Determinarea grupelor sanguine prin metoda Beth-Vincent cu ser antiA antiB

Hematia umană are un număr foarte mare de antigene pe suprafaţa sa.

Anticorpii respectivi poartă numele de aglutinine pentru faptul că provoacă

reacţii de aglutinare.

Aglutininele sunt anticorpi naturali şi se găsesc în serul sanguin. De o importanţă

deosebită sunt aglutinogenele A şi B, precum şi aglutinogenul Rh.

Faţă de aglutinogenele A şi B, în sângele altor persoane există anticorpi naturali =

aglutininele (alfa) α (ANTI-A) şi (beta) β (ANTI-B). Coexistenţa unui aglutinogen cu

aglutinina corespunzătoare (A α , B β) la aceeaşi persoană nu este compatibilă cu viaţa,

deoarece prezenţa aglutinogenului şi aglutininei omoloage produce aglutinarea globulelor

roşii.

Studierea fenomenului de hemaglutinare a făcut posibilă descoperirea grupelor

sanguine de bază - sistemul O.A.B. (zero, A, B)

Sistemul sanguin O.A.B. cuprinde patru grupe de sânge. Grupele se notează după

numele aglutinogenului, deosebindu-se astfel: grupa: 0 (zero) A, B şi AB. Un alt

cercetător clasifică grupele sanguine notându-le cu cifre romane: I, II, III, IV.

Astăzi, pentru a înlătura posibilitatea unei interpretări greşite a grupelor sanguine de

bază, ambele clasificări au fost unificate, sistemul sanguin OAB fiind reprezentat astfel:

grupa aglutinogen (antigen) aglutinine (anticorp)

0 (zero unu) - α şi βA II (A-doi) A Β

B III (B-trei) B ΑAB IV (AB-patru) A B _

După cum se vede, grupa 0 (I) nu are nici un aglutinogen (zero aglutinogen),

celelalte au aglutinogen A sau B, sau amândouă - AB.

Determinarea grupelor sanguine se face prin două metode:

1) metoda directă Beth-Vincent (aglutinine cunoscute şi aglutinogen necunoscut);

2) metoda inversă - Simonin (aglutinogen cunoscut şi aglutinine necunoscute) .

Transfuzia de sânge nu se poate efectua fără determinarea grupei sanguine.

Metoda Beth-Vincent cu ser anti-A anti-B

Anticorpii monoclonali ANTI A şi ANTI B sunt de tip IgM şi produc aglutinarea

directă, pe lamă, la temperatura camerei, a antigenelor omoloage A, respectiv B.

Reactivii au fost testaţi prin mai multe metode, sunt specifici, au o aviditate mult mai

mare decât cele de sursă umană.

Metoda de lucru:

Se foloseşte sânge venos 3-4 ml.

Pe o lamă cu godeuri, se picură câte o picătură de ser ANTI A respectiv ANTI B;

alături, în dreptul fiecărei picături de ser, se adaugă câte o picătură de eritrocite de

determinat (picătura de 10 ori mai mică decât picătura de ser); picăturile de ser se

omogenizează cu cele de eritrocite, cu colţul unei lame sau cu bagheta de sticlă;

după 3-4 secunde, apar primele semne de aglutinare, iar reacţia este completă după un

minut.

1. Dacă aglutinarea nu se produce, înseamnă că sângele cercetat nu are aglutinogenul.

Aparţine grupei 0I.

2. Dacă aglutinarea se produce în serul ANTI A, înseamnă că sângele cercetat are

aglutinogen A. Sângele aparţine grupei AII.

3. Dacă aglutinarea se produce în serul ANTI, B, înseamnă că sângele de cercetat are

aglutinogen B. Sânge/e aparţine grupei B III.

4. Dacă aglutinarea se produce în ambele seruri-test, înseamnă că sângele conţine atât

aglutinogen A, cât şi aglutinogen B ; Face parte, deci, din grupa AB IV.

∎ Important: simultan cu determinarea antigenelor A şi B, prin metoda de mai sus, este

obligatorie şi determinarea anticorpilor, prin metoda Simonin:

Metoda de determinare a aglutininelor

Pentru metoda Simonin se folosesc hematii test care se obţin de la fiecare punct de

transfuzie; valabilitatea hematiilor este de maximum 3 zile.

Avem, deci, aglutinogen cunoscut şi aglutinine necunoscute.

• Materialele necesare sunt aceleaşi ca şi la proba directă(seruri-test, lamă cu 3

godeuri, lame de sticlă curate şi uscate, pipete pentru fiecare ser hemotest în parte,

pipete pt.sângele de cercetat, materiale pentru recoltat sângele) dar, în loc de seruri-test,

se folosesc eritrocite-test. Este nevoie, de asemenea, de ser sau plasmă, deci nu este

suficientă recoltarea numai prin înţeparea pulpei degetului, ci trebuie să se recolteze

sânge prin puncţie venoasă.

Tehnica :

- cu o pipetă Pasteur, pune câte o picătură din serul sau plasma de cercetat în două

godeuri;

- deasupra fiecărei picături de ser de cercetat, aflat pe lamă, se pune o picatură din

hematiile test - cu aglutinogenul cunoscut, respectiv hematii - test AII şi BIII;

Atenţie! Şi prin această metodă, cantitatea de ser este de 10 ori mai mare decât cea

de hematii.

- se efectuează omogenizarea.

interpretarea rezultatelor

- Dacă aglutinarea s-a produs în ambele picături omogenizate, înseamnă că în serul de

cercetat se află ambele aglutinine (α şi β) ; Serul de cercetat face, deci, parte din grupa 0I.

- Dacă aglutinarea se produce numai în picătura de ser în care am pus eritrocite - test

BIII - înseamnă că aglutinogenul B s-a întâlnit cu aglutinina omoloagă β ; Deci serul

aparţine grupei AII.

- Dacă aglutinarea se produce numai în picătura de ser în care am pus eritrocite - test A II

- înseamnă că s-a întâlnit cu aglutinina a, care a aglutinat hematiile-test. Serul aparţine

grupei B III.

- Dacă aglutinarea nu s-a produs în nici una din picăturile serului de cercetat înseamnă că

serul nu are aglutinine, deci face parte din grupa ABIV.

Probele de compatibilitate directă majoră

- in vivo (Jeanbreau)

- in vitro (Oelecker)

in vivo - Jeanbreau

scop : - verificarea, în plus, dar obligatorie, a felului în care prirnitorul reacţionează faţă de

sângele ce i se introduce intravenos, prin transfuzie.

materiale:

- instrumentele şi materialele necesare efectuării unei transfuzii (vezi transfuzia)

- medicamentele necesare pentru eventuale accidente posttransfuzionale

pacient

- psihic şi fizic, ca pentru puncţia venoasă

execuţia

- asistenta se spală pe mâini

- îmbracă mănuşi sterile

- instalează aparatul de transfuzie

- lasă să se scurgă prin picurător primii 20 ml de sânge

- reglează ritmul de scurgere la 10-15 picături/minut, timp de 5 minute

- supraveghează foarte atent pacientul timp de 5 minute

- dacă apar semnele incompatibilităţii de grup (senzaţie de frig , frison, cefalee, dureri

lombare, tahicardie, urticarie, congestia feţei), întrerupe transfuzia şi anunţă medicul

- dacă nu apar semnele incompatibilităţii de grup, introduce din nou 20 ml sânge în ritm

mai rapid după care reglează ritmul Ia 10-15 picături/minut

- supraveghează pacientul timp de 5 minute

- dacă nu apar semnele incompatibilităţii de grup, continuă transfuzia în ritmul

prescris.

DE ŞTIUT:

- în stabilirea incompatibilităţii de grup se vor observa simptomele obiective şi

sesizările spontane ale pacientului

DE EVITAT:

- A se pune întrebări frecvente pacientului ce ar sugera anumite simptome, îngreunând

orientarea în faţa cazului.

in vitro - Oelecker

Scop: decelează anticorpii din serul bolnavului, care ar putea distruge eritrocitele

donatorului

- pune în evidenţă incompatibilitatea în sistemul OAB, prezenţa de anticorpi imuni din

sistemul Rh (dacă primitorul este Rho (D) negativ şi are anticorpi anti-Rho (D), iar

donatorul Rh-pozitiv a fost greşit determinat ca Rh-neg)

materiale:

- lame de sticlă curate, degresate, uscate

- flaconul sau punga cu sângele de cercetat

- seringi şi ace sterilizate

- pipete, mănuşi de protecţie

- termostat, vată, alcool

pacient

Psihic şi fizic ca la puncţia venoasă

execuţia

-asistenta se spală pe mâini

-îmbracă mănuşile sterile

- recoltează sânge prin puncţie venoasă

- introduce sângele la centrifugă

- pune o picătură din plasma primitorului pe o lamă peste care adaugă eritrocite de la

donator

- respectă proporţia de 1/10 între globule şi ser

- citeşte rezultatul după 5 minute, la rece

-adaugă o picătură de papaină şi introduce la termostat timp de 30 minute

Interpretare-dacă în picătură se produce aglutinarea, sângele primitorului nu este compatibil cu

sângele donatorului

-dacă nu se produce aglutinarea, sângele este compatibil şi poate fi transfuzat