Eat the fish bitch!

Personaje

Familia armenească

Brosh, 60 ani

Zabel, nevasta lui Brosh, 56 ani

Barta, fiica lui Brosh şi Zabel, 40 ani

Sevan, soţul ei, 42 ani

Armanush, fiica lor, 14 ani

Ankine, fiica lui Brosh şi Zabel, 31 ani

Cami, fiica lui Brosh şi Zabel, 30 ani

Margaid, sora lui Zabel, 60 ani

Manuk, fiul lor, 33 ani

Ceilalţi

Fata în casă, JENIA

Herman, logodnicul lui Kami, 40 ani

Cadru

Vara 2014- O casă mare la ţară în afara unui orăşel mic de câmpie, nu foarte departe de capitală.

1

Actul I

Scena I

Trei secvente se desfasoara in paralel, personajele se exprima prin gesturi:

1.Buzunar stang:Sevan, Barta merg in masina .Barta este tensionata, schimba din 2 in 2 minute muzica la radio, cand trista,cand vesela.Sevan e cumva protector, dar rece. Barta este agitata, nevrotica si obsedata de control. Armanush coboara din masina si pleaca in secventa 3 langa Ankine.

2.Buzunar drept: Armanush si Ankine se joaca ca 2 adolescente schimbandu-si castile si telefonul de la una la alta.

3. Scena centrala: Ankine, Margaid şi Manuk sunt în camera de zi. Margaid bea un pahar de scotch. Manuk ţine în braţe o sticlă de bere. În restul casei: Zabel vorbeşte la telefon în camera din spate, Ioana găteşte şi deterică în bucătărie

Margaid: Brosh mai făcea din astea.Ţii minte că mai pleca asa, pur şi simplu, nu tu un telefon, nu nimic. Ţii minte, Manuk? Ba o dată, o data chiar s-a ridicat şi a ieşit pe uşă fără niciun cuvânt. Eu i-am zis atunci, i-am zis: ’Zabel, fa-i bagajele nenorocitului ăstuia şi lasă-i-le să-l aştepte pe verandă’. Eu i-am făcut cunoştinţă cu Zabel.

Manuk: Nu le-ai făcut tu cunoştinţă.

Margaid: Eh pe dracu.

Manuk: Aveai o întâlnire cu el şi i-ai tras clapa şi ai trimis-o pe soră-ta în locul tău.

Margaid: E un mod de a face cunoştinţă. Asta înseamnă să faci cunoştinţă cuiva. Si era prea mare pentru mine oricum. Nu era în stare să cunoască un bărbat de una singură. Si când e vorba de sora mea mai mare, faci ceva neaparat. Ankine are surori, ştie ce spun. Eu i-am zis atunci, i-am zis: ’Zabel, fa-i bagajele nenorocitului şi lasă-le pe verandă. Ia-i tu toate cărţile alea blestemate de care e atât de legat, adună-le intr-o grămadă mare in curte şi fă tu un foc de tabără cu ele. Ia-i şi hârtiile, tot şi aruncă-le in foc.

Manuk: Nu arzi cărţile cuiva.

Margaid: Te potoleşti? Mă tot contrazici-

Margaid catre Ankine: Nu că Manuk ar avea vreo carte prin jurul lui. Nu cred că l-am văzut în viaţa mea pe Manuk citind o carte.

Manuk: Ăsta e un reproş? E ceva ce te deranjează?

Margaid: Daca nu te-am văzut. Care e ultima carte pe care ai citit-o?

Manuk: Fir-ar să fie-

Margaid: Spune-mi care e ultima carte pe care ai citit-o.

Manuk: Brosh era profesor. Profesorii citesc cărţi.

Margaid: Nu poţi să-mi spui care e ultima care pe care ai citit-o.

Manuk: Fata asta este îngrijorată pentru tatăl ei. Nu are nevoie sa ne auda certandu-ne.

Margaid: Cred că toţi suntem îngrijoraţi pentru Brosh.

Manuk: Şi atunci de ce dracu’ te iei de mine?

Margaid: Mereu s-a întors, doar ştii, şi au rezolvat lucrurile şi o să se întoarcă şi de data asta. Ştiu c-o să se întoarcă.

2

Ankine: Cred că de data asta e altfel.

Margaid: Şi eu

Manuk: De ce?

Margaid: Pentru că atunci...

Manuk: Nu pe tine te-am întrebat. (Către Ankine) De ce crezi că e altfel de data asta?

Ankine: Pentru că atunci încă mai încercau.

Margaid (Către Manuk) : Ceea ce urma să zic şi eu. (Către Ankine) Brosh era un bărbat foarte (tare) complicat.

Ankine: Ştiu.

Manuk: Nu mai spune ‚era’.

Margaid: Păi era. Este foarte complicat.

Manuk: Dar într-un fel blând aşa, tăcut.

Ankine: Cam ca Manuk.

Margaid: O nu. Nu seamana deloc cu Manuk

Ankine: Ma refeream doar la felul lor de a fi, tăcuţi şi complicaţi.

Margaid: Manuk nu e complicat, e doar şomer.

Ankine: Manuk şi Brosh au aceleaşi ...complicaţii

Margaid: Draga mea, trebuie să fii deştept ca să fii complicat.

Ankine: Manuk e deştept.

Margaid: Transpir toată. Tu nu transpiri? (Către Manuk)

Manuk: Cum dracu să nu transpir? Sunt 40 de grade aici.

Margaid: Pune mâna pe spatele meu.

Manuk: Nu vreau să pun mâna pe spatele tău.

Margaid: Pune mâna. Îmi curge transpiraţia pe spate.

Manuk: Te cred.

Margaid: Pune mâna.

Manuk: Nu

Margaid: Pune mana.

Manuk: Fir-ar să fie-

Margaid: Curge pur şi simplu transpiraţia pe mine.

Manuk: Ankine, hai să te întreb ceva. De cand e asta? Treaba asta cu jaluzele, cu lipitul jaluzelelor?

Ankine: De vreo 2 ani.

Margaid: Doamne, a trecut atâta timp de când n-am mai fost aici?

3

Manuk: Şi care-i rostul?

Margaid: Nu poţi să te prinzi dacă-i zi sau noapte.

Manuk: Nu ştiu, dar nu cred că e sănătos.

Margaid: Nu e. Ai nevoie de lumina soarelui.

(Margaid începe să cojească scotch-ul de pe una din jaluzele)

Manuk: Nu face asta.

Margaid: Corpul are nevoie de lumină.

Manuk: Nu eşti la tine acasă, nu poţi să intri în casa cuiva şi să incepi să schimbi-

Margaid: Îţi vine să crezi că n-am mai fost aici de doi ani?

(Intră Zabel)

Zabel: Au verificat spitalele, dar nici urma de Brosh.

Margaid: Cine?

Zabel: Ohanian, şeful de post.

Margaid: Ohanian. Să nu-mi spui că Bogosh Ohanian e şef de post aici.

Zabel: Nu Bog, băiatul lui, Deron.

Margaid: Mă miram eu.

Zabel: A mers la şcoală cu fetele, Deron. Nu era cu tine în clasă, Ankine?

Ankine: Cu Barta, cred.

Margaid: Chiar aşa?

Manuk: Cine e individul ăsta?

Margaid: Bogosh Ohanian era un băiat cu care am crescut noi. Rău, ticălosul ăla mic, un delicvent juvenil.

Zabel: Băiatul lui, Deron, e şerif acum.

Margaid: Bog era fiu de preot şi ştii cum sunt-

Manuk: Am înţeles.

Margaid: Şi ştii cum sunt.

Zabel: Mai ţii minte că a fost la puşcărie?

Margaid: Da, ţin minte asta. Ce omorâse?

Zabel: Un ciobănesc.

Margaid: Aşa e. A omorât un câine.

Zabel: Ţi-am trimis abonamentul la ziarul nostru local. Nu-l citeşti?

Margaid: Nu, nu-l citesc.

Zabel: Păi dacă-l citeai, ai fi ştiu că băiatul asta Deron este şef de post acum.

4

Ankine: Ce spitale au verificat?

Zabel: Mi-a dat mai multe nume.

Ankine: A mai zis altceva?

Zabel: Lipseşte barca.

(Pauză)

Ankine: Mamă?

Zabel: A trimis patrula la doc să verifice daca l-a văzut cineva şi barca lui Brosh lipseşte.

Margaid: Oh nu.

Zabel: A spus că au avut câteva bărci furate în ultima perioadă aşa că asta nu dovedeşte nimic.

(Zabel începe să urce scările)

Manuk: Zabel, crezi că e posibil ca Brosh să fi încărcat barca aia in rulotă si să o fi luat de acolo?

Margaid: Rulota e afară lângă şopron, n-ai vazut-o?

(Zabel iese. Ankine o urmează. Intră JENIA, ocupată cu treburile casei. Manuk ridică sticla goală de bere)

Manuk: Scuză-mă,.....te superi dacă îmi mai aduci o bere?

Margaid: Fir-ar să fie, nu e chelneriţă.

Manuk: Ştiu asta.

Margaid: Atunci ia-ţi singur berea.

(JENIA trece, ia sticla goală)

JENIA: O aduc eu.

(şi iese)

Margaid: Nu-mi vine să cred că te uiţi la un meci de fotbal şi bei bere. Chiar nu înţelegi deloc ce se întâmplă aici? Situaţia este tensionată.

Manuk: Ar trebui să stau aici ca o statuie? Tu bei whiskey.

Margaid: Eu beau un cocktail.

Manuk: Bei whiskey sec.

Margaid: Măcar...dă dovadă de puţină clasă.

Manuk: Nu cred că trebuie să stăm aici şi să plângem pe întuneric.

Margaid: Păi dacă tot le stii tu pe toate, hai să o punem de o petrecere.

Margaid: Nu simţi că se găteşte ceva?

Manuk: Ba da.

Margaid: Hai cu mine în bucătărie să vedem.

Manuk: De ce ai nevoie de mine? Nu s-a terminat meciul.

Margaid: Vino cu mine, acum.

5

(Îl ia de mână şi-l trage de pe canapea)

Manuk: Nu-i a bună treaba asta cu barca.

(În timp ce Manuk o urmează pe Margaid în bucătărie şi ia in trecere berea de la JENIA, lumina scade şi se se aprinde la etaj pe palier unde sunt Zabel şi Ankine. În continuare, ele coboară scările şi intră în sufragerie).

Zabel: Ai sunat-o pe Barta?

Ankine: Da.

Zabel: Când ai sunat-o?

Ankine: Dimineaţa asta.

Zabel: Ce a zis?

Ankine: E pe drum.

Zabel: Cu ce vine?

Ankine: Vine cu Sevan.

Zabel: O aduce şi pe Armanush?

Ankine: Da.

Zabel: Când a zis că ajunge?

Ankine: A zis că e pe drum.

Zabel: Ce i-ai spus?

Ankine: I-am spus că tata a dispărut.

Zabel: Atât.

Ankine: Asta s-a intamplat.

Zabel: I-ai spus de cât timp lipseşte?

Ankine: De cinci zile.

Zabel: I-ai spus asta?

Ankine: Da.

Zabel: Ce a zis?

Ankine: A zis că e pe drum.

Zabel: Fir-ar să fie, Ankine, ce a zis? Era nervoasă? Era amuzată? Zi-mi ce a zis.

Ankine: A zis că e pe drum.

Zabel: Cu tine nu are rost. (Ia o pastilă) Naiba să- ia pe taică-tu că mă face să trec prin asta. Că mă lasă să mă ocup de tot. Ai văzut biroul lui, toate hârtiile, toată dezordinea aia? Nu reuşesc să-i dau de cap. Nu ştiu de ce dracu’ a angajat-o pe taranca asta acum o săptămână ca să aibă grijă de casă şi acum am un străin în casă. Cum o cheamă?

Ankine: JENIA.

Zabel: El s-a ocupat întotdeana de facturi şi de dat telefoane şi acum deodată trebuie să mă ocup eu?

6

Ankine: Am sunat-o si pe Kami.

Zabel: Ce a zis?

Ankine: A zis că o să încerce să ajungă.

Zabel: Halal ajutor! (Mai ia o pastilă) Am nevoie de Barta.

Ankine: Si Barta ce poate sa faca?

Zabel: Ce ţi-ai făcut la păr?

Ankine: L-am îndreptat.

Zabel: L-ai îndreptat. De ce ar face cineva aşa ceva?

Ankine: Asa

Zabel: Tu de ce ai făcut-o?

Ankine: Voiam o schimbare.

Zabel: Eşti o fată drăguţă dar eşti mereu atât de ştearsă. De ce nu te machiezi niciodată?

Ankine: Am nevoie de machiaj?

Zabel: Toate femeile au nevoie de machiaj. Să nu crezi cand cineva iti spune altfel. Singura femeie care era suficient de drăguţă să scape fără machiaj era Elisabeth Taylor şi ea îşi punea o tonă. Stai dreaptă.

Ankine: Mamă.

Zabel: Umerii căzuţi, părul drept şi fără machiaj. Arăţi ca o lesbiană. Ti-ai putea gasi un bărbat dacă te-ai aranja puţin.

Ankine: Nu îmi caut bărbat-

Zabel: Ar trebui să-ţi cauţi. Toată lumea are nevoie de cineva.

Ankine: Nu îmi caut bărbat.

Zabel: Ascultă, sunt o groază de rataţi pe lumea asta, să nu crezi că nu ştiu. Dar doar fiindcă ai nimerit unul rău, nu înseamnă-

Ankine: nu era un ratat.

Zabel: era un bou. Şi te-am avertizat de la început, nu? Prima dată când l-ai adus aici în maşinuţa aia electrică ridicolă, cu barba aia roşcată stupidă şi turbanul ală.

Ankine: Nu era (un) turban.

Zabel: Pur şi simplu nu-ti înţeleg alegerile. Ai 30 de ani-

Ankine: 31

Zabel: 31. de ani dar nu vrei să-ţi găseşti un soţ?

Ankine: Un soţ? Aici?

Zabel: Nu cunoşti oameni noi unde trăieşti ci unde lucrezi. Lucrezi la o universitate. Să nu-mi spui că nu intră oameni pe uşa bibliotecii în fiecare zi.

Ankine: Vrei să mă mărit cu un student, un băiatas de 18 ani din unul din orăşelele astea amărâte.

Zabel: Mai există şi profesori în campus, nu? Cel puţin erau...

7

Ankine: era profesor la universitate.

Zabel: Da, Ştiinţa Mediului....era un ratat.

Ankine: Nu era ratat.

Zabel: Ţi-a dat papucii, nu? În ochii mei, asta îl face-

Zabel: Nu mi-a dat papucii. Doar că nu au mers lucrurile între noi.

Zabel: Poate ar fi mers lucrurile între voi daca te machiai puţin. (Mai ia o pastilă) A câta a fost asta?

Ankine: N-am numărat.

(Zabel mai ia o pastilă)

Ankine: Te arde gura?

Zabel: Ca dracu’. Imi ia foc limba.

Ankine: Tu n-ar trebui să nu fumezi?

Zabel: N-ar trebui să nu fumeze toată lumea?

Ankine: Dar tu ai cancer.

Zabel: Ankine, am suficiente motive să fiu îngrijorată în clipa asta şi fără să te iei tu de mine cu fumatul.

Ankine: Nu mă iau de tine.

Zabel: Termină.

Ankine: Nu ţi-e frică?

Zabel: Bineînţeles că mi-e frică. Mulţumesc lui Dumnezeu că măcar una din fetele mele a rămas aproape de casă.

Zabel: Ai sunat-o pe Margaid?

Ankine: Mătuşa Margaid e aici.

Zabel: Ştiu asta, deşteapto. Tu ai sunat-o?

Ankine: Credeam că tu ai sunat-o.

Zabel: Aşa o fi. Nu-mi aduc aminte.

Zabel: Vine aici în casă şi mă învaţă ea pe mine cum stau lucrurile

Ankine: Nu ştiu cum o suportă Manuk.

(Luminile scad în sufragerie şi se aprind pe veranda din faţă în timp ce ajung Barta şi Sevan, cărând valize. Zabel şi Ankine ies şi, în continuare, Margaid şi Manuk intră din bucătărie în sufragerie cu farfurii cu plăcintă de mere fierbinte.)

Barta: Fir-ar să fie, ce imbacseala!Ti-am povestit de papagali? Şi-a luat unu’, naiba ştie de ce şi după vreo două zile a murit orătania. Aşa că s-a întors la magazin, a făcut scandal şi i-au dat un alt papagal. Ăsta a mierlit-o după o zi. Aşa că s-a întors şi i-au dat un al treilea papagal şi a murit şi ăsta. Aşa că tipa de la pet shop a venit aici să vadă ce le făcea criminala asta în serie papagalilor de mureau toţi.

Sevan- se joaca pe telefon si ii arunca sporadic cate-o privire goala, vadit preocupat de conversatia online.

Barta: Căldura. Era prea cald: Mureau de căldură.

8

Sevan: ihi

(Pauză. Se uită în zare, ajunge şi Armanush pe veranda din faţă cărând o valiză)

Barta: Eşti gata, copilu’?

Barta: Bine. ( Îî dă un pupic scurt lui Armanush). Arăţi minunat. Bun. începem.

(Se aprind luminile la intrare în timp ce Barta, Sevan şi Armanush intră)

Barta: Mamă?!

(Se luminează sufrageria. Margaid şi Manuk vin din sufragerie la intrare. Salutările sunt scurte şi se suprapun, şi diferă în manifestare de la forte (Margaid) la piano (Ankine)

Margaid: Dumnezeule, Barta!

Barta: Mătusă Margaid.

Margaid: Ia vino să te sărut!

(Barta şi Margaid se îmbrăţişează)

(Peste umerul lui Barta) Bună Sevan! Uite ce slăbănog eşti!

Sevan: Bună, mătusă Margaid!

Margaid: Dumneuzeule, ia uită-te la ea! Vino să te sărute mătuşa Margaid

(Armanush şi Margaid se îmbrăţişează. Sevan şi Manuk dau mâna)

Sevan: Salut Manuk.

Manuk: Salut Sevan! Ai slabit!

Margaid (tot către Armanush) : Doamne, ce mare eşti! Şi ce sâni mari ai! Sunt atât de mari! Ultima dată când te-am văzut arătai ca un baietas.

(Barta şi Manuk se îmbrăţişează)

Manuk: Bine ai venit, draga mea.

Margaid: Vai, cum e asta mică, nu-mi vine să cred. Vino să te sărut, Sevan!

Manuk: Imi pare bine să te văd, Armanush.

Armanush: Da, la fel.

(Apare pe scări, urmată de Ankine. Zabel izbucneşte în plâns, se îndreaptă către Barta şi se prinde de ea. Ankine priveşte de pe scări)

Barta: Gata! Sunt gata, sunt aici!

(Zabel plânge. Ceilalţi asistă cu respect la moment, stânjeniţi)

Barta: Shhh, gata, sunt aici.

Sevan (Către Manuk) : Nicio veste, deci?

Manuk: Nu

Barta: I-ai văzut pe Sevan şi Armanush?

(Zabel îi priveşte, dezorientată)

9

Zabel: Da, bună Sevan.

Sevan: Bună Zabel (se sărută)

Zabel: Sunt atât de speriată.

(Margaid întinde o mână şi o mângâie pe spate)

Margaid: Bineînţeles că eşti, draga de tine.

Zabel: Ai slabit?Iti sta bine!Esti fit!

Sevan: Era cazul....

Zabel o vede pe Armanush:Ia uită-te la tine.

Margaid: Nu-i aşa, e complet schimbată. Uite ce sâni are!

Armanush: O-k, acum că s-a holbat toată lumea la sânii mei.

Margaid: Dar sunt atât de mari.

Manuk: Mamă..

(Zabel o îmbrăţişează pe Armanush)

Zabel: Eşti atât de drăguta că ai venit să mă vezi.

Armanush: E ok.

Barta: Ankine!Esti si tu aici!

Ankine (Coborând scările) E aglomerat.

Barta: Doamne, ce bine arăţi. Nu-i aşa că arată bine, Sevan?

Sevan: Da, arata foarte bine.Iti sta bine asa!

Barta: Ce-mi place părul tău. Arată grozav.

Zabel: Şi l-a îndreptat.

Barta: Ştiu, arată foarte bine.

(Ankine şi Armanush îşi fac cu mâna)

Ankine: Bună Armanush.

Armanush: Bună.

(Zabel o trage pe Barta în living. Ceilalţi îi urmează)

Zabel: Barta, am nevoie de tine să te uiţi prin lucrurile lui Brosh şi să mă ajuţi cu nişte hârtii de ale lui.

Barta: Putem să facem asta mamă, pentru asta am venit

Ankine: Voiam să te ajut eu cu asta-

Zabel: în biroul ăla e aşa o dezordine acum şi mă zăpăcesc-

Barta: (Către Manuk) În ce cameră staţi?

Margaid: Ne întoarcem înapoi în oraş în seara asta.

10

Zabel: Vă întoarceţi?

Margaid: Trebuie, Zabel, am plecat aşa într-o grabă că nici măcar nu am rugat pe nimeni să aibă grijă de câini.

Zabel: Chiar vrei să faci drumul ăla pe intuneric?

Margaid: Nu e aşa delung. Şi oricum, ştiu că vrei să petreci mai mult timp cu fetele astea.

Zabel: Nu poţi să suni pe cineva pentru câini?

Margaid: Nu, nu se poate. Trebuie să ne întoarcem.

Manuk: Poate ar trebuie să sunăm, mamă.

Margaid: Am vorbit ceva-

Manuk: Ştiu, dar-

Margaid: (Către Zabel): Cu toată lumea aici nu sunt destule paturi-

Zabel: Poţi să dormi cu mine.

Ankine (resemnată): Da, sigur. Am loc.

Margaid (Către Manuk) : Am vorbit ceva.

Barta: Oricum, puteţi să vă hotărâţi voi între voi. Mama, poate să doarmă Armanush în pod?

Zabel: Nu, acolo stă JENIA.

Ankine: JENIA

Barta: Cine e asta?

Zabel: Taranca care locuieşte în podul meu.

Barta: Cine?

(Intră Jenia) JENIA: Bună seara, eu sunt JENIA. Bine aţi venit acasă.

11

Scena 2

Barta, Sevan şi Zabel sunt în sufragerie la cafea şi plăcintă. Pastilele lui Zabel încep să-şi facă efectul.

În altă parte în casă: JENIA citeşte o carte în camera ei din pod; Armanush ascultă muzică la Ipod pe palierul de la etaj.

Zabel: Sâmbătă. Sâmbătă dimineaţa. Fata aia, taranca, ne-a făcut clatite. Am mâncat puţin, apoi a... a ieşit pe uşă, uşa aia de acolo. Şi asta a fost.

Barta. Atunci l-ai văzut ultima oară.

Zabel: M-am dus la culcare sâmbătă noaptea şi m-am trezit duminică dimineaţa ... nici urmă de Brosh. Nu i-am dat prea mare importanţă, m-am gândit că s-a îmbătat pe undeva.

Barta: De ce ar face asta? Nu putea să bea şi acasa? Asta daca nu-l boscorodeai tu.

Zabel: Nu i-am zis niciodată nimc despre băut, niciodată nu m-am luat de el pentru asta.

Barta: Sigur.

Zabel: Barta, jur. Putea să-şi bea şi min-ţi-l, min-ţe-e

Sevan: Deci nici duminică, nici urmă de el.

Zabel: Nu, nici duminică, nimic. Am început să mă îngrijorez, îţi dai seama, şi atunci m-a cuprins aşa o panica pentru cutia aia de valori. Păstram foarte mulţi bani în cutia aia, nişte bijuterii, bijuterii scumpe. Aveam un inel de diamant în cutia aia estimat la peste şapte mii de dolari.

Barta: De ce îţi pasă de cutia de valori?

Zabel: Ştiu ce o să crezi dar asta e. Eu şi tatăl tău aveam un aranj-ment ... aranjament. Dacă s-ar fi întâmplat ceva unuia dintre noi, celălalt ar fi golit cutia de valori.

Barta: De ce?

Sevan: Devine parte din proprietate şi este evaluată în testament.

Zabel: Aşa e, exact.

Barta: Eşti groaznica.

Zabel:Ştiam c-o să mă judeci-

Barta: (nerăbdătoare) Aşa, bun, zi mai departe!

Zabel: A trebuit să aştept să se deschidă banca luni. După ce am golit cutia, am sunat poliţia şi i-am anunţat dispariţia. Luni dimineaţă.

Barta: Şi pe mine m-ai anuntat abia azi, joi.

Zabel: Nu te-am sunat eu.

Barta: Ai pus-o pe sora-mea să mă sune. După cinci zile.

Zabel: Nu voiam să-ţi faci griji, scumpo.-

Sevan: Zabel, Esti sigura ca nu v-a-ti certat inainte?

Zabel:Nu. Şi ne certam destul de des...tu ştii asta... dar nu, a plecat pur şi simplu.

Barta: Poate doar avea nevoie să fie un timp departe de tine.

Zabel: Frumoa din partea ta să spui asta.

12

Barta: Niciun ‚ne vedem mai încolo’ sau ‚mă duc să mă plimb’.

(Zabel dă din cap)

Barta: Tata si complicatiile lui...

Zabel: Da. Ce bărbat. Primul lucru de m-am îndrăgostit la el a fost misterul ăsta al lui. Ştiai? Mi s-a părut atât de sexy. Îţi dădeai seama imediat că era cel mai deştept dintre toţi, că doar dacă zicea ceva ... te dădea gata. Dar el stătea acolo, zâmbea uşor....fără să scoată un cuvânt. Sexy.

Barta: Da, ‚misterul’ ăsta e cu dus şi-ntors.

Sevan: Şi nu îţi vine în minte nimic diferit sau neobişnuit sau-

Zabel: A angajat-o pe fata asta. Pe mine nu m-a întrebat nimic, a angajat-o pur şi simplu pe fata asta ca să stea aici în casa noastră.

Zabel: O bucătăreasă? Poate a angajat o bucătăreasă? Dar nu are sens. Noi nu mâncăm.

Barta: Un obicei foarte sănătos.

Zabel: Mâncăm brânzeturi, sărăţele, poate un senviş cu suncă. Dar n-aş putea să-ţi spun ultima oară când a mai aprins ... cineva... cuptorul ăla. Ani de zile.

Barta: Şi acum primeşti clatite si alte delicatesuri. Ce drăguţ, nu?

Zabel: Dar tu o să pleci în câteva zile fără se mai întorci vreodată.

Barta (O avertizează) Mama.

Zabel: Când ai venit aici ultima oară?

Barta: Hai!

Zabel: Serios. Nici nu-mi aduc aminte.

Barta: Te sun, îţi scriu, îţi trimit cadouri-

Zabel: Nu îmi scrii-

Barta:Îţi trimit cadouri de ziua ta şi de ziua mamei.

Sevan: Terminati!

Barta: Am foarte multe obligaţii, am o fiică care da capacitatea.

Zabel: Ca să vezi. Ultima dată când am văzut-o era în clasa I.

Barta: Nu vreau să vorbesc despre asta-

Zabel: Hai las-o! Nu mă interesează ce e între voi doi, serios. Doar mi-ar plăcea să-mi văd nepoata din când în când.

Barta: Păi, o vezi acum.

Zabel: I-ai frânt inima tatalui tau când te-ai mutat de aici.

Barta: Exagerezi

Zabel: Ştii că erai preferata lui taica-tau

Barta: Nu vreau să ştiu asta!Părinţii mei şi-au iubit toţi copiii la fel.

13

Zabel: Dacă ai fi avut mai mult de un copil, ai fi văzut că un părinte are întotdeauna preferaţii lui. Margaid era preferata mamei mele. Mare lucru. M-am obişnuit cu asta. Tu erai preferata lui tăticu.

Barta: Perfect. Mulţumesc.

(Perfect)

Zabel: L-ai distrus.

Barta: Ce puteam să fac?! Cealaltă universitate îi oferea lui Sevan de două ori mai mulţi bani decât aici

Barta: -şi erau dispuşi să mă angajeze şi pe mine. Tata ştia că a trebuit să acceptăm. Crezi că el nu ar fi profitat de şansa pe care a avut-o Sevan?

Zabel: Nu l-ai fi scos niciodată pe Brosh din câmpia asta. Şi să nu crezi că nu a avut şi el destule ocazii.După ce a iesit cartea, a primit oferte de peste tot din ţară, locuri mult mai bune decât facultatea lui Sevan.

Barta: Bineînţeles, acum trebuie să o desfiinţezi.

Zabel: Nu e greu de făcut.

Sevan. Barta, pentru Dumnezeu-

Barta: Cartea lui tata a ieşit acum patruzeci de ani. Competitia este extrem de mare

Zabel: Da, învaţă-mă tu tot despre mediul academic.

Barta: Tata mi-a dat binecuvântarea lui şi nici măcar n-am cerut-o-

Zabel: Asta ţi-a spus ţie.

Barta: Ah, acum o să-mi spui versiunea adevărată,

Zabel: Brosh nu spunea chestii urâte pe la spatele tău-

Zabel: Mi-a spus doar că e dezamăgit de tine pentru că te-ai mulţumit cu atât.

Barta: Ăsta ar trebui să fie un comentariu la adresa lui Sevan? Tata nu ţi-a spus aşa ceva niciodată-

Zabel: Tatăl tău credea că ai talent la scris.

Barta: Dacă el credea asta, deşi mă îndoiesc, se înşela. Şi oricum, ce contează? E viaţa mea. Pot să fac ce vreau. Era dezamăgit de mine pentru că m-am mulţumit cu o familie frumoasă şi o carieră în învăţământ, asta încerci să spui? Numai cacaturi.

(Barta iese. Iese pe pilot automat si Sevan iese spre bucătărie)

(Luminile scad jos în sufragerie şi se aprind sus în pod, unde citeşte JENIA. Armanush şi-a strâns ipod-ul şi acum urcă pe scări)

Armanush: Salut

JENIA: Bună

Armanush: Te deranjez?

JENIA: Nu, ai nevoie de ceva?

Armanush: Nu, mă gândeam că poate ai avea chef să facem o pipă.

JENIA: Nu, mulţumesc.

14

Armanush: Ok. Nu ştiam.

(Armanush stă, se uită la ea)

Şi te deranjez?

JENIA: Nu, deloc.

Armanush: Ok. Te superi dacă fumez eu?

JENIA: Ăh. Nu, eu-

Armanush: Că nu am unde să mă duc. Ştii, camera mea e chiar lângă a bunicii, şi dacă mă duc afară, or să se întrebe-

JENIA: Am înţeles-

Armanush: Pe ai mei nu-i interesează. Nu o să ai probleme sau ceva.

JENIA: Ok.

Armanush: OK? Eşti sigură?

(JENIA dă din cap. Armanush îşi scoate din buzunar un mic bong, şi un ambalaj transparent de ţigări care conţine un mugure de marijuana. Pregăteşte pipa.)

Zic eu că nu-i interesează. Dacă ar ştii că am ascuns mugurele ăsta sub capacul de la deodorant al lui tata înainte de zbor şi dup-aia stăteam acolo şi transpiram toată ca în filmul ăla Maria, cea plină de har. L-ai văzut?

JENIA: Nu cred.

Armanush: Adică nu-i deranjează că fumez iarbă. Pe tata nu-l deranjează. Pe mama cam da. Crede că-mi face rău. Cred că adevăratul motiv e că şi tata fumează iarbă şi ea ar vrea să nu mai facă asta. Tata e mult mai cool decât mama, pe bune. Mă rog, nu prea. E mai cool la partea asta.

(Armanush trage. Îi oferă tigara aprinsa lui JENIA)

(Ţine fumul în piept) Eşti sigură?

JENIA. Da. Nu, sunt ok.

Armanush: Nu, chiar nu e mai cool deloc. (Dă fumul afară) El şi cu mama sunt despărţiţi acum.

JENIA: Îmi pare rău.

Armanush: Şi-o trage cu una din studentele lui ceea ce destul de naşpa, după părerea mea. Unora li se pare mişto chestia asta, cum ar fi dobitocilor care predau cu el la catedra de Litere pentru că toţi şi-o trag cu studentele lor sau ar vrea să o facă. ‚Lo-liii-ta’. Tu ai un prieten?

JENIA: Nu, acum nu.

Armanush: Nici eu. Am ieşit cu un băiat, Josh aproape un an dar era un retardat. Părinţii tăi sunt încă împreună?

JENIA: Au murit.

Armanush: Îmi pare rău.

JENIA: E ok. Nu-ţi fă probleme.

Armanush: Nu, chiar îmi pare foarte rău. Mă simt ca dracu’ acum.

JENIA: E ok.

Armanush: Doamne. Ok. Eraţi apropiaţi?

15

JENIA: Da.

Armanush: Ok. Altă întrebare tâmpită. Bine, Armanush, Wow. ‚Şi ...eraţi apropiaţi’?

JENIA: Nu toate familiile sunt.

16

Actul II

La ridicarea cortinei:

Sotul lui Zabel tocmai a fost înmormântat. Zabel, acum oarecum trează, îmbrăcată într-o rochie neagră frumoasă, modernă, stă în biroul lui Brosh cu o sticlă de pastile în mână.

Zabel: Recita bucati dintr-o poezie scrisa de sotul din cartea publicata acum 40 ani

Pentru fete, Dumnezeu să le aibă în pază. Asta e tot ce pot să vă dedic, îmi pare rău. În afară de ele.... nimic. Nimic. Crezi că o plâng pentru tine? Crezi că o să joc şi rolul ăsta cum le-am jucat pe celelalte?

(Ia o pastilă)

Tu ai ales. Tu ai făcut să fie aşa. Tu să răspunzi pentru asta... nu eu. Nu eu. Nu eu am făcut asta.

(Luminile scad şi se aprind în sufragerie. Barta şi Kami, îmbrăcate în rochii negre, împăturesc şervete şi ciugulesc ceva dintr-un platou)

Kami: Prezentul. Azi, aici şi acum. Mi-am petrecut atât de mult timp în tinereţe gândindu-mă la ce avea să urmeze, cu cine mă voi mărita, dacă o să fie avocat sau fotbalist, dacă o să fie brunet sau blond. Mi-am petrecut foarte mult timp sus în dormitorul ăla prefecându-mă că perna era soţul meu. Îl întrebam cum a fost la serviciu în ziua aia şi ce se întâmpla la birou, dacă i-a plăcut cina pe care i-am pregătit-o şi unde o să plecăm în vacanţa de iarnă ...Dar apoi ii ia locul viaţa reală... pentru că aşa se întâmplă întotdeauna-

Ankine: Uh-huh

Kami: Perna aia a fost un soţ mai bun decât oricare bărbat pe care l-am cunoscut vreodată; şi tot şirul ăsta de bărbaţi îţi înşală aşteptările, toţi mult mai mult decât tata. Şi te pedepseşti singură, îţi spui că e vina ta că n-ai găsit unul mai bun

Ankine: Aha.

Kami: Si mi-am zis ‚Nu, sunt eu. Sunt doar eu, aici şi acum, cu muzica mea şi paharul de vin şi motanul meu şi nu am nevoie de nimic altceva, pot să-mi trăiesc viaţa doar cu mine’. Şi mi-am luat licenţa, m-am dedicat muncii mele, am vândut o groază de case, şi atunci l-am cunoscut pe Herman. Bineînţeles că aşa se întâmplă, nu găseşti ceva decât atunci când nu o mai cauţi, te întorci deodată şi este acolo.

Ankine: Mă bucur, Kami.

Kami: Are o afacere care merge foarte bine şi asta pentru că are nişte idei extraordinare şi nu-i e frică să le transforme în realitate, nu-i e frică să facă. Nu ţi se pare că bărbaţii sunt în general mai buni la asta decât femeile? Ei fac, se aruncă pur şi simplu şi fac ceva, bine sau greşit, nu contează.

Ankine: Cum a facut tata

Kami: Exact! Exact! Exact asta voiam să spun! Nu e ceva pentru ca te poţi pregăti! Nu există măsuri de siguranţă: O iei aşa cum vine, aici şi acum! Herman avea o prezentare foarte importantă azi, pentru nişte oameni grei de la guvern care ar putea să fie foarte importanţi pentru afacerea lui, ceva ce pregăteşte de luni de zile. Cum a auzit de tata, a sunat şi a anulat întâlnirea. Îşi cunoaşte priorităţile.

Zabele:Ankine!

Kami: Ai reuşit să-l citeşit aşa puţin? Îţi place de el?

Ankine: Nu am schimbat decât două cuvinte-

Kami: Dar ţi-ai făcut totuşi o părere, nu? Ce părere ai de el?

Ankine: Pare foarte de treabă, scumpo-

Kami: Chiar e, şi-

17

Ankine: - dar ce cred eu nu contează. Nu eu mă mărit cu el-

Kami: O să vii la nuntă, nu?

Ankine: Da.

Kami: Vreau sa spun că sunt în sfârşit fericită. Aproape toată viaţa mea am fost foarte nefericită, viaţa mea de adult cel puţin. Nu cred că ţi-ai dat seama de asta. Ştiu că viaţa ne-a dus pe căi diferite pe mine, pe tine şi pe Ankine, şi poate nu suntem la fel de apropiate

Ankine: Chiar ar trebui să stăm de vorbă despre mama, depre ce-o să facem cu mama.

Kami: Dar acum sunt... sunt foarte fericită. Şi mi-aş dori să ne cunoaştem puţin mai bine una pe alta.

(Luminile scad şi se aprind la etaj. Intră Ankine, urmată de Zabel, care ţine o rochie şi o pereche de pantofi cu toc. Matie Fae în spatele lor, cotrobăie printr-o cutie cu poze.

La fel ca Zabel, Margaid poartă o rochie neagră; Ankine poartă un costum. În continuare, Barta şi Kami ies spre bucătărie)

Ankine: Nu vreau

Zabel: Nu mori dacă o probezi-

Margaid: (Uitându-se la poze) Ce drăguţă este asta, Zabel-

Margaid: Uită-te la asta, Ankine-

Zabel: Este o rochie frumoasă şi foarte modernă.

Ankine: Nu e stilul meu, mamă-

Margaid: Unde a fost făcută asta?

Zabel: Tu nu ai un stil, asta e problema-

Margaid: Zabel?

Zabel: (Uitându-se la poză) În capitală, e din primul turneu cu cartea în capitală-

Ankine: Adică nu am stilul tău. Am stilul meu propriu-

Margaid: în capitală, 1964-

Zabel: Scumpo, ai purtat un costum la înmormântarea tatălui tău. O femeie nu poartă costum la înmormântare-

Ankine: Doamne, e un costum negru

Zabel: Arăţi ca asistenta unui iluzionist. Îţi dai odată jos costumul ăla ieftin şi probezi rochia asta, te rog?

Ankine: Ieftin?! Ai spus că e ieftin?!

Margaid: La aşa ceva te gândeai, Zabel?

Zabel: Nu, o sa fie pusa pe bufet, deci trebuie să fie ceva uşor de recunoscut pentru toţi-

Ankine: Sunt cele mai scumpe haine pe care le am.

Zabel: Nu văd ce treabă are cât ai dat pe el. Şi o armură e scumpă dar asta nu înseamnă că merge.

Margaid : Asta este mare, dar este cu voi doi-

Ankine: De ce mie?

18

Margaid: Te deranjează dacă e o poză cu voi doi?- Zabel: Toate astea trebuie să dispară.

Simplic.

Ankine: ‚Simplifici’?

Zabel: Reduc, da reduc, asta e cuvantul.

Ankine: ‚Reduci’-

Margaid: Zabel, crezi că asta e-?

Zabel: Vorbesc serios, o să dispară tot. Nu vreau să-mi petrec restul zilelor umbland printre ceea ce era odinioară. Vreau să dispară toate rahaturile alea din birou, toate hainele astea pe care n-am să le port niciodată, toate să dispară! (

(Margaid ridică o fotografie în faţa lui Zabel)

Margaid: Asta era ideea?

Zabel: (Ia poza) Uită-te la mine. (În arată poza lui Ankine) Uită-te la mine.

Ankine: Eşti frumosă.

Zabel: Eram frumoasă. Nu mai sunt.

Ankine: Eşti încă frumoasă-

Zabel: Nu. E una din minciunile cu care ne consolăm, dar să nu crezi aşa ceva. Femeile sunt frumoase când sunt tinere, nu după. Bărbaţii îşi pot păstra sex appealul până la bătrâneţe. Femeile doar devin bătrâne, grase şi ridate.

Margaid: Poftim?

Zabel: Gândeşte-te la ce o face pe o femeie tânără să fie sexy. Gândeşte-te la ultima dată când ai văzut o fetişcană frumuşică la mall şi te-ai gândit Oare ce o face să fie aşa? Pielea întinsă, sânii fermi, fundul deasupra genunchilor-

Margaid: Eu încă sunt sexy.

Zabel: Eşti la fel de sexy ca o cutie de carton udă.

Margaid: Nu sunt de acord.

Zabel: Probează rochia asta odată.

Ankine: nu vreau.

Zabel: Ankine.

Ankine: Ajunge, e absurd ce se intâmplă aici-

Zabel: Ascultă la mine: tu nu ştii cum să atragi un bărbat. Eu stiu. Dintotdeauna am-

Ankine: Am un bărbat.

(Margaid se întoarce către Ankine)

Zabel: Mi-ai spus.... mi-ai spus că nu îţi cauţi pe nimeni-

Ankine: aşa si este. Pentru că am deja pe cineva. Ok? Acum mă laşi în pace?

(Pauză)

Zabel: Nu, nu te las în pace. Margaid: Nu, chiar nu te lăsăm.

19

Zabel: Cine e?

Ankine: Nimeni. Hai să trecem peste-

Zabel: Nu, nu ai să scapi aşa usor. Vreau să ştiu cu cine-

Ankine: Nu vreau să vorbesc despre asta-

Margaid: Ankine, hai spune

Ankine: Nu.

Margaid: E cineva de la şcoală?

Zabel: Eşti îndrăgostită, Ankine?

Ankine (luată prin surprindere): Sunt.....nu ştiu..sunt...

(Izbucneşte într-un râs ciudat li iese ...Zabel şi Margaid ţipă şi ies după ea.

Luminile se aprind pe veranda din faţă în timp ce Armanush se strecoară înăuntru. Isi ia tableta in mana si se aranjeaza adanc in canapea. Sevan şi Herman vin în spatele ei, îmbrăcaţi în costume închise şi încărcaţi cu pungi de cumpărătu

Herman: Nu, avem conturi offshore până când primim aprobările.

Sevan: Ca să scăpaţi de aprobări?

Herman: Ca să scăpăm de aprobări până primim aprobările. Sunt multe reglementări, multă birocraţie. Nu ştiu cât de multe cunoşti despre regiunea noastră şi politica locală-

Sevan: Doar ce mai citesc şi asta e-

Herman: -politica şi industria asta în mod special-

Sevan: Scuză-mă, ce industrie ai spus că e? N-am-

Herman: În mare ţine de domeniul securităţii. Situaţia din Orientul Mijlociu va fi veşnic periculoasă, aşa că vorbim aici de nişte sume de colosale de bani

Sevan: Securitate. Adică-..... mercenari?

(Barta intră din bucătărie)

Barta: Dă-mi. Vinul. Acum.

(Scoate sticla de vin din punga de cumpărături a lui Sevan)

Herman: Cred că i-am putea numi mai degrabă ‚misionari’ decât ‚mercenari’.

Barta (către Armanush, despre televizor): Ce vezi asa de important acolo...?

Armanush: Fantoma de la Operă, 1925.

Sevan: Cool.

Barta: Ce Dumnezeu, Armanush ... Ca să fiu sigură că am înţeles bine. Când ai făcut atâta scandal că nu te duci cu tatăl tău la magazin- Ei, uită-te la mine.

(Armanush se uită)

20

Şi erai atât de preocupată pentru ora la care începe înmormântarea bunicului tău. Asta era grija ta? Să ajungi aici sa te dai pe net... pentru prostia asta de Fantoma de la Operă?

Armanush:Păi, da..

(Barta îi aruncă o privire criminală lui Armanush, iese)

Sevan ( Către Herman): Duc eu astea în bucătărie.

Herman: Te ajut.

Sevan: Nu, mă descurc.

(Sevan ia pungile cu cumpărături ale lui Herman şi o urmează pe Barta în bucătărie)

Herman: Pasionată de filme?

Armanush: Da.

Herman: Şi eu, şi eu. L-ai mai văzut pe ăsta?

Armanush: Uh-huh.

Herman: E foarte bun.

Herman: Ai văzut vreunul din remake-uri? Sunt foarte proaste.

Armanush: L-am văzut ...dar eram un copil.

Herman: Nu prea mai eşti un copil acum.

Armanush: Ce?

Herman: Ziceam că nu prea mai eşti un copil acum.

Armanush: Nu. Adică, mă rog, nu prea.

Herman: Cam câţi ani ai tu, şaptesprezece?

Armanush: Cincisprezece.

Herman: I-auzi. Cincisprezece. Nu mai eşti un copil.

(Se uită la televizor)

Nu mai eşti un copil. (Pauză) Ştii ce făceam eu la cincisprezece ani?

Armanush: Ce?

Herman: Lucram în procesarea cărnii de vită. Ştii ce înseamnă asta?

Armanush: Nu sună bine.

Herman: Abatoare. Salubrizare. Salubrizarea abatoarelor.

Armanush: Ce scârbos.

Herman: Nu recomand. Dar astea e, trebuia să-mi câştig pâinea cumva, înţelegi?

(Adulmecă aerul)

Ah, ahh! Stai. Ce e mirosul ăsta?

Armanush: Mâncare, din bucătărie.

21

Herman: Nu, nu e asta.

(Continuă să adulmece aerul, merge după urmă până când ajunge deasupra ei. O miroase)

Armanush: Ce faci?

Herman: Miroase cumva a ce cred eu că miroase?

Armanush: A ce?

Herman: A ce crezi?

Armanush: Cred că-ţi miroase mâncarea din bucătărie.

Herman: Mai încearcă o dată.

(O adulmecă toată şi inspiră puternic)

Armanush: Ce faci-?

Herman: Miroase a- miroase a iarbă?

Armanush. Ah, nu ştiu.

(Îi miroase mânecile)

Herman: Fumezi iarbă?

Armanush: Nu

Herman: Mie poţi să-mi spui.

Armanush: Nu.

Herman: Mi se pare mie sau e foarte cald aici?

Armanush: E cald.

Herman: Şi tie ti-e cald?

Armanush: Da

Herman: Cât de cald?

Armanush: Foarte cald.

Herman: Foarte cald.

Armanush: Da.

Herman: Da.. aşa deci, îţi place iarba?

(Niciun răspuns)

Păi ai noroc, atunci. Ca să vezi, am la mine nişte marfă foarte bună. Pentru că am nişte relaţii foarte bune. Pot să te combin şi pe tine la una.

Armanush: Ar fi super fiindcă mi-am făcut ultima pipă şi chiar am nevoie să mă sparg putin.

Herman: Ce ai nevoie?

Armanush: Am nevoie să mă sparg-

Herman: Să te ce-?

22

Armanush: Sparg-

Herman: Cum? Mai zi odată, să te ce?

(Armanush râde înfundat şi-l împinge)

Armanush: Eşti naspa!

Herman: Mă prostesc şi eu cu tine.

(Întră Kami din bucătărie şi-l găseşte pe Herman pe jos, deasupra lui Armanush)

Bună iubito?

Kami: Ce faci?

Herman: Mă prosteam cu nepoata ta.

Kami: Cred că masa e aproape gata.

Herman: Da, ce bine, sunt lihnit de foame.

Kami: Ai ţinut minte să iei ţigări?

Herman: Fir-ar să fie. (Către Armanush) Nu te-am întrebat dacă n-am uitat nimic? Ştiam eu c-am uitat ceva-

Kami: O să trebuiască să iau de la mama câteva.

Armanush: Am eu ţigări.

Kami: Ai tu ţigări.

Armanush: Camel Lights îţi plac?

Herman: Ţigările noastre.

Kami: Armanush, scumpa mea, eşti prea tânără ca să fumezi.

Herman (cu falsitate): Da, eşti prea tânără.

Kami (îl loveşte în joacă): Potoleşte-te, nu o încuraja-

Herman: Nu e un copil.

Kami: Poţi să ne împrumuţi vreo două ţigări?

Armanush. Sigur

(Armanush îşi scoate ţigările din geantă)

Herman: Acum hai să n-o încurajăm să-

Kami: Gura. (Ia ţigările) Mulţumesc păpuşă. Şi tu nu mai fuma.

(Armanush se uită la televizor. Kami se ghemuieşte lângă Herman, vorbeşte cu voce de bebeluş)

(Herman o ia în braţe. Se sărută. O pipăie, o strânge de fund. Ea chicoteşte şi apoi se ridică)

23

Urmeaza scena mesei , de rescris si inclus anterior.

In paralel se desfasoara scena dintre Ankine si Manuk.

Ankine: Ce faci?

Manuk: Buna.

Ankine: Esti bine?

Manuk Nu chiar.

Ankine: Mi-au spus ca ai dormit prea mult.

Manuk Nu stiu, poate am dormit din greseală prea mult ... in mod intentionat. Nu stiu. Imi pare atat de rau-

Ankine: Te rog.

Manuk Stiu ca e cea mai groaznică zi din viata ta si imi pare rau daca eu am facut-si mai rea-

Ankine: Opreste-te. Nu am nevoie de explicatii.

(Il ia in brate, il saruta...)

Manuk: Ai incalcat regula noastra.

Ankine: Si-au dat seama de mine.

Manuk Ce?

Ankine: Doar de mine. Le-am spus ca ma vad cu cineva. Nu le-am spus si cu cine. Doar voiam sa stii, in caz ca vor fi intrebari.

Manuk: Adevarul e ca .....i-am zis mamei de capitală. Nu tot, doar ca ma gandesc sa ma mut acolo.

Ankine: Mi-a povestit.

Manuk: Pe un ton aprobator ca de obicei, , pun pariu...

Ankine: Dar stii ce, cred ca ajuta totusi sa le spunem, asa, incet, bucatica cu bucatica.

24

ACTUL III

Scena 1

Barta e singura si pare pierduta. Sevan apare jucandu-se pe telefon.Barta se ridica cand il vede, ii smulge telefonul din mana si il arunca pe jos.Telefonul se face tandari.

Barta: Nu mai suport, pur si simplu nu mai suport sa te vad pe un drum paralel, permanent absent...

Sevan: Esti o maniaca! Esti imposibila !N-ai cum sa controlezi totul.

Intre timp intra Ankine cu mainile pline de pastile si pt ca ii vede pe cei doi certandu-se...aproape ca sopteste: Astea sunt ultimele....

Barta nu ii observa prezenta lui Ankine si se uita deznadajduita la Sevan:

Barta: Te iubesc Sevan...

Sevan nu reactioneaza, duna bucatile de telefon incercand sa-si recupereze legatura cu lumea/iubita lui si pleaca din scena.

Barta se aseaza, Ankine se aseaza si ea. Fara sa se priveasca are loc dialogul din Scena 2.

Scena 2

Barta: Ce se întâmplă între tine şi Manuk?

Ankine: Nu ştiu dacă vreau să vorbesc despre asta-

Barta: Pentru că ştii că sunteţi veri primari, nu?

Ankine: Da, stiu

Barta: Ok. Ştii că nu ar trebui să aveţi copii.

Ankine: oricum nu se mai poate

Barta: De ce?

Ankine: Cancer uterin.

Barta: Proftim?De ce nu mi-ai spus?

Ankine: Nimeni în afară de Manuk nu ştie. Atunci am început să ne apropiem unul de altul.

Barta: De ce? De ce nu ai spus nimănui?

Ankine:Nu era nimeni care sa ma asculte.Nu puteam sa-i spun mamei si sa suport toate comentariile pentru tot restul vietii. Manuk a fost singurul care a inteles.

Barta: Puteai să ne spui nouă.

Ankine: Tu de ce nu voiai să ne spui despre tine şi Sevan.

Barta: Asta e altceva.

Ankine: De ce? Pentru că e vorba de tine şi nu de mine?

Barta: Nu, pentru că divorţul este o recunoaştere publică şi ruşinoasă a înfrângerii. Cancerul e cancer, nu poţi să-l controlezi. Suntem surori, am fi putut să-ţi fim alături.

Ankine: Nu simt o legătură atât de puternică între noi.

25

Ankine (amuzată): Nu te vedeam niciodată, nu vii niciodată, nu ai mai venit pe aici de-

Ankine. Crezi că dacă te agăţi de locul ăsta în mintea ta doar, nu mai e nevoie să treci pe aici?

Ankine: Nu mai vreau să perpetuez miturile astea de legături de familie sau între surori. Nu suntem decât oameni cu toţii, unii dintre noi în mod accidental legaţi genetic, doar o selecţie aleatorie de celule. Nimic mai mult.

Barta: De când te-ai făcut atât de cinică?

Ankine: Poate cinismul meu a înflorit când am conştientizat că obligaţia de a avea grijă de părinţii noştri este doar a mea.

Barta: Să nu îndrăzneşti, Am participat la fiecare nenoricită de-

Ankine: Până când te-ai săturat şi atunci ai şters-o.

Barta: Aveam şi eu familia mea, am un copil de crescut.

Ankine: Asta e o scuză ieftină. Daca faci un copil, asta te scuteşte de orice altă responsabilitate.

Ankine: Eu şi Manuk ne mutăm în capitală.

(Barbara izbucneşte în râs)

Barta: Ce să faceţi în capitală? Nu puteţi să vă mutaţi aşa peste noapte într-un oraş atât de mare.

Ankine: Nu e treaba ta.

Barta: Ankine: Între mine şi Manuk este ceva rar şi extraodinar, ceva ce foarte puţin oameni au.

Barta: Nu te deranjează că o laşi aici singură pe mama?

Ankine: Pe tine nu te deranjează?

(Niciun răspuns)

Scena 3 terasa

Herman: Marfă de cea mai bună calitate. Mă pricep. Vrei să-ţi dau shot?

Armanush: Ce?

Herman: Nu ştii ce un shot?

Armanush: Bineînţeles că ştiu dar de unde şi până unde-

Herman: Nu un shot din ăla. Uite, îţi arăt. Iţi apropii buzele de ale mele şi tragi când scot fumul afară.

Armanush: Ok.

(Pune jointul în gură cu capătul aprins înăuntru. Buzele lor aproape se ating în timp ce suflă fumul afară în gura ei. Aproape se îneacă)

Herman: Ţine-l. Nu-i da drumul încă-

(În sfârşit îî dă drumul, expiră, tuşeşte)

Armanush: Wow

Herman: Tare, nu?

26

Armanush: Wow, cum a fost asta.

Herman (râde): Aşa-?

Armanush: Wow, Doamne.

(Armanush face un pas şi se clatină. El o prinde şi o ţine)

Se aude o lovitura

(JENIA şi Armanush se uită una la alta. Kami îl sprijină pe Herman)

Herman, ce ai păţit? Spune-mi ce s-a-ntâmplat. (Herman mormăie)

JENIA: Îi făcea chestii lui Armanush-

Kami: Iubitule, sângerezi. Te simţi bine?

(Mormăie iar, încearcă să se ridice. Intră Barta şi Sevan, amândoi în pijama.)

Barta: Armanush, ce cauţi tu trează aici? Ce s-a-ntâmplat iubit-o?

Armanush: Eram doar aşa, nu ştiu-

Barta: Cine? Spune-mi ce s-a-ntâmplat. Eşti aici? (Catre Sevan)

Armanush: Sunt bine. Kami: Nu ştiu.

Barta: JENIA, ce s-a-ntâmplat?

JENIA: Îi făcea chestii lui Armanush. Aşa că l-am aranjat.

Barta: Chestii? Ce înseamnă chestii? Sevan: Cum....cum adică?

JENIA: O pupa şi o pipăia

(Barta conştientizează informaţia şi îl atacă pe Herman care se ridicase deja. Gesturi şi zgomote. Kami se bagă între ei. Sevan o trage pe Barta)

Barta: Te omor, nenorocitule!

Sevan (către Kami): Du-l de-aici!

Herman: Dar nu am făcut nimic!-

Scena 4

Sevan catre Armanush: Cum ti-a trecut prin cap sa iei droguri de la un strain? Puteai sa-mi spui.Misca in masina! Voi femeile din familia asta tot timpul ascundeti ceva.

Barta catre Sevan: Unde imi duci copilul???

Sevan: O iau cu mine. O sa o recuperezi dupa ce termini AICI...Tu si Armenush aveti 40 de ani inainte dsa va tot certati si sa va impacati.

Barta: De ce 40?...

Sevan: Mori.Daca ai noroc.Daca avem noroc...

Ies din scena Sevan si Armanus.Apare Kami cu Herman.

Kami: Plec. Plecăm. Ne întoarcem acasă, în noaptea asta, acum. Eu şi Herman, împreună.

Barta: Mai gandestete Kami...

27

Barta ramane singura si apare Zabel ranjind intre isterie si nebunie, aratand ca o stafie cu o pastila in mana intinzand-o catre Barta:

Mi-a mai ramas o pastila!!!!

In paralel se desfasoara scena de dragoste intre Manuk si Ankine.

28

Scena 5

Barta şi Ankine în sufragerie. Casa are acum un aer fantomatic.

Ankine: Am emoţii.

Barta: O Dumnezeule, Ankine nu azi

Barta: Abia s-au mai calmat lucrurile şi vii tu cu problemele tale

Ankine: Plecăm astazi.

Barta: Nu e o idee bună.

Ankine: O idee bună?

Barta: Ca tu şi Manuk să continuaţi cu relaţia asta.

Ankine: De unde şi până unde?

Barta: M-am gândit mai mult la voi şi mi se pare puţin ciudat.

Ankine: Il iubesc pe barbatul asta!

Barta: Dă-o dracu’ de iubire, numai căcaturi. Oamenii reuşesc să se convingă pe ei însişi că iubesc şi o piatră colorată.

(JENIA aduce mâncarea din bucătărie)

Barta: Peşte răpitor, preferaţii mei.

(JENIA se întoarce în bucătărie. Zabel apare.)

Ankine: Crezi că ar trebui să-i spun?

Barta: Cred că ar trebui să te gândeşti mai bine înainte să faci pasul ăsta. Ideea cu mutatul în capitală este ridicolă. Ai deja o vârstă, nu poţi să iei acum viaţa de la capăt în altă parte, o să-ţi faci numai rău. Mănâncă-ţi peştele.

(Zabel intră în sufragerie)

Barta: Ce faci, mamă?

Zabel: Câtă veselie.

Zabel: Somn

Barta (strigând) JENIA! (Către Zabel) Ţi-e foame?

Zabel: Nu mi-e foame.

Barta: Nu ai mâncat nimic azi. Nici ieri.

Zabel: Nu mi-e foame.

Barta: Mănânci. Faci cum îţi spun. Toată lumea face cum spun eu.

(JENIA intră cu două farfurii de mâncare)

(JENIA iese cu farfuria ei de mâncare)

(Către Zabel) Mănâncă.

29

Zabel: Nu.

Barta: Mănâncă. Mănâncă

Zabel: Nu.

Barta: Mănâncă, fir-ar să fie. Mănâncă somnul.

Ankine: Mamă, trebuie să-ţi spun-!

Zabel: NU!

Ankine: Mamă!

Barta: Faci ce vrei. (Catre Ankine)

Ankine: Trebuie să-ţi spun ceva-

Barta: Ankine e lesbiană-

Zabel: Ce?

Ankine: Barta-

Ankine: Nu, nu sunt.

Barta: Ba da, eşti. Ţi-ai mâncat peştele?

Ankine: Barta, termină!

Barta: Mănâncă-ţi peştele

Zabel: Barta, taci-

Ankine: Mamă, te rog. E important-

Barta: Mănâncă-ţipeştelemănâncă-ţipeştelemnâncă-ţipeştele-

(Ankie ia farfuria cu mâncare şi o trânteşte)

Ankine: Am ceva de spus!

Barta: Ah, am început să spargem lucruri? ( Ia o vază de pe bufet şi o sparge)

Uite, pot şi eu-

(Zabel îşi sparge şi ea farfuria)

Vezi, toate putem să spargem lucruri

Ankine: Eu şi Manuk-

Barta: Nu vrei să te pui cu mine la spart şi trântit lucruri!

Ankine: Eu şi Manuk-

Ankine: Eu şi Manuk suntem-

Zabel: Tu şi Manuk sunteţi fraţi. Ştiam.

Ankine: Ce? Nu, ascultă-mă. Manuk-

30

Zabel: Am ştiut dintotdeauna. V-am zis, nu ascunde nimeni nimic de mine.Am ştiut încă de atunci de aventura lui Brosh cu Margaid. Tatăl tău a avut remuscări cumplite toată viaţa din cauza asta. Dar Brosh nu ar fi fost Brosh dacă nu avea ceva care să-l macine.

Ankine: Mamă, ce încerci să ..?

Zabel: E mai bine să ştiţi acum că sunteţi mai în vârstă. Nu ştii niciodată când ai nevoie de un rinichi. E mai bine ca toată lumea să ştie adevărul.

Ankine: De ce a trebuit să-mi spuneţi? De ce dracu a trebuit să-mi spuneţi?

Zabel: Da ţie ce-ţi pasă?

Ankine: O să plecăm împreună oricum. O să plecăm şi n-o să mă mai vedeţi niciodată.

Ankine: N-o să mă mai vedeţi niciodată.

SFÂRŞIT

31