evaluarea organizatiei

5/14/2018 Evaluarea organizatiei - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/evaluarea-organizatiei 1/25

1

EVALUAREA INTREPRINDERII:CONCEPTELE SI PRINCIPIILE METODOLOGICE ALE EVALUARII

NECESITATEA EVALUARII ORGANIZATIILOR

ABORDAREA PATRIMONIALA

SUMAR

Introducere ..…………………………………………………………………................................. 2

I. Conceptele si principiile metodologice ale evaluarii ...…………………………………………5 I.1. Principii de evaluare a întreprinderii ...........................................................................................5I.1.1. Principii fundamentale de evaluare a intreprinderii ...................................................................5

I.1.2. Principii specifice de evaluare a întreprinderii ...........................................................................5 I.2.Concepte si fundamente in evaluare……………………………………………………………..7 I.2.1. Activitatea de evaluare ………………………………………………………………………...7 I.2.2. Organizarea activitatii de evaluare …………………………………………………………… 9 I.2.3. Sarcinile evaluarii întreprinderii ……………………………………………………………...10

II. Necesitatea, motivul si momentul evaluarii întreprinderii …………………………………..11 II.1.Necesitatea evaluarii ……………………………………………………………………………11 II.2. Scopul si functiile evaluarii întreprinderii ……………………………………………………..14

III. Abordarea patromoniala (abordarea pe baza de active) ………………………………….. 16

III.1. Noţiuni introductive……………………………………………………………………………16 III.2 Principalele metode de evaluare din cadrul abordării pe bază de active ……………………. 17 III.2.1 Metoda activului net corectat ……………………………………………………………….. 17 III.2.2. Activul net de lichidare …………………………………………………………………….. 23 III.2.3. Alte abordări ………………………………………………………………………………...23

Studiu de caz ……………………………………………………………………………………….24



2

IntroducereTeoria şi practica evaluării operează, în mod uzual, cu următoarele concepte de bază: a) Proprietatea este un concept legal care constă în drepturile personale de posesiune

asupra unei proprietăţi mobiliare sau imobiliare (terenuri şi construcţii), numită proprietate reală,sau asupra obiectelor fizice, altele decât cele care formează proprietatea imobiliară, numităproprietate personală. Evaluatorii nu urmăresc estimarea valorii unei proprietăţi in sens fizic ci maidegrabă estimează valoarea unor drepturi de proprietate.

b) Preţul este suma acceptata a fi plătită pentru o anumita proprietate. În cazul în care preţul

a fost plătit, el devine un fapt istoric şi un cost pentru cumpărător. c) Costul proprietăţii/activului este o noţiune care vizează suma necesară pentru a crea sau

produce un bun material, necorporal sau un serviciu, prin însumarea tuturor cheltuielilor cumulateale procesului de producţie, distribuţie şi vânzare. În evaluare se utilizează în mod curent noţiunilede cost de înlocuire (brut şi net) si cost de reproducţie (brut şi net).

d) Piaţa reprezintă un sistem de relaţii între cumpărători şi vânzători, în care se schimbăobiecte ale proprietăţii prin mecanismul preţului. Conceptul de piaţă implică reacţii specifice ale participanţilor la modificarea raporturilor dintre cerere şi ofertă, la schimbarea altor factori careinfluenţează preţurile.

e) Valoarea este un concept economic care se referă la relaţia monetară dintre bunurile şiserviciile destinate cumpărării/vanzarii şi cei care le cumpără/vând. Valoarea nu este un fapt cert ci o

opinie.Din această prezentare a valorii, rezultă ca: (1) există mai multe tipuri de valoare. Un evaluator estimează un anumit tip de valoare;(2) în fiecare evaluare trebuie precizate în mod clar tipul şi definiţia valorii estimate, care

trebuie să fie adecvate cu scopul evaluării; (3) criteriul de bază pentru estimarea valorii este utilitatea proprietăţii. Utilitatea proprietăţii

este un termen relativ şi nu unul absolut.

Principalele tipuri de valoarePentru diferite scopuri ale evaluării şi pentru diferite categorii de proprietăţi evaluate au fost

elaborate Standarde ale tipului de valoare adecvat, care fac referire la diferite criterii de evaluare. Cel

mai des aplicabil tip de valoare şi, implicit, standard este valoarea de piaţă (market value).Funcţie de scopurile evaluării se utilizează o multitudine de tipuri de valoare, definite prin

standarde larg acceptate. Acestea sunt:Definiţia comună a autorităţii internaţionale şi europene în domeniul standardelor de evaluare

International Valuation Standards Committee (IVSC) şi The European Group of Valuers’ Associations (TEGoVA) este: Valoarea de piaţă este suma estimată pentru care un activ ar putea fi schimbat, la data evaluării, între un cumpărător hotărât să cumpere şi un vânzător hotărât săvândă, într -o tranzacţie liberă (nepărtinitoare), după un marketing adecvat, în care fiecare parte aacţionat în cunoştinţă de cauză şi fără constrângere.

Din comentariile asupra fiecărei din exprimările redate în definiţia de mai sus, rezultă că sunt întrunite condiţiile unei pieţe libere, cu concurenţă perfectă (mai puţin condiţia omogenităţi

activelor destinate tranzacţiilor). Pentru înţelegerea completă a acestei definiţii sunt necesare uneleaprecieri cu privire la termenii folosiţi:

• “suma estimată” semnifică preţul (exprimat desigur în termeni monetari) plătibil pentruproprietate într-o tranzacţie liberă. Valoarea de piaţă vizează cel mai probabil preţ care poate fiobţinut în mod rezonabil de vânzător şi cel mai avantajos preţ obtenabil pentru cumpărător. Acestnivel rezonabil exclude în mod explicit un preţ influenţat de condiţii atipice de finanţare, fiind vorbade suma plătită integral într -un interval normal de la încheierea contractului (de exemplu “sumaestimată” de evaluator nu ia în calcul posibilitatea vânzării în rate a proprietăţii, practicată uneori înRomânia în procesul de privatizare);



3

• “pentru care o proprietate ar fi schimbată” subliniază ideea că valoarea este o sumăestimată şi nu un preţ predeterminat;

• “la data evaluării” sugerează ideea că evaluarea are un “termen de garanţie”, în sensul cămodificarea condiţiilor de pe piaţă modifică premisele evaluării şi deci rezultatele acesteia. Oricevaloare estimată a unei proprietăţi sau afaceri încorporează circumstanţele reale ale pieţei la datarealizării evaluării. Suma estimată este valabilă la data evaluării, deoarece a avut în vedere condiţiiledominante ale pieţei la acea data.

• “între un cumpărător hotărât” se referă la faptul că cel care cumpără este motivat dar nu

forţat să cumpere; el nu va plăti un preţ mai mare decât cel cerut de piaţă; • “şi un vânzător hotărât” arată că nici vânzătorul nu este grăbit sau forţat să încheie

tranzacţia şi nici nu este dispus să aştepte până ce va obţine preţul pe care el îl consideră rezonabil; • “într -o tranzacţie echilibrată” este situaţia în care cele două parţi nu au interes sau relaţii

speciale care ar putea influenţa nivelul preţului (de exemplu relaţia între proprietar şi chiriaş).Vânzătorul şi cumpărătorul sunt două persoane ipotetice, impersonale, care nu au avut relaţiiprivilegiate, deci preţul nu este influenţat de relaţii părtinitoare între cele două părţi şi nici deinterese speciale ale unui anumit cumpărător sau vânzător;

• “după un marketing adecvat” precizează că proprietatea ar fi “expusă” la vânzare pe piaţă într-o manieră adecvată şi în cadrul unei perioade rezonabile care să permită obţinerea celui mai bun preţ;

• “în care fiecare parte a acţionat în cunoştinţă de acuză, prudent” presupune că cele două părţi sunt informate asupra naturii şi caracteristicilor proprietăţii sau afacerii şi asupra condiţiilor de pe piaţă la data evaluării;

Standardul Internaţional de Contabilitate 16 (IAS 16) utilizează un concept contabil,asemănător cu valoarea de piaţă, numit valoare corectă (fair value), care este definită astfel: “Sumaestimată pentru care un activ ar putea fi schimbat între un cumpărător hotărât să cumpere şi încunoştinţă de cauză şi un vânzător hotărât să vândă şi în cunoştinţă de cauză, într -o tranzacţieliberă (nepărtinitoare)”.

Deşi în majoritatea cazurilor evaluarea se referă la valoarea de piaţă, sunt situaţii care solicităşi alte categorii de valori decât valoarea de piaţă.

Obiectivele majore ale standardului care se referă la categoriile de valori în afara valorii de

piaţă (Standardul de evaluare SEV 4.04.) sunt: • să identifice şi să explice alte categorii de valori • să permită deosebirea acestor categorii valorice de valoarea de piaţă.

Valoarea întreprinderiiÎn evaluarea unor afaceri care conţin una sau mai multe unităţi operaţionale distincte se

utilizează conceptul de valoare a afacerii/întreprinderii (going concern value) definită relativapropiat în Standardele Internaţionale şi cele Europene.

Definiţia IVSC: Valoarea afacerii este valoarea globală a unei întreprinderi care vacontinua să funcţioneze şi în care repar tizarea acestei valori globale a afacerii, pe părţile eicomponente, se face funcţie de contribuţia lor la afacerea totală şi nu funcţie de valoarea de piaţă

însumată a componentelor ei.Definiţia TEGOVA, dată în Ghidul Albastru: Valoarea afacerii (a unei întreprinderi în funcţionare) este valoarea generată de activitatea ei comercială dovedită. Ea este expresie a uneiafaceri stabile şi rezultă din analiza cash-flow-ului actualizat sau din capitalizarea profiturilor, carereflectă cifra de afaceri şi eventualele datorii viitoare condiţionate. Valoarea astfel calculatăinclude contribuţia terenului, clădirilor, maşinilor, echipamentelor, goodwill-ul şi altor intangibile.

Un alt termen, utilizat îndeosebi de analiştii financiari, dar şi de evaluatori, în scopuldeterminării diferenţei dintre cursul unei acţiuni şi valoarea ei reală, pentru luarea deciziei de a vindesau de a cumpăra acţiuni cotate, este valoarea intrinsecă sau valoarea fundamentală. Noţiunea de



4

valoare intrinsecă se referă la valoarea unei acţiuni cotate, care se determină prin analiza multifactorială a activităţii unei firme cotate, efectuată de analiştii financiari.

Valoarea intrinsecă a acţiunii este preţul care este justificat pentru o acţiune atunci când sunt luaţi în considerare factorii primari de influenţă. Altfel spus, este valoarea reală a acţiunii,care este diferită de preţul curent de piaţă al acesteia. Este o valoare subiectivă, în sensul căanalistul trebuie să utilizeze propriile sale judecăţi pentru a o determina, deoarece estimările valorii intrinseci vor fi diferite de la un analist la altul.

Standarde de evaluare a întreprinderiiRolul declarat al standardelor de evaluare este în principal:1. să instituie proceduri care să permită certificarea valorii în condiţii comparabile cu

legislaţia internă şi internaţională, cu practică evaluării şi cu standardele contabile;2. să ajute evaluatorii prin definirea elementelor fundamentale ale evaluării, creându-se o

bază precisă şi compatibilă în activitatea practică; 3. să asigure parametrii de calitate pentru beneficiarii evaluărilor .In standardul de evaluare a întreprinderii elaborat de IVSC (adoptat şi de ANEVAR ca

standard obligatoriu pentru evaluatorii membri ai asociaţiei) se precizează încă de la primul punct: Comitetul Internaţ ional pentru Standardele de Evaluare a adoptat acest Ghid de Aplicare şi Execuţie pentru a îmbunătăţi conţinutul şi calitatea evaluărilor de întreprinderi în cadrul

comunităţii internaţionale în scopul orientării utilizatorilor declaraţiilor financiare şi ai evaluărilor de întreprinderi.

În fond, într-o economie globală, în care graniţele geografice nu mai au un impact majorasupra mişcării capitalului, rolul evaluărilor şi îndeosebi al standardelor de evaluare creştesemnificativ.

Începând cu anii „70, conştientizarea atât de către comunitatea evaluatorilor europeni de întreprinderi (care s-a identificat aproape în exclusivitate cu experţii contabili autorizaţi) cat şi deutilizatorii rapoartelor de evaluare că abordarea evaluării pe baza valorii patrimoniale (de tipulcostului de înlocuire a activelor individuale) creează mari dificultăţi părţilor implicate în tranzacţii agenerat paşi importanţi în dezvoltarea disciplinei şi profesiei. În anul 1980, UECEF a publicat unnou document în care precizează necesitatea reconsiderării evaluării întreprinderii, datorită

dezvoltării atât a doctrinei, cât şi a practicii evaluării europene.Evoluţia principală, care s-a manifestat cu pregnanţă în domeniul evaluării, a fost statuată în

mod clar în acest document prin f ormularea următoare: Evaluarea întreprinderilor face parte dinteoria economică a alternativelor de investiţii; în acest fel, în principiu, ea trebuie să se bazeze pe această teorie, ca şi pe metodele de calcul a rentabilităţii investiţiilor.

De asemenea, a fost recunoscut faptul că: valoarea corectă a unei întreprinderi poate fideterminată numai pe baza excedentelor financiare pe care aceasta le poate distribui în mod durabil... Această valoare reflectă valoarea actualizată a tuturor excedentelor financiare viitoare aleîntreprinderii, capabilă să le distribuie, dar menţinând productivitatea financiară a acesteia.

O etapă importanta a evoluţiei doctrinei evaluării întreprinderilor o reprezintă apariţiastandardelor European si respectiv internaţional de evaluare a afacerii: editarea Standardului

European 12 – “ Business Valuation” în noua ediţie a Standardelor Europene de Evaluare dinseptembrie 2000 şi, respectiv, “ Applications and Performance Guidance No. 4 – Business Valuation”, elaborat de International Valuation Standards Committee (IVSC) în 18 august 1999.

Câteva elemente esenţiale ale standardelor de evaluare a afacerii sunt: * necesitatea de a utiliza în evaluare numai acele metode şi proceduri de evaluare

recunoscute, care sunt selectate de evaluator funcţie de scopul evaluării şi de ipostaza în care segăseşte evaluatorul;

* precizarea şi descrierea clara a celor trei abordări în evaluarea unei întreprinderi, respectiv:- abordarea pe bază de active;

- abordarea pe bază de venit;



5

- abordarea prin comparaţie. * reconcilierea valorii finale, în cazul în care se utilizează mai multe metode de evaluare se

face nu prin recurgerea la aprecieri statistice (de exemplu o medie ponderată a valorilor obţinute), ciprin selectarea unei valori în cadrul unui proces de judecata a evaluatorului.

I. Conceptiile si principiile metodologice ale evaluarii I.1. Principii de evaluare a întreprinderii

I.1.1. Principii fundamentale de evaluare a intreprinderiiExista un set de principii incluse in fundamentele evaluării. Ele sunt deopotrivă valabile in

evaluarea afacerilor, proprietăţilor imobiliare, maşinilor si echipamentelor sau activelor necorporale.Cele mai importante principii de evaluare, la care se va reveni pe parcursul lucrării sunt: 1. Principiul anticipării: valoarea provine din beneficiile viitoare anticipate care urmează a

fi generate de proprietatea deţinută.Pe piaţa este normal ca investitorii sa gândească valoarea mai degrabă in funcţie de

beneficiile probabile si riscurile ataşate unui anumit plasament de capital decât in funcţie de costulistoric sau costul de recreare a acelei proprietăţi.

2. Principiul substituţiei: atunci când pe piaţa sunt disponibile mai multe bunuri similare cu preturi diferite, acela care are preţul cel mai mic se va epuiza primul.

Forma de manifestare a acestui principiu este cunoscuta din viaţa obişnuită, dar modul denuanţare in domeniul evaluării este puţin diferit, ţinând seama de complexitatea proprietăţilor sauafacerilor evaluate care incorporează mai multe “bunuri”: un activ nu valorează mai mult decât costul de înlocuire al tuturor părţilor sale componente.

3. Principiul schimbării: schimbarea este rezultatul acţiunii legii cauza - efect; Schimbărilecare apar in cadrul forţelor care creează sau influenţează valoarea (unei proprietăţi sau afaceri) suntcontinue, unele graduale altele rapide. De exemplu, schimbarea de către guvern a legii impozitului pe profit sau de către banca centrala a ratei scontului, falimentul unui competitor major etc. Suntschimbări care au impact direct si rapid asupra valorii. De asemenea, deprecierea fizica saufuncţională a activelor se încadrează in categoria schimbărilor cu impact gradual asupra valorii.Evaluatorul încearcă sa cuprindă in estimarea sa schimbările probabile ale pieţei sau ale proprietăţii

dar totuşi trebuie reţinut ca o estimare a valorii este valida doar la data specificata in raport.4. Principiul cererii si ofertei: preţul unei mărfi (proprietăţi) variază direct dar nu neapărat

si proporţional cu cererea si invers, dar nu neapărat proporţional cu oferta. Atât de cunoscuta lege a cererii si ofertei este esenţiala si in estimarea valorii. Atunci când pe

piaţa sunt oferite mai multe alternative investiţionale (obligaţiuni, acţiuni, firme închise, unităţi operaţionale etc.) care cumulează o oferta mai mare decât cererea solvabila, realizarea echilibruluicerere-oferta va determina scăderea preturilor de vânzare.

5. Principiul contribuţiei: valoarea unei părţi componente a unei proprietati/afaceridepinde de cat de mult contribuie aceasta la valoarea întregului sau de cat de mult reduce valoareaîntregului absenta sa.

Este un principiu care ajuta la înţelegerea clară a adevărului ca nu toate costurile înseamnă

valoare si, de asemenea, permite estimarea valorii in cazuri particulare, cum ar fi: divizarea,fuziunea, recapitalizarea etc.

I.1.2. Principii specifice de evaluare a întreprinderiiIn evaluarea întreprinderii exista un set specific de principii care va fi dezvoltat in continuare.

Estimarea unei valori rezonabile a întreprinderii este funcţie de experienţã şi judecatã bazatã peinformare dar ea trebuie sã se bazeze pe un fundament teoretic bine definit. Principiile enumerate şianalizate pe scurt în continuare au fost sintetizate din combinarea teoriei economice, a standardelorde evaluare a întreprinderii, a realităţilor pieţei dar şi a logicii bunului simţ .



6

Principiul 1: Valoarea întreprinderii este echivalentã cu valoarea prezentã a tuturor fluxurilor viitoare anticipate care derivã din dreptul de proprietate asupra capitalului firmei.

Pe scurt putem reţine ca valoarea întreprinderii este orientata spre viitor. Pe o piaţainvestitorii analizează întreprinderile pe baza performanţelor lor evidente de a genera, dupăcumpărare, venituri sau fluxuri financiare libere atât din activitatea de exploatare (operaţională) catşi din afara exploatării. Ca regulã generalã, cu cât este mai mare incertitudinea referitoare la performantele viitoare ale întreprinderii, cu atât riscul perceput va fi mai mare şi prin urmare valoarea va fi mai micã.

Principiul 2: Atunci când valoarea este definitã ca "valoarea actualizatã a tuturor câştigurilor viitoare anticipate care derivã din dreptul de proprietate", valoarea are 2 componente distincte:comercială (sau transferabilă) şi necomercială (sau valoare pentru proprietar).

Acest principiu relativ simplu de exprimat este uneori greu de cuantificat, pentru ca, aşa cums-a arătat, o condiţie importanta a manifestării valorii este determinată de transferabilitatea proprietăţii şi deci, evaluatorul trebuie sa discernă şi sa cuantifice valoarea netransferabilă careaparţine proprietarului actual în virtutea atributelor sale personale, incluzând în valoarea de piaţadoar valoarea comerciala (transferabila).Principiul 3: Valoarea este estimatã la un anumit moment de timp. Ea este o funcţie de informaţiilecunoscute şi previziunile făcute numai la acel moment de timp.

Întreprinderea ca obiect al cercetărilor şi practicii economice (inclusiv al evaluării) este poate

cea mai apropiata de conceptul filososfic “totul curge”.Întreprinderile sunt în continuã evoluţie ca rezultat al vânzării sau cumpărării de active, linii

de fabricaţie, schimbării managementului, modificării aranjamentelor financiare, schimbărilor dinramura şi a situaţiei concurenţiale.

Fiecare şi toate aceste schimbări influenţează evoluţia întreprinderii şi conduc la modificareavalorii ei. Prin urmare, valoarea corespunde unui anume moment de timp.Principiul 4: Piaţa determinã rata de fructificare a capitalului aşteptatã de investitor.

Costul capitalului sau rata de fructificare a capitalului are un rol esenţial în estimarea valoriide piaţa a întreprinderii. De asemenea, evaluatorul trebuie sa înţeleagă ca la un anumit moment detimp, forţele pieţei sunt cele care determinã ratele de fructificare a capitalului, aşteptate deinvestitori. Aceste forţe sunt determinate îndeosebi de:

a) condiţiile economice generale, dar în mod deosebit ratele dobânzilor la creditele pe termenscurt şi lung;

b) situaţia echilibrului cerere – oferta pe piaţa investiţiilor în general şi a întreprinderilor înspecial;

c) categoria de cumpărători de pe piaţã, motivaţia lor şi filosofia de investiţie a fiecăruia. Evident cã fiecare categorie are aşteptări specifice referitoare la fructificarea capitalului şiatitudinea lor va influenţa performanţele generale ale pieţei de capital.

Principiul 5: Valoarea întreprinderii depinde direct de performanţa acesteia de a genera în viitor fluxuri pozitive la dispoziţia proprietarilor, cu excepţia cazurilor când lichidarea conduce la ovaloare mai mare.

În cadrul concepţiei de continuitate a activităţii întreprinderii, valoarea este estimatã prin

aplicarea unei rate de actualizare adecvate în condiţiile alegerii unor fluxuri financiare viitoareobţinute după plata impozitului pe profit. Acceptând cã piaţa “dictează” rata de fructificare a capitalului şi cã aceasta în cele mai multe cazuri se aflã într-un interval relativ restrâns, este clar cãvaloarea unei întreprinderi variază direct proporţional cu performanţa ei de a genera în viitor fluxuripozitive pentru remunerarea capitalului investitorilor.

Logic înţelegem că valoarea estimata pe principiul continuităţii nu poate fi mai mica decâtvaloarea de lichidare a afaceriiPrincipiul 6: Cu cât este mai mare valoarea activelor tangibile (estimatã ca valoare de utilizare saude lichidare) cu atât este mai mare valoarea întreprinderii.



7

Acest principiu se fundamentează pe următoarele elemente: - valoarea la utilizare presupune continuitatea activităţii întreprinderii evaluate. De exemplu,

activele tangibile cum ar fi clădirile sau echipamente cu utilizare unicã, au de obicei o "valoare deutilizare” mai mare decât "valoarea de lichidare". Teoretic, atunci când se estimează activul netcorectat, cu cât este mai mare valoarea activelor tangibile, cu atât este mai mare suma necesarã deinvestit pentru a intra în domeniul în care funcţionează întreprinderea. Rezultã un cost mai mare deintrare în ramura, o probabilitate mai micã de concurenţã şi, de asemenea, o ratã de fructificarecerutã de cumpărător mai micã. Aplicarea acestui raţionament trebuie sã reflecte condiţiile unei

situaţii date. - deşi se presupune continuitatea activităţii întreprinderii, toate previziunile pe care le

realizează un investitor raţional iau în calcul şi probabilitatea de faliment. La data cumpărării întreprinderii, activul net al firmei va avea o valoare de lichidare. Teoretic, cu cât valoarea delichidare la data evaluării este mai mare, cu atât riscul cumpărătorului este mai mic şi prin urmarerata de fructificare aşteptatã de cumpărător este mai micã. Principiul 7: În majoritatea cazurilor participaţia de control are o valoare unitarã mai mare decât participaţia minoritarã, atunci când acestea sunt estimate separat.

Este important sã se facă deosebirea între estimarea valorii totale a întreprinderii şi estimareavalorii individuale a participaţiilor pe care le au diferiţi acţionari ai întreprinderii.

Controlul deţinut de un acţionar sau de un grup de acţionari care acţionează coerent în luarea

deciziilor în virtutea unui acord, asigurã în primul rând alegerea membrilor consiliului deadministraţie şi apoi controlul operaţiilor întreprinderii şi strategia acesteia. Un acţionar cu participaţie minoritarã nu va putea controla semnificativ fluxul de lichidităţi generat de firma şi caurmare a acestui dezavantaj valoarea unitarã a participaţiei sale este inferioarã faţã de valoarea unitarã a participaţiei majoritare.

I.2.Concepte si fundamente in evaluareActivitatea de evaluare presupune calcularea si stabilirea unui pret care sa poata fi utilizat într-

o tranzactie între vânzator si cumparator. Procesul de evaluare este un proces complex care necesitarespectarea unor metode, principii, standarde în stabilirea unei valori pentru firma sau diferitelecategorii de active evaluate.

Caracterul complex al activitatii de evaluare este determinat de mai multi factori:- natura si marimea firmei;- patrimoniul firmei si posibilitatea de valorificare;- reflectarea în contabilitatea firmei a patrimoniului ei;- capacitatea echipei de conducere de a gestiona si elabora strategia firmei.

În ceea ce priveste momentele în care este necesara evaluarea unei firme, acestea sunt:- la schimbarea dreptului de proprietate asupra firmei;- la schimbarea marimii si structurii capitalului;- la schimbarea numarului si componentei asociatilor si actionarilor;- în actiuni juridice cu scop patrimonial ( faliment, succesiune, etc );

- în caz de litigii.

I.2.1. Activitatea de evaluareEvaluarea este o activitate din sfera serviciilor profesionale cum ar fi: consultanta,

proiectarea, avocatura. Consultanta în evaluare se finalizeaza printr-o lucrare de evaluare rezultata înurma unui proces complex, prin respectarea unor metode si standarde prin care se atribuie o valoareunor proprietati, intreprinderi etc.

O alta remarca importanta care trebuie facuta în legatura cu activitatea de evaluare estediferenta dintre valoare si pret. În urma acestei activitati, întreprinderii s i se atribuie o valoare, careeste o calitate conventionala atribuita în urma unei judecati, unor calcule, unei expertize.



8

Pretul este o suma concreta rezultata în urma unei tranzactii, apare între vânzator sicumparator si poate fi diferit de valoare care este o marime estimata având o doza de subiectivism.Calitatea unei lucrari de evaluare consta în acuratetea prin care evaluatorul reuseste prin opinia saasupra valorii sa se apropie de pretul tranzactiei, pret ce apare pe piata caracteristica. Evaluarea esteo activitate efectuata de profesionisti care respecta niste principii, metode si standarde specifice princare se determina o valoare pentru proprietate sau intreprinderea respectiva, care sa fie cât maiapropiata de cea pe care recunoaste piata în urma tranzactiilor.

Evaluarile pot fi clasificate în functie de anumite criterii astfel:

a) în functie de obiectul lor:- evaluari de bunuri ( mijloace fixe, stocuri etc. );- evaluari de active intangibile ( licente, brevete, marci, investitii în resurse umane etc.);- evaluari de active economice ( sectii, magazine, depozite etc.);- evaluari de firme, întreprinderi.

b) în functie de metoda utilizata pentru evaluare:- evaluari patrimoniale;- evaluari bazate pe actualizarea profiturilor;- evaluari bazate pe actualizarea cash flow-urilor;- evaluari bursiere;- evaluari mixte.

c) în functie de scopul urmarit:- evaluari economice care urmaresc stabilirea valorii de piata a unei afaceri în vederea vânzarii ei;- evaluari administrative care urmaresc de regula stabilirea masei impozabile si sunt cerute de catreorganele fiscale.

d) în functie de beneficiarii evaluarii se disting:- evaluari pentru proprietarii afacerii pentru stabilirea unei baze de negociere în vederea vânzariifirmei;- evaluari pentru institutiile publice;- evaluari pentru institutiile financiar – bancare;- evaluari pentru instante judecatoresti în cazul existentei unor litigii legate de marimea, miscareasau lichidarea patrimoniului firmei;

- evaluari pentru persoane fizice ( mostenitori, salariati etc.).Evaluarea nu este un exercitiu simplu, dar nici o stiinta exacta. Pentru a avea o imagine cât

mai apropiata de realitate a valorii întreprinderii este necesara o evaluare a acesteia. Valoarearezultata în urma unei evaluari nu trebuie confundata cu pretul de vânzare al întreprinderii sau a uneiparti din actiunile ei. Problematica valorii a fost abordata în permanenta de o serie de specialisti îndomeniu, care au formulat diferite curente. Indiferent de curentul abordat în stabilirea valoriifirmelor, exista diferite tipuri de valoare care sunt folosite în practica economica. Valoarea de piatapoate fi definita ca fiind (conform Asociatia Nationala a Evaluatorilor din România - ANEVAR)“marimea estimata pentru care o proprietate ar fi schimbata la data evaluarii, între un vânzatorhotarât si un cumparator hotarât, într-o tranzactie echilibrata, dupa un marketing adecvat, în carefiecare parte a actionat în cunostinta de cauza, prudent si fara constrângeri”. Valoarea de utilizare

reprezinta valoarea unei proprietati, din punctul de vedere al utilizatorului.Valoarea din nou (valoarea de înlocuire) reprezinta costul producerii si procurarii din nou aproprietatii respective. În varianta în care pentru diferite proprietati nu se pot prezenta devize sauexpertize se recomanda stabilirea valorii în baza unor metodologii stabilite de specialistii din diferitedomenii. Valoarea ramasa reprezinta valoarea din nou din care se scade uzura. Cand evidentelecontabile nu ofera toate datele pentru determinarea gradului de uzura, aceasta se determina astfel:

- pe baza de expertiza tehnica prin experti autorizati;- pe baza de analiza tehnica, luându-se în calcul vechimea, starea de întretinere, numarul de

reparatii capitale, regimul de utilizare, calificarea personalului de deservire etc.



9

Valoarea de impozitare reprezinta valoarea unei proprietati, conform definitiei data dereglementarile legale cu caracter fiscal. Valoarea de lichidare reprezinta suma lichiditatilor rezultateprin vânzarea activelor unei societati, în cazul în care aceasta îsi înceteaza activitatea. Valoarealichidativa reprezinta valoarea rezultata din estimarea minimului sumelor ce se pot obtine prinvânzarea activelor unei firme. Valoarea bursiera reprezinta valoarea firmei cotate la bursa, în urmaaplicarii metodelor de evaluare bursiere. Valoarea de asigurare reprezinta valoarea acceptata deasigurator pe baza evaluarii proprii, si în baza unui contract de asigurare. Valoarea de continuitatereprezinta valoarea determinata pe baza însumarii cash flow-urilor actualizate, generate de

desfasurarea activitatii firmei.

I.2.2. Organizarea activitatii de evaluareProcesul de evaluare cuprinde trei etape distincte: etapa de ofertare, etapa de contractare si

etapa de evaluare. Acestea au drept scop:- identificarea punctelor tari, a punctelor slabe, a oportunitatilor si amenintarilor;- aprecierea fezabilitatii transferului de proprietate;- stabilirea unui interval de valori de referinta pentru procesul de negociere al firmei.

a) Etapa de ofertareÎn aceasta etapa evaluatorul prezinta oferta sa sub forma unui document firmei care doreste

evaluarea. Pentru elaborarea ofertei trebuie luate în considerare urmatoarele aspecte:

- oferta trebuie sa fie astfel conceputa, elaborata în asa fel încât sa atraga clientul;- exprimarea ofertei sa fie simpla si clara;- sa reiasa din continutul ei informatiile necesare pentru activitatea de evaluare;- sa prezinte costul activitatii de evaluare;- sa cuprinda informatii referitoare la eventualii colaboratori de care sunt nevoie în procesul

de evaluare;- sa prezinte conditiile de realizare a lucrarii pentru ambele parti.

b) Etapa de contractareDaca ambele parti (evaluatorul si clientul) cad de acord asupra tuturor aspectelor prezentate

în oferta de evaluare, se va trece la etapa de contractare. Contractarea lucrarii de evaluare trebuie sarespecte standardele europene de evaluare precum si conditiile prezentate în oferta.

Elementele esentiale ale unui contract de evaluare sunt:- denumirea partilor contractante;- scopul evaluarii;- termenul de evaluare;- drepturile si obligatiile evaluatorului;- drepturile si obligatiile clientului;- costul lucrarii de evaluare;- modul de aplicare si calculare a unor eventuale penalitati;- clauza de modificare sau reziliere a contractului;- semnaturi autorizate.

c) Etapa de evaluare

În cadrul procesului de evaluare, etapa cea mai importanta o constituie etapa de evaluare.Aceasta este constituita din trei faze care se deruleaza succesiv: faza initiala de pregatire aactivitatii de evaluare, faza de evaluare propriu zisa si faza rezultatelor si concluziilor.

Faza de pregatire a activitatii de evaluare urmareste:- planificarea activitatii de evaluare ( fazele necesare lucrarii de evaluare si durata acestora,

stabilirea personalului care se va ocupa de evaluare etc. );- culegerea informatiilor cu privire la situatia economica nationala si a domeniului în care îsi

desfasoara activitatea firma evaluata, precum si a informatiilor despre firma în cauza;- subcontractarea unor lucrari cu colaboratorii.



10

În aceasta etapa are loc primul contact cu personalul firmei care va furniza informatiilenecesare procesului de evaluare. Echipa de consultanta trebuie sa-si formeze o vedere de ansambluasupra firmei si asupra problemelor cu care se confrunta: afaceri desfasurate, furnizori si clienti,retele de distributie, tehnologii utilizate, situatia economico-financiara, organizarea si conducereafirmei. Vor fi contactati cenzorii si auditorii interni si externi, se vor consulta rapoartele încheiate, sevor cere informatii de la Camera de Comert si Industrie, Registrul Comertului etc., pentru culegereade informatii referitoare la firma evaluata. În faza evaluarii propriu zise se realizeaza un diagnostic,si evaluarea cu ajutorul metodelor patrimoniale, metodelor de rentabilitate sau a metodelor ombinate.

Pe parcursul fazei rezultatelor si concluziilor se întocmeste raportul de evaluare pe bazainformatiilor obtinute în a doua faza si se prezinta acest raport clientului.

Raportul de evaluare trebuie întocmit în conformitate cu standardele de evaluare si trebuie satina cont de cerintele clientului. Acesta trebuie sa fie redactat clar si concis si sa dea posibilitateaclientului sa înteleaga datele prezentate în raport.

Raportul de evaluare trebuie sa contina:- prezentarea obiectului evaluat;- prezentarea obiectivului si scopului evaluarii;- prezentarea bazelor lucrarii de evaluare;- prezentarea diagnosticului de evaluare, a metodelor de evaluare utilizate;- concluzii si recomandari.

I.2.3. Sarcinile evaluarii întreprinderiiProdusul evaluarii consta în stabilirea unor preturi potentiale“ pentru întreaga întreprindere,

subunitati independente sau participatii. Prin preturi, vom întelege sumele de bani care vor fiobtinute de cel care înstraineaza, si cheltuielile consumate, de cel care achizitioneaza.

Ca pret potential“ nu trebuie sa întelegem aici numai pe cel posibil de obtinut la o vânzare -cumparare, ci si fiecare valoare care ar aparea, în ziua de referinta“ (ziua la care se referaevaluarea), ca un venit de pe urma înstrainarii. Prin urmare, misiunea unei evaluari de întreprindereconsta într-o apreciere, sau, în sens comercial, calculatie. În legatura cu aceste preturi potentiale“ sepune întrebarea: în ce masura poate fi vorba de valoare într-un asemenea pret? Aceasta problemaeste tratata de Viel/Bredt/Renard sub forma valorii obiective si subiective a întreprinderii.

Pe baza acestor premize sunt însarcinati expertii autorizati sa evalueze întreprinderile.Persoanele fizice sau juridice, care dau mandat evaluarii întreprinderilor, stabilesc,

întotdeauna, perspectiva din care se va efectua aceasta evaluare. În ultima instanta este vorba deaprecierea unui pret individual de înstrainare al unei întreprinderi, care poate fi obtinut, cel mai usorîn ziua de referinta“ a evaluarii, pe baza situatiei economice specifice a întreprinderii.

Aceasta valoare care este dedusa din proprietatile obiectului de evaluat, pe de-o parte si dinposibilitatile de înstrainare existente, pe de alta parte, se apropie de ceea ce, în mod obisnuit, senumeste valoarea obiectiva“ a întreprinderii. Daca am stabilit o asemenea valoare, atunci nu estedeloc greu sa deducem diverse valori subiective“, în functie de diferitele motive sau momente deevaluare. În vederea realizarii acestui scop, avem nevoie de informatii legate de calitatileintreprinderilor si ale mediului economic al acestora din momentul respectiv, din care sa se poata

stabili preturile maxime sau minime de întelegere. Daca în practica obtinerea valorii obiective a întreprinderii are un grad de dificultate ridicat, valorile maxime sau minime de vânzare, din punctulde vedere al anumitor subiecte, sunt stabilite, de regula, fara probleme. Este important sa se retina camisiunea evaluarii întreprinderilor, poate fi rezolvata prin aprecieri si calculatii, fiind vorba întotdeauna numai de un folos, pe care o întreprindere sau o participatie, îl creeaza, si de costurilecare trebuiesc suportate, pentru a obtine folosul respectiv.

Din acest punct de vedere, sarcina evaluarii întreprinderii ar putea fi : stabilirea limitelor,avantajelor si dezavantajelor unei întreprinderi sau participatii pentru proprietarul ei si, pe bazapredominantei avantajelor fata de dezavantaje, în limitele date, fundamentarea unei judecati de



11

valoare sub forma unei sume de bani, pe care un achizitor ar urma sa o plateasca pentru subiectul încauza.

II. Necesitatea, motivul si momentul evaluarii întreprinderii II.1.Necesitatea evaluarii

În general evaluarea întreprinderii este necesară în următoarele situaţii:

1) Operaţiuni de achiziţii, fuziuni, majorări de capital . O evaluare joacă un rol major înachiziţia unei companii. Ea furnizează o opinie independentă privind valoarea afacerii, o marjăînăuntrul căreia se negociază în cele mai multe cazuri preţul.

2) Evaluarea pentru listarea la bursa.3) Expropieri.4) Suport în caz de litigii.5) Disputele între acţionari.6) Disputele între soţi.7) Solicitarea instituţiilor financiare.8) În acţiuni juridice cu scop patrimonial (succesiune, faliment, constituirea de ipoteci)

În general evaluarea se mai efectueaza când se schimba proprietarul. Aceasta devineobligatorie pentru orice societate când se schimba proprietarul unic - statul. Evaluarea se maiefectueaza si in urmatoarele momente:

1. Vânzarea – cumpararea întreprinderilor, a partilor de întreprinderi (active), a actiunilorsau participatiilor La vânzare-cumparare are loc schimbarea proprietarului si este necesara stabilireaunui pret care sa satisfaca, deopotriva, atât pe vânzator cât si pe cumparator.Pretul de vânzare poate fi considerat acceptabil daca se situeaza între limita minima sub care estedispus sa vânda vânzatorul (sub aceasta limita vânzarea n-ar mai fi eficienta) si limita maxima pecare cumparatorul este dispus sa o plateasca. Pentru vânzator, valoarea obiectiva ar fi limita minimade pret, deoarece la stabilirea acesteia s-a pornit de la veniturile realizate în conditiile activitatii, înforma actuala. Având în vedere ca la vânzarea – cumpararea actiunilor sau a titlurilor de participareare loc o schimbare a proprietatii, stabilirea preturilor se face conform regulii de mai sus.Baza de pornire o constituie valoarea întregii întreprinderi. Valoarea participarii nu este egala întru-totul cu ponderea ei în valoarea totala. Valoarea actiunilor si a titlurilor de participare difera înfunctie de gradul de influenta care poate fi exercitat de cumparatori, ceea ce înseamna caachizitionarea unui pachet de control se va face la un pret mai ridicat decât cumpararea unor actiunicare nu permit nici o influenta asupra actului de conducere. La vânzarea - cumpararea actiunilor suntde luat în considerare cursurile bursiere ale actiunilor asemanatoare si situatiile bursiere alemomentului.

2. Fuziunea întreprinderilorFuziunea se face prin absorbtia unei societati de catre alta sau prin contopirea a doua sau mai

multe societati comerciale, pentru a forma o noua societate. La fuzionare trebuie stabilit în ce masuraproprietarii întreprinderilor implicate participa la capitalul întreprinderii rezultate din fuzionare.Stabilirea cotei de participare se bazeaza pe valorile întreprinderilor care fuzioneaza.Fuzionarea este profitabila daca noile parti rezultate din fuziune le depasesc pe cele anterioare. Acestlucru este posibil când se realizeaza efecte pozitive de cooperare. Contributia întreprinderilor carefuzioneaza, la efectul de cooperare poate fi foarte importanta prin valoarea rezultata ca urmare aacestui proces. Daca în fuzionare sunt implicate întreprinderi la care acelasi proprietar detineparticipari, problema valorii nu are relevanta. Valoarea devine relevanta daca întreprinderile carefuzioneaza au asociati diferiti, ceva de genul joint-venture“ si, de asemenea, daca se vând parti unor terti.



12

3. Divizarea întreprinderilorDivizarea rezulta din împartirea întregului patrimoniu al unei societati, care-si înceteaza

activitatea, între doua sau mai multe societati existente sau care se înfiinteaza prin acest mod.Daca la divizarea de întreprinderi mari în mai multe entitati economice independente, tertii,

în calitate de detinatori de participatii sau proprietari - sunt participanti, atunci pentru mentinereadrepturilor de proprietate, este necesara evaluarea întreprinderii.

Fuziunea si divizarea au ca efect dizolvarea, fara lichidare a societatii care îsi înceteazaexistenta si transmiterea în întregime, a patrimoniului catre societatile beneficiare.

4. RestituirileLa exproprierile fara compensatii, evaluarea în cazul unei restituiri integrale ulterioare,

trebuie sa se faca de doua ori, adica în momentul exproprierii si în cel al restituirii, pentru a prevenicresteri de valori sau devalorizari.

5. Participatii în cadrul joint - venturesLa înfiintarea sau asocierea de întreprinderi în cadrul joint-ventures“ se aplica aceleasi

proceduri de stabilire a valorii ca si la fuzionari. Împartirea corecta a drepturilor de proprietate sepoate face numai prin evaluarea partilor cu care participa fondatorii, respectiv asociatii.

6. Marirea capitalului social/înfiintare prin aport în naturaDaca o întreprindere este folosita ca aport în natura, pentru marirea capitalului social al unei

societati, atunci trebuie stabilit câte actiuni se emit ca urmare a respectivului aport în natura. Acest

lucru se realizeaza si prin evaluarea aportului în natura si al societatii primitoare. În ipoteza ca la înfiintarea unei societati, pe lânga bani ori aport în natura, se aduce si o intreprindere, aceasta vatrebui evaluata, pentru a stabili corect noile drepturi de proprietate.

7. Emisiunea de actiuni. Cotarea la bursaÎn acest caz este vorba de vinderea de actiuni, în cantitati mari, de catre terti privati. Premisa

pentru cotarea la bursa este dovada capacitatii productive a întreprinderii în cauza în conditiilecompetitiei de piata. Baza stabilirii cursului de emisiune îl reprezinta evaluarea întreprinderii.Evaluarea nu poate conduce direct la valoarea cotatiei bursiere deoarece mai sunt de luat în calcul sialti factori, cum ar fi: cursurile la bursa, raporturile curs-profit la întreprinderi comparabile cotate labursa etc.

Evaluarile rezultatelor societatii constituie puncte de sprijin referitoare la aprecierea

viitoarelor dividende de încasat si posibilele cresteri de curs ale actiunilor pentru eventualiicumparatori si care, în ipoteza introducerii la bursa, capata noi valente pentru actionariatuldiversificat care are noi posibilitati de analiza.

8. ArendareaEvaluarea întreprinderii trebuie facuta la începutul si sfârsitul arendarii pentru a diminua

riscurile modificarilor, în plus sau în minus, ale patrimoniului arendat.9. Evaluarea ca baza a deciziei de redresare sau lichidare a întreprinderiiEvaluarea unei întreprinderi cu rezultate slabe poate constitui argumentul esential în alegerea

alternativelor de redresare sau lichidare.10. Oferirea de informatii preliminare pentru flexibilitate în vânzari de întreprinderi

sau cooperari

Evaluarile preliminare scurteaza fazele pregatitoare pentru vânzari de întreprinderi sicooperari, si maresc flexibilitatea factorilor de decizie.11. Evaluarea unui obiect din motive concreteÎn principiu se pot face distinctii între motive de evaluari care depind sau nu de o decizie care

urmeaza sa se ia. Motivele de evaluare în care modificarea conditiilor de proprietate esteconditionata de o anumita decizie, pot fi împartite în:

a) Prilejuri de evaluari în care modificarea situatiei proprietatii nu se poate face de o parte împotriva vointei celeilalte parti. Concret, în acest caz, este vorba de: vânzarea sau cumpararea de întreprinderi, domenii de afaceri, grupe de produse, marci sau parti de întreprinderi; fuzionari saudivizari de întreprinderi efectuate pe baza liberei întelegeri între parti; intrarea unui asociat într-o



13

întreprindere care fiinteaza deja. În literatura de specialitate cazurile în care niciuna din parti nupoate sa efectueze singura modificari ale situatiei proprietatii (însemnând ca, nu se poate impune)fara colaborarea si împotriva vointei declarate a partii celeilalte, - se mai numesc situatii conflictualenestapânite sau nedominate.

b) Cazuri în care una din parti poate efectua modificari ale situatiei proprietatii împotrivavointei celeilalte. Printre acestea se pot aminti: iesirea unui asociat prin rezilierea contractului desocietate; eliminarea unui membru incomod, suparator dintr- o societate de persoane; stabilireaplatilor de compensatie la încheierea unui contract de asociere sau a unei asocieri în participatiune;

despagubirea asociatilor minoritari în cazul unor transformari transmisibile; exproprieri. Acestea semai numesc si situatii conflictuale aflate sub control.

Împartirea motivelor de evaluare care depind de o decizie în situatii conflictuale nestapânitesi situatii aflate sub control, nu este suficienta deoarece nu cuprinde toate cazurile în care se faceevaluarea, ca de exemplu: introducerea pentru prima oara de actiuni la bursa; participari la capital alesalariatilor, cazuri în care se poate spune numai partial ca este vorba de o situatie conflictuala aflatasub control, pentru ca aceste acte nu pot fi asimilate integral cumpararii de parti din întreprindere.

De asemenea, în cazul: partajului intervenit dupa divort; împartirii masei succesorale lamostenire; iesirii unui asociat din societate prin moarte sau faliment; încadrarea în categoriasituatiilor conflictuale aflate sub control, se poate face numai în anumite limite. Pentru motive deevaluare care nu sunt dependente de o anumita decizie, nu este prevazuta o modificare a raporturilor

de proprietate. Aici se pot avea în vedere evaluarile legate de impozitarea patrimoniului; la stabilirealimitei de creditare la verificarea garantiei creditului; la redresarea (asanarea) întreprinderilor.

12. Evaluarea întreprinderii proprii sau a unor elemente(active) strategice din acesteaÎn afara de situatiile concrete amintite mai înainte, poate sa apara si necesitatea evaluarii

propriei întreprinderi sau a unor unitati strategice de afaceri (active strategice) ale acesteia.O asemenea evaluare se face tot în vederea luarii unei decizii fara ca prin aceasta sa se

schimbe relatiile de proprietate.Motive pentru asemenea evaluari le-ar putea constitui:a) compararea diferitelor concepte strategice cu cel actual;b) stabilirea valorii efectelor de sinergie în propria întreprindere în cazul cumpararii unei alte

întreprinderi;

c) intentia înfiintarii unui joint - venture.

a) Evaluarea conceptelor strategice.În cazul conceptelor strategice, decizia corecta se poate lua numai daca acestea sunt

cuantificate, ceea ce implica ca, pentru fiecare, sa fie facuta o evaluare de întreprindere.Intreprinderile sunt constituite, de regula, din diferite unitati de afaceri productive strategice.

Pe scurt, o unitate productiva de afacere strategica reprezinta, o activitate antreprenoriala(combinatie produs -piata), pentru care este posibila o strategie proprie sau mai pe larg, o totalitatede combinatie produse/piata, linii de productie, s.a.m.d., care îndeplinesc împreuna o functie si carese disting clar de alte combinatii produse/piata.

Rapaport defineste unitatea de afacere strategica (activul strategic) ca cea mai mica unitate

organizatorica pentru care are rost si este posibila o planificare strategica integrala, în legatura cu unanume produs, pentru o piata precis stabilita“.O strategie pentru o asemenea unitate poate fi, prin urmare, conceputa ca o adunare

(acumulare) de investitii legate de o combinatie de produse/piata, iar întreprinderea, ca un portofoliude investitii alese pe baza strategiilor, în care se apreciaza viitoarele cash-flow-uri, care intra odatacu o anumita strategie.

Valoarea economica a unei întreprinderi poate fi apreciata în functie de strategiile luate încalcul.

Strategiile de afaceri se apreciaza în functie de rentabilitatea pe care o asigura posesorilor detitluri de participatie, iar în cazul unor societati, care se negociaza la bursa, prin intermediul platilor



14

de dividende si a modificarilor de curs al actiunilor. Daca conducerea societatii judeca sau selecteazaanumite strategii, atunci acestea trebuie sa fie cele care asigura cel mai mare avantaj detinatorilor deactiuni. De cele mai multe ori, elementele strategice de afaceri din cadrul unei întreprinderi necesitaconceptii si strategii diferite. Din cauza marimii, a dezvoltarii diferite si a conceptelor strategicevariate, este necesar ca fiecare element de strategie de afacere sa fie evaluat separat si apoi reunit într-o sinteza globala a întreprinderii.

b) Evaluarea efectelor de sinergie din propria întreprindere la cumpararea unei alte

întreprinderi.Elaborarea diferitelor concepte strategice poate conduce la concluzia ca este adecvat sa se

achizitioneze alte întreprinderi, parti din alte întreprinderi, grupe de produse straine, produse saumarci. Numai dupa analiza si evaluarea elementelor strategice proprii de afaceri (active strategice)vor fi selectionati sistematic candidatii adecvati. Limita superioara de pret pentru întreprindereaevaluata va cuprinde si efectele de sinergie care vor apare în propria întreprindere. Existentaprospectului de vânzare permite evaluarea la timp a propriilor elemente strategice de afaceri înlegatura cu evaluarea provizorie ale candidatelor la achizitionare, pe baza surselor de date publiceaccesibile si a propriilor cercetari; de exemplu analiza concurentei, implica noi întrebari pusevânzatorului în vederea modificarii rapide si sigure a limitei superioare de pret pentru întreprindereaevaluata, inclusiv calcularea efectelor de sinergie a ambelor întreprinderi.

c) Alte motive.Evaluarea fiecarei unitati productive strategice (activ strategic) din întreprinderea proprie,

poate:- sa permita o reactie rapida la o eventuala cerere de preluare;- sa stabileasca forma potrivita de plata (schimburi de actiuni, achizitie cu plata de numerar)

pentru întreprinderea achizitionata;- sa fie baza pentru controlul, planificarea si coordonarea investitiilor.

II.2. Scopul si functiile evaluarii întreprinderii

Evaluarile de întreprinderi se desfasoara în cadrul unor functiuni diferite.În cadrul functiunii neutrale“, expertul - evaluator, folosindu-se de o baza de date sigura si

pornind de la anumite premize de evaluare, obtine o valoare obiectiva“ asiguratorie, care poate fifolosita ca baza de pornire pentru viitoarele negocieri de pret.

Functiunea de consiliere“ îi permite expertului - evaluator stabilirea unei valori de decizie.Valoarea de decizie indica - luând în considerare scopurile subiective(strategice) si posibilitatileexistente - cât ar putea da maximum, un investitor pentru o întreprindere (limita superioara de pret)sau cât trebuie sa ceara minimum un vânzator (limita inferioara de pret). În cadrul functiunii demediere“ expertul - evaluator mediaza între valorile subiective ale partilor si propune un pretconsiderat de el, de întelegere, de acord, având în vedere ca este necesar un acord între valorilesubiective prezentate si pornind de la premiza ca valorile de decizie vor fi calculate pâna la

realizarea acestui lucru.Valorile obiective se calculeaza în cadrul functiunii neutrale ale analizei efectuate de expertul- evaluator. Ele pot fi folosite ca baza de plecare pentru negocierile care au loc în diversele situatiicând se efectueaza evaluarea întreprinderilor, din care amintim, cele mai importante: vânzari -cumparari de întreprinderi, parti de întreprinderi, ca si a actiunilor sau participatiilor; fuziuni de întreprinderi; restituiri de întreprinderi sau de parti din acestea; participari la joint - ventures;majorari de capital, participare în natura; introduceri la bursa; arendari; evaluari în vederearestructurarii si lichidarii de întreprinderi; obtinerea de informatii ca masura de precautie si pentrumai multa flexibilitate la vânzari de întreprinderi si cooperari.



15

Chiar daca si în aceste situatii, se folosesc de foarte multe ori, în cadrul tratativelor directe,valorile subiective bazate pe valori de decizie, totusi practica a demonstrat-o ca nu este lipsit de senssa se porneasca de la valorile obiective. Valoarea obiectiva, impartiala,are o dimensiune stabilitapornind de la ideea continuarii activitatii întreprinderii si se bazeaza pe anumite premize si conventiide evaluare. Pe baza acestora, expertul - evaluator enunta asteptarile de venituri, raportate la obiectulde evaluat si stabileste o valoare, care poate fi interpretata ca interna si în care au fost luati în calcultoti factorii de reusita din cadrul întreprinderii.

Pornind de la aceste valori obiective, se poate, ca în faza de negociere, luând în considerare si

factorii subiectivi, sa se ajunga la un acord concretizat într-un pret de întelegere.Drumul stabilit de practica de evaluare poate fi împartit în doua faze si anume:I. faza de constatare- în care expertul – evaluator vazând cum sta“ întreprinderea, îi atribuie

o valoare obiectiva siII. faza de tratativeInfluentele subiective deosebite vor fi evidentiate de expertul - evaluator neutru înca din faza

de constatare. În cadrul evaluarii în pasul doi“ expertii - evaluatori pot lua în considerare si situatiideosebite urmare caroravaloarea obiectiva poate fi dezvoltata în continuare într-o valoare de decizie.

Prin valoare de decizie întelegem pretul maxim pe care îl poate plati un potential cumparator,respectiv pretul minim pe care un potential vânzator trebuie sa-l obtina. Stabilirea valorii de deciziese face din perspectiva unui anumit cumparator, respectiv vânzator si se raporteaza la punctele lo r

de vedere specifice.În principiu, în cazul motivelor dependente de o decizie, valoarea întreprinderii poate fi

calculata pentru urmatoarele scopuri:a) Stabilirea unei valori de decizie în scopul unei investitii de capitalCaracteristic acestei valori sunt: detinatorul de participatii nu are sau are numai o influenta

neînsemnata asupra conducerii întreprinderii; valoarea este mai putin sau mai mult egala pentrufiecare depunator de capital ; valoarea se stabileste prin comparatie cu întreprinderi asemanatoare(valoarea de piata).

b) Stabilirea unei valori de decizie în scopul desfasurarii unei activitati antreprenoriale (saurenuntari).

Caracteristic pentru aceasta valoare sunt: detinator ul de participatii are o influenta

hotarâtoare în conducerea întreprinderii; valoarea întreprinderii va fi influentata hotarâtor deactionar si se situeaza, de regula, peste cea pe care un investitor o atribuie întreprinderii; valoareasubiectiva este limita superioara de pret a unui cumparator interesat, respectiv limita inferioara avânzatorului; valoarea întreprinderii se va stabili pe baza calculului investitional (valoarea derandament).

Se porneste de la principiul ca pentru aflarea valorii, numai scopurile si posibilitatile aceluicumparator, respectiv vânzator, sunt decisive. În cazul stabilirii valorii este vorba despre un calculinvestitional individual care, în prima faza, poate porni de la o valoare obiectiva. La stabilireavalorii, pentru un cumparator sunt de luat în considerare, printre altele, si urmatoarele aspecte:scopuri strategice legate de piata, urmarite de cumparator în perioada respectiva; efectele decooperare, care pot fi realizate numai de cumparatorul din momentul respectiv.

Am considerat urmatoarele situatii:- Un cumparator doreste ca prin achizitonarea unei întreprinderi sa-si faca intrarea într-onoua piata. El va fi dispus, din acest motiv, sa plateasca mai mult pentru acest obiect decât ar rezultadaca nu am lua în considerare acest obiectiv strategic al lui. În acest caz, valoarea lui de deciziedepaseste valoarea obiectiva.

- Cumparatorul doreste ca o parte din produsele proprii sa fie finisate în noua întreprinderecumparata, deoarece obtine, în acest mod, avantaje concrete, care conduc la dimin uarea costurilorde fabricatie. Aceste avantaje, legate de costuri, trebuie avute în vedere la stabilirea valorii.



16

Modificarea situatiei fiscale personale poate constitui un element care trebuie luat înconsiderare la calculul investitional individual. Acest lucru este valabil mai ales în cazulinvestitorilor straini care beneficiaza de reduceri fiscale.

Toate acestea sunt foarte actuale în tara noastra în procesul de reforma. Deosebirea fata deevaluarea obiectiva consta, înainte de toate, în faptul ca veniturile asteptate de pe urma întreprinderiidepind de proprietarul din momentul respectiv. Acest fapt se refera atât la veniturile financiare cât sila avantajele nefinanciare. În legatura cu aceasta, veniturile vor fi apreciate diferit, în functie decumparator, tinându-se cont de siguranta lor si avându-se în vedere înclinatia spre risc a

investitorului. La stabilirea valorilor de decizie, în prim plan se afla principiul subiectivitatii“ caretine cont de pozitiile factorilor direct implicati în situatiile respective.

Pentru realizarea scopurilor evaluarii trebuie sa se porneasca de la urmatoarele ipoteze:a) cumparatorul imaginar tinde exclusiv spre câstig;b) cauzele obtinerii rezultatelor din anii trecuti se perpetueaza si în viitor.Aceste presupuneri se refera atât la deciziile proprietarului cât si la factorii care se sustrag

influentelor sale (mediul înconjurator);c) dupa retinerea substantei, rezultatele se varsa integral în favoarea actionarului;d) cel mai favorabil plasament alternativ al câstigului prognozat îl constituie o achizitie a

unei alte întreprinderi din tara care aduce cel mult acelasi profit si prezinta o structura de risc - sansaasemanatoare;

e) veniturile ambelor surse sunt supuse aceleiasi fiscalitati;f) cresterile de pret ale bunurilor investite aferente obiectului de evaluat si ale alternativei

comparabile pot fi repartizate integral asupra preturilor de desfacere.Organizaţia este constituită din două sau mai multe persoane care desfăşoară activităţi

comune în vederea realizării unuia sau mai multor obiective. Aşadar, înfiinţarea unei organizaţii îşiare logica în realizarea unor obiective. În acest scop organizaţia îşi desfăşoară activitatea pe bazaunui plan folosind resurse umane, financiare, materiale şi informaţionale, şi este administrată de oechipă managerială.

Toate aceste forme organizatorice dispun de un patrimoniu alcătuit din active corporale şinecorporale a căror valoare suferă modificări în timp.

III. Abordarea patrimoniala (abordarea pe baza de active) III.1. Noţiuni introductive

Valoarea de piaţă este suma estimată pentru care o proprietate va fi schimbată, la dataevaluării, între un cumpărător d ecis şi un vânzător hotărât, într -o tranzacţie cu preţ determinat obiectiv, după o activitate de marketing corespunzătoare, în care părţile implicate au acţionat încuno ştinţă de cauză, prudent şi fără constrângere.

Valoarea întreprinderii pe premisa continuităţii activităţii: Acest termen descrie situaţia încare o întreprindere este transferată ca o entitate aflată în exploatare. Alte scenarii alternative deevaluare, diferite de continuitatea exploatării, se pot re feri la transferul tuturor activelor private ca

o entitate completă dar după închiderea întreprinderii, sau la transferal unor active utilizate în mod curent în întreprindere ca elemente individuale.

Valoarea de lichidare: Acest termen descrie situaţia în care un grup de active folositeîmpreună într -o întreprindere, sunt oferite la vânzare în mod individual (element cu element), deobicei în urma închiderii întreprinderii.

Evaluarea întreprinderii se face în ipoteza continuării activităţii sau în ipoteza încetăriiactivităţii.



17

Abordări în evaluare: LA NIVEL DE ELEMENT DE ÎNTREPRINDERE

- abordarea pe bază de active / patrimonială - abordarea prin comparaţia vânzărilor - abordarea pe bază de venit

LA NIVEL DE ELEMENT DE ACTIV - Abordarea prin cost – cost de înlocuire, cost de reconstrucţie - abordarea prin comparaţia vânzărilor – tranzacţii cu active, proprietăţi similare

- abordarea pe bază de venit – capitalizare directă (profit, rentă, dividende etc.), actualizarea fluxurilor financiare

Conceptul de evaluare patrimonială a întreprinderii Evaluarea pe bază de active (patrimonială) reprezintă estimarea valorii unei întreprinderi

şi/sau a unei participaţii de capital folosind metode bazate pe valoarea de piaţă a activelor individuale ale întreprinderii minus datoriile” (definiţie conform Standardelor internaţionale deevaluare).

Această abordare se bazează pe conceptul că valoarea unei întreprinderi este dată de valoareapatrimoniului acesteia.

III.2 Principalele metode de evaluare din cadrul abordării pe bază de a ctive sunt: Activul net corectat[ANC] Activul net de lichidare (ANL) Alte abordări – valoarea substanţială, capitaluri permanente necesare în exploatare (CPNE)

Activul net contabil Metoda activului net contabil

Activul net contabil se determină astfel: Activul net contabil = Total active – Datorii

Aceste valori se preiau din bilanţul întreprinderii evaluate, fără a se opera nici un fel decorecţii.

Această metodă este limitată deoarece în general nu reflectă valoarea actuală reală aelementelor din patrimoniu. Metoda poate fi relevantă în cazul întreprinderilor noi (cu o vechime demax. 5 ani), întreprinderi cu dezvoltare lentă şi cu o rată a profitului redusă şi relativ constantă sau încazul întreprinderilor al căror patrimoniu a fost reevaluat recent.

Este o metodă simplă de determinare a valorii întreprinderii, care însă nu ţine seama defactorii ce determină valoarea reală a elementelor patrimoniale cum sunt utilitatea activelor,variaţiile de preţuri care au loc pe piaţa bunurilor sau fluctuaţiile monetare.

III.2.1 Metoda activului net corectatPrin metoda activului net corectat (ANC) se calculează valoarea de piaţă a capitalului

acţionarilor.

Relatia de calcul a activului net corectatANC = Valoarea corectată (de piaţă) a activelor – Valoarea corectată (de piaţă) a datoriilor

Determinarea celor două elemente care compun formula de mai sus necesită un volum demuncă însemnat deoarece presupune analiza şi evaluarea fiecărei categorii de activ, respectiv datoriipentru a stabili valoarea actuală reală a acestora.

Rezultatul evaluării este valoarea de piaţă a întreprinderii sau a unei participaţii (pachet deacţiuni sau părţi sociale) – atunci când evaluarea se face în perspectiva unei activităţi continue deexploatare sau valoarea de lichidare în cazul unei întreprinderi care îşi încetează activitatea.

Etapele ce se parcurg în aplicarea metodei ANCPentru calcul activului net corectat al întreprinderii se parcurg următorii paşi:



18

1. Solicitarea şi obţinerea:i. bilanţului şi balanţei de verificare ale societăţii la data evaluării

ii. listelor cu imobilizările corporale (construcţii, terenuri, imobilizări în curs – cereprezintă, stocuri etc.)

iii. informaţii referitor la activele aflate în conservare, închiriate sau cu grad deutilizare redus

iv. situaţia datoriilor – tipul datoriei, valori, dobânzi, termene de rambursare, facilităţietc.

2. Evaluarea activelor şi datoriilor din patrimoniul întreprinderii (inclusiv a celorneînregistrate în bilanţ)

3. Calculul activului net corectat

Evaluarea elementelor patrimoniale de activ.

Evaluarea imobilizărilor necorporale (intangibile) Conform standardelor internaţionale de evaluare activele necorporale sunt active care se

manifestă prin propr ietăţile lor economice; ele nu au substanţă fizică; acordă drepturi şi privilegii proprietarului acestora şi în mod uzual produc venituri pentru proprietarii lor ”.

Activele necorporale sunt imoblizări de tipul cheltuieli de înfiinţare, pentru majorare acapitalului, cheltuieli cu cercetarea, fondul de comerţ, licenţe, brevete, programe informatice etc.

Ele se împart în două categorii – active identificabile distinct (brevete, licenţe, programe) şiactive neidentificabile distinct (fondul de comerţ sau goodwill-ul).

În cadrul acestei categorii de active se regăsesc cheltuielile de înfiinţare, de majorare acapitalului social care sunt considerate non-valori în procesul de evaluare deoarece ele nu reprezintăo investiţie, respectiv nu generează venituri viitoare. Prin urmare nu se iau în considerare îndeterminarea activului corectat total.

Pe de altă parte activele intangibile care au valoare pentru activitatea întreprinderii evaluatese evaluează utilizând metode specifice.

Metodele de evaluare utilizate se încadrează în cele trei abordări cunoscute: abordarea pe bază de cost abordarea pe bază de venit abordarea prin comparaţia de piaţă

Rezultatele obţinute prin cele trei metode pot să difere foarte mult. În cazul unor activenecorporale este posibilă aplicarea unei singure metode evaluare având în vedere natura informaţiilor ce se pot obţine (ex. Contract de închiriere – abordarea pe bază de venit este adecvată).

Metodele de evaluare bazate pe costuri – abordarea prin costCostul estimat poate fi costul de reproducţie sau costul de înlocuire.

Cost de înlocuire nou- costul curent al unui element similar nou, care are o utilitate aproapeechivalentă cu cea a elementului evaluat Cost de reproducţie nou – costul curent al unui element identic nou.

Această abordare este aplicabilă în cazul activelor intangibile care pot fi subsituite sau a

activelor noi (softuri, baze de date, forţa de muncă instruită). Paşi:

1. Se estimează costul de înlocuire sau de reproducţie al unui activ similar nou. 2. Se determină gradul de uzură al activului evaluat (activele intangibile sunt mai puţin afectate

de uzura fizică) 3. Se calculează ca diferenţă între costul de înlocuire şi gradul de uzură determinate - valoarea

activului obţinută prin această abordare



19

Metode de evaluare bazate pe venit – abordări pe bază de venit :- Metoda economiei de redevenţă – brevete, licenţe. Proprietarul cedează dreptul de folosinţă

unor terţi în schimbul unei redevenţe (calculată în general ca procent din veniturile generate de proprietatea respectivă) Redevenţa reprezintă în general 2-8% din vânzări.

- metoda economiei de costuri – în cazul în care această economie poate fi cuantificată – uncontract de achiziţie a unor materiale la un preţ avantajos în comparaţie cu preţul pieţei saueconomie de timp/materiale generate de aplicarea unei metode specifice de producţie

- metoda avantajului de profit – când se poate determina avantajul deţinerii şi exploatării unui

activ necorporal, acest avantaj reprezintă de fapt o cotă din profitul net (ec. Rezultat al unui volummai mare de vânzări) Metode de evaluare prin com paraţia de piaţă

Se aplică în cazul activelor care se tranzacţionează frecvent pe piaţă (licenţe, drepturi decopyright etc).

Evaluarea imobilizarilor corporale Noţiuni de bază (comune mai multor tipuri de active corporale):

Metoda costului de înlocuire Prin această metodă se calculează costul de înlocuire sau costul de reconstrucţie (nou) al

activului şi deprecierea care afectează activul. Costul de înlocuire (reconstrucţie) din care se deduce

deprecierea reprezintă costul de înlocuire net (valoarea actuală a clădirii estimată prin aceastămetodă).

Formule de calcul:CIN = CI (CR) x (1-Gu) , unde:

- CIN – costul de înlocuire net (activ nou neafectat de deprecieri)- CR – cost de reconstrucţie (nou) - Gu – depreciere estimată procentual

CIN = CI (CR) – Gu , unde:- CIN – costul de înlocuire net (activ nou neafectat de deprecieri)- CR – cost de reconstrucţie (nou) - Gu – depreciere estimată - valoare

Tipuri de depreciere (uzură): Depreciere fizică – uzură rezultat al utilizării, vechimii. Constă în fisuri, degradări, defecte etc. Deprecierea funcţională – rezultat al supradimensionării, costurilor de întreţinere prea mari etc. Deprecierea externă (economică) - rezultat al influenţei unor factori externi (în activitatea

economică, legislaţie, acces la utilităţi)

Metoda comparaţiilor directe Metoda are la bază principiul conform căruia nici un cumpărător prudent nu va oferi pentru

o proprietate un preţ mai mare decât cel cu care ar putea cumpăra o proprietate cu aceiaşi utilitate,cu aceiaşi atractivitate, într -un interval de timp rezonabil”.

Valoarea activului evaluat se stabileşte pe baza preţurilor unor proprietăţi comparabile

(similare). Preţul fiecărei comparabile este analizat şi corectat în funcţie de deosebirile care existăîntre proprietatea comparabilă şi proprietatea evaluată.

Corecţiile aplicabile pot fi: dreptul de proprietate, condiţii de finanţare, condiţii de piaţă,localizare, caracteristici fizice, utilităţi disponibile etc.

Corecţiile pot fi în valoare absolută (în unităţi monetare, în plus sau în minus faţă de preţultranzacţiei) sau procentuale (exprimate ca procent din preţul de tranzacţionare).

Evaluarea clădirilor a. Abordarea patrimonială - metoda costului de înlocuire – metoda preţului unitar de barem



20

În această metodă se folosesc cataloagele de evaluare editate de MatrixRom. Editura a publicat cataloage de reevaluare pe categorii de construcţii (construcţii industriale, agricole, delocuit, administrative etc.) cu preţuri unitare la 01.01.1965. Cataloagele cuprind fişe cu diferiteconstrucţii încadrate într-o categorie (de exemplu fişă pentru grajd pentru tineret taurin” dincatalogul de reevaluare a construcţiilor agricole) cu preţul pentru construcţie, preţuri pentru instalaţiiaferente şi corecţii.

Pornind de la preţul de bază (pe mp, m, cmc etc.) preluat din catalog pentru construcţii şi pentru fiecare tip de instalaţie cu care este dotată construcţia, se aplică corecţii în plus sau în minus

pentru deosebirile existente între construcţia evaluată şi construcţia similară prezentată în fişa dincatalog. Preţul de bază calculat pentru întreaga construcţie împreună cu corecţiile necesare reprezintăcostul de înlocuire în preţuri la 01.01.1965. Costul se actualizează cu ajutorilor indicilor (care pot fi preluaţi din Buletinul CET din România) şi în funcţie de evoluţia cursului de schimb valutar şi seobţine costul de înlocuire la data evaluării.

CI = CI01.01.1965 x kCET x curs USD la data evaluării/ curs USD la data publicării indicelui k CET

Costul de înlocuire se corectează cu deprecierea şi se obţine costul de înlocuire net alconstrucţiei.

- metoda devizelor – metodă laborioasă, presupune estimarea costului de înlocuire prin întocmireadevizului pe categorii de lucrări pe bază de măsurători. Necesită cunoştinţe de specialitate.

- metoda costurilor segregate – costul de înlocuire se calculează întocmind un deviz în formăsimplificată – se estimează costurile însumate pentru elemente de construcţii şi instalaţii pentru caredeprecierea se estimează în funcţie de durata de viaţă fizică a materialelor componente. Costurileindirecte se calculează separat. Necesită cunoştinţe de specialitate în domeniul construcţiilor.

b. Abordarea prin comparaţia vânzărilor - metoda comparaţiei directe – permite obţinerea unei valori credibile în măsura în care informaţiilede piaţă referitor la tranzacţii cu active similare sunt suficiente.

Elemente de comparaţie adecvate în cazul evaluării unei clădiri sunt: dreptul de proprietatetransmis, condiţii de finanţare, condiţii de vânzare, localizare, acces la utilităţi, finisaje, suprafaţautilă/construită, suprafaţa de teren aferentă (dacă este cazul) etc.

c. Abordarea pe bază de venit - metoda capitalizării directe

Metoda capitalizării directe se bazează pe capacitatea proprietăţilor de a produce beneficiiprin închirierea lor.

Capitalizarea veniturilor presupune transformarea venitului anual reprezentativ şi mentenabil pe termen lung în valoarea proprietăţii care generează acel venit. Această transformare se realizeazăcu ajutorul ratei de capitalizare.

Rata de capitalizare este o rată reală determinată pe baza tranzacţiilor de pe piaţa imobiliarăşi nu ia în considerare componenta inflaţionistă a creşterii anuale a venitului considerat. Valoarea proprietăţii se determină cu relaţia:

V = VNE/cunde:

- venitul brut VB (chiria ce se poate obţine pentru clădirea respectivă) - venitul brut efectiv VBE (venitul brute potenţial corectat cu gradul de neocupare VBE =

VBP x (1-grad de neocupare%)- venitul net efectiv VNE (VBE – cheltuieli ce revin proprietarului)- rata de capitalizare c (%)



21

Cheltuielile ce revin proprietarului pot fi impozitul pe venitul net, cheltuieli cu reparaţiicapitale, asigurări.

Evaluarea terenurilor-metoda comparaţiei directe – cea mai recomandată metodă

În cazul terenurilor elementele adecvate pentru întocmirea grilei de comparaţie: localizarea,suprafaţa terenului, front la stradă, accesul la utilităţi etc.

Baza de comparaţie este preţul pe metrul pătrat de teren exprimată în moneda în care se oferă

pe piaţă terenurile. - metoda capitalzării rentei funciare – are acelaşi principiu ca şi metoda capitalizării directe pentruclădiri (venitul brut luat în considerare este chiria sau renta ce se poate obţine pentru terenul evaluat) - metoda parcelării – se aplică în cazul terenurilor pentru care cea mai bună utilizare o reprezinta parcelarea. Sunt necesare informaţii referitor la costurile parcelării, la preţurile unor parcele similarecu cele care vor rezulta şi la vandabilitatea acestora. - metoda alocării – se bazează pe principiul că între valoarea terenului şi valoarea proprietăţii(clădire şi terenul) există un raport. Astfel un evaluator care cunoaşte valoarea proprietăţii va puteaestima valoarea terenului pe baza raportului tipic ce există între cele două. Metoda se recomandă încazul în care nu sunt date suficiente privind tranzzacţii cu terenuri similare - metoda extracţiei – variantă a metodei alocării, presupune determinarea valorii terenului ca

diferenţă între valoarea proprietăţii şi valoarea construcţiei (CIN)

Evaluarea utila jelor, echipamentelor, instalaţiilor etc. Metodele de evaluare pentru acest tip de active pot fi:

- metoda costului de înlocuire:Costul de înlocuire poate fi:

- valoarea de inventar actualizată a utilajului sau echipamentului (actualizarea se face fie cu indicele determinat în funcţie de evoluţia indicilor de consum inflaţionişti fie în funcţie deevoluţia cursului leului în raport cu euro sau usd) (metoda indexării) – soluţie recomandată încazul în care celelalte variante nu se pot utiliza

- costul de înlocuire reprezintă suma costurilor tuturor componentelor individuale ale unui

activ de acest gen (inclusiv cheltuieli de montaj, transport, cu forţa de muncă, utilităţi, de proiectare, licenţe etc.) (metoda devizului)

- metoda cost – capacitateCostul de înlocuire se corectează cu deprecierea estimată şi se obţine costul de înlocuire net al

activului.

Evaluarea imobilizarilor financiareImobilizările financiare sunt: - primare: acţiuni, obligaţiuni - derivate: contracte futures, forwardActivele financiare sunt tratate ca şi active în afara exploatării, ele nu contribuie la activitatea

de exploatare a societăţii evaluate. a. Titluri de participare: acţiuni sau părţi sociale deţinute la alte societăţi, sunt investiţii efectuate pentru o perioadă mai mare de 1 an.

Un element de bază în evaluarea titlurilor este tipul de pachet deţinut: - pachet minoritar:Metode:

la întreprinderi cotate: valoarea pachetului de titluri deţinute = cotaţia unui titlu x nr. de titluri Un factor determinant în evaluarea titlurilor deţinute la întreprinderi cotate îl reprezintă

analiza indicatorilor bursieri şi a ratelor de piaţă (volumul tranzacţiilor, fluctuaţia preţurilor titlurilor,lichiditatea şi volatilitatea titlurilor)



22

abordarea pe baza de venit: capitalizarea dividendelor sau a profitului net curent rezultat,actualizarea fluxurilor de dividende etc.- pachet majoritar

Presupune evaluarea întregii societăţi, valoarea pachetului deţinut reprezintă procent dinvaloarea totală a capitalului propriu. Evaluarea societăţii se va face prin cel puţin două metode.

b. Acţiuni preferenţiale: investiţii efectuate pentru obţinerea dividendelor preferenţiale. - se consideră titluri cu venit anual fix

- metoda uzuală: capitalizarea venitului (respectiv a dividendelor aferente pachetului deţinut)

c. Titluri de credit : investiţii constând în obligaţiuni sau certificate de depozit - metoda uzuală: actualizarea fluxurilor Ex. Certificate de depozit emise de bănci comerciale, obligaţiuni emise de instituţii ale statului

d. Creanţe imobilizate: împrumuturi acordate pe termen lung, depozite şi garanţii Evaluarea depinde de certitudinea încasărilor, necesitatea actualizării valorii creanţelor în

funcţie de termenul estimat de încasare, evoluţia cursului valutei (la creanţele în valută) etc.

e. Titluri de plasament : acţiuni cumpărate pe o perioadă mai mică de 1 an (cu scop speculativ),

acţiuni răscumpărate de societate cu scopul de a fi anulate sau pentru a susţine cotaţia acţiunilor proprii la bursă sau pentru a fi acordate conducerii, salariaţilor etc.

Evaluarea activelor circulanteActivele circulante sunt: stocuri, creanţe, disponibilităţi băneşti. In general, valoarea de

înregistrare în contabilitate coincide cu valoarea lor de piaţă datorită lichidităţii caracteristice.a. Stocuri: materii prime, produse în curs de execuţie, produse finite, marfă

Valoarea stocurilor = min (cost, valoarea realizabilă netă) - abordarea prin cost – costul achiziţiei, prelucrării şi alte costuri aferente (proiectare, de creditare pentru obţinerea de resurse necesare pentru asigurarea cu materii prime etc.)

Două metode acceptate de IFRS (Standardele internaţionale de contabilitate) pentru

evaluarea stocurilor prin cost: metoda costului mediu – costul stocului = costul mediu al tuturor bunurilor disponibile spre

vânzare FIFO – costul primelor articole achiziţionate trebuie alocat primelor articole vândute.

Evaluarea se face pe categorii:- materiile prime – în funcţie de preţul pieţei - producţia în curs – la costul de uzină sau alt cost corectat în funcţie de stadiul de execuţie - produse finite – la costul complet- valoarea realizabilă netă: preţul estimat a se obţine pentru un anumit tip de activ circulant minuscosturile estimate pentru finalizarea bunului – dacă este cazul (producţie în curs) şi costurile aferentevânzării (în condiţii de activitate normală)

determinată pe bază de contracte ferme (preţul stabilit în contract) – când există comenzipentru stocurile existente, determinată în funcţie de preţul pieţei când cantitatea de stocuri e mai mare decât cantitatea

contractată Este importantă inventarierea stocurilor, gruparea loc în funcţie de viteza de rotaţie,

identificarea stocurilor cu rotaţie lentă. b. Creanţe: clienţi, facturi de încasat

- nu se iau în considerare creanţele cu vechime mare sau cu debitori aflaţi în incapacitate de plată

- valoarea lor se diminuează procentual în funcţie de perioada de întârziere



23

c. Disponibilităţi băneşti: corecţii la disponibilităţile în devize (monedă străină) – evaluarea acestorase face la cursul zilei sau la un curs mediu (pentru monede al căror curs înregistrează fluctuaţii mari).

Evaluarea altor active- diferenţe de conversie activ, - operaţiuni în curs de clarificare - cheltuieli înregistrate în avansSe analizează natura acestor active şi gradul în care valoarea lor influenţează sau nu valoarea

întreprinderii.

Evaluarea datoriilor Datorii:

precis determinabile – credite bancare, furnizori, dividende, impozite şi taxe etc. certe care trebuie estimate – impozit pe profit, impozit pe clădiri, teren etc, datorii către

salariaţi – valoarea lor se va cunoaşte doar la o dată viitoare. Valoarea lor se determină pe baza reglementărilor legale sau a contractelor existente.

potenţiale (contingente - obligaţie viitoare potenţială, neprevăzută) – plata despăgubirilor,daunelor în urma unor sentinţe judecătoreşti, obligaţii de mediu, etc. Valoarea lor sedetermină pe baza informaţiilor primite de la societate referitor la aceste contingente.

III.2.2. Activul net de lichidareEtapele similare metodei ANC – activ net corectat.- evaluarea societăţilor care-şi încetează activitatea - scopul: plata datoriilor societăţii şi împărţirea valorii rămase între acţionari/asociaţi - dizolvarea: expiră termenul prevăzut în actul constitutiv, imposibilitatea realizării obiectului

de activitate, hotărâre AGA, reducerea capitalului social sub 50%, acţionarii necompletându-l.Situaţii: Societatea îşi încetează definitiv activitatea – ANL = activ corectat – total datorii – costuri de

lichidare Societatea îşi întrerupe temporar activitatea: fuziune, deci societatea va funcţiona prin alţi

acţionari V = Vt / (1+a)n – KinvV – valoarea societăţii Vt – valoarea la termen, stabilită printr -o metodă de evaluare a – rata de actualizareKinv – capital investit de cumpărător pentru redresarea societăţii

III.2.3. Alte abordări:A)Valoarea substanţială – ANC + valoarea reală a altor active ce nu sunt proprietateaîntreprinderii dar influenţează rezultatele întreprinderii (leasing) = valoarea tuturor activelor utilizate

de societate (deţinute sau nu de aceasta în proprietate).Spre deosebire de ANC = valoarea tuturor activelor societăţii din exploatare şi din afaraexploatării, Valoarea substanţială (VS) = valoarea activelor din exploatare, proprietatea sau nu asocietăţii.

B)Capitaluri permanente necesare în exploatare = indicator utilizat pentru determinarea good-will-ului (fond de comerţ)

CPNE = IMOn + NFRE , unde:IMOn = imobilizări (active) nete utilizate în exploatare NFRE = nevoia de fond de rulment utilizată în exploatare = stocuri + creanţe – datorii pt exploatare



24

Studiu de caz

Se dau urmatoarele date:- AC (activul contabil) = 21.000.000 mii lei- dt (datoria totala) = 1.100.000 mii lei- Profitul net = 3.100.000 lei si va creste cu 10% in urmatorii ani.Amortizarea:

A1 2100000A2 1800000A3 1800000A4 1650000A5 1500000

Rezerve legale:R1 200000R2 250000R3 250000R4 230000

R5 240000

Variatia fondului de rulment:ΔNFR1 -80000ΔNFR2 -50000ΔNFR3 +90000ΔNFR4 -70000ΔNFR5 0

Rata de actualizare este de a = 0.15. In urma reevaluarii AC s-a majorat cu 20%.Sa se stabileasca valoarea organizatiei.

Rezolvare:a) Metode patrimoniale- Activul contabil corectat

ACC = AC + R = 21000000+4200000 = 25200000 mii lei- Activul net corectat

ANC = ACC – dt = 25200000-1100000 = 24100000 mii lei

b) Metode bazate pe rentabilitateb1) Valoarea dupa profitabilitate

Vp = 310000081/1,15 + 341000081/(1,15)2 + 375100081/(1,15)3 + 4126100*1/(1,15)4 +

4538710*1/(1,15)5

= 12356098 mii leiVGW = ANC + GW- Calculul goodwill-ului (GW) dupa metoda anglo-saxona:

GW = s*(Ph – a*ANC) = 3,127*(3785162-0,15*24100000) = 532096 mii leiPh1 3100000Ph 2 3410000Ph 3 3751000Ph 4 4126000Ph 5 4538710



25

Ph = (3100000+3410000+3751000+4126100+4538710)/5 = 3785162 mii leiVGW = ANC + GW = 24100000 + 532096 = 24632096 mii lei

- Calculul goodwill-ului (GW) dupa metoda practicienilorGW = 0.5*(Ph/a – ANC) = 0.5* (3785162/0,15 – 24100000) = 0,5*1134413GW = 567206 mii lei

VGW = ANC + GW = 24100000 + 567206 = 24667206 mii lei

b1) Metoda cach flow

Denumire An1 2 3 4 5

Profitul net 3100000 3410000 3751000 4126100 4538710Amortizarea 2100000 1800000 1800000 1650000 1500000Rezerve 200000 250000 2500000 230000 240000Variatia NFR +80000 -50000 +90000 -70000 0Total flux numerar

[mii lei]5320000 5510000 5711000 6076000 6208710

CFmediu = 5765142 mii leiVdt = 5765,14*3,127 = 18027592,78 mii leiVds = 5320000/1,15 + 5510000/(1,15)2 + 5711000/(1,15)3 + 6076000*1/(1,15)4 + 6208710*1/(1,15)5 = 19108313 mii lei

Plaja valorilor stabilite se incadreaza de la 24100000 mii lei - dupa metoda ANC si 12356098mii lei – dupa valoarea de profitabilitate, 24632096 mii lei - dupa valoarea de goodwill, in cazulmetodelor de rentabilitate.

evaluarea organizatiei

Documents