de sticlă141.
Procedeul 2: procedeul Ziuskin- o soluţie de: acetonă(100 ml), actat de amil(30 ml),
celuloid(2 g), şi fucsină bazică cu rol de colorant(0,4 g), în care se introduce glonţul prins
printr-un şurub fixat la bază. După 3-4 scufundări în această soluţie cu pauze de uscare între
fiecare se trece într-o a doua soluţie formată din: plexiglas(2,5 g) şi dicloretan(40 g), pentru
întărirea mulajului. După uscare învelişul se taie de-a lungul şi se lipeşte între două plăci de
sticlă cu balsam de Canada.
Inconvenientele acestor mulaje sunt acelea că datorită neîncălzirii neuniforme a celor
două proiectile dau indicii de dilatare diferiţi şi în consecinţă şi mulajul microreliefului
diferă142.
2. materiale cu conţinut din ceară:
Procedeul 1: procedeul Restrup- glonţul se rostogoleşte pe o masă Kokell, compusă din 100
părţi ceară albă şi 75 părţi zinc. Glonţul se unge înainte de rostogolire cu o soluţie de ½
glicerină, ½ spirt şi apoi se aşează spre răcire pe o bucată de gheaţă. Peste masa de ceară puţin
încălzită se va rostogoli glonţul răcit.
Procedeul 2: procedeul Kubitki- rostogolirea glonţului se face pe o suprafaţă constând în: acid
de stearină-46,7%, ceară-36,3%, carbonat de plumb-4,3%, aluminiu- 0,1%, sodă caustică-
3,7%, apă 9%. Mulajele realizate din această masă nu se distrug uşor. Glonţul va fi încălzit în
termoficator şi rostogolit în masa plastică ceroasă astfel obţinută.
Procedeul 3: procedeul Ermolenko- glonţul se va trece printr-o soluţie formată din: 88 părţi
parafină, 3 părţi ceară de albine albă, 7 părţi cerezină, 2 părţi glicerină.
3. rostogolirea pe metale topite:
Procedeul 1: procedeul Baltazar şi Kraft rostogolirea se face pe o foiţă de staniol de 0,1mm
sub care se aşează câteva foi de carton. Kraft a înlocuit foiţa de staniol cu o foiţă de plumb de
0,5-1 mm.
Procedeul 2: procedeul Zion.
4. rostogolirea pe celuloid- S.N. Matveev recomandă rostogolirea glonţului pe un negativ
röetgen. La început filmul se fixează, se spală şi se usucă. Glonţul încălzit în prealabil- 5 min
la 150º, se va rostogoli cu un instrument special pe filmul rötgen. Mulajul se obţine şi pe
peliculă obişnuită, apăsând glonţul pe partea opusă emulsiei143.
141 Idem, pg. 220; 142 Idem, pg.221; 143 Ilie Botoş, op.cit., pg. 221;
67
5. mulaje metalice obţinute prin băi electrolitice- glonţul se curăţă cu apă săpun şi amoniac
apoi se oxidează ţinându-l într-o soluţie de bicarbonat de potasiu timp de două minute. Baza
glonţului se acoperă cu un strat de celuloid şi se introduce în baie electrolitică(catod). Anodul
este format dintr-o placă de de nichel, cupru sau argint. Inconvenientul acestor mulaje constă
în faptul că detaliile mici nu sunt redate.
Metoda cerneluirii- constă în faptul că glonţul se rulează pe o tuşieră tipografică şi
apoi pe o coală de hârtie albă sau pe o peliculă fotografică fixată în prealabil. Folosirea
peliculelor transparente prezintă avantajul posibilităţii de proiectare a imaginii obţinute şi a
examinării comparative în suprapunere. În cazul din urmă se folosesc cerneluri diferite pentru
că diferenţele să se poată evidenţia mai uşor. Are ca dezavantajul că detaliile fine nu se
imprimă144.
Tragerile de testare a unei arme trebuie să se facă astfel încât, glonţul poate fi recuperat
în stare perfectă. Pentru toate gloanţele cu cămaşă şi pentru cele mai multe tipuri de gloanţe
de plumb, o casetă de tampon de bumbac sau capcana de apă este folosită pentru a opri
marcarea. Ocazional capsele chirurgicale sunt plasate în partea din faţă a bumbacului. Aceasta
formează o minge în jurul găurii glonţului, se iau măsuri suplimentare pentru protecţia
suprafeţei. Din cauza daunelor uşoare până la suprafaţă glonţul
datorită acţiunii abrazive a bumbacului, se pune în apă care este folosită frecvent ca un mediu
decolectare145.
SECŢIUNEA 3.2. Probleme rezolvate de expertiza balistică-criminalistică
Refacerea inscripţiilor ştanţate pe armele de foc
Restabilirea inscripţiilor, în cazul în care acestea sunt îndepărtate de către infractori, în
cazul în care sunt sustrase dintr-un depozit, se poate realiza prin metode chimice, electrolitice
şi fizice.
1. Metoda chimică - pentru aplicarea acesteia porţiunea de metal unde urmează să
se refacă inscripţia răzuită se netezeşte până la luciul de oglindă, apoi se
degresează cu eter sau amoniac, se îngrădeşte cu un parapet de plastilină şi se
144 Camil Suciu, op.cit., pg. 375;
145 Barry A. J. Fisher, Techniques of crime scene investigation, ed. a-7a, Ed. Crc press LLC, 2004, pg 256;
68
toarnă reactivul. Pentru obiectele de fier sau oţel reactivul este format din acid
azotic 25 ml, acid acetic glacial 25ml, alcooletilic 50ml. Reactivul se depune
într-un strat de 2-3 mm, se lasă 1-2 ore, apoi se înlocuieşte cu unul proaspăt,
operaţia repetându-se până la apariţia imaginii. Imaginea apare în întregime
sau parţial în mod succesiv, ea trebuind fotografiată imediat, pentru că nu
poate fi refăcută a doua oară.
2. Metoda electrolitică – se bazează pe faptul că părţile care au suferit o
deformare plastică prin ştanţarese dizolvă mai uşor în procesul de coroziune
electrochimică. Suprafaţa respectivă este lustruită şi degresată. Baia
electrolitică este formată dintr-o soluţie apoasă de 2% clorură de sodiu, iar
sursa de energie electrică este o baterie de buzunar. Arma se acoperă cu un
strat de plexiglas în partea ce urmează a fi introdusă în electrolit, tăindu-se o
ferestruică în dreptul locului unde urmează a se reface înscripţia înlăturată.
Arma se leagă de anod, iar la catod se pune o placă de plumb. Imaginea
formată rezistă mai mult timp.
3. Metoda feromagnetică - se bazează pe proprietatea părţilor care au fost ştanţate
de a reţine diferit magnetizarea, faţă de restul metalului, obiectului cercetat
relevarea inscripţiilor îndepărtate se face prin sedimentarea unor
microparticule magnetice pe suprafaţa care în prealabil a fost magnetizată. Se
foloseşte o suspensie magnetică formate din particule feromagnetice în
suspensie în alcool, benzină sau apă. Oxizii de fier se majorează împreună cu
alcoolul butilic, apoi se sedimentează, se transvazează până se obţine o
pulbere foarte fină. Această metodă se poate repeta fără să dăuneze calităţilor
metalului în ce priveşte reconstituirea inscripţiilor146.
Examinările acustice
Examinările acustice presupun examinarea urmelor sonore ale împuşcăturii armei
cu percuţie, ea servind atât la stabilirea tipului şi modelului de armă cât şi la identificarea
propriu-zisă pe baza examenului comparativ al sonogramei în cauza cu sonogramele
obţinute prin trageri experimentale. Identificarea ar fi posibilă teoretic, numai prin
existenţa unor imprimări a urmelor sonore ale împuşcăturii, în momentul săvârşirii
infracţiunii, imprimare ce ar trebui să îndeplinească obligatoriu anumite condiţii de ordin 146 Idem, pg. 382-383;
69
calitativ. Controversă privitoare la ceea ce s-a denumit expertiza fonobalistică nu este
lipsită de temei; zgomotele produse de o anumită armă fiind realmente greu de diferenţiat
fonic de zgomotele unei alte arme similare care folosesc aceiaşi muniţie. Ceea ce s-a
folosit în practică a fost stabilirea numărului de trăgători în cazul preşedintelui american
J.F. Kennedy. Cele două expertize efectuate în anii 1970 şi 1981, au ajuns la concluzia, cu
caracter de posibilitate, că în cazul menţionat au fost doi trăgători. Problema identificării
armelor nu a fost evocată147.
Alte genuri de examinări balistice:
1.Examinarea armelor de foc atipice
1. Armele modificate- expertul va proceda mai întâi la o examinare tehnică generală a
armei pentru a se stabili care afost modelul iniţial, modificările aduse, modul în care s-
au făcut acestea, instrumentele folosite, etc. Deşi modificate armele folosesc tot
muniţie originală însă împuşcătura are efecte diferite faţă de arma nemodificată,
efectele diferă şi după tipul de armă: cu ţeava ghintuită sau cu ţeava lisă. Determinarea
noilor parametrii tehnici ai armelor modificate se fac prin metode cunoscute experţilor
în acest domeniu şi anume trageri experimentale cu materiale de rezistenţă cunoscută,
trageri comparative şi măsurarea vitezei gloanţelor cu ajutorul cronografului, aparat
care măsoară viteza de ejectare a proiectilului din canalul ţevii.
La armele cu ţeava lisă modificarea parametrilor tehnici se reflectă în gradul de
împrăştiere al alicelor. Ţeava armei este fabricată pentru a asigura un anumit tip de
împrăştiere, în raport de distanţele avute în vedere la proiectare. Pentru a se determina natura
modificărilor suferite prin retezarea ţevii se fac trageri experimentale în panouri de carton, de
la diferite distanţe şi se compară rezultatele obţinute148.
2. Armele confecţionate artizanal - în cazul acestor arme se parcurg două etape
importante şi anume: examenul tehnic al armei şi examenul balistic. În cazul
examenului tehnic al armei se urmăreşte stabilirea mijloacelor folosite, a materialelor
întrebuinţate la confecţionarrea armei, examinarea fiecărei componente în parte, a
muniţiei folosite. La armele confecţionate artizanal s-a demonstrat că se foloseşte
muniţie producţie industrială, aşadar cartuşe cu glonţ sau cartuşe pentru arme de
vânătoare folosite în scop de braconaj. În ceea ce priveşte examenul balistic, acesta se
147 I. Anghelescu, Expertiza fonobalistică, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1975, pg. 207;148 Aurel Ciopraga, Ioan Iacobuţă, op.cit., pg. 154;
70
efectuează în laborator şi în poligon, în care se urmăreşte să se stabilească viteza
glonţului, cu ajutorul cramografului şi determinarea energiei prin calcul precum şi
rezultatul unor trageri experimentale în materiale cu rezistenţă cunoscută149.
Examinarea urmelor lăsate de pistoalele de împlântat glonţuri
Aceste arme deşi nu sunt incluse în categoria armelor de foc sunt apte să producă
leziuni mortale. În practică întâlninde-se asemenea cazuri datorate neglijenţei sau neatenţiei.
Privitor la aceste pistoale este necesară efectuarea expertizei balistice cu caracter tehnic
general, întrucât în practică au fost semnalate modificări în ceea ce priveşte funcţionarea
acestora150.
Examinarea armelor de alarmă şi de apărare
Examinarea armelor de alarmă şi de apărare tot mai fregventată astăzi, pe lângă aspectele
tehnice propriu-zise, specifice oricărei cercetări criminalistice, urmăreşte stabilirea tipului de
ţeavă, de regulă obturată, destinată numai gazelor. O atenţie deosebită se acordă muniţiei,
identificării tipului de gaze şi a modului şi a locului de fabricaţie151.
SECŢIUNEA 4. Balistica armelor cu proiectil în tirul spotiv
Progresul tirului sportiv a condus spre o rapidă creştere a rezultatelor în toate probele din
tirul sportiv. Se cunosc astăzi cu mult peste 100 de factori diverşi care se condiţionează reciproc
în modul hipercomplex în realizarea performanţei în tirul sportiv.
149 Idem, pg. 155; 150 M. Tomescu, Tratat practic de criminalistică, vol.III, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti 1980, pg. 256-
259; 151 Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, ed.V, Ed. Universul Juridic, Bucure,ti, 2010, pg. 281;
71
Tirul spotiv este un sport tehnic ce implică din partea antrenorului şi a trăgătorului nu
numai deprinderi legate de tragere ci de cunoştinţe tehnice legate de balistică pentru a putea
conştientiza şi de a lua decizii şi faţă de aceşti factori care influienţează direct tragerea152.
În ceea ce priveşte tirul sportiv se evidenţiază perioadele fenomenului tragerii şi anume:
Perioada iniţială în care arcul percutorului a lovit capsa cartuşului de la partea
posterioară a tubului, explozivul se aprinde instantaneu, provocând la rândul său aprinderea
pulberii din interiorul tubului;
Perioada principală a arderii pulberii este un eveniment care sa face progresiv într-un
volum care se modifică în scurt timp, începe din momentul obţinerii presiunii de expulzare a
proiectilului- din sertizajul realizat la capătul din faţă a tubului şi până la arderea completă a
încărcăturii de azvârlire;
Perioada dilatării calorice a aceleaşi cantităţi de gaze rezultate ca urmare a creşterii
volumului dintre partea din spate a proiectilului şi partea posterioră a tubului ce durează de la
terminarea arderii încărcăturii de azvârlire şi până la ieşirea proiectilului din ţeava armei.
Încetarea presiunii gazelor asupra proiectilului se confundă cu momentul ieşirii
proiectilului din ţeavă.
Studiul balisticii interioare la armele de tir se determină şi de un alt fenomen ce
influienţează tragerea, şi anume fenomenul de recul. În manifestarea reculului se disting trei
faze:
1. prima fază atunci când proiectilul se deprinde de tubul cartuşului şi înaintează câţiva
centimetrii, datorită componenţei de forţă a gazelor în plan longitudinal, dar se produce şi o
împingere spre înapoi, pe fundul tubului cartuşului şi capul închizătorului, care se transmit în
masa puştii, dându-i o mişcare accelerată inversă decât cea a proiectilului. Forţa manifestată
înapoi se numeşte forţă de recul.
2. a doua fază este atunci când proiectilul părăseşte ţeava şi când forţa de recul atinge valoarea
maximă.
3. forţa de recul nu este determinată numai de presiunea gazelor din interiorul ţevii, în plan
longitudinal, ci şi de adăugarea forţei reactive a gazelor care părăsesc ţeava imediat după
proiectil, conform principiului de reacţie a rachetei153.
152 Virgil Atanasiu, Balistica armelor cu proiectil în tirul sportiv, Bucureşti, 2008, pg. 2; 153 Idem, pg. 5;
72
CONCLUZII
După descoperirea armei şi muniţiei s-a pus problema descoperirii fiecărui mecanism
secret al acestora, pentru problemele care urmau să apară mai târziu, prin folosirea armei de foc.
Odată cu dezvoltarea tehnicii, dar şi a armelor de foc s-a demonstrat că a început să crească şi
rata infracţionalităţii, a infracţiunilor săvârşite cu astfel de arme. Armele de foc erau perfecte
pentru comiterea de infracţiuni, infracţiuni care rămâneau de multe ori fără soluţionare, cu
autori necunoscuţi. Însă odată cu trecerea timpului, s-au dezvoltat şi metdele de identificare a
fiecărei arme în parte, precum şi a muniţiei aferente acesteia.
În România regimul privind armele de foc este guvernat de Legea nr. 295/2004, privind
regimul armelor şi muniţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 30
iunie 2004, cu modificările aduse prin OUG nr. 26/2008, publicată în Monitorul Oficial al
României, nr. 203 din 17 martie 2008. Aceste metode referitoare la studiul armei cuprinde
ramura a criminalisticii denumită balistică judiciară.
Cea mai importantă parte a studiului armei de foc, a balisticii judiciare, o ocupă cea
referitoare la expertiza balistică, deoarece această parte se ocupă în principiu cu identificarea
armelor şi a mijloacelor folosite.
Expertiza balistico-judiciară reprezintă o parte a balisticii judiciare care se ocupă cu
identificarea tipului de armă, a modelului armei, a calibrului, precum şi a muniţiei aferente, în
cazul comiterii unei infracţiuni în care este implicată şi o astfel de armă. Expertiza balistică este
dispusă, fie de organul de urmărire penală, fie din oficiu de către instanţa de judecată, conform
73
Codului de Procedură Penală. Această expertiză este realizată de un expert, care face parte din
laboratoare specializate, sau din Institute, pesoană care realizează expertiza nu răspunde de
aceasta în nume propriu, ci laboratorul sau institutul din care face parte.
Expertiza balistico-judiciară încearcă să răspundă la unele întrebări, ca de exemplu: din
ce model face parte arma respectivă?, dacă această armă este în stare de funcţionare şi dacă
este proprie pentru tragere?, care sunt condiţiile în care s-a produs împuşcătura?, ce serii sau
marcaje a lăsat respectiva armă?, dacă proiectilul găsit este întreg sau secţionat?, dacă glonţul
este deformat, care sunt cauzele acestei deformări?, ce fel de muniţie s-a folosit?, dacă s-a mai
tras cu arma respectivă?, dacă arma este originală, sau modificată?, etc.; întrebări la care
răspunde expertul/experţii pe baza mijloacelor ce le au la îndemână.
Expertiza decurge prin strângerea probelor de la faţa locului, de către expertul criminalist
sau de către organul de urmărire penală, şi realizarea de fotografii din toate poziţiile posibile. În
cazul infracţiunilor săvârşite cu arme de foc, doveziile cele mai importante care se găsesc la
locul faptei pot consta în: arma cu care s-a tras, părţi din muniţie, urme ale împuşcăturii, precum
şi alte obiecte care pot duce la elucidarea cazului.
Partea cea mai importantă a expertizei balistice judiciare se desfăşoară în laboratorul de
expertiză, de către expertul care este desemnat să o realizeze. Expertul purcede la analizarea
tuturor probelor de care are nevoie pentru realizarea expertizei. Uneori când nu dispune de
suficiente date, el se poate adresa organului de urmărire penală care este obligat să-i ofere
expertului datele de care dispune pentru ca acesta să realizeze expertiza într-un mod cât mai
eficient.
Prin folosirea tehnicilor de laborator, prin analize comparative, prin metode specifice,
trecând peste anumiţi paşi: verificarea integrităţii ambalajelor şi sigililor aplicate pe acestea
arme primite de la organul de urmărire penală, confruntarea conţinutului ambalajelor cu
menţiunile din cuprinsul actului prin cre a fost dispusă expertiza, studierea întrebărilor
adresate expertului, cercetarea atentă a materialelor, pentru a stabili natura şi ordinea
examinărilor care urmează a fi efectuate şi metodele care se vor folosi, efectuarea tragerilor
experimentale, examinarea separată a urmelor în litigiu şi modelelor de comparaţie,
examinarea comparativă, iar în final formularea concluziilor, expertul efectuează expertiza.
Rezultatele acesteia sunt trecute într-un raport, numit raport de expertiză, care va fi
prezentat autorităţilor, iar în cazul în care sunt nelămuriri expertul va fi întrebat cu privire la
acestea. În ceea ce priveşte raportul, dacă acesta nu prezintă date cu caracter concludent şi util
sau dă impresia că expertiza nu este completă se poate dispune, la cerere sau din oficiu, o
nouă expertiză, respectiv un supliment de expertiză.
74
Deşi în România incidentele, infracţiunile cu arme de foc sunt în creştere, însă nu aşa
de dezvoltate ca şi în alte state, atât europene cât şi în afara continentului, nu există clar o
cooperare în acest domeniu, sau cel puţin nu este supusă publiclui avizat. Trăind în secolul
vitezei, al informaţiei consider că în ceea ce priveşte acest gen de expertiză ar trebui să fie
posibilă, cât de cât, într-o relaţie care să unească laboratoarele şi institutele de expertiză atât la
nivel comunitar cât şi internaţional pentru eficientizarea şi soluţionarea a cazurilor care au ca
obiect infracţiunile săvârşite cu arme de foc.
BIBLIOGRAFIE
1. Aioniţoaie Constantin, Sandu Ioan Eugen, Tratat de Tactică Criminalistică, ediţia a II-
a revăzută şi completată, Ed. Carpaţi, Bucureşti, 1992;
2. Alămoreanu Sorin, Criminalistica, Ed. Risoprint, Cluj Napoca, 2000;
3. Anghelescu Ioan, Expertiza fonobalistică, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti,1975;
4. Apostolescu Cristian, Pişleag Ţuţu, Bazele tragerii cu armamentul, Ed. Ministerului
Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2005;
5. Atanasiu Virgil, Balistica armelor cu proiectil în tirul sportiv, Bucureşti, 2008;
6. Bercheşan Vasile, Valorificarea ştiinţifică a urmelor infracţiunii, vol.I, Ed. Little Star,
Bucureşti, 2002;
7. Botoş Ilie, Cercetarea criminalistică a faptelor comise cu arme de foc, Ed. Risoprint,
Cluj-Napoca, 2002;
8. Botoş Ilie, Criminalistică, Ed. Risoprint, Cluj- Napoca, 2002;
9. Brenner John C., Boca Raton London New York Washington, Forensic science an
illustrated dictionary, D.C., CRC press, 2004;
10. Buzatu Nicoleta Elena, Ionescu Lucian, Experimente şi simulări în laboratorul de
criminalistică, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2010;
11. Cătună Nelu Viorel, Criminalistică, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2008;
12. Cârjan Lazăr, Chiper Mihai, Criminalistică. Tradiţie şi modernism, Ed. Curtea Veche,
Bucureşti, 2009;
75
13. Ciopraga Aurel, Criminalistica- Tratat de tactică, Ed. Gama, Iaşi, 1996;
14. Ciopraga Aurel, Iacobuţă Ioan, Criminalistică, Ed. Junimea, Iaşi, 2001
15. Constantin Radu, Drăghici Pompil, Ioniţă Mircea, Expertizele mijloc de probă în
procesul penal, Ed. Tehică , Bucureşti, 2006;
16. Constantinescu M., Păşescu Gh., Tratat practic de criminalistică, vol. III, Bucureşti,
1980;
17. Dagnan Greg, Crime scene investigation-protecting, processing and reconstructing
the scene, CRCpress, 2004;
18. Di Maio Vincent J. M., Gunshot Wounds Practical Aspects of Firearms, Ballistics,
and Forensic Techniques, Second Edition, , M.D.© 1999.
19. Fisher, Barry A.J. Fisher, Techniques of crime scene investigation —7th ed. CRC
press 2004;
20. Ghena Mariana, Cercetarea la faţa locului a urmelor produse de armele de foc,Ed.
Zigotto, Galaţi, 2010;
21. Golunski S.A., Criminalistică,Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1961;
22. Goşa Dumitru, Răceanu Marcel, Criminalistică, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2009;
23. Ionescu Florin, Criminalistică, Ed. Universitară, Bucureşti, 2008;
24. Ionescu Lucian, Criminalistică, Ed. Prouniversitaria, Bucureşti, 2007;
25. Kiely Terrence F. Boca Raton, Forensic evidence science and the criminal law,
London New York Washington, D.C., CRC press 2001;
26. Mateuţ Gheorghiţă, Procedură penală. Partea generală, vol.II, Ed. Fundaţiei Chemarea,
Iaşi, 1997;
27. Măcelaru Vasile, Balistica judiciară, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1972;
28. Mihuleac E., Expertiza judiciară, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1979;
29. Mircea Ion, Criminalistică, Ed. Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1992;
30. Nistor Ionel, Îndrumar de proiectare balistică a gurilor de foc, Ed. Academiei Tehnice
Militare, Bucureşti, 2002;
31. Puşcă Florentina, Criminalistică, Ed.Universitară Danubius, Galaţi, 2009;
32. Scripcaru George, Tebercea Mihai, Medicină legală, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1970;
33. Stancu Emilian, Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor, Ed. Academiei Bucureşti, 1986;
34. Stancu Emilian, Tratat de criminalistică, ediţia a V-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2010;
35. Suciu Camil, Criminalitică, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972;
76
36. Theodoru, Grigore Tratat de Drept Procesual Penal. Parte generală, Ed.Hamangiu,
2008;
37. Tomescu Mircea, Tratat practic de criminalistică, vol.III, Ed. Ministerului de Interne,
Bucureşti 1980;
REVISTE
1. Revista criminalistică nr.1/2005;
2. Revista criminalistică, nr.1/2005, Formele de cooperare internaţională în lupta
împotriva criminalităţii, proc. mil. Dr. Niculae Lupulescu;
3. Revista criminalistică, nr. 6/2005;
4. Revista criminalistică nr. 4/2006, Expertizele balistice- judiciare în dosarul “Vasile
Milea”, conf. univ.dr. Gheorghe Păşescu;
5. Revista Criminalistică, nr. 4/2008, Consideraţii generale privind aprecierea rapoartelor
de expertiză criminalistică şi a constatărilor tehnico-ştiinţifice ca mijloace de probă în
procesul penal-conf.univ.dr. Gh. Alecu;
6. Revista criminalistică, nr.1/2009, Urmele secundare ale împuşcăturii- martori invizibili
ai infracţiunilor cu violenţă demascate cu microscopia electronică, comisar de Poliţie,
drd. ing. chim. Maria Georgeta Stoian;
7. Revista criminalistică, nr. 2/2009, Stabilirea factorilor secundari ai împuşcăturii pe
cranii înhumate pe o perioadă lungă de timp, asis.univ. drd. Horia Raţă;
8. Revista criminalistică nr.1/2010, Europolul- vârful lance al UE în lupta criminalităţii
organizate, Dipl. ec. Petar Zdravkov Nenov – preşedintele Brigăzii Internaţionale
Antidrog - R. Bulgaria;
9. Revista criminalistică nr.6/2010, Valorificarea urmelor şi admisibilitatea probelor în
sistemele judiciare europene şi internaţionale, chestor de poliţie Gabriel Ţâru.
LEGISLAŢIE:
1. Codul Penal, aoptat prin Legea nr. 15/1968, publicat în B. Of. Nr. 79-79bis din 21 iunie
1968, republicat în B. Of Nr. 55-56 din 23 aprilie 1973, în temeiul art. III, din Legea nr.
6/1973, republicat în Monitorul Oficial al României, nr. 65 din 16 aprilie 1997, în
temeiul Legii nr. 140/1996, modificat şi completat ulterior;
2. Codul de Procedură Penală, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78
din 30 aprilie 1997.
3. Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire
socială, a ordinii şi linişti publice, republicată în Monitorul Oficial al României, nr. 387
din 18 august 2000;
77
4. Legea nr. 169/2002 privind modificarea şi completarea Codului Penal, a Codului de
Procedură Penală, şi a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.
261 din 18 aprilie 2002;
5. Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor şi muniţiei, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 583 din 30 iunie 2004, cu modificările aduse prin OUG nr.
26/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 203 din 17 martie 2008.
78
79