EVANGHELOGIEUN STUDIU EXEGETIC AL ÎNVĂŢĂTURILOR

LUI ISUS HRISTOSÎN EVANGHELIILE SINOPTICE (Matei, Marcu, Luca)

Examen scris un text de analizat şi întrebări generale. Vom avea 10 întrebări din care vom alege 4 întrebări, una generală şi trei sau patru exegetice. Important este calitatea. Examenul va fi 18 februarie ora 10-12.30.

Un referat sau un examen scris şi un seminar. Gospel Parallels- Burton ThrockmortonSeminariile 35 la sută va fi contribuţia la cursuri şi 65 la referat.Referatul va cuprinde între 10-15 pg şi o bibliografie de minim 8 cărţi dintre

care să fie majoritatea comentarii exegetice.Referatul va fi predat pe 16 .Seminarul va fi bine documentat şi nu va fi o lucrare scrisă ci notiţe cu

informaţii care să fie în completarea celor din curs sau să fie o abordare a celor scrise în curs.

Evenimentele din Galileea (se merge pe structura textului şi se împarte punctul , predica de pe munte, predica de pe podiş din Ev după Luca şi Marcu 1.

Textele care au de a face cu aspectul istoric. Analiza textului din Matei Predica de pe podiş. Analiza cap 5- împreună cu Emil.Marcu 1-3. comparaţia dintre Marcu şi Matei. Se spune că aceasta este sursa

pentru celelalte. Predica de pe podiş din evanghelia după Luca cap 6A se citi ambele texte. Să nu spunem nimic despre Matei ci numai Luca. Să

spunem de ca Matei spune aşa şi Luca spune altfel. Cum vrea să raporteze predica de pe munte textului pe care îl scrie.

Obiecţii cu privire la celelalte referate. A nu se face predică. Scopul este de a învăţa două lucruri: să gândim şi să fim independenţi de tradiţii.

A se citi introducerea fiecărei prelegeri. A se împărţi textul. Fiecare i-a o parte din acest text.

Dacă am încerca să luăm din Marcu 3. cu celelalte texte din alte evanghelii putem completa textul din Matei. Matei face o afirmaţie pe care o găsim şi la Marcu şi la Luca. Cronologia nu este ţinută de toţi cei trei evanghelişti. Toate aceste amănunte se numesc problematica sinoptică. Această problematică analizează asemănările şi diferenţele.

Matei 5.12, Luca 6.22. de ce Marcu nu a consemnat aceste eveniment şi de ce ceilalţi doi au relatat diferit. De ce nu l-au completat pe amândoi la fel. Marcu a scris primul. Luca l-a completat pe Marcu iar Matei pe Luca. Aceasta este una din ipotezele. Care este sursa de bază care se aseamănă cu faptele lui Isus.

În cazul predicii de pe munte toţi au auzit mesajul dar fiecare are un mod de percepere. Cineva după ce a adunat sursele pentru a scrie, scrie acest text din perspectiva acestuia. Acordul făcut între evanghelii şi celelalte cărţi ale Bibliei este făcut de Duhul Sfânt. Marcu se pare că aceste informaţii erau de la Petru, dar evanghelia a fost scrisă din perspectiva lui. Sunt mai multe evanghelii dar tratează diferite teme şi au diferite scopuri.

Marcu a făcut evanghelia mult mai sumar. Matei a scris cronologic. Problema este cel care scrie puţin are nevoie de dezvoltare sau cel care a scris mult are nevoie de rezumare.

Materialul parantetic: amândoi spun că Isus predica în sinagogă dar în locuri diferite ( Iudeea sau Galileea).

Citatele folosite de autori au scopul de a arăta cine este Isus, dar sunt citate diferit sau în mod diferit. Tot ceea ce este scris în VT are de a face cu venirea lui Isus.

Duhul Sfânt a avut menirea de a coordona lucrarea evangheliştilor. Evangheliştii au material propriu care nu apare la nici unul dintre ceilalţi. De

unde au luat acest material. Fiecare a avut sursa lor separată şi fiecare a avut o singură sursă comună. Este o sursă a lui Matei- Luca, sau Marcu- Luca. Dovezile despre sursa Q este mai puţin relevantă în Marcu.

Este aceasta o sursă orală. Prin aceste diferenţe materialul nu este compromis, dar ei au avut scopuri

diferite când au relatat diferit. Când încercăm să armonizăm apare conflict datorită scopului. Consultarea nu

este acelaşi lucru cu armonizarea. Armonizarea nu este o idee bună. Indicată este unitatea în diversitate. Unitate Evangheliilor este făcută de Duhul Sfânt din punct de vedere tematic.

Marcu nu a dezvoltat nimic. La el totul se întâmplă imediat.În esenţa lor nu există contraziceri.Matei şi Luca au avut acces la scrierea lui Marcu, dar au avut şi altă sursă.

Tradiţia îl preferă pe Matei dar studiul textului ne spune că ar fi Marcu. Tradiţia tribală- se referă la genealogii şi Luca face separare pe noţiunile

iudaice. Manuscrisele circulau dintr-o comunitate în alta. Grecii şi romanii au avut un sistem de poştă foarte bun pus la punct. Acest lucru uşurează ideea că Matei şi Luca s-a inspirat din Evanghelia după Marcu. Informaţiile sunt atât de puţine cu privire la Marcu. Pentru Marcu nu a fost important cine este el ci cine este Isus.

Pe noi este important conţinutul şi noţiunile de introducere.Autorii Bibliei nu ne spun nimic despre ei pentru că nu a fost important acest

lucru pentru că aceasta este Evanghelia lui Hristos. Important este conţinutul cărţii şi nu autorul.

Autorii au existat pentru că a existat textul scris de ei. Naştere şi copilăria lui Isus. Matei a prezentat naşterea lui Isus din punct de vedere iudaic. Cronologia nu este aspectul prioritar al evangheliştilor.La Matei şi Luca sunt diferenţe.Genealogiile sunt în ordine diferită. Apar la Matei femei şi numele din ambele

genealogii sunt diferite. Matei vrea să facă o legătură între viaţa istorică şi viaţa lui de Dumnezeu. Isus

din punct de vedere istoric este dovedit de evanghelişti. Marcu nu prezintă nici o genealogie dar face legătură între Isus om şi Isus Dumnezeu.

Matei nu este singurul care face o genealogie. La Matei femeile sunt incluse. La Luca care se ocupă în mod aparte de Maria, Luca ne vorbeşte despre Isus ca fiu la lui Dumnezeu, iar Matei spune că El este Hristosul.

Matei se presupune a fi cartea începuturilor cu Isus. Matei face o paralelă între primul legământ cu Adam şi a unui legământ cu Isus.

Începutul din Geneza nu poate fi considerată un eşec. De la Hristos s-a început reconcilierea omului. Matei trebuie să le explice iudeilor care este legământul vechi şi ce importanţă are un nou legământ.

Cele 14 grupări reprezintă ceva pentru cititorii lui Matei. Matei pune accentul pe linia davidică a lui Mesia. În ultima grupă nu sunt decât 14 generaţii şi ar fi o contradicţie cu versetul din 17 dacă l-am include pe Isus. Matei a avut acces la o genealogie a lui Iosif şi nu a vrut să comunice decât natura biologică a lui Isus. Genealogia poate arăta funcţia de împărat a lui Isus. Matei u pune accentul pe aceste femei ci aminteşte că aceste femei au avut un rol aceste genealogii. Matei nu promovează o genealogie care să contrazică genealogiile iudaice. Această genealogie are un caracter masculin. Au fost situaţii când aceste femei au avut un rol mai important decât bărbaţii lor, dar nici una din ele nu este menţionată fără bărbatul ei. Mesia, este un altfel de rege, este un rege ca David dar este de la Dumnezeu. Genealogia lui Matei este de fapt o introducere.

Naşterea lui Isus.Iosif este cel care este dirijat de Dumnezeu încât să aducă la îndeplinire planul

Lui. Iosif era considerat în continuare capul familiei indiferent. Matei îl prezintă pe Iosif ca un om cu frică de Dumnezeu. „a luat-o la el pe nevastă-sa”= s-a căsătorit. Din text reiese că revelaţia era mult mai complexă. Din punct de vedere al termenilor folosiţi se pune accentul pe ruşine.

Prin logodnă fata era promisă dar o despărţire a unei logodne se făcea prin divorţ.

Termenul în greacă este un imperfect care se referă la o durată de timp limitată şi nu exclude ca Maria să fi avut şi alţi copii şi nici că ea ar fi rămas fecioară.

Magii au fost cititorii în stele sau vrăjitori. Manuscrisele VT au fost mult mai bine păstrate decât cele ale NT. Din punct

de vedere al darurilor se presupune că au venit din Persia. Iudaismul a influenţat alte religii şi a fost influenţat de acesta. Esenţa a influenţat întotdeauna detaliile. Mai multe popoare aşteptau un salvator. Despre magi se spune numai în Matei dar nu se face nici o paralelă între practicile lor şi practicile creştine. Scopul lui Matei nu este de a spune că magia este un ritual păcătos ci faptul că şi neamurile l-au recunoscut pe Mesia şi s-au închinat lui. Cei care nu ştiu despre el au venit şi s-au închinat. În VT se face o paralelă între steaua lui David şi steaua care a fost prezentă la naşterea lui Isus. Matei nu susţine astrologia ci pe Isus Hristos. Chiar şi cei care aveau altă religie şi alte principii l-au susţinut pe Isus, cu atât mai mult noi care îl cunoaştem pe Isus.

Nu poate fi vorba despre o cometă pentru că ei au văzut zile întregi acea stea. Cuvântul în greacă se referă la stea.

Răsăritul din versetul 9 este direcţia sau locul unde au văzut-o. Nu este important acest lucru ci mesajul central, acela că Isus Hristos este regele nou născut.

Matei face un contrast între Isus ca rege şi Irod ca rege. Aceste daruri puteau să simbolizeze paşi din viaţa lui Isus sau un mod prin

care Dumnezeu le-a purtat de grijă atunci când părinţii lui Isus aveau nevoie de bani pentru a merge în Egipt.

Accentul cade pe ieşirea din Egipt şi nu pe intrarea în Egipt. Se încearcă să se facă o paralelă între viaţa lui Isus şi viaţa poporului Israel. Între exodul poporului Israel şi lucrarea lui Isus. 40 de zile în pustie şi 40 de ani de călătorie a lui Israel. Pentru Israel 40 de ani au fost ani de biruinţă. Versetul 18 din capitolul 2 poate fi în paralel cu plânsetele din Egipt. Matei ne arată că aceste prorocii au de a face şi cu Isus. Aspectele din pustie anticipează lucrarea lui Isus. Sunt vreo 2-3 ani între plecarea şi întoarcerea lui din Egipt.

Vv 16-18 dovedesc lucrul arătat în versetele anterioare.Versetul 23 se referă la toate prorociile cu privire la copil. Matei nu ne spune

nimic despre creşterea lui Isus. Nazaret era un loc de evitat.

Luca din punct de vedere literar este total mai sus decât ceilalţi evanghelişti. Luca nu a schimbat mesajul ci l-a prelucrat.

Naşterea şi copilăria lui Isus în Evanghelia după Luca.Din punct de vedere al scrierilor biblice el este un scriitor de elită. Evanghelia

după Luca nu a putut fi scrisă târziu. Promisiunile lui Luca între 1-4 sunt mult mai mari decât lucrurile pe care ni le redă.

La Matei este în prim plan Zaharia iar la Luca sunt doar femeile: Elisabeta şi Maria. Scopul lui Matei a fost acela de al prezenta pe Isus ca rege. La Luca nu se pune accentul pe ramura roială ci la el Isus vine să fie domn al săracilor. Luca scrie din afara perspectivei iudaice. Preoţii de la templu erau oameni simpli şi săraci. Persoanele prin care Dumnezeu a lucrat au fost simpli.

Un alt aspect menţionat de Luca este cel al importanţei femeilor. Cu privire la naşterea din fecioară nu există deosebiri mari între Matei şi Luca.

La Luca ginosco este la prezent. Aici se referă la conceperea copilului fără actul sexual. Maria are o rugăciune asemănătoare cu a Anei din I Samuel.

Versetul 57 din Luca 1 este contextul în care Maria a făcut acest imn. În unele manuscrise imnul este atribuit Elisabetei. Concluzia este: măreţ- smerit, flămând- bogat.

Luca 2:21-40 De ce a fost Isus dus la templu pentru a fi tăiat împrejur? Avram stă la baza

promisiunii lui Dumnezeu. Isus este exemplificat ca fiind prima şi ultima promisiune. În VT toate legămintele se referă la Domnul Isus sau au dus acolo. În NT acest legământ s-a împlinit. Planul de mântuire a fost desăvârşit în NT.

Rolul Duhului Sfânt în naşterea lui Isus. Luca are de 3-4 ori mai multe referiri la Duhul Sfânt decât Matei. Luca

anticipează încă de la început lucrarea Duhului Sfânt. A rolului pe care l-a avut Duhul Sfânt în lucrarea lui Isus şi în lucrarea bisericii (Faptele Apostolilor), lucrare continuată şi astăzi.

Din punct de vedere a lui Luca toate lucrurile sunt făcute de Duhul Sfânt şi nu îngerii. La Matei se vede concepţia angelică a iudeilor.

Matei 5:3-12 şi Luca 6:20-26. predica de pe munte.Aceste texte au fost considerate esenţa evangheliei. Cu aceste învăţături vom

putea trăi o viaţă spirituală. Este vorba despre acelaşi loc şi aceeaşi predica dar prezentată diferit. Predica de pe munte este modelul de viaţă suficient pentru fiecare creştin. Unii spun că această predică este evanghelia lui Isus, scrisă sau orală. Isus nu

spune nimic despre eshatologie. Ar fi improrpiu să izolăm predica faţă de contextul Bibliei.

Structura este foarte diferită. Făcând o structură mult mai amănunţită riscăm să scoatem textul din context.

Tot decalogul şi tradiţia iudaică a fost rezumată de Isus în două legi „să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi şi să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată fiinţa …..”. Legea este formată din principii care trebuie ţinută din dragoste faţă de Dumnezeu. A nu se include nuanţa pe care a luat-o legea lui Dumnezeu în perioada intertestamentală în Lege lui Dumnezeu din Exod 20.

Principiul sabatului este să ai o zi de odihnă pe săptămână, dar nu cu regulile stabilite de iudei.

Aici nu este toată evanghelia ci sunt doar nişte exemple pentru o trăire exemplară.

Dumnezeu nu ne pedepseşte ci păcatele pe care le săvârşim au consecinţe nedorite. Cei care păcătuim ne judecăm singuri şi ne pedepsim singuri pentru că Dumnezeu ne vrea doar binele.

Săraci în duhul sunt cei ce sunt dependenţi de Duhul Sfânt. Matei vorbeşte despre împărăţia cerurilor şi nu despre împărăţia lui Dumnezeu

pentru că numele de Dumnezeu nu se folosea. Aceste expresii au aceeaşi conotaţie. A fi sărac în duhul înseamnă a face o sumedenie de lucruri, să fii dependent în

totalitate de Dumnezeu. Împărăţia lui Dumnezeu a fost inaugurată odată cu venirea lui Isus. În versetul 5 se face afirmaţie la vremea în care trăim. Unii fac referire la un pământ nou, dar aceasta se va împlini la venirea lui Isus. Acest verset vorbeşte despre oamenii care au această caracteristică şi nu de procesul îmblânzirii. Aici este vorba de o persoană blândă şi nu slabă. Slăbiciunea nu este blândeţe.

Versetul 6 se referă la o activitate. Mai presus de orice trebuie să fie umblarea după neprihănirea lui Dumnezeu, după dreptatea lui Dumnezeu.

Primele patru se referă la dependenţa de Dumnezeu şi celelalte la rezultatul dependenţei de Dumnezeu.

În versetele 7-8 sunt lucruri care se repetă. A vedea pe Dumnezeu este spusă demetaforic. Cu inima curată se referă la sinceritatea lor. Pentru iudei din inimă iese păcatul şi binele. Nu este suficient să ai motivaţii bune. Trebuie să ai inimă curată şi fapte bune.

A face pace nu se referă la pacea politică ci la a nu crea motive de ceartă. Domnul Isus spune dacă vrem să fim ca EL trebuie să avem caracteristicile lui

Isus. Caracteristicile trebuie puse în practică. Nu suntem excluşi de la persecuţie. Împărăţia este a celor care fac cele scrise în ansamblu. Până la versetul 11 se

referă la cei care trăiesc dependent de Dumnezeu iar în versetul 12 se este încercată dependenţa de Dumnezeu.

Din punct de vedere gramatical sunt 8 fericiri. Versetele 11-12 pot fi considerate o concluzie. Legea şi prorocii.Din acest text vedem caracteristicile iudace ale lui Matei. Legea pe care o ţineau fariseii era greşită. Legea cărturarilor şi a fariseilor se

exclude dar nu legea din versetul 19. Numai în împărăţia lui Dumnezeu de pe pământ este grad de comparaţie şi nu în ce viitoare. Aici vorbim de o modalitate de a învăţa bine sau nu. Este vorba de important şi mai puţin important. Fariseii şi cărturarii nu au luat nimic din Legea lui Moise ca să o scoată afară ci au scos esenţa legii.

Noţiunea de răsplată diminuiază noţiunea de har, chiar şi în Hristos acum suntem egali. Învăţătura fariseilor era mai puţin important. Elementul de sfinţenie nu are grad de comparaţie. Nu are importanţă când intri în împărăţia lui Dumnezeu vei primi aceeaşi răsplată. Faptele nu au nici o valoare din punct de vedere al mântuirii. Faptele creştinilor au un impact doar aici pe pământ. Isus face referinţă că el este împlinirea legii.

Versetul 27-30 se explică în lumina versetului 8. Aici este vorba de a anticipa pericolul păcatului. Importantă este originea păcatului.

Textele paralele ale versetelor 30-32 Matei 19:3-9, din punct de vedere practic dacă există părere de rău atunci se poate face o reconciliere. Ca să iei o decizie în acest fel trebuie să ţii cont de contextul în care se află persoana respectivă. Biserica are o foarte mare implicaţie în aceste evenimente. Trebuie să existe reconciliere pentru oricine din biserică. 1 Corinteni 7:4-5. Intenţia a fost să nu se despartă odată ce

s-au căsătorit. Este necesară această armonie din biserică. Pofta este acea imaginaţie acea gândire cu privire la acest păcat, dar păcatul încă nu a fost înfăptuit fizic.

Hula= a atribui lucrarea lui Dumnezeu satanei. Legea de aur. Matei 17:12 dacă noi dorim să facem ceea ce noi dorim să ne

facă nouă este un începu bun. Lucrul acesta nu se poate realiza prin puterea noastră proprie.

Cei săraci răspund la lucrurile care vin de la Dumnezeu mult mai uşor decât bogaţii. Orice verset din Biblie trebuie analizat împreună cu celelalte versete care au aceeaşi temă.

Luca 27-31 este scrisă în contrast cu 32-34. Smerenia despre care vorbeşte Domnul Isus are o limită. Smerenia unuia nu trebuie să fie pentru cineva un mijloc de aşi bate joc de Dumnezeu. Domnul Isus a mers până la capăt chiar dacă alţii l-au necinstit. În acest verset Isus vorbeşte despre un mod de viaţă. Un om al lui Dumnezeu este ocrotit de El. Ideea este să nu faci bine celui ce-ţi face bine. A ajuta pe cineva nu înseamnă să-i dai lucruri sau bani. Al ajuta este să-l faci pe cel nevoiaş să vină la normal. Aceşti oameni trebuie îndreptaţi să vadă că ajutorul vine de la Dumnezeu. Se riscă să-i cumpărăm pe oameni cu ajutorul nostru şi atunci când vin în biserică nu înţeleg că câştigul pe care-l au este viaţa veşnică.

Luca 7:37-42. Domnul Isus prezintă patru exemple negative. Domnul Isus ne interzice să judecăm pe alţii. Judecata cu sensul de a discerne este a omului. Judecata este numai a lui Dumnezeu. Cel ce iartă va fi iertat.

Marcu 1-2Ioan Botezătorul este cel care-l introduce pe Isus ca fiu al Lui Dumnezeu. Toţi

evangheliştii ştiu prorociile VT. Au existat prorocii care au făcut referire la Isus cât şi la Ioan. Ioan este prezentat ca gen de proroc VT. Pustia se referă la un loc al revelaţiei lui Dumnezeu, un loc unde omul are posibilitatea de a se pregăti pentru slujire.

Lumea din oraş venea la el ca să fie botezaţi. Versetul 4 ne spune scopul venirii Ioan. Botezul de la esenieni era un botez de iniţiere. Ioan a înţeles că acest botez simboliza ceva. Scopul lui Marcu este să ne spună că Ioan se aseamănă cu prorocul din VT.

În versetul 5 este vorba de o sinecdocă sau hiperbolă când se spune că toată Iudeea s-a dus la el. Toţi care s-au dus s-au dus să fie botezaţi.

Ioan anticipează toată noţiunea de botez. Important este că mai departe vine unul care va boteza cu Duhul Sfânt. În împărăţia lui Dumnezeu se intră printr-o imersiune. Ioan anticipează noţiune de botez în Hristos prin Duhul Sfânt. Botezul lui Ioan nu este valabil şi astăzi. Botezul nu s-a instaurat ca act de cult la Ioan. Ioan face ceva nou faţă de prorocii VT, el anticipează era nouă, era lui Hristos.

Omul când s-a pocăit poate fi botezat. Botezul este o mărturie în faţa lumii spirituale. Botează cei care sunt maturi spirituali care înţeleg lucrarea lui Dumnezeu şi ştiu valoarea botezului. Botezul lui Hristos se realizează cu adevărat de lucrarea Duhului Sfânt. Există o singură experienţă cu Isus făcută de o singură persoană. Toată viaţa cu Isus este o experienţă cu Duhul Sfânt cu momente mai accentuate.

Atunci când suntem botezaţi cu Duhul Sfânt este o experienţă vizibilă a călăuzirii Duhului Sfânt.

Pavel vorbeşte despre o vorbire particulară. Darul vorbirii în alte limbi nu trebuie să fie folosit dacă nu este interpretarea vorbirii în alte limbi.

Vorbirea în alte limbi nu trebuie primită printr-un exerciţiu al limbii. Majoritatea textelor se referă la o dorinţă continuă de a trăi în Duhul şi a experimenta Duhul Sfânt. Sunt şi anumite experienţe izolate care sunt necesare pentru credincios

care trebuie să aibă. Duhul Sfânt nu este limitat de graniţe. Comunicare cu Dumnezeu este un mod de viaţă nu repetarea unor cuvinte. Duhul Sfânt nu este limitat de o rugăciune. La stăruinţă se cere de multe vorbirea în alte limbi. Prin acest lucru îl limităm pe Dumnezeu. Duhul Sfânt nu lucrează în afara Cuvântului. Stăruinţa este bună dar trebuie să ştim scopul pentru care stăruim.

Textul din Luca 11:13- expresia „celor ce-l cer” se traduce cu „celor cărora El vrea să le dea”. Textul spune că El nu este ca ceilalţi. La Tatăl ceresc nu este nevoie să cerşeşti. Dacă insistăm la Dumnezeu, Îl vom desconsidera pe Dumnezeu. Ceea ce cerem, cerem numai de după Voia Lui. Vorbirea în limbi este cel mai greu de evaluat. Pavel pune accentul pe darurile clare: prorociile, daruri de vindecare. Pavel nu face nici o asociere între prorocie şi vorbirea în alte limbi. Prorocia nu este darul tălmăcirii în alte limbi. Trăind în păcat se poate cădea de la credinţă dar nu făcând păcate.

Duhul Sfânt se retrage din activitate unor oameni până când aceştia se pocăiesc. Stăruinţa nu trebuie să fie manipulare. Programele nu trebuie să fie manipulare. În Marcu 1.8 nu se spune şi cu foc, ceea ce ne face să înţelegem că botezul cu foc este acelaşi cu cel cu Duhul Sfânt. Vorbirea în alte limbi care să dovedească Duhul Sfânt. Botezul cu Duhul Sfânt din Marcu se referă la experienţe mult mai mari şi mai diverse. Ucenicii aveau Duhul Sfânt pentru că Isus era cu ei, dar ei nu aveau experienţa înlocuitorului.

Vorbirea în alte limbi nu are caracter soteriologic. Este un semn care identifică un anumit lucru. Identifică prezenţa Duhului Sfânt şi nu că ai primit Duhul Sfânt.

„Chip de porumbel”- formă de porumbel. Conform lui Matei această imagine. La Marcu nu avem aceste indicii. La Marcu numai Isus a văzut acest lucru. La Marcu nu există afirmaţia „acesta este fiul lui Dumnezeu”.

Acest semn este special pentru Isus, sau este şi pentru Ioan şi poporul care-l înconjura. Faptul că noroadele nu răspund la ceea ce se întâmplă, lucrul acesta s-a întâmplat pentru Ioan. La Marcu se accentuează importanţa lui Isus. Marcu vrea să sublinieze clar; Isus este centrul atenţiei. Chiar şi ce făcea Ioan este să dovedească cine este Isus. Din punct de vedere a lui Marcu era o confirmare.

Umanitatea lui avea nevoie de încurajare? Această confirmare era o încurajare. Acest lucru arată ceva din umanitatea lui Isus Hristos. Marcu nu ne dă detalii despre pustie şi nici că a fost încurajat de Duhul. Marcu este prea sumar. Marcu ne-a spus că a existat o confirmare a lucrării lui Isus. Se face o asemănare cu VT, când se deschide cerul se auzea o voce care vorbeşte din ceruri. Marcu 1:11 ne arată clar că este că Dumnezeu este mulţumit de lucrarea pe care a făcut-o Isus până atunci. Faptul că s-a auzit o voce din cer este că nu o persoană de pe pământ a vorbit ci a vorbit cineva din exterior. Este altcineva decât Ioan sau Isus. Se poate spune că aceasta confirmare a fost o pregătire pentru ispitirea din pustie. Isus în umanitate lui avea nevoie de încurajare. Domnul Isus a experimentat păcatul fără să păcătuiască. Rugăciunea din Gheţimani a fost apogeul durerii lui. El a luat suferinţa lui de când era mic. El s-a făcut om pentru a simţi ceea ce simţim noi. Domnul Isus a luat păcatele asupra lumii printr-un botez spre iertarea păcatelor. Pentru Matei, Marcu şi Ioan au auzit şi ceilalţi vocea dar nu a fost important. Toţi pun accentul pe Isus.

În VT sunt două aspecte care sunt asociate cu demonii: marea şi pustia, este un context când ispita vine să-l încerce. L-a dus = la condus. Luca este preocupat de lucrarea Duhului Sfânt. Putem spune că Isus era în puterea Duhului. Aici este menţionat un aspect al trinităţii. Duhul controlează lucrare care trebuia să urmeze. Este vorba de o pregătire. Lucrarea lui Isus a fost făcută prin Duhul. Cele 40 de zile în pustie pot fi o paralelă cu cei 40 de ani în pustie. Domnul Isus a biruit pe când Israel a fost învins. De la naşterea şi botezul lui Isus au constituit primele victorii ale lui Isus

împotriva lui Satan. Adevărata bogăţie nu poate fi dată de Satan. Accentul este pus pe post şi rugăciune. Satan nu poate fi conştient de înfrângerea lui. Satan este rău prin sine şi nu se poate schimba niciodată. El s-a dus fizic în pustie. Domnul Isus a putut să cadă dar nu a căzut. Ispita a avut loc la nivel de minte. Conform textului ispita are loc după cele 40 de zile. Aici se evidenţiază stilul lui Marcu, el spune numai esenţialul.

Toţi cei trei evanghelişti ne spun că Isus a început lucrarea după ispitire. Expresia îngerii l-au întărit se pare că a fost adăugată mai târziu în perioada bisericii primare. Nu avem nici o explicaţie care este rolul îngerilor când Duhul Sfânt era prezent acolo. Isus a fost plin de Duhul Sfânt.

Luca 4.4- Isus a spus că este mai importantă relaţia cu Dumnezeu decât mâncarea. Sunt lucruri mult mai importante decât mâncarea. Versetul 14 şi 15 arată scopul venirii lui Isus. În versetul 14 se observă că activitate lui Ioan s-a încheiat şi acum cea mai importantă este activitatea Domnului Isus.

Marcu 1.21-28.„Îndată” –face parte din stilul lui Marcu. Domnul Isus a făcut ceea ce făceau ceilalţi iudei. El avea un statut de

învăţător. El avea putere de convingere. Ceea ce el spunea nu este ceva sec, fără esenţă. Cuvântul putere se referă la autoritate, cuvânt care te face să te schimbi şi te face să înţelegi. Ceea ce spune este atât de profund încât nu se poate face comparaţie cu învăţătura lui Isus. În 27 şi 28 mulţimea se miră de învăţătura nouă pe care o propovăduia Isus nu pentru minunile pe care le făcea. Aici se subliniază uimirea oamenilor. Oamenii se miră înainte de a face Isus minunea. Marcu este preocupat mai mult de Isus ca învăţător, nu ca vindecător.

Demonii ştiu mai bine decât oamenii cine este Isus. Domnul Isus le-a poruncit să tacă pentru a nu se înţelege greşit exorcizarea lui, sau să nu fie descoperit prea devreme. Demonul l-a acuzat că Isus a venit să le distrugă împărăţia. Domnul Isus a venit să instaureze împărăţia Sa prin aceste lucrări. Prin faptul că demonii l-au recunoscut ca Sfânt, au avut respect faţă de El. Exorcizarea este rapidă şi dură. Isus nu face o rugăciune pentru al scoate demonul. Isus foloseşte autoritatea pentru exorcizare.

Când se vorbeşte despre „post şi rugăciune” este un mod de viaţă a creştinului care are o relaţie cu Isus. Un om care ştie că Voia lui Dumnezeu. Accentul se pune pe autoritatea lui Isus. Scopul este de a arăta autoritate cu care face minuni Isus şi învăţătura pe care o propovăduieşte Isus. Când se spune că au fost vindecaţi mulţi se accentuează faptul că nu i-a vindecat pe toţi. Lumea îl caută pentru că El vindecă, dar în versetul 38 El spune că scopul lui era să înveţe, nu a vrut să le creeze un prejudiciu.

Celelalte lucruri fac parte din lucrare de învăţătură a lui Isus dar scopul lui era să îi înveţe pe oameni, nu să-i vindece.

Marcu 2:5-12Credinţa este a celor care-l aduc pe slăbănog nu a bolnavului, o credinţă

exprimată. Marcu arată toate detaliile acestei credinţe exprimate. Accentul se pune pe inima celor care l-au adus pe slăbănog. Isus pune accentul

pe cunoaşterea inimilor. La cei patru credinţa este dovedită de faptele lor cât şi de inima lor.

Aici nu putem vorbi că Isus le-a cunoscut inima prin duhul său propriu ci prin Duhul Sfânt.

Aici apare suspiciunea fariseilor. Marcu spune că Isus este în totalitate Dumnezeu. Nu este nici o legătură între iertarea păcatelor şi credinţa altora. Isus face aceste lucruri pentru a dovedi cine este el. Aici este o referire la Isus ca Dumnezeu.

Contribuţia slăbănogului este aproape inexistentă. Afirmaţia „fiule păcatele îţi sunt iertate” este un mod de adresare pe care el îl foloseşte. Aici nu este noţiunea că slăbănogul ar fi copil. În versetul 9 Isus îi pune într-o dilemă pe farisei. Dacă a vindeca este uşor, trebuia să îl vindece ei, dacă a ierta păcatele este mai uşor- numai Dumnezeu iartă. Isus le-a făcut pe amândouă lucruri. În lucrarea lui Isus importantă este iertarea păcatelor. În acest text apare pentru prima dată noţiunea de Fiul al omului. Este accentuată umanitate şi divinitatea lui Isus.

Marcu 2.18-22.Fariseii erau cei preocupaţi de post. Scopul lui Marcu este de a arăta contrastul

dintre gândirea fariseilor cu Isus. Ucenicii lui Ioan nu aveau atâtea reguli atât de strânse. Biblia nu spune că Ioan ar fi un învăţător ci ei s-ar fi putut aliniat la învăţăturile lui Ioan. Fariseii se ocupau mai mult de alţii şi doreau ca aceştia să îmbrace forma de pietate ca a lor, ei se comparau cu alţii. Post este abţinere de la ceva. Isus face o paralelă între El şi farisei. Abţinerea de la anumite lucruri pentru a reflecta asupra relaţiei cu Dumnezeu. Se demonstrează prioritatea lui Dumnezeu în viaţa credinciosului. Noţiunea de post a fost limitată de farisei. Accentul în post trebuie să cadă pe relaţia cu Dumnezeu. În ziua de post trebuie să fii cât mai normal şi să te abţii de la orice te-ar putea împiedica de la relaţia cu Dumnezeu.

Marcu nu elaborează noţiunea de post. Marcu arată că Isus nu s-a adresat fariseilor cu întrebări critice. Fariseii aveau un oarecare respect pentru el. Isus promovează o mişcare nouă. Isus face referire la moartea lui. „Va fi luat” are sensul de a fi smuls, fapt ce arată că Isus nu va avea parte de o moarte asemănătoare. Isus nu pune accentul pe perioadele de post ci pe modalitatea de a posti, atitudinea din ziua de post. Scopul fariseilor din ziua de post era să arate că ei sunt spirituali. Isus avea o haină foarte scumpă. S-a meritat să se tragă la sorţ pentru ea.

Marcu 2.23-28. Ucenicii au fost acuzaţi că au încălcat regula seceratului şi recoltatului. Isus nu

a fost acuzat de aceştia. Cât de credincioşi din punct de vedere iudaic? Ucenicii nu au fost trimişi de Isus. Isus a fost urmărit peste tot de farisei. Fariseii aveau obligaţia de a verifica dacă se ţine legea lui Moise.

Stilul de răspuns a lui Isus prin întrebări este un stil rabinic. Conform acestui text David a fost considerat preot şi de aceea nu a greşit. Isus este considerat mare preot.

Viaţa de creştin nu poate fi limitată de câteva semne, cum ar fi cele din Marcu 16.

Marcu 3:1-6. Exorcizarea a avut loc tot în ziua de sabat şi tot în sinagogă. Acum fariseii nu

mai sunt interesaţi de învăţătura Domnului Isus ci doreau să-l acuze. Din acest text vedem clar obiceiul lui Isus de a merge la sinagogă.

Omul cu mâna uscată ar fi putut adus la sinagogă de fariseii şi saducheii care căutau să-l acuze pe Isus. Ei doreau să-l omoare pe Isus. Aici nu avem nimic despre credinţa omului bolnav sau a celor ce l-au adus. Isus este preocupat de atitudinea fariseilor faţă de el. Conform Luca 6.8 Isus le-a cunoscut gândurile fariseilor.

Versetul cheie a textului este versetul 5. Fariseii vor să găsească un motiv de al omorî. În tradiţia iudaică cei care erau pe moarte trebuiau salvaţi în ziua de sabat.

Coaliţia din versetul 6 este o coaliţie ciudată. Relaţia dintre cele două grupări nu era una bună. Domnul Isus nu şi-a compromis lucrarea datorită fariseilor şi nici nu-i provoacă. El nu se lasă dirijat de atitudinea fariseilor dar este trist de împietrirea lor.

Marcu arată cum interesul fariseilor pentru învăţătura lui Isus. Isus îi lasă pe farisei să fie martori ai lucrărilor lui Isus. Fariseii erau interesaţi de putere şi nu doreau ca cineva să-i deranjeze.

Marcu 3.20-30.Familia credea că Isus şi-a ieşit din minţi şi dorea să-l protejeze de lege. Isus are un conflict cu fariseii. Fariseii îl acuzau pe Isus că era condus de

domnul dracilor, Beelzebul. Lucrarea lui Isus a biruit pe Satan la Golgota dar lucrează încă. Pe baza acestui

text se arată că satan este legat.Noi trăim vremurile de pe urmă şi încă mai simţim lucrările lui Satan. Noi de

fapt nu ne luptăm cu Satan ci cu firea noastră pământească. Domnul Isus nu i-a luat puterea de a face ceva ci a fost legat. Lupta a fost până la cruce. Satan a fost robit de păcat şi de aceea a ignorat puterea crucii. Satan este personificarea răului dar răul este mult mai complex. Tot ce este în afara vieţii cu Isus este rău. Pavel personifică şi păcatul. Satan este şi o persoană fizică. El este o personalitate. Satan nu este omniprezent pentru că el a fost un înger de lumină.

Natura noastră păcătoasă generează păcatul. Când nu suntem credincioşi aparţinem lui Satan.

Nu există al doilea Adam. Isus a fost ultimul Adam. Pentru cei care se convertesc Satan numai are nici o putere.

Oamenii sunt mai presus decât îngerii. Noi suntem copii adoptaţi ai lui Dumnezeu. Judecata finală nu va fi pentru cei necredincioşi. Cei care nu sunt credincioşi inclusiv demonii răi şi toate personificările răului vor fi anihilate pentru totdeauna.

Ideea de rău generează rău. Ceea ce a făcut Lucifer s-a numit rău. Răul nu va fi recreat şi nu va mai apărea. Noi suntem limitaţi de limbaj pentru a explica misterele care s-au întâmplat între Dumnezeu şi Lucifer. Dumnezeu a făcut un plan de a extirpa răul pentru totdeauna. Se poate că Dumnezeu a folosit creaţia pentru a distruge răul.

Hula împotriva Duhului Sfânt. Ceea ce făcea Isus, făcea prin Duhul Sfânt. Fariseii au atribuit lucrările lui Isus şi Duhului Sfânt lui satan. Hula împotriva Duhului Sfânt este o atribuire conştientă a lucrărilor Duhului Sfânt celui rău, şi a lupta pentru a susţine această părere. Această hulă are implicaţii veşnice. Aici se face referire la lucrarea Duhului Sfânt în biserică.

Fariseii la modul general nu au şansa de a se pocăi, dar individual putea orice fariseu avea ocazia şi i se dădea şansa de a fi mântuiţi.

Din acest text vedem că fariseii au început să lupte în mod conştient împotriva lui Isus chiar dacă ştiau că ceea ce spunea El era adevărat.

Hula = o luptă conştientă şi continuă împotriva Duhului Sfânt şi a lui Dumnezeu.

Conform versetului 30 fariseii erau sub acest păcat. În 28-29 arată un caracter cu implicaţii viitoare.

Din punct de vedere a lui Isus, fariseii trebuiau să ştie şi să creadă.Orice persoană care este încă în viaţă are şansa de mântuire orice păcate ar fi

făcut.De la cap 4 modul în care Marcu prezintă lucrarea lui Isus, iar din cap 4

prezintă în mod clar lucrarea lui Isus. Apocalipsa sinoptică. Marcu 13.3-37.

Apocalipsa lui Ioan va fi interpretată pe baza apocalipsei sinoptice. Atunci când se interpretează apocalipsa lui Ioan trebuie ţinut cont de scrierile apocaliptice iudaice. Apocalipsa sinoptică este lipsită de caracteristicile iudaice ale scrierilor apocaliptice.

Versetele cheie sunt 14, 30 şi 32.Din punct de vedere a lui Matei şi Marcu distrugerea Templului şi venirea

fiului omului va fi concomitent. Din punct de vedere al textului, ucenicii se refereau doar la un singur eveniment. Întrebarea de la Matei se face referire la anumite semne. De la 32 la 37 se face referire la venirea fiului omului.

Versetul 30- s-ar putea referi la generaţia prezentă. Din punct de vedere al acestui verset înţelegem că se referă la generaţia ucenicilor. Dar în versetul 31 se referă la o sferă mai mare. Numai este o referire strictă la această generaţie.

Isus îi cheamă pe ucenici să vegheze mai degrabă decât să urmărească semnele sfârşitului. Nu este necesar să urmăriţi anumite semen ci să vegheaţi.

Evenimentele prezentate de Marcu vor fi concomitent cu venirea fiului omului. Atunci va fi prea târziu ca să te fereşti de venirea fiului omului. Isus cere de la ucenici să nu se lase duşi în eroare de semnele făcute de prorocii falşi. El pune accentul pe venirea lui care va fi vizibilă. Va fi foarte clară. Lucrurile prezentate de Isus sunt generalităţi, lucruri care se vor întâmpla tot timpul.

Paralela dintre smochin şi aceste evenimente este următoarea: biserica creşte ca smochinul, se vorbeşte de creşterea naturală a smochinului în raport cu semnele. Aici se vorbeşte despre un proces al creşterilor. Încercare de a căuta anumite semne este inutilă. Lucrul pe care trebuie să îl facem este vegherea.

Nu se pune accentul pe semne la venirea lui Isus. Isus vrea să spună să ne debarasăm de interpretarea unor semne.

Isus nu ne vorbeşte de semne ci să veghem de la început până la capăt. Ucenicii pun o întrebare bazată pe semne. Isus le spune să nu se lase duşi în

eroare (v6) pentru că vor veni mulţi proroci falşi care să spună că acesta este semnul şi venirea este aproape. Aceştia vor pretinde că sunt ceva şi că fac ceva în numele lui Hristos, dar ei sunt falşi.

Prorocii falşi se vor folosi de numele lui Hristos. Vor fi mulţi care vor face semne ca să arate că Isus a venit, dar este o minciună.

Versetele 24-27 se vor întâmpla la venirea lui Isus, dar această venire este cunoscută numai de tatăl. În 28 se repetă lucrurile spuse anterior.

Profeţia nu este acelaşi lucru cu predicţia (2-7 % din profeţiile VT sunt predicţii restul sunt încurajări ). Parousia este o venire anunţată.

În acest text avem două aspecte: distrugerea templului şi parousia dar nu avem sfatul să aşteptăm semne. Ucenicii au avut o dezamăgire cu privire la venirea lui Hristos. Dacă venirea lui va fi astăzi sau va fi peste o mie de ani contează să vegheaţi.

Isus i-a întrebat de ce cereţi semne. Semnele care vor avea loc în timpul venirii arată gravitatea venirii şi nu ai

timp să realizezi când va fi venirea Domnului. Titus cu banii pe care i-a luat de la templu a reconstruit tot ce a stricat Nero în

imperiul roman. Distrugerea templului are şi un caracter simbolic. După distrugerea templului numai trebuie să mergem la templu ci la Hristos.

Dacă s-ar vorbi despre un al doilea templu care va fi reconstruit s-ar ignora versetele 1-2 care vorbesc despre templul de la Ierusalim din timpul lui Isus.

Cu privire la versetul 8 este vorba de nişte evenimente din timpul dărâmării templului sau au fost nişte evenimente generale. aspectul este general, dar aceste lucruri sunt numai începutul lucrurilor.

Lucrurile aceste vor fi aşa cum au mai fost. Nu este vorba de o intensificare a acestor lucruri.

Anti se poate traduce cu împotrivă sau înlocuitorul. Nu se încurajează calculele matematice. Bucuria după aceste dureri va fi venirea Domnului. Matei face legătura dintre cele două evenimente. Primul eveniment spune că

venirea Fiului Omului este eminentă. Toate evenimentele de pământ sunt degradate. V8- aceste lucruri vor fi începutul durerilor. Atât viitorul cât şi prezentul arată

continuitatea dar în acest text se pune accentul pe începutul durerilor. Ne se înţelege că va fi mai multă foamete sau cataclisme ci orice este bun şi rău în această lume duce la distrugere. De la începutul creării până la venirea Domnului lumea este într-o continuă degradare.

Biblia are un caracter eshatologic şi nu este scrisă din punct de vedere cronologic. După ce vorbeşte cu un caracter eshatologic general apoi vorbeşte în mod special. Baza ca evanghelia să fie răspândită la toate neamurile a fost împlinită atunci când a fost predicată evanghelia la Roma.

Evenimentele sunt prezentate suprapuse. Aici este un chiasm. Evenimentele din versetul 9 se referă la ceea ce se va întâmpla cu ucenicii în

timpul distrugerii templului. SCrucea ne dă siguranţa că Domnul Isus va veni a doua oară. Marcu are grijă să

expună materialul mult mai clar decât ceilalţi. Ucenicii vor fi persecutaţi înaintea lucrurilor din versetul 20. intensificarea persecuţiilor a avut loc după distrugerea templului.

Ucenicii au fost persecutaţi după înălţarea Domnului Isus. Nu putem vorbi de persecuţie clară înainte de distrugerea templului ci doar de o urmărire a lor.

Versetul 9 este îndreptat spre ucenici. V 10 Matei extinde ideea de la Marcu. Marcu a scris celor din Roma şi de

aceea nu era nevoie să mai amintească toată lumea. Aici nu este vorba de o judecată finală ci este vorba de o extindere a

evangheliei. Pe pământ este nevoie de mărturie nu în cer. Mărturie este în sensul de propovăduire, de proclamare a ceea ce au fost înzestraţi până la o limită pe care ei au stabilit-o după geografia pe care o ştiau ei. Faptul că nu ştim nu ne justifică în faţa lui Dumnezeu. Dumnezeu nu depinde de lucrarea pe care noi o facem. Dacă ucenicii nu ar fi predicat acest lucru va fi făcut de pietre.

Aici se referă la faptul că ucenicii să fie mărturie pentru oamenii din jur unde vor merge. Evanghelia nu poate fi mărturie de la sine ci prin ucenici. Mărturia aceasta se realizează prin proclamare.

La Matei (21:14) ideea nu este că după anumite semne va veni Isus ci atunci când evanghelia va fi propovăduită la toată lumea.

Ceea ce este în capitolul 16 se va interpreta din prisma versetului 10 din capitolul 13.

(Din punct de vedere al ideilor din Biblie nu există nici o contradicţie, dar din punct de vedere al textului avem multe contradicţii. Textele care nu sunt autentice se pot interpreta prin prisma celor care sunt autentice sau nu le contrazice).

Scopul este ca fiecare grupare etnică să audă evanghelia. Cele care au fost şi au trecut au avut revelaţie naturală. Excepţia este numai atunci când nu au auzit de Dumnezeu. Dacă aceste neamuri au o concepţie greşită despre Dumnezeu trebuie să li se spună care este calea cea bună.

Oamenii care nu au auzit de Dumnezeu vor fi judecaţi după revelaţia lor dar noi nu putem spune care va fi mântuit şi care nu. Într-o grupare etnică dacă unul a auzit evanghelia, toată evanghelia este răspândită la întreaga etnie.

„Fiecare făptură” – adică nici o făptură să fie privată de auzirea evangheliei. Conform doctrinei ortodoxii sunt idolatri, dar din punct de vedere al

individului pot fi mântuiţi. Odată ce ai auzit de noţiunea de pocăinţă în Hristos ai şansa de a se mântui. Dacă mergem pe ideea că fiecare trebuie să înţeleagă atunci trebuie să spui la

fiecare om în parte. Dacă mergem pe ideea proclamării evangheliei atunci doar etnia trebuie să înţeleagă evanghelia. Auzirea evangheliei trebuie să-i includă pe fiecare, excepţie făcând cei care au murit fără să fi avut noţiunea de Dumnezeu.

Versetul 14. urâciunea a fost atunci când romanii au intrat în templu cu calul şi au instalat steagurile în templu. Împăraţii şi-au pus chipul lor în templu şi anticipează venirea Anticristului- ultima manifestare a satanei.

Referinţa este pentru distrugerea templului dar se face o referire şi la cei anticrişti de pe urmă. Aceste lucruri anticipează venirea Fiului Omului.

15-18 este tragedia care va fi la dărâmarea templului. Textul eshatologic înseamnă că s-a întâmplat şi se va mai întâmpla. Versetul 19 aceste lucruri nu au mai fost pentru că Templul a fost distrus şi

statul Israel a fost desfiinţat. Construcţia templului a fost cea mai faimoasă dintre toate templele de la Ierusalim. Reconstrucţia templului este necesară doar pentru evreii care nu cred în Isus ca fiind Mesia.

Antihrist de la apostolul Pavel aveau un caracter global. Anticristul trebuie să fie în locul unde va avea putere mondială şi va pretinde că este Mesia. Dacă punem Israel pe primul loc atunci vom ignora importanţa evreilor.

(Hristos este centrul VT şi NT).(Metaforele pauline au un sens mult mai larg).Cei credincioşi lui Dumnezeu sunt poporul ales al lui Dumnezeu. Cei

credincioşi lui Dumnezeu sunt Israel. Din punct de vedere istoric Israel are o anumită importanţă dar din punct de

vedere al lui Dumnezeu toate naţiunile sunt la fel de importanţi. Evreii au jucat un rol istoric. Când se vorbeşte de istoric se vorbeşte de aspectul fizic al naţiunii. Dumnezeu s-a folosit de Israel în mod fizic. Ceea ce a făcut Dumnezeu a făcut în istorie.

Versetele 24-27 Ucenicii au înţeles că după ce va trece necazul lor va fi venirea Domnului. Vegheaţi = a face ceea ce a zis Isus să faci. Introducerea şi Concluzia vor influenţa interpretarea conţinutului.Versetele 33 –37 explică realitatea evenimentelor. Ele vor fi vizibile. Isus va fi numai o singură dată când va răpi biserica. [După cădere Dumnezeu are un plan care are de a face numai cu Isus şi

moartea lui. Până la Isus au activat prorocii. După cruce au loc zilele de pe urmă care vor fi până la venirea lui Isus a doua oară. Judecata a fost la cruce. Acum împreună cu Duhul spre venirea lui Isus. După evenimentul crucii Isus stă la dreapta lui Dumnezeu. La cruce a intrat viitorul în istorie.]

Mia de ani pot fi zilele de pe urmă. Anumite texte din apocalipsa sinoptică ne dau mari probleme în interpretarea mileniului- pentru aminlenişti şi milenişti.

Trebuie să avem dorinţa de a trăi evenimentele din zilele de pe urmă. Trebuie să accepţi elemente care nu se potrivesc aşa cum vrem noi. Versetul 32 accentul nu se pune pe cine ştie cineva ci cine hotărăşte ceva.

Acest lucru nu reiese din text. Acest lucru se vede din atribuţiile lui Dumnezeu. Isus

atribuie tatălui totul. Se poate ca umanitatea lui Isus să-l fi limitat de această cunoaştere. Probabil hotărârea a fost luată după ce s-a întors Isus la Tatăl.

Hotărârea nu s-a luat cât Isus era pe pământ pentru că planul nu a fost dus la îndeplinire în totalitate. Probabil Marcu îl prezintă pe Isus ca fiu al omului.

***Isus ştia planul lui Dumnezeu dar atribuie Tatălui aceste aspecte. În limba greacă se pune accentul pe a cunoaşte.

***Isus a avut toate atributele lui Dumnezeu dar nu le-a folosit în totalitate.***Isus ştia dar numai Tatăl are acest atribut de a face cunoscut această zi

oamenilor. Toată această lucrare se atribuie tatălui.Este un exemplu pentru noi de a colabora cu Dumnezeu. Pildele Pentru a interpreta o pildă trebuie să ţinem cont de interpretările care s-au

făcut până atunci. Înainte de a spune o pildă Isus le spune scopul pentru care le spune. Răspunsul

trebuie să fie în conformitate cu întrebarea. Nu este corect să interpretăm alegoric. Nu toţi au înţeles toate pildele pe care Isus le-a spus. Pilda trebuie interpretată

din prisma contextului în care a fost spusă şi nu pe baza elementelor din acea pildă. Isus nu a fost primul care folosea parabolele în învăţăturile lui. O mare parte a

învăţăturii lui Isus este făcută în parabole. Parabolele folosite de Domnul Isus erau mult mai consistente în învăţătură. Domnul Isus lua aceste pilde din viaţa de zi cu zi. Orice text se interpretează mai întâi în context. Dacă ucenicii nu cer explicaţii atunci ei au înţeles pilda. Contextul imediat (introducerea şi concluziile făcute de evanghelist la acea pildă), şi apropiat (contextul învăţăturilor lui Isus). Pildele au un conţinut teologic.

Domnul Isus îi învăţa diferit de rabinii din vremea lui. Isus vrea ca să-i facă pe oameni să înţeleagă singuri. Atunci când omul ajunge la o decizie el este responsabil de decizia lui. Pildele au rolul de a le deschide mintea celor ce îl ascultau. Face apele la modul de a gândi al fariseilor. Ei aşteptau totul pe tavă. Rolul pildelor lui Isus este să-i îndepărteze pe oameni de stricteţea pildei.

Au gândit autorii iudaic. Termenii pe care ei l-au folosit au fost greceşti dar au fost scrişi din prisma iudeilor.

Termenul parabolă îl întâlnim în ambele limbi. Termenul are valoare doar în contextul pe care l-a folosit. Teologia terminologiei este bazată pe unele cuvinte scoase din context. Nu trebuie considerat că acel cuvânt are aceleaşi sensuri în toate contextele.

Isus pune accentul pe lucrarea lui Dumnezeu decât pe persoana sa. Alegoria are un caracter poetic.

Autorii fac diferenţă între parabolă şi naraţiune. Pildele ilustrează anumite evenimente din viaţă. Teologia experienţelor personale este exclusivistă.Scopul lui Isus a fost proclamarea evangheliei care este EL.Matei 13 toate pildele se referă la împărăţia lui Dumnezeu prezentă.Matei 13:24-30 şi 36-43Matei 13:34 Isus le vorbea foarte mult în pilde. Ucenicii l-au întrebat pe Isus în particular. Marcu ne arată că o dată cu exorcizarea o împărăţie este îndepărtată şi alta

vine. Acest text se referă concret la împărăţia prezentă. Aici atât cei buni şi cei răi cresc. Va exista separarea când va exista împărăţia lui Dumnezeu viitoare. Cei răi sunt lăsaţi să crească împreună cei buni pentru a se evidenţia mai bine ce este bine.

Nu trebuie confundată împărăţia lui Dumnezeu cu biserica. Împărăţia este ceva vast. Această împărăţie anticipează venirea împărăţiei viitoare. Are un caracter eshatologic. Împărăţia îi cuprinde şi pe cei răi şi pe cei buni dar nu toţi sunt copiii lui Dumnezeu. Împărăţia lui Dumnezeu este comparată cu toate lucrurile prezentate aici. Această realitatea a împărăţiei care este aici conţine şi binele şi răul. Acum sunt toleraţi pentru a se face posibilă separarea binelui de rău.

Împărăţia cuprinde lumea cu cei răi şi cei buni, dar vine o zi în care se va face despărţirea acestora. Împărăţia lui Dumnezeu este compusă din fii lui Dumnezeu dar îi cuprinde şi pe cei răi.

Acum experimentăm realitatea împărăţiei lui Dumnezeu dar ea va veni după aceea.

În realitatea împărăţiei lui Dumnezeu cresc şi lucrurile bune şi rele dar lucrurile se pot schimba. Aici nu sunt noţiuni despre predestinare.

Lucrarea Fiului Omului se face în paralel cu cea a lui Satan. Lupta dintre cele două părţi nu este legală. Diavolul nu lucrează făţiş. Noţiunea de biserică nu se poate desprinde de aici.

Binele şi răul creşte împreună dar vine momentul când aceştia vor fi despărţiţi. Pilda fecioarelor Matei 25.1-1Domnul spune această pildă pentru aş îndemna ucenicii la veghere. Pentru a înţelege pilda trebuie să studiem contextul nunţilor din vremea

evreilor. Se încurajează vegherea. Este scos un eveniment viitor. Nu este vorba despre biserică pentru că pilda vorbeşte despre împărăţie. Este

vorba despre împărăţia care va veni. Unii vor face parte din ea şi alţii nu. Avem indicii despre împărăţia prezentă- apariţia fecioarelor înţelepte şi neînţelepte. Se pune accentul pe veghere şi se accentuează faptul că este prea târziu. Prin cele cinci fecioare neînţelepte avem un exemplu de neveghere. Odată ce împărăţia a venit nu se mai poate face nimic. Această parabolă are un caracter apocaliptic.

Împărăţia cerurilor este şi va veni. Acum este parţial şi va veni în totalitate. Vegherea este importantă. La venirea Fiului numai este nici o şansă. Fecioarele şi uleiul sunt elemente care ne ajută să interpretăm pilda dar nu

semnifică nimic. Aceste lucruri nu au nici o proprietate spirituală. Folosirea corectă a averilor şi a rugăciunilor.Luca 12, 16Luca 12:13-21Contextul: Isus era cunoscut ca un învăţător. Isus învăţa despre aluatul

fariseilor şi despre ipocrizie.Lăcomie = atitudinea inimii care are dorinţa de a avea tot mai mult. Greşeli pe care le face omul bogat: el se gândea în sine, nu s-a gândit la cel

care i-a dat bogăţiile şi care este voia lui Dumnezeu în administrarea bogăţiile ci se gândeşte doar la sine. Faptul că se gândeşte doar la sine este dat de pronumele „mie”. El nu se gândeşte la nimeni, nici la semenii săi şi nici la Dumnezeu care i-a dat aceste bogăţii. Isus nu condamnă bogăţiile ci atitudinea de lăcomie.

Omul după ce a murit numai poate face nimic pentru viaţa spirituală. Sufletul este acea vitalizare a omului. Tot ceea ce suntem trebuie să fie în

slujba lui Dumnezeu. Dumnezeu este cel care decide pentru viaţa omului. Este mai mult decât ceea ce vedem.

Versetul 21a spune că aceste averi nu trebuie folosite numai pentru el însuşi. Isus îi spune bogatului să nu fie interesat de bogăţiile acestui pământ ci de Isus Hristos. Se pune accentul de a se îmbogăţi spiritual şi nu a ne clădi bogăţii în cer.

Luca 16:1-11 Ispravnicul nedrept. Metoda lui de a acţiona nu este o metodă creştină. Accentul cade pe versetul 10-13. Tot ce a făcut el nu a fost de loc bine. Faceţi ca în 10-13 şi vom avea parte de corturile veşnice. Ideea este în versetul 13. Versetul 9 nu este o încurajare să facem şi noi.

Luca 18:1-8 Primul verset ne spune de ce Isus a zis această pildă, să se roage. Infinitivul

din primul verset sugerează necesitatea de a te ruga şi nu de insistenţa în rugăciune. Problema se pune astfel: Dumnezeu nu zăboveşte să asculte rugăciunile

noastre. Măcar că zăboveşte = nu va zăbovi (traducerea corectă). Să perseverăm în rugăciune ca să vedem Voia Lui. Când perseverezi în

rugăciune nu înseamnă că cerem acelaşi lucru. A stărui presupune o intensitatea a rugăciunii şi a persevera presupune o viaţă

de rugăciune. termenul a persevera are o bătaie mai lungă de timp. Nu arătă în Fapte 2 că ucenicii au cerut puterea Duhului.Atitudinea de a fi insistent desconsideră persoana respectivă. Rugăciunea

noastră nu trebuie să fie exclusivistă. În exemplele de rugăciune a Domnului Isus nu vedem că s-a rugat stăruind ci

perseverând. A te ruga fără oprire. Aici este vorba de o rugăciune insistentă. Dumnezeu nu este ca judecătorul nedrept. Conform versetului 7 se vede un contrast între Dumnezeu şi judecătorul

nedrept. Dumnezeu nu trebuie să fie pus la încercare. [Prorocii din VT nu sunt ca şi cei din NT].Noi trebuie să ne încredinţăm în mână lui Dumnezeu. La Dumnezeu vii, ceri şi

el îţi dă. Când repeţi o rugăciune înseamnă că tu ai uitat şi nu Dumnezeu. Rugăciunea plăcută lui Dumnezeu este să ne rugăm după Voia Sa.

Dumnezeu nu poate să-şi încalce principiile şi atributele. La judecătorul nedrept trebuie să insişti dar la Dumnezeu nu este aşa. Avem exemple în Biblie, dar nu este că îşi schimbă planul său ci dă anumite

lucruri oamenilor ca să vadă cum o să fie după aceea. Rugăciunea este pentru a înţelege Voia lui Dumnezeu. Este diferenţă între a te ruga repetat şi a te ruga perseverent. Faptul că avem impresia că funcţionează o rugăciune nu înseamnă că este şi

corectă. Dumnezeu lucrează şi cu prostiile noastre. Dumnezeu ne vede prin Hristos. Un creştin trebuie să gândească astfel: nu este ignorant, are compasiune, rolul

său este să vadă care este voia lui Dumnezeu să se roage şi să treacă la acţiune. Creştinul este un om calculat. Nu este interesat de el personal.

Insistenţa are o conotaţie negativă. Îl punem pe Dumnezeu într-o imagine incapabilă de a face ceva.

A purta pe cineva în rugăciunile lui = a se gândi la acel om şi bineînţeles când se roagă îi aminteşte pe aceştia.

Cei care insistă dau dovadă de necredinţă. Dacă crezi nu devii insistent. Să ai credinţă în Dumnezeu înseamnă să ai dezvoltată o legătură cu Dumnezeu

unde înţelegi Voia Lui. Având bani poţi să nu mai simţi dependenţa de Dumnezeu.Pilde pentru ucenicie. Matei 21:27-32. Vameşii şi curvele erau gata să se întoarcă la Dumnezeu. Fariseii credeau că

litera de lege era calea mântuirii. Versetul 31 scoate în evidenţă tema pildei. Cel care face voia lui Dumnezeu este cel care face ceea ce spune El.

Cei care se întorc de la ceea ce au făcut vor avea parte de viaţa veşnică.

În versetul 32 vedem ce fel de persoane boteza Ioan Botezătorul. Aceştia erau oameni care numai aveau şansă în societatea lor. Lucrarea lui Ioan Botezătorul a anticipat lucrarea mântuitorului.

Prin faptul că Isus a stat la masă cu vameşii şi păcătoşii pentru a se identifica cu aceştia, nu pentru a trăi la fel ca el.

Atunci când discuţi cu o persoană problematică trebuie să mai ai încă o persoană, este un lucru preventiv. Cei care stau la masa păcătoşilor trebuie să stea împreună cu altcineva. La masa păcătoşilor numai se propovăduieşte cuvântul lui Dumnezeu.

Minunile Proprietăţile pe care le avut saliva atunci când a fost vindecat orbul au fost

date de Isus. Supranaturalul pe care-l consideră ceilalţi pentru creştini ceva obişnuit este

ceva normal. Domnul Isus a purtat păcatele şi bolile noastre dar nu exclude ca noi să fim bolnavi în această fază a împărăţiei.

Minunile sunt în afara lucrurilor normale dar nu sunt rare. Minunile au avut loc pentru a autentifica lucrarea lui Isus şi are scopul de a

întări împărăţia lui Dumnezeu. Vindecarea a îndepărtat barierele sociale. [lumea de astăzi, plină de necredinţă este rezultatul teologiei liberale].Isus se ocupă de partea spirituală înainte de a vindeca trupul. Mulţi din cei ce

au fost vindecaţi l-au acceptat pe Isus. În relatarea cu cei zece leproşi scopul vindecării a fost arătarea puterii lui Hristos. Scopul poate fi de a da un exemplu pentru ceilalţi. Unele dintre vindecări au fost făcute pentru a se arăta gloria lui Dumnezeu.

Există o oarecare legătură între boală şi activitate demonică. Isus a vrut să arate la cei 10 leproşi că trupul a fost schimbat dar nu şi sufletul.

Vindecarea duce la mântuire. Nu avem cazuri de copii demonizaţi. Nu se poate pune un tipar pentru exorcizări sau vindecări. O persoană născută

din nou nu poate fi demonizată. Este în procesul naşterii din nou. Dacă un creştin convertit de 20 de ani merge la exorcizare trebuie să se

cerceteze care a fost viaţa lui de creştin, a fost o viaţă de creştin pasiv? Duhul Sfânt este diplomat şi dacă îl inviţi pe duhul cel rău el te părăseşte dar

poţi să apelezi la el cu smerenie. Viaţa de creştin este o viaţă în duhul şi este imposibil să fie demonizat. Intrarea unui duh poate fi un proces. La naşterea din nou se rupe orice legătură cu duhurile cele rele. [biserica nu este un teatru ci o interacţiune].Duhul chiar dacă el nu este fizic, are o influenţă foarte mare. [binecuvântarea nu garantează naşterea din nou].[în gândirea evreiască nu era prea mare diferenţă între femei şi demoni]Matei 11.2-6Versetul 5 este un indiciu pentru Ioan ca să înţeleagă scopul lucrării lui Isus.

Conform 2-3 pentru Ioan, lucrarea lui Isus este o dilemă. Versetul este un rezumat al lucrării lui Isus. lucrarea lui Isus nu este ceva

abstract ci real. Faptul că nu ni se spune că Ioan a fost lămurit înţelegem că a fost lămurit. Isus foloseşte un text din VT pentru ai face înţeles lucrarea sa lui Ioan.

Ioan s-a îndoit de lucrarea sa şi a lui Isus. Isus spune că din cauza lui nu se păcătuieşte.

Între ucenicii lui Ioan şi ai lui Isus exista o anumită rivalitate. Ioan vorbeşte despre aşteptările mesianice.

Matei 8.1-4„dacă vrei” arată reverenţa faţă de Domnul Isus. Aici se evidenţiază

caracteristica lui Isus de împărat. Leprosul avea mai degrabă dorinţă decât credinţă. El a contat pe autoritatea

divină a lui Isus. Prin adresarea cu acest apelativ „Doamne” arată că leprosul recunoaşte autoritatea divină.

Prin faptul că a pus mâna peste el se arată identificarea lui Isus cu leprosul şi faptul că El a trecut peste limitele bolii.

[după căderea în păcat durerile naşterii au fost mărite].De la nimeni sunt excluşi preoţii. V 4 Isus vrea să arate preoţilor că lucrurile

merg mult mai departe. Marcu 5.25-30 Luca 8:43La toţi trei evanghelişti este acelaşi cadru. O astfel de boală o făcea pe această femeie să fie necurată. Din v21 înţelegem că dacă numai îl atinge se va vindeca. Credinţa este numai în Hristos, şi la apostoli tot aşa. Aici întâlnim idee de salvare. Se face o legătură foarte strânsă între vindecare

şi mântuire. Puterea lui Dumnezeu este ceea care vindecă. Pe baza acestui text putem

afirma că s-au vindecat mulţi bolnavi în felul acesta pentru că Isus era înconjurat de mulţi oameni.

Care este necesitatea acestei practici? Expansiunea credinţei era la un stadiu foarte primitiv, noţiunea de har, de practicarea Duhului Sfânt. Apostolilor li se atribuie putere ca a lui Isus. Ucenicii sunt prezentaţi ca continuatori ai lucrării lui Hristos. Dacă ar fi fost o practică în biserica primară am fi întâlnit aceste elemente în ele. Aceasta nu este o practică a bisericii.

Tot ce este în afara puterii lui Isus nu este de la el. Harul lui Dumnezeu este foarte mare şi are o foarte mare putere. Doar credinţa în Isus vindecă bolnavii şi nici o altă practică.

Din punct de vedere al textului putem înţelege dacă domnul Isus a fost conştient de vindecare decât după ce femeia a recunoscut. Evangheliştii pun accentul pe dorinţa femeii de a fi vindecată. Întrebarea din versetul 45 din Luca 8 poate avea un caracter retoric.

Minunile de exorcizareMarcu 9.14-29 Matei 7 Luca 9Tatăl identifică boala copilului. Această referire este făcută şi de Isus.În acest text se vede că credinţa tatălui este importantă. Textul se poate referi la un tânăr pentru că avea boala din copilărie. Copilul nu

pare a fi implicat în lucrare. Se pare că tatăl său vorbea în locul copilului. Fiul este şi mut şi surd. El este permanent în această situaţie dar nu avem indicii că ar fi avut crize epileptice decât la exorcizare.

Tot accentul se pune pe ce face tatăl şi credinţa tatălui. Este o lucrare pentru întrega familie.

Nu se nasc oameni deposedaţi pentru că am considera că ar exista transmitere genetică a demonilor.

În cazul de faţă nu se face diferenţă între posedare de duhuri şi boală.Expresia „post şi rugăciune” sugerează o apropiere de Dumnezeu. Numai o

persoană apropiată de Dumnezeu poate face asemenea exorcizări. Nu ar trebui să facem o legătură atât de strânsă între posedare şi boală.

În timpul vieţii lui Isus pe pământ ucenicii nu aveau autoritate deplină decât atunci când erau numai cu Isus pentru ca accentul să fie pus pe Isus.

La exorcizare se poate ca dracii să intre în alţii numai dacă aceştia nu au o viaţă potrivit cu voia lui Dumnezeu.

Ucenicii nu erau încâ suficienţi de maturi ca să poată face această exorcizare. Marcu 8.38-41 domnul Isus îl lasă pe acesta pentru a fi o mărturie pentru EL.Marcu 15.1-20Vindecare nu depinde în totalitate de credinţa bolnavului sau a celor din jur ci

depinde de Voia lui Dumnezeu. Omul are credinţă că Dumnezeu poate să-l vindece dar Dumnezeu vindecă în

conformitate cu Voia.Marcu 5În nici una din exorcizările din Biblie nu avem o depersonalizare a omului.

Demonul nu are puterea de a depersonaliza în totalitate omul. În controlează dar nu pe deplin.

Isus doreşte să arate importanţa sufletului faţă de o turmă de porci. Demonii chiat dacă sunt trimişi în porci sau în mare ei încă mai activează. Isus avea puterea să-i arunce în adânc dar încă nu era timpul acesta.

Un om demonizat are putere supranaturală.Lumea demonică este în jurul nostru. Minuni naturaleToţi oamenii religioşi din vremea aceea făceau rugăciuni pentru bolnavi şi

demonizaţi, dar această minune întrece naturalul. Accentul cade pe Isus. El nu este ca toţi oamenii, el are puteri supranaturale. Nu poate fi vorba de o luptă a demonilor împotriva lui Isus. A fost Isus un harismatic. Domnul Isus a făcut lucrările sale plin de Duhul

Sfânt.Lucrarea Duhului Sfânt are un rol. Sugestiile că Isus a vorbit în alte limbi sunt foarte vagi. Nu suntem siguri dacă

a vorbit în alte limbi dar ştim cu certitudine că a fost călăuzit de Duhul Sfânt. Rolul predicii este să propovăduiască evanghelia în special celui necredincios

şi atunci acesta s-ar poticni.

Luca 22:39-46 analiza se va face în paralel cu celelalte texte din Matei şi Marcu. A se face referire la celelalte texte din Evangheliile sinoptice. Analiza trebuie să ai un scop şi un titlu.

De ce face Domnul Isus această rugăciune?Subordonarea lui Isus la Voia lui Dumnezeu.Raportarea rugăciunii la umanitatea şi divinitatea lui Isus.Raportarea ucenicilor la rugăciunea lui Isus. Faptul că ei nu l-au înţeles

pe Isus.Se referă la realitatea suferinţei pentru el. este un exemplu pentru

oameni.